15 NOIEMBRIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI, INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET, POEZIE, TEATRU/FILM, GÂNDURI PESTE TIMP, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
RELIGIE ORTODOXĂ
+) Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt;
Sf Mc și Mărturisitori Gurie, Samona si Aviv, diaconul;
Începutul Postului Nașterii Domnului
+) Sfantul Cuvios Paisie de la Neamt
Viața Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț
Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei.
În luna noiembrie, ziua a cincisprezecea, se face pomenirea Sfântului Cuvios Paisie de la Neamț.
Cuviosul și de Dumnezeu purtătorul Părintele nostru Paisie de la Neamț s-a născut în orașul Poltava din Ucraina în anul 1722, la 21 decembrie, într-o binecuvântată familie preoțească, fiind al unsprezecelea copil din cei doisprezece frați. Tatăl său se numea Ioan și era protoiereu al Poltavei, iar mama sa se chema Irina. Din botez s-a numit Petru.
Tatăl său murind de tânăr, în anul 1735 copilul a fost dat de mama sa să învețe carte la Academia teologică din Kiev, întemeiată de mitropolitul moldovean Petru Movilă. După patru ani, părăsind școala, intră în viața monahală la Mănăstirea Medvedeski, având vârsta de 19 ani. Aici este făcut rasofor, primind numele de Platon. După puțină ședere în Mănăstirea Pecerska, vine în Moldova, în anul 1745, și se stabilește la schitul Trăisteni - Râmnicu Sărat și apoi la Mănăstirea Dălhăuți.
În vara anului 1746 se duce la Muntele Athos, unde se nevoiește ca sihastru patru ani de zile. În anul 1750 este tuns, aici, în monahism de Cuviosul Vasile de la Poiana Mărului, duhovnicul său, primind numele de Paisie. Apoi, este hirotonit ieromonah și întemeiază o obște monahală în Schitul Sfântul Prooroc Ilie, unde se nevoiește până în vara anului 1763, adunând în jurul său 64 de călugări români, ucraineni și ruși.
Din motive binecuvântate, în vara aceluiași an, se reîntoarce în Moldova împreună cu toți ucenicii săi și se stabilește la Mănăstirea Dragomirna, unde se nevoiește doisprezece ani, până în 1775. Aici, Cuviosul Paisie formează o obște mare de 350 de călugări și traduce, împreună cu ucenicii săi români, care erau buni cunoscători ai limbii eline vechi, o parte din scrierile filocalice ale Sfinților Părinți, devenind, astfel, ctitorul Filocaliei în limbile română și slavonă. Filocalia de la Dragomirna din 1769 este prima colecție majoră de traduceri românești filocalice (626 pagini), adunate de monahul Rafail.
În anul 1775, Moldova de Nord căzând sub ocupație austriacă, Cuviosul Paisie a fost nevoit să se stabilească la Mănăstirea Secu, în data de 14 octombrie, împreună cu 200 de monahi, lăsând la Dragomirna o obște de 150 de monahi. Aici se nevoiește patru ani, continuând aceeași rânduială de viață duhovnicească atonită, ca și la Dragomirna.
Cu binecuvântarea mitropolitului Moldovei Gavriil Calimachi și la îndemnul domnitorului Alexandru Moruzi, Cuviosul Paisie s-a mutat la Mănăstirea Neamț, cu o mare parte din obștea de la Secu, în ziua de 14 august 1779, unificând astfel cele două mănăstiri sub povățuirea unui singur stareț.
Timp de cincisprezece ani, cât a fost stareț al celor două mănăstiri unificate, Neamț - Secu, Cuviosul Paisie păstrează cu sfințenie același regulament de viață monahală din Sfântul Munte Athos, atât în ceea ce privește rânduiala sfintelor slujbe, cât și nevoința monahilor la chilie. La biserică erau datori să ia parte toți părinții și frații, afară de cei bolnavi sau cei trimiși la ascultări. Marele stareț venea cel dintâi la sfintele slujbe și neîncetat se ruga cu rugăciunea inimii, vărsând în taină multe lacrimi. În obștea Cuviosului Paisie de la Neamț se aflau mai mulți călugări, sporiți duhovnicește, care aveau darul lacrimilor și al neîncetatei rugăciuni, căutând să-i urmeze întru toate părintelui lor sufletesc.
Spovedania fraților obștii se făcea în fiecare seară, iar pentru cei mai sporiți, o dată la trei zile. Pentru aceasta, Cuviosul Paisie a rânduit 24 de duhovnici, care spovedeau și îndrumau duhovnicește întreaga obște, iar marele stareț supraveghea bunul mers al celor două mănăstiri, atât în cele duhovnicești, cât și în ascultările de obște, primind la chilia sa pe cei care veneau pentru sfat și binecuvântare. Cei neascultători primeau canon și mustrare părintească.
O atenție deosebită a acordat Cuviosul Paisie de la Neamț traducerii din limba greacă a scrierilor patristice filocalice, continuând, astfel, șirul traducerilor de la Dragomirna și Secu. Unii călugări moldoveni, munteni și ardeleni, fiind buni eleniști, traduceau scrierile Sfinților Părinți din limba greacă veche în limba română, iar călugării slavi traduceau în limba slavonă, făcând din Mănăstirea Neamț o adevărată academie patristică și duhovnicească, nemaiîntâlnită în alte țări ortodoxe din acea vreme.
Cuviosul Paisie era și un bun organizator și înnoitor al vieții monahale, întemeind în jurul Muntelui Ceahlău câteva sihăstrii de călugărițe, pe care le îndruma duhovnicește, rânduindu-le duhovnic pe Cuviosul Iosif Pustnicul (Š1828), unul dintre ucenicii săi de la Neamț. Alt ucenic al său cu viață sfântă era Cuviosul Irinarh Rosetti (Š1859), mare lucrător al rugăciunii inimii, fondatorul Mănăstirii Horaița și al altor așezăminte monahale din Moldova, din Athos, precum și al bisericii de pe Muntele Tabor, din țara Sfântă.
Pentru sfințenia vieții sale, numele Cuviosului Paisie de la Neamț era cunoscut în toate țările ortodoxe, începând din Muntele Athos până în Lavra Peșterilor din Kiev și de la Mănăstirea Optina până în sihăstriile din nordul Rusiei. De aceea, în 1790, mitropolitul Ambrozie, trecând prin Moldova, l-a făcut arhimandrit. În vremea aceea, mulți dregători, boieri și chiar ierarhi sau domnitori poposeau la Mănăstirea Neamț, dorind să vadă pe acest mare stareț cu viață sfântă. Influența lui a fost mare asupra multor mănăstiri și schituri din Moldova: Dragomirna, Secu, Neamț, Agapia, Văratec, Bisericani, Râșca, Vovidenia, Pocrov, Tarcău, precum și Cernica, Robaia, Căldărușani etc., din țara Românească.
În toamna anului 1794, îmbolnăvindu-se, și-a dat sufletul său curat în mâinile Domnului nostru Iisus Hristos în seara zilei de joi, 15 noiembrie, la vârsta de 72 de ani. A fost plâns de toată obștea celor două mănăstiri, cu schiturile lor, care numărau peste 1000 de călugări români, ruși, ucraineni, greci, bulgari. Sâmbătă, 17 noiembrie, a fost înmormântat în gropnița bisericii mari, zidită de Binecredinciosul Voievod ștefan cel Mare și Sfânt. Fiind cinstit ca sfânt, încă din viață, ucenicii săi i-au săvârșit slujba de pomenire, rânduindu-i ca zi anuală de prăznuire 15 noiembrie. În ultimele decenii ale secolului al XVIII-lea, precum și în secolul al XIX-lea, ucenicii lui români au răspândit isihasmul în țările Române, iar cei slavi în peste 100 de mănăstiri din Rusia și Ucraina.
În 1988, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse l-a canonizat pe Cuviosul Paisie de la Neamț. În 1992, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a rânduit pomenirea ca sfânt a Cuviosului Paisie de la Neamț, fiind trecut în calendar la data de 15 noiembrie. La mormântul lui de la Mănăstirea Neamț vin să se închine și să-i ceară ajutor nu numai credincioși din România, ci și din alte țări.
Cu ale lui rugăciuni, Doamne Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi. Amin.
Sf Mc și Mărturisitori Gurie, Samona si Aviv, diaconul
Viața Sfântului Mucenic Mărturisitor Gurie
Când Biserica lui Dumnezeu era prea mult prigonită de slugile diavolului Dioclețian și Maximian și era înconjurată de multe primejdii, ca o corabie pe marea lumii, în acea vreme se aflau aproape de cetatea Edesei doi bărbați dreptcredincioși și cu fapte bune, anume Gurie și Samona. Ei viețuiau în locuri deosebite, ca într-un liman neînviforat; dar, fiind crescuți în Edesa, n-au voit a rămâne într-însa, pentru gâlcevile și fărădelegile ce se făceau în cetate, precum zice David: Văzut-am fărădelege și pricire în cetate. Ci, fugind de lume și de răutățile ei, au ieșit afară din cetate și, depărtându-se de oamenii cei necredincioși, se apropiau de Unul Dumnezeu, crezând în El și slujindu-I cu osârdie ziua și noaptea, în post, în rugăciune și în păzirea sfintelor Lui porunci. Dar nu numai ei singuri slujeau Domnului cu credință, ci și pe alții îi povățuiau; apoi pe mulți necredincioși, întorcându-i de la închinarea de idoli, îi aduceau către adevăratul Dumnezeu.
Deci, înștiințându-se despre dânșii Antonin, care era pus atunci de împărații romanilor ca stăpânitor în cetatea Edesei, a poruncit îndată să-i prindă pe ei și pe toți cei care urmau învățăturii lor. Fiind prinși de pagini, mărturisitorii lui Hristos, Gurie și Samona, și împreună cu dânșii mulțime de credincioși, au fost ținuți sub strajă până la o vreme. Iar după câtăva vreme, chemând Antonin pe urmașii lui Hristos, a poruncit tuturor să se plece poruncii împăratului și să aducă jertfă idolilor; dar nici unul n-a voit să se lepede de Domnul lor. Atunci a poruncit să pună asupra lor răni multe, gândind că de va îndupleca spre închinarea de idoli pe învățătorii creștinilor, apoi și ceilalți se vor pleca cu lesnire. Pentru aceea numai pe Gurie și pe Samona i-a oprit la întrebare, iar pe ceilalți, certându-i cu bătăi, i-a eliberat la casele lor ca și cum și-ar fi făcut milă cu dânșii.
Deci, pe cei doi sfinți mărturisitori punându-i înaintea judecății, a zis către dânșii: „Marii noștri împărați vă poruncesc ca, depărtându-vă de credința creștinească, să vă închinați marelui zeu Die (Joie) și să-i aduceți tămâie în capiștea lui”. La aceasta Sfântul Samona a răspuns: „Nu ne vom depărta de credința cea dreaptă, prin care așteptăm să dobândim viață fără de moarte și nu ne vom închina lucrurilor făcute de mâini omenești”. Iar Antonin a zis: „Sunteți datori a împlini desăvârșit porunca împărătească”.
Gurie a răspuns: „De sfânta noastră credință cea fără prihană nu ne vom lepăda niciodată, nici nu ne vom învoi cu dorința omenească cea rea și pierzătoare, ci vom face voia Domnului nostru, Care a zis: Tot cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor și Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Părintelui Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de dânsul înaintea Părintelui Meu, Care este în ceruri”. Atunci a început judecătorul a-i îngrozi cu moarte, dacă nu se vor supune voii împărătești. Dar Sfântul Samona i-a răspuns cu îndrăzneală, zicând: „Noi nu vom muri, o, muncitorule, făcând voia Ziditorului nostru, ci mai vârtos vii vom fi în veci. Iar de vom urma poruncii împărătești, deși nu vom fi uciși de tine, vom pieri singuri”. Acestea auzindu-le judecătorul Antonin, a poruncit să arunce pe sfinți într-o temniță întunecoasă.
În acea vreme a venit în Edesa ighemonul Muzonie, fiind trimis de păgânii împărați pentru uciderea creștinilor. Acela, scoțând din temniță pe Sfinții Mucenici Gurie și Samona, i-a pus înaintea sa și a zis către dânșii: „Aceasta este porunca împăraților noștri, ca să aduceți vin și tămâie la altarul lui Die. Iar de nu, apoi eu vă voi pierde cu multe munci. Căci trupul vostru îl voi zdrobi cu bătăi; apoi, spânzurându-vă de mâini și de picioare, voi rupe toate încheieturile trupurilor voastre și voi pune asupra voastră munci noi, nemaiauzite, pe care nu le veți putea răbda”.
Sfântul Samona la acestea a răspuns: „Ne temem mai tare de viermii cei neadormiți și de focul cel nestins, care este gătit tuturor celor ce s-au lepădat de Domnul, decât de muncile pe care le-ai pomenit tu; pentru că Acela, Căruia îi aducem jertfă înțelegătoare, ne va întări pe noi în munci și nebiruiți ne va arăta; după aceea răpindu-ne din mâinile tale, ne va sălășlui unde este petrecerea tuturor celor ce se veselesc. Deci, nu ne temem de îngrozirea ta, pentru că tu te într-armezi numai împotriva trupului, iar sufletul nu-l poți vătăma. Căci până când sufletul viețuiește în trup, până atunci mai mult se curățește și se luminează prin muncile care se aduc trupului; și cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât se înnoiește cel dinăuntru. De aceea prin răbdare alergăm spre nevoința care ne stă înainte”.
Iar ighemonul iarăși a zis: „Lăsați nebunia voastră și ascultați sfatul meu; depărtați-vă de rătăcirea voastră și faceți porunca împăratului, că nu veți putea răbda muncile pe care vi le-am gătit vouă”. Sfântul Gurie a răspuns: „Nici n-am rătăcit, precum ți se pare, nici nu vom asculta sfatul nebuniei tale, nici voii împărătești nu ne vom supune. Căci nu vom fi atât de mici la suflet și nebuni ca, temându-ne de muncile tale, să mâniem pe Domnul nostru. Deci nu ne vom teme, căci suntem robii Aceluia, Care, arătându-ne bogăția bunătății Sale, și-a pus sufletul pentru noi. Apoi, oare să nu stăm și noi pentru Dânsul, împotriva păcatului până la sânge? Vom sta tare, pentru Iisus, Cel ce ne întărește pe noi. Vom sta neclintiți de meșteșugirile vrăjmașului; vom sta până când vom surpa pe vrăjmașul cel ce s-a sculat asupra noastră”.
Deci, văzându-i muncitorul neclintiți în credința lor, s-a întors spre a-i munci și a poruncit să lege pe unul de o mână și pe altul de altă mână și așa să-i spânzure; iar de picioarele lor să lege câte o piatră grea. Așa au răbdat spânzurați de la ceasul al treilea până la ceasul al optulea; iar ighemonul în acea vreme zăbovea, judecind pe alții. După aceasta i-a întrebat de voiesc să se plece poruncii împărătești ca să scape de munci. Iar ei au rămas neschimbați în mărturisirea lor cea bună. Atunci a poruncit muncitorul să-i dezlege și să-i arunce într-o temniță foarte întunecoasă, în care nu strălucea niciodată lumina soarelui, nici vântul nu o răcorea. Și au petrecut în acea temniță din ziua cea dintâi a lui august până la zece noiembrie, având picioarele legate în obezi. Iar ei, răbdând închisoare, foame și sete, mulțumeau lui Dumnezeu.
După o închisoare atât de grea și îndelungată, au fost scoși la judecată înaintea ighemonului. Sfântul Gurie era abia viu, fiind slăbit de nevoia cea mare a temniței, de multă foame și sete; iar Sfântul Samona era sănătos. Și i-a întrebat ighemonul, zicând: „Oare nu v-ați socotit atâta vreme în temniță și nu v-ați schimbat inima voastră cea împietrită, ca să ascultați sfatul meu cel bun, ca, cinstind pe zeii noștri, să scăpați de niște asemenea nevoi?”.
Sfinții au răspuns: „Cele ce am grăit ție mai înainte, acelea grăim și acum: Nu ne vom depărta de Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu muncește-ne pe noi cum voiești!”. Deci, a poruncit muncitorul să ducă în temniță pe Sfântul Gurie, care era bolnav, că nu voia să-l muncească atunci ca să nu moară degrabă; pentru că încă nădăjduia că îl va îndupleca spre a sa păgânătate. Iar pe Sfântul Samona a poruncit să-l spânzure de un picior cu capul în jos, iar de celălalt picior să-i lege o greutate de fier.
Și a fost spânzurat astfel, de la ceasul al doilea din zi până la ceasul al nouălea. Atunci li s-a făcut milă de dânsul ostașilor care stăteau împrejur, și-l sfătuiau rugându-l să se plece poruncii împărătești și să scape de acele munci grele. Iar el nu le răspundea nimic, ci, uitându-se la cer, se ruga lui Dumnezeu din adâncul inimii și pomenea minunile Lui cele din veac, zicând:
„Doamne, Dumnezeul meu, fără de a Cărui voie nici o pasăre nu cade în laț! Tu, Care ai desfătat inima lui David în nevoi, Care pe proorocul Daniil l-ai arătat mai tare decât leii și pe cei trei tineri din Babilon i-ai făcut biruitori; Tu, Doamne, Cela ce știi neputința firii noastre, vezi războiul care s-a sculat asupra noastră, căci se sârguiește vrăjmașul să zădărnicească lucrul mâinilor Tale și să ne lipsească pe noi de slava care este la Tine. Ci Tu, cu ochiul bunei Tale îndurări, caută spre noi și păzește în noi nestinsă făclia poruncilor Tale și cu lumina Ta îndreptează pașii noștri și ne învrednicește a ne îndulci de fericirea Ta; că bine ești cuvântat în vecii vecilor”.
Astfel rugându-se pătimitorul, un om scria repede cele grăite de dânsul. Apoi a poruncit ighemonul să dezlege pe Samona, dar fiind dezlegat nu putea să stea pe picioarele sale, pentru că încheieturile genunchilor și ale coapselor se rupseseră din locurile lor. Deci, luându-l slujitorii, după porunca muncitorului, l-au dus în temniță și l-au pus lângă Sfântul Gurie.
Iar în luna noiembrie în 15 zile, Mozonie ighemonul, sculându-se la cântarea cocoșilor, a mers în divan unde se făceau judecățile și mergeau înaintea lui purtătorii de arme; apoi a șezut la judecată cu mare mândrie și a poruncit să aducă înaintea sa pe Gurie și Samona. Sfântul Samona mergea între doi ostași, ținându-se de dânșii cu amândouă mâinile și șchiopătând cu picioarele, pentru că erau rupte din încheieturi de când fusese spânzurat. Iar pe Gurie l-au dus slujitorii, fiindcă nu mai putea să pășească câtuși de puțin, căci picioarele lui, care fuseseră strânse în obezi, erau rănite cumplit.
Căutând asupra lor, ighemonul a început a grăi: „Ați avut vreme destulă să vă luați seama și să alegeți ce este mai bine, viața sau moartea. Spuneți-mi dar acum, ce v-ați gândit? Oare v-ați săturat cu muncile ce au trecut și acum v-ați hotărât să împliniți porunca împărătească, pentru ca să vă îndulciți cu cei vii de lumina cea dulce?”. Sfinții au răspuns la acestea: „Socotitu-ne-am și ne-am ales ceea ce ne va fi nouă de folos. Am ales mai bine a primi moarte pentru Hristos, decât viața pentru lumea aceasta deșartă, pentru că destul ne este nouă vremea ce a trecut, în care ne îndulceam de lumina zilei celei întunecate. Iar acum, sufletele noastre doresc a trece către lumina cea neînserată”.
Ighemonul a zis: „Mi-ați surzit urechile cu cuvintele voastre cele potrivnice. Eu pe scurt vă grăiesc și vă dau un sfat de folos: să puneți tămâie pe altarul lui Die și apoi vă veți duce pe la casele voastre cu pace. Iar de nu, îndată voi porunci ca să vă taie capetele”. Sfinții au răspuns: „Nu sunt de trebuință multe cuvinte; iată suntem înaintea ta și ceea ce voiești a face, nu întârzia, ci fă, pentru că noi nu vom înceta a spune că suntem robi ai Domnului nostru Iisus Hristos și unui Dumnezeu ne închinăm, iar de închinarea idolilor ne lepădăm”. Atunci ighemonul a dat hotărâre asupra lor, ca să fie tăiați cu sabia.
Sfinții, auzind despre tăierea cu sabia, s-au bucurat mult, fiindcă mai degrabă se vor dezlega de trup și vor merge către Domnul Cel dorit. Deci tiranul a poruncit speculatorului, ca să pună pe mucenici într-o căruță și ducându-i departe după cetate, să le tăie capetele acolo. Atunci sfinții au fost duși după cetate, pe porțile cele dinspre miazănoapte, neștiind nimeni dintre cetățeni, pentru că toți dormeau în acea vreme. Apoi i-a suit pe un munte ce se chema Vetilavicle; acolo stând ostașii, a poruncit speculatorului să taie pe sfinți. Iar sfinții coborându-se din căruțe, au cerut puțină vreme ca să se roage. Și rugându-se cu sârguință, au zis la sfârșit: „Dumnezeule, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, primește cu pace sufletele noastre”. Apoi întorcându-se Sfântul Samona către speculator, a zis: „Săvârșește porunca!”. După aceea, plecându-și sfintele lor capete sub sabie, au fost tăiați pe când se lumina de ziuă. Și astfel s-a săvârșit alergarea lor. Înștiințându-se credincioșii despre sfârșitul sfinților mucenici, au mers și au luat sfintele lor trupuri și le-au îngropat cu cinste.
Trecând câțiva ani, păgânul împărat Liciniu, care împărățea împreună cu marele Constantin, a venit în Nicomidia și, lepădându-se de Constantin, a pornit prigoană împotriva creștinilor, nepăzind așezământul pe care-l făcuse cu marele Constantin. Pentru că acesta, dând lui Liciniu pe sora sa de soție și, făcându-l părtaș al împărăției romanilor, a pus astfel de așezământ ca Liciniu să nu facă nici un rău creștinilor, deși era de credință pagina; ci pe fiecare să-l lase să viețuiască după cum va voi și orice credință va iubi, aceea să o țină.
Liciniu, neținând un așezământ ca acesta și lepădând dragostea către Constantin, făcătorul său de bine, s-a sculat asupra creștinilor în părțile Răsăritului și mulțime mare de dreptcredincioși îi pierdea cu felurite morți. Atunci în orașul mai sus numit Edesa, în care pătimiseră mai înainte Sfinții Mucenici Gurie și Samona, era un diacon numit Aviv. Acesta, umblând prin tot orașul Edesa din casă în casă, învăța pe oameni credința creștinească și-i întărea în mărturisirea lui Hristos, încât pe mulți necredincioși îi sfătuia să trăiască cu plăcere de Dumnezeu.
Înștiințându-se despre dânsul eparhul cetății, anume Lisanie, a scris către împăratul Liciniu despre Aviv, că a umplut tot orașul Edesa cu înșelăciunea creștinească. Deci, îl întreba ce poruncește pentru dânsul. Pentru aceea Lisanie a scris către împăratul ca să ia de la dânsul stăpânire spre a munci pe creștini, căci încă nu-i era încredințată puterea spre a face ceva rău creștinilor. Iar împăratul îndată a scris înapoi către dânsul, să pedepsească cu moarte pe Aviv. Deci, luând Lisanie porunca împărătească, a trimis să caute pe Sfântul Aviv spre a fi muncit.
Sfântul Aviv petrecea atunci într-o casă neștiută, împreună cu mama sa și cu rudeniile sale, având sârguința spre înmulțirea sfintei credințe, pe care, unde nu putea pe față, o propovăduia în ascuns. Ostașii, căutând pe fericitul diacon Aviv prin toată cetatea, el, în loc să se ascundă, s-a dat pe față și, ieșind din casa sa, s-a dat singur în mâinile ostașilor. Acolo, întâlnind pe cel mai mare al ostașilor, care avea numele Teoteki, a zis către dânsul: „Iată eu sunt Aviv, pe care aveți poruncă a-l căuta; deci, luați-mă și duceți-mă la cel ce v-a trimis”. Iar Teoteki, căutând către dânsul cu blândețe, a zis: „Nu te știe încă nimeni că ai venit la mine, omule; mergi dar și te ferește, ca să nu te vadă vreun ostaș și să te prindă”.
Sfântul a răspuns: „De nu mă vei lua tu, apoi mă voi duce singur și mă voi arăta eparhului și voi propovădui pe Hristosul meu înaintea împăraților și a domnilor”. Iar Teoteki, auzind acestea, l-a dus la Lisanie, care l-a întrebat pe Sfântul despre neam și despre nume. Iar Sfântul, mai întâi a spus că este creștin; apoi, spunându-și numele său, a zis că este dintr-un sat ce se numește Telseia. Lisanie îl silea să jertfească idolilor uneori cu îngroziri, alteori cu momeli, sîrguindu-se a-l întoarce de la Hristos spre slujirea idolilor. Dar el era tare în mărturisirea lui Hristos, ca un stâlp neclintit și ca un zid nebiruit.
Muncitorul, neputând cu cuvinte a-l aduce la a sa păgânătate, a început a-l sili cu munci, căci a poruncit să-l spânzure și să-i strujească trupul cu unghii de fier. După aceea iarăși îl sfătuia cu cuvinte să se închine idolilor și să aducă tămâie pe altarul jertfelor păgânești. Iar sfântul îi răspundea cu bărbăție, zicând: „Nimic nu mă va despărți de Dumnezeul meu, chiar dacă mă vei munci cu mii de munci și mai cumplite. Și l-a întrebat muncitorul: „Ce folos vă este vouă creștinilor din aceste munci pe care le răbdați pentru Dumnezeul vostru? Și ce răsplată aveți de aici că trupurile voastre se zdrobesc în bucăți și vă alegeți de bunăvoie moarte amară?”.
Sfântul a răspuns: „De ai fi vrut, o, muncitorule, să cauți cu adevărat spre nădejdea răsplătirii, care este făgăduită nouă de la Dumnezeul nostru, ai fi zis cu adevărat ceea ce a zis odinioară Apostolul Domnului: „Că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum față cu slava care o să se arate”. Iar muncitorul a râs de cuvintele mucenicului, socotindu-le neînțelepte, însuși fiind neînțelept, ticălosul. Apoi văzând că nu poate despărți pe bunul pătimitor de unul adevăratul Dumnezeu, l-a osândit să fie ars cu foc. Deci, făcând un foc mare afară din cetate unde era să fie pus mucenicul, mergea bucurându-se; pentru că voia să se aducă lui Dumnezeu jertfă și ardere de tot. Apoi îl urma mama sa și rudeniile sale, iar ei îl mângâiau și-l sfătuiau să nu se mâhnească pentru dânsul, ci mai vârtos să se bucure că merge să stea înaintea lui Hristos, pe Care-L va ruga pentru dânșii.
Venind la foc s-a rugat mult și, dând sărutarea cea mai de pe urmă maicii sale și tuturor cunoscuților săi, a intrat în văpaie. Și îndată și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar după ce s-a stins focul, a aflat mama sa dimpreună cu alții, trupul fiului său nevătămat de foc și, luându-l, l-au uns cu mir și l-au îngropat lângă mormântul Sfinților Mucenici Gurie și Samona, care pătimiseră mai înainte; pentru că, după câțiva ani, în aceeași zi a pătimit și Sfântul Aviv, în care au pătimit și ceilalți sfinți. Apoi, încetând prigoana, credincioșii au zidit o biserică în numele acestor trei sfinți mucenici și au pus într-însa sfintele lor moaște într-o raclă ce izvora celor bolnavi tămăduiri și multe minuni făcea acolo. Din aceste minuni, vom pomeni aici una preamărită ce s-a făcut acolo.
Odată s-a ridicat asupra împărăției grecești un neam păgân barbar de la Răsărit, care locuia aproape de perși, ce se chema Etalite, și multe cetăți pustiind și robind, a ajuns până la Edesa, vrând ca s-o ia și pe dânsa și s-o nimicească, precum nimicise și multe altele. Deci împărații greci vrând să apere cetatea de vrăjmași și să o scape de înconjurare, au adunat mulțimea oștilor lor și le-au trimis spre ajutor la cetatea Edesa.
Intrând oștile grecești în Edesa, au rămas într-însa multă vreme apărând cetatea de barbari. Și era în oastea grecilor un ostaș de neam got. Acest ostaș s-a întâmplat în Edesa că a fost în gazdă în casa unei văduve înțelepte, cu numele Sofia, care avea o singură fiică, cu numele Eufimia, pe care o păzea în feciorie ca pe lumina ochilor, învățând-o obiceiurile cele bune și frica de Dumnezeu. Apoi se sârguia s-o ascundă de vederea oamenilor, căci era foarte frumoasă la față. De aceea o păzea maică saîntr-o cameră deosebită că să n-o vadă ochii bărbătești. Dar petrecând gotul acela multă vreme în casa văduvei, s-a întâmplat de a văzut odată copilă și minunându-se de frumusețea ei, s-a rănit foarte cu inima și se gândea neîncetat în ce chip ar putea s-o înșele.
Deci apropiindu-se de maică să, a început să o roage ca să-i dea de soție pe fiica ei cu toate că ticălosul acesta de got avea în țara sa femeie și copil. Însă tăinuia aceasta și se făcea ca și cum ar fi neînsurat, spre a dobândi ceea ce poftea. Dar mama copilei se lepăda de dânsul, zicând: „Nu voi da în pământ străin pe fiica mea cea unică pentru că tu ești om străin și vrei s-o duci pe fiica mea în pământul tău; iar eu aș fi foarte mâhnita fără dânsa, căci n-am alt fiu sau fiică, cu care aș putea să mă mângâi în văduvia mea, decât numai pe aceasta singură. Deci nu ți-o voi da pentru că nu pot trăi dacă nu voi vedea fața ei”.
Atunci el, umplându-se de mânie, a început a o îngrozi foarte, zicând: „De nu-mi vei da pe fiica ta, nu voi ieși de aici până când nu voi aduce multe rele asupra ta și te voi arunca în cea mai mare nevoie; căci sunt ostaș și orice fel de ispită voi vrea, pot să ți-o fac lesne”. Iar ea, deși era singură și nu avea cine să-i ajute, cu îndrăzneală i se împotrivea. Atunci ostașul o rugă cu momeli; apoi cu îngroziri o sfătuia ca să-i dea pe fiica ei spre însoțire. Astfel a supărat-o toată vremea cât a petrecut acolo, dându-i daruri - căci nu era dintre cei săraci -, și a cumpărat atât văduvei cât și fiicei sale, podoabe de aur și haine scumpe, ca să poată dobândi ceea ce dorea.
Însă văduva nici darurile nu le primea, ci se lepăda de dânsul, ascunzând copila cu mai mare pază, ca să n-o mai vadă acel ostaș fărădelege. Iar odată văduva a zis către dânsul: „Eu am auzit că tu ai în țara ta femeie și copil”. Iar el, fiind biruit de dorul copilei și neavând frică de Dumnezeu, a început a se jura și a se blestema zicând că niciodată n-a avut femeie, ci voiește a avea de soție pe fiica ei și a o face doamnă peste toată averea ce o are în patria lui. Iar văduva Sofia a crezut pe acest ostaș viclean pentru că se jura cu mii de jurăminte și chemă pe Dumnezeu ca martor că nu are femeie.
Atunci s-a plecat văduva spre rugămintea lui și a voit să-i dea pe fiica sa Eufimia. Deci, ridicându-și mâinile către Dumnezeu a zis: „Tu, Stăpâne, ești Părintele orfanilor și judecătorul văduvelor, caută cu milostivire spre zidirea Ta și nu lăsa pe copila aceasta care se însoțește cu acest bărbat necunoscut. Nu trece cu vederea sărăcia mea și nu mă lăsa pe mine fără de ajutor, pentru că nădăjduind spre purtarea Ta de grijă, dau pe sărmana mea fiică acestui om străin și pe Tine Te iau martor jurămintelor și făgăduințelor lui”.
Apoi copila a fost dată acelui got și, săvârșându-se nunta, trăiau în pace. Iar fiică a zămislit un fiu; dar mai înainte de a naște s-au dus potrivnicii de la cetate, căci n-au putut s-o robească pentru că oastea grecească ce era înăuntru apăra bine zidurile ei, făcând mult război împotriva vrăjmașilor. Iar mai vârtos se apăra cetatea cu rugăciunile Sfinților Mucenici Gurie, Samona și Aviv.
Deci, ducându-se vrăjmașii înapoi și oastea grecească trebuia să se întoarcă într-ale sale. Atunci și gotul se sârguia să se întoarcă în țara sa, iar maică, tânguindu-se nemângâiata de despărțirea fiicei sale, voia să n-o dea gotului s-o ducă în pământ străin. Însă nu putea rupe legătura însoțirii ce era legată prin legea firii. Deci, voind vicleanul ginere să plece cu soția, Sofia l-a luat pe el și pe fiica ei și i-a dus în biserica Sfinților răbdători de chinuri, Gurie, Samona și Aviv și, așezându-i înaintea sicriului lor, a zis către ginerele său: „Eu nu-ți încredințez pe fiica mea, dacă nu-mi vei da garanți pe acești sfinți care au pătimit pentru Hristos. Atinge-te dar de sfânta lor raclă și jură că nu vei face nici un rău fiicei mele, ci o vei avea în dragostea ce i se cuvine și în cinste”.
Gotul, crezând că acest lucru este ușor, îndată, fără sfială s-a atins de cinstitul sicriu al sfinților mucenici, zicând: „Din mâinile voastre, o, sfinților, primesc pe copila aceasta și pe voi vă fac martori maicii sale, că nici un rău nu voi face soției mele, nici n-o voi mâhni niciodată, ci o voi păzi pe dânsa până la moartea mea”. Așa vorbea gotul, ba încă se jura pe Dumnezeu, netemându-se că Domnul Dumnezeul izbândirilor va răsplăti lui după faptele sale și după vicleșugul lui îl va pierde.
Iar maică, auzind jurământul ginerelui său, a strigat către sfinții mucenici, zicând: „Vouă, după Dumnezeu, o, Sfinților Mucenici, vă încredințez pe fiica mea și prin voi o dau acestui străin”. Astfel rugându-se, s-au sărutat una pe alta cu dragoste și s-au despărțit. Văduva Sofia s-a întors acasă, iar gotul și Eufimia au plecat în calea lor. Apoi pe sluga pe care o aveau atunci pe lângă dânșii, a eliberat-o, ca să nu se descopere taina din casa ei.
După o cale atât de lungă, ajungând la patria gotului și fiind aproape de casa lui, s-a repezit gotul asupra copilei ca un vrăjmaș cu mare răutate, uitând de dragostea cea față de dânsa și de jurământul ce-l dăduse. A dezbrăcat de pe dânsa hainele cele scumpe și podoabele cele de aur și a îmbrăcat-o în haine proaste, ca pe o roabă și, scoțând sabia, a îngrozit-o pe dânsa, zicând: „De vrei să fii vie, atunci când vei intra în casa mea, să nu spui nimănui nimic din cele ce s-au petrecut între noi, ci să zici că-mi ești roabă; fiindcă eu am în casa mea femeie și copil, iar tu să fii roaba femeii mele și să te supui ei în toate. Iar de vei spune ei sau altcuiva din rudeniile mele că te-am luat pe tine de soție, atunci sabia aceasta îndată o vei vedea pe grumazul tău și vei muri cu amar”.
Astfel văzându-se copila înșelată și batjocorită de acel barbar, auzind îngrozirea lui, s-a înspăimântat și, fiindu-i frică, a zis către dânsul: „Oare aceasta este dragostea ta? Aceasta este împlinirea făgăduielilor tale? Acestea sunt jurămintele tale? Oare astfel ți-a fost gândul, ca pe mine soția ta, să mă faci roabă, eu care eram slobodă? Eu pentru tine am lăsat pe maica mea, rudenii și patrie și m-am lipit de tine cu dragoste nefățarnică, crezând cuvintelor tale pe care le-ai întărit cu jurământ. Iar tu acum îmi răsplătești cu amar în locul dragostei mele și în loc de bărbat și soț te-ai făcut vrăjmaș și muncitor aducându-mă în pământ străin, ca să mă pierzi pe mine aici”.
Acestea zicând, și-a ridicat mâinile și ochii către cer, oftând din adâncul inimii și tânguindu-se amar și plângând, a strigat către Dumnezeu, zicând: „Dumnezeul părinților mei, vezi nevoia mea, auzi suspinul meu și ia aminte la glasul rugăciunii mele. Vezi ce-mi face mie călcătorul de jurământ și mă izbăvește din toate răutățile acestea cu rugăciunile sfinților tăi plăcuți, care pentru Tine au pătimit. O, Sfinților Mucenici Gurie, Samona și Aviv, pe voi vă chem acum, ajutați-mi mie celeia ce am căzut în neașteptată nevoie; pentru că eu, nădăjduind spre voi, am mers după gotul acesta. Deci fiți răzbunători asupra lui, iar pe mine izbăviți-mă dintr-o nevoie ca aceasta”.
Astfel tânguindu-se ea cu amar și rugându-se către Dumnezeu în taina inimii sale, a intrat în casa gotului. Iar femeia văzând pe copilă și luând aminte la frumusețea ei, s-a tulburat de zavistie căci zicea că bărbatul ei a luat pe tânăra aceasta cu gând rău. Deci a întrebat pe bărbatul său, zicând: „Cine este fecioară aceasta și de unde ai adus-o?”.
Iar el a zis: „Am adus-o din Edesa, ca să-ți fie ție roabă”. Iar femeia a zis: „Frumusețea feței o arată a fi liberă, nu roabă”. Iar bărbatul a zis: „Deși a fost liberă în pământul ei, precum fața o arată, însă acum este roaba ta”. Iar Eufimia, de frică, neîndrăznind a zice ceva, tăcea și se supunea femeii gotului, slujind ca o roabă doamnei sale, pentru că nu știa ce să facă pentru a se izbăvi de primejdia ce o cuprinsese.
Acolo făcea slujbă ca o roabă și, având pe sfinții mucenici totdeauna în mintea sa, grăia către dânșii cu lacrimi: „Sârguiți de ajutați-mi mie, roabei voastre, o, sfinților, sârguiți-vă de mă miluiți și nu treceți cu vederea batjocură și înșelăciunea ce mi s-a făcut”. Iar stăpâna ei, având pizmă în inima sa, s-a făcut aspră și cumplită spre copilă și-i poruncea să facă lucrurile cele mai grele și în multe feluri o muncea. Apoi mai cumplit decât toate era, că nu voia să vorbească cu dânsa niciodată și nici tânără nu știa limba aceea, neputând să spună stăpânei sale nimic. Căci se temea de got ca să nu o omoare, dacă ar spune stăpânei sale ceva din cele privitoare la sine. Iar după puțină vreme femeia gotului a cunoscut că Eufimia este îngreuiată și s-a aprins asupra ei cu mai multă pizmă și mai cumplită mânie, poruncindu-i a face lucrurile cele mai aspre și mai grele, vrând cu acest chip s-o omoare.
Împlinindu-se zilele, a născut un băiat care avea asemănarea gotului, tatăl adevărat al acelui prunc. Iar femeia gotului văzând copilul că după chip este asemenea bărbatului său, s-a umplut de nespusă mânie și cugetă în ce chip să-l omoare. Și a zis către bărbatul său: „În zadar te lepezi că n-ai cunoscut pe tânăra aceasta, pentru că iată, pruncul cel născut dintr-însa este adevărată dovadă; căci îți seamănă ție în toate”. Iar el iarăși s-a lepădat, zicând: „Nu este adevărat, căci eu niciodată n-am cunoscut-o, iar tu ai stăpânire peste dânsa și orice voiești fă cu dânsa căci este roaba ta”. Atunci prea înrăutățita femeie a pus în mintea sa gând să omoare pe copil cu otravă. Și după puțină vreme a pregătit otravă de moarte, apoi a trimis pe maica copilului la lucru.
Rămânând copilul singur, femeia i-a turnat otrava cea de moarte în gura lui și îndată a murit copilul. Întorcându-se maica de unde a fost trimisă, a văzut pe copil zăcând mort și s-a umplut de negrăită jale, încât i se rupea inima de mare supărare pentru copil. Ea nu știa care este pricina morții copilului, pentru că nu fusese nimeni atunci în casă, când stăpâna sa a turnat otrava în gura copilului. Deci, privind maică pe fiul său, a văzut otrava curgând din gura lui și și-a adus aminte că stăpână s-a lăudat odată asupra ei și asupra copilului că îi va pierde pe dânșii cu moarte. Atunci a priceput că ea este pricina morții copilului, însă tăcea neîndrăznind a zice ceva.
Și luând puțină pânza, a șters otrava care curgea din gura copilului și a păstrat-o la sine, nespunând nimănui taina aceea; apoi a îngropat copilul. După câteva zile gotul a chemat la ospăț pe prietenii săi și tânăra slujea la masă. Deci, când a venit vremea să dea paharul la stăpâna sa, vrând să cunoască dacă într-adevăr ea a omorât copilul ei cu otravă, a luat pânza aceea cu care ștersese gura copilului și a înmuiat-o în ascuns în paharul cel cu băutură și, scoțând-o, a stors-o iarăși în pahar. Apoi a dat băutura aceea stăpânei sale. Aceasta, neștiind nimic, a băut din pahar și astfel s-a întors durerea la capul ei, căci în acea noapte a murit repede femeia gotului, căzând în groapa pe care a săpat-o altuia.
Gotul, sculându-se a doua zi și văzând pe femeia lui moartă, s-a spăimântat de moartea ei cea repede. Apoi s-a umplut toată casa de jale, adunându-se rudeniile, prietenii și vecinii și plângând pentru dânsa. După aceea, zidind mormânt frumos, a îngropat-o cu cinste și trecând șapte zile de la moartea ei și-au adus aminte rudeniile moartei de tânăra cea adusă din Edesa și au zis: „Nu este altcineva pricina morții rudei noastre decât numai roaba aceasta, căci ea totdeauna avea pizmă asupra ei”.
Deci s-au sculat toți asupra Eufimiei și voiau s-o dea ighemonului ca s-o bată și s-o întrebe cum a omorât pe stăpâna sa. Dar nefiind atunci ighemonul acasă, cei fărădelege au făcut alt sfat și au hotărât ca să îngroape pe Eufimia de vie, împreună cu cea moartă. Deci, descoperind mormântul celei moarte, au pus pe tânăra acolo, lângă trupul cel împuțit și plin de viermi, ca să moară cu moarte negrăită, apoi au prăvălit o piatră mare peste mormânt și au pus strajă. Cine va putea spune supărarea și necazul ce avea atunci în mormânt tânăra aceea? Căci era cuprinsă de frică, de spaimă mare și de plângere. Să-și închipuiască cineva ce fel de frică și nevoie are omul viu închis în mormânt, împreună cu un trup împuțit.
În acea strâmtoare fiind Eufimia, a strigăt din mormânt către Dumnezeu în amărăciunea inimii sale, precum odinioară proorocul Iona în pântecele chitului și se ruga, zicând: „Doamne, Dumnezeul puterilor, Care Te odihnești peste heruvimi și vezi adâncurile; Tu vezi amărăciunea inimii mele și strâmtorarea mea în acest mormânt întunecos și împuțit. Tu știi că pentru numele Tău am fost dată acestui got fără de lege, căci el, jurându-se cu numele Tău, m-a luat pe mine. Deci, miluiește-mă pentru numele Tău Cel sfânt. Tu omori și faci viu, pogori în iad și ridici; deci izbăvește-mă din această moarte amară și mă scoate din acest mormânt ca din iad căci ești puternic a scula și pe cei morți, cu cât mai vârtos pe mine cea vie, care sunt aproape de moarte; deci scoate-mă din porțile morții. Miluiește-mă, o, Stăpâne, pentru rugăciunile Sfinților Tăi Mucenici Gurie, Samona și Aviv a căror vărsare a sângelui și moarte a lor ai primit-o ca pe o jertfă curată. O, Sfinților Mucenici, vrăjmașul meu v-a pus garanți maicii mele; deci miluiți-mă pe mine, care pier cumplit”.
Astfel rugându-se în amărăciunea sufletului, iată s-au arătat trei bărbați purtători de lumină, strălucind ca trei luceferi, adică Sfinții Mucenici Gurie, Samona și Aviv. Și îndată a pierit duhoarea care era în mormânt, iar Eufimia a mirosit frumoasă mireasmă care ieșea nu din trup, ci de la sfinții mucenici cei ce se arătaseră. Sfinții au zis către dânsa: „Îndrăznește, fiică, și nu te teme; degrab vei dobândi mântuirea”. Acestea zicând sfinții, s-a îndulcit inima Eufimiei de vederea cea prealuminată a sfinților și de cuvintele lor cele mângâietoare. Apoi, umplându-se de bucurie, a adormit cu un somn dulce. Iar pe când dormea, a fost luată din mormânt, cu puterea cea nevăzută și atotputernică a lui Dumnezeu și într-un ceas a fost adusă în Edesa în biserica Sfinților Mucenici Gurie, Samona și Aviv, unde a fost pusă lingă cinstitul lor mormânt. Și era atunci noapte când a fost adusă Eufimia și se săvârșea în biserică obișnuita cântare a Utreniei.
Deșteptându-se din somn, a văzut iarăși pe Sfinții Mucenici zicând către dânsa: „Bucură-te, fiică, și cunoaște unde ești acum. Iată am împlinit ceea ce am făgăduit; mergi acum cu pace la maica ta”. Zicând acestea, s-au făcut nevăzuți, iar tinăra sculându-se, lua seama unde este; căci cunoștea acum că nu este în mormânt. Apoi, văzând zidurile bisericii și cinstita raclă a Sfinților Mucenici și auzind cântarea clericilor, a cunoscut că este în Edesa în biserica Sfinților răbdători de chinuri ai lui Hristos, Gurie, Samona și Aviv.
Deci s-a umplut de negrăită bucurie și veselie și, cuprinzând cu dragoste racla Sfinților Mucenici, cu lacrimi a dat mulțumire lui Dumnezeu și sfinților Lui pentru mila ce a făcut cu dânsa. Și astfel grăia în mulțumirea sa: Dumnezeul nostru, în cer și pe pământ, toate câte a vrut a făcut. Trimis-a din cer și m-a mântuit. Bine ești cuvântat, Doamne, Cel ce mântuiești pe cei ce nădăjduiesc spre Tine. Seara se va sălășlui plângere și dimineața bucurie.
Acestea și multe altele zicând ea cu lacrimi de bucurie, preotul a auzit cuvintele și plângerea ei. Apoi, apropiindu-se de dânsa, a întrebat-o: „Cine ești tu și pentru ce plângi așa?”. Iar ea, deschizându-și gura, a început a-i spune lui toate cu de-amănuntul; cum a fost dată de maică să gotului, în urma jurământului de lângă racla sfinților și ce a pătimit de la acel călcător de jurământ; cum a fost închisă în mormânt și cum, rugându-se ea, i s-au arătat Sfinții Mucenici și într-un ceas au adus-o pe ea din țara goților în biserica aceasta. Iar preotul, auzind acestea, s-a spăimântat, mirându-se de puterea cea mare a lui Dumnezeu. Însă nu voia să creadă desăvârșit cele grăite și a întrebat-o: „Cine este maica ta?”. Apoi înștiințându-se că văduva Sofia este maica ei, a trimis îndată după dânsa, chemând-o să vină la biserică.
Sofia, neștiind nimic, a venit degrabă și văzând pe fiica sa stând lângă cinstita raclă a sfinților mucenici, îmbrăcată în haine proaste, s-a spăimântat de o vedere că aceea nenădăjduită; apoi s-au îmbrățișat, plângând amândouă, încât nu puteau să vorbească vreun cuvânt. După aceea, nu degrabă potolindu-se de tânguirea lor cea cu lacrimi, a întrebat-o maică să: „Cum ai venit aici, fiica mea preadulce și pentru ce ești îmbrăcată cu aceste haine întinate?”. Iar ea a spus toate cu de-amănuntul cele ce a pătimit în pământ străin de la acel bărbat viclean, cum ieri a fost îngropată în mormânt și cum a fost scăpată cu preaslăvire și a fost adusă aici, prin mijlocirea Sfinților Mucenici Gurie, Samona și Aviv.
Auzind acestea, mama ei se topea cu inima de durere. Și toți cei ce se întâmplaseră acolo, ascultând cuvintele ce le spunea Eufimia, se minunau foarte și preamăreau puterea lui Dumnezeu cea atotputernică și mila Lui. Apoi mama ei, cazând înaintea raclei Sfinților Mucenici, înălța mulțumire lui Dumnezeu și sfinților Lui cu mare glas; și toată ziua aceea a petrecut-o în biserică, rugându-se, mulțumind lui Dumnezeu și cuprinzând racla sfinților mucenici cu dragoste și cu osârdie. Iar seara târziu, luând maică pe fiica sa, s-a dus cu bucurie la casa ei, lăudând pe Dumnezeu.
A doua zi a străbătut prin toată cetatea vestea despre acea minune. Și s-au adunat de pretutindeni în casa văduvei rudeniile și vecinii care se minunau de cele ce povestea copila Eufimia. Apoi toți lăudau numele Domnului, propovăduindu-se ajutorul Sfinților Mucenici. De aici înainte Sofia a viețuit împreună cu fiica ei cu plăcere de Dumnezeu, povestind tuturor puterea Lui, care se arătase lor cu milostivire. Și Eufimia zicea: „Dreapta Domnului a făcut putere, dreapta Domnului m-a adus pe mine de la goți la Edesa. Nu voi muri, ci voi fi vie și voi povesti lucrurile Domnului”. Iar Dumnezeu a făcut izbânda acelui got călcător de jurământ în acest chip.
După câțiva ani acel neam păgân, care și mai înainte dăduse război asupra grecilor, unindu-se cu perșii, iarăși s-a răsculat asupra ținutului aceluia și încerca să ia cetatea Edesa. Pentru aceea iarăși a fost trimisă oastea grecească la Edesa spre apărarea cetății. Și a venit împreună cu oastea aceea și gotul cel mai sus pomenit, care cu vicleșug și cu înșelăciune luase de la Sofia pe fiica ei, Eufimia. El nu știa nimic de minunea ce se făcuse, căci socotea acum că Eufimia a murit în mormânt fiind închisă cu femeia sa cea moartă. El a venit la casa Sofiei ca la soacra sa, nerușinîndu-se. Dar ea, văzând că vine, a ascuns pe Eufimia în cămara cea mai dinăuntru și l-a primit în casa sa ca pe un ginere al său, ca și cum se bucura de venirea lui.
Apoi, adunându-și rudeniile sale și vecinii, a început înaintea lor a întreba pe got, zicând: „Cum ați călătorit de aici și cum s-a păzit fiica mea, fiind pe cale îngreuiată și cum a născut? Căci multă mâhnire am avut pentru dânsa și mă temeam să nu i se întâmple ceva de supărare, pe cale”. Iar el a răspuns: „Dumnezeu, cu rugăciunile tale, ne-a ușurat calea de am călătorit fără necaz și fiica ta este sănătoasă și a născut un băiat. Ea îți trimite închinăciune prin mine și de nu ne-ar fi fost fără de veste această plecare, apoi și fiica ta ar fi venit la tine, împreună cu mine și cu copilul, ca să te mângâi împreună cu dânsa. Dar va veni în altă vreme mai lesnicioasă”.
Sofia, auzind cuvintele acestea s-a aprins de dreaptă mânie față de cuvintele mincinoase ale acestui om rău și a strigat tare, rupându-și hainele și zicând: „Înșelătorule, vicleanule și ucigașule! Ce ai făcut cu fiica mea?”. Zicând acestea, a scos pe Eufimia din cămara cea dinăuntru și a adus-o înaintea ucigașului. Apoi a zis: „Oare cunoști pe această tânără? Cine este aceasta? Știi unde ai închis-o pe dânsa, călcătorule de jurământ? Cum ai dat-o morții, nelegiuitule?”. Iar el, auzind aceste cuvinte și văzând pe Eufimia, s-a cutremurat și a rămas fără de glas, nemaiputând a-și deschide gura să grăiască vreun cuvânt; ci era ca un mort.
Atunci, rudeniile și vecinii care se adunaseră acolo, l-au închis cu grijă într-o cameră și au pus strajă la ușă. Iar Sofia împreună cu fiica sa, chemând un scriitor, au scris toate cele ce li s-au întâmplat, nelăsând nimic nescris din acea minune. Apoi, mergând la fericitul Evloghie, episcopul acelei cetăți, i-a dat acea scrisoare, spunându-i despre venirea vrăjmașului și vicleanului său ginere. Iar episcopul citind scrisoarea, îndată, luând clerul său, a mers la voievodul care era peste oștile grecești ce veniseră acolo. Și a poruncit ca înaintea voievodului să se citească scrisoarea aceea, dată de văduva și de fiica sa, în care era scrisă cu amănuntul minunea Sfinților Mucenici.
Voievodul, ascultând cu luare aminte, s-a spăimântat de acea minune preamărită și toți cei care erau împreună cu dânsul s-au umplut de frică. Apoi voievodul îndată a poruncit să aducă înaintea lui atât pe got, cât și pe văduva Sofia împreună cu fiica sa Eufimia. Și a poruncit ca să se citească iarăși povestirea în auzul tuturor, căci se adunase mulțime de popor în curtea voievodului, bărbați și femei. Deci, voievodul a întrebat pe got dacă sunt adevărate cele scrise, iar gotul a răspuns că sunt adevărate și nu este nici o minciună într-însele. Atunci voievodul a zis către dânsul: „Ucigașule, ticălosule, cum nu te-ai temut de Dumnezeu, nici de judecata Lui cea înfricoșată? Cum nu te-ai înfricoșat de jurământul ce l-ai făcut lingă racla Sfinților Mucenici, pe care i-ai făcut garanți și martori ai făgăduinței tale? Pentru ce n-ai miluit pe fecioara pe care ai înșelat-o cu vicleșugul tău? Deci primește vrednica pedeapsă pentru faptele tale!”. Și îndată a poruncit să-i taie capul cu sabia și să ardă în foc trupul lui.
Dar iubitorul de Dumnezeu episcop a rugat mult pe voievod ca să nu piardă cu moarte pe got, ci să facă milă cu dânsul și să-l lase viu, ca să preamărească minunile lui Dumnezeu. Iar voievodul a răspuns episcopului: „Mă tem a milui pe cel ce a făcut atâta răutate, ca să nu minii pe Sfinții Mucenici pe care i-a înșelat acest călcător de jurământ”. Deci, gotul a fost tăiat după porunca voievodului, iar pentru rugămintea episcopului, trupul lui n-a fost ars ci l-a îngropat în pământ; și astfel a luat sfârșit acel om ticălos. Astfel, Dumnezeu Se preamărea întru sfinții Săi, Căruia și de la noi păcătoșii, să-I fie slavă, cinste și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Viața Sfântului Mucenic Mărturisitor Gurie
Când Biserica lui Dumnezeu era prea mult prigonită de slugile diavolului Dioclețian și Maximian și era înconjurată de multe primejdii, ca o corabie pe marea lumii, în acea vreme se aflau aproape de cetatea Edesei doi bărbați dreptcredincioși și cu fapte bune, anume Gurie și Samona. Ei viețuiau în locuri deosebite, ca într-un liman neînviforat; dar, fiind crescuți în Edesa, n-au voit a rămâne într-însa, pentru gâlcevile și fărădelegile ce se făceau în cetate, precum zice David: Văzut-am fărădelege și pricire în cetate. Ci, fugind de lume și de răutățile ei, au ieșit afară din cetate și, depărtându-se de oamenii cei necredincioși, se apropiau de Unul Dumnezeu, crezând în El și slujindu-I cu osârdie ziua și noaptea, în post, în rugăciune și în păzirea sfintelor Lui porunci. Dar nu numai ei singuri slujeau Domnului cu credință, ci și pe alții îi povățuiau; apoi pe mulți necredincioși, întorcându-i de la închinarea de idoli, îi aduceau către adevăratul Dumnezeu.
Deci, înștiințându-se despre dânșii Antonin, care era pus atunci de împărații romanilor ca stăpânitor în cetatea Edesei, a poruncit îndată să-i prindă pe ei și pe toți cei care urmau învățăturii lor. Fiind prinși de pagini, mărturisitorii lui Hristos, Gurie și Samona, și împreună cu dânșii mulțime de credincioși, au fost ținuți sub strajă până la o vreme. Iar după câtăva vreme, chemând Antonin pe urmașii lui Hristos, a poruncit tuturor să se plece poruncii împăratului și să aducă jertfă idolilor; dar nici unul n-a voit să se lepede de Domnul lor. Atunci a poruncit să pună asupra lor răni multe, gândind că de va îndupleca spre închinarea de idoli pe învățătorii creștinilor, apoi și ceilalți se vor pleca cu lesnire. Pentru aceea numai pe Gurie și pe Samona i-a oprit la întrebare, iar pe ceilalți, certându-i cu bătăi, i-a eliberat la casele lor ca și cum și-ar fi făcut milă cu dânșii.
Deci, pe cei doi sfinți mărturisitori punându-i înaintea judecății, a zis către dânșii: „Marii noștri împărați vă poruncesc ca, depărtându-vă de credința creștinească, să vă închinați marelui zeu Die (Joie) și să-i aduceți tămâie în capiștea lui”. La aceasta Sfântul Samona a răspuns: „Nu ne vom depărta de credința cea dreaptă, prin care așteptăm să dobândim viață fără de moarte și nu ne vom închina lucrurilor făcute de mâini omenești”. Iar Antonin a zis: „Sunteți datori a împlini desăvârșit porunca împărătească”.
Gurie a răspuns: „De sfânta noastră credință cea fără prihană nu ne vom lepăda niciodată, nici nu ne vom învoi cu dorința omenească cea rea și pierzătoare, ci vom face voia Domnului nostru, Care a zis: Tot cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor și Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Părintelui Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda și Eu de dânsul înaintea Părintelui Meu, Care este în ceruri”. Atunci a început judecătorul a-i îngrozi cu moarte, dacă nu se vor supune voii împărătești. Dar Sfântul Samona i-a răspuns cu îndrăzneală, zicând: „Noi nu vom muri, o, muncitorule, făcând voia Ziditorului nostru, ci mai vârtos vii vom fi în veci. Iar de vom urma poruncii împărătești, deși nu vom fi uciși de tine, vom pieri singuri”. Acestea auzindu-le judecătorul Antonin, a poruncit să arunce pe sfinți într-o temniță întunecoasă.
În acea vreme a venit în Edesa ighemonul Muzonie, fiind trimis de păgânii împărați pentru uciderea creștinilor. Acela, scoțând din temniță pe Sfinții Mucenici Gurie și Samona, i-a pus înaintea sa și a zis către dânșii: „Aceasta este porunca împăraților noștri, ca să aduceți vin și tămâie la altarul lui Die. Iar de nu, apoi eu vă voi pierde cu multe munci. Căci trupul vostru îl voi zdrobi cu bătăi; apoi, spânzurându-vă de mâini și de picioare, voi rupe toate încheieturile trupurilor voastre și voi pune asupra voastră munci noi, nemaiauzite, pe care nu le veți putea răbda”.
Sfântul Samona la acestea a răspuns: „Ne temem mai tare de viermii cei neadormiți și de focul cel nestins, care este gătit tuturor celor ce s-au lepădat de Domnul, decât de muncile pe care le-ai pomenit tu; pentru că Acela, Căruia îi aducem jertfă înțelegătoare, ne va întări pe noi în munci și nebiruiți ne va arăta; după aceea răpindu-ne din mâinile tale, ne va sălășlui unde este petrecerea tuturor celor ce se veselesc. Deci, nu ne temem de îngrozirea ta, pentru că tu te într-armezi numai împotriva trupului, iar sufletul nu-l poți vătăma. Căci până când sufletul viețuiește în trup, până atunci mai mult se curățește și se luminează prin muncile care se aduc trupului; și cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât se înnoiește cel dinăuntru. De aceea prin răbdare alergăm spre nevoința care ne stă înainte”.
Iar ighemonul iarăși a zis: „Lăsați nebunia voastră și ascultați sfatul meu; depărtați-vă de rătăcirea voastră și faceți porunca împăratului, că nu veți putea răbda muncile pe care vi le-am gătit vouă”. Sfântul Gurie a răspuns: „Nici n-am rătăcit, precum ți se pare, nici nu vom asculta sfatul nebuniei tale, nici voii împărătești nu ne vom supune. Căci nu vom fi atât de mici la suflet și nebuni ca, temându-ne de muncile tale, să mâniem pe Domnul nostru. Deci nu ne vom teme, căci suntem robii Aceluia, Care, arătându-ne bogăția bunătății Sale, și-a pus sufletul pentru noi. Apoi, oare să nu stăm și noi pentru Dânsul, împotriva păcatului până la sânge? Vom sta tare, pentru Iisus, Cel ce ne întărește pe noi. Vom sta neclintiți de meșteșugirile vrăjmașului; vom sta până când vom surpa pe vrăjmașul cel ce s-a sculat asupra noastră”.
Deci, văzându-i muncitorul neclintiți în credința lor, s-a întors spre a-i munci și a poruncit să lege pe unul de o mână și pe altul de altă mână și așa să-i spânzure; iar de picioarele lor să lege câte o piatră grea. Așa au răbdat spânzurați de la ceasul al treilea până la ceasul al optulea; iar ighemonul în acea vreme zăbovea, judecind pe alții. După aceasta i-a întrebat de voiesc să se plece poruncii împărătești ca să scape de munci. Iar ei au rămas neschimbați în mărturisirea lor cea bună. Atunci a poruncit muncitorul să-i dezlege și să-i arunce într-o temniță foarte întunecoasă, în care nu strălucea niciodată lumina soarelui, nici vântul nu o răcorea. Și au petrecut în acea temniță din ziua cea dintâi a lui august până la zece noiembrie, având picioarele legate în obezi. Iar ei, răbdând închisoare, foame și sete, mulțumeau lui Dumnezeu.
După o închisoare atât de grea și îndelungată, au fost scoși la judecată înaintea ighemonului. Sfântul Gurie era abia viu, fiind slăbit de nevoia cea mare a temniței, de multă foame și sete; iar Sfântul Samona era sănătos. Și i-a întrebat ighemonul, zicând: „Oare nu v-ați socotit atâta vreme în temniță și nu v-ați schimbat inima voastră cea împietrită, ca să ascultați sfatul meu cel bun, ca, cinstind pe zeii noștri, să scăpați de niște asemenea nevoi?”.
Sfinții au răspuns: „Cele ce am grăit ție mai înainte, acelea grăim și acum: Nu ne vom depărta de Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu muncește-ne pe noi cum voiești!”. Deci, a poruncit muncitorul să ducă în temniță pe Sfântul Gurie, care era bolnav, că nu voia să-l muncească atunci ca să nu moară degrabă; pentru că încă nădăjduia că îl va îndupleca spre a sa păgânătate. Iar pe Sfântul Samona a poruncit să-l spânzure de un picior cu capul în jos, iar de celălalt picior să-i lege o greutate de fier.
Și a fost spânzurat astfel, de la ceasul al doilea din zi până la ceasul al nouălea. Atunci li s-a făcut milă de dânsul ostașilor care stăteau împrejur, și-l sfătuiau rugându-l să se plece poruncii împărătești și să scape de acele munci grele. Iar el nu le răspundea nimic, ci, uitându-se la cer, se ruga lui Dumnezeu din adâncul inimii și pomenea minunile Lui cele din veac, zicând:
„Doamne, Dumnezeul meu, fără de a Cărui voie nici o pasăre nu cade în laț! Tu, Care ai desfătat inima lui David în nevoi, Care pe proorocul Daniil l-ai arătat mai tare decât leii și pe cei trei tineri din Babilon i-ai făcut biruitori; Tu, Doamne, Cela ce știi neputința firii noastre, vezi războiul care s-a sculat asupra noastră, căci se sârguiește vrăjmașul să zădărnicească lucrul mâinilor Tale și să ne lipsească pe noi de slava care este la Tine. Ci Tu, cu ochiul bunei Tale îndurări, caută spre noi și păzește în noi nestinsă făclia poruncilor Tale și cu lumina Ta îndreptează pașii noștri și ne învrednicește a ne îndulci de fericirea Ta; că bine ești cuvântat în vecii vecilor”.
Astfel rugându-se pătimitorul, un om scria repede cele grăite de dânsul. Apoi a poruncit ighemonul să dezlege pe Samona, dar fiind dezlegat nu putea să stea pe picioarele sale, pentru că încheieturile genunchilor și ale coapselor se rupseseră din locurile lor. Deci, luându-l slujitorii, după porunca muncitorului, l-au dus în temniță și l-au pus lângă Sfântul Gurie.
Iar în luna noiembrie în 15 zile, Mozonie ighemonul, sculându-se la cântarea cocoșilor, a mers în divan unde se făceau judecățile și mergeau înaintea lui purtătorii de arme; apoi a șezut la judecată cu mare mândrie și a poruncit să aducă înaintea sa pe Gurie și Samona. Sfântul Samona mergea între doi ostași, ținându-se de dânșii cu amândouă mâinile și șchiopătând cu picioarele, pentru că erau rupte din încheieturi de când fusese spânzurat. Iar pe Gurie l-au dus slujitorii, fiindcă nu mai putea să pășească câtuși de puțin, căci picioarele lui, care fuseseră strânse în obezi, erau rănite cumplit.
Căutând asupra lor, ighemonul a început a grăi: „Ați avut vreme destulă să vă luați seama și să alegeți ce este mai bine, viața sau moartea. Spuneți-mi dar acum, ce v-ați gândit? Oare v-ați săturat cu muncile ce au trecut și acum v-ați hotărât să împliniți porunca împărătească, pentru ca să vă îndulciți cu cei vii de lumina cea dulce?”. Sfinții au răspuns la acestea: „Socotitu-ne-am și ne-am ales ceea ce ne va fi nouă de folos. Am ales mai bine a primi moarte pentru Hristos, decât viața pentru lumea aceasta deșartă, pentru că destul ne este nouă vremea ce a trecut, în care ne îndulceam de lumina zilei celei întunecate. Iar acum, sufletele noastre doresc a trece către lumina cea neînserată”.
Ighemonul a zis: „Mi-ați surzit urechile cu cuvintele voastre cele potrivnice. Eu pe scurt vă grăiesc și vă dau un sfat de folos: să puneți tămâie pe altarul lui Die și apoi vă veți duce pe la casele voastre cu pace. Iar de nu, îndată voi porunci ca să vă taie capetele”. Sfinții au răspuns: „Nu sunt de trebuință multe cuvinte; iată suntem înaintea ta și ceea ce voiești a face, nu întârzia, ci fă, pentru că noi nu vom înceta a spune că suntem robi ai Domnului nostru Iisus Hristos și unui Dumnezeu ne închinăm, iar de închinarea idolilor ne lepădăm”. Atunci ighemonul a dat hotărâre asupra lor, ca să fie tăiați cu sabia.
Sfinții, auzind despre tăierea cu sabia, s-au bucurat mult, fiindcă mai degrabă se vor dezlega de trup și vor merge către Domnul Cel dorit. Deci tiranul a poruncit speculatorului, ca să pună pe mucenici într-o căruță și ducându-i departe după cetate, să le tăie capetele acolo. Atunci sfinții au fost duși după cetate, pe porțile cele dinspre miazănoapte, neștiind nimeni dintre cetățeni, pentru că toți dormeau în acea vreme. Apoi i-a suit pe un munte ce se chema Vetilavicle; acolo stând ostașii, a poruncit speculatorului să taie pe sfinți. Iar sfinții coborându-se din căruțe, au cerut puțină vreme ca să se roage. Și rugându-se cu sârguință, au zis la sfârșit: „Dumnezeule, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, primește cu pace sufletele noastre”. Apoi întorcându-se Sfântul Samona către speculator, a zis: „Săvârșește porunca!”. După aceea, plecându-și sfintele lor capete sub sabie, au fost tăiați pe când se lumina de ziuă. Și astfel s-a săvârșit alergarea lor. Înștiințându-se credincioșii despre sfârșitul sfinților mucenici, au mers și au luat sfintele lor trupuri și le-au îngropat cu cinste.
Trecând câțiva ani, păgânul împărat Liciniu, care împărățea împreună cu marele Constantin, a venit în Nicomidia și, lepădându-se de Constantin, a pornit prigoană împotriva creștinilor, nepăzind așezământul pe care-l făcuse cu marele Constantin. Pentru că acesta, dând lui Liciniu pe sora sa de soție și, făcându-l părtaș al împărăției romanilor, a pus astfel de așezământ ca Liciniu să nu facă nici un rău creștinilor, deși era de credință pagina; ci pe fiecare să-l lase să viețuiască după cum va voi și orice credință va iubi, aceea să o țină.
Liciniu, neținând un așezământ ca acesta și lepădând dragostea către Constantin, făcătorul său de bine, s-a sculat asupra creștinilor în părțile Răsăritului și mulțime mare de dreptcredincioși îi pierdea cu felurite morți. Atunci în orașul mai sus numit Edesa, în care pătimiseră mai înainte Sfinții Mucenici Gurie și Samona, era un diacon numit Aviv. Acesta, umblând prin tot orașul Edesa din casă în casă, învăța pe oameni credința creștinească și-i întărea în mărturisirea lui Hristos, încât pe mulți necredincioși îi sfătuia să trăiască cu plăcere de Dumnezeu.
Înștiințându-se despre dânsul eparhul cetății, anume Lisanie, a scris către împăratul Liciniu despre Aviv, că a umplut tot orașul Edesa cu înșelăciunea creștinească. Deci, îl întreba ce poruncește pentru dânsul. Pentru aceea Lisanie a scris către împăratul ca să ia de la dânsul stăpânire spre a munci pe creștini, căci încă nu-i era încredințată puterea spre a face ceva rău creștinilor. Iar împăratul îndată a scris înapoi către dânsul, să pedepsească cu moarte pe Aviv. Deci, luând Lisanie porunca împărătească, a trimis să caute pe Sfântul Aviv spre a fi muncit.
Sfântul Aviv petrecea atunci într-o casă neștiută, împreună cu mama sa și cu rudeniile sale, având sârguința spre înmulțirea sfintei credințe, pe care, unde nu putea pe față, o propovăduia în ascuns. Ostașii, căutând pe fericitul diacon Aviv prin toată cetatea, el, în loc să se ascundă, s-a dat pe față și, ieșind din casa sa, s-a dat singur în mâinile ostașilor. Acolo, întâlnind pe cel mai mare al ostașilor, care avea numele Teoteki, a zis către dânsul: „Iată eu sunt Aviv, pe care aveți poruncă a-l căuta; deci, luați-mă și duceți-mă la cel ce v-a trimis”. Iar Teoteki, căutând către dânsul cu blândețe, a zis: „Nu te știe încă nimeni că ai venit la mine, omule; mergi dar și te ferește, ca să nu te vadă vreun ostaș și să te prindă”.
Sfântul a răspuns: „De nu mă vei lua tu, apoi mă voi duce singur și mă voi arăta eparhului și voi propovădui pe Hristosul meu înaintea împăraților și a domnilor”. Iar Teoteki, auzind acestea, l-a dus la Lisanie, care l-a întrebat pe Sfântul despre neam și despre nume. Iar Sfântul, mai întâi a spus că este creștin; apoi, spunându-și numele său, a zis că este dintr-un sat ce se numește Telseia. Lisanie îl silea să jertfească idolilor uneori cu îngroziri, alteori cu momeli, sîrguindu-se a-l întoarce de la Hristos spre slujirea idolilor. Dar el era tare în mărturisirea lui Hristos, ca un stâlp neclintit și ca un zid nebiruit.
Muncitorul, neputând cu cuvinte a-l aduce la a sa păgânătate, a început a-l sili cu munci, căci a poruncit să-l spânzure și să-i strujească trupul cu unghii de fier. După aceea iarăși îl sfătuia cu cuvinte să se închine idolilor și să aducă tămâie pe altarul jertfelor păgânești. Iar sfântul îi răspundea cu bărbăție, zicând: „Nimic nu mă va despărți de Dumnezeul meu, chiar dacă mă vei munci cu mii de munci și mai cumplite. Și l-a întrebat muncitorul: „Ce folos vă este vouă creștinilor din aceste munci pe care le răbdați pentru Dumnezeul vostru? Și ce răsplată aveți de aici că trupurile voastre se zdrobesc în bucăți și vă alegeți de bunăvoie moarte amară?”.
Sfântul a răspuns: „De ai fi vrut, o, muncitorule, să cauți cu adevărat spre nădejdea răsplătirii, care este făgăduită nouă de la Dumnezeul nostru, ai fi zis cu adevărat ceea ce a zis odinioară Apostolul Domnului: „Că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum față cu slava care o să se arate”. Iar muncitorul a râs de cuvintele mucenicului, socotindu-le neînțelepte, însuși fiind neînțelept, ticălosul. Apoi văzând că nu poate despărți pe bunul pătimitor de unul adevăratul Dumnezeu, l-a osândit să fie ars cu foc. Deci, făcând un foc mare afară din cetate unde era să fie pus mucenicul, mergea bucurându-se; pentru că voia să se aducă lui Dumnezeu jertfă și ardere de tot. Apoi îl urma mama sa și rudeniile sale, iar ei îl mângâiau și-l sfătuiau să nu se mâhnească pentru dânsul, ci mai vârtos să se bucure că merge să stea înaintea lui Hristos, pe Care-L va ruga pentru dânșii.
Venind la foc s-a rugat mult și, dând sărutarea cea mai de pe urmă maicii sale și tuturor cunoscuților săi, a intrat în văpaie. Și îndată și-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar după ce s-a stins focul, a aflat mama sa dimpreună cu alții, trupul fiului său nevătămat de foc și, luându-l, l-au uns cu mir și l-au îngropat lângă mormântul Sfinților Mucenici Gurie și Samona, care pătimiseră mai înainte; pentru că, după câțiva ani, în aceeași zi a pătimit și Sfântul Aviv, în care au pătimit și ceilalți sfinți. Apoi, încetând prigoana, credincioșii au zidit o biserică în numele acestor trei sfinți mucenici și au pus într-însa sfintele lor moaște într-o raclă ce izvora celor bolnavi tămăduiri și multe minuni făcea acolo. Din aceste minuni, vom pomeni aici una preamărită ce s-a făcut acolo.
Odată s-a ridicat asupra împărăției grecești un neam păgân barbar de la Răsărit, care locuia aproape de perși, ce se chema Etalite, și multe cetăți pustiind și robind, a ajuns până la Edesa, vrând ca s-o ia și pe dânsa și s-o nimicească, precum nimicise și multe altele. Deci împărații greci vrând să apere cetatea de vrăjmași și să o scape de înconjurare, au adunat mulțimea oștilor lor și le-au trimis spre ajutor la cetatea Edesa.
Intrând oștile grecești în Edesa, au rămas într-însa multă vreme apărând cetatea de barbari. Și era în oastea grecilor un ostaș de neam got. Acest ostaș s-a întâmplat în Edesa că a fost în gazdă în casa unei văduve înțelepte, cu numele Sofia, care avea o singură fiică, cu numele Eufimia, pe care o păzea în feciorie ca pe lumina ochilor, învățând-o obiceiurile cele bune și frica de Dumnezeu. Apoi se sârguia s-o ascundă de vederea oamenilor, căci era foarte frumoasă la față. De aceea o păzea maică saîntr-o cameră deosebită că să n-o vadă ochii bărbătești. Dar petrecând gotul acela multă vreme în casa văduvei, s-a întâmplat de a văzut odată copilă și minunându-se de frumusețea ei, s-a rănit foarte cu inima și se gândea neîncetat în ce chip ar putea s-o înșele.
Deci apropiindu-se de maică să, a început să o roage ca să-i dea de soție pe fiica ei cu toate că ticălosul acesta de got avea în țara sa femeie și copil. Însă tăinuia aceasta și se făcea ca și cum ar fi neînsurat, spre a dobândi ceea ce poftea. Dar mama copilei se lepăda de dânsul, zicând: „Nu voi da în pământ străin pe fiica mea cea unică pentru că tu ești om străin și vrei s-o duci pe fiica mea în pământul tău; iar eu aș fi foarte mâhnita fără dânsa, căci n-am alt fiu sau fiică, cu care aș putea să mă mângâi în văduvia mea, decât numai pe aceasta singură. Deci nu ți-o voi da pentru că nu pot trăi dacă nu voi vedea fața ei”.
Atunci el, umplându-se de mânie, a început a o îngrozi foarte, zicând: „De nu-mi vei da pe fiica ta, nu voi ieși de aici până când nu voi aduce multe rele asupra ta și te voi arunca în cea mai mare nevoie; căci sunt ostaș și orice fel de ispită voi vrea, pot să ți-o fac lesne”. Iar ea, deși era singură și nu avea cine să-i ajute, cu îndrăzneală i se împotrivea. Atunci ostașul o rugă cu momeli; apoi cu îngroziri o sfătuia ca să-i dea pe fiica ei spre însoțire. Astfel a supărat-o toată vremea cât a petrecut acolo, dându-i daruri - căci nu era dintre cei săraci -, și a cumpărat atât văduvei cât și fiicei sale, podoabe de aur și haine scumpe, ca să poată dobândi ceea ce dorea.
Însă văduva nici darurile nu le primea, ci se lepăda de dânsul, ascunzând copila cu mai mare pază, ca să n-o mai vadă acel ostaș fărădelege. Iar odată văduva a zis către dânsul: „Eu am auzit că tu ai în țara ta femeie și copil”. Iar el, fiind biruit de dorul copilei și neavând frică de Dumnezeu, a început a se jura și a se blestema zicând că niciodată n-a avut femeie, ci voiește a avea de soție pe fiica ei și a o face doamnă peste toată averea ce o are în patria lui. Iar văduva Sofia a crezut pe acest ostaș viclean pentru că se jura cu mii de jurăminte și chemă pe Dumnezeu ca martor că nu are femeie.
Atunci s-a plecat văduva spre rugămintea lui și a voit să-i dea pe fiica sa Eufimia. Deci, ridicându-și mâinile către Dumnezeu a zis: „Tu, Stăpâne, ești Părintele orfanilor și judecătorul văduvelor, caută cu milostivire spre zidirea Ta și nu lăsa pe copila aceasta care se însoțește cu acest bărbat necunoscut. Nu trece cu vederea sărăcia mea și nu mă lăsa pe mine fără de ajutor, pentru că nădăjduind spre purtarea Ta de grijă, dau pe sărmana mea fiică acestui om străin și pe Tine Te iau martor jurămintelor și făgăduințelor lui”.
Apoi copila a fost dată acelui got și, săvârșându-se nunta, trăiau în pace. Iar fiică a zămislit un fiu; dar mai înainte de a naște s-au dus potrivnicii de la cetate, căci n-au putut s-o robească pentru că oastea grecească ce era înăuntru apăra bine zidurile ei, făcând mult război împotriva vrăjmașilor. Iar mai vârtos se apăra cetatea cu rugăciunile Sfinților Mucenici Gurie, Samona și Aviv.
Deci, ducându-se vrăjmașii înapoi și oastea grecească trebuia să se întoarcă într-ale sale. Atunci și gotul se sârguia să se întoarcă în țara sa, iar maică, tânguindu-se nemângâiata de despărțirea fiicei sale, voia să n-o dea gotului s-o ducă în pământ străin. Însă nu putea rupe legătura însoțirii ce era legată prin legea firii. Deci, voind vicleanul ginere să plece cu soția, Sofia l-a luat pe el și pe fiica ei și i-a dus în biserica Sfinților răbdători de chinuri, Gurie, Samona și Aviv și, așezându-i înaintea sicriului lor, a zis către ginerele său: „Eu nu-ți încredințez pe fiica mea, dacă nu-mi vei da garanți pe acești sfinți care au pătimit pentru Hristos. Atinge-te dar de sfânta lor raclă și jură că nu vei face nici un rău fiicei mele, ci o vei avea în dragostea ce i se cuvine și în cinste”.
Gotul, crezând că acest lucru este ușor, îndată, fără sfială s-a atins de cinstitul sicriu al sfinților mucenici, zicând: „Din mâinile voastre, o, sfinților, primesc pe copila aceasta și pe voi vă fac martori maicii sale, că nici un rău nu voi face soției mele, nici n-o voi mâhni niciodată, ci o voi păzi pe dânsa până la moartea mea”. Așa vorbea gotul, ba încă se jura pe Dumnezeu, netemându-se că Domnul Dumnezeul izbândirilor va răsplăti lui după faptele sale și după vicleșugul lui îl va pierde.
Iar maică, auzind jurământul ginerelui său, a strigat către sfinții mucenici, zicând: „Vouă, după Dumnezeu, o, Sfinților Mucenici, vă încredințez pe fiica mea și prin voi o dau acestui străin”. Astfel rugându-se, s-au sărutat una pe alta cu dragoste și s-au despărțit. Văduva Sofia s-a întors acasă, iar gotul și Eufimia au plecat în calea lor. Apoi pe sluga pe care o aveau atunci pe lângă dânșii, a eliberat-o, ca să nu se descopere taina din casa ei.
După o cale atât de lungă, ajungând la patria gotului și fiind aproape de casa lui, s-a repezit gotul asupra copilei ca un vrăjmaș cu mare răutate, uitând de dragostea cea față de dânsa și de jurământul ce-l dăduse. A dezbrăcat de pe dânsa hainele cele scumpe și podoabele cele de aur și a îmbrăcat-o în haine proaste, ca pe o roabă și, scoțând sabia, a îngrozit-o pe dânsa, zicând: „De vrei să fii vie, atunci când vei intra în casa mea, să nu spui nimănui nimic din cele ce s-au petrecut între noi, ci să zici că-mi ești roabă; fiindcă eu am în casa mea femeie și copil, iar tu să fii roaba femeii mele și să te supui ei în toate. Iar de vei spune ei sau altcuiva din rudeniile mele că te-am luat pe tine de soție, atunci sabia aceasta îndată o vei vedea pe grumazul tău și vei muri cu amar”.
Astfel văzându-se copila înșelată și batjocorită de acel barbar, auzind îngrozirea lui, s-a înspăimântat și, fiindu-i frică, a zis către dânsul: „Oare aceasta este dragostea ta? Aceasta este împlinirea făgăduielilor tale? Acestea sunt jurămintele tale? Oare astfel ți-a fost gândul, ca pe mine soția ta, să mă faci roabă, eu care eram slobodă? Eu pentru tine am lăsat pe maica mea, rudenii și patrie și m-am lipit de tine cu dragoste nefățarnică, crezând cuvintelor tale pe care le-ai întărit cu jurământ. Iar tu acum îmi răsplătești cu amar în locul dragostei mele și în loc de bărbat și soț te-ai făcut vrăjmaș și muncitor aducându-mă în pământ străin, ca să mă pierzi pe mine aici”.
Acestea zicând, și-a ridicat mâinile și ochii către cer, oftând din adâncul inimii și tânguindu-se amar și plângând, a strigat către Dumnezeu, zicând: „Dumnezeul părinților mei, vezi nevoia mea, auzi suspinul meu și ia aminte la glasul rugăciunii mele. Vezi ce-mi face mie călcătorul de jurământ și mă izbăvește din toate răutățile acestea cu rugăciunile sfinților tăi plăcuți, care pentru Tine au pătimit. O, Sfinților Mucenici Gurie, Samona și Aviv, pe voi vă chem acum, ajutați-mi mie celeia ce am căzut în neașteptată nevoie; pentru că eu, nădăjduind spre voi, am mers după gotul acesta. Deci fiți răzbunători asupra lui, iar pe mine izbăviți-mă dintr-o nevoie ca aceasta”.
Astfel tânguindu-se ea cu amar și rugându-se către Dumnezeu în taina inimii sale, a intrat în casa gotului. Iar femeia văzând pe copilă și luând aminte la frumusețea ei, s-a tulburat de zavistie căci zicea că bărbatul ei a luat pe tânăra aceasta cu gând rău. Deci a întrebat pe bărbatul său, zicând: „Cine este fecioară aceasta și de unde ai adus-o?”.
Iar el a zis: „Am adus-o din Edesa, ca să-ți fie ție roabă”. Iar femeia a zis: „Frumusețea feței o arată a fi liberă, nu roabă”. Iar bărbatul a zis: „Deși a fost liberă în pământul ei, precum fața o arată, însă acum este roaba ta”. Iar Eufimia, de frică, neîndrăznind a zice ceva, tăcea și se supunea femeii gotului, slujind ca o roabă doamnei sale, pentru că nu știa ce să facă pentru a se izbăvi de primejdia ce o cuprinsese.
Acolo făcea slujbă ca o roabă și, având pe sfinții mucenici totdeauna în mintea sa, grăia către dânșii cu lacrimi: „Sârguiți de ajutați-mi mie, roabei voastre, o, sfinților, sârguiți-vă de mă miluiți și nu treceți cu vederea batjocură și înșelăciunea ce mi s-a făcut”. Iar stăpâna ei, având pizmă în inima sa, s-a făcut aspră și cumplită spre copilă și-i poruncea să facă lucrurile cele mai grele și în multe feluri o muncea. Apoi mai cumplit decât toate era, că nu voia să vorbească cu dânsa niciodată și nici tânără nu știa limba aceea, neputând să spună stăpânei sale nimic. Căci se temea de got ca să nu o omoare, dacă ar spune stăpânei sale ceva din cele privitoare la sine. Iar după puțină vreme femeia gotului a cunoscut că Eufimia este îngreuiată și s-a aprins asupra ei cu mai multă pizmă și mai cumplită mânie, poruncindu-i a face lucrurile cele mai aspre și mai grele, vrând cu acest chip s-o omoare.
Împlinindu-se zilele, a născut un băiat care avea asemănarea gotului, tatăl adevărat al acelui prunc. Iar femeia gotului văzând copilul că după chip este asemenea bărbatului său, s-a umplut de nespusă mânie și cugetă în ce chip să-l omoare. Și a zis către bărbatul său: „În zadar te lepezi că n-ai cunoscut pe tânăra aceasta, pentru că iată, pruncul cel născut dintr-însa este adevărată dovadă; căci îți seamănă ție în toate”. Iar el iarăși s-a lepădat, zicând: „Nu este adevărat, căci eu niciodată n-am cunoscut-o, iar tu ai stăpânire peste dânsa și orice voiești fă cu dânsa căci este roaba ta”. Atunci prea înrăutățita femeie a pus în mintea sa gând să omoare pe copil cu otravă. Și după puțină vreme a pregătit otravă de moarte, apoi a trimis pe maica copilului la lucru.
Rămânând copilul singur, femeia i-a turnat otrava cea de moarte în gura lui și îndată a murit copilul. Întorcându-se maica de unde a fost trimisă, a văzut pe copil zăcând mort și s-a umplut de negrăită jale, încât i se rupea inima de mare supărare pentru copil. Ea nu știa care este pricina morții copilului, pentru că nu fusese nimeni atunci în casă, când stăpâna sa a turnat otrava în gura copilului. Deci, privind maică pe fiul său, a văzut otrava curgând din gura lui și și-a adus aminte că stăpână s-a lăudat odată asupra ei și asupra copilului că îi va pierde pe dânșii cu moarte. Atunci a priceput că ea este pricina morții copilului, însă tăcea neîndrăznind a zice ceva.
Și luând puțină pânza, a șters otrava care curgea din gura copilului și a păstrat-o la sine, nespunând nimănui taina aceea; apoi a îngropat copilul. După câteva zile gotul a chemat la ospăț pe prietenii săi și tânăra slujea la masă. Deci, când a venit vremea să dea paharul la stăpâna sa, vrând să cunoască dacă într-adevăr ea a omorât copilul ei cu otravă, a luat pânza aceea cu care ștersese gura copilului și a înmuiat-o în ascuns în paharul cel cu băutură și, scoțând-o, a stors-o iarăși în pahar. Apoi a dat băutura aceea stăpânei sale. Aceasta, neștiind nimic, a băut din pahar și astfel s-a întors durerea la capul ei, căci în acea noapte a murit repede femeia gotului, căzând în groapa pe care a săpat-o altuia.
Gotul, sculându-se a doua zi și văzând pe femeia lui moartă, s-a spăimântat de moartea ei cea repede. Apoi s-a umplut toată casa de jale, adunându-se rudeniile, prietenii și vecinii și plângând pentru dânsa. După aceea, zidind mormânt frumos, a îngropat-o cu cinste și trecând șapte zile de la moartea ei și-au adus aminte rudeniile moartei de tânăra cea adusă din Edesa și au zis: „Nu este altcineva pricina morții rudei noastre decât numai roaba aceasta, căci ea totdeauna avea pizmă asupra ei”.
Deci s-au sculat toți asupra Eufimiei și voiau s-o dea ighemonului ca s-o bată și s-o întrebe cum a omorât pe stăpâna sa. Dar nefiind atunci ighemonul acasă, cei fărădelege au făcut alt sfat și au hotărât ca să îngroape pe Eufimia de vie, împreună cu cea moartă. Deci, descoperind mormântul celei moarte, au pus pe tânăra acolo, lângă trupul cel împuțit și plin de viermi, ca să moară cu moarte negrăită, apoi au prăvălit o piatră mare peste mormânt și au pus strajă. Cine va putea spune supărarea și necazul ce avea atunci în mormânt tânăra aceea? Căci era cuprinsă de frică, de spaimă mare și de plângere. Să-și închipuiască cineva ce fel de frică și nevoie are omul viu închis în mormânt, împreună cu un trup împuțit.
În acea strâmtoare fiind Eufimia, a strigăt din mormânt către Dumnezeu în amărăciunea inimii sale, precum odinioară proorocul Iona în pântecele chitului și se ruga, zicând: „Doamne, Dumnezeul puterilor, Care Te odihnești peste heruvimi și vezi adâncurile; Tu vezi amărăciunea inimii mele și strâmtorarea mea în acest mormânt întunecos și împuțit. Tu știi că pentru numele Tău am fost dată acestui got fără de lege, căci el, jurându-se cu numele Tău, m-a luat pe mine. Deci, miluiește-mă pentru numele Tău Cel sfânt. Tu omori și faci viu, pogori în iad și ridici; deci izbăvește-mă din această moarte amară și mă scoate din acest mormânt ca din iad căci ești puternic a scula și pe cei morți, cu cât mai vârtos pe mine cea vie, care sunt aproape de moarte; deci scoate-mă din porțile morții. Miluiește-mă, o, Stăpâne, pentru rugăciunile Sfinților Tăi Mucenici Gurie, Samona și Aviv a căror vărsare a sângelui și moarte a lor ai primit-o ca pe o jertfă curată. O, Sfinților Mucenici, vrăjmașul meu v-a pus garanți maicii mele; deci miluiți-mă pe mine, care pier cumplit”.
Astfel rugându-se în amărăciunea sufletului, iată s-au arătat trei bărbați purtători de lumină, strălucind ca trei luceferi, adică Sfinții Mucenici Gurie, Samona și Aviv. Și îndată a pierit duhoarea care era în mormânt, iar Eufimia a mirosit frumoasă mireasmă care ieșea nu din trup, ci de la sfinții mucenici cei ce se arătaseră. Sfinții au zis către dânsa: „Îndrăznește, fiică, și nu te teme; degrab vei dobândi mântuirea”. Acestea zicând sfinții, s-a îndulcit inima Eufimiei de vederea cea prealuminată a sfinților și de cuvintele lor cele mângâietoare. Apoi, umplându-se de bucurie, a adormit cu un somn dulce. Iar pe când dormea, a fost luată din mormânt, cu puterea cea nevăzută și atotputernică a lui Dumnezeu și într-un ceas a fost adusă în Edesa în biserica Sfinților Mucenici Gurie, Samona și Aviv, unde a fost pusă lingă cinstitul lor mormânt. Și era atunci noapte când a fost adusă Eufimia și se săvârșea în biserică obișnuita cântare a Utreniei.
Deșteptându-se din somn, a văzut iarăși pe Sfinții Mucenici zicând către dânsa: „Bucură-te, fiică, și cunoaște unde ești acum. Iată am împlinit ceea ce am făgăduit; mergi acum cu pace la maica ta”. Zicând acestea, s-au făcut nevăzuți, iar tinăra sculându-se, lua seama unde este; căci cunoștea acum că nu este în mormânt. Apoi, văzând zidurile bisericii și cinstita raclă a Sfinților Mucenici și auzind cântarea clericilor, a cunoscut că este în Edesa în biserica Sfinților răbdători de chinuri ai lui Hristos, Gurie, Samona și Aviv.
Deci s-a umplut de negrăită bucurie și veselie și, cuprinzând cu dragoste racla Sfinților Mucenici, cu lacrimi a dat mulțumire lui Dumnezeu și sfinților Lui pentru mila ce a făcut cu dânsa. Și astfel grăia în mulțumirea sa: Dumnezeul nostru, în cer și pe pământ, toate câte a vrut a făcut. Trimis-a din cer și m-a mântuit. Bine ești cuvântat, Doamne, Cel ce mântuiești pe cei ce nădăjduiesc spre Tine. Seara se va sălășlui plângere și dimineața bucurie.
Acestea și multe altele zicând ea cu lacrimi de bucurie, preotul a auzit cuvintele și plângerea ei. Apoi, apropiindu-se de dânsa, a întrebat-o: „Cine ești tu și pentru ce plângi așa?”. Iar ea, deschizându-și gura, a început a-i spune lui toate cu de-amănuntul; cum a fost dată de maică să gotului, în urma jurământului de lângă racla sfinților și ce a pătimit de la acel călcător de jurământ; cum a fost închisă în mormânt și cum, rugându-se ea, i s-au arătat Sfinții Mucenici și într-un ceas au adus-o pe ea din țara goților în biserica aceasta. Iar preotul, auzind acestea, s-a spăimântat, mirându-se de puterea cea mare a lui Dumnezeu. Însă nu voia să creadă desăvârșit cele grăite și a întrebat-o: „Cine este maica ta?”. Apoi înștiințându-se că văduva Sofia este maica ei, a trimis îndată după dânsa, chemând-o să vină la biserică.
Sofia, neștiind nimic, a venit degrabă și văzând pe fiica sa stând lângă cinstita raclă a sfinților mucenici, îmbrăcată în haine proaste, s-a spăimântat de o vedere că aceea nenădăjduită; apoi s-au îmbrățișat, plângând amândouă, încât nu puteau să vorbească vreun cuvânt. După aceea, nu degrabă potolindu-se de tânguirea lor cea cu lacrimi, a întrebat-o maică să: „Cum ai venit aici, fiica mea preadulce și pentru ce ești îmbrăcată cu aceste haine întinate?”. Iar ea a spus toate cu de-amănuntul cele ce a pătimit în pământ străin de la acel bărbat viclean, cum ieri a fost îngropată în mormânt și cum a fost scăpată cu preaslăvire și a fost adusă aici, prin mijlocirea Sfinților Mucenici Gurie, Samona și Aviv.
Auzind acestea, mama ei se topea cu inima de durere. Și toți cei ce se întâmplaseră acolo, ascultând cuvintele ce le spunea Eufimia, se minunau foarte și preamăreau puterea lui Dumnezeu cea atotputernică și mila Lui. Apoi mama ei, cazând înaintea raclei Sfinților Mucenici, înălța mulțumire lui Dumnezeu și sfinților Lui cu mare glas; și toată ziua aceea a petrecut-o în biserică, rugându-se, mulțumind lui Dumnezeu și cuprinzând racla sfinților mucenici cu dragoste și cu osârdie. Iar seara târziu, luând maică pe fiica sa, s-a dus cu bucurie la casa ei, lăudând pe Dumnezeu.
A doua zi a străbătut prin toată cetatea vestea despre acea minune. Și s-au adunat de pretutindeni în casa văduvei rudeniile și vecinii care se minunau de cele ce povestea copila Eufimia. Apoi toți lăudau numele Domnului, propovăduindu-se ajutorul Sfinților Mucenici. De aici înainte Sofia a viețuit împreună cu fiica ei cu plăcere de Dumnezeu, povestind tuturor puterea Lui, care se arătase lor cu milostivire. Și Eufimia zicea: „Dreapta Domnului a făcut putere, dreapta Domnului m-a adus pe mine de la goți la Edesa. Nu voi muri, ci voi fi vie și voi povesti lucrurile Domnului”. Iar Dumnezeu a făcut izbânda acelui got călcător de jurământ în acest chip.
După câțiva ani acel neam păgân, care și mai înainte dăduse război asupra grecilor, unindu-se cu perșii, iarăși s-a răsculat asupra ținutului aceluia și încerca să ia cetatea Edesa. Pentru aceea iarăși a fost trimisă oastea grecească la Edesa spre apărarea cetății. Și a venit împreună cu oastea aceea și gotul cel mai sus pomenit, care cu vicleșug și cu înșelăciune luase de la Sofia pe fiica ei, Eufimia. El nu știa nimic de minunea ce se făcuse, căci socotea acum că Eufimia a murit în mormânt fiind închisă cu femeia sa cea moartă. El a venit la casa Sofiei ca la soacra sa, nerușinîndu-se. Dar ea, văzând că vine, a ascuns pe Eufimia în cămara cea mai dinăuntru și l-a primit în casa sa ca pe un ginere al său, ca și cum se bucura de venirea lui.
Apoi, adunându-și rudeniile sale și vecinii, a început înaintea lor a întreba pe got, zicând: „Cum ați călătorit de aici și cum s-a păzit fiica mea, fiind pe cale îngreuiată și cum a născut? Căci multă mâhnire am avut pentru dânsa și mă temeam să nu i se întâmple ceva de supărare, pe cale”. Iar el a răspuns: „Dumnezeu, cu rugăciunile tale, ne-a ușurat calea de am călătorit fără necaz și fiica ta este sănătoasă și a născut un băiat. Ea îți trimite închinăciune prin mine și de nu ne-ar fi fost fără de veste această plecare, apoi și fiica ta ar fi venit la tine, împreună cu mine și cu copilul, ca să te mângâi împreună cu dânsa. Dar va veni în altă vreme mai lesnicioasă”.
Sofia, auzind cuvintele acestea s-a aprins de dreaptă mânie față de cuvintele mincinoase ale acestui om rău și a strigat tare, rupându-și hainele și zicând: „Înșelătorule, vicleanule și ucigașule! Ce ai făcut cu fiica mea?”. Zicând acestea, a scos pe Eufimia din cămara cea dinăuntru și a adus-o înaintea ucigașului. Apoi a zis: „Oare cunoști pe această tânără? Cine este aceasta? Știi unde ai închis-o pe dânsa, călcătorule de jurământ? Cum ai dat-o morții, nelegiuitule?”. Iar el, auzind aceste cuvinte și văzând pe Eufimia, s-a cutremurat și a rămas fără de glas, nemaiputând a-și deschide gura să grăiască vreun cuvânt; ci era ca un mort.
Atunci, rudeniile și vecinii care se adunaseră acolo, l-au închis cu grijă într-o cameră și au pus strajă la ușă. Iar Sofia împreună cu fiica sa, chemând un scriitor, au scris toate cele ce li s-au întâmplat, nelăsând nimic nescris din acea minune. Apoi, mergând la fericitul Evloghie, episcopul acelei cetăți, i-a dat acea scrisoare, spunându-i despre venirea vrăjmașului și vicleanului său ginere. Iar episcopul citind scrisoarea, îndată, luând clerul său, a mers la voievodul care era peste oștile grecești ce veniseră acolo. Și a poruncit ca înaintea voievodului să se citească scrisoarea aceea, dată de văduva și de fiica sa, în care era scrisă cu amănuntul minunea Sfinților Mucenici.
Voievodul, ascultând cu luare aminte, s-a spăimântat de acea minune preamărită și toți cei care erau împreună cu dânsul s-au umplut de frică. Apoi voievodul îndată a poruncit să aducă înaintea lui atât pe got, cât și pe văduva Sofia împreună cu fiica sa Eufimia. Și a poruncit ca să se citească iarăși povestirea în auzul tuturor, căci se adunase mulțime de popor în curtea voievodului, bărbați și femei. Deci, voievodul a întrebat pe got dacă sunt adevărate cele scrise, iar gotul a răspuns că sunt adevărate și nu este nici o minciună într-însele. Atunci voievodul a zis către dânsul: „Ucigașule, ticălosule, cum nu te-ai temut de Dumnezeu, nici de judecata Lui cea înfricoșată? Cum nu te-ai înfricoșat de jurământul ce l-ai făcut lingă racla Sfinților Mucenici, pe care i-ai făcut garanți și martori ai făgăduinței tale? Pentru ce n-ai miluit pe fecioara pe care ai înșelat-o cu vicleșugul tău? Deci primește vrednica pedeapsă pentru faptele tale!”. Și îndată a poruncit să-i taie capul cu sabia și să ardă în foc trupul lui.
Dar iubitorul de Dumnezeu episcop a rugat mult pe voievod ca să nu piardă cu moarte pe got, ci să facă milă cu dânsul și să-l lase viu, ca să preamărească minunile lui Dumnezeu. Iar voievodul a răspuns episcopului: „Mă tem a milui pe cel ce a făcut atâta răutate, ca să nu minii pe Sfinții Mucenici pe care i-a înșelat acest călcător de jurământ”. Deci, gotul a fost tăiat după porunca voievodului, iar pentru rugămintea episcopului, trupul lui n-a fost ars ci l-a îngropat în pământ; și astfel a luat sfârșit acel om ticălos. Astfel, Dumnezeu Se preamărea întru sfinții Săi, Căruia și de la noi păcătoșii, să-I fie slavă, cinste și închinăciune, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Viaţa Sfântului Mucenic Samona
Când Biserica lui Dumnezeu era prea mult prigonită de slugile diavolului Diocleţian şi Maximian şi era înconjurată de multe primejdii, ca o corabie pe marea lumii, în acea vreme se aflau aproape de cetatea Edesei doi bărbaţi dreptcredincioşi şi cu fapte bune, anume Gurie şi Samona. Ei vieţuiau în locuri deosebite, ca într-un liman neînviforat; dar, fiind crescuţi în Edesa, n-au voit a rămâne într-însa, pentru gâlcevile şi fărădelegile ce se făceau în cetate, precum zice David: Văzut-am fărădelege şi pricire în cetate. Ci, fugind de lume şi de răutăţile ei, au ieşit afară din cetate şi, depărtându-se de oamenii cei necredincioşi, se apropiau de Unul Dumnezeu, crezând în El şi slujindu-I cu osârdie ziua şi noaptea, în post, în rugăciune şi în păzirea sfintelor Lui porunci. Dar nu numai ei singuri slujeau Domnului cu credinţă, ci şi pe alţii îi povăţuiau; apoi pe mulţi necredincioşi, întorcându-i de la închinarea de idoli, îi aduceau către adevăratul Dumnezeu.
Deci, înştiinţându-se despre dânşii Antonin, care era pus atunci de împăraţii romanilor ca stăpânitor în cetatea Edesei, a poruncit îndată să-i prindă pe ei şi pe toţi cei care urmau învăţăturii lor. Fiind prinşi de pagini, mărturisitorii lui Hristos, Gurie şi Samona, şi împreună cu dânşii mulţime de credincioşi, au fost ţinuţi sub strajă până la o vreme. Iar după câtăva vreme, chemând Antonin pe urmaşii lui Hristos, a poruncit tuturor să se plece poruncii împăratului şi să aducă jertfă idolilor; dar nici unul n-a voit să se lepede de Domnul lor. Atunci a poruncit să pună asupra lor răni multe, gândind că de va îndupleca spre închinarea de idoli pe învăţătorii creştinilor, apoi şi ceilalţi se vor pleca cu lesnire. Pentru aceea numai pe Gurie şi pe Samona i-a oprit la întrebare, iar pe ceilalţi, certându-i cu bătăi, i-a eliberat la casele lor ca şi cum şi-ar fi făcut milă cu dânşii.
Deci, pe cei doi sfinţi mărturisitori punându-i înaintea judecăţii, a zis către dânşii: "Marii noştri împăraţi vă poruncesc ca, depărtându-vă de credinţa creştinească, să vă închinaţi marelui zeu Die (Joie) şi să-i aduceţi tămâie în capiştea lui". La aceasta Sfântul Samona a răspuns: "Nu ne vom depărta de credinţa cea dreaptă, prin care aşteptăm să dobândim viaţă fără de moarte şi nu ne vom închina lucrurilor făcute de mâini omeneşti". Iar Antonin a zis: "Sunteţi datori a împlini desăvârşit porunca împărătească".
Gurie a răspuns: "De sfânta noastră credinţă cea fără prihană nu ne vom lepăda niciodată, nici nu ne vom învoi cu dorinţa omenească cea rea şi pierzătoare, ci vom face voia Domnului nostru, Care a zis: Tot cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Părintelui Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Părintelui Meu, Care este în ceruri". Atunci a început judecătorul a-i îngrozi cu moarte, dacă nu se vor supune voii împărăteşti. Dar Sfântul Samona i-a răspuns cu îndrăzneală, zicând: "Noi nu vom muri, o, muncitorule, făcând voia Ziditorului nostru, ci mai vârtos vii vom fi în veci. Iar de vom urma poruncii împărăteşti, deşi nu vom fi ucişi de tine, vom pieri singuri". Acestea auzindu-le judecătorul Antonin, a poruncit să arunce pe sfinţi într-o temniţă întunecoasă.
În acea vreme a venit în Edesa ighemonul Muzonie, fiind trimis de păgânii împăraţi pentru uciderea creştinilor. Acela, scoţând din temniţă pe Sfinţii Mucenici Gurie şi Samona, i-a pus înaintea sa şi a zis către dânşii: "Aceasta este porunca împăraţilor noştri, ca să aduceţi vin şi tămâie la altarul lui Die. Iar de nu, apoi eu vă voi pierde cu multe munci. Căci trupul vostru îl voi zdrobi cu bătăi; apoi, spânzurându-vă de mâini şi de picioare, voi rupe toate încheieturile trupurilor voastre şi voi pune asupra voastră munci noi, nemaiauzite, pe care nu le veţi putea răbda".
Sfântul Samona la acestea a răspuns: "Ne temem mai tare de viermii cei neadormiţi şi de focul cel nestins, care este gătit tuturor celor ce s-au lepădat de Domnul, decât de muncile pe care le-ai pomenit tu; pentru că Acela, Căruia îi aducem jertfă înţelegătoare, ne va întări pe noi în munci şi nebiruiţi ne va arăta; după aceea răpindu-ne din mâinile tale, ne va sălăşlui unde este petrecerea tuturor celor ce se veselesc. Deci, nu ne temem de îngrozirea ta, pentru că tu te într-armezi numai împotriva trupului, iar sufletul nu-l poţi vătăma. Căci până când sufletul vieţuieşte în trup, până atunci mai mult se curăţeşte şi se luminează prin muncile care se aduc trupului; şi cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât se înnoieşte cel dinăuntru. De aceea prin răbdare alergăm spre nevoinţa care ne stă înainte".
Iar ighemonul iarăşi a zis: "Lăsaţi nebunia voastră şi ascultaţi sfatul meu; depărtaţi-vă de rătăcirea voastră şi faceţi porunca împăratului, că nu veţi putea răbda muncile pe care vi le-am gătit vouă". Sfântul Gurie a răspuns: "Nici n-am rătăcit, precum ţi se pare, nici nu vom asculta sfatul nebuniei tale, nici voii împărăteşti nu ne vom supune. Căci nu vom fi atât de mici la suflet şi nebuni ca, temându-ne de muncile tale, să mâniem pe Domnul nostru. Deci nu ne vom teme, căci suntem robii Aceluia, Care, arătându-ne bogăţia bunătăţii Sale, şi-a pus sufletul pentru noi. Apoi, oare să nu stăm şi noi pentru Dânsul, împotriva păcatului până la sânge? Vom sta tare, pentru Iisus, Cel ce ne întăreşte pe noi. Vom sta neclintiţi de meşteşugirile vrăjmaşului; vom sta până când vom surpa pe vrăjmaşul cel ce s-a sculat asupra noastră".
Deci, văzându-i muncitorul neclintiţi în credinţa lor, s-a întors spre a-i munci şi a poruncit să lege pe unul de o mână şi pe altul de altă mână şi aşa să-i spânzure; iar de picioarele lor să lege câte o piatră grea. Aşa au răbdat spânzuraţi de la ceasul al treilea până la ceasul al optulea; iar ighemonul în acea vreme zăbovea, judecind pe alţii. După aceasta i-a întrebat de voiesc să se plece poruncii împărăteşti ca să scape de munci. Iar ei au rămas neschimbaţi în mărturisirea lor cea bună. Atunci a poruncit muncitorul să-i dezlege şi să-i arunce într-o temniţă foarte întunecoasă, în care nu strălucea niciodată lumina soarelui, nici vântul nu o răcorea. Şi au petrecut în acea temniţă din ziua cea dintâi a lui august până la zece noiembrie, având picioarele legate în obezi. Iar ei, răbdând închisoare, foame şi sete, mulţumeau lui Dumnezeu.
După o închisoare atât de grea şi îndelungată, au fost scoşi la judecată înaintea ighemonului. Sfântul Gurie era abia viu, fiind slăbit de nevoia cea mare a temniţei, de multă foame şi sete; iar Sfântul Samona era sănătos. Şi i-a întrebat ighemonul, zicând: "Oare nu v-aţi socotit atâta vreme în temniţă şi nu v-aţi schimbat inima voastră cea împietrită, ca să ascultaţi sfatul meu cel bun, ca, cinstind pe zeii noştri, să scăpaţi de nişte asemenea nevoi?"
Sfinţii au răspuns: "Cele ce am grăit ţie mai înainte, acelea grăim şi acum: Nu ne vom depărta de Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu munceşte-ne pe noi cum voieşti!" Deci, a poruncit muncitorul să ducă în temniţă pe Sfântul Gurie, care era bolnav, că nu voia să-l muncească atunci ca să nu moară degrabă; pentru că încă nădăjduia că îl va îndupleca spre a sa păgânătate. Iar pe Sfântul Samona a poruncit să-l spânzure de un picior cu capul în jos, iar de celălalt picior să-i lege o greutate de fier.
Şi a fost spânzurat astfel, de la ceasul al doilea din zi până la ceasul al nouălea. Atunci li s-a făcut milă de dânsul ostaşilor care stăteau împrejur, şi-l sfătuiau rugându-l să se plece poruncii împărăteşti şi să scape de acele munci grele. Iar el nu le răspundea nimic, ci, uitându-se la cer, se ruga lui Dumnezeu din adâncul inimii şi pomenea minunile Lui cele din veac, zicând:
"Doamne, Dumnezeul meu, fără de a Cărui voie nici o pasăre nu cade în laţ! Tu, Care ai desfătat inima lui David în nevoi, Care pe proorocul Daniil l-ai arătat mai tare decât leii şi pe cei trei tineri din Babilon i-ai făcut biruitori; Tu, Doamne, Cela ce ştii neputinţa firii noastre, vezi războiul care s-a sculat asupra noastră, căci se sârguieşte vrăjmaşul să zădărnicească lucrul mâinilor Tale şi să ne lipsească pe noi de slava care este la Tine. Ci Tu, cu ochiul bunei Tale îndurări, caută spre noi şi păzeşte în noi nestinsă făclia poruncilor Tale şi cu lumina Ta îndreptează paşii noştri şi ne învredniceşte a ne îndulci de fericirea Ta; că bine eşti cuvântat în vecii vecilor".
Astfel rugându-se pătimitorul, un om scria repede cele grăite de dânsul. Apoi a poruncit ighemonul să dezlege pe Samona, dar fiind dezlegat nu putea să stea pe picioarele sale, pentru că încheieturile genunchilor şi ale coapselor se rupseseră din locurile lor. Deci, luându-l slujitorii, după porunca muncitorului, l-au dus în temniţă şi l-au pus lângă Sfântul Gurie.
Iar în luna noiembrie în 15 zile, Mozonie ighemonul, sculându-se la cântarea cocoşilor, a mers în divan unde se făceau judecăţile şi mergeau înaintea lui purtătorii de arme; apoi a şezut la judecată cu mare mândrie şi a poruncit să aducă înaintea sa pe Gurie şi Samona. Sfântul Samona mergea între doi ostaşi, ţinându-se de dânşii cu amândouă mâinile şi şchiopătând cu picioarele, pentru că erau rupte din încheieturi de când fusese spânzurat. Iar pe Gurie l-au dus slujitorii, fiindcă nu mai putea să păşească câtuşi de puţin, căci picioarele lui, care fuseseră strânse în obezi, erau rănite cumplit.
Căutând asupra lor, ighemonul a început a grăi: "Aţi avut vreme destulă să vă luaţi seama şi să alegeţi ce este mai bine, viaţa sau moartea. Spuneţi-mi dar acum, ce v-aţi gândit? Oare v-aţi săturat cu muncile ce au trecut şi acum v-aţi hotărât să împliniţi porunca împărătească, pentru ca să vă îndulciţi cu cei vii de lumina cea dulce?" Sfinţii au răspuns la acestea: "Socotitu-ne-am şi ne-am ales ceea ce ne va fi nouă de folos. Am ales mai bine a primi moarte pentru Hristos, decât viaţa pentru lumea aceasta deşartă, pentru că destul ne este nouă vremea ce a trecut, în care ne îndulceam de lumina zilei celei întunecate. Iar acum, sufletele noastre doresc a trece către lumina cea neînserată".
Ighemonul a zis: "Mi-aţi surzit urechile cu cuvintele voastre cele potrivnice. Eu pe scurt vă grăiesc şi vă dau un sfat de folos: să puneţi tămâie pe altarul lui Die şi apoi vă veţi duce pe la casele voastre cu pace. Iar de nu, îndată voi porunci ca să vă taie capetele". Sfinţii au răspuns: "Nu sunt de trebuinţă multe cuvinte; iată suntem înaintea ta şi ceea ce voieşti a face, nu întârzia, ci fă, pentru că noi nu vom înceta a spune că suntem robi ai Domnului nostru Iisus Hristos şi unui Dumnezeu ne închinăm, iar de închinarea idolilor ne lepădăm". Atunci ighemonul a dat hotărâre asupra lor, ca să fie tăiaţi cu sabia.
Sfinţii, auzind despre tăierea cu sabia, s-au bucurat mult, fiindcă mai degrabă se vor dezlega de trup şi vor merge către Domnul Cel dorit. Deci tiranul a poruncit speculatorului, ca să pună pe mucenici într-o căruţă şi ducându-i departe după cetate, să le tăie capetele acolo. Atunci sfinţii au fost duşi după cetate, pe porţile cele dinspre miazănoapte, neştiind nimeni dintre cetăţeni, pentru că toţi dormeau în acea vreme. Apoi i-a suit pe un munte ce se chema Vetilavicle; acolo stând ostaşii, a poruncit speculatorului să taie pe sfinţi. Iar sfinţii coborându-se din căruţe, au cerut puţină vreme ca să se roage. Şi rugându-se cu sârguinţă, au zis la sfârşit: "Dumnezeule, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, primeşte cu pace sufletele noastre". Apoi întorcându-se Sfântul Samona către speculator, a zis: "Săvârşeşte porunca!" După aceea, plecându-şi sfintele lor capete sub sabie, au fost tăiaţi pe când se lumina de ziuă. Şi astfel s-a săvârşit alergarea lor. Înştiinţându-se credincioşii despre sfârşitul sfinţilor mucenici, au mers şi au luat sfintele lor trupuri şi le-au îngropat cu cinste.
Trecând câţiva ani, păgânul împărat Liciniu, care împărăţea împreună cu marele Constantin, a venit în Nicomidia şi, lepădându-se de Constantin, a pornit prigoană împotriva creştinilor, nepăzind aşezământul pe care-l făcuse cu marele Constantin. Pentru că acesta, dând lui Liciniu pe sora sa de soţie şi, făcându-l părtaş al împărăţiei romanilor, a pus astfel de aşezământ ca Liciniu să nu facă nici un rău creştinilor, deşi era de credinţă pagina; ci pe fiecare să-l lase să vieţuiască după cum va voi şi orice credinţă va iubi, aceea să o ţină.
Liciniu, neţinând un aşezământ ca acesta şi lepădând dragostea către Constantin, făcătorul său de bine, s-a sculat asupra creştinilor în părţile Răsăritului şi mulţime mare de dreptcredincioşi îi pierdea cu felurite morţi. Atunci în oraşul mai sus numit Edesa, în care pătimiseră mai înainte Sfinţii Mucenici Gurie şi Samona, era un diacon numit Aviv. Acesta, umblând prin tot oraşul Edesa din casă în casă, învăţa pe oameni credinţa creştinească şi-i întărea în mărturisirea lui Hristos, încât pe mulţi necredincioşi îi sfătuia să trăiască cu plăcere de Dumnezeu.
Înştiinţându-se despre dânsul eparhul cetăţii, anume Lisanie, a scris către împăratul Liciniu despre Aviv, că a umplut tot oraşul Edesa cu înşelăciunea creştinească. Deci, îl întreba ce porunceşte pentru dânsul. Pentru aceea Lisanie a scris către împăratul ca să ia de la dânsul stăpânire spre a munci pe creştini, căci încă nu-i era încredinţată puterea spre a face ceva rău creştinilor. Iar împăratul îndată a scris înapoi către dânsul, să pedepsească cu moarte pe Aviv. Deci, luând Lisanie porunca împărătească, a trimis să caute pe Sfântul Aviv spre a fi muncit.
Sfântul Aviv petrecea atunci într-o casă neştiută, împreună cu mama sa şi cu rudeniile sale, având sârguinţa spre înmulţirea sfintei credinţe, pe care, unde nu putea pe faţă, o propovăduia în ascuns. Ostaşii, căutând pe fericitul diacon Aviv prin toată cetatea, el, în loc să se ascundă, s-a dat pe faţă şi, ieşind din casa sa, s-a dat singur în mâinile ostaşilor. Acolo, întâlnind pe cel mai mare al ostaşilor, care avea numele Teoteki, a zis către dânsul: "Iată eu sunt Aviv, pe care aveţi poruncă a-l căuta; deci, luaţi-mă şi duceţi-mă la cel ce v-a trimis". Iar Teoteki, căutând către dânsul cu blândeţe, a zis: "Nu te ştie încă nimeni că ai venit la mine, omule; mergi dar şi te fereşte, ca să nu te vadă vreun ostaş şi să te prindă".
Sfântul a răspuns: "De nu mă vei lua tu, apoi mă voi duce singur şi mă voi arăta eparhului şi voi propovădui pe Hristosul meu înaintea împăraţilor şi a domnilor". Iar Teoteki, auzind acestea, l-a dus la Lisanie, care l-a întrebat pe Sfântul despre neam şi despre nume. Iar Sfântul, mai întâi a spus că este creştin; apoi, spunându-şi numele său, a zis că este dintr-un sat ce se numeşte Telseia. Lisanie îl silea să jertfească idolilor uneori cu îngroziri, alteori cu momeli, sîrguindu-se a-l întoarce de la Hristos spre slujirea idolilor. Dar el era tare în mărturisirea lui Hristos, ca un stâlp neclintit şi ca un zid nebiruit.
Muncitorul, neputând cu cuvinte a-l aduce la a sa păgânătate, a început a-l sili cu munci, căci a poruncit să-l spânzure şi să-i strujească trupul cu unghii de fier. După aceea iarăşi îl sfătuia cu cuvinte să se închine idolilor şi să aducă tămâie pe altarul jertfelor păgâneşti. Iar sfântul îi răspundea cu bărbăţie, zicând: "Nimic nu mă va despărţi de Dumnezeul meu, chiar dacă mă vei munci cu mii de munci şi mai cumplite. Şi l-a întrebat muncitorul: "Ce folos vă este vouă creştinilor din aceste munci pe care le răbdaţi pentru Dumnezeul vostru? Şi ce răsplată aveţi de aici că trupurile voastre se zdrobesc în bucăţi şi vă alegeţi de bunăvoie moarte amară?"
Sfântul a răspuns: "De ai fi vrut, o, muncitorule, să cauţi cu adevărat spre nădejdea răsplătirii, care este făgăduită nouă de la Dumnezeul nostru, ai fi zis cu adevărat ceea ce a zis odinioară Apostolul Domnului: "Că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum faţă cu slava care o să se arate". Iar muncitorul a râs de cuvintele mucenicului, socotindu-le neînţelepte, însuşi fiind neînţelept, ticălosul. Apoi văzând că nu poate despărţi pe bunul pătimitor de unul adevăratul Dumnezeu, l-a osândit să fie ars cu foc. Deci, făcând un foc mare afară din cetate unde era să fie pus mucenicul, mergea bucurându-se; pentru că voia să se aducă lui Dumnezeu jertfă şi ardere de tot. Apoi îl urma mama sa şi rudeniile sale, iar ei îl mângâiau şi-l sfătuiau să nu se mâhnească pentru dânsul, ci mai vârtos să se bucure că merge să stea înaintea lui Hristos, pe Care-L va ruga pentru dânşii.
Venind la foc s-a rugat mult şi, dând sărutarea cea mai de pe urmă maicii sale şi tuturor cunoscuţilor săi, a intrat în văpaie. Şi îndată şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar după ce s-a stins focul, a aflat mama sa dimpreună cu alţii, trupul fiului său nevătămat de foc şi, luându-l, l-au uns cu mir şi l-au îngropat lângă mormântul Sfinţilor Mucenici Gurie şi Samona, care pătimiseră mai înainte; pentru că, după câţiva ani, în aceeaşi zi a pătimit şi Sfântul Aviv, în care au pătimit şi ceilalţi sfinţi. Apoi, încetând prigoana, credincioşii au zidit o biserică în numele acestor trei sfinţi mucenici şi au pus într-însa sfintele lor moaşte într-o raclă ce izvora celor bolnavi tămăduiri şi multe minuni făcea acolo. Din aceste minuni, vom pomeni aici una preamărită ce s-a făcut acolo.
Odată s-a ridicat asupra împărăţiei greceşti un neam păgân barbar de la Răsărit, care locuia aproape de perşi, ce se chema Etalite, şi multe cetăţi pustiind şi robind, a ajuns până la Edesa, vrând ca s-o ia şi pe dânsa şi s-o nimicească, precum nimicise şi multe altele. Deci împăraţii greci vrând să apere cetatea de vrăjmaşi şi să o scape de înconjurare, au adunat mulţimea oştilor lor şi le-au trimis spre ajutor la cetatea Edesa.
Intrând oştile greceşti în Edesa, au rămas într-însa multă vreme apărând cetatea de barbari. Şi era în oastea grecilor un ostaş de neam got. Acest ostaş s-a întâmplat în Edesa că a fost în gazdă în casa unei văduve înţelepte, cu numele Sofia, care avea o singură fiică, cu numele Eufimia, pe care o păzea în feciorie ca pe lumina ochilor, învăţând-o obiceiurile cele bune şi frica de Dumnezeu. Apoi se sârguia s-o ascundă de vederea oamenilor, căci era foarte frumoasă la faţă. De aceea o păzea maică saîntr-o cameră deosebită că să n-o vadă ochii bărbăteşti. Dar petrecând gotul acela multă vreme în casa văduvei, s-a întâmplat de a văzut odată copilă şi minunându-se de frumuseţea ei, s-a rănit foarte cu inima şi se gândea neîncetat în ce chip ar putea s-o înşele.
Deci apropiindu-se de maică să, a început să o roage ca să-i dea de soţie pe fiica ei cu toate că ticălosul acesta de got avea în ţara sa femeie şi copil. Însă tăinuia aceasta şi se făcea ca şi cum ar fi neînsurat, spre a dobândi ceea ce poftea. Dar mama copilei se lepăda de dânsul, zicând: "Nu voi da în pământ străin pe fiica mea cea unică pentru că tu eşti om străin şi vrei s-o duci pe fiica mea în pământul tău; iar eu aş fi foarte mâhnita fără dânsa, căci n-am alt fiu sau fiică, cu care aş putea să mă mângâi în văduvia mea, decât numai pe aceasta singură. Deci nu ţi-o voi da pentru că nu pot trăi dacă nu voi vedea faţa ei".
Atunci el, umplându-se de mânie, a început a o îngrozi foarte, zicând: "De nu-mi vei da pe fiica ta, nu voi ieşi de aici până când nu voi aduce multe rele asupra ta şi te voi arunca în cea mai mare nevoie; căci sunt ostaş şi orice fel de ispită voi vrea, pot să ţi-o fac lesne". Iar ea, deşi era singură şi nu avea cine să-i ajute, cu îndrăzneală i se împotrivea. Atunci ostaşul o rugă cu momeli; apoi cu îngroziri o sfătuia ca să-i dea pe fiica ei spre însoţire. Astfel a supărat-o toată vremea cât a petrecut acolo, dându-i daruri - căci nu era dintre cei săraci -, şi a cumpărat atât văduvei cât şi fiicei sale, podoabe de aur şi haine scumpe, ca să poată dobândi ceea ce dorea.
Însă văduva nici darurile nu le primea, ci se lepăda de dânsul, ascunzând copila cu mai mare pază, ca să n-o mai vadă acel ostaş fărădelege. Iar odată văduva a zis către dânsul: "Eu am auzit că tu ai în ţara ta femeie şi copil". Iar el, fiind biruit de dorul copilei şi neavând frică de Dumnezeu, a început a se jura şi a se blestema zicând că niciodată n-a avut femeie, ci voieşte a avea de soţie pe fiica ei şi a o face doamnă peste toată averea ce o are în patria lui. Iar văduva Sofia a crezut pe acest ostaş viclean pentru că se jura cu mii de jurăminte şi chemă pe Dumnezeu ca martor că nu are femeie.
Atunci s-a plecat văduva spre rugămintea lui şi a voit să-i dea pe fiica sa Eufimia. Deci, ridicându-şi mâinile către Dumnezeu a zis: "Tu, Stăpâne, eşti Părintele orfanilor şi judecătorul văduvelor, caută cu milostivire spre zidirea Ta şi nu lăsa pe copila aceasta care se însoţeşte cu acest bărbat necunoscut. Nu trece cu vederea sărăcia mea şi nu mă lăsa pe mine fără de ajutor, pentru că nădăjduind spre purtarea Ta de grijă, dau pe sărmana mea fiică acestui om străin şi pe Tine Te iau martor jurămintelor şi făgăduinţelor lui".
Apoi copila a fost dată acelui got şi, săvârşându-se nunta, trăiau în pace. Iar fiică a zămislit un fiu; dar mai înainte de a naşte s-au dus potrivnicii de la cetate, căci n-au putut s-o robească pentru că oastea grecească ce era înăuntru apăra bine zidurile ei, făcând mult război împotriva vrăjmaşilor. Iar mai vârtos se apăra cetatea cu rugăciunile Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv.
Deci, ducându-se vrăjmaşii înapoi şi oastea grecească trebuia să se întoarcă într-ale sale. Atunci şi gotul se sârguia să se întoarcă în ţara sa, iar maică, tânguindu-se nemângâiata de despărţirea fiicei sale, voia să n-o dea gotului s-o ducă în pământ străin. Însă nu putea rupe legătura însoţirii ce era legată prin legea firii. Deci, voind vicleanul ginere să plece cu soţia, Sofia l-a luat pe el şi pe fiica ei şi i-a dus în biserica Sfinţilor răbdători de chinuri, Gurie, Samona şi Aviv şi, aşezându-i înaintea sicriului lor, a zis către ginerele său: "Eu nu-ţi încredinţez pe fiica mea, dacă nu-mi vei da garanţi pe aceşti sfinţi care au pătimit pentru Hristos. Atinge-te dar de sfânta lor raclă şi jură că nu vei face nici un rău fiicei mele, ci o vei avea în dragostea ce i se cuvine şi în cinste".
Gotul, crezând că acest lucru este uşor, îndată, fără sfială s-a atins de cinstitul sicriu al sfinţilor mucenici, zicând: "Din mâinile voastre, o, sfinţilor, primesc pe copila aceasta şi pe voi vă fac martori maicii sale, că nici un rău nu voi face soţiei mele, nici n-o voi mâhni niciodată, ci o voi păzi pe dânsa până la moartea mea". Aşa vorbea gotul, ba încă se jura pe Dumnezeu, netemându-se că Domnul Dumnezeul izbândirilor va răsplăti lui după faptele sale şi după vicleşugul lui îl va pierde.
Iar maică, auzind jurământul ginerelui său, a strigat către sfinţii mucenici, zicând: "Vouă, după Dumnezeu, o, Sfinţilor Mucenici, vă încredinţez pe fiica mea şi prin voi o dau acestui străin". Astfel rugându-se, s-au sărutat una pe alta cu dragoste şi s-au despărţit. Văduva Sofia s-a întors acasă, iar gotul şi Eufimia au plecat în calea lor. Apoi pe sluga pe care o aveau atunci pe lângă dânşii, a eliberat-o, ca să nu se descopere taina din casa ei.
După o cale atât de lungă, ajungând la patria gotului şi fiind aproape de casa lui, s-a repezit gotul asupra copilei ca un vrăjmaş cu mare răutate, uitând de dragostea cea faţă de dânsa şi de jurământul ce-l dăduse. A dezbrăcat de pe dânsa hainele cele scumpe şi podoabele cele de aur şi a îmbrăcat-o în haine proaste, ca pe o roabă şi, scoţând sabia, a îngrozit-o pe dânsa, zicând: "De vrei să fii vie, atunci când vei intra în casa mea, să nu spui nimănui nimic din cele ce s-au petrecut între noi, ci să zici că-mi eşti roabă; fiindcă eu am în casa mea femeie şi copil, iar tu să fii roaba femeii mele şi să te supui ei în toate. Iar de vei spune ei sau altcuiva din rudeniile mele că te-am luat pe tine de soţie, atunci sabia aceasta îndată o vei vedea pe grumazul tău şi vei muri cu amar".
Astfel văzându-se copila înşelată şi batjocorită de acel barbar, auzind îngrozirea lui, s-a înspăimântat şi, fiindu-i frică, a zis către dânsul: "Oare aceasta este dragostea ta? Aceasta este împlinirea făgăduielilor tale? Acestea sunt jurămintele tale? Oare astfel ţi-a fost gândul, ca pe mine soţia ta, să mă faci roabă, eu care eram slobodă? Eu pentru tine am lăsat pe maica mea, rudenii şi patrie şi m-am lipit de tine cu dragoste nefăţarnică, crezând cuvintelor tale pe care le-ai întărit cu jurământ. Iar tu acum îmi răsplăteşti cu amar în locul dragostei mele şi în loc de bărbat şi soţ te-ai făcut vrăjmaş şi muncitor aducându-mă în pământ străin, ca să mă pierzi pe mine aici".
Acestea zicând, şi-a ridicat mâinile şi ochii către cer, oftând din adâncul inimii şi tânguindu-se amar şi plângând, a strigat către Dumnezeu, zicând: "Dumnezeul părinţilor mei, vezi nevoia mea, auzi suspinul meu şi ia aminte la glasul rugăciunii mele. Vezi ce-mi face mie călcătorul de jurământ şi mă izbăveşte din toate răutăţile acestea cu rugăciunile sfinţilor tăi plăcuţi, care pentru Tine au pătimit. O, Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv, pe voi vă chem acum, ajutaţi-mi mie celeia ce am căzut în neaşteptată nevoie; pentru că eu, nădăjduind spre voi, am mers după gotul acesta. Deci fiţi răzbunători asupra lui, iar pe mine izbăviţi-mă dintr-o nevoie ca aceasta".
Astfel tânguindu-se ea cu amar şi rugându-se către Dumnezeu în taina inimii sale, a intrat în casa gotului. Iar femeia văzând pe copilă şi luând aminte la frumuseţea ei, s-a tulburat de zavistie căci zicea că bărbatul ei a luat pe tânăra aceasta cu gând rău. Deci a întrebat pe bărbatul său, zicând: "Cine este fecioară aceasta şi de unde ai adus-o?"
Iar el a zis: "Am adus-o din Edesa, ca să-ţi fie ţie roabă". Iar femeia a zis: "Frumuseţea feţei o arată a fi liberă, nu roabă". Iar bărbatul a zis: "Deşi a fost liberă în pământul ei, precum faţa o arată, însă acum este roaba ta". Iar Eufimia, de frică, neîndrăznind a zice ceva, tăcea şi se supunea femeii gotului, slujind ca o roabă doamnei sale, pentru că nu ştia ce să facă pentru a se izbăvi de primejdia ce o cuprinsese.
Acolo făcea slujbă ca o roabă şi, având pe sfinţii mucenici totdeauna în mintea sa, grăia către dânşii cu lacrimi: "Sârguiţi de ajutaţi-mi mie, roabei voastre, o, sfinţilor, sârguiţi-vă de mă miluiţi şi nu treceţi cu vederea batjocură şi înşelăciunea ce mi s-a făcut". Iar stăpâna ei, având pizmă în inima sa, s-a făcut aspră şi cumplită spre copilă şi-i poruncea să facă lucrurile cele mai grele şi în multe feluri o muncea. Apoi mai cumplit decât toate era, că nu voia să vorbească cu dânsa niciodată şi nici tânără nu ştia limba aceea, neputând să spună stăpânei sale nimic. Căci se temea de got ca să nu o omoare, dacă ar spune stăpânei sale ceva din cele privitoare la sine. Iar după puţină vreme femeia gotului a cunoscut că Eufimia este îngreuiată şi s-a aprins asupra ei cu mai multă pizmă şi mai cumplită mânie, poruncindu-i a face lucrurile cele mai aspre şi mai grele, vrând cu acest chip s-o omoare.
Împlinindu-se zilele, a născut un băiat care avea asemănarea gotului, tatăl adevărat al acelui prunc. Iar femeia gotului văzând copilul că după chip este asemenea bărbatului său, s-a umplut de nespusă mânie şi cugetă în ce chip să-l omoare. Şi a zis către bărbatul său: "În zadar te lepezi că n-ai cunoscut pe tânăra aceasta, pentru că iată, pruncul cel născut dintr-însa este adevărată dovadă; căci îţi seamănă ţie în toate". Iar el iarăşi s-a lepădat, zicând: "Nu este adevărat, căci eu niciodată n-am cunoscut-o, iar tu ai stăpânire peste dânsa şi orice voieşti fă cu dânsa căci este roaba ta". Atunci prea înrăutăţita femeie a pus în mintea sa gând să omoare pe copil cu otravă. Şi după puţină vreme a pregătit otravă de moarte, apoi a trimis pe maica copilului la lucru.
Rămânând copilul singur, femeia i-a turnat otrava cea de moarte în gura lui şi îndată a murit copilul. Întorcându-se maica de unde a fost trimisă, a văzut pe copil zăcând mort şi s-a umplut de negrăită jale, încât i se rupea inima de mare supărare pentru copil. Ea nu ştia care este pricina morţii copilului, pentru că nu fusese nimeni atunci în casă, când stăpâna sa a turnat otrava în gura copilului. Deci, privind maică pe fiul său, a văzut otrava curgând din gura lui şi şi-a adus aminte că stăpână s-a lăudat odată asupra ei şi asupra copilului că îi va pierde pe dânşii cu moarte. Atunci a priceput că ea este pricina morţii copilului, însă tăcea neîndrăznind a zice ceva.
Şi luând puţină pânza, a şters otrava care curgea din gura copilului şi a păstrat-o la sine, nespunând nimănui taina aceea; apoi a îngropat copilul. După câteva zile gotul a chemat la ospăţ pe prietenii săi şi tânăra slujea la masă. Deci, când a venit vremea să dea paharul la stăpâna sa, vrând să cunoască dacă într-adevăr ea a omorât copilul ei cu otravă, a luat pânza aceea cu care ştersese gura copilului şi a înmuiat-o în ascuns în paharul cel cu băutură şi, scoţând-o, a stors-o iarăşi în pahar. Apoi a dat băutura aceea stăpânei sale. Aceasta, neştiind nimic, a băut din pahar şi astfel s-a întors durerea la capul ei, căci în acea noapte a murit repede femeia gotului, căzând în groapa pe care a săpat-o altuia.
Gotul, sculându-se a doua zi şi văzând pe femeia lui moartă, s-a spăimântat de moartea ei cea repede. Apoi s-a umplut toată casa de jale, adunându-se rudeniile, prietenii şi vecinii şi plângând pentru dânsa. După aceea, zidind mormânt frumos, a îngropat-o cu cinste şi trecând şapte zile de la moartea ei şi-au adus aminte rudeniile moartei de tânăra cea adusă din Edesa şi au zis: "Nu este altcineva pricina morţii rudei noastre decât numai roaba aceasta, căci ea totdeauna avea pizmă asupra ei".
Deci s-au sculat toţi asupra Eufimiei şi voiau s-o dea ighemonului ca s-o bată şi s-o întrebe cum a omorât pe stăpâna sa. Dar nefiind atunci ighemonul acasă, cei fărădelege au făcut alt sfat şi au hotărât ca să îngroape pe Eufimia de vie, împreună cu cea moartă. Deci, descoperind mormântul celei moarte, au pus pe tânăra acolo, lângă trupul cel împuţit şi plin de viermi, ca să moară cu moarte negrăită, apoi au prăvălit o piatră mare peste mormânt şi au pus strajă. Cine va putea spune supărarea şi necazul ce avea atunci în mormânt tânăra aceea? Căci era cuprinsă de frică, de spaimă mare şi de plângere. Să-şi închipuiască cineva ce fel de frică şi nevoie are omul viu închis în mormânt, împreună cu un trup împuţit.
În acea strâmtoare fiind Eufimia, a strigăt din mormânt către Dumnezeu în amărăciunea inimii sale, precum odinioară proorocul Iona în pântecele chitului şi se ruga, zicând: "Doamne, Dumnezeul puterilor, Care Te odihneşti peste heruvimi şi vezi adâncurile; Tu vezi amărăciunea inimii mele şi strâmtorarea mea în acest mormânt întunecos şi împuţit. Tu ştii că pentru numele Tău am fost dată acestui got fără de lege, căci el, jurându-se cu numele Tău, m-a luat pe mine. Deci, miluieşte-mă pentru numele Tău Cel sfânt. Tu omori şi faci viu, pogori în iad şi ridici; deci izbăveşte-mă din această moarte amară şi mă scoate din acest mormânt ca din iad căci eşti puternic a scula şi pe cei morţi, cu cât mai vârtos pe mine cea vie, care sunt aproape de moarte; deci scoate-mă din porţile morţii. Miluieşte-mă, o, Stăpâne, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi Mucenici Gurie, Samona şi Aviv a căror vărsare a sângelui şi moarte a lor ai primit-o ca pe o jertfă curată. O, Sfinţilor Mucenici, vrăjmaşul meu v-a pus garanţi maicii mele; deci miluiţi-mă pe mine, care pier cumplit".
Astfel rugându-se în amărăciunea sufletului, iată s-au arătat trei bărbaţi purtători de lumină, strălucind ca trei luceferi, adică Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv. Şi îndată a pierit duhoarea care era în mormânt, iar Eufimia a mirosit frumoasă mireasmă care ieşea nu din trup, ci de la sfinţii mucenici cei ce se arătaseră. Sfinţii au zis către dânsa: "Îndrăzneşte, fiică, şi nu te teme; degrab vei dobândi mântuirea". Acestea zicând sfinţii, s-a îndulcit inima Eufimiei de vederea cea prealuminată a sfinţilor şi de cuvintele lor cele mângâietoare. Apoi, umplându-se de bucurie, a adormit cu un somn dulce. Iar pe când dormea, a fost luată din mormânt, cu puterea cea nevăzută şi atotputernică a lui Dumnezeu şi într-un ceas a fost adusă în Edesa în biserica Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv, unde a fost pusă lingă cinstitul lor mormânt. Şi era atunci noapte când a fost adusă Eufimia şi se săvârşea în biserică obişnuita cântare a Utreniei.
Deşteptându-se din somn, a văzut iarăşi pe Sfinţii Mucenici zicând către dânsa: "Bucură-te, fiică, şi cunoaşte unde eşti acum. Iată am împlinit ceea ce am făgăduit; mergi acum cu pace la maica ta". Zicând acestea, s-au făcut nevăzuţi, iar tinăra sculându-se, lua seama unde este; căci cunoştea acum că nu este în mormânt. Apoi, văzând zidurile bisericii şi cinstita raclă a Sfinţilor Mucenici şi auzind cântarea clericilor, a cunoscut că este în Edesa în biserica Sfinţilor răbdători de chinuri ai lui Hristos, Gurie, Samona şi Aviv.
Deci s-a umplut de negrăită bucurie şi veselie şi, cuprinzând cu dragoste racla Sfinţilor Mucenici, cu lacrimi a dat mulţumire lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui pentru mila ce a făcut cu dânsa. Şi astfel grăia în mulţumirea sa: Dumnezeul nostru, în cer şi pe pământ, toate câte a vrut a făcut. Trimis-a din cer şi m-a mântuit. Bine eşti cuvântat, Doamne, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc spre Tine. Seara se va sălăşlui plângere şi dimineaţa bucurie.
Acestea şi multe altele zicând ea cu lacrimi de bucurie, preotul a auzit cuvintele şi plângerea ei. Apoi, apropiindu-se de dânsa, a întrebat-o: "Cine eşti tu şi pentru ce plângi aşa?" Iar ea, deschizându-şi gura, a început a-i spune lui toate cu de-amănuntul; cum a fost dată de maică să gotului, în urma jurământului de lângă racla sfinţilor şi ce a pătimit de la acel călcător de jurământ; cum a fost închisă în mormânt şi cum, rugându-se ea, i s-au arătat Sfinţii Mucenici şi într-un ceas au adus-o pe ea din ţara goţilor în biserica aceasta. Iar preotul, auzind acestea, s-a spăimântat, mirându-se de puterea cea mare a lui Dumnezeu. Însă nu voia să creadă desăvârşit cele grăite şi a întrebat-o: "Cine este maica ta?" Apoi înştiinţându-se că văduva Sofia este maica ei, a trimis îndată după dânsa, chemând-o să vină la biserică.
Sofia, neştiind nimic, a venit degrabă şi văzând pe fiica sa stând lângă cinstita raclă a sfinţilor mucenici, îmbrăcată în haine proaste, s-a spăimântat de o vedere că aceea nenădăjduită; apoi s-au îmbrăţişat, plângând amândouă, încât nu puteau să vorbească vreun cuvânt. După aceea, nu degrabă potolindu-se de tânguirea lor cea cu lacrimi, a întrebat-o maică să: "Cum ai venit aici, fiica mea preadulce şi pentru ce eşti îmbrăcată cu aceste haine întinate?" Iar ea a spus toate cu de-amănuntul cele ce a pătimit în pământ străin de la acel bărbat viclean, cum ieri a fost îngropată în mormânt şi cum a fost scăpată cu preaslăvire şi a fost adusă aici, prin mijlocirea Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv.
Auzind acestea, mama ei se topea cu inima de durere. Şi toţi cei ce se întâmplaseră acolo, ascultând cuvintele ce le spunea Eufimia, se minunau foarte şi preamăreau puterea lui Dumnezeu cea atotputernică şi mila Lui. Apoi mama ei, cazând înaintea raclei Sfinţilor Mucenici, înălţa mulţumire lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu mare glas; şi toată ziua aceea a petrecut-o în biserică, rugându-se, mulţumind lui Dumnezeu şi cuprinzând racla sfinţilor mucenici cu dragoste şi cu osârdie. Iar seara târziu, luând maică pe fiica sa, s-a dus cu bucurie la casa ei, lăudând pe Dumnezeu.
A doua zi a străbătut prin toată cetatea vestea despre acea minune. Şi s-au adunat de pretutindeni în casa văduvei rudeniile şi vecinii care se minunau de cele ce povestea copila Eufimia. Apoi toţi lăudau numele Domnului, propovăduindu-se ajutorul Sfinţilor Mucenici. De aici înainte Sofia a vieţuit împreună cu fiica ei cu plăcere de Dumnezeu, povestind tuturor puterea Lui, care se arătase lor cu milostivire. Şi Eufimia zicea: "Dreapta Domnului a făcut putere, dreapta Domnului m-a adus pe mine de la goţi la Edesa. Nu voi muri, ci voi fi vie şi voi povesti lucrurile Domnului". Iar Dumnezeu a făcut izbânda acelui got călcător de jurământ în acest chip.
După câţiva ani acel neam păgân, care şi mai înainte dăduse război asupra grecilor, unindu-se cu perşii, iarăşi s-a răsculat asupra ţinutului aceluia şi încerca să ia cetatea Edesa. Pentru aceea iarăşi a fost trimisă oastea grecească la Edesa spre apărarea cetăţii. Şi a venit împreună cu oastea aceea şi gotul cel mai sus pomenit, care cu vicleşug şi cu înşelăciune luase de la Sofia pe fiica ei, Eufimia. El nu ştia nimic de minunea ce se făcuse, căci socotea acum că Eufimia a murit în mormânt fiind închisă cu femeia sa cea moartă. El a venit la casa Sofiei ca la soacra sa, neruşinîndu-se. Dar ea, văzând că vine, a ascuns pe Eufimia în cămara cea mai dinăuntru şi l-a primit în casa sa ca pe un ginere al său, ca şi cum se bucura de venirea lui.
Apoi, adunându-şi rudeniile sale şi vecinii, a început înaintea lor a întreba pe got, zicând: "Cum aţi călătorit de aici şi cum s-a păzit fiica mea, fiind pe cale îngreuiată şi cum a născut? Căci multă mâhnire am avut pentru dânsa şi mă temeam să nu i se întâmple ceva de supărare, pe cale". Iar el a răspuns: "Dumnezeu, cu rugăciunile tale, ne-a uşurat calea de am călătorit fără necaz şi fiica ta este sănătoasă şi a născut un băiat. Ea îţi trimite închinăciune prin mine şi de nu ne-ar fi fost fără de veste această plecare, apoi şi fiica ta ar fi venit la tine, împreună cu mine şi cu copilul, ca să te mângâi împreună cu dânsa. Dar va veni în altă vreme mai lesnicioasă".
Sofia, auzind cuvintele acestea s-a aprins de dreaptă mânie faţă de cuvintele mincinoase ale acestui om rău şi a strigat tare, rupându-şi hainele şi zicând: "Înşelătorule, vicleanule şi ucigaşule! Ce ai făcut cu fiica mea?" Zicând acestea, a scos pe Eufimia din cămara cea dinăuntru şi a adus-o înaintea ucigaşului. Apoi a zis: "Oare cunoşti pe această tânără? Cine este aceasta? Ştii unde ai închis-o pe dânsa, călcătorule de jurământ? Cum ai dat-o morţii, nelegiuitule?" Iar el, auzind aceste cuvinte şi văzând pe Eufimia, s-a cutremurat şi a rămas fără de glas, nemaiputând a-şi deschide gura să grăiască vreun cuvânt; ci era ca un mort.
Atunci, rudeniile şi vecinii care se adunaseră acolo, l-au închis cu grijă într-o cameră şi au pus strajă la uşă. Iar Sofia împreună cu fiica sa, chemând un scriitor, au scris toate cele ce li s-au întâmplat, nelăsând nimic nescris din acea minune. Apoi, mergând la fericitul Evloghie, episcopul acelei cetăţi, i-a dat acea scrisoare, spunându-i despre venirea vrăjmaşului şi vicleanului său ginere. Iar episcopul citind scrisoarea, îndată, luând clerul său, a mers la voievodul care era peste oştile greceşti ce veniseră acolo. Şi a poruncit ca înaintea voievodului să se citească scrisoarea aceea, dată de văduva şi de fiica sa, în care era scrisă cu amănuntul minunea Sfinţilor Mucenici.
Voievodul, ascultând cu luare aminte, s-a spăimântat de acea minune preamărită şi toţi cei care erau împreună cu dânsul s-au umplut de frică. Apoi voievodul îndată a poruncit să aducă înaintea lui atât pe got, cât şi pe văduva Sofia împreună cu fiica sa Eufimia. Şi a poruncit ca să se citească iarăşi povestirea în auzul tuturor, căci se adunase mulţime de popor în curtea voievodului, bărbaţi şi femei. Deci, voievodul a întrebat pe got dacă sunt adevărate cele scrise, iar gotul a răspuns că sunt adevărate şi nu este nici o minciună într-însele. Atunci voievodul a zis către dânsul: "Ucigaşule, ticălosule, cum nu te-ai temut de Dumnezeu, nici de judecata Lui cea înfricoşată? Cum nu te-ai înfricoşat de jurământul ce l-ai făcut lingă racla Sfinţilor Mucenici, pe care i-ai făcut garanţi şi martori ai făgăduinţei tale? Pentru ce n-ai miluit pe fecioara pe care ai înşelat-o cu vicleşugul tău? Deci primeşte vrednica pedeapsă pentru faptele tale!" Şi îndată a poruncit să-i taie capul cu sabia şi să ardă în foc trupul lui.
Dar iubitorul de Dumnezeu episcop a rugat mult pe voievod ca să nu piardă cu moarte pe got, ci să facă milă cu dânsul şi să-l lase viu, ca să preamărească minunile lui Dumnezeu. Iar voievodul a răspuns episcopului: "Mă tem a milui pe cel ce a făcut atâta răutate, ca să nu minii pe Sfinţii Mucenici pe care i-a înşelat acest călcător de jurământ". Deci, gotul a fost tăiat după porunca voievodului, iar pentru rugămintea episcopului, trupul lui n-a fost ars ci l-a îngropat în pământ; şi astfel a luat sfârşit acel om ticălos. Astfel, Dumnezeu Se preamărea întru sfinţii Săi, Căruia şi de la noi păcătoşii, să-I fie slavă, cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Viaţa Sfântului Mucenic Aviv diaconul
Când Biserica lui Dumnezeu era prea mult prigonită de slugile diavolului Diocleţian şi Maximian şi era înconjurată de multe primejdii, ca o corabie pe marea lumii, în acea vreme se aflau aproape de cetatea Edesei doi bărbaţi dreptcredincioşi şi cu fapte bune, anume Gurie şi Samona. Ei vieţuiau în locuri deosebite, ca într-un liman neînviforat; dar, fiind crescuţi în Edesa, n-au voit a rămâne într-însa, pentru gâlcevile şi fărădelegile ce se făceau în cetate, precum zice David: Văzut-am fărădelege şi pricire în cetate. Ci, fugind de lume şi de răutăţile ei, au ieşit afară din cetate şi, depărtându-se de oamenii cei necredincioşi, se apropiau de Unul Dumnezeu, crezând în El şi slujindu-I cu osârdie ziua şi noaptea, în post, în rugăciune şi în păzirea sfintelor Lui porunci. Dar nu numai ei singuri slujeau Domnului cu credinţă, ci şi pe alţii îi povăţuiau; apoi pe mulţi necredincioşi, întorcându-i de la închinarea de idoli, îi aduceau către adevăratul Dumnezeu.
Deci, înştiinţându-se despre dânşii Antonin, care era pus atunci de împăraţii romanilor ca stăpânitor în cetatea Edesei, a poruncit îndată să-i prindă pe ei şi pe toţi cei care urmau învăţăturii lor. Fiind prinşi de pagini, mărturisitorii lui Hristos, Gurie şi Samona, şi împreună cu dânşii mulţime de credincioşi, au fost ţinuţi sub strajă până la o vreme. Iar după câtăva vreme, chemând Antonin pe urmaşii lui Hristos, a poruncit tuturor să se plece poruncii împăratului şi să aducă jertfă idolilor; dar nici unul n-a voit să se lepede de Domnul lor. Atunci a poruncit să pună asupra lor răni multe, gândind că de va îndupleca spre închinarea de idoli pe învăţătorii creştinilor, apoi şi ceilalţi se vor pleca cu lesnire. Pentru aceea numai pe Gurie şi pe Samona i-a oprit la întrebare, iar pe ceilalţi, certându-i cu bătăi, i-a eliberat la casele lor ca şi cum şi-ar fi făcut milă cu dânşii.
Deci, pe cei doi sfinţi mărturisitori punându-i înaintea judecăţii, a zis către dânşii: "Marii noştri împăraţi vă poruncesc ca, depărtându-vă de credinţa creştinească, să vă închinaţi marelui zeu Die (Joie) şi să-i aduceţi tămâie în capiştea lui". La aceasta Sfântul Samona a răspuns: "Nu ne vom depărta de credinţa cea dreaptă, prin care aşteptăm să dobândim viaţă fără de moarte şi nu ne vom închina lucrurilor făcute de mâini omeneşti". Iar Antonin a zis: "Sunteţi datori a împlini desăvârşit porunca împărătească".
Gurie a răspuns: "De sfânta noastră credinţă cea fără prihană nu ne vom lepăda niciodată, nici nu ne vom învoi cu dorinţa omenească cea rea şi pierzătoare, ci vom face voia Domnului nostru, Care a zis: Tot cel ce Mă va mărturisi înaintea oamenilor şi Eu îl voi mărturisi pe el înaintea Părintelui Meu, Care este în ceruri. Iar cel ce se va lepăda de Mine înaintea oamenilor, Mă voi lepăda şi Eu de dânsul înaintea Părintelui Meu, Care este în ceruri". Atunci a început judecătorul a-i îngrozi cu moarte, dacă nu se vor supune voii împărăteşti. Dar Sfântul Samona i-a răspuns cu îndrăzneală, zicând: "Noi nu vom muri, o, muncitorule, făcând voia Ziditorului nostru, ci mai vârtos vii vom fi în veci. Iar de vom urma poruncii împărăteşti, deşi nu vom fi ucişi de tine, vom pieri singuri". Acestea auzindu-le judecătorul Antonin, a poruncit să arunce pe sfinţi într-o temniţă întunecoasă.
În acea vreme a venit în Edesa ighemonul Muzonie, fiind trimis de păgânii împăraţi pentru uciderea creştinilor. Acela, scoţând din temniţă pe Sfinţii Mucenici Gurie şi Samona, i-a pus înaintea sa şi a zis către dânşii: "Aceasta este porunca împăraţilor noştri, ca să aduceţi vin şi tămâie la altarul lui Die. Iar de nu, apoi eu vă voi pierde cu multe munci. Căci trupul vostru îl voi zdrobi cu bătăi; apoi, spânzurându-vă de mâini şi de picioare, voi rupe toate încheieturile trupurilor voastre şi voi pune asupra voastră munci noi, nemaiauzite, pe care nu le veţi putea răbda".
Sfântul Samona la acestea a răspuns: "Ne temem mai tare de viermii cei neadormiţi şi de focul cel nestins, care este gătit tuturor celor ce s-au lepădat de Domnul, decât de muncile pe care le-ai pomenit tu; pentru că Acela, Căruia îi aducem jertfă înţelegătoare, ne va întări pe noi în munci şi nebiruiţi ne va arăta; după aceea răpindu-ne din mâinile tale, ne va sălăşlui unde este petrecerea tuturor celor ce se veselesc. Deci, nu ne temem de îngrozirea ta, pentru că tu te într-armezi numai împotriva trupului, iar sufletul nu-l poţi vătăma. Căci până când sufletul vieţuieşte în trup, până atunci mai mult se curăţeşte şi se luminează prin muncile care se aduc trupului; şi cu cât se strică omul nostru cel din afară, cu atât se înnoieşte cel dinăuntru. De aceea prin răbdare alergăm spre nevoinţa care ne stă înainte".
Iar ighemonul iarăşi a zis: "Lăsaţi nebunia voastră şi ascultaţi sfatul meu; depărtaţi-vă de rătăcirea voastră şi faceţi porunca împăratului, că nu veţi putea răbda muncile pe care vi le-am gătit vouă". Sfântul Gurie a răspuns: "Nici n-am rătăcit, precum ţi se pare, nici nu vom asculta sfatul nebuniei tale, nici voii împărăteşti nu ne vom supune. Căci nu vom fi atât de mici la suflet şi nebuni ca, temându-ne de muncile tale, să mâniem pe Domnul nostru. Deci nu ne vom teme, căci suntem robii Aceluia, Care, arătându-ne bogăţia bunătăţii Sale, şi-a pus sufletul pentru noi. Apoi, oare să nu stăm şi noi pentru Dânsul, împotriva păcatului până la sânge? Vom sta tare, pentru Iisus, Cel ce ne întăreşte pe noi. Vom sta neclintiţi de meşteşugirile vrăjmaşului; vom sta până când vom surpa pe vrăjmaşul cel ce s-a sculat asupra noastră".
Deci, văzându-i muncitorul neclintiţi în credinţa lor, s-a întors spre a-i munci şi a poruncit să lege pe unul de o mână şi pe altul de altă mână şi aşa să-i spânzure; iar de picioarele lor să lege câte o piatră grea. Aşa au răbdat spânzuraţi de la ceasul al treilea până la ceasul al optulea; iar ighemonul în acea vreme zăbovea, judecind pe alţii. După aceasta i-a întrebat de voiesc să se plece poruncii împărăteşti ca să scape de munci. Iar ei au rămas neschimbaţi în mărturisirea lor cea bună. Atunci a poruncit muncitorul să-i dezlege şi să-i arunce într-o temniţă foarte întunecoasă, în care nu strălucea niciodată lumina soarelui, nici vântul nu o răcorea. Şi au petrecut în acea temniţă din ziua cea dintâi a lui august până la zece noiembrie, având picioarele legate în obezi. Iar ei, răbdând închisoare, foame şi sete, mulţumeau lui Dumnezeu.
După o închisoare atât de grea şi îndelungată, au fost scoşi la judecată înaintea ighemonului. Sfântul Gurie era abia viu, fiind slăbit de nevoia cea mare a temniţei, de multă foame şi sete; iar Sfântul Samona era sănătos. Şi i-a întrebat ighemonul, zicând: "Oare nu v-aţi socotit atâta vreme în temniţă şi nu v-aţi schimbat inima voastră cea împietrită, ca să ascultaţi sfatul meu cel bun, ca, cinstind pe zeii noştri, să scăpaţi de nişte asemenea nevoi?"
Sfinţii au răspuns: "Cele ce am grăit ţie mai înainte, acelea grăim şi acum: Nu ne vom depărta de Domnul nostru Iisus Hristos, iar tu munceşte-ne pe noi cum voieşti!" Deci, a poruncit muncitorul să ducă în temniţă pe Sfântul Gurie, care era bolnav, că nu voia să-l muncească atunci ca să nu moară degrabă; pentru că încă nădăjduia că îl va îndupleca spre a sa păgânătate. Iar pe Sfântul Samona a poruncit să-l spânzure de un picior cu capul în jos, iar de celălalt picior să-i lege o greutate de fier.
Şi a fost spânzurat astfel, de la ceasul al doilea din zi până la ceasul al nouălea. Atunci li s-a făcut milă de dânsul ostaşilor care stăteau împrejur, şi-l sfătuiau rugându-l să se plece poruncii împărăteşti şi să scape de acele munci grele. Iar el nu le răspundea nimic, ci, uitându-se la cer, se ruga lui Dumnezeu din adâncul inimii şi pomenea minunile Lui cele din veac, zicând:
"Doamne, Dumnezeul meu, fără de a Cărui voie nici o pasăre nu cade în laţ! Tu, Care ai desfătat inima lui David în nevoi, Care pe proorocul Daniil l-ai arătat mai tare decât leii şi pe cei trei tineri din Babilon i-ai făcut biruitori; Tu, Doamne, Cela ce ştii neputinţa firii noastre, vezi războiul care s-a sculat asupra noastră, căci se sârguieşte vrăjmaşul să zădărnicească lucrul mâinilor Tale şi să ne lipsească pe noi de slava care este la Tine. Ci Tu, cu ochiul bunei Tale îndurări, caută spre noi şi păzeşte în noi nestinsă făclia poruncilor Tale şi cu lumina Ta îndreptează paşii noştri şi ne învredniceşte a ne îndulci de fericirea Ta; că bine eşti cuvântat în vecii vecilor".
Astfel rugându-se pătimitorul, un om scria repede cele grăite de dânsul. Apoi a poruncit ighemonul să dezlege pe Samona, dar fiind dezlegat nu putea să stea pe picioarele sale, pentru că încheieturile genunchilor şi ale coapselor se rupseseră din locurile lor. Deci, luându-l slujitorii, după porunca muncitorului, l-au dus în temniţă şi l-au pus lângă Sfântul Gurie.
Iar în luna noiembrie în 15 zile, Mozonie ighemonul, sculându-se la cântarea cocoşilor, a mers în divan unde se făceau judecăţile şi mergeau înaintea lui purtătorii de arme; apoi a şezut la judecată cu mare mândrie şi a poruncit să aducă înaintea sa pe Gurie şi Samona. Sfântul Samona mergea între doi ostaşi, ţinându-se de dânşii cu amândouă mâinile şi şchiopătând cu picioarele, pentru că erau rupte din încheieturi de când fusese spânzurat. Iar pe Gurie l-au dus slujitorii, fiindcă nu mai putea să păşească câtuşi de puţin, căci picioarele lui, care fuseseră strânse în obezi, erau rănite cumplit.
Căutând asupra lor, ighemonul a început a grăi: "Aţi avut vreme destulă să vă luaţi seama şi să alegeţi ce este mai bine, viaţa sau moartea. Spuneţi-mi dar acum, ce v-aţi gândit? Oare v-aţi săturat cu muncile ce au trecut şi acum v-aţi hotărât să împliniţi porunca împărătească, pentru ca să vă îndulciţi cu cei vii de lumina cea dulce?" Sfinţii au răspuns la acestea: "Socotitu-ne-am şi ne-am ales ceea ce ne va fi nouă de folos. Am ales mai bine a primi moarte pentru Hristos, decât viaţa pentru lumea aceasta deşartă, pentru că destul ne este nouă vremea ce a trecut, în care ne îndulceam de lumina zilei celei întunecate. Iar acum, sufletele noastre doresc a trece către lumina cea neînserată".
Ighemonul a zis: "Mi-aţi surzit urechile cu cuvintele voastre cele potrivnice. Eu pe scurt vă grăiesc şi vă dau un sfat de folos: să puneţi tămâie pe altarul lui Die şi apoi vă veţi duce pe la casele voastre cu pace. Iar de nu, îndată voi porunci ca să vă taie capetele". Sfinţii au răspuns: "Nu sunt de trebuinţă multe cuvinte; iată suntem înaintea ta şi ceea ce voieşti a face, nu întârzia, ci fă, pentru că noi nu vom înceta a spune că suntem robi ai Domnului nostru Iisus Hristos şi unui Dumnezeu ne închinăm, iar de închinarea idolilor ne lepădăm". Atunci ighemonul a dat hotărâre asupra lor, ca să fie tăiaţi cu sabia.
Sfinţii, auzind despre tăierea cu sabia, s-au bucurat mult, fiindcă mai degrabă se vor dezlega de trup şi vor merge către Domnul Cel dorit. Deci tiranul a poruncit speculatorului, ca să pună pe mucenici într-o căruţă şi ducându-i departe după cetate, să le tăie capetele acolo. Atunci sfinţii au fost duşi după cetate, pe porţile cele dinspre miazănoapte, neştiind nimeni dintre cetăţeni, pentru că toţi dormeau în acea vreme. Apoi i-a suit pe un munte ce se chema Vetilavicle; acolo stând ostaşii, a poruncit speculatorului să taie pe sfinţi. Iar sfinţii coborându-se din căruţe, au cerut puţină vreme ca să se roage. Şi rugându-se cu sârguinţă, au zis la sfârşit: "Dumnezeule, Părintele Domnului nostru Iisus Hristos, primeşte cu pace sufletele noastre". Apoi întorcându-se Sfântul Samona către speculator, a zis: "Săvârşeşte porunca!" După aceea, plecându-şi sfintele lor capete sub sabie, au fost tăiaţi pe când se lumina de ziuă. Şi astfel s-a săvârşit alergarea lor. Înştiinţându-se credincioşii despre sfârşitul sfinţilor mucenici, au mers şi au luat sfintele lor trupuri şi le-au îngropat cu cinste.
Trecând câţiva ani, păgânul împărat Liciniu, care împărăţea împreună cu marele Constantin, a venit în Nicomidia şi, lepădându-se de Constantin, a pornit prigoană împotriva creştinilor, nepăzind aşezământul pe care-l făcuse cu marele Constantin. Pentru că acesta, dând lui Liciniu pe sora sa de soţie şi, făcându-l părtaş al împărăţiei romanilor, a pus astfel de aşezământ ca Liciniu să nu facă nici un rău creştinilor, deşi era de credinţă pagina; ci pe fiecare să-l lase să vieţuiască după cum va voi şi orice credinţă va iubi, aceea să o ţină.
Liciniu, neţinând un aşezământ ca acesta şi lepădând dragostea către Constantin, făcătorul său de bine, s-a sculat asupra creştinilor în părţile Răsăritului şi mulţime mare de dreptcredincioşi îi pierdea cu felurite morţi. Atunci în oraşul mai sus numit Edesa, în care pătimiseră mai înainte Sfinţii Mucenici Gurie şi Samona, era un diacon numit Aviv. Acesta, umblând prin tot oraşul Edesa din casă în casă, învăţa pe oameni credinţa creştinească şi-i întărea în mărturisirea lui Hristos, încât pe mulţi necredincioşi îi sfătuia să trăiască cu plăcere de Dumnezeu.
Înştiinţându-se despre dânsul eparhul cetăţii, anume Lisanie, a scris către împăratul Liciniu despre Aviv, că a umplut tot oraşul Edesa cu înşelăciunea creştinească. Deci, îl întreba ce porunceşte pentru dânsul. Pentru aceea Lisanie a scris către împăratul ca să ia de la dânsul stăpânire spre a munci pe creştini, căci încă nu-i era încredinţată puterea spre a face ceva rău creştinilor. Iar împăratul îndată a scris înapoi către dânsul, să pedepsească cu moarte pe Aviv. Deci, luând Lisanie porunca împărătească, a trimis să caute pe Sfântul Aviv spre a fi muncit.
Sfântul Aviv petrecea atunci într-o casă neştiută, împreună cu mama sa şi cu rudeniile sale, având sârguinţa spre înmulţirea sfintei credinţe, pe care, unde nu putea pe faţă, o propovăduia în ascuns. Ostaşii, căutând pe fericitul diacon Aviv prin toată cetatea, el, în loc să se ascundă, s-a dat pe faţă şi, ieşind din casa sa, s-a dat singur în mâinile ostaşilor. Acolo, întâlnind pe cel mai mare al ostaşilor, care avea numele Teoteki, a zis către dânsul: "Iată eu sunt Aviv, pe care aveţi poruncă a-l căuta; deci, luaţi-mă şi duceţi-mă la cel ce v-a trimis". Iar Teoteki, căutând către dânsul cu blândeţe, a zis: "Nu te ştie încă nimeni că ai venit la mine, omule; mergi dar şi te fereşte, ca să nu te vadă vreun ostaş şi să te prindă".
Sfântul a răspuns: "De nu mă vei lua tu, apoi mă voi duce singur şi mă voi arăta eparhului şi voi propovădui pe Hristosul meu înaintea împăraţilor şi a domnilor". Iar Teoteki, auzind acestea, l-a dus la Lisanie, care l-a întrebat pe Sfântul despre neam şi despre nume. Iar Sfântul, mai întâi a spus că este creştin; apoi, spunându-şi numele său, a zis că este dintr-un sat ce se numeşte Telseia. Lisanie îl silea să jertfească idolilor uneori cu îngroziri, alteori cu momeli, sîrguindu-se a-l întoarce de la Hristos spre slujirea idolilor. Dar el era tare în mărturisirea lui Hristos, ca un stâlp neclintit şi ca un zid nebiruit.
Muncitorul, neputând cu cuvinte a-l aduce la a sa păgânătate, a început a-l sili cu munci, căci a poruncit să-l spânzure şi să-i strujească trupul cu unghii de fier. După aceea iarăşi îl sfătuia cu cuvinte să se închine idolilor şi să aducă tămâie pe altarul jertfelor păgâneşti. Iar sfântul îi răspundea cu bărbăţie, zicând: "Nimic nu mă va despărţi de Dumnezeul meu, chiar dacă mă vei munci cu mii de munci şi mai cumplite. Şi l-a întrebat muncitorul: "Ce folos vă este vouă creştinilor din aceste munci pe care le răbdaţi pentru Dumnezeul vostru? Şi ce răsplată aveţi de aici că trupurile voastre se zdrobesc în bucăţi şi vă alegeţi de bunăvoie moarte amară?"
Sfântul a răspuns: "De ai fi vrut, o, muncitorule, să cauţi cu adevărat spre nădejdea răsplătirii, care este făgăduită nouă de la Dumnezeul nostru, ai fi zis cu adevărat ceea ce a zis odinioară Apostolul Domnului: "Că nu sunt vrednice pătimirile vremii de acum faţă cu slava care o să se arate". Iar muncitorul a râs de cuvintele mucenicului, socotindu-le neînţelepte, însuşi fiind neînţelept, ticălosul. Apoi văzând că nu poate despărţi pe bunul pătimitor de unul adevăratul Dumnezeu, l-a osândit să fie ars cu foc. Deci, făcând un foc mare afară din cetate unde era să fie pus mucenicul, mergea bucurându-se; pentru că voia să se aducă lui Dumnezeu jertfă şi ardere de tot. Apoi îl urma mama sa şi rudeniile sale, iar ei îl mângâiau şi-l sfătuiau să nu se mâhnească pentru dânsul, ci mai vârtos să se bucure că merge să stea înaintea lui Hristos, pe Care-L va ruga pentru dânşii.
Venind la foc s-a rugat mult şi, dând sărutarea cea mai de pe urmă maicii sale şi tuturor cunoscuţilor săi, a intrat în văpaie. Şi îndată şi-a dat sufletul în mâinile Domnului. Iar după ce s-a stins focul, a aflat mama sa dimpreună cu alţii, trupul fiului său nevătămat de foc şi, luându-l, l-au uns cu mir şi l-au îngropat lângă mormântul Sfinţilor Mucenici Gurie şi Samona, care pătimiseră mai înainte; pentru că, după câţiva ani, în aceeaşi zi a pătimit şi Sfântul Aviv, în care au pătimit şi ceilalţi sfinţi. Apoi, încetând prigoana, credincioşii au zidit o biserică în numele acestor trei sfinţi mucenici şi au pus într-însa sfintele lor moaşte într-o raclă ce izvora celor bolnavi tămăduiri şi multe minuni făcea acolo. Din aceste minuni, vom pomeni aici una preamărită ce s-a făcut acolo.
Odată s-a ridicat asupra împărăţiei greceşti un neam păgân barbar de la Răsărit, care locuia aproape de perşi, ce se chema Etalite, şi multe cetăţi pustiind şi robind, a ajuns până la Edesa, vrând ca s-o ia şi pe dânsa şi s-o nimicească, precum nimicise şi multe altele. Deci împăraţii greci vrând să apere cetatea de vrăjmaşi şi să o scape de înconjurare, au adunat mulţimea oştilor lor şi le-au trimis spre ajutor la cetatea Edesa.
Intrând oştile greceşti în Edesa, au rămas într-însa multă vreme apărând cetatea de barbari. Şi era în oastea grecilor un ostaş de neam got. Acest ostaş s-a întâmplat în Edesa că a fost în gazdă în casa unei văduve înţelepte, cu numele Sofia, care avea o singură fiică, cu numele Eufimia, pe care o păzea în feciorie ca pe lumina ochilor, învăţând-o obiceiurile cele bune şi frica de Dumnezeu. Apoi se sârguia s-o ascundă de vederea oamenilor, căci era foarte frumoasă la faţă. De aceea o păzea maică saîntr-o cameră deosebită că să n-o vadă ochii bărbăteşti. Dar petrecând gotul acela multă vreme în casa văduvei, s-a întâmplat de a văzut odată copilă şi minunându-se de frumuseţea ei, s-a rănit foarte cu inima şi se gândea neîncetat în ce chip ar putea s-o înşele.
Deci apropiindu-se de maică să, a început să o roage ca să-i dea de soţie pe fiica ei cu toate că ticălosul acesta de got avea în ţara sa femeie şi copil. Însă tăinuia aceasta şi se făcea ca şi cum ar fi neînsurat, spre a dobândi ceea ce poftea. Dar mama copilei se lepăda de dânsul, zicând: "Nu voi da în pământ străin pe fiica mea cea unică pentru că tu eşti om străin şi vrei s-o duci pe fiica mea în pământul tău; iar eu aş fi foarte mâhnita fără dânsa, căci n-am alt fiu sau fiică, cu care aş putea să mă mângâi în văduvia mea, decât numai pe aceasta singură. Deci nu ţi-o voi da pentru că nu pot trăi dacă nu voi vedea faţa ei".
Atunci el, umplându-se de mânie, a început a o îngrozi foarte, zicând: "De nu-mi vei da pe fiica ta, nu voi ieşi de aici până când nu voi aduce multe rele asupra ta şi te voi arunca în cea mai mare nevoie; căci sunt ostaş şi orice fel de ispită voi vrea, pot să ţi-o fac lesne". Iar ea, deşi era singură şi nu avea cine să-i ajute, cu îndrăzneală i se împotrivea. Atunci ostaşul o rugă cu momeli; apoi cu îngroziri o sfătuia ca să-i dea pe fiica ei spre însoţire. Astfel a supărat-o toată vremea cât a petrecut acolo, dându-i daruri - căci nu era dintre cei săraci -, şi a cumpărat atât văduvei cât şi fiicei sale, podoabe de aur şi haine scumpe, ca să poată dobândi ceea ce dorea.
Însă văduva nici darurile nu le primea, ci se lepăda de dânsul, ascunzând copila cu mai mare pază, ca să n-o mai vadă acel ostaş fărădelege. Iar odată văduva a zis către dânsul: "Eu am auzit că tu ai în ţara ta femeie şi copil". Iar el, fiind biruit de dorul copilei şi neavând frică de Dumnezeu, a început a se jura şi a se blestema zicând că niciodată n-a avut femeie, ci voieşte a avea de soţie pe fiica ei şi a o face doamnă peste toată averea ce o are în patria lui. Iar văduva Sofia a crezut pe acest ostaş viclean pentru că se jura cu mii de jurăminte şi chemă pe Dumnezeu ca martor că nu are femeie.
Atunci s-a plecat văduva spre rugămintea lui şi a voit să-i dea pe fiica sa Eufimia. Deci, ridicându-şi mâinile către Dumnezeu a zis: "Tu, Stăpâne, eşti Părintele orfanilor şi judecătorul văduvelor, caută cu milostivire spre zidirea Ta şi nu lăsa pe copila aceasta care se însoţeşte cu acest bărbat necunoscut. Nu trece cu vederea sărăcia mea şi nu mă lăsa pe mine fără de ajutor, pentru că nădăjduind spre purtarea Ta de grijă, dau pe sărmana mea fiică acestui om străin şi pe Tine Te iau martor jurămintelor şi făgăduinţelor lui".
Apoi copila a fost dată acelui got şi, săvârşându-se nunta, trăiau în pace. Iar fiică a zămislit un fiu; dar mai înainte de a naşte s-au dus potrivnicii de la cetate, căci n-au putut s-o robească pentru că oastea grecească ce era înăuntru apăra bine zidurile ei, făcând mult război împotriva vrăjmaşilor. Iar mai vârtos se apăra cetatea cu rugăciunile Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv.
Deci, ducându-se vrăjmaşii înapoi şi oastea grecească trebuia să se întoarcă într-ale sale. Atunci şi gotul se sârguia să se întoarcă în ţara sa, iar maică, tânguindu-se nemângâiata de despărţirea fiicei sale, voia să n-o dea gotului s-o ducă în pământ străin. Însă nu putea rupe legătura însoţirii ce era legată prin legea firii. Deci, voind vicleanul ginere să plece cu soţia, Sofia l-a luat pe el şi pe fiica ei şi i-a dus în biserica Sfinţilor răbdători de chinuri, Gurie, Samona şi Aviv şi, aşezându-i înaintea sicriului lor, a zis către ginerele său: "Eu nu-ţi încredinţez pe fiica mea, dacă nu-mi vei da garanţi pe aceşti sfinţi care au pătimit pentru Hristos. Atinge-te dar de sfânta lor raclă şi jură că nu vei face nici un rău fiicei mele, ci o vei avea în dragostea ce i se cuvine şi în cinste".
Gotul, crezând că acest lucru este uşor, îndată, fără sfială s-a atins de cinstitul sicriu al sfinţilor mucenici, zicând: "Din mâinile voastre, o, sfinţilor, primesc pe copila aceasta şi pe voi vă fac martori maicii sale, că nici un rău nu voi face soţiei mele, nici n-o voi mâhni niciodată, ci o voi păzi pe dânsa până la moartea mea". Aşa vorbea gotul, ba încă se jura pe Dumnezeu, netemându-se că Domnul Dumnezeul izbândirilor va răsplăti lui după faptele sale şi după vicleşugul lui îl va pierde.
Iar maică, auzind jurământul ginerelui său, a strigat către sfinţii mucenici, zicând: "Vouă, după Dumnezeu, o, Sfinţilor Mucenici, vă încredinţez pe fiica mea şi prin voi o dau acestui străin". Astfel rugându-se, s-au sărutat una pe alta cu dragoste şi s-au despărţit. Văduva Sofia s-a întors acasă, iar gotul şi Eufimia au plecat în calea lor. Apoi pe sluga pe care o aveau atunci pe lângă dânşii, a eliberat-o, ca să nu se descopere taina din casa ei.
După o cale atât de lungă, ajungând la patria gotului şi fiind aproape de casa lui, s-a repezit gotul asupra copilei ca un vrăjmaş cu mare răutate, uitând de dragostea cea faţă de dânsa şi de jurământul ce-l dăduse. A dezbrăcat de pe dânsa hainele cele scumpe şi podoabele cele de aur şi a îmbrăcat-o în haine proaste, ca pe o roabă şi, scoţând sabia, a îngrozit-o pe dânsa, zicând: "De vrei să fii vie, atunci când vei intra în casa mea, să nu spui nimănui nimic din cele ce s-au petrecut între noi, ci să zici că-mi eşti roabă; fiindcă eu am în casa mea femeie şi copil, iar tu să fii roaba femeii mele şi să te supui ei în toate. Iar de vei spune ei sau altcuiva din rudeniile mele că te-am luat pe tine de soţie, atunci sabia aceasta îndată o vei vedea pe grumazul tău şi vei muri cu amar".
Astfel văzându-se copila înşelată şi batjocorită de acel barbar, auzind îngrozirea lui, s-a înspăimântat şi, fiindu-i frică, a zis către dânsul: "Oare aceasta este dragostea ta? Aceasta este împlinirea făgăduielilor tale? Acestea sunt jurămintele tale? Oare astfel ţi-a fost gândul, ca pe mine soţia ta, să mă faci roabă, eu care eram slobodă? Eu pentru tine am lăsat pe maica mea, rudenii şi patrie şi m-am lipit de tine cu dragoste nefăţarnică, crezând cuvintelor tale pe care le-ai întărit cu jurământ. Iar tu acum îmi răsplăteşti cu amar în locul dragostei mele şi în loc de bărbat şi soţ te-ai făcut vrăjmaş şi muncitor aducându-mă în pământ străin, ca să mă pierzi pe mine aici".
Acestea zicând, şi-a ridicat mâinile şi ochii către cer, oftând din adâncul inimii şi tânguindu-se amar şi plângând, a strigat către Dumnezeu, zicând: "Dumnezeul părinţilor mei, vezi nevoia mea, auzi suspinul meu şi ia aminte la glasul rugăciunii mele. Vezi ce-mi face mie călcătorul de jurământ şi mă izbăveşte din toate răutăţile acestea cu rugăciunile sfinţilor tăi plăcuţi, care pentru Tine au pătimit. O, Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv, pe voi vă chem acum, ajutaţi-mi mie celeia ce am căzut în neaşteptată nevoie; pentru că eu, nădăjduind spre voi, am mers după gotul acesta. Deci fiţi răzbunători asupra lui, iar pe mine izbăviţi-mă dintr-o nevoie ca aceasta".
Astfel tânguindu-se ea cu amar şi rugându-se către Dumnezeu în taina inimii sale, a intrat în casa gotului. Iar femeia văzând pe copilă şi luând aminte la frumuseţea ei, s-a tulburat de zavistie căci zicea că bărbatul ei a luat pe tânăra aceasta cu gând rău. Deci a întrebat pe bărbatul său, zicând: "Cine este fecioară aceasta şi de unde ai adus-o?"
Iar el a zis: "Am adus-o din Edesa, ca să-ţi fie ţie roabă". Iar femeia a zis: "Frumuseţea feţei o arată a fi liberă, nu roabă". Iar bărbatul a zis: "Deşi a fost liberă în pământul ei, precum faţa o arată, însă acum este roaba ta". Iar Eufimia, de frică, neîndrăznind a zice ceva, tăcea şi se supunea femeii gotului, slujind ca o roabă doamnei sale, pentru că nu ştia ce să facă pentru a se izbăvi de primejdia ce o cuprinsese.
Acolo făcea slujbă ca o roabă şi, având pe sfinţii mucenici totdeauna în mintea sa, grăia către dânşii cu lacrimi: "Sârguiţi de ajutaţi-mi mie, roabei voastre, o, sfinţilor, sârguiţi-vă de mă miluiţi şi nu treceţi cu vederea batjocură şi înşelăciunea ce mi s-a făcut". Iar stăpâna ei, având pizmă în inima sa, s-a făcut aspră şi cumplită spre copilă şi-i poruncea să facă lucrurile cele mai grele şi în multe feluri o muncea. Apoi mai cumplit decât toate era, că nu voia să vorbească cu dânsa niciodată şi nici tânără nu ştia limba aceea, neputând să spună stăpânei sale nimic. Căci se temea de got ca să nu o omoare, dacă ar spune stăpânei sale ceva din cele privitoare la sine. Iar după puţină vreme femeia gotului a cunoscut că Eufimia este îngreuiată şi s-a aprins asupra ei cu mai multă pizmă şi mai cumplită mânie, poruncindu-i a face lucrurile cele mai aspre şi mai grele, vrând cu acest chip s-o omoare.
Împlinindu-se zilele, a născut un băiat care avea asemănarea gotului, tatăl adevărat al acelui prunc. Iar femeia gotului văzând copilul că după chip este asemenea bărbatului său, s-a umplut de nespusă mânie şi cugetă în ce chip să-l omoare. Şi a zis către bărbatul său: "În zadar te lepezi că n-ai cunoscut pe tânăra aceasta, pentru că iată, pruncul cel născut dintr-însa este adevărată dovadă; căci îţi seamănă ţie în toate". Iar el iarăşi s-a lepădat, zicând: "Nu este adevărat, căci eu niciodată n-am cunoscut-o, iar tu ai stăpânire peste dânsa şi orice voieşti fă cu dânsa căci este roaba ta". Atunci prea înrăutăţita femeie a pus în mintea sa gând să omoare pe copil cu otravă. Şi după puţină vreme a pregătit otravă de moarte, apoi a trimis pe maica copilului la lucru.
Rămânând copilul singur, femeia i-a turnat otrava cea de moarte în gura lui şi îndată a murit copilul. Întorcându-se maica de unde a fost trimisă, a văzut pe copil zăcând mort şi s-a umplut de negrăită jale, încât i se rupea inima de mare supărare pentru copil. Ea nu ştia care este pricina morţii copilului, pentru că nu fusese nimeni atunci în casă, când stăpâna sa a turnat otrava în gura copilului. Deci, privind maică pe fiul său, a văzut otrava curgând din gura lui şi şi-a adus aminte că stăpână s-a lăudat odată asupra ei şi asupra copilului că îi va pierde pe dânşii cu moarte. Atunci a priceput că ea este pricina morţii copilului, însă tăcea neîndrăznind a zice ceva.
Şi luând puţină pânza, a şters otrava care curgea din gura copilului şi a păstrat-o la sine, nespunând nimănui taina aceea; apoi a îngropat copilul. După câteva zile gotul a chemat la ospăţ pe prietenii săi şi tânăra slujea la masă. Deci, când a venit vremea să dea paharul la stăpâna sa, vrând să cunoască dacă într-adevăr ea a omorât copilul ei cu otravă, a luat pânza aceea cu care ştersese gura copilului şi a înmuiat-o în ascuns în paharul cel cu băutură şi, scoţând-o, a stors-o iarăşi în pahar. Apoi a dat băutura aceea stăpânei sale. Aceasta, neştiind nimic, a băut din pahar şi astfel s-a întors durerea la capul ei, căci în acea noapte a murit repede femeia gotului, căzând în groapa pe care a săpat-o altuia.
Gotul, sculându-se a doua zi şi văzând pe femeia lui moartă, s-a spăimântat de moartea ei cea repede. Apoi s-a umplut toată casa de jale, adunându-se rudeniile, prietenii şi vecinii şi plângând pentru dânsa. După aceea, zidind mormânt frumos, a îngropat-o cu cinste şi trecând şapte zile de la moartea ei şi-au adus aminte rudeniile moartei de tânăra cea adusă din Edesa şi au zis: "Nu este altcineva pricina morţii rudei noastre decât numai roaba aceasta, căci ea totdeauna avea pizmă asupra ei".
Deci s-au sculat toţi asupra Eufimiei şi voiau s-o dea ighemonului ca s-o bată şi s-o întrebe cum a omorât pe stăpâna sa. Dar nefiind atunci ighemonul acasă, cei fărădelege au făcut alt sfat şi au hotărât ca să îngroape pe Eufimia de vie, împreună cu cea moartă. Deci, descoperind mormântul celei moarte, au pus pe tânăra acolo, lângă trupul cel împuţit şi plin de viermi, ca să moară cu moarte negrăită, apoi au prăvălit o piatră mare peste mormânt şi au pus strajă. Cine va putea spune supărarea şi necazul ce avea atunci în mormânt tânăra aceea? Căci era cuprinsă de frică, de spaimă mare şi de plângere. Să-şi închipuiască cineva ce fel de frică şi nevoie are omul viu închis în mormânt, împreună cu un trup împuţit.
În acea strâmtoare fiind Eufimia, a strigăt din mormânt către Dumnezeu în amărăciunea inimii sale, precum odinioară proorocul Iona în pântecele chitului şi se ruga, zicând: "Doamne, Dumnezeul puterilor, Care Te odihneşti peste heruvimi şi vezi adâncurile; Tu vezi amărăciunea inimii mele şi strâmtorarea mea în acest mormânt întunecos şi împuţit. Tu ştii că pentru numele Tău am fost dată acestui got fără de lege, căci el, jurându-se cu numele Tău, m-a luat pe mine. Deci, miluieşte-mă pentru numele Tău Cel sfânt. Tu omori şi faci viu, pogori în iad şi ridici; deci izbăveşte-mă din această moarte amară şi mă scoate din acest mormânt ca din iad căci eşti puternic a scula şi pe cei morţi, cu cât mai vârtos pe mine cea vie, care sunt aproape de moarte; deci scoate-mă din porţile morţii. Miluieşte-mă, o, Stăpâne, pentru rugăciunile Sfinţilor Tăi Mucenici Gurie, Samona şi Aviv a căror vărsare a sângelui şi moarte a lor ai primit-o ca pe o jertfă curată. O, Sfinţilor Mucenici, vrăjmaşul meu v-a pus garanţi maicii mele; deci miluiţi-mă pe mine, care pier cumplit".
Astfel rugându-se în amărăciunea sufletului, iată s-au arătat trei bărbaţi purtători de lumină, strălucind ca trei luceferi, adică Sfinţii Mucenici Gurie, Samona şi Aviv. Şi îndată a pierit duhoarea care era în mormânt, iar Eufimia a mirosit frumoasă mireasmă care ieşea nu din trup, ci de la sfinţii mucenici cei ce se arătaseră. Sfinţii au zis către dânsa: "Îndrăzneşte, fiică, şi nu te teme; degrab vei dobândi mântuirea". Acestea zicând sfinţii, s-a îndulcit inima Eufimiei de vederea cea prealuminată a sfinţilor şi de cuvintele lor cele mângâietoare. Apoi, umplându-se de bucurie, a adormit cu un somn dulce. Iar pe când dormea, a fost luată din mormânt, cu puterea cea nevăzută şi atotputernică a lui Dumnezeu şi într-un ceas a fost adusă în Edesa în biserica Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv, unde a fost pusă lingă cinstitul lor mormânt. Şi era atunci noapte când a fost adusă Eufimia şi se săvârşea în biserică obişnuita cântare a Utreniei.
Deşteptându-se din somn, a văzut iarăşi pe Sfinţii Mucenici zicând către dânsa: "Bucură-te, fiică, şi cunoaşte unde eşti acum. Iată am împlinit ceea ce am făgăduit; mergi acum cu pace la maica ta". Zicând acestea, s-au făcut nevăzuţi, iar tinăra sculându-se, lua seama unde este; căci cunoştea acum că nu este în mormânt. Apoi, văzând zidurile bisericii şi cinstita raclă a Sfinţilor Mucenici şi auzind cântarea clericilor, a cunoscut că este în Edesa în biserica Sfinţilor răbdători de chinuri ai lui Hristos, Gurie, Samona şi Aviv.
Deci s-a umplut de negrăită bucurie şi veselie şi, cuprinzând cu dragoste racla Sfinţilor Mucenici, cu lacrimi a dat mulţumire lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui pentru mila ce a făcut cu dânsa. Şi astfel grăia în mulţumirea sa: Dumnezeul nostru, în cer şi pe pământ, toate câte a vrut a făcut. Trimis-a din cer şi m-a mântuit. Bine eşti cuvântat, Doamne, Cel ce mântuieşti pe cei ce nădăjduiesc spre Tine. Seara se va sălăşlui plângere şi dimineaţa bucurie.
Acestea şi multe altele zicând ea cu lacrimi de bucurie, preotul a auzit cuvintele şi plângerea ei. Apoi, apropiindu-se de dânsa, a întrebat-o: "Cine eşti tu şi pentru ce plângi aşa?" Iar ea, deschizându-şi gura, a început a-i spune lui toate cu de-amănuntul; cum a fost dată de maică să gotului, în urma jurământului de lângă racla sfinţilor şi ce a pătimit de la acel călcător de jurământ; cum a fost închisă în mormânt şi cum, rugându-se ea, i s-au arătat Sfinţii Mucenici şi într-un ceas au adus-o pe ea din ţara goţilor în biserica aceasta. Iar preotul, auzind acestea, s-a spăimântat, mirându-se de puterea cea mare a lui Dumnezeu. Însă nu voia să creadă desăvârşit cele grăite şi a întrebat-o: "Cine este maica ta?" Apoi înştiinţându-se că văduva Sofia este maica ei, a trimis îndată după dânsa, chemând-o să vină la biserică.
Sofia, neştiind nimic, a venit degrabă şi văzând pe fiica sa stând lângă cinstita raclă a sfinţilor mucenici, îmbrăcată în haine proaste, s-a spăimântat de o vedere că aceea nenădăjduită; apoi s-au îmbrăţişat, plângând amândouă, încât nu puteau să vorbească vreun cuvânt. După aceea, nu degrabă potolindu-se de tânguirea lor cea cu lacrimi, a întrebat-o maică să: "Cum ai venit aici, fiica mea preadulce şi pentru ce eşti îmbrăcată cu aceste haine întinate?" Iar ea a spus toate cu de-amănuntul cele ce a pătimit în pământ străin de la acel bărbat viclean, cum ieri a fost îngropată în mormânt şi cum a fost scăpată cu preaslăvire şi a fost adusă aici, prin mijlocirea Sfinţilor Mucenici Gurie, Samona şi Aviv.
Auzind acestea, mama ei se topea cu inima de durere. Şi toţi cei ce se întâmplaseră acolo, ascultând cuvintele ce le spunea Eufimia, se minunau foarte şi preamăreau puterea lui Dumnezeu cea atotputernică şi mila Lui. Apoi mama ei, cazând înaintea raclei Sfinţilor Mucenici, înălţa mulţumire lui Dumnezeu şi sfinţilor Lui cu mare glas; şi toată ziua aceea a petrecut-o în biserică, rugându-se, mulţumind lui Dumnezeu şi cuprinzând racla sfinţilor mucenici cu dragoste şi cu osârdie. Iar seara târziu, luând maică pe fiica sa, s-a dus cu bucurie la casa ei, lăudând pe Dumnezeu.
A doua zi a străbătut prin toată cetatea vestea despre acea minune. Şi s-au adunat de pretutindeni în casa văduvei rudeniile şi vecinii care se minunau de cele ce povestea copila Eufimia. Apoi toţi lăudau numele Domnului, propovăduindu-se ajutorul Sfinţilor Mucenici. De aici înainte Sofia a vieţuit împreună cu fiica ei cu plăcere de Dumnezeu, povestind tuturor puterea Lui, care se arătase lor cu milostivire. Şi Eufimia zicea: "Dreapta Domnului a făcut putere, dreapta Domnului m-a adus pe mine de la goţi la Edesa. Nu voi muri, ci voi fi vie şi voi povesti lucrurile Domnului". Iar Dumnezeu a făcut izbânda acelui got călcător de jurământ în acest chip.
După câţiva ani acel neam păgân, care şi mai înainte dăduse război asupra grecilor, unindu-se cu perşii, iarăşi s-a răsculat asupra ţinutului aceluia şi încerca să ia cetatea Edesa. Pentru aceea iarăşi a fost trimisă oastea grecească la Edesa spre apărarea cetăţii. Şi a venit împreună cu oastea aceea şi gotul cel mai sus pomenit, care cu vicleşug şi cu înşelăciune luase de la Sofia pe fiica ei, Eufimia. El nu ştia nimic de minunea ce se făcuse, căci socotea acum că Eufimia a murit în mormânt fiind închisă cu femeia sa cea moartă. El a venit la casa Sofiei ca la soacra sa, neruşinîndu-se. Dar ea, văzând că vine, a ascuns pe Eufimia în cămara cea mai dinăuntru şi l-a primit în casa sa ca pe un ginere al său, ca şi cum se bucura de venirea lui.
Apoi, adunându-şi rudeniile sale şi vecinii, a început înaintea lor a întreba pe got, zicând: "Cum aţi călătorit de aici şi cum s-a păzit fiica mea, fiind pe cale îngreuiată şi cum a născut? Căci multă mâhnire am avut pentru dânsa şi mă temeam să nu i se întâmple ceva de supărare, pe cale". Iar el a răspuns: "Dumnezeu, cu rugăciunile tale, ne-a uşurat calea de am călătorit fără necaz şi fiica ta este sănătoasă şi a născut un băiat. Ea îţi trimite închinăciune prin mine şi de nu ne-ar fi fost fără de veste această plecare, apoi şi fiica ta ar fi venit la tine, împreună cu mine şi cu copilul, ca să te mângâi împreună cu dânsa. Dar va veni în altă vreme mai lesnicioasă".
Sofia, auzind cuvintele acestea s-a aprins de dreaptă mânie faţă de cuvintele mincinoase ale acestui om rău şi a strigat tare, rupându-şi hainele şi zicând: "Înşelătorule, vicleanule şi ucigaşule! Ce ai făcut cu fiica mea?" Zicând acestea, a scos pe Eufimia din cămara cea dinăuntru şi a adus-o înaintea ucigaşului. Apoi a zis: "Oare cunoşti pe această tânără? Cine este aceasta? Ştii unde ai închis-o pe dânsa, călcătorule de jurământ? Cum ai dat-o morţii, nelegiuitule?" Iar el, auzind aceste cuvinte şi văzând pe Eufimia, s-a cutremurat şi a rămas fără de glas, nemaiputând a-şi deschide gura să grăiască vreun cuvânt; ci era ca un mort.
Atunci, rudeniile şi vecinii care se adunaseră acolo, l-au închis cu grijă într-o cameră şi au pus strajă la uşă. Iar Sofia împreună cu fiica sa, chemând un scriitor, au scris toate cele ce li s-au întâmplat, nelăsând nimic nescris din acea minune. Apoi, mergând la fericitul Evloghie, episcopul acelei cetăţi, i-a dat acea scrisoare, spunându-i despre venirea vrăjmaşului şi vicleanului său ginere. Iar episcopul citind scrisoarea, îndată, luând clerul său, a mers la voievodul care era peste oştile greceşti ce veniseră acolo. Şi a poruncit ca înaintea voievodului să se citească scrisoarea aceea, dată de văduva şi de fiica sa, în care era scrisă cu amănuntul minunea Sfinţilor Mucenici.
Voievodul, ascultând cu luare aminte, s-a spăimântat de acea minune preamărită şi toţi cei care erau împreună cu dânsul s-au umplut de frică. Apoi voievodul îndată a poruncit să aducă înaintea lui atât pe got, cât şi pe văduva Sofia împreună cu fiica sa Eufimia. Şi a poruncit ca să se citească iarăşi povestirea în auzul tuturor, căci se adunase mulţime de popor în curtea voievodului, bărbaţi şi femei. Deci, voievodul a întrebat pe got dacă sunt adevărate cele scrise, iar gotul a răspuns că sunt adevărate şi nu este nici o minciună într-însele. Atunci voievodul a zis către dânsul: "Ucigaşule, ticălosule, cum nu te-ai temut de Dumnezeu, nici de judecata Lui cea înfricoşată? Cum nu te-ai înfricoşat de jurământul ce l-ai făcut lingă racla Sfinţilor Mucenici, pe care i-ai făcut garanţi şi martori ai făgăduinţei tale? Pentru ce n-ai miluit pe fecioara pe care ai înşelat-o cu vicleşugul tău? Deci primeşte vrednica pedeapsă pentru faptele tale!" Şi îndată a poruncit să-i taie capul cu sabia şi să ardă în foc trupul lui.
Dar iubitorul de Dumnezeu episcop a rugat mult pe voievod ca să nu piardă cu moarte pe got, ci să facă milă cu dânsul şi să-l lase viu, ca să preamărească minunile lui Dumnezeu. Iar voievodul a răspuns episcopului: "Mă tem a milui pe cel ce a făcut atâta răutate, ca să nu minii pe Sfinţii Mucenici pe care i-a înşelat acest călcător de jurământ". Deci, gotul a fost tăiat după porunca voievodului, iar pentru rugămintea episcopului, trupul lui n-a fost ars ci l-a îngropat în pământ; şi astfel a luat sfârşit acel om ticălos. Astfel, Dumnezeu Se preamărea întru sfinţii Săi, Căruia şi de la noi păcătoşii, să-I fie slavă, cinste şi închinăciune, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.
Începutul Postului Nașterii Domnului
Postul Crăciunului 2023, denumit și Postul Nașterii Domnului, începe miercuri, 15 noiembrie, și se va termina pe data de 24 decembrie, în Ajun de Crăciun, zi în care se ține post negru. De astăzi, meniul zilnic al credincioșilor trebuie să conțină preparate culinare pe bază de legume și, ocazional, preparate din pește. Postul Crăciunului a început pe 15 noiembrie și durează 40 de zile Postul Crăciunului este primul post din anul bisericesc și ultimul din anul civil, scrie crestinortodox.ro. Potrivit tradiției, Lăsatul Secului pentru postul Crăciunului este sărbătorit pe 14 noiembrie, însă dacă această dată pică miercurea sau vinerea, se lasă sec cu o zi înainte. Postul Nașterii Domnului începe pe 15 noiembrie și ține 40 de zile, până pe data de 24 decembrie, timp în care credincioșii își amintesc de postul lui Moise de pe Muntele Sinai, când acesta aștepta să primească cuvintele lui Dumnezeu scrise pe lespezile de piatră ale Tablelor Legii. Astfel, prin post, enoriașii se învrednicesc să primească pe Cuvântul lui Dumnezeu întrupat și născut din Fecioara Maria. Dezlegări în timpul Postului Crăciunului Potrivit Bisericii, în fiecare sâmbătă și duminică, cuprinse între 21 noiembrie, când este sărbătorită Intrarea Maicii Domnului în Biserică, și 20 septembrie, când se face pomenirea Sfântului Ignatie Teoforul, credincioșii au dezlegare la pește. În rest, vor avea o alimentație bazată pe legume.
Roşii umplute cu salată de ţelină cu maioneză de post
• 6 roşii potrivite ca mărime;
• 2 -3 ţeline;
• 1 ceaşcă maioneză de post;
• Zeama de la o lămâie;
• Sare
Se rade ţelina pe răzătoarea mică, se sărează, apoi se adaugă zeama de lămâie.
Se amestecă cu maioneza de post.
Se introduce conţinutul în roşiile cărora li s-au creat căpăcele în dreptul codiţelor şi care au fost golite de o parte din miez.
Se aşază pe platou şi se ornează cu frunze de pătrunjel sau ţelină.
B. SALATE
Salată de fasole boabe
• 400 g fasole boabe;
• 2 cepe mijlocii;
• 3 linguri ulei;
• Oţet;
• Sare;
• Piper măcinat
Se fierbe fasolea după procedeul clasic, apoi se strecoară, se pune în salatieră fierbinte şi se amestecă cu ceapa tăiată felii, uleiul şi oţetul.
Se potriveşte la gust de sare şi piper.
C. SOSURI
Sos beşamel (sos al
• 3 linguri margarină;
• 3 linguri făină;
• 1 ½ ceaşcă apă;
• Sare;
• Piper;
• 1 linguriţă zeamă de lămâie
În 3 linguri margarină topită se pun 3 linguri făină.
Se amestecă continuu la foc mic până când făina capătă culoare gălbuie.
Se adaugă sare, piper şi 1 ½ ceaşcă apă sau zeamă de zarzavaturi fierte şi se fierbe sosul rezultat încă 5 minute.
Se adaugă o linguriţă margarină şi o linguriţă zeamă de lămâie şi se mai fierbe încă 5 minute amestecând continuu pentru a nu se prinde.
Se obţine circa 1 ½ ceaşcă sos.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Ciorbă rusească de post
• 1 ceapă;
• 2 morcovi;
• 1 rădăcină pătrunjel;
• ½ rădăcină ţelină;
• 3 – 4 roşii;
• 2 ardei;
• 1 legătură leuştean uscat;
• 1 legătură pătrunjel verde;
• Mărar conservat;
• Sare;
• ¼ varză dulce;
• 1 sfeclă;
• ¾ litri borş
Zarzavatul se taie mărunt sau se trece prin răzătoarea mare, apoi se pune la fiert într-o oală cu apă şi se lasă până sunt moi.
Se adaugă roşiile curăţate de coajă şi seminţe şi tăiate cubuleţe precum şi ardeiul tăiat felii lungi şi subţiri, ca tăieţeii şi se mai lasă să fiarbă puţin.
Separat se fierbe borşul care se adaugă la ciorbă şi se drege cu sare.
La sfârşit se presară verdeaţa tocată şi puţin ulei.
E. MÂNCĂRURI
Varză la cuptor
• 2 verze murate mici;
• 1 ceaşcă sos beşamel;
• ½ ceaşcă margarină
Se spală varza, se desărează, se taie în sferturi şi se fierbe.
Se aşază într-o tavă tapetată cu margarină, se toarnă deasupra sosul alb şi se lasă în cuptor să se rumenească bine.
F. DULCIURI
Cornuleţe de post
• 250 g margarină;
• 150 g zahăr;
• 250 g făină;
• 3 linguri rom;
• Coajă de lămâie
Se freacă margarina cu zahărul până se face spumă.
Se adaugă pe rând celelalte ingrediente, se frământă bine, astfel încât să se obţină un aluat potrivit de moale.
Se înting foi, se taie triunghiuri, se umplu cu rahat sau gem şi se împăturesc.
Se coc la foc potrivit şi se pudrează cu mult zahăr imediat ce se scot din cuptor.
- Alceste ( Vienna ) - Cristoph Willibald Gluck – 1967:
Versiunea originala Rol | Versiune revizuită Rol | Versiune revizuită Premiere cast Paris, 1776 Conductor: - | ||
Alceste ( Alcestis ), regina din Pherae din Tesalia | Alceste, regina Tesaliei | |||
Admeto ( Admetus ), soțul ei | Admète, soțul ei | Giuseppe Tibaldi | ||
Eumelo și Aspasia, copiii lor | Cei doi copii (caractere silențioase) | triple (1767) | ||
Evandro (Evander), un confidenta a lui Admetus | Evandre, lider al poporului Pherae | tenor | Antonio Pilloni [9] | Thirot (o Tirot) |
Ismene, un confident al lui Alcestis | (fără rol) | sopran | Teresa Eberardi | (fără rol) |
Marele preot al lui Apollo | Mare preot | Filippo Laschi | Nicolas Gélin | |
(fără rol) | Hercule ( Hercule ) | bariton | (fără rol) | |
Apollo | Apollon (Apollo), protector al casei lui Admetus | bariton | Filippo Laschi | Jean-Pierre (?) Moreau [10] |
Doamna infernală | Thanathos, o divinitate infernală | De La Suze | ||
(fără rol) | Choryphaei (lideri de cor) | soprană, contralto , bariton, bas | (fără rol) | |
Oracol | bas | |||
herald | bariton | Domenico Poggi | ||
Chorus (1767): curteni, cetateni, fecioare de onoare ale lui Alcestis, preoti ai lui Apollo, zei ai lumii interlope | ||||
Chorus (1776): ofițerii palatului, însoțitorii lui Alcestis, cetățeni ai lui Pherae, zeități infernale, preoți și preotese în templul lui Apollo. | ||||
- IPHIGENIE auf Tauris - Christoph Willibald Gluck:
Rol | Tipul de voce | |
Iphigénie ( Iphigenia ), Preoteasa lui Diana | soprană sau mezzo-soprană | |
Oreste ( Orestes ), fratele ei | ||
Pylade ( Pilate ), prietenul lui | ||
Thoas, regele Scythiei | Jean-Pierre (?) Moreau [21] | |
Diane ( Diana ) | sopran | Chateauvieux |
Sciți, preotese ale lui Diana, greci | ||
Născut 15 noiembrie 1845
Ghindăoani, Neamț, România
Decedat 21 aprilie 1882 (36 de ani)
București
S-a născut în satul Ghindăoani, comuna Crăcăoani, județul Neamț, descendent al unei familii de preoți. Străbunii săi erau preoți de cel puțin trei generații, ceea ce înseamnă că nu puteau fi armeni, cum a susținut armeanul Octav Minar, un editor al operelor lui Conta, întrucât pe vremea aceea puteau fi preoțiți numai ortodocșii care erau născuți din părinți ortodocși. Chestiunea originilor lui Conta, și dovada faptului că era român, a fost discutată cu lux de amănunte de istoricul ieșean Florin Cîntec, în Memorie si uitare în cultura româna. Cazul Vasile Conta, Iasi, Timpul, 2003.
Studii
Urmează cursurile Școlii primare de la Tg. Neamț, unde îl are coleg pe Ion Creangă, iar mai apoi Academia Mihăileană sau Gimnaziul Central din Iași, unde va lua bacalaureatul abia în 1868. În 1862, întrerupe studiile și însoțește o trupă de actori prin întreaga Moldovă, timp în care scrie o piesă de teatru jucată la Botoșani, iar în 1875 traduce piesa "Miss Multon" de Ad. Belot. În 1864, reia studiile liceale, terminate patru ani mai târziu, în 1868. După absolvire, funcționează ca profesor suplinitor la Catedra de filosofie. În același an, 1868, se înscrie la Facultatea de Drept din Iași. În octombrie 1869 obține o bursă din partea „Societății pentru încurajarea junimii române la învățătură” („Pogor–Fătu”) și este trimis pentru studii comerciale în Belgia, unde urmează cursurile Institutului de Comerț din Anvers, pe care le încheie în 1871. După obținerea diplomei, în 1871, studiază și dreptul, dobândind, după numai un an, titlul de doctor în drept al Universității din Bruxelles. Revenit în țară, Vasile Conta va practica avocatura și va obține, prin concurs, Catedra de Drept Civil a Universității din Iași.
Perioada basarabeană
A fost și un mare iubitor și apărător al Basarabiei. Tatăl său, preot de meserie, a început să-și desfășoare cariera preoțească în satul Ghindăoani din județul Neamț. Între anii 1865 – 1869, pe când era elev în ultimele clase ale Liceului Național din Iași, și-a petrecut vacanțele pe pământul Basarabiei, la Cahul, unde tatăl său, preotul Grigore Conta, era protoiereu, (aici a ajuns dupa ce a plecat de la Ghindăoani - Neamt). La vremea respectivă, sud-vestul Basarabiei a aparținut României(vezi și Cahul, Bolgrad și Ismail). Părintele Grigore își începuse cariera preoțească în satul Ghindăoani (com. Balțătești) din județul Neamț. Dar pentru că îi îndemnase pe țărani să-l dea în judecată pe arendașul moșiei la Divanul din Iași, acesta, uzând de prevederile Regulamentului organic, pe atunci în vigoare în Țările Române, l-a surghiunit din sat. Stabilit la Târgu Neamț, ajunge protoiereu al acestui ținut, apoi, în 1865 a fost numit protoiereu la Cahul. În urma războiului Crimeei, în 1856 s-a încheiat la Paris pacea prin care, printre alte prevederi favorabile, României i s-au restituit trei județe din sudul Basarabiei. Între acestea era și Cahul. Acestea sunt împrejurările datorită cărora adolescentul Vasile Conta, născut în Ghindăoani din ținutul Neamțului, a avut posibilitatea să-și petreacă vacanțele la Cahul, care era atât de îndepărtat de plaiurile copilăriei sale. La finele acestor vacanțe, petrecute în aceste locuri de câmpie, se simțea atât de bine încât credea că a scăpat definitiv de boala crudă ce-l chinuia (T.B.C.). Conta n-a folosit aceste vacanțe numai în scopul întremării sale fizice ci a desfășurat o remarcabilă activitate culturală din care menționez Culegerea de poezii populare din împrejurimi, pe care le-a strâns într-o colecție intitulată "Cântece basarabene".
Între anii 1870 – 1872 Eminescu era la studii în Belgia. Aici Vasile Conta îi trimite "Cântecele basarabene". Mihai Eminescu îi răspunde :
"Mi-ai trimis, domnule Conta, un prieten sincer ca să mă iau în ceasuri lungi și plictisitoare. A fost o revelație pentru mine "Cântecele basarabene". Multe din ele samănă cu cele din Moldova de sus. Ah!, cum aș dori să văd această parte înstrăinată ..."
Conta își va arăta în mod public dragostea pentru Basarabia. După cum se știe, imediat după războiul din 1877, rușii și-au manifestat intenția de a răpi din nou cele trei județe din sudul Basarabiei. Conta, acum profesor universitar și filozof de renume european, își folosește condeiul în apărarea Basarabiei și scrie în acest scop trei articole : “Basarabia”, “Chestia Orientului” și “Viitorul României pregătit de domnul Brătianu și Kogălniceanu”. Toate trei, dar mai ales ultimul, a avut un mare ecou, fiind reprodus în toate ziarele.
Activitate publicistică și profesională
Traduce și adnotează legi, practică avocatura publică, începând din 1875. În 1875-1876, publică în revista ieșeană Convorbiri literare prima sa lucrare filosofică,Teoria fatalismului, studiu ce apare, în 1877, și în limba franceză, la Bruxelles, apoi Teoria ondulației universale (1877), Încercări de metafizică (1878). Ultima lucrare a fost tradusă, în 1880, în limba franceză, la Bruxelles, cu titlul definitiv Introducere în metafizică.
Coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, Vasile Conta ocupă în 1873 postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Din 1873 frecventează ședințele Junimii, unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului și își publică în Convorbiri literare primele sale lucrări filosofice. El s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al tânărului stat național, pentru apărarea și consolidarea independenței, pentru dezvoltarea industriei, a comerțului autohton, a învățământului și a culturii.
A susținut "prelecțiuni populare", organizate sub auspiciile "Junimii", intitulate: "Materialismul", "Fetișismul", "Starea economică" etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu, pe atunci redactor al "Curierului de Iași" și membru al "Junimii". Deși participant la ședințele "Junimii", și-a păstrat independența de gândire și de acțiune în politică. La Facultatea de Litere, în proiect figura și predarea unui curs de istorie critică a religiilor. La 20 iulie 1880 devine ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor. La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, efectuează o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s-au făcut funeralii naționale.
A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
Opere principale
• Teoria fatalismului (1875-1876)
• Teoria ondulațiunii universale (1876-1877)
• Încercări de metafizică (1879)
• Bazele metafizicii (1890).
Lucrările sale filosofice s-au tipărit și în limba franceză la Paris, Bruxelles și Iași, bucurându-se de apreciere dincolo de granițele țării. Filosofia materialistă a lui Vasile Conta, ideile lui ateiste au avut un ecou în țară, în cercurile progresiste ale vremii, găsind adepți printre oamenii de știință, ca și în rândurile tinerilor; pentru unii dintre aceștia ea a constituit o punte de trecere spre concepția marxistă. Operele sale filosofice principale, publicate în timpul vieții sau postum, au apărut atât în românește cât și în franceză, mai toate bucurându-se de prefețe sau recenzii elogioase ale unor mari gânditori români și străini. Astfel, Teoria fatalismului, apărută în românește în anii 1875-1876, va fi tradusă în limba franceză de D. Rosetti-Tescanu, cu o prefață de L. Büchner, va apărea la Paris în 1895; Originea speciilor, apărută în Convorbiri literare în anul 1877, va fi tipărită în limba franceză în 1888, la Iași;Încercări de metafizică (1879) va apărea și în franceză, la Bruxelles, în 1880 cu titlul Introduction a la Métaphysique . Postum vor apărea: Bazele metafizicii (în limba franceză, în traducerea lui D. Rosetti-Tescanu cu titlul Les fondaments de la métaphysique, Paris, 1890); Întâiele principii care alcătuiesc lumea (în limba franceză cu titlul Premiers principes composant le monde , 1888, Iași) ș. a. Prima ediție a operelor complete ale lui Vasile Conta apare în 1914, coordonată deOctav Minar, la editura C. Sfetea, București, și cuprinde, pe lângă operele menționate, scrisori, acte și manuscrise inedite (poezii, cugetări, discursuri parlamentare, articole politice, studii juridice, proiecte de lege și regulamente, însemnări, note explicative). Sunt publicate, în această ediție, scrisorile primite de Vasile Conta de la L. Büchner. Ch. Darwin, E. Haeckel, O. Liebmann, E. Tylor, E. Zeller, H. Ulvici, E. Reich, J. Lubbock, B. Müller, N. Morisson, H. Delboeuf, Eltlruh. Între edițiile operelor filosofice ale lui Vasile Conta se numără: Opere filosofice (Editura Cartea Românească, București, 1922, ediție îngrijită de Nicolae Petrescu); Opere filosofice (ediție îngrijită de N. Gogoneață, Editura Academiei, 1967); Scrieri filosofice alese (ediție îngrijită de Nicolae Gogoneață, Editura Minerva, București, 1975) ș.a. Lucrările lui V. Conta au fost recenzate de numeroase reviste străine de prestigiu printre care: Revue Philosophique, La Critique Philosophique, La Revue de Belgique, Athaeneum, Menschentum, Journal d’Hygiene ș.a. De o mare atenție se vor bucura în țară operele filosofului român din partea lui Mihai Eminescu, Iacob Negruzzi, I. Nădejde etc. care vor puncta elogios realizările lui V. Conta nu numai în filosofie, dar și în conferințe publice, articole și discursuri parlamentare.
Contribuții
În istoria filosofiei românești, opera lui Vasile Conta a înscris o pagină memorabilă, aducând din nou - după lucrările lui Dimitrie Cantemir și Nicolae Bălcescu - cultura noastră pe arena științifică europeană. Scrierile lui Vasile Conta prezintă un moment important în evoluția gândirii românești. Materialismul său este o expresie a ideologiei elementelor radicale ale burgheziei românești din deceniul al VIII-lea și al secolului al XIX-lea. Gândirea sa filosofică s-a format, în condițiile orientării materialiste a științelor naturii în România, sub influența materialismului francez, a materialismului vulgar și a cuceririlor științelor naturii, în special adarwinismului.
Vasile Conta a încercat să realizeze o sinteză materialistă a marilor descoperiri făcute de științele naturii în secolul al XIX-lea, elaborând o teorie generală a evoluțieipe care a intitulat-o "Teoria ondulațiunii universale". Evoluționismul lui Vasile Conta are, în ansamblu, un caracter mecanicist, dar cu toate acestea, concepția lui conține și unele elemente dialectice. În domeniul sociologiei, Vasile Conta a suferit influența lui Herbert Spencer, adoptând necritic "teoria organicistă".
A fost cel dintâi filosof român care a pus bazele «unui sistem filosofic propriu, original. Influențat de empirismul englez, pozitivismul, francez și materialismul german, atacă chestiunile de bază ale epistemologiei, punând la baza cunoașterii experiența, în concepția sa, materia se metamorfozează neîncetat, luând forme niciodată identice unele cu altele, întreaga existență se supune "mișcării ondulatorii", care apare astfel ca o "lege fatală", adică necesară, a universului. Ca filosof determinist, afirmă că toate fenomenele de care se ocupă'"științele pozitive" sunt "regulate de către legi inflexibile". Respingând liberul arbitru, exclude deplina , libertate a voinței. ("Prin urmare, nu există nimic din tot ceea ce s-a numit voință liberă omenească sau dumnezeiască").
În concepția sa, există un determinism universal, care se manifestă în toate domeniile: natură, conștiință, economie și viața socială. Determinismul social este explicat prin apelul la datele istoriei, economiei și ale statisticii. Istoria este o știință care ne arată "legătura de cauză și efect sau legătura de evoluțiune ori metamor¬fozare ce există între faptele sociale ce se succedă în curgerea vremii". Ea a încetat de a mai fi "o poveste a faptelor eroice ale unor oameni de seamă", care acționau "după bunul lor plac", istoria căutând acum legi, legăturile dintre "faptele sociale". Dezvoltarea, progresul sunt rezultat al mișcării ondulatorii, care se înfăptuiește prin apariția și dispariția formelor materiale deosebite calitativ unele de altele; pe calea înlăturării vechilor forme materiale și a apariției unor forme noi, mai perfecte, pe calea luptei noului cu vechiul, în succesiunea permanentă din procesul evoluției formelor materiale, fiecare fenomen dispare odată co apariția altui fenomen mai perfect, exemple fiind luate din dezvoltarea ideilor sau procesul adevărului. Izvorul dezvoltării se află în interiorul fenomenelor, "în fiecare ființă vie, evoluțiunea complexivă rezultă mai cu seamă din echilibrul și lupta forțelor interne, adică a acelor forțe care se nasc din interiorul forțelor ce evoluează".
Vasile Conta este de asemenea reprezentantul uneia dintre cele mai virulente și devastatoare forme de naționalism și xenofobie. Este pentru revizuirea celebrului articol 7 care garanta cetățenia română etniilor conlocuitoare, în special evreilor, și susține teorii rasiste pentru purificarea națiunii de elementele alogene. În 4 septembrie 1879 ține un discurs în camera deputaților în care cere oferirea cetățeniei române doar acelor ”elemente” care se amestecă cu etnia română (excluzându-i aici pe turci și pe evrei). Tot el afirmă că „dacă nu vom lupta contra elementului jidovesc, vom pieri ca națiune“ și reprezintă una dintre cele mai cunoscute influențe rasiste asupra gândirii lui Zelea Codreanu.
Oare sunt reale cele ce aud?
Simt şi văd eu bine tot ce mă-nconjoară?
Alah! nu pot crede ca să fii tu crud!
Poate e părerea care mă-nfioară.
A încins Stambulul de jur împrejur,
Acum e tăcere…totul parcă doarme
Nimic nu se vede…totul e obscur.
Căci tăcerea fuge…o voce turbată
Furioasă vine spre a domina
În locul tăcerii, deja detronată.
Care nu produce ca odinioară,
Acel dulce sunet ce inspiră dor…
Acea melodie, lină şi uşoară.
Cu a lui întinse aripi de azur,
Lovea faţa undei, lin încetişor,
Sonuri plăcute răspândind în jur.
Iată uraganul, cumplită turbare,
Cu aripa-i tare luptă ca şi Eros,
Bosforul murmură fără încetare.
Cată să se lupte, strigă, urlă, geme,
Şi-nfuriată sare peste maluri
Totul ameninţă, de nimic nu se teme.
Cari ameninţă a ne înghiţi,
Vai! în contra noastră toate-s revoltate
Ah! Alah! ai milă, nu ne părăsi!
În cadenţi trimite un lugubru gemet,
Care ca un eco cu bocinde şoapte,
Cu tristeţe-ngână pe al undei urlet…
Augurul acesta sau pe lumea toată?…
…………………………..
Cerule!…aice…ce se mai zăreşte?
Poate e părere?… O nu, căci iată:
Şi din el mai neagră chiar decât noaptea,
O fantasmă iese şi-ncet se ridică,
Fioroasă încă mai mult decât moartea…
Membre deşirate târâie cu sine,
Râde cu sarcasme nemiloasa fiară,
Ş-ameninţătoare vine către mine…
Tremur, mă pătrunde…stau încremenit…
Cerul se-nvârteşte şi pământul tot;
Ah, Alah! se vede că m-ai părăsit!
…………………………..
Neagra coamă a nopţii iat-o despicată,
De o furioasă rază arzătoare,
Purcegând din crucea ce mi-se arată.
Spre Stambulul nostru lipsit de viaţă…
……………………………….
Soarta, vai! comandă, căci mormântul geme…
Îl aud…mă cheamă…sângele-mi îngheaţă…
Pe când respirarea-mi se opreşte în piept…
Spectrul vai! mă trage…mormântul se-nchide…
Ah, Alah! părinte, cât eşti de nedrept!
Ce aleargă-n întuneric după un ţel ce se departă,
A mea inimă-i cuprinsă de al neliniştei moment,
Ce mă-ndeamnă, mă opreşte, mă disperă, mă transportă.
Dar, de zidul ignoranţei, iarăşi creieru-mi se frânge!
Străbat codrul cu mistere unde-s spiritele-n hoarde
Unde ramurile ţipă ţi-ntre frunze vântul plânge…
Întreb floarea, ea se-nchină…
Întreb unda, ea se teme,
Şi, cu frică, fugind, geme…
Pentru ce şi până unde se ridică acest fum?
Printre şoaptele înţelese a naturei speriate,
Se strecoară până-n pieptu-mi acest eco: eşti nebun!
Rătăcesc în negrul haos…în acest etern mormânt…
Ş-un oribil întuneric sfărâmând scara înnălţărei,
Cu blestemele pe buze cad zdrobit iar la pământ!…
Cel cea simţit-o odată, rămâne pe pânza ei cuprinsă;
Copilă adorată, te lasă a fi ademenită,
Lumina e atât de albă, încât şi-o inimă cernită
De ce nu vrei să mă-nţelegi, cât de sublimă e iubirea?
Urcă infinitul şi tot pare că nu zboară,
Un zeu în faţa cărui regii, umiliţi, s-au ploconit,
Căci săgeata de iubire te-a învins, când te-a lovit;
Eşti copilă, căci iubirea de-ai simţit-o, îţi dă viaţă.
Istoric literar, comparatist, prozator, poet si dramaturg.
Fiul lui Ion Cioranescu, invatator, si al Ecaterinei (n. Teodorescu).
Frate cu loan I. Cioranescu si cu George Cioranescu.
Liceul "Spiru Haret" din Bucuresti; Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti, absolvita in 1933, o data cu Scoala de Arhivistica si Paleografie. Elev la Ecole Roumaine de la Fontenay-aux-Roses (1934-1939), trece doctoratul de stat la Paris, cu o teza despre Ariosto in Franta (1938). Debuteaza in rev. scolara Vlastarul (1926). Colab. la Viata Romaneasca, Revista Fundatiilor Regale, Studii italiene, Revue de literature comparee, Universul literar, Diogene, Ethos etc. Debut editorial cu un studiu critic despre Alexandru Deparateanu (1936). Consilier cultural al ambasadei romane de la Paris (1940; 1945-1946); lector de lb. romana la Univ. din Lyon (1937-1940); director literar al Editurii Contemporane (1942-1945); director al Teatrului Municipal din Bucuresti (1944-1945); inspector general al artelor (1943-1946); director al rev. Universul literar (1944-1945). intors la Paris, e destituit din functiile oficiale romanesti (1946); devine secretar al rev. Le livre (1947-1948); cercetator la Centre National de la Recherche Scientifique (1948); prof. de literatura franceza la Univ. din La Laguna (Tenerife, Spania) din 1948; visitingprofessor la Bahia Blanca, Bordeaux, Londra, Oxford. Romanist de reputatie internationala, a publicat lucrari esentiale de istorie literara romaneasca si de literatura comparata, atat in domeniul teoriei (Principios de literatura comparada, 1964), cat si in cel aplicat (asupra relatiilor literaturii romane cu literaturile franceza si italiana a celei italiene si spaniole cu cea franceza etc), de lexicologie (Diccionario etimologica rumano, 1958-1966; Los hispanistnos en el frances clasico, 1987), de bibliografie (bibliografia literaturii franceze din sec. al XVI-lea - al XVIII-lea), studii si culegeri de documente de istorie romana, balcanica, franceza si spaniola, a cercetat, prezentat si tradus in lb. franceza textele ramase de la Columb, al carui biograf si analist a devenit (Colon y Canarias, 1959; La primera biografia de Cristobal Colon, 1960; Colon humanista, 1967 etc). Autor al unor studii de autoritate asupra literaturii spaniole din "secolul de aur" si a reflexelor sale in spatiul european {El Barroco o el descubrimiento del drama, 1957; Le masque et le visage, 1983), al unor cercetari monografice asupra utopiei, a temelor ruinelor, timpului, a Insulelor Canare in literatura etc, CIORANESCU este, in acelasi timp, si scriitor (romancier, poet, dramaturg) si virtuoz traducator, din lb. franceza in romana, din lb. italiana si spaniola in franceza, din lb. engleza in spaniola etc, unul dintre cei mai completi si mai interesanti oameni de litere pe care tara noastra i-a dat culturii europene.
Surprinzatoare de la inceput prin dimensiunea sa proteica, activitatea lui CIORANESCU ilustreaza inca de pe bancile facultatii preocupari de istorie nationala si universala, de literatura romana veche (cartile populare in special, dupa exemplul profesorului sau, N. Cartojan, dar si cronicarii, opera istorica a lui I. Budai-Deleanu) si moderna (Carlo-va, Gr. Alexandrescu, Alecsandri), dar mai ales de literatura comparata, domeniu pentru care il recomandau poliglosia, eruditia dobandita foarte de timpuriu in cateva literaturi, spiritul iscoditor, asociativ, capacitatea de a vedea in plan universal evolutia unei probleme, a unei idei literare. O mare parte din studiile sale de tinerete sunt de fapt investigatii asupra scriitorilor romani din perspectiva marilor miscari europene, a dominantelor de gust, moda, ideologie, urmarind nu atat izvoarele (lamurite si ele, adesea, in subsidiar), ci inrudirile si diferentele specifice, care pun in evidenta valentele originale ale scriitorilor nostri, interesul si valoarea acestui tip de cercetare venind din "reconstituirea unei atmosfere literare si facilitatea cunoasterii si analizei procesului de creatie prin izolarea factorilor adiacenti", cum afirma autorul. Monografia unui scriitor de a doua mana (Al. Deparateanu, de pilda) devine astfel o reconstituire a tendintelor generale ale epocii, in care poetul este pretextul si catalizatorul reflectei critice; preferinta cercetatorului se si indreapta foarte curand tocmai spre fenomenele caracteristice unui anumit moment literar (influenta lui Musset in literatura romana, Rollinat si satanismul in poezia noastra) sau spre istoria unei teme literare ("taranul de la Dunare", de pilda), ca modalitate dinamica de investigare a evolutiei conceptelor, gustului, ideilor literare. Corolarul lor firesc este in studiile de tipologie literara propriu-zisa, despre Cultura romana si spiritul european (1942), care afirma europenismul neintrerupt al culturii noastre si rolul sau de mediator intre civilizatiile Orientului si Occidentului, sau Clasicism si romantism in literatura romana (1959), demonstrand "vocatia" romantica a literaturii romane, care nu importa curentul, ci se regaseste prin el si in el "isi realizeaza propriile dimensiuni". Cu timpul, dupa exemplul lui Iorga (in care vazuse "un simbol, reprezentantul viu al unei idei" pentru ca pusese "temeiul pentru prima oara pe puterea de creatie nationala"), aria preocuparilor lui CIORANESCU se adanceste si se diversifica inca. In 1943, publica un studiu despre Teatrul romanesc in versuri si izvoarele lui, unde urmarirea izvoarelor (a modelelor, am spune azi) nu ofera numai cadrul necesar reinvierii epocii, a numeroase piese si reactii critice a vremii, dar si pretextul pentru a studia "progresele literaturii dramatice din acelasi timp cu perfectionarea mijloacelor de expresivitate", adica "mersul ingemanat, in ultima suta de ani, al destinelor teatrului romanesc cu acela al limbajului poetic", insasi materia aleasa ii ofera autorului argumente pentru ideea dupa care "cultura romana n-a cunoscut o epoca si o literatura clasica", ci numai o "conceptie clasica" existenta in proportii diferite, la scriitorii veacului trecut, si ca romantismului "ii datorim tot ce a dat teatrul romanesc in versuri".
Asupra literaturii romane, de fapt niciodata parasita, intre multiplele sale directii de studiu, CIORANESCU revine in decursul timpului fie pentru a lamuri chestiuni de ordin documentar (in general de literatura mai veche), fie pentru a contura personalitatea complexa a cate unui autor, neinteles sau rau inteles din unghiul modernitatii: mai multe articole dedicate prea curand disparutului Al. Busuioceanu sau doua monografii clasice, una consacrata lui Alecsandri (1973), destul de aspra cu teatrul sau, pretuind insa proza si culegerea de poezii populare, si o alta, surprinzatoare, consacrata lui Ion Barbu (1981), "poate cel mai mare poet roman al secolului"; stralucitoare, demonstratia autorului tinde sa refuze legenda poetului-matematician, definindu-i poezia ca un continent unic, al carui domeniu nu e universul, ci meditatia despre univers. Ambele carti, aparute in englezeste si folosind un fundal comparatist accesibil cititorului strain, plaseaza doi importanti scriitori romani intr-o adevarata si meritata perspectiva universala. Cercetarea sa comparatista este insa reprezentata in ce are aceasta mai bun, inclusiv in dezvoltarile teoretice care decurg firesc din examinarea unui urias material faptic, prin studiile consacrate literaturii spaniole din secolul de aur si efectelor sale asupra literaturii europene, franceze in primul rand: barocul, in care autorul vede, dincolo de trasaturile unui stil, punctul de plecare al modernitatii literare, al cautarii sinelui (El Barroco o el descubrimien-to del drama, 1957), sau investigatia impactului pe care aceasta literatura 1-a avut asupra celei franceze din secolul al XVII-lea, duplicitatea fundamentala a personajelor care o populeaza aparand ca o forma frusta, directa a ambiguitatii constitutive pe care si-o descopera omul modern de la Don Quijote incoace, sfasiat intre aparenta si realitate, intre vis si viata, intre "masca si fata reala" {Le masque et le visage, 1983). Desi umbrita de marea sa cariera stiintifica, opera literara a lui CIORANESCU nu este neglijabila si ilustreaza un artist complet. El debutase in 1926, in revista liceului, cu proze romantioase, dar pline de culoare; va face apoi timide incursiuni in poezie, dar mai ales in traducerea de poezie, dand o remarcabila echivalare a stantelor lui Moreas, poet pe care-1 analizase cu patrundere inca din 1934. in 1954, publica o drama in proza. Don Carlos de Viana, in care eroul se zbate intre datorie si iubire, ca avataruri ale luciditatii omului modern; dilema ii pare insolubila si eroul nu rezista tensiunii, disparand in mister: accident, crima sau sinucidere? Sugestia ultima e ca nici eroul nu ar sti exact ce s-a intamplat, destinul unei vieti nedecise implinindu-se intr-un act obscur, ambiguu. Revenit la proza cu un delicat roman de analiza a psihologiei cuplului [Le couteau vert, 1963), CIORANESCU infatiseaza cateva ipostaze ale esecului erotic. Martori si participanti potentiali la acest joc complicat sunt doi copii, frate si sora, care prefigureaza cu ingenuitate sentimentele ilustrate, cu o anumita oboseala, de cei varstnici.
OPERA
Alexandru Deparateanu, Bucuresti, 1936; L Arioste en France, des origines a la fin du XVIII-eme sitele, I-II, Paris, 1939 (ed. II, Torino, 1963); Vie de Jacques Amyot d apras des documents inedits. Paris, 1941; La tradition historique et l origine des Roumains, Bucuresti, 1942; Teatrul romanesc in versuri si izvoarele lui. Bucuresti, 1943; La Roumanie vue par Ies etrangers, Bucuresti, 1944; Literatura comparata. Studii si schite, Bucuresti, 1944; Atlantic, versuri, Santa Cruz de Tene-rife, 1950; Biografie pentru randunele, versuri, Santa Cruz de Tenerife, 1952; Estudios de literatura espanola y comparada, La Laguna, 1954; Au revoir, Monsieur l Ange, teatru, Paris, 1954; Don Carlos de Viana, drama in patru acte, Paris, 1954; El Barroco o el descubrimien-to del drama. La Laguna, 1957 (versiune romana de F. Tureacu, Cluj-Napoca, 1980); Bibliographie de la litterature francaise du XVI-e siecle, Paris, 1959; Le couteau vert, roman, Paris, 1963 (versiune germana 1965); Principios de literatura comparada, La Laguna, 1964; Bibliographie de la litterature francaise du XVlI-e siecle. Paris, 1967; Colon humanista. Estudios de humanismo atlantico, Madrid, 1967; Bibliographie de la litterature francaise du XVIII-e siecle, Paris, 912Vasile Alecsandri, New York, 1973; Bibliografia franco-espanola. 1600-1715, Madrid, 1977; Historia de Santa Cruz de Tenerife, Santa Cruz, 1978; Ion Barbu, New York, 1981; Le masque et le visage. Du baroque espag-nol au classicisme frantais, Geneve, 1983; Santa Cruz, primavera y poesia, Santa Cruz de Tenerife, 1986; Jose de Archieta, escritor. La Laguna, 1987; Amintiri fara memorie, Bucuresti, 1995; Ion Barbu, Bucuresti, 1996; Viitorul trecutului. Utopie si literatura, trad. din lb. franceza de Ileana Cantuniari, Bucuresti, 1996; Principii de literatura comparata, trad. de Tudora Sandru Mehedinti, Bucuresti, 1997. Traduceri: J. Moreas, Stante, Bucuresti, 1945; Dante, La Divine Comedie, introduc -tion et notes. Geneve, 1964.
REFERINTE CRITICE
A. Marino, in Ramuri, nr. 9, 1969; M. Bucur, Istoriografia; M. G. Popescu, in Scripta Valachica, voi. IV, 1972; M. Anghelescu, in Romania literara, nr. 23, 1983; A. Rauta, in Cuvantul romanesc, Hamilton (Canada), ian., 1984; M. Anghelescu, in Luceafarul, nr. 25, 1995; Alex. Stefanescu, in Romania literara, nr. 2, 1996; V. Spinei, in Cronica, nr. 21-22, 1996; Tudora Sandru Mehedinti, in Romania literara, nr. 49, 1999.
Oblomov (1987) - Ivan Alexandrovici Goncearov
| Vasile Conta | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 15 noiembrie 1845 Ghindăoani, Neamț, România |
| Decedat | (36 de ani) București |
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași  |
| Frați și surori | Ana Conta-Kernbach |
| Cetățenie |  România |
| Ocupație | filozof |
| Limbi vorbite | limba română[1] |
| Activitate | |
| Alma mater | Universitatea din Iași |
| Organizație | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Lucrări remarcabile | Teoria fatalismului Teoria ondulațiunii universale Încercări de metafizică Bazele metafizicii |
Modifică date / text  | |
Vasile Conta (n. 15 noiembrie 1845, com. Ghindăoani, județul Neamț – d. 21 aprilie 1882, Iași) a fost un filozof, scriitor și ministru român.
Biografie[modificare | modificare sursă]
S-a născut în satul Ghindăoani, comuna Crăcăoani, județul Neamț, la 15 noiembrie 1845, fiind descendent al unei familii de preoți. Chestiunea originilor lui Conta, și dovada faptului că era român, a fost discutată cu lux de amănunte de istoricul ieșean Florin Cîntec, în Memorie și uitare în cultura româna. Cazul Vasile Conta, Iași, Rd. Timpul, 2003.
Studii[modificare | modificare sursă]
Urmează cursurile Școlii primare de la Tg. Neamț, unde îl are coleg pe Ion Creangă, iar mai apoi Academia Mihăileană sau Gimnaziul Central din Iași, unde a luat bacalaureatul în 1868.
În 1862, întrerupe studiile și însoțește o trupă de actori prin întreaga Moldovă, timp în care scrie o piesă de teatru jucată la Botoșani, iar în 1875 traduce piesa Miss Multon de Adolphe Belot.
În 1864, reia studiile liceale, terminate patru ani mai târziu, în 1868. După absolvire, funcționează ca profesor suplinitor la Catedra de filosofie. În același an, 1868, se înscrie la Facultatea de Drept din Iași.
În octombrie 1869 obține o bursă din partea „Societății pentru încurajarea junimii române la învățătură” („Pogor–Fătu”) și este trimis pentru studii comerciale în Belgia, unde urmează cursurile Institutului de Comerț din Anvers, pe care le încheie în 1871. După obținerea diplomei, în 1871, studiază și dreptul, dobândind, după numai un an, titlul de doctor în drept al Universității din Bruxelles. Revenit în țară, Vasile Conta va practica avocatura și va obține, prin concurs, Catedra de Drept Civil a Universității din Iași.
Perioada basarabeană[modificare | modificare sursă]
A fost și un mare iubitor și apărător al Basarabiei. Tatăl său, preot de meserie, a început să-și desfășoare cariera preoțească în satul Ghindăoani din județul Neamț. Între anii 1865–1869, pe când era elev în ultimele clase ale Liceului Național din Iași, și-a petrecut vacanțele pe pământul Basarabiei, la Cahul, unde tatăl său, preotul Grigore Conta, era protoiereu, (aici a ajuns după ce a plecat de la Ghindăoani - Neamț). La vremea respectivă, sud-vestul Basarabiei (Cahul, Bolgrad și Ismail) aparținea României. Părintele Grigore își începuse cariera preoțească în satul Ghindăoani (com. Balțătești) din județul Neamț. Dar pentru că îi îndemnase pe țărani să-l dea în judecată pe arendașul moșiei la Divanul din Iași, acesta, uzând de prevederile Regulamentului Organic, pe atunci în vigoare în Țările Române, l-a surghiunit din sat. Stabilit la Târgu Neamț, ajunge protoiereu al acestui ținut, apoi, în 1865 a fost numit protoiereu la Cahul. În urma Războiului Crimeii, în 1856 s-a încheiat la Paris pacea prin care, printre alte prevederi favorabile, României i s-au restituit trei județe din sudul Basarabiei. Între acestea era și Cahul. Acestea sunt împrejurările datorită cărora adolescentul Vasile Conta, născut în Ghindăoani din ținutul Neamțului, a avut posibilitatea să-și petreacă vacanțele la Cahul, care era atât de îndepărtat de plaiurile copilăriei sale. La finele acestor vacanțe, petrecute în aceste locuri de câmpie, se simțea atât de bine încât credea că a scăpat definitiv de boala crudă ce-l chinuia (TBC). Conta n-a folosit aceste vacanțe numai în scopul întremării sale fizice ci a desfășurat o remarcabilă activitate culturală din care menționez Culegerea de poezii populare din împrejurimi, pe care le-a strâns într-o colecție intitulată "Cântece basarabene".
Între anii 1870-1872 Eminescu se afla la studii în Viena. Aici Vasile Conta îi trimite "Cântecele basarabene". Mihai Eminescu îi răspunde :
- "Mi-ai trimis, domnule Conta, un prieten sincer ca să mă iau în ceasuri lungi și plictisitoare. A fost o revelație pentru mine "Cântecele basarabene". Multe din ele samănă cu cele din Moldova de sus. Ah!, cum aș dori să văd această parte înstrăinată ..."
Conta își va arăta în mod public dragostea pentru Basarabia. După cum se știe, imediat după războiul din 1877, rușii și-au manifestat intenția de a răpi din nou cele trei județe din sudul Basarabiei. Conta, acum profesor universitar și filozof de renume european, își folosește condeiul în apărarea Basarabiei și scrie în acest scop trei articole : „Basarabia”, „Chestia Orientului” și „Viitorul României pregătit de domnul Brătianu și Kogălniceanu”. Toate trei, dar mai ales ultimul, au avut un mare ecou, fiind reproduse în toate ziarele.
Activitate publicistică și profesională[modificare | modificare sursă]
Traduce și adnotează legi, practică avocatura publică, începând din 1875. În 1875-1876, publică în revista ieșeană Convorbiri literare prima sa lucrare filosofică, Teoria fatalismului, studiu ce apare, în 1877, și în limba franceză, la Bruxelles, apoi Teoria ondulației universale (1877), Încercări de metafizică (1878). Ultima lucrare a fost tradusă, în 1880, în limba franceză, la Bruxelles, cu titlul definitiv Introducere în metafizică.
Coleg de clasă cu Ion Creangă, prieten cu Mihai Eminescu, Vasile Conta ocupă în 1873 postul de profesor de drept civil la Facultatea de Drept a Universității din Iași. Din 1873 frecventează ședințele Junimii, unde ține conferințe asupra teoriei fatalismului și își publică în Convorbiri literare primele sale lucrări filosofice. El s-a manifestat ca un militant pentru progresul multilateral al tânărului stat național, pentru apărarea și consolidarea independenței, pentru dezvoltarea industriei, a comerțului autohton, a învățământului și a culturii.
A susținut "prelecțiuni populare", organizate sub auspiciile "Junimii", intitulate: "Materialismul", "Fetișismul", "Starea economică" etc., apreciate de mari oameni de cultură, printre care și Mihai Eminescu, pe atunci redactor al "Curierului de Iași" și membru al "Junimii". Deși participant la ședințele "Junimii", și-a păstrat independența de gândire și de acțiune în politică. La Facultatea de Litere, în proiect figura și predarea unui curs de istorie critică a religiilor. Cariera politică a lui Vasile Conta a avut un caracter puternic reformator. În calitate de ministru al Instrucțiunii Publice și Cultelor, Vasile Conta a propus (fără a avea sprijinul parlamentar necesar), o lege a educației care prevedea profesionalizarea învățământului agricol, industrial, economic; eliminarea religiei din liceele de băieți; înființarea de licee pentru fete și acordarea, pentru acestea, a dreptului de a urma studii universitare; introducerea unui examen de capacitate pentru profesori, în concordanță cu cel francez.[2]
La 10 aprilie 1881 demisionează din guvern și activează ca membru al Curții de Casație. Bolnav de ftizie, efectuează o ultimă călătorie în Italia, înainte de a muri. Corpul său a fost transportat la Iași, unde i s-au făcut funeralii naționale.
A fost înmormântat la Cimitirul Eternitatea din Iași.
Opere principale[modificare | modificare sursă]
- Teoria fatalismului (1875-1876)
- Teoria ondulațiunii universale (1876-1877)
- Încercări de metafizică (1879)
- Bazele metafizicii (1890).
Lucrările sale filosofice s-au tipărit și în limba franceză la Paris, Bruxelles și Iași, bucurându-se de apreciere dincolo de granițele țării. Filosofia materialistă a lui Vasile Conta, ideile lui ateiste au avut un ecou în țară, în cercurile progresiste ale vremii, găsind adepți printre oamenii de știință, ca și în rândurile tinerilor; pentru unii dintre aceștia ea a constituit o punte de trecere spre concepția marxistă. Operele sale filosofice principale, publicate în timpul vieții sau postum, au apărut atât în românește cât și în franceză, mai toate bucurându-se de prefețe sau recenzii elogioase ale unor mari gânditori români și străini. Astfel, Teoria fatalismului, apărută în românește în anii 1875-1876, va fi tradusă în limba franceză de Dumitru Rosetti-Tescanu, cu o prefață de L. Büchner, va apărea la Paris în 1895; Originea speciilor, apărută în Convorbiri literare în anul 1877, va fi tipărită în limba franceză în 1888, la Iași; Încercări de metafizică (1879) va apărea și în franceză, la Bruxelles, în 1880 cu titlul Introduction a la Métaphysique . Postum vor apărea: Bazele metafizicii (în limba franceză, în traducerea lui D. Rosetti-Tescanu cu titlul Les fondaments de la métaphysique, Paris, 1890); Întâiele principii care alcătuiesc lumea (în limba franceză cu titlul Premiers principes composant le monde , 1888, Iași) ș. a. Prima ediție a operelor complete ale lui Vasile Conta apare în 1914, coordonată de Octav Minar, la editura C. Sfetea, București, și cuprinde, pe lângă operele menționate, scrisori, acte și manuscrise inedite (poezii, cugetări, discursuri parlamentare, articole politice, studii juridice, proiecte de lege și regulamente, însemnări, note explicative). Sunt publicate, în această ediție, scrisorile primite de Vasile Conta de la L. Büchner. Ch. Darwin, E. Haeckel, O. Liebmann, E. Tylor, E. Zeller, H. Ulvici, E. Reich, J. Lubbock, B. Müller, N. Morisson, H. Delboeuf, Eltlruh. Între edițiile operelor filosofice ale lui Vasile Conta se numără: Opere filosofice (Editura Cartea Românească, București, 1922, ediție îngrijită de Nicolae Petrescu); Opere filosofice (ediție îngrijită de N. Gogoneață, Editura Academiei, 1967); Scrieri filosofice alese (ediție îngrijită de Nicolae Gogoneață, Editura Minerva, București, 1975) ș.a. Lucrările lui V. Conta au fost recenzate de numeroase reviste străine de prestigiu printre care: Revue Philosophique, La Critique Philosophique, La Revue de Belgique, Athaeneum, Menschentum, Journal d’Hygiene ș.a. De o mare atenție se vor bucura în țară operele filosofului român din partea lui Mihai Eminescu, Iacob Negruzzi, I. Nădejde etc. care vor puncta elogios realizările lui V. Conta nu numai în filosofie, dar și în conferințe publice, articole și discursuri parlamentare.
Contribuții[modificare | modificare sursă]
În istoria filosofiei românești, opera lui Vasile Conta a înscris o pagină memorabilă, aducând din nou - după lucrările lui Dimitrie Cantemir și Nicolae Bălcescu - cultura noastră pe arena științifică europeană. Scrierile lui Vasile Conta prezintă un moment important în evoluția gândirii românești. Materialismul său este o expresie a ideologiei elementelor radicale ale burgheziei românești din deceniul al VIII-lea și al secolului al XIX-lea. Gândirea sa filosofică s-a format, în condițiile orientării materialiste a științelor naturii în România, sub influența materialismului francez, a materialismului vulgar și a cuceririlor științelor naturii, în special a darwinismului.
Vasile Conta a încercat să realizeze o sinteză materialistă a marilor descoperiri făcute de științele naturii în secolul al XIX-lea, elaborând o teorie generală a evoluției pe care a intitulat-o "Teoria ondulațiunii universale". Evoluționismul lui Vasile Conta are, în ansamblu, un caracter mecanicist, dar cu toate acestea, concepția lui conține și unele elemente dialectice. În domeniul sociologiei, Vasile Conta a suferit influența lui Herbert Spencer, adoptând necritic "teoria organicistă".
A fost cel dintâi filosof român care a pus bazele «unui sistem filosofic propriu, original. Influențat de empirismul englez, pozitivismul francez și materialismul german, atacă chestiunile de bază ale epistemologiei, punând la baza cunoașterii experiența, în concepția sa, materia se metamorfozează neîncetat, luând forme niciodată identice unele cu altele, întreaga existență se supune "mișcării ondulatorii", care apare astfel ca o "lege fatală", adică necesară, a universului. Ca filosof determinist, afirmă că toate fenomenele de care se ocupă'"științele pozitive" sunt "regulate de către legi inflexibile". Respingând liberul arbitru, exclude deplina , libertate a voinței. ("Prin urmare, nu există nimic din tot ceea ce s-a numit voință liberă omenească sau dumnezeiască").
În concepția sa, există un determinism universal, care se manifestă în toate domeniile: natură, conștiință, economie și viața socială. Determinismul social este explicat prin apelul la datele istoriei, economiei și ale statisticii. Istoria este o știință care ne arată "legătura de cauză și efect sau legătura de evoluțiune ori metamorfozare ce există între faptele sociale ce se succedă în curgerea vremii". Ea a încetat de a mai fi "o poveste a faptelor eroice ale unor oameni de seamă", care acționau "după bunul lor plac", istoria căutând acum legi, legăturile dintre "faptele sociale". Dezvoltarea, progresul sunt rezultat al mișcării ondulatorii, care se înfăptuiește prin apariția și dispariția formelor materiale deosebite calitativ unele de altele; pe calea înlăturării vechilor forme materiale și a apariției unor forme noi, mai perfecte, pe calea luptei noului cu vechiul, în succesiunea permanentă din procesul evoluției formelor materiale, fiecare fenomen dispare odată co apariția altui fenomen mai perfect, exemple fiind luate din dezvoltarea ideilor sau procesul adevărului. Izvorul dezvoltării se află în interiorul fenomenelor, "în fiecare ființă vie, evoluțiunea complexivă rezultă mai cu seamă din echilibrul și lupta forțelor interne, adică a acelor forțe care se nasc din interiorul forțelor ce evoluează".
Vasile Conta este de asemenea reprezentantul uneia dintre cele mai virulente și devastatoare forme de naționalism și xenofobie. Este pentru revizuirea celebrului articol 7 care garanta cetățenia română etniilor conlocuitoare, în special evreilor, și susține teorii rasiste pentru purificarea națiunii de elementele alogene. În 4 septembrie 1879 ține un discurs în camera deputaților în care cere oferirea cetățeniei române doar acelor ”elemente” care se amestecă cu etnia română (excluzându-i aici pe turci și pe evrei). Tot el afirmă că „dacă nu vom lupta contra elementului jidovesc, vom pieri ca națiune“ și reprezintă una dintre cele mai cunoscute influențe rasiste asupra gândirii lui Zelea Codreanu [3], dar și a lui A. C. Cuza.[4]
In memoriam[modificare | modificare sursă]
În Târgu Neamț, există o școală care este dedicată lui Vasile Conta și îi poartă numele - Liceul Economic „Vasile Conta”.[5]
De asemenea, în Iași, dar și in satul natal, Ghindăoani, există școli cu numele Vasile Conta.
Vasile Conta - Citate:
MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT
MANTOVANI
Mantovani | |
|---|---|
.jpg) Mantovani în 1970 | |
| Informații generale | |
| Numele de naștere | Annunzio Paolo Mantovani |
| De asemenea cunoscut ca si | Tulio Trapani |
| Născut | 15 noiembrie 1905 Veneția , Veneto , Italia |
| Decedat | 29 martie 1980 (în vârstă de 74 de ani) Tunbridge Wells , Kent , Anglia |
| genuri | Muzică ușoară |
| Ocupație(e) | Compozitor dirijor |
| ani activi | 1939–1980 |
| Audio extern | |
|---|---|
 S-ar putea să-l auziți pe Annunzio Mantovani dirijându-și Orchestra Mantovani în Serenada elisabetană de Ronald Binge în 1971 Aici pe archive.org |
Annunzio Paolo Mantovani ( italiană: [anˈnuntsjo ˈpaːolo mantoˈvaːni] ; 15 noiembrie 1905 – 29 martie 1980) [1] a fost un dirijor , compozitor și animator în stil orchestră ușoară anglo-italian, cu o semnătură muzicală cu coarde în cascadă .
Cartea British Hit Singles & Albums a declarat că el a fost „cel mai de succes grup de album din Marea Britanie înainte de Beatles... primul act care a vândut peste un milion de albume stereo și [au] șase albume simultan în Top 30 din SUA în 1959”. [2]
Biografie [ editare ]
Mantovani s-a născut la Veneția , Italia, într-o familie muzicală. [3] Tatăl său, Benedetto Paolo "Bismarck" Mantovani, a fost violonist și a servit ca concertmaster al orchestrei Operei La Scala din Milano , sub bagheta lui Arturo Toscanini . [3] Familia sa mutat în Anglia în 1912, [3] unde tânărul Annunzio a studiat la Trinity College of Music din Londra. După absolvire, și-a format propria orchestră, care a cântat în și în jurul orașului Birmingham . S-a căsătorit cu Winifred Moss în 1934, având doi copii: Kenneth (născut la 12 iulie 1935) și Paula Irene (născută la 11 aprilie 1939). Până la izbucnirea celui de -al Doilea Război Mondial , orchestra sa era una dintre cele mai populare trupe de dans britanice , atât în emisiunile radio BBC , cât și în spectacole live. [4]
A fost, de asemenea, director muzical pentru un număr mare de musicaluri și alte piese, inclusiv Pacific 1860 (1946) de Noël Coward și decorul muzical al lui Vivian Ellis din piesa And So to Bed (1951) de JB Fagan . [5] După război, s-a concentrat pe înregistrare și în cele din urmă a renunțat cu totul la spectacolul live. A lucrat cu aranjorul și compozitorul Ronald „Ronnie” Binge , care a dezvoltat efectul „ corzi în cascadă ” (cunoscut și sub numele de „sunetul Mantovani”). [6] Înregistrările sale au fost utilizate în mod regulat în scopuri demonstrative în magazinele care vindeau echipamente stereo hi-fi , deoarece erau produse și aranjate pentru reproducere stereo. A devenit prima persoană care a vândut un milion de discuri stereofonice. [7] În 1952, Binge a încetat să aranjeze pentru Mantovani, dar sunetul distinctiv al orchestrei a rămas.
Mantovani a înregistrat exclusiv pentru Decca și London Records filiala americană a Companiei de discuri Decca. [3] El a înregistrat peste 50 de albume la acea etichetă, dintre care multe au fost hituri din Top 40 . Piesele sale single au inclus „ The Song from Moulin Rouge ”, care a ajuns pe primul loc în UK Singles Chart în 1953, prima piesă instrumentală care a făcut-o vreodată; [2] [8] „ Cara Mia ” (cu el și orchestra lui susținând David Whitfield ) în 1954; „ În jurul lumii ” în 1957; și „Main Theme from Exodus (Ari's Theme)” în 1960. [3] În Statele Unite, între 1955 și 1972, a lansat peste 40 de albume, 27 ajungând în „Top 40”, iar 11 în „Top Ten” . Cel mai mare succes al său a venit cu albumul Film Encores , care a atins numărul unu în 1957. [5]
În mod similar, Mantovani Plays Music From 'Exodus' and Other Great Themes a ajuns în Top Ten în 1961, cu peste un milion de albume vândute. [5]
Mantovani a jucat în propriul său serial de televiziune sindicalizat , Mantovani , care a fost produs în Anglia și care a fost difuzat în Statele Unite în 1959. Au fost filmate treizeci și nouă de episoade. [9] Mantovani a făcut ultimele sale înregistrări la mijlocul anilor 1970. [10]
A murit la o casă de îngrijire din Royal Tunbridge Wells , Kent . [1]
Stilul muzical și influențe [ editare ]
Tehnica de corzi în cascadă dezvoltată de Binge a devenit semnul distinctiv al lui Mantovani în astfel de hituri aranjate de Binge precum „ Charmaine ”. Binge a dezvoltat această tehnică pentru a reproduce ecoul experimentat în locuri precum catedrale și a atins acest obiectiv doar prin abilitățile de aranjare.
Autorul Joseph Lanza descrie aranjamentele de coarde ale lui Mantovani ca fiind cele mai „bogate și meliflue” dintre stilul de muzică ușoară care a apărut la începutul anilor 1950. El a declarat că Mantovani a fost un lider în utilizarea noilor tehnologii de studio pentru a „crea tapiserii sonore cu nenumărate coarde” și că „zumzetul susținut al viorilor reverberate ale lui Mantovani a produs un vaporizator sonic care prefigurează armonicile sintetizatoare ale muzicii spațiale ”. [11] Stilul său a supraviețuit printr-o varietate de stiluri muzicale în continuă schimbare, ceea ce a determinat Variety să-l numească „cel mai mare fenomen muzical al secolului al XX-lea”. [12]
Din 1961 până în 1971, David McCallum Sr a fost liderul orchestrei lui Mantovani. În acest moment, fiul său David McCallum Jr era la apogeul faimei sale, ceea ce l-a determinat pe Mantovani să-și prezinte liderul publicului cu gluma: „Ne putem permite tatăl, dar nu și fiul!” [13]
Mantovani este menționat pe nume în piesa The Kinks „Prince of the Punks” și în „Letter Home to England” a lui Don Black și Andrew Lloyd Webber din Tell Me on a Sunday . De asemenea, a avut o mare influență asupra lui Brian May , chitaristul Queen . [14]
În timpul vieții sale, Mantovani nu a primit întotdeauna respect de la colegii săi muzicieni. Când George Martin a sugerat pentru prima dată supradublarea înregistrării lui Paul McCartney din „Yesterday” cu coarde, reacția inițială a lui McCartney, conform lui Martin, a fost că nu a vrut să sune ca Mantovani. [15] Prin urmare, Martin a folosit un sunet mai clasic, folosind un cvartet de coarde .
Publicare postumă [ editare ]
O mare parte din catalogul său a reapărut pe CD. Există și multe compilații. Sunt disponibile un număr mare de CD-uri care conțin înregistrări neautorizate, denumite Mantovani sau Mantovani Orchestra, de exemplu CD-ul intitulat „The Mantovani Orchestra” lansat în 1997 [ 16] conținea o piesă din muzicalul Andrew Lloyd Webber din anii 1980 „ Cats. „, ceea ce ar fi necesitat dirijare postumă din partea lui Mantovani. Au existat, de asemenea, CD-uri lansate sub numele Mantovani de înregistrări făcute de alții în timp ce Mantovani era încă în viață. [ necesită citare ]
După moartea lui Mantovani în 1980, Mantovani Estate continuă să autorizeze numeroase concerte în întreaga lume și înregistrări folosind aranjamente originale și nou comandate. [ necesită citare ]
Discografie [ editare ]
Albume [ editare ]
| Audio extern | |
|---|---|
| Puteți auzi înregistrarea lui Annunzio Montovani Valsuri Strauss cu Orchestra Montovani în 1958 Aici pe archive.org |
- A Mantovani Program , Londra LPB-127, 1949
- Momente muzicale , Londra LPB-218, 1950
- Valsând cu Mantovani , Londra LPB-381, 1951
- Strauss Waltzes , London LL 685, 1953, reînregistrat ulterior în stereo ca London 118, 1958
- Muzica lui Victor Herbert , Londra LL 746, 1953
- An Album of Favorite Melodies , reeditat ca An Enchanted Evening with Mantovani , Londra LL 766, 1953
- Un album de melodii romantice , Londra LL 979, 1954
- Cântă Muzica lui Sigmund Romberg , Londra LL 1031, 1954
- Song Hits from Theatreland , Londra LL 1219, 1955, reînregistrată ulterior în stereo ca London 125, 1959
- Cântă Muzica lui Rudolf Friml , Londra LL 1150, 1955
- Joacă The Immortal Classics , Londra LL 877, 1956
- Muzică din filme , Londra 112
- Waltz Encores , Londra 119
- Film Encores , Londra 124, 1957
- Gems Forever , Londra 106, 1958
- Continental Encores , Londra 147, 1959.
- Film Encores, Vol. 2 , Londra 164, 1959
- Muzica lui Victor Herbert și Sigmund Romberg , Londra 165, 1960
- Muzica lui Irving Berlin și Rudolf Friml , Londra 166, 1956
- The Breeze , Londra, Abbey Road, 1961
- Scena americană , Londra 182
- Songs to Remember , Londra 193, 1960
- Great Theme Music (Muzică din „Exodus”) , Londra 224, 1961
- Tema din „Carnaval” , Londra 3250, 1961
- Teme din Broadway , Londra 242
- Valsuri americane , Londra 248
- Moon River , Londra 249, 1962
- Selecții din „Stop the World – I Want to Get Off” și „Oliver” , Londra 270
- Latin Rendezvous , Londra 295
- Manhattan , Londra 328, 1963
- Cântece populare în jurul lumii , Londra 360
- The Incomparable Mantovani , Londra 392
- The Mantovani Sound , Londra 419, 1965
- Mantovani Olé , Londra 422
- Mantovani Magic , Londra 448, 1966
- Mantovani's Golden Hits , Londra 483, 1967
- Mr. Music , Londra 474, 1966
- Mantovani/Hollywood , Londra 516
- The Mantovani Touch , Londra 526, 1968
- Mantovani/Tango , Londra 532
- Mantovani ... Amintiri , Londra 542
- The Mantovani Scene , Londra 548, 1969
| Audio extern | |
|---|---|
| Este posibil să auziți înregistrarea lui Annunzio Montovani The World of Mantovani Vol. 2 cu Orchestra Montovani în 1971 Aici pe archive.org |
- The World of Mantovani , Londra 565, 1969
- Mantovani Today , Londra 572, 1970
- Din Monty with Love , Londra 585–586, 1971
- To Lovers Everywhere , Londra PS 598, 1971
- Annunzio Paolo Mantovani , Londra XPS 610, 1972
- O seară cu Mantovani , Londra 902, 1973
- Cel mai mare cadou este dragostea , Londra 913, 1975
- Mantovani Magic , K-tel, NA603
- Hit Parade a lui Mantovani , Londra 1966
Muzică clasică ușoară [ editare ]
- Valsuri Strauss , Londra LL 685, 1953
- Valsuri Strauss , Londra 118 1958
- Concert Encores , Londra 133
- Operetta Memories , Londra 202
- Italia Mia , Londra 232, 1961
- Classical Encores , Londra 269
- The World's Great Love Songs , Londra 280
- Mantovani in Concert , Londra 578
Crăciun și muzică religioasă [ edit ]
- Colinde de Crăciun (mono), Londra LL913, 1954
- Songs of Praise , Londra 245
- Felicitari de Craciun , Londra 338
- Colinde de Crăciun (stereo), Londra PS142
- Crăciun fericit tuturor , Decca 66445009 (1963)
Single [ editează ]
| An | Single (fața A, fața B) Ambele fețe din același album, cu excepția cazului în care este indicat | Țară (Marea Britanie și/sau SUA) | Pozițiile grafice | Album | |||||||
|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|---|
| SUA [17] | SUA AC [17] | Marea Britanie [18] | |||||||||
| 1951 | „Albine în capotă” b/w „Carruț și pereche” | Regatul Unit | — | — | — | Piese non-album | |||||
| „Wyoming (Du-te să dormi copilul meu) ” alb/n „Sub acoperișurile Parisului” | NE | — | — | — | Timpul valsului | ||||||
| „Pentru tine” b/w „Kisses in the Dark” | Marea Britanie și SUA | — | — | — | |||||||
| „Diane” alb/ne „Babette” | — | — | — | ||||||||
| „ Charmaine ” b/w „Doar pentru o vreme” | 10 | — | — | ||||||||
| „La zori” b/w „Te iubesc cu adevărat” | — | — | — | O colecție de valsuri preferate | |||||||
| 1952 | „Lovely Lady” alb/n „Mexicali Rose” | Regatul Unit | — | — | — | ||||||
| „Dansez cu lacrimi în ochi” b/w „Dragă dragă, iubirea mea” | Marea Britanie și SUA | 26 | — | — | |||||||
| „Iubire, aici este inima mea” alb/ne „Moonlight Madonna” | — | — | — | ||||||||
| „ S-a întâmplat în Monterey ” b/w „A fost un vis” | NE | — | — | — | |||||||
| „Faith” b/w „Symphony” | Marea Britanie și SUA | — | — | — | O seară fermecată cu Mantovani și orchestra lui | ||||||
| „The Agnes Waltz” b/w „Die Schonbrunner” | Regatul Unit | — | — | — | |||||||
| „ O seară fermecată ” cu „Gypsy Love Waltz” (din Muzica lui Victor Herbert ) | SUA și Marea Britanie | — | — | — | |||||||
| " La Cumparsita " b/w "Tango De La Luna" | Regatul Unit | — | — | — | Mantovani joacă Tangos | ||||||
| „ Povești din Pădurea Vienei ” cu „Hârtii de dimineață” | NE | — | — | — | Valsuri Strauss | ||||||
| „ Dunărea albastră ” alb/b „Trandafiri din sud” | Regatul Unit | — | — | — | |||||||
| „ Crăciunul alb ” alb/n „Adeste Fideles” | Marea Britanie și SUA | — | — | 6 | Colinde de Crăciun | ||||||
| 1953 | „Gypsy Legend” alb/n „Czardas” (din O seară fermecată cu Mantovani ) | Regatul Unit | — | — | — | Piesă non-album | |||||
| „ Sânge de la Viena ” b/w „Tu și tu” (din Valsurile Strauss ) | NE | — | — | — | |||||||
| „Voices of Spring” b/w „Artist’s Life” (Piesă non-album) | NE | — | — | — | Valsuri Strauss | ||||||
| „ Ah, dulce mister al vieții ” cu „A Kiss In The Dark” | Marea Britanie și SUA | — | — | — | Muzica lui Victor Herbert | ||||||
| „Visul iubirii după bal” b/w „Jupon roșii” (de la Mantovani Plays Tangos ) | NE | — | — | — | O seară fermecată cu Mantovani și orchestra lui | ||||||
| „Iubitule” b/w „Mă îndrăgostesc de cineva” | — | — | — | Muzica lui Victor Herbert | |||||||
| „Tema din „The Last Rhapsody”” b/w „Nalia Waltz (Pas Des Fleurs)” Ambele piese cu Stanley Black | — | — | — | Piese non-album | |||||||
| „ Tema Moulin Rouge ” alb/ne „Vola Colomba” | Marea Britanie și SUA | 8 | — | 1 | Melodii romantice | ||||||
| „Royal Blue Waltz” alb/n „Queen Elizabeth Waltz” (din Waltz Time ) | — | — | — | ||||||||
| „Ramona” b/w „Chiquita Mia” (din Mantovani Plays Tangos ) | — | — | — | ||||||||
| „ Preludiu în do diez minor ” b/w „Simple Aveu” | NE | — | — | — | Mantovani joacă clasicii nemuritori | ||||||
| 1954 | „ Cara Mia ” Marea Britanie B: „Dragoste, lacrimi și sărutări” (Piesă non-album) SUA B: „Cum, când sau unde” Toate părțile cu David Whitfield | Marea Britanie și SUA | — | — | 1 | draga mea | |||||
| „ Sweed Rhapsody ” b/w „Jamaican Rhumba” | Marea Britanie și SUA | — | — | 2 | Melodii romantice | ||||||
| „Luxembourg Polka” b/w „Music Box Tango” | Regatul Unit | — | — | — | |||||||
| „Shadow Waltz” b/w „Moonlight Serenade” | — | — | — | ||||||||
| „Bewitched” b/w „Dream Dream Dream” (din Musical Modes ) | Marea Britanie și SUA | — | — | — | Hituri cântece din Țara Teatrului | ||||||
| „Lonely Ballerina” Marea Britanie B: „Lazy Gondolier” SUA B: „You Stepped Out Of A Dream” (din Candlelight ) | — | — | 16 | Moduri muzicale | |||||||
| 1955 | „We’ll Gather Lilacs” alb/n „Come Back To Me” (Piesă fără album) | Regatul Unit | — | — | — | Melodii romantice | |||||
| „Sunt, încet” b/w „Dorul” (din Candlelight ) | — | — | — | Piesă non-album | |||||||
| „Lazy Gondolier” b/w „Longing” (din Candlelight ) | NE | — | — | — | Moduri muzicale | ||||||
| „Our Dream Waltz” UK B: „Ma Chere Amie” (din Musical Modes US B: „Begin The Beguine” (din Musical Modes ) | Marea Britanie și SUA | — | — | — | Timpul valsului | ||||||
| „Dincolo de stele” b/w „Open Your Heart” Ambele părți cu David Whitfield | — | — | 8 | draga mea | |||||||
| „ Străin în paradis ” între ele „The Deserted Ballroom” (din Musical Modes ) | Regatul Unit | — | — | — | Hituri cântece din Țara Teatrului | ||||||
| „Intermezzo” b/w „Edelma” | — | — | — | Moduri muzicale | |||||||
| „When You Lose the One You Love” b/w „Angelus” Ambele părți cu David Whitfield | Marea Britanie și SUA | — | — | 7 | draga mea | ||||||
| 1956 | „Primăvara în Montmarte” Marea Britanie B: „Inima Parisului” SUA B: „Lumânare” | — | — | — | Lumina lumânărilor | ||||||
| „Candlelight” b/w „Begin the Beguine” (din Musical Modes ) | Regatul Unit | — | — | — | |||||||
| „Song of Sorrento” Marea Britanie B: „Blue Fantasy” SUA B: „Valse Campestre” (Piesă non-album) | Marea Britanie și SUA | — | — | — | |||||||
| „Baletul magazinului de jucării” alb/b „Templul viselor” | Regatul Unit | — | — | — | Piese non-album | ||||||
| 1957 | „ Around the World ” Marea Britanie B: „The Heart of Budapest” (din Gypsy Soul ) SUA B: „The Road To Ballingarry” (Piesă fără album) | Marea Britanie și SUA | 12 | — | 20 | Film Encores, Vol. 2 | |||||
| „Serenada la mandolină” alb/b „The Spring Song” | Regatul Unit | Piese non-album | |||||||||
| „Let Me Be Loved” Marea Britanie B: „Drumul către Ballingarry” SUA B: „Call Of The West” | Marea Britanie și SUA | — | — | — | |||||||
| „Souvenir D’italie” b/w „Dream Dust” | Regatul Unit | — | — | — | |||||||
| 1958 | „ Story of Three Loves ” b/w „To My Love” (Piesă care nu face parte din album) | NE | — | — | — | Muzica din filme | |||||
| „Cry My Heart” (cu David Whitfield) b/w „Dream Dust” | — | — | — | Piese non-album | |||||||
| „Love Song din „Houseboat”” Marea Britanie B: „A Certain Smile” (din Film Encores, Vol. 2 ) SUA B: „Almost In Your Arms” (cu Vera Lynn ) | Marea Britanie și SUA | — | — | — | |||||||
| „To My Love” alb /b „The Canary” | Regatul Unit | — | — | — | |||||||
| „ Lalele din Amsterdam ” b/w „Only Yesterday” (Piesă non-album) | NE | — | — | — | Strict Mantovani | ||||||
| " Come Prima " b/w "The Canary" (Piesă non-album) | — | — | — | Continental Encores | |||||||
| „ Aș fi putut dansa toată noaptea ” cu „Acesta aproape era al meu” | Regatul Unit | — | — | — | Gems Forever | ||||||
| 1959 | „ Under Paris Skies ” Marea Britanie B: „Only Yesterday” (Piesă non-album) SUA B: „Separate Tables” (din Film Encores, Vol. 2 ) | Marea Britanie și SUA | — | — | — | Continental Encores | |||||
| „ Fascinație ” b/w „Mese separate” | Regatul Unit | — | — | — | Film Encores, Vol. 2 | ||||||
| " Summertime " b/w "Acesta aproape era al meu" | NE | — | — | — | Gems Forever | ||||||
| „ Camptown Races ” cu „Ring De Banjo” | — | — | — | Scena americană | |||||||
| 1960 | „The Orange Vendor” alb/b „In The Spring” (Piesă non-album) | Regatul Unit | — | — | — | Mantovani Tango | |||||
| „Song Without End” Marea Britanie B: „Tania” (Piesă non-album) SUA B: „In The Spring” (Piesă non-album) | Marea Britanie și SUA | — | — | — | Muzică tematică grozavă | ||||||
| „ Frunzele verzi ale verii ” b/w „Petrecerea s-a terminat” (din Strictly Mantovani ) | Regatul Unit | — | — | — | |||||||
| „Temă din „The Sundowners” alb/c „Mine Alone” (piesă non-album) | NE | 93 | — | — | |||||||
| „Irma La Douce” b/w „The Count of Luxembourg Waltz” (din Operetta Memories ) | — | — | — | ||||||||
| „ Tema principală din „Exodus ”” b/w „Karen” | Marea Britanie și SUA | 31 | — | — | |||||||
| 1961 | „Temă din „The Valiant Years”” Marea Britanie B: „„The Sound of Music” (din Great Theme Music ) SUA B: „Non Dimenticar” | Marea Britanie și SUA | — | — | — | Piese non-album | |||||
| „Tema din „Rocco și frații lui”” alb/ne „Greengage Summer” (piesă non-album) | NE | — | — | — | Moon River și alte teme grozave de film | ||||||
| „ Moon River ” alb/b „Sail Away” (Piesă non-album) | NE | — | — | — | |||||||
| 1962 | „Fanny” b/w „Tema Nadyei din „Rocco și frații lui”” | Regatul Unit | — | — | — | ||||||
| „Tema din „Barabbas” alb /b „Far Away” (Piesă care nu face parte din album) | — | — | — | ||||||||
| „Temă din „Sfat și consimțământ”” b/w „Let Me Call You Sweetheart” (din Valsurile americane ) | NE | — | — | — | |||||||
| „ Ce fel de prost sunt eu? ” b/w „Cineva drăguț ca tine” | — | — | — | Oprește lumea din care vreau să cobor / Oliver | |||||||
| „Noaptea de vară” alb/b „Ricksaw” | Regatul Unit | — | — | — | Piese non-album | ||||||
| „Cântec de dragoste din „Mutiny on the Bounty”” b/w „Temă din „Mutiny on the Bounty”” | — | — | — | ||||||||
| 1963 | „O fată numită Tamiko” b/w „Taras Bulba” | — | — | — | |||||||
| „Ia trenul „A” cu „The Bowery” | NE | Manhattan | |||||||||
| 1964 | „ Charade ” alb/b „The Fall of Love” (Piesă non-album) | Regatul Unit | — | — | — | Sunetul Mantovani - mari hituri de la Broadway și Hollywood | |||||
| „ I-am lăsat inima mea în San Francisco ” între ele „Return to Peyton Place” (din Moon River și alte teme grozave de film ) | Regatul Unit | — | — | — | Incomparabilul Mantovani | ||||||
| 1966 | „ Ieri ” b/w „Paris Lullaby” (Piesă non-album) | NE | — | — | — | Domnule Muzica | |||||
| „ Jocuri pe care le joacă iubitorii ” UK B: „ Somewhere My Love ” (Piesă non-album) SUA B: „Ebb Tide” (din Mr. Music ) | Marea Britanie și SUA | 122 | — | — | Hiturile de aur ale lui Mantovani | ||||||
| 1967 | „ Trăiești doar de două ori ” b/w „Puppet on a String” (din The Mantovani Touch ) | Regatul Unit | — | — | — | Hollywood | |||||
| 1968 | „Temă din „Villa Rides” alb/c „Willow Tree” (Piesă non-album) | Marea Britanie și SUA | — | 36 | — | Suflet țigan | |||||
| 1969 | „ Chitty Chitty Bang Bang ” alb/n „Vino septembrie” | NE | — | — | — | Scena Mantovani | |||||
| 1971 | „ Temă din Love Story ” Marea Britanie B: „Gwendolyne” SUA B: „Loss Of Love” | Marea Britanie și SUA | — | — | — | De la Monty, cu dragoste | |||||
| „Tot dintr-o dată” alb/n „Winter World of Love” | NE | — | — | — | Îndrăgostiților de pretutindeni | ||||||
| 1973 | „Sus jos” b/w „Temă pentru un western” (din Annunzio Paolo Mantovani ) | Regatul Unit | — | — | — | O Seara Cu Mantovani | |||||
| „—” desemnează lansări care nu au fost înregistrate sau nu au fost lansate pe acel teritoriu | |||||||||||
Filmografie selectată [ editare ]
- Sing as You Swing (1937)
- Franceză fără lacrimi (1940)
- Chitarele dragostei (1954)
- O inimă plină de muzică (1955)
Mantovani - An Album Of Ballet Melodies (Full Album)
Petula Clark | |
|---|---|
_(cropped).jpg) Clark în 2010 | |
| Informații generale | |
| Numele de naștere | Sally Clark |
| Născut | 15 noiembrie 1932 Ewell , Surrey, Anglia |
| genuri | Muzică populară , Schlager , teatru , film |
| Ocupație(e) |
|
| ani activi | 1939-prezent [1] |
| Etichete | |
Petula Clark CBE (născută la 15 noiembrie 1932) este o cântăreață, actriță și compozitoare britanică. Ea și-a început cariera profesională ca interpretă copil și a avut una dintre cele mai lungi cariere ale oricărui animator britanic, care se întinde pe mai bine de opt decenii.
Cariera profesională a lui Clark a început în timpul celui de-al Doilea Război Mondial ca animator pentru copii la BBC Radio . [1] În 1954 s-a clasat cu „ The Little Shoemaker ”, primul dintre marile sale hituri din Marea Britanie, iar în doi ani a început să înregistreze în franceză. Succesele ei internaționale au inclus „ Prends mon coeur ”, „ Sailor ” (numărul unu din Marea Britanie), „ Romeo ” și „ Chariot ”. Au urmat hituri în germană, italiană și spaniolă. La sfârșitul anului 1964, succesul lui Clark s-a extins și în Statele Unite, cu o serie de patru ani de single-uri care definesc cariera, adesea optimiste, multe scrise sau co-scrise de Tony Hatch și Jackie Trent . Printre acestea se numără melodia ei „ Downtown ” (numărul unu în SUA), „ I Know a Place ”, „ My Love ” (numărul unu în SUA), „ A Sign of the Times ”, „ I Couldn't Live Without Your Love ”. „ Cine sunt eu ”, „ Colorează-mi lumea ”, „ Acesta este cântecul meu ” (de Charles Chaplin ), „ Nu dormi în metrou ”, „ Iarba celuilalt bărbat este întotdeauna mai verde ” și „ Sărută-mă la revedere ”. Între ianuarie 1965 și aprilie 1968, Clark s-a clasat cu nouă hituri din Top 20 din SUA, unde a fost numită uneori „Prima Doamnă a Invaziei Britanice ”.
Clark a vândut peste 68 de milioane de discuri. [2] De asemenea, s-a bucurat de succes în filmul muzical Finian's Rainbow și în musicalurile de scenă The Sound of Music , Blood Brothers , Sunset Boulevard și Mary Poppins .
Biografie [ editare ]
Cariera timpurie [ editare ]
Petula Clarke s-a născut ca Sally Clark la 15 noiembrie 1932 în Ewell , Surrey, Anglia [3] din Doris ( născută Phillips) și Leslie Noah Clark. Ambii părinți ai lui Clark erau asistente la Spitalul Long Grove din Epsom. Mama lui Clark avea ascendență galeză, iar tatăl ei era englez. Numele de scenă al lui Clark „Petula” a fost inventat de tatăl ei, care a glumit că este o combinație a numelor celor două foste iubite ale lui, Pet și Ulla. [4]
Clark a crescut în Abercanaid , lângă Merthyr Tydfil în Țara Galilor, [5] într-o casă mică de piatră, fără electricitate sau apă curentă, și o toaletă în partea de jos a grădinii. Bunicul ei era miner de cărbune. [6] Prima ei audiență live a fost la Colliers' Arms din Abercanaid. [7] De asemenea, își amintește că a trăit chiar în afara Londrei în timpul Blitz-ului și a urmărit luptele de câini în aer și a alergat la adăposturile antiaeriene cu sora ei. Mai târziu, când avea opt ani, s-a alăturat altor copii pentru a înregistra mesaje cu BBC pentru a fi transmise membrilor familiilor lor din forțe. Evenimentul de înregistrare a avut loc în Teatrul Criterion , un teatru subteran care era în siguranță. Când a sunat sirena de raid aerian, alți copii au fost supărați și a sunat cineva să facă un pas înainte și să cânte pentru a-i calma. Petula s-a oferit voluntar și le-a plăcut atât de mult vocea ei, în camera de control au înregistrat-o. Cântecul ei a fost „Mighty Rose”. [8]
În copilărie, Clark a cântat în corul capelei și a dat dovadă de talent pentru mimă , urmând identitatea Vera Lynn , Carmen Miranda și Sophie Tucker pentru familia și prietenii ei. [9] Tatăl ei a introdus-o în teatru în 1944, când a dus-o să o vadă pe Flora Robson într-o producție de Mary Stuart ; ea și-a amintit mai târziu că, după spectacol, „M-am hotărât atunci și acolo aveam să devin actriță... Îmi doream să fiu Ingrid Bergman mai mult decât orice altceva în lume”. [10] Primele ei spectacole publice au fost totuși ca cântăreață: în 1945, a cântat cu o orchestră în holul de la intrarea Bentall's Department Store din Kingston upon Thames pentru o cutie de caramel și un ceas de mână de aur. [11]
Începutul carierei [ editare ]
Dintr-o șansă de la vârsta de șapte ani, Clark a apărut la radio, în film, în tipărire, la televizor și în înregistrări. În octombrie 1942, Clark, în vârstă de nouă ani, și-a făcut debutul la radio, în timp ce participa la o emisiune BBC împreună cu tatăl ei. Ea încerca să trimită un mesaj unui unchi care era staționat în străinătate, dar difuzarea a fost amânată de un raid aerian . În timpul bombardamentului, producătorul a cerut ca cineva să cânte pentru a calma publicul agitat al teatrului și ea a oferit voluntar o redare a „ Mighty Lak’ a Rose ” unui răspuns entuziast. Ea și-a repetat apoi prestația pentru publicul difuzat, lansând o serie de aproximativ 500 de apariții în programe menite să distreze trupele. [12] [13] În plus față de munca la radio, Clark a făcut frecvent turnee în Regatul Unit cu o colegă interpretă de copii Julie Andrews . Supranumită „Singing Sweetheart”, ea a cântat pentru George al VI-lea , Winston Churchill și Bernard Montgomery . Ea a devenit cunoscută și sub numele de „ Templul Shirley al Marii Britanii ”, [14] și a fost considerată o mascota de către armata britanică , unele dintre trupele căreia i-au tencuit fotografiile pe tancurile lor pentru noroc în timp ce înaintau în luptă. [15]
În timp ce cânta la Royal Albert Hall din Londra, în 1944, Clark a fost descoperită de regizorul de film Maurice Elvey , care a oferit-o, la vârsta de 12 ani, rolul precocei orfane Irma în drama sa de război Medal for the General . [16] În succesiune rapidă, a cântat în Strawberry Roan , [17] I Know Where I'm Going! , [18] London Town , [19] Here Come the Huggetts , Vote for Huggett and The Huggetts Abroad , al doilea, al treilea și al patrulea dintre cele patru filme ale familiei Huggett . [20] Ea a lucrat cu Anthony Newley în Vice Versa (regia Peter Ustinov ) și Alec Guinness în The Card . [21] Ea a avut și un rol mic în Știu unde mă duc . [22]
În 1945, Clark a fost prezentată în benzile desenate Radio Fun , în care a fost prezentată drept „Radio's Merry Mimic”. [23] Până atunci, Clark a simțit că a jucat prea mult timp roluri de copil. [14]
În 1946, Clark și-a început cariera de televiziune cu o apariție la o emisiune de varietăți BBC, Cabaret Cartoons , ceea ce a determinat-o să fie găzduită de propriul ei serial de după-amiază, Petula Clark . Pet's Parlour a urmat în 1950. [24]
În 1947, Clark l-a întâlnit pe Joe „Mr Piano” Henderson la Peter Maurice Publishing Company. Cei doi au colaborat muzical și au fost legați romantic în următorii zece ani. În 1949, Henderson l-a prezentat pe Clark producătorului de discuri Alan A. Freeman , care, împreună cu tatăl ei Leslie, a format Polygon Records , pentru care a înregistrat primele hituri ale ei. Clark a înregistrat prima ei lansare în acel an, „Put Your Shoes On, Lucy”, pentru EMI , și înregistrări ulterioare cu vocalistul Benny Lee la Decca. Eticheta Polygon a fost finanțată cu o parte din câștigurile lui Clark. Ea a înregistrat o serie de hituri majore în Marea Britanie în anii 1950, printre care „ The Little Shoemaker ” (1954), „Majorca” (1955), „ Suddenly There’s a Valley ” (1955) și „ With All My Heart ” (1956). . [25] „The Little Shoemaker” a fost un hit internațional, atingând numărul unu în Australia, primul dintre multele recorduri numărul unu din cariera ei.
Aproape de sfârșitul anului 1955, Polygon Records a fost vândut către Nixa Records, apoi parte din Pye Records , ducând la înființarea Pye Nixa Records (ulterior, pur și simplu Pye). Acest lucru l-a semnat efectiv pe Clark la casa de discuri Pye din Marea Britanie, pentru care a înregistrat până la începutul anilor 1970. [26]
În această perioadă, Clark a arătat un interes puternic pentru încurajarea noilor talente. Ea a sugerat că lui Henderson i se permite să-și înregistreze propria muzică și a avut cinci hituri în topuri la Polygon/Pye între 1955 și 1960.
faimă europeană [ editare ]
În 1957, Clark a fost invitată să apară la Olympia de la Paris , unde, în ciuda îndoielilor ei și a unei răceli puternice, a fost primită cu aprecieri. A doua zi a fost invitată la biroul Vogue Records pentru a discuta despre un contract. Acolo și-a întâlnit viitorul publicist de multă vreme, colaborator și soț Claude Wolff. Clark a fost atras imediat, iar când i s-a spus că va lucra cu el dacă va semna cu casa de discuri Vogue, a fost de acord. [27]
În 1960, Clark a pornit într-un turneu de concerte în Franța și Belgia cu Sacha Distel , care a rămas un prieten apropiat până la moartea sa în 2004. [28] Treptat, ea s-a mutat mai departe pe continent, înregistrând în germană, franceză, italiană și spaniolă.
În timp ce Clark s-a concentrat pe noua ei carieră în Franța, ea a continuat să obțină recorduri de succes în Marea Britanie până la începutul anilor 1960. Înregistrarea ei din 1961 a „Sailor” a devenit primul ei hit numărul unu în Marea Britanie, în timp ce înregistrări ulterioare precum „ Romeo ” și „My Friend the Sea” au adus-o în Top-10 britanic mai târziu în acel an. „Romeo” a vândut peste un milion de exemplare în întreaga lume și i-a câștigat primul disc de aur , care a fost premiat de Asociația Industriei Înregistrărilor din America . [29] În Franța, „Ya Ya Twist” (un cover în limba franceză a melodiei de rhythm and blues Lee Dorsey „Ya Ya” și singura înregistrare de succes a unui cântec twist de către o femeie) și „Chariot” (versiunea originală a „ I Will Follow Him ”) a devenit hituri de neuitat în 1962, în timp ce versiunile în germană și italiană ale înregistrărilor ei în engleză și franceză au fost, de asemenea, în topuri. Înregistrările ei ale mai multor cântece ale lui Serge Gainsbourg s-au vândut mari. În plus, ea a primit în acest moment un cadou al piesei „Un Enfant” de Jacques Brel , cu care a făcut turnee. Clark este unul dintre puținii interpreți care au primit o melodie de Brel. O înregistrare live a acestui cântec a fost înregistrată în Canada.
În 1963, Clark a scris coloana sonoră pentru filmul polițist francez A Couteaux Tirés ( Daggers Drawn ) - lansat în 1964 - și a făcut o apariție cameo ca ea însăși în film. Deși a fost doar un succes ușor, [ citare necesară ] a adăugat o nouă dimensiune — cea a compozitorului de film — carierei ei. Alte partituri de film pe care le-a compus includ Entre ciel et mer (1963), Rêves d'enfant (1964), La bande à Bebel (1966), [30] și Pétain (1989). Șase teme din ultima au fost lansate pe CD-ul In Her Own Write în 2007. [ necesită citare ]
Clark a fost subiectul filmului This Is Your Life în februarie 1964, [31] aprilie 1975 [32] și martie 1996, devenind singura persoană care a primit tributul televizat de trei ori. [ necesită citare ]
Faima internațională – epoca „Downtown” [ editează ]
Până în 1964, cariera britanică de înregistrări a lui Clark se prăbușise. Compozitorul/aranjatorul Tony Hatch , care a ajutat-o cu munca ei pentru Vogue Records în Franța și Pye Records în Marea Britanie, a zburat la ea acasă din Paris cu materiale noi, despre care spera că o vor interesa, dar nu i s-a părut atrăgător. [33] Disperat, el a cântat pentru ea câteva acorduri dintr-o melodie incompletă care fusese inspirată de recenta sa călătorie în New York City. După ce a auzit melodia, Clark i-a spus că, dacă ar putea scrie versuri la fel de bune ca melodia, ea a vrut să înregistreze melodia ca următorul ei single - „ Downtown ”. [34] Ulterior, Hatch a negat că a oferit inițial „Downtown” Drifters . [33]
Nici Clark, care cânta în Canada când cântecul a primit pentru prima dată difuzare majoră [35] , nici Hatch nu și-au dat seama de impactul pe care îl va avea cântecul asupra carierei lor respective. Lansat în patru limbi separate la sfârșitul anului 1964, „Downtown” a fost un succes în Marea Britanie, Franța (atât în versiunea engleză, cât și în cea franceză), Țările de Jos, Germania, Australia și Italia și Rhodesia, Japonia și India , ca bine. În timpul unei vizite la Londra, executivul Warner Bros. Joe Smith a auzit-o și a dobândit drepturile pentru Statele Unite. [36] [37] „Downtown” a ajuns pe primul loc în topurile americane în ianuarie 1965, iar 3 milioane de copii au fost vândute în Statele Unite.
„Downtown” a fost primul dintre cele 15 hituri consecutive din Top-40 pe care Clark le-a obținut în SUA, inclusiv „ I Know a Place ”, „ My Love ” (al doilea hit numărul unu în SUA), „ A Sign of the Times ”, „. Nu aș putea trăi fără dragostea ta ”, „ This Is My Song ” (din filmul Charles Chaplin A Countess from Hong Kong ) și „ Don’t Sleep in the Subway ”. [14] [25] Industria de înregistrări americană a onorat-o cu premiile Grammy pentru cea mai bună înregistrare Rock & Roll din 1964 pentru „Downtown” și pentru cea mai bună interpretare vocală contemporană (R&R) din 1965 – Femeie pentru „I Know a Place”. În 2004, înregistrarea ei „Downtown” a fost inclusă în Grammy Hall of Fame .
Succesele înregistrărilor lui Clark au dus la apariții frecvente în programele de soiuri americane găzduite de Ed Sullivan și Dean Martin , fotografii pentru invitați la Hullabaloo , Shindig! , The Kraft Music Hall și The Hollywood Palace și includerea în programe muzicale speciale precum The Best on Record și Rodgers and Hart Today.
.jpg)
În 1968 , NBC a invitat-o pe Clark să găzduiască propria ei specială în SUA și, făcând acest lucru, ea a făcut, din neatenție, istoria televiziunii. În timp ce cânta un duet din „On the Path of Glory”, un cântec antirăzboi pe care ea îl compusese, alături de invitatul Harry Belafonte , l-a apucat de braț, spre disperarea unui reprezentant al Chrysler Corporation (sponsorul emisiunii), care s-a temut că acest moment va genera reacții rasiale din partea telespectatorilor din sud . [38] Când a insistat să înlocuiască o altă interpretare, Clark și Belafonte stătând la distanță unul de celălalt, Clark și producătorul executiv al spectacolului - soțul ei, Wolff - au refuzat, au distrus toate celelalte interpretări ale melodiei și au livrat programul terminat la NBC cu atingerea intactă. [39] [40] Reprezentantul Chrysler a fost desființat, iar programul a fost difuzat pe 8 aprilie 1968, la patru zile după asasinarea lui Martin Luther King Jr. , cu rating ridicat, apreciere critică [41] și o nominalizare la Primetime Emmy . A fost descrisă în mod eronat ca fiind prima instanță la televiziunea americană de contact fizic între un bărbat de culoare și o femeie albă, [42] uitând multe cazuri anterioare, inclusiv Frankie Lymon dansând cu o fată albă în emisiunea live ABC a lui Alan Freed „The Big Beat”. " pe 19 iulie 1957, [43] [44] Nancy Sinatra sărutându-se pe Sammy Davis, Jr. , în specialul ei din 1967 Movin' with Nancy TV, [45] și Louis Armstrong dând mâna cu "What's My Line?" paneliştii Dorothy Kilgallen şi Arlene Francis în 1953. [46] Pentru a comemora cea de-a 40-a aniversare a emisiunii Belafonte din 1968, Clark şi Wolff au apărut la Paley Center for Media din Manhattan pe 22 septembrie 2008, pentru a discuta despre transmisie şi impactul acesteia, în urma unei prezentarea programului. [47]
Clark a fost mai târziu gazda a încă două speciale; Spectacolul Petula Clark, difuzat atât pe rețelele NBC, cât și pe CBC la începutul anului 1970, [48] și unul pentru ABC , care a servit ca pilot pentru un serial săptămânal proiectat. Ea a jucat în serialul de televiziune BBC This Is Petula Clark , care a fost difuzat de la mijlocul anului 1966 până la începutul anului 1968.
Clark și-a reînviat cariera cinematografică la sfârșitul anilor 1960, jucând în două mari filme muzicale. În Finian's Rainbow (1968), a jucat alături de Fred Astaire și a fost nominalizată la Globul de Aur pentru cea mai bună actriță – film muzical sau comedie pentru interpretarea ei. În anul următor, a fost distribuită cu Peter O'Toole în Goodbye, Mr. Chips (1969), o adaptare muzicală a romanei clasice James Hilton . [25]
La sfârșitul anilor 1960, Clark a făcut turnee în concerte în SUA și a apărut adesea în cluburi precum Copacabana din New York, Ambassador Hotel's Cocoanut Grove din Los Angeles și Empire Room de la Hotel Waldorf-Astoria .
În această perioadă, Clark și-a continuat interesul pentru a încuraja noi talente. Aceste eforturi au susținut și lansarea lui Herb Alpert și a casei sale de discuri A&M . În 1968, l-a adus pe compozitorul/arrangerul francez Michel Colombier în SUA pentru a lucra ca director muzical și l-a prezentat lui Alpert. [49] Colombier a continuat să co-scrie partitura filmului pentru Purple Rain cu Prince , a compus apreciata simfonie pop Wings și o serie de coloane sonore pentru filme americane. Richard Carpenter a creditat-o că i-a adus pe sora lui Karen și pe el în atenția lui Alpert atunci când au cântat la o petrecere în premieră pentru Goodbye, Mr. Chips din 1969 . [50]
Clark și-a amintit că ea și Karen Carpenter au mers să-l vadă pe Elvis Presley cântând în Las Vegas și că, după aceea, „Firtea cu noi doi, (spunând) „Uau, cele mai mari două vedete pop din dressingul meu. E destul de bine” ... El nu ne-a avut, exact, dar a avut o încercare al naibii de bună. Nu voi mai vorbi despre asta." [51]
Clark a fost unul dintre soliştii din imnul „ Give Peace a Chance ” al lui John Lennon Plastic Ono Band . Clark a cântat la Montreal în iunie 1969 și a fost chinuită de public din cauza spectacolului ei bilingv. Clark s-a dus să-l vadă pe Lennon pentru sfaturi despre rezolvarea acestui lucru, deoarece soția lui Yoko Ono și el stăteau la hotelul Queen Elizabeth din oraș în timpul protestului lor Bed-in for Peace . Clark a ajuns ulterior la înregistrarea lui Give Peace a Chance. [52] Pe 15 noiembrie 1969, concertul ei, An Evening with Petula , de la Royal Albert Hall din Londra, a fost prima transmisie color BBC One. [53]
1970–2000 [ editare ]
La începutul anilor 1970, Clark a avut single-uri pe ambele maluri ale Atlanticului cu „Melody Man” (1970), „The Song of My Life” (1971), „I Don’t Know How To Love Him” (1972), „ Cântecul de nuntă (There Is Love)” (1972) și „Loving Arms” (1974). În Canada, „ Je Voudrais Qu’il Soit Malheureux ” a fost un hit major. Clark a continuat să facă turnee în anii 1970, cântând în cluburi din SUA și Europa. În această perioadă, Clark a apărut și în reclame tipărite și radio pentru Coca-Cola Corporation, reclame de televiziune pentru automobile Plymouth , spoturi tipărite și TV pentru Burlington Industries și Chrysler Sunbeam [54] , precum și reclame tipărite pentru tapetul Sanderson din Regatul Unit. . [55]
La mijlocul anilor 1970, Clark și-a redus cariera pentru a dedica mai mult timp familiei ei. La 31 decembrie 1976, ea a interpretat melodia ei de succes „Downtown” la BBC1 A Jubilee of Music , sărbătorind muzica populară britanică pentru iminentul Jubileu de Argint al Reginei Elisabeta a II- a . Ea a găzduit, de asemenea, serialul de televiziune The Sound of Petula (1972–74) și, prin anii 1970, a făcut numeroase apariții în programe de televiziune de varietate, comedie și jocuri. A apărut ca invitată specială într-un episod din The Muppet Show în 1977. În 1980 și-a făcut ultima apariție în film, în producția britanică Never Never Land . Ultima ei apariție la televizor a fost actoria în miniseria franceză din 1981 Sans Famille ( An Orphan's Tale ). Un single din 1981, „Natural Love”, a ajuns pe locul 66 în topul Billboard Hot 100 și pe locul 20 în topul single-urilor country din SUA la începutul anului 1982 .
Când Clark s-a îndepărtat de film și televiziune, s-a întors pe scenă. În 1954, a jucat într-o producție de scenă din The Constant Nymph , dar la îndemnul copiilor ei, nu s-a întors în teatrul legitim decât în 1981, jucând rolul Mariei von Trapp în The Sound of Music in the West End of London . Deschizându-se la recenzii pozitive și la ceea ce a fost atunci cea mai mare vânzare în avans din istoria teatrului britanic, Clark – proclamată chiar de Maria Von Trapp drept „cea mai bună Maria vreodată” – și-a extins runda inițială de șase luni la 13 pentru a face față cererii uriașe de bilete [ 25] [56] și a primit o nominalizare la Premiul Laurence Olivier pentru cea mai bună actriță într-un muzical. La 6 februarie 1983, în timpul unui concert la Albert Hall , ea a susținut o interpretare sfâșietoare din For All We Know, în omagiu adus prietenei ei Karen Carpenter , care murise cu două zile în urmă. [57] Tot în 1983, ea a preluat rolul principal în Candida lui George Bernard Shaw .
Lucrările ei ulterioare pe scenă includ Someone Like You în 1989 și 1990, pentru care a compus partitura, Blood Brothers , în care și-a făcut debutul pe Broadway în 1993 la Music Box Theatre , urmată de turneul american; și Sunset Boulevard a lui Andrew Lloyd Webber , care a apărut atât în producțiile de turneu West End, cât și în cele americane din 1995 până în 2000. [58] În 2004, ea și-a repetat interpretarea lui Norma Desmond într-o producție la Opera House din Cork , Irlanda, care a fost difuzat ulterior de BBC. [59] Cu peste 2.500 de spectacole, ea a jucat rolul mai des decât orice altă actriță. [ necesită citare ]
Un nou remix disco din „Downtown”, numit „Downtown '88”, a fost lansat în 1988, înregistrând primul succes al lui Clark în topul single-urilor din Marea Britanie din 1972, ajungând în Top 10 în Marea Britanie în decembrie 1988. [60] O performanță vocală live a lui . această versiune a fost interpretată la emisiunea BBC Top of the Pops . Clark a înregistrat material nou în mod regulat de-a lungul anilor 1970, 1980 și 1990, iar în 1992 a lansat „Oxygen”, un single produs de Andy Richards și scris de Nik Kershaw .
În 1998, Clark a fost numit Comandant al Ordinului Imperiului Britanic (CBE) de către Regina Elisabeta a II-a . [61] În 2012, Clark a fost instalat ca Comandant al Ordre des Arts et des Lettres din Franța de către ministrul francez al Culturii. (www.petulaclark.net)
2000-prezent [ editare ]
Atât în 1998, cât și în 2002, Clark a făcut turnee extinse în Marea Britanie. În 2000, ea a prezentat un spectacol auto-scris, cu o singură femeie, subliniind viața și cariera ei, la Teatrul St. Denis din Montreal. O apariție în concert în 2003 la Olympia din Paris a fost lansată atât în format DVD, cât și în format compact disc. În 2004, a făcut un turneu în Australia și Noua Zeelandă, a apărut la Hilton din Atlantic City, New Jersey ; Centrul Hummingbird din Toronto; Humphrey's din San Diego ; și Mohegan Sun Casino din Uncasville, Connecticut ; și a participat la un tribut multiperformer adus regretatei Peggy Lee la Hollywood Bowl . [62] În urma unui alt turneu de concerte britanic la începutul primăverii anului 2005, după care, în mai, a contribuit la concertul televizat BBC V45 din Trafalgar Square, la care a cântat „A Nightingale chante in Berkeley Square”, ea a apărut alături de Andy Williams în lui Moon . River Theatre din Branson , Missouri, timp de câteva luni, iar ea s-a întors pentru o altă logodnă în toamna lui 2006, după concerte împrăștiate în America de Nord. [ necesită citare ]
În noiembrie 2006, Clark a fost subiectul unui documentar BBC Four intitulat Petula Clark: Blue Lady și a apărut alături de Michael Ball și Tony Hatch într-un concert la Theatre Royal, Drury Lane, difuzat de BBC Radio luna următoare. [ necesită citare ] În decembrie acel an, ea și-a făcut prima apariție în Islanda . [ citare necesară ] Duets , o compilație care include Dusty Springfield , Peggy Lee , Dean Martin , Bobby Darin și Everly Brothers , printre alții, a fost lansată în februarie 2007; iar Solitude and Sunshine , o înregistrare de studio cu tot materialul nou de compozitorul Rod McKuen , a fost lansată în iulie a acelui an. [ citare necesară ] Ea a fost gazda emisiunii speciale de strângere de fonduri PBS din martie 2007 My Music: The British Beat, o privire de ansamblu asupra invaziei britanice muzicale a Statelor Unite în anii 1960, urmată de o serie de concerte în SUA, Marea Britanie, Canada, Australia și Noua Zeelandă. [ necesită citare ] Ea poate fi auzită pe coloana sonoră a filmului independent din 2007 Downtown: A Street Tale . Une Baladine (în engleză, un menestrel rătăcitor), o biografie picturală autorizată de Françoise Piazza, a fost publicată în Franța și Elveția în octombrie 2007, iar luna următoare Clark a promovat-o în librării și la târguri de carte. [ necesită citare ]
În 2005, Clark a participat la programul BBC Wales Coming Home , despre istoria familiei ei galeze .
Clark a primit în 2007 Premiul pentru Muzică de Film și TV pentru cea mai bună utilizare a unui cântec într-un program de televiziune pentru „Downtown” din serialul ABC Lost . [ necesită citare ] Ea a încheiat un turneu de concerte în Anglia și Țara Galilor în vara 2008, urmat de concerte în Elveția și Filipine . [ citare necesară ] Then & Now , o compilație de cele mai mari hituri și câteva compoziții noi Clark, a intrat în UK Albums Chart în iunie 2008 și i-a câștigat lui Clark primul disc de argint pentru un album. [ citare necesară ] Open Your Heart: A Love Song Collection , o compilație de materiale nelansate anterior și înregistrări noi și remixate, a fost lansată în ianuarie 2009. [ citare necesară ] În plus, ea specială din 1969 NBC Portrait of Petula , deja lansată pe DVD pentru În noiembrie 2009 , a fost lansată o colecție de melodii de sărbători intitulată This Is Christmas, care include câteva compoziții Clark noi, pe lângă materialul lansat anterior, a fost lansată în noiembrie 2009 .
La Festivalul de Jazz de la Montreux din 14 iulie 2008, Clark s-a alăturat lui Paolo Nutini pentru a cânta „Goin’ to Chicago Blues” cu ocazia sărbătoririi a 75 de ani de naștere a lui Quincy Jones .
În 2010, Clark a devenit președinte al Festivalului muzical de la Hastings ; [63] ea a făcut turnee în Australia, Noua Zeelandă și Quebec pentru a se solda cu mulțimi și a apărut în emisiunea Vivement Dimanche de la televiziunea franceză, unde a promis o întoarcere la Paris în noul an. Albumul ei triplu Une Baladine a inclus 10 piese noi și o nouă înregistrare de studio: „SOS Mozart”, o colaborare scrisă a lui Gilbert Bécaud și Pierre Delanoë. [ citare necesară ] Atât setul ei de album, cât și noua înregistrare a „SOS Mozart” au fost produse de David Hadzis la studioul Arthanor Productions din Geneva și au apărut în topurile franceze. A fost patrona din 2011 a Festivalului de film britanic Dinard. [64]
La începutul anului 2011, Lark Street Business Improvement District dintr-o secțiune din centrul orașului Albany, New York , avea nevoie de un nume pentru logo-ul/mascota sa, o imagine grafică a unei lark albastre. A avut loc un sondaj pe internet, iar câștigătoarea a fost Petula Lark, o referire clară la cântăreața imnului adoptat al zonei urbane a orașului New York, „Downtown”. [65] În noiembrie 2011, la vârsta de 78 de ani, Clark a cântat la Casino de Paris , o sală de muzică pariziană . Clark s-a distrat mai mult de 90 de minute și a prezentat cinci melodii noi, dintre care una a scris-o recent împreună cu prietenul Charles Aznavour . Un album francez cu tot materialul nou urma să fie lansat pe 7 februarie 2012 la casa de discuri Sony, primul album al lui Clark în acea limbă de la sfârșitul anilor 1970. [66]
Pe 11 decembrie 2011, Saw Doctors și-au lansat versiunea „Downtown”, cu Clark. Ea a apărut în videoclipul piesei, pe care l-au înregistrat la Galway , iar ea la Paris. [67] La 22 decembrie 2011, recordul a ajuns pe locul doi în topul irlandez. [68] În februarie 2012, Clark și-a încheiat primul spectacol din New York din 1975. [69] Spectacolul ei a prezentat o parodie a „Downtown”, o idee care a venit de la directorul ei muzical Grant Sturiale. [69] După sfârșitul sezonului ei, care a fost prelungit din cauza cererii de bilete, s-a întors la Paris pentru a-și promova noul album, înainte de a zbura în Australia pentru un turneu. [70]
Ea a apărut ca invitată la The Reunion de la Radio 4 în august 2012. În ianuarie 2013, a lansat un nou album intitulat Lost in You . Albumul conține muzică nouă și câteva cover-uri . Și-a refăcut faimosul „Downtown” și a interpretat un cover după „ Crazy ” a lui Gnarls Barkley . Ea a interpretat, de asemenea, o nouă melodie numită „Cut Copy Me”, [71] care a avut o durată de 14 săptămâni în topurile din Belgia. Albumul a intrat în topul național al albumelor din Marea Britanie, pe locul 24, duminică, 3 martie 2013. Două dintre melodii, „Crazy” și „Downtown”, au fost interpretate în „Hootenanny” de Anul Nou al lui Jools Holland pe 1 ianuarie 2013, împreună cu Hitul ei numărul șase din 1966, „Nu aș putea trăi fără dragostea ta”. Pe 20 iunie 2015, ea a apărut cu Midtown Men la Beacon Theatre din New York City, interpretând „Downtown”. Clark a lansat un nou album în limba engleză, From Now On , în octombrie 2016 și a încheiat un turneu în Marea Britanie pentru a-l promova. [72] [73] Clark a făcut o apariție cameo în reclamă de televiziune de Crăciun din Londra Heathrow din 2017, însoțită de cântecul ei, „I Couldn’t Live without Your Love”. [74]
Pe 10 noiembrie 2017 a fost lansat un album în limba engleză, Living for Today . Clark a pornit într-un turneu în Statele Unite în noiembrie 2017. A fost primul ei turneu în SUA în cinci decenii. [75] Pe 20 aprilie 2018 a fost lansat un album franco-canadian, Vu d'ici . [76] În martie 2019, a fost anunțată că se va întoarce pe scena West End din Londra pentru prima dată în 20 de ani, cântând în viitoarea renaștere a lui Mary Poppins ca The Bird Woman. [77] În martie 2020, United Music Foundation a lansat A Valentine's Day la Royal Albert Hall , o ediție de colecție care include înregistrarea completă a legendarului ei concert la Royal Albert Hall pe 14 februarie 1974. [78]
Ea a apărut în concertul Old Friends al lui Stephen Sondheim , difuzat pe BBC în ianuarie 2023. Ea a interpretat „ I'm Still Here ” din Follies .
Viața personală [ editare ]
În 1955, Clark a fost legat în mod romantic de Joe „Mr Piano” Henderson . Speculațiile că cuplul plănuia să se căsătorească au devenit răspândite. Cu toate acestea, odată cu strălucirea din ce în ce mai mare a reflectoarelor publice și faima crescândă a lui Clark – cariera ei în Franța tocmai începea – Henderson, despre care se spune că nu dorea să ajungă „domnul Petula Clark”, a decis să pună capăt relației. [79] Relația lor profesională a continuat câțiva ani, culminând cu serialul BBC Radio Pet and Mr. Piano , ultima dată când au lucrat împreună, [80] deși au rămas în relații prietenoase. În 1962, el a scris o baladă despre despărțirea lor, numită „There's Nothing More To Say”, pentru LP-ul lui Clark, In Other Words . În 1967, la Las Vegas , a fost martoră la nunta prietenului ei, cântărețul francez Charles Aznavour , alături de Sammy Davis, Jr.
În octombrie 1957, Clark a fost invitat să apară la Olympia de la Paris pentru cel mai important show de radio în direct din Europa, Musicorama . A doua zi, a fost invitată la biroul președintelui Vogue Records, Léon Cabat, pentru a discuta despre înregistrarea în franceză și lucrul în Franța. Acolo, l-a cunoscut pe viitorul ei soț, publicistul Claude Wolff, de care a fost imediat atrasă, iar când i s-a spus că va lucra cu ea dacă va înregistra în franceză, a fost de acord. [27] [13] Au două fiice și un fiu. [51]
După alegerile generale din Marea Britanie din 1979 , la care Margaret Thatcher câștigase majoritatea conservatorilor , devenind prima femeie prim-ministru al Marii Britanii , Clark ia trimis lui Thatcher o telegramă de felicitare, spunând „Felicitații – atât de fericit pentru tine și pentru Marea Britanie”. [81] [82] În același an, Clark a jucat la un miting al Tinerilor Conservatori . [83] Cu toate acestea, în 2002, a participat la o strângere de fonduri pentru premierul laburist Tony Blair . [84]
Din 2012, Clark locuiește cea mai mare parte a anului în Geneva , Elveția; are, de asemenea, o cabană de vacanță în Alpii francezi , unde îi place să schieze , și un pied-à-terre în Chelsea din Londra .
Filmografie [ editare ]
Sursa: [85]
- Medalia pentru general (1944)
- Strawberry Roan (1945)
- Crimă inversă? (1945)
- Știu unde merg! (1945)
- Probleme la Townsend (1946)
- Orașul Londra (1946)
- Viceversa (1948)
- Bani ușori (1948)
- Aici vin Huggetts (1948)
- Votează pentru Huggett (1949)
- The Huggetts in strainatate (1949)
- Nu mă părăsi niciodată (1949)
- Epoca romantică (1949)
- Sala de dans (1950)
- Coridoarele albe (1951)
- Madame Louise (1951)
- Cartea (1952)
- Made in Heaven (1952)
- Autobuzul fugar (1954)
- Câinele gay (1954)
- Fericirea a trei femei (1954)
- Track the Man Down (1955)
- Femeia aceea de vizavi (1957)
- 6.5 Special (1958) (ca ea însăși)
- À Couteaux Tirés (1964) (a compus și partitura) (alias „Daggers Drawn” pentru lansarea americană)
- Curcubeul lui Finian (1968)
- La revedere, domnule Chips (1969)
- Drôles de zèbres (1977)
- Never Never Land (1980)
- Sans famille (1981, mini-serie franceză)
Înregistrări demne de remarcat [ editare ]
single-uri franceze [ editare ]
- " Prends mon cœur " ("Un prost ca eu") (1960, nr.9)
- „Garde-moi la dernière danse ( Salvați ultimul dans pentru mine )” (1961, No.3 [86] )
- „Marin ( Sailor )” (1961, nr.2)
- " Roméo " (1961, nr.3)
- „ Ya Ya Twist ” (1962, cu Johnny Hallyday , nr.1) [87]
- „Chariot” (cunoscut mai târziu și sub numele de „ I Will Follow Him ”) (1962, nr.1)
- „Les Beaux Jours” (titlul original: „ Ramblin’ Rose ”) (1963)
- „Cœur blessé” (titlul original: „Tortura” de John D. Loudermilk ; versuri de Jean Kluger , Daniel Vangarde , Claude Carrere, Jean Broussolle) (1963, nr.4)
- "Je me sens bien auprès de toi ( Dance On )" (1963, No.5)
- „Ceux qui ont un cœur ( Oricine care a avut o inimă )” (1964, nr.11)
- „Dans le temps ( Downtown )” (1965, nr.6)
- „Un jeune homme bien ( Un bărbat bine respectat )” (1965)
- "C'est ma chanson" (" Acesta este cântecul meu ") (1967, nr.1)
- „La Dernière Valse ( Ultimul vals )” (1967, nr.2)
- „Tout le monde veut aller au ciel” (1967)
single germane [ editează ]
- „Monsieur” (de Karl Götz, Kurt Hertha; cântec în limba germană) (1962, nr.1)
- „Casanova Baciami” (cântec cu versuri germane) (1963, nr.2)
- „Cheerio” (versiunea în limba germană a „Chariot”) (1963, nr.6)
- „Mille Mille Grazie” (cântec cu versuri în principal germane) (1963, nr.9)
- „Warum muß man auseinandergeh'n (Mit weißen Perlen)” (1964, nr.17)
- „Alles ist nun vorbei ” (1964, nr.37)
- „Downtown” (1965, versiunea germană, nr.1)
- „Kann ich dir vertrauen” (1966, nr.17)
- „Verzeih’ die dummen Tränen” (1966, versiunea germană a „Iubirea mea”, nr.21)
- „Love – so heißt mein Song” (1967, versiunea germană a „This is My Song”, nr.23)
- „Alle Leute wollen in den Himmel”, (1967, versiunea germană a „Tout le monde veut aller au ciel”, nr.28)
single italiene [ editează ]
- „Monsieur” (melodia germană cu versuri în italiană de Vito Pallavicini ) (1962, nr.1)
- „Sul mio caro (Car)” (1962, nr.1)
- „Quelli che hanno un cuore ( Oricine care a avut o inimă )” (1964, nr.4)
- „Invece no” (Intrare la Festivalul de la San Remo 1965, nr.5)
- „Ciao, ciao ( Downtown )”, (1965, No.1)
- „Cara felicità (Acesta este cântecul meu)” (1967, nr.1)
- „ Kiss Me Goodbye (versiunea italiană)” (1968, nr.26)
Înregistrări complete în spaniolă [ edit ]
- „Ce este, Dolly? ( Bună, Dolly! )”
- „Pequeña Flor ( Petite Fleur )”
- „Tú no tienes corazón ( Oricine care a avut o inimă )”
- „Cantando al caminar (Drumul)”
Toate cele patru melodii au fost lansate în 1964 în Spania pe EP-ul Hispavox „Petula Clark canta en Español” (Cat.-Nr. HV 27–126).
Alte înregistrări demne de remarcat [ editare ]
- „Pune-ți pantofii pe Lucy” (1949)
- „Casa în cer” (1949)
- „Te voi iubi întotdeauna” (1949)
- „Clancy a coborât boom-ul” (1949)
- „Tu du-te la capul meu” (1950)
- „ Muzică! Muzică! Muzică! ” (1950)
- „Tu ești iubirea mea adevărată” (1950)
- „May Kway (Rose, Rose I Love You)” (1951) [88]
- „Mariandl” (cu Jimmy Young ) (1951)
- „Unde s-a dus omul meu de zăpadă?” (1952)
- „Cartea” (1952)
- „Christopher Robin la Palatul Buckingham” (1953)
- „Întâlnește-mă în parcul Battersea” (1954)
- „ Deodată există o vale ” (1955)
- „O altă uşă se deschide” (1956)
- „ Cu toată inima mea ” (1957)
- „Fibbin’” (1958)
- „Devotament” (1958)
- „Dragă tati” (1959)
- "Mama's Talkin' Soft" (1959), o melodie ștearsă din Gypsy înainte de deschiderea sa pe Broadway
- „Cenuşăreasa Jones” (1960)
- „Marin” („Marinarul”) (1961)
- „La Nuit N’en Finit Plus” („Ace și ace”) (1963)
- „Ceux qui ont un cœur” („Oricine care avea o inimă”) (1964)
- „ Mica flori ” (1964)
- „Invece no” (1965)
- „Dans le temps” (1965)
- „Sauve-moi” (1977)
- " C'est si bon " (1978) (cu Mireille Mathieu )
- „Fred și Marguerite” (1980) (din Captain Beaky and His Band )
- „The Bumble Bee” (1980) (din Captain Beaky and His Band )
- „Domnul Orwell” (1984)
- Blood Brothers (Înregistrare internațională) (1995)
- Cântece din Sunset Boulevard (1996)
- Aici pentru tine (1998)
- The Ultimate Collection (2002)
- Caleidoscop (2003)
- „Începe de la capăt” (2003)
- Live la Paris Olympia (2004)
- „Driven by Emotion” (2005)
- „Memphis” (2005)
- „Together” (2006), înregistrată în duet cu Andy Williams
- „Mulțumesc pentru Crăciun” (2006)
- „Cadouri simple” (2006)
- „ Trebuia să fii tu ” (2007)
- Duete (2007)
- Solitudine și soare (2007)
- In Her Own Write (2007), cu o înregistrare invitată de Amanda-Jane Manning din My Love Will Never Die [89]
- Atunci și acum (2008)
- Deschide-ți inima: o colecție de cântece de dragoste (2009)
- Acesta este Crăciunul (2009)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu