joi, 26 octombrie 2023

 28 OCTOMBRIE 2023 - TEATRU/FILM, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT


MIHAIL SORBUL
Mihail Sorbul
Mihail sorbul.jpg
Date personale
Născut Modificați la Wikidata
Botoșani, România Modificați la Wikidata
Decedat (81 de ani) Modificați la Wikidata
București, România Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania (1965–1989).svg România Modificați la Wikidata
Ocupațiescriitor Modificați la Wikidata
Activitate
Limbilimba română  Modificați la Wikidata
Specie literarăteatru  Modificați la Wikidata
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Mihail Sorbul (pseudonimul lui Mihail Smolski, n. , Botoșani, România – d. , București, România)[1] a fost un autor dramatic și romancier român din perioada interbelică. A fost elev la clasa prof. C. Nottara. A lucrat ca secretar de redacție la Convorbiri critice. Inspector la Inspectoratul Propagandei Teatrale în Banat 1924.

Diploma de absolvire a liceului Sf. Sava din București
Mihail Sorbul la bătrânețe

OPERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Împreună cu Liviu Rebreanu a editat revista Scena (1906). S-a impus cu piesele:

  • Patima roșie - comedie tragică în 3 acte
  • Dezertorul - comedie tragică în 3 acte
  • Letopisețul - dramă istorică
  • Eroii săi sunt băieți de bani gata din high-life-ul bucureștean, fără griji materiale, este o lume preocupată de aventuri amoroase, jocul de cărți și petrecerile cu șampanie.
  • Criticii compară piesa Patima roșie cu piesele scrise de Ibsen și Gorki.

Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

  • Eroi noștri (1906)
  • Letopiseți (1914)
  • Patima roșie (1916)
  • Dezertorul (1917)
  • Prăpastia (1920)
  • Praznicul calicilor
  • A doua tinerețe (1922)
  • Baronul
  • Răzbunarea (1918)
  • Coriolan Secundus

ROMANE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • Adevărul și numai adevărul
  • O iubești?
  • Mângâierile panterei

























Mihail Sorbul - Patima Rosie (1965)

"A doua tinerețe" de Mihail Sorbul [Teatru radiofonic] (1991)




EUGEN MANDRIC, producator, regizor, scenarist de film, scriitor, publicist

Biografie Eugen Mandric

Imagini pentru eugen mandric
Eugen Mandric (n. 28 octombrie 1930, Dângeni, județul Botoșani - d. 2000, București) a fost un publicist, scenarist și producător de film român. A îndeplinit funcția de diretor al Casei de Filme Trei
S-a născut la 28 octombrie 1930, în satul Dângeni din județul Botoșani. A fost redactor-șef al revistei „Cinema”, director general al Studioului Cinematografic București și al Casei de Filme 3, redactor la Studioul de filme documentare „Al. Sahia” din București, comentator și realizator de jurnale de actualități.
A fost membru al Uniunii Scriitorilor din România.
În anii realismului socialist, criticul Sami Damian, impresionat de reportajele lui Eugen Mandric, vedea în acesta un prozator înzestrat:[2]
·         Apanajul lui Eugen Mandric rămâne încrederea adâncă în adevărul luptei partidului, credința simplă și cinstită în victoria socialismului. Învățat de partid să recunoască și să iubească mugurii sufletului nou, Eugen Mandric nu rătăcește prin meandrele confuziilor ideologice. Cu îndrăzneală comunistă sânt relevate dificultățile luptei, complexitatea sarcinii de a educa oameni, extirpând vestigiile trecutului.
Filmografie
Scenarist
·         Lupeni '29 (1964) - în colaborare cu Mircea Drăgan și Nicolae Țic
·         Buzduganul cu trei peceți (1977)
·         O lume fără cer (1981) - în colaborare cu Nicolae Țic
Producător delegat
·         Steaua fără nume (1966)
Actor
·         Ilustrate cu flori de câmp (1975) - nuntaș
Scrieri
·         Drumuri (Ed. Tineretului, București, 1954)
·         Campanie de primăvară. Pe teren (E.S.P.L.A., București, 1956)
·         Lupeni ’29 (Ed. Meridiane, București, 1963) - scenariu de film realizat împreună cu Nicolae Țic și Mircea Drăgan

ARO - Floarea de stâncă (@Arhiva TVR)







ILARION CIOBANU
Ilarion Ciobanu
Ilarion Ciobanu.jpg
Date personale
Născut28 octombrie 1931
Ciucur, județul interbelic Tighina, România -- astăzi Ciucur-Mingir, raionul Cimișlia, Republica Moldova
Decedat (76 de ani)
București,  România
Cauza decesuluicancer de laringe[*] Modificați la Wikidata
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor
actor de film
jucător de rugby în XV[*] Modificați la Wikidata
Alma materUniversitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Roluri importanteGerula, Stroe Buzescu, cârmaciul Gherasim, Traian Brad, comisarul Roman
Alte premii
Ordinul Meritul Cultural în grad de comandor[*] (2004)[1] Modificați la Wikidata
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Ilarion Ciobanu (n. 28 octombrie 1931, Ciucur, județul interbelic Tighina, România – d. 7 septembrie 2008, București, România) a fost un actor român celebru. A semnat, de asemenea, regia a două filme. În anii 1950 a avut și o carieră de rugbist. A fost singurul actor român care s-a dedicat în totalitate filmului.[2]

VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ilarion Ciobanu s-a născut la Ciucur-Mingir, în Tighina (acum raionul Cimișlia), pe atunci parte a României. A copilărit la Constanța, pe malul mării. La 12 ani a intrat băiat de prăvălie, după care o urmat "o lungă caravană de meserii: hamal, țăran cu sapa, tractorist, miner, săpător, tâmplar, șofer, marinar, pescar"[3] până în anul 1958, când intră la IATC, pe care însă nu l-a absolvit[4], pentru că a avut de ales între a face "Setea" și a urma institutul.

CARIERA SPORTIVĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ca rugbist și-a făcut debutul în 1948, la Știința București, sub îndrumarea antrenorului Gustav Fanella. Se transferă apoi la Dinamo București, unde cunoaște consacrarea ca sportiv. Ultima parte a carierei a petrecut-o la Progresul București (1959-1962). Jucător de linia a II-a, cunoscut de apropiați sub porecla „Claris”, Ilarion Ciobanu era socotit atunci un înaintaș de temut, greu de trecut, pe cât de dur în sensul bun al cuvântului, pe atât de corect.[5]

CARIERA ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Casa din București în care a locuit Ilarion Ciobanu

Debutul cinematografic al actorului s-a produs la vârsta de 30 de ani în filmul Setea, în care a jucat alături de Ion Besoiu și Amza Pellea, respectiv alături de Ștefan Ciubotărașu și George Calboreanu în Omul de lângă tine. Au urmat apoi mai bine de 60 de filme în care actorul Ilarion Ciobanu a deținut roluri principale. A fost, de asemenea, regizor al filmelor Omul de lângă tine și Mara. După 1989, Ilarion Ciobanu a continuat să joace doar ocazional, în filme precum ar fi Crucea de piatră - Ultimul bordel, Terente - Regele bălților, Tancul și Bored.

La Prima ediție a Festivalului Internațional de Film București, BiFEST, în 2004, actorul a primit Premiul de Excelență pentru contribuția sa în arta cinematografiei, moment în care cei prezenți l-au aplaudat în picioare minute în șir.[necesită citare]

Ilarion Ciobanu a decedat în dimineața zilei de 7 septembrie 2008, răpus de cancer faringian [6]. Potrivit propriei dorințe, corpul său a fost incinerat la Crematoriul Vitan Bârzești,[7] iar cenușa a fost aruncată în Marea Neagră.[8]

Ilarion Ciobanu a avut trei soții. Prima soție, o profesoară de franceză, a doua soție, Tamara Barna, iar a treia, Marion Ciobanu. Din ultima căsătorie are un fiu, Ioachim.[9]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

PUBLICAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

  • Un far la pensie, Editura Junimea, 1980

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit artistului Ilarion Ciobanu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.[10]

Biografie
Celebrul actor român Ilarion Ciobanu s-a născut pe 28 octombrie 1931 în comuna  Ciucur din Tighina şi a decedat pe 7 septembrie 2008 la Bucureşti, suferind de un cancer faringian. De o forţă creativă imensă, original şi cu un farmec aparte, avea o rigoare şi o seriozitate deosebită, apreciată atât de colegii lui de breaslă, cât şi de marele public.Avea 28 de ani si era student la actorie în anul întâi la Institutul de Artă Teatrală şi Cinematografică din Bucureşti când și-a făcut debutul in cinema cu filmul Setea, regizat de Mircea Drăgan, fiind apoi exmatriculat pentru absențele cauzate de filmări și pentru ca oricum ”nu are talent”, cum considera profesorul său de actorie. In Setea, alături de alţi mari actori, ca George Calboreanu, Amza Pelea sau Ion Besoiu, a realizat o creaţie actoricească memorabilă. De altfel filmul a luat Aur la Festivalul Internaţional de Film de la Moscova şi a fost nominalizat pentru Marele Premiu în 1961.Au urmat apoi mai bine de 60 de filme în care actorul Ilarion Ciobanu a deţinut roluri principale. A jucat în anii '80 roluri în filme istorice ca Baltagul, Răscoala, Columna,  Mihai Viteazul etc. A interpretat în seria de filme a lui Sergiu Nicolaescu cu comisarul Moldovan rolul Mihai Roman, pentru care a intrat în evidenţa securităţii cu numele de cod „Cora”. Ulterior, în miniseria TV de mare succes Toate Panzele sus, i-a dat viaţă personajului Gherasim. Şi astăzi ecranizarea romanului lui Radu Tudoran este difuzată pe diferite posturi de televiziune. Printre rolurile importante ale lui Ilarion Ciobanu se numără şi cele din primele westernuri româneşti, în regia lui Dan Piţa şi Mircea Veroiu: Profetul, aurul şi ardelenii, Artista, aurul şi ardelenii etc., filme de un real succes la public.A fost, de asemenea, regizor al filmelor Omul de lângă tine şi Mara.Singurul actor român care nu a păşit vreodată pe scena unui teatru, după 1989 joacă doar ocazional, rămânând în amintirea cinefililor ca un dur cu inimă, de o modestie şi bun simţ rar întâlnite.Fiul său, regizorul Ioachim Ciobanu, este cel care îi încredinţează ultimul său rol, în filmul Bored (2004), fiind cea de-a cincea peliculă în care joacă după Revoluţie. În acelaşi an, Ilarion Ciobanu a primit un premiu pentru întreaga carieră la Festivalul Internaţional de film Bucureşti. După ce, în iulie 2008 capătă o nepoţică, pe Clara Ioana, fiica lui Ioachim, avea toate motivele să trăiască, dar boala nemiloasă l-a luat cu puţin înainte de a împlini 77 de ani.

FILME CU ILARION CIOBANU

Ascunde





Terente, regele bălţilor




DINA COCEA

Biografie
Fiica scriitorului N.D. Cocea, celebru avocat, scriitor, jurnalist și publicist român. și a Floricăi Mille,o fiinta de o frumusete rapitoare, pe care a iubit-o si care si-a iubit cu o dragoste aproape coplesitoare fiica (fiica lui Constantin Mille, ziarist, nuvelist, poet, avocat și militant socialist roman, un adevarat activist prominent pentru apărarea drepturilor omului.).

Dina Cocea s-a născut la București la data de 27 noiembrie 1912. O femeie distinsă și un om cu totul deosebit, care a trăit "o viață intensă", o apariție elegantă în teatru și televiziune in cei aproape 70 de ani de activitate, Dina Cocea a demonstrat că este nu numai o actriță de mare talent, dar și un bun director de instituții teatrale, o personalitate cu o cultură deosebită, un publicist de succes, un pedagog și unul dintre oamenii care au ajutat la modernizarea teatrului românesc.

Parintii ei au divortat curand cand ea avea cam 8 ani si a copilarit mai mult in casa bunicului sau din Bucuresti, tatal mamei. O casa mare si frumoasa, care mai exista si azi, undeva pe langa gradina Icoanei.

Bunicii nu o prea lasau sa se duca pe la tata. Acolo era o viata cam... boema, cum ziceau ei, nu se cadea ca o fetita sa creasca in atmosfera aceea. Tatal sau a avut patru copii cu patru neveste: pe Dina, pe Tanti Cocea, pe Maria si un baiat: Radu. Intr-un fel sau altul, ei, copiii, l-au mostenit pe tata la frumusetea lui. Nu era inalt, dar a fost foarte frumos in tinerete, superb ca barbat... si cu multe succese la femei...
Asa ca a copilarit in preajma bunicului, un om foarte sever si foarte disciplinat.

Un intelectual de forta, de la care, fara sa-si dea seama, a invatat multe. De altfel, mama s-a remaritat si ea curand, ea ramanand la bunici, pana la 14 ani cand au plecat cu totii la Paris, unde a fost inscrisa la un pension de maici. Dupa moartea bunicului in 1927, a plecat din nou la Paris, la studii, si atunci a locuit la matusa sa, la Alisa... Atunci a vazut foarte mult teatru... A si luat lectii particulare de actorie, de la niste actrite frantuzoaice... Alisa facea dupa cum stiti o mare cariera la Paris... A jucat pana dupa razboi... A avut ca parteneri actori mari: Harry Baur, Pierre Fresnay. Ea a creat rolul fetei din "Parintii teribili".

Nepoata a celebrei actrite pariziene Alice Cocea si matusa a regizorului Dinu Cocea, ea nu este doar o actrita referinta. Sora ei vitrega, actrita Tanți Cocea a fost o actrita foarte buna, tinuta in umbra pentru ca a fost facuta cu "femeia in casa"...

Biografia "Reginei teatrului romanesc" ar putea constitui sute de pagini de roman autobiografic ori de "jurnal" pasionant.

Studiile de actorie le-a absolvit la Paris. Debutul teatral a avut loc tot la Paris, în anul 1934. Debutul în România și l-a făcut la Teatrul „Comedia” din București, în 17 ianuarie 1935, cu piesa de teatru „Adevăratul Iacob”, în rolul dansatoarei Yvette, alături de George Timică.

Pe marile ecrane a apărut pentru prima dată în 1934, într-un rol din filmul " La jeune fille d'une nuit". Debutul în filmul românesc s-a produs în 1939, în filmul "O noapte de pomină", după care au urmat apariții în filmele "Neamul Soimăreștilor", "Ștefan cel Mare", "Cantemir" sau "Iancu Jianu". Între anii 1941 - 1949 a fost director la Teatrul Nostru și la Studioul Teatrului Nostru, iar în perioada 1952 - 1962 a fost decan al Facultății de Teatru, printre elevii săi de marcă numarandu-se Marin Moraru și Gheorghe Dinică..

Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaționale sau la manifestările organizate de ONU și UNESCO.

Între 1979 și 1989 a fost Președinta Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale.
De-a lungul timpului, Dina Cocea a jucat în peste zece filme de lung-metraj, a avut peste o sută de roluri în spectacole de teatru, teatru radiofonic și teatru pentru televiziune. A avut o prodigioasă activitate eseistică și publicistică o carte autobiografica : Destainuiri crepusculare" in care se intreaba " Unde ești, responsabilul meu cu fericirea?Te caut in tot locul, in cartea pe care o citesc, la teatru, pe stradă, in ochii prietenilor, in trandafirii proaspăt culeși... Dar mai presus de orice, te caut in mine"., scriind nenumărate articole de sinteză, critică și cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă și din străinătate.
Între anii 2001 și 2008 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București.
Pentru activitatea sa deosebită i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A încetat din viață la vârsta de 96 de ani (28 octombrie 2008) in Bucuresti in urma unui stop cardiac.


Dina Cocea
Dina Cocea.jpg
Date personale
Nume la naștereMaria Constantina Cocea
Născută27 noiembrie 1912
București, România
Decedată (95 de ani)
București, România
ÎnmormântatăCimitirul Bellu Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (infarct miocardic) Modificați la Wikidata
PărințiNicolae Cocea și Florica Mille
Frați și suroriTanți Cocea
Căsătorită cuMihai Brediceanu
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactriță
profesoară universitară[*]
actriță de teatru[*]
actriță de film Modificați la Wikidata
Roluri importante1. Neamul Șoimăreștilor - Doamna Elisabeta Movilă
2. Ștefan cel Mare -sultana Mara Branković
Debut1935 - Yvette în „Adevăratul Iacob” la Teatrul „Comedia” din București
Alte premii
1962 - Artist Emerit
1967 - Ordinul Muncii Clasa a II-a
1967 - Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a
2002 - Ordinul național Steaua României
Doctor honoris causa al IATC
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Maria Constantina (Dina) Cocea (n. 27 noiembrie 1912, București – d. 28 octombrie 2008, București) a fost o actriță română. A desfășurat o prestigioasă activitate teatrală la Teatrul Național București și Teatrul Național Radiofonic, având apariții rare, dar memorabile, pe micul sau marele ecran.

DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Fiică a scriitorului N.D. Cocea și a Floricăi Mille (fiica lui Constantin Mille), Dina Cocea s-a născut la București la data de 27 noiembrie 1912. Sora ei a fost viitoarea actriță Tanți Cocea (1909-1990).

Studiile de actorie le-a absolvit la Paris. Debutul teatral a avut loc tot la Paris, în anul 1934[1]. Debutul în România și l-a făcut la Teatrul „Comedia” din București, în 17 ianuarie 1935, cu piesa de teatru „Adevăratul Iacob”, în rolul dansatoarei Yvette, alături de George Timică.

Pe marile ecrane a apărut pentru prima dată în 1934, într-un rol din filmul La jeune fille d'une nuit[2]. Debutul în filmul românesc s-a produs în 1939, în filmul O noapte de pomină, după care au urmat apariții în filmele Neamul Șoimăreștilor, Ștefan cel Mare, Cantemir sau Iancu Jianu.

Unii apropiați au afirmat că Dina Cocea a frecventat intimitatea baronului Manfred von Killinger (în perioada cât acesta a fost ambasador al Germaniei în România), apoi pe cea a lui Gheorghe Gheorghiu-Dej (cu care ar fi avut o legătură discretă).[3][4]

Între anii 1941-1949 a fost director la Teatrul Nostru și la Studioul Teatrului Nostru, iar în perioada 1952-1962 a fost decan al Facultății de Teatru. Începând din 1956, a reprezentat România la congrese internaționale sau la manifestările organizate de ONU și UNESCO. Între anii 1979 și 1989 a fost președintele Asociației Oamenilor de Artă din Instituțiile Teatrale și Muzicale. Dina Cocea a fost deputat în Marea Adunare Națională în perioada 1965 - 1969.[5]

De-a lungul timpului, Dina Cocea a jucat în peste zece filme de lung-metraj, a avut peste o sută de roluri în spectacole de teatru, teatru radiofonic și teatru pentru televiziune. A avut o prodigioasă activitate eseistică și publicistică, scriind nenumărate articole de sinteză, critică și cronică dramatică în presa de specialitate autohtonă și din străinătate.

Între anii 2001 și 2008 a fost societar de onoare al Teatrului Național din București.

Pentru activitatea sa deosebită i-a fost conferit titlul de Doctor honoris causa al Universității de Artă Teatrală și Cinematografică din București.

A încetat din viață cu o lună înainte de a împlini vârsta de 96 de ani.[6]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost distinsă cu Ordinul Muncii clasa a II-a (1953) „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”[7] și cu Ordinul Meritul Cultural clasa a II-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”[8] și clasa I (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.[9]

A primit titlul de Artist Emerit (1962).[10]

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit Dinei Cocea la 29 noiembrie 2002 Ordinul național Steaua României în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.[11]

FILATELIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Portretul actriței Dina Cocea, pe o marcă poştală emisă în anul 2006
  • Seviciile poștale ale României au pus în circulație, în anul 2006, o marcă poștală, cu valoarea nominală de 1,50 lei, purtând portetul actriței Dina Cocea, în seria Mari actori români contemporani.













FILME CU DINA COCEA



FILME REGIZATE DE DINA COCEA



RETROARHIVA - DINA COCEA


Micii burghezi - Teatru Tv Romanesc (1973)




COSMIN ȘOFRON

Imagini pentru cosmin șofron
Imagini pentru cosmin șofron
Cosmin Șofron
Date personale
Nume la naștereCosmin Sebastian Șofron
Născut (51 de ani)
București
PărințiIon Șofron
Maria Șofron
Frați și suroriCristian Șofron
CetățenieFlag of Romania.svg România Modificați la Wikidata
Ocupațieactor și regizor
Prezență online
Modifică date / text Consultați documentația formatului







Cosmin Șofron (n. 28 octombrie 1969, București) este un actor și regizor român de teatru și televiziune.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Cosmin Șofron este actor și regizor român și s-a născut în București, pe 28 octombrie 1969. Numele său întreg este Cosmin Sebastian Șofron. Părinții săi au fost: tatăl Ion, colonel în armata română (1931-2002), și mama Maria, lucrător comercial (1937-2010).

Fratele său, Cristian Șofron, născut pe 9 mai 1958 este tot actor, și este arhicunoscut pentru rolul "Mihu" din "Toate pânzele sus", dar și pentru copilul din "Atunci i-am condamnat pe toți la moarte", unde a jucat alături de Amza Pellea.

A urmat cursurile școlii generale 121 din București, apoi liceele PTTR și Tudor Vladimirescu. A fost înrolat ca militar în toamna anului 1988, la o unitate militară din Slobozia, iar Revolutia din 1989 l-a prins încă satisfăcându-și stagiul militar, la CCA București.

A jucat în filme încă de la vârsta de 7 ani, sub îndrumarea regizorului Lucian Bratu, apoi a Mariei Callas-Dinescu, Nicu Stan, Nicolae Corjos, Sergiu Nicolaescu, și mulți alții. A absolvit Academia de Teatru și Film București (actuala UNATC) în 1997, la clasa profesorilor Alexandru Repan, Mitică Popescu, Victor Ștrengaru.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

2003 – „Soriani" în filmul artistic co-producția franco-română „La Femme De L’Ombre”, scenariul Anne Landois, regia Gérard Cuq.

2001 – „Hoțul" în filmul artistic de lung metraj „În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură”, scenariul și regia Sinișa Dragin;

1998 – "Cedric" în filmul artistic co-producție româno-franceză „Rendez-vous avec la mort”, scenariul Philippe Isard și Christian Francois, regia Christian Francois;

1998 – „căpitanul Emil" în filmul artistic „Triunghiul Morții”, scenariul și regia Sergiu Nicolaescu;

1998 – „Vlathos" în filmul artistic co-producție româno-canadiană „Space Vampires”–scenariul Mark Collier, regia Martin Wood;

1997 – „Polițistul” în filmul artistic de lung metraj „Homicide conjugal”, co-producție francezo-română, scenariul Eric Assous, regia Gerard Cuq;

1997 – „Paramedic” în filmul artistic de lung metraj „The Midas Touch”, co-producție americano-română, scenariul Keith Estrada și Peter Fedorenko, regia Peter Manoogian;

1997 – „prietenul Sofiei” în filmul artistic de lung metraj „The Vampire Journals”, co-producție americano-română, scenariul și regia Ted Nicolaou;

1993 – „Cosmin" în filmul artistic „Liceenii în alertă”, scenariul George Șovu, regia Mircea Plângău;

1985 – „Traian" în filmul artistic de lung metraj „Marele premiu”, scenariul Chiril Tricolici, regia Maria Callas-Dinescu;

1983 – „Dan" în filmul artistic de lung metraj „Vreau să știu de ce am aripi”, scenariul Ioan Grigorescu și Nicu Stan, regia Nicu Stan;

1981 – rol în serialul de televiziune „Lumini și umbre”, regia Andrei Blaier;

1976 - debut în film – rol principal în filmul „Ritmuri”, scenariul și regia Lucian Bratu;

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Din activitatea sa în teatru:

2012 rol principal și regizor secund al spectacolului „Trei prințese fermecate” de Cristian Pepino la teatrul „Masca”, regia Cristian Pepino;

2011 "Angelo" în spectacolul "Comedia erorilor" de W. Shakespeare la Teatrul Masca, regia Mihai Mălaimare;

2011 "Arlecchino" în spectacolul "Bădăranii" ("I quatro rusteghi") după Carlo Goldoni la Opera Natională din București, regia Peter Pavlik;

2010 "Pantalone" în spectacolul "Îndrăgostiții" la Teatrul "Masca" ; scenariu și regia Michelle Modesto Cassarin;

2010 "Soldatul" în spectacolul "Prințesa din Castelul de aramă" la Teatrul "Masca", regia Marius Pepino;

2010 - "Pantalone" și regizor secud al spectacolului "Anselmo" la teatrul Nottara din București, regia Mihai Gruia Sandu;

2009- "Arlecchino" în spectacolul „Don Pasquale” la Opera Națională din București;

2006 - "Jules Verne" în spectacolul „Marginea Eternității” la teatrul BULANDRA - spectacol transmis de televiziunea Alfa TV;

2005 - "Gigel" în spectacolul „În luptă cu TAGATA” la teatrul EXCELSIOR - scenariul Ion Lucian și Mircea Anca, regia Mircea Anca;

2004 - "Prâslea" în spectacolul „Prâslea și merele de aur” la teatrul EXCELSIOR- scenariul și regia Mircea Anca;

2004 - "Peter Munk" în spectacolul „Inimă de piatră” la teatrul EXCELSIOR - scenariul Ion Lucian, regia Vasile Manta;

2002 – "Scenaristul" în spectacolul „Zadarnicele chinuri ale unui scenarist” la teatrul ACT, scenariul Teodora Herghelegiu, regia Gabriel Coveșeanu;  

2002 – rol în spectacolul „Toți bărbații sunt curve” la clubul „PROMETHEUS” – scenariul David Mamet, regia Florin Piersic Jr.;

2000 – "Ștefan Vardia" în spectacolul „Nota zero la purtare” la teatrul C. Tănase –  scenariul Octavian Sava, regia Ion Lucian;

1999 – "Aladin" în spectacolul „Aladin și lampa sa” la teatrul EXCELSIOR – scenariul Al. Andy Kessler, regia Ion Lucian;

1998 – "Comisul Cățeleanu" în spectacolul „Viforul” după B.St. Delavrancea, la teatrul NOTTARA – regia Alexandru Darie;

1998 – dublu rol "Castor" și "Polux" în spectacolul „Ah, bacalaureatul” după „Fata Morgana” de D. Solomon, la TEATRUL NAȚIONAL BUZĂU – regia Ion Lucian;

1997 – "Arlecchino" în spectacolul „All’improvisso” la teatrele CASANDRA și NOTTARA –scenariul și regia Mihai Gruia Sandu;

1997 – "Shawn Keogh" în spectacolul „Playboy” la TEATRUL NAȚIONAL BUCUREȘTI – după „Năzdrăvanul Occidentului” de John Millington Singe, regia Nona Ciobanu;

1996 – mai multe roluri în spectacolul „Ultimele Știri” la teatrul BULANDRA – scenariul Adrian Dohotaru, regia Mara Pașici;

1995 – "Baronul" în spectacolul „Thomas Becket” de Jean Anouilh la teatrul NOTTARA –regia Alexandru Repan;

1995 – "Weston Hurley" în spectacolul „5-th OF JULY” la teatrul româno-american EUGENE O’NEIL – scenariul Landford Wilson, regia Elliot Swift;

1992 – rol fără nume în spectacolul „A murit moartea, măi” la teatrul MASCA – scenariul și regia Mihai Mălaimare;

1991 – "Funcționar" în spectacolul „Mantaua” după Gogol la teatrul MASCA – scenariul și regia Mihai Mălaimare;

1990 – "Nino" în spectacolul „Clovnii” la teatrul MASCA –scenariul și regia Mihai Mălaimare;

1988 – debut în teatru – mai multe roluri în spectacole de revistă la „Estrada Armatei” sub îndrumarea regizorală a lui Nicolae Frunzetti;

ACTIVITATE ÎN TELEVIZIUNE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Actorul și regizorul Cosmin Șofron are o bogată activitate artistică atât în radio cât și în televiziune. Din colaborările sale în televiziune amintim:

-  prezentator al emisiunii „Jumătatea ta” 1999-2001, emisiune zilnică - T.V.R.1;

-  prezentator al emisiunii „Cazuri și necazuri în dragoste”  - 1996-1999, T.V.R.1;

-  prezentator al emisiunii „5 the best” - 1998, TVR 1;

- "Cocoșul"în piesa de televiziune „Începutul sfârșitului”  -regia Domnița Munteanu;

- "Studentul" în piesa de televiziune „Capul de rățoi”  -regia Constantin Dicu;

- "Ștefan Vardia" în piesa de televiziune „Nota zero la purtare”, scenariul Octavian Sava, regia Ion Lucian; - 2005

Începând cu anul 1995 ia parte la mii de dublaje pentru desene animate și filme artistice de lung metraj, fiind una dintre cele mai cunoscute voci din România.

Este deasemeni unul dintre cei mai cunoscuți și respectați regizori de dublaj, cu una dintre cele mai de invidiat cariere în acest domeniu. El este vocea 'Bestiei" din "Frumoasa și bestia", a lui "Marty" din seria "Madagascar", a lui "Igor" din „Igor”, "Tulio" din „Rio”, "Flint Lockwood" din "Stă să plouă cu chiftele" și multe, multe alte voci;

Este regizorul de dublaj al unor filme de desene animate celebre, cum ar fi: "Cartea Junglei", "Tinkerbell (Clopoțica)", "Madagascar", "Kung Fu Panda", "Fabrica de râs a lui Mickey", "Fabrica de râs a lui Goofy", "Robin Hood", "Atlantis-Imperiul dispărut", "Mulan", "Lilo si Stitch", ''Dumbo'', ''Arthur", "Toată lumea il iubeste pe Mickey Mouse", "Mickey îl salvează pe Moș Crăciun", "Igor", "Ice Age", "Cum să-ți dresezi dragonul" și altele, cât și al filmelor artistice "Întâlnire cu un star", "Fetele de la lăptărie (Cow Belles)", "Întâlnire cu un vampir", "The Ride (Cursa)", "Halloween Town", și altele.

Cosmin Sofron


Cosmin Sofron-Charles Baudelaire-Bijuteriile





P I CEAIKOVSKI
Piotr Ilici Ceaikovski
Date personale
Născut[1][3][4][5] Modificați la Wikidata
Votkinski zavod, Imperiul Rus[6] Modificați la Wikidata
Decedat (53 de ani)[7][1][3][4] Modificați la Wikidata
Sankt Petersburg, Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Înmormântatcimitirul Tihvin[*] Modificați la Wikidata
Cauza decesuluicauze naturale (holeră) Modificați la Wikidata
PărințiIlya Petrovich Tchaikovsky[*][8]
Aleksandra Tchaikovskaya[*] Modificați la Wikidata
Frați și suroriModest Ceaikovski[*]
Anatoli Ceaikovski[*]
Aleksandra Davydova[*]
Ippolit Chaykovsky[*] Modificați la Wikidata
Căsătorit cuAntonina Miliukova[*] (iulie 1877–septembrie 1877)[9] Modificați la Wikidata
Număr de copii0 Modificați la Wikidata
Cetățenie Imperiul Rus Modificați la Wikidata
Religiecreștinism ortodox[*] Modificați la Wikidata
Ocupațiecompozitor
libretist[*]
dirijor
coregraf[*]
profesor de muzică[*]
pianist
autobiograf[*]
critic muzical[*]
diarist[*]
conceptual artist[*]
traducător
cadru didactic universitar[*] Modificați la Wikidata
Locul desfășurării activitățiiSankt Petersburg
Moscova Modificați la Wikidata
Limbi vorbitelimba rusă[10]
limba franceză
limba germană[11] Modificați la Wikidata
StudiiConservatorul din Sankt Petersburg[*],  Imperatorskoe uciilișce pravovedenia[*][2]  Modificați la Wikidata
Gen muzicalsimfonie
operă
ballet[*]
muzică clasică
Romantism muzical  Modificați la Wikidata
Instrument(e)pian  Modificați la Wikidata
PremiiOrdinul Sf. Vladimir, clasa a IV-a[*]
Ordinul Sfântul Vladimir  Modificați la Wikidata
Discografie
Înregistrări notabileLacul lebedelor
Spărgătorul de nuci
Frumoasa din pădurea adormită
Simfonia nr. 6
Piano Concerto No. 1[*]
Uvertura 1812
Concertul pentru vioară
Evgheni Oneghin
Dama de pică  Modificați la Wikidata
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
VGMdb
Modifică date / text Consultați documentația formatului
Piotr Ilici Ceaikovski

Piotr Ilici Ceaikovski (în rusă Пётр Ильи́ч Чайко́вский, n. , Votkinski zavod, Imperiul Rus – d. , Sankt Petersburg, Imperiul Rus) a fost un compozitor rus romantic (din perioada romantismului). A compus simfonii, concerte, opere, balete și muzică de cameră. Unele dintre acestea fac parte din repertoriul clasic al multor concerte și teatre muzicale.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Născut într-o familie burgheză, Piotr era cel de-al doilea fiu. Tatăl său, inginer de mine, și mama sa, de origine franceză, se hotărâseră să-l îndrume pe tânărul Piotr să urmeze studii de drept. Cu toate acestea, de la vârsta de 5 ani, el a început să studieze pianul. În anul 1854 a murit mama sa, fapt ce i-a pricinuit o adâncă tristețe.

A urmat colegiul de jurisprudență, a luat diploma în drept și s-a angajat ca secretar la Ministerul Justiției. În același timp, se ocupa de muzică, în calitate de amator. Munca sa la minister nu-i stârnea niciun interes, motiv pentru care i-a scris surorii sale „au făcut din mine un funcționar, și încă unul prost“. În fine, în 1863, împotriva hotărârii familiei, părăsește slujba de la minister și începe să studieze muzica cu Anton Rubinstein.

În 1866, după ce a terminat studiile de muzică, Nikolai Rubinstein, fratele lui Anton, i-a oferit postul de profesor de teorie muzicală la proaspăt înființatul Conservator din Moscova, post pe care l-a ocupat până în 1878. În această perioadă a compus Simfonia nr.1 în sol minor, op. 13 („Vise de iarnă”). S-a împrietenit cu mai mulți membri din Grupul celor cinci compozitori ruși, astfel că-i dedică uvertura fanteziei "Romeo și Julieta" fondatorului grupului, Mili Balakirev.

În vara anului 1872 compune Simfonia a 2-a, în do minor (numită și „Mica Simfonie Rusă”, „Mica Rusie” sau „Ucraina”) op.17, pe teme ucrainiene și rusești, iar în iarna anului 1874 dă prima reprezentație cu un concert de pian. În vara anului 1875 compune Simfonia a 3-a.

În anul 1876 începe comunicarea epistolară cu Nadejda von Meck, o mare admiratoare a sa, care timp de 13 ani îi va furniza o pensie alimentară de 6.000 de ruble pe an, fapt care i-a îmbunătățit simțitor situația materială, chiar dacă nu a întâlnit-o niciodată și relațiile lor rămâneau „strict epistolare”. Simfonia a 4-a, în fa minor, op. 36, compusă în 1877, îi este dedicată doamnei von Meck.

În luna iulie a anului 1877, Ceaikovski va trăi unul din episoadele cele mai nefericite ale vieții sale. Pentru a pune capăt speculațiilor privind homosexualitatea sa, se căsătorește cu Antonia Milioukova, o fostă elevă a sa, care nutrea o reală pasiune pentru el. Căsătoria a fost un eșec deplin. Nemaiputând să suporte prezența soției sale, Ceaikovski încearcă să se sinucidă, prin încercarea de a se îmbolnăvi de pneumonie. La scurt timp după aceea, se desparte de Antonia.

Ceaikovski în 1874

Compune primul său balet, în 4 acte, Lacul lebedelor (libretul de V. Beghicev și V. Geltzer). Premiera a avut loc la Sankt Petersburg, la „Teatrul Mariinski”, pe 15 ianuarie 1895, dar a fost un eșec, din cauza unei nepotrivite puneri în scenă. Abia peste 30 de ani a fost definitivată trama baletului. Compune și o operă, Evgheni Oneghin, libretul fiind extras dintr-un roman de Alexandr Pușkin.

Spre 1880, reputația lui Ceaikovski crește considerabil în Rusia, numele său începând să fie cunoscut și în străinătate, în urma unor călătorii întreprinse în acel an. Cu această ocazie se întâlnește cu marii compozitori ai vremii Johannes Brahms și Antonín Dvořák.

Perioada petrecută în Italia i-a inspirat mai multe piese muzicale, între care și Capriccio italian op.45. Tot în 1880 a compus și Serenada pentru orchestră de coarde, op.48 și Uvertura solemnă „Anul 1812” op.49.

Un an mai târziu, moare marele său prieten Nikolai Rubinstein. Puternic afectat, Ceaikovski compune minunatul Trio pentru pian „În amintirea unui mare artist”, dedicată defunctului său prieten.

În 1885 compune Simfonia „Manfred” op.58, după Byron. Urmează în anul 1888, Simfonia a 5-a în mi minor op.64, apoi, în 1889, al doilea balet al său, Frumoasa din pădurea adormită, un balet-feerie în trei acte, cu prolog pe libret de I. Vsevolojski și Marius Petipa, după povestea lui Charles Perrault, în coregrafia lui Marius Petipa. Premiera a avut loc pe 3 ianuarie 1890 la „Teatrul Mariinski” din Sankt-Petersburg și a fost un adevărat triumf.

În 1890, a compus o operă în trei acte, cu șapte tablouri, pe un libret inspirat de o nuvelă de Alexandr Pușkin: Dama de pică.

În anul 1890, Nadejda von Meck întrerupe finanțarea lui Ceaikovski. Motivul oficial constă în „probleme financiare”. Se pare însă că adevăratul motiv consta în faptul că a aflat de homosexualitatea compozitorului, moment în care, profund șocată, a întrerupt brusc corespondența cu el. Se mai spune că ea avea în plan să o mărite pe una din fiicele sale cu Ceaikovski, proiect incompatibil cu tendințele sexuale ale acestuia.

Acest episod a fost o grea lovitură pentru Ceaikovski. În 1891, a întreprins o călătorie în Statele Unite ale Americii. Acolo își dirijează lucrările cu ocazia inaugurării sălii de concerte Carnegie Hall, și are un succes remarcabil.

În anul 1892 termină al treilea balet al său, în două acte, Spărgătorul de nuci, după basmul „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor” de E. T. A. Hoffmann care, în mod surprinzător, nu are succesul scontat. Abia peste câteva decenii obține succesul pe care îl merită, fiind în prezent unul din baletele cele mai frecvent reprezentate și apreciate de public.

Pe data de 6 noiembrie 1893, la nouă zile după ce a terminat Simfonia a 6-a în si minor Patetica op.74, Ceaikovski moare de holeră pentru că a băut apă nesterilizată din râul Neva. Acesta este motivul oficial. Unii cred că actul a fost deliberat, deci o sinucidere. Indiferent de motivul real, a beneficiat de funeralii naționale, la care au luat parte aproape 8.000 de persoane, fiind înmormântat la mănăstirea Alexandr Nevski din Sankt Petersburg.

Opera lui Ceaikovski reprezintă o fericită sinteză între operele clasice occidentale și tradiția rusă, reprezentată în epocă și de Modest Petrovici Musorgski și de Grupul celor cinci.

Viața zbuciumată a lui Ceaikovski i-a inspirat lui Ken Russell filmul The music lovers (1970, Amanții muzicii).

În 1884, Țarul Alexandru al III-lea l-a decorat pe Ceaikovski cu Ordinul Sfântul Vladimir.

Principalele lucrări[modificare | modificare sursă]

Balete[modificare | modificare sursă]

Simfonii[modificare | modificare sursă]

Muzică religioasă[modificare | modificare sursă]

Uverturi[modificare | modificare sursă]

  • L'Orage, op. 76 (1864)
  • Uvertura în fa major (1865, rev. 1866)
  • Uvertura solemnă după imnul național danez, op. 15 (1866, rev. 1892)
  • Fatum, Op. 77 (1868)
  • Uvertura-fantezie "Romeo si Julieta" (1869, rev. 1870, 1880)
  • La Tempête, op. 18 (1873)
  • Marș slav, op. 31 (1876)
  • Francesca da Rimini, op. 32 (1876)
  • Capriccio Italien, op. 45 (1880)
  • Serenadă pentru coarde, op. 48 (1880)
  • Uvertura festivă 1812, op. 49 (1880)
  • Hamlet, op. 67 (1888)
  • Voevoda, op. 78 (1890-91)

Concerte[modificare | modificare sursă]

Suite[modificare | modificare sursă]

De asemenea, Ceaikovski a extras șase scene din baletul Spărgătorul de nuci, pe care le-a reunit în:

  • Suita „Spărgătorul de nuci”, Op. 77a (1892)

Muzică de cameră[modificare | modificare sursă]

Piese pentru pian[modificare | modificare sursă]

Din multele piese pentru pian, cea mai cunoscută este:

Muzică de scenă[modificare | modificare sursă]

  • Snegurocika, op. 12 (1873)

Opere[modificare | modificare sursă]

Ceaikovski a compus 10 opere, din care cele mai celebre sunt Evgheni Oneghin și Dama de pică, permanent prezente în repertoriul liric actual. Celelalte opere ale sale, deși rareori interpretate în afara Rusiei, sunt totuși remarcabile. Cele mai cunoscute:



P.I. Ceaikovski - Concertul nr. 1 pentru pian si orchestra / Tchaikovsky - Piano Concerto No. 1




METALICA

Metallica wordmark

Metallica live în Londra, 2003. De la stânga spre dreapta: Robert Trujillo, Kirk Hammett, Lars Ulrich, James Hetfield.
Date personale
Limbi vorbitelimba engleză Modificați la Wikidata
Origine Los Angeles, California, USA
Gen muzicalHeavy metal
Thrash metal
Hard rock
Speed metal, Alternative Metal (St. Anger album), Nu Metal (St. Anger album)
Data formării[1]  Modificați la Wikidata
Ani de activitate1981 - prezent
Case de discuriMegaforce
Elektra
Warner Bros.
Music For Nations
Vertigo
Universal
Phonogram
Mercury
Sony
Interpretare cuAnthrax
Slayer
Megadeth
PremiiRock and Roll Hall of Fame
Grammy Award for Best Metal Performance[*][2]  Modificați la Wikidata
Membri
James Hetfield
Lars Ulrich
Kirk Hammett
Robert Trujillo
Foști membri
Jason Newsted
Cliff Burton
Dave Mustaine
Ron McGovney
Discografie
Listă completăMetallica discography[*]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Site web
pagină Facebook
cont Twitter
Google+
Internet Movie Database
Myspace
Instagram
canal YouTube
TikTok
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Metallica este o formație de heavy metal din Los Angeles, California, SUA. Trupa a fost fondată în anul 1981, reușind să vândă peste 100 de milioane de discuri în toată lumea. Succesul comercial a făcut din Metallica o formație foarte controversată. Face parte din „Big Four of Thrash” alături de Slayer, Megadeth și Anthrax.[3] Formația actuală cuprinde membrii fondatori și compozitori primari: James Hetfield, Lars Ulrich, chitaristul principal Kirk Hammett și basistul Robert Trujillo. Chitaristul Dave Mustaine (care a înființat trupa Megadeth după ce a fost concediat din Metallica) și basiștii Ron McGovney, Cliff Burton (care a murit într-un accident de autobuz în Suedia în 1986) și Jason Newsted sunt foști membri ai trupei.

Istorie[modificare | modificare sursă]

Începutul (1981–1983)[modificare | modificare sursă]

În 1981, ziarul din Los Angeles The Recycler găzduia o rubrică de anunțuri destinată muzicienilor în căutarea unor noi colegi de formație. Sub secțiunea „Heavy Metal” avea să apară un nume: Lars Ulrich, un adolescent de 18 ani.[4]

Totul a început în anii '80, atunci când tânărul de 18 ani de origine daneză Lars Ulrich, care locuia în California, merge din San Francisco în Londra pentru a vedea concertul uneia dintre formațiile sale favorite: Diamond Head. Datorită faptului că nu își plănuise bine călătoria, tânărul Lars Ulrich se vede nevoit să apeleze la bunăvoința membrilor formației favorite. Aceștia sunt impresionați și îl primesc pe Lars, care merge cu ei în turneu. Influențat de această aventură, Lars se hotărăște ca la întoarcerea în America să încerce să-și alcătuiască o formație.[5]

Cum Lars, înnebunit după formațiile britanice care făceau parte din NWOBHM (Noul Val al Heavy-Metalului Britanic) și care de mic era pasionat de tobe, dorea să-și facă propria trupă Heavy Metal, a reușit în scurt timp să-și construiască o mulțime de conexiuni în lumea Metalului ce se dezvolta în California. Brian Slagel și Ron Quitana – promotori și editori – i-au devenit repede amici. Astfel, când Brian Slagel i-a oferit un loc pe compilația „Metal Massacre”[6] lui Lars îi mai rămăsese minorul detaliu de a-și face formația.[7]

James Hetfield locuia în Downey, California, era un tânăr introvertit și foarte timid. Apartenența familiei sale la „Christian Science” a făcut ca James să fie marginalizat sau respins de către mulți din copiii de la școala sa. Când avea 13 ani, tatăl său a decis să abandoneze familia (lucru cu greu acceptat de James), iar la vârsta de 16 ani își pierde mama (motivul este cancerul – mama sa neputându-se trata din cauza religiei lor, încă un lucru greu de acceptat de către James).[8] Confuz și deprimat, James a găsit salvarea în muzică. La 14 ani se apucase de chitară (după ce în prealabil studiase pianul și tobele). Înființează trei trupe „Obsession”, apoi „Phantom Lord” și în final „Leather Charm”.[9] Niciuna din ele nu a reușit să reziste, destrămându-se destul de repede. După moartea mamei, el stă în casa unui bun prieten Ron McGovney, pe care îl va convinge să învețe să cânte la chitară bas.[10]

Împinși de Hugh Tanner, fostul chitarist al formațiilor Leather Cham și Phantom Lord, James Hetfield și Ron McGovney iau legătura cu Lars Ulrich. Astfel, cei trei se întâlnesc în camera lui Lars. Ulrich a rămas surprins de cât de timid era Hetfield, în timp ce pe James l-a marcat (pe viață după cum declara) mirosul emanat de camera lui Lars, un miros specific de adolescent danez. Ron și James nu au fost deloc impresionați de talentul lui Lars, Ron întrebându-se dacă Lars a mai cântat la tobe până atunci. Însă numeroasele „pile” pe care Lars le avea au făcut ca cei trei să bată palma și să încerce să construiască o formație împreună.

Numele de "Metallica" a fost ales de Lars. Lars îl ajuta pe Ron Quintana, să aleagă un nume pentru o nouă revistă care să promoveze trupele metal și NWOBHM (New Wave Of British Heavy Metal). Quintana a propus două nume pentru revistă: „Metallica” și „Metal Mania”. Lars i-a sugerat să numească revista „Metal Mania” și și-a numit formația Metallica.

La începutul anului 1982, Metallica a înregistrat Hit the Lights pentru prima compilație „Metal Massacre”, produsă de Brian Slagel. Numele formației a apărut tipărit greșit pe album: „Mettallica”, dar melodia a reușit să stârnească ceva interes.[11]

Chitaristul Lloyd Grant a fost adus pentru a face solo-ul piesei, el nefiind un membru permanent al trupei. Pentru a aduce un chitarist în formație, Ulrich a apelat din nou la „The Recycler”. La acest anunț a răspuns Dave Mustaine din Huntington Beach, California, chitaristul formației „Panic”. Ulrich și Hetfield au fost atât de impresionați de echipamentul lui Mustaine că i-au cerut să intre în formație înainte să-l audă cântând.

Metallica a început să cânte în cluburile din L.A. însă au fost primiți cu rezerve de către public, lucru ce nu i-a descurajat, din contra au cântat și mai tare și mai repede. Însă în cadrul trupei tensiunile între Dave și Ron au crescut foarte mult. Au existat și altercații între Dave și Ron sau Dave și James, de câteva ori Dave fiind dat afară din formație, însă el revenea a doua zi și întreba dacă poate să continue. James îi răspundea de fiecare data „Ok...”.

Astfel după numeroase certuri, totul culminând cu „incidentul” în care Dave a turnat o sticlă întreagă de bere în chitara bas lui Ron, cel din urmă fiind foarte aproape să se curenteze, Ron a decis să părăsească formația. Cu toate acestea Metallica a reușit să înregistreze o casetă demo completă înaintea plecării lui Ron. Demo-ul s-a numit „No life 'Til Leather” și a atras repede atenția fanilor și promotorilor din California, în special San Francisco.

Ulrich a apelat din nou la Brian Slagel pentru a-i recomanda un nou basist. Brain i-a spus că știe exact de cine au nevoie, Cliff Burton, care pe atunci cânta cu formația „Trauma”. Astfel, James și Lars au mers la un club unde concerta „Trauma”. Cum au intrat în club, o claie de păr roșu ce se mișca foarte repede pe scenă le-a atras atenția. Pe lângă asta, sunetul pe care chitara acestuia îl scotea i-a uimit pe cei doi. După ce James a numărat corzile a exclamat: „that’s a bass dude!” (e bas frate!). După concert cei doi s-au dus la Cliff și i-au spus că trebuie neapărat să-l fure! După ce au petrecut ceva timp împreună (6 luni) Cliff le-a spus că sunt de treabă și că acceptă invitația de a se alătura Metallicii, mai ales fiindcă Trauma devenise plictisitoare pentru el. Condiția pentru ca el să se alăture formației era ca cei trei, James, Dave și Lars să se mute în San Francisco.[12] Lucru făcut cu plăcere, deoarece atmosfera din Los Angeles nu era de loc pe placul lor.

La sfârșitul anului 1982 începutul anului 1983, mișcarea Metal din San Francisco Bay Area luase amploare. Formații precum Antrax, Vio-lence, Sadus sau Exodus, începuseră să-și facă un nume. Spre deosebire de scena din Los Angeles, dominată de formații Glam-Metal sau Hair-Metal, aici Speed-ul și Thrash-ul erau singurele genuri acceptate de către fani. Atitudinea „in-your-face”, stilul agresiv și foarte rapid, au făcut din Metallica o favorită a publicului. Între timp caseta cu demo-ul formației a ajuns de pe coasta de vest a Americii până pe coasta de est. Jonny și Marcha Zuzula din New York, care înființaseră casa de discuri Megaforce, le-au trimis 70 de dolari celor de la Metallica, pentru a putea face drumul dintre San Francisco și New York cu tot echipamentul necesar.[13]

Acest drum de câteva zile a fost hotărâtor pentru plecarea lui Dave din formație. Drumul fiind foarte lung, cei patru își petreceau nopțile la rude ale prietenilor apropiați. Dave sub influența alcoolului a devastat multe din aceste locuințe. Cei patru obișnuiau să bea foarte mult, iar Mustaine devenea violent. Temperamentul său vulcanic devenise intolerabil, în special pentru Cliff. Ajunși la New York, fac cunoștință cu Jonny Z. Lars îl trage de-o parte și îi spune lui Jon, că vor renunța la chitaristul lor. Câteva zile mai târziu, când Dave tocmai se trezea după o noapte în care cei patru băuseră foarte mult (o noapte normală), Lars, James și Cliff erau în camera sa. Ei i-au explicat că trebuie să plece. Și că autobuzul său, cu care va face 4 zile până în San Francisco, pleacă în 45 de minute. Câteva ore mai târziu chitaristul formației Exodus, Kirk Hammett, a fost adus în New York, pentru a fi testat de formație. După ce Kirk a dus la bun sfârșit solo-ul la cântecul Seek and Destroy, Lars și James au fost de acord că el este soluția ideală pentru a fi chitaristul principal al Metallica.

Jonny și Marshal le-au aranjat câteva concerte în zona New York, însă Metallica voia să repete și în plus, neavând niciun ban, aveau nevoie și de un loc în care să stea. Formația Anthrax avea o cameră de repetiție în Queens, pe care le-a pus-o la dispoziție. Camera în care cei patru au și locuit. Vremurile erau grele pentru ei. Dormeau pe jos, neavând decât niște pături, iar felul principal de mâncare era: “losers lunch”- după cum îi spuneau cei de la Antrax, (prânzul fraierilor) salam pe mână, fiindcă nu aveau nici măcar pâine. Preferau să cheltuie puținii bani pe care îi câștigau din concertele în cluburi pe alcool. James spunea: "Alcoolul iți dădea impresia că ține și de cald și de foame... desigur, era numai o impresie. Eram slabi și dacă nu aveam noroc cu câte un fan dedicat care ne plătea mese la restaurant din când în când, nu știu ce-ar fi fost...". Kirk adăugă: "Singurul moment în care am avut bani a fost când am mers în turneu prima dată și aveam solda zilnică. Îmi amintesc că în zilele dintre concerte primeam 10 dolari fiecare, și în zilele cu spectacol doar 7, pentru că puteam mânca gratuit pe banii promoterilor". (sursa: www.ilikethat.com/metallica)

Kill 'Em All - 1983[modificare | modificare sursă]

În anul 1983, cu un nou chitarist principal, Kirk Hammett, Metallica intră în studioul din New York, pus la dispoziție de către Megaforce Records, pentru a înregistra primul album.

"Metal Up Your Ass" avea să se numească, însă casa de distribuție a considerat numele total inadecvat și l-au refuzat, Cliff Burton a venit cu sugestia ca albumul să se numească "Kill 'Em All" nume ce întruchipa întru totul agresivitatea nemaiîntâlnită până atunci a albumului. Albumul conținea 10 piese, inclusiv cele 7 de pe “No Life ‘Til Leather”.

La patru dintre piese Dave Mustaine este coautor, cu James Hetfield și Lars Ulrich (The Four Horsmen sau The Mechanix-cum se numea original pe demo, Jump in the Fire, No Remorse și Metal Militia) restul sunt scrise de Hetfield și Ulrich, excepție fac Anesthesia (cântec instrumental, solo de bas, dar în combinație și cu bateria lui Ulrich de la minutul 2:24 până la final) ce aparține lui Cliff Burton și Motorbreath aparținând exclusiv lui Hetfield.

Jonny Z și soția sa și-au amanetat toate valorile pentru a putea produce și distribui albumul. Un album în care aveau mare încredere. Cu toate că nu și-au permis publicitate, iar radioul nu se atingea de el, albumul s-a vândut în 65.000 de exemplare foarte repede.[necesită citare] Făcând din Metallica un fenomen al muzicii Underground. La finalul anului 1983, Metallica pleacă în primul turneu trans-american, Kill'Em All For One. Iar la întoarcere autobuzul lor nu mai avea acoperiș, fiind complet devastat de cei patru.

Turneul s-a încheiat la începutul anului 1984, pe 2 ianuarie, după 53 de concerte.

Ride the Lightning - 1984[modificare | modificare sursă]

“Kill 'Em All” nu a fost neapărat un mare succes din punct de vedere financiar, însă el vânduse 300.000 de exemplare, ceea ce era de-a dreptul incredibil pentru un label independent ca Megaforce.[necesită citare] Succesul albumului a făcut ca Elektra Records, o casă de discuri foarte important, să facă o ofertă de impresariere formației. Oferta a fost acceptată, iar Metallica, însoțită de producătorul Flemming Rasmussen, s-a mutat într-un studio din Copenhaga pentru a înregistra un nou album: "Ride the Lightning" – în continuare sub Megaforce Records.

Albumul de debut al formației a făcut din Metallica liderul mișcării Thrash. Cea mai mare formație din cele patru Mari ale Thrash-ului: Metallica, Anthrax, Megadeth (formație fondată de Mustaine) și Slayer. Echilibrul și corectitudinea adusă de Kirk formației, atitudinea și riffurile lui James, forța lui Ulrich și puterea chitarei bas a lui Burton, fac din “Kill 'Em All” un clasic, cel mai agresiv album rock de până atunci. În acest context ceea ce Metallica a lansat “Ride the Lightning” a surprins pe toată lumea.

Versurile erau mult mai clare, producția era infinit mai bună, iar agresivitatea instrumentelor era dublată de cea a versurilor. Influența lui Burton era clară, progresul formației fiind evident. Cliff era un muzician desăvârșit. Era singurul din formație care studiase cu adevărat muzica. El a avut o influență foarte mare asupra lui James. Cei doi devenind foarte, foarte apropiați. Acest lucru a dus la crearea unor cântece foarte puternice, atât ca versuri cât și ca sunet.

Piesele “Creeping Death”, “Fight Fire With Fire”, “Trapped Under Ice” sau “Escape” rețin rapiditatea primului album, însă Ride the Lightning aduce în prim-plan cântece care conțin aranjamente simfonice precum “Fade to Black” sau piesa instrumentală, de aproape 9 minute ce va închide albumul “The Call of Ktulu”. Albumul conține de asemenea și piesele “Ride the Lightning” și, una din favoritele publicului, piesa cântată aproape în fiecare concert “For Whom The Bell Tolls”.

Din punct de vedere al versurilor, Metallica aduce în prim-plan, în special, moartalitatea. Cântecul "Ride the Lightning" fiind despre pedeapsa capitală, moartea pe scaunul electric, și neputința în care se află cel pus în situația de a fi omorât. În timp ce “Fade to Black”, cântec ce are probabil cea mai mare importanță în istoria formației, este despre sinucidere.

“Ride the Lightning” este un album progresiv, Heavy-Metal, ce arată influența pe care Kirk Hammett și în special Cliff Burton o au în formație. Este considerat de mulți specialiști în muzică, și de o parte din fanii Metallica, cel mai bun album al lor. Și chiar cel mai bun album Heavy-Metal al tuturor timpurilor. Este și ultimul album pe care Dave Mustaine mai are credite (Ride the Lightning și The Call of Ktulu fiind 2 cântece pe care s-au folosit riffuri scrise de către Dave).

Albumul are un mare succes în America. Și face Metallica cunoscută și în Europa. În 1984, Metallica va face primul turneu în Europa, în deschiderea formației Venom. Turneul avea să se numească “Seven dates of hell”, (turneu început la Zürich și terminat la Paris, după 16 concerte). Acest turneu a fost urmat de unul mondial “Bang that head that doesn't bang tour”.

În 1985, înainte să intre din nou în studio, pentru a înregistra un nou album, Metallica a fost pentru prima oară prezentă la festivalul Monsters of Rock din Donnington. James a atras atenția publicului (70.000 de oameni) de la început că nu sunt o formație ca celelalte (fiind programați să cânte între Ratt și Bon Jovi, două reprezentante ale Hair-Metalului): "If you came here to see spandex, eye makeup, and the words 'Oh, baby' in every fuckin' song, this ain't the fuckin' band."

Master of Puppets - 1986[modificare | modificare sursă]

Albumul "Ride the Lightning" a ajuns să vândă 800.000 de mii de unități, enorm pentru o casă de discuri independentă. Metallica începe înregistrarile pentru al treilea album la sfârșitul anului 1985. Acesta este înregistrat tot în Danemarca, cu același producător Flemming Rasmussen.

"Master of Puppets", primul album integral sub casa de discuri Elektra, este considerat de către majoritatea fanilor hard-core ai Metallica și de majoritatea specialiștilor ca fiind cel mai bun, cel mai bun album Metallica, dar și cel mai bun album Heavy metal al tuturor timpurilor.

Maturizarea formației este evidentă. Complexitatea pieselor este nemaiîntâlnită până atunci. Piese de peste 8 minute ca “Master of Puppets”, ”Disposable Heroes” rețin atenția ascultătorului pe toată durata lor, hipnotizându-l. Piese de energie pură, “Battery” și “Damage Inc.” sporesc agresivitatea formației. Iar misterul este adus de “The Thing That Should Not Be”- piesa derivată din ”The Call of Ktulu”, fiind inspirată de către povestirile lui H. P. Lovecraft.

Versurile de pe acest album vorbesc în special despre război, dependență și chiar politică (“Leper Messiah”). Albumul mai conție o piesă intrumentală, “Orion”, și o piesă ce ca structură seamănă cu Fade To Black, Welcome Home (Sanitarium), a doua baladă a formației, ce vorbește despre frământările unui nebun internat într-un sanatoriu (sau îngrădirea minții libere de către societate).

Albumul ajunge să vândă 500.000 de exemplare relativ repede, Metallica primind primul disc de aur. Este primul album thrash care intră în top 100 Bilboard, atingând poziția 29 fără să fie difuzat la radio. Succesul monstru face ca Metallica să primească o invitație din partea lui Ozzy Osbourne de a face un turneu împreună. Invitație acceptată, iar succesul enorm pe care Metallica l-a avut în timpul acestui turneu, a făcut ca acesta să fie ultimul ca trupă de deschidere.

Succesul avut de Metallica a făcut ca aceasta să devină o trupă controversată. Melodiile precum "Fade to Black" și "Sanitarium", dar și semnarea contractului cu importanta casă de discuri Elektra, au nemulțumit pe unii fani ai thrashului, acuzând Metallica că au devenit comerciali. Cliff Burton a răspuns acestor acuzații simplu: “mi se rupe”. Relațiile din cadrul formației erau excelente. Cliff avea o influență mare asupra formației; în ciuda succesului enorm pe care îl aveau, ei au rămas cu picioarele pe pământ, mai ales datorită atitudini lui Cliff, o persoană neobișnuită, extraordinar de liniștită. Datorită lui, James a crescut mult. La început James nu se descurca neapărat în postura de “Front-man” însă în 1986 deja era ceva natural pentru el, datorită încrederii insuflate de către Cliff. Kirk îl considera pe Cliff un frate mai mare. Lars și James erau foarte apropiați. Iar pe cei patru îi lega și faptul că le plăcea să bea. Și obișnuiau să bea foarte mult. Încât fanii i-au numit, la un moment dat, “Alcoholica” nume de care erau chiar mândri. James povestește o scenă în care, fiind anunțat că mai sunt 10 minute până când trebuie să intre pe scenă, el a intrat în panică fiindcă nu era beat.

27 septembrie 1986 - Moartea lui Cliff Burton[modificare | modificare sursă]

În 5 ani, la 3 ani de la scoaterea primului album, Metallica a evoluat din formație de garaj în formație de stadion. Turneul Damage Inc. - primul ca formație principală, nu a făcut altceva decât să confirme statutul pe care Metallica îl avea.

În data de 27 septembrie 1986, formația se afla în Suedia. Autobuzul de turneu se îndrepta către Danemarca, unde aveau să susțină următorul concert, al turneului "Damage Inc. Tour". Lars și James, după ce se amețiseră bine, dormeau, în timp ce Kirk și Cliff nu se înțelegeau asupra patului în care urmau să doarmă, cel din față de lângă șofer sau cel din spate de lângă un geam (preferat de amândoi). Pentru a aplana conflictul, Kirk ia un pachet de cărți și îi propune lui Cliff să aleagă fiecare câte o carte, iar cel ce va alege cartea cu valoarea cea mai mare câștigă patul din spate. Prima carte, cea trasă de Cliff, s-a nimerit să fie chiar asul de pică; spășit și ofticat, Kirk acceptă să doarmă în patul de lângă șofer. Mai târziu, în aceiași seară, Kirk nu poate dormi din cauza unor zgomote ciudate. Spatele autobuzului se balansa, filtrul cu cafea fierbinte se varsă peste James trezindu-l, dintr-odată tot autobuzul începe să se rostogolească, ca și cum ar cădea într-o râpă. Toți sunt aruncați prin autobuz, ca niște cârpe în cuva unei mașini de spălat. Odată terminată mișcarea de rotire, autobuzul se oprește. Șoferul și ceilalți oameni (tehnicienii și cei ce se ocupau de turneu) reușesc să iasă din autobuz. Kirk o face și el, îl vede pe James care ieșea și el după ce a spart geamul de siguranță al autobuzului cu piciorul, și pe Lars care, speriat, fugise la 100 m de autobuz. Uitându-se în jur vedea sau auzea pe toată lumea mai puțin pe Cliff. Îndreptându-și ochii către autobuz vede picioarele lui Cliff ieșind cumva de sub autobuz. Cliff Burton fusese aruncat prin geamul lângă care dormea, iar autobuzul a picat peste el. Haosul domnea, ce se întâmplase!? Șoferul trăgea de o pătură de lângă Cliff, James și Kirk au sărit imediat “nu îndrăzni să i-o iei!!” Imediat l-au luat la întrebări pe șofer “ce s-a întâmplat?, ce ai făcut?, ai băut??” șoferul le-a răspuns că a fost polei și a pierdut controlul. Între timp o macara a fost adusă pentru a ridica autobuzul și a-i elibera pe oamenii rămași prinși sub el, printre care și Cliff. Din păcate macaraua nu a fost bine prinsă și a scăpat autobuzul, el picând din nou peste Cliff. În cele din urma Cliff a fost eliberat, însă era prea târziu. La vârsta de 24 de ani, Cliff Burton era mort. La -4 grade, James a mers, în chiloți și în șosete, 2 mile pentru a încerca să găsească vro urmă de polei. Nu a găsit, și a fost cu greu convins să nu îl omoare pe șofer. În acea noapte, odată ajunși la un hotel, Lars, James si Kirk au început să bea. La 4 dimineața, Kirk si Lars au fost treziți de către James, care țipa pe strada din fața hotelului “Cliff unde ești??! Cliff de ce ai plecat?”, au început să plângă amândoi.

Moartea lui Cliff a șocat întreaga lume a metalului, el avea foarte mulți prieteni fiind chiar și în 1981 un “star” printre cei ce urmăreau evoluția thrash-ului. Oamenii nu au fost surpinși să afle că el cânta cu Metallica, cea mai neobișnuită persoană și cel mai curtat basist, în cea mai agresivă și bună formație. Trupul lui a fost incinerat, iar la ceremonie Lars, Kirk și James au interpretat, pentru prima oară live, “Orion”. Viitorul formației era incert. Influența lui Cliff în formație era enormă, și mulți nu vedeau cum Metallica va putea să continue fără el. Celor trei nici nu le-a trecut prin cap să se oprească, mai ales că după ceremonia funerară, tatăl lui Cliff i-a rugat să continue, pentru a menține spiritul lui Cliff viu. A doua zi după înmormântare Metallica audia basiști, posibili înlocuitori pentru postul ocupat de Cliff.

The NeW-Kid[modificare | modificare sursă]

Audițiile se desfășurau într-o atmosferă austeră. Mulți dintre candidați nereușind să stea mai mult de 1 minut în camera de audiție până să audă cuvântul “next”. Les Claypool (din formația Primus), a fost unul din cei ce au vrut jobul, prieten din copilărie cu Kirk. Formația l-a plăcut, însă i-a considerat stilul prea “funky”. Brian Slagel, cel care l-a recomandat pe Cliff, i-a spus lui Lars ca știe exact care este persoana potrivită pentru ei: Jason Newsted, din “Flotsam and Jetsam”, megafan al formației. Jason s-a prezentat la audiții. Tremura de emoție. Însă cei 3 au considerat că are energia potrivită. Pe data de 28 octombrie 1986, la 3 săptămâni după înmormântarea lui Cliff, Lars l-a anunțat pe Jason, într-un restaurant local unde erau împreuna cu James și Kirk, că a primit slujba. Jason a început să facă tumbe, să sară pe mese, să țipe de fericire. O săptămână mai târziu, formația a plecat în turneu.

Jason a fost un influx nesfârșit de energie pentru formație. A devenit repede “live-guy” permanență legătura dintre formație și fani. James a spus într-un interviu că Jason era în stare să meargă pe stradă să ceară oamenilor să le dea autografe… Însă nu totul era perfect. O perioadă de calm se instaurase, iar odată cu el a venit și adevărata durere, conștientizarea faptului că… o persoană foarte importantă nu mai era, Cliff. James, Kirk și Lars resimțeau din plin lipsa lui Cliff. Ei l-au scos țap ispășitor pe Jason. Ușor, ușor au început să-l fiarbă: să vadă cât poate duce. Iar naivitatea lui Jason, făcea lucrurile și mai ușoare pentru ceilalți 3. De exemplu, ei spuneau tuturor că Jason este homosexual, sau ieșeau în oraș să bea sau să mănânce ceva și puneau toată consumația pe contul lui Jason… și o mulțime de astfel de lucruri, ei îl numeau pe Jason în loc de Newsted, NewKid. Pentru Jason nu era chiar slujba perfectă. Însa el a rezistat, dobândind cu adevărat locul în formație.

Pentru a evita o reacție negativă a fanilor, Metallica a preferat să elibereze un disc de cover-uri, în locul unui album de studio cu cântece noi. “The 5.98$ E.P.: Garage Days Re-Revisited”, pentru a face cunoștință fanilor cu noul basist în iunie 1987. Albumul a fost în mare parte înregistrat în Garajul lui Lars, de aici și numele E.P-ului.

…And Justice for All – 1988[modificare | modificare sursă]

Cel de-al patrulea album Metallica este „...And Justice for All”. Mulții fani sau specialiști se îndoiau de puterea creativă a lui Metallica fără Cliff. Însă relația dintre James Hetfield și Lars Ulrich a fost întotdeauna primordială pentru formație. Ei sunt baza forței creative ce înseamnă Metallica. Astfel albumul „...And Justice for All” a fost un succes masiv. Tributul suprem adus de formație lui Cliff.

Uimitor este faptul că, albumul nu este la fel de complex ca „Master of Puppets”, ci mult mai complex! Iar 7 din 9 piese au peste 6 minute, celelalte 2 nu au „decât” peste 5 minute. Albumul continuă trendul impus de ultimele două albume, adică:

  • Începe cu un cântec foarte energic și rapid: „Blackened”;
  • A doua piesă este cea care dă și titlul albumului: „...And Justice for All”;
  • Penultima piesă este instrumentală: „To Live Is To Die”.

Versurile sunt în același registru ca și până acum, frustrare ( „Harverster of Sorrow” sau „Frayed Ends Of Sanity”), război (epicul – „One” sau „Blackened”), libertate („Eye of The Beholder”, „Dyers Eve” sau „The Shortest Straw”) și politică (“…And Justice For All”), însă sunt mult mai directe. Hetfield a vorbit,în versurile sale, mult mai direct pe acest album despre societate. Însă, în ciuda stilului agresiv al lui James de a cântă, versurile nu vorbeau de revoltă sau nu instigau la violentă. Albumul mai conține și o piesa instrumentală „To Live Is To Die” care conține riff-uri scrise de Cliff, precum și o poezie citita de James la mijlocul cântecului (ce are 9:48, cu 3 secunde mai mult decât „…And Justice For All”).

Albumul este mai complex și mai direct decât „Master of Puppets” sau „Ride the Lightning”, a avut un succes comercial mult mai mare decât precedentele (a atins locul 6 în Top 200 Billboard, primul top 10 al lor), de ce nu este cel mai bun album Metallica? Ei bine, este pur și simplu infect produs. Sunetul de chitară este foarte subțire, sunetul tobei mari este mai degrabă un click decât un sunet obișnuit al unei tobe mari, așa numitul pounding, iar basul...basul nu se aude (toate acestea adaugă un caracter oarecum metalic, la propriu). Sunt mai multe variante pentru lipsa basului:

  1. Jason era nou în formație și nu a avut un cuvânt de spus la mixaj;
  2. James și Lars, nu aveau încredere în talentul lui Jason, ei, în timpul mixajului, ar fi decis ca basul să fie dat foarte încet, abia audibil, la asta adăugând încă -1 DB;
  3. (cea confirmată de Jason și Lars) Basul lui Jason imita chitara ritmică și tobele, sunetul basului fiind confundat cu cel al chitarei și sau al tobei.

Metallica își câștigase deja un loc în istoria muzicii, chiar devenind o trupă Metal legendară, totul fără ajutorul radioului sau, nici atât, al televiziunii. Ceea ce Metallica aduce nou odată cu albumul este primul video clip, pentru piesa „One”- care are aceiași structură cu „Welcome Home (Sanitarium)” și „Fade To Black”, de pe precedentele 2 albume. Clipul prezintă formația cântând piesa într-un depozit, clipul fiind mixat cu părți ale filmului „Jonny Got His Gun”, în loc să negocieze pentru dreptul de a folosi filmul, ei au cumpărat toate drepturile pentru film. Videoul a avut un impact foarte mare asupra publicului MTV. Fiind difuzat în mod regulat, cu toate că avea peste 8 minute. De asemenea exista și o versiune a clipului fără film. El a fost inclus pe DVD-ul pe care MTV l-a scos în 2007, ce conținea cele mai marcante 24 de videouri din istoria MTV.

De asemenea în anul 1989, Metallica a fost nominalizata la Premiile Grammy, care aveau pentru prima oară o secțiune hard rock/metal, alături de AC/DC și alte trupe printre care și „Jethro Tull”, care nici nu s-au obosit sa apară la ceremonie, nominalizarea lor fiind considerată o ofensă la adresa hard rockului, nu pentru ca ei ar fi controversați sau ar cânta prost, ci pentru ca nu erau nici pe departe o formație Metal sau Hard Rock ci Art Rock (de exemplu solistul cânta la flaut). Metallica era clar favorită la câștigarea premiului, însă comisia a oferit premiul formației „Jethro Tull”. Acest lucru nu a afectat cu nimic atmosfera în formație sau succesul pe care îl va avea turneul „Dameged Justice”, însă a pus în discuție competența juriului.

În timpul turneului ei nu au cântat albumul în totalitate, din cauza complexității ieșite din comun. La un moment dat Kirk declara: „One day after we played 'Justice' and got off the stage one of us said, 'we're never fucking playing that song again.” („Într-o zi, după ce am cântat ‘Justice’ și am părăsit scena, unu din noi a spus ‘Îmi bag p*** de-l mai cântăm vreodată!’”)

The Black Album – 1991[modificare | modificare sursă]

Metallica a crescut cu fiecare album, atât în complexitate cât și ca atitudine. Încercările prin care au trecut i-au făcut mai puternici. Turneul „Damaged Justice” a adus formației cele mai mari încasări de până atunci. Fanii îi iubeau mai mult ca niciodată, Metallica devenise un monstru al muzicii heavy metal. Începutul anilor '90 a însemnat moartea hair-metalului sau glam metalului. Singurele supraviețuitoare ale anilor '80 erau formațiile ce aveau atitudine și agresivitate. Totodată grunge-ul (prin Nirvana) începuse să iasă la suprafață. Astfel anii 1990-1991 au fost foarte productivi din punct de vedere muzical. Formatia Megadeth a scos cel mai de succes album al lor „Rust in Pace”, Nirvana la fel: „Nevermind”, precum și Guns N' Roses: „Use your Illusion 1”. Însă cel mai important album din acea perioadă va fi: „Metallica” numit de fani și cunoscut ca „The Black Album” (din cauza logoului și coperții negre dar și succesului comparativ cu „The White Album”).

Producția albumului a ținut 10 luni și a costat peste 1 milion de dolari. Producătorul albumului a fost Bob Rock, care fusese chemat sa mixeze albumul, însă el a dorit să-l producă în totalitate. Bob s-a întâlnit cu James și cu Lars și le-a spus în față că albumele lor sună foarte prost în comparație cu ceea ce fac pe scenă. Metallica era foarte conservatoare în ceea ce privește muzica lor. James nu avea un cuvânt de spus în solo-uri sau părțile lui Lars, dar nici ceilalți nu puteau comenta la adresa versurilor sau riff-urilor. Deveniseră foarte rigizi, iar ca cineva din afara formației să comenteze la adresa muzicii lor li s-a părut foarte deplasat. De aceea Bob a fost greu acceptat de către formație. Însă după 10 luni de certuri nesfârșite, 10 luni tensionate și foarte grele (surprinse de filmul „A year and a half in the life of Metallica” partea 1) Metallica, pe 13 august 1991, a scos pe piața „Albumul Negru”. Albumul a avut un succes fără precedent în istoria Heavy-Metalului, oamenii stăteau la cozi enorme pentru a-l cumpăra.

Muzica de pe acest album este complet diferită față de albumele precedente, influența lui Bob Rock fiind evidentă. Albumul este produs impecabil, piesele sunt mult mai simple, cântece de un singur riff, nu ca în precedentele albume ce conțineau 3-6 riff-uri înghesuite într-o singură piesă. Vâlva creată și popularitatea enormă a formației, a făcut ca radioul sa fie obligat practic sa transmită Metallica. Iar cântecele simple au făcut ca formația să-și mărească considerabil baza de fani.

Demo-urile pieselor au fost înregistrate acasă la Lars cu 3 luni înaintea intrării în studio, de către Lars și James. Albumul conținea 12 piese. Printre care și o piesă mult mai lentă ca cele de până atunci „Nothing Else Matters”, piesă ce nu trebuia inclusă pe album fiind considerată prea personală de către James. O baladă cu dinamica întoarsa „The Unforgiven”, o melodie despre conștiința de sine „Sad But True”, precum și despre „drum” „Wherever I May Roam”, sau despre război „Don’t Tread On Me”, „Struggle Whitin”, „Through The Never”, chiar despre religie „The God That Failed” și „bârfă”: „My Friend Of Misery” si „Holier Than Thou”. Piesa ce a avut cel mai mare succes a fost, de departe, „Enter Sandman”, primul extras de pe album.

În prima luna au vândut milioane de albume. Succesul era enorm. Iar în 1991, Metallica a caștigat premiul pentru cea mai bună formație Rock, la MTV Music Awards, și a interpretat melodia „Enter Sandman”. Succesul era monstruos, rămăsese doar să ducă noul album fanilor.

Membri[modificare | modificare sursă]

1981 - 1982

1982 - 1983

1983 - 1986 (albumele Kill 'Em All, Ride the Lightning și Master of Puppets)

1986 - 2001 (albumele Garage Days Re-Revisited, ...And Justice for All, Metallica, Load, Reload, Garage Inc. și S&M)

2001 - 2003 (albumul St. Anger)

2003 - prezent (albumele Death Magnetic, Hardwired...to Self-Destruct)

Membri temporari pentru concertele live[modificare | modificare sursă]

1982[modificare | modificare sursă]

  • "Damien Philips" (Jeff Warner) - al doilea chitarist.

1992 și 1993[modificare | modificare sursă]

  • John Marshall - al doilea chitarist în urma unei accidentări a lui James

2004[modificare | modificare sursă]

Bateriști temporari (în 2004 când Lars nu a putut cânta):

  • Steve "The Machine Gun" Smith
  • Dave Lombardo
  • Joey Jordison
  • Flemming Larsen

Discografie[modificare | modificare sursă]

Single-uri si EP-uri[modificare | modificare sursă]

1983Whiplash1985Creeping Death1987Garage Days Re-Revisited1989One
1992Harvester Of Sorrow1991Enter Sandman1992The Unforgiven1992Sad But True
1993Nothing Else Matters1993Where Ever I May Room1996Until It Sleeps1996Hero Of The Day
1996King Nothing1997Mama Said1997Fuel1997The Memory Remains
1998The Unforgiven 21998Turn The Page1998Whiskey In The Jar1998Die,Die My Darling
1999No Leaf Clover1999Nothing Else Matters2000I Disappear2003St.Anger
2003Frantic2004The Unnamed Feeling2004Some Kind Of Monster2008All Nightmare Long

Piese solo[modificare | modificare sursă]

  • "I Disappear", din filmul Mission: Impossible II
  • "We Did It Again" (ft. rapper Ja Rule), pentru Biker Boyz
  • "53rd and 3rd" (A Ramones cover), din "We're A Happy Family: A Tribute to the Ramones"
  • "Fuel", sau Nascar: Full Throttle
  • "For Whom The Bell Tolls (The Irony Of It All)" (cu DJ Spooky) pentru filmul Spawn
  • "Satan" Orbital cu Kirk Hammet pentru filmul Spawn
  • "Trinity" Kirk Hammet cu Robert Randolph și Santana pentru albumul lui Santana "All That I Am"
  • "Don't You Think This Outlaw Bit's Done Gone Out Of Hand" James Hetfield pentru "I've Always Been Crazy: A Tribute to Waylon Jennings"
  • "Little Boy You're Going To Hell" pentru filmul South Park: Bigger Longer & Uncut

DVD și Video[modificare | modificare sursă]

Premii[modificare | modificare sursă]

Metallica a câștigat șapte premii Grammy Awards:

Kerrang! Awards:

  • 2003: Best Band On The Planet
  • 2004: Best Band On The Planet

Metallica: If Darkness Had a Son (Official Music Video)




EROS RAMAZZOTTI
Eros Ramazzotti

Eros Ramazzotti, 2009
Date personale
Nume la naștereEros Luciano Walter Ramazzotti
Născut (59 de ani)
Roma, Italia
Căsătorit cuMarica Pellegrinelli[*] (–)[1]
Michelle Hunziker (–) Modificați la Wikidata
CopiiAurora Ramazzotti[*] Modificați la Wikidata
Cetățenie Italia Modificați la Wikidata
OcupațieMuzician, căntăreț, cantautor
Limbi vorbitelimba italiană Modificați la Wikidata
Gen muzicalAdult contemporary, pop, soft rock
Tipul de vocetenor  Modificați la Wikidata
Instrument(e)Vocal, chitară, pian
Ani de activitate1981–prezent
Case de discuriUniversal Music Italia, DDD, Ariola
PremiiOrdinul Național de Merit al Republicii Italiene
Goldene Kamera
Festivalul de la Sanremo  Modificați la Wikidata
Discografie
Listă completăEros Ramazzotti discography[*]  Modificați la Wikidata
Prezență online
Site web
pagină Facebook
cont Twitter
Google+
Internet Movie Database
Myspace
Instagram
canal YouTube
TikTok
Modifică date / text Consultați documentația formatului

Eros Luciano Walter Ramazzotti (n. 28 octombrie 1963 în Cinecittà, Roma, Italia), cunoscut simplu ca Eros Ramazzotti, este un muzician, cântăreț și cantautor italian.[2] El activează ca vocalist, și de asemenea mai cântă la chitară, pian și baterie. Este de asemenea compozitor si textier, aproape toate cantecele sale purtand semnatura sa.

Are o fata pe nume Aurora nascuta in 1996 din căsătoria cu prezentatoarea TV de origine elvețiană Michelle Hunziker de care divorteaza dupa 4 ani de casatorie fapt ce conduce la o lunga perioada de depresie a artistului.Cu toate ca a declarat in mai multe randuri ca marea sa dragoste ramane Michelle, in 2010 incepe o relatie cu mult mai tanara Marica Pellegrinelli care la 02.08.2011 da nastere unei fiice pe nume Raffaella -Maria , facandu-l pe Eros din nou tata la 48 ani iar pe 13 martie 2015 îi dăruiește și un fiu pe nume Gabrio Tullio.

Biografie[modificare | modificare sursă]

Eros s-a nascut la Roma la 28 octombrie 1963 în cartierul Lamaro lânga studiourile de film Cinecitta. Fiul unui cântăreț amator, Rodolfo Ramazzotti, și al Raffaellei Molina, Eros (nume complet Eros Walter Luciano) demonstrează de mic o predispoziție pentru muzică, arătându-se interesat, de la început, de pian și de chitară. După absolvirea liceului, dă examen la Conservator, dar este respins. Se înscrie la contabilitate, însă după trei ani abandonează studiile.Face figuratie in diferite filme si apare chiar în celebra scenă a zăpezii din filmul Amarcord al lui Federico Fellini din anul 1973.

După o încercare eșuată a familiei de a emigra în Australia, petrece un an întreg studiind limba engleză fără succes, pronunția sa fiind deficitară și în prezent.

Fan al echipei Juventus, Eros este unul dintre jucătorii cei mai înzestrați ai Naționalei de Fotbal a Cântăreților, pe poziția de atacant. Din 1992 până în 2004 a fost și Președintele asociației Naționalei de Fotbal a Cântăreților.

Primii pași în lumea muzicii[modificare | modificare sursă]

În 1981, participă la Concursul Voci Nuove la festivalul de la Castrocaro, unde cântă melodia Rock 80 scrisă cu câțiva ani în urmă.

Victoria le revine lui Zucchero și Fiordalisei, dar, înainte de spectacol, Gianni Ravera îl puse să cânte, alături de toți ceilalți tineri talentați, în fața diverșilor reprezentați ai caselor discografice. A fost remarcat numai de doi, Roberto Galanti și baronul Lando Lanni, fondatori și asociați ai noii case discografice milaneze DDD - Drogueria di Drugolo.

Cei doi, pentru a nu influența alegerea, au votat separat și amândoi au fost fascinați de timbrul acela nazal, pe care, cu timpul, toată lumea a învățat să-l recunoască; același Ravera a fost cel care a negociat, după aceea, oferta contractului în biroul său de la Roma.

În 1982, participă la Un disco per l'estate, la Saint-Vincent, cu piesa Ad un amico, compusă de Roberto Colombo și dedicată unui prieten din copilărie dispărut prematur.

Prima apropiere serioasă de lumea muzicală datează din 1983, la Castelli Romani, când participă la un eveniment muzical unde interpretează Pezzi di vetro, de Francesco de Gregori.


Eros Ramazzotti live - Eros Ramazzotti greatest hits full album 2023 - Eros Ramazzotti best songs



DINU GIURGIU

DINU GIURGIU- un om, un creator, un dascal care ne-a convins: muzica e cea mai educatoare dintre arte
Dinu Giurgiu s-a nascut pentru voi, pentru noi. S-a nascut cu cantecul in suflet si a trait ca sa ne alinte auzul si sa ne umple inimile de bucurie.

Muzica lui e o melodie plina de emotie, iubire, traire, optimism, ce ne face sa ne simtim iar copii si ne arata calea catre sferele inalte ale iubirii prin pasiunea pusa in acordurile sale pline de sensibilitate

Biografie
n 22sept1943 in Sibiu
d 27oct 1999

Muzica lui e o melodie plina de emotie, iubire, traire, optimism, ce ne face sa ne simtim iar copii si ne arata calea catre sferele inalte ale iubirii prin pasiunea pusa in acordurile sale pline de sensibilitate.

Muzician- compozitor, instrumentist, dascal. Un om „plin de muzica” precum  partitura de armonii… un om  de care fostii sai elevi isi amitesc cu dragoste, respect si… cu duhul acela profund, ce canta in suflet si dupa atația ani,  tocmai multumita a cee ace el,maestrul, a daruit…

Un om… „orchestra”. Care nu doar ne-a lasat  zestre de melodii ce incanta generatii,  dar si-a pus totul in slujba  misiunii de a aseza muzica in sufletul copiilor. Si i-a reusit atat de frumos, atat de pregnant.

Dinu Giurgiu- un nume, un artist, un model de profesionist si dascal ce merita pastrat  la loc de cinste in sertarul amintirilor si in difuzarea minunatelor sale creatii.

Ilustratie muzicala:

• Puricele de Georges Feydeau, Teatrul Nottara, 1993
Regia: Horatiu Malaele

• Lectia de Eugen Ionescu, Theatrum Mundi, 1997
Regia: Horatiu Malaele

 

 Repere biografice

DINU GIURGIU – 22 SEPTEMBRIE 1943, Sibiu – 28 OCTOMBRIE 1999.

- studiile muzicale le-a început la Sibiu (trompeta) urmate fiind de cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu” din București. În paralel a urmat Institutul Studii Economice din București obținând licența;

- a fost:

● instrumentist în formațiile de muzică ușoară din București conduse de Enrico Fanciotti și Dan Ardelean;

● profesor de instrumente de suflat

● dirijor la Casa Pionierilor

PREMII

- în anul 1993 participă la Festivalul Național de Muzică Ușoară Mamamia unde la secțiunea Șlagăre obține pentru melodia ÎNTR-O ZI – textier: George Țărnea; interpret: Adrian Daminescu Premiul II

Intr-o zi ! - Adrian Daminescu -



EMILIA PETRESCU

Emilia Petrescu
Cântăreață

Emilia Petrescu, născută la Bucureşti în anul 1925, a desfăşurat o carieră de excepţie în Europa şi Statele Unite ale Americii, după ce a studiat la Facultatea de Litere şi Filosofie şi la Conservatorul Regal de Muzică şi Artă Dramatică din Bucureşti, avându-i printre mentori pe tenorul Aurel Alexandrescu şi pe dirijorul Constantin Silvestri. Emilia Petrescu a contribuit semnificativ la dezvoltarea vieţii muzicale bucureştene, în calitate de profesoară la Conservator şi interpretă la Ateneul Român şi la Radiodifuziunea Română. A fost profesoară la propria clasă de lied şi oratoriu din cadrul Universităţii Naţionale de Muzică Bucureşti şi solistă a Filarmonicii din acelaşi oraş. Cu o pasiune nestăvilită pentru arta vocală, soprana a susţinut turnee, a activat ca membră în juriile unor concursuri internaţionale şi a colaborat cu muzicieni faimoşi precum Dietrich Fischer Dieskau, Peter Schreier, Pierre Boulez, George Georgescu şi Constantin Silvestri. Peste tot a fost admirată pentru calităţile sale extraordinare: o voce limpede, fină şi flexibilă, adaptată stilurilor abordate, eleganţă, sensibilitate şi prestanţă. Având un repertoriu vast, de la creaţia de secol XVII la cea contemporană românească, muziciana a fost specialistă în repertoriul baroc şi clasic. Cânta frecvent lieduri şi oratorii, cu o tehnică de cânt nonvibrată, conferind o mare acurateţe liniilor vocale. “Cine n-o cunoaşte pe Emilia Petrescu, marea cântăreaţă cu voce pură de clopoţei, cu o neînchipuită perfecţiune a tehnicii vocale, cu un suflu care face punte peste mai mult de zece măsuri, ale celei mai grele coloratura?”, nota un cronicar al publicaţiei Neuer Weg în perioada de apogeu a remarcabilei soprane Emilia Petrescu, căreia Universitatea din Göttingen i-a oferit distincţia Ducatul de aur, în semn de mare preţuire. Emilia Petrescu s-a stins din viaţă în anul 2003 la Mânăstirea Pasărea, de lângă Bucureşti.

Emilia Petrescu-Aria "Aus Liebe" (Din dragoste)




MUZICĂ PENTRU SUFLET:

1. 

Oldies But Goodies 50s 60s 70s - Paul Anka, Roy Orbison, Elvis Presley, Frank Sinatra


2. 

Simon & Garfunkel Classic Folk Music 🔥 Simon & Garfunkel Best Songs #34


3. 

Blues Music - Top 100 Best Blues Songs - Fantastic Electric Guitar Blues - Slow Blues Ballads



la

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu

Abonați-vă la: Postare comentarii (Atom)

 MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 12 IULIE 2024 ISTORIE PE ZILE 12 Iulie Evenimente ·           1153: Anastase IV (Corrado del Suburra), este i...

  • (niciun titlu)
      7. /14 IULIE 2021 - MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT MARIA TRIPON Maria Tripon Date personale Născută 14 iulie 1962  (58 de ani)  orașul  Negreș...
  • (niciun titlu)
    INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ ȘI BALET 15 Iulie Dorin Teodorescu Dedic acest material drei Dr Andreea Teodorescu! Câteva cuvinte de...
  • (niciun titlu)
    MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU MIERCURI 15 IULIE 2020   PARTEA A TREIA - ARTE; GÂNDURI PESTE TIMP; GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR...