19 NOIEMBRIE 2023 - RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI, GÂNDURI PESTE TIMP, POEZIE, MUZICĂ
RELIGIE ORTODOXĂ
Sf Proroc Avdie;
Sf Mc Varlaam
Duminica a 26-a după Rusalii - Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina
Sf Proroc Avdie
Viața Sfântului Proroc Avdie
Din acea vreme a lăsat Avdie slujba împăratului și a mers în urma Sfântului Proroc Ilie, luând duhul prorociei, ca cel ce păzise și hrănise pe prorocul Domnului și ca cel ce urmase prorocului.
Sfântul Proroc Avdie era din pământul Sichem, dintr-un sat care se numea Vitaharam și slujea la curțile împăraților lui Israil, fiind ispravnic al casei împărătești a lui Ahav. Iar din tinerețile sale se temea foarte mult de Domnul. Apoi, când poporul Israil se depărtase de Dumnezeu și se închina idolului Baal, Avdie slujea adevăratului Dumnezeu al părinților săi, Care a mântuit pe Israil din Egipt, trecându-l prin Marea Roșie.
Căutând în acea vreme Isabela, împărăteasa cea fără de lege, ca să ucidă pe toți prorocii Domnului, Avdie a luat o sută de bărbați proroci și i-a ascuns câte cincizeci în câte două peșteri, hrănindu-i pe dânșii cu pâine și cu apă în vremea foametei ce a fost în zilele Prorocului Ilie. Iar odată, regele Ahav a chemat pe Avdie și a zis către dânsul: Vino să mergem la izvoarele apelor și la toate pâraiele, doar vom afla iarbă spre a hrăni caii și catârii, ca să nu piară de foame. Împărțindu-și apoi căile pe care să meargă, Ahav mergea singur pe o cale, iar Avdie pe alta.
Avdie fiind singur în cale, a venit Sfântul Proroc Ilie în întâmpinarea lui și, văzând Avdie pe Ilie, s-a sârguit a se închina lui, zicând: Tu ești domnul meu Ilie. Iar Ilie a zis către Avdie: Eu sunt; mergi și spune stăpânului tău, zicând: „Iată am găsit pe Ilie”. Avdie a zis: Nu este neam sub împărăția stăpânului meu unde să nu te fi căutat pe tine și în toate ținuturile sale nu te-a aflat; iar acum îmi zici să merg ca să spun stăpânului meu despre tine. Când mă voi duce eu de la tine Duhul Domnului te va lua în pământ necunoscut, iar eu voi spune lui Ahav și neaflându-te, mă va ucide și pe mine. Deci, nu mă trimite la dânsul ca să-l vestesc despre tine.
Atunci Ilie a zis: Viu este Domnul puterilor Căruia îi stau înainte, că astăzi mă voi arăta lui Ahav. Atunci a mers Avdie în întâmpinarea lui Ahav, vestindu-l despre Sfântul Proroc Ilie. Iar când a văzut Ahav pe Ilie, acesta l-a mustrat pentru rătăcirea lui. Apoi a făcut o minune preamărită coborând foc din cer peste jertfe și peste ape, precum despre aceasta scrie în cartea Împăraților; care minune văzând-o Avdie, se bucura de puterea Dumnezeului său Cel Atotputernic și se aprindea de dragoste către Dânsul și cu dinadinsul Îi slujea, umblând în îndreptările Lui.
Murind Ahav și după dânsul luând împărăția lui Israil fiul său Ohozia, în acea vreme Sfântul Avdie slujea în rândurile ostașilor. Și a fost - după mărturisirea Sfinților Părinți -, unul din cei trei căpitani care s-au trimis de Ohozia la Ilie Prorocul cu câte cinci soldați, dintre care peste doi, cazând foc din cer, i-a ars, după cuvântul prorocului. Iar al treilea căpitan, care era Avdie, a fost miluit pentru că s-a apropiat cu smerenie de Sfântul Proroc Ilie și s-a închinat în genunchi înaintea lui și l-a rugat, zicând: Omule al lui Dumnezeu, cruță sufletul meu și sufletele robilor tăi. Deci Sfântul Ilie l-a cruțat pe el și l-a sculat, ducându-se împreună cu el la împăratul. Din acea vreme a lăsat Avdie slujba împăratului și a mers în urma Sfântului Proroc Ilie, luând duhul prorociei, ca cel ce păzise și hrănise pe prorocul Domnului și ca cel ce urmase prorocului. Apoi murind, a fost îngropat împreună cu părinții săi.
Sf Mc Varlaam
Viața Sfântului Mucenic Varlaam
Fiindu-i puși cărbuni aprinși cu tămâie în mână, Sfântul Varlaam nu și-a clintit mâna sa, nici n-a aruncat cărbunii cu tămâia peste altar, înaintea idolilor. Astfel s-a arătat cu bărbăție și nebiruit, pătimitorul și ostașul lui Hristos cel tare, și într-o bună mărturisire, și-a dat sufletul său în mâinile Domnului.
Sfântul Mucenic Varlaam era din Antiohia Siriei, bătrân cu vârsta. El a fost prins pentru mărturisirea numelui lui Iisus Hristos și adus la judecată înaintea păgânului voievod. Acolo a fost silit să aducă jertfă idolilor, dar nesupunîndu-se, a suferit multe răni și munci pentru Hristos Domnul său. Întâi a fost bătut fără milă cu vine de bou, apoi a fost strujit cu unghii de fier. După aceasta l-au dus paginii în capiștea cea idolească și acolo, după porunca muncitorului, întinzând mâna lui peste jertfelnicul care avea foc aprins, a ținut în mina cărbuni aprinși cu tămâie, ca doar să arunce peste jertfelnicul necuraților idoli. Căci credeau că mucenicul, neputând a suferi să țină în mina cărbunii cei aprinși, îi va arunca împreună cu tămâia înaintea idolilor.
Dacă ar fi făcut aceasta i-ar fi zis: „Iată acum ai adus jertfe zeilor noștri”. Dar n-au izbutit ticăloșii ceea ce voiau pentru că mucenicul lui Hristos, stând ca un stâlp neclintit, a ținut în mâna sa focul ce ardea, arătându-se mai puternic decât arama și fierul. Și atât de mult a ținut focul în mina încât i-au ars degetele și i-au căzut pe pământ împreună cu focul. Însă el nu și-a clintit mâna sa nici n-a aruncat cărbunii cu tămâia peste altar, înaintea idolilor. Astfel s-a arătat cu bărbăție și nebiruit, pătimitorul și ostașul lui Hristos cel tare, și într-o bună mărturisire și-a dat sufletul său în mâinile Domnului. Pe acesta și dumnezeiescul Hrisostom și Sfântul Vasile cel Mare l-au cinstit cu cuvinte de laudă.
Duminica a 26-a după Rusalii - Pilda bogatului căruia i-a rodit țarina
Ev. Luca 12, 16-21
Zis-a Domnul pilda aceasta: Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina. Și el cugeta în sine, zicând: Ce voi face, că n-am unde să adun roadele mele? Și a zis: Aceasta voi face: Voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele și bunătățile mele; și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pentru mulți ani; odihnește-te, mănâncă, bea, veselește-te. Însă Dumnezeu i-a zis: Nebune! În această noapte vor cere de la tine sufletul tău. Și cele ce ai pregătit ale cui vor fi? Așa se întâmplă cu cel ce-și adună comori pentru sine însuși și nu se îmbogățește în Dumnezeu.
Ap. Efeseni 5, 8-19
Fraților, altădată erați întuneric, iar acum sunteți lumină întru Domnul; umblați ca fii ai luminii! Pentru că roada luminii e în orice bunătate, dreptate și adevăr, încercând ce este bineplăcut Domnului. Și nu fiți părtași la faptele cele fără roadă ale întunericului, ci mai degrabă osândiți-le pe față. Pentru că, cele ce se fac întru ascuns de ei, rușine este a le și grăi. Iar tot ce este pe față se descoperă prin lumină, căci tot ceea ce este descoperit lumină este. Pentru aceea, zice: «Deșteaptă-te cel ce dormi și te scoală din morți și te va lumina Hristos». Deci, luați seama cu grijă, cum umblați, nu ca niște neînțelepți, ci ca cei înțelepți, răscumpărând vremea, că zilele sunt rele. Drept aceea, nu fiți fără de minte, ci înțelegeți care este voia Domnului. Și nu vă îmbătați de vin, în care este pierzare, ci vă umpleți de Duhul. Vorbiți între voi în psalmi și în laude și în cântări duhovnicești, lăudând și cântând Domnului, în inimile voastre.
Predică la Duminica a XXVI-a după Rusalii - Pilda bogatului căruia i-a rodit ţarina (Pr. Ilie Cleopa)
„Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalmi 61, 10)
„Bogăția de ar curge, nu vă lipiți inima de ea” (Psalmi 61, 10)
În multe locuri ale Sfintei și dumnezeieștii Scripturi, găsim învățături în care se arată cât de greu și amăgitor este păcatul iubirii de avuții și ce osândă primesc cei ce își pun nădejdea în avuții și nu fac milostenie din averile lor, spre a câștiga în felul acesta mila lui Dumnezeu, după cuvântul Sfintei Evanghelii, care zice: „Fericiți cei milostivi, că aceia se vor milui” (Matei 5, 7); și iarăși: „Fericit bărbatul care se îndură și dă” (Psalmi 111, 5).
Una din învățăturile Sfintei Scripturi care arată la câtă orbire și nebunie ajunge omul care are inima sa lipită de avuții, este și pilda Evangheliei citită astăzi, care începe cu aceste cuvinte: „Unui om bogat i-a rodit din belșug țarina”... (Luca 12, 16). dar pentru care pricină a rânduit Dumnezeu să rodească țarina acestui om bogat? Dumnezeu, fiind Preabun, preadrept și îndurat, nu pedepsește pe om pentru orice păcat în veacul de acum, căci așteaptă îndreptarea lui și voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină (I Timotei 2, 4; Tit 2, 11). El nu vrea moartea păcătosului (Iezechil 18, 22-32), „ci plouă peste cei drepți și peste cei nedrepți și răsare soarele Său peste cei buni și peste cei răi” (Matei 5, 45). El ca un Preabun a binevoit ca și țarina acestui bogat să rodească cu îmbelșugare, ca văzând mulțimea roadelor sale să-și aducă aminte de cei săraci și necăjiți și de bunavoia sa să împartă milă la cei ce nu au, ca să câștige și el milă de la Dumnezeu în ziua cea mare și înfricoșată a Judecății celei de apoi.
Dar bogatul, în loc de milostenie cugeta în sine, zicând: „Ce voi face că nu am unde aduna roadele mele?" Iată în ce grijă aruncă averea pe omul robit de ea. Cel sărac și necăjit văzându-se strâmtorat de lipsă, zice și el: „Ce voi face că nu am cele de trebuință pentru mine, pentru soție și pentru copiii mei? Nu am hrană, nu am bani, nu știu ce să fac din cauza sărăciei mele".
Dar câtă deosebire este între sărac și acest bogat care zice: „Ce voi face că nu am unde să adun roadele mele?" Vedeți, fraților, nedumerirea nedreaptă și grija nebună?
Dacă în mintea acestui bogat ar fi fost dreapta socoteală și în inima lui frica lui Dumnezeu și milostenia, el îndată ar fi zis în sine: „Slavă Preabunului Dumnezeu că și anul acesta a rodit țarina mea, ca să am de unde da și altora care sunt săraci și necăjiți și nu au cu ce trăi!"
Dar mintea acestui bogat nebun și cu inima împietrită nu a cugetat că bogăția nu este a lui, ci a lui Dumnezeu (Agheu 2, 9; II Paralipomena 25, 9) și că Dumnezeu o dă cui voiește (Facere 24, 35). Grija cea mare a bogatului una era: că nu are unde să-și pună roadele sale (Luca 12, 17). Și îndată a hotărât: „Aceasta voi face: voi strica hambarele mele și mai mari le voi zidi și voi strânge acolo toate roadele mele” (Luca 12, 18).
Iată, în ce chip și-a dezlegat nedumerirea și grija. Să strice hambarele și să facă altele mai mari și acolo să adune roadele țarinei și toate bunătățile sale.
O, nebunie a omului. O, inimă nesățioasă de a aduna averi peste averi. Zic doctorii că cel bolnav de hidropică cu cât bea apă cu atât mai tare însetează.
Așa și inima bogatului iubitor de avere, cu cât adună mai mult, cu atât poftește să aibă mai multă avere. Și precum iadul nu se satură să primească suflete și focul lemne, așa fără de saț este inima bogatului nemilostiv.
Inima bogatului nemilostiv și iubitor de avere este foarte departe de dragostea față de Dumnezeu și de aproapele. Acest om pururea uită de Dumnezeu, de moarte, de chinurile iadului și de judecata cea dreaptă și preaânfricoșată a lui Dumnezeu care va arunca în osândă veșnică pe cei nemilostivi.
Să audă cei nemilostivi cuvintele apostolului care zice: „Veniți acum voi bogaților, plângeți și vă tânguiți de necazurile care vor veni asupra voastră. Bogăția voastră a putrezit și hainele voastre le-au mâncat moliile. Aurul și argintul vostru a ruginit și rugina lor va fi mărturie asupra voastră și vă va mânca trupurile ca focul. Ați strâns comori pentru zilele cele de apoi! Plata lucrătorilor care au secerat țarinele voastre, pe care voi” le-ați oprit strigă la cer și strigările secerătorilor au intrat în urechile Domnului Savaot... (Iacob 5, 1-7).
Dar să revin la cuvântul Sfintei Evanghelii. Bogatul, după ce a cugetat în inima sa să-și mărească hambarele, a zis: „Și voi zice sufletului meu: Suflete, ai multe bunătăți strânse pe mulți ani. Odihnește-te, mănâncă, bea și te veselește.” Iată, fraților, ce răsare în inima bogatului nemilostiv. Nu gândește că va muri și toate câte a adunat vor rămâne, nu gândește că este trecător și străin pe acest pământ. Nu gândește că este dator, din toate câte i-a dat Dumnezeu, să dea milostenie la cei lipsiți și săraci, ci cugeta să bea și să se veselească din cele ce a adunat în cât mai mulți ani. O, bogatule fără de minte! De unde știi că tu vei trăi mulți ani? Cine ți-a spus că vei trăi până mâine dimineață? Cine te-a făcut pe tine stăpân pe viața ta? N-ai auzit pe Duhul Sfânt, zicând: „Omul deșertăciunii s-a asemănat, zilele lui ca umbra trec” (Psalmi 143, 4).
Dar ce a urmat asupra acestui bogat pironit cu mintea și inima la avuțiile sale? Dumnezeu i-a zis: „Nebunule, în această noapte sufletul tău vor să-l ceară de la tine. Dar cele ce ai adunat, ale cui vor fi?” Iată ce spune Dumnezeu bogatului nemilostiv, că: „în această noapte sufletul tău îl vor cere de la tine”. În care noapte? În aceea în care în mintea și inima omului lacom și nesățios după averi nu era nici o lumină a harului lui Dumnezeu, ci un mare întuneric al păcatelor lui. Marele Apostol Pavel ne îndeamnă: „Să lepădăm lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu hainele luminii” (Romani 13, 12). În alt loc ne spune: „Nu fiți părtași la faptele cele fără de roade ale întunericului, ci mai vârtos să le mustrați” (Efeseni 5, 11). Aceste lucruri ale întunericului erau ca o noapte a păcatului în mintea și inima bogatului robit de avuții, precum noaptea iubirii de argint, care a întunecat mintea lui Iuda Iscarioteanul; noaptea iubirii de dezmierdări, care a întunecat mintea și inima lui Baltazar (Daniel 5, 24); noaptea nemilostivirii acelui bogat, care în flacăra iadului fiind, cerea de la Avraam un deget înmuiat în apă.
Tot păcatul pe care îl facem este un întuneric și o noapte mare, care ne desparte de lumina harului divin. Dumnezeu este lumină și locuiește în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16). Sfântul Apostol Pavel ne poruncește, zicând: „Ca fii ai lumini să umblați” (Efeseni 5, 8). Dacă vom fi pururea veghetori cu mintea și ne vom sili după a noastră putere la toată fapta bună, atunci ne vom afla ca fii ai luminii înaintea lui Dumnezeu nerobiți cu mintea și cu inima de patimi și de averi.
Marele Apostol și Evanghelist Ioan ne învață că: „Cel ce urăște pe fratele său este în întuneric și umblă în întuneric și nu știe încotro se duce, pentru că întunericul a orbit ochii lui” (I Ioan 2, 11). Această noapte a păcatului a întunecat mintea și inima bogatului despre care ne vorbește Mântuitorul în Sfânta Evanghelie de azi. Să ne păzim, frații mei, cu mare frică de Dumnezeu, să nu cădem în întunericul păcatelor. Iar dacă din neatenția noastră, pe neobservate am alunecat în noaptea păcatelor, să alergăm cu mare sârguință la spovedanie și la pocăință cu multe lacrimi, spre a dobândi lumina harului lui Dumnezeu pe care am luat-o la dumnezeiescul Botez, când ne-am făcut fii ai lui Dumnezeu (Tit 3, 2-5).
Să nu zăbovim în noaptea păcatelor și în robia grijilor pământești ca nu cumva să ni se zică și nouă că „în această noapte vor să ceară de la noi sufletele noastre” (Luca 12, 20). Ați auzit că Domnul i-a zis nebun acestui bogat nemilostiv, care era în adâncul nopții păcatului din cauza iubirii lui de averi și de dezmierdări. Cu adevărat, nu există mai mare nebunie în această viață decât a pune nădejde în averile noastre, a ne face împietriți și nemilostivi cu inima și a ne lega cu sufletul de averi, de dezmierdări, de beții și de toate plăcerile veacului de acum care sunt deșertăciune și moarte.
Să auzim și pe Solomon care adeverește acest lucru, zicând: „Mărit-am lucrurile mele; ziditu-mi-am case; ziditu-mi-am vii; făcutu-mi-am grădini și livezi și am sădit întru ele tot felul de pomi roditori; făcutu-mi-am lacuri de ape ca să ud dintr-ânsele dumbrava de lemne odrăslitoare. Avut-am slugi și slujnice și robi, am avut și cirezi și turme multe de oi, am avut mai mult decât toți cei ce au fost mai înainte de mine în Ierusalim. Adunatu-mi-am argint și aur și avuțiile împăraților și ale țărilor... și tot ce au poftit ochii mei n-am depărtat de la dânșii și nu mi-am oprit inima de la nici o desfătare” (Ecclesiastul 2, 4-10). Și care a fost rezultatul acestei bogății și desfătări? Iată care: „Mi-am urât viața, că vicleană este asupra mea fapta cea făcută sub soare. Că toate sunt deșărtăciune și vânare de vânt” (Ecclesiastul 2, 17). Așa ar trebui să cugete toți cei bogați și plini de avuții, care-și cheltuiesc averile lor în petreceri, în beții, în dezmierdările trupului și în desfătările cele viclene ale veacului de acum, care duc pe om la pierderea sufletului său.
Câtă dreptate are cel ce a zis: „Toate sunt mai neputincioase decât umbra. Toate nu sunt decât visurile mai înșelătoare, pe care într-o clipeală moartea le apucă". Și iarăși: „Când dobândim lumea, în groapă ne sălășluim", zice Sfântul Ioan Damaschin, în slujba înmormântării. La fel încheie și Domnul în Evanghelia de astăzi: „Așa este cel ce își strânge lui comori, iar nu întru Dumnezeu se îmbogățește” (Luca 12, 21).
Așadar, tot cel ce adună averi și se leagă cu mintea și cu inima a de banii săi, de averile sale și de dezmierdările trupului său, acela nu în Dumnezeu se îmbogățește, ci în prăpastia iubirii de bani și a iubirii de averi se aruncă pe sine, spre a lui veșnică pierzare. Cel ce adună bani peste bani și averi, iar la milostenie nu se gândește, unul ca acela din zi în zi își mărește povara sufletului său, își mărește prăpastia căderii sale în muncile iadului, căci cu cât adună mai multă avere, cu atât se face mai departe de Dumnezeu și mai adânc se scufundă în grijile sale cele viclene ale veacului de acum.
Să știm și aceasta că nu toată bogăția este spre osândă. Că cel ce adună cu dreptate bani și averi, dar nu-și lipește inima de nimic, ci, dimpotrivă, ajută pe cei săraci și face multe milostenii, unul ca acela se mântuiește mai ușor decât cel sărac care cârtește și se lipește cu mintea și inima de puținele sale agoniseli. Aceasta ne-o dovedesc numeroase exemple de bogați evlavioși, dregători de țări și chiar sfinți care aveau avuții, precum dreptul Iov, dar fiind foarte credincioși și milostivi, pe mulți săraci îi scăpau de la moarte, zideau biserici și mânăstiri, case de oaspeți, spitale. Astfel, pentru milostenia și iubirea lor de Dumnezeu și de oameni, se mântuiau înaintea multora. Deci nu averea pierde sufletul omului că toate sunt create bune de Dumnezeu, ci întrebuințarea ei rea și robirea inimii și a minții noastre de cele materiale și de plăceri.
Nimeni dintre noi nu se poate considera astăzi bogat și stăpân pe averi. Toți sunt aproape la fel în cele din afară, dar destul de diferiți în cele dinlăuntru. Adică în tăria credinței, în viața curată, în râvna pentru rugăciune, în post, în smerenie și în iubirea aproapelui. Înaintașii și părinții noștri de demult aveau averi puține și copii mulți dar aveau și credință multă. Ei făceau toate cu rugăciune și mulțumire, ca înaintea lui Dumnezeu, care vede și știe inimile noastre. Ei își împărțeau puținele averi în trei părți. Cea mai mare parte o foloseau pentru casă, pentru familie. A doua parte o dădeau danie bisericilor care se zideau din nou și pe la mânăstiri ca să fie pomeniți toată viața. Iar a treia parte din avere o dădeau milostenie la cei săraci și suferinzi ca să se roage pentru ei.
Așa să facem și noi, frații mei. Din puținul cât îl avem să folosim cea mai mare parte pentru întreținerea familiei, a copiilor, a vieții pământești. O altă mică parte să dăm pe la bisericile care se repară și se înnoiesc, căci miluim casa Domnului în care se face zilnic Sfânta Liturghie și ne ajută la mântuire. A treia parte, fie și cât de puțin, să o dăm la săraci, la cei bolnavi și pentru pomenirea morților, că pe ei nu are cine să-i mai ajute, și vom avea mare plată. Aveți grijă să nu cheltuiți banii din puțina avere, pe haine scumpe, pe lux, pe mâncăruri alese, pe distracții rele și beții, că prin aceasta ne adunăm osândă sigură.
Să-L rugăm pe Bunul Dumnezeu să ne izbăvească de patima iubirii de argint și de tot păcatul, ca să ne îmbogățim în Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia I se cuvine slava în vecii vecilor. Amin.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI
A.
GUSTĂRI
Roşii umplute cu legume crude
* 6 roşii mari;
* 1 morcov mare;
* 1 rădăcină ţelină;
* 1 rădăcină pătrunjel;
* puţină varză proaspătă tocată
fin;
* 1 ardei gras;
* maioneză de post sau sos
vinegret
Se pregătesc roşiile pentru umplut.
Se prepară un amestec
din morcov, ţelină, pătrunjel, varză, ardei gras date pe răzătoarea mică, cu
excepţia ardeiului care se toacă mărunt şi puţină maioneză de post sau sos
vinegret.
Se umplu roşiile cu
acest amestec şi se servesc ca gustare.
B. SALATE
Salată de varză murată
* 1 varză murată mică;
* ulei;
* chimen;
* piper măcinat
Se scurge varza murată după ce a fost ţinută ½ ore în
apă rece şi se toacă fin.
Se pune într-un castron şi se presară chimen seminţe
şi piper măcinat după gust, apoi se adaugă ulei şi se amestecă.
C. SOSURI
Sos vinegret
* 3 linguri ulei;
* 1 lingură oţet;
* sare;
* piper măcinat;
* pătrunjel verde
Într-un castron se amestecă ingredientele cu o
furculiţă sau cu telul până ce uleiul se emulsionează devenind lăptos.
Se adaugă pătrunjel verde tocat fin.
D. BORŞURI, SUPE, CREME DE
LEGUME
Supă de linte
* 1 ½ litri apă;
* 300 g linte;
* 1 ceapă mare;
* 2 linguri ulei;
* 1 linguriţă făină;
* 1 linguriţă cimbru;
* sare;
* 3 căţei usturoi
Se alege lintea, se spală şi se pune în apă caldă din
ajun.
A doua zi se aruncă apa
şi se pune lintea la fiert cu 1 ½ litri apă proaspătă, ceapa tăiată mărunt şi
usturoiul.
Când lintea este aproape
gata, se adaugă sare după gust şi se lasă să mai fiarbă până este gata.
Se prăjeşte făina în ulei şi se adaugă în supă împreună cu cimbrul
pisat, lăsând să mai dea 2 – 3 clocote.
E. MÂNCĂRURI
Cartofi prăjiţi
* 500 g cartofi;
* ulei;
* sare
Se curăţă cartofii, se spală şi se taie în lung pai
sau mai groşi.
Se mai spală încă o dată
şi se lasă ceva timp în strecurătoare să se scurgă bine de apă, apoi se pun în
tigaie în uleiul încins bine.
Se întorc pentru a se
rumeni bine pe ambele feţe, apoi se scot într-un castron, se sărează şi, după
gust, se adaugă câţiva căţei de usturoi tocaţi mărunt.
Se acoperă castronul
până ce vor fi serviţi.
F. DULCIURI
Cornuleţe fragede
· 1
pachet margarină;
· 5
linguri apă;
· 1
lingură oţet;
· 10 g
sare;
· Făină
cât cuprinde
Se face un aluat de consistenţă potrivită.
Se împarte în 10 părţi egale şi fiecare parte, la
rândul ei, în alte 8 părţi egale.
Se întind şi se umplu cu gem, rahat etc.
Se coc la foc potrivit 10 minute.
GÂNDURI PESTE TIMP
ALEXANDRU VLAHUȚĂ
| Alexandru Vlahuță | |||
 | |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][2]  Pleșești, Principatul Moldovei | ||
| Decedat | (61 de ani)[1][3][2] București, România | ||
| Cetățenie |  România | ||
| Ocupație | scriitor, poet | ||
| Activitate | |||
| |||
Modifică date / text  | |||
Alexandru Vlahuță (n. 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță, județul Vaslui — d. 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la mai multe instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”). În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor. În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu.
Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.
IN MEMORIAM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Casa memorială „Alexandru Vlahuță” din Agapia, județul Neamț
- Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”, localitatea Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, Vrancea
- Liceul Pedagogic "Alexandru Vlahuta", Bârlad
- Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”, Râmnicu Sărat
BIBLIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Proză[modificare | modificare sursă]
- 1886 - Nuvele
- 1892 - Din goana vieții
- 1894 - Dan
- 1895 - Un an de luptă
- 1895 - Icoane șterse (Nuvele și mintiri)
- 1897 - În vâltoare
- 1899 - Clipe de liniște
- 1901 - România pitorească
- 1908 - Din trecutul nostru
- 1908 - Din durerile lumii
- 1909 - File Rupte
- 1910 - Pictorul N. I. Grigorescu
Poezie[modificare | modificare sursă]
- 1887 - Poezii
- 1894 - Poezii vechi și nouă
- 1895 - Iubire
- 1904 - Poezii (1880-1904)
- 1909 - Poezii (1880-1908)
- 1911 - La gura sobei
- 1914 - Dreptate
- 1915 - Poezii (1880-1915)
POEZIE
 Membru corespondent al Academiei Române |
|---|
| Aron Densușianu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | 19 noiembrie 1837 Densuș, Hunedoara, Regatul Ungariei |
| Decedat | 2 septembrie 1900, (63 de ani) București, Regatul României |
| Înmormântat | Cimitirul „Eternitatea” din Iași |
| Frați și surori | Nicolae Densusianu |
| Copii | Ovid Densusianu |
| Naționalitate |  România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | istoric literar, poet, folclorist |
| Activitate | |
| Organizație | Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași |
| Modifică date / text | |
Aron Densușianu (născut ca Aron Pop, din familia nobiliară transilvană Pop de Hațeg) (n. 19 noiembrie 1837, Densuș, Hunedoara – d. 2 septembrie 1900, Iași) a fost un istoric literar, poet și folclorist român, membru corespondent (din 1877) al Academiei Române. A fost al patrulea copil al lui Vizantie Pop, paroh unit în Densuș, și al Sofiei (n. Popovici). Lui Aron i se spune pentru prima dată Densușianu la gimnaziul din Blaj, pentru a fi individualizat printre numeroșii săi colegi omonimi. Aron Densușianu urmează cursurile gimnaziului din Blaj (1852-1860), condus din 1854 de Timotei Cipariu. Apoi, în perioada 1860-1864, urmează cursurile Academiei de drept (Rechtsakademie) din Sibiu. Debutează în Foaie pentru minte, inimă și literatură cu poezia patriotică Răsunet (decembrie 1860). Între februarie 1874 și 30 septembrie 1875 editează și finanțează la Brașov ziarul Orientul latin. În anul 1881 s-a mutat cu familia la Iași. A fost profesor de literatură latină la Universitatea din Iași (numit prin decret regal în anul 1887) și profesor de limba germană la școala normală superioară din Iași.[1] De asemenea, a suplinit și cursul de limba și literatura română al lui Andrei Vizanti, un politician absenteist de o nulitate absolută.[2] Ca filolog a fost adept al curentului latinist, iar ca istoric literar s-a situat pe poziții naționaliste. A fost un adversar îndârjit al lui Titu Maiorescu și al grupului de la Junimea, fiind un reprezentant al vechiului Ardeal latinist.[3] Aron Densușianu, în Cercetări literare (1887), l-a acuzat pe Titu Maiorescu de plagiat după Fr. Th. Vischer, a cărui Estetică data din 1846-1857.
A fost fratele istoricului român Nicolae Densușianu (1846 - 1911). Aron Densușianu a fost tatăl lui Ovid Densușianu, născut la 29 decembrie 1873, la Făgăraș, decedat București în 9 iunie 1938, și soțul Elenei Densușianu, născută Circa în anul 1841.
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Să ne cunoaștem ,(1879)
- Negriada, Epopeie națională, București, Göbl (1879); București, Minerva, (1988)
- Aventuri literare, (1881)
- Arta poetică a lui Orațiu, Iași, Lito-Tipografia Buciumului Românu, (1882)
- Istoria limbei și literaturei române, Iași, Tipografia Națională, (1885)
- Cercetări literare, Ed. Libr. Școalelor, Frații Șaraga, (1887); Cluj-Napoca, Dacia, 1983
- Valea vieței, [poezii], Iași, Tipografia Națională, (1892)
- Hore oțelite, [poezii], (1892)
 | |
 | |
| Sorin Mărculescu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (84 de ani) |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | traducător |
| Modifică date / text | |
Sorin Mărculescu (n. 19 noiembrie 1936, București)[1] este un important hispanist român, traducător, poet și eseist. A tradus din limba spaniolă autori precum: Calderón de la Barca, Baltasar Gracián, Damaso Alonso și Luis Martin-Santos. A oferit, printre altele, și o nouă versiune a romanului lui Cervantes, Don Quijote de la Mancha.
PUBLICAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Proiectul „Carte singură”:
- Cartea nunților
- Locul sâmburelui
- Carte singură
- Fluviu întâmplător
- Lumină de seară
- Partea din toate, 2013
Poet, eseist si traducator.
Fiul lui Nicolae Marculescu, avocat, si al Elenei (n. Niculescu).
| Alexandru Vlahuță | |||
| |||
| Date personale | |||
|---|---|---|---|
| Născut | [1][2] Pleșești, Principatul Moldovei | ||
| Decedat | (61 de ani)[1][3][2] București, România | ||
| Cetățenie | România | ||
| Ocupație | scriitor, poet | ||
| Activitate | |||
| |||
| Modifică date / text | |||
Alexandru Vlahuță (n. 5 septembrie 1858, Pleșești, azi Alexandru Vlahuță, județul Vaslui — d. 19 noiembrie 1919, București) a fost un scriitor român, una dintre cele mai cunoscute cărți ale sale fiind România Pitorească, despre care Dumitru Micu spune că este un „atlas geografic comentat, traversat de o caldă iubire de țară”.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut la 5 septembrie 1858 la Pleșești, fiu al unui mic proprietar de pământ. A urmat școala primară și liceul la Bârlad, între 1867 și 1878, susținând examenul de bacalaureat la București, în 1879. A urmat timp de un an cursurile Facultății de Drept din București, pe care le-a părăsit din cauza situației materiale precare, devenind institutor și apoi profesor la Târgoviște. Din 1884 până în 1893 a funcționat ca profesor la mai multe instituții de învățământ bucureștene (Școala Normală a Societății pentru Învățătura Poporului Român, Azilul „Elena Doamna”, Liceul „Sfântul Gheorghe”). În 1888 a fost revizor școlar pentru județele Prahova și Buzău. Editează revista Vieața (1893–1896), apoi Sămănătorul (1901), împreună cu George Coșbuc. Din 1901 a funcționat ca referendar la Casa Școalelor. În 1905 se căsătorește pentru a treia oară cu Ruxandra, fiica unui proprietar agrar din Dragosloveni, județul Râmnicu Sărat. În timpul Primului Război Mondial a locuit la Iași, apoi la Bârlad, unde era vizitat de tineri scriitori pe care îi îndruma cu solicitudine; unul dintre aceștia a fost V. Voiculescu.
Vlahuță a murit la București la 19 noiembrie 1919. Casa în care a locuit este astăzi Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”.
IN MEMORIAM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Casa memorială „Alexandru Vlahuță” din Agapia, județul Neamț
- Muzeul Memorial „Alexandru Vlahuță”, localitatea Dragosloveni, comuna Dumbrăveni, Vrancea
- Liceul Pedagogic "Alexandru Vlahuta", Bârlad
- Colegiul Național „Alexandru Vlahuță”, Râmnicu Sărat
BIBLIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Proză[modificare | modificare sursă]
- 1886 - Nuvele
- 1892 - Din goana vieții
- 1894 - Dan
- 1895 - Un an de luptă
- 1895 - Icoane șterse (Nuvele și mintiri)
- 1897 - În vâltoare
- 1899 - Clipe de liniște
- 1901 - România pitorească
- 1908 - Din trecutul nostru
- 1908 - Din durerile lumii
- 1909 - File Rupte
- 1910 - Pictorul N. I. Grigorescu
Poezie[modificare | modificare sursă]
- 1887 - Poezii
- 1894 - Poezii vechi și nouă
- 1895 - Iubire
- 1904 - Poezii (1880-1904)
- 1909 - Poezii (1880-1908)
- 1911 - La gura sobei
- 1914 - Dreptate
- 1915 - Poezii (1880-1915)
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu