MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 18 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI, TEATRU/FILM, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, POEZIE, SFATURI UTILE, GÂNDURI PESTE TIMP

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

·    218 i.I.Hr. - Al doilea razboi punic – In batalia de la Trebia, fortele cartagineze conduse de Hannibal infrang armata Republicii Romane. Generalul cartaginez a fost unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Romei.

Al doilea război punic (Teritoriile deținute de Roma și Cartagina în 218, înainte de începutul războiului) – foto: ro.wikipedia.org

Al doilea război punic a fost conflictul dintre Roma și Cartagina ce a durat între anii 218 i.e.n. și 202 i.e.n., purtat timp de șaisprezece ani în Europa și în Africa.

Bătălia de la Trebia - foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Trebia (sau Trebbia), a fost una din marile bătălii ale celui de-al doilea război punic, bătălie desfășurată între forțele cartagineze conduse de Hannibal și armata Republicii Romane condusă de consulul Titus Sempronius Longus, în anul 218 î.Hr.

Hannibal – foto – ro.wikipedia.org

Hannibal (247 – 183/182/181 î.Hr.) om de stat și general cartaginez, considerat unul dintre cei mai străluciți comandanți militari din istorie și unul dintre cei mai mari dușmani ai Republicii Romane.

·     1271 - Hanul mongol Kubilai renumeste imperiul sau cu numele Yuan, fondand dinastia Yuan din Mongolia si China.

Kublai, sau Kubilai Han - foto: ro.wikipedia.org

Kublai, sau Kubilai Han, mare han mongol care a domnit între anii (1215-1294) A fost unul din nepoții întemeietorului Imperiului mongol, Genhis Han. A fost împăratul Chinei intre 5 mai 1260 – 18 februarie 1294 si este considerat a fi fost unul dintre cei mai importanți conducători mongoli. În anul 1253 , Kubilai s-a convertit la religia budistă. A luat măsuri în sprijinul ei și al mănăstirilor din Tibet, budismul ajungand in timpul domniei sale, religie de stat.

·         1352: Este ales Papa, Innocentiu al  VI– lea, născut Stephen Aubert, în Corrèze Beyssac în anul 1328, decedat la 12 septembrie 1362. A fost  episcop de Noyon și episcop de Clermont, apoi Papa în Avignon, 1352-1362, ca succesor al Papei Clement al VI-lea (1342 – 1352) si  al cincilea Papa de la Avignon.

·         1622: Fortele portugheze inving in batalia de la Mbumbi o armata a regatului Kongo,in actuala Angola.

·         1644: Odată cu împlinirea vârstei de 18 ani regina Cristina a Suediei preia puterea deși încoronarea este amânată din cauza războiului cu Danemarca. Cristina (suedeză Kristina Augusta; 18 decembrie 1626 – 19 aprilie 1689), mai târziu cunoscută drept Cristina Alexandra și uneori Contesa Dohna, regină a Suediei din 1632 până în 1654. A fost singurul copil legitim supraviețuitor al regelui Gustavus Adolphus al Suediei și a soției lui Maria Eleonora de Brandenburg. La vârsta de șase ani i-a succedat tatălui ei la tronul Suediei după moartea acestuia în bătălia de la Lützen (1632) în timpul Războiului de Treizeci de Ani.

Cristina - foto: ro.wikipedia.org

Cristina (suedeză Kristina Augusta; 18 decembrie 1626 – 19 aprilie 1689), mai târziu cunoscută drept Cristina Alexandra și uneori Contesa Dohna, regină a Suediei din 1632 până în 1654. A fost singurul copil legitim supraviețuitor al regelui Gustavus Adolphus al Suediei și a soției lui Maria Eleonora de Brandenburg. La vârsta de șase ani i-a succedat tatălui ei la tronul Suediei după moartea acestuia în bătălia de la Lützen (1632) în timpul Războiului de Treizeci de Ani.

·         1777: In Statele Unite este  sărbătorita pentru prima data  Ziua Recunostintei, marcându-se  victoria recentă a revolutionarilor  americani  contra trupelor britanice în Bătălia de la Saratoga, din luna octombrie.

·         1787: New Jersey a devenit cel de-al treilea stat american care a ratificat Constituția SUA.

·         1835: Impăratul Rusiei  aprobă decizia Senatului de a întemeia pe lîngă cele 6 judeţe existente în Basarabia ţaristă (Hotin, Iaşi, Orhei, Bender, Leova şi Akkerman) încă două: Orhei şi Soroca (din părţi ale judeţelor Hotin, Iaşi şi Orhei, celui din urmă schimbîndu-i-se denumirea în Chişinău). Administraţiei speciale a oraşului Ismail (Izmailskoe Gradonacealstvo) i-au fost subordonate cîteva sate situate între lacurile Chitai şi Sasic. Tîrgurile Orhei şi Soroca, devenind centre judeţene, sunt declarate oraşe. Administraţia judeţului Leova este trecută în tîrgul Frumoasa, căruia i se schimbă denumirea în Cahul, la fel şi judeţului modificîndu-i-se denumirea în Cahul.

·       1865 - Scalvia a fost abolită o dată cu intrarea în vigoare a celui de-al 13-lea amendament din Constituția SUA, in care se preciza ca pe teritoriul statului nu mai pot sa existe sclavi. Abolirea sclaviei în Statele Unite ale Americii (19 iunie 1862); Proclamația de emancipare (22 septembrie 1862; 1 ianuarie 1863)

Harriet Tubman (stânga), sclavă care a evadat din Sud. După evadare, ea a ajutat mulţi alţi sclavi să fugă în Nord. Aici, împreună cu şase sclavi pe care i-a salvat - foto: ro.wikipedia.org

Inca dinainte de Razboiul Civil, mai multi lideri politici americani, in frunte cu Abraham Lincoln, au militat pentru eliberarea negrilor, idee care a provocat mania sudistilor. Disputele intre sustinatorii celor doua tabere au fost extrem de aprinse de-a lungul anilor.

Lincoln nu a cedat insa, astfel incat, prin reprezentantii Partidului Republican, a pus in dezbaterea Congresului un amendament in care se prevedea abolirea sclaviei. In aprilie 1964, Senatul si-a dat votul favorabil, insa nu acelasi lucru s-a intamplat si in Camera Reprezentantilor.

Abia in ianuarie 1865, amendamentul a trecut in Congres, iar pana la sfarsitul anului mai multe state americane au ratificat actul. Pe 2 decembrie, Alabama a fost cel de-al 27-lea stat care a recunoscut actul normativ facand posibila formarea majoritatii pentru adoptarea oficiala a acestuia si desfiintarea sclaviei dupa mai bine de doua secole.

·         1865: Se încheie la Bucureşti in  România, Convenţia româno-sîrbă privind reglementarea serviciului telegrafic.

·         1870: În România, începe să guverneze intre  18 decembrie 1870 – 11 martie 1871, cabinetul liberal prezidat de Ion Ghica.

·        

1892 - Baletul Spărgătorul de nuci, de Piotr Ilici Ceaikovski, după o povestire de E.T.A. Hoffmann a avut premiera la teatrul “Mariinsky Theatre” din Sankt Petersburg, Rusia.

(Left to right) Lydia Rubtsova as Marianna, Stanislava Belinskaya as Clara and Vassily Stukolkin as Fritz, in the original production of The Nutcracker (Imperial Mariinsky Theatre, Saint Petersburg, 1892) – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Spărgătorul de nuci este un balet de Piotr Ilici Ceaikovski (opus 71). Libretul: Marius Petipa, după versiunea lui Alexandre Dumas a basmului lui E. T. A. Hoffmann „Spărgătorul de nuci și regele șoarecilor”.

·         1911: Prima expoziție a grupării "Blaue Reiter" (Kandinsky, Jawlensky, Marc, Kubin, Gabriele Munter) se deschide la Galeria Thamnhauser din Munchen, cuprinzând o retrospectivă Douanier Rousseau, lucrări de Delaunay, Kandinsky, Macke, Marc, Munter, Arnold Schonberg.

·        1916 - Primul război mondial - Se sfârșește Bătălia de la Verdun, dintre trupele germane și cele franceze.

Bătălia de la Verdun (21 februarie 1916 – 18 decembrie 1916) – foto: ro.wikipedia.org

Bătălia de la Verdun, a mai fost numită și „Abatorul” deoarece numărul de morți, răniți și dispăruți se ridică la 700 000 de persoane Dacă la Marna în 1914 a fost o bătălie în stil clasic, care s-a clarificat în câteva zile, la Verdun a fost prima bătălie care a avut toate caracteristicile războiului de tip nou. Bătălia de la Verdun a fost cunoscută după remarca « Ils ne passeront pas » (Ei NU vor trece) atribuită lui Robert Nivelle. Pentru francezi, Bătălia de la Verdun a fost, după cea de la Marna, al doilea moment culminant al Primului Război Mondial.

·         1917: La Tiraspol s-a desfășurat Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului. La 17-18 decembrie 1917 la Tiraspol se desfășoară Primul Congres al Moldovenilor din stînga Nistrului, o consecință directă a Congresului Ostașilor Moldoveni din 20-27 octombrie 1917 de la Chișinău, la care a fost proclamată autonomia fostei Basarabii țariste. La Congesul de la Tiraspol au participat delegați reprezentanți a circa 20 de localități din județele Tiraspol și Balta, 47 ostași din garnizoana locală și alte orașe din regiune și o delegație oficială a Sfatului Țării din care făceau parte și Pantelimon Halippa, Anton Crihan, Gheorghe Mare și Vasile Gafencu. De asemenea prezent la reuniune, în calitate de ziarist, a fost și Onisifor Ghibu, pe atunci redactor al gazetei Ardealul. Congresul Moldovenilor din stînga Nistrului a pus în discuție mai multe probleme de larg interes pentru populație, la fiecare capitol fiind adoptată cîte o rezoluție. Privind chestiunea școlară (Voprosul despre școli) se stipula introducerea generalizată a limbii moldovenești și a alfabetului latin; În chestiunea bisericească (Voprosul despre biserici) s-a decis ca slujbele din satele moldovenești să se facă în limba moldovenească; În chestiunea militară (Voprosul militar) s-a hotărît înființarea de polcuri moldovenești comandate de ofițeri moldoveni; în chestiunea spitalelor și judecătorilor s-a stabilit ca în toate activitățile să fie utilizată limba norodului moldovenesc, iar actele și legile să fie traduse în limba moldovenească. Dezbaterea principală s-a axat în jurul deciziei privind viitorul moldovenilor din stînga Nistrului și anume rămînerea în componența Ucrainei sau unirea cu Moldova. Decizia a fost amînată, convenindu-se la convocarea unei Adunări Naționale la care să participe toți împuterniciții satelor moldovenești din stînga Nistrului din guberniile Hersonului și Podoliei. Congresul din 17-18 decembrie de la Tiraspol a discutatat ideea unirii regiunilor românești din stînga Nistrului cu Basarabia.

·         1918: In România, la Bucureşti, se crează Partidul Ţărănesc sub conducerea învăţătorului Ion Mihalache (din Topoveni, jud.Argeş). În următorii ani, Partidul Ţărănesc fuzionează la 3/16 februarie 1919 cu Partidul Muncitor din Moldova; la 18 iulie 1921 cu Partidul Ţărănesc din Basarabia; la 22 septembrie 1922 cu Partidul Socialist-Ţărănesc, la 3 octombrie 1921 se constituie Partidul Ţărănesc din Transilvania, iar la 11 iunie 1922, Partidul Ţărănesc din Bucovina. Partidul Ţărănesc editează publicaţiile “Ţara nouă” (1919-1921), “Aurora” (1921-192).

·         1923: Secţia militară a Muzeului Naţional al României (creată în aprilie 1914) a fost transformată în instituţie de sine stătătoare, devenind Muzeul Militar Naţional, înfiinţat în 18 decembrie 1923 prin Înaltul Decret nr. 6064, semnat de regele Ferdinand I al României. Primul director al muzeului a fost generalul Constantin Ştefănescu-Amza. În 1919, Ministerul Agriculturii şi Domeniilor a cedat Ministerului de Război clădirea din Parcul Carol I denumită Palatul Artelor, împreună cu alte două clădiri din apropiere, pentru a adăposti expoziţiile şi patrimoniul viitorului muzeu militar. Clădirea şi exponatele au suferit pagube din cauza unui puternic incendiu din vara anului 1938 şi, din nou ca urmare a seismului din noiembrie 1940. Cele două dezastre şi izbucnirea celui de-al Doilea Război Mondial au dus la întreruperea activităţii muzeului. La 9 mai 1957, muzeul a fost redeschis sub titulatura de Muzeul Militar Central, întâi în imobilul din Bulevardul Nicolae Bălcescu nr. 5-7, apoi a fost mutat în clădirea fostei Şcoli de infanterie şi cavalerie din Strada Izvor nr. 137. În perioada 1975-1987, director al muzeului a fost istoricul militar general-maior Constantin Antip. În timpul directoratului său, în 1985, instituţia s-a mutat în actualul sediu din Strada Mircea Vulcănescu nr. 125-127.Clădirea a fost în trecut cazarma Regimentului de infanterie IV Ilfov nr. 21 şi, ulterior, sediul Comandamentului trupelor de grăniceri. Din 1990 instituţia a revenit la titulatura de Muzeul Militar Naţional.

·         1926: Turcia adoptă calendarul gregorian.

·         1928: A avut  loc prima transmisiune a unei emisiuni umoristice la Radiodifuziunea Română (emisia inaugurală a Radioului românesc a avut loc la 1 noiembrie 1928).

·       1940 - În România se desfiinţează breslele de lucrători, funcţionari şi meseriaşi, înfiinţate în timpul dictaturii regale.

·         1944: Al doilea război mondial: Armata a IV–a româna intră pe teritoriul Cehoslovaciei pentru a participa la operațiunile militare desfășurate împotriva armatei germane.

* 1944 - A apărut primul număr din cotidianul „Le monde”, sub direcţia lui Hubert Beuve–Mery.

·         1956: Japonia a fost admisă ca membru al ONU.

·       1966 - Richard L. Walker descopera satelitul Epimetheus al planetei Saturn.

Epimeteu fotografiat de sonda Cassini la 3 decembrie 2007 – foto: ro.wikipedia.org

Epimeteu este un satelit natural al lui Saturn. De asemenea este cunoscut și ca Saturn XI. A fost denumit după titanul Epimeteu, fratele lui Prometeu. Există de asemenea și un asteroid numit 1810 Epimeteu.

·         1970: Premiera, la București, a spectacolului cu piesa Acești nebuni fățarnici, de Teodor Mazilu. Teodor Mazilu (sau Theodor Mazilu, n. 11 august 1930, București, d. 18 octombrie 1980), dramaturg român, autor de piese de teatru și scheciuri pentru televiziune.

·      1973 - Adunarea Generala a ONU adoptă limba arabă ca limbă oficială a sa. Data de 18 decembrie devine Ziua limbii arabe.

Ziua ONU a limbii arabe – foto: ro.wikipedia.org

Inițiativa de a dedica o zi a anului fiecăreia dintre cele șase limbi oficiale ale ONU – chineza, engleza, franceza, spaniola și rusa – aparține Departamentul pentru informații publice al Secretariatului ONU, care a pus-o în practică începând cu anul 2010

·         1979: Adunarea Generala a ONU adoptă Convenția ce apară femeia împotriva discriminarii în domeniul politic, economic, social și cultural. România va ratifica Convenția la 7 ianuarie 1982.

*  1987 - Larry Wall a lansat prima versiune a limbajului de programare Perl.

Perl este un limbaj de programare dinamic, procedural, creat de Lary Wall în 1987. Perl împrumută caracteristicile limbajelor C, shell, AWK, sed, Lisp și ale multor alte limbaje într-o măsură mai mică. O caracteristică importantă care deosebește Perl de alte limbaje este faptul că beneficiază de un repository numit CPAN ce conține module open-source bine documentate. Utilizarea CPAN pentru re-folosirea codului deja scris este încurajată.

·         1989: Ca urmare a protestelor izbucnite la Timisoara, Romania a inchis frontierele cu Iugoslavia, Ungaria, URSS si Bulgaria. In orasul  Timisoara a fost instituita starea de necesitate, primarul Petre Mot anuntand acest lucru in cadrul unei sedinte cu activul de partid. In oras a fost interzisa circulatia grupurilor mai mari de  2 persoane, trecatorii fiind legitimati, iar cei suspecti retinuti de militieni si securisti. In 17 decembrie 1989, Nicolae Ceauşescu a dat ordin să se tragă în protestatarii anticomunişti din Timişoara, fiind înregistraţi primii morţi căzuţi pentru libertate. Dictatorul Ceauşescu a convocat  o şedinţa a Comitetului Politic Executiv, unde înalţii demnitari au fost cu toţii de acord să tragă în demonstranţii de la Timişoara cu muniţie de război. După atacarea sediului Partidului Comunist Român, Ministrul Apărării de atunci, generalul Vasile Milea, a anunţat conducerea de Partid de la Bucureşti  că judeţul Timiş este în stare de necesitate şi cere intervenţia în forţă a armatei. Conform martorilor, în jurul orei 16 s-a  tras primul foc de armă asupra manifestanţilor strânşi în Piaţa Libertăţii. În acest timp, la Bucureşti, cuplul dictatorial Elena şi Nicolae Ceauşescu a acuzat autorităţile locale că n-au reuşit să reprime protestul încă din prima zi. La Timişoara sosesc după-amiază 11 ofiţeri superiori din conducerea Miliţiei, Securităţii şi Armatei, cu sarcina de a actiona in forta pentru inabusirea protestelor. Este declanşată operaţiunea „Radu cel Frumos”, care cuprindea acţiuni specifice stării de război. Fara sa tina seama de interdictii, un grup de aproximativ 30 de tineri s-a adunat in fata Catedralei unde a desfasurat un steag tricolor fara stema si au aprins lumanari. S-a cantat “Desteapta-te, romane”. Fortele de ordine au deschis focul in plin, cativa manifestanti reusind sa fuga, dar cei mai multi au fost ucisi sau raniti. După ora 20, oraşul devine un adevărat infern. De la Piaţa Libertăţii până la Operă, pe Calea lipovei şi Calea Girocului, se trage în plin. Taburile blochează intrările în oraş şi toată noaptea se aud numai împuşcături.59 de timişoreni au murit atunci, câteva sute au fost răniţi. 40 de cadavre au fost transportate şi incinerate în Bucureşti pentru a şterge urmele. Represaliile nu au reuşit însă decât să îi îndârjească pe timişoreni, care au continuat să iasă în stradă şi zilele următoare. Ziua de 17 decembrie a fost declarată zi de doliu printr-o decizie a Consiliului Local Timişoara. Astfel toate instituţiile din oraş au arborat drapelul României în bernă sau alăturat unei panglici negre de doliu. Din statisticile oficiale rezulta ca la Spitalul Judetean din Timisoara se aflau, la 18 decembrie, 58 de cadrave si 240 de raniti.

·         1990: Se semnează, la Strasbourg, actul prin care România aderă la Convenția Culturală Europeană.

·         1991: S-a înfiinţat Partidul Umanist din România (PUR), avându-l ca preşedinte – fondator pe Dan Voiculescu. Ulterior acest partid si-a transformat denumirea in Partidul Conservator.

·         1991: Federatia Rusa a recunoscut independenta Republicii Moldova, Boris Eltin declarand ca Rusia este gata sa stabileasca relatii diplomatice cu aceasta tara.

·         1992: Guvernul Romaniei a recunoscut republicile Ceha si Slovaca in calitate de subiecte distincte de drept international, cu efect juridic, incepand de la 1 ianuarie 1993.

·         1992: Adunarea generala a ONU a adoptat Declaratia cu privire la drepturile persoanelor apartinând minoritatilor nationale, etnice, lingvistice si religioase. Documentul international ofera o garantie a drepturilor minoritatilor în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanta prin declararea zilei de 18 decembrie ca “Zi a minoritatilor nationale”.

·         2005:  România câștigă titlul de vicecampioană mondială la handbal feminin la Campionatul Mondial de Handbal din Rusia, fiind învinsă în actul final de țara gazdă, scor 28-23.

• 2006: Prima dintr-o serie de inundații lovește Malaysia. Numărul deceselor cauzate de aceste inundații este de cel puțin 118, cu peste 400.000 de persoane strămutate.
• 2006: În Emiratele Arabe Unite se desfășoară primele alegeri.
• 2015: Kellingley Colliery, ultima mină de cărbune în subteran din Marea Britanie, se închide.
• 2017: Trenul de pasageri Amtrak Cascades 501 deraiază lângă DuPont, Washington, un oraș din Statele Unite, lângă Olympia, Washington, ucigând șase persoane și rănind alt
• 2020: Gimnastică artistică: România, medaliată cu aur pe echipe şi la individual compus la Europenele de junioare

  România a cucerit medaliile de aur pe echipe şi la individual compus, vineri, la Campionatele Europene feminine de gimnastică artistică pentru junioare de la Mersin (Turcia).

• 2020: Situația din România – 18 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică

  Până astăzi, 18 decembrie, pe teritoriul României, au fost confirmate 582.786 de cazuri de persoane infectate cu noul coronavirus (COVID – 19).
  484.948 de pacienți au fost declarați vindecați.

  În urma testelor efectuate la nivel național, față de ultima raportare, au fost înregistrate 5.340 cazuri noi de persoane infectate cu SARS – CoV – 2 (COVID – 19), acestea fiind cazuri care nu au mai avut anterior un test pozitiv.

  Distinct de cazurile nou confirmate, în urma retestării pacienților care erau deja pozitivi, 1.006 persoane au fost reconfirmate pozitiv.

  Până astăzi, 14.157 de persoane diagnosticate cu infecție cu SARS – CoV – 2 au decedat.

  În intervalul 17.12.2020 (10:00) – 18.12.2020 (10:00) au fost raportate 188 decese (121 bărbați și 67 femei), ale unor pacienți infectați cu noul coronavirus.

  În unitățile sanitare de profil, numărul total de persoane internate cu COVID-19 este de 11.710. Dintre acestea, 1.270 sunt internate la ATI.

  Până la această dată, la nivel național, au fost prelucrate 4.561.726 de teste. Dintre acestea, 27.482 au fost efectuate în ultimele 24 de ore, 18.226 în baza definiției de caz și a protocolului medical și 9.256 la cerere.

  

  Situația din România – 18 decembrie, ora 13.00, informații despre coronavirus, COVID-19 – Grupul de Comunicare Strategică – foto preluat de pe www.facebook.com/ministeruldeinterne

Nașteri

·         1626: Cristina (suedeză Kristina Augusta; 18 decembrie 1626 – 19 aprilie 1689), mai târziu cunoscută drept Cristina Alexandra^[1] și uneori Contesa Dohna, a fost regină a Suediei din 1632 până în 1654. A fost singurul copil legitim supraviețuitor al regelui Gustavus Adolphus al Suediei și a soției lui Maria Eleonora de Brandenburg. La vârsta de șase ani i-a succedat tatălui ei la tronul Suediei după moartea acestuia în bătălia de la Lützen (1632) în timpul Războiului de Treizeci de Ani.

Copil unic al regelui Gustav II Adolf al Suediei și a reginei Maria Eleonora de Brandenburg, Cristina se naște în 1626 la Stockholm și este crescută ca un băiat. Gustav Adolf este foarte atașat de fiica sa iar ea îl admiră foarte mult. Mama ei a rămas dezamăgită de faptul că noul copil a fost o fată. Anterior, cuplul mai avusese două fiice: o prințesă nebotezată născută în 1920 și o prințesă Cristina născută în 1623 care a murit anul următor.

Ea povestește în cartea de memorii: "Regele poruncise să primesc o educație virilă. Spusese foarte apăsat că nu dorea să mi se insufle nici una din trăsăturile caracteristice sexului meu, în afară de onestitate și de modestie. În rest, voia să fiu un prinț adevărat și să fiu învățată tot ce trebuie să știe un prinț."

Înainte ca Gustav Adolf să plece să apere protestantismul în Războiul de Treizeci de Ani, a asigurat drepturile de succesiune la tron pentru fiica sa în cazul în care el nu se mai întoarce. Gustav Adolf a fost ucis în bătălia de la Lützen la 16 noiembrie 1632.

Portret al Cristinei în jurul anului 1640.

Cristina nu are decât cinci ani, totuși, îi succede tatălui său sub tutela unui Consiliu de Regență. În timp ce regina mamă Maria Eleonora este îndepărtată de la putere, adevăratul stăpân al statului este cancelarul Axel Oxenstierna, numit un "Richelieu suedez".

Înainte să moară, tatăl său decisese ca fiica sa să fie în grija surorii sale, Ecaterina a Suediei care era căsătorită cu Ioan Cazimir, conte palatin de Kleeburg și care se mutaseră în Suedia după izbucnirea Războiului de Treizeci de Ani. Cristina cunoștea cuplul foarte bine. Fiica lor era Maria Eufrosina, care mai târziu s-a căsătorit cu un prieten apropiat al Cristinei și Karl Gustav care va moșteni tronul după Cristina. Regina mamă este exilată la castelul Gripsholm și i se va permite să-și vadă fiica trei ani mai târziu. Sunt trei ani buni pentru Cristina care trăiește în compania mătușii și a familiei ei. În 1639 când Ecaterina moare, Oxenstierna a mutat familia ei din castel.

Cristina crește în continuare după perceptele stabilite de regele defunct, care hotărâse că ea trebuie să exceleze în "arta de a guverna regatele ca un suveran creștin". Preceptorul ei, Johannes Matthiae, îi impune să lucreze 12 ore pe zi. Studiul limbilor și al istoriei alternează cu educația fizică, geografia și politica. Uimește cu profunzimea cunoștințelor de filosofie și teologie; e interesată de astronomie și de chimie, care abia căpătau statutul de științe.

Maria Eleonora i-a scris cu regularitate fiicei ei. Ea și curtea ei germană își doreau să plece din exilul lor de la castelul Gripsholm. Cristina știa că Consiliul nu va permite acest lucru. În cele din urmă, mama ei a cerut să părăsească Suedia. Cristina a invitat-o la Stockholm încercând s-o convingă să rămână în țară.

În 1640 regina mamă pleacă în Danemarca cu un vas danez unde este bine primită de Christian al IV-lea. Maria Elonora își dorește să plece la Brandenburg, caz în care prințul elector de acolo ar fi cerut compensații financiare de la Suedia. În cele din urmă, Cristina obține prin negociere un venit pentru mama ei.

În 1648 regina mamă se întoarce în Suedia. Cristina a cumpărat pentru ea recent construitul castel Makalös, care se află în vecinătatea castelului regal din Stockholm. Castelul era extrem de scump iar Cristina nu l-a plătit niciodată. În schimb, ea l-a dat înapoi în 1652. Mama ei a murit în 1655, la un an după abdicarea Cristinei.

Frații mai mici legitimi ai regelui Gustav Adolf muriseră, singurul frate în viață provenea dintr-o relație extraconjugală a tatălui său.

Consiliul Național a sugerat ca tânăra prințesă să se alăture guvernării, după ce a împlinit vârsta de 16 ani, însă ea a cerut să aștepte până când va împlini 18 ani, așa cum a făcut și tatăl ei. În 1644 ea a preluat tronul deși încoronarea a fost amânată din cauza războiului cu Danemarca. Prima ei misiune majoră a fost să facă pace cu Danemarca, lucru pe care l-a făcut cu succes; Danemarca a predat insulele Gotland și Ösel Suediei, în timp ce Norvegia a pierdut districtele Jämtland și Härjedalen rămase Suediei.

Curând cancelarul Oxenstierna a descoperit că vederile politice ale Cristinei difereau de ale sale. În 1645 el și-a trimis fiul, Johan Oxenstierna, la congresul de pace de la Osnabrück și Münster, prezentând punctul de vedere care ar fi fost în interesul Suediei, dacă Războiul de Treizeci de Ani ar fi continuat. Totuși, Cristina dorea pacea cu orice preț și și-a trimis propriul delegat, Johan Adler Salvius.

Cu puțin înainte de constatarea acordului de pace, ea l-a admis pe Salvius în Consiliul Național împotriva dorinței cancelarului Oxenstierna. Salvius nu era aristocrat însă Cristina voia o opoziție aristocrației de atunci. În 1648 Cristina a obținut un loc în Dieta Imperială a Sfântului Imperiu Roman când Bremen-Verden și Suedia Pomerania au fost alocate Suediei prin Tratatul de la Osnabrück.

În 1649, cu ajutorul unchiului ei, Ioan Cazimir, și a vărului ei, Cristina a încercat să reducă influența lui Oxenstierna, și l-a declarat pe fiului lui Cazimir, vărul ei Carol Gustav, ca moștenitor prezumptiv.

Regina Cristina (la masa din dreapta) într-o discuție cu filosoful francez René Descartes. (pictură romanticizată din secolul XIX)

În 1645 Cristina l-a invitat pe Hugo Grotius să devină bibliotecarul ei, dar el a murit în drum spre Rostock. Semiramis din Nord a corespondat cu Pierre Gassendi; Blaise Pascal i-a oferit o copie a pascalinei. Pentru a-și cataloga noua colecție ea i-a rugat pe Heinsius și Isaac Vossius să vină în Suedia. A studiat neostoicismul, teologii creștini, islamul și a citit De Tribus Impostoribus. Alți învățați pe care i-a invitat au fost: Claude Saumaise, Pierre Daniel Huet, Gabriel Naudé, Christian Ravis și Samuel Bochart.

În 1646 bunul prieten al Cristinei, ambasadorul Pierre Chanut, care coresponda cu filosoful René Descartes, cerându-i o copie după Meditații. Cristina a devenit suficient de interesată încât să înceapă o corespondență cu Descartes despre ură și iubire. Deși era foarte ocupată, ea l-a invitat pe filosof în Suedia, Descartes ajungând la 4 octombrie 1649. El a trebuit să aștepte până la 18 decembrie când a putut începe lecțiile particulare. Din cauza programului strict al reginei, el a fost invitat în biblioteca castelului începând cu ora 5 dimineață pentru a discuta despre filosofie și religie. La 1 februarie Descartes s-a îmbolnăvit de pneumonie și zece zile mai târziu a murit.

Cristina a fost interesată de teatru și balet. Ea însăși era o actriță amatoare.^[2][3] O interesau piesele de teatru,în special cele scrise de Pierre Corneille. În 1647 Antonio Brunati a construit un teatru în palatul ei.^[4] Poetul de curte Georg Stiernhielm i-a scris câteva piese în suedeză, cum ar fi Den fångne Cupido eller Laviancu de Diane jucat la curte cu Cristina în rolul principal al zeiței Diana.^[2][3] A invitat companii străine de teatru să joace la Bollhuset, cum ar fi trupa Operei italiane în 1652 cu Vincenzo Albrici și trupa olandeză cu Ariana Nozeman și Susanna van Lee in 1653.^[2][3] Printre artiștii francezi pe care i-a angajat la curte a fost Anne Chabanceau de La Barre, care a fost cântăreț de curte.

Contesa Ebba Sparre, prietena reginei Cristina.

Cristina a înțeles că toată lumea aștepta ca ea să dea un moștenitor pentru tronul Suediei. Vărul ei primar Carol s-a îndrăgostit nebunește de ea și ei s-au logodit în secret în 1642 înainte ca el să plece să servească în armata Germaniei timp de trei ani. În autobiografia sa, Cristina a relevat faptul că ea simțea "un dezgust de netrecut față de căsătorie" și "un dezgust de netrecut pentru toate lucrurile pe care femeile le făceau si despre care vorbeau".

Ea dormea timp de trei ore pe noapte și în principal se ocupa cu studiile; uita să-și pieptene părul, se îmbrăca în grabă și purta pantofi pentru bărbați, de dragul comodității. Cu toate acestea, s-a spus că avea farmec iar părul ei indisciplinat a devenit marca ei. Cea mai bună prietenă a fost Ebba Sparre, căreia ea îi spunea "Belle". Mare parte din timpul ei liber și-l petrecea cu frumoasa contesă. Regina a prezentat-o ambasadorului englez Whitelocke drept "colega de cameră" asigurându-l că inteligența contesei era la fel de atrăgătoare ca trupul ei.^[5] Cristina a găzduit nunta Ebbei cu Jakob Kasimir De la Gardie în 1653; mariajul a durat numai cinci ani; Ebba și-a vizitat soțul în Elsinore când el a fost omorât și toți cei trei copii ai lor au murit de mici. Când Cristina a părăsit Suedia ea a continuat să-i scrie scrisori pasionale lui Sparre, în care îi spunea că o va iubi mereu. Totuși, Cristina folosea același limbaj emoțional când scria atât femeilor cât și bărbaților pe care nu i-a întâlnit niciodată dar pe care îi admira foarte mult.^[6]

La 26 februarie 1649, Cristina a anunțat că a luat decizia de a nu se căsători și l-a numit moștenitor al tronului pe vărul ei primar Carol Gustav.

În 1651 Cristina a spus Consiliului că are nevoie de odihnă iar țara are nevoie de un lider puternic. Consiliul a refuzat și Cristina a fost de acord să rămână cu condiția să nu i se mai ceară niciodată să se căsătorească. În câteva săptămâni, Cristina a pierdut mult din popularitate după decapitarea lui Arnold Johan Messenius, împreună cu fiul lui de 17 ani, care o acuzase de abateri grave și de a fi o "Jezebel".^[7][8]

În loc să guverneze ea petrecea cea mai mare parte a timpului cu prietenii ei din străinătate, în sala de bal și la teatru.

În 1653 ea a fondat ordinul militar Ordinul Amaranten. Antonio Pimentel a fost numit primul cavaler; toți membrii au promis să nu se căsătorească.^[9] În februarie 1654 ea decis să spună Consiliului despre planurile ei de a abdica. Oxenstierna i-a spus că va regreta decizia în câteva luni. În mai, Riksdag a discutat propunerea ei. Regina a cerut 200.000 rikstaleri pe an însă în loc a primit domenii. Datoriile ei au fost preluate de trezorerie.

Cristina a abdicat la 5 iunie 1654 în favoarea vărului ei Carol Gustav.

În vara anului 1654, ea a părăsit Suedia îmbrăcată în haine bărbătești cu ajutorul lui Bernardino de Rebolledo, și a călătorit drept contele Dohna prin Danemarca. Relațiile dintre cele două țări era încă tensionate, fosta regină suedeză neavând o călătorie sigură în Danemarca.

Cristina i-a vizitat pe Johann Friedrich Gronovius și Anna Maria van Schurman în Olanda. În august ea a ajuns în Țările de Jos de Sud și s-a stabilit la Antwerp. Timp de patru luni Cristina a stat la conacul unui negustor evreu. Ea a fost vizitată de Arhiducele Leopold Wilhelm de Austria, de Prințul de Condé, ambasadorul Chanut ca și de fostul guvernator al Norvegiei, Hannibal Sehested. Pentru că situația ei financiară nu s-a îmbunătățit, arhiducele a invitat-o în castelul său din Bruxelles, Coudenberg.

Tronul de argint din 1654, de pe care Cristina a abdicat este și astăzi locul oficial al monarhilor suedezi de la Palatul Stockholm.

La 24 decembrie 1654, ea s-a convertit la catolicism în capela arhiducelui. generalul italian Raimondo Montecuccoli și Pimentel, care i-au devenit prieteni apropiați, au fost prezenți. Nu și-a făcut publică convertirea, pentru că Consiliul ar fi putut să refuze să-i mai plătească venitul. Suedia se pregătea de război cu Pomerania așa că venitul ei s-a redus considerabil.

Papa și regele Filip al IV-lea al Spaniei n-o puteau susține deschis, ea nefiind o catolică publică încă Cristina a reușit să ia un împrumut mare, lăsând cărțile și statuile ei în schimbul datoriilor.

În septembrie ea a plecat în Italia cu anturajul ei de 255 de persoane și 247 de cai. La 3 noiembrie 1655, Cristina le-a scris Papei Alexandru al VII-lea și vărului ei Carol al X-lea despre convertire. Ferdinand Carol, Arhiduce de Austria, deja cu dificultăți financiare, a fost aproape ruinat de vizita ei.

Călătoria spre sud prin Italia a fost planificata în detaliu de către Vatican și a avut un triumf strălucit în Ferrara, Bologna, Faenza și Rimini. În Pesaro, Cristina i-a cunoscut pe frumoșii frați Santinelli, care au impresionat-o cu poezia lor și cu înclinația lor către dans, luându-i în serviciul ei, precum și o oarecare Monadeschi. La 20 decembrie a ajuns la Vatican. I s-a acordat propria aripă în interiorul Vaticanului, și atunci când papa a reperat inscripția Omne malum ab Aquilone("tot răul vine de la nord"), el s-a asigurat că acesta a fost rapid acoperită cu vopsea.

Cristina s-a stabilit apoi la Palazzo Farnese, care aparținea Ducelui de Parma,^[10] Ea a deschis o academie în palat la 24 ianuarie 1656, numită Accademia degli Arcadi, unde participanții se bucurau de muzică, teatru și literatură.

În aprilie 1660 Cristina a fost informată că regele Carol al X-lea al Suediei a murit în februarie. Fiul lui, Carol al XI-lea, avea numai cinci ani. În vară ea a plecat în Suedia, subliniind că ea a abdicat de la tron pentru vărul și urmașul său, așa că, dacă Carol al XI-lea moare, ea va prelua din nou tronul. Catolică fiind, ea nu putea face acest lucru și clerul a refuzat să o lase să țină Liturghii catolice.

În februarie 1689, Cristina în vârstă de 62 de ani s-a îmbolnăvit grav după o vizită la templele din Campania (Italia). Părea că și-a revenit însă la mijlocul lunii aprilie a dezvoltat o infecție numită erizipel, apoi pneumonie și febră mare. Pe patul de moarte ea a trimis Papei un mesaj cerându-i să-i ierte jignirile. Cardinalul Azzolino a stat alături de ea până a murit, la 19 aprilie 1689.

Cristina
Date personale
Nume la naștere	Christina Augusta sau Christina Alexandra
Născută	18 decembrie 1626 Stockholm
Decedată	19 aprilie 1689 (62 de ani) Roma
Înmormântată	22 iunie 1689 Biserica St.Peter, Vatican
Părinți	Gustav Adolf Maria Eleonora de Brandenburg
Frați și surori	Gustav of Vasaborg[*]
Cetățenie	Suedia
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	colecționar de artă[*] monarh pictoriță scriitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	regină[*]
Familie nobiliară	Casa de Vasa
Regină a Suediei
Domnie	6 noiembrie 1632 – 6 iunie 1654 (21 ani, 212 zile)
Încoronare	20 octombrie 1650
Predecesor	Gustav II Adolf
Succesor	Carol X Gustav

·         1661: Christopher Polhem, inventator suedez (d. 1751)
* 1714: Philippine Élisabeth d'Orléans cunsocută ca Mademoiselle de Beaujolais (Philippine Élisabeth Charlotte; 18 decembrie 1714 – 21 mai 1734) a fost fiica lui Filip al II-lea, Duce de Orléans regent al Franței din 1715 până în 1723 și a soției lui, Françoise-Marie de Bourbon, fiica cea mică recunoscută a regelui Ludovic al XIV-lea și a metresei sale Madame de Montespan. Ca membră a Casei de Bourbon și a Casei de Orléans, Philippine Élisabeth a fost prințesă de sânge. A murit de variolă la vârsta de 19 ani.

Philippine Élisabeth
Mademoiselle de Beaujolais
Philippine Élisabeth de Jean-Marc Nattier
Date personale
Nume la naștere	Philippine Élisabeth Charlotte d'Orléans
Născută	18 decembrie 1714 Palatul Versailles, Franța
Decedată	21 mai 1734 (19 ani) Castelul Bagnolet, Paris, Franța
Înmormântată	22 mai 1734 Val-de-Grâce, Paris, Franța
Cauza decesului	cauze naturale[*] (variolă)
Părinți	Filip al II-lea, Duce de Orléans Françoise-Marie de Bourbon
Frați și surori	Louis d'Orléans, Duce de Orléans Jean Philippe d'Orléans[*] Angélique de Froissy[*] Louise Elisabeth de Orléans Louise Diane de Orléans Charlotte Aglaé de Orléans Marie Louise Élisabeth de Orléans Louise Adélaïde de Orléans
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Orléans

·         1718: Anna Leopoldovna a Rusiei (rusă А́нна Леопо́льдовна; 18 decembrie 1718 – 19 martie 1746), cunoscută de asemenea drept Anna Karlovna (А́нна Ка́рловна), regentă a Rusiei pentru câteva luni (1740–1741) în timpul minoratului fiului ei Ivan. Ea a fost fiica Ecaterinei Ivanovna a Rusiei, care era sora împărătesei Ana a Rusiei, și a Ducelui Karl Leopold de Mecklenburg-Schwerin, și la botez a primit numele de Elisabeta Katharina Christine de Mecklenburg-Schwerin.

În 1722, Anna a ajuns în Rusia cu mama ei, care s-a separat de soțul ei. Mama ei a fost considerată o candidată la tron în 1730, însă în locul ei a fost aleasă sora Ecaterinei, mătușa Annei. În 1733, Anna s-a convertit la ortodoxism și a primit numele de Anna Leopoldovna, lucru care a transformat-o în moștenitoare a tronului. În 1739 ea s-a căsătorit cu Anton Ulrich (1714–1776), al doilea fiu al lui Ferdinand Albert al II-lea, Duce de Brunswick-Lüneburg, care venise în Rusia din 1733 pentru ca ei să se poată cunoaște.

La 5 octombrie 1740 împărăteasa Ana a adoptat noul ei născut Ivaan și la proclamat ca moștenitor al ei la tronul Rusiei. La câteva zile după această declarație, împărăteasa a murit (28 octombrie 1740), lăsând indicații în legătură cu succesiunea și numindu-l pe favoritul ei Ernest Biron, Duce de Courland, ca regent.

Anna Leopoldovna

Biron era detestat de poporul rus și după ce el a amenințat-o cu exilul în Germania pe Anna și pe soțul ei, Anna Leopoldovna n-a avut multe dificultăți în îndepărtarea lui de la putere (8 noiembrie 1740). Apoi ea și-a asumat regența și a luat titlul de Mare Ducesă, însă știa prea puține despre caracterul oamenilor cu care avea de a face, și știa chiar mai puțin despre convențiile și politica guvernului rus. În scurt timp s-a certat cu principalii ei susținători.

Potrivit Dicționarului de istorie rusă, ea a ordonat efectuarea unei anchete în industria confecțiilor după ce uniformele primite de militarii s-au dovedit a fi de calitate inferioară. Când ancheta a arătat condiții inumane de lucru, ea a emis decrete pentru stabilirea unui salariu minim și a numărului maxim de ore de lucru în industria confecțiilor, precum și crearea de facilități medicale la fiecare fabrică de confecții.

De asemenea, ea a prezidat o victorie strălucită a forțele ruse în bătălia de la Villmanstrand în Finlanda după ce Suedia a declarat război Rusiei. Ea a avut o favorită influentă, Julia von Mengden.

în decembrie 1741, fiica lui Petru cel Mare, care era favorita soldaților, i-a incitat pe gardieni să se revolte, a învins opoziția nesemnificativă și a urcat pe tron ​​ca împărăteasa Elisabeta. Această lovitură de stat a fost sprijinită de ambasadorii Franței și Suediei, care doreau să schimbe politicile pro-britanice și pro-austriece ale guvernului Annei Leopoldovna.

Noul regim a întemnițat în primul rând familia în cetatea de la Dünamünde în apropiere de Riga și apoi i-a exilat la Kholmogory. În cele din urmă Anna a murit la 18 martie 1746 în timpul nașterii.

Fiul ei Ivan al VI-lea a fost asasinat la Shlisselburg la 16 iulie 1764, în timp ce soțul ei Anton Ulrich a murit la Kholmogory la 19 martie 1776. Ceilalți patru copii (Ekaterina, Elizaveta, Petru și Alexei^[1]) au fost eliberați din închisoare de împărăteasa Ecaterina cea Mare și dați în custodie la 30 iunie 1780 mătușii lor, reginei daneze văduve Juliana Maria de Brunswick-Wolfenbüttel. Ei au locuit în Iutlanda unde au trăit în condiții confortabile în arest la domiciliu pentru tot restul vieții lor sub tutela Julianei.

Anna Leopoldovna și Anton Ulrich au avut următorii copii:

• Ivan al VI-lea (1740–1764) (a domnit ca Țar 1740-1741)
• Ecaterina Antonovna de Brunswick (1741–1807)
• Elisabeta Antonovna de Brunswick (1743–1782)
• Petru Antonovici de Brunswick (1745–1798)
• Alexei Antonovici de Brunswick (1746–1787)

Marea Ducesă Anna Leopoldovna
Date personale
Nume la naștere	Elisabeta Katharina Christine mai târziu Anna Leopoldovna
Născută	18 decembrie 1718 Rostock
Decedată	19 martie 1746 (27 de ani) Kholmogory
Înmormântată	Annunciation Church of the Alexander Nevsky Lavra[*]
Cauza decesului	puerperal disorder[*]
Părinți	Karl Leopold Ecaterina Ivanovna a Rusiei
Căsătorită cu	Anton Ulrich de Brunswick
Copii	Ivan al VI-lea al Rusiei
Cetățenie	Imperiul Rus
Religie	Luteranism, apoi ortodoxism
Ocupație	suveran[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	împărat și autocrat al întregii Rusii[*] duchess[*]
Familie nobiliară	Casa de Mecklenburg-Schwerin
Regentă a Rusiei
Domnie	1740–1741

* 1736: Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt (Friederike Sophia Dorothea; 18 decembrie 1736 - 9 martie 1798) a fost Ducesă de Württemberg și ascendenta mai multor membri ai familiilor regale din secolele XIX și XX

Sophia Dorothea de Brandenburg-Schwedt
Date personale
Nume la naștere	Friederike Sophia Dorothea
Născută	18 decembrie 1736 Schwedt/Oder, Germania[1]
Decedată	9 martie 1798 (61 de ani) Stuttgart, Ducatul de Württemberg[*][2]
Înmormântată	Palatul Ludwigsburg
Părinți	Frederic Wilhelm de Brandenburg-Schwedt Sophia Dorothea a Prusiei
Frați și surori	Margravine Elisabeth Louise of Brandenburg-Schwedt[*] Philippine von Brandenburg-Schwedt
Căsătorită cu	Friedrich al II-lea, Duce de Württemberg
Copii	Frederic, rege de Württemberg Ducele Louis Eugen de Württemberg Sophia Dorothea, împărăteasă a Rusiei Friederica, Prințesă de Holstein-Gottorp Elisabeta, Arhiducesă de Austria Ducele Alexandru
Cetățenie	Germania
Religie	protestantism
Ocupație	conducător[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Margraf Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Württemberg Casa de Brandenburg-Schwedt
Ducesă de Württemberg
Domnie	20 mai 1795 – 23 decembrie 1797

·         1778  - S–a născut celebrul clown Joseph Grimaldi (m. 31 mai 1837)
* 1829: Prințul Wilhelm de Baden (germană Ludwig Wilhelm August Prinz von Baden) (18 decembrie 1829 – 27 aprilie 1897) a fost general și politician prusac  A fost tatăl Prințului Maximilian de Baden, ultimul prim ministru al Prusiei și ultimul cancelar al Imperiului German. Wilhelm a fost Prinț de Baden și membru al Casei de Zähringen.

Prințul Wilhelm
Portret al Prințului Wilhelm de Baden, 1895–1896
Date personale
Nume la naștere	Ludwig Wilhelm August
Născut	18 decembrie 1829 Karlsruhe
Decedat	27 aprilie 1897 (67 de ani) Karlsruhe
Înmormântat	Q883348[*]
Părinți	Leopold, Mare Duce de Baden Prințesa Sofia Wilhelmina a Suediei
Frați și surori	Maria Ludovic al II-lea Frederic I, Mare Duce de Baden Olga Feodorovna de Baden Prințesa Alexandrine de Baden Karl von of[*]
Căsătorit cu	Prințesa Maria Maximilianovna de Leuchtenberg
Copii	Marie, Ducesă de Anhalt Prințul Maximilian
Cetățenie	Germania
Ocupație	om politic
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Zähringen
Membru al Reichstag-ului Imperiului German[*]

·         1856: Sir Joseph John Thomson, fizician englez, laureat al Premiului Nobel (d. 1940)
* 1859: Nicolae Amasiiski (născut Nikolai Vasilievici Amasiiski; în rusă Николай Васильевич Амасийский; n. 6/18 decembrie 1859, Buguruslan, Rusia – d. 31 ianuarie 1945, Iași, România) a fost un episcop al Bisericii Ortodoxe Ruse (până în 1943) și apoi al Bisericii Ortodoxe Române.

A îndeplinit funcția de arhiepiscop de Rostov și Taganrog (1933-1936, 1942-1943). A fost o victimă a represiunii staliniste, iar la sfârșitul anului 1943, în timpul retragerii Armatei Germane din URSS, s-a refugiat în Regatul României, unde a murit după aproximativ un an.

În 1878 a absolvit Școala Normală din Samara, după care a lucrat o perioadă ca învățător.^[1]

A slujit apoi drept cititor de psalmi la Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” din satul Savelievka, uezdul Nikolaevsk, gubernia Samara (acum în raionul Krasnopartizanski din regiunea Saratov). La 14 martie 1888 a fost hirotonit diacon și numit ca slujitor la aceeași biserică.^[1] În anul 1900 a fost hirotonit preot și numit ca slujitor la Biserica „Sf. Arhanghel Mihail” din satul Davîdovka, uezdul Nikolaevsk, gubernia Samara.^[1] Davîdovka se afla în apropierea orașului Nikolaevsk, redenumit, după Revoluția Rusă, Pugaciov.

Arhiepiscopul Nicolae a fost arestat la 23 mai 1935 în Rostov-pe-Don pentru că nu a acceptat să colaboreze cu autoritățile sovietice.^[3] La 16 noiembrie 1935 a fost condamnat la 3 ani de exil administrativ în Bașchiria pentru faptul că a făcut parte dintr-un grup contrarevoluționar. A fost trimis în exil, locuind în mai multe localități. În anul 1936 a renunțat formal la funcția de episcop de Rostov-pe-Don. A trăit în restul perioadei de exil într-o casă particulară din Ufa. La 18 iunie 1938 arhiepiscopul Nicolae a fost percheziționat și arestat, fiind transportat la închisoarea din Ufa. A fost deținut timp de peste o lună în închisoarea Ufa, deoarece transportul deținuților în Kazahstan avea loc într-un mod lent. După câtva timp a fost transferat la Alma-Ata. În 1938 a fost condamnat la moarte de către conducerea NKVD și a supraviețuit execuției, potrivit propriilor sale memorii, după ce a căzut rănit la pământ și a fost declarat mort. A locuit la Alma-Ata până în 1941. S-a reîntors apoi la Rostov pe Don, unde, potrivit unor surse, a lucrat ca măturător de stradă.^[3]

În timpul celui de-al Doilea Război Mondial, după ce germanii au capturat orașul Rostov-pe-Don, arhiepiscopul Nicolae și-a reluat activitatea preoțească și a fost repus în funcție, conducând administrația diecezană sub patronajul autorităților germane.^[3][4] Pe la sfârșitul anului 1942 Eparhia de Rostov a intrat sub oblăduirea Bisericii Ortodoxe Autonome a Ucrainei, iar în bisericile din această eparhie nu s-a mai pomenit numele locțiitorului de patriarh Serghie Stragorodski. În urma instrucțiunilor primite de la autoritățile sovietice, mitropolitul Serghie Stragorodski a condamnat public la 20 martie 1943 legăturile cu naziștii ale arhiepiscopului Nicolae. Patriarhul Nicodim Munteanu al Bisericii Ortodoxe Române, care a corespondat cu arhiepiscopul Nicolae, a căutat să-și extindă influența asupra regiunii Rostov.

În noiembrie 1943, în timpul retragerii armatelor germane și române din Uniunea Sovietică, mitropolitul Nicolae s-a refugiat de la Rostov pe Don^[3][5] la Odessa, iar în același an a fost evacuat de germani în România, împreună cu un grup de circa 30 de preoți (printre care protoiereul Ioan Nagorski și preotul duhovnic Ioan Kulîghin) și câteva maici (printre care și sora mitropolitului).^[6][7][8] Mitropolitul Nicolae și grupul său au cerut patriarhului Nicodim Munteanu să intre sub jurisdicția Bisericii Ortodoxe Române.^[8][9] Patriarhul Nicodim i-a repartizat pe mitropolit și pe preoții ruși la mănăstirea Cernica și pe maicile ruse la mănăstirea Pasărea.^[8]

Bătrânul mitropolit a murit pe 31 ianuarie 1945 și a fost înmormântat în cimitirul „Sf. Lazăr” al Mănăstirii Cernica, în partea rezervată ierarhilor aflată lângă capelă.^[3][4][7] Pe crucea sa de piatră se află o inscripție scrisă de o doctoriță rusă, care se refugiase din Crimeea și care nu a mai vrut să se înapoieze în URSS: „Mitropolit al Rostovului etc., Nicolae Amasiiski, născ. 1859, dec.-31 ianuarie 1945.

·         1863: S-a nascut arhiducele austriac Franz Ferdinand. Arhiducele Franz Ferdinand al Austriei (n. 18 decembrie 1863, Graz – d. 28 iunie 1914, Sarajevo), Arhiduce de Austria, din 1896. În 1896 a devenit primul succesor la tronul imperiului Austro-Ungar. A fost asasinat la Sarajevo, in Bosnia in ziua de 28 iunie 1914 ,ora 11 am, de către Gavrilo Princip, un student sârb bosniac de 19 ani. Atentatul de la Sarajevo a constituit motivul începerii Primului război mondial, în august 1914.

Franz Ferdinand s-a născut în Graz, Austria, fiind fiul cel mare al arhiducelui Karl Ludwig (fratele cel tînăr a lui Franz Josef al Austriei) și al Prințesei Maria Annunciata (a doua soție a lui Karl Ludwig). Când avea 12 ani, a murit unchiul său Ducele Francisc al V-lea de Modena, care l-a numit moștenitor, cu condiția ca Franz Ferdinand să își adauge Este la nume. În 1877 Franz Ferdinand a intrat în armata austro-ungară cu gradul de locotenent. A fost un pasionat vânător. În 1883 a vizitat pentru prima dată Italia, în 1885 a vizitat Egiptul, Palestina, Siria, și Turcia. În 1889 a vizitat Germania.

În 1889 viața lui Franz s-a schimbat în mod dramatic după sinuciderea vărului său Prințul Rudolf al Austriei, succesorul la tronul Austriei. Următorul în linie era tatăl său, care a renunțat, Franz devenind astfel primul succesor la tronul imperiului.

Arhiducele împreună cu familia sa.

În 1895 Franz Ferdinand a întâlnit-o pe contesa Sophia Chotek la un bal din Praga, care însă nu îndeplinea criteriile pentru a deveni o membră a casei de Habsburg. Sophia era domnișoară de onoare a arhiducesei Isabella, soția arhiducelui Friedrich, duce de Teschen. Franz Ferdinand a început să-l viziteze pe arhiducele Friedrich la vila sa din Pressburg (azi Bratislava). Relația lui Franz cu Sofia a rămas secretă, devenit cunoscută după doi ani. După multă opoziție, împăratul Franz Josef acceptă căsătoria, cu condiția ca ea să fie morganatică, adică urmașii proveniți din ea să nu aibă drept la tron.

Căsătoria a avut loc la 1 iulie 1900, la Reichstadt (azi Zákupy) în Boemia, din familia regală fiind prezentă numai mama sa vitregă, Maria Tereza.

Franz Ferdinand a avut trei copii cu Sofia:

• Prințesa Sophie von Hohenberg (1901-1990)
• Maximilian, Duce de Hohenberg (1902-1962)
• Prințul Ernst von Hohenberg (1904-1954)

La 28 iunie 1914 la ora 11:00 am, la Sarajevo, Franz Ferdinand și soția lui Sophia au fost asasinați de Gavrilo Princip, un tânăr sârb bosniac în vârsta de 19 ani, membru al organizației Mâna Neagră. Acest atentat a fost motivul care a declanșat Primul Război Mondial. Gavrilo Princip, minor conform legilor de atunci, a fost condamnat la 20 de ani de închisoare și a murit în spitalul închisorii din Theresienstadt (actualmente Terezin, în Cehia), încă înainte de sfârșitul Primului Război Mondial, la 28 aprilie 1918, bolnav de tuberculoză.

Arhiducele Franz Ferdinand
Date personale
Nume la naștere	Franz Ferdinand Karl Ludwig Josef von Habsburg-Lothringen, Erzherzog
Născut	18 decembrie 1863 Graz, Austria
Decedat	28 iunie 1914 (50 de ani) Sarajevo, Austro-Ungaria
Înmormântat	Artstetten Castle[*]
Cauza decesului	omor (plagă împușcată[*])
Părinți	Arhiducele Carol Ludovic al Austriei Prințesa Maria Annunciata de Bourbon-Două Sicilii
Frați și surori	Archduchess Maria Annunciata of Austria[*] Arhiducesa Margarete Sophie a Austriei Arhiducesa Elisabeta Amalia a Austriei Arhiducele Otto Franz al Austriei Arhiducele Ferdinand Karl de Austria
Căsătorit cu	Sofia, Ducesă de Hohenberg
Copii	Prințesa Sophie von Hohenberg Maximilian, Duce de Hohenberg Prinț Ernst von Hohenberg
Cetățenie	Austro-Ungaria
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	Moștenitor prezumtiv
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena
Arhiduce de Austria-Este
Domnie	1889 - 1914
Predecesor	Francisc al II-lea ca arhiduce de Austria-Este de asemenea Francisc al V-lea ca Duce de Modena
Succesor	Carol I

·         1874: S-a nascut Radu D. Rosetti, poet şi epigramist român, fiul publicistului Dimitrie R. Rosetti; (d.1964).

·         1878:  Iosif Vissarionovici Stalin, om politic sovietic, revoluționar bolșevic (d. 1953). Iosif Vissarionovici Stalin (n. 18 decembrie 1878 – d. 5 martie 1953) din tată georgian și mamă osetină, om politic sovietic, fost revoluționar bolșevic devenit după Revoluția din Octombrie conducător politic sovietic. Deși sursele se contrazic în privința anului și zilei de naștere ale lui, Iosif Dzhugashvili se găsește în registrele bisericii Uspensky din Gori, Georgia drept născut pe 18 decembrie ( stil vechi: 6 decembrie) 1878. Această data de naștere este documentată de certificatul său de absolvire a școlii, de cuprinzătorul său dosar de la poliția Rusiei țariste, o consemnare de arest din 18 aprilie 1902 în care și-a declarat vârsta de 23 de ani și toate documentele prerevoluționare rămase în existență. Spre sfârșitul lui 1921, Stalin însuși și-a menționat data nașterii ca fiind 18 decembrie 1878, într-un curriculum vitae scris cu mâna proprie. Totuși, după ce a venit la putere în 1922, dictatorul a schimbat sa de nastere in 21 decembrie 1879 (stil vechi 9 decembrie 1879). Aceasta dată a devenit zi de sărbătoare în toată Uniunea Sovietică. Stalin a devenit Secretar General al Partidului Comunist al Uniunii Sovietice în 1922; ( d. 05.03.1953 ).

Iosif Vissarionovici Stalin – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

·         1879: Paul Klee, pictor, desenator și teoretician al artei de origine elvețiană (d. 1940). Paul Klee (n. 18 decembrie 1879, Münchenbuchsee lângă Berna, Elveția – d. 29 iunie 1940, Muralto, Elveția), pictor, desenator și teoretician al artei elvețian, de naționalitate germană/

Paul Klee, 1911 – foto: ro.wikipedia.org

Paul Klee (n. 18 decembrie 1879, Münchenbuchsee lângă Berna, Elveția – d. 29 iunie 1940, Muralto, Elveția), pictor, desenator și teoretician al artei elvețian, de naționalitate germană/

* 1888: Arhiducele Karl Albrecht de Austria-Teschen (Karl Albrecht Nikolaus Leo Gratianus von Österreich; 18 decembrie 1888 – 17 martie 1951).

A fost fiul cel mare al Arhiducelui Karl Stephen de Austria și a Arhiducesei Maria Theresia, Prințesă de Toscana.

Arhiducele Karl Albrecht
Arhiducele Karl Albrecht în 1918
Date personale
Nume la naștere	Karl Albrecht Nikolaus Leo Gratianus
Născut	18 decembrie 1888 Pula, Austro-Ungaria
Decedat	17 martie 1951 (62 de ani) apropiere Stockholm, Suedia
Înmormântat	Catholic cemetery, Northern cemetery[*][1][2]
Părinți	Arhiducele Karl Stephen de Austria Arhiducesa Maria Theresia, Prințesă de Toscana
Frați și surori	Archduchess Mechthildis of Austria[*] Archduchess Eleonora of Austria[*] Arhiducesa Renata de Austria Arhiducele Wilhelm de Austria Arhiducele Leo Karl de Austria
Căsătorit cu	Alice Elisabeth Ankarcrona
Copii	Prințul Karl-Stefan Prințesa Maria-Christina Prințul Karl Albrecht Prințesa Renata
Cetățenie	Polonia  Austria
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

·         1903 - S-a născut poetul avangardist Ilarie Voronca (“Ulise”, “Zodiac”, “Act de prezenţă”) (m.05.04.1946).

* 1903: Jan Brzękowski (n. 18 decembrie 1903, Nowy Wiśnicz - d. 3 august1983, Paris) a fost un poet polonez, prozator, teoretician, critic literar și membru al Avangardei Cracoviene. A absolvit filologia poloneză și farmaceutica la Universitatea Jagiellonă din Cracovia. A debutat ca poet în anul 1921, în revista Gazeta Literacka. A publicat primul volum de poezii Tętno în 1925.

·    1913 - S-a nascut Willy Brandt, om politic german, cancelar federal (1969–1974), laureat al Premiului Nobel pentru Pace (1971);(d.08.10.1992).

Willy Brandt – foto: ro.wikipedia.org

Willy Brandt, născut Herbert Ernst Karl Frahm, (n. 18 decembrie 1913, Lübeck – d. 8 octombrie 1992, Unkel), om politic german. A fost cancelar al Germaniei în perioada 21 octombrie 1969 – 7 mai 1974, din partea SPD. La 7 decembrie 1970, în timpul unei vizite oficiale în Polonia, și-a surprins asistența în momentul în care în loc să rămână în picioare, a căzut în genunchi în fața fostului Ghetto din Varșovia. În anii 1970 a pus în practică noua Ostpolitik, ca politică de destindere față de RDG și blocul comunist. În anul 1971 a fost laureat cu Premiul Nobel pentru Pace.

·         1915: S-a nascut Vintilă Horia (Horia Caftangioglu), scriitor din exil, autor al romanului “Dieu est né en exil”, pentru care a primit premiul Goncourt în 1960 („Mai sus de miazănoapte”); (d.04.04.1992).

·         1919 - S-a născut Anita O'Day, cântăreaţă americană de jazz.

·         1924 - S–a născut Camilian Demetrescu, artist plastic, disident, din 1969, în Italia; revine în România, în anul 2000, cu expoziţia “30 de ani de artă în Italia –1969–2000”.

·         1925: S-a nascut Vasile Veselovski, compozitor roman de muzică uşoară; (d. 04.01.1998).

·         1933: Cristian Ioan D. Hera (n. 18 decembrie 1933, Ploiești) este un ingineragronom român, membru titular (2004) al Academiei Române. Din ianuarie 2018, pe un termen de trei luni, a fost președinte interimar al Academiei Române, ca urmare a decesului fostului președinte Ionel Valentin Vlad.^[1]

* 1940: Ionel Iacob-Bencei (n. Ionel Iacob, 18 decembrie 1940, satul Bencecu de Jos, comuna Pișchia, județul Timiș) este un epigramist, poet, prozator, pamfletar, publicist, poet dialectal bănățean, realizator de emisiuni radio în grai bănățean, președintele Cenaclului de Satiră și Umor ”Ridendo” Timișoara, membru fondator și Membru de Onoare al Uniunii Epigramiștilor din România, membru în Uniunea Scriitorilor din România (2009), membru în Uniunea Scriitorilor din Republica Moldova(2008) și Cetățean de Onoare al comunei Pișchia (2008).

* 1940: Vasile Pătruț (n. 18 decembrie 1940, Botești, județul Roman, în prezent în județul Neamț - d. 19 mai 2012, Pașcani) a fost un economist, profesor universitar, fondator al învățământului superior economic în Bacău. ^[1]

* 1941: Dimitrie Ardelean (sârba: Dimitrije Erdeljan/Димитрије Ердељан, n. 18 decembrie 1941, Alibunar, Banatul de Sud - d. 23 ianuarie 1992, Belgrad) a fost un pictor academic și profesor de arte plastice la Școala Normală din Vârșeț, membru al Uniunii Artiștilor Plastici din Voivodina.

A absolvit Artele Plastice la Belgrad. Este profesor de arte plastice la Școala Normală din Vârșeț (secția în limba română).

A avut mai multe expoziții încă din studenție în 1964 la Belgrad, iar mai apoi la Vârșeț în anii 1973, 1984, 1987, 1992, la Belgrad și Panciova în 1987, la Novi Sad în 1988, la Kuhr (Elveția) în 1990. A participat și la expoziții colective la Belgrad, în 1964, 1965, 1966.

Între anii 1969–1992 expune în mai multe localități din Voivodina și Timoc: Alibunar, Vârșeț, Pancevo, Smederevska Palanka, Svilajnac, Novi Sad.

·         1941 - S-a născut Sam Andrews, chitarist american (Big Brother & The Holding Company).
* 1941: Prințul William de Gloucester (William Henry Andrew Frederick; 18 decembrie 1941–28 august 1972) a fost membru al familiei regale britanice, nepot al regelui George al V-lea al Regatului Unit. Prințul William, Duce de Cambridge a fost numit după el.

Prințul William s-a născut la Hadley Common,^[1] Hertfordshire. Tatăl său a fost Prințul Henry, Duce de Gloucester (1900–1974), al treilea fiu al regelui George al V-lea și al reginei Mary. Mama sa a fost Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester (1901–2004), a treia fiică a Ducelui de Buccleuch.

A fost botezat la Castelul Windsor la 22 februarie 1942 de Cosmo Gordon Lang, arhiepiscop de Canterbury. Nașii lui au fost: regele George al VI-lea (unchiul patern), regina Mary (bunica paternă), Prințesa Helena Victoria (verișoara sa), Lady Margaret Hawkins (mătușa maternă), Lordul William Montagu Douglas Scott (unchiul matern) și vicontele Gort. Din cauza războiului, ziarele nu au identificat locația exactă a botezului, și s-a scris că a avut loc "într-o capelă privată din țară".^[2][3] În 1947, Prințul William a fost paj la nunta verișoarei sale, Prințesa Elisabeta cu Prințul Filip, Duce de Edinburgh.^[4] Celălalt paj a fost Prințul Michael de Kent.

Prințul William și-a petrecut primii ani ai copilăriei la Barnwell Manor în Northamptonshire și mai târziu în Australia, unde tatăl său a servit în funcția de Guvernator General din 1945 până în 1947. A fost educat la Wellesley House Preparatory School, Broadstairs, Kent, și la colegiul Eton. După ce a părăsit Eton în 1960, a mers la colegiul Magdalene, Cambridge.

În 1953, Prințul William a participat la încoronarea verișoarei sale, Elisabeta a II-a.

După ce a absolvit Cambridge în 1963, a petrecut un an la Universitatea Stanford studiind științe politice, istorie americană și afaceri.

Prințul William a fost al doilea membru al familiei regale britanice care a lucrat în serviciul civil sau în cel diplomatic (primul membru a fost unchiul său, Prințul George, Duce de Kent, în anii 1920). În 1968 a fost transferat la Tokyo ca al doilea secretar (comercial) la ambasada britanică.

În 1970, sănătatea Ducelui de Gloucester a început să se deterioreze iar Prințul William a fost diagnosticat ca suferind de porfirie. Prințul William a demisionat din serviciul diplomatic și s-a întors în Marea Britanie. Următorii doi ani el s-a ocupat de Barnwell Manor și a început să îndeplinească sarcini publice, ca membru al familiei regale.

A fost pilot licențiat, a deținut mai multe avioane și a concurat în mai multe spectacole aviatice. A murit în 1972, atunci când avionul pe care îl pilota s-a prăbușit la Halfpenny Green, lângă Wolverhampton.^[5] A fost îngropat în cimitirul regal Frogmore. Școala de zboruri din Oundle pe care el a deschis-o în 1971, a fost redenumită "Școala Prințul William" în memoria sa.

După moartea sa, fratele lui mai mic, Prințul Richard de Gloucester a devenit moștenitor al titlurilor: Duce de Gloucester, Conte de Ulster și Baron Culloden. Prințul William a fost primul nepot al regelui George al V-lea și al reginei Mary care a murit. Moartea sa la vârsta de 30 de ani a șocat întreaga familie regală însă persoana cea mai afectată a fost Prințul Charles care avea 23 de ani.

Prințul William
Date personale
Nume la naștere	William Henry Andrew Frederick
Născut	18 decembrie 1941 Barnet, Hertfordshire
Decedat	28 august 1972 (30 de ani) Halfpenny Green, Staffordshire
Înmormântat	Royal Burial Ground[*]
Cauza decesului	accident (accident aviatic)
Părinți	Henric, Duce de Gloucester Prințesa Alice, Ducesă de Gloucester
Frați și surori	Prințul Richard, Duce de Gloucester
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	diplomat aviator
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce
Familie nobiliară	Casa de Windsor

·         1941 - S-a născut Chas (Bryan) Chandler, basist britanic (The Animals), descoperitor şi producător al lui Jimi Hendrix.

·         1943: Keith Richards, cântăreț-compozitor, chitarist, producător, actor englez (The Rolling Stones)

·         1944 - S-a născut Deke (Roger) Leonard, chitarist şi compozitor britanic (Man).

·         1946: S-a nascut Steven Spielberg, regizor american de film. Nascut in Cincinnati, statul american Ohio, Spielberg a fost cel mai tanar regizor de la studiourile Universal. A debutat in televiziune si foarte repede a reusit sa se impuna ca cel mai prolific regizor de film din cinematografia americana. La putina vreme dupa debut, a castigat trei Oscaruri cu productia “Falci”. Au urmat apoi “Intalnire de gradul trei” (“Close Encounters of the Third Kind”), care a luat alte doua Oscaruri, si “ET”, cu 4 premii ale Academiei de Film. Renumele si l-a intarit cu “The Color Purple” (“Culoare purpurie”) din 1985, film care a avut 11 nominalizari la Oscar si 100 milioane de dolari incasari. Si lista poate continua cu “Peter Pan”, “Jurassic Park”, “Lista lui Schindler”, “Salvati soldatul Ryan”. Majoritatea filmelor regizate ori produse de Spielberg au avut nu doar succes la critici, ci si la public dovada fiind banii obtinuti din vanzarea producatiilor. In 2004, i-a fost acordat un premiu de excelenta din partea Academiei Americane de Film, precum si Legiunea de Onoare din partea autoritatilor franceze pentru activitatea sa artistica.. De asemenea, Steven Spielberg a fost inclus in Science Fiction Hall of Fame.

·         1948 - S-a născut Buddy Gask, basist şi vovalist britanic (Showaddywaddy).

·         1950 - S-a născut Martha Johnson, cântăreaţă şi compozitoare canadiană (Martha & The Muffins).

·         1950 - S–a născut Gillian Armstrong, prima femeie regizor din Australia (filmele: “Mr. Soffel”, “Fires Whitin”).
* 1951: Böszörményi Zoltán (n. 18 decembrie 1951, Arad) este un poet, romancier, publicist, redactor șef și director de ziar și editură.^[1]Și-a început și terminat studiile preuniversitare la Arad, la școala primară și Liceul nr. 3 (fost Colegiu Catolic, azi Colegiul „Csiki Gergely”). Câțiva ani a frecventat Liceul de Coregrafie din Cluj.

A lucrat în construcții, pe șantier și, pentru scurt timp, a fost și pedagog la Cluj. Între 1975-1983 a fost corector la ziarul Drapelul Roșu (Vörös Lobogó) din Arad.

După apariția primelor două volume de versuri ale sale a intrat în vizorul Securității. Ca să scape de amenințări și persecuții a fugit prin Iugoslavia în Austria, de unde a emigrat în Canada.

A urmat cursurile superioare de filosofie la Universitatea York din Toronto, obținând licența în filosofie, după care ani de zile a umblat prin lume ca om de afaceri. În luna iulie 1993 la București a fondat firma Luxten Lighting, la care a renunțat în decembrie 2003 ^[2]

* 1952: Victoria Milescu (n. 18 decembrie 1952, Brăila) este poetă și critic literar, publicând peste 50 de volume de poezie, traduceri și literatură pentru copii.

Născută la 18 decembrie 1952, în județul Brăila, Victoria Milescu face studiile liceale la Colegiul Național „Nicolae Bălcescu”, apoi Facultatea de Filologie la Universitatea din București (limbile română și engleză; studii postuniversitare).

Activitatea profesională o începe din 1976, în calitatea de profesor de limba engleză; referent de specialitate la Compania Tarom, apoi la Departamentul Aviației Civile; redactor, publicist-comentator la cotidianul „Realitatea Românească” (secția Cultură); redactor la ziarul „Azi” (suplimentul cultural „Fețele culturii”); redactor-șef adj. la săptămânalul „Ecran Magazin”; redactor de rubrică la revista lunară a Ministerului Culturii și Cultelor, „Universul cărții”; redactor de carte la Editura Scripta și redactor de carte la Editura Nemira.

Debutul literar are loc în anul 1978, cu un grupaj de versuri publicate în revista „Luceafărul”, iar cel editorial în anul 1988, prin concurs, concomitent în vol. „Prier” (Editura Cartea Românească, București, redactor Mircea Ciobanu) și în vol. „Argonauții II” (Editura Facla, Timișoara, redactor Eugen Dorcescu).

Victoria Milescu este inclusă în zeci de antologii de poezie, de critică literară și în dicționare; semnează cronici literare, versuri, interviuri cu tematică exclusiv culturală. Poeta Victoria Milescu a fost invitată la emisiuni de radio (Radio România Cultural; redactori: Titus Vâjeu, Dan Popovici, Dan Verona, Daniela Vasile, Teodora Stanciu, Raluca Rădulescu) și de televiziune (TVRM, redactori Marina Roman, Victorița Duțu, Carmen Fulger; DDTV, red. Mircea Micu, SIGMA, red. criticul Mircea Coloșenco; TRINITAS TV), în cadrul cărora s-a remarcat prin promovarea valorile naționale autentice.

A făcut parte din juriile festivalurilor de poezie : „Romeo și Julieta la Mizil”, „Agatha Grigorescu Bacovia” (Mizil), festivaluri de creație literară pentru copii de la Urziceni. Victoria Milescu a fost organizator și moderator al „Întîlnirilor cu scriitori” de la Biblioteca Metropolitană „Mihail Sadoveanu” din București (2009-2014).

Despre poezia sa, poetul Cezar Ivănescu scria în prefața cărții „Inimă de iepure”:

„Expurgată de sentimentalism și pitoresc, poezia Victoriei Milescu reprezintă sunetul cel mai pur al unui lirism profund, în linia lui Montale, în care biograficul, drama existențială, în general, sunt inserate într-o vertiginoasă dramă cosmică...Nu în ultimul rând, aș vrea să amintesc aici acuratețea scriiturii: poeta pune în fiecare vers ceva definitiv, fiecare vers e pregătit cu infinită precizie, ritmul subtil și precipitat induce o stare de gravă urgență”.

Poezie:

• Welcome December/ Bun venit, Decembrie (ed. bilingvă română-engleză, versiunea engleză aparținând autoarei, Editura Fiat Lux, 1994); reeditare, eLiteratura, 2013;
• Șlefuitorul de lacrimi (Editura Eminescu, 1995);
• Izbânda furată (Editura Albatros, 1995);
• Inimă de iepure (prefață de Cezar Ivănescu, Casa Editorială Odeon, 1998);
• Arleziana (postfață de Sultana Craia, Editura Eminescu, 2000);
• Zâmbet de tigru (Casa Editorială Odeon, 2001);
• Ecoul clipei (haiku, postcopertă de Radu Cârneci, Casa Editorială Odeon, 2003);
• Tinere, cunoaște-ți înaintașii! (Fundația Națională "Henri Coandă" pentru sprijinirea tinerilor supradotați, 2005);
• Roua cuvântului/ Szóharmat (haiku, ed. bilingvă română-maghiară, versiunea maghiară de Horváth Dezideriu, Editura Anamarol, 2008);
• Conspirații celeste (Editura DominoR, 2008);
• Bucuriile triste/ Gëzimet e trishtme (ed. bilingvă română-albaneză; prefață de Gelcu Maksutovici; traducere de Baki Ymeri, Editura Kriterion, Cluj-Napoca, 2009);
• Floarea vieții (ed. bilingvă română-georgiană; prefață de Zaira Samharadze; postcopertă de David Luca Kafiașvili; traducere de Zaira Samharadze, Editura RAWEXCOMS, 2010);
• Dreptatea învingătorului (prefață de Gheorghe Istrate, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2010);
• Vrabia albă (CD, poezii în lectura autoarei, Editura Fundației „Paul Polidor“, București, 2010);
• Scrijelind pe nisipurile Universului: Documentar biobibliografic la 65 de ani (3 aprilie 1945 - 3 aprilie 2010), Editura RAWEXCOMS, 2010;
• Sub steaua câinelui (prefață de Horia Gârbea, Editura Tracus Arte, 2012);
• Existențele fastuoase (prefață de Octavian Soviany, Editura Semne, 2013);
• Cenușa verii/ Les cendres de l’été (ed. bilingvă română-franceză; traducere în limba franceză de Ion Roșioru, supervizare Paula Romanescu, eLiteratura, 2015);
• Feeding Illusions (ed. în limba engleză exclusiv, textul englez aparținând autoarei, eLiteratura, 2015);
• Raportul de aur/ La proportion d’or (ediție bilingvă română-franceză; prefață/Préface: Linda Bastide; traducere în limba franceză de Paula Romanescu și Elisabeta Bogățan, Editura Poètes à vos plumes, 2015, Paris);
• Deriva sentimentelor (prefață de Nicolae Georgescu, Editura Betta, 2016);
• Strada Lăcustei (eLiteratura, 2017);
• Porția de existență (eLiteratura, 2018);
• Biografie cu păsări (eLiteratura, 2019);

Antologii:

• Láthatatlan láng: kétnyelvü lírai antológia = Flacăra nevăzută: antologie lirică bilingvă (ed. bilingvă română-maghiară, versiunea maghiară de Horváth Dezideriu, Casa Editorială Odeon, București, 2007);
• 101 Poeme (Editura Biodova, 2009, col. „Ideal”);
• Fenomenele fără cauză (antologie, Editura TipoMoldova, Iași, 2011, col. „Opera omnia – poezie contemporană”, coordonator serie Valeriu Stancu);
• Cununa de flăcări (antologie, eLiteratura, 2014);
• Cronicile Sudului (Editura Sud, 2019);

Diverse:

• Din Caucaz în Carpați. Zaira Samharadze în dialog cu Victoria Milescu (Editura RAWEXCOMS, 2011);
• "Despre cum nu am ratat o literatură grozavă" de Angela Baciu; cu Norman Manea, Constantin Abăluță, Ana Blandiana, Leo Butnaru, Ion Pop, Gellu Dorian, Nora Iuga, Mihail Gălățanu, Adrian Popescu, Adrian Alui Gheorghe, Cristian W. Schenk, Cristina Rhea, Dan Manuca, Theodor Codreanu, Șerban Codrin, Ioana Pârvulescu, Paulina Popa, Lucian Vasiliu, Ștefan Ion Ghilimescu, Vasile Baghiu, Adrian Munteanu, Victoria Milescu, Cassian Maria Spiridon, Mihaela Albu, Liviu Antonesei, Nina Cassian, George Astaloș, Constantin Ciopraga, Dan Alexandru Condeescu, Emil Iordache, Cezar Ivănescu, Emil Manu, Fănuș Neagu, Cornel Regman, Ion Rotaru, Mircea Sântimbreanu, Radu G. Țeposu, Laurențiu Ulici, Mircea Zaciu; Ed. Limes, 2014;

Cărți pentru copii:

• Cartea cu surprize (Editura Scripta, 1995);
• Cine l-a salvat pe Murdărel? (Editura Scripta, 1995);
• Abecedar-ghicitoare (Editura Teora, 1997);
• Dicționar-ghicitoare (Editura Teora, 1998);
• Găsește rima!: poezii pentru copii (Casa Editorială Odeon, 2000)
• Lacrima de cristal: povestire pentru copii (Casa Editorială Odeon, 2000);
• Animalele mele dragi (Editura Flamingo GD, 2006);
• Animale de la zoo (Editura Flamingo GD, 2007);
• Povești și poezii de Crăciun (Editura Flamingo GD, 2008);
• Degețica - carte de colorat (Editura Flamingo GD, 2011);

Traduceri:

• Cartea junglei; de Joseph Rudyard Kipling, repovestită de G.C. Barret (Editura Flamingo GD, 1994);
• Povestiri de Crăciun (Editura Flamingo GD, 2004);
• Aventurile lui Azorică (Editura Flamingo GD, 2004);
• Iepurele cel lăudăros: povestiri cu animale (Editura Flamingo GD, 2004);
• Bandiți, gangsteri și mafie: Rusia, Statele Baltice și CSI, după anul 1992; de Martin McCauley (Editura All, 2006);
• Exploratorii;
• Corpul uman - atlas (Editura Flamingo GD, 2006);
• Vrăjitorul din Oz (Editura Flamingo GD, 2006)
• Animalele lumii: Carte - Puzzle: 6 planșe cu câte 48 de piese; de Garry Fleming (Editura Flamingo GD, 2006);
• Aventurile lui Robin Hood: Povești clasice; de Walker J. Mcspadden (Editura Flamingo GD, 2006);
• Pinocchio; de Carlo Collodi (Editura Flamingo GD, 2006);
• Seria de basme scrise de Hans Christian Andersen (Editura Flamingo GD, w007) - Lebedele sălbatice, Mica Sirenă, Hainele noi ale împăratului, Rățoiul cel urât, Soldățelul de plumb;
• Seria de basme scrise de Frații Grimm (Editura Flamingo GD, 2007) - Rumpelstiltskin, Rapunzel, Broscoiul fermecat, Croitorașul cel viteaz, Albă ca Zăpada;
• Seria de basme scrise și ilustrate de australianca Shirley Barber (Editura Flamingo GD, 2007) - Povești de noapte-bună: șapte povești magice, Zâna dințișorului: o călătorie magică, Povestea unei sirene, Al șaptelea unicorn, Curcubeul Magic. În căutarea aurului fermecat, Înainte de culcare: Povești pentru cei mici, O vizită în Țara Zânelor: Poveste cu zâne, Brățara magică: Poveste de dragoste cu zâne, Pădurea vrăjită: Nuntă în Ținutul fermecat, Bucătăreasa zânelor: povestea iepuroaicei Martha B. Rabbit, Prințesa Sirenă și Regele Caracatiță, Povestea unei sirene;
• Povești cu vrăjitori din toată lumea (Editura Flamingo GD, 2007);
• Cenușăreasa (Editura Flamingo GD, 2008);
• Cartea mea cu povești de noapte bună (Editura Flamingo GD, 2008);
• Călătoriile lui Vincas în jurul lumii; de Brigita Jovaišienė (Editura Flamingo GD, 2011),
• Efecte secundare : moartea; dezvăluiri din interiorul industriei farmaceutice; de John Virapen (Editura Flamingo GD, 2010);
• Călătoriile lui Vincas în jurul lumii; de Brigita Jovaišienė (Editura Flamingo GD, 2011);
• Origami pentru copii: Pajiștea; 20 de modele; 58 de foi colorate (Editura Flamingo GD, 2011);
• Origami cu dinozauri: 20 de modele; 58 de foi colorate (Editura Flamingo GD, 2011);
• Călătoriți cu origami: 20 de modele de origami; 45 de foi colorate (Editura Flamingo GD, 2012);
• Animale din România + 210 abțibilduri (Editura Flamingo GD, 2012);
• Origami cu animale; de Liliana Fabisinska (Editura Flamingo GD, 2012);
• Cuiburi de animale + 206 abțibilduri (Editura Flamingo GD, 2012);

Dicționare, critică:

• Prier (volum colectiv de debut, Ed. Cartea Românească, 1988) (17 autori);
• Argonauții - II (volum colectiv de debut, Ed. Facla 1988) (Ionel Bota, Valentina Caluser, Victoria Milescu, Ioan Palici, Gh. Pruncut, Emilian Rosculescu);
• Poezia pădurii (Radu Cârneci, Editura Orion, 1998);
• Icoana mamei (George Chirilă, Editura Amurg Sentimental, 1999);
• O antologie a poetelor din România (Editura Muzeul Literaturii Române, 2000);
• Personalia, dicționar biobibliografic (Axenia Hogea, Editura Ex Ponto, Constanța, 2000);
• Lumini către Eminescu (Editura Amurg Sentimental, 2000);
• Poezia română între milenii, dicționar de autori (Geo Vasile, Editura Dacia, Cluj-Napoca, 2002);
• Carte de citire (Paul Silvestru, Editura Paideia, 2002);
• Millenium (Biblioteca județeană ,,V. Voiculescu“, Buzău, 2002);
• Banca de metafore. Cronici succinte (Victor Sterom, Biblioteca Sinteze Literare, Ploiești, 2002);
• Who’s Who în România (Pegasus Press, 2002);
• Cinegetica (Radu Cârneci, Editura Orion, vol. 1, 2003);
• Despre starea poeziei (Ștefania Mincu, Editura Pontica, 2003);
• Cupolă de veac (Mihail. I. Vlad, Editura Macarie, Târgoviște, 2003);
• O istorie a literaturii pentru copii și adolescenți (Iuliu Rațiu, Editura Biblioteca Bucureștilor, 2003);
• De la cuvinte la necuvinte, 50 de poeți români contemporani, ed. bilingvă română-maghiară, traducere de Horvath Dezideriu (Editura Contrast, 2005);
• Râsu’- plânsu’ lui Nichita Stănescu, vol 2 (Editura Fundației Culturale Ideea Europeană, 2005);
• Dicționarul general al literaturii române (Academia Romană, Editura Univers Enciclopedic, 2005);
• Atelierele poeziei (Mircea A. Diaconu, Editura Ideea Europeană, 2005);
• Murmurul vocilor (antologie plurilingvă, Editura Cogito, Oradea, 2007);
• Antologia Festivalului Internațional ,,Nopțile de poezie de la Curtea de Argeș“, Poesys 11 (Editura Academiei Internaționale Orient-Occident, 2007);
• Al cincilea patriarh - Prea Fericitul Teoctist în câteva «gânduri», evocări și documente (Editura Intermundus, București, 2007); Au contribuit: Calinic Argatu, Ioan Solomon, Mariana Gurza, Adrian Botez, Corneliu Leu, Constantin Rosu Pucu (Noua Zeelanda), Ion Marin Almajan, Dan Brudascu, Victoria Milescu, Titus Filipas, Viorel Roman (Germania), Ioan Barbu, Dan Ghelase, Ion Coja, Pr. Gheorghe Naghi (SUA), Aurelia Lapusan, Tudor Pacuraru, Maria Cobianu - Bacanu, Gheorghe Seitan s.a.
• Voices of Contemporary Romanian Poets (English version by Dan Brudașcu, Editura Sedan, Cluj-Napoca, 2007);
• Voices of Contemporary Romanian Poets (Antologie engleză-coreeană, versiunea engleză de Dan Brudașcu, versiunea coreeană de Youngsuk Park, Suwon, Korea, 2008);
• Scrisorile Mioriței, vol. 2 (Elisabeth Păunescu, Editura Fundația Culturală ,,Elisabeta“, 2008);
• Noul Orfeu, antologie de poezie română de azi, ARP (on line, 2008);
• Antologie poetică albano-română, Frumusețea frumuseților/ Bukuria e bukurive (versiunea albaneză de Baki Ymeri, Editura DominoR, București, 2008);
• Doamnele poeziei/ The ladies of poetry/ Les dames de la poesie (antologie trilingvă, română/ engleză/ franceză, Editura Anamarol, București, 2008);
• Lecturi despre cărțile confraților (critică literară, Miron Tic, Editura Amurg Sentimental, 2008);
• Eu v-am citit pe toți, vol. 2 (Florentin Popescu, Ed. Bibliotheca, Târgoviște, 2009);
• Memoria punctelor cardinale (Mihai Antonescu, Ed. Rora, 2009);
• Timpul poeziei / Time of poetry. Poete contemporane / Contemporary Poetesses (antologie bilingvă / bilingual Anthology, antologie română-engleză, Romanian-English Anthology, traduceri de / translated into English by Victoria Milescu, prefață de / preface by Radu Voinescu, București, Casa Editorială Odeon, 2009);
• Antologia sonetului românesc, vol. 3 (Editura Muzeul Național al Literaturii Române, 2009);
• Dicționarul personalităților din România, Biografii contemporane, Romanian Who’s Who (ONG Eco- Europa, Redacția Romanian Biographic Institute, Editura Anima, 2009, 2010, 2011, 2012);
• Dicționarul scriitorilor brăileni (Editura Proilavia, 2010);
• Antologie română de haiku, Când greierii tac (Editura Societății Scriitorilor Români, 2010);
• Artă sfâșiată. Antologie de poezie. Poeți contemporani – 73 (Valentina Becart, Editura Arhip Art, Sibiu, 2011, p. 213);
• Antologia premiilor literare Naji Naaman, 2012, ed. a X-a, Liban, FCG Naji Naaman’s Foundation for Gratis Culture;
• Meridiane lirice. Antologie universală a poeziei românești contemporane, 124 poeți contemporani (Editura Armonii culturale, 2012);
• Afinități selective (Ioan Adam, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2012);
• Antologiile în limba engleză publicate de Brian Wrixon: War and Peace, The Wind of Change, Tripping on Words, Survivor’s Guide to Bedlam, All God’s Creatures. A Poet’s View of Being (Canada, 2012);
• Literatura română. Dicționarul autorilor români contemporani (Alina Kristinka și Carmen Cătunescu, Editura Arial, Ploiești, 2013);
• Enciclopedia Academiei Dacoromâne (ed. a II-a, vol. 3, Editura Dacoromania, 2013);
• Poeți, după plac: (începând cu Nichita) (Lucian Gruia, ,,Victoria Milescu – Stele duble“, p.91; Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2013);
• Aventura lecturii. Poezie română contemporană (Mioara Bahna, Editura Pim, Iași, 2013);
• Românul a rămas poet? (Liviu Grăsoiu, Editura Bibliotheca, Târgoviște, 2013);
• Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume/ L’Antologia degli scrittori romeni contemporanei del mondo intero (Ligya Diaconescu, ed. bilingvă română-italiană, Starpress, 2014);
• Poeți români slăvind dumnezeirea (Elena Armenescu, Editura Mirabilis, 2014);
• Simbioze lirice, vol. 4 (Elena Rodica Lupu, Editura Anamarol, 2014);
• Simbioze lirice, vol. 8 (Elena Rodica Lupu, Editura Anamarol, 2014);
• Mitul lui Narcis. Studii și cronici literare (Lucian Gruia, Editura Limes, Cluj-Napoca, 2014);
• Metafore fără frontiere/ Metafore senza confine (antologie bilingvă română-italiană, Editura Inspirescu, Satu Mare, 2014);
• Poemele limbii române (Vasile Capățână, Editura Biodova, Colecția IDEAL, 2014);
• Sensuri (Mioara Bahna, ,,O bucureșteancă din Brăila, Victoria Milescu“, Editura Junimea, Iași, 2014);
• Constelația tăcerii. Sub semnul trandafirului (Vasile Ghinea, Editura Rafet, Râmnicu Sărat, 2014);
• Anthologie de poesie roumaine, Poets, vos papiers! (version francaise Paula Romanescu, TipoMoldova, 2014);
• Calendarul scriitorilor români, vol. 3 (Ion Lazu, TipoMoldova, Iași, Opera omnia, dicționar, 2014, p. 597);
• Antologie de poezie română contemporană/ Anthologie de poésie roumaine contemporaine/ Contemporary Romanian Poetry Anthology/ Anthologie der heutigen rumänischen dichtung, vol. 2, col. Opera omnia, TipoMoldova, Iași, 2014, p. 1689);
• Sonet. Antologie Românească. Partea a patra (Florian Chelu Madeva, Editura Ritmus, Oradea, 2014, p. 535);
• Am cunoscut câțiva contemporani (Eliza Roha, Editura Betta, București, 2014);
• O sacoșă cu cărți : critică literară (Gheorghe Stroe, eLiteratura, 2014);
• Antologia scriitorilor români contemporani din întreaga lume/ Antologia de scriptores rumanos contemporaneous de todo el mundo (antologie română-spaniolă, Ligya Diaconescu, Starpress, Râmnicu Vâlcea, 2015);
• Lecturile unui insomniac. Cronici literare (Lucian Gruia, ,,Victoria Milescu – Cununa de flăcări“, Editura Betta, București, 2015, p. 87);
• Doamne, ce doamne!, vol. 2 (Maruca Pivniceru, Interviuri, Editura SemnE, București, 2015);
• Almanah. Sintagme Literare, 2015 (Geo Galetaru, Silvia Bitere, Editura Eurostampa, Timișoara, p. 136; p. 230);
• Boema 33 (Antologie de poezie și proză, vol. X, București, 2015);
• Ora lecturii (Lucian Gruia, ,,Patru direcții de cercetare ale poeziei Victoriei Milescu“, p. 86, Editura Betta, București, 2015);
• Simplitatea risipirii (Antologie de poezii, Editura Ex Ponto, Constanța, 2015, p. 59);
• Întâmpinarea cărților. Echilibru și contraste, metamorfoze și metafore în cronici literare (Aureliu Goci, ,,Victoria Milescu, Cununa de flăcări“, p. 106, Editura Betta, 2015);
• Lecturi estivale (Eliza Roha, Editura Betta, 2015, București, ,,Victoria Milescu – neîntrecută poetă a contemporaneității și existențele fastuoase“, pp. 66-72);
• Conviețuiri. Antologie de poezie contemporană (Editura Betta, București, 2016, Prefață de Aureliu Goci);
• Anotimpul iubirii/ Stina e dashurise (antologie poetică română-albaneză, traducere în lb. albaneză de Baki Ymeri, Editura Amanda, Sinaia, 2016);
• Biblioteca revistei ,,Convorbiri literare’’. Antologie 2015, ,,Convorbiri literare“, Iași, 2016;
• Simfonia poeziei (antologie multilingvă, coord. Rodica Elena Lupu, Editura Anamarol, 2016, p. 152);
• Antologie literară brăileană (Editura Pim, Iași, 2016, pag. 157-166, col. Cărțile Chirei);
• Un dicționar al scriitorilor români contemporani, vol. III, 2016 (coord. Ioan Holban, TipoMoldova, Iași, col. Opera Omnia, pag. 359-368);
• Doamne ale scrisului românesc la început de secol XXI (coord. Ligya Diaconescu, Editura Olimpias, 2016, pp. 83-93);
• Tastes of Danube/Gusturile Dunării. International Anthology of Danube Writers/ Antologie Internațională a scriitorilor danubieni (Eurobit Publishing House, Timișoara, 2016);
• Siir Evreni - Yasayan Romanyali sairler Seckisi/Universul poeziei - din creația poeților români în viață (49 autori), 2019;
• 41 arguments avant la lettre Romanian & Australian : anthology of contemporary poetry (antologie româno-australiană de poezie și proză, GREEN BOOK - Green Culture Software SRL, 2019);

·         1953 - S-a născut Bobby Keys, saxofonist american.
* 1954: Călin Cătălin Chiriță (n. 18 decembrie, 1954, Dănceu, județul Mehedinți) este un inginer român, absolvent al Institutului Politehnic din București, Facultatea de Tehnologia Construcției de Mașini, politician, fost primar în sectorul 5, București între 1996-2000 din partea PNȚ-CD și viceprimar în Primăria Municipiului București în perioada 2000-2004.^[1]

·         1956 - S-a născut Greg D'Angelo, baterist american (White Lion).
* 1957: Eugen Victor Cristian Rusu (n. 18 decembrie 1957) este un inginer român, membru corespondent al Academiei Române^[1] în cadrul Secției de Științe Tehnice (28 iunie 2018).^[2][3]

·         1963: S-a nascut  Brad Pitt, actor american, denumit “sfărâmătorul de inimi de la Hollywood” (“Legendele Toamnei”, “Interviu cu un vampir”).
* 1965: Cristina Nichita este o creatoare de modă și politician român, deputat în Parlamentul României în mandatul 2012-2016 din partea USL Iași.
* 1971: Gheorghe Ifrim (n. 18 decembrie 1971, București) este un actor român de teatru și film. A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Academiei de Teatru și Film București, promoția 1997, la specializarea Actorie, clasa profesorului Gelu Colceag. A fost membru al grupului umoristic Vouă. Este actor al Teatrului Bulandra. A jucat la Teatrul Metropolis și Teatrul Act.

Rolul domnului Mihăeș, din Domestic, în regia lui Adrian Sitaru, i-a adus lui Gheorghe Ifrim o nominalizare la Premiile Gopo 2014 la categoria “cel mai bun actor într-un rol principal”. În 2016 a primit încă o nominalizare la aceeași categorie pentru rolul Achim din București NonStop în regia lui Dan Chișu. A jucat în: 

• Aerisirea (1997)
• Terminus Paradis (1998)
• La Bloc (2002) - Fane Oxford
• Lotus (2004) - Fals Polițist 1
• Challenge Day (2005) - Antrenor de Box
• The Detonator/Detonatorul (2006) - Stadium Worker#1
• Vine Poliția! (2008) - Marian Marin
• Restul e tăcere (2008) - Secretar Leon
• Aurora (2010) - Domnul Dragnea
• Nașa (2011) - Manea
• Las Fierbinți (2011) - Vasile
• S-a furat mireasa (2012) - Șofer Taxi 1
• Domestic (2012)
• După dealuri (2012) - ambulantierul
• Funeralii fericite (2013)
• București NonStop (2013) - Achim
• America, venim! (2014)
• Hawaii (2017)

* 1973: Romeo Ștefan Gontineac (n. 18 decembrie 1973, Hlipiceni, Botoșani) este un fost rugbist român, acum antrenor. El a jucat în centru.
* 1973: Ruslan Ivanov (n. 18 decembrie 1973 în Chișinău) este un ciclist moldovean.
* 1975: Adrian-Dragoș Benea (n. 18 decembrie 1975) este un senator român, ales în 2016 pe listele PSD. Adrian-Dragoș Benea este membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Estonia, Republica Lituania și Regatul Țărilor de Jos (Olanda).
* 1975: Daniel Florea (n. 18 decembrie 1975, Vaslui) este un fost fotbalist român retras din activitate. De-a lungul carierei a evoluat la cluburi ca Oțelul Galați, Dinamo București, Șahtior Donețk, FC Metalurg Zaporijia, Metalurg Donețkși APOEL FC. Și-a încheiat cariera la Dunărea Galați.

·         1978: Katie Holmes, actriță americană
* 1980: Marian Drăgulescu (n. 18 decembrie, 1980, București) este un gimnast român.

La Campionatele Europene din 2004 a câștigat patru medalii de aur, devenind astfel unul dintre principalii pretendenți la medaliile olimpice la Jocurile Olimpice de vară din 2004 de la Atena (Grecia).

La Olimpiada de la Atena (Grecia), Drăgulescu și-a ajutat echipa la câștigarea medaliei de bronz. De asemenea, a câștigat medalia de argint la sol și medalia de bronz la sărituri.

Drăgulescu și-a anunțat retragerea din activitatea competițională în 2005, dar a revenit asupra deciziei sale participând la Campionatele Mondiale din 2005 de la Melbourne (Australia) unde a câștigat medalia de aur la sărituri.

În 2012 Federația Română de Gimnastică a decis să nu-l includă pe lista participanților la Jocurile Olimpice de la Londra.

Marian Drăgulescu

·         1980: Christina María Aguilera (n. 18 decembrie 1980, Staten Island, New York) este o cântăreață, actriță și compozitoare de muzică popamericană, câștigătoare a mai multor premii Grammy.^[6] În copilărie Aguilera a participat la diverse emisiuni televizate precum Star Searchsau The Mickey Mouse Club,^[7] iar cariera sa muzicală avea să înceapă în anul 1998, după înregistrarea cântecului „Reflection”, care a fost inclus pe coloana sonoră a peliculei de animație Mulan (1998).^[8]

Albumul de debut al interpretei, numit Christina Aguilera (1999) și lansat sub egida RCA Records,^[9] s-a bucurat de succes comercial și trei dintre piesele incluse pe el —^[10] „Genie in a Bottle”, „What a Girl Wants” și „Come on Over” — au ocupat prima poziție în prestigiosul clasament Billboard Hot 100.^[11] Ulterior Aguilera avea să devină cunoscută pe plan internațional mulțumită lansării unui album latino Mi Reflejo (2000) și a unui disc de Crăciun numit My Kind of Christmas (2000).^[12][13] Deși materialele sale discografice aveau succes cântăreața era nemulțumită de imaginea și muzica sa, iar la finele anului 2001 aceasta avea să-și încheie contractul cu impresarul Steve Kurtz;^[14][15] la scurt timp Aguilera a lansat cel de-al patrulea album de studio al său, numit Stripped (2002), prin intermediul căruia a promovat o imagine provocatoare.^[16] Cel de-al doilea disc single al materialului, balada „Beautiful”, a fost un succes comercial și a sporit vânzările albumului de proveniență.^[17] În 2006 Aguilera revine cu Back to Basics, un disc de muzică soul, jazz și bluescare primește recenzii favorabile.^[18] Patru ani mai târziu interpreta lansează cel de-al șaselea album de studio din cariera sa;^[19] intitulat Bionic (2010), materialul conține elemente din muzica R&B, electropop și synthpop și nu s-a bucurat de succesul scontat.^[20] În anul 2012 a urmat albumul Lotus, cu linii melodice predominant electropop.^[21] În 2018 a lansat albumul Liberation.^[22]

Interpreta este recunoscută pentru vocea sa puternică și amplă, caracteristică sopranelor spinto (vedeți aici).^[23] Cântăreață câștigătoare a multiple distincții și merite (vedeți aici),^[6] Aguilera debutează ca actriță în pelicula Burlesque: Vis împlinit (2010) și participă în juriul emisiunii The Voice (2011).^[24][25] De asemenea, Christina Aguilera este recunoscută pentru acțiunile sale caritabile, ea implicându-se în sponsorizarea și susținerea a diverse organizații caritabile care luptă împotriva SIDA,^[26] cancerului și pentru drepturile femeilor, animalelor, copiilor și homosexualilor.^[27] Mai mult, Aguilera este creatoarea unei colecții de parfumuri de succes,^[28] iar albumele sale au fost comercializate în aproape cincizeci de milioane de exemplare pe plan mondial.^[29] Aceste vânzări, per ansamblu, o plasează pe artistă în ierarhia celor mai de succes muzicieni din toate timpurile.^[30]

* 1982: Serghei Pașcenco (n. 18 decembrie 1982, Tiraspol) este un fotbalistinternațional moldovean care în prezent evoluează la clubul Sheriff Tiraspol.

El a jucat în 8 din cele 12 meciuri ale selecționatei Moldovei la Preliminariile Campionatului European de Fotbal 2008.

* 1984: Igor Bour (n. 18 decembrie 1984) este un halterofil din Republica Moldova. El a câștigat medalia de aur la Campionatele Europene din 2007 de la Strasbourg la categoria – 56 kg, învingându-i pe Vitali Dzerbianiou (locul 2) și Igor Grabucea.

Igor Bour a fost desemnat sportivul anului 2007 în Republica Moldova de către Asociația Presei Sportive din Moldova.^[1]

* 1984: Victor Ciobanu (n. 18 decembrie 1984, satul Pîrlița, raionul Ungheni) este un politician din Republica Moldova, care îndeplinește funcția de președinte al Partidului Popular Creștin Democrat.

* 1984: Marius Ionescu (n. 18 decembrie 1984 în Craiova) este un alergător pe distanțe lungi din România, care s-a specializat la proba de maraton. A reprezentat România la Jocurile Olimpice de vară din 2012.

* 1985: Vlad Corbeanu (n.18 decembrie 1985, Mehedinți) este un actor de teatru și voice-over român. Cunoscut in emisiunile: "iComedy" și "În puii mei!"^{[1] A jucat în} 

• Țarul Ivan își schimbă meseria - regia Gelu Colceag
• Îmblânzirea scorpiei - regia Gelu Colceag
• Umor, amor, fior de dor... în București - regia Diana Lupescu
• Doctori de femei - regia Emanuel Pârvu
• Nebuna din Chaillot - regia Alice Barb
• Gunoierul - regia Gina Lazăr
• Insula misterioasă - regia Theodor Cristian Popescu
• E soare / Plouă - regia Gina Lazăr
• O femeie, doi bărbați, trei posibilități - regia Gina Lazăr
• Doctori, femei și alte întâmplări - regia Vlad Corbeanu
• Monșer, stăm rău! - regia Gelu Colceag
• Opera de trei parale - regia Diana Lupescu
• Spaima zmeilor - regia Gelu Colceag
• Meda (2016)
• Terapie pentru crimă (2013)
• Love (2016)
• Efect 30 (2010)

* 1985: Alexandra Murăruș (n. 18 decembrie 1985, București) este o actriță de teatru, film și traducătoare română. A jucat în: 

• Ultimul glonț - Nadia
• Inocența furată
• Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller
• Mamouret de Jean Sarment
• Autobahn de Neil LaBute

Teatru:

• Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller
• Mamouret de Jean Sarment
• Autobahn de Neil LaBute
• Hamlet de William Shakespeare
• Martiri de Marius von Mayenburg
• Biedermann și incendiatorii de Max Frisch
• Woyzeck de Georg Büchner
• Reasons to be pretty de Neil LaBute
• Trei surori de A. P. Cehov

* 1987: Alina Plugaru (n. 18 decembrie 1987, Vaslui, România) este o fostă actriță porno din România, supranumită regina porno.^[1] Și-a început cariera de actriță porno în 2006, după ce a lucrat ca dansatoare și model.
1992: Bridgit Mendler, cântăreață și actriță americană
* 1993: Ana Porgras (n. 18 decembrie 1993 în Galați) este o fostă gimnastă din România, medaliată cu aur la bârnă la Campionatul Mondial de Gimnastică Artistică din 2010.

Decese

·         1133: A murit episcopul Hildebert de Tours (n.1056), cleric reformator francez si poet. S-a născut din părinți săraci la Lavardin, aproape de Vendôme, a fost   probabil  elev al lui  Berengar din Tours, și a devenit maestru (Scolasticul) al școlii de la Le Mans; în 1091 a fost făcut arhidiacon și în 1096 episcop de Le Mans. A prezidat Sinodul de la Nantes  și a murit la Tours. A construit parte a catedralei de la Le Mans.  Scrierile  sale  constau în scrisori, poezii, câteva predici, și unul sau două tratate. O ediție a operelor sale pregătite de  Antoine Beaugendre, și intitulata  „Venerabilis Hildeberti  prima Cenomanensis episcopi, deinde Turonensis archiepiscopi, operă Tam Edita quam inedita”, a fost publicată la Paris în 1708 și a fost republicata de JJ Bourassé în 1854. Acestea ediții, il crediteaza pe  Hildebert cu numeroase scrieri apartinand altor autori și omit  unele scrieri originale.

·         1495: A decedat Alfonso al II-lea (n. 4 noiembrie 1448), numit si Alfonso de Aragon), rege  al regatului  Napoli de la 25 ianuarie 1494 pana la 22 februarie 1495 cu titlul de regeal Napolelui  și Ierusalimului.

·         1577: Anna de Saxonia (23 decembrie 1544 – 18 decembrie 1577) a fost moștenitoarea lui Maurice, Elector de Saxonia și a soției acestuia, Agnes de Hesse, care a fost fiica cea mare a lui Filip I, Landgraf de Hesee.^[1] Singurul fiu al lui Maurice, Albert, a murit în copilărie. Anna a fost a doua soție a lui Wilhelm de Orania.^[1]

Anna s-a născut și a murit la Dresda.^[2] Averea ei a atras mulți pețitori;^[2] înainte de propunerea Casei de Orania în 1560 au existat negocieri cu casa regală suedeză. Ea a acceptat propunerea lui Wilhelm de Orania și s-au căsătorit la 25 august 1561

După decesul fratelui ei mai mic Albert (n. 28 noiembrie 1545 - d. 12 aprilie 1546) Anna a rămas singurul copil al părinților ei și a fost în special iubită și răsfățată de mama ei. Umărul Annei era deformat și ea a mers cu un șchiopătat.

La 11 iulie 1553, tatăl ei a murit lăsându-l pe fratele lui mai mic, August (1526–1586), la conducerea electoratului. După doi ani mama Annei s-a recăsătorit cu Ducele Johann Friedrich al Saxoniei de Mijloc (1529–1595). La 4 noiembrie 1555, la șase luni după cea de-a doua căsătorie, mama ei a murit. Orfană la vârsta de 11 ani, Anna s-a mutat la cea mai apropiată rudă de la curtea Dresdei, unchiul ei August și soția acestuia, Anne a Danemarcei și Norvegiei, unde a fost adesea nefericită și singură. A fost descrisă ca fiind mândră, sfidătoare și încăpățânată, dar și inteligentă și pasionată.

În acele timpuri ea a fost cea mai bogată moștenitoarea din Germania. În 1556 Erik, fiul regelui suedez Gustav Vasa, i-a cerut mâna în căsătorie, urmat doi ani mai târziu de Wilhelm de Orania. El avea nevoie de fonduri pentru războiul său împotriva habsburgilor în Țările de Jos, așa că o căsătorie cu o moștenitoare bogată avea mare valoare pentru el.
Banii au fost unul dintre principalele motive pentru căsătorie. Bunicul matern al Annei, Filip de Hesse, s-a opus acestei căsătorii. Atitudinea negativă a lui Filip a întârziat căsătoria pentru un an întreg. În cele din urmă, factorul decisiv a fost că Wilhelm a devenit un aliat valoros pentru cauza protestantă.

La 2 iunie 1561, la Torgau, s-a semnat contractul de căsătorie. Zestrea Annei a fost marea sumă de 100.000 de taleri. Nunta a avut loc la 24 august 1561 la Leipzig. La 1 septembrie 1561 Wilhelm de Orania, împreună cu tânăra sa soție, s-a mutat în Țările de Jos.

Cuplul a avut cinci copii, dintre care trei au atins vârsta adultă:

1. Anna (n./d. 31 octombrie 1562, Bruxelles).
2. Anna (5 noiembrie 1563, Breda – 13 iunie 1588, Franeker); s-a căsătorit la 25 noiembrie 1587 cu contele Wilhelm Louis de Nassau-Dillenburg.
3. Maurice August Philip (8 decembrie 1564, Bruxelles - 3 martie 1566, Bruxelles).
4. Maurice, Prinț de Orania (13 noiembrie 1567, Dillenburg – 23 aprilie 1625, Haga); mai târziu Prinț de Orabia și Guvernator al Țărilor de Jos.
5. Emilia (10 aprilie 1569, Köln – 6 martie 1629, Geneva); s-a căsătorit la 7 noiembrie 1597 cu Prințul Emanuel al Portugaliei.

La doar câteva luni de la nuntă, în 1562 au apărut dificultăți între ea și soțul ei. Anna a primit scrisori de la unchiul ei în care îi preciza că Wilhelm ar trebui să lucreze mai mult spre a-i face ei plăcere. Ambii au încercat să pună capăt zvonurilor că ei ar avea un mariaj nefericit. Prin 1565, era bine cunoscut tuturor curților din Germania și Țările de Jos că această căsătorie era una nefericită. În cele din urmă, în 1566 Wilhelm s-a plâns cu privire la natura "contencios" de soția sa la unchiul ei Saxon august și unchiul ei Hessa Landgrave Wilhelm IV de Hesse-Kassel (1532-1592).

Unchiul ei August a încercat să salveze față de solicitarea de despăgubiri că litigiile apărute din cauza fratelui său Louis antagonizarea William. În 1566 Wilhelm în cele din urmă s-au plâns cu privire la natura "discutabilă" a soției sale unchiului ei saxon August și unchiul ei hessan Landgraful Wilhelm al IV-lea de Hesse-Kassel (1532-1592).

După moartea primului ei fiu Mauritius (Maurice August Philip) în 1566, Anna a căzut într-o depresie severă și a avut gânduri de sinucidere pentru prima dată. A încercat să-și înece durerea cu consumul excesiv de alcool.

În 1567 Wilhelm a trebuit să fugă din cauza opoziției sale la Țările de Jos Habsburgice și a plecat împreună cu soția sa la Dillenburg, sediul german al familiei. La 14 noiembrie 1567 ea a născut un fiu și i-a pus din nou numele de Maurice. La botezul din 11-19 ianuarie 1568 a sosit un mesaj pentru Wilhelm afirmând că la 20 decembrie 1567 toate teritoriile și posesiunile sale olandeze au fost confiscate.

Când Wilhelm s-a întors în Brabant la 15 august 1568 pentru a continua războiul împotriva spaniolilor, Anna a decis, la 20 octombrie 1568, deși era însărcinată din nou, să plece din Dillenburg cu curtea ei (probabil 43 de persoane), pentru a-și face o casă nouă la Köln. Cei doi copii, Ana și Maurice, au fost luați de soacra ei din cauza riscului de boli. În anul următor, după o luptă aprigă cu mama lui Wilhelm, ea a fost în măsură să-și aducă copiii înapoi. Fiica ei Emilia s-a născut la 10 aprilie 1569 la Köln.

La 4 martie 1569 Anna l-a întâlnit pe soțul ei la Mannheim. Campania lui Wilhelm împotriva ducelui de Alva a eșuat, iar regele Filip al II-lea al Spaniei l-a forțat să plece. Wilhelm a părăsit Germania și a plecat în Franța să sprijine hughenoții în luptele lor de credință. Deoarece Wilhelm nu a mai putut asigura situația familiei, Anna a căutat alte mijloace de sprijin. Ea a luat în considerare să-l convingă pe Ducele de Alba să-i returneze bunurile confiscate sau să-i ceară lui Wilhelm, așa cum era specificat în contract, 12.000 de guldeni sau castelele Diez sau Hadamar. cest lucru ar fi însemnat o povară financiară suportată de Nassau. Anna a devenit un risc substanțial pentru familie.

Anna s-a întâlnit cu soțul ei în mai 1570 la Butzbach pentru a discuta chestiuni financiare, precum și alte subiecte importante. În iunie 1570, Anna și Wilhelm s-au mutat din nou împreună la Siegen timp de câteva săptămâni, unde ea s-a stabilit împreună cu cei trei copii. Acolo ea a început o relație cu Johannes (Jan) Rubens, care va deveni mai târziu tatăl pictorului Peter Paul Rubens.^[2]

În timpul sărbătorilor de Crăciun din 24 până în 26 decembrie 1570, Wilhelm și-a vizitat din nou familia. A fost probabil un timp armonios, pentru că el a convins-o pe Anna să-l viziteze în ianuarie 1571, la Dillenburg, unde chiar a fost dispusă să renunțe, pentru moment, la plăți din partea care i se cuvenea. Era însărcinată din nou, de data aceasta cu iubitul ei. Wilhelm a acuzat-o de adulter pe Anna și a făcut planuri să se despartă de ea.

Rubens era adesea cu Anna pentru că era consilier ei, consultantul financiar și avocat, și, astfel, a fost suspectat de adulter cu Anna între 7 și 10 martie 1571. A fost arestat, torturat și șantajat să mărturisească. Anna a fost pusă sub presiune: fie trebuia să mărturisească fie Rubens urma să fie executat. Anna a acceptat la 26 martie 1571 să pledeze vinovat. La 22 august 1571 s-a născut ultimul ei copil, Christine.^[2]Pe baza afirmației ei, Wilhelm de Orania nu a recunoscut copilul ca fiică a sa. Christine a primit numele de van Dietz. La 14 decembrie 1571 Anna a trebuit să semneze acordul pentru separarea finală de soțul ei.^[2] În plus, Wilhelm de Orania nu a fost dispus să plătească pentru întreținerea ei.

În septembrie 1572 Anna a decis să conteste hotărârea Curții Imperiale pentru drepturile sale financiare. În acest moment rudele ei sanone și hesiene au făcut deja planuri de a transforma castelul Beilstein într-o închisoare, unde s-o țină captivă ca adulteră. La 1 octombrie 1572, ea a fost adusă acolo împreună cu fiica ei cea mică Christine. Trei ani mai târziu, i-a fost luată fiica.

În luna martie a acelui an, deși divorțul nu a fost finalizat, au apărut primele știri privind iminenta recăsătorie a lui Wilhelm de Orania. Soția lui urma să fie fosta stareță de Jouarre, Charlotte de Bourbon-Montpensier, o fiică a lui Ludovic al II-lea de Bourbon, Duce de Montpensier, și a primei lui soții, Jacqueline de Longwy. Revoltați la această știre, unele dintre rudele Annei au cerut returnarea zestrei în ciuda posibilei infidelități a Annei. Unchiul August a insistat că mariajul prințului nu era încheiat în mod legal încă, și, astfel, el nu avea dreptul să se recăsătorească sau să-i confiște proprietatea Annei. August a ordonat, de asemenea, transferul imediat al nepoatei lui de la Nassau la Saxonia.

Când Anna a auzit în decembrie 1575 de viitorul ei transfer în Saxonia, a încercat să se sinucidă. După o lungă ședere la Zeitz, a fost dusă la Dresda în decembrie 1576. Acolo, ferestrele camerei ei au fost astupate și prevăzute cu mânere suplimentare de fier. La ușa era o gaură pătrată în panoul superior prevăzută cu o grilă îngustă care se închidea pe dinafară. Prin această gaură primea mâncarea și băutura. La ușă era, de asemenea, o altă poartă de fier, garantând practic nici o șansă de scăpare.^[2]

Din mai 1577 Anna a suferit de hemoragie continuă. Ea a murit la 18 decembrie 1577 cu puțin timp înainte să împlinească 33 de ani. A fost înmormântată la catedrala din Meissen aproape de strămoșii ei într-un mormânt fără nume.

Anna de Saxonia
Date personale
Născută	23 decembrie 1544 Dresda, Electoratul Saxonia
Decedată	18 decembrie 1577 (32 de ani) Dresda, Electoratul Saxonia
Înmormântată	Meissen Cathedral[*]
Părinți	Maurice[*] Agnes of Hesse[*]
Căsătorită cu	Wilhelm de Orania
Copii	Contesa Anna Anna, Contesă Wilhel Louis de Nassau-Dillenburg Contele Maurice August Phillip Maurice, Prinț de Orania Emilia, Prințesă a Portugaliei Christine van Dietz (nelegitimă)
Cetățenie	Germania
Ocupație	politiciană
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Hesse (prin naștere) Casa de Orania-Nassau (prin mariaj)
Prințesă consort de Orania
Domnie	25 august 1561 – 22 martie 1571 (9 ani)

* 1679: Johann Frederic (25 aprilie 1625 – 18 decembrie 1679) a fost duce de Brunswick-Lüneburg și a condus principatul de Calenberg, o subdivizie a ducatului, din 1665 până la moartea sa.

A fost al treilea fiu al Ducelui Georg de Brunswick-Lüneburg. El a fost singurul membru al familiei care s-a convertit la romano-catolicism în 1651. A primit Calenberg când fratele său mai mare Georg Wilhelm a moștenit principatul de Lüneburg. În 1666, a construit un palat la Herrenhausen în apropiere de Hanovra, care a fost inspirat de Palatul de la Versailles și faimoasele sale grădini, grădinile Herrenhausen.

În 1676, Johann Frederic l-a angajat pe Leibniz ca sfătuitor privat și bibliotecar al importantei biblioteci ducale. Astfel, a început asocierea de 40 de ani a lui Leibniz cu Casa de Hanovra, care a avut ca rezultat trei generații de patroni Hanovra cu unul dintre cei mai eminenți filosofi și matematicieni ai Europei.

Johann Frederic s-a căsătorit cu Benedicta Henrietta de Wittelsbach (14 martie 1652 – 12 august 1730), fiica lui Eduard, Conte Palatin de Simmern și a Anna Gonzaga, la 30 noiembrie 1668. EI au avut patru fiice:

• Anne Sophie (10 februarie 1670 – 24 martie 1672)
• Charlotte Felicitas (8 martie 1671 – 29 septembrie 1710), căsătorită cu Rinaldo al III-lea, Duce de Modena
• Henriette Marie (9 martie 1672 – 4 septembrie 1757)
• Wilhelmina Amalia (1673 – 10 aprilie 1742), căsătorită cu Iosif I, Împărat Roman

Johann Frederic
Duce de Brunswick-Lüneburg Prinț de Calenberg
Johnn Frederic, c. 1675, de Johann Hulsman
Căsătorit(ă)	Benedicta Henrietta de Wittelsbach
Familie nobilă	Casa de Hanovra
Tată	Georg, Duce de Brunswick-Lüneburg
Mamă	Anne Eleonore de Hesse-Darmstadt
Naștere	25 aprilie 1625 Herzberg am Harz
Deces	18 decembrie 1679 (54 de ani) Augsburg

·         1737: A murit Antonio Stradivari, celebru lutier italian,ale carui viori sunt considerate pana in ziua de azi cele mai bune din lume: (n. 1644). Antonio Stradivarius (n. 1644, Cremona – d. 18 decembrie 1737, Cremona), cunoscut lutier, un creator italian de instrumente muzicale cu coarde, în special viori, rămase celebre până astăzi. Antonio Stradivari a făurit aproximativ 1.100 instrumente din care circa 600 au rămase cunoscute astăzi. A construit în atelierul său din Cremona viori, viole, violoncele, chitare dar și o harpă, actualmente aflată în proprietatea Academiei de muzică din Neapole, Italia. Intrumentele sale sunt, pe lângă sunetul deosebit și rareori egalat, o investiție financiară foarte bună. În ultimii 30 de ani prețul instrumentelor semnate Stradivari a crescut de peste 200 de ori, ajungându-se astăzi a fi estimate la 5-6 milioane de Euro per instrument (ceea ce ar însemna circa de 500 de ori greutatea lor în aur), și sunt în continuă creștere.

Antonio Stradivarius - foto: ro.wikipedia.org

·         1803: A murit  Johann Gottfried Herder, filosof, critic literar şi estetician german, unul dintre întemeietorii curentului literar “Sturm und Drang”, alături de F.M. Klinger, Schiller, Goethe etc.; (n.25.08.1744). Curentul literar “Sturm und Drang”, („furtună și imbold”, tradus de obicei în critica literară româna ca „furtună și avânt”) a fost o mișcare literară de protest din literatura germana din a doua jumătate a secolului al XVIII- lea, denumită astfel după o dramă de Friedrich Maximilian Klinger  si a marcat revenirea romantismului  asupra a ceea ce era văzut ca o tradiție literară rationalista.

Johann Gottfried von Herder - foto – ro.wikipedia.org

·         1829 - A murit naturalistul francez Jean-Baptiste de Monet Lamarck (n.1.08.1744).

·         1846: A murit Veniamin Costache, cărturar, traducător şi poet român, mitropolit al Moldovei (n. 20.12.1768). Veniamin Costache (n. 20 decembrie 1768, Roșiești, județul Vaslui – d. 18 decembrie 1846, mănăstirea Slatina, județul Suceava), cărturar și traducător român, mitropolit în Moldova. În anul 1833 a inițiat construcția monumentalei Catedralei mitropolitane de la Iași, care, mai târziu, avea să fie refăcută de unul dintre urmașii săi, Iosif Naniescu. Numeroase mănăstiri și schituri din Moldova, între care Neamț, Agapia, Miclăușeni, Durău, Sihăstria sau Slatina, îl consideră mare ctitor. De la Veniamin Costache avem o sumă de traduceri de cărți, unele tipărite, altele manuscrise. Acestea sunt cărți dogmatice, cărți necesare serviciului bisericesc și lucrări de istorie bisericească. Mitropolitul Veniamin a fost de două ori caimacam (locțiitor de domn). A fost silit să demisioneze la intrarea rușilor în Moldova,și să stea retras până la 1812 când a fost iarăși chemat de Adunare ca să ia conducerea. În timpul Eteriei este și el nevoit să plece la Chişinău. Se retrage în 1842, în timpul domniei lui Mihail Sturdza, la Mănăstirea Slatina, unde a și murit după 4 ani.

·         1865: A decedat Francisco Manuel da Silva, compozitor brazilian (n. 1795)

·         1899: Bonifaciu Florescu, critic literar, poet și traducător român, fiul natural al lui Nicolae Bălcescu (n. 1848). Bonifaciu Florescu (n.14 mai 1848, Budapesta),era fiul nelegitim al lui N. Bălcescu și al Alexandrinei (Luxița) Florescu, fiica marelui logofăt Iordache Florescu. Asupra legăturii fiicei lor, Floreștii au ascuns adevărul, în timp ce Bălceștii au recunoscut paternitatea copilului. A absolvit liceul „Louis le Grand” din Paris (bacalaureatul in 1868) si a fost licentiat al Facultatii de Litere a Academiei din Rennes (1872). Reusit prin concurs pentru  postul de profesor  la catedra de istorie universala critica, a Facultatii de Litere a Universitatii din Iasi (1873), e destituit de Titu Maiorescu dupa un an si transferat la Liceul „Sf. Sava” din Bucuresti,ca prof. de istorie. Preda aici, la „Mihai Viteazul”, la Liceul Militar si la Seminarul „Sf. Nifon”, limba  franceza. Antijunimist, detractor al lui T. Maiorescu si Eminescu”, e atacat de acesta din urma  in poezia” Epistola deschisa homunculului Bonifaciu” (1876). Membru al Partidului Liberal, a fost prieten cu Pantazi Ghica și colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziție categorică Junimii și lui Titu Maiorescu. A colaborat cu  aproape toate foile antijunimiste („Românul”, „Tranzacțiuni literare și științifice”, „Revista contimporană”, „Stindardul”) și, împreună cu Al. Macedonski, inițiază editarea „Literatorului”. A fondat „Portofoliul român” și „Duminica” (alături de I.C. Săvescu). A condus „Țara literară”, a întemeiat „Revista albastră” și „Biblioteca omului de gust”. De asemenea a colaborat la „Revista orientală”, „România literară”, „Nuvelistul”, „Revista literară”, „Vestea”, „Peleșul”, „Analele literare” etc. În 1894 a scos săptămânalul „Dacia viitoare”.

* 1909: Marele Duce Mihail Nicolaevici al Rusiei (13 octombrie 1832 – 18 decembrie 1909) a fost al patrulea fiu și al șaptelea copil al Țarului Nicolae I și a Charlottei de Prusiei.
În ziua botezului său, Nicolae I a acordat copilului ordinele Sfântul Andrei, Alexandru Nevski, Vulturul Alb, Sfânta Anna (clasa 1), Sf. Stanislav (clasa 1). În plus, i s-a dat comanda unui batalion al unui regiment de grenadieri călare.^[1] A crescut într-o familie armonioasă, departe de eticheta strictă impusă de Curtea Imperială din Sankt-Petersburg.

La 28 august (16 august stil vechi) 1857 s-a căsătorit cu Cecile de Baden la palatul de iarnă din Sankt Petersburg. Soția sa a trecut la religia ortodoxă și și-a luat numele de Olga Feodorovna. Ea era fiica cea mică a Marelui Duce Leopold de Baden. Cuplul a avut 7 copii:

1. Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei (1859 – 1919)
2. Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei (1860 – 1922)
3. Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei (1861 – 1929)
4. Marele Duce George Mihailovici al Rusiei (1863 – 1919)
5. Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei (1866 – 1933)
6. Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei (1869 – 1918)
7. Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei (1875 – 1895)

Trei dintre fiii Marelui Duce au fost executați de revoluționari bolșevici, unul la 18 iulie 1918 și doi la 30 ianuarie 1919. Prin educația lor, cei șase fii ai Marelui Duce Mihail nu au fost foarte apreciați de membrii familiei imperiale. Ei erau considerați ca intelectuali liberali, bărbați cu caracter romantic, dar educat, atrași de opiniile politice liberale din Europa de Vest. Fiul cel mare, Nicolai Mihailovici, a fost Doctor honoris causa în istorie și filosofie. George Mihailovici a fost un excelent numismat și autor a multor lucrări pe acest subiect. Serghei Mihailovici a fost interesat de matematică și fizică și Alexei Mihailovici a fost pasionat de tehnologie. El a fost fondatorul aviației civile și militare din Rusia imperială. De asemenea, Alexei era pasionat și de filatelie

Marele Duce Mihail Nicolaievici
Date personale
Născut	13 octombrie 1832 Peterhof
Decedat	18 decembrie 1908 (76 de ani) Cannes
Înmormântat	Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Sankt Petersburg
Părinți	Nicolae I al Rusiei Charlotte a Prusiei
Frați și surori	Marea Ducesă Maria Nicolaevna a Rusiei Marea Ducesă Olga Nikolaevna Marea Ducesă Alexandra Nicolaevna a Rusiei Grand Duchess Elizabeth Nicholaevna of Russia[*] Marele Duce Nicolai Nicolaevici al Rusiei Alexandru al II-lea al Rusiei Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei
Căsătorit cu	Olga Feodorovna de Baden
Copii	Marele Duce Nicolai Mihailovici Marea Ducesă Anastasia Mihailovna Marele Duce Mihail Mihailovici Marele Duce George Mihailovici Marele Duce Alexandru Mihailovici Marele Duce Serghei Mihailovici Marele Duce Alexei Mihailovici
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	personal militar[*] om politic
Activitate
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Holstein-Gottorp-Romanov

·         1917: Nicolae Dimitrie Xenopol (n. 11 octombrie 1858, Iași - d. 18 decembrie1917, Tokyo) a fost un critic literar, eseist, om de cultură, diplomat, politician și ministru român, ambasador al României în Japonia. A fost fratele mai mic al istoricului Alexandru Dimitrie Xenopol și, ca și el, membru al societății Junimea. Inițial inspirat de liderul Junimii, Titu Maiorescu, mai târziu Nicolae a fost un disident al "junimismului", un pozitivist și un susținător al realismului literar. Din punct de vedere politic, Xenopol s-a îndepărtat de conservatorism și a îmbrățișat curentul liberal, fiind editorul a două ziare liberale: "Românul" și "Voința Națională". A avut o carieră de succes în politica electorală, care a început în cadrul Partidului Național Liberal și mai târziu a aderat la Partidul Conservator-Democrat. În 1912, el a fost ministru al Comerțului și a contribuit la crearea Academiei de Studii Economice din București.

Xenopol a fost autorul a două romane realiste care critică mediul social al zilelor sale. Campania sa pentru realism și poziția lui pozitivă față de civilizația urbană l-au asmuțit împotriva autorului conservator Mihai Eminescu. Dezbaterea lor violentă din anii 1880 este una dintre cele mai importante momente din cariera de jurnalism cultural al lui Xenopol. Implicarea sa pasională în susținerea cauzei liberale a fost un alt subiect de controversă și, în mai multe rânduri, s-a alăturat colegilor săi din presă.

N. Xenopol a sprijinit implicarea României în Primul Război Mondialalături de Puterile Antantei. El a murit în timpul misiunii sale finale, fiind primul ambasador al României în Japonia.

Frații Xenopol aveau origini străine: tatăl lor, cunoscut la nivel local ca Dimitrie (și probabil născut Xenopoulos),^[1] era un protestant britanic și grec care s-a stabilit în portul Galați și s-a convertit la ortodoxism.^[2] Potrivit unor surse diferite, printre care memorialistul junimist Iacob Negruzzi^[3] și istoricului literar George Călinescu,^[2][4] el poate fi greco-evreu. Dimitrie a deschis calea pentru cariera politică, literară și diplomatică a fiului său: el a fost dragoman pentru misiunea prusacă în Moldova, tutore al copiilor familiei Rosetti, manager de pensiune și gardian de închisoare.^[5] Mama lui Xenopol, născută Vasiliu, avea origini greco-române.^[2]

Nicolae s-a născut în capitala Moldovei, Iași, și a fost unul din cei șase copii ai lui Dimitrie: avea doi frați (Alexandru și Filip, viitorul arhitect) și trei surori.^[6] A absolvit învățământul secundar la Iași.^[5] În 1877, a fost afiliat la Junimea, o societate literară conservatoare fondată de Maiorescu, Petre P. Carp, Iacob Negruzzi și alți bărbați moldoveni de litere. Membrii clubului au răspuns la căutarea sa pentru afirmare și i-au acordat bani pentru a studia în străinătate. După ce a absolvit Universitatea din Paris, și-a luat diploma de doctor în drept la Universitatea din Liège..^[7] În timpul studenției Xenopol s-a întâlnit și s-a împrietenit cu alți tineri studenți români, inclusiv cu viitorul dramaturg și director de teatru Alexandru Davila.^[8] Cum subvenția primită nu-i acoperea toate nevoile, a lucrat în cea mai mare parte a facultății și, pentru un timp, a renunțat, încercând să se angajeze în Forțele Terestre Române sau concentrându-se pe scrierea romanului său, "Brazi și putregai".^[6]

Xenopol și-a făcut debutul ca romancier cu lucrarea umoristică "Păsurile unui american în România", serializată de Junimea în revista Convorbiri Literare la sfârșitul anului 1879 până la mijlocul anului 1880.^[9] Brazi și putregai first saw print as a series in the Junimist tribune Timpul (1880).^[5]

În 1882, N. Xenopol s-a îndepărtat de Junimea și, după cum au observat junimiștii, s-a apropiat de protejatul lui Maiorescu, Ion Luca Caragiale, pentru a i se alătura în politica anti-conservatoare.^[10] La acea vreme a fost implicat în ziarul Românul, un purtător de cuvânt al liberalismului de stânga, și a devenit principalul său editor. Lucrând sub conducerea șefului liberal C. A. Rosetti, a fost secondat pentru un timp de Constantin Bacalbașa, care a venit de la gazeta liberală Telegraful.^[11] Cronicile lui Xenopol din Românul au pledat pentru o literatură realistă, capabilă să descrie conflictul de clasă - pentru Xenopol, modelul de urmat a fost tânărul romancier din Transilvania, Ioan Slavici.^[5][12] Un alt autor foarte apreciat de Xenopol a fost junimistul Nicolae Gane: atât Xenopol cât și fostul său patron Maiorescu au crezut că scurtele povestiri ale lui Gane au stabilit standardul pentru un nou limbaj literar.^[13]

Xenopol a cerut ca romanele lui Slavici să fie studiate de alți scriitori și apoi să fie folosite pentru a crea o literatură urbană, complet modernă. Stâlpul poeticii junimiste, Mihai Eminescu, a răspuns la acest argument cu un articol virulent, care a identificat teoriile lui Xenopol cu cosmopolitismul și înstrăinarea.^[1][12] Inițial copleșit de tonul lui Eminescu,^[1] Xenopol a replicat usturător în Telegraful (aprilie 1882), unde s-a pus accentul pe originea etnică a lui Eminescu.^[14] Potrivit istoricului literar Constantin Cubleșan: "Din punct de vedere politic, [Xenopol] a devenit cunoscut drept adversarul Junimii, scriind neobișnuit de violente împotriva membrilor săi, cu un limbaj grosolan și degradant".

Începutul Primului Război Mondial a reinițiat cariera lui Nicolae Xenopol. Ca și alți membri ai PCD și PNL și ca și fratele său istoric,^[41] el și-a exprimat convingerea că România ar trebui să renunțe la neutralitate și să se alăture națiunilor Antante. Adversitatea lor era îndreptată spre Austro-Ungaria și Forțele Centrale, iar speranța lor era că această înțelegere va ajuta România să anexeze Transilvania. N. Xenopol a fost invitat la cea mai importantă adunare pro-Antanta la începutul lunii octombrie 1915, unde a fost prezent și Take Ionescu.^[42] S-a alăturat unui grup iredentist trans-partid numit "Federația Unionistă", prezidat de fostul său inamic conservator Nicolae Filipescu, cu Ionescu vicepreședinte.^[43] Xenopol și-a amintit că unul dintre membrii obișnuiți, activistul poet transilvănean Octavian Goga, era "inteligent și harnic", dar de onestitate dubioasă.^[44]

În 1916, Xenopol s-a întors la publicarea unui studiu în limba franceză, La Richesse de la Roumanie ("Bogăția României"). A fost, de fapt, o condamnare a atașamentului României față de Germania și Austro-Ungaria, începând cu acordurile comerciale bilaterale din anii 1870. Xenopol a susținut că importurile din Austro-Ungaria au distrus ramuri ale economiei românești, cum ar fi industria încălțămintei și că Germania a sabotat exportul de bovine românești; el a susținut, de asemenea, că austriecii munceau pentru a forța România să devină un vasal, ca parte a unui Zollverein din Balcani.^[45]

Federația lui Filipescu s-a dizolvat în septembrie 1916, la scurt timp după ce România a încheiat un acord cu Antanta. În discursul său de închidere, Filipescu a salutat declarația de război ca fiind zorile unei Românii Mari.^[46]

La 13 septembrie 1917 regele Ferdinand I al României semnează decretul de numire a lui Nicolae Xenopol ca ministru plenipotențiar la Tokyo. A fost primul ambasador al României la Tokio și momentul a reprezentat stabilirea relaților diplomatice dintre cele două țări. Pleacă spre Japonia din Iași prin Rusia, la sfârșitul lunii septembrie, însoțit de soția Felicia și de un secretar particular.^[47] Ajuns în capitala Țării Soarelui Răsare la 28 octombrie, se stabilește la Hotel Imperial. La scurt timp după depunerea scrisorilor de acreditare în fața împăratului Yosishito (19 noiembrie) recidivează o boală mai veche de rinichi și Xenopol moare la 18 decembrie, în ciuda eforturilor medicilor japonezi. A fost înhumat în sectorul rezervat înalților deminitari japonezi în cimitirul Aoyama din Tokyo.

În 1920, în timpul vizitei în Japonia, principele Carol a depus o coroană de flori la mormântul său. La solicitarea ministrului de externe Take Ionescu, este deshumat și repatriat. La 18 mai 1921 este reînhumat la Cimitirul Bellu din București.

·         1919 - A încetat din viaţă Sir John William Alcock, aviator; împreună cu colegul său Arthur Brown, a realizat primul zbor transatlantic nonstop (n. 6 noiembrie 1892)

·         1968: Dorothy Garrod, arheolog și cercetătoare britanică (n. 1892)

·         1989: Franz Liebhard, poet român (n. 1899)

·         1993: A murit Gheorghe Cozorici, actor român de teatru și film (n. 1933)

·         1995: Nathan Rosen, fizician israelian (n. 1909)

·         1995: Konrad Zuse, cercetător german, inventatorul unuia dintre primele calculatoare (n. 1910)

·         1999: A incetat din viata Robert Bresson, regizor şi scenarist francez („Un condamnat la moarte a evadat”, „Procesul Ioanei D’Arc”); (n.25.09.1907).

·         2001: A decedat Gilbert Bécaud, cântăreţ şi compozitor francez, unul dintre cei mai îndrăgiţi interpreţi francezi, supranumit „Domnul 100 000 de volţi”; (n.24.10.1927).
* 2002: Gheorghe Poțincu (n. 17 septembrie 1933, Moieciu – d. 18 decembrie2002, Pitești) a fost un cunoscut inginer mecanic, profesor universitar și figură publică însemnată a meleagurilor argeșene

·         2002: A murit  actorul  american James Coburn; (n. 31.08.1928).

·         2006: Ion Rotaru, critic și istoric literar român (n. 1924)

·         2009: A murit Henry Kehiaian, chimist francez de origine română (stabilit în Franţa din 1970); din 1955 şi-a consacrat activitatea termodinamicii chimice; membru de onoare din străinătate al Academiei Române din 1993; (n. 1929).

·         2010:  A decedat cunoscuta actriță română Rodica Tapalagă; (n. 12 ianuarie 1939, Dorohoi). Este sora actorului Ștefan Tapalagă (n. 1933 – d. 1994). Absolventă a Institutului de artă teatrală și cinematografică din București promoția 1959 , a debutat din 1958 pe marile ecrane în comedia „Alo?…ați greșit numărul!”, alături de alte mari nume ale scenei și filmului românesc (Ștefan Tapalagă, Ștefan Mihăilescu-Brăila și Stela Popescu). A creat roluri memorabile pe scenele mai multor teatre : Teatrul Național din Craiova, Teatrul Notarra și Teatrul Mic şi din 1981 la Teatrul Lucia Sturdza Bulandra din București. A fost căsătorită cu scenograful Ion Popescu-Udriște (n. 1929) şi  au avut împreună un băiat.

A jucat în filmele: 

• Alo? Ați greșit numărul (1958)
• Aproape de soare (r. Savel Stiopul, 1960)
• Cinci oameni la drum (r. Gabriel Barta, 1962)
• Politica si... delicatese (r. Haralambie Boroș, 1963)
• Tănase Scatiu (r. Dan Pița, 1976) - Premiul ACIN
• Intre oglinzi paralele (r. Mircea Veroiu, 1979)
• Vis de ianuarie (r. Nicolae Oprițescu, 1979)
• Clipa (r. Gheorghe Vitanidis, 1979)
• Ora zero (r. Nicolae Corjos, 1979)
• Artista, dolarii și ardelenii (1980)
• De dragul tău, Anca (r. Cristiana Nicolae, 1983)
• Dragostea și revoluția (r. Gheorghe Vitanidis, 1983)
• Vreau să știu de ce am aripi (r. Nicu Stan, 1984)
• Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (r. Victor Antonescu, 1987) - voce
• Sistemul nervos ( r. Mircea Daneliuc, 2005)

Roluri în teatru:

Teatrul Național Craiova

• Pygmalion de George Bernard Shaw; regia: Vlad Mugur
• Tânara Gardă de Aleksandr A. Fadeev; regia: Vlad Mugur
• Steaua fără nume de Mihail Sebastian; regia: A. Moldovan
• Poveste din Irkutsk; regia: Radu Nicolae
• Passacaglia de Titus Popovici;
• Celebrul 702 de Alexandru Mirodan; regia: Radu Miron

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (1961-1977)

• Copiii soarelui de Maksim Gorki (în rolul Fima); regia: Lucian Pintilie, Liviu Ciulei
• Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu; regia: Lucian Pintilie
• Opera de trei parale de Bertolt Brecht; regia: Liviu Ciulei
• Comedia erorilor de William Shakespeare; regia: Lucian Giurchescu
• D-ale carnavalului de I. L. Caragiale; regia: Lucian Pintilie
• Acești nebuni fățarnici de Teodor Mazilu; regia: Eugen Mandric
• Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu; regia: Valeriu Moisescu
• Meteorul de Friedrich Dürrenmatt; regia: Valeriu Moisescu
• O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; regia: Liviu Ciulei
• Melodie din Varșovia de Leonid Zorin; regia: Ivan Helmer
• Trei generații de Lucia Demetrius; regia: Petru Popescu
• Sfântul Mitică Blajinul de Aurel Baranga; regia: Aurel Baranga
• Interviu de Ecaterina Oproiu; regia: Cătălina Buzoianu
• Azilul de noapte de Maxim Gorki; regia: Liviu Ciulei

Teatrul Nottara (colaborare 1964)

• Colombe de Jean Anouilh (în rolul Colombe); regia: Sanda Manu

Teatrul Mic (1977-1982)

• Unchiul Vania de Anton Cehov; regia: Laurențiu Azimioară
• Pluralul englezesc de Alan Ayckbourn; regia: Sanda Manu
• Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux; regia: Silviu Purcărete
• Copiii lui Kennedy; regia: Dragoș Galgoțiu

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (1981-2010)

• Rezervația de Pelicani de Dumitru Radu Popescu; regia: Valeriu Moisescu
• Tartuffe de Molière regia: Alexandru Tocilescu
• Cabala bigoților de Mihail Bulgakov; regia: Alexandru Tocilescu
• Unchiul Vania de Anton Cehov; regia: Alexa Visarion
• Trenurile mele de Tudor Mușatescu; regia: Petru Popescu
• Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu; regia: Cătălina Buzoianu
• Trei surori de Anton Cehov; regia: Alexandru Darie
• Totul în grădină de Edward Albee; regia: Tudor Mărăscu
• Nebunia regelui George de E. Bennett; regia: Petre Bokor

Teatrul Național Radiofonic

• Lecția de Eugen Ionescu; regia: Lucian Giurchescu

Peste 100 de roluri în teatru radiofonic

• 333 de icosari și 33 de firfirici'
• Alice in Țara minunilor
• Cafeneaua cea mică
• Ce naște din pisică'
• Dimineața pierdută
• Diplomație
• Fratele meu, Charles
• Frumoasa Așenel
• Jacques fatalistul și stăpânul său
• Martin Eden
• Mary Poppins
• Moș Goriot
• Neguțătorul din Veneția
• Pasărea albastră
• Pădurea spânzuraților
• Rândunica spune o poveste
• Tren de plăcere
• Un duel în ziua nunții

TELEVIZIUNE (SELECTIV)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Femeile savante (în rolul Lucille), de Molière
• Ceasul de aur (1967) de Jean Claude Brisville ; regia: Radu Miron
• Jocul dragostei și al întamplării (1968) de Marivaux; regia: Lidia Ionescu
• Maior Barbara (1969) (în rolul maior Barbara) de George Bernard Shaw; regia: Radu Miron
• Gaițele (1969) (în rolul Margot), de Alexandru Kirițescu
• Un nasture sau absolutul (1970); regia: Savel Stiopul
• O scrisoare pierdută (1972) (în rolul lui Zoe Trahanache); regia: Liviu Ciulei
• Bălcescu (1973); regia: Horea Popescu
• Rivalii (1976); regia: Cornel Popa
• Șeful sectorului sufletelor (1976); de Alexandru Mirodan; regia: Letiția Popa
• Surorile Boga (1977); de Horia Lovinescu; regia: Constantin Dicu
• Tren de plăcere (1979) (în rolul Miței); adaptare după I. L. Caragiale; regia: Mihai Berechet
• Picnic nou pe câmpul de luptă (1979) (în rolul mamei), de Arrabal; regia: Eugen Todoran
• Steaua fără nume (1983) (în rolul domnișoarei Cucu), de Mihail Sebastian; regia: Eugen Todoran
• Fotoliul fermecat (1985), de Karinthy Frigyes; regia: Sergiu Ionescu
• Dimineața pierdută (1990) (în rolul Sophie Ioaniu); regia: Cătălina Buzoianu
• Cui i-e frică de Virginia Woolf? (1995) (în rolul Marthei); regia: Olimpia Arghir

Rodica Tapalagă a jucat și în numeroase scenete și spectacole de varietăți TV cum ar fi:

• Starea de leșin (1969) de Valentin Silvestru, regia Aurel Cerbu
• Eu nu claxonez (1973) regia Alexandru Bocăneț
• Trurli, Trurli (1974) regia Alexandru Bocăneț
• Tango (1974) de Alexandru Bocăneț
• La doctor (1975) regia Alexandru Bocăneț
• Săraca Tanța (1982) de Petre Bărbulescu
• Secția corecțională (1985) de I. L. Caragiale, regia Grigore Pop și Dan Mihăescu

·         2011: Vaclav Havel, fost președinte al Cehoslovaciei (n. 1936)

·         2013: A încetat din viaţă Titus Munteanu, realizator de televiziune (din 1966), fost director al TVR 1; (n. 1941). În 2004, a primit Premiul de Excelență din partea CNA. A semnat numeroase emisiuni de divertisment şi muzicale, cea mai de succes fiind „Şcoala vedetelor” (o producţie creată în 1995 şi premiată în repetate rânduri).

·         2014: Virna Lisi, actriță italiană de film (n. 1936)
* 2016: Flavia Adriana Buref (n. 29 noiembrie 1934, Craiova – d. 18 decembrie2016, București) a fost o actriță de film, scenaristă, poetă și realizatoare de emisiuni de televiziune.^[3][5]Provenită dintr-o familie de aromâni refugiată în România din Bitola,^[2][7]Flavia Buref a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București în 1956, având colegi pe: Amza Pelea, Draga Olteanu Matei, Silviu Stănculescu, Silvia Popovici, Sanda Toma, Victor Rebengiuc, Gheorghe Cozorici, George Constantin și Mircea Albulescu.^{[2][3][4][5][8]}

A debutat în filmul Dincolo de brazi (1957), în regia lui Mircea Drăgan și Mihai Iacob.^[2][3][5][8] Din 1974 a scris texte de muzică ușoară, romane, versuri, cărți de copii.^[2][3][8] A scris textele pentru cântecele din filmele Eu, tu și Ovidiu (1977) și Mama (1977).^[2][3][5] A realizat peste 300 de emisiuni de televiziune^[8] și a scris multe scenarii pentru Teatrul Național Radiofonic. A jucat în: 

• Dincolo de brazi (1957)
• Setea (1961)
• A fost prietenul meu (1961)
• Doi băieți ca pîinea caldă (1962)
• Camera albă (1964)
• Procesul alb (1965)
• Tatăl risipitor (1974)
• Nu filmăm să ne amuzăm (1975)

Flavia Buref

Sărbători

·        +) Sf  Cuv. Daniil Sihastrul; Sf. Mc. Sebastian și Zoe; Sf Ier Modest, arhiepiscopul Ierusalimului; Dezlegare la pește

Sf. Cuv. Daniil Sihastrul (†1496) – foto preluat de pe doxologia.ro

Daniil Sihastrul (n. începutul secolului al XV-lea, într-un sat din apropierea orașului Rădăuți – d. 1496, Voroneț) a fost un pustnic ortodox român, duhovnic renumit, sfetnic al domnitorului Ștefan cel Mare(1457-1504) și egumen al Mănăstirii Voroneț. El a fost canonizat de Biserica Ortodoxă Română în ședința din 20-21 iunie 1992 a Sfântului Sinod, cu numele de “Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul” și ziua de prăznuire a fost stabilită la 18 decembrie.

* Ziua internaţională a migranţilor (ONU)

Ziua internaţională a migranţilor este marcată de ONU în fiecare an, la 18 decembrie, cu scopul de a înlătura prejudecăţile opiniei publice cu privire la migranţi şi de a muta accentul pe contribuţia acestora la diverse domenii, atât în ţările lor de origine cât şi în ţările de destinaţie, conform site-ului https://www.un.org/.

Adunarea Generală a Naţiunilor Unite a instituit Ziua internaţională a migranţilor prin Rezoluţia 55/93 din 4 decembrie 2000. De asemenea, prin Rezoluţia 45/158, la 18 decembrie 1990, a fost adoptată Convenţia internaţională pentru protecţia drepturilor tuturor muncitorilor emigranţi şi a membrilor familiilor acestora, care oferă un cadru complet de protecţie a drepturilor omului pentru lucrătorii emigranţi.

* Ziua mondială a limbii arabe (ONU)

Ziua mondială a limbii arabe este celebrată anual la 18 decembrie, începând din 2012. În această zi, în 1973, Adunarea Generală a ONU a adoptat limba arabă ca limbă oficială a Organizaţiei, a şasea din lista limbilor oficiale, alături de engleză, franceză, spaniolă, rusă şi chineză.

Limba arabă reprezintă un pilon al diversităţii culturale a umanităţii. Este una din cele mai răspândite limbi din lume, vorbită zilnic de peste 290 de milioane de persoane, conform https://en.unesco.org/. În diversitatea formelor ei, clasică sau dialectală, de la exprimarea orală până la scrierea poetică, limba arabă a dat naştere unei estetici fascinante, în domenii precum arhitectura, filosofia, poezia şi cântecul.

Este o cale de intrare către o diversitate de identităţi şi credinţe, iar istoria sa dezvăluie bogăţia legăturilor cu alte limbi. Araba a jucat un rol de catalizator în cunoaştere, promovând diseminarea ştiinţelor şi filosofiilor greceşti şi romane în Renaşterea europeană, şi a facilitat un dialog al culturilor de-a lungul drumurilor mătăsii, de pe coasta Indiei până în Cornul Africii – notează site-ul UNESCO.

·         România: Ziua Minorităților Naționale - În 18 decembrie 1992, Adunarea generala a ONU a adoptat Declaratia cu privire la drepturile persoanelor apartinând minoritatilor nationale, etnice, lingvistice si religioase. Documentul international ofera o garantie a drepturilor minoritatilor în general, astfel încât mai multe state i-au recunoscut importanta prin declararea zilei de 18 decembrie ca “Zi a minoritatilor nationale”.

·         Niger: Ziua Națională. Aniversarea proclamării republicii (1958)

RELIGIE ORTODOXĂ

  +) Sf  Cuv. Daniil Sihastrul; 

Sf. Mc. Sebastian și Zoe; 

Sf Ier Modest, arhiepiscopul Ierusalimului; Dezlegare la pește

 +) Sf  Cuv. Daniil Sihastrul

Viața Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul

• • 

    Viața Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul

    Viața Sfântului Cuvios Daniil Sihastrul

Sfântul Cuvios Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei și povățuitor al călugărilor.

Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul a fost unul din cei mai mari sfinți pe care i-a odrăslit pământul Moldovei, mare dascăl al pustiei și povățuitor al călugărilor.

Acest sfânt al neamului nostru s-a născut într-o familie de oameni săraci de pe moșia mănăstirii Sfântul Nicolae din Rădăuți, la începutul secolului al XV-lea, primind din botez numele de Dumitru. Fiind ales de Dumnezeu din sânul maicii sale pentru viața cea îngerească a pustnicilor, s-a dovedit din pruncie purtător de Hristos. Că niciodată nu lipsea de la biserică, nici nu se juca asemenea cu ceilalți copii, nici nu căuta odihnă și mâncare; ci mereu se ruga, și întru toate ascultă de părinți.

Când avea vârsta de zece ani, fiind dat să învețe carte în mănăstirea Sfântul Nicolae din Rădăuți, copilul Dumitru, deși tânăr cu vârsta, s-a dovedit bătrân cu înțelegerea. Căci în puțină vreme a deprins Ceaslovul și Psaltirea pe de rost, precum și nevoința cea duhovnicească, adică rugăciunea cea de taină a inimii, postul, smerenia și păzirea minții de gânduri rele. Pentru aceasta cuvioșii călugări foarte mult îl iubeau și se foloseau de blândețea și priceperea lui, căci era întotdeauna umbrit de darul Duhului Sfânt.

După cinci ani de ucenicie, tânărul ostaș al lui Hristos s-a făcut călugăr în această mânăstire, primind numele marelui prooroc și împărat David. Și era întru toate ascultător cuvioșilor părinți, având ca dascăl și părinte duhovnicesc pe mult nevoitorul și purtătorul de Dumnezeu Sfântul Ierarh Leontie de Rădăuți.

Acest tânăr monah David era foarte râvnitor în nevoința vieții călugărești. Cel mai mult iubea liniștea, postul și rugăciunea. Zilnic nu gusta nimic până la asfințitul soarelui, iar uneori postea desăvârșit câte trei și chiar cinci zile și se hrănea numai cu legume și ierburi. În ascultare era tăcut, blând și tuturor supus, iar la biserică zăbovea ziua și noaptea ca o candelă mereu nestinsă. Încă și la chilie dormea puțin pe un mic scăunel, mereu veghind și cugetând la cele dumnezeiești. Iar dintre cărți cel mai mult iubea Psaltirea, pe care o știa pe de rost și o repeta zilnic.

Așa nevoindu-se câțiva ani de zile, Cuviosul David s-a făcut vas al Sfântului Duh, învrednicindu-se de darul preoției și al facerii de minuni. Mulți bolnavi, auzind de minunile ce se făceau prin rugăciunile lui, alergau la smeritul ieromonah David și se vindecau de suferințele lor. Alții veneau să-i ceară sfat, că era foarte înțelept în cuvânt și înainte-văzător, iar alții veneau să-și mărturisească păcatele, căci ajunsese cuviosul vestit duhovnic în părțile de nord ale Moldovei.

Văzând ieromonahul David că este înconjurat de lume și nu mai are liniște de rugăciune, temându-se de duhul slavei deșarte, a luat binecuvântare de la episcopul de Rădăuți și s-a retras la mănăstirea Sfântul Lavrentie (Laurențiu). Dar și acolo îl căutau credincioșii, precum și cei bolnavi de duhuri necurate. Cuviosul David însă ziua făcea ascultare și stătea între oameni, iar noaptea priveghea, se ruga și împletea coșuri de nuiele pentru obște. Așa își omora cuviosul ispitele tinereții și cugetul slavei deșarte.

Odată l-a trimis egumenul cu oarecare ascultare în orașul Șiret. Acolo, înconjurându-l credincioșii, a zăbovit cuviosul o zi, neputând a se întoarce la timp în mănăstire. Atunci egumenul i-a dat canon să nu mai iasă o vreme din lavră. Deci, smerindu-se ieromonahul David, și-a împlinit cu bucurie canonul, dând slavă lui Dumnezeu pentru toate.

Trecând câțiva ani și Cuviosul David sporind mult în nevoința duhovnicească, se simțea chemat de Duhul Sfânt la viața pustnicească. Sufletul său era rănit de dragostea lui Hristos și dorea să-L slăvească neîncetat cu îngerii și cu sihaștrii din codrii Carpaților.

Deci, primind binecuvântare de la egumenul mănăstirii Sfântul Lavrentie, a îmbrăcat mai întâi marele și îngerescul chip al schivniciei, schimbându-și numele din David în Daniil. Apoi, tăinuindu-se de lume, cu puțin înainte de anul 1450, s-a retras singur în adâncul codrilor pe valea pârâului Secu din județul Neamț, unde mai târziu a luat ființă mânăstirea Sihăstria. Aici s-a nevoit paisprezece ani în aspre osteneli călugărești. Dar, văzându-se înconjurat de lume, s-a retras în nordul Moldovei, aproape de sihăstria Putna.

Călăuzit de Dumnezeu, Cuviosul Daniil și-a făcut aici mai întâi o colibă de lemn pe valea pârâului Vițeul. Apoi, aflând o stâncă mare în apropiere, și-a săpat cu dalta o mică chilioară în peretele stâncii, cât să poată încăpea. Alături și-a săpat o altă încăpere, drept paraclis de rugăciune, cum se vede până astăzi. În această stâncă s-a nevoit Cuviosul Daniil în plăcere de Dumnezeu mai mult de douăzeci de ani.

Nevoința Preacuviosului Părintelui nostru Daniil Sihastru în chilia de la Putna era aceasta: Ziua și noaptea priveghea în neîncetată rugăciune și cugetare la cele dumnezeiești, postind până la asfințitul soarelui și dormind foarte puțin pe un mic scaun de lemn. Din chilie nu ieșea deloc toată săptămâna. Mâncarea lui era formată din pesmeți de pâine, rădăcini și ierburi, iar lucrul mâinilor sale era împletirea coșurilor de nuiele. Duminica săvârșea Sfânta Liturghie și se împărtășea cu Trupul și Sângele lui Hristos, apoi primea pe cei ce veneau la el pentru vindecare de boli și pentru cuvânt de folos. În posturi se înfrână câte trei și uneori cinci zile și avea darul rugăciunii și al lacrimilor.

Pentru sfințenia vieții sale, pentru postul îndelungat și pentru privegherile cele de toată noaptea cu rugăciuni și cu lacrimi, Cuviosul Daniil Sihastrul a fost multă vreme ispitit de diavoli, căutând să-l alunge din pustie sau să-l arunce în păcatul cel cumplit al slavei deșarte. Dar el, cerând ajutorul lui Hristos și cu puterea Sfintei Cruci, biruia toate cursele diavolului. Pentru aceea, în puțină vreme s-a învrednicit de la Dumnezeu de darul lacrimilor, al mai înainte-vederii și al vindecării de boli. Căci izgonea duhurile necurate din oameni numai cu cuvântul și vindecă tot felul de bolnavi. Apoi cunoștea cugetele cele ascunse și spunea multora tainele cele viitoare, căci era plin de darul Duhului Sfânt.

Pentru niște daruri ca acestea, numele Cuviosului se făcuse cunoscut în toată țara Moldovei, iar poporul, de la mic până la mare, l-a numărat din tinerețe în ceata sfinților. Cei mai mulți îl numeau Sfântul Daniil, Sihastrul cel Bătrân, căci era părinte și povățuitor al tuturor sihaștrilor din nordul Moldovei. Alții, îndeosebi călugării, îl numeau Sfântul Daniil Schimonahul. Iar după mutarea sa din trup, era numit în popor Sfântul Daniil cel Nou, ca să-l deosebească de alți cuvioși cu același nume.

În anul 1451, întâmplându-se grabnică moarte domnului țării, Bogdan Voievod, fiul său, Ștefan, cu greu a scăpat de primejdie. Dar, auzind de nevoința și minunile Sfântului Daniil Sihastrul și fiind în grea strâmtoare, a fost călăuzit de Duhul Sfânt la chilia lui. Aici, poposind câteva zile, și-a mărturisit cugetele înaintea Cuviosului și a primit de la el dezlegare de păcate și multe cuvinte de mângâiere. Apoi, liniștindu-i sufletul, marele sihastru l-a binecuvântat și s-a rugat pentru dânsul, apoi i-a proorocit că în curînd va fi domn al Moldovei și l-a liberat cu pace.

În primăvara anului 1457, Ștefan cel Mare, ajungând pe scaunul Moldovei, s-a încredințat de împlinirea proorociei Sfântului Daniil Sihastrul și de darul lui Dumnezeu care era întru dânsul. Din anul acela, Cuviosul i-a fost marelui domn cel dintâi sfetnic, duhovnic și rugător către Dumnezeu. Adeseori voievodul poposea la chilia lui și își mărturisea păcatele, apoi cerea cuvânt de folos și nimic nu făcea fără rugăciunea și binecuvântarea lui. Iar Cuviosul îl îmbărbăta și îl îndemna să apere țara și creștinătatea de mâinile păgînilor, încredințându-l că de va zidi după fiecare luptă câte o biserică spre lauda lui Hristos, în toate războaiele va birui.

Astfel, ascultându-l, Ștefan cel Mare a apărat cu multă vitejie Biserica lui Hristos și țara Moldovei după căderea Bizanțului, aproape o jumătate de secol, câștigând patruzeci și șapte de războaie și înălțând patruzeci și opt de biserici. În felul acesta, Sfântul Daniil Sihastrul s-a dovedit un mare apărător al Ortodoxiei românești și ctitor duhovnicesc al mănăstirilor înălțate la îndemnul său.

Odată, poposind domnul Moldovei în chilia Cuviosului, a fost îndemnat de marele sihastru să zidească în apropiere de chilia sa o mănăstire de călugări, întru pomenirea Adormirii Maicii Domnului, către care avea mare evlavie. Deci, ascultându-l Ștefan Voievod și împreună alegând locul, cu binecuvântarea lui s-a început în anul 1466 zidirea Mănăstirii Putna. Iar în anul 1470, când s-a sfințit acest dumnezeiesc locaș, însuși Sfântul Daniil a luat parte, fiind cinstit de toți ca un al doilea ctitor.

Se mai spunea despre dânsul că, voind Ștefan Vodă să-i încredințeze mănăstirea, de multe ori l-a rugat să fie egumen și părinte duhovnicesc al Putnei. Dar Cuviosul, socotindu-se nevrednic de o cinste ca aceasta și iubind mai mult liniștea, a rămas mai departe la mica lui chilie din peșteră.

Pentru sfințenia vieții sale, Cuviosul Daniil Sihastrul s-a dovedit din tinerețe purtător de Hristos și mare dascăl al liniștii și rugăciunii lui Iisus. În timpul vieții sale nu era în Moldova alt sihastru și duhovnic mai vestit, nici alt lucrător și dascăl al rugăciunii mai iscusit decât el. De aceea, toți egumenii și duhovnicii din nordul Moldovei, ca și dregătorii din sfatul țării îl aveau de părinte duhovnicesc.

Urmând exemplul vieții sale, numeroși călugări iubitori de liniște din chinovii se retrăgeau în pustie cu binecuvântarea Cuviosului Daniil și deveneau sihaștri și lucrători sporiți ai rugăciunii lui Iisus. Astfel, acest mare ascet al Moldovei, avea prin mănăstiri și sate numeroși fii duhovnicești, iar prin munți și prin codri avea peste o sută de ucenici sihaștri, care se nevoiau în plăcere de Dumnezeu, după sfatul său.

Într-adevăr, Sfântul Daniil Sihastrul a creat în Moldova de nord o mare mișcare isihastă, aproape fără egal, înnoind astfel pentru multă vreme viața duhovnicească în mănăstiri și schituri și ridicând o întreagă generație de sihaștri și rugători ai neamului.

După anul 1470, văzând Cuviosul că la Putna nu mai are liniște din cauza mănăstirii și a mulțimii credincioșilor ce veneau aici, a părăsit chilia în care se nevoise peste douăzeci de ani și s-a retras în taină în pădurile seculare din jurul Mănăstirii Voroneț. Aici se nevoiau ca la cincizeci de călugări sub povățuirea ieroschimonahului Misail, vrednic ucenic al Sfântului Daniil. Deci, aflând un loc retras în preajma mănăstirii, și-a făcut o mică chilie sub stâncă numită Șoimul și aici se ostenea Cuviosul în desăvârșita liniște și plăcere de Dumnezeu.

Însă n-a trecut multă vreme și îndată numele lui s-a făcut cunoscut în toate satele din partea locului, încât veneau la el tot felul de bolnavi, paralizați, oameni stăpâniți de duhuri necurate și se vindecau. Credincioșii, neputând ajunge la chilia lui, așteptau jos în mănăstire. Iar Cuviosul cobora noaptea, se rugă pentru ei, le spunea pricina suferinței, îi sfătuia, îi binecuvânta și îi trimitea sănătoși la casele lor.

În vara anului 1476, Ștefan cel Mare, pierzând lupta de la Războieni în fața turcilor, s-a dus la chilia Sfântului Daniil Sihastrul, bunul său părinte duhovnicesc de la Voroneț. Deci „bătând Ștefan Vodă în ușa sihastrului să-i descuie, a răspuns sihastrul să aștepte Ștefan Vodă afară până va termina ruga. Și după ce și-a terminat sihastrul ruga, l-au chemat în chilie pe Ștefan Vodă. Și s-a spovedit Ștefan Vodă la dânsul. Și a întrebat Ștefan Vodă pe sihastru ce să facă, că nu poate să se mai bată cu turcii. Închina-vă țara la turci sau nu? Iar sihastrul a zis să nu o închine, că războiul este al lui; numai că, după ce va izbăvi, să facă o mănăstire acolo, în numele Sfântului Gheorghe”.

Deci, crezând domnul Moldovei în proorocia Sfântului Daniil că va birui pe turci și luând de la el rugăciune și binecuvântare, îndată a adunat oaste și a izgonit pe turci din țară. Așa ajută Cuviosul cu rugăciuni fierbinți către Dumnezeu să se izbăvească Moldova și țările creștine de robia păgânilor.

Răposând mitropolitul Teoctist, în toamna anului 1477, Ștefan cel Mare s-a sfătuit cu clerul și episcopii țării să aleagă păstor și părinte al Moldovei pe Sfântul Daniil Sihastrul de la Voroneț. Dar Cuviosul auzind de aceasta, s-a rugat cu lacrimi lui Dumnezeu și voievodului să nu-l înstrăineze până la moarte de fericită lui liniște. Deci, cucerindu-se toți de smerenia și sfințenia lui, și-au cerut iertare și l-au lăsat în pustie să slăvească neîncetat pe Dumnezeu.

Timp de douăzeci de ani cât a sihăstrit la Voroneț, Cuviosul Daniil a creat aici o nouă vatră isihastă, tot atât de importantă ca cea de la Putna. Căci în puțină vreme s-au adunat în jurul său zeci de sihaștri, unii mai nevoitori decât alții, care se osteneau fie în codrii Voronețului, fie în munții Rarăului, fie de-a lungul Carpaților Răsăriteni. Cei mai mulți practicau rugăciunea lui Iisus, postul și tăcerea. Alții citeau zilnic psaltirea, alții făceau mii de metanii și împleteau coșuri, iar alții, fiind buni caligrafi, scriau cărți de slujbă pentru biserici și mănăstiri. Cei mai aleși ucenici ai Cuviosului Daniil Sihastrul au fost: mitropolitul Grigore Roșca, monahul caligraf Ioan, precum și egumenii Misail și Efrem, toți din Mănăstirea Voroneț; apoi cuviosul Pahomie Sihastrul și egumenul Nil din Mănăstirea Slatina; egumenul Paisie, Paladie Sihastrul și Anastasie Sihastrul de la Mănăstirea Neamț, Isaia Pustnicul de la Mănăstirea Moldovița, egumenul Gherontie de la Humor și mulți alții.

Aducându-și aminte Ștefan cel Mare de făgăduința dată lui Dumnezeu și Sfântului Daniil Sihastrul, în vara anului 1488 a zidit din temelie, la Mănăstirea Voroneț, o frumoasă biserică din piatră închinată Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, purtătorul de biruință, în locul vechii biserici de lemn. La 14 septembrie, în același an, biserica a fost sfințită de mitropolitul Gheorghe, în prezența fericiților ei ctitori, Ștefan Voievod și Cuviosul Daniil Sihastrul și a zeci de mii de credincioși, călugări, clerici și dregători de țară. În acestă zi, cu sfat de obște, Sfântul Daniil, deși bătrân, a fost numit egumen al Mănăstirii Voroneț.

Timp de aproape zece ani Sfântul Daniil a povățuit obștea Mănăstirii Voroneț, ca un mare părinte duhovnicesc al călugărilor, al sihaștrilor și al întregii Moldove. Căci deși petrecea mai mult la chilia sa de sub stâncă Șoimului, fiind foarte iubitor de liniște, adeseori cobora în obște, mărturisea soborul, tămăduia pe cei bolnavi ce se adunau de prin sate și îi sfătuia pe toți. Apoi iarăși se retrăgea la chilia sa.

În timpul egumeniei sale, Mănăstirea Voroneț a trăit cea mai înfloritoare perioadă duhovnicească din istoria sa, fiind socotită multă vreme lavra isihasmului din Moldova. Toți monahii din obște, care număra peste șaizeci de nevoitori, practicau rugăciunea lui Iisus. Unii erau vestiți păstori și duhovnici pentru credincioși, alții erau dascăli învățați în școala mănăstirii și neobosiți caligrafi, iar cei mai mulți erau călugări de rugăciune, care slăveau pe Dumnezeu neîncetat și se rugau pentru toată lumea. La Voroneț au învățat carte și au deprins nevoința duhovnicească numeroși preoți de parohie, egumeni, episcopi, monahi, sihaștri și dregători de țară. Iar în codrii seculari din munții Voronețului, ai Rarăului și Stânișoarei, se nevoiau pentru dragostea lui Hristos alți peste cincizeci de sihaștri, ucenici ai Sfântului Daniil. Pe toți aceștia îi supraveghea și îi povățuia pe calea cea bună a împărăției cerurilor, marele egumen și povățuitor de suflete „Cuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul cel Bătrân”.

Ajungând vas ales al Duhului Sfânt, plin de tot felul de bunătăți și trecând de vârstă de nouăzeci de ani, Sfântul Daniil, marele sihastru al Moldovei, dascălul pustiei și făcătorul de minuni, și-a dat sufletul în brațele lui Hristos la sfârșitul secolului al XV-lea (1496). Mulțimea ucenicilor lui, împreună cu mitropolitul și domnul țării l-au plâns îndeajuns și l-au îngropat în pronaosul bisericii Voroneț, cum se vede până astăzi, punând deasupra o piatră cu inscripția: „Acesta este mormântul părintelui nostru David, schimonahul Daniil”. Apoi, împărțind credincioșilor multe milostenii și sărutând sfintele lui moaște, s-a întors fiecare la ale sale.

După săvârșirea sa, văzând ucenicii și credincioșii că se fac oarecare minuni și vindecări de boli la moaștele Cuviosului, l-au trecut în ceata sfinților, numindu-l „Sfântul Stareț Daniil”, „Sfântul Daniil Sihastrul”, sau mai ales „Prea Cuviosul de Dumnezeu rugătorul Părintele nostru Daniil cel Nou”.

Obștea Mănăstirii Voroneț, împreună cu mitropolitul Grigore Roșca, ucenicul său, au dat acestei lavre, după hramul Sfântului Mare Mucenic Gheorghe, al doilea hram în cinstea Sfântului Daniil cel Nou, pomenindu-l în rândul fericiților ctitori. Totodată i-au rânduit zi de prăznuire peste an, anume după pomenirea Sfântului Daniil Stâlpnicul. Astfel, în Moldova, pomenirea cuviosului Daniil Sihastru s-a făcut, secole de-a rândul, la 23 aprilie, hramul Mănăstirii Voroneț, și la 18 decembrie, după Sfântul Daniil Stâlpnicul, 11 decembrie.

Ca sfânt cu aureolă a fost pictat, pentru prima dată în 1547 de același mitropolit, pe peretele de sud al bisericii Mănăstirii Voroneț, în stânga ușii de intrare în pridvor, cum se vede până astăzi, ținând în mâna sa un sul desfăcut pe care scrie: Veniți, fraților, de mă ascultați. Vă voi învăța frica Domnului. Cine este omul ...

Râvna credincioșilor a îndemnat pe călugării de la Mănăstirea Voroneț, la începutul secolului al XVII-lea, să scoată din mormânt moaștele făcătoare de minuni ale Sfântului Daniil Sihastrul și să le așeze în biserică, în sicriu frumos împodobit, pentru închinare. Pe acestea însuși mitropolitul Dosoftei le-a sărutat, cum singur spune în Viețile Sfinților, scrise și tipărite de el la Iași în anii 1682-1686. Vestea minunilor lui ajunsese până la Kiev, în Polonia, în Transilvania și la Sfântul Munte, de unde veneau credincioși să i se închine și toți îl numeau „Sfântul Daniil cel Nou, făcătorul de minuni”.

În anul 1749, egumenul Mănăstirii Voroneț, anume Ghedeon, a dat Mănăstirii Putna degetul arătător al Sfântului Daniil ferecat în argint, unde se păstrează până astăzi. Moaștele poartă inscripția: „Aceste relicve le-am ferecat eu, Ghedeon, egumen de la Voroneț, cu toată cheltuiala mea, în anul 1749, decembrie 4”. În anul 1775, Moldova de nord ajungând sub ocupația Austriei, moaștele Sfântului Daniil Sihastrul au fost așezate din nou în mormântul său, unde se păstrează până astăzi. În anul mântuirii 1992, la 21-22 iunie, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Române a canonizat, în mod solemn, mai mulți sfinți din România, printre care și pe Sfântul Preacuviosul Părintele nostru Daniil Sihastrul, rânduindu-i zi de prăznuire peste an la 18 decembrie.

Cu ale lui sfinte rugăciuni, Doamne, Iisuse Hristoase, Fiul lui Dumnezeu, miluiește-ne și ne mântuiește pe noi pe toți, ca un singur bun și iubitor de oameni. Amin.

Viața Sfântului Mucenic Sebastian

• • 

    Viața Sfântului Mucenic Sebastian

    Viața Sfântului Mucenic Sebastian

Sfântul Sebastian a răspuns: „Pentru aceasta a binevoit a mă învia Domnul meu Iisus Hristos ca să fiu viu către voi și înaintea întregului popor, să fiu martor nedreptății voastre, căci cu judecată nedreaptă ați ridicat prigoană asupra creștinilor, robii lui Hristos”.

Sfântul Sebastian, bărbatul cel binecredincios, s-a născut în cetatea Narvoniei, iar în Mediolan a crescut și a învățat carte. El era atât de plăcut și iubit paginilor împărați Dioclețian și Maximian, încât l-au făcut voievod al ostașilor lor celor mai de aproape și i-au poruncit ca totdeauna să fie înaintea lor, pentru că era bărbat viteaz și priceput, plin de înțelepciune, în cuvinte adevărat și în judecăți drept, iar în sfaturi mai înainte văzător. În lucrurile cele ce i se încredințau lui și în slujbe era credincios și cu bărbăție, însemnat în bunătate și în toată rânduiala obiceiurilor era foarte ales. Pe acesta îl cinsteau ostașii ca pe un părinte și toți cei din palatul împărătesc foarte mult îl iubeau și îl cinsteau, căci era cinstitor de Dumnezeu, adevărat și om drept; că pe care îl miluise Dumnezeu cu darurile sale, acela de toți să se iubească și să se cinstească.

În toate zilele slujea lui Hristos cu osârdie, rugându-se și păzind sfintele Lui porunci. Și aceasta o făcea în taină, ca să nu afle paginii împărați credința lui în Hristos; nu de munci temându-se, nici iubind averea, ci numai pentru aceasta tăinuia sub hlamida stăpânirii pământești pe ostașul lui Hristos, ca să ajute creștinilor, care în acea vreme erau foarte izgoniți și munciți. Pentru că pe care nu putea să-i ceară și să-i elibereze din legături și din munci, nici să le facă vreo ușurare, pe aceia îi întărea cu cuvinte folositoare, ca să-și dea sufletele cu bărbăție pentru Domnul lor, cu al Cărui sânge erau răscumpărați și să-și verse sângele lor privind către veșnicele răsplătiri, care vor fi după muncile vremelnice de aici. Apoi se sârguia a câștiga lui Dumnezeu sufletele pe care diavolul se nevoia a le răpi spre pierzare.

Deci, precum grăiește Scriptura, întărind mâinile cele slabe și genunchii cei slăbănogiți ai credincioșilor și pe cei slabi la suflet, care se îndoiau și se temeau de munci, pe aceia îi învăța și-i făcea să fie cu bărbăție și îi deștepta către nevoință. Apoi, văzând pe mulți înaintea sa nevoindu-se și alergarea săvârșindu-și și credința nevătămată în muncile cele grele păzindu-și și către primirea cununilor celor veșnice mergând - se aprindea însuși cu dorința de a pătimi pentru Hristos și aștepta până când îi va arăta lui Domnul vreme lesnicioasă spre aceasta. Deci, a dobândit vremea întru care nu i-a mai fost cu putință a tăinui văpaia dragostei și a râvnei celei dumnezeiești ce ardea înăuntru și cu dinadinsul s-a arătat pe sine tuturor cine era; căci n-a răbdat mai mult a se ascunde lumina în întuneric. Și a fost vremea aceea astfel:

Doi bărbați cinstiți și de bun neam, Marchelin și Marcu, frați după trup și împreună născuți, au fost prinși mărturisind pe Hristos și mult timp au fost ținuți legați. La aceștia adeseori mergea fericitul Sebastian și îi mângâia pe dânșii, vorbind despre sfânta credință și despre cele folositoare, sfătuindu-i să se lepede de înșelăciunile lumești cele degrabă trecătoare și să nu se teamă de muncile cele vremelnice. Iar ei, ascultând sfatul lui cel sănătos, răbdau cu bărbăție rănile cele aduse asupră-le de către cei ce-i chinuiau și erau neclintiți în credință; apoi au fost osândiți la tăiere cu sabia.

Dar s-a dat astfel de poruncă, că, dacă într-acel ceas, când vor pleca capetele sub sabie, vor vrea să jertfească zeilor, apoi să-i elibereze la casele lor, la părinți, la familiile și copiii lor, căci încă erau vii părinții lor. Pe tată îl chema Tracvilin, iar pe mamă o chema Maria, fiind amândoi bătrâni. Și au rugat părinții și toți ai casei lor pe Agresta Hromatie, eparhul cetății Romei, să mai îndulcească zilele vieții lui Marchelin și a lui Marcu treizeci de zile, în care timp ar putea să-i sfătuiască să se închine zeilor, pentru că părinții, femeile și tot neamul lor, erau întru întunericul relei credințe păgânești. Deci, dându-le vremea cea cerută, i-au înconjurat părinții, femeile, copiii, rudeniile și prietenii lor, cu multă tânguire rugându-i să se miluiască pe ei și pe aceștia și să facă după plăcerea împăraților.

Tatăl lor, intrând în temniță, se tânguia, zicându-le: „O! fiii mei prea iubiți, nu vă pare rău de ticăloasele mele bătrâneți? Care alt toiag și ajutor al bătrâneților mele voi avea eu? Cine mă va căuta pe mine lipsitul întru slăbiciunile mele? Cine îmi va îngropa ticălosul meu trup și cine va moșteni averile mele? Fie-vă jale și milă de mine, tatăl vostru, o, fiii mei, care v-am născut și v-am crescut. Pentru ce vă duceți de voia voastră la moarte? Pentru ce nu vă întristați de tinerețile voastre, de bătrânețile mele, de femeile voastre și de copiii care jelesc în tot ceasul fără mângâiere? Pentru ce vă lipsiți de toate cele frumoase ale lumii, de viața cea preadulce și să mănânce vrăjmașii bogăția voastră, iar eu să mă păgubesc într-o zi de toată averea, de viață, de fii și de lumina ochilor mei”.

Zicându-le acestea, tatăl a început împreună cu maica lor a se boci fără mângâiere, smulgându-și părul capului și fața zgîriindu-și-o, zicând: „Aduceți-vă aminte, fiii mei prea iubiți, de ostenelile ce am suferit, născându-vă, legănându-vă, crescându-vă și hrănindu-vă, eu, ticăloasa de mine”.

Acestea și multe altele ziceau părinții lor, ca să-i pornească către milostivire și împreună pătimire. Femeile lor plângeau și se boceau asemenea și, purtând copiii lor în brațe, ziceau: „Soții noștri prea iubiți! Pentru ce vă arătați către noi și către voi atât de nemilostivi? Dacă ați avut o socoteală că aceasta nebună, ca să vă omorâți fără de vreme și în zadar, pentru o nădejde deșartă a vieții ce va să fie, care nu știți de este adevărată, pentru ce ne aruncați pe noi în munci? Cum vom vedea noi moartea voastră cea amară și nedreaptă? Cum vom suferi văduvia noastră, ticăloasele de noi? Cum vom hrăni pe copiii voștri? Fie-vă milă și vă îndurați de noi! Dacă nu vă este milă de trupurile voastre, apoi omorâți-ne pe noi mai întâi, ca să nu vedem sfârșitul vostru, căci nici o zi nu voim să trăim în urma voastră, ci vom ruga pe schingiuitori să ne taie și pe noi cu aceeași sabie. Sau, dacă nu ne vor asculta, noi înșine ne vom tăia singure”.

După ce au zis acestea, femeile, rudeniile și prietenii lor, au făcut pe mulți ascultători să lăcrimeze; și, mai ales, mucenicilor – ca niște oameni și ei trup fiind – li s-a făcut milă de femeile și copiii lor și vărsau multe lacrimi.

Atunci Sfântul Sebastian, care se întâmplase acolo în acea vreme, văzându-i pe ei aproape de cădere și de pierzare a sufletelor, fiindu-i milă de dânșii, apoi, cunoscând că și vremea mărturisirii sale a sosit ca și altora să ajute și singur să iasă la nevoința pătimirii, a făcut semne tuturor să tacă și a zis: „O, ostașii lui Hristos cei tari! O, luptători prea iscusiți ai oștirii celei dumnezeiești! Iată că și prin tăria sufletelor voastre și cu bărbăție v-ați apropiat de biruință. Iar acum, pentru ticăloasa momire de la ai voștri, voiți a lepăda jos cununile cele veșnice? Să învețe prin voi bărbăție ostașii lui Hristos a se înarma cu credință. Să nu voiți a vă lepăda semnul biruinței voastre, pentru lacrimile femeii și nu slăbiți punerea picioarelor voastre pe grumajii vrăjmașilor, pentru că nu, iarăși luând putere, să se ridice spre război, care, deși întâi era cumplit asupra voastră, mai pe urmă însă mai cumplit se va arăta.

Deci ridicați, în pătimirile acestea pământești, cu preaslăvire, steagurile nevoinței voastre și nu vă lipsiți de Hristos pentru o nefolositoare tânguire copilărească. Căci aceștia pe care îi vedeți plângând, s-ar fi bucurat acum de ar fi știut cele ce știți voi; căci ei socotesc că numai această singură este viața, care, luând sfârșit, nici o parte nu rămâne celui viu, trupul fiind mort. De ar fi știut că este altă viață fără de moarte și fără de durere, în care împărtășește bucuria cea de-a pururea, cu adevărat s-ar fi sârguit împreună cu voi a merge către aceea și viața aceasta vremelnică întru nimic socotind-o, pe cea veșnică ar fi poftit-o. Pentru că viața aceasta de acum este degrabă trecătoare și atât de nestatornică, încât nici către cei ce o iubesc pe ea nu poate vreodată să-și păzească credința; căci, de la începutul lumii, cei ce au nădăjduit spre dânsa s-au păgubit și pe toți cei ce au poftit-o, i-a înșelat; apoi și-a bătut joc de toți cei ce s-au mândrit cu dânsa, pe toți i-a mințit și pe nici unul nu l-a făcut cu nădejde; în fine, cu totul s-a arătat că este minciună. O! de-ar fi umblat numai cu minciuna și să nu se fi dus în rătăcirea cea cumplită! Dar ce este mai amar, că viața aceasta pe iubitorii ei îi duce către toată fărădelegea. Aceasta pe iubitorii de pântece îi îndulcește cu îmbuibare și cu băutură. Pe iubitorii de patimi, la desfrânare și la toată necurățenia îi îndeamnă.

Viața aceasta îndeamnă pe tâlhari să fure, pe cel mânios să se iuțească, pe cel mincinos să înșele. Aceasta seamănă între bărbați și între femei despărțire; între prieteni, vrajbă; între cei blânzi, gâlceavă; între cei drepți, nedreptăți; între frați, sminteli. Aceasta ia de la judecători judecata dreaptă, de la cei curați, întreaga înțelepciune; iar de la meșteri, cinstea și, ca să nu pomenim pe cele mai cumplite ale ei, apoi ea duce către mari fapte rele pe iubitorii săi, încât uneori ucide frate pe frate, fiu pe tată și prieten omoară pe prieten. Oare cu a cui îndemânare se fac acestea? Cu al cui sfat? Cu ce fel de nădejde și gând se săvârșesc niște fărădelegi ca acestea?

Oare nu pentru viața aceasta de acum, pe care prea mult iubind-o, oamenii se urăsc unul pe altul? Pentru că fiecare își caută lui singur petrecerea cea mai cu bune plăceri. Căci pentru ce înjunghie tâlharul pe călător, bogatul năpăstuiește pe cel sărac, cel mândru face strâmbătate celui smerit și cel vinovat de tot răul gonește pe cel nevinovat? Cu adevărat toate răutățile acestea le lucrează cei ce slujesc vieții acesteia de acum, care poftesc a petrece și a se îndulci cu dragostea ei multă vreme; ea, sfătuind la toate răutățile pe poftitorii și slujitorii săi, îi dă pe ei fiicei sale celei născute dintr-însa, adică morții celei veșnice, în care au căzut și oamenii cei dintâi pentru aceasta. Căci, creați fiind spre câștigarea vieții celei veșnice, s-au dat pe sine întru dragostea vieții vremelnice; apoi s-au făcut robi plăcerii pântecului și tuturor dulceților. După aceea au căzut în iad, nimic neducînd cu ei din bunătățile cele pământești. Această viață de acum vă înșală pe voi, o, prieteni iubiți?”.

Apoi a zis către părinții mucenicilor: „Pe acești iubiți ai voștri, care merg către viața cea veșnică, să-i întoarceți înapoi cu sufletul vostru cel nedrept? Aceasta vă invită pe voi o! cinstiți părinți, ca să dați înapoi cu tânguirile voastre cele fără de socoteală pe fiii voștri care aleargă către ostășirea cea cerească, către cinstea cea nestricată și către prietenia Împăratului celui veșnic?. Aceasta vă silește pe voi, o! femei ale sfinților, ca prin momelile voastre să răzvrătiți mințile cele mucenicești și să-i abateți de la scopul lor cel bun? Prin sfătuirile voastre le mijlociți moarte în loc de viață și robie în loc de mântuire. Pentru că, de se vor învoi cu sfaturile voastre, apoi puțină vreme vor viețui cu voi, iar după aceea va fi nevoie a se despărți de voi; și astfel se vor despărți, încât nu veți putea să vă mai vedeți unul cu altul acolo, fără numai în muncile cele veșnice, unde văpaia arde sufletele necredincioșilor, unde șerpii tartarului mănâncă buzele hulitorilor, unde aspidele rup piepturile închinătorilor de idoli, unde este plânsul cel amar și suspinarea cea grea, unde nu se mai contenește tânguirea în munci.

Deci dați loc acestora ca să scape de muncile acelea, după aceea sîrguiți-vă și voi a vă izbăvi de acelea, spuneți-le iarăși a se sârgui către cununa cea gătită lor. Nu vă temeți, căci nu se despărțesc de voi, ci merg ca să vă gătească vouă în cer lăcașuri strălucite, întru care cu dânșii și cu fiii voștri vă veți sătura de bunătățile cele veșnice. Dacă aici vă mângâie casele cele frumoase de piatră, cu cât mai vârtos vă vor mângâia pe voi frumusețile curților celor de sus, unde mesele de aur curat strălucesc, unde cămările sunt zidite din pietre scumpe, cu mărgăritare împodobite și cu slavă strălucite; unde-s grădinile de-a pururea înflorite cu flori neveștejite, unde-s câmpuri verzi și îndestulate cu izvoare de ape dulci; unde văzduhul este întodeauna cu mireasmă bună negrăită, unde este ziua cea neînserată, lumina cea neapusă și bucuria cea nesfârșită; unde nu este durere, nici întristare, nici suspin, nici un fel de vedere urâtă, nici o grea mirosire, nici o auzire a vreunui glas de întristare, de plângere și de înfricoșare. Ci toate se văd frumoase, toate au miros ca niște aromate, toate se aud înveselitoare. Acolo cânta neîncetat cetele îngerilor și ale arhanghelilor, slăvind pe Împăratul cel fără de moarte într-un glas.

Deci, pentru ce să treceți cu vederea o viață ca aceasta și să o iubiți pe cea vremelnică? Au doară pentru bogății? Acelea pier degrabă, iar cei ce voiesc a le avea lângă ei veșnic, să audă ce răspund către dânșii bogățiile lor: așa ne iubiți pe noi, ca să nu ne despărțim de voi niciodată; însă a merge în urma voastră, după ce muriți voi nu putem; iar a merge înaintea voastră, viețuind voi, putem; însă numai dacă ne veți porunci voi, adică de ne veți trimite înaintea voastră. Lacomul împrumutător și lucrătorul de pământ cel osârduitor să vă fie vouă chip, căci acela dă omului aur în datorie, că îndoit să ia de la dânsul; iar celălalt, feluri de semințe seamănă în pământ, ca să le poată lua însutit. Deci datornicul dă împrumutătorului îndoit aurul său și pământul crește sămânța semănătorului însutit; iar bogățiile voastre pe care le veți încredința lui Dumnezeu, oare nu le va da vouă îndoit de multe?

Astfel trimiteți acolo bogăția voastră înainte și apoi sîrguiți-vă a merge și voi degrabă. Pentru că ce folosește viața aceasta vremelnică? De ar trăi cineva o sută de ani și apoi când va veni ziua cea de pe urmă, au nu se văd toți anii cei trecuți și toate dulcețile vieții, ca și cum n-ar fi fost niciodată? Numai că rămân niște urme ca ale unui călător străin, care ar fi găzduit la noi într-o zi. O! cu adevărat nebunul și acela care nu știe nici unele din aceste bunătăți, numai acela nu poate iubi această viață prea frumoasă. Cu adevărat al celui fără de pricepere este lucrul acesta a se teme de pierderea acestei vieți pieritoare, spre a primi pe cea pururea viitoare, întru care îndulcirile, bogățiile și veseliile se încep, ca să nu se sfârșească niciodată, ci fără sfârșit rămân în veci. Căci cel ce nu voiește să iubească o viață ca aceasta pururea fiitoare, acela și pe aceasta vremelnică în deșert o pierde și cade în moartea cea veșnică. Apoi se ține legat în iad, unde este focul cel nestins, supărarea cea de-a pururea și muncile cele neîncetate, unde viețuiesc duhuri cumplite, cu capete de șerpi, ai căror ochi slobod săgeți de foc, ai căror dinți sunt mai tari ca fildeșul, cu cozile de scorpie, cu glasuri ca ale leilor răcnesc și numai la vedere sunt înfricoșătoare și aduc mare frică, durere cumplită și moarte amară.

O! de-ar fi cu putință a muri într-acele înfricoșări și munci, dar ce este mai cumplit, căci de aceea viețuiesc ca să moară neîncetat. Pentru aceea nu se mistuiește până în sfârșit, ca fără de sfârșit să se muncească. De aceea rămân întregi ca în veci să se învenineze de mușcările balaurilor. Apoi mădulările cele mușcate iarăși se înnoiesc, ca iarăși, să fie spre mâncarea șerpilor celor înveninați și a viermilor celor neadormiți.

O! prieteni, o cinstite femei ale sfinților! Nu doriți a întoarce această doime sfântă de la viața cea fără de sfârșit, către acel fel de moarte înfricoșată și fără de sfârșit! Nu-i atrageți de la bucurie către tânguire! Nu-i sfătuiți a merge de la lumină la întuneric! Nu-i chemați de la odihna cea dulce la muncile cele amare! O! doime sfântă, Marcheline și Marcu! Nu vă lăsați să vă înșele dușmanul cel viclean care v-a adus o ispită că aceasta prin casnicii voștri! Nu vă aruncați în muncile cele nesfârșite și nu vă dați în mâinile diavolului! Nu vă înșelați cu dragostea acestei vieți vremelnice, cu frumusețile acestei lumi văzute și dulcețile cele deșarte ale vieții! Nu vă lăsați biruiți de rugămintea părinților, de tânguirea femeilor, de lacrimile copiilor, de momelile prietenilor și ale rudeniilor! Aduceți-vă aminte de cuvintele Domnului: Vrăjmașii omului sunt casnicii lui. Căci nu ne sunt prieteni aceștia care ne despart pe noi de Dumnezeu, ci vrăjmași. Dragostea lor către noi nu este adevărată, ci mincinoasă, de vreme ce dragostea lui Dumnezeu și împărăția cerurilor cea gătită celor ce iubesc pe Dumnezeu o jefuiesc și de atâtea bunătăți ne lipsesc pe noi.

Deci, nu lăsați ca să vă ia din mâini plata aceea pentru care v-ați ostenit atâta! Căci iată, cu adevărat că și cum în mâinile voastre țineți acum bunătățile cele gătite vouă. Iată, acum stați lângă ușile cămării celei cerești. Iată, acum cununile vi s-au împletit și Hristos, puitorul de nevoințe, vă așteaptă ca să vă încununeze și să vă preamărească înaintea sfinților îngeri. Iată, acum a sosit sfârșitul alergării voastre. Deci, nu vă întoarceți înapoi ca femeia lui Lot, ca să nu vă faceți stâlp neînsuflețit, căci veți pierde sufletele voastre. Nu vă întoarceți cu mai multă dragoste către părinți, către femei, către copii, ca să nu fiți nevrednici de Hristos, care a zis: Cel ce iubește pe tatăl său sau pe maică-sa, sau pe fiu sau fiică, mai mult decât pe Mine, nu este vrednic de Mine. Să nu fiți așa de nepricepuți, ca după ce ați început cu duhul, acum să sfârșiți cu trupul. O! de aș fi avut parte de Hristos, Dumnezeul meu, ca mai înainte de voi, să-mi vărs sângele pentru El; ca voi să fi privit la pătimirea mea și moartea mea să vă fi fost vouă pildă spre a vă pune sufletele pentru Domnul vostru și al meu!”.

Acestea și altele multe grăind Sfântul Sebastian, îndată l-a strălucit o lumină dumnezeiască din înălțime și fața lui era ca a îngerului, încât s-au spăimântat necredincioșii de slava feței lui. Apoi au fost văzuți de unii șapte îngeri, îmbrăcând pe fericitul Sebastian cu haină strălucită și un tânăr prea frumos, zicându-i: „Tu, totdeauna vei fi cu mine”. Acestea s-au făcut în casa lui Nicostrat, unde erau închiși Marchelin și Marcu. Iar femeia lui Nicostrat, cu numele Zoe, care de șase ani își pierduse glasul dintr-o boală cumplită, a rămas mută, dar puterea auzului și a înțelegerii o avea nevătămată. Aceasta, auzind toate cele grăite de Sebastian și înțelegându-le bine, apoi, văzând și strălucirea feței lui, a căzut la picioarele lui, rugându-l să i se dezlege limba ei. Iar fericitul a zis: „De sunt rob al lui Iisus Hristos și de sunt adevărate toate cele ce a auzit această femeie din gura mea și prin ele a crezut, să poruncească Domnul meu, ca să se dezlege buzele și limba, precum odinioară a proorocului Zaharia”.

Acestea zicând, a făcut semnul Sfintei Cruci peste gura femeii și îndată ea a început a vorbi cu mare glas zicând: „Fericit ești tu, binecuvântat este cuvântul gurii tale și fericiți sunt cei ce cred prin tine în Hristos, Fiul lui Dumnezeu cel viu. Că eu am văzut cu ochii mei pe înger, pogorându-se din cer către tine și ținând o carte deschisă înaintea ochilor tăi, din care citeai cuvântul tău. Deci, binecuvântați sunt cei ce cred cele grăite de tine și blestemați sunt cei ce se îndoiesc măcar de un cuvânt din cele auzite. Că precum luceafărul răsare și izgonește întunericul nopții și aduce lumină ochilor tuturor, așa lumina cuvintelor tale a gonit toată întunecarea, atât a neștiinței, cât și a orbirii mele și mi-a răsărit ziua cea luminată a credinței celei drepte; apoi ai deschis amuțirea de șase ani a gurii mele, spre lauda lui Dumnezeu”.

O minune ca aceea văzând toți cei ce erau acolo, s-au plecat spre a crede în Hristos. Iar Nicostrat, bărbatul Zoii, văzând atâta putere a lui Hristos, a căzut la picioarele sfântului, cerând iertare că prin porunca împăratului a ținut legați și închiși pe cei doi. Și, luând legăturile de fier din mâinile lor, le cuprinse genunchii și-i rugă a merge liberi. Apoi zise: ”O! cât aș fi fost de fericit dacă aș fi putut să fiu legat pentru sănătatea voastră; căci, cu vărsarea sângelui meu pentru voi, aș fi spălat păcatele mele și, izbăvindu-mă de moartea cea veșnică, aș fi dobândit viața aceea care a voit a ne-o vesti Dumnezeu, prin gura domnului Sebastian”.

Iar când ruga pe sfinți să meargă la ale lor, i-au zis aceia: „Paharele pătimirilor noastre nu voim a le lăsa ție; iar Domnul nostru Iisus Hristos este bogat și îndurat; El este puternic să te învrednicească și pe tine de un pahar ca acesta, dacă cu adevărat îl poftești. Că de vreme ce vouă necrezând încă, vi s-a dăruit lumina cunoștinței adevărului, cu cât mai vârtos acum, crezând tot ceea ce veți cere, vi se va da; pentru că dumnezeiasca bunătate totdeauna este gata a da în dar cele dorite, mai ales celor care cred în El fără îndoială. Credința voastră, acum din învățătură s-a început. Și într-un ceas ați învățat ceea ce ar fi putut cineva să învețe într-un an. Și precum vedem, nimic nu vă oprește pe voi cei ce credeți în Domnul nostru a fi gata de a muri pentru El. Nici părinții, nici fiii, nici bogățiile, ci îndată treceți cu vederea cele ce ați iubit totdeauna și căutați ceea ce niciodată nu știați, alergând pe cărările cele neștiute, căci îndată ați venit către Hristos și prin dorință ați intrat acum în cele cerești, de vreme ce nici o mângâiere nu căutați pe pământ! O! cât de mare laudă este lucrul acesta! O! cât este de următor faptei bune! Dar cu Hristos nu v-ați unit în apa Botezului, apoi începuturile ostășirii n-ați văzut și acum luați arme pentru Împăratul Cel adevărat și pe ostașii Lui dezlegându-i din legături, singuri vă faceți ai Lui; iar pentru cei ce vor să fie omorâți, nu vă temeți singuri a vă da la moarte”.

Zicând acestea, sfinții s-au umilit toți în inimile lor și plângeau, căindu-se de neștiința lor cea de mai dinainte pentru că voiau să întoarcă pe ostașii lui Hristos de la nevoința cea bună. Atunci a zis Marcu: „Învățați-vă, o! părinți prea iubiți, o femei și prieteni, învățați-vă a sta cu bărbăție împotriva vrăjmașului, luând pavăza credinței, cu care veți putea stinge săgețile cele aprinse ale dușmanului. Scoală-se și iuțească-se asupra noastră slugile diavolului, ori cu ce muncă vor voi, rupă trupurile noastre, că trupul îl vor putea omorî, dar sufletul, cel ce se luptă pentru biruință, nu-l vor putea birui. Iar pentru uciderea și ruperea trupului să nu băgăm seamă, pentru că mai slăviți îi fac pe ostași rănile ce se primesc pentru Împăratul ceresc. Se iuțește asupra noastră diavolul cu mare mânie, căci singur se muncește văzând răbdarea noastră; aduce asupra noastră felurite munci și ne îngrozește cu multe chinuri, pentru a ne înfricoșa și a ne rupe de la nevoința cea bună. Și unde nu sporește nimic cu muncile, acolo cu vicleșug momește; făgăduiește viață, ca pe viață s-o ia; făgăduiește cinste, ca să necinstească; făgăduiește bogății, ca să sărăcească; dă slavă, ca să umple de rușine; făgăduiește neîntristare, ca să arunce în primejdie și necaz neîncetat.

Acestea sunt războaiele lui meșteșugite, acestea sunt sfaturile cele amăgitoare ale lui, adică a scoate trupul din munci, iar pe suflet a-l omorî cu păcatele. Iar noi să mergem împotriva lui, să trecem cu vederea trupul, ca să ajutăm sufletul; că pentru ce să ne temem a muri vremelnic, nădăjduind a viețui veșnic? Pentru ce să ne fie jale de această viață, nădăjduind a dobândi pe cea bună? Să se teamă că vor muri acei care nu vor vedea viața în veci. O! cât de mulți iubitori ai acestei vieți, întâmplarea fără de veste i-a pierdut! Fulgerul i-a lovit, marea i-a înecat, prăpăstiile i-au înghițit, sabia i-a înjunghiat. Și pe această viață cu durere au pierdut-o, ticăloșii, iar pe cealaltă nicidecum n-au aflat-o. Deci aceia să se tânguiască pentru viața aceasta, aceia să se cutremure de moarte. Iar nouă ce durere să ne fie de moarte și ce purtare de grijă să avem pentru viața aceasta? Noi, care avem viață gătită de la Iisus Hristos și bunătăți nevăzute de ochi, neauzite de urechi și neajunse la minte”.

Grăind Sfântul Marcu acestea, toți se înaripară cu dorința vieții ce va să fie, iar de aceasta de acum se îngrețoșau. Toți se aprindeau cu dragostea lui Hristos, iar lumea au început să o urască și mulțumeau lui Dumnezeu că le-a luminat întunericul și le-a deschis ochii minții și, scoțându-i din calea pierzării, le-a arătat calea mântuirii. Și așa, cei ce veniseră ca să întoarcă pe sfinții mucenici de la Hristos, s-au întors singuri către Hristos. Și cei ce așteptau să vâneze pe alții în pierderea lor, singuri s-au vinat spre mântuire. Iar Nicostrat, cu femeia sa Zoe, stăruiau zicând: „Nu vom mânca, nici nu vom bea, de nu ne vei da taina credinței creștinești”.

Sfântul Sebastian i-a zis: „Schimbă-ți cinstea ta și începe mai vârtos a fi slujitor al lui Hristos, decât eparhului. Deci ascultă sfatul meu: Pe toți câți îi ai prin legături și prin temnițe adună-i la un loc, că eu voi chema pe preotul lui Dumnezeu și de la acela te vei învrednici Sfintelor Taine, împreună cu toți care vor voi să creadă. Că dacă diavolul se sârguiește atât de mult spre a întoarce de la Hristos pe sfinții săi robi, cu atât mai vârtos suntem datori a ne sârgui să scoatem de la diavol, pe aceia care cu nedreptate i-a făcut ai săi și să-i dăm iarăși Ziditorului”. Nicostrat răspunse: „Dar pot să se dea sfintele tâlharilor, celor osândiți la moarte și celor fărădelege?”. Sebastian zise: „Mântuitorul nostru a venit pentru cei păcătoși în lume și a arătat taina Botezului, prin care se spală păcatele și fărădelegile omenești și se dă darul cel dumnezeiesc. Deci, la începutul întoarcerii tale, acest dar să aduci lui Dumnezeu: îngrijește-te pentru mântuirea altora și-ți va fi ție ca răsplătire o cunună mucenicească, având împreună cu tine flori neveștejite de multe fapte bune”.

Auzind acestea Nicostrat, a mers la Claudie logofătul și i-a poruncit ca să trimită la casa lui pe toți cei ferecați cu fiare. Punându-i înainte, Sfântul Sebastian le-a dat cuvânt de învățătură mântuitoare. Apoi sfântul, aflându-i pe dânșii plecați spre a crede și lesnicioși spre a primi darul cel dumnezeiesc, a poruncit să-i dezlege din legături pe toți. După aceea a mers la Sfântul Policarp, preotul, care se ascundea pentru prigoană și i-a spus lui toate cele ce s-au făcut. Sfântul Policarp, mulțumind lui Dumnezeu, a mers cu Sebastian în casa lui Nicostrat și, văzând adunarea celor ce crezuseră în Dumnezeu, a zis: „Fericiți sunteți voi toți care ați ascultat cuvântul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos, care a zis: Veniți către Mine toți cei osteniți și împovărați și Eu vă voi odihni pe voi. Luați jugul Meu asupra voastră și învățați de la Mine, că sunt blând și smerit cu inima, și veți afla odihnă sufletelor voastre; căci jugul meu este bun și sarcina mea este ușoară. Deci acum voi, fraților, care voiți să vă spălați prin apa Botezului, ca să vă faceți fii iubiți ai lui Dumnezeu, aveți trebuință de pocăință, ca, prin ea să dobândiți iertarea păcatelor celor de mai dinainte. Dar acum când arătați o osârdie ca aceasta către Hristos, Dumnezeul nostru, căci, crezând întru El, gata sunteți a muri pentru dânsul și de unde, mai înainte ați vrut să întoarceți pe alții, acum singuri aceasta o voiți, să știți că acum ați luat iertare și ați câștigat biruință asupra vrăjmașului celui nevăzut.

Știe Hristos, Dumnezeul nostru, a scoate lumină din întuneric și din vasele cele lepădate a scoate vase alese. Așa a făcut din Saul pe Pavel, din depărtat a făcut apostol și din prigonitor, învățător. Așa și pe voi acum, v-a făcut din pagini creștini, din necredincioși robi credincioși și din vrăjmași prieteni, de a căror întoarcere, toată adunarea diavolilor, fiii întunericului, plâng și se tânguiesc; iar cetele sfinților îngeri, fiii luminii, se bucură și se veselesc de luminarea voastră. Deci, să se apropie fiecare din voi și să-mi dea numele său în scris și, mai înainte de luarea Botezului, să țineți post. Postiți până în seară și când va apune lumina cea materială, atunci va răsări lumina cea nematerială prin Sfântul Botez”. Atunci s-au umplut toți de bucurie și s-au pregătit pentru Sfântul Botez.

Aceasta făcându-se, a venit Claudie logofătul în casa lui Nicostrat și l-a chemat la eparh: „S-a mâniat eparhul, înștiințându-se că ai chemat toți legații în casa ta și mi-a poruncit să te chem; deci vezi ce vei răspunde lui”. Venind Nicostrat la eparh și întrebat fiind de cei legați a răspuns: „Din porunca măriei tale, am luat pe doi creștini, ca să-i păzesc în casa mea, pe Marchelin și pe Marcu, cărora, pentru ca să le fac frică mai mare, am adus la dânșii pe alți legați și ferecați greu, ca privind la aceia și cunoscând ce fel de pătimiri îi așteaptă, poate s-or supune poruncii tale”. Iar eparhul l-a lăudat pentru aceasta și l-a liberat, zicând: „Mare dar vei lua de la părinții lor, de se vor întoarce prin tine la gândul nostru, ca apoi să fie liberați întregi și sănătoși”.

Întorcându-se Nicostrat cu Claudie acasă, i-a spus despre Sfântul Sebastian, că fiind prieten împăraților, este creștin și desăvârșit în dumnezeiasca învățătură și întărește numele creștinilor întru a sa credință; apoi arată că viața aceasta de acum este vremelnică și degrabă pieritoare, vestind alta după moarte, veșnică și mai bună. Și i-a mai spus cum a strălucit fața lui cu lumină cerească, cum a vindecat pe femeia lui de amuțirea cea de șase ani și a făcut-o de grăiește limpede. Acestea zicându-le, Claudie a zis: „Doi copii ai mei foarte mici sunt bolnavi, unul este răcit, iar celălalt peste tot trupul este rănit; deci îl voi ruga pe el ca să-mi vindece fiii, pentru că nu mă îndoiesc, că cel ce a putut să dezlege limba celei mute de șase ani, va putea să vindece și pe fiii mei”.

Acestea zicând a mers degrabă la casa sa și, luând amândoi copiii pe mâinile sale, a venit în casa lui Nicostrat și, cazând înaintea picioarelor sfinților lui Dumnezeu, adică Sebastian și Policarp, a zis: „Fără îndoire, cred cu toată inima cum că Hristos, pe Care Îl cinstiți voi, este Dumnezeu adevărat; iată am adus aici pe acești doi copii ai mei bolnavi, ca prin voi să se mântuiască de moarte”. Iar dumnezeieștii bărbați au zis către dânsul: „Degrabă fiecare dintre dânșii vor primi vindecare de orice boală vor avea, în vremea când vor intra în sfânta baie a Botezului”. Atunci Claudie a strigat: „Cred în Hristos și voiesc a fi creștin!”.

Pregătindu-se toți pentru Sfântul Botez, se scria numele fiecăruia și se da preotului; și, mai înainte decât toți, și-a dat numele Tracvilin, tatăl lui Marchelin și Marcu; iar după dânsul alți șase prieteni ai lui: Ariston, Criscentian, Evtihian, Urban, Vitalie și Iust. După aceștia, Nicostrat cu fratele său, Castorie și Claudie, logofătul; după dânșii, doi fii ai lui Simforian și Felix; apoi Marchia, mama lui Marchelin și Marcu, Simforosa, femeia lui Claudie și Zoe, a lui Nicostrat; apoi toată casa lui Nicostrat, bărbați și femei, până la treizeci și trei de suflete; iar la sfârșit toți cei ce erau prin legături, șaisprezece la număr. Însă numărul tuturor celor ce s-au botezat de Sfântul Policarp era de șaizeci și patru. Iar primitor din botez era Sfântul Sebastian și ale femeilor erau primitoare Beatrix și Luchina.

Mai întâi de toți au fost aduși copiii lui Claudie, în sfânta baie a Botezului și îndată s-au vindecat de neputințele lor, încât nici urme de răni ce au avut pe trupurile lor n-au rămas. După aceștia s-a adus Tracvilin, care era cuprins nu numai de neputința bătrâneților, ci și cu boala podagrei și a hiragriei, încât abia putea a se purta de mâinile altora și, dezbrăcând hainele de pe dânsul ca să-l bage în sfânta baie a Botezului, îl durea foarte rău trupul. Și l-a întrebat pe el Sfântul Policarp: „Crezi, fără îndoială, cum că unul născut, Fiul lui Dumnezeu, Domnul nostru Iisus Hristos este puternic a-ți da sănătate și a-ți ierta păcatele?”. Iar Tracvilin a răspuns: „Cred că Hristos, Fiul lui Dumnezeu toate le poate, însă eu numai această voiesc de la bunătatea Lui, ca să mi se ierte păcatele, iar de durerea trupului nu bag seamă”. Toți cei ce stau împrejur au plâns de bucurie și rugau pe Domnul, ca să arate roada credinței lui.

Începând Botezul, l-a întrebat: „Crezi în Tatăl și în Fiul și în Sfântul Duh?”. Și când a răspuns: „Cred”, îndată – încă fiind cuvântul pe buzele lui – i s-au dezlegat mâinile și picioarele și i s-au întărit pulpele și gleznele lui, încât toată neputința bătrâneților s-a depărtat de la dânsul, devenind ca vulturul și a strigat: „Tu ești unul Dumnezeu adevărat, pe Care această lume ticăloasă nu Te știe!”. După dânsul toți ceilalți s-au botezat câte unul. Apoi șaisprezece zile din vremea cea dată lui Marchelin și Marcu, le-a petrecut lăudând pe Dumnezeu în psalmi ziua și noaptea, întărindu-se și pregătindu-se, către nevoința mucenicească, pentru numele lui Hristos.

Împlinindu-se treizeci de zile Agrestie Hromatie, eparhul cetății Romei, chemând la sine pe Tracvilin, tatăl lui Marchelin și Marcu, l-a întrebat despre fiii lui: „Plecatu-s-au, oare, ca să se depărteze de la creștinătate?”. Iar Tracvilin a răspuns: „Pentru facerea ta de bine nu este destul nici un cuvânt al gurii mele, spre a-ți mulțumi. Căci de nu ai fi oprit tu cu blândețe, răspunsul cel de moarte dat asupra fiilor mei și de nu i-ai fi lăsat atâtea zile, apoi eu m-aș fi lipsit de fii, iar ei n-ar mai fi avut tată. Dar acum se bucură împreună cu mine, toate rudeniile și iubiții prieteni, încă și măria-ta, precum mi se pare; căci morților s-a dăruit viață, celor supărați veselie, iar celor întristați li s-a întors mângâierea”.

Atunci eparhul, socotind că fiii lui se vor închina zeilor, a zis: „Deci, veniți în ziua cea de pe urmă, ca fiii tăi să pună tămâia cea datoare zeilor”. Auzind acestea, Tracvilin a zis: „Prea luminate bărbat, de ai fi pus întrebarea ta pentru mine și pentru fiii mei în cumpăna judecății celei drepte, ai fi putut cunoaște ce fel de putere este numirea creștinească”. Eparhul a zis: „Te îndrăcești, Tracviline?”. Iar Tracvilin a zis: „Până acum mă îndrăceam cu trupul și cu sufletul, dar, cum am crezut în Hristos, îndată am primit sănătatea sufletului și a trupului meu”. Eparhul a zis: „Iată, precum văd eu, pentru aceasta am lăsat și am dat vreme fiilor tăi, că nu numai să-i întorci de la rătăcire, ci să te întoarcă și pe tine către a lor rătăcire”.

Tracvilin a răspuns: „Rog a ta strălucire, ca însuși acest nume rătăcire să-l judeci și să vezi ce lucruri se cuvine a le numi cu acest nume – rătăcire”. „Spune tu mai bine căror lucruri este potrivit numele de rătăcire” a zis eparhul. Atunci Tracvilin a răspuns: „Întâia rătăcire este a lăsa calea vieții și a umbla pe calea morții”.

Eparhul a zis: „Și care este calea morții?”. Iar Tracvilin a zis: „Dar nu ți se pare că aceasta este calea morții, a da nume dumnezeiesc oamenilor celor muritori de rând și a se închina chipurilor lor, cele făcute din lemn și piatră?”. Eparhul a zis: „Dar nu sunt zei cei cărora ne închinăm noi?”. Tracvilin a răspuns: „Cu adevărat nu se cuvine a avea zeu pe acela pentru care se citește în cărțile de obște că sunt răi, nedrepți și cumpliți, că au avut părinți fărădelege, că ei au viețuit în necuvioșie, nedreptate și în minciuni, încât au murit ticăloșește. Au doară, mai înainte până a nu împărăți Cron peste cretani și mânca trupurile fiilor săi, mai înainte de acea vreme, zic, nu era Dumnezeu în cer? Apoi după aceea Critul, având împăratul său cerurile, nu aveau Dumnezeu? Cu adevărat rătăcesc cei ce zic că Die, fiul lui Cron, stăpânește tunetele și aruncă fulgerele, căci era ca un om, pe care îl stăpânea răutatea și pofta trupească. Pe cine n-a prigonit acela, căci nici pe tatăl său nu l-a cruțat? Sau cu ce nelegiuiri nu s-a spurcat acela, care și pe soră-sa cea născută dintr-un pântece, și-a luat-o femeie? În toate zilele prin târguri, prin ulițe, prin case și prin tot locul se povestește în cărți de necurata Ira, căci se spune că sora lui Die este și femeia lui. Iar răpirea lui Ganimet, copilul cel frumos, au doar se tăinuiește și de către înșiși închinătorii lui Die? Deci, nu crezi, prea luminate bărbat, că rătăcești, cinstind pe zeii cei plini de niște fapte rele ca acestea, pentru care legile romanilor la multe feluri de pedepse îi dau pe oameni? Pe unii ca aceștia îi cinstești tu și, lăsând pe Atotputernicul Dumnezeu, Care împărățește în ceruri, zici pietrei: „Dumnezeul meu ești tu!”, iar lemnului: „Ajută-mi mie!”. Zis-a eparhul: „De când a început a se huli zeii și a întoarce oamenii de la închinarea lor, cu multe întâmplări rele se primejduiește împărăția romanilor”.

Tracvilin a zis: „Nu este așa, ci de vei citi scrisorile lui Livie, vei afla acestea, că din oastea romanilor care adusese jertfă diavolilor, într-o zi au căzut mai mult de patruzeci și două de mii. Nici aceasta nu este tăinuită de către tine, cum că francii au luat Capitoliul și toată puterea romanilor s-a făcut lor de batjocoră. Multe cetăți nespusă robie și diferite feluri de ucideri a răbdat cetatea Romă, mai înainte de a cunoaște oamenii pe Dumnezeul cel adevărat. Iar acum, de când a început a se cinsti nevăzutul și adevăratul Dumnezeu, de cei ce cred în El, împărăția romanilor este fără de tulburare și fără de supărare; căci Dumnezeu, pentru aleșii Săi, a îngrădit-o cu pace. Dar un Dumnezeu atât de bun, nu se cunoaște de voi și toate facerile de bine care se fac de Ziditorul, se socotesc că sunt de la zidire”.

Așa vorbind între dânșii, au început cuvânt despe Iisus Hristos Domnul și i-a spus Tracvilin cum Fiul lui Dumnezeu S-a pogorât pe pământ, nedespărțindu-se de ceruri și S-a îmbrăcat cu trup ca să mântuiască sufletele omenești de pierzare. Apoi toate cele ce Tracvilin le-a știut de la sfinții Sebastian și Policarp și mai ales din darul lui Dumnezeu, Care înțelepțește pe omul credincios, pe acelea le-a spus înaintea eparhului, însuși Domnul dându-i gură și înțelepciune și nimeni n-a putut să i se împotrivească și nici cel ce se împotrivea lui să-i răspundă. Și i-a mai spus că multă vreme a zăcut în podagră și hiragră, la toate mădularele lui și îndată fără de veste s-a făcut sănătos, cu darul lui Hristos, în vremea când a crezut în El cu inimă bună.

Având și eparhul boala podagrei de demult, a poruncit celor ce stăteau înainte ca să ia pe Tracvilin și să-l ducă, iar noaptea, a trimis în taină și l-a chemat la dânsul rugându-l și plătindu-i, ca să-i spună doctoria cu care s-a vindecat. Iar Tracvilin a zis: „Să știi, măria-ta, că Dumnezeul nostru foarte rău Se mânie asupra celor care vor a vinde sau a cumpăra darul Său. De voiești să te vindeci de boala ta, apoi crede în Hristos, Fiul lui Dumnezeu și te vei tămădui, precum mă vezi și te văd. Că eu abia eram purtat de alții și unsprezece ani de grea boală am fost la toate venele și încheieturile și alții îmi aduceau mâncarea la gură. Iar când am crezut în Hristos Dumnezeu, îndată am dobândit tămăduire și cu darul Mântuitorului meu sunt întreg și sănătos”.

Eparhul a zis: „Rogu-mă ție să aduci la mine pe acela ce a fost mijlocitor sănătății tale, căci dacă va putea să-mi dea și mie vindecare, apoi și eu mă voi face creștin”. Deci, mergând îndată, Tracvilin a chemat pe Sfântul Policarp și apoi pe Sebastian și au învățat pe Agrestie Hromatie, eparhul și pe Tivurtie, fiul lui, sfânta credință în Iisus Hristos. Și au sfărâmat pe toți idolii care erau în casa lui, mai mulți de două sute: pe cei de lemn i-au ars, pe cei de piatră i-au sfărâmat, iar pe cei de aur și de argint i-au tăiat bucățele și i-au împărțit la săraci.

Deci sfărâmați și zdrobiți fiind idolii, s-a arătat eparhului un tânăr frumos și preastrălucit, zicându-i: „Domnul nostru Iisus Hristos, întru care ai crezut, m-a trimis la tine ca să primești sănătate în toate mădularele tale”. Atunci eparhul, îndată cu cuvântul s-a făcut sănătos și, sculându-se, a vrut să cadă la picioarele celui ce se arătase, ca să i le sărute. Iar acela a zis către dânsul: „Vezi să nu te atingi de mine, pentru că încă nu ești spălat cu Sfântul Botez de necurăția idolească”. Acestea zicându-i, s-a făcut nevăzut.

Atunci eparhul cu fiul său, au căzut la picioarele sfinților strigând: „Unde este adevăratul Dumnezeu, Domnul Iisus Hristos unul născut Fiul Atotputernicului Dumnezeu pe care îl propovăduiți voi, o! buni învățători?”. Iar sfinții au sfătuit pe eparh să lase dregătoria eparhiei să nu mai facă judecăți, în care era dator să cerceteze pe creștini să-i judece, să-i muncească, nici să meargă la priveliștea păgânilor, ci să se îndeletnicească întru învățătura înțelepciunii duhovnicești; apoi degrabă a făcut el aceea. Iar când s-a apropiat de Sfântul Botez a fost întrebat: „Crezi întru Unul Dumnezeu?”. El a zis: „Cred”. „Te lepezi de idoli?”. Și a zis: „Mă lepăd”. „Te lepezi de toate păcatele tale?” a zis preotul. Atunci el a răspuns către preot: „De la început trebuia să mă întrebi. Deci, mă voi îmbrăca iarăși în hainele mele și nu voi primi Sfântul Botez, până ce mai întâi nu mă voi lepăda de păcatele mele. Mă voi împăca cu aceia cu care am avut vrajbă. Pe care i-am mâniat, către aceia voi arăta dragoste. Iar de la cei ce au minie asupra mea, de la aceia voi cere iertăciune. Toate datoriile datornicilor mei le voi ierta. Iar de am luat de la cineva ceva cu sila, aceluia voi întoarce îndoit. După moartea femeii mele am avut două țiitoare, pe acelea le voi da după bărbat cu zestre de nuntă. Voi libera robii și roabele. Toate lucrurile dregătoriei mele și ale casei le voi rândui după Dumnezeu și atunci cu îndrăzneală voi zice: Mă lepăd de toate păcatele mele și voi primi Sfântul Botez”. Aceste cuvinte ale lui au plăcut sfinților și s-a amânat botezul o vreme, până a împlinit cu fapte toate cele spuse. Apoi i-au botezat pe amândoi în numele Tatălui și al Fiului și al Sfântului Duh, împreună cu toată casa, încât s-au făcut până la o mie patru sute cei din nou luminați, bărbați și femei.

În acea vreme era mare prigoană asupra creștinilor, încât nu era cu putință nici bucate a cumpăra, nici apă a-și scoate cineva, de vreme ce cu sfatul păgînilor, pretutindeni erau puși idoli mici și străji multe prin târguri, pe ulițe, pe la fântâni, pe la izvoare, pâraie; încât toți care ar fi vrut să cumpere ceva de-ale mâncării sau să ia apă, mai întâi trebuiau să se închine idolilor ce erau acolo. Și aceasta au scornit-o paginii, ca să-i prindă mai lesne pe creștini și să-i dea la munci. Văzând credincioșii aceasta, erau într-o mare mâhnire, pentru că nu le era cu putință a căpăta de undeva mâncare sau băutură, fără închinare la idoli, de care fugind, mai bine răbdau foamea și setea decât să se închine lor.

Atunci Hromatie a poruncit tuturor credincioșilor, care erau în Roma, să ia pe ascuns din casa sa mâncare și apă, căci era foarte bogat și se adunau credincioșii în casa lui spre lauda lui Dumnezeu. Atunci era episcop al Romei fericitul Gaie, cu neamul din Dalmația, rudenia lui Dioclițian; acela săvârșea liturghia în casa lui Hromatie și împărtășea cu dumnezeieștile Taine pe poporul cel nou al lui Hristos. Iar pentru goana cea mare, care era asupra creștinilor, Hromatie a ieșit din Roma la oarecare moșii ale sale, pe care le avea în Campania, pentru că se temea că nu cumva să se afle la Roma de credința lui în Hristos și voia să viețuiască acolo fără grijă și mai cu libertate să țină sfânta credință. Deci, porunci creștinilor, că toți ce vor să se dea în lături de la prigoana asupra creștinilor și să viețuiască fără grijă, să meargă cu el la moșiile sale, făgăduind acolo tuturor hrană destulă. Atunci era nevoie ca împreună cu creștinii să meargă unul din cei doi sfinți, spre mângâierea și întărirea credinței și s-a făcut neînțelegere între cei doi sfinți, Sebastian și Policarp, pentru că fiecare dintr-înșii voia să rămână la Roma, pentru câștigarea cununii cele mucenicești. Atunci a zis sfântul episcop Gaie: „Dacă amândoi voiți a muri pentru Hristos, vă veți da în mâinile muncitorilor și veți lipsi atunci pe poporul credincios de mângâierea cea duhovnicească, din care cauză mie mi se pare sfinte Policarp, ca cel ce ai treapta preoției și ești plin din destul de înțelepciune dumnezeiască, să mergi împreună cu domnul Hromatie, ca să mângâi cu învățătura pe creștini, să-i întărești pe cei ce se îndoiesc și să-i hrănești pe ei cu dumnezeieștile Taine”.

Auzind acestea, Sfântul Policarp s-a supus poruncii și a plecat împreună cu Hromatie și cu alți creștini din Roma. Deci, în ziua duminicii, săvârșind episcopul Sfânta Liturghie, a zis către credincioși: „Domnul nostru Iisus Hristos, știind neputința firii noastre, două căi a arătat celor ce cred într-însul; una mucenicia, iar altă mărturisirea; pentru că cel ce nu va putea să meargă pe cea mucenicească, acela să alerge pe cea a mărturisirii. Și de voiește cineva, să meargă cu fiii noștri duhovnicești, cu Hromatie și cu Tivurtie; iar cine va vrea să rămână aici, în cetate, pot să rămână și nici un loc al depărtării nu va despărți pe aceia care sunt împreună cu darul lui Hristos; iar eu , deși nu vă voi vedea cu ochii cei trupești, dar cu ochii mei dinăuntru, totdeauna veți fi împreunați”.

Zicând episcopul acestea, Tiburtie a strigat: „Mă rog ție, părinte, să nu ies de aici, căci doresc foarte mult pentru Dumnezeul meu, de ar fi cu putință și de o mie de ori să fiu omorât, ca să dobândesc viață veșnică”. Episcopul, bucurându-se de credința lui și de o râvnă ca aceea, a lăcrimat și rugă pe Dumnezeu ca toți cei ce rămân împreună cu dânsul să poată a se nevoi și să se învrednicească cununei mucenicești. Deci cu episcopul au rămas Marchelin și Marcu și tatăl lor Tracvilin, sfântul Sebastian și tânărul cel frumos cu trupul și mai frumos cu sufletul, Sfântul Tiburtie; asemenea și Nicostrat protoschiniarul, cu fratele său Castorie și cu femeia sa, Zoe și Claudie, cu fratele său Victorin și cu fiul său Simforian, care a fost vindecat de boala apei; numai aceștia au rămas în Roma, iar toți ceilalți au plecat cu Hromatie și cu Policarp. Iar după ducerea lor, sfântul episcop a hirotonisit diaconi pe Marchelin și Marcu, iar pe tatăl lor, Tracvilin, l-a sfințit preot și pe Sfântul Sebastian, care purta cele ostășești, l-a făcut apărător al Bisericii.

Dar de vreme ce nu avea loc tăinuit în care ar putea săvîrși Sfânta Liturghie, pentru aceasta petrecea la un oarecare dregător împărătesc, cu numele, Castul, lângă palat. Pentru aceea și-au ales petrecerea lor acolo, pentru că și Castul era creștin în taină, împreună cu casnicii săi; iar pentru că legea închinării de idoli era pretutindeni, nu lua seama la cei ce viețuiau în palatele împărătești - că nimeni nu gândea că s-ar înrădăcina credința creștinească chiar în palat - De aceea sfinții puteau cu înlesnire a se tăinui la Castul, săvârșind dumnezeieștile slujbe. Deci stând ei acolo, ziua și noaptea o petreceau în rugăciuni, lacrimi și post și rugau pe Dumnezeu ca să-i învrednicească de cunună cea mucenicească. Veneau la dânșii femei și bărbați pe ascuns, cei ce văzuseră tămăduirile făcute de dânșii; căci cu rugăciunile lor se da bolnavilor sănătate, orbilor vedere și duhurile cele necurate se alungau din oameni; pentru aceea mulți dintre dânșii primeau sfânta credință în taină.

Odată, mergând Sfântul Tiburtie în cale, a văzut pe un om care căzuse de pe casă sa și se rănise rău; toți ai casei plângeau; pe acela l-a făcut întreg și sănătos cu rugăciunea sa și omul acela a trecut la creștini cu toată casa și s-au botezat.

Sosind vremea pătimirii sfinților, mai întâi fericită Zoe, femeia lui Nicostrat, a ieșit la nevoință, căci, rugându-se ea lângă mormântul Sfântului Apostol Petru, a fost prinsă de cei ce pândeau pe creștini și dusă la judecată, unde, fiind silită să aducă tămâie idolului Aris nu s-a supus. Pentru aceea a fost aruncată în temniță întunecoasă și acolo a fost chinuită cu foame șase zile. După această a fost scoasă și spânzurata de păr, deasupra unui fum ce ieșea din gunoi și, astfel, și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu, iar trupul ei a fost aruncat în Tibru. Sfânta Zoe s-a arătat în vedenie Sfântului Sebastian și i-a spus despre sfârșitul său; iar el, dacă a spus aceasta lui Tracvilin, acesta a strigat: „Iată femeile ne întrec! Deci, pentru ce să mai trăim noi?”. Apoi a mers în același loc, la mormântul Apostolului și acolo a fost ucis de pagini cu pietre și aruncat în Tibru. Nicostrat și Castorie, împreună cu Claudie, cu Victorin și cu Simforian, au fost prinși și aduși la eparhul cetății, cel cu numele Favian, pe când căutau trupurile sfinților pe malul Tibrului. Pe aceștia, eparhul silindu-i către jertfă zece zile, pe de o parte cu momeli, pe de alta cu îngroziri și munci și nesporind nimic, a poruncit să-i înece în râu, legându-le câte o piatră mare de grumaji.

Pe Sfântul tânăr Tiburtie l-a arătat, pe ascuns, păgânilor un mincinos creștin, cu numele Curtuat, care era lup îmbrăcat în piele de oaie; și, prinzându-l, l-a adus legat la judecată, la același eparh Favian, împreună cu Curtuat cel ce părea creștin. Deci Curtuat, venind la judecată, îndată s-a arătat vicleșugul său, căci numai cu chipul se arăta a fi creștin, iar înăuntru era plin de păgânătate. Acesta a fost martor și văditor al lui Tiburtie, cum că el numea diavoli pe zeii romanilor. Dar sfântul se arăta adevărat și cu mare bărbăție mărturisitor al numelui Domnului nostru Iisus Hristos. Și a zis către dânsul judecătorul: „Nu face așa de mare rușine neamului tău, atât de cinstit, că ești fecior de părinte slăvit și ți-ai ales viața creștinească necurată și urâtă, căreia îi urmează ocară și munci, moarte și defăimare”.

Sfântul Tiburtie a răspuns: „O! preaînțelepte bărbat și judecător al Romei! De vreme ce nu voiesc a cinsti și a avea între zei pe desfrânata Venera și pe amestecătorul de sânge Die, pe mincinosul Ermis și pe mâncătorul de fii Cron, de aceea îmi zici că ocărăsc neamul meu? Dar eu îți spun că am înmulțit cinstea neamului meu, cinstind pe unul adevărat Dumnezeu, care împărățește în ceruri, închinându-mă și numindu-mă rob al lui. Tu mă îngrozești cu munci? Ce lucru înfricoșat ne este nouă creștinilor a pătimi pentru Dumnezeul nostru prin sabie? Dar prin aceea ne vom dezlega de temnița cea trupească și vom dobândi cereasca libertate. Sau prin foc? Dar noi, mai mare văpaie poftind, am stins văpaia în trupurile noastre și apoi de acestea să ne temem? Sau de surghiunie? Dar Dumnezeul nostru este pretutindeni și oriunde suntem noi cu Dumnezeu, acolo este locul nostru”.

Atunci Favian a poruncit să aducă mulțime de cărbuni aprinși să-l pună desculț pe sfânt deasupra lor; apoi a zis către dânsul: „Sau adu tămâie zeilor noștri pe acești cărbuni sau te suie desculț pe ei”. Iar Sfântul Tiburtie, însemnându-se cu semnul Sfintei Cruci, s-a suit deasupra lor desculț și umbla pe dânșii ca pe niște flori roșii și moi și a zis către judecător: „Lasă necredința ta și cunoaște că Dumnezeul meu este adevărat, Care poruncește stihiilor și tuturor zidirilor; iar tu de poți, în numele lui Die al tău, pune mâna în apă fiartă și să vezi nu vei primi arsuri? Iată eu, în numele Domnului meu Iisus Hristos, umblu pe acest foc ca pe niște flori rourate, precum vezi, pentru că Ziditorului nostru toată făptura Îi slujește”. Judecătorul zise: „Cine nu știe că Hristos al vostru va învățat meșteșug de vrăjitorie?”. Sfântul răspunse: „Taci, ticălosule, nu îndrăzni a pomeni cu hulă, prin buzele tale cele purtătoare de venin numele cel atât de mare și înfricoșat; nu face urechilor mele atâta necaz, ca să te aud lătrând asupra numelui Domnului meu”.

Atunci Favian, mâniindu-se, l-a osândit la moarte și a fost dus la drumul ce se numea Lavicansc, departe ca de trei stadii de cetate. Și acolo, rugându-se lui Dumnezeu, a fost tăiat și îngropat în același loc de un creștin oarecare, unde s-a arătat poporului mare dar dumnezeiesc, prin rugăciunile Sfântului Tiburtie.

După aceasta, același Curtuat, care numai cu chipul era creștin, a vestit paginilor despre Castul, Marchelin și Marcu. Deci, Sfântul Castul, după cea de a treia întrebare și de trei ori spânzurare și muncire, fiind aruncat într-o groapă și astupat cu pământ de viu s-a săvârșit; iar pe Marchelin și pe Marcu i-a pus Favian la butuc, le-a pironit picioarele cu cuie de fier și le-a zis: „Veți sta astfel până când veți aduce închinare zeilor”. Dar pironiți fiind pe un lemn, cântau: „Iată ce este bun sau ce este frumos, fără numai a locui frații împreună”. Și au stat așa o zi și o noapte, cântând și rugându-se; iar a doua zi au fost împunși cu sulițele în coaste, chiar în același loc; și așa și-au primit sfârșitul muceniciei.

Săvârșindu-și acești sfinți pătimirea lor, s-a aflat și de Sfântul Sebastian, despre care a spus eparhul împăratului. Deci, chemându-l la sine Dioclețian, i-a zis: „Eu totdeauna te-am avut între cei dintâi în palatele mele, iar tu, cugetând cele împotriva sănătății mele, te-ai făcut vrăjmaș mie și dușman zeilor mei, deși până acum ai tăinuit această răutate”. Sfântul Sebastian a zis: „Eu pentru sănătatea ta am rugat totdeauna pe Hristos și am cerut pace împărăției romanilor și m-am închinat împăratului ceresc, socotind că este lucru cu nedreptate a se închina cineva pietrii și a căuta ajutor de la dânsa, că aceea este lucru arătat cum că este lucru al celor fără de minte”.

Atunci, mâniindu-se Dioclețian, a poruncit să-l ducă afară din cetate și să-l lege de stâlp gol, în mijlocul unui câmp și să-l străpungă cu săgeți. Deci fiind pus el acolo, ca o țintă, mulțime de ostași au săgetat cinstitul său trup și înconjurându-l unii de o parte și alții de alta i-au umplut tot trupul de săgeți; apoi, părîndu-li-se că a murit, s-au dus lăsându-l așa legat și plin de săgeți. Când femeia Sfântului mucenic Castul, cu numele Irina, s-a dus noaptea să ia și să îngroape trupul Sfântului Sebastian, l-a găsit viu și l-a dus în casa sa; apoi în puține zile s-a tămăduit de răni și s-a făcut cu totul sănătos. Și, adunându-se la dânsul creștinii în taină, îl rugau să iasă din Roma, precum au făcut și alți creștini, ca să nu cadă iarăși în mâinile păgânilor. Iar el, făcând rugăciune, s-a dus și a stat pe scările palatului Eliogavalilor, și când treceau pe acolo împărații, văzându-i sfântul, a strigat: „Popii zeilor voștri o, împăraților, vă tulbură pe voi cu vrăjile lor cele necurate, dându-vă știri mincinoase despre creștini, care ar fi potrivnici împărăției romanilor. Dar vedeți că mult vă folosesc creștinii, pentru că se roagă în rugăciunile lor pentru cetatea aceasta; căci nu încetează a se ruga pentru împărăția voastră și pentru sănătatea tuturor ostașilor romani”.

Acestea grăind sfântul, a căutat spre dânsul Dioclețian și a zis: „Oare tu ești Sebastian pe care nu demult am poruncit să te omoare cu săgeți?”. Sfântul a răspuns: „Pentru aceasta a binevoit a mă învia Domnul meu Iisus Hristos ca să fiu viu către voi și înaintea întregului popor să fiu martor nedreptății voastre, căci cu judecată nedreaptă ați ridicat prigoană asupra creștinilor, robii lui Hristos”. Atunci Dioclețian a poruncit să-l prindă și să-l ducă la hipodrom.

Acolo sfântul răbdător de chinuri, cu mare glas proslăvind pe Hristos, iar pe idoli și rătăcirea romanilor ocărându-le, a fost bătut cu bețe până la moarte și a trecut în glasul bucuriei către Hristos, puitorul de nevoințe, ca să primească cununa biruinței, pentru nevoința sa cea bună. Iar sfântul lui trup l-au aruncat paginii noaptea în groapă adâncă cu noroi, ca să nu-l afle creștinii și să-l ia. Dar sfântul s-a arătat în vedenie Luchiniei, femeia cea dreptcredincioasă și a zis: „Să te duci la groapa cea cu noroi, care este aproape de Chirca și vei găsi acolo trupul meu spânzurat în cuie și, luându-l, să-l duci în catacombe și să se îngroape în ușa peșterii, lângă mormintele apostolești”. Și îndată acea fericită femeie, luând slugile sale, s-a dus în miezul nopții la groapa cea arătată și, luând cu bună cucernicie trupul cel mucenicesc, l-a îngropat cu cinste, la locul unde i se poruncise, lăudând pe Hristos, Dumnezeul nostru, a cărui slavă este în veci. Amin.

Sf Ier Modest, arhiepiscopul Ierusalimului

Viața Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului

• • 

    Viața Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului

    Viața Sfântul Ierarh Modest, Patriarhul Ierusalimului

La moartea arhiereului Ierusalimului, fericitul Modest, prin descoperire dumnezeiască, a fost hirotonit arhiereu al Ierusalimului în al cincizeci și nouălea an al vieții lui, făcând și acolo multe minuni.

Sfântul Modest, patriarhul Ierusalimului, s-a născut din părinți ortodocși, în orașul Sebastia. Tatăl său se numea Eusebiu, iar mama lui Teodula, care era stearpă. La rugăciunea celor doi soți, Dumnezeu le-a dat un fiu, pe acest mare părinte, după patruzeci de ani de împreună-viețuire. După nașterea acestui mare părinte, tatăl său a fost pârât lui Maximian că este creștin. Acesta l-a legat și l-a închis în temniță.

Când a auzit Teodula, s-a dus și ea la închisoare cu copilul, care avea numai cinci luni. Acolo, rugându-se împreună Domnului, și-au dat în pace, în mâinile îngerilor, duhurile lor și au fost mucenici de bună voie. Paznicii închisorii i-au găsit morți, iar pe copil viu între ei. L-au luat și l-au dus lui Maximian. Văzând Maximian că e frumos și plăcut, la dat unui senator să-l crească bine, ca să ajungă vrednic să slujească lui Zeus. Pe când ere crescut de acela, fericitul Modest a aflat cine i-au fost părinții și că au murit pentru Hristos. La vârsta de treisprezece ani a dat peste un dascăl creștin. Acesta l-a învățat dreapta credință și s-a lipit fericitul cu tot sufletul de ea. Avea însă o durere, că trăiește cu păgânii.

Odată, împăratul Maximian a poruncit ca toată lumea să aducă jertfă idolilor. Atunci fericitul s-a dus la mormântul părinților lui și s-a rugat lor din toată inima să-l scape din mâna păgânilor, ca să fie învrednicit și de dumnezeiescul Botez. Și l-a găsit un argintar din Atena care l-a luat și l-a dus cu el. Pe cale a făcut sfântul felurite minuni. Ajunși la Atena, l-a dus la arhiereu ca să-l învețe tainele credinței și să-l boteze. Pe când se săvârșea Botezul, argintarul a văzut că s-a pogorât un stâlp de foc din cer și s-a sprijinit pe capul celui ce se boteza. După botez a vindecat de o boală aducătoare de moarte pe fratele argintarului, numai cu rugăciunile și cu atingerea mâinii. A vindecat și pe un om îndrăcit.

Murind argintarul și soția lui, l-au înscris și pe Sfântul Modest în testament ca moștenitor, împreună cu fiii lui. Sfântul, însă, a dăruit partea sa de moștenire fiilor argintarului, iar el s-a dus în locuri puștii de tot și trăia acolo în liniște. Fiii argintarului, văzându-l cinstit de toți, de invidie n-au mai putut răbda. Iar când au plecat pentru neguțătorie, l-au înduplecat pe fericit să meargă cu ei. În Egipt l-au vândut rob unui necredincios, de la care a avut multe de suferit, vreme de șapte ani. Cu rugăciunea lui stăruitoare către Dumnezeu, l-a izbăvit pe stăpânul lui de rătăcirea păgâneasca și l-a înduplecat să se boteze. Apoi, l-a vindecat și de o boală grea. După moartea stăpânului său s-a dus să se închine la Mormântul cel de viață purtător al Domnului. După aceea s-a dus la Munele Sinai și acolo, slujind lui Dumnezeu, a săvârșit multe minuni.

La moartea arhiereului Ierusalimului, fericitul Modest, prin descoperire dumnezeiască, a fost hirotonit arhiereu al Ierusalimului în al cincizeci și nouălea an al vieții lui, făcând și acolo multe minuni. Pe fiii argintarului care veniseră la Ierusalim pentru neguțătorie și care îl vânduseră în Egipt și nu știau că el este arhiereul cetății, nu numai că nu s-a răzbunat pentru cele făcute, dar i-a și primit cu dragoste, i-a găzduit cu bunăvoință și le-a făcut bine cu dărnicie.

Astfel, acest mare părinte, viețuind cu cuvioșie ca arhiereu 38 de ani, iar de totul 97 de ani, s-a mutat la veșnicele locașuri.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI - DEZLEGARE LA PEȘTE

Saramură moldovenească

·       2 kg biban sau caras;

·       250 ml suc de roşii;

·       40 g ulei;

·       30 g usturoi;

·       Cimbru;

·       Sare

Se curăţă peştele de solzi, se eviscerează, se scot branhiile şi osul amar şi se spală în mai multe ape.

Se lasă să se scurgă, se sărează şi se frige pe grătar sau pe o plită presărată cu un strat de sare.

După ce peştele a fost fript se aşază într-un sos preparat din suc de roşii, mujdei de usturoi, ulei, cimbru şi sare şi se ţine la cald pe marginea plitei circa un sfert de oră, apoi se serveşte cu mămăligă caldă.

 

Şalău prăjit

·       1 kg şalău;

·       125 g ulei;

·       100 g lămâie;

·       50 g făină;

·       Piper;

·       Sare

Se curăţă şalăul, se scot pieliţele, se despică de-a lungul coloanei vertebrale şi se scot fileurile, care se taie în bucăţi de mărime potrivită.

Zeama de lămâie se amestecă cu sare şi piper măcinat.

Se lasă fileurile să stea în această marinată circa 10 minute, apoi se trec prin făină şi se prăjesc în ulei fierbinte.

 

Peşte cu sos picant

·       1kg peşte;

·       125 g ulei;

·       75 g făină;

·       500 g roşii;

·       25 g usturoi;

·       30 g bulion;

·       100 ml vin;

·       1 legătură verdeaţă;

·       Piper;

·       Sare

Peştele se curăţă, se spală, se porţionează şi se condimentează cu sare, piper şi cimbru.

Se trec bucăţile de peşte prin făină şi se prăjesc în ulei.

În uleiul rămas se căleşte făina fără a se rumeni.

Se adaugă mujdeiul de usturoi, apoi se stinge cu bulion amestecat cu apă şi se mai fierbe sosul circa 10 minute.

Se pun apoi în cratiţă bucăţile de peşte, se aşază pe fiecare bucată de peşte câte o jumătate de roşie, se adaugă vinul şi se dă cratiţa la cuptor pentru gratinare.

La servit se presară cu verdeaţă.

 

Mâncare de crap

·       1,2 kg crap;

·       200 g ulei;

·       75 g făină;

·       100 g morcov;

·       100 g ţelină rădăcină;

·       150 g ceapă;

·       200 g bulion de tomate;

·       2 foi dafin;

·       50 ml oţet;

·       100 g lămâie;

·       Piper;

·       Sare

Peştele se curăţă, se taie în porţii, se sărează, se trece prin făină şi se prăjeşte în ulei.

În uleiul rămas se pune ceapa tocată şi zarzavatul de supă ras pe răzătoare şi se căleşte.

Se încorporează făina rămasă şi se stinge cu bulion amestecat cu apă şi oţet.

Se adaugă piper boabe şi 2 foi de dafin şi se lasă să fiarbă circa o oră, apoi se pasează printr-o sită.

Se aşază bucăţile de crap într-un vas de cuptor, se toarnă sosul şi se dă vasul la cuptor pe timp de 10 minute.

La servit se adaugă felii de lămâie la fiecare porţie.

 

Peşte cu măsline

·       1 kg peşte;

·       50 g făină;

·       125 g ulei;

·       150 g ceapă;

·       100 g bulion de tomate;

·       200 g măsline;

·       100 ml vin;

·       150 g lămâie;

·       1 legătură verdeaţă;

·       Piper;

·       Sare

Peştele se porţionează, se sărează, se trece prin făină şi se prăjeşte în ulei.

În uleiul rămas se căleşte ceapa tocată, se adaugă restul de făină, se stinge cu bulion diluat cu apă, se fierbe circa 30 minute şi se pasează prin sită.

Se potriveşte gustul sosului cu sare şi piper şi se adaugă măslinele care au fost fierte separat 45 minute.

Se aşază în sos bucăţile de peşte prăjit şi se acoperă cu felii de lămâie.

Se presară cu verdeaţă şi se dă vasul la cuptor pentru gratinare.

Când este aproape gata se adaugă vinul şi se mai lasă la cuptor 10 minute.

 

Heringi cu ceapă

·       1 kg heringi;

·       1,2 kg ceapă;

·       20 g boabe de muştar;

·       75 ml oţet;

·       50 g ulei;

·       Sare

Se curăţă heringii, se taie în bucăţi şi se lasă câteva ore în apă rece.

Oţetul se diluează cu apă şi se fierbe împreună cu boabele de muştar şi sare şi se adaugă ceapa tăiată felii, se continuă fierberea încă 10 minute.

Se scurge şi se lasă să se răcească.

Se scot heringii din apă, se aşază alături ceapa şi se toarnă deasupra uleiul.

 

Crap rasol

·       1 kg crap;

·       350 g ceapă;

·       100 g morcovi;

·       2 kg cartofi;

·       Piper;

·       300 g sos meuniere;

·       Sare

Ceapa şi morcovii se pun la fiert în apă cu sare.

După circa 30 minute se adaugă peştele tăiat în bucăţi şi se fierbe 10 minute.

Cartofii se curăţă, se taie cuburi şi se fierb separat în apă cu sare.

Se aranjeză pe un platou bucăţile de peşte şi cartofii natur.

Se serveşte cu sos meuniere.

Sosul:

·       250 g margarină;

·       250 g lămâie;

·       1 legătură pătrunjel verde;

·       Sare;

·       Piper măcinat

Se topeşte margarina, se adaugă sarea, piperul şi zeama de lămâie şi se bate cu telul la cald.

La sfârşit se adaugă verdeaţa tocată mărunt.

 

Salată de cod

·       1,2 kg cod;

·       250 g ceapă;

·       100 g morcovi;

·       100 g ţelină;

·       1,2 kg cartofi;

·       200 g mazăre conservă;

·       200 g fasole verde conservă;

·       200 g gogoşari în oţet;

·       200 g castraveţi în oţet;

·       1 kg maioneză de post;

·       Sare

Morcovii, ţelina şi ceapa se pun la fiert în apă cu sare.

După ce au fiert 45 minute se pune peştele, se fierbe circa 15 minute, se ia de pe foc, se lasă să se răcească, se dezosează şi se rupe în bucăţi mici.

Cartofii se fierb în apă cu sare şi se taie cuburi.

Fasolea se taie în bucăţi de 2 – 3 cm, mazărea se scurge bine, iar gogoşarii şi castraveţii se taie cuburi.

Se amestecă totul împreună cu 2/3 din maioneza de post, se aranjează salata pe un platou şi se decorează cu restul de maioneză de post.

Se poate pregăti din orice fel de peşte oceanic.

TEATRU/FILM

GHEORGHE IFRIM

Mai multe imagini

Gheorghe Ifrim
Date personale
Născut	18 decembrie 1971 (49 de ani) București
Frați și surori	Lucian Ifrim
Ocupație	actor
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Gheorghe Ifrim (n. 18 decembrie 1971, București) este un actor român de teatru și film. A absolvit Facultatea de Teatru din cadrul Academiei de Teatru și Film București, promoția 1997, la specializarea Actorie, clasa profesorului Gelu Colceag. A fost membru al grupului umoristic Vouă. Este actor al Teatrului Bulandra. A jucat la Teatrul Metropolis și Teatrul Act.

Rolul domnului Mihăeș, din Domestic, în regia lui Adrian Sitaru, i-a adus lui Gheorghe Ifrim o nominalizare la Premiile Gopo 2014 la categoria “cel mai bun actor într-un rol principal”. În 2016 a primit încă o nominalizare la aceeași categorie pentru rolul Achim din București NonStop în regia lui Dan Chișu.

CUPRINS

• 1Viața personală
• 2Filmografie
• 3Teatru
  • 3.1Roluri selective
• 4Dublaj

VIAȚA PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Are un frate mai mare care este tot actor, Lucian Ifrim. Gheorghe Ifrim este căsătorit și are doi copii.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Aerisirea (1997)
• Terminus Paradis (1998)
• La Bloc (2002) - Fane Oxford
• Ultimul stinge lumina (2003) - Iancu Ionel
• Lotus (2004) - Fals Polițist 1
• La servici (2005)
• Challenge Day (2005) - Antrenor de Box
• The Detonator/Detonatorul (2006) - Stadium Worker#1
• Vine Poliția! (2008) - Marian Marin
• Restul e tăcere (2008) - Secretar Leon
• Iubire și onoare (2010) - Marian Constantin
• Aurora (2010) - Domnul Dragnea
• Nașa (2011) - contabilul Manea
• Las Fierbinți (2011) - Vasile
• S-a furat mireasa (2012) - Șofer Taxi 1
• Domestic (2012)
• După dealuri (2012) - ambulanțierul
• Funeralii fericite (2013)
• București NonStop (2013) - Achim
• America, venim! (2014)
• Hawaii (2017)

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Roluri selective[modificare | modificare sursă]

• Malvolio - A douăsprezecea noapte de W. Shakespeare, Studioul Casandra
• Melchior Gabor - Deșteptarea primăverii de F. Wedekind, Studioul Casandra
• Kostilion - Azilul de noapte de Maxim Gorki, Studioul Casandra
• Manoil - Levantul după Mircea Cărtărescu, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra
• Schweizerkas - Mutter Courage de Bertolt Brecht, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra
• Sergentul - Tacâmuri de pui de S. Gyorgy, regia Gelu Colceag, Teatrul Bulandra
• Vânzător de vin, Inginer, Academician - Petru de Vlad Zografi, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra
• Cardinalul - Thomas a Becket de Jean Anouilh, regia Adrian Pintea, Teatrul Bulandra
• Tartaglia - Turandot de Carlo Gozzi, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Bulandra
• Prietenul - Există nervi de Marin Sorescu, regia Puiu Șerban, Teatrul Bulandra
• Bernardo - Hamlet de William Shakespeare, regia Liviu Ciulei, Teatrul Bulandra
• Fratele - Roberto Zucco de Bernard Marie-Koltes, regia Benjamin Walther, Teatrul Bulandra
• Alex - Efecte colaterale de Alexandru Popa, Teatrul Nottara
• Gigel - un one man show de Alexandru Popa, Teatrul Bulandra
• Volkov - Oblomov, de I. A. Goncearov, regia Alexandru Tocilescu, Teatrul Bulandra

DUBLAJ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Regele Shaman- Tao Len
• Incredibilul Hulk - General Thunderbolt Ross ,Reed Richards
• A.T.O.M. (Alpha Teens On Machines) - Hawk
• Naruto - Kiba,Kabuto,Izumo,Gamabunda,Pakun
• Galactik Football - D'JOK
• Spiderman Unlimited - John Jameson
• Spider-Man (1994) - Green Goblin (Season 3)

VLAD CORBEABU

Mai multe imagini

Vlad Corbeanu
Date personale
Născut	12 decembrie 1985 Mehedinți
Cetățenie	română
Etnie	română
Ocupație	actor
Activitate
Alma mater	Facultatea de Arte, secția actorie Universitatea Hyperion
Ani de activitate	2007 - prezent
Modifică date / text

Vlad Corbeanu (n.18 decembrie 1985, Mehedinți) este un actor de teatru și voice-over român. Cunoscut in emisiunile: "iComedy" și "În puii mei!"^[1]

CUPRINS

• 1Teatru
• 2Filmografie
• 3Dublaj
• 4Referințe
• 5Legături externe

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Familia Jeleznov - regia Gelu Colceag
• ...escu - regia Doru Ana
• Țarul Ivan își schimbă meseria - regia Gelu Colceag
• Îmblânzirea scorpiei - regia Gelu Colceag
• Umor, amor, fior de dor... în București - regia Diana Lupescu
• Doctori de femei - regia Emanuel Pârvu
• Nebuna din Chaillot - regia Alice Barb
• Gunoierul - regia Gina Lazăr
• Insula misterioasă - regia Theodor Cristian Popescu
• E soare / Plouă - regia Gina Lazăr
• O femeie, doi bărbați, trei posibilități - regia Gina Lazăr
• Doctori, femei și alte întâmplări - regia Vlad Corbeanu
• Monșer, stăm rău! - regia Gelu Colceag
• Opera de trei parale - regia Diana Lupescu
• Spaima zmeilor - regia Gelu Colceag

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Totul e foarte departe (2018)
• Meda sau partea nu prea fericita a lucrurilor (2017)
• Meda (2016)
• Terapie pentru crimă (2013)
• Love (2016)
• Efect 30 (2010)

DUBLAJ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Cronicile Xiaolin - maestrul Fung (Cartoon Network)
• Paddington
• Ciudații mei părinți - alte voci (Nickelodeon)
• Transformers: Prime - Starscream (Cartoon Network)
• Lego Ninjago: Maeștrii Spinjitzului  - Sensei Garmadon (Cartoon Network)

Vlad Corbeanu l-a adus pe scena iUmor pe Sfântul Petru | iUmor 2021

ALEXANDRA MURĂRUȘ

Alexandra Murăruș
Date personale
Născută	18 decembrie 1985 București
Cetățenie	România
Etnie	română
Ocupație	Actor de teatru și film
Modifică date / text

Alexandra Murăruș (n. 18 decembrie 1985, București, România) este o actriță de teatru, film și traducătoare română.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Filme
• 3Teatru
• 4Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Alexandra a studiat între anii 2004-2008 la U.N.A.T.C, Facultatea de Teatru, secția Arta Actorului, București.

FILME[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Ultimul glonț - Nadia
• Inocența furată - Raluca
• The Dancing Dogs Of Dombrova - Marta

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Moartea unui comis voiajor de Arthur Miller
• Mamouret de Jean Sarment
• Autobahn de Neil LaBute
• Hamlet de William Shakespeare
• Martiri de Marius von Mayenburg
• Biedermann și incendiatorii de Max Frisch
• Woyzeck de Georg Büchner
• Reasons to be pretty de Neil LaBute
• Trei surori de A. P. Cehov

Interviu Alexandra Murăruș - Alumni UNATC

GHEORGHE COZORICI

Gheorghe Cozorici
Date personale
Născut	16 iulie 1933  Suceava, România
Decedat	18 decembrie 1993 (60 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	actor de teatru[*] actor de film
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Alte premii
Ordinul Meritul Cultural
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Gheorghe Cozorici (n. 16 iulie 1933, Arbore^[1], Suceava – d. 18 decembrie 1993, București^[2]) a fost un popular actor român de teatru și film.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Filmografie
• 3Note
• 4Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Debutul său în teatru (la numai 24 de ani) a fost în rolul prințului Danemarcei, lucidul Hamlet, cel pierdut printre cețurile groase și nopțile întunecate ale Nordului.

Pe la începutul anilor 50 era muncitor la Uzinele Vulcan din București când a dat admiterea la IATC, Facultatea de Teatru, secția Actorie. În anul 1956 era deja absolvent și pleca să facă „un altfel de teatru” la Craiova. Începând cu anul 1962 face mari roluri în filme (monumental în „Ștefan cel Mare” (regia Mircea Drăgan), apoi în „Pădurea spânzuraților”, „Gioconda fără surâs”, „Moartea unui artist”, „Capcana mercenarilor”, „Ciuleandara”, etc.), roluri care îl proiectează definitiv în conștiința publicului, atât datorită vocii sale unice, cât și datorită uriașului său talent actoricesc.

A fost distins cu Ordinul Meritul Cultural clasa a IV-a (1967) „pentru merite deosebite în domeniul artei dramatice”^[3] și clasa a II-a (1971) „pentru merite deosebite în opera de construire a socialismului, cu prilejul aniversării a 50 de ani de la constituirea Partidului Comunist Român”.^[4]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Mîndrie (1961)
• Partea ta de vină (1963)
• Pădurea spânzuraților (1964)
• Procesul alb (1965)
• Răscoala (1966)
• Gioconda fără surâs (1967)
• Columna (1968) - dublaj de voce
• Prea mic pentru un război atât de mare (1969)
• Mihai Viteazul (1971) - dublaj de voce
• Serata (1971) - dublaj de voce
• Ciprian Porumbescu (1973) - medic
• Frații Jderi (1974) - Ștefan cel Mare
• Ștefan cel Mare - Vaslui 1475 (1975) - Ștefan cel Mare
• Patima (1975) - avocatul Martalogu
• Ultimele zile ale verii (1976)
• Instanța amână pronunțarea (1976)
• Râul care urca muntele (1977)
• Urgia (1977)
• Războiul Independenței (Serial TV) (1977)
• Aurel Vlaicu (1978)
• Clipa (1979)
• Vînătoarea de vulpi (1980)
• Ancheta (1980)
• Stele de iarnă (1980)
• Capcana mercenarilor (1981) - baronul von Gortz
• Detașamentul „Concordia” (1981)
• Omul și umbra (1981)
• Un echipaj pentru Singapore (1982)
• Comoara (1983)
• Dragostea și revoluția (1983)
• Imposibila iubire (1984)
• Un petic de cer (1984)
• Vreau să știu de ce am aripi (1984)
• Zbor periculos (1984)
• Ziua Z (1985)
• Din prea multă dragoste (1985)
• Ciuleandra (1985) - Policarp Faranga
• Vară sentimentală (1986) - Aurel Goldiș, secretarul organizației comunale de partid
• Trenul de aur (1986) - Armand Călinescu
• Furtună în Pacific (1986)
• Moartea unui artist (1989)

Gheorghe Cozorici recită Luceafărul de Mihai Eminescu

Gheorghe Cozorici - Scrisoarea III de Mihai Eminescu

Gheorghe Cozorici recita poezia "Povestea teiului" de Mihai Eminescu

RODICA TAPALAGĂ

Mai multe imagini

Sari la navigareSari la căutare

Rodica Tapalagă
Date personale
Născută	12 ianuarie 1939 Dorohoi, România
Decedată	18 decembrie 2010 (71 de ani) București, România
Căsătorită cu	Scenograful Ion Popescu-Udriște
Ocupație	actriță
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Rodica Tapalagă (n. 12 ianuarie 1939, Dorohoi – d. 18 decembrie 2010, București ) a fost o actriță română de film, radio, teatru, televiziune și voce.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Roluri în teatru
• 3Televiziune (selectiv)
• 4Filmografie
• 5Premii
  • 5.1Decorații
• 6Note
• 7Bibliografie
• 8Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Rodica Tapalagă s-a născut la Dorohoi dar la doar trei luni s-a mutat cu familia la București. A urmat cursurile Liceului "Gheorghe Lazăr" din București. Absolventă a Institutului de artă teatrală și cinematografică din București promoția 1959 ^[1], a debutat în 1958 pe marile ecrane în comedia Alo?... ați greșit numărul!, alături de alte viitoare mari nume ale scenei și filmului românesc (Ștefan Tapalagă, Ștefan Mihăilescu-Brăila și Stela Popescu). A creat roluri pe scenele mai multor teatre: Teatrul Național din Craiova, Teatrul Nottara și Teatrul Mic. Din 1961 până în 2010 (cu o scurtă întrupere între anii 1977-1981 când a jucat la Teatrul Mic) a fost actriță a Teatrului Lucia Sturdza Bulandra din București fiind ultima actriță angajată personal de Lucia Sturza Bulandra.^[2].

Căsătorită cu scenograful Ion Popescu-Udriște (1929 - 2011)^[3], au împreună un fiu Barbu (n. 1970).^[4]

Rodica Tapalagă a fost sora mai mică a actorului Ștefan Tapalagă ^[5].

ROLURI ÎN TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Teatrul Național Craiova

• Pygmalion de George Bernard Shaw; regia: Vlad Mugur
• Tânara Gardă de Aleksandr A. Fadeev; regia: Vlad Mugur
• Steaua fără nume de Mihail Sebastian; regia: A. Moldovan
• Poveste din Irkutsk; regia: Radu Nicolae
• Passacaglia de Titus Popovici;
• Celebrul 702 de Alexandru Mirodan; regia: Radu Miron

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (1961-1977)

• Copiii soarelui de Maksim Gorki (în rolul Fima); regia: Lucian Pintilie, Liviu Ciulei
• Proștii sub clar de lună de Teodor Mazilu; regia: Lucian Pintilie
• Opera de trei parale de Bertolt Brecht; regia: Liviu Ciulei
• Comedia erorilor de William Shakespeare; regia: Lucian Giurchescu
• D-ale carnavalului de I. L. Caragiale; regia: Lucian Pintilie
• Acești nebuni fățarnici de Teodor Mazilu; regia: Eugen Mandric
• Nu sunt Turnul Eiffel de Ecaterina Oproiu; regia: Valeriu Moisescu
• Meteorul de Friedrich Dürrenmatt; regia: Valeriu Moisescu
• O scrisoare pierdută de I. L. Caragiale; regia: Liviu Ciulei
• Melodie din Varșovia de Leonid Zorin; regia: Ivan Helmer
• Trei generații de Lucia Demetrius; regia: Petru Popescu
• Sfântul Mitică Blajinul de Aurel Baranga; regia: Aurel Baranga
• Interviu de Ecaterina Oproiu; regia: Cătălina Buzoianu
• Azilul de noapte de Maxim Gorki; regia: Liviu Ciulei

Teatrul Nottara (colaborare 1964)

• Colombe de Jean Anouilh (în rolul Colombe); regia: Sanda Manu

Teatrul Mic (1977-1982)

• Unchiul Vania de Anton Cehov; regia: Laurențiu Azimioară
• Pluralul englezesc de Alan Ayckbourn; regia: Sanda Manu
• Nebuna din Chaillot de Jean Giraudoux; regia: Silviu Purcărete
• Copiii lui Kennedy; regia: Dragoș Galgoțiu

Teatrul Lucia Sturdza Bulandra (1981-2010)

• Rezervația de Pelicani de Dumitru Radu Popescu; regia: Valeriu Moisescu
• Tartuffe de Molière regia: Alexandru Tocilescu
• Cabala bigoților de Mihail Bulgakov; regia: Alexandru Tocilescu
• Unchiul Vania de Anton Cehov; regia: Alexa Visarion
• Trenurile mele de Tudor Mușatescu; regia: Petru Popescu
• Dimineață pierdută de Gabriela Adameșteanu; regia: Cătălina Buzoianu
• Trei surori de Anton Cehov; regia: Alexandru Darie
• Totul în grădină de Edward Albee; regia: Tudor Mărăscu
• Nebunia regelui George de E. Bennett; regia: Petre Bokor

Teatrul Național Radiofonic

• Lecția de Eugen Ionescu; regia: Lucian Giurchescu

Peste 100 de roluri în teatru radiofonic

• 333 de icosari și 33 de firfirici'
• Alice in Țara minunilor
• Cafeneaua cea mică
• Ce naște din pisică'
• Dimineața pierdută
• Diplomație
• Fratele meu, Charles
• Frumoasa Așenel
• Jacques fatalistul și stăpânul său
• Martin Eden
• Mary Poppins
• Moș Goriot
• Neguțătorul din Veneția
• Pasărea albastră
• Pădurea spânzuraților
• Rândunica spune o poveste
• Tren de plăcere
• Un duel în ziua nunții

TELEVIZIUNE (SELECTIV)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Femeile savante (în rolul Lucille), de Molière
• Ceasul de aur (1967) de Jean Claude Brisville ; regia: Radu Miron
• Jocul dragostei și al întamplării (1968) de Marivaux; regia: Lidia Ionescu
• Maior Barbara (1969) (în rolul maior Barbara) de George Bernard Shaw; regia: Radu Miron
• Gaițele (1969) (în rolul Margot), de Alexandru Kirițescu
• Un nasture sau absolutul (1970); regia: Savel Stiopul
• O scrisoare pierdută (1972) (în rolul lui Zoe Trahanache); regia: Liviu Ciulei
• Bălcescu (1973); regia: Horea Popescu
• Rivalii (1976); regia: Cornel Popa
• Șeful sectorului sufletelor (1976); de Alexandru Mirodan; regia: Letiția Popa
• Surorile Boga (1977); de Horia Lovinescu; regia: Constantin Dicu
• Tren de plăcere (1979) (în rolul Miței); adaptare după I. L. Caragiale; regia: Mihai Berechet
• Picnic nou pe câmpul de luptă (1979) (în rolul mamei), de Arrabal; regia: Eugen Todoran
• Steaua fără nume (1983) (în rolul domnișoarei Cucu), de Mihail Sebastian; regia: Eugen Todoran
• Fotoliul fermecat (1985), de Karinthy Frigyes; regia: Sergiu Ionescu
• Dimineața pierdută (1990) (în rolul Sophie Ioaniu); regia: Cătălina Buzoianu
• Cui i-e frică de Virginia Woolf? (1995) (în rolul Marthei); regia: Olimpia Arghir

Rodica Tapalagă a jucat și în numeroase scenete și spectacole de varietăți TV cum ar fi:

• Starea de leșin (1969) de Valentin Silvestru, regia Aurel Cerbu
• Eu nu claxonez (1973) regia Alexandru Bocăneț
• Trurli, Trurli (1974) regia Alexandru Bocăneț
• Tango (1974) de Alexandru Bocăneț
• La doctor (1975) regia Alexandru Bocăneț
• Săraca Tanța (1982) de Petre Bărbulescu
• Secția corecțională (1985) de I. L. Caragiale, regia Grigore Pop și Dan Mihăescu

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Alo? Ați greșit numărul (1958)
• Aproape de soare (r. Savel Stiopul, 1960)
• Cinci oameni la drum (r. Gabriel Barta, 1962)
• Politica si... delicatese (r. Haralambie Boroș, 1963)
• Tănase Scatiu (1976) - Premiul ACIN
• Vis de ianuarie (r. Nicolae Oprițescu, 1979)
• Clipa (r. Gheorghe Vitanidis, 1979)
• Ora zero (r. Nicolae Corjos, 1979)
• Între oglinzi paralele (1979)
• Artista, dolarii și ardelenii (1980)
• De dragul tău, Anca (r. Cristiana Nicolae, 1983)
• Dragostea și revoluția (r. Gheorghe Vitanidis, 1983)
• Vreau să știu de ce am aripi (r. Nicu Stan, 1984)
• Uimitoarele aventuri ale muschetarilor (r. Victor Antonescu, 1987) - voce
• Sistemul nervos ( r. Mircea Daneliuc, 2005)
• Cu un pas înainte (r. Alexandru Berceanu, Bogdan Tiberiu Dumitrescu, Jesus del Cerro, 2007)

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Rodica Tapalagă a primit numeroase premii și distincții.

Premii pentru teatru

• Premiul de interpetare pentru rolul Liuba Setovadin “Tânăra Gardă” de Fadeev - Concursul republican al tinerilor artiști din teatrele dramatice, ediția a-III-a, 1959
• Premiul de interpetare feminină pentru rolul Ortansa din "Proștii sub clar de lună" - Concursul republican al tinerilor artiști din teatrele dramatice, ediția a-IV-a, 1962
• Premiul UNITER pentru întreaga activitate (2001)
• Gala Premiilor Municipiului București pentru Artă și Cultură (2009) - secțiunea Artele Spectacolului

Premii pentru film

• Premiul Asociației Cineaștilor (A.C.I.N) - pentru rolul Aglae din Tănase Scatiu (1976)
• Premiul Revistei Cuvântul - pentru rolul Nica din Sistemul nervos (2005)

Decorații[modificare | modificare sursă]

• Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Ofițer (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[6]

Rodica Tapalagă, Stefan Bănică, Mircea Şeptilici, Virgil Ogăşanu - Secţia corecţională

Discover Romania: Rodica Tapalagă (@Arhiva TVR)

Rodica si Stefan Tapalaga

TITUS MUNTEANU

Mai multe imagini

Sari la navigareSari la căutare

Titus Munteanu
Date personale
Născut	3 octombrie 1941  București, România
Decedat	18 decembrie 2013 (72 de ani)  București, România
Cauza decesului	boală respiratorie[*]
Cetățenie	România
Ocupație	regizor de film scriitor cineast producător de televiziune
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Titus Munteanu (Titus-Adrian Muntean,^[1] n. 3 octombrie 1941, București, România – d. 18 decembrie 2013, București, România)^[2] a fost un regizor român, realizator TV și director al TVR 1.

În 2004, a primit Premiul de Excelență din partea CNA.^[3]

CUPRINS

• 1Filmografie
  • 1.1Ca regizor
  • 1.2Ca scenarist
• 2Referințe și note
• 3Legături externe

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ca regizor[modificare | modificare sursă]

• Duelul vedetelor (TV) (1993)
• Casa cu patru fete (1986)

Ca scenarist[modificare | modificare sursă]

• Un trio formidabil (1985)

Titus Munteanu

FLAVIA  BUREF

Mai multe imagini

Flavia Buref
Date personale
Nume la naștere	Flavia Adriana Buref[1]
Născută	29 noiembrie 1934[2][3] Craiova, România
Decedată	18 decembrie 2016 (82 de ani) [4][5] București[6]
Cetățenie	România
Ocupație	actriță de film
Alte premii
Ojo de la Umanidad (1964)
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Flavia Adriana Buref (n. 29 noiembrie 1934, Craiova – d. 18 decembrie 2016, București) a fost o actriță de film, scenaristă, poetă și realizatoare de emisiuni de televiziune.^[3][5]

CUPRINS

• 1Carieră
• 2Filmografie
• 3Premii
• 4Note
• 5Legături externe

CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Provenită dintr-o familie de aromâni refugiată în România din Bitola,^[2][7] Flavia Buref a absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică Ion Luca Caragiale din București în 1956, având colegi pe: Amza Pelea, Draga Olteanu Matei, Silviu Stănculescu, Silvia Popovici, Sanda Toma, Victor Rebengiuc, Gheorghe Cozorici, George Constantin și Mircea Albulescu.^{[2][3][4][5][8]}

A debutat în filmul Dincolo de brazi (1957), în regia lui Mircea Drăgan și Mihai Iacob.^[2][3][5][8] Din 1974 a scris texte de muzică ușoară, romane, versuri, cărți de copii.^[2][3][8] A scris textele pentru cântecele din filmele Mama (1977) și Eu, tu și Ovidiu (1978).^[2][3][5] A realizat peste 300 de emisiuni de televiziune^[8] și a scris multe scenarii pentru Teatrul Național Radiofonic.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A jucat în filmele:^[2][3][5][9]

• Dincolo de brazi (1957)
• Setea (1961)
• A fost prietenul meu (1961)
• Doi băieți ca pîinea caldă (1962)
• Camera albă (1964)
• Procesul alb (1965)
• Tatăl risipitor (1974)
• Nu filmăm să ne amuzăm (1975)

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Premiul Ojo de la Umanidad (română Ochiul Umanității) la cel de-al 4-lea festival internațional de film din Argentina, 1964.^[8][10]

MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT

VASILE VESELOVSKI

Vasile Veselovski
Date personale
Născut	18 decembrie 1925
Decedat	4 ianuarie 1998 (72 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor
Activitate
Gen muzical	muzică ușoară
Modifică date / text

Vasile Veselovski (n. 18 decembrie 1925 – d. 4 ianuarie 1998) a fost un compozitor român de muzică ușoară, autor al unor șlagăre îndrăgite precum „Strada Speranței”, „Fluierând pe stradă”, „Merit eu”, „Tu”, „Și dacă”, „O chitarǎ cânta”, „Și m-am îndrăgostit de tine”.

CUPRINS

• 1Studii
• 2Activitate
• 3Muzica lui Vasile Veselovski - Trǎsǎturi generale
• 4Colaboratori
• 5Distincții (selecție)
• 6Opinii (selecție)
• 7Compoziții
  • 7.1Muzică ușoară (selecție)
  • 7.2Muzică de revistă, teatru și spectacole (selecție)
  • 7.3Muzicǎ de film
• 8Bibliografie selectivă
• 9Legături externe

STUDII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Vasile Veselovski a absolvit Conservatorul din București (1947-1952) având profesori pe Ion Dumitrescu (teorie și solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu (contrapunct), Tudor Ciortea (forme muzicale), Theodor Rogalski (orchestrație), Zeno Vancea (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru și Emilia Comișel (folclor), după ce studiase Facultatea de Fizico-Chimice (1944-1947). Dragostea pentru muzică a apărut din copilărie, pentru că tatăl l-a învățat să cânte la balalaică, mandolină și chitară și apoi la acordeon. În timpul școlii și facultății a făcut parte din mai multe coruri: Liceul Teoretic de băieți Pitești (dirijor Alfons Popescu), Corala „Crai Nou” (dirijor Liviu Kavassi), biserica „Delea Nouă”, biserica „Sfinții Impărați Constantin și Elena - Bariera Vergului” (dirijor Gheorghe Bazavan).

ACTIVITATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

După absolvirea Conservatorului, Vasile Veselovski a fost inspector muzical în Ministerul Culturii (1952-1956), Secretar muzical la Teatrul de revistă Constantin Tănase din București (1956-1957), inspector pentru muzică în Comitetul pentru Cultură și Artă din București (1957-1963). După această perioadă, s-a dedicat în întregime activității componistice.

MUZICA LUI VASILE VESELOVSKI - TRǍSǍTURI GENERALE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Compozitor cu o originalitate deosebită a stilului, Vasile Veselovski s-a impus prin inventivitatea melodică, datorită căreia, multe dintre cântecele sale au devenit șlagăre. Stilul său este de asemenea caracterizat de căutări pline de succes pentru preluarea unor elemente de intonație si ritm din folclorul românesc, pe care le-a dezvoltat în mod creativ, aducând prospețime și o largă accesibilitate cântecelor sale.

COLABORATORI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Dintre cei peste 30 de textieri, cea mai strânsă colaborare a avut-o cu Mihai Maximilian, de care l-a legat și o deosebită prietenie. Împreună au realizat peste 200 de cântece și peste 50 de spectacole de revistă și alte spectacole muzicale. De asemenea multe texte i-au fost scrise de Constantin Cârjan și Aurel Storin. A colaborat cu peste 130 de soliști vocali români și străini, printre care: Doina Badea(21 de cântece), Aurelian Andreescu(9), Corina Chiriac(25), Gică Petrescu(16), Margareta Pâslaru(17), Horia Moculescu(7), Constantin Drăghici(4), Roxana Matei(9), Alexandru Jula(13), Aida Moga(4), Marina Voica(5), Dan Spătaru(10).

DISTINCȚII (SELECȚIE)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Marele premiu (1964) și Premii (1965, 1966, 1970. 1971, 1973, 1974, 1983, 1984, 1987, 1988, 1992, 1993) la „Festivalurile de muzicǎ ușoarǎ de la Mamaia”.

Premiul Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (1969, 1974, 1975, 1983, 1994).

Premii la „Melodii” (1981, 1982, 1983, 1984, 1986, 1987).

Premiu la „Crizantema de aur” (Târgoviște, 1995).

Premiul Asociației Umoriștilor Români-AUR, 1993.

Diploma de onoare la Festivalul de muzicǎ ușoarǎ de la Sopot (Polonia- 1966).

Membru în „Centrul Național Român ASSITEJ” (1970).

Ordinul „Meritul Cultural clasa a III-a”

OPINII (SELECȚIE)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

„Muzica lui Vasile Veselovski se caracterizează mai ales prin claritatea melodiei, extrem de accesibilă, fără ca prin aceasta să cadă vreo dată în facilitate(...)Neasemănând cu nimeni, neimitând pe nimeni și totuși în deplină concordanță cu noul gust al generației tinere de astăzi, Vasile Veselovski își afirmă în fiecare piesă personalitatea sa.” (Gherase Dendrino: Vasile Veselovski, cuvânt înainte la colecția „Melodii alese de Vasile Veselovski”/ București, Editura Muzicală, 1965).

„Vasile Veselovski avea cântecul simplu, atrăgător, molipsitor. Știa să așeze muzica lângă cuvânt în chip firesc.(...) Spunea o dată: „Am fost norocos. În cariera mea am avut parte de prieteni buni- cântăreți valoroși- care m-au ajutat să scot la lumină cântece minunate”.” (Temistocle Popa: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

„Dintre compozitorii noștri de muzică ușoară, Vasile Veselovski era după 1960 cel mai consistent sub aspectul melodic căci purta în fantezia sa un arsenal foarte generos care îi permitea să găsească formula plastică cea mai fericită pentru un anumit vers. De la el ne-au rămas nenumărate șlagăre dăltuite cu migală. Și cu simțul poeziei.(...)Figura lui charistmatică, ce oferea în permanența un zâmbet discret, rămâne în amintire peste decenii.” (Prof. Dr. Octavian Lazăr Cosma: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

„Artist al melodiei, Vasile Veselovski preferă linia mare a cântecului, poezia și vibrația interioară, în locul ritmului exagerat și stridențelor (…) Vreau sa exist pentru tine, Despărțirea, Lăutariise înscriu printre paginile muzicale care se rețin de auditori.”

.

(Viorel Cosma: „Boema, slăbiciunea mea” de Mihai Maximilian si Vasile Veselovski în „Teatrul”, București, 9.09.1980).

„(Vasile Veselovski)...autorul unor melodii antologice, străbătute de un discret parfum românesc, în care simplitatea și rafinamentul își dau mâna. A folosit texte cu autentice valențe poetice.(...)Creația lui îl așează în galeria marilor compozitori români.” (Petre Codreanu: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

„Vasile Veselovski a dominat cu personalitatea sa muzica ușoară românească, mai bine de patru decenii.(...)„Stilul Veselovski” există, meșteșugit, măiastru, în sute de melodii nemuritoare- și nu știu câți dintre compozitorii noștri se pot lăuda, la ora actuală, cu o creație mai unitară stilistic, mai densă.” (Octavian Ursulescu: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

„În această lume de piață în care talentul nu mai are preț, Vasile Veselovski a fost un compozitor din categoria celor hărăziți cu talent. El compunea fără efort, ca și cum și-ar fi murmurat sieși o melodie...Lipsită de întortocheri și de bucle stilistice, tunsă scurt, fără vanitatea de a atrage ostentativ atenția, dar și fără teama de a fi prea simplă, muzica lui Veselovski și-a câștigat încet, încet, o personalitate care o împiedică pentru totdeauna să fie atribuită oricui. Ar mai fi de adăugat și prestația sa absolut remarcabilă în groapa cu lei a teatrului de revistă, unde el a repus în onoare muzica de spectacol, învățătură grea, dar veche și bună, de la Ion Vasilescu, Gherase Dendrino și H. Mălineanu. Ascultând-o,(muzica lui Vasile Veselovski) parcã îți vine uneori să exclami: Ce simplu se compun șlagărele!, fără să te gândești că, dacă te-ar auzi, acolo, în Raiul Compozitorilor, Veselovski, ar râde ușor, în mustață...” (Aurel Storin: Cuvânt înainte la CD- ul „Strada Speranței”, EDC 442).

COMPOZIȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Muzică ușoară (selecție)[modificare | modificare sursă]

ÎMI SPUSESE MIE LUNA (1954), versuri Constantin Cârjan

SPUNE-MI CE SĂ FAC (1956), versuri Constantin Cârjan

O CHITARĂ CÂNTA (1959), versuri Constantin Cârjan

CÂMPIA SUB LUNĂ (1961), versuri Aurel Storin, solist Margareta Pâslaru

CUM SĂ NU TRĂIESC PE LUME (1962), versuri Constantin Cârjan

NE CHEAMĂ RITMUL SĂ DANSĂM (1962), versuri Aurel Storin

FLUIERÂND PE STRADĂ (1963), versuri Mihai Maximilian, solist Aurelian Andreescu

NINGE-N LUNA MAI, solist Margareta Pâslaru

DACĂ NU EȘTI LÂNGĂ MINE (1964), versuri Mihai Maximilian

TU (1964), versuri Tiberiu Utan

DE CE NU EȘTI CA-N PRIMA ZI (1964), versuri Mihai Maximilian

CU TINE (1965), versuri Aurel Storin, solist Margareta Pâslaru

LUNA LA MAMAIA (1965), versuri Constantin Cârjan, solist Constantin Drăghici

CÂNTA UN MATELOT (1966), versuri Ion Minulescu, solist Doina Badea

ȘI DACĂ (1966), versuri Mihai Maximilian

SCARA DE MĂTASE (1967), versuri Mihai Maximilian, solist Dan Spătaru

FIR-AI INIMĂ SĂ FII (1968), versuri Jack Fulga

HĂULITA (1968), versuri Mihai Maximilian

O MASCĂ RÂDE, O MASCĂ PLÂNGE (1969), versuri Mihai Maximilian, solist Margareta Pâslaru

COPII DE BUCUREȘTI, versuri Mihai Maximilian

MERIT EU (1970), versuri Mihai Maximilian, solist Aurelian Andreescu

ȘI CERUL, ȘI LUNA, ȘI MAREA (1971), versuri Mihai Maximilian, solist Margareta Pâslaru

DAR CE NU AI (1971), versuri Mihai Maximilian

PENTRU A NU ȘTIU CÂTA OARĂ (1971), versuri Mihai Maximilian

DINTR-UN MILION (1972), versuri Mihai Maximilian

PENTRU ORICE BĂIAT (1972), versuri Mihai Maximilian

UNDE versuri Mihai Maximilian, solist Margareta Pâslaru

DE-A COLINDAT ACESTE LOCURI CINEVA (1973), versuri Mihai Maximilian

TE IUBESC (1974), versuri Mihai Maximilian

TACI! (1974), versuri Mihai Maximilian, solist Doina Limbășanu

AICI TRĂIM (1976), versuri Mihai Maximilian

ANOTIMPUL TINEREȚII (1976), versuri Mihai Maximilian

STOP, STOP (1977), versuri Mihai Maximilian

BRÂUL ALBASTRU (1978), versuri Tiberiu Utan

INDIFERENȚA (1980), versuri Mihai Maximilian

LUMEA BASMELOR DANSEAZĂ, versuri Mihai Maximilian, solist Margareta Pâslaru

BUNĂ SEARA ȚARA MEA (1981), versuri Mihai Maximilian

CÂNTĂ-MI LĂUTAR (1981), versuri Cezarina Moldoveanu

DACĂ TU MĂ MINȚI (1981), versuri Mihai Maximilian

NU SUNT UN NE-NȚELES (1981), versuri Mihai Maximilian, solist Cătălin Crișan

ROMANTICII (1981), versuri Mihai Maximilian, solist Angela Similea

NOPȚI (1982), versuri Mihai Maximilian, solist Marina Voica

NU TE LAS TINEREȚE (1982), versuri Mihai Maximilian, solist Ionel Miron

BATE-M-AR NOROCUL (1983), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

CÂNTEC PENTRU ANA MARIA (1983), instrumental

ÎȚI MULȚUMESC (1983), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

OCHII TĂI (1983), versuri Mihai Maximilian, solist Gabriel Dorobanțu

STRADA SPERANȚEI (1983), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

DRUMUL SPRE TINE (1984), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

INIMĂ NEBUNĂ (1984), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

NIMIC NU E PREA MULT (PENTRU O CLIPĂ DE IUBIRE) (1985), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac si Dan Spătaru

ALERGÂND DUPĂ O STEA (1986), versuri Mihai Maximilian, solist Alexandru Jula, Dumitru Caramitru

OF OF OF (1987), versuri Mihai Maximilian, solist Gică Petrescu

TRENUL FERICIRII (1987), versuri Dumitru Nicolae, solist Corina Chiriac

ANII TINEREȚII (1988), versuri Mihai Maximilian, solist Dan Spătaru

NU UITA (1988), versuri Mihai Maximilian, solist Aurelian Andreescu

PĂREREA MEA (1988), versuri Mihai Maximilian, solist Anda Călugăreanu

SCRISOARE DE LA MAMA (IONICĂ) (1988), versuri Mihai Maximilian, solist Benone Sinulescu

ȘI M-AM ÎNDRĂGOSTIT DE TINE (1989), versuri Mihai Maximilian, solist Adrian Daminescu

DE DOR (1990), versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

AMOR NEBUN (1992), versuri Mihai Maximilian, solist Adrian Daminescu

MAMĂ MOR! (1993), versuri Mihai Maximilian, solist Aurelian Temișan

DRAGĂ TOAMNĂ (1995), versuri Mihai Maximilian, solist Nicolae Nițescu

OHO (1995), versuri Narcisa Tcaciuc, solist Narcisa Tcaciuc

VORBE , versuri Mihai Maximilian, solist Corina Chiriac

Muzică de revistă, teatru și spectacole (selecție)[modificare | modificare sursă]

BĂIEȚII DE LA MANSARDĂ (1957), comedie muzicală, libret Alecu Popovici, (în colaborare cu Radu Serban)-Teatrul „Constantin Tănase”

REVISTA E A NOASTRĂ (1959), spectacol de revistă,libret Bogdan Cauș si Mihai Maximilian, (în colaborare cu Gelu Solomonescu)-Teatrul de Revistă Deva.

PE TREPTELE REVISTEI (1960), spectacol de revistă, libret Bogdan Cauș si Mihai Maximilian,(în colaborare cu Nicolae Kirculescu)- Teatrul de Revistă Deva.

ȘARJELE REVISTEI (1962), spectacol de revista,libret Bogdan Caus si Mihai Maximilian, (în colaborare cu Nicolae Kirculescu)-Teatrul de Revista Deva.

BĂIATUL DIN BANCA A DOUA (1962), spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici,(în colaborare cu Radu Șerban)-Teatrul „ION Creangă” București.

AM TRĂIT SĂ VĂD ȘI ASTA (1962),spectacol de revistă, libret Bogdan Cauș si Mihai Maximilian,(în colaborare cu Nicolae Kirculescu).

REVISTA COMORILOR (1964), spectacol de revistă,libret Bogdan Cauș si Mihai Maximilian, (în colaborare cu Nicolae Kirculescu)-Teatrul de Revistă Deva.

NU PREA ALBĂ CA ZĂPADA (1964),spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici.-Teatrul „Ion Creangă” București.

PĂLĂRIA FLORENTINĂ (1965), comedie muzicală de Labiche,(în colaborare cu Radu Serban).-Teatrul Giulești.

VISUL REVISTEI (1965)spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Revistă Deva.

O FATĂ RASFĂȚATĂ (1965), comedie muzicală, libret Virgil Stoenescu,(în colaborare cu Nelu Danielescu).-Teatrul din Ploiești.

AFARĂ-I VOPSIT GARDUL, ÎNĂUTRU-I LEOPARDUL (1966), spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici.-Teatrul Tineretului Piatra Neamț.

SCANDAL LA BOEMA (1967),spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian,(în colaborare cu Petre Mihăescu).-Teatrul „Constantin Tănase”.

VIVAT REVISTA (1968),spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Revistă Deva.

ȘORICELUL ȘI PĂPUȘA (1968),spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici.-Teatrul Tăndarică.

POVESTE NETERMINATĂ (1969),spectacol pentru copii, libret Alecu Popovici.-Teatrul „Ion Creangă” București.

FEMEI, FEMEI, FEMEI (1969), spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

GEAMANDURA (1970), comedie de Tudor Mușatescu.-Teatrul Giulești.

HANUL REVISTEI (1970), spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian,(în colaborare cu Cristofor Barbatis).-Teatrul Muzical Galați.

ROATA MORII (1970), spectacol pentru copii si tineret, libret Gheorghe Scripca.-Teatrul „Ion Creangă”.

ASTRAL MUSIC-HALL (1970), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Galați.

REVISTA ÎN BALON (1972), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Galați.

ȘI DRAGOSTEA FACE ARMATA (1972), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

SUS CORTINA LA CETATE (1972), spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Revistă Deva.

PARDON, SCUZAȚI, BONSOAR (1974), spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

ASTĂ SEARĂ, PE LOC REPAUS (1974), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

E PORMIDABIL LA REVISTĂ (1975),spectacol de revistă,libret Mihai Maximilian și Aurel Storin.-Teatrul Muzical Brașov.

TROMPETELE REVISTEI (1976), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” București.

CAMPING BOEMA (1977), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

PARADĂ LA ESTRADĂ (1978), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

NEVESTELE VESELE DIN BOEMA (1978), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

TOATE CORTINELE SUS (1979), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Galați.

SURPRIZELE RAMPEI (1979), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Brașov.

BATALIONUL VESELIEI (1980), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

BOEMA, SLĂBICIUNEA MEA (1980), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

BILET DE VOIE...BUNĂ (1981), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Ansamblul Armatei „DOINA” Cluj-Napoca.

AȘA RÂD OAMENII BUNI (1981), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Stat din Baia Mare.

DANUBIUS EXPRESS (1982), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul Muzical Galați.

STELA, STELELE SI BOEMA (1982), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

NU-I BAI (1982), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul de Stat din Baia Mare.

UN SHERIF LA BOEMA (1982), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

CONSTELAȚIA BOEMA (1984), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

BOEMA, BUCURIA MEA (1985), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

FANTASIO COLOR (1986), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Fantasio” Constanța.

ARTIȘTII ȘI BOEMA (1987), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

BUNĂ SEARA, BOEMA (1989), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

BONSOIR CABARET (1990), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

CARRE DE AȘI (1991), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

ACADEMIA SAVOY (1994), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

HOHOTE ÎN PARADIS (1996), spectacol de revistă, libret Mihai Maximilian.-Teatrul „Constantin Tănase”.

Muzicǎ de film[modificare | modificare sursă]

NU VREAU SĂ MĂ-NSOR (1961), în colaborare, regia Manole Marcus, solist Coca Andronescu.

BOROBOAȚĂ ÎN EXCURSIE (1962), regia Bob Cǎlinescu.

Vasile Veselovschi Fluierand pe strada -- Aurelian Andreescu 1963)

Vasile Veselovschi Tu --Doina Badea 1964)

Aida Moga și Nicolae Nițulescu - O chitară cânta

POEZIE

Bonifaciu Florescu

Bonifaciu Florescu s-a născut la 14 mai 1848, Budapesta Era fiul nelegitim al lui Nicolae Bălcescu şi al Alexandrinei (Luxiţa) Florescu, fiica marelui logofăt Iordache Florescu. Asupra legăturii fiicei lor, pe care o considerau o mezalianţă, Floreştii ascund adevărul, în timp ce Bălceştii recunosc paternitatea copilului. Luxiţa Florescu şi-a adoptat în 1858 propriul fiu şi s-a îngrijit de educaţia lui. Elev la Liceul „Louis-Le-Grand” din Paris, urmează Facultatea de Litere la Academia din Rennes, obţinând, în 1872, licenţa. Vine în ţară în 1873. Prin concurs, este numit profesor „provizor” la Catedra de istorie universală critică de la Facultatea de Litere din Iaşi. Titu Maiorescu îl destituie în 1874. Este profesor de istorie şi de limba şi literatura franceză la Liceul „Sf. Sava” din Bucureşti. A mai predat franceza la Gimnaziul „Mihai Viteazul”, la Liceul Militar şi la Seminarul Nifon din capitală.

Autor de manuale, al unui dicţionar (1894) şi al unei antologii (La Poesie lyrique francaise du X-eme au XX-eme siecle, 1895), editor şi comentator al lui Buffon (Discours sur le style, 1884), istoric al literaturii franceze (Histoire de la litterature francaise jusqu’a Malherbe, 1892), Florescu a desfăşurat şi o insistentă activitate jurnalistică. Membru al Partidului Liberal, prieten cu Pantazi Ghica şi colaborator la gazetele acestuia, s-a numărat între cei care au făcut o opoziţie categorică Junimii şi lui Titu Maiorescu: figurează în aproape toate foile antijunimiste („Românul”, „Tranzacţiuni literare şi ştiinţifice”, „Revista contimporană”, „Stindardul”) şi, împreună cu Al. Macedonski, iniţiază editarea „Literatorului”. A fondat „Portofoliul român” şi „Duminica” (alături de I.C. Săvescu); a condus „Ţara literară”, a întemeiat „Revista albastră” şi „Biblioteca omului de gust”. A colaborat la „Revista orientală”, „România literară”, „Nuvelistul”, „Revista literară”, „Vestea”, „Peleşul”, „Analele literare” etc. În 1894 a scos săptămânalul „Dacia viitoare”.

Publicistul se arată preocupat de istoria şi literatura popoarelor. Scrie despre Revoluţia franceză, îl interesează Istoria în cântecele poporare, susţine rubrici ca „Revista politică” şi „Revista ştiinţelor”. Dă un Curs facultativ de istorie modernă critică (1875) şi un Memento de istorie universală sau Istoria în tablouri (1883). În „Literatorul” i-a apărut o suită de Studii literare, reproduse în două volume (1892-1893). Didactice, greoaie, dar dovedind o bună cunoaştere a culturii antice, studiile judecă literatura vremii în raport cu idealul clasic al criticului: naturalismul e acuzat că anulează prin întâmplător caracterul de generalitate al artei (Frumos, graţios, sublim), parnasianismul este respins, întrucât excesul formal ar anula mişcarea ideii şi „simţământul” (Despre poezia descriptiva).

Florescu utilizează noţiuni şi definiţii din Buffon, teoretizează asupra apropierii dintre pictură şi poezie, dar şi asupra armoniei imitative. Mereu limitat în aprecieri de dogma sa clasicistă (poeziile lui Nerval sunt „bizareriile minţii sale bolnave”, Baudelaire nu este niciodată citat), emite uneori şi observaţii interesante, cum ar fi cea despre importanţa decorului în romantism, parnasianism, simbolism. Când iese din chingile metodei pentru a analiza o operă (Gr. Alexandrescu, Al. Vlahuţă etc.), comentatorul nu trece dincolo de examenul versificaţiei. Preţuieşte, în literatura română, numai scriitorii pe care cercul „Literatorului” şi-i recunoştea ca înaintaşi: I. Heliade-Rădulescu, Gr. Alexandrescu, D. Bolintineanu, în timp ce M. Eminescu şi I. Slavici sunt ironizaţi, fără inteligenţă. Eminescu, care a crezut că sub pseudonimul Rienzi se ascundea Florescu, a răspuns atacurilor din „Literatorul” cu o Epistolă deschisă către homunculul Bonifaciu (rămasă în manuscris în timpul vieţii poetului, ea conţine germenii Scrisorii II). Unui examen negator sunt supuse scrierile lui Maiorescu în două articole, intitulate Despre stil; este proclamată tendenţios lipsa, la noi, a unei critici literare.

Florescu a scris versuri în română (Ritmuri şi rime, 1892) şi în franceză (Quelques vers. Au profit des blesses, 1877); căznite jocuri prozodice, ele au contribuit totuşi la împământenirea unor forme fixe. Poemul în proză, cultivat la „Literatorul”, este încercat, după model francez, în Aquarele şi poezii în proză (1894) şi în câteva Sanguine româneşti, anexate Sanguinelor traduse din Catulle Mendes (1889). Florescu a fost un conştiincios popularizator al literaturii franceze, iar prin intermediul francezei a asigurat rubrica de tălmăciri din „Portofoliul român”, „Povestitorul”, „Duminica”, „Literatorul”, „Biblioteca familiei” cu texte din Alexander Pope, Ronsard, Voltaire, Moliere, Alfred de Musset, H. Murger, W. Scott, J.L. Runeberg, J.M. de Heredia, Theodore de Banville, E.A. Poe, Longfellow, Petofi, din folclorul rus, chinez, albanez, indian, italian. Printre primii la noi, a dat în româneşte o versiune în proză la Nevrozele lui Maurice Rollinat. A tradus, după intermediar francez, din folclorul rus, chinez, albanez, indian, italian, din Petofi, Longfellow, J.L. Runeberg şi R. Burns.

Moare la 18 decembrie 1899, Bucureşti

Opera literară
Istoria în cântecele poporare, 27-31 iulie, 1, 3 august 1873;
Curs de istoria universală critică. Discurs de deschidere, 1873;
Asupra poeziei romane, 1873;
Poetul Gregoriu Alexandrescu, 1874:
Etiam contra omnes, Bucureşti, 1875;
Curs facultativ de istoria modernă, critică, Bucureşti, 1875;
O sută de adevăruri, Bucureşti, 1875;
Despre stil, 1878;
Despre individualităţi în literatură, 1876;
Quelques vers. Au profet des blesses, Bucureşti, 1877;
Memento de istorie universală sau Istoria în tablouri, Bucureşti, 1333;
Discursul despre stil al lui Buffon, în Buffon, Discours sur le style, Bucureşti, 1884;
„Poezii” de Alexandru Vlahuţă, 1887;
Sanguinele romaneşti, în Catulle Mendes, Sanguine, Bucureşti, 1889;
Ritmuri şi rime, Bucureşti, 1892;
Studii literare, I-II, Bucureşti, 1892-1893;
Aquarele şi poezii în proză, Bucureşti, 1894.

Traduceri
Ch. Deulin, Părul Miseriei, 31 august – 1 septembrie 1874;
X. de Maistre, Leprosul din oraşul Aosta, 1876;
E.A. Poe, Adevărul asupra cazului d-lui Valdemar, 1876;
Josephine Colomb, Negi Cigana, 1876;
H. Murger, Balade, 1880;
A. Second, Trei separaţiuni de corp, 1876; Portretul răposatului Duhamel, 1876;
I. Garnier, Lea, 1876;
Sainte-Beuve, Maria, 1876;
Voltaire, Istoria unui brahm, 1876; Întâmplare indiană, 1876; Orbii judecători despre culori, 1890;
G. de Nerval, Monstrul verde, 1876;
George Sand, Joconda lui Leonard da Vinci, 1876;
J. de Saint-Germaln, Foaia de alun, 1876;
H. Greville, Lina, 1876; Povestea cârpaciului (poveste milaneză), 1880;
J.L. Runeberg, Puterea amorului, 1880; Poezie populară suedeză. Cântec popular danez, 1880;
R. Burns, Ochi albaştri, 1880; Cântec din Britania franceză, 1880;
Th. Moore, Maria, 1880;
A. Nouville, Asta-i tot, 1880; Don Juan, 1880; Cântec grecesc, 1880;
Petofi, Gelozia, 1880, 18, Din poeziile lui…, 1882, 1890;
Gil Polo, Orbirea, 1880;
Marmontel, Memoriile lui…, 1830; Cei doi amici (poveste populară rusă), 1880;
Walter Scott, Fecioara de la Toro, 1880; Pantum males, 1881;
J.P.F Mallefille, Tabloul secolului al XVI, 1881; Don Rafael, 1881; Don Juan, 1882; Poezii arabe, 1881; Poezii persane, 1881;
A. Pope, Rugăciunea universală, 1882; Femeia capricioasă, femeia egoistă, 1882;
Cleant, Imn către Joe, 1882;
Fr. Ruckert, o poezie de…, 1882;
A. de Musset, Să nu zici vorbă mare, 1884;
Th. de Banville, Ca apa, 1888;
Catulle Mendes, Sanguine, Bucureşti, 1889; Recunoştinţa, 1890; Fericirea altora, 1890; Oaspetele nepoftit, 1891; Înţeleaptă necuriozitate, 1892; Calculatorul cel bun, 1892;
Alexandre Dumas, Cugetări, 1890;
S. Lapointe, Banii dracului, 1890;
Aug. Brizeux, Alaiul fetei sărace, 1890;
H. W. Longfellow, Excelsior. Psalmul vieţii, 1890; Avadanaele (apologuri indiene), 1890;
J. le Roho, În contra pesimiştilor, 1890;
A. Robert, Căpitanul Vârtej, 1890; Romanţa fetei Mulan (poezie chineză), 1890;
R. Topffer, Frica, 1890;
M. Rollinat, Nevroze, 1890;
J. Lemaître, Prinţesa Lilit, 1890;
J.M. de Heredia, Dorul de ţară, 1890;
Ronsard, Roza, 1891;
Hugo, Mellin de Saint-Gelais, Ronsard, Rabelais, J. le Roho, Musset, în Ritmuri şi rime, Bucureşti, 1892; Cântece madecase, 1894;
Th. Gautier, La un portret din veacul trecut, 1895;
P. Bourget, Muzica, 1895;
Manuel des Essarts, Viaţa armonioasă, 1895;
Victor Hugo, După bătălie, 1895;
Ghuse Schiro, Călugăriţa,

SFATURI UTILE:

REŢETE PENTRU SĂRBĂTORI

Curcan fript

Se curăţă curcanul şi se spală în mai multe ape.

Se scurge bine şi se sărează, apoi se lasă să stea o oră.

De obicei se taie vârful aripilor şi picioarele, din care se pregătesc împreună cu celălalte măruntaie, piftii sau altă mâncare.

Se aşază într-o tavă potrivită ca mărime, cu 2-3 linguri de apă şi se dă la cuptor.

Se unge mereu cu sosul din tavă.

La început se lasă focul mai mic, ca să se frăgezească cu încetul, apoi se iuţeşte focul, iar curcanul se unge cu puţin ulei amestecat cu rom, sau numai cu untură, ca să se rumenească.

Cu jumătate de oră înainte de a fi gata nu se mai unge deloc.

Un curcan potrivit de mare se ţine cam 2 ore şi jumătate la cuptor.

Curcanul fript se scoate pe un fund de lemn şi se taie. Se desprinde piciorul şi aripa de la încheietură, iar pieptul se taie în felii subţiri şi anume, puţin oblice pe coşul pieptului.

Se aşază pe platou.

Se scurge grăsimea din tavă, se adaugă puţină apă, se dă un clocot, se strecoară şi se pune într-o sosieră.

Friptura poate fi servită caldă sau rece.

Salată de Boeuf

·       1 kg cartofi

·       250 g carne de vită

·       300 g morcovi

·       300 g castraveţi muraţi

·       350 g mazăre verde – conservă

·       2 ouă

·       300 g gogoşari în oţet

·       300 g ulei

·       2 g sare de lămâie

·       2 g piper

·       40 g muştar

·       Sare

Carnea se fierbe în apă cu sare.

Îndată ce carnea este fiartă se lasă să se răcească şi se taie în cuburi.

Cartofii se fierb în coajă, se curăţă şi se taie cubuleţe.

Morcovii se fierb separat şi se taie cubuleţe.

Castraveţii se curăţă de coajă, se taie ştraifuri, se scot seminţele şi apoi se taie feliuţe.

Mazărea se scurge de zeamă şi se trece printr-un jet de apă rece.

Gogoşarii se taie cubuleţe.

Se separă gălbenuşurile de albuşuri.

Se pun gălbenuşurile într-un castron, se adaugă puţină apă şi puţină sare, apoi se pune puţin ulei şi se amestecă cu o lingură de lemn.

Se pune castronul la frigider pentru 20-30 minute, apoi se reia amestecarea până ce se înglobează tot uleiul.

Se acreşte maioneza cu puţină sare de lămâie dizolvată în puţină apă şi se potriveşte gustul cu sare şi piper.

În cazul în care maioneza s-a tăiat, se pune în alt castron puţină maioneză tăiată, se adaugă puţină apă şi se amestecă din nou, adăugându-se câte puţin din maioneza tăiată până la epuizarea ei.

Dacă maioneza se taie din nou, atunci se pune într-un castron un gălbenuş cu puţină apă rece, se amestecă cu puţină maioneză tăiată, se lasă să stea la rece şi apoi se continuă amestecarea şi încorporarea maionezei tăiate până ce toată maioneza a fost refăcută.

Se amestecă carnea, legumele şi muştarul cu două treimi din cantitatea de maioneză, se anjează salata pe un platou şi se decorează cu restul de maioneză.

Peste maioneză se pot face ornamente florale din fâşii de gogoşari şi de albuşuri de ou.

Se mai poate orna şi cu măsline umplute şi frunze de pătrunjel verde.

Maioneza se poate pregăti şi cu ajutorul mixerului.

Muşchi de porc împănat cu cârnaţi şi costiţă

·       750 g muşchi de porc

·       175 g cârnaţi olteneşti

·       75 g costiţă afumată

·       25 g untură

·       200 ml supă de oase

·       1 g piper

·       Sare

Muşchiul de porc se înţeapă cu un cuţit de tranşat cu lama îngustă şi se împănează cu cârnaţi olteneşti şi costiţă tăiată ştraifuri.

Se sărează muşchiul şi se prăjeşte pe toate părţile în untură fierbinte circa 20 minute.

Se adaugă supa de oase şi se fierbe înăbuşit o jumătate de oră, apoi se ridică capacul şi se mai fierbe câteva minute ca să scadă sosul.

Când este gata se taie felii şi se serveşte cu garnituri de legume şi salată.

Vom continua reţetele pentru sărbători

GÂNDURI PESTE TIMP

DESPRE ISPITE

Din cate parti este ispitit crestinul?
Dupa marturia Sfantului Meletie Marturisitonul, crestinul este ispitit de diavolul din opt parti, si anume:

1.  De sus ne ispitim cand ne silim la nevointe si virtuti peste puterile noastre proprii. Adica post pana la epuizare, osteneala peste masura a trupului, priveghere de toata noaptea si alte fapte bune la care abia ajung cei desavarsiti.

2.  De jos ne ispitim de diavoli prin moleseala si lenevire la lucrarea faptelor bune, slabindu-ne astfel vointa, ratiunea, mustrarea constiintei, barbatia si staruinta in lupta cea duhovniceasca.

3.  Din stanga ne ispitesc diavolii prin patimi trupesti de tot felul, prin betie, lacomie, zgarcenie, manie, ura, razbunare si tot felul de rautati trupesti si sufletesti. Se numesc asa pentru ca vin direct de la diavolul si fiecare isi da usor seama de cursele celui viclean.

4.  Din partea dreapta ne ispitesc diavolii prin patimi sufletesti si rationale subtiri, greu de deslusit si foarte greu de cunoscut si biruit, cum sunt: mandria, trufia, parerea de sine, slava desarta, osandirea altora, razvratirea mintii, neascultarea, egoismul, eresurile, sectele, increderea prea mare in mila lui Dumnezeu, cugetarea inalta, hula, indoiala, necredinta, visurile, vedeniile, vrajitoria etc. Aceste patimi, avand la temelie mandria din care a cazut Lucifer in adanc, sunt foarte cu anevoie de cunoscut si tamaduit.

5.  Din fata ne ispitesc si ne tulbura diavolii cu nalucirea celor viitoare, adica ne arunca in griji, in banuieli asupra altora si in osteneli trupesti peste puteri pentru "ziua de maine ", ca si cum Dumnezeu nu ne-ar purta de grija in toata viata. Cei ispititi de aceste ganduri aduna averi pentru batranete, se ostenesc numai pentru viata aceasta, se tem ca nu vor avea ce manca si ce bea, isi avorteaza copiii, spunand ca nu vor avea cu ce-i hrani, se cearta pentru averi, sunt foarte zgarciti si iubitori de bani, nu fac milostenie si sunt egoisti.

6.  Din spate ne ispitesc diavolii cu aducerile aminte ale pacatelor si patimilor care ne-au stapanit in tinerete, indemnandu-ne sa le facem din nou. Ca ne aduc aminte diavolii de persoanele cu care am pacatuit, de locul in care am gresit, de pricinile pacatelor care ne-au stapanit. Ne aduc aminte de cei cu care am fost certati, de cuvintele cu care ne-au suparat, ca sa incepem din nou a-i uri; ne aduc aminte de pacatele trupesti pe care le-am facut, de fetele care ne-au smintit, de betii si alte rautati din trecut, imboldindu-ne vointa sa cadem in aceleasi pacate de care cu greu ne-am izbavit.

7.  Dinlauntru, adica din inima, ne ispitesc vrajmasii cei nevazuti cu toate patimile care stapanesc inima, precum: mania, rautatea, pofta, razbunarea, impietrirea, zavistia, mandria si celelalte, cum spune Domnul: "Iar ce iese din gura, iese din inima, si acestea spurca pe om. Caci din inima ies gandurile cele rele, uciderile, desfranarile, marturiile mincinoase, hulele... " (Matei 15, 18-19). De aceea si proorocul David se ruga, zicand : "Inima curata zideste intru mine, Dumnezeule, si Duh drept innoieste intru cele dinauntru ale mele" (Psalm 50, 11).

8.  Din afara ne ispitesc si ne biruiesc diavolii prin cele cinci simturi, care sunt ferestrele sufletului. Mai ales prin vedere, prin auzire si prin limba. Despre ispitele ce intra in inima prin simturi auzim pe proorocul Isaia, zicand: "Doamne, a intrat moartea prin ferestrele noastre". Despre ochi zice Mantuitorul: "Cela ce cauta spre femeie spre a o pofti pe ea, iata, a preacurvit cu dansa intru inima sa" (Matei 5, 28). Iar despre limba auzim pe apostolul Iacob, zicand : "De nu greseste cineva in cuvant acesta este barbat desavarsit, puternic a-si infrana si tot trupul" (Iacob 3, 2).

Iata, dar, ca din toate partile arunca satana sagetile ispitelor asupra noastra, cautand sa ne raneasca prin pacate si sa ne traga in pierzare: Noi, insa, suntem datori sa ne marturisim toate cugetele cele rele la duhovnic si sa alungam de la noi ispitele diavolului cu rugaciunea, cu postul, cu smerenia, cu pazirea mintii si cu citirea cartilor sfinte. Iar daca, totusi, sagetile ispitelor nu se indeparteaza de la noi este semn ca radacinile patimilor sunt vii in mintea noastra. Este semn ca inca nu ne-am spovedit curat gandurile si a odraslit pacatul in noi. In acest caz este nevoie de mai fierbinte rugaciune, cu lacrimi si post, pana nu pune pacatul stapanire pe noi. (Dupa Razboiul nevazut, de Sfantul Nicodim Aghioritul, ed. 1937, pag. 82).


 CUVINTE FOLOSITOARE SUFLETULUI

Despre necazuri şi milostenie

Fragment din Omilia I:

“PRECUM NU EXISTĂ OM NEMURITOR, TOT AŞA NU SE POATE GĂSI VREUN OM LIPSIT DE SUPĂRARE ÎN ACEASTĂ VIAŢĂ, ŞI CĂ O SINGURĂ SUPĂRARE ESTE FOLOSITOARE, ACEEA VENITĂ PRIN PĂCAT”.

DESPRE MILOSTENIE

Deci, iubiţilor, să nu ne descurajăm (abatem) în faţa relelor ce cad asupra noastră, căci aceasta se întâmplă spre cuminţirea noastră. „Să nu te tulburi în timpul încercării”, zice înţeleptul Isus Sirah (2, 2). Mulţi au felurite necazuri în casele lor; toţi ne împărtăşim de necazuri şi de supărări, nu însă şi de cauzele lor; ci unul are supărare de la femeie, altul de la copil, un altul de la slugă, unul de la vreun prieten, altul de la vreun duşman, celălalt de la vecin, un altul de la vreo pagubă suferită, căci multe şi variate sunt cauzele necazurilor, şi nu vei găsi deloc pe cineva întru totul lipsit de necaz sau de supărare, ci unul o are mai mică, altul, mai mare.
Deci, să nu ne mâhnim şi nici să credem că numai noi suntem în necaz. Căci nu există om care să vieţuiască şi să fie scutit de necazuri în această viaţă trecătoare, ci unul astăzi, altul mâine, iar de nu mâine, după aceasta negreşit i se va întâmpla ceva care să-l supere. Că, după cum nu este cu putinţă ca plutind cineva, să nu fie în agonie, adică în frica morţii — vorbesc de cel ce pluteşte pe mare — tot aşa nu l-ar putea găsi cineva pe un om lipsit de supărare în viaţa aceasta.
Chiar de ai spune de bogat, totuşi, fiindcă este bogat, va avea mai multe motive de supărare; ba chiar de ar fi împărat, căci şi împăratul de multe este stăpânit şi nu face totul după placul său, ci trece cu vederea multe împotriva voinţei sale, şi mai cu seamă acesta este cel care mai mult decât toţi face de multe ori ceea ce nu voieşte. Şi de ce oare? Fiindcă are sub el pe mulţi din aceia care voiesc a răpi din drepturile sale.
Gândeşte-te în câtă supărare se găseşte el, când voieşte de pildă a face un lucru, dar nu poate, fie de frică, fie din cauza bănuielii, fie din cauza duşmanilor, fie din a prietenilor. De multe ori, chiar şi atunci când se ambiţionează a face un lucru din cele ce-i plac lui, totul dispare din acea faptă ce-l putea mulţumi, fiind mulţi din cei ce-l urăsc.
Dar ce? Crezi poate că aceia care duc un trai rară oboseală sunt lipsiţi de supărări în viaţă? Nicidecum, căci, precum nu este cu putinţă a fi cineva nemuritor, tot aşa nu este cu putinţă a fi fără de supărare. Câte neajunsuri nu suferă ei, pe care nu este cu putinţă a le reprezenta prin cuvinte, şi cu toate acestea le îndură în plăcere! Câţi poate, de mii de ori, nu s-au rugat să moară în acea bogăţie şi desfătare? Căci a se desfăta cineva nu este totdeauna lipsit şi de necaz; ba încă tocmai din a petrece în desfătare se nasc mii de necazuri, boli şi dezgusturi, şi chiar fără de acestea, adică şi fără să fie vreo cauză.
Când sufletul ajunge într-o astfel de deprindere, se întristează şi de la sine, adică fără vreo cauză anume; căci şi doctorii spun ca supărările pot veni de multe ori şi de la construcţia stomacului. Sau poate nu ni se întâmplă şi nouă de a ne întrista, de a ne mâhni şi să nu ştim cauza mâhnirii?
Într -un cuvânt, nu se poate găsi cineva fără de supărare, şi dacă poate nu are atâta pricină de supărare ca noi, totuşi fiecare are pe atât pe cât şi-o închipuie. Pe cineva îl supără mai mult cele ale sale decât cele ale aproapelui. Precum cei ce suferă din cauza unor membre ale trupului cred că ei îi covârşesc cu durerile pe cei din jur — căci şi cel bolnav de ochi nu-şi poate închipui vreo altă boală mai rea decât a sa, şi iarăşi cel ce suferă de stomac zice că boala aceasta este mai grea decât toate bolile, şi, în fine, fiecare crede că boala ce-l stăpâneşte este mai greu de vindecat decât toate celelalte boli — tot aşa se petrece şi cu întristarea, căci aceea pe care o are cineva o consideră drept cea mai dureroasă, lucru pe care îl judecă din propria experienţă.
De pildă, cel ce nu are copii, nimic nu consideră atât de dureros, ca lipsa de copii, pe când cel ce are mulţi copii şi este sărac, nimic nu învinovăţeşte atât de mult ca facerea de copii mulţi, iar cel ce are numai unul, nu-şi poate închipui ceva mai rău, ca a avea numai un copil. Căci de aici, zice, copilul devine leneş, iar pe tatăl său îl aduce în supărare — fiindu-i pururea prea iubit — nevrând a se îndrepta. Cel ce are femeie frumoasă, iarăşi nimic nu crede a fi mai rău decât a avea cineva femeie frumoasă, fiindcă faptul acesta este încărcat de bănuieli şi de zavistii. Iar cel ce are femeie urâtă, nu-şi poate închipui ceva mai rău decât a avea femeie urâtă, fiindcă faptul acesta este încărcat de dezgust.
Cel fără nici o ocupaţie zice că nimic nu este mai netrebnic şi mai de dispreţuit ca viaţa aceasta. Ostaşul spune că nimic nu este mai greu şi mai primejdios ca oştirea, şi că mult mai bine este a mânca cineva pâine cu apă, decât a suferi atâtea greutăţi. Cel ce este în stăpânire zice că nimic nu este mai obositor ca a se ocupa cineva cu trebuinţele altora, în timp ce acela care e stăpânit zice că nimic nu este mai înjositor ca a fi cineva sub puterea altuia. Cel însurat zice că nici un rău nu poate fi mai mare decât a avea cineva grijă de femeie, pe când cel neînsurat spune că nimic nu este mai fără libertate ca a fi neînsurat şi a se vedea fără casă şi fără odihnă. Neguţătorul fericeşte siguranţa lucrătorului de pământ, în timp ce acesta îl fericeşte pe neguţător pentru bogăţia sa.
În fine, neamul nostru omenesc este întru totul nemulţumit şi veşnic cârtitor asupra soartei sale, şi posomorât. Când unul îi osândeşte şi îi pune pe toţi oamenii în aceeaşi cumpănă, atunci zice în general: „Bietul om este un animal nenorocit şi încărcat cu multe greutăţi”, numind astfel întreaga natură umană. Câţi nu admiră bătrâneţea? Câţi nu fericesc tinereţea? Tot aşa şi în vârstele omeneşti mare este tristeţea şi necazul. Când de pildă, ne vedem acuzaţi pentru vârstă, zicem: de ce nu suntem bătrâni? Iar când ne înălbeşte părul, spunem: unde este tinereţea? Şi, într-un cuvânt, avem mii de motive spre a fi scârbiţi şi întristaţi. Dar pentru scăparea din această anomalie nu este decât o singură cale: aceea a virtuţii, deşi chiar şi aceasta are necazurile şi nemulţumirile sale, însă, la drept vorbind, acele necazuri nu sunt fără de folos, ci au cu ele o mare folosinţă şi un mare câştig.
Căci, dacă cineva a păcătuit şi pe urmă prin întristare s-a umilit, s-a curăţit de păcat; sau de a compătimit cu fratele căzut în greşeală, şi atunci iarăşi are nu o mică plată. Căci a compătimi cu cei ce sunt în nenorociri, aceasta ne dă multă îndrăzneală fată de Dumnezeu. Gândeşte-te la cele ce Scriptura filosofează despre Iov, ascultă-l apoi şi pe Pavel, care spune: „Plângeţi cu cei ce plâng… lăsaţi-vă duşi spre cele smerite” (Romani 12, 15, 16), fiindcă împărtăşirea de nenorocirile celor întristaţi obişnuieşte a uşura greutatea cea mare a tristeţii.
Precum se întâmplă şi cu greutatea, că, dacă cineva susţine, uşurează povara celui ce o duce, tot aşa şi cu celelalte toate.
Atunci când cineva dintre ai noştri moare, mulţi sunt cei care stau pe lângă noi, mulţi care ne mângâie — ba de multe ori chiar şi pe un măgar căzut îl ridicăm —, în timp ce sufletele cele căzute ale fraţilor noştri le trecem cu vederea mai mult decât pe un măgar.
Dacă îl vedem intrând fără sfială în crâşmă, noi nu-l oprim, iar de-l vedem beat, nu îl împiedicăm — sau de face orice faptă absurdă —, ci încă ne purtăm bine cu ei.
De aceea zicea Pavel: „Nu numai că fac ei acestea, ci le şi încuviinţează celor care le fac”. (Romani 1, 32) Ba încă mulţi fac şi societăţi de beţie şi de băutură. Fă, omule, societăţi pentru a depărta mania (nebunia) beţiei, iar ospeţele sau mesele tale fă-le pentru cei legaţi, pentru cei ce sunt în necazuri. Aşa ceva a poruncit Pavel şi corintenilor, zicând: „ca să nu se facă strângerea abia atunci când voi veni”. (I Corinteni 16, 2)
Acum, pentru petreceri şi desfătări toate le facem, şi masă comună, şi pat comun, şi vin comun, şi cheltuială comună, însă milostenie nimeni n-a făcut în comun. Astfel erau cele ale dragostei pe timpul apostolilor, când toate averile se puneau la mijloc. Dar eu nu poruncesc a le pune pe toate, ci o parte din ele, după cum şi Pavel zice: „Fiecare din voi, într-una din sâmbete, să pună de la sine ce se va îndura”, adică, strângând ca o dare oarecare pentru cele şapte zile şi depozitând-o, ca astfel să avem de unde face milostenie, fie mare, fie mică. „Să nu te înfăţişezi înaintea Mea cu mâna goală (deşert)” (Ieşirea 23, 15), zice Moise, şi băgaţi de seamă că el spunea acestea iudeilor.
Dar cu cât mai vârtos nu ni s-ar putea spune nouă! De aceea stau săracii înaintea uşilor bisericii, ca astfel nimeni să nu intre înaintea Domnului deşert, ca să intre o dată cu milostenia.

Intri ca să fii miluit; miluieşte tu mai întâi.
Cel ce vine după aceea, trebuie să dea mai mult; căci, când începem noi, cel de-al doilea dă mai mult. Fă-ţi mai întâi datornic pe Dumnezeu, şi după aceea cere şi tu; împrumută-L, şi după aceea cere, ca să iei înapoi împrumutul cu procente. Dumnezeu o voieşte aceasta şi nu se dă în lături.
Dacă tu ceri împreună cu milostenia, vei dobândi; dacă vei cere, zic, astfel, vei primi şi procente. Aşa, vă rog, să faceţi.
Nu prin ridicarea mâinilor suntem auziţi. Întinde-ţi mâinile tale nu spre cer, ci spre mâinile săracilor.
De vei întinde mâna ta în mâinile săracilor, vei atinge cu ea bolta cerului, şi Cel ce sade acolo va primi milostenia ta; iar de ai întins-o rară roadă, nimic n-ai câştigat.
Căci spune-mi, te rog: dacă împăratul s-ar apropia de tine cu porfira pe trup şi ar cere ceva de la tine, oare n-ai da cu plăcere tot ce ai? Nu prin întinderea mâinilor suntem auziţi, nici în mulţimea vorbelor, ci în fapte, căci ascultă pe prorocul, care zice: „Când ridicaţi mâinile voastre către Mine, Eu îmi întorc ochii aiurea, şi când înmulţiţi rugăciunile voastre, nu le ascult” (Isaia 1, 15), căci trebuie a tăcea şi nici măcar de a căuta spre cer, cerând milă — pe când cel ce are curaj, multe spune.
Dar ce spune Scriptura? „Ajutaţi pe cel apăsat, faceţi dreptate orfanului, apăraţi pe văduvă!” (Isaia 1, 17) Astfel vom putea fi auziţi, chiar de am avea mâinile în jos, chiar de n-am grăi nimic, chiar de n-am cere. Acestea deci să le facem, ca să ne învrednicim de bunurile făgăduite nouă, prin Hristos Iisus, Domnul nostru, Căruia împreună cu Tatăl şi cu Sfântul Duh, se cuvine slava, stăpânirea şi cinstea, acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin.

1896; Poezii populare albaneze, 1896;
Flaubert, Candidatul, 1897.