2. /23 IUNIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Decese, Sărbători

Decese

·      79 - A murit Vespasian, împărat roman (n. 9 î.Hr.)

Vespasian – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Vespasian, cunoscut și ca Caesar Vespasianus Augustus, sau Titus Flavius Vespasianus (n. 17 noiembrie 9 la Cittareale – d. 23 iunie 79 la Roma), a fost împărat roman din decembrie 69 (Anul celor patru împărați) până în iunie 79. Fondator al Dinastiei Flaviilor, el a fost încoronat într-o perioadă de instabilitate politică (război civil) și criză economică lăsate de Nero la moartea sa.

·         1565 - Turgut Reis (Dragut), comandant al Marinei Militare Otomane, moare în timpul asediului Maltei.

* 1848: Maria Leopoldine de Austria-Este (n. 10 decembrie 1776, Milano – 23 iunie 1848, Wasserburg am Inn) a fost Arhiducesa de Austria-Este și din 1795 până în 1799, principesă electoare de Bavaria. A fost a doua soție a principelui elector Karl Theodore de Bavaria. Maria Leopoldine s-a născut la Milano, ca a doua fiică a Arhiducelui Ferdinand de Austria-Este și a Prințesei Maria Beatrice Ricciarda d'Este. 

Maria Leopoldine de Austria-Este și fiii ei, Aloys și Maximilian

În august 1795, Maria Leopoldine a fost obligată să se căsătorească cu Karl Theodore, Elector de Bavaria, care avea 52 de ani. Căsătoria a fost aranjată în speranța că va rezulta un fiu și moștenitor al liniei senior a Casei de Wittelsbach însă Maria Leopoldine a refuzat contactul sexual cu soțul ei. Ea a avut mai mulți iubiți printre care și Maximilian de Zweibrücken și Maximilian von Montgelas. A fost descrisă ca terorizându-și soțul în fața curții bavareze.

A ales să facă o alianță cu Casa de Zweibrücken în opoziție față de alianța pe care soțul ei a făcut-o cu propria familie Habsburg. Atunci când soțul ei a fost pe moarte în 1799, ea l-a ajutat pe moștenitorul lui Maximilian de Zweibrücken asigurând succesiunea lui și s-a retras la castelul Berg situat pe malul Lacului Starnberg. Acolo a devenit cunoscută pentru stilul de viață libertin. A rămas însărcinată și a fost exilată la Laibach pentru un timp. Mai târziu, ea a devenit foarte bogată prin gestionarea conacului ei bavarez din Stepperg.

La 14 noiembrie 1804, la Munchen, Maria Leopoldine s-a căsătorit cu contele Ludwig Arco. Ei au avut trei copii:

• Contele Aloys Nikolaus Ambros von Arco (6 decembrie 1808 – 10 septembrie 1891)
• Contele Maximilian Joseph Bernhard von Arco-Zinneberg (13 decembrie 1811 – 13 noiembrie 1885)
• Contesa Caroline von Arco (26 decembrie 1814 – 18 ianuarie 1815)

În 1848, Maria Leopoldine călătorea cu trăsura de la Munchen la Viena. Trăsura ei s-a răsturnat în apropiere de Wasserburg am Inn iar ea a murit. A rămas o avere de 15 milioane de florinți celor doi fii ai ei.  

Maria Leopoldine de Austria-Este
Electoare de Bavaria
Maria Leopoldine de Austria-Este
Date personale
Născută	10 decembrie 1776 Milano
Decedată	23 iunie 1848 (71 de ani) Wasserburg am Inn, Germania
Cauza decesului	accident rutier[*]
Părinți	Ferdinand, Duce de Modena Maria Beatrice d'Este, Ducesă de Massa
Frați și surori	Maria Theresa de Austria-Este Maria Ludovica de Austria-Este Francisc al IV-lea, Duce de Modena Arhiducele Karl de Austria-Este Arhiducele Ferdinand Carol Iosif de Austria-Este Arhiducele Maximilian de Austria–Este
Căsătorită cu	Karl Theodore, Elector de Bavaria Contele Ludwig Arco
Copii	Contele Aloys Nikolaus Contele Maximilian Joseph Contesa Caroline
Apartenență nobiliară
Titluri	Regină
Familie nobiliară	Casa de Austria-Este Casa de Wittelsbach

* 1859: Marea Ducesă Maria Pavlovna a Rusiei (rusă Мария Павловна) (16 februarie 1786 – 23 iunie 1859) a fost al cincilea copil al Marelui Duce, mai târziu Țarul Pavel I al Rusiei și a celei de-a doua soții Sophie Dorothea de Württemberg. A devenit Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach prin căsătoria cu Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach. Născută la 16 februarie 1786 la Sankt Petersburg Maria Pavlovna a fost crescută în palatele părinților ei, la Pavlovsk și la Gatchina.

Când era copil, nu era era considerată drăguță: trăsăturile sale au fost desfigurate ca rezultat al tratamentului de pionierat pentru variolă. Bunica ei, Ecaterina a II-a a Rusiei, îi admira talentul precoce de pianist însă a declarat că mai bine s-ar fi născut băiat. Instructorul ei de muzică era compozitorul Giuseppe Sarti. În 1796 când bunica ei a murit, tatăl ei Pavel a devenit împărat al Rusiei sub numele Pavel I.

Portret al Mariei Pavlovna, Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach.

Frații ei au fost:

• Alexandru I, Țar al Rusiei (1777–1825), căsătorit cu Luise de Baden (1779–1826); au avut două fiice ambele au murit în copilărie.
• Constantin Pavlovici Marele Duce (1779–1831), căsătorit cu Prințesa Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld (1781–1860) și a doua oară cu Ioanna Grudzińska (1799–1831). Nu a avut copii.
• Alexandra Pavlovna Mare Ducesă (1783–1801) căsătorită cu Arhiducele Joseph, Palatin al Ungariei (1776–1847); au avut o fiică (a murit la naștere)
• Elena Pavlovna Mare Ducesă (1784–1803) căsătorită cu Friedrich Ludwig, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (1778–1819); au avut doi copii.
• Ecaterina Pavlovna Mare Ducesă (1788–1819) căsătorită cu Georg, Duce de Oldenburg (1784–1812), au avut doi fii; căsătorită a doua oară cu Wilhelm I de Württemberg (1781–1864), au avut două fiice.
• Olga Pavlovna (22 iulie 1792 – 26 ianuarie 1795).
• Anna Pavlovna Mare Ducesă (1795–1865) căsătorită cu Willem al II-lea al Țărilor de Jos (1792–1849), au avut cinci copii.
• Nicolae I, Țar al Rusiei (1796–1855), căsătorit cu Charlotte a Prusiei (1798–1860), au avut zece copii.
• Mihail Pavlovici, Mare Duce (1798–1849), căsătorit cu Elena Pavlovna de Württemberg 1807–1873), au avut cinci copii.  La 3 august 1804 s-a căsătorit cu Charles Frederick, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach. Cuplul a stat la Sankt Petersburg timp de nouă luni înainte de plecarea la Weimar. Acolo Maria a fost întâmpinată de festivități organizate în onoarea ei.
  Maria și Carl au avut patru copii:
  • Paul Alexandru Karl Constantin Frederic August de Saxa-Weimar-Eisenach (25 septembrie 1805, Weimar – 10 aprilie 1806, Weimar)
  • Marie Luise Alexandrine de Saxa-Weimar-Eisenach (1808–1877), căsătorită cu Karl al Prusiei
  • Augusta Louisa Katherine de Saxa-Weimar-Eisenach (1811–1890), căsătorită cu Wilhelm I devenind împărăteasă a Germaniei.
  • Karl Alexander August Johann de Saxa-Weimar-Eisenach (1818–1901)
  După moartea Marelui Duce Carl Friedrich în 1853, ea s-a retras din viața publică.  

  Marea Ducesă Maria Pavlovna
  Mare Ducesă de Saxa-Weimar-Eisenach
  Portret al Mariei Pavlovna, de Vladimir Borovikovsky, 1804
  Date personale
  Născută	16 februarie 1786 Sankt Petersburg, Rusia
  Decedată	23 iunie 1859 (73 de ani) Weimar, azi Germania
  Înmormântată	Historical Cemetery, Weimar[*]
  Părinți	Pavel I al Rusiei Sophie Dorothea de Württemberg
  Frați și surori	Grand Duchess Olga Pavlovna of Russia[*] Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Alexandra Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Ecaterina Pavlovna a Rusiei Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei Nicolae I al Rusiei Alexandru I al Rusiei Marele Duce Constantin Pavlovici al Rusiei Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei
  Căsătorită cu	Carol Frederic, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach
  Copii	Prințul Paul Alexandru Prințesa Marie de Saxa-Weimar Augusta, împărăteasă a Germaniei Karl Alexander, Mare Duce de Saxa-Weimar-Eisenach
  Cetățenie	Imperiul Rus
  Ocupație	socialite[*] consort[*]
  Apartenență nobiliară
  Titluri	duce ducesă[*]
  Familie nobiliară	Casa de Saxa-Weimar-Eisenach Casa Holstein-Gottorp-Romanov

* 1862: Jean Baptiste Henri Joseph Desmazières (n. 10 iulie 1786, Lille – d. 23 iunie 1862, Lambersart), a fost un botanist și micolog francez. A fost editorul revistelor științifice Annales des sciences naturelles și Bulletin de la société des sciences de Lille.^[1] Abrevierea numelui său în cărți științifice este Desm.. Născut într-o casa de negustori bogați, tatăl fiind Jean Baptiste Joseph Desmazières și mama Agnès Isabelle Hollois,^[2] Jean Baptiste Desmazières a fost atras din tinerețe foarte pronunțat de natură, ce l-a condus la studiul botanici, iar când a devenit stăpânul acțiunilor sale, deși încă foarte tânăr, dar bogat și de acea independent, a încetat cu toate celelalte ocupații (de exemplu studiul în farmacologie) pentru a se dedica în întregime interesului său favorit, botanicii criptogamice. Dar de asemenea horticultura a ocupat un loc important în afecțiunile sale. Astfel a început cu crearea unui ierbar bogat, o bibliotecă magnifică și o colecții minunată de zambile, lalele, anemone și piciorul cocoșului. În 1812, Desmazières a debutat în lumea științifică cu publicarea lucrării sale foarte moderne pentru acest timp anume Agrostographie des départemens du nord de la France, o descriere sistematică a terenurilor cultivate din nordul Franței. O întâmplare norocoasă a fost cunoștința cu Romaine Henriette Maquet (1794-1856), o femeie de caracter nobil și o educație cu adevărat superioară, cu care s-a căsătorit în 1813, petrecând astfel cea mai mare parte a vieții sale cu ea.^[2] Romaine s-a interesat și angajat în plin pentru munca bărbatului și el i-a datorat acea perfecțiune și delicatețe de pregătire care disting fascicolele criptogamistului din Lille.

În 1823, a apărut suplimentul botanografiei Belgiei și a florei din nordul Franței (Catalogue des plantes omises dans la botanographie belgique et dans les flores du Nord de la France), o carte de o sută de pagini care conține observații excelente asupra plantelor monocotiledonate și un număr mare de indicații privind plantele rare din Belgia și Franța. Cu această mică lucrare autorul a explorat cu succes Flandra, Brabantul și Hainaut, dovedind că marea ramură a criptogamelor a atras definitiv atenția sa deosebită. De fapt, de atunci, el s-a angajat exclusiv în cercetarea și studiul plantelor inferioare.

În ianuarie 1825 a apărut primul fascicul despre plantele criptogame din nordul Franței (Plantes cryptogames du Nord de la France). Această publicație importantă, alcătuită din șaizeci de fascicule care conțin trei mii de specii aparținând tuturor familiilor de criptogame, a fost cea mai mare operă din viața sa (volumul 2 în 1826). Ea formează cea mai extinsă și conștiincioasă colecție care a apărut probabil până în prezent în Europa. Ecoul evident acordat acestei colecții l-a îndemnat curând să determine criptogamele Franței în ansamblu. Persoanele care l-au ajutat cu acest studiu, între alții Louis Alphonse de Brébisson (1798-1872), Jean-Baptiste-Pierre Guépin (1778-1858), Camille Montagne (1784-1866), Jean-Baptiste Mougeot sau Wilhelm Nylander (1822-1899), s-au grăbit săi comunice rezultatele cercetărilor lor, vrând să participe la impulsul dat. Rezultatul eforturilor comune au fost trei serii de plante criptogame franceze (plantes cryptogames de France) descrise și catalogate sub îndrumarea autorului, prima conținând 1850, a doua 2200 și a treia 950 de numere. Publicarea a avut loc în anul 1853.^[3]

Savantul, editorul revistelor științifice Annales des sciences naturelles și Bulletin de la société des sciences de Lille, și-a dedicat toată viața botanicii și micologiei, de acea a plecat din orașul Lille pentru a locui în casa sa de la Lambersart pentru ultimii săi ani, pentru ca, departe de orice distragere a atenției, să se dedice în întregime științei (totuși a fost ales consilier al municipiului). Înzestrat cu o îndelungă răbdare, un mare talent de observare și fiind un om priceput excelent să folosească microscopul, a lăsat un nume care nu va pieri. Dar domnul Desmazières nu a fost doar un om de știință, ci, de asemenea, un om bun. Societatea de beneficii, cea de ajutor reciproc și consiliul municipal al comunei sale l-au numărat printre membrii săi cei mai caritativi. Moartea lui prea timpurie după o boală crâncenă la numai 66 de ani a generat în lumea științei, dar și în popor, regrete profunde.  

Jean Baptiste Desmazières
Jean Baptiste Henri Joseph Desmazières
Date personale
Nume la naștere	Jean Baptiste Henri Joseph Desmazières
Născut	10 iulie 1786 Lille, Franța
Decedat	23 iunie 1862 (75 de ani) Lambersart, Franța
Părinți	Jean Baptiste Joseph Desmazières și Agnès Isabelle Hollois
Căsătorit cu	Romaine Henriette Maquet
Naționalitate	franceză
Cetățenie	franceză
Ocupație	botanist, micolog
Activitate
Domeniu	botanică, micologie
Organizații	Académie des sciences, lettres et arts d'Arras[*] Société botanique de France[*] Societe d'Histoire Naturelle de Paris[*] Lille Academy of Sciences[*] Academia de Științe din Torino[*]
Societăți	Académie des sciences, lettres et arts d'Arras Société botanique de France Société des sciences, de l'agriculture et des arts de Lille Société linnéenne de Paris Société royale d'agriculture et de botanique de Gand Academia delle scienze Torino

* 1868: Matthew Vassar (n. 29 aprilie 1792 – d. 23 iunie 1868) a fost un berar, comerciant și filantrop american, născut în Anglia, ulterior emigrat și stabilit în  Statele Unite ale Americii. A fondat colegiul care îi poartă numele, Vassar College, în 1861. A fost unul din verii lui John Ellison Vassar. Vassar s-a născut în East Dereham, Norfolk, Anglia. În 1796, la patru ani, familia sa a emigrat în Statele Unite, în statul  New York, stabilindu-se într-o zonă rurală din apropierea orașului Poughkeepsie. Când tânărul Vassar fusese de 14 ani, părinții săi l-au tocmit calfă la un tăbăcar. Doar cu o zi înainte de a începe ucenicia sa de viitor tăbăcar, Vassar a fugit „în lume,” stabilindu-se în localitatea Newburgh, statul New York, angajându-se în industria fabricării berii. Ulterior, la 18 ani, a preluat mica berărie a familiei. În următoarele decenii, a creat propria sa berărie din Poughkeepsie, care a continuat să crească, devenind una dintre cele mai mari ale țării. De asemenea, în anii 1830, Vassar a devenit unul dintre primii berari americani, care a fost capabil de a obține o distribuire națională a produselor sale, fiind probabil primul care a avut puncte de distribuție în fiecare stat și teritoriu al națiunii din acea vreme. În procesul creșterii afacerii sale și al acoperirii teritoriale a Statelor Unite cu produsele sale, Matthew Vassar a acumulat și o consistentă avere. Lydia Booth, una din nepoatele lui Matthew Vassar, a insistat și l-a convins pe pe unchiul său să creeze un colegiu pentru femei, unul dintre primele de acest fel din Statele Unite, care va urma sa fie în Poughkeepsie. În ianuarie 1861, Legislatura statului New York a votat un act de încorporare a Vassar College, un colegiu pentru femei.

La data de 26 februarie 1861, Matthew Vassar a presentat în fața Comitetului^⁠(en) de conducere al colegiului suma de 408.000 de dolari (peste 10.000.000 de dolari la actuala valoare) și un act de donare a unei bucăți de pământ de circa 810 ha (în original 200 de acri). ^[4] La 23 iunie 1868, Vassar a adresat cuvântarea sa de adio^⁠(en) în fața aceluiași Comitet de conducere (Vassar College Board of Trustees). Vassar a decedat în timpul citirii celei de-a unsprezecea pagini a discursului.^[5] Printr-un act special, adoptat de Congresul Statelor Unite ale Americii la 15 iulie 1870, orice sumă de bani donată colegiului a fost scutită de plata oricăror fel de taxe.  

Matthew Vassar
Matthew Vassar
Date personale
Născut	29 aprilie 1792[1][2]  Dereham, Regatul Unit
Decedat	23 iunie 1868 (76 de ani)[1][2]  Springside[*], SUA
Cetățenie	SUA
Ocupație	negustor

* 1894: Prințul Władysław (Ladislaus) Czartoryski (3 iulie 1828 – 23 iunie 1894) a fost nobil polonez, politician activ în exil, colecționar de artă și fondatorul Muzeului Czartoryski din Kraków. Fiu al Prințului Adam Jerzy Czartoryski și a Prințesei Anna Zofia Sapieha, el s-a căsătorit cu Maria Amparo, Contesă de Vista Alegre, fiica reginei Maria Christina a Spaniei dintr-o relație morganatică cu Augustín Fernández Muñoz, Duce de Riansares, la 1 martie 1855, la Malmaison, în apropiere de Paris.

Fiul lor August Czartoryski a contractat tuberculoză la vârsta de 6 ani de la mama lui, care a murit curând după asta. August (cunoscut ca "Gucio") l-a avut ca tutore pe Joseph Kalinowski (mai târziu Sfântul Raphael). Władysław a sperat că fiul său va urma o carieră diplomatică, însă Gucio, împotriva dorinței tatălui, a intrat în ordinul religios al Salezienilor. Gucio a fost hirotonit preot în 1893, dar nici tatăl său, nici altcineva din familie nu au participat la ceremonie; a murit un an mai târziu, de tuberculoză, la vârsta de 34. Gucio a fost beatificat în 2004 și e pe cale de a deveni sfânt el însuși.

La 15 ianuarie 1872 Prințul Władysław s-a recăsătorit cu Prințesa Marguerite Adelaide de Orléans, fiica Ducelui de Nemours și nepoată a regelui Ludovic-Filip I al Franței. Władysław și Marguerite Adelaide au avut doi fii.  

Władysław Czartoryski
Prințul Władysław Czartoryski
Date personale
Născut	3 iulie 1828 Varșovia, Imperiul rus
Decedat	23 iunie 1894 (65 de ani) Boulogne-Billancourt, Franța
Părinți	Adam Jerzy Czartoryski Anna Zofia Sapieha[*]
Frați și surori	Izabella Elżbieta Działyńska[*] Witold Czartoryski[*]
Căsătorit cu	Maria Amparo, Contesă de Vista Alegre Prințesa Marguerite d'Orléans
Copii	August Czartoryski Prințul Adam Ludwik Czartoryski Prințul Witold Kazimierz Czartoryski
Cetățenie	Polonia  Imperiul Rus
Ocupație	diplomat colecționar de artă[*] politician
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Czartoryski

* 1935: George Crișan (n. secolul al XIX-lea - d. 23 iunie 1935, București) a fost delegat din partea cercului electoral Aletea-Sântana, comitatul Arad la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918. A fost avocat, membru și secretar al P.N.R., secretar al C.N.R. Arad, secretar al Marii Adunări Naționale și delegat la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia de la 1 decembrie 1918 din partea cercului Aletea-Sântana, comitatul Arad, (azi județul Arad) apoi a devenit după 1918, președintele Casei Naționale de Economii și Cecuri Poștale, a mai fost deputat, ministru, secretar al P.N.Ț, pentru Ardeal, președinte al P.N.Ț Bihor.  

George Crișan
Date personale
Născut	secolul al XIX-lea
Decedat	23 iunie 1935
Cetățenie	România
Ocupație	Avocat
Activitate
Partid politic	Partidul Național-Țărănesc

·         1944 - A murit, la Londra, pictorul român Arthur Segal. (n. 23 iulie 1875)

* 1958: Cândido Plácido Fernandes de Oliveira (24 septembrie 1896, Fronteira — 23 iunie 1958, Stockholm) a fost un fotbalist, antrenor de fotbal și jurnalist sportiv portughez.

El a jucat pentru Sport Lisboa e Benfica între 1911–1920. Unica selecție la naționala Portugaliei a avut-o în primul meci al Selecção das Quinas, pe 18 decembrie 1921, în înfrângerea cu 1–3 în fața Spaniei la Madrid, meci în care a fost căpitan.

Oliveira a fost un antrenor de succes al Sporting Clube de Portugal,^[1] și a antrenat în câteva rânduri selecționata de fotbal a Portugaliei.^[2]

El a decedat pe 23 iunie 1958 în Stockholm, Suedia din cauza unei insuficiențe respiratorii. Supercupa Portugaliei a fost ulterior denumită în cinstea sa, Supertaça Cândido de Oliveira.

·          1959 - A murit scriitorul si muzicianul francez Boris Vian. A suferit un atac de cord intr-o sala de cinematograf si a murit în drum spre spital. Boris Vian s-a nascut 10 martie 1920 si a fost scriitor , inginer, inventator, poet, textier, interpret, critic si muzician de jazz ( trompeta). La aceste talente multiple, ar trebui să adăugăm cele de la vorbitor şi traducător de limba engleza. El este autorul a numeroase texte de cântece, care au fost interpretate, inclusiv Henri Salvador, Yves Montand şi Lavilliers Bernard. In Romania cartea sa “Spuma zilelor) s-a bucurat de un mare succes.

* 1961: Werner Gilles (n. 29 august 1894 – d. 23 iunie 1961, Essen) a fost un pictor german. 

Strada Werner Gilles din Mönchengladbach

S-a născut în Mönchengladbach, în familia profesorului Wilhelm Gilles și a soției acestuia, Katharina, fiind al patrulea din nouă copii. Familia s-a mutat în 1901 în Mülheim an der Ruhr. În 1913, a întreprins o vizită în scopuri educaționale în Olanda, împreună cu prietenul său Otto Pankok. Anul următor a primit o bursă din partea Fundației Leonhard Stinnes, pentru a studia la Kunsthochschule in Kassel (în română Universitatea de arte din Kassel) cu Hans Olde și Rudolf Siegmund. S-a înrolat voluntar în Primul război mondial, luptând până în 1918 în Rusia, Serbia și Franța. În 1919, a studiat arta la Academia din Weimar, cu profesorul Walther Klemm, pentru a se muta în nou înființata instituție Bauhaus din Weimar, în clasa lui Lyonel Feininger. În 1921 a vizitat pentru prima dată Italia. La Bauhaus, unde a studiat până în 1923, s-a împrietenit cu artiștii Gerhard Marcks și Oskar Schlemmer. În 1923, a mai întreprins o vizită în Italia. Deși lucra în Berlin după studiu, a mai vizitat Italia. În 1926 s-a mutat la Düsseldorf, pentru a pleca la scurt timp la Paris.

În 1930 a primit din partea Academiei prusace de arte (în germană Preußischen Akademie der Künste) o bursă, care îi conferea privilegiul de a locui un timp la Villa Massimo în Roma. În continuare a vizitat pentru prima dată satul pescăresc Sant'Angelo din Ischia. Cu venirea nazismului, arta sa a fost catalogată drept „degenerată” și expusă în expoziția demonstrativă din 1937 Artă degenerată. De aceea, un număr de 17 din operele sale au fost confiscate. Din 1951, Werner a locuit alternativ în München (iarna) și în Ischia (vara). A ținut legătura cu pictorul Werner Heldt, care a murit în timpul unei vizite la Gilles, în 1954. În același an, a primit Marele premiu de artă al landului Nordrhein-Westfalen. (în germană Großen Kunstpreis des Landes Nordrhein-Westfalen). A decedat pe 23 iunie 1961, în Essen. În 1996, o stradă din Mülheim an der Ruhr a fost numită în amintirea sa (Gillesweg). 

Insula  Ischia

Vizitele sale pe insula Ischia și-au lăsat amprenta pe creația sa. Contrastul dintre antichitatea clasică păgână și cultural apuseană creștină a devenit tema sa predilectă. A pictat în ulei și acuarele, tematizând cu noi variații atât aspectele vioaie, cât și cele amenințătoare ale peisajelor din această zonă. Operele sale din anii '20 și '30 sunt influențate de mișcarea expresionistă „Der Blaue Reiter”, iar cele de bătrânețe de o tendință spre stilizarea motivelor și compoziții bidimensionale.

·         1972 - A murit Marin Iorda, prozator si dramaturg (n. 8.09.1901).

* 1989: Prințul Vasili Alexandrovici al Rusiei (7 iulie 1907 – 23 iunie 1989) a fost membru al familiei imperiale a Rusiei. Fiu al Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei și al Marii Ducese Xenia Alexandrovna a Rusiei. De asemenea, a fost nepot al împăratului Nicolae al II-lea al Rusiei. Prințul Vasili Alexandrovici Romanov s-a născut la Palatul Gatchina la 7 iulie 1907. A fost al șaselea fiu și cel mai mic copil din cei șapte ai Marelui Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei și a Marii Ducese Xenia Alexandrovna a Rusiei.^[1] Deși a fost nepot al împăratului Alexandru al III-lea, prin mama sa, el nu a purtat titlu de Mare Duce al Rusiei deoarece era doar strănepot al împăratului Nicolae I pe line masculină prin tatăl său.^[2] A fost un copil bolnăvicios și la naștere au existat îndoieli dacă va supravieți până la botez.^[1]

Peințul Vasili (în brațele mamei sale) împreună cu părinții și frații săi.

La scurtă vreme după nașterea sa, părinții au început să trăiască vieți separate.^[3] Prințul Vasili și-a petrecut copilăria în Rusia Imperială în timpul domniei unchilui său, Țarul Nicolae al II-lea. După căderea monarhiei ruse în februarie 1917, Vasili, atunci în vârstă de zace ani, era în vacanță la Ai-Todor, moșia tatălui său din Crimeea.^[4] La sfârșitul lui martie, ambii părinți, toți frații săi și împărăteasa bunică Maria Feodorovna erau de asemenea în Crimeea.^[5]

După Revoluția rusă, când bolșevicii au preluat puterea în octombrie 1917, Prințul Vasili împreună cu părinții, frații și bunica au fost plasați sub arest la domiciliu.^[6] La 11 martie 1918 ei au fost transferați alături de alți Romanovi la Dulber, moșia Marelui Duce Petru Nikolaevici în Crimeea.^[7] A scăpat de soarta crudă împărășită de unii dintre verii săi Romanov, care au fost uciși de către bolșevicii, când a fost eliberat de către trupele germane în 1918. A părăsit Rusia la 11 aprilie 1919, la vârsta de 11 ani, la bordul navei britanice "HMS Marlborough", care i-a transportat în Malta. După nouă luni s-a stabilit în Anglia. În timpul primilor ani în exil, Prințul Vasili a trăit în Anglia cu mama sa. La sfârșitul anilor 1920, el a emigrat în Statele Unite unde și-a petrecut restul vieții. Vasili și-a câștigat traiul lucrând ca băiat de cabină, lucrător pe șantier naval, broker, vinificator și fermier de pui în nordul Californiei.^[9]

Prințul Vasili s-a căsătorit la New York City la 31 iulie 1931 cu Prințesa Natalia Golitsina (26 octombrie 1907, Moscova – 28 martie 1989, Woodside) pe care a cunoscut-o în SUA. Natalia era o verișoară îndepărtată a soției fratelui său, Prințul Rostislav.^[10] Sora ei, Prințesa Olga Golitsina, s-a căsătorit cu Geoffrey Tooth, care va deveni al doilea soț al nepoatei lui Vasili, Prințesa Xenia Andreevna.^[9] Prințesa Natalia provenea dintr-o veche famile aristocrată rusă, nobila familie Golitsin. Tatăl ei, Prințul Alexandru Golitsin, fiul guvernatorului Moscovei, era doctor de țară. Mama ei aparținea familiei Liubov. Prințesa Natalia a scăpat din Rusia revoluționară împreună cu familia ei în 1920 prin Siberia în China. În 1927 ei s-au mutat în Statele Unite. Pentru un timp, ea a urmat o carieră artistică, jucând n mici piese de teatru și în filme mute.

Prințul Vasili a întâlnit-o pe Prințesa Natalia în 1931, căsătorindu-se cu ea cîteva luni mai târziu. Cuplul s-a mutat în California de Nord în 1934. Au trăit pentru restul vieții lor într-o casă la 30 km sud de San Francisco. Prințul Vasili și Natalia au avut o fiică:

• Prințesa Marina Romanov (n. 22 mai 1940); s-a căsătorit la Woodside, California la 8 ianuarie 1967 cu William Beadleston (n. 1938), un negustor de artă. Ei au avut patru copii ^[11] și au divorțat.

În 1980, Prințul Vasili a fost numit președinte al Asociației familiei Romanov, ca succesor al fratelui său, Prințul Dmitri Alexandrovici. A rămas președinte până la moartea sa, la vârsta de 81 de ani.  

Prințul Vasili Alexandrovici
Date personale
Născut	7 iulie 1907 Palatul Gatchina, Gatchina, Imperiul rus
Decedat	23 iunie 1989 (81 de ani) Woodside, California, Statele Unite
Părinți	Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marea Ducesă Xenia Alexandrovna a Rusiei
Frați și surori	Prințesa Irina Alexandrovna a Rusiei Prințul Rostislav Alexandrovici al Rusiei Prințul Nikita Alexandrovici al Rusiei Prințul Dmitri Alexandrovici al Rusiei Prințul Andrei Alexandrovici al Rusiei Prințul Feodor Alexandrovici al Rusiei
Căsătorit cu	Prințesa Natalia Aleksandrovna Galitzine
Copii	Prințesa Marina Vassilievna
Cetățenie	Imperiul Rus  URSS
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Cneaz
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

* 1993: Zdeněk Kopal (n. 4 aprilie 1914,^[1][2] Litomyšl, Cehia^[2] – d. 23 iunie 1993^[1][2]) a fost un astronom de origine cehă, cu realizări multiple în domeniul matematicilor numerice, balisticii și aerodinamicii. Cele mai importante lucrări ale sale se referă la ocultările stelelor duble de către Lună și planetele din grupul terestru. Partea principală a carierei științifice și-a desfășurat-o în SUA și Marea Britanie, dar „inima i-a fost întotdeauna acasă”, astfel că este considerat cel mai mare astronom ceh al secolului XX.

A fost editorul principal al publicației științifice Astrophysics and Space Science de la fondarea acesteia (1968) până în 1993.

Asteroidul 2628 Kopal a fost numit astfel în onoarea sa. 

Zdeněk Kopal
Date personale
Născut	4 aprilie 1914[1][2]  Litomyšl, Cehia[2]
Decedat	23 iunie 1993 (79 de ani)[1][2]
Înmormântat	Vyšehrad cemetery[*]
Părinți	Josef Kopal[*]
Cetățenie	Austro-Ungaria  Cehoslovacia  SUA
Ocupație	astronom matematician
Activitate
Instituție	Harvard College Observatory[*]
Alma Mater	Universitatea Carolină

* 1985 - Un avion Boeing 747, aparținând companiei „Air India“, care efectua un zbor pe ruta Ottawa – New Delhi s-a prăbușit în largul coastelor Irlandei. Și-au pierdut viața 329 de persoane.

·         1995: Jonas Salk, medic american, creatorul vaccinului împotriva poliomielitei (n. 1914). Jonas Edward Salk (n. New York City, New York, SUA, 28 octombrie 1914 – d. La Jolla, California, SUA, 23 iunie 1995) a fost un biolog american, creatorul vaccinului contra poliomielitei. Vaccinul zis Salk a fost unul dintre primele vaccinuri eficace pentru imunizarea contra unui virus în general. El a fost esențial pentru campania mondială de eradicare a poliomielitei, altădată una din bolile cele mai ucigătoare, mai ales la copii. Vaccinul funcționează pe principiul virusului slăbit. Adică injectarea unei forme slăbite, sau inofensive, a virusului poliomielitei la pacient, permite corpului uman să dezvolte o imunitate contra acestuia, fără totuși a se îmbolnăvi grav. Imunizat contra formei slăbite, corpul este în consecință imunizat și contra formei mai virulente a aceluiași virus. În 1961, Albert Sabin avea să dezvolte un vaccin administrabil pe cale orală, plecând de la o formă slăbită a virusului. Salk nu a patentat niciodată vaccinul său, el nu gândea să devină milionar, estimând că salariul său și donațiile îi vor permite să viețuiască decent. Un ziarist i-a pus întrebarea ”De ce nu a patentat vaccinul său?”, și el i-a răspuns ”Se patentează soarele?”. Pentru acest savant, rezultatul muncii lui aparține omenirii.

·         1996 - A murit Aurel Chirescu, poet; a alcatuit, impreuna cu Ion Frunzetti si Matei Alexandrescu antologia de poezie “Atlasul liric al poeziei romanesti contemporane ”,(n. 11.09.1911).

·         1996 - A murit Andreas Papandreu, fost prim-ministru al Greciei (n. 1919).

Andreas Papandreou in 1968 – foto: en.wikipedia.org

Andreas Papandreou (n. 5 februarie 1919 Chios – d. 23 iunie 1996 în Ekali) a fost un politician grec. În urma puciului militar din anul 1967 a fost arestat, dar ulterior a devinit prim-ministru al Greciei între anii 1981-1989 și 1993-1996. În perioada 1974 – 1996 a fost lider al Mișcării Panhelenice Socialiste (PASOK). Este tatăl lui Giorgos Andreas Papandreou.

·         2006 - A murit producatorul de film american Aaron Spelling ; (n. 1923).

* 2009: Farkas Paneth (n. 23 martie 1917, Cluj - d. 23 iunie 2009, Cluj) a fost un jucător de tenis de masă român de etnie maghiaro-evreiască. A fost vicecampion european la tenis de masă.^[1] A fost eroul unui documentar al lui Steven Spielberg.^[1]

În cariera sa de jucător de tenis de masă, Paneth Farkas a câștigat Cupa României (în 1935 și 1947), 9 titluri de campion național, în probele de echipe, la "dublu bărbați" și "dublu mixt", precum și numeroase titluri de vicecampion la "simplu"

·         2011: Dennis Marshall Maxwell (n. 9 august 1985 - d. 23 iunie 2011) a fost un fotbalist costarican ca fundaș stânga, care a jucat pentru clubul danez de fotbal AaB și pentru naționala de fotbal din Costa Rica.

A murit în urma unui accident de mașină, când călătorea împreună cu soția lui, Meilyn Masís Castro, pe autostrada Braulio Carrillo din Costa Rica.

·     2011 - A murit actorul american Peter Falk, interpretul celebrului detectiv Colombo; ( n.1927).

Peter Michael Falk (n. 16 septembrie 1927 – d. 23 iunie 2011) a fost un actor american de film, evreu de origine. A devenit popular în special datorită rolului din serialul „Columbo”, în care a fost protagonist mai bine de 20 de ani, fiind recompensat în 1973 pentru rolul Columbo cu Golden Globe pentru Cea mai bună prestație actoricească.

* 2013: Ion Acsan (n. 7 februarie 1932, București – 23 iunie 2013^[1]) a fost un poet și traducător român. Este fiul lui Mihail Acsan, negustor, și al Elenei (n. Sütö). În perioada 1939 - 1948 a urmat clasele primare, secundare și liceale la Liceul „Sfântul Iosif” și la Liceul Clasic Mixt din București, între 1948 - 1951. A urma simultan Facultatea de Filologie, secția limbi clasice, a Universității din București și Școala de Literatură „Mihai Eminescu”, ambele absolvite în 1955.

A fost redactor la secția de scenarii a Centrului de Producție Cinematografică București în perioada 1955 - 1956, apoi, între 1956 și 1969, la Editura de Stat pentru literatură și artă, și lector (din 1970) la Editura Albatros (pensionat în 1990).

A debutat cu versuri în Scânteia tineretului în 1953, iar editorial, cu volumul de poezii Primăvara cosmică în 1962; ulterior, s-a dedicat activității de traducător, tălmăcind (uneori integral și pentru prima dată în românește) din Homer, Hesiod, Seneca, Terențiu, Apollonios din Rhodos, din lirica japoneză, a Egiptului faraonic, ca și din literaturile europene moderne. A colaborat la Antologia literaturii maghiare (volumul I, 1965) și la Antologia de poezie rusă. Perioada clasică (volumele I-III, 1987). Din activitatea de traducător a rezultat o culegere de studii erudite (Constelația corifeilor, 1984) și una de povestiri pentru copii (Porumbeii Semiramidei, 1988). A realizat, singur sau în colaborare, antologii de literatură universală (antică, orientală, modernă), adesea cu substanțiale traduceri proprii (Legende mitologice din opera poeților greci și latini, 1972; Prometeu, erou al literaturii universale, 1977; Orfeu și Euridice în literatura universală, 1981; Poezia de dragoste a lumii, 1997).

A colaborat la publicațiile Tânărul scriitor, Scrisul bănățean, Iașul literar, Gazeta literară, Tribuna etc. A îngrijit și prefațat ediții din Homer, Vergiliu, Platon, Thomas Morus, Erasmus din Rotterdam și Ovidius.

A fost membru al Societății române de haiku. 

OPERA

• Primăvara cosmică, versuri, prefață de E. Camilar, București, 1962;
• Constelația corifeilor (Orfeu – Amfion – Homer – Arhiloh – Sappho – Simonides – Empedocle), București, 1984;
• Povestirile unui șoarece de bibliotecă, București, 1985;
• Porumbeii Semiramidei. Isprăvile unui școlar din anticul Tomis, povestite de el însuși, București, 1988.

Traduceri

• Terențiu, Seneca, Teatru, în colab. cu N. Teică, pref. și note de E. Cizek, București, 1966;
• Viteazul Jumătate. Basme populare din insulele malaieze Roti, Celebes, Borneo de Nord, București, 1966;
• Povești nemuritoare, alese și prelucrate de Ion Acsan, București, 1967 (ed. II, 1974);
• Din lirica japoneză, în colab. cu D. Constantinescu, I. Olteanu etc., cuvânt înainte de V. Nicolescu, antologie și note de Ion Acsan, București, 1970;
• Homer, Imnuri. Războiul șoarecilor cu broaștele. Poeme apocrife, pref. și note de Ion Acsan, București, 1971;
• Legende mitologice din opera poeților greci și latini, antologie, pref. și note de Ion Acsan, București, 1972;
• Orfeu, Imnuri, cuvânt înainte de Zoe Dumitrescu-Bușulenga, București, 1972;
• Seneca, Medeea, tragedie în cinci acte, București, 1973;
• Goethe, Poezii, antologie, cuvânt înainte și note de Ion Acsan, București, 1974;
• Poezia Egiptului faraonic, în colab. cu I. Larian Postolache, cuvânt înainte și note de C. Daniel, București, 1974;
• Apollonios din Rhodos, Argonauticele (Epopeea argonauților), pref. și note de Ion Acsan, București, 1976;
• Faraonul Kheops și vrăjitorii. Povestirile Egiptului antic, pref. și note în colab. cu C. Daniel, București, 1977;
• Prometeu, erou al literaturii universale, antologie, pref. și note de Ion Acsan, București, 1977;
• Tanka – Haiku. Antologie de poezie clasică japoneză, în colab. cu D. Constantinescu, București, 1981 (altă ediție, 2002)
• Orfeu și Euridice în literatura universală, antologie, studiu introductiv și note de Ion Acsan, București, 1981;
• Tăblițele de argilă. Scrieri din Orientul antic, pref., cuvânt înainte și note în colab. cu C. Daniel, București. 1981;
• Hesiod, Poeme, pref., prezentări și note de Ion Acsan, București, 1987;
• Apollonios din Rhodos, Peripețiile corabiei Argo, trad., pref., tabel cronologic și note de Ion Acsan, București, 1992;
• Țara cireșilor în floare. Poezia Japoniei, antologie și note de Ion Acsan, București, 1995;
• Vrăjitorii faraonilor. Povești orientale și precolumbiene prelucrate de Ion Acsan, București, 1995;
• Poezia de dragoste a lumii, antologie de Ion Acsan, București, 1997;
• Flavius Josephus, Istoria războiului iudeilor împotriva romanilor, trad. de G. Wolf și Ion Acsan, București, 1997;
• Homer, Imnuri, trad., pref. și note de Ion Acsan, București, 1998;
• Flavius Josephus, Antichități iudaice, trad. și note de Ion Acsan, I-II, București, 2000-2001 (altă ed., 2002-2003);
• Al. Philo, Viața lui Moise, trad. și note de Ion Acsan, București, 2003.

* 2013: Richard Burton Matheson (n. 20 februarie 1926, Allendale, New Jersey - d. 23 iunie 2013,^[3][4][5] Los Angeles, California) a fost un autor american și scenarist, mai ales în genurile fantasy, horror și science-fiction. Este cel mai cunoscut pentru lucrările What Dreams May Come, Bid Time Return, A Stir of Echoes, The Incredible Shrinking Man și I Am Legend, toate fiind adaptate pentru film. A scris scenariul la câteva episoade din serialul Zona crepusculară. 

LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Romane[modificare | modificare sursă]

• Someone is Bleeding (1953)
• Fury on Sunday (1953)
• I Am Legend (1954)

ro. Sunt o legendă, Editura Rao Books (2008)

• The Shrinking Man (1956); după care s-a făcut filmul The Incredible Shrinking Man
• A Stir of Echoes (1958); după care s-a făcut filmul Stir of Echoes
• Ride the Nightmare (1959)
• The Beardless Warriors (1960)
• Hell House (1971)
• The Night Stalker (1972); sub pseudonimul Jeff Rice
• The Night Strangler (1973)
• Bid Time Return (1975); după care s-a făcut filmul Somewhere in Time
• What Dreams May Come (1978)
• Earthbound (1989)
• Journal of the Gun Years (1991)
• The Gunfight (1993)
• 7 Steps to Midnight (1993)
• Shadow on the Sun (1994)
• Now You See It... (1995)
• The Memoirs of Wild Bill Hickock (1996)
• The Path: A New Look at Reality (1999)
• Passion Play (2000)
• Hunger and Thirst (2000)
• Camp Pleasant (2001)
• Abu and the 7 Marvels (2002)
• Hunted Past Reason (2002)
• Come Fygures, Come Shadowes (2003)
• Woman (2006)
• Other Kingdoms (2010)
• Generations (2012)

Povestiri scurte[modificare | modificare sursă]

• "Born of Man and Woman" (1950)
• "Third from the Sun" (1950); adaptat ca un episod Twilight Zone (1960)
• "The Waker Dreams" (a.k.a. "When the Waker Sleeps") (1950)
• "Blood Son" (1951)
• "Through Channels" (1951)
• "Clothes Make the Man" (1951)
• "Return" (1951)
• "The Thing" (1951)
• "Witch War" (1951)
• "Dress of White Silk" (1951)
• "F---" (a.k.a. "The Foodlegger") (1952)
• "Shipshape Home" (1952)
• "SRL Ad" (1952)
• "Advance Notice" (a.k.a. "Letter to the Editor") (1952)
• "Lover, When You're Near Me" (1952)
• "Brother to the Machine" (1952)
• "To Fit the Crime" (1952)
• "The Wedding" (1953)
• "Wet Straw" (1953)
• "Long Distance Call" (a.k.a. "Sorry, Right Number") (1953)
• "Slaughter House" (1953)
• "Mad House" (1953)
• "The Last Day" (1953)
• "Lazarus II" (1953)
• "Legion of Plotters" (1953)
• "Death Ship" (1953); adaptat ca un episod Twilight Zone(1963)
• "Disappearing Act" (1953); adaptat ca un episod Twilight Zone (1959)
• "The Disinheritors" (1953)
• "Dying Room Only" (1953)
• "Full Circle" (1953)
• "Mother by Protest" (a.k.a. "Trespass") (1953)
• "Little Girl Lost" (1953); adaptat ca un episod Twilight Zone (1962)
• "Being" (1954)
• "The Curious Child" (1954)
• "When Day Is Dun" (1954)
• "Dance of the Dead" (1954); adaptat ca un episodMasters of Horror (2005)
• "The Man Who Made the World" (1954)
• "The Traveller" (1954)
• "The Test" (1954)
• "The Conqueror" (19)
• "Dear Diary" (1954)
• "The Doll That Does Everything" (1954)
• "Descent" (1954)
• "Miss Stardust" (1955)
• "The Funeral" (1955); adaptate ca un segment al 'Night Gallery de Rod Serling
• "Too Proud to Lose" (1955)
• "One for the Books" (1955)
• "Pattern for Survival" (1955)
• "A Flourish of Strumpets" (1956)
• "The Splendid Source" (1956); baza episodului Family Guy "The Splendid Source".^[6]
• "Steel" (1956); adaptat ca un episod Twilight Zone (1963); vag filmat ca Real Steel (2011)
• "The Children of Noah" (1957)
• "A Visit to Santa Claus" (a.k.a. "I'll Make It Look Good," ca Logan Swanson) (1957)
• "The Holiday Man" (1957)
• "Old Haunts" (1957)
• "The Distributor" (1958)
• "The Edge" (1958)
• "Lemmings" (1958)
• "Now Die in It" (1958)
• "Mantage" (1959)
• "Deadline" (1959)
• "The Creeping Terror" (a.k.a. "A Touch of Grapefruit") (1959)
• "No Such Thing as a Vampire" (1959)
• "Big Surprise" (a.k.a. "What Was in the Box") (1959) Adaptat ca un segment scurt Night Gallery
• "Crickets" (1960)
• "Day of Reckoning" (a.k.a. "The Faces," "Graveyard Shift") (1960)
• "First Anniversary" (1960); adaptat ca un episod Outer Limits (1996)
• "From Shadowed Places" (1960)
• "Finger Prints" (1962)
• "Mute" (1962); adaptat ca un episod Twilight Zone (1963)
• "The Likeness of Julie" (ca Logan Swanson) (1962); adaptat în segmentul "Julie" al filmului TV din 1975 Trilogy of Terror
• "The Jazz Machine" (1963)
• "Crescendo" (a.k.a. "Shock Wave") (1963)
• "Girl of My Dreams" (1963)
• "'Tis the Season to Be Jelly" (1963)
• "Deus Ex Machina" (1963)
• "Interest" (1965)
• "A Drink of Water" (1967)
• "Needle in the Heart" (a.k.a. "Therese") (1969); adaptat în segmentul "Millicent and Therese" al filmului TV din 1975 Trilogy of Terror
• "Prey" (1969); adaptat în segmentul "Ameilia" al filmului TV din 1975 Trilogy of Terror
• "Button, Button" (1970); filmat ca un episod The Twilight Zone în 1986; baza filmului The Box (2009)
• "'Til Death Do Us Part" (1970)
• "By Appointment Only" (1970)
• "The Finishing Touches" (1970)
• "Duel" (1971); filmed as Duel (1971)
• "Big Surprise" (1971); adaptat ca un segment al Night Gallery de Rod Serling
• "Leo Rising" (1972)
• "Where There's a Will" (cu Richard Christian Matheson) (1980)
• "And Now I'm Waiting" (1983)
• "Nightmare at 20,000 Feet" (ca episod The Twilight Zoneîn 1963; ca segmentul patru al filmului Twilight Zone: The Movie, 1983; publicat pentru prima oară în 1984)
• "Getting Together" (1986)
• "Buried Talents" (1987)
• "The Near Departed" (1987)
• "Shoo Fly" (1988)
• "Person to Person" (1989)
• "CU: Mannix" (1991)
• "Two O'Clock Session" (1991)
• "The Doll" (Amazing Stories, 1986)
• "Go West, Young Man" (1993)
• "Gunsight" (1993)
• "Little Jack Cornered" (1993)
• "Of Death and Thirty Minutes" (1993)
• "Purge Among Peanuts" (2001)
• "He Wanted to Live" (2002)
• "Professor Fritz and the Runaway House" (2002)
• "Man With a Club" (2003)
• "Haircut" (2006)
• "Life Size" (2008)
• "An Element Never Forgets" (2010)
• "Backteria" (2011)

Colecții de povestiri scurte[modificare | modificare sursă]

• Born of Man and Woman (1954)
• The Shores of Space (1957)
• Shock! (1961)
• Shock 2 (1964)
• Shock 3 (1966)
• Shock Waves (1970) publicat ca Shock 4 în Regatul Unit (1980)
• Button, Button (1970)
• Richard Matheson: Collected Stories (1989)
• By the Gun (1993)
• Nightmare at 20,000 Feet (2000)
• Pride with Richard Christian Matheson (2002)
• Duel (2002)
• Offbeat: Uncollected Stories (2002)
• Darker Places (2004)
• Unrealized Dreams (2004)
• Duel and The Distributor (2005) Previously unpublished screenplays of these two stories
• Button, Button: Uncanny Stories (2008) (Tor Books)
• Uncollected Matheson: Volume 1 (2008)
• Uncollected Matheson: Volume 2 (2010)
• Steel: And Other Stories (2011)
• Bakteria and Other Improbable Tales (2011) (exclusiv e-book)

Filme cinematografice[modificare | modificare sursă]

• The Incredible Shrinking Man (1957)
• Beat Generation (1959)
• House of Usher (1960)
• Master of the World (Stăpânul lumii, 1961)
• The Pit and the Pendulum (1961)
• Burn Witch Burn (1962); a.k.a. Night of the Eagle(scenariu co-scris cu Charles Beaumont și George Baxt) pe baza romanulu Conjure Wife de Fritz Leiber
• Tales of Terror (1962)
• The Raven (Corbul, 1963)
• The Comedy of Terrors (1963)
• The Last Man on Earth (ca "Logan Swanson", bazat pe romanul lui Matheson I Am Legend) (1964)
• Fanatic (1965)
• The Young Warriors (bazat pe romanul lui Matheson The Beardless Warriors) (1967)
• The Devil Rides Out (1968) (bazat pe romanul lui Dennis Wheatley
• De Sade (1969)
• Cold Sweat (bazat pe romanul lui Matheson Ride the Nightmare) (1970)
• The Omega Man (Omul Omega; bazat pe romanul lui Matheson I Am Legend) (1971)
• The Legend of Hell House (bazat pe romanul lui Matheson Hell House) (1973)
• Les Seins de glace (bazat pe romanul lui Matheson Someone Is Bleeding) (1974)
• Somewhere in Time (Undeva, cândva; bazat pe romanul lui Matheson Bid Time Return) (1980)
• Twilight Zone: The Movie: Al patrulea segment "Nightmare at 20,000 Feet" (1983)
• Jaws 3-D (1983)
• Loose Cannons (1990)
• What Dreams May Come (O iubire fără sfârșit; bazat pe romanul lui Matheson)] (1998)
• Stir of Echoes (Ecouri din tenebre; 1999)
• I Am Legend (bazat pe romanul lui Matheson) (Legenda vie, 2007)
• The Box (Cutia; 2009)
• Real Steel (Pumni de oțel; 2011)

Televiziune[modificare | modificare sursă]

• Buckskin: "Act of Faith" (1959)
• Wanted Dead or Alive :"The Healing Woman" (1959)
• Twilight Zone: (16 episoade) (1959–1964)
• Have Gun Will Travel: "The Lady on The Wall" (1960)
• Bourbon Street Beat: "Target of Hate" (1960)
• Cheyenne: "Home Is The Brave" (1960)
• Lawman (Six episodes) (1960–1962)
• Thriller: "The Return of Andrew Bentley" (1961)
• Combat!: "Forgotten Front" (ca Logan Swanson) (1962)
• The Alfred Hitchcock Hour: "Ride the Nightmare" (1962)
• The Alfred Hitchcock Hour: "The Thirty-First of February" (1963)
• The Girl from U.N.C.L.E.: "The Atlantis Affair" (1966)
• Bob Hope Presents The Chrysler Theater : "Time of Flight" (1966)
• Star Trek: The Original Series: "The Enemy Within" (1966)
• Duel (1971)
• The Night Stalker (1972)
• Night Gallery (1972): " The Funeral" (1972)
• The Night Strangler (1973)
• Dying Room Only (1973)
• Circle of Fear (titlu original Ghost Story (1973))
• Bram Stoker's Dracula (1974)
• Scream of The Wolf (1974)
• The Morning After (1974)
• Trilogy of Terror (1975) film TV antologie.
• Dead of Night (1977). film TV antologie regizat de Dan Curtis.
• The Strange Possession of Mrs. Oliver (1977)
• The Martian Chronicles mini-series (1979, 1980)
• Twilight Zone: "Button, Button" (ca Logan Swanson) (1986)
• Amazing Stories: "The Doll" (1986)
• Amazing Stories: "One for the Books" (1987)
• Dreamer of Oz (1990). About L. Frank Baum.
• Rod Serling's Lost Classics (1994)
• Trilogy of Terror II (1996) film TV antologie.

Non-ficțiune

The Path: Metaphysics for the 90s (1993)

Richard Matheson
Matheson in 2008
Date personale
Născut	20 februarie 1926 Allendale, New Jersey, USA
Decedat	23 iunie 2013 (87 de ani) Los Angeles, California, USA
Copii	Richard Christian Matheson[*] Ali Marie Matheson[*] Chris Matheson[*]
Naționalitate	Norvegian-american
Cetățenie	SUA
Ocupație	romancier, autor de povestiri, scenarist
Pseudonim	Logan Swanson[1]
Limbi	limba engleză[2]
Studii	University of Missouri[*]
Activitatea literară
Specie literară	Science fiction, fantasy, horror
Influențe[ascunde] Stephen King, Richard Christian Matheson, Joe Hill, Chris Carter

* 2018: Dumitru Moțpan (n. 3 mai 1940, satul Seliște, raionul Nisporeni – d. 23 iunie 2018, Chișinău, Republica Moldova) a fost un politician moldovean, care a îndeplinit funcția de președinte al Parlamentului Republicii Moldova în perioada 5 martie 1997 - 23 aprilie 1998. A fost membru al Parlamentului Republicii Moldova în anii 1990. Dumitru Moțpan s-a născut la data de 3 mai 1940 în satul Seliște (raionul Nisporeni). A absolvit Școala tehnică de electrificare și mecanizare a agriculturii din orașul Soroca și apoi Școala Superioară de Partid din Odessa. Până în anul 1991, a fost membru al PCUS.

A lucrat ca inginer mecanic, apoi timp de câțiva ani ca președinte de colhoz și apoi în organele locale de partid. Între anii 1990-1998 a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

La baza constituirii Partidului Democrat Agrar din Moldova (PDAM) a stat clubul parlamentar "Viața Satului", ce număra 60 de deputați și fusese înființat în aprilie 1990. Constituirea Partidului Democrat Agrar din Moldova a avut loc la data de 19 octombrie 1991 când Congresul a aprobat Programul și Statutul și l-a ales pe deputatul Dumitru Moțpan în calitate de președinte al partidului nou-creat.

Parlamentarii Partidului Democrat Agrar din Moldova i-au acuzat pe deputații Frontului Popular din Moldova (FPM) de incompetență, cerând și obținând declanșarea de alegeri parlamentare anticipate.

La alegerile legislative anticipate din 27 februarie 1994, PDAM a cunoscut un aflux masiv de aderenți, fapt care a influențat succesul pe care l-a obținut acest partid în urma competiției electorale. A obținut 43,18% din numărul total de voturi și 54 din cele 104 mandate de parlamentar. Astfel, PDAM și-a adjudecat funcția de președinte al Parlamentului (Petru Lucinschi), două funcții de vicepreședinte și președinția la 8 din cele 10 comisii parlamentare. Dumitru Moțpan, liderul partidului, a fost ales ca vicepreședinte al Parlamentului (1994-1997).

În aprilie 1995, președintele Mircea Snegur a venit cu o inițiativă legislativă privind modificarea denumirii limbei oficiale a statului cu denumirea de "limba română", care a provocat o reacție ostilă din partea majorității parlamentare a PDAM. Ca urmare, Mircea Snegur a părăsit Partidul Democrat Agrar din Moldova și împreună cu el, s-a desprins o grupare din 10 deputați, în frunte cu Nicolae Andronic, vicepreședinte al Parlamentului.

La alegerile prezidențiale din noiembrie 1996, reprezentantul PDAM, premierul Andrei Sangheli, a obținut doar 9,47% din voturi, fiind abia pe locul IV. Această înfrângere a dus la căderea guvernului Sangheli, precum și la desprinderea unei grupări de deputați agrarieni, condusă de Dumitru Diacov, vicepreședinte al Parlamentului.

Dumitru Moțpan a deținut funcția de președinte al Partidului Democrat Agrar din Moldova (PDAM) din anul 1991. După alegerea lui Petru Lucinschi ca președinte al Republicii Moldova, Moțpan a candidat pentru postul lăsat vacant de Lucinschi, dar nu a obținut necesarul de 53 voturi.

Totuși, la data de 6 martie 1997, a fost ales în funcția de Președinte al Parlamentului Republicii Moldova, cu 55 voturi dintr-un număr de 101.

Ca urmare a pierderilor suferite, Partidul Democrat Agrar din Moldova a intrat foarte slăbit în alegerile parlamentare din martie 1998, pierzând o parte importantă din membrii săi și o parte din electorat. A obținut doar 3,63% dintre voturi și nu a mai intrat în Parlament. La alegerile parlamentare din februarie 2002, PDAM obține 5,02% din voturi, dar nici de această dată nu intră în Parlament.  

Dumitru Moțpan
Date personale
Născut	3 mai 1940 Seliște, raionul Nisporeni, RSS Moldovenească, URSS
Decedat	23 iunie 2018 (78 de ani) [1] Chișinău, Republica Moldova
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	politician agronom
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 3 septembrie 1990 – 22 martie 1998
Al 3-lea Președinte al Parlamentului Republicii Moldova
În funcție 5 martie 1997 – 22 martie 1998
Președinte	Petru Lucinschi
Prim-ministru	Ion Ciubuc
Precedat de	Petru Lucinschi
Succedat de	Dumitru Diacov
Vicepreședinte al Parlamentului Republicii Moldova
În funcție 1994 – 5 martie 1997
Președinte	Mircea Snegur Petru Lucinschi
Prim-ministru	Andrei Sangheli Ion Ciubuc
Premii	Ordinul Republicii (2012) Medalia „Meritul Civic” (1996) Ordinul Republicii
Partid politic	Partidul Agrar din Moldova
Profesie	Agronom

Sărbători

·         În calendarul ortodox: Sf Mc Agripina; Sf Sfințit Mc Aristocle, preotul 

Sfânta Muceniță Agripina și Sfântul Mucenic Aristocleu, preotul - Icoană sec. XX, Mănăstirea Panahrantou, Megara (Grecia) – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) – foto preluat de pe doxologia.ro

·       * Ziua Naţiunilor Unite pentru Serviciul Public (ONU)

Ziua Naţiunilor Unite pentru Serviciul Public este marcată, anual, la 23 iunie. A fost instituită prin Rezoluţia 57/277 a Adunării Generale a Naţiunilor Unite drept o recunoaştere a valorii şi virtuţii serviciului public faţă de comunitate, a contribuţiei administraţiei publice în procesul de dezvoltare, a muncii depuse de funcţionarii publici şi pentru a încuraja, totodată, tinerii să urmeze o carieră în domeniu, conform www.un.org.

* Ziua internaţională a văduvelor (ONU)

În fiecare an, la 23 iunie este marcată la nivel mondial Ziua internaţională a văduvelor, pentru a evidenţia nedreptăţile cu care se confruntă văduvele din întreaga lume şi pentru a sensibiliza populaţia în vederea sprijinirii acestora şi a copiilor lor.

Adoptată de Organizaţia Naţiunilor Unite cu prilejul celei de-a 65-a Adunări Generale din 21 decembrie 2010, această zi fusese lansată, în anul 2005, de Fundaţia Loomba din Marea Britanie conform http://calendar.city-star.org/ro. Data aleasă semnifică ziua în care, în anul 1945, Shrimati Pushpa Wati Loomba, mama fondatorului Fundaţiei, a rămas văduvă.

* România – Ziua funcţionarului public

Ziua funcţionarului public, sărbătorită în fiecare an la data de 23 iunie, a fost instituită prin Legea 145/2016.

Senatul, prima Cameră sesizată în acest caz, a votat la 21 martie 2016, propunerea legislativă privind instituirea acestei zile. Potrivit iniţiatorilor proiectului legislativ, instituirea unei zile a funcţionarului public român are rolul de a contribui la îmbunătăţirea imaginii autorităţilor şi instituţiilor publice, în general, şi a funcţionarilor publici în particular.

“Prin organizarea de evenimente specifice care să recunoască importanţa activităţii acestei categorii profesionale şi acordarea de premii, distincţii, medalii, titluri onorifice cu valoare simbolică, funcţionarii publici vor fi motivaţi să ofere servicii de calitate cetăţenilor, care îşi vor recăpăta astfel încrederea în profesionalismul, integritatea şi eficienţa serviciilor publice“, se arată în expunerea de motive.

• Luxemburg, Ziua națională - Aniversarea zilei de naștere a Marei Ducese Charlotte