1. /15 SEPTEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri

EVENIMENTE

1831: În New Jersey, a circulat pentru prima oară locomotiva John Bull, cea mai veche locomotivă cu abur din lume încă în funcțiune.

1944: Începe Bătălia de la Peleliu între Statele Unite și Japonia pe teatrul Pacific al celui de-al Doilea Război Mondial, terminată la sfârșitul lunii noiembrie cu victorie americană. A fost denumită "cea mai amară bătălie a războiului pentru pușcașii marini".^[1]

1949: Konrad Adenauer devine primul cancelar federal al Germaniei.

• 994 - Victoria fortelor generalului fatimid Manjutakin, asupra fortelor Imperiului Bizantin, in bătălia de la Orontes. Intrata in panica, armata bizantină s-a retras in debandada suferind grele pierderi. Această înfrângere a dus la intervenția directă a împăratului bizantin Vasile al II-lea, care l-a demis pe generalului Bourtzes, pe care l-a înlocuit cu Damian Dalassenos.

• 1353 - Împăratul Carol al IV-lea de Luxemburg şi regele Ungariei Ludovic I, încheie acordul de succesiune pentru tronul Ungariei.

  

  Împăratul Carol al IV-lea, din dinastia de Luxemburg, – foto: ro.wikipedia.org

  Împăratul Carol al IV-lea, din dinastia de Luxemburg, (n. 14 mai 1316, Praga – d. 29 noiembrie 1378), a fost Rege al Germaniei din 1346, rege al Boemiei din 1347 și Împărat al Sfântului Imperiu Roman din 1355. Este considerat a fi una din cele mai importante figuri ale evului mediu târziu.

  

  Ludovic I de Anjou I, pictură de Jan Matejko – foto: ro.wikipedia.org

   Ludovic I numit cel Mare [magh. I. Nagy Lajos, pl. Ludwik Węgierski sau Ludwik I Wielki, Andegawenski, în trad. "Ludovic Maghiarul", "Ludovic cel Mare", "Ludovic Angevinul"], (n. 3 martie 1326 – d. 10 septembrie 1382) a fost rege al Ungariei (1342 – 1382) şi al Poloniei (1370 – 1382), fiul lui Carol Robert din dinastia de Anjou.

• 1486 - Din porunca lui Ştefan cel Mare, domnul Moldovei (1457-1504), a început construcţia unui nou palat domnesc la Hârlau.

  

  Ruinele curții domnești din Hârlău – foto: ro.wikipedia.org

  Curtea domnească din Hârlău este o curte domnească atestată pentru prima dată în anul 1384 în orașul Hârlău, la o distanță de 74 km de municipiul Iași. În prezent, se află în ruine. Ansamblul curții domnești din Hârlău a fost inclus pe Lista monumentelor istorice din județul Iași din anul 2004, fiind format din 2 obiective:
  - Biserica “Sf. Gheorghe” – datând din 1492;
  - Ruinele curții domnești – datând din anul 1384, reclădită în 1486 și 1624.

• 1538 - Începutul dominației otomane asupra Moldovei. Sultanul turc Soliman intră în Suceava, capitala Principatului Moldovei.

  

  Voievodatul Moldovei în 1483 – foto: ro.wikipedia.org

  Pe 21 august 1538 otomanii treceau Dunărea pe la Isaccea-Obluciţa, tătarii au atacat dinspre răsărit şi polonii pătrundeau dinspre nord, asediind Hotinul, astfel încât „la mijloc să sbătea voievodul Moldovei. Şi de peste tot nu se putea gândi la vreun ajutor” (Cronicile slavo-române). Domnul moldovean Petru Rareş s-a îndreptat mai întâi spre poloni, cu care începe tratativele, la Hotin (28 – 31 august 1538).

  Tratatul încheiat prevedea renunţarea pentru totdeauna la Pocuţia şi eliberarea prizonierilor, nu însă şi ajutor militar împotriva otomanilor. Eroul luptei antiotomane, Petru Rareş, a domnit în Moldova de două ori – 1527–1538; 1541–1546.Era fiul nelegitim al lui Ştefan cel Mare cu Maria, descendentă din neamul boierilor Cernat.

  

  Soliman I (n. 6 noiembrie 1494 – d. 5/6 septembrie 1566) sau Suleiman Legiuitorul a fost al zecelea sultan al Imperiului otoman între anii 1520-1566, fiind unul dintre cei care au domnit o perioadă lungă de timp. În Occident acesta este cunoscut sub numele de Soliman cel Strălucit (“Magnificul”), iar în Orient sub numele de Suleiman Legiuitorul datorită implicării sale în finalizarea sistemului de legi al Imperiului Otoman – foto: ro.wikipedia.org

  Moldovenii au reusit sa opreasca avangarda tătară la trecerea Prutului (sfârşitul lui august – începutul lui septembrie), la Ştefăneşti, dar sultanul turc face joncţiunea cu tătarii hanului Sahib Ghirai (1532 – 1551), lângă târgul Iaşilor (9 septembrie) şi porneşte spre Suceava.

  Confruntat cu enorma presiune turca si în acelaşi timp, aflând că „ţara să vorovéşte să-l părăsească” (boierii Găneşti şi Arbureşti, în frunte cu Mihu portarul Sucevei, trecuseră de partea otomanilor), Rareş alege „să ajungă la Ianoşu craiul ungurescu” (Grigore Ureche), sperând la un ajutor militar.

  Părăsit în faţa primejdiei, domnul „a plecat cu puţini, cu faţa udată de lacrimi, lăsând în urmă neorânduielile, la 14 septembrie” (Cronicile slavo-române) si trădat de marii boieri, Petru Rareş se refugiază în cetatea Ciceului in Transilvania.

  La 15 septembrie 1538, sultanul intră în Suceava, dispune urmărirea domnului fugar şi convocarea Sfatului Domnesc, pentru a i se aduce la cunoştinţă noile reglementări. În urma acestei expediţii, Moldova a fost supusă şi Rareş înlocuit cu Ştefan Lăcustă (1538 – 1540), fiind prima dată când un domn al Moldovei este numit direct de sultan, iar condiţiile păcii sunt cuprinse într-o diplomă a sultanului, nu într-un tratat bilateral.

  Teritoriile din sud-estul ţării, cu Bugeacul si Tighina, au fost anexate Imperiului Otoman,în 1538 teritoriul dintre Prut şi Nistru este ocupat, iar Bugeacul colonizat cu tătari. Sultanul hotărăşte instalarea la Suceava a unei trupe formate din 500 de ieniceri, menită a-l supraveghea pe domn. Se instaureaza dominaţia otomana asupra Moldovei.

• 15 septembrie – 27 octombrie 1642 - A avut loc Sinodul de la Iași. Sinodul de la Iași a fost o întâlnire bisericească ortodoxă ce a avut loc în orașul Iași din Principatul Moldovei (astăzi în România), în perioada 15 septembrie – 27 octombrie 1642, convocată de patriarhul ecumenic Partenie I al Constantinopolului, cu sprijinul domnului moldovean Vasile Lupu.

  Scopul sinodului a fost cel de a contracara anumite erori doctrinare catolice și protestante care pătrunseseră în teologia ortodoxă și de a elabora o declarație ortodoxă cuprinzătoare cu privire la adevărul de credință.

  Cuprinzând atât reprezentanți ai bisericilor ortodoxe grecești, cât și slave, el a condamnat învățăturile calviniste ale lui Chiril Lukaris și a ratificat catehismul (un text oarecum amendat) Expositio fidei al lui Petru Movilă (Declarația de credință, cunoscută și sub numele de Mărturisirea Ortodoxă), o descriere a învățăturilor creștin-ortodoxe într-un format de tip întrebare-răspuns.

  Declarația de credință a devenit fundamentală pentru stabilirea atitudinii lumii ortodoxe față de învățăturile Reformei. Principala contribuție a sinodului a fost restaurarea unității în Biserica Ortodoxă prin promulgarea unei declarații de autoritate convenite de toate bisericile majore.

• 1644 - Este ales ca suveran pontif Inocenţiu al X-lea (Giambattista Pamfili, n. 6 mai 1574 – d. 7 ianuarie 1655 ).

  

  Papa Inocențiu al X-lea - foto: ro.wikipedia.org

  A deținut functia de papă intre anii 1644 -1655. A sustinut dezvoltarea Colegiului de Santo Tomás de Nuestra Señora del Rosario Santísimo din Manila, Filipine, cea mai veche universitate existenta în Asia. În 1650 Innocentiu al X- lea a sărbătorit Jubileul. Innocentiu al X- lea a fost subiectul unui tablou celebru al genialului pictor Diego Velázquez.

• 1697 - Electorul Frederic August I de Saxonia este încoronat ca rege al Poloniei sub numele de August al II-lea al Poloniei.

  

  Regele August al II-lea, pictură de Louis de Silvestre – foto: ro.wikipedia.org

  Frederic Augustus I sau August al II-lea cel Puternic (12 mai 1670 – 1 februarie 1733) a fost Elector de Saxonia (ca Frederic Augustus I) și rege al Poloniei și Mare Duce de Lituania (ca Augustus II). A fost o figură pregnantă a luxului de la curte și a absolutismului german în perioada căruia s-a clădit mult în stil baroc, a fost un colecționar al operelor de artă, Dresda devenind în timpul său o metropolă culturală.

  În timpul domniei sale nobilii de la curtea sa se amestecă în războiul nordic (1700- 1721) război pentru hegemonie în bazinul Mării Baltice dintre Polonia, Rusia, Prusia și Danemarca cu Norvegia, război cu ghinion pentru Polonia și Saxonia. Neputința sa de a realiza reformele necesare în statul Polono-Lituan au permis Imperiului Rus să-și extindă sfera de influență, politica lui fiind probabil una din cauzele războiului de șapte ani (1756-1763).

• 1774 - A început prima domnie a lui Alexandru Ipsilanti în Muntenia (1774-1782). A reorganizat fiscalitatea şi administraţia, iar în domeniul justiţiei, a promulgat un nou cod de legi – „Pravilniceasca condică”.

  

  Alexandru Vodă Ipsilanti (1725-1807) – foto: ro.wikipedia.org

  Alexandru Vodă Ipsilanti (1725-1807) a fost domn în Țara Românească: 15 septembrie 1774 – februarie 1782 și august 1796 – decembrie 1797 și în Moldova: decembrie 1786 – 19 aprilie 1788.

• 1806: Armatele franceze predau Bavariei orașul liber imperial Nürnberg.

• 1812 - Trupele ruse, în retragere, incendiază orașul Moscova în fața armatei lui Napoleon.

  

  Napoleon watching the burning Moscow (Adam Albrecht 1841) – foto: en.wikipedia.org

  

  Francezii în Moscova – foto: ro.wikipedia.org

• 1821: Guatemala, El Salvador, Honduras, Nicaragua și Costa Rica își declară independența față de Spania.
• 1830: Este inaugurată în Anglia linia de cale ferată Liverpool-Manchester, prima cale ferată din lume.

• 1831 - În Statele Unite ( New Jersey), a circulat pentru prima oară locomotiva John Bull, cea mai veche locomotivă cu abur din lume încă în funcțiune.

  

  John Bull  - foto (1893): ro.wikipedia.org

  John Bull este o locomotivă cu aburi de fabricație britanică, ce a funcționat în Statele Unite. A fost pusă în funcțiune pentru prima oară în ziua de 15 septembrie 1831, iar în 1981, când a fost repusă în funcțiune de Institutul Smithsonian a devenit cea mai veche locomotivă cu aburi funcțională din lume.

  Construită de Robert Stephenson and Company, John Bull a fost achiziționată de Camden and Amboy Railroad, companie care a operat pe prima cale ferată din statul New Jersey, și care i-a dat lui John Bull numărul 1, botezând-o „Stevens”. C&A a utilizat locomotiva intensiv între 1833 și 1866, când a fost scoasă din funcțiune și garată

• 1835 - În timpul celei de-a doua călătorii pe vasul HMS Beagle, Charles Darwin a ajuns în insulele Galápagos.

   

• 1848 - A avut loc cea de a treia Adunare Naţională de la Blaj

  

  Stampă din 1848 reprezentând Adunarea de la Blaj, sub drapeluri ale Casei de Habsburg (negru-galben) și tricoloruri româneșt (Muzeul Unirii Alba Iulia) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  În perioada 3/15 – 13/25 septembrie 1848 a avut loc, la Blaj, cea de-a treia adunare naţională, la care ţăranii români au venit în număr de aproximativ 60.000, înarmaţi cu lănci şi furci, notează lucrarea ”Istoria României în date” (Editura Enciclopedică, 2003). Nu a fost recunoscută ”uniunea” Transilvaniei cu Ungaria şi au fost reafirmate revendicările ţărănimii iobage.

  Convocarea unei noi adunări naţionale a fost determinată de o serie de factori, precum evenimentele din cursul verii, rezistenţa ţărănească, poziţia antiunionistă a regimentelor româneşti de graniţă, constituirea celor trei nuclee revoluţionare, şi anume: în nord, în jurul regimentului de la Năsăud; în sud, cu centrul la Sibiu şi Orlat, şi, respectiv, în vest, în zona Munţilor Apuseni, sub conducerea lui Avram Iancu, care au împiedicat de facto uniunea Transilvaniei cu Ungaria.

  La toate acestea s-au adăugat recrutările pentru armata ungară, care s-au lovit de nesupunerea comunităţilor româneşti, soldate cu arestări, în urma expediţiilor militare şi chiar, în multe cazuri, cu condamnări la moarte. Totodată, pe fundalul trecerii la conflict armat între guvernul revoluţionar ungar şi Austria constituţională s-a pus problema organizării mişcării revoluţionare româneşti, ca şi a reevaluării programului naţional, potrivit volumului ”Istoria românilor, vol. VII, tom I – Constituirea României Moderne (1821-1878)” (Editura Enciclopedică, 2003).

  Astfel, locuitorii satelor refugiaţi pe teritoriul regimentelor de graniţă s-au înarmat, pornind spre Blaj. La scurtă vreme li s-au alăturat zeci de mii de ţărani. Organizatorii şi conducătorii mulţimilor de ţărani au fost Axente Sever, Iovian Brad şi Avram Iancu. George Bariţiu a surprins starea de spirit a zecilor de mii de participanţi în următorii termeni: ”de ar fi cutezat atunci vreun cărturar român… să zică poporului român: staţi, mai aşteptaţi, cereţi mai întâi de la gubern comisiune şi satisfacţiune pentru sângele vărsat, cred că unul ca acela ar fi ieşit din adunare cum n-ar fi ştiut sau poate nici n-ar mai fi ieşit viu de acolo”, consemnează volumul amintit.

  La 7/19 septembrie 1848, comisarului regal maghiar pentru Transilvania, baronul Vay, i s-a adresat o petiţie în care se exprima cu hotărâre cererea românilor credincioşi jurământului de la Blaj, de a se înceta execuţiile militare şi recrutările, de a fi eliberaţi cei arestaţi. De asemenea, au fost adunate mii de cereri ale locuitorilor satelor, în care erau denunţate execuţiile şi recrutările forţate, imediat după ce au ajuns la Blaj, în perioada 13/25 şi 16/28 septembrie, Simion Bărnuţiu, August Treboniu Laurian şi Alexandru Papiu-Ilarian. Paralel, s-a desfăşurat instruirea şi organizarea militară a ţăranilor, între aceştia remarcându-se cei 6.000 de moţi conduşi de Avram Iancu.

  În cadrul Adunării s-a rediscutat programul din mai, căruia i s-au adăugat mai multe cereri. S-a protestat, din nou, împotriva uniunii Transilvaniei la Ungaria, iar hotărârea adunării a fost însoţită şi de precizarea unor modalităţi prin care românii vedeau posibilă convieţuirea cu celelalte naţionalităţi.

  Între propuneri s-au aflat: redeschiderea Dietei Transilvaniei, din care să facă parte ”români, germani şi unguri, aleşi după proporţiunea sufletelor dintre numitele naţiuni spre a se înţelege mai departe despre starea viitoare a ţării”; formarea unui guvern provizoriu alcătuit din reprezentanţi ai celor trei naţionalităţi, proporţional cu numărul lor etc.

  Adunarea a mai cerut desfiinţarea robotelor, a execuţiilor militare. De asemenea, a fost elaborat un document ”Memoriu al poporului român din Transilvania”. Susţinând principiul egalităţii naţionale cu toate popoarele din Imperiu, participanţii la adunare au cerut în numele lor şi ”al fraţilor din Principatele Dunărene” unirea tuturor românilor într-o uniune de popoare libere, sub conducerea Austriei.

• 1860 - A apărut la Iaşi, revista săptămânală ştiinţifică şi literară “Ateneul român”.
• 1864 - In Romania a fost adoptata Legea privind introducerea sistemului de masuri si greutati metrice, care urma sa fie aplicata incepind cu data de 1 ianuarie 1866.
• 1869 - La propunerea lui Al.Papiu Ilarian si, respectiv a lui I. Heliade Radulescu, sunt alesi primii membri de onoare din strainatate ai Societatii Academice Române: istoricul si omul politic francez Edgar Quinet si omul politic italian Giovenale Vegezzi-Ruscalla (15/27).

• 1890 - Incep ample lucrări de regularizare a cursului Dunării la Porţile de Fier.

  

  Dunărea la Cazane – foto: romaniadacia.wordpress.com

• 1894: Primul Război Chino-Japonez:  Japonia învinge China în Bătălia de la Pyongyang, in timpul primului razboi chino-japonez.
  

  Battle of Ping Yang (1894): The routing of the Chinese Army – foto: en.wikipedia.org

• 1895 - Inaugurarea podului peste Dunare, la Cernavoda; au avut loc mari festivitati la care a participat si Majestatea Sa Regele Carol I. Proiectat și construit de inginerul Anghel Saligny, era la acea vreme cel mai lung pod din Europa continentală și al treilea pod din lume (4.088 m).

  

  Podul Anghel Saligny - foto: ro.wikipedia.org

  Podul Regele Carol I (redenumit mai apoi Podul Anghel Saligny, pentru a-l onora pe Anghel Saligny proiectantul și executantul podului) a fost construit între 1890 și 1895 pentru a asigura legătura feroviară între București și Constanța. Podul este înscris în Lista Monumentelor Istorice sub denumirea Podul Carol I cu statuile „Dorobanții”.

• 1895 - A aparut, la Bucuresti, revista lunara “Gazeta matematica”, prima revista de specialitate in limba romana. Seria I a fost editata între 1895-1949, dupa 1949 editandu-se alte doua serii) (15/27).
  La implinirea a 50 de ani a fost lansata o serie de timbre aniversare.

• 1905: 100.000 de oameni au demonstrat la Budapesta pentru introducerea votului universal. În Ungaria, doar un milion din 20 de milioane de cetățeni aveau drept de vot.

• 1916 - Englezii au folosit pentru prima data tancurile in batalia de pe raul Somme, in Franta.

  

  A British Mark I “male” tank near Thiepval on 25 September 1916, fitted with wire mesh to deflect grenades and the initial steering tail, shown raised – foto: en.wikipedia.org

  Britanicii şi francezii au dezvoltat primii, dar separat, vehicule autopropulsate care să nu fie afectate de rafalele de mitralieră,care făceau ravagii şi care să poată să traverseze tranşeele şi barajele de sârmă ghimpată fără prea mari probleme. Cu toate acestea primul tanc care a primit botezul focului a aparţinut armatei imperiale britanice şi a fost poreclit “Little Willie”.

  După mai bine de un an de la fabricaţie, şi după mai multe teste, a fost folosit pentru prima oară în 15 septembrie 1916 în Batalia de pe Somme, maşinăria fiind condusă de Căpitanul H.W. Mortimore. Efectele tancurilor în această bătălie au avut un efect restrâns, din cauza problemelor mecanice şi a faptului că erau în număr insuficient.

• 1919 - Se constituie la Cernăuţi, Partidul Democrat al Unirii din Bucovina. Preşedinte Ion Nistor. La 23 ianuarie 1923, acesta fuzionează cu Partidul Naţional Liberal. Partidul Democrat al Unrii din Bucovina va edita cotidianul „Glasul Bucovinei” (1918-1923).

• 1924 - In Romania a apărut primul număr al “Gazetei Sporturilor”.

• 1924 - În Basarabia recent unita cu Tara mama, Romania, a inceput rebeliunea de la Tatarbunar, orchestrata de URSS.

  

  Un grup de răsculaţi din Tatarbunar (septembrie 1924) – foto: ro.wikipedia.org

  Grupări înarmate au ocupat primăria localitatii Tatar-Bunar din jud. Ismail,din Basarabia şi au proclamat “Republica Sovietică Moldovenească”, în componenţa Uniunii Sovietice. Grupul înarmat condus de Ivan Bejanovici, alias Kolțov, a comis atacuri banditesti, iar „rebeliunea“, care în mod oficial avea un scop politic, a degenerat rapid în jafuri, tâlhării, omoruri la care s-au dedat bandele de bolșevici.

  Gruparile armate erau coordonate de un Centru din Odesa şi au atacat tîrgul Nicolaevca, jud. Ismail, tăind firele telefonice, omorînd primarul şi doi jandarmi, incendiind clădiri publice, difuzînd manifeste prin care îndemnau populaţia să se ridice la luptă revoluţionară. Au urmat faza culminantă a rebeliunii în localitatea Tatar-Bunar, Basarabia.

  În timpul acestor evenimente, dintre membrii Comitetului de partid din sudul Basarabiei, au fost uciși: Andrei Kliușnikov, Ivan Bejanovici, Ivan Dobrovolski, iar Iustin Batișcev a fost arestat.

  

  Ţărani din Tatarbunar (1924) – foto: ro.wikipedia.org

  La 19 septembrie, după trei zile de lupte între rebeli și forțele de ordine, au fost arestate circa 1 600 de persoane, urmînd să fie judecate 489 de persoane, de unde și denumirea procesului judicciar de procesul celor 500, desfășurat în perioada 24 august-2 decembrie 1925 la Tribunalul Militar al Corpului 3 Armată din România.

  În conformitate cu acest cadru legal au fost condamnate 85 din cei 287 de acuzați. Iustin Batișcev a primit cea mai severă pedeapsă – muncă silnică pe viață; Nichita Lisovoi și Leonte Țurcan au fost condamnați la 15 ani muncă silnică, trei inculpați la câte 10 ani, alți douăzeci la 5 ani închisoare, iar restul inculpaților la închisoare pe termene diferite între 1-3 ani; alți 202 inculpați au fost achitați.

• 1928 - Alexander Flemming descopera o substanta antibacteriana, pe care o denumeste penicilina.

  

  Sir Alexander Fleming - foto: ro.wikipedia.org

  Sir Alexander Fleming (n. 6 august 1881 – d.11 martie 1955) a fost un bacteriolog scoțian, laureat al Premiului Nobel pentru Fiziologie și Medicină pe anul 1945 împreună cu Ernst Boris Chain și Sir Howard Walter Florey. În anul 1929 a descoperit penicilina produsă de mucegaiul Penicillium notatum. Cercetările au fost reluate în 1939 de un colectiv de la Oxford.

  În 1940, Fleming, doi biochimiști englezi – Ernest Boris Chain și Norman George Heatley – și un medic australian – Howard Walter Florey – au izolat și preparat în stare purificată și concentrată penicilina, una din marile realizări ale omenirii. A avut lucrări privind lizozimul ca element bacteriolitic prezent în țesuturi și secreții.

• 1935 - Liderul nazist Adolf Hitler anunță noi legi rasiale la adunarea Partidului Nazist de la Nürnberg.

  

  Steagul regimentului de infanterie 271 din wehrmacht, reprezentând Germania pe aversul său, și respectiv partidul nazist, NSDAP, pe revers – foto: ro.wikipedia.org

  Aceste legi privau evreii de a fi titularii unor funcții publice, căsătoriile între evrei și non-evrei sunt interzise. Svastica este utilizată, în loc de steagul negru-roșu-auriu, ca drapel național al Imperiului German. Din 1933 până în 1939 Partidul Nazist a ținut congresele anuale la Nurnberg (Nuremburg).

  Legile de la Nürnberg sau Legile rasiale de la Nürnberg au fost adoptate în Germania nazistă la 15 septembrie 1935, cu ocazia celui de-al șaptelea congres al partidului NSDAP. Prin aceste legi a fost conferită o bază juridică pentru ideologia rasistă și antisemită a statului german, condus la acea vreme de național-socialiști.

  Cele trei legi adoptate în pachetul legislativ de la Nürnberg au fost: “Legea pentru protecția sângelui“, care interzicea căsătoriile și raporturile sexuale între evrei și neevrei, “Legea cetățeniei Reichului” și “Legea stindardului Reichului”

• 1937 - Pentru prima dată în Romania se incepe o actiune de recuperare in scopul refolosirii a unor materiale. Din initiativa conducatorului Miscarii Legionare incepe “Batalia fierului vechi”.

• 1940 - Încetarea raidurilor aeriene germane asupra Marii Britanii din cadrul operaţiei “Seelöve” (Leul de mare).

• 1941 - Trupele germane încercuiesc Leningradul, al cărui asediu va dura până în ianuarie 1944.

• 1944 - Începe Bătălia de la Peleliu între Statele Unite şi Japonia pe teatrul Pacific al celui de-al Doilea Război Mondial, terminată la sfârşitul lunii noiembrie cu victorie americană. A fost denumită “cea mai amară bătălie a războiului pentru puşcaşii marini“.

  

  Bătălia de la Peleliu (15 septembrie 1944) – foto: ro.wikipedia.org

• 1946 - În Bulgaria a fost abolită monarhia şi proclamată Republica Populara. Comunistul stalinist Gheorghi Dimitrov a fost ales preşedinte al Consiliului de Miniştri.

  

  Gheorghi Dimitrov (dreapta), împreună cu Stalin în 1936 – foto: ro.wikipedia.org

  Gheorghi Mihailov Dimitrov  (n.18 iunie 1882 – d. 2 iulie 1949) a fost un politician bulgar, lider al partidului comunist și din principalii activiști ai Cominternului. A fost primul ministru al Bulgariei intre anii 1945 – 1949.

• 1949 - Konrad Adenauer devine primul cancelar federal al Germaniei.

  

  Konrad Hermann Joseph Adenauer - foto: ro.wikipedia.org

  Konrad Hermann Joseph Adenauer (n. 5 ianuarie 1876, Köln – d. 19 aprilie 1967, Rhöndorf, lângă Bonn) a fost un politician creștin-democrat german, de profesie jurist. Din 1917 și până în 1933 a exercitat funcția de primar general al Kölnului. Adversar al național-socialismului, a fost înlăturat din funcția de primar general.

  S-a retras la mănăstirea Maria Laach. În 1944 a fost arestat sub acuzația de complot împotriva regimului nazist. Soția sa a fost de asemenea arestată, murind în detenția Poliției Secrete (Gestapo). În ciuda vârstei înaintate (în 1946 împlinise 70 de ani), Konrad Adenauer a condus munca de reconstrucție a creștin-democrației germane, mișcare interzisă în timpul dictaturii hitleriste.

  În anul 1949, la vârsta de 73 de ani, a fost ales în funcția de cancelar al Republicii Federale Germania – primul după cel de-al doilea război mondial. A reușit apropierea țării sale de Franta, punând alături de Charles de Gaulle bazele alianței franco-germane, care a constituit nucleul Uniunii Europene.

  Adenauer a contribuit în mod decisiv la racordarea Republicii Federale Germania în sistemul atlantic de securitate. În 1955 a obținut repatrierea germanilor deportati l;a munca fostata in Siberia. Și-a dat demisia din funcția de cancelar federal la data de 15 octombrie 1963, făcând loc lui Ludwig Erhard un politician creștin-democrat mai tânăr, în fotoliul de cancelar.

• 1959 - Corneliu Mănescu a fost ales vicepreşedinte al celei de-a XIV-a sesiuni ordinare a Adunării Generale a ONU

• 1959: La Brașov se încheie procesul scriitorilor germani. Cinci scriitori transilvăneni de limbă germană, Andreas Birkner, Wolf von Aichelburg, Georg Scherg, Hans Bergel și Harald Siegmund sunt condamnați pentru "infracțiunea de instigare împotriva ordinii sociale și agitație" la un total de 95 de ani de muncă silnică, confiscarea averilor și anularea drepturilor civile.

• 1959 - Nikita Hrusciov devine primul lider sovietic care vizitează Statele Unite unde se întâlnește cu președintele american Eisenhower.

  

  Nikita Hrușciov, Dwight Eisenhower și soțiile lor la un dineu oficial în 1959 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

  La 15 septembrie 1959 a avut loc vizita în SUA a liderului sovietic, Nikita Hrusciov. Acesta, împreuna cu omologul sau american, Eisenhower, decid încetarea “razboiului rece” – conflict ideologic, politic si diplomatic de dupa 1945, dintre SUA si URSS si dintre Europa de Vest si cea de Est; în realitate, dupa o perioada în care ambele parti au folosit expresii precum “dezghet”, “coexistenta pasnica”, consensul ca “razboiul rece” luase sfârsit a aparut în 1989-1990, prin democratizarea Europei de Est, reunificarea Germaniei, destramarea Pactului de la Varsovia si dezintegrarea URSS.

• 1963 - Patru tinere de culoare au fost ucise de membri ai gruparii Ku Klux Klan intr-un atentat cu bomba comis intr-un centru social din Birmingham, Alabama.

• 1968 - Startul statiei cosmice ”Zond-5″ care pentru prima data a inconjurat Luna si s-a intors pe pamant.

• 1971 - Prima acţiune Greenpeace, la bordul Phyllis Cormack, împotriva testelor nucleare desfasurate de Statelor Unite.

• 1973 - Carl XVI Gustaf devine rege a Suediei,după decesul bunicului său, regele Gustaf al VI-lea.

  

  Regele Carl XVI Gustaf în iunie 2010 – foto: ro.wikipedia.org

  Carl XVI Gustaf (Carl Gustaf Folke Hubertus; n. 30 aprilie 1946) este rege al Suediei din 15 septembrie 1973. Carl Gustaf este cel mai mic copil însă singurul fiu al Prințului Gustaf Adolf, Duce de Västerbotten și a Prințesei Sibylla de Saxa-Coburg și Gotha. A devenit rege al Suediei la moartea bunicului său, regele Gustav VI Adolf.

• 1976 - A intrat în vigoare Conventia Internatioanala privind înregistrarea obiectelor lansate în spatiul cosmic; documentul conventiei a fost adoptat de Adunarea Generala a ONU la 12.11.1974.

• 1982: Liderul OEP Yasser Arafat are o audiență privată cu Papa Ioan Paul al II-lea.
• 2000: În Sydney, Australia, se deschide cea de-a XXVII a ediție a Jocurilor Olimpice de Vară.
• 2005: Seara de vis a fotbalului românesc: Steaua București învinge cu 3-0 pe Valerenga, în deplasare. Dinamo București învinge cu 5-1 pe Everton, acasă. Rapid București face 1-1 cu Feyenoord, care în retur a fost un avantaj pentru echipa românească.
• 2006 - Cercetatorii americani si mexicani au fost descifrat hieroglifele de pe piatra denumita “Stèle de Cascajal”, descoperita in Mexic (1999). Un studiu din revista Science, publicat pe 15 septembrie 2006, arata ca acestea ar fi printre cele mai vechi scrieri descoperite in Lumea Nouă, iar semnele sunt similare cu cele ale civilizației Olmec, una dintre marile civilizații precolumbiene, anterioara civilizatiilor azteca si maya,care s-a dezvoltat pe o mare parte a teritoriului Americii Centrale intre anii 1200 i. I.Chr si 500 i.I.Chr.

• 2008 - Formația britanică de rock Queen cu Paul Rodgers solist scoate primul său album de studio, The Cosmos Rocks.

  

  The Cosmos Rocks – foto: ro.wikipedia.org

  The Cosmos Rocks este albumul de debut al formației engleze Queen + Paul Rodgers, lansat pe 15 septembrie 2008 în Uniunea Europeană și pe 28 octombrie 2008 în America de Nord. Conține 14 piese noi scrise de Brian May, Paul Rodgers și Roger Taylor.

• 2013 - La București a 15-a zi consecutivă de proteste; Peste 20.000 de protestatari au cerut retragerea proiectului de lege care reglementează exploatarea minereurilor din perimetrul Roșia Montană, anularea contractului cu Roșia Montană Gold Corporation (RMGC), interzicerea exploatărilor cu cianuri în România, introducerea zonei Roșia Montană în patrimoniul UNESCO și demiterea celor patru inițiatori ai proiectului de lege. Proteste împotriva proiectului au avut loc în mai multe orașe mari ale României și în diaspora.

  totb.ro: VIDEO 15 septembrie: Cel mai mare marș pentru Roșia Montană

NAȘTERI

• 1254 - S-a născut navigatorul venetian Marco Polo, cunoscut pentru relatările sale despre o călătorie în China;(d.08.01.1324).
• 1533: Ecaterina de Austria, regină a Poloniei (d. 1572)

• 1613 - S-a născut la Paris, filosoful si scriitorul francez François de la Rochefoucauld (François VI, duce de Rochefoucauld, prinț de Marcillac); (d.16 martie 1680).

  

  François de la Rochefoucauld - foto: ro.wikipedia.org

  François de la Rochefoucauld (n. 15 septembrie 1613, Paris – d. 16 martie 1680) a fost filozof și moralist francez, fin observator al moravurilor și caracterelor, autor al unor “Maxime” (504 la număr). François VI, duce de Rochefoucauld, prinț de Marcillac, fiul lui François V (guvernator de Poitou apreciat de Richelieu) s-a născut la Paris.

  La 15 ani s-a căsătorit cu verișoara sa Mlle de Vivonne, cu care șase ani mai târziu va avea un fiu.Cele mai cunoscute opere ale sale sunt: Memorii (Mémoires), este descrisă epoca Frondelor (1662) , Cugetări sau sentințe și maxime morale (Réflexions ou sentences et maximes morales), operă de viziune pesimistă, remarcabilă prin acuitatea observației, care a introdus aforismul în literatura franceza (1664).

• 1666: Sofia Dorothea de Celle, soția regelui George I al Marii Britanii (d. 1726)
• 1736: Jean Sylvain Bailly, astronom francez (d. 1793)

• 1789 - S-a născut scriitorul american James Fenimore Cooper (“Ultimul mohican”, “Vânătorul de cerbi”); (m. 14 septembrie 1851).

  

  James Fenimore Cooper - foto: ro.wikipedia.org

  James Fenimore Cooper (n. 15 septembrie 1789 – d. 14 septembrie 1851) a fost un scriitor american prolific de la începutul secolului 19. Poveștile sale istorice de dragoste despre viața indienilor au creat o formă unică a literaturii americane. Scriitorul și-a trăit o mare parte din viață în Cooperstown, New York, stabilit de tatăl său William.

  Cooper a fost întreaga sa viață membru al Bisericii Episcopale iar spre sfârșitul vieții a ajutat-o cu generozitate.[2] El a scris seria de romane Leatherstocking Tales, unde protagonist este Natty Bumppo, iar romanele sunt The Pioneers (1823), Ultimul mohican (1826), The Prairie (1827), The Pathfinder (1840) și The Deerslayer (1841).

• 1800: Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (d. 1842)
• 1828: Aleksandr Butlerov, chimist rus (d. 1886)
• 1834: Heinrich von Treitschke, istoric, publicist politic și deputat german (d. 1896)
• 1857: William Howard Taft, politician american, al 27-lea președinte al Statelor Unite (d. 1930)

• 

  François de La Rochefoucauld, autor francez

 
• 

  James Fenimore Cooper, scriitor american

 
• 

  Agatha Christie, scriitoare britanică

• 1867: Petr Bezruč, poet ceh (d. 1958)
• 1876 - S-a născut dirijorul Bruno Walter; (m. 17 februarie 1962).
• 1885: Arturo Onofri, poet italian (d. 1928)

• 1890 - S-a născut Agatha Christie Mary Clarissa, scriitoare engleza, celebra pentru romanele politiste; (d.12 ianuarie 1976).

  

  Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan- foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

  Agatha Mary Clarissa, Lady Mallowan, (născută Miller; 15 septembrie 1890 – 12 ianuarie 1976), cunoscută în general ca Agatha Christie, a fost o scriitoare engleză de romane, povestiri scurte și piese de teatru polițiste. A debutat in 1920, inca de la inceput fiind apreciata pentru stilul simplu si inteligenta cu care crea intrigile din romane. Primul mariaj, cu Archibald Christie, s-a sfarsit cu divortul din 1928. La doi ani dupa acest eveniment, Agatha Christie l-a intalnit pe arheologul englez Sir Max Mallowan, intr-o calatorie efectuata in Orientul Mijlociu si s-a casatorit cu acesta in anul 1930.

  Scriitoarea si-a insotit sotul in expeditiile din Irak si Siria, informatiile stranse pe perioada sederii folosindu-le in cartea “Crima in Mesopotamia “ (1930), Moarte pe Nil” (1937) si Intalnire cu moartea” (1938). Multe din romanele sale au fost puse in scena sau ecranizate, personajul cel mai des intilnit in aceste productii fiind detectivul Hercule Poirot. In 1971, Agatha Christie a primit titlul Dame Commander din partea reginei Marii Britanii.

• 1894 - S-a născut la Paris Jean Renoir, actor si regizor de film de origine franceza, unul dintre titanii cinematografiei mondiale, fiul pictorului impresionist Pierre Auguste Renoir. (“Iluzia cea mare “, “Fluviul”, “Omul din sud”); (m. 12 februarie 1979).

• 1895 - S-a născut Magda Lupescu, concubina regelui Carol al II-lea din România; (d. 1977).

  

  Carol al II-lea și Magda Lupescu – foto: ro.wikipedia.org

  Elena “Magda” Lupescu (n. 1896 la Iași – d. 30 iunie 1977, Estoril în Portugalia) a fost amanta și apoi soția regelui Carol II. Elena Lupescu a fost fiica lui Nicolae (Nahum) Grünberg (născut evreu, ulterior botezat creștin ortodox) și a Elizei Falk, născută evreică, botezată în religia catolică, fostă dansatoare la Viena.

  În timpul primului război mondial, Elena Lupescu a fost căsătorită cu un locotenent de vânători de munte, de care a divorțat după scurt timp. În 1922 a devenit amanta prințului Carol. În 1923 au fugit împreună din România. Prințul Carol a fost încoronat în 1930 ca Regele Carol al II-lea al României. După abdicarea Regelui Carol al II-lea în septembrie 1940, Elena Lupescu l-a urmat în exil.

  Pe 8 septembrie 1940, Regele Carol al II-lea și Elena Lupescu au ajuns cu propriul tren la Lugano, în Elveția. În octombrie 1940, guvernul legionar al României a cerut Spaniei extrădarea Elenei Lupescu, precum și cea a lui Ernest Urdăreanu, mareșalul Palatului, care, după părerea legionarilor, s-ar fi aflat alaturi de Regele Carol al II-lea, în spatele asasinării, la 30 noiembrie 1938, a lui Corneliu Zelea Codreanu, conducătorul organizației „Garda de Fier”.

  Elena Lupescu a petrecut majoritatea perioadei de exil în Mexic, Brazilia și Portugalia. După căsătoria din 1947 din Brazilia, Carol al II-lea și Elena Lupescu s-au mutat la Estoril, Portugalia. După moartea lui Carol al II-lea, în 1953, Elena Lupescu a continuat să trăiască la Estoril, în Portugalia, până când s-a stins din viață.

• 1901: Elie Carafoli (n. 15 septembrie 1901, Veria, Grecia – d. 24 octombrie 1983, București) a fost un inginer român, de origine aromână, constructor de avioane, membru al Academiei Române din 1948, considerat unul dintre pionierii aeronauticii, în particular al domeniului aerodinamicii.  S-a născut la Veria (Macedonia, Grecia) într-o familie de aromâni. Studiile liceale le-a făcut la Școala Comercială românească din Salonic și, pentru câteva luni, la liceul din Bitolia. Și-a continuat studiile la Liceul Gheorghe Lazăr din București și la Liceul Militar „Nicolae Filipescu” de la "Mănăstirea Dealu". Cursurile universitare le-a făcut la Școala Politehnică din București în perioada 1919-1924, unde a obținut diploma de inginer electromecanic.

  Plecat la Paris, a audiat cursurile de mecanica fluidelor și cele de aerodinamică la Sorbona, unde și-a luat doctoratul în fizică-matematică.  Începe să lucreze în Laboratorul Aerotehnic de la Saint-Cyr, alături de Albert Toussaint și Paul Painlevé. Aici realizează un tunel aerodinamic destinat vizualizării mișcării fluidelor, foarte mult apreciat la Congresele Internaționale de Aerodinamică, fiind distins în 1928 cu Médaille d'honneur argent.  Reîntors în țară, Carafoli a fost numit conferențiar și a susținut primul curs de Aeronautică la Școala Politehnică din București în anul 1928. A fost primul pas în înființarea Facultății de Aeronave din București. A fost numit profesor provizoriu în 1931 și a fost definitivat în 1933. Împreună cu Ion Stroescu, a conceput și construit tunelul aerodinamic al Școlii Politehnice din București (1931), primul din sud-estul Europei.

  În aceeași perioadă (1928 - 1933) a lucrat și ca inginer-șef al Serviciului de studii și construcții și director al Industriei Aeronautice Române de la Brașov.

  În 1949 a înființat și organizat "Institutul de mecanică aplicată" al Academiei Române, din care a derivat "Institutul de mecanica fluidelor" și, ulterior, "Institutul de Mecanica fluidelor și construcții aerospațiale".  Elie Carafoli a studiat teoria mișcării generale a unui fluid în jurul unui contur, efectuând cercetări asupra aripilor monoplane și a mișcărilor conice în regim supersonic.

  Profilul aripilor de avion cu bordul de fugă rotunjit, prezentat la Paris în 1928 a fost numit profil Carafoli.^[1]

  Elie Carafoli a conceput o largă serie de avioane autohtone, cu performanțe foarte diverse. Astfel, a proiectat modelele IAR CV 11, IAR-12, IAR-13, IAR-14, IAR-15, IAR-16, IAR-21, IAR-22, IAR-23, IAR-24, produse la IAR.  Activitatea lui Elie Carafoli s-a bucurat de o largă prețuire atât în țară, cât și în străinătate.

  A fost membru titular al Academiei de Științe din România începând cu 21 decembrie 1937^[2].

  În 1948 a devenit membru al Academiei RPR și, în anul următor, membru al Academiei de Științe din New York.

  De asemenea, Elie Carafoli a fost membru al Academiei Internaționale de Astronautică, membru al Academiei de Științe din Toulouse, precum și președinte al Federației Internaționale de Astronautică, din partea căreia a primit medalia de argint.

  În 1970 a primit medalia "Carl Friedrich Gauss", distincție conferită de către Braunschweigischen Wissenschaftlichen Gesselschaft, pentru activitate deosebită în aerodinamică. Tot în 1970 a primit Medalionul „Apollo 11”, decernat de NASA.

  A fost distins cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”  

  SCRIERI

  • 1928: Aérodynamique des ailes d'avion (Paris)
  • 1929: Influence des ailerons sur les propriétés aérodynamiques des surfaces sustentratices, Le Centre du Documentation Aéronautique Internationale de l'Aero-Club de France, (Paris)
  • 1930: Calcul des performances d'un avion, Imprimeria Centrală
  • 1942: Probleme de aerodinamica și mecanica avionului, cu Nicolae Tipei, Editura Politechnicei
  • 1951: Aerodinamica, Editura Tehnică, București
  • 1954: Aurel Vlaicu. Inventator, constructor și zburător romîn, Editura Societății Pentru Răspândirea Științei și Culturii
  • 1955: Mecanica Fluidelor (2 vol.), cu Teodor Oroveanu, Editura Academiei Republicii Populare Române
  • 1956: High-speed Aerodynamics (Compressible Flow), Editura Tehnică
  • 1957: Aerodinamica vitezelor mari. Fluide compresibile, Editura Academiei Republicii Populare Române
  • 1960: Aurel Vlaicu. Pionier al aviației romînești, Editura Societății Pentru Răspândirea Științei și Culturii
  • 1964: Wing Theory in Supersonic Flow (Oxford)
  • 1974: Hermann Oberth. Wege zur raumachiffahrt, Hans Bart, Editura Kriterion (co-redactor)
  • 1981: Dinamica fluidelor incompresibile, cu V. N. Constantinescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România
  • 1984: Dinamica fluidelor compresibile, cu V. N. Constantinescu, Editura Academiei Republicii Socialiste România  

    Elie Carafoli
    Inginerul Elie Carafoli
    Date personale
    Născut	15 septembrie 1901 Veria, Grecia
    Decedat	24 octombrie 1983, (82 de ani) București, Republica Socialistă România
    Naționalitate	România
    Cetățenie	România
    Ocupație	inginer
    Activitate
    Educație	Școala Politehnică din București Universitatea Sorbonna
    Alma mater	Universitatea din Paris Universitatea din București Universitatea Politehnica din București
    Organizație	Universitatea din București Universitatea Politehnica din București
    Cunoscut pentru	inovații în domeniul aeronauticii
    Premii	Médaille d'honneur argent Medalia Carl Friedrich Gauss
    Membru titular al Academiei Române
    Membru al Academiei de Științe din România

• 1904: Constantin Papanace (n. 15 septembrie 1904, Grecia - d. 7 aprilie 1985, Salò, Italia) a fost doctor în economie politică, autor, istoric și publicist român de origine aromână, membru al Mișcării legionare.  Descendent al unei familii de aromâni, Constantin Papanace s-a născut la 15 septembrie 1904 în Grecia la Selia, aproape de orașul Veria din provincia Macedonia, regiune cu o numeroasă populație aromânească.^[2] Familia (tatăl său Ion, mama sa Ianula și ceilalți nouă frați și surori) și apropiații îi spuneau Costache.

  Face studii la Salonic, la Școala Superioară Română, și apoi București, la Academia Comercială, cu specializarea în economie politică și finanțe.

  Îl cunoaște pe Corneliu Zelea Codreanu în iulie 1930 când, împreună cu un grup de tineri aromâni este închis la Văcărești. Este un militant înflăcărat pentru drepturile aromânilor, lipsiți de drepturi în Munții Pindului și hărțuiți de comitagii bulgari care intrau ilegal și desfășurau acțiuni cu caracter belicos în Cadrilater.

  Între anii 1932-1933, într-o perioadă de puternică extindere a Mișcării legionare, este căpetenie a Tineretului Legionar Macedonean și prim-consilier al „Căpitanului”, Corneliu Zelea Codreanu.

  Este ales deputat de Caliacra pe listele partidului Totul pentru Țară în decembrie 1937.^[3]

  În 1939, pe timpul exilului legionarilor la Berlin, este membru al comandamentului grupului de acolo. Se opune intenției lui Horia Sima de a pleca în țară cu scopul răsturnării lui Carol al II-lea, moment în care apare conflictul cu viitorul Comandant al Mișcării Legionare.

  După victoria legionară din 6 septembrie 1940 este chemat în țară la București, și devine subsecretar de stat în ministerul Finanțelor.

  Îl însoțește pe mareșalul Ion Antonescu în vizitele la Roma, 14-16 noiembrie 1940, și Berlin, 19-20 noiembrie 1940.

  Pe parcursul guvernării legionare susține o serie de conferințe la radio, împreună cu alte personalități ale regimului, la sugestia lui Nichifor Crainic.

  După lovitura de stat a lui Antonescu din ianuarie 1941, Papanace se distanțează din nou de Horia Sima, în perioada detenției la Berkenbrück, atunci când Comandantul Gărzii de Fier pleacă la Roma pentru a solicita sprijinul lui Mussolini.

  Nu este de acord cu acțiunile lui Horia Sima de constituire a Guvernului de la Viena și a Armatei Naționale, în 1944.

  Se retrage în exil la Salò, în Italia. Aici se căsătorește cu Zoița Simu, și ea aromâncă din Veria. Rămâne văduv în 1977 și moare, tot la Salò, locul unde și-a trăit jumătate din viață, în vârstă de 80 de ani, la 7 aprilie 1985, într-o zi de Florii. A fost îngropat la 11 aprilie (Joia Mare a acelui an), slujba de înmormântare fiind celebrată de preotul Dumitru Emanoil Popa (de la Freiburg, Germania), asistat de preotul Mircea Domitriu.  Mareșalul Ion Antonescu, care l-a invitat să facă parte din guvern, spunea despre el: „Papanace are mintea limpede și judecata dreaptă. Să-l ascultăm!”

  A fost un om de mare cultură. Cunoștea opt limbi.  Fondează publicațiile: Graiul (1932), Bucium (1933) și Armatolii („foaie de luptă aromânească”, în 1940, împreună cu profesorul Nicolae Caranica și cu medicul Ionel Zeana).

  În 1950, fondează în exil, cu ajutorul lui Nicolae Bujin, la Roma în Italia, colecția „Biblioteca Verde”, publicată la Editura „Armatolii”, sub egida căreia apar 26 de lucrări.

  Editează în Italia și Spania:

  • Sur la minorité aroumaine (vlachs) dans les Pays Balkaniques, Roma, 1950
  • Pro Balcania. Considérations sur l'union balcanique et la solution des problèmes litigieux de ce sécteur éuropéen, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.2), Roma, 1951
  • La persecution des minorités Aromounes (Valaques) dans les Pays Balcaniques. Le Problème Macédonien, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.3), Roma
  • Mihai Eminescu – un mare precursor al legionarismului românesc, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.4), Roma
  • Destinul unei generații. Geneza și urmările lui 10 decembrie 1922, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.5), Roma
  • Orientări pentru legionari, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.6), Roma, 1952 - cuprinde mai multe studii, între care și unul intitulat „Spre o democrație social-creștină”, în care el „preconizează o democrație bazată pe principul dragostei creștine, care pusă pe balanța justiției, echilibrează cele două principii: autoritatea și libertatea.” (cf. N. Constantinescu, loc.cit.)
  • Justice pour les Aromounes (Valaques), Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.7), Roma, 1952
  • Martiri legionari (Evocări), Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.8), Roma, 1952
  • Orientări politice în primul exil (1939-1940), Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.9), Roma
  • Identitatea unor nume patronimice la italieni și aromâni, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.11), Roma
  • L'origine et la conscience nationale des Aroumains (la terreur grecque en Macédoine), Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.12), Roma, 1955
  • Jurnalu Makedonia N° 9, 1955) - tratează despre problema aromânească, în patru limbi: franceză, engleză, germană, italiană
  • Le droit d'asile politique et le problème des minorités ethniques opprimées, Editura Armatolii (colecția „Biblioteca verde” nr.13), Roma, 1956 - conferință ținută la VIe Congrès de l'Union Fédéraliste des Communautés Européennes (17-20 mai 1956, Faakersee, Austria)
  • Considerații asupra trecului macedo-românilor și a dialectului lor, Freiburg, Biblioteca Română, 1952
  • Evocări, în „Colecția Dacoromania”, Madrid, 1965, 192 pagini
  • Fără Căpitan
  • Diversity in unity of the Balkans, în: „Balkania” - St. Louis Mass. U.S.A., 1967
  • Die aromunische Volksgruppe in den Balkanlànder, în: „Handbuch der europaischen Volksgruppen” - Wien (1970)
  • Neubau im Balkanraum, în: „Nation Europa”, Coburg
  • Geneza și evoluția conștiintei naționale la macedo-români, Ed. Brumar, București, 1995
  • Reflecții asupra destinului istoric și politic al aromânilor - scrisă la Tagliacozzo, 1 ianuarie 1947, și publicată la Editura CRATER, București, 1996

  Editează două volume din Albumul aromânesc:

  • Noulu Album Aromânescu (Macedo-român), vol.I, 372 p., anul 1955 - tipărit cu ocazia a 75 de ani de la publicarea primului Album aromânesc (Sutsata Aromânjlor di Bucureshti, 1880). În acest volum Papanace însuși publică studiul „Fermentul Aromân în Sud-Estul european”
  • Noulu Albu Aromânescu (Macedo-Român), vol.II, 408 p., anul 1956, unde publică studiul: „Geneza și evoluția conștiinței etnice la Aromâni. Redeșteptarea lor națională. Studiu istorico-politic”

  A publicat 35 de lucrări cu caracter istoric și de doctrină legionară.

Constantin Papanace
Date personale
Născut	15 septembrie 1904[1]
Decedat	7 aprilie 1985 (80 de ani)[1]  Salò, Italia
Cetățenie	România
Ocupație	economist istoric
Activitate
Partid politic	Mișcarea Legionară

• 1904: Umberto al II-lea al Italiei (d. 1983)
• 1907: Alfred Delp, preot iezuit german, executat de regimul nazist (d. 1945)
• 1909: Liviu Ion Mănduc (n. 15 septembrie 1909, Viștea de Sus - d. 1999) a fost un inginer român, întemeietor, profesor și decan al Facultății de Electromecanică din Cluj (1963 - 1964), întemeietor și prim decan al Facultății de Electrotehnică din Cluj (1964 - 1972).  Liviu Mănduc s-a născut în satul Viștea de Sus din Țara Făgărașului la data de 15 septembrie 1909. Școala elementară o termină în comuna Racovița, Sibiu și în perioada 1919 - 1927 urmează cursurile Liceului Gheorghe Lazăr din Sibiu. Se înscrie, apoi, la Facultatea de Mecanică și Electricitate a Institutului Politehnic din București, unde obține în anul 1940 o diplomă de inginer electrician. După terminarea facultății, se angajează ca inginer la uzinele de armament din cadrul Uzinei Mecanice Mârșa (județul Sibiu). În anul 1943 este încorporat și pleacă pe frontul celui de al doilea război mondial unde cade prizonier până la sfârșitul acestuia.^[1]

  Revine în țară și anul 1947 îl găsește pe Liviu Mănduc în postura de Inginer șef la SETA SA Sibiu, ulterior la IRE Sibiu și Cluj (1948) după care se transferă ca inginer șef la Electromontaj București. În anul 1951, Liviu Mănduc, devine ministru adjunct și Director general al energiei electrice în cadrul Ministerului Energiei Electrice și Electrotehnicii. De asemenea Liviu Mănduc are calitatea de șef al delegației României la Comisia Economică pentru Europa și expert de pe lângă ONU, la Geneva între anii 1954 - 1957. În perioada 1951 - 1960 face parte din Comisia guvernamentală pentru electrificarea României și din 1970 este membru al Comisiei de Stat de analiză a sistemului energetic național.^[1]

  Profesional, activitatea sa se leagă de perioada 1953 - 1957, când Liviu Mănduc conducea intreprinderea Electromontaj Cluj, ulterior devenind directorul IRE Cluj (1957 - 1962). Această ultimă funcție o părăsește pentru a deveni cadru didactic la Institutul Politehnic din Cluj, avand dorința expresă de a înființa o facultate de profil electric în această localitate. Acest deziderat l-a înfăptuit în anul 1960 când înființează Facultatea de Electromecanică și în 1964 Facultatea de Electrotehnică^[2], Liviu Mănduc stabilind și o performanță unică, aceea de a îndeplini funcția de decan la două facultăți, la Electromecanică (1963 - 1964) și la cea de Electrotehnică (1964 - 1972), unde a fost primul decan al facultății. La Facultatea de Electrotehnică a fost titularul catedrei de "Producerea, transportul și distribuția energiei electrice"  

  LUCRĂRI DE SPECIALITATE

  Manuale

  • Gheorghe Alexandru Catană, Liviu Mănduc, Zoltan Kovacs - Management industrial : Note și studii de caz, Institutul Politehnic Cluj-Napoca, Cluj-Napoca, 1991^[6]

  Articole publicate în reviste naționale de specialitate

  • H. Zdrenghea, Lelia Feștilă, Liviu Mănduc - Metodologie și algoritm de calcul privind dimensionarea și alegerea aparatajului rețelelor de alimentare cu energie electrică a marilor consumatori industriali, Bul. St. UTC-N., nr. 17 1974, pp. 62–63

  Lucrări științifice comunicate

  • H Zdrenghea, Lelia Feștilă, Liviu Mănduc - Considerații privind sinteza sistemelor automate. Metodologie și algoritm de calcul al rețelelor radiale. Ses. St. IP Cluj-Napoca, 1974  

    Liviu Mănduc
    Liviu Mănduc în 1949
    Date personale
    Născut	15 septembrie 1909 Viștea de Sus, Austro-Ungaria
    Decedat	1999 (90 de ani)
    Părinți	Ioan Mănduc, Director al Școlii din Racovița, Sibiu
    Naționalitate	Austro-Ungaria
    Cetățenie	România
    Ocupație	Primul decan al Facultății de Electrotehnică din Cluj

• 1911: Emil Botta (n. 15 septembrie 1911,^[1][2] Adjud, Regatul României – d. 24 iulie 1977,^[2][3] București, RS România) a fost un poet, prozator și actor român. Este absolvent al Academiei Regale de Artă Dramatică din București (1932).  Este fratele eseistului Dan Botta, precum și fiul lui Theodor Botta, medic, și al Aglaiei. Clasele primare le face la Adjud, dar la 15 ani fuge de acasă pentru a deveni actor. Urmează apoi Conservatorul de Artă Dramatică din București, în perioada 1929-1932. Devine actor al Teatrului Național din București, după mai mulți ani petrecuți pe unele scene de provincie. La Național joacă în roluri de excepție, Werther, Iago, Macbeth, Unchiul Vania, Ion din Năpasta etc. Aparent anacronic, el își juca mai cu seamă glasul. Era făcut parcă pentru tragediile antice, decât pentru teatrul contemporan. Avea pe masca actoricească imprimată acea damnațiune caracteristică artiștilor luciferici, blestemați, înrăiți întru geniu cu spirite necontrolabile la prima investigație.

  A debutat cu poemul Strofă ultimă în revista lui Tudor Arghezi Bilete de papagal în 1929. Poetul a făcut parte din grupul intitulat „Corabia cu ratați”, din care s-au desprins și filozoful Emil Cioran sau dramaturgul Eugen Ionescu. A fost poetul preferat al generației Criterion, pentru versurile sale, Mircea Eliade, Emil Cioran, Nicolae Steinhardt aveau un adevărat cult. Este autorul unei poezii negre, existențialiste, cu personaje dintr-o mitologie proprie a morții, în consonanță cu filozofia Trăirismului interbelic. E un poet al măștilor, eul liric se devoalează prin toate aceste personaje, rezultând o comedie a morții și a neputinței.. În 1937 îi apare la „Fundațiile regale pentru literatură și artă”, întâiul volum, premiat, intitulat: „Întunecatul april”. Timbrul original al acestei poezii încântă critica. Vladimir Streinu („cloșca cu puii de aur”: cum l-a numit Șerban Cioculescu) distinge în această apariție „Semnele noi de lirism”, în contextul în care marii lirici interbelici ajungeau la apogeu. Urmează, apoi, volumul „Pe-o gură de rai” (1943), Ciclul Vineri (1971) – în vol. „Versuri” și „Un dor fără spațiu” (1976). În 1938 sunt editate prozele din „Trântorul”. Asemenea lui Alexandru Philippide, Emil Botta a scris relativ puțină poezie. Spațiul său poetic este, însă, inconfundabil. Botta a lucrat în singurătate desăvârșită ca un ouvrier cvasianonim la o construcție poetică de primă mărime.

  A fost distins cu Ordinul Muncii clasa a II-a (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”^[4] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”^[5] și clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.^[6] A primit titlul de Artist emerit (ante 1968).  Asumându-și, ca și fratele său Dan, spectrul melodic al culturii noastre populare arhaice, alături de marile nuanțe tragice ale culturii poetice universale, el a reușit pe acest fond să desfășoare un mare joc poetic, rol în care își avea propria damnațiune. Poetul a venit cu o întreagă recuzită din marile teatre spirituale ale lumii, invocând Himera și Fantazarea luptând și lucrând pentru ele ca simplu soldat sau imperator, spre o desăvârșire făcută în numele Artei.

  Știința acestei poezii este „Știința ciocârliei/ care trece vămile pustiei”. Cântecul lui este în apropierea aceluia bacovian. La autorul „Plumbului” este invocat „decemvre”, la Botta „bate novembre pădurile moarte”. El este altfel și eminescian. Codrii lui Botta nu au euritmiile valurilor marine, ci austeritatea statuară a singurătății: „Și singur e codru acuma și-n veci”. Pare un poet al legendelor acest poet în tulburătorul său discurs: „Rob codru, cum te suferi supus/ și vânzării dat singurel sub lună?/ O, frățâie, de-am fi împreună/ pe muntele Daciei, în lumina de sus!”

  „Dor” și „Neliniște” nu sunt doar două tragice dar fermecătoare stări poetice, caracteristice marilor filosofi și artiști, mai mult: două mari personificări, vecini ai noștri de totdeauna, ei sunt „doi români”. Sub razele lor se desfășoară întreaga ceremonie poetică a lui Emil Botta. Poetul își așează glasul după farmecul propriei melancolii. Gesturile sunt hamletiene, dar vorbele rămân românești, aproape de invocațiile haiducești din doinele și baladele populare: „Dulciule, ascuncule-n tăcere,/ pământe, pământe, vere,/ fă-te cristalin și morții tăi/ vedea-i-aș ca florile-n văi”. Prozele din volumul „Trântorul” fac parte din aceeași zonă a gândirii poetice emilbotteiene. Spectrul „damnării” motiv incurabil al întregii sale beletristici este aici mai vehement ca oriunde. Personajul tutelar se „repaușează estetic, abandonându-se febril unei neînfrânte trăiri în ficțiune” (C. Robu). Gustul unei astfel de proze este învățat, probabil de la Franz Kafka, tradus la noi, în epocă, de către Felix Aderca. Emil Botta este unu dintre poeții mari ai liricii noastre, fiind între clasicii interbelici și generația războiului (grupările Albatros și Cercul literar de la Sibiu) un pisc. Mai apropiat de ultimii decât de primii, el aparține, paradoxal, mai cu seamă întâilor. Între poezia lui Ion Vinea, de pildă, și a lui Emil Botta, șansa istoriei literare șade de partea „Întunecatului april” decât de aceea a „Orei fântânilor”. Pentru că Emil Botta este, de fapt, cel mai artist dintre poeții români, nu atât la nivel lexical, cât mai cu seamă la acela al viziunilor. Emil Botta a fost însăși efigia poetului. Opera sa poetică și-a păstrat semeția singurătății pe care o avea poetul în viață.

  În selecția de Poeme din 1974, excepționale sunt cele treisprezece poeme, publicate pentru prima oară în volum. Avem de-a face cu niște legende simbolice ori cu niște parabole despre destinul artistului, rătăcit într-un „vis rău” , în care a murit de mii de ori, fără a fi apucat să dea de veste din acele „moarte pustii”, echivalente cu Gomora, sau „canonit” ca Ion Vodă Armanul, „trunchiatul cumplit”, prefăcut în pasăre, „sălbăticiune de aer”.^[7]

  A fost actor al Teatrului Național din București, jucând în numeroase piese, printre care Othello în regia lui Nicolae Massim și filme, inclusiv în Reconstituirea, celebrul film al regizorului Lucian Pintilie, în care a interpretat rolul procurorului Paveliu.  A fost căsătorit o perioadă de timp cu actrița Maria Mimi Botta.  

  OPERA (SELECTIV)

  Versuri

  • Întunecatul April, 1937 (scris în urma unei colaborări la revista Vremea)
  • Pe-o gură de rai, 1943 (rezultatul unei colaborări cu Universul literar)
  • Poezii, 1966
  • Versuri (cu un ciclu inedit, Vineri), 1971
  • Poeme, 1974
  • Un dor fără sațiu, 1976

  Proză

  • Trântorul, 1938 (ediția a II-a, 1967)

  PREMII

  • Premiul Fundațiilor Regale (1937)
  • Premiul „Mihai Eminescu” al Academiei Române (1967)

  FILMOGRAFIE

  • Se aprind făcliile (1939)
  • Viața nu iartă (1957)
  • Bijuterii de familie (1957)
  • Când primăvara e fierbinte (1960)
  • Poveste sentimentală (1961)
  • S-a furat o bombă (1962)
  • Pași spre lună (1964)
  • De-aș fi... Harap Alb (1965)
  • Șah la rege (1965)
  • Răscoala (1965)
  • Pădurea spânzuraților (1965)
  • Faust XX (1966)
  • Subteranul (1967)
  • Lettre a Carla (1967)
  • Dacii (1967)
  • Reconstituirea (1968)
  • Columna (1968)
  • Realitatea ilustrată (serial TV, 1969)
  • Dincolo de nisipuri (1974)
  • Mastodontul (1975)
  • Premiera (1976)

  
  

Jump to navigationJump to search

Emil Botta
Date personale
Născut	15 septembrie 1911[1][2]  Adjud, Regatul României
Decedat	24 iulie 1977 (65 de ani)[2][3]  București, RS România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cetățenie	România
Ocupație	actor poet autor scriitor
Alma mater	Universitatea Națională de Muzică București
Alte premii
Ordinul Muncii clasa a II-a[*] (1953) Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a[*] (1967) Artist emerit (1960) Premiul Mihai Eminescu al Academiei Române[*] (1967)

• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 
  
• 1914: Adolfo Bioy Casares, scriitor argentinian (d. 1999)
• 1916: Constantin Virgil Gheorghiu, poet, romancier, jurnalist, preot și diplomat român (d. 1992)
• 1920: Răzvan Givulescu, geolog și paleobotanist român, membru de onoare al Academiei Române
• 1927: Fărâmiță Lambru (n. 15 septembrie 1927, București — d. 12 decembrie 1974, București), a fost un cunoscut lăutar (acordeonist virtuoz și cântăreț) român de etnie romă.  Născut la data de 15 septembrie 1927 într-o veche familie de lăutari, Fărâmiță Lambru (acesta e numele său de artist; altfel decât s-ar putea crede, Fărâmiță este numele său de familie și Lambru este prenumele) învață să cânte încă din copilărie de la tatăl său, violonistul Tudor Fărâmiță. Având un auz foarte bun, reține repede repertoriul uzual lăutăresc, dar mai ales stilul vocal de interpretare.^[2]

  În 1949 debutează în cadrul unei formații militare când își satisface stagiul militar la București.^[3]

  Din 1953 devine colaboratorul Mariei Tănase. După moartea acesteia (1963), acesta cunoaște o vertiginoasă carieră de virtuoz al acordeonului și dirijor al unor formații profesioniste.

  În perioada 1952–1956 face parte ca instrumentist în formația de muzică populară a Teatrului de Estradă din București, iar în 1956 trece la formația Teatrului de revistă „Constantin Tănase”.^[2] În 1967, ca actor, joacă în musicalul Groapa în rolul cântărețului Zavaidoc.

  În 1962 înregistrează primele sale materiale la casa de discuri Electrecord, sub acompaniamentul orchestrei dirijate de Nicolae Băluță.

  Între 1963-1970 este dirijor, solist-vocal și instrumentist al formației de muzică populară la Teatrul regional „Ion Vasilescu” din București.^[3]

  A întreprins turnee artistice în Franța (1965 și 1967), Republica Democrată Germană (1966) și Italia (1966). A făcut furori în capitala U.R.S.S., câștigându-și notorietate internațională.^[4] Întors în țară, face noi înregistrări la casa de discuri Electrecord.

  A apărut în diverse concerte și spectacole de revistă, a colaborat cu Orchestra de muzică populară Radio, dar mai ales a participat la petreceri populare (nunți, botezuri), care i-au afectat organismul măcinat de tuberculoză – cânta cu vocea nepermis de mult.  Fiind un virtuoz recunoscut, a fost solicitat să apară și în câteva filme.

  Regizorul Francisc Munteanu, transpunând atmosfera dintr-o mahala bucureșteană (evocată în piesa „Domnișoara Nastasia” de G. M. Zamfirescu) în pelicula Dincolo de barieră (1965), îl invită pe Fărâmiță Lambru să animeze viața unei cârciumi bucureștene din 1925, alături de actorul Ion Dichiseanu. Succesul este atât de mare încât Francisc Munteanu apelează la lăutarul bucureștean și în filmul următor, Tunelul (coproducție româno-sovietică), turnat la Moscova (1966) în compania lui Ștefan Bănică, Margareta Pâslaru, Florin Piersic și, din nou, a lui Ion Dichiseanu.^[4]

  În 1971 apare și în filmul Facerea lumii, în regia lui Gheorghe Vitandis și în compania actorilor Colea Răutu, Liviu Ciulei sau Toma Caragiu.  Moare la 12 decembrie 1974 în București, măcinat de tuberculoză^[3] fiind înmormântat în cimitirul „Izvorul Nou” din zona Mihai Bravu.  Pentru activitatea sa remarcabilă ca solist instrumentist de muzică populară la Teatrul „Constantin Tănase” din București, în 1968 i se decernează medalia Ordinul Meritul Cultural clasa a V-a.^[5] În 1955 primește Premiul II la Concursul internațional al Festivalului Tineretului de la Varșovia.  

  Fărâmiță Lambru
  Date personale
  Născut	15 septembrie 1927, București, România București, România[1]
  Decedat	12 decembrie 1974 (47 ani), București, România București, RS România
  Cetățenie	România
  Ocupație	acordeonist, lăutar, actor
  Activitate
  Gen muzical	populară, lăutărească
  Instrument(e)	acordeon
  Interpretare cu	Maria Tănase
  Premii	Ordinul Meritul Cultural

• 1929: Murray Gell-Mann, fizician american, laureat Nobel (d. 2019)
• 1941: Viktor Zubkov, politician rus, al 37-lea prim-ministru al Rusiei
• 1943: Ilse Hehn (n. 15 septembrie 1943, Lovrin, Banat) este artistă plastică, fotografă, traducătoare, poetă și scriitoare de limba germană, originară din România.  Părinții săi au fost Johannes Hehn și Elisabeth, născută Vieve, originară din Alsacia-Lorena.

  Școala primară a urmat-o în localitatea Tomnatic, Timiș. A urmat liceul umanist de limbă germană și apoi Secția de Arte Vizuale a Universității din Timișoara, absolvită în 1964. A fost repartizată ca profesoară de artă și de istoria artei la liceul „Axente Sever" din Mediaș, unde a lucrat în perioada 1964-1991.  În 1984, Ilse Hehn-Guzun a rămas văduvă și în 1992 a emigrat în Germania, unde s-a stabilit la Ulm, împreună cu fiul ei, Alex Constantin, și este docent de artă la Școala Catolică de Pedagogie Socială (Katholische Fachschule für Sozialpädagogik).

  În perioda 1994-1998 a funcționat ca referent cultural federal pentru șvabii bănățeni (Bundeskulturreferentin der Landsmannschaftder Sathmarer Schwaben).

  A fost nevoită să urmeze studii la Universitatea Weingarten, pentru recunoașterea diplomei obținute într-o țară din estul Europei.

  A colaborat la publicațiile Neue Literatur, Volk und Kultur, Hermannstädter Zeitung, Karpatenrundschau, Allgemeine Deutsche Zeitung für Rumänien, „Regensburger Hezte", „Das Boot", „Podium" etc.^[1]

  Este sora istoricului de artă Annemarie Podlipny-Hehn.  

  SCRIERI

  Volume de poezie

  • So weit der Weg nach Ninive, 1973, Editura Kriterion, București,
  • Flußgebet und Gräserspiel, 1976, Editura Facla, Timișoara
  • Das Wort ist keine Münze, 1988, Editura Kriterion, București,
  • In einer grauen Stadt, 1992, Editura Hestia, Timișoara,
  • Die Affen von Nikko, 1993, Editura Hestia, Timișoara,
  • Den Glanz abklopfen, 1998, Editura Gerhard Hess, Ulm,
  • Im Stein, 2001, Editura Czernik, Hockenheim,
  • Lidlos, 2003, Editura Holzer, Weiler im Allgäu

  Cărți pentru copii

  • Du machst es besser! , 1978, Editura Ion Creangă, București,
  • Ferien – bunter Schmetterling, 1987, Editura Kriterion, București,

  Proză

  • Mein Rom. Wortbogen. 2005, Esslinger Reihe,
  • In zehn Minuten reisen wir ab..! , Editura Cosmopolitan Art, Timișoara, 2006
  • „Randgebiet, Editura „Cosmopolitan Art“ Timișoara, 2010

  Traduceri

  • Die Wüste der Satellit-Antennen, 1997, Editura Hestia, Timișoara, (Versuri ale poetului român Constantin Gurău)

  Prezențe în antologii

  • Grenzgänge, Regensburger Hefte 2, 1969
  • Wortmeldungen, Editura Facla Verlag, Timișoara, 1972
  • Hier bin ich geboren, Editura Didactică și Pedagogică, București, 1977
  • Das Wort ist eine offene Hand, Editura Kriterion, București, 1977
  • Prisma Minden, Editura Gilles & Francke, Duisburg, 1978
  • Elegii (în limba română), Timișoara, 1979
  • Literatur - Uniunea Scriitorilor din România/Filiala Timișoara, 1982
  • Lyrik-Anthologie (în limba română), Editura Facla, Timișoara, 1984
  • Lichtkaskaden, Editura Kriterion, București, 1984
  • Casa faunului, Editura Hestia, Oradea, 1995
  • Andromeda. Ulmer Autoren, Editura Armin Vaas, Ulm, 1996
  • ... wovon man ausgeht, Esslingen, 1998
  • Umbruchzeit. Neuere deutsche Lyrik, Edition L, 1998
  • Und redeten mit Engelzungen, Edition L, 1998
  • Lyrik heute, Editura Czernik, 1999
  • Das Gedicht, Editura Czernik, 2000
  • Schriftsteller aus Temeswar, Editura Marineasa, Timișoara, 2000
  • Jahrbuch für das neue Gedicht, Brentano-Gesellschaft t, Frankfurt/M., 2003
  • Die Erinnerung bleibt/Donauschwäbische Literatur seit 1945, Editura Hartmann, 2004
  • Jahrbuch 2005", Editura Cosmopolitan, Timișoara, 2005
  • Literarisches Temeswar/Schriftstellerlexikon (Lexicon de scriitori), Editura Marineasa, Timișoara, 2007
  • Banater Kalender, Editura Banater Verlag, München, 2008
  • Dulzinea 12, Editura Fulda, 2008
  • Alles ist Gleichnis, antologie de lirică, Edition L, 2008

  DISTINCȚII

  • Premiul pentru poezie Lyrikpreis „Adam Müller Guttenbrunn“, Timișoara, 1988
  • Premiul pentru cea mai bună carte pentru copii în limba germană, București, 1988
  • Bursa pentru literatură a orașului Salzwedel Literaturstipendium der Stadt Salzwedel, 2001
  • Premiul de încurajare pentru poezie Inge Cernik-Förderpreis für Lyrik, Freudenstadt, 2001
  • Premiul 1 pentru poezie al Gildei Artiștilor 1. Preis für Lyrik, Künstlergilde, 2003
  • Premiul pentru proză al Gildei Artiștilor Prosa-Literaturpreis der Künstlergilde Esslingen, 2004,
  • Diploma de onoare a Uniunii Scriitorilor din România / Filiala Timișoara, 2007,
  • Premiul pentru literatură Nikolaus Berwanger, al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, 2007   

    Ilse Hehn
    Artista Ilse Hehn
    Date personale
    Născută	15 septembrie 1943 (76 de ani) Lovrin, România
    Părinți	Johannes Hehn și Elisabeth, născută Vieve, originară din Alsacia-Lorena
    Frați și surori	Annemarie Podlipny-Hehn
    Copii	Alex Constantin
    Naționalitate	România
    Cetățenie	Germania
    Ocupație	artistă, fotografă, traducătoare, poetă, scriitoare
    Activitate
    Educație	Facultatea de Arte Vizuale din Timișoara, Universitatea din Weingarten
    Premii	Premiul pentru literatură Nikolaus Berwanger, al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Timișoara, 2007

• 1945: Hans-Gert Pöttering, politician german, al 23-lea președinte al Parlamentului European

• 

  Regele Umberto al II-lea al Italiei

 
• 

  Regina Letizia a Spaniei

 
• 

  Prințul Harry, Duce de Sussex

• 1946 - S-a născut Tommy Lee Jones, actor american (“Batman Forever” , “Men in Black”, “JFK”).
• 1946 - S-a născut la New York regizorul si scenaristul american Oliver Stone. A urmat cursurile Universitatii Yale, dar nu a mai sustinut examenele de absolvire. A lucrat ca profesor in orasul vietnamez Ho Si Min (fost Saigon) si a participat la Razboiul din Vietnam. In 1968, Stone s-a inscris la Universitatea din New York pentru a studia filmul, luandu-si diploma in 1971. A fost recompensat cu mai multe Oscaruri pentru productiile sale cinematografice. Este autorul filmelor de succes “Nascuti asasini”, “Wall Street”.
• 1947: Adrian „Puiu” Ivanițchi (n. 15 septembrie 1947) este un compozitor și cântăreț de muzică folk și pop din Sighișoara. Absolvent al Facultății de Filologie din Cluj, secția română-italiană. Membru fondator al formației Coral. A fost membru al mai multor formații rock românești celebre din anii '60, precum Sideral și Sfinx. Colaborator muzical pe teme folk cu Dorin Liviu Zaharia. Fost membru al Cenaclului Flacăra. Membru fondator al cenaclului de muzică și poezie Agora din Sighișoara. Director artistic al centrului interetnic din Sighișoara.

  Membru al juriului festivalului folk din Sighișoara.  

  Adrian Ivanițchi
  Adrian Ivanițchi
  Date personale
  Născut	15 septembrie 1947 (72 de ani) Sighișoara, România[1]
  Cetățenie	România
  Ocupație	cântăreț textier[*] maestru de ceremonii radio DJ[*] chitarist textier
  Activitate
  Origine	Sighișoara, România
  Studii	Universitatea din Cluj
  Gen muzical	Rock, folk, muzică experimentală
  Ani de activitate	1965 – prezent

• 1955: Ovidiu-Tiberiu Mușetescu (n. 15 septembrie 1955, București - d. 18 octombrie 2009, București) a fost un politician român, membru al Partidul Social Democrat și ministru al Privatizării în Guvernul Năstase, în perioada 2001-2003.  Tiberiu-Ovidiu Mușetescu a absolvit în 1981 Academia de Studii Economice, Facultatea de Economia Industriei, Construcțiilor și Transporturilor. Între 1974 și 1990 a parcurs toate treptele, de la muncitor la director adjunct la FAUR SA.  Tiberiu-Ovidiu Mușetescu a absolvit în 1981 Academia de Studii Economice, Facultatea de Economia Industriei, Construcțiilor și Transporturilor. Între 1974 și 1990 a parcurs toate treptele, de la muncitor la director adjunct la FAUR SA.  Tiberiu-Ovidiu Mușetescu a fost președinte al Autorității pentru Privatizare și Administrarea Participațiunilor Statului (APAPS) și ministru al Privatizării în Guvernul Năstase, în perioada 2001-2003. În anul 2009 a fost suspectat de corupție în funcțiile publice pe care le-a deținut.

  Foarte mulți, mai ales cei din Câmpulung Muscel, consideră privatizarea fabricantului autohton de autovehicule de teren, ARO din Câmpulung Muscel, ca fiind un exemplu extrem de corupție și de vindere a patrimoniului național pe nimic.  Ovidiu Mușetescu suferea de cancer, iar cu o săptămână înainte de a muri s-a întors de la Viena și s-a internat la Spitalul Elias pentru a fi împreună cu familia.  

  Ovidiu Mușetescu
  Date personale
  Născut	15 septembrie 1955
  Decedat	18 octombrie 2009 (54 de ani)[1]
  Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
  Cetățenie	România
  Ocupație	politician
  Membru al Camerei Deputaților a României
  Premii	Ordinul național „Steaua României”
  Partid politic	PSD

• 1960: Sergiu Sîrbu, uneori scris și Sârbu^[2][3] (născut Serghei Sîrbu; n. 15 septembrie 1960, Chișinău) este un fost fotbalist și actual antrenor de fotbal din Republica Moldova.

  Pe data de 2 iulie 1991, el a jucat pentru echipa națională de fotbal a Moldovei în primul ei meci internațional, o înfrângere 2 la 4 în fața Georgiei.^[4] Acesta a fost și unicul său meci la echipa națională.

• 1962: Mihăiță Vîrză (n. 15 septembrie 1962) este un deputat român, ales în 2016.

• 1963: Jean-Pierre Papin, fotbalist francez
• 1967: Violeta Ivanov (n. 15 septembrie 1967, Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița) este o politiciană din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de Ministru al Ecologiei și Resurselor Naturale al Republicii Moldova între 2008-2009, iar din 2009 până în prezent este deputat în Parlamentul Republicii Moldova.

  A avut funcții în Guvernul Republicii Moldova, fiind viceministru (21 noiembrie 2007 și 27 februarie 2008) și ulterior ministru al ecologiei și resurselor naturale în cabinetele Tarlev II (o singură lună), Greceanîi I și Greceanîi II.

  Din decembrie 2014 până în decembrie 2015 a fost președintele fracțiunii Partidului Comuniștilor din Republica Moldova (PCRM) în parlament.^[1] În 2015, în urma unei scindări în cadrul PCRM, alături de alți 13 deputați, Ivanov a părăsit partidul^[2] și s-a alăturat doi ani mai târziu Partidului Democrat din Moldova.^[3] În mai 2020, Ivanov a părăsit și acest partid, alăturându-se echipei ȘOR.^[4] Cu două luni înainte de alegerile prezidențiale din noiembrie 2020, Ivanov a fost anunțată drept candidata Partidului ȘOR la funcția de președinte  Violeta Ivanov s-a născut la data de 15 septembrie 1967 în satul Grinăuți-Moldova, raionul Ocnița, RSS Moldovenească, URSS. A absolvit în anul 1989 cursurile Facultății de Ingineria Mediului, specialitatea „Protecția și folosirea rațională a resurselor acvatice” din cadrul Institutului de Utilități Publice din Harkov (Ucraina). A absolvit ulterior Academia de Relații Internaționale și Studii Diplomatice din Chișinău (2004) și a făcut studii postuniversitare în diplomația mediului organizate de Universitatea din Geneva^⁠(d) (2007).^[6]

  A urmat cursuri de specializare în următoarele domenii:^[6]

  • „Implementarea Directivelor Europene în domeniul protecției resurselor acvatice”, Institutul Apelor din Lelistad, Olanda (1997)
  • „Influența reformelor economice asupra mediului”, Tokio, Japonia (1999)
  • „Evaluarea impactului asupra mediului înconjurător, participarea publicului la procesul de adoptare a deciziilor privind problemele de mediu”, Copenhaga, Danemarca (2000)
  • „Principiile și metodele de control ecologic al întreprinderilor industriale”, România (2002)
  • „Procedura de evaluare a impactului asupra mediului și de emitere a Acordurilor de Mediu”, conformarea cu prevederile Directivelor EIM (2003)
  • „Integrare europeană”, Academia de Administrare Publică din Chișinău (2004)

  În 2018, Ivanov a obținut titlul academic de doctor în științe geonomice cu teza „Apele de suprafață în condițiile aridizării climei Republicii Moldova”.  După absolvirea facultății, a lucrat la Agenția Ecologică Chișinău din cadrul Departamentului Protecției Mediului ca specialist principal, șef al secțiilor „Protecția Resurselor Acvatice” și „Coordonare informatică și autorizarea folosințelor de mediu”. A fost apoi șef al Direcției Expertiză Ecologică de Stat din cadrul Inspectoratului Ecologic de Stat, după care viceministru și șef al Direcției Generale Politică de Mediu și Integrare Europeană din cadrul Ministerului Ecologiei și Resurselor Naturale.^[6]

  În domeniul cooperării cu organismele internaționale, a fost coordonator național al procesului „Un mediu pentru Europa” (septembrie 2002), membră al Grupului de lucru în cadrul Comitetului Politicii de Mediu a ONU (Geneva, Elveția, octombrie 2002), membră a Biroului Directoratului de Mediu al Organizației pentru Cooperare și Dezvoltare Economică (Paris, Franța) pentru țările non-membre a OECD (aprilie 2003), coordonator național în cadrul procesului pan-european „Sănătatea și Mediul” (martie 2005), coordonator național al procesului „Educație pentru Dezvoltare Durabilă” (ianuarie 2006) și membră a Consiliului Fondului Global de Mediu (GEF – Washington, SUA, martie 2007).^[6] De la 21 noiembrie 2007^[8] până la 27 februarie 2008^[9] a fost viceministru al ecologiei și resurselor naturale al Republicii Moldova.

  De asemenea, Violeta Ivanov este autoare și co-autoare a mai multor articole științifice pe diverse teme ecologice.  Violeta Ivanov vorbește fluent limbile rusă și engleză și satisfăcător limba spaniolă.^[6] Este căsătorită și are doi copii  

  Violeta Ivanov pe 29 decembrie 2014, la prima ședință a parlamentului de legislatura a XX-a
• 1968: Stelian Bordieanu (n. 15 septembrie 1968, Petricani) este un fost jucător român de fotbal, actualmente antrenor. A evoluat pe postul de portar la multe grupări de prima divizie,s-a retras e drept dar revenise pe motiv că Oțelul Galați la acea vreme ducea lipsă de portari.
• 1969: Dan Lungu (n. 15 septembrie 1969, Botoșani, România) este scriitor, profesor și om politic român. A condus Muzeul Național al Literaturii Române din Iași (2013-2017) și este conferențiar universitar doctor la Catedra de Sociologie a Facultății de Sociologie și Științe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, Iași. În 2016 acesta a candidat pe listele partidului Uniunii Salvați România (USR^[2]), fiind ales senator în Parlamentul României. Dan Lungu este unul dintre cei mai de succes autori români în literatura post-decembristă, romanele sale fiind traduse în peste cincisprezece limbi. printre cele mai premiate și bine primite lucrări numărându-se volumele „Raiul Găinilor”, „Sînt o babă comunistă!” și ”Fetița care se juca de-a Dumnezeu”.  Dan Lungu s-a născut la Botoșani pe 15 septembrie 1969, urmând cursurile liceului matematică-fizică „A.T. Laurian” din aceeași localitate, absolvind în anul 1988. Acesta a plecat apoi către Iași, oraș cu care a ajuns să se identifice în activitatea profesională de-a lungul anilor. A terminat studiile de licență la Facultatea de Filosofie, secția Sociologie - Politologie, de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza”, făcând parte din promoția 1995. Prin programul TEMPUS ^[3]a urmat stagii de pregătire la Lille (Franța), Birmingham (Anglia) și Perugia (Italia). Și-a continuat studiile lucrând și la o teză de doctorat cu titlul „Ipostaze sociologice ale propagandei și manipulării”, focalizată pe relația scriitorilor cu sistemul într-o societate totalitară. Acesta nu și-a legat activitatea formativă doar de Iași, urmând și studii postdoctorale la Universitatea Paris V - Sorbonne, la „Centre de recherche sur les liens sociaux”^[4], pe care le-a finalizat în august 2006. În Paris, Dan Lungu a aprofundat metodele de cercetare în sociologia artei și literaturii, dar și utilizarea cercetărilor sociologice în fundamentarea politicilor culturale.

  Cariera universitară și-a început-o la câțiva ani după Revoluția din România din 1989. Dan Lungu a devenit asistent și apoi lector al Facultății de Sociologie și Științe Social-Politice de la Universitatea „Alexandru Ioan Cuza“ din Iași în 1995, iar din 2004 a devenit conferențiar. Timp de trei luni a fost profesor invitat al Universității Lille I, desfășurând activitate de cercetare la Centrul de studii CLERSE. Teme din activitatea de cercetare se regăsesc ulterior și în cărțile lui Dan Lungu, cum ar viața cotidiană din vremea comunismului, situația femeilor sub regimul totalitar în România, legătura dintre propaganda socialistă și viața de zi cu zi a clasei muncitoare sau dezvoltarea unei conștiințe culturale sub presiunea cenzurii comuniste.

  Dan Lungu înființează în 1996 clubul literar Club 8, despre care Mircea Iorgulescu scria în Revista 22^[5], în iulie 2003, că era „o ambițioasă, insurgentă «reconfigurare» a spațiului literar al vechii capitale a Moldovei”. „Încă mai înainte, în iulie 1998, în prematur dispărutul supliment Vineri ^[6]al revistei Dilema, fusese publicată «ciorna unui Manifest»^[7] al grupului. Intitulată «De ce un monguz vorbitor să fie mai prejos decât o pisică sau ciorna unui Manifest» și conținând, pentru cunoscători și semi-cunoscători, o asumare ironică și actualizată a suprarealismului («vai, vai, vai, săraca tristan tzara a Moldovei»), compunerea alterna stilistic între fronda ostentativ boemă și o gravitate amară a unei revolte, nu doar literare. Atitudini, totuși, devenite accesibile bunuri de consum publicistic și chiar publicitar în ambianța literară și culturală de după 1990.”

  Tot Mircea Iorgulescu explică faptul că accentele manifestului Clubului 8 erau diferite, fronda acestuia axându-se mai degrabă pe autoderiziune, și nu pe exhibiționism. În manifest, cei 14 membri scriau explicau motivele existenței Clubului - spiritul critic autentic trebuie să vaporizeze cârdășia de breaslă; suficiența trufașă trebuie să lase loc simțului valorii; blazarea trebuie să se schimbe în curiozitate; tradiția nu trebuie formolizată, ci continuu cucerită etc.

  Dincolo de Club 8, Dan Lungu s-a remarcat printr-o implicare continuă în viața culturală ieșeană,  promovând și susținând diferite inițiative independente, în special dintre cele care promovau forme postmoderne de literatură și artă. Acesta a condus timp de doi ani, 2001 - 2002, una dintre cele mai prestigioase reviste de cultură din țară de după 1990, revista Timpul^[8], implicându-se direct în conservarea patrimoniului literar ieșean și moldovean din 2013, de când acesta a devenit director al Muzeului Național al Literaturii Române.^[9]

  Fiind unul dintre scriitori tineri promovați de Editura Polirom din Iași, într-o perioadă în care tinerii autori nu aveau acces pe piața literară la marile edituri, Dan Lungu a fost văzut ca o voce importantă a generației sale și un susținător fervent al vieții culturale ieșeane. În acest sens, alături de scriitorii Lucian Dan Teodorovici, actualul manager al MNLR^[10], și Florin Lăzărescu, a gândit și a pus bazele în 2013 a Festivalului Internațional de Literatură și Traducere Iași (FILIT) FILIT ^[11]a devenit încă de la prima ediție cel mai important festival de literatură din țară^[12] și unul dintre cele mai importante din Estul Europei^[13], zeci de nume importante ale literaturii contemporane, inclusiv patru Laureați ai Premiului Nobel^[14][15], participând până în 2017 la evenimentele desfășurate sub egida sa.

  Deși pasionat de literatură încă de la o vârstă fragedă, Dan Lungu a debutat oficial la 27 de ani, în 1996, cu un volum de poezii intitulat Muchii^[16]. Diferite povestiri ale sale, cum ar fi Buldozeristul, premiat de Editura Nemira în 1997, au fost publicate spre finalul anilor ’90 sub diferite forme, în unele colecții. Ca dramaturg, Dan Lungu a publicat piese în două antologii de teatru, primele sale lucrări fiind „Lecție. Sau ceva de genul acesta”, 1995, pusă în scenă în 2002 la București sub numele „Cu cuțitul la os”^[17]. Al doilea astfel de text a fost publicat în „1996 - Vinovatul să facă un pas înainte”, în timp ce debutul în proză scurtă a fost cu apreciata lucrare „Chetă la flegmă”, în 1999.

  Din 2001 este membru al Uniunii Scriitorilor Români, unde a avut mereu poziții ferme împotriva unor abuzuri de care a fost acuzată conducerea USR. În 2011, când Consiliul organizației conduse de Nicolae Manolescu a luat decizia, printr-o Comisie de Monitorizare, Suspendare și Excludere, de a elimina 19 scriitori români notorii din rândurile USR, Dan Lungu și Radu Vancu au inițiat o scrisoare deschisă către conducerea USR. În aceasta au solicitat revocarea acestor excluderi considerate a fi abuzive și au solicitat „demisia în bloc a membrilor acestui Consiliu care, spre dezonoarea lui, a votat «în unanimitate»“.  

  VOLUME PUBLICATE

  Literare:

  •  Muchii (versuri) - Editura Junimea, Iași, 1996
  • Cheta la flegmă (proză scurtă) -  Editura OuTopos, Iași, 1999^[18]
  • Proza cu amănuntul (proză scurtă) - Editura Cronica, Iași, 2003^[
  • Raiul găinilor (fals roman de zvonuri și mistere) - Editura Polirom, 2004
  • Băieți de gașcă (proză scurtă) - Editura Polirom, 2005
  • Sînt o babă comunistă (roman) - Editura Polirom, 2007
  • Cum să uiți o femeie (roman) -  Editura Polirom, 2009
  • În iad toate becurile sînt arse - Editura Polirom, Iași, 2011
  • Fetița care se juca de-a Dumnezeu - Editura Polirom, 2015

  Profesionale:

  • Cartografii în tranziție (eseuri de sociologia artei și literaturii) – Liternet, București, 2003^[76]
  • Construirea identității într-o societate totalitară (o cercetare sociologică asupra scriitorilor) - Editura Junimea, Iași, 2003^[77]
  • Povestirile vieții (teorie și documente) - Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2003; ed. a 2-a, 2010^[78]
  • Incursiuni în sociologia artelor (studii, eseuri, articole) - Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2004^[79]
  • Evoluția metodelor de cercetare în sociologia artelor: după 1985 - Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2006
  • Tovarășe de drum. Experiența feministă în comunism – Editura Polirom, Iași, 2018^[80]

  Antologii și volume colective – românești și străine:

  • Tătărași. Memoria unui cartier – în colaborare cu Gențiana Baciu și Matei Bejenaru – Editura Universității „Alexandru Ioan Cuza”, Iași, 2007^[81]
  • Pas question de Dracula – în colaborare cu Florin Lăzărescu și Lucian Dan Teodorovici – Editions Non Lieu, Franța, 2007^[82]
  • CLUB 8: poetry – Editura T., traducere de A. J. Sorkin și Radu Andriescu, Iași, 2001^[83]
  • Ozone friendly. Iași. Reconfigurări literare. O antologie – Editura T, Iași, 2002^[84]
  • Hat jemand etwas gefragt? Lyrikanthologie CLUB 8 – Editura Versus, Iași, 2003
  • Cartea roz a comunismului, Editura Versus, Iași, 2004^[85]
  • Douze écrivains roumains : Les Belles Etrangères – Editura L’Inventaire, Paris, 2005^[86]
  • Grenzverkehr. Literarische Streifüge zwischen Ost und West – Editura Drava, Klangenfurt/ Celovec, Austria, 2005
  • Cartea cu bunici – Editura Humanitas, 2007^[87][88][89]
  • Fictions européennes. Littérature et création – Le cahier du CNES, Paris, 2008^[90]
  • Des soleils différents. Quatorze Ecrivains Roumains – Editura L’Inventaire, Paris, 2009 (coeditare cu Asocia’ia Balkans – Transit)   

    Dan Lungu
    Dan Lungu în anul 2013
    Date personale
    Născut	15 septembrie 1969 Botoșani
    Naționalitate	română
    Cetățenie	România
    Ocupație	scriitor
    Partid politic	Uniunea Salvați România
    Limbi	limba română[1]
    Studii	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
    Activitatea literară
    Specie literară	proză
    Operă de debut	Muchii
    Opere semnificative	Sunt o babă comunistă
    Influențe[ascunde] Michel Houellebecq Mihail Sadoveanu Mircea Nedelciu
    Note
    Premii	Cavaler al Ordinului Artelor și Literelor[*]
    Cariera politică
    Senator al României
    Deținător actual
    Funcție asumată 20 decembrie 2016
    Circumscripția	Iași
    Partid politic	USR

• 1971: Alexandru Mihai Dedu (n. 15 septembrie 1971, Ploiești, România)^[1] este un fost handbalist român care a făcut parte din lotul echipei naționale de handbal a României, care a ocupat locul opt la Barcelona 1992.^[2] Are de asemenea și prezențe la Campionatele Mondiale și Europene de handbal masculin. El a câștigat de trei ori Liga Campionilor EHF în carieră și de doi ori Supercupa Europei, și a jucat la cluburi de top, precum FC Barcelona Handbal. A jucat pe postul de pivot.

  Din 10 februarie 2014, Dedu este președintele Federației Române de Handbal  

  PALMARES

  • Liga Națională:
    • Câștigător: 1991, 1994, 1996
  • Liga ASOBAL:
    • Câștigător: 1997, 1998, 1999
  • Prima Divizie de Handbal a Portugaliei:
    • Câștigător: 2002, 2003, 2004
  • Liga Campionilor EHF:
    • Câștigător: 1997, 1998, 1999
  • Supercupa EHF:
    • Câștigător: 1997–98, 1998–99
• 1972: Regina Letizia, soția Regelui Filip al VI-lea al Spaniei
• 1976: Alexandru Tomescu (n. 15 septembrie 1976, București, România) este un violonist român, câștigător al numeroase premii naționale și internaționale la festivalurile de muzică clasică. De la debutul său din 1985, a susținut peste 200 de concerte și recitaluri în 26 de țări (Franța, Olanda, Japonia). Pentru măiestria lui, i-a fost acordat de către statul român privilegiul de a cânta pe vioara Stradivarius care fusese anterior în posesia muzicianului Ion Voicu.  Debutează la 9 ani, ca solist al Orchestrei Simfonice din Constanța și efectuează primul turneu în străinătate, în Germania și Austria.

  Preocuparea sa pentru muzica de cameră îl determină ca în 2003, împreună cu pianistul Horia Mihail și violoncelistul Răzvan Suma să formeze „Romanian Piano Trio”, formație deja cunoscută melomanilor din România, prin aparițiile sale în diverse festivaluri din România și din străinătate, precum și prin turneele MusicON organizate în premieră națională.

  În septembrie 2007 Alexandru Tomescu a câștigat dreptul de a cânta la faimoasa vioară Stradivarius Elder-Voicu 1702 pentru o perioadă de cinci ani [1]. Vioara Stradivarius Elder, folosită timp de patru decenii de maestrul Ion Voicu, este considerată a fi unul din cele mai bine conservate instrumente Stradivarius.

  Pe 10 aprilie 2009 a concertat, timp de o jumătate de oră, în stația de metrou "Piața Victoriei", îmbrăcat în haine modeste. Efectul muzicii de calitate asupra bucureștenilor care se aflau la o oră cu trafic de vârf în stația de metrou a fost neașteptat. Zeci de oameni s-au oprit din drum, cu riscul de a întârzia la serviciu, doar pentru a asculta câteva acorduri din "recitalul" lui Tomescu și pentru a pune o bancnotă în cutia așezată în fața interpretului. Muzicianul a strâns de la călători peste trei milioane de lei vechi  

  Studii

  • 2001 - École Superieure de Musique, Sion, Elveția - Profesor Tibor Varga
  • 2000 - Southern Methodist University, Dallas, Texas - Profesor Edward Schmieder
  • 1995 – 1999 - Conservatorul din București - Profesor Ștefan Gheorghiu
  • 1983 – 1995 - Liceul de Muzică “George Enescu”, București - Profesor Mihaela Tomescu

  Concursuri internaționale

  • 1999

  Premiul I Concursul internațional “George Enescu”, București - România

  Premiul II “Yehudi Menuhin” – Concursul “M. Long-J. Thibaud” Paris – Franța

  Premiul special SACEM pentru cel mai bun recital - ‘M. Long-J. Thibaud’ Paris– Franța

  • 1997

  Premiul II “Tibor Varga”, Sion - Elveția

  Premiul IV “Pablo Sarasate”, Pamplona - Spania

  Premiul III International Music Competition - Viena, Austria

  • 1995

  Premiul I - Phenian, Coreea de Nord

  Premiul I “Jeunesses Musicales”, București - România

  Premiul II (premiul I nu s-a acordat) “Niccolo Paganini”, Genova - Italia

  • 1994

  Premiul I - Brașov, România

  • 1993

  Premiul I “Kloster Schöntal”, Schöntal - Germania

  • 1991

  Medalia UNICEF – Parma, Italia

  • 1990

  Premiul I si marele premiu – titlul de laureat “J.Kocian” Republica Cehă

  • 1989

  Premiul “Rudolf Neudörfer” – Berlin, Germania

  • 1988

  Premiul I absolut “Rovere d’oro”, San Bartolomeo - Italia

  • 1984

  Premiul I absolut “Citta di Stresa” , Stresa - Italia

  Concerte și recitaluri

  Albania, Anglia, Austria, Bulgaria, Cipru, Coreea de Nord, Coreea de Sud, Costa Rica, Elveția, Filipine, Finlanda, Franța, Germania, Israel, Italia, Japonia, Macedonia, Olanda, Republica Cehă, Republica Moldova, Polonia, România, Rusia, Turcia, Ucraina, Ungaria, S.U.A.

  Concerte cu dirijori renumiți

  • Horia Andreescu
  • Alexandru Ganea
  • Garry Bertini
  • Philippe Entremont
  • Eduard Schmieder
  • Christoph Eschenbach
  • Kurt Masur
  • Jin Wang

  Concerte în săli celebre

  • Carnegie Zankel Hall, New York
  • Walt Disney Concert Hall, Los Angeles
  • Sejong Theater, Seoul, Coreea de Sud
  • Concertgebouw Amsterdam, Olanda
  • Théâtre des Champs Élysées, Paris, Franța
  • Théâtre Châtelet, Paris, Franța
  • Berliner Philharmoniker, Berlin, Germania
  • Sala mare a Conservatorului din Moscova, Rusia
  • Metropolitan Art Center, Tokio, Japonia
  • Cultural Center of the Philippines, Manila, Filipine
  • Cerritos Arts Center, Los Angeles, SUA  

    Alexandru Tomescu
    Alexandru Tomescu
    Date personale
    Născut	15 septembrie 1976 (43 de ani)  București, România
    Cetățenie	România
    Ocupație	violonist
    Activitate
    Studii	Universitatea Națională de Muzică București
    Instrument(e)	violă

• 1976: Jonathan Liebesman, regizor sud-african de film
• 1977: Paul Viorel Dinu (n. 15 septembrie 1977,^[1] Caracal, România^[2]) este un practicant de karate român, antrenor maestru, antrenor emerit, maestru emerit al sportului, arbitru, profesor de educație fizică și jurist. A obținut titlurile de Campion Mondial (stilul Shotokan), multiplu Campion European (stilul Shotokan), multiplu Campion Național de Karate Shotokan și WKF și câștigător al Cupei României. A obținut de-a lungul carierei medalii la campionatele europene și mondiale de la toate stilurile de karate, respectiv Shotokan, Shito-ryu, Gōjū-Ryū și Wado ryu, atât la kata cât și la kumite. De la vârsta de 7 ani locuiește în Râmnicu Vâlcea. A absolvit Facultatea de Drept, Facultatea de Educație Fizică și Sport, are un Masterat în Administrație Publică și unul în Educație Fizică Sportivă și Școlară, ambele absolvite la Universitatea Lucian Blaga din Sibiu. Este absolvent al Școlii Naționale de Antrenori București, specializările Karate și Natație și Pentatlon Modern.  A început studiul karate-ului în anul 1992 și are categoria de antrenor maestru și antrenor emerit, iar în anul 2017 a promovat examenul de centură neagră, gradul 5 DAN Karate, stilul Shotokan.^[4] Pentru rezultatele obținute ca sportiv, a fost premiat de către toate autoritățile din județul Vâlcea (Consiliul Județean Vâlcea, Prefectura Vâlcea, Primăria Municipiului Râmnicu Vâlcea, D.J.S.T.Vâlcea, C.S.Chimia Rm.Vâlcea etc.), acesta regăsindu-se în ultimii 20 ani, în primii 10 sportivii ai anului în județul Vâlcea, cu prilejul organizării Galei Sportului Vâlcean, gală organizată anual de către D.J.S.T.Vâlcea. La finalul anului 2016 a fost declarat sportivul numărul 1 în județul Vâlcea de către D.J.S.T.^[5] La nivel național a fost premiat de către Ministerul Tineretului și Sportului cu titlul de Maestru Emerit al Sportului, Federația Română de Karate etc.^[3]

  La competițiile naționale și internaționale de Karate seniori – Campionate Mondiale (stilurile Shotokan și Goju Ryu), Campionate Europene (stilurile Shotokan, Shito Ryu, Goju Ryu și Wado Ryu), Campionate Naționale, Cupa României, Cupe Internaționale și Naționale, ca sportiv, a obținut 196 de medalii din care 56 de aur, 56 de argint și 84 de bronz

• 1979: Ovidiu Alexandru Raețchi (n. 15 septembrie 1979, București) este un parlamentar liberal, ales deputat în circumscripția electorală nr. 42 București^[1]. De asemenea, în decembrie 2016, Ovidiu Raețchi a fost ales în funcția de vicepreședinte al Comisiei pentru apărare, ordine publică și siguranță națională din Camera Deputaților. În iulie 2017, Biroul Politic Executiv al PNL l-a desemnat în funcția de președinte al Comisiei de Apărare și Siguranță Națională a partidului^[2], structură care coordonează politicile de apărare și siguranță națională ale PNL și care elaborează programul sectorial de guvernare al partidului.

  Ovidiu Raețchi a absolvit Facultatea de Științe Politice din cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative, două programe de masterat - "Spațiul Islamic" de la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, respectiv "Cultură și civilizație ebraică" de la Facultatea de Litere, ambele din cadrul Universității din București și în prezent urmează două programe de școală doctorală la Facultatea de Științe Politice - SNSPA, respectiv Facultatea de Istorie - Universitatea București.  Ovidiu Raețchi și-a afirmat în repetate rânduri atașamentul față de valorile conservatoare clasice și a susținut  necesitatea unei poziționări ideologice a partidului din care făcea parte, Partidul Conservator, în dreapta eșicherului politic.^[3]

  În urma susținerii publice^[4] a candidatului dreptei la prezidențialele din noiembrie 2014, Klaus Iohannis, precum și a unei alianțe cu Partidul Național Liberal, deputatul Ovidiu Raețchi a fost exclus din Partidul Conservator la data de 23 septembrie 2014.^[5]

  Pe 25 septembrie 2014, acesta s-a afiliat grupului Partidului Național Liberal din Camera Deputaților.^[6][7]

  Ulterior, a devenit purtător de cuvânt al PNL Sector 5^[8], dar și vicepreședinte și purtător de cuvânt PNL Diaspora.

  În iunie 2015, Raețchi a anunțat că va candida la primăria Sectorului 5: "Nu refuzi niciodată o luptă dreaptă, bărbătească și grea cu un pesedist. Intri în ring și trimiți pesedistul la plimbare. Noul sistem de alegeri pentru Parlament - bazat pe sistemul de listă - anulează aproape total farmecul unei lupte deschise în doi. Iată de ce o primărie nu se refuză dacă ai cât de cât vocația sportivă a confruntării."^[9]

  La alegerile locale din 5 iunie 2016, Ovidiu Raețchi a obținut 26.30% (19.232 voturi), clasându-se pe locul 2, în urma candidatului PSD - Daniel Florea și în fața fostului primar Marian Vanghelie. Procentajul obținut de Ovidiu Raețchi a fost cel mai bun scor al unui candidat PNL în București la alegerile locale din 2016.^[10]

  Ovidiu Raețchi este inițiatorul proiectului "Marea Gradină Centrală" care propune reamenajarea zonei din jurul Palatului Parlamentului. Se avea în vedere dărâmarea zidului curții Palatului Parlamentului și integrarea a 35 de hectare în circuitul verde al Capitalei prin construirea unui parc care să cuprindă aria din jurul Palatului Parlamentului, cea din jurul Casei Academiei și Parcul Izvor.^[11][12]

  Pe 18 iulie 2016, Ovidiu Raețchi a devenit vicepreședinte PNL București, în urma ședinței Biroului Politic Național al PNL.^[13]

  În noiembrie 2016, deputatul PNL Ovidiu Raețchi a derulat proiectul „Școala Liberală“^[14], demers care a presupus organizarea unor seminarii și dezbateri cu profesori, experți, lideri politici sau ai societății civile. Temele abordate în cadrul acestor dezbateri și seminarii au fost: „Filosofie politica”, “Conservatorism”, “Libertarianism”, “Feminism”, „Comunicare politică”, „Managementul campaniei electorale”, „Istoria Liberalismului Românesc”, „Jobul de parlamentar”. Printre „profesorii" care susțin cursuri și seminarii se numără lideri ai partidului, precum Ionuț Stroe, Radu Carp, dar și membri ai societății civile sau jurnaliști precum Ovidiu Neacșu. De asemenea, Ovidiu Raețchi a lansat publicația "Liberalul", o inițiativă ideologică a PNL.  La alegerile parlamentare de pe 11 decembrie 2016, Ovidiu Raețchi a fost ales deputat în circumscripția 42 București, pe listele PNL. Raețchi se află la al doilea mandat de deputat.

  La alegerile parlamentare din decembrie 2012, Ovidiu Raetchi a fost ales deputat in circumscripția 43 Diaspora, Colegiul uninominal 4 Orientul Mijlociu – Africa pe listele alianței Uniunea Social Liberală din partea Partidului Conservator.^[15]

  În 2012, Ovidiu Raețchi a fost ales deputat în circumscripția electorală nr. 43 Diaspora, colegiul uninominal nr. 4^[16] Orientul Mijlociu - Africa. La alegerile din anul 2012 a obținut 52%, fiind votat cu precădere de militarii români din Afganistan, de românii din Israel și din unele țări arabe (Palestina, Iordania, Tunisia, Maroc).^[17][18]

  În legislatura 2012-2016 a fost membru al următoarelor comisii permanente:

  • Comisia pentru apărare, ordine publică și siguranță națională
  • Comisia pentru comunitățile de români din afara granițelor țării
  

  Ovidiu Raețchi la Națiunile Unite din New York

  În actuala legislatură, Raețchi a inițiat proiecte de legi pentru restaurarea clădirilor cu risc seismic; înființarea Muzeului Național al Victimelor Comunismului; prevenirea și combaterea violenței domestice, protecția persoanelor cu sindrom Down, dar și sancționarea parcagiilor ilegali.

  De asemenea, în calitate de deputat a inițiat demersuri controversate precum sprijinirea Opoziției siriene prin deschiderea unei reprezentanțe politice a revoluționarilor la București sau expulzarea ambasadorului assadist la București.^[19] A susținut că statele Golfului Persic (Emiratele Arabe Unite, Arabia Saudită) ar trebui să reprezinte o prioritate strategică a statului român.

  A intervenit în scandalul privind evacuarea Muzeului Literaturii, adresând președinților celor două Camere ale Parlamentului o scrisoare în care propune mutarea Muzeului Literaturii Române în Palatul Parlamentului.^[20]

  Plasându-se, alături de PDL și PNL, în zona “reformiștilor”, a solicitat Biroului Permanent al Camerei Deputaților modificarea Regulamentului Camerei Deputaților pentru asigurarea votului deschis la solicitările de ridicare a imunității parlamentare.^[21]

  Ca membru al Comisiei de Apărare a militat pentru creșterea banilor dedicați Armatei, în raport cu criteriile NATO. Pe 25 aprilie 2014 a cerut Ministrului Apărării Naționale Mircea Dușa creșterea bugetului pentru modernizarea Armatei Române.^[22]

   În data de 17 aprilie 2014 a solicitat  Ministerului Apărării Naționale creșterea prezenței românești în cadrul AWACS.^[23]

  S-a pronunțat în numeroase rânduri pentru o dezbatere națională pe tema monarhiei. Pe 5 aprilie 2014 a trimis o scrisoare președinților celor două Camere ale Parlamentului în care prezenta necesitatea deschiderii unei dezbateri pe tema unei eventuale ipoteze a monarhiei în România.^[24]

  Este inițiatorul prin lege al Avocatului Diasporei, vicepreședinte al Avocatului Poporului specializat în problemele românilor de pretutindeni.^[25]

  În contextul intensificării tensiunilor din Egipt, Raețchi a avertizat Ministerul Afacerilor Externe, Președinția și corpul diplomatic romăn din Egipt că există o stare de pericol real pentru cetățenii români afectați de violențele din zonă.^[26] După normalizarea situației  a cerut reintroducerea cursei de linie București-Cairo.^[27]

  Ovidiu Raetchi este inițiatorul legii privind instituirea Centrelor Comunitare Românești în străinătate, în statele în care sunt înregistrați la misiunile diplomatice ale României cel puțin 5,000 de cetățeni români. Prin aceste structuri, românii din Diaspora desfășoară programe cu caracter cultural, educativ, artistic în scopul asigurării coeziunii comunitare și a promovării identității naționale.^[28]

  Până la alegerea în funcția de deputat a fost președintele Fundației pentru Apărarea Cetățenilor Împotriva Abuzurilor Statului.  Acesta are 3 copii: Raețchi Sofia, Raețchi Agata, Raețchi Petru. Începând cu 4 septembrie 2016, Ovidiu Raețchi este căsătorit cu Laura Diana Raețchi ^[29],(Sitea, înainte de căsătorie), expert al Organizatiei Natiunilor Unite pentru zona Orientului Mijlociu și singurul român care a făcut parte din echipa de negociere cu Siria. Născută la Brașov, Laura Sitea a absolvit Universitatea Americană din Bulgaria^[30] cu o bursă Soros și, ulterior, programul de masterat la The Fletcher School of Law and Diplomacy din Massachusetts. Din anul 2006 este analist ONU pentru dosarele Sudan și Siria.^[31]

  Ovidiu Raețchi a publicat opt cărți de eseuri și analize politice:

  • Esteistica, Editura Niculescu, 2004
  • Din Agora, Editura Intact, 2012
  • Anti - Dughin. Civilizatia Crestin-democrata si un proiect pentru Rusia, 2014^[32]
  • Teoria Marelui Licurici & alte idei de dreapta, 2014^[33]
  • Scurt tratat despre iubire, (2017)^[34] - o culegere de eseuri în care Ovidiu Raețchi pune sub lupă unele dintre marile întrebări despre iubire. Răspunsurile din eseurile sale presupun o întoarcere critică la idei clasice precum cele ale lui Platon, Stendhal, Kierkegaard sau Ortega y Gasset. O carte tonică, fără mize solemne, reprezintă o abordare din perspectiva istoriei culturii și a filosofiei a unor teme erotice esențiale.^[35]
  • Soldatul Putin și filozoful Dughin. Civilizația rusă în fața unei noi erori imperialiste^[36](2017) - o anatomie a ideologiei expansioniste a Rusiei și a mistificărilor pe care se întemeiază. În ultimele două secole, Rusia a folosit trei ideologii expansioniste: • Ideologia țaristă: naționalistă, imperialistă, panslavistă, ortodoxistă; • Ideologia comunistă: universalistă, imperialistă, laică; • Ideologia Putin-Dughin: naționalistă, imperialistă, eurasianistă, ortodoxistă. Primele decenii ale URSS au fost, poate paradoxal, singurele momente în care Imperiul Rus a căpătat o putere de seducție notabilă, bazându-se pe o doctrină cu cuprindere universală, care putea captiva marii intelectuali occidentali ai epocii. Mizând pe naționalism, Putin și predecesorii săi, țarii, au ales, în schimb, să se sprijine numai pe forță și teamă. Imperiul Rus eurasianist visat de Dughin e înjghebat pe baza a două mistificări civilizaționale, care îl fac imposibil practic: o mistificare ortodoxistă și una asianistă. Soldatul Putin și filozoful Dughin explică cele două denaturări.
  • Tzahal: o istorie a armatei israeliene^[37](2019) reprezintă o radiografie în peste 600 de pagini a istoriei și provocărilor cu care se confruntă astăzi una dintre cele mai puternice, mai active și mai apreciate armate din lume. Începând cu primele forțe de autoapărare organizate în Palestina de pionerii sioniști la începutul secolului XX (Shomrim, Hashomer) și continuând cu structurile mai complexe care au luptat pentru fondarea unui stat evreiesc (Hagana, Palmach, dar și formațiunile revizioniste Irgun sau Lehi), lucrarea lui Ovidiu Raețchi ajunge până în zilele noastre, incluzând chiar și ultimele ciocniri cu Hamas și Hezbollah din vara anului 2019. Operațiunile ultimelor decenii din Gaza, Cisiordania sau Liban se bucură, de altfel, de un spațiu larg. Totuși, cele mai ample capitole vizează analiza contextului politic, psihologiei liderilor, strategiei militare și armamentului utilizat în marile confruntări cu statele arabe din 1948 (Războiul de Independență), 1967 (Războiul de Șase Zile) sau 1973 (Războiul de Yom Kippur). Raețchi își propune să ofere portrete detaliate ale marilor generali israelieni (de la Moshe Dayan la Yitzhak Rabin, de la Yigal Allon la Ehud Barak, de la Ariel Sharon la Yoni Netanyahu). Cartea analizează armele folosite de militarii israelieni, industria de apărare israeliană, activitatea forțelor speciale ale Tzahal care intervin în operațiuni antiteroriste sau care operează sub acoperire în teritoriul inamic, dar și evoluția și misiunile majore ale Mossad sau Aman.
  • Avangarda Califatului: O Istorie Intelectuală a Jihadismului^[38](2019) urmărește transformarea ideilor islamiste între Renașterea arabă (al-Nahda), care se conturează în secolul al XIX-lea, pe fondul influenței în creștere a Occidentului în Orientul Mijlociu, și până la războiul declarat de al-Qaeda și Statul Islamic la adresa aceluiași Occident. Ovidiu Raețchi analizează modul în care modernismul islamic și salafismul - inițial ideologii relativ deschise către modernitatea științifică - se radicalizează accelerat în contact cu wahhabismul promovat de dinastia saudită, dar și cu spiritul totalitar al fascismului și comunismului în anii '30. "Avangarda Califatului" vorbește despre filierele geografice de dezvoltare ideologică a jihadismului: prima filieră egipteană (Hassan al-Banna și fondarea Frăției Musulmane în contextul apelurilor lui Rashid Rida pentru un nou Califat); filiera indo-pakistaneză; a doua filieră egipteană (Sayyid Qutb, cel mai influent teoretician jihadist); a treia filieră egipteană (Shukri Mustafa și Faraj - ultimul fiind liderul asasinilor președintelui egiptean Anwar Sadat); filiera iraniană (Ali Shariati, Khomeini - teoreticienii Revoluției din 1979); filiera palestiniano-iordaniană (Abdullah Azzam și Abu Musab al Zarqawi); a patra filieră egipteană (Ayman al-Zawahiri și Abdel-Rahman); filiera saudită (Osama bin Laden); filiera irakiană (Abu Bakr al-Baghdadi, liderul ISIS). Biografiile și lucrările acestor gânditori și luptători jihadiști sunt analizate în detaliu, punându-se accent pe momentele în care gândirea lor impune noi etape de radicalizare în istoria intelectuală islamistă.
• 1978: Marius Robert Suller (n. 15 septembrie 1978) este un fost jucător român de fotbal care a evoluat ultima oară la clubul U Cluj.
• 1979: Leonard Toni Naidin (n. 15 septembrie 1979, Timișoara) este un fotbalist român, care evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv, fiind în prezent liber de contract.
•  1984 - S-a născut Printul Harry (Henry) de Wales, al doilea fiu al printului Charles si printesei Diana.
• 1985: Anca Mihaela Rombescu (n. 15 septembrie 1985, în Turnu Severin)^[1] este o handbalistă română care joacă pentru clubul turcesc Kastamonu Belediyesi GSK pe postul de portar.
• 1985: Denis Calincov (n. 15 septembrie 1985, Chișinău) este un fotbalist moldovean care evoluează la FC Academia Chișinău.
• 1989: Steliana Nistor (n. 15 septembrie 1989, Sibiu) este o gimnastă română de talie mondială, medaliată cu bronz cu echipa lotului de gimnastică feminină a României la Jocurile Olimpice din anul 2008.  
  Steliana Nistor
• 1996: Mălina Călugăreanu (n. 15 septembrie 1996, București) este o scrimeră română specializată pe floretă.  S-a apucat de scrimă la vârsta de 12 ani la CSA Steaua, sub conducerea antrenorilor Petre Ducu si Florin Gheorghe.^[1] A câștigat prima sa etapă de Cupa Mondială pentru juniori la Timișoara în anul 2014,^[2] încheind sezonul 2014–2015 pe locul unu în clasamentul mondial de juniori.^[1]

  A început să participe la competiții de seniori în sezonul sezonul 2011-2012 și s-a alăturat lotului național de seniori la Campionatul European din 2013 de la Zagreb.^[3] În anul 2014 s-a obținut medalia de argint la Campionatul Național de seniori, după ce a fost învinsă de colega sa de club Maria Boldor, și a cucerit aurul pe echipe.^[4] Rezultatul a fost același în 2015.

  În sezonul 2015-2016 a fost laureată cu argint la Turneul satelit de la Ankara.^[5] În luna aprilie s-a calificat la Jocurile Olimpice de vară din 2016 prin turneul preolimpic de la Praga.^[6] În primul tur a întâlnit-o pe brazilianca Ana Beatriz Bulcão. După ce a condus 12-9, a primit șase tușe la rând, pierzând meciul.