MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 11 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI, POEZIE, GÂNDURI PESTE TIMP, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, TEATRU/FILM,  SFATURI UTILE,

ISTORIE PE ZILE
Evenimente
·         220:  Incepe perioada cunoscuta in istoria chineza sub numele “Epoca celor trei regate”, imparatul Xian din dinastia Han este fortat sa abdice de fortele conduse de Cao Pi, fondatorul regatului Wei, la nord de Fluviul Galben.Epoca celor trei regate a fost precedata de patru decenii de lupte interne care au dezagregat progresiv  imperiul Han intre mai multi seniori rivali.
·    361 - Iulian Apostatul intră în Constantinopol ca împărat unic al Imperiului Roman.

Flavius Claudius Iulianus
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Flavius Claudius Iulianus (331 – 26 iunie 363) a domnit între anii 361 – 363 si a fost ultimul împărat roman păgân. S-a născut la Constantinopol ca fiu al lui Iulius Constantinus (fratele vitreg, asasinat în 337, al lui Constantin cel Mare). A abandonat religia creștină în 351 în favoarea unui monoteism neoplatonician.
La 6 noiembrie 355 este desemnat de împăratul Constantin II caesar al provinciilor din Occident. Trupele din Occident l-au proclamat împărat in februarie 360 la Luteția (astăzi, Paris). După moartea lui Constantin II, (la 3 noiembrie 361), Iulian este recunoscut ca unic împărat al imperiului și vine la Constantinopol.
Scurta lui domnie stă sub semnul persecutiilor anticreștine și a încercărilor de reînviere a vechilor culte păgâne, a obiceiurilor și moravurilor străbune. Adoptă edicte anticreștine, care-i aduc cognomenul de Apostatul.
·         1816: Indiana a devenit cel de–al 19–lea stat al SUA
·         1835: Se joaca pe scena “Teatrului Momulo” din București primul vodevil românesc – “Triumful amorului”, în adaptarea muzicală a lui Ioan Andrei Wachmann.Vodevil (din fr. vaudeville) e o comedie ușoară a cărei intrigă, bogată în răsturnări, se bazează în general pe qui pro quo-uri (“unul luat drept altul” = confuzie).
O caracteristică a vodevilului este aceea că are întotdeauna un final fericit. În 1835, spectatorii teatrului „Momulo” din București au fost martorii primului vodevil românesc, „Triumful Amorului”. Adaptarea muzicală a spectacolului a aparținut celebrului compozitor Ioan Andrei Wachmann.

·       1861 - A fost rostită Proclamaţia domnitorului Alexandru Ioan I Cuza privind îndeplinirea unirii şi înfiinţarea naţiunii române. Ca urmare, s-a trecut la unificarea guvernelor si a Camerelor celor doua Principate. La 22 ianuarie 1862 s-a format primul guvern unic al Principatelor Unite, condus de Barbu Catargiu; Parlamentul unic isi va deschide lucrarile la 24 ianuarie 1862, in care Al. I. Cuza proclama Unirea definitiva a Principatelor iar orasul Bucuresti devenea capitala acestora. Comisia Centrala de la Focsani isi va inceta activitatea.
Proclamaţia de la Iaşi a domnitorului Alexandru Ioan I Cuza către naţiune, din 11 decembrie 1861, aduce oficial la cunoştinţă că:
„Unirea este îndeplinită.
Naţionalitatea Română este întemeiată.
Acest fapt măreţ, dorit la generaţiunile trecute, aclamat de Corpurile Legiuitoare, chemat cu căldură de noi, s-a recunoscut de Înalta Poartă, de Puterile garante şi s-a înscris în datinile Naţiunilor.
Dumnezeul părinţilor noştri a fost cu ţara, a fost cu noi. El a întărit silinţele noastre prin înţelepciunea poporului şi a condus Naţiunea către un falnic viitor.
În zilele de 5 şi 24 Ianuarie aţi depus toată a voastră încredere în Alesul naţiei, aţi întrunit speranţele voastre într-un singur Domn.
Alesul vostru vă dă astăzi o singură Românie.
Vă iubiţi Patria, veţi şti a o întări.
Să trăiască România!”
Iaşi, la 11 decembrie 1861.
Alexandru Ioan I
Dimitrie Ghica, preşedintele Consiliului de Miniştri din Valahia şi ministru Dinăuntru
Apostol Arsachi, ministrul Trebilor din Afară.
Alexandru Plagino, ministrul de Finanţe.
Ioan Gr. Ghica, ministrul de război.
Gheorghe Văleanu, ministrul Controlului.
Scarlat Fălcoianu, ministrul Justiţiei.
Alexandru C. Moruzi, preşedintele Consiliului de Miniştri din Moldova şi ministru al Finanţelor.
Ioan N. Cantacuzino, ministru de Interne şi ad-interim la Justiţie.
Alexandru A. Cantacuzino, ministrul Cultelor şi Instrucţiei Publice.
Leon Ghica, ministrul Trebilor din Afară.
Constantin N. Şuţu, ministrul Lucrărilor Publice.

·         1861: Se desfiinţează taxele de export pentru  produsele Principatelor Unite ale Moldovei şi Valahiei. Criza economica era  puternica, iar  granele, se vindeau greu, intre altele si din cauza taxei de export; importul intrecuse in 1858 exportul; lipsa de numerar era acuta, iar creditul se redusese considerabil. S-a incercat un imprumut in stainatate, care  nu a putut fi realizat atunci si se va obtine abia in 1864.
·         1876: Are loc la Constantinopol, Conferinţa reprezentanţilor puterilor europene, cu scopul de a determina Poarta otomană să acorde unele libertăţi popoarelor supuse. Poarta proclamă la 11 decembrie o Constituţie în care România era desemnată “provincie privilegiată” a Imperiului otoman.
·     1901 - A fost trimis primul semnal radio transatlantic de către italianul Guglielmo Marconi, de la Poldhu din Cornwall, fiind recepționat de Persy Wright Paget, la St. John, din Newfoundland.Guglielmo Marconi (n. 25 aprilie 1874 la Bologna – d. 20 iulie 1937 la Roma) inginer și fizician italian, inventatorul telegrafiei fără fir și a antenei de emisie legate la pământ, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1909 împreună cu Karl Ferdinand Braun, pentru contribuțiile lor în dezvoltarea telegrafiei fără fir) – foto – en.wikipedia.org
·         1916: Primul război mondial: În urma înfrângerilor militare din toamna anului 1916 se formeaza la Iași un guvern de concentrare națională I.C. Brătianu -Take Ionescu.

·         1918: Regele Ferdinand I (1914-1927) emitea Decretul-lege de unire a Transilvaniei cu vechea Românie şi Decretul-lege de organizare provizorie a Transilvaniei, potrivit căruia serviciile publice rămâneau sub conducerea Consiliului Dirigent, în administraţia Guvernului central de la Bucureşti trecând afacerile străine, armata, căile ferate, poşta, telegraful, telefoanele, circulaţia financiară, vămile, împrumuturile publice şi siguranţa generală a statului (Transilvania urma să fie reprezentată, în Guvernul central, de miniştri fără portofoliu). Marea Adunare Naţională, din 18.XI/1.XII.1918, a românilor din Transilvania, Banat, Crişana şi Maramureş, „adunaţi prin reprezentanţii lor îndreptăţiţi la Alba Iulia, decretează Unirea acestor români şi a teritoriilor locuite de dânşii cu România” (11/24).

·         1918: Partidul Social-Democrat din România îşi schimbă denumirea în Partidul Socialist din România.
·         1918: Este aleasă o nouă conducere a Partidului Ţărănesc Basarabean: Pantelimon Halippa – preşedinte, Ştefan Ciobanu şi V. Bîrcă – vicepreşedinţi, T. Ioncu – secretar.
·        1936 - Edward al VIII–lea, regele Marii Britanii din 20 iauarie 1936, isi anunță printr–un comunicat radiofonic abdicarea în favoarea fratelui său și opțiunea sa pentru o viață normala alături de femeia pe care o iubește, americana Wallis Simpson.foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
În seara zilei de 11 decembrie 1936, Edward, acum cu titlul de prinț, a transmis națiunii și imperiului prin intermediul unei transmisii radio, decizia sa de abdicare și explicațiile sale: ” Mi s-a părut imposibil să accept această imensă responsabilitate și să accept îndatoririle mele de rege, fără ajutorul femeii pe care o iubesc.”
·         1941: Al doilea război mondial: Germania și Italia declară război SUA
·     1946 - Adunarea Generală a Națiunilor Unite a decis înființarea UNICEF cu scopul inițial de a oferi ajutoare de hrană și asistență medicală copiilor din țările devastate de al Doilea Război Mondial.1946 – General Assembly adopts its first rezolution (UN Photo?Marcel Bolomey) – foto preluat de pe research.un.org
Fondul Internațional pentru Urgențe ale Copiilor al Națiunilor Unite (UNICEF) a fost creat de către Adunarea Generală a Națiunilor Unite în 1946. În 1953, numele său a fost prescurtat în Fondul pentru Copii al Națiunilor Unite, dar este mai cunoscut sub acronomimul său popular UNICEF.
Cu sediul în New York, UNICEF oferă asistență umanitară și pentru dezvoltare copiiilor și mamelor lor în țările în curs de dezvoltare. Agenție fondată prin voluntariat, UNICEF supraviețuiește prin fonduri guvernamentale și donații private. UNICEF a primit în 1965 Premiul Nobel pentru Pace;
Se concentrează în principal pe cinci priorități de bază: Educația fetelor, Plus de imunizare, Protecția copilului, HIV/SIDA, și Copilărie pentru copii. Alte priorități includ supraviețuirea copiilor, copilul și familia și sporturi pentru dezvoltare. Îmbunătățirea naturii acestor priorități se face printr-o gamă de 14 metode, începând cu intervenții directe și legale, educație și până la colectare de date prin cercetări și recensăminte.
·         1955: A  luat  fiinţă prima companie farmaceutică din România şi din sud-estul Europei care producea penicilina descoperită de Alexander Fleming. La acea dată compania purta numele de Fabrica Chimică nr. 2 Iaşi. În prezent Compania Antibiotice Iaşi este singura unitate românească de stat din domeniul producţiei de medicamente.

·     1958 – Filozoful Constantin Noica a fost arestat de autorităţile comuniste, sub acuzația de “uneltire contra orânduirii sociale”, pentru organizarea întrunirilor de discuţii filosofice de la Câmpulung, precum şi pentru tipărirea și difuzarea în afara graniţelor a volumului „Povestiri despre om”. La 1 martie 1960, a fost condamnat la 25 de ani de muncă silnică.Constantin Noica (n. 12 iulie 1909, Vitănești, județul Teleorman – d. 4 decembrie 1987, Păltiniș, județul Sibiu), filosof, poet, eseist, publicist și scriitor român – foto: adevarul.ro
În perioada 1949-1958 a avut domiciliu obligatoriu la Campulung Muscel. În 1958 este arestat, anchetat și condamnat la 25 de ani de muncă silnică cu confiscarea întregii averi. Alături de el vor fi arestați toți participanții la seminariile private organizate de Noica la Câmpulung, iar lotul lor va purta la proces numele de ”grupul Noica”. A executat la inchisoarea Jilava 6 din cei 25 de ani de închisoare, fiind eliberat în august 1964.
* 1958 Volta Superioară a devenit mai întâi republică autonomă, iar la 5 august 1960 s-a declarat independentă față de Franța.·         1972: Sonda americana Apollo 17 ajunge pe Luna, devenind al șaselea și ultima sonda din misiunea spatiala Apollo care va ateriza pe Luna. 
·     1986 - A fost demolată biserica, iar în 1987 întreaga Mănăstire Văcărești.Mănăstirea Văcărești – foto preluat de pe www.crestinortodox.ro
Mănăstirea Văcărești, cunoscută și ca Închisoarea Văcărești, a fost un ansamblu arhitectonic construit între 1716-1736 în stil brâncovenesc, unul din cele mai valoroase monumente istorice din București, demolat în anul 1986 din ordinul lui Nicolae Ceaușescu.
Pe 2 decembrie 1984, șantierul a fost vizitat de Nicolae și Elena Ceaușescu, însoțiți de Patriarhul Iustin Moisescu. Ceaușescu i-a propus Patriarhului să facă în Mănăstirea Văcărești, Institutul Teologic pentru care există bani de la ONU. Patriarhul a refuzat să ia localul în primire până nu este complet renovat, deoarece se temea ca Ceaușescu să nu dispună mutarea sediul Patriarhiei la Văcărești.
Atunci Nicolae Ceaușescu a dispus demolarea mănăstirii. Deși mai mulți intelectuali, Constantin Noica, Geo Bogza, Mihail Șora, Dan Nasta, Zoe Dumitrescu Bușulenga, Răzvan Theodorescu, Dinu C. Giurescu, Grigore Ionescu și Peter Derer au semnat un memoriu pentru salvarea mănăstirii, demolarea acesteia a început în toamna anului 1985.Mănăstirea Văcărești în ianuarie 1987 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
În ciuda protestelor și intervențiilor Bisericii Ortodoxe Române, oamenilor de cultură din țară și de peste hotare, organizațiilor și instituțiilor internaționale, între 11-15 decembrie 1986 a fost demolată biserica, iar în 1987 întreaga Mănăstire Văcărești a fost rasă de pe fața pământului pentru a elibera terenul în vederea construirii unui complex de clădiri pentru justiție, în care trebuiau să se instaleze Ministerul Justiției, Procuratura Generală, Tribunalul Suprem și alte instanțe judecătorești. După ce în 1988 a început turnarea fundațiilor, în 1990 lucrările au fost abandonate. Nici măcar dealul nu a fost cruțat, el fiind aproape total distrus.
*    1992: La Bursa Romană de Mărfuri a avut loc prima tranzacţionare bursieră, dupa inlaturarea regimului comunist.
·         1994: Trupele rusești invadeaza teritoriul Republicii Cecenia, care isi proclamase independenta. Potrivit estimărilor internaționale conflictul s–a soldat cu aproximativ 100 000 de victime dintre care aproximativ 80% din rândul populației civile.
·         2000: Ion Iliescu (PDSR) a ieșit învingător în al doilea tur de scrutin, devenind, pentru a doua oară, președintele României. A depus jurământul pentru această funcție la 20 dec. 2000

·         2002    - Nava nord-coreeană „So San” a fost interceptată în largul coastei yemenite de către o navă de luptă spaniolă şi una americană. La bordul navei au fost descoperite 13 rachete SCUD şi 15 focoase convenţionale de mare putere destinate Yemenului.
·         2004: A fost inaugurată, la Focşani, prima eurogară din România.
·         2006 - Ceremonia de decernare a Premiilor Nobel pentru Pace (Oslo, Suedia).
·         2016: Alegeri legislative în România. Prezența la urne a fost de 39,42%; PSD a obținut 45,67%, PNL 20,42% și USR 8,92% din voturile exprimate.

Nașteri
·    1475 - S-a nascut papa Leon al X-lea ; (d. 1 decembrie 1521).Papa Leon al X-lea (11 Decembrie 1475 – 1 Decembrie 1521), născut cu numele de Giovanni di Lorenzo de’ Medici, a fost capul Bisericii Catolice din 9 martie 1513 până la moartea sa în 1521 – foto: ro.wikipedia.org
Născut cu numele de Giovanni di Lorenzo de’ Medici, a fost capul Bisericii Catolice din 9 martie 1513 până la moartea sa în 1521. Era al de-al doilea fiu al lui Lorenzo de Medici i, conducătorul Republicii Florentine, acesta a fost ridicat la rangul de cardinal în anul 1489.
In timpul pontificatului sau a urmarit trei obiective principale pacea creștinătății, cruciada împotriva turcilor și reforma bisericii, care ar fi putut fi asigurată numai prin consens general în rândul puterilor europene.
Realizările sale cele mai importante au fost abolirea Sanctiunii pragmatice (9 decembrie 1516) și confirmarea înțelegerii dintre Leon și Francisc I, care a reglementat relațiile dintre Biserica franceză și Sfantul Scaun , până la Revolutia Franceza.
·         1709: Louise Elisabeth de Orléans, soția regelui Ludovic I al Spaniei (d. 1742)
·         1758:  S-a nascut  în Berlin  compozitorul  și dirijorul  german Carl Friedrich Zelter; (d. 15 mai 1832 Berlin). A fost fiul unui zidar și mai târziu el insusi maistru zidar, dar pe lîngă munca de zidărie, a devenit  muzician. În anul 1791 a aderat la nou înființata Sing-Akademie din Berlin  si  în anul 1800 preia conducerea acesteia. În anul 1806 a fost ales membru de onoare și 1809,profesor al Akademie der Künste („Academiei de Arte din Berlin”). În anul 1809 a fondat prima Berliner Liedertafel, 1820 Königliche Institut für Kirchenmusik („Institutul Regal de Muzică Sacră”). Zelter a sprijinit construirea al Sing-Akademie în anii 1825 – 1827 la Kastanienwäldchen, aproape de bulevardul Unter den Linden. Pe lîngă activitățile sale de dirijor, Zelter scria memorii  de muzică și a  instruit mulți elevi, printre care s-au numarat  Felix Mendelssohn Bartholdy  si Giacomo Meyerbeer.
·         1781 - S-a nascut David Brewster, fizician scoţian, descoperitorul caleidoscopului; (d. 10.02.1868).

Sir David Brewster (n. 11 decembrie 1781 Jedburgh, Scoția — d. 10 februarie 1868 în Allerly, Melrose), fizician scoțian cunoscut pentru studiile sale în domeniul reflexiei, polarizării și difracției luminii
foto: ro.wikipedia.org
Ca aplicație practică a cercetărilor sale, a inventat caleidoscopul și a perfecționat stereoscopul. În 1815 devine membru al Royal Society, an în care primește Medalia Copley. În 1818 i se decernează Medalia Rumford, iar în 1830 primește Royal Medal. În 1832 i se acordă titlul de cavaler. În anul 1849 îi succede lui Berzelius la conducerea Institutului Francez. Brewster a adus contribuții importante și în domeniul mineralogiei.
·       1792 - S-a născut preotul catolic si compozitorul austriac Joseph Mohr, autor al versurilor celebrului colind de Craciun “Stille Nacht, heillige Nacht” (noapte linistita,dulce noapte); (m. 4 decembrie 1848).

Joseph Mohr, sometimes spelt Josef (December 11, 1792 – December 4, 1848) was an Austrian Roman Catholic priest and writer, who wrote the words to the Christmas carol “Silent Night”
foto: silent-night-museum.org

·         1801: Christian Dietrich Grabbe, dramaturg, exponent al dramei realiste germane din sec. al XIX–lea (d. 1836)
·      1803 - S-a născut Hector Louis Berlioz, compozitor şi dirijor şi teoretician muzical (simfonia “Romeo şi Julieta”, „Simfonia fantastică”); (m. 8 martie 1869).Louis Hector Berlioz (n. 11 decembrie 1803, La Côte-Saint-André, Isère, Franța — d. 8 martie 1869, Paris), compozitor, scriitor și critic francez – foto: ro.wikipedia.org
A avut o contribuție importantă în conturarea romantismului francez. Contribuția lui constă în promovarea unei noi estetici muzicale, care presupune existența unor mijloace expresive.
Dezvoltarea orchestrei simfonice vine în întâmpinarea gustului pentru grandios al lui Berlioz, relevat prin 4 tipuri procedurale: forța sonoră, exploatarea efectelor timbrale, divizarea partidei instrumentale și mărirea numărului de instrumente (împreună cu preocuparea pentru stereofonie).
Hector Berlioz a fost și autorul „Tratatului de instrumentație”, care prezintă preocuparea romanticilor pentru timbrul instrumentelor, ca mijloc de exprimare nuanțată a sensibilităților. Berlioz inaugurează seria dirijorilor cu baghetă din secolul XIX.
Din punct de vedere compozițional, el creează lucrări instrumentale cu un program declarat și explicat, sau numai direcționat de titluri, cu forme noi, care evoluează dinspre simfonie către operă.
·         1810: S-a născut Alfred de Musset, poet, prozator şi dramaturg francez, unul dintre primii reprezentanti ai romantismului in literatura franceza (ciclul poemelor lirice “Nopţile” şi “Amintiri”; (m. 2 mai 1857). Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică a răului veacului (mal du siècle) și dialogul dintre poet și muze. A rămas cunoscut și pentru relațiile sale afective cu scriitoarele George Sand și Louise Colet. Romanului său autobiografic „Confesiunea unui copil al secolului” („La Confession d’un enfant du siècle”), George Sand îi replică prin romanului epistolar „Ea și el” („Elle et Lui”). O jumătate de an mai târziu, Paul de Musset simte nevoia să îi ia apărarea fratelui vizat nu altfel decât prin romanul „El și ea” („Lui et Elle”). Ecourile acestor relații de famile ajunse publice vor fi sintetizate de Louise Colet prin romanul „Ei” („Lui”).

Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810 în Paris – d. 2 mai 1857 în Paris), scriitor și dramaturg francez recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în această țară
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
·         1830: Kamehameha al V-lea, rege al Insulelor Hawaii (d. 1872)
·         1835: Adolf Stoecker, teolog evanghelist și politician german (d. 1909)
·         1843 - S-a născut savantul Robert Koch, medicul care a descoperit bacilul tuberculozei, laureat al Premiului Nobel în 1905; (m. 27 mai 1910).

Robert Koch (n. 11 decembrie 1843, Clausthal, Saxonia Inferioară – d. 27 mai 1910, Baden-Baden), bacteriolog german
foto: en.wikipedia.org
Koch a stabilit cauza bacterială a mai multor boli infecțioase și a descoperit microorganismele care cauzează antraxul (1876), infectarea rănilor (1878), tuberculoza (1882), conjunctivita (1883), holera (1884) și alte boli. A fost profesor la Universitatea din Berlin din 1885 până în 1891 și șef al Institutului de Boli Infecțioase (pe care l-a fondat tot el), din 1891 până în 1904.

Robert Koch (n. 11 decembrie 1843, Clausthal, Saxonia Inferioară – d. 27 mai 1910, Baden-Baden), bacteriolog german
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
În cursul cercetărilor sale bacteriologice pentru guvernul german și pentru cel englez, a călătorit în Africa de Sud, India, Egipt și în alte țări. Cu această ocazie, el a făcut studii valoroase cu privire la boala somnului, malarie, ciuma bubonică, lepra și alte boli. Pentru contribuțiile lui la studiul infecției tuberculoase, Koch a primit în 1905 Premiul Nobel pentru Fiziologie/Medicină.
·         1850: S-a născut la Rășinari, Sibiu, Eugen Brote, agronom, publicist şi om politic (vicepreşedinte al Partidului Naţional Român între anii 1890 şi 1912; rol important în stabilirea activismului ca tactică politică) ;(d. 5 decembrie 1912, Brașov, comitatul Brașov). S-a implicat  în crearea ziarului Tribuna, iar după arestarea lui Ioan Slavici, a devenit conducătorul redacției, iar din anul 1892, unicul acționar al ziarului. A fondat Reuniunea Română de Agricultură la Sibiu, fiind unul dintre militanții întăririi economice a românilor din Transilvania. În plan politic a fost ales vicepreședinte al Partidului Național Român, în octombrie 1880, făcând parte din redactorii Memorandumului Transilvaniei, alături de Ioan Rațiu, Gheorghe Pop de Băsești Vasile Lucaciu etc, și a fost parte din delegația de 237 de persoane care a mers la Viena pentru a-l înmâna împăratului Franz Josef. A fost principalul susținător al Partidului Național Liberal, în Transilvania. În anul 1893 întemeiază la Sibiu, împreună cu Ioan Russu-Șirianu și Septimiu Albini, ziarul Foaia Poporului. În octombrie 1893 pleacă în România, unde se va dedica organizării unei ferme. În anul 1904 înființează prima bancă de credit funciar din România. Fiind agronom de profesie, a publicat nenumărate articole necesare conștientizării noilor tehnici agricole. A pledat permanent pentru folosirea ortografierii latine. A publicat lucrarea „Chestiunea română în Transilvania şi Ungaria. Un memoriu politic cu 67 anexe şi o chartă”,premiată de Academia Română.

·         1863: Annie Jump Cannon, astronomă americană (d. 1941)
·         1876: Mieczyslaw Karlowicz, compozitor polonez (d. 1909)
·       1882 - S-a născut savantul Max Born, fizician, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1954; a adus contribuţii importante în mecanica cuantică; (m. 5 ianuarie 1970).

Max Born (n. 11 decembrie 1882 în Breslau — d. 5 ianuarie 1970 în Göttingen), matematician și fizician evreu german, convertit la luteranism
foto: ro.wikipedia.org
Born a fost profesor universitar la Göttingen, Edinburgh (1933 – 1953) și Berlin (din 1953), unul dintre creatorii mecanicii cuantice, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică în anul 1954 împreună cu Walther Bothe. Born a propus interpretarea standard a pătratului funcției de undă ca densitate de probabilitate.
În ianuarie 1933 a fost obligat să emigreze în Marea Britanie. Born a formulat un model cantitativ despre interacția ion-solvent și solvatare. De asemenea, ca rezultat al unui dialog cu Fritz Haber, a formulat ciclul termochimic Haber – Born.
·         1882:  Fiorello LaGuardia, primar mai mulți ani în New York (d. 1947)
·         1888 - S-a născut Eugen Goga, prozator, fratele lui Octavian Goga (m. 5 iunie 1935)

·         1890: Carlos Gardel, autor argentinian de tangouri (d. 1935)
·         1890:  Mark Tobey, pictor american (d. 1976)
·         1892: Leo Ornstein, pianist și compozitor rus (n. 2002)
·         1904: Felix Nussbaum, pictor german (n. 1944)
·         1905: Eugen Fink filozof și padagog german (n. 1975)
·      1911 - S-a născut Nagub Mahfouz, scriitor, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1988, primul scriitor de naţionalitate arabă laureat al acestui premiu.

Naghib Mahfuz (n. 11 decembrie 1911 – d. 30 august 2006) romancier egiptean, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1988 și autor al “Trilogiei din Cairo”
foto: ro.wikipedia.org
Acordarea acestei distincţii a fost contestată de către arabi, care l-au acuzat de tratarea exclusivistă a problemelor Egiptului; la 14 octombrie 1994, scriitorul a fost ţinta unui atentat al fundamentaliştilor islamici, căruia i-a supravieţuit cu greu; (d.30.08.2006).
·         1913: S-a născut actorul Jean Marais (pe numele adevărat Jean Marais-Villain), vedetă a cinematografului francez (filmele “Nopţi albe”, seria “Fantomas”, “Şapte băieţi şi-o ştrengăriţă”); (m. 8 noiembrie 1998). În afara prezenței sale filmice de calitate, Jean Marais a fost de asemenea un remarcabil actor de scenă cunoscut datorită prezenței sale pe scenele cunoscutelor Théâtre de Paris, Théâtre de l’Atelie și Comédie Francaise, printre altele. Marais a primit numeroase premii internaționale și recunoașteri pentru contribuția sa la arta filmului, incluzând Legiunea de onoare decernată în 1996. Marais și-a petrecut ultimii ani ai vieții sale în casa sa din Vallaruis, din sudul Franței, unde a practicat pictura, ceramica și sculptura, fiind vizitat, printre alții, și de Pablo Picasso. Jean Marais a decedat la 8 noiembrie 1998, în Cannes, și a fost înmormântat la micul cimitir Cemetiere de Vallauris.

Jean Marais, numele la naștere Jean-Alfred Villain-Marais (n. 11 decembrie 1913, Cherbourg-Octeville – d. 8 noiembrie 1998, Cannes, Alpes-Maritimes), actor, ceramist, pictor și sculptor francez
foto: quotesgram.com
·         1913 - S-a născut Carlo Ponti, regizor si cunoscut producător italian de film, soţul actriţei Sophia Loren (“Dr. Jivago”, “Claretta şi Ben”); (d.10 ianuarie 2007).Carlo Ponti (n. 11 decembrie 1912, Magenta – d. 10 ianuarie 2007, Geneva), producător de film italian – foto: biography.com
·       1918 - S-a născut scriitorul Aleksandr Soljeniţîn, cunoscut dizident sovietic, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură pe anul 1970 (“Arhipelagul Gulag”, “Pavilionul canceroşilor”);(d. 03.08.2008).Aleksandr Isaievici Soljenițîn (n. 11 decembrie 1918, Kislovodsk, URSS, d. 3 august 2008, Moscova) – foto: en.wikipedia.org
Alexandr Isaievici Soljenițîn a fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică. Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, a reușit să publice o serie de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt: “Arhipelagul Gulag”, “O zi din viața lui Ivan Denisovici” sau “Pavilionul canceroșilor“.
“Pentru forța etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești“, Soljenițîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. A fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974, dar s-a întors în Rusia în 1994, după prăbușirea regimului comunist.
·     1923:   Mircea Nicolae Angelescu (n. 11 decembrie 1923, Râmnicu Vâlcea - d. 5 mai 2010, București ^[1]) a fost un reputat medic infecționist, scriitor, profesor la Facultatea de Medicină din București, membru titular al Academiei de Științe Medicale din România (1993), membru fondator al Societații Medicilor Scriitori și Publiciști din România și al Uniunii Mondiale a Scriitorilor Medici  
* 1926: Big Mama Thornton, cântăreață americană (d. 1984)
·         1927: Friedrich G. Beckhaus, actor german
·         1927:  Stein Eriksen, schior norvegian
·         1929: Kenneth MacMillan, dansator și coregraf britanic (d. 1992)
·      1930 - S-a nascut Jean Louis Trintignant, actor şi regizor francez (“Şi Dumnezeu a creat femeia”, „Un bărbat şi o femeie”, “Trei culori: roşu”).Jean-Louis Trintignant (n. 11 decembrie 1930), cunoscut actor de film francez – foto: ro.wikipedia.org
·         1931: Rajneesh Chandra Mohan, guru indian și filosof (d. 1990)
·         1931:  Rita Moreno, actriță americană
·    1935 - S-a nascut Ferdinand Alexander Porsche, designer auto german şi proprietarul firmei Porsche.Ferdinand Alexander Porsche (11 December 1935 – 5 April 2012), nicknamed “Butzi”, son of Ferry Porsche, grandson of Ferdinand Porsche, was a German-Austrian designer whose best known product was the first Porsche 911 – foto: autoviva.com

·         1935 - S-a născut Tom Brumley, steel-chitarist american.
·         1938 - S-a născut McCoy Tyner (ulterior, Sulaimon Saud), pianist şi compozitor american de jazz.
·         1939: Ulrich Heinrich, politician german
·         1940 - S-a născut David Gates, vocalist, chitarist şi compozitor american (Bread).
·         1941: S-a nascut  Petre Mihai Băcanu, ziarist, director executiv al cotidianului “România liberă”. Petre Mihai Băcanu s-a născut la data de 11 decembrie 1941 în satul Homorâciu, comuna Izvoarele (județul Prahova). El a absolvit în anul 1964 cursurile Facultății de Filologie din cadrul Universității București. Între anii 1970 și 1988 a lucrat ca redactor la „România liberă”. În anul 1988 este arestat și întemnițat, fiind învinuit ca pregătea editarea unui ziar clandestin, intitulat „România”, chiar înainte de tipărirea primului număr. Un al ziar clandestin, „Luneta” a fost publicat de jurnalistul Hurduc. Eliberat la 22 decembrie 1989, devine primul director al ziarului „România Liberă”, care se dovedește a fi un ziar clar anticomunist și cu o orientare democratică fermă. La 1 aprilie 1990, ziarul „România Liberă” devine primul ziar particular din România. Autor a numeroase articole de atitudine civică și socială, Băcanu este unul dintre ziariștii de primă mărime din România. Printre numeroasele ințiative ale ziarului se pot menționa campania de presă favorabilă fenomenului Pieții Universității și, respectiv, campania pentru promovarea instituției Avocatului Poporului. Eforturile lui Petre Mihai Băcanu și ale ziarului „România liberă” în această direcție au fost încununate de succes la 6 ani de la intrarea în vigoare a Constituției din 1991, care prevedea înființarea acestei noi instituții. Este președinte al Asociației Ziariștilor din România și membru al Senatului Alianței Civice.

·         1942: S-a nascut  la Miercurea Ciuc cascadorul  roman de origine maghiara Szobi Cseh (Szabolcs Cseh). După 1989 a înfiinţat Asociaţia Cascadorilor Profesionişti. La Festivalul de Film de la Berlin, din anul, 1974, i s–a acordat Premiul I pentru cele mai bune lupte realizate în „Somerfilm tage”. A decedat la  1 august 2014 in  București.
Szabolcs Cseh s-a născut într-o familie de secui. După absolvirea studiilor secundare la Liceul Andrei Șaguna și la liceul Unirea din Brașov, a urmat cursurile Institutului de Educație Fizică și Sport din București, pe care le-a finalizat în anul 1966.
Încă din timpul facultății a lucrat ca zburător la trapez la Circul de Stat din București în trupa Ganea. Aflat în anul trei de facultate, a colaborat în calitate de cascador în filmul “Dacii”, regizat de Sergiu Nicolaescu, apoi în anul următor în filmele “Împușcături pe portativ” (regizat de Cezar Grigoriu), “Tom Sawyer și Huckleberry Finn” (producție franceză) și “Serbări galante” (în regia lui René Clair).
„La începutul carierei mă antrenam la circul din București ca să-mi îmbunătățesc exercițiile la trapez. Dar tatăl meu, care era directorul singurei bănci din Brașov, nu voia să se știe ca eu sunt un circar, așa că ziua mă duceam la cursuri și noaptea mă antrenam să devin cel mai bun zburător din Europa ^[2].”
—Szabi Cseh
În anii 1967-1980, fiind primul metodist (maistru de lupte) angajat pe un astfel de post în România, în cadrul Studioului Cinematografic "București" și apoi în Centrala RomaniaFilm – Centrul de Producție Cinematografică, a colaborat la toate filmele românești ce conțineau secvențe de acțiune-lupte și a executat multiple cascade dificile și spectaculoase, unele fiind unicate pe plan mondial.
Tot din 1967 Cseh a alcătuit prima echipă de cascadori profesioniști din România, a cărei continuitate a asigurat-o, prin coordonare și instruire, până în 1987. Astfel, Szabi Cseh a contribuit substanțial la crearea unui domeniu practic inexistent în România până atunci și la „perioada de aur” a filmului românesc de acțiune în context mondial.
În 1975 a devenit coordonator al școlii de cascadori din Germania, unde a colaborat cu Peter Fogel, regizor de acțiune și cascador la 11 filme produse de studiourile DEFA din Berlinul de Est și Tele München (până în anul 1986).
De la debutul său Szabi Cseh a colaborat la realizarea a peste 150 de filme artistice de lungmetraj sau TV, dintre care 25 de producții străine și coproducții (Germania, Franța, SUA etc.), realizând concepția și regia secvențelor de acțiune-lupte, conceperea și/sau execuția cascadelor, coordonarea cascadorilor, interpretarea unor roluri memorabile de film.
Din 1974 a colaborat la realizarea a 38 de filme artistice străine ca regizor al secvențelor de acțiune sau cascador. A realizat peste 70 de spectacole cu specific de cascadorie–divertisment în țară și străinătate.
La 8 ianuarie 1990 Szabi Cseh a înființat prima Asociație a Cascadorilor Profesioniști din România, pe care a condus-o mai mulți ani.
După revoluție a avut apariții rare în filme, acuzând corupția și onorariile prea modeste plătite cascadorilor.
„Producătorii au început să angajeze doar cascadori care nu denunțau mita. Tot felul de directorași cereau 500 de euro să plătească unui cascador o zi de muncă și apoi angajau niște copii care făceau două tumbe și cărora le dădeau 100 de euro, restul de bani intrând în buzunarele lor. Am refuzat să accept corupția, așa că nu m-au mai lăsat să lucrez ^[2].”
—Szobi Cseh
În anii 1999–2002 a colaborat la realizarea secvențelor de acțiune în peste zece filme artistice străine realizate în țară, inclusiv Amen. (în regia lui Costa Gavras).
Szabolcs Cseh a elaborat studii științifice și cursuri universitare teoretice și practice, despre mișcarea scenică a actorului și componentele sale psiho-motrice, lupte scenice, realizarea secvențelor de acțiune etc.
Din 1980, inițial în calitate de lector universitar și, ulterior, de conferențiar universitar, predă neîntrerupt astfel de cursuri interdisciplinare la UNATC "I. L. Caragiale" din București, secțiile actorie, imagine de film și TV, regie de film, regie de teatru. A contribuit la formarea a zeci de generații de actori, regizori de teatru, de film și operatori de film și de televiziune. A avut colaborări didactice și la Universitatea de Muzică "Ciprian Porumbescu", secția regie de operă. Din anul 2005, lărgindu-și sfera preocupărilor, Szabi Cseh derulează programul social GLADIATOR pentru copii săraci, destinat prevenirii și combaterii delincvenței juvenile. Din 2008, derulează programul-metodă pentru copii cu handicap psihic și fizic sever. Ambele programe sunt bazate pe metodologii originale create de el, cu rezultate impresionante.^[3]
Szabi Cseh a aflat în vara anului 2012 că suferă de mielom multiplu și o tumoare la coloana vertebrală, o formă de cancer rară care îi măcina sistemul osos și îi provoca dureri cumplite.^[4][5] Din cauza unor complicații suferite pe fondul bolii, Szabi Cseh a fost nevoit în vara anului 2013 să se interneze la Spitalul Fundeni, unde a rămas până la deces.
Szabolcs Cseh este autorul a numeroase invenții care au dus la dezvoltarea tehnicii și metodologiilor din domeniul cascadoriei, nu doar în România, ci la nivel internațional. Exemple:

• trambulina elastică, utilizată prima oară în redarea efectului de zbor al personajului în urma unei explozii (1967)

• trăgătoarea, folosită pentru prima oară în lume, în căderile cu calul, făcându-le mai spectaculoase și mai sigure atât pentru cascador, cât și pentru cal (1970)

• țarcul pentru aglomerarea cailor în filmarea secvențelor de luptă călare, covorul mișcător pentru căderile simultane ale cailor (1970)

• bătuta, dispozitiv de aruncare a oamenilor, cailor etc. din poziții statice (1972)

• utilizarea cablurilor, pentru prima oară în România, în redarea cât mai spectaculoasă a efectelor de împușcături, explozii, lovituri (1974)

Printre casacadoriile executate de Szabi Cseh se numără unele deosebit de spectaculoase, mai ales pentru epoca în care au fost realizate, și nerepetate de altcineva până în prezent. Exemple:

• În anul 1966, în filmul “Dacii”, a promovat pentru prima dată în România căzăturile de la înălțime și căzăturile cu calul.

• În anul 1971, în filmul “Mihai Viteazul”, depășește recordul mondial executând o cădere de la 13 m fără protecție la aterizare.

• În 1976, execută o cădere de la 37 metri cu spatele în jos, la furnalul de la Copșa Mică.

• În 1984, realizează o săritură de 80 metri cu mașina în Marea Nordului.

• În anul 1985, face o săritură cu un microbuz deasupra unui lac, scufundat la 20 m, la Magdeburg. În timpul zborului, a declanșat explozia microbuzului încărcat cu trotil.

• Printre cascadele cele mai cunoscute se numără o serie de cascade-unicat aparținând personajului Buză de Iepure din filmele cu Mărgelatu (1980-1986). Câteva din acestea sunt considerate premiere sau recorduri mondiale: săritură cu calul prin geam, cădere cu calul din cabrare, prin rostogolirea pe spate a calului și călărețului, pe versant muntos pe o înălțime de 70 m.

În anul 1985 revista vest-germană “Bunte Illustrierte” l-a desemnat cel mai bun cascador din Europa.
A fost căsătorit cu Simona, împreună cu care a avut doi fii, Arpad si Alex.


·         1943: Alain de Benoist, publicist francez
·         1943 - S-a nascut John Kerry, politician american. În anul 2004, în cursul campaniei prezidenţiale a fost candidatul Partidului Democrat, pierzând alegerile în favoarea celui de-al patruzeci şi treilea preşedinte, George W. Bush.John Forbes Kerry (n. 11 decembrie 1943 în Aurora, Colorado), senator al Senatului Statelor Unite ale Americii din partea statului Massachusetts – foto: ro.wikipedia.org
În anul 2004, în cursul campaniei prezidențiale a fost candidatul Partidului Democrat, pierzând alegerile în favoarea celui de-al patruzeci și treilea președinte, George W. Bush. John Kerry deține funcția de Secretar de stat în administrația Barack Obama de la data de 01.02.2013
·         1944: S-a nascut cantareata americana Brenda Lee. A cântat muzică rockabilly, pop și country, și  in timpul anilor 1960,era  in clasamente depășita doar de Elvis Presley, The Beatles și Ray Charles.  A fost probabil, cea mai populara cantareata în Statele Unite ale Americii datorita hitului din anul 1960 I’m sorry („îmi pare rău”). Avand o inaltime de aproximativ 145 cm, ea a primit porecla Little Miss Dynamite în 1957, după înregistrarea piesa „Dynamite”. Este membra a  Rock and roll, Country Music și Rockabilly Halls of Fame. Brenda locuiește în prezent în Nashville, Tennessee.
·         1945 - S-a născut Robert Pickett, chitarist şi basist american (Sugarloaf).
·         1946: Thorwald Dethlefsen, esoteric și scriitor german
·         1948: Chester Thompson, baterist american
·         1951 - S-a născut Spike Edney, clăpar britanic (Cross).
·         1952: Andrea De Carlo, scriitor italian
·         1952: Susan Seidelman, regizoare de film americană
·         1954: S-a nascut Jermaine Jackson, muzician american, cântăreţ şi textier, fratele lui Michael Jackson.
·         1954 - S-a născut Rita Ray, vocalistă ghaneză (Rocky Sharpe, Darts).
·         1955: Constantin Petrea, politician român
·         1958: Dominic Raacke, actor german
·         1958 - S-a născut Nicky Sixx, basist şi compozitor american (Motley Crue).
·         1961: Macky Sall, politician senegalez
·         1962: Ion Creangă, jurist din Republica Moldova
·         1962: Ben Browder, actor american
·         1966: Gary Dourdan, actor american
* 1967: Florinel Dumitrescu (n. 11 decembrie 1967) este un senator român, ales în 2012.
·         1969: Viswanathan Anand, maestru la șah indian
* 1980: Constantin-Alin Bucur este un politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012 - 2016 din partea PPDD Teleorman.
·         1981: Javier Saviola, fotbalist argentinian
* 1984: Cristina-Mădălina Prună (n. 11 decembrie 1984) este un deputat român, ales în 2016.

Natalia Gordienko
Natalia Gordienko - Summertime
Date personale
Nume la naștere	Natalia Gordienko
Născută	11 decembrie 1987 (32 de ani) Chișinău, Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Cântăreață, dansatoare
Activitate
Alte nume	Dj Tasha[1] Natalie Toma[1] Natașa Rostova[1]
Gen muzical	Pop
Instrument(e)	pian voce[*]
Prezență online
site web oficial facebook Twitter username Internet Movie Database Instagram canal YouTube
Modifică date / text

* 1987: Natalia Gordienko (n. 11 decembrie 1987, Chișinău, Republica Moldova) este cântăreață și dansatoare din Republica Moldova, participantă la Eurovision 2006 cu Arsenium.
De la vârsta de 10 ani, Natalia a performat în "Золотой ключик” (Golden key), cel mai important show TV pentru copii de la o televiziune de top a Moldovei. Pe lângă școală, dans și cântat în cor,  Natalia a studiat pianul timp de 7 ani, având un program foarte strict în fiecare zi, dar acest lucru nu a împiedicat-o să obțină rezultatul dorit, dând dovadă de perseverență, ambiție, determinare și inventivitate pentru a cuceri fiecare treaptă propusă.Natalia Gordienko s-a născut pe 11 decembrie 1987, în orașul Chișinău. Încă din copilărie, nu a existat nicio îndoială ca Natalia va deveni artist interpret. La doar cinci ani, a dat primele concerte pentru familia sa și apoi, ca elevă, a participat la diverse spectacole, fascinând audiența.
După ce a terminat liceul, timp în care a participat la numeroase concursuri muzicale naționale și  internaționale, Natalia a intrat la „Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice”, la secția Pop și Jazz Vocal.
Anul 2009 a fost un an al provocărilor, dar și al succeselor pentru Natalia. Pe lângă genurile muzicale diverse pe care le-a încercat, Natalia a încercat și rolul de DJ, într-un proiect numit "Star DJ", la care a obținut premiul I, dar nu i-a fost ușor, pentru că nu avea deloc experiență anterioară ca DJ.
În 2010, Natalia lansează primul ei album „Time” (Timpul), pentru ca în 2011 să lanseze „Cununa de flori”, cel de-al doilea album al său.
În 2015 a lansat un single intitulat Summertime, semnat de FLY RECORDS.
Din anul 2015 s-a anunțat căsătoria civilă cu un avocat moldovean care lucrează în România. Noul nume de familie al Nataliei e Bradu, chiar dacă ea a refuzat să recunoască relația (potrivit "apropomagazin.md"). ^[2]
În 2017, Natalia Bradu s-a lăsat fotografiată, în care a arătat că e deja gravidă de câteva luni. ^[3]

• Festivalul Internațional Юрмала- 2003

• Jurmala 2003 – trofeul festivalului

• Festivalul Internațional de muzică pop - Севастополь- Ялта- 2004

• Sevastopol Yalta – 2004 – premiul I

• Delphic Games – 2004 (fest. International) – Medalia de Argint la Muzică Pop

• Festivalul Internațional Два сердца- близнеца – 2004 – secțiunea Pop

• Two Twin Hearts (Două inimi gemene, in memoriam Doina și Ion Aldea Teodorovici) – 2004 – locul I

• Songs of the world (Festivalul Internațional Cântecele lumii) – 2005 – locul I

• Наш край родной – Pamantul nativ – concurs internațional de muzică pop – trofeul

• Eurovision 2006 – prezența în finală, în duet, ca reprezentant al Greciei

• Славянскийбазар - 2006 (Slavianski Bazaar) – locul I

• New Wave 2007 – Jurmala - locul I

• Concursul internațional “World Championship of performing arts”

• Statele Unite ale Americii, Los Angeles, Hollywood – Medalie de Aur pentru vocea anului 2008;

Pentru succesul atins în artă, a fost distinsă cu titlul de „Artist emerit al Republicii Moldova” prin Decretul Președintelui Republicii Moldova,^[4][5] devenind cel mai tânăr artist care a primit acest premiu.
Decese
·        384 - A decedat Papa Damasus I ( n.cca.305) . A fost conducatorul Bisericii Romei din octombrie 366 până la moartea sa.Damasus I (n. 305 Spania – d. 384), papă al Romei între anii 366-384. Este sărbătorit ca sfânt pe †11 decembrie în Calendarul Latin
foto: ro.wikipedia.org
Viața lui a coincis cu reunirea sub imparatul Constantin cel Mare a Imperiului Roman de Rasarit cu cel de Apus si cu legalizarea crestinismului in imperiu si cu adoptarea acestuia ca religie oficiala in Imperiul Roman in anul 380.
·         861: A decedat califul abbasid Al-Mutawakkil ALA Allāh Jafar ibn al-Mutasim (n.martie 822)  care a domnit în Samarra  de la 847 până la 861. Este cunoscut pentru caa  pus  capăt Inchiziției ( “Mihna” – “calvar”), instituita de predecesorii săi in incercarea  de a impune o singura versiune a Islamului.
·         969: Imparatul  bizantin  Nichifor al II-lea  Phokas (n.cca. 912), este asasinat de  soţia sa  Theofano şi iubitul acesteia care va ajunge  împăratul Ioan Tzimiskes I.
·         1241: A murit hanul mongol Ogodai, al treilea fiu al lui Genghiz Han. A fost  al doilea han suprem al mongolilor de la 1227 pana in anul  mortii sale. In timpul domniei lui are loc din 1237, cucerirea stepelor rusești de către armata mongola condusa de Batu-han, nepotul său și crearea Hoardei de Aur.
·         1282: A decedat imparatul bizantin  Mihail al VIII-lea Paleologul;  (n. 1225). A domnit  intre anii 1259-1282 si a fost fondatorul  dinastiei Paleologilor  care au condus Imperiul Bizantin până la caderea Constantinopoluluiîn 1453. La 25 iulie 1261, trupele sale conduse de generalul Alexios Stratigopoulos  au recucerit Constantinopolul lichidand Imperiul latin si restaurand imperiul Bizantin. S-a încoronat imparat in ziua de 15 august a aceluiasi an.
·         1474: Henric al IV-lea al Castiliei (n. 1425)
·         1581: Arhiducesa Maria de Austria (15 mai 1531 – 11 decembrie 1581) a fost fiica împăratului Ferdinand I și a soției acestuia, Anna Iagello.
La 18 iulie 1546, Arhiducesa Maria s-a căsătorit cu Wilhelm, Duce de Jülich-Cleves-Berg ca a doua soție a acestuia și au avut următorii copii:

1. Maria Eleonora (25 iunie 1550 – 1608) căsătorită cu Albert Frederic, Duce de Prussia

1. Anna (1 martie 1552 – 6 octombrie 1632) căsătorită cu Philip Louis, Conte Palatin de Neuburg.

1. Magdalene (2 noiembrie 1553 – 30 iulie 1633) căsătorită cu Ioan I, Conte Palatin de Zweibrücken, fratele lui Philip Louis, Conte Palatin de Neuburg.

1. Karl Friedrich (1555–75)

1. Elizabeth (1556–61)

1. Sibylle (1557–1627) căsătorită cu Karl II de Habsburg (1560–1618), care era fiu morganatic al lui Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria

1. Johann Wilhelm (28 mai 1562 – 25 martie 1609), episcop de Münster, Conte de Altena, Duce de Jülich-Cleves-Berg; căsătorit prima dată în 1585 cu Jakobea de Baden (1558–97), fiica lui Philibert, Margraf de Baden-Baden; a doua oară în 1599 cu Antonia de Lorena (1568–1610), fiica lui Carol al III-lea, Duce de Lorena.

Arhiducesa Maria de Austria

Maria de Habsburg și fiica ei Maria Eleonora Părinți Ferdinand I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Anna a Boemiei și Ungariei  Frați și surori Ioana a Austriei Margaret of Austria[*] Helena von Österreich[*] Archduchess Magdalena of Austria[*] Anna de Austria Elisabeta de Austria Ecaterina de Austria, regină a Poloniei Arhiducesa Barbara de Austria Arhiducesa Eleanor de Austria Maximilian al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Carol al II-lea, Arhiduce de Austria Ferdinand al II-lea, Arhiduce de Austria John of Habsburg[*]  Căsătorită cu Wilhelm, Duce de Jülich-Cleves-Berg Copii Maria Eleonora Anna Magdalene Sibylle Johann Wilhelm

·         1582: Fernando Álvarez de Toledo, Duce de Alba, comandant spaniol și om de stat (n. 1507)
* 1628: Cesare d'Este (1561 – 11 decembrie 1628) a fost Duce de Modena și Reggio din 1597 până la moartea sa.
Născut la Ferrara, Cesare a fost fiul marchizului Alfonso d'Este de Montecchio, al patrulea fiu al lui Alfonso I d'Este și văr cu Alfonso al II-lea d'Este, duce de Ferrara și Modena. Mai târziu, când vărul său a murit fără moștenitori, în octombrie 1597, Cesare a moștenit ducatul.
La 30 ianuarie 1586 el s-a căsătorit cu Virginia de Medici, fiica lui Cosimo I de' Medici, care a suferit de simptome de nebunie până la moartea ei, în 1615. Cesare a fost succedat de fiul său, Alfonso.
Copii:

• Giulia d'Este (1588–1645); a murit nemăritată.

• Alfonso III d'Este, Duce de Modena (1591–1644), Duce de Modena din 1628; s-a căsătorit cu Prințesa Isabella de Savoia.

• Laura d'Este (1594–1630;) s-a căsătorit cu Alessandro I Pico, Duce de Mirandola

• Luigi d'Este, Signore de Montecchio și Scandiano (1593/1594–1664)

• Caterina d'Este (1595–1618); a murit nemăritată.

• Ippolito d'Este (1599–1647); a murit nemăritată.

• Niccolo d'Este (1601–1640); s-a căsătorit cu Sveva d'Avalos, nu au avut copiii.

• Borso d'Este (1605–1657); s-a căsătorit cu Ippolita d'Este (fiica fratelui său Luigi)

• Foresto d'Este (1606–1639/1640)

• Angela Caterina d'Este (m 1651); a murit nemăritată, a fost călugăriță.

Cesare d'Este

Duce de Modena

Părinți Alfonso d'Este, Lord of Montecchio[*] Giulia della Rovere[*]  Frați și surori Leonora d'Este[*] Alessandro d'Este[*] Alfonsino d'Este[*]  Căsătorit cu Virginia de Medici Copii Giulia d'Este Alfonso III d'Este, Duce de Modena Laura, Ducesă de Mirandola Luigi d'Este, Signore de Montecchio și Scandiano Caterina d'Este Ippolito d'Este Niccolo d'Este Borso d'Este Foresto d'Este Angela Caterina d'Este

* 1669: Anna Maria de Mecklenburg-Schwerin (1 iulie 1627 – 11 decembrie 1669) a fost o nobilă germană, membră a Casei de Mecklenburg și, prin căsătorie, Ducesă de Saxa-Weissenfels.
A fost al patrulea copil și a doua fiică a lui Adolf Frederic I, Duce de Mecklenburg-Schwerin și a primei lui soții, Anna Maria de Ostfriesland^[1]. Războaiele în care era implicat Mecklenburg l-au forțat pe tatăl ei să-și trimită copiii inițial în Suedia, apoi în Danemarca, la curtea reginei Sofia (născută Ducesă de Mecklenburg-Güstrow). În 1629 Anna Maria a fost trimisă în Saxonia, la castelul Lichtenberg, unde a fost educată. În 1642 s-a întors la Schwerin, unde și-a reîntâlnit doar tatăl, mama ei murind în 1634. Probabil atunci și-a văzut pentru pima dată mama vitregă, Marie Katharina de Brunswick-Dannenberg, și ce trei frați vitregi. Anna Maria era copilul preferat al tatălui ei așa cum demonstrează tonul cordial, chiar afectuos al scrisorilor pe care și le-au scris unul altuia.
La Schwerin, la 23 noiembrie 1647, Anna Maria s-a căsătorit cu Augustus, Duce de Saxa-Weissenfels. Ei au avut 12 copii:

1. Magdalene Sibylle (n. 2 septembrie 1648, Halle - d. 7 ianuarie 1681, Gotha); s-a căsătorit la 14 noiembrie 1669 cu Ducele Frederic I de Saxe-Gotha-Altenburg. A fost strămoașa reginei Victoria a Regatului Unit.

1. Johann Adolf I (n. 2 noiembrie 1649, Halle - d. 24 mai 1697, Weissenfels).

1. August (n. 3 decembrie 1650, Halle - d. 11 august 1674, Halle); s-a căsătorit la 25 august 1673 cu Charlotte de Hesse-Eschwege. Singurul lor copil a murt la naștere (24 aprilie 1674).

1. Christian (n. 25 ianuarie 1652, Halle - ucis în bătălie la Mainz, 24 august 1689), mareșal al armatei saxone

1. Anna Maria (n. 28 februarie 1653, Halle - d. 17 februarie 1671, Halle).

1. Sophie (n. 23 iunie 1654, Halle - d. 31 martie 1724, Zerbst); s-a căsătorit la 18 iunie 1676 cu Karl, Prinț de Anhalt-Zerbst. Ca și sora ei mai mare Magdalene Sybille, este strămoașă a reginei Victoria.

1. Katharine (n. 12 septembrie 1655, Halle - d. 21 aprilie 1663, Halle).

1. Christine (n. 25 august 1656, Halle - d. 27 aprilie 1698, Eutin); s-a căsătorit la 21 iunie 1676 cu August Friedrich de Holstein-Gottorp, Prinț-episcop de Lübeck.

1. Heinrich (n. 29 septembrie 1657, Halle - d. 16 februarie 1728, Barby); a moștenit Barby.

1. Albrecht (n. 14 aprilie 1659, Halle - d. 9 mai 1692, Leipzig).

1. Elisabeth (n. 25 august 1660, Halle - d. 11 mai 1663, Halle).

1. Dorothea (n. 17 decembrie 1662, Halle - d. 12 mai 1663, Halle).

Anna Maria a murit la 42 de ani, la Halle. La doi ani după decesul ei, soțul ei s-a recăsătorit cu Johanna Walpurgis de Leiningen-Westerburg cu care a avut doi fii.

Anna Maria de Mecklenburg-Schwerin
Anna Maria de Mecklenburg-Schwerin, gravură de Johannes Frentzel, 1654.
Căsătorit(ă)	Augustus, Duce de Saxa-Weissenfels
Familie nobilă	Casa de Mecklenburg
Tată	Adolf Frederic I, Duce de Mecklenburg-Schwerin
Mamă	Anna Maria de Ostfriesland

·         1686: Ludovic al II-lea de Bourbon, Prinț de Condé (8 septembrie 1621 - 11 noiembrie 1686) a fost un general francez și cel mai cunoscut reprezentant al Casei de Condé ramură a Casei de Bourbon. Înainte de moartea tatălui său în 1646, a fost Duce de Enghien. Pentru meritele sale militare a fost denumit Marele Condé (Le Grand Condé).
Ludovic s-a născut la Paris, ca fiul lui Henric al II-lea de Bourbon, prinț de Condé și al Charlottei-Marguerite de Montmorency. Tatăl său era verișor cu regele Henric al IV-lea al Franței iar mama sa era moștenitoarea uneia dintre cele mai importante familii ducale din Franța.
Ludovic a primit o educație aprofundată, a studiat istoria, dreptul și matematica în timpul celor șase ani de la școala iezuită de la Bourges. După absolvirea școlii a intrat la Academia Regală de la Paris. La șaptesprezece ani, în absența tatălui său, a guvernat Burgundia. Tatăl său l-a logodit cu Claire Clémence de Maillé Brézé, nepoata puternicului cardinal Richelieu, înainte de a intra în armată în 1640. La douăzeci de ani Ludovic s-a îndrăgostit de Mademoisellelle du Vigean (Marthe Poussard, numită mademoiselle du Vigean, fiica lui François Poussard, marchiz de Fors și baron du Vigean prin soția sa Anne de Neubourg) însă a fost obligat de tatăl său să se căsătorească cu logodnica aleasă.
În 1643 Ducele de Enghien a fost numit la comanda armatei împotriva spaniolilor în nordul Franței. Bătălia de la Rocroi (19 mai) a pus capăt supremației armatei spaniole și a inaugurat o lungă perioadă de predominare a armatei franceze. Însuși Ducele de Enghien a condus atacul decisiv și la vârsta de douăzeci și doi de ani și-a câștigat locul printre cei mai mari generali ai timpurilor moderne.
După o campanie de succese neîntrerupte, Ducele de Enghien a revenit la Paris în triumf și a încercat să uite eșecul mariajului său cu o serie de afaceri (după moartea lui Richelieu în 1642 a încercat anularea căsătoriei sale în speranța unei căsătorii cu Mademoisellelle du Vigean, până când ea a intrat la Carmelite în 1647^[1]) În 1644, a fost trimis cu întăriri în Germania pentru a-l ajuta pe Vicontele de Turenne. În finalul Bătăliei de la Freiburg (august) armata franceză a câștigat o mare victorie asupra bavarezilor comandați de Baronul Franz von Mercy.
Campania din vara anului 1645 s-a deschis cu înfrângerea Vicontelui de Turenne de către Baronul Franz von Mercy în Bătălia de la Mergentheim dar acest lucru a fost reparat prin victoria de la Nördlingen în care Mercy a fost ucis iar Ducele de Enghien rănit. Capturarea orașului Philippsburg a fost cea mai importantă realizare a acestei companii. În 1646 Ducele de Enghien a servit sub comanda lui Gaston, Duce de Orléans în Flandra și când după capturarea orașului Mardyck, Ducele de Orléans s-a întors la Paris, Ducele de Enghien lăsat la comanda armatei a capturat Dunkirk (11 octombrie).
Tatăl său moare lăsându-i titlul de Prinț de Condé. De asemenea, devine primul prinț de sânge toată lumea adresându-i-se de la rege în jos ca Monsieur le prince. Puterea enormă care a căzut pe mâinile prințului a alarmat serios pe regenta Ana de Austria și pe ministrul său.
Cu Claire Clémence de Maillé Brézé, nepoata Cardinalului Richelieu:

• Henric Jules (1643 – 1709)

• Louis (1652 – 1653)

Ludovic al II-lea

Prinț de Condé "le Grand Condé"

Părinți	Henric al II-lea, Prinț de Condé Charlotte Marguerite de Montmorency
Frați și surori	Armand de Bourbon, Prinț de Conti Anne Genevieve de Bourbon-Condé
Căsătorit cu	Claire-Clémence de Maillé
Copii	Henri Jules, Prinț de Condé Louis, Duce de Bourbon Mademoiselle de Bourbon

Jump to navigationJump to sea·         1694: Ranuccio II Farnese (17 septembrie 1630 – 11 decembrie 1694) a fost al 6-lea Duce de Parma și Piacenza din 1646 până la moartea sa și Duce de Castro din 1646 până în 1649.
Ranuccio a fost fiul cel mare al lui Odoardo Farnese, al 5-lea duce suveran de Parma, și al soției sale, Margherita de Medici. După moartea bruscă a tatălui său, la doar 34 de ani, Ranuccio i-a succedat ca duce. Cum el era minor, primii doi ani ai domniei sale au fost sub regența unchiului său, Francesco Maria Farnese, și a mamei sale.
Ranuccio a aparținut Casei de Farnese, fondată de Papa Paul al III-lea. Ducii Farnese au domnit în Parma și Piacenza de când fiul nelegitim al Papei Paul, Pier Luigi Farnese, a primit ducatul în posesie. Pier Luigi a fost, de asemenea, Duce de Castro, un titlu conferit de către tatăl său, după ce acesta din urmă a creat teritoriul din ținuturile recuperate după moartea lui Ranuccio cel Bătrân, fratele mai mic a lui Pier Luigi.
În timpul domniei tatălui său în Castro, un fief farnese în statele papale de nord ale Romei, pe care Barberini (familia Papei Urban) erau dornici să-l dobândească, a provocat ca Odoardo să fie excomunicat în 1641.
Ranuccio a refuzat să ramburseze datoriile contractate de către tatăl său, în ciuda faptului că acesta din urmă a semnat un tratat de pace prin care urma ca acest lucru să se întâmple. De asemenea, el a refuzat să-l recunoască pe noul episcop de Castro, numit de succesorul Papei Urban, Papa Inocențiu al X-lea. În 1649, noul episcop, cardinalul Cristoforo Giarda, a fost ucis în drumul său spre Castro. Papa l-a acuzat pe Ranuccio de crimă și ca represalii forțele loaiale papei au asediat Castro. În luna august a aceluiași an, trupele parmeneze au fost zdrobite, nu departe de Bologna, și Ranuccio a rămas fără mijloce de a-și obține înapoi fieful, în ciuda încercărilor sale de a-l cumpăra înapoi cu bani.
În 1672 el a cumpărat principatele Bardi și Compiano. În ultimele zile ale domniei sale, ducatul a suferit foarte mult de prezența trupelor imperiale, care luptau în disputa dintre Victor Amadeus al II-lea de Savoia și Franța.

Ranuccio al II-lea

Portret al lui Ranuccio II de Jacob Denys Părinți Odoardo Farnese Margherita de' Medici  Frați și surori Alexander Farnese, Prince of Parma[*] Caterina Farnese[*]  Căsătorit cu Marguerite Yolande de Savoia Isabella d'Este Maria d'Este Copii Margherita Maria, Ducesă de Modena Oddoardo, Prinț Ereditar de Parma Francesco, Duce de Parma Antonio, Duce de Parma

·         1756: Maria Amalie Josefa Anna de Austria (n. 22 octombrie 1701 – 11 decembrie 1756) a fost cea mai mică fiică a împăratului Iosif I și a împărătesei Wilhelmine Amalia de Brunswick-Lüneburg. S-a căsătorit cu Carol Albert de Bavaria, prinț-elector și duce de Bavaria (în perioada 1726-1745), rege al Boemiei (în perioada 1741-1743) și împărat al Sfântului Imperiu Roman (în perioada 1742-1745).
Fiul ei a devenit Maximilian al III-lea, Elector de Bavaria. Fiica ei Maria Josepha s-a căsătorit cu fiul cel mare și moștenitorul Mariei Tereza, împăratul Iosif al II-lea, dar a murit de variolă după doi ani, fără moștenitori. O altă fiică, Maria Antonia, s-a căsătorit cu vărul ei primar, Frederic Christian, care a fost prinț-elector de Saxonia pentru mai puțin de trei luni în 1763. Fiica ei Maria Anna Josepha Augusta a fost ultima prințesă de Baden-Baden.

Maria Amalia

Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman

Părinți Iosif I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Prințesa Wilhelmina Amalia de Brunswick-Lüneburg  Frați și surori Maria Josepha de Austria Archduke Leopold Joseph of Austria[*]  Căsătorită cu Carol al VII-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Copii Maria Antonia, Electoare de Saxonia Maximilian al III-lea, Elector de Bavaria Maria Anna Josepha de Bavaria Maria Josepha, Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman

·         1780: Prințesa Anna Sophie de Schwarzburg-Rudolstadt (9 septembrie 1700 – 11 decembrie 1780) a fost prințesă de Schwarzburg-Rudolstadt.
Ea a fost fiica lui Ludwig Friedrich I, Prinț de Schwarzburg-Rudolstadt (1667-1718) și a Anei Sofia de Saxa-Gotha-Altenburg (1670–1728).
La Rudolstadt la 2 ianuarie 1723 Anna Sophie s-a căsătorit cu Franz Josias, moștenitor al ducatului al de Saxa-Coburg-Saalfeld. Cuplul a avut opt copii. Anna Sophie a fost străbunicul regelui Leopold I al Belgiei și stră-străbunicul Prințului Albert de Saxa-Coburg și Gotha și al reginei Victoria a Regatului Unit.

Prințesa Anna Sophie

Părinți Ludwig Friedrich I Anna Sophie de Saxa-Gotha-Altenburg  Frați și surori Louis Günther al II-lea Frederic Anton  Căsătorită cu Francisc Josias, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Copii Ernest Frederick Prințul Johann Wilhelm Prințesa Anna Sophie Prințul Christian Franz Charlotte Sophie, Ducesă de Mecklenburg-Schwerin Prințesa Fredericka Magdalene Prințesa Fredericka Caroline Prințul Josias

* 1784: Anders Johan Lexell (24 decembrie 1740 – 11 decembrie 1784) a fost un astronom și matematician suedezo- (finlandezo)-rus. În Rusia, el este cunoscut sub numele de Andrei Ivanovici Leksel (Андрей Иванович Лексель). Numele său este ortografiat uneori Anders Johann Lexell sau încă Johann Anders Lexell.
A emigrat în Rusia și a devenit prietenul lui Euler și al elevului său, Nicolas Fuss, cu care a colaborat la studierea triunghiurilor sferice. I se datorează studiul mișcării cometelor și îndeosebi calculul orbitei cometei D/1770 L1 (Lexell), care a fost, ca urmare, denumită în onoarea sa, deși fusese descoperită de Charles Messier. Această cometă a fost cea care a trecut cel mai aproape de Pământ în întreaga istorie cunoscută a cometelor (deși unii asteroizi au trecut mai aproape) făcând din ea primul obiect din apropierea Pământului recenzat; distanța exactă nu este cunoscută, însă a fost estimată de ordinul a 3 milioane de kilometri. Lexell a arătat că obiectul cosmic respectiv a avut un periheliu larg până când l-a întâlnit pe Jupiter în 1767. Lexell a prezis că, după o întâlnire mai apropiată (2 revoluții mai târziu), în 1779, cometa va fi expulzată din Sistemul Solar interior.
Lexell a fost primul care a calculat orbita lui Uranus după descoperirea sa și a realizat după orbita acestuia că era vorba, mai degrabă, de o planetă decât de o cometă. Mai mult, a găsit că Uranus era perturbat și a dedus existența unei alte planete (eventual Neptun), deși poziția acestuia nu fusese calculată până la Urbain Le Verrier. În sfârșit, i se datorează o teoremă relativă la liniile trigonometrice în triunghiurile sferice, prelungindu-le pe cele ale lui François Viète^[5] și care dă locul geometric al vârfurilor triunghiurilor sferice având aceeași arie și aceeași bază.
Asteroidul 2004 Lexell, descoperit de N.S. Cernîh^[6], la 22 septembrie 1973, a fost denumit în onoarea sa.

Anders Johan Lexell

Anders Johan Lexell

·         1826: Maria Leopoldina a Austriei (portugheză Maria Leopoldina da Áustria; germană Erzherzogin Maria Leopoldine von Österreich) (22 ianuarie 1797 – 11 decembrie 1826) a fost împărăteasă a Braziliei și, pentru două luni, simultan, regină a Portugaliei. A fost străbunica pe linie maternă a regelui Ferdinand I al României.
S-a născut la Viena, Austria, ca fiică a lui Francisc al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman și a celei de-a doua lui soții, Maria Teresa a celor Două Sicilii.
Maria Leopoldina a Austriei
A patra fiică a părinților ei, însă a doua care a supraviețuit copilăriei, arhiducesa Maria Leopoldina Josefa Carolina s-a născut la Palatul Schönbrunn într-o duminică, 22 ianuarie 1797. Ea a fost una dintre cei doisprezece copii imperiali. În momentul nașterii ei, tatăl ei era de cinci ani împărat al Sfântului Imperiu Roman. Mama ei era fiica regelui Ferdinand I al celor Două Sicilii și a primei lui soții, Arhiducesa Maria Carolina a Austriei. Prin mama ei, era nepoata împărătesei Maria Terezia a Austriei. A fost crescută în conformitate cu principiile educaționale stabilite de bunicul ei, împăratul Leopold al II-lea. Printre acestea a fost și obiceiul de a scrie de mână următorul text:^[1]

“

Nu asupri pe cei săraci. Fii caritabil. Nu te plânge de ceea ce Dumnezeu ți-a dat, dar îmbunătățește-ți deprinderile. Trebuie să ne străduim cu seriozitate să fim buni.

”

În plus, ea și surorile ei au fost învățate să vorbească franceza și latina. Ele au fost, de asemenea, educate în desen, pian, călărie și vânătoare.^[1] Mama ei a murit când ea avea zece ani și tatăl ei s-a recăsătorit cu Maria Ludovika de Austria-Este. Leopoldina a avut șansa să-l întâlnească pe Johann Wolfgang von Goethe în 1810 și 1812 atunci când a fost în Carlsbad cu mama sa vitregă.^[1] Printre pasiunile ei s-au inclus: științele naturale, în special botanica și mineralogia.^[1] Ea a fost formată în conformitate cu cele trei principii habsburgice: disciplină, pietate și simțul datoriei.^[1]
Deși Maria Theresa de Neapole și Sicilia a fost mama ei naturală, Leopoldina întotdeauna a considerat-o pe Maria Ludovika d'Este, mama ei vitregă, a fi mama ei și a crescut având-o pe Ludovika drept "mama ei spirituală".
Portret al Donei Leopoldina de Luís Schlappriz.
Doña Leopoldina și copii ei (de la stânga la dreapta: doña Paula Mariana, doña María de la Gloria, doña Francisca, don Pedro - în brațele mamei lui - și doña Januaria) cu puțin timp înainte de moartea ei (1826).
La 24 septembrie 1816, Leopoldina a fost anunțată de tatăl ei că Pedro de Brangança își dorește ca soție o prințesă de Habsburg.^[2] Klemens von Metternich a sugerat că ar putea fi Leopoldina. ^[3]
Două nave au fost pregătite și, în aprilie 1817, oameni de știință, pictori, grădinari și un taxidermist, toți însoțiți de asistenți, s-au deplasat la Rio de Janeiro împreună cu Leopoldina. Între timp, Leopoldina a studiat istoria și geografia viitoarei ei țări și a învățat limba portugheză. În timpul acestor săptămâni Leopoldina a scris un vademecum, un document unic care nu a fost produs de nici o altă prințesă Habsburg.^[4]
La 13 mai 1817 Leopoldina s-a căsătorit cu Dom Pedro per procuram (prin procură) la Viena. La ceremonie mirele a fost reprezentat de unchiul Leopoldinei, Arhiducele Karl. Îmbarcare a avut loc la Livorno la 13 august 1817 și după o călătorie care a durat 81 de zile, Leopoldina a sosit la Rio de Janeiro la 5 noiembrie unde în cele din urmă și-a întâlnit soțul.^[5]
Inițial, de la distanță, Pedro i-a apărut Leopoldinei a fi perfect, un gentleman bine educat însă realitatea s-a dovedit foarte diferită. Dom Pedro era cu un an mai tânăr decât Leopoldina; temperamentul lui era impulsiv și coleric iar educația modestă. Chiar și comunicarea verbală era dificilă între ei doi, Pedro vorbind foarte puțin franceza iar portugheza lui putea fi descrisă ca fiind doar vulgară.^[5]
La aproape 19 ani Pedro de Braganza avea în spatele lui un șir de aventuri amoroase iar principalele lui interese îl reprezentau cursele de cai și femeile. În 1817 (anul căsătoriei cu Leopoldina) el locuia cu dansatoarea franceză Noemie Thierry, care îmn cele din urmă a fost îndepărtată de la Curte de tatăl lui la o lună după sosirea Leopoldinei la Rio de Janeiro.^[5]
Tânărul cuplu de căsătoriți și-au stabilit reședința în șase camere relativ mici în Quinta Boa Vista în São Cristóvão. Curtea interioară și calea de la grajduri au fost pavate iar ploile tropicale au transformat rapid totul în noroi. Erau peste tot insecte, inclusiv în hainele lor, uniformele și podoabele regale din catifea au putrezit.^[5]
Maria Leopoldina a devenit prima împărăteasă consort a Braziliei și regină consort a Portugaliei. Ea a jucat un rol important în procesul Declarației de Independență. Două luni mai târziu Pedro a fost obligat să renunțe la tronul Portugaliei în favoarea fiicei lor Maria în vârstă de șapte ani. Leopoldina a murit la Rio de Janeiro în 1826 după un avort, în același an ca și socrul ei.
Maria Leopoldina și Pedro au avut șapte copii înainte ca ea să moară în urma unui avort:

• Maria a II-a a Portugaliei (1819–1853)

• Miguel, Prinț de Beira (1820).

• João Carlos, Prinț de Beira (1821–1822).

• Januária Maria, Prințesă Imperială a Braziliei (1822–1901), numită după orașul Rio de Janeiro, căsătorită cu Prințul Louis, Conte de Aquila (1824–1897), fiul regelui Francisc I al celor Două Sicilii.

• Prințesa Paula Mariana a Braziliei (1823–1833).

• Prințesa Francisca a Braziliei (1824–1898) căsătorită cu François, Prinț de Joinville (1818–1900), fiul regelui Franței Ludovic-Filip I.

• Pedro al II-lea al Braziliei (1825–1891), căsătorit cu Prințesa Teresa a celor Două Sicilii (1822–1889), fiica cea mică a regelui Francisc I al celor Două Sicilii.

• avort (11 decembrie 1826).

Maria Leopoldina de Austria

Împărăteasă a Braziliei Regină a Portugaliei

Părinți Francisc I al Austriei Maria Teresa a celor Două Sicilii  Frați și surori Archduchess Maria Anna of Austria[*] Arhiducesa Clementina, Prințesă de Salerno Marie Louise, ducesă de Parma Maria Carolina de Austria Arhiducele Francisc Carol al Austriei Ferdinand I al Austriei Arhiducele Johann Nepomuk de Austria Archduke Joseph Franz of Austria[*] Archduchess Marie Caroline of Austria[*] Archduchess Amalie Theresa of Austria[*] Archduchess Caroline Ludovika of Austria[*] Archduchess Ludovika Elisabeth of Austria[*]  Căsătorită cu Pedro I al Braziliei Copii Maria a II-a a Portugaliei Pedro al II-lea al Braziliei Prințesa Francisca a Braziliei Januária Maria, Prințesă a Braziliei

·         1840: Împăratul Kōkaku al Japoniei (n. 1771)
·         1908 - A încetat din viaţă compozitorul Eduard Wachmann, primul dirijor şi director al Filarmonicii Române (1868-1906) (vodeviluri, muzică vocal-simfonică, corală, de cameră, vocală; culegeri de folclor şi lucrări didactice) (n. 10 februarie 1836)

·         1913: Ioan Lazăr Kalinderu (născut Calenderoglu,^[1] cunoscut ca Iancu Kalinderu, Ioan Kelenderu, Ioanŭ Calenderu sau Jean Kalindéro;^[2] n. 28 sau 29 decembrie 1840, București – d. 11 decembrie 1913) a fost un jurist, silvicultor și publicist român, confident al regelui Carol I, care a slujit timp de treizeci de ani ca administrator al domeniilor coroanei și timp de trei ani ca președinte al Academiei Române.^[3] Educat în Franța, el a fost fiul unui bancher bogat și influent, Lazăr Kalenderoglu, și fratele medicului Nicolae Kalinderu. Ca și ei, a fost simpatizant al Partidului Național Liberal, cu care a debutat în politică în anii 1880.
Kalinderu a fost expert în Drept Roman, dar încercările sale în domeniu, precum și studiile sale ulterioare de istoria Romei antice, sunt în general văzute ca niște contribuții minore. Competența sa generală în calitate de interpret de lege a fost pusă la îndoială după ce s-a ocupat de Afacerea Strousberg, deși a lucrat la Curtea de Casație și la organisme internaționale de experți. Kalinderu a rămas în calitate de consilier juridic al lui Carol, ajutându-l și în negocieri directe cu naționali liberali și conservatori și a fost luat în considerare de mai multe ori pentru funcția de prim-ministru.
În calitate de administrator al domeniilor coroanei, Kalinderu și-a impus viziunea de îmbunătățire a spațiului rural, a înființat ferme model și industria căminelor, promovând alfabetizarea și artele și încurajând antreprenoriatul. El a privit aceste metode ca o alternativă de lucru la reforma agrară, apărarea drepturilor de proprietate în timpul și după răscoala țărănească din 1907. A fost lăudat pentru pasiunea și dedicarea sa, dar și criticat pentru incertitudinea rezultatului lor. Pe lângă proiectul său agrar și munca sa socială, Kalinderu a jucat un rol semnificativ în promovarea alpinismului și o silvicultură modernă, a înființat stațiunea Bușteni și a creat propriul său muzeu de artă. O figură pitorească cu obiceiuri excentrice, adesea considerată ca fiind snoabă și servilă, a devenit un caracter stereotip pentru scriitori și pentru caricaturiștii de la revista Furnica. Promisiunea lui neîmplinită de a-și dona averea publicului a sfârșit într-un scandal postum care a durat în anii interbelici.
Ioan Kalinderu a fost președinte al Academiei Române în perioada 1904-1907.
Ioan Kalinderu s-a născut la București la 28 sau 29 decembrie 1840.^[4][5][6] Tatăl lui a fost Lazăr (Lazaros) Kalenderoglu (sau Calenderoglu). De origine posibil turcă,^[7] familia a funcționat ca una dintre cele mai mari instituții bancare și exportatoare din Țara Românească și apoi în Principatele Unite.^[8] Lazăr a intrat în rândurile nobilimii boierești a Țării Românești: în 1838, 1844 și 1847 a intrat în administrația locală a Bucureștiului și a obținut titlul de pitar.^[9]
Deși nativ valah și relativ asimilat,^[10] Lazăr a fost uneori considerat etnic turc, din cauza numelui său turc de familie.^[11] El s-a identificat drept greco-român și încă din 1879 a fost ctitor al unei biserici ortodoxe grecești în București. Ioan și fratele său Nicolae au fost educați în limba greacă,^[1] înainte de a absolvi liceul din București.^[6] Ioan a studiat dreptul la Universitatea din Paris. Și-a luat diploma de licența cu un studiu asupra zestrei în dreptul roman (1860) și doctoratul cu o teză privind legile ex post facto (1864) (De la non-rétroactivité des lois, 1864),^[12] apoi s-a întors acasă pentru a ocupa un post de judecător, devenind primul președinte al Tribunalului București.^[4] Ulterior a devenit consilier al Curții de Casație.^{[4][5][6][13]}
Din 1872, Ministerul Justiției îl folosește drept consultant pentru reforma penală, alături de Vasile Boerescu, Nicolae Mandrea, Grigore Păucescu, Mihail Pherekyde și Grigore Triandafil. Boerescu s-a referit la Kalinderu ca "un om al lumii noi, cu idei foarte progresive și un excelent jurist".^[14] La acea vreme, familia sa a fost implicată în mișcarea liberal-radicală. Fratele Nicolae, un medic instruit la Paris, a devenit unul dintre fondatorii Partidului Național Liberal în 1875.^[15] Bătrânul Kalenderoglu a fost fondatorul "Creditul Rural", o uniune de credite în beneficiul țăranilor, alături de figurile liberale importante.^[16]

Lazăr Kalenderoglu, portret de Gheorghe Tattarescu   Soția lui Kalenderoglu, portret de Tattarescu

În 1875, Ioan a intrat în PNL în opoziție cu concesiunea căii ferate Predeal englezului George Crawley; alături de liderii de partid Ion Brătianu și Dimitrie Sturdza, el a creat o firmă de investiții care a încercat să concureze cu Crawley pentru contract.^[17] Kalinderu a avansat pe scena publică în urma afacerii Strousberg, în timpul căreia România și-a cumpărat calea ferată de la investitorul prusac B. H. Strousberg care era în faliment. În februarie 1880, el și Strudza au fost trimiși la Berlin pentru a negocia plata obligațiunilor guvernamentale ale lui Strousberg cu autoritățile germane imperiale.^[18] În aprilie, domnitorul Carol I l-a numit pe Ioan în comisia principală pentru administrația căilor ferate. Ceilalți membri au fost Eugeniu Stătescu și Ștefan Fălcoianu.^[19] Kalinderu și-a menținut funcția la Berlin până în 1882,^[5] reprezentând noul Regat al României. În 1882, el a publicat un volum în limba franceză despre implicațiile juridice ale afacerii Strousberg: De la compétence des tribunaux et particulièrernent des tribunaux prussiens dans toute contestation relative aux biens mobiliers qu'un état étranger peut posséder en Prusse.^[20]
Așa cum a menționat Titu Maiorescu la vremea respectivă, Kalinderu a fost responsabil pentru plasarea guvernului său într-o poziție umilitoare și a fost surprinzător faptul că o astfel de misiune a fost încredințată unui individ atât de necalificat.^[21] Brătianu, care a preluat funcția de prim-ministru, a sosit la Berlin pentru a supraveghea personal negocierile, pentru că rusinea de partea germană pentru a închide acordul "a inspirat în el o gravă neliniște".^[22] Brătianu l-a înlocuit pe Kalinderu cu Eugeniu Carada în toate negocierile, cu excepția numelui.^[23] Cu toate acestea, autoritatea lui Kalinderu în dreptul internațional a fost recunoscută în urma angajării sale de către Curtea Permanentă de Arbitraj.^[6][24] Din 1888, de asemenea, el a fost membru asociat al Institutului de Drept Internațional.^[4]
Kalinderu a câștigat favoruri suplimentare de la Carol I, încoronat rege al românilor, care l-a numit consilierul său în chestiuni juridice și agricole.^[6] Pentru o vreme, a ocupat funcția de administrator al pădurilor și câmpiilor de stat.^[4] În iunie 1884, Kalinderu a fost numit primul administrator al domeniilor coroanei^[6][21][25] și demisionează din funcția sa de la compania feroviară în decembrie 1885.^[26] Deținute de stat și gestionate de Casa de Hohenzollern (prin Kalinderu), domeniile au inclus inițial douăsprezece moșii și doi munți din Carpații Meridionali: Clăbucetul Taurului și Caraiman.^[6] În primii ani ai noii sale misiuni, Kalinderu a încercat să urmeze în pralel o carieră politică. A candidat pentru Consiliul București în 1886, al doilea pe lista Partidului Național Liberal..^[27] El s-a retras citând "multe alte angajamente".^[28] În timpul alegerilor din 1888, "I. Calenderoglu" a candidat la Olt ca independent, dar a pierdut, colectând 55 din 165 de voturi.^[29] În cele din urmă el a preluat achiziționarea căilor ferate Strousberg, negociind un împrumut de 175 milioane de lei în 1889.^[5] În 1891, în urma demisiei guvernului conservator sub Gheorghe Manu, Carol l-a propus pe Kalinderu ca prim-ministru al unui cabinet independent. Această manevră a fost respinsă de Opozanți naționali liberali - refuzul a fost inițiat de un Brătianu muribund.
În 1888, Kalinderu a fost ales membru corespondent al Academiei Române.^[4] A fost făcut titular în martie 1893, a devenit președinte al secțiunii istorice în 1895-1897, și din nou în 1907-1910.^[24] De asemenea, a fost președinte al Academiei în perioada 1904-1907.^[6][24] Administratorul proprietății Ioan Oteteleșanu, după ce a câștigat procesul împotriva rudelor sale în 1889,^[31] el a donat cea mai mare parte Academiei. În timpul mandatului său, Kalinderu l-a marginalizat pe Ioan Slavici, care îi criticase conducerea,^[32] și a încercat, dar nu a reușit, să facă același lucru cu istoricul Radu Rosetti.^[33] El a fost, de asemenea, confruntat cu critici din partea lui Duiliu Zamfirescu, care, în 1904, a susținut că Academia s-a transformat într-un "azil pentru cei cu deficiențe intelectuale".^[34]
Ioan Kalinderu
Între timp, el a continuat să lucreze ca trimis al regelui. Până în 1899, cu România lovită de o criză economică majoră, Kalinderu și Manu au fost trimiși în străinătate pentru a negocia împrumuturile - așa cum notează Ornea, a fost o aventură "diletantă".^[35] Kalinderu a raportat, de asemenea, fostului său coleg din Berlin, Sturdza, pe atunci prim-ministrul național liberal, că regele Carol l-a respins,^[36] apoi a negociat o reunificare a conservatorilor și a dezertorilor junimiști, determinată de dorința regelui de a avea un partid guvernamental stabil.^[37] El a refuzat să-l înlocuiască pe Sturdza, favorizându-l pe Theodor Rosetti sau pe Ioan Lahovary pentru această poziție.^[38]
Kalinderu a fost deosebit de preocupat de construirea și refacerea clădirilor religioase ortodoxe de pe domeniul regelui,^[6][39][40] implicându-se personal în restaurarea și refacerea bisericii din Bălteni-Periș.^[41] El a supravegheat fermele experimentale,^[6][13][42] a scris un manual pentru slujbașii coroanei,^[43] și a ordonat întemeierea societăților culturale, prima apărând pe un domeniu în 1897.^[39] A publicat "revista enciclopedică populară" Albina, care a apărut între octombrie 1897 și 1916. Kalinderu a fost redactorul șef și coeditori: George Coșbuc, Petre Dulfu și Petre Vasiliu-Năsturel.^[44] Munca sa în domeniul alfabetizării publice l-a determinat să înființeze Asociația Steaua. Împreună cu Constantin Banu și Spiru Haret, iar mai târziu cu Barbu Știrbey și Alexandru Lapedatu, a avut ca scop promovarea "publicațiilor morale, patriotice și utile" și prevenirea "prin toate măsurile legale a scrierilor și publicațiilor imorale".^[45]
Kalinderu a fost, de asemenea, editorul buletinului de știri al Ministerului Culturii, Buletinul Comisiunii Monumentelor Istorice, și al revistei forestiere, Revista Pădurilor,^[46] în calitate de președinte al Comisiei Monumentelor Istorice, al Progresului în Societatea Silvică și al Societății Geografice Regale.^[24] De asemenea, i s-a oferit președinția Ateneului Român, dar a refuzat cu regret, argumentând că era prins în munca sa agricolă. În schimb, el a promis să doneze o "sumă frumușică" de bani Ateneului la moartea sa.^[47] În 1906, în urma demisiei primului ministru Sturdza, Kalinderu a fost din nou în cărți ca premier.^[48]
Descris de Zigu Ornea ca un "pseudo-istoric", Kalinderu a scris studii "ridicole" despre coafuri romane,^[49] care i-au amuzat pe contemporani.^[50] Ele au fost publicate în 1900-1901 sub Portul barbeĭ și pĕruluĭ la Romanĭ și Portul perucilor și bărbieriĭ la Romanĭ.^[43] Alte publicații ale lui Kalinderu au fost caracterizate de Maiorescu drept "compilații fără valoare".^[21] Acestea includ monografii despre praetorium ius (1885), legea municipală romană și Senatul Bizantin (ambele în 1887), despre legea cele douăsprezece table (1888), despre vacanțele romane (1895), despre Augustus și suita lui literară (1897-1898), despre Războiul Civil al lui Caesar (1902), despre îmbrăcămintea din Roma antică (1903-1904) și despre viața socială din timpul lui Pliniu cel Bătrân (1904).^[51] De asemenea, a publicat un omagiu pentru Ștefan cel Mare, domnul Moldovei, studii de succesiune pe tronul românesc și o biografie aprobată de Academie a lui Melhisedec Ștefănescu.^[52] Într-o broșură polemică, Une poignée de vérités à nos prétendants, Kalinderu și Alexandru Candiano-Popescu, sub pseudonimului comun Un Paysan du Danube ("Un țăran de la Dunăre"), și-au apărat munca alături de rege
Kalinderu și-a datorat în mare măsură ascensiunea în poziții proeminente prin munca sa la domeniile coroanei și influența sa asupra regelui Carol I.^[49] Cu toate acestea, activitatea sa în îmbunătățirea agriculturii și a activităților sociale i-au adus respect. Începând cu anul 1898, Angelo de Gubernatis a făcut referire la "munca sa puternică și pozitivă" numindu-l pe Kalinderu "unul dintre cele mai nobile figuri din România de astăzi"^[54] Un alt vizitator, André Bellessort, a glumit că mereu tânărul "Mr. Kalindero" seamănă cu "un zeu rustic", un patron al fermierilor cu "ochi de azot".^[55] Contribuțiile lui Kalinderu la știința agricolă și activismul său, acoperite într-o monografie din 1903 de către agrarianistul Vasile Kogălniceanu, ^[56] au fost lăudate de sociologi; Dimitrie Drăghicescu le-a văzut marcate de un "spirit antreprenorial, neîncetat în activitatea sa";^[57] Nicolae Mihăescu-Nigrim îl numește pe Kalinderu "unul dintre cei mai eminenți economiști ai țării" și un "administrator neobosit".^[58] După cum notează chimistul Amuliu Proca, Kalinderu a transformat domeniile într-o "instituție pentru înfrângerea sărăciei, un factor în educarea și îmbunătățirea culturală a satelor". Ea "a dat un exemplu de ceea ce poate fi realizat, într-un timp scurt, de către o țară care a făcut pași importanți în dezvoltarea ei".^[6]
"Școală model" la Bușeni, pe domeniile regale
După cum a rezumat presa oficială a timpului său, el "și-a depus toate eforturile în direcționarea țăranilor către industria căminelor", a creat "cursuri de economie la domiciliu și cursuri de educație pentru adulți" și "este primul care vorbește" la conferințe educaționale. A înființat o fabrică de produse lactate, precum și magazine pentru țesători, tâmplari și cioplitori și a prezentat produsele lor la Târgul Mondial din 1900.^[40] A reintrodus reîmpădurirea și agricultura forestieră, unde practicile rele au afectat mediul.^[59] Kalinderu a susținut ideea că țăranul român era nefericit că era analfabet și că "tot ce este necesar este un set de împrejurări favorabile pentru ca el să-și arate talentele".^[60] O parte semnificativă din timpul său a fost consumată pentru a-i învăța pe țărani să-și diversifice hrana, inclusiv oferind mâinii de lucru angajate rații zilnice de legume, carne și lapte. Acest lucru a contribuit la prevenirea izbucnirilor de pelagra.^[61]
În anul 1901, agronomul Constantin Sandu-Aldea a recunoscut că există o diferență clară între "masa cultivatorilor care se află în spatele progresului" și cei care trăiesc și lucrează pe terenurile coroanei. După cum a subliniat, Kalinderu "inteligent și energic" a gestionat proprietățile și țăranii de pe ele susținut pe "toate datele științifice din agricultura modernă".^[62] Modelând eforturilor sale pe colonizarea austriecă a Bosniei, Kalinderu a finanțat proiecte de cercetare pentru angajații săi, trimițând mulți dintre ei să studieze în Austro-Ungaria.^[63] Pe domeniile coroanei, managementul a fost împărțit între rețele de ingineri forestieri, ingineri agricoli și contabili, care au decis orele de lucru și au îndeplinit cerințele bugetare; lucrătorii au primit asigurări sociale, inclusiv asigurări de invaliditate.^[64] În vederea promovării unui cod moral strict, din contracte erau excluși bețivii și cuplurile necăsătorite.^[65] Cu toate acestea, încercările sale de a înlătura alcoolismul și de a promova igiena personală au avut rezultate mixte, potrivit scriitorului Mihail Sadoveanu, care observa cu sarcasm că "în aceste zile, tavernele au fost înlocuite de băi și biblioteci".^[66] Un proiect de construire a unor teatre rurale în 1901 a fost luat în derâdere și parodiat de Ion Luca Caragiale în Moftul Român.^[66] Se spune că ordinul său de a construi biblioteci pe domenii a fost sabotat în mod activ de către curatorii locali, care nu le-ar fi permis țăranilor să le consulte sau chiar să pătrundă în clădiri.^[67]
Kalinderu a preluat locul tatălui său la Creditul Rural, care a finanțat industria căminelor și, în 1906, a fost prezidat de Sturdza. Instituția a fost zguduită de scandaluri între managerii conservatori și naționaliștii liberali - când Sturdza a demisionat în martie 1906, Kalinderu l-a înlocuit.^[68] Credința sa în ajutorul de sine și apărarea drepturilor sale de proprietate asupra unei alte reforme funciare au fost evidențiate după Răscoala Țărănească din 1907, în timpul căreia propria lui proprietate de la Schitu-Greci a fost jefuită.^[69] În cadrul Societății Silvice, el a condamnat convingerea țăranilor că "statul are datoria de a le oferi pământ" și a insistat că principala cauză a revoltei a fost eșecul lor de a accepta modernitatea și practicitatea. După cum a remarcat la acea dată, "pe domeniile coroanei, [...] țăranii nu s-au răzvrătit niciodată, ci, dimpotrivă, au apărat proprietatea împotriva invadatorilor".^[70]
În medierea dintre conservatori și rege, Kalinderu a obținut garanții împotriva reformei, deși el și coroana au susținut "o uniune de credit sub controlul statului, care să permită țăranilor să acumuleze mai mult pământ".^[71] A demisionat din funcția de conducere la Creditul Rural, în urma unui acord cu Dinu Brătianu, care l-a înlocuit.^[72] În perioada 1908-1911, echipa sa de la Albina a publicat și un "buletin social" săptămânal, oferind preoților și profesorilor din mediul rural îndrumări în domeniul muncii sociale.
Alte idei ambițioase ale lui Kalinderu s-au manifestat haotic, inclusiv un proiect pentru o școală internat pentru fete la Turnu Măgurele, "Institutul Oteteleșanu",^[74] pe care l-a lansat fără acordul Academiei.^[21] A fost, de asemenea, implicat în dezvoltarea stațiunii montane Bușteni, unde a construit o moară de hârtie și un liceu care astăzi îi poartă numele. A promovat schiul ca sport, iar o pârtie este numită în onoarea sa.^[75] Proprietatea sa a crescut până în 1907, adăugând 401 hectare la Seaca - închiriate fraților Predescu - și alte terenuri din Tecuci-Kalinderu.^[76]
Din iulie 1906,^[77] celălalt proiect al său a fost colecționarea artei, cu scopul de a înființa un muzeu în vila sa de pe strada Vasile Sion, în apropierea Grădinilor Cișmigiu. Casa însăși, proiectată de Ion D. Berindey, costa 2 milioane de lei aur și era mobilată cu generozitate.^[13] Colecția a inclus ceramică greacă veche și lucrări de desen de Donatello, Andrea del Verrocchio, Giovanni Paolo Panini, Théodore Géricault, Léon Bonnat, Auguste Raffet și colecția completă de gravuri a lui Piranesi. Acestea erau îmbinate cu o sală românească, cu pânze de Nicolae Grigorescu, Ștefan Luchian, Ion Andreescu, Camil Ressu și alții.^[13]
Lumea artei era sceptică față de gusturile lui: Tudor Arghezi și Alexandru Lapedatu au remarcat că Ioan Kalinderu a adunat obiectele de artă fără prea mult discernământ; mai târziu, istoricul de artă Petre Oprea a concluzionat că Ioan Kalinderu a fost condus de "ticăloșie și o sete de faimă".^[78] Similar, criticul George Oprescu sugerează că gustul lui Ioan în artă a fost eclipsat de fratele său Nicolae, care a selectat "tot ce era mai bun" în colecția Kalinderu.^[79] Potrivit colegului colecționar Krikor Zambaccian: "spilcuit, distant și implacabil, Smyrniote a fost trufaș și nu a tolerat concurența".^[7] Zambaccian și-a găsit rivalul în general "inofensiv", deși a observat un incident în care un Kalinderu furios "a decapitat" o lucrare de sculptură.^[80]
Alte excentricități ale lui Kalideru au atras atenția către el. Considerat de contemporani și de istoricii recenți ca excesiv de orgolios și deci susceptibil, a fost decorat cu panglici de numeroase țări europene,^[21][81] deține Marea Cruce al Ordinului Steaua României, Legiunea de Onoare ca Marele Ofițer,^[31] și, din 1903, Marele Cordon al Ordinului lui Osmanieh.^[82] Într-una dintre acuzațiile sale, Arghezi a susținut că Ioan Kalinderu, "Omul cu ochi violeți", era în întregime străin față de națiunea pe care pretindea că o salvează, o "floare purulentă pe înălțimile vieții noastre naționale".^[11] Lapedatu a comentat "Mustața neagră ca a lui Napoleon al III-lea" și îmbrăcămintea lui "în stil englezesc, cu pantaloni largi, sacou gri, o floare enormă la rever și o pălărie înaltă gri".^[7] Constantin Argetoianu a observat că, deși Kalinderu nu era foarte înclinat către sport sau călărie, el ar fi ieșit în fiecare dimineață pe un ponei pe care abia îl putea călări.^[7][83] Deși această activitate l-a plictisit, nu ar fi renunțat la nimic pentru că a citit că este un obicei al lorzilor la Londra.^[7] Mai tarziu, el a devenit un velocipedist înflăcărat si a fost singura persoana cu permisiunea specială de a conduce un velociped în Cișmigiu.^[7][83]
Văzut de Radu R. Rosetti, Kalinderu apare "cu un stil sentențios, ridicol, dar foarte apreciat de rege".^[84] Se spune că a lucrat gratuit la domeniile coroanei, refuzând salariul: "Singurele recompense pe care le dorește sunt binecuvântările țărănești și biliardul său cu Majestatea Sa". ^[85] Aprecierea regelui era strict contextuală, fapt observat de politicianul Ion G. Duca: deși Kalideru "întreținea iluzia" că era prieten apropiat cu Carol, acesta "s-a asigurat să o risipească"; curteanul putea fi "servantul și instrumentul util al regelui, dar niciodată prietenul lui".^[86] Se spune că regele Carol i-a ordonat lui Kalinderu să-i prevină pe Printul Ferdinand și pe Prințesa Maria pentru cheltuielile lor generoase.^[87] Viitoarea regină Maria a fost mai mult amuzată de Kalinderu, descriindu-l ca fiind "mic, rotunjor, cu o barbă tunsă scurt și cu un nas de proporții pronunțate semitice; avea în unul din ochi o sclipire vicelană care arăta o deșteptăciune din cale afară de ageră.^[24][88] Ea și-a amintit o vizită cu el la Castelul Windsor, unde "era cu adevărat nostim să vezi pe măruntul gentilom foarte mulțumit de sine, prinzând toate cu privirea, cântărind, judecând, luând măsura oamenilor și a lucrurilor, cu acel ochi mic, pătrunzător, aproape viclean". Chiar și atunci când a fost prezentat Reginei Victoria, ochiul lui "rătăcea prin toate părțile, temându-se, parcă, să nu-i scape ceva".^[88] Când i s-au arătat comorile de la Windsor, le-a observat "cu aerul de superioritate al unui cunoscător, al unui om care se pricepe la colecțiile de preț"
Așa cum remarcă regina, "înfățișarea încrezută și mulțumită de sine" a lui Kalinderu a devenit "o ispită neobosită pentru caricaturiști".^[24][88] În timpul celor nouă ani în care activitatea lor s-a suprapus, revista Furnica l-a transformat într-un bufon total prin proză, poezie și desen animate.^[90] Furnica lui George Ranetti a difuzat, de asemenea, acuzații grave împotriva lui Kalinderu, acuzându-l că a accidentat un copil cu mașina lui și sugerând că și-a folosit conexiunile pentru a evita urmărirea penală.^[91] În timpul revoltei țărănești, Furnica a publicat un desen animat care îl înfășișa pe Kalinderu ca personificare a lui Cajolery, intercalându-se între Carol și Adevăr (personificat de un fermier);^[92] Se spune că Kalinderu însuși era în general conștient de batjocură, dar pretindea a fi "inviolabil",^[81] și chiar l-a incitat pe Ranetti călărindu-și calul până la birou.^[13] Cu toate acestea, și-a pierdut calmul cu pictorul Ion Theodorescu-Sion, care a contribuit cu un set de desene animate la campanie. Potrivit revistei, acest incident a arătat limitările sale ca patron al artei.^[93]

Carol I și Kalinderu - caricatură politică cu titlul "Zarzavat regal"; de Witold Rolla-Piekarski   Kalinderu călărețul ținând sub braț câteva tablouri, de Nicolae Petrescu-Găină   Kalinderu velocipedistul, de Petrescu-Găină   Kalinderu înfățișat drept colecționar de artă, cu Maica Smara; de Ion Theodorescu-Sion

Printre ultimele contribuții ale lui Kalinderu în calitate de filantrop a fost implicarea sa în Crucea Roșie Română. Din octombrie 1912, el a făcut parte din Consiliul General al Crucii Roșii Române, alături de Sturdza, Gheorghe Grigore Cantacuzino, Grigore C. Crăiniceanu, Nicolae Filipescu și Alexandru Obregia.^[94] Cea mai mare parte a anului 1913 a petrecut-o în conflict cu guvernul conservator, condus de vechiul rival Maiorescu. Împotriva lui Maiorescu, Kalinderu a încercat să-l convingă pe Carol I să nu reînnoiască pactul care leaga România de Tripla Alianță. Argumentând că a constituit un sprijin pentru o hegemonie germană, el a reușit să amâne ratificarea.^[95] Unul dintre gesturile sale finale a fost intervenția în favoarea unui cărturar protegé, Orest Tafrali, pentru care a obținut un scaun la Universitatea din Iași.^[96]
Kalinderu a murit în decembrie 1913, și a fost înmormântat la Cimitirul Bellu, lângă tatăl și fratele său.^[97] La funeralii au vorbit Constantin C. Arion, Constantin Istrati, Basile M. Missir și Sabba Ștefănescu.^[20] Kalinderu intenționa să-și dezmoștenească rudele și numele său să fie lăudat după ce dădea donații generoase instituțiilor regale și academice ale culturii; totuși, niciuna dintre voințe nu a fost scrisă în formă legală, astfel încât marea avere a lui Kalinderu a ajuns în mare parte la rudele sale.^[21][47][98] Misterul și scandalul din jurul ultimei dorințe a lui Kalinderu au inspirat o nuvelă lui Nicolae M. Condiescu. Aceasta ficționează o teorie, conform căreia Kalinderu ("Conu Enake" în nuvelă) scrie în testament că-și donează averea Academiei, apoi îl distruge dintr-un capriciu.^[99]
Din 1914, slujba lui Kalideru la domeniile coroanei a fost preluată de Barbu Știrbey.^[100] Un muzeu care poartă numele fraților Ioan și Nicolae, și care conține colecțiile lor de artă, a fost deschis în același an. Primul muzeu de artă privat din țară,,^[6] a suferit daune în timpul Primului Război Mondial: secția de artă românească a fost evacuată în timpul Bătăliei pentru București, apoi confiscată de Rusia bolșevică. Redeschis în perioada interbelică cu restul colecției sale,^[13] muzeul l-a avut ca ultim director pe Jean Alexandru Steriadi.^[101]În cele din urmă a fost închis în 1946,^[7][102] cu puțin timp înainte de inaugurarea regimului comunist român. În urma Revoluției din 1989, munca și moștenirea lui Kalinderu au fost revăzute: în 2005 a fost dezbătut un proiect de restabilire a Muzeului Kalinderu.^[7][102] În ianuarie 2014, centenarul morții lui Kalinderu a fost marcat solemn de Asociația Generală a Inginerilor din România, care a discutat despre deschiderea unui muzeu al domeniilor coroanei în Segarcea.

·         1938: Christian Louis Lange, om politic norvegian, laureat al Premiului Nobel pentru Pace pe anul 1921 (n. 1869)
*  1941 - A murit Émile Picard, matematician francez (n. 1856)Charles Picard
foto: ro.wikipedia.org
Charles Émile Picard (24 iulie 1856 – 11 decembrie 1941) a fost un matematician francez și membru al Academiei Franceze. Teorema lui Picard: orice funcție cu valori întregi, care nu este constantă, olomorfă în planul complex, ia fiecare valoare de o infinitate de ori cu cel mult o excepție.
Picard a fost primul care a utilizat teorema punctului fix a lui Banach în cadrul aplicării metodei de aproximație succesivă pentru determinarea soluțiilor ecuațiilor diferențiale și ecuațiilor cu derivate parțiale.
·         1950: Ernst Wilhelm Friedrich Carl Maximilian, Prinț de Hohenlohe-Langenburg (13 septembrie 1863 – 11 decembrie 1950) a fost un aristocrat german, fiu al lui Hermann, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și a Prințesei Leopoldine de Baden, fiica Prințului Wilhelm de Baden.
La 20 aprilie 1896 la Coburg, Germania s-a căsătorit cu nepoata reginei Victoria, Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg-Gotha (sora reginei Maria a României), fiica lui Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha și a Marii Ducese Maria Alexandrovna a Rusiei.
A lucrat în Ministerul de Externe german și a fost asistentul tatălui său, care a fost guvernator german de Alsacia-Lorena din 1894 până în 1907. Din 1900 până în 1905 a fost regent al ducatului de Saxa-Coburg și Gotha pentru vărul soției sale, Charles Edward, Duce de Saxa-Coburg și Gotha. Din 1907 până în 1911 a servit în Reichstag și a fost vice-președinte în perioada 1909 - 1910. I-a succedat tatălui său ca Prinț de Hohenlohe-Langenburg în 1913. A servit guvernul german în diferite roluri militare și diplomatice în timpul Primului Război Mondial - ca delegat general pe Frontul de Est, ca Imperial comisar și Inspector militar și ca trimisul special la Constantinopol și Balcani.
După ce Hitler a preluat puterea în Germania, prințul, ai cărui fii se alăturaseră deja Partidului Nazist în 1931, s-a înscris și el în Partidul Nazist în 1936. După cel de-Al Doilea Război Mondial s-a retras; a murit la 11 decembrie 1950 la vârsta de 87 de ani la Langenburg, Baden-Württemberg, Germania.
Copii săi sunt descendenți atât ai reginei Victoria cât și ai surorii vitrege a reginei Victoria, Feodora de Leiningen.
Ernst și Alexandra au avut cinci copii:

• Gottfried, al 8-lea Prinț de Hohenlohe-Langenburg (24 mai 1897 - 11 mai 1960); căsătorit cu prințesa Margarita a Greciei și Danemarcei, au avut moștenitori

• Prințesa Marie Melita de Hohenlohe-Langenburg (18 ianuarie 1899 - 8 noiembrie 1967)

• Prințesa Alexandra de Hohenlohe-Langenburg (2 aprilie 1901 - 26 octombrie 1963)

• Prințesa Irma de Hohenlohe-Langenburg (4 iulie 1902 - 8 martie 1986)

• Prințul Alfred de Hohenlohe-Langenburg (16 aprilie 1911 - 18 aprilie 1911)

Ernst II

Prinț de Hohenlohe-Langenburg

Ernst II, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Părinți Hermann, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Leopoldine de Baden  Frați și surori Elise de Hohenlohe-Langenburg Feodora Viktoria Alberta[*]  Căsătorit cu Prințesa Alexandra de Saxa-Coburg-Gotha Copii Gottfried, Prinț de Hohenlohe-Langenburg Prințesa Marie Melita de Hohenlohe-Langenburg Prințesa Alexandra de Hohenlohe-Langenburg Prințesa Irma de Hohenlohe-Langenburg Prințul Alfred de Hohenlohe-Langenburg

* 1961: Alexandru Săvulescu (n. 8 ianuarie 1898 – d. 11 decembrie 1961) a fost un fotbalist român și apoi antrenor de fotbal, care a antrenat echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1934 și la Campionatul Mondial de Fotbal din 1938.
·         1964: Alma Mahler-Werfel, soția compozitorului Gustav Mahler (n. 1879)
·         1965, 11/12: A murit la Coniston, Cumbria, Marea Britanie, savantul român George (Gogu) Constantinescu, inginer, inventator şi inovator. A fost numit de către revista engleză „The Graphic” unul din cei 17 titani ai lumii care au revoluţionat ştiinţa, aşezându-l alături de Einstein, Marconi, Edison sau Lister. A fost unul din cei mai prolifici inventatori români ai tuturor timpurilor cu peste 300 de invenţii brevetate (a promovat utilizarea betonului armat; a elaborat „Teoria Sonicităţii” pe care a aplicat-o în numeroase invenţii: mitraliera sonică, motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic, injectorul sonic, caloriferul sonic şi altele. A proiectat şi construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, prima cutie de viteze automată, pentru automobile şi locomotive); membru titular al Academiei Române din 1965 (n. 4 octombrie 1881, Craiova). NOTĂ: Unele surse menţionează ca dată a morţii 12 decembrie 1965.
A pus baza teoriei sonicității care permite folosirea compresibilității lichidelor (sau fluidelor în general) pentru a transmite putere prin vibrații (oscilații), prin folosirea modelelor matematice existente în domeniul electricității. Compresibilitatea lichidelor este în general ignorată în manualele de fizică deoarece pentru majoritatea aplicațiilor practice efectul lor este neglijabil iar complexitatea includerii lor ar fi prea mare pentru efectul minor pe care îl au. I-au fost refuzate primele brevete in America deoarece conducerea institutului de patente a considerat nerealizabile inventiile tocmai datorita teoriei incompresibilitatii lichidelor ^{[necesită citare]}.
A aplicat teoria sonicității în dezvoltarea mai multor invenții: motorul sonic, pompa sonică, ciocanul sonic și altele. Printre alte realizări ale sale se mai numără și un dispozitiv de tragere printre palele elicei indiferent de turația acesteia și primul schimbător de viteze automat. A participat activ la construcția de avioane englezești, tip Bristol^[1], înainte de Primul Război Mondial. În acest context, la 29 martie 1920, renumitul ziar "The Times" publica: "Vice Mareșalul Sir John Maitland a prezidat sâmbătă o prelegere a domnului Gogu Constatinescu în Sonicitate (transmiterea puterii prin vibrații), dată la Politehnică, sub auspiciile unei serii de prelegeri pentru profesori ai Consiliului Ținutului Londrei. Sir John Maitland a spus că datorită d-lui Constatinescu și dispozitivului de tragere pe care l-a inventat, noi am deținut supremația peste germani în aer, așa cum am făcut-o"^{[necesită citare]}.
A fost printre primii care a folosit betonul-armat în construcția clădirilor din România - printre clădirile construite de acesta: Cazinoul din Constanța, Castelul de apă de la Periș, podurile de peste râul Siret de la Adjud, Răcătău, Roman, ^[2] Palatul Patriarhiei, Hotelul Athénée Palace, Marea Moschee din Constanța (Moscheea Carol I).
În contul lui Gogu Constatinescu figurează circa 400 de brevete de invenție, parte patentate în SUA, Danemarca, Elveția, Austria, Germania, Marea Britanie, Franța, România etc., precum și altele, care nu au fost niciodată publicate. Un mic calcul ne arată că de la apariția primei invenții (1907), până la data trecerii în eternitate (1965), a fost realizat câte un brevet la mai puțin de 2 luni ^{[necesită citare]}.
Cu toate că opera lui Gogu Constatinescu este de o valoare inestimabilă, ea nu a fost cunoscută îndeajuns, în bună parte datorită caracterului secret dat de utilizările preponderent militare, iar pe de altă parte puținelor publicații referitoare la aceasta. Astfel, primul volum publicat în 1918 la Londra, într-un număr limitat de exemplare, a fost declarat secret de către guvernul Marii Britanii, din cauza explicațiilor pe care le avea noua teorie în domeniul armelor și mijloacelor de război^{[necesită citare]}.
Cu ocazia împlinirii a 125 de ani de la nașterea ilustrului nostru compatriot, s-a încercat umplerea golului de informare privind realizările sale prin apariția a trei lucrări semnificative:„Inventeurs de genie. Gogu Constantinescu.”, Editura Mediamira, Cluj-Napoca 2006, „Tratat de Teoria Sonicității”, (600 pagini) și „Integrala Invențiilor” (4 volume, peste 2000 pagini), Editura Performantica a Institutului Național de Inventică, Iași 2006 (lucrări apărute cu sprijinul Autorității Naționale pentru Cercetare Științifică).
Recunoașterea lui Gogu Constantinescu pe plan internațional este atestată printr-un tablou publicat de revista britanică „The Graphic” în anul 1926, în care sunt prezentate ilustre personalități științifice ale vremii, începând cu Einstein, Edison, Kelvin, Gogu Constantinescu (primul pe rândul al doilea), Rutherford, Marie Curie etc.
Domeniile atinse de geniul lui Gogu Constatinescu au fost foarte diverse, realizările practice fiind impresionante, dintre acestea menționăm o mică parte:

• A promovat utilizarea betonului armat. Era o sarcină grea deoarece metoda dăduse rezultate dezastruoase în alte părți ale Europei, cum ar fi podul "Celestial Globe" de la Expoziția Universală din Paris din 1900 și hotelul "Black Bear" din Basle din 1903. A construit primul pod de beton armat cu traverse drepte din România, 1906, a consolidat cupola Palatului Parlamentului (care suferise deplasări și fisurări), a realizat cupola minaretului Moscheii din Constanța etc., cu toată opoziția fostului său profesor, Anghel Saligny.^{[necesită citare]}

• A elaborat „Teoria Sonicității” (metoda de transmitere a puterii, prin unde de presiune).

• A construit un sistem de sincronizare a tragerii la avioane, prin spațiul lăsat de palele elicelor acestora.^{[necesită citare]}

• A materializat primul tun sonic.^{[necesită citare]}

• A proiectat și construit „Convertorul Gogu Constantinescu”, o cutie de viteze automată, pentru automobile și locomotive, fără ambreiaj și roți dințate, bazată pe efectul inerțial al maselor în mișcare.^{[necesită citare]}

• A gândit primul Hidroglisor care a fost materializat în jurul anilor 1970 de către ruși.^{[necesită citare]}

• A demonstrat efectul termic al sonicității prin realizarea primului calorifer sonic.^{[necesită citare]}

George Constantinescu
Date personale
Născut	4 octombrie 1881 Craiova, România
Decedat	11 decembrie 1965, (84 de ani) Coniston, Cumbria, Regatul Unit
Înmormântat	Lowick[*]
Cetățenie	România
Ocupație	Inginer
Activitate
Alma mater	Colegiul Național Carol I din Craiova École nationale des ponts et chaussées
Rude	Margareta Cosăceanu
Membru titular al Academiei Române

·         1968: A murit Arthur Hays Sulzberger, publicist american, director al prestigiosului cotidian “New York Times” în perioada 1935–1961; (n.12.10.1891).
·         1978: Vincent du Vigneaud, biochimist, laureat al Premiului Nobel pentru Chimie pe anul 1955 (n. 1901)
·         1980:  Prințesa Victoria Louise a Prusiei, Ducesă de Braunschweig (germană Viktoria Luise Adelheid Mathilde Charlotte; 13 septembrie 1892 – 11 decembrie 1980) a fost singura fiică din cei șapte copii ai împăratului Wilhelm al II-lea și a împărătesei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein. Prințesa Victoria Louise este bunica maternă a reginei Sofia a Spaniei și a fostului rege Constantin al II-lea al Greciei.
Prințesa și mama ei, Berlin, 1911.
Ernest Augustus, moștenitor al titlului de Duce de Cumberland și nepot al regelui Christian al IX-lea al Danemarcei prin mama sa, Prințesa Thyra a Danemarcei, a venit la curte și s-a îndrăgostit de Prințesa Victoria Louise.
Căsătoria lor, la 24 mai 1913 la Berlin, a pus capăt rupturii dintre Casa de Hanovra și Casa de Hohenzollern, care a început după anexarea din 1866 a Regatului de Hanovra în Regatul Prusiei, în urma războiului austro-prusac. Nunta lor a fost unul dintre marile evenimentele sociale ale regalității europene înainte de Primul Război Mondial. Acesta a fost sărbătorită în prezența regelui George al V-lea al Regatului Unit și a Țarului Nicolae al II-lea al Rusiei, precum și alte familii regale importante.
Cinci ani mai târziu, în urma Primului Război Mondial, Wilhelm al II-lea al Germaniei precum și alți monarhi germani au renunțat la putere iar monarhia a fost abolită în Germania, Rusia și Austro-Ungaria.
Prințesa Victoria Luise a Prusiei
Victoria Louise și Ernest Augustus au avut cinci copii:

• Ernest Augustus IV; 18 martie 1914 - 9 decembrie 1987 (73 de ani); căsătorit prima dată în 1951 cu Prințesa Ortrud de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg; au avut copii; recăsătorit în 1981 cu contesa Monika de Solms-Laubach; fără copii

• Prințul George William; 25 martie 1915 - 8 ianuarie 2006 (90 de ani); căsătorit în 1946 cu Prințesa Sofia a Greciei și Danemarcei; au avut copii.

• Frederica, regină a Greciei; 18 aprilie 1917 - 6 februarie 1981 (63 de ani); căsătorită în 1938 cu Paul al Greciei; au avut copii.

• Prințul Christian Oscar; 1 septembrie 1919 - 10 decembrie 1981 (62 de ani); căsătorit în 1963 cu Mireille Dutry, divorțat în 1976; au avut copii.

• Prințul Welf Henry; 11 martie 1923 - 12 iulie 1997 (74 de ani); căsătorit în 1960 cu Prințesa Alexandra de Ysenburg și Büdingen; fără copii.

Prințesa Victoria Louise

Ducesă de Brunswick

Prințesa Victoria Louise, ca. 1900 Părinți Wilhelm al II-lea al Germaniei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein  Frați și surori Prințul Adalbert al Prusiei Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei Prințul August Wilhelm al Prusiei Prințul Joachim al Prusiei Prințul Oskar al Prusiei Prințul Eitel Friedrich al Prusiei  Căsătorită cu Ernest Augustus, Duce de Braunschweig Copii Ernest Augustus IV Prințul George William Frederica, regină a Greciei Prințul Christian Oscar Prințul Welf Henry

·         1993: A încetat din viaţă, la Paris, Elvira Popescu, actriţă de teatru şi film. Stabilită în Franţa din anul 1924, a jucat pe scenă roluri special create pentru ea de oameni de teatru ca Jean Cocteau, Maurice Druon, Sacha Guitry. În 1989, preşedintele Franţei, Francois Mitterand, i-a acordat titlul de Comandor al Legiunii de Onoare (n. 10 mai 1896).
Elvira Popescu, devenită prin căsătorie contesă De Foy, a dat dovadă încă din copilărie de talente scenice: grație în mișcări, prestanță la mers, vioiciune și limpezime în grai, un dar de imitație ascuțit și plin de haz.
A absolvit cu brio Conservatorul de Artă Dramatică din București și a fost angajată la Teatrul Național, unde i s-au dat încă de la începutul carierei sale roluri principale. Întemeiază Teatrele Mic și Excelsior, împreună cu actorii Ion Manolescu și respectiv Ion Iancovescu. Autorii francezi au ocupat un loc de predilecție în repertoriul ei, dintre care Louis Verneuil, la vremea aceea unul din cei mai spirituali și în vogă autori de vodeviluri, a fost favoritul ei.
Același Verneuil, care va scrie mai târziu special pentru Elvira Popescu numeroase piese de teatru, va juca de fapt un rol decisiv în viața și cariera talentatei actrițe. Tot el a angajat-o pentru prima dată în 1923 la Teatrul De la Michodière din Paris - printr-o întâmplare, protagonista titulară fiind bolnavă - în rolul principal din piesa Ma Cousine de Varsovie, în care a debutat cu un succes extraordinar, deși nu stăpânea perfect limba franceză. Aproape instantaneu, "L'accent d'Elvira Popescu" a devenit proverbial. Critica a elogiat-o in corpore, fapt care este foarte rar întâlnit în Franța, supranumindu-o "Reine du Boulevard", "Notre Dame du Théâtre", "Monstre Sacré" etc.
Cariera teatrală a Elvirei Popescu a durat neîntrerupt timp de 65 de ani. Pentru o atât de lungă perioadă de timp, repertoriul pieselor interpretate de ea a fost totuși relativ restrâns. În afară de piesele lui Louis Verneuil, a mai jucat în creațiile lui Henry Bernstein, André Roussin, Sacha Guitry. Explicația repertoriului relativ redus este simplă, toate piesele în care Elvira Popescu era protagonistă țineau afișele cu anii, fiind extrem de solicitată de public. Unele dintre ele au depășit 2000 de spectacole, ceea ce rămâne o performanță rareori egalată de alți actori și/sau actrițe.
Cariera cinematografică a actriței se întinde pe o perioadă cuprinsă între anii 1920 și 1970, cu o activitate mult mai intensă în anii 1930 și 1940. Chiar dacă Elvira Popescu a fost considerată de critică ca neegalând în calitate de protagonistă a ecranului triumfurile teatrale, actrița a creat totuși și pe memoria de celuloid anumite personaje remarcabile. A jucat în filmele "La Présidente", "Ils étaient neuf célibataires", "Austerlitz", "Plein Soleil", ș.a.m.d.
În schimb, ca actriță pe scenă, Elvira Popescu era realmente inegalabilă, posedând toate atuurile, subtilitățile, nuanțele și finețele profesiunii.
Elvira Popescu și-a asumat și răspunderea conducerii unor companii teatrale, fiind co-directoare alături de actorul Hubert de Malet, la Théâtre de Paris și Théâtre Marigny.
La o vârstă foarte înaintată, fără să-și piardă farmecul, a continuat să țină un salon deschis în apartamentul său din Avenue Foch, frecventat de toată protipendada literară, artistică, financiară și politică (de toate nuanțele) a Parisului. André Roussin, Guy de Rothschild, Jacques Chirac, Pierre Cardin, Valéry Giscard d'Estaing, precum și mulți alții, se numărau printre cei care o priveau și o ascultau fermecați.
A fost distinsă cu premiul "Molière" pentru cea mai bună actriță, decernat de asociația actorilor francezi, și de două ori cu ordinul Legiunea de Onoare, una dintre cele mai înalte distincții ale statului francez.
A încetat din viață la venerabila vârstă de 99 de ani, la Paris. Este înmormântată într-un splendid cavou în marmură (no. 119,diviziunea 89), pe o alee lăturalnică, aproape de ieșirea din Cimitirul Père-Lachaise din Paris.
Filmografie:
Filmografia Elvirei Popescu se întinde pe o perioadă destul de lungă, da la începutul anilor 1920 și până în anii 1970. Vârful activității filmice se găsește într-o perioadă de circa 12 ani, 1931 - 1943, urmată de o revitalizare în anii 1960. Iată o listă invers cronologică a filmografiei actriței.

• 1912 : Independența României regia Aristide Demetriade

• 1923 : La Jeune Fille de la mansarde (Țigăncușa de la iatac) regia Alfred Halm

• 1931 : L'Étrangère regia Gaston Ravel

• 1931 : Ma cousine de Varsovie regia Carmine Gallone

• 1932 : Sa meilleure cliente de Pierre Colombier

• 1934 : Une femme chipée de Pierre Colombier

• 1935 : Dora Nelson de René Guissart

• 1936 : Le Roi de Pierre Colombier

• 1936 : L'Homme du jour de Julien Duvivier

• 1936 : L'Amant de madame Vidal d'André Berthomieu : Catherine Vidal

• 1937 : La Maison d'en face de Christian-Jaque

• 1937 : L'habit vert de Roger Richebé

• 1937 : Le Club des aristocrates de Pierre Colombier

• 1937 : À Venise, une nuit de Christian-Jaque

• 1938 : Tricoche et Cacolet de Pierre Colombier

• 1938 : La Présidente de Fernand Rivers

• 1938 : Éducation de prince de Alexander Esway

• 1938 : Eusèbe député d'André Berthomieu

• 1938 : Mon curé chez les riches de Jean Boyer

• 1939 : Le Veau gras de Serge de Poligny

• 1939 : Le Bois sacré de Léon Mathot et Robert Bibal

• 1939 : Derrière la façade de Georges Lacombe et Yves Mirande

• 1939 : L'Héritier des Mondésir de Albert Valentin

• 1939 : Ils étaient neuf célibataires de Sacha Guitry

• 1940 : Paradis perdu d'Abel Gance

• 1941 : Parade en sept nuits de Marc Allégret : Madame

• 1941 : L'Âge d'or de Jean de Limur

• 1941 : Mademoiselle swing de Richard Pottier

• 1941 : Le Valet maître de Paul Mesnier

• 1942 : Fou d'amour de Paul Mesnier

• 1942 : Frédérica de Jean Boyer

• 1942 : Le Voile bleu de Jean Stelli

• 1960 : Austerlitz regia Abel Gance

• 1960 : În plin soare de René Clément

BIOGRAFIE

PREMII

CĂSĂTORIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Actriţa Elvira Popescu.

* 1995: Florea Fătu (n. 17 iulie 1924 în Ciocile, Brăila - d. 11 decembrie 1995) a fost un fotbalist român care juca pe postul de atacant. A câștigat primul meci din istoria Stelei alături de: Gheorghe Lăzăreanu, Romeo Catană, Aurel Cernea, Ioan Jivan, Eugen Mladin, Stere Zeană, Mircea Crețu, Gheorghe Popescu, Florin Marinescu și T. Balaș în echipa antrenată de Coloman Braun Bogdan.

·         1997 - A murit lingvistul Ion Coteanu (n. 6 octombrie 1920)

·        1997 - A murit Eddie Chapman, celebru spion britanic din cel de-al doilea razboi mondial; (n. 1914).

·         2001 - A încetat din viaţă Cornel Radu Constantinescu, critic de artă şi ziarist, autor al unor monografii de plasticieni români şi coautor al unor lucrări de referinţă privind arta românească (n. 23 decembrie 1938)

·         2007: Carl Ludwig de Habsburg-Lorena, fiu al împăratului Carol I al Austriei (n. 1918)

·         2011: A decedat  la Chișinău, poeta, publicista  și militanta  activistă  pentru reunirea Basarabiei cu România, Leonida Lari-Iorga (n. 26 octombrie 1949, Bursuceni, RSS Moldovenească, URSS). A fost colaborator la Muzeul de literatură D. Cantemir din Chișinău (1971-1973), redactor la revista „Literatura și Arta” (1985-1988) din RSS Moldoveneasca, redactor șef al primei publicații în grafie latină din Republica Moldova – „Glasul națiunii” (1988-2003). Leonida Lari s-a aflat printre fruntașii Mișcării de emancipare națională din Basarabia în anii 1988-1991. A fost Deputat în Sovietul Suprem al URSS (1988-1990) și membru al Biroului Permanent al Frontului Popular din Republica Moldova între 1990 și 1992. Între 1990 și 1997 a stat în fruntea Ligii Creștin Democrate a Femeilor din Moldova (una din componentele constituante ale Partidului Social-Liberal în 2001). Începînd cu anul 1992 este deputat în Parlamentul României (în 2004 a fost aleasă pe lista Partidului România Mare).

Este autor a 24 de volume de poezie și proză, precum și traducător din marea poezie universală.

• Piața Diolei (1974)
• Marele vânt (1980)
• Mitul trandafirului (1985)
• Scoica solară (1987)
• Insula de repaos (1988)
• Lumina grăitoare (1989)
• Dulcele foc (1989)
• Anul 1989 (1990)
• Lira și păianjenul (1991)
• Govorâŝij svet (1992)
• Al nouălea val (1993)
• Epifanii (1994)
• Scrisori de pe strada Maica Domnului (1995)
• Lunaria (1995)
• Aldebaran (1996)
• Între îngeri și demoni (1998)
• Învingătoarele spații (1999)
• Insula de repaus (2000)
• Răstignirea porumbeilor (2003)
• Epifanii și teofanii (2005)
• Infinitul de aur (2006)
• Sibila (2006)
• Traduceri din lirica universala (2009)
• 101 poeme (2009)

Leonida Lari

Deputata Leonida Lari Deputat de Suceava În funcție 1996 – 2008 Deputat de Galați În funcție 1992 – 1996 Deputat în Sovietul Suprem al URSS În funcție 1988 – 1990 Leonida Lari.

·         2011: A murit Mihnea Gheorghiu, cineast, scriitor şi traducător (de numele său se leagă traducerea integrală a operelor lui William Shakespeare şi Walt Whitman), fost preşedinte al Uniunii Cineaştilor din România, membru titular al Academiei Române din 1996, (n. 5 mai 1919, Bucureşti). A urmat studii de litere și filozofie la Universitatea din București  şi a debutat în periodice în 1937. Între 1944 și 1946 a fost redactor-șef al ziarului „Scânteia tineretului”, iar începând cu 1948-1949, abordează proletcultismul. Fondează însă în 1961 revista „Secolul 20”, la care rămâne redactor-șef până în 1963. A primit numeroase premii, distincții și titluri de-a lungul vieții, fiind unoscut mai ales prin activitatea sa de traducător din Shakespeare, Walt Whitman, Robert Burns, Charles Dickens, Marquez etc.

·         2014: A decedat Şerban Orescu (n.16 mai 1925, Brăila), economist și publicist român, redactor al programului Actualitatea românească la Radio Europa Liberă (1978-1995);(n. 1925). Este descendentul ilustrului arhitect Alexandru Orescu (1817-1894), constructorul Universităţii din Bucureşti. Până la instaurarea regimului comunist în România a fost membru al tineretului PNL. A urmat studii de drept şi filosofie în Bucureşti (1944-1948) şi de electronică, în cadrul Facultăţii de profil de la Institutul Politehnic din Capitală (1951-1957), fiind doctor în economie industriala (1972). În anul 1978 a emigrat în Republica Federală Germania și a lucrat ulterior ca redactor al secţiei române a postului de radio Europa Liberă din München. Este autor al lucrării: Ceauşismul. România între 1965-1989, Bucureşti 2006.

* 2015: Mihai Adam (n. 3 iulie 1940 - d. 11 decembrie 2015) a fost un fotbalist român, remarcat în România pentru activitatea sa la echipa U Cluj.^[1] A fost golgheterul Diviziei A de 3 ori: în sezonul Divizia A 1964-1965 cu 18 goluri, Divizia A 1967-1968cu 15 goluri și Divizia A 1973-1974 cu 23 de goluri. După retragere, a activat ca arbitru și observator federal

Sărbători

·         Cuv. Daniil Stalpnicul si Luca cel Nou (calendar creștin-ortodox)

Daniil Stâlpnicul – foto: doxologia.ro

Cuviosul și purtătorul de Dumnezeu, Părintele nostru Daniil Stâlpnicul (din grecescul „stylos”) a fost un pustnic care a trăit timp de treizeci și trei de ani pe un stâlp de lângă orașul Constantinopol. Sf. Daniil a fost ucenic al Sf. Simeon Stâlpnicul și a urmat exemplul acestuia după moartea sa. A fost consilier al împăraților romani Leon I, Zenon și Basilicus.

* Ziua internaţională a munţilor, celebrată la 11 decembrie, a fost proclamată în 2003 de Adunarea Generală a ONU prin Rezoluţia 57/245 şi urmăreşte să încurajeze comunitatea internaţională de a organiza evenimente la toate nivelurile pentru a sublinia importanţa dezvoltării durabile a zonei montane.

Proclamarea acestei zile este rezultatul succesului Anului internaţional al munţilor desfăşurat în 2002. Iniţiativa a condus la crearea de comitete naţionale şi alianţe, cu scopul declarat al creării Parteneriatului internaţional pentru punerea în valoare a regiunilor montane.

Acoperind aproximativ 22% din suprafaţa Pământului, munţii joacă un rol important în direcţia spre o creştere economică sustenabilă. Munţii nu doar furnizează mijloace de subzistenţă şi asigură un trai decent pentru milioanele de oameni din întreaga lume care trăiesc la munte, dar alte câteva milioane de persoane beneficiază de pe urma acestei bogăţii naturale.

RELIGIE ORTODOXĂ

  Cuv. Daniil Stalpnicul si Luca cel Nou

Sf Cuv Daniil Stâlpnicul

Viața Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul

• • 

    Viața Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul

    Viața Sfântului Cuvios Daniil Stâlpnicul

Mai înainte cu trei zile de sfânta lui mutare, în miezul nopții, precum s-au învrednicit a vedea oarecare din ucenicii săi, au venit să-l cerceteze toți sfinții cei din veac, prorocii, apostolii, mucenicii și toate cetele sfinților, întru lumină și slavă cerească și, sărutându-l cu dragoste, îi porunceau să săvârșească dumnezeiasca Taină.

Mesopotamia, care este între râurile Tigru și Eufrat, a odrăslit această stâlpare a raiului, pe cuviosul părintele nostru Daniil, în satul ce se numește Vitara, care este aproape de cetatea Samosata, din părinți creștini, ale căror nume erau Ilie și Marta.

Zămislirea Cuviosului Daniil a fost așa: maica lui era stearpă și nu năștea, pentru care pricină era dosădită și ocărâtăde bărbatul său cu mustrări nenumărate și era defăimată de rudenii și de vecini. Ea, fiind întru amărăciunea inimii, a ieșit odată din casă încetișor, pe la miezul nopții și, ridicându-și mâinile către cer, cu multe lacrimi s-a rugat lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, Împărate, Cela ce ai făcut dintru început bărbat și femeie și ai zis: Creșteți și vă înmulțiți; Cela ce ai dăruit Sarei la bătrânețe pe Isaac; Anei pe Samuil; Elisabetei, pe Ioan; milostivește-Te și de necazul meu și, căutând cu milostivire, dezleagă-mi nerodirea mea. Ia defăimarea mea și dă rod pântecelui celui neroditor, ca, pe cel dăruit de Tine, să-l aduc Ție, precum de demult Ana a născut pe Samuil”.

Astfel, rugându-se ea cu inimă zdrobită și cu duh smerit, s-a întors în casă și, după ce a adormit puțin, a văzut în vis două candele preastrălucite mari, pogorându-se încetișor din cer peste capul ei. Sculându-se dimineața a spus bărbatului și rudeniilor ceea ce a văzut, iar aceia în multe feluri au tâlcuit visul, ce era mai înainte însemnarea unui rod care avea să aibă și care rod cu strălucirea faptelor bune, avea să fie mai strălucit decât stelele.

După puțină vreme zămislind, a născut prunc de parte bărbătească, prin a cărui naștere, maică s-a vindecat de amândouă necazurile: al sterpiciunii și al durerii.

Astfel de început al vieții de pe pământ a avut fericitul Daniil; astfel a ieșit în lume, cel care era cu adevărat fiu al luminii. Și a crescut pruncul cinci ani fără nume, căci părinții nu voiau să pună nume fiului lor și doreau să fie numit de Dumnezeu, ca unul ce s-a născut din dăruirea Lui și astfel, tot de la Dumnezeu să-și primească numele. Deci, l-au dus într-o mănăstire oarecare, aducând și daruri lui Dumnezeu, apoi l-au rugat pe egumen să dea nume fiului lor. Iar acela, fiind insuflat de Dumnezeu, a zis că se cuvine să se numească cu numele pe care Dumnezeu îl va descoperi. Și, căutând spre prunc, a zis să-i dea carte din dumnezeiescul altar și, deschizând-o, a aflat oarecare cuvinte ale Sfântului prooroc Daniil. Din acestea, pricepând că așa binevoiește Dumnezeu a se numi pruncul, l-a numit cu acest nume proorocesc, care însemna că și acest prunc avea să fie asemenea acelui mare prooroc Daniil și cu numele și cu obiceiurile.

Părinții voiau ca fiul lor îndată să se încredințeze lui Dumnezeu în mănăstirea aceea, dar egumenul n-a voit, pentru că copilul era încă mic. S-au întors cu dânsul la casa lor, rânduind Dumnezeu așa, ca după acestea copilul, nu prin socoteala altora, ci prin voia și înțelepciunea sa, să aleagă locul cel bun.

Crescând copilul, se cunoștea ce fel de bărbat desăvârșit are să fie și din răsădirea sa, pomul cel bun arăta ce fel de roade are să aducă mai pe urmă; pentru că de acum îi urmă umbra faptelor bune, celui ce umblă în lumina darului lui Dumnezeu.

Când era de doisprezece ani, a ieșit din casa părinților săi, nespunând nimănui de plecarea și de gândul său, și a trecut cu vederea, pentru Hristos, pe părinții săi, patria, rudele și pe prieteni și s-a dus într-o mănăstire, care era la douăzeci de stadii depărtare de satul care îl odrăslise. Acolo, căzând la picioarele egumenului, s-a rugat să-l primească în ceata celor ce petrec viața monahicească și să-l îmbrace în chipul îngeresc. Egumenul, punându-i înainte slăbiciunea trupului său și vârsta tinereților, zicea că un copil tânăr ca dânsul nu poate să poarte ostenelile monahicești cele multe, care nu sunt lesnicioase nici bărbaților celor desăvârșiți. Adică: privegherile, culcările pe pământ, posturile, omorârea trupului și tăierea cea desăvârșită a voii sale, cum și toată pofta cea trupească. Pentru aceea, îl sfătuia să se întoarcă la părinții săi, să mai petreacă acasă câtăva vreme și să nu meargă la niște osteneli ca acelea ce covârșesc puterile tinerești.

Daniil a zis: „Eu pentru aceea am venit aici ca să viețuiesc întru Hristos și să mor pentru lume, că de aș muri în aceste frumoase osteneli monahicești mai bine este, decât să mă duc de aici în deșert; căci nu e cuviincios ca, punând mâna pe plug - cum zice Evanghelia - să mă întorc înapoi”. Zicându-i multe egumenul și auzind de la dânsul multe altele, n-a putut să-l schimbe de la scopul său. Apoi văzând într-însul mare sârguința către Dumnezeu și dragoste cu osârdie, a chemat pe frați și s-au sfătuit dacă se cuvine a primi în mănăstire pe acel copil. Iar aceia, minunându-se de mărimea de suflet a copilului și de statornicia lui cea bună și cunoscând într-însul chemarea lui Dumnezeu, s-au învoit a-l primi la petrecerea lor. Deci, Daniil era arzând cu duhul pentru faptele cele bune și pentru viața cea după Dumnezeu.

După câtăva vreme, părinții aflând de dânsul că se găsește într-aceea mănăstire, s-au bucurat și s-au minunat, că un copil ca dânsul, s-a dus singur la slujba lui Dumnezeu. Mergând la dânsul, l-au văzut încă netuns și umblând prin mijlocul monahilor, fără îmbrăcăminte monahicească. Deci, au rugat pe egumen ca înaintea ochilor lor să-l tundă pe fiul lor și să-l îmbrace în îmbrăcăminte monahicească. Iar egumenul, după sfatul fraților, a tuns pe Daniil în rânduiala monahicească, într-o zi de Duminică și a poruncit părinților lui ca să nu vină adeseori la fiul lor, iar ei s-au întors cu bucurie la casa lor.

Fericitul Daniil a rămas în mănăstire, sporind și întărindu-se cu duhul, crescând cu anii și cu faptele cele bune. Iar pârga cea prea frumoasă a vieții lui și rădăcina rodurilor celor ce aveau să fie mai pe urmă, era într-acest chip: s-a aprins inima lui de dragoste dumnezeiască și dorea foarte mult să se închine sfintelor locuri unde Domnul nostru Iisus Hristos a pătimit pentru noi, S-a îngropat, a înviat și de unde S-a înălțat la ceruri. Apoi ardea cu duhul să vadă pe marele bărbat Simeon Stâlpnicul. Deci, mergând la egumen, i-a descoperit dorința sa și l-a rugat să-l lase să meargă în calea la care gândea. Acela l-a oprit în acea vreme. Mai pe urmă, având el singur nevoie a merge în Antiohia pentru oarecare treburi bisericești, a luat cu el pe Daniil și pe alți frați. Ajungând în satul ce se numește Telada, de unde nu era departe Sfântul Simeon Stâlpnicul, s-a dus la turnul lui, unde a văzut asprimea locului aceluia și înălțimea turnului lui și cum acel bărbat răbda acolo asprimea iernii și zăduful verii, ploile și vânturile.

Deși socoteau unii din cei neiscusiți că sfântul rabdă unele ca acelea pentru slavă deșartă, fericitul Daniil, nu numai că s-a mirat de răbdarea lui, dar se gândea spre a-i urma aceluia. Când ei au strigat de jos, Sfântul Simeon, căutând de sus către dânșii, le-a zis să pună scară și să se suie la dânsul, dacă voiesc. Atunci se văzu în ce chip era duhul fiecăruia. Pentru că unul zicea că îl dor picioarele, altul se lepăda din pricina bătrâneților, altul se oprea cu altă neputință. Dar Daniil, apucându-se de scară, s-a suit degrabă și, cu mare bucurie, a sărutat pe marele Simeon. Și n-a fost în deșert osteneala lui, pentru că mai întâi s-a folosit de învățătura sfântului și s-a îndemnat spre mai multe fapte bune; apoi s-a învrednicit de binecuvântarea lui, ce se da prin punerea mâinilor și s-au adeverit cele ce erau să i se întâmple. Căci l-a auzit, proorocește zicând către dânsul: „Îmbărbătează-te, fiule și să se întărească inima ta, căci multe osteneli grele de purtat vei suferi pentru Hristos, Care întru toate îți va fi ajutător, întărindu-te și mângâind duhul tău”.

După acea iubită și îndestulată vorbă împreună cu sfântul Daniil, s-a coborât și s-a întors în mănăstirea sa. Iar după câtăva vreme, ducându-se către Domnul egumenul său, a fost silit de frați să ia după dânsul egumenia. Însă el arătându-le pe altul în locul său, își căuta liniștea și zicea: „Iată ai scăpat, Daniile și acum ai vremea pe care o doreai mai înainte; deci mergi în calea cea dorită și-ți împlinește gândul tău”. Astfel, a ieșit în taină din mănăstirea sa, neștiind nimeni, a venit în ograda care era lângă turnul Sfântului Simeon. Petrecând acolo paisprezece zile, voia să se ducă. Iar Sfântul Simeon, iubindu-l, l-a sfătuit să petreacă împreună cu dânsul. Însă Daniil, având mare dorință să vadă locurile sfinte de la Ierusalim și să meargă la liniște în pustie, a pornit pe cale, mergând către Palestina.

Pe atunci era răzmeriță în Palestina, pentru că samarinenii duceau război împotriva creștinilor și calea era anevoioasă într-acolo. De care lucru auzind Daniil, n-a băgat în seamă acestea; ci mergea cu minte bărbătească și cu inimă neînfricoșată, netemându-se de moarte, fiind cuprins de marea dorință să-și împlinească gândul său, pe care îl avea de demult. În cale a întâmpinat un monah cinstit, bătrân cu anii, la vedere cu bun chip și cu părul cărunt, întru toate asemenea Sfântului Simeon Stâlpnicul. Văzând pe Daniil, îl întrebă sirienește unde merge? Iar el a răspuns: „De va voi Dumnezeu, merg către sfintele locuri”. Iar bătrânul a zis: „Drept ai grăit, de va voi Dumnezeu. Dar acum să știi, cu adeverire, că această călătorie a ta nu este după voia lui Dumnezeu, căci n-ai auzit oare despre tulburarea și războiul ce este în Palestina?”. Iar Daniil a zis: „Am auzit, dar nădăjduiesc spre Dumnezeu, că-mi va fi ajutător și nu va veni nici un rău asupra mea; iar de mi s-ar întâmpla ceva de acest fel, nu mă tem, pentru că ori de trăim, ori de murim, tot ai Domnului suntem”. Atunci, bătrânul a prorocit: „Să nu dai spre clătinare picioarele tale, nici să dormiteze îngerul cel ce te păzește pe tine”. Însă Daniil se arăta gata a muri pe acea cale, pentru Hristos.

Bătrânului, nefiindu-i cu plăcere și-a întors fața și a zis: „Dumnezeu n-a poruncit ca fără de vreme să ne dăm viața și singuri a ne îngriji spre a muri, sau a fi omorâți cu sila, pentru că El a zis: De vă gonesc din această cetate, fugiți în cealaltă”. După ce s-a înduplecat Daniil de sfatul bătrânului, a zis: „Dacă așa este bine, părinte, apoi mă voi întoarce”. Bătrânul a răspuns: „Nu te sfătuiesc să te lași cu totul de scopul tău, căci aș fi nebun; dar să nu mergi acum în acel loc. Ci, întoarce-te la Constantinopol, care este al doilea Ierusalim cu sfințenia, pentru că acestei cetăți i s-a dat acum dar de la Dumnezeu și acolo în multe biserici îți va fi cu putință a intra și te vei sătura de vederea a multor sfințenii. Iar dacă vei voi a petrece în liniște, apoi chiar în Tracia de sus sau în gura Pontului îți va fi spre folos și Dumnezeu îți va ajuta în acel loc; căci nu se cuvine a cugeta că pe Dumnezeu Îl afli numai la Ierusalim, iar în Vizantia nu, pentru că pe Dumnezeu, o! iubitule, nici un loc nu-L cuprinde”.

Astfel, vorbind între dânșii, a apus soarele și au întâlnit în calea lor o mănăstire, către care s-au abătut căci era noapte. Bătrânul a zis către Daniil: „Mergi, tu, înaintea mea, iar eu voi veni după tine”. Socotind Daniil că bătrânul are vreo trebuință ca să rămână, a mers înaintea lui. Venind la porțile mănăstirii, ședea așteptând pe bătrân și, dacă a văzut că nu mai vine, a socotit că bătrânul s-a abătut aiurea să rămână. Apoi, intrând singur înăuntru, s-a închinat egumenului și fraților și a mâncat din bucățele ce i s-au pus înainte. El odihnindu-se, bătrânul acela iarăși i-a apărut înainte în vedenie sfătuindu-l să facă cele ce grăise pe cale, ca să se întoarcă degrabă în Vizantia. Iar Daniil, deșteptându-se și nevăzând pe nimeni înaintea sa, cugeta cine este cel ce i se arăta lui: om sau înger? Iar acela era marele Simeon Stâlpnicul.

După vedenia aceea, fericitul Daniil, cântând rugăciunile dimineții și luând iertare și binecuvântare de la frații care viețuiau acolo, s-a dus la Constantinopol. Apoi, venind la gura Pontului, a intrat în biserica Sfântului Arhanghel Mihail, voievodul puterilor cerești și a petrecut într-însa șapte zile. Aici a auzit de la unii că pe aproape, într-un loc înalt ce se numea Filemporon, se află o capiște idolească în care erau mulțime de duhuri necurate, încât nu era cu putință cuiva a trece pe acolo; pentru că pe cei ce pluteau pe lângă acel loc îi îneca în apă, iar asupra celor ce treceau alături năvăleau ca niște tâlhari și-i răneau. Auzind de aceasta sfântul, a gândit să se ducă și să viețuiască acolo, aducându-și aminte de marele Antonie, câte răutăți a răbdat de la diavoli și la sfârșit, biruindu-i cu ajutorul lui Dumnezeu, s-a învrednicit de mare cinste. Deci s-a dus în acea capiște pustie, înarmându-se cu arma cea nebiruită a Sfintei Cruci și cântând: Domnul este luminarea mea și Mântuitorul meu de cine mă voi teme. Deci s-a spăimântat mai înainte de luptă ceata cea diavolească, iar ostașul cel duhovnicesc înconjurând colțurile, le îngrădea cu semnul Crucii, la fiecare plecându-și genunchii și rugându-se lui Dumnezeu.

Făcându-se seară, a venit duhul întunericului, care aruncă cu pietre asupra sfântului și se auzea glas înfricoșat, țipăt, și huiet. Iar Daniil, fără temere stând la rugăciune, zicea: De s-ar rândui asupra mea tabără, nu se va înfricoșa inima mea. Astfel, a petrecut întâia și a doua noapte. Iar în noaptea a treia a văzut mulțime de diavoli în chip de oameni mari, ca niște uriași, cu fețele întunecate, înfricoșați, ca niște mâncători de stârv, care scrâșneau din dinții și, iuțindu-se asupra lui, ziceau: „Cine te-a sfătuit, o! ticălosule, a veni aici, unde noi viețuim de multă vreme și suntem domni ai acestui loc?”. Și se repezeau asupra lui, unii vrând să-l arunce în mare, alții se sileau să-l ucidă cu pietre; însă nici unul din ei nu putea să se apropie de dânsul. Sfântul, aducându-și aminte de cuvintele Domnului: Acest neam nu poate ieși cu nimic, fără numai cu rugăciunea și cu postul, a astupat toate ușile capiștei și a lăsat numai o ferestruică. Acolo petrecea în post și rugăciune. Nu după multă vreme, cu puterea lui Dumnezeu, s-a izgonit de acolo toată puterea cea diavolească, încât poporul umbla pe acolo fără vătămare.

Deci s-a făcut înștiințare despre aceea pretutindeni și au început mulți de prin laturile dimprejur a veni la Sfântul Daniil, minunându-se că, acolo unde era sălășluirea diavolilor, acum se săvârșește slujba lui Dumnezeu ziua și noaptea. Iar diavolul care urăște binele, nerăbdînd a se vedea biruit de sfânt, a băgat zavistie între oarecare din clerici, care au început a grăi între dânșii: „Oare de unde a venit acesta aici, că iată toți merg la dânsul și-l laudă pretutindeni? Să spunem patriarhului ca să-l izgonească din locul acesta”.

Apropiindu-se clericii de Anatolie, patriarhul Constantinopolului, l-au clevetit pe sfânt, dar patriarhul a zis către dânșii: „Pentru ce clevetiți asupra omului, neștiind de unde este, nici în ce fel viețuiește? Căci dacă viețuiește bine, apoi și noi vom fi părtași sfințeniei lui, iar dacă este rău, apoi cu adevărat este vrednic a fi izgonit. Nu se va izgoni însă îndată, ci mai întâi socotiți cu luare-aminte cele ce se cuvin pentru dânsul”. Atunci au tăcut clevetitorii, fiind rușinați. Iar diavolul, văzând că nimic n-a putut spori cu asemenea măiestrii, a năvălit asupra sfântului cu mai multe năluciri și înfricoșări decât cele dintâi, pornindu-se asupra lui cu toată puterea sa. Căci uneori se lăuda ca să-l înece în mare, iar alteori se nevoia a-l omorî; însă nu i s-a dat voie a vătăma pe sfânt, care stând la rugăciune, zicea: „Domnul meu Iisus Hristos în care cred, Acela vă va arunca pe voi în prăpăstiile iadului”.

Acestea zicând el, s-a făcut strigare și țipăt, încât a văzut sfântul pe diavoli, ca niște lilieci de noapte, zburând și ieșind din locul acela. Dar tot n-au încetat a face supărare sfântului, că iarăși au pornit clevetitori asupra lui, care, apropiindu-se de patriarh, au zis: „Stăpâne, Daniil este vrăjitor și fățarnic și înșeală pe popor cu farmecele; de aceea, nu mai putem nici a privi asupra lui”. Atunci patriarhul, chemându-l pe Daniil, l-a întrebat cine și de unde este, pentru ce a venit în acele părți și cum mărturisește despre Dumnezeu? Iar el, mai întâi și-a mărturisit dreapta credință, apoi și-a spus neamul său și patria și cum că, prin descoperirea lui Dumnezeu, a fost sfătuit a veni în Vizantia. Patriarhul, auzind acestea, s-a sculat și l-a îmbrățișat, cinstindu-l ca pe omul lui Dumnezeu, apoi l-a liberat cu pace.

Nu după multe zile, a căzut patriarhul acela într-o boală cumplită și, chemând îndată la sine pe Daniil, l-a rugat să facă pentru dânsul rugăciune către Dumnezeu ca să se vindece. Rugându-se sfântul, s-a sculat îndată patriarhul sănătos. Iar pentru tămăduire, doctorul cel fără de arginți, astfel de plată a cerut de la patriarh: să ierte pe aceia care l-au clevetit pe el. Patriarhul a zis: „Cum să nu iert pe aceia care mi s-au făcut pricinuitori de atâta bine încât m-au învrednicit a te vedea și a primi vindecare prin tine?”. Apoi patriarhul a rugat pe sfânt să petreacă cu dânsul; dar acela s-a rugat ca să fie lăsat să meargă la locul său și, ducându-se, iarăși a astupat după sine ușile, lăsând numai ferestruica mică, pentru cei ce veneau la dânsul.

După nouă ani de ședere acolo, când a binevoit Dumnezeu a-l chema la viață mai desăvârșită, i s-a făcut o descoperire în acest chip: a văzut în vedenie un turn înaintea sa, covârșind cu înălțimea norii și Cuviosul Simeon stând în vârful lui. Acolo, împreună cu dânsul, stăteau doi tineri luminați și a auzit glas din înălțimea turnului, zicând: „Suie-te aici la mine, Daniile”. El a răspuns: „Doamne, cum mă voi sui la o înălțime ca aceea?”. Iar Cuviosul Simeon a poruncit tinerilor acelora să pogoare și, luându-l pe Daniil, să-lsuie la dânsul. Tinerii îndată au făcut ce li s-a poruncit și l-au adus pe el înaintea lui Simeon, care, îmbrățișând pe Daniil, a zis către dânsul cu glas mare: „Îmbărbătează-te, Daniile, fii tare, fii cu mărime de suflet și stai bine și cu bărbăție!”.

Acestea grăind Sfântul Simeon, s-a făcut tunet mare și, de glasul acela, Daniil s-a deșteptat. Iar acea vedenie însemna că i se cuvine și lui a se sui în turn, după asemănarea Sfântului Simeon Stâlpnicul și a se apropia de cer cu trupul și cu duhul.

În acea vreme a venit din Antiohia la împărat, Serghie, ucenicul Sfântului Simeon, aducând culionul lui Simeon, care era trimis împăratului că un dar spre apărare de tot răul. Dar de vreme ce mintea împăratului era spre grijile cele dinafară și se îndeletnicea cu treburile poporului, Serghie a cugetat să plece înapoi și dorea să meargă pe la mănăstirea, numită a neadormiților. Aflându-se împreună cu alții pe locurile unde era Sfântul Daniil, au pomenit unii despre dânsul, spunând cu câtă răbdare își petrecea viața sa și cum a luat de la Dumnezeu dar, spre a vindeca neputințele și a izgoni diavolii. De acest lucru auzind Serghie, a poruncit să tragă corabia la țărm și a mers la Cuviosul Daniil, care l-a primit cu dragoste. După o vreme, pricepând Serghie că duhul lui Simeon odihnește peste Daniil - precum al lui Ilie peste Elisei - darul pe care îl avea la sine, adică culionul fericitului Simeon, l-a dat lui Daniil, că lui i se cădea mai bine decât altcuiva.

După aceasta s-a făcut lui Serghie o arătare ca aceasta: a văzut în somn trei tineri care au venit către dânsul și i-au zis: „Scoală-te, Serghie, și spune-i lui Daniil, că acum s-a împlinit vremea petrecerii sale în acest locaș; deci să se pregătească pentru mai mari nevoințe”. Sculându-se Serghie, a spus aceasta lui Daniil, iar el, înțelegând că poruncește Dumnezeu a urma vieții Cuviosului Simeon, a rugat pe Serghie să meargă în pustie și să-i afle loc lesnicios, unde ar putea să zidească un turn. Serghie, înconjurând niște dealuri, fiind purtat de ajutorul lui Dumnezeu, a venit la locul acela unde era să se zidească turnul și, culcându-se să se odihnească după osteneala zilei, a avut iarăși o vedenie într-acest chip: un porumbel alb zbură deasupra lui și Serghie se sârguia a-l prinde, dar a auzit glas de sus, zicând: „Tu socotești a-l prinde cu cursa, dar nu, căci cu mâinile se cade a-l prinde”. Porumbelul a zburat la înălțime și nu s-a mai văzut. Deci, pricepând Serghie că Dumnezeu i-a arătat locul pentru zidirea turnului, s-a întors la Daniil și i-a spus ceea ce a văzut și a auzit, iar el s-a bucurat și a rugat pe un oarecare prieten al său, anume Marcu, căruia, Dumnezeu ajutându-i, degrabă a zidit turnul. După ce s-a săvârșit vârful, Daniil a ieșit din locașul acela noaptea, ca să nu știe nimeni de dânsul și, venind către turn, s-a rugat, zicând: „Slavă Ție, Hristoase Dumnezeule, că m-ai învrednicit de o viață ca aceasta; Tu știi, Doamne, că întru Tine mă întăresc și, spre Tine nădăjduind, mă voi sui pe acest turn. Deci, primește râvna mea, întărește-mă spre nevoință și începutul acesta adu-l întru săvârșire”. Astfel rugându-se, s-a suit în turn, începând a viețui după Dumnezeu, între cer și pământ, de acesta înstrăinându-se, iar către cer apropiindu-se cu trupul și cu duhul.

Diavolul, care zavistuiește însă totdeauna contra robilor lui Dumnezeu, a început și acolo a supăra pe sfânt, pentru că a ridicat asupra lui pe stăpânul locului aceluia, cu numele Ghelasie. Căci acela înștiințându-se că s-a zidit turnul pe moșia lui fără voie și că a început a viețui acolo un călugăr fără știrea lui, s-a mâniat foarte și a vestit despre aceasta pe împărat și pe patriarhul Ghenadie, care se alesese după Anatolie. Împăratul n-a ținut seamă de aceea, iar patriarhul nu numai că a poruncit să dea jos pe Daniil de pe turn, ci voia să-l și pedepsească. Deci a dat putere lui Ghelasie să meargă și să-l dea jos cu ocară din turn.

Ghelasie, mergând cu mânie să-și împlinească voia sa, Dumnezeu, împiedicându-l în acel gând rău, a poruncit să vină deodată, în zi senină, o ploaie mare și vânt puternic cu multe fulgere și tunete. Însă acela nici așa nu s-a înfricoșat, nici n-a încetat în acel gând rău, având inima sa aprinsă cu iuțime, pornindu-l diavolul spre mânie. După ce a venit la turn, a început a striga cu ocări asupra sfântului ca să pogoare de pe turn, iar de nu va vrea, apoi singur se va sui și-l va da jos. Unul din cei ce venise cu dânsul acolo, zicea: „Lasă-l, că nici un rău nu-ți face; pentru că nici turnul acesta nu este pe moșia ta, nici nu ți se face prin aceasta vreo strâmbătate, ci poate mai bine îți va fi, având un vecin ca acesta, învrednicindu-te de rugăciunile lui”. Dar Ghelasie nu i-a ascultat pe dânșii, ci porunci sfântului cu mânie, ca îndată să coboare din turn. Începând sfântul a se coborî și pășind până la a șasea treaptă, s-au văzut picioarele lui umflate de privegherea cea neîncetată a zilei și a nopții. Atunci le-a fost jale tuturor și chiar acel Ghelasie s-a întors cu milostivire și a început a-l ruga să se suie iarăși la locul său și să-l ierte pentru că a îndrăznit a-l necăji.

După aceasta, Ghelasie i-a zidit un turn mai înalt și de atunci a început a avea pe sfânt în mare cinste, încât chiar înaintea împăratului lăuda pe cuviosul bărbat cel plin de fapte bune. Apoi a venit la sfânt un om bătrân și cinstit din Traghia, aducând cu sine pe singurul său fiu care era îndrăcit și pe care, punându-l lângă turn, rugă pe sfânt cu lacrimi, să se milostivească și să-l vindece; căci iată, zicea el, treizeci de zile sunt de când cel ce se muncește, nu încetează pomenirea numelui tău, sfinte al lui Dumnezeu. Iar cuviosul, fiind milostiv, a zis către dânsul: „De crezi că Domnul meu Iisus Hristos va tămădui prin mine pe fiul tău, după credința ta să-ți fie ție”. Apoi a poruncit să ungă pe cel îndrăcit cu untdelemn sfințit. Și aceasta făcându-se, l-a aruncat diavolul la pământ și mult chinuindu-l, mai pe urmă a zis: „Voi ieși, voi ieși”. După care a și ieșit. Iar tatăl, luând pe fiul său sănătos, l-a dus într-o mănăstire, unde, s-a făcut monah iscusit.

După aceasta, alt bărbat cu numele Chir, înțelept și cuvântător bun, - care fusese mai înainte eparh, iar mai pe urmă a fost ales episcop în cetatea Frigiei, ce se numește Cotilia, - acesta având o fiică cu numele Alexandra, pe care o muncea diavolul, a adus-o la sfântul, care rugându-se lui Dumnezeu și punându-și mâinile pe ea, îndată a ieșit diavolul și s-a făcut sănătoasă. Din acea vreme, Chir avea mare dragoste și osârdie către cuviosul. Odată, tot acela a adus la sfânt pe o femeie a unui ostaș al său, așijderea îndrăcită. Și aceea, cu rugăciunile fericitului a dobândit sănătate, pentru care Chir, fiind mulțumitor, a scris pe turnul sfântului aceste stihuri: „Între pământ și între cer stă un bărbat lovit de pretutindeni de vânturi și nicidecum temându-se. Cu hrană cerească se hrănește și bea vânt în setea lui, sprijinindu-și picioarele sale pe un turn înalt, urmând lui Simeon; el propovăduiește pe fiul Maicii Domnului cea neispitită de nuntă”.

Leon cel mare, împăratul grecesc, neavând fii și dorind să aibă moștenitori, a rugat pe Cuviosul Daniil să mijlocească pentru el la Dumnezeu ca să câștige ceea ce dorește. Iar el, ca cel ce singur era fiul rugăciunii, căci cu rugăciune a fost dăruit maicii sale, asemenea și altora, cu rugăciunile sale îi făcea a avea fii. Deci, rugându-se către Dumnezeu, a proorocit împăratului că în anul viitor i se va naște fiu și s-a împlinit acea proorocie a lui. Împăratul s-a bucurat pentru nașterea fiului său și era mulțumit de rugăciunile sfântului, pentru care i-a zidit alt turn. Străbătând vestea despre Sfântul Daniil, a venit la dânsul împărăteasa Evdochia, soția împăratului Teodosie cel Tânăr, care fusese mai înainte, și l-a rugat să se pogoare de pe acel turn și să meargă în stăpânirea sa, unde zicea că are multe locuri liniștite. Fericitul a lăudat cugetul ei cel bun, dar n-a voit a se duce de acolo, unde i-a poruncit Dumnezeu a petrece și, binecuvântând pe împărăteasă, a trimis-o cu pace, iar el s-a suit în turnul cel mai înalt, pe care îl zidise Ghelasie.

În acea vreme unii din eretici, care erau în Constantinopol, au momit o desfrânată cu mult aur, anume Vasiana, ca să meargă la sfântul și să-l înduplece spre lucrul cel necurat sau pe dânsul singur sau pe vreunul din ucenicii lui. Deci s-a dus cea fără de rușine către cel înțelept, cea necurată către cel curat, socotind că numai cu o căutare spre dânsa se va înșela fericitul și o va pofti, căci era îmbrăcată cu haine țesute cu aur și împodobită cu multe feluri de podoabe.

Aceea venind, s-a prefăcut că era bolnavă; se afla într-o țarină ce era în fața turnului, lingă ograda oilor celor cuvântătoare ale păstorului, văitându-se că este bolnavă și, astfel, dacă nu sfântului, apoi măcar ucenicilor lui să le facă vătămare sufletească. Stând acolo nu puțină vreme și văzând că nu sporește nimic - căci nu putea nicidecum să înșele pe acela a cărui minte nu se lipea de pământ, ci de-a pururea privea sus la Dumnezeu - s-a dus în deșert și, venind la ereticii care o trimiseră, a grăit minciuni ticăloasa, cum că ar fi rănit pe Daniil care ar fi poftit frumusețea ei și că ar fi poruncit ucenicilor s-o suie la dânsul în turn: „Iar eu, zise ea, n-am voit. Ei însă, temându-se să nu iasă în auzul poporului pofta cea rea a lor, voiră să mă omoare și abia m-am smuls din mâinile lor și am fugit”.

Astfel mințind desfrânata aceea asupra sfântului, ereticii răspândiră cuvintele ei în popor, ca, făcând nume rău lui Daniil cel nevinovat și curat, să-l facă urât de popor. Dar îndată a ajuns judecata lui Dumnezeu pe vestitoarea cea mincinoasă și necurată, căci a năvălit asupra ei un duh rău care o muncea. Atunci, nevrând chiar, a mărturisit că a fost plătită de eretici și s-au rușinat cei ce huleau pe plăcutul lui Dumnezeu. Iar cetățenii luând-o au dus-o la sfânt și l-au rugat s-o izbăvească de muncirea cea diavolească. El, fiind ucenic adevărat al lui Hristos, care învață a iubi pe vrăjmași și care poruncește a ierta celor ce greșesc, până la șaptezeci de ori câte șapte, nu i-a răsplătit cu rău pentru rău, ci a făcut bine făcătoarei sale de rău. Căci a făcut rugăciuni către Dumnezeu pentru dânsa, apoi a poruncit s-o ungă cu untdelemn sfințit și așa a izbăvit-o de diavolul care o muncea. Ea, dobândind tămăduire, a sărutat turnul sfântului, mărturisindu-și păcatul înaintea tuturor și cerându-și iertare; apoi, din acea vreme s-a înțelepțit, schimbându-și năravul cel rău.

Cuviosul avea de la Dumnezeu nu numai stăpânire a izgoni diavolii și a tămădui neputințele, dar nici de darul proorociei nu era lipsit, adică a ști mai înainte și a grăi cele ce au să fie. El văzând mai înainte mânia lui Dumnezeu și pedeapsa ce are să vină asupra cetății, a trimis veste patriarhului Ghenadie și împăratului Leon, sfătuindu-i să săvârșească rugăciune publică, de două ori pe săptămână, ca să potolească îngrozirea cea dreaptă a lui Dumnezeu. Dar ei n-au luat în seamă sfatul fericitului; de aceea, au văzut cu fapta împlinirea proorociei lui, pentru păcatele lor, despre care lucru vom arăta.

În acea vreme împăratul fiind pornit de duhul lui Dumnezeu, a scris patriarhului să ia împreună cu el clerici mulți, să se ducă la marele Daniil și să-l sfințească preot. Ducându-se patriarhul cu clerul său și ajungând la turn, a zis către cuviosul că de multă vreme dorea să-l vadă, dar a fost ocupat cu treburile bisericii; iar acum - zise el - am venit să te văd și să mă învrednicesc de cuvintele și rugăciunile tale. Patriarhul a zis celor ce au venit cu el să pună scară ca să se urce la dânsul. Iar sfântul a zis către el: „În zadar te-a pornit spre atâta osteneală cel ce te-a trimis la noi”. Sfântul, zicând acestea, patriarhul s-a mirat și s-a spăimântat, cum a cunoscut că venirea lui nu era cu bunăvoință, ci din poruncă, că niciodată n-ar fi venit la dânsul de n-ar fi fost trimis de împărat. Apoi patriarhul și ceilalți ce erau cu dânsul mult au rugat pe sfânt că să poruncească să pună scara, să se suie la dânsul, dar el nu voia deloc. Atunci era zăduf și arșiță de soare și patriarhul, văzând mulțimea poporului slăbind de zăduf și de sete, a poruncit ca, stând acolo jos, arhidiaconul să înceapă rugăciunea cea obișnuită la hirotonie.

Deci, rugându-se și citind rugăciunile cu care se sfințește preotul, a sfințit pe Sfântul Daniil în preot, deși sta departe de dânșii în înălțimea turnului. Și toată mulțimea poporului striga: „Axios”, adică, vrednic este. Atunci fericitul Daniil, văzând voia lui Dumnezeu, a poruncit să pună scară și, primind semnele preoțești din mina patriarhului, s-a împărtășit cu dânsul, cu preacuratele și dumnezeieștile Taine și rugându-se pentru toți care veniseră acolo, i-a liberat cu pace într-ale lor.

Înștiințându-se împăratul cum că a primit Cuviosul Daniil hirotonia, s-a bucurat și venind degrabă la turn, a dezbrăcat haina cea împărătească și, suindu-se cu smerenie la dânsul, a căzut la sfintele lui picioare, pe care văzându-le umflate și rănite, s-a mirat de răbdarea lui cea mare. Apoi, luând binecuvântare, s-a întors cu veselie. După aceea a venit vremea a se împlini proorocia sfântului, pentru mânia lui Dumnezeu ce avea să fie asupra cetății. Pentru că, în luna septembrie, la pomenirea Sfântului Mucenic Mamant, care se prăznuia cu cinste în Constantinopol, începându-se de cu seară în biserica lui cântarea cea de toată noaptea, deodată s-a aprins foc mare în cetatea împărătească, încât puțin a fost de n-a cuprins toată cetatea. Că, începând de la zidul care era la mare ce se numea al corăbiilor, a trecut până la târgul lui Constantin și a ajuns până la turnul lui Iulian, înconjurând cetatea din mijloc.

Atunci se putu vedea marea pedeapsă a lui Dumnezeu, pentru că focul a ars nu numai mulțime de case mari cu visterii, palate frumoase și locuri sfinte, ci și popor fără număr; pe unii i-a prefăcut în cenușă, pe alții i-a ars pe jumătate, altora vătămându-le mâinile, picioarele, fața, ochii și capetele. Nu era cu putință a stinge pojarul acela, căci cu cât se sileau a-l stinge, cu atât se întindea mai mult văpaia. Dumnezeu pedepsea poporul pentru păcatele lui și puțin a fost de n-a pierit de foc toată cetatea lui Constantin, ca odinioară Sodoma. Atunci abia și-au adus aminte de proorocia sfântului, care le spusese mai înainte de pedeapsa care s-a întâmplat acum, și-i deștepta la rugăciune și pocăință. Deci au alergat la dânsul, rugându-l cu lacrimi, ca prin rugăciunile sale să îmblânzească pe Dumnezeu și să stingă văpaia focului. Iar sfântul, plângând, le imputa că nu l-au ascultat când le-a spus de nevoia ce era de față și n-au primit sfatul lui să facă rugăciune publică de două ori pe săptămâna. Apoi, ridicându-și mâinile, a făcut rugăciune cu sârguință către Dumnezeu, pentru cetate și pentru popor.

După rugăciune, le-a adeverit că după șapte zile va înceta focul, care lucru s-a și făcut. Atunci s-a temut și împăratul de mânia lui Dumnezeu și, luând pe împărăteasă, au alergat la sfânt, cerând milostivirea lui Dumnezeu prin mijlocirea lui.

După anul acela, a fost iarnă foarte friguroasă, care frig nu este cu putință a-l spune; însă n-a putut să-l biruiască pe pătimitorul cel cu bărbăție, ci iarna a fost biruită de dânsul. Pentru că se vărsa mulțime de ploi și ca niște râuri păreau că se coboară din ceruri timp de patru zile, încât s-au prăbușit niște munți de valurile apei și sate s-au înecat. Apoi erau vinturi înfricoșate potrivnice, ca și cum s-ar fi bătut între ele; iar furtuna și vânturile erau așa de mari, încât și cârligele cele de fier, care țineau cele două turnuri ale cuviosului, s-au rupt de puterea furtunii. Însă Cuviosul stătea la înălțime cu multă răbdare și, clătinându-se turnurile, și el se clătina de vânt ca o ramură în copac. Ucenicii de jos, cu spaimă uitându-se la dânsul, strigau plângând, temându-se că va muri de atâta frig sau va cădea la pământ cu turnul. Nădejdea lui Daniil către Domnul era neclintită, însă; ca o piatră întemeiată fiind în turn, sfântul era fără temere. Pentru ce avea să se teamă de moarte acela care socotea viața sa de aici ca o legătură și temniță, iar moartea ca o dezlegare? Ci, zicea că David: „Scoate din temniță, adică din trup, sufletul meu”. Astfel, răbdând de frig, fericitul se ruga către Dumnezeu fierbinte. Deci a strigat dreptul, iar Domnul l-a auzit pe el și din înălțimea cerurilor - precum altădată a certat vânturile din corabie -, deodată s-a făcut liniște mare și ziua s-a înseninat.

Atunci a venit împăratul să vadă pe sfânt, dacă n-a pătimit vreo vătămare, din ploile și de la vinturile ce au fost. Și văzând cârligele cele rupte, a poruncit să întărească turnul mai bine; apoi s-a întors cu binecuvântarea ce o primise de la cuviosul părinte. Dar i s-a întâmplat lucrul acesta: calul pe care era, nu se știe din ce pricină, speriindu-se și căzând înapoi, a trântit pe împărat, încât și coroana a căzut din capul lui departe și s-a sfărâmat, risipindu-se de la coroană mărgăritarele și pietrele cele scumpe.

Atunci era comis (sfetnic) pe lângă împărat unul cu numele Iordan, de credință arian, care, văzând căderea împăratului de pe cal, s-a temut să nu-l învinuiască și să fie pedepsit. Deci, întorcându-se, a alergat la Cuviosul Daniil și-l rugă cu lacrimi, să mijlocească către împărat pentru dânsul ca să-l ierte, că se leapădă - zicea el - de credința cea arienească și se unește cu credința cea dreaptă. Iar cuviosul, primindu-l în bună credință, a scris împăratului că Iordan s-a lepădat de credința cea arienească și s-a lipit de creștini; drept aceea vrednic este a fi miluit. Împăratul a scris înapoi către sfânt, zicând: „Pricina căderii mele n-a fost nimeni altul decât eu, căci înaintea ochilor tăi am îndrăznit a încăleca pe cal și n-am mers mai departe pe jos, de la sfântul tău turn. Iar asupra lui Iordan nu numai că nu am nimic, dar încă mă și bucur că această cădere s-a făcut pricinuitoare sculării lui din căderea cea sufletească”. După aceasta împăratul avea pe sfântul în atât de mare cinste, încât nu numai singur îl cinstea, ci și altora îl arăta ca pe o stea cerească.

S-a întâmplat odată că a venit Guvazie, împăratul Lăzilor, la Leon, împăratul grecesc, pentru împăcare. Pe acela luându-l împăratul Leon, l-a dus la Cuviosul Daniil Stâlpnicul și i l-a arătat, zicând: „Această minune este în împărăția mea!”. Iar acela, minunându-se de răbdarea cuviosului, se închină nu numai sfântului, ci și turnului pe care sta el și cu lacrimi zicea: „Mulțumesc, Ție, Împărate ceresc, că eu, venind la împăratul pământesc, m-ai învrednicit a vedea pe bărbatul cel ceresc cum și petrecerea lui”. Și întorcându-se acel împărat al Lăzilor în țara sa, adeseori vorbea despre cuvios dregătorilor săi și trimetea la dânsul scrisori, cerând sfintele lui rugăciuni pentru apărarea împărăției sale. Și era cuviosul spre mare mirare tuturor, celor de aproape și celor de departe, străinilor, împăraților, cum și la tot poporul, grecilor și romanilor, cum și barbarilor, care, venind la dânsul ca la îngerul lui Dumnezeu, îl chemau într-ajutor și cu sfintele lui rugăciuni dobândeau ce cereau.

Pentru dovedirea credinței lui e destul să știm cum stă în turn și răbda tulburările văzduhului, ploile și furtunile cele mai sus pomenite. Și pentru ca să nu se dea ceva uitării din cele despre dânsul vrednice de pomenit, să povestim și aceasta: într-o vreme era o iarnă foarte cumplită și erau vinturi mari și mai aspre decât cele obișnuite, cu mare zăpadă, ger și gheață, iar cuviosul n-avea în turn nici un fel de acoperământ; chiar culionul cel de piele, care era pe capul lui, i l-a răpit un vânt mare și l-a dus într-o prăpastie.

Atunci a stat mucenicul cel de bună voie, toată noaptea, răbdând acel ger cumplit și frig, care ajunsese mai puternic la răsăritul luceafărului. Apoi, făcându-se ziuă, era atâta vifor cu zăpadă, încât ucenicii sfântului nici cu ochii nu puteau privi la înălțimea turnului, nici nu-l puteau ajuta cu ceva. După ziua aceea iarăși a fost noaptea mai cumplită și iarăși ziua asemenea până-n noapte, încât abia a treia zi s-a liniștit văzduhul. Atunci ucenicii, luând scara s-au suit în turn la părintele lor, pe care l-au aflat cu totul înghețat, de la cap până la picioare, având puțină răsuflare și abia au putut a-l încălzi; apoi au șters trupul lui cu un burete muiat în apă caldă. Venindu-și în simțiri cuviosul a zis către ucenici: „Pentru ce mă supărați și m-ați dezghețat, căci dormeam dulce, pentru că, rugându-mă, am adormit puțin. Totuși, bine să vă fie vouă, fiilor, pentru că atâta purtare de grijă aveți pentru părintele vostru”.

Despre aceasta înștiințându-se iubitorul de Hristos împărat, a rugat pe sfânt cu lacrimi, atingându-se de picioarele lui, ca să lase să se facă puțin acoperământ deasupra turnului și-i zicea: „Cruță-te pe tine, părinte, dacă nu pentru tine, măcar pentru al nostru folos, ca să nu mori mai înainte de vreme și să ne lași sărmani”. Iar el, văzând rugămintea cu lacrimi a împăratului, a lăsat ca să i se facă acoperământ deasupra turnului, dar nu pentru odihna sa ci pentru rugămintea cea cu osârdie a împăratului, căci atâta dragoste și osârdie avea către sfântul, încât pe toți solii și domnii cei mari, care veneau la dânsul din diferite locuri, îi ducea la sfânt, uneori îi aducea singur, iar alteori îi trimetea prin bărbați cinstiți. Iar aceia, mirându-se de răbdarea cea mare a cuviosului părinte, cum răbda gerul și zăduful ziua și noaptea, se umileau cu sufletul și se întorceau plini de mult folos.

Altădată Gezirih, riga al vandalilor, a ridicat război împotriva grecilor și a venit cu mulțimea oștirii sale asupra Alexandriei. Împăratul grecesc, foarte mult întristându-se pentru năvălirea barbarilor, a venit cu toți dregătorii la Cuviosul Daniil Stâlpnicul, căutând ajutor de la sfintele lui rugăciuni. El, mai înainte văzând cele ce vor să fie, a proorocit împăratului că Gezirih, nu numai că nu va lua Alexandria, ci și în toate socotelile sale, nimic nu va spori și se va întoarce în țara să deșert. Și s-au împlinit cele proorocite de cuviosul, pentru care lucru binecredinciosul împărat, mulțumit fiind, a vrut să zidească lângă turn chilii ucenicilor lui spre odihnă, iar cuviosul voia mai bine să se zidească o biserică, în numele Cuviosului Simeon Stâlpnicul și să se aducă din Antiohia sfintele lui moaște. Deci, împăratul a zidit îndată o biserică Sfântului Simeon, în preajma turnului lui Daniil, în partea dinspre miazănoapte; apoi a făcut case de străini lângă biserică și a adus cinstitele moaște ale Sfântului Simeon, cu multă cinste, după dorința Cuviosului Daniil. De acest lucru foarte mult s-a bucurat sfântul și a grăit către popor, învățându-l. Cuviosul era fără de răutate, făcând bine celor ce-l urmau pe el.

Un om eretic cu limbă hulitoare grăia de rău pe sfânt, despre care auzind poporul mustra pe grăitorul de rău. Iar ereticul, scoțând din sânul său pește fript, arăta poporului, zicând: „De acesta mănâncă pustnicul vostru”. După aceasta, mâncând din peștele acela și dând femeii sale și copiilor, îndată a năvălit diavolul asupra lor și-i muncea pe dânșii. Apoi fiind aduși la cuvios, i-a vindecat cu rugăciunile sale, nu numai de muncire ci și de diavolul relei credințe, cel mai cumplit, nepomenind răul, nici răsplătind cu dojană pentru defăimare. Aceia, mulțumindu-i de atâta facere de bine arătată lor de părintele cel fără de răutate, au făcut chipul lui din argint; iar pe dânșii s-au închipuit acolo, căzuți la picioarele lui și și-au scris numele lor; apoi au pus chipul acela în biserica Sfântului Mihail, Arhanghelul puterilor celor cerești.

Pe lângă nerăutatea sa, Cuviosul Daniil avea și dar mare pe buzele sale, încât se umileau cei ce auzeau cuvintele sale și mulți se foloseau și își îndreptau viața.

La curtea împăratului se afla un ostaș vestit, cu numele Edran, cu neamul din Galatia, voinic cu trupul și viteaz în războaie. Acesta, dacă a venit și a auzit cuvintele cele folositoare de suflet ale fericitului Daniil, îndată s-a umilit și, lepădându-se de lume, s-a alăturat ucenicilor cuviosului, împreună cu încă alți doi tovarăși ai săi. De acest lucru auzind împăratul, i-a fost jale de acel ostaș viteaz și a trimis după el, sfătuindu-l să se întoarcă la dânsul în palatul împărătesc. Dar el n-a luat în seamă chemarea cea împărătească și zicea: Ce folos va fi mie, de voi dobândi toată lumea și sufletul îmi voi pierde? Și îmbrăcându-se în rasa călugărească prin mâinile cuviosului, râvnea înfrânării lui. Căci gusta numai atâta hrană și băutură, încât să nu moară de foame firea cea trupească; încă și somn foarte puțin primea, stând și rezemându-se pe subțiori de o frânghie întinsă. De aceea el era iubit împăratului pentru faptele lui cele bune și-l cercetaadesea împăratul, când venea la Cuviosul Daniil. Viețuind astfel vreme îndelungată, s-a odihnit cu pace și era numele lui Țit, din rânduiala călugărească. După dânsul și sluga lui, anume Anatolie, asemenea viață a avut.

În acea vreme împăratul Leon a dat pe fiica sa, Adriana, întru însoțire lui Zenon Isaurul și l-a trimis cu oaste împotriva barbarilor care băteau Tracia. Zenon a mers mai întâi la Cuviosul Daniil Stâlpnicul, care i-a spus mai înainte ce are să i se întâmple: că se va întoarce fără vătămare de la război și, că, după socrul său, Leon, va primi el sceptrul împărăției, dar, din zavistia celor ai săi, va fi izgonit din împărăție și, după o vreme, iarăși se va întoarce la împărăție. Toate acestea s-au împlinit la vremea lor.

După Leon, luând Zenon împărăția și împărățind trei ani, s-a sculat asupra lui Vasilisc, fratele Verinei, femeia împăratului Leon, care murise. Acela, izgonind pe Zenon, a luat împărăția grecească, iar Eutihian, fiind eretic, a început a tulbura Biserica lui Dumnezeu, lepădând soborul cel din Calcedon și semănând învățăturile cele ereticești. Atunci Acachie, patriarhul Constantinopolului, adunând episcopii cei credincioși, se împotriviră împăratului, cu temere totuși, însă nimic n-au sporit. Deci au trimis pe câțiva episcopi la Daniil, rugându-l cu lacrimi în ochi să se coboare din turn și să vină la ei în cetate spre ajutorul Bisericii care este în luptă. Iar cuviosul, deși nu voia, nicidecum a se coborî de la locul său, văzând nevoia Bisericii și fiind îndemnat cu glas dumnezeiesc de sus, s-a pogorât de pe turn și a mers în cetate la patriarh și la episcopii cei împreună cu dânsul, unde a fost întâmpinat de arhierei cu cinste, primindu-l cu o nespusă bucurie.

Auzind împăratul de venirea lui și nevrând a-l vedea pe dânsul, a ieșit din cetate și a intrat într-un sat ce era aproape; iar cuviosul s-a dus după dânsul. Dar neputând călători cu picioarele lui umflate și pline de răni, a fost purtat de credincioși.

S-a întâmplat pe cale un om lepros. Acela, văzând pe cuvios, a început a se ruga ca să-l vindece. Deci, milostivindu-se spre dânsul, cuviosul a făcut rugăciune și a poruncit celui lepros să se spele în mare, care era aproape. Iar acela, spălându-se, a ieșit curat și sănătos. Îndată despre această minune a străbătut vestea pretutindeni și s-a adunat popor mult, aducându-și bolnavii; și toți luau tămăduire cu rugăciunile cuviosului.

Mulțimea, mergând spre dânsul pentru minunile ce se făceau de el, s-a apropiat de palatul împărătesc, care era în satul acela. Acolo, un bărbat got, ivindu-se la o fereastră de sus și văzînd-l pe sfânt că-l duc oamenii, a râs și a zis: „Iată vine un antipat nou (prefect)”. Acestea zicând, îndată l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, căci deodată a căzut de sus pe pământ și a murit. Iar împăratul, înștiințându-se de venirea sfântului, a poruncit să nu-l lase să intre. Atunci sfântul s-a dus, scuturându-și praful de pe picioarele sale. După aceasta, temându-se împăratul ca să nu pătimească ceva pentru necinstirea cuviosului, a trimis în urma lui, rugându-se să se întoarcă la dânsul. Iar el, nu numai că n-a ascultat de împărat, ci a proorocit despre pierderea lui, că degrabă se va lua de la dânsul împărăția, zicând: „Cel ce mânie pe Împăratul ceresc, își adună lui multe rele și va avea mare mâhnire în ziua mâniei”. Așa zicând, s-a dus în calea sa. Iar când s-au întors trimișii care vesteau împăratului cuvintele cuviosului, a căzut deodată un stâlp al palatului, care a înfricoșat pe împărat și pe cei ce erau cu el. Astfel, lucrul cel neînsuflețit, prin rânduiala lui Dumnezeu, mărturisea a fi adevărată proorocia cuviosului; iar prin căderea sa cea grabnică, adeverea căderea împăratului de la împărăție.

Apoi, întorcându-se Cuviosul Daniil în cetate, a tămăduit pe doi tineri îndrăciți și pe o fiică a unei văduve. Pe un șarpe, ce se înfășurase fără de veste pe picioarele lui, cu cuvântul l-a trimis la locul său, nepătimind nimic de la dânsul. Iar în cetate, o femeie cinstită, anume Raida, fiind stearpă și udând cu lacrimi picioarele cuviosului, a cerut ca prin rugăciunile lui să se dezlege de nerodirea sa, iar el i-a proorocit că va naște fiu și chiar numele lui i l-a spus înainte, zicând: „Vei naște, femeie, un fiu și vei chema numele lui Zenon”.

Împăratul a început a se gândi cum s-ar fi putut împăca și cum ar dobândi iertare de la cuviosul, pentru că foarte mult îl înfricoșase căderea stâlpului din palatul său, în vremea aducerii la dânsul a cuvintelor lui Daniil. Deci, mai întâi prin oameni cinstiți ruga pe sfânt, dar cu vicleșug, pentru că inima lui nu înceta a aduna fărădelege. După aceasta, singur venind și căzând la picioarele sfântului, își ceru iertare. Iar cuviosul, văzând cu ochii cei sufletești socoteala lui cea rea, a mustrat vicleșugul lui, zicând către alții: „Smerenia și umilința aceasta este prefăcută, căci cu haina oii este acoperit năravul lupului și degrabă veți vedea ochiul lui Dumnezeu cel atoatevăzător și mâna Lui cea atotputernică, care surpă pe cei puternici de pe scaune”. După aceasta s-a întors cuviosul la turnul său. Apoi, trecând puțină vreme, Vasilisc a fost izgonit de la împărăție, după proorocirea cuviosului. Iar Zenon, iarăși luând sceptrul, a venit împreună cu împărăteasa să se închine sfântului, văzând împlinirea proorociei lui.

În toată vremea vieții sale cuviosul n-a ieșit din turn și făcea multe minuni, dar fiind cu cuget smerit și fugind de slava omenească, nu socotea că faptele sale cele bune au puterea facerii de minuni, ci rugăciunile Cuviosului Simeon, căci pe bolnavii care veneau la dânsul, îi trimitea în biserica Sfântului Simeon, la sfintele lui moaște. Un zlătar (argintar) și-a adus pe fiul său olog din naștere, neputând nici călca pe picioare, ci ca un șarpe se târa pe pământ. Pe acela trimițându-l fericitul Daniil în biserica Cuviosului Simeon, a poruncit să pună sfintele lui moaște pe picioarele copilului olog. Acestea făcându-se, a sărit ologul ca cerbul și a alergat la turnul lui Daniil, bucurându-se și slăvind pe Dumnezeu.

Un bărbat oarecare, venind dinspre Răsărit, a căzut între tâlhari, pe care îl bătură foarte rău, încât îi sfărâmaseră genunchii. Apoi, luându-i cele ce avea, s-au dus, lăsând pe om abia viu. Niște călători care treceau pe acolo, văzându-l foarte greu rănit de tâlhari, și-au făcut milă de dânsul și, luându-l, l-au dus în cetatea Anchira. Episcopul cetății aceleia, având multă purtare de grijă pentru el, a adus doctori iscusiți și l-a tămăduit de răni. Însă cel vindecat nu putea să umble pe picioare pentru că îi erau foarte sfărâmate și, deși se tămăduiseră rănile lui, totuși nu avea putere a umbla. Atunci a rugat pe episcop să-l trimită la Cuviosul Daniil și, fiind pus pe un cal, a fost dus la turnul doctorului fără de plată. Iar el, trimițându-l la biserica Sfântului Simeon și poruncind să-l ungă cu untdelemn luat de la sfintele moaște, l-a făcut deplin sănătos și i s-au întărit picioarele și gleznele, încât a putut iarăși umbla, înălțând mulțumire lui Dumnezeu și plăcuților Lui, adică sfinților Simeon și Daniil.

Un sutaș oarecare din Spania avea mare credință către cuviosul și când se întâmplă a se îmbolnăvi cineva din casa lui, robi, rudenii, sau prieteni, îl trimitea la cuviosul cerând tămăduire. Iar când se aducea scrisoarea de la cuviosul, o punea pe aceea peste cel bolnav și îndată bolnavul primea tămăduire.

O oarecare femeie săracă, având un fiu de doisprezece ani, mut din naștere, l-a adus la cuviosul și, lăsându-l lângă turn, s-a dus. Iar cuviosul, văzând pe copil, a poruncit ucenicilor ca să-l ia și să rămână cu dânșii. Ei, socotind că copilul era învățat de maică-sa să nu vorbească prefăcându-se mut ca să cerșească, ca așa mai cu înlesnire să se hrănească, multe necazuri îi făceau, înfricoșându-l și bătându-l ca să vorbească. Uneori când dormea, îl înțepau cu țepi sau îl loveau cu o nuia ghimpoasă, ca deșteptându-se deodată să vorbească. Iar după ce l-au cunoscut cu adevărat că nu vorbește, au spus sfântului. Atunci el a poruncit să ungă limba mutului cu untdelemn sfințit. Fiind într-o zi de Duminică, în vremea Sfintei Liturghii, când începu diaconul a citi Sfânta Evanghelie și poporul după obicei cânta „Slavă Ție, Doamne”, a cântat și copilul, vorbind limpede și cu mare glas: „Slavă Ție, Doamne”. Din acea vreme a vorbit bine.

Ajungând cuviosul la adânci bătrâneți, s-a apropiat către fericitul său sfârșit, pe care mai înainte văzându-l a spus ucenicilor săi și le-a scris acest așezământ: „Fiilor și fraților, căci așa îmi sunteți voi, întâi căci v-am născut duhovnicește, iar al doilea căci Dumnezeu ne este Părintele cel de obște, eu mă duc către Părintele cel de obște. Însă nu vă voi lăsa săraci, iubiții mei, pe voi care plângeți pentru lipsirea părintelui; ci vă las în purtarea de grijă a Părintelui nostru, Cel care și pe voi și pe mine ne-a făcut. Deci, Acela care pe toate le-a făcut cu pricepere și cu înțelepciune, apoi a plecat picioarele și a coborât pe pământ, a murit pentru noi și a înviat; Acela va fi cu voi ca un Preaînțelept, apărându-vă de cel viclean și, ca un Domn, păzindu-vă cu a Sa voie; iar ca un Părinte chemându-vă, dacă cândva vă veți abate, către bună Sa îndurare, vă va întinde vouă duhovniceștile Sale brațe. Căci precum S-a dat pe Sine la moarte pentru noi, să vă unească între voi unul cu altul într-un cuget și să vă facă ca să fiți uniți cu Părintele. Urmați smerenia, slujiți altora, iubiți primirea de străini, postul, privegherea, sărăcia și cea mai dintii și mai mare poruncă, adică dragostea. Pe acelea care sunt cuviincioase drepteicredințe, să le țineți drept, de pleava ereticească păzindu-vă, de maica voastră, adică de Sfânta Biserică, nicidecum să nu vă despărțiți. Dacă toate acestea le veți face, veți fi desăvârșiți întru faptele cele bune”.

Astfel de așezământ scriind cuviosul părinte fiilor săi, a poruncit să-l citească înaintea lor, care plângeau pentru despărțirea lui. Iar mai înainte cu trei zile de sfânta lui mutare, în miezul nopții, precum s-au învrednicit a vedea oarecare din ucenicii săi au venit să-l cerceteze toți sfinții cei din veac, proorocii, apostolii, mucenicii și toate cetele sfinților, întru lumină și slavă cerească și, sărutându-l cu dragoste, îi porunceau să săvârșească dumnezeiasca Taină. Sosind ziua dezlegării lui de trup, a venit patriarhul Eftimie - care a fost după Acachie - cu tot clerul său. Iar temătoarea de Dumnezeu femeia Raida, a cărei sterpiciune s-a dezlegat prin rugăciunile sfântului, pregătea toate cele pentru cinstita înmormântare a cuviosului.

În acea vreme s-a întâmplat acolo un om îndrăcit, care stând lângă turn, adeverea că vede mulți îngeri și sfinți, venind din cer către cuviosul, ba chiar îi numea pe sfinții pe care îi vedea. Iar cuviosul și de Dumnezeu purtătorul părintele nostru Daniil, bucurându-se pentru ieșirea sa din viața aceasta, și-a dat cinstitul și sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu, fiind plin de zile, viețuind optzeci de ani și trei luni. Părul capului său era des și despărțit în două, de patru palme de lung; asemenea și barba îi era lungă și despărțită în două. După ieșirea lui din viață, omul cel îndrăcit s-a slobozit de muncirea diavolească. Săvârșindu-se sfântul, s-au arătat din cer peste turn trei Cruci de stele care luminau cu nespusă podoabă, strălucind ca soarele. Acestea s-au văzut până ce s-a îngropat sfântul său trup, acolo, lângă turnul lui. Apoi au fost puse împreună cu el și moaștele celor trei sfinți tineri din Babilon: Anania, Azaria și Misail; căci așa poruncise cuviosul când era gata să moară, ca să nu se dea cinste moaștelor lui de către poporul care va veni la închinăciune, ci moaștelor celor trei sfinți tineri. Căci cel ce era smerit în viață, s-a arătat smerit și după moarte, fugind de slava omenească. Dar Dumnezeu, Care l-a preamărit pe pământ înaintea oamenilor cu minuni, îl preamărește și în ceruri înaintea îngerilor Săi, Cel ce Însuși este slăvit de toată făptura în veci. Amin.

Sf Cuv  cel Nou

Sfântul Cuvios Luca Stâlpnicul cel Nou a trăit în timpul împăraților Romano I (919-944) și Constantin al VII-lea Porfirogenetul (912-959).

Era originar din Anadol (Anatolia – Asia Mică), fiind fiul binecredincioșilor Cristofor și Calia. În timpul războiului cu bulgarii, Luca a fost soldat de rând. A scăpat cu viață din acel război și s-a călugărit, sporind în viața duhovnicească.

S-a învrednicit de la Bunul Dumnezeu de darul facerii de minuni. După ce a stat trei ani pe un stâlp, s-a dus în Olimp, apoi în Constantinopol și în Calcedon. Acolo a trăit încă 45 de ani, tot pe un stâlp.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI

A: PLĂCINTE

Ciuperci umplute (rece)

·       600 g ciuperci de mărime potrivită;

·       ½ pahar ulei;

·       1 – 2 linguri pătrunjel verde;

·       Sare;

·       Piper măcinat

Ciupercile se curăţă, se scot picioruşele şi se spală în mai multe ape.

Pălăriile se aşază într-o cratiţă şi se sărează fiecare în parte după care se pune individual ulei în fiecare pălărie.

Se acoperă cratiţa cu un capac şi se lasă la foc mic să se înăbuşe.

Picioruşele se toacă mărunt şi se înăbuşe într-o crăticioară cu puţin ulei şi sare.

Când sunt moi şi scăzute bine se iau de pe foc, se adaugă pătrunjelul tocat fin, piperul măcinat şi sare după gust.

Se lasă să se răcească.

La fel şi pălăriile.

Cu acest amestec se umplu pălăriile şi se pot servi reci.

 

B: SALATE

Salată franţuzească

·       500 g cartofi fierţi;

·       150 g morcov;

·       150 g ţelină;

·       150 g mazăre;

·       2 linguri pătrunjel fin tocat;

·       100 g castraveţi muraţi;

·       2 mere;

·       Oţet;

·       Sare;

·       Piper măcinat;

·       Zahăr;

·       2 linguri muştar;

·       1 ceaşcă maioneză de post;

·       2 linguri kechup

Se curăţă morcovii şi ţelina şi se taie cubuleţe.

Se fierb cu mazărea şi pătrunjelul în apă sărată, se scurg bine şi se pun într-un castron mare.

Se adaugă castraveciorii, cartofii şi merele tăiae cuburi.

Se adaugă muştarul, sarea, oţetul, piperul, maioneza de post şi kechupul şi se amestecă bine.

 

C: SOSURI

Nu e necesar să pregătim separat sos.

 

D: BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş de ciuperci

·       ¼ kg ciuperci;

·       1 morcov;

·       1 ţelină mică;

·       1 cartof;

·       1 ceaşcă orez;

·       1 ceapă;

·       1 legătură pătrunjel;

·       1 legătură leuştean

·       Sare;

·       1 linguriţă margarină sau ulei;

·       1 ½ l borş de putină

Se curăţă, se spală şi se taie zarzavaturile şi se pun într-o oală la fiert cu 1 l apă şi cu orezul.

Când sunt pe jumătate fierte se adaugă ciupercile tăiate felii şi fierte în prealabil.

Se adaugă borşul şi sarea.

Se mai lasă să clocotească, se potriveşte la gust şi se adaugă o linguriţă de margarină sau ulei şi verdeaţa fin tocată.

 

E: MÂNCĂRURI

Varză dulce călită

·       1 varză circa 1 kg;

·       1 ceapă;

·       1 ceaşcă ulei;

·       Piper;

·       Sare,

·       Mărar

După ce s-au scos cotoarele se taie varza fideluţă, se sărează şi se frământă puţin cu mâna.

Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină apă şi se lasă să scadă la foc mic.

Se sărează, se pune piperul şi mărarul tocat mărunt.

După preferinţă se poate adăuga zeama de la o lămâie.

 

F: DULCIURI

Chec cu cacao
• ¾ ceaşcă ulei;
• 2 1/2 ceşti zahăr;
• 2 ceşti apă rece;
• 3 linguri oţet;
• 6 linguri cacao;
• 1 praf sare;
• 2 vanilii;
• 4 ceşti făină;

* ½ ceaşcă nuci tăiate;
• 2 linguriţe bicarbonat;
• 1 linguriţă praf de copt
Se bate uleiul cu zahărul, se adaugă oţetul, apa, vanilia, făina în care se amestecă bicarbonatul şi praful de copt.
La sfârşit se adaugă sare şi cacao.
Se răstoarnă compoziţia în tava unsă şi tapetată cu făină şi se dă la cuptor, la foc potrivit timp de 45 minute.

Se poate realiza şi la cuptorul de pâine tip My Home utilizând programul 10. După terminarea perioadei de creştere se goleşte compoziţia din cuva maşinii în cele două tăviţe. Se pun tăviţele pe stativ, iar acesta se introduce repede în maşină şi se continuă programul automat.
Când este copt se pudrează cu zahăr

 POEZIE

LEONIDA LARI IORGA

Deputata Leonida Lari

Biografie

Nastere: 26 octombrie 1949, Bursuceni, judetul Balti
Deces: 11 decembrie 2011, Chișinau, Republica Moldova

S-a nascut in satul Bursuceni, judetul Balti, intr-o familie de invatatori, la 26 octombrie 1949. intre 1956-1965 este eleva la scoala medie de 10 ani, iar intre anii 1965-1971 urmeaza Facultatea de Filologie la Universitatea de Stat din Chisinau.

Dupa absolvirea facultatii, un timp (197l-1973) este colaboratoare la Muzeul de literatura. Lucreaza apoi la Editura Cartea Moldoveneasca, mai intai la sectia traduceri, pe urma ca redactor. intre 1973 si 1975 este angajata la saptamanalul „Literatura si arta" din Chisinau.

Scrie versuri inca de la varsta de doisprezece ani, iar la cincisprezece ani debuteaza in „ Tineretul Moldovei". Pseudonimul Leonida Lari (numele de familie este Tuchilatu) si-l insuseste la optsprezece ani, dupa denumirea zeului indian al cuvantului. Volumul de debut al poetei, mult timp amanat (nu depoeta),Piata Diolei, apareabiain 1974 la Editura Cartea Moldoveneasca. Este deopotriva autoare de (putina) proza fantastica, eseista si publicista, cu o opera poetica raspandita, prin traduceri sau prezente in antologii, pe multe meridiane ale globului.

Leonida Lari este o poeta multicorda. Evoluand de la o viziune romantica (niciodata abandonata) strabatuta de viziuni fantastice si imagini-simbol tutelare catre o poezie radicalizata in care verbul capata chiar forme polemice si vaticinare, imbratisand deopotriva o poezie a iubirii (de om, de oameni, de limba) ca si una a viziunilor de tip metafizic, dovedind largi deschideri catre temele si motivele poetice romanesti sau universale, mai vechi sau mai noi, poeta vede si pune in Logos puterea tamaduitoare. intr-o valoroasa prefatare a creatiei poetice a Leonidei Lari, criticul literar Doina Uricariu conchidea ca „Cele cinci vorbe calauzitoare alese din Holderlin si puse de Heidegger la inceputul studiului sau despre Holderlin si esenta poeziei sunt si vorbele calauzitoare ale poetei": „activitatea poetica", cea care la Leonida Lari „demonstreaza puterea poeziei de a rasturna falsele legi si adevaruri"; „cel mai periculos dintre bunuri, limba" (subl. criticului literar); poezia ca „aflare", „cunoastere", „dialog", capabila „sa-i restituie cuvantului sensul primar de comuniune si intruchipare intr-o adunare de oameni"; poezia ca ctitorie; poezia ca expresie a existentei Omului pe pamant.

Volume de versuri (selectiv):

Piata Diolei, Chisinau, 1974;
Marele Vant, Chisinau, Editura Literatura artistica, 1979;
Mitul trandafirului, Chisinau, Editura Cartea Moldoveneasca, 1981;
Scoica solara, Chisinau, 1987;
Dulcele foc, Chisinau, 1989;
Dulcele foc, editie ingrijita de Doina Uricariu si Victor Negara, cu o Prefata de Doina Uricariu, Bucuresti, Editura Univers, 1991;
Lira si paianjenul, Chisinau, Editura Hyperion, 1992;
Al noualea val, Chisinau, Editura Glasul, 1993.

La sat a aparut in volumul Marele Vant, Chisinau, 1979.
Ruga de seara a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989-
Sacrificiul pastorului mioritic a aparut in volumul Dulcele foc, Chisinau, 1989.

Focuri pe deal

Ard focuri pe deal primăvara
Și fumul lor ia cu asalt
Tot cerul ce-mprejmuie țara
Și-ncet se perindă-n înalt.

Și clipele noastre ca fumul
Se rup de țărână și pier,
Greșind pe alocurea drumul,
Se-nscriu undeva în cer.

Iar noi, cand avem dezlegare
De propriul trup în apus,
Doar clipele-acele fugare
Se leaga de noi și sus.

Ci unele-s pure și pline,
Ci altele-s tulburi și seci,
Dar toate decid, în fine,
O patrie-a noastră de veci.

Ard focuri și suflul se strânge
În aerul vremii, vâscos,
Ard focuri pe deal, nu plânge,
Dacă ai trăit în Cristos. 

Ruga de taină

E-o oboseala-n toti de vorbe goale,
Doamne, tu ma privesti de undeva –
T;ine-ma tare în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale...

Pentru a-ncape bucurii si jale,
Tu, Doamne, ma înveti foc a mînca –
T;ine-ma blînda în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale.

Stiu, unde sufletul doar are cale
Zbura-voi, Doamne, spre matricea mea,
Dar voi sa las si pe pamînt ceva

Din maretia vesniciei tale –
T;ine-ma clara în privirea ta,
Lumina-a vietii noastre, lina, moale... 

Viața

De mult nu stiu de bucurii,
Nu stiu cobor sau urc pe trepte,
Nu-astept nimic de la cei vii,
Cei morti n-au dreptul sa m-astepte.

Si-asa, se zice ca traiesc,
Mai merg sub luna si sub soare,
Copacii inca mai fosnesc
Inima inca ma mai doare.

Toata in lucru si in drum
Cu zile, nopti inghesuite
Privesc cu resemnare cum
Cotidianul ma inghite.

Totusi, nu plang decat subit
De la vreun vers, de frumusete
Incolo imi e trist cumplit,
Incolo-i mare de tristete.

Tristete dura sora , sora mea,
De lume si de sihastrie,
Astfel cum sunt, zau nu m-as vrea
Chiar personaj de tragedie.

Totu-i cum pare-a fi mereu,
Desi cum estele ne leaga
La ce-ar sti altii chinul meu ,
Totuna n-au sa-l inteleaga.

Dar ei acei din ceruri , sus,
Ei inteleg si stiu pre bine
Ce am pe umere de dus
Si ce-o sa se intample maine. 

ALFRED DE MUSSET

Mai multe imagini

Biografie

Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810 în Paris - d. 2 mai 1857 în Paris) a fost un scriitor și dramaturg francez recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în această țară.

Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică a răului veacului (mal du siècle) și dialogul dintre poet și muze.

A rămas cunoscut și pentru relațiile sale afective cu scriitoarele George Sand și Louise Colet. Romanului său autobiografic „Confesiunea unui copil al secolului” („La Confession d'un enfant du siècle”), George Sand îi replică prin romanului epistolar „Ea și el” („Elle et Lui”). O jumătate de an mai târziu, Paul de Musset simte nevoia să îi ia apărarea fratelui vizat nu altfel decât prin romanul „El și ea” („Lui et Elle”). Ecourile acestor relații de famile ajunse publice vor fi sintetizate de Louise Colet prin romanul „Ei” („Lui”).

Poezie

·         1831: Cântec ("Chanson")

·         1833: Rolla

·         1835 - 1837: Nopțile ("Les nuits")

·         1839: Niciodată ("Jamais")

·         1840: Poezii complete ("Poésies complètes")

·         1840: Tristețe ("Tristesse")

·         1850: Poezii noi ("Poésies nouvelles")

Teatru

·         1833: Un spectacol în fotoliu ("Un spectacle dans un fauteuil")

·         1833: Capriciile Mariannei ("Les Caprices de Marianne")

·         1834: Cu dragoste nu-i de glumit ("On ne badine pas avec l'amour")

·         1834: Lorenzaccio

·         1834: Fantasio

·         1836: Să nu spui vorbe mari ("Il ne faut jurer de rien")

Roman și nuvele

·         1836: Confesiunea unui copil al secolului ("La Confession d'un enfant du siècle")

·         1845: Mimi Pinson

Eseistică

·         1836/1837: Scrisorile lui Dupuis și Cotonet ("Lettres de Dupuis et Cotonet").

Niciodată

Un cântec trist de Schubert, lin prin văzduh plutea,

Când tu, - ții minte oare? – mi-ai spus: ”Nu! Niciodată!

Nu!” îmi spuneai și totuși în ochii-ți strălucea

Azurul melancolic al bolții înstelată.

Spuneai: ”Nu! Niciodată!”, dar chipul tău zâmbea ,

Ca-ntr-un profil de veche medalie turnată;

Și, mândru, al comorii ce-ascunzi instinct, punea

Pe-obrajii tăi, năframa-i geloasă-mbujorată.

Păcat! O, ce cuvinte de nepăsare pline

Când îți vorbeam, marchiză, de dragoste știi bine,

Nu-ți deslușeam nici chipul, nici zâmbetul de crin.

Mai dulce decât ochii-ți senini e-a ta simțire;

Și mă gândeam în taină, privindu-i cu mâhnire,

La sufletul ce-n floarea-i ți se-nchidea divin.

1839

Stea palidă a serii

Stea palidă a serii, tu sol trimis din zare,

Ce din amurguri fruntea sclipindă îți desprinzi,

Cu ochii-ți, din palatul de-azur au ce cuprinzi?

Ce vrei să vezi în depărtare?

S-a potolit furtuna și vântul a-ncetat;

Cu freamăt blând pădurea își lăcrimează dorul;

Un fluture de aur, lin, prin livadă, zborul

Printre miresme și-a luat.

Ce cauți peste lumea ce doarme în stihie?

Parcă spre munți acuma cobori în pas ușor;

Pleci surâzând, prieten plin de melancolie,

Iar ochiul tău clipește în zări tremurător.

Stea ce cobori în noapte spre verzile coline,

Tu, ce din mantia nopții ca lacrimă-ai descins,

Și vezi în depărtare păstorul care vine

Cu turma lui, pe drumul de-ntunecimi cuprins,

Spre ce tărâm mergi, astru, în nesfârșita noapte?

Vrei un culcuș, prin trestii, pe tărmul solitar?

Sau, chip frumos în ceasul tăcerii, fără șoapte,

Cobori adânc în mare, ca scump mărgăritar?

De e să mori, luceafăr, și dacă-n marea-adâncă

Vrei pletele bălaie să le scufunzi, îți cer:

Întârzie-ți plecarea! Mai stai o clipă încă!

Stea dulce a iubirii, nu coborî din cer!

1835

Cititorului

În cartea asta, fără-ndemânare,

Am pus întreaga tinerețe-a mea.

Mărturisesc, acum când ea apare,

Că multe-aș fi putut să schimb în ea.

Dar, cum și firea noastră-i schimbătoare,

De ce să fac trecutu-altminterea?

Te du, deci, biată pasăre, în zare

Și Dumnezeu te-ndrume unde-i vrea.

O cititorule, oricine-ai fi,

Citește cât mai mult mă poți citi;

La urmă vine-osânda, pare-mi-se.

Întâiul vers copilu-l migăli;

Pe cel de-al doilea, băiețandrul; și

Bărbatul, doar pe el din urmă-l scrise.

1840

GÂNDURI PESTE TIMP

ALEXANDR SOLJENIȚIN

Sari la navigareSari la căutare

Alexandr Isaievici Soljenițîn Александр Исаевич Солженицын
Soljenițîn la bordul unui tren spre Vladivostok, 1994
Date personale
Născut	11 decembrie 1918[1][7][8][9]  Kislovodsk, Terek Oblast⁠(d), RSFS Rusă[10]
Decedat	3 august 2008 (89 de ani)[11][1][7][8]  Moscova, Rusia[12]
Înmormântat	Novoe Donskoe kladbișce[*][13]
Cauza decesului	cauze naturale (insuficiență cardiacă)
Părinți	Isaackly Semyonovich Solzhenitsyn[*][14] Taisiya Zakharovna Shcerbak[*][14]
Căsătorit cu	Soljenițîna, Natalia Dmitrievna[*] (20 aprilie 1973–3 august 2008) Reșetovskaia, Natalia Alekseevna[*] (27 aprilie 1940–decembrie 1948)
Copii	Ignat Solzhenitsyn[*]
Naționalitate	rus
Cetățenie	Republica Sovietică Federativă Socialistă Rusă  Uniunea Republicilor Sovietice Socialiste  Rusia
Religie	Biserica Ortodoxă Rusă
Ocupație	scriitor
Limbi	limba rusă[2]
Studii	Iujnîi federalnîi universitet[*] Rostovski gosudarstvennîi universitet[*] (1941)
Pregătire	Morduhai-Boltovskoi, Dmitri Dmitrievici[*]
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1962 - 2003
Specie literară	roman
Operă de debut	O zi din viața lui Ivan Denisovici
Opere semnificative	O zi din viața lui Ivan Denisovici Primul cerc Pavilionul canceroșilor Arhipelagul Gulag Dvesti let vmeste[*]
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[3][4] Medalia „Pentru Victoria asupra Germaniei în Marele Război Patriotic 1941–1945”[*] Ordinul Războiului Patriotic clasa a II-a[*] Templeton Prize[*] Ordinul Steaua Roșie medal «Za vzeatie Kionigsberga»[*] Medalia Lomonosov[*][5] Ordinul național „Steaua României” Ordinul Sfântului Andrei honorary doctor of the Syracuse University[*][6] Premiul de Stat al Federației Ruse[*]
Semnătură
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database
Modifică date / text

Aleksandr Isaievici Soljenițîn (în rusă Алекса́ндр Иса́евич Солжени́цын) (n. 11 decembrie 1918,^[1][7][8][9] Kislovodsk, Terek Oblast^⁠(d), RSFS Rusă^[10] – d. 3 august 2008,^{[11][1][7][8]} Moscova, Rusia^[12]) a fost un romancier rus, activist și dizident anticomunist, care a făcut cunoscută lumii întregi problema gulagurilor și a lagărelor de muncă forțată din Uniunea Sovietică. Deși, de cele mai multe ori, scrierile sale erau interzise, a reușit să publice o serie de cărți, dintre care cele mai cunoscute sunt: Arhipelagul Gulag, O zi din viața lui Ivan Denisovici sau Pavilionul canceroșilor. „Pentru forța etică cu care a continuat tradițiile inalienabile ale literaturii rusești”,^[15] Soljenițîn a primit Premiul Nobel pentru Literatură în 1970. A fost expulzat din Uniunea Sovietică în 1974, dar s-a întors în Rusia în 1994, după prăbușirea regimului comunist.

CUPRINS

• 1Nașterea și tinerețea
• 2Al Doilea Război Mondial
• 3Întemnițarea
• 4Viața după recluziune
• 5Anii de exil
• 6Reîntoarcerea în Rusia
• 7Decesul
• 8Căsătoria și copiii
• 9Traduceri în limba română
• 10Vezi și
• 11Note
• 12Legături externe

NAȘTEREA ȘI TINEREȚEA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Alexandr Soljenițîn s-a născut la 11 decembrie 1918 la Kislovodsk (astazi în Stravropol Krai), în nordul Caucazului. Tatăl lui murise la 15 iunie 1918, rănit la o vânătoare. În 1924 se mută cu mama (Taisia) la Rostov pe Don. Încă din tinerețe, el crea și dezvolta personaje și concepte pentru o viitoare operă epică despre Primul Război Mondial și Revoluția Rusă. Acest lucru a condus în cele din urmă la romanul "August 1914" - câteva dintre capitolele scrise atunci încă există. Soljenițîn a studiat matematica la Universitatea de Stat din Rostov, începând din 1936. În același timp urma cursuri prin corespondență la Institutul de Filozofie, Literatură și Istorie din Moscova, care la vremea respectivă era puternic ideologizat. Cum el însuși declara, nu a pus la îndoială ideologia statului sau superioritatea Uniunii Sovietice până să ajungă în lagăre.

AL DOILEA RĂZBOI MONDIAL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În timpul războiului, Soljenițîn a fost comandant al unei baterii de artilerie în Armata Roșie^[16] și a fost implicat în acțiuni majore pe front, pentru care a fost de două ori decorat. O serie de scrieri publicate mult mai târziu, în timpul vieții, inclusiv un roman incomplet, "Iubește revoluția!", istorisesc experiențele sale din timpul războiului și îndoielile crescânde asupra fundațiilor morale ale regimului sovietic.^[17]

ÎNTEMNIȚAREA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

9 februarie 1945 - În Prusia Orientală căpitanul de artilerie Soljenițîn este arestat, interceptându-i-se corespondența cu un prieten. Anchetat la Lubianka și Butîrki, primește opt ani de lagăr de muncă (potrivit art. 58). Vremelnic, reușește să rămână lângă Moscova într-o șarașka, închisoare specială în care savanții arestați erau puși să facă cercetare în folosul Uniunii Sovietice. Din 1950, muncește în lagăre de reeducare din Karaganda. Soția (Natalia Reșetovskaia) divorțează. Este chinuit de o tumoare malignă.

Februarie 1953 - Fixare în exil pe viață, în aulul Kok-Terek, regiunea Djambul, Kazahstan.

VIAȚA DUPĂ RECLUZIUNE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

1959 - Scrie povestirea O zi din viața lui Ivan Denisovici, publicată abia în 1962 cu permisiunea lui Hrușciov. Corespondența primită de la foștii zek (deținuți politici) îi va întări imboldul de a scrie, în parte și pe baza ei, Arhipelagul Gulag.

1965 - Percheziție. I se confiscă manuscrisul Primul cerc, în care este evocată șarașka. Conflictul cu autoritățile atrage implicarea confraților de breaslă, marele scriitor Mihail Șolohov (Pe Donul liniștit) cerând să i se interzică să mai scrie!

1968 - Primul cerc și Pavilionul Canceroșilor sunt publicate în Occident, unde ajunge și microfilmul cu Arhipelagul Gulag.

Pentru Soljenițîn, marea operă este însă restabilirea, printr-un roman istoric, a adevărului despre Revoluția din 1918, demers notat R-17 sau Roata Roșie.

1970 - Premiul Nobel (Literatură) pentru "Pavilionul canceroșilor".

1973 - Publică Arhipelagul Gulag, grăbit și de sinuciderea/lichidarea Elizavetei Voronianskaia, dactilografa textului, care, anchetată, a divulgat KGB-ului ascunzătoarea unui exemplar. Cele trei volume despre viață și moarte în lagărele sovietice consternează intelectualitatea occidentală, care nu cunoștea decât sistemul concentraționar nazist, și năruiesc imaginea orbitoare despre paradisul bolșevic, construită cu atâta trudă de agenții de influență ai Cominternului, ai PCUS și ai KGB-ului.

ANII DE EXIL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

1974 - În februarie este expulzat din URSS, ridicându-i-se și cetățenia sovietică.

Se stabilește lângă Cavendish, în Vermont, SUA. Conferințele și intervențiile sale irită uneori Occidentul prin lipsa de menajamente critice.

1990 - Nu ia în serios perestroika decât după publicarea Arhipelagului Gulag în URSS, unde Gorbaciov îi redă cetățenia sovietică la 16 august 1990.

REÎNTOARCEREA ÎN RUSIA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 1994, se întoarce în Rusia cu soția sa, Natalia, care între timp, devenise cetățean al Statelor Unite. Fiii lor au rămas în continuare în SUA (mai târziu, fiul cel mare, Yermolai, s-a întors în Rusia). De atunci și până la moartea sa, Soljenițîn a trăit cu soția într-o casă de țară (dacea) în Troițe-Likovo, în vestul Moscovei.^[18] Adept al culturii tradiționale ruse, el și-a exprimat deziluzia în ceea ce privește Rusia post-sovietică și a militat pentru restaurarea monarhiei.^[19] După reîntoarcerea în țară, a publicat, printre multe alte scrieri, opt nuvele, o serie de poeme și o memorie literară despre anii petrecuți în vest.

DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a stins din viață la 3 august 2008, în urma unei insuficiențe cardiace severe, la vârsta de 89 de ani.^[20] Serviciul funerar s-a ținut la mănăstirea Donskoi, Moscova, la 6 august 2008. Liderii politici ai Rusiei și ai lumii i-au adus un ultim omagiu în urma morții sale^[21].

CĂSĂTORIA ȘI COPIII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

La 7 aprilie 1940, încă student, Soljenițîn se căsătorește cu Natalia Alexeevna Reșetovskaia.^[22] După numai un an de căsnicie, el pleacă mai întâi în armată și apoi în Gulag. Divorțează în 1952, cu un an înainte de eliberarea lui, din cauză că soțiile prizonierilor din Gulag riscau pierderea locului de muncă sau a permiselor de rezidență. După ce el și-a ispășit pedeapsa, s-au recăsătorit în 1957 și au divorțat din nou în 1972.^[23] În anul următor (1973), el s-a căsătorit cu Natalia Dmitrievna Svetlova, o matematiciană ce avea un fiu dintr-o căsătorie anterioară.^[24] El și Svetlova (născută în 1939) au avut 3 băieți: Yermolai (n.1970), Ignat (n.1972) și Stepan (n.1973).^[25]

TRADUCERI ÎN LIMBA ROMÂNĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Alexandr Soljenițîn cu Vladimir Putin

După 1989, în România au apărut volumele:

• Căderea imperiului comunist sau cum să reîntemeiem Rusia, Ed. "Rampa și ecranul", 1991
• Chestiunea rusă la sfîrșit de secol XX, Ed. Anastasia, 1995
• Arhipelagul Gulag, 3 vol., Editura Univers, 1998
• Pavilionul Canceroșilor, Ed. Albatros + Ed. "Universal Dalsi", 1997, Ed. Univers, 2009
• O zi din viața lui Ivan Denisovici, Ed. Quintus, 1991, Ed. Humanitas, 2000
• Rusia sub avalanșă, Ed. Humanitas, 2000
• Vițelul și stejarul, 2 vol, Ed. Humanitas, 2002
• Ca bobul între pietrele de moară, Ed. Humanitas, 2005
• Două secole împreună. Evreii și rușii înainte de revoluție 1795-1917, 4 vol., Ed. Univers, 2009
• Primul cerc, 2 vol., Ed. Univers, 2009
• Iubește revoluția, Ed. Art, 2009
• Casa Matrionei. Incident la gara din Kocetovka, Ed. Univers, 2010

Volume despre Alexandr Soljenițin

• Natalia Reșetovskaia - Soljenițîn, Ed. "Mydo center", 1995

 Alexandr Soljeniţîn - Citate:

ALFRED DE MUSSET

Alfred de Musset
Date personale
Nume la naștere	Louis-Charles-Alfred de Musset-Pathay
Născut	11 decembrie 1810[1][2][3][4]  Paris, Primul Imperiu Francez[1][2][5][6]
Decedat	2 mai 1857 (46 de ani)[1][2][3][7]  Paris, Franța[1][2][5][6]
Înmormântat	Cimitirul Père-Lachaise[1][8][9]
Cauza decesului	cauze naturale (sifilis)
Părinți	Victor-Donatien de Musset-Pathay[*]
Frați și surori	Paul de Musset[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	scriitor poet dramaturg romancier[*] bibliotecar chess composer[*]
Limbi vorbite	limba franceză[10]
Studii	Liceul Henri IV
Limbi	limba franceză
Mișcare/curent literar	romantism
Opere semnificative	Les Caprices de Marianne[*]
Note
Premii	Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] concours général[*] prix Maillé-Latour-Landry[*]
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Alfred de Musset (n. 11 decembrie 1810, Paris, Primul Imperiu Francez – d. 2 mai 1857, Paris, Franța) a fost un scriitor și dramaturg francez recunoscut ca unul dintre reprezentanții marcanți ai romantismului în această țară.

Scrierile sale au ca temă predilectă meditația asupra condiției creației artistice și aversiunea față de mediocritatea burgheziei. În special în poezie, a ilustrat predispoziții sufletești contradictorii, capriciile sentimentului erotic în aspirația spre fericire, înclinația romantică a răului veacului (mal du siècle) și dialogul dintre poet și muze.

A rămas cunoscut și pentru relațiile sale afective cu scriitoarele George Sand și Louise Colet. Romanului său autobiografic „Confesiunea unui copil al secolului” („La Confession d'un enfant du siècle”), George Sand îi replică prin romanului epistolar „Ea și el” („Elle et Lui”). O jumătate de an mai târziu, Paul de Musset simte nevoia să îi ia apărarea fratelui vizat nu altfel decât prin romanul „El și ea” („Lui et Elle”). Ecourile acestor relații de famile ajunse publice vor fi sintetizate de Louise Colet prin romanul „Ei” („Lui”).

Răspundeți la un scurt chestionar și ajutați-ne să îmbunătățim Wikipedia

Datele chestionarului administrate de o terță parte. Politica de confidențialitate.

Scrieri[modificare | modificare sursă]

Poezie[modificare | modificare sursă]

• 1831: Cântec („Chanson”)
• 1833: Rolla
• 1835 - 1837: Nopțile ("Les nuits")
• 1839: Niciodată ("Jamais")
• 1840: Poezii complete ("Poésies complètes")
• 1840: Tristețe ("Tristesse")
• 1850: Poezii noi ("Poésies nouvelles")

Teatru[modificare | modificare sursă]

• 1833: Un spectacol în fotoliu („Un spectacle dans un fauteuil”)
• 1833: Capriciile Mariannei ("Les Caprices de Marianne")
• 1834: Cu dragostea nu-i de glumit ("On ne badine pas avec l'amour")
• 1834: Lorenzaccio
• 1834: Fantasio
• 1836: Să nu spui vorbe mari ("Il ne faut jurer de rien")

Roman și nuvele[modificare | modificare sursă]

• 1836: Confesiunea unui copil al secolului („La Confession d'un enfant du siècle”)
• 1845: Mimi Pinson

Eseistică[modificare | modificare sursă]

• 1836/1837: Scrisorile lui Dupuis și Cotonet („Lettres de Dupuis et Cotonet”).

Alfred de Musset: Citate:

Omul este un ucenic, durerea este învăţătorul său.

Proiecte de fericire! Voi sunteţi poate singura fericire adevărată pe pământ.

Nu ştiu unde duce drumul meu, dar merg mai bine când te ţin de mână.

Viaţa este un trandafir, fiecare petală este o iluzie şi fiecare spin e o realitate.

Fiecare vers memorabil al unui adevărat poet cuprinde un conţinut scris de două sau trei ori înaintea lui.

Numai suferinţa înnobilează.

Nimeni nu se cunoaşte cât timp n-a suferit. Este o lege aspră, dar supremă.

Greu nu este să te îndrăgosteşti, greu este să-ţi declari dragostea.

Cinstea nici nu se pierde, nici nu se câştigă graţie hainei pe care o porţi.

A iubi înseamnă ceva, restul nu e nimic.

Noaptea are puterea de a face femeile mai atragatoare.

Singurul limbaj adevărat din lume este sărutul.

Uitarea este vechiul leac pentru mizeria umană.

Viaţa este un trandafir la care fiecare petală este o iluzie, iar fiecare spin o realitate.

Paharul meu nu e mare, dar beau din paharul meu.

Cine îşi arogă dreptul de a glumi, trebuie să ştie să se şi apere.

Plăcerea certurilor este împăcarea.

În lipsa iertării, lasă să vină uitarea.

Câtă nedumerire! Câte nopţi albe! Doamne Dumnezeule! S-ajung oare demnă de dispreţuit? El însuşi mă va dispreţui. Dar iată-l că pleacă, se depărtează.

Doctorul nu are ce să-i facă celui muşcat de şarpe; nu-i rămâne decât să-şi ardă rana.

Oricine a iubit, poartă o cicatrice.

Un om fără răbdare este ca o lampă fără ulei.

Credeţi-mă, rugăciunea este un strigăt de speranţă!

Nu pot să fac nimic oricât aş vrea, infinitul mă tulbură.

Pentru e reuşi în viaţă, luaţi serios în considerare aceste trei axiome: a vedea înseamnă a şti; a vrea înseamnă a putea; a îndrăzni înseamnă a avea.

MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

HECTOR BERLIOZ

Hector Berlioz
Date personale
Nume la naștere	Louis-Hector Berlioz
Născut	11 decembrie 1803[1][3][4][5]  Côte-André ou Côte-Eau-Bonne, Rhône-Alpes, Franța
Decedat	8 martie 1869 (65 de ani)[1][3][5][6]  Paris, Franța
Înmormântat	cimitirul Montmartre[*]
Părinți	Louis Berlioz[*]
Căsătorit cu	Harriet Smithson[*]
Cetățenie	Franța
Religie	ateism
Ocupație	jurnalist dirijor scriitor autobiograf[*] critic muzical[*] libretist[*] virtuoz bibliotecar[*] autor compozitor
Activitate
Studii	Conservatorul din Paris
Gen muzical	operă simfonie muzică clasică Romantism muzical
Instrument(e)	chitară Flajeolet (instrument muzical) flaut
Premii	Prix de Rome Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*][2] Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*]
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database VGMdb
Modifică date / text

Louis Hector Berlioz (n. 11 decembrie 1803,^[1][3][4][5] Côte-André ou Côte-Eau-Bonne, Rhône-Alpes, Franța – d. 8 martie 1869,^[1][3][5][6] Paris, Franța) a fost un compozitor, scriitor și critic francez.

A avut o contribuție importantă în conturarea romantismului francez. Contribuția lui constă în promovarea unei noi estetici muzicale, care presupune existența unor mijloace expresive. Dezvoltarea orchestrei simfonice vine în întâmpinarea gustului pentru grandios al lui Berlioz, relevat prin 4 tipuri procedurale: forța sonoră, exploatarea efectelor timbrale, divizarea partidei instrumentale și mărirea numărului de instrumente (împreună cu preocuparea pentru stereofonie).

Hector Berlioz a fost și autorul „Tratatului de instrumentație”, care prezintă preocuparea romanticilor pentru timbrul instrumentelor, ca mijloc de exprimare nuanțată a sensibilităților. Berlioz inaugurează seria dirijorilor cu baghetă din secolul XIX.

Din punct de vedere compozițional, el creează lucrări instrumentale cu un program declarat și explicat, sau numai direcționat de titluri, cu genuri noi, care evoluează dinspre simfonie către operă.

CUPRINS

• 1Creații (selecție)
  • 1.1Opusuri
  • 1.2Opere și legende dramatice
  • 1.3Muzică orchestrală
  • 1.4Muzică de cameră, pentru pian, armoniu și orgă
  • 1.5Pastorale
• 2Simfonia fantastică
• 3Note
• 4Lectură suplimentară
• 5Legături externe

CREAȚII (SELECȚIE)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Bancnotă franceză (10 Francs, 1972) cu portretul lui Hector Berlioz

Opusuri[modificare | modificare sursă]

• Opus 1: Huit Scènes de Faust
• Opus 1: Waverley-Ouverture
• Opus 2: Le ballet des ombres (1829)
• Opus 2b: Irlande: Mélodies irlandaises (9 Melodien) (1829)
• Opus 3: Les francs-juges (1826/34)
• Opus 4: Le Roi Lear (1831)
• Opus 5: Grande messe des morts (Requiem) (1837)
• Opus 6: Le cinq mai (1831/35)
• Opus 7: Les nuits d’été (1840/41)
• Opus 8: Rêverie et Caprice (1841)
• Opus 9: Le carnaval romain (1843/44)
• Opus 10: Traité d'instrumentation
• Opus 11: Sarao la baigneuse (1834)
• Opus 12: La Captive (1832)
• Opus 13: Fleurs des landes (1850)/
  • 3: Letons (1835)
• Opus 14: Symphonie fantastique, épisode de la vie d’un artiste (1830)
• Opus 14b: Lelio ou Le retour à la vie (1831)
• Opus 15: Grande Symphonie funèbre et triomphale (1840)
• Opus 16: Harold en Italie (1834)
• Opus 17: Roméo et Juliette (1839)
• Opus 18: Tristia (1849)/
  • 1: Méditation religieuse (1831)
  • 2: La mort d’Ophélie (1842)
• Opus 19: Feuillets d'album (1850)/
  • 1: Zaide (1845)
  • 2: Les champs (1834)
  • 3: Chant des chemins de fer (1846)
  • 4: Prière du matin (1846)
  • 5: La belle Isabau (1843)
  • 6: Le chasseur danois (1844)
• Opus 20: Vox populi (1849)/
  • 1: La Menace des Francs (1848)
  • 2: Hymne à la France (1844)
• Opus 21: Le Corsaire (1844)
• Opus 22: Te Deum (1848)
• Opus 23: Benvenuto Cellini (1834/38)
• Opus 24: La damnation de Faust (1845/46)
• Opus 25: L’Enfance du Christ, Trilogie sacrée (1850-1854)
  • Le songe d’Hérode (1854)
  • La Fuite en Égypte (1850-1853)
  • L’Arrivée à Sais (1853-1854)
• Opus 26: L’Impériale (1854)
• Opus 27: Béatrice et Bénédict (1860-1862)
• Opus 28: Le Temple universel (1861)
• Opus 29: Les Troyens ou La prise de Troie, Les Troyens à Carthage (1856-1858)
  • 29a La Prise de Troie,
  • 29b Les Troyens à Carthage

Opere și legende dramatice[modificare | modificare sursă]

• 1826/1834 Les francs juges, op.3 (Operă în trei acte)
• 1829 "La Mort de Cléopâtre" , Scène Lyrique, Poème de M.Vieillard
• 1834/1838 Benvenuto Cellini op. 23 (Operă în două acte)
• 1846 La damnation de Faust, op. 24 (Legendă dramatică în patru acte)
• 1860-1862 Béatrice et Bénédict, op. 27 (Comedie în două acte)
• 1856-1858 Les Troyens, op. 29 (Operă în cinci acte)

Muzică orchestrală[modificare | modificare sursă]

Uverturi pentru orchestră:

• 1826/1828 Waverly
• 1831 Intrada di Rob-Roy MacGregor
• 1831 Le Roi Lear, op. 4 (după tragedia lui Shakespeare)
• 1843/1844 Le carnaval romain, op. 9
• 1844 Le Corsaire, op. 21

Simfonii:

• 1830 Symphonie fantastique, op.14
• 1831 Lélio ou le retour à la vie, op. 14b
• 1834 Harold en Italie, op. 16
• 1839 Roméo et Juliette, op. 17

Operă pentru orchestra simfonică de suflat:

• 1840 Grande Symphonie funèbre et triomphale, op. 15: Marche Funèbre – Oraison Funèbre – Apothéose

Muzică de cameră, pentru pian, armoniu și orgă[modificare | modificare sursă]

Muzică de cameră:

• 1831 Rêverie et Caprice, op. 8 (Romanțe)

Muzică pentru pian:

• 1844 Albumleaf (16 măsuri)

Muzică pentru armoniu și orgă:

• 1844 Hymne pour l'élévation en ré majeur, pour orgue
• 1844 Sérénade agreste à la madone sur le thème des pifferari romains en mi bémol majeur, pour orgue
• 1844Toccata en do majeur, pour orgue

• 1845 Trois Pièces pour orgue ou harmonium (Hymne pour l’élévation, Sérénade agreste à la madone sur le thème des pifferari romains, Toccata en do majeur)

Pastorale[modificare | modificare sursă]

• 1824 Messe solennelle
• 1837 Requiem (Grande Messe des morts) op. 5
• 1848/1849 Te Deum (Imn) op. 22
• 1850 La Fuite en Egypte și 1853/1854 L'Enfance du Christ, op. 25

SIMFONIA FANTASTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Simfonia fantastică, denumită inițial „Simfonie fantastică: Episod din viața unui artist, în cinci părți” (Symphonie fantastique: Épisode de la vie d'un artiste, en cinq parties), este o lucrare de muzică programatică care are mai mult înfățișarea unui poem simfonic și mai puțin cea a unei simfonii. Compoziția a fost terminată la 5 decembrie 1830 și a fost dedicată Împăratului Nicolae I al Rusiei.^[7]

Simfonia Fantastică Op. 14 are 5 părți, 1) „Visări - Pasiuni” (Largo - allegro agitato ed appassionato assai), 2) „Un bal” (Allegro non troppo), 3) „Scenă câmpenească” (Adagio), 4) „Drumul spre eșafod” (Allegretto Non Troppo), 5) „Visul unei nopți de sabat” (Larghetto - Allegro). Ea încadrează în planul mare al simfoniei narațiunea unei întâmplări imaginare, respectând tiparul formal al fiecărei părți: forma sonată, cu o lentă introducere în „Visări, pasiuni” (Rêveries — Passions); un scherzo în „La bal” (Un bal); forma lied în „Scenă câmpenească” (Scène aux champs). Pentru a respecta cerințele descripției, introduce un marș burlesc și lugubru, intitulat „Drumul spre eșafod” (Marche au supplice), ca parte a patra a simfoniei, urmată de un rondo final în „Visul unei nopți de sabat” (Songe d'une Nuit de Sabbat), ca a cincea parte.^[8]

Leonard Bernstein a considerat că această simfonie este „prima compoziție muzicală care e psihedelică prin natura sa halucinantă și totodată pentru că, din contextul epocii, se înțelege că Berlioz a compus cel puțin o parte din ea sub influența opiului".^[9

The Best of Berlioz

NATALIA GORDIENKO

Natalia Gordienko
Natalia Gordienko - Summertime
Date personale
Nume la naștere	Natalia Gordienko
Născută	11 decembrie 1987 (33 de ani) Chișinău, Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Cântăreață, dansatoare
Activitate
Alte nume	Dj Tasha[1] Natalie Toma[1] Natașa Rostova[1]
Gen muzical	Pop
Instrument(e)	pian voce[*]
Prezență online
site web oficial pagină Facebook cont Twitter Internet Movie Database Instagram canal YouTube
Modifică date / text

Natalia Gordienko (n. 11 decembrie 1987, Chișinău, Republica Moldova) este cântăreață și dansatoare din Republica Moldova. A participat la Concursul Muzical Eurovision 2006, împreună cu Arsenium și la Concursul Muzical Eurovision 2021, cu piesa Sugar, unde a reușit să se califice în finală.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Premii
• 3Note
• 4Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Natalia Gordienko s-a născut pe 11 decembrie 1987, în orașul Chișinău. Încă din copilărie, nu a existat nicio îndoială ca Natalia va deveni artist interpret. La doar cinci ani, a dat primele concerte pentru familia sa și apoi, ca elevă, a participat la diverse spectacole, fascinând audiența.

De la vârsta de 10 ani, Natalia a performat în "Золотой ключик” (Golden key), cel mai important show TV pentru copii de la o televiziune de top a Moldovei. Pe lângă școală, dans și cântat în cor,  Natalia a studiat pianul timp de 7 ani, având un program foarte strict în fiecare zi, dar acest lucru nu a împiedicat-o să obțină rezultatul dorit, dând dovadă de perseverență, ambiție, determinare și inventivitate pentru a cuceri fiecare treaptă propusă.

După ce a terminat liceul, timp în care a participat la numeroase concursuri muzicale naționale și  internaționale, Natalia a intrat la „Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice”, la secția Pop și Jazz Vocal.

Anul 2009 a fost un an al provocărilor, dar și al succeselor pentru Natalia. Pe lângă genurile muzicale diverse pe care le-a încercat, Natalia a încercat și rolul de DJ, într-un proiect numit "Star DJ", la care a obținut premiul I, dar nu i-a fost ușor, pentru că nu avea deloc experiență anterioară ca DJ.

În 2010, Natalia lansează primul ei album „Time” (Timpul), pentru ca în 2011 să lanseze „Cununa de flori”, cel de-al doilea album al său.

În 2015 a lansat un single intitulat Summertime, semnat de FLY RECORDS.

Din anul 2015 s-a anunțat căsătoria civilă cu un avocat moldovean care lucrează în România. Noul nume de familie al Nataliei e Bradu, chiar dacă ea a refuzat să recunoască relația (potrivit "apropomagazin.md"). ^[2]

În 2017, Natalia a devenit mamă, aceasta dând naștere unui băiat.

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Festivalul Internațional Юрмала- 2003

• Jurmala 2003 – trofeul festivalului

• Festivalul Internațional de muzică pop - Севастополь- Ялта- 2004

• Sevastopol Yalta – 2004 – premiul I

• Delphic Games – 2004 (fest. International) – Medalia de Argint la Muzică Pop

• Festivalul Internațional Два сердца- близнеца – 2004 – secțiunea Pop

• Two Twin Hearts (Două inimi gemene, in memoriam Doina și Ion Aldea Teodorovici) – 2004 – locul I

• Songs of the world (Festivalul Internațional Cântecele lumii) – 2005 – locul I

• Наш край родной – Pamantul nativ – concurs internațional de muzică pop – trofeul

• Eurovision 2006 – prezența în finală, în duet, ca reprezentant al Greciei

• Славянскийбазар - 2006 (Slavianski Bazaar) – locul I

• New Wave 2007 – Jurmala - locul I

• Concursul internațional “World Championship of performing arts”

• Statele Unite ale Americii, Los Angeles, Hollywood – Medalie de Aur pentru vocea anului 2008;

Pentru succesul atins în artă, a fost distinsă cu titlul de „Artist emerit al Republicii Moldova” prin Decretul Președintelui Republicii Moldova,^[3][4] devenind cel mai tânăr artist care a primit acest premiu.

Natalia Gordienko - SUGAR - LIVE - Moldova 🇲🇩 - Grand Final - Eurovision 2021

Natalia Gordienko - Prison - Moldova 🇲🇩 - Official Music Video - Eurovision 2020

Natalia Gordienko — High heels | Official video 2021

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

1. 

Cele mai frumoase colinde românești și cântece de iarnă ❄ ȘTEFAN HRUȘCĂ și alți artiști români

2. 

COLAJ Colinde 2024 - Colinde cu Stefan Hrusca - Colinde Traditionale de Craciun si Anul Nou !

TEATRU/FILM

Mihnea Gheorghiu

Biografie

GHEORGHIU Mihnea, se naste la 5 mai 1919. Bucuresti. 
Poet. prozator, dramaturg, eseist si traducator.

Fiul lui Dumitru Gheorghiu, anticar, si al Alexandrinei (n. Moldovanu), invatatoare. Scoala Primara „Madona Dudu" (1925-l929); Liceul „Fratii Buzesti"dinCraiova( 1929-l937): 

Facultatea de Litere a Univ. din Bucuresti, specialitatea engleza, franceza si istoria artei (1937-l941). In perioada razboiului absolva Scoala de ofiteri de artilerie din Craiova si e trimis pe frontul din Basarabia. 

Redactor-sef al Scinteii tineretului (1944). Doctor in Litere cu o teza intitulata Modalitatea conformista a dramei (1947). Cariera universitara: lector si conf. de limba engleza la Academia de Studii Economice din Bucuresti (1946-l948); din 1948, prof. si sef de catedra la Univ. din Bucuresti (1948-l950); prof. si sef al catedrei de teatrologie si filmologie la Institutul de Arta Teatrala si Cinematografica „I. L. Caragiale" din Bucuresti (1954-l969); redactor-sef al revista Secolul 20 (196l-l963); presedinte al Consiliului Cinematografic (1963-l965); vicepresedinte al Comitetului de Stat pentru Cultura si Arta (1965-l968); prim-vicepresedinte al Institutului Roman pentru Relatii Culturale cu Strainatatea (1968-l972); presedinte al Acad. de Stiinte Sociale si Politice; presedinte al Uniunii Cineastilor din Romania. Membru corespondent al Acad. (1974). Debut cu poezie in revista For a Liceului „Fratii Buzesti" din Craiova (1935). 



Colaboreaza permanente la publicatiile de stinga din Capitala (Cadran, Azi, Cuvintul liber, Ecoul, Albatros, Lumea romaneasca, Adevarul literar si artistic) si la majoritatea revista literare si culturale din tara. Debut editorial cu Anna-Mad( 1942), poem de dragoste sau de „vrajire" (Perpessicius). Poci (Ultimulpeisaj al orasului cenusiu, 1946; Intimplari din marea rascoala, 1953; Balade, 1956; Ultimul peisaj. 1974). prozator, interesat de Dimitrie Cantemir ca personaj literar in romanul Doua am-busade (1958; reluat in 1969 sub titlul A venit un om din Rasarit), autor al romanului Enigma din Strada Presei (1988). dramaturg (Tudor din Vladimiri, 1955; Zodia Taurului, 1972; Istorii dramatice, 1977; i s-au jucat piesele Tudor din Vladimiri, Istorii dramatice. Capul muschetarului lui Cantemir, Zodia Taurului, Patetica '77, Fierul si aurul), teatrolog si eseist (Modalitatea conformista a dramei. I, 1948; Wall Whitman, 1955; Orientari in literatura straina. 1958; Scene din viata lui Shakespeare, 1958; Dionysos, 1969; Scrisori din imediata apropiere, 1971; Scene din viata publica, 1972; Floride tutun, 1984) si traducator din opera lui Shakespeare, in a carui traduce integrala are merite incontestabile. Robert Burns, Fenimoore Cooper, Charles Dickens, Rudyard Kipling. Arthur Miller, H. Beecher-Stowe, Tennessee Williams, Walt Whitman. Mihnea Gheorghiu Garcia Marquez s.a.). 

A scris scenariul filmelor Porto Franco (1962), Tudor (1963-l964), Zodia Fecioarei (1967). Padurea pierduta (1972), Cantemir. Muschetarul roman (1974), Hyperion (1975), Tunase Scatiu (1976), Burebista (1980). Premiul „I. L. Caragiale" al Acad. (1972); Premiul Uniunii Scriitorilor (1975); Premiul Uniunii Cineastilor (pentru filmul Cantemir), premii speciale la festivalurile internationale de film de la Barcelona. Buenos Aires, Cork. Membru al Acad. de Stiinte din New York, al Acad. Mondiale de Perspective Sociale, al Acad. Nationale de Istorie din Caracas, al Asoc. Internationale „Shakespeare", al Asoc. Internationale a Autorilor de Film si Televiziune, al Soc. Europene de Cultura (Venetia), al Clubului de la Roma; cetatean de onoare al orasului New Odeans; cavaler al Ordinului Artelor si Literelor (Franta); comandor al Ordinului Meritului Republicii Italiene; distins cu Das Grosse Ver-dienstkreuz mit Stern (Republica Federala Germania); medalia Erasmus si Ordinul „Ora-nia si Nassau" (Olanda) et'c.

Poeta doctus, cum l-a numit Tudor Vianu in „cuvintul inainte" scris pentru Scene din viata lui Shakespeare (1958), Mihnea Gheorghiu a intrat in literatura intr-o epoca de mari prefaceri estetice, politice si culturale. insemnele avangardei sint vizibile in Anna-Mad( 1942) - poem al carui inceput e publicat in Dacia noua in 1938, iar epilogul in Albatros in 1941 - sau in volumul Ultimul peisaj al orasului cenusiu (1946). 

Poezia din volumele Primavara in Valea Jiului. Doua poeme (1949), Intimplari din marea rascoala (1953) si Balade (1956), desi tributara epocii, se realizeaza la confluenta istoriei si a culturii ca reportaj liric, poem mesianic in proza, evocare patetica, aspirind la o monumentalitate imnica, cu incantatii de balada sau timbrul unui manifest cetatenesc. Creatia poetica interfereaza inca din aceasta perioada cu o laborioasa activitate eseistica, consacrata studiilor despre literatura romana si straina, teatrului si filmului sau publicisticii politice (Culisele diplomatiei americane. Legea Taft-Hartley, 1948). Tot in . Mihnea Gheorghiu publica Modalitatea conformista a dramei (I Orientari in teatrul contemporan), avind la baza teza de doctorat din 1947, in care exista studii pertinente despre scriitori straini ce-au provocat, la vremea aparitiei, comentarii sociologist-vulgare. Interesul pentru dialectica istoriei si a politicii reprezinta nucleul evocarii dramatice in cinci acte Tudor din Vladimiri (1955) si coloana vertebrala a celor doua volume consacrate epocii umanistului Dimitrie Cantemir. osciiind intre proza obiectiva, traditionala si eseu. E vorba de ciclul Doua ambasade (1958), format din Ucenicia carturarului (1955) si Tihna valurilor (1958), retiparite sub titlul A venit un om din Rasarit (1969). Proteismul creatiei lui Mihnea Gheorghiu se salveaza de pericolul fragmentarismului sau al „culturii mozai-cate" prin continuitatea cu care sint urmarite citeva probleme (personalitati sau autori). 

Exista la temelia lui acea obligatorie unitate in varietate a preocuparilor, creatoare de laitmotive in epica, dramaturgie sau eseistica, de unde statutul de tema cu variatiuni al scrisului lui Mihnea Gheorghiu Trei personalitati istorice sint centrale in creatia sa de dramaturg, prozator sau scenarist: TudorVladimirescu, „conducatorul unei revolutii tipic romanesti si comandantul primei noastre armate populare, care n-a avut sansa de a fi destula vreme si conducatorul unui stat popular romanesc din cauza «situatiei interna-uonale»"; Dimitrie Cantemir, „omul de cuget, principele nostru umanist, intelectualul hamle-tian. pus in conditia unui om politic cu cuvint hotaritor, dar depinzind la rindul sau si el de «situatia internationala»", si Mihai Viteazul, prezent intr-o piesa scrisa dupa modalitatea teatrului in teatru, publicata in volumul Unul din doi: 1601 - Capul, 1821 - Zodia Taurului (1975). Acelasi interes pentru dramaturgia istorica cu substrat politic caracterizeaza si volumele Istorii dramatice (1977), Patetica '77, piesa de teatru in doua parti dupa Duiliu Zam-Brescu, si Muschetarul roman (scenariul unui film despre Dimiti ie Cantemir. sustinut si de o viziune picaresca). O alta preocupare permanenta este aceea pentru fenomenul literar universal, vizibila in analizele din Modalitatea conformista a tiraniei si Orientari in literatura Straina (1958). ca si in monografiile Walt Whitinan (1955) si Scene din viata lui Shake-speare (1958). 

In studiul insotind editia operelor complete ale lui Shakespeare, traduse in romaneste de un colectiv pe care l-a condus si publicate intre anii 1958 si 1964; antologia de Teatru american (1973; piese de Arthur Mii-Ier. Barre Stavis, Tennessee Williams), precum si numeroasele studii despre Byron, Sean O'Casey. Cervantes, F. Cooper, Ch. Dickens, Th. Dreiser, Fielding, Federico Garcia Lotca, Eugene O'Neill, Giraudoux, Jean Anouilh, E. A. Poe, Francoise Sagan, Mihnea Gheorghiu B. Shaw, Shakespeare, Swift, M. Twain, Th. Wilder, Walt Whitman, Raul Roa, Robert Burns. Activitatea poetului, repusa in circulatie de retrospectiva poetica aparuta in 1974 sub titlul Ultimul peisaj, s-a transformat in munca de talmacire a lui W. Shakespeare, Robert Burns, a poeziei americane (Antologia poeziei americane, 1979), facind vizibila inca o data optiunea lui Mihnea Gheorghiu pentru o intelegere a creatiei si culturii, ce exclude separatismul valorilor: „Preocuparea fata de problemele culturii nu se poate numi o «re-slringere» si nici o indepartare de poezie. Eu am invatat de la toti mesterii mei, romani si streini, ca ele avanseaza inseparabil." Din a-ceasta perspectiva trebuie abordata si activitatea lui Mihnea Gheorghiu de traducator sensibil al lui Shakespeare, Ch. Dickens, F. Cooper, W. Whitman, H. Beecher-Stowe, Gabriel Garcfa Marquez. Ben Jonson, Arthur Miller, Robert Burns s.a. Ca si aceea de ziarist, publicist si eseist, cuprinsa in volumele Scrisori din imediata apropiere (1971) si Scene din viata publica (1972).

A decedat la 11 decembrie 2011.

OPERA: Anna-Mad, Bucuresti, 1942; Ultimul peisaj al orasului cenusiu, Bucuresti, 1946; Modalitatea conformista a dramei, I Orientari in teatrul contemporan. Bucuresti, 1948; Primavara in Valea Jiului. Doua poeme. Bucuresti, 1949; Intimplaridin marea rascoala. Bucuresti, 1953; Tudordin Vladi-miri. Bucuresti, 1955; Ucenicia carturarului. Bucuresti, 1955; Walt Whitman, Bucuresti, 1955; Balade, Bucuresti, 1956; Doua ambasade. Bucuresti, 1958 (include, ca partea I, ed. II a romanului Ucenicia carturarului; ed. II, A venit un om din Rasarit. 1969); Orientari in literatura strainei. Bucuresti, 1958: Scene din viam lui Shakespeare, pref. de F. Hardy, postfata de O. Trilling, Bucuresti, 1958 (ed. II, pref. de A. Anikst, 1960; ed. III, cuvint inainte de T. Vianu. 1964; ed. noua. 1968); Dionysos, Bucuresti, 1969; Scrisori din imediata apropiere. Bucuresti, 1971; Scene din viata publica, Craiova, 1972; Zodia Taurului, Bucuresti, 1972; Ultimul pe isaj, Craiova, 1974; Unul din doi: 1601 -Capul, 1821 - Zodia Taurului, Bucuresti, 1975; Istorii dramatice. Bucuresti, 1977; 5 lumi ca spectacol (Teatru comentat), Bucuresti, 1980; Flori de tutun. Bucuresti. 1984; Enigma din Strada Presei, Bucuresti, . Traduceri: L. Ilobson, Pe cuvint de onoare, roman, Bucuresti, 1948; St. Heym, Crucialii, roman, Bucuresti, 1949; Ch. Dickens, Note din America, Bucuresti, 1953; W. Shakespeare, Opere, II (Richard al ll-lea). Bucuresti, 1955; W. Whitman. Opere alese. Bucuresti, 1956; W. Shakespeare, Opere. III (Cei doi tineri din Verona), Bucuresti, 1957: W. Whitman, Fire de iarba, poeme. Bucuresti, 1958; R. Burns, Poezii. Bucuresti, 1960; W. Whitman. Poeme, Bucuresti, 1960; J. F. Cooper, Ultimul mohican, Bucuresti, 1965 (ed. II, 1985); Ch. Di-ckens, Martin Chuzzletvit, III, roman, Bucuresti, 1965; R. Kipling, Cartea Junglei, I-II, Bucuresti, 1966; Harriet Beecher-Stowe, Coliba unchiului Tom, Bucuresti, 1969; G. Garci'a Marquez, Un veac de singuratate, in colab., Bucuresti, 1971; W. Shakespeare, Regele Lear, Iasi, 1971; Teatru american. 300 de ani in trei piese de teatru. Cluj, 1973; W. Whitman, Cintec despre mine. Bucuresti, 1973 (ed. II, 1976); T. Williams, Teatru, Bucuresti, 1978; W. Shakespeare, Comedii (A douasprezecea noapte. Comedia erorilor). Bucuresti, 1981; W. Shakespeare, Opere complete, VII, Bucuresti, 1988.

REFERINTE CRITICE: Gh. Dinu, in Timpul, 17 nov. 1941; M. R. Paraschivescu, in Evenimentul, S nov. 1941; A. Tita, in Curentul, 1 ian. 1942; AI. Piru, Panorama; I. Hinoveanu, Convorbiri cu ; M. Robescu, in Luceafarul, nr. 51,1975; R. Enescu, in Familia, nr. 1, 1975; Al. Balaci, in Sctnteia, nr. 10 205,1975; F. Firan, De la Macedonski la Arghe-:.i, 1975; R. Diaconescu, in Romania literara, nr. 20, 1977; Perpessicius. Opere, IX, 1979; M. Un-glieanu, in Luceafarul, nr. 22,1982; R. Diaconescu, Dramaturgi romani contemporani. 1983; F. Faifer. Dramaturgia intre clipa si durata. 1983; D. Grigo-rescu. in Romania literara, nr. . 1984; FI. Potra. in Viata Romaneasca, nr. 9, 1984; Ileana Corbea -N. Florescu, Biografii posibile, III, 1984; M. Ghi-tulescu. O panorama; F. Neagu, A doua carte cu prieteni, 1985; Ioana Margineanu, Teatrul si artele plastice, 1986; I. Draeanoiu, Convorbirile de joi, 1988.

FILME

Ciulinii Bărăganului

SFATURI UTILE

DESPRE ODIHNĂ ȘI CALITATEA SOMNULUI

Cuprins articol:

·         Un om moare mai repede din lipsa de somn decat de foame

·         In clipa cand oamenii dorm, creierul lor se reenergizeaza, iar celulele se regenereaza!

·         Resetarea creierului in privinta ceasului biologic

·         Lipsa somnului ingrasa

·         Stranutul in somn

·         Doar 10% din vise sunt retinute

·         Somnul REM

·         Zgomotele nefamiliare in somn

·         Lipsa somnului si alcoolul

Oamenii au mare nevoie de somn, deoarece altfel nu ar putea sa functioneze la parametrii optimi. Trebuie spus ca memoria si vigilenta depind de calitatea somnului de care avem parte, la fel si capacitatea de concentrare si invatare. Somnul ne este absolut necesar, chiar daca, aparent, nu reprezinta decat o pierdere de timp.

Se cunoaste faptul ca oamenii isi petrec aproape o treime din viata dormind, insa in lipsa somnului viata ni s-ar scurta considerabil. Cercetatorii au acordat o atentie deosebita in ultimii ani studiilor ce vizeaza somnul. Iata cateva dintre cele mai interesante descoperiri…

Somnul si calitatea somnului

Un om moare mai repede din lipsa de somn decat de foame

Expertii sustin ca un om si-ar pierde viata mai repede din cauza lipsei de somn decat de foame. De pilda, trebuie sa stiti ca un om normal rezista maxim 10 zile fara somn si aproximativ 2 saptamani fara sa manance. Care2.com scrie ca recordul in ceea ce priveste cea mai lunga perioada fara somn este de 18 zile, 21 de ore si 40 de minute.

Persoana care a rezistat atata timp fara somn a avut halucinatii, paranoia, vedere incetosata, a vorbit fara noima si a suferit pierderi de memorie. Daca vi se va naste un bebelus in familia voastra, atunci aceasta va insemna aproximativ 400-750 de ore de somn pierdute in primul an.

In clipa cand oamenii dorm, creierul lor se reenergizeaza, iar celulele se regenereaza!

Savantii din Olanda, de la Universitatea din Rotterdam spun ca pacientii care sufereau de insomnie cronica aveau mai putina materie cenusie in cortexul orbitofrontal stang decat cei care dormeau bine. Expertii ne anunta ca de obicei, aceasta afectiune este caracteristica oamenilor care sufera de depresie sau de sindrom posttraumatic.

In clipa cand oamenii dorm, creierul lor se reenergizeaza, celulele se regenereaza, iar corpul nostru incepe sa produca hormoni importanti.

Resetarea creierului in privinta ceasului biologic

O cercetare care a fost realizata in SUA in urma cu 17 ani, in 1998, al carei rezultat inca nu a primit o explicatie plauzibila, a aratat ca daca utilizam o lumina puternica pozitionata in partea din spate a genunchiului vom putea sa resetam creierul in ceea ce priveste ceasul biologic.

Circa 12 din 100 de oameni de pe Terra viseaza alb-negru, dar inainte de aparitia televizorului color procentul acestora era de aproximativ 75%.

Lipsa somnului ingrasa

Lipsa somnului poate determina o crestere in greutate de circa 900 grame pe saptamana deoarece ni se deregleaza echilibrul hormonal si vom simti mai des nevoia de a manca. Chiar inainte de aparitia ceasurilor desteptatoare existau oameni special angajati pentru a da trezirea. Acestia aveau niste bete cu care bateau in geam.

Stranutul in somn

Este aproape imposibil sa stranutam atunci cand dormim si este imposibil de spus daca un om este intr-adevar treaz, fara o examinare medicala atenta. Oamenii pot atipi avand ochii deschisi, fara macar sa fie constienti de acest lucru.

Doar 10% din vise sunt retinute

Un om retine numai o zecime din visele sale din timpul noptii, insa deseori se intampla sa nu mai putem povesti ceea ce am visat. La fiecare 5 minute dupa ce ne trezim ne amintim doar 50% din vis, iar dupa 10 minute, il uitam in proportie de 90%.

Somnul REM

Potrivit unor studii recente, realizate la Universitatea din Shanghai, China, somnul REM, in care avem vise, apare la circa 90 de minute dupa adormire, insumand circa 2 ore pe noapte. Nu se poate spune cu certitudine daca si alte specii viseaza, ceea ce se cunoaste insa este ca unele animale au cicluri de somn similare celor ale oamenilor.

De pilda, elefantii au obiceiul de a adormi in picioare in timpul somnului non-REM, dar se intind in faza de somn REM. Unii specialisti apreciaza ca visele ne ajuta sa fixam anumite amintiri in memoria pe termen lung. Altii, totusi, considera ca visele ne ajuta sa eliminam unele amintiri care suprapun, care altfel ne-ar bloca activitatea creierului.

Pe de alta parte, somnul de tip REM poate avea un rol decisiv in dezvoltarea creierului. In acest sens, somnul copiilor prematuri e reprezentat in proportie de 75 la suta de faza REM. Asta inseamna cu zece procente mai mult decat in cazul copiilor nascuti la termen.

Totusi, un pui abia nascut de sobolan, caine sau pisica are doar somn REM, iar un porcusor de guineea nou-nascut nu are aproape deloc somn REM. Savantii britanici din cadrul Ministerului Apararii au reusit sa reseteze ceasul intern al soldatilor, asa incat acestia sa poate merge fara somn timp de pana la 36 de ore.

Expertii englezi au incorporat niste fibre optice subtiri in niste ochelari speciali pentru a proiecta un inel de lumina alba stralucitoare similar cu un rasarit de soare pe marginea retinei soldatilor, pentru a-i face sa creada ca tocmai s-au trezit. Acest sistem a fost utilizat pe pilotii din timpul bombardamentelor din Kosovo.

Expertii ne mai anunta ca oboseala indusa de somnul deficitar cauzeaza 1 din 6 accidente rutiere mortale. In plus, expunerea la zgomot in timpul noptii poate suprima functia sistemului imunitar, chiar daca persoana care doarme nu se trezeste.

Zgomotele nefamiliare in somn

Care2.com arata ca zgomotele nefamiliare si cele din timpul primelor si ultimelor doua ore de somn au cel mai mare efect perturbator asupra ciclului de somn.

„Alarma naturala“, care permite unor oameni sa se trezeasca atunci cand isi doresc, reprezinta o anticipare a stresului determinat de trezire!

Mai trebuie sa stiti ca asa-numita „alarma naturala“ care permite unor oameni sa se trezeasca atunci cand isi doresc, inaintea ceasului desteptator, reprezinta rezultatul unei explozii de adrenocorticotropina, un hormon al stresului.

Savantii sunt de parere ca acest aspect poate reflecta o anticipare inconstienta a stresului determinat de trezire.

Lipsa somnului si alcoolul

Testele arata ca dupa 5 nopti de somn insuficient, efectul alcoolului asupra organismului va fi de doua ori mai mare. Circa 3 pahare cu vin vor fi resimtite ca si cum ai fi baut sase astfel de bauturi in conditii normale de odihna.

 Cât trebuie să doarmă copiii, adolescenții și adulții

La adolescenți: 8,5 - 9.5 ore/zi

La adulți: 7 - 9 ore/zi