12 NOIEMBRIE 2023 - INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALETMUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, SFATURI UTILE, 

ALEXANDER BORODIN

Biografie Alexander Borodin

Alexandr Porfirievici Borodin^[11] (n. 12 noiembrie 1833 – d. 27 februarie 1887) a fost un compozitor, chimist și medic rus de origine georgiană. Alături de Balakirev, Rimski-Korsakov, Musorgski și Cui, Borodin a făcut parte, din așa-numitul "Grup al celor Cinci", care a stat la bazele școlii muzicale naționale ruse, din cea de-a doua jumătate a secolului XIX.^[12][13][14] Este cunoscut în special pentru simfoniile sale, cele două cvartete de coarde, poemul simfonic Stepele din Asia Centralăși opera Cneazul Igor.

A fost un militant pentru drepturile femeilor și a spirijinit drepturile acestora la educație în Rusia, fiind fondatorul Școlii de Medicină pentru Femei din Sankt Petersburg.

Borodin s-a născut în Sankt Petersburg ca fiul nelegitim al unui nobil georgian, Luka Gedevanishvili, și al Evdokia Konstantinovna Antonova, o tânără rusoaică în vârstă de 24 de ani. A fost înregistrat ca fiul unuia dintre iobagii lui Luka, Porfiry Borodin.^[15] Când era copil Borodin a primit o educație bună, inclusiv lecții de pian. În 1850 a început să studieze la Academia de Medicină-Chirurgie din Sankt Petersburg, unde mai târziu a lucrat și predat Ivan Pavlov, și a început o carieră în chimie. La absolvire a lucrat timp de un an ca și chirurg într-un spital militar după care a mers la studii avansate timp de trei ani în Europa Occidentală.

În 1862 Borodin a revenit în Sankt Petersburg pentru a obține postul de chimist la Academia de Medicină-Chirurgie și a petrecut restul carierei sale științifice lucrând în cercetare, predând și urmărind educația celorlalți.^[16] În cele din urmă a reușit să înființeze cursuri medicale pentru femei (în 1872).

A început să ia lecții de compoziție în 1862 de la Mili Balakirev. În 1863 s-a căsătorit cu Ekaterina Protopopova, o pianistă, și au avut cel puțin un copil, pe nume Gania.^[17] Muzica a rămas pentru Borodin o ocupația secundară pe lângă cea de chimist și medic. A avut aproape toată viața probleme de sănătate, învingând holera și câteva atacuri de cord minore. A murit subit în timpul unui bal de la Academie la vârsta de 53 de ani și a fost înmormântat în Cimitirul Tikhvin al Mănăstirii Alexandr Nevsky Lavra din Sankt Petersburg

În activitatea sa de chimist Borodin a devenit foarte respectat, fiind apreciat în special pentru cercetările sale în domeniul aldehidelor.^[18] Între 1859 și 1862 Borodin a susținut un postdoctorat în Heidelberg. A lucrat în laboratorul lui Emil Erlenmeyer unde a lucrat cu derivații benzenului. A petrecut o perioadă și la Pisa unde a lucrat cu halogeni organici. Un experiment publicat în 1862 descrie prima substituție nucleofilă a clorului și fluorului din clorura de benzoil.^[19] O reacție înrudită cunoscută în Occident sub numele de Reacția Hunsdiecker publicată în 1939 de frații Hunsdiecker a fost promovată în Uniunea Sovietică sub numele de Reacția Borodin. A publicat lucrări de cercetare între 1864 și 1869 care se aflau în concurență cu cele ale chimistului Friedrich August Kekulé von Stradonitz.

Borodin este co-creditat pentru descoperirea Reacției Aldol împreună cu Charles-Adolphe Wurtz. În 1872 a anunțat Societății de Chimie din Rusia descoperirea unui nou produs din reacțiile aldehidelor cu proprietății asemănătoare cu cele ale alcoolului. A publicat ultimul său studiu de cercetare în 1875 despre reacția amidelor iar ultima sa publicație era cu privire la o metodă de indentificare a ureei din urina animalelor.

Opera și lucrările orchestrale

Borodin l-a cunoscut pe Mili Balakirev în 1862. Când se afla sub tutelajul lui Balakirev a început să lucreze la Simfonia nr. 1 în Mi bemol major, care a avut premiera în 1869 sub bagheta lui Balakirev. În același an Borodin a început să lucreze la Simfonia nr. 2 în Si minor care nu a înregistrat un succes deosebit la premiera sa din 1877 sub bagheta lui Eduard Nápravník dar cu câteva re-orchestrări minore a avut parte de o interpretare de succes în 1879 sub bagheta lui Rimski-Korsakov. În 1880 a compus celebrul poem simfonic Stepele din Asia Centrală. Doi ani mai târziu a început să lucreze la a treia simfonie dar care a rămas neterminată la momentul morții sale. Două părți din această lucrare au fost ulterior terminată și orchestrată de Alexandr Glazunov.

În 1868 Borodin a abandonat lucrul la Simfonia nr. 2 pentru a lucra la opera Cneazul Igor care este considerată cea mai semnificativă lucrare a sa și una dintre cele mai importante opere istorice ruse. Conține Dansurile Polovțiene, frecvent interpretate separat în sălile de concert și este poate cea mai cunoscută compoziție a lui Borodin. Opera (ca și alte câteva lucrări) a rămas neterminată la moartea lui Borodin dar a fost ulterior terminată de Rimski-Korsakov și Glazunov.

Muzică de cameră

Niciun alt membru din cercul lui Balakirev nu s-a identificat mai mult în "muzica absolută" decât Borodin în cele două cvartete de coarde ale sale. El însuși un violoncelist, a fost un interpret de cameră entuziast, un interes care s-a adâncit în timpul studiilor sale din chimie de la Heidelberg dintre 1859 și 1861. Din această au rezultat, printre alte lucrări de cameră, un sextet de coarde și un cvintet de pian. În ceea ce privește structura tematică și textura instrumentală, Borodin s-a inspirat după lucrările lui Mendelssohn.^[20]

În 1875 Borodin a început să lucreze la primul său cvartet de coarde, spre nemulțumirea lui Mussorgsky și Vladimir Stasov. Faptul că Borodin a lucrat la cvartet cât se afla membru al "Grupului celor cinci", care erau ostili față de muzica de cameră, demonstrează independența sa. După primul cvartet de coarde, Borodin a demonstrat că stăpânește forma. Al doilea cvartet de coarde a urmat în 1881. Primul cvartet de coarde este mai bogat în schimbările de stare. Al doilea cvartet de coarde are o atmosferă și o expresivitate mai uniforma.

Celebritatea lui Borodin în afara Imperiului Rus a fost posibilă în timpul vieții sale datorită lui Franz Liszt care a aranjat o interpretare a Simfoniei nr. 1 în 1880 în Germania și datorită Contesei de Mercy-Argenteau în Belgia și Franța. Muzica sa este cunoscută pentru lirismul puternic și armoniile bogate. Împreună cu unele influențe ale unor compozitori Occidentali, ca memrbru al "Grupului celor cinci" muzica sa denotă un puternic caracter rusesc. Muzica sa pasională și armoniile neobișnuite au avut o influență puternică asupra compozitorilor francezi Claude Debussy și Maurice Ravel(ca un omagiu, Ravel a compus în 1913 o piesă pentru pian întitulată À la manière de Borodine.

Lucrări orchestrale

·         Simfonia nr. 1 în Mi bemol major (1862-1867)

·         Simfonia nr. 2 în Si minor (1869-1876)

·         Stepele din Asia Centrală (poem simfonic) (1880)

·         Simfonia nr. 3 în La minor (1886-1887) (doar două părți)

Muzică de cameră

·         Trioul de pian în Re major (1860-1861)

·         Cvintetul de pian în Do minor (1862)

·         Cvartetul de coarde nr. 1 în La major (1874-1879)

·         Cvartetul de coarde nr. 2 în Re major (1881)

FRANCK POURCEL

Franck Pourcel (14 august 1913 – 12 noiembrie 2000) ^[1] a fost un compozitor , aranjator și dirijor francez de muzică populară și clasică .

CUPRINS

BIOGRAFIE

Tinereţe

Născut la Marsilia , Franța, ^[1] Pourcel a început să învețe vioara la vârsta de șase ani. Mai târziu, Pourcel a studiat vioara la Conservatorul din Marsilia, dar și tobe pentru că iubea jazz -ul și a petrecut un an la Paris la Conservator.

Până în 1931, lucra ca violonist în mai multe teatre din Marsilia, căsătorindu-se cu Odette opt ani mai târziu. Apoi a devenit directorul muzical pentru Lucienne Boyer , cu care a plecat într-un turneu mondial.

Cariera: inregistrare

A emigrat în Statele Unite în 1952, dar s-a întors în Franța anul următor pentru a înregistra „Blue Tango” și următorul „Limelight”. În 1954, Pourcel a înregistrat primul său album la casa de discuri Pathé-Marconi , cu care va înregistra un total de nouă albume într-o perioadă de trei ani. În 1956, a înregistrat versiunea sa a hitului The Platters „ Only You ”, care s-a vândut în peste trei milioane de exemplare până în 1959 și a primit un disc de aur . ^[2] A atins vârful pe locul 9 în clasamentul pop Billboard din Statele Unite în timpul unei curse de 16 săptămâni.

• Succes de Films , album instrumental de orchestră

Dirijarea

Între 1956 și 1972, a fost dirijor pentru Franța la Eurovision Song Contest , cu excepția anilor 1957 și 1968. Patru dintre melodiile pe care le-a dirijat au câștigat primul loc pentru Franța. Drept urmare, Franța a devenit cea mai de succes țară din primii ani ai concursului, până când Luxemburg și-a egalat cele patru victorii în 1973.

În 1958, Pourcel a început să înregistreze muzică clasică . Seria sa de Pages Célèbres l-a determinat să conducă Orchestra Simfonică din Londra , Societatea de Concerte pentru Conservator, Orchestra BBC la Royal Festival Hall și Orchestra Lamoureux la Salle Pleyel din Paris. În 1961, a compus împreună cu Paul Mauriat hitul „Chariot”, care a fost înregistrat de Petula Clark și urmat de Peggy March ca „ I Will Follow Him ”. Cântecul a devenit tema principală a filmului , Sister Act .

În 1975, la cererea Air France , Pourcel a compus un imn pentru noul lor avion supersonic, Concorde . ^[3]

Pourcel a înregistrat 250 de albume, peste 3000 de cântece și a dirijat orchestre celebre precum London Symphonic Orchestra , BBC Orchestra și Orchestre des concerts Lamoureux . A creat seria Amour Danse et violons (54 de albume) și seria clasică Pages Célébres . Primele sale înregistrări din 1956 până în 1962 au fost lansate sub seria Originals .

Pourcel a înregistrat până în 1995 cu EMI .

A murit la 12 noiembrie 2000 la Neuilly-sur-Seine , la vârsta de 87 de ani, din cauza bolii Parkinson . Fiica sa Françoise Pourcel, are grijă de moștenirea sa muzicală.

PREMII

A fost recompensat cu următoarele distincții:

• 1956: Marele Premiu al Discului Francez
• 1957: Grand prix du disque din Brazilia
• 1963: Discul de aur în Venezuela Discomoda
• 1965: Amsterdam: Premiul Edison pentru orchestrațiile sale de muzică pop
• 1966: Record de aur pentru vânzările sale în Franța
• 1968: Disc de aur în Columbia pentru Disco Mundo
• 1969: Grand Prix du disque al Academiei Charles Cros din Paris
• 1969: Disc de aur în Japonia pentru albumul Continental Tango
• 1970: Record de aur în Japonia pentru albumul Adoro , cu „ Adoro ”
• 1972: Festivalul de muzică de la Tokyo; Premiul pentru aranjator
• 1973: Guacaipuro de Oro în Venezuela
• 1973: Disc de aur în Japonia pentru albumul For Your Lovely Baby

FRANCK POURCEL - „În ciudata lume a show-business-ului în care găsești mulți escroci și negustori de vânt, există un om distins, a cărui înfățișare este mai mult de diplomat decât de artist: Franck Pourcel este discret, modest și fără. prefăcându-se, acest om liniștit cu o siluetă frumoasă a înregistrat și vândut mai multe discuri decât majoritatea artiștilor francezi la un loc.Cariera sa se întinde pe toată lumea: de la Limelight și Blue Tango, la Imnul pentru Concorde și, în sfârșit, Only You, el este primul francez. dirijor să fi devenit celebru în SUA. Nu disper să-i urez bun venit în emisiunea mea TV cu cei 80 de muzicieni ai săi."

   Așa l-a descris Michel Drucker pe Franck în anii șaptezeci, înainte de a-l invita de două ori la televizor cu orchestra lui, în 1981 și 1984. Lui Michel îi plăcea să spună povestea tatălui meu, care era adesea considerat un american, și ascensiunea „acest lucru”. om calm în mijlocul varietății franceze”.

    Franck Pourcel era numele lui adevărat: nume de familie originar din Italia, prenume un omagiu adus compozitorului César Franck. S-a născut la Marsilia la 11 august 1913 și a murit la 12 noiembrie 2000. Tatăl său era tehnician, dar și muzician în Marina din Marsilia. La șase ani, a început să învețe muzică, iar tatăl său l-a trimis să studieze vioara la Conservatorul din Marsilia, dar și tobe pentru că iubea jazz-ul. Apoi a mers la Conservatorul din Paris:"Visul meu era să devin un solist celebru. După studiile mele și după armată, a trebuit să muncesc ca să trăiesc"

    Apoi s-a întors la Marsilia unde a lucrat în teatre, una dintre ele la Opera, iar noaptea cânta la tobe. în cluburi de noapte. Așa se explică cum, mai târziu, orchestrațiile sale se vor baza pe coarde și percuții.

    În 1939 se va căsători cu Odette.

    În acea perioadă, Franck a fost directorul muzical al unor cântăreți, printre care Yves Montand, și a fost angajat pentru 3 luni de Bruno Coquatrix, viitorul manager al Olympiei de Paris, pentru a fi dirijorul celebrei cântărețe Lucienne Boyer; de fapt, avea să stea 8 ani și să facă turnee în jurul lumii cu ea.

    Dar a avut întotdeauna un vis: propria orchestră, care își putea exprima liber sentimentele muzicale. El a lucrat mereu pentru acest vis, dar între vis și realitate, a fost foarte greu: casele de discuri nu erau dornice să angajeze 50 de muzicieni! "La acea vreme, a crea o orchestră cu 50 de muzicieni suna nebun, dar mi-am dorit asta. După multe refuzuri, m-am mutat în Statele Unite" .

    Așa că, cei 3 au emigrat la New York în 1952, iar între slujbe mici, și o așteptare pentru a obține cardul de la Uniunea muzicienilor, pe care îl va obține, a tot căutat un producător. Dar, este unul francez, Maurice Teze, care îl va suna în 1953 pentru a-l cere să se întoarcă la Paris pentru a produce primul său disc Blue Tango și următorul Limelight.

    Oamenii l-au luat imediat pentru o etichetă americană, de super calitate, la acea vreme, și instantaneu a devenit celebru: „Dacă aș fi folosit numele de „Marius” Pourcel (al doilea prenume al lui), poate că cariera mea s-ar fi scurtat” a spus el cu un zâmbet și în accent de Provence. A fost începutul lungi sale cariere, iar toți cântăreții francezi sunt dornici să fie acompaniați de „americanul”: Aznavour, Tino Rossi, Gloria Lasso, Bécaud, Montand, Trenet, Danielle Darrieux, iar ulterior am deschis ușa unui actor care tocmai a apărut în West Side Story și a vrut să producă primul său disc cu Franck: George Chakiris.

   Franck era foarte serios, dedicat muncii lui și neobosit; a fost un perfecționist, își scria el însuși aranjamentele, alegând melodiile, muzicienii, studioul, montajul și compoziția coperta. Era atât de meticulos, încât uneori muzicienii lui credeau că este un tiran! A revitalizat vioara. Jazz-ul și muzica populară reușiseră încetul cu încetul să scoată vioara de orice importanță în divertismentul muzical. Franck, crezând în versatilitatea și posibilitățile enorme ale viorii, a luptat constant cu această tendință. Inutil să spun că a avut succes!. A pronunța cuvântul „vioară” înseamnă a atinge inima lui Franck;"Pentru mine, vioara este instrumentul cel mai apropiat de vocea umană. Nu o cânt, o fac să cânte. Ar trebui considerată un instrument vocal, un instrument care vorbește inimii omului" .

    Între 1954 și 1957, a continuat să înregistreze: 9 LP-uri în 3 ani. El creează seria „ Amour Danse et Violons ”, care include 54 de LP-uri.

    Dar americanii se uită la el și s-a întors la Hollywood la Capitol pentru a înregistra albume dedicate pieței americane, precum Our Paris, French Touch , French Sax, French Wine-Drinking Music și La Femme . (compus de Les Baxter) cu coperta nud grațioasă și scandaloasă. A devenit „Franck Pourcel and the French Fiddlers”, „Franck Pourcel and his Parisians strings” sau „The Rockin’ strings Orchestra” !! În 1959, a înregistrat Only You, la 2 ani de la succesul fantastic al titlului The Platters. Dar aranjandu-l "à la Franck Pourcel" i-a dat o a doua tinerete.

    Toată viața îmi voi aminti că tatăl meu și cu mine am ajuns la Capitol Tower, un loc mitic din Hollywood. Cântecul a fost cântat toată ziua în interiorul clădirii, dar discul a avut o mică distorsiune. Era furios și am crezut că va avea o criză de nervi, până când cineva i-a spus că va avea o mare lovitură; el va vinde mai mult de 3 milioane de copii, va fi în topurile Billboard timp de 16 săptămâni și va deveni primul lider de orchestră europeană care a vândut peste 1 milion de discuri în SUA.

    În 1958, a înregistrat un LP cu Valsurile vienezei , apoi a decis să-și conducă publicul „Variety” la descoperirea și aprecierea pieselor clasice populare. Cu ale sale „ Pagini Célébres" a condus vânzarea EMI Classics, dar nu a simțit o vanitate deosebită din aceasta, pentru că se considera în slujba muzicii. Va înregistra 17 LP-uri cu cele mai cunoscute orchestre clasice precum London Symphony Orchestra, The London Philharmonic, The Lamoureux Orchestra, The BBC Orchestra….. În 1979, în urma evoluției tehnicilor de înregistrare, seria a ajuns să se numească Classics in Digital.„Adaptarea cântecelor pop sau a pieselor clasice este o lucrare foarte delicată pentru că trebuie să dozezi efectele. Am studiat clasicele și sunt convins că dacă Mozart sau Beethoven ar fi aici astăzi și-ar scrie muzica într-un alt aranjament. Pentru ei sau pentru cei Varietate, scriu un fel de traducere, după stilul meu, cred că nu-i trădez.Deseori compar muzica cu gătitul.Pentru aceeași rețetă un bucătar poate face ceva personal, numele preparatului rămâne același, dar gustul este diferit. Același lucru cu o partitură... Am avut noroc în viața mea să reușesc să interpretez, în felul meu, niște muzică compusă de alții. O aranjez (sau dezordonez), iar compozitorii originali sunt fericiți" .

   „Franck are talentul de a înnobila cele mai simple melodii…..a intra în muzica lui a fost și este ca și cum ai intra în Panteon” , a spus Salvatore Adamo.

    Câțiva dintre muzicienii săi și-au început singuri o carieră: "Michel Legrand cânta la pian, când era tânăr. În orchestra mea îi aveam pe Raymond Lefevre, Paul Mauriat și Jean-Claude Casadessus, la vremea aceea cântând percuții în înregistrările mele clasice" .

    Între 1956 și 1972 a fost dirijor obișnuit pentru Franța la Eurovision Song Contest și a făcut multe turnee în Japonia, SUA, America de Sud și a apărut în emisiuni speciale din întreaga lume.

    Un om foarte discret, nu și-a jucat niciodată viața personală sau profesională. Compania sa de discuri a avut întotdeauna dificultăți în a scrie o biografie în care să menționeze câte discuri a vândut (vânzările, dacă ar fi îngrămădite, una peste alta, ar reprezenta de 20 de ori înălțimea Turnului Eiffel) sau câte aur. înregistrări pe care le-a obținut în cele 58 de țări în care au fost lansate albumele sale. Era mândru de trofeele sale, dar nu a vorbit despre ele. El a doborât toate recordurile de vânzări pentru orchestrele europene fără fanfară sau impuls. Prefera mai degrabă să-și arate spatele dirijând orchestra decât fața către o cameră. Rareori își punea poza pe fața unei coperți "pentru a recunoaște pe cineva trebuie să apară la TV sau în filme. Publicul îmi știe numele, am fost primul care a făcut genul acesta de muzică în Europa". Cu toate acestea, l-am urmărit în 1984, în timpul concursului Miss Mexico. Era Președintele juriului și toate fetele frumoase au vrut să stea în poale lui. Nu arăta nefericit!!!

    Discurile sale au fost exportate în 58 de țări; „Voi surprinde pe unii oameni, dar am fost numărul 1 în exportul de discuri franceze de 20 de ani (în 1982). Muzica este mai ușor de exportat decât melodiile cu versuri. Când un disc este produs în Franța poate fi lansat a doua zi la Yokohama sau Los Angeles: nu există o versiune locală”

    Îmi amintesc că în 1975 Franck a fost rugat de Air France să compună Imnul pentru noul supersonic Concorde, pentru că era considerat ca unul dintre cele 3 cele mai exportate produse franceze cu Brigitte Bardot și Air France.

    A compus câteva piese pe care le-a înregistrat, dar rar, pentru că nu-i plăceau propriile compoziții. Cel mai faimos, Chariot, a început ca o glumă. A fost compusă împreună cu prietenii săi Paul Mauriat și Raymond Lefevre, cu versuri de Jacques Plante. La acea vreme, în 1962, tot ce venea din SUA era aur izbitor, așa că au inventat o poveste conform căreia cântecul era coloana sonoră a unui nou film western produs de Fox din secolul 20 „You’ll never See It”. Petula Clark a cântat melodia și a avut un hit. În SUA, cântecul a fost înregistrat ca I will Follow Him de Little Peggy March, o cântăreață de cincisprezece ani, a devenit numărul 1 în topurile Billboard toate categoriile timp de 3 săptămâni, iar în 1992 piesa a devenit tema principală pentru Sister Act 1 și 2, cu Whoopi Goldberg. Mai recent, Eminem a inclus câteva bare în piesa sa Guilty Conscience.

    Din 1968, Franck a lucrat cu Claude-Michel Schönberg, apoi director artistic la Pathe-Marconi EMI Records. A început o relație personală și profesională și Franck a produs marele hit al lui Claude-Michel „Le Premier Pas” și următoarele albume.

    O vedetă a show-biz-ului, împotriva oricărui pronostic, concerte în toată lumea, în jur de 200 de LP-uri înregistrate, peste 3000 de titluri în repertoriul său, acesta a fost Franck Pourcel, tatăl meu. La cinci ani de la moartea sa, mii de fani fideli din întreaga lume îmi trimit mesaje, iar aceste 4 CD-uri cu aproximativ 100 de titluri din catalogul său, le sunt dedicate.

   „Auzind acest lăutar ceresc, acum înțeleg de ce producătorii de instrumente numesc un corp de vioară sufletul său” . Aceste cuvinte sunt de la poetul francez Jean Cocteau: lăutarul era Franck Pourcel.

Franck Pourcel (E La Sua Grande Orchestra) - Special Stereo 2 [1970] (Full Album)

Franck Pourcel Orchestra - Beatles.Abba (album)

Franck Pourcel Orchestre ‎– Western (1972) GMB

Franck Pourcel – Un Orchestra Nella Sera N. 5 - 1965 - full vinyl album

The Franck Pourcel Sound [1968]

FRANCK POURCEL - LONG PLAY - 14 ESTELARES

ION LUCA BĂNĂȚEANU

Ion Luca-Bănățeanu
Date personale
Nume la naștere	Ion Luca
Născut	12 noiembrie 1894, loc. Bozovici, comitatul Caraș-Severin, Austro-Ungaria Bozovici, Caraș-Severin, România
Decedat	7 mai 1963, București, România București, România
Cetățenie	Austro-Ungaria  România
Etnie	romi români
Ocupație	solist violonist și dirijor
Activitate
Gen muzical	muzică populară, ușoară
Instrument(e)	vioară, pian, banjo
Ani de activitate	1928-1958
Case de discuri	Columbia, Electrecord
Modifică date / text

Ion Luca-Bănățeanu (n. 12 noiembrie 1894, Bozovici, comitatul Caraș-Severin — d. 7 mai 1963, București) a fost un violonist virtuoz și dirijor român, de etnie romă, de muzică populară. A fost unul din dirijorii permanenți ai Orchestrei de muzică populară Radio, pe care a fondat-o la data de 1 decembrie 1949.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Decesul
• 3Distincții
• 4Emisiune omagială
• 5Discografie
• 6Bibliografie
• 7Legături externe
  • 7.1Articole biografice
• 8Referințe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut la data de 12 noiembrie 1894 în localitatea Bozovici din Valea Almăjului, județul Caraș-Severin, fiul lăutarului de etnie romă Simu Luca.

Urmează școala primară în localitate, avându-l profesor pe unul din cei doi preoți, colaborator la „Foaia Diecezană” din Caransebeș, iar apoi liceul din Caransebeș, avându-i colegi de școală pe Constantin Daicoviciu, Ioan Goanță și Matei Armaș (care au devenit academicieni, protopopi și profesori). În ultimul an de liceu cântă în orchestră simfonică din Caransebeș, înființată de profesorul de muzică Franz Stebla.

În anul 1915 termină liceul și se pregătește pentru a urma medicina la Budapesta sau Viena. În toamna aceluiași an este trimis pe front, iar la 14 septembrie 1916 cade prizonier fiind dus într-un lagăr de lângă Iași.

În toamna anului 1919 devine student la Academia Comercială din București. Știind să cânte la vioară și la pian, este dus de un coleg în casa magnatului Nicolae Malaxa, care organiza săptămânal ceaiuri dansante.

În 1920 renunță la Academia Comercială din cauza taxelor mari și trece la Facultatea de Drept, unde frecvența la cursuri nu era obligatorie. Având timp liber, își câștigă existența cântând prin restaurante, saloane și la școala de dans „Simion și Achim”, unde îl cunoaște pe saxofonistul Ion Mirea. Pleacă cu orchestra acestuia în orașul Alexandria din Egipt unde cântă timp de cinci luni. Întors în țară își face propria formație, „Trio Luca”, cu care debutează la Radio București.

După câțiva ani înființează o altă orchestră, împreună cu clarinetistul Traian Lăscuț-Făgărășanu, denumită „Carpați”.

Între 1935-1940 are numeroase concerte la Radio și imprimă câteva discuri la firma Columbia Records. Cântă pentru o vreme la restaurantul „Amiciția”, situat între berăria „Gambrinus” și grădina „Cișmigiu”, cu soliștii vocali Ioana Radu și Emil Gavriș. Apelativul de „Bănățeanu” îl primește de la consumatorii anonimi, melomani, pentru a-l deosebi de naistul Fănică Luca.

Între 1940-1945 pleacă cu familia la Bozovici, unde va cânta la birtul lui Vitak și la restaurantul „Pomul Verde” din Caransebeș.

În septembrie 1945 este chemat la București de pianistul Virgil Bageac și de prim-ministrul Petru Groza pentru a cânta la grădinile „Aron” și „Zisu”. Primește de la Petru Groza și o casă cu chirie pe strada Petru Maior, în cartierul Banu Manta.

În aprilie 1949 este însărcinat de Harry Brauner, directorul Institutului de Folklor din București, să formeze proaspăta Orchestră de muzică populară a Institutului, la recomandarea compozitorului Tiberiu Brediceanu și a folcloristului Tiberiu Alexandru.

În decembrie 1949, tot la recomandarea lui Tiberiu Brediceanu, înființează Orchestra populară a Comitetului de Radio (Orchestra de muzică populară Radio), o mică orchestră profesională care să stea la dispoziția rapsozilor populari pentru acompaniament sau să interpreteze muzică populară instrumentală.

În 1952 are necazuri cu noul instructor de partid și suferă o pareză parțială la mâna și piciorul stâng, suferind un accident vascular. Își revine rapid, dar nu mai poate cânta la vioară, rămânând numai dirijor la Radio, alături de Nicu Stănescu.

În anul 1958 iese la pensie, după o carieră artistică de peste 30 de ani. Împreună cu violonistul Nelu Stan armonizează diferite piese muzicale pe instrumente, pentru Orchestra Radiodifuziunii Române.

DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Moare la data de 7 mai 1963 la București, la vârsta de 69 de ani. Este înmormântat la Bozovici, în localitatea sa natală.

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost distins cu titlul de Artist Emerit (1955), pentru merite deosebite în activitatea artistică și în domeniul radiofoniei.

EMISIUNE OMAGIALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

La 7 mai 1983, la împlinirea a 20 de ani de la moartea sa, Radiodifuziunea Română i-a dedicat o emisiune omagială. Prezentarea a fost făcută de Maria Banu și Traian Buhlea. La emisiunea respectivă au fost invitați să vorbească apropiați și colaboratori ai dirijorului. Printre aceștia s-a numărat și folcloristul Tiberiu Alexandru, care îl compară cu Grigoraș Dinicu (reprezentativ pentru muzica din Muntenia și Oltenia).

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În timpul vieții Ion Luca-Bănățeanu nu s-a bucurat de numeroase apariții discografice. După cinci ani de la moartea sa, casa de discuri Electrecord editează un LP cu înregistrările sale ca solist la vioară.

An	Număr de catalog	Format	Piese	Acompaniament
1956	EPA 2013[1]	shellac, 27 cm, 80 RPM	Brîu și Joc de doi	O.M.P.R., dirijor Ion Luca Bănățeanu
1968	EPD 1175 Ion Luca Bănățeanu	vinil, LP, 25 cm, 33 ⅓ RPM	1. Doina lui Bîrcă 2. Ardeleana de la Gladna 3. Patru boi cu lanțu-n coarne 4. De doi al rudărenilor 5. Balada Gosnei 6. Gherghină, Gherghină 7. Doiul lui Tîrziu 8. Doina din Ardeal și „Horea bea la făgădău”	Orchestra „Carpați”, dirijor și solo vioară Ion Luca Bănățeanu

Ion Luca-Bănățeanu - De doi al rudărenilor (ante-1958)

Ion Luca-Bănățeanu (vioară) – Balada Goznei (anii ‘50)

TITUS MOISESCU

Titus Moisescu
Date personale
Născut	12 noiembrie 1922
Decedat	15 februarie 2002 (79 de ani)
Ocupație	muzicolog[*]
Modifică date / text

Titus Moisescu (n. 12 noiembrie 1922, Bughea de Jos, Argeș – d. 15 februarie 2002, București) a fost un muzicolog, bizantinolog și editor român.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Publicații
• 3Importanța activității sale
• 4Premii și distincții
  • 4.1Decorații
• 5Note
• 6Bibliografie
• 7Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Studiile muzicale le-a început la Seminarul Teologic din Curtea de Argeș (1933-1941), continuându-le la Seminarul Teologic din Buzău (1941-1942) și la Conservatorul din București (1948-1953).

S-a perfecționat în domeniul bizantinologiei cu Ioan D. Petrescu și Gheorghe Ciobanu (muzică paleomedie bizantină).

A urmat Școala de Ofițeri de Rezervă din Câmpulung Muscel (1942-1944), a fost prizonier în orașul Gorki/ URSS (1944-1948).

A fost redactor, apoi director la Editura Muzicală București, unde a inițiat (1976) și a realizat seria de volume Izvoare ale muzicii românești.

PUBLICAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Opereta - Ghid (în colaborare cu Miltiade Păun). București, Edit. Muzicală, 1969

Prolegomene bizantine I. Muzică bizantină în manuscrise și carte veche românească. București, Edit. Muzicală, 1985

Muzica bizantină în evul mediu românesc. Schița unei eventuale istorii a acestei străvechi arte, București, Edit. Academiei Române, 1995 (în Memoriile Comisiei de Folclor. Tom VI)

Muzica bizantină în spațiul cultural românesc, București, Edit. Muzicală, 1996

Catalogul creatiei muzicale a lui Evstatie Protopsaltul Putnei. [Melos]. Îngrijitor de ediție Alexandru Dimcea. București, 1997

Monodia bizantină în gândirea unor muzicieni români. București, Edit. Muzicală, 1999

Florilegiu sau crestomație de cântări religioase – compozitori români din sec. XV-XVIII, Edit. Muzicală, 2002

Ediții

Timotei Popovici - Coruri. București, ESPLA, 1957 (ediția I); idem, București, Edit. Muzicală, 1970 (ediția a II-a)

Lieduri și arii din opere și operete. București, Edit. Didactică și Pedagogică, 1957 (în colaborare cu Gherase Dendrino)

Simeon Nicolescu - Cântece și coruri. București, Edit. Muzicală, 1958

Cântece și coruri pentru copii. București, Edit. Muzicală, 1958

Coruri pentru copii și tineret. București, Edit. Muzicală, 1959

Coruri pentru școlari și tineret. București, Edit. Muzicală, 1960

Album de lieduri din creația compozitorilor clasici. București, Edit. Muzicală, 1961 (VoI. 1), 1962 (VoI. 2)

Coruri din creația compozitorilor clasici. București, Edit. Muzicală, 1961 (în colaborare cu Costică Andrei)

Cărticica mea. București, Edit. Muzicală, 1962 (ediția I), 1964 (ediția a II-a), 1967 (ediția a III-a);

Emil Monția - 111 Doine și cântece poporale românești. București, Edit. Muzicală, 1966

George Breazul - D. G. Kiriac. București, Edit. Muzicală, 1973

D. G. Kiriac - Pagini de corespondență. București, Edit. Muzicală, 1974

Macarie Ieromonahul Opere: „Theoreticon”, București, Edit. Acad. . Române, 1976

Colinde. București, Edit. Muzicală, 1980

Școala muzicală de la Putna: Ms. 56/544/576 I de la Mănăstirea Putna – „Antologhion”, București, Edit. Muzicală, 1980 (în colecția „Izvoare ale muzicii românești”, VoI. III - Documenta, în colaborare cu Gheorghe Ciobanu și Marin Ionescu)

Școala muzicală de la Putna: Ms. I-26/Iași – „Antologhion”, București, Edit. Muzicală, 1981 (în colecția „Izvoare ale muzicii românești”, VoI. IV - Documenta, în colaborare cu Gheorghe Ciobanu și Marin Ionescu)

Ioan D. Petrescu - Studii de paleografie muzicală bizantină. VoI. II. București, Edit. Muzicală, 1984

George Breazul - Scrisori și documente, București, Edit. Muzicală, 1984 (VoI. I), 1991 (VoI. II), 1997 (Vol. III)

Anne E. Pennington - Muzica în Moldova medievală / Music in Medieval Moldavia. Cu un eseu de D. E. Conomos. București, Edit. Muzicală, 1985 (ediție bilingvă)

Dinu Lipatti - Cinq chansons de Verlaine. București, Edit. Muzicală, 1985

G. Breazul - N. Saxu - Carte de cântece pentru copii. București, Edit. Muzicală, 1985

George Enescu – „Manuscriptum”: Cvartetul II pentru două violine, violă și violoncel, în Sol major, op,22, nr. 2 (partitura), Edit. Muzicală, 1985

George Enescu - Cvartetul pentru două violine, violă și violoncel în Do major (partitura primei părți). București, Edit. Muzicală, 1985

Manuscrisul nr. 12/Leipzig - Antologhion. Colecția „Izvoare ale muzicii românești”, Vol. VI, Monumenta, București, Edit. Muzicală, 1985. Ediție îngrijită, adnotată, prefațată, cu studiu introductiv

Manuscrisul de la Dobrovăț (Ms. 258/Leimonos). Colecția „Izvoare ale muzicii românești”, Vol. XI. Monumenta, București, Edit. Muzicală, 1994

Muzicieni români - pagini epistolare, în: Memoriile Comisiei de Folclor. Tom VII. 1993. București, Edit. Academiei Române, 1996

IMPORTANȚA ACTIVITĂȚII SALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În plină dictatură ceaușistă, activitatea editorială a lui Titus Moisescu a reușit să aducă muzicologia românească la nivel internațional, îndeosebi prin inițierea seriei Izvoare ale muzicii românești (1976), cu secțiunile Documenta (surse publicate în facsimile) și Transcripta (transcrieri în notație muzicală actuală). În cadrul acestei serii, au publicat bizantinologi români de referință, precum Gheorghe Ciobanu (etnomuzicolog) și Sebastian-Barbu Bucur, care au determinat specificul național al [[Școlii muzicale de la Putna]], din timpul lui Ștefan cel Mare. Moisescu s-a ocupat și cu valorificarea moștenirii muzicale interbelice, editând partituri de George Enescu, Dinu Lipatti, George Breazul.

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Premiul Uniunii Compozitorilor (1980, 1984, 1985, 1995)
• Premiul Academiei Române (1985)

Decorații[modificare | modificare sursă]

• Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[1]

Reportaj TVRi ... de la un concert din anul 1998 ...

CLAUDIA CAZACU

Claudia Cazacu
Date personale
Nume la naștere	Claudia Cazacu
Născută	12 noiembrie 1982 (38 de ani)[1] Târgoviște, România
Cetățenie	România
Ocupație	DJ, producător muzical, remixer
Activitate
Gen muzical	House, Tech house, trance
Instrument(e)	Turntable, sampler
Ani de activitate	1998–prezent
Case de discuri	Couture
Colaborare cu	Armin Van Buuren, Audrey Gallagher, Sied van Riel
Prezență online
Site web
Modifică date / text

Claudia Cazacu (n. 12 noiembrie 1982, Târgoviște) este o DJ-iță, remixer și producătoare muzicală română de muzică trance și house.^[2]

În 1998, Claudia s-a mutat la Londra pentru a studia Finanțe și Bănci.^[3][4] La Londra, ea a descoperit viața de club și interesul față de muzica electronică. În 2006, și-a început cariera de DJ și la scurt timp a început să producă propriile piese. În 2007 ea și-a fondat propria casă de discuri, Couture.^[5][6][7] Pentru prima producție vocală, Falling Free, a colaborat cu Audrey Gallagher. Producția a fost destul de reușită și a primit sprijin de la Armin van Buuren – acesta a inclus piesa în compilația sa anuală A State of Trance 2009.^[8] În 2010 Cazacu a apărut, pentru prima dată în Top 100 DJs editat de DJ Mag, fiind clasată pe locul 93.^[9] Astfel, ea fost singurul DJ de sex feminin din listă,^[10][11] și, prin urmare, a fost adesea menționată ca The World's No. 1 Female DJ.^[12] Din 2011 Cazacu are, de asemenea, o emisiune lunară la radio, numită Haute Couture.

CUPRINS

• 1Discografie
  • 1.1Single-uri
  • 1.2Remixografie
• 2Referințe
• 3Legături externe

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Single-uri[modificare | modificare sursă]

2007:

• Couture
• Cowgirl
• Scared

2008:

• International Departures
• Elite
• Contrasts (with Sied van Riel)
• 2012 EP

2009:

• Earproof
• Quatrain
• Freefalling (feat. Audrey Gallagher)
• Manequin / Size Zero
• Lekker / Nefertiti
• Glamour (vs. Vicky Devine)

2010:

• Valley of the Kings
• Quatrain 3 & 4
• Solar Flare
• Translucent
• Cafe Del Mar
• Rain
• Timelapse
• Quatrain 5

2011:

• Maison
• Lights Off (with Sied van Riel)

2012:

• Labyrinth
• Quatrain 6

2013:

• Emerge

Remixografie[modificare | modificare sursă]

• The Space Brothers – "Everywhere I Go"

Claudia Cazacu - Rain (Original Mix)

Claudia Cazacu - Lekker (Original Mix)

HENRY MĂLINEANU

Henry Mălineanu
Date personale
Născut	25 martie 1920  București, România
Decedat	12 noiembrie 2000 (80 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor textier[*] dirijor compozitor de coloană sonoră[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Henry Mălineanu (n. 25 martie 1920, București, România – d. 12 noiembrie 2000, București, România) a fost un compozitor de muzică ușoară, romanțe, operetă, comedii muzicale, muzică de film și de teatru evreu din România.

A fost dirijor la Teatrele „Barașeum” (1942-1944), „Gioconda” (1944-1948), director muzical și dirijor la Teatrul de Revistă din București (1950-1958).

Este autorul a numeroase versuri ale propriilor compoziții și coautorul multor librete.

Se cuvin subliniate și orchestrațiile sale, „realizate totdeauna cu o bogată paletă coloristică, cu spirit și originalitate”^[1].

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Compoziții de muzică ușoară, romanțe și cântece de petrecere
• 3Comedii muzicale
• 4Muzică de teatru
• 5Muzică de film
• 6Distincții și premii
• 7Note
• 8Bibliografie

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Născut în București în 1920, studiază în paralel cu liceul la Conservatorul Regal de Muzică sub îndrumarea marilor profesori Cecilia Nitzulescu-Lupu (vioară), Ion Nonna-Otescu (armonie), Mihail Andricu (muzică de cameră)… și înființează la numai 16 ani propria formație de jazz numită întâi « Tango », apoi « Metropol », cu care se produce în direct la radio.

Un prim contact cu lumea scenei, în trupa Teatrului « Nou »^[2] din Calea Văcărești îi permite deja colaborarea cu mari nume ale vremii precum compozitorul Max Halm, regizorul Iacob Sternberg, actorii Sidy Thal, Stroe și Vasilache.

Repede remarcat de marele compozitor, dirijor și om de teatru Ion Vasilescu, obține, la 18 ani postul de pianist în orchestra teatrului « Alhambra » și debutează în revista « De la munte la mare » pe scena grădinii « Colos »^[2]. Despre Mălineanu, Vasilescu va declara că îl considera ca « cel mai drag discipol al meu, aproape un fiu »^[3].

Anul 1938 îi aduce de asemeni prima înregistrare a unor melodii proprii pe discuri Columbia și Electrecord, precum și admiterea ca membru al Societății Compozitorilor Români în urma celor dintâi succese muzicale: tangoul « Iubește-mă așa cum sunt » și cântecul « Întoarce-te curând », scris pentru Lya Crăciunescu și reluat de Jean Moscopol ca și de tânărul Gică Petrescu. Henry Mălineanu participă cu regularitate, alături de Ion Vasilescu, la crearea de cântece și numere muzicale pentru spectacolele de la « Alhambra » până în 1940, apoi la « Teatrul Ion Vasilescu » la comedia muzicală « Suflet candriu de papugiu ».

În aceeași perioadă îl cunoaște pe Eugen Mirea (1908-1973), textier și autor de librete deja afirmat, cu care va colabora, într-o strânsă prietenie, timp de peste 30 de ani.

Obligat să părăsească oficial lumina rampei din cauza legilor legionare, va continua să compună și să scrie sub ocrotirea lui Ion Vasilescu și sub pseudonimul unor oameni de teatru curajoși multe cântece de neuitat în revistele teatrelor « Alhambra » și « Gioconda » : de exemplu « Astă seară mă fac ‘praf ‘ », reluat mult mai târziu de Ștefan Bănică a apărut cu versurile dar și muzica (!) semnate… Tudor Mușatescu !

După înființarea în 1941 a teatrului evreiesc « Barașeum » creează pe scena acestui teatru împreună cu Eugen Mirea revistele de mare succes « Primăvara în Do major », « Dai un ban dar face », « Barașeum ’42 » și « Allo Barașeum » care lansează șlagăre nepieritoare precum « …Că doar n-o să trăiesc cât lumea ! » sau « Pe cine-aș fi iubit, dacă n-ai fi fost tu ?… »

În paralel, colaborează cu Ion Vasilescu la revistele create de acesta la teatrul « Gioconda »: « Gioconda Palace » (1943), « Răpirea Giocondei », « Gioconda iubește », « Giocondita », etc.

După 1944 reintegrează ca dirijor și co-director muzical teatrul lui Ion Vasilescu și participă la creația (de această dată “pe afiș” !) unor reviste iubite de public precum “Aliații Giocondei » (1945), « Gioconda la Savoy » (1946),  «Giocondele vesele » (1946), etc. în care șlagărele se succed: « Ce să fac dacă-mi placi ? », « Primul nostru tango », « Ce bine ne-nțelegem noi doi »,  « Mai dă-mi un telefon », « Fericirea mea e-n mâinile tale », pe când la Teatrul « Boema » în revista « Dragoste pe puncte » (1947) se lansează « Ce cauți tu în viața mea » (mai târziu interzis de regimul comunist…), “Adevărata mea dragoste”, « Valsul nostru »…

Este “fondator” împreună cu Jack Fulga, Puiu Maximilian, Elly Roman și Maria Tănase al Teatrului de Stat de Revistă (sau Teatrul de Estradă -1949) și ulterior al Ansamblului de Estradă (1952), al căror director muzical devine între 1950-1958.  Creează astfel muzica « Spectacolului No.1 » (sau « Primul spectacol ») ce se va juca de peste trei sute de ori, reunind 150.000 de spectatori.  Printre spectacolele cele mai reușite se numără « Concertul popoarelor » (1953). Pentru acesta compune « Dragi mi-s cântecele mele », un imn dedicat muzicii românești autentice, cântat de nemuritoarea Maria Tănase.  

Revistele « Între noi- femeile » (1958), « Concert în re hazliu » (1960), « Expozitie de muzica ușoară » (1963) lansează numeroase piese apreciate de public (« Mica serenadă », « Am început sa-mbătrânesc », « Cine n-a iubit măcar o dată », « Gama », « Signorina Musica », « E de necrezut », « Îmi placi din ce în ce mai mult » etc)

Cântece în care îmbină cu măiestrie ritmurile proprii jocurilor folclorului românesc cu melodii dansante în orchestrații de jazz îi aduc aprecierea unui public din ce în ce mai larg: « Hop și-așa », « Garofița » (care în scurtă vreme a devenit șlagăr mondial), « Cele mai frumoase fete » etc.

Îndelungata colaborare cu Teatrul de revista « Fantasio » din Constanța condus de compozitorul Aurel Manolache dă viață revistelor « Revelion în iulie » (1968), « Super Fantasio » (1974), « Veselia n-are vârstă » (1977), « Revista de aur » (1979), « Fantasiada » (1980), « Fantasiorama » (1981), « Nunta la Fantasio » (1984) ca și « Cioc, boc, hai la joc » și "Avioane de hârtie" (reviste pentru copii, 1982 și 1985), ce s-au bucurat de o largă apreciere din partea publicului. La aceste reviste a lucrat cu o echipă de mari nume ale vieții scenice românești: Eugen Mirea, regizorul Nicușor Constantinescu, coregrafii Oleg Danovschi și Cornel Patrichi, scenografa arh. Teodora Dinulescu, ș.a.

Anii 60 văd nașterea noii generații de interpreți ai muzicii ușoare românești, pentru care va compune cântece precum « Nici-o dragoste nu e ca a noastră » (Margareta Pâslaru), « Nimeni » (Doina Badea), “Dacă n-oi trăi acum” (Dan Spătaru), "Ce ușoară ghicitoare" (Corina Chiriac), "Femeie" (Luigi Ionescu) șamd. În același timp, melodii ca « Aș vrea iar anii tinereții » și « Nu se poate » (cu care Ioana Radu obține Premiul I la Festivalul de muzica ușoară de la Mamaia în 1969) îl consacră ca unul din cei mai apreciați autori de romanțe. Compozitorul apare aci ca un continuator al tradiției cântecului liric românesc ilustrat de Fernic, Cavadia, Vasilescu sau Dendrino.^[1]

Tot în aceasta perioadă, Henry Mălineanu creează împreună cu Eugen Mirea la Teatrul Nottara comediile muzicale « Lady X », « Au fost odată… două orfeline » și « Bună seara domnule Wilde », cele din urmă considerate ca vârfuri incontestabile al genului în România,^[4] plebiscitate de public, adaptate și reluate de numeroase teatre din țară și străinătate.

Este autorul operetei « Suflet de artist » (1963), bazată pe cântecele și viața lui Ion Vasilescu, pusă în scenă la Teatrul de operetă din București și interpretată în rolurile principale de Ion Dacian și Silly Popescu.

Henry Mălineanu a creat de asemeni muzica a numeroase filme și piese de teatru (printre care ar fi de amintit neuitata « Căruță cu paiațe » sau longevivele « Comedie de modă veche »^[5] și « Micul infern »^[6] care au făcut deliciul publicului peste cinci sute de reprezentații).

COMPOZIȚII DE MUZICĂ UȘOARĂ, ROMANȚE ȘI CÂNTECE DE PETRECERE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Henry Mălineanu a compus sute de melodii (peste 450 sunt înregistrate la Uniunea Compozitorilor si Muzicologilor din România); aici o listă alfabetică a celor mai cunoscute 100 :

Adevărata mea dragoste	Eugen Mirea	Gică Petrescu	1947
Ai și venit la mine, toamnă !...	Harry Negrin	Dorina Drăghici
Alunița	Jack Fulga	George Bunea	1963
Am început să-mbatrânesc	Jack Fulga	Ioana Radu	1958
Aș vrea iar anii tinereții...	Harry Negrin	Ioana Radu	1963
Astă seară mă fac «praf» !	Henry Mălineanu (ca Tudor Mușatescu)	Aurel Munteanu	1940
Au r’voir, bye-bye, ciao-ciao !	Henry Mălineanu	Doina Badea	1971
Barcarola	Henry Mălineanu - Ana Aldea	Doina Badea	1971
Bunbury	Eugen Mirea	George Enache	1971
Că doar n-o să trăiesc cât lumea !	Eugen Mirea - Henry Mălineanu	quartet feminin / Gică Petrescu	1942
Calea Griviței	N. Constantinescu - G. Voinescu	Luigi Ionescu
Ce bine ne-nțelegem noi doi !	Eugen Mirea	Gică Petrescu	1946
Ce cauți tu în viața mea ?	Eugen Mirea - Jack Fulga	Gică Petrescu	1947
Ce fată !	Sașa Georgescu	Dan Spătaru
Ce să fac dacă-mi placi ?!	Eugen Mirea	Cornelia Teodosiu	1945
Ce ușoară ghicitoare	Henry Mălineanu	Corina Chiriac	1973
Ce-a fost între noi doi	Eugen Mirea	Marcela Rusu	1966
Cele mai frumoase fete	N. Constantinescu	Gică Petrescu	1957
Cine n-a iubit măcar o dată ?	Jack Fulga	Simona Cassian	1957
Cine știe ?...	N. Constantinescu - Henry Mălineanu	Dorina Drăghici	1961
Cine umblă prin vecini	Harry Negrin	Ștefan Bănică
Cine-mi ești, cine-mi ești	Jack Fulga	Nicolae Nițescu - surorile Kosak	1960
Cum am ajuns să te iubesc ?!	Eugen Mirea	Ștefan Bănică
Cum să fac să mi te scot din gând ?	Jack Fulga	Dorina Drăghici	1958
Dacă ajung la inima ta !...	Sașa Georgescu	Dan Spătaru
Dacă mă făcea mama băiat !	Harry Negrin	Cristina Stamate	1971
Dacă marea ar putea vorbi	Sașa Georgescu	Nina Șerban
Dacă n-oi trăi acum !...	Eugen Mirea	Dan Spătaru
Dacă nici tu nu mă-nțelegi !	Jack Fulga	George Bunea
Dacă te am pe tine...	Henry Mălineanu	Stela Popescu - Horia Șerbănescu
Dacă ții puțin la mine
De la mine pân’ la tine (Dorul)	Eugen Mirea	Nicolae Nițescu - Sorina Dan
Deschide, deschide fereastra	Henry Mălineanu	Gică Petrescu / Doina Badea	1962
Din zi în zi	Eugen Mirea - Jack Fulga		1949
Diseară să mergem să dansăm	Harry Negrin - Jack Fulga	Ilinca Cerbacev - Ovid Teodorescu
Dragi mi-s cântecele mele !	Eugen Mirea	Maria Tanase	1953
Drăguț din partea ta	Eugen Mirea	Marcela Rusu	1966
E de necrezut !	Jack Fulga	Mihaela Oancea	1960
Embrasse-moi, baby !	Henry Mălineanu	Cristina Stamate	1971
Femeie	Lucian Blaga	Luigi Ionescu
Fericirea mea e-n mâinile tale	Eugen Mirea	Cornelia Teodosiu
Frumoasă-i viața în București	Henry Mălineanu	Gică Petrescu
Gama	Eugen Mirea - Henry Mălineanu		1951
Garofița	Eugen Mirea - Jack Fulga	Gică Petrescu	1952
Gentleman	Eugen Mirea	Aurelian Andreescu	1971
Hop și-așa !	M. Ciru	Gică Petrescu
Ia mai toarnă-un păhărel !	Henry Mălineanu	Gică Petrescu
Ia-mă cu tine	Henry Mălineanu	Anca Agemolu, Aurelian Andreescu	1971
Îmi placi din ce în ce mai mult !...	Jack Fulga	Jean Păunescu
În seara aceea	Eugen Mirea	Dorel Livianu
Indiscreție (Mă-ntreabă marea unde ești)	Henry Mălineanu
Inimă nestatornică	Harry Negrin	Doina Badea
Întoarce-te curând	Henry Mălineanu	Gică Petrescu, Jean Moscopol	1939
Iubito !	Harry Negrin	Luigi Ionescu	1962
La chansonnette de Paris	Henry Mălineanu	Gică Petrescu
La mare	George Voinescu- N. Constantinescu	Luigi Ionescu - Mara Ianoli
La mare, cu tine !	Henry Mălineanu	Alexandru Arsinel
Lasă... (Lasă supărarea)	Henry Mălineanu	Gina Pătrașcu
Love	Eugen Mirea	Corina Chiriac	1971
M-oi fi îndrăgostit	Henry Mălineanu	Rodica Paliu	1963
Mă mai iubești sau nu ?	Henry Mălineanu	Aida Moga
Madona	Jack Fulga	Dorina Ionescu	1958
Mai dă-mi un telefon	Eugen Mirea	Valerica Cevie / Ștefan Bănică	1946
Marinică	E. Mirea - J. Fulga - N. Constantinescu	quartet feminin (Dorina Drăghici)	1950
Mi-a venit mintea acasă	Harry Negrin	Dan Spătaru
Mi-e dor astă seară de-un chef cum știu eu	Eugen Mirea	Virginica Popescu - Gică Petrescu	1947
Mica serenadă	Jack Fulga	M.Cotariu - Mary Sereea	1958
Mie-mi place să trăiesc	Jack Fulga	Gică Petrescu	1965
Mon ami le temps	Henry Mălineanu	Henry Malineanu	1975
Mon amour, mon amour	Eugen Mirea	Marcela Rusu	1966
Nani-nani	Harry Negrin	Ștefan Bănică	1971
Nicăieri	Harry Negrin	Doina Badea
Nici-o dragoste nu e ca a noastră	Harry Negrin - Jack Fulga	Constantin Drăghici
Nimeni	Harry Negrin	Doina Badea
Noua «Garofiță», noul «Hop și-așa» !	Henry Mălineanu	Gică Petrescu
Nu se poate !...	Henry Mălineanu	Ioana Radu	1969
Nu-i nimic !...	Henry Mălineanu	Ștefan Bănică
Nu-mi mai doresc nimic	Henry Mălineanu	Luminița Dobrescu	1969
Nu-ți pierde capul după mine	Henry Mălineanu	Cristina Stamate	1971
O fată mai găsești, dar un prieten, nu !	N. Constantinescu - Henry Mălineanu	Jean Păunescu, Therese Steinmetz	1969
O melodie dintr-o mie	Harry Negrin	Aurelian Andreescu	1963
O mie de viori	Harry Negrin	Luigi Ionescu
Paris de mes amours	Eugen Mirea	Gică Petrescu	1943
Pe cine-aș fi iubit ?!... (dacă n-ai fi fost tu ?)	Eugen Mirea	Gică Petrescu - Silly Popescu	1946
Pe poteca dragostei	N. Constantinescu - Henry Mălineanu
Primul nostru tango	Eugen Mirea	Elisabeta Hentia - Puiu Serbu	1946
Radu tatii militar	Sasa Georgescu	Gică Petrescu	1974
Sa trăiască, sa trăiască, veselia românească !	Horia Șerbănescu	Stela Popescu - Horia Șerbănescu	1987
Signorina Musica	Jack Fulga	George Bunea	1961
Te iubesc până la moarte...	Harry Negrin	Doina Badea	1971
Te rog să-ți amintești	Jack Fulga	Dorina Drăghici
Te-am găsit și te voi păstra	Harry Negrin - Jack Fulga	Luigi Ionescu	1964
Ți-ai făcut păcat cu mine	Jack Fulga	Simona Cassian	1958
Toată tinerețea mea ești tu	Harry Negrin	Margareta Pâslaru	1966
Toți copiii Pământului	Henry Mălineanu	Formația „Cireșarii“	1983
Valsul nostru	Eugen Mirea - Jack Fulga	Gică Petrescu	1947
Viața e cel mai frumos roman	Jack Fulga	Alla Baianova	1962
Vorbește-mi despre tine	Eugen Mirea	Marcela Rusu	1966
Zi-i una mai săltăreață !	Henry Mălineanu	Gică Petrescu

COMEDII MUZICALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Henry Mălineanu a semnat pe libretele lui Eugen Mirea comediile muzicale : "Au fost odată... două orfeline" (1965, în regia Sandei Manu), "Bună seara, domnule Wilde !" (1971, în regia lui Alexandru Bocăneț), "Lady X" (1974, în regia lui George Rafael), la Teatrul Nottara

În adaptarea franceză a lui Eugen Mirea "cele două orfeline" au fost prezentate la "Théatre des variétés" din Paris în regia lui Jacques Fabbri sub titlul "Il était... deux orphelines".

MUZICĂ DE TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Henry Malineanu crează pentru Teatrul Național din București în regia lui Mihai Berechet muzica pieselor : "Căruța cu paiațe", "Comedie de modă veche", "Drumul singurătății", "Infernalul mecanism", "Autorul e în sală", "Act venețian", în regia lui Andrei Serban : "Livada cu vișini", iar pentru Teatrul Nottara : "Micul infern", "Amintirile Sarei Bernhardt", "Citadela sfărâmată", "Sentimente și naftalină", "Mizerie și noblețe", toate în regia lui Mihai Berechet.

Printre numeroase alte colaborări notabile : "Infidelitate conjugală" la Teatrul Bulandra, "Umor pe sfori", "2-0 pentru noi", "Milioanele lui Arlechin", "Mica sirenă" la Teatrul Țăndărică, "Eu sunt tatăl copiilor", "Școala calomniei", etc

MUZICĂ DE FILM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A compus muzica filmelor:

• Marinică (1956)
• Șurubul lui Marinică (1956)
• Portretul unui necunoscut (1960)
• O zi pierdută (1960)
• Lada cu zestre (1961)
• Post restant (1961)
• Gaudeamus igitur (1965)
• Șeful sectorului suflete (1967)
• De trei ori București (1968)
• Pantoful Cenușăresei (1969)
• Răutăciosul adolescent (1969)

Piesa „Zi-i una mai săltăreață” este cântată în scena banchetului din filmul De-aș fi... Harap Alb (1965).

DISTINCȚII ȘI PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Laureat al Premiului de Stat (1953)
• Artist Emerit (1962)
• Henry Malineanu a obținut premiile Festivalurilor de muzică ușoară Mamaia (1963, 1964, 1969, 1971, 1984) și „Crizantema de aur” Târgoviște (1980) precum și Premiul Uniunii Compozitorilor din România (1971, 1977, 1978, 1991 pentru întreaga activitate muzicală).

Henry Mălineanu - Portret in oglinda (emisiune TVR, 1998)

melodii de Henry Mălineanu

SFATURI UTILE

SFATURI PENTRU MENȚINEREA SĂNĂTĂȚII MENTALE

1. Reflecta la ce se intampla, mediteaza si roaga-te.

2. Mergi la culcare la timp.

3. Trezeste-te devreme ca sa nu iti incepi ziua in graba si sa ramai asa toata ziua.

4. Spune NU proiectelor care nu se potrivesc programului tau sau care iti compromit sanatatea mentala.

5. Deleaga sarcini ca sa ii capacitezi pe altii si sa te degrevezi pe tine.

6. Simplifica-ti viata si elimina din ea tot ce nu iti mai face bine.

7. Invata ca mai putin inseamna mai mult. (Desi unul de regula nu e destul, deseori doua sunt prea multe.)

8. Aloca-ti extra timp sa faci lucruri si sa ajungi in locuri. Indiferent care.

9. Fa pace cu tine. Imprastie marile schimbari si proiectele dificile peste timp; nu le inghesui pe toate in acelasi timp.

10. Ia fiecare zi pe rand, incet, una cate una.

11. Separa ingrijorarile de preocupari. Daca o situatie e o preocupare, reflecta daca o putere mai mare decat tine te poate ajuta apoi da drumul anxietatii. Daca nu este in puterile tale sa faci nimic legat de o situatie, uita de ea.

12. Traieste in limita bugetului tau disponibil; nu folosi imprumuturi bancare pentru cheltuieli obisnuite.

13. Sa ai la indemana dubluri; inca un rand de chei in portofel, orice poti multiplica.

14. Tine-ti gura inchisa. Doar acest sfat in sine te poate salva de o mare cantitate de bucluc care iti poate complica viata.

15. Fa ceva pentru copilul din tine in fiecare zi.

16. Poarta cu tine o carte inspirationala din care sa citesti ori de cate ori astepti intr-un rand.

17. Odihneste-te din cand in cand.

18. Mananca corect.

19. Fii organizat pentru ca totul sa fie la locul sau.

20. Asculta in timp ce conduci un dvd care poate contribui la imbunatatirea calitatii vietii tale.

21. Noteaza-ti ganduri frumoase si inspiratii.

22. Gaseste timp sa fii singur in fiecare zi.

23. Ai probleme? Reflecta la mesajul din spatele lor. Nu astepta sa se faca ora de culcare ca sa reflectezi sau ca sa te rogi.

24. Fii prieten cu oameni spirituali si pasnici.

25. Pastreaza un folder la indemana cu povesti preferate, meditatii, inspiratii, afirmatii.

26. Tine minte ca cel mai scurt pod intre disperare si speranta este de regula recunostinta pentru ceea ce ai, esti.

27. Razi.

28. Razi si mai mult!

29. Ia-ti munca in serios, dar sa nu o lasa sa te ia de tot.

30. Dezvolta o atitudine de iertare (intelege ca majoritatea oamenilor fac maximum din ce pot face, nu fac intentionat rau).

31. Fii bun cu oamenii care nu sunt buni (probabil ei au cea mai mare nevoie de asta).

32. Domina-ti egoul, pune-l sa lucreze in slujba ta, nu invers.

33. Vorbeste mai putin, asculta mai mult.

34. Incetineste ritmul, ia-o mai incet.

35. Aminteste-ti ca nu esti directorul general al universului.

36. In fiecare seara inainte de culcare, gandeste-te la ceva nou pentru care esti recunoscator si pentru care nu ai fost recunoscator pana acum.

37. Niciodata nu te imprumuta la viitor. Daca te ingrijorezi pentru ceva ce s-ar putea intampla maine iar acel ceva nu se intampla, te-ai ingrijorat degeaba. Si chiar daca se intampla, te-ai ingrijorat de doua ori mai mult.