14 NOIEMBRIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, TEATRU/FILM, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, GÂNDURI PESTE TIMP, SFATURI UTILE
GEO SAIZESCU
A invatat la Liceul Traian din Drobeta Turnu Severin si s-a înscris la Facultatea de Filozofie din cadrul Universităţii Bucureşti. A fost exmatriculat pentru implicarea in activitatea politice a fraţilor sai. A studiat apoi muzica la Conservatorul bucureştean si in 1957 a absolvit Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica, la secţia Regie Film. Din acelaşi an a început sa lucreze la studioul cinematografic din Bucureşti.
Geo Saizescu a jucat teatru, in 1950 interpreta rolul lui Lopahin din Livada cu vişini de Cehov la Severin, in 1953 juca in Baia de Vladimir Maiakovski, apoi in 1954 a regizat si jucat rolul principal in Aventurile bravului so
Primul film regizat de el a fost Aventurile Bravului Soldat Sveik (1956), in 1958 a scris scenariul si a regizat filmul Doi vecini. Au urmat: Un surâs in plina vara (1963), Dragoste la zero grade (1964), La porţile pamantului (1965), Balul de sâmbăta seara (1968), Asta seara dansam in familie (1972), Păcală (1973), Eu, Tu si Ovidiu (1977), Şantaj (1980), Grăbeşte-te încet (1981), Secretul lui Bachus (1983), Sosesc pasările calatoare (1984), Secretul lui Nemesis (1986), Harababura (1990), Calatorie de neuitat (1994), Păcală se întoarce (2006), la care a scris si scenariul.
A jucat ca actor in filme ca S-a furat o bomba (1961), Celebrul 702 (1961), Pacala (1973), Lumina palida a durerii (1979), Grabeste-te incet (1981), Fram (1983), Casatorie cu repetitie (1985), A doua cadere a Constantinopolului (1993), O secunda de viata (2008) etc.
S-a specializat in regie la studiourile Cinecittá din Roma si la Hollywood, a regizat spectacole de teatru pentru televiziune, spectacole muzicale.
Vasile Muraru | |
Vasile Muraru (decembrie 2011) | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (65 de ani) Doina, Neamț |
Cetățenie | România |
Ocupație | actor |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Vasile Muraru (n. 14 noiembrie 1956[1], Doina, Neamț) este un actor român de comedie. A format un cuplu comic alături de Nae Lăzărescu timp de 30 de ani. A fost director al teatrului „Constantin Tănase”.[2]
STUDII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
A absolvit Facultatea de Teatru la clasa profesorului Dem Rădulescu.
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Între oglinzi paralele (1979)
- Expresul de Buftea (1979)
- Mireasa din tren (1980)
- Burebista (1980)
- Detașamentul „Concordia” (1981)
- Melodii la Costinești (1983) – George „Gogu” Moț
- Viraj periculos (1983) - Tilă
- Sfîrșitul nopții (1983)
- Zbor periculos (1984) - mecanicul Mitică Tofan
- Fapt divers (1985)
- Căsătorie cu repetiție (1985) - grăjdar
- Noi, cei din linia întâi (1986) - fruntașul Petcu
- Un oaspete la cină (1986)
- Cuibul de viespi (1987) - Ionică
- Pădurea de fagi (1987)
- Niște băieți grozavi (1987) - Goga
- François Villon – Poetul vagabond (1987)
- Zîmbet de Soare (1988)
- Un studio în căutarea unei vedete (1989)
- Miss Litoral (1991) - polițist
- Liceenii în alertă (1993) - nea Gică
- La bloc (2002) - Felix Comunistu'
- Și totul era nimic... (2006)
- Lia (2022) - Ion
Din Arhiva TVR cu Nae Lăzărescu şi Vasile Muraru (@TVR3)
NOU 2022! Vasile Muraru si Valentina Fatu
- Scenaristă
- Născut(ă): 14.11.1934 la Aluniş (Prahova)
- Decedat(ă): 18.11.2002 la Bucureşti
Trivia
- Are o colaborare exclusivă, ca scenaristă, cu regizoarea Elisabeta Bostan.
Filmografie
Scenaristă
1989 | ||
1988 | ||
1985 | ||
1981 | ||
1981 | ||
1976 | ||
1973 | ||
1972 |
Producătoare
1983 | ||
1983 | ||
1982 | ||
1982 | ||
1981 | ||
1981 | ||
producător delegat | 1977 | |
producător delegat | 1977 | |
1973 | ||
producător delegat | 1973 |
Luminița Erga | |
Date personale | |
---|---|
Născută | (51 de ani) Râmnicu Vâlcea, Vâlcea, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | Actor |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Luminița Erga (n. 14 noiembrie 1969, Râmnicu Vâlcea, România) este o actriță română care a jucat în numeroase piese de teatru, filme și seriale.[2] În anul 1995 a absolvit Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, Facultatea de Teatru, Specializarea Arta Actorului, la clasa lui Mircea Albulescu.[3] Este cunoscută pentru prestațiile din serialul La bloc, unde a interpretat rolul Suzi Curcă, nevasta lui Nelu Curcă, interpretat de Mihai Coadă[4]. A avut apariții și în telenovela Lacrimi de iubire - ca Lucreția Stamate . [5] A jucat în filme precum Crucea de piatră, Ultimul corupt din România sau La bloc: după 10 ani[3] [2] A câștigat împreuna cu Teatrul Municipal „Ariel” premiul pentru cea mai bună actriță, pentru rolul feminin din spectacolul „Ghidul sinucigașului”, la Festivalul Internațional al Teatrului de Studio, ediția a XIX-a, de la Pitești, festival ce s-a desfășurat în perioada 20-25 noiembrie 2015 [6]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Păcală se întoarce (2006)
- Dincolo de calea ferată (2016) - Carmen
- La bloc: după 10 ani (2013) - Suzi Curcă
- O poveste de dragoste, Lindenfeld (2013) - Ingrid
- Ultimul corupt din România (2012) - Margit
- Undeva la Palilula (2012) - Geta
- Arestat la domiciliu (2008)
- Cronica unei morți amânate (2008)
- O zi bună! (2008)
- Bomboane de ciocolată (2007)
- Lacrimi de iubire (2005) - Lucreția Stamate
- La bloc (2002) - Suzana Curcă
- Ultima haltă în Paradis / (2002)
- Valsul lebedelor (2002)
- Train Quest (2001) -
- Subspecies 4: Bloodstorm (1998) - Nurse
- Crucea de piatră - ultimul bordel (1994) - Verbina
- Invisible: The Chronicles of Benjamin Knight (1993) - Kidnapped Girl
- ...Escu (1990)
Suzana din serialul "La Bloc" ProTv, sotia lui Nelu Curca spune tot - Invitat Luminita Erga
onstantin Chiriță | |
Prozatorul Constantin Chiriță | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 12 martie 1925 Ibănești, România |
Decedat | (66 de ani) Königswinter, Germania |
Căsătorit cu | Gertrud Gregor |
Copii | Victor, Diana și Adrian |
Naționalitate | română |
Cetățenie | România |
Ocupație | scriitor, romancier, scenarist, eseist, politician comunist |
Partid politic | Partidul Comunist Român |
Limbi | limba română |
Studii | Politehnica din București |
Activitatea literară | |
Activ ca scriitor | 1949 - 1990 |
Mișcare/curent literar | realism socialist |
Opere semnificative | Cireșarii |
Note | |
Secretar PCR al Uniunii Scriitorilor, 1972–1977 | |
Prezență online | |
Internet Movie Database | |
Modifică date / text |
Literatura română | ||
Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
Portal România | ||
Portal Literatură | ||
Proiectul literatură | ||
Constantin Chiriță (n. 12 martie 1925[1], Ibănești, Vaslui — d. 14 noiembrie 1991, Königswinter, Germania) a fost un prozator român, scriitor, romancier, scenarist, eseist, politician comunist. Cărțile sale s-au adresat în special tineretului.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Primele șase clase liceale le-a absolvit la Colegiul Național „Gheorghe Roșca Codreanu” din Bârlad , ultimele două la București.
A urmat Politehnica din București, dar nu a finalizat studiile. A fost apoi redactor la ziarul Scînteia și muncitor pe șantierul de la Bumbești-Livezeni. Debutează ca scriitor în anul 1949, scrierile sale fiind în parte creații în stilul realismului socialist. S-a remarcat ca romancier și scenarist. A deținut funcția de vicepreședinte al Uniunii Scriitorilor.
A fost redactor la diferite reviste literare (mai ales la Luceafărul și Sportul literar). Scriitor fecund și, deseori, militant politic al timpului (secretar PCR al Uniunii Scriitorilor, 1972–1977, și vicepreședinte al ei, din 1977), a colaborat la diferite reviste literare, sociale și politice din țară.
Uniunea Scriitorilor l-a premiat de două ori (1964 și 1974).
A fost un eseist virtuoz. În romanele sale pentru adulți l-a preocupat lumea universitară și tehnocrată.
A participat la toate manifestările culturale ale liceului „Gheorghe Roșca Codreanu” și ale Bârladului.
A decedat la 14 noiembrie 1991 în orășelul Königswinter, vecin cu fosta capitală Bonn a RFG.
A fost căsătorit cu Gertrud Gregor, cu care a avut 3 copii: Victor, Diana și Adrian.[2][3][4]
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Constantin Chiriță este autorul unui foarte popular ciclu de romane pentru tineret, intitulat Cireșarii. Titlurile celor cinci volume sunt:
- Cavalerii florii de cireș (numit inițial Teroarea neagră), 1956
- Castelul fetei în alb, 1958
- Roata norocului 1960
- Aripi de zăpadă (numit inițial Teroarea albă) 1961
- Drum bun, Cireșari 1963
Ele au fost ecranizate în anii 1970 ca serial de televiziune, care s-a bucurat de succes. S-au turnat filme după aceste volume, considerate best-seller-uri în perioada comunistă (până astăzi). În întreaga țară s-au înființat cercuri de tineret și cluburi cu numele „Cireșarii” și s-au organizat numeroase expediții și excursii, cu participanți de vârsta cireșarilor și cu caracter științific, o retrăire a aventurilor acestora.
Alături de romanul Toate pânzele sus! al lui Radu Tudoran, „Cireșarii” era unul din romanele favorite ale adolescenților români.[necesită citare]
Bibliografie cronologică[modificare | modificare sursă]
- Matei Ion a cucerit viața, 1949 (nuvele; volumul de debut)
- Oameni din orașul nostru, 1951
- Cireșarii, 1956
- Cavalerii florii de cireș 1956
- Castelul fetei în alb 1958
- Roata norocului 1960
- Aripi de zăpadă 1961
- Drum bun, Cireșari! 1963
- Întâlnirea, 1959
- Oțelul, 1960 (vide infra, Livada)
- Pasiuni, 1962
- Trilogia în alb, 1974 (trei romane polițiste publicate inițial separat în perioada 1964-1969):
- Trandafirul alb, 1964
- Pescărușul alb, 1969
- Îngerul alb, 1969
- Adâncimi, 1974 (piesă de teatru)
- Livada, 1979 (romanul Oțelul revizuit radical)
- Romantica, 1985
Scenarii de film[modificare | modificare sursă]
- Cireșarii (1984)
Ciresarii - Constantin Chirita
MANUEL DE FALLA
Manuel de Falla | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Manuel María de los Dolores Clemente Ramón del Sagrado Corazón de Jesús Falla y Matheu |
Născut | [1][3][4][5] Cádiz, Spania |
Decedat | (69 de ani)[1][6][3][7] Alta Gracia(d), Provincia Córdoba, Argentina |
Înmormântat | Catedral de Santa Cruz de Cádiz[*] |
Cetățenie | Spania |
Ocupație | compozitor poet pianist |
Activitate | |
Studii | Real Conservatorio Superior de Música de Madrid[*] |
Gen muzical | orchestră muzică clasică |
Instrument(e) | pian |
Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] Gran Cruz de la Orden Civil de Alfonso X el Sabio[*][2] |
Prezență online | |
Internet Movie Database | |
Modifică date / text |
Manuel de Falla (n. ,[1][3][4][5] Cádiz, Spania – d. ,[1][6][3][7] Alta Gracia(d), Provincia Córdoba, Argentina)[8] a fost un compozitor spaniol. Împreună cu Isaac Albéniz și Enrique Granados a fost unul dintre cei mai importanți compozitori spanioli din prima jumătate a secolului XX.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Falla s-a născut la Cádiz, pe numele său întreg Manuel María de los Dolores Falla y Matheu. Primii lui profesori de muzică au fost mama sa și bunicul său, iar la vârsta de nouă ani a început să facă pian cu un profesor de specialitate, Eloísa Galluzo. Se știu puține din acea perioadă a vieții sale, dar se știe că a încheiat colaborarea cu profesoara lui de pian destul de repede, deoarece ea a decis să se călugărească.
Din 1889 a continuat pianul cu un alt profesor, dar a început să învețe și armonie și tehnica contrapunctului. La vârsta de 15 ani a început să fie interesat de literatură și jurnalism și a fondat revista El Burlón și El Cascabel. După un concert în care s-au interpretat lucrări de Edvard Grieg în 1893 el a spus că vocația sa este cu siguranță muzica.
Fiu al unui comerciant înstărit, pasionat de opera italiană, Manuel de Falla s-a născut pe 23 noiembrie 1876 la Cadiz şi a luat contact încă de copil cu genul liric. Familia s-a mutat ulterior la Madrid, iar tânărul muzician, care se remarcase deja ca pianist, şi-a putut extinde cunoştinţele în domeniul teatrului muzical. Primele compoziţii în acest gen au fost tradiţionale zarzuele şi sainete spaniole.
În primii ani ai secolului 20, întâlnirea cu muzicologul şi compozitorul spaniol Felipe Pedrell a avut o puternică influenţă asupra lui de Falla. Pedrell pleda pentru întoarcerea compozitorilor compatrioţi la tradiţie, prin studiul marilor polifonişti şi al creaţiei folclorice, iar ideile sale au fost adoptate de Manuel de Falla.
În 1907, compozitorul s-a mutat la Paris, revenind în ţara natală în 1914, odată cu izbucnirea primului război mondial. Puternic influenţat de cântul tradiţional andaluz cante jondo (stil vocal de flamenco), a locuit în Granada între 1921 şi 1939, avându-l aici prieten pe poetul Federico Garcia Lorca. A avut o atitudine neutră în timpul războiului civil din 1936, iar trei ani mai târziu s-a mutat în Argentina, unde a continuat să lucreze la cea mai ambiţioasă creaţie a sa - Atlántida, o lucrare scenică ce a rămas neterminată.
Manuel de Falla s-a stins din viaţă pe 14 noiembrie 1946, în Argentina. Marcăm cei 70 de ani care au trecut de la dispariţia compozitorului spaniol la Arpeggio, din 14 până în 18 noiembrie, când Manuel de Falla este Interpretul zilei la Radio România Muzical. De luni până vineri, cu începere la 11.15, veţi asculta, spre exemplu, selecţiuni din cele două foarte cunoscute partituri de muzică de balet - "Amorul vrăjitor" şi "Tricornul", lucrarea pentru pian şi orchestră "Nopţi în grădinile Spaniei", cele Şapte cântece populare spaniole, selecţiuni din opera "Viaţa scurtă" şi nu numai.
Dansul Focului - Amorul Vrăjitor de Manuel de Falla
SORIN LERESCU
Sorin Lerescu (n. 14 noiembrie 1953, Craiova) este un compozitor român contemporan, profesor de contrapunct și compoziție.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Sorin Lerescu a studiat compoziția la Universitatea Națională de Muzică București cu Tiberiu Olah și Anatol Vieru. Studii post-universitare cu Ton de Leeuw, Brian Ferneyhough și Morton Feldman.
În 1982 a fondat Grupul de Muzică Nouă TRAIECT, un ansamblu cameral cuprinzând 7 instrumente (flaut, clarinet, vioară, violoncel, trombon, percuție și pian) la pupitrul căruia se află și în prezent, prezentând publicului din România și din străinătate un mare număr de opus-uri contemporane și acoperind un spectru larg de stiluri și tendințe estetice, proprii muzicii noi.
Fondator (în 1997) și director artistic al Festivalului Internațional Întâlnirile Muzicii Noi de la Brăila, președinte al Secțiunii Naționale Române a Societății Internaționale de Muzică Contemporană (SNR-SIMC) (2003-2013), director artistic al Festivalului Săptămâna Internatională a Muzicii Noi, București, ediția a 14-a (2004), co-director artistic al ediției a 19-a (2009) și al edițiilor 2005-2012 ale Festivalului Internațional „MERIDIAN, Zilele SNR-SIMC“, București. Este membru UCMR (Uniunea Compozitorilor și Muzicologilor din România) și membru SACEM (Societatea Autorilor, Compozitorilor și Editorilor de Muzică - Paris).
A participat la festivaluri importante de muzică contemporană: Trondheim, Darmstadt, Tallinn, Roma, Paris, Varșovia, Chișinău, Belgrad, Cluj-Napoca, Gent, București, Brăila, Budapesta, Timisoara, Odesa, Reggio Emilia, Minsk, Tirana, Plovdiv, Sofia, Curitiba, Minneapolis, ISCM World (New) Music Days: România / Republica Moldova 1999, Slovenia 2003, Elveția 2004, Croația 2005, Stuttgart 2006, Hong Kong 2007, Lituania 2008, Suedia 2009, Australia 2010, Croația 2011, Belgia 2012.
A susținut seminarii și cursuri de compoziție în străinătate și în țară, fiind invitat al unor prestigioase instituții cu profil muzical. În octombrie 2001, Sorin Lerescu a fost invitat să susțină un seminar de compoziție la Istituto Musicale „Achille Peri” din Reggio Emilia (Italia). În noiembrie 2003 a făcut parte din Juriul internațional de compoziție al Premiului „Valentino Bucchi” din Roma, unde a susținut și un master class de compoziție. Membru în Juriul internațional de compoziție al ISCM-CASH Young Composer Award 2006 la Festivalul ISCM World New Music Days 2006, Stuttgart. În 2008 a susținut un curs de compoziție la Facultatea de Muzică a Universității de Vest din Timișoara. Președinte al Juriului internațional de compoziție de la Plovdiv (2008). Membru în jurii internaționale de compoziție la Sofia (Bulgaria) (în 2010 și 2013) și la Curitiba (Brazilia) (în 2011).
În 2014 Sorin Lerescu a fost invitat în Statele Unite, la Minneapolis, Statul Minnesota, unde a susținut conferințe despre muzica sa și despre muzica românească contemporană la Anderson Music Building of Augsburg College, la University of Minnesota – Institute for Global Studies și la University of Minnesota – School of Music, la clasa de compoziție a lui James Dillon.
Deținător al Premiului Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor pentru muzică de cameră pe anul 2003 și al Premiului „George Enescu” al Academiei Române pentru creație muzicală pe anul 2003. Distins cu Meritul Cultural în 2004.
Este doctor în muzicologie al Academiei de Muzică „Gh. Dima” din Cluj-Napoca (1999).
CREAȚIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Trăsături generale[modificare | modificare sursă]
Perspectiva estetică în care se încadrează multe dintre lucrările compozitorului Sorin Lerescu pornește de la ideea de contrast, de evoluție antinomică a mai multor elemente de construcție muzicală. Dihotomiile de tipul: consonanță-disonanță, unu-multipli, continuitate-discontinuitate se regăsesc în opus-urile sale în diferite clase de compoziții cum sunt: Solo-Multipli, Phonologos, Proportions, Actio, Modalis, dar și în lucrările simfonice. Ideea de improvizație și ethos-ul modal sunt, de asemenea, prezente în muzica lui Sorin Lerescu, propensiunea pentru un limbaj muzical impregnat de conotații semantice și filosofice de esență. Se poate observa și o anumită tipologie a gestului componistic, în care utilizarea diferitelor mecanisme de dezvoltare sonoră se concretizează în planul macroformei fie prin structurări și destructurări ale traiectelor muzicale ori prin acumulări de tipul texturilor, fie prin juxtapunerea sau superpoziția diferitelor module sonore.
Muzică simfonică cu / fără soliști[modificare | modificare sursă]
- Modalis I pentru orchestră, Op.10 (1979)
- Ambianțe, Concert pentru orchestră de coarde, Op.15 (1981)
- Simfonia I, Op.21 (1984)
- Modalis II, Concerto per flauto e orchestra, Op.26 (1986)
- Simfonia II, Op.28 (1987)
- Simfonia III, Op.37 (1994)
- Simfonia IV cu orgă, Op.47 (2001)
- Momente, pentru orchestră de coarde, Op.48 (2001)
- Sax-Concerto, for saxophone(s) and orchestra, Op.54 (2004)
- Modalis III, Concerto for flute and flute orchestra, Op.57 (2006)
- Side by Side, Dublu Concert pentru saxofon, violă și orchestră, Op.65 (2009-2010)
- Simfonia V ("a viselor"), Op.71 (2012)
Muzică vocal-simfonică[modificare | modificare sursă]
- Cantata I, pentru 3 grupuri concertino, tenor, bariton și grup vocal de copii, Op.11 (1979)
- Cantata II, pentru soliști, cor mixt și orchestră, Op.29 (1988)
Muzică de cameră (selecții)[modificare | modificare sursă]
- Cvartet de coarde nr. 1, Op.8 (1978)
- Muzică pentru saxofon și percuție, Op.12 (1980)
- Piano-Canto, pentru pian solo, Op.14 (1980)
- Actio, pentru vioară solo, Op.13 (1980)
- O oră de iubire, ciclu de lieduri pentru mezzosoprană, bas și pian pe versuri de Gheorghe Tomozei, Op.16 (1982)
- Phonologos II, pentru claviaturi, trombon, contrabas, percuție și bandă magnetică, Op.17 (1983)
- Sunet-formă-culoare I pentru n instrumente și bandă magnetică, Op.20 (1983)
- Solo-Multipli, pentru instrumente soliste sau combinarea lor diferită: Muzica pentru un clarinetist, Op.19 (1983)
- Phonologos III, pentru orgă sau pian solo, Op.22 (1984)
- Proportions, pour flute seule (amplifié), Op.23 (1984)
- Solo-Multipli, pentru instrumente soliste sau combinarea lor diferită: Muzică pentru percuție, Op.24 (1985)
- Solo-Multipli, pentru instrumente soliste sau combinarea lor diferită: Muzica pentru contrabas, Op.25 (1985)
- Solo-Multipli, pentru instrumente soliste sau combinarea lor diferită: Muzica pentru trombon, Op.27 (1986)
- Configuratii - cvartet de coarde nr.2, Op.30 (1988)
- Phonologos IV, pentru 6 instrumentiști, Op.31 (1991)
- Suono-Tempo, pentru 9 instrumentiști, Op.32 (1991)
- Reflex-Quattro, pentru cvartet de saxofoane, Op.33 (1992)
- Eikona, pentru 7 instrumentiști, Op.34 (1993)
- Phonologos V, pentru 7 instrumentiști, Op.35 (1993)
- Sax-Études pour Daniel Kientzy, Op.36 (1993)
- Les jeux sont faits, pentru ansamblu instrumental, Op.38 (1995)
- Reflex 5, pentru grupuri de percuție, Op.39 (1996)
- Solo-Multipli, pentru instrumente soliste sau combinarea lor diferită: Muzica pentru violoncel, Op.41 (1996)
- Phonologos I, pour des groupes instrumentaux, Op.40 (1996)
- Aer marin, pentru vioară solo, Op.43 (1997)
- Side Show, for trombone and chamber ensemble, Op.42 (1997)
- Tempero, pentru clarinet, percuție și bandă magnetică, Op.45 (1999)
- Doppio ..., pentru ansamblu instrumental (oboi, clarinet, fagot, percuție, vioară și violoncel), Op.46 (1999)
- Austral, pentru clarinet solo, Op.49 (2001)
- Sailing, pentru 7 instrumentiști, Op.50 (2002)
- Proportions II, pentru flaut și ansamblu cameral, Op.51 (2002)
- (Dis)continuum, for instrumental ensemble and tape, Op.52 (2003)
- Voices, for flute, clarinet, trombone and percussion, Op.53 (2003)
- Soul Trio, for Alto Saxophone, Viola and Piano, Op.55 (2005)
- Actio II, for Viola, Op.56 (2005)
- Topos, for 14 instrumentalists, Op.58 (2006)
- Geöffnete Augen, for instrumental ensemble, Op.60 (2007)
- Soli Insieme, for flute, percussion and piano, Op.61 (2007)
- Fjord for instrumental ensemble, Op.62 (2007)
- Venice-Rio, for a percussionist and tape, Op.63 (2008)
- Voici, venir... pour saxophone alto, Op.64 (2008)
- Échantillons for instrumental quintet, Op.66 (2009)
- Impressions, String Quartet no 3, Op.67 (2010)
- Solitude pentru vioară și pian, Op.68 (2011)
- Guaratuba (for solo Tuba), Op.69 (2011)
- Phonologos VI for 2 accordions, Op.72 (2012)
- Suono Tempo II for chamber ensemble, Op.73 (2012)
- Portrait imaginaire pour mezzo-soprano, saxophone et piano, Op.74 (2013)
- Relatio for tenor, flute, clarinet, cello and piano, Op.75 (2014)
Muzică electronică[modificare | modificare sursă]
- (DIS)CONTINUUM II - Music for MIDI Controller, Op.59 (2006)
Muzică de scenă[modificare | modificare sursă]
- URMUZICA, operă în 2 acte și 4 tablouri după poemul erotico-eroic și muzical "Fuchsiada" de Urmuz. Libret și dramatizare: Pavel Pușcaș, Op.44 (1998)
CĂRȚI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Teatrul instrumental, Editura Fundației România de Mâine, București, 2001
- Sinteze de contrapunct, Editura Fundației România de Mâine, București, 2003
- În lumea muzicii contemporane, Editura Muzicală, București, 2011
- Contrapunct, Editura Fundației România de Mâine, București, 2011
- Contrapunct, Curs în tehnologie IFR, Editura Fundației România de Mâine, București, 2012
Sorin Lerescu: Sonuri
ANATOL DUMITRAȘ
Anatol Dumitraș | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Anatol Dumitraș |
Născut | 14 noiembrie 1955 Larga, raionul Briceni, RSS Moldovenească, azi Republica Moldova Larga, raionul Briceni, RSS Moldovenească, URSS |
Decedat | (60 de ani) București, România |
Cauza decesului | cauze naturale (cancer) |
Cetățenie | Moldova |
Ocupație | Cântăreț |
Activitate | |
Gen muzical | Muzica ușoară |
Ani de activitate | 1982–2016 |
Interpretare cu | Bucuria Legenda Plai (1986–1989) Olymp (1989–1991) Alai (1991–1993) Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” |
Modifică date / text |
Anatol Dumitraș (n. 14 noiembrie 1955, Larga, URSS – d. 14 iunie 2016, București, România) a fost un interpret moldovean de muzică ușoară.[1]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Anatol Dumitras s-a născut pe 14 noiembrie 1955, în satul Larga din raionul Briceni, Uniunea Sovietică.[2]
Și-a făcut studiile la Școala tehnica nr. 1 de la Cernăuți.
Își începe cariera muzicală în anul 1982 în calitate de solist al formației „Bucuria”. În 1983 a cântat în formația „Legenda”.
Pe parcursul anilor 1986-1989, 1993 a fost solist al formației „Plai”.[3]
Începând cu anul 1993 Anatol Dumitraș este solist ale Filarmonicii Naționale „Serghei Lunchevici”. Din anul 1989 și până în anul 1991 a fost solist și conducător artistic al formației „Olymp”, apoi în anii 1991-1994 - solist și conducator artistic al formației „Alai”. Are multe înregistrări la Radiodifuziunea și Televiziunea Națională de la Chișinău.[4]
În anul 1995 i s-a conferit titlul onorific Maestru în Artă al Republicii Moldova, iar în 2012 titlul onorific de Artist al Poporului.[5]
În decembrie 2012 a avut loc ultimul concert a lui Anatol Dumitraș la Palatul Național „Nicolae Sulac”,[6] cu ocazia aniversării a 30 de ani pe scenă.[7]
Spre sfârșitul lunii iulie 2015 în presă s-a scris că artistul ar fi grav bolnav.[8] Informațiile s-au adeverit, Dumitraș a fost internat la o clinică din București, alături de el fiind soția.[9]
La 20 august 2015 la Filarmonica Națională „Serghei Lunchevici” s-a organizat un concert unde au cîntat interpreți ca Ion Suruceanu, Natalia Barbu, Anișoara Puică, Zinaida Julea și alții. Banii adunați din bilete au fost donați lui Anatolie Dumitraș.[10]
Anatol Dumitraș s-a stins din viață în dimineața zilei de 14 iunie 2016 la București, la vârsta de 60 de ani,[11] răpus de cancer. A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău cu ropote de aplauze. În cele peste trei decenii de activitate scenică, Anatol Dumitraș a lansat cinci albume și a susținut concerte în 57 de țări.[5]
PIESELE CARE L-AU CONSACRAT[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Prima dragoste
- Libertate (interpretă Angela Bucico)
- Flori de liliac (interpretă Ana Barbu)
- Dulce-i vinul
- Polițist
- Roata vieții
- Ploaia despărțirii
- Mîndra mea
- Mercedes
- O inima nu mă lăsa
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Sus paharul (2000)
- Ultima seară (2003)
- Azi la masa mare (2005)
- Anii mei, destinul meu (2007)
- Roata vieții (2008)
Concert Anatol Dumitras partea 1 și 2
RALUKA
Raluka | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Alexandra Raluca Nistor[1] |
Născută | (31 de ani)[1] Deva, România Deva, Hunedoara, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | Cântăreață |
Activitate | |
Alte nume | Raluka |
Gen muzical | Dance, house, pop |
Ani de activitate | 2008 — prezent |
Interpretare cu | DJ Sava, Pepper Girls, Connect-R, Vali Bărbulescu, Killa Fonic, Direcția 5, Faydee, Alina Eremia |
Modifică date / text |
Alexandra Raluca Nistor (n. pe 14 noiembrie 1989 în Deva),[1] cunoscută sub numele de scenă Raluka,[2] este o cântăreață româncă de muzică dance-house.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Alexandra Raluca Nistor s-a născut la Deva. Ea a atras atenția presei în primăvara anului 2008,[3] când a câștigat Marele Trofeu al Festivalului Internațional de Muzică Ușoară „George Grigoriu”.[4] Fiind absolventă a Liceului de Muzică și Arte Plastice „Sigismund Toduță” din Deva,[5] interpreta a obținut locul secund la Festivalul Mamaia 2008, secțiunea interpretare.[6]
În toamna aceluiași an Raluka se înscria la preselecțiile emisiunii concurs Megastar;[7] pe parcursul competiției ea a făcut parte din formația Pepper Girls,[8] alături de care și-a încheiat participarea pe locul secund.[9]
Începând cu primăvara anului 2009 Raluka a colaborat cu DJ Sava în vederea producerii unor discuri single.[10] Primele două cântece promovate: „September” și „I Like (The Trumpet)” s-au bucurat de reacții favorabile, atât din partea publicului, cât și a presei.[11][12]
DISCURI SINGLE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Anul | Discul single | Poziția maximă[13][14] | Albumul | |
---|---|---|---|---|
Romanian Top 100 (intern) | Romanian Top 100 (total) | |||
2009 | September | 9 | 15 | Discuri single promovate în colaborare cu DJ Sava |
2010 | I Like (The Trumpet) | 1 | 1 | |
Love You | 3 | 3 | ||
2011 | Out Of Your Business | 2 | 8 | — |
2012 | Surrendered My Love | — | 22 | — |
All for You | — | 47 | — | |
Maman | — | 55 | în colaborare cu Lucky Man Project | |
2013 | Aroma | - | - | în colaborare cu Connect-R & DJ Sava |
2014 | Lasa-ma-mi place | - | - | în colaborare cu Speak & Doc |
Aer | - | - | în colaborare cu Connect-R & DJ Sava | |
Never give up | - | 6 | ||
2015 | Miraj | - | - | în colaborare cu Vali Barbulescu |
2016 | Ieri Erai | - | 7 | |
2017 | Du-mă spre noi | - | - | |
Cine sunt eu | - | - | ||
2018 | Ca doi necunoscuți | - | - | în colaborare cu Vescan |
Undone Whole body Why habibi | - | - | ||
2019 | Enchante | - | - | în colaborare cu Faydee și Alina Eremia |
Raluka - Cine sunt eu | Videoclip oficial
JUNO X @Raluka - Doua inimi ❤️💔 | Official Video
Raluka - Cele mai tari refrene romanesti de HIP HOP si R&B (Live la Radio ZU)
LEOPOLD MOZART
Leopold Mozart | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1][2][3][4] Augsburg, Sfântul Imperiu Roman[5][6] |
Decedat | (67 de ani)[1][2][3][4] Salzburg, Sfântul Imperiu Roman[7][8][6] |
Înmormântat | Sebastiansfriedhof[*] |
Cauza decesului | cancer la stomac |
Părinți | Johann Georg Mozart[*] |
Căsătorit cu | Anna Maria Mozart[*] |
Copii | Maria Anna Mozart[9] Wolfgang Amadeus Mozart[9] |
Religie | Biserica Catolică |
Ocupație | compozitor muzicolog[*] violonist pedagog[*] profesor de muzică[*] teoretician al muzicii[*] muzician |
Studii | Universitatea din Salzburg |
Gen muzical | simfonie |
Instrument(e) | vioară |
Discografie | |
Înregistrări notabile | Jagdsinfonie[*] |
Prezență online | |
Internet Movie Database | |
Modifică date / text |
Johann Georg Leopold Mozart (n. ,[1][2][3][4] Augsburg, Sfântul Imperiu Roman[5][6] – d. ,[1][2][3][4] Salzburg, Sfântul Imperiu Roman[7][8][6]) a fost un compozitor, dirijor, profesor și violinist german. Mozart este cunoscut cel mai bine ca tatăl și profesorul lui Wolfgang Amadeus Mozart, dar și pentru manualul său pentru vioară Versuch einer gründlichen Violinschule.
Leopold Mozart (1719-1787) - Sinfonia D-Dur (c.1760)
JOHANN NEPOMUK HUMMEL
Johann Nepomuk Hummel | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Johann Nepomuk Hummel |
Născut | [2][3][4][5] Bratislava, Imperiul Habsburgic[6][7][4][5] |
Decedat | (58 de ani)[8][2][9][10] Weimar, Saxa-Weimar-Eisenach[11][12][5] |
Cetățenie | Austria |
Ocupație | compozitor dirijor pianist concertmaestru profesor de muzică[*] |
Activitate | |
Alma mater | Universitatea de Muzică și Artă Dramatică din Viena |
Premii | Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] ()[1] |
Profesor pentru | Charles Zeuner[*], Adolf von Henselt[*], Carl Czerny |
Prezență online | |
Internet Movie Database | |
Modifică date / text |
Johann Nepomuk Hummel (14 noiembrie 1778 - 7 octombrie 1837) a fost un compozitor și pianist virtuoz austriac. Muzica lui reflectă trecerea de la era muzicală clasică la cea romantică.
VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Hummel s-a născut în Pressburg, Regatul Ungariei, pe atunci o parte din Monarhiei Habsburgice (acum Bratislava, în Slovacia). Tatăl său, Johannes Hummel,[13] era director al Școlii Imperiale de Muzică Militară din Viena și dirijor al orchestrei teatrale a lui Emanuel Schikaneder de la Teatrul auf der Wieden; mama lui, Margarethe Sommer Hummel, era văduva peruchierului Josef Ludwig. El a fost numit după Sf. Ioan Nepomuk. La vârsta de opt ani, a primit lecții de muzică de la Wolfgang Amadeus Mozart, care a fost impresionat de calitățile lui. Hummel a fost educat și găzduit gratuit de Mozart timp de doi ani și a avut prima sa apariție într-un concert la vârsta de nouă ani cu ocazia unuia dintre concertele lui Mozart.
Tatăl lui Hummel l-a dus apoi într-un turneu european, ajungând la Londra, unde a primit instrucțiuni de la Muzio Clementi și unde a rămas timp de patru ani înainte de a se întoarce la Viena. În 1791 Joseph Haydn, care se afla în Londra în același timp cu tânărul Hummel, a compus o sonată în la-bemol major pentru Hummel, care a avut prima sa interpretare în Hanover Square Rooms în prezența lui Haydn. Când Hummel a încheiat, Haydn, potrivit surselor, i-a mulțumit tânărului și i-a dat o guinee.
Izbucnirea Revoluției Franceze și instaurarea regimului terorii l-au determinat pe Hummel să-și anuleze turneul planificat prin Spania și Franța. În schimb, el s-a întors la Viena, efectuând concerte de-a lungul traseului său. La întoarcerea sa la Viena, el a urmat studii muzicale cu Johann Georg Albrechtsberger, Joseph Haydn și Antonio Salieri.
Hummel: Piano Concertos, Volume 1, 2
FANNY MENDELSSOHN
Fanny Mendelssohn (14 noiembrie 1805 – 14 mai 1847) a fost o compozitoare și pianistă germană din perioada romantică timpurie, cunoscută și sub numele de Fanny ( Cäcilie ) Mendelssohn Bartholdy și, după căsătoria ei, Fanny Hensel (precum și Fanny Mendelssohn Hensel ). Compozițiile ei includ un trio cu pian , un cvartet cu pian , o uvertură orchestrală, patru cantate , peste 125 de piese pentru pian și peste 250 de lieder , dintre care majoritatea au rămas nepublicate în timpul vieții ei. Deși lăudată pentru tehnica ei de pian, rareori a susținut spectacole publice în afara cercului ei de familie.
Ea a crescut la Berlin și a primit o educație muzicală temeinică de la profesori, inclusiv de la mama ei, precum și de la compozitorii Ludwig Berger și Carl Friedrich Zelter . Fratele ei mai mic, Felix Mendelssohn , de asemenea compozitor și pianist, a împărtășit aceeași educație și cei doi au dezvoltat o relație strânsă. Din cauza rezervelor familiei sale și a convențiilor sociale ale vremii despre rolurile femeilor, șase dintre cântecele ei au fost publicate sub numele fratelui ei în colecțiile sale Opus 8 și 9. În 1829, s-a căsătorit cu artistul Wilhelm Hensel și, în 1830, au avut singurul lor copil, Sebastian Hensel .. În 1846, în ciuda ambivalenței continue a familiei ei față de ambițiile sale muzicale, Fanny Hensel a publicat o colecție de cântece ca Opusul ei 1. A murit în urma unui accident vascular cerebral în 1847.
Din anii 1990 viața și lucrările ei au făcut obiectul unor cercetări mai detaliate. Sonata ei de Paște a fost creditată incorect fratelui ei în 1970, înainte ca o nouă analiză a documentelor din 2010 să corecteze eroarea. Muzeul Fanny & Felix Mendelssohn a fost deschis pe 29 mai 2018 în Hamburg, Germania.
VIAŢĂ
Tinerete si educatie
Mendelssohn s-a născut în Hamburg , cel mai mare dintre cei patru copii , inclusiv fratele ei, Felix Mendelssohn , născut la patru ani după ea. [1] Ea era descendentă de ambele părți din familii evreiești distinse; Părinții ei au fost Abraham Mendelssohn (care era fiul filozofului Moses Mendelssohn ) și Lea, născută Salomon, nepoată a antreprenorului Daniel Itzig . [2] A fost botezată ca creștină în 1816, devenind Fanny Cäcilie Mendelssohn Bartholdy. [3] În ciuda acestui fapt, ea și familia ei au continuat o afinitate cu valorile sociale și morale ale iudaismului. [4][5] La fel ca fratele ei Felix, ea a obiectat cu tărie când tatăl lor Abraham a schimbat numele familiei în „Mendelssohn Bartholdy” cu intenția de a minimiza originile lor evreiești: i-a scris lui Felix despre „Bartholdy, acel nume care nu ne place tuturor”. [6]
În timp ce creștea în noua casă a familiei din Berlin, [7] Mendelssohn a arătat o abilitate muzicală prodigioasă și a început să scrie muzică. Ea a primit prima instrucție la pian de la mama ei, care poate a învățat tradiția Berlin Bach prin scrierile lui Johann Kirnberger , un elev al lui Johann Sebastian Bach . [8] Astfel, la vârsta de 14 ani, Mendelssohn putea deja să cânte toate cele 24 de preludii din Clavierul bine temperat de Bach numai din memorie și a făcut acest lucru în cinstea zilei de naștere a tatălui ei în 1819. [9] Dincolo de inspirația de la mama ei, Mendelssohn ar fi putut, de asemenea, să fi fost influențată de modelele reprezentate de mătușile ei străbune Fanny von Arnstein șiSarah Levy , ambii iubitori de muzică, prima patrona unui salon binecunoscut , iar cea din urmă o clavierată pricepută de sine stătătoare. [10]
După ce au studiat pentru scurt timp cu pianista Marie Bigot la Paris, Mendelssohn și fratele ei Felix au primit lecții de pian de la Ludwig Berger și instrucțiuni de compoziție de la Carl Friedrich Zelter . La un moment dat, Zelter a favorizat-o pe Fanny în detrimentul lui Felix: i-a scris lui Johann Wolfgang von Goethe în 1816, într-o scrisoare în care îl prezenta poetului lui Abraham Mendelssohn: „Are copii adorabili și fiica lui cea mare ți-ar putea oferi ceva din Sebastian Bach. Acest copil este cu adevărat ceva special.” [11] [n 1] Atât Mendelssohn, cât și fratele ei Felix au primit instruire în compoziție de la Zelter începând cu 1819. În octombrie 1820, s-au alăturat Sing-Akademie zu Berlin., care atunci era condus de Zelter. [13] Mult mai târziu, într-o scrisoare din 1831 către Goethe, Zelter a descris priceperea lui Fanny ca pianistă cu cele mai mari laude pentru o femeie la acea vreme: „... cântă ca un bărbat”. [14] Vizitatorii casei Mendelssohn la începutul anilor 1820, inclusiv Ignaz Moscheles și Sir George Smart , au fost la fel de impresionați de ambii frați. [15] [16]
Limitări de gen și de clasă
Istoricul muzicii Richard Taruskin sugerează că „viața lui Fanny Mendelssohn Hensel este o dovadă convingătoare că eșecul femeilor de a „concura” cu bărbații pe terenul de joc compozițional a fost rezultatul prejudecăților sociale și al moravurilor patriarhice (care în secolul al XIX-lea acordau doar bărbații au dreptul de a lua decizii în gospodăriile burgheze ). [17] Asemenea atitudini au fost împărtășite de tatăl lui Mendelssohn, care a fost mai degrabă tolerant decât susținător cu activitățile ei ca compozitor. În 1820, el i-a scris: „Muzica va deveni poate profesia lui [adică a lui Felix], în timp ce pentru tine poate și trebuie să fie doar un ornament”. [18]Deși Felix a susținut-o în mod privat pe scară largă ca compozitor și interpret, el a fost precaut (din motive de familie) ca ea să-și publice lucrările sub propriul nume. El a scris:
Din cunoștințele mele despre Fanny, ar trebui să spun că nu are nici înclinație, nici vocație pentru autor. Ea este prea mult ceea ce ar trebui să fie o femeie pentru asta. Ea își reglează casa și nu se gândește nici la public, nici la lumea muzicală, nici măcar la muzică deloc, până la îndeplinirea primelor îndatoriri. Publicarea n-ar deranja decât în acestea și nu pot spune că sunt de acord. [19]
Istoricul muzicii Angela Mace Christian a scris că Fanny Mendelssohn „s-a luptat toată viața cu impulsurile conflictuale ale autorului față de așteptările sociale pentru statutul ei de înaltă clasă...; ezitarea ei a fost în mod diferit rezultatul atitudinii ei pline de respect față de tatăl ei, relația ei intensă cu fratele ei și conștientizarea gândirii sociale contemporane asupra femeilor în sfera publică.” [20] Prietenul lui Felix, Henry Chorley , a scris despre Fanny: „Dacă Madame Hensel ar fi fost fiica unui om sărac, ea trebuie să fi devenit cunoscută lumii alături de Madame Schumann și Madame Pleyel ca o pianistă de cea mai înaltă clasă”, sugerând că precum și sexul ei, clasa ei socială era limitativă pentru cariera ei.
Biografia familiei Mendelssohn compilată din documentele de familie de către fiul lui Fanny, Sebastian Hensel [22] , a fost interpretată de muzicologul Marian Wilson Kimber ca intenționând să o reprezinte pe Fanny ca neavând nicio aspirație de a cânta în afara sferei private. [23] Kimber notează că „dorul adeseori raportat al lui Fanny pentru o carieră muzicală profesională nu este susținut de... jurnalele ei, care sunt oarecum surprinzătoare pentru cât de puține dezvăluie despre viața ei muzicală”. [24]
Felix și Fanny
Legătura dintre frați a fost întărită de pasiunea lor comună pentru muzică. Lucrările lui Fanny au fost adesea jucate alături de fratele ei la casa familiei din Berlin, într-o serie de concerte de duminică (Sonntagskonzerte), care a fost organizată inițial de tatăl ei și, după 1831, continuată chiar de Fanny. [25] În 1822, când Fanny avea 17 ani, iar Felix 13, ea a scris: „Până în prezent, am încrederea lui [Felix] nemărginită. Am urmărit progresul talentului său pas cu pas și pot spune că am contribuit la dezvoltarea lui. Întotdeauna am fost singurul său consilier muzical și nu își scrie niciodată un gând înainte de a-l supune judecății mele." [26]
În 1826/1827, Felix a aranjat cu Fanny ca unele dintre melodiile ei să fie publicate sub numele lui, [27] trei în op. 8 [28] și încă trei în op. 9. [29] În 1842, acest lucru a dus la un moment jenant când regina Victoria , primindu-l pe Felix la Palatul Buckingham , și-a exprimat intenția de a cânta compozitorului piesele sale preferate, Italien (după cuvintele lui Franz Grillparzer ), pe care Felix a mărturisit. a fost de Fanny. [27] [28]
A existat o corespondență muzicală de-a lungul vieții între cei doi. Fanny l-a ajutat pe Felix oferind o critică constructivă a pieselor și proiectelor, pe care le-a analizat întotdeauna cu mare atenție. [30] Felix a repetat piese doar pe baza sugestiilor pe care le-a făcut și a poreclit-o „Minerva” după zeița romană a înțelepciunii . [31] Corespondența lor din 1840/41 dezvăluie că ambii schițau scenarii pentru o operă pe tema Nibelungenlied (care nu s-a materializat niciodată): Fanny a scris „Vânătoarea cu moartea lui Siegfried oferă un final splendid celui de-al doilea act. " [32]
Căsătoria și viața ulterioară
În 1829, după o curte de câțiva ani (se întâlniseră pentru prima dată în 1821, când ea avea 16 ani), [33] Fanny s-a căsătorit cu artistul Wilhelm Hensel , iar în anul următor i-a născut singurul copil, Sebastian Hensel . [34] Mai târziu a avut cel puțin două avorturi spontane sau nașteri morti, în 1832 și 1837. [24]
În 1830, a venit prima ei anunț public ca compozitor, când John Thomson, care a cunoscut-o la Berlin anul precedent, a scris în jurnalul londonez The Harmonicon în semn de laudă pentru o serie de cântece ei care i-au fost arătate de Felix. [35] Debutul ei în public la pian (una dintre cele trei spectacole publice cunoscute conform cercetătorului Mendelssohn R. Larry Todd) [36] a avut loc în 1838, când a cântat Concertul pentru pian nr. 1 al fratelui ei . [37]
Sprijinul lui Fanny pentru muzica lui Felix a fost demonstrat în mod clar în timpul repetițiilor din 1838 la Berlin pentru oratoriul fratelui ei St. Paul la Singverein, la care a participat la invitația dirijorului său, Carl Friedrich Rungenhagen . Într-o scrisoare adresată fratelui ei, ea a descris participarea la repetiții și „suferința și bătaia de cap... în timp ce auzeam plânsul și degetele murdare [acompanitorului] la pian... Au început [pasajul] „mache dich auf”. la jumătatea ritmului potrivit, apoi am strigat instinctiv: „Doamne, trebuie să meargă de două ori mai repede!” Consecința a fost că Rungenhagen a consultat-o îndeaproape cu privire la toate detaliile repetițiilor și spectacolului; aceasta includea instrucțiuni ferme de a nu adăuga o tubă .la partea de organ. „I-am asigurat că ar trebui să fie stăpâniți după cuvântul meu și ar fi mai bine să o facă pentru numele lui Dumnezeu”. [38]
Wilhelm Hensel, ca și Felix, a susținut compunerea lui Fanny, dar, spre deosebire de mulți alții din cercul ei, a fost de asemenea în favoarea ei să caute publicarea lucrărilor sale. [24] [39] [40] Istoricul muzicii Nancy B. Reich a sugerat două evenimente care i-ar fi putut spori încrederea. Una a fost vizita ei în Italia cu soțul ei și Sebastian în 1839–40. Aceasta a fost prima ei vizită în Europa de Sud și s-a simțit revigorată și inspirată; au petrecut, de asemenea, timp cu tineri muzicieni francezi care câștigaseră Prix de Rome (unul era tânărul Charles Gounod ) și al căror respect pentru Fanny i-a alimentat stima de sine ca muzician. Celălalt eveniment a fost cunoștința ei la scurt timp după aceea cu pasionatul de muzică din BerlinRobert von Keudell : în jurnalul ei, ea a scris: „Keudell se uită la tot ce scriu cu cel mai mare interes și îmi arată dacă este ceva de corectat... El mi-a dat întotdeauna cel mai bun sfat.” [41]
În 1846, după o abordare a doi editori berlinez [42] și fără a-l consulta pe Felix, ea a decis să publice o colecție a cântecelor ei (ca op. 1), sub numele ei de căsătorie, „Fanny Hensel geb. [adică née] Mendelssohn -Bartholdy”. [43] După publicare, Felix i-a scris: „[I] vă trimit binecuvântarea mea profesională pentru a deveni membru al meșteșugului... să aveți multă fericire în a oferi plăcere altora; să gustați doar dulciurile și niciunul din amărăciunea autorului; publicul să te împodobească cu trandafiri și niciodată cu nisip.” (12 august 1846). Pe 14 august, Fanny a scris în jurnalul ei: „Felix a scris și mi-a oferit binecuvântarea sa profesională în cel mai bun mod. Știu că nu este deloc mulțumit în inima lui,[44] De asemenea, ea a scris despre publicație prietenei ei Angelica von Woringen: „Pot să spun cu adevărat că am lăsat să se întâmple mai mult decât am făcut-o să se întâmple, și asta în special mă bucură... Dacă [editorii] doresc mai mult de la mine, ar trebui să acționeze ca un stimul pentru a realiza. Dacă problema se va sfârși atunci, nici nu mă voi întrista, pentru că nu sunt ambițios." [24]
Pe parcursul lunii martie 1847, Fanny a avut multe întâlniri cu Clara Schumann . În acest moment, Fanny lucra la trio-ul ei cu pian op. 11 și Clara își completaseră recent propriul trio cu pian (Op. 17) , pe care probabil că intenționa să-l dedice lui Fanny. [45]
Moarte
La 14 mai 1847, Fanny Mendelssohn Hensel a murit la Berlin din cauza complicațiilor unui accident vascular cerebral suferit în timp ce repeta una dintre cantatele fratelui ei , Prima noapte de Walpurgis . [46] Felix însuși a murit la mai puțin de șase luni mai târziu din aceeași cauză (care a fost, de asemenea, responsabilă pentru moartea ambilor părinți și a bunicului lor Moise), [47] dar nu înainte de a finaliza Cvartetul de coarde nr. 6 în fa minor. , scris în memoria surorii sale. [48] Fanny a fost înmormântată lângă părinții ei într-o porțiune a cimitirului Dreifaltigkeit din Berlin, rezervată evreilor convertiți la creștinism ( Neuchristen ). [49]
COMPOZIȚII
Fanny Mendelssohn a compus peste 450 de piese muzicale. [20] Compozițiile ei includ un trio cu pian , un cvartet cu pian , o uvertură orchestrală, patru cantate, peste 125 de piese pentru pian și peste 250 de lieder (melodii de artă). [7] Șase dintre cântecele ei au fost publicate inițial sub numele lui Felix în colecțiile sale Opus 8 și 9. [50] Lucrările ei pentru pian sunt adesea în felul cântecelor, iar multe poartă numele Lied für Klavier (Cântec pentru pian) , analog cu Lieder ohne Worte ( Cântece fără cuvinte ) a lui Felix.. Acest stil de muzică pentru pian a fost dezvoltat cu cel mai mare succes de Felix, al cărui prim set (Op. 19b) a apărut în 1829–30, cu un al doilea set (Op. 30) a apărut în 1833–34. Seturile de Lieder für Klavier ale lui Fanny au fost scrise în perioada 1836–1837, aproximativ în același timp cu setul lui Felix Op. 38. [51] [52]
Majoritatea compozițiilor lui Fanny Mendelssohn sunt limitate la piese de lieder și pian, deoarece ea a simțit că abilitățile ei nu se extind la compoziții mai mari și mai complicate. A fost, fără îndoială, îngreunată și de faptul că, spre deosebire de fratele ei, nu a studiat și nu a cântat niciodată la vreun instrument cu coarde, experiență care ar fi ajutat-o să scrie lucrări de cameră sau orchestrale. [53] După ce și-a terminat cvartetul de coarde, ea i-a scris lui Felix în 1835: „Îmi lipsește capacitatea de a susține ideile în mod corespunzător și de a le oferi consistența necesară. Prin urmare, lieder-ul mi se potrivește cel mai bine, în care, dacă este nevoie, doar o idee frumoasă fără mult potențial de dezvoltare poate fi suficient.” [54] Ea a fost un exemplu timpuriu de femei compozitoare ale unui cvartet de coarde; ea mai devreme scrisese, cu ajutorul lui Zelter, acvartet cu pian în 1822 (prima ei lucrare la scară largă) și, în ciuda rezervelor sale din scrisoarea ei către Felix, ea a scris în ultimul an un trio cu pian (Op. 11). [45] [55] Sonata ei de Paște scrisă în 1828, a fost nepublicată în timpul vieții ei. A fost descoperită și atribuită fratelui ei în 1970, înainte de examinarea manuscrisului și mențiunea lucrării în jurnalul ei a stabilit în cele din urmă în 2010 că lucrarea era a ei. [56]
Cea mai mare parte a lucrării lui Hensel după căsătoria ei a fost la scară mică, cântece și piese pentru pian. În 1831, pentru prima naștere a fiului ei Sebastian, ea a creat o cantată , Lobgesang (Cântec de laudă) . În acel an au fost scrise alte două lucrări pentru orchestră, solişti şi cor, Hiob ( Iov ) şi un oratoriu în şaisprezece secţiuni, Höret zu, merket auf (Ascultă şi notează) . [57] În 1841, ea a compus un ciclu de piese pentru pian care descriu lunile anului, Das Jahr (Anul). [58] Muzica a fost scrisă pe foi de hârtie colorate și ilustrată de soțul ei, fiecare piesă fiind însoțită de un scurt poem. [n 2]Scriitoarea Kristine Forney a sugerat că poeziile, lucrările de artă și hârtia colorată pot reprezenta diferitele etape ale vieții, alții sugerând că acestea reprezintă propria ei viață. [59] Într-o scrisoare de la Roma, Fanny a descris procesul din spatele compunerii lui Das Jahr :
Am compus foarte mult în ultima vreme și mi-am numit piesele pentru pian după numele bântuirilor mele preferate, în parte pentru că mi-au venit cu adevărat în minte în aceste locuri, în parte pentru că excursiile noastre plăcute erau în minte în timp ce le scriam. Vor forma un suvenir încântător, un fel de al doilea jurnal. Dar nu vă imaginați că dau aceste nume atunci când le joc în societate, sunt pentru uz casnic în întregime. [60]
După Das Jahr , singura ei lucrare de mare amploare a fost trioul cu pian op. 11 din 1847. [45]
Stil și formă
Angela Mace, muzicologul care a dovedit autoritatea lui Fanny Hensel a Sonatei de Paște , consideră că Fanny a fost mult mai experimentală cu liederul ei decât Felix, observând că lucrările ei au o „densitate armonică” care servește la exprimarea emoției. [61]
R. Larry Todd a subliniat că, deși au existat multe comentarii despre influența muzicii lui Felix asupra lui Fanny (și unele comentarii despre cea a lui Fanny asupra lui Felix), ambele au fost puternic influențate de muzica ulterioară a lui Ludwig van Beethoven în ceea ce privește forma , tonalitatea si contrapunctul fugal . [62] Acest lucru este evident, de exemplu, în cvartetul de coarde al lui Fanny. [63]
Muzicologul Stephen Rodgers a susținut că lipsa relativă de analiză a muzicii lui Fanny Hensel a lăsat în mare parte trecută cu vederea prezența hipermetrului triplu în melodiile sale. El indică faptul că acest tip de contor este folosit de Mendelssohn pentru a modifica viteza vocii în cântec și pentru a reflecta emoțiile prin distorsiunea normelor duble. [64] El subliniază, de asemenea, lipsa armoniei tonice ca o caracteristică recurentă a liederului ei, identificând-o în lied Verlust ( Pierderea ) ca un mijloc deliberat de a reflecta temele cântecului de abandon și eșecul în găsirea iubirii. Utilizarea de către Mendelssohn a picturii de cuvinteeste, de asemenea, recunoscută ca un element comun al stilului ei, o metodă de a accentua emoția în textul cântecului. [65] Ea folosea în mod obișnuit forma strofică pentru cântecele ei, iar acompaniamentele sale de pian dublau frecvent linia vocii, caracteristice și muzicii profesorilor ei Zelter și Berger. [66] Deși fundația creată de profesorii ei ar rămâne, Rodgers sugerează că ea s-a îndreptat din ce în ce mai mult către forme prin compuse pe măsură ce stilul ei s-a dezvoltat, ca o modalitate de a răspunde elementelor textului poetic. [67]
MOŞTENIRE
Începând cu anii 1980, a existat un interes reînnoit pentru Mendelssohn și lucrările ei. Muzeul Fanny & Felix Mendelssohn , care este dedicat vieții și operei celor doi frați, a fost deschis pe 29 mai 2018 în Hamburg, Germania. [68]
Planeta minoră fr:(9331) Fannyhensel poartă numele ei. [69]
Pe 14 noiembrie 2021, Google a comemorat 216 de ani de naștere a lui Fanny Hensel cu un Google Doodle în America de Nord, Islanda, Germania, Grecia, Ucraina, Israel, Armenia, Australia și Noua Zeelandă. [70]
Muzică
Cu șase luni înainte de moartea sa, Felix a încercat să se asigure că sora lui a primit recunoașterea care i-a fost refuzată de-a lungul vieții. El a adunat multe dintre lucrările ei, intenționând să le facă publice prin intermediul editorului său, Breitkopf & Härtel . În 1850, editorul a început să distribuie lucrările inedite ale lui Fanny Mendelssohn, începând cu Vier Lieder Op. 8. [71] Începând cu sfârșitul anilor 1980, muzica lui Fanny Mendelssohn a devenit mai cunoscută, datorită concertelor și noilor înregistrări. [72] Sonata ei de Paște pentru pian, atribuită anterior lui Felix, a fost prezentată în premieră în numele ei de Andrea Lam pe 12 septembrie 2012. [73]
Scrieri
Fanny Mendelssohn nu a publicat nicio scriere în timpul vieții sale. Scrisori și articole de jurnal selectate au fost publicate în timpul secolului al XIX-lea, în special de Sebastian Hensel în cartea sa despre familia Mendelssohn. Scrisorile ei colectate către Felix, editate de Marcia Citron, au fost publicate în 1987. [22] [74] [75]
Studii biografice și muzicologice
În timpul secolului al XIX-lea, Fanny a figurat în principal ca spectatoare în biografiile și studiile fratelui ei Felix; de obicei, ea a fost o reprezentantă a unei presupuse influențe „feminizante” care i-a minat arta. [76] În secolul al XX-lea, narațiunea convențională a trecut la prezentarea lui Felix ca dezaprobând activitățile muzicale ale surorii sale și căutând să le stăpânească, în timp ce acuzația de „feminizare” împotriva lui Fanny s-a evaporat. [77] Începând cu anii 1980, Fanny Mendelssohn a fost subiectul multor cărți și articole academice. [78] [n 3]Kimber este de părere că „Povestea lui Fanny, compozitorul „suprimat”, și-a găsit atât de ușor un loc în biografiile fraților din cauza asemănării sale cu modelele predominante pentru viața unui „Mare Compozitor”... bazat pe ideologia romantică. despre artiștii bărbați... Hensel se încadrează perfect într-o narațiune tradițională a geniului artistic suferind... cu o întorsătură modernă: genul feminin al personajului său principal. Astfel, două personaje [Felix și Fanny] sunt forțate să suporte greutatea două secole de ideologie de gen”. [79]
Renate Hellwig-Unruh a pregătit un catalog al lucrărilor lui Fanny Mendelssohn Hensel, conform căruia fiecare lucrare poate fi denumită prin „numărul său HU”. [80]
Fanny Mendelssohn: Piano Music
Whiskey Blues Music 🥃 A Little Whiskey And Blues Music 🥃 Best Electric Guitar Blues Of All Time
Georg Wilhelm Friedrich Hegel | |||||
Portret de Jakob Schlesinger, 1831, anul morții lui Hegel | |||||
Date personale | |||||
---|---|---|---|---|---|
Născut | [1][2][3][4] Stuttgart, Ducatul de Württemberg(d) | ||||
Decedat | (61 de ani)[1][2][3][4] Berlin, Regatul Prusiei | ||||
Înmormântat | cimitirul din Dorotheenstadt[*] | ||||
Cauza decesului | cauze naturale (holeră) | ||||
Părinți | Georg Ludwig Hegel[*] Maria Magdalena Louisa Fromm[*][5] | ||||
Căsătorit cu | Marie von Tucher[*] (din )[6] | ||||
Copii | Karl Von Hegel[*] | ||||
Cetățenie | Germania | ||||
Etnie | germană | ||||
Ocupație | filozof profesor universitar[*] istoric al filosofei[*] | ||||
Filozofi occidentali Filozofia secolului XIX | |||||
Școală/tradiție | fondator al hegelianismului | ||||
Interese principale | |||||
logică, filozofia istoriei, estetică, religie, metafizică, epistemologie, științe politice | |||||
Idei importante | |||||
idealism absolut, dialectică | |||||
| |||||
Semnătură | |||||
Modifică date / text |
Georg Wilhelm Friedrich Hegel (n. 27 august 1770, Stuttgart - d. 14 noiembrie 1831, Berlin) a fost un filozof german, principal reprezentant al idealismului în filozofia secolului al XIX-lea.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Familie și mediu 1770-1788[modificare | modificare sursă]
Hegel s-a născut în 27 august 1770 la Stuttgart/Württemberg, într-o familie protestantă. Tatăl său, Georg Ludwig Hegel (1733-1799), era înalt funcționar la curtea de conturi a ducelui de Wurtemberg. Mama sa, Maria Magdalena Fromm (1741- 1783) provine dintr-o familie cultivată de juriști și a participat la formarea intelectuală a fiilor săi până în pragul morții sale premature. Sora sa, Christiane va preda mai târziu la Stuttgart și a fost internată într-un azil psihiatric. Fratele său mai mic a fost căpitan în armata napoleoniană, în perioada campaniei din Rusia.
Wilhelm va studia în gymnasium- ul din orașul său natal, unde va fi un școlar model. Sora sa mărturisește că el învățase prima declinare latină la vârsta de cinci ani și că perceptorul său i- a oferit o ediție a dramelor lui Shakespeare la aniversarea vârstei de 8 ani. La 10 ani tatăl său îi dă primele lecții de geometrie și astronomie. Tragediile grecești erau lectura sa favorită. La fel de mult îl interesau fizica și botanica. Hegel însuși își amintea că învățase, la 11 ani, definițiile lui Christian Wolf, astfel că figurile și legile silogismului, care stau baza logicii (iar acest fapt este luat de Jacques Derrida ca un argument în polemicile privitoare la vârsta potrivită pentru o educație filosofică.
Formarea sa la Stuttgart stă sub principiile iluminismului și se bazează pe textele clasice ale Antichității. Hegel arată o preferință pentru limba și cultura greacă. Traduce tratatul Asupra sublimului de Longin, Manualul lui Epictet și Antigona lui Sofocle. Face note de lectură de literatură, estetică, fiziognomie, matematici, fizică (teoria culorilor), pedagogie, psihologie, teologie și filozofie. Scrie bine în franceză când redactează note asupra lui Rousseau.
Studii 1788-1793[modificare | modificare sursă]
Hegel se dăruiește teologiei și intră, la vârsta de 18 ani, la seminarul din Tübingen (numit Stift) pentru a-și realiza studiile universitare. Aici studiază filozofia, istoria, teologia și limbile clasice, latina și greaca, matematică și fizică. În 1788 redactează un articol Despre avantajele pe care ni le procură lectura scriitorilor antici clasici greci și romani. Aici îi cunoaște pe Friedrich Hölderlin și pe Friedrich Wilhelm Schelling, cu care leagă o strânsă prietenie plantând împreună Copacul Libertății. Este fascinat de lucrările lui Spinoza, Kant, Rousseau și urmărește cu entuziasm evenimentele Revoluției franceze. În 1790 obține titlul der "Magister der Philosophie" cu o lucrare asupra problemei morale a obligațiilor, unde opune dualismului kantian ideea unității rațiunii cu sensibilitatea. Apoi se înscrie la Facultatea de Teologie unde urmează cursuri despre istoria Apostolilor, a psalmilor și a Epistolelor, despre filosofia stoicului Cicero, despre istoria filozofiei, despre metafizică și teologie naturală și decide, între altele, să se înscrie la cursuri de anatomie.
Timp de opt ani lucrează ca profesor particular în diverse familii din Berna și Frankfurt am Main, până în 1801, când devine docent la Universitatea din Jena și scrie lucrarea "Diferența între sistemele lui Fichte și Schelling". Împreună cu Schelling fondează revista "Kritische Zeitschrift der Philosophie". În 1807 publică lucrarea sa fundamentală "Fenomenologia spiritului" (Phänomenologie des Geistes]]. Între 1808 și 1816 este rectorul gimnaziului din Nürnberg și publică lucrarea "Știința logicii" (Wissenschaft de Logik, 1812-1816). În 1818, după o scurtă activitate la Universitatea din Heidelberg, ocupă catedra de filozofie la Universitatea din Berlin, care aparținuse lui Fichte, și începe, în prelegerile ținute, să propage propria sa filozofie, ce va fi succesiv publicată în "Enciclopedia științelor filozofice" (Enzyklopädie der philosophischen Wissenschaften, 1817-1830), cuprinzând filozofia dreptului, a istoriei, religiei, istoria filozofiei etc. Hegel moare la 14 noiembrie 1831 în Berlin, victimă a unei epidemii de holeră.
OPERA FILOZOFICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Filozofia lui Hegel este o filozofie a spiritului absolut și a dezvoltării sale dialectice, care constituie realitatea și evoluția sa. Această filozofie este în mod esențial determinată de noțiunea de "dialectică", care este în același timp un concept, un principiu al cunoașterii și al mișcării reale care guvernează existența lumii sau, după Hegel, istoria "Ideii", care după ce s-a exteriorizat în natură, revine la sine pentru a se realiza în formele culturale, urmând o ierarhie formală a unui conținut identic: artă, religie, filozofie. Într-un cuvânt științificarea logicei.
Dialectica[modificare | modificare sursă]
Dialectica cu cele trei momente - teză, antiteză, sinteză - nu este o metodă, ea decurge logic din dezvoltarea și evoluția realității. Dialectica este însăși natura lucrurilor, filozofia descrie realitatea și o reflectă. În domeniul spiritului, dialectica este istoria contradicțiilor gândirii, pe care ea le depășește trecând de la afirmație la negație și de aici la negarea/completarea negației. Această concepție asupra contradicției presupune că, între elementele opuse, există totdeauna o relație: ceea ce exclude trebuie să includă contrariul care îi este opus. Totul se dezvoltă prin unitatea contrariilor, și această mișcare reprezintă existența în totalitate.
Fenomenologia spiritului[modificare | modificare sursă]
După Hegel, fenomenologia este "știința experienței conștiinței". În acestă operă se descrie evoluția progresivă și dialectică a conștiinței, de la prima opoziție imediată între ea și obiect, la conștiința de sine, rațiune, spirit și religie, până la cunoașterea absolută în care "noțiunea corespunde obiectului și obiectul noțiunei". Fenomenologia începe deci prin descrierea conștiinței în general, opusă unui obiect. Un moment al dialecticei conștiinței poate fi adevărat în el însuși, sau fals pentru cel care unifică toate momentele într-o singură totalitate. Astfel spus, orice act de conștiință începe prin eroare, dar accede la adevăr în totalitatea istoriei sale. Scopul fenomenologiei este deci descrierea esenței integrale a omului/theului în totalitate, cu posibilitățile lui cognitive și afective.
Fenomenologia este divizată în trei părți: studiul conștiinței în general, conștiința de sine și rațiunea.
Conștiința în general[modificare | modificare sursă]
Aceasta este conștiința lumii exterioare, în măsura în care omul este opus lumii. Există trei nivele de conștiință:
- Sensibilitatea sau certitudinea imediată a unui obiect exterior.
- Percepția sau confirmarea sensibilității.
- Înțelegerea sau sesizarea esențialului din obiecte.
Conștiința de sine[modificare | modificare sursă]
Omul ia cunoștință de el însuși prin opoziție față de lumea exterioară, conștiința de sine este intuiția "eului" ca persoană.
Rațiunea[modificare | modificare sursă]
Rațiunea este conștiința revenită la ea însăși din lumea transcendentală, în măsura în care devine interesată la observația naturii. Ea este expresia științei moderne, dorința de a descrie fenomenele și de a le descoperii legile.
Filozofia istoriei[modificare | modificare sursă]
După Hegel, rațiunea guvernează lumea și se realizează în istorie. Această raționalitate integrală a istoriei implică afirmarea că dezvoltarea se realizează în forma cea mai completă morala și libertatea. Obiectivul istoriei nu îl constituie indivizii în existența lor singulară, ci totalitatea poporului și spiritul său (Volksgeist). Evoluția dialectică a spiritului universal parvine în final la ideea de Stat, în care se găsesc reunite moravurile, arta și dreptul. Obiectivul istoriei este deci Statul și libertatea pe care el o realizează.
INTERPRETĂRILE ȘI INFLUENȚELE FILOZOFIEI LUI HEGEL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
După moartea lui Hegel, discipolii lui s-au divizat în două tabere. Hegelianii de "dreapta" erau grupați în corpul universitar din Berlin și reprezentau conservatismul politic al epocii de restaurație după căderea lui Napoleon. "Stânga", cunoscută și ca "Tinerii Hegeliani", interpretau filozofia lui Hegel în sens revoluționar, preconizând ateismul în religie și democrația liberală în politică. Dintre aceștia sunt de menționat Bruno Bauer, Ludwig Feuerbach, Max Stirner și - mai ales - Karl Marx. La Marx, idealismul este transformat în materialism iar de la legile dialectice ale evoluției istorice se ajunge la ideologia luptei de clasă, la sfârșitul căreia nu mai regăsim spiritul întors la sine însuși, ci o societate comunistă lipsită de clase, presupusă liberă.
OPERE PRINCIPALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Phänomenologie des Geistes ("Fenomenologia spiritului", 1807)
- Wissenschaft der Logik ("Știința logicei", 1812/1816)
- Enzyklopädie de philosiphischen Wissenschaften ("Enciclopedia științelor filozofice", 1817-1830
- Grundlinien der Philosophie des Rechts ("Bazele filozofiei dreptului", 1819)
- Vorlesungen über die Ästhetik ("Prelegeri despre estetică", 1817-1829)
- Vorlesungen über die Philosophie der Geschichte ("Prelegeri de filozofie a istoriei", 1822-1831)
- (Prelegeri de filozofie a religiei)
- (Note despre Platon)
- Prelegeri de istorie a filozofiei, 1-2, Ed, Academiei, 1963
Margarina a devenit o parte importanta din dieta noastra, depasind in popularitate chiar si untul. Si la televizor, dar si in celelalte mijloace din mass-media, se observa o campanie publicitara sustinuta de consum de margarina. Dar cat de sanatoasa este margarina? Oamenii nu-si dau seama ca procesul de fabricatie al margarinei este, desigur, foarte similar cu modul in care este produs materialul plastic.
Multi consumatori aleg margarina, deoarece eticheta spune ca ea ar contine omega-3, nerealizand faptul ca acidul gras este inferior in comparatie cu omega-3 din uleiul de peste, scrie almeea.ro. Cat despre procesul de fabricatie a margarine,
metoda de baza de a face margarina astazi consta din emulsionarea unui amestec de uleiuri si grasimi vegetale, care pot fi modificate folosind fractionarea, interesterificarea si / sau hidrogenarea grasimilor vegetale; apoi amestecul este solidificat. Uleiurile sunt hidrogenate prin trecerea hidrogenului prin ulei in prezenta unui catalizator de nichel. Adaugarea de hidrogen in amestec creste efectiv punctul de topire al uleiului si astfel el este intarit. Margarina realizata in acest fel va contine grasimi hidrogenate. Daca unele dintre legaturile chimice nu sunt hidrogenate in timpul procesului, ele vor fi prezente in margarina finala in molecule de grasimi, care vor constitui un factor de risc pentru boli cardiovasculare. De asemenea, unele margarine sunt realizate si cu lapte degresat si emulgatori, cum ar fi lecitina din soia, la care sunt adaugati si o multime de conservanti.
Emulgatori si conservanti: Numerosi aditivi sunt adaugati la margarina tartinabila.
Hexan si alti solventi: utilizati in procesul de extractie, aceste substante chimice industriale pot avea efecte toxice.
Steroli: adesea adaugati la margarina, pentru a reduce nivelul de colesterol, acesti compusi estrogeni pot cauza probleme endocrine.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu