MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 17 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri, Amintiri din București, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE, TEATRU/FILM, POEZIE, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET, SFATURI UTILE,

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

· 546: Ostrogotii condusi de regele Totila cuceresc Roma, nimicesc garnizoana bizantina si jefuiesc orasul. Totila (numele sau original era Baduila), a fost penultimul rege al ostrogoților si a domnit din 541 pana la moartea sa (d.la 1 iulie 552), reusind sa recupereze in aproape toate teritoriile din Italia pe care Imperiului Roman de Răsărit le recucerise în 540. El a fost ales rege de nobilimea ostrogotă în toamna anului 541, după ce regele Witigis ajunsese prizonier la Constantinopol si a câștigat sprijinul claselor de jos dupa eliberarea sclavilor și distribuirea de pamant țăranilor. După ce generalul bizantin Belisarius s-a retras la Constantinopol, Totila a recucerit Roma. Italia a fost atât de devastata de război, incat întoarcerea rapida la o viață normală s-a dovedit a fi imposibila, și la numai trei ani de la moartea sa, cea mai mare parte a țării a fost cucerit de lombarzii condusi de Alboin, care au absorbit populația ostrogotă rămasă. Cele mai multe dintre datele istorice referitoare la Totila au ramas in cronicile istoricului bizantin Procopius, care l-a însoțit pe generalul bizantin Belizarie în timpul campaniei in asa numitul Război gotic.

Regatul ostrogoților la maxima extindere, în timpul domniei lui Theodoric cel Mare (471 – 526) – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Totila by Francesco Salviati - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Totila a fost regele ostrogoților din 541 până la moartea sa în 552. A condus războiul goților împotriva Imperiului Bizantin, cucerind în 543 Napoli, iar în 546 Roma, punând stăpânire pe aproape toată Italia, cu excepția Ravennei. Este învins la rândul său de generalul bizantin Narses în Bătălia de la Gualdo Tadino în 552 și moare în timpul retragerii.

· 1398: Armata sultanului indian Nasir-u Din Mehmud este infranta, iar sultanatul de Delhi (India) este cotropit de oastea turco-mongola a lui Timur Lenk (Tamerlan).

· 1538: Papa Paul al III-lea îl excomunică pe regele Henric al VIII-lea al Angliei.

Henric al VIII-lea – foto: ro.wikipedia.org

Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie 1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa

· 1577: Corsarul englez Francis Drake paraseste portul Plymouth (Anglia), într-o misiune secretă de explorare a Coastei americane a Pacificului, trimis de regina Eliabeta a I-a a Angliei.

· 1586 - Go-Yōzei devine împărat al Japoniei.

Împăratul Go-Yōzei - foto: ro.wikipedia.org

Împăratul Go-Yōzei (31 decembrie 1572 – 25 septembrie 1617), al 107-lea împărat al Japoniei, potrivit ordinii tradiționale de succesiune.

· 1600 - Căsătoria dintre Henric al IV-lea al Franței și Maria de Medici.

Henri de Bourbon - foto: ro.wikipedia.org

Henri de Bourbon (denumit și Henric cel Mare (Henri le Grand) iar în regiunea lui de baștină, Gasconia, unde era iubit, era numit și “regele nostru Henric” (13 decembrie 1553 – 14 mai 1610), rege al Navarei (1572-1610) și rege al Franței (1589-1610), primul rege din familia de Bourbon.

Portret al Mariei de Medici de Peter Paul Rubens – foto: ro.wikipedia.org

Maria de Medici (n. 26 aprilie 1575 – d. 3 iulie 1642), regină a Franței sub numele de Marie de Médicis, a doua soție a regelui Henric al IV-lea al Franței. După asasinarea soțului său în 1610, a fost regentă pentru fiul său, Ludovic al XIII-lea.

· 1777: Franta recunoaste Statele Unite.

· 1790: Este descoperita Piatra Soarelui, de multe ori impropriu numita si Calendarul Aztec, una dintre cele mai faimoase și emblematice opere de arta aztece. A fost gasita accidental, in ziua de 17 decembrie de 1790, in Mexico City, in timpul lucrarilor de pavare din piața principală a capitalei coloniei Noua Spanie (Mexic). Este în prezent păstrata la Muzeul Național de Antropologie din Ciudad de Mexico. Acest disc a făcut dintr-un bloc monolit de lava olivina bazalt, cu o greutate de 24 de tone, 3,6 m în diametru și 1,22 m lungime. A fost, probabil, un altar de sacrificiu, care a fost sculptat în timpul domniei lui Axayácatl.

· 1851: Înființarea Conservatorului de muzică din București (reînființat în 1864), din inițiativa lui Andrei Wachmann și a lui Ludovic Wiest.

· 1863 - În Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei a fost votată „Legea secularizării averilor mănăstireşti”. In urma aplicarii ei, 25% din teritoriul țării devenea patrimoniul statului.

Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești (1859-1878) au fost un stat român format prin unirea dintre Moldova și Țara Românească în 1859 sub un singur domnitor. Statul acoperea regiunile istorice Oltenia, Muntenia, și Moldova. La început, a cuprins și sudul Basarabiei (zona Cahul, Bolgrad și Ismail), dar după 1877 a pierdut acest teritoriu, primind în schimb Dobrogea de Nord. Unirea politică din 1859–1866 dintre cele două principate a fost primul pas politic spre crearea României ca un singur stat (unitar), în 1881. Cei doi domnitori ai Principatelor Unite au fost Alexandru Ioan Cuza și apoi Carol I – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

La 17 / 29 decembrie 1863, în Principatele Unite ale Moldovei şi Valahiei a fost votată „Legea secularizării averilor mănăstireşti” care prevedea că:

„Toate averile mănăstireşti închinate şi neînchinate precum şi alte legate publice sau daruri făcute de diferiţi testatori şi donatori din Principatele Unite la Sfîntul Mormînt, Muntele Athos, Sinai precum şi la mitropolii, episcopii şi la metoacele (n.r. mănăstiri mici, subordonate unor mănăstiri mai mari, termen din limba greacă) lor de aici din ţară şi la alte mănăstiri şi biserici din oraşe sau la aşezăminte de binefacere şi de utilitate publică, se proclamă domeniuri ale Statului Român, iar veniturile acestor aşezăminte vor fi cuprinse în bugetul general al statului ”.

Măsura adoptată în 1863, la 4 ani de la Unirea Principatelor era fundamentală pentru formarea noului stat român, întrucît 1/4 din suprafaţa arabilă a ţării aparţinea mănăstirilor româneşti aflate sub influenţă preponderent greacă. Aceste proprietăţi generau anual venituri de circa 7 milioane de franci, bani care luau calea străinilor .

În total au fost trecute în proprietatea statului 75 de mănăstiri închinate bisericii greceşti, dintre care 44 din Valahia şi 31 din Moldova, care deţineau la rîndul lor mai multe metocuri şi moşii. Numărul moşiilor închinate era de 560 (366 în Valahia şi 194 din Moldova). Ele totalizau circa un sfert din teritoriul arabil al ţării, plus numeroase păduri.

Legea secularizării prevedea o compensaţie de 82 milioane lei (din care aveau să se scadă 31 milioane datoare statului de aşezămintele religioase), o sumă mare pentru bugetul ţării, bani pe care călugării greci i-au refuzat nemulţumiţi. Conducerea Bisericii Ortodoxe a hotărît să refuze oferta făcută de statul român, în speranţa că Puterile garante vor interveni.

În final călugărilor nu li s-a mai plătit nimic. Pentru a nu avea aparenţa unei legi xenofobe, au fost secularizate deopotrivă şi averile mănăstirilor româneşti care nu ţineau de greci. Măsura a suscitat protestele vehemente ale Turciei, dar în ciuda acestora Cuza a mers înainte cu aplicarea ei.

Moşiile recuperate au format Domeniile Statului. O bună parte dintre ele au fost divizate în loturi şi atribuite ţăranilor împroprietăriţi în reforma agrară care a urmat în 1864. Peste cîţiva ani, în timpul domniei lui Carol I, Parlamentul a declarat definitiv închisă problema mănăstirilor închinate.

· 1890: Este înființată, la București, "Liga pentru unitatea culturală a tuturor românilor", care va duce o bogată activitate culturală și politică pentru întărirea unității românilor din România și Transilvania. La începutul secolului al XX–lea activau în Liga: Take Ionescu, Octavian Goga, V.A.Urechia. În 1914 își schimbă titulatura în "Liga pentru unitatea politică a tuturor românilor". Take Ionescu (n. 13 octombrie 1858, Ploiești – d. 22 iunie1922, Roma) om politic, avocat și ziarist român, care a deținut funcția de prim-ministru al României în perioada 1921-1922. Octavian Goga (n. 1 aprilie 1881, Rășinari — d. 7 mai 1938, Ciucea) poet român, ardelean, politician de extremă dreaptă pro-nazist, antisemit și mason, prim-ministrul României de la 28 decembrie 1937 până la 11 februarie 1938 și Membru al Academiei Române din anul 1920.

· 1903: A avut loc în Kitty Hawk, statul american Carolina de Nord, primul zbor cu un aparat mai greu decât aerul, realizat după planurile fraților Orville și Wilbur Wright. Durata zborului a fost de 12 secunde, timp în care a parcurs 37 de metri, la o înălțime de circa 10 metri.

· 1909: Este adoptată de către Camera Deputaților "Legea privind sindicatele funcționarilor statului", care interzicea dreptul de asociere și de grevă tuturor salariaților statului, ai județelor și comunelor.

· 1917: La Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului. La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului,o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste. La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul. Congresul Moldovenilor din stînga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție. Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești și a alfabetului latin; În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească; În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de polcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească. Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămînerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei.

· 1921: în România, se formează un guvern condus de Take Ionescu.

· 1938: Premiera piesei "Jocul de–a vacanța" de Mihail Sebastian, la Teatrul de Comedie din București, în regia lui Sică Alexandrescu; din distribuție au făcut parte V. Maximilian și George Vraca.

· 1942: Al Doilea Război Mondial: Guvernele britanic, american și sovietic au somat Germania să pună capăt măsurilor de exterminare a evreilor, sub amenințarea cu represalii; în acel moment, în urma aplicării „soluției finale” (adoptată la Conferința de la Wannsee din 20 ian. 1942), fuseseră ucise deja aproape două milioane de persoane .

· 1957: Statele Unite ale Americii a lansat cu succes de la Cape Canveral, Florida, prima racheta balistica intercontinentala Atlas.

· 1963: Guvernele român şi francez au decis să ridice legaţiile lor, de la Paris şi Bucureşti, la rangul de ambasadă. Relaţiile diplomatice la nivel de legaţie fuseseră stabilite între cele două ţări în 8/20 februarie 1880, când Aubert Ducros a fost primul trimis extraordinar şi plenipotenţiar al Franţei la Bucureşti, iar Mihail Kogălniceanu a fost acreditat la Paris, în aceeaşi calitate. La 29 noiembrie 1938 relaţiile au fost ridicate la nivel de ambasadă, dar după începerea celui de-Al Doilea Război Mondial, la 12 septembrie 1940 ambasadele au fost transformate în legaţii şi din 9 august 1940 relaţiile diplomatice au fost întrerupte. În septembrie 1944, Guvernul român a recunoscut Guvernul provizoriu al generalului Charles de Gaulle şi la 1 martie 1945, relaţiile la nivel de reprezentanţă politică au fost restabilite. Ulterior, la 13 aprilie 1946 reprezentanţele politice au fost transformate în legaţii, iar de la 17 decembrie 1963, s-au stabilit relaţii la nivel de ambasadă.

* 1967 - Primul ministru australian Harold Holt a disparut pe o plaja din Portsea, statul Victoria.Se presupune ca a murit inecat.

· 1970: In Polonia comunista, in portul Gdynia, trupele deschid focul impotriva muncitorilor grevisti, ucigand zeci de persoane.

· 1971: Marea Adunare Națională adoptă Legea nr. 24, a cetățeniei române, care prevedea pierderea cetățeniei române de către cei care pleacă din țară în mod clandestin sau fraudulos și de către cei care, aflându–se în străinătate, se fac vinovați de "fapte ostile".

· 1981: Teroristii din organizatia de extrema stanga italiana Brigazile Rosii il rapesc la Verona pe generalul de brigadă american James L.Dozier. A fost eliberat pe 28 ianuarie 1982, de un comando al trupelor speciale italiene. Sechestrarea lui Dozier este considerata episodul care indica inceputul declinului Brigazilor Rosii, dupa cativa ani de actiuni teroriste care au inspaimantat Italia.

· 1989 - Revoluția Anticomunistă din România (14 – 25 decembrie 1989) – În Timișoara, la ordinele lui Ceaușescu, s-a tras în manifestanți, din Piața Libertății până la Operă, în zona Podului Decebal, pe Calea Lipovei. Tab–urile blochează intrările în oraș, elicopterele efectuează zboruri de supraveghere.

In noaptea de 16 spre 17 decembrie a fost executat ordinul de evacuare din Timisoara al pastorului Tokes. Pe parcursul intregii zile au avut loc ciocniri intre fortele de ordine si manifestanti. Militarii au fost huiduiti si loviti cu pietre, protestatarii atacand sediul PCR. La Bucuresti, Ceausescu a hotarat, in cadrul unei sedinte a CPEx, folosirea fortei armate la Timisoara.

Ion Coman, secretar CC al PCR, a fost numit comandant unic pentru Timisoara, membri din conducerea partidului, armatei si securitatii fiind trimisi in acest oras. In urma unei teleconferinte organizata de Ceausescu cu activul de partid si de stat din toate judetele tarii, factorii de raspundere au ordonat fortelor de ordine sa traga in manifestantii de la Timisoara. Au inceput lupte de strada soldate cu morti si raniti, peste 60 de oameni pierzandu-si viata. Timisoara a fost izolata, caile de acces in oras fiind blocate.
cititi mai mult pe www.unitischimbam.ro

· 1989: Dizolvarea oficială a poliției secrete est–germane (STASI).

· 1997: A început să emită postul privat de televiziune „Prima TV”. Începând cu 17 decembrie 1997, Canal 38 (care îşi începuse activitatea în primăvara anului 1994, ca post local, cu acoperire în Bucureşti,) s-a transformat luând numele de Prima TV, post cu acoperire naţională care a încercat încă de la înfiinţare, să aducă un suflu nou în audiovizualul românesc, cu programe de divertisment, concepute după modelul reţetelor de succes occidentale.

· 1998 - Fondul Proprietăţii de Stat şi compania franceză Renault au semnat un memorandum privind condiţiile de negociere a pachetului de 51% din acţiunile societăţii Automobile Dacia Piteşti.

· 2000: A avut loc reinaugurarea "Coloanei fără sfârșit", operă a sculptorului Constantin Brâncuși aflată din 16 septembrie 1996 în lucrări de restaurare.

· 2001 - Preşedintele Ion Iliescu a fost primit, într-o audienţă privată, la Papa Ioan Paul al ll-lea

· 2007 - A început demolarea fostului Stadion Național. Noul stadion numit Arena Națională a fost inaugurat la 6 septembrie 2011.

Stadionul Național „Lia Manoliu” – foto: ro.wikipedia.org

Stadionul Național „Lia Manoliu” a fost un stadion multi-funcțional din București, România. Stadionul a fost construit în 1953 și a purtat denumirea de Stadionul 23 August până în 1990, când a fost redenumit în Stadionul Național „Lia Manoliu”, în cinstea sportivei de performanță Lia Manoliu. Înaintea demolării sale în anul 2007, capacitatea stadionului era de 60.120 de locuri, fiind folosit pentru a găzdui meciuri de fotbal sau rugby, concursuri de atletism sau concerte de muzică pop sau rock. Acesta a fost situat în ”complexul sportiv Lia Manoliu”

Arena Națională – foto (Arena Națională la meciul de deschidere, România vs. Franța, scor 0-0, 6 septembrie 2011): ro.wikipedia.org

Arena Națională, cunoscută printre localnici și ca Stadionul Național, este un stadion de fotbal din București, România, pe care se dispută meciurile echipei naționale de fotbal,meciurile echipei Steaua,finala Cupei României și meciul din Supercupa României. Cu o capacitate de 55.600 de spectatori, este cel mai mare stadion din țară[8] și primul stadion de elită UEFA din România, succedat de Cluj Arena. Construcția arenei al cărei proprietar este Primăria Municipiului București a fost finalizată în 2011, având un cost total de aproximativ 234 mil. €.

* 2018 - ONU, cu excepţia SUA şi a Ungariei, a adoptat Pactul mondial privind refugiaţii. Adunarea Generală a ONU a adoptat la 17 decembrie 2018, cu o largă majoritate, un Pact mondial privind refugiaţii, document care vizează ameliorarea gestionării acestei probleme la nivel internaţional, dar care nu a suscitat dezbateri atât de aprinse ca Pactul global cu privire la migraţii, transmite France Presse.

Rezoluţia în acest sens a fost aprobată de 181 de state, două ţări (SUA şi Ungaria) au votat împotrivă, iar trei state s-au abţinut de la vot. La fel ca în cazul Pactului global cu privire la migraţii, Pactul mondial privind refugiaţii nu are obligativitate juridică. Cele două texte decurg din Declaraţia de la New York, adoptată cu unanimitate în 2016 de cele 193 de state membre ale ONU.

Nașteri

· 1619: Rupert, Conte Palatin al Rinului, Duce de Bavaria (germană Ruprecht Pfalzgraf bei Rhein, Herzog von Bayern), numit Prințul Rupert al Rinului, (17 decembrie 1619 – 29 noiembrie 1682), soldat, inventator și artist amator, a fost fiul ce mic al lui Frederick al V-lea, Elector Palatin și al Elisabeta Stuart, și nepotul regelui Carol I al Angliei, care l-a numit Duce de Cumberland și Conte de Holderness.

Charles I Louis, Elector Palatin (stânga) și Prințul Rupert al Rinului (dreapta), pictură de Anthony van Dyck, 1637.

Rupert s-a născut la Praga în 1619 în timpul Războiului de Treizeci de Ani. Curând după venirea lui pe lume, familia lui Frederick se vede obligată să se refugieze în Olanda, unde Rupert și-a petrecut copilăria. Mama lui, Elisabeta Stuart, numită „regina de-o iarnă”, fiindcă doar atât a domnit în Bohemia, era fiica regelui Iacob I al Angliei și sora lui Carol I al Angliei. În mod consecvent, Rupert și fratele lui Maurice și-au susținut unchiul Carol când a început războiul civil englez în 1642.

Când era copil, era poreclit "Rupert Drăcușorul" din cauza comportamentului său. Copilăria lui n-a fost una ușoară; familia lui rămăsese fără bani după plecarea din Praga și era adolescent când tatăl lui și fratele mai mare au murit. Cu toate acestea, Rupert a fost un student de excepție, vorbea fluent mai multe limbi europene și excela în artă și matematică. Era un tânăr înalt, frumos și timid.

Date personale
Prințul Rupert
Contele Palatin al Rinului

Născut	17 decembrie 1619 Praga
Decedat	29 noiembrie 1682 (62 de ani) Westminster, Middlesex, Anglia
Înmormântat	1682 Westminster Abbey
Părinți	Frederic al V-lea, Elector Palatin Elisabeta de Bohemia
Frați și surori	Louise Hollandine of the Palatinate[] Henriette Marie of the Palatinate[] Sofia de Hanovra Elisabeta de Boemia, prințesă palatină Carol I Ludovic al Palatinatului Eduard, Conte Palatin de Simmern Gustavus Adolphus of the Palatinate[] Frederic, Prinț Ereditar al Palatinatului Prințul Maurice von Simmern Philip Frederick of the Palatinate[] Charlotte of the Palatinate[*]
Căsătorit cu	Margaret Hughes[*]
Copii	Dudley Bard (1666–86) Ruperta (1671)
Cetățenie	Germania
Ocupație	gravor[*] om politic inventator
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	House of Palatinate-Simmern[*]
Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit[*]

· 1706: Émilie du Châtelet, matematiciană și fiziciană franceză (d. 1749)

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Ernest Frederic al II-lea
Duce de Saxa-Hildburghausen

Născut	17 decembrie 1707 Hildburghausen
Decedat	13 august 1745 (37 de ani) Hildburghausen
Părinți	Ernest Frederick I Sofia Albertine de Erbach-Erbach
Frați și surori	Louis Frederick of Saxe-Hildburghausen[*] Prințesa Elizabeth Albertine de Saxa-Hildburghausen
Căsătorit cu	Caroline de Erbach-Fürstenau
Copii	Ernest Frederick III Prințul Frederic August Albrecht Prințul Frederic Wilhelm Eugen Prințesa Sofia Amalia Caroline
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Hildburghausen
Duce de Saxa-Hildburghausen
Domnie	1724–1745
Predecesor	Ernest Frederick I
Succesor	Ernest Frederic al III-lea
Modifică date / text

* 1707: Ernst Frederic al II-lea, Duce de Saxa-Hildburghausen (17 decembrie 1707 – 13 august 1745), a fost Duce de Saxa-Hildburghausen.

BIOGRAFIE

A fost al treilea fiu, însă doar primul fiu care a atins vârsta adultă, al lui Ernest Frederick I, Duce de Saxa-Hildburghausen și a Contesei Sofia Albertine de Erbach-Erbach. În 1724, la vârsta de 17 ani, i-a succedat tatălui său ca Duce de Saxa-Hildburghausen. Din cauza vârstei, mama sa a acționat ca regentă până când el a devenit major, patru ani mai târziu.

La Fürstenau, la 19 iunie 1726, Ernst Frederic s-a căsătorit cu Caroline de Erbach-Fürstenau (d. iulie 1745). Ei au avut patru copii:

Ernst Frederic al III-lea Karl, Duce de Saxa-Hildburghausen (n. 10 iunie 1727, Königsberg – d. 23 septembrie 1780, Seidingstadt).
Frederic August Albrecht (n. 8 august 1728, Hildburghausen – d. 14 iunie 1735, Hildburghausen).
Frederic Wilhelm Eugen (n. 8 octombrie 1730, Hildburghausen – d. 4 decembrie 1795, Öhringen); s-a căsătorit la 13 martie 1778 cu nepoata sa Caroline de Saxa-Hildburghausen (fiica lui Ernst Frederic al III-lea). Nu au avut copii.
Sofia Amalia Caroline (n. 21 iulie 1732, Hildburghausen – d. 19 iunie 1799, Öhringen); s-a căsătorit în 1749 cu Ludwig de Hohenlohe-Neuenstein-Öhringen.

· 1734: Maria I (17 decembrie 1734 – 20 martie 1816) a fost regină a Portugaliei și de Algarve din 1777 până la moartea sa. Cunoscută ca Maria I cea Pioasă (în Portugalia) sau Maria Nebuna (în Brazilia), a fost prima regină nedisputată a Portugaliei. A fost cea mai mare din cele patru fiice ale regelui Iosif I al Portugaliei și a Marianei Victoria a Spaniei.

Maria s-a născut la Palatul Ribeira din Lisabona. A fost botezată Maria Francisca Isabel Josefa Antónia Gertrudes Rita Joana. La o zi după nașterea ei, bunicul ei, regele João al V-lea al Portugaliei, a numit-o Prințesă de Beira. A fost cea mai mare dintre surorile ei.

Când tatăl ei a urcat pe tron în 1750 ca José I, Maria a devenit moștenitoare prezumptivă și a primit titlul tradițional de Prințesă a Braziliei și Ducesă de Bragança.

Maria s-a căsătorit cu unchiul ei, Pedro, Infante al Portugaliei, la 6 iunie 1760. La momentul căsătoriei, Maria avea 25 de ani iar Pedro 42. În ciuda diferenței de vârstă, cei doi au avut o căsnicie fericită. Pedro a devenit în mod automat co-monarh (ca Pedro al III-lea al Portugaliei), atunci când Maria a urcat pe tron, deoarece deja se născuse un copil din căsătoria lor. Cuplul a avut șase copii:

Name	Birth	Death	Notes
José, Prinț de Beira	20 august 1761	11 septembrie 1788	José Francisco Xavier de Paula Domingos António Agostinho Anastácio căsătorit cu Infanta Benedita a Portugaliei, fără copii. Moartea lui la vârsta de 27 de ani l-a făcut moștenitor aparent pe fratele lui mai mic care mai târziu a ajuns rege.
João de Bragança	20 octombrie 1762	20 octombrie 1762	João s-a născut mort la Palatul Ajuda National.
João Francisco de Bragança	16 septembrie 1763	10 octombrie 1763	João Francisco de Paula Domingos António Carlos Cipriano s-a născut la Palatul Ajuda National.
João al VI-lea	13 mai 1767	10 martie 1826	João Maria José Francisco Xavier de Paula Luís António Domingos Rafael căsătorit cu Carlota Joaquina a Spaniei și a avut copii. A fost rege al Portugaliei și împărat al Braziliei.
Mariana Victoria de Bragança	15 decembrie 1768	2 noiembrie 1788	Maria Ana Vitória Josefa Francisca Xavier de Paula Antonieta Joana Domingas Gabriela căsătorită cu Infantele Gabriel al Spaniei fără copii.
Maria Clementina de Bragança	9 iunie 1774	27 iunie 1776	Maria Clementina Francisca Xavier de Paula Ana Josefa Antónia Domingas Feliciana Joana Michaela Julia de Bragança s-a născut la Palatul Queluz National.
Maria Isabel de Bragança	12 decembrie 1776	14 ianuarie 1777	Maria Isabel s-a născut la Palatul Queluz National..

Date personale
Maria I

Nume la naștere	Maria Francisca Isabel Josefa Antónia Gertrudes Rita Joana de Bragança
Născută	17 decembrie 1734 Palatul Ribeira, Lisabona, Portugalia
Decedată	20 martie 1816 (81 de ani) Rio de Janeiro, Brazilia
Înmormântată	Monastery of São Vicente de Fora[*]
Părinți	Iosif I al Portugaliei Infanta Mariana Victoria a Spaniei
Frați și surori	Infanta Benedita of Portugal[] Infanta Maria Doroteia of Portugal[] Infanta Mariana Francisca of Portugal[*]
Căsătorită cu	Pedro al III-lea al Portugaliei
Copii	José, Prinț de Beira Ioan al VI-lea al Portugaliei Infanta Mariana Vitória
Cetățenie	Regatul Portugaliei
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Queen of Portugal[*]
Familie nobiliară	Casa de Bragança
Regină a Portugaliei, Brazilei și Algarves
Domnie	24 februarie 1777 – 20 martie 1816
Predecesor	Iosif I
Succesor	Ioan al VI-la

* 1749 - S-a născut compozitorul italian Domenico Cimarosa (m.11.01.1801).

· 1757: Maria Anna de Savoia (Maria Anna Carlota Gabriela; 17 decembrie 1757 – 11 octombrie 1824) a fost prințesă de Savoia prin naștere și Ducesă de Chablais prin căsătorie.

Născută la Palatul regal din Torino, a fost al șaselea copil și a patra fiică a Ducelui și a Ducesei de Savoia. Printre surorile ei s-au inclus și: Marie Josephine de Savoia, care s-a căsătorit cu viitorul Ludovic al XVIII-lea al Franței în 1771, și Marie-Thérèse de Savoia, soția viitorului Carol al X-lea al Franței cu care s-a căsătorit în 1773. O altă soră, Maria Carolina, s-a căsătorit cu viitorul rege Anton al Saxoniei.

Frații ei au fost ultimii trei regi ai Sardiniei: Charles Emmanuel al IV-lea, Victor Emmanuel I și Carol Felix.

După căsătoriile surorilor ei mai mari cu prinți francezi, Maria Anna a fost căsătorită cu unchiul ei, Prințul Benedetto de Savoia, Duce de Chablais, fiu al regelui Carol Emanuel al III-lea al Sardiniei și a celei de-a treia soții, Elisabeta Tereza de Lorena.

A avut relații bune cu cumnatele ei, prințesa franceză Clothilde a Franței și prințesa austriacă Maria Theresa de Austria-Este.

Mariajul a fost unul fericit însă n-au avut copii. Deși cuplul era apropiat, ea l-a respectat însă l-a privit întotdeauna ca pe unchiul ei.^[1] Bun militar^[2] Chablais a primit controlul armatei Italiei care conținea trupe franceze și a intenționat să reinstaureze monarhia în Franța după execuția regelui Ludovic al XVI-lea în 1793.^[3]

Soțul ei a murit în 1808. Ca văduvă, ea a trăit la Palazzo Chiablese pe care ea i l-a lăsat fratelui ei Carol Felix de Savoia. În 1820 Maria Ana a cumpărat Villa Rufinella din Frascati de la Lucien Bonaparte.

A murit la Torino în 1824 la vârsta de 66 de ani în timpul domniei fratelui ei Carol Felix.

Date personale
Maria Ana de Savoia
Ducesă de Chablais
Maria Anna de Savoia, Ducesă de Chablais.
Nume la naștere	Maria Anna Carlota Gabriela di Savoia
Născută	17 decembrie 1757 Palatul regal din Torino
Decedată	11 octombrie 1824 (66 de ani) Torino
Înmormântată	Basilica Superga, Torino
Părinți	Victor Amadeus al III-lea al Sardiniei Maria Antonia a Spaniei
Frați și surori	Marie Josephine de Savoia Marie-Thérèse de Savoia Prințesa Maria Carolina de Savoia Victor Emmanuel I al Sardiniei Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei Carol Felix al Sardiniei Giuseppe Benedetto, Count of Asti[] Prince Maurizio, Duke of Montferrat[] Amedeus Alexander of Savoy[] Maria Elisabetta Carlotta of Savoy[]
Căsătorită cu	Benedetto, Duce de Chablais
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Savoia

· 1778: S-a născut in Anglia chimistul Humphry Davy; (d. la Geneva la 29 mai 1829). A fost un inventator și chimist englez. Cea mai importantă contribuție a sa a fost descoperirea metalelor calciu, natriu, bariu și bor. De asemena, a folosit și a studiat electroliza, iar în 1815 a inventat o lampă pentru mineri. A ajutat și la descoperirea clorului și a iodului. Savantul Berzelius a numit lucrarea lui Davy din 1806 „On Some Chemical Agencies of Electricity”, drept una din cele mai bune lucrari apărute vreodată în teoria chimică. I-a influențat pe Michael Faraday și pe William Thomson.

· 1800: Bernhard al II-lea Erich Freund, Duce de Saxa-Meiningen (17 decembrie 1800 – 3 decembrie 1882), a fost Duce de Saxa-Meiningen.

A fost singurul fiu al lui Georg I, Duce de Saxa-Meiningen și a Luisei Eleonore de Hohenlohe-Langenburg. Bernhard a fost fratele mai mic al reginei Adelaide a regatului Unit și a Idei, Prințesă Bernhard de Saxa-Weimar-Eisenach.

Bernhard a succedat tatălui său când avea trei ani (1803), sub regența mamei sale până în 1821.

La Kassel la 23 martie 1825, Bernhard al II-lea s-a căsătorit cu Prințesa Marie Frederica de Hesse-Kassel. Cuplul a avut doi copii:

Nume	Naștere	Deces	Note
Georg al II-lea, Duce de Saxa-Meiningen	2 aprilie 1826	25 iunie 1914	căsătorit (1) Prințesa Charlotte Frederica a Prusiei; au avut copii; (2) Prințesa Feodora de Hohenlohe-Langenburg; au avut copii (3) Ellen Franz; fără copii
Augusta Luise Adelaide Karoline Ida	6 august 1843	11 noiembrie 1919	căsătorită cu Prințul Moritz de Saxa-Altenburg

La 12 noiembrie 1826, după redistribuția tuturor teritoriilor familiei în urma decesului ultimului Duce de Saxa-Gotha-Altenburg, Bernhard a primit Hildburghausen și Saalfeld.

La 20 septembrie 1866, Bernhard a fost obligat să abdice în favoarea fiului său Georg. Și-a petrecut restul vieții ca cetățean privat.

Date personale
Bernhard al II-lea
Duce de Saxa-Meiningen

Nume la naștere	Bernhard Erich Freund
Născut	17 decembrie 1800 Meiningen
Decedat	3 decembrie 1882 (81 de ani) Meiningen
Înmormântat	Q2052704[*]
Părinți	Georg I, Duce de Saxa-Meiningen Luise Eleonore de Hohenlohe-Langenburg
Frați și surori	Adelaide de Saxa-Meiningen Ida de Saxa-Meiningen
Căsătorit cu	Marie Fredericka de Hesse-Kassel
Copii	Georg II Augusta, Prințesă Moritz de Saxa-Altenburg
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Meiningen
Duce de Saxa-Meiningen
Domnie	1803–1866
Predecesor	Georg I
Succesor	Georg II

· 1802: Arhiducele Francisc Carol (n. 17 decembrie 1802, Viena — d. 8 martie 1878, Viena) a fost tatăl a doi împărați - Francisc Iosif I al Austriei și Maximilian I al Mexicului - precum și bunicul arhiducelui Francisc Ferdinand al Austriei, a cărui asasinare la Sarajevo a fost cauza începutului Primului Război Mondial.

Francisc Carol s-a născut la Viena, fiind al doilea fiu al împăratului Francisc I al Austriei si al soție sale Maria Theresia de Napoli și Sicilia.

Pe 29 octombrie 1816, tatăl său se căsătorește pentru a patra oară cu Prințesa Karolina Augusta de Bavaria, fiica regelui Maximilian I al Bavariei și a Mariei de Hesse-Darmstadt. Ajuns la vârsta de însurătoare, noua soție a împăratului Francisc I îi face cunoștință tânărului arhiduce cu sora ei vitregă, Prințesa Sofia de Bavaria.

Sofia era o femeie educată, isteață și mai ales ambițioasă, toate acestea contrastând puternic cu firea liniștită și nepăsătoare a viitorului soț. Prima întâlnire dintre cei doi a însemnat un șoc pentru tânăra prințesă care s-a arătat extrem de dezamăgită de personalitatea ștearsă a lui Francisc Carol. Cu toate acestea, Sofia nu a refuzat cererea în căsătorie formulată de către arhiduce, deoarece spera că într-o zi va ajunge împărăteasa Austriei, fratele mai mare al soțului său și moștenitorul tronului fiind debil mintal. ^[1]

Căsătoria dintre cei doi a avut loc la Viena pe 4 noiembrie 1824. Împreună au avut cinci copii, dintre care patru au ajuns la vârsta maturității:

Francisc Iosif Carol (1830 – 1916) - mai târziu împărat al Austriei și rege al Ungariei
Ferdinand Maximilian (1832 – 1867) - mai târziu împărat al Mexicului,
Carol Ludovic (1833 – 1896) - tatăl arhiducelui Francisc Ferdinand,
Ludovic Victor (1842 – 1919),
Maria Anna (1835 – 1839), ce moare la vârsta de patru ani.

Pe 2 martie 1835, tatăl său împăratul Francisc I moare, tronul Austriei fiind ocupat de fratele său mai mare Ferdinand, care era debil mintal și steril. Pentru că nu a fost declarat inapt pentru conducere, treburile imperiului erau în mâna unui consiliu de regenți din care făcea parte și Francisc Carol.

Deși nu era bolnav precum fratele său, arhiducele nu a avut niciodată ambiția de a urca pe tron. Pe 2 decembrie 1848, ca urmare a revoluției ce cuprinsese întreg imperiul, Ferdinand I este sfătuit să abdice. Următorul pe linia succesiunii la tron era Francisc Carol, dar acesta renunță la cererea soției la drepturile sale în favoarea fiului său mai mare Franz Josef în vârstă de 18 ani.

După înscăunarea lui Franz Josef ca împărat, arhiducele Francisc Carol preferă să nu se mai amestece în treburile imperiului, dedicându-se exclusiv pasiunilor sale. În anul 1867, fiul său Maximilian este omorât de către revoluționari în Mexic, acest lucru afectându-i enorm pe cei doi părinți. Arhiducele Francisc Carol moare în Viena în anul 1878 la vârsta de 75 de ani și la șase ani după moartea soției sale.

Întreaga familie imperială pe terasa castelului Schönbrunn in 1859. Jos (s-d):împărăteasa Elisabeta cu prințul moștenitor Rudolf în brațe și cu fiica sa Gisela, arhiducesa Sofia și soțul său Francisc Carol. Sus (s-d):împăratul Franz Josef, Maximilian cu soția sa Charlotte, Ludovic Victor și Carol Ludovic

Franz Karl la 76 de ani, 1878

Date personale
Francisc Carol
Arhiduce de Austria
Arhiducele Francisc Carol la vârsta de 37 de ani, 1839
Nume la naștere	Franz Karl Joseph von Österreich
Născut	17 decembrie 1802 Viena, Austria
Decedat	8 martie 1878 (75 de ani) Viena, Austria
Înmormântat	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Francisc I al Austriei Maria Teresa a celor Două Sicilii
Frați și surori	Maria Carolina de Austria Arhiducesa Maria Leopoldina a Austriei Arhiducesa Clementina, Prințesă de Salerno Marie Louise, ducesă de Parma Arhiducele Johann Nepomuk de Austria Ferdinand I al Austriei Archduke Joseph Franz of Austria[] Archduchess Maria Anna of Austria[] Archduchess Caroline Ludovika of Austria[] Archduchess Amalie Theresa of Austria[] Archduchess Marie Caroline of Austria[] Archduchess Ludovika Elisabeth of Austria[]
Căsătorit cu	Prințesa Sofia de Bavaria
Copii	Franz Joseph I Maximilian I al Mexicului Arhiducele Karl Ludwig Arhiducele Ludwig Viktor
Cetățenie	Austria
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

· 1827: Baronul Alexandru Wassilko de Serecki (germană Freiherr Alexander Wassilko von Serecki) (n. 17 decembrie 1827, Berhomet pe Siret - d. 20 august 1893, Lăpușna), din Familia Wassilko de Serecki, a fost pe timpul Imperiului Austro-Ungar un politician și patriot român, membru al Camerei Superioare al Imperiului Austriac cu titlul „excelență”, adevărat consilier secret imperial și căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei și pe mulți ani deputat în Dieta Bucovinei, care s-a angajat pentru drepturile românilor din Imperiul Habsburgic.

BIOGRAFIE

Fiul baronului Iordachi Wassilko de Serecki (1795–1861) și al Anei de Kalmucki (Calmuțchi) (1811–1896), a crescut la moșia tatălui său din Berhomet. A urmat cursurile liceului din Cernăuți, unde a luat bacalaureatul în 1846 cu distincțiune. După aceea a studiat Filosofia și Dreptul la Cernăuți și Lemberg (Liov). Din 1850 a lucrat ca avocat în Cernăuți și din 1859 a administrat moșiile tatălui său bolnav.^[2]

Castelul la Berhomet pe la 1900

Stema baronilor Wassilko de Serecki

Baronul Alexandru Wassilko de Serecki pe la 1865

Ecaterina de Flondor

Alexandru, proprietar mare și membru al Partidului Conservator Autonomist Român din Bucovina, a început cariera politică în 1862 ca deputat pentru moșierimea mare, de la 1870 pentru județul Vijnița în Dieta Bucovinei, unde a fost reales periodic de populația locală de români, huțuli și ruteni până la moartea sa. 1863 a fost cofondator, ulterior membru de onoare și susținător al societății românești Junimea.

La data de 24 februarie 1867 a preluat, ca și tatăl său înainte, mandatul în Camera Superioară (Herrenhaus), la care familia a avut dreptul, ca numai alte opt neamuri de baron. El a fost timp de 13 ani singurul reprezentant al Bucovinei acolo. Apoi a devenit și arhiepiscopul Silvestru Morariu Andrievici membru în acest organ.^[3]

În 1870 el a fost ales pentru prima dată în calitate de căpitan (mareșal) al Ducatului Bucovinei. În cuvântarea sa de inaugurare a sesiunii dietale declara, că va avea dea pururea în vedere, ca țării sale, Bucovina, și populației ei autohtone românești, să se asigure în Austria acea reputație, care i se cuvine după drept și istorie.^[4]

În dieta Bucovinei, deputații români au fost grupați în „Clubul național”, având ca președinte pe baronul Alexandru Wassilko, iar după moartea sa, în 1893, pe baronul Victor Stârcea. Ei acționau pe baza programului P.N.R.B. (Partidul Național Român din Bucovina), forțând folosirea limbii române în administrație, pe căile ferate, precum crearea unei Curți de Apel, unei Direcții feroviare și apărarea școlii românești.^[5] Prin legăturile sale cu curtea vieneză a izbutit, că din 1876, limba română a fost aprobată ca limbă de predare, la Liceul din Suceava. Câțiva ani mai târziu urma învățământul în limba română în clase speciale de la liceul din Cernăuți.^[6]

Prim-ministrul Austro-Ungariei, în calitate de șef al Ministerului de Interne, a acordat, la 15 octombrie 1883, în înțelegere cu ministerele de resort, printre alții, lui Alexandru baron Wassilko, Victor și fratelui său Eugen, baroni de Stârcea, Nicolae baron de Hurmuzaki, dr. Nicolae cavaler de Grigorcea, dr. Ioan cavaler de Zotta precum direcțiunii fondurilor de religie ortodoxă bucovinene, permiterea înființării unei societăți pe acțiuni (S. A.) sub numele de "Asociația de Petrol Bucovina" cu sediul în Cernăuți și a aprobat statutele acesteia.^[7]

A fost destinat din nou cu funcția căpitanului țării după victoria asupra lui Anton Kochanowski von Stawczan în 1884 și decorat cu înaltul Ordin Împărătesc al Coroanei de Fier de clasa a 2-a. În discursul său inaugural a cerut recunoașterea juridică a limbii române și rutene ca limbi oficiale. El a și apelat la parlamentari a acționa în unanimitate în susținerea autonomiei și independenței provinciale în cadrul ideii statului austriac.^[8]^[9]

Președintele țării, Anton Graf Pace von Friedenberg, a demisionat din cauza conflictului cu privire la utilizarea limbii române în primăvara anului 1892. În consecință, Alexander declarase, că în viitor el nu va mai fi disponibil ca mareșal al Bucovinei, dar a rămas până la alegerile din toamna anului 1892 în slujbă. A pledat în favoarea candidaturii prietenului său politic Ioan Lupul ca următor.^[10]

Alexandru a susținut extinderea rețelei de căi ferate, construcția de 57 km lungime între Hliboka și Berhometh, care a fost inaugurată pe 30 noiembrie 1886. El a folosit traseul în primul rînd pentru a transporta lemn din pădurile sale.^[11] În plus Wassilko a instituit companii pentru transportul lemnului și alte instalații industriale.^[12]

De asemenea baronul a finalizat construirea castelului familiei Wassilko la Berhomet și a cumpărat în 1886 imobilia în Herrengasse 38 din Cernăuți (azi Strada Olga Kobyleanska 34), care a fost numit "Wassilko-Palais". Alexandru a fost cu posesia de 28 000 de hectare cel mai mare moșier din Bucovina, dar și în tot imperiul austriac.^[13]

Baronul a deținut timp de decenii funcția de președinte al curții de jurați din Cernăuți. Până la moartea sa a fost și șeful curatorului de 20 de persoane al „Societății Antropologice” („Anthropologische Gesellschaft”) la Viena^[14] precum membru al „Academiei de Știință al Austriei” („Österreichische Akademie der Wissenschaften”) tot acolo.^[15]

Moartea sa neașteptată în anul 1893 a dus la o consternare profundă și adânc doliu în rândul locuitorilor cât și în toate fracțiunile politice, la prietenii dar și la adversarii lui. După numele său a fost redenumită "Wassilkogasse" (azi Strada Saksahanski), unde a crescut Paul Celan la nr. 5, în "Strada Alexandru Vasilco" pe timpul Cernăuțiului interbelic.^[16] ^[17]

FAMILIA

Alexandru s-a căsătorit pe 16 iunie 1859 la Castelul Hlinița cu Ecaterina (1843-1920), fiica cavalerului Iordache de Flondor (1798-1868) și a Ecaterinei de Gaffenko (Gafencu) (1804-1849). Soții au avut patru fii, ulteriorii conți Wassilko de Serecki:^[18]^[19]

Gheorghe conte Wassilko de Serecki, 1864-1940), politician, mareșal al Ducatului Bucovinei, apoi senator român,
Ștefan conte Wassilko de Serecki (1869-1933), căpitan imperial austriac, apoi consilier ministerial în Ministeriul de Interne la Viena, scriitor de cărți de bridge,
Alexandru conte Wassilko de Serecki (1871-1920), locotenent-colonel de cavalerie în armata imperială austriacă și viceprim în Biroul de Evidență de la Viena, apoi colonel al regimentului Roșiori la Bârlad,
Victor conte Wassilko de Serecki (1872-1934), locotenent imperial de rezervă, exarh și arhidiacon al bisericii ortodoxe la Viena, apoi (1932-1934) duhovnic a tuturor spitalelor din Cernăuți.

GALERIE DE IMAGINI

În parcul castelului

Strada Alexandru Vasilco No. 5 astăzi

Palatul Wassilko în Cernăuți

· 1830 - S-a născut Jules Huot de Goncourt, scriitor şi istoric; împreună cu fratele lui, Edmond de Goncourt, a redat atmosfera vieţii culturale a vremii în "Jurnalul" publicat în 1896; tot el a împlinit dorinţa testamentară a fratelui lui de a întemeia Academia Goncourt care acordă în fiecare an Premiul Goncourt pentru cel mai bun roman apărut în Franţa (m. 20 iunie 1870)

· 1843 - S-a născut Elisabeta (Paula-Ottilia-Elisa), prinţesă de Wied, regină a României. S-a afirmat şi ca scriitoare, publicând, sub pseudonimul Carmen Sylva, povestiri, legende, piese de teatru: "Poveştile Peleşului", "Prinţul codrului". Membră de onoare a Academiei Române (n. 17/29.12) (m. 1 februarie 1916). A fost membră de onoare a Academiei Române din 1881. NOTĂ: Volumul „Versuri alese” (Editura Eminescu,1998), semnat Carmen Sylva, menţionează ca dată a naşterii 29 decembrie 1843 (stilul nou).

· 1852: Karl Petri, entomolog din Transilvania (d. 1932)

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Teodor de Gabriel
Generalul Teodor de Gabriel
Născut	17 decembrie 1861 Brünn
Decedat	21 noiembrie 1944 (82 de ani) Innsbruck
Naționalitate	română [?]
Cetățenie	Imperiul Austriac
Studii	Academia Militară Tereziană din Wiener Neustadt
Activitate
A luptat pentru	Imperiul Austro-Ungar
Ani de serviciu	35
Gradul	Feldmarschall-Leutnant
A comandat	Brigada de Munte nr. 2 la Trebing Comandant al Corpului XIV Armată la Innsbruck
Bătălii / Războaie	Campania din Serbia (Primul Război Mondial) (1914) Bătăliile de la Isonzo (1915-1917)
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul Coroana de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război Comandor al Ordinului Leopold cu decorație de război și săbii Cavaler al Ordinului Leopold cu decorație de război Crucea de Merit Militar de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.) și săbii Crucea de Ofițer al Ordinului Franz Joseph Medalia de merit militar „Signum Laudis” Ordinul al Crucii de Fier de clasa 1
Modifică date / text

* 1861: Teodor de Gabriel, în germană Theodor Josef August von Gabriel (n. 17 decembrie 1861, Brünn – d. 21 noiembrie 1944, Innsbruck) a fost un Feldmarschall-Leutnant în Armata Imperială Austro-Ungară. C. Sigmirean pretinde într-un interviu cu A. Grama în cadrul unei dezbateri la Școală de vară de la Universitatea Petru Maior din Târgu Mureș despre Primul Război Mondial, că generalul ar fi fost de origine română din Transilvania, ca de exemplu și Traian Băcilă, Ioan Boeriu sau Dănilă Papp.^[1]

BIOGRAFIE

Perioada premergătoare Marelui Război

Deja în 1878, în timpul Campaniei austro-ungare în Bosnia și Herțegovina, a luptat pe front ca sub-cadet în regimentul 12 vânători, fiind rănit ușor la umăr.^[2] După ce Gabriel a fost primit și a urmat cursurile Academiei Militare Tereziene de la Wiener Neustadt, pe care le-a terminat cu mult succes la 18 august 1883, a căpătat gradul de locotenent, fiind transferat la batalionul de vânători (Feldjäger) nr. 22 în Eger. La 1 noiembrie 1888 a devenit locotenent-major și alocat în 1891 Statului Major General.^[3]

Gabriel, deja căpitan de clasa 1 (de la 1 noiembrie 1893) în Statul Major al regimentului infanterie nr. 1 din Viena și profesor la școala de cadeți al Landwehr, a fost decorat cu ordinul Crucea de Ofițer al Ordinului împărătesc austriac Franz Joseph la 15 martie 1900,^[4] numit maior cu rang de la 1 mai al anului și transferat la corpul XV Armată.^[5]

Avansat la gradul de locotenent-colonel la 1 mai 1904,^[6] Gabriel a fost transferat de la comanda Statului Major General al k. k. Landwehr la cel al corpului I Armată pe 1 mai 1906.^[7]. El a fost avansat la gradul de colonel la 1 mai 1907.^[8]

La 1 mai 1912 (rang de la 13 iunie al anului) a fost numit general-maior (Generalmajor, GM)^[9] și în iulie 1914 a fost șef al Brigăzii de Munte nr. 2 la Trebing în sudul Bosniei ca parte al Diviziei 18 Infanterie sub comanda Feldmarschalleutnantului Ignaz Trollmann staționat în Mostar.^[10]

În și după Primul Război Mondial

La 1 octombrie 1914, ofițerul a fost decorat de către împăratul Franz Joseph al Austriei cu Cavaler al Ordinului Leopold cu decorație de război pentru operațiunile sale militare efective în timpul Campaniei din Serbia.^[11]

La 1 mai 1915 (rang de la 17 mai al anului), Teodor de Gabriel a fost avansat la gradul de Feldmarschall-Leutnant (FML)^[9] și la 1 octombrie al anului împăratul Franz Joseph al Austriei l-a decorat cu Crucea de Merit Militar de clasa a 2-a cu decorație de război ca semn de recunoaștere preaînaltă a serviciilor sale excelente ca șef al diviziei 48 la bătălia de la Isonzo.^[12]

La 1 octombrie 1916, Teodor de Gabriel a fost decorat cu Ordinul Coroana de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război pentru conducerea trupelor sale cu mult succes împotriva forțelor inamice.^[13]

Generalul a fost înnobilat prin cea mai înaltă rezoluție a împăratului Carol I al Austriei cu titlul „von Gabriel” la Viena, în ziua de 19 iunie 1917.^[14] și onorat în plus, la 15 noiembrie 1917, cu Ordinul Leopold de Comandor cu decorație de război și săbii pentru conducerea eficientă unei divizii în fața inamicului.^[15]

În ultimele luni ale războiului (din mai) a fost comandantul militar de Innsbruck (Corpul XIV Armată).^[16] După ce a demisionat din această funcție la 21 noiembrie 1918 și 35 de ani de serviciu militar, generalul a fost pensionat în ziua de 1 ianuarie 1919^[9] și s-a retras în permanență din armată, rămânând la Innsbruck. Totuși a fost onorat de către Adolf Hitler printr-o scrisoare, datată 18 august 1943, pentru „60 de ani soldat”.^[3]

ONORURI (SELECȚIE)

1893: Medalia de merit militar „Signum Laudis” la banda roșie
1900: Crucea de Ofițer al Ordinului împărătesc austriac Franz Joseph
1914: Cavaler al Ordinului Leopold cu decorație de război
1915: Crucea de Merit Militar de clasa a 2-a cu decorație de război (KD.) și săbii
1915: Ordinul al Crucii de Fier de clasa 1
1916: Ordinul Coroana de Fier de clasa a 2-a cu decorație de război
1917: Înnobilarea generalului
1917: Ordinul Leopold de Comandor cu decorație de război și săbii

· 1863 - S-a născut Ion Vidu, compozitor, dirijor şi folclorist, autor de piese corale ("Ana Lugojana"), muzică vocal-simfonică religioasă şi culegeri folclorice (m. 7 februarie 1931).

· 1870: S-a născut prozatorul român Ioan A. Bassarabescu (volume: “Vulturii”, “Un om în toata firea”); (d.29 martie 1952). A făcut parte din primul comitet al Societăţii Scriitorilor Români şi a fost membru corespondent al Academiei Române din 1909; (m. 1952).

· 1873: S-a născut la Făgăraș, Ovid Densusianu, filolog, lingvist, folclorist şi istoric literar, profesor la Universitatea Bucureşti. Este întemeietorul şcolii lingvistice de la Bucureşti, creator de şcoală şi în alte domenii (filologie, folcloristică). La Paris, în 1896, obţine diploma şcolii de „Hautes études” cu teza: „La prise de Cordoue et de Seville, Chanson de geste du XII-e siècle”. Devine, totodată, membru al Societăţii de texte vechi franceze. Întors în ţară, în 1897, este numit profesor suplinitor la catedra de română a Universităţii din Bucureşti. Din 1901 este titularul catedrei de filologie romanică, fondată din iniţiativa sa. Întemeiază Societatea filologică şi Institutul de filologie şi folclor, cu pulicaţiile respective: „Grai şi suflet” şi „Buletinul societăţii de filologie”. Adevărata sa glorie ştiinţifică este asigurată de monumentala „Histoire de la langue roumaine” (Paris, Leroux, 1901-1938, tr. rom., 1961). Importante sunt şi studiile sale de folclor, printre care binecunoscuta „Viaţa păstorească în poezia noastră populară”, Buc., 1922-1923, şi, mai ales, prima noastră sinteză de istorie literară bazată pe principii estetice, „Literatura română modernă” (3 vol., 1920, 1921, 1933). Întemeiează şi conduce revista Viaţa nouă (1905-1925), unde publică poezii simboliste sub pseudonimul Ervin, numeroase articole teoretice, polemici, portrete şi studii de scriiori simbolişti contemporani. A fost fondatorul Institutului de Filologie şi Folclor din Bucureşti, cunoscut pentru studiile sale de la istoria limbii române, dar şi pentru poeziile simboliste. Provenea dintr‑o familie de intelectuali, tatăl şi unchiul său fiind membri ai Academiei Române. A fost la rândul său membru titular al Academiei Române din 1918. Ovid Densusianu moare la 9 iunie 1938, în Bucureşti, lăsând un nume plin de prestigiu. NOTĂ: Unele surse dau ca dată a naşterii exclusiv stilul nou (29 decembrie 1873).

· 1887: Hermine Reuss, a doua soție a împăratului Wilhelm al II-lea al Germaniei (d. 1947)

· 1890: Prințul Joachim Franz Humbert al Prusiei (17 decembrie 1890 – 18 iulie 1920) a fost cel mai mic fiu al kaiserului Wilhelm al II-lea al Germaniei și al primei lui soții, Ducesa Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein.

În timpul Insurecției de Paști de la Dublin, Irlanda din 1916 unii lideri republicani au vrut să-i acorde tronul Prințului Joachim.

Împăratul Wilhelm al II-lea, soția sa și cei șapte copii ai lor.

După declarația de independență a Georgiei în urma revoluției ruse din 1917, Joachim fost pentru scurt timp considerat de către reprezentantul german Friedrich Werner von der Schulenburg și regaliști georgieni ca un candidat la tronul georgian

Prințul Joachim s-a căsătorit cu Prințesa Marie-Auguste de Anhalt (1898–1983), fiica lui Eduard, Duce de Anhalt și a soției lui, Prințesa Luise de Saxa-Altenburg, la 11 martie 1916.^[4] Cuplul a avut un fiu, Prințul Karl Franz al Prusiei (1916-1975).

După abdicarea tatălui său, Joachim n-a putut să-și accepte noul statut de om obișnuit și a căzut în depresie. În cele din urmă s-a sinucis prin împușcare la 18 iulie 1920 la Potsdam. Cu puțin înainte să se sinucidă, el și soția sa divorțaseră. E posibil ca evenimentul să-i fi adâncit depresia.

Date personale
Prințul Joachim
Prințul Joachim al Prusiei
Prințul Joachim al Prusiei, 1911.
Nume la naștere	Joachim Franz Humbert
Născut	17 decembrie 1890 Potsdam, Prusia
Decedat	18 iulie 1920 (29 de ani) Potsdam, Brandenburg
Înmormântat	Antique Temple[*]
Cauza decesului	sinucidere (plagă împușcată[*])
Părinți	Wilhelm al II-lea al Germaniei Augusta Viktoria de Schleswig-Holstein
Frați și surori	Prințesa Victoria Luise a Prusiei Prințul Adalbert al Prusiei Wilhelm, Prinț Moștenitor al Germaniei Prințul August Wilhelm al Prusiei Prințul Oskar al Prusiei Prințul Eitel Friedrich al Prusiei
Căsătorit cu	Prințesa Marie-Auguste de Anhalt
Copii	Prințul Karl Franz al Prusiei
Cetățenie	Germania
Religie	protestantism
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Hohenzollern

· 1892 - S-a născut George Magheru, poet şi dramaturg (volum de poezie postum "Cântece la marginea nopţii") (n. 17/30 decembrie 1892) (m. 17 august 1952). Nepot al generalului paşoptist Gheorghe Magheru, a fost fiul Anei, fiica lui Ion Ghica, şi al lui Romulus Magheru, colonel. Rămas orfan, si-a petrecut copilăria la moşia părintească de la Ghergani, unde a primit de la rudele sale materne o educaţie artistică – muzicală, literară, plastică – de excepţie.

· 1893: S-a născut medicul Dimitrie Bagdasar, medic neurochirurg român, profesor la Facultatea de Medicină din București, a pus bazele școlii românești de Neurochirurgie din România, membru post–mortem al Academiei Române; (d. 15.07.1946).

· 1893 - S-a născut Erwin Piscator, regizor de teatru. Odată cu venirea nazismului emigrează în SUA, unde înfiinţează "The Dramatic Workshop", una dintre cele mai bune şcoli de teatru; i-a avut ca elevi pe Marlon Brando şi Tennessee Williams (m. 30 martie 1966)

· 1893: S-a născut matematicianul român Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa, autorul unor importante lucrări de algebră şi teoria numerelor. O atenţie aparte a acordat istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937; (m. 1954).

· 1897 - S-a născut prozatorul Vasile Lişman (m.23.03.1996).

· 1905 - S–a născut Dionisie M. Pippidi, epigrafist, arheolog, istoric, membru al Academiei Române; a realizat prima sinteză a istoriei oraşelor greceşti din Dobrogea, Histria, Callatis şi Tomis şi a raporturilor acestora cu geţii (17/30 decembrie 1905) (m. 19 iulie 1993)

· 1905: S-a născut la Fălticeni, eseistul, criticul literar, dramaturgul şi filosoful esoteric Vasile Lovinescu, autorul unor lucrări de hermeneutică a gândirii simbolice şi analogice de referinţă, considerat cel mai de seamă reprezentant al ezoterismului românesc, frate cu Horia Lovinescu şi nepotul lui Eugen Lovinescu; (m.14 august 1984). Cele mai cunoscute două studii ale sale, ”Al patrulea hagialâc”, despre universul romanului lui Mateiu Caragiale, ‘”Craii de Curtea-Veche”, şi ”Creangă şi Creanga de Aur”, o interpretare ezoterică a basmelor lui Ion Creangă. Cărţile sunt unice în felul lor, ele decriptând istorisirile, legate de ştiinţa simbolurilor. Lucrările îi rămân multă vreme în manuscris. ”Al patrulea hagialâc”, cu subtitlul: ”Exegeză nocturnă a Crailor de Curtea-Veche”, va apare abia în 1981, urmat, după moartea sa, de ”Creangă şi Creanga de aur ”(1989), ”Monarhul ascuns” (1992), ”Incantaţia sângelui”(1993), ”Mitul sfâşiat” (1993) etc. După jumătatea anilor ‘70, începe, în existenţa lui Vasile Lovinescu, nu numai o detaşare de lume, care va culmina cu retragerea sa definitivă la Fălticeni, împreună cu soţia, din 1980 până la moarte (1984), în casa părintească de pe Strada Sucevei, (devenită, în 1972, Galeria Oamenilor de Seamă, prin grija şi donaţia doamnei Stella), ci şi o renunţare tot mai evidentă la scris, cu excepţia câtorva eseuri şi a unor ”amintiri” publicate în ultimii ani în ”Convorbiri literare”. Opera postumă a lui Vasile Lovinescu s-a dovedit covârşitoare, şi a făcut senzaţie.

· 1908 - S-a născut chimistul Willard Frank Libby, laureat al premiului Nobel pentru Chimie în anul 1960

· 1925: S-a născut regizorul de teatru şi film Horea Popescu, director artistic al Teatrului Naţional Bucureşti timp de peste două decenii; (m. 2010).

* 1926: Victor Roșca (n. 17 decembrie 1926, Râușor, județul Făgăraș, azi în județul Brașov) este un inginer, memorialist, fost luptător anticomunist și deținut politic român. Victor Roșca a fost deținut politic între anii 1948 - 1951 și 1959 - 1963.

Prima oară a fost arestat în timpul examenului de bacalaureat, la 28 iunie 1948, fiind condamnat la 2 ani de închisoare corecțională. A executat pedeapsa la Penitenciarul Târgșor. La 28 iunie 1950, i s-a prelungit detenția, fiind eliberat în 1951, din Penitenciarul din Ploiești.

După eliberarea din penitenciar, a avut domiciliu obligatoriu, în satul natal, Râușor, în perioada 1951 - 1952.

În anul 1958, Victor Roșca, fiind student în anul al V-lea, a fost exmatriculat din facultate pe motiv că fusese deținut politic.

În anul 1959, a fost arestat, pentru a doua oară, întrucât participase la mișcările de sprijinire a Revoluției anticomuniste din Ungaria. A fost condamnat la 4 ani de închisoare corecțională. A executat pedeapsa în lagărele de muncă din Balta Brăilei. A fost eliberat în anul 1963, de la Formațiunea Ostrov, ca urmare a unui decret de grațiere.

Șicanele din partea autorităților comuniste române ale vremii au continuat și după eliberare. În anul 1988, Victor Roșca, împreună cu soția sa, a reușit să plece în Canada, în vizită la una din fiicele lor. Acolo ei decid să ceară azil politic, pe care l-au primit. S-au stabilit definitiv la Montreal.

· 1931 - S–a născut pictorul Silviu Băiaş.

· 1934 - S-a născut Karl Denver, cântăreţ britanic.

· 1936: S-a născut Papa Francisc. Papa Francisc, născut Jorge Mario Bergoglio, (n. 17 decembrie 1936, Buenos Aires) Este al 266-lea episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, ales la 13 martie 2013 de către conclavul cardinalilor. Din 1998 a fost arhiepiscop de Buenos Aires. Este primul papă neeuropean după papa Grigore al III-lea (731-741). De asemenea, este primul papă originar de pe continentul american și primul papă iezuit.

Jorge Mario Bergoglio s-a născut în Buenos Aires într-o familie de emigranți italieni, fiind unul dintre cei cinci copii ai unui muncitor de cale ferată italian. A studiat chimia la Buenos Aires, apoi a urmat cursurile seminarului din cartierul Villa Devoto (Buenos Aires). La 11 martie 1958 a devenit novice în ordinul iezuit. A revenit în Argentina, unde a obținut licența în filosofie la Colegio Máximo San José din San Miguel (Buenos Aires), apoi a predat literatură și psihologie la Colegio de la Inmaculada din Santa Fe și la Colegio del Salvador din Buenos Aires.

Unul din formatorii spirituali ai lui Bergoglio a fost preotul greco-catolic Ștefan Czmil, refugiat din Ucraina, care l-a inițiat în spiritualitatea creștină răsăriteană.^[8]

La conclavul din 2005 Bergoglio a obținut în conformitate cu informațiile din presă - care se bazează pe declarațiile anonime ale unui cardinal - zece voturi în primul tur de scrutin, 35 în al doilea și 40 în al treilea.^[9] Papa Francisc a fost ales la conclavul din 2013 cu cel puțin 77 de voturi din 115.^[10] Conform unor surse ar fi întrunit consensul mai multor fracțiuni din conclav, ceea ce a dus la alegerea sa cu peste 90 de voturi din totalul de 115

La 13 martie 2013, la ieșirea din conclavul însărcinat să-l aleagă pe succesorul papei demisionar Benedict al XVI-lea, cardinalul protodiacon Jean-Louis Tauran a pronunțat celebra formulă latină Habemus papam^[21], anunțând lumii alegerea cardinalului Jorge Mario Bergoglio sub numele de Francisc. În data de 14 martie 2013, prima zi de după alegerea sa în funcția de episcop al Romei și papă al Bisericii Catolice, a vizitat Bazilica Santa Maria Maggiore și s-a închinat icoanei Salus Populi Romani. La întâlnirea cu jurnaliștii din data de 16 martie 2013 a arătat că și-a ales numele de papă în amintirea lui Francisc de Assisi.^[22] Cu aceeași ocazie a spus că i s-a sugerat să-și ia numele de Adrian, în semn de continuitate cu papa Adrian al VI-lea.

Slujba de inaugurare a pontificatului său a avut loc la 19 martie 2013.^[23]^[24] La această slujbă a participat și patriarhul Bartolomeu I al Constantinopolului. Prezența patriarhului de Constantinopol a constituit o premieră pentru epoca modernă.^[25]

În data de 25 mai 2014, la 50 de ani de la întâlnirea istorică dintre patriarhul Athenagoras și papa Paul al VI-lea la Ierusalim, papa Francisc s-a întâlnit, tot la Ierusalim, cu patriarhul Bartolomeu.^[26]^[27]

În ziua de 12 februarie 2016 papa Francisc a avut o întâlnire cu patriarhul Chiril I al Moscovei, în Havana, capitala Cubei,^[28] în urma căreia au semnat o declarație comună, cu 30 de paragrafe, în care, printre altele, cei doi își exprimă speranța că această întâlnire va deschide calea reducerii tensiunilor între greco-catolici și ortodocși, intensificate de conflictul din Ucraina.

Papa Francisc vorbește cursiv următoarele limbi: spaniolă, limba oficială a Argentinei, italiana - limba maternă a părinților -, engleza, franceza, latina, germana, limbă în care și-a redactat teza de filosofie.^[30]^[31] Posedă noțiuni de limbă portugheză. În domeniul literar Jorge Bergoglio apreciază cel mai mult scriitorii Friedrich Hölderlin, Jorge Luis Borges și Feodor Mihailovici Dostoievski. Îi plac de asemenea filmele neorealismului italian. Iubește fotbalul și este susținătorul echipei argentiniene San Lorenzo de Almagro din Primera División de Argentina.^[32]

La 24 noiembrie 2017 papa Francisc a fost ales membru de onoare al Academiei Române.^[33]

În perioada 31 mai - 2 iunie 2019, Papa Francisc a efectuat o călătorie apostolică în România, sub genericul „Să mergem împreună!

Date personale
Papa Francisc
Papa Francisc
Nume la naștere	Jorge Mario Bergoglio
Născut	17 decembrie 1936 (82 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4] Flores[*], Argentina^[5]
Părinți	Mario José Bergoglio[] Regina María Sívori[]
Cetățenie	Argentina
Etnie	Italian Argentines[*]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	teolog[] chimist preot catolic[] scriitor Jesuit[*]

· 1936 - S-a născut Tommy Steele (Thomas Hicks), cântăreţ şi compozitor britanic.

· 1937 - S-a născut Art (Arthur Lanon) Neville, vovalist, pianist şi compozitor american (Neville Brothers).

· 1939 - S-a născut Eddie Kendricks, vocalist american (The Temptations).

* 1940: Nicolae Lupescu (n. 17 decembrie 1940,^[1]^[2] București, România – d. 6 septembrie 2017,^[3] București, România) a fost un fotbalist și antrenor român de fotbal, care a jucat în echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din Mexic, 1970, performanță pentru care în martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a.^[4]^[5] Este tatăl fotbalistului, Ionuț Lupescu.

· 1942 - S-a născut Paul Butterfield, vocalist, muzicuţist şi compozitor american (Paul Butterfield Blues Band).

· 1942: S-a născut Toni Iordache, virtuoz instrumentist, interpret român (d.1987). Toni Iordache (n. 17 decembrie 1942, Bâldana, județul Ilfov – d. februarie 1987 București) a fost un virtuoz instrumentist, interpret român, etnic rom de muzică populară și lăutărească. I s-a spus regele țambalului și zeul țambalului. S-a născut la data de 17 decembrie 1942 în satul Bâldana, județul Ilfov, urmând tradiția muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la țambal și ambii unchi cântau la vioara). Începe să învețe țambalul de la vârsta de 4 an, ulterior devenind ucenicul lui Mitică Ciuciu, un cunosc țambalist al vremii. În 1958 câștigă medalia de aur la „Welt Jugend Feier” în Viena, iar în 1960 este solicitat și ulterior angajat de Orchestra ansamblului de muzică populară „Ciocârlia”. Între anii 1960-1969, împreuna cu Ansamblul „Ciocârlia” are concerte în toată țara, dar și un turneu în Londra și unul la Moscova. În 1968 câștigă medalia de aur la „Festivalul Tinerilor Muzicieni” la Sofia. În 1969 participă la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir și formația sa, renunță la contractul său cu Ansamblul „Ciocârlia”. Din 1970 colaborează numai cu taraful condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin și în Budapesta, până la sfârșitul vieții. În 1973 colaborează cu Orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra din Tokyo și interpretează, ca invitat, suita „Hary Janos” pentru țambal a lui Zoltan Kodaly. Din 1975 se alătură orchestrei lui Ion Onoriu cântând cu instrumentiști importanți precum Costel Vasilescu sau Mieluță Bibescu. După 1970 cântă împreună cu fiul său, Leonard Iordache. În 1985 se îmbolnăvește de diabet zaharat și, ulterior, îi este amputat un picior. Moare în februarie 1987 la București.

· 1943 - S-a născut Dee Dave (David Harman), vocalist britanic (Dave Dee, Dozy, Beaky, Mick & Tich).

· 1947 - S–a născut Crişan Muşeţeanu, arheolog, director al Muzeului Naţional de Istorie a României, din 1997.

Date personale
Vasile Romanciuc
Născut	17 decembrie 1947 (72 de ani)^[1]
Ocupație	scriitor
Modifică date / text

* 1947: Vasile Romanciuc (n. 17 decembrie 1947, Bădragii Noi, Edineț, fostul județ Hotin) este un poet^[2]^[3] român din Republica Moldova.

BIOGRAFIE

Vasile Romanciuc s-a născut la 17 decembrie 1947 în satul Bădragii Noi, Edineț (fostul județ Hotin), Basarabia, părinții săi fiind Alexei Romanciuc și Olga Romanciuc (n. Pirijoc).

Este absolvent al Facultății de Filologie, secția ziaristică a Universității de Stat din Moldova (1972).^[4]

A fost redactor la Radio Moldova, consilier la Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova, redactor la editurile „Museum”, „Gh, Asachi”, „Literatura artistică”, „Prut Internațional”.Debut editorial cu placheta Genealogie(1974). Urmează volumele de versuri: Citirea proverbelor,Note de provincial, Un timp fără nume, Îndoiala de sine, Marele pustiu invizibil, Recitirea proverbelor, Olimpul de plastic, Lasă un semn, Cuvântul ne adaugă vedere ș.a. A publicat mai multe cărți de versuri pentru copii.

Vasile Romanciuc este membru al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1976), membru al Uniunii Scriitorilor din România (1994), membru al PEN-Centrului Internațional (1996).

Multe dintre versurile poetului sunt cântate – colaborează cu artistul Mihai Ciobanu (a se vedea CD-ul Rugă pentru noi – cântece pe versurile lui Vasile Romanciuc).

Întâlniri de suflet cu conaționalii noștri din diaspora – Atena, Lisabona, Faro, Padova.

Premiul pentru poezie al Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (1996), Premiul Național al Republicii Moldova (2000), Premiul Nichita Stănescu (2001), Diploma de Onoare a Consiliului Internațional al Cărții pentru Copii și Tineret – IBBY (Basel, Elveția, 2002), Premiul Otilia Cazimir al Salonului de Carte Românească(Iași, 2007), Marele Premiu Ion Creangă al Salonului Internațional de Carte pentru Copii(Chișinău, 2010). Distincții: Medalia "Mihai Eminescu", Ordinul de Onoare al Republicii Moldova, Ordinul „Meritul Cultural” – în grad de Ofițer, categoria A „Literatură” (România).

LUCRĂRI PUBLICATE

Volume de versuri :

Genealogie (Chișinău, 1974)
Citirea proverbelor (Chișinău, 1979)
Din tată-n fiu (Chișinău, 1984)
Ce am pe suflet (Chișinău,1988),
Note de provincial (Chișinău,1991)
Un timp fără nume (Chișinău, 1996)
Îndoiala de sine (Chișinău, 1997)
Un ochi/Un oeil, ediție bilingvă româno-franceză, antologie și prefață de Valeriu Rusu (Ploiești, 2000)
Marele pustiu invizibil (Timișoara, 2001)
Olimpul de plastic (Chișinău, 2007)
Recitirea proverbelor (Chișinău, 2007)
Purtătorul de cuvânt al tăcerii (Chișinău, 2011)
Veșminte de gală pentru marii pitici (Iași, 2011)
Lasă un semn (Târgoviște, 2012)
Cuvântul ne adaugă vedere (sonete, Chișinău, 2012)
Lumina glasului lăuntric (Chișinău, 2016)
Pâinea noastră cea din toate filele (Chișinău, 2020)

Cărți pentru copii :

Dacă ai un prieten (Chișinău,1983)
Mama coase-o floricea (Chișinău, 1987)
Pământul părinților, pământul copiilor (Chișinău, 1989)
Doi iezi (Chișinău, 1990)
Uriașul cu trei ochi (Chișinău, 1991)
Ursul dirijor (Chișinău, 1992)
Floarea zburătoare (Chișinău, 1998)
Toate întâmplările se prefac în cuvinte (Chișinău,2000)
Copilul cu aripi de carte (Chișinău, 2006)
O furnică în bibliotecă (Chișinău, 2007)
De ce plânge clovnul? (Chișinău, 2009)
Am un nume frumos (Chișinău, 2013)
Puiul mamei, dragul tatei (Chișinău, 2016)
Poezii mici de crescut mare (Chișinău, 2018)
Abecedar. Primii pași printre cuvinte și cifre (Chișinău, 2018)
Un bostan lăudăros (Chișinău, 2019)

Versurile sale au fost incluse în antologiile:

Ecouri poetice din Basarabia/Echos poetiques de Bessarabie Editura Știința, Chișinău,1998
Dal pensiero ai segni (Foggia,Italia,1999)
Singular destinies (Contemporary Poets of Bessarabia),Editura Cartier, Chișinău,2003.
Arhipelag, Editura Cartier, Chișinău, 2010
Adrian Dinu Rachieru, Poeți din Basarabia(un veac de poezie românească), Editura Academiei Române/Editura Știința, București-Chișinău, 2010
Antologie de poezie românească din Moldova, în versiune spaniolă. Editura Lumina, Chișinău, 2012
Ars poetica (Colecția „Câmpul de lectură”). Prefață, selecție a textelor, note biobibliografice și repere bibliografice de Adrian Ciubotaru. Editura Știința 2016
Lucia Țurcanu,Caligrafii. O antologie a poeziei șaptezeciste din Basarabia. Editura Cartier, 2017

APRECIERI

Vasile Romanciuc cultivă cu aceeași dezinvoltură toate tipurile de vers – clasic, liber, alb; orice formă ar avea, versul său este sincer, muzical, încărcat de profunzimi etice și sentimentale... Pe o linie care îl apropie de Grigore Vieru, el pledează pentru simplitatea și profunzimea limbajului afectiv, pentru rafinamentul expresiei și grația imagistică. Poetul nu s-a orientat niciodată spre mode contrafăcute, pe el nu-l interesează în nici un fel spectacolul limbajului în formele lui exclusiviste, bătăliile moderniste. El este mereu egal cu sine, înțelegând poezia ca pe un mod de existență și de acțiune socială, ca pe un apel și ca pe un enunț. Tradiționalismul poeziei sale se manifestă mai mult în spirit decât în literă, fiind unul de substanță, al „beatitudinilor esențiale”; viziunea lirică și modalitățile de expresie sunt, însă, ale unui spirit eminamente modern. ...Acesta este (sau ar putea fi) Vasile Romanciuc, omul și poetul delicat și discret, sensibil ca o mimoză și tare ca oțelul de Damasc, care, în funcție de stări și situații, știe să preschimbe mierea în trotil, să poarte când flori și când fulgere la butonieră.Arcadie SUCEVEANU (Mimoza și oțelul de Damasc, în vol. Emisferele de Magdeburg, Chișinău, 2005)

Ca un veritabil „purtător de cuvânt al tăcerii” poetul Vasile Romanciuc ne oferă subtile variante și nuanțate trimiteri la marea diversitate semantică a cuvântului. La el, tăcerea rostită prin cuvânt ia adesea înfățișarea sentimentelor care „pentru a se face auzite / nasc liniștea mai întâi”... Acuitățile poetului se întrepătrund cu firele filosofiei vieții, de la simplele ei manifestări la cele mai complicate reacții și simptome... Talent viguros, Vasile Romanciuc știe că literatura, și prin excelență poezia, este o stare de grație, o experiență interioară a ființei, unică și irepetabilă...Nicolae BUSUIOC (Recitirea proverbelor, rev. Dacia literară, Iași, 2009, nr.1)

Poet cu mari disponibilități lirice, Vasile Romanciuc își etalează discursul poetic de la jocul de cuvinte (haiku-ul de mare virtuozitate metatetică: „Prut - / trup / rupt”) până la incantațiile grave inoculate gnomic (...): „Busuioc la naștere, / Busuioc la moarte, / Floare de tristețe, / Floare de noroc.../ Viața noastră, toată, / Doamne, cum încape / Între două fire / Mici de busuioc” (Busuioc).Printre poeții de azi și din totdeauna ai Basarabiei, Vasile Romanciuc face figură reperială.Ion ROȘIORU(Marele pustiu invizibil, rev. Luceafărul, 2001, nr.44)

Adevărata măsură a talentului acestui poet este dată de dexteritatea cu care folosește materia lexicală în combinații dintre cele mai neașteptate, care surprind cititorul nu numai prin insolitul lor, ci și prin sensul ascuns al sintagmelor rezultate... Valoarea poeziilor sale trebuie descoperită dincolo de învelișul anodin al cuvântului, acolo unde inexprimatul pulsează de sensuri adânci. Anca VOICU

(...)Vasile Romanciuc s-a apropiat relativ târziu de sonet, dar a făcut-o cu desăvârșirea lejeră a meșterului. În acest meșteșug de veche orfevrărie, din poeții noștri, doar Arcadie Suceveanu știe să fie la fel de convingător. În plină post-postmodernitate, sonetul este o formă vetustă – e ca și cum cineva ar încerca să cânte la liră în epoca sintetizatoarelor. Reînviindu-i virtuțile letargice, Vasile Romanciuc injectează vechii forme nevrozele și anxietățile noastre arhi-noi: „Știi cine ești? Ce ești? Îți aparții?/ Un vânt cu destinație secretă/ Te folosește ca pe-o giruetă.../ Ce trist e să trăiești fără să știi...// Gândul steril, crescut în eprubetă,/ Domnește-n țara vorbelor pustii/ Și te învață ce și cum să fii/ Prostia care veșnic se repetă.// Ce ai visat cândva nu mai contează? Unde e drumul tău? Vederea trează?// Ce timp de viclenie și confuzii!/ S-a încâlcit al Ariadnei fir.../ Pe lume, cel mai mare cimitir/ E cimitirul marilor iluzii...” (Ce ai visat cândva).Eugen LUNGU(din prefața la vol. Purtătorul de cuvânt al tăcerii, Chișinău, 2011)

· 1948 - S-a născut Jim Bonfanti, baterist american (Raspberries).

· 1948 - S-a născut Darryl Way, violonist, pianist şi compozitor britanic (Curved Air, Wolf).

· 1949 - S-a născut Paul Rodgers, vocalist şi compozitor britanic (Free, Bad Company, The Firm).

Date personale
Rozina Cambos

Născută	17 decembrie 1951^[1] Bacău, România
Decedată	4 decembrie 2012 (60 de ani)^[1] Beit Dagan[*], Israel
Înmormântată	Cimitirul Yarkon din Petah Tikva[*]
Cauza decesului	cauze naturale (leucemie)
Cetățenie	România Israel
Ocupație	actriță de film actriță de teatru[] actriță de televiziune[]
Alte premii
Premiul Academiei israeliene de teatru[] Ophir Award for Best Supporting Actress[]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1951: Rozina (Rosina) Cambos (în ebraică: רוזינה קמבוס, n. 17 decembrie 1951, Bacău - d. 4 decembrie 2012 Beit Dagan) a fost o actriță română și din 1983, actriță israeliană, de teatru, de cinematograf și televiziune. A jucat în limbile ebraică si română. S-a distins ca „actriță de caractere”, atât în roluri comice cât și dramatice.^[2]

Copilăria, studiile și debutul

Rozina Cambos s-a născut la Bacău ca fiică a lui Vasile C.Cambos, care a fost director al Casei de cultură și regizor tehnic la Teatrul municipal Bacovia din Bacău, și al lui Lori Cambos (1926-1972), actriță la Teatrul Bacovia, de origine evreiască. Fratele ei mai mare, Eugen Genu Cambos este cântăreț și instrumentist de muzică pop și rock (cunoscut pentru performanțele în cadrul formațiilor „Roșu și alb” și „Eolic”). În copilărie Rozina Cambos a apărut în câteva spectacole teatrale pe scena teatrului Bacovia, ca de pildă piesele lui Aleksei Arbuzov Căsuța de la marginea orașului (1957) și Poveste din Irkutsk (1962). După ce a fost o elevă eminentă a Liceului „Lucrețiu Pătrășcanu” din orașul natal, conform dorinței părinților ei ea a început studii de medicină, dar după un an le-a întrerupt pentru a studia la Institutul de Artă teatrală și cinematografică „Ion Luca Caragiale” după ce în prealabil a luat lecții de actorie cu Ion Ghelu Destelnica. A terminat cu succes aceste studii în anul 1975.

ACTIVITATEA ARTISTICĂ ÎN ROMÂNIA

A apărut în continuare vreme de opt ani pe scenele unor teatre din România ca de pildă Teatrul Tineretului din Piatra Neamț, Teatrul Giulești (cunoscut din 1990 ca Teatrul Odeon, la Sala Majestic), luând parte la numeroase spectacole, între care Macbeth (în rolul lui Lady Macbeth), Troienele de Euripide (Hecuba), Slugă la doi stăpâni de Goldoni (1976), Dragoste periculoasă de Th. Mănescu (1978, Teatrul Giulești)

ACTIVITATEA ARTISTICĂ ÎN ISRAEL

În teatru

Rozina Cambos, în dreapta, alături de Rami Barukh și de Ezra Dagan în Școala femeilor de Molière, Teatrul Kameri din Tel Aviv, 2012

După ce primul ei soț, de profesie arhitect, a părăsit România, aflată atunci sub regimul ceaușist, stabilindu-se în Elveția, în 1983 Rozina Cambos a emigrat în Israel împreună cu fiul ei în vârstă de 4 ani. La patru luni după venire și-a început cariera ca actriță în limba ebraică. A interpretat pe scena ebraică circa 200 de roluri.^[2] În anii 1984-1987 a jucat la Teatrul din Beer Sheva, în Visul unei nopți de vară (Hipolita și Titania), Bărbierul din Sevilla de Beaumarchais (Rosina), Don Juan se întoarce din război de Ödön von Horváth, Satana la Moscova, după Mihail Bulgakov (în regia Cătălinei Buzoianu, asistată de Adrian Giurgea), Îmblânzirea scorpiei (Caterina).

În anul 1987 Cambos a trecut la Teatrul național Habima din Tel Aviv, unde a jucat, între altele, în Cercul de cretă caucazian de Brecht, Nunta însângerată de F. Garcia Lorca, musicalul Cabaret de John Kander și Fred Ebb, Yehu de Ghilad Evron, Afacere de familie de Alan Ayckbourn, Anna Weiss de Mike Cullen (în rolul Annei), Livada cu vișini de Cehov.

Din 1999 Rozina Cambos a făcut parte din ansamblul Teatrului Kameri din Tel Aviv. Pe scena acestuia a jucat, între altele, în piesele Krum de Hanoch Levin (în rolul lui Dupa) de Ray Cooney, în rolul lui Lady Chatterton, Pălăria de paie florentină de Eugène Labiche (în rolul baronesei de Champigny), Caviar și linte de Giulio Scarnicci și Renzo Tarabusi (Matilde), Netanya de Shmuel Hasfari (în rolul lui Rita Von Weisel), în rolul principal din Love Child de Joanna Murray- Smith, în Orașul petrolului de Hillel Mittelpunkt (în rolul prostituatei chioare de un ochi Madeleine), în Dona Rosita de Lorca (mătușa), în piesele „Shmo holeckh lefanav” ( I s-a dus vestea) și Ketuba de Ephraim Kishon (vecina), în Întoarcere la Haifa de Boaz Gaon, după Ghassan Kanafani (Myriam). De asemenea a jucat la Teatrul „Hasifriya” din Ramat Gan alături de Dov Reiser în Enrico IV de Luigi Pirandello(1997).

În filme de cinema și televiziune

Rozina Cambos a participat la numeroase seriale și programe israeliene de televiziune, între care Inyan shel zman (Chestiune de timp), Bnot Braun (Fetele Braun), programul satiric „Zehu ze”, „Itshe”, serialele Florentin, Johnny, Pilpelim tzehubim (Ardei galbeni, în rolul unei profesoare severe de pian dintr-un kibuț din Arava). Ea a jucat și în multe filme artistice israeliene, ca de exemplu Sipurey Tel Aviv (Povestiri din Tel Aviv în rolul lui Madam Bonner), Spasibo King George, Shirat Hasirena (Cântecul sirenei), Hadvarim shemeahorey Hashemesh (Lucrurile din spatele Soarelui, în rolul unei surori medicale oncologice), co-productia franco-germano-israelo-română „Shlihuto shel hamemune al mashabez enosh” (Misiunea directorului de resurse umane în rolul doamnei consul) după romanul lui A. B. Yehoshua, filmul de televiziune Mivtza Savta (Operația Bunică. in rolul lui Drora, secretara kibuțului) cea nimfomană, în telenovela Sapir, și în filme studențești.

În anul 2012 a început, în ciuda bolii, să ia parte activă la serialul comic Mishpaha lo bohrim (Familia nu se alege) pe canalul israelian 2, alături de actorul Shlomo Bar Abba, de asemenea la serialul Ima veabaz de pe canalul Hot3. Ele au fost difuzate pe micul ecran la scurt timp înainte de decesul actriței. De asemenea s-a numărat între actorii care au asigurat dublajul la filmul de desene animate Trolul din parcul fermecat

BOALA ȘI DECESUL

În familia ei maternă plana pericolul cancerului de sân, căruia i-au căzut victime precoce bunica și mama ei, actrița Lory Cambos (la vârsta de 46 ani). În anul 1993 Rozina Cambos s-a îmbolnăvit prima dată de cancer uterin, a fost operată și apoi și-a reluat activitatea. În 2005 artista s-a îmbolnavit de cancer de sân, a urmat o intervenție chirurgicală și tratamente după care și-a revenit. Boala însă a reapărut, sub o formă invazivă, începând din anul 2010. Rozina Cambos a urmat în mai multe rânduri tratamente oncologice, și, în ciuda suferinței și impedimentelor ridicate de terapii, și-a continuat activitatea artistică cu energie și succes până în august 2012 când boala s-a agravat foarte mult. Ea a decedat la aproape 61 de ani, in locuința ei din Beit Dagan,^[3] la sud de Tel Aviv, la 4 decembrie 2012. A doua zi sicriul ei a fost expus pentru un ultim omagiu în localul Teatrului Kameri din Tel Aviv, apoi a fost înhumată la Cimitirul Yarkon.

Rozina Cambos a lăsat în urma ei pe soțul ei, Doron Oz-Ami și doi fii: Tommy și Adam.

PREMII ȘI DISTINCȚII

1986 - Premiul Radiodifuziunii israeliene pentru rolul Rozei din piesa Tzarikh Fiat bahaim („În viață trebuie să ai Fiat” - Clacson, trombette e pernacchi) de Dario Fo la Teatrul municipal Beer Sheva
1997 - Premiul Rafael Klaczkin pentru rolul din piesa Anna Weiss ^[3]
1997 - Premiul Festivalului Teatrului monolog Teatronetto pentru cea mai bună actriță, datorat interpretării spectacolului Leorekh Hakirot (În lungul zidurilor), în adaptarea și regia lui Noya Lantzet, după romanul lui Jacob Buczan Copil străveziu despre viața autorului în timpul Holocaustului
1998 - Premiul pentru teatru pentru jocul ei în spectacolul Holkhim bahoshekh (Cei mergând pe întuneric) de Hanoch Levin la Teatrul Habima
septembrie 2010 - Premiul Ophir al industriei cinematografice israeliene pentru cea mai bună actriță în rol secundar, pentru rolul de consul al Israelului în filmul Misiunea directorului de resurse umane^[3]
2012 - nominalizare în Statele Unite pentru premiul Helen Hayes la categoria cea mai bună actriță de teatru, pentru interpretarea ei în piesa Întoarcerea la Haifa, premiul fiind în cele din urmă câștigat de actrița australiană Cate Blanchett

IN MEMORIAM

Filmul documentar românesc Destinul unei actrițe (2011) produs de Irina Ifrimache, prezentat încă în timpul vieții ei, la Festivalul filmului evreiesc de la București

· 1952 - S-a născut Micky Johns, basist şi vocalist american (Angel).

· 1953 - S-a născut Mark Gaine, chitarist, clăpar şi compozitor canadian (Martha & The Muffins).
* 1956: Constantin Galan (n. 17 decembrie 1956) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Național Liberal.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar Liberal Conservator (PC-PLR).

· 1961 - S-a născut Sarah Dallin, cântăreaţă britanică (Bananarama).

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Gigi D'Agostino

Nume la naștere	Luigino Celestino di Agostino
Născut	17 decembrie 1967 (52 de ani) Torino, Italia^[1]
Cetățenie	Italia
Ocupație	disc jockey producător muzical compozitor cântăreț prezentator de radio[] recording artist[]
Activitate
Alte nume	Dottor Dag, Il Folklorista, Lento Violento Man
Origine	Turin, Italia
Gen muzical	Italo Dance Eurodance Lento Violento House
Ani de activitate	1994–prezent
Case de discuri	Arista Records, ZYX Music
Interpretare cu	Luca Noise, DJ Pandolfi
Premii	Amadeus Austrian Music Awards[*]
Semnătură

Prezență online
Site web facebook Twitter username Internet Movie Database Instagram canal YouTube
Modifică date / text

* 1967: Luigino Celestino Di Agostino, cunoscut mai bine sub numele de Gigi D'Agostino, (născut la 17 decembrie, 1967) este un DJ italian, re-mixer și producător de muzică. În 1986 și-a început cariera de DJ cu muzică Italo Disco, și a lansat primul său mixaj "Psychedelic".

BIOGRAFIE

Născut în Turin, Gigi D'Agostino a trăit copilărie plină de evenimente între orașul său natal și Brescia. Ca și copil, Gigi D'Agostino întotdeauna avea un mare vis: să fie cineva în lumea muzicii disco.

Prima piesă muzicală lansată de D'Agostino a fost "Noise Makers Theme", producție condusă de compozitorul de house italian Gianfranco Bortolotti. D'Agostino a lucrat în anii care au urmat cu Daniele Gas, dar și cu echipa de producție a lui Mauro Picotto.

Single-lul lui din 1999 "Bla bla bla" a devenit un mare hit european. A descris acest single ca fiind "o piesa pe care am compus-o gândindu-mă la oamenii care vorbesc fără să spună nimic". Alte single hit-uri ale lui sunt: "L'Amour Toujours", "Another Way", "La Passion", "The Riddle", "Carillon", "Goodnight", și mai recent "Silence".

Ca și DJ, D'Agostino este cunoscut ca și unul dintre pionerii "Mediterranean Progressive Dance (Dance Progresiv Mediteranean)", gen muzical care constă în sunete minimalizate, melodii latine, în special melodii mediteraneene. Ca și producător, punctul forte a lui Gigi D’Agostino - sau "Gigi Dag", pseudonim pe care îl folosește in cluburi - constă în transformarea unei piese, originar destinată doar cluburilor disco, într-un succes pentru publicul larg.

După succese precum "Sweetly", s-a alăturat echipei lui Gianfranco Bortolotti, directorul general al casei de discuri Media Records și a urcat brusc în topul hit-urilor. Single-lul său "Fly", lansat în 1996, a ajuns în topul vânzărilor în Italia. Acesta a fost urmat de single-lul "Gigi's Violin".

În perioada următoare Gigi D'Agostino a lansat piesa "Angel's Symphony", împreună cu Mauro Picotto, un prieten de la Media Records. Cel mai mare proiect al său a fost albumul care îi poartă numele "Gigi D'Agostino", care conține 19 piesa, și a fost vândut în peste 60.000 de exemplare.

În 1997 a lansat single-lul "Gin Lemon", urmat de "Elisir (Your Love)" (1998), "Cuba Libre" (1999) și "Bla Bla Bla" (1999). Mai încolo a lansat albumul "Eurodance Compilation" care a conținut 5 piese nepublicate. Cu această compilație a câștigat Discul de Platină și a fost premiat cu premiul pentru "Cel mai bun producător al anului 1999" la Premiile Italian Dance. În octombrie, Gigi D’Agostino a lansat un nou hit: "Another Way".

În 1999 albumul său, L'Amour Toujours (lansat în Statele Unite în 2001) și care include 23 de piese pe două CD-uri, i-a adus poziția 10 în topul vanzărilor în Italia și ca urmare a câștigat un alt Disc de Platină.

După atingerea succesului, stilul muzical a lui Gigi D'Agostino s-a schimbat, sunetele au devenit mai melodioase, la jumătatea drumului dintre stilul house și cel progresiv, cu sonorizări mai melodioase, mai energice și cu ritmuri mai puțin obsesive, stil cunoscut sub denumirea de Italodance.

ANII 2000

În 2000, varianta lui a piesei lui Nik Kershaw "The Riddle" s-a vândut în Germania în peste 1.000.000 de exemplare, și 200.000 de exemplare în Franța. De asemenea, a lansat albumul "Tecno Fes" (august 2000) și Tecno Fes E.P. Vol. 2 (decembrie 2000).

În 2001 a lansat "L'Amour Toujours E.P.", care conține 3 piese: doua noi versiuni a piesei "L'amour Toujours" și "Un giorno credi", un single creat în colaborare cu Edoardo Bennato. "Un giorno credi" a atins topul hit-urilor în Italia și a devenit unul dintre cele mai ascultate piese din rețelele de muzică naționale și internaționale. A fost de asemenea premiat cu premiul pentru "Cel mai bun DJ-producător al anului" la "Premiile Red Bull" din Italia.

În 2001 a lansat hit-ul "Super", ca rezultat al unei colaborări cu Albertino (un artist Italian), care i-a adus premiul pentru "Cel mai bun producător dance" la PIM (Premiile italiene muzicale); și "Premiul publicului" la premiile daneze în Copenhaga. În decembrie a lansat "Il Grande Viaggio", o compilație a pieselor sale favorite, incluzând vechi piese electronice și noi ritmuri și melodii. Ca rezultat, a fost premiat cu premiul pentru "Cel mai bun producător dance" la "Premiile dance Italia".

În 2003 a lansat single-lul "Ripassa", un hit foarte important pentru producțiile sale următoare. Această piesă este cu un tempo mai redus și cu niște influențe techno.

În iulie 2004, compilația sa "Euro Dance" i-a adus certificare de platină cu 120.000 de copii vândute în câteva săptămâni.

Gigi D'Agostino a mixat în cluburi renumite din Europa incluzând Italia, Spania, Franța, Olanda, Republica Cehă, Germania, Elveția și Anglia (în 1996 a mixat împreună cu Mauro Picotto la Ministerul Sunetului din Londra).

În 2006 și-a creat propria marcă, numită "Noisemaker Hard", pentru a diferenția noul de vechiul său stil de muzică lansat sub marca "Noisemaker".

În 2007 Gigi a creat un nou stil de muzică: "Lento Violento". Acest nou stil se caracterizează printr-un tempo lent și o puternică influență techno. Ca rezultat, lento violento este un stil "lent" și "violent". A lansat albumul "Lento Violento e Altre Storie", o compilație pe două CD-uri care conțin 35 din noile sale piese lento violento. Cel mai important hit este "Ginnastica Mentale". După câteva luni, a lansat compilația "La musica che pesta" sub pseudonimul "Lento Violento Man" pe două CD-uri cu un total de 38 de piese neremixate.

DISCOGRAFIE

Albume de studio

Gigi D'Agostino (1996)
A Journey Into Space (1996)
The Greatest Hits (1996)
Gin Lemon EP (1997)
L'Amour Toujours (1999)
Tecno Fes EP (2000)
Tecno Fes vol. 2 (2000)
Underconstruction 1: Silence E.P. (2003)
L'Amour Toujours II (2005)

Compilații

Il programmino di Gigi D'agostino (2003)
Laboratorio 1 (2004)
Laboratorio 2 (2005)
Laboratorio 3 (2005)
Disco Tanz (2005)
Some Experiments (2006)
Lento Violento e Altre Storie (2007)
La Musica Che Pesta (2007)

Mixaje DJ

Dreamhouse 1: Le Voyage 96 (1996)
Le Voyage Estate (1996)
Progressiva Dream Music (1996)
Hard Beat vol. 1: Journey Into Darker Dreams (1997)
Progressive Hyperspace (1997)
Eurodance '99 (2000)
Il Grande Viaggio Vol. 1 (2001)
Yorin FM Dance Experience 2002 (cd 3 only) (2002)
Live At Altromondo (Exclusive Edition) (2003)
Live At Altromondo Part II (Exclusive Edition) (2004)
Benessere 1 (2004)

Single-uri

1995:
- "Sweetly"
- "New Years Day"
- "Gigi's Violin / Elektro Message"
- "Fly"
- "Angel's Simphony"
1997
- "Music (An echo deep inside)"
- "Gin Lemon"
1998
- "Elisir (Your Love)"
1999
- "The Riddle Remix"
- "La Passion Remix"
- "The Riddle feat. Bla Bla Bla"
- "Cuba Libre"
- "Bla Bla Bla"
- "Another Way"

Single-uri continuare

2000
- "The Riddle"
- "La Passion"
- "Reanimator feat. Vanilla Ice - Ice ice baby 2001" (Remix)
- "L'Amour Toujours"

2001
- "Super" (cu Albertino)
- "Magic Box - Carillon" (remix)
2002
- "Put on your red shoes" (remix)
- "Te Aviso,Te Anuncio" (remix)
2004
- "Silence"
- "Gigi & Molly - Con il nastro rosa"
- "Gigi's Goodnight"' (Gigi D'agostino & Pandolfi)
- "Summer of Energy"

Date personale
Igor Corman

Născut	17 decembrie 1969 (50 de ani) Ciulucani, Telenești, RSS Moldovenească, URSS
Copii	2
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Politician, diplomat
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova
În funcție 29 iulie 2009 – 15 octombrie 2015
Al 10-lea Președinte al Parlamentului Republicii Moldova
În funcție 30 mai 2013 – 28 decembrie 2014
Președinte	Nicolae Timofti
Prim-ministru	Iurie Leancă
Precedat de	Marian Lupu Liliana Palihovici (interimar)
Succedat de	Andrian Candu
Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al Republicii Moldova în Germania și Danemarca
În funcție 12 decembrie 2003 – 29 iulie 2009
Președinte	Vladimir Voronin
Precedat de	Nicolae Tăbăcaru
Succedat de	Aureliu Ciocoi

Premii	Ordinul de Merit al Republicii Federale Germania în grad de mare cruce[*] Ordinul Republicii (24 iulie 2014)
Partid politic	Partidul Democrat din Moldova
Alma mater	Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași Universitatea de Stat din Moldova
Modifică date / text

* 1969: Igor Corman (n. 17 decembrie 1969, Ciulucani, Telenești, RSS Moldovenească) este un politician și diplomat din Republica Moldova, deputat al Parlamentului Republicii Moldova din partea PDM din 2009 până în 2015 și președinte al Parlamentului Republicii Moldova din 30 mai 2013^[1] până în 29 decembrie 2014.

BIOGRAFIE

Igor Corman s-a născut la data de 17 decembrie 1969, în satul Ciulucani din raionul Telenești în Republica Moldova. Fost membru ULCT.

Igor Corman a absolvit Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Chișinău, Moldova (1990) și apoi Facultatea de Istorie a Universității „Al.I.Cuza” din Iași, România (1992). În anii 1992-1994 a efectuat studii de doctorat la Universitatea „Al.I.Cuza” din Iași, România, iar ulterior, în anii 1994-1995, studii de post-doctorat la Universitatea „Ludwig Maximilian” din München, Germania.

În anul 1996 Igor Corman a obținut titlul științific de Doctor în istorie.

În anul 1997 Igor Corman și-a continuat perfecționarea profesională la Colegiul „George Marshall” din Garmisch-Partenkirchen, Germania, iar în anul 2002 a audiat Cursurile privind operațiuni de menținere a păcii la New Port din SUA.^[2]

După absolvirea instituțiilor de învățământ, din anul 1995 Igor Corman a activat în cadrul Ministerului Afacerilor Externe a Moldovei. Astfel, între anii 1995-1997 lucrează în funcții de secretar III, secretar II și secretar I în Direcția Analiză Politică și Planificare a Ministerului.

În perioada anilor 1997-2001 a exercitat funcții de secretar III, secretar II, secretar I – responsabil de relațiile politice și Însărcinat cu afaceri a.i. în cadrul Ambasadei Republicii Moldova în Germania. În perioada 2001-2003 a activat în funcția de Director al Direcției Generale Europa și America de Nord la Ministerul Afacerilor Externe.^[2]

În perioada 2004-2009 Igor Corman își continue cariera diplomatică în calitate de Ambasador al Republicii Moldova în Germania, prin cumul în Regatul Danemarcei.

Din 29 iulie 2009 Igor Corman este deputat în Parlamentul Republicii Moldova din partea Partidului Democrat din Moldova și exercită funcția de Președinte al Comisiei politică externă și integrare europeană. Din 30 mai 2013^[1] până în 29 decembrie 2014 a fost președinte al Parlamentului Republicii Moldova. Pe 15 octombrie 2015 a anunțat la ședința parlamentului că renunță la mandatul de deputat și se retrage din politică pentru a se putea implica într-un proiect cu investiții străine.^[3]

Pe lângă limbile română și rusă, Igor Corman vorbește fluent germana și engleza. El este căsătorit și are doi copii.^[2]

DISTINCȚII ȘI DECORAȚII

În anul 2006 Igor Corman a fost decorat cu Medalia „Meritul Civic” de către Președintele Republicii Moldova, Vladimir Voronin, iar în anul 2009 - cu Ordinul „Marea Cruce de Merit” de către Președintele Republicii Federale Germania.

Pe 24 iulie 2014 Igor Corman a fost decorat cu „Ordinul Republicii” de către Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, „pentru contribuții decisive la desăvârșirea obiectivului major de politică externă al Republicii Moldova – asocierea politică și integrarea economică cu Uniunea Europeană”

* 1970: Igor Ivanovici Strelkov^[1]^[2] (în rusă: Игорь Иванович Стрелков, numele real Igor Vsevolodovici Ghirkin; în rusă: Игорь Всеволодович Гиркин,^[3] n. 17 decembrie 1970, Moscova) și al milițiilor din Republica Populară Donețk. Este o figură-cheie în cadrul tulburărilor civile pro-ruse din Ucraina din 2014.

Potrivit autorităților europene și ucrainiene, Ghirkin este un colonel rus în cadrul serviciului rus de informații militare GRU.^[4] Apare pe lista de sancțiuni a Uniunii Europene pentru rolul său în insurgența pro-rusă din estul Ucrainei.

Igor Ghirkin a mai participat la Războiul din Transnistria, Războiul din Bosnia, Primul Război Cecen, Al Doilea Război Cecen sau la evenimentele care au dus la anexarea Crimeei de către Rusia.^[5] Porecla sa Strelkov se datorează faptului că poate trage cu diferite tipuri de arme.

Rusia a negat implicarea trupelor sale în Ucraina, în afara peninsulei Crimeea; cu toate acestea interceptări telefonice dezvăluie legăturile acestuia cu conducerea de la Moscova.

* 1971: Mihail Tcaciuk (în ucraineană Михайло Анатолійович Ткачук, Mîhailo Anatoliovici Tkaciuk; n. 17 decembrie 1971) este un fost fotbalist ucraineano-moldovean, care a jucat pe postul de atacant. A evoluat în Divizia Națională și Prima Ligă Rusă.

* 1972: Anamaria Prodan-Reghecampf (n. 17 decembrie 1972) este un agent FIFA, realizator TV și fotomodel român. A activat ca președinte de club la CS Buftea în liga a 2-a, președinte de club la FC Snagov în liga a 2-a, președinte executiv la FC Universitatea Cluj, manager general în Liga 1la FC Gloria Bistrița și Concordia Chiajna. Anamaria Prodan este fiica Ionelei Prodan și a lui Traian Tănase. Are o soră pe nume Anca.^[9]^[10]^[11] Tatăl său a murit pe când Anamaria avea 19 ani.^[12] Între 1998 și 2007, Anamaria Prodan a fost căsătorită cu baschetbalistul român Tiberiu Dumitrescu,^[13] cu care are două fete Rebecca (n. 1999) și Sarah (n. 2000), pe care le-a născut în New Jersey, Statele Unite. Pe data de 14 iunie 2008 s-a căsătorit în Las Vegas cu fotbalistul Laurențiu Reghecampf, care în prezent este antrenor de fotbal. Pe 31 august 2008 s-a născut băiatul lor, Laurențiu Junior (în Germania).^[14]^[15] Împreună cu Laurențiu mai crește un copil, Luca, băiatul din prima căsătorie a lui Laurențiu, născut în 2001.

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Rian Johnson
Rian Johnson
Nume la naștere	Rian Craig Johnson
Născut	17 decembrie 1973 (46 de ani)^[1]^[2] Silver Spring[*], Comitatul Montgomery, Maryland, SUA
Frați și surori	Aaron Johnson[*]
Căsătorit cu	Karina Longworth[*]
Cetățenie	SUA
Ocupație	regizor de film scenarist scriitor monteur[*] producător de film
Activitate
Alma mater	San Clemente High School[] Universitatea Californiei de Sud[] USC School of Cinematic Arts[*]
Premii	Premiul Sindicatului American al Regizorilor[*]
Prezență online
site web oficial Twitter username Internet Movie Database Instagram
Modifică date / text

* 1973: Rian Craig Johnson (n. 17 decembrie 1973) este un regizor de film, scenarist, scriitor, monteur din Statele Unite ale Americii. A primit Premiul Directors Guild of America 2012. A primit Premiul Juriului pentru Originalitatea la Festivalul de Film din 2005 Sundance pentru filmul său de debut regizoral, Brick.

FILMOGRAFIE

Film

An	Titlu	Rol	Note
1996	Evil Demon Golfball from Hell!!!	Scenarist, regizor	Scurtmetraj
2005	Brick	Scenarist, regizor, monteur	Central Ohio Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Central Ohio Film Critics Association Award for Best Overlooked Film Chicago Film Critics Association Award for Most Promising Director Citizen Kane Award for Best Directorial Revelation Deauville Film Festival Grand Special Prize Sundance Film Festival Special Jury Prize for Originality of Vision Nominalizare–BIFA Award for Best Foreign Independent Film Nominalizare–Empire Award for Best Male Newcomer Nominalizare–Online Film Critics Society Award for Best Breakthrough Filmmaker Nominalizare–San Francisco Film Critics Circle Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Sundance Film Festival Grand Jury Prize
2008	The Brothers Bloom	Scenarist, director
2012	Looper	Scenarist, regizor	Austin Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Florida Film Critics Circle Award for Best Original Screenplay Las Vegas Film Critics Society Award for Best Screenplay National Board of Review Award for Best Original Screenplay Washington D.C. Area Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Broadcast Film Critics Association Award for Best Screenplay Nominalizare–Chicago Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Houston Film Critics Society Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Hugo Award for Best Dramatic Presentation, Long Form Nominalizare–Online Film Critics Society Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Saturn Award for Best Director Nominalizare–Utah Film Critics Association Award for Best Original Screenplay Nominalizare–Writers Guild of America Award for Best Original Screenplay
2017	Războiul stelelor - Episodul VIII	Scenarist, regizor	În filmări. Premieră programată la 26 mai 2017.

Televiziune

An	Titlu	Rol	Note
2009	Terriers	Regizor	Episodul: "Manifest Destiny"
2010–2013	Breaking Bad	Regizor	Episoadele: "Fly", "Fifty-One", "Ozymandias" Directors Guild of America Award for Outstanding Directing – Drama Series
2015	BoJack Horseman	Bryan	Doar voce Episoadele: "Yes, And" și "Out to Sea"

· 1975 - S-a născut în Ucraina, top-modelul şi actriţa americana Milla Jovovitch (filmul “Al cincilea element”, “Ioana din Orleans”).

Milla Jovovich este un model american, actriță, cântăreață și designer de modă. S-a născut pe 17 decembrie 1975 la Kiev, în Ucraina, iar numele său real este Milica Jovović, cu patronimicul Bogdan. În anul 1980, Milla s-a mutat împreună cu familia sa la Londra, după care la Sacramento, California, într-un final au decis să se stabilească la Los Angeles.

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Nicoleta Esinencu
Născută	17 decembrie 1978 (41 de ani) Chișinău, URSS
Părinți	Nicolae Esinencu
Ocupație	dramaturg[*]
Modifică date / text

* 1978: Nicoleta Esinencu (n. 17 decembrie 1978, Chișinău) este un dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este parte a familiei de intelectuali români basarabeni Esinencu.

SCURTĂ BIOGRAFIE

Nicoleta Esinencu s-a născut pe 17 decembrie 1978, la Chișinău, în Republica Moldova. A studiat la Universitatea de Stat a Artelor din Moldova, specialitatea Dramaturgie și scenaristică. Este secretar literar la Teatrul „Eugene Ionesco“ din Chișinău.

A studiat teatrul și scenaristica la Universitatea de Stat din Moldova din Chișinău.

LUCRĂRI

Autoarea pieselor: Cum să scrii o piesă, Fuck you, eu.ro.Pa!, A șaptea kafana (coautoare, împreuna cu Dumitru Crudu și Mihai Fusu). Potrivit regizorului Valeriu Pahomi, care a pus în scenă, la Chișinău, textul Nicoletei Esinencu, monologul Fuck you, eu.ro.PA! ilustrează criza de identitate a unei tinere născute în regimul comunist, care nu se regasește nici în noua Republica Moldova, nici în Europa.^[1]

Controverse

Una din operele sale, „Fuck you, Eu.Ro.Pa!“, scrisă în anul 2005, a câștigat în România premiul special „dramAcum“. Această piesă de teatru, care este o critică a Parlamentului European, a stârnit controverse politice intense în România și Republica Moldova.^[2]

Audiență

Scrierile ei de teatru au fost prezentate în România, Republica Moldova, Suedia, Germania, Rusia, Japonia, Franța și Austria.^[3]

În anul 2003 Nicoletei Esinencu i s-a acordat o bursă la Academia Solitude din Stuttgart, Germania. În anul 2006, o altă bursă la Récollets International Accomodation and Exchange Center din Paris, iar în anul 2007 i se acordă, de asemenea, o bursă la Teatrul din Bourges, Franța.

În limba germană, operele au fost traduse de Eva Ruth Wemme.

Listă de lucrări publicate (incompletă)

Cum să scrii o piesă
Footage
Fuck you, eu.ro.Pa!
A șaptea kafana
Antidot
Odessa Transfer
Radical md
RH II Pozitiv
Zuckerfrei ^[4]

* 1983: Sebastien Ogier, pilot francez de raliuri

* 1979: Epaminonda Nicu (n. 17 decembrie, 1979 în București) este un fotbalistromân care în prezent evoluează la echipa ACS Berceni. A fost cel mai vechi jucător al echipei Unirea Urziceni, promovând din Divizia C în Divizia B^[2] și până în Liga I^[3], cu care a și luat titlul în sezonul 2008-09 și pentru care a jucat în Champions League și Europa League. A apărut în peste 200 de meciuri pentru ialomițeni.^[4] Deține un Seat Leon Cupra.^[5]

* 1980 Ryan Hunter - Reay, pilot american

* 1992: Sanda Belgyan (n. 17 decembrie 1992, Cluj-Napoca) este o alergătoare română specializată pe proba de 400 metri și 400 metri garduri.

Date personale
Roman Burlaca
Născut	17 decembrie 1992 (27 de ani) Chișinău
Frați și surori	Daniela Burlaca, actriță și regizor de teatru
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Regizor, Producator, Owner & CEO la Casa de producție BR Films
Activitate
Educație	Absolvent Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Specialitatea: Regie și Montaj Film & TV
Alma mater	Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
Ani de activitate	2013-prezent
Cunoscut pentru	colaborările cu proiectul Carla's Dreams
Premii	Best Music Video 2016 România, "Carla's Dreams - Te rog" conform Media Music Awards
Prezență online
Site web
Modifică date / text

* 1992: Roman Burlacă (n. 17 decembrie 1992, Chișinău) este un regizor basarabean. În doar doi ani a devenit unul dintre cei mai cotați regizori de videoclipuri din România și cel mai cotat din Republica Moldova, având în portofoliu peste 40 de videoclipuri, dar și spoturi publicitare pentru câteva agenții de publicitate de la Chișinău.

BIOGRAFIE

Educație

Născut în 1992 la Chișinău, în familie de artiști din Rep. Moldova, mama regizor de teatru, tatăl saxofonist. A absolvit Liceul Teoretic "Ștefan cel Mare" din Chișinău, după care și Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din același oraș, specialitatea Regie și montaj Film & TV, clasa prof. Vlad Druck și Mircea Chistruga. Până să ajungă în domeniul cinematografiei, s-a pregătit pentru o carieră în domeniul judiciar, dar a renunțat pe ultima sută de metri și de acolo a început ascensiunea și succesul.

Debutul și cariera

S-a trezit în vârtejul regiei la vârsta de doar 20 de ani, pentru ca acum, când are 27, să devină unul dintre cei mai râvniți regizori din România. În mai puțin de trei ani a reușit să regizeze aproximativ 40 de videoclipuri, colaborarea cu trupa Carla’s Dreams fiind biletul de intrare pe piața autohtonă. În 2014 face clipul piesei Cristinei Scarlat-Wild soul, care ulterior devine cistigătoarea preselecției naționale Eurovision în Rep. Moldova și reprezintă țara la Eurovision Song Contest 2014 în Danemarca. Tot în același an colaborează cu Casa de producție Antler din Canada la clipul "Experience" by Angele Dubeaux, care este soundtrackul filmului "Mommy" de Xavier Dolan, film nominalizat la Cannes.

Un an mai tîrziu lanseaza primul videoclip pentru proiectul Carla's Dreams la piesa Farewell, care devine rapid viral și se bucură de succes. La începutul anului 2016, lansează alaturi de același proiect videoclipul la piesa Te rog, care devine hit radio și TV în România, iar mai apoi Best Music Video România 2016.

În toamna anului 2016 este nominalizat la videoclipului anului în România cu "Carla's Dreams-Te rog" la Media Music Award 2016, reușind să își adjudece premiul. În aceeași perioadă reușește să bată recordul all-time de vizualizări pe Youtube România, acumulând cu videoclipul celor de la Carla's Dreams-Imperfect, un milion de vizualizări în doar 23 de ore de la lansare.

Regizorul este nominalizat mai nou pentru cel mai bun regizor, debut și best music video la alte câteva competiții din România, și are toate șansele să devină "regizorul anului 2016" în România.

Are propria casă de producție "BR Films" cu sediul la Chișinău, mai nou și o filială în București. În cei trei ani a făcut clipuri pentru artiști precum: Carla's Dreams, Inna, Alexandra Stan, Mohombi, Antonia, Uzzi, Ruby, Nicoleta Nucă, Irina Rimes, Lori, Yanka, Vali Boghean, Angele Dubeaux etc. Regizorul se remarcă din mulțime printr-un stil cinematografic și abstract/mistic. Se declară fan Roy Andersen și Lars von Trier. În prezent își negociază accesul în lumea cinematografiei.

COLABORAREA CU PROIECTUL CARLA'S DREAMS

Roman Burlacă este producătorul video al proiectului Carla's Dreams, făcând parte din proiect încă de la începuturile acestuia. Tot el se află în spatele tuturor videoclipurilor marca Carla's. Se poate spune că 2016 a fost anul celor de la Carla’s Dreams. Cel mai vizionat video de pe YouTube în România este „Sub pielea mea” (50 de milioane de vizualizări), piesa care a fost locul 1 incontestabil pe radio și TV în România, în regia lui Roman. În plus, tot ei au compus piesa „Da, mamă”, interpretată de Delia care are 30 de milioane de vizualizări. De asemenea, single al lor „Te rog” a fost viral pe internet, imediat ce s-a lansat și a fost locul 1 pe radio și TV în România. Nonconformiștii artiști susțin concerte sold out atât în România, cât și în Republica Moldova și au lansat cel de-al doilea album în acest an. În septembrie 2016 Carla's Dreams câștigă Premiile Media Music la șapte categorii, printre care „Best Group” și „Best Music Video” („Te rog”), regie Roman Burlacă.

Tabloidele românești au scris că Roman Burlacă ar fi omul cu mască de la Carla’s Dreams. În imaginile care însoțesc știrea apare Roman Burlacă care este prezentat drept Andrei Țăruș. Cum cei doi apar împreună la filmări sau în locuri publice, teoria este mai greu să se fi dovedit și a fost infirmată de ambii artiști. Totuși, în interviul acordat în exclusivitate pentru Europa FM, Roman Burlacă vorbește despre misterul și controversele care alimentează succesul, dar și despre modul în care au reacționat cei din jur când s-a vorbit despre el ca solistul Carla’s Dreams.

* 1996: Hermina Elena Stoicănescu (n. 17 decembrie 1996, Râmnicu Vâlcea) este o handbalistă română, care activează pentru echipa de club HCM Râmnicu Vâlcea, dar și pentru echipa națională de handbal a României de junioare. Ea evoluează pe postul de extremă stânga și este originară din Râmnicu Vâlcea.

Amintiri din București

Amintiri Bucurestene

Decese

· 908: A decedat la Bagdad prințul arab Abdullah ibn al–Mu’tazz (n.1noiembrie 861 în Samarra), cunoscut critic literar și poet arab, autorul lucrarii al-Badi Kitab, un studiu timpuriu privitor la formele de poezie arabă din punct de vedere al teoriei si criticii literare. În politică a jucat un rol episodic, ajungand calif în perioada dinastiei Abbassizilor, dar numai pentru o zi, fiind nevoit să se refugieze de teama adversarilor sai. A scris o poezie in stilul „diwan”, erotică, elegiacă, bahică, ce se remarca prin stilul sau simplu, dar bogat în imagini alese, colorate, care se adresau sensibilității vizuale. Lucrarile sale teoretice (Tabaqāt ash-shu`araʼal-muhdatīn – „Clasele poeziei noi” și Kitāb al-Badī` – „Cartea stilului nou”), constituie unele dintre cele mai vechi scrieri din domeniul criticii literare și teoriei literaturii.

· 1187: A decedat Papa Grigore al VIII-lea (Alberto di Morra);(n. cca. 1100). A fost ales papa al Romei la 25 Octombrie 1187 și a deținut această funcție până la moartea sa. Este cel care a inițiat cea de a III-a Cruciadă.

· 1273: A decedat la Konya, astazi in Turcia, poetul persan Jalal ad-Din Muhammad Rumi;(n. 30 septembrie 1207 la Balch, in vechea Persie). A fost unul din cei mai cunoscuți mistici persani și islamici sufisti, întemeietor al ordinului dervișilor mevleviți. Sufismul este un curent religios apărut în secolul VIII și răspândit mai ales în Persia. În centrul vieții religioase a acestei doctrine se află iubirea reciprocă dintre Dumnezeu și oameni, respingând, prin urmare, ideea inaccesibilității lui Dumnezeu. Doctrina sa este influențată de mai multe religii:budism,zoroastrism,hinduism și are la bază apropierea față de Dumnezeu prin cunoaștere mistică,iubire și asceză. Limba maternă a lui Rumi a fost persana. Tatăl său a fost teolog, jurist, mistic, supranumitsultanul savanților. Când mongolii au invadat Asia Centrala (1215-1220), familia sa, împreună cu un grup de discipoli de-ai tatălui, a fost nevoită să se retragă spre vest. În drum spre Anatolia , aceștia îl întâlnesc pe Attar, celebru poet persan, întâlnire care va avea un puternic impact asupra lui Rumi. Mathanawî – titlul monumentalei sale opere – înseamnă distih (vers dublu), ea fiind compusă din aproximativ 25.000 de mii de distihuri. Aceasta capodoperă a literaturii persane este chintesența intregii gandiri sufite de până atunci, ea cuprinde povestiri și parabole cu caracter etic, ilustrate cu pilde din Coran, Evanghelie si Tora, din culegerea de fabule Kalila și Dimna, a lui Ibn al Mouqaffa , precum și din folclorul oriental, cu referiri la filosofia greacă și indiană. În limba română, fragmente din Mathnawi au fost traduse și publicate în:Jalaluddin Rumi. 2003. Metafore și parabole. Traducere din limba persana: Otto Starck. București, Editura Kriterion. O poezie a lui George Cosbuc se numește “Puntea lui Rumi”.

· 1471: Isabela a Portugaliei (21 februarie 1397 – 17 decembrie 1471) a fost infantă a Portugaliei din Casa de Aviz, singura fiică supraviețuitoare a regelui Ioan I al Portugaliei și a soției acestuia, Filipa de Lancaster. Cei mai notabili frați ai ei au fost: Henric Navigatorul, Petru, Duce de Coimbra și regele Eduard al Portugaliei. Ca a treia soție a lui Ducelui de Burgundia Filip cel Bun, ea a fost Ducesă consort de Burgundia.

Fiul ei, Carol Temerarul, a fost ultimul Valois ca Duce de Burgundia. Isabela a fost regentă în timpul absențelor soțului ei în 1432 și în 1441-1443.^[1]. L-a reprezentat pe soțul ei în negocierile cu Anglia privind comerțul în 1439.

Date personale
Isabela a Portugaliei
Isabela a Portugaliei, de Rogier van der Weyden.
Născută	21 februarie 1397 Évora, Portugalia
Decedată	17 decembrie 1471 (74 de ani) Dijon, Burgundia
Înmormântată	Champmol[*]
Părinți	Ioan I al Portugaliei Filipa de Lancaster
Frați și surori	Beatrice, Countess of Arundel[] Henric Navigatorul Eduard al Portugaliei Ferdinand the Holy Prince[] Infante Peter, Duke of Coimbra[] Afonso I[] John, Lord of Reguengos de Monsaraz[*]
Căsătorită cu	Filip cel Bun
Copii	Carol Temerarul
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	duce de Burgundia[] duchess[]
Familie nobiliară	Casa de Valois-Burgundia Casa de Aviz
Ducesă consort de Burgundia
Domnie	7 ianuarie 1430–15 iulie 1467

· 1697: Eleonor Maria Josefa de Austria (poloneză Eleonora Wiśniowiecka sau Eleonora Habsburżanka; 31 mai 1653 – 17 decembrie 1697) a fost a doua fiică a lui Ferdinand al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman. Prin prima căsătorie a fost regină a Poloniei și prin a doua căsătorie a fost Ducesă de Lorena.

Născută la Born in Regensburg, ea a fost al doilea copil al împăratului Ferdinand al III-lea și a celei de-a treia soții, Eleonora de Mantua. În momentul nașterii sale, Eleonor avea o soră bună și patru frați vitregi din celelalte căsătorii ale tatălui ei. Când Eleonor avea două luni, sora ei mai mare a murit.

Eleanor s-a căsătorit cu Michał Korybut Wiśniowiecki (cunoscut drept Mihail I), rege al Uniunii polono-lituaniană, la 27 februarie 1670 la mănăstirea Jasna Góra. La 20 noiembrie 1670 Eleonor a născut un fiu care a murit. În 1671 ea a pierdut o sarcină. Opozanții regelui Mihail au împrăștiat zvonul că Mihail a forțat-o să pretindă o falsă sarcină dar acest lucru nu este considerat probabil. Regina Eleanor a fost privită ca un model de bunătate, blândețe și loialitatea față de soțul ei. Ea a învățat poloneza, cu toate că a preferat latina, și l-a însoțit pe Mihail în timpul călătoriilor sale oficiale în jurul Poloniei.

Soțul ei a murit în 1673. Eleonora, la 20 de ani, a rămas în Polonia încă doi ani după moartea lui.

La 6 februarie 1678, la Wiener Neustadt, Austria, Eleanor s-a recăsătorit cu Carol al V-lea de Lorena. Cuplul a locuit la Innsbrück în Austria. Ei au avut șase copii:

Leopold, Duce de Lorena (1679–1729) căsătorit cu Élisabeth Charlotte d'Orléans, prințesă a Franței; a avut urmași;
Charles Joseph de Lorena (1680–1715), arhiepiscop-elector de Trier și prinț-episcop de Osnabrück; a murit de variolă;
Éléonore de Lorenae (1682–1682) a murit după naștere;
Charles Ferdinand de Lorena (1683–1685) a murit în copilărie;
Joseph Innocent Emanuel de Lorena (1685–1705), general;
François Antoine Joseph de Lorena (1689–1715). Stareț de Malmedy, stareț de Stavelot.

Eleanor a murit la 44 de ani, la 7 ani după decesul celui de-al doilea soț.

Date personale
Eleonora de Austria

Nume la naștere	Eleonor Maria Josefa von Österreich
Născută	31 mai 1653 Regensburg, Germania
Decedată	17 decembrie 1697 (44 de ani) Viena, Austria
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Părinți	Ferdinand al III-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Eleonora Gonzaga
Frați și surori	Leopold I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman Ferdinand IV, King of the Romans[] Archduke Charles Joseph of Austria[] Arhiducesa Maria Anna Josepha de Austria Mariana de Austria
Căsătorită cu	Carol al V-lea, Duce de Lorena Mihail al Poloniei
Copii	Leopold, Duce de Lorena Karl Joseph de Lorena
Cetățenie	Austria
Religie	catolicism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	List of Lithuanian consorts[*] Regină
Familie nobiliară	Casa de Lorena Casa de Wiśniowiecki Casa de Habsburg
Regină a Poloniei Mare Ducesă a Lituaniei
Domnie	1670-1673
Încoronare	29 septembrie 1670

· 1763: Frederic Cristian, Elector de Saxonia (5 septembrie 1722, Dresda – 17 decembrie 1763, Dresda) a fost, pentru mai puțin de trei luni, din 5 octombrie 1763 până la moartea sa, prinț-elector de Saxonia. A fost membru al Casei de Wettin.

Portret al lui Frederic Cristian de Saxonia, de Pierre Subleyras, 1739.

A fost al treilea fiu însă cel mai mare fiu în viață al prințului-elector de Saxonia și rege al Poloniei Frederic Augustus al II-lea și a soției lui, Maria Josepha de Austria. Copil slab de la naștere, el a suferit de paralizie la un picior și a fost dependent de scaunul cu rotile de la o vârstă fragedă. Într-un portret bine cunoscut, care înfățișează rudele sale Wettin și Wittelsbach, el apare în scaunul cu rotile înconjurat de rude. Astăzi, această pictură este prezentă la Palatul Nymphenburg. Mama lui a încercat în mod repetat să-l determine să ia calea monahală și să renunțe la drepturile sale de succesiune în favoarea fraților săi mai mici.

Decesul timpuriu al fraților săi mai mari, Frederic Augustus (1721) și Joseph Augustus (1728) l-au transformat în moștenitor al tronului. Când tatăl său a murit, la 5 octombrie 1763, Frederic Cristian i-a succedat ca elector.

Frederic Cristian a scris în jurnalul său: "Prinții există pentru supuși nu supușii pentru prinți. Sănătatea supușilor săi, încrederea oamenilor și o armată puternică alcătuiesc adevărata fericire a unui prinț". Era cunoscut pentru considerabilul său talent muzical.

Una dintre primele sale acțiuni ca Elector a fost demiterea prim-ministrului extrem de nepopular, contele Heinrich von Brühl, care a dus Saxonia în criză, în primul rând cu politica sa economică falimentară, dar în special prin politica sa externă catastrofală, care a implicat Electoratul în Războiul de Șapte Ani.

El a început să reconstituie finanțele țării sale prin intermediul "Rétablissements": reformele din politicile statelor electoratului. Prin reconstrucția economică, el a dat o nouă viață teritoriului devastat și jefuit pe care predecesorii săi i l-au lăsat. De asemenea, au fost introduse măsuri pentru a micșora cheltuielile de judecată și pentru a simplifica administrarea, în conformitate cu principiile economiei. Majoritatea membrilor guvernului său, cum ar fi Thomas von Fritsch din Leipzig, Friedrich Ludwig Wurmb și Christian Gotthelf Gutschmied au avut originea în rândul clasei de mijloc.

După o domnie de numai 74 de zile, Frederic Cristian a murit de variolă la vârsta de 41 de ani. A fost înmormântat la Dresda.

Pentru că fiul cel mare a lui Frederic Cristian era minor, soția sa, Maria Antonia, și fratele său Franz Xavier au asigurat regența electoratului până la majoratul fiului.

La 13 iunie 1747, la Munchen (prin procură) și din nou la Dresda la 20 iunie, Frederic Cristian s-a căsătorit cu Maria Antonia de Bavaria. Ca și el, ea avea un excepțional talent la muzică. Au avut nouă copii:

un fiu (iunie 1748)
Frederic Augustus I de Saxonia (23 decembrie 1750 – 5 mai 1827); s-a căsătorit cu Amalie de Zweibrücken-Birkenfeld, au avut copii
Karl Maximilian Maria Anton Johann Nepomuk Aloys Franz Xavier Januar (24 septembrie 1752 – d. 8 septembrie 1781); a murit celibatar
Joseph Maria Ludwig Johann Nepomuck Aloys Gonzaga Franz Xavier Januar Anton de Padua Polycarp (26 ianuarie 1754 – 25 martie 1763); a murit în copilărie
Anton al Saxoniei (27 decembrie 1755 – 6 iunie 1836); s-a căsătorit cu Maria Carolina de Savoia, fără copii; s-a recăsătorit cu Maria Theresa de Austria, fără copii supraviețuitori
Maria Amalia de Saxonia (26 septembrie 1757 – 20 aprilie 1831); s-a căsătorit cu Karl al II-lea August, Duce de Zweibrücken. au avut copii
Maximilian al Saxoniei (13 aprilie 1759 – 3 ianuarie 1838); s-a căsătorit cu Prințesa Caroline de Parma și au avut copii; s-a căsătorit a doua oară cu Maria Luisa de Bourbon-Parma fără copii.
Theresia Maria Josepha Magdalena Anna Antonia Walburga Ignatia Xaveria Augustina Aloysia Fortunata (27 februarie 1761 – 26 noiembrie 1820) a murit celibatară
un fiu (1762).

Date personale
Frederic Christian
Elector de Saxonia

Nume la naștere	Friedrich Christian Leopold Johann Georg Franz Xaver von Sachsen
Născut	5 septembrie 1722 Dresda
Decedat	17 decembrie 1763 (41 de ani) Dresda
Înmormântat	Catedrala Sfânta Treime din Dresda
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	August al III-lea al Poloniei Maria Josepha de Austria
Frați și surori	Maria Kunigunde of Saxony[] Maria Ana Sofia de Saxonia Princess Maria Christina of Saxony[] Maria Elisabeth of Saxony[] Maria Margaretha of Saxony[] Marie-Josèphe de Saxonia Maria Amalia de Saxonia Charles of Saxony, Duke of Courland[] Prince Clemens Wenceslaus of Saxony[] Prințul Albert de Saxonia, Duce de Teschen Franz Xavier de Saxonia
Căsătorit cu	Prințesa Maria Antonia de Bavaria
Copii	Frederic Augustus I de Saxonia Anton de Saxonia Maria Amalia, Ducesă de Zweibrücken Prințul Maximilian de Saxonia
Cetățenie	Principatul Saxoniei
Religie	catolicism
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Margraf
Familie nobiliară	Casa de Wettin[*]
Elector de Saxonia
Domnie	5 octombrie 1763 – 17 decembrie 1763
Predecesor	Frederic Augustus II
Succesor	Frederic Augustus III

· 1830: Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Ponte Palacios y Blanco, cunoscut mai mult ca Simón Bolívar (n. 24 iulie 1783, Caracas, Venezuela - d. 17 decembrie, 1830, Santa Marta, Columbia) a fost conducătorul unor mișcări de independență în America de Sud, numite uneori „Războiul lui Bolívar”.

Simón Jose Bolívar Antonio de la Santisima Trinidad, copilul lui don Juan Vicente Bolívar (1726 - 1786), colonel de armată și al donei Maria Conception Palacios, s-a născut în Caracas la 24 iulie 1783, fiind cel ce va duce mai departe neamul întemeiat de primul Bolívar venit în Lumea Nouă în 1590. Simón Jose Bolívar a moștenit o avere însemnată de plantații de trestie de zahăr, case, ferme, moșii și sclavi, avere strânsă de strămoșii săi care toți au fost venezueleni influenți în corpul de funcționari ai monarhiei spaniole.

La nașterea sa, tatăl său avea vârsta de 47 ani de ani. Simón Jose Bolívar era băiatul cel mai mic și toți i se supuneau, dar la vârsta de 3 ani își va pierde tatăl iar la 10 mama, amândoi secerați de TBC.

Până la 10 ani a fost răsfățat și iubit cu pasiune; mama lui considerând că o asemenea avere nu-l obliga pe Simón să aibă prea multe cunoștințe de gramatică ori matematică, îi angajează un profesor - Simón Rodriguez care caută să-i stimuleze aptitudinile, înclinațiile sau dorințele lui firești după metoda filozofului francez Jean Jacques Rousseau. Singurele cărți pe care le-a predat elevului său au fost Robinson Crusoe de Daniel Defoe și Viețile paralele ale lui Plutarh.

După moartea mamei, se termină copilăria prințului creol: surorile lui Juana și Maria Antonia se căsătoriseră cu un an înainte, bunicul Feliciano Palacios murise tot atunci, iar el și fratele său mai mare rămân în grija mătușii Josefa și a unchiului Pedro Palacios. Șocat de dispariția iubitei mame, copilul cade în tristețe și slăbește; pentru a micșora șocul pierderii, tutorii îl trimit cu profesorul său la țară, la moșia San Mateo în valea Araqua. Va rămâne aici până la 15 ani; copilul răsfățat devine un tânăr bărbat cu inteligența ascuțită, fire bună, sensibil și cu simțul dreptății, modest, simplu, intuitiv și meditativ.

Se pare că tocmai acești ani petrecuți în natură au împiedicat bacilul T.B.C. să-l ucidă înainte de a ajunge la pubertate.

Conștienți că în ciuda averii sale, Simón nu era decât un sălbatic, necunoscător al ortografiei, preceptelor filozofice ale lumii de rangul său și bunelor maniere, dar era un Bolívar, unchii săi Esteban și Pedro Palacios îl cheamă la ei în Madrid. Pleacă spre târziu și locuiește în casa unchilor săi care-l introduc în cercul aristocraților creoli. În contact cu viața de Curte, prințul creol înțelege carențele sale educative și cere ajutorul marchizului de Ustariz, om cult originar din Caracas, care-i dezvăluie operele lui Homer, Vergiliu, Horațiu, Dante, Cervantes.

Simón Bolívar devine un autodidact ce studiază gramatica, filozofia, citește poezie și învață să respecte conveniențele sociale și să scrie fără greșeli de ortografie.

În trepidantul ritm al vieții madrilene, la 17 ani, se îndrăgostește de Maria Teresa Josefa Antonia Jaquina Rodriguez del Toro y Alaysa, fata unui bogat venezuelean. Timp de 20 luni idila lor romantică devine serioasă și pe 30 noiembrie 1800, Simón Bolívar cere consimțământul și autorizația pentru a se căsători.

Pentru că răspunsurile întârzie câteva luni, Bolívar pleacă la Bilbao și apoi la Paris, fapt foarte important ce-i va influența evoluția militară; la Paris asistă la proclamarea lui Napoleon ca prim consul.

După luni de așteptare, în mai 1802 Simón și Teresa se căsătoresc la Madrid, apoi pleacă împreună la Caracas și San Mateo. Fericirea de cuplu durează doar până în 23 ianuarie 1803, când Teresa moare de friguri.

Văduv la 20 ani și stăpân al unei imense averi, Simón Bolívar jură să nu se mai însoare niciodată, ce va și face și se întoarce la Madrid. Mai târziu, va spune că moartea Teresei a fost cea care l-a transformat din bogatul latifundiar în generalul Bolívar.

După ce durerea s-a alinat, bărbatul din el iese la iveală: se duce la Paris și, în saloanele aristocrației cunoaște pe Fanny de Villars, soția unui colonel, căreia ii va deveni amant. Tot aici cunoaște și are lungi discuții cu madame de Staël, madame de Recamier, fizicianul Gay-Lussac, geograful Alexander Humboldt, botanistul Aimé Bonpland. Este la Paris și primește invitația de a asista la încoronarea lui Napoleon, dar nefiind de acord cu transformarea acestuia din revoluționar în Cezar, refuză să ia parte.

Modul de viață a lui Simón Bolívar în Paris îi afectează sănătatea. Se întâlnește cu fostul său profesor Simón Rodriguez și la îndemnul medicilor, face o călătorie prin Franța, Italia, Olanda, Germania. Sănătatea se reface, starea de spirit se îmbunătățește, iar întâlnirea și discuțiile avute la Roma și Neapole cu baronul von Humboldt vor avea mare însemnătate pentru viitorul lui Bolívar.

Monumentul lui Simon Bolivar din Paris

Sculptor: Emmanuel Frémiet

Statuia lui Simon Bolivar din București

Sculptor: Mihai Buculei

Educația primită de Bolívar la San Mateo și Madrid conturează clar modul de gândire al Liberatorului.

Indieni, mulatri, metiși, creoli, negri, sclavi ori liberi, pentru Simón Bolívar sunt toți locuitori egali ai Venezuelei. Nu acceptă ideea de sclavie și chiar și-a eliberat pe ai lui când împrejurările i-au permis. Dorea independență și emancipare pentru statele sud americane pe care le vedea prospere într-o federație sub conducerea unui singur om, dar nu voia sa fie el acela. Urăște ideea aducerii unui "rege al Americii". Admira geniul lui Napoleon și ideile lui militare, dar a fost dezgustat de pretenția lui de fi împărat și de modul tiran în care guverna în Franța și în Imperiul Francez.

Când se întoarce la Caracas, în iulie 1807 bărbatul de 24 de ani nutrește dorința de a rupe lanțurile stăpânirii spaniole, aprobând părerile baronului german că America spaniolă este coaptă pentru a fi liberă; are însă nevoie de un mare bărbat care să înceapă opera. Când Francisco de Miranda pornește în 1806 din New York expediția de eliberare a Venezuelei, crede că acesta este "marele bărbat" dar se înșală; expediția eșuează.

Condițiile politice din Europa au avut repercusiuni asupra statelor din America, iar valul stârnit de Napoleon a generat și dorința de eliberare a coloniilor ca Bătălia de la Ayacucho.

Date personale
Simón Bolívar

Nume la naștere	Simón José Antonio de la Santísima Trinidad Bolívar y Palacios Ponte y Blanco
Născut	24 iulie 1783 Caracas, Căpitănia Generală a Venezuelei, Imperiul Spaniol (în prezent Venezuela)
Decedat	17 decembrie 1830 (47 de ani) Santa Marta, Gran Colombia (în prezent Columbia)
Înmormântat	National Pantheon of Venezuela[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Juan Vicente Bolívar y Ponte[] María de la Concepción Palacios y Blanco pito[]
Căsătorit cu	María Teresa Rodríguez del Toro y Alaysa
Cetățenie	Spania Venezuela Ecuador Bolivia Columbia Mare
Religie	Romano-catolic
Ocupație	om politic ofițer
Primul Președinte al Columbiei Mari
În funcție 17 decembrie 1819 – 4 mai 1830
Vicepreședinte	Francisco de Paula Santander
Succedat de	Domingo Caycedo
Primul Președinte al Boliviei
În funcție 12 august 1825 – 29 decembrie 1825
Succedat de	Antonio José de Sucre
Al 6-lea Președinte al Republicii Peru
În funcție 8 februarie 1824 – 28 ianuarie 1827
Precedat de	José Bernardo de Tagle, Marquis of Torre-Tagle
Succedat de	Andrés de Santa Cruz
Președinte al Venezuelei
În funcție 6 august 1813 – 7 iulie 1814
Precedat de	Francisco de Miranda
Succedat de	el însuși
În funcție 6 mai 1816 – 25 noiembrie 1829
Precedat de	el însuși
Succedat de	José Antonio Páez Portret al Eliberatorului

· 1847: Maria Louise a Austriei (germană Marie Louise von Österreich 12 decembrie 1791 – 17 decembrie 1847), născută Arhiducesa Maria Louise a Austriei (germană Erzherzogin Marie Louise von Österreich), devenită după căsătorie Împărăteasă a Franței (franceză impératrice Marie Louise des Français), iar din 1817 a devenit Ducesă de Parma, Piacenza și Guastalla (italiană Maria Luisa, Duchessa di Parma, Piacenza e Guastalla).
A fost a doua soție a împăratului Franței, Napoléon Bonaparte. A fost, de asemenea, de două ori nepoată a Mariei Antoinette și mama regelui Romei, Napoleon al II-lea.

Maria Louise (care a primit numele de botez Maria Ludovica Leopoldina Francisca Theresa Josepha Lucia) s-a născut la Palatul Hofburg din Viena, ca fiică a lui Francisc al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (Francisc I al Austriei) și a celei de-a doua soții Maria Teresa a celor Două Sicilii. Maria Louise a fost, de asemenea, de două ori strănepoată a Mariei Terezia a Austriei și de două ori nepoată a Mariei Antoinette, fiind nepoată pe linie paternă a lui Leopold al II-lea, Împărat al Sfântului Imperiu Roman (fiul Mariei Tereza și fratele Mariei Antoaneta) și nepoată pe linie maternă a Maria Carolina a Austriei (fiica Mariei Tereza, sora Mariei Antoaneta).

Încă din copilărie a învățat mai multe limbi străine. În plus față de limba ei maternă, germana, vorbea fluent engleza, franceza, italiana, latina și spaniola

Marie Louise, împărăteasă a Franţei (Muzeul Kunsthistorisches, Viena).

La 11 martie 1810 arhiducesa în vârstă de 18 ani se căsătorește cu împăratul Franței, Napoleon. Napoleon voia să valideze și să-și legitimeze imperiul printr-o căsătorie cu un membru al Casei de Habsburg, una dintre cele mai vechi familii regale din Europa. El mai încercase o căsătorie cu Marea Ducesă Anna care aparținea Casei Romanov, sora mai mică a Țarului Alexandru I al Rusiei însă propunerea a fost refuzată.

La 20 martie 1811, Maria Louise a născut un fiu, Napoléon François Joseph Charles Bonaparte. Ea a fost regentă a Franței din aprilie până în decembrie 1812 în timpul campaniei din Rusia și din aprilie 1813 până în ianuarie 1814 în timpul absenței soțului ei aflat în campania din Germania. După ce Napoleon a fost forțat să abdice, în aprilie 1814 a fost exilat pe Insula Elba. Maria Louise s-a întors în Austria și nu și-a mai văzut soțul niciodată.

Marie Louise, Ducesă de Parma cu fiul ei, Napoleon II

Tratatul de la Fontainebleau de la 11 aprilie 1814 i-a permis Mariei Louise să-și păstreze rangul imperial și i-a acordat Ducatul Parma, Piacenza și Guastalla, fiul ei având dreptul la moștenire. Totuși în 1815, Congresul de la Viena a revizuit acest aranjament și i-a acordat drept de conducere a Ducatului numai ei nu și fiului ei. În 1817 a fost semnat un tratat care specifica că după decesul Ducesei, Ducatul va fi moștenit de un membru al Casei de Bourbon. În 1844 s-a stabilit ca Ducatul Guastalla va fi moștenit de Ducele de Modena.

În 1821, la patru luni după moartea lui Napoleon, Maria Louise a făcut o căsătorie morganatică cu iubitul ei, Contele Adam Albert von Neipperg (1775-1829). Cuplul a avut trei copii, primii doi fiind născuți înainte de căsătoria lor, în timpul mariajului cu Napoleon:

Albertine, Contesă de Montenuovo (1817-1867), căsătorită cu Luigi Sanvitale, Conte de Fontanellato
Wilhelm Albrecht, Conte de Montenuovo, mai târziu Prinț de Montenuovo (1819-1895), căsătorit cu Contesa Juliana Batthyány von Németújvár
Mathilde, Contesă de Montenuovo

La 17 februarie 1834 Marie Louise s-a căsătorit cu șambelanul său, Charles-René, Conte de Bombelles (1785-1856).^[2]

Marie Louise a fost un conducător al Parmei abil și inteligent; a introdus diferite reforme și a muncit din greu pentru beneficiul supușilor ei. A murit în 1847 la Parma.

Date personale
Marie Louise
Împărăteasă a Franței Ducesă de Parma
Marie-Louise, Împărăteasă a Franței, de Gérard François Pascal Simon.
Nume la naștere	Maria Ludovica Leopoldina Francisca Theresa Josepha Lucia
Născută	12 decembrie 1791 Viena, Austria
Decedată	17 decembrie 1847 (56 de ani) Parma, Italia
Înmormântată	Cripta Capucinilor din Viena
Cauza decesului	boală
Părinți	Francisc I al Austriei Maria Teresa a celor Două Sicilii
Frați și surori	Maria Carolina de Austria Arhiducesa Maria Leopoldina a Austriei Arhiducesa Clementina, Prințesă de Salerno Archduchess Maria Anna of Austria[] Arhiducele Francisc Carol al Austriei Ferdinand I al Austriei Archduke Joseph Franz of Austria[] Arhiducele Johann Nepomuk de Austria Archduchess Caroline Ludovika of Austria[] Archduchess Amalie Theresa of Austria[] Archduchess Marie Caroline of Austria[] Archduchess Ludovika Elisabeth of Austria[]
Căsătorită cu	Napoleon I al Franței Adam Albert von Neipperg Charles-René, Conte de Bombelles
Copii	Napoleon al II-lea al Franței Albertine von Neipperg Wilhelm Albrecht, Prinț de Montenuovo Mathilde von Neipperg
Cetățenie	Austria
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	conducător[] consort[] politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*]
Familie nobiliară	Casa Bonaparte Casa de Habsburg
Împărăteasă a Franței
Domnie	11 martie 1810 – 6 aprilie 1814
Regină a Italiei
Domnie	11 martie 1810 – 6 aprilie 1814
Ducesă de Parma
Domnie	11 aprilie 1814 – 17 decembrie 1847

· 1860: Désirée Clary, regină a Suediei (n. 1777). Bernardine-Eugénie-Désirée Clary s-a căsătorit în 1798 cu generalul J.B. Bernadotte, devenit ulterior regele Carol al XIV-lea al Suediei, după eșecul logodnei sale cu Napoleon Bonaparte.

· 1891 - A încetat din viaţă Ion Ionescu de la Brad, agronom, economist, statistician (m. 17/31 decembrie 1891) (n. 24 iunie 1818). Ion Ionescu de la Brad (n. 24 iunie 1818, Roman – d. 17/31 decembrie 1891, Brad (Filipeni)) a fost un revoluționar pașoptist român, membru de onoare al Academiei Române. În cursul vieții a activat ca agronom, economist și scriitor numarandu-se printre personalitățile secolului al XIX-lea care au militat cu energie și devotament patriotic pentru propășirea poporului român. A studiat în țară la Academia Mihăileană din Iași, apoi a urmat în Franța agronomia, științele naturii și științele economice. A fost întemeietorul şcolii româneşti de agronomie şi membru de onoare al Academiei Române din 1884.

· 1906: Ignác Acsády (Ignác Adler), scriitor, publicist și istoric maghiar de origine evreiască (n. 1845)

· 1907: A murit lordul Kelvin (Sir William Thomson), fizician britanic; (n. 26.06.1824). Pe lânga teoria temperaturii absolute pentru care a devenit faimos, Kelvin a formulat și alte idei precum calcularea vechimii Pământului, care la mijlocul anilor 1800 era o problemă foarte dezbătută și controversată.

· 1909: Leopold al II-lea (franceză Léopold Louis Philippe Marie Victor, neerlandeză Leopold Lodewijk Filips Maria Victor) (9 aprilie 1835 – 17 decembrie 1909) a fost al doilea rege al belgienilor. Născut la Bruxelles, al doilea fiu (însă cel mai mare fiu supraviețuitor) al regelui Leopold I și a reginei Louise-Marie de Orléans, i-a succedat tatălui său la tron la 17 decembrie 1865. A rămas în istorie datorită masacrării a peste 10 milioane de africani din Congo.

Leopold, 1844

Tricileta lui Leopold al II-lea, Muzeul Cinquantenaire, Bruxelles, Belgia.

Leopold a fost fratele împărătesei Carlota a Mexicului și verișor primar al reginei Victoria.

Leopold al II-lea s-a căsătorit cu Marie Henriette, o adolescentă arhiducesă de Austria, la 22 august 1853, la Bruxelles. A fost o căsnicie nefericită, tânăra Marie Henriette a declarat la trei săptămâni după căsătorie: "Dacă Dumnezeu vrea să-mi îndeplinească rugăciunile nu mă va lăsa multă vreme în viață". O va înșela și o va neglija toată viața. În cele din urmă, regina se retrage din viața de la Curte și se instalează într-o vilă, unde își va găsi sfârșitul la 19 septembrie 1902.

Leopold al II-lea s-a logodit religios cu cinci zile înainte să moară cu Blanche Delacroix (născută la București), o prostituată, logodnă fără valabilitate conform legislației belgiene. Ceremonia a fost condusă de preotul din Laeken Cooreman^[3]

La 15 noiembrie 1902, anarhistul italian Gennaro Rubino a încercat să-l asasineze pe Leopold, care călărea într-un cortegiu regal de la o ceremonie în memoria soției sale recent decedată, Marie Henriette. După ce Leopold a trecut, Rubino a tras trei focuri spre rege însă a ratat iar Rubino a fost imediat arestat.

A murit la Laeken la 17 decembrie 1909 și a fost înmormântat în cripta regală de la Biserica Maicii Domnului de la Laeken din Bruxelles. A fost succedat de nepotul său, Albert, fiul fratelui său Philippe.

Leopold al II-lea a avut patru copii cu regina Marie Henriette:

Louise-Marie Amélie născută la Bruxelles la 18 februarie 1858, decedată la Wiesbaden la 1 martie 1924. S-a căsătorit cu Prințul Philipp de Saxa-Coburg și Gotha.
Léopold Ferdinand Elie Victor Albert Marie, conte de Hainaut, mai târziu Duce de Brabant, născut la Laeken la 12 iunie 1859, decedat la Laeken la 22 ianuarie 1869 la vârsta de 9 ani, de pneumonie, după ce a căzut într-un iaz.
Stéphanie Clotilde Louise Herminie Marie Charlotte născută la Laken la 11 mai 1864, decedată în Ungaria la 23 august 1945. S-a căsătorit (1) cu Prințul Moștenitor Rudolf de Austria și cu (2) Elemér Edmund Graf Lónyay de Nagy-Lónya et Vásáros-Namény
Clémentine născută la Laken la 30 iulie 1872, decedată la Nice, Franța la 8 martie 1955. S-a căsătorit cu Prințul Napoléon Victor Jérôme Frédéric Bonaparte

Leopold al II-lea a fost de asemenea tatăl a doi copii nelegitimi cu Blanche Delacroix, mai târziu adoptați în 1910 de al doilea soț al lui Delacroix, Antoine Durrieux:^[4]

Lucien Philippe Marie Antoine (9 februarie 1906 – 1984), duce de Tervuren^[4]
Philippe Henri Marie François (16 octombrie 1907 – 21 august 1914), conte de Ravenstein

Copii mutilați în Congo.

În 1876, Leopold al II-lea organizează o asociație internațională africană (AIA) ca un paravan pentru proiectul său privat pentru a exploata bogățiile din Africa Centrală (cauciuc și fildeș). În 1879, sub patronajul lui Leopold, Henry Morton Stanley intră în concurență cu exploratorul francez Pierre Savorgnan de Brazza pentru dobândirea drepturilor în regiunea Congo. În următorii cinci ani, Stanley a lucrat la construirea unui drum de la fluviul inferior la Stanley Pool (acum Pool Malebo), unde râul devine navigabil, pentru a deschide Congo inferior exploatării intensive.

Leopold al II-lea i-a comandat lui Stanley să obțină "contracte" de exploatare a terenurilor de către Asociația Internațională Congo (AIC). Prin aceste contracte, aceste teritorii ar fi declarate "state libere" de către AIA, și ar avea suveranitate deplină în teritoriile colonizate.

La Conferința de la Berlin din februarie 1885, reprezentanții a 14 națiuni europene și a Statelor Unite, i-au dăruit lui Leopold al II-lea, prin asociația pe care o crease în acest scop, suveranitatea asupra Statului Independent Congo, un teritoriu imens, de 76 de ori mai mare decât Belgia, "pentru a deschide comerțului acel teritoriu, pentru a aboli sclavia și pentru a-i creștina pe sălbatici". La Conferință n-a participat nici o țară africană.

Într-o expediție între 1884 și 1885, expediționarii trimiși de Leopold al II-lea au străbătut o bună parte din nordul și centrul statului Congo, împărțind bucăți de sticlă colorată și de pânză prin 450 de sate și cătune africane și punându-i să „semneze“ contracte prin care conducătorii și șefii locali, care habar n-aveau ce semnează, cedau proprietatea pământurilor lor Asociației Internaționale Congo și se angajau să furnizeze oameni care să execute toate lucrările publice - drumuri, poduri, depozite -, hamali pentru transportarea materialelor, și forță de muncă pentru extragerea cauciucului, hrana zilierilor, funcționarilor, soldaților și polițiștilor care aveau să le invadeze teritoriile.

Ultimul portret al regelui Leopold al II-lea

Spre deosebire de alte colonizări, în Congo n-a existat nici un fel de rezistență. Pedepsele pentru cei care nu furnizau cantitatea minimă de latex impusă erau brutale. De la biciuiri, mutilarea mâinilor și picioarelor – mai întâi erau mutilați copiii și femeile, apoi chiar lucrătorii – până la exterminarea satelor întregi, când respectivele comunități nu-și îndeplineau obligațiile.

De asemenea, variola și bolile au devastat populația.^[5] Prin anul 1896, boala somnului a ucis până la 5.000 de africani, în satul Lukolela pe râul Congo. Cifrele de mortalitate au fost colectate prin eforturile lui Roger Casement, care a găsit, de exemplu, numai 600 de supraviețuitori ai bolii în Lukolela în 1903.^[6]

La începutul anilor 1900, rapoarte de exploatare scandaloase și încălcări ale drepturilor omului au condus la proteste internaționale. Campania care a examinat regimul lui Leopold a fost condusă de diplomatul britanic Roger Casement și fostul funcționar de transport maritim E.D. Morel și a devenit prima mișcare a drepturilor omului.

În cele din urmă, în 1908, Parlamentul belgian a obligat pe rege să cedeze Statul Independent Congo statului belgian. Leopold al II-lea este încă o figură controversată în Republica Democrată Congo. După independență, statuia sa din capitala Kinshasa a fost îndepărtată.

În 2005, ministrul congolez de cultură a decis restabilirea statuii, subliniind sentimentul de progres eliberator care a marcat începutul statului liber și argumentând că oamenii ar trebui să vadă aspectele pozitive ale regelui, precum și cele negative; la câteva ore după ce statuia înaltă de șase metri a fost ridicată în mijlocul unui sens giratoriu în centrul capitalei, ea a fost luată din nou fără explicații.

Adam Hochschild, autor al cărții King Leopold’s Ghosts susține că "scopul lui Leopold a fost să extragă cât mai multă bogăție din acest teritoriu. Un miliard de dolari au fost strânși în 23 de ani prin munca forțată a majorității populației masculine. Femeile au fost violate și între 8 și 10 milioane de congolezi au murit.".

În 2010, la aniversarea a 50 de ani de independență a R.D.Congo, regele Belgiei, Albert al II-lea, a participat la aniversare alături de mai mulți lideri africani, însă monarhul belgian nu a ținut discursuri în timpul vizitei în fosta colonie pentru a evita orice asociere cu discursul fratelui său din 1960, în care acesta saluta „geniul” colonialismului belgian.

Date personale
Leopold al II-lea

Născut	9 aprilie 1835 Bruxelles, Belgia
Decedat	17 decembrie 1909 (74 de ani) Laeken, Belgia
Înmormântat	Church of Our Lady of Laeken[*]
Cauza decesului	hemoragie cerebrală[*]
Părinți	Leopold I al Belgiei Louise-Marie a Franței
Frați și surori	Charlotte a Belgiei Prințul Filip, Conte de Flandra Louis-Philippe
Căsătorit cu	Marie Henriette de Austria
Copii	Louise Marie, Prințesă Kohary Prințul Leopold, Duce de Brabant Stéphanie, Prințesă Moștenitoare a Austriei Clémentine, Prințesă Napoléon
Cetățenie	Belgia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Rege al Belgiei
Domnie	17 decembrie 1865 – 17 decembrie 1909
Predecesor	Leopold I
Succesor	Albert I

Spiru Haret

Date personale

Născut

15 februarie 1851
Iași, Principatul Moldovei

Decedat

17 decembrie 1912, (61 de ani)
București, România

Înmormântat

Cimitirul Bellu

Naționalitate

România

Cetățenie

România

Etnie

armean

Ocupație

matematician, astronom, pedagog

Activitate

Alma mater

Universitatea din Paris
Universitatea din București

Organizație

Universitatea din București

Cunoscut pentru

Cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea

Membru titular al Academiei Române

* 1912: Spiru C. Haret (n. 15 februarie 1851, Iași - d. 17 decembrie 1912, București) a fost un matematician, astronom și pedagog român de origine armenească,^[1]^[2] renumit pentru organizarea învățământului modern românesc din funcția de ministru al educației, pe care a deținut-o de trei ori. A fost membru titular al Academiei Române.^[3]^[4]

BIOGRAFIE

A învățat la Dorohoi, Iași, apoi, în septembrie 1862 a intrat ca bursier la Colegiul Sfântul Sava din București, unde a petrecut cinci ani din șapte ca intern.

La Sorbona a studiat matematica și fizica. Tot la Paris, a obținut un doctorat în matematică, susținându-și teza Sur l'invariabilité des Grandes axes des orbites planétaires^[5], în fața examinatorilor, printre care Victor Puiseux. Teza sa a fost publicată în vol. XVIII al Annales de l'Observatoire de Paris. Spiru Haret a fost primul român care a obținut un doctorat la Paris.

Ca profesor, Spiru Haret a predat la Universitatea din București, la Facultatea de Științe, Secția fizico-matematici, mecanica rațională, din 1878 până în 1910. La Școala de poduri și șosele Haret a fost numit profesor la anul preparator , predând trigonometria, geometria analitică, geometria elementară plană și în spațiu și geometria descriptivă, până în 1885. Din 1885 și până în 1910 Haret nu a mai predat la Școala de poduri și șosele decât geometria analitică.

Haret a predat, de asemenea, mecanica rațională la Școala de ofițeri de artilerie și geniu, din 1881 (data înființării secției de artilerie și geniu) până în 1890.

Profesează până în 1910, când se pensionează, ba chiar și după aceea, până la moarte, ținând prelegeri de popularizare la Universitatea populară. În 1910 publică Mecanica socială, la Paris și București, utilizând pentru prima oară, matematica în explicarea și înțelegerea fenomenelor sociale.

Din 1879 se face cunoscut drept „om al școlii”, urmând o viață de inspector și de om politic, lucrând în favoarea școlii și a educației. El a fost poate cel mai mare reformator al școlii românești din secolul al XIX-lea.

CASA LUI SPIRU HARET

Casa în care a locuit se află pe str. Gh. Manu nr. 7 (monument istoric, cod LMI B-II-m-B-19130). În anii 1940, aici a funcționat muzeul Spiru Haret. După război a fost naționalizată, trecând în administrarea Ministerului Culturii, apoi a Ministerului Educației. După 1989, a fost părăsită, apoi devastată de boschetari. În 2014, fațada a fost restaurată, iar restul clădirii a fost demolată, pe teren construindu-se un bloc cu 7 etaje.^[6]^[7]

IMAGINI

Statuia lui Spiru Haret din București, executată în 1935 de sculptorul Ion Jalea din marmură de Carrara

Bustul lui Spiru Haret din curtea colegiului ce îi poartă numele din Suceava

Școala din Dorohoi unde a învățat în clasele I-II (1859-1860)

CINSTIREA LUI SPIRU HARET

Marcă poștală emisă în 1976, cu valoarea nominală de 20 de bani, cu portretul lui Spiru Haret

Astronomie

Un crater de impact de pe Lună a primit numele Haret.

Filatelie

Serviciile poștale ale României au pus în circulație o marcă poștală, în 1976, pentru sărbătorirea a 125 de ani de la nașterea lui Spiru Haret.comemorarea

Statui

Statuia lui Spiru Haret, din Piața Universității din București, executată în 1935 de sculptorul Ion Jalea din marmură de Carrara.

Un bust de bronzal lui Spiru Haret, realizat de sculptorul tulcean Vasile N. Chiriachide, a fost ridicat la Tulcea.

Un bust al lui Spiru Haret a fost ridicat în față Colegiului Național de Informatică „Spiru Haret” din Suceava.

Nume de sat

Un sat din județul Brăila îi poartă numele: Spiru Haret

* 1916 - A fost asasinat Grigori Rasputin, călugăr rus (n. 1869)

Grigori Efimovici Rasputin (n. 21 ianuarie 1869, Pokrovskoye, Tyumen Oblast, Tyumensky Uyezd, Imperiul Rus – d. 30 decembrie 1916, Petrograd, Imperiul Rus) a fost un mistic rus care a avut o mare influență asupra familiei ultimului țar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viața țarului Nicolae al II-lea, a țarinei Alexandra și a unicului lor fiu, țareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie - foto preluat de pe en.wikipedia.org

Grigori Rasputin – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Grigori Efimovici Rasputin (n. 21 ianuarie 1869, Pokrovskoye, Tyumen Oblast, Tyumensky Uyezd, Imperiul Rus – d. 17/30 decembrie 1916, Petrograd, Imperiul Rus) a fost un mistic rus care a avut o mare influență asupra familiei ultimului țar al dinastiei Romanov. Rasputin a jucat un rol foarte important în viața țarului Nicolae al II-lea, a țarinei Alexandra și a unicului lor fiu, țareviciul Alexei, care era suferind de hemofilie.

(…) Legendele cu privire la asasinarea lui Rasputin sunt poate mai bizare decât cele despre viața sa neobișnuită. Odată ce au decis că influența lui Rasputin asupra țarinei îl făcea prea primejdios pentru Imperiu, un grup de nobili l-au momit pe acesta în palatul conducătorului complotiștilor, Prințul Felix Iusupov. Aici, Rasputin a fost ospătat cu prăjituri și cu vin în care fusese pusă o anumită cantitate de cianură.

Conform poveștilor spuse după moartea sa, Rasputin nu a fost afectat de otravă, (cantitatea de cianură folosită fiind suficientă pentru uciderea a șase persoane). Hotărât să-și ducă la îndeplinire planul, Iusupov s-a dus după un revolver, cu care l-a împușcat pe Rasputin în piept, acesta din urmă căzând la pământ. După o jumătate de oră, când Iusupov a revenit să verifice cadavrul, (sau după alte versiuni, când a venit să-și ia haina din cameră), Rasputin a sărit în picioare și l-a atacat pe prinț, care a fugit să-și anunțe prietenii despre incident.

Rasputin s-a repezit împleticit către poarta palatului, amenințând că-i va denunța țarinei pe toți conspiratorii. Un alt glonț l-a nimerit pe fugar, care s-a prăbușit în zăpadă. Conspiratorii l-au lovit cu bâtele, după care l-au aruncat în râul Neva, uitându-se la el cum se scufunda, satisfăcuți că, până la urma, “Inamicul Statului” era mort.

După trei zile, trupul lui Rasputin – otrăvit, împușcat de două ori și bătut – a fost pescuit din râu și autopsiat. Cauza morții a fost stabilită că a fost înecul. Brațele lui au fost găsite în poziție verticală, ca și cum ar fi încercat să se elibereze de legăturile cu care fusese imobilizat.

· 1944: A murit la Bucureşti, Ioan Andrieşescu, arheolog, specialist în istoria Comunei Primitive, membru corespondent al Academiei Române din 1928. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie din Iaşi,iar după susținerea tezei de doctorat pleacă la Berlin, unde studiază istoria antică și preistoria. Împreună cu marele savant Vasile Pârvan, este considerat creatorul şcolii arheologice româneşti. A pus bazele unei noi specialităţi în istoriografia română – preistoria; (n. 2 mai 1888, Iaşi). Împreună cu alți mari specialiști afondat Muzeul Național de Antichități, bazat pe săpăturile de la Histria și din ale zone ale Dobrogei (Scythia Minor) și Institutul de Istoria Artei.

* 1962: Aurelia Cionca (n. 16 mai 1888, București - d. 17 decembrie 1962, București), a fost o pianistă și profesoară de pian din România, care, printre alții, i-a avut ca studenți pe Dinu Lipatti, Dan Mizrahi și Eugen Ciceu.^[1]

În 1895 a avut loc la București prima întâlnire a reginei Elisabeta(Carmen Sylva) cu Aurelia Cionca, un copil-minune pe care regina a sprijinit-o apoi să devină pianistă.^[2] Mulțumită reginei, Aurelia Cionca a cântat din copilărie în fața unor muzicieni renumiți, ca Bronisław Huberman, Kubelik, Grunfeld și Pablo Sarasate.

A debutat în cariera concertistică la vârsta de 9 ani, când s-a afirmat ca un talent remarcabil. De pildă, la adunarea generală anuală a societății ASTRA ținută la Beiuș în august 1898, în cadrul obișnuitei «producțiuni literar-artistice» ce a urmat adunării propriu-zise s-a produs mica pianistă Aurelia Cionca, venită tocmai de la București.^[3]

Studiile începute în țară le-a completat la Conservatorul Regal de Muzică din Leipzig (1903-1906)^[4], unde a fost eleva favorită a profesorului Alfred Reisenauer, un pedagog renumit, elev al lui Franz Liszt.^[5]^[6]

A dat numeroase concerte în diferite orașe europene (Viena ori Leipzig, Varșovia, Berlin, Oranienburg sau Budapesta^[4]), bucurându-se pretutindeni de o deosebită prețuire. Concomitent a desfășurat o rodnică activitate pedagogică la Conservatorul din București.^[6]

Aurelia Cionca a fost și compozitoare. Între compozițiile sale se numără și „Patru balade galbene pe versuri de Lorca”.^[7]

A fost recompensată cu titlul de Artist Emerit.^[6]

Nina Cionca este nepoata sa de frate.

Date personale
Aurelia Cionca
Aurelia Cionca
Născută	16 mai 1888 București, România
Decedată	17 decembrie 1962 (74 de ani) București, Republica Populară Română
Cetățenie	România
Ocupație	pianistă
Activitate
Instrument(e)	pian

· 1964: Victor Franz Hess, fizician american de origine austriacă, laureat al Premiului Nobel pentru fizică pe anul 1936 (n. 1883)

· 1967: Primul ministru australian Harold Holt a disparut pe o plaja din Portsea, statul Victoria. Se presupune ca a murit inecat.

Sari la navigare Sari la căutare

Charles Abbot

* 1973: Charles Greeley Abbot (n. 31 mai 1872 la Wilton, New Hampshire, Statele Unite d. 17 decembrie 1973 la Riverdale, Maryland) a fost un astrofizician american, director al Observatorului Smithsonian din Washington.

A fost specialist în fizica Soarelui. A determinat cu precizie constanta solară și densitatea medie a Pământului. Construind un spectrobolometru și un radiometru, a cercetat distribuția energiei în spectrele soarelui și stelelor.

Un crater de pe lună îi poartă numele.

CĂRȚI PUBLICATE

The Sun, 1911
The Earth and the Stars, 1958

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Marguerite Yourcenar
Marguerite Yourcenar
Nume la naștere	Marguerite Antoinette Jeanne Marie Ghislaine Cleenewerck de Crayencour
Născută	8 iunie 1903^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]^[12]^[13]^[14]^[15]^[16] Bruxelles, Belgia^[17]
Decedată	17 decembrie 1987 (84 de ani)^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[11]^[13]^[14]^[16] Bar Harbor[*], SUA
Părinți	Michel de Crayencour[] Fernande de Cartier de Marchienne[]^[18]
Cetățenie	Franța SUA Belgia
Ocupație	traducătoare poetă romancieră[] eseistă profesoară universitară[] scriitoare
Limbi	limba franceză^[1]
Opere semnificative	Memoriile lui Hadrian L'Œuvre au noir[]* Alexis ou le Traité du vain combat[]* Nouvelles orientales[]* Archives du Nord[]* Mishima: A Vision of the Void[]*
Note
Premii	Comandor al Legiunii de Onoare[] Prix Femina[] Premiul Erasmus Prince Pierre Award[] Grand prix de littérature de l'Académie française[] Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[*]
Semnătură

Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1987: Marguerite Yourcenar pe numele său adevărat Marguerite Cleenewerck de Crayencour (n. 8 iunie 1903, Bruxelles - d. 17 decembrie 1987, SUA) a fost o eseistă, poetă, profesor universitar, romancieră, traducătoare și scriitoare de limbă franceză de origine belgiană, care a trăit marea majoritate a vieții sale în Franța și Statele Unite ale Americii.

DATE BIOGRAFICE

Marguerite Cleenewerck de Crayencour s-a născut la Bruxelles, Belgia și a fost crescută de tatăl său, Michel de Crayencour, în Franța.

Debutează în 1921 cu un poem, Jardin des Chimères, inspirat de legenda lui Icar, volum finanțat de tatăl său. În 1929 apare primul său roman publicat de o editură comercială Alexis. După al doilea război mondial se stabilește în SUA și o are drept colaboratoare și parteneră de viață pe profesoara Grace Frick.

În 1979 devine membră a Academiei Regale de Limba și Literatura Franceză din Belgia. Este prima femeie care intră în Academia Franceză în 1980 iar în 1982 devine membră a Academiei Americane de Arte și Litere. A primit numeroase premii printre care: Prix Femina în 1968, Grand Prix National des Lettres în 1975, Premiul Academiei Franceze în 1977, Premiul Erasmus în 1983

OPERĂ LITERARĂ

Le Jardin des chimères(1921)
Alexis ou le Traité du vain combat (1929, roman)

(trad. rom.) Alexis

La Nouvelle Eurydice (1931, roman)
Le Denier du rêve (1934, roman)
La Mort conduit l'Attelage(1934)

(trad. rom.) Obolul Visului

Feux (1936, poeme în proză)
Nouvelles orientales (1938)

(trad. rom.) Povestiri Orientale

Les Songes et les Sorts(1938)
Le Coup de grâce (1939, roman)

(trad. rom.) Lovitura de grație

Mémoires d'Hadrien (1951)

(trad. rom.) Memoriile lui Hadrian

Électre ou la Chute des masques (1954)
Qui n'a pas son Minotaure?(1963)
L'Œuvre au noir (1968)

(trad. rom. de Sanda Oprescu) Piatra filozofală^[19]

Chenonceaux (1960)
Souvenirs pieux (1974)
Archives du Nord (1977)
Mishima ou la vision du vide(1981, eseu)

(trad. rom.) Mishima sau viziunea Vidului

Comme l'eau qui coule (1982)

(trad. rom.) Ca o apa care curge

Le temps, ce grand sculpteur(1983)
Les charités d'Alcippe, poème(1984)
Quoi ? L'éternité (1988)
D'Hadrien à Zénon : correspondance, 1951-1956, 2004

* 1997: Ioan Șereș (n. 16 decembrie 1920, Sântandrei, județul Bihor, d. 17 decembrie 1997, Oradea). Opera picturală a lui Ioan Șereș a fost creată într-o perioadă de peste 50 ani de activitate, 1944-1996.

Personalitate complexă, Ioan Șereș, a avut un bun început în pictură sub îndrumarea unor profesori remarcabili la București. Viața și activitatea sa, în afara influențelor curentelor din pictură, a determinat un stil singular în opera sa.

Practicând meseria de medic veterinar a cunoscut viața oamenilor de la țară și peisajele diferitelor regiuni unde a activat în profesiunea de bază. A practicat tehnici diferite: schițe în creion, tuș și cărbune, pictura în acuarele, pictura în ulei și fresca. A abordat tematici diverse: portretul, peisajul, compoziția. Pictura sa tratează viața tăranilor în diferite ipostaze: la muncă, la odihnă, în sărbători, etc. A pictat și compoziții cu subiect religios.

* 2001: Ion Ghelu Destelnica (pseudonim al lui Ion Ghel; n. 5 mai 1922, Stelnica ^[1] — d. 17 decembrie 2001, Bacău) a fost actor, regizor , dramaturg și poet, profesor ^[2] de teatru la Școala Populară de Artă din Bacău. Născut din părinți agricultori (tatăl său, Johan Ghel, fiind etnic neamț), Ion Ghelu Destelnica a absolvit în 1949 Institutul de Artă din Iași, facultatea de teatru, clasa de actori; iar în 1950 a absolvit Institutul de Artă Cinematografică din București - secția scenaristică.

Între 1951-1956 a fost actor la Teatrul de Stat Bacău și Metodist Principal în cadrul Secției de Învățământ și Cultură a Regiunii Bacău. Între anii 1961 - 1982 a fost încadrat ca profesor de teatru la Școala Populară de Artă Bacău. În 1971 este atestat ca și “regizor artistic”. ^[3]

La 60 de ani, după pensionarea la cerere a continuat predarea cursurilor de “Artă a actorului” și Regie teatru până în 1993, atât la Bacău cât și în Municipiul Onești, înființând în acest municipiu o “Secție de Teatru” a Școlii Populare de Artă Bacău.

A depus în paralel o activitate literară intensă, a publicat poezii, proza sau piese de teatru. Multe dintre acestea au fost puse în scenă de teatre profesioniste și de amatori din țară sau străinătate: Comoara, Dragostea Nevestelor, Fata tatii cea Frumoasă, Cearta în familie, Depărtarea, sau o piesă în versuri despre Păcala: Fata, Lacrima și Râsul. La împlinirea vârstei de 75 ani autorul este relansat în atenția publicului spectator cu una dintre comediile în versuri “Când ai o soacră avară stă ca dracu pe comoară”- prima din ciclul Păcăliada.

· 2010: A murit Dan Ştefănică, compozitor, instrumentist, orchestrator şi dirijor; (n. 8 ianuarie 1944). A absolvit Academia de Muzică din București, secția Compoziție. Încă din anii studenției a fost pasionat de muzica de jazz. A compus coloana sonoră a filmelor: ”Drum în penumbră” (1972), ”Orașul văzut de sus” (1975), ”Jachetele galbene” (1979), ”Fapt divers” (1984), ”Domnișoara Aurica” (1985), ”Nelu” (1987), ”Cenușa păsării din vis” (1989), ”Lacrima cerului” (1989), ”Cei care plătesc cu viața” (1991), ”Vulpe-vânător” (1993), ”Crucea de piatră — Ultimul bordel” (1993), ”Cel mai iubit dintre pământeni” (1993), ”Terente — regele bălților” (1995), ”Dulcea saună a morții” (2003). I-au fost decernate mai multe premii de creație în România și în străinătate, precum și Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România. Pentru muzica de film a primit un premiu din partea Uniunii Cineaștilor din România, precum și la Festivalul de Film de la Costinești. La 5 martie 2010, cu ocazia decernării premiilor Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România pe anul 2009, Dan Ștefănică a primit în Aula Palatului Cantacuzino, Premiul pentru muzică de jazz („Cântec de leagăn”, „Pădure tropicală”, „Madeira”).

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Ciupi Rădulescu

Nume la naștere	Gheorghe Ciupercă
Născută	3 septembrie 1930 Bacău
Decedată	17 decembrie 2010 (80 de ani)^[1] București, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Ani de activitate	1946–2010
Alte premii
Premiul umoriștilor români
Modifică date / text

* 2010. Ciupi Rădulescu - numele său real, Gheorghe Ciupercă - (n. 3 septembrie 1930, Bacău - 17 decembrie 2010, București) a fost actor de film, radio, teatru, televiziune, voce și al teatrului de revistă din România, autor, poet, tenor, libretist și cântăreț român.

BIOGRAFIE

Studii

Liceul „Principele Ferdinand I“ din Bacău
Institutul de Arte din Iași.
Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică București

Debutează în teatru la numai 16 ani, jucînd în rolul Voievodului Nenoroc din piesa „Cocoșul negru“ de Victor Eftimiu.

Colaborări

A jucat alături de mari nume ale scenei românești: Stela Popescu, Dem Rădulescu, Octavian Cotescu, Petre Gheorghiu, Alexandru Arșinel, Horia Căciulescu, Mișu Fotino, Gică Petrescu, Horia Șerbănescu, Nicu Constantin, Jean Constantin, etc.

Regizor

În calitate de regizor de scenă, a fost autor a 38 de spectacole muzicale și 3 spectacole radiofonice.

Libretist

Autorul versurilor celebrelor cîntece românești: "Soția prietenului meu", "Noapte de catifea", "Cum să nu devii poet?", "Ce mai faci, Maria?", "Amintește-ți mereu", "Te invit la un Tango", "Cele mai frumoase flori" și "Minunea dragostei".

Autor, tenor

Colaborator cu proză și versuri la majoritatea ziarelor din București.

De asemenea, în calitate de tenor, a colaborat cu Opera Națională Română din Timișoara.

ROLURI ÎN TEATRU (SELECTIV)

Hagi Tudose (la Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 10.02.1955)
Patriotica română (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 10.04.1955)
La ora 6 (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 07.01.1956)
Cei ce caută fericirea (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 28.04.1956)
Omul care a văzut moartea (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 01.10.1956)
Mașenka (Teatrul Municipal Bacovia)
Ocolul pămîntului în 30 de melodii
București 500
Pagini alese din revista de altădată
De la Cărăbuș la Savoy
Revista în luna de miere
O seară de muzică ușoară (texte de Ciupi Rădulescu)
Belmondo al II-lea
Vernisaj la Revistă
Revista la ora ... exactă
Ca în filme

ROLURI ÎN FILM

80 000 de spectatori în goană după o minge (1962),
Pantoful Cenușăresei

VOLUME

Minciuna vine de la Răsărit - poezie
Politică de Cișmigiu sau Interviuri cu Bulă
Omul care a inventat ... musca
Amintiri din teatru - memorialistică
Suflet în frac - poezie
Spovedania unui copil din flori - memorialistică (în curs de apariție în 2010)

DISCOGRAFIE

Mamaia '69 (Electrecord, 1970)
Soția prietenului meu (în albumul "Alexandru Jula", Electrecord)
Te iubesc (în albumul "Constantin Drăghici și Margareta Pâslaru", Electrecord)
Noapte de catifea (în albumul "Parada șlagărelor 1" de Cornel Constantiniu)
Amintește-ți mereu (în albumul "Parada șlagărelor 2" de Cornel Constantiniu)
Aminteste-ți mereu (în albumul "Vă mulțumesc!" de Cornel Constantiniu, 2007)
Noapte de catifea (în albumul "Vă mulțumesc!" de Cornel Constantiniu, 2007)
Soția prietenului meu (în albumul "Cîntecele noastre, toate" volumul II, Electrecord / Intercont Music)

PREMII

Premiul umoriștilor români

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Captain Beefheart
Captain Beefheart în 1974
Nume la naștere	Don Glen Vliet
Născut	15 ianuarie 1941^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6] Glendale, Comitatul Los Angeles, California, SUA
Decedat	17 decembrie 2010 (69 de ani)^[7]^[1]^[2]^[4]^[5] Arcata[], Humboldt County[], California, SUA
Cauza decesului	cauze naturale (Scleroză multiplă)
Căsătorit cu	Jan Jenkins[*]^[8]
Cetățenie	SUA
Ocupație	cântăreț poet compozitor sculptor pictor saxofonist[] textier[] producător de film chitarist ecologist
Activitate
Studii	Antelope Valley High School[*]
Gen muzical	Art rock
Instrument(e)	bass clarinet[] saxofon muzicuță voce[]
Case de discuri	A&M Records
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database
Modifică date / text

* 2010: Don Van Vilet, născut Don Glen Vilet (n. 15 ianuarie 1941 - d. 17 decembrie 2010) a fost un muzician american, cantautor și artist, cunoscut după numele său de scenă Captain Beefheart. Și-a desfășurat activitatea împreună cu un ansamblu de muzicieni pe care l-a numit The Magic Band. Împreună cu aceștia, a lansat 12 albume de studio între 1965 - 1982. Cunoscut pentru vocea puternică, Van Vilet mai cânta la muzicuță, saxofon dar și la alte instrumente. Muzica sa îmbina rockul, bluesul și psihedelicul cu free jazzul, avangarda și compozițiile experimentale. Beefheart mai era cunoscut pentru controlul său aproape dictatorial asupra muzicienilor cu care lucra.

* 2011: Cesária Évora, cântăreață din Republica Capului Verde (n. 1941). Cesaria Evora s-a născut pe 27 august 1941, în Cabo Verde. Primul album „Distino di belta”, l-a lansat abia în 1987. când avea 45 de ani. Celebrea cântăreaţă era cunoscută în toată lumea. Majoritatea pieselor erau intepretate în dialectul creol al limbii portugheze. Cesaria Evora, ieşea pe scenă desculţă, această obişnuinţă devenind o carte de vizita a sa. Cesaria Evora întreţinea pe banii ei întreg sistemul de învăţământ în mica Republică a Capului Verde (Cabo Verde) si datorită devotiunii sale, mii dintre concetatenii sai au învăţat să scrie şi să citească. A fost distinsa cu mai multe premii Grammy, premiul francez Vitoire de la Musique, a fost cavaler al Legiunii de Onoare (Franţa) etc.

· 2011 - A murit Kim Jong-Il, cel care a condus Coreea de Nord cu o mână de fier din 1994, puterea fiind preluată imediat de către fiul său cel mic, Kim Jong-un
* 2015: Gheorghe Tegleațov (în rusă Георгий Александрович Тегляцов, transliterat: Gheorghi Aleksandrovici Tegleațov; n. 27 februarie 1954, Harkov^[1]^[2] – d. 17 decembrie 2015, Chișinău)^[3] a fost un fotbalistucraineano-moldovean și sovietic, care a jucat pe postul de fundaș. După încheierea carierei de fotbalist a devenit antrenor de fotbal.

Ca jucător, întreaga sa carieră și-a petrecut-o la clubul Nistru Chișinău (în prezent „Zimbru”), pentru care în perioada anilor 1973-1985 a jucat într-un număr record de meciuri, 453, în care a marcat 9 goluri. Este considerat unul din cei mai buni fotbaliști moldoveni ai anilor 1970-1980^[1] și a fost supranumit ”Fundașul de fier”.^[4]

Între anii 1974 și 1983, alături de Anatol Rîbac, Vladimir Gosperschi, Pavel Cebanu, Ion Caras, Igor Nadein, Nicolae Tabaciuc, Alexandru Mațiura, Valeriu Pavlov, Veaceslav Catcov, Nicolae Cebotari, Serghei Dubrovin ș.a. a apărat culorile echipei în Liga Superioară a Campionatului URSS.^[5] Per total, a jucat 57 de meciuri în Liga Superioară Sovietică.^[6]

În anul 1981 a fost desemnat cel mai bun jucător al echipei Nistru.

Ca antrenor, Gheorghe Tegleațov a activat la Liceul Internat Sportiv, Constructorul-93 Chișinău (1993-2000). și selecționata de juniori a Moldovei, iar în ultimii ani a activat în cadrul forului fotbalistic național din Moldova.^[4]

A fost înmormântat la Cimitirul Sfântul Lazăr din Chișinău.^[5]

Sărbători

Sf. Proroc Daniel si Sfintii trei tineri: Anania, Azaria si Misail - Dezlegare la pește; Duminica a 28-a după Rusalii - a Sf Strămoși după trup ai Domnului - Pilda celor poftiți la cină - (calendar creștin-ortodox)
Sfântul Prooroc Daniel și Sfinții trei tineri: Anania, Azaria și Misail - foto: doxologia.ro

RELIGIE ORTODOXĂ

Sf. Proroc Daniel si Sfintii trei tineri: Anania, Azaria si Misail - Dezlegare la pește;

Duminica a 28-a după Rusalii - a Sf Strămoși după trup ai Domnului - Pilda celor poftiți la cină

Viața Sfântului Proroc Daniel și a Sfinților trei tineri Anania, Azaria și Misail

- Viața Sfântului Proroc Daniel și a Sfinților trei tineri Anania, Azaria și Misail
  Viața Sfântului Proroc Daniel și a Sfinților trei tineri Anania, Azaria și Misail

Împăratul Atic, ispitind pe sfinți pentru credință și fiind mustrat de dânșii pentru păgânătatea lui, a poruncit să li se taie capetele. Iar când a vrut să taie capul lui Anania, a întins Azaria haina sa și l-a primit. Asemenea și pe al lui Azaria l-a primit Misael, iar pe al lui Misael, l-a primit Daniel; apoi, la urmă, au tăiat și capul lui Daniel. Și se vorbește că după tăierea lor, capetele s-au lipit de trupurile lor și îngerul Domnului luând trupurile lor le-a dus în muntele Gheval și le-a pus acolo sub piatră.

Prorocul Daniil se trăgea din seminție împărătească, din seminția lui Iuda, și fiind încă copil mic a fost robit de Nabucodonosor, apoi a fost dus de la Ierusalim în Babilon, împreună cu Ioachim, împăratul Iudeii, unde tinerețile lui, cu darul lui Dumnezeu, au fost minunate și preamărite; iar mai vârtos, cu bună pricepere a vădit pe judecătorii cei nedrepți și fără de lege și a izbăvit de moarte pe nevinovata Susana. Căci în acea vreme evreii, care erau în robie, aveau doi bătrâni pentru judecățile lor, pe care îi aleseseră să judece pricinile poporului și se adunau la judecăți în casa lui Ioachim, bărbat vestit și bogat în zilele acelea. Ioachim avea femeie cu numele Susana, fata lui Helchie, foarte frumoasă și temătoare de Dumnezeu; iar părinții ei, drepți fiind, au deprins pe fiica lor la fapte bune, după legea lui Moise. Dar bătrânii aceia erau nelegiuiți, căci în loc să judece drept, făceau nedreptăți, încât se împlinea asupra lor graiul Stăpânului: „Ieșit-a fărădelege în Babilon, din bătrânii judecători”.

Aceia, văzând pe Susana în toate zilele intrând în grădina bărbatului său și ieșind, au poftit la dânsa, apoi și-au abătut ochii ca să nu caute la cer, nici să-și aducă aminte de judecățile cele drepte. Ei nu și-au spus unul altuia boala lor, pentru că se rușinau a-și mărturisi poftele, căutând fiecare dintr-înșii vreme prielnică. Iar odată a zis unul către altul: „Să mergem acasă că este ceasul prânzului”. Ieșind ei, s-au despărțit unul de altul și întorcându-se au venit la loc. Apoi, întrebându-se unul pe altul de pricină întoarcerii, și-au mărturisit unul altuia poftă sași atunci au rânduit vreme când vor putea să o găsească singură ca să-și împlinească dorința. Deci a fost când păzeau ei ziua cea cu bun prilej, de a intrat Susana numai cu două slujnice în grădină, pentru că era arșiță. Acolo nu era nimeni, numai cei doi bătrâni ascunși, care o pândeau pe ea.

Susana a zis slujnicelor: „Aduceți-mi untdelemn și săpun, apoi încuiați ușile grădinii ca să mă spăl”. Slujnicele au făcut precum le-a zis, au încuiat ușile grădinii și au ieșit pe cele din dos, ca să aducă cele ce li se poruncise lor, dar n-au văzut pe cei doi bătrâni care erau ascunși. Însă, după ce au ieșit fetele, s-au sculat amândoi bătrânii și au fugit după dânsa zicând: „Iată, ușile grădinii sunt încuiate și nimeni nu ne vede pe noi, deci învoiește-te cu noi, iar de nu, vom mărturisi asupra ta, că a fost cu tine un tânăr și pentru aceea ai înlăturat pe fete de la tine”. Iar Susana a suspinat și a zis: „Greu îmi este de pretutindeni; că de voi face aceasta, moarte îmi este mie, iar de nu o voi face, nu voi scăpa din mâinile voastre. Dar mai bine este a nu face și a cădea în mâinile voastre, decât a greși înaintea lui Dumnezeu”. Apoi a strigat cu glas mare Susana, și bătrânii împotriva ei au strigat și alergând, unul a deschis ușile grădinii, iar dacă au auzit cei din casă strigătele, au sărit pe ușile cele din dos, ca să vadă ce i s-a întâmplat. Și dacă au spus bătrânii cuvintele lor, se rușinară slujnicele ei foarte mult, pentru că niciodată nu au auzit cuvinte ca acelea despre Susana.

A doua zi, când s-a adunat poporul la bărbatul ei Ioachim, au venit și bătrânii plini de cugetele lor de fărădelege asupra Susanei, ca să o omoare pe ea și au zis înaintea poporului: „Trimiteți la Susana, fata lui Helchie, care este femeia lui Ioachim”. Trimițând, au venit ea, părinții ei, fiii ei și toate rudeniile. Susana era tânără și frumoasă la chip, iar cei fărădelege au poruncit să se descopere pentru că era acoperită. Plângeau toți cei ce erau lângă dânsa și toți cei ce o știau pe ea.

Deci, sculându-se amândoi bătrânii au pus mâinile pe capul ei, iar ea plângând a căutat la cer, pentru că inima ei nădăjduia spre Domnul. Iar cei doi bătrâni au zis: „Umblând noi amândoi prin grădină, a intrat aceasta cu două slujnice, a închis ușile grădinii și, dând drumul slujnicelor, a venit la ea un tânăr, care era ascuns și s-a culcat cu dânsa. Iar noi, fiind în fundul grădinii și văzând totul, am alergat asupra lor; pe tânăr nu l-am putut prinde, pentru că a fugit mai iute decât noi și, deschizând ușile grădinii, a sărit afară, iar pe aceasta am întrebat-o cine a fost tânărul acela și n-a vrut să spună. Iată, aceasta mărturisim”. Adunarea i-a crezut că pe niște bătrâni ai poporului și judecători și a osândit-o pe ea la moarte.

Susana a strigăt atunci cu glas mare: „Dumnezeule veșnice și știutorule al celor ascunse, Care știi toate mai înainte de săvârșirea lor; Tu știi că au mărturisit minciună asupra mea și iată mor, nefăcând nimic din ceea ce au mărturisit împotriva mea”. Deci a ascultat Domnul glasul ei, căci dusă fiind spre pierzare, a ridicat Dumnezeu cu Duhul Sfânt pe un tânăr, al cărui nume era Daniil, și a strigat cu glas mare: „Curat sunt eu de sângele acesteia”. Apoi s-a întors tot poporul către dânsul și a zis: „Ce este cuvântul acesta pe care tu îl grăiești?”. Iar el, stând în mijlocul lor, a zis: „Dar așa sunteți de nebuni, fii ai lui Israil, necercetând și nepricepând adevărul? Ați osândit pe fata lui Israil, întoarceți-vă la judecată pentru că aceștia au mărturisit minciună asupra ei”.

Deci s-a întors tot poporul cu sârguința. Și i-au zis lui bătrânii: „Vino și șezi în mijlocul nostru și ne spune, că ți-a dat ție Dumnezeu cinstea bătrânilor”. Iar Daniil a zis către dânșii: „Despărțiți-i pe ei unul de altul și-i voi întreba eu”. Și făcând astfel a chemat pe unul din ei și i-a zis: „Învechitule în zile rele, acum a sosit vremea păcatelor tale pe care le-ai făcut înainte, judecând nedrept, osândind pe cei nevinovați, iar pe cei vinovați iertându-i, cu toate că a zis Dumnezeu: Pe cel nevinovat și pe cel drept să nu-l omori. Deci dacă ai văzut-o pe aceasta, spune-mi, sub ce fel de copac ai văzut-o pe ea și pe tânăr?”. Iar el a zis: „Sub un smochin”. Și a zis Daniil: „Ai mințit; deci pedeapsa va fi asupra capului tău, căci iată îngerul lui Dumnezeu luând poruncă, te va rupe în două”.

Liberând pe acela, a poruncit să-l aducă pe celălalt și i-a zis lui: „Sămânța lui Hanaan și nu a Iudei, frumusețea te-a înșelat și poftă a răzvrătit inima ta. Așa ați făcut fetelor lui Israil, iar ele s-au temut a se alătura de voi și fiica Iudei n-a suferit fărădelegea voastră. Acum spune-mi sub ce fel de copac ai văzut vorbind pe cei doi”. Iar el a zis: „Sub un pin”. Iar Daniil a zis lui: „Ai mințit; deci pedeapsa va fi asupra capului tău, căci așteaptă îngerul lui Dumnezeu să te taie în două cu sabia și să vă piardă pe voi”. Apoi a strigat tot poporul și a binecuvântat pe Dumnezeu, Care mântuiește pe cei ce nădăjduiesc spre El.

Deci a pedepsit pe cei doi bătrâni, că i-a vădit pe ei Daniil, fiindcă au mărturisit mai apoi minciuna și le-a răsplătit precum ei au viclenit vecinului, după legea lui Moisi; deci i-a omorât pe dânșii și a mântuit în ziua aceea om nevinovat. Iar Helchie și femeia lui au lăudat pe Dumnezeu, pentru fiica lor Susana, împreună cu Ioachim, bărbatul ei, și cu toate rudeniile, de vreme ce nu s-a aflat într-însa lucru de rușine. Iar Daniil, din ziua aceea, s-a făcut mare înaintea poporului, pentru priceperea sa și pentru darurile lui Dumnezeu care erau într-însul.

În acea vreme împăratul Nabucodonosor a zis lui Asfanez, cel mai mare peste eunucii săi, ca să aducă la palat pe fiii lui Israel din seminția împărătească și din cea domnească, tineri întru care nu este prihană, frumoși la chip, înțelepți, știind învățătură și care cugetă adânc și sunt puternici - ca să fie în casă înaintea împăratului și să-i învețe carte și limba haldeiască. Apoi le-a rânduit împăratul hrană în fiecare zi, din masa lui și din vinul lui și să-i hrănească pe dânșii astfel trei ani, iar după aceea să-i aducă înaintea împăratului.

Între dânșii se aflau din fiii Iudeii și Daniil și alți copii în număr de trei, asemenea din neamul împărătesc, anume: Anania, Azaria și Misail. Atunci, cel mai mare peste eunuci le-a spus numele lor: lui Daniil i-a zis Baltazar; lui Anania, Ședrah și lui Misail, Misah; iar lui Azaria, Avdenago. Dar Daniil a pus în inima sa, împreună cu cei trei prieteni ai săi, ca să nu se spurce din masa împărătească și din vinul lui și a rugat Daniil pe eunuc să nu-i spurce. Și a pus Dumnezeu pe Daniil întru milă și îndurarea celui mai mare peste eunuci. Apoi, acesta a zis către Daniil: „Mă tem de împăratul meu care a poruncit ca bucatele voastre să fie bune și băutura voastră la fel, că nu cumva să vadă el fețele voastre mai posomorite decât ale copiilor de o vârstă cu voi, căci veți osândi capul meu la moarte”.

Atunci Daniil a zis către Amelsad, cel mai mare peste eunuci, precum și peste Daniil, Anania, Azaria și Misail: „Încearcă pe copilașii tăi până în zece zile și să ne dai numai din semințele pământului să mâncăm și apă să bem. Apoi să se arate înaintea ta fețele noastre și fețele copilașilor care mănâncă din masa împăratului și precum vei vrea așa să faci cu slugile tale”. Deci i-a ascultat pe dânșii și i-a încercat până în zece zile și s-au văzut fețele lor mult mai frumoase decât ale copilașilor ce mâncau din masa împăratului. Amelsad dând la o parte bucățele și vinul le dă numai semințe și apă. Și le-a dat Dumnezeu acestor patru tineri istețime și înțelepciune, iar lui Daniil i-a dat darul explicării visurilor. După sfârșitul acestor zile, cel mai mare dintre eunuci i-a dus înaintea lui Nabucodonosor. Împăratul a grăit cu ei și a aflat înțelepciunea lor, graiul, știința și i-a găsit cu zece părți mai înțelepți decât toți descântătorii și vrăjitorii care erau în toată împărăția.

După aceasta Nabucodonosor a avut un vis de care s-a cutremurat. Și a chemat pe descântători, pe fermecători, pe vrăjitori, pe haldei, ca să tălmăcească visul împăratului. Și le-a zis împăratul: „Am visat și s-a înspăimântat duhul meu căci nu înțeleg visul”. Grăit-au haldeii sirieni împăratului: „Împărate, în veci să trăiești, spune visul nouă, robilor tăi, și tălmăcirea lui o vom vesti ție”. Dar împăratul a zis: „Visul s-a depărtat de la mine și l-am uitat; deci de nu-mi veți spune visul și tâlcuirea lui, întru primejdie veți fi, iar casele voastre se vor jefui”. Și au răspuns haldeii împăratului: „Nu este om pe pământ care ar putea să cunoască visul împăratului, căci tot împăratul și domnul nu întreabă una ca asta pe descântători, vrăjitori și haldei. Ceea ce întreabă împăratul este greu și numai zeii pot spune împăratului, a cărui locuință nu este cu noi”.

Atunci împăratul a zis cu mânie: „Să se piarză toți înțelepții Babilonului”. Deci ieșind poruncă înțelepții se osândeau. Atunci au căutat pe Daniil și pe prietenii lui să-i ucidă. Dar Daniil a dat răspuns lui Arioh, cel mai mare peste bucătari, care ieșise să omoare pe înțelepții împăratului Babilonului: „Boierule al împăratului, pentru ce a ieșit o astfel de poruncă de rușine de la împărat?”. Atunci Arioh a spus lui Daniil pricina. Iar Daniil a intrat la împărat și l-a rugat să-i dea vreme ca să-i tâlcuiască visul.

Dobândind Daniil cererea, a intrat în casa sa și a spus lui Anania, lui Misail și lui Azaria, prietenii săi. Iar ei au cerut îndurare de la Dumnezeul cerului pentru taina aceasta, ca să nu piară Daniil și prietenii săi, împreună cu ceilalți înțelepți ai Babilonului. Atunci lui Daniil i s-a descoperit taina în vis noaptea și a lăudat el pe Dumnezeu. Și a venit Daniil la Arioh, care era rânduit de împărat să piardă pe înțelepții Babilonului și i-a zis: „Nu pierde pe înțelepți, ci du-mă pe mine înaintea împăratului și îi voi tâlcui visul”. Atunci Arioh cu sârguință a dus pe Daniil înaintea împăratului și i-a zis: „Am aflat un bărbat din robii Iudeii, care va spune împăratului tâlcul visului”. Împăratul l-a primit și i-a spus lui Baltazar, adică lui Daniil: „Poți să-mi spui visul pe care l-am avut și tâlcuirea lui?”.

Daniil i-a răspuns: „Taină de care întreabă împăratul nu este a înțelepților vrăjitori, nici a descântătorilor Gazarineni, ci este a lui Dumnezeu din cer, Care descoperă tainele și Care a arătat chiar împăratului Nabucodonosor ce va fi în zilele cele mai de pe urmă. Acela, spre a noastră smerenie milostivindu-se, ne-a descoperit visul tău, căci nu cu înțelepciunea care este în mine l-am aflat, ci prin descoperirea lui Dumnezeu. Deci, iată tâlcuirea, împărate! Visul tău arată ce are să se facă după aceasta și cine va fi după împărat. Cel ce descoperă tainele ți-a arătat în ce chip se cuvine această. Tu, împărate, vedeai un chip și chipul acela era mare, iar vederea lui înaltă, care sta înaintea feței tale în chip înfricoșat; capul lui era de aur curat, mâinile, pieptul și brațele erau de argint, pântecele și coapsele de aramă, pulpele de fier, picioarele, o parte de fier și o parte de pământ.

Apoi s-a rupt o piatră din munte, fără mână și a lovit chipul peste picioarele de fier și de pământ și pe care le-a zdrobit până la sfârșit. Atunci s-au zdrobit deodată cu pământul și fierul, aramă, aurul și argintul și s-au făcut ca praful din arie, apoi le-a luat vântul și nu s-a mai aflat locul lor; iar piatră care a lovit chipul s-a făcut munte mare și a umplut tot pământul. Acesta este visul tău, împărate. Iată acum și tâlcuirea lui: capul cel de aur ești tu și împărații Babilonului, care au fost mai înainte de tine. În urma ta se va scula altă împărăție, care va fi mai mică decât a ta, care este argintul, iar cele două mâini și brațele însemnează popoarele, două, perșii și mezii, care au să ia împărăția Babilonului.

După aceștia va fi împărăția a treia, care este aramă, căci se va scula cineva de la Apus, îmbrăcat cu aramă și acela va fi Alexandru Macedoneanul, care va birui tot pământul. Iar împărăția a patra, va fi tare ca fierul. Precum fierul zdrobește și înmoaie toate (aramă, argintul și aurul), așa și acela va zdrobi și va supune toate și împărăția aceea va fi a românilor. Iar două picioare înseamnă două părți ale acestei împărății, Răsăritul și Apusul, a elinilor și a românilor. Iar picioarele și degetele pe care le-ai văzut, o parte din fier și o parte din pământ, înseamnă că împărăția va fi împărțită în multe părți și va slăbi ca pământul și singură de sine va fi sfărâmată. Piatră care s-a tăiat din munte, fără mână, și a sfărâmat chipul, este Hristos, Fiul lui Dumnezeu, Care are să se nască din fecioară curată și neispitită de nuntă, fără amestecare bărbătească. Acela, după ce va zdrobi toate împărățiile și le va vântura pe cele vremelnice, va ridica o împărăție care în veci nu se va risipi și împărăția aceea va fi duhovnicească”.

Atunci împăratul Nabucodonosor a căzut în fața sa și s-a închinat lui Daniil, zicând: „Daruri și bune miresme să i se aducă”. Apoi a zis lui Daniil: „Cu adevărat Dumnezeul vostru, acela este Dumnezeul dumnezeilor, Domnul domnilor și Împăratul împăraților, care descoperă tainele; căci prin ajutorul Lui ai putut descoperi taina aceasta”. Și a mărit împăratul pe Daniil, apoi i-a dat daruri mari și multe și l-a pus peste toată țara Babilonului, Domn voievozilor și peste toți înțelepții Babilonului. Iar pe prietenii lui Daniil, Ședrah, Misah și Avdenago, după cererea sa, cu mare cinste i-a cinstit, punându-i peste supușii țării Babilonului.

În anul al optsprezecelea, Nabucodonosor a făcut chip de aur, având înălțimea de șaizeci de coți și lățimea de șase coți, pe care l-a pus în câmpul Deir, în țara Babilonului. Și a trimis împăratul Nabucodonosor în toate laturile stăpânirii sale, ca să adune pe toți eparhii și voievozii, ispravnicii și povățuitorii și tiranii, pe cei din stăpâniri și pe toți boierii țărilor, să vină la dezvelirea chipului pe care l-a făcut. Adunându-se toți, au șezut înaintea împăratului și au făcut acolo, în câmp, un cuptor, spre pierderea acelora care vor fi împotriva poruncii împărătești. Propovăduitorul striga: „Voi, popoarelor, neamurilor, semințiilor, limbilor, în orice ceas veți auzi glasul trâmbitei, al fluierului și al alăutei, al surlei și al canonului, al organului, al versurilor și a tot felul de cântări, închinați-vă chipului celui de aur, pe care l-a făcut Nabucodonosor împăratul; iar care nu va cădea să se închine, în acel ceas va fi aruncat în cuptorul în care arde foc continuu”.

Când au auzit acestea toate popoarele, semințiile și limbile au căzut și s-au închinat chipului făcut de Nabucodonosor împăratul. Atunci s-au apropiat de împărat oarecare bărbați haldei și au pârât împăratului că Anania, Azaria și Misail nu se închină zeilor săi și chipului de aur făcut. Atunci împăratul, chemându-i pe cei cu pricina, i-a întrebat dacă sunt adevărate cele spuse despre ei. Iar ei au răspuns: „Dumnezeul nostru Căruia îi slujim este în ceruri, puternic a ne scoate din cuptorul în care arde focul și a ne izbăvi din mâinile tale, împărate. Iată, dar, cunoscut să-ți fie, împărate, că nu vom sluji zeilor tăi și nu ne vom închina chipului de aur pe care l-ai pus”. Nabucodonosor s-a umplut de mânie și chipul feței lui s-a schimbat asupra lui Ședrah, Misah și Abdenago și a zis: „Să ardeți cuptorul de șapte ori până când se va arde desăvârșit”. Pe urmă a poruncit unor bărbați puternici la, să-i lege și să-i arunce în cuptorul cel cu foc.

Deci, fiind ei aruncați, a ieșit focul din cuptor și a ars pe cei ce-i clevetiseră pe dânșii. Iar cei trei bărbați drepți, au căzut ferecați în mijlocul cuptorului ce ardea cu foc mare și umblau prin mijlocul văpăii, lăudând pe Dumnezeu și binecuvântându-L. Dar n-au încetat cei ce i-au aruncat pe ei în foc, adică slugile împăratului a arde în cuptorul cu iarbă, pucioasă, smoală, câlți și vițe. Și s-a ridicat para cuptorului ca la patruzeci de coți, încât a înconjurat și a ars pe toți cei ce erau împrejurul cuptorului haldeilor. Iar îngerul Domnului s-a pogorât spre cei ce erau cu Azaria în cuptor și a spulberat para focului din, suflând, ca un duh de rouă, încât nu s-a atins de dânșii focul nicidecum, nici nu i-a mâhnit și nici nu i-a supărat pe ei.

Atunci cei trei lăudau pe Dumnezeu, îl binecuvântau și-L slăveau: „Bine ești cuvântat, Doamne, Dumnezeul părinților noștri, prea lăudat și prea înălțat în veci.” (Și celelalte cântări care sunt scrise în cartea lui Daniil). Iar Nabucodonosor, auzindu-i pe dânșii cântând, s-a minunat. Apoi s-a sculat degrabă și a zis boierilor săi: „Nu trei bărbați legați am aruncat în mijlocul focului?”. Și au răspuns împăratului: „Cu adevărat, împărate”. Și a zis împăratul: „Dar eu văd patru bărbați dezlegați, umblând prin mijlocul focului și nevătămați sunt, iar chipul celui de-al patrulea este asemenea Fiului lui Dumnezeu”. Atunci a venit Nabucodonosor la gura cuptorului ce ardea cu foc și a zis: „Ședrah, Misah și Abdenago, robii Dumnezeului Celui Preaînalt, ieșiți și veniți aici”.

Deci au ieșit cei trei strigați și s-au adunat toți cei chemați ca să-i vadă pe cei trei bărbați și cum n-a biruit focul trupurile lor și părul capului n-a ars și miros de foc nu era într-înșii. Atunci împăratul s-a închinat lui Dumnezeu în fața lor și a zis: „Binecuvântat este Dumnezeul lui Ședrah, Misah și Abdenago, Care a trimis pe îngerul Său și a scos pe robii Săi din focul cel rău. Și eu poruncesc ca tot poporul, seminția și limbă care va grăi hulă asupra Dumnezeului lui Ședrah, Misah și Abdenago, întru pierzare să fie, iar casele lor spre jefuire, de vreme ce nu este alt Dumnezeu care să-i poată izbăvi”. Iar pe cei trei tineri cu mare cinste i-a cinstit, mărindu-i pe dânșii înaintea tuturor și învrednicindu-i a fi mai mari peste toți iudeii, care erau în toată împărăția.

Dar Nabucodonosor s-a mândrit foarte și, nu după multă vreme, iarăși a avut un vis care însemna mai înainte căderea și smerenia lui. Deci a văzut un copac în mijlocul pământului și copacul acela s-a întărit și s-a mărit, iar înălțimea lui era foarte mare, frunzele lui erau frumoase, rodul lui gustos și era hrana tuturor; apoi, sub dânsul se sălășluiau toate fiarele sălbatice și în ramurile lui locuiau toate păsările cerului. După această a văzut un sfânt din ceruri, care a strigat întru tărie: „Tăiați copacul, frângeți ramurile lui, scuturați frunzele, risipiți roadele, ca să se clatine fiarele sub el și păsările în crăcile lui și numai tulpina lui să o lăsați în pământ. În legături de fier și de aramă, în pajiștea de afară, în roua cerului se va sălășui cu fiarele cele sălbatice, iar partea lui va fi în iarba pământului. Inima lui de om se va schimba în inimă de fiară și șapte vremi se vor schimba peste dânsul”.

Acest vis a tulburat rău pe împărat și adunând iarăși pe înțelepții Babilonului le-a spus visul său, cerând să-l tâlcuiască, dar nimeni n-a putut, până când a chemat pe Daniil, în care viețuia Duhul Sfânt al lui Dumnezeu. Acesta auzind visul împăratului a zis: „Stăpâne, să fie visul acesta celor ce te urăsc pe tine și tâlcuirea lui vrăjmașilor tăi. Copacul pe care l-ai văzut, tu ești, împărate; pentru că te-ai mărit și te-ai întărit, iar mărirea ta a ajuns până la ceruri și domnia ta până la marginile pământului. Dar degrabă vei cădea din împărăție și te vor goni și împreună cu fiarele sălbatice vei locui. Cu iarbă ca pe un bou te vor hrăni și din roua cerului se va răcori trupul tău. Șapte vremi se vor schimba peste tine, până vei ști, că Cel Preaînalt stăpânește împărăția oamenilor și cui va vrea o va da. Iar ceea ce au zis: Lăsați odrasla rădăcinii copacului în pământ, înseamnă că împărăția ta va cunoaște împărăția cerească. Pentru aceasta, împărate, sfatul meu să fie plăcut ție și păcatele tale răscumpără-le cu milostenie, iar nedreptățile tale, cu îndurare spre cei săraci. Doar va fi Dumnezeu îndelung-răbdător spre păcatele tale”.

Așa a tâlcuit Sfântul Daniil visul împăratului și s-au împlinit toate cele zise de dânsul. Pentru că după douăsprezece luni, fiind în Babilon, împăratul a zis: „Nu este acesta Babilonul cel mare pe care eu l-am zidit, ca o casă a împărăției mele, spre stăpânirea țării și întru cinstea slavei mele?”. Și cuvântul fiind încă pe buzele împăratului, iată, a auzit un glas din cer: „Împărate Nabucodonosor, împărăția ta a trecut de la tine, căci dintre oameni te vor goni și cu fiarele sălbatice va fi locuința ta, cu iarbă ca pe un bou te vor hrăni și șapte vremi se vor schimba peste tine, până când vei cunoaște că cel Preaînalt stăpânește împărăția oamenilor și căruia vă vrea o va da”.

În acel ceas s-a împlinit cuvântul lui Daniil asupra împăratului Nabucodonosor: căci de la oameni s-a gonit, mânca iarbă ca un bou, de rouă cerului s-a udat trupul lui, până ce i-au crescut perii ca de leu și unghiile lui ca de pasăre. Și după sfârșitul acelor zile, în care nimeni altul n-a îndrăznit să ia împărăția lui, Nabucodonosor și-a ridicat ochii și mintea la cer, a binecuvântat pe cel Înalt, a lăudat pe Cel ce viețuiește în veci și L-a slăvit. Pentru că stăpânirea Lui este stăpânirea veșnică și împărăția lui din neam în neam și toți cei ce locuiesc pe pământ, întru nimic s-au socotit. După voia Lui se face totul în cer și pe pământ și nu este nimeni care să se împotrivească voii Lui, ori să zică Lui: „Ce ai făcut?”.

În acea vreme i s-a întors mintea împăratului și a venit la cinstea împărăției sale; iar voievozii și boierii lui îl căutau pe el. Deci s-a întors la împărăția sa și mărire mai multă i s-a dat lui. După aceea a viețuit Nabucodonosor lăudând, preaînălțînd și preaslăvind pe Împăratul cerului și a viețuit toți anii împărăției sale patruzeci și trei; și apoi s-a săvârșit în pace.

După moartea împăratului Nabucodonosor, a luat împărăția Babilonului fiul său, Evilmerodah. Acesta l-a scos din casa temniței pe Ioachim, împăratul Iudeii, care era robit de Nabucodonosor și ținut legat, i-a grăit bine și i-a dat un scaun mai sus decât scaunele împăraților, celor ce erau cu dânsul în Babilon. Apoi a schimbat hainele lui cele de temniță și mânca cu dânsul în toate zilele.

Iar după moartea lui Evilmerodah a împărățit fiul său Baltazar, adică nepotul lui Nabucodonosor. În împărăția aceasta multe descoperiri a văzut Daniil, despre împărați și despre împărății care aveau să fie mai pe urmă, închipuite prin fiare. Apoi despre Antihrist, despre sfârșitul veacului și despre înfricoșata Judecată. Vedeam, zice el, scaunele ce s-au pus, iar Cel vechi de zile (Dumnezeu) a șezut; și hainele Lui erau albe ca zăpada, părul capului era curat că lâna, scaunul Lui pară de foc, roatele Lui foc având; râu de foc curgea pe dinaintea Lui, mii de mii slujeau Lui și întuneric de întuneric stăteau înaintea Lui. Divan s-a așezat și cărți s-au deschis. Apoi celelalte descoperiri ce s-au văzut de dânsul sunt înfricoșătoare și despre ele se scrie pe larg în cartea prorocirei lui.

Într-o vreme oarecare împăratul Baltazar a făcut cină mare boierilor săi, ca la o mie de bărbați, și în capul mesei era vinul, iar când veni vremea gustării vinului, se aduseseră vasele cele de aur și de argint - pe care le luase Nabucodonosor de la Ierusalim, din biserica Domnului Dumnezeu, ca să bea cu dânsele împăratul, boierii, femeile lui și să laude pe zeii cei de aur și de argint, de aramă, de fier, de lemn și de piatră; iar pe Dumnezeul cel veșnic nu-L binecuvânta, adică pe Cel ce era stăpânirea duhului lor. În acel ceas au ieșit niște degete de om care scriau pe peretele casei împăratului, gândurile îl tulburau, legăturile coapselor lui se slăbeau și genunchii se clătinau. Apoi a strigat cu tărie, ca să aducă înăuntru pe vrăjitorii haldei și gazareni, iar după aceea a zis învățaților Babilonului: „Cel ce va citi scrisoarea aceasta și-mi va face tălmăcirea ei, acela în porfiră se va îmbrăca și gherdanul cel de aur se va pune peste grumajii lui și al treilea va domni întru împărăția mea”.

Deci toți înțelepții intrau la împărat și nu puteau citi scrisoarea și nici a o tălmăci. Atunci s-au tulburat mult împăratul și boierii lui de aceasta și intrând împărăteasa bătrână (femeia lui Nabucodonosor și bunica lui Baltazar) în casa ospățului, a spus despre Daniil care avea într-însul duhul lui Dumnezeu și care, în zilele moșului său Nabucodonosor, a fost pus domn al tuturor vrăjitorilor, descântătorilor, haldeilor și gazarenilor, pentru înțelepciunea lui cea mare, pentru tălmăcirea visurilor și dezlegarea ghicitorilor.

Atunci s-a adus Daniil înaintea împăratului care i-a zis: „Tu ești Daniil, din robii Iudeii, pe care i-a adus Nabucodonosor, împăratul, moșul meu? Am auzit că duhul lui Dumnezeu este în tine și înțelepciune mare se află în tine. Citește-mi, dar, această scrisoare de pe perete, care este scrisă cu degetele de o mână necunoscută, și-mi spune tălmăcirea ei, pe care nu au putut să o citească mulți înțelepți și gazareni, care au venit înaintea mea. Deci acum, de vei putea citi scrisoarea aceasta și mi-o vei tălmăci, în porfiră te voi îmbrăca și gherdanul de aur se va pune peste grumazul tău, apoi al treilea vei domni întru împărăția mea”.

Deci, a răspuns Daniil: „Darurile tale fie cu tine și darul casei tale altuia să-l dai. Iar eu scrisoarea o voi citi și tălmăcirea ei voi spune”. Aceasta spunând Daniil, a început a-i aduce aminte de împăratul Nabucodonosor, cum a fost pedepsit pentru mândria sa de Dumnezeu, pierzând chipul cel omenesc și cum de la oameni a fost gonit și cu iarbă s-a hrănit. Apoi a imputat împăratului, mustrându-l pe el pentru mândrie, căci nu-și aduce aminte de certarea lui Dumnezeu ce s-a arătat asupra moșului său, nici nu și-a smerit inima să înaintea Domnului; ci s-a înălțat asupra Domnului, Dumnezeului cerului și vasele bisericii Lui le-a spurcat cu băutura vinului la cină cu boierii și cu femeile sale. Apoi au lăudat cu toții zeii cei de aur, de piatră și de lemn, care nu văd, nici nu aud, nici nu înțeleg. Iar pe Dumnezeu, într-ale Cărui mâini este suflarea lui și toate căile lui, pe Acela nu L-au preamărit. Pentru aceasta mustrând pe împărat s-a întors la scrisoare, pe care a citit-o așa: „Mani, Techel, Fares” și i-a tâlcuit-o așa: „Mani înseamnă că a măsurat Dumnezeu împărăția ta și a împlinit-o, Techel, adică a stătut în cumpănă și s-a aflat lipsă; Fares, adică s-a despărțit împărăția ta și s-a dat mezilor și perșilor”.

Aceasta auzind împăratul a cinstit pe Daniil precum a făgăduit, deși se mâhnea cu duhul de prorocirea lui. Și a îmbrăcat pe Daniil în purpură, iar pe grumajii săi a pus gherdanul cel din aur. Apoi a vestit pentru dânsul că este al treilea domn întru împărăția lui. Prorocirea lui Daniil s-a împlinit, căci pe Baltazar, împăratul chaldeilor, a fost ucis într-acea noapte, iar Darie, medul, împreună cu Cirus persul, au luat împărăția fiind de șaizeci și doi de ani.

Împărățind Darie, a pus în împărăție o sută douăzeci de domni, ca să fie aceia întru toată împărăția sa și asupra lor a pus rînduitori, printre care era și Daniil. Acesta era mai mare peste ei, pentru că Duh Sfânt era într-însul. Deci împăratul l-a pus peste toată împărăția lui, iar rînduitorii și domnii căutau să afle vreo vină asupra lui Daniil. Dar vina, sminteală și păcatul nu s-au aflat asupra lui, pentru că era credincios. Și au zis rânduitorii: „Nu vom putea afla vină asupra lui Daniil, fără numai în legile Dumnezeului său”. Atunci rînduitorii și domnii au zis: „Darie, împărate, să trăiești în veci. Să știi că s-au sfătuit toți voievozii, domnii, eparhii și ispravnicii din împărăția ta, ca să facă așezământ împărătesc: că cine va face rugăciune la alt zeu, ori alt om, până în treizeci de zile, fără numai la tine, să se arunce în groapa leilor (spre mâncare). Deci acum, împărate, pune hotărâre și așează scrisoarea, pentru ca să nu se schimbe porunca perșilor și a mezilor, și ca nimeni să nu o calce”.

Împăratul Darie, nepricepând sfatul lor cel viclean, a poruncit să scrie acea poruncă. Iar Daniil, după ce a înțeles că s-a așezat porunca, a intrat în casa sa, fiind ferestrele cerdacului său deschise spre Ierusalim. Apoi de trei ori pe zi își plecă genunchii rugându-se și mărturisind pe Dumnezeu, precum făcea și mai înainte. Atunci, bărbații aceia au păzit și au aflat pe Daniil rugându-se lui Dumnezeu. Și venind la împărat au zis: „Împărate, au n-ai așezat tu poruncă și hotar pentru că tot omul care se va închina la alt zeu și om, până în treizeci de zile, fără numai la tine, să se arunce în groapa leilor?”. Și a zis împăratul: „Adevărată este porunca, și cuvântul mezilor și al perșilor nu va trece”. Atunci clevetitorii înaintea împăratului au zis: „Daniil, cel din robii Iudeii, nu s-a supus poruncii tale și n-a purtat de grijă de hotarul pe care l-ai așezat; pentru că de trei ori pe zi se închină Dumnezeului său”. Atunci, împăratul s-a mâhnit mult pentru dânsul și a hotărât că până seara să izbăvească pe Daniil. Iar acei bărbați au grăit: „Cunoaște, împărate, că mezilor și perșilor, tot hotarul și așezământul pe care îl face împăratul nu se cade a-l schimba”.

Împăratul a poruncit să-l aducă pe Daniil și să-l arunce în groapa leilor. Apoi împăratul a zis lui Daniil: „Dumnezeul tău, Căruia-I slujești de-a pururea. Acela să te izbăvească pe tine”. Deci au adus o piatră, au pus-o pe gura gropii și a pecetluit-o împăratul cu inelul său și cu inelele boierilor săi, pentru ca să nu facă ceva mai rău clevetitorii; căci nu-i credea pe cei răi, fiarele cele cumplite. Apoi s-a dus împăratul în casa lui și s-a culcat nemâncat, căci bucatele nu s-au lipit de el și nici somnul. Dar Dumnezeu a încuiat gurile leilor și n-au supărat pe Daniil.

Împăratul s-a sculat dimineața și a venit cu sârguință la groapa leilor, unde a strigat cu glas mare: „Daniile, robul lui Dumnezeu celui viu, Dumnezeul tău Căruia tu îi slujești de-a pururea, oare a putut să te izbăvească de gura leilor?”. Daniil a zis către împăratul: „Împărate, în veci să trăiești, Dumnezeul meu a trimis pe îngerul Său și a încuiat gurile leilor și nu m-au vătămat, căci s-a aflat înaintea Lui dreptatea mea și înaintea ta, împărate, greșeală n-am avut”.

Atunci împăratul s-a bucurat mult pentru dânsul și a zis să scoată pe Daniil din groapă și nici un fel de stricăciune nu s-a aflat asupra lui, căci a crezut în Dumnezeul său. Și a poruncit împăratul să aducă pe bărbații cei ce au clevetit pe Daniil, și, aducându-i, i-a aruncat în groapa cu lei, cum și pe fiii lor și pe femeile lor, dar n-au ajuns bine în fundul gropii și i-au sfâșiat leii și toate oasele lor le-au zdrobit. Atunci, împăratul Darie a scris la toate popoarele, semințiile și limbile ce locuiesc în tot pământul: „Pacea voastră să se înmulțească. De mine s-a dat această poruncă în tot pământul împărăției mele, ca fiecare să se cutremure și să se teamă de Dumnezeul lui Daniil, pentru că Acela este Dumnezeul cel viu, Care este în veci și împărăția Lui nu se va strica și stăpânirea Lui îndelung stăpânește, sprijinește și izbăvește. Apoi face semne și minuni în cer și pe pământ, căci a izbăvit pe Daniil din gurile leilor”.

De atunci avea împăratul pe Daniil în mai mare cinste, ca pe nimeni altul și l-a arătat că-i este mai bun prieten decât toți; asemenea și pe cei trei prieteni: Anania, Azaria și Misail. Iosif Flavius, istoricul evreiesc, scrie despre Daniil că, având mare stăpânire în pământul acela, fiind cel dintâi domn, a zidit în Ecbatana un turn prea minunat, ca un lucru foarte înțelept și de mirare, care după atâtea sute de ani de la zidire, până în zilele acestui renumit istoric, totdeauna se vedea ca un lucru nou, ca și cum de curînd ar fi fost zidit, precum scrie el. Acolo se îngropau împărații mezilor și ai perșilor, iar păzirea turnului aceluia se încredința unuia din preoții evreiești.

După împăratul Darie, Cirus Persul, asemenea avea pe Sfântul Daniil în mare cinste, căci l-a făcut credincios al său de aproape, dând porunci tuturor. Daniil era împreună viețuitor cu împăratul, slăvit mai mult decât toți prietenii săi. Atunci era un idol la babilonieni, al cărui nume era Baal, și se cheltuiau la el pe fiecare zi douăsprezece măsuri de făină de grâu aleasă, patruzeci de oi și șase vedre de vin. Și împăratul îl cinstea și mergea în toate zilele de se închina lui, iar Daniil se închina Dumnezeului său. Deci i-a zis lui împăratul: „Pentru ce nu te închini și tu lui Baal?”. Iar el a zis: „Eu nu mă închin idolilor făcuți de mâna omului, ci Dumnezeului celui viu, Celui ce a zidit cerul și pământul și are stăpânire peste tot trupul”. Și i-a zis împăratul: „Dar nu crezi că Baal este Dumnezeu viu? Au nu vezi câte mănâncă și bea în toată ziua?”. Daniil a răspuns râzând: „Nu te înșela, împărate, pentru că acesta pe dinăuntru este țarina, iar dinafară aramă și n-a mâncat nici n-a băut vreodată”.

Împăratul, mâniindu-se, a chemat pe slujitorii idolești și a zis: „De nu-mi veți spune cine mănâncă bucatele acestea, veți muri, iar de-mi veți demonstra că Baal le mănâncă pe ele, va muri Daniil, pentru că a hulit asupra lui Baal”. Și a zis Daniil împăratului: „Să fie după graiul tău”. Slujitorii lui Baal erau șaptezeci, afară de femei și copii, deci a venit împăratul și cu Daniil la capiștea lui Baal; iar slujitorii lui Baal au zis: „Iată, noi ieșim afară, iar tu, împărate, pune bucățele și vinul, încuie ușile și le pecetluiește cu inelul tău și venind mâine, de nu le vei afla pe toate mâncate de Baal, atunci să murim, ori noi, sau Daniil, care a mințit asupra noastră”. Ei făcuseră pe sub masă intrare ascunsă și totdeauna intrau pe ușa aceea și mâncau bucățele. După ce ei au ieșit și împăratul a pus lui Baal bucate, Daniil a poruncit slugilor sale de au adus cenușă și au cernut prin toată capiștea înaintea împăratului și ieșind au încuiat ușile, le-a pecetluit cu inelul său și s-au dus.

Slujitorii au intrat noaptea, după obiceiul lor, cu femeile și copiii lor și au mâncat și băut toate. A doua zi a venit împăratul cu Daniil la capiște și a zis: „Daniil, sunt întregi pecețile?”. Iar el a răspuns: „Întregi, împărate”. Și îndată cum a deschis ușile, privind împăratul la masă a strigat cu glas mare: „Mare ești, Baale, și nici un vicleșug nu este în tine”. Daniil a râs și a oprit pe împărat să nu intre înăuntru, zicându-i: „Vezi pardoseala și cunoaște ale cui sunt urmele acestea?”. Împăratul a răspuns: „Văd urme bărbătești, femeiești și de copii”. Atunci mâniindu-se împăratul a prins pe toți slujitorii idolești, femeile și copiii lor și i-au arătat ușa cea ascunsă prin care intrau și mâncau cele de pe masă, apoi i-a omorât împăratul și pe Baal l-a dat în mâinile lui Daniil, care l-a sfărâmat, iar capiștea lui a risipit-o.

În locul acela era un balaur mare pe care-l cinsteau babilonienii și a zis împăratul lui Daniil: „Oare și acestuia vei zice că este aramă? Acesta este viu, mănâncă și bea; nu vei putea zice că acesta nu este un zeu viu; deci închină-te lui”. Daniil a răspuns: „Domnului Dumnezeului meu mă voi închina, că Acela este Dumnezeul cel viu; iar tu, împărate, dă-mi stăpânire și voi omorî balaurul fără sabie și fără toiag”. Împăratul îi zise: „Îți dau”. Atunci Daniil a luat smoală, seu și păr, pe care le-a fiert împreună, apoi cu un băț le-a aruncat în gura balaurului, care, mâncând, a crăpat. Și a zis Daniil: „Vedeți închinăciunile voastre”. Auzind vavilonienii s-au mâniat foarte și s-au întors la împărat și au zis: „Împăratul s-a făcut iudeu, căci pe Baal l-a sfărâmat, pe balaur l-a omorât, iar pe popi i-a tăiat”. Venind la împărat a zis: „Dă-ne pe Daniil, iar de nu, te vom omorî pe tine și casa ta”. Văzând împăratul că s-au ridicat asupra lui, fiind silit, le-a dat pe Daniil, iar ei l-au aruncat în groapa leilor, unde a stat șase zile.

În groapă erau șapte lei și li se dădea în fiecare zi câte două trupuri și câte două oi; dar atunci nu le-au mai dat nimic, pentru că aveau să mănânce pe Daniil. Dar Dumnezeu a astupat gurile leilor ca și întâi și era Daniil în groapă împreună cu dânșii, ca și cu niște mielușei blânzi. Pe atunci prorocul Avacum era în Iudeea și acela a făcut fiertură, a dumicat pâine în scafă și se ducea la câmp să dea secerătorilor. Îngerul Domnului a zis către Avacum: „Du prânzul pe care l-ai făcut lui Daniil în Babilon, care este în groapa leilor”. Avacum a răspuns: „Doamne, Babilonul nu l-am văzut și nici groapa cu leii nu știu unde este”. Atunci îngerul Domnului l-a apucat de creștet și, ținându-l de perii capului, l-a pus în Babilon deasupra gropii, în glasul duhului. Și Avacum a strigat: „Daniile, Daniile, ia prânzul pe care ți l-a trimis Dumnezeu”. Daniil a răspuns: „Ți-ai adus aminte de mine, Dumnezeule, și n-ai lăsat pe cei ce Te iubesc”. Și, sculându-se, Daniil a mâncat. Iar îngerul lui Dumnezeu a dus pe Avacum la locul său.

Împăratul a venit în a șaptea zi să jelească pe Daniil, dar, ajungând deasupra gropii și privind, a văzut pe Daniil șezând. Și a strigat împăratul cu glas mare și a zis: „Mare ești, Doamne, Dumnezeul lui Daniil și nu este altul afară de Tine”. Apoi a scos pe Daniil, iar pe vinovați i-a aruncat în groapă și i-au mâncat leii.

Sfântul Daniil a ajuns împreună cu prietenii săi la adânci bătrânețe. Sfântul Chiril al Alexandriei și alții scriu că după sfârșitul lui Nabucodonosor și al celorlalți împărați, care aveau în mare cinste pe Daniil și pe cei trei prieteni ai lui, s-a ales alt împărat cu numele Atic. Acesta, ispitind pe sfinți pentru credință și fiind mustrat de dânșii pentru păgânătatea lui, a poruncit să li se taie capetele. Iar când a vrut să taie capul lui Anania, a întins Azaria haina sa și l-a primit. Asemenea și pe al lui Azaria l-a primit Misail, iar pe al lui Misail, l-a primit Daniil; apoi, la urmă, au tăiat și capul lui Daniil. Și se vorbește că după tăierea lor capetele s-au lipit de trupurile lor și îngerul Domnului luând trupurile lor le-a dus în muntele Gheval și le-a pus acolo sub piatră.

După patru sute de ani, la învierea Domnului nostru Iisus Hristos, au înviat și aceștia și s-au arătat multora și iarăși au adormit. Iar pomenirea lor s-a așezat de Sfinții Părinți, să se săvârșească cu șapte zile mai înainte de nașterea Mântuitorului Hristos, de vreme ce aceștia erau din seminția Iudeii, din care și Mântuitorul nostru Își trage neamul după trup și acestor sfinți se arată că este rudenie. Cu ale căror rugăciuni să îndrepteze în pace viața noastră, Hristos Dumnezeul nostru, Căruia I se cade slava, împreună cu Părintele și cu Sfântul Duh, în veci. Amin.

După moartea împăratului Nabucodonosor, a luat împărăția Babilonului, fiul său Evilmeradah, iar după el a luat Baltazar, nepotul lui Nabucodonosor și fiul lui Evilmeradah. Care lucru arătat este nu numai de Sfântul Simeon Metafrast, ci și de Sfântul Proroc Ieremia, în capul al 27,6. unde grăiește Dumnezeu așa: Eu am dat tot pământul acesta în mâinile lui Nabucodonosor, împăratul Babilonului, ca să slujească lui și fiului lui și fiului fiului lui. Și când zice fiul lui, se înțelege Evilmeradah, iar când zice fiului fiului lui, se înțelege Baltazar.

Tu ești Daniil pe care l-a adus tatăl meu, Nabucodonosor. În Sfânta Scriptură de multe ori se numește moșul tată, precum despre Roboam, fiul lui Solomon și nepotul lui David, se scrie la a treia carte a împăraților, cap. 12,4: N-a început a umbla în calea lui David tatăl-său. Aici pe moșul îl numește tată. Asemenea și despre Assa, strănepotul lui David, se scrie la a treia carte a împăraților, cap. 15,11: Și a făcut Assa ce este drept înaintea Domnului, ca și tată-său David. Și în mai multe locuri în Sfânta Scriptură vei afla numit tată, în loc de moș, sau strămoș. Așa și pentru Hristos, grăiește îngerul către Născătoarea de Dumnezeu, Luca cap. 1,31: Și îi va da lui Domnul Dumnezeu scaunul lui David, tatăl-său.

Deci și aici, asemenea numește Baltazar, pe moșul său Nabucodonosor, tată. Sunt unii cărora li se pare că Baltazar era fratele mai mic lui Ebilmeradah și feciorul lui Nabucodonosor, și că ar fi împărățit după moartea fratelui său cel mai mare. Așa Gheorghe Chedrinul zice: „Și aceasta mi se pare că este din cuvintele Scripturii, în cartea 2. Paralipomenon, în capul cel mai de pe urmă, într-acest chip: A mutat Nabucodonosor de la Ierusalim pe cei rămași la Babilon și au fost robi lui și fiilor lui, până la împărăția mezilor”. Lui, adică lui Nabucodonosor, fiilor lui, adică lui Ebilmeradah, fiul său cel mai mare și lui Baltazar, fiului cel mai mic, care după cel mai mare a fost la împărăția Babilonului. Dar, de vreme ce istoria vieții lui Daniil s-a luat de la Sfântul Simeon Metafrast și noi ținem de aceasta, care îl numește pe acest Baltazar nepot al lui Nabucodonosor.

Pentru luarea Babilonului și pentru uciderea lui Baltazar, nu este lucru necuvios să facem aici pe scurt aducere-aminte: „Darie, Ciaxar, împăratul mezilor, dând război asupra pământului haldeilor, a chemat în ajutor pe nepotul său Cirus, împăratul perșilor și, venind cu toată puterea oștilor mezilor și perșilor, au înconjurat Babilonul și îl băteau”. Dar se cuvine să știm că mai demult erau două Babilonuri: cel dintâi era acesta de care vorbim noi, care este în pământul haldeilor și care cuprinde Mesopotamia cea mare și partea Asiriei se numea Babilonia, precum scrie Pliniu în cartea sa 6, la capul 26; iar alt Babilon era mai pe urmă în Egipt, care acum se numește Cair.

Deci nu asupra Babilonului cel din Egipt dădeau război Darie și Cirus, ci asupra celui haldeiesc. Și era Babilonul cel haldeiesc foarte bine zidit de Semiramida, împărăteasa care fusese mai înainte, având ziduri de piatră de câte două sute de coți înălțime, iar lățimea de 50 de coți. Iar alții zic că înălțimea zidurilor Babilonului era de 87 de pași de picior, iar înălțimea de 50 de stânjeni; astfel de zid avea Babilonul, iar împrejur ca la 307 stadii. Alții zic că era 480 de stadii iar râul Eufrat curgea prin mijlocul cetății și avea cetatea loc de porți mari de aramă. Pentru o tărie și frumusețe ca aceea, în cele 7 minuni de sub cer, se număra atunci de făcătorii de stihuri și Babilonul.

Deci Baltazar, nădăjduind în tăria cetății sale și în mulțimea ostașilor ce erau într-însa, nu băga în seamă pe vrăjmașii care erau împrejurul cetății. Și întru nimic nu socotea puterea lor, ci dănțuia și benchetuia, iar mai mult, când prăznuia pe necurații săi zei babilonieni, cum obișnuia în toți anii să li se facă ospăț împărătesc, atunci Baltazar, făcând cină mare, se îmbăta cu boierii, lăudând pe zeii săi, precum scrie această în cartea lui Daniil în cap. 5,1-4. Iar Darie și cu Cirus, neputând să facă nimic cetății, au săpat șanțuri mari pe lângă râul Eufrat, ca să abată apa de la cetate într-altă parte. Și într-acea noapte, în care benchetuia Baltazar, a slobozit râul prin șanțuri și a secat apa din râu, apoi a intrat oastea noaptea în cetate, prin locul acela prin care curgea râul. Și erau la împăratul Cirus doi fugari din Babilon, Gadad și Gobrie, slugi ale lui Baltazar, care, lăsând pe stăpânul lor, au trecut la dușmani. Aceia ducând cu dânșii oastea mezilor și a perșilor drept către palatele împărătești omorau pe oricine li se întâmpla în cale, care vorbea haldeiește, iar pe care vorbea sirienește îl lăsau.

Toate acestea au fost după purtarea de grijă a lui Dumnezeu, ca să nu fie omorât Daniil, pentru că evreii care erau atunci în Babilon vorbeau sirienește. Deci era cruțat neamul evreiesc pentru Sfântul Daniil, a cărui sfințenie prorocească era știută și de mezi și de perși. Și ajungând în palaturile împărătești mai întâi au tăiat străjile, apoi pe împăratul Baltazar l-au omorât, pe când începea a răsări luceafărul. Apoi s-a făcut mare război și ucidere în cetate. Și atât de mare era cetatea Babilonului, cu mulțime de popor, încât o parte a cetății, a treia zi, după uciderea lui Baltazar, n-a simțit că acum cetatea lor era luată de potrivnici și că împăratul lor a fost ucis, iar ei sunt în mâinile vrăjmașilor lor. Deci, luând tot Babilonul, a pierit împărăția haldeiască, fiind robită de mezi și perși, precum a prorocit Sfântul Daniil lui Baltazar, zicând: „Se va lua împărăția ta de la tine și se va da mezilor și perșilor”.

Să nu fie îndoială cititorului, cel cu iubire de luare-aminte la dumnezeieștile scripturi și de aceasta, precum că, în prorociea lui Daniil se pomenește mai întâi de Darie și apoi de Cirus, iar în cartea lui Ezdra se pune mai întâi împărăția lui Cirus, apoi a lui Darie. De trebuință este a ști, că nu numai un Darie a fost, cum se adeverește așa: „Împăratul mezilor Astiag, fiul lui Ciaxar, a născut doi fii, cu două femei, o fiică cu numele Mandana și un fiu Darie. Împărăteasa sa a născut o fată pe care a măritat-o după Cambis, persanul. Aceasta a născut pe Cirus, întâiul monarh al perșilor. Iar pe fiul său Darie l-a născut Astiag dintr-o țiitoare. Acest Darie s-a poreclit pe numele tatălui său și unchiului său Ciaxar. Deci după Astiag, Darie a împărățit în Mezia, iar Cirus în Persia și, neavând Darie fiu, a dat pe fiica sa după nepotul său Cirus, în Persia și s-a făcut Cirus ginerele lui Darie, oștindu-se amândoi asupra Babilonului”.

Împărățind Darie, cinstea pe Sfântul Daniil ca pe un proroc al lui Dumnezeu, și, trăind numai un an, a murit Darie și a început singur a împărăți Cirus în Babilon. El, ca și Darie, cinstea foarte mult pe Sfântul Daniil și pentru dânsul a dăruit libertate poporului cel robit al lui Israel, căci acum se împliniră anii cei mai înainte preziși de prorocul Ieremia, pentru că 70 de ani avea să fie poporul lui Izrael în robia Babilonului. Și a poruncit Cirus ca și biserica din Ierusalim, pe care o dărâmase Nabucodonosor, să se zidească. Și această poruncă a sa a întărit-o cu scrisoare împărătească.

Apoi a născut Cirus un fiu și i-a pus numele tatălui-său Cambis. Acest Cambis s-a poreclit de evrei Asuir, iar de elini Artaxerxe. Iar în cartea cea dintâi a lui Ezdra, în cap. al 4-lea se numește Asuir și Artaxerxe. Însă nu este acel Artaxerxe care și-a luat împărăteasă pe Estir, evreică, ci altul. Că aceasta a fost mai înainte, iar acela mai pe urmă. Acest Cambis, sau Artaxerxe, luând stăpânirea împărăției după Cirus, tatăl său, a oprit pe evrei de a zidi biserica Ierusalimului, precum se scrie la Ezdra. De acesta vorbește Sfântul Chiril al Alexandriei, că se numea Atic și că a ucis cu sabie pe Sfântul Proroc Daniil și pe cei trei tineri, că a fost tiran și a umplut casa de sânge, ucigând pe fratele său Smerdis. Asemenea a omorât și pe sora sa, pe care și-o luase de femeie; apoi și el a pierit.

După dânsul, a răpit împărăția în taină, cu vicleșug Smerdis, vrăjitorul, și a împărățit-o o jumătate de an. Apoi a fost ucis de senatori, după care alt Darie, fiul lui Istasp, a venit la împărăție. Acesta a poruncit să zidească biserica Ierusalimului, căci a aflat o carte în biblioteca cărților împărătești în care poruncea Cirus a se zidi biserica Ierusalimului. Deci a întărit și el cu a sa scrisoare, despre care se scrie în cartea lui Ezdra cea dintâi, în cap. al 6-lea. După Darie a urmat fiul său Xerxe. Acesta a fost ucis de Artavan voievodul. Dar și Artavan a pierit, fiind ucis de fiul lui Xerxe, cu numele de Artaxerxe al doilea. Acest Artaxerxe al doilea, lepădând pe Astina, împărăteasa sa, a luat pe Estira, fecioara evreică, precum în cartea ei se arată. După acești împărați a fost al treilea Darie, care se poreclea Notos. Apoi după acesta, nu degrabă, a fost al patrulea Darie, care se poreclea Codoman, pe care marele împărat Alexandru Macedoneanul l-a biruit. Deci, când vezi, cititorule, în prorocia lui Daniil, Darie mai înainte de Cirus, înțelege că este Darie cel dintâi Ciaxar, care împreună cu Cirus a luat Babilonul. Iar când citești în cartea lui Ezdra, Darie după Cirus, înțelege pe alt Darie, cel mai de pe urmă, adică Istaspe.

Duminica a 28-a după Rusalii - a Sf Strămoși după trup ai Domnului - Pilda celor poftiți la cină

Duminica a 28-a după Rusalii (a Sfinților Strămoși – Pilda celor poftiți la cină)

Ev. Luca 14, 16-24

Zis-a Domnul pilda aceasta: Un om oarecare a făcut cină mare și a chemat pe mulți; și a trimis la ceasul cinei pe slujitorul său ca să spună celor chemați: Veniți, că, iată, toate sunt gata! Și au început toți, câte unul, să-și ceară iertare. Cel dintâi i-a zis: Am cumpărat un ogor și trebuie să ies ca să-l văd; te rog, iartă-mă. Și altul a zis: Cinci perechi de boi am cumpărat și mă duc să-i încerc; te rog, iartă-mă. Al treilea a zis: Femeie mi-am luat și de aceea nu pot veni. Și, întorcându-se, slujitorul a spus stăpânului său acestea. Atunci, mâniindu-se, stăpânul casei a zis: Ieși îndată în piețele și ulițele cetății, și pe săraci și pe neputincioși, și pe orbi și pe șchiopi adu-i aici. Și slujitorul a zis: Doamne, s-a făcut precum ai poruncit, și tot mai este loc. Și a zis stăpânul către slujitor: Ieși la drumuri și la garduri și silește-i să intre, ca să mi se umple casa, căci zic vouă: Niciunul din bărbații aceia care au fost chemați nu va gusta din cina mea.

Ap. Coloseni 3, 4-11

Fraților, când Hristos, Care este viața voastră, Se va arăta, atunci și voi, împreună cu El, vă veți arăta întru slavă. Drept aceea, omorâți mădularele voastre cele pământești: desfrânarea, necurăția, patima, pofta rea și lăcomia, care este închinare la idoli, pentru care vine mânia lui Dumnezeu peste fiii neascultării, în care păcate ați umblat și voi odinioară, pe când trăiați în ele. Acum, deci, lepădați și voi toate acestea: mânia, iuțimea, răutatea, defăimarea, cuvântul de rușine din gura voastră. Nu vă mințiți unul pe altul, fiindcă v-ați dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui, și v-ați îmbrăcat cu cel nou, care se înnoiește, spre deplină cunoștință, după chipul Celui ce l-a zidit, unde nu mai este elin și iudeu, tăiere împrejur și netăiere împrejur, barbar, scit, rob ori liber, ci toate și întru toți, Hristos.

Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii - Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri (Părintele Ilie Cleopa)

Arhimandritul Cleopa Ilie

- Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii - Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri (Părintele Ilie Cleopa)
  Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii - Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri (Părintele Ilie Cleopa)

Să lăsăm tot păcatul şi să ne pocăim de păcatele noastre. Creşteţi-vă copiii în frica Domnului, rugaţi-vă mai mult şi veniţi la biserică, la cina cea mare a Mântuitorului Hristos. De vom face aşa şi pe pământ vom fi fericiţi şi mulţumiţi şi în cer cu îngerii, cu sfinţii şi cu Însuşi Hristos vom cina.

„Chemarea lui Dumnezeu este veşnică mai înainte de facerea lumii” (Efeseni 1, 4; 3, 11; II Tesaloniceni 2, 13; II Timotei 1, 9).

Iubiţi credincioşi,

Pilda Sfintei Evanghelii, ce s-a citit astăzi, ne vorbeşte în chip tainic despre chemarea lui Dumnezeu la cina cea mare, care este Împărăţia lui Dumnezeu. Chemarea sau vocaţia, „este o strigare tainică din partea lui Dumnezeu, prin care cheamă sufletele să vină la El” (Dicţionar al Noului Testament, op. cit., p. 4).

Să ştim, de asemenea, că şi chemarea lui Dumnezeu este de multe feluri şi că vechimea ei este veşnică, mai înainte de întemeierea lumii (Efeseni 3, 11). Că de la începutul lumii simţite şi văzute şi până la sfârşitul ei, Dumnezeu nu va înceta a chema pe aleşii Săi (Matei 24, 31; Marcu 13, 27). Aşa vedem din Dumnezeiasca Scriptură că Dumnezeu a ales şi a chemat pe Noe şi i-a poruncit să facă o corabie înainte de potop (Facere 6, 8-14); aşa a chemat Dumnezeu pe Avraam (Facere 12, 1-3); aşa a chemat pe Moise (Ieşirea 3, 1-4) şi pe poporul lui Israel (Deuteronom 7, 21, 13, 4); aşa a chemat Dumnezeu pe David de la turmele oilor şi l-a uns împărat peste Israel (I Regi 16, 12-13); şi tot aşa a chemat Dumnezeu pe sfinţii prooroci (Psalmi 88, 3; 104, 26; Ieremia 1, 8).

La „plinirea vremii” a venit Mântuitorul nostru Iisus Hristos şi a chemat pe sfinţii Săi Apostoli (Marcu 3, 13-19). Încă se vorbeşte în Sfânta Scriptură şi de chemarea Bisericilor (I Petru 5, 13) şi de chemarea credincioşilor (Romani 16, 13; I Petru 1, 2). Au fost însă şi chemări personale şi particulare, precum a fost alegerea şi chemarea lui Solomon la împărăţie (I Paralipomena 22, 3-6) şi chemarea marelui Apostol Pavel de către Mântuitorul (Fapte 9, 3-18). Se mai arată prea luminat în Sfânta şi Dumnezeiasca Scriptură despre chemarea lui Iisus Hristos ca Mesia (Isaia 4, 2; 6, 7; 19, 1-8; Matei 12, 18; I Petru 2, 6).

În Sfânta Scriptură observăm că pricinile chemării lui Dumnezeu sunt felurite: după voinţa şi după prevederea lui Dumnezeu (Romani 8, 28-29); fără de privire la merite (Romani 9, 11; II Timotei 1, 9); după harul lui Dumnezeu (Romani 1, 5-6) pentru slava lui Dumnezeu (Efeseni 1, 5); pentru înfierea prin Iisus Hristos (Efeseni 1, 5); spre dobândirea mântuirii (I Tesaloniceni 5, 9; II Tesaloniceni 2, 13); spre slava veşnică (Romani 8, 29); pentru supunerea lui Hristos (I Petru 1, 2); spre a fi asemenea chipului lui Iisus Hristos (Romani 8, 28-29) şi spre a fi sfinţi fără de prihană în dragoste (Efeseni 1, 4).

Dar şi mijloacele prin care se fac chemările lui Dumnezeu sunt, de asemenea, diferite. Să ştim că şi chemarea credincioşilor este lucrul lui Dumnezeu (Efeseni 4, 1; I Tesaloniceni 1, 4-6); chemarea lui Dumnezeu se face prin Duhul Sfânt (Zaharia 7, 12; Fapte 13, 2) şi prin Iisus Hristos (Isaia 55, 5; Matei 11, 28; Ioan 7, 37; 12, 32; Romani 1, 7). Chemarea lui Dumnezeu se face prin Evanghelie (II Tesaloniceni 2, 14); prin mijlocirea creaturilor Lui (Psalmi 18, 1-4; Romani 1, 20) şi prin aleşii Săi (IV Regi 22, 13; Ieremia 7, 24; 25, 27) Să mai ştim despre chemarea lui Dumnezeu că este după alegere (Romani 9, 30), neschimbată şi nemincinoasă din partea Lui (Romani 11, 29; I Tesaloniceni 5, 24).

Iată pe scurt pricinile şi mijloacele prin care se face chemarea lui Dumnezeu. Care este scopul pentru care ne cheamă Dumnezeu? Iată cu ce scop ne cheamă: chemarea Lui ne îndeamnă la pocăinţă (Matei 9, 13; Marcu 2, 17); ne povăţuieşte la împăcarea cu El (Isaia 27, 5; II Corinteni 5, 20); ne îndeamnă la sfinţenie (Romani 1, 7; I Corinteni 1, 2); ne cheamă de la întuneric la lumină (Fapte 2, 6-18; I Petru 2, 9); din moarte la viaţă (Ioan 5, 24-25); ne cheamă la libertate şi la pace (Galateni 5, 13; II Corinteni 7, 13; Romani 14, 19). Chemarea lui Dumnezeu ne uneşte cu Iisus Hristos la una şi aceeaşi nădejde (I Corinteni 1, 9; Efeseni 1, 18), la moştenirea slavei (Evrei 9, 15; Efeseni 1, 18) şi la împărăţia slavei lui Dumnezeu (I Tesaloniceni 2, 12).

Oare omul poate să primească şi să refuze chemarea lui Dumnezeu? Da, poate. Pentru că Dumnezeu l-a făcut pe om liber şi l-a lăsat în mâna sfatului său (Înţelepciunea lui Solomon 2, 23; Înţelepciunea lui Isus Sirah 15, 14) şi cu arma bunei voiri ne-ai încununat pe noi (Psalmi 5, 12). Acest lucru ni-l arată şi cuvintele Domnului nostru Iisus Hristos care zice în Sfânta Evanghelie: „Cine voieşte să vină după Mine, să se lepede de sine, să-şi ia crucea şi să-Mi urmeze Mie” (Matei 16, 24).

Dacă aţi ascultat cu atenţie Sfânta Evanghelie ce s-a citit astăzi, aţi auzit cum toţi cei chemaţi la cina cea mare, s-au lepădat de cină, punând diferite motive. Unul că şi-a cumpărat ţarină şi se duce să o vadă, altul că şi-a cumpărat cinci perechi de boi şi merge să-i încerce, iar altul că şi-a luat femeie şi nu poate merge (Luca 14, 18-20).

Iată şi pedeapsa lui Dumnezeu asupra celor ce refuză să primească în mintea şi inima lor chemarea lui Dumnezeu. Aceştia mai întâi se îndepărtează de harul lui Dumnezeu şi în ziua Judecăţii de apoi vor lua mai mare pedeapsă decât Sodoma şi Gomora (Matei 10, 14-15; Marcu 6, 11).

Cei ce refuză chemarea lui Dumnezeu, ajung la orbire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 1, 21; 11, 7-10); ajung la rătăcire spirituală (Fapte 28, 24-27; Romani 11, 8-10) şi la împietrirea inimii lor (Marcu 16, 14). Aceştia vor lua pedepse vremelnice (Isaia 65, 12-15) şi de nu se vor pocăi vor ajunge la osânda veşnică (Ioan 12, 48; Evrei 2, 1-3; 12, 25).

Iubiţi credincioşi,

În cele ce urmează vom vorbi şi despre cele mai de pe urmă chemări, care le va face Domnul la sfârşitul lumii şi în ziua Judecăţii de apoi. Mai întâi să arătăm cum va chema Dumnezeu cerul şi pământul, după mărturia Sfântului Duh care zice: „Chema-va cerul de sus şi pământul ca să judece pe poporul Său” (Psalmi 49, 5). Această chemare a cerului şi a pământului se va face în ziua cea mare a Judecăţii de apoi. Milioane de trâmbiţe purtate de ceata Începătoriilor vor suna cu mare glas şi înfricoşat la porunca Domnului, chemând la judecată cerul de sus, adică nenumărata mulţime a îngerilor şi pământul de jos, adică toate popoarele pământului, pe toţi păcătoşii din iad şi pe înşişi demonii care i-au înşelat pentru a-i da morţii.

În faţa divanului de judecată al lui Hristos vor sta toţi drepţii şi păcătoşii ca să dea seama de cele ce au lucrat prin trup, bune sau rele, precum a zis Sfântul Apostol Pavel şi Evanghelia lui Hristos (Matei 16, 27; Romani 14, 18; II Corinteni 5, 10).

De aceea zice Dumnezeiasca Scriptură că „va chema cerul de sus”, adică toate puterile din ceruri şi toţi îngerii împreună cu sufletele tuturor drepţilor, care, la glasul trâmbiţelor, se vor coborâ din cer să stea înaintea Domnului slavei, Iisus Hristos, Mântuitorul nostru, ca să vadă şi să audă cum va răsplăti Dumnezeu fiecăruia, după lucrurile lui (Matei 16, 27).

Atunci glasul trâmbiţelor, va suna în sus şi în jos. În sus, ca să cheme din cer toate puterile cerului, pe toţi îngerii şi pe toţi drepţii; iar în jos, glasul lor va ajunge pe pământ şi până în iad. Pe pământ, ca să deschidă toate mormintele şi să învie toţi oamenii care au murit cu trupul de la începutul lumii; iar la iad, ca să cheme pe toţi diavolii şi pe toţi păcătoşii la judecata cea preasfântă şi preadreaptă a lui Dumnezeu. Iată ce zice despre aceste trâmbiţe ale cerului Sfântul Ierarh Grigorie Teologul: „Înfricoşat este glasul trâmbiţelor acelora la care se vor supune stihiile, care vor despica pietrele, vor deschide mormintele, vor descoperi cele mai dedesubt, vor zdrobi porţi de aramă, vor dezlega şi vor risipi legăturile morţilor” (Uşa pocăinţei, cartea a II-a, Pentru judecata viitoare, 1812).

La chemarea acestor trâmiţe va chema Dumnezeu cerul de sus şi pământul de jos, ca să aleagă pe cei drepţi de cei păcătoşi, precum alege păstorul oile de capre (Matei 25, 32), spre a merge unii la viaţa veşnică, iar alţii la munca veşnică (Matei 25, 46).

Dar să auzim, fraţii mei şi cea mai de pe urmă chemare ce o va face Mântuitorul nostru Iisus Hristos către aleşii Săi, în ziua Judecăţii de apoi. Această prea fericită chemare, ne-o arată Dumnezeiasca Evanghelie, zicând: „Atunci va zice Împăratul celor de-a dreapta Sa: veniţi binecuvântaţii Tatălui Meu, de moşteniţi Împărăţia cea făgăduită vouă de la întemeierea lumii, căci flămând am fost şi Mi-aţi dat să mănânc, însetat am fost şi Mi-aţi dat să beau, străin am fost şi M-aţi primit, gol am fost şi M-aţi îmbrăcat, bolnav am fost şi M-aţi cercetat, în temniţă am fost şi aţi venit la Mine” (Matei 25, 34-36).

Deci, vedeţi, că aceste chemări ale lui Dumnezeu sunt veşnice şi mai înainte de facerea lumii şi de la începutul lumii acesteia văzute şi simţite, până la sfârşitul ei şi până în ziua Judecăţii celei de apoi!

Auzind de chemările lui Dumnezeu cele în multe feluri despre care am vorbit până aici, să fim cu mare atenţie, cu luare aminte şi cu mare frică de Dumnezeu, când glasul conştiinţei noastre ne cheamă la pocăinţă şi la părăsirea răutăţilor noastre. Căci conştiinţa noastră este cea mai vie trâmbiţă care neîncetat ne cheamă din lăuntrul nostru la pocăinţă, la îndreptarea şi la calea cea sfântă a mântuirii.

O, de ar da Dumnezeu să auzim în toată vremea glasul acestei trâmbiţe, adică glasul conştiinţei noastre, care mereu ne cheamă la pocăinţă spre mântuirea sufletelor noastre. O, de ne-ar lumina Dumnezeu să auzim glasul conştiinţei care strigă din lăuntrul nostru, zicând: „Omule, părăseşte păcatele tale! Omule, vine moartea şi te găseşte în păcate şi vei fi osândit în focul cel veşnic! Omule, trezeşte-te la pocăinţă şi vezi în ce stare eşti, că nu ştii ziua şi ceasul în care te va chema Domnul din această trecătoare viaţă!” Auzi, omule, ce zice Dumnezeiasca Scriptură: „Astăzi de veţi auzi glasul Lui, să nu vă învârtoşaţi inimile voastre” (Psalmi 94, 8). Ascultaţi ce zice această trâmbiţă, care pururea strigă din lăuntrul nostru: „Ce faci, omule, unde mergi? De ce te încurci cu grijile lumii? De ce îţi împlineşti poftele trupului tău? De ce stai nespovedit, fără pocăinţă, ca şi cum ai fi nemuritor?”.

Auzi glasul Sfintei Evanghelii care zice: „Privegheaţi şi vă rugaţi, fiţi gata că nu ştiţi în care ceas vine sfârşitul!” Şi iarăşi: „Pocăieşte-te, omule, ca să întâmpini pe Mirele sufletelor noastre, cu candela milosteniei şi a toată fapta cea bună aprinsă, ca să nu te găsească asemenea fecioarelor celor fără de minte, care au rămas afară de cămara Mirelui Ceresc” (Matei 25, 11-12).

O, fraţii mei, dacă ne-am trezi până mai avem vreme să auzim glasul acestei trâmbiţe, adică al mustrării conştiinţei noastre şi dacă acest glas al lui Dumnezeu care ne cheamă la pocăinţă şi la părăsirea păcatelor, nu l-am trece cu vederea, ce mare fericire am avea şi în veacul de acum şi în cel viitor!

Acest glas al lui Dumnezeu este conştiinţa noastră, este trâmbiţa cea tainică şi sfântă care călătoreşte cu noi în viaţa de aici şi pururea ne cheamă din lăuntru spre a ne trezi şi pocăi. Conştiinţa este pârâşul care mereu ne pârăşte pe calea acestei vieţi şi ne mustră când greşim. Despre acest pârâş zice, într-un anumit fel, Sfânta Evanghelie: „Împacă-te cu pârâşul tău pe cale, ca nu cumva pârâşul să te dea judecătorului (Matei 5, 25; II Corinteni 3, 5; Galateni 6, 4).

Iubiţi credincioşi,

În Sfânta Evanghelie de astăzi, Iisus Hristos Mântuitorul lumii ne cheamă pe toţi la Cina Sa cea mare. Ne cheamă la ospăţul credinţei adevărate. Să nu ne împotrivim nici unul, nici să părăsească cineva Biserica Ortodoxă, mama noastră care ne hrăneşte din învăţătura dreptei credinţe şi să meargă la cina sectelor care se înmulţesc mereu şi înşeală pe mulţi.

Ne cheamă Hristos la ospăţul pocăinţei, la masa mântuirii. Să nu amânăm pocăinţa, spovedania, rugăciunea, milostenia, Sfânta Împărtăşanie, grija pentru suflet, că în ceasul în care nu gândim, Fiul Omului va veni!

Ne cheamă Iisus Hristos la ospăţul Sfintei Liturghii. În fiecare sărbătoare auzim toaca, clopotele bisericilor şi preoţii satelor care ne cheamă la cina cea mare a Sfintei Liturghii. Oare de ce nu venim măcar Duminica şi la marile Sărbători cu toţii la biserică?

De ce punem motive că „ne-am cumpărat ţarine”, adică griji pământeşti, că „ne-am cumpărat cinci perechi de boi”, adică ne-am robit de patimi cele cinci simţiri şi că „ne-am luat femeie”, adică ne-am dedat la beţii şi desfrânări, mai ales Duminica şi de aceea nu putem veni la ospăţul Sfintei Liturghii în sărbători, să ospătăm împreună cu Mântuitorul Hristos, cu Maica Domnului şi cu toţi sfinţii din cer? Căci vedem la Sfânta Liturghie, Duminica, mai mult bătrâni şi văduve, dar tinerii şi copiii dumnevoastră unde sunt? De ce nu vin cât mai mulţi la slujbele bisericii, la Sfânta Liturghie? Hristos din cer se jertfeşte pe Sfânta Masă, sfinţii şi îngerii din cer cântă cu noi în biserică, Mântuitorul ospătează cu noi şi ne hrăneşte cu scumpul Său Trup şi Sânge, iar cei mai mulţi dintre fiii Bisericii noastre stau acasă, se duc la beţii, merg la petreceri imorale, la tot felul de păcate şi ospătează cu necredincioşii, cu beţivii, cu sectanţii şi cu slugile întunericului?

Vai celor ce lipsesc Duminica fără motiv binecuvântat de la biserică, de la cina cea mare a Sfintei Liturghii, că cină mai mare ca jertfa liturgică şi Sfânta Împărtăşanie şi ca citirea sfintelor cărţi nu este alta pe pământ!

Ajunge o săptămână de lucru, de osteneală pentru trup. Să participăm o zi pe săptămână, Duminica, în Biserica Domnului la Sfânta Liturghie. Destul ne ostenim pentru trup, să ne ostenim acum şi pentru suflet, că în curând vom pleca la marea judecată să dăm socoteală de toate. Oare nu tocmai Duminica se fac cele mai multe păcate, petreceri, nunţi, beţii, certuri şi desfrânări?

Să lăsăm dar tot păcatul şi să ne pocăim de păcatele noastre. Creşteţi-vă copiii în frica Domnului, rugaţi-vă mai mult şi veniţi la biserică, la cina cea mare a Mântuitorului Hristos. De vom face aşa şi pe pământ vom fi fericiţi şi mulţumiţi şi în cer cu îngerii, cu sfinţii şi cu Însuşi Hristos vom cina în vecii vecilor. Amin.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE

A. GUSTĂRI

Pastă de măsline şi sardele (pentru 2 persoane)

măsline	10 bucăţi
sardele	200 grame
Ceapă	1 bucată
lămâie	1 bucată
margarină	50 grame


Se scot sâmburii din măsline, se toacă o ceapă, se curăţă sardelele, apoi se dau prin maşina de tocat toate şi se amestecă cu margarina şi zeama de lămâie până se formează o pastă omogenă. Se serveşte pe felii de pâine.

B. SALATE

Salată de peşte marinat

cartofi	500 grame
peşte marinat	300 grame
salată	1 bucată
ceapă roşie	1 bucată
muştar	După gust
ulei de măsline	100 ml
oţet	30 grame


Se fierb cartofii în coajă şi apoi se curăţă si se feliază. Ceapa roşie se curăţă şi se taie rondele subţiri. Se amestecă toţi cartofii cu frunzele de salată, bucăţile de peşte marinat şi cu rondelele de ceapă. Cu uleiul de măsline, muştar, sare şi un pic de oţet (o parte oţet, trei părţi ulei) se prepară un sos care se toarnă peste celelalte ingrediente.

C. SOSURI

Azi nu avem nevoie de un sos pregătit separat!

D. BORŞURI

Borş de peşte

caras,morcov,lămâie,adrei,roşii,bulion,ceapă,	Câte 1 bucată din fiecare şi o lingură de bulion


Se spală carasul şi se pune la fiert apoi legumele se taie mărunt şi se pun în oală, se lasă la fiert apoi se poate acri cu zeamă de lămâie

E. MÂNCĂRURI

Plachie de păstrăv

păstrăv	6 bucăţi
ceapă	2 bucăţi
ulei	100 grame
pastă tomate	150 grame
zarzavat de iarnă	150 grame
sare	50 grame


Se curăţă peştele. Într-o tigaie se pune uleiul la încins în care se adaugă ceapa tăiată mere. Se lasă să se călească bine iar când începe să-şi schimbe culoarea se adaugă pasta de tomate şi puţină apă. Se amestecă apoi se adaugă peştele care trebuie să fie acoperit de apă. Se dă într-un clocot apoi se adaugă zarzavatul; se amestecă uşor apoi adăugăm sarea după gust şi puţină sare de lămâie tot după gust. Se mai dă într-un clocot sa nu sa se fărâme peştele. Se seveşte caldă cu mămăliguţă caldă.

F. DULCIURI

Prăjitură „Ziua şi noaptea”
• 12 linguri ulei;
• 14 linguri zahăr;
• 14 linguri apă;
• 18 linguri făină;
• 2 linguriţe praf de copt;
• 1 vanilie;
• 2 – 3 linguri cacao;
• 1 cană nucă măcinată
Se amestecă bine ingredientele cu mixerul, se adaugă făină în care s-a amestecat praf de copt şi vanilie.
La sfârşit se adaugă nuca.
În tava unsă şi tapetată cu făină se toarnă jumătate din compoziţie.
Deasupra se toarnă cealaltă jumătate în care s-a adăugat cacao.

TEATRU/FILM

HOREA POPESCU

Date personale
Horea Popescu
Născut	17 decembrie 1925 Putineiu, Giurgiu, România
Decedat	24 ianuarie 2010 (84 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	actor regizor de film
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Horea Popescu (n. 17 decembrie 1925,^[1] comuna Putineiul, județul Ilfov (azi în județul Giurgiu)^[2] – d. 24 ianuarie 2010, București) a fost un regizor român.

A urmat, în paralel, studii la Facultatea de Drept din București și la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București, absolvindu-le pe ambele în 1953. El s-a specializat apoi în regie de cinema la Institutul de Înalte Studii Cinematografice din Paris.

Prin Decretul nr. 514 din 18 august 1964 al Consiliului de Stat al Republicii Populare Romîne, regizorului Horea Popescu i s-a acordat titlul de Artist Emerit al Republicii Populare Romîne „pentru merite deosebite în activitatea desfășurată în domeniul teatrului, muzicii, artelor plastice și cinematografiei”.^[3]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Regizor[modificare | modificare sursă]

Omul de lângă tine (1961)
O dragoste lungă de-o seară (1963)
De trei ori București (1968) - partea I
Bălcescu (film TV, 1974) - realizat după piesa de teatru Bălcescu (1948) de Camil Petrescu
Cuibul de viespi (1986) - realizat după piesa de teatru Gaițele (1932) de Alexandru Kirițescu
Moartea unui artist (1991)

Actor[modificare | modificare sursă]

De trei ori Bucuresti (1967) - Aterizare forțată de Horea Popescu

NICOLETA ESINENCU

Mai multe imagini

Date personale
Nicoleta Esinencu
Născută	17 decembrie 1978 (42 de ani) Chișinău, RSS Moldovenească, URSS
Părinți	Nicolae Esinencu
Ocupație	dramaturg[*]
Modifică date / text

Nicoleta Esinencu (n. 17 decembrie 1978, Chișinău) este un dramaturg de limbă română din Republica Moldova. Este parte a familiei de intelectuali români basarabeni Esinencu.

SCURTĂ BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A studiat teatrul și scenaristica la Universitatea de Stat din Moldova din Chișinău.

LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Controverse[modificare | modificare sursă]

Audiență[modificare | modificare sursă]

Scrierile ei de teatru au fost prezentate în România, Republica Moldova, Suedia, Germania, Rusia, Japonia, Franța și Austria.^[3]

În limba germană, operele au fost traduse de Eva Ruth Wemme.

Listă de lucrări publicate (incompletă)[modificare | modificare sursă]

Cum să scrii o piesă
Footage
Fuck you, eu.ro.Pa!
A șaptea kafana
Antidot
Odessa Transfer
Radical md
RH II Pozitiv
Zuckerfrei ^[4]

Identitate Basarabia - Nicoleta Esinencu

ROMAN BURLACĂ

Mai multe imagini

Date personale
Roman Burlaca
Născut	17 decembrie 1992 (28 de ani) Chișinău
Frați și surori	Daniela Burlaca, actriță și regizor de teatru
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Ocupație	Regizor, Producator, Owner & CEO la Casa de producție BR Films
Activitate
Educație	Absolvent Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice din Chișinău, Specialitatea: Regie și Montaj Film & TV
Alma mater	Academia de Muzică, Teatru și Arte Plastice
Ani de activitate	2013-prezent
Cunoscut pentru	colaborările cu proiectul Carla's Dreams
Premii	Best Music Video 2016 România, "Carla's Dreams - Te rog" conform Media Music Awards
Prezență online
Site web
Modifică date / text

Roman Burlacă (n. 17 decembrie 1992, Chișinău) este un regizor basarabean. În doar doi ani a devenit unul dintre cei mai cotați regizori de videoclipuri din România și cel mai cotat din Republica Moldova, având în portofoliu peste 40 de videoclipuri, dar și spoturi publicitare pentru câteva agenții de publicitate de la Chișinău.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Educație[modificare | modificare sursă]

Debutul și cariera[modificare | modificare sursă]

COLABORAREA CU PROIECTUL CARLA'S DREAMS[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Identitate Basarabia - Roman Burlaca

ION GHELU DESTELNICA

Mai multe imagini

Date personale
Ion Ghelu Destelnica
Născut	7 mai 1922 com.Stelnica, jud. Ialomița
Decedat	17 decembrie 2001 (79 de ani) Bacău
Copii	Horia Ghelu și Radu Bogdan Ghelu
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Modifică date / text

Ion Ghelu Destelnica (pseudonim al lui Ion Ghel; n. 5 mai 1922, Stelnica^[1] — d. 17 decembrie 2001, Bacău) a fost actor, regizor , dramaturg și poet, profesor ^[2] de teatru la Școala Populară de Artă din Bacău.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Născut din părinți agricultori (tatăl său, Johan Ghel, fiind etnic neamț), Ion Ghelu Destelnica a absolvit în 1949 Institutul de Artă din Iași, facultatea de teatru, clasa de actori; iar în 1950 a absolvit Institutul de Artă Cinematografică din București - secția scenaristică.

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În luna mai 1997 i s-a acordat titlul de cetățean de onoare al Municipiului Bacău, iar în 2008 i s-a acordat (postmortem) titlul de cetățean de onoare al Comunei Stelnica.

Doar o călătorie de suflet: ION GHELU DESTELNICA

CIUPI RĂDULESCU

Afișați-le pe toate

Fee

Date personale
Ciupi Rădulescu

Nume la naștere	Gheorghe Ciupercă
Născută	3 septembrie 1930 Bacău
Decedată	17 decembrie 2010 (80 de ani)^[1] București, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Ani de activitate	1946–2010
Alte premii
Premiul umoriștilor români
Modifică date / text

Ciupi Rădulescu - numele său real, Gheorghe Ciupercă - (n. 3 septembrie 1930, Bacău - 17 decembrie 2010, București) a fost actor de film, radio, teatru, televiziune, voce și al teatrului de revistă din România, autor, poet, tenor, libretist și cântăreț român.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Studii[modificare | modificare sursă]

Liceul „Principele Ferdinand I“ din Bacău
Institutul de Arte din Iași.
Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică București

Debutează în teatru la numai 16 ani, jucînd în rolul Voievodului Nenoroc din piesa „Cocoșul negru“ de Victor Eftimiu.

Colaborări[modificare | modificare sursă]

Regizor[modificare | modificare sursă]

În calitate de regizor de scenă, a fost autor a 38 de spectacole muzicale și 3 spectacole radiofonice.

Libretist[modificare | modificare sursă]

Autor, tenor[modificare | modificare sursă]

Colaborator cu proză și versuri la majoritatea ziarelor din București.

De asemenea, în calitate de tenor, a colaborat cu Opera Națională Română din Timișoara.

ROLURI ÎN TEATRU (SELECTIV)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Hagi Tudose (la Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 10.02.1955)
Patriotica română (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 10.04.1955)
La ora 6 (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 07.01.1956)
Cei ce caută fericirea (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 28.04.1956)
Omul care a văzut moartea (Teatrul Municipal Bacovia - Bacău - 01.10.1956)
Mașenka (Teatrul Municipal Bacovia)
Ocolul pămîntului în 30 de melodii
București 500
Pagini alese din revista de altădată
De la Cărăbuș la Savoy
Revista în luna de miere
O seară de muzică ușoară (texte de Ciupi Rădulescu)
Belmondo al II-lea
Vernisaj la Revistă
Revista la ora ... exactă
Ca în filme

ROLURI ÎN FILM[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

80 000 de spectatori în goană după o minge (1962),
Pantoful Cenușăresei

VOLUME[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Minciuna vine de la Răsărit - poezie
Politică de Cișmigiu sau Interviuri cu Bulă
Omul care a inventat ... musca
Amintiri din teatru - memorialistică
Suflet în frac - poezie
Spovedania unui copil din flori - memorialistică (în curs de apariție în 2010)

DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Mamaia '69 (Electrecord, 1970)
Soția prietenului meu (în albumul "Alexandru Jula", Electrecord)
Te iubesc (în albumul "Constantin Drăghici și Margareta Pâslaru", Electrecord)
Noapte de catifea (în albumul "Parada șlagărelor 1" de Cornel Constantiniu)
Amintește-ți mereu (în albumul "Parada șlagărelor 2" de Cornel Constantiniu)
Aminteste-ți mereu (în albumul "Vă mulțumesc!" de Cornel Constantiniu, 2007)
Noapte de catifea (în albumul "Vă mulțumesc!" de Cornel Constantiniu, 2007)
Soția prietenului meu (în albumul "Cîntecele noastre, toate" volumul II, Electrecord / Intercont Music)

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Premiul umoriștilor români

Ciupi Rădulescu, despre șpagă

VASILE LOVINESCU

Date personale
Vasile Lovinescu

Născut	17 decembrie 1905^[2]
Decedat	14 august 1984 (78 de ani)^[2]
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor
Activitate
Limbi	limba română^[1]
Modifică date / text

Biografie

Vasile Lovinescu (n. 17 decembrie 1905, Fălticeni – d. 14 august 1984) a fost un critic literar și filosof esoteric român, ucenic al filosofului francez René Guénon.

S-a născut pe data de 17/30 decembrie 1905 în orașul Fălticeni, ca fiu mai mare al lui Octav Lovinescu, avocat, și al Anei Cetățianu. Tatăl, frate cu criticul literar Eugen Lovinescu, se trăgea din comuna Rădășeni, Suceava, iar mama din localitatea Subcetate, având în ascendență pe Ion Budai-Deleanu.

Scriitorul a mai avut doi frați : Octav (1913-1945), avocat și Horia (1917-1983), dramaturg. Familia sa a dat literelor noastre mai mulți scriitori, între care Anton Holban (văr), Monica Lovinescu (verișoară) și Alexandrina Lovinescu (verișoară).

Copilăria în Fălticeni, pe atunci un târg patriarhal, i-a fost normală, adică fabuloasă, cum va spune scriitorul însuși. Școala primară și gimnaziul le-a urmat în urbea natală, la gimnaziul Alexandru Donici, unde bunicul său, Vasile, era profesor și director. Familia s-a mutat în 1920 la București, unde tatăl său era avocat la diverse firme. Vasile Lovinescu a urmat liceul la Colegiul Sfântul Sava. După revenirea familiei în Fălticeni, a rămas în capitală, unde a fost student la Facultatea de Drept, nu pentru că ar fi avut vreo înclinație pentru această disciplină, ci pentru a rămâne în profesia tatălui său.

După terminarea facultății, Vasile Lovinescu a lucrat ca jurisconsult la diverse firme, la primăria municipiului și apoi, cu unele întreruperi, la Creditul Minier, până în 1947 când instalarea dictaturii l-a obligat să renunțe. În tot acest timp însă, principala preocupare a tânărului a rămas spiritualitatea. În acest domeniu, el a publicat în anii '30 numeroase articole și eseuri în reviste ca: Viața Literară, Viața Românească, Adevărul Literar și Artistic, Credința, Familia, Azi, Vremea, dar și câteva traduceri din limbile germană, franceză și engleză.

Figura care l-a atras în aceste începuturi de studii tradiționale a fost cea a misticului Bo Yin Ra, german de origine, care a avut, se pare, o afiliere inițiatică ^{[necesită citare]} la o organizație cosmologică din Asia centrală, ca și cea a scriitorului german Gustav Meyrink. Din cărțile lui Bo Yin Ra a aflat Vasile Lovinescu de cartea lui René Guénon Le Roi du Monde, pe care e și tradudus (fără să o poată însă publica). Din acest moment, gânditorul tradițional francez a devenit mentorul său spiritual.

A început în 1934 o corespondență cu René Guénon, retras la Cairo, care a durat neîntrerupt până în 1940, în paralel cu o meditație susținută asupra cărților lui și a marilor texte ale esoterismului universal. Chiar dacă a continuat să scrie în reviste și să aibă relații cu unii scriitori români ca Dan Botta, Dan Petrașincu, Anton Dumitriu, Mircea Eliade și mai ales Sandu Tudor, atenția lui principală s-a îndreptat spre obținerea unei inițieri.

Scriitorul s-a retras în 1980 definitiv la Fălticeni, în casa părintească de pe strada Sucevei, devenită între timp Galeria Oamenilor de Seamă (1972), prin donația și grija soției sale.

S-a stins din viață pe data de 14 iulie 1984.

După decembrie 1989 apar în periodice numeroase fragmente din opera lui Vasile Lovinescu și diferite prezentări ale omului și operei (Caiete Critice, România Literară, Steaua, Cotidianul LAI, Timpul, Manuscriptum, Cronica, Echidistanțe, etc.).

Realizarea spirituală

În anul 1935, a făcut un pelerinaj la Muntele Athos, căutând o binecuvântare isihastă, pe care ar fi putut-o obține, cu condiția să rămână într-o mănăstire; nefiind cetățean grec, lucrul nu era posibil pe vremea aceea.

În 1936, la sfatul lui René Guénon, pleacă în Franța, la Amiens, și în Elveția, la Basel, unde trece printr-o inițiere alawită, după care se întoarce în țară. Nu e vorba de o convertire la islam, cum greșit s-ar putea crede, ci de integrarea într-o organizație esoterică universală (sufism), încă vie și efectivă. De aici încolo, principala preocupare a lui Vasile Lovinescu va fi realizarea spirituală. A mai publicat, între 1936-1937, în revista "Études traditionnelles", sub pseudonimul Geticus, un studiu în limba franceză, de istorie și geografie mitică, intitulat La Dacie hyperboréenne.

În 1939 a făcut o călătorie în Franța, pentru a relua legătura cu F. Schuon, maestrul său spiritual. Aici l-a reîntâlnit și pe M. Vâlsan, rămas la Paris ca diplomat, care primise și el o inițiere din aceeași sursă și care a întemeiat în curând, la Paris, o tariqah condusă de el.

În timpul războiului, în 1940 reformat din cauza unei vederi slabe, Vasile Lovinescu și-a împărțit timpul între ritualul inițiatic și meditația asupra textelor sacre, între Fălticeni și București, unde s-a stabilit definitiv, cu un scurt intermezzo administrativ la primăria orașului Fălticeni.

S-a căsătorit în 1945 cu Steliana-Victoria Păunescu. În timpul refugiului de la sfârșitul războiului, casa și biblioteca de la Fălticeni i-au fost devastate, ceea ce nu l-a rupt de locul natal, deși a continuat să trăiască, într-o demnă sărăcie, în București.

În anul 1948 a întemeiat în București, cu ajutorul lui M. Vâlsan, un grup inițiatic pe care l-a condus până prin 1958 când, din cauza izolării și a ambianței ostile, grupul s-a dizolvat. În toată această perioadă, Vasile Lovinescu a renunțat la scris, consacrându-se ritualului și realizării spirituale, împreună cu grupul respectiv, totul rămânând ascuns lumii profane. A întreținut legături prin scrisori cu F. Schuon, T. Burckhardt și M. Vâlsan.

Fraternitatea lui Hyperion

În 1958 a întâlnit la Fălticeni pe subtila, dar puțin cunoscuta poetă Lucreția Andriu (1913-1964), în casa din București a căreia a întemeiat un cerc de studii și meditație tradițională, pe care l-a numit mai târziu, în unele scrisori, fraternitatea lui Hyperion.

Din acest grup au făcut parte poetul Radu Vasiliu (1923-1990), Florin Mihăescu, Roxana Cristian, Viorica Mosinschi (1913-1980), Mariana Veleanu (1922-1975), Raluca Vasiliu, Margareta Vasiliu (1942-1996), Teodor Ghiondea, Dan Stanca. Activitatea acestui grup a continuat aproape săptămânal, cu excepția lunilor de vară, când V. Lovinescu se retrăgea la Fălticeni, menținând legătura prin scrisori.

Aceasta insulă de libertate spirituală a continuat astfel să existe în anonimat și să "activeze", în ciuda ambianței ostile și amenințătoare, puternic polarizată de prezența intelectuală a lui Lovinescu. Baza studiilor și meditațiilor a constituit-o opera lui René Guénon, dar și textele sacre ale marilor tradiții exo și esoterice universale.

După moartea prematură a Lucreției Andriu, grupul s-a reunit cu aceeași regularitate, în alte locuri, până în anul 1980, când Vasile Lovinescu s-a retras la Fălticeni.

DOUĂ STUDII

Încă din 1964, Vasile Lovinescu și-a reluat scrisul, resimțind nevoia de a fixa adevărurile tradiționale care, transmise numai oral, riscau să se dilueze sau chiar să se piardă.

Așa s-au închegat între 1964-1972 cele două studii, Al patrulea hagialîc (despre universul romanului lui Mateiu Caragiale, Craii de curtea veche, și Creangă și Creanga de Aur, o interpretare ezoterică a basmelor lui Ion Creangă, publicate mai târziu, care, pe masura elaborării, erau citite în grup, ca, de altfel, aproape toate celelalte scrieri ale sale, fiind apoi difuzate în copii dactilografiate.

În 1972, după terminarea acestor studii, în anii '70, V. Lovinescu a continuat să scrie eseuri și studii, de mai mică întindere, pe teme tradiționale, comentarii de folclor și opere spirituale, studii de istorie și geografie sacră. El a putut fi văzut aproape zilnic la Biblioteca Academiei, studiind texte sacre și lucrări rare. Un timp, scriitorul a ținut un jurnal conținând meditații de o mare pătrundere spirituală, mergând de la doctrină și simbol la tehnica inițiatică.

OPERĂ

Al patrulea hagialâc (Ed. Cartea Românească, București, 1981; ediția a II-a, Ed. Rosmarin, București, 1996)
Creangă și Creanga de Aur (Ed. Cartea Românească, 1989; ediția a II-a integrală, Ed. Rosmarin, București, 1996)
Monarhul ascuns (Ed. Institutul European, Iași, 1992; ediția a II-a, Ed. Institutul European, Iași, 1999
Incantația sîngelui (Ed. Institutul European, Iași, 1993; ediția a II-a, Ed. Institutul European, Iași, 1999
Mitul sfîșiat (Ed. Institutul European, Iași, 1993; ediția a II-a, Ed. Institutul European, Iași, 1999
Interpretarea esoterică a unor basme și balade populare românești (Ed. Cartea Românească, București, 1994; ediția a II-a, Ed. Cartea Românească, București, 2000)
Jurnal Alchimic (Ed. Institutul European, Iași, 1994; ediția a II-a, Ed. Institutul European, Iași, 1999)
Steaua fără nume (Ed. Rosmarin, București, 1994)
Dacia hiperboreană (Ed. Rosmarin, București, 1994; ediția a II-a, Ed. Rosmarin, București, 1996)
Scrisori crepusculare (Ed. Rosmarin, București, 1995)
O icoană creștină pe Columna Traiana (Ed. Cartea Românească, București, 1996)
Însemnări inițiatice (Ed. Rosmarin, București, 1997)
Meditații, simboluri, rituri (Ed. Rosmarin, București, 1997)

Scriitorul Dan Iacob despre Vasile Lovinescu în Bibliotecarul de serviciu

POEZIE

Poetul persan Jalal ad-Din Muhammad Rumi

Biografie

Jalal ad-Din Muhammad Rumi, pe numele său complet Mawlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Rūmī (persană مولانا جلال الدین محمد رومی‎, turcă Mevlânâ Celâleddin Mehmed Rumi), cunoscut și ca Mawlānā Jalāl-ad-Dīn Muhammad Balkhī(Mawlānā Jalāl ad-Dīn Muhammad Balkhī; persană محمد بلخى‎; n. 30 septembrie 1207, Balch, astăzi în Afghanistan; d. 17 decembrie 1273, Konya, astăzi în Turcia) a fost unul din cei mai cunoscuți mistici persani și islamici, întemeietor al Ordinului Mevlevi.

Limba maternă a lui Rumi a fost persana.

Rumi, denumit „prințul poeților sufi”, a fost un mistic care a amalgamat în sine gânditorul și artistul. În întreaga lui creație el a proslăvit iubirea divină, ghidul spiritual al biografiei sale. El nu l-a căutat pe Dumnezeu în afară, ci în sine însuși.

S-a născut la Balch (Bactra), Afghanistan. Tatăl său a fost teolog, jurist, mistic, supranumit sultanul savanților. Când mongolii au invadat Asia Centrală (1215 - 1220), familia sa, împreună cu un grup de discipoli de-ai tatălui, a fost nevoită să se retragă spre vest. În drum spre Anatolia, aceștia îl întâlnesc pe Attar, celebru poet persan, întâlnire care va avea un puternic impact asupra lui Rumi.

Rumi, ca și alți sufiți, precum Rabi’a, al-Hallaj, Bayazid Bistami, Sana’i, Suhrawardi al-Maqtul, Fariduddin Attar, al-Ghazali, Ibn Arabi și încă mulți alții, descrie în opera sa treptele pe care le urcă îndrăgostitul sufit în căutarea lui Dumnezeu și, în final, contopirea cu El.

Dervişi mevleviţi sau rotitori

Din opera sa:

· Mathnawî (Distihuri).

· Diwan-e Shams-e Tabrizi(Divanul lui Shams din Tabriz).

· Rub'ayyat (Catrene).

· Fihi-ma-fihi(Lăuntrul lăuntrului), principala creație în proză a lui Rumi.

Mathanawî - titlul monumentalei sale opere - înseamnă distih (vers dublu), ea fiind compusă din aproximativ 25.000 de mii de distihuri. Aceasta capodoperă a literaturii persane este chintesența intregii gandiri sufite de până atunci, ea cuprinde povestiri și parabole cu caracter etic, ilustrate cu pilde din Coran, Evanghelie, Tora, din culegerea de fabule Kalila și Dimna, datorată lui Ibn al-Muqaffa', precum și din folclorul oriental, cu referiri la filosofia greacă și indiană.

Pe lângă lucrările în versuri, Rumi a lăsat și câteva opere în proză, cum ar fi Maktubat (Epistole) si Fi-hi ma fi-hi (Cuprinde ceea ce cuprinde; o altă posibilă traducere ar fi: Lăuntrul lăuntrului). Fihi ma fihi, principala sa operă în proză, pornește de la o spusă a profetului Muhammed și se constituie într-o pledoarie pentru neangajarea învățatului față de puterea politică.

Rumi a murit în noaptea de 17 decembrie 1273 la Konya, noapte ce este cunoscută sub numele de șeb-e arus(noaptea miresei ; noaptea nunții), deoarece, în sufism, moartea este considerată drept marea sărbătoare a reîntoarcerii spiritului la Dumnezeu și a contopirii cu El.

Murind pentru iubire

Mori, mori, mori în această Iubire!
Dacă mori în această iubire,
Sufletul tău va renaşte!

Mori, mori, nu te speria
de moartea a ceea ce este cunoscut!
Dacă vei muri faţă de tot ceea ce este trecător,
vei deveni etern!

Mori, mori, mori faţă de
ceea ce are moarte
şi vei deveni etern!

Mori, mori, evadează din aceşti nori!
Când vei ieşi dintre nori
vei fi (precum) Luna strălucitoare!

Mori, mori, mori faţă de
zgomotul grijilor lumeşti!

Şi în tăcerea Iubirii,
vei găsi scânteia vieţii!

Evoluţii

Din materie pierit-am, să-ncolţesc în firul ierbii,
şi-am pierit din firul ierbii, să răsar în erbivoră,
şi-am pierit din erbivoră, să mă schimb în om anume.
Pot să spun că după moarte mă voi spulbera-n nimica?
Voi zbura şi eu odată mai presus de lumea asta
şi mă voi schimba în ceea ce mi-i teamă să-mi închipui.
*
Mai întâi şi-ntâi descinse în materie, şi apoi
din materie căzut-a într-o plantă. Ani de zile
în materie trăit-a şi nu şi-a adus aminte
nici de-o luptă cu uscatul. Când căzu din plantă-n vită,
nu şi-a mai adus aminte de cum a trăit în plantă.
Iar aceste contradicţii, pe care le ştii prea bine,
l-au atras, ca dintr-o vită către om să năzuiască.
Apoi omul pribegit-a din meleaguri în meleaguri,
până-a căpătat în capu-i minte şi înţelepciune,
dar din minţile-i trecute nu şi-a mai adus aminte,
şi din minţile-i de astăzi încă va sui pe trepte.

Ascultă trestia ce plânge

Ascultă trestia ce plânge,
de despărţiri ea ne vorbeşte.
"De când m-au secerat din stuf,
suspinul meu pe oameni îi mâhneşte.
Caut un suflet de surghiun lovit,
să-i povestesc a dorului năpastă.
Toţi cei ce de obârşie-au fost rupţi,
a întâlnirii clipă o adastă.
În cin ales suspinul mi-am purtat,
şi-ntre sărmani aflai tovărăşie.
Prieten fiecare îşi zicea,
dar nimeni taina n-a vrut să mi-o ştie.
Nu e departe taina de suspin;
luminile-i privirii sunt ascunse,
ca sufletul de nimenea văzut,
dar trup şi suflet sunt întrepătrunse.
Nu vânt, ci foc este al trestiei zvon.
Cine de foc nu-i stăpânit, să piară!
În trestii-s ale dragostei văpăi,
tot dragoste şi-n vinul ce dogoară.
La trestii zvonitoare taina-şi spun
iubiţii, când surghiunul îi dezbină.
Venin e-n cânt şi leac adormitor,
pe cel nebun din dragoste-l alină."

George Magheru, poet şi dramaturg

Biografie

MAGHERU George, se naste la 17/30 dec. 1892, Craiova - moare in 17 aug. 1952, Bucuresti.
Poet si dramaturg. Fiul colonelului Romulus G. Magheru si al Anei (fiica lui Ion Ghica).

Prin tata, e nepot al generalului de la 1848, G. Magheru.

Ramas orfan de tata la patru ani, e crescut la mosia de la Ghergani a familiei Ghica, unde primeste o bogata educatie artistica (muzicala, literara): bunica, Alexandrina Ghica, stralucita pianista, facuse muzica cu Liszt si Clara Schumann; mama.

Ana Magheru, studiase la Scoala de Belle Arte din Londra. Scoala primara la Bucuresti, la „Sf. Gheorghe", liceul „Gh. Lazar" (bacalaureatul in 1911); in acelasi an se inscrie la Facultatea de Medicina din Bucuresti (absolvita in 1920). Izbucnirea razboiului il prinde in anul VI de facultate; pleaca pe front ca medic sublocotenent, se imbolnaveste de febra recurenta si tifos exantematic, dar refuza sa se reformeze si ramine in Moldova pina la demobilizare. Doctor in medicina (1920), isi incepe activitatea de cercetator la Institutul Cantacuzino, unde va functiona pina la moarte, Autor (in colab. cu sotia sa Alice, medic microbiolog) a numeroase lucrari de specialitate. Desi scrie versuri de la 14 ani, debuteaza tirziu, consacrindu-se creatiei literare dupa 1923, cind, bolnav, se retrage o vreme la Sinaia. Debut editorial cu drama Tudor Ardeleanu (1926), urmata de O legenda (1927), ambele formind ciclul Latinii la Dunare.

Primul volum de poezie Capricii (1929), cuprinde, dupa opinia lui Adrian Maniu, texte „interesante si antipoetice". Sugestia e fructificata polemic in titlul culegerii urmatoare, intitulata Poezii antipoetice (1933). Urmeaza Poeme in limba pasareasca (1936), Coarde vechi si noi (1936), Poeme balcanice (1936), apoi piesele Piele de cerb (1937), Domnul Decan (1939), Egoistul (dramatizare a romanului lui G. Meredith, 1939), Oglinda fermecata sau Divina re-creatiune (1944). George Magheru n-a propus nici unui teatru piesele sale; cu toate ca nu sint lipsite de virtuti scenice, de o viziune moderna in dramaturgie si avind reale calitati in dezbaterea unor probleme moral-filosofice. De altfel, scriitorul a dus o existenta retrasa fara a participa la miscarea literara a epocii interbelice. Izolat intre laborator si un cerc de prieteni din elita artistica a vremii (G. Enescu, pictorii Steriadi, Pallady, H. Catargi, Ghiata, Iser s.a.), el a continuat sa scrie si dupa 1944, fara a mai publica insa nimic. Opera lui postuma ramine inca a fi studiata si editata. Numai o parte din poemele inedite au fost publicate, prin grija lui George Magheru Sorescu, in 1982: Cintece la marginea noptii.

George Magheru a scris o poezie profund originala, moderna prin „bizarerie", rafinament estelic, balcanism si pitoresc verbal; poezia si teatrul lui dovedesc o preocupare permanenta, cu intensa implicare si gravitate filosofica, pentru problematica existentiala si morala a intelectualului - creator si savant. Partea cea mai interesanta a operei sale lirice, cea pentru care a fost considerat - formula lansata de Perpessicius, si care s-a impus - un „fantezist", se remarca prin modernitatea unei atitudini de detasare ironica, cu rol de demitizare si relativizare.

O poezie livresca adopta un ton putin declamator; in ea se intruchipeaza un principiu „balcanic" al proteismului: calamburul, jocul de cuvinte („Sintem Orient. Sa ne dezorientam!"), asociatiile contrastante, acumularile lexicale, alaturarea neologismului, in special termen stiintific, de arhaisme pitoresti, de cuvinte luate din toate straturile limbajului, parafraza - sint forme ale schimbarii permanente, ale experimentului continuu. Ciclul balcanic din Capricii (1929) si volumul Poeme balcanice (1936) contin grupaje de versuri ilustrind nu un pitoresc de suprafata, de culoare, ci o atitudine spirituala. Lungile inventare -enumeratii ingenioase, surprinzatoare prin contraste si afinitati - definesc perfect acest spatiu spiritual - refuzat in numele „ideii latine", dar asumat, implicit, prin voluptatile limbajului. Inventarele de obiecte, de case, de categorii umane („noctambulii, somnambulii, saturninii, cerealistii, realistii"), ca si multiplicarea rolurilor, a vocilor lirice („glasul" savantului, calatorului, tembelului etc), sint utilizate si pentru a defini o „Europa decadenta". Rima rara, formele extrem de variate de aliteratie, jocurile de cuvinte, mecanica exacta a distihului, cu subtilul ei efect de umor circumscriu o poezie a jocului, a inventivitatii si a gratuitatii. George Magheru avea insa obsesia ideilor, si punctul de rezistenta al poeziilor lui sta, de multe ori, in aliajul dintre libertatea limbajului si a tonului - si gravitatea temelor.

Lasind la o parte o mai banala serie de poeme - romante melancolice, limpezi madrigale, alegorii mitologice - merita luate in considerare meditatiile filosofice-cosmologice, romantice, uneori mai greoaie, dar cu momente de mare avint liric, foarte numeroase intre postume. Ele sint sustinute de o retea de obsesii: cunoasterea prin identificare, treptele initierii, creatia, legatura organica dintre ins si univers, corespondentele cosmice ale trupului (motivul repetat al unei harti stelare in forma femeii ideale), relatia spirit-materie, idee-realitate. De aceasta categorie de poeme se apropie cel mai mult teatrul lui George Magheru. Chiar in piesele realiste (Tudor Ardeleanu, 1926; O legenda, 1927), cu atit mai mult in feeriile-parabole, el urmareste ilustrarea unor teorii. Includerea primelor doua piese (Tudor Ardeleanu si O legenda) intr-un ciclu (Latinii la Dunare) lasa sa se vada, ca si organizarea volumelor de poezii, o tendinta de sistematizare si de generalizare. Teoria, prea evidenta uneori, subliniata de personaje simbolice (de pilda de „Un istoric"), urmareste aici fie mecanismul inlocuirii claselor degenerate, fie, mai ales, definirea unui specific etnic - tocmai din perspectiva balcanismului atit de des intilnit in poeme (interferentele dintre teatru si poeme sint, de altfel, multiple, dovedind caracterul acaparator al unor idei fundamentale deplin asumate). Instabilitatea, scepticismul, ironia si blazarea sint condamnate in numele principiului creator.

Domnul Decan (1939) e o bufonerie, o farsa - tratare in registru grotesc a unui aspect al aceluiasi sistem opozitiv: impostura sistematica si oficializata. in ultimele piese, dominanta devine tema creatiei - ca solutie existentiala. Se observa coerenta logica (dictata poate de implicarea personala) a ideilor: creatia, forma de actiune, e solutia depasirii balcanismului fatal. Piele de cerb (1937) si Oglinda fermecata (1944) cuprind motive de basm, personaje si situatii simbolice si sint structurale de repetarea unor situatii schematice ilustrative. Numeroase replici aforistice sau poetice nu au o valoare dramatica, dar prezinta avantajul ca amanuntesc si clarifica scheletul ideatic al poeziei lui George Magheru. in Piele de cerb implinirea destinului uman e aflata - dupa multiple incercari (in cunoastere stiintifica, arta, familie, natura, placere, reculegere filosofica etc.) si dupa oscilatii intre avint si dezgust (Vapaila si Gerila) - in creatie - ca mod de actiune si daruire.

Oglinda fermecata ilustreaza de la inceput dramele creatorului (scriitorul Luciu - dublat mitologic de Lucifer), caracterizat prin pasiunea cunoasterii si jertfa si ajungind la o solutie suprema: recrearea universului si a eului, entitati identificate; piesa contine si un mai concret, etic si estetic, „catehism de scriitor". E destul de evidenta consecventa ideilor si posibilitatea de a integra toate creatiile lui George Magheru intr-un sistem coerent; insusi umorul sau capata astfel valoarea unei atitudini filosofice asumate, in cadrul doritei sinteze dintre materie si spirit.

OPERA:
Tudor Ardeleana, drama in 4 acte, Bucuresti, 1926;
O legenda, drama in 4 acte. Bucuresti, 1927;
Capricii, versuri. Bucuresti, 1929;
Poezii antipoetice. Bucuresti, 1933;
Poeme in limba pasareasca. Bucuresti, 1936;
Coarde vechi si noi. Bucuresti, 1936;
Poeme balcanice. Bucuresti, 1936;
Piele de cerb, pretext dramatic pentru meditatiune. Bucuresti, 1937;
Domnul Decan, comedie in 4 acte, Bucuresti, 1939;
Egoistul, comedie in 4 acte dupa un roman de G. Meredith, Bucuresti, 1939;
Oglinda fermecata sau Divina re-creatiune, tragedie in 3 acte, Craiova, 1944;
Poezii antipoetice (antologie), cuvint inainte de Perpessicius, ed. ingrijita de R. Vulpescu, Bucuresti, 1966;
Teatru, pref. de B. Elvin. fisa biobibliografica de R. Vulpescu, Bucuresti, 1972;
Ctntece la marginea noptii, poeme inedite, ed. ingrijita si prefatata de M. Sorescu, Craiova, 1982.

REFERINTE CRITICE:
Perpessicius, Mentiuni, III;
Al. Piru. Panorama;
I. Rotaru, O istorie, II;
M. Muthu, in Echinox, nr. 8-9, 1972;
idem. Orientari cubice, 1972;
Ov.S. Croh-malniceanu. Literatura, II, III;
M. Muthu, Literatura romana si spiritul sud-est european, 1976;
Al. Piru, Istoria literaturii romane de la inceput pina azi, 1981;
S. Foarta, in Orizont, nr. 43, 1982;
FI. Miu, in Ramuri, nr. 11, 1982;
Dana Dumitriu, in Romania literara, nr. 12, 1983.

Serenadă dublă

El şi ea îşi leagănă gondola;
Valurile le dansează farandola.

Un clăcaş loveşte-n Bărăgan cu sapa,
Şi e trist parcă îşi sapă groapa.

Pustele au pus sub ei cămile,
Câmpul şi oraşul - campanule, campanile.

El sapă gândind. Cruntul război
Din molari i-a defalcat vreo doi.

Lido moare-ntr-un amurg serafic,
Litografic, crisografic, litocrisografic.

Statuie antică în ruină

Pe voluptatea care rotunji frumosul pântec,
încât e prins în piatra - vecinic cântec -
se reazimă acuma prăfuite tufe de urzici...
Din rănile frumoasei coapse ies furnici...
Iubirea a creat această mică şi subtilă gură
pe care dalta a sculptat-o în căldură...
Acum, în al iubirii cald şi dulce leagăn,
îşi face plasa "cap de mort", păros păiangăn.
A fost creată fruntea într-o lungă meditaţie
din care n-a lipsit o voluptuoasă graţie:
ideea fecundată de eterna frumuseţe...
Din acest gând cuprins în suprafeţe
şi ros de ploi, de geruri şi de gârle,
ies guşteri, scolopendre şi şopârle.

Glasul tembelului

Aveam în vis gospodăria plină.
Furnicile îmi măcinau făină.
Păstram la stână mieii Domnului şi cuci
În staul, pentru lapte şi lăptuci.
Un cal cu şorţ îmi mătura ograda...
Îşi cultiva în straturi drepte coada,
Şi mie-mi semăna o bella-dona.

Acolo cedrii îmi câtau din diblă...
Din arborele-pâine mâncam jimblă...
Din arborele de cafea, cafeaua fină...
Făceam un foc isteţ la rădăcină
Şi boabele ieşeau gata prăjite;
O coropişniţă mi le dădea râşnite...
Şi-ntr-un izvor termal, ca dintr-o ceaşcă,
Turceşte beam cafea turcească.

(Capricii, 1929)

MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, INVITAȚIE LA OPERĂ, OPERETĂ, BALET

DOMENICO CIMAROSA

Compozitorul italian Domenico Cimarosa

Domenico Cimarosa

Compozitor

Biografie (traducere automată de pe Wikipedia)

Domenico Cimarosa (italiană: [domeːniko tʃimarɔːza] ; 17 decembrie 1749, Aversa, Regatul Napoli, acum Provincia Caserta- 11 ianuarie 1801, Veneția ) a fost un italian de operă compozitor al școlii napolitane . El a scris mai mult de optzeci de opere în timpul vieții sale, inclusiv capodopera sa, Il matrimonio Segreto (1792). Cimarosa a scris, de asemenea, numeroase lucrări instrumentale, atât laice și religioase în natură.

Cimarosa s-a născut în Aversa în Campania .

Părinții lui erau săraci, dar, nerăbdători să dea fiului lor o educație bună, l-au trimis la o școală liberă legată de una dintre mănăstirile din Napoli după ce s-a mutat în acest oraș. Organistul mănăstirii, Padre Polcano , a fost lovit de intelectul băiatului și l -au instruit în elementele de muzică și , de asemenea , în literatura veche și modernă a țării sale. Din cauza influenței sale, Cimarosa a obținut o bursă la institutul muzical din Santa Maria di Loreto din Napoli, unde a rămas timp de unsprezece ani, mai ales studiind cu mari maeștri ai școlii italiene vechi; Niccolò Piccinni , Antonio Sacchini , și alți muzicieni de renume sunt menționate printre profesorii săi

La vârsta de douăzeci și trei, Cimarosa a început cariera ca un compozitor cu o bufă operă numită Le stravaganze del Conte, în primul rând efectuat la Teatro del Fiorentini la Napoli în 1772. Lucrarea sa întâlnit cu aprobarea, și a fost urmat în același an Le pazzie di Stelladaura e di Zoroastro, o farsă plină de umor și de excentricitate. Această lucrare a fost, de asemenea, cu succes, iar faima tânărului compozitor a început să se răspândească în toată Italia. În 1774, el a fost invitat la Roma să scrie o operă pentru stagione acelui an; și acolo a produs o altă operă comică numită L'în Londra italiana

De-a lungul următorii treisprezece ani, Cimarosa a scris o serie de opere pentru diferite teatre din Italia, care trăiesc temporar în Roma, în Napoli, sau oriunde altundeva vocația sa ca dirijor al opera sa întâmplat să-l ia. De la 1784-1787, el a trăit în Florența , scriind în mod exclusiv pentru teatrul acelui oraș. Producțiile din această perioadă a vieții sale sunt foarte numeroase, constând din opere (atât de benzi desenate și grave), cantată , și diverse compoziții sacre. Următoarele lucrări pot fi menționate, printre multe altele: Cajo Mario; cele trei biblice opere, Assalone, La Giuditta și Il sacrificio d'Abramo; Il convito di Pietra; și La balerina Amante, o operă comică realizată pentru prima dată la Veneția , cu un succes enorm. ^[2] ^[3]

În 1787, Cimarosa sa dus la Sankt Petersburg , la invitația împărăteasa Ecaterina a II . El a rămas la curtea ei timp de patru ani și a scris un număr enorm de compoziții, cea mai mare parte a naturii bucăților d'occasion; de cele mai multe dintre acestea, nici măcar numele sunt pe înregistrare. O excepție importantă a fost un recviem , intitulat da Requiem în Messa G minor. Piesa, compusă în 1787, a fost comandat pentru a marca moartea soției ambasadorului Franței la Sankt - Petersburg. În 1792, Cimarosa a părăsit St. Petersburg și a plecat la Viena , la invitația împăratului Leopold al II - lea . Aici, el a produs capodopera sa, Il matrimonio Segreto , care se clasează printre cele mai mari exemple de operă bufă (Verdi este modelul de operă bufă luate în considerare). În 1793, Cimarosa a revenit la Napoli, unde Il matrimonio Segreto și alte lucrări au fost primite cu mare succes. Printre lucrările care fac parte ultimul său sejur în Napoli , care poate fi menționat este opera fermecător, Le astuzie femminili. ^[2]

Se spune această perioadă a vieții sale să fi fost amărât de uneltirile persoanelor invidios și ostile, inclusiv vechiul său rival, Giovanni Paisiello . În timpul ocupației de Napoli de către trupele Republicii Franceze , Cimarosa sa alăturat partidului liberal, ci întoarcerea Bourbonilor a fost închis , împreună cu mulți dintre prietenii săi politici (unii spun chiar condamnați la moarte). Condamnarea sa a fost comutată în exil atunci când admiratorii influenți mijlocit, iar el a plecat din Napoli, cu intenția de a se întoarce la Sankt-Petersburg, dar starea lui de sănătate a fost rupt și după multă suferință a murit în Veneția, la 11 ianuarie anul 1801 a unei inflamații intestinale. Natura bolii sale au dus la zvonul său a fost otrăvit de dușmanii săi; cu toate acestea, un oficial ancheta sa dovedit ca acest lucru să fie nefondate. El a lucrat până în ultimul moment al vieții sale, iar una dintre operele sale, Artemizia, a rămas neterminat de la moartea sa. ^[2] Locul morții sale este marcată de un memorial în Campo San Angelo în apropiere de calle de Caffetier.

Studioul Lirico, un program de vară pentru cântăreți de operă patronate de Universitatea din Carolina de Sud, produse din 1992 până în 1995 o mulțime de opere Cimarosa lui (cândva în prima producție în timp modernă) de către direcția artistică a Talmage Fauntleroy, regizor de teatru, și Nick Rossi, muzicolog. În Italia, din anul 2005 toscan Opera Academia "Domenico Cimarosa" a realizat un program de vară dedicat operelor lui Cimarosa prin direcția artistică și muzicală a lui Simone Perugini, compozitor, dirijor, muzicolog și savant italian de Cimarosa. Toscan Opera Academia "Domenico Cimarosa" realizează două proiecte despre compozitorul: primul, numit Centro cimarosiano di Studi pentru publicarea omnia de operă a compozitorului în ediție critică (scor completă, scor vocal si piese orchestrale cu comentarii Cuvânt înainte), al doilea numit Atelierul de Opera pentru producția și set-up al operelor compozitorului în ediții critice de cântăreți de operă și instrumentiști de experți privind filologic practica muzicii italiene din secolul 18.

Operele

· Le stravaganze del Conte (carnaval 1772 Napoli Teatro San Giovanni dei Fiorentini) [Le di Merlina e Magie Zoroastro; Le pazzie di Stelladaura e Zoroastro]

· La finta Parigina (carnaval 1773 Napoli Teatro Nuovo)

· I sdegni per amore (1.1776 Napoli Teatro Nuovo)

· I matrimoni în Ballo (carnaval 1776 Napoli Teatro Nuovo)

· La frascatana Nobile (iarna 1776 Napoli Teatro Nuovo) [La finta frascatana]

· I TRE Amanti (carnaval 1777 Roma Teatro Valle ) [Le gare degl'amanti]

· Il fanatico per gli Antichi Romani (primăvara 1777 Napoli Teatro San Giovanni dei Fiorentini)

· L'Armida immaginaria (vara 1777 Napoli Teatro (San Giovanni) , dei Fiorentini)

· Gli Amanti comici, o La Famiglia în luzia scompiglio (1778 Napoli Teatro (San Giovanni) , dei Fiorentini;? Carnaval 1796 Crema) [Il matrimonio în Commedia; La Famiglia Stravagante, ovvero Gli Amanti comici]

· Il ritorno di Don Calandrino (carnaval 1778 Roma Teatro Valle) [Armidoro e Laurina]

· Le stravaganze d'amore (1778 Napoli Teatro San Giovanni dei Fiorentini)

· Il matrimonio pe industria (1778? Napoli?) [?]

· La Contessina (vara 1778 Bologna) [?] [+ G. Astaritta, FL Gassmann]

· Il matrimonio pe raggiro (1778/9? Roma ?; carnaval Roma 1802 Teatro Valle) [La donna bizzarra]

· L'în Londra italiana (carnaval 1779 Roma Teatro Valle) [La Virtu Premiata]

· Fedele L'infedeltà (vara 1779 Napoli, Teatro del Fondo )

· Le donne rivali (carnaval 1780 Roma Teatro Valle) [et al.]

· Caio Mario (carnaval 1780 Teatro delle Dame)

· I Finti Nobili (carnaval 1780 Napoli Teatro San Giovanni dei Fiorentini)

· Il Falegname (1780 Napoli F) [L'Artista]

· L'avviso ai maritati (1780? Napoli Teatro San Giovanni dei Fiorentini) [?]

· Il Capriccio drammatico (1781? Torino ?; 1794 Londra)

· Il pittor parigino (carnaval 1781 Roma Teatro Valle) [Le Brame deluse]

· Alessandro nell'Indie (carnaval 1781 Roma A)

· L'Amante combattuto dalle Donne di Punto (1781 Napoli Teatro San Giovanni dei Fiorentini) [La biondolina; La giardiniera Fortunata]

· Giunio Bruto (aut.1781 Verona) G

· Giannina e Bernardone (aut.1781 Veneția SS) [Il Villano geloso]

· Il convito (carnaval Veneția 1782 SS) [Der Schmaus]

· L'Costante amor (carnaval 1782 Roma Teatro Valle) [e Giulietta Armidoro]

· L'eroe cinese (13.8.1782 Napoli SC)

· La Amante balerină (1782 Napoli Teatro San Giovanni dei Fiorentini) [L'Amante ridicolo]

· La Circe (carnaval 1783 Milano S)

· I din cauza di Rocca Baroni Azzurra (carnaval 1783 Roma Teatro Valle) [Dve nevesty; I Baroni din cauza; La SPOSA în Contrasto; Il Barone deluso]

· La riconosciuta Villana (1783 Napoli Teatro del Fondo) [La villanella Rapita]

· Oreste (13.8.1783 Napoli SC)

· Chi dell'altrui si Presto si veste spoglia (1783 Napoli F) [Nina e Martuffo]

· Il vecchio burlato (1783 Veneția) [?]

· I matrimoni impensati (carnaval 1784 Roma Teatro Valle) [La bella Greca]

· L'apparenza inganna, o La villeggiatura luzia (primăvara 1784 Napoli F)

· La vanità delusa (primăvara 1784 Florence P) [Il Mercato di Malmantile]

· L'Olimpiade (10.7.1784 Vicenza)

· I conti supposti din cauza, ossia Lo sposo Senza Moglie(aut.1784 Milano S) [Lo sposo ridicolo]

· Artaserse (26.12.1784 Torino TR)

· Il burlato Barone (1784 Napoli Teatro Nuovo) [rev. Il pittor parigino] [+ F. Cipolla]

· Li Finti conti (primăvara 1785 Torino, Gallo-Ughetti) [?]

· I fratelli papamosche (primăvara 1785 Torino, Gallo-Ughetti) [?]

· Le statuie parlanti (1785 Correggio) [?]

· Il disperato Marito (1785 Napoli F) [Il Marito geloso; Die bestrafte Eifersucht]

· La donna sempre al suo peggior s'appiglia (1785 Napoli Teatro Nuovo)

· Il credulo (carnaval 1786 Napoli Teatro Nuovo) [La Baronessa Stramba; Il credulo deluso]

· Le Trame deluse (1786 Napoli Teatro Nuovo) [L'contrastato Amor; Li raggiri scoperti]

· L'impresar în angustie (1786 Napoli Teatro Nuovo) [Die theatralischen Abenteuer]

· La Stramba Baronessa (1786 Napoli Teatro Nuovo) [rev. I matrimoni în ballo] [Il credulo]

· Gli Amanti alla prova (1786 Napoli) [?]

· L'impostore punito (1786/7 Torino C) [?]

· Volodimiro (carnaval 1787 Turin TR)

· Il fanatico burlato (1787 Napoli Teatro del Fondo) [felice Burla La; Der adelsüchtige Bürger]

· Da Requiem în Messa G minor (1787 St Petersburg E)

· La Felicita inaspettata (3.1788 St Petersburg E)

· La Vergine del unic (1788 St Petersburg E;? 6.11.1789 St Petersburg BK)

· La scuffiara (1788) [?]

· La Cleopatra (27.9.1789 St Petersburg E) [Cleopatra e Marc'Antonio]

· Il matrimonio Segreto (7.2.1792 Vienna B), scor

· Sophie et Dorval () [rev. Il matrimonio Segreto]

· Il matrimonio per susurro () [?]

· La calamità dei cuori (1792/3 Viena B) [?]

· Contrattempi (1793 Bonn) [?]

· Amor sagace Rende (1.4.1793 Vienna B)

· I Traci Amanti (19.6.1793 Napoli Teatro Nuovo) [Il padre alla moda, ossia Lo Sbarco di Mustanzir Bassa; Amanti Turchi gli;Les Amants Turcs]

· Il maestro di cappella (2.7.1793 Berlin, Germania)

· Le astuzie femminili (26.8.1794 Napoli Teatro (San Giovanni) , dei Fiorentini)

· La astuta pupilla (1794 Napoli Teatro del Fondo) [?]

· La Innamorata Serva (1794 Napoli F) [?]

· Penelope (carnaval 1795 Napoli Teatro del Fondo)

· Le Nozze în garbuglio (1795 Messina)

· L'impegno superato (1795 Napoli Teatro del Fondo)

· La ammalata Finta (1796 Lisabona)

· I nemici generosi (carnaval 1796 Roma Teatro Valle) [Il duello pe complimento]

· Gli Orazi ei Curiazi (carnaval 1797 Veneția F)

· La morte di Assalonne (? Florence, Oratoriul) [rev. Gli Orazi ed i Curiazi]

· Achille all'assedio di Troja (carnaval 1797 Roma A)

· L'imprudente Fortunato (carnaval 1797 Roma Teatro Valle)

· Artemisia di Caria regina (vara 1797 Napoli SC)

· Attilio Regolo (carnaval 1797 Reggio) [?]

· Le Nozze di Lauretta (1797? Torino) [?]

· L'raggirato apprensivo (1798 Napoli Teatro San Giovanni dei Fiorentini)

· Il Secreto (aut.1798 Torino C)

· Semiramide (1799 Napoli F) [?]

· Il di bell'amore Conte () [?]

· L'contro l'arte arte (carnaval 1800 Alexandria) [?]

· Artemisia (carnaval 1801 Veneția F)

· Il Nuovo Podestà (primăvara 1802 Bologna) [?]

· Tito Vespasian (1821 Lisabona) [?]

· La Fortunata Discordia () [?]

· L'Ajo nell'imbarazzo () [?]

· Le donne vendicate () [?]

· Il Cavalier del dente () [?]

· La Molinara (incomplet) [?]

Muzică instrumentală

· 88 Sonate pentru clavecin sau fortepiano

· Uvertură din opera "The Secret Căsătoria" transcriere timpurie pentru clavecin (organo sau pian), Wien, Cappi [XIX sec.], Capua, Esarmonia 2010

· Sinfonia în B major pentru 2 oboi, 2 arhi e Corni

· Sinfonia în Re major (attribuita anche a Josef Mysliveček )

· Concertul pentru clavecin sau fortepiano in si bemolle maggiore

· Concertul pentru oboi și orchestră de coarde

· Concertul pe 2 e orchestra flauti în maggiore sol (1793)

· Sestetto în G major pentru fortepiano, Fagotto, 2 violini, viola e violoncelul

· Sestetto în F major pentru organizzato fortepiano, ARPA, Fagotto, violino, viola da gamba e violoncelul

· 6 cvartete (re maggiore, sol maggiore, do maggiore, fa maggiore, do maggiore, la Minore) pe Flauto, violino, viola e violoncelul

· Recviem (1787) Sol Mineur (vezi versiunea rev.by Victorio Negri- Sept.1968 CD Philips 422 489-2)

Domenico Cimarosa - 32 Piano Sonatas

Nunta secretă

de Domenico Cimarosa

Căsătoria secretă este o dramă jucăușă a lui Domenico Cimarosa pe un libret al lui Giovanni Bertati , care, la rândul său, se bazează pedin 1766 Căsătoria clandestină de George Colman cel Bătrân și David Garrick , pusă în scenă la Drury Lane din Londra .

EVENIMENTE ISTORICE

A fost montat pentru prima dată pe 7 februarie 1792 la Burr din Viena . Succesul publicului vienez a fost imediat senzațional, atât de mult încât un eveniment nu s-a întâmplat până în acest moment în istoria muzicii (și care printre altele nu se va mai repeta nici în viitor): bisul întregii opere. De fapt, împăratului Leopold al II-lea (un domnitor care, în mod paradoxal, nu avea niciun interes pentru muzică) i-a plăcut atât de mult lucrarea, încât a decis să o ia de la capăt imediat după aceea.

Acesta nu a fost doar un triumf de moment și local: opera a stârnit, de fapt, uriașe aplauze peste tot și în fiecare perioadă, rămânând până în prezent în grilele marilor teatre de operă din lume și este considerată încă o operă vie, plină de prospețime și una dintre operele comice prin excelență.

INTERPREȚI ÎN PREMIERĂ

Caracter	Tipul de voce	Interpreți la premiera din 7 februarie 1792 (dirijor Domenico Cimarosa )
Geronimo	scăzut	Giambattista Serafino Blasi
Elisabeta	soprană	Josephine Nettelet
Carolina	soprană	Irene Tomeoni
Fidalma	mezzo soprană	Dorothea Bussani
Contele Robinson	scăzut	Francesco Benucci
Pauline	tenor	Sfinții Nencini

COMPLOT

Paolino si Carolina, prada unui impuls amoros, sunt casatoriti in secret de doua luni si intre nelinisti si subterfugii se adora fara a putea apartine unul altuia, ceea ce le sporeste tandretea si ardoarea. Paolino ar dori să-și convingă mireasa secretă să fugă: totuși ea ezită, chiar dacă este tulburată de o mie de dureri. În jurul celor doi îndrăgostiți se mișcă o mică mulțime de personaje tipice comediei secolului al XVIII-lea: Geronimo, tatăl Carolinei, negustor surd, avar și bogat (stăpânul lui Paolino), contele Robinson, un bogat pretendent englez, Elisetta, sora Carolinei, temperamental ciudă, ambițioasă. , aspră și malignă (care a fost destinată de tatăl ei să se căsătorească cu contele Robinson), și mătușa Fidalma, o văduvă bogată care și-a investit capitalul în afacerile fratelui său Geronimo, luată tot de un pasiune arzătoare pentru tânărul Paolino. Intriga se încurcă din ce în ce mai plăcut: contele Robinson, care după planurile lui Paolino ar trebui să se căsătorească cu Elisetta, de îndată ce o vede pe Carolina că se îndrăgostește de acesta și nu vrea să știe mai multe despre cealaltă. Geronimo protestează, dar Robinson îi propune să renunțe la jumătate din zestre dacă îi acordă mâna Carolinei în loc de mâna Elisetei. Furia Elisetei și declarațiile de dragoste ale Fidalmei către Paolino complică și mai mult problema, așa că cei doi decid să fugă. Evadarea eșuează, deoarece planul va fi descoperit, dar, din fericire, totul se așează la un final fericit. se îndrăgostește de acesta și nu vrea să știe mai multe despre celălalt. Geronimo protestează, dar Robinson îi propune să renunțe la jumătate din zestre dacă îi acordă mâna Carolinei în loc de mâna Elisetei. Furia Elisetei și declarațiile de dragoste ale Fidalmei către Paolino complică și mai mult problema, așa că cei doi decid să fugă. Evadarea eșuează, deoarece planul va fi descoperit, dar, din fericire, totul se așează la un final fericit. se îndrăgostește de acesta și nu vrea să știe mai multe despre celălalt. Geronimo protestează, dar Robinson îi propune să renunțe la jumătate din zestre dacă îi acordă mâna Carolinei în loc de mâna Elisetei. Furia Elisetei și declarațiile de dragoste ale Fidalmei către Paolino complică și mai mult problema, așa că cei doi decid să fugă. Evadarea eșuează, deoarece planul va fi descoperit, dar, din fericire, totul se așează la un final fericit.

STRUCTURA MUZICALA

Simfonie

Actul I

N. 1 - Introducere Dragă, nu te îndoi (Paolino, Carolina)
N. 2 - Duet între Carolina și Paolino Vă las pentru că sunt uniți
N. 3 - Cavatina lui Geronimo Auzi, toată lumea aude
N. 4 - Trio între Carolina, Elisetta și Fidalma mă înclin în fața dumneavoastră
N. 5 - Aria Fidalmei E adevărat că acasă
N. 6 - Cavatina del Conte Fără, fără ceremonie (Contele, Elisetta, Carolina, Fidalma, Paolino, Geronimo)
N. 7 - Cvartet Simt un ger rece în piept (Conte, Elisetta, Carolina, Fidalma)
N. 8 - Duet între Paolino și Contele Signor, vă rog, cedați
N. 9 - Aria de Carolina Perdonate, domnul meu
N. 10 - Finala I Spune-mi ce e cu Contele (Geronimo, Elisetta, Fidalma, Paolino, Carolina, Conte)

Actul II

N. 11 - Duet între Geronimo și Contele Dacă respirația este în corpul tău
N. 12 - Trio intre Paolino, Fidalma si Carolina simt, vai, ca ma simt rau
N. 13 - Aria lui Paolino Pria care răsare pe cer
Nr. 14 - aria contelui Son lunatico bilioso (Contele, Elisetta)
N. 15 - Trio între Fidalma, Elisetta și Geronimo Ce vei face? Haide, vorbește
N. 16 - Recitativ însoțit Cum să-l tăcem mai târziu, dacă într-o retragere
N. 17 - Quintet Deh, lasa-ma sa respir (Carolina, Conte, Elisetta, Fidalma, Geronimo)
N. 18 - Aria Elisetei Dacă mă răzbun
N. 19 - Duet între Contele și discursul Elisetei Carolina
N. 20 - Finala II Deh, mângâie-te, dragă (Paolino, Carolina, Elisetta, Fidalma, Geronimo, Conte)

Domenico Cimarosa: Il Matrimonio Segreto

TONI IORDACHE

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Toni Iordache

Nume la naștere	Niculae Mihai Iordache
Născut	17 decembrie 1942, Bâldana, Ilfov Bâldana, Tărtășești, Dâmbovița, România
Decedat	februarie 1987, București
Cetățenie	România
Ocupație	țambalist
Activitate
Alte nume	Toni Iordache
Gen muzical	populară, clasică, lăutărească
Instrument(e)	țambal
Case de discuri	Electrecord
Modifică date / text

Toni Iordache (n. 17 decembrie 1942, Bâldana, județul Ilfov – d. 1 februarie 1987 București) a fost un virtuoz instrumentist, interpret român, etnic rom de muzică populară și lăutărească. I s-a spus și regele țambalului.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut la data de 17 decembrie 1942 în satul Bâldana, județul Ilfov, urmând tradiția muzicală a familiei sale (tatăl său cânta la țambal și ambii unchi cântau la vioara). Începe să învețe țambalul de la vârsta de 4 an, ulterior devenind ucenicul lui Mitică Ciuciu, un cunosc țambalist al vremii.

În 1958 câștigă medalia de aur la „Welt Jugend Feier” în Viena, iar în 1960 este solicitat și ulterior angajat de Orchestra ansamblului de muzică populară „Ciocârlia”.

Între anii 1960-1969, împreuna cu Ansamblul „Ciocârlia” are concerte în toată țara, dar și un turneu în Londra și unul la Moscova. În 1968 câștigă medalia de aur la „Festivalul Tinerilor Muzicieni” la Sofia.

În 1969 participă la un turneu la Paris împreună cu Gheorghe Zamfir și formația sa, renunță la contractul său cu Ansamblul „Ciocârlia”. Din 1970 colaborează numai cu taraful condus de naistul Gheorghe Zamfir, cu care ajunge în Berlin și în Budapesta, până la sfârșitul vieții.

În 1973 colaborează cu Orchestra de muzica simfonica NHK Orchestra din Tokyo și interpretează, ca invitat, suita „Hary Janos” pentru țambal a lui Zoltán Kodály.

Din 1975 se alătură orchestrei lui Ion Onoriu cântând cu instrumentiști importanți precum Costel Vasilescu sau Mieluță Bibescu.

După 1970 cântă împreună cu fiul său, Leonard Iordache.

În 1985 se îmbolnăvește de diabet zaharat și, ulterior, îi este amputat un picior.

DECESUL[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Moare în 1 februarie 1987 la București.

Toni Iordache - Toni Iordache- țambal, vol. 1 - Album Integral

Toni Iordache - Muzică lăutărească

AURELIA CIONCA

Date personale
Aurelia Cionca
Aurelia Cionca
Născută	16 mai 1888 București, România
Decedată	17 decembrie 1962 (74 de ani) București, România
Cetățenie	România
Ocupație	pianistă
Activitate
Instrument(e)	pian
Modifică date / text

Aurelia Cionca (n. 16 mai 1888, București – d. 17 decembrie 1962, București), a fost o pianistă și profesoară de pian din România, care, printre alții, i-a avut ca studenți pe Dinu Lipatti, Dan Mizrahi și Eugen Ciceu.^[1]

În 1895 a avut loc la București prima întâlnire a reginei Elisabeta (Carmen Sylva) cu Aurelia Cionca, un copil-minune pe care regina a sprijinit-o apoi să devină pianistă.^[2] Mulțumită reginei, Aurelia Cionca a cântat din copilărie în fața unor muzicieni renumiți, ca Bronisław Huberman, Kubelik, Grunfeld și Pablo Sarasate.

Aurelia Cionca a fost și compozitoare. Între compozițiile sale se numără și „Patru balade galbene pe versuri de Lorca”.^[7]

A fost recompensată cu titlul de Artist Emerit.^[6]

Nina Cionca este nepoata sa de frate.

PREMIERĂ

După ce a rămas necunoscută timp de 84 de ani, creația postumă a lui Liszt, „Rapsodia română”, descoperită în 1931 la Weimar de Octavian Beu, a fost interpretată în premieră la 17 decembrie 1931, de pianista Aurelia Cionca, la Ateneul Român din București^[8]. La 19 aprilie 1932, d-na Aurelia Cionca Pipoș, profesoară la Academia Regală de Muzică din București, a interpretat această lucrare în sala „Casinoului Militar” din Timișoara, cu ocazia turneului pe care l-a întreprins în centrele și orașele muzicale din Transilvania^[9]

SFATURI UTILE

Valoarea energetica a principalelor alimente (KCalorii la 100 gr.) Pentru a fi sanatosi tineti cont de numarul de calorii pe care il reprezinta mesele dumneavoastra zilnice! Cateva felii de paine pot cantari 50 de grame, iar poate asta inseamna peste 150 de KCal, ceea ce reprezinta aproximativ 5 - 8% din necesarul zilnic de calorii al unei persoane adulte, sedentare. Intr-un kg de corp gras sunt aproximativ 7000 - 7700 KCal. Teoretic, daca se creeaza un deficit echivalent de calorii se obtine slabirea cu un kg. Acest lucru, bineinteles, trebuie facut in timp, nefiind deloc recomandata slabirea cu mai mult de 1 - 2 kg pe luna. Cel mai indicat mod de a obtine deficitul de calorii este prin combinarea exercitiilor fizice cu asigurarea unui aport mai mic decat necesarul zilnic cu pana la 500 de KCal/zi. Acest aport nu trebuie sacazut, nicidecum, sub 1200 de KCal la femei si 1800 de KCal la barbati.
	Protide	Lipide	Glucide	KCal		Protide	Lipide	Glucide	KCal
	%	%	%	la 100 g		%	%	%	la 100 g
Carne si derivate					Peste si derivate
Carnati	18,0	26,9	-	324	Biban				88
Creier	-	-	-	128	Cod	19,0	1,0	-	87
Curca	24,5	8,5	-	179	Cod in sos tomat	14,9	1,3	2,9	85
Ficat (porc, vita)	-	-	-	132	Crap	18,9	2,8	-	104
Ficat (pasare)	-	-	-	120	Crap in ulei	10,6	6,9	4,3	125
Gaina	21,0	6,0	-	142	Hering	18,0	10,0	-	167
Gasca semigrasa	18,4	20,0	-	261	Hering in ulei	13,7	28,9	-	325
Inima, rinichi	-	-	-	120	Hering in sos tomat	16,2	10,4	1,8	170
Jambon	-	-	-	271	Icre crap	25,0	3,0	-	130
Leberwurst	16,8	30,1	-	349	Icre stiuca	27,0	1,5	-	125
Miel	18,0	20,0	-	260	Macrou	22,0	10,0	-	183
Muschi tiganesc	21,6	26,3	-	333	Macrou in sos tomat	14,5	10,6	1,6	164
Parizer, cremwursti	13,0	26,0	-	295	Macrou in ulei	16,2	20,7	-	259
Pateu de ficat	19,6	19,5	-	261	Pastrav	-	-	-	103
Porc - slaba	20,4	6,3	-	142	Salau	19,4	0,4	-	83
Porc - grasa	15,0	30,0	-	350	Sardina in ulei	19,3	21,6	-	280
Pui de gaina	20,1	10,2	-	177	Scrumbie	14,2	25,9	-	299
Rata	19,6	6,0	-	136	Somn	16,8	18,8	-	224
Salam	-	-	-	560	Stavrid	16,6	5,1	-	115
Salam de Sibiu	26,5	43,4	-	512	Stavrid in sos tomat	15,5	6,6	-	125
Salam de vara	20,0	47,0	-	519	Stiuca	19,1	0,4	-	82
Slanina	-	-	-	630	Oua
Sunca presata	24,9	20,7	-	294	Ou de gaina (gr. pe buc.)	7,0g	6,0g	0,6g	171
Vita - slaba	20,4	2,2	-	104	Galbenus de ou de gaina	16,0	32,0	0,3	364
Vita - grasa	12,0	24,5	-	277	Albus de ou de gaina	13,0	0,2	0,5	57
Lapte si derivate					Galbenus de ou de gaina	-	-	-	165
Branza de burduf	27,4	27,4	0,5	369	Un ou de rata (cca 60g)	7,0g	8,0g	0,2g	104
Branza grasa de vaca	13,0	9,0	4,5	155	Grasimi
Branza slaba de vaca	18,0	-	4,0	90	Maioneza	-	-	-	716
Branza topita	7,0	36,0	0,9	366	Margarina	-	82,5	-	767
Cascaval	25,0	19,0	1,0	283	Untura de porc	0,2	99,6	-	927
Iaurt	3,2	2,6	4,0	70	Ulei floarea soarelui	-	100,0	-	930
Lapte batut	3,2	2,9	5,5	63	Ulei soia	-	100,0	-	930
Lapte de vaca integral	3,5	3,5	4,5	65	Dulciuri
Lapte de vaca normalizat	3,5	1,7	4,9	50	Ciocolata	-	-	-	525
Lapte de oaie	6,0	7,5	4,6	113	Marmelada	-	-	-	272
Lapte de capra	3,5	3,7	4,5	67	Miere	-	-	-	310
Lapte praf	27,0	24,0	40,0	498	Zahar nerafinat	-	-	-	375
Telemea de oaie	18,9	24	1,0	315	Zahar rafinat	-	-	-	385
Telemea de vaca	19,4	20,4	1,0	273	Bauturi
Smantana	2,5	30,0	3,1	300	Bere blonda	-	-	-	53
Unt	6,0	74,0	2,0	721	Bere bruna	-	-	-	42
Cereale si fainoase					Cola	-	-	-	48
Biscuiti	8,2	9,5	74,0	425	Limonada	-	-	-	58
Cornuri, chifle simple	8,2	0,4	57,1	271	Rom	-	-	-	245
Cornuri, chifle cu material	8,2	4,4	61,6	327	Tuica	-	-	-	250
Faina de grau	11,8	1,4	72,0	356	Vina alb	-	-	-	138
Faina de secara	8,9	1,2	74,6	353	Vin rosu	-	-	-	165
Faina de porumb	9,6	1,7	72,1	351	Whisky	-	-	-	245
Fulgi de ovaz	13,6	6,3	63,3	374	Paine
Gris	9,4	0,9	75,9	358	Paine de grau alba	7,5	0,4	52,0	274
Orez	8,1	1,2	75,5	354	Paine de grau intermediara	7,5	0,7	48,0	234
Paste fainoase obisnuite	10,9	0,6	75,6	360	Paine de grau neagra	8,4	1,2	48,0	242
Paste fainoase cu ou	10,2	2,2	79,1	386	Paine de secara	12,4	1,7	67,7	344
Porumb	-	-	-	336	Paine graham	9,1	1,0	51,0	256
Pop-corn	-	-	-	345
Spaghete	-	-	-	351


	Protide	Lipide	Glucide	KCal		Protide	Lipide	Glucide	KCal
	%	%	%	la 100 g		%	%	%	la 100 g
Legume proaspete					Fructe proaspete
Ardei gras verde	1,1	0,2	2,5	17	Banane	1,3	0,6	13,4	66
Ardei gras rosu	1,3	0,4	7,3	39	Caise	1,0	-	13,0	57
Cartofi (fierti)	1,7	0,2	17,4	80	Capsune	1,0	1,0	9,0	50
Cartofi prajiti	-	-	-	345	Cirese	1,0	0,3	18,0	81
Castraveti	1,3	0,2	2,9	19	Coacaze	1,5	0,6	10,2	54
Ceapa verde	1,0	0,2	3,5	20	Fragi de padure	1,3	1,0	9,8	54
Ceapa uscata	1,5	0,2	8,0	40	Grepfruit	0,5	0,2	6,5	30
Ciuperci	5,0	0,5	2,3	35	Gutui	0,5	0,5	14,2	65
Conopida	2,8	0,3	3,9	30	Lamai	0,9	0,7	6,2	36
Dovlecei	0,9	0,1	3,2	18	Mandarine	0,8	0,1	8,7	40
Fasole verde	2,0	0,2	5,7	33	Macese	4,1	1,2	21,8	117
Mazare verde boabe	8,4	0,5	14,0	96	Mere	0,3	0,5	15,0	67
Marar	-	-	-	19	Mure	1,5	1,4	14,1	77
Morcovi	1,5	0,3	8,8	45	Pepeni galbeni	0,5	0,1	5,0	23
Pastarnac	1,4	0,5	15,0	72	Pepeni verzi	0,5	0,1	5,4	25
Patrunjel	-	-	-	32	Pere	1,0	1,0	16,0	79
Patrunjel radacina	1,1	0,8	10,0	53	Piersici	1,0	-	10,0	45
Rosii	1,3	0,2	4,8	27	Portocale	0,8	0,2	10,1	47
Praz	2,3	0,4	9,9	54	Prune	0,6	0,1	21,0	89
Ridichii de luna	0,6	0,1	3,8	19	Zmeura	1,0	1,0	14,0	71
Ridichii de iarna	1,3	0,1	4,9	26	Struguri	2,1	1,7	18,0	98
Salata verde	1,9	0,3	2,9	22	Visine	1,0	0,5	14,0	66
Sfecla rosie	1,3	0,1	9,0	43	Fructe uscate
Spanac	3,5	0,3	2,0	25	Curmale cu samburi	1,9	0,6	74,0	316
Telina radacini	1,4	0,3	5,9	33	Mere	1,0	1,0	55,0	239
Urzici	7,9	0,7	7,1	68	Pere	2,4	0,4	70,0	300
Usturoi	7,2	0,2	26,0	137	Prune cu samburi	2,5	0,5	71,0	306
Vinete	-	-	-	26	Smochine	4,3	1,3	58,0	267
Varza alba	1,8	0,2	5,8	33	Stafide	2,5	0,5	71,0	306
Varza Bruxelles	4,0	0,5	7,0	50	Compoturi
Varza rosie	1,9	0,2	5,6	33	Compot de caise	0,5	-	14,0	59
Legume uscate					Compot de cirese	0,4	-	15,5	65
Cartofi chips	-	-	-	546	Compot de gutui	-	-	17,0	70
Cartofi rondele	7,8	0,4	77,0	350	Compot de mere	0,3	-	17,5	73
Ciuperci	41,7	1,7	30,8	313	Compot de pere	0,2	-	20,5	85
Fasole	23,0	1,7	47,7	303	Compot de piersici	0,6	-	16,1	68
Mazare	21,5	1,9	53,0	323	Compot de prune	0,4	-	15,3	64
Soia	-	-	-	341	Compot de visine	0,4	-	15,5	65
Legume murate					Compot de struguri	0,5	-	19,0	80
Castraveti in otet	0,6	-	1,5	9	Sucuri
Gogosari intregi in otet	0,7	-	3,0	15	Suc de pere	0,02	-	14,1	57
Gogosari taiati in otet	0,8	-	2,6	14	Suc de prune	0,09	-	13,7	56
Salata de varza rosie	1,0	-	3,0	16	Suc de zmeura	0,16	-	12,3	51
Salata de sfecla rosie	1,0	1,0	8,2	38	Suc de struguri	0,13	-	20,0	83
Varza acra	1,2	-	3,3	18	Suc de tomate	1,0	-	5,0	25
Legume conservate					Suc natural de mere	0,09	-	17,4	72
Bulion de tomate	3,6	-	11,6	62	Oleaginoase
Fasole verde	1,1	0,4	2,5	18	Arahide	25,8	44,5	15,7	584
Ghiveci in bulion	1,4	0,5	3,7	26	Alune curatate	12,0	63,0	17,0	705
Mazare verde boabe	6,5	0,5	10,0	72	Masline negre	20;0	35;0	7;2	437
Pasta de tomate	5,4	-	15,4	85	Masline verzi	12,5	10,0	8,1	177
Spanac cu orez	2,0	8,0	2,0	91	Nuci	21,0	59,0	3,7	650
Tocana de legume	1,0	6,0	3,1	73
Tomate in bulion	1,7	0,4	3,1	23

sâmbătă, 16 decembrie 2023

BIOGRAFIE

BIOGRAFIE

FAMILIA

GALERIE DE IMAGINI

BIOGRAFIE

Perioada premergătoare Marelui Război

În și după Primul Război Mondial

ONORURI (SELECȚIE)

BIOGRAFIE

LUCRĂRI PUBLICATE

APRECIERI

Copilăria, studiile și debutul

ACTIVITATEA ARTISTICĂ ÎN ROMÂNIA

ACTIVITATEA ARTISTICĂ ÎN ISRAEL

În teatru

În filme de cinema și televiziune

BOALA ȘI DECESUL

PREMII ȘI DISTINCȚII

IN MEMORIAM

BIOGRAFIE

ANII 2000

DISCOGRAFIE

BIOGRAFIE

DISTINCȚII ȘI DECORAȚII

FILMOGRAFIE

Film

Televiziune

SCURTĂ BIOGRAFIE

LUCRĂRI

Controverse

Audiență

Listă de lucrări publicate (incompletă)

BIOGRAFIE

Educație

Debutul și cariera

COLABORAREA CU PROIECTUL CARLA'S DREAMS

Amintiri Bucurestene

BIOGRAFIE

CASA LUI SPIRU HARET

IMAGINI

CINSTIREA LUI SPIRU HARET

Astronomie

Filatelie

Statui

Nume de sat

CĂRȚI PUBLICATE

DATE BIOGRAFICE

OPERĂ LITERARĂ

BIOGRAFIE

Studii

Colaborări

Regizor

Libretist

Autor, tenor

ROLURI ÎN TEATRU (SELECTIV)

ROLURI ÎN FILM

VOLUME

DISCOGRAFIE

PREMII

Viața Sfântului Proroc Daniel și a Sfinților trei tineri Anania, Azaria și Misail

Viața Sfântului Proroc Daniel și a Sfinților trei tineri Anania, Azaria și Misail

Ev. Luca 14, 16-24

Ap. Coloseni 3, 4-11

Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii - Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri (Părintele Ilie Cleopa)

Predică la Duminica a XXVIII-a după Rusalii - Despre chemarea lui Dumnezeu cea în multe feluri (Părintele Ilie Cleopa)

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Regizor[modificare | modificare sursă]

Actor[modificare | modificare sursă]

De trei ori Bucuresti (1967) - Aterizare forțată de Horea Popescu

SCURTĂ BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Controverse[modificare | modificare sursă]

Audiență[modificare | modificare sursă]

Listă de lucrări publicate (incompletă)[modificare | modificare sursă]

Identitate Basarabia - Nicoleta Esinencu

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Educație[modificare | modificare sursă]

Debutul și cariera[modificare | modificare sursă]

COLABORAREA CU PROIECTUL CARLA'S DREAMS[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]