MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 16 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE, GÂNDURI PESTE TIMP,  POEZIE, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, SFATURI UTILE

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

·         690: Urca pe tronul Chinei  imparateasa Wu Zetian, singura femeie din istoria Chinei care a reusit sa ajunga la aceasta demnitate suprema.  La vârsta de 13 ani (în aproximativ 639 d.Hr.), Wu a devenit o concubina împăratului Taizong. Nu i-a facut nici un copil împăratului, astfel incat la moartea acestuia, în 649, ea a părăsit palatul pentru a deveni  calugarita budista, asa cum se intampla cu  toate concubinele imperiale, atunci cand nu faceau copii. Acesta ar fi trebui să fi fost sfârșitul vietii ei, numai ca  soarta i-a dat o altă șansă la glorie. Politica Chinei devenise extrem de complicată, iar impărătesei Wang, soția împăratului  Gaozong (fiul împăratului Taizon), i-a fost teamă că sotul sau devenise prea îndrăgostit de amanta sa, pe nume  Xiao. Aceasta era într-adevăr o chestiune de îngrijorare, pentru ca au fost numeroase cazurile in care concubinele le inlocuiau pe împărătese, care erau ucise. Pentru a redirecționa atenția soțului ei de la concubina Xiao, împărăteasa i-a poruncit lui Wu – care era încă tânără și frumoasă, sa revina la palat și sa devina concubina imparatului. Această tactică a fost de un succes complet – chiar prea complet, de fapt…In câțiva ani, Wu Zetian le-a înlocuit atât pe consoarta Xiao cat și pe împărăteasa Wang, devenind  in scurt timp favorita imparatului Gaozong. O lupta pentru putere neincetata a inceput sa se dea intre cele  trei femei. In anul 655, concubina Xiao si fosta imparateasa Wang au fost acuzate de vrajitorie si au fost executate la ordinul lui Wu Zetian. După moartea lui Gaozong, Zhongzong, fiul  vaduvei imperiale Wu, a devenit împărat. El a început imediat afișarea semnelor ingrijoratoare de independență, inclusiv de numire a funcționarilor pe posturi importante, fără a se consulta cu mama sa. Acest lucru submina baza de putere a lui Wu, iar ea a luat o acțiune decisivă. Zhongzong a fost demis și exilat, și fiul cel mai mic Wu, Ruizong, a devenit împărat. Wu l-a tinut pe noul impărat în  izolare, pentru ca  in 690 d.Hr., ea insasi sa  preia tronul  fiului ei, Ruizong, acesta  devenind doar un print incoronat. Acest lucru a determinat multe nemultumiri în rândul tradiționaliștilor, pe care Wu i-a manipulat  eficient si ca de obicei, cu  brutalitate. Ea a extins competențele poliției secrete, și sute de opozanti au fost exilați, închiși sau chiar uciși. Si-a trimis generalii   sa cucereasca Coreea, a actionat pentru raspandirea budismului   în China si a oficializat aceasta religie, înlocuind religia Taoista. A redus taxele si a crescut producția din agricultură. A condus tara aproximativ 15 de ani, până când, la vârsta de 80 de ani, fiind grav bolnava, a fost destituita. A murit mai târziu, în același an. Desi, domnia sa a fost extrem de sangeroasa, ea ramane in istorie ca o fascinanta personalitate si ca unicul imparat de sex feminin al Chinei.

·      955 - A început pontificatul Papei Ioan al XII -lea

Papa Ioan al XII-lea – foto preluat de pe cersipamantromanesc.com

Numele său era Octavian de Spoleto, dar a luat numele de Ioan al XII-lea, inaugurand astfel tradiţia medievală a schimbării numelui. Desfrânat, acesta a avut poate cea mai scandaloasa viata. Cronicarii vremii au denunţat în termeni foarte aspri domnia sa, unii numindu-l “Anticristul din templul lui Dumnezeu.”

De fapt, îşi petrecea o mare parte din viata la vânătoare, sau in ospeţe şi orgii cu femei. El a fost cel care a stabilit că alegerea Papei trebuie să fie aprobată de către împărat. S-a nascut in anul 937 sau 939 si a decedat la 14 mai 964 la Roma. A fost papă al Romei din 16 decembrie 955 până la demisia lui pe 4 decembrie 963 cand un sinod l-a demis pentru motivul de “nedemnitate”.

Ioan este considerat singurul papă care a obținut această funcție ca adolescent si a fost primul pontif care a uns un rege german împărat. Episcopul si istoricul contemporan Liutprand de Cremona scrie despre un șir de crime comise de el: omucidere, mutilări, adulter, incest (cu cele două surori ale sale), simonie, pasiunea vânătorii și a jocurilor, sperjur și blasfemie. A murit la Roma, în anul 964. Potrivit legendei, ar fi fost bătut până la moarte de către un soţ gelos.

·      1431 - Războiul de 100 de Ani – Henric al VI-lea al Angliei este incoronat rege al Frantei la catedrala Notre Dame din Paris.

Henric al VI-lea - foto: ro.wikipedia.org

Henric al VI-lea (6 decembrie 1421 – 21 mai 1471), rege al Angliei 1422 – 1461 (deși cu un regent până în 1437) și apoi între anii 1470 – 1471; în perioada 1422–1453 a fost pretendent la tronul Franței. La 31 august 1422, la vârsta de nouă luni, a mostenit tronul Angliei, când tatăl său a murit.

Mama sa, Caterina de Valois, era fiica regelui Carol al VI-lea al Franței. A fost încoronat ca rege al Angliei la Westminster Abbey din Londra la 6 noiembrie 1429, cu o lună înainte să împlinească opt ani, el fiind singurul copil și moștenitor al regelui Henric al V-lea al Angliei.

·         1554: La Wilno (Polonia) este parafat “Tratatul de alianţă şi de pace eternă” între Alexandru Lăpuşneanu domnul Moldovei şi Sigismund al II–lea August, regele Poloniei.  Alexandru Lăpușneanu , domn al Moldovei care a domnit între septembrie 1552 – 18 noiembrie 1561 și octombrie 1564 – 9 martie 1568. Sigismund al II-lea August - (1 august 1520 – 7 iulie 1572), rege al Poloniei și Mare Duce al Lituaniei, fiind singurul fiu a lui Sigismund I cel Bătrân, acesta urmând-l pe tatăl său sub numele de Sigismul al II-lea, în 1548,

·         1575: Un cutremur estimat la 8,5 grade magnitudine a lovit Valdivia, Chile.

·         1607:  Lupte pentru domnia Moldovei între fiii lui Ieremia Movilă și Simion Movilă. În lupta de la Ștefănești, în 16 decembrie, Constantin Movilă l–a înfrânt pe vărul său Mihailaș, cucerind tronul Moldovei

·      1653 - Oliver Cromwell s-a proclamat Lord Protector al Commonwealthului Angliei.

Oliver Cromwell (n. 25 aprilie/5 mai 1599, Huntingdon, Regatul Angliei – d. 3/13 septembrie 1658, City of Westminster, Regatul Unit) a fost un lider militar și politic englez, cunoscut în special pentru contribuția sa la transformarea Angliei într-o republică federală („Commonwealth”) și pentru rolul său ulterior de Lord Protector al Angliei, Scoției și Irlandei. Armata sa, a Noului Model, i-a înfrânt pe regaliști în cadrul Războiului Civil Englez. După executarea regelui Carol I în 1649, Cromwell a dominat Commonwealth-ul de scurtă durată al Angliei, a cucerit Irlanda și Scoția, și a fost Lord Protector din 1653 până la moartea sa în 1658 – A 1656 Samuel Cooper portrait of Cromwell – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Commonwealthul Angliei (engleză Commonwealth of England) a fost guvernul republican ce a condus Regatul Angliei (ce cuprindea și Țara Galilor) și mai apoi Regatul Irlandei și al Scoției între 1649 și 1660. În urma Războiului civil și a executării regelui Carol I al Angliei forțele parlamentare au declarat înființarea Commonwealthului la data de 19 mai 1649. Între 1653 și 1659 guvernul este numit Protectorat și a fost o dictatură personală a lui Oliver Cromwell iar, la moartea acestuia, a fiului său Richard. Termenul Commonwealthul Angliei este totuși folosit pentru a descrie întreaga perioadă dintre 1649 și 1660, dar nu trebuie confundat cu Commonwealthul Națiunilor.

Înlăturarea și executarea regelui a avut ca efect transformarea Angliei dintr-o monarhie absolutistă în republică. Parlamentul și Consiliul de Stat au elaborat o serie de măsuri care vizau cucerirea unor teritorii (Scoția și Irlanda); apar așezăminte care vizau comerțul și navigația. În plan politic, Cromwell a dizolvat “Parlamentul cel Lung” (1653) și a promulgat instrumente de guvernare prin care se instituia în Anglia o dictatură militară numită protectorat.

·         1707: Vulcanul Fuji, cel mai înalt munte din Japonia, începe ultima sa erupție. Erupția a durat până la 1 ianuarie 1708.

Fuji, muntele sfant al japonezilor – foto preluat de pe cersipamantromanesc.wordpress.com

*  1740 – 18 octombrie 1748 – Războiul de Succesiune Austriacă.

Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748). Bătălia de la Fontenoy, 1745; pictură în ulei de Pierre Lenfant – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Războiul de Succesiune Austriacă (1740-1748) a izbucnit odată cu moartea împăratului romano-german Carol al VI-lea, care instituise în timpul vieții sale Pragmatica Sancțiune, recunoscută inițial de toate puterile europene.

Împotriva Mariei Terezia, fiica împăratului defunct, s-au ridicat următorii principi, care au emis pretenții asupra Țărilor Ereditare Austriece : Carol Albert de Bavaria, căsătorit cu Maria Amalia, fiica cea mică a împăratului Iosif I, fratele mai mare al defunctului Carol al VI-lea; Filip al V-lea al Spaniei, din dinastia de Bourbon, care succedase liniei spaniole a Casei de Habsburg, respectiv Frederick Augustus al Saxoniei, căsătorit cu Maria Josepha, fiica cea mare a împăratului Iosif I.

Regele Frederic al II-lea al Prusiei s-a folosit de ocazie pentru a condiționa recunoașterea Mariei Terezia ca succesoare, cu anexarea Sileziei de către Prusia.

Bavaria și Spania s-au aliat împotriva Austriei în anul 1741 prin Tratatul de la Nymphenburg (München), la care au aderat ulterior Prusia, Saxonia, Franța, Suedia, Regatul Napolitan, Palatinatul și Kölnul. Cu Austria s-au aliat Anglia și Țările de Jos, rivalii tradiționali ai Franței.

·         1773: În colonia britanică americana Massachusetts Bay, devenită ulterior statul american Massachusetts, în rada portului Boston, colonişti revoltati arunca in  mare încărcături de ceai. Evenimentul, cunoscut ca “Boston Tea Party”, devine una din scânteile Revoluţiei americane (1776 – 1784). Războiul de Șapte Ani dintre Marea Britanie și Franța s-a încheiat cu victoria britanicilor profund îndatorați. Aceștia au trebuit să recurgă la cresterea taxelor si impozitelor in colonii. În mai 1773, Parlamentul britanic a adoptat Legea Ceaiului (Tea Act), conform căreia Compania Indiilor de Vest capătă dreptul de export a ceaiului fără vamǎ, ceaiul fiind desfăcut în America prin agenții proprii. La sfârșitul lunii noiembrie au sosit în port trei vase încărcate cu ceai. În noaptea de  16 decembrie 1773 , un grup de colonisti americani deghizați în indigeni, sprijiniți de un cordon masiv de cetățeni s-au urcat în cele trei vase, au sfărâmat lăzile și au aruncat ceaiul în apele golfului, evenimentul rămânând în istorie drept “Partida de Ceai de la Boston”, iar revoltele spontane  s-au propagat de-a lungul coastei Atlanticului.

Boston Tea Party – 16 decembrie 1773 (Partida de ceai de la Boston) – Litografie de Nathaniel Currier – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

·         1811: În New Madrid, din Missouri, SUA, are loc primul cutremur dintr-o serie lungă de cutremure severe

·         1848: Adunarea fruntașilor români transilvăneni la Sibiu, unde se adoptă o petiție națională prin care se protestează împotriva „unirii” forțate a Transilvaniei cu Ungaria, hotarâtă în martie 1848.

·         1910: inginerul şi inventatorul român Henri Coandă a efectuat primul zbor experimental din lume al unui avion cu reacţie, de invenţie proprie (biplanul “Coandă”). Premiera mondială a avut loc cu ocazia celui de-al doilea Salon International de Aeronautica, de la Issy les Moulineaux, lîngă Paris, Franţa. Invenţia avionului cu reacţie, a făcut ca Henri Coanda să intre în istoria aviaţiei mondiale şi ca pionier al aviaţiei cu reacţie. Henri Coandă s-a născut în 7 iunie 1886 la Bucureşti şi a urmat Liceul “Sfîntul Sava” din localitatea natala, după care Liceul Militar din Iaşi. În 1905, a devenit ofiţer de artilerie, iar patru ani mai tîrziu a absolvit Scoala Superioară de Aeronautică din Paris, perioadă în care a realizat machete de avioane şi rachete cu care a reuşit să surprindă specialiştii. În anii 1905-1906, a conceput machete de rachete şi o macheta de avion cu un motor rachetă cu combustibil solid. Celebrul inginer Gustave Eiffel (1832 – 1923) şi savantul Paul Painlevé (1863 – 1933) l-au sprijinit pe Henri Coanda să construiască un banc mobil, de incercări, montat pe o locomotivă, şi un dispozitiv original, de inregistrare a fenomenelor aerodinamice, din jurul aripilor groase. Cercetările au adus rezultatul scontat şi la 16 decembrie 1910, la Salonul Internaţioinal de Aeronautică de la Issy les Moulineaux din Paris, Henri Coanda a revoluţionat aeronautica cu una dintre cele mai importante creaţii ale sale. Henri Coandă a prezentat şi pilotat primul avion cu reacţie din lume, cunoscut ca “biplanul Coandă”. Calităţile sale de constructor nu au fost trecute cu vederea, astfel ca a fost imediat angajat la Uzinele de Avioane din Bristol, Marea Britanie, unde a ramas pînă în 1914. La Bristol, savantul a conceput si construit, în anii 1911 – 1914, cîteva tipuri de avioane, printre care şi avionul denumit “Bristol – Coandă”, cu remarcabile calităţi, pentru acei ani. În anul 1914, Henri Coanda a inventat tunul făra recul, pentru aviaţie, care nu suprasolicita structura avionului, în timpul tragerii. În anul 1934, Henri Coandă a obţinut, în Franţa, brevetul pentru invenţia “Procedeu şi dispozitiv pentru devierea unui fluid într-un alt fluid”. Noul fenomen fizic descoperit de Henri Coandă – “Devierea unui jet plan de fluid ce patrunde în alt fluid în vecinătatea unui perete convex” – a fost denumit “efectul Coandă”. Utilizarea practică a “efectului Coandă” a fost începută de descoperitorul sau, care a inventat şi brevetat în 1935, în Franţa “Aerodina lenticulară” (discul zburator), precum şi alte invenţii (”Dispozitiv pentru îmbunătaţirea randamentului motorului cu combustie interna”, “Frînă de recul pentru armele de foc”). Aflîndu-se la baza a numeroase aplicaţii, “efectul Coanda” este, fără îndoială, certificatul de naştere a mecanicii fluidelor, o nouă ramură a tehnicii. Cercetarile din numeroase ţări, printre care şi România, au condus la multe utilizări practice ale “efectului Coanda” – propulsia şi sustentaţia vehiculelor aeriene, îmbunătăţirea turbinelor cu gaze, amplificatoare cu fluide, aparate pneumatice, amortizoare de zgomote etc. Inventator prolific, cu peste 250 de invenţii brevetate, Henri Coanda a conceput şi realizat aparate de ochire, pentru avioanele militare, vagoane de beton, cisterne de beton, pentru transportul pe calea ferata, rezervoare de beton, subansamble şi elemente pentru case prefabricate (înca din 1918), o instalaţie solară, pentru desalinizarea apei de mare. În 1971, inventatorul român a infiinţat, la Bucureşti, Institutul de Creaţie Ştiinţifică şi Tehnică. A fost distins cu titlul de Doctor Honoris Causa al Institutului Politehnic din Bucureşti şi a fost membru al Academiei Române, precum şi al Societăţii Aeronautice Engleze. Inginerul şi savantul român Henri Coandă a încetat din viaţă la vîrsta de 86 de ani, la 25 noiembrie 1972.

·         1918: Decret privind exproprierea pământului. Începutul reformei agrare (între 1918–1921 s–au expropriat de la vechii proprietari aproximativ 6 milioane ha de pamânt ce au fost împărțite țăranilor, modificându–se astfel structura proprietății în noua Românie)

·         1920: Unul dintre cele mai devastatoare cutremure din istorie a avut loc în provincia chineză Gansu. Numărul persoanelor decedate s-a ridicat la 200.000. 

·         1922 - Președintele Poloniei Gabriel Narutowicz este asasinat de pictorul Eligiusz Niewiadomski la Galeria Zachęta din Varșovia.

Gabriel Narutowicz - foto: ro.wikipedia.org

Gabriel Narutowicz (n. 17 martie 1865, Telšiai, Imperiul Rus – d. 16 decembrie 1922, Varșovia, Polonia), profesor polono-lituanian de inginerie hidroelectrică la Universitatea din Zurich, Elveția, Ministrul Lucrărilor Publice din Polonia (1920–21), Ministrul Afacerilor Externe (1922) și primul președinte din A Doua Republică Poloneză.

·     1938 - Regele Carol al II-lea infiintează organizaţia politică Frontul Renaşterii Naţionale (F.R.N.) din România şi organizaţia “Străjerii ţării“. După alegerile din iunie 1939, câştigate de FRN, devenit partid unic, un decret–lege cerea tuturor deputaţilor şi senatorilor să poarte uniforma FRN şi să presteze juramânt de credinţă regelui.

Nicolae Iorga în uniforma militară a partidului unic Frontul Renașterii Naționale. În fundal stânga, regele Carol al II-lea. În dreapta, din profil, Armand Călinescu – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Frontul Renașterii Naționale a fost un partid înființat de regele Carol al II-lea la data de 16 decembrie 1938, fiind primul partid de masă din România. Decretul-lege pentru înființarea Frontului Renașterii Naționale  specifica în Art. 1 că Frontul Renașterii Naționale este „unică organizație politică în stat“, pentru ca Art. 7 să specifice că „orice altă activitate politică decât acea a F.R.N. fiind socotită clandestină, iar autorii pedepsiți“.

Scopul declarat al F.R.N., enunțat în Art. 2, „mobilizarea conștiinței naționale în vederea întreprinderii unei acțiuni solidare și unitare românești de apărare și propășire a patriei și de consolidare a statului“. Art. 6 prevedea că numai F.R.N. avea dreptul de a depune candidaturi în alegeri.

În Monitorul Oficial din 22 iunie 1940 a apărut Decretul-lege pentru transformarea Frontului Renașterii Naționale în Partidul Națiunii, al cărui prim articol specifica faptul că: Frontul Renașterii Naționale devine partid unic și totalitar, sub denumirea de Partidul Națiunii. El va funcționa sub conducerea supremă a Majestății Sale Regelui.

·         1944: Reapărea zilnic (până la 12 februarie 1945), la Bucureşti, ultima serie a revistei „Bilete de papagal”, sub direcţia lui Tudor Arghezi (prima serie a revistei de format liliput a apărut, zilnic, între 2 februarie 1928 – 10 august 1929 şi 15 iunie -5 octombrie 1930, continuată, săptămânal, între anii 1937 şi 1938).

* 1944 - Al doilea război mondial – Către sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial, Wehrmachtul Germaniei Naziste a lansat “Ofensiva din Ardeni”, ultima de pe frontul de vest.

Soldați americani din Regimentul 290 Infanterie (Divizia 75 Infanterie), fotografiați în Ardeni în timpul ofensivei germane. {Amonines, Belgia, 4 ianuarie 1945) – foto: ro.wikipedia.org

Ofensiva din Ardeni (cunoscută și ca Ofensiva Von Rundstedt) (16 decembrie 1944 – 25 ianuarie 1945), a fost o puternică ofensivă inițiată de Germania (die Ardennenoffensive) împotriva Aliaților, la data de 16 decembrie 1944. Aceasta se poate spune că a fost printre ultimele ofensive importante al Germaniei înainte de capitulare.

Ea a fost o contraofensivă prin care Germania a căutat să împiedice înaintarea trupelor aliate ale SUA și Marii Britanii. Ofensiva a avut loc în zona dens împădurită a regiunii Munților Ardeni din provincia belgiană Valonia, în jurul orașelor Bastogne, St. Vith, Rochefort, La Roche, Houffalize, Stavelot, Clerf, Diekirch, Vianden și a cantoanelor din estul Belgiei.

Trupele aliate erau constituite din 83.000 de soldați, 400 de blindate și 400 de tunuri, fiind comandate de Dwight D. Eisenhower, Bernard Montgomery și Omar N. Bradley. La comanda trupelor germane se aflau Gerd von Rundstedt și Walter Model, efectivul trupelor germane fiind de 200.000 de soldați, 600 de blindate și 1.900 de tunuri.

Operațiunea a fost numită „Unternehmen Christrose” (Trandafirii lui Isus). Frontul avea lățimea de 60 km, trupele germane reușind să străpungă liniile inamice și să pătrundă pe o adâncime de circa 100 km. Țelul acțiunii era ocuparea orașului Antwerpen, prin portul căruia soseau întăririle trupelor americane.

După o luptă crâncenă de șase săptămâni, trupele germane au fost respinse până la linia inițială a frontului. Trupele americane și-au refăcut pierderile în circa 2 săptămâni, pe când Germania a epuizat ultimele sale rezerve militare, ceea ce a accelerat sfârșitul războiului. Bilanțul ofensivei a fost sever de partea aliaților, 19.276 de morți, 47.139 de răniți, 21.144 prizonieri și dispăruți. Pierderile trupelor germane s-au soldat la 17.236 de morți, 16.000 prizonieri și dispăruți, precum și 34.439 de răniți.

·         1945: Moscova. Conferința miniștrilor Afacerilor Externe ai URSS, SUA și Marii Britanii. În privința României, Conferința hotărăște recunoașterea guvernului condus de Petru Groza, dar cere includerea câte unui reprezentant al PNL și PNȚ precum și organizarea de alegeri libere

·         1963: Stabilirea de relații diplomatice, la rang de ambasadă între România și Tunisia

·         1970: A avut loc premiera filmului "Love Story", regia Arthur Hiller, film ce a avut un imens succes de public (protagoniști: Ali Mac Graw și Ryan O´Neal)

·   1989 - La Timisora, a început Revoluția anticomunistă din România De la nemulțumiri locale (hotărârea judecătorească după care pastorul reformat Laszlo Tokes urma să fie strămutat în altă localitate), se ajunge la revendicări pe plan politic. Timișorenii se strâng în Piața Catedralei. În noaptea de 16 spre 17 decembrie au avut loc confruntări între manifestanți și forțele de ordine.

Timişoreni în faţa casei lui László Tőkés în seara zilei de 16 decembrie 1989 – foto: timpul.md

La Timişoara, încă de dimineaţă, câteva sute de simpatizanti ai pastorului reformat maghiar Tokes Laszlo au aprins lumanari si s-au rugat in preajma bisericii reformate. Oamenii au protestat astfel impotriva hotararii judecatoresti, in baza careia pastorul urma sa fie evacuat din Timisoara. Curând li se alătură tot mai mulţi locuitori ai Timişoarei. Demonstraţia capătă accente împotriva regimului totalitar.

Se scandează lozinci precum „Jos Ceauşescu!”, „Libertate!”, „Dreptate!”, „Democraţie!”; se cântă „Deşteaptă-te române”. Mulţimea se întoarce într-un număr şi mai mare în Piaţa Maria, unde au loc ciocniri violente cu forţele de miliţie şi securitate şi numeroşi manifestanţi sunt arestaţi. Protestatarii, în număr de câteva mii, se retrag în faţa Catedralei Mitropolitane din Piaţa Operei. Protestul s-a extins, scandându-se „Azi în Timişoara, mâine-n toată ţara!”

Ei au cerut primarului un document scris de anulare a ordinului de evacuare din oraş a pastorului. În jurul orei 15, s-a format o delegaţie care să meargă la primărie, să vadă ordinul scris. În loc să rezolve cererea, autorităţile i-au ameninţat pe oameni că, dacă nu vor elibera Piaţa Mare în două ore, vor fi împrăştiaţi cu tunuri cu apă. Chiar şi Laszlo Tokes i-a sfătuit pe oameni să plece acasă. Timişorenii au început să scandeze lozinci, un tânăr a oprit un tramvai şi a strigat „Mă numesc Daniel Zăgănescu şi nu mi-e frică de Securitate. Jos Ceauşescu!”

Circulaţia a fost întreruptă de cele câteva mii de persoane care se strânseseră în centrul oraşului. Se striga „Libertate, dreptate”, se cânta „Deşteaptă-te, române” şi s-a jucat Hora Unirii. Acesta a fost, spun martorii, momentul declanşării Revoluţiei Române. Coloanele s-au îndreptat spre Comitetul Judeţean al PCR, bine păzit de trupele Ministerului de Interne. Oficialităţile locale hotărâseră, în şedinţă, să mobilizeze toate forţele, pentru a-i îndepărta pe manifestanţi, şi chiar să ceară ajutor la Bucureşti. Oamenii au fost întâmpinaţi cu jeturi de apă, cu gaze lacrimogene şi bastoane de cauciuc. S-au făcut primele arestări, iar timişorenii s-au regrupat în faţa Catedralei, unde se simţeau mai protejaţi.

Forţele de ordine şterg imediat urmele atacului asupra Comitetului Judeţean şi apoi atacă manifestanţii, de mai multe ori, în diferite locuri din oraş. Protestatarilor li se alătură studenţii şi sindicatele. A fost momentul în care protestul a devenit unul social. Oamenii au spart vitrinele magazinelor şi au dat foc cărţilor lui Ceauşescu, au distrus lozincile „Epocii de aur” de pe stradă.

Seara de 16 decembrie 1989 a fost seara Revoluţiei de la Timişoara. Mulţimea a reuşit să pună stăpânire pe centrul oraşului. Peste tot se auzeau strigăte şi îndemnuri. 16 decembrie 1989 a fost, pentru timişoreni, un fel de miracol, cel al trecerii de la o măruntă nemulţumire locală, a evacuării unui pastor, la frenezia colectivă a rezolvărilor radicale. Până după miezul nopţii, au loc adevărate lupte de stradă.

Pastorul Laszlo Tokes a fost arestat şi bătut, dar combatanţii şi-au părăsit poziţiile spre dimineaţă. Cu promisiunea, însă, că vor continua protestul şi a doua zi, pe 17 decembrie. În acea noapte, timişorenii au primit un mesaj de împăcare de la autorităţi – caloriferele erau fierbinţi, iar la robinete curgea apă caldă. În zilele care au venit, au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti si mai multe persoane au fost ucise. Protestele de la Timisoara au dat startul revolutiei anticomuniste din Romania.

La Bucureşti, generalul Iulian Vlad, şeful DSS, îi convoacă pe toţi şefii de direcţii din subordine şi decide trimiterea unei grupe informativ-operative la Timişoara. Din echipă fac parte generalul Emil Macri – şeful Direcţiei a II-a (Contrainformaţii Economice), col. Filip Teodorescu – adj. al Direcţiei a III-a (Contraspionaj), lt.-col Dan Nicolici – şeful CID (Centrul de Informaţii şi Documentare), lt. col. Glăvan Gheorghe – şef serviciu informativ în USLA etc.

·         2000: Colin Powell a devenit primul secretar de stat afro-american din istoria SUA. Colin Powell (n. 5 aprilie 1937), secretar de stat al SUA din 16 ianuarie 2001 si pana in aprilie 2005 . Șef al Statului Major interarme în timpul administrației lui George Bush, el a condus armata americană în timpul Războiului din Golf (Kuweit și Irak, 1991). A fost distins cu cele mai înalte distincții militare americane: Legion of Merit, Bronze Star, Air Medal, Purple Heart, Ronald Reagan Freedom Award.

Colin Powell - foto: ro.wikipedia.org

·         2010:  România a fost acceptată în unanimitate ca membru cu drepturi depline în cadrul Agenţiei Spaţiale Europene (ESA). Acordul de aderare a României la Convenţia Agenţiei Spaţiale Europene a fost semnat la data 20 ianuarie 2011, şi reprezintă încheierea unui proces de negociere între autorităţile române şi Agenţia Spaţială Europeană şi de pregătire a entităţilor române pentru participarea la programele şi proiectele ESA. Accesul direct la sistemele spaţiale ESA permite ţării noastre dezvoltarea unor aplicaţii spaţiale pentru agricultură, mediu, transporturi, măsurarea dezastrelor naturale şi telemedicină.
* 2017: Slujba de înmormântare a Regelui Mihai I al României a avut loc la Catedrala Patriarhală din București și a fost oficiată de Patriarhul Daniel. Apoi cortegiul s-a deplasat cu trenul regal la noua Catedrală din Curtea de Argeș, unde regele a fost înmormântat alături de soția sa, regina Ana. La funeralii au participat Regele Carl al XVI-lea Gustaf al Suediei și Regina Silvia a Suediei, Marele Duce de Luxemburg, Prințul Charles de Wales, Regele Juan Carlos I al Spaniei și Regina Sofia a Spaniei, Regele Simeon al II-lea al Bulgariei, Regina Anne-Marie a Greciei și reprezentanți ai mai multor casele regale și imperiale.

Nașteri

·        1485 - S-a nascut Catherine de Aragon, regină a Angliei; (d. 07.01.1536).

Catherine în copilărie, portret de Juan de Flandra, 1485 - foto: ro.wikipedia.org

Catherine de Aragon (n. 15 decembrie 1485, Aragon, Spania – d. 7 ianuarie 1536, Kimbolton, Cambridgeshire, Anglia) a fost fiica regelui Ferdinand de Aragon și a reginei Isabella de Castilla. A fost căsătorită succesiv cu 2 fii ai regelui Henric al VII-lea al Angliei: mai întâi cu Arthur, prinț de Wales, decedat la foarte scurt timp după căsătorie, apoi cu Henric, care îi va succede la tron tatălui său. A fost mama reginei Maria I a Angliei, cunoscută ca Mary cea sângeroasă

·         1770: Ludwig van Beethoven (pronunție germană:  audio; n. 16 decembrie1770, Bonn, Electoratul de Köln[*] – d. 26 martie1827, Viena, Imperiul Austriac) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:

• 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
• 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
• Un concert pentru vioară și orchestră
• Missa solemnis
• 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
• Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
• 16 cvartete pentru coarde
• Opera Fidelio

  Ludwig van Beethoven (pictură în ulei de Joseph Karl Stieler, 1820) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

·         1775:  Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia – d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia) a fost o romancieră engleză din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes.

Născută ca cel de-al șaptelea copil din opt (a avut cinci frați și o soră mai în vârstă, respectiv un frate mai tânăr) într-o familie mare și unită, aflată la marginea de jos a nobilimii engleze, Jane și-a trăit toată viața înconjurată de familia sa. La început, educația și-a primit-o de la tatăl și de la frații ei, dar și prin intermediul cititului. Educația sa formală a luat sfârșit când a părăsit școala Mânăstirii din Reading după un an și jumătate, cu puțin înainte de a împlini unsprezece ani. Cam pe atunci a început să scrie ceea ce tatăl ei numea „Povestiri într-un stil cu totul nou”. Când avea optsprezece sau nouăsprezece ani a scris primul său roman, Elinor și Marianne. Apoi s-a îndrăgostit.

Jane l-a întâlnit pe Tom Lefroy la Hampshire, în timpul vacanței de Crăciun din anul 1795. La jumătatea lunii ianuarie, el a plecat la Londrapentru a studia dreptul. Jane l-a văzut din nou la Londra în august, însă nu se mai cunoaște nimic despre relația lor până în toamna lui 1798când se dovedește că aceasta nu a avut niciun rezultat. (Unica soră a lui Jane a ars multe dintre scrisorile acesteia, nemairămânând niciuna datată între 18 septembrie 1796 și octombrie 1798.) Acești doi ani s-au numărat printre cei mai fructuoși din viața lui Jane. După ce s-a întors de la Londra, a scris Mândrie și Prejudecată, apoi a rescris Elinor și Marianne sub titlul de Rațiune și Simțire și, în final, Mânăstirea Northanger, pe care l-a terminat în 1799. Nu a mai scris nici un roman timp de peste zece ani.

Dezamăgirea sa în dragoste poate fi, în parte, motivul tăcerii sale, însă un eveniment și mai devastator a fost plecarea din Steventon a familiei sale în 1801, când tatăl său s-a pensionat, pentru a trăi în Bath, un loc pe care Jane îl ura. În decembrie 1802 un tânăr bogat o cere de soție pe Jane și ea acceptă; totuși, a doua zi, își retrage acceptul. Câteva luni mai târziu vinde Mănăstirea Northanger unui editor pentru 10 £, dar așteaptă în zadar publicarea cărții.

Tatăl ei a murit în 1805, iar în anul următor Jane, împreuna cu mama și cu sora sa, s-au mutat în Southampton unde au rămas până în vara anului 1809, când se mută în Chawton, satul Hampshire din care Jane Austen și-a lansat, în sfârșit, cariera de romancieră. A terminat Persuasiune cam cu un an înainte de moartea sa, provocată de boala Addison, pe 18 iulie 1817.

Suportul stabil al familiei sale a fost esențial în dezvoltarea lui Austen ca scriitor profesionist. Perioada în care Jane și-a dezvoltat capacitățile artistice a început în adolescență și a durat până la vârsta de treizeci și cinci de ani. În această perioadă, ea a scris trei romane importante și l-a început pe al patrulea. Din 1811 până în 1815, prin apariția romanelor „Rațiune și Simțire”(1811), „Mândrie și Prejudecată”(1813), „Parcul Mansfield” (1814) și „Emma”(1815), ea a avut succes ca scriitor. A mai scris alte două romane, „Mănăstirea Northanger” (scris între anii 1798 - 1799 și revizuit mai târziu) și „Persuasiune”, ambele publicate după moartea sa în 1817, și l-a început pe un al treilea (denumit eventual „Sanditon”), dar a decedat înaintea finalizării sale.

Conform unui biograf, informația biografică despre Jane Austen este „extrem de rară”. Doar o parte dintre scrisorile personale și de familie s-au păstrat (ca o estimare numai 160 din cele 3000 de scrisori ale lui Austen mai există, Cassandra, sora ei, (căreia i-au fost adresate cele mai multe scrisori) a ars majoritatea celor pe care le păstra, nedistrugându-le pe cele cenzurate. Alte scrisori au fost distruse de către moștenitorii amiralului Francis Austen, fratele lui Jane.

Majoritatea materiei biografice produsă la cincizeci de ani după moartea lui Austen a fost scrisă de rudele ei și reflectă deviațiile familiei în favoarea "bunei și liniștitei mătuși Jane". Există foarte puține informații despre ea până în acest moment.

Părinții lui Austen, William George Austen (1731-1805), și soția sa, Cassandra (1739-1827), au fost membri ai unor familii din mica nobilime. George se trăgea dintr-o familie de fabricanți de lână, care se ridicase dintre profesiile din rândurile de jos, aterizând în rândurile micii nobilimi. Cassandra a fost un membru al remarcabilei familii Leigh; s-au căsătorit pe 26 aprilie 1764, la Biserica Walcot din Bath. Din 1765 până în 1801, pe parcursul unei lungi perioade a vieții lui Jane, George Austen a fost rector al parohiei anglicane la Steventon, Hampshire, într-un un sat din apropiere. Din 1773 până în 1796, el și-a suplimentat venitul prin agricultură și prin educarea a trei sau patru băieți care stăteau la el în gazdă.

La început, familia lui Austen a fost mare: șase frați: James (1765-1819), George (1766-1838), Edward (1767-1852), Henry Thomas (1771-1850), Francis William (Frank) (1774-1865), Charles John (1779-1852) și o sora, Elizabeth Cassandra (1773-1845), care, ca și Jane, a murit necăsătorită. Cassandra i-a fost lui Austen cea mai apropiată și de încredere prietenă pe tot parcursul vieții ei. Dintre frații ei, Austen l-a simțit cel mai aproape pe Henry, care a devenit bancher și, după ce banca sa a eșuat, a devenit preot anglican. Henry a fost, de asemenea, agentul literar al surorii sale. Cercul său mare de prieteni și de cunoștințe de la Londra includea bancheri, negustori, editori, pictori, și actori: el a pus la dispoziția lui Austen panorama lumii sociale, care în mod normal nu e vizibilă în spațiul rural, la o parohie mică în Hampshire. George a fost trimis să trăiască într-o familie din localitate de la o vârstă fragedă, deoarece, după cum descrie biograful lui Austen, Le Faye, acesta a fost „mental anormal și supus ieșirilor nervoase”. S-ar putea să fi fost, de asemenea, surd și mut. Charles și Frank și-au făcut serviciul militar în flota marinei, până la rangul de amiral. Edward a fost adoptat de către vărul lui de-al patrulea, Thomas Knight, moștenitorul imobilului Knight's, luând în 1812 numele lui.

După ce a terminat Lady Susan, Austen a încercat să scrie primul ei roman fără prescurtări: Elinor și Marianne. Cassandra, sora ei, și-a amintit mai târziu că a fost citit familiei „înainte de 1796”, spunând asta în scrisori. Fără păstrarea manuscriselor originale, nu există nicio cale de a ști cât de mult din schița inițială a supraviețuit în romanul publicat în 1811 ca Sense and Sensibility.

Când Jane avea douăzeci de ani, Tom Lefroy, un nepot al vecinilor, a vizitat orașul Steventon și a stat acolo din decembrie 1795 până la ianuarie 1796. Acesta obținuse recent o diplomă universitară și se mută la Londra pentru a practica meseria de avocat. Lui Lefroy și Austen li s-ar fi făcut cunoștință la un bal sau la o petrecere de acest gen. organizată prin vecinătate, și este clar din scrisorile lui Austen adresate Cassandrei că au petrecut mult timp împreună: „Mă tem chiar să-ți spun cum prietenul meu irlandez și cu mine ne-am comportat. Imaginează-ți tot ceea ce-i mai desfrânat și șocant în modul de a dansa și de a sta jos împreună.” Familia Lefroy a intervenit și l-a trimis departe, la sfârșitul lui ianuarie. Căsătoria lor era imposibilă, așa cum atât Lefroy, cât și Austen trebuie să fi știut. Nici unul din ei nu avea bani, și el era dependent de un stră-unchi în Irlanda pentru a-i finanța educația și a-i stabiliza cariera juridică. În cazul în care Tom Lefroy vizita Hampshire, era ținut departe de familia Austen, și Jane Austen nu l-a mai văzut niciodată.

Austen a început să lucreze la un al doilea roman, Primele Impresii, în 1796 și a finalizat proiectul inițial, în august 1797, când avea doar 21 de ani (mai târziu a devenit Mândrie și prejudecată); ca și în cazul celorlalte romane, Austen citea lucrarea cu voce tare familiei sale în timp ce lucra la ea și a devenit unul dintre romanele favorite. La acest moment, tatăl ei a făcut prima încercare de a-i publica unul dintre romane. În noiembrie 1797, George Austen i-a scris lui Thomas Cadell, un editor cu sediul în Londra, cu rugămintea de a lua în considerare publicarea „unui roman-manuscris, cuprins în trei volume, cu privire la viața Dnei. Eveline Burney”(Primele Impresii) cu riscul financiar al autorului. Cadell a răspuns repede la scrisoarea domnului Austen, marcată cu „Refuzat de către Postul de Returnări”. Austen poate că nici nu știuse de eforturile tatălui său. După finisarea romanului Primele Impresii, Austen a revenit la Elinor și Marianne și din noiembrie 1797 până la jumătatea anului 1798, l-a revizuit detaliat; a eliminat formatul epistolar în favoarea narațiunii la persoana a treia și a produs ceva aproape de Rațiune și Simțire.

Pe la mijlocul lui 1798, după finisarea revizuirilor la Elinor și Marianne, Austen a început să scrie un al treilea roman, cu titlul Susan (mai târziu Northanger Abbey), o satiră a romanului popular gotic. Austen și-a încheiat lucrarea un an mai târziu. La începutul anului 1803, Henry Austen a propus romanul Susan lui Benjamin Crosby, un editor londonez, care a plătit £10 pentru drepturile de autor. Crosby a promis publicarea din timp și a mers atât de departe încât să anunțe cartea public ca fiind „sub tipar”, dar nu a făcut nimic mai mult. Manuscrisul a rămas în mâinile lui Crosby, nepublicat, până când Austen a răscumpărat drepturile de autor de la el în 1816.

Listă opere:

Romane

• Rațiune și simtire (1811)
• Mândrie și prejudecată (1813)
• Parcul Mansfield (1814)
• Emma (1815)
• Mânăstirea Northanger (1818) (postmortem)
• Persuasiune (1818) (postmortem)

Scurte ficțiuni

• Lady Susan (1794, 1805)

Ficțiuni nefinalizate

• The Watsons (1804)
• Sanditon (1817)

Alte opere

• Sir Charles Grandison (1793, 1800
• Plan al unui Roman (1815)
• Poeme
• Jucători
• Scrisori

Juvenilia – Primul Volum^[10]

• Frederic & Elfrida
• Jack & Alice
• Edgar & Emma
• Henry și Eliza
• Aventurile lui Mr. Harley
• Sir William Mountague
• Memorile lui Mr. Clifford
• Frumoasa Cassandra
• Amelia Webster
• Vizita
• Misterul
• Cele trei surori
• O frumoasă descriere
• Generosul Preot
• Oda lui Pity

Juvenilia – Al doilea volum

• Dragoste și Prietenie
• Lesley Castle
• Istoria Angliei
• O Colecție de Scrisori
• Femeia filozof
• Primul Act de Comedie
• O Scrisoare de la o tânără Lady
• O Călătorie prin Wales
• O Poveste

Juvenilia – Al treilea Volum

• Evelyn
• Catharine, sau Bower

Jane Austen

Părinți George Austen[*][9] Cassandra Austen[*]  Frați și surori Edward Austen Knight[*] Francis Austen[*] Cassandra Austen Charles Austen[*] George Austen[*] Henry Thomas Austen[*] James Austen[*]

·         1790: Léopold Georges Chrétien Frédéric de Saxa-Cobourg și Gotha (născut Léopold de Saxa-Cobourg-Saalfeld), Duce de Saxa, Prinț de Saxa-Cobourg-Gotha (n. 16 decembrie 1790, Coburg, Bavaria - d. 10 decembrie 1865, Laeken, Belgia), primul rege al belgienilor sub numele de Léopold I.

A fost fiul cel mai mic al ducelui suveran Francis, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld și al celei de-a doua soții, Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf (1757-1831). Mai târziu a devenit prinț de Saxa-Coburg și Gotha.

Léopold I a fost ales ca primul rege al belgienilor pe 4 iunie 1831 și a depus jurământul pe constituție pe 21 iulie 1831.

La vârsta de 5 ani a fost numit colonel al regimentului Imperial Izmailovski din Rusia. Șapte ani mai târziu, a devenit general-maior.

După ce, în 1806, trupele franceze au cucerit ducatul de Saxa-Coburg-Saalfeld, Leopold a plecat pentru scurt timp la curtea lui Napoleon Bonaparte. Acolo refuză gradul de aghiotant oferit de împăratul Franței și se duce în Rusia condusă de împăratul Alexandru I al Rusiei. În calitate de colonel al unui regiment de cavalerie rusă participă la campania din 1813 și la bătăliile de la Lützen, Bautzen și Leipzig, împotriva trupelor lui Napoleon. În urma acestor bătălii, primește titlul de Mareșal al Rusiei.

După încheierea păcii, pe data de 2 mai 1816 se căsătorește la Casa Carlton din Londra cu prințesa Charlotte Augusta de Wales, singurul copil legitim al Prințului Regent, viitorul rege George al IV-lea al Regatului Unit al Marii Britanii și Irlandei. La acel moment, ea era moștenitoarea coroanei Regatului Unit. Dar, după ce pe 5 noiembrie 1817 naște un copil mort, moare și ea pe 6 noiembrie 1817. Dacă ea ar fi trăit, după decesul tatălui ei ar fi devenit regină a Regatului Unit iar Leopold și-ar fi asumat rolul pe care mai târziu l-a avut nepotul său, Prințul Albert de Saxa-Coburg și Gotha ca Prinț Consort al Regatului Unit și nu ar fi fost ales niciodată ca rege al belgienilor. În ciuda decesului Charlottei, Prințul regent îi garantează Prințului Leopold titlul de Alteță Regală prin Order-in-Council la 6 aprilie 1818.^[1]

După aceasta, ducele îi ajută pe membrii familiei sale să acceadă la tronurile din Regatul Unit și din Portugalia. În felul acesta, devine unul din principalii consilieri ai nepoatei sale, regina Victoria I a Regatului Unit.

În data de 2 iulie 1829 s-a căsătorit cu actrița Karoline Bauer, fără ceremonie religioasă sau publică. Karoline este numită Contesă de Montgomery. Căsătoria se termină în 1831 iar anul următor se căsătorește cu Louise-Marie a Franței.

Léopold I, rege al belgienilor, pictură de Franz Xaver Winterhalter

Congresul Național la Belgiei, țară ce câștigase independența față de Țările de Jos pe 4 octombrie 1830, l-a ales întâi ca rege al Belgiei pe Ludovic de Orléans, duce de Nemours, al doilea fiu al regelui Ludovic-Filip al Franței. Însă Ludovic-Filip a refuzat titlul în numele fiului ei, de teama declanșării unui război european în care Franța ar fi fost izolată.

Congresul Național la Belgiei i-a propus lui Léopold să devină rege al belgienilor, deoarece era cunoscut pentru trecutul său militar, în special pentru luptele duse împotriva lui Napoleon. A acceptat, cu condiția ca întâi să se reglementeze problema frontierelor și ale datoriilor Belgiei. Acestea se rezolvă la Conferința de la Londra, prin Tratatul celor XVIII Articole, acceptat de Congres pe 9 iulie 1831. Devenit oficial rege din 26 iunie, ceremonia de încoronare are loc la Bruxelles la 21 iulie 1831, zi ce va deveni sărbătoare națională în Belgia.

La mai puțin de două săptămâni, la 2 august 1831, în timp ce intra în orașul Liège, a aflat că Țările de Jos au reînceput războiul împotriva Belgiei. Léopold a apelat la Joseph Lebeau pentru a cere ajutor de la Paris și Londra, deoarece Constituția îi interzicea să ceară ajutorul forțelor străine, fără aprobarea Parlamentului (care, la acea dată, încă nu fusese ales). Apără personal drumul spre Bruxelles. Armata belgiană a intrat în derută, dar cu ajutorul dat de Franța, înaintarea olandezilor a putut fi oprită. Spre a-și apăra titlul de rege, și în semn de gratitudine față de Franța, s-a căsătorit cu Louise d’Orléans (1812-1850), fiica lui Louis-Philippe.

Abia în 1839 independența Belgiei va fi definitiv garantată prin ratificarea de către Țările de Jos a Tratatului celor XVIII Articole, care instituia independența noului regat al Belgiei atât față de Țările de Jos cât și față de Franța.

La 9 august 1832 la Castelul Compiègne din Franța s-a căsătorit cu Louise-Marie d’Orléans, fiica regelui Franței Ludovic-Filip (Louis-Philippe), cu care a avut patru copii:

• Louis-Philippe de Belgia (24 iulie 1833 – 16 mai 1834), a murit până la vârsta de un an
• Leopold al II-lea al Belgiei (9 aprilie 1835 – 17 decembrie 1909), viitorul rege al Belgiei
• Prințul Filip, Conte de Flandra (24 martie 1837 – 17 noiembrie 1905)
• Charlotte a Belgiei (7 iunie 1840 – 19 ianuarie 1927), numită după prima lui soție; mai târziu va deveni prin căsătorie împărăteasă a Mexicului.

În relațiile externe, Léopold se folosește de relațiile de familie pentru a proteja tânărul regat al Belgiei în fața ambițiilor nutrite de Prusia și Franța, în special amenințării reprezentate de domnia lui Napoleon al III-lea al Franței. Ajută la menținerea păcii în Europa, în special prin păstrarea neutralității în timpul evenimentelor revoluționare din Franța, în februarie 1848.

În 1840 a aranjat căsătoria nepoatei sale, regina Victoria a Regatului Unit (fiica surorii sale Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld), cu nepotul său, prințul Albert de Saxa-Cobourg (fiul fratelui său Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha). Chiar înainte de ascensiunea Victoriei pe tron, Leopold o sfătuise pe Prințesa Victoria prin scrisori, iar după ce a devenit regină, a influențat-o puternic în primii ani ai domniei.

Sub domnia sa, pe 5 mai 1835, a fost inaugurată în Belgia prima cale ferată din Europa continentală, care lega localitățile Bruxelles și Malines.

Tot sub domnia sa, în 1849, a fost emisă prima marcă poștală din Belgia.

Nu reușește să treacă prin parlament legile de reglementare a muncii copiilor și a femeilor.

La 11 octombrie 1850, Leopold își pierde soția care moare de tuberculoză la vârsta de 38 de ani. Împreună cu metresa sa, Arcadie Claret de Viescourt, regele a avut alți doi copii: baronul Georges-Frédéric von Eppinghoven (1849-1904) și baronul Arthur von Eppinghoven (1852-1940).

Moare pe 10 decembrie 1865 la Bruxelles, în palatul din Laeken la vârsta de 74 de ani și este înhumat în cripta regală a bisericii Notre-Dame din Laeken.

Leopold I
Rege al belgienilor
Date personale
Nume la naștere	Leopold George Christian Frederick
Născut	16 decembrie 1790 Castelul Ehrenburg, Coburg
Decedat	10 decembrie 1865 (74 de ani) Laeken, Belgia
Înmormântat	Church of Our Lady of Laeken[*]
Părinți	Francis, Duce de Saxa-Coburg-Saalfeld Contesa Augusta de Reuss-Ebersdorf
Frați și surori	Prințesa Victoria de Saxa-Coburg-Saalfeld Prințesa Juliane de Saxa-Coburg-Saalfeld Prințesa Antoinette de Saxa-Coburg-Saalfeld Prințesa Sofia de Saxa-Coburg-Saalfeld Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Prințul Ferdinand de Saxa-Coburg și Gotha
Căsătorit cu	Prințesa Charlotte Augusta de Wales Louise-Marie a Franței
Copii	Louis-Philippe, Prinț Moștenitor al Belgiei Leopold al II-lea al Belgiei Prințul Philippe, Conte de Flandra Charlotte, împărăteasă a Mexicului Georg Freiherr von Eppinghoven Arthur Freiherr von Eppinghoven
Cetățenie	Saxa-Coburg-Saalfeld  Belgia  Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Religie	luteranism
Ocupație	om politic personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce prinț rege[*]
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Domnie
Domnie	21 iulie 1831 – 10 decembrie 1865
Succesor	Leopold II

·         1804: Viktor Buniakovski, matematician rus (d. 1889)
* 1854: Nicolae Lugojanu cavaler de Caransebeș (în germană: Nikolaus Logoschan von Karánsebes, n. 16 decembrie 1854, Caransebeș – d. 27 martie 1927, Sibiu) a fost un militar și inventator român. A fost inițial general în Armata Comună a Austro-Ungariei, în care a avansat până la gradul de general de brigadă, ulterior a trecut în Armata Română, în care a fost înălțat la rangul de general de divizie.

Ofițerul

Fosta școală militată, Traiskirchen

Nicolae a fost fiul grănicerului și învățătorului Dimitrie Lugojanu și soției sale Iconia. Studiile și le-a urmat la școală normală matematică din Caransebeș și la cea militară din Traiskirchen. Iar Academia Militară și Școală de Război le-a absolvit în Viena.^[1]

În ziua de 1 noiembrie 1880 a devenit locotenent în regimentul de artilerie al forțelor de apărare regale maghiare „Alois Pichler” nr. 3 la Komárom^[2] și a luat parte în campania de la 1882 din Bosnia și Herțegovina. Ridicat la grad de căpitan de clasa I în regimentul k.u.k. de artilerie „Erzherzog Albrecht” nr. 5 pe 1 mai 1894^[3], a avansat în 1902 la gradul de maior al regimentului nr. 36 la Sibiu.^[4]

Caransebeș, primăria

A fost colonel major în corpul de armată nr. VII și comandant al regimentului de artilerie nr. 19 la Oradea începând cu anul 1907.^[5] În același post a fost numit colonel la 18 august 1914. Deja la începutul Primului Război Mondial a avut prilejul să se distinge, fiind decorat cu Ordinul Împărătesc al Coroanei de Fier de clasa a 3-a cu decorația de război.^[6] Era deja purtător al medaliei de merit militar Signum Laudis, la bandă roșie.

Lugojanu a avansat general de brigadă (Generalmajor) cu rang de la 1 noiembrie 1917 și nobilat la 14 februarie 1918^[7] (diploma de la 1 aprilie a anului) cu predicatul „Cavaler de Caransebeș”.^[8]

Încadrându-se în armata română în ianuarie 1919, a fost înălțat la gradul de general de divizie. Înrudit fiind cu preotul Gheorghe Buru, ceremonialul catedralei caransebeșene, el își petrecea concediul, an de an, în Caransebeș. Acolo își întâlnea prietenii din copilărie și camarazii de arme. Ales reprezentant al Caransebeșului la Comunitatea de avere, grănicerii voiau să-l aleagă după Unire președinte al acestei instituțiuni. Neputându-se stabili un acord între grupările politice, el a renunțat de a mai candida. Retrăgându-se la Sibiu, acolo a și fost înmormântat de preotul militar, colonel Iosif Serafin din Pătaș.^[

Inventatorul

Ca „primtenente c. r. de artilerie” a inventat în anul 1889 cheia dublă („Kommoditäts-Doppelschlüssel”), cu care se putea deschide pe timpuri orice ușă. A fost patentată în Austro-Ungaria, Germania, Franța (patentul 201 293 de la 17 octombrie 1889) și Anglia.^[9]

Staționat la Bratislava a înaintat la 21 august 1904 din nou o cerere de patentare, și la 1 iulie 1905 a căpătat patentul austro-ungar nr. 22 262 pentru o scăriță modificată: Este un etrier, ale cărui brațe constau din două părți conectate împreună cu manșoane. Aretarea pieselor conectate cu podul sunt limitate de câte o opritoare, care sunt situate în interiorul scăriței ale suportului și se mișcă pe caneluri

·         1859: S-a născut la Mihoveni-Suceava, profesorul Vasile Tarnavschi, unul dintre teologii de seamă ai Ortodoxiei române, specializat în „Vechiul Testament”; (m. 4 februarie  1945, Bucureşti).  Urmează cursurile  Facultatăţii de Teologie la Cernăuţi (1878 – 1882). care-i conferă doctoratul în 1886, după care continuă cu Studii de specializare pentru Vechiul Testament şi limbi semitice la Viena, Breslau (azi Wroclaw) şi Berlin (1999-1900).A fost preot în Stroieşti – Suceava (1887 – 1889), preot şi profesor de Religie în Suceava (1889 – 1896), preot în Cernăuţi (1896-1898), docent (1900), profesor extraordinar (agregat, 1903), apoi titular ( 1906-1932) la catedra de Studiul biblic al Vechiului Testament şi Limba ebraică de la Facultatea de Teologie din Cernăuţi, rămasă vacantă prin moartea lui Isidor Onciul (1897). A suplinit un timp catedra de Teologie practică, a predat cursuri neobligatorii de aramaică, siriacă şi arabă şi  a fost decan al Facultăţii de Teologie (de cinci ori), rector al Universităţii din Cernăuţi de două ori (1918-1920), arhipresbiter stavrofor, apoi mitrofor 1923), director şi redactor al revistei “Candela” (1923- 1932), preşedinte al Asociatiei clerului din Bucovina (1923 – 1924). Prin activitatea sa la catedră, dar mai ales prin lucrările sale, poate fi socotit cel mai de seamă teolog veterotestamentar ortodox român.

·         1860: S-a născut  la Caransebeş, în Banatul opcupat de Austria, generalul erou român Ion Dragalina, unul dintre cei mai competenţi şi, totodată, unul dintre cei mai cinstiţi comandanţi militari ai Armatei Române. A urmat cursurile şcolii primare din Caransebeş, unde şcoala grănicerească se număra printre cele mai apreciate instituţii de învăţământ din Banat, apoi s-a înscris la şcoala de cadeţi din Timişoara şi, pentru că s-a dovedit unul dintre cei mai buni elevi, a fost admis la Academia Militară Imperială din Viena, pe care a absolvit-o în anul 1884. În anul 1887, el a demisionat din armata imperială şi a trecut în România. Tânărul ofiţer bănăţean a fost primit în armata regală română cu gradul de sublocotenent. În anul 1908, el avea gradul de locotenent-colonel şi a fost numit la comanda Şcolii Militare de Infanterie din Bucureşti, post pe care l-a deţinut până în anul 1911. A fost decorat cu ordinul Steaua Româ­niei, acordat de Regele Carol I. La izbucnirea primului război mondial, el avea deja gradul de general şi se afla la şefia Comandamentului 3 Teritorial. Gene­ralul Ioan Dragalina a preluat postul de comandant al Diviziei I de Infanterie, care se afla la Drobeta Turnu Severin. Trupele sale au luptat cu curaj la Orşova şi pe Valea Cernei. În octombrie 1916, în clipe grele, el a fost numit la comanda Armatei I, cu speranţa că acţiunea sa curajoasă şi geniul său militar vor răsturna situaţia de pe front în favoarea armatei române, confruntată cu Puterile Centrale. În  dimineaţa zilei de 12 octombrie 1916. Generalul Dragalina a plecat personal în Valea Jiului, unde se concentra ofensiva austro-germană, pentru a vorbi cu comandanţii aflaţi în primele linii. El a ajuns în primele linii şi a trecut podul din apropierea Mănăstirii Lainici. Acolo, el s-a spovedit. La întoarcere, pe pod, generarul a fost prins într-un schimb de focuri. Generalul Dragalina a fost rănit de două gloanţe în braţul stâng şi în omoplat. Maşina avariată a reuşit să ajungă în tabăra română unde a fost transportat într‑un spital de campanie, unde a primit primele îngrijiri. A fost dus apoi la Târgu-Jiu. Seara, el a fost transportat la Craiova, unde doctorii au decis că este necesară amputarea braţului rănit. Pentru că unii medici ezitau să-şi ia răspunderea operaţiei, generalul a fost transferat de urgenţă la Spitalul Militar de la Palatul Regal din Bucureşti. Trenul sanitar a ajuns în Bucureşti abia în seara zilei de 13 octombrie. Rana i se infectase. Pe patul de spital, generalul a fost vizitat de Regele Ferdinand I al României, care i-a conferit importanta distincţie reprezentată de Ordinul Mihai Viteazul. La 16 octombrie 1916, i-a fost amputat braţul stâng. Generalul a făcut, însă septicemie şi a murit  la 24 octombrie/ 9 noiembrie 1916. Slujba de înmormântare a fost oficiată la Biserica Albă din București, în prezența regelui Ferdinand, a principelui Carol (viitorul rege Carol al II-lea) și a numeroși oameni politici: Ion I.C. Brătianu (prim-ministrul României), Vintilă I.C. Brătianu (ministrul de război), Barbu Ștefănescu-Delavrancea, Mihail Cantacuzino (ministrul justiției), Take Ionescu (ministrul de externe), Henry Catargi (mareșalul Palatului), generali și atașați militari străini în România. Este înmormântat în Cimitirul Eroilor (Bellu Militar).

Monumentul generalului Dragalina la Caransebeș

·         1866: Vasili Kandinski, pictor rus (d. 1944)

·         1878: S-a nascut la Calarasi, Nicolae Bănescu, bizantinolog, fost vicepreşedinte al Academiei Române; (d.11 octombrie 1971, Bucuresti).

·         1881 - S-a născut I. Valjan, comediograf, autor de piese într-un act, cele mai multe dintre ele puse în scenă în perioada interbelică: "Generaţia de sacrificiu", "Lumina" (m. 29 aprilie 1960)

·         1882 - S-a născut Zoltan Kodaly, muzician (m. 6 martie 1967)
 * 1884: 

Ion N. Angelescu

Ion N. Angelescu (n. 16 decembrie 1884 la Tecuci – d. 16 februarie 1930 la București)^[1] a fost un economist, profesor universitar și om politic român.

A fost licențiat în drept, litere și filozofie al Universității din București, a obținut doctoratul în științe economice la Universitatea din München cu Lujo Brentano, exponent al noii școli istorice germane

Ion Angelescu a fost director adjunct la Direcția de statistică din Ministerul Agriculturii și Domeniilor, director al Contabilității generale a statului și a datoriei publice în Ministerul de Finanțe, secretar general în Ministerul de Finanțe, expert în tratativele de pace cu Puterile Centrale din 1918, director general al comerțului în Ministerul Industriei și Comerțului, comisar al guvernului în consiliul de administrație al Societății Naționale de Credit Industrial, Secretar general al Ministerului de Industrie și Comerț, Ministru de Finanțe al României în Guvernul Artur Văitoianu (6 octombrie - 30 noiembrie 1919), Subsecretar de stat pe lângă Ministerul de Finanțe în Guvernul Alexandru Averescu (2) (30 august 1920 - 16 decembrie 1921) și în Guvernul Take Ionescu (17 decembrie 1921 - 19 ianuarie 1922), Președintele Consiliului Legislativ al Parlamentului, Secția a III-a economico-financiară, Rector al Academiei de Înalte Studii Comerciale și Industriale (AISCI) (1924-1929), președinte al Asociației Economiștilor din România (1926). Ca militant de seamă al PNL, a fost din 1925 deputat în Parlamentul României din partea Partidului Național Liberal.

În plan publicistic se evidențiază cu lucrări precum:^[5][2][6]

• Die Kriminalitätsbewegung in Rumänien in den letzten 35 Jahren: Ursachen und Bekämpfung der Kriminalität, 168 p., Bukarest, Graphische Anstalt "Albert Baer", 1912,
• Asigurările sociale în statele moderne. 320 p., București, Tip. St. B. de Arte Grafice George Ionescu , 1913 (lucrare premiată de Academia Română în sesiunea din 1914),
• Cunoașterea și conducerea pieței economice: studiu istorico-statistic asupra evoluției naționale a popoarelor (1915),
• Începuturile capitalismului modern, 71 p., București, Tipografia Profesională "Dim. C. Ionescu", 1915,
• Istoria luptelor pentru expansiunea economică (sec. 16-sec. 20), 83 p., București : Tipografia Profesională "Dim. C. Ionescu", 1915,
• Le commerce exterieur et l'industrie nationale de la Roumanie, 36 p., Bucharest, Imprimeries "Independenta", 1916,
• Actualități financiare, Problema financiară (apărute la Iași în 1918, unde-și desfășura activitatea AISCI ca urmare a ocupației străine din România);
• Histoire Economique des Roumains, Geneva, Paris, (1919),
• Politica economică a României Mari (1919),
• Știința și legislația financiară (2 vol.),
• Politica economică a României față de politica imperialistă (1923),
• Tehnica stabilizării leului, 25 p., București, Curierul Judiciar, 1928,
• Finanțele publice ale României în ultimii 20 de ani (lucrare scrisă în ultimele luni de viață - 1929).

·         1888: S-a născut Alexandru Karadjordjevici, rege al Iugoslaviei. A fost întâiul rege al Regatului Iugoslaviei, fiind înainte, între anii 1921 – 1929, suveran al Regatului sârbo-croato-sloven (1929 – 1934); (d. 09.10.1934) .
* 1894: Ștefan Manciulea (n. 16 decembrie 1894, Straja, comuna Berghin, județul Alba – d. 12 iulie 1985, Blaj) a fost un profesor, geograf, istoric, istoric literar și preot greco-catolic român.

Urmează școala primară în satul natal, iar apoi cursul inferior la Gimnaziul Superior Român Unit din Blaj. Ca elev la Blaj, a luat contact cu Badea Cârțan, trimis cu cărți de Ioan Bianu de la București, prin Vama Cucului, la canonicul Ioan Micu Moldovan. În mai 1913 a susținut examenul de maturitate, iar în august Consistoriul Mitropolitan din Blaj aprobă înscrierea ca stipendiat la Seminarul Teologic de 4 ani. După absolvire, în 1917, este numit docente confesional la școala primară din Hăpria, iar la 1 decembrie 1918, alături de dascălii, preoții și sătenii din satele din Podișul Secașelor, participă la Marea Adunare Națională de la Alba Iulia. În 1919 a obținut o bursă din partea Consiliului Dirigent pentru a se înscrie la Facultatea de Litere și Filosofie, secția istorie și geografie, a Universității din Bucuresti, unde i-a audiat pe profesorii Nicolae Iorga, Simion Mehedinți, Dimitrie Onciul, Vasile Pârvan ș.a. După absolvirea facultății, în 1921, a funcționat ca profesor secundar și director la Liceul „Moise Nicoară” din Arad, iar la începutul lui 1927 a fost hirotonisit preot și numit paroh greco-catolic la Straja.

În anul 1929 Consiliul Mitropolitan l-a detașat ca profesor de geografie la Liceul „Sfântul Vasile cel Mare” din Blaj, unde, începând din toamna lui 1937, a îndeplinit și funcția de director al Bibliotecii Arhidiecezane, iar din 1938, inspector secundar în Ținutul Mureș. În decembrie 1936 își susține teza de doctorat cu titlul Câmpia Tisei, avându-l conducător științific pe Simion Mehedinți, și obține titlul de doctor în geografie cu mențiunea „Summa cum laude“.

Pentru lucrarea Granița de vest a primit Premiul „Năsturel” al Academiei Române, iar în semn de prețuire Nicolae Iorga a tradus cartea și a publicat-o în limba franceză. Această carte-document a fost folosită de delegația română la Tratatele de pace de la Paris (1947), ca argumentație pentru fixarea graniței vestice a României.

La începutul perioadei comuniste, ajunge deținut politic și este condamnat la 7 ani de închisoare grea pentru „apartenență la biserica greco-catolică română și pentru publicarea de lucrări științifice ațâțătoare de ură rasială între naționalitățile conlocuitoare din țară”, fiind închis la Jilava, Aiud, Baia Sprie și Caransebeș. A fost eliberat în primăvara anului 1958, dar, în iunie 1961, organele de securitate îl anchetează din nou și îl condamnă, în mai 1962, la o detenție de 5 ani, sentință executată la Penitenciarul Gherla până la începutul anului 1964, când a beneficiat de amnistia generală.

A publicat lucrări de geografie, geopolitică și demografie istorică, de istorie modernă a Transilvaniei și de istoria culturii. Colaborează la publicațiile „Revista istorică”, „Buletinul Societății Regale Române de Geografie”, „Anuarul Institutului de Istorie Națională din Cluj”, „Revue de Transylvanie”, „Transilvania”, „Cultura Creștină”, „Lucrările Institutului de Geografie al Universității din CIuj” ș.a.

Lucrări:

• Granița de vest, Blaj, Tipografia Seminarului Teologic, 1936; ediție de Valeriu Achim, Baia Mare, Editura Gutinul, 1994;
• Frontiera politică și etnică româno-maghiară, București, Editura „Universul”, 1938;
• Câmpia Tisei, București, Tipografiile Române Unite, 1939;
• Biblioteca Centrală din Blaj, Blaj, Tipografia Seminarului, 1939;
• Granița de Apus a românilor din Vechea Ungarie, Vălenii de Munte, Datina Românească, 1939 (extras din „Revista istorică”);
• La frontière Ouest de la Roumanie, București, Așezământul tipografic „Datina Românească”, 1940;
• Muzeul Blajului, Blaj, Tipografia Seminarului, 1940 (extras din „Cultura creștină”);
• Așezările românești din Ungaria și Transilvania în sec. XIV-XV, Blaj, 1941; ediție, studiu introductiv și note de Nicolae Edroiu, Cluj-Napoca, Editura Sarmis, 2001;
• Timotei Cipariu și Academia Română, Blaj, Tipografia Seminarului, 1941;
• Contribuții noi la viața și activitatea lui Timotei Cipariu, Blaj, Tipografia Seminarului, 1942;
• Timotei Cipariu. Început de autobiografie, Blaj, Tipografia Seminarului, [f.a.];
• Timotei Cipariu și Astra, Blaj, Tipografia Seminarului, 1943; ediție și prefață de Ion Buzași, Blaj, 2001;
• Activitatea politică a lui Timotei Cipariu, Blaj, Tipografia Seminarului, 1944;
• Elemente etnice streine așezate în Banat între anii 1000-1870, în Banatul de altădată. Studiu istoric, vol. I, Timișoara, Ed. Institutului Social Banat-Crișana, 1944;
• Câmpia Transilvaniei, București, Colecția „Țară și Neam”, 1944;
• Timotei Cipariu, Discursuri, ed. îngrijită, antologie și glosar, Cluj-Napoca, Ed. Dacia, 1984 (în colaborare cu Ion Buzași);
• Povestea unei vieți, ediție îngrijită de Ștefania Manciulea și Ion Buzași, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 1995;
• Avram Iancu și Blajul, ediție de Nicolae Mocanu, Cluj-Napoca, Editura Clusium, 2000;
• Aici e pământul sfânt al Blajului, ediție și prefață de Ion Buzași, Blaj, Editura Buna Vestire, 2003;
• Timotei Cipariu, Contribuții monografice, Blaj, Centrul Cultural „Jacques Maritain”, 2005;
• Istoria Blajului – monografie istorică și culturală, Blaj, Editura Astra, 2001;
• Oamenii Blajului: Augustin Bunea, text îngrijit de Ion Buzași și Ion Moldovan, Blaj, Editura Buna Vestire, 2010.

·         1902: Rafael Alberti, scriitor spaniol (d. 1999)

·         1917: S-a nascut  Arthur C. Clarke, scriitor de SF, inventator și futurolog britanic. Opera sa de referință este romanul Odiseea spațială 2001, scrisă pe baza scenariului filmului cu același titlu împreună cu regizorul american celebru Stanley Kubrick; (d. 19.03.2008).
* 1923: Ion Cosma (n. 16 decembrie 1923 - ?) a fost un comunist român.

În 1945 a devenit membru al PCR. A fost membru al CC al PMR. În mai 1961 a fost decorat cu Medalia "A 40-a aniversare de la înființarea Partidului Comunist din România".

A fost ministru al Agriculturii între 1957-1962, ulterior președinte al Comitetului Executiv al Sfatului Popular București (1962-1968), ministru al Turismului (1970-1978), ambasador în Polonia (1978-1984) și Egipt (1985-1987).

A fost primar al Bucureștiului din aprilie 1962 până în februarie 1968. A construit în 1963 13623 de apartamente, a amenajat Piața Unirii, Gara de Nord, săli de spectacol și a amplasat statuia lui Mihai Eminescu în Parcul Cișmigiu. ^[1]

·         1926: S-a născut juristul Ioan Ceterchi; specialist în teoria statului şi a dreptului; membru corespondent al Academiei Române din 1974; (m. 1992).

* 1927: Mihai Berechet (Brăila, 7 noiembrie 1927 - Fayence, 16 decembrie 1991) a fost un actor, regizor de teatru si memorialist român.

A fost căsătorit cu actrița Anca Șahighian, fiica regizorului Ion Șahighian și a actriței Ecaterina Nițulescu, și sora actriței Lia Șahighian.

Ca regizor la Teatrul Național din București și Teatrul Nottara, a pus în scenă piese de mare succes și longevitate printre care "O femeie cu bani" de G.B.Shaw, "Micul infern" și "Căruța cu paiațe" de M.Stefanescu, "Comedie de modă veche", de A.Arbuzov ...

A scris două apreciate cărți de memorii, "9 caiete albastre" si "Alte caiete albastre- O viață dedicată teatrului"

Filmografie:

• Ciulinii Bărăganului (1958) - Boierul
• Serbarile galante (Les fêtes galantes) (1966)
• Calea Victoriei sau cheia visurilor (1966) - Judecatorul Giculescu
• Golgota (1966) - Capitanul Maerus
• Amprenta (1967)
• Răpirea fecioarelor (1968)
• Răzbunarea haiducilor (1968)
• The Adventures of Tom Sawyer / Aventurile lui Tom Sawyer (1968)
• Doi ani de vacantă / Deux ans de vacances (1974)
• Comedie fantastică (1975)
• Insula comorilor (1975)
• Piratii din Pacific (1975)
• Trandafirul galben (1981)

Mihai Berechet, actor, regizor

Rodion Șcedrin
Rodion Șcedrin și soția sa Maia Plisețkaia, în 2009
Date personale
Născut	16 decembrie 1932 (87 de ani)[1][2][3][4][5][6][7]  Moscova, URSS[8][2][7]
Căsătorit cu	Maia Plisețkaia (1958–2015)
Cetățenie	Lituania  Rusia
Ocupație	compozitor pianist profesor de muzică[*] libretist[*] profesor universitar[*] muzician
Activitate
Alma mater	Conservatorul din Moscova[*] Central Music School[*]
Organizație	Conservatorul din Moscova[*]
Premii	Premiul de stat al URSS (1972) Medalia de Aur pentru Merit Cultural[*] Artist al Poporului URSS[*] (1981) Premiul Lenin (1984) Premiul de Stat al Federației Ruse[*] (1992) Ordinul În Slujba Patriei, gradul 2[*] Order "For Merit to the Fatherland" III class[*] Ordinul de Merit pentru Patrie, Gradul IV[*] Ordinul Lenin Ordinul Steagul Roșu al Muncii Ordinul Insigna de Onoare[*] Order of Saint Anna, 3rd class[*] Artist al Poporului al RSFSR[*] Maestru emerit al artelor al RSFSR[*] Ordinul de Onoare[*] Golden Mask[*]
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1932: Rodion Konstantinovici Șcedrin (n. 16 decembrie 1932, Moscova) este un compozitor, pianist și pedagog rus, câștigător al Premiului Lenin (1984), Premiul de Stat al URSS (1972) și Premiul de Stat al Federației Ruse (1992).

FAMILIA

• Tatăl – Constantin Mihailovici Șcedrin – compozitor și pedagog.
• Mama – Concordia Ivanovna Șcedrina (n. Ivanova).
• Soția – Maya Mihailovna Plisețkaya – Prima balerină a Teatrului Bolșoi din Moscova, Artist al poporului URSS.

BIOGRAFIE

S-a născut la Moscova, într-o familie de muzicieni: tatăl său, Constantin Mihailovici Șcedrin (1894-1955), a fost absolvent al Conservatorului din Moscova, compozitor și profesor, mama – Concordia Ivanovna Șcedrina (n. Ivanova) (1908-1999) – a fost muzician amator și economist de profesie. Cel care l-a inițiat în muzică pe R. Șcedrin a fost tatăl său, iar talentul său a fost descoperit încă din copilărie, atunci când a dat dovadă de o memorie muzicală de excepție. Între anii 1945–50 a studiat la Școala Corală „Șorov” din Moscova, iar în 1955 a absolvit Conservatorul din orașul natal, la două specializări, studiind compoziția cu Iuri Șaporin și pianul cu Yakov Flier. Alături de Șaporin a continuat studiile postuniversitare până în anul 1959. În perioada celui de Al Doilea Război Mondial (octombrie 1941), familia Șcedrin a fost deportată în Samara, localitate unde a fost deportat și Dmitri Șostakovici, care în acea perioadă a finisat renumita sa Simfonie nr. 7. Tânărul Rodion Șcedrin a avut prilejul de a o auzi la repetiția generală, condusă de dirijorul S. Samosud. D. Șostakovici și tatăl compozitorului, Constantin Șcedrin, au colaborat la Uniunea Compozitorilor din URSS, cel dintâi – în calitate de președinte, cel de-al doilea – în calitate de secretar general. Începând cu anul 1965, R. Șcedrin a fost, timp de patru ani, profesor de compoziție la Conservatorul din Moscova, activitate care a fost întreruptă din cauza conflictelor cu membrii de partid ai Facultății Teoretice de Compoziție. În perioada anilor 1973-90, a ocupat postul de președinte al Uniunii Compozitorilor (post în care l-a urmat pe Șostakovici).

CREAȚIA

În această mare diversitate de culori și controverse ale secolului XX, muzica lui Șcedrin și-a croit propria individualitate. Deși stilul său componistic s-a format între principiile clasicismului și muzica tradițională, acestuia nu-i poate fi atribuită eticheta neoclasicimului. Chiar de la scrierea primelor creații ale sale, Șcedrin și-a manifestat deschis preocuparea pentru intensificarea cât mai clară a contrastelor în muzică și, odată cu aceasta, menținerea cât mai viabilă a echilibrului dintre tempo, ritm și modul de articulare a discursului muzical, pentru ca receptarea muzicii al „celui mai dinamic secol” să devină cât mai autentică. „Față de celelalte domenii de artă, specificitatea muzicii constă în faptul că ea se dorește a fi legată de ceva deja trăit ... Omul vrea să vadă un nou film, să citească noi versuri, să privească un nou tablou, dar să asculte ceva deja cunoscut”1 (R. Șcedrin). Compozitorul a cunoscut, a studiat și a operat cu principalele tehnici ale secolului XX – începând cu cele ale lui Prokofiev, Șostakovici, Stravinski și Hindemith, și continuând cu cele ale lui Lutoslawki și Penderecki. În limbajul său muzical se întrevăd atât dodecafonia, cât și aleatorismul, polistilismul și muzica electronică, și totuși o mare parte a lucrărilor sale (concertele pentru pian și orchestră) nu au nimic comun cu serialismul sau poantilismul și chiar se opun întrucâtva avangardismului. Nu lipsesc nici elemente din folclor sau jazz (pe care l-a cunoscut cu adevărat în anul 1962, aflându-se într-o călătorie în SUA). Creația lui Șcedrin se distinge printr-o mare diversitate a genurilor muzicale și o mare varietate a limbajului muzical, iar stilul său componistic unifică prin urmare, într-o fuziune organică, două elemente contrastante: pe de o parte se prezintă serialismul și tehnicile avangardiste, iar pe de alta - muzica populară rusă, cu sonoritățile de clopote, cu bocetele și muzica păstorilor, cu ceastuștele atât de caracteristice folclorului rus. Genul de operă înglobează aspectele principale ale individualității sale componistice. Cu subiecte inspirate din literatura clasică rusă, acestea sunt îmbrăcate în stilul muzicii secolului al XX-lea. Opera sa Ne tolʼko liubovʼ... (Nu doar iubirea...) este prima operă în care genul de ceastușcă apare într-o formă a muzicii culte. În Myortvye dushi (Sufletele moarte) aspectul folcloric este reprezentat prin momentul înlocuirii sonorității instrumentelor cu coarde cu cea a unui cor de cameră ce cântă în manieră populară. Opera Lolita, prezentată pentru prima dată la Opera Regală din Suedia, continuă stilul postavangardist și neoromantic al compozitorului. Baletele lui Șcedrin reprezintă și ele o treaptă importantă în muzica teatrului rus. Baletul său timpuriu Konyok-gorbunok (Căluțul cocoșat) reînvie imaginea basmului popular rusesc cu mici elemente de comedie. Karmen-suita, balet destinat orchestrei de coarde și percuției, a fost creat special pentru soția sa, balerina Maya Plisetzkaya, și coregraful cubanez Alberto Alonso și reprezintă o transcriere genială a unor fragmente din opera lui Bizet. În baletul Anna Karenina, limbajul muzical atinge o nouă latură a armoniei cromatice, având la bază un colaj al temelor din creația lui Ceaikovski (prin care transmite culoarea epocii). Baletele Chayka (Pescărușul) și Dama s sobachkoy (Doamna cu cățelul) au fost de asemenea inspirate și scrise pentru soția sa. Lucrările lui Șcedrin deseori poartă elemente neconvenționale. Simfonia a II-a se înfățișează ca o compunere din 25 de preludii, Concertul pentru pian și orchestră nr. 2 dezvoltă o serie de 12 sunete, în timp ce finalul aceleiași lucrări înfățișează o improvizație de jazz. Concertul pentru pian și orchestră nr. 3 este bazat pe variațiuni pe o temă ce este auzită doar la final, iar Concertul pentru pian și orchstră nr. 4 este scris doar în tonalitățile cu diezi. Concertele și piesele sale orchestrale continuă tradiția lui Glinka, iar aici observăm prezența și dezvoltarea unui material muzical național rus. Prezența elementului național este foarte evidentă și în Concertele pentru orchestră: nr.1 -Ozornye chastushki (Ceastuștele neastâmpărate), nr. 2 - Zvony (Clopotele). Concertul pentru orchestră nr. 3 se bazează pe muzica veche din provinciile rusești, în timp ce nr. 4 - Hovorody (Hora) se bazează pe formule ritmice și melodice specifice rusești. Un rol important îl ocupă și muzica corală. Lucrările pentru cor și orchestră Byurokratiada și Poetoria au un caracter social și satiric, iar în lucrările sale pur corale este prezentă tradiția muzicii sacre rusești, cum ar fi lucrarea Zapechatlyonnyj angel (Îngerul izolat) pentru cor mixt și cobuz (instrument de suflat, asemănător cu fluierul și cavalul), bazată pe texte canonice ortodoxe în slavonă, care poate fi considerată o adevărată liturghie rusă și una dintre cele mai frumoase lucrări sacre ale secolului XX.

CREAȚII DE SCENĂ

Balet

• Konyok-gorbunok (Căluțul cocoșat) (după povestea omonimă a lui P. P. Erșov, 1960)
• Karmen-suita (prelucrare a unor fragmente din opera Carmen a lui G. Bizet, 1967)
• Anna Karenina (scene lirice, pe baza romanului omonim al lui L. Tolstoi, 1972)
• Chayka (Pescărușul – pe motivele piesei omonime a lui A. Cehov, 1980)
• Dama s sobachkoy (Doamna cu cățelul – după nuvela omonimă a lui A. Cehov, 1985)

Opere

• Ne tolʼko liubovʼ... (Nu doar iubirea..., operă lirică în 3 acte cu epilog, pe motivele povestirilor lui S. Antonov, libret – V. Katanyan, 1961)
• Myortvye dushi (Sufletele moarte, după romanul omonim al lui N. Gogol, libret – R. Șcedrin, 1977)
• Lolita (după romanul omonim al lui V. Nabokov, libret - R. Șcedrin, 1992)
• Ocharovanyj strannik (Rătăcitorul vrăjit, după povestirea omonimă a lui N. Leskov, libret – R. Șcedrin, 2002)
• Boyarynya Morozova (Moșiereasa Morozova, operă pentru cor mixt și 4 soliști, instrumente de suflat și tube, pe motivele povestirilor Zhitiya protopopa avvakuma și Zhitiya boyaryni Morozovoj, libret – R. Șcedrin, 2006)
• Levsha (Stângaciul, operă în 2 acte după povestirea omonimă al lui N. Leskov, libret – R. Șcedrin, 2013)

Altele

• Nina i 12 mesyacev (Nina și 12 luni) (musical pe text japonez, după povestea lui S. Marshak, 1988)

LUCRĂRI PENTRU ORCHESTRĂ

Simfonii

• Simfonia nr. 1 (trei părți, pentru orchestră mare, 1958)
• Simfonia nr. 2 (25 preludii, cinci părți, pentru orchestră mare, 1965)
• Simfonia nr. 3, Personaje din poveștile rusești (Simfonie concertantă în cinci părți, 2000)

Concerte pentru orchestră

• Ozornye chastushki (Ceastuștele neastâmpărate, 1963)
• Zvony (Clopotele,1968)
• Starinnaya muzyka rossijskih provincial'nyh cirkov (Muzica veche a circurilor provinciale rusești,1989)
• Hovorody (Hore, 1989)
• Cetyre russkih pesni (Patru cântece rusești, 1998)

Concerte pentru instrumente și orchestră

• Concert pentru pian și orchestră nr. 1 (patru părți, 1954)
• Concert pentru pian și orchestră nr. 2 (trei părți, 1966)
• Concert pentru pian și orchestră nr. 3 (temă cu variațiuni, 1973)
• Concert pentru pian și orchestră nr. 4 (în tonalități cu diezi, două părți, 1991)
• Concert pentru pian și orchestră nr. 5 (trei părți, 1999)
• Concert pentru pian și orchestră de coarde nr. 6 (Concerto lontano, 2003)
• Concert pentru tubă și orchestră (trei părți, 1999)
• Concert pentru violoncel și orchestră (Sotto voce concerto, patru părți, 1994)
• Parabola concertante pentru violoncel solo, timpane și orchestră de coarde (2001)
• Concert pentru vioară și orchestră de coarde (Concerto cantabile, trei părți, 1997)
• Concert pentru violă și orchestră de coarde cu harpă (Concerto dolce, 1997)
• Concert pentru vioară, tubă și orchestră de coarde (Concerto parlando, 2004)
• Concert pentru oboi și orchestră (2009)
• Concert dublu pentru pian, violoncel și orchestră (Offertorium romantic, 2010)

Altele

• Konyek-Gorbunok (Căluțul cocoșat, două suite pentru orchestră, 1955, 1965)
• Ne tol'ko lyubov'... (Nu doar iubirea..., suită simfonică pentru orchestră mare și mezzosoprană, 1964)
• Simfonicheskie fanfary (Fanfare simfonice, uvertură de ceremonie pentru orchestră, 1967)
• Suită de cameră (pentru douăzeci de viori, harpă, acordeon și doi contrabași, 1967)
• Karmen-suita (pentru orchestră de coarde și percuție, 1967)
• Anna Karenina (muzică romantică pentru orchestră, 1972)
• Uvertură de ceremonie (pentru orchestră simfonică mare, 1982)
• Autoportret (variațiuni pentru orchestră, 1984)
• Muzyka dlya goroda Kyettena (Muzică pentru orașul Köethen, pentru orchestră de cameră, 1984)
• Geometria zvuka (Geometria sunetului, pentru orchestră de coarde, 1987)
• Chajka (Pescărușul, suita pentru orchestră mare, în cinci părți, 1984)
• Muzică pentru instrumente cu coarde, două oboaie, doi corni și celestă (1985)
• Stihira k tysyacheteletiyu Kreshheniya Rusi (Stihiră la împlinirea unui mileniu de la Încreștinarea Rusiei, pentru orchestră simfonică, 1988)
• Hrustal'nye gusli (Guzle de cristal pentru orchestră simfonică, 1994)
• Rossijskie fotografii (Fotografii rusești, pentru orchestră de coarde, 1994)
• Vologodskie svireli (Flaute din Vologodsk, dedicat lui B. Bartok, pentru oboi, corn englez, corn și instrumente de coarde, 1995)
• Velichanie (Glorificare, pentru orchestră de coarde, 1995)
• Dva tango Al'benisa (Două tango-uri ale lui Albeniz, pentru orchestră simfonică, 1996)
• Slava, Slava! (Slavă, Slavă!, pentru orchestră simfonică, la aniversarea de 70 de ani a lui Mstislav Rostropovich, 1997)
• Preludium k devyatoj simfonii Bethovena (Preludium la Simfonia a 9-a de Beethoven, pentru orchestră simfonică, 1999)
• Lolita-serenada (fragmente simfonice din opera Lolita, 2001)
• Dialogi s Shostakovichem (Dialoguri cu Șostakovici, studii simfonice pentru orchestră, 2001)
• Gejlingenshtadtskoe zaveshhanie Bethovena (Testamentul lui Beethoven din Gailingenstadt, fragment simfonic pentru orchestră, 2008)
• Diptic simfonic (pe motivele operei Rătăcitorul vrăjit, pentru orchestră mare, 2008)
• Vivat! (uvertură din Sankt-Petersburg, pentru orchestră simfonică, 2008)
• Litovskaya saga (Sagă din Lituania, frescă simfonică pentru orchestră, 2009)

Lucrări vocale

Pentru soliști, cor și orchestră

• Malen'kaya kantata (Cantata mică pentru soliști, cor mixt și orchestră, 1961)
• Byurokratiada (cantată pentru soliști, cor și orchestră, 1963)
• Poyetoria (concert pentru poet, voce femininăă, cor mixt și orchestră pe texte de A. Voznesenski, 1968)
• Lenin v serdce narodnom (Lenin în inima poporului, oratoriu pentru soliști, cor mixt și orchestră, 1969)
• M. Musorgski. Detskaya (M. Musorgski. Pentru copii, ciclu vocal în șapte părți, 1964)
• Molenie (Implorare, cantată pentru cor mixt și orchestră, pe text de Y. Menuhin, 1991)
• Mnogaya leta (La mulți ani) pentru pian, cor mixt și percuție (1991)

Pentru voce solo

• Tri sol'fedzhio (Trei solfegii) pentru voce și pian (1965)
• Stradaniya (Suferințe) pentru voce și pian (text: V. Bokov, 1965)
• Tanya-Katya (cântece fără cuvinte, în stil popular, pentru soprană și orchestră de coarde, 2002)
• Tanya-Katya II (cântece fără cuvinte, în stil popular, pentru voce feminină și vioară, 2002)
• Vek moj, zver' moj (Secolul meu, fiara mea, ciclu vocal pentru tenor, recitatoare și pian, text: Mandelstam, 2003)
• Cleopatra i Zmeya (Cleopatra și șarpele, pentru voce feminină și orchestră, după tragedia shakespeariană Antoniu și Cleopatra, traducere text: B. Pasternak, 2011)

Coruri a cappella

• Două coruri pe texte de A. Pușkin (1950)
• Iva, Ivushka (Vocaliză pentru cor mixt, 1954)
• Patru coruri pe texte de A. Tvardovski (1968)
• Patru coruri pe texte de A. Voznesenski (1971)
• Russkie derevni (Satele rusești) pe texte de I. Harabarov (1973)
• Stirala zhenshina bel'e pe texte de I. Lyapin (1975)
• Strofe din „Evgheni Oneghin”, șase coruri pe texte de A. Pușkin (1981)
• Kazn' Pugaciova (Condamnarea lui Pugaciov) pe texte de A. Pușkin (1981)
• Concertino (1982)
• Zapechatlennyj angel (Îngerul izolat) pentru cor mixt și flaut, după N. Leskov (1988)
• Alyj parus (Pânza roșie) pentru cor de copii, pe texte de A. Grin (1997)
• Serenada (2003)
• Diptic pe texte de A. Voznesenski (2003)
• Două coruri rusești (2008)

Lucrări pentru pian

• Piese pentru pian (1954-1959)
• Două piese polifonice: Basso ostinato și Invențiune la două voci (1961)
• Două sonate (1962, 1996)
• 24 de preludii și fugi (1964-1970)
• Album polifonic (25 preludii, 1972)
• Album pentru tineret (1981)
• Ceastushki (concert pentru pian solo, 2001)
• Dnevnik (Agenda,șapte piese pentru pian, 2002)
• Voprosy (Întrebări,11 piese pentru pian, 2003)
• Sonatine concertante pentru pian (2005)
• Alla pizzicato pentru pian (2005)
• Hommage a Chopin pentru patru piane (2005)
• Romanticheskie duyety (Duete romantice, șapte piese la patru mâini, 2007)
• Prostye stranicy (Pagini simple, 2009)
• Studiu de concert Ceaikovski-etude (2010)

Muzică instrumentală și de cameră

• Suită pentru clarinet și pian (1951)
• Dionysus fresco (1981)
• Muzykal'noe prinosheniya (Offertorium muzical pentru orgă, trei flaute, trei fagoturi și trei tromboni, 1983)
• Yeho-sonata (Sonata-ecou,pentru vioară solo, 1984)
• Tri pastuha (Trei păstori pentru flaut, oboi și clarinet, 1988)
• Russkie naigryshi pentru violoncel solo (1990)
• Ăho na Cantus Firmus Orlando di Lasso (Ecou după Cantus Firmus al lui Orlando di Lasso pentru orgă și flaut drept sopranino, 1994)
• Terțet pentru pian, vioară și violoncel (1995)
• Ledeanoj dom (Casa de gheață pentru marimbafon solo, 1995)
• Muzîka izdaleka (Muzica din depărtare pentru două flaute drepte bas,1996)
• Sonata pentru violoncel și pian (1996)
• Balalaika pentru vioară solo fără arc(1997)
• Pastorală pentru clarinet și pian (1997)
• Temă și variațiuni pentru vioară solo (1998)
• Menuhin-sonata pentru vioară și pian (1998)
• Duete pentru vioară solo (1999)
• Balada Hamlet pentru o mie (sau ansamblu) de violonceliști (2005)
• Starinnîe melodii russkih narodnîh pesen (Vechi melodii populare rusești pentru violoncel și pian, 2006)
• Liricheskie sceny (Scene lirice pentru cvartet de coarde, 2006)
• Cyganskaya melodiya (Melodie țigănească pentru vioară solo, 2006)
• Na posoșok (La botu' calului pentru sașe violonceli și flaut drept alto, (sau flaut, oboi, clarinet, tubă și violoncel), 2007)
• Belcanto pe un mod rusesc pentru violoncel și pian (2007)
• Călătoria în Eisenstadt pentru vioară și pian (2009)
• Dies irae pentru trei orgi și trei tube (2009-2010)

PREMII

• Premiul de Stat al URSS (1972)
• membru corespondent al Academiei de Arte Frumoase din Bavaria (1976)
• membru de onoare al Academiei de Arte Frumoase din Republica Democrată Germană (1982)
• Premiul Lenin (URSS, 1984)
• Membru de Onoare al Consiliului Internațional de Muzică (1985)
• Premiul de Stat din Rusia (1992)
• Premiul Dmitri Șostakovici (Rusia, 1993)
• Premiul Crystal (Elveția, 1995)
• Profesor de onoare al Conservatorului din Moscova (1997)
• Nominalizat la Premiul Grammy pentru „cea mai bună lucrare contemporană din muzica cultă”, cu lucrarea Concerto cantabile (1997)
• Profesor de onoarea al Conservatorului din Sankt-Petersburg „Nikolai Rimski-Korsakov” (2005)
• „Compozitorul anului” al Orchestrei Simfonice din Sankt-Petersburg (2005)
• Premiul Echo klassik 2008 pentru opera Boyarynya Morozova (2008)
• Nominalizat la Premiul Grammy pentru „cea mai bună lucrare contemporană din muzica cultă”, cu lucrarea Ocharovannyj strannik (2009)
• Premiul Moscovei pentru opera Boyarynya Morozova (2012)

Sari la navigareSari la căutare

Ion Buga
Date personale
Născut	16 decembrie 1935 (84 de ani)
Cetățenie	Moldova
Ocupație	istoric politician
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 1990 – 1994
Premii	Medalia „Meritul Civic” (1996) Ordinul Republicii
Partid politic	Partidului Național Român
Alte afilieri	Frontul Popular din Moldova
Modifică date / text

* 1935: Ion Buga (n. 16 decembrie 1935)^[1] este un politician moldovean și profesor de istorie.

A fost membru al Parlamentului Republicii Moldova în anii 1990 și președinte al Partidului Național Român după 2000.

Este un conducător al Forumului Democrat al Românilor din Republica Moldova.

Ion Buga este unul din cei 278 de semnatari ai Declarației de Independență a Republicii Moldova^[2].

DISTINCȚII ȘI DECORAȚII

• Ordinul Republicii (2012)^[3]
• Medalia „Meritul Civic” (1996)^[

·         1936: Constantin Flondor, artist plastic

·         1937: S-a născut la Rădăuţi,pictorul şi profesorul Marin Gherasim, preşedinte de onoare al Uniunii Artiştilor Plastici din România, laureat al Marelui Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici pe anul 2001 (eseuri „A patra dimensiuni”). Este o personalitate marcantă a artei românești şi membru fondator al Grupării 9+1.

1940 - S-a nascut Marin Gherasim, artist plastic, membru al UAPR, laureat al Marelui Premiu al Uniunii Artiştilor Plastici pe anul 2001 (eseuri „A patra dimensiuni”).

·         1940 - S–a născut Florentina Ileana Mirea, pictor scenograf; a creat costumele pentru filme artistice precum: „Ecaterina Teodoroiu”, regia Dinu Cocea, „Oglinda”, regia Sergiu Nicolaescu).

·         1943: Tudor Olteanu, comparatist și teoretician literar ("Morfologia romanului european")

·         1945 - S-a născut Tony Hicks, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (The Hollies).

·         1946: S-a nascut Benny Andersson, solist si compozitor suedez, component al trupei ABBA. Pe numele intreg Goran Bror Andersson, muzicianul s-a nascut in Stockolm si a inceput sa cante de la 6 ani impreuna cu tatal si bunicul sau. In 1964 a intrat in trupa The Hep Stars, care in doar un an a devenit cea mai bine vanduta trupa pop din Suedia. Doi ani mai tarziu l-a cunoscut pe Bjorn Ulvaeus, pe atunci component al unei formatii de muzica folk, si a compus cu acesta primul cantec. Cam in aceeasi perioada, Benny Andersson a intalnit-o si pe Anni-Frid “Frida” Lyngstad, care avea sa ii devina nu doar partenera de scena, ci si de viata – in 1978. La sfarsitul anului 1970, a fost cooptata in grup si Agnetha Faltskog. Cei patru amici au infiintat formatia ABBA in 1972, devenita celebra in foarte scurt timp. Benny Andersson s-a ocupat si de alte proiecte muzicale, fiind autorul mai multor musicaluri de succes.

·         1949: S-a nascut  Billy Gibbons, chitarist, vocalist şi compozitor american (grupul ZZ Top).

·         1950: S-a nascut  in localitatea Ciorani, jud. Prahova, Nelu Ploiesteanu, cântăreţ român de muzică de petrecere.

* 1951: Dan Cristea (n. 16 decembrie 1951, Moinești, România) este informatician, matematician, cercetător, profesor universitar și scriitor român, formator și specialist în lingvistică computațională. Este inițiatorul secției de masterat în Lingvistică Computațională din cadrul Facultății de Informatică a Universității Alexandru Ioan Cuza din Iași^[1].

Principalele sale domenii de expertiză sunt: procesarea limbajului natural, structura discursului, parsarea de discurs, rezoluția anaforei, lexicografie computațională, aplicații și resurse pentru prelucrarea limbajului natural. A efectuat numeroase studii si cercetări, însumând peste 200 lucrări și rapoarte științifice în țară și străinătate și 8 cărți^[2]. Este conducător de doctorat în domeniul Informatică din anul 2001 și coordonator a numeroase contracte de cercetare în domeniul Lingvisticii Computaționale. În 2009 a debutat și în beletristică, primind premiul de debut al Editurii Cartea Românească pentru romanul de ficțiune “Scaune de pluș”^[3]. Este unul dintre principalii exponenți în jurul cărora s-a format comunitatea românească de Lingvistică Computațională, fiind fondatorul grupului NLP-Group de la Universitatea "Alexandu Ioan Cuza" din Iași ce cuprinde peste 30 de cercetători activi și a seriei de școli de vară Eurolan ce a atras peste 500 de studenți și cercetători în cele 12 ediții care s-au derulat până în prezent^[4][5]. Este, de asemenea, unul dintre inițiatorii Consorțiului de Informatizare pentru Limba Română - ConsILR

Dan Cristea

Date personale Nume la naștere Dan Petru Cristea  Născut 16 decembrie 1951 (68 de ani)  Moinești, România  Cetățenie  România  Ocupație informatician matematician cercetător profesor[*] scriitor  Activitate Domeniu informatică   Instituție Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași   Alma Mater Universitatea Politehnica din București Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași   Organizații Academia Română Academia de Științe Tehnice din România   Prezență online site web oficial

·         1953: Leonard Oprea, prozator, eseist român

·         1954 - S–a născut Emil Iordache, critic literar şi scriitor.

* 1955: Prințul Lorenz al Belgiei, Arhiduce de Austria-Este (n. 16 decembrie 1955) este membru al familiei regale belgiene și cetățean austriaco-belgian.^[1] Din 1996 el este, de asemenea, șeful Casei de Austria-Este, o ramură a fostei Casei Imperiale austriece, Casa de Habsburg-Lorena.

Prințul Lorenz s-a născut la clinica Belvédère, Boulogne-Billancourt, Hauts-de-Seine, Franța. Este al doilea copil al Arhiducelui Robert de Austria-Este și al Prințesei Margherita de Savoia-Aosta. Bunicii săi paterni au fost ultimii împărați ai Austriei Carol și Zita. Împăratul Carol a fost beautificat în 2004.

Lorenz are legături cu Orléans prin bunica maternă, Anne de Orléans, care a fost sora Henri d'Orléans conte de Paris.

La 22 septembrie 1984 la Bruxelles, Lorenz s-a căsătorit cu Prințesa Astrid a Belgiei, singura fiică a, pe atunci, Prințului ș Prințesei de Liège, mai târziu regele Albert al II-lea al Belgiei și regina Paola. Cuplul are cinci copii:

• Prințul Amedeo Marie Joseph Carl Pierre Philippe Paola Marcus d'Aviano, Arhiduce de Austria (n. 21 februarie 1986); s-a căsătorit cu Elisabetta Maria Rosboch von Wolkenstein (n. 1987) la 5 iulie 2014. Cuplul are o fiică:
  • Arhiducesa Anna Astrid de Austria-Este (n. 17 mai 2016)
• Prințesa Maria Laura Zita Beatrix Gerhard, Arhiducesă de Austria (n. 26 august 1988)
• Prințul Joachim Karl-Maria Nikolaus Isabelle Marcus d'Aviano, Arhiduce de Austria (n. 9 decembrie 1991)
• Prințesa Luisa Maria Anna Martine Pilar, Arhiducesă de Austria (n. 11 octombrie 1995)
• Prințesa Laetitia Maria Nora Anna Joachim Zita, Arhiducesă de Austria (n. 23 aprilie 2003)

Prințul Lorenz este nașul Prințului Carl-Johan de Nassau, fiul cel mic al Prințului Jean de Luxembourg și al contelui Costantino Secco di Aragona, fiul cel mare al verișoarei sale Arhiducesa Catharina-Maria de Austria.

Prințul locuiește cu familia pe domeniul Stuyvenberg. În 1995, socrul său, regele Alebert al II-lea, cu ocazia nașterii prințesei Luisa Maaria i-a acordat titlul de prinț al Belgiei. Prințul Lorenz este cavaler al Ordinului Lâna de Aur acordat de către unchiul său, Otto de Habsbourg.

Prințul Lorenz
Prințul Lorenz al Belgiei
Prințul Lorenz în 2010
Date personale
Nume la naștere	Lorenz Otto Carl Amadeus Thadeus Maria Pius Andreas Marcus d'Aviano
Născut	16 decembrie 1955 (63 de ani) Clinica Belvédère, Boulogne-Billancourt, Hauts-de-Seine, Franța
Părinți	Robert, Arhiduce de Austria-Este Margherita di Savoia-Aosta[*]
Frați și surori	Maria Beatrice, Archduchess of Austria-Este[*]
Căsătorit cu	Prințesa Astrid a Belgiei
Copii	Prințul Amedeo Prințesa Maria Laura Prințul Joachim Prințesa Luisa Maria Prințesa Laetitia Maria
Cetățenie	Belgia
Ocupație	bancher[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Austria-Este
Șeful Casei de Austria-Este
Domnie	7 februarie 1996 – prezent
Predecesor	Robert
Succesor	Amedeo

·         1956 - S–a născut Călin–Andrei Mihăilescu, teoretician, critic literar, eseist, stabilit, din anul 1987 în Canada.

·         1958 - S–a născut Dani Constantin, compozitor de muzică uşoară. A contribuit la lansarea lui Adrian Daminescu, a colaborat cu Mihaela Oancea, Mirabela Dauer, Dida Drăgan, Elena Cârstea, Sanda Ladoşi (music-hal -ul „Idolul şi Ion Anapoda”, „E..e..e iubire”).

* 1958: Nicolae Olaru (n. 16 decembrie 1958, Sîrcova, raionul Rezina) este un politician și antreprenor din Republica Moldova, membru PLDM, deputat în Parlamentul Republicii Moldova începând cu anul 2010.^[1] Pe 2 iulie 2014, alături de fracțiunea PLDM, acesta a votat pentru ratificarea Acordului de Asociere dintre Uniunea Europeană și Republica Moldova.^[2]

* 1963: Vasilica-Viorica Dăncilă (n. Nica, n. 16 decembrie 1963,^[2] Roșiorii de Vede, România) este o politiciană română, fost președinte^[3][4] al Partidului Social Democrat, care a ocupat funcția de prim-ministru al României de la 29 ianuarie 2018 până la 4 noiembrie 2019. Este prima femeie din istoria României care a deținut această funcție.^[5]

Viorica Dăncilă a fost propusă pe 16 ianuarie 2018 de către PSD pentru funcția de prim-ministru, în urma demisiei prim-ministrului Mihai Tudose. Guvernul Viorica Dăncilă a primit votul de încredere al Parlamentului pe 29 ianuarie 2018. Guvernul a picat pe 10 octombrie 2019, în urma unei moțiuni de cenzură.

Viorica Dăncilă este membră a Partidului Social Democrat din anul 1996, în organizația din Teleorman. De-a lungul anilor a deținut poziții atât în cadrul PSD, cât și în cadrul administrației locale. Viorica Dăncilă a fost consilier local și consilier județean până în anul 2009, când a fost aleasă europarlamentar. Până în 2018, Viorica Dăncilă a deținut două mandate succesive în Parlamentul European.

De asemenea a deținut funcțiile de președinte de organizație locală de partid, vicepreședinte al PSD Teleorman, președinte al OFSD Teleorman și președinte la nivel național al Organizației Femeilor Social Democrate. Pe 27 mai 2019, Viorica Dăncilă a devenit președintele interimar al Partidului Social Democrat, după ce Liviu Dragnea a fost condamnat la închisoare cu executare în dosarul angajărilor fictive de la DGASPC Teleorman. În cadrul Congresului din 29 iunie, Viorica Dăncilă a fost aleasă președinte al PSD cu voturile a 2.828 de delegați.

Viorica Dăncilă s-a născut la 16 decembrie 1963 în Roșiorii de Vede.^[7] Părinții săi au divorțat de tineri. Mama era țesătoare la fabrica de postavuri „Dorobanțul”,^[8] iar tatăl, Filimon Nica, era plutonier major în Armata Română.^[9] A urmat clasele a IX-a și a X-a, între 1978 și 1980, la Liceul „Mihai Viteazul” din Ploiești.^[8] Studiile liceale le-a finalizat la Liceul Energetic din același oraș.^[8] A absolvit Facultatea Forajul Sondelor și Exploatarea Zăcămintelor de Hidrocarburi, din cadrul Institutului de Petrol și Gaze Ploiești, în 1988.^[10] În 2006, a obținut masterul Spațiul Public European, în cadrul Școlii Naționale de Studii Politice și Administrative din București.^[10]

În perioada 1997–1998 a fost profesoară la Liceul Industrial din Videle. Din 1997 până în 2009 a fost inginer la Petrom SA, sucursala Videle, serviciul Monitorizare Producție Țiței și Gaze.

Viorica Dăncilă este căsătorită cu Cristinel Dăncilă, manager la OMV Petrom^[59] și fost consilier PSD în Consiliul Județean Teleorman.^[60] Împreună, cei doi au un fiu, Victor Florin.

Vasilica-Viorica Dăncilă

Vasilica-Viorica Dăncilă

·         1964: Mircia Giurgiu, politician roman

·         1971: S-a nascut Crina Matei, actriţă de teatru şi film, prezentatoare de emisiuni de televiziune (filmul „La urgenţă”, producţie pentru TVR 1).

·         1972: Željko Kalac, fotbalist australian

·         1973: Scott Storch, rapper, producator american
* 1975: Valentin Bădoi (n. 16 decembrie 1975, Turnu Măgurele, România) este un antrenor și fost jucător de fotbal din România, care a evoluat ultima oară la echipa FC Brașov pe postul de fundaș, dar care a jucat de-a lungul carierei și la Rapid București, FC Steaua București, FC Timișoara și FC Universitatea Craiova.^[1] Din 2018 el antrenează la FC Carmen București echipa care evoluează in liga a 4-a de fotbal a României.

·         1979: S-a nascut  la Piatra Neamt cantaretul român Mihai Trăistariu.

* 1979: Valeria Aurica (Beșe) Motogna (n. 16 decembrie 1979, la Bistrița) este o jucătoare de handbal din România care evoluează pentru CSU Oradea, în Divizia A. Motogna a anunțat că s-a retras din activitate la sfârșitul sezonului 2013-2014,^[1] după ce a jucat la HC Zalău, dar a revenit asupra deciziei doi ani mai târziu, după discuții cu Doina Ardelean, antrenoarea CSU Oradea.^[2][3]

De-a lungul carierei sale, handbalista a evoluat ca inter stânga, centru sau inter dreapta și a fost unul din cei mai buni apărători centrali ai echipelor la care a jucat.^[4]

* 1982: Cristina Ghiță (n. 16 decembrie 1982) este o scrimeră română specializată pe floretă. A fost laureată cu argint pe echipe la Campionatul Mondial din 2005 și la Campionatul European din 2006.

* 1983: Ana-Claudia Țapardel (n. 16 decembrie 1983, București) este membră a Parlamentului European din partea României și activează în Grupul Alianței Progresiste a Socialiștilor și Democraților (S&D).^[1] Aleasă în luna mai 2014, este astăzi unul dintre cei mai tineri europarlamentari din Uniunea Europeană^[2].

A candidat pentru Parlamentul European având ca obiective principale reducerea șomajului, mai ales în rândul tinerilor, îmbunătățirea legislației europene care reglementează drepturile muncii, dar și adoptarea pragului de venit minim garantat valabil pentru toate statele membre ale UE^[3].
În Parlamentul European, Claudia Țapardel este membră în Comisia pentru Transport și Turism, în Comisia pentru afaceri constituționale și în Delegația pentru relațiile cu țările din Asia de Sud, precum și membră supleantă în Comisia pentru Bugete, Delegația la Comisia parlamentară mixtă UE-Mexic și Delegația la Adunarea Parlamentară Euro-Latinoamericană. De asemenea, este Copreședintă a Intergrupului pentru Dezvoltarea Turismului European și a Patrimoniului Cultural din Parlamentul European.

Ana-Claudia Țapardel

Aylin Cadîr
Date personale
Născută	16 decembrie 1985 (34 de ani) Constanța, România
Cetățenie	România
Religie	islam
Ocupație	Cântăreață, actriță, activist social
Activitate
Alte nume	Aylin
Origine	Turcia
Gen muzical	Pop, dance, jazz
Ani de activitate	2002—prezent
Interpretare cu	Pops[1], Vicky Red, Vunk
Prezență online
Site web Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1985: Aylin Cadîr (n. 16 decembrie 1985, Constanța) este o cântăreață și actriță română de origine turcă.

S-a remarcat pe scenă în anul 2002 în cadrul concursului „Alege Asia” în urma căruia a înființat formația Pops alături de Diana Bișinicu, Minola Anthea Szikszay și Tina Geru.

Începând cu 5 martie 2007 a apărut pe Pro TV, în serialul Cu un pas înainte, unde a interpretat rolul pozitiv al unei studente la Academia de Arte a Spectacolului, „pe care lumea din jur nu are cum să nu o iubească”. Personajul întruchipat de ea se numește Elena Crăciun, o adolescentă săracă, dar talentată și extrem de ambițioasă.

În anul 2010 a apărut în telenovela „Iubire și Onoare” sub numele de Aysha, a patra soție a Emirului. A fost luată în căsătorie pentru a-i dărui Emirului mai mulți moștenitori băieți. Este însărcinată și plină de speranța că ea va fi cea care îi va da Emirului moștenitorul dorit.

Aylin Cadîr joacă și în piese de teatru.^[2]

VIAȚA PERSONALĂ

În 2011 s-a căsătorit cu Traian Paicu,^[3] cu care până la acel moment era împreună de opt ani.^[4] Ei au avut două nunți, o cununie musulmană și alta creștină.^[5]

Pe 5 septembrie 2015 a dat naștere unui băiețel.^[6][7]

DISCOGRAFIE

Single-uri

• 2012: Cloud
• 2013: Chemistry

FILMOGRAFIE

• Tudo (2016) ca sălbatica^[8]

Dublaje

• Clopoțica și comoara pierdută (2009) .... Clopoțica/Tinker Bell

Scurtmetraje

• Outrageously Disco (2010)

Seriale

• Cu un pas înainte (2007-2008) .... Elena Crăciun
• Vine poliția! (2008) .... Ana Popovici
• Iubire și onoare (2010-2011) .... Aysha
• Life on Top (2011) 1 episoade .... Veronica
• Deschide ochii (2015) .... Emilia Sterian

TEATRU

• Forma lucrurilor (The Shape of Things), de Neil Bute^[9]
• Maitreyi (2012)- personajul Maitreyi la vârsta de 16 ani, iar Maitreyi la 60 de ani este jucat de Maia Morgenstern^[10], dramatizare și regie de Chris Simion după romanul omonim al lui Mircea Eliade și romanul Dragostea nu moare de Maitreyi Devi.
• Lecția de Eugen Ionescu, în regia lui Horațiu Mălăele^[

* 1988: Andrei Antohi (n. 16 decembrie 1988, Galaţi, România) este un jucător român de fotbal, este fiul fostului jucător Haralambie Puiu Antohi.

* 1998: Silvia Andreea Zarzu (n. 16 decembrie 1998, Onești) este o gimnastă română, campioană europeană în concursul pe echipe în 2014 la Sofia. A fost cea mai tânără concurentă a competiției.

Decese

·         714: A decedat Pepin de Herstal (n.cca. 635) militar franc, care      la 

pește de fapt Francia ca Majordom al Palatului din anul 680 și până la moartea sa. A primit titlul de Duce și prinț al francilor după ce a 

cucerit toatele domeniile france. S-a angajat în mai multe Sf Proroc Agheu; Sf Teofana, împărăteasa 

Sfântul Prooroc Agheu

Proorocul Agheu s-a născut în Babilon și a trăit cu 470 de ani înainte de Hristos. De tânăr, a venit în Ierusalim împreună cu iudeii aduși de Zorobabel și de arhiereul Iosua și a fost unul dintre ultimii prooroci ai Vechiului Testament. După ce au venit din robie, iudeii au început să reconstruiască templul, așa cum își promiseseră pe când erau încă în robie, că, dacă vor scăpa, vor reconstrui Templul Sfânt. Însă fiind cuprinși de grijile pământești, foarte mulți evrei renunțaseră la acest gând. În acest context, Bunul Dumnezeu ridică în mijlocul evreilor pe Proorocul Agheu și pe tânărul Prooroc Zaharia, care s-au prezentat înaintea lui Zorobabel și a arhiereului Iosua rugându-i să îndemne poporul la refacerea templului și la reînceperea lucrului. În cuvântarea lui, proorocul i-a încredințat că Dumnezeul părinților, al lui Avraam, Isaac și Iacov va fi cu ei ajutându-i. Proorocul Zaharia îi mustra pe toți că au uitat legământul și că se îngrijesc mai mult de treburile personale (Agheu 1, 7-14).

În anul 515 î.Hr., adică al șaselea al domniei lui Darius Histaspe, conducătorul perșilor, al Babilonului și al Ierusalimului, s-a făcut sfințirea noului templu. Bătrânul Prooroc Agheu putea să fie mulțumit. A trecut la Domnul cu pace și a fost îngropat lângă mormintele părinților, ca unul ce făcea parte din seminția lui Levi.războaie Viața Sfântului Proroc Agheu

• • 

    Viața Sfântului Proroc Agheu

    Viața Sfântului Proroc Agheu

Încă fiind tânăr a venit din Babilon la Ierusalim și a prorocit cu Sfântul Proroc Zaharia, treizeci și șase de ani, mai înainte de întruparea Domnului Hristos cu patru sute șaptezeci de ani; și a prorocit Sfântul Proroc Agheu despre întoarcerea poporului din robie și a văzut în parte zidirea bisericii cea înnoită de Zorobabel, după întoarcerea din robia Babilonului.

Acesta este din seminția lui Levi, născut în Babilon pe vremea robiei evreilor. Încă fiind tânăr a venit din Babilon la Ierusalim și a prorocit cu Sfântul Proroc Zaharia, treizeci și șase de ani, mai înainte de întruparea Domnului Hristos cu patru sute șaptezeci de ani; și a prorocit Sfântul Proroc Agheu despre întoarcerea poporului din robie și a văzut în parte zidirea bisericii cea înnoită de Zorobabel, după întoarcerea din robia Babilonului. Apoi a răposat cu pace și s-a îngropat cu cinste, aproape de mormintele preoților, de vreme ce și el era din neamul preoțesc. El era pleșuv și bătrân, cu barba rotundă, cinstit și vestit întru faptă bună; apoi era iubit și cinstit de toți, ca un proroc mare și preaslăvit. Iar numele lui se tâlcuiește praznic, sau cel ce prăznuiește.pentru a-și extinde putereareusind sa uneasca toate regatele france. În conflicte externe, Pepin a crescut puterea francilor prin invingerea  alemanilor si burgunzilor. A început, de asemenea, procesul de creștinare a Germaniei.

·         999: A murit Adelaida de Burgundia  (n. 931 sau 932  la Orbe, astăzi în Elvetia), numită și Sfânta Adelaida de Italia, cea de a doua soție a imparatului romano - german Otto I „cel Mare”. Împărăteasa Adelaida a fost poate cea mai proeminentă femeie din Europa secolului al X-lea. A fost regentă a Imperiului occidental în numele nepotului său, Otto al III-lea între anii 991- 995. După retragerea din viața politică,  s-a stabilit într-o mănăstire pe care tot ea o întemeiase în anul 991 la Selz in Alsacia. Chiar dacă nu a devenit niciodată călugăriță, Adelaida și-a petrecut restul zilelor în rugăciune. A  murit la abația de la Selz, la cîteva zile distanța de venirea noului mileniu, în care ea spera să fie de față la a doua venire a Mântuitorului. Adelaida s-a arătat interesată în opera de convertire a slavilor fiind un principal agent al lucrării  Bisericii Catolice  de construire a unei religii-culturi a Europei occidentale. Ziua ei ca sfântă, 16 Decembrie, este păstrată în multe dioceze din Germania.

Sfânta Adelaida de Italia - foto: ro.wikipedia.org

·         1263: A decedat Haakon Haakonsson  (n.martie / aprilie 1204), rege al Norvegiei din 1217 pana in 1263. A domnit 46 de ani, mai mult decat oricare rege  norvegian pana atunci.

·        1325 - A murit Carol de Valois, fondatorul Casei de Valois (n. 1270)

Carol de Valois - foto: ro.wikipedia.org

Carol de Valois (franceză Charles de Valois; 12 martie 1270 – 16 decembrie 1325). Carol de Valois a fost al patrulea fiu al regelui Filip al III-lea al Franței și al reginei Isabela de Aragon.[1] A fost membru al Casei de Capet și a fondat Casa de Valois. În 1284, a fost creat Conte de Valois (sub numele de Charles I) de către tatăl său și în 1290 a primit titlul de Conte de Anjou din căsătoria cu Margareta de Anjou.

* 1672: Ioan Cazimir al II-lea (poloneză Jan II Kazimierz Waza; germană Johann II. Kasimir Wasa; lituaniană Jonas Kazimieras Vaza (22 martie 1609 – 16 decembrie 1672) a fost rege al Poloniei, Mare Duce de Lituania^[1] și rege al Suediei 1648–1660. În Polonia el este de obicei cunoscut și menționat ca Jan Kazimierz. Părinții lui au fost Sigismund al III-lea Vasa (1566-1632) și Constance de Austria (1588-1631). Fratele său mai mare și moștenitorul tronului a fost Władysław IV Vasa. A fost al treilea și ultimul monarh pe tronul polonez din Casa de Vasa. A fost ultimul conducător al uniunii polono-lituaniene care a avut o legătură de sânge cu dinastia Jagiellon, prin linia feminină.

Uniunea statală polono-lituaniană în 1648

Tatăl lui Sigismund, nepot al regelui Gustav I al Suediei, i-a succedat în 1592 tatălui său la tronul Suediei însă a fost destituit în 1599 de unchiul său, Carol al IX-lea al Suediei. Acest lucru a dus la un conflict de lungă durată în cadrul căruia regii polonezi ai Casei de Vasa au revendicat tronul suedez; a rezultat războiul polono-suedez din 1600-1629. Polonia și Suedia s-au situat de părți opuse și în Războiul de Treizeci de Ani (1618-1648), deși în acest război Polonia a evitat în cea mai mare parte să participe la acțiuni militare majore.

Cea mai mare parte a vieții sale Ioan Cazimir a rămas în umbra fratelui său Władysław. El a avut doar câțiva prieteni printre nobilimea poloneză (szlachta) deoarece și-a arătat deschis simpatia față de Austria și desconsiderare și dispreț față de cultura poloneză. Neprietenos, secretos, împărțindu-și timpul între petreceri generoase și contemplare religioasă, displăcându-i politica, el nu avea o bază puternică de putere și nici influență la curtea poloneză. A afișat talent ca lider militar arătându-și abilitățile în războiul Smolensk împotriva lui Muscovy (1633).

Între 1632 și 1635, Władysław al IV-lea a căutat să sporească influența fratelui său negociind o căsătorie între Ioan Cazimir și Cristina a Suediei, apoi cu o prințesă italiană, însă fără nici un rezultat. În 1637 Ioan Cazimir a întreprins o misiune diplomatică la Viena, pe care a abandonat-o pentru a se alătura armatei Sfântului Imperiu Roman în lupta împotriva francezilor. După ce regimentul său a fost învins în luptă, el a petrecut un an la curtea vieneză.

În 1636 s-a întors în uniunea polonezo-lituaniană și s-a îndrăgostit de baroneasa Guldentern însă dorința lui de a se căsători cu ea a fost zădărnicită de regele Władysław. În schimb, Władysław a încercat să-l facă suveran al Courland dar acest lucru a fost respins de către Parlamentul Comunității polonezo-lituaniană (Sejm). Ofensat, Ioan Cazimir a plecat în 1638 în Spania pentru a deveni vicerege al Portugaliei însă a fost capturat de agenții francezi și închis din ordinul Cardinalului Richelieu până în anul 1640. A fost eliberat de o misiune diplomatică a voievodului de Smolensk, Krzysztof Gosiewski.

Regele Ioan Cazimir

În 1641 Ioan Cazimir a decis să devină iezuit. În 1642 a părăsit din nou uniunea polono-lituaniană însoțind-o pe sora sa în Germania. În 1643 s-a alăturat iezuiților împotriva opoziției regelui Władysław, provocând o ruptură diplomatică între Uniune și Papă. Ioan Cazimir a fost făcut cardinal, dar în decembrie 1646, găsindu-se nepotrivit pentru viața bisericească, el s-a întors în Polonia. În octombrie 1647 el a demisionat din funcția de cardinal pentru alegerile pentru tronul polonez. A încercat să obțină sprijinul Habsburgilor printr-o căsătorie cu o prințesă austriacă.

În 1648 Ioan Cazimir a fost ales pentru a-i succedat fratelui său vitreg la tronul polonez. Domnia ultimului Vasas în Uniunea polono-lituaniană va fi dominată de războiul ruso-polonez (1654-1667), urmat de războiul cu Suedia ("Potopul"). Cea mai mare parte a Poloniei a fost invadată de armata suedeză în timpul Potopului fără multă luptă din cauza complicității conspiraționale a guvernatorilor polonezi și lituanieni și a nobilimii.

În 1660 Ioan Cazimir a fost obligat să renunțe la pretenția sa asupra tronului Suediei și să recunoască suveranitatea suedeză asupra orașelor Livonia și Riga. Ioan Cazimir s-a căsătorit cu văduva fratelui său, Marie Louise Gonzaga (poloneză Maria Ludwika), care a fost un sprijin major pentru rege. Marie Louise a murit în 1667.

La 16 septembrie 1668, Ioan Cazimir a abdicat și s-a întors în Franța unde s-a alăturat iezuiților și a devenit stareț al mănăstirii Saint-Germain-des-Prés din Paris. Cu câteva săptămâni înainte de a muri s-a căsătorit morganatic cu Claudine Françoise Mignot împreună cu care a avut o fiică, Marie Catherine Vasa. A murit în 1672 la vârsta de 63 de ani.

Ioan Cazimir al II-lea
Date personale
Născut	22 martie 1609 Kraków, Polonia
Decedat	16 decembrie 1672 (63 de ani) Nevers, Franța
Înmormântat	31 ianuarie 1676 Catedrala Wawel
Părinți	Sigismund al III-lea Vasa Constance de Austria
Frați și surori	Anna Katarzyna Konstancja[*] John Albert Vasa[*] Alexander Charles Vasa[*] Karol Ferdynand Vasa[*] Vladislav al IV-lea Vasa
Căsătorit cu	Ludwika Maria Gonzaga Claudine Françoise Mignot
Copii	Maria Anna Teresa Wazówna[*] John Sigismund, Crown Prince of Poland[*]
Cetățenie	Marele Ducat al Lituaniei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*] monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	mare duce al Lituaniei[*]
Familie nobiliară	Casa de Vasa
Rege al Poloniei
Domnie	noiembrie 1648-16 septembrie 1668
Încoronare	19 ianuarie 1649
Predecesor	Władysław IV Vasa
Succesor	Michael Korybut

* 1744: Arhiducesa Maria Anna Eleanor Wilhelmina Josepha de Austria (18 septembrie 1718 – 16 decembrie 1744) a fost Arhiducesă de Austria prin naștere și Prințesă de Lorena prin căsătorie. A fost sora mai mică a împărătesei Maria Tereza a Austriei.

Prințesa Maria Anna de Austria

Maria Anna s-a născut la Palatul Hofburg din Viena. Nașterea ei nu a fost bine primită de tatăl său. Ea și sora ei Maria Tereza erau singurii copii ai împăratului Carol al VI-lea și ai Elisabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel care au supraviețuit copilăriei. Cele două surori au fost crescute la Kaiserhof în Viena. În timpul tinereții sale ea și-a întâlnit viitorul cumnat Francis Stephen de Lorena și fratele său mai mic Karl Alexander de Lorena. Cele două prințese au crescut în Austria și au avut o bună educație; mama lor Élisabeth Charlotte d'Orléans stătea în Franța.

În 1725 se făceu negocieri cu regina Spaniei, Elisabeta de Parma, pentru ca Maria Anna să devină viitoare soție a lui Filip, Duce de Parma, care avea doar cinci ani. Uniunea trebuia să netezească relațiile cu Spania. O alianță dintre Spania și Austria a fost semnată la 30 aprilie 1725 și garanta Sancțiunea Pragmatică a Habsburgilor [care a permis Mariei Tereza la dreptul teritoriilor tatălui ei ca fiica cea mare], care a fost declarată pentru prima dată în 1713. Pe baza termenilor tratatului, Imperiul austriac a renunțat la toate pretențiile la tronul Spaniei. De asemenea s-a agreat că Spania ar putea invada Gibraltarul cu ajutorul austriecilor. În ciuda acestui fapt, Războiul anglo-spaniol a stopat ambițiile Elisabetei de Parma și cu semnarea Tratatului de la Sevilla (9 noiembrie 1729) planurile de căsătorie austro-spaniole au fost abandonate.

Maria Anna s-a îndrăgostit de Karl Alexander de Lorena, fratele mai mic al soțului Mariei Tereza, Francis Stephen. A existat o rezistență considerabilă la căsătoria lor, și nu în ultimul rând dorința tatălui ei pentru un ginere mai important din punct de vedere politic. Numai după decesul tatălui ei, Elizabeth Christine de Brunswick-Wolfenbüttel și-a dat acordul pentru căsătorie, care a avut loc la 7 ianuarie 1744 la Augustinerkirche.

La câteva săptămâni după nuntă, cuplul a fost numit guvernatori ai Țărilor de Jos austriece succedând mătușii lor Arhiducesa Maria Elisabeta de Austria, care a murit în 1741. Cuplul a plecat de la Viena la 3 februarie și a sosit la Westwezel, un oraș din Țările de Jos austriece la 24 martie, unde au fost întâmpinați de către Karl Ferdinand von Koenigsegg-Erps. Karl Ferdinand era membru al Consiliului Suprem al Țărilor de Jos. Sosirea lor a fost întâmpinată cu multe sărbători; aceastea au inclus un Te Deum și mai multe baluri și banchete.

După numai două luni în Țările de Jos, soțul ei a trebuit să participe la războiul împotriva Prusiei, în timp ce Maria Anna, însărcinată cu primul copil, a rămas la Bruxelles și a fost ajutată politic de omul de stat contele Wenzel Anton Kaunitz-Rietberg.

În octombrie 1744 Maria Anna a născut un copil care a murit; ea nu și-a mai revenit și a murit la 16 decembrie 1744 din cauza dificultăților la naștere. Ambii au fost înmormântați în cripta imperială de la Viena. Karl Alexander nu s-a recăsătorit niciodată. El va rămâne guvernator până la moartea sa în 1780. A fost un guvernator foarte popular și a murit la Bruxelles.

Arhiducesa Maria Anna
Date personale
Născută	18 septembrie 1718 Palatul Hofburg, Viena, Austria
Decedată	16 decembrie 1744 (26 de ani) Bruxelles, Țările de Jos austriece (acum Belgia)
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	Carol al VI-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel
Frați și surori	Maria Terezia a Austriei Maria Amalia de Austria
Căsătorită cu	Prințul Charles Alexander de Lorena
Cetățenie	Austria
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg Casa de Lorena

* 1751: Leopold al II-lea Maximilian, Prinț de Anhalt-Dessau (25 decembrie 1700 – 16 decembrie 1751), a fost prinț german din Casa de Ascania și conducător al principatului Anhalt-Dessau din 1747 până în 1751. De asemenea, a fost general prusac.

Leopold s-a născut la Dessau și a fost al doilea fiu al Prințului Leopold I de Anhalt-Dessau cu soția sa morganatică, Anna Louise Föhse.

La vârsta de nouă ani el și-a însoțit tatăl la îndatoririle militare pentru armata prusacă. În 1715 el a fost numit locotenent colonel la regimentul de infanterie nr.27 din Stendal. În 1733 a condus forțele prusace staționate în orașul Mühlhausen în Turingia în timpul Primului Război Silezian.

Moartea în 1737 a fratelui său mai mare, Prințul Wilhelm Gustav, l-a făcut pe Leopold noul moștenitor din Dessau. Fratele său era deja căsătorit și avea nouă copii însă soția sa nu era nobilă; din acest motiv copii lui au fost excluși de la succesiune. După decesul tatălui său în 1747, Leopold a moștenit Anhalt-Dessau.

La Bernburg, la 25 mai 1737 Leopold s-a căsătorit cu Gisela Agnes (n. 21 septembrie 1722 – d. 20 aprilie 1751), fiica lui Leopold, Prinț de Anhalt-Köthen. Ei au avut șapte copii:

1. Leopold III Frederick Franz (n. 10 august 1740, Dessau – d. 9 august 1817, Luisium bei Dessau), următorul Prinț de Anhalt-Dessau.
2. Louise Agnes Margarete (n. 15 august 1742, Dessau – d. 11 iulie 1743, Dessau).
3. Henrietta Katharina Agnes (n. 5 iunie 1744, Dessau – d. 15 decembrie 1799, Dessau), căsătorită la 26 octombrie 1779 cu Johann Justus, Freiherr von Loën.
4. Marie Leopoldine (n. 18 noiembrie 1746, Dessau – d. 15 aprilie 1769, Detmold), căsătorită la 4 august 1765 cu Simon August, Conte de Lippe-Detmold.
5. Johann Georg (n. 28 ianuarie 1748, Dessau – d. 1 aprilie 1811, Vienna).
6. Casimire (n. 19 ianuarie 1749, Dessau – d. 8 noiembrie 1778, Detmold), căsătorită la 9 noiembrie 1769 cu Simon August, Conte de Lippe-Detmold, văduvul surorii sale.
7. Albert Frederick (n. 22 aprilie 1750, Dessau – d. 31 octombrie 1811, Dessau), căsătorit la 25 octombrie 1774 cu Henriette de Lippe-Weissenfeld.

Leopold al II-lea
Prinț de Anhalt-Dessau
Leopold al II-lea, Prinț de Anhalt-Dessau
Date personale
Nume la naștere	Leopold Maximilian
Născut	25 decembrie 1700 Dessau
Decedat	16 decembrie 1751 (50 de ani) Dessau
Părinți	Leopold I Anna Louise Föhse[*]
Frați și surori	Georg Heinrich von Berenhorst[*] William Gustav of Anhalt-Dessau[*] Prince Frederick Henry Eugen of Anhalt-Dessau[*] Prince Moritz of Anhalt-Dessau[*] Dietrich of Anhalt-Dessau[*] Leopoldine Marie of Anhalt-Dessau[*] Louise of Anhalt-Dessau[*] Henriette Amalie of Anhalt-Dessau[*] Anna Wilhelmine de Anhalt-Dessau
Căsătorit cu	Gisela Agnes de Anhalt-Köthen
Copii	Leopold al III-lea, Prinț de Anhalt-Dessau Louise Agnes, Freifrau von Loën Marie Leopoldine, Contesă de Lippe-Detmold Johann Georg Casimire, Contesă de Lippe-Detmold Albert
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Ascania
Prinț de Anhalt-Dessau
Domnie	1747–1751
Predecesor	Leopold I
Succesor	Leopold III

Jump to navigationJump to search

·         1779: Împăratul Go-Momozono al Japoniei (n. 1758)

·         1859: A decedat   filologul  şi folcloristul  german  Wilhelm Grimm. În colaborare cu fratele său, Iacob, a publicat “Legendele eroice germane” şi culegerea de “Poveşti”, inspirată din folclorul german (n.24.02.1786).

·         1871: Willibald Alexis, scriitor german (n. 1798)

·         1894: A murit arhitectul Alexandru Orăscu, participant la Revoluţia de la 1848 din Ţara Românească,promotor al clasicismului (clădirea veche a Universităţii şi hotelul „Bulevard” din Bucureşti, hotelul „Continental” din Constanţa ş.a.). A fost primul preşedinte al Societăţii Arhitecţilor Români (1891-1894);  preşedinte al Ligii Culturale (1890-1892); (n. 1817).

În anii 1840, atunci când arhitectul catalan - român Xavier Villacrosse a fost numit arhitect șef al orașului, funcție pe care a îndeplinit-o între 1840 și 1848, adjunctul său a fost arhitectul Alexandru Hristea Orăscu. Ulterior, a participat la Revoluția de la 1848, respectiv a avut și o carieră de politician, iar în 1876 a fost ministru al Cultelor și Instrucțiunii publice. Între anii 1891 - 1894 a fost primul președinte al Societății Arhitecților Români.

Ca arhitect, a fost un promotor al clasicismului, după planurile sale fiind ridicate Universitatea din București (sediul vechi), Hotelul Carol din Constanța, Biserica Domnița Bălașa și Mitropolia Nouă din Iași. A realizat "planul Orăscu" al Bucureștilor, un proiect de sistematizare a orașului, în 1893.

O stradă din București, aflată în cartierul Izvor, a purtat numele lui Alexandru Orăscu, până în 1984, când zona a fost demolată abuziv pentru proiectul "Casa Poporului".

·    1897 - A încetat din viaţă Alphonse Daudet, scriitor francez (n. 1840)

Alphonse Daudet - foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Alphonse Daudet (n. 13 mai 1840 – d. 16 decembrie 1897) a fost un prozator francez. A fost tatăl jurnalistului Léon Daudet și al scriitorului Lucien Daudet. În nuvelele sale, realizează o evocare lirică a mediului provensal. Romanele sale, de inspirație socială, au o tentă satirică, dar și sentimentală, uneori naturalistă. (proză: “Scrisori din moara mea”; trilogia umoristică având în centru simpaticul personaj “Tartarin”)

·         1898 - A încetat din viaţă Pavel Mihalovici Tretiakov, fondatorul galeriei de artă plastică din Moscova ce îi poartă numele (n. 27 decembrie 1832)
* 1909: Protopopul greco-catolic al Năsăudului si memorandistul Gherasim Domide (n. 19 ianuarie 1856 - d. 16 decembrie1909, Bistrița), fiul țăranilor Grigore Domide și Matroana Gușăembrie, a fost un participant activ la redactarea și susținerea Memorandumului. S-a născut în comuna Rodna, județul Bistrița-Năsăud. În fața Căminului Cultural din Rodna îsi are locul de cinste, lângă bustul lui Florian Porcius, o statuie în memoria celui ce a fost un cetățean de seamă, preotul greco-catolic Gherasim Domide.

S-a născut în comuna Rodna, pe atunci parte a Districtului Grăniceresc Năsăud, ca fiu al țăranilor Grigore Domide și Matroana Gușăembrie.

A urmat cursurile Gimnaziului din Năsăud, fiind bursier al fondurilor grănicerești. După bacalaureatului a fost încorporat în regimentul 63 din Bistrița.

A dorit să studieze dreptul la Universitatea Franz Joseph din Cluj, dar posibilitățile materiale ale părinților nu i-au permis, astfel încât a urmat teologia la Gherla, pe care a absolvit-o în anul 1880. În toamna aceluiași an s-a căsătorit cu fata prim-pretorului din Monor, Paramon Salvan. Elisabeta Salvan era o fată frumoasă și bogată.

În data de 12 februarie 1881 a fost numit preot capelan la Rodna. În 1883, după 3 ani de căsătorie, preoteasa Elisabeta Domide a murit, lăsând în urmă doi copii, pe Leonida și Elena.

La Rodna, ca tânăr preot, s-a îngrijit de repararea Bisericii „Sf. Gheorghe” (monument istoric) și a casei parohiale. A edificat o nouă școală confesională, îndemnând părinții să-și dea copiii la școală. Domide a sprijinit înființarea Asociației Culturale „Casina Română” din Rodna.

Gherasim Domide a participat la redactarea Memorandumului Transilvaniei.

În data de 14 mai 1894 Gherasim Domide a făcut o declarație în fața judecătorilor procesului memorandiștilor, în care a susținut recâștigarea autonomiei Transilvaniei. A fost condamnat la 2 ani și 6 luni temniță de stat. După câteva luni a fost încarcerat la Blaj. În data de 15 septembrie 1895 fost grațiat de împăratul Franz Joseph.

După întoarcerea sa din închisoare, Gherasim Domide a fost primit cu ostilitate de autorități. Devenind vacant postul de vicar la Năsăud, prin moartea vicarului Dr. Ioan Pop, Gherasim Domide a încercat să obțină postul de vicar al Vicariatului Rodnei. Episcopul Ioan Szabo s-a opus inițial numirii lui Gherasim Domide ca vicar la Năsăud, motivând considerente politice, numindu-l ca vicar pe Ciril Deac.

În anul 1901 episcopul Szabo l-a numit pe Gherasim Domide în funcția de administrator al Protopopiatului de Bistrița.

Semnatarii Memorandumului

Rândul de sus (de la stânga la dreapta): Dionisie Roman, Patriciu Barbu, Dr. D.O.Barcianu, Gherasim Domide, Dr. Teodor Mihali, Dr. Aurel Suciu, Mihaiu Veliciu, Rubin Patița

Rândul de jos (de la stânga la dreapta): Niculae Cristea, Iuliu Coroianu, George Pop de Băsești, Dr. Ioan Rațiu, Dr. Vasile Lucaciu, Dimitrie Comșa, Septimiu Albini

* 1909: Prințesa Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (3 aprilie 1831 – 16 decembrie 1909) a fost soția regelui Miguel I al Portugaliei dar numai după detronarea acestuia.

Adelaide s-a născut la Kleinheubach, în apropiere de Miltenberg, Bavaria. A fost fiica lui Constantin, Prinț Ereditar de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (1802–1838), care a murit la șapte ani după nașterea ei, și a Prințesei Agnes de Hohenlohe-Langenburg.

Bunicii paterni au fost Karl Thomas, Prinț de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg (1783–1849) și soția lui, Sophie de Windisch-Graetz. Bunicii materni au fost Charles Louis, Prinț de Hohenlohe-Langenburg și Amalia, Contesă de Solms-Baruth.

La 24 septembrie 1851, Adelaide s-a căsătorit cu Miguel I al Portugaliei. Mireasa avea 20 de ani iar mirele aproape 49.

Miguel a servit ca regent al Portugaliei pentru nepoata sa și s-a logodit cu Maria a II-a a Portugaliei, dar a confiscat tronul pentru el la 23 iunie 1828. El a fost un conservator pasionat și admirator al lui Klemens Wenzel von Metternich. A invalidat Carta Constituțională scrisă de fratele său, Pedro I al Braziliei, și a încercat să conducă în conformitate cu conceptul de monarhie absolută. Acest lucru a dus la războaie așa-numitele Liberale (1828-1834), de fapt un război civil prelungit între constituționaliști progresivi și absolutiști autoritari.

Războiul s-a sfârșit în 1834 cu detronarea lui Miguel care a renunțat la toate pretențiile sale asupra tronului Portugaliei în schimbul unui venit anual. A fost obligat să trăiască în exil. În timp ce el a rămas membru senior al liniei portugheze a Casei de Braganza, drepturile sale de succesiune nu au fost restaurate. La 15 ianuarie 1837, sprijinul său pentru Infantele Carlos, Conte de Molina, primul pretendent carlist la tronul spaniol, a dus la eliminarea drepturilor lui asupra tronului.

Soțul Adelaidei, Miguel, a murit la 14 noiembrie 1866 înainte ca cel mai mare copil să ajungă la maturitatea. Adelaide își va petrece următorii ani încercând să asigure căsătorii proeminente pentru copiii ei.

În 1895, la doi ani după căsătoria ultimei ei fiice, Adelhaid, o catolică devotată, s-a retras la mănăstirea Sainte-Cécile de Solesmes în nord-vestul Franței.

Adelaide de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Date personale
Nume la naștere	Sophie Amalie Adelheid Luise Johanne Leopoldine von Löwenstein-Wertheim-Rosenberg
Născută	3 aprilie 1831 Kleinheubach
Decedată	16 decembrie 1909 (78 de ani) Ryde, Isle of Wight
Înmormântată	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Părinți	Constantin, Prinț Ereditar de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg Agnes de Hohenlohe-Langenburg
Frați și surori	Charles, 6th Prince of Löwenstein-Wertheim-Rosenberg[*]
Căsătorită cu	Miguel I al Portugaliei
Copii	Infanta Maria das Neves Infantele Miguel, Duce de Braganza Infanta Maria Theresa Infanta Maria Josepha Infanta Adelgundes, Ducesă de Guimarães Infanta Maria Anne Infanta Maria Antonia
Cetățenie	Germania
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	maică
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Löwenstein-Wertheim-Rosenberg Casa de Braganza

* 1919: Luigi Illica (n. 9 mai 1857 – d. 16 decembrie 1919) a fost un libretist italian, care a scris librete mai ales pentru operele lui Giacomo Puccini (de obicei cu Giuseppe Giacosa), dar și pentru operele lui Alfredo Catalani, Umberto Giordano, Baron Alberto Franchetti, precum și pentru alți compozitori italieni. Cele mai cunoscute librete ale lui Illica a fost scrise pentru operele La bohème, Tosca, Madama Butterfly și Andrea Chénier.

Illica s-a născut în localitatea Castell'Arquato. Viața sa personală pare a fi imitat libretele sale sau poate, mai degrabă, libretistul italian a prelucrat multe din întâmplările vieții sale în opera sa scrisă pentru teatrul liric.

Într-un un duel personal, declanșat de o întâmplare amoroasă, Illica și-a pierdut urechea dreaptă; motiv pentru care ulterior se va fotografia întotdeauna cu capul ușor întors în partea opusă.

În perioada filmului mut, când se proiectau filme bazate pe operele în care Illica scrisese partea dramatică, numele libretistului apărea cu litere pronunțat mari, ca un avertisment pentru public și orchestrele acompaniatoare ale acelor filme. Distribuitorii acelor filme puteau garanta doar că i se va da creditul cuvenit, dar nu și faptul ca filmele sale să fie acompaniate de muzica compozitorului corespunzător.

Luigi Illica

100 de ani de la moarte

·         1921 - A încetat din viaţă compozitorul Camille Saint-Saëns ("Samson şi Dalila") (n. 9 octombrie 1835)

·         1922: A fost asasinat Gabriel Narutowicz, primul președinte polonez (n. 1865). La doar cinci zile după preluarea mandatului, pe 16 decembrie 1922, Narutowicz a fost asasinat în timp ce participa la o expoziție de artă, în Galeria Națională de Artă „Zachęta”. Asasinul a fost un pictor, Eligiusz Niewiadomski, care a avut legături cu aripa dreaptă a Partidului Național Democrat. Uciderea lui Narutowicz a fost punctul culminant al unei campanii de propagandă agresivă împotriva lui. Asasinul a fost condamnat la moarte și executat în afara Cetății din Varșovia la 31 ianuarie. O parte a taberei de dreapta l-au perceput ca pe un erou. Decembrie 1922 a relevat un mare sentiment de intoleranță și naționalism în societatea poloneză.

·         1943: A încetat din viaţă arhitectul Nicolae Ghica-Budeşti, membru de onoare al Academiei Române, unul dintre promotorii stilului neoromânesc în arhitectură. Din 1930 a fost membru de onoare al Academiei Române. A proiectat noile clădiri ale Universităţii bucureştene, Muzeul Naţional de Artă – azi Muzeul Ţăranului Român; (n. 22 decembrie 1869).

·         1944 - A murit Glenn Miller, compozitor american de jazz (n.01.03.1894).

·         1965: A murit  William Somerset Maugham, prozator şi dramaturg britanic (“Luna şi doi bani jumate”, “Între acte”, “Valurile”); (n.25.01.1874).

·         1975: Eugen Aburel, medic român (n. 1899)

·         1980 -  A încetat din viaţă Ion Maxim, critic literar, poet, prozator (roman "Pe malul Styxului") (n. 1 iulie 1925)

·         1989 - A încetat din viaţă actriţa Silvana Mangano; alături de Sophia Loren şi Gina Lollobrigida, este una dintre cele trei graţii ale cinematografului italian postbelic (din filmografie: "Moarte la Veneţia", "Dune", "Orez amar") (n. 21 aprilie 1930).

·         1993 - A murit prozatorul Ovidiu Constantinescu (n.28.03.1914).

·         2001: Georges Bernier, critic de artă francez, cel care a înființat, la începutul anilor ´50, prestigioasa revistă de artă "Ľ Oeil"
* 2002: Vladimir Stângaciu (n. 21 iunie 1907, Bulăiești, raionul Orhei - d. 16 decembrie 2002, București) a fost un pilot, mecanic inginer de aviație, pionierul hidroaviației românești, primul director al TAROM, cadru universitar la Institutul Politehnic București, General aviator.

Născut la 21 iunie 1907 în comuna Bulăiești, Jud. Orhei, aproape de Nistru, în Basarabia, și-a petrecut copilăria în partea de Nord Vest a Basarabiei, lângă malul Prutului - pe atunci granița de est a României - în comunele Costești și Susleni, în județul Orhei.

Tatăl său a fost învățător, dar cu pregătire teologică, ambii părinți fiind descendenți ai unor familii de preoți. Școala primară a început-o în comuna Costești și a terminat-o în comuna Susleni, unde tatăl său a fost mutat cu serviciul. Părinții au vrut să-l pregătească pentru a deveni preot, dar nu au putut trece de încăpățânarea micului Vladimir, care își dorea altă profesie.

In anul 1918 a dat examen la Liceul „B.P. Hașdeu” din Chișinău, iar la 17 ani se înscrie ca voluntar la Reg. 3 Roșiori din Bârlad. De aici este repartizat la Divizia de Mare, de la Constanța, cu gradul de sergent. În cadrul Diviziei face parte din echipajul canonierei „Lt. Dumitrescu”. Când acest vas este trimis în reparație, sergentul Stângaciu este repartizat la Atelierul de Construcție al lui Nicolau, din Constanța. Nicolau era socrul directorului de bancă și proprietar al Atelierelor Societății de Transport Constanța, George I. Georgescu, cel care a finanțat construcția hidroavionului „RAS Getta”, după planurile ing. Radu A. Stoika, de unde și inițialele „RAS”.^[1]

Sosind ziua zborului pentru omologarea hidroavionului "Getta" - era în 15 august 1925 - de către pilotul Romeo Popescu, din partea Inspectoratului Aeronautic, mecanicul sergent Stângaciu era prezent lângă hidroavion. Cum în acea zi mecanicul de bord care trebuia să-l însoțească în zbor pe pilotul recepționer a lipsit fiind bolnav, s-a creat o problemă. Căpitanul Romeo Popescu l-a întrebat pe serg. Stângaciu Vladimir dacă are curajul să zboare cu el, întrucât sergentul mecanic știa totul despre hidroavion deoarece luase parte la construcția acestuia. Stângaciu a fost de acord și astfel a executat primul zbor din viața sa, cu cel mai renumit pilot al acelui timp, din România; era 15 august 1925 și tânărul Vladimir avea 18 ani iar hidroavionul acesta avea să-l marcheze pe Stângaciu de-a lungul vieții și activității sale. Din păcate, deși zborul a fost considerat un succes în sine, după ce a primit o comandă pentru construirea a altor 3 aparate de zbor din seria GETTA, fabricantul a dat faliment.^[2]

Tot la această vârstă, serg. mecanic Stângaciu Vladimir, la recomandarea Lt. Comandorului mecanic Petrescu Ion, șeful Atelierului Arsenalului Aeronautic de la Cotroceni-București (ce fusese prezent la zborul de omologare al hidroavionului "Getta"), s-a prezentat la Școala Specială pentru Aviație de la Cotroceni (mai târziu purtând numele de Școala Ofițeri de Aviație - S.O.Av.). În urma examenului depus este declarat admis iar peste doi ani, la 1 iulie 1927 este avansat sublocotenent mecanic. (În primul an de la avansarea ca Slt. mecanic denumirea era de "Ofițer Mecanic clasa a III-a).

După avansare a fost repartizat la Grupul de Aviație de la Constanța, unde activează până în anul 1942 - bineînțeles că această perioadă cuprinde și timpul detașărilor de scurtă durată către alte unități.

În anul 1930, Grupul de Aviație se transformă în Flotila de Hidroaviație; în această Flotilă Vladimir Stângaciu este avansat grad după grad, având mari realizări profesionale, încă din 1928 el fiind ofițer mecanic șef, mecanic navigant și șef al serviciului tehnic. Un an mai târziu, in 1929 - luna mai, este prezent la sosirea Escadrilei de hidroavioane italiene, care se întorcea de la Odessa, condusă de către Mareșalul av. Italo Balbo (vezi articolul din "Orizont Aviatic" nr.2/Dec.2002). Escadrila era formată din 35 de hidroavioane S-55, două hidroavioane S-59 Bis și un hidroavion trimotor CANT, de transport; a fost cea mai mare formație de hidroavioane din toate timpurile, care ne-a vizitat țara.

În 1931 face parte din comisia de recepție și omologare, în Italia, la Uzina S.I.A.I.din Sesto Calende, de pe malul lacului Maggiore, unde Statul Român comandase: 14 hidroavioane de recunoaștere S-62 Bis, 7 hidroavioane de bombardament și torpiloare SAVOIA S-55 și 6 hidroavioane pentru școală și antrenament Savoia S-56.

În luna august, anul 1932, cu ocazia transportului hidroavionului S-62 Bis, în calitate de mecanic de bord (pilot Cpt.av. Borcescu Gh.) au amerizat la Porto Roze, pentru alimentare. În timpul încercării de pornire a motorului s-a produs o explozie în urma căreia Stângaciu a fost grav rănit, fiind spitalizat o perioadă de trei luni în Italia.

În anul 1935 participă la un raid cu hidroavionul S-55 în calitate de mecanic bord și pilot secund, pe ruta Constanța - Istambul - Atena - Constanța. În perioada 1936-1938 face parte din comisia de recepție și control pentru hidroaviație (amfibie) de la I.A.R. Brașov, iar în ianuarie 1942 este detașat la Flotila 1 Vânătoare Pipera, ca șef al serviciului tehnic. Tot în acest an este detașat, în calitatea de ajutor tehnic al comandantului, la Centrul de pilotaj (militar) de la Ziliștea-Boboc (Buzău). Aici răspunde de avioanele ieșite din reparațiile făcute de către o secție a Fabricii ICAR-București.

După mersul vremii, războiului și perindărilor, îl regăsim la Turda-Balomir-Luncani, răspunzând de reparațiile avioanelor de luptă, iar în 1946, făcând parte din Divizia Aviație București, în cadrul serviciului tehnic, este trecut în rezervă conform Legii 433, cu gradul de Lt. Colonel. Tot în 1946 este numit șef al Atelierului pentru construcția de avioane Fieseler Storch, în cadrul Fabricii ICAR București.

În 1948 trece la Compania (Societatea!) TARS, în funcția de director al atelierelor de reparații iar la 18 sept. 1954, odată cu înființarea Companiei TAROM, este numit aici Director general. Între 1956-1960, Vladimir Stângaciu a predat, în cadrul Institutului Politehnic București, cursul de "aparate de bord".

·         2003: A murit actorul de revistă Gioni Dimitriu; (n. 1921).

·         2008: A decedat Eugen Cizek, istoric și filolog român (n. 1932).  A  fost un specialist în filologie clasică, profesor universitar la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine  din cadrul Universității din București, autorul unor studii privitoare la  literatura latină, între care cea mai apreciată este „Istoria literaturii latine”. Prin vastitatea operei sale, publicată la cele mai mari edituri din străinătate, Eugen Cizek se înscrie în rândul celor mai importanti  specialisti români in limbi clasice  (latină cu precădere) din perioada postbelică. De altfel, Eugen Cizek a fost si unul dintre puținii clasiciști români de reputație internațională.

* 2016: Ion Toboșaru, critic de film român (n. 1930)

* 2018: Mircea Petescu (n. 15 octombrie 1943, Pecica, România – d. 16 decembrie 2018,^[1] Vosselaar, Belgia) a fost un fotbalist, impresar și antrenor român retras din activitatea sportivă.

* 2018: Anca Pop (n. 22 octombrie 1984, Moldova Nouă – d. 16 decembrie 2018, Svinița) a fost o cântăreață română-canadiană.^[1] Aceasta a lansat albumul său de debut omonim la data de 12 iulie 2017 în Japonia, care include discurile single: „Free Love”, „Super Cool”, „Ring Around”, „Loco Poco” și „Ederlezi”.^[2][3][4]

În 2008, a făcut cunoștință cu muzicianul iugoslav Goran Bregović, compunând două dintre piesele celui de-al treisprezecelea său album de studio, Champagne for Gypsies.^[5] La data de 27 iulie 2015, a lansat o altă versiune pentru videoclipul piesei „Free Love”, exclusiv pentru revista Playboy. De asemenea, a apărut pe coperta revistei respective în numărul lunilor iulie-august.

Anca Pop

Anca Pop în timpul unui serviciu fotografic pentru albumul său de debut.

Sărbători

În calendarul ortodox:

·       Sf. Proroc Agheu; Sf. Teofana, împărăteasa - Dezlegare la pește

RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Proroc Agheu

Sf Teofana, împărăteasa

Viața Sfintei Împărătese Teofana

• • 

    Viața Sfintei Împărătese Teofana

    Viața Sfintei Împărătese Teofana

Viețuind în lume, Sfânta Teofana s-a lepădat de toate cele lumești și a luat jugul cel bun al lui Hristos, iubindu-l; și Crucea luând-o a purtat-o pe umeri și desăvârșit a plăcut lui Dumnezeu.

Fericită Teofana era cu nașterea și cu creșterea din Constantinopol, din seminție împărătească, rudenie a trei împărați și soție de împărat. Tatăl ei avea numele Constantin, fiind și cu dregătoria ilustrie, iar pe mama ei o chema Ana. Aceștia, viețuind în cinstită însoțire, erau sterpi, pentru care lucru pururea se mâhneau, căci nu aveau fii. Și doreau foarte mult rod însoțirii lor, deci se rugau Preacuratei Stăpânei noastre de Dumnezeu Născătoare și, mergând de-a pururea întru cinstita ei biserică, cea din Forachia, își vărsau înaintea ei focul inimii lor, în rugăciunile cele cu osârdie: „Să se dezlege, o, Stăpâna lumii, nerodirea noastră, prin milostivirea ta și să primim naștere de fii de la Ziditorul, prin mijlocirea ta!”.

Ceea ce cereau cu credință au și dobândit. Cu darul aceleia către care se rugau cu osârdie au primit dezlegarea nerodirii lor. Deci au născut prunc, parte femeiască, și i-au pus numele de Teofana, care, de la al șaselea an al vârstei sale, a fost dusă la învățătură de carte și povățuită spre toată fapta cea bună. Și se vedeau, chiar din vârsta ei cea copilărească, semnele faptelor bune celor mari ce aveau să fie, precum și ale sfințeniei. De aceasta se bucurau foarte mult părinții, văzând obiceiurile ei cele bune și nădăjduiau că se vor mângâia cu a ei naștere de fii. Deci, luau seama la un tânăr asemenea ei, de neam bun și cu obiceiuri bune, cu care să o însoțească după lege, căci acum era în vârstă (n.r., la vârsta potrivită pentru căsătorie) și înflorea cu toate darurile, mai mult decât cele de vârsta ei.

În acea vreme s-a făcut cercetare de către împăratul Vasile Macedon ca să afle o fecioară bine împodobită cu fapte bune, pentru însoțirea fiului său, Leon, cel preaînțelept. Și, aflând pe Teofana mai frumoasă decât altele, a însoțit-o cu fiul său, care era acum și el împărat, săvârșind nunta cu multă bucurie și veselie. Trecând câtăva vreme, a semănat vrăjmașul viclean neghină între împărat și fiu, căci s-a ridicat cu mare mânie tatăl asupra fiului și luându-l pe el împreună cu soția sa Teofana i-a închis într-un loc întunecos, punând străji mari. Aceasta s-a făcut după răutatea cea ascunsă a vicleanului Teodor Santavarin, episcopul Evhaitei, care era vrăjitor și pe care nu-l iubea împăratul Leon.

Aceasta s-a început așa: murind feciorul cel mai întâi născut, cu numele de Constantin, împăratul Vasile se mâhni mult și plângea nemângâiat după el. Văzând vrăjitorul pe împărat în mare supărare, vrând să-l mângâie, a arătat cu vrăjile sale pe Constantin după moarte, venind spre el călare pe cal. Iar împăratul a cuprins pe fiul său în brațele sale și deodată nu l-a mai văzut. Se stinsese vrăjitoria. Atunci împăratul se sperie, crezând că ce văzuse era adevărat și foarte mult cinstea pe Santavarin, avându-l prieten apropiat și asculta de dânsul. Iar împăratul cel tânăr, Leon, fiind înțelept și temător de Dumnezeu, se scârbea de acel vrăjitor și, urându-l ca pe un vrăjmaș al lui Dumnezeu, nu-l băga în seamă.

Cugetând însă cum să aibă izbânda asupra împăratului Leon, deoarece îl trecea cu vederea, vrăjitorul a meșteșugit astfel: având prilej, s-a apropiat de împăratul Leon și, ca și cum i-ar dori binele și i-ar fi prieten, a zis: „Iată, tu ești împărat tânăr și ieși întotdeauna cu tatăl tău la vânătoare. Deci, ar trebui să porți la tine o săbioară, pentru vreo întâmplare, că uneori îți va trebui împotriva fiarelor, alteori o vei da tatălui tău la vreme de trebuință, iar altă dată, dacă niște vrăjmași – de care nu puțini are – ar năvăli asupra tatălui tău fără de veste, atunci, îndată scoțând săbioara cea purtată pe ascuns, vei răni pe vrăjmaș și vei salva pe tatăl tău”.

Aceste cuvinte înșelătoare ale acelui vrăjmaș ascultându-le tânărul împărat și nepricepând vicleșugul lui, a început a purta o sabie mică, când mergea la vânat sau oriunde ar fi mers cu tatăl său. După aceasta, vicleanul Santavarin a grăit în taină bătrânului împărat Vasile: „Iată, fiul tău Leon vrea să te omoare fără veste, pentru ca să împărățească el singur. Și acesta să-ți fie semnul gândului lui cel rău: când ieși la vânat și este și el, poartă în cizmă ascunsă o săbioară pregătită, ca să găsească vreme prielnică să te lovească fără veste și să te omoare. Dacă voiești să știi, încearcă a merge la vânat și, ieșind la câmp, poruncește să se caute ce are în cizmă și vei vedea de nu va fi așa, precum auzi de la mine”.

Deci, împăratul Vasile a luat pe fiul său cel tânăr și a ieșit la vânat. Fiind la câmp a poruncit să fie căutat în cizmă și a aflat o săbioară ascuțită la amândouă părțile și îndată s-a aprins de mânie asupra fiului său, socotind adevărate cele spuse lui; și nu asculta spusele împăratului Leon, că nu spre moartea părintelui său are săbioara, ci pentru oarecare primejdii și pentru păzirea vieții lui. Dar tatăl, fiind supărat, nu-l asculta și-l închise pe fiul său într-o casă întunecoasă din palat, împreună cu Fericita Teofana, soția lui, punând strajă puternică. Astfel a izbutit vrăjmașul vrăjitor, și chiar mai rău, căci împăratul voia să-i scoată ochii fiului său, dar s-au opus patriarhul și toată suita sa.

Și au stat nevinovatul împărat Leon și cu Fericita Teofana în acea închisoare întunecoasă mai mult de trei ani, nefăcând nici un rău. Acolo nu se îndeletniceau decât cu posturi și cu rugăciuni, tânguindu-se în închisoarea lor și punând înainte pe Dumnezeu – ca pe cel a toate văzător – martor pentru a lor nevinovăție. De multe ori încercă suita să roage pe împărat pentru ei, dar nu găsea prilejul.

Odată, însă, s-a ivit și acest prilej. În palat era un papagal, învățat să grăiască câteva cuvinte omenești, cu care învesela pe împărat și pe ceilalți. Papagalul avea colivia aproape de camera împărătesei, mama lui Leon, care tot timpul își jelea fiul: „Vai! vai! Fiul meu Leon!”. Pasărea a deprins și ea aceste cuvinte și odată, săvârșind împăratul praznicul Sfântului Ilie Prorocul, a chemat pe toți boierii la masă, poruncind tuturor să se bucure cu el de acel ospăț. Iar pasărea, grăind omenește, repeta întruna: „Vai! vai! Fiul meu Leon!”. Auzind acestea, toți boierii au lăsat masa, mâhnindu-se. Văzându-i împăratul mâhniți și negustând nimic și nebând nimic, îi întrebă care e pricina. Iar ei s-au sculat toți și, cu ochii plini de lacrimi, au zis: „Dacă o pasăre, care nu are înțelegere, se mâhnește pentru domnul său, care fără vină pătimește, și aceasta veșnic se tânguiește «Vai! vai! Fiule Leon!», dar noi care suntem făptură înțelegătoare și cuvântătoare, știind că fiul tău pătimește fără vină și numai din răutate omenească și clevetire rabdă mânia ta, cum să ne veselim, să mâncăm și să bem? Au nu noi trebuie să ne mâhnim? De a greșit fiul tău ceva, împărate, și ar fi vrut să ridice mâna asupra ta, apoi dă-ni-l nouă și-l vom face bucăți, iar dacă nu este vinovat întru nimic, precum știm, pentru ce-ți muncești sângele tău?”.

De aceste cuvinte umilindu-se împăratul, zdrobindu-și inima și fiindu-i jale, a poruncit îndată să scoată pe fiul său din închisoarea cea întunecoasă și să-i radă părul ce-i crescuse în întuneric, apoi, îmbrăcându-l în haine împărătești, să-l aducă la sine cu cinste. Și aducându-l, s-a sculat împăratul cu lacrimi și și-a îmbrățișat fiul său, l-a sărutat și l-a așezat iarăși la rânduiala cea dintâi. După aceasta a mai viețuit puțin și a căzut la boală și a murit, lăsând toată stăpânirea împărătească fiului său. Iar Leon, după moartea tatălui său, prinzând pe vrăjitorul Santavarin, a poruncit să-l bată și să-i scoată ochii și l-a surghiunit la Atena. Astfel s-a întors răutatea la capul său, care era cu credință maniheu, cu învățătura vrăjitor și cu fățărnicia creștin, iar cu dregătoria episcop, pe care împăratul Vasile îl socotea sfânt pentru minunile cele făcute cu vrăjile.

Iar Fericita Teofana, după închisoarea aceea, deși era împărăteasă se sârguia pentru mântuirea sufletească, nesocotind întru nimic slava cea împărătească și trecând cu vederea deșertăciunea vieții. Neîncetat, ziua și noaptea, avea pe buzele sale psalmi, cântări și rugăciuni și toată viața sa o petrecea întru plăcere de Dumnezeu și cu milostenii cântându-L. Iar cu trupul său niciodată nu se sârguia spre împodobire împărătească. Deși era pe dinafară împărăteasă, îmbrăcată cu podoabe scumpe, pe dedesubt era îmbrăcată cu haine aspre de păr, cu care-și chinuia trupul și-l omora. Viața ei era pustnicească, pentru că se hrănea numai cu pâine proastă și cu verdețuri uscate, iar mesele cele cu bucate multe cu totul erau urâte de dânsa. Bogăția cea agonisită și cinstită care intra în mâna ei o împărțea săracilor, scăpătaților, sărmanilor și văduvelor, iar hainele de mare preț și podoabele le dăruia în mâna acelora. Apoi, locașurile cele proaste în care locuiau cei ce petreceau viața monahicească erau înnoite de dânsa cu averi și cu toate cele de trebuință.

Astfel de sârguință și purtare de grijă avea pentru toți această împărăteasă iubitoare de Hristos. Iar pe slugile sale și pe robi îi avea ca pe niște frați și surori și nu striga pe nimeni cu nume prost, ci pe toți îi slăvea întru Domnul cu chemarea, cinstind numele fiecăruia, în oricare dregătorie și slujbă ar fi fost. Apoi, din gura sa n-a ieșit niciodată nici blestem, nici cuvânt mincinos, nici defăimare, nici clevetire, nimic rău. Teofana era către toți cu bunătate, căci plângea cu cei ce plângeau și se bucura cu cei ce se bucurau. Iar patul ei, deși era așternut cu vison și cu străluciri de aur împodobit, pe pământ avea așternută o rogojină proastă, ori pe oase ascuțite se pleca spre somn. Acel așternut în toate nopțile, ca David, îl uda cu lacrimi și foarte puțin somn având, îndată se scula spre lauda lui Dumnezeu. Ducea o viață atât de aspră, încât repede s-a îmbolnăvit de o mare boală trupească, însă cu sufletul n-a slăbit cu rugăciunile către Domnul și n-a încetat a învăța legile lui Dumnezeu, citind sfintele cărți, ori ascultându-le. Apoi, toată osârdia sa era să ajute întru totul pe cei năpăstuiți, să apere pe văduve și să îngrijească de cei săraci, să mângâie pe cei mâhniți și să șteargă lacrimile celor ce plângeau; și astfel s-a făcut maică a tuturor celor ce nu aveau scăpare și ajutor.

Viețuind în lume, Teofana s-a lepădat de toate cele lumești și a luat jugul cel bun al lui Hristos, iubindu-L; și Crucea luând-o a purtat-o pe umeri și desăvârșit a plăcut lui Dumnezeu. Simțind singură ieșirea sa din trup, a poruncit să vină toți la dânsa pentru despărțire. Apoi, dând tuturor sărutarea cea de pe urmă, a trecut de la împărăția cea pământească către cea cerească și a stat înaintea Împăratului Slavei, cu multe fapte bune fiind înfrumusețată și a fost rânduită în ceata sfinților celor ce bine au plăcut lui Dumnezeu, iar cinstitul ei trup a fost îngropat cu mare cinste.

Bărbatul ei, împăratul Leon preaînțeleptul, văzând viața soției sale, sfințenia ei cea mare și cinstind-o pe dânsa nu ca pe o soție, ci ca pe o doamnă a sa și mijlocitoare către Dumnezeu, a gândit ca mai înainte de vreme să zidească o biserică în numele ei. Iar sfânta înștiințându-se de aceasta, nu numai că n-a voit, ci l-a oprit cu totul pe el. De aceea biserica începută în numele ei a devenit biserica Tuturor Sfinților, iar cu sfatul întregii Biserici a așezat acest împărat ca să se serbeze praznicul tuturor sfinților în duminica cea dintâi după pogorârea Duhului Sfânt. Căci, zicea împăratul, că de va fi Teofana sfântă, apoi să se prăznuiască împreună cu toți sfinții, căreia și de la noi să-i fie cinste în veci. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE

A.   PLĂCINTE, GUSTĂRI

File de cod pescăresc

·       2 kg cod

·       175 g ulei

·       500 g roşii

·       100 ml vin

·       30 g usturoi

·       100 g bulion

·       Cimbru

·       Piper

·       Sare

Codul se decongelează, se spală în mai multe ape, se scot fileurile şi se aşază într-o tavă cu ulei, se condimentează cu usturoi tocat, piper, sare şi cimbru.

          Se toarnă restul de ulei peste peşte şi se dă tava la cuptor timp de 25 minute.

          Se scoate din cuptor şi se toarnă peste peşte bulion diluat cu apă, se aşază pe fiecare fileu de cod câte o jumătate de roşie şi se dă tava din nou la cuptor timp de 15 minute.

          Se serveşte rece sau cald, după preferinţă.

 

B.   SALATE

Salată de ton

* o cutie ton în ulei,

* o cutie porumb  medie,

* un borcănel ceapă mică murată,

* orez bob lung (2 punguliţe Uncle Ben's 75 g.),

* zeama  de la 1 lămâie,

* piper

Se fierbe orezul, de preferat cel cu bob lung,  să nu se lipească.  Se amestecă orezul fiert cu tonul (cu tot cu ulei - există şi ton în ulei cu lămâie şi piper), zeama de la 1 lămâie, ceapa murată, porumbul şi piperul.

C. SOSURI

Sos de peşte

·       1 kg peşte;

·       1 pahar vin;

·       Sos alb obţinut din:

-         1 lingură margarină;

-         1 lingură făină;

-         Apă;

-         Sare;

-         Piper;

·       Zarzavat de supă

Sosul alb:

Se pune ½ lingură margarină într-o cratiţă pe foc, se adaugă făină, se amestecă.

Se adaugă puţin câte puţin un pahar apă rece, amestecând mereu să nu se formeze cocoloaşe.

Dacă sosul este prea gros se diluează cu apă fierbinte.

Se pune sare şi piper, iar când se serveşte se adaugă restul de ½ lingură margarină, amestecând până se topeşte.

Acest sos este baza multor sosuri calde.

Sosul de peşte:

Se pune peştele curăţat, spălat şi tăiat bucăţi într-o oală cu 2 cepe, 2 morcovi, sare, piper măcinat, rădăcină şi frunză de pătrunjel, o foaie dafin.

Se acoperă cu apă şi se lasă să fiarbă încet, la foc domol.

Se adaugă ¼ l vin alb şi se mai lasă să fiarbă împreună până ce carnea este fiartă bine.

Se strecoară apoi printr-o sită deasă.

Cu acest lichid se stinge un rântaş de făină preparat cu ½ lingură margarină şi o ligură făină.

Se amestecă totul bine şi se mai lasă să fiarbă împreună la foc foarte mic, amestecând mereu.

Se poate adăuga zeamă de lămâie şi piper măcinat.

Se serveşte la rasol de peşte

 

D.  BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Borş de peşte

·       750 g peşte

·       150 g morcovi

·       100 g ţelină

·       100 g ceapă

·       100 g ulei

·       250 g roşii

·       1.5 l borş de putină

·       1 legătură leuştean verde

·       1 legătură pătrunjel verde

·       Sare

Ceapa se toacă mărunt şi se căleşte în ulei, se adaugă morcovii şi ţelina tăiate rondele şi se călesc împreună încă 15 minute, se sting cu apă şi se pun la fiert.

          Peştele se curăţă de solzi, se spintecă, se scot intestinele, branhiile şi osul amar şi se spală în mai multe ape.

          Când zarzavatul este aproape fiert se pune peştele tăiat în bucăţi şi borşul fiert separat şi se lasă să mai fiarbă 15 minute.

          Se adaugă apoi roşiile, curăţate de coji şi seminţe şi tăiate cuburi şi se potriveşte gustul de sare.

          În final se adaugă leuşteanul şi pătrunjelul tăiate mărunt.

 

E. Piftie de crap (3 reţete)

I

·       1 kg crap sau 2 capete şi 2 cozi crap;

·       2 cepe;

·       Sare;

·       Piper

Când s-a împărţit un peşte mai mare sau doi crapi mai mici, capetele şi cozile se pot prepara în modul următor (fără cap gelatina nu se prinde): se taie capetele felii şi se rumenesc uşor în ulei.

Se pun bucăţile de peşte într-o cratiţă, împreună cu ceapa rumenită şi se dă cu apă.

Se pune sare şi se lasă să fiarbă până ce apa a scăzut mult.

Se pun bucăţile într-o farfurie adâncă şi se toarnă deasupra zeama strecurată, apoi se lasă la rece.

Peste câteva ore, sau cel mai bine a doua zi, zeama s-a transformat în piftie şi se poate servi.

II

Fără ceapă prăjită.

Se fierb bucăţile de peşte în apă cu sare cât le cuprinde, lăsând să scadă până când zeama devine cleioasă.

Se scot bucăţile de peşte pe o farfurie sau două, iar deasupra se strecoară zeama, în care s-au pus 1 – 2 căţei usturoi striviţi.

Se lasă la rece să se închege.

III

Se curăţă crapul, se taie în bucăţi, se pune într-o cratiţă împreună cu apă cât să-l cuprindă sare, usturoi, piper, o ceapă, pătrunjel, câteva ciuperci, 2 linguri ulei.

Lichidul trebuie să acopere peştele.

Se lasă să fiarbă fără capac 30 minute.

Se scot bucăţile, se aşază pe farfurii, se pun ciuperci împrejur, iar deasupra se strecoară zeama.

Se lasă la rece până se încheagă zeama.

 

F. DULCIURI

Chec cu cacao
• ¾ ceaşcă ulei;
• 2 ceşti zahăr;
• 2 ceşti apă rece;
• 3 linguri oţet;
• 6 linguri cacao;
• 1 linguriţă sare;
• 2 vanilii;
• 3 ceşti făină;
• 2 linguriţe bicarbonat;
• 1 linguriţă praf de copt
Se bate uleiul cu zahărul, se adaugă oţetul, apa, vanilia, făina în care se amestecă bicarbonatul şi praful de copt.
La sfârşit se adaugă sare şi cacao.
Se răstoarnă compoziţia în tava unsă şi tapetată cu făină şi se dă la cuptor, la foc potrivit timp de 45 minute.
Când este copt se pudrează cu zahăr

GÂNDURI PESTE TIMP

ALPHONSE DAUDET

Sari la navigareSari la căutare

Alphonse Daudet
Date personale
Nume la naștere	Louis Marie Alphonse Daudet
Născut	13 mai 1840[2][3][4][5]  Nîmes, Franța
Decedat	16 decembrie 1897 (57 de ani)[6][4][7][8]  Paris, Franța
Înmormântat	Cimitirul Père-Lachaise
Cauza decesului	cauze naturale (sifilis)
Părinți	Vincent Daudet[*] Adeline Daudet[*]
Frați și surori	Anna Daudet[*] Ernest Daudet[*] Henri Daudet[*]
Căsătorit cu	Julia Daudet[*]
Copii	Léon Daudet[*] Lucien Daudet[*] Edmée Daudet[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	scriitor dramaturg poet romancier[*] autobiograf[*] scenarist
Pseudonim	Piccolo
Limbi	limba franceză[1]
Specie literară	roman, poezie, tale[*], dramă, povestire
Opere semnificative	Tartarin Les lettres de mon moulin[*] Piciul Monsieur Seguin's Last Kid Goat[*] L'Arlésienne[*]
Influențe[ascunde] Émile Zola Edmond de Goncourt
Note
Premii	Cavaler al Ordinului Național al Legiunii de Onoare[*] Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[*] Jouy Prize[*]
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Alphonse Daudet (n. 13 mai 1840,^[2][3][4][5] Nîmes, Franța – d. 16 decembrie 1897,^[6][4][7][8] Paris, Franța) a fost un prozator francez. A fost tatăl jurnalistului Léon Daudet și al scriitorului Lucien Daudet.

În nuvelele sale, realizează o evocare lirică a mediului provensal. Romanele sale, de inspirație socială, au o tentă satirică, dar și sentimentală, uneori naturalistă.

CUPRINS

• 1Opera
• 2Note
• 3Bibliografie
• 4Legături externe

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 1858: Îndrăgostiții ("Les Amoureusel");
• 1868: Piciul ("Le petit chose")
• 1869: Scrisori din moara mea ("Les lettres de mon moulin");
• 1872: Minunatele isprăvi ale lui Tartarin din Tarascon ("Les aventures prodigieuses de Tartarin de Tarascon")/Extraordinarele aventuri ale lui Tartarin din Tarascon
• 1872: Arleziana ("L'Arlésienne");
• 1874: Fromont cel tânăr și Risler cel bătrân ("Fromont jeune et Risler aîné");
• 1874: Robert Helmont;
• 1877: Nababul ("Le nabab");
• 1880: Numa Roumestan;
• 1883: Evanghelista ("L'Evangéliste ");
• 1884: Sapho;
• 1885: Tartarin în Alpi ("Tartarin sur les Alpes");
• 1886: Le Belle Nivernaise;
• 1888: Nemuritorul ("L'Immortel");
• 1888: Amintirile unui om de litere ("Souvenirs d'un homme de lettres");
• 1889: Treizeci de ani la Paris ("Trente ans de Paris");
• 1890: Port Tarascon;
• 1892: Rose și Ninette ("Rose et Ninette").

NOTE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

1. ^ Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
2. ^ ^a b EB-11 / Daudet, Alphonse[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
3. ^ ^a b Kratkaia literaturnaia iențiklopedia
4. ^ ^a b c d Autoritatea BnF, accesat în 10 octombrie 2015
5. ^ ^a b Louis Marie Alphonse Daudet, Baza de date Léonore, accesat în 9 octombrie 2017
6. ^ ^a b IeSBE / Dodie, Alfons[*] Verificați valoarea |titlelink= (ajutor)
7. ^ ^a b Alphonse Daudet, Encyclopædia Britannica Online, accesat în 9 octombrie 2017
8. ^ ^a b Alphonse Daudet, SNAC, accesat în 9 octombrie 2017

Alphonse Daudet - citate

WILLIAM SOMERSET MAUGHAM

Mai multe imagini

WILLIAM SOMERSET MAUGHAM

Dramaturg

Descriere

William Somerset Maugham a fost un dramaturg și prozator englez, a cărui operă s-a bucurat de notorietate internațională. Proza sa se caracterizează prin soliditatea construcției, observația ascuțită asupra mediilor și caracterelor, tonul de fină ironie. Wikipedia

Anul nașterii: 25 ianuarie 1874, Paris, Franța

Data morții: 16 decembrie 1965, Nisa, Franța

Soție: Syrie Maugham (căs. 1917–1929)

Povestiri scurte: Greierul și furnica, The Verger, Rain, Mr. Know-All, MAI MULTE

Piese: Sheppey, The Sacred Flame, The Letter, Our Betters, The Constant Wife, For Services Rendered, The Bread-Winner

Cărți

Vedeți încă peste 40

Robie

1915

Luna și doi bani jumate

1919

Pe muchie de cuțit

1944

Vălul pictat

1925

Filme

Vedeți încă peste 45

Vălul pictat

2006

Sclavia umană

1934

Pe muchie de cuţit

1984

Vacanţă de Crăciun

1944

William Somerset Maugham - Citate:

POEZIE

ION MAXIM

Ion Maxim
Date personale
Născut	1 iulie 1925[1]  Tihău, Surduc, Sălaj, România
Decedat	16 decembrie 1980 (55 de ani)[1]  Timișoara, România
Cetățenie	Regatul României  Republica Populară Română  Republica Socialistă România
Religie	Biserica Română Unită cu Roma Biserica Romano-Catolică din România
Ocupație	poet romancier[*] critic literar[*]
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Universitatea Regele Ferdinand I din Cluj
Modifică date / text

Ion Maxim (n. 1 iulie 1925, Tihău, jud. Sălaj – d. 16 decembrie 1980, Timișoara) a fost un poet, prozator și critic literar român.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut în satul Tihău (azi în județul Sălaj), în familia învățătorilor Augustin Maxim și Maria (n. Vaida).^[2][3] A absolvit Liceul „Sf. Vasile” din Blaj (1943) și apoi Facultatea de Filosofie a Universității din Cluj (1948). A obținut în 1971 titlul de doctor în filosofie al Universității din Cluj cu teza De la existență la adevăr (condusă de către D.D. Rosea) despre formarea problemei cunoașterii în filosofia presocratică.^[2]

După absolvirea facultății a lucrat ca profesor la Zalău (1948-1949).^[2] A fost arestat și condamnat la ani grei de închisoare, trecând prin penitenciarul Aiud (1956) și lagărul Periprava.^[4] Era credincios greco-catolic și a protestat împotriva desființării Bisericii Greco-Catolice și trecerii bunurilor acesteia în patrimoniul Bisericii Ortodoxe Române, convertindu-se la romano-catolicism.^[3] A făcut 15 ani de închisoare, fiind eliberat în 1964, odată cu grațierea deținuților politici, și s-a stabilit la Timișoara.^[3] După eliberare a lucrat pe post de contabil la o întreprindere din Timișoara (1964-1966) și apoi psiholog în același oraș.^[2]

A trăit retras, participând rar la ședințele Asociației Scriitorilor. Avea o sănătate precară datorată atât anilor grei de temniță, cât și unui sindrom hemoragipar rar, și era nevoit să stea internat perioade lungi prin spitale. Lucra după un program de lucru drămuit cu strictețe și avea puțini oameni apropiați.^[3] Unul dintre apropiați, scriitorul Radu Ciobanu, îl descria astfel: „un solitar, un introvertit, poate un mare timid, traumatizat de anii de detenție, inadaptat la mizeria și meschinăria epocii pe care o străbăteam; totodată un intelectual de vastă cultură, cu mari disponibilități afective, hipersensibil, un critic exigent și de o profundă onestitate”,^[3] iar criticul și istoricul literar Constantin Călin îl prezenta în volumul Scrisori către un redactor (2014) drept „un solitar distins, cu masca amărăciunii definitiv imprimată pe față”.^[5][6]

ACTIVITATE PUBLICISTICĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-ar remarcat ca scriitor încă din perioada școlii, fiind unul dintre tinerii scriitori care s-au afirmat în anii războiului, grupați în Cercul Literar de la Sibiu.^[7] A debutat în 1941 în revista școlară Mlădițe și a publicat un an mai târziu vol. de povestiri fantastice Simfonia neterminată (1942), pe care l-a semnat cu pseudonimul Doctor Coppelius,^[2][3] urmat de poemul dramatic Cântecul stelelor (1945); primele scrieri i-au demonstrat o vocație lirică.^[3] A participat în 1944 la luptele pentru eliberarea Transilvaniei și apoi pe frontul din Ungaria, pe care le-a evocat ulterior în volumul de versuri Însemnări pe scut (1968) și în jurnalul Oameni în alb (1970).^[2] A fost redactor la ziarele România viitoare și Tribuna din Sibiu (1944-1946) și Lupta Ardealului din Cluj (1946-1948),^[7] publicând poezii, eseuri, cronici literară și de artă vizuală.^[3]

După o lungă perioadă de detenție a revenit în lumea literară în anul 1968, când a publicat volumele de versuri Interferențe și Însemnări pe scut. Poemele publicate acolo îl evidențiază ca un poet matur, cu înclinații clasiciste.^[3] A publicat articole și cronici literare în ziarele și revistele Orizont, Familia, Neue Literatur, Lumina, Tribuna ș.a., semnând cu pseudonimul Iosif Mirescu.^[2] În anii 1970 a început să se afirme în critica literară, publicând prefețe, studii introductive și cartea Atitudini critice (1973), în care conturează un tablou al criticii literare contemporane.^[2] A publicat două romane: Pe malul Styxului (1980), ce conține o proză autobiografică reflexivă care evocă într-un ton amar primele două decenii postbelice, și Umbra de la Cozia (1980), ce încearcă să reconstituie spiritualitatea medievală .românească de pe la 1400, eseul istoric dedicat filosofiei grecești Orfeu, bucuria cunoașterii (1976) și .eseul filosofic Popas în Afrodisia (1978).^[2] Activitatea sa literară a fost puțin comentată în epocă din cauza trecutului scriitorului,^[3] fiind astfel puțin cunoscută.^[5]

Maxim a fost membru al Uniunii Scriitorilor din România, Filiala Timișoara. De asemenea, a fost unul 

[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Simfonia neterminată, povestiri, Blaj, 1942;
• Cântecul stelelor, poem dramatic, Blaj, 1945;
• Interferențe, versuri, București, 1968;
• Însemnări pe scut, versuri, București, 1968;
• Frumusețe amară, nuvele, București, 1969;
• Oameni în alb, București, 1970;
• Atitudini critice, Timișoara, 1973;
• Orfeu, bucuria cunoașterii, București, 1976;
• Popas în Afrodisia, București, 1978;
• Pe malul Styxului, roman, București, 1980;
• Umbra de la Cozia, roman, Timișoara, 1980.

MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

LUDWIG VAN BEETHOVEN

Ludwig van Beethoven
Date personale
Născut	16 decembrie 1770[2][3][4][5]  Bonn, Sfântul Imperiu Roman
Decedat	26 martie 1827 (56 de ani)[6][7][2][8]  Viena, Imperiul Austriac
Înmormântat	Cimitirul Central din Viena
Cauza decesului	cauze naturale[9] (ciroză[10])
Părinți	Johann van Beethoven Maria Magdalena van Beethoven
Frați și surori	Kaspar Anton Karl van Beethoven[*] Nikolaus Johann van Beethoven[*]
Număr de copii	0
Cetățenie	Electoratul de Köln[*]
Etnie	germană Flamanzi
Religie	catolicism[11]
Ocupație	compozitor
Locul desfășurării activității	Bonn[12] Viena[12] Mödling Baden[13]
Activitate
Gen muzical	muzică clasică simfonie string quartet[*] muzică de cameră cântec popular[*] string trio[*] operă
Instrument(e)	pian vioară
Premii	Bröckemännche Award[*][1]
Semnătură
Prezență online
Internet Movie Database VGMdb canal YouTube
Modifică date / text

Ludwig van Beethoven (pronunție germană:  audio; n. 16 decembrie 1770,^[2][3][4][5] Bonn, Sfântul Imperiu Roman – d. 26 martie 1827,^[6][7][2][8] Viena, Imperiul Austriac) a fost un compozitor german, recunoscut ca unul din cei mai mari compozitori din istoria muzicii. Este considerat un compozitor de tranziție între perioadele clasică și romantică ale muzicii. El a lăsat posterității opere nemuritoare, printre care:

• 9 simfonii ( a 3-a Eroica, a 5-a a Destinului, a 6-a Pastorala, a 9-a cu finalul Odă bucuriei pe versuri de Friedrich von Schiller, adoptată ca imn oficial al Uniunii Europene)
• 5 concerte pentru pian și orchestră (remarcabile al 4-lea și al 5-lea Imperialul)
• Un concert pentru vioară și orchestră
• Missa solemnis
• 32 Sonate pentru pian (printre care a 8-a Patetica, a 14-a Sonata Lunii, a 23-a Appassionata)
• Sonate pentru vioară și pian (mai cunoscută Sonata Kreutzer)
• 16 cvartete pentru coarde
• Opera Fidelio

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Evoluția stilului muzical
• 3Moștenirea artistică
• 4Simfoniile compuse de Beethoven
• 5Simfonia a 10-a
• 6Note
• 7Bibliografie
• 8Legături externe

BIOGRAFIE

Ludwig van Beethoven s-a născut în 1770 la Bonn, Germania, ca fiu al lui Johann van Beethoven (1740-1792), de origine flamandă și al Magdalenei Keverich van Beethoven (1744-1787). Până relativ recent ziua de 16 decembrie este considerată, în multe lucrări de referință, ca fiind data de naștere a lui Beethoven deoarece se știe că el a fost botezat pe 17 decembrie, ori la vremea respectivă copiii erau botezați la o zi după naștere. Oricum această presupunere este încă privită cu rezerve la ora actuală.

Ludwig van Beethoven (masca mortuară)

Mediul familial nu îi era tocmai favorabil, sub autoritatea capricioasă a tatălui, un cântăreț de curte mediocru, alcoolic notoriu. Observând însă talentul muzical precoce al fiului său, acesta a încercat să facă, fără succes, din micul Ludwig un copil-minune, asemenea lui Wolfgang Amadeus Mozart. Beethoven a început să ia lecții de muzică, în jurul vârstei de 10 ani, cu organistul, compozitorul și dirijorul Christian Gottlob Neefe, sub tutela căruia în 1783 a fost publicată pentru prima dată o lucrare a sa, un set de variațiuni pentru pian. Acesta recunoaște dotarea muzicală excepțională a tânărului Beethoven și, cu sprijinul arhiepiscopului Maximilian Franz, îi facilitează în 1787 o călătorie la Viena. Aici ia câteva lecții cu Mozart, dar trebuie să se întoarcă după scurt timp la Bonn, datorită înrăutățirii stării de sănătate a mamei sale, care suferea de tuberculoză și care moare pe 17 iulie 1787. În următorii patru ani lucrează cu capela curții arhiepiscopale și cu orchestra teatrului din Bonn, având astfel prilejul să-și îmbogățească cunoștințele muzicale cu operele aflate în circulație în acel timp. În 1990 compune o cantată cu ocazia morții împăratului Iosif al II-lea, fratele arhiepiscopului Maximilian Franz, binefăcătorul său și o cantată cu ocazia încoronării lui Leopold al II-lea (foarte probabil ambele având texte scrise de Severin Anton Averdonk).

Când în iulie 1792 Joseph Haydn, pe drumul său de întoarcere din Anglia la Viena se oprește la Bonn, este stabilită o nouă călătorie de studii la Viena. Astfel în noiembrie 1792 Beethoven pleacă pentru a doua oară la Viena, unde devine elevul lui Joseph Haydn, iar din 1794 studiază cu Johann Georg Albrechtsberger și cu Antonio Salieri. În capitala imperiului habsburgic, Beethoven reușește să câștige favorurile aristocrației vieneze prin concerte private, cu această ocazie căpătând faima de virtuoz pianist și de compozitor. Grație acestor relații și a contactelor cu casele de editură, care îi publică unele compoziții, Beethoven reușește să dobândească o independență, pe care și-a dorit-o cândva și Mozart.

În martie 1795 apare pentru prima dată în fața publicului vienez executând primul său concert pentru pian și orchestră. Urmează o serie de concerte la Praga, Dresda, Berlin și Preßburg (Bratislava). După primele sonate pentru pian - printre care sonata op. 13 "Patetica" - , Beethoven deschide, începând cu anul 1798, seria cvartetelor de coarde, compune și prima lui simfonie, în Do-major. În același timp apar primele semne ale scăderii auzului, ceea ce îl face să se izoleze tot mai mult de societate. În celebrul "Testament de la Heiligenstadt" (1802) Beethoven se adresează fratelui său, înspăimântat de surzenia sa tot mai accentuată. Totuși, tocmai în acești ani, Beethoven compune o serie de opere desăvârșite ale stilului clasic de maturitate, cum sunt cele trei sonate pentru pian op. 31, simfonia III-a "Eroica", apoi sonata pentru pian op. 57 "Appassionata", concertul pentru vioară și orchestră, simfoniile a V-a (a "Destinului") și a VI-a ("Pastorala"). În aceste compoziții se observă deosebirile față de operele compuse în primii săi ani în Viena: orchestra devine principalul "instrument" al lui Beethoven, chiar și operele compuse pentru instrumente soliste au un caracter orchestral.

Mormântul lui Ludwig van Beethoven din Viena

Prin anul 1818, Beethoven devine complet surd, singura modalitate de a comunica cu interlocutorii erau "caietele de conversații", în care aceștia scriau în loc să vorbească. Surditatea nu i-a întrerupt însă creația artistică, în 1819 compune "Variațiile-Diabelli" pentru pian, în 1820 se execută prima versiune a "Missei Solemnis", realizează ultimele sale sonate pentru pian și cvartetele de coarde, în sfârșit, Simfonia a IX-a. În ziua de 7 mai 1824 a avut loc la Viena prima audiție a Simfoniei a IX-a. Succesul a fost triumfal, s-ar putea spune revoluționar. Beethoven a fost întâmpinat cu cinci salve de aplauze, când, potrivit etichetei, însăși familia imperială era salutată la intrarea în sală doar cu trei salve. Simfonia a dezlănțuit un entuziasm delirant, multă lume plângea. Beethoven, care se găsea pe scenă cu fața la orchestră, nu percepea nimic din cele ce se petreceau în sală, unde lumea ridicată în picioare striga și își agita pălăriile. Una din soliste l-a întors pe Beethoven cu fața la public, putând astfel să-și trăiască triumful.

Tot mai bolnav, fiind țintuit la pat încă din decembrie 1826, Beethoven moare la 26 martie 1827, în urma unei boli de ficat. La înmormântarea în cimintirul Währinger au luat parte mii de locuitori ai Vienei, cuvântul de adio l-a rostit poetul Franz Grillparzer. A fost ulterior de două ori exhumat și reîngropat în Cimitirul Central (Zentralfriedhof) din Viena.

EVOLUȚIA STILULUI MUZICAL

Producția muzicală a lui Beethoven este considerată în mod tradițional ca o punte între Clasicism și Romantism și se poate împărți în trei perioade:

• Prima perioadă (1790-1802), cuprinzând compozițiile din tinerețe de la Bonn și primii ani în Viena, reprezintă continuarea stilului lui Haydn și Mozart, și desăvârșesc clasicismul vienez ajuns la maturitate. Un exemplu îl constitue cvartetul de coarde în La-major op. 18, foarte apropiat de compozițiile similare ale lui Mozart.

• A doua perioadă (1807-1812), așa zisul "ciclu eroic", cuprinde compoziții ca simfonia III-a (Eroica), concertele pentru pian și orchestră nr. 4 și 5 (Imperialul), Egmont, sonata pentru pian Appassionata. În toate aceste opere se remarcă profunzimea temelor, contrastele dramatice și noutățile armonice, neîntâlnite încă la predecesorii săi, Beethoven fiind supranumit din aceste motive „Titanul din Bonn”.

• A treia perioadă se profilează din anul 1813. Compozițiile din această perioadă nu mai pot fi grupate pe cicluri, fiecare din ele se prezintă cu o proprie și puternică individualitate, eliberate de convențiile tradiționale. În muzica instrumentală introduce recitative și arii, în fugi, variațiuni și elemente lirice, mereu în căutare de noi moduri de expresie. Cele două opere importante din această ultimă perioadă, a 9-a și Missa solemnis, se depărtează complet de genul tradițional: astfel în finalul simfoniei se introduce o partitură pentru soliști vocali și cor, în timp ce Missa solemnis iese din tiparele messelor liturgice, devenind o confruntare subiectivă cu divinitatea.

MOȘTENIREA ARTISTICĂ

Importanța lui Beethoven în muzică este semnificativă și din perspectiva transformării rolului compozitorului în societate. De la compozitorul medieval, artizan dependent (și de cele mai multe ori umil) aflat în serviciul Bisericii sau al aristocrației, compozitorul devine, odată cu prezența lui Beethoven, un artist care creează dintr-o necesitate interioară și nu la comandă. Influența sa asupra compozitorilor care l-au urmat a fost enormă. Admirat deschis, de la Franz Schubert, Felix Mendelssohn Bartholdy, Robert Schumann, Johannes Brahms, până la Richard Wagner și Arnold Schoenberg, ca întemeietor al unei ere noi în muzică, marele compozitor german este considerat până astăzi ca o figură cardinală în evoluția muzicii tuturor timpurilor, recunoscut și în limbajul și tehnica muzicii contemporane. Beethoven este revoluționarul întemeietor al unei noi generații de muzicieni și al unei alte atitudini față de creațiile compozitorilor.

SIMFONIILE COMPUSE DE BEETHOVEN

- Simfonia nr.1 în Do major, op.21 (1799/1800), premieră 2 aprilie 1800

- Simfonia nr.2 în Re major, op.36 (1802), premieră 5 aprilie 1803

- Simfonia nr.3 în Mi bemol major op.55 (“Eroica”), (1803/1804), premieră 7 aprilie 1805

- Simfonia nr.4 în Si bemol major, op.60 (1806), premieră 15 noiembrie 1807

- Simfonia nr.5 în Do minor (“Simfonia Destinului”), op.67 (1800-1808), premieră 22 decembrie 1808

- Simfonia nr.6 în Fa major, op.68 (“Pastorala”) (1807/1808), premieră 22 decembrie 1808

- Simfonia nr.7 în La major, op.92 (1811/1812), premieră 8 decembrie 1813

- Simfonia nr.8 în Fa major, op.93 (1811/1812), premieră 27 februarie 1814

- Simfonia nr.9 în Re minor, op.125 (1815–1824), premieră 7 mai 1824

SIMFONIA A 10-A

Din fragmente de partituri rămase de la Beethoven, muzicologul englez Barry Cooper a reconstituit prima parte de 15 minute, în tempo Andante – Allegro – Andante, a Simfoniei a 10-a în Mi bemol major (E flat major), pe care compozitorul nu a mai apucat să o finalizeze. Nu se poate dovedi că toate aceste partituri au fost scrise în acest scop de Beethoven, dar există un consens între specialiști că el intenționa să mai compună o simfonie.

• Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 1)
• Beethoven Symphony No. 10, 1st mov (Part 2)
• Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 1 of 2)
• Beethoven symphony no. 10 in E flat major "Unfinished" (Part 2 of 2)
• Beethoven 10th Symphony II.Andante

The Best of Beethoven

NELU PLOIEȘTEANU

Nelu Ploieșteanu
Date personale
Nume la naștere	Ion Dumitrache
Născut	16 decembrie 1950  Ciorani, Prahova, România
Decedat	2 aprilie 2021 (70 de ani)[1][2]  București, România
Cauza decesului	cauze naturale (COVID-19)
Căsătorit cu	Elena Dumitrache
Copii	Mihai Dumitrache Aneta Gavrilă
Cetățenie	România
Ocupație	acordeonist[*] pianist
Activitate
Gen muzical	muzică lăutărească[*]
Modifică date / text

Nelu Ploieșteanu (numele de scenă al lui Ion Dumitrache; n. 16 decembrie 1950, Ciorani, Prahova, România – d. 2 aprilie 2021,^[1][2] București, România) a fost unul dintre cei mai cunoscuți interpreți de muzică lăutărească din România.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A muncit chiar de la 18 ani, când a început să cânte în satul natal și când i-a murit tatăl. Cu timpul a învățat să cânte la pian și la acordeon.

A făcut armata un an și patru luni la Brașov, și la Timișoara. După armată, în 1970 s-a mutat în București la o rudă. A cântat 6 luni la acordeon la Teatrul de revistă Ion Vasilescu avându-l ca dirijor pe Ion Albeșteanu.

A cântat apoi la restaurantele Caraiman, Bulevard, Doina, Crama Domnească, Caru' cu Bere.

În 1979 pleacă pentru prima oară într-un turneu în afara țării, cu Ansamblul Mugurelul (Franța, Italia, Belgia și Olanda).

Au urmat după aceea alte turnee în Italia, Spania și Germania. Pleacă câte 6 luni, după care alte șase luni rămânea în țară. Ultima plecare a fost în 1996 în Germania.

După 1990 a reușit să lanseze 18 albume. Nici nu-și mai amintea câte spectacole și turnee a avut.

A cântat între 1990 și 1998 la "Șarpele Roșu" și la “Perla”, iar între 2018 si 2021 a cântat la restaurantul Cascada din stațiunea Slănic Moldova.

A avut de multe ori ocazia să rămână în străinătate dar a refuzat pentru că a dorit „să readucă în actualitate muzica veche românească”. Îi lipsea mult de tot familia dar trebuia să plece pentru că, tot de dragul familiei pleaca de fiecare dată - să o poată întreține.

A avut cinci copii (patru fiice, un fiu) și doi nepoți. Fiul său, Mihai, a decedat în luna aprilie a anului 2018.

Cele mai importante colaborări pe care le-a avut au fost acelea cu actorii Gheorghe Dinică și Ștefan Iordache. Pentru el a însemnat atât o satisfacție profesională cât și una sentimentală.

Nelu Ploieșteanu a decedat în dimineața zilei de 2 aprilie 2021, la Spitalul Floreasca, unde era internat în stare gravă ca urmare a complicațiilor provocate de virusul SARS-CoV-2.^[3] A fost înmormântat pe 7 aprilie 2021 la Cimitirul Străulești 2, lângă fiul său, Mihai, care a murit în 2018.^[4]

Nelu Ploieșteanu, colaj cu muzică lăutărească veche de petrecere

DANI CONSTANTIN

 DANI CONSTANTIN   - 16 decembrie 1956, București.

                       

                                    ACTIVITATE MUZICALĂ:

-   a urmat cursurile liceului „George Enescu";

-  între 1977-1981 urmează cursurile Conservatorului „Ciprian Porumbescu" din București  - secția pedagogie;

-  debutează în anul 1985 în cadrul Festivalului „Melodii '84" cu piesa NICI NU, NICI DA

-  din anul 1979 colaborează și apoi este angajat la Radiotelevizinea română, ca maestru de sunet.

 

PREMII OBȚINUTE

-       în anul 1985 participă la Concursul de muzică de dans de la Costinești   unde pentru melodia DINTR-UN VIS AM STRÎNS ALBASTRU  primește Premiul C.C.E.S.;

-       în anul 1986 participă la Festivalul „Melodii'85"  unde pentru melodia UN PORTRET DE FATĂ obține Premiul C.C. la U.T.C.;

-        în anul 1987 participă la Festivalul „Melodii'86" unde este laureat;

-       în anul 1988 participă la:

●  Festivalul „Melodii'87" unde este laureat;

● Concursul de creație și interpretare a muzicii ușoare românești unde primește premiul A.T.M.

 

Autograf muzical - Dani Constantin

MIHAI TRĂISTARIU

Mihai Trăistariu
Date personale
Născut	16 decembrie 1976 (44 de ani)[1]  Piatra Neamț, Neamț, România
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț
Activitate
Studii	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași
Gen muzical	muzică pop, dance
Ani de activitate	1998—prezent
Case de discuri	Sony Music, Warner Brothers, Era Business, Roton, Planet Works, Jupiter Records, EPIC, EMI, Template Records, Vale Music
Prezență online
Site web Internet Movie Database
Modifică date / text

Mihai Trăistariu (n. 16 decembrie 1976,^[1] Piatra Neamț, Neamț, România) este un cântăreț din România, fost component al formației Valahia. Provine dintr-o familie de artiști. Tatăl său, Gheorghe Trăistariu, a fost pictor, iar mama sa, Natalia Trăistariu, (născută Natalia Antohi) a studiat medicina și a cântat în tinerețe.

Mihai are 3 frați: Geanina, Constantin și Vasile. Toți cei 4 frați au studiat câte un instrument: Mihai - pianul, Geanina - vioara, Vasile - tot pianul, iar Constantin - trompeta, muzicuța și chitara. Fiind născut într-o familie de artiști, Mihai a dovedit interes muzical din tinerețe, studiind pianul de la vârsta de 7 ani și având încă de pe atunci rezultate notabile în domeniu. Petrecându-și copilăria ca olimpic la matematică și cu dorințe inițiale de a deveni om de știință sau matematician, Mihai Trăistariu își schimbă treptat interesul și aspiră să devină un cântăreț celebru, după ce a auzit la radio vocea celebrei cântărețe Mariah Carey, fiind fascinat de performanțele vocale excepționale ale acesteia și de întinderea sa vocală ieșită din comun: 5 octave. Mihai se apucă astfel de cântat, mai mult din dorința de atinge 5 octave, decât de a urma o carieră din asta. Între anii 1996-1998 el reușește să participe la 18 concursuri naționale de interpretare muzicală, obținând de fiecare dată premii, șapte din acestea fiind trofee. În 1998 este remarcat de producătorul Casei de discuri Sony Music - Romania, cu care semnează un contract pentru 5 ani.

CUPRINS

• 1Carieră
• 2Personale
• 3Alte activități în domeniul muzical
• 4Discografie
  • 4.1Albume
  • 4.2Single-uri
  • 4.3Videoclipuri
• 5Note
• 6Legături externe

CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Mihai Trăistariu este cântărețul român cu cele mai multe performanțe la nivel internațional^{[necesită citare]}.

• A vândut până acum peste 2.000.000 albume în țară și în străinătate.
• Între anii 1996-1998 participă la 18 concursuri naționale de interpretare, obținând de fiecare dată un premiu câștigând de 7 ori marele premiu ( trofeul ).
• Din 1998 a cântat în trupa de succes Valahia, după care a început o carieră de solist.
• A obținut la concursul Eurovision cel mai mare punctaj din istoria României : 172 de puncte.
• A câștigat titlul de "Cea mai bună voce din România" de trei ori in primii ani ai carierei sale: în 1999, 2000 și 2006.^{[necesită citare]}
• A câștigat de 5 ori titlul de " Cea mai bună voce masculină din România " : în 2000, 2001, 2003, 2007 și 2011 și a fost nominalizat de alte 5 ori.
• După concursul Eurovision 2006, piesa sa "Tornero" compusă de compozitorul Eduard Cârcotă, a fost difuzată în peste 30 de țări din Europa.
• Are în acest moment semnate contracte cu case de discuri din 15 țări: pentru Suedia, Norvegia, Finlanda, Danemarca cu Warner Brothers; pentru Grecia și Cipru cu Planet Works; pentru Germania, Austria, Elveția cu Jupiter Records; pentru Malta cu Template Records; pentru Spania și Portugalia cu Vale Music; pentru Anglia cu Garden Records; iar pentru România și Republica Moldova cu ROTON. Albumele sale se vând în toate aceste 15 țări, iar videoclipurile și melodiile sale se difuzează pe TV și radio în toate aceste 15 țări.
• Mihai este singurul artist român care are 2 stele pe bulevardul celebrităților. Artistul a primit o stea în Malta, pe Bay Street, în 2007 și una în România, în 2009 , pe Bulevardul Celebrităților din Mangalia, stea pe care a primit-o în cadrul festivalului Callatis. Mihai devine astfel singurul român care are stea pe bulevardul celebrităților din altă țară.
• Mihai este singurul artist român dublu-cetățean de onoare. În 2006 a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Piatra Neamț, orașul său natal; iar în 2009 a primit titlul de cetățean de onoare al municipiului Mangalia.
• Pe 6 ianuarie 2010, primarul municipiului Călărași i-a decernat "Cheia Municipiului Călărași".
• A fost desemnat de 2 ori până acum - "Artistul anului" în România : în 2000 și 2006.
• Este în TOP 100 - Cei mai mari români din toate timpurile !^[2]
• După Eurovision, străinii i-au acordat lui Mihai premii de toate felurile: cea mai bună voce masculină (Grecia , Cipru, Malta, Suedia), hitul anului - "Tornero" (Grecia, Malta, Cipru, Suedia, Islanda, Bielorusia, Turcia, Croația, Serbia, Polonia, Ucraina, Bulgaria, Republica Moldova) .
• Este primul și singurul român din istorie nominalizat la Los Angeles Music Awards.
• Are 14 albume la activ (6 cu trupa Valahia și 8 solo). Albumele lansate până acum sunt: "Valahia", "Why", "Pisicuța", "Te iubesc atât de mult", "2002", "Sha-la-la", "Altceva", "Tornero", "De Crăciun" (Christmas), "Love", "Best Of", "Lie, ciocârlie", "Balade" și "Change".
• Are 22 de videoclipuri, care au fost difuzate pe toate posturile TV din România și din 2006 și pe canale TV europene: "Banii și fetele", "La mare, la soare", "Vrem fetițe dotate", "Why", "Banana", "Singur", "Mama", "Scufița", "Nu plânge, iubito", "Sha-la-la", "Baby " feat. Tiger One & Alin, "Cât de frumoasă ești" (2 videoclipuri diferite), "Îți dau", "Tornero", "Dimmi și o no", "Puerto Rico", "Je t'aime", "Lie, ciocârlie", "Moș Crăciun ... ești nebun!", "E iarnă între noi", "Zombie love" și "Paradisio".
• Mihai Trăistariu are în palmares, până în acest moment, nu mai puțin de 123 de premii. Fie a câștigat concursuri naționale și internaționale de interpretare , fie a avut vânzări record de albume sau a obținut premii ca : cea mai bună voce, cea mai bună voce masculină, hitul anului , artistul anului, albumul anului, cel mai iubit artist, videoclipul anului, premii de excelență, diplome de onoare, premii de recunoștință etc .
• Pentru întinderea sa vocală excepțională (5 octave și o terță), Mihai a fost invitat, testat și atestat de specialiști în celebra emisiune Guinness Book din Germania. Concluzia lor a fost una singură : Mihai Trăistariu este singurul bărbat din lume care poate cuprinde cu vocea sa 5 octave și o terță. Deocamdată singurul record omologat aparține cântăreței Mariah Carey : 5 octave și jumătate.
• A concertat până acum în 29 de țări :
  • Grecia (33 concerte - Athena, Thessaloniki, Creta etc)
  • Canada (4 concerte - Toronto, Montreal, Ottawa, Kitchener)
  • Rep. Moldova (28 concerte)
  • SUA (10 concerte - Houston, New York, Atlanta, Chicago, Los Angeles)
  • Malta (10 concerte)
  • Cipru (9 concerte)
  • Bulgaria (8 concerte - Varna, Veliko și în Tarnovo)
  • Belarus (3 concerte)
  • Japonia (3 concerte - Tokyo, Kyoto)
  • Germania (74 concerte)
  • Austria (3 concerte - Vienna, Linz, Graz)
  • Elveția (3 concerte)
  • Italia (5 concerte - Padova, Roma, Milano, Torino, Veneția)
  • Norvegia(2 concerte - Oslo)
  • Suedia (14 concerte - turneu)
  • Islanda (1 concert)
  • Portugalia (3 concerte - 2 în Setúbal, un concert în Lisabona)
  • Finlanda (1 concert)
  • Belgia (4 concerte - Bruxelles)
  • Franța (4 concerte - Paris)
  • Slovenia (1 concert)
  • Letonia(1 concert)
  • Estonia (1 concert)
  • Rusia (1 concert)
  • Albania (1 concert)
  • Macedonia (1 concert)
  • Serbia (1 concert)
  • Spania (3 concerte - 1 Madrid, 1 Barcelona, 1 Riudoms)
  • Georgia (1 concert)
• A fost premiat de 6 ori consecutiv la Festivalul " Mamaia " - două premii I, două premii II și două premii III.
• A participat de 6 ori consecutiv la selecția națională pentru Eurovision, clasându-se de fiecare dată pe locurile fruntașe : 2, 3, 4, 3, 3, 1.
• A câștigat de 5 ori " Hitul anului " cu melodiile - "Banii și fetele", "La mare, la soare", "Banana", "Cât de frumoasă ești" și "Tornero".
• A câștigat de 3 ori premiul - Albumul anului - "Why", "Altceva" și "Tornero" .
• A obținut Dublul Disc de Aur - pentru vânzările albumelor "Tornero", "De Crăciun", "Lie, ciocârlie" și "Best Of"..
• A obținut până acum 2 discuri de platină ( pentru albumele " Valahia " și " Why ") și 13 discuri de aur ("Valahia", "Why", "Pisicuța", "Te iubesc atât de mult", "2002", "Sha-la-la", "Altceva", "Tornero", "De Crăciun", "LOVE", "Lie, ciocârlie", " Best Of" și " Balade").
• Are în acest moment 43 de fancluburi în România și 11 fancluburi internaționale (Rusia, Suedia, Olanda, Danemarca, Belgia, Grecia, Malta, Croația, Polonia, Cipru, Republica Moldova ). Peste 70.000 de fani sunt înscriși în fancluburile din România și peste 5.000 în cele internaționale.
• A câștigat 7 trofee la festivaluri internaționale în : Macedonia , Bielorusia , Letonia , Bosnia , Bulgaria , Serbia ,Georgia .
• La Concursul Internațional EURODANCE , a câștigat locul 1 din partea publicului european care i-a dat 11.000 de voturi.
• A cântat în România în deschiderea concertelor unor vedete internaționale ca : C.C. Catch, Tom Jones, Michael Bolton, Ruslana, Elena Paparizou
• A cântat în străinătate în deschidere la : Dj Bobo (în Grecia), Anna Vissi (în Grecia), Dana International (în Bielorusia), Elena Paparizou (în Grecia), Michael Bolton și Stevie Wonder (în Letonia).
• A fost votat de cei 400.000 de fani Eurovision de pretutindeni drept Cea mai bună voce din istoria Eurovision-ului din cele 54 de ediții și până acum !
• A susținut până acum în România peste 6.000 de concerte (din 1998 și până în prezent) și peste 220 de concerte internaționale.
• În iunie 2009 - este nominalizat la categoria " Celebritatea anului " în cadrul " Galei celebrităților ", organizată de Assisteo International Celebrity;
• La sfârșitul anului 2009 este nominalizat la categoria " Omul anului " în cadrul " Premiilor Radio România Internațional " ;
• Este nominalizat din nou la categoria - " Artistul anului 2009 " în cadrul " Premiilor Anuale - Radar De Media ";
• În luna martie 2010 este nominalizat la Premiile Radio România Actualități la două categorii : cel mai bun interpret (cu melodia "Je t'aime") și cel mai bun album ("Love");

PERSONALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• S-a născut la Piatra Neamț iar actualmente locuiește în Constanța.
• A urmat clasele I - VIII la Școala generală nr. 4 ( " Elena Cuza " ) din Piatra Neamț.
• A absolvit Colegiul Național "Petru Rareș" din Piatra Neamț, secția matematică-fizică.
• A absolvit Facultatea de matematică în cadrul Universității " Al. I. Cuza " din Iași, având specializarea matematică-informatică și Facultatea de Actorie, în cadrul Universității " OVIDIUS " din Constanța.
• De la vârsta de 12 ani a participat, timp de 6 ani la rând, la olimpiada de matematică, unde a ajuns, de fiecare dată, la faza națională. Ulterior a fost cooptat în lotul olimpic de matematică.
• La 16 ani începe să ia cursuri de actorie-regie cu directorul Teatrului Tineretului din Piatra Neamț, actorul și regizorul Corneliu Dan Borcia.
• A studiat pianul timp de 10 ani cu profesor particular.
• A urmat în perioada facultății - cursurile de jazz ale Casei Studenților din Iași , conduse de compozitorul și profesorul de jazz - Romeo Cozma.
• Are șase afaceri personale: un studio de înregistrări ( eMenTi Studio ) și o Școală de Muzică - eMenTi STAR ACADEMY ( eMenTi ).
• Mai are 3 frați : Geanina, Constantin și Vasile.
• Vasile Trăistariu , unul din cei 3 frați, este un pictor cunoscut atât pe plan național, cât și pe plan internațional.
• Are acasă, la Constanța, 7 pisici : Ambiță, Negruțu, Gândăcel, Prichi, Pufi, Rina și Pufuleț.
• Are o asociație de protecție a animalelor ( eMenTi ZOO ), ce are în grijă peste 100 de câini maidanezi.
• Este pasionat de știință, drept pentru care are deja în derulare un proiect cu fonduri europene pentru înființarea unui Centru de cercetare.
• Este îndrăgostit de mașinile sport. A avut până acum : un Peugeot 206 CC, un Porsche Boxster și un Volkswagen EOS, toate 3 decapotabile.

ALTE ACTIVITĂȚI ÎN DOMENIUL MUZICAL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Începând cu anul 2006, a fost invitat să facă parte din peste 400 de jurii la tot felul de festivaluri-concurs de muzică ușoară, naționale și internaționale : Bielorusia, Bulgaria, Cipru, Republica Moldova.
• A fost membru al juriului în emisiunea " Vreau să fiu vedetă " de la Antena 1.
• A fost profesor de canto la Academia de Staruri - Starscool din București.
• A fost, în fiecare an, profesor de canto pentru finaliștii festivalului de la Mamaia.
• A fost președintele juriului emisiunii tv " Academia Speranțelor " de la Tv Neptun .
• Este directorul, organizatorul si prezentatorul Concursului Internațional de Muzică Pop "Liga Campionilor".
• În anul 2014 a prezentat cele 12 ediții ale emisiunii-concurs " Campionii Muzicii " de pe Neptun TV.
• Este proprietarul site-ului internațional de karaoke : KARAOKE GLOBAL
• Conduce site-ul dedicat tuturor festivalurilor din lume.
• E profesor de canto la Școala de muzică pe care a înființat-o în ianuarie 2014 : eMenTi STAR ACADEMY, din Constanța.

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Albume[modificare | modificare sursă]

1999	2000	2001	2002	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013	2014	2015	2016
Valahia	Why	Pisicuța	Te iubesc atât de mult	Curcubeu	-	Altceva	Tornero	-	-	Love	Best Of	-	Balade	-	-	-	Change
-	-	-	" 2002 "	-	-	-	De Crăciun	-	-	-	Lie, ciocârlie	-	-	-	-	-	-

Single-uri[modificare | modificare sursă]

1998	1999	2000	2001	2002	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013	2014	2015	2016	2017
Mă iubește	La mare, la soare	Banana	Singur	Iubito, nu plânge	Sha la la	Când sunt singur	Cât de frumoasă ești	Tornero	Dimmi si o no	Your love is high	Puerto Rico	Je t'aime	Lie, ciocârlie	Nu mai vreau iubire	It's another day feat. Drei Ros	I'm sorry	I will always love you	Zombie love	I won't surrender
Nu mă părăsi	Femei și bărbați feat. Exotic	Vrem fetițe dotate	Cățeluș cu părul creț	Mama	Ți-am adus un curcubeu	Believe me	Îți dau	All the time feat. Nico	The First Noel	Love is hard to understand feat. Alexandra Toader	If you wanna dance tonight	Fly	Hai Catrină	Moș Crăciun ... ești nebun !	Aqui estoy yo feat. Lucian Colareza	Colaj etno	Knockin' on Heaven's door	Paradisio	Inima nu vrea
Banii și fetele	Băutură și femei	Why	Niciodată feat. L.A.	Scufița	Friends are friends	Baby feat. Tiger One & Alin	Goodbye	O lacrimă	Ave Maria	Ni kuai le ma	Hai în lumea mea	Everybody loves tomorrow day	Mărie și Mărioară	For love feat. Costi Ioniță	E iarnă între noi	Luai cârliglu	Billie Jean	-	Chop chop ( feat. En3rgy Mc )
-	Aș da zile de la mine	M-am îndrăgostit	-	-	-	-	Only you	-	O, Holy Night	I love your way	-	-	-	-	-	-	-	-

Videoclipuri[modificare | modificare sursă]

1999	2000	2001	2002	2003	2004	2005	2006	2007	2008	2009	2010	2011	2012	2013	2014	2015	2016
Banii și fetele	Banana	Singur	Iubito, nu plânge	Mama	Baby feat. Tiger One & Alin	Cât de frumoasă ești	Tornero	Dimmi si o no	-	Puerto Rico	Je t'aime	-	Moș Crăciun ... ești nebun !	E iarnă între noi	-	-	Zombie love
La mare, la soare	Why	-	Scufița	Sha la la ( Mai stai )	-	Îți dau	-	-	-	-	Lie, ciocârlie	-	-	-	-	-	Paradisio
-	Vrem fetițe dotate	-	-	-	-	-	-	-	-	-	-	-	-	-	-	-	-

Mihai Trăistariu - Cât de frumoasă ești ( Tv show, 2021 )

Mihai Trăistariu - Lună albă ( Tv show, 2021 )

Mihai Trăistariu - Tornero ( Tv show, 2021 )

ANCA POP

Anca Pop
Anca Pop în timpul unui serviciu fotografic pentru albumul său de debut.
Date personale
Nume la naștere	Anca Pop
Născută	22 octombrie 1984 Moldova Nouă, România
Decedată	16 decembrie 2018 (34 de ani) Svinița, Mehedinți, România
Cauza decesului	accident rutier[*]
Cetățenie	Canada  România
Ocupație	Cântăreață   compozitoare   producătoare
Activitate
Instrument(e)	Chitară   mandolină
Ani de activitate	2008 — 2018
Case de discuri	Roton Music   Because Editions   Edel   Warner Music
Colaborare cu	Goran Bregović   Emil Rengle
Semnătură
Prezență online
site web oficial pagină Facebook cont Twitter Instagram
Modifică date / text

Anca Pop (n. 22 octombrie 1984, Moldova Nouă – d. 16 decembrie 2018, Svinița) a fost o cântăreață română-canadiană.^[1] Aceasta a lansat albumul său de debut omonim la data de 12 iulie 2017 în Japonia, care include discurile single: „Free Love”, „Super Cool”, „Ring Around”, „Loco Poco” și „Ederlezi”.^[2][3][4]

În 2008, a făcut cunoștință cu muzicianul iugoslav Goran Bregović, compunând două dintre piesele celui de-al treisprezecelea său album de studio, Champagne for Gypsies.^[5] La data de 27 iulie 2015, a lansat o altă versiune pentru videoclipul piesei „Free Love”, exclusiv pentru revista Playboy. De asemenea, a apărut pe coperta revistei respective în numărul lunilor iulie-august.^[6][7]

CUPRINS

• 1Copilărie
• 2Carieră
  • 2.12004-12: Începutul carierei și colaborarea cu Goran Bregović
  • 2.22013-16: Semnarea la Roton Music și „Free Love”
  • 2.32017-2018: „Ring Around” și „Loco Poco”
• 3Viața privată
• 4Decesul
• 5Discografie
  • 5.1Albume de studio
  • 5.2Albume remixate
• 6Discuri single
  • 6.1Ca artist principal
  • 6.2Ca artist secundar
• 7Cântece compuse
• 8Videoclipuri
• 9Filmografie
• 10Note
• 11Legături externe

COPILĂRIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Anca Pop s-a născut la data de 22 octombrie 1984. La vârsta de doar trei ani, părintii săi au decis să fugă din România, trecând Dunărea, în Serbia. Acolo au stat într-o tabără de refugiați politic timp de 7 luni, înainte de a emigra în Canada. Odată cu ajungerea sa în Ontario, Canada, a început să fie atrasă de muzică, iar la vârsta de 7 ani a început să ia lecții de mandolină și canto. În paralel a făcut și sport, a luat lecții de desen și literatură. Mai târziu, ea și părinții săi au revenit în România pe la sfârșitul comunismului.^[8][9]

CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

2004-12: Începutul carierei și colaborarea cu Goran Bregović[modificare | modificare sursă]

În anul 2004, un demo de-al său a fost auzit de către președintele casei de discuri 604 Records Jonathan Simkin, care a încurajat-o să scrie melodii pentru materialul său discografic de debut. Anca Pop a declarat că s-a întors în România pentru inspirație.^[10][11] În anul 2008, Anca Pop l-a cunoscut pe muzicianul iugoslav Goran Bregović cu care a început să compună diverse cântece pentru cel de-al treisprezecelea său album de studio, Champagne for Gypsies. În anul 2012 a fost lansată piesa „Jealous Monster” în mod independent, împreună cu un videoclip muzical care acompaniază piesa.^[12]

2013-16: Semnarea la Roton Music și „Free Love”[modificare | modificare sursă]

După semnarea sa la casa de discuri Roton, Anca a lansat discul single de debut „Free Love” la data de 28 aprilie 2015, videoclipul muzical a fost lansat în aceeași zi.^[13][3] Discul single s-a bucurat de succes în mare parte în Regatul Unit, fiind votat de un număr de peste 100.000 de persoane drept cea mai bună piesa pop a lunii iulie în cadrul unui sondaj realizat de site-ul OurStage.^[14] În luna iulie a aceluiași an au fost lansate două versiuni pentru videoclipul piesei „Free Love”, unul pentru revista Playboy, iar cel de-al doilea pe o plajă.^[6][7] La data de 24 martie 2016 a fost lansat „Super Cool”, cel de-al doilea extras pe single al albumului său omonim.^[4] În luna mai din același an a fost invitată împreună cu Emil Rengle de către Warner Music Group la festivalul de film din Cannes, Franța cu posibilitatea de a obține o colaborare pe termen lung cu această casă de discuri.^[15] Anca face o apariție cameo în videoclipul lui RENGLE „Click Click” care a fost publicat la data de 23 mai 2016.^[16]

2017-2018: „Ring Around” și „Loco Poco”[modificare | modificare sursă]

La data de 25 ianuarie 2017 „Ring Around” a fost lansat ca cel de-al treilea extras pe single. Videoclipul piesei regizat de către Bogdan Păun și filmat în Macau, China a fost lansat în aceeași zi pe canalul de YouTube al casei sale de discuri Roton.^[17][18][19] Anca a susținut mai multe concerte în diferite orașe din Japonia.^[20] A fost invitată pentru a doua oară de către Warner Music Group la festivalul de film din Cannes, Franța, care a avut loc la data de 17 mai. Cel de-al patrulea disc single „Loco Poco” a fost lansat la data de 26 mai 2017 la nivel internațional.^[21] Cântecul „Split the Bill” a fost lansat la data de 18 ianuarie 2019 ca al șaselea single extras de pe albumul său de debut, fiind, de asemenea, primul single care a fost lansat după moartea artistei.^[22] La data de 8 februarie, a fost lansat piesa „Bank Machine” ca al doilea single care a fost lansat în urma decesului.^[23] „Maria Magdalena” a fost lansat la data de 22 februarie, și conclude, de asemena, ultimul single care să fie lansat din seria de discuri single post-mortem.^[24]

VIAȚA PRIVATĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A locuit într-un apartament din București. A fost pasionată de spiritualitate și a căutat inspirație în Peru, India și Thailanda.^[25] A avut o relație cu Fraga dar, într-un episod din Totul pentru dragoste, și-a declarat intenția de a nu se căsători.^[26] La începutul anului 2019, sora ei a explicat că relația dintre Anca și Fraga era mai mult o prietenie, spunândː „Dacă se asculta atent, ele nu spun că sunt împreună ca și cuplu. Vorbesc despre o energie între ele [...] Anca nu s-ar fi justificat niciodată. Anca arunca «pastila», apoi lăsa lumea să interpreteze ce vrea. Eu nu sunt Anca. Eu mă justific și simt nevoia să o justific.”^[27]

DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Artista a decedat la data de 16 decembrie 2018 după ce a pierdut controlul volanului din motive necunoscute, iar mașina a plonjat în Dunăre, lângă comuna Svinița, în timp ce artista se îndreptase spre casă pentru a petrece sărbătorile care se apropriau împreună cu familia.^[28] Poliția Județeană Mehedinți a confirmat decesul ei în următoarea zi.^[29] Deși strada nu dispunea de parapeți, nu a fost considerată una cu punct de risc de accidente.^[30] Trei scafandri, ajutați de către militari de la inspectoratul pentru situații de urgență au fost implicați pentru recuperarea cadavrului.^[31] La scurt timp după deces, au apărut speculații în legătură cu faptul că ar fi vorba despre o sinucidere, lucru care a fost exclus de către sora ei, Tina Pop, care a declarat că: „nu s-a sinucis, dacă voia să se sinucidă, o făcea altfel.”^[32] Înmormântarea a avut loc la data de 20 decembrie 2018, pe malul Dunării, în comuna Svinița, fiind dorința artistei de a fi îngropată cât mai aproape de locul decesului.^[33][34]

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Logo-ul artistei

Albume de studio[modificare | modificare sursă]

Titlu	Detalii
Anca Pop	Lansat: 12 iulie 2017[2] Casă de discuri: Roton Format: descărcare digitală, CD

Albume remixate[modificare | modificare sursă]

Titlu	Detalii
Super Cool (Remixes)	Lansat: 28 aprilie 2016[35] Casă de discuri: Roton Format: descărcare digitală
Loco Poco (Remixes)	Lansat: 29 mai 2017[36] Casă de discuri: Roton Format: descărcare digitală

DISCURI SINGLE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ca artist principal[modificare | modificare sursă]

Titlu	An	Album
„Free Love”[3]	2015	Anca Pop
„Super Cool”[4]	2016
„Ring Around”[17]	2017
„Loco Poco”[37]
„Ederlezi”[38] (în colaborare cu Goran Bregović)
„Split the Bill”[39]	2019
„Bank Machine”[40]
„Maria Magdalena”[41]

Ca artist secundar[modificare | modificare sursă]

Titlu	An	Album
„Love Is”[42] (FUMI★YEAH! în colaborare cu Anca Pop)	2017	Anca Pop

CÂNTECE COMPUSE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Cântec	An	Artist	Album
„Champagne for Gypsies”	2012	Goran Bregović în colaborare cu Selina O'Leary	Champagne for Gypsies
„On a Leash”
„Go to Her”		Anca Pop	N/A
„Soul Cancer”			N/A
„Jealous Monster”		Anca Pop în colaborare cu Goran Bregović	N/A
„When the World Is Mine”		Anca Pop	N/A
„Free Love”	2015		Anca Pop
„I Can't Help It”	2016
„I Wanna See You Dance”
„My Time”
„Loco Poco”
„Ring Around”
„The Trouble's in My Head”
„Slow”
„Split the Bill”
„Super Cool”

VIDEOCLIPURI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Titlu	An	Regizor(i)	Ref.
Ca artist principal
„Jealous Monster” (în colaborare cu Goran Bregovic)	2012	Millo Simulov	[43]
„When the World Is Mine”			[44]
„Free Love”	2015	Bogdan Păun	[45]
„Want to Want Me”			[46]
„Free Love” (Playboy Edition)			[6]
„Help Me Lose My Mind”			[47]
„Sugar”			[48]
„Super Cool”	2016		[49]
„Ring Around”	2017		[50]
„Loco Poco”			[51]
„Loco Poco (Check Point Remix)”		Emil Rengle	[52]
„Loco Poco (DJ Nana Remix)”		Yusuke Okawa, Shotrok și Ryouhei Kurokawa	[53]
„Loco Poco (Shaft, Soka Remix)” (în colaborare cu Buggy)		Emil Rengle	[54]
„Ederlezi” (în colaborare cu Goran Bregovic)		Bogdan Păun	[55]
„Loco Poco (Probaker & Mikke Foo Remix)”		Emil Rengle	[56]
„More Than You Know”		Bogdan Păun	[57]
„Split the Bill”	2019		[58]
Ca artist secundar
„Love Is” (FUMI★YEAH! în colaborare cu Anca Pop)	2017	Akari	[59]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• The Match (2006)
• Ivana cea Groaznică (2019)

Anca Pop - Super Cool (Official Music Video)

Anca Pop - More Than You Know (Official Video)

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

1. 

ROMANTIC VIOLIN: Most Beautiful Love Songs of 80s 90s | Relaxing Romantic Violin Music

SFATURI UTILE

INTERACȚIUNI ALIMENTE – MEDICAMENTE

Foarte mulți dintre noi sunt străini față de interacțiunile dintre medicament și alimente care au loc în interiorul organismului nostru, dar iată că ele există! Și trebuie să cunoaștem câteceva despre acestea.

Alimentele bogate în fibre vegetale, prin adsorbție, întârzie absorbția unor medicamente ca de ex. Digoxina;

Alimentele bogate în vitamina B6 (ficat de vită, carne porc, ton; vegetale proaspete: avocado, fasole verde), consumate în cantități mari, pot stimula biotransformarea antiparkinsonianului levodopa (care se regăsește în medicamentul Madopar), cu diminuarea eficacității;

Alimentele bogate în vitamina K (ficat, ceai negru, cereale; vegetale proaspete: broccoli, conopidă, morcovi, soia, spanac, varză), consumate în cantități mari, pot reduce efectul anticoagulantelor (Sintrom, Trombostop, Acenocumarol);

Alimentele bogate în  tiramină (banane, brânzeturi fermentate, bere, ciocolată, cafea, ficat de pui, iaurt, pește afumat, struguri, vin roșu), consumate pe parcursul unui tratament antidrepresiv cu IMAO neselective (Iproniazida, Nialamină), pot declanșa sindromul “cheeese effect” (manifestat cu stimulare cardiovasculară periculoasă: HTA paroxistică, tahicardie, aritmii, AVC);

Aminoacizii (din proteinele alimentare) pot intra în competiție directă cu medicamentele cu structură de aminoacid, pentru sistemele de transport activ (ex. levodopa și alfa-metildopa);

Cafeaua prezintă antagonism de efect (are efect de stimulare a secreției gastrice) și reduce eficacitatea antiulceroaselor;

Băuturile acide (sucurile din fructe cu pH = 2,2-4,5; sifonul și coca-cola cu pH= 2,4-2,7; vinul cu pH= 2,3- 3,8 ) inflențează absorbția subtanțelor bazice și stabilitatea unor substanțe medicamentoase instabile la pH acid (ex. ampicilina, oxacilina, penicilina V, eritromicina bază). Aceste medicamente se administrează în general, la aproximativ 2-3 ore după masă, când pH-ul gastric este mai redus;

Ionul calciu din lapte formează chelați neabsorbabili cu tetraciclina;

Lactate (lapte, brânză, smântână, frișcă), în asociere cu antiacide ce conțin Carbonat de Calciu (Dicarbocalm, Rennie) în doze mari, timp îndelungat, prin sinergism chimic, pot induce sindromul “antiacide-lapte” (manifestat cu: hipercalcemie marcată, scăderea secreției de parathormon, osteoporoză și litiază calcică).

 Acestea sunt doar o mică parte din interacțiunile alimente-medicamente. Pentru a nu fi surprinși și a evita apariția unor interacțiuni nedorite TREBUIE să citiți cu multă atenție fișa produsului farmaceutic înainte de a începe tratamentul și să respectați prevederile cuprinse în această fișă însoțitoare.