MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 10 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Săebători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE, TEATRU/FILM, INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET,  MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, SFATURI UTILE, 

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

·         1389:  Se incheie intre domnul muntean Mircea cel Batran si regele Poloniei, Wladislaw Iagello, Tratatul de la Radom. Tratatul dintre regele polon și domnitorul român era încheiat de pe poziții egale, ca între doi suverani. Principala prevedere consta în sprijin reciproc obligatoriu împotriva dușmanului comun – regele Ungariei – iar sprijinul împotriva altor inamici ai uneia dintre părți era lăsat la latitudinea celuilalt.Tratatul a fost înnoit în 1404 si  în 1410. Mircea cel Bătrân (n. 1355 – d. 31 ianuarie 1418), domnul Țării Românești între 23 septembrie 1386 – noiembrie 1394 (sau mai 1395) și între ianuarie 1397 – 31 ianuarie 1418.

·         1510: Portughezii condusi de amiralul Albuquerque cuceresc orasul indian Goa, puternic centru comercial aflat sub stapanire musulmana.

·         1799: Franța adoptă metrul ca unitate de măsură oficială.

·         1817: Mississippi devine cel de-al douăzecilea stat al Statelor Unite ale Americii. Simultan, Teritoriul Mississippi, entitate administrativă pre-statală a statului omonim este oficial dezmembrat.

·         1845: A fost patentată prima anvelopă pneumatică, creată de inginerul britanic Robert Thompson.

·         1848:  Charles-Louis-Napoléon Bonaparte a fost ales presedinte al Frantei, functie pe care a detinut-o pana in 2 decembrie 1852, cand s-a proclamat imparat, sub numele de Napoleon al III-lea. A fost nepotul de frate al împăratului Napoléon I, fiul fratelui acestuia Louis Bomaparte, care s-a căsătorit cu Hortense de Beauharnais, fiica din prima căsătorie a soției lui Napoléon, Josephine de Beauharnais. Paternitatea lui Louis-Napoléon a fost adusă în discuție si  Louis-Napoléon însuși avea suspiciuni legate de legitimitatea sa, deși mulți istorici au ajuns la concluzia că a fost intr-adevar conceput de Louis Bonaparte și Hortense.

·         1868: La Londra, la intersecția Bridge Street cu Parliament Square, este montat primul semafor din lume: un felinar aflat în vârful unui stâlp metalic înalt de șapte metri, care, alimentat cu gaz, avea o lumină când verde când roșie. Primul semafor electric pentru reglementarea circulației pe străzi, a fost instalat în 1914, în SUA, la Cleveland.

·         1898: Războiul Hispano-American a luat sfârșit prin semnarea păcii de la Paris, prin care Spania  a recunoscut independența Cubei și a cedat Guamul, Filipinele și Porto Rico, Statelor Unite ale Americii.

·         1901: La Stockholm, Suedia, au fost decernate primele premii Nobel pentru cercetarile in fizica, medicina, chimie, literatura si pace. Ceremonia a avut loc la comemorarea a cinci ani de la moartea savantului Alfred Nobel, care si-a donat intreaga avere pentru premierea anuala a celor mai importante descoperiri. In prezent, premiile Nobel sunt considerate cele mai importante distinctii care se acorda in diverse domenii de activitate. Chiar si acum s-a pastrat obiceiul ca premiile sa fie acordate in cadrul unei impozante ceremonii pe data de 10 decembrie.

·       1903: Savanta franceza de origine poloneza, Marie Curie, a primit, alături de soțul ei Pierre Curie și de fizicianul Henri Bequerell, Premiul Nobel pentru Fizică, pentru descoperirile făcute în domeniul radioactivității, devenind prima femeie laureată a acestui premiu.

Marie şi Pierre Curie în laboratorul lor improvizat în incinta l’École de Physique et de Chimie – foto: ro.wikipedia.org

·         1904: Cercetătorul rus Ivan Pavlov primește Premiul Nobel pentru cercetările sale privind sistemul digestiv, în cadrul cărora a descoperit așa numitele reflexe condiționate, opuse celor moștenite.

·         1919: România a semnat Tratatele de pace cu Austria şi Bulgaria, precum şi Tratatul minorităţilor, care prevedeau obligaţia de a acorda „tuturor locuitorilor, fără deosebire de naştere, de naţionalitate, de limbă, de rasă sau de religie deplină şi întreaga ocrotire a vieţii şi libertăţii lor”.

·         1922: Are loc in marele amfiteatru al Facultatii de Medicina din Bucuresti, un Congres al delegatilor studentilor anticomunisti  din Romania, care  initiaza  lupta miscarii studentest impotriva amenintarii comuniste si trage un semnal de alarma  fata de primejdia care se ridica  la granita de rasarit a Romaniei, ca urmare  a provocarilor sovietice. Congresul  condamna bolsevismul si francmasoneria. Manifestatia studentilor pe strazile Capitalei tine pana dupa miezul noptii. Jandarmii trag focuri de arma, cad raniti  si se fac arestari. Tot atunci se hotaraste ca 10 Decembrie sa fie declarata sarbatoare oficiala a studentimii.

·         1924: Premiul Nobel pentru Medicină a fost atribuit fiziologului olandez Willem Einthoven, pentru inventarea electrocardiografului.

·        1926: Hirohito a devenit împăratul Japoniei.

Hirohito – foto: ro.wikipedia.org

Hirohito (n. 29 aprilie 1901 — d. 7 ianuarie 1989), de asemenea cunoscut și ca Împăratul Shōwa, cel de-al 124-lea împărat al Japoniei, conducătorul care s-a menținut cel mai mult pe tronul țării sale (62 de ani de domnie).

·         1928: La Radiodifuziunea Română (a cărei emisie inaugurală avusese loc la 1 noiembrie 1928), a fost programată „o zi românească”, cuprinzând lucrări ale scriitorilor şi compozitorilor români; în aceeaşi zi au fost difuzate şi primele sfaturi cu caracter medical.

·        1929: Se inugurează, în București, Biserica studențească Sf. Anton (Curtea-Veche).

Biserica Curtea veche – Sfântul Anton din Bucureşti – foto preluat de pe basilica.ro

Biserica Curtea Veche este cea mai veche biserică din București, ctitorie a domnului Mircea Ciobanul, în timpul primei sale domnii, între anii 1545-1554. Edificiul amplasat în centrul vechi al Bucureștiului, Lipscani, fosta Curte Veche, a servit timp de două secole drept loc de încoronare a domnilor Țării Românești. Biserica poartă hramurile Buna Vestire și Sfântul Anton. Edificiul de plan treflat de tip sârbesc a fost influențat de biserica mănăstirii Cozia. Pronaosul are formă aproape pătrată, cu ferestre mari pe fațadele de N și S, fiind acoperit cu o boltă cilindrică. Naosul susține prin arce turla așezată pe un tambur circular în interior și cu 12 laturi în exterior. Turla e boltită cu o calotă sferică. Trecerea dintre pronaos și naos se face pe sub un arc dublu. Altarul are două absidiole care îl flanchează, proscomidia și diaconiconul. Biserica nu mai are pridvor. La construcția bisericii a fost folosit contrafortul cu rol constructiv pentru prima dată în Țara Românească, de influență moldovenească. Fațada este realizată din cărămidă aparentă în câte 3 rânduri orizontale și două cărămizi așezate vertical pe benzile tencuite. La partea superioară, sub cornișă un rând de ocnițe din cărămidă aparentă. Cornișa este din cărămizi în formă de dinți de fierăstrău. Soclul este din cărămizi cu profil concav așezate pe muchie. Ancadramentul intrării datează din 1715. În cadrul ansamblului bisericii este inclusă și casa parohială

·         1933: Guvernul liberal din România dizolvă Garda de Fier (organizaţie anexă a Mişcării Legionare, înfiinţată in 1930 de Corneliu Zelea Codreanu). Garda de Fier urma să cuprindă în rîndurile sale orice partid sau grupare din România, indiferent de adversităţile politice, care dorea să lupte împotriva expansiunii comunismului din U.R.S.S. Ulterior  Mişcarea Legionară a fost denumită si Garda de Fier. Mişcarea legionară este o mişcare naţională românească şi anticomunistă, născută în cadrul României interbelice. Mişcarea începe la Iaşi şi este promovată în rîndurile studenţilor români  patrioti.

·         1935: Primăria orașului București ia hotărârea de a–l proclama pe George Enescu "cetățean de onoare".

·    1936: Regele Marii Britanii Edward VIII-lea abdicat de pe tron pentru a se putea casatori cu americanca Wallis Simpson, o femeie divortata, fara sange albastru. A fost singurul monarh din istoria acestei tari, care a renuntat la atributiile sale fara sa fi fost constrans.

foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

·         1938: Au început filmările la pelicula Pe aripile vântului.

·         1945: Olanda devine membră a ONU.

·        1948 - Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului.

Anna Eleanor Roosevelt (n. 11 octombrie 1884 – d. 7 noiembrie 1962) a fost Prima Doamnă a Statelor Unite ale Americii, soția Președintelui Statelor Unite ale Americii Franklin Delano Roosevelt, diplomată și activistă pentru drepturile omului, una dintre femeile cele mai influente ale secolului al XX-lea – (Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt, ținând în mână versiunea în limba engleză a Declarației Universale a Drepturilor Omului – noiembrie 1949) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Declarația Universală a Drepturilor Omului a fost adoptată la 10 decembrie 1948, prin Rezoluția 217 A în cadrul celei de-a treia sesiuni a Adunării Generale a Organizației Națiunilor Unite. Printr-un act istoric, Adunarea le-a cerut tuturor țărilor membre să publice textul Declarației, care, ulterior, să fie „distribuit, expus, citit și comentat în școli și alte instituții de învățământ, fără deosebiri ținând de condiția politică a țărilor sau teritoriilor„. Documentul are un preambul și 30 de articole care definesc principalele drepturi ale ființei umane.

·         1950: Doctorul american Ralph Burke a devenit primul laureat de culoare al Premiului Nobel pentru pace.

·         1975: La Oslo, Elena Bonner, soția lui Andrei Saharov, disident rus, unul dintre fondatorii Comitetului pentru Apărarea Drepturilor Omului, a primit, în numele soțului, Premiul Nobel pentru Pace.

* 1976 - S-a constituit, la nivel central, Organizația Șoimii Patriei. Aceasta avea rolul de a contribui la „educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei și respectului față de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român”.

Ceremonie cu șoimi ai patriei - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Șoimii Patriei a fost o organizație comunistă din România a copiilor preșcolari și școlari, în vârstă de 4-7 ani, înființată în anul 1976 (având ca model organizația „Octombriștilor” din Uniunea Sovietică). Avea menirea de a contribui la „educarea moral-civică a copiilor, în spiritul umanismului, al dragostei și respectului față de patrie și popor, față de Partidul Comunist Român”. Organizația își desfășura întreaga activitate sub conducerea PCR, iar sarcina de îndrumare a activității ei revenea Organizației Pionierilor. A fost singura organizație de acest tip din țările blocului socialist.

Emblema de Șoimii Patriei – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 10 decembrie 1976 s-a constituit, la nivel central, Comisia pentru îndrumarea activității Organizației Șoimii Patriei, din care făceau parte adulți și pionieri-membri ai Consiliului Național al Organizației Pionierilor (CNOP) – precum și reprezentanți ai Ministerului Educației și Învățământului, CC al UTC, UASCR și ai altor ministere, mame eroine etc.

·         1981: O boala misterioasa ucide homosexuali in America,  informeaza BBC. Epidemie  care facea victime printre  bărbaţii homosexuali,  este în creştere în Statele Unite ale Americii. Boala a provocat panică  în Statele Unite, unde 4.000 de persoane au fost infectate în timp de  doi ani, timp in care  a devenit evident că boala nu s-a limitat doar la homosexuali, fiind descoperite cazuri si  in randul  consumatorilor de droguri şi a unor  pacienţi carora li s-au facut  transfuzii de sange. Boala este declansata de virusul imunodeficienţei umane (HIV) care  a fost  pentru prima dată decoperit în 1983, iar boala s-a numit SIDA.

·         1983: Liderul sindicatului Solidaritatea, Lech Walesa, a primit Premiul Nobel pentru pace. Lech Wałęsa (n. 29 septembrie 1943) este un om politic, lider sindical și activist pentru drepturile omului din Polonia. Lider charismatic, a fost cofondator al primului sindicat independent din Europa de Est comunistă, Solidaritatea (Solidarność), a fost laureat al Premiului Nobel pentru Pace în 1983 și a îndeplinit funcția de președinte al Poloniei între 1990 și 1995.

·         1984: Adunarea Generală a ONU adoptă "Convenția împotriva torturii și altor suferințe sau tratamente pline de cruzime, inumane sau degradante" (Rezoluția 39/46 intrată în vigoare la 26 iun. 1987)

·         1984: In Plenara CC al PCR este ales prim-secretar al UTC, Nicu Ceausescu, fiul dictatorului comunist Nicolae Ceausecu. Nicu Ceaușescu (n. 1 septembrie 1951, București – d. 25 septembrie 1996, Viena), al treilea fiu al dictatorului Nicolae Ceaușescu și al soției sale.

·         1989 - La slujbă, pastorul Tokes îşi anunţă enoriaşii că în 15 decembrie expiră termenul de evacuare dictat de Judecătoria Timişoara, şi îi cheamă să fie martori la această evacuare

·      1990: A avut loc, la Oslo, ceremonia decernarii premiului Nobel pentru pace, presedintelui sovietic Mihail Gorbaciov.

Mihail Gorbaciov – foto: ro.wikipedia.org

Mihail Sergheevici Gorbaciov (născut pe 2 martie 1931), conducătorul Uniunii Sovietice din 1985 până în 1991. Încercările sale de reformă au dus la încheierea războiului rece, la încetarea monopolului politic al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice și la prăbușirea Uniunii Sovietice. A primit Premiul Nobel pentru Pace în 1990.

·         1992: La Geneva, a fost semnat Acordul privind zona de comert liber dintre Romania si statele Asociatiei Europene a Liberului Schimb (AELS).

·        1993: A avut loc la Oslo ceremonia de decernare a premiului Nobel pentru pace, liderului Congresului National African, Nelson Mandela si presedintelui Africii de Sud, Frederik de Klerk.

Nelson Mandela şi F.W. de Klerk, distinşi cu Premiul Nobel pentru Pace in 1993 – foto: raxanreeb.com

·         1995: Rețeaua americană de televiziune prin cablu CNN a transmis, în premieră, ceremonia de decernare a Premiilor Nobel, organizată la Primăria din Oslo.

·         2008: La o licitație Christie din Londra, diamantul Wittelsbach Blue este vândut cu 16,4 milioane de lire sterline, cel mai mare preț plătit vreodată la o licitație pentru un diamant. În iunie 2011, diamantul a fost vândut emirului din Qatar, Hamad bin Khalifa al-Thani, pentru cel puțin 80 de milioane dolari SUA. 

* 2017 - În București precum și în multe alte orașe dim Romănia și din afara țării, au avut loc proteste împotriva modificării legilor justiției

Protest “Ei cu hoții, noi cu toții!” (10 decembrie 2017) – Credit foto: Mihut Savu / Epoch Times Romania

*  2018 - La Marrakech (Maroc) a fost aprobat oficial Pactul global cu privire la migraţii. Pactul global cu privire la migraţii a fost aprobat oficial luni, la Marrakech (Maroc), după proclamarea verbală şi tradiţionala lovitură de ciocan, în faţa reprezentanţilor celor aproximativ 150 de ţări reuniţi în conferinţă interguvernamentală, transmit AFP şi Reuters.

• 2020: Autoritățile anunță că Bucureștiul va găzdui Centrul Cyber al Uniunii Europene, prima structură a Uniunii Europene de pe teritoriul României. Obiectivul acestui Centru european de competențe industriale, tehnologice și de cercetare în domeniul securității cibernetice (ECCC), care va coopera cu huburi specializate naționale, va fi să centralizeze ecosistemul de securitate tehnologică și industrială al statelor membre. Bucureștiul a fost ales în urma unui vot, dintr-o listă de șapte orașe pe care se mai aflau Bruxelles, Munchen, Varșovia, Vilnius, Luxemburg și Leon.^[1]

Nașteri

·         1537: Giovanni Battista Guarini, poet italian (d. 1612)

·         1588: S-a nascut Isaac Beeckman, om de stiinta olandez şi filosof; (d. 1637).

·         1756:  Frederic Franz I, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin (10 decembrie 1756 – 1 februarie 1837) a condus Marele Ducat de Mecklenburg-Schwerin, întâi ca Duce (1785–1815), apoi ca Mare Duce (1815–1837).

S-a născut la Schwerin ca fiu al Ducelui Louis de Mecklenburg-Schwerin și a Prințesei Charlotte Sophie de Saxa-Coburg-Saalfeld. Friedrich Franz i-a succedat unchiului său Friedrich ca Duce de Mecklenburg-Schwerin în 1785.^[1]

În urma Războaielor napoleoniene, Friedrich Franz a fost ridicat la rangul de Mare Duce la Congresul de la Viena.^[2] Împreună cu vărul său din Mecklenburg-Strelitz, el a fost cunoscut ca unul dintre cei mai reacționari conducători germani. La moartea sa, în 1837, a fost succedat de nepotul său, Marele Duce Paul Friedrich.

La 1 iunie 1775 la Gotha, Friedrich Franz s-a căsătorit cu Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg. Ei au avut șase copii:^[1]

• Friedrich Ludwig (13 iunie 1778 – 29 noiembrie 1819). S-a căsătorit cu Marea Ducesă Elena Pavlovna a Rusiei, fiică a Țarului Pavel I al Rusiei și a Țarinei Sophie Dorothea de Württemberg. Ei au fost părinții lui Paul Friedrich, Mare Duce de Mecklenburg-Schwerin. Fiul cel mare al lui Paul Friedrich a fost Frederic Francisc al II-lea, Mare Duce de Mecklenburg (1823–1883), care a devenit Mare Duce în 1842. Fiul cel mic al lui Frederic Francisc a fost Heinrich (1876–1934), care s-a căsătorit în 1901 cu regina Wilhelmina a Țărilor de Jos. Nepoata lui cea mare, Beatrix, este actualul monarh al Țărilor de Jos.
• Louise Charlotte (19 noiembrie 1779 – 4 ianuarie 1801). Căsătorită cu Emil Leopold August, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg. Ei au fost părinții lui Louise de Saxa-Gotha-Altenburg, mama Prințului Consort Albert, și deci strămoașa familiei regale britanice.
• Gustav Wilhelm (31 ianuarie 1781 – 10 ianuarie 1851).
• Karl (2 iulie 1782 – 22 mai 1833).
• Charlotte Frederica (4 decembrie 1784 – 13 iulie 1840). Căsătorită cu Christian al VIII-lea al Danemarcei. Ei au fost părinții regelui Frederic al VII-lea al Danemarcei.
• Adolf (18 decembrie 1785 – 8 mai 1821).

Friedrich Franz I

Părinți Louis Charlotte Sophie de Saxa-Coburg-Saalfeld  Frați și surori Sophia Frederica de Mecklenburg-Schwerin  Căsătorit cu Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg Copii Friedrich Ludwig Louise Charlotte Gustav Wilhelm Karl Charlotte Frederica Adolf

·         1776: Arhiducesa Maria Leopoldine de Austria-Este (d. 1848)

·         1787: S-a nascut pedagogul american Thomas Hopkins Gallaudet, fondatorul şcolii pentru copii surdo-muţi; (d. 10.09.1851).

·         1791: Friedrich von Gärtner, arhitect german (d. 1847)

·   1804: S-a născut Carl Gustav Jacob Jacobi, matematician german (d. 1851)

Carl Gustav Jacob Jacobi - foto: ro.wikipedia.org

Carl Gustav Jacob Jacobi (n. 10 decembrie 1804 în Potsdam; d. 18 februarie 1851 în Berlin) a fost un matematician german. A fost fratele lui Hermann Jacobi.

·         1804: Eugène Sue, scriitor francez (d. 1859)

·         1805: Karl Ferdinand Sohn, pictor german (d. 1867)

·        1815: S-a născut Ada Byron of Lovelace, matematiciană britanică (d. 1852)

Portretul Adei Lovelace, creat de Margaret Sarah Carpenter (1836) – foto: ro.wikipedia.org

Augusta Ada King, Contesă de Lovelace (10 decembrie 1815 – 27 noiembrie 1852), născută Augusta Ada Byron, iar acum cunoscută sub numele de Ada Lovelace, a fost o matematiciană engleză şi o scriitoare cunoscută în principal pentru munca ei la calculatorul mecanic al lui Charles Babbage, motorul analitic.

Consemnările ei privind motorul includ ceea ce este recunoscut ca fiind primul algoritm care urmează să fie procesat de către o maşină. Din acest motiv, ea este adesea considerată primul programator de calculator din lume.

·         1820: Daniel Chwolson, orientalist rus, a cercetat antichitatea (d. 1911)

·         1822: S-a nascut compozitorul belgian Cesar Franck; (d.8 noiembrie 1890, Paris). A adus simfonia într-o ipostază realmente inedită, utilizând principiul ciclic, care e referă la un motiv sau la o temă care leagă organic părțile lucrării, fiind un element generator al temelor din celelalte părți. Muzicianul a scris și poeme simfonice,propunand  o inovație frapantă, prin adăugarea corului (în poemul simfonic cu cor „Psyche”), al cărui rol este de comentator, aidoma celui dintr-o tragedie greacă.

·       1830: S-a nascut in Amherst, Massachusetts, Statele Unite, poeta Emily Dickinson.

Emily Elizabeth Dickinson - foto: ro.wikipedia.org

Emily Elizabeth Dickinson (n. 10 decembrie 1830 – d. 15 mai 1886) a fost o poetă americană. Tematica liricii sale curpinde: dragostea, singurătatea, moartea. Prin forța novatoare a operei, concentrarea expresiei poetice în forme epigramatice și densitate metaforică, este o precursoare a imagismului secolului al XX-lea.

Poeziile sale au fost publicate postum sub titlul Poems (“Poezii”).Intreaga viata a trait doar in orasul natal si a inceput sa scrie inspirata fiind de o intalnire cu reverendul Charles Wadsworth. Mentorul ei a fost insa scriitorul Thomas Wentworth Higginson, cu care a purtat o corespondenta indelungata; (d. 15.05.1886).

Emily Dickinson s-a stins din viata la numai 56 de ani. In timpul vietii, doar doua dintre poemele ei au fost publicate, restul operei sale aparand postum. Sora ei, Lavinia Dickinson, a descoperit sute de poeme in biroul de lucru al acesteia si le-a publicat in mai multe volume.

Opera sa a avut o mare influenţă asupra liricii americane, fiind precursoare a imagismului din primele două decenii ale secolului al XX-lea din literatura americană şi engleză.

* 1830: Ioan Grigore Ghica (n. 10 decembrie 1830, Iași; d. 21 martie 1881, Sankt Petersburg, Rusia) a fost un politician și diplomat român, fiul ultimului principe al Moldovei, domnitorul Grigore al V-lea Ghica. A activat ca ambasador la Constantinopol, Viena, Roma și Sankt Petersburg. A fost tatăl lui Vladimir Ghica și al lui Dimitrie I. Ghica.

Ioan Grigore Ghica

·         1851 - S–a nascut bibliotecarul american Melvil Dewey, cel care a creat sistemul de clasificare zecimala pentru cartile din biblioteca, utilizat in prezent in intreaga lume; a fondat, in 1883, prima scoala de bibliotecari (m.1931).

·         1856: S-a născut la Bucureşti,  generalul inginer Constantin Hârjeu, autorul unor importante lucrări de istorie şi teorie militară; (m. 24 mai 1928, la Bucureşti). Cea mai importantă lucrare a sa este Istoria armei geniu,apărută în 1902. Împreună cu generalul Constantin Brătianu și locotenent-colonelul G. Aronovici a întocmit un studiu monografie asupra Armatei României, publicat în limba franceză. General Constantin Harjeu Ministru de Razboi – 14.10.1912-3.01.1914; 6.03.1918-23.10.1918.

·         1861: Daisy Greville, Contesă de Warwick. Frances Evelyn "Daisy" Greville, Contesă de Warwick (10 decembrie 1861–26 iulie 1938)^[1] a fost o frumusețe a vremii ei și amanta regelui Eduard al VII-lea al Regatului Unit.

Daisy Greville, Contesă de Warwick

Daisy Greville, 1899 Părinți Charles Maynard Blanche Fitzroy Căsătorită cu Francis Greville, Conte de Warwick Copii Leopold Greville, Conte de Warwick

·         

* 1870: S-a nascut la Craiova, Nicolae Vasilescu-Karpen, fizician şi inventator român. (d. 02.03.1964, Bucuresti). Nicolae Vasilescu Karpen (n. 10 decembrie 1870, Craiova — d. 2 martie 1964, București), om de știință, inginer, fizician și inventator român, membru titular al Academiei Române. A efectuat o importantă muncă de pionierat în domeniul elasticitatii, termodinamicii,electrochimiei si a ingineriei civile. A realizat pilele Karpen, care funcționează folosind exclusiv căldura mediului ambiant;

·         1870: Pierre Louÿs, scriitor francez (d. 1925)

·         1872: S-a nascut Ludwig Klages, filozof, psiholog german şi fondatorul grafologiei stiinţifice; (d. 29.07.1956).

·         1882 - S-a nascut Martina Augusta Wied, scriitoare austriaca (m.25.01.1957).

·         1884: S-a născut la Huşi, jud.Vaslui, într-o familie de aromâni, Nicolae Malaxa, fondator al industriei naţionale moderne din România.(m. 1965, New Jersey, SUA).A efectuat studii superioare de inginerie la Universitatea Politehnică din Karlsruhe, Germania (astăzi Karlsruher Institut für Technologie). A iniţiat şi implantat în ţara noastră industriile de aparataj pentru material rulant (1932-1943), motoare Diesel (1935), transmisii mecanice pentru automotoare, inclusiv sisteme de comandă (1936-1937), tuburi de oţel fără sudură (1937, după procedeul Stiefel), locomotive Diesel pentru CFR (1938) şi aparatură optică (1938). După naționalizarea uzinelor lui Malaxa, guvernul comunist l-a menținut în calitate de consultant specialist. În 1948, a făcut parte dintr-o delegație comercială la Viena și nu s-a mai întors în România, emigrând apoi în Statele Unite și stabilindu-se în orașul New York. Malaxa a fost condamnat la moarte în contumacie de regimul comunist pentru crime de război, întrucât producția de armament din timpul războiului a fost considerată în folosul agresiunii împotriva URSS.

·         1884: S-a nascut Albert Steffen, poet, pictor, dramaturg, eseist, şi romancie elvetian. El s-a alăturat Societăţii Teozofice în Germania în 1910, şi Societăţii Antroposofice în 1912 şi a devenit preşedinte după moartea fondatorului său, Rudolf Steiner , în 1925; (d. 13.07.1963).

·         1891: Nelly Sachs, poetă germană-suedeză (d. 1970)

·         1900 - S-a născut Ion Sava, regizor, dramaturg, pictor, scenograf, caricaturist; a montat, pe scena naţionalului bucureştean "Macbeth" cu măşti, provocând reacţii din cele mai diferite (m. 27 octombrie 1947)

·         1902: S-a născut Dan Simonescu (numele la naştere, Simon), bibliolog şi istoric literar; continuator al lui Ioan Bianu şi Nicolae Cartojan, s-a consacrat literaturii române vechi şi disciplinelor conexe, de la istoria cărţii şi a tiparului până la literatura comparată; membru de onoare al Academiei Române din 1992 (m. 1993). NOTĂ: „Dicţionarul scriitorilor români R-Z” (2002) dă naşterea la 11 decembrie 1902.

·         1904:  Antonín Novotný, politician și președinte de stat cehoslovac (d. 1975)

·         1908: Olivier Messiaen, compozitor francez (d. 1992)

·         1909: Frank W. Walbank, istoric și filozof britanic

·         1913: Morton Gould, compozitor american (d. 1996)

·         1914 - S-a nascut Dorothy Lamour, cantareata si actrita de film americana (m.22.09.1996).

·         1919: S-a născut la Bacău, dirijorul şi  pianistul Sile Dinicu (Vasile Dinicu), compozitor de muzică de estradă şi uşoară român; (d. 7 ianuarie 1993). A primit titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei” si de asemenea cu Ordinul Muncii, clasa III (1956), cu premii de interpretare (1964, 1965) și mențiune de creație (1965) la Festivalurile de muzică ușoară de la Mamaia, cu Ordinele „Meritul cultural” clasa V (1968) și clasa II (1974) și cu Premiul Uniunii Compozitorilor. A dirijat orchestra Festivalului de muzică uşoară de la Mamaia şi a Festivalului „Cerbul de Aur” (1968-1971). A compus peste 100 de melodii de muzică ușoară, printre care: București, București, Întotdeauna marea, Nu mă certa, Porți de aur, porți de vis, Seri la malul mării – Margareta Pâslaru – Mențiune pentru creație la Festivalul Mamaia 1965, Tu m-ai fermecat – Doina Moroșanu, Cine ți-a spus, Noapte bună București – Dan Spătaru, Sus paharul, la mulți ani – Gică Petrescu.  A fost fiul nelegitim al lui Vasile Dinicu, unul dintre frații lui Grigoraș Dinicu. Acesta l-a și adoptat, pentru că tatăl său natural nu avea posibilitatea să mai crească și alți copii.

Studiile muzicale le-a urmat la Galați cu Theodor Fucs (pian) și la Conservatorul „Lyra” din Brăila (1929-1930), iar din 1933 a început să lucreze în București. După debutul la Radio (1936) cu pianistul Theodor Sibiceanu, a desfășurat activitate de pianist în diverse formații de muzică ușoară din capitala. Între 1941 și 1943 a fost cooptat de Constantin Tănase în orchestra teatrului Cărăbuș iar din 1943 până în 1947 a condus orchestra Teatrului „Gioconda”, ca secund al lui Ion Vasilescu. În aceeași perioadă a condus programul locantelor „Cina” și „Zissu”, celebre în epocă.

Ca dirijor de estrada a realizat numeroase turnee în Israel, Franța, Germania și în țările socialiste de la acea data. A condus formații de muzică ușoară din Portugalia (Lisabona) și Cehoslovacia (Bratislava). A făcut parte din jurii naționale și internaționale de concursuri muzicale (R.D. Germană). A participat ca dirijor la Concursurile și Festivalurile de muzică ușoară de la Mamaia (1963-1984) și „Cerbul de aur” de la Brașov (1968, 1969, 1970).

A compus peste 100 de melodii de muzică ușoară, printre care: București, București, Întotdeauna marea, Nu mă certa, Porți de aur, porți de vis, Seri la malul mării - Margareta Pâslaru - Mențiune pentru creație la Festivalul Mamaia 1965, Tu m-ai fermecat - Doina Moroșanu, Cine ți-a spus, Noapte bună București - Dan Spătaru, Sus paharul, la mulți ani - Gică Petrescu.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, dirijorului Sile Dinicu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[2]

A fost distins cu Ordinul Muncii, clasa III (1956), cu premii de interpretare (1964, 1965) și mențiune de creație (1965) la Festivalurile de muzică ușoară de la Mamaia, cu Ordinele „Meritul cultural” clasa V (1968) și clasa II (1974) și cu Premiul Uniunii Compozitorilor.

·         1920: Alfred Dregger, politician german (d. 2002)

·         1920: Reginald Rose, scriitor american (d. 2002)

·         1921: Georg Stefan Troller, scenarist austriac
* 1923: Nicolae Itul (n. 10 decembrie 1923, comuna Sălașul de Sus - d. + decembrie 2009, Călan), fost detinut politic, fondator al parohiei greco-catolice din Călan, după redobândirea libertății în 1989.

S-a născut pe 10 decembrie 1923 la Sălașul de Sus (județul Hunedoara), ca fiu al lui Petre și Ana Itul, țărani plugari. A făcut liceul la Petroșani și Lugoj. În timpul liceului se încadrează în frățiile de cruce, cade pradă apoi conflictului dintre Mișcarea Legionară și generalul Antonescu, fiind închis între anii 1942 – 1944. Pleacă pe front, iar începând cu 1945 își continuă studiile, pentru ca ordinul din 15 mai 1948, prin care toți cei care au mai fost condamnați politic erau din nou urmăriți, să-l găsească fugar prin munții Hațegului. Mai are un frate, Petre, și el deținut politic, arestat în 1952 de Securitatea Deva. A fost căsatorit cu Dorina Itul, profesoară și artistă plastic foarte apreciată in județul Hunedoara, membră U.A.P. Nu au avut copii.

Arestat de regimul Antonescu în iunie 1942 este condamnat la 5 ani închisoare petrecuți la Aiud și Ploiești. Eliberat, după o scurtă perioadă este din nou arestat si condamnat de această dată de regimul comunist. Va petrece 15 ani în temnițele comuniste Jilava, Pitești, Gherla, Aiud, lagărele Periprava, Poarta Albă și altele. Eliberat în mai 1964, a trăit restul vieții în orașul Călan. Este fondatorul parohiei greco-catolice din Călan, după redobândirea libertății în 1989

Nicolae Itul

·         1923 - S-a născut scriitorul spaniol Jorge Semprun ("Mortul care trebuie", roman lansat în România în 2002, la prima ediţie a Festivalului "Zile şi nopţi de literatură")

·         1924: S-a nascut  Mitzura Arghezi, (pseudonim pentru Domnica Theodorescu), fiica poetului Tudor Arghezi (Ion Teodorescu); (m. 2015). A avut o carieră de succes în showbizul anilor din perioada comunistă. A jucat în peste 100 de piese de teatru şi in cca. 17 filme. După 1993 s–a implicat în viaţa politică romaneasca, devenind membra a Partidului Romania Mare. A fost membru în Consiliul de Administraţie al Societăţii Române de Radiodifuziune (2005-2010) şi deputat PRM (1996-2004). Mizura Arghezi (n. 10 decembrie 1924 – d. 27 octombrie 2015, București). NOTĂ: Alte surse (www.cinemagia.ro; www.imdb.com/name) dau ca an al naşterii 1928.

·         1925: Clarice Lispector, scriitoare braziliană (d. 1977)

·         1926: Eddie Guitar Slim Jones, muzician american (d. 1959)

·         1927 - S–a nascut pictorul Ilie Pavel.

·         1928: Dan Blocker, actor american (d. 1972)

·         1931 - S-a născut operatorul de film Nicolae Girardi. La 27 mai 1996 (Centenarul filmului românesc), Uniunea Cineaştilor din România îi oferă Medalia Jubiliară pentru întreaga activitate cinematografică

* 1932: Ioana Cristache Panait (n. 10 decembrie 1932, Valea Voievozilor – d. 29 aprilie 2014, București) a fost un cercetător și istoric de artă, personalitate de seamă a culturii românești. A activat în cadrul Direcției Monumentelor Istorice și la Institutul „G. Oprescu” al Academiei Române. Este autorul unor importante lucrări științifice de artă și istorie românească.

Ca un semn prevestitor, Ioana Cristache Panait - născută Cristache - s-a născut la 10.12.1932, în satul de răsunet istoric, Valea Voievozilor, situat în apropierea fostei capitale a Țării Românești, Târgoviște. Dragostea și setea de cunoaștere pentru creștinătate, credință și istorie i-au fost insuflate de părinți, tatăl său fiind preot, iar mama învățătoare. Persoana care a influențat-o cel mai mult și care a îndemnat-o în carieră, a fost sora cea mai mare, Maria Iancu, născută Cristache (între surori, Tița) alături de care a urmat cursurile Facultății de Istorie la Universitatea din București. Astfel, Ioana (pentru surori, Janca) și-a finalizat studiile în anul 1956, specializându-se în Arhivistică și Paleografie^[1]. A fost căsătorită cu istoricul și arheologul prof. dr. Panait I. Panait.

Activând ca cercetător din cadrul Direcției Monumentelor Istorice (1964-1977), Ioana Cristache Panait a studiat atât cărțile manuscrise, cât și monumentele istorice, atenția sa îndreptându-se cu precădere asupra bisericilor din lemn și piatră. Aici s-a perfecționat în cercetarea la fața locului a acestora, descoperindu-le secretele și înțelegându-le, în ciuda drumurilor lungi și anevoioase pe care le-a străbătut singură sau alături de colegi. Un doctorat remarcabil, susținut sub îndrumarea profesorului Ion Ionașcu, în 1973, cu teza: „Contribuții la cunoașterea relațiilor culturale dintre Țara Românească și Transilvania în secolul al XVIII-lea. Circulația cărții tipărite și manuscrise”, a încununat cu succes prima etapă a vieții sale de cercetătorDupă finalizarea studiilor Facultății de Istorie a devenit muzeograf în cadrul „Muzeului de Istorie al orașului București”. Apoi, din 1968 a devenit istoriograf principal la Direcția Patrimoniului Cultural Național. Și-a perfecționat pasiunea la Institutul „G. Oprescu” al Academiei Române, în perioada 1979-2005, unde a rămas și după pensionarea legală din 2001. Parcursul academic, de pe locul de Cercetător științific II (1990) la cea de Cercetător I (1998)^[3], precum și încadrarea post-pensionare, i-a oferit ocazia de a întocmi mai multe serii de liste de publicații. Pe parcursul activității sale s-a dedicat cu toată dăruirea cercetării istoriei și culturii, asociind temeinicia argumentării, acuitatea observației și vasta informație în studierea monumentelor istorice, între care au prevalat bisericile din lemn și piatră. Astfel, dr. Ioana Cristache Panait a reușit să adauge numeroase biserici de lemn valoroase listei monumentelor istorice elaborată în 1955, salvând un adevărat tezaur național ce relevă „faptul că există dintotdeauna o foame și o sete a sufletului omenesc după Dumnezeu, bine și frumos, după cultură și adevăr.

LUCRĂRI ȘTIINȚIFICE

• „Biserici de lemn de pe Valea Almașului” (1969)
• „Biserici de lemn din Sălaj” (1971)
• „Monumente de lemn din județul Bistrița-Năsăud în lumina istoriei” (1975)
• „Noi rezultate ale cercetării arhitecturii de lemn din Sălaj” (1976)
• „Monumente istorice bisericești din Eparhia Oradei” (1978)
• „Valențele istorice și artistice ale bisericilor de lemn din județul Cluj”, propus pe lista monumentelor (1980)
• „Decorația sculptată a monumentelor istorice din lemn din județul Cluj” (1980)
• „Biserici de lemn monumente istorice din Episcopia Alba Iuliei. Mărturii de continuitate și creație românească” (1987)
• „Arhitectura de lemn din Țara Zarandului” (1992)
• „Arhitectura de lemn în Transilvania, județele Alba, Mureș, Harghita”, Ed. Museim (1993)
• „Obștea transilvană, ctitor de cultură și artă (sec. al XVIII-lea)” (1995)
• „Circulația cărții vechi bucureștene în Transilvania” (1998)
• „Les Roumains et les Sicules” (1998)
• „Arhitectura de lemn din județul Hunedoara” (2000)
• „Arhitectura de lemn din județul Gorj” (2001)
• „Bisericile de lemn din Vâlcea” (2003)
• Numeroase comunicări științifice publicate în reviste de specialitate precum: „Angustia” („Realități istorice din sud-estul Transilvaniei” (1997), „Toader Zugravul - secolul al XVIII-lea” (1999), „Plângerea lui Constantin Vodă Brâncoveanul în Transilvania” (2001) ș. a.), „Buletinul monumentelor istorice” sau „Monumente istorice și de artă”

Printre aceste cărți scrise cu trudă, se număra și o lucrare rămasă nepublicată și pe care spera să o poată relua deoarece avea ca temă zona sa natală, județul Dâmbovița, de care o legau amintirile părinților și originile străbune. Tot neconcretizate au rămas și cercetările ei de teren, rămase în fișe și imagini, despre bisericile de lemn din județul Vâlcea.

Ioana Cristache Panait

* 1932: Nicolae Otto Kruch (n. 10 decembrie 1932, Sânleani, județul Arad - d. 19 august 1995, Ploiești) a fost un sculptor și desenator român.

Și-a petrecut copilăria la Sântana^[1], județul Arad, iar cursurile gimnaziale le-a urmat la Liceul Emanuel Gojdu din Oradea^[1], bucurându-se de sintagma „Copil minune” atribuită de profesorul de desen Țârulescu^[1]. Între anii 1953-1957 studiază sculptura la Institutul de Arte Frumoase Ion Andreescu din Cluj^[1], avându-i profesori pe A. Kós, F. Servatius^[1] și Romul Ladea^[1]. După absolvire a lucrat ca sculptor la Opera Română din Cluj.

Din 1965 s-a stabilit la Ploiești, oraș în care a locuit până la sfârșitul vieții^[1]. A fost președinte al filialei „Uniunii artiștilor plastici” din Ploiești în perioada 1981 - 1991^[1].

Este autorul a numeroase opere de artă monumentală și reliefuri comemorative:

• efigia lui Nichita Stănescu de pe casa memorială;
• Eufrosin Poteca, bust din piatră de calcar amplasat în satul Nucșoara (1971);
• Grigore Ion, bust din piatră aflat în localitatea satul Dumbrăvești, județul Prahova (1971);
• Mihai Viteazul în piatră de calcar la Școala generală nr. 21 din Ploiești;
• Constantin Dobrogeanu-Gherea, bust din marmură de Rușchița amplasat în fața „Halelor Centrale” din Ploiești (1981);
• Ion Negulici, bust din piatră de calcar, Ploiești;
• Flacăra - Pasăre, în piatră de Tioc, Cimitirul eroilor din Sinaia;
• Monumentul eroilor neamului din localitatea Cornu.

Este inițiator și coautor al statuii ecvestre Mihai Viteazul din Ploiești alături de un grup de sculptori, pe care nu a reușit să o finalizeze din cauza decesului survenit prematur^[1].

Este autor a numeroase portrete ale contemporanilor săi și busturi de copii, executate în piatră, bronz sau teracotă^[1]. Desenele sale în cărbune sau creion sunt de o mare virtuozitate artistică. Sculptorul Nicolae Otto Kruch este unul dintre marii portretiști pe care i-au dat șvabii-bănățeni României^[1].

În anul 2014 apare albumul, ce îl are ca autor pe Daris Basarab - Rugul Creației: Nicolae Otto Kruch, unde sunt prezentate lucrările artistului.

·         1934: Leopoldina Bălănuță (n. 10 decembrie 1934, Păulești, județul Vrancea - d. 15 octombrie 1998, București) a fost o actriță română de scenă, film, voce și televiziune. A fost căsătorită cu actorul Mitică Popescu.

A absolvit în 1957 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu. A debutat la București, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din “Prima întâlnire”, de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din "O batistă în Dunăre", de D.R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor. A avut roluri memorabile în "Vassa Jeleznova" și "Mama" de Maxim Gorki, "Anna Karenina", de Lev Tolstoi, "Medeea" de Euripide, "Martin Eden" de Jack London, "Noaptea Iguanei" de Tennessee Williams, "Oameni sărmani" de Feodor Dostoievski, "Livada cu vișini" de Anton Pavlovici Cehov, "Doi pe un balansoar" de William Gibson și, în special, în piesele lui Dumitru Radu Popescu, "Ca frunza dudului în rai" și "O batistă în Dunăre" (alături de Mariana Mihuț și Ileana Stana Ionescu).

A fost distribuită și în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, "Nunta de piatră" (1972), "Dincolo de pod" (1975), "Ion, blestemul pământului, blestemul iubirii" (1979), "Clipa" (1979), "Bietul Ioanide" (1979), "Năpasta" (1982), etc.

Leopoldina Bălănuță a avut și o colaborare de succes cu Televiziunea. "Gaițele" (1993), "Strigoii" (1992), "Trandafirul și coroana", "Conu' Leonida față cu reacțiunea"(1985), "Moartea unui comis voiajor" (1977), "Idolul și Ion Anapoda" (1991) sunt doar câteva din piesele în care a apărut la Televiziune.

Deși a fost considerată o actriță dramatică, Leopoldina Bălănuță a avut și memorabile roluri de comedie. Sceneta TV "Care de dame" de G.H. Brăescu [1], realizată în 1980 (unde actrița întruchipează 4 personaje) este considerată unul din momentele de referință din istoria divertismentului TV românesc.

Leopoldina Bălănuță a fost una din cele mai importante actrițe care a practicat spectacolul de poezie și care s-a preocupat intens de acest lucru. Continuatoare a recitativului dramatic creat de școlile lui Constantin Nottara și Gheorghe Storin, Leopoldina Bălănuță a dat un regal de muzică și poezie, împreună cu Narcisa Suciu, în spectacolul "O întâmplare a ființei" din 27 ianuarie 1998, pe versuri de Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Magda Isanos, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu. „Eu plec cu viața mea în teatru; teatrul vine cu viața lui în viața mea. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenței lui: «Doamne, am obosit așteptându-te!» […] totdeauna arta mi-a apărut ca o ștafetă a Dumnezeirii”.

Leopoldina Bălănuță

A terminat studiile de arta actorului odată cu deschiderea sălii Casandra, acest studio al celui mai tânăr actor, unde au debutat cei mai mulți interpreți ai țării, toți cei care au studiat la prima școală de teatru și film din România, Academia de Teatru și Film de astăzi, fostul Institut de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. A jucat în spectacolul Peer Gynt, de Ibsen, în regia lui Dinu Ernescu, pe Aase, mama eroului principal, alături de Florin Piersic, devenit și el o legendă în rolul ibsenian, din 1957. Au urmat câteva personaje pe scena celuilalt studio al experimentelor Teatrul din Piatra Neamț, după care marile succese din București, de la Teatrul Mic.

Rolurile sale au fost nenumărate și în toate a venit cu vocea ei caldă, melodioasă, cu adâncul ei cult pentru adevăr, fiecare replică constituindu-se într-o pledoarie pentru justiție și demnitatea omului. Poate de aceea se consideră absolut paradigmatic pentru talentul și personalitatea ei, Antigona, din tragedia omonimă a lui Sofocle. Antigona, sub bagheta regizorală a lui Ion Cojar era Bălănuță, dreaptă, mândră, neînfricată în fața dictatorului, gata să moară, dar să nu cedeze. A fost pur și simplu copleșitoare în acest rol, după cum a fost convingătoare, încărcată de nuanțe, cu o continuă autoironie și un emoționant tragicomic în eroina principală din Doi pe un balansoar, de William Gibson. Alături de Victor Rebengiuc, Bălănuță a transformat această melodramă într-un zguduitor simbol al condiției tânărului de azi, al singurătății, al lipsei de comunicare, al nevoii de compasiune, dragoste, înțelegere. Această tragediană înnăscută, distribuită de Andrei Șerban, firesc, în Medeea, din Trilogia antică de la Teatrul Național din 1990.

A fost și o excelentă interpretă de comedie. Printre creațiile comice trebuie menționate Femeia cu coșul cu ouă din muzicalul montat de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic, după Nu sunt Turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu, dar, mai ales Elisabeta, din Elisabeta din întâmplare o femeie, de Dario Fo, tot la Teatrul Mic. Cele două dimensiuni ale acestui extraordinar talent care a fost Bălănuță s-au asociat, desăvârșit, în Liubov Andreevna, din Livada cu vișini, în regia lui Andrei Șerban, tot pe scena Naționalului bucureștean. La fel de sclipitoare și profundă este și atunci când interpretează diferite personaje din dramaturgia românească, mai ales din cea a lui D.R. Popescu. Astfel, la Teatrul Mic joacă în piesa Ca frunza dudului, iar la Teatrul Național în O batistă pe Dunăre.

Bălănuță a fost și o remarcabilă recitatoare. În concepția ei actorul este glasul dramaturgului, dar și al poetului! Mai ales al poetului care nu-l obligă să devină personaj, nu-l supune la metamorfoze, ci îl lasă să fie el însuși, cu sensibilitatea și sentimentele sale, punând în lumină sensurile ascunse ale creației poetice. Bălănuță a iubit poezia bună și a dat numeroase recitaluri. Nicicând, versurile lui Nichita Stănescu, de exemplu, nu au fost mai limpezi și mai bine descifrate decât în rostirea ei. L-a iubit la fel de mult pe Eminescu, dar a fost aproape, foarte aproape, îndeosebi de poeții contemporani care pledează pentru frumos și adevăr. Referințe artistice despre ea se găsesc în volumul lui Andrei Băleanu și Doina Dragnea, Actorul în cântarea personajului, București, Meridiane, 1981, precum și în medalionul Magdalenei Boiangiu, Leopoldina Bălănuță, din revista „Scena” nr. 6/1998.

Leopoldina Bălănuță a fost fată de preot. În 1977 s-a căsătorit cu actorul Mitică Popescu.

FILMOGRAFIE

• Ultima gară (1998)
• Gaițele (1993) - TV
• Chira Chiralina (1993)
• Balanța (1992)
• Rămânerea (1991)
• Trandafirul și coroana (TV) / (1991)
• Punct și de la capăt (1987)
• Umbrele soarelui (1986)
• Conu Leonida față cu reacțiunea (TV) / (1985) - Efimița
• Scopul și mijloacele (1983)
• Mult mai de preț e iubirea (1982)
• Năpasta (1982)
• Înghițitorii de săbii (1981)
• Semnul Șarpelui (1981)
• Bietul Ioanide (1980) - Elvira, soția lui Ioanide
• Blestemul pământului, blestemul iubirii / Ion: Blestemul pământului, blestemul iubirii (1980) - Zenobia
• Clipa (1979)
• Pe firul apei (1978)
• Moartea unui comis-voiajor (TV) / (1977) - Linda Loman
• Dincolo de pod (1976) - Negustoreasa Mara
• Duhul aurului (1974)
• Tatăl risipitor (1974) - țăranca Constanța Oaie
• Nunta de piatră 1 - Fefeleaga (1973) - Fefeleaga
• Oameni sărmani (1969) - Varvara Alekseyevna
• Dacii (1967) - dublaj de voce Meda
• Subteranul (1967) - Irina
• Tristan (TV) / (1966) - Gabriela Kloterjanh
• Pisica de mare (1963)

Teatru

• Acești nebuni fățarnici, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Anatema actor, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Anna Karenina, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Cuibul de piatră, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Deliana, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Idolul și Ion Anapoda, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Mama, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Martin Eden, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Matca, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Medeea, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Miorița, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Noaptea iguanei, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• O zi mai lungă decât veacul, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Oameni sărmani, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Oamenii cavernelor, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Pană Lesnea Rusalim, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Povestea brățării de gleznă, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Săptămâna luminată, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Sechestrații din Altona, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Straniul interludiu, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Trandafirul și coroana, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Trei mistere, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Tristan și Isolda, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Vassa Jeleznova, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Viforul, premieră la Teatrul Național Radiofonic.

·         1934: Howard M. Temin, biolg american (d. 1994)

·         1936: Ara Baliozian, scriitor american

·         1937: Karel Schwarzenberg, ministru de externe al Cehiei
* 1939: Andrei Igorov (n. 10 decembrie 1939, Brăila – d. 10 noiembrie 2011) a fost un canoist român, laureat cu argint la Jocurile Olimpice de vară din 1964 de la Tokyo în proba de canoe simplu 1.000 m.

Andrei Igorov

Andrei Igorov (stânga)

·         1942 - S-a nascut Peter Sarstedt, cantaret, chitarist si compozitor britanic.

·         1943 - S-a nascut Chad Stuart, voaclist si multi-instrumentist britanic (Chad / Jeremy).

·         1945 - S-a nascut Ralph Tavares, vocalist american (Tavares).

·         1946 - S-a nascut Walter Orange, baterist, vocalist si compozitor american (Commodores).

·         1946 - S-a nascut Keith Smart, baterist britanic (Mongrel, Wizzard).

·         1946 - S-a nascut Chris (“Ace”) Kefford, basist britanic (Move).

·         1947: S-a născut dirijorul american de origine română Christian Badea. A dirijat cele mai importante orchestre simfonice din Europa, Statele Unite, Asia şi Australiaşi  dirijează constant spectacole de operă la Metropolitan Opera /New York, din 1987.

·         1948 - S-a nascut Jessica Cleaves, vocalista americana (Friends Of Distinction).

·         1948 - S-a nascut Brenden Harkin, chitarist american (Starz, Kool & The Gang).

·         1948: S-a nascut Abu Abbas, politician palestinian, membru fondator Organizatiei pentru Eliberarea Palestinei; (d. 08.03.2004).

·         1948 - S–a nascut Petre Petrescu, director de imagine; a semnat imaginea mai multor filme, dintre care: „Senatorul melcilor”, „A doua cadere a Constantinopolului”.

·         1951 - S-a nascut Johnny (Juan Raul Davis) Rodriguez, cantaret si chitarist country american.
* 1952: Alexandra Can (n. 10 decembrie 1952, satul Sireți, raionul Strășeni) este un om politic din Republica Moldova, care a deținut funcția de ministru industriei și comerțului (martie-decembrie 1999).

În prezent este vicepreședinte al Partidului Național Liberal din Moldova.

·         1952: Julianne Baird, sopramă americană
* 1953: Casia Csehi (n. 10 decembrie 1953, București) este o artistă plastică și ilustratoare din România.

În anul 1976 este absolventa Institutului de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”, secția Grafică, clasa profesor Vasile Kazar.

Din 1977 până în 1985 a lucrat grafică publicitară și a colaborat cu reviste și edituri importante: Editura Univers, Editura Albatros, Editura Cartea Românească, Editura Ion Creangă, Editura Litera, Editura Enciclopedică, Casa de discuri Electrecord și Revista Ariel UNICEF. Lucrările sale regăsesc la Muzeul Național de Artă Contemporană, Muzeul de Artă Galați, Muzeul de Artă Târgu Jiu, Muzeul de Artă Tulcea, Muzeul de Artă Botoșani, Fundația Romania Literara, Muzeul de Artă Contemporană Târgoviste, Colecția World Trade Center - Centrul Comercial București precum și în colecții particulare din România, Bulgaria, Ungaria, Grecia, Franța, Belgia, Olanda, Germania, Cipru, Anglia, Italia și SUA.

EXPOZIȚII PERSONALE

• 2013 – Amethyst, Galeria de Artă, București
• 2012 – Geometria Viului, Centrul Cultural Palatele Brâncovenești, Palatul Mogoșoaia
• 2010 – Muzeul Național de Artă Contemporană, Galeria Etj. 3/4, București
• 2009 – Galeria Simeza, București
• 2001 - Art Jaz Club, București
• 2000 – Galeria Colței 42, București; Galeria Arthis, Bruxeles; Rene Magritte Cultural Centre, Bruxeles
• 1998 – Palais of Justice, Kaiserslautern
• 1997 – Galeria Orizont, București
• 1984 – Galeria Căminul Artei, București
• 2014 - Galeria IRECSON Bucuresti

EXPOZIȚII INTERNAȚIONALE

• 1982 – Itinerant Trienniale International Design Exhibition – Young Artists Nurnberg Geermanysches Nationalmuseum, Germania
• 1982, 1983 The (Triennial) International Design Exhibition – Young Artists Musee Cantonal des Beaux Arts, Lausanne, Elveția
• 1982 – Engraving Exhibition Lyngby, Danemarca
• 1984 – Contemporary Romanian Art Exhibition Detroit, USA
• 1984 – Contemporary Romanian Art Exhibition Prague, Cehoslovacia – Warsaw, Polonia
• 1984 – International Design Exhibition “PECSI GALERIA” Pecsi, Ungaria
• 1984 – International Water-Colors-Exhibition, Bulgaria
• 1990 – Arte Contemporaneo Rumena RHO, Milano
• 1992 – Contemporary Romanian Art Exhibition Mol, Moils, Pierement ,Oude Post, Belgia
• 1993 – Contemporary Romanian Art Exhibition Vorst, Galeria Ten Weyngaert, Belgia
• 1993 – The Contemporary Romanian Art Exhibition Gent, Belgia

·         1953: Friedhelm Funkel, antrenor de fotbal german

·         1954: S-a născut Florentin Smărăndache, matematician american de origine română, scriitor, poet și profesor universitar.

·         1954: Cristian Teodorescu, scriitor român. Cristian Teodorescu a absolvit în 1980 Facultatea de Filologie a Universității din București. În perioada studenției și după absolvire a fost membru al Cenaclului de proză "Junimea", îndrumat de criticul și profesorul Ovid S. Crohmălniceanu, și a frecventat Cenaclul de Luni, coordonat de criticul și profesorul Nicolae Manolescu. Este membru al Uniunii Scriitorilor din România. În prezent este redactor la ziarul Cațavencii și deține o rubrică permanentă în săptămânalul România Literară, unde este redactor.

A debutat în 1985 cu volumul de povestiri Maestrul de lumini (roman, Editura Cartea Românească, București), după ce fusese inclus în volumul colectiv Desant '83 (1983).

După debut, publică volumele: Tainele inimei (Editura Cartea Românească, București, 1988); Faust repovestit copiilor mei (Editura Alex, 1991); Povestiri din lumea nouă (Editura RAO, București, 1996); Îngerul de la benzinărie (Editura Paralela 45, Pitești, 2003); Medgidia, orașul de apoi (Editura Cartea Românească, București, 2009).

·         1954 - S-a nascut Geoff Deane, cantaret si compozitor britanic (Modern Romance).
* 1956: Daniela Vlădescu (n. 10 decembrie 1956, București) este o soprană română, cântăreață de operă și operetă și interpretă de multiple genuri muzicale (precum muzică jazz, vocal simfonică, romanțe, muzică ușoară și altele), ocazional actriță, actualmente având funcția de manager al Teatrului național de operă și balet "Oleg Danovski" din Constanța.

În perioada 1963-1975, Daniela Vlădescu a studiat ca elevă la Liceul de Muzică „George Enescu" din București, apoi și-a continuat studiile muzicale la secția de canto a Conservatorului „Ciprian Porumbescu" (astăzi cunoscut după redenumirea sa în Universitatea Națională de Muzică București), unde studiază la cu profesoarele soprane Arta Florescu și Eugenia Moldoveanu. În 1979, fiind încă studentă la Conservator, devine membră a Teatrului muzical din Brașov, unde va fi solistă până în 1985.

Începând cu 1985, în urma unui concurs de admitere, Daniela Vlădescu va face parte din ansamblul de soliști ai Operei Naționale București, poziție deținută până în 1993, când face trecerea la genul operetei și devine angajata Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian", cu care va efectua numeroase turnee în țară și în străinătate.

În 2006 este numită Director General al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski", Constanța.

Colaborarea sa muzicală a fost cu numeroase posturi naționale de radio și de televiziune, dar și cu orchestre simfonice și teatre lirice din România (Arad, Bacău, Cluj, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Târgoviște și Timișoara). De-a lungul timpului, soprana abordează un repertoriu amplu de genuri muzicale precum jazz, muzică vocal simfonică, pop și romanțe. A înregistrat coloana sonoră a filmului Gloria nu cântă, acesta nefiind însă singurul contact în domeniul cinematografiei întrucât în 1983 a interpretat în filmul Ochi de urs, în regia lui Stere Gulea.

Repertoriul de operă și operetă (respectiv musical) al sopranei său cuprinde, printre altele, roluri de prestigiu, așa cum sunt: Adela (din Liliacul de J. Strauss), Adina și Gianetta (din Elixirul dragostei de Donizetti),Cio Cio San (din Madama Butterfly de Puccini), Franzi (din Sânge vienez de același J. Strauss fiul), Gilda (din Rigoletto de Verdi), Maria (din West Side Story de Bernstein), Mi Tsu Ti (din Marco Polo de Tán Dùn), Stasi (din Silvia de Kálmán), Susanna (din Nunta lui Figaro de W.A. Mozart), Violeta (din Traviata, de Verdi) și multe altele.

·         1958: Cornelia Funke, scriitoare pentru copii germană

·         1958 - S-a nascut Paul Hardcastle, clapar si compozitor britanic (First Light).

·         1959: S-a nascut Toni Grecu, membru al grupului de comedie “Divertis”.

·         1960 - S–a nascut actorul, regizorul si scenaristul nord–irlandez Kenneth Branagh (filme regizate “Much About Nothing”, “Othello”, “Hamlet”).

·         1960: Stefan Münz, autor german

·         1961 - S–a nascut actorul de teatru si film Cornel Scripcaru (din filmografie: „Stare de fapt”, „Terminus Paradis”).

* 1962: Larisa Șavga (în rusă Лариса Шавга; n. 10 decembrie 1962, satul Cioburciu, raionul Slobozia) este o profesoară universitară de științe economice din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de Ministru al Educației al Republicii Moldova între 2008 - 2009.

Ionuț Popescu
Ionuț Popescu
Date personale
Născut	10 decembrie 1964 (55 de ani)  Brăila, Republica Populară Română
Cetățenie	România
Ocupație	jurnalist economist politician bancher[*]
Ministru al finanțelor publice
În funcție 28 decembrie 2004 – 22 august 2005
Precedat de	Mihai Tănăsescu
Succedat de	Sebastian Vlădescu
Modifică date / text

* 1964: Ionuț Popescu (10 decembrie 1964, Brăila) este economist, jurnalist economic și politician român, membru al Partidului Democrat Liberal. Din decembrie 2004 până în august 2005, a fost Ministrul Finanțelor Publice în Guvernul Tăriceanu. Anterior, fusese redactor-șef al revistei cu profil economic Capital.

BIOGRAFIE

Viață timpurie, educație

Ionuț Popescu s-a născut la 10 decembrie 1964 la Brăila, într-o familie săracă. A fost singurul copil al familiei iar tatăl său a decedat atunci când viitorul ministru nu împlinise încă 14 ani. Școala generală și liceul (Nicole Iorga) au fost absolvite în orașul natal. În 1984 a fost admis la Academia de Studii Economice, Facultatea Finanțe-Contabilitate, pe care a absolvit-o în 1988.

Prima sa slujbă, repartiția guvernamentală, a fost la AFDJ Sulina. După 1989, atunci când stagiatura (adică, obligația de a lucra cel puțin 3 ani acolo unde ai fost repartizat) nu a mai fost obligatorie, Ionuț Popescu a revenit în orașul natal, unde, pentru câteva luni, a fost angajat la Direcția Finanțelor Publice.

Jurnalist, Revista Capital

Apoi, din vara anului 1990, a început o carieră în presa scrisă, mai întâi la Brăila, apoi în București, la ziare ca Sportul Românesc, Meridian și, din 1992, la Capital, o revistă economică, unde, în 1996, este numit redactor-șef. Aici se face cunoscut ca un comentator lucid al realităților economice și devine un colaborator căutat al unor posturi de radio și televiziune (BBC, TVR, B1, PrimaTV etc).

Din această postură intră în contact direct cu lumea politică, pentru care avea o veche pasiune, fiind încă din adolescență ascultător fervent al posturilor Europa Liberă și Vocea Americii sau cititor pasionat al revistei Lumea, de politică externă. În 1997, în calitate de comentator economic, Ionuț Popescu explică entuziast la televiziuni măsurile salutare de liberalizare a cursului de schimb și decizia de a închide întreprinderile cu pierderi cronice, aflate în proprietatea statului.

Consilier economic

Aceste comentarii atrag atenția premierului din acea vreme, Victor Ciorbea, care îi face imediat o ofertă de a-i deveni consilier pe probleme economice. Viitorul ministru refuză oferta premierului Victor Ciorbea de a-i deveni consilier, preferând să rămână ziarist dar îi oferă acestuia sfaturile și opiniile sale, în particular, atunci când era solicitat. De asemnea refuză oferta lui Valeriu Stoica (atunci, președintele PNL) de a candida la alegerile parlamentare. Acceptă însă, în ianuarie 2000, propunerea premierului Mugur Isărescu, aceea de a fi purtător de cuvânt al guvernului. O poziție ocupată doar câteva luni, întreruptă din cauza unor probleme personale.

Partidul Național Liberal

În 2003, la propunerea Monei Muscă și a lui Teodor Stolojan, acceptă să devină pentru prima oară membru al unui partid, Partidul Național Liberal. Intră în partid susținând câteva idei, printre care introducerea cotei unice de impozitare. Este numit șeful Comisiei de Strategie și, în 2004, această Comisie a PNL, împreună cu reprezentanți ai Partidului Democrat (se formase Alianța DA), elaborează Programul de Guvernare al Alianței DA, care avea în centrul său tocmai reformarea sistemului fiscal, prin introducerea cotei unice de impozitare de 16%. Tot în 2004, Ionuț Popescu devine purtătorul de cuvânt al Alianței DA.

În 2004 acceptă să candideze, la insistențele unor colegi din PNL, și este ales senator în circumscripția București.

Va candida și în 2008, în alegerile parlamentare uninominale, unde îi va învinge clar pe contracandidații săi, Crin Antonescu și Răzvan Theodorescu, va ieși pe primul loc dar nu va deveni parlamentar). Poziția sa este apreciată astfel în cablogramele Ambasadei SUA.

Ministrul finanțelor

Politica sa bugetară a fost orientată, cu precădere, spre menținerea unui deficit bugetar mic și prioritizarea clară a cheltuilelilor făcute de ceilalți ordonatori principali de credite. A încercat să stabilească reguli clare și în ce privește cheltuielile făcute la nivelul administrației locale, în acea perioadă existând o puternică tendință ca unitățile administrativ-teritoriale să se împrumute masiv, prin emiterea de obligațiuni municipale, mult peste capacitatea lor viitoare de rambursare a acestor împrumuturi. Tot în mandatul lui Ionuț Popescu au fost alocate primele sume pentru construcția viitorului stadion Național Arena.

Toate aceste măsuri de liberalizare au avut efecte imediate și spectaculoase pe piețele financiare. Investițiile străine, în perioada mandatului său și în perioada imediat următoare, au înregistrat creșteri semnificative. De asemenea, Bursa de valori de la București a crescut spectaculos în această perioadă. Toate acestea au făcut ca revista Emerging Markets, a Băncii Mondiale, să-l desemneze pe Ionuț Popescu cel mai bun ministru de finanțe în 2005 din țările cu o economie emergentă. Desemnarea a fost anunțată în numărul din luna septembrie 2005 al revistei Emerging Markets dar Ionuț Popescu fusese între timp remaniat, în timpul concediului său din luna august.

* 1965: Sandu Minciu (n. 10 decembrie 1965, București) este un antrenor de fotbal român și fost fotbalist. Debutul său în Liga 1 se înregistrează în 1987, pe vreme când era legitimat la clubul Oțelul Galați. Apogeul carierei îl atinge la Dacia Unirea Brăila, unde înregistrează 111 prezențe pentru club în Liga 1

* 1966: Oleg Savva (n. 10 decembrie 1966, Chișinău) este un jurist și om politic din Republica Moldova, care din decembrie 2014 este deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura a XX-a (2014-2018), în cadrul fracțiunii Partidului Socialiștilor din Republica Moldova (PSRM).

La alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 din Republica Moldova a candidat la funcția de deputat de pe locul 25 în lista candidaților PSRM.^[1]

Este veteran al războiului din Afganistan, participant al conflictului armat din Transnistria și participant la lichidarea consecințelor avariei de la Cernobîl. Căsătorit, are 2 copii.

* 1970: Mihai Frățilă (n. 10 decembrie 1970, Alba Iulia) este un cleric român unit, episcop eparhial al Eparhiei „Sfântul Vasile cel Mare” de București.

A fost ales episcop la 20 iunie 2007 de sinodul Bisericii Române Unite cu Roma și confirmat de papa Benedict al XVI-lea la 27 octombrie 2007. A fost hirotonit episcop în data de 16 decembrie 2007 în Catedrala Sfânta Treime din Blaj.

Instalarea oficială în Biserica Sf. Vasile cel Mare din București a avut loc în data de 4 mai 2008, în cadrul unei ceremonii la care au participat peste 2.000 de persoane.^[1]

La 29 mai 2014 episcopul „Mihai Frățilă a fost transferat din funcția de episcop titular de Nove și auxiliar de Alba Iulia și Făgăraș, în funcția de episcop eparhial al noii Eparhii „Sfântul Vasile cel Mare” de București.^[2]”^[3]

·         1972: Brian Molko, muzician britanic-american
* 1974: Lucia Macari (n. 10 decembrie 1974, Chișinău) este un artist plastic din Republica Moldova. 

Duoă ce a absolvit Liceul de Arte Plastice „Igor Vieru” și Universitatea de Stat a Artelor la Chișinău, a urmat o specializare la Academia Jan van Eyck din Maastricht, Olanda.

Neosuprarealistă ca stil, a expus în Moldova, România, Ucraina, Voivodina, Ungaria, Rusia, Slovenia, Croația, Olanda, Grecia, Bulgaria, Kazahstan.

·         1977: Andrea Henkel, atletă germană
* 1979: Bogdan George Nicula (n. 10 decembrie 1979, București - d. 21 iunie 2015, Germania) a fost un balerin de origine română.

Bogdan Nicula a studiat baletul clasic de la vârsta de 12 ani, în cadrul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București^[1], sub îndrumarea profesorilor Eugenia Cotovelea, Mihaela Santo și Constantin Marinescu. La 16 ani câștigă medalia de argint în cadrul ediției a X-a a Concursului Internațional de Dans de la Caen, Franța, cu o variație din baletul „Silvia", muzica Leo Delibes. A urmat cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București - secția Coregrafie.

Între anii 1996-1998 participă și câștigă numeroase premii și titluri importante, in cadrul unor festivaluri, concursuri, gale și olimpiade naționale și internaționale de coregrafie. A participat la cursuri de vară în Edmonton, Canada (1995) și la stagii și cursuri de dans clasic, la Academie de Danse Classique „Princesse Grace” în Monte Carlo (1997, 1998).^[1]

În 1999 se alătură Teatrului de Balet „Oleg Danovski” din Constanța, ca solist și interpretează roluri în producții clasice ca: „Lacul Lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Cocoșatul de la Notre Dame”, „Pinocchio” , „Crăiasa zăpezii”, dar și în producțiile de dans contemporan ale coregrafilor Gigi Căciuleanu și Sergiu Anghel în roluri create pentru el - „Requiem” și „Metropolis”.

În 2001 pleacă din România și parcurge rapid drumul spre success, devenind solist principal în Balletmainz, apoi în Ballet am Rhein din Düsseldorf, Germania (director artistic Martin Schläpfer). Dansează în producții coregrafice contemporane celebre, create pentru companie sau producții din repertoriul internațional contemporan, respectiv George Balanchine, Merce Cunningham, Twyla Tharp, Jiri Kilyan, Hans van Manen, Regina van Berkel, Teresa Rotemberg , Nils Christe, Paul Lightfoot & Sol Leon, Christopher Bruce, Nicolo Fonte, Gisela Rocha.

Între anii 2004 – 2012, participă la nenumărate producții pentru televiziune ale companiei din Mainz, aparițiile la Arte, ZDF, 3sat ale „Partita”, „Frogs and Crows”, „Marsch, Walzer Polka”, „Kleines Requiem”, „Gota de Luz” , devenind o obișnuință. În 2009 dansează în cadrul evenimentului 1000 Years Dome Mainz, în domul din Mainz, spectacolul fiind transmis de televiziunea germană națională ZDF.^[2]

În 2008 are ocazia extraordinară de a dansa pe celebra scenă a Teatrului Balșoi din Moscova, în cadrul Galei Premiilor „Prix de Benois”. A prezentat un solo din baletul „Streichquartett” coregrafiat de Martin Schläpfer, care a reușit performanța de a obține premiul pentru cea mai bună coregrafie a anului.

În timpul celor doi ani petrecuți la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, își imaginează nenumărate producții coregrafice, preocuparea sa pentru creație prinde însă contur prima dată în anul 2011, când coregrafiază „Lupin Tango”, un pas de deux din „Finnischer Tango Abend” pentru Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

Poate cea mai apropiată de sufletul său, este însă coregrafia imaginată pentru elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, care, în data de 30 mai 2013, au dansat la Opera Națională din București sub „bagheta” lui Bogdan Nicula, în „Flash.STOP”. O lucrare dinamică și emoționantă, realizată ca un tribut de admirație și recunoștință, în amintirea profesoarei Mihaela Santo. Cu această ocazie, Bogdan Nicula a reușit să transmită excelenta sa abilitate de a exprima idei și concepte într-un cadru motivațional și de echipă, relevând latura sa artistică și publicului din România.

În martie 2014, devine unul dintre membrii fondatori ai Asociației MBAS - Mișcarea pentru Balet și Artele Spectacolului, este profesor și coregraf în proiectul primei Școli de Vară profesioniste de balet din București și concepe în mod special, în doar trei săptămâni, Spectacolul „Noi origini”, o fuziune între dansul clasic și contemporan, un concept al inovației și al schimbării, o coregrafie concepută pe măsura aptitudinilor și talentului fiecărui elev.^[3]

În noiembrie 2014, află că este bolnav de ALS - scleroză laterală amiotrofică, o boală de tip neurologic, ce atacă celulele nervoase care controlează mișcarea voluntară, ceea ce, în timp, face mișcarea mâinilor, a picioarelor și a mușchilor extrem de dificilă.^[1][2]

În decembrie, gândește și dezvoltă prin limbaj și chiar mișcare, o ultimă lucrare coregrafică „Sonatele războiului” pe muzica lui Sergei Prokofiev. Opera este prezentată în Germania, în ianuarie 2015 și este primită cu emoție și entuziasm de public.

În scurt timp, starea lui se înrăutățește. Rămâne însă lucid și pozitiv, la tot ce i se întâmplă.

În data de 21 iunie 2015, se stinge din viață într-o clinică din Solingen, Germania.

·         1980: Adi Cristian Colceru, DJ român

·         1983: Patrick Flueger, actor american

·         1984: Edina Gallovits-Hall (n. 10 decembrie 1984, în Timișoara) este o jucătoare română profesionistă de tenis.

* 1984: Florin Surugiu (n. 10 decembrie 1984, București) este un jucător român de rugby în XV. Evoluează ca mijlocaș la grămadă (scrum-half).

·         1987: Gonzalo Higuaín, fotbalist argentinian
* 1991: Rareș Takács (n. 10 decembrie 1991, Turda) este un fotbalistromân care evoluează la clubul Olimpia Satu Mare pe postul de fundaș dreapta sau mijlocaș dreapta. Acesta este un produs al Școlii de fotbal Ardealul. A fost component al echipei U Cluj din 2010. A debutat în Liga I în partida cu CFR Cluj (29.05.2013) din turul sezonului 2013-2014, de atunci mai reușind să adune peste 15 prezențe în teren.^[1]
* 1991: Radu Gînsari (n. 10 decembrie 1991, Chișinău) este un fotbalist din Republica Moldova, care în prezent evoluează la clubul Krîlia Sovetov pe postul de mijlocaș.

* 1996: Jonas Vingegaard, ciclist danez

Este o dimineața grea pentru mine!

S-au împlinit 79 ani de când a plecat din această lume fratele meu Vasile Valerică Dicu pe care nu l-am cunoscut, dar care m-a vegheat toată viața! Dumnezeu să-l odihnească în pace împreună cu părinții mei Iancu și Hermina și cu tot neamul lor cel adormit!

S-au împlinit 8 ani de când Gipsy nu mai este printre noi și poate că este mai bine pentru ea că nu mai suferă. Au fost îngrozitoare ultimele 24 ore din viața ei. Sper să existe și un Rai al animalelor și Gipsy să ajungă acolo și să se întâlnească cu Pufuleț. Odihnă veșnică scumpă prietenă necuvântătoare!

Decese

·     949: A decedat Herman I de Suabia, primul membru al dinastiei Conradinilor, fiul ducelui Gerhard de Lorena si văr al regelui Conrad I al Germaniei. In anul 926 a devenit duce de Suabia. A întemeiat biserica Sfântului Florin din Koblenz și a fost înmormântat pe insula Reichenau din Lacul Konstanz.

La moartea sa, a fost succedat in ducatul Suabia de Liudolf, fiul lui Otto I cel Mare, dat fiind că acesta se căsătorise cu fiica acestuia, Ida. Suabia a fost unul dintre ducatele GErmaniei medievale iar ducii care au guvernat-o au fost printre cei mai puternici magnați care au condus Germania.

Ca zonă istorică Suabia acoperea toate regiunile unde se vorbesc dialecte alemanice, inclusiv partea de sud din Baden , partea Elvetiei vorbitoare de germană precum și Vorarlberg in Austria, dar fără Alsacia (Elsass), Franța.

·         1041: A decedat imparatul bizantin Mihail al IV-lea Paflagonianul. A condus imperiul din 11 aprilie 1034, până la moartea sa, cand pe tronul Imperiului Bizantin a urcat Mihail al V-lea, fiul adoptiv al imparatesei Zoe Porfirogenet, fiica imparatului Constantin al VIII- lea. Urca pe tronul Imperiului Bizantin Mihail al V-lea, fiul adoptiv al imparatesei  Zoe.

·      1198: A murit medicul si filosoful arab Averroes (Abu al-Walid Muhammad ibn Rushd); (n. 1126 in Cordoba, Spania).

Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd
(Averroes) – foto: ro.wikipedia.org

Averroes (n. 1126 în Cordoba (Spania) – d. 10 decembrie 1198 în Marrakech, în Maroc, a fost unul din cei mai importanţi filosofi arabi ai Evului Mediu. A fost, de asemeni, medic, teolog şi expert în jurisprudenţa islamică. Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu.

Numele său original în arabă este Abū l-Walīd Muhammad ibn Ahmad ibn Muhammad ibn Rushd; formele Averroes sau Averrhoes sunt latinizări ale numelui Ibn Rushd. A fost unul din cei mai importanți filosofi arabi ai Evului Mediu si de asemeni, medic, teolog si expert în jurisprudenta islamică.

Cronologic, este ultimul mare filosof arab al Evului mediu. Cea mai importantă operă filosofică a sa este Incoerența incoerenței (Tahāfut al-Tahāfut), scrisă în 1180. Sistemul filosofic al lui Averroes încearcă să reconcilieze filosofia lui Aristotel cu Islamul. Conform lui, nu se poate vorbi despre nici un conflict între religie si filosofie, existand două căi distincte de atingere a Adevărului: calea filosofiei si cea a religiei.

·         1475: A murit Paolo Dono di Pratovecchio, zis Uccello (n.15 iunie 1397 la Florenta)pictor italian din perioada timpurie a Renascerii florentine. A fost unul dintre cei mai importanți pictori renascentiști italieni ai secolului al XV-lea.

·         1590: Cristina a Danemarcei, fiica regelui Christian al II-lea al Danemarcei (n. 1521)

·         1603: William Gilbert, savant englez (n. 1544)

·         1850: François Sulpice Beudant, mineralog și geolog francez (n. 1787)

·         1857: Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Kohary, ducesă de Nemours (n. 1822)

·         1858: A încetat din viaţă la Mănăstirea Gura Motrului, Eufrosin Poteca (prenumele la nastere: Radu), profesor de geografie şi religie la şcoala românească înfiinţată de Gheorghe Lazăr, traducător din limba franceză şi greacă; (n. 1785, Nucşoara, districtul Teleajen din Prahova). În jurul anului 1806 s-a călugărit la Mănăstirea Neamț, unde primește numele de Eufrosin.  Eufrosin Poteca este bunicul lui Constantin Rădulescu-Motru, cel pentru care s-a dedicat studiilor filosofice. C. Rădulescu-Motru publică lucrarea Elemente de metafizică, în 1912, închinată lui E. Poteca: ,,Memoriei veneratului arhimandrit EUFROSIN DIMITRIE POTECA, egumenul mânăstirei Motru, primul profesor de filosofie în școlile din București. PRINOS”. Fost elev al Academiei  grecesti din Bucuresti, intre 1812 si 1816,este  retinut profesor la aceeasi institutie, de unde pleaca in 1818 la Scoala lui Lazar, ca profesor de geografie si religie. Este trimis la Pisa si apoi la Paris. in 1820, unde a studiat filozofia, istoria și teologia impreuna cu S. Marcovici si altii, ca bursier al Eforiei. În 1825 și-a inaugurat cursul de filosofie la Sf. Sava, sub direcția lui Heliade Rădulescu. În 1829 a tipărit la Pesta „Filosofia cuvântului și a năravurilor”, traducere a operei filozofului german Johann Gottlieb Heineccius (1681 – 1741), prin care a adus o contribuție importantă la fixarea terminologiei filozofice în limba română. În 1829 a fost ridicat la rangul de arhimandrit. A mai tradus și din Jean Baptiste Massillon (1663 – 1742) și Bossuet. În 1830 făcea parte dintr-o lojă masonică bucureșteană. În 1832 a fost numit egumen la Mânăstirea Gura Motrului. Din motive legate de radicalismul ideilor sale, Poteca a fost demis în 1830 de generalul Kiseleff.

·        1865: A murit regele Leopold I al Belgiei ; (n. 4 iunie 1790).

Léopold I – foto: ro.wikipedia.org

Léopold Georges Chrétien Frédéric de Saxa-Cobourg şi Gotha (născut Léopold de Saxa-Cobourg-Saalfeld), Duce de Saxa, Prinţ de Saxa-Cobourg-Gotha (n. 16 decembrie 1790, Coburg, Bavaria – d. 10 decembrie 1865, Laeken, Belgia), a fost ales ca primul rege al belgienilor, sub numele de Léopold I, pe 4 iunie 1831 și a depus jurământul pe constituție pe 21 iulie 1831.

La vârsta de 5 ani a fost numit colonel al regimentului Imperial Izmailovski din Rusia. Șapte ani mai târziu, a devenit general-maior. După ce, în 1806, trupele franceze au cucerit ducatul de Saxa-Coburg-Saalfeld, Leopold a plecat pentru scurt timp la curtea lui Napoleon.

Acolo refuză gradul de aghiotant oferit de împăratul Franței și se duce în Rusia unde calitate de colonel al unui regiment de cavalerie rusă participă la campania din 1813 și la bătăliile de la Lutzen, Bautzen si Leipzig, împotriva trupelor lui Napoleon.

În urma acestor bătălii, primește titlul de Mareșal al Rusiei. Congresul Național la Belgiei, țară ce câștigase independența pe 4 octombrie 1830 fata de Tarile de Jos, i-a propus lui Léopold să devină rege al belgienilor, apreciind trecutul său militar, în luptele duse împotriva lui Napoleon.

·         1877: Nicolae Constantin Golescu (n. 1810, Câmpulung Muscel - d. 10 decembrie 1877, București) a fost un om politic și prim-ministru al României în 1868.

Fiu al boierului muntean Dinicu Golescu, a fost educat împreună cu cei trei frați ai săi acasă și apoi în Elveția. Nicolae și fratele său Ștefan s-au întors acasă în 1830 pentru a intra în armată, unde Nicolae a ajuns maior în 1834.

În același an a intrat în Societatea Filarmonică, o societate asemănătoare masoneriei. În 1840, a fost acuzator în procesul participanților la complotul Filipescu, mai târziu Ministru de interne, iar în 1860, pentru o scurtă perioadă, Ministru de război.

În 1842, Muntenia fiind sub protectoratul Rusiei, Nicolae Golescu încearcă să obțină tronul, dar eșuează, rămânând în schimb ministru de interne până în 1847. Între timp participă la diverse comitete revoluționare.

Deși provenea dintr-o familie de boieri, Nicolae Golescu s-a implicat în mișcarea liberalilor radicali, făcând parte din comitetul revoluționar din 1848 alături de Ion Ghica, Nicolae Bălcescu, Ion Heliade Rădulescu și alții.

După ce, pe 11 iunie 1848, revoluția a izbucnit la București, Nicolae Golescu devine din nou ministru de interne în guvernul provizoriu. Săptămâna următoare s-au ocupat cu mobilizarea populației împotriva unei contra-revoluții, astfel guvernul provizoriu rămânând.

Pe 25 iulie 1848, guvernul demisionează la presiunile Imperiului Otoman, iar după intervenția otomană din septembrie, Nicolae Golescu pleacă în exil, întorcându-se în anii 1850 pentru a susține pe Alexandru Ioan Cuza și Unirea Principatelor Române.

În 1866 a devenit unul dintre cei trei membri ai Locotenenței Domnești care a condus statul de la abdicarea lui Alexandru Ioan Cuza și până la înscăunarea lui Carol I.

După aceea a făcut parte din Partidul Liberal al lui Ion Brătianu, având mandat de prim-ministru.

Nicolae Golescu

Născut 1809 Câmpulung Muscel, Țara Românească Decedat 10 decembrie 1877, (68 de ani) București, România Frați și surori Ștefan Golescu Prim-ministru al României În funcție 12 martie 1868 – iulie 1868 Precedat de Ștefan Golescu Succedat de Ion Brătianu Ministru al Afacerilor Externe În funcție 1 mai 1868 – 15 noiembrie 1868 Precedat de Ștefan Golescu Succedat de Dimitrie Ghica Ministru al Apărării Naționale În funcție 28 mai 1860 – 28 iulie 1860 Precedat de Generalul Ion Emanoil Florescu Succedat de Generalul Gheorghe Adrian

·         1889: Ludwig Anzengruber, scriitor austriac (n. 1839)

·        1896: A încetat din viaţă Alfred Nobel, savant suedez, inventatorul dinamitei și inițiatorul Premiului Nobel, cel mai prestigios premiu internațional, decernat anual din 1901 (n. 1833)

Alfred Nobel - foto: ro.wikipedia.org

Alfred Nobel (n. 21 octombrie 1833, Stockholm – d. 10 decembrie 1896, San Remo, în Italia, chimist, inventator și om de afaceri suedez. Printre altele, el a inventat dinamita și a întemeiat fundația ce oferă anual faimoasele Premii Nobel.

A inventat dinamita în 1866. Mai tîrziu, a fondat companii şi laboratoare în peste 20 de ţări din întreaga lume. Savantul a murit din cauza unei hemoragii cerebrale la reşedinţa sa din San Remo, în Italia, nu înainte de a fi semnat cu un an în urmă un testament prin care înfiinţa Premiul Nobel.

“Întreaga mea avere va fi administrată în următorul mod: capitalul investit de executorii mei va constitui un fond a cărui dobîndă va fi distribuită anual, în forma unor premii, celor care în timpul anului precedent au adus cele mai mari bineficii umanităţii “.

Savantul cerea ca dobînda să fie împărţită în cinci părţi egale, ca să fie acordate persoanelor care au avut cele mai semnificative realizări în fizică, chimie, medicină, literatură şi “persoanei care a făcut cel mai mult pentru fraternitate între naţuni, pentru desfiinţarea sau reducerea armatelor şi pentru ţinerea sau promovarea congreselor pentru pace.“

Primul an în care s-a acordat Premiul Nobel a fost 1901. Din 1969, la cele cinci premii stabilite de Nobel prin testament s-a mai adăugat unul pentru economie. Premiul este oferit de Banca Suediei, în memoria lui Alfred Nobel.

·         1911: Sir Joseph Dalton Hooker, botanist englez (n. 1817)
* 1920: Dimitrie A. Grecianu (n. 10 august 1859, Iași — d. 10 decembrie 1920, București) a fost un politician și ministru român.

A fost membru al Partidului Conservator. A îndeplinit funcția de ministru al justiției în perioadele 15 iunie 1906 - 12 martie 1907 și 27 august 1920 - 1 ianuarie 1921, apoi pe cea de ministru al lucrărilor publice în perioadele 11 decembrie 1916 - 28 ianuarie 1918 și 13 iunie - 16 noiembrie 1920.

În perioada 6 ianuarie 1911 - 30 aprilie 1912 a îndeplinit funcția de primar al municipiului Iași.

A murit la spital în urma exploziei unei bombe artizanale plasate la 8 decembrie 1920, în Senatul României de către anarhistul Max Goldsteinși de complicii acestuia, Saul Osias și Leon Liechtblau. Ca urmare a atentatului, au mai murit episcopul greco-catolic de Oradea Mare, Demetriu Radu și senatorul Spirea Gheorghiu (decedat la spital), iar președintele Senatului, Constantin Coandă a fost rănit.

Dimitrie Greceanu

Politicianul Dimitrie Greceanu Ministru Justiției În funcție 15 iunie 1906 - 12 martie 1907 27 august 1920 – 1 ianuarie 1921 Ministru al lucrărilor publice În funcție 11 decembrie 1916 - 28 ianuarie 1918 13 iunie 1920 – 16 noiembrie 1920 Primar al Iașiului În funcție 6 ianuarie 1911 – 30 aprilie 1912

·    1936: A murit la varsta de 69 de ani, scriitorul italian Luigi Pirandello, unul din intemeietorii teatrului modern european. A fost laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1934 (piese de teatru: “Şase personaje în căutarea unui autor”, “Henric al IV–lea”); (n.28.06.1867).

·         1944: Vasile Valerică Dicu, plecat din această lume la vârsta de 6 luni, fratele meu pe care nu l-am cunoscut, dar care m-a vegheat toată viața!

·         1946: Damon Runyon, scriitor american (n. 1884)

·         1951: Algernon Blackwood, scriitor englez (n. 1869)

·         1951: Anton Durcovici, episcop de Iași (n. 1888)

* 1962: Constantin N. Maimuca (n. 9 ianuarie 1896, Bitola - d. 10 decembrie1962, Penitenciarul Gherla) a fost un jurist român care, în perioada interbelică, a îndeplinit funcții de conducere în cadrul Siguranței Statului. Ultimul post ocupat a fost de director-adjunct al Siguranței în perioada Statului Național-Legionar, (14 septembrie 1940 - 3 februarie 1941).

Constantin N. Maimuca s-a născut la 9 ianuarie 1896, în orașul Bitola (Bitolia, în greacă Monastir) din Macedonia. Numele de familie este o formă arhaică a cuvântului maimuță, momâie, sperietoare.(din maimu, în ngr. sau tc.) Orașul avea pe atunci o populație mare de aromâni. Comunitatea aromânilor (Comuna armânească - "Frats Manachia") reprezintă azi 1,3% din populația orașului. Tatăl său, Naum Maimuca, a fost institutor și ulterior, director al Școlii Centrale de băieți din Bitolia.(1881-82)^[1] În 1887, tatăl său era profesor de fizică și franceză la Gimnaziul din Bitolia, cu o subvenție anuală de 1710 lei.^[2] De asemenea, a condus librăria românească din oraș, iar ulterior a devenit administrator școlar.^[3] În luna august 1899, Take Ionescu emite o decizie privitoare la reorganizarea școlilor românești din Peninsula Balcanică. Naum Maimuca este însărcinat cu “înființarea unei tipografii și librării românești în acest oras (Bitolia), poate chiar a unui ziar în limbile română și turcă”.^[4] Într-o listă cu membrii corpului didactic din Macedonia, publicată în Monitorul Oficial nr. 099/6 august 1921, Naum Maimuca figurează la poz.9, profesor definitiv în Salonic, având o vechime de 32 ani și 7 luni.^[5]

Constantin Maimuca s-a stabilit la începutul secolului al XX-lea în România, urmând studii la Facultatea de Drept din București și Paris. A obținut în anul 1924 titlul de doctor în drept al Universității din Iași. Era poliglot și vorbea șase limbi străine (franceza, germana, italiana, sârba, greaca și bulgara). Din acest motiv, a fost înrolat în perioada Primului Război Mondial ca translator în Armata Franceză.^[6][7] După ce războiul a luat sfârșit, a revenit în România și a fost angajat în anul 1919 ca funcționar la Siguranța Statului, fiind mutat în diverse localități și servicii.

O parte din parcursul ierarhic al lui Constantin Maimuca, precum și diversele posturi ocupate se poate reconstitui pe baza deciziilor de avansare publicate în Monitorul Oficial din perioada interbelică.

• august 1922 : agent special clasa I, este înaintat în funcția de subșef de serviciu special de siguranță la Serviciul Special Central de Siguranță (Transilvania) în Direcțiunea Poliției și Siguranței Generale . (M.O. Nr. 113 - Miercuri, 24 august 1922 ^[8])
• octombrie 1929 : șef de serviciu de siguranță cl. II, este înaintat la gradul de chestor de poliție cl. II la Chestura Poliției orașului Deva. (M.O. Nr. 223 din 6 octombrie 1929.^[9])
• 1 decembrie 1931 : înaintat la gradul de inspector de poliție cl. II
• octombrie 1936 : inspector de poliție cl. II la Inspectoratul Regional de Poliție Timișoara, propus pentru a fi înaintat la gradul de inspector de poliție cl. I, începând cu data de 1 iunie 1936, la Inspectoratul Regional de Poliție Cluj, prin decretul regal nr. 2224/9 octombrie 1936. (M.O. Nr. 237 din 10 octombrie 1936 și Nr. 238 din 12 octombrie 1936.^[10][11])
• În data de 12 decembrie 1930, odată cu trecerea în retragere din oficiu, prin decizie ministerială, a lui Zinovie Husărescu, inspector regional de poliție, fost șef al Siguranței Generale din Basarabia, presa centrală a început să avanseze diverse ipoteze privind posibilul succesor al acestuia, primul vizat fiind Constantin Maimuca, care putea ocupa acest post doar provizoriu, căci nu avea gradul de inspector general.^[12] Cu toate acestea, a fost numit în funcția de șef al Inspectoratului Regional al Siguranței din Basarabia, succedându-i lui Zinovie Husărescu, post pe care l-a ocupat cu intermitențe în perioada 1930 - 1940.
• După anexarea Basarabiei de către URSS, în urma ultimatumului din 28 iunie 1940, Constantin Maimuca a fost numit în iulie 1940 ca funcționar superior la Direcția Generală a Poliției.
• În noiembrie 1940, după abdicarea regelui Carol al II-lea(4 septembrie 1940) și instaurarea Statului Național-Legionar (14 septembrie 1940), Constantin Maimuca a fost numit director-adjunct al Siguranței. Director general al Siguranței Statului și Polițiilor era prințul Alexandru Ghica (Alexandru Ghyka, 19.. - 1982), comandant legionar. A fost ultima funcție ocupată de Constantin Maimuca în cadrul Poliției și Siguranței.^[13] După evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1940, cunoscute îndeobște sub numele de Rebeliunea legionară, a fost arestat și demis din funcție. (M.O. anul CIX, din 3 februarie 1941)

Ca și prințul Mihail R. Sturdza, Constantin Maimuca, încă de la debutul activității sale în slujba siguranței statului, a bănuit că Mihail Moruzov este agent al sovieticilor, sau cel puțin că este în slujba acestora, încă din timpul primei conflagrații mondiale, având să afirme mai târziu în Memorii :

„Comandamentul francez a primit pe acea vreme o serie de informații care arătau că Moruzov ar fi fost spion în solda Consulatului țarist rus de la Galați și că, de asemenea, este spion bulgar. Că ar fi existat oarecari legături între el și consulul rus de la Galați reieșea și din unele rapoarte ale Brigăzii de siguranță din acel oraș către Direcția Generală a Poliției, pe care le-am găsit mai târziu în arhive și le-am copiat.”

^{[17][note 1]}

Funcționar ireproșabil în slujba siguranței statului, Constantin Maimuca avea să sesiseze manevrele ilegale ale lui Mihail Moruzov de a transforma S.S.I., serviciul secret de informații al armatei, într-un serviciu de spionaj în slujba camarilei regale, urmărind ca prin Regulamentul de functionare intrat în vigoare la 20 aprilie1934, să capete puteri sporite, scoțând serviciul de sub tutela M.St.M. :

„Faptul că Moruzov trecuse peste Direcția Generală a Poliției, avizase Palatul și Consiliul de Miniștri, această problemă cu caracter intern era de natură a pune într-o lumină proastă conducerea poliției din acea vreme... reieșea din toată procedura acestuia, că urmărea un dublu scop și anume: a-și consolida situația la Palat, arătându-și devotamentul față de rege, într-o formă excepțională, a pune în umbră D.G.P. și a o acapara încetul cu încetul.”

^[17]

Iar consecințele nefaste ale activității lui Mihail Moruzov nu au întârziat să apară : pe baza suspiciunilor Palatului că urmărește activitatea Elenei Lupescu, în urma manevrelor lui Moruzov, Eugen Cristescu a fost eliminat de la conducerea Direcției Siguranței, fără a fi totuși destituit, și pus la dispoziția Ministerului de Interne.^[18], citat în ^[19]

Adversar ireductibil al activităților ilegale ale lui Mihail Moruzov în slujba camarilei regale, în 6 septembrie 1940, după abdicarea lui Carol al II-lea, Constantin Maimuca se prezintă la gen. Ion Antonescu, împreună cu col. Ștefănescu și col. Stancov, sperând să-l poată aresta pe Moruzov, demersul său rămânând fără rezultat :

„ Pe la orele patru dimineața am plecat de la Presedinție, împreună cu cei doi prieteni colonei. Eram amărâți pentru că aveam impresia că demersul nostru rămăsese fără rezultat. Fostul mareșal nu se trădase cu vreun gest sau vorbă asupra celor ce gândea și intenționa să facă. Când am ajuns în dreptul Telefoanelor, apăreau primele ziare de dimineață. Am cumpărat Universul și mare nu ne-a fost surprinderea când am citit că Moruzov a fost arestat în cursul nopții; era o informație dată de președinție.”

^{[17][note 2]}

După abdicarea lui Carol al II-lea, (6 septembrie 1940), Constantin Maimuca este numit director adjunct al Siguranței Statului, superiorul său direct fiind prințul Alexandru Ghica, comandant legionar.

În 10 septembrie 1940, din partea lui Ion Antonescu, conducătorul statului, primește ordinul de a percheziționa sediile S.S.I., pentru a recupera dosare privind activitatea lui Mihail Moruzov.^[20](citat în ^[21])

După înlocuirea (sau retragerea) de la conducerea S.S.I., a colonelului în rezervă Ioan Nicolaid, Constantin Maimuca, în calitate de inspector general în siguranță, devine unul din posibilii candidați să preia șefia Serviciului Secret de Informații. Gheorghe Cristescu, fratele lui Eugen Cristescu, tehnician la S.S.I., într-un memoriu întocmit la 28 octombrie 1950, precizează :

„După Moruzov, la Serviciul Secret e numit fostul colonel Nicolaid, care însă neavând rezultate așteptate se retrage ori este înlocuit. (Nu știu precis, deoarece el a spus că s-a retras, iar din altă sursă am auzit că a fost înlocuit). Printre pretendenții la postul de șef al SSI., 3 sunt mai preciși, și anume: Tomescu Ștefan (conspirativ Tomșa), inspector și șef al contraspionajului de la Marele Stat Major – birourile statistice; Constantin Maimuca, inspector general la Siguranță și generalul Seinescu, fost șef al Secției a II-a Informații din Marele Stat Major. Dar este numit un al patrulea si anume Eugen Cristescu, fost șef al Siguranței. Tomșa prinde mare ură pe Eugen și sunt mereu fricțiuni între SSI și Tomșa.”

^[22](citat în ^[21])

Dat fiindcă Constantin Maimuca era cel mai îndreptățit să ocupe acest post, Eugen Cristescu va depune eforturi susținute pentru a compromite activitatea acestuia. Într-un interviu din 1993 (citat în ^[21]), col. Traian Borcescu, cel care va prelua șefia S.S.I. după lovitura de stat din 23 august 1944 și arestarea lui Eugen Cristescu, precizează într-un interviu din 1993:

„Arestarea sa, după înăbușirea rebeliunii din ianuarie 1941, s-a datorat în exclusivitate manevrelor lui Eugen Cristescu, care vedea în Maimuca un potențial rival la postul de director general al SSI.”

În multe lucrări privind regimul național-legionar se afirmă că în zilele "Rebeliunii legionare", Constantin Maimuca, împreună cu Alexandru Ghica, s-ar fi baricadat, împreună cu alți legionari înarmați, în sediul Siguranței.^[23][24] Afirmația se regăsește în declarațiile date de către Eugen Cristescu organelor de anchetă, după arestarea sa, la "Procesul Marii Trădări Naționale".(citate în ^[21]) Afirmația este puțin plauzibilă, dat fiindcă încă din 6 ianuarie 1941, Ion Antonescu purtase o discuție de 50 min. cu Horia Sima privind înlocuirea lui Alexandru Ghica de la conducerea siguranței, iar cel mai indicat să ocupe acest post era Constantin Maimuca.^[13] Lucrarea "Pe marginea prăpastiei", un fel de rechizitoriu al regimului național-legionar, elaborată pe baza rapoartelor lui Eugen Cristescu precizează că în zilele rebeliunii "Maimuca de la Siguranța Generală [...] adună informații și face legătura cu exteriorul".^[25]

Singurul document valabil privind cele imputate lui Constantin Maimuca rămâne decretul nr.161/1 februarie 1941, semnat de Ion Antonescu, prin care Alexandru Ghica și Constantin Maimuca au fost destituiți.(M.O. Nr. 28, anul CIX din 3 februarie 1941.^[26]) Cei doi au fost destituiți în baza referatului nr. 3879/1 februarie 1941, întocmit de noul ministru de interne care-l înlocuise pe gen. Constantin Petrovicescu, gen. D.I. Popescu, cei doi fiind arestați și învinuiți că "au pregătit dezordinile din 21, 22 și 23 ianuarie 1941, primejduind astfel în mod grav Siguranța statului".

Procesul lui Constantin Maimuca a avut loc în 4 iunie 1941 și s-a desfășurat în localul cazărmii Arion din Calea Griviței. Președintele Curții era gen. Nicolae Macici, iar gen. Son participa în calitate de procuror general special. Printre acuzați, foști demnitari în timpul guvernării național-legionare, figurau legionari, dar și nelegionari, printre care și Constantin Maimuca, în total 16 persoane. Lista acuzaților era mult mai lungă, mulți acuzați, printre care și Horia Sima, reușind să se ascundă sau să părăsească țara. Apărarea, coordonată de către Radu Budișteanu a susținut mutarea procesului de la instanța militară în fața unei instanțe civile, afirmând că se judecă de fapt un proces politic. Toți cei 16 au respins categoric acuzația de tentativă de lovitură de stat, demonstrând că pe toată durata celor trei zile de tulburări au fost permanent în contact cu autoritățile statului, cu Mihai Antonescu în special, încercând să aplaneze conflictul dintre Ion Antonescu și Mișcarea Legionară.^[27](citat în ^[28]) Verdictul a fost dat în data de 16 iunie 1941. Constantin Maimuca a fost condamnat la 5 ani închisoare corecțională, 1 an interdicție corecțională și 6000 de lei amendă.^[28]

Probele administrate în cadrul procesului lui Constantin Maimuca au fost furnizate de S.S.I., așa-zisele "dosare Maimuca", instrumentate din ordinul lui Eugen Cristescu. Practic, era vorba despre dosarele în care se concentrau informațiile curente despre mișcările armatei germane pe teritoriul românesc, în scop preventiv, pentru ca pe baza lor Siguranța să poată lua din timp măsuri de contracarare a unor eventuale sabotaje sau atentate. Eugen Cristescu încerca astfel să acrediteze ideea că legionarii, prin intermediul lui Constantin Maimuca, spionaseră armata germană. În realitate, la proces s-a văzut că directorul adjunct al Siguranței nu a acționat în sprijinul legionarilor și nici nu a contribuit cu ceva la rebeliune,  și că acest proces fusese înscenat de către Eugen Cristescu doar pentru a elimina un posibil concurent la șefia S.S.I.^[21] De altfel, mulți dintre inculpați au declarat că în timpul evenimentelor din 21-23 ianuarie 1941, au recunoscut "agenți provocatori ai SSI" infiltrați printre paricipanții la evenimente.^[29](citat în ^[21]) În iunie 1943, Eugen Cristescu a intervenit personal pe lângă mareșalul Ion Antonescu pentru ca decretul regal prin care erau grațiați legionarii condamnați la pedepse de până la 5 ani închisoare să nu se aplice în cazul lui Constantin Maimuca, astfel că acesta a rămas întemnițat până la 23 august 1944.

După o detenție de 3 ani și 8 luni, Constantin Maimuca a fost eliberat pe baza decretului regal de amnistie generală nr. 1624 din 24 august 1944. Imediat după punerea sa în libertate, Constantin Maimuca a cerut revizuirea procesului și condamnarea lui Eugen Cristescu, pe care l-a acuzat că i-a înscenat procesul prin "fals și abuz de putere". Prin decizia nr. 4 a Curții Marțiale de Casare și Justiție, Maimuca fusese condamnat la 5 ani temniță grea și un an de degradare civică pentru "înaltă trădare". În urma reclamației făcute de Constantin Maimuca, în aprilie 1945, Eugen Cristescu a fost trimis în judecata Curții Marțiale din Capitală. Doctor în drept, Constantin Maimuca a reușit să demonstreze cu probe indubitabile și numeroase documente că el nu a fost niciodată legionar și nici nu putea fi bănuit de simpatie față de ideologia legionară. Dimpotrivă, el desfășurase o bogată activitate în calitate de funcționar public, având numeroase realizări în slujba siguranței statului român. Prin sentința nr. 1 508 din 17 aprilie 1945 a Curții Marțiale a Comandamentului Militar al Capitalei, Secția a XI-a, Eugen Cristescu a fost condamnat la 3 ani închisoare corecțională și 5 000 lei amendă pentru fals în acte publice și abuz de putere. Sentința a fost pronunțată în lipsă, Eugen Cristescu fiind deținut și anchetat în Uniunea Sovietică.^[21][30]

În același interviu din 1993, Traian Borcescu a încercat cumva să justifice acțiunile lui Eugen Cristescu contra lui Constantin Maimuca:

„În astfel de situații, trebuie mers până la capăt. Trebuia sacrificat (Constantin Maimuca –n.a.) – și el a înțeles acest lucru – pentru ipoteza când Horia Sima ar fi fost adus din nou la conducerea Statului.”

Eugen Cristescu va continua și după 23 august 1944 să-l acuze în mod nefondat pe Constantin Maimuca de colaborare cu legionarii, acuzații ce vor cântări greu ulterior în condamnarea acestuia. Bunăoară, în legătură cu asasinatele de la Jilava, insinuează că Maimuca ar fi fost unul din instigatori :

„ (Constantin Maimuca) informează pe legionari despre toate actele de violență săvârșite de Moruzov și Niky Ștefănescu împotriva camarazilor lor și le procură material informativ și documentar în acest sens.”

despre arestările efectuate de siguranță :

„La Siguranța Generală, Ghica, secondat de Maimuca – macedonean având vechi legături cu legionarii – organizează sute de percheziții și ridicări din rândul așa-zișilor „masoni”.”

sau despre evenimentele din 21-23 ianuarie 1941:

„ În timpul rebeliunii, Ghica și Maimuca au activat continuu în favoarea legionarilor și nu au părăsit localul Siguranței Generale decât atunci când au văzut situația pierdută și se temeau să nu intervină armata.”

^[31]

După amnistia din 24 august 1944, Constantin Maimuca a lucrat ca avocat, înscris în baroul de Ilfov. În data de 18 iulie 1948, a fost arestat într-un lot de 37 de foști polițiști care făcuseră parte din Inspectoratului Regional al Siguranței din Basarabia, fiind incriminată activitatea acestora contra rețelelor comuniste.^[32] Prin sentința nr. 85 din 30 martie 1957 a Tribunalului Militar București, a fost condamnat la muncă silnică pe viață. A fost deținut la penitenciarele Jilava, Făgăraș, Târgșor, Aiud, Sibiu și Gherla. Constantin Maimuca a murit în închisoarea Gherla la 10 decembrie 1962, câteva luni înainte de amnistia generală a deținuților politici decretată de guvernul comunist.

·         1967: A incetat din viata, la 26 de ani, cantaretul american Otis Redding (n.9 septembrie 1941), unul dintre cei mai mari cantareti americani de muzica soul.

·         1971: Mihail Miluță Gheorghiu (n. 2 octombrie 1897, Iași — d. 10 decembrie 1971, București) a fost un celebru actor român de teatru (scenă și vodevil), cunoscut, mai ales, prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (Coana Chirița, Muza de la Burdujeni).

Este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași. Pe placa sa funerară a cerut să i se graveze următorul catren:

Așa e lumea, o comedieIar noi artiștii care-o jucămN-avem dorința alta mai vieDecât aplauze să merităm.(V. Alecsandri - Chirița în provincie) Roluri în teatru între 1923 și 1964: Albert din Cafeneaua cea mică de Tristan Bernard; Farfuridi din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; Figaro din Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais; Maxime din Ce vrea femeia de Alfred Savoir și Etienne Rey; Pyram din Visul unei nopți de vară de William Shakespeare; Lujin din Crimă și pedeapsă de Paul Ginisty și Hugues Le Lroux (după romanul lui Dostoievski); Tândală din Sânzâiana și Pepelea de Vasile Alecsandri; D’Artagnan din Cei trei muschetari de Alexandre Dumas; Hlestakov din Revizorul de Gogol; Nae Girimea din D’ale carnavalului de I. L. Caragiale; Galan din Plicul de Liviu Rebreanu; Pan Zubowsky din Neamul Șoimăreștilor de Mihail Sadoveanu și Mihai Sorbul (după romanul lui Mihail Sadoveanu); Cezar din Androcle și Leul de G. B. Shaw; Napoleon din Madame Sans-Gene de V. Sardou; Coana Chirița din Chirița în provincie de Vasile Alecsandri; Mitică Popescu din Mitică Popescu de Camil Petrescu; Păcală din Sânzâiana și Pepelea de Vasile Alecsandri; Niță din C.F.R. (în Momente și schițe de I.L.Caragiale); Ciupici din O noapte de vară de Aurel Baranga; Mircea Cavafu din Mielul turbat de Aurel Baranga; Clucerul Măturică din Ce naște din pisică dramatizare de Tudor Șoimaru după Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon; Baba Hârca din Baba Hârca de Matei Millo; Steriu Steriade din Anii Negri de Aurel Baranga; Miluță Petrescu din Surorile Boga de Horia Lovinescu; Avocatul din Anna Karenina de N.D.Volov (după romanul lui Tolstoi)

Filmografie:

• I. D. Ionescu din O noapte furtunoasă (1943)
• Moș Cristea din Vultur 101 (1957)

Miluță Gheorghiu

Miluță Gheorghiu în rolul Coanei Chirița

* 1994: Adalbert Steiner (n. 24 ianuarie 1907 - d. 12 octombrie 1994) a fost un fotbalist român, care a jucat pentru echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 (Uruguay). În România, Adalbert Steiner a jucat la echipa Chinezul Timișoara.

·         1995: A încetat din viaţă  la Bucureşti, sculptorul Constantin Popovici (n. 1 februarie 1938, Iaşi). În 1967 a fost laureat al Premiului Uniunii Artiștilor Plastici din România. Este autorul Monumentul Independenței din Oradea a fost realizat între 1981-1983 și premiat la nivel național în 1983 cu premiul „Ion Andreescu” al Academiei române. În 1992, deși autorul lucrării s-a împotrivit, monumentul a fost demolat pentru a face loc Catedralei ortodoxe din Centrul Civic, iar piesele de bronz au fost transportare într-un depozit al Regimentului 21 Mecanizat din Garnizoana Oradea. După desființarea unităților militare, grupul statuar a fost mutilat de hoți. Hoții au furat întâi basoreliefurile, iar în etapa a doua de vandalizare au tăiat și furat două dintre capetele statuilor, au amputat picioarele statuilor în dreptul gleznelor iar uneia dintre statui i-au retezat piciorul de la genunchi. In urma procesului intentat celor ce au furat basoreliefurile din bronz ale Monumentului, hoţii au primit trei ani de puscarie, iar Primaria Municipiului Oradea a primit despagubiri de 220 miloane lei – o valoare infima fata de valoarea reala a acestora, Justitia evaluand doar pretul de piata al bronzului inglobat in lucrare, excluzand totalmente manopera. Monumentul apare in inventar, chiar daca trecut in „conservare”.

* 1998: Banu Rădulescu (n. 12 februarie 1924 ^[1] București - d. 10 decembrie1998, Berlin) a fost un doctor în medicină, deținut politic în două rânduri, scriitor, membru al Uniunii Scriitorilor din România din 1967, fondatorul din 1990 și redactorul-șef al revistei Memoria, președinte al Fundației cu același nume, promotor al Memorialului "Fortul 13 Jilava".^[2]

A fost absolvent al Liceului Militar "Nicolae Filipescu" de la Mănăstirea Dealu, președinte al Fundației cu același nume, promotor al Memorialului "Fortul 13 Jilava".

Banu Rădulescu a fost arestat în 1948, pe când era student la medicină în anul VI, și a fost eliberat în 1954.^[3] În cei 6 ani de pușcărie, Banu Rădulescu a schimbat 7 locuri de detenție.^[4]
Scrieri:

• Dincolo de așteptare, Editura Pentru Literatură, București, 1967
• Lumina si piatra, București, 1972
• Păsările mari nu cântă, București, 1976; reeditare Editura Institutul Cultural Român, 2005. ISBN 973-577-471-2
• Nimic despre fericire, Editura Militară, București, 1984
• În iarbă cu fața la soare, Editura Cartea românească, București, 1989

·       1999: A murit Franjo Tudjman, președintele Croației, considerat părintele Croației independente; (n. 1922).

·         2000: Marie Windsor (11 decembrie 1919 - 10 decembrie 2000) a fost o actriță americană. Născută ca Emily Marie Bertelson în Marysvale, Comitatul Piute, Utah, Windsor a fost o actriță cunoscută ca "The Queen of the Bs" (Regina B-urilor) deoarece a apărut în foarte multe filme B și noir.^[1]

·         2010: John Bennett Fenn, chimist american, laureat al Premiului Nobel (n. 1917)
* 2014: Gavril Creța (n. 26 octombrie 1923, Arad – d. 10 decembrie 2014, Timișoara) a fost un inginer român care a realizat proiectarea turbinelor cu abur fabricate la Uzina Constructoare de Mașini Reșița, devenind apoi profesor universitar la Facultatea de Mecanică a Universității Politehnica Timișoara.

Gavril Creța s-a născut la 26 octombrie 1923 în Gai, actual cartier al Aradului. Tatăl său, Florian, a fost funcționar la CFR, iar mama sa, Rozalia, casnică. A urmat cursurile liceului „Moise Nicoară” din Arad, pe care l-a absolvit în 1942. În continuare a urmat cursurile Școlii Politehnice din Timișoara, specialitatea electromecanică, ca bursier al Uzinelor și Domeniilor de Fier din Reșița. În 1947 și-a susținut proiectul de diplomă cu calificativul „Magna cum laude”. În 1970 devine doctor inginer, titlul tezei de doctorat fiind Contribuții la studiul ventilelor monoscaun cu difuzor ale turbinelor cu abur.

După absolvirea cursurilor universitare, Gavril Creța s-a încadrat la Uzina Constructoare de Mașini Reșița (UCMR), unde, una dintre primele sale lucrări a fost turbinele de la amenajarea hidroenergetică Crăinicel, pe Bârzava,^[3] lucrare realizată împreună cu colegul său de facultate ing. Alexandru Bitang, care avea să devină director general al UCMR. Lucrarea a fost totodată și lucrarea sa de diplomă. Proiectul prezinta o soluție originală pe plan mondial: două rotoare de turbine hidraulice tip Pelton dispuse în aceeași carcasă, care prelucrau căderile de apă a două râuri cu debite și căderi diferite, cuplate la un generator electric comun.^[2]

În 1949 a realizat un grup convertizor de frecventa 50/42,5 Hz, de 8750 kW, lucrare pentru care a primit Premiul de Stat clasa I. Ulterior tot el a inversat sensul de funcționare, dinspre rețeaua de 42 Hz spre cea de 50 Hz.^[2]

Începând cu 1950 se va specializa în turbine cu abur. Ca inginer proiectant, iar mai apoi ca șef serviciu proiectare al UCMR^[4] va realiza proiectele celor peste 170 de turbine cu abur, cu puteri între 1 și 50 MW, fabricate la UCMR de-a lungul unui sfert de secol. Prin această activitate Gavril Creța este și va rămâne un simbol al creației tehnice al uzinelor din Reșița.^[3]

Începând cu anul 1951 își desfășoară activitatea și în cadrul Institutului Politehnic Timișoara, Facultatea de Mecanică, în calitate de cadru didactic. Din 1962 această activitate va deveni exclusivă.^[4] În 1973 obține gradul de profesor universitar. Absolvenții formați de el își desfășoară și astăzi activitatea în uzine din România, Germania, Franța, Statele Unite și Canada.^[3]

O realizare mai puțin cunoscută a sa, datorită secretului, a fost un turbocompresor pentru hidrogen sulfurat, destinat cercetărilor de punere la punct a tehnologiei originale românești de obținere a apei grele. Turbocompresorul necesita o etanșare specială, totală. Rotorul acestui turbocompresor, lucrând la 8000 de rotații pe minut a fost realizat în atelierele Facultății de Mecanică din Timișoara, restul compresorului fiind realizat de beneficiar.^[2]

În 1985 s-a pensionat, continuându-și activitatea ca profesor consultant, conducător de doctorat. A decedat în 10 decembrie 2014, fiind înmormântat în cimitirul din Calea Lipovei, Timișoara.^[5]

A fost:^[4]

• Membru în Comisia de Stat pentru Sistemul Energetic Național (1971–1973);
• Membru în Consiliul Tehnico-Economic, ramura energiei electrice (1976–1977).

Vasile Blaga vorbind la lansarea Tratatului de turbine cu abur și cu gaze al lui G. Creța.

• Turbine cu abur și cu gaze, edițiile din 1973 (Litografia UPT), 1981 (Editura Didactică și Pedagogică), 1995 (Editura Tehnică ISBN: 973-31-0965-7);
• Etanșări, împreună cu Cristea, V., Dragne, I. D., Ardeleanu, P. Editura Tehnică, 1973
• Manualul inginerului termotehnician, sub coordonarea lui Popa B., vol. 2, capitolele de turbine cu abur și turbine cu gaze, Editura Tehnică, 1986
• Turbine cu abur - montare, protecția suprafețelor, exploatare, Editura Politehnica, 2004, ISBN: 973-625-174-8.
• Tratat de Turbine cu abur și cu gaze, Editura AGIR, 2011, ISBN: 978-973-720-367-0.
• Numeroase articole științifice.

Gavril Creța

Gavril Creța în 2008 Căsătorit cu Stela, n. Trapcea Copii Alina Mirela

Sari la navigareSari la căutare

Mia Barbu
Date personale
Nume la naștere	Barbu Maria
Născută	21 aprilie 1925 Buda, județul Ilfov, Regatul României
Decedată	10 decembrie 2019 (94 de ani) România
Cetățenie	România
Etnie	Română
Ocupație	cântăreață
Activitate
Gen muzical	populară, romanțe, lied
Case de discuri	Electrecord
Premii	Ordinul Meritul Cultural
Modifică date / text

* 2019: Mia Barbu (n. 21 aprilie 1925, Buda, județul Ilfov, Regatul României – d. 10 decembrie 2019, România) a fost o cunoscută solistă de muzică populară și romanțe și profesoară de canto popular din România.

BIOGRAFIE

S-a născut la data de 21 aprilie 1925 în localitatea Buda, județul Ilfov.^[1]

Studiile muzicale le face la Conservatorul din București cu profesorii Ioan Chirescu (teorie-solfegiu), Ion Dumitrescu (armonie), Zeno Vancea (istoria muzicii), Harry Brauner și Sabin Drăgoi (folclor). Se perfecționează apoi cu Elena Firănescu și Victoria Costescu-Duca (canto).^[1]

Pe 18 decembrie 1947 debutează la Radio București cu orchestra de muzică populară dirijată de Nicu Stănescu (va colabora cu Radiodifuziunea Română timp de 30 de ani).^[1]

Între 1951-1953 devine solistă-vocală la Ansamblul de cântece și dansuri al Capitalei.

Între 1953-1954 cânta la Teatrul de Estradă „Constantin Tănase” din București.^[2]

Între 1954-1956 ajunge solistă-vocală la Orchestra de muzică populară a Ansamblului „Ciocârlia” din București, activând sub bagheta dirijorului Victor Predescu.

Între 1955-1986 activează ca profesoară de canto popular la Școala de Muzică nr. 1 din București, actualul Liceu de muzică „Dinu Lipatti”.^[3]

În 1972 publică volumul „150 de Romanțe” iar în 1974 „Îndrumări metodice pentru predarea cântecului popular”.^[3]

A susținut numeroase concerte de muzică populară și romanțe, transmisii de radio și televiziune și a compus piese de muzică populară și romanțe pe versuri proprii sau ale altor textieri.^[3]

A fost membră în juriul de creație a Festivalului de romanțe „Crizantema de Aur”, ediția a XVI-a (1983), avându-i colegi pe: Nicolae Călinoiu, Nicolae Kirculescu, Gelu Solomonescu, Vasile Veselovski, George Sbârcea, Petre Codreanu, Viorel Cosma, Ioan Budoiu, Marcel Roșca, Sabin Păutza, Dan Verona.

DISTINCȚII

A fost distinsă în anul 1968 cu medalia „Ordinul Meritul Cultural” clasa a V-a pentru activitatea sa ca solistă de romanțe.^[4]

DISCOGRAFIE

Înregistrările solistei Mia Barbu au fost realizate în perioada 1956-1968 la București, la casa de discuri Electrecord, dar și la Radio România.

An	Număr de catalog	Format	Piese	Acompaniament
1956	EPA 2003[5]	shellac, 25 cm, 78 RPM	Păsărică mută-ți cuibul	O.M.P.R., dirijor Radu Voinescu
1956	EPA 2282[6]	shellac, 25 cm, 78 RPM	Alunaș cu-aluni mărunte	Orchestra „Electrecord”, dirijor Ionel Budișteanu
1956	EPA 2286[7]	shellac, 25 cm, 78 RPM	Vino mamă să mă vezi	Orchestra „Electrecord”, dirijor Ionel Budișteanu
1965	EPC 582[8]	vinil, 17 cm, 33 ⅓ RPM	1. Mai lin, dorule, mai lin 2. Cîntă cuce, limba-ți pice	orchestra Nicu Stănescu
1968	EPC 912 Romanțe	vinil, 17 cm, 33 ⅓ RPM	1. Am iubit doi ochi albaștri 2. Te duci și tu 3. La fereastra casei mele 4. E prea tîrziu	orchestra Nicu Stănescu

• 2020: Tom Lister, Jr., actor american de film, televiziune și voce (n. 1958)

Sărbători

·         Sf. Mucenici Mina, Ermoghen si Evgraf - Dezlegare la pește; Duminica a 27-a după Rusalii - Tămăduirea femeii gârbove (calendar creștin-ortodox)

Sfinții Mucenici Mina, Ermoghen și Evgraf -  Icoană sec. XX, Grecia – Colecția Sinaxar la Sfinții zilei (icoanele litografiate se găsesc la Catedrala Mitropolitană din Iași) -

·   Ziua internaţională a drepturilor omului

Fosta Primă Doamnă a Statelor Unite, Eleanor Roosevelt, ținând în mână versiunea în limba engleză a Declarației Universale a Drepturilor Omului – noiembrie 1949 - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Ziua internaţională a drepturilor omului este marcată în întreaga lume la 10 decembrie. La această dată, în 1948, Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a adoptat Declaraţia Universală a Drepturilor Omului. Declaraţia stipulează că toţi oamenii s-au născut cu drepturi egale şi inalienabile şi cu libertăţi fundamentale.

Ulterior, Declaraţia a fost completată cu: Convenţia privind eliminarea tuturor formelor de discriminare rasială (1965), Convenţia internaţională asupra drepturilor politice şi civile (1966), Convenţia pentru eliminarea tuturor formelor de discriminare împotriva femeilor (1979), Convenţia împotriva torturii (1984), Convenţia împotriva Apartheidului (1985), Convenţia drepturilor copilului (1989) etc.

RELIGIE ORTODOXĂ

Sf. Mucenici Mina, Ermoghen si Evgraf - Dezlegare la pește; 

Duminica a 27-a după Rusalii - Tămăduirea femeii gârbove

Sf. Mucenici Mina, Ermoghen si Evgraf - Dezlegare la pește

Sfinţii Mucenici Mina, Ermoghen şi Evgraf au trăit în timpul împăratului Maximin Daza (305-314). În vremea aceea, în Alexandria (Egipt) au apărut mari tulburări între creştini şi păgâni.

Împăratul Maximin a trimis pe unul din slujitorii săi de neam atenian, pe Mina, care era creştin în ascuns, să potolească aceste tulburări, lucru pe care l-a îndeplinit.

Aflându-se că este creştin, împăratul Maximin l-a trimis pe atenianul Ermoghen în Alexandria ca să îl convingă pe Mina să renunţe la credinţa creştină. Refuzând, Mina a fost întemniţat după prima zi de judecată în timpul căreia poporul auzise cum înţelepciunea creştină copleşea filosofia greacă păgână, fiind întărită de minunile săvârşite de Mina în toată Alexandria.

A doua zi, Mina a mărturisit pe Mântuitorul nostru Iisus Hristos cu vitejie, deşi avea multe răni pe corp. În cele din urmă, Ermoghen a poruncit să-i taie limba, să-i scoată şi ochii şi l-a trimis pentru a doua oară în temniţă. În timpul nopţii, temniţa s-a luminat şi Însuşi Mântuitorul Iisus Hristos s-a arătat mucenicului Mina şi l-a tămăduit.

Tot în această noapte, Ermoghen s-a hotărât să îl îngroape pe fostul său prieten, pe atenianul Mina. Dimineaţa s-a dus la locul de judecată cu gândul de a înştiinţa poporul de hotărârea sa. Era sigur că Mina murise în timpul nopţii.

Când ostaşii l-au adus pe Mina din temniţă şi l-a văzut tămăduit şi strălucind de bucurie, Ermoghen a strigat: ‘Roagă-te pentru mine, adevăratule slujitor al lui Dumnezeu. Roagă-te ca şi eu nevrednicul să mă învrednicesc a fi sluga Dumnezeului tău’.

Din acel moment, cei doi creştini atenieni, Ermoghen şi Mina, nu s-au mai despărţit. Peste câteva zile s-au strâns în Alexandria 13 episcopi şi au botezat pe Ermoghen în faţa poporului şi l-au sfinţit şi episcop al Alexandriei.

Însă păgânul Rustic a înştiinţat pe împăratul Maximin de cele întâmplate. Ajungând în Alexandria, Maximin i-a adus în faţa judecăţii pe cei ce fuseseră oamenii lui de încredere, Mina şi Ermoghen.

Cei doi au mărturisit pe Domnul nostru Iisus Hristos chiar şi când au fost supuşi supliciilor, primind amândoi moarte martirică.

În faţa acestor nelegiuiri comise de împăratul Maximin, Evgraf, fostul grefier din timpul când Mina venise judecător în Alexandria, a strigat cu mult curaj împăratului: ‘Şi eu sunt creştin şi mă lepăd de poruncile tale.

Ai intrat ca un leu în cetatea noastră şi vrei să înghiţi turma lui Hristos prin închinarea la idoli şi să pierzi sfânta credinţă. Dar noi suntem gata de moarte pentru buna credinţă şi te privim ca pe o vulpe bătrână’.

Neaşteptându-se la o astfel de înfruntare, Maximin s-a ridicat furios şi, luând o sabie, a retezat capul Sfântului Evgraf.

Troparul, glas 8:
Cu înfrânarea omorând por­nirile şi îndemnurile cele arză­toare ale patimilor, ucenicii lui Hristos au luat harul de a alun­ga urmările bolilor celor nepu­tincioşi şi a face minuni, atât în viaţă, cât şi după moarte. Minune uimitoare cu adevărat! Că oase goale izvorăsc tămă­duiri. Slavă Ţie, Singurului Dumnezeu şi Ziditorului.

 Duminica a 27-a după Rusalii - Tămăduirea femeii gârbove

Ev. Luca 13, 10-17

În vremea aceea Iisus învăța într-una din sinagogi sâmbăta. Și, iată, era acolo o femeie care avea de optsprezece ani un duh de neputință și care era gârbovă, încât nu putea să se ridice nicidecum. Iar Iisus, văzând-o, a chemat-o și i-a zis: Femeie, ești dezlegată de neputința ta! Și Și-a pus mâinile asupra ei, iar ea îndată s-a îndreptat și slăvea pe Dumnezeu. Atunci mai-marele sinagogii, mâniindu-se că Iisus a vindecat-o sâmbăta, răspunzând, zicea mulțimii: Șase zile sunt în care trebuie să se lucreze; deci veniți în aceste zile și vă vindecați, iar nu în ziua sâmbetei! Domnul însă i-a răspuns și a zis: Fățarnicilor! Fiecare dintre voi nu dezleagă, oare, sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și nu îl duce să-l adape? Dar aceasta, fiică a lui Avraam fiind, pe care a legat-o Satana, iată, de optsprezece ani, nu se cuvenea, oare, să fie dezlegată de legătura aceasta în ziua sâmbetei? Și, zicând El acestea, s-au rușinat toți cei ce erau împotriva Lui, iar poporul întreg se bucura de toate faptele cele slăvite, săvârșite de Dânsul.

Ap. Efeseni 6, 10-17

Fraților, întăriți-vă în Domnul și întru puterea tăriei Lui. Îmbrăcați-vă cu toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotriva uneltirilor diavolului, pentru că lupta noastră nu este împotriva trupului și a sângelui, ci împotriva începătoriilor, împotriva stăpâniilor, împotriva stăpânitorilor întunericului acestui veac, împotriva duhurilor răutății, care sunt în văzduhuri. Pentru aceea, luați toate armele lui Dumnezeu, ca să puteți sta împotrivă în ziua cea rea și, pe toate biruindu-le, să rămâneți în picioare. Stați, deci, tari, având mijlocul vostru încins cu adevărul și îmbrăcați fiind cu platoșa dreptății, și încălțați picioarele voastre, gata fiind pentru Evanghelia păcii. În toate luați pavăza credinței, cu care veți putea să stingeți toate săgețile cele arzătoare ale vicleanului. Luați și coiful mântuirii și sabia Duhului, care este cuvântul lui Dumnezeu.

Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii - Despre zavistie și fățărnicie (Părintele Cleopa Ilie)

• Arhimandritul Cleopa Ilie

• • 

    Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii - Despre zavistie și fățărnicie (Părintele Cleopa Ilie)

    Predică la Duminica a XXVII-a după Rusalii - Despre zavistie și fățărnicie (Părintele Cleopa Ilie)

Niciodată Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos nu a mustrat pe păcătoși așa de aspru ca pe cărturari, pe farisei și pe legiuitorii fățarnici și plini de zavistie.

„Zavistia este maica uciderii și decât preadesfrânarea este mai rea” (Sfântul Ioan Gură de Aur, „Împărțire de grâu", Buzău, 1833, p. 164)

 

 

Iubiți credincioși,

Ați auzit în Sfânta Evanghelie de azi, cum mai-marele sinagogii, din râvnă pentru cinstirea sâmbetei, și-a ascuns zavistia și fățărnicia sa, zicând: „Șase zile sunt în care se cade a lucra. Deci în acele zile venind, vindecați-vă, iar nu în ziua sâmbetei” (Luca 13, 14). Vedeți, frații mei, ce zavistie și fățărnicie acoperită? Vedeți ce viclenie ascunsă, sub râvna pentru lege? Oare credea el cele ce zicea? Oare erau în mintea și în inima lui cele ce avea pe buzele lui? Zavistia stăpânea pe acest om, nu râvna pentru cele sfinte. Oare nu știa el că Dumnezeu a rânduit sâmbăta ca încetare de lucrul mâinilor, iar nu încetarea lucrării faptelor bune și, mai ales, vindecarea unei femei bolnave?

Niciodată Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos, nu a mustrat pe păcătoși așa de aspru ca pe cărturari, pe farisei și pe legiuitorii fățarnici și plini de zavistie. Căci păcătoșii când se întorceau la pocăință din toată inima, cu mare milă și iubire îi primea Dumnezeu. Iar când era învinuit de cărturari și farisei că umblă cu păcătoșii și stă la masă cu ei, El le zicea: „N-am venit să chem pe drepți, ci pe păcătoși la pocăință” (Matei 9, 13). Și iarăși: „N-au trebuință cei sănătoși de doctori, ci cei bolnavi” (Matei 9, 12). Însă cărturarilor le zicea: „Vameșii și desfrânatele merg înaintea voastră întru Împărăția Cerurilor” (Matei 21, 31), fiindcă în inima lor Fiul lui Dumnezeu a văzut cele mai cumplite patimi, ca: mândria, zavistia, ura, viclenia, slava deșartă, fățărnicia și altele multe de acest fel. Dar să revenim la cuvântul nostru și să vorbim despre zavistie și fățărnicie, de care v-am amintit.

Zavistia este patima cea mai cumplită, care, după învățătura Sfinților Părinți se zice „naștere a diavolului" și mai rea decât însuși diavolul.

Pentru a arăta că zavistia este mai rea și decât diavolul, să ne ducem cu mintea la împăratul Saul și la David. Saul zavistuia foarte mult pe David și căuta în tot chipul să-l omoare. Pentru ce? Pentru că David a ucis pe Goliat Filisteanul, vrăjmașul de temut al poporului lui Israel (I Regi 17, 24), iar când David se întorcea biruitor de la uciderea lui Goliat, au ieșit femeile în întâmpinarea lui David din toate cetățile lui Israel, cântând și jucând cu timpane, cu fluiere și alăute, și ziceau: „Bătut-au Saul cu miile și David cu zecile de mii. Și s-a mâniat Saul foarte tare și nu a plăcut în ochii lui Saul cuvântul acesta și a zis: Lui David i s-au dat zecile de mii și mie numai mii? Și ce mai lipsește fără numai împărăția? Și s-a uitat rău Saul din ziua aceea la David” (I Regi 18, 7-9). Și din ziua aceea, zavistuia Saul foarte pe David și căuta în tot chipul să-l piardă, iar a doua zi a căzut duh rău de la Dumnezeu peste Saul și a rămas uimit în mijlocul casei lui. Și David cânta din harfă cu mâna sa și gonea duhul rău de la Saul. Duhul rău auzind cântarea lui David, fugea de la Saul, dar zavistia din inima lui nu fugea, căci îndată ce se trezea din chinurile duhului rău, lua sulița ca să-l omoare pe David și David, ferindu-se din fața lui Saul, acesta a lovit cu sulița în peretele casei (I Regi 18, 10-11; 19, 9-10).

De aici oricine poate cunoaște că zavistia este mai rea decât diavolul, deoarece diavolul fugea de la Saul, când cânta David, dar nu și zavistia din inima lui.

Auzim și pe dumnezeiescul părinte Ioan Gură de Aur care zice așa: „Zavistia este maică a uciderii și mai rea decât preadesfrânarea. Căci aceasta stă la om cât timp este robit de ea, iar tirania zavistiei biserici întregi a răsturnat și toată lumea a vătămat-o. Aceasta, cum am zis, este maică uciderii, căci a făcut pe Cain să ucidă pe fratele său (Facere 4, 8). Aceasta a făcut pe Isav să urască și să prigonescă pe fratele său Iacov (Facere 27, 41). Aceasta a făcut pe diavol să înșele pe om în Rai" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op. cit., p. 168) (Facere 3, 1-5). Apoi continuă: „Dar tu acum nu omori, ci mult mai multe și mai cumplite decât uciderea faci, căci te rogi ca fratele tău să pătimească cele de ocară și curse dinspre toate părțile îi întinzi ca să vatămi pe fratele tău.

Deci, ori de miluiești, ori de priveghezi, ori de postești, cu acest scop te-ai făcut mai necurat decât toți dacă zavistuiești pe fratele tău. Deci să știi că lucru rău este zavistia și lipsită de toată iertarea și mai cumplită și decât rădăcina tuturor răutăților, că iubitorul de argint atunci se bucură când ia, iar zavistnicul atunci se bucură când altul nu ia.

Diavolul zavistuiește numai pe om, iar dintre diavoli pe nici unul. Iar tu pe om zavistuiești și împotriva celui de un neam cu tine stai. Și ce iertare vei dobândi? Care cuvânt de îndreptare vei da tu, cel ce, când vezi pe fratele tău în îndestulare, tremuri și te îngălbenești în loc să te veselești? Deci aceasta să înțelegi, că cela ce este zavistuit, se va trezi și mai strălucit se va face; iar zavistuitorul mai multe rele va aduna asupra sa... Pentru care pricină, spune-mi, zavistuiești pe fratele tău? Că a luat mare dar duhovnicesc? Și de la cine a luat, spune-mi? Au nu de la Dumnezeu?

Deci către Acela primești gândul zavistiei în inima ta, care a dat Darul? Văzut-ai de unde se trage răul și ce vârf al păcatelor se face și cât îți sapă ție prăpastia muncii? Și ce poate fi mai ticălos decât sufletul acela, care ieri era prieten cu prietenul tău și se împărtășea cu el de cuvinte și de masă, apoi îndată, pentru că a văzut pe fratele său slăvindu-se, a aruncat de la sine masca prieteniei și a intrat sub fața vrăjmașului, mai bine zis a turbării!" (Sfântul Ioan Gură de Aur, op cit., p. 174).

Apoi zice: „Ce faci omule? Socotești că este de mare folos a surpa bunătățile aproapelui? Dar mai înainte de acelea, surpi pe ale tale". Și iar zice: „Măcar semne de va face cineva, măcar feciorie de ar avea, măcar post sau culcare pe jos, și pentru faptele sale cele bune de va ajunge la îngeri, dacă va avea această boală și meteahnă a zavistiei, va fi mai necurat decât toți" (Sf. Ioan Gură de Aur, op cit., Cuvânt pentru zavistie).

 

Iubiți credincioși,

Aceste cuvinte și învățături pe care le-ați auzit până aici, despre zavistie, nu sunt ale mele, ci ale Sfântului și dumnezeiescului părinte Ioan Gură de Aur. De aceea ele sunt vrednice de ținut minte cu toată evlavia, spre folosul nostru.

Și acum să arătăm câteva lucruri despre cea de-a doua patimă, despre fățărnicie.

Mântuitorul nostru Iisus Hristos, descoperind această blestemată patimă în inima mai-marelui sinagogii, i-a zis: „Fățarnicilor, fiecare din voi nu-și dezleagă sâmbăta boul sau asinul său de la iesle și îl duce de îl adapă? Dar pe această fiică a lui Avraam, pe care a legat-o satana de optsprezece ani, nu se cădea a o dezlega din legătura aceasta în ziua sâmbetei?” (Luca 13, 15-16). Iată, frații mei, cum știutorul de inimi Iisus Hristos vădește patima fățărniciei ce era încuibată în inima mai-marelui sinagogii și cu câtă înțelepciune îi arată lui și tuturor celor de față, datoria sfântă de a ajuta pe cei bolnavi și de a-i scoate din primejdiile care vor fi, fără a ține seama că este sărbătoare sau nu.

Că spune: „Dacă fiecare din voi dezleagă dobitocul său să-l ducă la apă în ziua sâmbetei, apoi cu cât mai cuviincios și de nevoie este a dezlega un suflet din legătura satanei în ziua sâmbetei?" Și în alt loc a arătat că nu omul s-a făcut pentru sâmbătă, ci sâmbăta pentru om (Marcu 2, 27), arătând cât de mare cinste are omul de la Dumnezeu, față de sărbătorile ce i s-au rânduit a le ține și că mai mare este fapta milostivirii față de om, decât însăși ținerea sărbătorii în care se cuvine bine a face.

Dar, frații mei, este bine să adâncim mai mult cele despre fățărnicie. Să știm că „fățărnicia este un greu și cumplit păcat, care are ca rădăcină vicleșugul, iar ca roade: minciuna, amăgirea, măiestria, agoniseala cea rea, necinstea și vătămarea aproapelui" (Cazania, București, 1857, p. 555). Dicționarul Noului Testament spune că „omul fățarnic este nesincer, prefăcut, mincinos și viclean" (Pr. Ioan Mircea, op. cit., p. 155). Iar în Sfânta Scriptură citim următoarele: oamenii fățarnici cinstesc pe Dumnezeu „numai cu buzele" (Isaia 29, 13; Ieremia 12, 2). Oamenii fățarnici nu fac cele ce zic (Iezechiel 33, 31). Oamenii fățarnici sunt cucernici numai la arătare (II Timotei 3, 5). Oamenii fățarnici se îngrijesc numai de curățenia cea din afară (Matei 15, 2-6). Oamenii fățarnici sunt observatori numai la lucrurile cele mici și neînsemnate (Matei 23, 23-24; Luca 11, 42). Iată pentru ce Mântuitorul nostru Iisus Hristos, ca un adevărat Dumnezeu și știutor al inimilor a mustrat cu asprime pe cărturari, pe farisei și pe legiuitorii poporului lui Israel, care erau bolnavi și orbiți foarte de această blestemată patimă și de atâtea ori cu vaiul i-a amenințat, zicându-le: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că închideți Împărăția Cerurilor înaintea oamenilor că nici voi nu intrați, nici pe cei ce vor să intre nu-i lăsați” (Matei 23, 13). „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor fățarnici, că mâncați casele văduvelor și cu fățărnicie îndelung vă rugați. Pentru aceasta mai multă osândă veți lua” (Matei 23, 14), și iarăși: „Vai vouă, cărturarilor și fariseilor, că înconjurați marea și uscatul ca să faceți un ucenic, și dacă l-ați făcut, îl faceți fiu al gheenei îndoit decât voi” (Matei 23, 15). Iar văzând orbirea lor spirituală, le zicea: „Călăuze oarbe” (Matei 23, 16), „Nebuni și orbi” (Matei 23, 17), „Șerpi, pui de vipere” (Matei 23, 33) și alte nume de ocară, prin care făcea cunoscută răutatea, viclenia și fățărnicia lor.

Dacă luăm aminte la învățătura Domnului din Sfânta Evanghelie, putem cunoaște că nici un păcat nu a fost mustrat așa de aspru și amenințat cu vaiul și cu osândă veșnică, mai mult ca păcatul fățărniciei, pe care Mântuitorul l-a descoperit în inimile cărturarilor, ale fariseilor și ale legiuitorilor poporului Israel. Dar pentru care pricină acest lucru? Pentru că nici un păcat al firii omenești nu este mai complicat cu alte multe păcate, ca fățărnicia. De aceea, Mântuitorul, în alt loc, acest păcat cumplit l-a asemănat cu aluatul, zicând: „Feriți-vă de aluatul fariseilor, care este fățărnicia” (Luca 12, 1), căci precum aluatul dospește toată frământătura, așa și păcatul fățărniciei strică și otrăvește toată așezarea sufletului celui ce se îmbolnăvește de acest păcat.

În continuare vă voi spune două istorioare, una despre zavistie și alta despre fățărnicie.

Împăratul Leon cel Înțelept, stând odată de vorbă cu niște filosofi creștini, aceia i-au spus că păcatul zavistiei și al iubirii de argint sunt egale în răutate. Iar împăratul a poruncit să-i caute doi oameni care ar fi vătămați la suflet de aceste două patimi. Cei trimiși de împărat au găsit ce căutau și le-au zis: „Vă cheamă împăratul să vă cunoască și să vă dea câte un dar mare". Aceia s-au bucurat mult de această chemare, neștiind la ce sunt chemați. Și îndată au venit. „Vreau să fac milă cu voi și să vă dau câte un dar". Și a chemat mai întâi pe iubitorul de argint și i-a zis: „Ție o să-ți dau daruri mari, iar celui ce vine după tine îi vor da îndoit decât ție. Ce vrei să-ți dau?" Iar iubitorul de argint, stând puțin pe gânduri, a zis: „Măria Ta, eu vreau să-mi iei jumătate din averea mea!" Împăratul a tăcut și i-a zis: „Du-te și să vină celălalt (zavisnicul)". Și i-a zis și acelui: „Cere de la mine orice dar, însă să știi că celuilalt îi voi da îndoit ca ție!" Iar omul cel zavistnic, gândin-du-se puțin, a zis: „Măria Ta, mie să-mi scoți un ochi!" Apoi chemându-i pe amândoi, le-a zis: „Vai de voi, oameni blestemați, am făcut cu voi o experiență și rău ați ieșit înaintea mea amândoi! Mergeți și vă îndreptați viața prin spovedanie curată și prin pocăință adevărată, ca să nu vă pierdeți sufletele voastre!"

Apoi chemând pe filosofi le-a spus din cercare, cum iubitorul de argint a cerut să i se ia jumătate din avere cu scopul ca celuilalt să i se ia toată averea și să nu aibă cumva mai mult decât el. Iar cel zavistnic, cum a cerut să i se scoată un ochi, spre a-i scoate celui de-al doilea pe amândoi. Și a zis către filosofi: „Acum am văzut că mare dreptate aveți voi, că zavistia și iubirea de argint, sunt egale în răutate".

Iată și a doua istorioară. Un călugăr se fățărnicea în toată vremea că este sfânt și, la arătare, postea mult și se înfrâna la toate, ca să-l laude oamenii și ceilalți călugări; iar pe ascuns mânca și bea mult și făcea și alte răutăți, ferindu-se de ochii oamenilor, ca să nu afle răutățile lui.

Dar venind fără de veste peste el o boală grea și, apropiindu-se de moarte, a chemat pe călugări și pe frați la el. Și venind mulți din soborul mănăstirii, a început a plânge cu amar și tremurând de frică, a zis către dânșii: „Frații mei, vai mie, căci eu împreună cu voi de atâția ani petrecând, mă arătam că sunt mare postitor, dar acest lucru îl făceam numai de fățărnicie, spre a fi lăudat de voi și de oameni. Iar eu mâncam pe ascuns și beam mult, și alte păcate grele am făcut. Și iată acum sunt dat spre mâncare balaurului, care a legat picioarele și genunchii mei cu coada sa, iar capul lui la gura mea stă și așteaptă să smulgă sufletul meu și să-l ducă la pierzare!" Și zicând acestea a murit.

Astfel, mare spaimă a cuprins pe toți cei de față, iar starețul acelor călugări, care venise și el acolo, a zis către toți: „Vedeți, fraților, cât de mare este prăpastia păcatului fățărniciei și al mâncării pe ascuns?" (din Everghetinos, al Sf. Grigorie Dialogul, p. 129-131).

 

Iubiți credincioși,

„Dumnezeu voiește ca toți oamenii să se mântuiască și la cunoștința adevărului să vină” (I Timotei 2, 4). El ne-a învățat în Sfânta și dumnezeiasca Evanghelie, cum trebuie să viețuim în această lume și cum să fie cuvântul nostru, față de alții, când a zis: „Fie cuvântul vostru: da, da și nu, nu, iar ce este mai mult decât aceasta, de la cel viclean este” (Matei 5, 37). Adică ce cugetă inima ta și simte inima ta aceea să grăiască și gura ta. Că dacă una gândim și avem în inimă și alta facem și vorbim suntem fățarnici și nu vom scăpa de osândă. Acestea sunt lucruri ale diavolului și ale fățărniciei, despre care zice Sfântul Apostol Iacob: „Să fie vouă ce este da, da, și ce este nu, nu, ca să nu cădeți sub judecată” (Iacob 5, 12).

Să ne izbăvim cu ajutorul lui Hristos și de păcatul ucigaș de suflet al zavistiei care robește și omoară multe suflete. De amândouă aceste păcate putem scăpa numai prin multă rugăciune, prin deasă spovedanie, prin milostenie și cugetare la moarte. Să cerem harul lui Dumnezeu în toate, să ne rugăm mereu, să ne socotim mai păcătoși decât alții și să iubim din inimă pe toți.

Acestea înțelegându-le, frații mei, să ne rugăm din toată inima noastră către preamilostivul Dumnezeu, să ne păzească de toate păcatele, dar mai ales de aceste două patimi prea cumplite, adică zavistia și fățărnicia, ca să ne mântuim sufletele noastre. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE

A.   PLĂCINTE, GUSTĂRI

Fileuri de cod în foietaj

·       1 kg cod

·       500 g făină

·       400 g margarină

·       25 g ulei

·       20 ml oţet

·       Sare

Codul se spală în mai multe ape şi se scot fileurile.

          Din făină, margarină, o lingură de oţet şi sare se prepară un foietaj obişnuit, care se taie în fâşii cu lăţimea de 4 cm ce se rulează în jurul fileurilor de cod. Acestea au fost bine scurse înainte şi chiar şterse cu un ştergar curat de in.

          Se aşază rulourile în tăvi unse şi se coc la foc potrivit.

          Se scot pe platou şi se servesc reci sau calde.

 

B.   SALATE

Salată de peşte sărat

·       300 g peşte sărat

·       1 kg cartofi

·       200 g ceapă

·       300 g fasole albă

·       150 g măsline

·       200 g castraveţi muraţi

·       80 g ulei

·       40 ml oţet

·       Piper

·       Eventual sare dacă mai e nevoie

Peştele se desărează, se curăţă, se îndepărtează capul şi coada şi se taie felii late de 1 cm.

          Cartofii se fierb în coajă, se curăţă şi se taie felii subţiri.

          Ceapa se taie peştişori şi se fierbe 10 minute în apă cu oţet.

          Fasolea se fierbe separat schimbând 3-4 ape în timpul fierberii, apoi se scurge.

          Castraveţii muraţi se taie cuburi.

          Se amestecă totul, se adaugă măslinele, uleiul, oţetul şi se potriveşte gustul de piper şi sare.

          Se aranjează pe un platou şi se decorează după dorinţă şi inspiraţie.

 

C.   SOSURI

Nu este cazul să pregătim un sos separat pentru reţetele prezentate azi.

 

D.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Ciorbă pescărească

·       1 kg peşti mici (biban, caras, plătică);

·       1/2 kg crap;

·       Zarzavaturi pentru ciorbă;

·       3 ardei graşi;

·       5 – 6 roşii;

·       Sare;

·       Piper;

Se pun să fiarbă împreună cu zarzavaturile peştii mici până se sfărâmă carnea de pe ei.

În această zeamă, strecurată se pun bucăţi de peşte mare (crap, nisetru, morun), care se lasă să fiarbă împreună cu felii de roşii şi ardei graşi tăiaţi, vreo 20 minute.

Se adaugă verdeţuri tocate.

Pentru ca această ciorbă să fie reuşită se cer două condiţii:

-         să ai la dispoziţie diferite specii de peşti;

-         peştele să fie foarte proaspăt (viu).

 

 

E: MÂNCĂRURI

Plachie de crap

·       1,5 kg crap;

·       6 cepe;

·       6 roşii;

·       1 legătură pătrunjel verde;

·       Foi de dafin;

·       ¼ l vin;

·       Făină;

·       Ulei;

·       Sare;

·       Piper

Se taie peştele felii şi se dau prin făină, apoi se prăjesc.

Se taie cepele felii subţiri şi se rumenesc uşor.

Se adaugă câteva roşii, sau zeamă de roşii fierte şi strecurate, sau o lingură de bulion, paharul cu vin, sare, piper boabe, 2 – 3 foi de dafin şi pătrunjel verde tocat.

Se pun toate acestea într-o cratiţă, împreună cu bucăţile de peşte prăjit.

Se lasă să dea în fiert, apoi se trece cratiţa la cuptor şi se lasă să fiarbă încet şi să scadă cât trebuie, dar se ia în considerare că răcindu-se, mâncarea mai scade.

Se aşază într-o farfurie rotundă şi se lasă la rece.

Se serveşte a doua zi când sosul e puţin închegat, mai ales dacă s-a pus şi capul peştelui la plachie.

Se poate servi şi caldă, dar e mult mai bună rece.

 

Păstrăvi cu sos de vin

·       4 păstrăvi;

·       2 păhărele vin;

·       150 g ciuperci;

·       3 cepe;

·       30 g margarină

Se curăţă peştii, se spală şi se pun să fiarbă 15 minute în vin roşu, cu sare, piper şi o bucăţică de margarină.

Se curăţă, se spală şi se toacă ciupercile şi ceapa apoi se trag în margarină, se presară puţină făină, se amestecă totul pe foc şi se stinge cu vinul în care au fiert peştii.

Se lasă să fiarbă 20 minute.

Se leagă cu margarină, se toarnă sosul în farfurie, iar deasupra se aşază păstrăvii.

Se presară pătrunjel verde tocat.

 

E.   DULCIURI

Budincă de mere cu fulgi de ovăz
      * 1 cană fulgi de ovăz,

·       3 mere rase pe răzătoarea mare,

·       1/2 cană de stafide,

·       1/2 cană de nuci pisate,

·       1 cană suc de fructe

Fulgii de ovăz se amestecă cu sucul de fructe şi apoi cu restul ingredientelor.

Compoziţia obţinută se pune într-un vas de Jena pentru cuptor şi se dă la cuptor, la foc mic, timp de aproximativ 30 de minute.

Sfat: amestecul de ovăz cu suc de fructe şi mere se poate servi şi nepreparat termic, în acest fel se vor păstra vitaminele şi elementele nutriţionale intacte.

TEATRU/FILM

ION SAVA

Ion Sava Date personale Născut 10 decembrie 1900  Focșani, Vrancea, România  Decedat 26 octombrie 1947 (46 de ani)  București, România  Cetățenie  România  Ocupație artist vizual[*] regizor[*] dramaturg jurnalist caricaturist avocat  Activitate Alma mater Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Modifică date / text

Ion Sava (n. 10 decembrie 1900, Focșani, Vrancea, România – d. 26 octombrie 1947, București, România) a fost un regizor român, director de scenă la Teatrul Național din București. În 1944 a fost regizorul și scenaristul coproducției româno-italiene Escadrila albă (Squadriglia bianca).

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Bibliografie
• 3Literatură
• 4Note

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ion Sava s-a născut la Focșani, în anul 1900, într-o familie numeroasă de armeni.^[1] Tatăl, Grigore Sava era funcționar iar mama, Ioana Sava, profesoară de lucru manual. Urmează scoala primară la Iași, Școala Normală „Vasile Lupu” și apoi Liceul Internat din Iasi. A absolvit în anul 1925 Facultatea de Drept de la Iași, fiind admis in barou. În 1924 are prima expoziție de caricaturi. Renuță la avocatură iar în 1930 se angajează la regizor la Teatrul Național din Iași. Din anul 1938 se stabilește a București, unde a lucrat la Teatrul Național.

A murit la 26 octombrie 1947, la Sanatoriul din Agigea.

Născut la 10 decembrie la Focșani, regizorul, scenograful, pictorul, caricaturistul, dramaturgul Ion Sava era cel de al 12-lea născut într-o familie cu trai modest.

Absolvent al școlii normale „Vasile Lupu”, elev bursier la liceul internat din Iași, descoperă din tinerețe pasiunea pentru teatru, urmărind spectacolele Teatrului Național din Iași.

Absolvă facultatea de drept din Iași în 1925, fiind primit în baroul din Iași, timp de 3 luni ocupând funcția de avocat al statului.

Va organiza prima sa expoziție în 1924. Între 1927 – 1928 se stabilește la București, colaborând la „Universul literar” al lui Camil Petrescu și la alte publicații, cu cronici de artă și caricaturi.

În 1929 revine la Iași, expunând alături de Th. Iliriacoff caricatură și pictură, în localul revistei „Viața românească”. Accentele sale de cubism, de stilizare a figurilor unor personalități cunoscute ale vremii au născut multe replici critice. De exemplu, pe Topârceanu l-au determinat să-i răspundă ironic într-un articol intitulat „Caricatura domnului Sava” unde l-a descris conform viziunii sale pe Sava: în formă de paralelipiped așezat pe doi cilindri, cu pantofi de lac la capete și cu un cap în formă sferică, de zero cu sprâncene sau un pătrat cu ochi.

Urmărind asiduu spectacolele regizate de Aurel Ion Maican, consecvent cu expozițiile sale de pictură și caricatură, este angajat între 1930 – 1931 ca asistent de regie la Teatrul Național din Iași. Va pune în scenă piese ca „Simunul” de H. Lenormand, „Paravanul” de Alfred de Musset, „Diavolul” de Franz Molnar.

Participă la „Salonul pictorilor moldoveni” între 1932 – 1933, dar pune în scenă şi alte piese din repertoriul internațional, pentru care realizează decorurile și costumele.

Între 1933 – 1934 este numit director de scenă, prezentând o sumedenie de piese ca „Baba Hârca” de Matei Millo, „Chirița în Iași” și „Scene de stradă” de Elmer Rice, „Nu te mai cunosc” de Aldo Benedetti, opereta „Gheișa” de Owen Hall. Realiza decoruri autentice, cu perspectivă personală.

Realizează în 1934 un inedit „Teatru de vedenii”, pe scena unui cinematograf, cu piese după Kipling, Edgar Allan Poe și Ernst Theodor Amadeus Hoffman.

Între 1934 – 1935 colaborează la revista „Manifest”, cu desene satirice și caricaturi, editând publicația „Caricatura” între 1937 -1938. Executând xilogravuri virulente, una dintre cele mai incisive lucrări ale sale înfățișează doi bărbați ce ar putea fi reprezentanți ai unor primitivi din caverne. Unul dintre ei ține o ghioacă în mână, celălalt o havană. Între ei și pe jos, silueta slăbănoagă a unui om abia căzut, ce pare a fi un șomer. Sub titlul „Sociala”, are un dialog descriptiv, în care cel cu ghioacă pretinde în fața omului cu havana în mână a-l fi salvat de foame pe cel căzut la pământ.

Pune în scenă alte piese ca: „Neamul șoimăreștilor”, „Androce și leul” de G. B. Shaw, „Ratații” de H. R. Lenormand, „Vânzătorul de păsări”, o operetă Karl Zeller etc.. Alte spectacole la care a realizat decorul sunt: „13 canțonete comice” ale lui Vasile Alecsandri, „Otrava” după Zola, „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, operele lui Moliere: „Bolnavul închipuit” și „Școala Femeilor”; „Hamlet” de Shakespeare etc.

Ca scenarist a reconsiderat și vodevilurile lui Alecsandri, aducând și aici inovații; a proiectat vechile „Cântece” ale lui Alecsandri într-o viziune contemporană, folosind modalități de expresie curente în acei ani, sugerând prin viziuni contemporane psihologia și ocupațiile personajelor, situația lor în momentul respectiv. L-a adus într-un mod neobișnuit pe „Clevetici”, personaj ce îl prefigureză pe Caragiale într-un decor expresionist, tratat satiric, spre a face mai stridentă postura lui patriotică și ipocrită; pe „mama Anghelușa” specialistă în vrăji și descântece, a transpus-o într-un decor cu scaieți, buruiene, simbolizând dispariția ei în lume. „Barbu Lăutaru” își prezintă grijile într-un decor întunecat, a cărui lumânare se stinge treptat; pentru mai multă expresivitate introduce și statuile altor doi lăutari care se rotesc cadențat ca niște figurine din cutii muzicale. Coana Chirița (Miluță Gheorghiu) este prezentată ca fiind îmbrăcată cu crinolină, mâneci bufante, pălărie cât o corabie, într-un decor citadin, cu arhitectură și coline desenate într-un spirit naiv.În 1941 expune la București cea mai importantă serie de caricatură, portrete ale scriitorilor (precum Sadoveanu, Rebreanu, Ion Marin Sadoveanu, Ionel Teodoreanu, Codreanu, Tudor Mușatescu), actrițe și pictori cunoscuți în epocă. Ioan Sava se remarcă în acest stil prin noua sa viziune asupra personajelor, reprezentativă și reconoscibilă, cu toate acestea neobservată până atunci la „model”.

Ion Sava a conceput regia teatrală ca o știință și ca o artă; a fost promotor pe plan mondial al lumii spectacolului, pe o perioadă de 17 ani. El a revigorat viața teatrală și cea a învățământului artistic, fiind un adevărat promotor al regiei; a asigurat spectacolelor o nouă viziune artistică.

S-a stins din viață la 26 octombrie 1947, la Sanatoriul din Agigea, fiind înmormântat la cimitirul Bellu.

Lada (1967) - Ion Sava

MITZURA ARGHEZI

poetului tudor

mitzura domnica

Mitzura Arghezi
Date personale
Născută	10 decembrie 1924[1][2]  București, România
Decedată	27 octombrie 2015 (90 de ani)[1][2]  București, România
Părinți	Tudor Arghezi Paraschiva Burda
Cetățenie	România
Ocupație	politiciană actriță
Activitate
Cariera politică
Deputată a României
În funcție 14 decembrie 2000 – 11 decembrie 2004
Circumscripția	București
Legislatură	legislatura 2000–2004[*]
În funcție 22 noiembrie 1996 – 14 decembrie 2000
Circumscripția	Olt
Legislatură	legislatura 1996–2000[*]
Partid politic	PRM
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Mitzura Domnica Arghezi (pseudonim pentru Domnica Theodorescu; n. 10 decembrie 1924 – d. 27 octombrie 2015, București^[3]) a fost fiica poetului Tudor Arghezi. A fost aleasă de două ori în funcția de deputat român, în legislaturile 1996-2000 și 2000-2004, pe listele partidului PRM. Între anii 2005-2010 a fost membru în Consiliul de Administrație al Societății Române de Radiodifuziune din partea PRM. De asemenea, Mitzura Arghezi era cunoscută și ca actriță, jucând în peste 100 de piese de teatru și 18 filme. Mitzura Arghezi a fost director onorific al Casei Memoriale Tudor Arghezi din București și cetățean de onoare al municipiului Bacău (2010).^[4]

A decedat la vârsta de 90 de ani în dimineața zilei de 27 octombrie 2015.^[5]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Doi vecini (1959) - slujnica Marița
• Furtuna (1960)
• Celebrul 702 (1962)
• Anotimpuri (1963)
• Titanic vals (1964) - Gena
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1965)
• La porțile pământului (1966)
• Mihai Viteazul (1971) - nobilă din Transilvania
• Facerea lumii (1971)
• Ultimul cartuș (1973)
• Hyperion (1975)
• Eu, tu, și... Ovidiu (1978) - prezentatoare TV
• Audiența (1979)
• Drumul oaselor (1980)
• Șantaj (1981)
• Grăbește-te încet (1982)
• Secretul lui Bachus (1984)
• O clipă de răgaz (1986)
• Secretul lui Nemesis (1987) - vecină din blocul lui N.M. Siseanu

Mitzura Arghezi în „Amintiri din prezent"

NICOLAE GIRARDI

Sari la navigareSari la căutare

Nicolae Girardi
Date personale
Născut	10 decembrie 1931 comuna Mânăstirea, județul Ilfov
Decedat	25 decembrie 1999
Naționalitate	română
Ocupație	operator și director de imagine de film
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Nicolae Girardi (n. 10 decembrie 1931, comuna Mânăstirea, județul Ilfov – d. 25 decembrie 1999) a fost un operator și director de imagine de film român. A semnat imaginea pentru filme de referință ale cinematografiei românești precum Cerul începe la etajul III (1967), Gioconda fără surâs (1968), Cantemir (1973), Mușchetarul român (1975), Zile fierbinți (1975), Roșcovanul (1976), Pentru patrie (1978), Revanșa (1978), Nea Mărin miliardar (1979), Ultima noapte de dragoste (1980), Capcana mercenarilor (1981), Ciuleandra (1985), Trenul de aur (1986), Noi, cei din linia întâi (1986), Mircea (1989), Coroana de foc (1990) și Începutul adevărului (Oglinda) (1994). El a colaborat în principal cu regizorul Sergiu Nicolaescu.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Filmografie
• 3Premii
• 4Note
• 5Bibliografie
• 6Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut la 10 decembrie 1931 în comuna Mânăstirea din județul Ilfov. A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” din București în 1955, debutând ca asistent de imagine la filmul Dincolo de brazi (1956) al regizorilor Mircea Drăgan și Mihai Iacob.^[1] Începând din anul 1958 a lucrat ca operator-șef, debutând la filmul Circul de Mihai Bucur.

Între anii 1968-1970 a filmat mai multe filme documentare.^[2] În anii '70-'80, Nicolae Girardi a realizat, singur sau în colaborare, imaginea mai multor filme regizate de Sergiu Nicolaescu, devenind unul dintre operatorii predilecți ai acestuia (alături de Alexandru David) ^[3]: Zile fierbinți (1975), Războiul Independenței (Eroi au fost, eroi sunt încă (1977), Pentru patrie (1978), Revanșa (1978), Nea Mărin miliardar (1979), Mihail, cîine de circ (1979), Ultima noapte de dragoste (1980), Capcana mercenarilor (1981), Întîlnirea (1982), Viraj periculos (1983), Ringul (1984), Ciuleandra (1985), Ziua Z (1985), Noi, cei din linia întâi (1986), François Villon - Poetul vagabond (1987), Mircea (1989), Coroana de foc (1990) și Oglinda (Începutul adevărului) (1993). Dicționarele cinematografice îl numesc pe Nicolae Girardi „colaborator consecvent al regizorului Sergiu Nicolaescu” („234 cineaști români” de Cristina Corciovescu și Bujor T. Râpeanu).^[4]

Nicolae Girardi a realizat în cursul carierei sale o serie de scurt metraje documentare și de ficțiune, printre care: Nuntă în Țara Oașului, Transformatori electrici, Cargouri, Orașul care iubește, Raliul Castrol, Tânjeaua sau Monumente istorice. La începutul anilor '80 a filmat micromonografii ale orașelor Reșița și Târgoviște, iar în anii '80 a colaborat cu studiouri vest-germane la filmele Sașii din Transilvania și Poiana narciselor și cu studiouri franceze la filmul Zaharius.^[5] A murit la 25 decembrie 1999, la vârsta de 68 ani.

Criticul de film Călin Căliman, care i-a dedicat un capitol în volumul „Cinci artiști ai imaginii cinematografice” (Ed. Reu Studio, București, 2009), îl considera „un interpret fidel al creației regizorale” ^[6], „un profesionist activ, harnic, funcțional și eficient, o adevărată „garanție” de încredere în echipele cinematografice din care a făcut parte”.^[1]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Dincolo de brazi (1956) - asistent de imagine
• Ciulinii Bărăganului - asistent de imagine
• Citadela sfărâmată - asistent de imagine
• Circul (1958)
• Băieții noștri (1958)
• Post-restant (1961)
• Sub cupola albastră (1962)
• Mofturi 1900 (1965) - operator
• Gaudeamus igitur (1965)
• Fantomele se grăbesc (1966)
• Șeful sectorului suflete (1967)
• Cerul începe la etajul III (1967)
• Gioconda fără surâs (1968)
• Serata (1971)
• Facerea lumii (1971) - cameraman
• Drum în penumbră (1972)
• Sfînta Tereza și diavolii (1972)
• Dragostea începe vineri (1973)
• Cantemir (1973)
• Mușchetarul român (1975)
• Casa de la miezul nopții (1976)
• Zile fierbinți (1975)
• Roșcovanul (1976)
• Războiul Independenței (Eroi au fost, eroi sunt încă (1977) - ep. 1, 4, 7-8
• Pentru patrie (1978) - împreună cu Alexandru David și Mircea Mladin
• Revanșa (1978)
• Nea Mărin miliardar (1979)
• Mihail, cîine de circ (1979)
• Ultima noapte de dragoste (1980)
• Capcana mercenarilor (1981)
• Șantaj (1981)
• Saltimbancii (1981) - împreună cu Ion Marinescu
• Întîlnirea (1982) - împreună cu Alexandru Groza
• Un saltimbanc la Polul Nord (1982) - împreună cu Ion Marinescu
• Viraj periculos (1983)
• Ringul (1984) - împreună cu Marian Stanciu
• Ciuleandra (1985)
• Ziua Z (1985) - împreună cu Sorin Chivulescu
• Trenul de aur (1986) - împreună cu Marian Stanciu
• Noi, cei din linia întâi (1986)
• François Villon - Poetul vagabond (1987) - împreună cu Alexandru Groza
• În fiecare zi mi-e dor de tine (1988) - împreună cu Sorin Chivulescu
• Mircea (1989) - împreună cu Alexandru Groza
• Coroana de foc (1990) - împreună cu Alexandru Groza
• De-aș fi Peter Pan (1992)
• Începutul adevărului (Oglinda) (1994) - împreună cu Sorin Chivulescu

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

La 27 mai 1996 (Centenarul filmului românesc), Uniunea Cineaștilor din România i-a oferit Medalia Jubiliară pentru întreaga activitate cinematografică.

LEOPOLDINA BĂLĂNUȚĂ

Sari la navigareSari la căutare

Leopoldina Bălănuță
Date personale
Născută	10 decembrie 1934[1]  Păulești, Vrancea, România
Decedată	14 octombrie 1998 (63 de ani)[1]  București, România
Căsătorită cu	Mitică Popescu
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Activitate
Roluri importante	Efimița în Conu Leonida față cu reacțiunea Elvira în Bietul Ioanide Zenobia în Blestemul pământului, Blestemul iubirii
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Leopoldina Bălănuță (n. 10 decembrie 1934,^[1] Păulești, Vrancea, România – d. 14 octombrie 1998,^[1] București, România) a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce. A fost căsătorită din 1977 cu actorul Mitică Popescu.

CUPRINS

• 1Biografie
  • 1.1Cinematografie
  • 1.2Televiziune
  • 1.3Teatru
• 2Viață artistică
  • 2.1Recitatoare
  • 2.2Viață personală
• 3Distincții
• 4Filmografie
• 5Teatru
• 6Note
• 7Bibliografie
• 8Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A absolvit în 1957 Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică (IATC) din București, la clasa Mariettei Sadova și a lui Marcel Anghelescu. A debutat la București, în regia lui Ion Cojar, jucând-o pe Velea din Prima întâlnire de Tatiana Sîtina. Ultimul ei rol a fost cel din O batistă în Dunăre, de D.R. Popescu, la Teatrul Național, montat de același regizor.

A avut roluri memorabile în Vassa Jeleznova și Mama de Maxim Gorki, Anna Karenina, de Lev Tolstoi, Medeea de Euripide, Martin Eden de Jack London, Noaptea Iguanei de Tennessee Williams, Oameni sărmani de Feodor Dostoievski, Livada cu vișini de Anton Pavlovici Cehov, Doi pe un balansoar de William Gibson și, în special, în piesele lui Dumitru Radu Popescu, Ca frunza dudului în rai și O batistă în Dunăre (alături de Mariana Mihuț și Ileana Stana Ionescu).

Cinematografie[modificare | modificare sursă]

A fost distribuită și în filme, mai ales în roluri cu încărcătură dramatică, Nunta de piatră (1972), Dincolo de pod (1975), Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980), Clipa (1979), Bietul Ioanide (1979), Năpasta (1982), etc.

Televiziune[modificare | modificare sursă]

Leopoldina Bălănuță a avut și o colaborare de succes cu televiziunea. Gaițele (1993), Strigoii (1992), Trandafirul și coroana, Conu' Leonida față cu reacțiunea (1985), Moartea unui comis voiajor (1977), Idolul și Ion Anapoda (1991) sunt doar câteva din piesele în care a apărut la Televiziune.

Teatru[modificare | modificare sursă]

Deși a fost considerată o actriță dramatică, Leopoldina Bălănuță a avut și roluri memorabile de comedie. Sceneta TV Care de dame de G. H. Brăescu [1], realizată în 1980 (unde actrița joacă 4 personaje) este considerată unul din momentele de referință din istoria divertismentului TV românesc.

Leopoldina Bălănuță a fost una din cele mai importante actrițe care a practicat spectacolul de poezie și care s-a preocupat intens de acest lucru. Continuatoare a recitativului dramatic creat de școlile lui Constantin Nottara și Gheorghe Storin, Leopoldina Bălănuță a dat un regal de muzică și poezie, împreună cu Narcisa Suciu, în spectacolul O întâmplare a ființei din 27 ianuarie 1998, pe versuri de Ana Blandiana, Ștefan Augustin Doinaș, Magda Isanos, Nicolae Labiș și Nichita Stănescu. „Eu plec cu viața mea în teatru; teatrul vine cu viața lui în viața mea. Mă gândeam câtă dreptate a avut sărmanul Tarkovski, care spunea, în ultimele zile ale existenței lui: «Doamne, am obosit așteptându-te!» […] totdeauna arta mi-a apărut ca o ștafetă a Dumnezeirii”.

VIAȚĂ ARTISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Leopoldina Bălănuță

A terminat studiile de arta actorului odată cu deschiderea sălii Casandra, acest studio al celui mai tânăr actor, unde au debutat cei mai mulți interpreți ai țării, toți cei care au studiat la prima școală de teatru și film, Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București de astăzi, fostul Institut de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale”. A jucat în spectacolul Peer Gynt, de Henrik Ibsen, în regia lui Dinu Cernescu, pe Aase, mama eroului principal, alături de Florin Piersic, devenit și el o legendă în rolul ibsenian, din 1957. Au urmat câteva personaje pe scena celuilalt studio al experimentelor Teatrul din Piatra Neamț, după care marile succese din București, de la Teatrul Mic.

Rolurile sale au fost nenumărate și în toate a venit cu vocea ei caldă, melodioasă, cu adâncul ei cult pentru adevăr, fiecare replică constituindu-se într-o pledoarie pentru justiție și demnitatea omului. Poate de aceea se consideră absolut paradigmatic pentru talentul și personalitatea ei, Antigona, din tragedia omonimă a lui Sofocle. Antigona, sub bagheta regizorală a lui Ion Cojar era Bălănuță, dreaptă, mândră, neînfricată în fața dictatorului, gata să moară, dar să nu cedeze. A fost pur și simplu copleșitoare în acest rol, după cum a fost convingătoare, încărcată de nuanțe, cu o continuă autoironie și un emoționant tragicomic în eroina principală din Doi pe un balansoar, de William Gibson. Alături de Victor Rebengiuc, Bălănuță a transformat această melodramă într-un zguduitor simbol al condiției tânărului de azi, al singurătății, al lipsei de comunicare, al nevoii de compasiune, dragoste, înțelegere. Această tragediană înnăscută, distribuită de Andrei Șerban, firesc, în Medeea, din Trilogia antică de la Teatrul Național din 1990.

A fost și o excelentă interpretă de comedie. Printre creațiile comice trebuie menționate Femeia cu coșul cu ouă din muzicalul montat de Cătălina Buzoianu, la Teatrul Mic, după Nu sunt Turnul Eiffel, de Ecaterina Oproiu, dar, mai ales Elisabeta, din Elisabeta din întâmplare o femeie, de Dario Fo, tot la Teatrul Mic. Cele două dimensiuni ale acestui extraordinar talent care a fost Bălănuță s-au asociat, desăvârșit, în Liubov Andreevna, din Livada cu vișini, în regia lui Andrei Șerban, tot pe scena Naționalului bucureștean. La fel de sclipitoare și profundă este și atunci când interpretează diferite personaje din dramaturgia românească, mai ales din cea a lui D.R. Popescu. Astfel, la Teatrul Mic joacă în piesa Ca frunza dudului, iar la Teatrul Național în O batistă pe Dunăre.

Recitatoare[modificare | modificare sursă]

Bălănuță a fost și o remarcabilă recitatoare. În concepția ei, actorul este glasul dramaturgului, dar și al poetului. Mai ales al poetului care nu-l obligă să devină personaj, nu-l supune la metamorfoze, ci îl lasă să fie el însuși, cu sensibilitatea și sentimentele sale, punând în lumină sensurile ascunse ale creației poetice. Bălănuță a iubit poezia bună și a dat numeroase recitaluri. Nicicând, versurile lui Nichita Stănescu, de exemplu, nu au fost mai limpezi și mai bine descifrate decât în rostirea ei. L-a iubit la fel de mult pe Eminescu, dar a fost aproape, foarte aproape, îndeosebi de poeții contemporani care pledează pentru frumos și adevăr. Referințe artistice despre ea se găsesc în volumul lui Andrei Băleanu și Doina Dragnea, Actorul în cântarea personajului, București, Meridiane, 1981, precum și în medalionul Magdalenei Boiangiu, Leopoldina Bălănuță, din revista „Scena” nr. 6/1998.

Viață personală[modificare | modificare sursă]

Leopoldina Bălănuță a fost fată de preot. În 1977 s-a căsătorit cu actorul Mitică Popescu.

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A fost distinsă cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.^[2]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Dacii (1967) - dublaj de voce Meda
• Dincolo de pod (1976) - negustoreasa Mara
• Blestemul pămîntului – Blestemul iubirii (1980) - Zenobia
• Semnul șarpelui (1982) - Ecaterina Handrabur
• Năpasta (1982) - femeie cu prunc

• Ultima gară (1998)
• Gaițele (1993) - TV
• Chira Chiralina (1993)
• Balanța (1992)
• Rămânerea (1991)
• Trandafirul și coroana (TV) / (1991)
• Punct și de la capăt (1987)
• Umbrele soarelui (1986)
• Conu Leonida față cu reacțiunea (TV) / (1985) - Efimița
• Scopul și mijloacele (1983)
• Mult mai de preț e iubirea (1982)
• Înghițitorii de săbii (1981)
• Bietul Ioanide (1980) - Elvira, soția lui Ioanide
• Clipa (1979)
• Pe firul apei (1978)
• Moartea unui comis-voiajor (TV) / (1977) - Linda Loman
• Duhul aurului (1974)
• Tatăl risipitor (1974) - țăranca Constanța Oaie
• Nunta de piatră 1 - Fefeleaga (1973) - Fefeleaga
• Oameni sărmani (1969) - Varvara Alekseyevna
• Subteranul (1967) - Irina
• Tristan (TV) / (1966) - Gabriela Kloterjanh
• Pisica de mare (1963)

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Acești nebuni fățarnici, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Anatema actor, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Anna Karenina, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Cuibul de piatră, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Deliana, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Idolul și Ion Anapoda, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Mama, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Martin Eden, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Matca, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Medeea, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Miorița, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Noaptea iguanei, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• O zi mai lungă decât veacul, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Oameni sărmani, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Oamenii cavernelor, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Pană Lesnea Rusalim, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Povestea brățării de gleznă, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Săptămâna luminată, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Sechestrații din Altona, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Straniul interludiu, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Trandafirul și coroana, premieră la Teatrul Național de Televiziune;
• Trei mistere, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Tristan și Isolda, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Vassa Jeleznova, premieră la Teatrul Național Radiofonic;
• Viforul, premieră la Teatrul Național Radiofonic.

CORNEL SCRIPCARU

Actorul Cornel Scripcaru s-a născut la 10 decembrie 1961, in comuna Bicazu Ardelean din judeţul Neamţ.

Cariera:

A absolvit in 1990 Academia de Teatru si Film din Bucureşti si de atunci joacă pe scena Teatrului Lucia Sturdza Bulandra. S-a remarcat in roluri diverse, printre care se număra: Tom Snout din Visul Unei Nopti De Vara de William Shakespeare, Zungelschlag din Deşteptarea Primăverii de F. Wedekind, Sir Orilus din Merlin de Tankred Dorst, Araldo- in Antigona de Sofocle, Kulighin din Trei Surori de A.P. Cehov, Doctorul din Woyzeck de G. Buchner, Cherea din Caligula de Albert Camus, Petru din Petru de Vlad Zograffi, Oswald din Regele Lear de William Shakespeare, Guildenstern din Hamlet de William Shakespeare, Titus din Anatomie. Titus.Căderea Romei de Heiner Mull 

er, Fratele Bonaventura din Ce păcat că-i curvă de John Ford, Mihail Lvovici Astrov din unchiul Vanea, Belureau din Gloria Unui Comis Voiajor de Marcel Pagnol, etc.

In anul 1998 a fost nominalizat la premiul Cel mai bun actor la Gala UNITER pentru rolul principal din spectacolul Petru de Vlad Zograffi.

Pe marele ecran a debutat in 1989, cu filmul Noiembrie-ultimul bal, regizat de Dan Pizza. A mai fost distribuit in 1993- E pericoloso sporgersi, regia Nae Caranfil, 1994- Dark Angel: The Ascent, regia Linda Hassani, 1995- O vară de neuitat, regia Lucian Pintilie, 1995- Stare de fapt, regia Stere Gulea, 1997- Terminus paradis, regia Lucian Pintilie, 2006- Tertium non datur, regia Lucian Pintilie, 2007- Logodnicii din America, regia Nicolae Mărgineanu, 2009- Weekend cu mama, regia Stere Gulea. A apărut in anul 2010 in serialul de televiziune transmis la HBO, In deriva.

Pe scurt despre Cornel Scripcaru:

Nume: Cornel Scripcaru
Ocupatia: actor
Data nasterii: 10 decembrie 1961
Zodia: Fecioara
Locul nasterii: Bicazu Ardelean, judeţul Neamţ, România
Naţionalitate: româna
Culoarea parului: saten
Culoarea ochilor: caprui
Starea civila: necasatorit

De ce este faimos Cornel Scripcaru?

Este unul dintre actorii apreciaţi ai Teatrului Sturdza Bulandra din capitală, a jucat in filme.

De ce ne place Cornel Scripcaru?

A jucat in filmul horror Dark Angel: The Ascent regizat de Linda Hassani, alături de Constantin Cotimanis si Carmen Tănase.

"După D'ale", o adaptare după capodopera caragialiană ”D'ale carnavalului

MILUȚĂ GHEORGHIU

Sari la navigareSari la căutare

Miluță Gheorghiu
Miluță Gheorghiu în rolul Coanei Chirița
Date personale
Născut	2 octombrie 1897
Decedat	10 decembrie 1971 (74 de ani)
Înmormântat	Cimitirul „Eternitatea” din Iași
Ocupație	actor
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Mihail (Miluță) Gheorghiu (n. 2 octombrie 1897, Iași — d. 10 decembrie 1971, București) a fost un celebru actor român de teatru (scenă și vodevil), cunoscut, mai ales, prin rolurile în travesti din comediile lui Vasile Alecsandri (Coana Chirița, Muza de la Burdujeni).

Este înmormântat în Cimitirul Eternitatea din Iași. Pe placa sa funerară a cerut să i se graveze următorul catren:

Așa e lumea, o comedie

Iar noi artiștii care-o jucăm

N-avem dorința alta mai vie

Decât aplauze să merităm.

(V. Alecsandri - Chirița în provincie)

CUPRINS

• 1Distincții
• 2Teatru -- Roluri (1923 – 1964)
• 3Director de scenă
• 4Filmografie
• 5Note
• 6Legături externe

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, actorului Miluță Gheorghiu i s-a acordat titlul de Artist al Poporului din Republica Populară Romînă „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[1]

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa I (1967) „pentru activitatea îndelungată în teatru și merite deosebite în domeniul artei dramatice”^[2] și cu Ordinul Steaua Republicii Socialiste România clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.^[3]

TEATRU -- ROLURI (1923 – 1964)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Albert din Cafeneaua cea mică de Tristan Bernard; Farfuridi din O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; Figaro din Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais; Maxime din Ce vrea femeia de Alfred Savoir și Etienne Rey; Pyram din Visul unei nopți de vară de William Shakespeare; Lujin din Crimă și pedeapsă de Paul Ginisty și Hugues Le Lroux (după romanul lui Dostoievski); Tândală din Sânzâiana și Pepelea de Vasile Alecsandri; D’Artagnan din Cei trei muschetari de Alexandre Dumas; Hlestakov din Revizorul de Gogol; Nae Girimea din D’ale carnavalului de I. L. Caragiale; Galan din Plicul de Liviu Rebreanu; Pan Zubowsky din Neamul Șoimăreștilor de Mihail Sadoveanu și Mihai Sorbul (după romanul lui Mihail Sadoveanu); Cezar din Androcle și Leul de G. B. Shaw; Napoleon din Madame Sans-Gene de V. Sardou; Coana Chirița din Chirița în provincie de Vasile Alecsandri; Mitică Popescu din Mitică Popescu de Camil Petrescu; Păcală din Sânzâiana și Pepelea de Vasile Alecsandri; Niță din C.F.R. (în Momente și schițe de I.L.Caragiale); Ciupici din O noapte de vară de Aurel Baranga; Mircea Cavafu din Mielul turbat de Aurel Baranga; Clucerul Măturică din Ce naște din pisică dramatizare de Tudor Șoimaru după Ciocoii vechi și noi de Nicolae Filimon; Baba Hârca din Baba Hârca de Matei Millo; Steriu Steriade din Anii Negri de Aurel Baranga; Miluță Petrescu din Surorile Boga de Horia Lovinescu; Avocatul din Anna Karenina de N.D.Volov (după romanul lui Tolstoi)

DIRECTOR DE SCENĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ginerele domnului prefect; Bărbierul din Sevilla; Plicul; Cafeneaua cea mică Nepoftitul; Coana Chirița în provincie; Barbu Lăutarul; Balthazar; Rachierița; Topaze; Într-o noapte la moșie; Napoleon și femeile; Micul lord; Domnii de la poarta verde; ^[4]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• O noapte furtunoasă (1943) - I.D. Ionescu
• Vultur 101 (1957) - moș Cristea

Vasile Alecsandri - Chirita in Iasi (1960)

 

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

 DANIELA VLĂDESCU

Sari la navigareSari la căutare

Daniela Vlădescu
Date personale
Născută	10 decembrie 1956 (64 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață
Activitate
Tipul de voce	soprană
Modifică date / text

Daniela Vlădescu (n. 10 decembrie 1956, București) este o soprană română, cântăreață de operă și operetă și interpretă de multiple genuri muzicale (precum muzică jazz, vocal simfonică, romanțe, muzică ușoară și altele), ocazional actriță, actualmente având funcția de manager al Teatrului național de operă și balet "Oleg Danovski" din Constanța.^[1]

CUPRINS

• 1Biografie
  • 1.1Biografie timpurie
  • 1.2Opera Națională București și Teatrul Național de Operetă
  • 1.3Alte colaborări, poziții
• 2Repertoriu
  • 2.1Muzică clasică
• 3Note, referințe
• 4Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Biografie timpurie[modificare | modificare sursă]

În perioada 1963-1975, Daniela Vlădescu a studiat ca elevă la Liceul de Muzică „George Enescu" din București, apoi și-a continuat studiile muzicale la secția de canto a Conservatorului „Ciprian Porumbescu" (astăzi cunoscut după redenumirea sa în Universitatea Națională de Muzică București), unde studiază la cu profesoarele soprane Arta Florescu și Eugenia Moldoveanu. În 1979, fiind încă studentă la Conservator, devine membră a Teatrului muzical din Brașov, unde va fi solistă până în 1985.

Opera Națională București și Teatrul Național de Operetă[modificare | modificare sursă]

Începând cu 1985, în urma unui concurs de admitere, Daniela Vlădescu va face parte din ansamblul de soliști ai Operei Naționale București, poziție deținută până în 1993, când face trecerea la genul operetei și devine angajata Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian", cu care va efectua numeroase turnee în țară și în străinătate.^[2] L-a cunoscut pe Nicu Ceaușescu la festivalul Tineretului de la Moscova. ^[3]

Alte colaborări, poziții[modificare | modificare sursă]

În 2006 este numită Director General al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski", Constanța.

Colaborarea sa muzicală a fost cu numeroase posturi naționale de radio și de televiziune, dar și cu orchestre simfonice și teatre lirice din România (Arad, Bacău, Cluj, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Târgoviște și Timișoara). De-a lungul timpului, soprana abordează un repertoriu amplu de genuri muzicale precum jazz, muzică vocal simfonică, pop și romanțe. A înregistrat coloana sonoră a filmului Gloria nu cântă, acesta nefiind însă singurul contact în domeniul cinematografiei întrucât în 1983 a interpretat în filmul Ochi de urs, în regia lui Stere Gulea.

REPERTORIU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Muzică clasică[modificare | modificare sursă]

Repertoriul de operă și operetă (respectiv musical) al sopranei său cuprinde, printre altele, roluri de prestigiu, așa cum sunt: Adela (din Liliacul de J. Strauss), Adina și Gianetta (din Elixirul dragostei de Donizetti),Cio Cio San (din Madama Butterfly de Puccini), Franzi (din Sânge vienez de același J. Strauss fiul), Gilda (din Rigoletto de Verdi), Maria (din West Side Story de Bernstein), Mi Tsu Ti (din Marco Polo de Tán Dùn), Stasi (din Silvia de Kálmán), Susanna (din Nunta lui Figaro de W.A. Mozart), Violeta (din Traviata, de Verdi) și multe altele.

Poezie și creație - Daniela Vlădescu

Să nu-mi iei niciodată dragostea - Daniela Vlădescu

Daniela Vladescu-Vrabiute indiscrete

Aria Viliei - Daniela Vlădescu

BOGDAN GEORGE NICULA

Bogdan Nicula
Date personale
Născut	10 decembrie 1979  București, România
Decedat	21 iunie 2015 (35 de ani)  Solingen, Renania de Nord-Westfalia, Germania
Cetățenie	România
Ocupație	balerin
Modifică date / text

Bogdan George Nicula (n. 10 decembrie 1979, București, România – d. 21 iunie 2015, Solingen, Renania de Nord-Westfalia, Germania) a fost un balerin de origine română.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Carieră internațională
• 3Lucrări coregrafice
• 4Note
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Bogdan Nicula a studiat baletul clasic de la vârsta de 12 ani, în cadrul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București^[1], sub îndrumarea profesorilor Eugenia Cotovelea, Mihaela Santo și Constantin Marinescu. La 16 ani câștigă medalia de argint în cadrul ediției a X-a a Concursului Internațional de Dans de la Caen, Franța, cu o variație din baletul „Silvia", muzica Leo Delibes. A urmat cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București - secția Coregrafie.

Între anii 1996-1998 participă și câștigă numeroase premii și titluri importante, in cadrul unor festivaluri, concursuri, gale și olimpiade naționale și internaționale de coregrafie. A participat la cursuri de vară în Edmonton, Canada (1995) și la stagii și cursuri de dans clasic, la Academie de Danse Classique „Princesse Grace” în Monte Carlo (1997, 1998).^[1]

În 1999 se alătură Teatrului de Balet „Oleg Danovski” din Constanța, ca solist și interpretează roluri în producții clasice ca: „Lacul Lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Cocoșatul de la Notre Dame”, „Pinocchio” , „Crăiasa zăpezii”, dar și în producțiile de dans contemporan ale coregrafilor Gigi Căciuleanu și Sergiu Anghel în roluri create pentru el - „Requiem” și „Metropolis”.

CARIERĂ INTERNAȚIONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 2001 pleacă din România și parcurge rapid drumul spre success, devenind solist principal în Balletmainz, apoi în Ballet am Rhein din Düsseldorf, Germania (director artistic Martin Schläpfer). Dansează în producții coregrafice contemporane celebre, create pentru companie sau producții din repertoriul internațional contemporan, respectiv George Balanchine, Merce Cunningham, Twyla Tharp, Jiri Kilyan, Hans van Manen, Regina van Berkel, Teresa Rotemberg , Nils Christe, Paul Lightfoot & Sol Leon, Christopher Bruce, Nicolo Fonte, Gisela Rocha.

Între anii 2004 – 2012, participă la nenumărate producții pentru televiziune ale companiei din Mainz, aparițiile la Arte, ZDF, 3sat ale „Partita”, „Frogs and Crows”, „Marsch, Walzer Polka”, „Kleines Requiem”, „Gota de Luz” , devenind o obișnuință. În 2009 dansează în cadrul evenimentului 1000 Years Dome Mainz, în domul din Mainz, spectacolul fiind transmis de televiziunea germană națională ZDF.^[2]

În 2008 are ocazia extraordinară de a dansa pe celebra scenă a Teatrului Balșoi din Moscova, în cadrul Galei Premiilor „Prix de Benois”. A prezentat un solo din baletul „Streichquartett” coregrafiat de Martin Schläpfer, care a reușit performanța de a obține premiul pentru cea mai bună coregrafie a anului.^[1]

LUCRĂRI COREGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În timpul celor doi ani petrecuți la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, își imaginează nenumărate producții coregrafice, preocuparea sa pentru creație prinde însă contur prima dată în anul 2011, când coregrafiază „Lupin Tango”, un pas de deux din „Finnischer Tango Abend” pentru Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

Poate cea mai apropiată de sufletul său, este însă coregrafia imaginată pentru elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, care, în data de 30 mai 2013, au dansat la Opera Națională din București sub „bagheta” lui Bogdan Nicula, în „Flash.STOP”. O lucrare dinamică și emoționantă, realizată ca un tribut de admirație și recunoștință, în amintirea profesoarei Mihaela Santo. Cu această ocazie, Bogdan Nicula a reușit să transmită excelenta sa abilitate de a exprima idei și concepte într-un cadru motivațional și de echipă, relevând latura sa artistică și publicului din România.

În martie 2014, devine unul dintre membrii fondatori ai Asociației MBAS - Mișcarea pentru Balet și Artele Spectacolului, este profesor și coregraf în proiectul primei Școli de Vară profesioniste de balet din București și concepe în mod special, în doar trei săptămâni, Spectacolul „Noi origini”, o fuziune între dansul clasic și contemporan, un concept al inovației și al schimbării, o coregrafie concepută pe măsura aptitudinilor și talentului fiecărui elev.^[3]

În noiembrie 2014, află că este bolnav de ALS - scleroză laterală amiotrofică, o boală de tip neurologic, ce atacă celulele nervoase care controlează mișcarea voluntară, ceea ce, în timp, face mișcarea mâinilor, a picioarelor și a mușchilor extrem de dificilă.^[1][2]

În decembrie, gândește și dezvoltă prin limbaj și chiar mișcare, o ultimă lucrare coregrafică „Sonatele războiului” pe muzica lui Sergei Prokofiev. Opera este prezentată în Germania, în ianuarie 2015 și este primită cu emoție și entuziasm de public.

În scurt timp, starea lui se înrăutățește. Rămâne însă lucid și pozitiv, la tot ce i se întâmplă.

În data de 21 iunie 2015, se stinge din viață într-o clinică din Solingen, Germania.^[2]

Singurul teatru muzical al Dobrogea, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa, a pornit într-un turneu prin ţară, prezentând piesa de rezistenţă „Lacul lebedelor“ pentru salvarea unui balerin pe care boala l-a lovit fulgerător, fără avertizare. Acum câţiva ani, Bogdan George Nicula era solist la „Danovski“ şi culegea aplauze chiar în „Lacul lebedelor“. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Un cântăreţ din Iaşi a murit strivit de tren, cu căştile pe ureche. An... Ce s-a ales de averea Cantacuzinilor, nababii României de altădată: ze... Fascinanta poveste a primei rafinării din România - Ploieşti, primul o... În luna noiembrie 2014, Bogdan George Nicula, un valoros balerin român în vârstă de 34 ani, activa cu succes într-o companie de balet din Germania şi se ocupa de Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului înfiinţată în România. În luna decembrie 2014, avântul şi pofta lui de muncă au fost însă brusc secerate de simptomele unei afecţiuni, care la controlul medical s-a dovedit a fi necruţătoare: scleroza laterală amiotrofică (ASL), o boală de tip neurologic care afectează funcţiile vitale. Boala a lovit fulgerător, fără avertizare. În doar două luni, balerinul activ care sfida gravitaţia a devenit legumă şi a ajuns până în situaţia de a nu mai putea înghiţi. ALS atacă celulele nervoase care controlează mişcarea voluntară, ceea ce duce la imposibilitatea de a mai schiţa un simplu gest. Medicii au constatat că la Bogdan, ALS avansează de patru ori mai repede decât în mod obişnuit. Soluţia disperată este un transplant de celule stem în Thailanda, pentru care lumea artistică s-a mobilizat încercând să strângă suma necesară de 50.000 euro.

Zborul unui balerin talentat Bogdan George Nicula este absolvent al Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti - anul 1998 şi a urmat cursuri ale Universităţii Naţionale de Teatru şi Film – secţia Coregrafie. Imediat după terminarea liceului este angajat la Teatrul de Balet Oleg Danovski din Constanţa, unde are roluri solistice în baletele Lacul Lebedelor sau Spărgătorul de Nuci, dar şi în producţiile contemporane Metropolis - Sergiu Anghel şi Requiem - Gigi Căciuleanu. În 2001 pleacă din România şi devine solist principal în Balletmainz, apoi în Ballet am Rhein din Düsseldorf, Germania (director artistic Martin Schläpfer). Dansează în producţii coregrafice contemporane celebre create pentru companie sau din repertoriul internaţional contemporan: George Balanchine, Merce Cunningham, Twyla Tharp, Jiri Kilyan, Hans van Manen, Regina van Berkel, Teresa Rotemberg sau Hans van Manen, Nils Christe, Paul Lightfoot & Sol Leon, Christopher Bruce, Nicolo Fonte, Gisela Rocha. Între 2004 şi 2012 participă la nenumărate producţii pentru televiziune ale companiei din Mainz, apariţiile la Arte, ZDF, 3sat ale “Partita”, “Frogs and Crows”, “Marsch, Walzer Polka”, “Kleines Requiem”, “Gota de Luz” devenind o obişnuinţă. În 2009 dansează în cadrul evenimentului “1000 Years Dome Mainz”, în domul din Mainz, spectacolul fiind transmis de televiziunea germană naţională ZDF. În 2008 are ocazia de a dansa pe celebra scenă a Teatrului Balshoi din Moscova, în cadrul Galei Premiilor „Prix de Benois”. A prezentat un solo din baletul “Streichquartett” coregrafiat de  Martin Schläpfer care a reuşit performanţa de a obţine premiul pentru cea mai bună coregrafie a anului. În timpul celor doi ani petrecuţi la Universitatea Naţionala de Teatru şi Film îşi imaginează nenumărate producţii coregrafice, preocuparea sa pentru creaţie prinde însă contur prima dată în anul 2011 când coregrafiază „Lupin Tango, un pas de deux din „Finnischer Tango Abend“ pentru Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

Avem în continuare aceeaşi convingere: „Da, şi în România se poate!“ Colegii lui Bogdan din Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului au transmis credinţa în reuşita demersului lor, pentru care el a pus atâta suflet. „Acum un an, pe data de 26 februarie 2014, semnam în faţa unui notar public Actul de Constituire a Asociaţiei Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului. Iniţialele prenumelor noastre, Mirela, Bogdan, Alexandru şi Sena, aveau să dea numele Mişcării pentru Balet şi Artele Spectacolului, Asociaţia M.B.A.S. Cu siguranţă nu a fost o întâmplare ci, poate, o poveste a destinului nostru comun. O poveste care trebuie să continue chiar dacă parte din noi, Bogdan, este acum în suferinţă. Suntem alături de Bogdan pentru că este parte din trupul şi spiritul organizaţiei noastre. Suntem o Echipă şi aşa mergem mai departe indiferent de problemele unuia sau altuia. Avem un obiectiv comun, acela de a demonstra că putem face lucruri frumoase, îndrăzneţe şi fără precedent în România şi aşa vom continua! Baletul este pentru noi motivaţia comună şi vrem ca în România să devină cu adevărat cea mai frumoasă dintre arte. Pentru asta, rezonăm cu cei mai frumoşi şi valoroşi dintre oameni. Noi avem o mână întinsă către valori, le căutăm şi le aducem la un loc. Simţim rapid onestitatea, căldura şi voinţa de “a face” şi de “a construi”, după cum percepem şi sentimente mai puţin dorite. Noi am ales să acţionăm! Şi aşa vom continua! Da, şi în România se poate!“

Balerinul Bogdan Nicula a decedat în ciuda eforturilor medicilor. Acesta era îngrijit de medicii germani de la clinica în care era internat. Bogdan suferea de o boală gravă, numită scleroză amiotrofică laterală (ALS), care afectează funcțiile vitale

Boala care a provocat decesul balerinului Bogdan Nicula era una de tip neurologic, incurabilă, iar în cazul lui, a evoluat de patru ori mai repede decât în mod normal. Afecțiunea i-a atacat celulele nervoase responsabile cu mișcarea voluntară, făcând mișcarea mușchilor dificilă, iar în unele cazuri, chiar imposibilă.

Înainte de nefericitul eveniment, Bogdan a publicat un mesaj pe o rețea socială, în care își lua rămas bun de la prietenii lui: „Dragi prieteni şi colegi, vă scriu acum, când încă abia mai pot... Am avut nenorocul de a mă îmbolnăvi de ASL. Pentru cei ce nu ştiu, ASL , este o boala degenerativă a sistemului nervos, care duce la paralizie totală a sistemului motric. Eu am avut neşansa de a avea o formă galopantă a bolii, sunt legat de pat şi de o maşină de respirat.  Am avut parte de o viaţă bogată, plină de aventuri şi experienţe superbe personale şi profesionale. Nu am cuvinte să-mi exprim recunoştinţa, faţă de toţi oamenii care mi-au îmbogăţit existenţa. Şi mai puţine sunt cuvintele care să exprime mulţumirea faţă de toţi cei care mi-au fost alături în ultimele luni. În ciuda faptului că mă aflu într-o situaţie fără ieşire, sunt bucuros că pot să vă spun MULŢUMESC, înainte de a lăsa cortina pentru ultima oară. VĂ MULŢUMESC!”, a scris balerinul.

Bogdan Nicula a absolvit Universitatea Națională de Teatru și Film „I.L. Caragiale”, la secția coregrafie. Acesta a făcut primul pas în cariera lui internațională în anul 2001, ca solist principal al Ballet Mainz, iar apoi al Ballet am Rhein din Dusseldorf, Germania. Cu numai câteva luni înainte să fie diagnosticat cu boala care l-a răpus, în anul 2014, Bogdan realiza coregrafia și regia spectacolului „Noi Origini”, cu sprijinul Asociației „Mișcarea pentru Balet și Artele Spectacolului”.

INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

 DANIELA VLĂDESCU

Sari la navigareSari la căutare

Daniela Vlădescu
Date personale
Născută	10 decembrie 1956 (64 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreață
Activitate
Tipul de voce	soprană
Modifică date / text

Daniela Vlădescu (n. 10 decembrie 1956, București) este o soprană română, cântăreață de operă și operetă și interpretă de multiple genuri muzicale (precum muzică jazz, vocal simfonică, romanțe, muzică ușoară și altele), ocazional actriță, actualmente având funcția de manager al Teatrului național de operă și balet "Oleg Danovski" din Constanța.^[1]

CUPRINS

• 1Biografie
  • 1.1Biografie timpurie
  • 1.2Opera Națională București și Teatrul Național de Operetă
  • 1.3Alte colaborări, poziții
• 2Repertoriu
  • 2.1Muzică clasică
• 3Note, referințe
• 4Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Biografie timpurie[modificare | modificare sursă]

În perioada 1963-1975, Daniela Vlădescu a studiat ca elevă la Liceul de Muzică „George Enescu" din București, apoi și-a continuat studiile muzicale la secția de canto a Conservatorului „Ciprian Porumbescu" (astăzi cunoscut după redenumirea sa în Universitatea Națională de Muzică București), unde studiază la cu profesoarele soprane Arta Florescu și Eugenia Moldoveanu. În 1979, fiind încă studentă la Conservator, devine membră a Teatrului muzical din Brașov, unde va fi solistă până în 1985.

Opera Națională București și Teatrul Național de Operetă[modificare | modificare sursă]

Începând cu 1985, în urma unui concurs de admitere, Daniela Vlădescu va face parte din ansamblul de soliști ai Operei Naționale București, poziție deținută până în 1993, când face trecerea la genul operetei și devine angajata Teatrului Național de Operetă „Ion Dacian", cu care va efectua numeroase turnee în țară și în străinătate.^[2] L-a cunoscut pe Nicu Ceaușescu la festivalul Tineretului de la Moscova. ^[3]

Alte colaborări, poziții[modificare | modificare sursă]

În 2006 este numită Director General al Teatrului Național de Operă și Balet „Oleg Danovski", Constanța.

Colaborarea sa muzicală a fost cu numeroase posturi naționale de radio și de televiziune, dar și cu orchestre simfonice și teatre lirice din România (Arad, Bacău, Cluj, Craiova, Galați, Iași, Oradea, Ploiești, Târgoviște și Timișoara). De-a lungul timpului, soprana abordează un repertoriu amplu de genuri muzicale precum jazz, muzică vocal simfonică, pop și romanțe. A înregistrat coloana sonoră a filmului Gloria nu cântă, acesta nefiind însă singurul contact în domeniul cinematografiei întrucât în 1983 a interpretat în filmul Ochi de urs, în regia lui Stere Gulea.

REPERTORIU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Muzică clasică[modificare | modificare sursă]

Repertoriul de operă și operetă (respectiv musical) al sopranei său cuprinde, printre altele, roluri de prestigiu, așa cum sunt: Adela (din Liliacul de J. Strauss), Adina și Gianetta (din Elixirul dragostei de Donizetti),Cio Cio San (din Madama Butterfly de Puccini), Franzi (din Sânge vienez de același J. Strauss fiul), Gilda (din Rigoletto de Verdi), Maria (din West Side Story de Bernstein), Mi Tsu Ti (din Marco Polo de Tán Dùn), Stasi (din Silvia de Kálmán), Susanna (din Nunta lui Figaro de W.A. Mozart), Violeta (din Traviata, de Verdi) și multe altele.

Poezie și creație - Daniela Vlădescu

Soprana Daniela Vlădescu: "Dobrogea este speranţă"

Să nu-mi iei niciodată dragostea - Daniela Vlădescu

Daniela Vladescu-Vrabiute indiscrete

Aria Viliei - Daniela Vlădescu

BOGDAN GEORGE NICULA

Bogdan Nicula
Date personale
Născut	10 decembrie 1979  București, România
Decedat	21 iunie 2015 (35 de ani)  Solingen, Renania de Nord-Westfalia, Germania
Cetățenie	România
Ocupație	balerin
Modifică date / text

Bogdan George Nicula (n. 10 decembrie 1979, București, România – d. 21 iunie 2015, Solingen, Renania de Nord-Westfalia, Germania) a fost un balerin de origine română.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Carieră internațională
• 3Lucrări coregrafice
• 4Note
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Bogdan Nicula a studiat baletul clasic de la vârsta de 12 ani, în cadrul Liceului de Coregrafie „Floria Capsali” din București^[1], sub îndrumarea profesorilor Eugenia Cotovelea, Mihaela Santo și Constantin Marinescu. La 16 ani câștigă medalia de argint în cadrul ediției a X-a a Concursului Internațional de Dans de la Caen, Franța, cu o variație din baletul „Silvia", muzica Leo Delibes. A urmat cursurile Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București - secția Coregrafie.

Între anii 1996-1998 participă și câștigă numeroase premii și titluri importante, in cadrul unor festivaluri, concursuri, gale și olimpiade naționale și internaționale de coregrafie. A participat la cursuri de vară în Edmonton, Canada (1995) și la stagii și cursuri de dans clasic, la Academie de Danse Classique „Princesse Grace” în Monte Carlo (1997, 1998).^[1]

În 1999 se alătură Teatrului de Balet „Oleg Danovski” din Constanța, ca solist și interpretează roluri în producții clasice ca: „Lacul Lebedelor”, „Spărgătorul de nuci”, „Cocoșatul de la Notre Dame”, „Pinocchio” , „Crăiasa zăpezii”, dar și în producțiile de dans contemporan ale coregrafilor Gigi Căciuleanu și Sergiu Anghel în roluri create pentru el - „Requiem” și „Metropolis”.

CARIERĂ INTERNAȚIONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 2001 pleacă din România și parcurge rapid drumul spre success, devenind solist principal în Balletmainz, apoi în Ballet am Rhein din Düsseldorf, Germania (director artistic Martin Schläpfer). Dansează în producții coregrafice contemporane celebre, create pentru companie sau producții din repertoriul internațional contemporan, respectiv George Balanchine, Merce Cunningham, Twyla Tharp, Jiri Kilyan, Hans van Manen, Regina van Berkel, Teresa Rotemberg , Nils Christe, Paul Lightfoot & Sol Leon, Christopher Bruce, Nicolo Fonte, Gisela Rocha.

Între anii 2004 – 2012, participă la nenumărate producții pentru televiziune ale companiei din Mainz, aparițiile la Arte, ZDF, 3sat ale „Partita”, „Frogs and Crows”, „Marsch, Walzer Polka”, „Kleines Requiem”, „Gota de Luz” , devenind o obișnuință. În 2009 dansează în cadrul evenimentului 1000 Years Dome Mainz, în domul din Mainz, spectacolul fiind transmis de televiziunea germană națională ZDF.^[2]

În 2008 are ocazia extraordinară de a dansa pe celebra scenă a Teatrului Balșoi din Moscova, în cadrul Galei Premiilor „Prix de Benois”. A prezentat un solo din baletul „Streichquartett” coregrafiat de Martin Schläpfer, care a reușit performanța de a obține premiul pentru cea mai bună coregrafie a anului.^[1]

LUCRĂRI COREGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În timpul celor doi ani petrecuți la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică din București, își imaginează nenumărate producții coregrafice, preocuparea sa pentru creație prinde însă contur prima dată în anul 2011, când coregrafiază „Lupin Tango”, un pas de deux din „Finnischer Tango Abend” pentru Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

Poate cea mai apropiată de sufletul său, este însă coregrafia imaginată pentru elevii Liceului de Coregrafie „Floria Capsali”, care, în data de 30 mai 2013, au dansat la Opera Națională din București sub „bagheta” lui Bogdan Nicula, în „Flash.STOP”. O lucrare dinamică și emoționantă, realizată ca un tribut de admirație și recunoștință, în amintirea profesoarei Mihaela Santo. Cu această ocazie, Bogdan Nicula a reușit să transmită excelenta sa abilitate de a exprima idei și concepte într-un cadru motivațional și de echipă, relevând latura sa artistică și publicului din România.

În martie 2014, devine unul dintre membrii fondatori ai Asociației MBAS - Mișcarea pentru Balet și Artele Spectacolului, este profesor și coregraf în proiectul primei Școli de Vară profesioniste de balet din București și concepe în mod special, în doar trei săptămâni, Spectacolul „Noi origini”, o fuziune între dansul clasic și contemporan, un concept al inovației și al schimbării, o coregrafie concepută pe măsura aptitudinilor și talentului fiecărui elev.^[3]

În noiembrie 2014, află că este bolnav de ALS - scleroză laterală amiotrofică, o boală de tip neurologic, ce atacă celulele nervoase care controlează mișcarea voluntară, ceea ce, în timp, face mișcarea mâinilor, a picioarelor și a mușchilor extrem de dificilă.^[1][2]

În decembrie, gândește și dezvoltă prin limbaj și chiar mișcare, o ultimă lucrare coregrafică „Sonatele războiului” pe muzica lui Sergei Prokofiev. Opera este prezentată în Germania, în ianuarie 2015 și este primită cu emoție și entuziasm de public.

În scurt timp, starea lui se înrăutățește. Rămâne însă lucid și pozitiv, la tot ce i se întâmplă.

În data de 21 iunie 2015, se stinge din viață într-o clinică din Solingen, Germania.^[2]

Singurul teatru muzical al Dobrogea, Teatrul Naţional de Operă şi Balet Oleg Danovski din Constanţa, a pornit într-un turneu prin ţară, prezentând piesa de rezistenţă „Lacul lebedelor“ pentru salvarea unui balerin pe care boala l-a lovit fulgerător, fără avertizare. Acum câţiva ani, Bogdan George Nicula era solist la „Danovski“ şi culegea aplauze chiar în „Lacul lebedelor“. ŞTIRI PE ACEEAŞI TEMĂ Un cântăreţ din Iaşi a murit strivit de tren, cu căştile pe ureche. An... Ce s-a ales de averea Cantacuzinilor, nababii României de altădată: ze... Fascinanta poveste a primei rafinării din România - Ploieşti, primul o... În luna noiembrie 2014, Bogdan George Nicula, un valoros balerin român în vârstă de 34 ani, activa cu succes într-o companie de balet din Germania şi se ocupa de Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului înfiinţată în România. În luna decembrie 2014, avântul şi pofta lui de muncă au fost însă brusc secerate de simptomele unei afecţiuni, care la controlul medical s-a dovedit a fi necruţătoare: scleroza laterală amiotrofică (ASL), o boală de tip neurologic care afectează funcţiile vitale. Boala a lovit fulgerător, fără avertizare. În doar două luni, balerinul activ care sfida gravitaţia a devenit legumă şi a ajuns până în situaţia de a nu mai putea înghiţi. ALS atacă celulele nervoase care controlează mişcarea voluntară, ceea ce duce la imposibilitatea de a mai schiţa un simplu gest. Medicii au constatat că la Bogdan, ALS avansează de patru ori mai repede decât în mod obişnuit. Soluţia disperată este un transplant de celule stem în Thailanda, pentru care lumea artistică s-a mobilizat încercând să strângă suma necesară de 50.000 euro.

Zborul unui balerin talentat Bogdan George Nicula este absolvent al Liceului de Coregrafie Floria Capsali din Bucureşti - anul 1998 şi a urmat cursuri ale Universităţii Naţionale de Teatru şi Film – secţia Coregrafie. Imediat după terminarea liceului este angajat la Teatrul de Balet Oleg Danovski din Constanţa, unde are roluri solistice în baletele Lacul Lebedelor sau Spărgătorul de Nuci, dar şi în producţiile contemporane Metropolis - Sergiu Anghel şi Requiem - Gigi Căciuleanu. În 2001 pleacă din România şi devine solist principal în Balletmainz, apoi în Ballet am Rhein din Düsseldorf, Germania (director artistic Martin Schläpfer). Dansează în producţii coregrafice contemporane celebre create pentru companie sau din repertoriul internaţional contemporan: George Balanchine, Merce Cunningham, Twyla Tharp, Jiri Kilyan, Hans van Manen, Regina van Berkel, Teresa Rotemberg sau Hans van Manen, Nils Christe, Paul Lightfoot & Sol Leon, Christopher Bruce, Nicolo Fonte, Gisela Rocha. Între 2004 şi 2012 participă la nenumărate producţii pentru televiziune ale companiei din Mainz, apariţiile la Arte, ZDF, 3sat ale “Partita”, “Frogs and Crows”, “Marsch, Walzer Polka”, “Kleines Requiem”, “Gota de Luz” devenind o obişnuinţă. În 2009 dansează în cadrul evenimentului “1000 Years Dome Mainz”, în domul din Mainz, spectacolul fiind transmis de televiziunea germană naţională ZDF. În 2008 are ocazia de a dansa pe celebra scenă a Teatrului Balshoi din Moscova, în cadrul Galei Premiilor „Prix de Benois”. A prezentat un solo din baletul “Streichquartett” coregrafiat de  Martin Schläpfer care a reuşit performanţa de a obţine premiul pentru cea mai bună coregrafie a anului. În timpul celor doi ani petrecuţi la Universitatea Naţionala de Teatru şi Film îşi imaginează nenumărate producţii coregrafice, preocuparea sa pentru creaţie prinde însă contur prima dată în anul 2011 când coregrafiază „Lupin Tango, un pas de deux din „Finnischer Tango Abend“ pentru Deutsche Oper am Rhein din Düsseldorf.

Avem în continuare aceeaşi convingere: „Da, şi în România se poate!“ Colegii lui Bogdan din Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului au transmis credinţa în reuşita demersului lor, pentru care el a pus atâta suflet. „Acum un an, pe data de 26 februarie 2014, semnam în faţa unui notar public Actul de Constituire a Asociaţiei Mişcarea pentru Balet şi Artele Spectacolului. Iniţialele prenumelor noastre, Mirela, Bogdan, Alexandru şi Sena, aveau să dea numele Mişcării pentru Balet şi Artele Spectacolului, Asociaţia M.B.A.S. Cu siguranţă nu a fost o întâmplare ci, poate, o poveste a destinului nostru comun. O poveste care trebuie să continue chiar dacă parte din noi, Bogdan, este acum în suferinţă. Suntem alături de Bogdan pentru că este parte din trupul şi spiritul organizaţiei noastre. Suntem o Echipă şi aşa mergem mai departe indiferent de problemele unuia sau altuia. Avem un obiectiv comun, acela de a demonstra că putem face lucruri frumoase, îndrăzneţe şi fără precedent în România şi aşa vom continua! Baletul este pentru noi motivaţia comună şi vrem ca în România să devină cu adevărat cea mai frumoasă dintre arte. Pentru asta, rezonăm cu cei mai frumoşi şi valoroşi dintre oameni. Noi avem o mână întinsă către valori, le căutăm şi le aducem la un loc. Simţim rapid onestitatea, căldura şi voinţa de “a face” şi de “a construi”, după cum percepem şi sentimente mai puţin dorite. Noi am ales să acţionăm! Şi aşa vom continua! Da, şi în România se poate!“

Balerinul Bogdan Nicula a decedat în ciuda eforturilor medicilor. Acesta era îngrijit de medicii germani de la clinica în care era internat. Bogdan suferea de o boală gravă, numită scleroză amiotrofică laterală (ALS), care afectează funcțiile vitale

Boala care a provocat decesul balerinului Bogdan Nicula era una de tip neurologic, incurabilă, iar în cazul lui, a evoluat de patru ori mai repede decât în mod normal. Afecțiunea i-a atacat celulele nervoase responsabile cu mișcarea voluntară, făcând mișcarea mușchilor dificilă, iar în unele cazuri, chiar imposibilă.

Înainte de nefericitul eveniment, Bogdan a publicat un mesaj pe o rețea socială, în care își lua rămas bun de la prietenii lui: „Dragi prieteni şi colegi, vă scriu acum, când încă abia mai pot... Am avut nenorocul de a mă îmbolnăvi de ASL. Pentru cei ce nu ştiu, ASL , este o boala degenerativă a sistemului nervos, care duce la paralizie totală a sistemului motric. Eu am avut neşansa de a avea o formă galopantă a bolii, sunt legat de pat şi de o maşină de respirat.  Am avut parte de o viaţă bogată, plină de aventuri şi experienţe superbe personale şi profesionale. Nu am cuvinte să-mi exprim recunoştinţa, faţă de toţi oamenii care mi-au îmbogăţit existenţa. Şi mai puţine sunt cuvintele care să exprime mulţumirea faţă de toţi cei care mi-au fost alături în ultimele luni. În ciuda faptului că mă aflu într-o situaţie fără ieşire, sunt bucuros că pot să vă spun MULŢUMESC, înainte de a lăsa cortina pentru ultima oară. VĂ MULŢUMESC!”, a scris balerinul.

Bogdan Nicula a absolvit Universitatea Națională de Teatru și Film „I.L. Caragiale”, la secția coregrafie. Acesta a făcut primul pas în cariera lui internațională în anul 2001, ca solist principal al Ballet Mainz, iar apoi al Ballet am Rhein din Dusseldorf, Germania. Cu numai câteva luni înainte să fie diagnosticat cu boala care l-a răpus, în anul 2014, Bogdan realiza coregrafia și regia spectacolului „Noi Origini”, cu sprijinul Asociației „Mișcarea pentru Balet și Artele Spectacolului”.

SFATURI UTILE

Top 10 trucuri care tin loc de medicamente 

1. Scapati de durere de dinti fara sa deschideti gura!
Este de ajuns sa frecati o bucatica de gheata intre degetul mare si aratator. Terminatiile nervoase care se afla in zona in forma de V a mainii stimuleaza o regiune din creier care blocheaza receptionarea semnalelor de durere provenite de la fata si de la maini. Un studiu canadian arata ca puteti incerca aceasta metoda si fara gheata, insa ar avea o eficienta cu 50% mai scazuta.

2. Daca va racaie pe gat, scarpinati-va in ureche!
Cum nu puteti sa va scarpinati direct in gat, incercati sa rezolvati problema altfel - prin ureche. Medicii ORL-isti explica: atunci cand sunt stimulati nervii care se afla in ureche, se creeaza un act reflex in gat, care provoaca un spasm al muschiului. Acest spasm face ca gadilatura sa dispara.

3. S-a descoperit leac contra fricii de injectii.
Cercetatorii germani au descoperit ca daca tusiti in timpul unei injectii nu va mai doare atat de tare intepatura. De ce? Pentru ca acest truc produce o crestere brusca si temporara a tensiunii in piept si in canalul spinal, inhiband structurile care conduc durerea la cordul spinal.

4. Cum sa stingeti arsurile la stomac.
Dormiti pe partea stanga, va sfatuiesc medicii gastroenterologi. Explicatia este simpla: cand dormiti pe dreapta, stomacul se afla mai sus decat esofagul, permitand mancarii si acidului sa alunece spre gat. Cand stati intinsi pe stanga, stomacul este mai jos decat esofagul si gravitatia lucreaza in favoarea dumneavoastra.

5. Cum sa nu va mai curga sange din nas.
Cand eram mici si ne curgea sange din nas, eram pusi sa ne tinem cu 2 degete de nas si sa ne intindem pe spate pana se oprea sangerarea. Cum altfel se mai poate rezolva aceasta problema fara sa atrageti privirile indiscrete? Puneti o bucatica de bumbac pe gingia de sus, sub varful buzei, si apasati cu putere pe bucata de material.
"Sangele provine in special din partea anterioara a septului. Apasand aici, veti opri sangerarea", apreciaza medicii.

6. Cum sa scapati de ameteala.
Ati baut cateva pahare si v-ati ametit? Tineti-va cu mana de ceva stabil. Mecanismul responsabil cu echilibrul se afla in urechea interna si pluteste intr-un fluid care are aceeasi densitate ca si sangele. Cum alcoolul dilueaza sangele, se modifica si structura lichidului, fapt care afecteaza echilibrul.
Asadar, creierul este dezorientat si are nevoie de o confirmare, care, in cazul de fata, este data de simtul tactil. In felul acesta, punand mana pe un obiect stabil, va veti recapata echilibrul.

7. Cum sa tineti inima in frau.
Nu o lasati sa o ia la galop! Daca simtiti ca aveti palpitatii si nu va stiti suferind de inima, puteti incerca sa apasati usor carotida imediat sub mandibula. Veti stimula nervul vag si puteti scadea frecventa batailor.

8. Preveniti miopia!
Miopia are rareori o cauza genetica, sustin oftalmologii. De obicei, poate avea drept cauza prea mult timp petrecut in fata computerului. Asadar, ca sa nu aveti probleme, ar fi bine ca de cateva ori pe zi sa inchideti ochii, incordati muschii, inspirati adanc si, dupa cateva secunde, expirati si destindeti-va.
Intinzandu-va si relaxandu-va bicepsii si glutealii puteti pacali muschii involuntari, precum cei ai ochilor, sa se relaxeze.

9. Invatati sa va folositi urechile!
Daca stati de vorba cu cineva la o petrecre, unde este foarte mult zgomot, este bine sa-l ascultati cu urechea dreapta. De ce nu cu stanga? Cercetatorii americani sunt de parere ca dreapta va ajuta sa descifrati mai rapid un discurs. Daca veti incerca sa va dati seama ce melodie se aude intr-o camera indepartata, folositi-o pe stanga. Este mai buna cand vine vorba sa capteze tonurile muzicale.

10. Cum sa nu obositi repede cand alergati.
Daca sunteti asemeni majoritatii oamenilor, cand alergati, obisnuiti sa expirati atunci cand puneti in pamant piciorul drept. In felul acesta nu faceti decat sa exercitati presiune asupra ficatului (care se afla in partea dreapta), care apoi incepe sa va intepe. Cum sa scapati de aceasta neplacuta senzatie? Simplu. Expirati atunci cand puneti in pamant piciorul stang.

O TAINA MEDICALA !!
Va dezvaluim azi o taina tinuta cu mari eforturi si multi bani departe de urechile si ochii "prostimii".
Lipsa sarii din sange!! Interesant,dar LOGIC. Aceeasi problema cu tensiunea arteriala: inainte 130/80 era tensiune de aviator, acum este limita superioara a "normalului". Sa aiba aceeasi justificare? Excesul de sare, zahar si grasimi, dauneaza grav sanatatii !
Asta da avertisment medical! Ce înseamna exces nu ne explica însa nimeni!!!
La prima citire, exces înseamna prea mult, dar raportat la greutatea fiecaruia !!! Între copilul de 20 de kilograme si adultul de 80 sau 120 de kilograme... e o marja de eroare foarte mare, ca sa pronunti exces, sau sa recomanzi doar 2, 4 sau 6 g de sare pe zi. Între omul de la munte... care bea apa puternic magnetizata si aproape pura si cel de la ses sau de la oras care primesc apa cea mai infecta, cel de la munte va "dizolva" si elimina mult mai repede chimicalele! Nu uitati ca nu suntem la fel, ca nu avem aceeasi grupa sanguina, ca difera si RH-ul - purtatorul de oxigen din sange! Unii au în sânge predominant Cuprul (RH negativ) altii, cei mai multi, au Fierul (RH pozitiv)! Nu uitati ceea ce multi vor sa ascunda:
- orice reactie a apei cu sarea produce... caldura!!! Iar sarea formeaza pricipalul electrolit care, scos din sânge, reduce de... 11000 de ori viteza transferului informational catre creier!!! Mai simplu spus, lipsa sarii din sânge...prosteste!!!Intuitia îmi spune ca asta este scopul lor real: sa devenim legume! La munca si înapoi acasa, la televisor unde ni se repeta zilnic prostiile astea: excesul de sare zahar si grasimi dauneaza grav sanatatii! Dar excesul de alcool, tutun si medicamente? De ce nu se fac campanii la TV cu acest subiect? De ce nu se fac campanii contra etnobotanicelor ??? Nu este vorba de boala si moarte, mai ales în rândul tinerilor? Ba da! Dar este vorba si de bani, de multi bani, atât de multi încât viata copiilor si a tinerilor...nu mai conteaza!!! Este vorba de profituri imense, accize si taxe! Si în fond este bine sa ai multe "legume" în sistem! Pentru ca legumele îsi platesc taxele, la zi! Amintiti-va! Ce face medicul prima data când ajungi în spital? Îti schimba regimul alimentar: fara sare!!!! Adica taie legaturile informationale cu creierul, ca sa poata trimite medicamentele peste tot în corp. Amorteste creierul pentru ca altfel, acesta, ar reactiona imediat la chimicalele administrate! Ar declansa alergii!
Dar zaharul? Zaharul e purtator de un cu totul alt tip de informatii! Nu vorbim de "clasicul" zahar alb, tos, chimizat la maxim!!! Vorbim de zaharul natural din fructe sintetizat de natura cu ajutorul apei! Vorbim de zaharurile multiple din mierea de albine, naturala! Glucoza participa direct la formarea acidului dezoxiribonucleic (ADN) adica a evolutiei. Vitalitatea dvs. si a copiilor dvs., atentia, concentratia, vin din zaharurile naturale! Si evolutia dv. Genetica!
Grasimile ?! Sa vedem ce spun studiile! Colesterolul ajuta la formarea membranelor celulare; la sinteza hormonilor în glandele suprarenale si în ovar!!! Colesterolul este indispensabil digestiei lipidelor, în urma transformarii de catre ficat în acid biliar. Nivele joase ale colesterolului, induse cu ajutorul medicamentelor, duc la aparitia depresiei, comportamentului violent, sinucidere, cresterea riscului de infarct miocardic si mai ales o slaba functionare a sistemului imunitar. În trecut, cineva cu un regim alimentar ce continea 300 mg de colesterol pe zi, cu un nivel HDL (colesterol bun) de 35 mg pe decilitru de sânge, era considerat normal. Asta pâna când, cei de la OMS, au hotarât sa schimbe normele! Sa le coboare la 200! Imediat, au aparut 36 de milioane de "bolnavi", si 4,3 de miliarde de dolari pe an, câstig, dintr-un foc! Între vrajeala stiintifica a unora si intuitia lui stramoseasca, ciobanul român a ales intuitia!... tot cu slana, pita, ceapa si palinca traieste! Nu face exces si traieste mult si bine... cum ati vrea sa-si creasca altfel oile, sa lupte cu frigul, cu ploile, cu lupii? Si toate astea pâna pe la 60-70 de ani... cu un cojoc mitos de 40 de kilograme pe umeri si bâta în mâna?
Acum, trageti dvs concluziile.
APA.
*Ce face apa daca e bauta inainte de a manca si imediat dupa masa!*
Un articol foarte bun. Nu doar despre apa calda dupa mancare, dar si despre atacul de cord. Chinezii si japonezii beau ceai fierbinte in timpul mesei, nu apa rece. Poate e timpul sa adoptam *obiceiul lor* la masa.
Pentru cei carora le place sa bea apa rece, acest articol li se adreseaza direct. Este frumos sa bei un pahar cu apa rece dupa masa, dar apa rece solidifica hrana uleioasa pe care tocmai ai inghitit-o. Va incetini digestia. Cand aceasta reactioneaza cu acidul, se va rupe si va fi absorbita de*intestine* mai repede decat mancarea solida.Trece in intestine si foarte rapid se transforma in grasime si duce la *cancer*. Este cel mai bine sa se bea supa fierbinte sau apa calda dupa mancare.
Simptome comune de atac de cord.
Un punct serios referitor la atacul de cord.
Ar trebui sa stiti ca nu fiecare simptom de atac de cord este *durerea bratului stang*.
Atentie la dureri intense *in zona falcilor*. S-ar putea sa nu aveti niciodata prima *durere in piept* in timpul atacului de cord.*Nausea* (ameteala) si *transpiratia intensa*sunt tot simptome comune. 60% din cei care au atac de cord in timpul somnului nu se trezesc. Durerea la falci te poate trezi din somnul adanc. Sa fim atenti. Cu cat stim mai mult, cu atat avem mai multe sanse de supravietuire. Un *cardiolog* spune ca fiecare care citeste acest mesaj si-l trimite la 10 oameni poate salva cel putin o viata. Citeste si trimite unui prieten. Ar putea salva o viata.

Mulţumesc pentru atenţia acordată!