MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 14 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, TEATRU/FILM, SFATURI UTILE,
ISTORIE PE ZILE
Stema orașuli Onești - foto: ro.wikipedia.org
Bătălia de la Baia (14 – 15 decembrie 1467) – Parte din Războaiele moldoveano-maghiare și a Bătăliilor lui Ștefan cel Mare – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Bătălia de la Baia (în maghiară Moldvabányai csata, Bătălia de la Baia Moldovei) a avut loc în noapte de 14 spre 15 decembrie 1467 între oastea Moldovei, condusă de Ștefan cel Mare, și oastea Regatului Ungariei, condusă de Matia Corvinul.
În noaptea de 14 spre 15 decembrie 1467 oastea lui Ștefan a atacat pe neașteptate orașul Baia, dând foc palisadelor din lemn ale orașului, ceea ce a luat prin surprindere armata regală, având loc crâncene lupte stradale de noapte, soldate cu mari pierderi omenești pe ambele părți.
Grigore Ureche, autorul letopisețului Țării Moldovei relatează că incendiul pus noaptea de moldoveni a creat o mare învălmășeală, în care au fost tăiați cu săbiile aproape jumătate din soldații regelui Matia. El însuși ar fi fost rănit cu trei săgeți și cu o lovitură de lance, ceea ce a determinat transportarea sa în mare grabă spre Ungaria.
Maria Stuart – Portrait by François Clouet, c. 1558–1560 – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Maria Stuart, cunoscută în literatura engleză de specialitate sub numele de Mary I of Scotland (Mary I a Scoției; n. 8 decembrie 1542, Linlithgow, Regatul Unit – d. 8 februarie 1587, Fotheringhay Castle, Regatul Unit) (n. 8 decembrie 1542 — d. 8 februarie 1587), a devenit regină a Scoției în 1542, pe când avea doar o săptămână.
Mary a decedat prin decapitare în Anglia, după o lungă încarcerare în Turnul Londrei, fiind acuzată de conspirație și trădare împotriva verișoarei sale Regina Elisabeta I a Angliei. Datorită acuzațiilor, judecății și condamnării sale, respectiv a sfârșitului său, a ajuns să fie cunoscută ca una dintre monarhii cu cel mai tragic destin din istorie.
Tatăl ei, Iacob al V-lea (engleză James) era nepot a lui Henric al VIII-lea, ceea ce a încurajat-o pe catolica Maria să emită pretenții la tronul Angliei. Mary fusese educată în Franța și se căsătorise cu moștenitorul tronului Franței în 1558. După moartea acestuia, în 1560, Maria s-a întors în Scoția, unde nu a fost agreată de popor.
S-a căsătorit cu Henric Stuart, Lord Darnley. Darnley, însă, a fost ucis, probabil de bărbatul cu care Maria s-a remăritat după un timp, James Hepburn Bothwell. În 1568 a abdicat în favoarea fiului ei Iacob al VI-lea, și s-a refugiat în Anglia.
Spitalul Coltea (Sursa delcampe.net) – foto preluat de pe bercenidepoveste.ro
Spitalul Clinic Colțea este un spital din București situat în sectorul 3 al municipiului. Unitate medicală cu tradiție, spitalul a fost locul în care au profesat mari nume românești în domeniul medical precum Nicolae Crețulescu, cel care a pus aici bazele școlii de microchirurgie. Spitalul Colțea a fost una din primele baze de învățământ medical din România.
A fost primul spital din Bucureşti, construit la 14 decembrie 1704, din iniţiativa spătarului Mihai Cantucuzino, pentru a fi un spital pentru săraci. Organizarea şi funcţionarea spitalului s-a făcut după modelul Ospedale di S. Lazzaro e Medicanti din Veneţia. În anul 1716 este menționat ca farmacist la Spitalul Colțea Johann Stanislaus Gratovsky.
Theresian Academy, located in the New Favorita palace in Vienna – foto preluat de pe en.wikipedia.org
Academia Tereziană, instituție de învățământ superior întemeiată la Viena în anul 1746 din inițiativa împărătesei Maria Terezia, al cărei nume îl poartă. Pe lângă Academia Tereziană, Maria Terezia a mai fondat Academia Militară Tereziană și Academia Limbilor Orientale.
Prin contractul din 24 februarie 1746 reședința imperială de vară a fost vândută Ordinului iezuit, care și-a asumat obligația de a deschide în clădire o instituție de învățământ superior. Maria Terezia s-a angajat să finanțeze proiectul.
Clădirea principală a Universităţii din Bucureşti în perioada interbelică cu vechea clădire a Facultății de Istorie, creaţie a lui Alexandru Orăscu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org
Palatul Universității este o construcție aflată în Piața Universității din București, în perimetrul descris de străzile Regina Elisabeta, Academiei, Edgar Quinet, Nicolae Bălcescu, înaltă de 6 etaje, construită în stil neoclasic pe fostul amplasament al Mănăstirii Sfântul Sava.
Construirea viitorului sediu al celei mai mari universități din România, Universitatea București, a început în data de 10 octombrie 1857, după planurile arhitectului Alexandru Orăscu, pe locul fostului colegiu Sfântu Sava, și a fost finalizată la 14 decembrie 1869. Corpurile laterale ale palatului au fost ridicate mai târziu, între anii 1912-1926, după planurile arhitectului Nicolae Ghica-Budești.
Max Karl Ernst Ludwig Planck - foto: ro.wikipedia.org
Max Karl Ernst Ludwig Planck (n. 23 aprilie, 1858, Kiel — d. 4 octombrie, 1947, Göttingen), fizician german, laureat al Premiul Nobel pentru Fizică în 1918.
Roald Engelbregt Gravning Amundsen
foto: ro.wikipedia.org
Roald Engelbregt Gravning Amundsen (n. 16 iulie 1872 – d. 18 iunie 1928) explorator norvegian al zonelor polare.
Frederic Karl de Hesse
foto: ro.wikipedia.org
Frederic Karl de Hesse (1 mai 1868 – 28 mai 1940), cumnatul împăratului german Wilhelm al II-lea și regele ales al Finlandei din 9 octombrie până la 14 decembrie 1918.
Women’s suffragists parade in New York City in 1917, carrying placards with signatures of more than a million women – foto: en.wikipedia.org
Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini - foto: ro.wikipedia.org
Giacomo Antonio Domenico Michele Secondo Maria Puccini (n. 22 decembrie 1858, Lucca, Italia – d. 29 noiembrie 1924, Bruxelles, Belgia), compozitor italian de muzică de operă, reprezentant al curentului artistic realist numit în Italia verismo (conform cu termenul din italiană vero = adevărat).
Razboiul de Iarna – Linia Mannerheim de-a lungul căreia s-au dus cele mai dure lupte din timpul războiului sovieto-finlandez – foto: ro.wikipedia.org
Sediul ONU din New York
foto: ro.wikipedia.org
Membrii Națiunilor Unite (194 de state) – foto: ro.wikipedia.org
Organizația Națiunilor Unite (abreviat: ONU) este cea mai importantă organizație internațională din lume. Fondată în 1945, după al Doilea Război Mondial, are astăzi 194 de state membre. Întemeierea ei a constat din semnarea, de către membrii ei fondatori, a Cărții Organizației Națiunilor Unite. Potrivit acestui document, ONU are misiunea de a asigura „pacea mondială”, „respectarea drepturilor omului”, „cooperarea internațională” și „respectarea dreptului internațional”. Sediul central al organizației este la New York.
Sediul ONU din New York
foto: ro.wikipedia.org
ONU utilizează 6 limbi oficiale: araba, chineza, engleza, franceza, rusa și spaniola. Aproape toate reuniunile oficiale sunt traduse simultan în aceste limbi. Aproape toate documentele pe suport hârtie sau „online” sunt traduse în aceste șase limbi. În funcție de anumite circumstanțe, unele conferințe și documente de lucru sunt traduse numai în engleză, franceză sau spaniolă.
Imagini de la fondarea ONU
1919: Tratatul de la Versailles, a încheiat Primul Război Mondial, deschizând porțile unei noi organizații: Liga Națiunilor, formată prin pacea decisă după discuțiile dintre țări.
1920-1933: Fără să fi primit o influență mai mare, Liga Națiunilor a fost un fiasco.
1939-1945: A avut loc al Doilea Război Mondial în Asia, Europa, Africa de Nord, și Pacific.
24 octombrie 1945: S-a înființat Organizația Națiunilor Unite. Membrii fondatori: Africa de Sud, Arabia Saudită, Argentina, Australia, Belgia, Belarus, Bolivia, Brazilia, Cehoslovacia, Chile, Taiwan, Danemarca, Ecuador, Egipt, El Salvador, Etiopia, Filipine, Franța, Grecia, Guatemala, Haiti, Honduras, India, Irak, Iran, Iugoslavia, Canada, Columbia, Costa Rica, Cuba, Liban, Liberia, Luxemburg, Regatul Unit, Mexic, Nicaragua, Norvegia, Noua Zeelandă, Olanda, Panama, Paraguay, Peru, Polonia, Republica Dominicană, Siria, SUA, Turcia, Ucraina, Uniunea Sovietică (mai târziu Rusia), Uruguay, Venezuela.
1946: Liga Națiunilor a fost desființată oficial.
* 1958:
14 decembrie 1972: Eugene Cernan este ultima persoană care a pășit pe Lună, după ce el și Harrison Schmitt și-au încheiat missiunea cu Apollo 17 – foto: ro.wikipedia.org
Eugene Andrew Cernan - foto: ro.wikipedia.org
Eugene Andrew Cernan (n. 14 martie 1934), astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 17, al 11-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.
Harrison Schmitt – foto: ro.wikipedia.org
Harrison Schmitt (n. 3 iulie 1935), astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 17, al 12-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.
CONSPIRAŢIA
Complotul a fost organizat de-a lungul toamnei anului 1989, de un grup de ingineri de pe marile "platformei industriale" ale Iaşiului: Centrul de Cercetare Ştiinţifică şi Inginerie Tehnologică (CCSITUMP), Combinatul CUG, Nicolina şi Metalurgica. La început au fost circa 7-8 oameni, avându-l în frunte pe Ştefan Prutianu, economist la Centrul de Cercetare.
Prutianu a pus la punct schema întregii conspiraţii şi a trecut la treabă. Regulile complotului configurau crearea unei structuri organizate după legile unei conspirativităţi "profesioniste": fiecare din cei contactaţi de Prutianu trebuia să contacteze, la rândul său, alţi trei oameni de maximă încredere, care la rândul lor să contacteze alţi trei. Regula avea un dublu avantaj: cooptarea unui număr foarte mare de oameni într-un timp relativ scurt şi crearea în acest fel a unor reţele în care componenţii nu ştiau prea mult unii de ceilalţi. Se ajunsese la un moment dat ca membrii nou-cooptaţi să-i contacteze pe membri mai vechi ai filierei, fără a şti că de fapt conspiraţia a fost declanşată de aceştia. Nici unul dintre cei care formau baza acestei piramide nu cunoştea decât pe cel care l-a cooptat, alături de cei pe care-i cooptase la rândul său. Această schemă mai avea o însuşire: toată lumea primea ordine de acţiune şi sugestii de la Ştefan Prutianu, de-a lungul reţelei, fără să-l cunoască în mod personal.
La jumătatea lui noiembrie 1989, conspiraţia avea deja un nucleu de conducere, format din Ştefan Prutianu, Casian Spiridon - proiectant la acelaşi Centru de Cercetare şi membru al Uniunii Scriitorilor, inginerul Georgel Moraru, muncitorul Titi Iacob (cunoscut de ceilalţi încă din 1987, de la acţiunea grevistă de la fabrica Nicolina), inginerii Petrică Duşa şi Ionel Săcăleanu. La jumătatea lunii noiembrie 1989, la sugestia lui Prutianu, conducerea grupului decide ca mişcarea să poarte numele de Frontul Popular Român, după numele organizaţiei de opoziţie ce se înfiinţase la Chişinău după dezgheţul Perestroikăi şi al politicii de glasnost a lui Gorbaciov.
E greu de apreciat cât de mare era conspiraţia la acea dată: Ştefan Prutianu spune astăzi că număra circa 3.000 de membri. Pesimiştii susţin însă că nu depăşea 500, e drept, organizaţi foarte bine şi decişi să treacă la acţiune.
GRUPUL FRAŢILOR STOICA
Iaşi, noaptea de 13-14 decembrie 1989, ora 3:00. Patru bărbaţi bat străzile, având asupra lor plicuri cu manifeste: "Participaţi la demonstraţia din Piaţa Unirii, la 14.XII, ora 16:00". Le împrăştie în punctele din oraş, care, peste câteva ceasuri, aveau să se aglomereze de oamenii care se îndreaptă spre serviciu. În fruntea lor, Emilian Stoica, inginer constructor, alături de maistrul Fodor Petru, economistul Vasile Ilaşcu şi inginerul Mihai Sfidineac. Lor li s-a alăturat, la un moment dat, şi Vasile Stoica, fratele lui Emilian Stoica.
Împrăştierea manifestelor în noaptea de 13-14 decembrie era capătul unui plan pus la punct în ultimele săptămâni. Iniţial, grupul Stoica acţionase pe cont propriu, începând din septembrie 1989. Emilian Stoica spune că la 26 septembrie a găsit în cutia poştală manifeste şi atunci i-a venit ideea să pună şi el umărul la "crearea unei atmosfere potrivnice politicii lui Ceauşescu". Cooptează în jurul acestei idei alţi trei prieteni, cu care ascultă de obicei emisiunile Europei Libere şi cu care comenta evenimentele din Germania, Cehoslovacia şi Ungaria. "Numai noi mai rămăsesem - spune Emilian Stoica -, aşa că ne-am gândit că trebuie pregătit terenul şi pentru România."
Primele acţiuni au fost redactarea unor manifeste, scrise cu mâna stângă, pe care le împrăştiau prin gări, porţile întreprinderilor, pieţe şi staţiile de tramvai. În luna noiembrie însă, prin intermediul fratelui său, Vasile Stoica, ajunge la mişcarea lui Ştefan Prutianu, Frontul Popular Român, contactaţi fiind de un apropiat al acestuia, Georgel Moraru. Hotărăsc să lucreze împreună.
ORGANIZAREA MITINGULUI
Iniţial, grupul Stoica plănuise provocarea a trei demonstraţii, în zilele de 16, 23 şi 30 decembrie 1989, în zilele de sâmbătă. La sfârşitul lunii noiembrie, grupul avea deja matriţele pentru manifeste, confecţionate dintr-o folie de plastic, pe care imprimaseră litere cu ajutorul unui aparat de pirogravat şi din gume de şters în care decupaseră litere cu o lamă de ras.
În primul manifest, Stoica chema cetăţenii la demonstraţie împotriva "coşmarului stalinist amplificat de o conducere incompetentă şi răuvoitoare", cerea înlăturarea de la conducerea statului a lui Ceauşescu şi a familiei sale şi făcea un apel la Miliţie şi Securitate să dea dovadă de luciditate politică. Curios, manifestul a fost semnat "Frontul de Salvare Naţională". La 2 decembrie însă, acţiunea
a suferit modificări. Prutianu a cerut grupului Stoica, prin oamenii de legătură, să semneze manifestele cu "Frontul Popular Român" şi să mute data mitingului din 16 în 14 decembrie, într-o zi de joi. Raţiunea acestei decizii era că într-o zi lucrătoare şansele de participare a oamenilor erau mai mari.
"SECURITATEA E CU NOI"
Intervalul 2-14 decembrie a însemnat o mobilizare generală a conspiratorilor. Pe lângă manifestele lipite şi mai apoi împrăştiate, în timpul nopţii, prin oraş, s-a trecut la "acţiunea telefonul": telefoane anonime către ieşeni, prin care aceştia erau anunţaţi de mitingul ce urma să aibă loc la 14 decembrie.
Planul a fost elaborat de Ştefan Prutianu şi de Casian Spiridon, dar oricine din reţea îl putea îmbunătăţi. Oamenii urmau să se adune la ora 16:00 în Piaţa Unirii. Fiecare avea asupra sa textul cântecului "Deşteaptă-te române" şi o lumânare pe care urma să o aprindă. Parola era "Primăvara cade joi". Erau pregătiţi să ia cuvântul capii complotului: Ştefan Prutianu să vorbească despre dezastrul economic, Casian Spiridon să acuze dezastrul cultural, Titi Iacob să vorbească în numele muncitorilor despre nivelul de trai. Urmau să se strige lozinci precum "Jos Ceauşescu", "Jos comunismul" şi "Fără violenţă".
Un alt aspect curios îl reprezintă asigurările transmise pe filiere de Prutianu, cum că Miliţia şi Securitatea nu vor interveni, întrucât şi aceste structuri doresc căderea lui Ceauşescu, iar mişcarea are un puternic sprijin din exterior.
O parte din membrii reţelei îşi făcuseră deja legături şi în alte oraşe, unele chiar la Bucureşti. Aurel Ştefănache, de exemplu, inginer pe atunci la CUG, avea deja legătură la Bucureşti cu scriitorul Florin Iaru, care urma să alerteze presa internaţională dacă, după miting, organizatorii acestuia ar fi dispărut.
EŞECUL DEMONSTRAŢIEI
Mitingul n-a mai avut loc, în ciuda faptului că cei din Frontul Popular s-au dus în piaţă. Asta pentru că Miliţia şi Securitatea au desfăşurat un dispozitiv preventiv de-a dreptul impresionant. Nu mai puţin de şapte maşini de pompieri, cu gratii la ferestre, au înconjurat Piaţa Unirii, într-un spaţiu care avea şi aşa o configuraţie foarte strâmtă. Hotelul Unirea, care închide Piaţa către Splaiul Independenţei, era ticsit de forţe de ordine. Cu doar o lună înainte, Dinamoviada de Judo fusese mutată de la Oradea la Iaşi, iar alături de sportivi - cadre ale Ministerului de Interne - se aflau cazate şi cadre care nu aveau nici o legătură cu sportul. Maşini cu prelată şi numere de Suceava, Botoşani şi Vaslui blocaseră orice intrare în piaţă, iar spaţiul era, într-adevăr, plin cu oameni, dar nu de demonstranţi, ci de forţe de ordine: era spart orice grup mai mare de patru persoane. Pentru a preîntâmpina formarea de grupuri compacte, autorităţile au desfiinţat printr-un simplu ordin staţia de tramvai din Piaţa Unirii, dat fiind că un număr compact de oameni ar fi putut coborî şi ar fi putut coagula o masă care să nu mai poată fi controlată de forţele de ordine. Conspiratorii au dat ocol pieţei de câteva ori, s-au recunoscut, dar nu au putut întreprinde nimic. Câteva ceasuri mai târziu, mitingul se sfârşise înainte de a începe.
"SECURITATEA NU-I CU NOI"
Desfăşurarea de forţe din ziua de 14 decembrie a fost atent organizată de însăşi conducerea de la Bucureşti a Securităţii. Însuşi generalul Olteanu, secretar al CC, s-a deplasat la Iaşi, alături de Victor Neculicioiu, şeful unităţii de contraspionaj din DSS.
De fapt, eşecul mitingului putea fi anticipat încă de dimineaţă, o dată cu prima arestare a unui membru al grupului. Vasile Vicol, inginer la Centrul de Cercetare, racolat de însuşi Prutianu, a fost practic primul arestat al Revoluţiei din decembrie. El n-a respectat consemnul de-a racola doar trei oameni de mare încredere. Numărul celor contactaţi de el a fost de peste 20, aşa că şansele de-a deconspira reţeaua au crescut. La ora 10:00 a zilei de 14 decembrie, el a fost ridicat de la serviciu de o dubă a Securităţii, după un control al fişetului din biroul său: s-au găsit biletul cu "Deşteaptă-te române" şi lumânarea pe care urma să o aprindă. Vicol aranjase, printr-o cunoştinţă de la Mitropolia Iaşiului, ca la ora 16:00 să meargă să bată clopotele catedralei, ca semnal de începere a demonstraţiei. N-a mai apucat, căci la acea oră era deja în anchetă. Totuşi, clopotele au fost trase şi a rămas până azi un mister cine anume a preluat din mers o sarcină de care numai Vicol ştia.
ANCHETA
La ora când conspiratorii se găseau în piaţă pentru a închega mitingul, Vasile Vicol tocmai afla, în arestul din Strada Triumfului nr. 6, că Securitatea nu era chiar aşa dornică să scape de Ceauşescu, pe cât fusese el asigurat de Prutianu. A doua zi dimineaţă au fost ridicaţi de la serviciu Ştefan Prutianu şi Casian Spiridon. Rând pe rând, i-au urmat în arest Valentin Odobescu, Ionel Săcăleanu şi Aurel Ştefănachi, Titi Iacob şi Sandu Dascălu, care au primit mai apoi şi mandate, după ce Securitatea a mai trecut prin anchetă alte câteva zeci de persoane. Un întreg dispozitiv de anchetă a fost dislocat la Iaşi din judeţele limitrofe şi din Bucureşti. Mijloacele de convingere au fost bătaia cu bastonul la tălpi şi pe braţe. Între anchetatori, maiorul Matei, căpitanul Lazăr, un oarecare "Ionescu", alături de ofiţeri din Neamţ, Vaslui şi Brăila, precum şi însuşi Ioan Ciurău, şeful Securităţii judeţului Iaşi.
Torturaţi şi ameninţaţi cu lichidarea fizică, a lor şi a familiilor (fiecare avea copii acasă), cu slabă speranţă în succesul unei noi revolte, arestaţii au vorbit. Excepţie a făcut Georgel Moraru, care n-a putut fi convins să deconspire pe cineva, aşa încât reţeaua fraţilor Stoica, pe care o racolase el, n-a ajuns la anchetă. Numărul relativ mic de arestaţi poate fi explicat prin aceea că legile conspirativităţii, după care fusese croită mişcarea, au asigurat protecţia reţelelor care nu au fost cunoscute în mod direct de cei arestaţi.
Au fost eliberaţi la 22 decembrie 1989, după prânz, fără să fi ştiut, în tot acest răstimp, ce se petrece la Timişoara sau la Bucureşti. Se aşteptau în cel mai rău caz la condamnarea la moarte, iar în cel mai bun, la zeci de ani de puşcărie.
"O SĂ FIE BINE"
Vasile Vicol povesteşte că în zilele de arest, de atâta bătaie cât încasase, nu-l mai speria nimic. "La data de 19 decembrie, cel care mă ancheta şi care mă bătea mereu ridicase din nou pumnul la mine. M-am uitat senin în ochii lui şi i-am zis: «Degeaba, orice mi-aţi face, eu nu mă mai tem de dumneavoastră». Atunci el a lăsat mâna în jos, a luat un aer complice şi m-a bătut uşurel pe umăr: «Nu-ţi fie teamă, ai să vezi, o să iasă bine»."
Într-adevăr, a ieşit "bine". La 22 decembrie, imediat după prânz, au intrat în celula lui, iar gardianul i-a dat vestea că e liber. Lui Vicol nu-i venea să creadă, credea că e o nouă diversiune, menită să-l doboare psihic, aşa că a cerut explicaţii. "Ba da, eşti liber. Ai văzut că n-am luptat degeaba", i-a răspuns miliţianul.
COINCIDENŢE STRANII ŞI SUSPICIUNI
O serie de amănunte ale pregătirii mitingului eşuat de la Iaşi, precum şi modul de constituire şi acţiune a conspiraţiei par a fi stranii coincidenţe cu ceea ce s-a petrecut mai târziu în ţară, la Timişoara şi la Bucureşti. Prezentăm aceste coincidenţe, precum şi explicaţia celor implicaţi în evenimentele de atunci de la Iaşi.
1. Numele mişcării era "Frontul Popular Român", după denumirea unei organizaţii similare de la Chişinău. A existat o legătură directă între cele două organizaţii sau a fost vorba mai mult de o influenţă ideologică cu ceea ce se petrecea peste Prut?
● Stefan Prutianu: "Nu exista nici o legătură cu Frontul de la Chişinău. Noi eram contaminaţi de ceea ce vedeam la televizor. Aşa cum bucureştenii aveau antene spre bulgari, noi le aveam spre ruşi. Ne-a venit ideea văzând ce e acolo".
2. La 12 decembrie 1989, Emilian şi Vasile Stoica îşi semnau primele manifeste cu "Frontul de Salvare Naţională" - organizaţie care, conform variantei oficiale, s-a înfiinţat la 22 decembrie.
● Emilian Stoica: "Denumirea de Front de Salvare o auzisem încă din vară, de la Europa Liberă, nu avea nici o legătură cu ce a urmat la Bucureşti".
3. Înainte de mitingul eşuat, Prutianu trimisese pe filieră asigurări că mişcarea avea sprijin extern, iar Securitatea nu se va implica.
● Ştefan Prutianu: "Nu era vorba de nici un sprijin. Am lansat această idee doar pentru a le insufla curaj".
Majoritatea membrilor mişcării care a organizat demonstraţia eşuată la 14 decembrie s-au cunoscut abia după Revoluţie. Încercarea de-a pune ordine în povestea pe care au trăit-o s-a soldat însă cu eşec. Asta pentru că liderul Ştefan Prutianu a devenit brusc tot mai necomunicativ şi a dat răspunsuri vagi la întrebările care vizau maniera în care luase decizii în timpul conspiraţiei. Or, reţeaua era astfel construită, încât nimeni nu putea să-l verifice pe Prutianu, în schimb, deciziile sale ajungeau la toţi conspiratorii.
● Ştefan Prutianu: "Am refuzat, după Revoluţie, să dau tot felul de explicaţii, pentru că începusem să am numai necazuri. Şi nu mai avea rost să caut o logică în tot ce se întâmplase". De reţinut că Prutianu a suferit imediat după Revoluţie un accident (a fost împins de pe bicicletă de doi motociclişti şi şi-a rupt mâna), mama sa a suferit un accident, iar soţia i-a murit de un cancer galopant. A fost nevoit să dea o declaraţie procurorului militar care-l anchetase că nu va revendica nici o pretenţie faţă de tratamentul la care a fost supus în anchetă. O declaraţie similară a dat, în 1990, şi Vasile Vicol, căutat fiind, la serviciu, de acelaşi procuror Constantin Crâşmaru.
CONTRASPIONAJUL: "ZONA ERA BĂTUTĂ DE RUŞI"
Referitor la conspiraţia de la Iaşi, referirile Securităţii au fost destul de vagi în anii de după Revoluţie. În 1994, Victor Neculicioiu, fost şef al contraspionajului, reda mitingul eşuat la Iaşi în câteva fraze. Iată mărturia sa în faţa Comisiei senatoriale de cercetare a evenimentelor din decembrie:
● Valentin Gabrielescu: "În octombrie 1989 aţi făcut la Iaşi o excursie în interes de serviciu?".
● Victor Neculicioiu: "Nu în octombrie, în decembrie.
La 14 decembrie am fost trimis la Iaşi cu o echipă, să văd implicarea ruşilor. S-a semnalat că va fi o acţiune de anvergură. Aveau oameni care-i ţineau la curent şi cadre de informaţii la ambasadă. Să scoată lumea în stradă. Pe 15, erau doi sau trei reţinuţi. (...) E drept, zona era bătută de ruşi. Trebuia să se iasă în stradă pe 16, 19 şi parcă 22. Nu au ieşit"
"REPETIŢIE GENERALĂ"?
Cei care au fost arestaţi la Iaşi la 14 decembrie 1989 au avut nevoie de mulţi ani până să obţină copii după mandatele de arestare şi să fie consideraţi revoluţionari. Asta pentru că Legea revoluţionarilor ia în seamă doar arestaţii şi victimele de după 16 decembrie. Casian Spiridon crede că acest lucru a fost făcut deliberat de autorităţi, la fel cum deliberată a fost şi ignorarea Iaşiului în politica "oficială" faţă de Revoluţie. Asta pentru că ziua de 14 decembrie, în Iaşi, spulbera mitul "revoltei spontane", prin aceea că organizarea unui astfel de miting s-a făcut printr-o complexă conspiraţie. În plus, Casian Spiridon crede că Iaşiul a jucat un rol important în victoria Revoluţiei de la Timişoara: în primul rând, prin abaterea atenţiei către Moldova, apoi, prin aceea că forţele de represiune au fost concentrate în acele zile la Iaşi. "După cum s-au derulat lucrurile la Iaşi, cred că Miliţia şi Securitatea aveau efective să înăbuşe în faşă orice fel de adunare populară. Pur şi simplu blocau orice posibilitate de adunare. Or, la Timişoara, Miliţia a asistat cu calm la adunarea oamenilor în faţa casei lui Tokes. Acolo s-a putut forma astfel «masa critică»." Revoluţia ar fi izbucnit la Iaşi. (Material apărut în Jurnalul Naţional).
foto: ro.wikipedia.org
Acordul de la Dayton (Acordul Cadru General pentru Pace în Bosnia și Herțegovina) este tratatul semnat la data de 14 decembrie 1995, care a consemnat încheirea războiului din Bosnia din 1991-1995. Acordul a fost negociat la Dayton, Ohio și a fost semnat la Paris de către președinții Bosniei-Herțegovina (Alija Izetbegovici), Croației (Franjo Tudjman) și Republicii Federale Iugoslavia (Slobodan Miloșevici) și de către reprezentanți ai Uniunii Europene, Franței, Germaniei, Marii Britanii, Federației Ruse și ai Statelor Unite ale Americii.
21 noiembrie 1995: Acordul de pace asupra Bosniei de la Dayton (SUA)
foto: cersipamantromanesc.wordpress.com
Centrala nucleară din Cernobîl – foto: Mediafax
- 2012: Atac armat la o școală primară din Connecticut, Statele Unite, unde au fost uciși 28 de persoane și încă două rănite. Majoritatea decedaților au fost copii cu vârste cuprinse între 5-10 ani și 6 adulți (inclusiv atacatorul și mama lui). Evenimentul tragic a ajuns să fie cunoscut sub numele de: masacrul de la școala din Sandy Hook.
- 2016: Desfințarea echipei de fotbal "FC Rapid București" după ce a fost declarată în faliment.
- *2019 - Klaus Werner Iohannis a fost desemnat sa primeasca Premiul Carol cel Mare, acordat pentru contribuții la unitatea europeană.
Klaus Werner Iohannis (n. 13 iunie 1959, Sibiu, România) este un politician român de etnie germană, care din 21 decembrie 2014 ocupă funcția de președinte al României, cititi mai mult pe ro.wikipedia.org - foto preluat de pe www.facebook.com
Premiul Internațional Carol cel Mare al orașului Aachen, din 1988 Premiul Internațional Carol din Aachen, pe scurt Premiul Carol cel Mare, este decernat anual de către orașul Aachen pentru merite în unificarea europeană. Premiul constă într-un premiu în bani de 2.500 € și Medalia Carol cel Mare / Medalia lui Karl, cu imaginea lui Carol cel Mare (Charlemagne, Karl der Große, Carolus Magnus).
Jamaicana Toni-Ann Singh a fost încoronată Miss World 2019, în cadrul unei ceremonii desfăşurată la Londra, relatează AFP. Toni-Ann Singh, o studentă la psihologie în vârstă de 23 de ani, a câştigat finala în faţa concurentelor franceză Ophély Mézino şi indiană Suman Rao. Ea a fost încoronată de laureata Miss World de anul trecut, mexicanca Vanessa Ponce de Leon. Este pentru a patra oară când o reprezentantă din Jamaica obţine titlul de Miss World.
2020: informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică
Până astăzi, 14 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 559.587 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
460.780 de pacienți au fost declarați vindecați.
În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 3.252 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.
Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 387 de persoane au fost reconfirmate pozitiv.
Până astăzi, 13.494 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.
În intervalul 13.12.2020 (10:00) – 14.12.2020 (10:00) au fost raportate 109 decese (60 bărbați și 49 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.
În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 12.379. Dintre acestea, 1.289 sunt internate la ATI.
Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.436.130 teste. Dintre acestea, 8.059 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 6.250 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 1.809 la cerere.
Nostradamus, portret realizat de fiul său Cesar – foto: ro.wikipedia.org
Nostradamus (14 decembrie, 1503 – 2 iulie, 1566), pe numele său real Michel de Nostredame, a fost un faimos medic, cabalist și farmacist francez. Celebritatea sa se datorează lucrării Les Propheties, a cărei primă ediție a apărut în 1555. De la publicarea sa, a devenit foarte populară în toată lumea, creându-se în jurul său un cult. În literatura tuturor timpurilor i s-a acordat titlul de prevestitor a tuturor marilor evenimente care se desfășurau sau urmau să se întâmple în lume.
Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, multe dintre ele au fost de-a lungul timpului interpretate sau traduse greșit. Nostradamus este o figură proeminentă a Renașterii Franceze și profețiile sale sunt strâns legate de aplicarea Codului Bibliei, cât și a altor lucrări despre profeții.
A studiat medicina la Montpellier si a devenit cunoscut dupa ce si-a dovedit calitatile de vindecator in timpul epidemei de ciuma din 1526, izbucnita in Languedoc. Nu a reusit sa isi finalizeze studiile, fiind examatriculat pe motiv ca practica meseria fara sa aiba atestat. A inceput sa calatoreasca prin Franta, ceea ce i-a favorizat contactul cu diverse personalitati ale vremii. Dupa mai bine de zece ani de pribegie s-a stabilit in Salon de Croux.
A ramas in aceasta localitate pana la sfarsitul vietii, dedicandu-se astrologiei. Intre 1555-1558 si-a publicat primele profetii, cunoscute sub numele de “Centurii”, in forma de catrene. Prezicerile sale enigmatice au starnit interes, iar reputatia lui Nostradamus a depasit granitele Frantei pentru ca marii regi ai Europei au apelat la serviciile lui. Lucrările lui Nostradamus sunt realizate din catrene, iar multe dintre ele au fost de-a lungul timpului intrepretate sau traduse greşit.
S-a stins din viata pe 2 iulie 1566, insa catrenele sale au continuat sa aiba un succes enorm pana in zilele noastre. Cel mai renumit cercetător al operei și vieții sale este românul Vlaicu Ionescu. CATEVA PREDICTII ALE LUI NOSTRADAMUS CARE S-AU IMPLINIT
Tycho Brahe - foto: ro.wikipedia.org
Tycho Brahe (n. 14 decembrie 1546, Knudstrup – d. 24 octombrie 1601, Praga), astronom și matematician danez. A adus contribuții importante în observarea și măsurarea exactă a mișcării planetelor, precum și la catalogarea a peste 800 de stele. Datele adunate de el au depășit în exactitate toate măsurătorile astronomice anterioare descoperirii telescopului.
.svg){kind=small}
* 1784: Maria Antonia de Neapole și Sicilia (14 decembrie 1784 – 21 mai 1806), a fost fiica cea mică a regelui Ferdinand I a celor Două Sicilii și a reginei Maria Carolina de Austria. A fost numită după sora favorită a mamei ei, Maria Antoaneta, regină a Franței. Prin căsătorie a devenit Prințesă de Asturia.
| Maria Ludovica de Austria-Este | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 14 decembrie 1787 Monza, Italia  |
| Decedată | (28 de ani) Verona, Italia |
| Înmormântată | Cripta Capucinilor din Viena |
| Cauza decesului | cauze naturale (tuberculoză) |
| Părinți | Ferdinand, Duce de Modena Maria Beatrice d'Este, Ducesă de Massa |
| Frați și surori | Maria Theresa de Austria-Este Arhiducesa Maria Leopoldine de Austria-Este Francisc al IV-lea, Duce de Modena Arhiducele Karl de Austria-Este Arhiducele Ferdinand Carol Iosif de Austria-Este Arhiducele Maximilian de Austria–Este |
| Căsătorită cu | Francisc I al Austriei |
| Cetățenie |  Imperiul Austriac |
| Ocupație | regină[*] |
| Apartenență nobiliară | |
| Titluri | regină consoartă[*] |
| Familie nobiliară | Casa de Habsburg-Lorena |
| Împărăteasă a Austriei; Regină a Ungariei și a Boemiei | |
| Domnie | 1808–1816 |
Modifică date / text  | |
* 1787: Maria Ludovika de Austria-Este (germană Maria Ludovika Beatrix von Modena) (14 decembrie 1787 – 7 aprilie 1816) a fost fiica Arhiducelui Ferdinand de Austria-Este (1754–1806) și a soției sale, Maria Beatrice Ricciarda d'Este (1750–1829). A fost membră a Casei de Austria-Este, o ramură a Casei de Habsburg-Lorena.
A murit de tuberculoză la 28 de ani.
* 1883: Tompa László (n. 14 decembrie 1883, Betești - d. 13 mai 1964, Odorheiu Secuiesc) a fost un poet și traducător maghiar din Transilvania.
- Erdély hegyei között (1921)
- Éjszaki szél (1923)
- Ne félj. Versek (1929)
- Hol vagy, ember (1940)
- Válogatott versek (1944)
- Régebbi és újabb versek (1955)
- Legszebb versei (1962)
- Versek (1963)
- Tavaszi eső zenéje ( 1980)
- Erdélyi végzet alatt (2007)
- Válogatott versek (2014)
.jpg)
* 1995: George al VI-lea (engleză George VI of the United Kingdom, pe numele sau întreg Albert Frederick Arthur George, 14 decembrie 1895 - d. 6 februarie 1952) a fost rege al Marii Britanii, al Irlandei și al altor dominioane britanice, împărat al Indiei din 11 decembrie 1936 până la decesul său din 6 februarie 1952.
A fost cunoscut înainte de încoronare ca prințul Albert, în copilărie prinț de York, și mai târziu ducele Albert de York, iar în cercul familiei era chemat „Bertie”. Își datora numele de Albert faptului că s-a născut la 14 decembrie, ziua comemorării decesului Prințului Consort Albert, soțul reginei Victoria. Fiind cel de-al doilea fiu al regelui George al V-lea și-a petrecut primii ani în umbra fratelui său mai mare, Eduard, moștenitorul tronului. A servit în Marina Militară Regală în timpul primului război mondial și după război, a avut o serie de angajamente publice. S-a căsătorit cu Elizabeth Bowes-Lyon, în 1923, și au avut două fiice, Elizabeth (viitoarea regină Elisabeta a II-a) și Margaret.
La moartea tatălui său în 1936, Eduard al VIII-lea preia tronul englez. Totuși, în mai puțin de un an, Eduard își exprimă dorința de a se căsători cu americana Wallis Simpson. Din motive politice și religioase premierul britanic, Stanley Baldwin, l-a sfătuit pe rege să nu se căsătorească și să rămână rege. Eduard a abdicat și s-a căsătorit. Prin acest act, unic în 2000 de ani de istorie britanică, George al VI-lea devine rege și cel de-al treilea monarh al casei de Windsor.
PRIMII ANI
După război, Prințul Albert a studiat istoria și economia pentru un an la Trinity College, Cambridge, din octombrie 1919.[2] La 3 iunie 1920, Prințul Albert a fost numit Duce de York, Conte de Inverness și Baron Killarney.[3]
DOMNIA
La mai puțin de un an de când Eduard a devenit rege, la 11 decembrie 1936, Eduard al VIII-lea abdică de la tron pentru a se putea căsători cu Wallis Warfield Simpson. Eduard a fost avizat de către prim-ministrul Stanley Baldwin că nu va putea rămâne regele după căsătoria cu o femeie divorțată de două ori și cu ambii foști soți în viață. Eduard a ales abdicarea, astfel, Prințul Albert Duce de York, devine rege, o poziție pe care a fost reticent în a o accepta.
Albert și-a luat titlu de George al VI-lea, pentru a sublinia continuitatea politicii tatălui său și restaurarea încrederii în monarhie.[4] Începutul domniei a fost în jurul incertitudinii legate de titlurile și poziția pe care o ocupa fostul rege, Eduard. Pentru a soluționa această problemă, primul act al actualului rege a fost să confere fratelui său titlul de ASR (Alteța Sa Regală) Duce de Windsor dar soția și viitorii copii nu aveau dreptul la acest titlu. George al VI-lea a fost, de asemenea, obligat să cumpere reședințele regale Castelul Balmoral și Sandringham House de la Prințul Eduard.[5]
Riscul crescut al războiului din Europa a dominat începutul domniei lui George al VI-lea. Regele era obligat constituțional să sprijine poziția primului ministru Neville Chamberlain față de Adolf Hitler. Când regele și regina l-au întâmpinat pe Chamberlain la întoarcerea de la negocierea Acordului de la München în 1938 l-au invitat să apară în balcon, cu ei. Această asociere publică a monarhiei cu un om politic a fost excepțională, aparițiile în balcon erau, în mod tradițional, limitate la familia regală.[
Paul I al Greciei - foto: ro.wikipedia.org
Paul I al Greciei (14 decembrie 1901 – 6 martie 1964), rege al Greciei din 1947 până în 1964.
- 1937: absolvent ca șef de promoție al Liceului Internat „Costache Negruzzi” din Iași
- 1937-1938: studiază Dreptul și Filosofia la București
- Academia Regală de Muzică și Artă Dramatică, profesoară Lucia Sturdza Bulandra - studii neterminate
- Leon Saint Pe - „Egoistul" de Jean Anouilh, regie proprie, 2004
- Ianke - „Take, Ianke și Cadâr" de Victor Ion Popa, regia Grigore Gonța, 2001
- Guglielmo - „Numele trandafirului" de Umberto Eco, regia Grigore Gonța, 1998
- Actorul - „Azilul de noapte" de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1998
- Bătrânul - „Cotletele" de Bertrand Blier, regia Gelu Colceag, 1998
- Kondilas - „Moștenirea" de Titus Popovici, regia Horea Popescu, Mihai Manolescu, 1989
- „Contrabasul" (one man show) de Patrick Suskind, regia Grigore Gonța, 1987
- Herb Tucker - „Poveste din Hollywood" de Neil Simon, regia Grigore Gonța, 1984 și 1994
- Spirache - „Titanic-Vals" de Tudor Mușatescu, regia Mihai Berechet, 1983
- Domenico - „Filumena Marturano" de Eduardo De Fillippo, regia Anca Ovanez Doroșenco, 1981
- Chereea - „Caligula" de Albert Camus, regia Horea Popescu, 1980
- Romulus - „Romulus cel Mare" de Friedrich Dürrenmatt, regia Sanda Manu, 1977
- Richard al III-lea - „Richard al III-lea" de William Shakespeare, regia Horea Popescu, 1976
- Autorul dramatic - „Viața unei femei" autor și regia Aurel Baranga, 1976
- Robespierre - „Danton" de Camil Petrescu, regia Horea Popescu, 1974
- Mel - „Prizonierul din Manhattan" de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
- Mayer Bayer - „Simfonia patetică" de Aurel Baranga, regia Aurel Baranga, 1973
- Ștefan Valeriu - „Jocul de-a vacanța" de Mihail Sebastian, regia Mihai Berechet, 1971
- George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Michel Făgădău, 1970
- Eduard Forțian - „În valea cucului" de Mihai Beniuc, regia Sică Alexandrescu, 1959
- C.N. Mollin - „Anii negri" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1958
- Iacob Bardin - „Dușmanii" de Maxim Gorki, regia Alexandru Finți, 1958
- Horace, Frederic - „Invitație la castel" de Jean Anouilh, regia Sică Alexandrescu, 1958
- Trinculo - „Furtuna" de William Shakespeare, regia Moni Ghelerter, 1958
- Filipetto - „Bădăranii" de Carlo Goldoni, regia Sică Alexandrescu, 1957
- Alexandru - „Rețeta fericirii sau despre ceea ce nu se vorbește" de Aurel Baranga, regia Marietta Sadova, 1957
- Profesorul - „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Sică Alexandrescu, 1956
- Cerchez - „Ziariștii" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1956
- Agamemnon Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1956
- Dr. Smil - „Apus de soare" de Barbu Ștefănescu Delavrancea, regia Marietta Sadova, Mihail Zirra, 1956 și 1973
- Poludin - „O chestiune personală" de Alexandr Stein, regia Sică Alexandrescu, 1955
- Stepa - „Platon Krecet" de Alexandr Korneiciuk, regia Alexandru Finți, 1954
- Mircea Cavafu - „Mielul turbat" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1954
- Mitică - „Matei Millo" de Mircea Ștefănescu, regia Sică Alexandrescu, 1953
- Voicu - „Ultima oră" de Mihail Sebastian, regia Moni Ghelerter, 1953
- Hlestakov - „Revizorul" de Nikolai Vasilievici Gogol, regia Sică Alexandrescu, 1952
- „Momente" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, 1952
- Catindatul - „D`ale carnavalului" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Studio), 1951
- Tuzenbach - „Trei surori" de A.P. Cehov, regia Moni Ghelerter, (Sala Comedia), 1950
- Victor Dumitrescu - „Iarba rea" de Aurel Baranga, regia Sică Alexandrescu, 1949
- Rică Venturiano - „O noapte furtunoasă" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1949
- Agamiță Dandanache - „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, regia Sică Alexandrescu, (Sala Comedia), 1948
- Studentul - „Confruntarea" de Tur și Lev Seinin, regia Moni Ghelerter, (Sala Studio), 1948
- Romeo - „Romeo și Julieta, actul 6", „Între filologi", „Cine răspunde?" de D.D. Pătrășcanu, regia N.Gh. Kirilov, 1945
- Talleyrand - „Supeul" de Jean Claude Brinsville, regia Florentina Enache, 1997
- Antonio Salieri - „Amadeus" de Peter Schaffer, regia Dinu Cernescu, 1982
- „Helen, Tommy și Joe" de James Thurber și Elliot Nugent, regia Marietta Sadova, 1948
- Wille Clark - „Băieții de aur" de Neil Simon, regia Ion Lucian, 1997
- Zeus - „Danaidele" după Eschil, regia Silviu Purcărete, 1995
- George - „Cui i-e frică de Virginia Woolf?" de Edward Albee, regia Mircea Cornișteanu, 1990
- Don - „Transplantarea inimii necunoscute" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter, 1969
- Berenger - „Ucigaș fără simbrie" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu
- Chitlaru - „Opinia publică" de Aurel Baranga, regia Mihai Berechet
- Cirivis - „Capul de rățoi" de George Ciprian, regia David Esrig
- Berenger - „ Rinocerii" de Eugene Ionesco, regia Lucian Giurchescu
- Gore, Șeful - „Șeful sectorului suflete" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter
- Jurații - „Procesul domnului Caragiale" de Mircea Ștefănescu, regia David Esrig
- Cheryl - „Celebrul 702" de Alexandru Mirodan, regia Moni Ghelerter
- Doctorul - „Un flăcău din orașul nostru" de Konstantin Simonov, regia Vlad Mugur, 1952
- „Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu
- „Steaua fără nume" de Mihail Sebastian, regia Soare Z. Soare
- „Nu mai beau" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Soare Z. Soare
- „Pensiunea dragostei" de Alexandru Kirițescu, regia Soare Z. Soare
- „Sărmanul Jonathan" de Karl Milloker
- „Clasa a 8-a B" de Roger Ferdinand, regia Ionel Țăranu
- „Rușinea familiei" de Mircea Ștefănescu, după Ronald Harwood, regia Ion Talianu
- „Primăvara a venit" de John van Druten, regia Sică Alexandrescu
- „Racheta spre lună" de Clifford Odets, regia Marietta Sadova
- „Vis de secătură" de Mircea Ștefănescu, regia W. Siegfried
- „O femeie răpită" de Louis Verneuil, regia Sică Alexandrescu
- „Knock" de Jules Romaine, regia Sică Alexandrescu
- „Sărută-mă imediat" de Tudor Mușatescu și V. Timuș, după Janos Vaszari, regia Ion Talianu
- „Unul cu bani" de George S. Kaufman, regia Sică Alexandrescu
- „Am visat paradisul" de Guido Cantini, regia Sică Alexandrescu
- „Medicul în dilemă" de George Bernard Shaw, regia Sică Alexandrescu
- „Viața începe mâine" de Marc Gilbert Sauvajon, regia Val Mugur
- „Omul care a văzut moartea" de Victor Eftimiu, regia Sică Alexandrescu
- „Amantul de carton" de Jacques Deval, regia Sică Alexandrescu
- „Sextet" de Gregor Schmitt, regia Sică Alexandrescu
- „Domnișoara de ciocolată" de Paul Gavault, regia Ion Șahighian
- „D-ra Butterfly" de Tudor Mușatescu, după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu
- „Omul care zâmbește" de Luigi Bonelli și Aldo de Benedetti, regia Ion Șahighian
- „Frumoasa aventură" de Gaston de Caillavet și Robert de Flers, regia Sică Alexandrescu
- „Orașul fără avocați" de Nicola Manzari, regia Ion Iancovescu
- „Banii nu fac nici două parale" de Armando Curcio, regia Sică Alexandrescu
- „Îmi pare rău de mine" de Mouezy-Eon și Guitton, regia Ion Sava
- „Titanic Vals" de Tudor Mușatescu, regia Tudor Mușatescu
- „Ascultă, Ionescule" de Tudor Mușatescu, după Mirande și Quinson
- „Calul năzdrăvan" de Gherardo Gherardi, regia Ion Iancovescu
- „Aproape de cer" de Julien Luchaire, regia Aurel Ion Maican
- „Figurantul" de Alfred Savoir, regia Ion Iancovescu
- „Domnișoara Butterfly" de Tudor Mușatescu după Tibor Varady, regia Tudor Mușatescu
- „Tinerețe" de Swarkin, regia Muratov
- „Quadratura cercului" de Valentin Kataiev, regia Victor Ion Popa
- „Zile vesele după război" de Mihail Sadoveanu, regia Victor Ion Popa
- „Jederman" de Hugo von Hoffmanstall, regia Victor Ion Popa
- „Molima" de Ion Marin Sadoveanu
- „Pescuitorul de umbre" de Jean Sarment, regia Sergiu Dumitrescu
- „Crimă și pedeapsă" de Gaston Bary, după Fiodor Mihailovici Dostoievski, regia Mihai Zirra (Debut)
- O noapte furtunoasă (1943) - arhivarul de judecatorie Rica Venturiano
- Visul unei nopți de iarnă (1946) - Milica Dumitrescu
- Răsună valea (1949) - Niky
- Bulevardul “Fluieră Vântu” - scurt metraj (1950)
- Lanțul slăbiciunilor (1952)
- Vizita (1952) - Domnul cu scrisoarea
- Arendașul român (1952)
- O scrisoare pierdută (1953) - Agamemnon Dandanache
- Afacerea Protar (1955) - Profesorul Andronic
- Casa de pe strada noastră (1957) - voce
- Momente "Caragiale" - Tren de placere (1958) - Mihalache Georgescu
- Două lozuri (1960) - voce
- Directorul nostru (1960) - voce
- Bădăranii (1960) - Felippetto
- Celebrul 702 (1962) - Cheryl
- Lanterna cu amintiri (1963)
- Pași spre lună (1964) - Călătorul
- Castelanii (1966)
- Șeful sectorului suflete (1967) - meteorologul Gore
- Realitatea ilustrată (Serial TV) (1969)
- Explozia (1972) - Profesorul Luca
- Întoarcerea lui Magellan (1974) - profesorul
- Agentul straniu (1974)
- Când trăiești mai adevărat (1974)
- Tată de duminică (1975) - procurorul Grigore Manta
- Povestea dragostei (1976) - povestitor
- Singurătatea florilor (1976) - medicul Ovidiu Pavel
- Cuibul salamandrelor (1976) - Profesorul Luca
- Instanța amână pronunțarea (1976)
- Premiera (1976) - dirijorul Mihai Dan, soțul directoarei
- Povestea dragostei (1977) - povestitor
- Brațele Afroditei (1978)
- Aurel Vlaicu (1977) - Ilarie Chendi
- Iancu Jianu, zapciul (1980)
- Rețeaua „S” (1980) - colonelul de Securitate, Dumitrescu
- Iancu Jianu, haiducul (1981)
- Întoarcere la dragostea dintâi (1981)
- Galax, omul păpușă (1983)
- Horea (1984)
- Trahir (1993) - Vlad
- Urmașii Marelui Anonim (1997)
- După-amiaza unui torționar (2001) - Profesorul
- Măria Sa, Birlic! (2010) - el însuși
- Mari actori romani (2008) - voce
- Medalia de onoare (2010) - Ion I. Ion
- „Al matale, Caragiale", regia Mircea Cornișteanu, 2002
- „Cui i-e frică de Virginia Wolf?" de Edward Albee, regia Olimpia Arghir, 1995
- „Amadeus" de Peter Shaffer, regia Dinu Cernescu
- „Aventură sub pământ" de Ion Băieșu, regia Sergiu Ionescu, 1982
- „Titanic vals" de Tudor Mușatescu
- „Supeul" de Jean Claude Brinsville
- „Mușatinii"
- „Harvey" de Mary Chase
- „Tren de plăcere" de I.L. Caragiale
- „Momente Caragiale" după I.L. Caragiale
- „Conu Leonida" după I.L. Caragiale
- „Marii Artiști pe Micul Ecran"
- „Egoistul" de Jean Anouilh, 2004
- „De partea cui ești?" de Ronald Harwood, 1996
- „O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale, 1979
- „Poveste din Irkutsk" de Aleksei Arbuzov, 1960
- „Sălbaticii" de Serghei Mihailovici Mihalkov, 1959
- „Doctor fără voie" de J.B.P. Molière (co-regie cu Sică Alexandrescu), 1955
- „Straini in noapte"de Eric Assous,2007
- 2013 - „Între acte"
- 2001 - „Note de insomniac"
- 1978 - „Luni, Marți, Miercuri..."
- 1968 - „Pretexte și subtexte"
- Profesor la Institutul de Teatru și Film: 1950 - 1965
- Director al Teatrului de Comedie din București: 1961 - 1969
- Director al Teatrului Național București: 1969 - 1990
- Președinte activ (1971) și apoi Președinte de onoare pe viață (1977) al Institutului Internațional de Teatru
- Autorul mesajului internațional pentru Ziua Mondială a Teatrului: 27 martie 1977
- Co-președinte, cu Yehudi Menuhin, al Festivalurilor Internaționale de Teatru și Muzică organizate de UNESCO: 1971 - 1978
- Membru al Cartelului Internațional de Teatru: 1967
- Membru în Consiliul Superior al Teatrului Națiunilor, sub președinția lui Pierre Moinet, directorul general al artelor și literaturii din Ministerul Afacerilor Culturale al Franței
- Membru al Academiei Le Muse din Florența
- Semnatar al Apelului Artiștilor pentru Securitate și Cooperare în Europa, Helsinki, 1985
- Decorația Regală „Nihil Sine Deo”, acordată de Alteța Sa Regală Principesa Margareta a României, în numele Majestății Sale Regelui Mihai I, la 12 mai 2013, într-o ceremonie desfășurată la Castelul Peleș[15] [16][17]
- Membru de Onoare al Academiei Române, drept recunoaștere a activității în domeniul artei, 2004
- Decorat cu Ordinul Drapelul Iugoslav cu steaua de aur și colan
- Decorat cu Ordinul Serviciul Credincios „Mare Ofițer"
- Doctor Honoris Causa al Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale", 2003
- Trofeul „România 2000", 2003
- Marele Premiu acordat de Guvernul României, în cadrul Premiilor Naționale de Teatru, 2002
- Președintele Franței, Jacques Chirac a semnat Decretul prin care Radu Beligan este numit în grad de Ofițer al Ordinului Național al * * Legiunii de Onoare, 2002
- Premiul revistei „Moftul Român", 2001
- Premiul Revistei „Flacăra", 2000
- Trofeul Eugene Ionesco, 1999
- Premiul Fundației TOFAN, 1998
- PRIX 14 JUILLET 1998 al Ministerului de Externe din Franța
- Premiul Academiei Române, 1997
- Premiul Galei UNITER - Trofeul Dionysos, 1995-1996
- Doctor Honoris Causa al Academiei „George Enescu" din Iași, 1994
- Doctor Honoris Causa al Academiei George Enescu
- Marele Premiu al Centrului de cultură "George Apostu" din Bacău - 1993
- Premiul Academiei „Le Muse" din Florența, 1980
Distincții[modificare | modificare sursă]
- Artist Emerit 1953;
- Artist al Poporului 1962;
- Premiul Academiei "Le Muse" din Florența 1980;
- Premiul Galei UNITER – Trofeul Dionysos 1995 - 1996;
- Premiul Academiei Române, 1997;
- Premiul Fundației Tofan, 1998;
- Prix 14 Juillet al Ministerului de Externe al Franței, 1998;
- Trofeul Eugene Ionesco, 1999;
- Doctor Honoris Causa al Academiei de Arte "George Enescu";
- Cetățean de onoare al municipiilor Iași și Bacău.
- Doctor Honoris Causa al Universitatii Naționale de Artă Teatrală si Cinematografica 'I. L. Caragiale' București
- Doctor Honoris Causa al Universității „Ovidius” Constanța
- Cetățean de Onoare al Municipiului Bacău - Teatrului de Vară din Bacău i se atribuie denumirea "Radu Beligan" - 2008
Nikolai Ghenadievici Basov - foto: ro.wikipedia.org
Nikolai Ghenadievici Basov (14 decembrie 1922 – 1 iulie 2001), fizician sovietic, laureat al Premiului Nobel pentru Fizică împreună cu Aleksandr Prohorov și Charles Hard Townes, pentru munca lor de pionierat în domeniul maserilor și laserilor.
| Gheorghe Constantin | |||
|---|---|---|---|
 |
| Aura Urziceanu | |||||
 | |||||
Date personale
| |||||
|---|---|---|---|---|---|
- în legislatura 1990-1992: Statul Israel, Republica Italiană, Australia, Ungaria, Regatul Spaniei;
- în legislatura 1996-2000: Republica Cipru, Republica Lituania;
- în legislatura 2000-2004: Republica Algeriană Democratică și Populară, Statul Israel, Regatul Suediei;
- în legislatura 2004-2008: Republica Austria, Islanda, Republica Islamică Iran, Statele Unite Mexicane;
- în legislatura 2008-2012: Republica Estonia, Republica Franceză-Adunarea Națională, Republica Italiană, Republica Arabă Egipt;
- în legislatura 2012-2016: Republica Franceză-Adunarea Națională, Republica Italiană.
* 1949: Nicolae Cernomaz (n. 14 decembrie 1949, satul Țiganca, raionul Cantemir) este un diplomat din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru de stat (1997-1999) și apoi de ministru al afacerilor externe al Republicii Moldova (2000-2001). În perioada 2003 - 2005 a fost Ambasador Republicii Moldova în Ucraina, iar între 1999–2000 Ambasador al Republicii Moldova în Ungaria, și prin cumul în Croația și Cehia.
* 1951: Iurie Sadovnic (n. 14 decembrie 1951, Jura, raionul Rîbnița, RSSM) este un muzician și cântăreț de muzică ușoară și folk din Republica Moldova. Este bine-cunoscut pentru stilul său de interpretare în care pune accentul pe chitară. A activat ca solist al formațiilor vocal-instrumentale „Haiducii din Susleni”, formația „Haiducii” a Institutului de Arte (1968—1973), formația „Sonor” (1973—1976), formația de jazz din Nikolaev (în perioada serviciului militar, 1970—1972), „Contemporanul” (1977-1978) și „Bucuria” (1979-1982) ale Filarmonicii din Chișinău.[1] În 1983 a fondat formația „Legenda”, care a activat până în 1993. Fost membru PCUS.
| Florin Iordache | |||||||||||||||||||||||||
_(cropped).jpg) Florin Iordache la Summitul Parlamentar Informal de la Bratislava din 7 octombrie 2016
| |||||||||||||||||||||||||
.Bogdan Hrib s-a născut pe 14 decembrie 1966 în București. A absolvit Facultatea de Construcții Civile, dar n-a lucrat niciodată în domeniu. La începutul anilor '90 a publicat o serie de fotoreportaje și anchete în diferite ziare și reviste[3], iar în 1992 și-a deschis o agenție de publicitate[4].
Romane
- Seria Stelian Munteanu
- Filiera grecească aka Crimă la Paralia (2006) - reeditat în 2007, 2009 și 2015
- Blestemul manuscrisului (2008) - în colaborare cu Răzvan Dolea, reeditat în 2012 și 2016
- Somalia, Mon Amour (2009) - în colaborare cu Sofia Matei, reeditat în 2016
- Ucideți generalul (2011) - reeditat în 2016
- Patimile doamnei ministru (2016)
- Alte romane
- Ultima fotografie (2012) - reeditat în 2015
- Terapie pentru crimă (2014) - în colaborare cu Kiki Vasilescu, novelizarea filmului omonim
Volume de povestiri
- 3+1 (2013) - conține trei povestiri din seria Stelian Munteanu
- Vânătoare de asfințituri pe Strada 42 (2015) - conține povestirile din volumul 3+1 și o povestire inedită
Antologii și volume colective
- Romania Noir. O antologie de povestiri mystery & thriller (2011) - în colaborare cu George Arion
- Domino (2017) - în colaborare cu Lucian-Dragoș Bogdan, Teodora Matei, Daniel Timariu și Anamaria Ionescu
Volume traduse
- The greek connection (2011)
- Kill the General (2011)
- În 2001, la 33 de ani, cu prețul unor mari sacrificii financiare personale, reușește să își lanseze primul album „Iubi - Interfața la realitate” care inițial a fost refuzat de toate casele de discuri din România. În cele din urmă reușește să îl pună pe piață cu ajutorul lui Romulus Arhire, la casa de discuri Soft Records. Albumul este foarte bine primit de publicul din zona underground. Cu ajutorul benevol al unui om pe care urma să-l cunoască după mulți ani (Teodorescu Alexandru a.k.a. „Oase” din Buzău ) albumul a devenit foarte cunoscut în lumea underground, Florin Chilian fiind solicitat pentru primul său concert ca artist profesionist în București în anul 2002. Totuși albumul, la epoca sa, nu a fost difuzat de rețelele de radio și televiziune. El conține hiturile „Iubi” și „Chiar dacă”.
- În 2004 semnează un contract cu casa de discuri Roton iar în luna septembrie a aceluiași an lansează cel de-al doilea album „Zece Porunci, raport despre starea națiunii, 1989-2004. Primul pas”, album ce conține hit-ul „Zece”. Albumul este bazat pe interpretarea muzical-laică a celor 10 Porunci biblice, Florin Chilian fiind primul și singurul om care a pus Cele zece porunci pe muzică, de 2000 de ani încoace. Timp de 4 ani, rețelele de radio și televiziune au refuzat difuzarea melodiei „Zece” pe motiv ca acest tip de muzică, doar voce și pian, „țineau de secolul XVI”.[5] Aceasta până când Giovanni Francesco, managerul canalului MTV România, a decis să difuzeze melodia „Zece” cu riscul de a-și pierde funcția. Succesul a fost instantaneu, melodia Zece ajungând pe prima poziție a topurilor MTV pentru o lungă perioadă de timp. Piesa „Zece” a reușit pâna la urmă să fie difuzată pe toate canalele de radio și TV iar pe YouTube este prima melodie românească ce a reușit să facă primul milion de vizualizări și să atingă ulterior peste 10 milioane de vizualizări.[5] Artistului i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzari de către casa de discuri Roton.[6]
- În 2007 reediteaza primul album „Iubi - Interfață la realitate” și, la o lună de la lansare, i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzări de către casa de discuri Roton.[7][8][9]
- În iunie 2010 lansează cel de-al treilea album „Autistul, nu-l mai goniți pe Brâncuși!”, album care în scurt timp atinge un nivel record de vânzari. Artistului i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzări de către casa de discuri Roton. [10]
- În anul 2015 reziliază contractul cu Roton. Își creează propria casă de discuri cu ajutorul artistei Alina Manole.
- În 2017, lansează albumul „Pre@Clasic” la editura „Luna PR & Events”.[11] Pre@Clasic este o reinterpretare a muzicii clasice, albumul fiind gândit și scris în totalitate pentru cvartet de corzi - muzică de cameră și voce. Prin acest album, el inventează un nou gen muzical ce îmbină pop-ul cu muzica preclasică.[12][13]
| Florin Chilian | |
 Florin Chilian în concert (2010) |
* 1973: Ioan Narcis Chisăliță (n. 14 decembrie 1973) este un senator român, ales în 2016.
* 1975: Vasilică-Cristi Danileț (n. 14 decembrie 1975, Vatra Dornei, județul Suceava) este un judecător din România. A fost membru CSM între ianuarie 2011- ianuarie 2017, ales din partea Judecătoriilor. Înainte de anul 2011 a activat la instanțele din Cluj și Oradea, ultima funcție obținută fiind aceea de vicepreședinte al Judecătoriei Oradea. Cristi Danileț a fost de asemenea membru în echipa ministrului de Justiție Monica Macovei, fiind și fondatorul SoJust.
| Cristi Danileț | |
 |
| Radu Sîrbu | |
 |
* 1984: Ovidiu Marius Mihalache (n. 14 decembrie 1984 în Iași) este un fotbalist român care joacă pentru CSM Politehnica Iași pe postul de fundaș dreapta.
* 1542: Iacob al V-lea (n. 10 aprilie 1512 - d. 14 decembrie 1542) a fost rege al Scoției din 19 septembrie 1513 până la moartea sa. A fost fiu al lui Iacob al IV-lea al Scoției.
| Iacob al V-lea | |||||||||
| Rege al Scoției | |||||||||
| |||||||||
- Urcuș pe muntele Carmel ("Subida del monte Carmelo")
- Noaptea întunecată a sufletului ("Noche oscura del alma")
- Cânt spiritual ("Cantico espiritual")
- Flacără de dragoste vie ("Llama de amor viva")
- Sfaturi și sentințe spirituale ("Avisos y sentencias espirituales").
| Sfântul Ioan al Crucii | |||||||||||||||||||
| |||||||||||||||||||
Virginia — d. 14 decembrie 1799, Mount Vernon(d), Virginia) a fost un general și om de stat american, militant și factor activ în obținerea independenței față de Regatul Unit a coloniilor din America de Nord, primul președinte al Statelor Unite ale Americii.
| George Washington | |||||||||||||||||
| |||||||||||||||||
.jpg)
| Portret | Nume | Naștere | Deces | Soț/Soție (ani naștere & deces) și copii[15][16] |
|---|---|---|---|---|
 | Prințesa Victoria, Prințesă Regală | 21 noiembrie 1840 | 5 august 1901 | Căsătorită în 1858 cu Prințul Moștenitor al Prusiei Frederic, mai târziu Frederic al III-lea al Germaniei și rege al Prusiei (1831–1888); 4 fii, 4 fiice (inclusiv Wilhelm al II-lea al Germaniei și Sofia, regină a Greciei) |
_-_Edward,_Prince_of_Wales,_later_King_Edward_VII.jpg) | Prințul Albert Eduard, Prinț de Wales, mai târziu regele Eduard al VII-lea | 9 noiembrie 1841 | 6 mai 1910 | Căsătorit în 1863 cu Prințesa Alexandra a Danemarcei (1844–1925); 3 fii, 3 fiice (inclusiv regele George al V-lea și Maud, regină a Norvegiei) |
 | Prințesa Alice | 25 aprilie 1843 | 14 decembrie 1878 | Căsătorită în 1862 cu Ludovic al IV-lea, Mare Duce de Hesse și de Rin (1837–1892); 2 fii, 5 fiice (inclusiv Alexandra, Împărăteasă a Rusiei) |
 | Prințul Alfred, Duce de Saxa-Coburg și Gotha și Duce de Edinburgh; Amiral al Flotei | 6 august 1844 | 31 iulie 1900 | Căsătorit în 1874 cu Marea Ducesă Maria Alexandrovna a Rusiei (1853–1920); 2 fii (1 făt mort), 4 fiice (inclusiv Maria, regină a României) |
 | Prințesa Elena | 25 mai 1846 | 9 iunie 1923 | Căsătorită în 1866 cu Prințul Christian de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Augustenburg (1831–1917); 4 fii (1 făt mort), 2 fiice |
 | Prințesa Louise | 18 martie 1848 | 3 decembrie 1939 | Căsătorită în 1871 cu John Douglas Sutherland Campbell (1845–1914), marchiz de Lorne, mai târziu al 9-lea Duce de Argyll, de asemenea Guvernator-General al Canadei (1878–83); fără copii |
 | Prințul Arthur, Duce de Connaught și Strathearn; Mareșal, Guvernator-General al Canadei (1911–1916) | 1 mai 1850 | 16 ianuarie 1942 | Căsătorit în 1879 cu Prințesa Luise Margarete a Prusiei (1860–1917); 1 fiu, 2 fiice |
 | Prințul Leopold, Duce de Albany | 7 aprilie 1853 | 28 martie 1884 | Căsătorit în 1882 cu Prințesa Helena de Waldeck și Pyrmont (1861–1922); 1 fiu, 1 fiică |
 | Prințesa Beatrice | 14 aprilie 1857 | 26 octombrie 1944 | Căsătorită în 1885 cu Prințul Henric de Battenberg (1858–1896); 3 fii, 1 fiică (inclusiv Victoria Eugenie, regină a Spaniei) |
| Albert de Saxa-Coburg și Gotha | |||||||||
| Prinț Consort | |||||||||
 Fotografie din 1860 de J. J. E. Mayall
| |||||||||
| Elisabeth Ludovika | |||||||
 Portret al Elisabetei de Joseph Karl Stieler, 1843
| |||||||
- Prințesa Victoria (1863–1950), s-a căsătorit cu Prințul Louis de Battenberg în 1884
- Prințesa Elisabeta (1864–1918), căreia familia îi spunea ‘Ella’, s-a căsătorit cu Marele Duce Serghei Alexandrovici al Rusiei în 1884 și a fost ucisă în timpul Revoluției bolșevice
- Prințesa Irene (1866–1953), s-a căsătorit cu vărul ei, Prințul Heinrich al Prusiei, în 1888
- Prințul Ernest Louis (1868–1937), ultimul Mare Duce de Hesse și de Rin.
- Prințul Friedrich (1870–1873), căruia familia îi spunea 'Frittie', a murit de hemofilie
- Prințesa Alix (1872–1918), s-a căsătorit cu Țarul Nicolae al II-lea al Rusiei și a fost ucisă împreună cu familia sa la Ekaterinburg în timpul Revoluției bolșevice
- Prințesa Marie (1874–1878), căreia familia îi spunea 'May', a murit de difterie
| Alice a Regatului Unit | |||||||||
| Mare Ducesă de Hesse și de Rin | |||||||||
| |||||||||
| Prințesa Maria | |||||||||
| Marea Ducesă Maria Georgievna a Rusiei | |||||||||
.jpg)
| |||||||||
| Prințesa Maud de Fife | |||||||||
| Contesă de Southesk | |||||||||
| |||||||||
Antume
- Nuvele și schițe, 1903
- În lumea dreptății, 1906
- Întuneric și lumină, 1912
- Firimituri, 1929
- Cu undița, 1933
- Din pragul apusului, 1935
Reeditări
- Niculăiță Minciună, Editura HERRA, 2006, ISBN 973-7923-65-0
- În lumea dreptății. Întuneric și lumină, Editura Gramar, 2007
- Pagini alese, Editura Ștefan, 2007
- Rătăcire, Editura Semne, 2009
- Nuvele și schițe, Editura Donaris, 2009
Teatru radiofonic
| Ioan Alexandru Brătescu-Voinești | |
 Ioan Alexandru Brătescu-Voinești | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Târgoviște, România |
| Decedat | (78 de ani) București, România |
| Părinți | Alexandru Brătescu Alexandrina Voinescu |
| Căsătorit cu | Penelope Popescu |
| Copii | 2 |
- funcția face organul cu o anumită formă, impusă de necesitatea funcției de a răspunde la solicitarea evolutivă;
- drept urmare, nu se poate înțelege un fenomen care se petrece la suprafața scoarței terestre fără a înțelege forma sa spațială (cât se desfășoară în suprafață, raportat la scară planetară) - dinamica în spațiu;
- pentru a nu greși, trebuie urmărită evoluția formei spațiale a fenomenului respectiv și în adâncimea sa istorică (raportat, de asemenea, la scară planetară) - dinamica în timp.”[2]
OPERE SELECTIVE
- Die Kartographische Induktion (teza). Leipzig, 1900
- Etrogeneitatea celor patru sfere. București, 1900
- Problemele geografiei contemporane ca știință despre Cosmos. București, 1900
- Introducere în studiul geografiei. București, 1904
- Die rumänische Steppe. Leipzig, 1904
- Către noua generație. București, 1912
- Poporul. București, 1913
- Primăvara literară, București, 1914
- Omul politic. București, 1915
- Școala poporului, București, 1918
- Legea Eforiilor, București, 1918
- Însușirile omului de Stat, București, 1919
- Altă creștere: Școala muncii, București, 1919
- Caracterizarea etnografică a unui popor prin munca și uneltele sale (Discurs de recepție la Academia Română), București, 1920
- Vechimea poporului româan și legătura cu elementele alogene, București, 1924
- Titu Maiorescu, București, 1925
- Școala română și capitalul biologic al poporului român, Biblioteca eugenică și biopolitică a ASTREI, Cluj, 1927
- Cadrul antropogeografic. Transilvania, Banatul, Crișana și Maramureșul. Vol. I, 1918-1928, București
- Terra (metodologie geografică). Operă de importanță științifică mondială, aclamată de specialiștii mondiali în domeniu. Bucuresti, 1930
- Opere complete. „Fundația pentru Literatură și Artă”, București
- Geografia României, București
- Geografia României pentru clasa a III-a, București
- Aproprie-te de Isus prin biserica noastră și prin alegerea educatorilor, București
- Quelque observations sur l'evolution de la geographie en Roumanie. În "La vie scientifique en Roumanie", Academia Română, tomul IV: "Sciences pures" I, pag. 329-371. București, 1937
- Geografie și geografi la începutul sec. XIX-lea, Editura "SOCEC", București, 144 pag.
- Geografie și geografi la începutul sec. XX - Însemnări cu privire la desvoltarea științelor și a învățământului în România, Editura "SOCEC", București, 1938
- Trilogia științei. Cercetător - erudit - savant. În "Memoriul Secției Istorice a Academiei". Tip. Monitorul Oficial, București, 1939, 110 pagini
- Învățătorul și straja țării, Editura "CUGETAREA", București, 276 pagini
- Ce este Transilvania? Biblioteca "Revistei Istorice Române", București, 1940. (Traducere în limba engleză: "What is Transylvania?" de Traian Golea, Editura "Romanian Historical Studies", Miami Beach,
Florida, 1986
PUBLICAȚII ȘI STUDII
- Insula Șerpilor. În "Buletinul S.R.R. de Geografie", Vol. XIV
- Locul geografiei între știinte. În "Buletinul S.R.R. de geografie, Vol. XV
- Obiectul și definiția geografiei. În "Convorbiri litarare", 1901
- Aplicări antropogeografice în sfera etnografiei, istoriei și a altor științe. În "Anuarul de Geografie și Antropogeografie", Vol. I, 1910
- Observări asupra Dobrogei. În "Buletinul S.R.R. de Geografie", Vol. XXXVIII, 1919
- Premise etnografice în istoria românilor. În "Analele Academiei Române", București, 1922
- Dacia pontica și Dacia carpatica. În "Buletinul S.R.R. de Geografie", Vol. 47, București, 1923
- Religia ca mijloc de caracterizare a unui popor. În "Analele Academiei Române", București, 1924
- Rumänische Volkskultur. În "Völkermagazin", Berlin, 1924
- Direcția „Convorbirilor literare” și îndrumarea poporului român. În "Convorbiri literare", Ianuarie-Aprilie 1927, Anul LIX
- Considerațiuni geopolitice în Milvovia, anul I, numărul 1, București, 1930 [4]
- Coordonate etnografice: civilizația și cultura. În "Memoriile Academiei Române", București, 1930
- Moța-Marin - Urmașii lui Eminescu. În "Cuvântul Studențesc", Anul XII, Nr. 1-4, Ianuarie - Februarie 1937, București
- Deliormanul, o verigă între Carpați și țărmul Mării Negre. În "Analele Dobrogei", Anul XIV, Nr. 2, 1938
- Legăturile noastre cu Dunărea și Marea. Conferință inaugurală a ciclului de prelegeri: "Apele, Dunărea și Marea Neagră" ținute la Liga Navală Română, București, 1938
- Creștinismul Românesc. În "Chemarea Vremii", 194o
| Simion Mehedinți | |
 Geograful Simion Mehedinți |
* 1990: Johannes, Prinț de Thurn și Taxis (5 iunie 1926 – 14 decembrie 1990) a fost om de afaceri german și șeful Casei de Thurn și Taxis din 1982 până la moartea sa.
| Johannes | |||||||
| Prinț de Thurn și Taxis | |||||||
 Johannes, Prinț de Thurn și Taxis și soția sa, Gloria, 1981.
| |||||||
| Petrache Lupu | |
 Petrache Lupu rugându-se. |
.jpg)
* 1996: Nicole Valéry-Grossu (n. Nicoleta Valeria Bruteanu, 4 iulie 1919, la Turnu Măgurele, România - d. 14 decembrie 1996, la Paris, Franța) a fost o scriitoare și jurnalistă română, creștină și anticomunistă.
- Bénie sois-tu, prison[3], Plon, Paris - Cea mai cunoscută lucrare literară a scriitoarei Nicole Valéry-Grossu a apărut inițial în limba franceză, la editura Plon de la Paris. În traducere românească a apărut la Editura Univers din București, în 1997, iar ediția a doua, în limba română, a fost publicată în anul 2002 la aceeași editură bucureșteană. Cartea a fost ecranizată de Nicolae Mărgineanu, în anul 2002, având titlul Binecuvântată fii, închisoare.
- Hegemonia violenței (Comunism, totalitarism, ateism), traducere din limba franceză de Ileana Cantuniari, Editura „Duh și Adevăr”, București, 2000, 275 pagini, ISBN 973-98392-4-X
- Din toată inima, Editura „Duh și Adevăr”, București, 2003, 140 pagini ISBN 973-98392-7-4
| Nicoleta Valeria Grossu | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 4 iulie 1919 Turnu Măgurele |
| Decedată | 14 decembrie 1996 (77 de ani) Paris |
| Căsătorită cu | Sergiu Grossu (–) |
| Naționalitate |  română |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | scriitoare, jurnalistă |
| Pseudonim | Nicole Valéry-Grossu |
| Partid politic | Partidul Național-Țărănesc |
| Limbi | franceză, română |
| Activitatea literară | |
| Activă ca scriitoare | 1945 - 1996 |
| Opere semnificative | Binecuvântată fii, închisoare |
Peter O’Toole - foto preluat de pe www.facebook.com
Peter Seamus Lorcan O’Toole (2 august 1932 – 14 decembrie 2013) a fost un actor englez de origine irlandeză, cunoscut pentru rolurile sale memorabile de film, de scenă și de voce.
* 2017: Andrei Țugulea (n. 19 august 1928, Unțești, azi Republica Moldova - d. 14 decembrie 2017, București) a fost un inginer român, membru titular al Academiei Române (din 1999)
- Aplicarea metodelor variaționale directe la calculul câmpurilor Laplaciene. De menționat că, în teza de doctorat (1958), prefigurează metoda elementului finit;
- Studiul câmpurilor electromagnetice cvasistaționare în medii conductoare (împreună cu Acad. Remus Răduleț și Acad. Alexandru Timotin), cu aplicații la ecranarea electromagnetică și la pătrunderea câmpurilor electromagnetice în structuri feromagnetice cu tole.
- introducerea parametrilor tranzitorii în circuitele electrice cu efect de câmp;
- ecranare electromagnetică; curenți turbionari în circuite magnetice anizotrope;
- aplicarea termodinamicii fenomenelor ireversibile la studiul fenomenelor de transport în semiconductoare;
- noua teorie cu privire la efectele energetice ale circulațiilor de puteri în regimurile nesimetrice și nesinusoidale ale sistemelor electromagnetice;
- stabilirea ecuațiilor bidimensionale ale telegrafiștilor și aplicarea lor la structurile planare de microunde (împreună cu Acad. Remus Răduleț), și altele.
- generalizarea teoriei fenomenelor deformante de circuit (Acad. Constantin Budeanu) la câmpul electromagnetic și la variații temporale cvasi-periodice.
- 1968 - Câmpul electro-magnetic al unei spire parcurse de curent alternativ în prezența unei coji sferice conductoare;
- 1972 - O teorie de câmp structurală a unei clase de simetrie lineare;
- 1972 - Regimul tranzitoriu al câmpului electromagnetic inductiv într-un sistem de bare conductoare masive. Parametrii tranzitorii;
- Procedeu constructiv pentru micșorarea pierderilor în fier la generatoarele electrice de frecvență ridicată, brevet RO nr. 42449, din 22 aprilie 1961.
- Sisteme de bare pentru curenți de șoc de mare intensitate, brevet RO nr. 59311, din 3 mai 1971.
- Baterie termochimică miniaturizată, brevet RO nr. 96414, din 13 octombrie1986
- Redactor Coordonator al domeniului Electrotehnicii la Lexiconul Tehnic Român, Remus Răduleț, ediția a II, în 19 volume, Editura Tehnică, 1959.
- Protecția prin relee și automatizarea sistemelor energetice. Manual pentru școlile tehnice de maiștri, Colectiv, Editura Didactică și Pedagogică, 1964;
- Câmpul electromagnetic?, Colecția "Știință și Tehnică pentru Toți", Editura Tehnică, 1983;
- Electrotehnica. Manual pentru licee industriale cu profil de electrotehnica, clasele a XI-a și a XII-a, și pentru scoli profesionale, Colectiv, Editura Didactică și Pedagogică, 1981, 1983, 1987;
- Electrotehnica. Manual clasa a X-a, Colectiv, Editura Didactică și Pedagogică, 1989;
- Câmpul electromagnetic?, Ediția a II-a, Editura Tehnică, 1994, ISBN 9733106410;
- Bazele electrotehnicii. Partea 1. Electrostatica și electrocinetica, Colectiv, Editura Romconex, 1994, ISBN 973-96897-1-X;
- Electrotehnica și electronica aplicată, Colectiv, Editura Didactică și Pedagogică, 1995;
- Câmpul electromagnetic?, Ediția a III-a, Seria: "Cunoaștere, educație, știință și tehnică", Editura A.G.I.R., 2011, ISBN 978-973-720-411-0;
| Andrei Țugulea | |||||||
 Acad. Andrei Țugulea (2008)
| |||||||
Sf. Mc. Tirs, Levchie şi Calinic – foto preluat de pe ziarullumina.ro
Aceşti sfinţi mucenici au pătimit pentru Mântuitorul Iisus Hristos în timp persecuţiei împăratului Deciu (249-251) din porunca guvernatorului Cumbriciu. Mucenicul Tirs a mărturisit cu mult curaj înaintea judecătorului faptul că a ales credinţa creştină deoarece: ea este curată şi adevărată.
România – Ziua Direcţiei Operaţii
RELIGIE ORTODOXĂ
Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon si Apolonie
Sf. Mc. Tirs, Calinic, Filimon şi Apolonie
Sfinţii Mucenici Tirs şi Calinic au trăit în vremea împăratului Deciu (249-251) şi a dregătorului Cumvrichie, prigonitor al creştinilor din părţile Nicomidiei, Niceei şi Cezareei Bitiniei. Venind oarecând dregătorul în cetatea Cezareei din Bitinia, era foarte râvnitor în slujirea idolilor şi îi silea pe toţi să se închine lor. Altă dată, pe când Cumvrichie făcea o călătorie în Helespont, i-a ieşit în întâmpinare viteazul creştin Tirs şi i-a zis: „Oare poate vorbi liber oricine înaintea voastră sau trebuie să se supună, fără a spune vreun cuvânt?”. Iar dregătorul i-a zis: „Nimănui nu-i este luată această libertate, dacă vorbeşte spre folosul obştii”. Atunci, Sfântul Tirs L-a mărturisit cu mult curaj pe Hristos- Domnul că este Mântuitor şi Dumnezeu şi l-a mustrat pe tiran, că fără dreptate îi obligă pe oameni să cinstească chipurile cioplite ale idolilor. Deci, pentru că a refuzat să jertfească acelora în Helespont, Sfântul Tirs a fost supus la mari chinuri: l-au bătut peste obraz, i-au sfărâmat gleznele, i-au legat împreună mâinile şi picioarele, i-au pus ace în pleoape şi i-au înţepat ochii, i-au sfărâmat picioarele şi i-au turnat plumb topit pe spinare, însă, prin darul lui Hristos, a rămas nevătămat. Murind Cumvrichie, în locul său a venit alt dregător, Vavdos, care l-a chinuit şi el pe Sfântul Tirs. Văzând toate prin câte trecuse sfântul, preotul idolesc Calinic a crezut şi el în Hristos Iisus Mântuitorul. Pentru aceasta lui i s-a tăiat capul, iar Sfântul Tirs a murit în timpul chinurilor.
Tot astăzi îi pomenim și pe Sfinţii Mucenici Filimon şi Apolonie şi pe cei împreună cu dânşii care au trăit în timpul lui Diocleţian (284-305) şi al lui Arian, dregătorul Tebaidei Egiptului. Din ordinul lui Arian, lui Filimon şi Apolonie li s-au tăiat capetele pentru că erau creştini, apoi, în urma unei minuni, însuşi Arian a devenit creştin. A suferit şi el moarte martirică, fiind aruncat în mare, cu alţi patru creştini.
Viaţa Sfântului Mucenic Tirs
Ţara Bitiniei a odrăslit pe sfinţii mucenici: Tirs, Levchie şi pe Calinic; iar cetatea Cezareei i-a crescut şi au pătimit pentru Hristos, în vremea împărăţiei lui Decie, într-acest chip: un ighemon, cu numele Cumvrichie, a venit din Nicomidia, prin Niceea, în cetatea Cezareei şi era mare osârduitor spre închinarea idolilor, îngrijindu-se pentru capiştile şi jertfele cele necurate şi pentru toate cele ce erau plăcute idolilor. Acela silea pe toţi la unirea sa cea fără de Dumnezeu, pe unii înşelându-i cu îmbunări, iar pe alţii înfricoşându-i cu îngroziri, ca să fie părtaşi ai închinării lui păgâneşti la idoli. Iar Levchie care era între cei dintâi ai cetăţii, bărbat cinstit şi vestit cu învăţătura, cu înţelegerea şi cu neamul bun, văzând fărădelegile ce se făceau, foarte mult îl durea inima şi se aprindea cu râvnă către Dumnezeu.
Neputând mai mult a tăinui văpaia râvnei ce-i ardea înăuntru şi nevrând mai mult a-şi ascunde sfânta credinţă, ce era în sine, a stat înaintea ighemonului zicând: "Pentru ce, o! Cumvrichie, te înarmezi cu ticăloşie asupra sufletului meu, cinstind pe idolii cei păgâni, nesimţitori şi surzi? Căci pe mulţi îi atragi în acea rătăcire, încât se fac oamenii mai nesimţitori decât pietrele; fiindcă nu voiesc a vedea pe Dumnezeul cel adevărat şi Mântuitorul şi a umbla în lumină, lăsând întunericul rătăcirii". Iar nebunul ighemon, auzind acestea, s-a umplut de mânie, urând pe cel ce grăia adevărul şi fără întrebare a poruncit să-l bată pe Levchie. Iar acesta primind rănile de bună voie, mulţumea lui Dumnezeu şi prin aceasta întărită şi mai mult pe cel ce-l chinuia. Şi până într-atâta a fost bătut, încât au ostenit cei ce-l băteau şi a slăbit trupul lui de răni; iar el se rugă ca să se dezlege de trup, dorind să se ducă la Domnul.
Deci, a avut ajutător dorinţei sale pe tiran, care a poruncit să fie scos în afara cetăţii şi să i se taie capul. Şi mergea sfântul dus de gealaţi (muncitori), însă fără temere şi fără tulburare nearătând pe faţă nici o durere, ci numai o bucurie şi a veselie ca şi cum nu s-ar fi dus la tăiere, ci la încununare. Deci, fiind dus departe de cetate, s-a săvârşit cu dreaptă credinţă prin tăiere, apoi sufletul i s-a suit la cer, ca să primească cununa cea mucenicească pentru pătimirea sa.
După aceea s-a dus vestea pentru tirania lui Cumvrichie în toate părţile acelea, încât se ascundeau creştinii, temându-se de pedepsirea lui cumplită. Iar fericitul Tirs, care, deşi nu era încă botezat, ci numai chemat în rânduiala aceea creştinească, înarmându-se cu râvnă dumnezeiască, a venit înaintea tiranului şi a zis: "Bucură-te, prealuminate ighemoane". Ighemonul i-a răspuns la fel. Apoi a zis Tirs: "Oare liber este înaintea voastră, a celor ce faceţi judecată, a grăi fiecare ce voieşte? Sau numai a supune poruncilor voastre, fără a scoate vreo vorbă"?
Iar ighemonul, care parcă ar fi uitat ce a făcut lui Levchie, a zis; "Este liber şi de la nici unul nu este luat acest drept, cu atât mai mult când voieşte să vorbească spre folosul obştii". Tirs a zis: "Şi ce poate să vorbească cineva mai de folos decât ceea ce foloseşte sufletului? Eu te-am văzut aducând multora nevoie şi pagubă de mântuire şi de la mărturisirea cea adevărată scoţându-i, apoi atrăgându-i ticăloşeşte spre rătăcirea cea idolească şi, bine ştiind că tu aprinzi focul gheenii asupra capului tău, iar mai vârtos asupra sufletului tău, am cugetat să vorbesc cu tine, cu îndrăzneala ce se cuvine şi să ştiu de la tine pentru ce pricină, lăsând pe Ziditorul cerului şi al pământului şi a tot neamul omenesc, ai legiuit a te închina mai bine lucrurilor mâinilor omeneşti, zicând lemnului: "Tatăl meu eşti tu", precum mustra dumnezeiescul Ieremia şi pietrei: "Tu m-ai născut pe mine". Apoi toată purtarea ta de grijă este aceasta, ca să-i pleci pe oameni să se închine idolilor".
Ighemonul a zis: "Aceste vorbe ale tale fără vreme şi de prisos te arată că eşti bolnav de creştinătate; însă întrebările tale cele deşarte şi dezlegările cele mincinoase lasă-le celor de prin şcoli şi celor ce nu se îngrijesc de treburile poporului, iar acum supune-te poruncii împărăteşti şi, apropiindu-te, jertfeşte-te zeilor, iar de nu, la cuvintele tale cele fără de vreme, vei afla de la noi răsplătire cu bună vreme prin muncile cele gătite ţie". Iar el a zis: "De vreme ce sunteţi zidire înţelegătoare a lui Dumnezeu, nu se cuvine, dar, vouă a face ceva fără minte şi fără socoteală, ci cu judecată şi cu întrebare; iar de urmezi poruncii celei nebune a împăratului tău, fă cele poruncite ţie". Cumvrichie a zis: "Mi se pare că blândeţea noastră te face prea mândru, dar văzându-te om înţelept şi ager la minte, te sfătuiesc să te supui, mai înainte până nu vei fi muncit. Deci, vino în capişte şi dă cele ce se cuvin zeilor, căci aşa vei dobândi iertare de greşelile tale cele trecute, iar marelui împărat te vei face prieten şi în toată vremea vieţii tale întru mare cinste vei vieţui împreună cu noi".
Zis-a sfântul: "Mult am cugetat eu despre lucrurile acestea ce stau de faţă şi să nu ţi se pară că m-ai aflat nepregătit şi neînvăţat; pentru că mult am învăţat singur şi, cu multă socoteală cercetând, am cunoscut că zeii voştri idoli sunt fără de suflet, şi jertfirile lor sunt necurate şi am râs de dânşii. Apoi am ales credinţa creştinească care este curată şi adevărată; deci, de-ţi este ceva poruncit pentru noi de la împărat, nu fi cu nebăgare de seamă a face".
Acestea zicându-le fericitul, l-a mâniat pe tiran, care a poruncit îndată unor tineri puternici la mâini să-l pălmuiască, să-l bată tare şi, legându-l cu curele de mâini şi de picioare, de amândouă părţile să tragă tare şi să-l târască cu sila. Făcându-se aceasta se rupeau mădularele fericitului de la încheiturile lor; iar mucenicul, răbdând acestea, se arăta cu faţa luminoasă. Apoi a poruncit muncitorul să-i împungă cu fiare ascuţite sprâncenele şi ochii, iar cu unelte de aramă să-i sfarme fălcile şi să-i zdrobească dinţii. Iar sfântul, în acele munci, îşi bătea joc de tiran, întărâtându-l şi mai mult.
Atunci ighemonul, topind plumb şi gătind un pat de fier şi punând pe mucenic cu faţa în jos pe acel pat, a chemat vrăjitorii şi momitorii ca să-l înşele cu cuvinte. Aceia sfătuiau cu cuvinte dulci pe fericitul măcar câtăva vreme şi cu făţărnicie să se supună ighemonului şi-i ziceau: "Şi de cumplitele munci te va slobozi şi de multe bunătăţi vei fi părtaş, şi-ţi va ierta aceasta Dumnezeul tău, ştiind neputinţa firii, şi nu se va mânia, fiind foarte bun şi milostiv, precum auzim". Iar mucenicul a zis: "De aceea rabd munci pentru Dumnezeul meu, că este bun şi foarte milostiv, pentru că, dacă voi, auzind de muncile cele fără de sfârşit care vă aşteaptă, nu vă întoarceţi din calea rătăcirii voastre, nici vă abateţi de la pierzarea voastră, apoi eu pentru ce să nu rabd cu bărbăţie muncile cele vremelnice, care au răsplătire în împărăţia cerurilor şi să primesc bunătăţile cele nesfârşite şi de-a pururea viitoare?"
Acestea zicând sfântul, au turnat plumb topit pe spatele lui gol şi îndată plumbul, ca un râu vărsându-se, pe mulţi necredincioşi care stăteau împrejur, i-a vătămat şi i-a pierdut; iar sfântul s-a sculat de pe pat nevătămat şi cu tot trupul sănătos. Acestea văzându-le cu ochii, s-au spăimântat de acea minune şi chiar muncitorul se mira foarte mult. Apoi când se cădea a şti cine este cel care face acestea, el însuşi de voia sa petrecea orb, încât s-a împlinit scriptura: "Aţi văzut de multe ori şi n-aţi păzit; şi având urechi deschise, n-aţi auzit". Deci, iuţindu-se mai mult asupra mucenicului, numindu-l fermecător şi vrăjitor, a început să-l muncească cu şi mai multe chinuri, pe care sfântul le răbda cu bărbăţie. Apoi s-a auzit un glas de sus, întărind pe nevoitorul, de care paginii s-au înfricoşat foarte, iar credincioşii s-au întărit în credinţă. Atunci ighemonul, nerăbdînd mai mult ocara, a poruncit să arunce pe sfânt în temniţă legat, iar el s-a dus la casa sa, cugetând ce să scornească ca să-l muncească şi să-l piardă.
Fericitul Tirs, în temniţă, cu sârguinţă se ruga la Dumnezeu ca să-l învrednicească Sfântului Botez şi, îndată cercetându-l acolo noaptea darul Domnului, s-au dezlegat legăturile cu care era legat şi uşile temniţei s-au deschis singure. Iar el ieşind a mers la episcopul Cezareei, care se ascundea în aceea vreme de frica păgânilor.
Episcopul, văzând pe mucenic venind la el, a căzut la picioarele lui, pentru că auzise de răbdarea şi bărbăţia lui, cinstindu-l foarte mult. Iar mucenicul, asemenea căzând la picioarele episcopului, a zis, ridicându-l: "Nu face aceasta, o, preacinstite părinte, nici răpi închinăciunea care se cuvine ţie de la noi, pentru că n-am venit a binecuvânta, ci a primi binecuvântare". Iar episcopul a zis: "Se cuvine ţie a ne binecuvânta pe noi, ca cel ce cu adevărat ai arătat puterea lui Dumnezeu, a faptei celei bune şi te-ai îmbrăcat cu haina cea prea strălucită a Duhului, prin răbdarea muncilor cumplite". Iar mucenicul a răspuns: "Pentru aceasta am şi venit aici, ca să mă îmbrac în haina nestricăciunii, născându-mă prin apă şi prin Duh, pentru că încă nu sunt învrednicit cu Sfântul Botez. Deci, nezăbovind, împlineşte-mi dorinţa mea şi fă ceea ce se cuvine dreptei credinţe".
Episcopul îndată a botezat pe Sfântul Tirs; iar el, ieşind din baia Sfântului Botez, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, cel ce m-ai învrednicit a mă curăţi prin apă şi prin Duh, ajută-mi să mă botez şi eu cu botezul cu care te-ai botezat prin pătimire şi, bând paharul Tău, să mă fac închipuire morţii Tale". Apoi vorbind puţin cu episcopul şi binecuvântându-se unul pe altul, s-a întors pătimitorul lui Hristos în temniţă, mergând înaintea lui o lumină dumnezeiască şi urmându-i îngerii, precum au văzut cu dinadinsul unii din cei vrednici şi, intrând acolo, s-a îndeletnicit cu obişnuitele rugăciuni.
În acea vreme un comite cu numele Silvan, de neam pers, cu năravul cumplit şi tiran nemilostiv, arătându-se cu bunăvoinţă către împărat, a cerut de la dânsul stăpânire şi să meargă să încerce pe chinuitorii cei rânduiţi spre pierderea creştinilor, dacă împlinesc porunca împăratului. Primind stăpânirea pe care o ceruse, a venit în Niceea şi în Cezareea, aducând jertfe diavolilor şi zeilor şi praznicele lor cele necurate săvârşindu-le cu sânge creştinesc. Atunci i s-a spus despre Tirs că nu poate fi biruit cu nici un fel de munci, ci înspăimânta pe oameni cu semne şi minuni. Deci, îndată a trimis ca să-l aducă la sine, iar el însuşi săvârşea jertfe marelui zeu Die.
În ziua următoare, împreună cu Cumvrichie, a judecat pe Tirs şi a poruncit să se citească înaintea tuturor întrebările cele dintâi. Apoi a zis: "Să nu socoteşti o, Tirse, că vei pătimi munci ca cele dintâi, ci mai cumplite vei primi, de vei petrece în nesupunerea ta". Mucenicul a răspuns: "Cel ce m-a făcut mai tare decât toate muncile, acelaşi, adică Domnul nostru Iisus Hristos şi acum îmi stă în faţă, scoţându-mă din mâinile voastre; pentru că Lui unuia îi slujesc şi pe El singur îl ştiu că este Dumnezeu, iar pe idolii voştri şi pe zeii muritori îi socotesc înşelători. Însă de voieşti a mă sfătui, nu cu sila, ci de voie şi cu sfat bun, apoi spune-mi acum cui şi cum să jertfesc? Şi eu văzând lucrul cu totul adevărat, mă voi supune şi nu mă voi împotrivi adevărului".
Silvan, îndată luând pe sfânt, a zis: "Să mergem în templu şi acolo îţi voi arăta cui să jertfeşti". Şi după ce au intrat într-o capişte a lui Apolon, ce era acolo aproape, arătând cu mâna comitele spre idol, a zis: "Iată acesta este zeul pe care îl cinstim noi. Pe acesta de-l vei ruga, o, Tirse, aducându-i jertfă, vei avea un mare ocrotitor şi de la ceilalţi zei vei afla dar!" Iar mucenicul a zis: "Ia seama ce fel de jertfă îi voi aduce lui şi cum mă voi ruga". După ce toţi şi-au întors ochii cu luare-aminte, mucenicul, ridicându-şi mâinile şi ochii înălţându-i-se la cer, a chemat puterea lui Dumnezeu cea nespusă şi îndată s-a făcut tunet şi a căzut idolul lui, Apolon la pământ şi s-a risipit ca praful.
Mucenicul întorcându-se către cei ce stau împrejur, a zis: "Luaţi seama că idolii voştri sunt nişte făpturi şi nici numele adevăratului Dumnezeu nu pot să-l rabde". Silvan, umplându-se de mânie, a zis: "Eu voi pierde cu totul vrăjitoria ta şi o voi sfărâma". Şi îndată a poruncit să zdrobească trupul mucenicului până la oase, cu pinteni de fier ascuţiţi, încât carnea lui cădea la pământ. Iar muncitorii ziceau: "Unde este Dumnezeu, ajutătorul tău, pe care Îl cinsteşti şi pe care ÎL nădăjduieşti?" Iar mucenicul lui Hristos a zis: "Au nu vezi în mine puterea lui Hristos, Care mă întăreşte împotriva acestor năvăliri? Căci cum ar fi putut răbda trupul cel pământesc şi neputincios nişte munci ca acestea, de nu i s-ar fi dat lui din înălţime ajutor dumnezeiesc?"
Atunci Silvan a poruncit să aducă o căldare mare şi umplând-o cu apă, să-i dea foc dedesupt. Şi începând a fierbe apa, a legat pe mucenic de picioare şi i-a dat drumul cu capul în jos în aceea căldare ce fierbea. Apoi sfântul, chemând numele lui Hristos, îndată a crăpat căldarea şi s-a vărsat apa, iar el a rămas nevătămat. Tiranul s-a ruşinat şi s-a mâniat, apoi, având altă îndeletnicire cu poporul, a poruncit să ducă pe sfânt în temniţă. După aceasta Silvan şi cu Cumvrichie au plecat în cetatea Apamiei, cea de lângă mare, poruncind să aducă şi pe sfânt legat după dânşii. Apropiindu-se de cetate, a stat şi, aducând pe mucenic înaintea sa, i-a zis: "Aici, Tirse, sau făgăduieşti a aduce jertfă zeilor, ca să fii viu, său cumplit vei fi lipsit de viaţa aceasta".
Sfântul, ca şi întâia dată răspunzând, a adăugat şi acestea: "Mai lesne sufletele voastre se vor lua de la voi îndată". Dar ei, spre mai mare mânie pornindu-se, au poruncit să-l ducă în cetate, bătându-l, ca acolo să fie aruncat în mare împreună cu vrăjile sale, ca astfel cel rău, rău să piară, iar după moarte nici obişnuitei îngropări să nu se învrednicească. Neintrînd el încă în cetate, a început să se împlinească proorocia mucenicului, pentru că Silvan deodată a slăbănogit, iar Cumvrichie a fost cuprins de fierbinţeală şi în a patra zi amândoi rău şi-au săvârşit viaţa.
Se povesteşte că, îngropându-i, nici pământul nu primea trupurile lor, ci le scotea afară, până ce s-a rugat sfântul mucenic pentru ei. Atunci a petrecut sfântul în acea cetate douăzeci şi trei de zile, ţinut în legături până la venirea altui ighemon.
Acest ighemon avea năravul şi răutatea celor dintâi şi-l chemă Vavd. Acela, luându-se după faptele ighemonilor de mai înainte şi auzind despre mucenicul Tirs, l-a chemat la întrebare şi aflându-l neclintit în credinţa creştinească, nesupus poruncilor păgâneşti, l-a băgat într-un sac legat şi l-a aruncat în mare, la treizeci de stadii de ţărm; dar îndată s-a rupt sacul şi s-au dezlegat legăturile, apoi s-a arătat o ceată de bărbaţi purtători de lumină, umblând pe mare, care, luând pe mucenic, l-au scos la uscat. Slugile, văzând aceasta, au alergat cu frică la ighemon şi i-au spus lui cele ce au văzut. Iar el, venind la ţărm şi văzând pe sfântul mucenic stând singur, a zis: "Cu adevărat minunate sunt vrăjitoriile şi farmecele creştineşti, că şi marea se supune vouă, precum văd; şi puterea cea firească a stihiilor o aveţi; însă aceste vrăjitorii nimic nu vă vor ajuta, ci vor fi pricină de mai cumplite munci şi de mai amară moarte".
Mucenicul a răspuns: "Până când vei fi orb asemenea zeilor tăi şi având ochi, nu vezi? Căci cum poate cineva cu vrăjile să supună stihiile? Cine din vrăjitorii care sunt la voi sau din zeii pe care voi îi cinstiţi, ale căror meşteşuguri sunt vrăjitorii şi înşelăciuni, au făcut ceva în acest chip, ca omul cel aruncat în mare să fie ridicat de îngeri şi apoi, întreg şi sănătos, să umble pe mare ca pe uscat, să iasă la pământ?"
Ighemonul, luând pe mucenic, a poruncit să-l ducă după dânsul legat şi să-l bată cu toiege, căci el mergea în Cezareea. Înştiinţându-se cetăţenii cezareeni de venirea ighemonului celui nou şi că aduce cu el pe sfântul mucenic Tirs, au ieşit cu toţi întru întâmpinare, de formă adică să întâmpine pe ighemon, iar de fapt ca să vadă pe pătimitorul lui Hristos, pe care îl doreau. Intrând în cetate, a aruncat pe mucenic în temniţă şi, cugetând ighemonul cu ce fel de munci să-l piardă, a gândit că să-l dea spre mâncarea fiarelor, părându-i-se acea moarte că este mai cumplită. Deci a poruncit să adune fiare din cele mai cumplite, de tot soiul şi să le lase să flămânzească, ca să se repeadă la cel osândit să-l mănânce.
Fiind pregătite fiarele în treizeci de zile, a adunat tiranul tot poporul la capiştea lui Die şi a adus jertfe cu mare cuviinţă; iar după aceea a scos din temniţă pe Tirs cel osândit spre mâncarea fiarelor. Atunci au înconjurat pe sfânt o mulţime de prieteni şi cunoscuţi, îndemnaţi fiind în taină de ighemon, care-l rugau să se miluiască însuşi pe sine şi să scape de acea moarte cumplită, făcând ceea ce i se poruncise; căci nu numai că va scăpa de răni, dar şi prieten al împăratului va deveni. Iar sfântul, după cuvântul lui David, s-a făcut că nu aude şi că nu şi-a deschis gura sa.
Adus fiind înaintea ighemonului care aducea jertfe, i-a zis lui: "Iată cât de milostiv am fost, ca să te las atâta timp pentru a-ţi da seama să alegi cele ce-ţi sunt de folos şi, apropiindu-te, să aduci şi tu jertfe marelui Die, pentru ca să te izbăveşti de toată urgia, îngrozirea şi pierderea; iar de nu, apoi unghiile şi dinţii de fier ai fiarelor te vor sfâşia pe tine şi nimeni nu va fi ca să-ţi ajute ţie şi să te izbăvească de răutăţi". Iar mucenicul, prefăcându-se că s-ar învoi la păgânătatea lor, a zis: "Eu de mult m-am gândit că împreună cu cetăţenii mei să jertfesc, numai să nu se mânie Apolon că, trecându-l cu vederea, numai pe Die voi cinsti".
Acestea, auzindu-le, ighemonul s-a bucurat şi a zis: "Numai aceluia jertfeşte-i şi eu sunt ţie martor că nici unul din ceilalţi zei nu se vor mânia pe tine". Atunci mucenicul s-a apropiat de Die şi, făcând oarecare rugăciuni către adevăratul Dumnezeu, s-a făcut cutremur înfricoşat; necredincioşii au fugit, Die a căzut la pământ, iar în capişte a rămas numai mucenicul.
Tiranul, umplându-se de cumplită mânie, a poruncit să-l arunce îndată la fiare. Adunându-se poporul şi privind, a dat drumul fiarelor înfometate asupra sfântului; el se vedea în mijlocul fiarelor cu alte trei persoane şi fiarele umblau pe lângă ei fără să-i atingă şi se gudurau, ca şi cum l-ar fi cunoscut mai dinainte. Atunci sfântul, ridicându-şi mâinile în sus, a zis: "Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ai preamărit întru mine numele Tău cel sfânt şi ai arătat spre mine, astupând gura fiarelor, precum odinioară înaintea robului tău Daniil. Deci Tu, precum atunci, aşa şi acum făcând cele minunate, fă, o, Împărate, cu voia Ta cea nevăzută, ca aceste fiare sălbatice să se ducă la locaşul lor, nevătămînd pe nimeni din cei ce sunt aici".
Astfel, rugându-se mucenicul, a zis către fiare: "În numele adevăratului Dumnezeu, întoarceţi-vă în pustie, fiecare la culcuşul său, de unde aţi ieşit şi să nu vă atingeţi de nimeni". Şi îndată au fugit fiarele, deschizându-se uşile singure; atunci i-a cuprins frică pe toţi cei ce stau acolo şi au fugit care încotro putea, temându-se de fiarele ce fugeau în pustie. Deci şi prin această minune mulţi din necredincioşi s-au întors la credinţa în Hristos.
Tiranul, făcându-se că nu pricepe, a poruncit să lege pe sfânt peste tot trupul şi să-l arunce în temniţă; iar după câteva zile, vrând să meargă în Anatolia, care este aproape de Cezareea, a poruncit să aducă după sine şi pe Tirs. Acolo ajungând a făcut prăznuire mare cu tot poporul, în capiştea lui Apolon, ce era plină de idoli. Apoi, aducând şi pe Tirs, a poruncit să-l bată cu toiege înaintea idolilor; iar el, ca într-un vis, cu răbdare primind rănile ce i se dădeau, se ruga către Dumnezeu, care usucă adâncurile şi topeşte munţii cu privirea sa, zicând: "Să fie peste mine mâna Ta, Doamne, şi nu depărta ajutorul Tău de la mine, ci mă sprijineşte ca să nu mă ruşinez că Te-am chemat pe Tine".
Astfel rugându-se el, deodată s-a auzit cutremur în cetate, iar pe ighemon l-au cuprins dureri şi au slăbit mâinile celor ce-l băteau pe el, cazând mulţime de idoli la pământ şi sfărâmându-se. Iar Tirs, umplându-se de dumnezeiască bucurie, îşi bătea joc de diavoli şi de tiran, zicând: "Pentru ce nu ajuţi zeilor tăi care fără de cinste se tăvălesc la pământ şi cer ajutor de la tine, ci îi treci cu vederea, fiind aruncaţi în mijlocul priveliştii, spre batjocura acelor care nu sunt orbiţi?" Ighemonul, deşi era cuprins de o grea durere, dar nevindecat de răutate, a zis: "Necuratul Tirs cu vrăjile mi-a făcut viaţa mai grea decât moartea".
În acea vreme era acolo şi Calinic, care era slujitor idolesc, om înţelept şi de bun neam pe care îl cinsteau elinii ca pe un zeu. Acela, de la început văzând minunile făcute prin Sfântul mucenic Tirs, a început câte puţin a cunoaşte neputinţa zeilor săi şi primind întru inima sa sămânţa dreptei credinţe, zicea în sine: "Dumnezeule cel mărturisit de Tirs, care faci minuni preaslăvite şi minunate, Tu şi pe mine mă primeşte ca pe un ostaş de curînd ales şi mă întăreşte şi pe mine împotriva celor ce vrăjmăşesc adevărul Tău".
Astfel, vorbind el în sine cu Dumnezeul tuturor, s-a apropiat de ighemon şi, cu meşteşug batjocorindu-l, a zis: "Prea luminate ighemoane, acest om care este cumplit rănit cu bătăile, pe marele Die l-a trântit la pământ şi l-a zdrobit iar pe purtătorul de soare, Apolon, acum de trei ori l-a sfărâmat; pe Iraclie cel nebiruit în războaie l-a trântit, nu cu mâinile nici cu armele, nici sabie n-a uneltit împotriva lui, ci numai cu cuvântul şi cu chemarea lui Hristos, Cel ce a pătimit pe cruce moartea; deci de este cu plăcere stăpânirii tale, să ne apropiem şi să ridicăm pe zeul Iraclie, pe cel ce ajută altora întru răutăţi şi să-l rugăm pe dânsul, ca aducându-şi aminte de bărbăţia sa cea de demult, să vină că să ajute celor foarte necăjiţi, adică lui Die, tatălui său, cum şi zeului Apolon pentru că aceia, precum mi se pare, dorm, fiind cuprinşi de somn greu".
Ighemonul, nepricepând batjocora, a zis: "De vreme ce eu sunt bolnav, mergi tu singur şi roagă pe zei pentru noi şi ridică mai degrabă împotriva vrăjitorului Tirs". Iar Calinic a zis: "Dar mi se pare că este mare puterea Dumnezeului celui ce i-a trântit pe dânşii şi mă tem că nu cumva să nu-şi poată ajuta loru-şi". Atunci ighemonul, cunoscându-i vicleşugul, a zis: "Vai mie, ticălosul, şi tu Calinic te-ai amăgit cu vrăjitoriile fermecătorului acestuia?" Iar Calinic nemaizicînd nimic, nevrând mai mult a ţine într-ascuns dreapta credinţă, îndată a alergat la casa sa şi răzându-şi perii capului şi ai bărbii, apoi dezbrăcându-se de haine, le-a dus la ighemon şi aruncându-le la picioarele lui, i-a zis: "Primeşte părul şi hainele mele, ighemoane, pe care le-au întinat jertfele, fumul, sângele cel curs şi tainele cele diavoleşti, iar împreună cu acestea mă lepăd de rătăcirea cea dintâi şi primesc chipul vieţii celei noi şi de acum să ştii că sunt creştin".
Ighemonul văzând acea schimbare a lui neaşteptată, spăimântându-se, a zis: "Dar ce este aceasta o! Calinic? Atât de mult au putut semnele acelea ale vrăjitorului de Tirs, încât şi sufletul tău, de bun neam, ce era slujitorul zeilor şi care s-a învrednicit de la dânşii de multe daruri, întorcându-l de la părinteasca credinţă l-a atras la pierderea cea desăvârşită?" Iar Calinic a zis: "Pricinuitor al schimbării mele este singur Iraclie, care atâtea biruinţe săvârşind, precum se povesteşte de dânsul, acum nu a putut sta înaintea cuvântului unui bărbat, ci a căzut ticălosul şi a dovedit că sunt de râs basmele spuse despre dânsul şi despre ceilalţi zei, care în zadar se cinstesc de elini". Ighemonul iarăşi a zis: "Nicidecum, ci cu vrăjile lui Tirs te-ai înşelat, nădăjduind că şi tu vei face cu vrăjile lui nişte minuni ca acelea, dar nici pe vrăjitorul acela, nici pe tine nu te vor folosi vrăjile creştineşti, de nu te vei pocăi şi de nu vei da zeilor iarăşi cinstea dintii".
Calinic, vrând pe faţă să ruşineze nebunia ighemonului, căci nădăjduia fără îndoială că Dumnezeu, Care este cu Tirs, va fi şi cu dânsul, a zis: "De vreme ce tu, ighemoane, acum boleşti cu trupul şi pe mine mă socoteşti că sunt înşelat cu vrăjitoriile, să ne apropiem dar de marele Asclipie dacă voieşti şi să ne rugăm de obşte, ca să-ţi aline durerile şi să te facă pe tine sănătos. Atunci vei cunoaşte că nu sunt înşelat de nici un fel de vrăjitorii". Ighemonul, nepricepând întru totul cele spuse şi părându-i-se că slujitorul s-a întors iarăşi la idoli, s-a dus îndată cu dânsul în capişte. Intrând ei acolo, Calinic se ruga în sine: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce prin robul Tău Tirs, Te-ai făcut cunoscut mie că eşti Dumnezeu adevărat şi deşi erai supărat pe mine, nu m-ai lepădat, vino acum în ajutorul meu şi arată în mine puterea Ta".
Acestea zicându-le, s-a auzit de sus un glas, întărindu-l şi chemându-l către nevoinţă. Iar el, căpătând îndrăzneală şi mărturisind numele lui Hristos a început a ocărî idolul lui Asclipie. Atunci idolul, ca şi cum ar fi fost aruncat de o mână puternică, a căzut îndată înaintea picioarelor lui Calinic. Acesta uitându-se spre ighemon a zis cu batjocură: "Iată dumnezeul tău nu poate să se scoale, dacă nu-i vei da tu singur mâna să-l ridici; deci vezi şi cunoaşte că nu este în mine vrăjitorie, ci lucrare dumnezeiască".
Ighemonul, întristându-se cu duhul şi supărându-se pe Calinic, a poruncit să-l închidă în temniţă, iar a doua zi a dat asupra amîndorura hotărâre de moarte, zicând: "Pe Calinic, care a căzut din slujba idolilor şi din prietenia lor şi s-a alăturat de înşelăciunea creştinească, poruncesc să se piardă cu sabia; iar pe Tirs, care se mândreşte cu multe semne, care şi pe Calinic l-a înşelat, poruncesc să-l pună în sicriu de lemn şi să-l taie cu fierăstrăul".
Calinic a fost scos îndată de ostaşi afară din târg spre tăiere; iar el cerându-şi vreme de rugăciune şi rugându-se mult s-a săvârşit prin sabie. Pe Sfântul Tirs, punându-l slugile, Savin şi Vitalie, într-un sicriu oarecare, au luat fierăstrăul să-l taie, dar unealta s-a făcut foarte grea în mâinile lor, încât nu o puteau ridica şi purta; iar lemnul s-a făcut foarte uşor încât nu se arăta nici urmă tăieturii, fiindcă fierăstrăul îşi pierduse puterea sa de tăiere. Deci s-au ostenit mult, asudând, dar nimic n-au sporit.
Chinuindu-se mult timp, deodată s-a deschis sicriul şi a ieşit sfântul întreg şi cu faţa luminată, fiindcă veselie dumnezeiască umpluse inima lui. Iar cei dimprejur s-au spăimântat şi nimeni nu îndrăznea să se apropie de dânsul, pentru minunea ce se făcuse. Apoi s-a auzit glas de sus, chemându-l, iar el, înţelegând că s-a sfârşit nevoinţa sa, înălţându-şi mâinile şi sufletul la cer, a zis: "Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul mă primeşti în moştenirea Ta şi mă aşezi în ceata celor ce bine Ţi-au plăcut. Deci primeşte acum în pace sufletul meu şi-l du întru sfinţenia Ta, la bucuria cea negrăită, care este la Tine".
Zicând acestea şi însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar trupul pe care n-au putut să-l omoare muncile cele cumplite şi amare - ce s-au adus asupra lui de către vrăjmaşi - prin moartea cea firescă şi-a primit sfârşitul său. Căci aşa a iconomisit înţelepciunea cea negrăită a lui Dumnezeu, ca să nu se pară tiranului că el l-a biruit şi l-a omorât, ci că acestea s-au întâmplat, când Domnul a voit.
Trecând multă vreme după aceasta şi împărăţind tiranul Diocleţian, a ieşit iarăşi poruncă prin toate laturile ca să fie toţi părtaşi necurăţiei păgînilor, iar cei ce nu vor voi, să se piardă cu moartea. În acea vreme era în părţile Tebaidei un ighemon cu numele Arian. Acesta se sârguia a împlini porunca împărătească şi, fiind în cetatea antinoitenilor, a prins pe doi creştini din cei mai de frunte, cu numele Asclan şi Leonid, pe care, muncindu-i în multe feluri, i-a pierdut. Iar după sfârşitul acestora, a poruncit să prindă pe toţi creştinii care se aflau acolo şi punând înaintea lor uneltele de muncă a zis: "Iată două căi vă stau înainte: sau aduceţi jertfă idolilor şi sunteţi liberi şi întregi sau de nu vă plecaţi poruncii împărăteşti, veţi fi pedepsiţi cu munci şi cu moartea".
Zicând acestea ighemonul, au ieşit îndată în mijlocul adunării treizeci şi şapte de bărbaţi cu vitejie şi cu suflet, care au voit mai bine a muri decât să se supună poruncii împărăteşti. Făcându-se multă întrebare, unul dintr-înşii, cu numele Apolonie, fiind citeţ al Bisericii, văzând muncile cele multe şi felurite, s-a îndoit şi a căzut frică asupra lui; pe de o parte tremura pentru muncile ce aveau să vie, iar pe de alta se temea să nu cadă din credinţa în Hristos şi să-şi piardă sufletul. Deci, se gândea cum ar putea scăpa de muncile şi jertfele diavoleşti, ca şi sufletul să-şi mântuiască din mâinile diavolului şi trupul să-l izbăvească din mâinile chinuitorilor.
Astfel, tulburându-se el cu gândul, stătea lângă un bărbat oarecare de credinţă elin, cu numele Filimon şi cu meşteşugul comedian, care în vremea petrecerilor veselea pe ighemon. Pe acesta văzându-l, Apolonie l-a chemat la sine şi i-a făgăduit patru galbeni, de va aduce jertfă idolilor în locul lui, acoperindu-se cu haina lui ca să nu fie cunoscut. Filimon învoindu-se îndată, s-a îmbrăcat cu haina lui Apolonie şi, acoperindu-şi faţa ca să nu fie cunoscut, a mers către jertfelnic. Iar Dumnezeu, Care cu minune rânduieşte mântuire tuturor, a voit a atrage către sine prin Apolonie pe Filimon şi prin Filimon pe Apolonie.
Deci, când se apropia Filimon de jertfelnic, îmbrăcat cu haina lui Apolonie, a strălucit în inima sa lumina dumnezeiască, care i-a deschis ochii cei înţelegători ca să cunoască adevărul şi, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, ca un creştin a stat înaintea ighemonului care l-a întrebat cine este. Ceilalţi au răspuns: "Unul din creştini este". Ighemonul i-a poruncit ca să-i jertfească zeului, iar el strigă cu glas mare: "Nu voi jertfi, căci sunt creştin şi rob al lui Hristos, Dumnezeul cel viu". Iar ighemonul a zis: "Au doară n-ai văzut cu puţin mai înainte cu câte munci a fost pedepsit Asclan şi Leonid şi apoi cu ce cumplită moarte au pierit?" Filimon, care era în chipul lui Apolonie, a răspuns: "Aceasta chiar mi-a fost pricina spre a îndrăzni spre munci, căci Asclan şi Leonid nu de mult pătimind pentru Hristos, ne-au lăsat chipul răbdării cu bărbăţie. Încă şi minunea aceea s-a făcut mie pricinuitoare, care s-a văzut în caiacul tău, când ai vrut să treci râul şi acesta s-a oprit în mijlocul râului la adâncul apei, neputând a trece de partea cealaltă - pentru că n-ai vrut să numeşti pre Hristos Dumnezeu".
Ighemonul a poruncit să cheme pe Filimon comedianul, pentru ca să fluiere şi, astfel, cu glasul fluierului grăind împotrivă să vâneze şi să înduplece cugetul acelui creştin că mai cu înlesnire să se schimbe şi să se atragă către închinarea la idoli. Dar nu ştia nebunul că acela este însuşi Filimon care grăieşte cu limba sa - decât numai cu aceasta se deosebea, căci mai înainte glăsuia cu trâmbiţe, iar acum grăia cu duhul cel dumnezeiesc. Filimon a fost căutat pretutindeni şi negăsindu-se, a chemat pe fratele său Teon şi l-a întrebat despre acesta. Iar acesta ştiind pe fratele său îmbrăcat în haina lui Apolonie, dar neştiind scopul cel bun, a zis: "Iată Filimon stă înaintea voastră".
Deci, îndată poruncind ighemonul să se descopere faţa lui şi văzând pe Filimon, a început a râde socotind că Filimon a făcut aceasta spre batjocura creştinilor, ca să se veselească cei ce stau împrejur; apoi îi porunci să lepede acea haină şi să meargă cu el la jertfă, dar Filimon mărturisi că este cu adevărat creştin şi îşi bătea joc de zeii păgânilor. Atunci judecătorul, mirându-se foarte mult, a zis: "Spre lauda împăraţilor sunt cele făcute şi grăite acum de tine o, Filimon, sau sunt scornite spre batjocura creştinilor?" Dar el a răspuns: "Eu nu mă rog pentru sănătatea împăraţilor, ci mă rog pentru mântuirea mea la Stăpânul meu, Împăratul Hristos, căci nu batjocoresc pe creştini, ci arăt adevărata schimbare a inimii mele. Mărturisesc credinţa mea întru Hristos şi pentru această mărturisire, nu numai cu o moarte, ci cu mii de morţi, adeveresc că sunt gata a muri".
Acestea auzindu-le, ighemonul s-a umplut de mânie şi întorcându-se către cei ce stau împrejur, se sfătui cu dânşii: să-l omoare pe Filimon mai repede, căci pe faţă a ocărât pe zei, sau să-i dea vreme a se gândi şi a se pocăi? Iar poporul, iubind pe Filimon pentru meşteşugul fluierării lui, a rugat pe ighemon ca să nu piardă mângâierea cetăţii cea de obşte. Deci a zis ighemonul către Filimon: "Vezi cât te iubeşte poporul şi cât te numeşte mângâierea de obşte? Măcar, socotind lauda acestora, fă cele obişnuite, adică jertfeşte zeilor; iată că începe a se săvîrşi îndată praznicul cel mare, la care se cade ţie a cânta laude zeilor, cu trâmbiţe şi cu fluiere; de aceea şi tu însuţi să te veseleşti şi să îndulceşti cu cântece auzurile noastre".
La acestea a răspuns Filimon: "Acest praznic al vostru îmi aduce aminte de praznicul care se săvârşeşte sus şi cântarea trâmbitelor mă deşteaptă către dorinţa ca să aud cântările cele îngereşti. Deci cunoaşte că în deşert te osteneşti sîrguindu-te a mă întoarce de la mărturisirea mea şi nu numai că nimic nu vei spori, ci şi mai multă dorinţă de Hristos se va deştepta în mine". Zis-a ighemonul: "Dar de vei răbda toate pentru Hristos precum făgăduieşti, ce vei dobândi, când încă nici nu eşti creştin desăvârşit, de vreme ce n-ai luat botezul, care se cuvine acestei legi?" Acestea auzind, Filimon, a strigat: "O, ighemoane, cu câte mulţumiri sunt ţie dator, căci chiar nevrând, mi-ai făcut mie bine, aducându-mi aminte de Sfântul Botez!"
Acestea zicând ighemonului, a ieşit în mijlocul adunării şi a strigat: "Rogu-vă, de este cineva dintre voi preot creştinesc şi nu bagă în seamă muncile pentru bună credinţă, să vină aici şi să-mi dăruiască sfântul botez". Dar, văzând pe toţi stăpâniţi de frică şi nici unul îndrăznind a veni la dânsul să se arate preot creştinesc, s-a întristat şi a strigat către Dumnezeu cu lacrimi fierbinţi: "Dumnezeul meu Hristos, Cel ce ai căutat asupra mea cu bună îndurare şi m-ai scos din adâncul rătăcirii, nu mă lăsa să fiu fără sfântul botez, ci în chipul în care ştii, arată-mi un preot şi apă, de la care să mă botez, ca şi ceilalţi creştini". Astfel rugându-se, s-a pogorât de sus un nor de apă şi înconjurându-l l-a botezat - aceasta văzând toţi şi minunându-se - iar norul s-a dus iarăşi sus.
Ighemonul, fiind orb de răutate, a zis că este vrăjitorie şi întunecare de ochi. După aceea sfântul s-a rugat pentru fluierele sale, pentru trâmbite şi pentru surle - care erau ale lui Apolonie, atunci când şi-a schimbat haina sa - ca să se ardă şi să se prefacă în cenuşă, încât să nu rămână pomenirea meşteşugurilor celor deşarte, a uneltelor lui de cântări, ca să nu poată cineva dintre necredincioşi să zică: "Acestea sunt trâmbitele lui Filimon". Deci coborându-se foc din cer le-a ars pe toate şi le-a pierdut în faţa lui Apolonie. Acum s-a deshis şi uşa lui Apolonie către pătimire; căci Teon, fratele lui Filimon, apropiindu-se de ighemon, i-a vestit cu de-amănuntul tot ceea ce făcuse; cum Apolonie a îmbrăcat pe Filimon cu haina sa, apoi l-a făcut ca să intre întru nevoinţă pentru dânsul şi s-a făcut pricinuitor pierderii lui.
Deci îndată l-au adus şi pe Apolonie, spre care căutând Arian ighemonul cu ochi mânioşi şi cu faţa groaznică a zis: "Ce este aceasta, mai înrăutăţitule decât toţi oamenii? Ce ai făcut nouă cetăţii şi acestui ticălos? Pentru mândria ta trecând cu vederea legile şi pe zei, iar de frica muncilor abătându-te, ai schimbat cu dânsul hainele şi cu nişte vrăjitorii ai răzvrătit inima lui, lipsind toată cetatea de o mare mângâiere. Se cuvenea ţie, dacă te temeai de munci, să vii la mine şi să-mi descoperi sufletul tău; iar eu prin legile iubirii de oameni, cu totul te-aş fi slobozit şi te-aş fi lăsat să vieţuieşti fără întristare".
Zicând acestea ighemonul, Apolonie a răspuns: "Bine şi cu drept faci de mă defăimezi şi la aceasta nu stau împotrivă, pentru că şi eu însumi mă învinovăţesc; însă nu de aceea că m-am făcut lui Filimon pricinuitor de atâtea bunătăţi şi nu fiindcă el s-a îmbrăcat în haina mea, ci fiindcă m-am îmbrăcat eu într-ale lui. Dar de vreme ce amândoi, prin judecăţile lui Dumnezeu, ne-am îmbrăcat în haina mântuirii, să ştii că după acestea nici Filimon, nici Apolonie nu vor jertfi vreodată zeilor voştri; iar de vreme ce mai înainte m-am temut de munci, acum cu ajutorul lui Dumnezeu, voi arăta mare bărbăţie".
Pentru aceea tiranul, umplându-se de mânie, a poruncit ca pe Apolonie să-l păzească în legături spre mai cumplite munci, iar pe Filimon să-l bată trei ostaşi cu palme peste faţă şi peste ochi. Atunci oamenii, văzând că bat pe Filimon, nu le-a plăcut şi au strigat să înceteze. Ighemonul a zis către mucenic: "Miluieşte-te acum Filimoane; iar de nu, măcar pe popor să-l miluieşti, căruia i se rupe inima pentru tine; fiindcă se cuvine ţie să judeci că, dacă această puţină muncă a ta văzând-o poporul s-a tulburat cu sufletul, atunci ce va fi când vei fi cuprins de munci mari? Jertfeşte, Filimoane, şi această durere a ta schimb-o în veselie, căci ne vom ospăta în capiştea lui Serapid şi cu multă bucurie ne vom desfăta".
Filimon a răspuns: "Mie îmi este gătit ospăţ în cer". Iar către popor, întorcându-se, a zis: "Pentru ce vă mâhniţi văzând că sunt bătut? Eu nu eram bătut când eram la voi comedian? Ba, uneori şi mai rău ne făcea, iar voi cu plăcere râdeaţi. Deci, pentru ce nu vă veseliţi şi acum? Acum când voi vă mâhniţi, îngerii se bucură de mine, văzându-mă că sunt creştin şi cinstesc buna-credinţă".
Atunci tiranul, văzând pe Filimon şi pe Apolonie neschimbaţi, a poruncit să le sfredelească gleznele şi, legându-i cu frânghii, să-i poarte prin toată cetatea. Apoi pe Filimon l-a spânzurat de un copac de măslin şi, aruncând toţi săgeţile asupra lui, el se ruga lui Dumnezeu, încât nu se apropiau săgeţile de dânsul; căci o parte dintr-însele loveau în copac, iar o parte cădeau pe pământ şi altele rămâneau în văzduh, prin minune. Iar ighemonul s-a apropiat să vadă minunea şi, căutând la Filimon, altă minune a urmat aceleia; o săgeată s-a pogorât din văzduh cu atâta putere, încât a lovit pe ighemon în ochiul cel drept şi l-a orbit îndată. Prin orbirea aceasta i s-a făcut luminare sufletului, căci aşa a vrut Dumnezeu. Mai înainte când avea ochii sănătoşi, era orb cu sufletul şi neînţelegător, încât cel neputincios se lupta cu cel Atotputernic. Iar acum, fiind orb, a cunoscut pe Dumnezeu cel adevărat, căci, dezlegând pe mucenic fiind silit de durere, l-a rugat ca să-i tămăduiască ochiul.
Sfântul a răspuns: "Nu voiesc acum să te vindec, că nu cumva facerea de bine pe care o vei primi, să o socoteşti vrăjitorie, ci când voi ieşi din trup, pentru că acum mi s-a apropiat sfârşitul meu. Pe urmă vei veni la mormântul meu şi luând ţărâna de acolo şi punând-o pe ochiul tău, vei chema numele lui Hristos şi îndată te vei tămădui".
După aceasta, prin porunca ighemonului, la amândoi mucenicii li s-au tăiat capetele; iar cinstitele lor trupuri s-au aşezat lângă sfinţii mucenici Asclan şi Leonid. Iar ighemonul, de vreme ce-l supăra ochiul cu o durere cumplită, a venit la mormântul lui Filimon şi, după cum îi zisese, luă ţarină şi punând-o pe ochiul bolnav, a zis: "În numele tău, Iisuse Hristoase, pentru care aceştia şi-au ales moarte de bunăvoie, pun ţarina aceasta pe ochiul meu şi, dacă voi vedea, apoi şi eu voi mărturisi că nu este alt Dumnezeu afară de Tine". Acestea zicându-le, îndată a aflat îndoită tămăduire: a ochiului şi a sufletului său. Pentru că cu ochiul a văzut soarele şi cu sufletul a cunoscut dreptatea lui Dumnezeu şi cu bucurie a strigat: "Sunt creştin". Apoi a mărturisit înaintea tuturor că este creştin. Ducându-se de acolo, a primit Sfântul Botez cu toată casa sa şi pe creştinii care erau ţinuţi în închisori pentru Hristos, în număr de treizeci şi şase, i-a liberat cu pace.
Apoi, luând pânza curată şi aromate cu mult preţ, cu mulţime de popor şi cu doi episcopi, au venit la mormântul mucenicilor şi au făcut cinstită îngropare trupurilor lor. După aceea a făcut multe milostenii la săraci şi multe alte bunătăţi a săvârşit. Vestea aceasta a ajuns la urechile lui Diocleţian, păgânul împărat, cum că Arian din elin s-a făcut creştin şi că nu voieşte să aducă jertfă zeilor.
Deci, îndată a trimis împăratul patru slujitori, poruncindu-le să-l aducă la sine, vrând singur să vadă cele ce s-au întâmplat. Aceia luând pe Arian, îl sileau să meargă degrabă la drum, dar el i-a rugat să-l mai lase puţin să meargă la mormântul sfinţilor mucenici. Iar aceia nevrând le-a dat optzeci de galbeni şi aşa i-au dat voie să meargă la mormântul sfinţilor mucenici, unde au venit cu toţii, iar el a căzut cu faţa la pământ, rugind pe sfinţii mucenici ca să-i ajute întru nevoinţă. Apoi s-a auzit glasul lui Filimon din groapă: "Îmbărbătează-te, Ariene şi nu te teme, căci iată te cheamă Domnul care te aduce spre nevoinţă şi îţi împleteşte cununa muceniciei. Ba încă împreună cu tine vor mărturisi aceşti slujitori şi vor lua de la Hristos mare răsplătire".
Auzind acestea, s-a minunat şi s-a întors la casa sa, precum el a cerut şi, umplându-se de darul lui Dumnezeu, a cunoscut chipul şi vremea sfârşitului său şi chemând pe slugile sale le-a proorocit cele ce aveau să fie, zicând lor: "Acum mergeţi împreună cu noi la Alexandria, unde eu voi fi dus la împărat şi cu ajutorul lui Dumnezeu voi săvîrşi nevoinţa mărturisirii în a opta zi a acestei luni şi voi fi băgat în sac şi aruncat în mare. Iar voi ţineţi minte cuvântul meu, ca în a unsprezecea zi a aceleiaşi luni, la al şaselea ceas să ieşiţi la mal şi, aflând trupul meu scos la uscat de delfini, să-l luaţi şi să-l puneţi la un loc cu ceilalţi mucenici".
Acestea zicând, a pornit la drum şi ajungând la împăratul Diocleţian, l-a primit cu blândeţe. Apoi s-a pregătit împăratului o baie înaintea capiştei lui Apolon şi mergând la baie împăratul s-a spălat împreună cu Arian şi apoi, apropiindu-se de capişte, a zis lui Arian: "Jertfeşte marelui zeu Apolon, ca apoi cu veselie să mergem la cină". Iar fericitul Arian a zis: "Cum voi putea eu să fac aceasta o! împărate, să las pe adevăratul Dumnezeu, după atât de multe minuni care s-au făcut numai cu chemarea numelui lui Hristos şi care nu-s basme deşarte, ci curatul adevăr şi ai căror martori sunt ochi mei? Deci cum voi jertfi idolului celui fără de suflet şi nesimţitor?" Iar împăratul, mâniindu-se, şi-a lepădat îndată blândeţea cea făţarnică şi a poruncit să fie legat cu lanţuri de fier, iar de picioare să-i lege o piatră mare şi să-l arunce într-o prăpastie foarte adâncă, apoi să-l astupe cu ţarină şi cu pietre. Apoi, deasupra gropii celei astupate, şi-a aşezat scaunul său împărătesc şi, aşezându-se a poruncit ostaşilor să joace împrejur, zicând: "Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta".
După aceasta, intrând el în palatul împărătesc, în camera sa a văzut lanţul şi piatra cu care era legat Arian, spânzurând deasupra patului său, iar pe Arian culcat în patul său. Văzând aceasta, împăratul s-a spăimântat, s-a minunat, s-a tulburat, socotind că este un vicleşug la mijloc, făcut de oarecare din vrăjmaşii casei lui. Dar sfântul Arian a zis către dânsul: " Nu te tulbura, căci nimeni n-a viclenit împotriva ta, ci eu sunt Arian, ighemonul Tebaidei, către care tu, aruncându-mă în groapă, grăiai: "Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta! Deci iată că Hristos m-a scos din groapă şi mi-a poruncit să mă odihnesc pe patul tău".
Diocleţian, abia venindu-şi în fire de frică, a strigat foarte tare, umplând palatul cu zgomotul pe care-l făcea: "O! meşteşug al vrăjitorului! Fermecătoria vicleanului! Nimeni n-a văzut ceva într-acest fel". Şi grăind multe, a poruncit să-l bage pe sfânt într-un sac cu nisip şi, legându-l, să-l arunce în fundul mării. Atunci au îndrăznit şi cei patru slujitori care au văzut această minune ce s-a făcut cu Arian şi, aducându-şi aminte şi de cele spuse de Sfântul Filimon mai înainte, s-au apropiat de tiran şi, ocărându-l, au zis: "Pentru ce osândeşti pe dreptul, tu, nedreptule, căci nu ţi-a greşit nimic? Hristos este Dumnezeul adevărat, care face aceste minuni şi nu te mai osteni fără folos, căci chiar dedesubtul munţilor şi dealurilor celor înalte de-l vei îngropa, chiar în adâncul mării de-l vei arunca şi orice lucru rău şi greu vei face robului tău, Hristos, Dumnezeu cel adevărat este puternic şi-l va scoate, precum ai văzut astăzi cu acest sfânt, cu care suntem şi noi gata a muri cu el, pentru Hristos! Deci credem că, precum l-a scos pe dânsul din adâncul pământului, fiind împresurat de atâtea pietre şi legături, aşa poate să ne scoată şi pe noi şi să ne dea viaţa cea mai bună şi veşnică".
Tiranul, luându-i în râs şi batjocorindu-i, a zis: " Eu şi mai înainte, când îmi făceaţi slujbele mele, vă împlineam cererile voastre, ca să nu vă mâhnesc, ca un părinte al vostru. Şi acum, iarăşi, ca să nu vă mâhnesc, voiesc cu osârdie să vă dau moarte grabnică, împreună cu Arian".
Primul dintre dânşii, cu numele Teotih, a răspuns: "Dumnezeul cel adevărat Căruia ne închinăm şi pentru el moarte vrem să luăm, să-ţi dea ţie răsplătire cuviincioasă pentru dragostea ce ai arătat pentru noi. Însă acest dar rog să mi-l dăruiască împărăţia ta; averile mele toate să le laşi să le împartă în două părţi: o parte să se dea la împărăţie, iar altă să se împartă la văduve şi la sărmani". Acestea zicându-le Teotih, i-au zis lui ceilalţi: "Să lăsăm, frate, toate la înalta purtare de grijă, că Dumnezeu va iconomisi precum va voi, iar noi să ne îngrijim pentru sfârşitul nostru". Atunci împăratul judecind multă vreme, se minună de sârguinţa lor către moarte. Iar Arian, văzând pe împărat gândindu-se, s-a temut că nu cumva să se căiască şi să nu-i omoare, apoi a zis către dânsul: "Să nu te amăgească diavolul ca să mai ai nădejde că ne vom schimba părerea, chiar de ne-ai omorî de mii de ori". De aceea, văzând credinţa lor cea tare, s-a mâniat şi a dat hotărârea de moarte, ca să-i bage pe fiecare în câte un sac cu nisip şi să-i arunce în mare. Şi aşa s-a împlinit proorocirea lui Filimon.
Dar îndată altă facere de minuni s-a făcut. Căci cum i-au aruncat ostaşii în marea Vizantie, s-a arătat un delfin foarte mare, care a ridicat cei cinci saci cu spatele său, în chip minunat şi, alergând ca o corabie ce merge iute, i-a dus în Alexandria; iar acolo la mal îi aşteptau slugile lui Arian, precum acesta le proorocise. Slugile, văzând delfinul, s-au spăimântat de mărimea lui şi cât de bine stăteau sacii pe spinarea-i fără să se răstoarne.
Aducându-şi aminte că Arian le proorocise şi le spusese despre moaştele sale, iar acum erau cinci, nu se dumireau. Şi s-a auzit glas de la Dumnezeu: "Luaţi moaştele domnului vostru şi pe celelalte patru şi puneţi-le împreună cu moaştele sfinţilor Asclan şi Leonid". Delfinul, punând sacii pe mal, s-a întors în mare înotând, iar slugile au pus moaştele într-un caiac şi, înotând pe râu trei zile şi trei nopţi, când erau în dreptul mitropoliei Anticoitenilor, unde era voia bunului Dumnezeu să rămână moaştele - caiacul n-a mai putut înainta defel, iar corăbierii toţi dormeau. Atunci un glas s-a auzit de două ori: "Teodotie, Teodotie! - căci aşa se numea cârmaciul corabiei - aici este voia lui Dumnezeu să rămână moaştele!"
Deşteptându-se Teodotie şi văzând caiacul plutind ca şi cum ar fi fost legat, a ieşit, a mers în cetate şi a spus toată pricina. Iar lucrătorii de acolo, au alergat cu făclii şi cu tămâie; cântând şi lăudând pe Domnul, i-au îngropat cu evlavie şi strălucire în locul unde a rânduit Dumnezeu, făcându-se minuni deosebite prin aceasta şi tămăduiri de bolnavi, precum şi altele, spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava şi cinstea în veci. Amin.
Viața Sfântului Mucenic Calinic
Sfântul Mucenic Calinic vedea pe mulți oameni lepădându-se de Stăpânul Hristos și, plângând pentru pierzarea lor, a început a-i învăța cunoștința adevărului, întorcând pe elini de la rătăcirea lor.
Sfântul Mucenic Calinic s-a născut în părțile Ciliciei și a fost crescut în buna credință creștină. Și venind el în vârsta bărbatului desăvârșit, vedea pe mulți oameni lepădându-se de Stăpânul Hristos și ținându-se de păgânătate. Aceia întunecându-se de drăceasca înșelăciune, credeau pietrelor celor fără suflare și aduceau jertfe spurcate idolilor. Deci Calinic plângea pentru pierzarea lor și a început a-i învăța la arătare cunoștința adevărului, întorcând pe elini de la rătăcirea lor către Hristos Dumnezeu. Deci, trecând prin multe cetăți și sate și propovăduind cuvântul lui Dumnezeu, s-a dus și în Ancira, cetatea Galatiei, căutând mântuirea sufletelor omenești.
Și petrecând el multă vreme acolo și ostenindu-se întru buna vestire a lui Hristos, a câștigat pe mulți lui Dumnezeu. Apoi, fiind prins de cei necredincioși, a fost dus la judecată înaintea unui boier cu numele Sacherdon, om prea spurcat și slujitor fierbinte al diavolilor, vrăjmaș lui Hristos și cumplit muncitor al creștinilor. Deci toți păgânii strigau către judecătorul acela, zicând: „Acesta este Calinic, care a venit din alte țări în cetatea noastră și învață poporul să nu aducă jertfe zeilor, nici să li se închine lor și pe mulți îi duce în urma înșelăciunii sale”. Atunci boierul, căutând spre dânsul cu iuțime, a început a-l întreba cu glas groaznic, zicând: „Pentru ce îndrăznești, o, nebunule, fiind străin, a răzvrăti popoarele, învățân-du-le să lase pe zeii care au făcut lumea și pe care îi cinstește împăratul și toți boierii, încă și lumea toată? Au doară tu nu înțelegi puterea lor?”. Iar sfântul i-a răspuns lui cu blândețe: „Eu sunt rob al lui Hristos și, văzând oamenii ducându-se la pieire, mă doare inima pentru dânșii și, pe cât pot, mă sârguiesc prin învățătura cea bună a-i întoarce de la întuneric la lumină și de la pierzare spre mântuire; pentru că în cărțile noastre stă scris: De va întoarce cineva pe cel păcătos de la rătăcirea căii lui, va mântui suflet de la moarte și va acoperi mulțime de păcate. Deci aș fi voit să te aduc și pe tine la lumină, din întunecarea diavolească care te-a cuprins și astfel să te povățuiesc la calea adevărului”. Iar boierul, umplându-se de mânie, a zis: „Au doară voiești să mă lepăd de zei și să cinstesc mai mult moartea cea amară decât viața cea dulce, ascultând cuvintele tale nebune? Nu voi face aceasta nicidecum, ci pe tine te voi sili, chiar și nevrând tu, să te închini zeilor noștri, căci cumplite chinuri voi pune asupra ta și voi vedea de va veni Dumnezeul tău să te scape din mâinile mele. Nu voi cruța trupul tău, până ce nu vei cunoaște puterea și stăpânirea zeilor și până nu le vei aduce lor jertfe”.
Atunci sfântul a început a-i răspunde cu îndrăzneală, zicând: „Nu vei înfricoșa cu îngrozire pe robul lui Hristos cel adevărat, căci mie îmi este atât de dorită munca cea pentru Dumnezeul meu, precum hrana este dorită celui flămând. Deci nu zăbovi îngrozin-du-mă cu cuvintele, ci începe cu muncirea ta asupra mea. Iată, trupul meu stă înaintea ta gata de munci, având în sufletul său pe Dumnezeu care mie îmi pregătește mântuire, iar ție pierzare”. Iar boierul, umplându-se și mai mult de mânie, a zis: „O, ticălosule, cum îndrăznești să mă ocărăști pe mine cu niște cuvinte ca acestea? Mă jur pe zei, că nu te voi milui, ci voi despărți carnea de pe oasele tale și toată munca o voi aduce asupra ta, până ce te voi pierde cu moarte cumplită”. Iar sfântul a răspuns: „O, om necurat, mai mult decât toți oamenii cei necurați, până când vei cheltui vremea în deșert, iuțin-du-te cu mânie și nesăvârșindu-ți fapta? Muncește-mă odată și vei vedea bărbăția și răbdarea nevoitorului lui Hristos, care așteaptă să ia de la Mântuitorul său cununa biruinței”.
Atunci chinuitorul a poruncit ca, dezbrăcând și întinzând pe mucenic la pământ, să-l bată cu vine de bou fără cruțare. Astfel au bătut pe sfânt multă vreme. Și propovăduitorul striga: „Calinic, cunoaște pe zei și cheamă-i pe ei, iar aceia te vor izbăvi de munci!”. Iar sfântul mucenic, fiind bătut, îl batjocorea pe chinuitor și muncile lui, și striga către dânsul, zicând: „Mi-ai făgăduit munci mari, dar îmi dai munci foarte mici. Deci dă-mi mai mari bătăi și adu asupra mea mai cumplită muncire, pentru că eu nu mă tem de foc și nu mă înspăimânt de sabie; ci râd de moarte, așteptând să iau de la Domnul meu viața cea veșnică”.
Deci boierul a dat poruncă să-l spânzure pe mucenic de un lemn de muncă și să-i strujească trupul cu piepteni de fier. Și astfel i-au strujit trupul până la oase. Iar el răbdând toate acestea ca în trup străin, râdea de muncirea păgânilor și zicea către ighemon: „Poruncește să mă strujească mai tare, căci cu cât vei struji trupul meu mai mult, cu atât vei sătura sufletul meu. Pentru că am pe Hristos, Care-mi ajută și cu al Cărui dar întărindu-mă, nu simt durerile în munci”.
După aceasta, pogorând de la muncire pe pătimitorul lui Hristos, chinuitorul a poruncit să încalțe pe mucenic cu încălțăminte de fier, în care erau piroane ascuțite, și să-l ducă pe el la cetatea Gangra, care era departe de cetatea Ancira ca la 80 de stadii și acolo să-l ardă cu foc, fiindcă în acea cetate Sfântul Calinic întorsese mulți oameni la Hristos și voia ca aceia să-i vadă sfârșitul lui și să se teamă. Deci cumplitul ighemon a dat pe slujitorul lui Hristos ostașilor săi cei nemilostivi, poruncindu-le să alerge pe cai iuți, iar pe mucenic să-l silească să alerge înaintea cailor, bătându-l pe el dinapoi cu bice. Deci sfântul, fiind încălțat în încălțămintele cele cu piroane de fier, umbla ca și cum nu simțea durerea din rănirea picioarelor și cânta psalmul lui David: Așteptând, am așteptat pe Domnul, și a căutat la mine și a auzit rugăciunea mea. Și m-a scos din groapa patimilor și din tina noroiului, și a pus pe piatră picioarele mele și a îndreptat pașii mei.
Deci a mers în calea ce i se poruncise și alerga degrab fără silire, întrecând și caii. Iar după ce a alergat 60 de stadii și au ajuns la un loc ce se chema Matrica, ostașii au însetat foarte mult, din pricina arșiței soarelui, căci era luna lui iulie. Și negăsindu-se apă în cale, au început a slăbi de sete împreună cu caii lor, și abia mai suflau. Deci fiind ei aproape de sfârșit, au zis cu lacrimi către Sfântul Calinic: „Robule al adevăratului Dumnezeu, miluiește-ne pe noi, cei deznădăjduiți de viața noastră, și roagă-te Dumnezeului tău, ca să ne dea apă și să nu murim. Căci noi am auzit, că Dumnezeul tău pe toate le poate. Deci să nu pomenești răutățile făcute de noi ție, căci nu de voia noastră te-am muncit, ci din porunca ighemonului”.
Iar Sfântul Calinic, văzându-i topindu-se de sete, s-a milostivit spre ei și, vrând să facă bine vrăjmașilor săi, s-a oprit lângă o piatră ce se întâmplase în cale; apoi, ridicându-și ochii spre cer, s-a rugat, zicând: „Stăpâne al cerului, al pământului, al mării și a toată făptura, care de demult ai scos apă din piatră în pustie și ai adăpat pe robul Tău Moise și cu dânsul pe poporul cel însetat, arată și acum minunile Tale și fă ca să izvorască apă din această piatră și să adape pe acești însetați, ca să se arate lucrurile Tale minunate spre cei ce nu Te știu pe Tine și să se preamărească numele Tău cel sfânt!”. Astfel rugându-se el, îndată a izvorât din piatra aceea izvor de apă vie, încât toți au băut și s-au răcorit și cu glas mare strigau: „Mare este Dumnezeul creștinilor și mai minunat decât toți!”. Iar izvorul acela n-a încetat de atunci a izvorî apă, spre pomenirea minunii lui Dumnezeu, care s-a făcut cu rugăciunile mucenicului.
Deci ostașii și dobitoacele lor răcorindu-se din destul din izvorul care a curs cu minune, au trecut înainte fără osteneală depărtarea căii care le rămăsese și au ajuns la cetatea Gangra. Și n-au voit să dea morții pe Sfântul Calinic, făcătorul lor de bine, care i-a scăpat pe cale; însă temându-se de moarte, din partea voievodului, au făcut fără de voie porunca lui. Deci, arzând un cuptor de foc, l-au pus pe mucenic aproape de văpaia cuptorului care ardea. Iar el, bucurându-se și veselindu-se, s-a însemnat cu semnul Sfintei Cruci și s-a rugat, zicând: „Mulțumesc Ție, Părinte ceresc, că m-ai făcut vrednic de ceasul acesta, în care mor pentru numele Tău cel Sfânt. Deci primește în pace duhul meu, iar pe vrăjmașii Tăi rușinează-i, Dumnezeule Atotputernice”.
Zicând aceasta, a intrat în foc, în mijlocul cuptorului, și culcându-se, și-a dat sfântul său suflet în mâinile lui Dumnezeu. Apoi, stingându-se cuptorul, s-a găsit cinstitul său trup nevătămat de foc, pe care, luându-l credincioșii, l-au îngropat cu cinstea cuvenită, slăvind pe Tatăl și pe Fiul și pe Sfântul Duh, pe unul Dumnezeu în Treime, Căruia și de la noi să-I fie cinste și slavă, acum și pururea și în vecii vecilor. Amin.
Viaţa Sfântului Mucenic Filimon
Ţara Bitiniei a odrăslit pe sfinţii mucenici: Tirs, Levchie şi pe Calinic; iar cetatea Cezareei i-a crescut şi au pătimit pentru Hristos, în vremea împărăţiei lui Decie, într-acest chip: un ighemon, cu numele Cumvrichie, a venit din Nicomidia, prin Niceea, în cetatea Cezareei şi era mare osârduitor spre închinarea idolilor, îngrijindu-se pentru capiştile şi jertfele cele necurate şi pentru toate cele ce erau plăcute idolilor. Acela silea pe toţi la unirea sa cea fără de Dumnezeu, pe unii înşelându-i cu îmbunări, iar pe alţii înfricoşându-i cu îngroziri, ca să fie părtaşi ai închinării lui păgâneşti la idoli. Iar Levchie care era între cei dintâi ai cetăţii, bărbat cinstit şi vestit cu învăţătura, cu înţelegerea şi cu neamul bun, văzând fărădelegile ce se făceau, foarte mult îl durea inima şi se aprindea cu râvnă către Dumnezeu.
Neputând mai mult a tăinui văpaia râvnei ce-i ardea înăuntru şi nevrând mai mult a-şi ascunde sfânta credinţă, ce era în sine, a stat înaintea ighemonului zicând: "Pentru ce, o! Cumvrichie, te înarmezi cu ticăloşie asupra sufletului meu, cinstind pe idolii cei păgâni, nesimţitori şi surzi? Căci pe mulţi îi atragi în acea rătăcire, încât se fac oamenii mai nesimţitori decât pietrele; fiindcă nu voiesc a vedea pe Dumnezeul cel adevărat şi Mântuitorul şi a umbla în lumină, lăsând întunericul rătăcirii". Iar nebunul ighemon, auzind acestea, s-a umplut de mânie, urând pe cel ce grăia adevărul şi fără întrebare a poruncit să-l bată pe Levchie. Iar acesta primind rănile de bună voie, mulţumea lui Dumnezeu şi prin aceasta întărită şi mai mult pe cel ce-l chinuia. Şi până într-atâta a fost bătut, încât au ostenit cei ce-l băteau şi a slăbit trupul lui de răni; iar el se rugă ca să se dezlege de trup, dorind să se ducă la Domnul.
Deci, a avut ajutător dorinţei sale pe tiran, care a poruncit să fie scos în afara cetăţii şi să i se taie capul. Şi mergea sfântul dus de gealaţi (muncitori), însă fără temere şi fără tulburare nearătând pe faţă nici o durere, ci numai o bucurie şi a veselie ca şi cum nu s-ar fi dus la tăiere, ci la încununare. Deci, fiind dus departe de cetate, s-a săvârşit cu dreaptă credinţă prin tăiere, apoi sufletul i s-a suit la cer, ca să primească cununa cea mucenicească pentru pătimirea sa.
După aceea s-a dus vestea pentru tirania lui Cumvrichie în toate părţile acelea, încât se ascundeau creştinii, temându-se de pedepsirea lui cumplită. Iar fericitul Tirs, care, deşi nu era încă botezat, ci numai chemat în rânduiala aceea creştinească, înarmându-se cu râvnă dumnezeiască, a venit înaintea tiranului şi a zis: "Bucură-te, prealuminate ighemoane". Ighemonul i-a răspuns la fel. Apoi a zis Tirs: "Oare liber este înaintea voastră, a celor ce faceţi judecată, a grăi fiecare ce voieşte? Sau numai a supune poruncilor voastre, fără a scoate vreo vorbă"?
Iar ighemonul, care parcă ar fi uitat ce a făcut lui Levchie, a zis; "Este liber şi de la nici unul nu este luat acest drept, cu atât mai mult când voieşte să vorbească spre folosul obştii". Tirs a zis: "Şi ce poate să vorbească cineva mai de folos decât ceea ce foloseşte sufletului? Eu te-am văzut aducând multora nevoie şi pagubă de mântuire şi de la mărturisirea cea adevărată scoţându-i, apoi atrăgându-i ticăloşeşte spre rătăcirea cea idolească şi, bine ştiind că tu aprinzi focul gheenii asupra capului tău, iar mai vârtos asupra sufletului tău, am cugetat să vorbesc cu tine, cu îndrăzneala ce se cuvine şi să ştiu de la tine pentru ce pricină, lăsând pe Ziditorul cerului şi al pământului şi a tot neamul omenesc, ai legiuit a te închina mai bine lucrurilor mâinilor omeneşti, zicând lemnului: "Tatăl meu eşti tu", precum mustra dumnezeiescul Ieremia şi pietrei: "Tu m-ai născut pe mine". Apoi toată purtarea ta de grijă este aceasta, ca să-i pleci pe oameni să se închine idolilor".
Ighemonul a zis: "Aceste vorbe ale tale fără vreme şi de prisos te arată că eşti bolnav de creştinătate; însă întrebările tale cele deşarte şi dezlegările cele mincinoase lasă-le celor de prin şcoli şi celor ce nu se îngrijesc de treburile poporului, iar acum supune-te poruncii împărăteşti şi, apropiindu-te, jertfeşte-te zeilor, iar de nu, la cuvintele tale cele fără de vreme, vei afla de la noi răsplătire cu bună vreme prin muncile cele gătite ţie". Iar el a zis: "De vreme ce sunteţi zidire înţelegătoare a lui Dumnezeu, nu se cuvine, dar, vouă a face ceva fără minte şi fără socoteală, ci cu judecată şi cu întrebare; iar de urmezi poruncii celei nebune a împăratului tău, fă cele poruncite ţie". Cumvrichie a zis: "Mi se pare că blândeţea noastră te face prea mândru, dar văzându-te om înţelept şi ager la minte, te sfătuiesc să te supui, mai înainte până nu vei fi muncit. Deci, vino în capişte şi dă cele ce se cuvin zeilor, căci aşa vei dobândi iertare de greşelile tale cele trecute, iar marelui împărat te vei face prieten şi în toată vremea vieţii tale întru mare cinste vei vieţui împreună cu noi".
Zis-a sfântul: "Mult am cugetat eu despre lucrurile acestea ce stau de faţă şi să nu ţi se pară că m-ai aflat nepregătit şi neînvăţat; pentru că mult am învăţat singur şi, cu multă socoteală cercetând, am cunoscut că zeii voştri idoli sunt fără de suflet, şi jertfirile lor sunt necurate şi am râs de dânşii. Apoi am ales credinţa creştinească care este curată şi adevărată; deci, de-ţi este ceva poruncit pentru noi de la împărat, nu fi cu nebăgare de seamă a face".
Acestea zicându-le fericitul, l-a mâniat pe tiran, care a poruncit îndată unor tineri puternici la mâini să-l pălmuiască, să-l bată tare şi, legându-l cu curele de mâini şi de picioare, de amândouă părţile să tragă tare şi să-l târască cu sila. Făcându-se aceasta se rupeau mădularele fericitului de la încheiturile lor; iar mucenicul, răbdând acestea, se arăta cu faţa luminoasă. Apoi a poruncit muncitorul să-i împungă cu fiare ascuţite sprâncenele şi ochii, iar cu unelte de aramă să-i sfarme fălcile şi să-i zdrobească dinţii. Iar sfântul, în acele munci, îşi bătea joc de tiran, întărâtându-l şi mai mult.
Atunci ighemonul, topind plumb şi gătind un pat de fier şi punând pe mucenic cu faţa în jos pe acel pat, a chemat vrăjitorii şi momitorii ca să-l înşele cu cuvinte. Aceia sfătuiau cu cuvinte dulci pe fericitul măcar câtăva vreme şi cu făţărnicie să se supună ighemonului şi-i ziceau: "Şi de cumplitele munci te va slobozi şi de multe bunătăţi vei fi părtaş, şi-ţi va ierta aceasta Dumnezeul tău, ştiind neputinţa firii, şi nu se va mânia, fiind foarte bun şi milostiv, precum auzim". Iar mucenicul a zis: "De aceea rabd munci pentru Dumnezeul meu, că este bun şi foarte milostiv, pentru că, dacă voi, auzind de muncile cele fără de sfârşit care vă aşteaptă, nu vă întoarceţi din calea rătăcirii voastre, nici vă abateţi de la pierzarea voastră, apoi eu pentru ce să nu rabd cu bărbăţie muncile cele vremelnice, care au răsplătire în împărăţia cerurilor şi să primesc bunătăţile cele nesfârşite şi de-a pururea viitoare?"
Acestea zicând sfântul, au turnat plumb topit pe spatele lui gol şi îndată plumbul, ca un râu vărsându-se, pe mulţi necredincioşi care stăteau împrejur, i-a vătămat şi i-a pierdut; iar sfântul s-a sculat de pe pat nevătămat şi cu tot trupul sănătos. Acestea văzându-le cu ochii, s-au spăimântat de acea minune şi chiar muncitorul se mira foarte mult. Apoi când se cădea a şti cine este cel care face acestea, el însuşi de voia sa petrecea orb, încât s-a împlinit scriptura: "Aţi văzut de multe ori şi n-aţi păzit; şi având urechi deschise, n-aţi auzit". Deci, iuţindu-se mai mult asupra mucenicului, numindu-l fermecător şi vrăjitor, a început să-l muncească cu şi mai multe chinuri, pe care sfântul le răbda cu bărbăţie. Apoi s-a auzit un glas de sus, întărind pe nevoitorul, de care paginii s-au înfricoşat foarte, iar credincioşii s-au întărit în credinţă. Atunci ighemonul, nerăbdînd mai mult ocara, a poruncit să arunce pe sfânt în temniţă legat, iar el s-a dus la casa sa, cugetând ce să scornească ca să-l muncească şi să-l piardă.
Fericitul Tirs, în temniţă, cu sârguinţă se ruga la Dumnezeu ca să-l învrednicească Sfântului Botez şi, îndată cercetându-l acolo noaptea darul Domnului, s-au dezlegat legăturile cu care era legat şi uşile temniţei s-au deschis singure. Iar el ieşind a mers la episcopul Cezareei, care se ascundea în aceea vreme de frica păgânilor.
Episcopul, văzând pe mucenic venind la el, a căzut la picioarele lui, pentru că auzise de răbdarea şi bărbăţia lui, cinstindu-l foarte mult. Iar mucenicul, asemenea căzând la picioarele episcopului, a zis, ridicându-l: "Nu face aceasta, o, preacinstite părinte, nici răpi închinăciunea care se cuvine ţie de la noi, pentru că n-am venit a binecuvânta, ci a primi binecuvântare". Iar episcopul a zis: "Se cuvine ţie a ne binecuvânta pe noi, ca cel ce cu adevărat ai arătat puterea lui Dumnezeu, a faptei celei bune şi te-ai îmbrăcat cu haina cea prea strălucită a Duhului, prin răbdarea muncilor cumplite". Iar mucenicul a răspuns: "Pentru aceasta am şi venit aici, ca să mă îmbrac în haina nestricăciunii, născându-mă prin apă şi prin Duh, pentru că încă nu sunt învrednicit cu Sfântul Botez. Deci, nezăbovind, împlineşte-mi dorinţa mea şi fă ceea ce se cuvine dreptei credinţe".
Episcopul îndată a botezat pe Sfântul Tirs; iar el, ieşind din baia Sfântului Botez, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, cel ce m-ai învrednicit a mă curăţi prin apă şi prin Duh, ajută-mi să mă botez şi eu cu botezul cu care te-ai botezat prin pătimire şi, bând paharul Tău, să mă fac închipuire morţii Tale". Apoi vorbind puţin cu episcopul şi binecuvântându-se unul pe altul, s-a întors pătimitorul lui Hristos în temniţă, mergând înaintea lui o lumină dumnezeiască şi urmându-i îngerii, precum au văzut cu dinadinsul unii din cei vrednici şi, intrând acolo, s-a îndeletnicit cu obişnuitele rugăciuni.
În acea vreme un comite cu numele Silvan, de neam pers, cu năravul cumplit şi tiran nemilostiv, arătându-se cu bunăvoinţă către împărat, a cerut de la dânsul stăpânire şi să meargă să încerce pe chinuitorii cei rânduiţi spre pierderea creştinilor, dacă împlinesc porunca împăratului. Primind stăpânirea pe care o ceruse, a venit în Niceea şi în Cezareea, aducând jertfe diavolilor şi zeilor şi praznicele lor cele necurate săvârşindu-le cu sânge creştinesc. Atunci i s-a spus despre Tirs că nu poate fi biruit cu nici un fel de munci, ci înspăimânta pe oameni cu semne şi minuni. Deci, îndată a trimis ca să-l aducă la sine, iar el însuşi săvârşea jertfe marelui zeu Die.
În ziua următoare, împreună cu Cumvrichie, a judecat pe Tirs şi a poruncit să se citească înaintea tuturor întrebările cele dintâi. Apoi a zis: "Să nu socoteşti o, Tirse, că vei pătimi munci ca cele dintâi, ci mai cumplite vei primi, de vei petrece în nesupunerea ta". Mucenicul a răspuns: "Cel ce m-a făcut mai tare decât toate muncile, acelaşi, adică Domnul nostru Iisus Hristos şi acum îmi stă în faţă, scoţându-mă din mâinile voastre; pentru că Lui unuia îi slujesc şi pe El singur îl ştiu că este Dumnezeu, iar pe idolii voştri şi pe zeii muritori îi socotesc înşelători. Însă de voieşti a mă sfătui, nu cu sila, ci de voie şi cu sfat bun, apoi spune-mi acum cui şi cum să jertfesc? Şi eu văzând lucrul cu totul adevărat, mă voi supune şi nu mă voi împotrivi adevărului".
Silvan, îndată luând pe sfânt, a zis: "Să mergem în templu şi acolo îţi voi arăta cui să jertfeşti". Şi după ce au intrat într-o capişte a lui Apolon, ce era acolo aproape, arătând cu mâna comitele spre idol, a zis: "Iată acesta este zeul pe care îl cinstim noi. Pe acesta de-l vei ruga, o, Tirse, aducându-i jertfă, vei avea un mare ocrotitor şi de la ceilalţi zei vei afla dar!" Iar mucenicul a zis: "Ia seama ce fel de jertfă îi voi aduce lui şi cum mă voi ruga". După ce toţi şi-au întors ochii cu luare-aminte, mucenicul, ridicându-şi mâinile şi ochii înălţându-i-se la cer, a chemat puterea lui Dumnezeu cea nespusă şi îndată s-a făcut tunet şi a căzut idolul lui, Apolon la pământ şi s-a risipit ca praful.
Mucenicul întorcându-se către cei ce stau împrejur, a zis: "Luaţi seama că idolii voştri sunt nişte făpturi şi nici numele adevăratului Dumnezeu nu pot să-l rabde". Silvan, umplându-se de mânie, a zis: "Eu voi pierde cu totul vrăjitoria ta şi o voi sfărâma". Şi îndată a poruncit să zdrobească trupul mucenicului până la oase, cu pinteni de fier ascuţiţi, încât carnea lui cădea la pământ. Iar muncitorii ziceau: "Unde este Dumnezeu, ajutătorul tău, pe care Îl cinsteşti şi pe care ÎL nădăjduieşti?" Iar mucenicul lui Hristos a zis: "Au nu vezi în mine puterea lui Hristos, Care mă întăreşte împotriva acestor năvăliri? Căci cum ar fi putut răbda trupul cel pământesc şi neputincios nişte munci ca acestea, de nu i s-ar fi dat lui din înălţime ajutor dumnezeiesc?"
Atunci Silvan a poruncit să aducă o căldare mare şi umplând-o cu apă, să-i dea foc dedesupt. Şi începând a fierbe apa, a legat pe mucenic de picioare şi i-a dat drumul cu capul în jos în aceea căldare ce fierbea. Apoi sfântul, chemând numele lui Hristos, îndată a crăpat căldarea şi s-a vărsat apa, iar el a rămas nevătămat. Tiranul s-a ruşinat şi s-a mâniat, apoi, având altă îndeletnicire cu poporul, a poruncit să ducă pe sfânt în temniţă. După aceasta Silvan şi cu Cumvrichie au plecat în cetatea Apamiei, cea de lângă mare, poruncind să aducă şi pe sfânt legat după dânşii. Apropiindu-se de cetate, a stat şi, aducând pe mucenic înaintea sa, i-a zis: "Aici, Tirse, sau făgăduieşti a aduce jertfă zeilor, ca să fii viu, său cumplit vei fi lipsit de viaţa aceasta".
Sfântul, ca şi întâia dată răspunzând, a adăugat şi acestea: "Mai lesne sufletele voastre se vor lua de la voi îndată". Dar ei, spre mai mare mânie pornindu-se, au poruncit să-l ducă în cetate, bătându-l, ca acolo să fie aruncat în mare împreună cu vrăjile sale, ca astfel cel rău, rău să piară, iar după moarte nici obişnuitei îngropări să nu se învrednicească. Neintrînd el încă în cetate, a început să se împlinească proorocia mucenicului, pentru că Silvan deodată a slăbănogit, iar Cumvrichie a fost cuprins de fierbinţeală şi în a patra zi amândoi rău şi-au săvârşit viaţa.
Se povesteşte că, îngropându-i, nici pământul nu primea trupurile lor, ci le scotea afară, până ce s-a rugat sfântul mucenic pentru ei. Atunci a petrecut sfântul în acea cetate douăzeci şi trei de zile, ţinut în legături până la venirea altui ighemon.
Acest ighemon avea năravul şi răutatea celor dintâi şi-l chemă Vavd. Acela, luându-se după faptele ighemonilor de mai înainte şi auzind despre mucenicul Tirs, l-a chemat la întrebare şi aflându-l neclintit în credinţa creştinească, nesupus poruncilor păgâneşti, l-a băgat într-un sac legat şi l-a aruncat în mare, la treizeci de stadii de ţărm; dar îndată s-a rupt sacul şi s-au dezlegat legăturile, apoi s-a arătat o ceată de bărbaţi purtători de lumină, umblând pe mare, care, luând pe mucenic, l-au scos la uscat. Slugile, văzând aceasta, au alergat cu frică la ighemon şi i-au spus lui cele ce au văzut. Iar el, venind la ţărm şi văzând pe sfântul mucenic stând singur, a zis: "Cu adevărat minunate sunt vrăjitoriile şi farmecele creştineşti, că şi marea se supune vouă, precum văd; şi puterea cea firească a stihiilor o aveţi; însă aceste vrăjitorii nimic nu vă vor ajuta, ci vor fi pricină de mai cumplite munci şi de mai amară moarte".
Mucenicul a răspuns: "Până când vei fi orb asemenea zeilor tăi şi având ochi, nu vezi? Căci cum poate cineva cu vrăjile să supună stihiile? Cine din vrăjitorii care sunt la voi sau din zeii pe care voi îi cinstiţi, ale căror meşteşuguri sunt vrăjitorii şi înşelăciuni, au făcut ceva în acest chip, ca omul cel aruncat în mare să fie ridicat de îngeri şi apoi, întreg şi sănătos, să umble pe mare ca pe uscat, să iasă la pământ?"
Ighemonul, luând pe mucenic, a poruncit să-l ducă după dânsul legat şi să-l bată cu toiege, căci el mergea în Cezareea. Înştiinţându-se cetăţenii cezareeni de venirea ighemonului celui nou şi că aduce cu el pe sfântul mucenic Tirs, au ieşit cu toţi întru întâmpinare, de formă adică să întâmpine pe ighemon, iar de fapt ca să vadă pe pătimitorul lui Hristos, pe care îl doreau. Intrând în cetate, a aruncat pe mucenic în temniţă şi, cugetând ighemonul cu ce fel de munci să-l piardă, a gândit că să-l dea spre mâncarea fiarelor, părându-i-se acea moarte că este mai cumplită. Deci a poruncit să adune fiare din cele mai cumplite, de tot soiul şi să le lase să flămânzească, ca să se repeadă la cel osândit să-l mănânce.
Fiind pregătite fiarele în treizeci de zile, a adunat tiranul tot poporul la capiştea lui Die şi a adus jertfe cu mare cuviinţă; iar după aceea a scos din temniţă pe Tirs cel osândit spre mâncarea fiarelor. Atunci au înconjurat pe sfânt o mulţime de prieteni şi cunoscuţi, îndemnaţi fiind în taină de ighemon, care-l rugau să se miluiască însuşi pe sine şi să scape de acea moarte cumplită, făcând ceea ce i se poruncise; căci nu numai că va scăpa de răni, dar şi prieten al împăratului va deveni. Iar sfântul, după cuvântul lui David, s-a făcut că nu aude şi că nu şi-a deschis gura sa.
Adus fiind înaintea ighemonului care aducea jertfe, i-a zis lui: "Iată cât de milostiv am fost, ca să te las atâta timp pentru a-ţi da seama să alegi cele ce-ţi sunt de folos şi, apropiindu-te, să aduci şi tu jertfe marelui Die, pentru ca să te izbăveşti de toată urgia, îngrozirea şi pierderea; iar de nu, apoi unghiile şi dinţii de fier ai fiarelor te vor sfâşia pe tine şi nimeni nu va fi ca să-ţi ajute ţie şi să te izbăvească de răutăţi". Iar mucenicul, prefăcându-se că s-ar învoi la păgânătatea lor, a zis: "Eu de mult m-am gândit că împreună cu cetăţenii mei să jertfesc, numai să nu se mânie Apolon că, trecându-l cu vederea, numai pe Die voi cinsti".
Acestea, auzindu-le, ighemonul s-a bucurat şi a zis: "Numai aceluia jertfeşte-i şi eu sunt ţie martor că nici unul din ceilalţi zei nu se vor mânia pe tine". Atunci mucenicul s-a apropiat de Die şi, făcând oarecare rugăciuni către adevăratul Dumnezeu, s-a făcut cutremur înfricoşat; necredincioşii au fugit, Die a căzut la pământ, iar în capişte a rămas numai mucenicul.
Tiranul, umplându-se de cumplită mânie, a poruncit să-l arunce îndată la fiare. Adunându-se poporul şi privind, a dat drumul fiarelor înfometate asupra sfântului; el se vedea în mijlocul fiarelor cu alte trei persoane şi fiarele umblau pe lângă ei fără să-i atingă şi se gudurau, ca şi cum l-ar fi cunoscut mai dinainte. Atunci sfântul, ridicându-şi mâinile în sus, a zis: "Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ai preamărit întru mine numele Tău cel sfânt şi ai arătat spre mine, astupând gura fiarelor, precum odinioară înaintea robului tău Daniil. Deci Tu, precum atunci, aşa şi acum făcând cele minunate, fă, o, Împărate, cu voia Ta cea nevăzută, ca aceste fiare sălbatice să se ducă la locaşul lor, nevătămînd pe nimeni din cei ce sunt aici".
Astfel, rugându-se mucenicul, a zis către fiare: "În numele adevăratului Dumnezeu, întoarceţi-vă în pustie, fiecare la culcuşul său, de unde aţi ieşit şi să nu vă atingeţi de nimeni". Şi îndată au fugit fiarele, deschizându-se uşile singure; atunci i-a cuprins frică pe toţi cei ce stau acolo şi au fugit care încotro putea, temându-se de fiarele ce fugeau în pustie. Deci şi prin această minune mulţi din necredincioşi s-au întors la credinţa în Hristos.
Tiranul, făcându-se că nu pricepe, a poruncit să lege pe sfânt peste tot trupul şi să-l arunce în temniţă; iar după câteva zile, vrând să meargă în Anatolia, care este aproape de Cezareea, a poruncit să aducă după sine şi pe Tirs. Acolo ajungând a făcut prăznuire mare cu tot poporul, în capiştea lui Apolon, ce era plină de idoli. Apoi, aducând şi pe Tirs, a poruncit să-l bată cu toiege înaintea idolilor; iar el, ca într-un vis, cu răbdare primind rănile ce i se dădeau, se ruga către Dumnezeu, care usucă adâncurile şi topeşte munţii cu privirea sa, zicând: "Să fie peste mine mâna Ta, Doamne, şi nu depărta ajutorul Tău de la mine, ci mă sprijineşte ca să nu mă ruşinez că Te-am chemat pe Tine".
Astfel rugându-se el, deodată s-a auzit cutremur în cetate, iar pe ighemon l-au cuprins dureri şi au slăbit mâinile celor ce-l băteau pe el, cazând mulţime de idoli la pământ şi sfărâmându-se. Iar Tirs, umplându-se de dumnezeiască bucurie, îşi bătea joc de diavoli şi de tiran, zicând: "Pentru ce nu ajuţi zeilor tăi care fără de cinste se tăvălesc la pământ şi cer ajutor de la tine, ci îi treci cu vederea, fiind aruncaţi în mijlocul priveliştii, spre batjocura acelor care nu sunt orbiţi?" Ighemonul, deşi era cuprins de o grea durere, dar nevindecat de răutate, a zis: "Necuratul Tirs cu vrăjile mi-a făcut viaţa mai grea decât moartea".
În acea vreme era acolo şi Calinic, care era slujitor idolesc, om înţelept şi de bun neam pe care îl cinsteau elinii ca pe un zeu. Acela, de la început văzând minunile făcute prin Sfântul mucenic Tirs, a început câte puţin a cunoaşte neputinţa zeilor săi şi primind întru inima sa sămânţa dreptei credinţe, zicea în sine: "Dumnezeule cel mărturisit de Tirs, care faci minuni preaslăvite şi minunate, Tu şi pe mine mă primeşte ca pe un ostaş de curînd ales şi mă întăreşte şi pe mine împotriva celor ce vrăjmăşesc adevărul Tău".
Astfel, vorbind el în sine cu Dumnezeul tuturor, s-a apropiat de ighemon şi, cu meşteşug batjocorindu-l, a zis: "Prea luminate ighemoane, acest om care este cumplit rănit cu bătăile, pe marele Die l-a trântit la pământ şi l-a zdrobit iar pe purtătorul de soare, Apolon, acum de trei ori l-a sfărâmat; pe Iraclie cel nebiruit în războaie l-a trântit, nu cu mâinile nici cu armele, nici sabie n-a uneltit împotriva lui, ci numai cu cuvântul şi cu chemarea lui Hristos, Cel ce a pătimit pe cruce moartea; deci de este cu plăcere stăpânirii tale, să ne apropiem şi să ridicăm pe zeul Iraclie, pe cel ce ajută altora întru răutăţi şi să-l rugăm pe dânsul, ca aducându-şi aminte de bărbăţia sa cea de demult, să vină că să ajute celor foarte necăjiţi, adică lui Die, tatălui său, cum şi zeului Apolon pentru că aceia, precum mi se pare, dorm, fiind cuprinşi de somn greu".
Ighemonul, nepricepând batjocora, a zis: "De vreme ce eu sunt bolnav, mergi tu singur şi roagă pe zei pentru noi şi ridică mai degrabă împotriva vrăjitorului Tirs". Iar Calinic a zis: "Dar mi se pare că este mare puterea Dumnezeului celui ce i-a trântit pe dânşii şi mă tem că nu cumva să nu-şi poată ajuta loru-şi". Atunci ighemonul, cunoscându-i vicleşugul, a zis: "Vai mie, ticălosul, şi tu Calinic te-ai amăgit cu vrăjitoriile fermecătorului acestuia?" Iar Calinic nemaizicînd nimic, nevrând mai mult a ţine într-ascuns dreapta credinţă, îndată a alergat la casa sa şi răzându-şi perii capului şi ai bărbii, apoi dezbrăcându-se de haine, le-a dus la ighemon şi aruncându-le la picioarele lui, i-a zis: "Primeşte părul şi hainele mele, ighemoane, pe care le-au întinat jertfele, fumul, sângele cel curs şi tainele cele diavoleşti, iar împreună cu acestea mă lepăd de rătăcirea cea dintâi şi primesc chipul vieţii celei noi şi de acum să ştii că sunt creştin".
Ighemonul văzând acea schimbare a lui neaşteptată, spăimântându-se, a zis: "Dar ce este aceasta o! Calinic? Atât de mult au putut semnele acelea ale vrăjitorului de Tirs, încât şi sufletul tău, de bun neam, ce era slujitorul zeilor şi care s-a învrednicit de la dânşii de multe daruri, întorcându-l de la părinteasca credinţă l-a atras la pierderea cea desăvârşită?" Iar Calinic a zis: "Pricinuitor al schimbării mele este singur Iraclie, care atâtea biruinţe săvârşind, precum se povesteşte de dânsul, acum nu a putut sta înaintea cuvântului unui bărbat, ci a căzut ticălosul şi a dovedit că sunt de râs basmele spuse despre dânsul şi despre ceilalţi zei, care în zadar se cinstesc de elini". Ighemonul iarăşi a zis: "Nicidecum, ci cu vrăjile lui Tirs te-ai înşelat, nădăjduind că şi tu vei face cu vrăjile lui nişte minuni ca acelea, dar nici pe vrăjitorul acela, nici pe tine nu te vor folosi vrăjile creştineşti, de nu te vei pocăi şi de nu vei da zeilor iarăşi cinstea dintii".
Calinic, vrând pe faţă să ruşineze nebunia ighemonului, căci nădăjduia fără îndoială că Dumnezeu, Care este cu Tirs, va fi şi cu dânsul, a zis: "De vreme ce tu, ighemoane, acum boleşti cu trupul şi pe mine mă socoteşti că sunt înşelat cu vrăjitoriile, să ne apropiem dar de marele Asclipie dacă voieşti şi să ne rugăm de obşte, ca să-ţi aline durerile şi să te facă pe tine sănătos. Atunci vei cunoaşte că nu sunt înşelat de nici un fel de vrăjitorii". Ighemonul, nepricepând întru totul cele spuse şi părându-i-se că slujitorul s-a întors iarăşi la idoli, s-a dus îndată cu dânsul în capişte. Intrând ei acolo, Calinic se ruga în sine: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce prin robul Tău Tirs, Te-ai făcut cunoscut mie că eşti Dumnezeu adevărat şi deşi erai supărat pe mine, nu m-ai lepădat, vino acum în ajutorul meu şi arată în mine puterea Ta".
Acestea zicându-le, s-a auzit de sus un glas, întărindu-l şi chemându-l către nevoinţă. Iar el, căpătând îndrăzneală şi mărturisind numele lui Hristos a început a ocărî idolul lui Asclipie. Atunci idolul, ca şi cum ar fi fost aruncat de o mână puternică, a căzut îndată înaintea picioarelor lui Calinic. Acesta uitându-se spre ighemon a zis cu batjocură: "Iată dumnezeul tău nu poate să se scoale, dacă nu-i vei da tu singur mâna să-l ridici; deci vezi şi cunoaşte că nu este în mine vrăjitorie, ci lucrare dumnezeiască".
Ighemonul, întristându-se cu duhul şi supărându-se pe Calinic, a poruncit să-l închidă în temniţă, iar a doua zi a dat asupra amîndorura hotărâre de moarte, zicând: "Pe Calinic, care a căzut din slujba idolilor şi din prietenia lor şi s-a alăturat de înşelăciunea creştinească, poruncesc să se piardă cu sabia; iar pe Tirs, care se mândreşte cu multe semne, care şi pe Calinic l-a înşelat, poruncesc să-l pună în sicriu de lemn şi să-l taie cu fierăstrăul".
Calinic a fost scos îndată de ostaşi afară din târg spre tăiere; iar el cerându-şi vreme de rugăciune şi rugându-se mult s-a săvârşit prin sabie. Pe Sfântul Tirs, punându-l slugile, Savin şi Vitalie, într-un sicriu oarecare, au luat fierăstrăul să-l taie, dar unealta s-a făcut foarte grea în mâinile lor, încât nu o puteau ridica şi purta; iar lemnul s-a făcut foarte uşor încât nu se arăta nici urmă tăieturii, fiindcă fierăstrăul îşi pierduse puterea sa de tăiere. Deci s-au ostenit mult, asudând, dar nimic n-au sporit.
Chinuindu-se mult timp, deodată s-a deschis sicriul şi a ieşit sfântul întreg şi cu faţa luminată, fiindcă veselie dumnezeiască umpluse inima lui. Iar cei dimprejur s-au spăimântat şi nimeni nu îndrăznea să se apropie de dânsul, pentru minunea ce se făcuse. Apoi s-a auzit glas de sus, chemându-l, iar el, înţelegând că s-a sfârşit nevoinţa sa, înălţându-şi mâinile şi sufletul la cer, a zis: "Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul mă primeşti în moştenirea Ta şi mă aşezi în ceata celor ce bine Ţi-au plăcut. Deci primeşte acum în pace sufletul meu şi-l du întru sfinţenia Ta, la bucuria cea negrăită, care este la Tine".
Zicând acestea şi însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar trupul pe care n-au putut să-l omoare muncile cele cumplite şi amare - ce s-au adus asupra lui de către vrăjmaşi - prin moartea cea firescă şi-a primit sfârşitul său. Căci aşa a iconomisit înţelepciunea cea negrăită a lui Dumnezeu, ca să nu se pară tiranului că el l-a biruit şi l-a omorât, ci că acestea s-au întâmplat, când Domnul a voit.
Trecând multă vreme după aceasta şi împărăţind tiranul Diocleţian, a ieşit iarăşi poruncă prin toate laturile ca să fie toţi părtaşi necurăţiei păgînilor, iar cei ce nu vor voi, să se piardă cu moartea. În acea vreme era în părţile Tebaidei un ighemon cu numele Arian. Acesta se sârguia a împlini porunca împărătească şi, fiind în cetatea antinoitenilor, a prins pe doi creştini din cei mai de frunte, cu numele Asclan şi Leonid, pe care, muncindu-i în multe feluri, i-a pierdut. Iar după sfârşitul acestora, a poruncit să prindă pe toţi creştinii care se aflau acolo şi punând înaintea lor uneltele de muncă a zis: "Iată două căi vă stau înainte: sau aduceţi jertfă idolilor şi sunteţi liberi şi întregi sau de nu vă plecaţi poruncii împărăteşti, veţi fi pedepsiţi cu munci şi cu moartea".
Zicând acestea ighemonul, au ieşit îndată în mijlocul adunării treizeci şi şapte de bărbaţi cu vitejie şi cu suflet, care au voit mai bine a muri decât să se supună poruncii împărăteşti. Făcându-se multă întrebare, unul dintr-înşii, cu numele Apolonie, fiind citeţ al Bisericii, văzând muncile cele multe şi felurite, s-a îndoit şi a căzut frică asupra lui; pe de o parte tremura pentru muncile ce aveau să vie, iar pe de alta se temea să nu cadă din credinţa în Hristos şi să-şi piardă sufletul. Deci, se gândea cum ar putea scăpa de muncile şi jertfele diavoleşti, ca şi sufletul să-şi mântuiască din mâinile diavolului şi trupul să-l izbăvească din mâinile chinuitorilor.
Astfel, tulburându-se el cu gândul, stătea lângă un bărbat oarecare de credinţă elin, cu numele Filimon şi cu meşteşugul comedian, care în vremea petrecerilor veselea pe ighemon. Pe acesta văzându-l, Apolonie l-a chemat la sine şi i-a făgăduit patru galbeni, de va aduce jertfă idolilor în locul lui, acoperindu-se cu haina lui ca să nu fie cunoscut. Filimon învoindu-se îndată, s-a îmbrăcat cu haina lui Apolonie şi, acoperindu-şi faţa ca să nu fie cunoscut, a mers către jertfelnic. Iar Dumnezeu, Care cu minune rânduieşte mântuire tuturor, a voit a atrage către sine prin Apolonie pe Filimon şi prin Filimon pe Apolonie.
Deci, când se apropia Filimon de jertfelnic, îmbrăcat cu haina lui Apolonie, a strălucit în inima sa lumina dumnezeiască, care i-a deschis ochii cei înţelegători ca să cunoască adevărul şi, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, ca un creştin a stat înaintea ighemonului care l-a întrebat cine este. Ceilalţi au răspuns: "Unul din creştini este". Ighemonul i-a poruncit ca să-i jertfească zeului, iar el strigă cu glas mare: "Nu voi jertfi, căci sunt creştin şi rob al lui Hristos, Dumnezeul cel viu". Iar ighemonul a zis: "Au doară n-ai văzut cu puţin mai înainte cu câte munci a fost pedepsit Asclan şi Leonid şi apoi cu ce cumplită moarte au pierit?" Filimon, care era în chipul lui Apolonie, a răspuns: "Aceasta chiar mi-a fost pricina spre a îndrăzni spre munci, căci Asclan şi Leonid nu de mult pătimind pentru Hristos, ne-au lăsat chipul răbdării cu bărbăţie. Încă şi minunea aceea s-a făcut mie pricinuitoare, care s-a văzut în caiacul tău, când ai vrut să treci râul şi acesta s-a oprit în mijlocul râului la adâncul apei, neputând a trece de partea cealaltă - pentru că n-ai vrut să numeşti pre Hristos Dumnezeu".
Ighemonul a poruncit să cheme pe Filimon comedianul, pentru ca să fluiere şi, astfel, cu glasul fluierului grăind împotrivă să vâneze şi să înduplece cugetul acelui creştin că mai cu înlesnire să se schimbe şi să se atragă către închinarea la idoli. Dar nu ştia nebunul că acela este însuşi Filimon care grăieşte cu limba sa - decât numai cu aceasta se deosebea, căci mai înainte glăsuia cu trâmbiţe, iar acum grăia cu duhul cel dumnezeiesc. Filimon a fost căutat pretutindeni şi negăsindu-se, a chemat pe fratele său Teon şi l-a întrebat despre acesta. Iar acesta ştiind pe fratele său îmbrăcat în haina lui Apolonie, dar neştiind scopul cel bun, a zis: "Iată Filimon stă înaintea voastră".
Deci, îndată poruncind ighemonul să se descopere faţa lui şi văzând pe Filimon, a început a râde socotind că Filimon a făcut aceasta spre batjocura creştinilor, ca să se veselească cei ce stau împrejur; apoi îi porunci să lepede acea haină şi să meargă cu el la jertfă, dar Filimon mărturisi că este cu adevărat creştin şi îşi bătea joc de zeii păgânilor. Atunci judecătorul, mirându-se foarte mult, a zis: "Spre lauda împăraţilor sunt cele făcute şi grăite acum de tine o, Filimon, sau sunt scornite spre batjocura creştinilor?" Dar el a răspuns: "Eu nu mă rog pentru sănătatea împăraţilor, ci mă rog pentru mântuirea mea la Stăpânul meu, Împăratul Hristos, căci nu batjocoresc pe creştini, ci arăt adevărata schimbare a inimii mele. Mărturisesc credinţa mea întru Hristos şi pentru această mărturisire, nu numai cu o moarte, ci cu mii de morţi, adeveresc că sunt gata a muri".
Acestea auzindu-le, ighemonul s-a umplut de mânie şi întorcându-se către cei ce stau împrejur, se sfătui cu dânşii: să-l omoare pe Filimon mai repede, căci pe faţă a ocărât pe zei, sau să-i dea vreme a se gândi şi a se pocăi? Iar poporul, iubind pe Filimon pentru meşteşugul fluierării lui, a rugat pe ighemon ca să nu piardă mângâierea cetăţii cea de obşte. Deci a zis ighemonul către Filimon: "Vezi cât te iubeşte poporul şi cât te numeşte mângâierea de obşte? Măcar, socotind lauda acestora, fă cele obişnuite, adică jertfeşte zeilor; iată că începe a se săvîrşi îndată praznicul cel mare, la care se cade ţie a cânta laude zeilor, cu trâmbiţe şi cu fluiere; de aceea şi tu însuţi să te veseleşti şi să îndulceşti cu cântece auzurile noastre".
La acestea a răspuns Filimon: "Acest praznic al vostru îmi aduce aminte de praznicul care se săvârşeşte sus şi cântarea trâmbitelor mă deşteaptă către dorinţa ca să aud cântările cele îngereşti. Deci cunoaşte că în deşert te osteneşti sîrguindu-te a mă întoarce de la mărturisirea mea şi nu numai că nimic nu vei spori, ci şi mai multă dorinţă de Hristos se va deştepta în mine". Zis-a ighemonul: "Dar de vei răbda toate pentru Hristos precum făgăduieşti, ce vei dobândi, când încă nici nu eşti creştin desăvârşit, de vreme ce n-ai luat botezul, care se cuvine acestei legi?" Acestea auzind, Filimon, a strigat: "O, ighemoane, cu câte mulţumiri sunt ţie dator, căci chiar nevrând, mi-ai făcut mie bine, aducându-mi aminte de Sfântul Botez!"
Acestea zicând ighemonului, a ieşit în mijlocul adunării şi a strigat: "Rogu-vă, de este cineva dintre voi preot creştinesc şi nu bagă în seamă muncile pentru bună credinţă, să vină aici şi să-mi dăruiască sfântul botez". Dar, văzând pe toţi stăpâniţi de frică şi nici unul îndrăznind a veni la dânsul să se arate preot creştinesc, s-a întristat şi a strigat către Dumnezeu cu lacrimi fierbinţi: "Dumnezeul meu Hristos, Cel ce ai căutat asupra mea cu bună îndurare şi m-ai scos din adâncul rătăcirii, nu mă lăsa să fiu fără sfântul botez, ci în chipul în care ştii, arată-mi un preot şi apă, de la care să mă botez, ca şi ceilalţi creştini". Astfel rugându-se, s-a pogorât de sus un nor de apă şi înconjurându-l l-a botezat - aceasta văzând toţi şi minunându-se - iar norul s-a dus iarăşi sus.
Ighemonul, fiind orb de răutate, a zis că este vrăjitorie şi întunecare de ochi. După aceea sfântul s-a rugat pentru fluierele sale, pentru trâmbite şi pentru surle - care erau ale lui Apolonie, atunci când şi-a schimbat haina sa - ca să se ardă şi să se prefacă în cenuşă, încât să nu rămână pomenirea meşteşugurilor celor deşarte, a uneltelor lui de cântări, ca să nu poată cineva dintre necredincioşi să zică: "Acestea sunt trâmbitele lui Filimon". Deci coborându-se foc din cer le-a ars pe toate şi le-a pierdut în faţa lui Apolonie. Acum s-a deshis şi uşa lui Apolonie către pătimire; căci Teon, fratele lui Filimon, apropiindu-se de ighemon, i-a vestit cu de-amănuntul tot ceea ce făcuse; cum Apolonie a îmbrăcat pe Filimon cu haina sa, apoi l-a făcut ca să intre întru nevoinţă pentru dânsul şi s-a făcut pricinuitor pierderii lui.
Deci îndată l-au adus şi pe Apolonie, spre care căutând Arian ighemonul cu ochi mânioşi şi cu faţa groaznică a zis: "Ce este aceasta, mai înrăutăţitule decât toţi oamenii? Ce ai făcut nouă cetăţii şi acestui ticălos? Pentru mândria ta trecând cu vederea legile şi pe zei, iar de frica muncilor abătându-te, ai schimbat cu dânsul hainele şi cu nişte vrăjitorii ai răzvrătit inima lui, lipsind toată cetatea de o mare mângâiere. Se cuvenea ţie, dacă te temeai de munci, să vii la mine şi să-mi descoperi sufletul tău; iar eu prin legile iubirii de oameni, cu totul te-aş fi slobozit şi te-aş fi lăsat să vieţuieşti fără întristare".
Zicând acestea ighemonul, Apolonie a răspuns: "Bine şi cu drept faci de mă defăimezi şi la aceasta nu stau împotrivă, pentru că şi eu însumi mă învinovăţesc; însă nu de aceea că m-am făcut lui Filimon pricinuitor de atâtea bunătăţi şi nu fiindcă el s-a îmbrăcat în haina mea, ci fiindcă m-am îmbrăcat eu într-ale lui. Dar de vreme ce amândoi, prin judecăţile lui Dumnezeu, ne-am îmbrăcat în haina mântuirii, să ştii că după acestea nici Filimon, nici Apolonie nu vor jertfi vreodată zeilor voştri; iar de vreme ce mai înainte m-am temut de munci, acum cu ajutorul lui Dumnezeu, voi arăta mare bărbăţie".
Pentru aceea tiranul, umplându-se de mânie, a poruncit ca pe Apolonie să-l păzească în legături spre mai cumplite munci, iar pe Filimon să-l bată trei ostaşi cu palme peste faţă şi peste ochi. Atunci oamenii, văzând că bat pe Filimon, nu le-a plăcut şi au strigat să înceteze. Ighemonul a zis către mucenic: "Miluieşte-te acum Filimoane; iar de nu, măcar pe popor să-l miluieşti, căruia i se rupe inima pentru tine; fiindcă se cuvine ţie să judeci că, dacă această puţină muncă a ta văzând-o poporul s-a tulburat cu sufletul, atunci ce va fi când vei fi cuprins de munci mari? Jertfeşte, Filimoane, şi această durere a ta schimb-o în veselie, căci ne vom ospăta în capiştea lui Serapid şi cu multă bucurie ne vom desfăta".
Filimon a răspuns: "Mie îmi este gătit ospăţ în cer". Iar către popor, întorcându-se, a zis: "Pentru ce vă mâhniţi văzând că sunt bătut? Eu nu eram bătut când eram la voi comedian? Ba, uneori şi mai rău ne făcea, iar voi cu plăcere râdeaţi. Deci, pentru ce nu vă veseliţi şi acum? Acum când voi vă mâhniţi, îngerii se bucură de mine, văzându-mă că sunt creştin şi cinstesc buna-credinţă".
Atunci tiranul, văzând pe Filimon şi pe Apolonie neschimbaţi, a poruncit să le sfredelească gleznele şi, legându-i cu frânghii, să-i poarte prin toată cetatea. Apoi pe Filimon l-a spânzurat de un copac de măslin şi, aruncând toţi săgeţile asupra lui, el se ruga lui Dumnezeu, încât nu se apropiau săgeţile de dânsul; căci o parte dintr-însele loveau în copac, iar o parte cădeau pe pământ şi altele rămâneau în văzduh, prin minune. Iar ighemonul s-a apropiat să vadă minunea şi, căutând la Filimon, altă minune a urmat aceleia; o săgeată s-a pogorât din văzduh cu atâta putere, încât a lovit pe ighemon în ochiul cel drept şi l-a orbit îndată. Prin orbirea aceasta i s-a făcut luminare sufletului, căci aşa a vrut Dumnezeu. Mai înainte când avea ochii sănătoşi, era orb cu sufletul şi neînţelegător, încât cel neputincios se lupta cu cel Atotputernic. Iar acum, fiind orb, a cunoscut pe Dumnezeu cel adevărat, căci, dezlegând pe mucenic fiind silit de durere, l-a rugat ca să-i tămăduiască ochiul.
Sfântul a răspuns: "Nu voiesc acum să te vindec, că nu cumva facerea de bine pe care o vei primi, să o socoteşti vrăjitorie, ci când voi ieşi din trup, pentru că acum mi s-a apropiat sfârşitul meu. Pe urmă vei veni la mormântul meu şi luând ţărâna de acolo şi punând-o pe ochiul tău, vei chema numele lui Hristos şi îndată te vei tămădui".
După aceasta, prin porunca ighemonului, la amândoi mucenicii li s-au tăiat capetele; iar cinstitele lor trupuri s-au aşezat lângă sfinţii mucenici Asclan şi Leonid. Iar ighemonul, de vreme ce-l supăra ochiul cu o durere cumplită, a venit la mormântul lui Filimon şi, după cum îi zisese, luă ţarină şi punând-o pe ochiul bolnav, a zis: "În numele tău, Iisuse Hristoase, pentru care aceştia şi-au ales moarte de bunăvoie, pun ţarina aceasta pe ochiul meu şi, dacă voi vedea, apoi şi eu voi mărturisi că nu este alt Dumnezeu afară de Tine". Acestea zicându-le, îndată a aflat îndoită tămăduire: a ochiului şi a sufletului său. Pentru că cu ochiul a văzut soarele şi cu sufletul a cunoscut dreptatea lui Dumnezeu şi cu bucurie a strigat: "Sunt creştin". Apoi a mărturisit înaintea tuturor că este creştin. Ducându-se de acolo, a primit Sfântul Botez cu toată casa sa şi pe creştinii care erau ţinuţi în închisori pentru Hristos, în număr de treizeci şi şase, i-a liberat cu pace.
Apoi, luând pânza curată şi aromate cu mult preţ, cu mulţime de popor şi cu doi episcopi, au venit la mormântul mucenicilor şi au făcut cinstită îngropare trupurilor lor. După aceea a făcut multe milostenii la săraci şi multe alte bunătăţi a săvârşit. Vestea aceasta a ajuns la urechile lui Diocleţian, păgânul împărat, cum că Arian din elin s-a făcut creştin şi că nu voieşte să aducă jertfă zeilor.
Deci, îndată a trimis împăratul patru slujitori, poruncindu-le să-l aducă la sine, vrând singur să vadă cele ce s-au întâmplat. Aceia luând pe Arian, îl sileau să meargă degrabă la drum, dar el i-a rugat să-l mai lase puţin să meargă la mormântul sfinţilor mucenici. Iar aceia nevrând le-a dat optzeci de galbeni şi aşa i-au dat voie să meargă la mormântul sfinţilor mucenici, unde au venit cu toţii, iar el a căzut cu faţa la pământ, rugind pe sfinţii mucenici ca să-i ajute întru nevoinţă. Apoi s-a auzit glasul lui Filimon din groapă: "Îmbărbătează-te, Ariene şi nu te teme, căci iată te cheamă Domnul care te aduce spre nevoinţă şi îţi împleteşte cununa muceniciei. Ba încă împreună cu tine vor mărturisi aceşti slujitori şi vor lua de la Hristos mare răsplătire".
Auzind acestea, s-a minunat şi s-a întors la casa sa, precum el a cerut şi, umplându-se de darul lui Dumnezeu, a cunoscut chipul şi vremea sfârşitului său şi chemând pe slugile sale le-a proorocit cele ce aveau să fie, zicând lor: "Acum mergeţi împreună cu noi la Alexandria, unde eu voi fi dus la împărat şi cu ajutorul lui Dumnezeu voi săvîrşi nevoinţa mărturisirii în a opta zi a acestei luni şi voi fi băgat în sac şi aruncat în mare. Iar voi ţineţi minte cuvântul meu, ca în a unsprezecea zi a aceleiaşi luni, la al şaselea ceas să ieşiţi la mal şi, aflând trupul meu scos la uscat de delfini, să-l luaţi şi să-l puneţi la un loc cu ceilalţi mucenici".
Acestea zicând, a pornit la drum şi ajungând la împăratul Diocleţian, l-a primit cu blândeţe. Apoi s-a pregătit împăratului o baie înaintea capiştei lui Apolon şi mergând la baie împăratul s-a spălat împreună cu Arian şi apoi, apropiindu-se de capişte, a zis lui Arian: "Jertfeşte marelui zeu Apolon, ca apoi cu veselie să mergem la cină". Iar fericitul Arian a zis: "Cum voi putea eu să fac aceasta o! împărate, să las pe adevăratul Dumnezeu, după atât de multe minuni care s-au făcut numai cu chemarea numelui lui Hristos şi care nu-s basme deşarte, ci curatul adevăr şi ai căror martori sunt ochi mei? Deci cum voi jertfi idolului celui fără de suflet şi nesimţitor?" Iar împăratul, mâniindu-se, şi-a lepădat îndată blândeţea cea făţarnică şi a poruncit să fie legat cu lanţuri de fier, iar de picioare să-i lege o piatră mare şi să-l arunce într-o prăpastie foarte adâncă, apoi să-l astupe cu ţarină şi cu pietre. Apoi, deasupra gropii celei astupate, şi-a aşezat scaunul său împărătesc şi, aşezându-se a poruncit ostaşilor să joace împrejur, zicând: "Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta".
După aceasta, intrând el în palatul împărătesc, în camera sa a văzut lanţul şi piatra cu care era legat Arian, spânzurând deasupra patului său, iar pe Arian culcat în patul său. Văzând aceasta, împăratul s-a spăimântat, s-a minunat, s-a tulburat, socotind că este un vicleşug la mijloc, făcut de oarecare din vrăjmaşii casei lui. Dar sfântul Arian a zis către dânsul: " Nu te tulbura, căci nimeni n-a viclenit împotriva ta, ci eu sunt Arian, ighemonul Tebaidei, către care tu, aruncându-mă în groapă, grăiai: "Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta! Deci iată că Hristos m-a scos din groapă şi mi-a poruncit să mă odihnesc pe patul tău".
Diocleţian, abia venindu-şi în fire de frică, a strigat foarte tare, umplând palatul cu zgomotul pe care-l făcea: "O! meşteşug al vrăjitorului! Fermecătoria vicleanului! Nimeni n-a văzut ceva într-acest fel". Şi grăind multe, a poruncit să-l bage pe sfânt într-un sac cu nisip şi, legându-l, să-l arunce în fundul mării. Atunci au îndrăznit şi cei patru slujitori care au văzut această minune ce s-a făcut cu Arian şi, aducându-şi aminte şi de cele spuse de Sfântul Filimon mai înainte, s-au apropiat de tiran şi, ocărându-l, au zis: "Pentru ce osândeşti pe dreptul, tu, nedreptule, căci nu ţi-a greşit nimic? Hristos este Dumnezeul adevărat, care face aceste minuni şi nu te mai osteni fără folos, căci chiar dedesubtul munţilor şi dealurilor celor înalte de-l vei îngropa, chiar în adâncul mării de-l vei arunca şi orice lucru rău şi greu vei face robului tău, Hristos, Dumnezeu cel adevărat este puternic şi-l va scoate, precum ai văzut astăzi cu acest sfânt, cu care suntem şi noi gata a muri cu el, pentru Hristos! Deci credem că, precum l-a scos pe dânsul din adâncul pământului, fiind împresurat de atâtea pietre şi legături, aşa poate să ne scoată şi pe noi şi să ne dea viaţa cea mai bună şi veşnică".
Tiranul, luându-i în râs şi batjocorindu-i, a zis: " Eu şi mai înainte, când îmi făceaţi slujbele mele, vă împlineam cererile voastre, ca să nu vă mâhnesc, ca un părinte al vostru. Şi acum, iarăşi, ca să nu vă mâhnesc, voiesc cu osârdie să vă dau moarte grabnică, împreună cu Arian".
Primul dintre dânşii, cu numele Teotih, a răspuns: "Dumnezeul cel adevărat Căruia ne închinăm şi pentru el moarte vrem să luăm, să-ţi dea ţie răsplătire cuviincioasă pentru dragostea ce ai arătat pentru noi. Însă acest dar rog să mi-l dăruiască împărăţia ta; averile mele toate să le laşi să le împartă în două părţi: o parte să se dea la împărăţie, iar altă să se împartă la văduve şi la sărmani". Acestea zicându-le Teotih, i-au zis lui ceilalţi: "Să lăsăm, frate, toate la înalta purtare de grijă, că Dumnezeu va iconomisi precum va voi, iar noi să ne îngrijim pentru sfârşitul nostru". Atunci împăratul judecind multă vreme, se minună de sârguinţa lor către moarte. Iar Arian, văzând pe împărat gândindu-se, s-a temut că nu cumva să se căiască şi să nu-i omoare, apoi a zis către dânsul: "Să nu te amăgească diavolul ca să mai ai nădejde că ne vom schimba părerea, chiar de ne-ai omorî de mii de ori". De aceea, văzând credinţa lor cea tare, s-a mâniat şi a dat hotărârea de moarte, ca să-i bage pe fiecare în câte un sac cu nisip şi să-i arunce în mare. Şi aşa s-a împlinit proorocirea lui Filimon.
Dar îndată altă facere de minuni s-a făcut. Căci cum i-au aruncat ostaşii în marea Vizantie, s-a arătat un delfin foarte mare, care a ridicat cei cinci saci cu spatele său, în chip minunat şi, alergând ca o corabie ce merge iute, i-a dus în Alexandria; iar acolo la mal îi aşteptau slugile lui Arian, precum acesta le proorocise. Slugile, văzând delfinul, s-au spăimântat de mărimea lui şi cât de bine stăteau sacii pe spinarea-i fără să se răstoarne.
Aducându-şi aminte că Arian le proorocise şi le spusese despre moaştele sale, iar acum erau cinci, nu se dumireau. Şi s-a auzit glas de la Dumnezeu: "Luaţi moaştele domnului vostru şi pe celelalte patru şi puneţi-le împreună cu moaştele sfinţilor Asclan şi Leonid". Delfinul, punând sacii pe mal, s-a întors în mare înotând, iar slugile au pus moaştele într-un caiac şi, înotând pe râu trei zile şi trei nopţi, când erau în dreptul mitropoliei Anticoitenilor, unde era voia bunului Dumnezeu să rămână moaştele - caiacul n-a mai putut înainta defel, iar corăbierii toţi dormeau. Atunci un glas s-a auzit de două ori: "Teodotie, Teodotie! - căci aşa se numea cârmaciul corabiei - aici este voia lui Dumnezeu să rămână moaştele!"
Deşteptându-se Teodotie şi văzând caiacul plutind ca şi cum ar fi fost legat, a ieşit, a mers în cetate şi a spus toată pricina. Iar lucrătorii de acolo, au alergat cu făclii şi cu tămâie; cântând şi lăudând pe Domnul, i-au îngropat cu evlavie şi strălucire în locul unde a rânduit Dumnezeu, făcându-se minuni deosebite prin aceasta şi tămăduiri de bolnavi, precum şi altele, spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava şi cinstea în veci. Amin.
Viaţa Sfântului Mucenic Apolonie
Ţara Bitiniei a odrăslit pe sfinţii mucenici: Tirs, Levchie şi pe Calinic; iar cetatea Cezareei i-a crescut şi au pătimit pentru Hristos, în vremea împărăţiei lui Decie, într-acest chip: un ighemon, cu numele Cumvrichie, a venit din Nicomidia, prin Niceea, în cetatea Cezareei şi era mare osârduitor spre închinarea idolilor, îngrijindu-se pentru capiştile şi jertfele cele necurate şi pentru toate cele ce erau plăcute idolilor. Acela silea pe toţi la unirea sa cea fără de Dumnezeu, pe unii înşelându-i cu îmbunări, iar pe alţii înfricoşându-i cu îngroziri, ca să fie părtaşi ai închinării lui păgâneşti la idoli. Iar Levchie care era între cei dintâi ai cetăţii, bărbat cinstit şi vestit cu învăţătura, cu înţelegerea şi cu neamul bun, văzând fărădelegile ce se făceau, foarte mult îl durea inima şi se aprindea cu râvnă către Dumnezeu.
Neputând mai mult a tăinui văpaia râvnei ce-i ardea înăuntru şi nevrând mai mult a-şi ascunde sfânta credinţă, ce era în sine, a stat înaintea ighemonului zicând: "Pentru ce, o! Cumvrichie, te înarmezi cu ticăloşie asupra sufletului meu, cinstind pe idolii cei păgâni, nesimţitori şi surzi? Căci pe mulţi îi atragi în acea rătăcire, încât se fac oamenii mai nesimţitori decât pietrele; fiindcă nu voiesc a vedea pe Dumnezeul cel adevărat şi Mântuitorul şi a umbla în lumină, lăsând întunericul rătăcirii". Iar nebunul ighemon, auzind acestea, s-a umplut de mânie, urând pe cel ce grăia adevărul şi fără întrebare a poruncit să-l bată pe Levchie. Iar acesta primind rănile de bună voie, mulţumea lui Dumnezeu şi prin aceasta întărită şi mai mult pe cel ce-l chinuia. Şi până într-atâta a fost bătut, încât au ostenit cei ce-l băteau şi a slăbit trupul lui de răni; iar el se rugă ca să se dezlege de trup, dorind să se ducă la Domnul.
Deci, a avut ajutător dorinţei sale pe tiran, care a poruncit să fie scos în afara cetăţii şi să i se taie capul. Şi mergea sfântul dus de gealaţi (muncitori), însă fără temere şi fără tulburare nearătând pe faţă nici o durere, ci numai o bucurie şi a veselie ca şi cum nu s-ar fi dus la tăiere, ci la încununare. Deci, fiind dus departe de cetate, s-a săvârşit cu dreaptă credinţă prin tăiere, apoi sufletul i s-a suit la cer, ca să primească cununa cea mucenicească pentru pătimirea sa.
După aceea s-a dus vestea pentru tirania lui Cumvrichie în toate părţile acelea, încât se ascundeau creştinii, temându-se de pedepsirea lui cumplită. Iar fericitul Tirs, care, deşi nu era încă botezat, ci numai chemat în rânduiala aceea creştinească, înarmându-se cu râvnă dumnezeiască, a venit înaintea tiranului şi a zis: "Bucură-te, prealuminate ighemoane". Ighemonul i-a răspuns la fel. Apoi a zis Tirs: "Oare liber este înaintea voastră, a celor ce faceţi judecată, a grăi fiecare ce voieşte? Sau numai a supune poruncilor voastre, fără a scoate vreo vorbă"?
Iar ighemonul, care parcă ar fi uitat ce a făcut lui Levchie, a zis; "Este liber şi de la nici unul nu este luat acest drept, cu atât mai mult când voieşte să vorbească spre folosul obştii". Tirs a zis: "Şi ce poate să vorbească cineva mai de folos decât ceea ce foloseşte sufletului? Eu te-am văzut aducând multora nevoie şi pagubă de mântuire şi de la mărturisirea cea adevărată scoţându-i, apoi atrăgându-i ticăloşeşte spre rătăcirea cea idolească şi, bine ştiind că tu aprinzi focul gheenii asupra capului tău, iar mai vârtos asupra sufletului tău, am cugetat să vorbesc cu tine, cu îndrăzneala ce se cuvine şi să ştiu de la tine pentru ce pricină, lăsând pe Ziditorul cerului şi al pământului şi a tot neamul omenesc, ai legiuit a te închina mai bine lucrurilor mâinilor omeneşti, zicând lemnului: "Tatăl meu eşti tu", precum mustra dumnezeiescul Ieremia şi pietrei: "Tu m-ai născut pe mine". Apoi toată purtarea ta de grijă este aceasta, ca să-i pleci pe oameni să se închine idolilor".
Ighemonul a zis: "Aceste vorbe ale tale fără vreme şi de prisos te arată că eşti bolnav de creştinătate; însă întrebările tale cele deşarte şi dezlegările cele mincinoase lasă-le celor de prin şcoli şi celor ce nu se îngrijesc de treburile poporului, iar acum supune-te poruncii împărăteşti şi, apropiindu-te, jertfeşte-te zeilor, iar de nu, la cuvintele tale cele fără de vreme, vei afla de la noi răsplătire cu bună vreme prin muncile cele gătite ţie". Iar el a zis: "De vreme ce sunteţi zidire înţelegătoare a lui Dumnezeu, nu se cuvine, dar, vouă a face ceva fără minte şi fără socoteală, ci cu judecată şi cu întrebare; iar de urmezi poruncii celei nebune a împăratului tău, fă cele poruncite ţie". Cumvrichie a zis: "Mi se pare că blândeţea noastră te face prea mândru, dar văzându-te om înţelept şi ager la minte, te sfătuiesc să te supui, mai înainte până nu vei fi muncit. Deci, vino în capişte şi dă cele ce se cuvin zeilor, căci aşa vei dobândi iertare de greşelile tale cele trecute, iar marelui împărat te vei face prieten şi în toată vremea vieţii tale întru mare cinste vei vieţui împreună cu noi".
Zis-a sfântul: "Mult am cugetat eu despre lucrurile acestea ce stau de faţă şi să nu ţi se pară că m-ai aflat nepregătit şi neînvăţat; pentru că mult am învăţat singur şi, cu multă socoteală cercetând, am cunoscut că zeii voştri idoli sunt fără de suflet, şi jertfirile lor sunt necurate şi am râs de dânşii. Apoi am ales credinţa creştinească care este curată şi adevărată; deci, de-ţi este ceva poruncit pentru noi de la împărat, nu fi cu nebăgare de seamă a face".
Acestea zicându-le fericitul, l-a mâniat pe tiran, care a poruncit îndată unor tineri puternici la mâini să-l pălmuiască, să-l bată tare şi, legându-l cu curele de mâini şi de picioare, de amândouă părţile să tragă tare şi să-l târască cu sila. Făcându-se aceasta se rupeau mădularele fericitului de la încheiturile lor; iar mucenicul, răbdând acestea, se arăta cu faţa luminoasă. Apoi a poruncit muncitorul să-i împungă cu fiare ascuţite sprâncenele şi ochii, iar cu unelte de aramă să-i sfarme fălcile şi să-i zdrobească dinţii. Iar sfântul, în acele munci, îşi bătea joc de tiran, întărâtându-l şi mai mult.
Atunci ighemonul, topind plumb şi gătind un pat de fier şi punând pe mucenic cu faţa în jos pe acel pat, a chemat vrăjitorii şi momitorii ca să-l înşele cu cuvinte. Aceia sfătuiau cu cuvinte dulci pe fericitul măcar câtăva vreme şi cu făţărnicie să se supună ighemonului şi-i ziceau: "Şi de cumplitele munci te va slobozi şi de multe bunătăţi vei fi părtaş, şi-ţi va ierta aceasta Dumnezeul tău, ştiind neputinţa firii, şi nu se va mânia, fiind foarte bun şi milostiv, precum auzim". Iar mucenicul a zis: "De aceea rabd munci pentru Dumnezeul meu, că este bun şi foarte milostiv, pentru că, dacă voi, auzind de muncile cele fără de sfârşit care vă aşteaptă, nu vă întoarceţi din calea rătăcirii voastre, nici vă abateţi de la pierzarea voastră, apoi eu pentru ce să nu rabd cu bărbăţie muncile cele vremelnice, care au răsplătire în împărăţia cerurilor şi să primesc bunătăţile cele nesfârşite şi de-a pururea viitoare?"
Acestea zicând sfântul, au turnat plumb topit pe spatele lui gol şi îndată plumbul, ca un râu vărsându-se, pe mulţi necredincioşi care stăteau împrejur, i-a vătămat şi i-a pierdut; iar sfântul s-a sculat de pe pat nevătămat şi cu tot trupul sănătos. Acestea văzându-le cu ochii, s-au spăimântat de acea minune şi chiar muncitorul se mira foarte mult. Apoi când se cădea a şti cine este cel care face acestea, el însuşi de voia sa petrecea orb, încât s-a împlinit scriptura: "Aţi văzut de multe ori şi n-aţi păzit; şi având urechi deschise, n-aţi auzit". Deci, iuţindu-se mai mult asupra mucenicului, numindu-l fermecător şi vrăjitor, a început să-l muncească cu şi mai multe chinuri, pe care sfântul le răbda cu bărbăţie. Apoi s-a auzit un glas de sus, întărind pe nevoitorul, de care paginii s-au înfricoşat foarte, iar credincioşii s-au întărit în credinţă. Atunci ighemonul, nerăbdînd mai mult ocara, a poruncit să arunce pe sfânt în temniţă legat, iar el s-a dus la casa sa, cugetând ce să scornească ca să-l muncească şi să-l piardă.
Fericitul Tirs, în temniţă, cu sârguinţă se ruga la Dumnezeu ca să-l învrednicească Sfântului Botez şi, îndată cercetându-l acolo noaptea darul Domnului, s-au dezlegat legăturile cu care era legat şi uşile temniţei s-au deschis singure. Iar el ieşind a mers la episcopul Cezareei, care se ascundea în aceea vreme de frica păgânilor.
Episcopul, văzând pe mucenic venind la el, a căzut la picioarele lui, pentru că auzise de răbdarea şi bărbăţia lui, cinstindu-l foarte mult. Iar mucenicul, asemenea căzând la picioarele episcopului, a zis, ridicându-l: "Nu face aceasta, o, preacinstite părinte, nici răpi închinăciunea care se cuvine ţie de la noi, pentru că n-am venit a binecuvânta, ci a primi binecuvântare". Iar episcopul a zis: "Se cuvine ţie a ne binecuvânta pe noi, ca cel ce cu adevărat ai arătat puterea lui Dumnezeu, a faptei celei bune şi te-ai îmbrăcat cu haina cea prea strălucită a Duhului, prin răbdarea muncilor cumplite". Iar mucenicul a răspuns: "Pentru aceasta am şi venit aici, ca să mă îmbrac în haina nestricăciunii, născându-mă prin apă şi prin Duh, pentru că încă nu sunt învrednicit cu Sfântul Botez. Deci, nezăbovind, împlineşte-mi dorinţa mea şi fă ceea ce se cuvine dreptei credinţe".
Episcopul îndată a botezat pe Sfântul Tirs; iar el, ieşind din baia Sfântului Botez, a zis: "Doamne Iisuse Hristoase, Dumnezeul meu, cel ce m-ai învrednicit a mă curăţi prin apă şi prin Duh, ajută-mi să mă botez şi eu cu botezul cu care te-ai botezat prin pătimire şi, bând paharul Tău, să mă fac închipuire morţii Tale". Apoi vorbind puţin cu episcopul şi binecuvântându-se unul pe altul, s-a întors pătimitorul lui Hristos în temniţă, mergând înaintea lui o lumină dumnezeiască şi urmându-i îngerii, precum au văzut cu dinadinsul unii din cei vrednici şi, intrând acolo, s-a îndeletnicit cu obişnuitele rugăciuni.
În acea vreme un comite cu numele Silvan, de neam pers, cu năravul cumplit şi tiran nemilostiv, arătându-se cu bunăvoinţă către împărat, a cerut de la dânsul stăpânire şi să meargă să încerce pe chinuitorii cei rânduiţi spre pierderea creştinilor, dacă împlinesc porunca împăratului. Primind stăpânirea pe care o ceruse, a venit în Niceea şi în Cezareea, aducând jertfe diavolilor şi zeilor şi praznicele lor cele necurate săvârşindu-le cu sânge creştinesc. Atunci i s-a spus despre Tirs că nu poate fi biruit cu nici un fel de munci, ci înspăimânta pe oameni cu semne şi minuni. Deci, îndată a trimis ca să-l aducă la sine, iar el însuşi săvârşea jertfe marelui zeu Die.
În ziua următoare, împreună cu Cumvrichie, a judecat pe Tirs şi a poruncit să se citească înaintea tuturor întrebările cele dintâi. Apoi a zis: "Să nu socoteşti o, Tirse, că vei pătimi munci ca cele dintâi, ci mai cumplite vei primi, de vei petrece în nesupunerea ta". Mucenicul a răspuns: "Cel ce m-a făcut mai tare decât toate muncile, acelaşi, adică Domnul nostru Iisus Hristos şi acum îmi stă în faţă, scoţându-mă din mâinile voastre; pentru că Lui unuia îi slujesc şi pe El singur îl ştiu că este Dumnezeu, iar pe idolii voştri şi pe zeii muritori îi socotesc înşelători. Însă de voieşti a mă sfătui, nu cu sila, ci de voie şi cu sfat bun, apoi spune-mi acum cui şi cum să jertfesc? Şi eu văzând lucrul cu totul adevărat, mă voi supune şi nu mă voi împotrivi adevărului".
Silvan, îndată luând pe sfânt, a zis: "Să mergem în templu şi acolo îţi voi arăta cui să jertfeşti". Şi după ce au intrat într-o capişte a lui Apolon, ce era acolo aproape, arătând cu mâna comitele spre idol, a zis: "Iată acesta este zeul pe care îl cinstim noi. Pe acesta de-l vei ruga, o, Tirse, aducându-i jertfă, vei avea un mare ocrotitor şi de la ceilalţi zei vei afla dar!" Iar mucenicul a zis: "Ia seama ce fel de jertfă îi voi aduce lui şi cum mă voi ruga". După ce toţi şi-au întors ochii cu luare-aminte, mucenicul, ridicându-şi mâinile şi ochii înălţându-i-se la cer, a chemat puterea lui Dumnezeu cea nespusă şi îndată s-a făcut tunet şi a căzut idolul lui, Apolon la pământ şi s-a risipit ca praful.
Mucenicul întorcându-se către cei ce stau împrejur, a zis: "Luaţi seama că idolii voştri sunt nişte făpturi şi nici numele adevăratului Dumnezeu nu pot să-l rabde". Silvan, umplându-se de mânie, a zis: "Eu voi pierde cu totul vrăjitoria ta şi o voi sfărâma". Şi îndată a poruncit să zdrobească trupul mucenicului până la oase, cu pinteni de fier ascuţiţi, încât carnea lui cădea la pământ. Iar muncitorii ziceau: "Unde este Dumnezeu, ajutătorul tău, pe care Îl cinsteşti şi pe care ÎL nădăjduieşti?" Iar mucenicul lui Hristos a zis: "Au nu vezi în mine puterea lui Hristos, Care mă întăreşte împotriva acestor năvăliri? Căci cum ar fi putut răbda trupul cel pământesc şi neputincios nişte munci ca acestea, de nu i s-ar fi dat lui din înălţime ajutor dumnezeiesc?"
Atunci Silvan a poruncit să aducă o căldare mare şi umplând-o cu apă, să-i dea foc dedesupt. Şi începând a fierbe apa, a legat pe mucenic de picioare şi i-a dat drumul cu capul în jos în aceea căldare ce fierbea. Apoi sfântul, chemând numele lui Hristos, îndată a crăpat căldarea şi s-a vărsat apa, iar el a rămas nevătămat. Tiranul s-a ruşinat şi s-a mâniat, apoi, având altă îndeletnicire cu poporul, a poruncit să ducă pe sfânt în temniţă. După aceasta Silvan şi cu Cumvrichie au plecat în cetatea Apamiei, cea de lângă mare, poruncind să aducă şi pe sfânt legat după dânşii. Apropiindu-se de cetate, a stat şi, aducând pe mucenic înaintea sa, i-a zis: "Aici, Tirse, sau făgăduieşti a aduce jertfă zeilor, ca să fii viu, său cumplit vei fi lipsit de viaţa aceasta".
Sfântul, ca şi întâia dată răspunzând, a adăugat şi acestea: "Mai lesne sufletele voastre se vor lua de la voi îndată". Dar ei, spre mai mare mânie pornindu-se, au poruncit să-l ducă în cetate, bătându-l, ca acolo să fie aruncat în mare împreună cu vrăjile sale, ca astfel cel rău, rău să piară, iar după moarte nici obişnuitei îngropări să nu se învrednicească. Neintrînd el încă în cetate, a început să se împlinească proorocia mucenicului, pentru că Silvan deodată a slăbănogit, iar Cumvrichie a fost cuprins de fierbinţeală şi în a patra zi amândoi rău şi-au săvârşit viaţa.
Se povesteşte că, îngropându-i, nici pământul nu primea trupurile lor, ci le scotea afară, până ce s-a rugat sfântul mucenic pentru ei. Atunci a petrecut sfântul în acea cetate douăzeci şi trei de zile, ţinut în legături până la venirea altui ighemon.
Acest ighemon avea năravul şi răutatea celor dintâi şi-l chemă Vavd. Acela, luându-se după faptele ighemonilor de mai înainte şi auzind despre mucenicul Tirs, l-a chemat la întrebare şi aflându-l neclintit în credinţa creştinească, nesupus poruncilor păgâneşti, l-a băgat într-un sac legat şi l-a aruncat în mare, la treizeci de stadii de ţărm; dar îndată s-a rupt sacul şi s-au dezlegat legăturile, apoi s-a arătat o ceată de bărbaţi purtători de lumină, umblând pe mare, care, luând pe mucenic, l-au scos la uscat. Slugile, văzând aceasta, au alergat cu frică la ighemon şi i-au spus lui cele ce au văzut. Iar el, venind la ţărm şi văzând pe sfântul mucenic stând singur, a zis: "Cu adevărat minunate sunt vrăjitoriile şi farmecele creştineşti, că şi marea se supune vouă, precum văd; şi puterea cea firească a stihiilor o aveţi; însă aceste vrăjitorii nimic nu vă vor ajuta, ci vor fi pricină de mai cumplite munci şi de mai amară moarte".
Mucenicul a răspuns: "Până când vei fi orb asemenea zeilor tăi şi având ochi, nu vezi? Căci cum poate cineva cu vrăjile să supună stihiile? Cine din vrăjitorii care sunt la voi sau din zeii pe care voi îi cinstiţi, ale căror meşteşuguri sunt vrăjitorii şi înşelăciuni, au făcut ceva în acest chip, ca omul cel aruncat în mare să fie ridicat de îngeri şi apoi, întreg şi sănătos, să umble pe mare ca pe uscat, să iasă la pământ?"
Ighemonul, luând pe mucenic, a poruncit să-l ducă după dânsul legat şi să-l bată cu toiege, căci el mergea în Cezareea. Înştiinţându-se cetăţenii cezareeni de venirea ighemonului celui nou şi că aduce cu el pe sfântul mucenic Tirs, au ieşit cu toţi întru întâmpinare, de formă adică să întâmpine pe ighemon, iar de fapt ca să vadă pe pătimitorul lui Hristos, pe care îl doreau. Intrând în cetate, a aruncat pe mucenic în temniţă şi, cugetând ighemonul cu ce fel de munci să-l piardă, a gândit că să-l dea spre mâncarea fiarelor, părându-i-se acea moarte că este mai cumplită. Deci a poruncit să adune fiare din cele mai cumplite, de tot soiul şi să le lase să flămânzească, ca să se repeadă la cel osândit să-l mănânce.
Fiind pregătite fiarele în treizeci de zile, a adunat tiranul tot poporul la capiştea lui Die şi a adus jertfe cu mare cuviinţă; iar după aceea a scos din temniţă pe Tirs cel osândit spre mâncarea fiarelor. Atunci au înconjurat pe sfânt o mulţime de prieteni şi cunoscuţi, îndemnaţi fiind în taină de ighemon, care-l rugau să se miluiască însuşi pe sine şi să scape de acea moarte cumplită, făcând ceea ce i se poruncise; căci nu numai că va scăpa de răni, dar şi prieten al împăratului va deveni. Iar sfântul, după cuvântul lui David, s-a făcut că nu aude şi că nu şi-a deschis gura sa.
Adus fiind înaintea ighemonului care aducea jertfe, i-a zis lui: "Iată cât de milostiv am fost, ca să te las atâta timp pentru a-ţi da seama să alegi cele ce-ţi sunt de folos şi, apropiindu-te, să aduci şi tu jertfe marelui Die, pentru ca să te izbăveşti de toată urgia, îngrozirea şi pierderea; iar de nu, apoi unghiile şi dinţii de fier ai fiarelor te vor sfâşia pe tine şi nimeni nu va fi ca să-ţi ajute ţie şi să te izbăvească de răutăţi". Iar mucenicul, prefăcându-se că s-ar învoi la păgânătatea lor, a zis: "Eu de mult m-am gândit că împreună cu cetăţenii mei să jertfesc, numai să nu se mânie Apolon că, trecându-l cu vederea, numai pe Die voi cinsti".
Acestea, auzindu-le, ighemonul s-a bucurat şi a zis: "Numai aceluia jertfeşte-i şi eu sunt ţie martor că nici unul din ceilalţi zei nu se vor mânia pe tine". Atunci mucenicul s-a apropiat de Die şi, făcând oarecare rugăciuni către adevăratul Dumnezeu, s-a făcut cutremur înfricoşat; necredincioşii au fugit, Die a căzut la pământ, iar în capişte a rămas numai mucenicul.
Tiranul, umplându-se de cumplită mânie, a poruncit să-l arunce îndată la fiare. Adunându-se poporul şi privind, a dat drumul fiarelor înfometate asupra sfântului; el se vedea în mijlocul fiarelor cu alte trei persoane şi fiarele umblau pe lângă ei fără să-i atingă şi se gudurau, ca şi cum l-ar fi cunoscut mai dinainte. Atunci sfântul, ridicându-şi mâinile în sus, a zis: "Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că ai preamărit întru mine numele Tău cel sfânt şi ai arătat spre mine, astupând gura fiarelor, precum odinioară înaintea robului tău Daniil. Deci Tu, precum atunci, aşa şi acum făcând cele minunate, fă, o, Împărate, cu voia Ta cea nevăzută, ca aceste fiare sălbatice să se ducă la locaşul lor, nevătămînd pe nimeni din cei ce sunt aici".
Astfel, rugându-se mucenicul, a zis către fiare: "În numele adevăratului Dumnezeu, întoarceţi-vă în pustie, fiecare la culcuşul său, de unde aţi ieşit şi să nu vă atingeţi de nimeni". Şi îndată au fugit fiarele, deschizându-se uşile singure; atunci i-a cuprins frică pe toţi cei ce stau acolo şi au fugit care încotro putea, temându-se de fiarele ce fugeau în pustie. Deci şi prin această minune mulţi din necredincioşi s-au întors la credinţa în Hristos.
Tiranul, făcându-se că nu pricepe, a poruncit să lege pe sfânt peste tot trupul şi să-l arunce în temniţă; iar după câteva zile, vrând să meargă în Anatolia, care este aproape de Cezareea, a poruncit să aducă după sine şi pe Tirs. Acolo ajungând a făcut prăznuire mare cu tot poporul, în capiştea lui Apolon, ce era plină de idoli. Apoi, aducând şi pe Tirs, a poruncit să-l bată cu toiege înaintea idolilor; iar el, ca într-un vis, cu răbdare primind rănile ce i se dădeau, se ruga către Dumnezeu, care usucă adâncurile şi topeşte munţii cu privirea sa, zicând: "Să fie peste mine mâna Ta, Doamne, şi nu depărta ajutorul Tău de la mine, ci mă sprijineşte ca să nu mă ruşinez că Te-am chemat pe Tine".
Astfel rugându-se el, deodată s-a auzit cutremur în cetate, iar pe ighemon l-au cuprins dureri şi au slăbit mâinile celor ce-l băteau pe el, cazând mulţime de idoli la pământ şi sfărâmându-se. Iar Tirs, umplându-se de dumnezeiască bucurie, îşi bătea joc de diavoli şi de tiran, zicând: "Pentru ce nu ajuţi zeilor tăi care fără de cinste se tăvălesc la pământ şi cer ajutor de la tine, ci îi treci cu vederea, fiind aruncaţi în mijlocul priveliştii, spre batjocura acelor care nu sunt orbiţi?" Ighemonul, deşi era cuprins de o grea durere, dar nevindecat de răutate, a zis: "Necuratul Tirs cu vrăjile mi-a făcut viaţa mai grea decât moartea".
În acea vreme era acolo şi Calinic, care era slujitor idolesc, om înţelept şi de bun neam pe care îl cinsteau elinii ca pe un zeu. Acela, de la început văzând minunile făcute prin Sfântul mucenic Tirs, a început câte puţin a cunoaşte neputinţa zeilor săi şi primind întru inima sa sămânţa dreptei credinţe, zicea în sine: "Dumnezeule cel mărturisit de Tirs, care faci minuni preaslăvite şi minunate, Tu şi pe mine mă primeşte ca pe un ostaş de curînd ales şi mă întăreşte şi pe mine împotriva celor ce vrăjmăşesc adevărul Tău".
Astfel, vorbind el în sine cu Dumnezeul tuturor, s-a apropiat de ighemon şi, cu meşteşug batjocorindu-l, a zis: "Prea luminate ighemoane, acest om care este cumplit rănit cu bătăile, pe marele Die l-a trântit la pământ şi l-a zdrobit iar pe purtătorul de soare, Apolon, acum de trei ori l-a sfărâmat; pe Iraclie cel nebiruit în războaie l-a trântit, nu cu mâinile nici cu armele, nici sabie n-a uneltit împotriva lui, ci numai cu cuvântul şi cu chemarea lui Hristos, Cel ce a pătimit pe cruce moartea; deci de este cu plăcere stăpânirii tale, să ne apropiem şi să ridicăm pe zeul Iraclie, pe cel ce ajută altora întru răutăţi şi să-l rugăm pe dânsul, ca aducându-şi aminte de bărbăţia sa cea de demult, să vină că să ajute celor foarte necăjiţi, adică lui Die, tatălui său, cum şi zeului Apolon pentru că aceia, precum mi se pare, dorm, fiind cuprinşi de somn greu".
Ighemonul, nepricepând batjocora, a zis: "De vreme ce eu sunt bolnav, mergi tu singur şi roagă pe zei pentru noi şi ridică mai degrabă împotriva vrăjitorului Tirs". Iar Calinic a zis: "Dar mi se pare că este mare puterea Dumnezeului celui ce i-a trântit pe dânşii şi mă tem că nu cumva să nu-şi poată ajuta loru-şi". Atunci ighemonul, cunoscându-i vicleşugul, a zis: "Vai mie, ticălosul, şi tu Calinic te-ai amăgit cu vrăjitoriile fermecătorului acestuia?" Iar Calinic nemaizicînd nimic, nevrând mai mult a ţine într-ascuns dreapta credinţă, îndată a alergat la casa sa şi răzându-şi perii capului şi ai bărbii, apoi dezbrăcându-se de haine, le-a dus la ighemon şi aruncându-le la picioarele lui, i-a zis: "Primeşte părul şi hainele mele, ighemoane, pe care le-au întinat jertfele, fumul, sângele cel curs şi tainele cele diavoleşti, iar împreună cu acestea mă lepăd de rătăcirea cea dintâi şi primesc chipul vieţii celei noi şi de acum să ştii că sunt creştin".
Ighemonul văzând acea schimbare a lui neaşteptată, spăimântându-se, a zis: "Dar ce este aceasta o! Calinic? Atât de mult au putut semnele acelea ale vrăjitorului de Tirs, încât şi sufletul tău, de bun neam, ce era slujitorul zeilor şi care s-a învrednicit de la dânşii de multe daruri, întorcându-l de la părinteasca credinţă l-a atras la pierderea cea desăvârşită?" Iar Calinic a zis: "Pricinuitor al schimbării mele este singur Iraclie, care atâtea biruinţe săvârşind, precum se povesteşte de dânsul, acum nu a putut sta înaintea cuvântului unui bărbat, ci a căzut ticălosul şi a dovedit că sunt de râs basmele spuse despre dânsul şi despre ceilalţi zei, care în zadar se cinstesc de elini". Ighemonul iarăşi a zis: "Nicidecum, ci cu vrăjile lui Tirs te-ai înşelat, nădăjduind că şi tu vei face cu vrăjile lui nişte minuni ca acelea, dar nici pe vrăjitorul acela, nici pe tine nu te vor folosi vrăjile creştineşti, de nu te vei pocăi şi de nu vei da zeilor iarăşi cinstea dintii".
Calinic, vrând pe faţă să ruşineze nebunia ighemonului, căci nădăjduia fără îndoială că Dumnezeu, Care este cu Tirs, va fi şi cu dânsul, a zis: "De vreme ce tu, ighemoane, acum boleşti cu trupul şi pe mine mă socoteşti că sunt înşelat cu vrăjitoriile, să ne apropiem dar de marele Asclipie dacă voieşti şi să ne rugăm de obşte, ca să-ţi aline durerile şi să te facă pe tine sănătos. Atunci vei cunoaşte că nu sunt înşelat de nici un fel de vrăjitorii". Ighemonul, nepricepând întru totul cele spuse şi părându-i-se că slujitorul s-a întors iarăşi la idoli, s-a dus îndată cu dânsul în capişte. Intrând ei acolo, Calinic se ruga în sine: "Doamne Iisuse Hristoase, Cel ce prin robul Tău Tirs, Te-ai făcut cunoscut mie că eşti Dumnezeu adevărat şi deşi erai supărat pe mine, nu m-ai lepădat, vino acum în ajutorul meu şi arată în mine puterea Ta".
Acestea zicându-le, s-a auzit de sus un glas, întărindu-l şi chemându-l către nevoinţă. Iar el, căpătând îndrăzneală şi mărturisind numele lui Hristos a început a ocărî idolul lui Asclipie. Atunci idolul, ca şi cum ar fi fost aruncat de o mână puternică, a căzut îndată înaintea picioarelor lui Calinic. Acesta uitându-se spre ighemon a zis cu batjocură: "Iată dumnezeul tău nu poate să se scoale, dacă nu-i vei da tu singur mâna să-l ridici; deci vezi şi cunoaşte că nu este în mine vrăjitorie, ci lucrare dumnezeiască".
Ighemonul, întristându-se cu duhul şi supărându-se pe Calinic, a poruncit să-l închidă în temniţă, iar a doua zi a dat asupra amîndorura hotărâre de moarte, zicând: "Pe Calinic, care a căzut din slujba idolilor şi din prietenia lor şi s-a alăturat de înşelăciunea creştinească, poruncesc să se piardă cu sabia; iar pe Tirs, care se mândreşte cu multe semne, care şi pe Calinic l-a înşelat, poruncesc să-l pună în sicriu de lemn şi să-l taie cu fierăstrăul".
Calinic a fost scos îndată de ostaşi afară din târg spre tăiere; iar el cerându-şi vreme de rugăciune şi rugându-se mult s-a săvârşit prin sabie. Pe Sfântul Tirs, punându-l slugile, Savin şi Vitalie, într-un sicriu oarecare, au luat fierăstrăul să-l taie, dar unealta s-a făcut foarte grea în mâinile lor, încât nu o puteau ridica şi purta; iar lemnul s-a făcut foarte uşor încât nu se arăta nici urmă tăieturii, fiindcă fierăstrăul îşi pierduse puterea sa de tăiere. Deci s-au ostenit mult, asudând, dar nimic n-au sporit.
Chinuindu-se mult timp, deodată s-a deschis sicriul şi a ieşit sfântul întreg şi cu faţa luminată, fiindcă veselie dumnezeiască umpluse inima lui. Iar cei dimprejur s-au spăimântat şi nimeni nu îndrăznea să se apropie de dânsul, pentru minunea ce se făcuse. Apoi s-a auzit glas de sus, chemându-l, iar el, înţelegând că s-a sfârşit nevoinţa sa, înălţându-şi mâinile şi sufletul la cer, a zis: "Mulţumescu-ţi Ţie, Doamne Iisuse Hristoase, că pe mine nevrednicul mă primeşti în moştenirea Ta şi mă aşezi în ceata celor ce bine Ţi-au plăcut. Deci primeşte acum în pace sufletul meu şi-l du întru sfinţenia Ta, la bucuria cea negrăită, care este la Tine".
Zicând acestea şi însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci şi-a dat sfântul său suflet în mâinile Domnului. Iar trupul pe care n-au putut să-l omoare muncile cele cumplite şi amare - ce s-au adus asupra lui de către vrăjmaşi - prin moartea cea firescă şi-a primit sfârşitul său. Căci aşa a iconomisit înţelepciunea cea negrăită a lui Dumnezeu, ca să nu se pară tiranului că el l-a biruit şi l-a omorât, ci că acestea s-au întâmplat, când Domnul a voit.
Trecând multă vreme după aceasta şi împărăţind tiranul Diocleţian, a ieşit iarăşi poruncă prin toate laturile ca să fie toţi părtaşi necurăţiei păgînilor, iar cei ce nu vor voi, să se piardă cu moartea. În acea vreme era în părţile Tebaidei un ighemon cu numele Arian. Acesta se sârguia a împlini porunca împărătească şi, fiind în cetatea antinoitenilor, a prins pe doi creştini din cei mai de frunte, cu numele Asclan şi Leonid, pe care, muncindu-i în multe feluri, i-a pierdut. Iar după sfârşitul acestora, a poruncit să prindă pe toţi creştinii care se aflau acolo şi punând înaintea lor uneltele de muncă a zis: "Iată două căi vă stau înainte: sau aduceţi jertfă idolilor şi sunteţi liberi şi întregi sau de nu vă plecaţi poruncii împărăteşti, veţi fi pedepsiţi cu munci şi cu moartea".
Zicând acestea ighemonul, au ieşit îndată în mijlocul adunării treizeci şi şapte de bărbaţi cu vitejie şi cu suflet, care au voit mai bine a muri decât să se supună poruncii împărăteşti. Făcându-se multă întrebare, unul dintr-înşii, cu numele Apolonie, fiind citeţ al Bisericii, văzând muncile cele multe şi felurite, s-a îndoit şi a căzut frică asupra lui; pe de o parte tremura pentru muncile ce aveau să vie, iar pe de alta se temea să nu cadă din credinţa în Hristos şi să-şi piardă sufletul. Deci, se gândea cum ar putea scăpa de muncile şi jertfele diavoleşti, ca şi sufletul să-şi mântuiască din mâinile diavolului şi trupul să-l izbăvească din mâinile chinuitorilor.
Astfel, tulburându-se el cu gândul, stătea lângă un bărbat oarecare de credinţă elin, cu numele Filimon şi cu meşteşugul comedian, care în vremea petrecerilor veselea pe ighemon. Pe acesta văzându-l, Apolonie l-a chemat la sine şi i-a făgăduit patru galbeni, de va aduce jertfă idolilor în locul lui, acoperindu-se cu haina lui ca să nu fie cunoscut. Filimon învoindu-se îndată, s-a îmbrăcat cu haina lui Apolonie şi, acoperindu-şi faţa ca să nu fie cunoscut, a mers către jertfelnic. Iar Dumnezeu, Care cu minune rânduieşte mântuire tuturor, a voit a atrage către sine prin Apolonie pe Filimon şi prin Filimon pe Apolonie.
Deci, când se apropia Filimon de jertfelnic, îmbrăcat cu haina lui Apolonie, a strălucit în inima sa lumina dumnezeiască, care i-a deschis ochii cei înţelegători ca să cunoască adevărul şi, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, ca un creştin a stat înaintea ighemonului care l-a întrebat cine este. Ceilalţi au răspuns: "Unul din creştini este". Ighemonul i-a poruncit ca să-i jertfească zeului, iar el strigă cu glas mare: "Nu voi jertfi, căci sunt creştin şi rob al lui Hristos, Dumnezeul cel viu". Iar ighemonul a zis: "Au doară n-ai văzut cu puţin mai înainte cu câte munci a fost pedepsit Asclan şi Leonid şi apoi cu ce cumplită moarte au pierit?" Filimon, care era în chipul lui Apolonie, a răspuns: "Aceasta chiar mi-a fost pricina spre a îndrăzni spre munci, căci Asclan şi Leonid nu de mult pătimind pentru Hristos, ne-au lăsat chipul răbdării cu bărbăţie. Încă şi minunea aceea s-a făcut mie pricinuitoare, care s-a văzut în caiacul tău, când ai vrut să treci râul şi acesta s-a oprit în mijlocul râului la adâncul apei, neputând a trece de partea cealaltă - pentru că n-ai vrut să numeşti pre Hristos Dumnezeu".
Ighemonul a poruncit să cheme pe Filimon comedianul, pentru ca să fluiere şi, astfel, cu glasul fluierului grăind împotrivă să vâneze şi să înduplece cugetul acelui creştin că mai cu înlesnire să se schimbe şi să se atragă către închinarea la idoli. Dar nu ştia nebunul că acela este însuşi Filimon care grăieşte cu limba sa - decât numai cu aceasta se deosebea, căci mai înainte glăsuia cu trâmbiţe, iar acum grăia cu duhul cel dumnezeiesc. Filimon a fost căutat pretutindeni şi negăsindu-se, a chemat pe fratele său Teon şi l-a întrebat despre acesta. Iar acesta ştiind pe fratele său îmbrăcat în haina lui Apolonie, dar neştiind scopul cel bun, a zis: "Iată Filimon stă înaintea voastră".
Deci, îndată poruncind ighemonul să se descopere faţa lui şi văzând pe Filimon, a început a râde socotind că Filimon a făcut aceasta spre batjocura creştinilor, ca să se veselească cei ce stau împrejur; apoi îi porunci să lepede acea haină şi să meargă cu el la jertfă, dar Filimon mărturisi că este cu adevărat creştin şi îşi bătea joc de zeii păgânilor. Atunci judecătorul, mirându-se foarte mult, a zis: "Spre lauda împăraţilor sunt cele făcute şi grăite acum de tine o, Filimon, sau sunt scornite spre batjocura creştinilor?" Dar el a răspuns: "Eu nu mă rog pentru sănătatea împăraţilor, ci mă rog pentru mântuirea mea la Stăpânul meu, Împăratul Hristos, căci nu batjocoresc pe creştini, ci arăt adevărata schimbare a inimii mele. Mărturisesc credinţa mea întru Hristos şi pentru această mărturisire, nu numai cu o moarte, ci cu mii de morţi, adeveresc că sunt gata a muri".
Acestea auzindu-le, ighemonul s-a umplut de mânie şi întorcându-se către cei ce stau împrejur, se sfătui cu dânşii: să-l omoare pe Filimon mai repede, căci pe faţă a ocărât pe zei, sau să-i dea vreme a se gândi şi a se pocăi? Iar poporul, iubind pe Filimon pentru meşteşugul fluierării lui, a rugat pe ighemon ca să nu piardă mângâierea cetăţii cea de obşte. Deci a zis ighemonul către Filimon: "Vezi cât te iubeşte poporul şi cât te numeşte mângâierea de obşte? Măcar, socotind lauda acestora, fă cele obişnuite, adică jertfeşte zeilor; iată că începe a se săvîrşi îndată praznicul cel mare, la care se cade ţie a cânta laude zeilor, cu trâmbiţe şi cu fluiere; de aceea şi tu însuţi să te veseleşti şi să îndulceşti cu cântece auzurile noastre".
La acestea a răspuns Filimon: "Acest praznic al vostru îmi aduce aminte de praznicul care se săvârşeşte sus şi cântarea trâmbitelor mă deşteaptă către dorinţa ca să aud cântările cele îngereşti. Deci cunoaşte că în deşert te osteneşti sîrguindu-te a mă întoarce de la mărturisirea mea şi nu numai că nimic nu vei spori, ci şi mai multă dorinţă de Hristos se va deştepta în mine". Zis-a ighemonul: "Dar de vei răbda toate pentru Hristos precum făgăduieşti, ce vei dobândi, când încă nici nu eşti creştin desăvârşit, de vreme ce n-ai luat botezul, care se cuvine acestei legi?" Acestea auzind, Filimon, a strigat: "O, ighemoane, cu câte mulţumiri sunt ţie dator, căci chiar nevrând, mi-ai făcut mie bine, aducându-mi aminte de Sfântul Botez!"
Acestea zicând ighemonului, a ieşit în mijlocul adunării şi a strigat: "Rogu-vă, de este cineva dintre voi preot creştinesc şi nu bagă în seamă muncile pentru bună credinţă, să vină aici şi să-mi dăruiască sfântul botez". Dar, văzând pe toţi stăpâniţi de frică şi nici unul îndrăznind a veni la dânsul să se arate preot creştinesc, s-a întristat şi a strigat către Dumnezeu cu lacrimi fierbinţi: "Dumnezeul meu Hristos, Cel ce ai căutat asupra mea cu bună îndurare şi m-ai scos din adâncul rătăcirii, nu mă lăsa să fiu fără sfântul botez, ci în chipul în care ştii, arată-mi un preot şi apă, de la care să mă botez, ca şi ceilalţi creştini". Astfel rugându-se, s-a pogorât de sus un nor de apă şi înconjurându-l l-a botezat - aceasta văzând toţi şi minunându-se - iar norul s-a dus iarăşi sus.
Ighemonul, fiind orb de răutate, a zis că este vrăjitorie şi întunecare de ochi. După aceea sfântul s-a rugat pentru fluierele sale, pentru trâmbite şi pentru surle - care erau ale lui Apolonie, atunci când şi-a schimbat haina sa - ca să se ardă şi să se prefacă în cenuşă, încât să nu rămână pomenirea meşteşugurilor celor deşarte, a uneltelor lui de cântări, ca să nu poată cineva dintre necredincioşi să zică: "Acestea sunt trâmbitele lui Filimon". Deci coborându-se foc din cer le-a ars pe toate şi le-a pierdut în faţa lui Apolonie. Acum s-a deshis şi uşa lui Apolonie către pătimire; căci Teon, fratele lui Filimon, apropiindu-se de ighemon, i-a vestit cu de-amănuntul tot ceea ce făcuse; cum Apolonie a îmbrăcat pe Filimon cu haina sa, apoi l-a făcut ca să intre întru nevoinţă pentru dânsul şi s-a făcut pricinuitor pierderii lui.
Deci îndată l-au adus şi pe Apolonie, spre care căutând Arian ighemonul cu ochi mânioşi şi cu faţa groaznică a zis: "Ce este aceasta, mai înrăutăţitule decât toţi oamenii? Ce ai făcut nouă cetăţii şi acestui ticălos? Pentru mândria ta trecând cu vederea legile şi pe zei, iar de frica muncilor abătându-te, ai schimbat cu dânsul hainele şi cu nişte vrăjitorii ai răzvrătit inima lui, lipsind toată cetatea de o mare mângâiere. Se cuvenea ţie, dacă te temeai de munci, să vii la mine şi să-mi descoperi sufletul tău; iar eu prin legile iubirii de oameni, cu totul te-aş fi slobozit şi te-aş fi lăsat să vieţuieşti fără întristare".
Zicând acestea ighemonul, Apolonie a răspuns: "Bine şi cu drept faci de mă defăimezi şi la aceasta nu stau împotrivă, pentru că şi eu însumi mă învinovăţesc; însă nu de aceea că m-am făcut lui Filimon pricinuitor de atâtea bunătăţi şi nu fiindcă el s-a îmbrăcat în haina mea, ci fiindcă m-am îmbrăcat eu într-ale lui. Dar de vreme ce amândoi, prin judecăţile lui Dumnezeu, ne-am îmbrăcat în haina mântuirii, să ştii că după acestea nici Filimon, nici Apolonie nu vor jertfi vreodată zeilor voştri; iar de vreme ce mai înainte m-am temut de munci, acum cu ajutorul lui Dumnezeu, voi arăta mare bărbăţie".
Pentru aceea tiranul, umplându-se de mânie, a poruncit ca pe Apolonie să-l păzească în legături spre mai cumplite munci, iar pe Filimon să-l bată trei ostaşi cu palme peste faţă şi peste ochi. Atunci oamenii, văzând că bat pe Filimon, nu le-a plăcut şi au strigat să înceteze. Ighemonul a zis către mucenic: "Miluieşte-te acum Filimoane; iar de nu, măcar pe popor să-l miluieşti, căruia i se rupe inima pentru tine; fiindcă se cuvine ţie să judeci că, dacă această puţină muncă a ta văzând-o poporul s-a tulburat cu sufletul, atunci ce va fi când vei fi cuprins de munci mari? Jertfeşte, Filimoane, şi această durere a ta schimb-o în veselie, căci ne vom ospăta în capiştea lui Serapid şi cu multă bucurie ne vom desfăta".
Filimon a răspuns: "Mie îmi este gătit ospăţ în cer". Iar către popor, întorcându-se, a zis: "Pentru ce vă mâhniţi văzând că sunt bătut? Eu nu eram bătut când eram la voi comedian? Ba, uneori şi mai rău ne făcea, iar voi cu plăcere râdeaţi. Deci, pentru ce nu vă veseliţi şi acum? Acum când voi vă mâhniţi, îngerii se bucură de mine, văzându-mă că sunt creştin şi cinstesc buna-credinţă".
Atunci tiranul, văzând pe Filimon şi pe Apolonie neschimbaţi, a poruncit să le sfredelească gleznele şi, legându-i cu frânghii, să-i poarte prin toată cetatea. Apoi pe Filimon l-a spânzurat de un copac de măslin şi, aruncând toţi săgeţile asupra lui, el se ruga lui Dumnezeu, încât nu se apropiau săgeţile de dânsul; căci o parte dintr-însele loveau în copac, iar o parte cădeau pe pământ şi altele rămâneau în văzduh, prin minune. Iar ighemonul s-a apropiat să vadă minunea şi, căutând la Filimon, altă minune a urmat aceleia; o săgeată s-a pogorât din văzduh cu atâta putere, încât a lovit pe ighemon în ochiul cel drept şi l-a orbit îndată. Prin orbirea aceasta i s-a făcut luminare sufletului, căci aşa a vrut Dumnezeu. Mai înainte când avea ochii sănătoşi, era orb cu sufletul şi neînţelegător, încât cel neputincios se lupta cu cel Atotputernic. Iar acum, fiind orb, a cunoscut pe Dumnezeu cel adevărat, căci, dezlegând pe mucenic fiind silit de durere, l-a rugat ca să-i tămăduiască ochiul.
Sfântul a răspuns: "Nu voiesc acum să te vindec, că nu cumva facerea de bine pe care o vei primi, să o socoteşti vrăjitorie, ci când voi ieşi din trup, pentru că acum mi s-a apropiat sfârşitul meu. Pe urmă vei veni la mormântul meu şi luând ţărâna de acolo şi punând-o pe ochiul tău, vei chema numele lui Hristos şi îndată te vei tămădui".
După aceasta, prin porunca ighemonului, la amândoi mucenicii li s-au tăiat capetele; iar cinstitele lor trupuri s-au aşezat lângă sfinţii mucenici Asclan şi Leonid. Iar ighemonul, de vreme ce-l supăra ochiul cu o durere cumplită, a venit la mormântul lui Filimon şi, după cum îi zisese, luă ţarină şi punând-o pe ochiul bolnav, a zis: "În numele tău, Iisuse Hristoase, pentru care aceştia şi-au ales moarte de bunăvoie, pun ţarina aceasta pe ochiul meu şi, dacă voi vedea, apoi şi eu voi mărturisi că nu este alt Dumnezeu afară de Tine". Acestea zicându-le, îndată a aflat îndoită tămăduire: a ochiului şi a sufletului său. Pentru că cu ochiul a văzut soarele şi cu sufletul a cunoscut dreptatea lui Dumnezeu şi cu bucurie a strigat: "Sunt creştin". Apoi a mărturisit înaintea tuturor că este creştin. Ducându-se de acolo, a primit Sfântul Botez cu toată casa sa şi pe creştinii care erau ţinuţi în închisori pentru Hristos, în număr de treizeci şi şase, i-a liberat cu pace.
Apoi, luând pânza curată şi aromate cu mult preţ, cu mulţime de popor şi cu doi episcopi, au venit la mormântul mucenicilor şi au făcut cinstită îngropare trupurilor lor. După aceea a făcut multe milostenii la săraci şi multe alte bunătăţi a săvârşit. Vestea aceasta a ajuns la urechile lui Diocleţian, păgânul împărat, cum că Arian din elin s-a făcut creştin şi că nu voieşte să aducă jertfă zeilor.
Deci, îndată a trimis împăratul patru slujitori, poruncindu-le să-l aducă la sine, vrând singur să vadă cele ce s-au întâmplat. Aceia luând pe Arian, îl sileau să meargă degrabă la drum, dar el i-a rugat să-l mai lase puţin să meargă la mormântul sfinţilor mucenici. Iar aceia nevrând le-a dat optzeci de galbeni şi aşa i-au dat voie să meargă la mormântul sfinţilor mucenici, unde au venit cu toţii, iar el a căzut cu faţa la pământ, rugind pe sfinţii mucenici ca să-i ajute întru nevoinţă. Apoi s-a auzit glasul lui Filimon din groapă: "Îmbărbătează-te, Ariene şi nu te teme, căci iată te cheamă Domnul care te aduce spre nevoinţă şi îţi împleteşte cununa muceniciei. Ba încă împreună cu tine vor mărturisi aceşti slujitori şi vor lua de la Hristos mare răsplătire".
Auzind acestea, s-a minunat şi s-a întors la casa sa, precum el a cerut şi, umplându-se de darul lui Dumnezeu, a cunoscut chipul şi vremea sfârşitului său şi chemând pe slugile sale le-a proorocit cele ce aveau să fie, zicând lor: "Acum mergeţi împreună cu noi la Alexandria, unde eu voi fi dus la împărat şi cu ajutorul lui Dumnezeu voi săvîrşi nevoinţa mărturisirii în a opta zi a acestei luni şi voi fi băgat în sac şi aruncat în mare. Iar voi ţineţi minte cuvântul meu, ca în a unsprezecea zi a aceleiaşi luni, la al şaselea ceas să ieşiţi la mal şi, aflând trupul meu scos la uscat de delfini, să-l luaţi şi să-l puneţi la un loc cu ceilalţi mucenici".
Acestea zicând, a pornit la drum şi ajungând la împăratul Diocleţian, l-a primit cu blândeţe. Apoi s-a pregătit împăratului o baie înaintea capiştei lui Apolon şi mergând la baie împăratul s-a spălat împreună cu Arian şi apoi, apropiindu-se de capişte, a zis lui Arian: "Jertfeşte marelui zeu Apolon, ca apoi cu veselie să mergem la cină". Iar fericitul Arian a zis: "Cum voi putea eu să fac aceasta o! împărate, să las pe adevăratul Dumnezeu, după atât de multe minuni care s-au făcut numai cu chemarea numelui lui Hristos şi care nu-s basme deşarte, ci curatul adevăr şi ai căror martori sunt ochi mei? Deci cum voi jertfi idolului celui fără de suflet şi nesimţitor?" Iar împăratul, mâniindu-se, şi-a lepădat îndată blândeţea cea făţarnică şi a poruncit să fie legat cu lanţuri de fier, iar de picioare să-i lege o piatră mare şi să-l arunce într-o prăpastie foarte adâncă, apoi să-l astupe cu ţarină şi cu pietre. Apoi, deasupra gropii celei astupate, şi-a aşezat scaunul său împărătesc şi, aşezându-se a poruncit ostaşilor să joace împrejur, zicând: "Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta".
După aceasta, intrând el în palatul împărătesc, în camera sa a văzut lanţul şi piatra cu care era legat Arian, spânzurând deasupra patului său, iar pe Arian culcat în patul său. Văzând aceasta, împăratul s-a spăimântat, s-a minunat, s-a tulburat, socotind că este un vicleşug la mijloc, făcut de oarecare din vrăjmaşii casei lui. Dar sfântul Arian a zis către dânsul: " Nu te tulbura, căci nimeni n-a viclenit împotriva ta, ci eu sunt Arian, ighemonul Tebaidei, către care tu, aruncându-mă în groapă, grăiai: "Să vedem de va veni Hristosul lui să-l scoată din groapa aceasta! Deci iată că Hristos m-a scos din groapă şi mi-a poruncit să mă odihnesc pe patul tău".
Diocleţian, abia venindu-şi în fire de frică, a strigat foarte tare, umplând palatul cu zgomotul pe care-l făcea: "O! meşteşug al vrăjitorului! Fermecătoria vicleanului! Nimeni n-a văzut ceva într-acest fel". Şi grăind multe, a poruncit să-l bage pe sfânt într-un sac cu nisip şi, legându-l, să-l arunce în fundul mării. Atunci au îndrăznit şi cei patru slujitori care au văzut această minune ce s-a făcut cu Arian şi, aducându-şi aminte şi de cele spuse de Sfântul Filimon mai înainte, s-au apropiat de tiran şi, ocărându-l, au zis: "Pentru ce osândeşti pe dreptul, tu, nedreptule, căci nu ţi-a greşit nimic? Hristos este Dumnezeul adevărat, care face aceste minuni şi nu te mai osteni fără folos, căci chiar dedesubtul munţilor şi dealurilor celor înalte de-l vei îngropa, chiar în adâncul mării de-l vei arunca şi orice lucru rău şi greu vei face robului tău, Hristos, Dumnezeu cel adevărat este puternic şi-l va scoate, precum ai văzut astăzi cu acest sfânt, cu care suntem şi noi gata a muri cu el, pentru Hristos! Deci credem că, precum l-a scos pe dânsul din adâncul pământului, fiind împresurat de atâtea pietre şi legături, aşa poate să ne scoată şi pe noi şi să ne dea viaţa cea mai bună şi veşnică".
Tiranul, luându-i în râs şi batjocorindu-i, a zis: " Eu şi mai înainte, când îmi făceaţi slujbele mele, vă împlineam cererile voastre, ca să nu vă mâhnesc, ca un părinte al vostru. Şi acum, iarăşi, ca să nu vă mâhnesc, voiesc cu osârdie să vă dau moarte grabnică, împreună cu Arian".
Primul dintre dânşii, cu numele Teotih, a răspuns: "Dumnezeul cel adevărat Căruia ne închinăm şi pentru el moarte vrem să luăm, să-ţi dea ţie răsplătire cuviincioasă pentru dragostea ce ai arătat pentru noi. Însă acest dar rog să mi-l dăruiască împărăţia ta; averile mele toate să le laşi să le împartă în două părţi: o parte să se dea la împărăţie, iar altă să se împartă la văduve şi la sărmani". Acestea zicându-le Teotih, i-au zis lui ceilalţi: "Să lăsăm, frate, toate la înalta purtare de grijă, că Dumnezeu va iconomisi precum va voi, iar noi să ne îngrijim pentru sfârşitul nostru". Atunci împăratul judecind multă vreme, se minună de sârguinţa lor către moarte. Iar Arian, văzând pe împărat gândindu-se, s-a temut că nu cumva să se căiască şi să nu-i omoare, apoi a zis către dânsul: "Să nu te amăgească diavolul ca să mai ai nădejde că ne vom schimba părerea, chiar de ne-ai omorî de mii de ori". De aceea, văzând credinţa lor cea tare, s-a mâniat şi a dat hotărârea de moarte, ca să-i bage pe fiecare în câte un sac cu nisip şi să-i arunce în mare. Şi aşa s-a împlinit proorocirea lui Filimon.
Dar îndată altă facere de minuni s-a făcut. Căci cum i-au aruncat ostaşii în marea Vizantie, s-a arătat un delfin foarte mare, care a ridicat cei cinci saci cu spatele său, în chip minunat şi, alergând ca o corabie ce merge iute, i-a dus în Alexandria; iar acolo la mal îi aşteptau slugile lui Arian, precum acesta le proorocise. Slugile, văzând delfinul, s-au spăimântat de mărimea lui şi cât de bine stăteau sacii pe spinarea-i fără să se răstoarne.
Aducându-şi aminte că Arian le proorocise şi le spusese despre moaştele sale, iar acum erau cinci, nu se dumireau. Şi s-a auzit glas de la Dumnezeu: "Luaţi moaştele domnului vostru şi pe celelalte patru şi puneţi-le împreună cu moaştele sfinţilor Asclan şi Leonid". Delfinul, punând sacii pe mal, s-a întors în mare înotând, iar slugile au pus moaştele într-un caiac şi, înotând pe râu trei zile şi trei nopţi, când erau în dreptul mitropoliei Anticoitenilor, unde era voia bunului Dumnezeu să rămână moaştele - caiacul n-a mai putut înainta defel, iar corăbierii toţi dormeau. Atunci un glas s-a auzit de două ori: "Teodotie, Teodotie! - căci aşa se numea cârmaciul corabiei - aici este voia lui Dumnezeu să rămână moaştele!"
Deşteptându-se Teodotie şi văzând caiacul plutind ca şi cum ar fi fost legat, a ieşit, a mers în cetate şi a spus toată pricina. Iar lucrătorii de acolo, au alergat cu făclii şi cu tămâie; cântând şi lăudând pe Domnul, i-au îngropat cu evlavie şi strălucire în locul unde a rânduit Dumnezeu, făcându-se minuni deosebite prin aceasta şi tămăduiri de bolnavi, precum şi altele, spre slava Tatălui şi a Fiului şi a Sfântului Duh, Căruia I se cuvine slava şi cinstea în veci. Amin.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI
A.
PLĂCINTE
Prăjitură din multe foi şi aluat franţuzesc de post
· 250
g făină;
· 250
g margarină;
· ½
pahar apă;
· 1
linguriţă oţet;
· Sare;
· Marmeladă
Se cerne făina pe planşetă.
Se adaugă apă, sare, oţet şi 1/10 din cantitatea de
margarină.
Se frământă bine până se obţine un aluat care nu se
mai lipeşte de mână şi de planşetă.
Se lasă să se odihnească o jumătate de oră.
Se întinde din acest aluat o foaie pe cât posibil
pătrată, cu latura de circa 40 cm.
În mijlocul foii se pune margarina, care mai înainte a
fost frământată repede cu puţină făină, apoi se împătureşte foaia în patru şi
se întinde din nou cu vergeaua.
Se împătureşte din nou în patru şi se lasă la rece o
jumătate de oră.
Se repetă de patru ori această operaţie, la intervale
de câte o jumătate de oră.
Se recomandă ca în timp ce se lucrează aluatul
franţuzesc să se folosească cât mai puţină făină pentru presărat planşeta şi
aluatul, iar la împăturit, să se îndepărteze cu o perie specială toată făina de
pe aluat.
Se întinde pe tava de copt câte o foaie subţire, care
se înţeapă cu furculiţa în mai multe locuri şi apoi se coace, la început la foc
iute, apoi la foc potrivit.
Se procedează la fel cu toate foile.
Când sunt gata coapte, aceste foi se taie în benzi de
8 – 10 cm lăţime, care se ung cu marmeladă.
Se suprapun apoi câte 5 benzi, se ung deasupra cu un
strat subţire de marmeladă fină şi se presară atât deasupra cât şi pe lături cu
foietaj tocat mărunt.
Se taie apoi în bucăţi.
B.
SALATE
Salată de andive
· ½ kg
andive;
· 3
linguri ulei;
· 1
lingură oţet (zeamă de lămâie)
Se curăţă andivele de frunzele veştede.
Se despică frunză cu frunză, se spală bine, se scurg,
apoi se taie frunzele în fâşii lungi şi subţiri, apoi se taie transversal,
astfel încât să se obţină fâşii de 5 cm lungime şi late de 1 cm.
Într-o salatieră se amestecă andivele cu uleiul,
oţetul şi se corectează gustul cu sare.
Notă: Această salată se poate prepara cu sos
maioneză de cartofi sau de ţelină (vezi reţeta postată anterior).
C.
SOSURI
Sos alb
·
1 lingură făină;
·
1 lingură margarină;
·
2 pahare vin alb;
·
1 pahar apă
Se topeşte margarina peste care se pune făina în
ploaie şi se lasă la foc mic, amestecând continuu până capătă culoare gălbuie.
Se stinge cu vin alb şi apă.
D.
BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME
Cremă de mere
· 6
mere mari;
· 1
lingură făină;
· 1
lingură margarină;
· 2
pahare vin alb;
· Sare;
· 1
vârf de cuţit zahăr;
· Crutoane
Merele curăţate de coajă şi seminţe, tăiate felii se
fierb în apă.
Se trec prin sită.
Din margarină şi făină se pregăteşte un sos alb care
se stinge cu vin şi un pahar de apă.
Se adaugă piureul de mere, zahărul şi sarea.
Se lasă să mai dea un clocot şi se serveşte cu
crutoane.
E.
MÂNCĂRURI
Mâncare de morcovi
· 750
g morcovi;
· 1
ceaşcă ulei;
· 25 g
zahăr;
· 10 g
sare;
· 50 g
margarină
Se curăţă morcovii şi se dau pe răzătoarea mare, apoi
se călesc în ulei.
Separat se arde zahărul şi se stinge cu o cană de apă,
se adaugă peste morcovi şi se lasă la foc mic până scade bine.
Se toarnă într-o tavă unsă cu ulei şi se dă la cuptor
15 minute.
Se serveşte fierbinte garnisit cu gogoşari în suc de
roşii.
F.
DULCIURI
Covrigei simpli
· 200
g zahăr pudră;
· 400
g margarină (la temperatura camerei);
· 600
g făină;
· 1
vanilie sau 1 linguriţă coajă de lămâie
Se amestecă toate ingredientele, se frământă bine şi
se modelează covrigei de forme diferite (rotunduri, opturi).
Se coc la foc potrivit.
După preferinţă se pot lipi doi covrigei cu marmeladă.
MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
AURA URZICEANU
| Aura Urziceanu | |
| |
| Date personale | |
|---|---|
| Născută | 14 decembrie 1946 București București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | cântăreață, compozitoare |
| Activitate | |
| Alte nume | Aura Borealis[1] |
| Gen muzical | jazz, muzică ușoară, muzică populară |
| Ani de activitate | 1959-prezent |
| Case de discuri | Electrecord, Bask ș.a. |
| Modifică date / text | |
Aura Urziceanu (n. 14 decembrie 1946, București) este o cântăreață și compozitoare de jazz din România, considerată una dintre cele mai importante voci românești ale genului; în acest sens, jazzologul și interpretul Mihai Berindei o numește o „cântăreață autentică de jazz de clasă internațională”.[2] În primii săi ani de activitate a interpretat muzică ușoară, iar mai târziu a abordat și repertoriul de muzică populară românească.
PRIMII ANI, DEBUTUL
Aura Urziceanu s-a născut în anul 1946 la București. Părinții ei se numeau Jana și Nelu Urziceanu.[3] La vârsta de cinci (după alte surse, patru[4]) ani a început să studieze vioara sub îndrumarea tatălui ei.[5] Mai târziu absolvă clasa de canto de muzică ușoară condusă de profesoara Florica Orăscu la Școala Populară de Artă din București.[4][6]
Își face debutul la Radiodifuziunea Română în 1959, cu piesa „Vreau să cânt și eu la televizor”. Câțiva ani mai târziu interpretează la Televiziune compoziția „Soarele e-ndrăgostit de Mamaia”,[5] scrisă de Dinu Șerbănescu pe versurile lui Aurel Felea și prezentată anterior la prima ediție (1963) a Festivalului de Muzică Ușoară de la Mamaia.[7]
În primii ani, tânăra Aura Urziceanu interpretează muzică ușoară în case de cultură.[4] Se face remarcată în cadrul unui concert de interpreți amatori cuprins în programul ediției cu numărul trei (1965) a Festivalului de la Mamaia, unde cântă într-o manieră liberă piesa „La tine mi-e gândul”, semnată de compozitorul Petre Firulescu. În același an, își face prima apariție pe o scenă mare la Sala Palatului din București, unde interpretează două numere dintr-un spectacol de revistă al Teatrului Satiric-Muzical „Constantin Tănase”: „Zâmbiți, vă rog” și „Oglinda dragostei”, ambele compuse de Edmond Deda.[8]
Primul recital de jazz al Aurei Urziceanu are loc la Student Club.[4]
ACTIVITATE
Cariera în jazz
În primăvara lui 1966, cântăreața este distribuită în spectacolul Jazz–jazz–jazz, prezentat la Teatrul Evreiesc de Stat, alături de pianistul János Kőrössy, contrabasistul Johnny Răducanu, bateristul Miki Mănăilă și balerinele Miriam Răducanu și Cecilia Hoppe.[9] Se face remarcată în jazz cu o adaptare a Rapsodiei române nr. 1 de George Enescu.[4]
Interpreta susține turnee în compania celor mai prestigioase orchestre românești de jazz și de muzică ușoară.[10] În continuare concertează în țară, apoi din nou în Uniunea Sovietică (1968) și înapoi în țară, cu pianistul Horia Ropcea. Urmează concerte împreună cu Edmond Deda la pian, susținute la sala „Dalles” și la Teatrul „Ion Vasilescu” din capitală.[4]
În 1972, Aura Urziceanu își face debutul internațional pe scena de la Carnegie Hall (New York) cu formația pianistului și șefului de orchestră american Duke Ellington. Va mai cânta alături de alte nume importante ale muzicii de jazz, precum cântăreața Ella Fitzgerald, pianiștii Bill Evans, Ahmad Jamal și Hank Jones, șeful de orchestră Quincy Jones, trompetiștii Dizzy Gillespie și Thad Jones, saxofonistul Paul Desmond, chitaristul Joe Pass și bateristul Mel Lewis.[10]
Efectuează turnee și în Australia, Brazilia, Bulgaria, Franța, Germania, Italia, Japonia, Polonia, Regatul Unit, Statele Unite ale Americii etc. Face parte din juriile unor concursuri internaționale desfășurate la New York și Toronto (Canada).[10]
Interpretă de muzica ușoară
Aura Urziceanu însoțește în 1966 o orchestră de muzică ușoară reunind formațiile János Kőrössy și Bebe Prisada într-un turneu sovietic. Cântăreața se bucură de o apreciere deosebită din partea publicului.[6]
La cea de a cincea ediție (1969) a Festivalului de la Mamaia, ea primește premiul al doilea pentru interpretare.[11] Doi ani mai târziu, o echipă formată din Aura Urziceanu, Aurelian Andreescu și Mihaela Mihai cucerește Cupa Europei la Festivalul Internațional al Cântecului de la Knokke-Heist (Belgia), iar Urziceanu este numită cântăreața festivalului.[10][12]
Aura Urziceanu colaborează cu ansamblul condus de Richard Oschanitzky, atât pe scenă, cât și în studiourile de înregistrare; împreună realizează și muzică de film.[10]
APRECIERI CRITICE
În 1968, la doar câțiva ani de la debutul cântăreței pe scenă, Edmond Deda îi caracteriza prestația astfel: „dotată cu un excepțional simț al improvizației de jazz, cu un swing și o deosebită muzicalitate, tânăra Aura Urziceanu – vocalmente în dezvoltare – este azi una din speranțele școlii interpretative a muzicii ușoare românești”.[8]
CONTROVERSA LEGATĂ DE ORIGINEA ETNICĂ A CÂNTĂREȚEI
Unii autori au susținut că artista ar avea o origine etnică romă,[13][14] afirmația apărând și în unele studii despre cultura romilor.[15] În octombrie 2010, blogul cântăreței și agenția de știri Optimal Media au criticat gestul editorilor de la Wikipedia în limba română de a publica un număr de referințe susținând afirmația respectivă,[16][17] care a fost de altfel negată categoric pe blog.[16] În primăvara anului 2011, în urma primirii unor mesaje de amenințare și injurii din partea unui anonim (identificat ulterior cu un tânăr din localitatea Codlea) și redeschizând disputa din toamnă (sub justificarea că materialul defăimător nu fusese șters de pe Wikipedia), Radu Mușetescu, reprezentantul artistei în România și al Fundației Culturale „Aura Urziceanu”, a anunțat pe canalele electronice de comunicare dedicate acesteia și în dialog cu jurnaliștii mai multor agenții de presă că artista va „renunța definitiv la contactul cu Țara Românească [sic!”.[18][19][20][21][22][23] În replică, unul dintre editorii implicați în conflictul cu Wikipedia a prezentat politicile editoriale care au permis apariția și păstrarea informației controversate pe site, aducând, de asemenea, dovezi că unele acuzații făcute de Mușetescu sunt false.[18] Ca reacție la vestea protestului public demarat de cântăreață, câțiva colegi de scenă și prieteni ai acesteia au dat declarații în care și-au exprimat solidaritatea.[24]
REPERTORIU DE MUZICĂ UȘOARĂ
În genul ușor, Aura Urziceanu a scris și interpretat câteva compoziții proprii, precum „Cine-mi poate spune” și șlagărul „Dor de viață”. Alături de acestea, a cântat numeroase piese aparținând altor autori (ale căror titluri sunt aranjate mai jos în ordine alfabetică; în paranteze este trecut numele compozitorului și, acolo unde este cunoscut, cel al textierului):[10] – titlurile citate din alte surse au note proprii
|
|
DISCOGRAFIE
Mini-discuri
- EDC 10.224 (1971, Electrecord)
- 45-STM-EDC 10.316 (1973, Electrecord) – cu Cvintetul de jazz București
Albume
- Aura (1972, Pink Elephant PE 877-017)
- STM-EDE 0834 (1973, Electrecord)
- Seară de jazz (1974, Electrecord STM-EDE 0938) – cu Septetul de jazz București
- Oh, My Love (1974, Electrecord STM-EDE 01029)
- Thad & Aura (1977, Four Leaf Clover) – cu Thad Jones
- Once I Loved (1981, Electrecord ST-EDE 01892)
- Dulce cîntec românesc (1982, Electrecord EDE 02167) – cu George Urziceanu
- Over the Rainbow (1984, dublu album, Electrecord ST-EDE 02505 și ST-EDE 02506)
- EDE 02803 (1986, Electrecord)
- I Found Love Again (1996, Bask Records) – sub numele Aura Borealis
- Dor de viață (2000, Bask Records)
Reeditări
- I Found Love Again (1997, Electrecord)
- Dor de viață (2001, Electrecord)
- Seară de jazz (2003, P-Vine)
- Over the Rainbow (2003, P-Vine)
Compilații cu alți muzicieni
- Melodii din toată lumea IX (1971?, Electrecord)
Remix: Aura Urziceanu 45 – un concert de-o viaţă – prima parte (@Arhiva TVR) și a doua parte
Jazz, muzică, voce, geniu. Un singur nume: Aura Urziceanu | Compilație cu cele mai frumoase melodii
IURIE SADOVNIC
| Iurie Sadovnic | |
| |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | Jura, Unitățile Administrativ-Teritoriale din Stînga Nistrului(d), Moldova |
| Decedat | (69 de ani) Chișinău, Moldova |
| Cetățenie |  URSS Moldova |
| Ocupație | muzician cântăreț |
| Activitate | |
| Instrument(e) | voce[*] |
| Premii | Ordinul Republicii Medalia „Meritul Civic” |
| Modifică date / text | |
Iurie Sadovnic (n. 14 decembrie 1951, Jura, raionul Rîbnița, RSSM – d. 7 iunie 2021, Chișinău, Republica Moldova) a fost un muzician și cântăreț de muzică ușoară și folk din Republica Moldova. A fost bine-cunoscut pentru stilul său de interpretare în care pune accentul pe chitară.
A fost distins cu titlul de Artist emerit al RSSM (1984), medalia „Meritul Civic” (1993), medalia „Mihai Eminescu” (2000),[1] titlul de Artist al Poporului al Republicii Moldova (2011)[2] și Ordinul Republicii (2015).[3]
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut în satul Jura din Transnistria. A activat ca solist al formațiilor vocal-instrumentale „Haiducii din Susleni”, formația „Haiducii” a Institutului de Arte (1968–1973), formația „Sonor” (1973–1976), formația de jazz din Nikolaev (în perioada serviciului militar, 1970–1972), „Contemporanul” (1977–1978) și „Bucuria” (1979–1982) ale Filarmonicii din Chișinău.[4] A apărut la radio în calitate de cantoautor în 1978. În 1983 a fondat formația „Legenda”, care a activat până în 1993.
Prima publicație a cântecelor sale a avut loc în 1982.
În 1999 a lansat volumul de poezie „Am să plec în Codru verde”.
Muzicianul s-a sinucis din propria armă în apartamentul său din sectorul Botanica (Chișinău) în după amiaza zilei de 7 iunie 2021.[5]
ȘLAGĂRE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Dragă Otee
- Am să plec în codrul verde
- Căprioara
- Mândro, cui mă lași pe mine
- Fața pâinii
- Noi pace vrem
- Măicuța
- Andrii Popa
- Demnitate
- În limba Ta
ALBUME[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Legenda
- Enigmatică femeie
- Masa de piatră
- În limba ta - este un album în exclusivitate pe versurile regretatului poet Grigore Vieru
- Liniștea patriei mele
- Evadare
FLORIN CHILIAN
| Florin Chilian | |
Florin Chilian în concert (2010) | |
| Date personale | |
|---|---|
| Nume la naștere | Florin Chilian |
| Născut | (52 de ani) București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | Muzician, compozitor, interpret |
| Activitate | |
| Origine | București |
| Gen muzical | Folk Pop instrumental Muzică de cameră |
| Instrument(e) | voce,chitară |
| Ani de activitate | 2001 - prezent |
| Case de discuri | Soft Records, Roton, Luna PR & Events |
| Premii | Romanian Music Awards disc de aur[*] disc de platină[*] |
| Prezență online | |
| Site web pagină Facebook Internet Movie Database canal YouTube | |
| Modifică date / text | |
Florin Chilian (n. 14 decembrie 1968, București, România) este un muzician, compozitor, interpret, chitarist și jurnalist român.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Florin Chilian s-a născut la sfârșitul anului 1968 în București.
Familia[modificare | modificare sursă]
La vârsta de 12 ani se orientează către sport. Se înscrie la Clubul de ciclism Stirom București unde ajunge multiplu campion național de ciclism între anii 1981-1985 la probele șosea, pistă, contratimp individual și pe echipe. Cariera de ciclist de înaltă performantă avea și ea constrângerile ei ca de exemplu faptul că ar fi trebuit să-și continue studiile liceale la seral pentru a putea participa la antrenamentele intensive.[1][3][2]
Educație[modificare | modificare sursă]
Cariera artistică muzicală[modificare | modificare sursă]
În anul 1985, participând ca spectator la un concert Valeriu Sterian și Compania de sunet, în a cărui deschidere cânta Doru Stănculescu cu a sa melodie Shambala, se simte atras de înțelesurile acelei melodii care îi va schimba viața. Decide să renunțe la cariera sportivă și să învețe să cânte la chitară.
Omul care i-a îndrumat primii pași în muzică a fost un prieten din copilărie, Marcel Condruz, care l-a învățat primele acorduri de chitară.[1][2]
În cadrul liceului Matei Basarab a facut parte din brigada artistică. Apoi a înființat formația Rubin, participând ca voce și chitară, alături de Mirela Păun(voce și chitară), Adrian Năstase(chitară bas), Dan Cimpoieru(baterie). Cu Rubin și brigada artistică a câștigat Premiul I la Festivalul Național „Cîntarea României” între anii 1984 și 1987.[1][3]
După treapta a 2-a, în 1985 și după renunțarea la sport, pentru a își asigura traiul s-a angajat ca tehnician la Valeriu Sterian.[1][3]
Primul său concert solo pe o scenă a fost în 1986 la Clubul Universitas. Atunci Mircea Vintilă i-a împrumutat chitara sa în cadrul unui concert Mircea Vintilă și Valeriu Sterian.[2]
- În 2001, la 33 de ani, cu prețul unor mari sacrificii financiare personale, reușește să își lanseze primul album „Iubi - Interfața la realitate” care inițial a fost refuzat de toate casele de discuri din România. În cele din urmă reușește să îl pună pe piață cu ajutorul lui Romulus Arhire, la casa de discuri Soft Records. Albumul este foarte bine primit de publicul din zona underground. Cu ajutorul benevol al unui om pe care urma să-l cunoască după mulți ani (Teodorescu Alexandru a.k.a. „Oase” din Buzău ) albumul a devenit foarte cunoscut în lumea underground, Florin Chilian fiind solicitat pentru primul său concert ca artist profesionist în București în anul 2002. Totuși albumul, la epoca sa, nu a fost difuzat de rețelele de radio și televiziune. El conține hiturile „Iubi” și „Chiar dacă”.
- În 2004 semnează un contract cu casa de discuri Roton iar în luna septembrie a aceluiași an lansează cel de-al doilea album „Zece Porunci, raport despre starea națiunii, 1989-2004. Primul pas”, album ce conține hit-ul „Zece”. Albumul este bazat pe interpretarea muzical-laică a celor 10 Porunci biblice, Florin Chilian fiind primul și singurul om care a pus Cele zece porunci pe muzică, de 2000 de ani încoace. Timp de 4 ani, rețelele de radio și televiziune au refuzat difuzarea melodiei „Zece” pe motiv ca acest tip de muzică, doar voce și pian, „țineau de secolul XVI”.[5] Aceasta până când Giovanni Francesco, managerul canalului MTV România, a decis să difuzeze melodia „Zece” cu riscul de a-și pierde funcția. Succesul a fost instantaneu, melodia Zece ajungând pe prima poziție a topurilor MTV pentru o lungă perioadă de timp. Piesa „Zece” a reușit pâna la urmă să fie difuzată pe toate canalele de radio și TV iar pe YouTube este prima melodie românească ce a reușit să facă primul milion de vizualizări și să atingă ulterior peste 10 milioane de vizualizări.[5] Artistului i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzari de către casa de discuri Roton.[6]
- În 2007 reediteaza primul album „Iubi - Interfață la realitate” și, la o lună de la lansare, i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzări de către casa de discuri Roton.[7][8][9]
- În iunie 2010 lansează cel de-al treilea album „Autistul, nu-l mai goniți pe Brâncuși!”, album care în scurt timp atinge un nivel record de vânzari. Artistului i se conferă „Discul de aur” și „Discul de platină” pentru vânzări de către casa de discuri Roton. [10]
- În anul 2015 reziliază contractul cu Roton. Își creează propria casă de discuri cu ajutorul artistei Alina Manole.
- În 2017, lansează albumul „Pre@Clasic” la editura „Luna PR & Events”.[11] Pre@Clasic este o reinterpretare a muzicii clasice, albumul fiind gândit și scris în totalitate pentru cvartet de corzi - muzică de cameră și voce. Prin acest album, el inventează un nou gen muzical ce îmbină pop-ul cu muzica preclasică.[12][13]
Între anii 2005-2009, la sugestia lui Florian Pittiș, a prezentat la Radio România Tineret o emisiune tip talk-show.[14]
Între anii 2007-2009, la invitația lui Marius Tucă, a avut propria rubrică în Jurnalul Național, semnând săptămânal un editorial.[15] A mai semnat editoriale în ziarul Cotidianul.
Florin Chilian este cunoscut drept unul dintre artiștii români care s-a implicat activ și constant în numeroase acte de caritate, mare parte din câștigurile obținute prin muzică fiind donate celor care aveau nevoie.[16][16] [17] [18] [19] [20][21]
Pentru totalitatea operelor sale muzicale este compozitor, textier și interpret.[22] Este membru al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România și din Marea Britanie.[23]
PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Locul I la Festivalul de muzică folk Om Bun [24] [25][1]
- Premiul I și Marele premiu la „Festivalul internațional de muzică folk - Ungheni“, Republica Moldova
- Albumul „Iubi - Interfață la realitate“ Discul de aur, Discul de platină [8][9]
- Albumul „Autistul, nu-l mai goniți pe Brâncuși!“ Discul de aur, Discul de platină [26]
- Albumul „Zece Porunci, raport despre starea națiunii, 1989-2004. Primul pas“ Discul de aur, Discul de platină [6]
- Premiul „Romanian Music Awards Best Male“ 2008 Florin Chilian cu melodia „Chiar dacă“ de pe albumul „Iubi - Interfață la realitate“ [27]
- Premiul „Albumul anului 2017“ pentru „Pre@Clasic“ decernat de către Radio România Actualități [28]
CREAȚII MUZICALE IMPORTANTE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- „Zece”
- „Chiar dacă...”
- „Iubi”
- „Nevastă mea”
- „Imnul de Stat”
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Iubi (interfață la realitate) (CD, Soft Records, 2001) (reeditat pe CD/MC de către Roton în 2008)
- 10 porunci. Raport despre starea națiunii 1989-2004. Primul pas (CD/MC, Roton, 2005)
- Autistul – Nu-l mai goniți pe Brâncuși! (CD, Roton, 2010)
- Pre@Clasic (4LP/3CD/USB memory stick, Luna PR & Events, 2017)
- PlânSuRâsul (CD/digital download, Luna PR & Events, 2017) [29]
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Cu un pas înainte, 2007, PRO TV [30]
Florin Chilian - Cântecu' lu' Tănase
Florin Chilian - Întoarce-te când dorm
RADU SÎRBU
| Radu Sîrbu | |
| |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | (42 de ani) Peresecina, raionul Orhei, URSS |
| Părinți | Gheorghe Costin Eugenia Stratan |
| Cetățenie |  România Republica Moldova |
| Etnie | Român |
| Ocupație | Cântăreț, producător muzical |
| Activitate | |
| Alte nume | Radu Sârbu, RadU, Picasso |
| Gen muzical | Pop, dance, eurodance, pop rock |
| Instrument(e) | Voce |
| Ani de activitate | 1995 - prezent |
| Case de discuri | Rassada Music |
| Interpretare cu | O-Zone, Mr&Ms, DJ Layla&Alissa |
| Prezență online | |
| Site web Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Radu Sîrbu (n. 14 decembrie 1978, Peresecina, raionul Orhei, URSS), cunoscut și ca Radu Sârbu, RadU sau Picasso, este un cântăreț și producător muzical român, originar din Republica Moldova, care în prezent activează și locuiește la București. El a devenit cunoscut ca fiind membru al formației O-Zone.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Radu Sîrbu s-a născut la data de 14 decembrie 1978, în satul Peresecina, raionul Orhei, Uniunea Sovietică (astăzi în Republica Moldova), în familia lui Gheorghe Costin și Eugenia Stratan. Mama, educatoare și tatăl lucrător în domeniul culturii, în satul Peresecina, din raionul Orhei. Numele de Sîrbu l-a preluat de la tatăl vitreg, Alexei Sîrbu, fost pilot. A rămas să locuiască alături de mamă, mutându-se în orașul Orhei. Talentul muzical l-a moștenit de la tatăl său, Gheorghe Costin, care avea și el o voce unică și îl admira în mod deosebit pe Dan Spătaru. Interpreta într-un mod unic melodia acestuia, "Drumurile noastre".
Radu Sîrbu și-a început cariera muzicală în cadrul clubului artistic pentru copii "Art-Show", din orașul Orhei. A urmat apoi studii muzicale în Chișinău, acolo unde s-a întâlnit și cu viitorii colegi din trupa O-Zone, Dan Bălan și Arsenie Todiraș.
ALBUME[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Alone[modificare | modificare sursă]
- Whap-Pa (3:26)
- Perfect Body (3.16)
- Tu Nu (3.30)
- Ya Proshu (4.23)
- Zâmbești cu mine (împreună cu Anastasia-Dalia) (3.29)
- Fly (3.58)
- Sună Seara (3.22)
- Leave Me Alone (4.30)
- Whap-Pa (English version) (3.29)
- Whap-Pa (RMX Radu) (3.35)
- Doi Străini (3:51)
Heartbeat[modificare | modificare sursă]
- Heartbeat
- Love Is Not A Reason To Cry
- Stop Hating Me
- Doare
- Don't Be Afraid
- Nu uita
- She Is The Best Song I Ever Wrote
- Iubirea ca un drog
- Daun-Daha (Save My Life)
- It's Too Late
- Monalisa
- Love Is Not A Reason To Cry - club remix
- Love Is Not A Reason To Cry - radio remix
SINGLE-URI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- "Mix Dojdi", 1995
- "Dulce" (împreună cu DJ Mahay), 2005
- "Whap-Pa", 2006
- "Doi străini", 2006
- "July" (împreună cu Arsenium, 2007
- "Iubirea ca un drog", 2007
- "Daun Daha", 2007
- "Love Is Not A Reason To Cry", martie 2008
- "In One" , 2008
- "Emotion" (feat. Sianna), 2011
- "Broken Heart" (feat. Sianna) , 2012
- "Rain Falling Down" (feat. Sianna) , 2013
Radu Sirbu - Iubesc Dragostea Ta (Official Video)
Radu Sirbu - Way 2 Love
Greatest Latin Music Hits Nonstop Collection | RUMBA / SAMBA / TANGO / MAMBO | Instrumental Music
GÂNDURI PESTE TIMP
FRIEDRICH DURRENMATT
| Friedrich Dürrenmatt | |
 | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][4][2][5] Konolfingen(d), Berna, Elveția |
| Decedat | (69 de ani)[1][6][5][7] Neuchâtel, Cantonul Neuchâtel, Elveția |
| Înmormântat | Centre Dürrenmatt Neuchâtel[*][8] |
| Cauza decesului | cauze naturale (insuficiență cardiacă) |
| Părinți | Reinhold Dürrenmatt[*] Hulda Dürrenmatt[*] |
| Frați și surori | Verena Dürrenmatt[*] |
| Căsătorit cu | Lotti Dürrenmatt[*] (–) Charlotte Kerr[*] |
| Copii | Ruth Dürrenmatt[*] Peter Dürrenmatt[*] Barbara Dürrenmatt[*] |
| Cetățenie | .svg){kind=small} Elveția |
| Etnie | elvețian[*] |
| Ocupație | dramaturg scriitor pictor scenarist autor poet grafician[*] |
| Limbi | limba germană[2] germana elvețiană[*] |
| Studii | Universitatea din Zürich Universitatea din Berna[*] |
| Specie literară | piesă de teatru, proză |
| Opere semnificative | Die Physiker[*] Vizita bătrânei doamne Der Verdacht[*] Der Richter und sein Henker[*] Minotaurus[*] Die Panne[*] Das Versprechen[*] |
| Note | |
| Premii | Premiul Georg Büchner Schiller Memorial Prize[*] Premio Schiller[*] Buber-Rosenzweig-Medal[*] Jean-Paul-Preis[*] Schillerpreis der Stadt Mannheim[*] Carl Zuckmayer Medal[*] Franz-Grillparzer-Preis[*] Ernst Robert Curtius Award[*] Premiul Statului Austriac pentru literatură europeană[3] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Friedrich Dürrenmatt (n. ,[1][4][2][5] Konolfingen(d), Berna, Elveția – d. ,[1][6][5][7] Neuchâtel, Cantonul Neuchâtel, Elveția) a fost un dramaturg și prozator elvețian de talie europeană, care și-a scris opera în limba germană. A făcut studii de filozofie, literatură și teologie, dar și-a încercat talentul mai întâi ca grafician, tematica desenelor sale expresive prefigurând-o pe aceea a scrierilor de mai târziu. A fost permanent preocupat de confuzia de valori și de incertitudinile epocii în care trăia ("azi nu mai există nici vinovați, nici oameni care să poarte răspunderea a ceva").
În opera lui un loc central îl ocupă problematica dreptății și îndurării, tratată în cheie tragicomică și grotescă. Cele mai multe din povestirile sale îmbracă forma literaturii polițiste.
Ca dramaturg – unul din cei mai importanți de limbă germană din secolul XX – prefera comedia, considerând-o "unica formă dramatică ce mai poate exprima azi tragicul".
PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
I-au fost acordate numeroase premii literare, printre care Premiul Austriac de Stat pentru Literatură Europeană (1983), Premiul "Georg Büchner" și Premiul memorial "Friedrich Schiller" (ambele în 1986), Premiul "Ernst Robert Curtius" pentru eseistică (1989) ș.a.
DRAMATURGIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Romulus cel Mare (1948)
- Căsnicia domnului Mississippi (1952)
- Un înger sosește la Babilon (1954)
- Pana de automobil (Die Panne) – o comedie, Arche, Zürich 1956
- Vizita bătrânei doamne (Der Besuch der alten Dame), cea mai celebră dintre piesele sale, (1956)
- Frank al V-lea (1960)
- Fizicienii (1962)
- Regele Ioan (1968)
- Play Strindberg (1969)
- Operațiunea Vega (1954) - Das Unternehmen der Wega (traducere de Adrian Rogoz și Iacob Babin).
- Răgazul (1977)
- Achterloo (1983) ș.a.
ROMANE ȘI POVESTIRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Orașul (1952)
- Judecătorul și călăul (Der Richter und sein Henker, 1952)
- Tunelul (Der Tunnel, 1952)
- Bănuiala (1953)
- Grec caută grecoaică (1955)
- Pana de automobil (Die Panne, 1956)
- Făgăduiala (Das Versprechen, 1958)
- Prăbușirea (1971)
- Justiție (1985) [9]
- Misiunea (1986)
- „Mușatinii"
- „Harvey" de Mary Chase
- „Tren de plăcere" de I.L. Caragiale
- „Momente Caragiale" după I.L. Caragiale
- „Conu Leonida" după I.L. Caragiale
- „Marii Artiști pe Micul Ecran"
| Friedrich Dürrenmatt | |
| |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | [1][3][4][5] Konolfingen(d), Berna, Elveția[6] |
| Decedat | (69 de ani)[1][7][5][8] Neuchâtel, Cantonul Neuchâtel, Elveția[9] |
| Înmormântat | Dürrenmatt-Zentrum[*][10] |
| Cauza decesului | cauze naturale (insuficiență cardiacă) |
| Părinți | Reinhold Dürrenmatt[*] Hulda Dürrenmatt[*] |
| Frați și surori | Verena Dürrenmatt[*] |
| Căsătorit cu | Lotti Dürrenmatt[*] (–) Charlotte Kerr[*] |
| Copii | Ruth Dürrenmatt[*] Peter Dürrenmatt[*] Barbara Dürrenmatt[*] |
| Cetățenie |  Elveția |
| Ocupație | dramaturg scriitor pictor scenarist poet grafician[*] |
| Limbi vorbite | limba germană[4] germana elvețiană[*] |
| Studii | Universitatea din Zürich Universitatea din Berna[*] |
| Limbi | limba germană |
| Specie literară | piesă de teatru, proză |
| Opere semnificative | Die Physiker[*] Vizita bătrânei doamne Der Verdacht[*] Der Richter und sein Henker[*] Minotaurus[*] Pana de automobil[*] Fãgãduiala[*] Der Doppelgänger[*] |
| Note | |
| Premii | Premiul Georg Büchner Schiller-Gedächtnispreis[*] Grosser Schillerpreis[*] Buber-Rosenzweig-Medal[*] Jean-Paul-Preis[*] Schillerpreis der Stadt Mannheim[*] Carl-Zuckmayer-Medaille[*] Franz-Grillparzer-Preis[*] Ernst-Robert-Curtius-Preis[*] Premiul Statului Austriac pentru literatură europeană[2] Weinpreis für Literatur[*] |
| Prezență online | |
| Internet Movie Database | |
| Modifică date / text | |
Friedrich Dürrenmatt (n. , Konolfingen(d), Berna, Elveția – d. , Neuchâtel, Cantonul Neuchâtel, Elveția) a fost un dramaturg și prozator elvețian de talie europeană, care și-a scris opera în limba germană. A făcut studii de filozofie, literatură și teologie, dar și-a încercat talentul mai întâi ca grafician, tematica desenelor sale expresive prefigurând-o pe aceea a scrierilor de mai târziu. A fost permanent preocupat de confuzia de valori și de incertitudinile epocii în care trăia ("azi nu mai există nici vinovați, nici oameni care să poarte răspunderea a ceva").
În opera lui un loc central îl ocupă problematica dreptății și îndurării, tratată în cheie tragicomică și grotescă. Cele mai multe din povestirile sale îmbracă forma literaturii polițiste.
Ca dramaturg – unul din cei mai importanți de limbă germană din secolul XX – prefera comedia, considerând-o "unica formă dramatică ce mai poate exprima azi tragicul".
Premii și distincții[modificare | modificare sursă]
I-au fost acordate numeroase premii literare, printre care Premiul Austriac de Stat pentru Literatură Europeană (1983), Premiul "Georg Büchner" și Premiul memorial "Friedrich Schiller" (ambele în 1986), Premiul "Ernst Robert Curtius" pentru eseistică (1989) ș.a.
Dramaturgie[modificare | modificare sursă]
- Romulus cel Mare (1948)
- Căsnicia domnului Mississippi (1952)
- Un înger sosește la Babilon (1954)
- Pana de automobil (Die Panne) – o comedie, Arche, Zürich 1956
- Vizita bătrânei doamne (Der Besuch der alten Dame), cea mai celebră dintre piesele sale, (1956)
- Frank al V-lea (1960)
- Fizicienii (1962)
- Regele Ioan (1968)
- Play Strindberg (1969)
- Operațiunea Vega (1954) - Das Unternehmen der Wega (traducere de Adrian Rogoz și Iacob Babin).
- Răgazul (1977)
- Achterloo (1983) ș.a.
Romane și povestiri[modificare | modificare sursă]
- Orașul (1952)
- Judecătorul și călăul (Der Richter und sein Henker, 1952)
- Tunelul (Der Tunnel, 1952)
- Bănuiala (1953)
- Grec caută grecoaică (1955)
- Pana de automobil (Die Panne, 1956)
- Făgăduiala (Das Versprechen, 1958)
- Prăbușirea (1971)
- Justiție (1985) [11]
- Misiunea (1986)
| George Aurelian | |
| Date personale | |
|---|---|
| Născut | București, România |
| Cetățenie | România |
| Ocupație | actor |
| Limbi vorbite | limba română |
| Prezență online | |
| Modifică date / text | |
George Aurelian (n. 14 decembrie 1897, București - d. anii '70 ai secolului al XX-lea) a fost un actor român de teatru și film. A primit titlul de Artist Emerit (anterior anului 1964).
A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a III-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”.[1]
Filmografie[modificare | modificare sursă]
Actor[modificare | modificare sursă]
- Păcat (1924) - preotul Niță
- Manasse (1925) - Matei Frunză
- Partea ta de vină... (1963)
- Camera albă (1964)
- Pădurea spînzuraților (1965) - Domșa
- Neamul Șoimăreștilor (1965) - mitropolitul Moldovei
- Răscoala (1966) - Boerescu, prefectul conservator al județului
- Vremea zăpezilor (1966)
- Corigența domnului profesor (1968)
- Răutăciosul adolescent (1969) - domnul Șuta, pensionar venit la mare
- Doi bărbați pentru o moarte (1970)
- Mihai Viteazul (1971)
- Asediul (1971) - Tanașoca, președintele organizației județene a PNL
- Elixirul tinereții (1975) - preotul bătrân
- Cercul magic (1975) - avocatul bufetierului
Asistent de regie[modificare | modificare sursă]
- Manasse (1925)
4. Bea multa apa
8. Fa miscare!
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu