MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 20 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente,  Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI, TEATRU/FILM, POEZIE, SFATURI UTILE, 

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

·         69: Vespasian, un fost general din Nero, intră Roma si isi aroga  titlul deîmpărat. Proclamat împărat la Alexandria, la 1 iulie 69 de legiunile din Orient, Vespasian este recunoscut în întregul Imperiu după ocuparea Romei și moartea lui Vitellius (20 decembrie 69), întemeind o nouă dinastie, aceea a Flavilor (69-96). A fost  preocupat de restabilirea liniștii și securității statului, grav afectate de războiul civil, a reorganizat finanțele și armata, a întărit frontiera Dunării inferioare, creând o flotă în Marea Neagră, a reconstruit Capitoliul și numeroase edificii din Roma distruse și a început construcția Colosseumului. În august 70, fiul său Titus a cucerit Ierusalimul și a  încheiat în 72-73 războiul din Iudeea, pe care a reorganizat-o ca provincie de sine stătătoare. Vespasian a dispus construirea la Roma a sute de latrine publice (vespasiene), pentru care a perceput taxe de folosire, iar cand  fost criticat de unii senatori că scoate bani din ceva atât de murdar,el  a replicat: „banii nu au miros” (în latină:” pecunia non olet”).

·         1191: A fost facuta prima mențiune a cetății  Sibiului sub numele Cibinium într-un document ecleziastic emis de papa Celestin al III-lea, care a recunoscut la rugămintea regelui Béla al III-lea, existența unei prepozituri a Sibiului (praepositura Cibiniensis), scoasă de sub jurisdicția Episcopiei Transilvaniei. Prima atestare documentară în forma germana Hermannstadt, datează din anul 1223, dar există și mențiuni ale numelui Villa Hermanni. În anul 1241 orasul a fost atacat, cucerit și parțial distrus, în timpul marii invazii tătare. Menţionat sub numele de Hermannsdorf în anul 1321, în a doua jumătate a secolului XIV Sibiul obţine calitatea de civitas, într-un document din 1366 fiind pomenit numele localităţii prima dată sub forma Hermannstadt. Spre sfârşitul secolului al XV-lea se formează instituţia numită Universitatea Săsească, aflată în fruntea ierarhiei administrative a tuturor saşilor, condusă de un jude regal, mai târziu comite al saşilor.

·         1192: Richard I al Angliei este capturat și luat prizonier de Leopold al V-lea al Austriei în timp ce era în drum spre Anglia după ce a semnat tratatul cu Saladin care a încheiat cea de-a Treia Cruciadă. Contra unei răscumpărări adunate în urma presiunii exercitate de popor, în fruntea căruia s-a aflat  haiducul Robin Hood (zis și „Robin al Codrilor”), Richard își reia tronul și îl atacă imediat pe regele Franței. A murit  într-un asediu împotriva unuia dintre vasalii săi trădători, contele de Limoges, fiind lovit de o săgeată. Rana nu era mortală dar a fost prost îngrijită și după o săptămână s-a instalat septicemia care a provocat moartea. A fost îngropat la catedrala din Rouen, dar revoluționarii francezi i-au distrus mormântul în 1789. În tezaurul catedralei se mai păstrează încă într-o cutie, inima lui Richard Inimă de Leu.

·         1522:  Asediul Rhodosului. Sultanul otoman Suleiman Magnificul accepta predarea si evacuarea Cavalerilor de Rhodos  cunoscuti sub numele de  Cavalerii Ospitalieri, supravietuitori ai  asediului turc al insulei. Acestia se stabilesc in Malta. În secolul al XVI –lea, Ordinul Ospitalierilor a devenit Ordinul Cavalerilor de Malta.

·         1803: Provincia Louisiana, cumparata de Statele Unite de la  francezi cu  suma de 15 milioane de dolari, este preluata oficial in urma unei ceremonii la New Orleans. Achiziționarea teritoriului prevazut în tratat, acoperă  aproximativ 23% din suprafața totală a Statelor Unite de azi, iar la vremea respectivă a reprezentat mai mult decât dublarea teritoriului Uniunii.

·         1837: Apare la Bucureşti, în Muntenia, primul cotidian românesc întitulat “România“, sub redacţia lui Florian Aaron şi Gheorghe Hill, care oglindea viaţa politică, social-economică, ştiinţifică şi culturală a românilor de pe ambele versante ale Carpaţilor, precum şi evenimentele politice din întreaga lume. Publicaţia a fost editată  pănă în data de 31 decembrie 1838.

·         1842: Obşteasca Adunare Extraordinară a Munteniei alege ca domn pe Gheorghe Bibescu. Gheorghe Bibescu (n. 1804, Craiova - d. iunie 1873, Paris), a fost domnitor în Muntenia (Valahia): 1 ianuarie 1843 - 13/25 iunie 1848. Gheorghe Bibescu este frate cu principele Barbu Ştirbei. După ce-şi face studiile la Bucureşti şi Paris, intră în 1824 în administraţia publică a ţării, la Ministerul de Justiţie şi de Externe, dar demisionează în 1834, trăind pînă la 1842 la Paris şi Viena. Reîntors în Muntenia, conduce opoziţia contra domnitorului Alexandru D. Ghica şi reuşeşte să ia tronul. La domnia Munteniei (Valahiei) a luat unele măsuri bune:  a majorat numeric armata, a făcut ordine în finanţele ţării, i-a ajutat pe sinistraţii bucureşteni care şi-au pierdut casele în urma unui incendiu în ziua de Paşti a lui 1847. Domnia lui a suferit din cauza influenţei covîrşitoare a Rusiei. Concesia minelor dată rusului Trandafiloff, produce mari nemulţumiri, iar adunarea ţării o anulează. Bibescu însă, suspendă adunarea "pentru rele aplicări şi gîndiri". La fel de rău a fost primită încercarea lui de a introduce limba franceză ca limbă de predare în şcolile superioare. Revoluţia Franceză de la 1848, se repercutează şi în Bucureşti. După citirea Proclamatiei de la Islaz (9 iunie 1848), ea este impusă şi domnitorului la Bucureşti. Bibescu a fost indecis, nu a trecut nici de partea revoluţiei şi nici nu a înăbuşit-o, astfel încît este nevoit să abdice la 13/25 iunie 1848 şi să părăsească ţara plecînd în Transilvania.

·         1880: Lascăr Catargiu este desemnat preşedinte al Partidului Conservator, în urma morţii lui Costache (Manolache) Epureanu, survenită la 22 septembrie 1880.

·         1880 - A fost inaugurat iluminatul public electric pe Broadway – New York.

·         1892: Se înfiinţează, din iniţiativa profesorului Mina Minovici, Institutul Medico-Legal (Morga) din Bucureşti, România. Institutul a fost inaugurat de către medicul legist Mina Minovici, în prezența primarului Bucureștiului, Pache Protopopescu, și a ministrului de justiție Alexandru Marghiloman. Denumirea inițială, „Morga orașului”, a fost schimbată șase ani mai târziu (1898), clădirea devenind „Institutul medico-legal”, primul de acest fel din lume. Schimbarea denumirii a fost hotărâtă de către medicul Minovici, în dorința de a iniția o rețea națională de institute specializate în sectorul medicinei legale. Istitutul Medico-Legal era destinat spre a servi învăţămîntului medicinii legale, expertizelor cerute de instanţele judiciare şi nevoilor oraşului.

·         1909:  Este adoptata Legea pentru înfiintarea Bancilor populare de meseriasi si a cooperativelor de productie, consum, constructie si de comert din România.

·         1915:  Prima audiție, la Ateneul Român din București, sub bagheta lui Dimitrie Dinicu, a primului poem simfonic românesc "Acteon" de Alfred Alessandrescu.

·         1915: Ultimele trupe australiene sunt evacuate de la Gallipoli (Turcia), fiind decimate in timpul luptelor sangeroase purtate cu armata turca.

·         1917: Consiliul Comisarilor Poporului decretează înființarea Comisiei Extraordinare de Combatere a Contrarevoluției (CEKA), prima organizație de poliție secretă din epoca modernă; mai târziu, aceasta va purta o serie de denumiri, celebra KGB.

·         1924: Hitler este eliberat din inchisoarea Landsberg  in care fusese incarcerat  264 de zile in urma puciului esuat  de la Munchen. In timpul detentiei Hitler a scris cartea Mein Kampf, devenita “biblia” nazismului.

·         1925: Este promulgată Legea de organizare a Curţii de Casaţie din România.

·         1936: Se tipareste  la Cluj ziarul “Poporul“, organul legal de presa al Frontului Plugarilor din România. Ziarul va aparea pînă în decembrie 1937.

·         1937: Alegeri pentru Parlament. Partidul Totul pentru Țară câstigă poziția a treia, cu 66 de locuri în legislativ. Alarmat, regele Carol al II-lea demite guvernul liberal și numește premier pe Octavian Goga. Va fi ultimul guvern dinainte de dictatura regală.

·         1940: A fost deschisă prima autostradă din California.

·         1946: A fost etatizată Banca Națională a României, primul pas în preluarea controlului comunist asupra pârghiilor economice.

·         1946: Popularul film It's a Wonderful Life se lansează la New York.

·         1973: A fost inaugurată noua clădire a Teatrului Național "I.L.Caragiale" din București.

·         1985: Papa Ioan Paul al II-lea anunță instituirea Zilei Mondiale a Tineretului.

·         1987: Feribotul de pasageri MV Doña Paz, care se îndrepta către capitala statului Filipine, s-a ciocnit cu petrolierul Vector în strâmtoarea Tablas, în apropiere de Marinduque. Scufundarea navei a dus la pierderea a 4.341 de vieți omenești; doar 24 de persoane au supraviețuit. Este considerat cel mai mare dezastru maritim pe timp de pace.

·         1989: Revolutia romana de la Timisoara a luat  proportii, manifestantii cerand demisia dictatorului Ceasusescu. La Timisoara, centrul orasului a fost ocupat de coloane impresionante de muncitori. In Piata Operei, 100.000 de manifestanti au inceput sa strige lozinci impotriva regimului. Totodata, a fost stabilita conducerea Frontului Democratic Roman, organizatie care trebuia sa organizeze rezistenta si care il avea ca presedinte pe Lorin Fortuna, ca vicepresedinte pe Ioan Chis si ca secretar pe Claudiu Iordache. In balconul Operei a urcat, alaturi de liderii protestatarilor, si primarul orasului de pe Bega caruia i s-a inmanat lista cu revendicarile multimii: eliberarea arestatilor, redarea cadavrelor familiilor care le revendicau, demisia lui Nicolae Ceausescu, circulatia libera a ideilor. Primul ministru, Constantin Dascalescu, a facut cateva promisiuni, dar a declarat ca revendicarile majore, ca demisia lui Ceausescu si a guvernului, vor trebui sa astepte intoarcerea din Iran a presedintelui. Negocierile s-au incheiat fara rezultat, cu putin inainte de ora 19.00. La scurt timp dupa aceea, primul ministru a plecat cu avionul la Bucuresti. Intors in tara dupa vizita din Iran, Nicolae Ceausescu a emis, in seara zilei, un decret prezidential pentru constituirea starii de necesitate pe teritoriul judetului Timis, ca urmare a “gravei incalcari a ordinii publice prin acte teroriste, de vandalism si de distrugere a unor bunuri obstesti”. In aceeasi seara, dictatorul comunist a prezentat o declaratie, transmisa in direct la radio si televiziune, in care a spus ca evenimentele de la Timisoara sunt opera unor “huligani” si a unor “grupuri fasciste si antinationaliste”.

·         1989: Interventia militara a Statelor Unite ale Americii în Panama. Dictatorul Manuel Noriega a fost  arestat de trupele americane si trimis  in fata unui  tribunal din Statele Unite, unde a fost judecat pentru  opt capete de acuzare printre care:  trafic de droguri, înșelătorie, și spălare de bani. La 16 septembrie 1992, el a fost condamnat la 40 de ani de închisoare (pedeapsa care a fost redusa ulterior la 30 de ani). Noriega si-a  încheiat detentia in SUA  în septembrie 2007. Atat Panama cat si Franta au inaintat cereri de extradare pentru executarea unor condamnări în lipsă formulate pentru crimă în 1995,  spălare de bani în 1999. Franța a inaintat  cererea sa de extrădare în aprilie 2010. El a sosit la Paris la 27 aprilie 2010,  și în urma unei reluarii procesului, ca o condiție a extrădării, el a fost găsit vinovat și condamnat în iulie 2010. I s-a acordat o eliberare condiționată  la 23 septembrie 2011 si a fost  extrădat in Panama unde fusese condamnat la  20 de ani de puscarie și a fost încarceratla închisoarea El Renacer, pentru a ispasi condamnarea pentru crime comise in timpul dictaturii sale. La 5 februarie, 2012, Noriega a fost mutat din închisoarea El Renacer la Spitalul Santo Tomas, dupa ce detinutul Noriega a acuzat tulburari datorate hipertensiunii arteriale si o hemoragie cerebrală. El a rămas în spital timp de patru zile înainte de a fi retrimis   la închisoare.

·         1997: A avut loc premiera filmului "La vita é bella" (regia Roberto Begnini) distins, la Cannes, cu Marele Premiu al Juriului și cu trei Premii Oscar.

·         1999: Macao, care a fost timp de 442 de ani colonie portugheză, a revenit sub suveranitatea Republicii Populare Chineze, cu statutul de Regiune Administrativă Specială.

·         2000: Ion Iliescu a depus jurământul pentru un nou mandat de președinte al României în fața Camerelor reunite ale Parlamentului.

·         2003: Preşedintele Ion Iliescu a declarat că “a garanta proprietatea este una şi a garanta material este alta”, referindu-se la retrocedarea imobilelor naţionalizate de regimul comunist şi la acordarea de despăgubiri foştilor proprietari.

·         2004: Traian Băsescu a depus primul jurământ de președinte al României.

·         2004: Un grup de hoți au furat 50 de milioane de dolari în lire sterline de la Banca Nordică din Belfast, Irlanda de Nord. Jaful este considerat unul dintre cele mai mari din istoria Regatului Unit.

·         2007: Elisabeta a II-a devine cel mai în vârstă monarh al Regatului Unit, surclasând-o pe regina Victoria, care a trăit 81 de ani, 7 luni și 29 de zile.

Nașteri

·         1494: S-a nascut matematicianul si cartograful francez, Oronce Fine sau Finé (d. 8 august 1555). În 1532 a devenit  primul profesor de matematică titular la Colegiul Regal, devenit ulterior Collège de France, întemeiat de regele Francisc I  cu doi ani înainte. A studiat calculul sexagesimal și transformările figurilor geometrice si a construit o serie de instrumente astronomice. În tinerețe s-a opus concordatului dintre Vatican si Franta, ceea ce i-a cauzat condamnarea la 6 ani de închisoare.

·         1537: Ioan al III-lea al Suediei (d. 1592)
* 1784: Georg Wilhelm, Prinț de Schaumburg-Lippe (20 decembrie 1784 – 21 noiembrie 1860) a fost Conte și mai târziu Prinț de Schaumburg-Lippe.

S-a născut la Bückeburg ca fiu al lui Filip al II-lea, Conte de Schaumburg-Lippe și al celei de-a doua soții a acestuia, Prințesa Juliane de Hesse-Philippsthal (1761–1799).

A moștenit titlul tatălui său la 13 februarie 1787, pe când avea 2 ani, însă până la majoratul său comitatul a fost condus de mama lui, Prințesa Juliane, iar după moartea acesteia în 1799, de către Contele von Wallmoden-Gimborn.

Landgraful Wilhelm al IX-lea de Hesse-Kassel a ocupat întreg comitatul Schaumburg-Lippe, cu excepția regiunii Wilhelmstein, susținând că strămoșii Prințesei Juliane nu ar fi fost de rang suficient de înalt. Curtea Imperială de la Viena a decis în favoarea lui Georg Wilhelm și a dispus ca Wilhelm al IX-lea să se retragă, lucru pe care l-a făcut după o ocupație de două luni.

Comitatul Schaumburg-Lippe s-a alăturat Confederației Rinului la 15 decembrie 1807 și a devenit principat: Georg Wilhelm a devenit astfel primul Prinț de Schaumburg-Lippe. În 1815 Schaumburg-Lippe s-a alăurat Confederației Germane. Georg Wilhelm a murit la Bückeburg în 1860, după o domnie de 73 de ani. I-a urmat ca Prinț fiul său cel mare, Adolf.

Georg Wilhelm s-a căsătorit la 23 iunie 1816 la Arolsen cu Prințesa Ida de Waldeck și Pyrmont (1796–1869); au avut nouă copii:

• Prințul Adolf I (1817–1893)
• Prințesa Matilda (1818–1891); căsătorită cu Ducele Eugen de Württemberg (1820–1875)
• Prințesa Adelheid, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg (1821–1899)
• Prințul Ernst (1822–1831)
• Prințesa Ida (1824–1894)
• Prințesa Emma (1827–1828)
• Prințul Wilhelm (1834–1906); căsătorit cu Prințesa Bathildis de Anhalt-Dessau.
• Prințul Hermann (1839–1839)
• Prințesa Elisabeta (1841–1926); căsătorită cu Prințul Wilhelm de Hanau și Horowitz, un fiu morganatic al lui Frederic Wilhelm, Elector de Hesse.

Georg Wilhelm
Date personale
Născut	20 decembrie 1784 Bückeburg
Decedat	21 noiembrie 1860 (75 de ani) Bückeburg
Înmormântat	Stadthagen
Părinți	Filip al II-lea Juliane de Hesse-Philippsthal
Frați și surori	Clemens von Althaus[*]
Căsătorit cu	Prințesa Ida de Waldeck și Pyrmont
Copii	Adolf I, Prinț de Schaumburg-Lippe Matilda Adelheid, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg Ernst Ida Emma Wilhelm Hermann Elisabeta
Cetățenie	Germania
Ocupație	suveran[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Conte
Familie nobiliară	Casa de Lippe
Conte, apoi Prinț de Schaumburg-Lippe
Domnie	13 februarie 1787 – 21 noiembrie 1860
Predecesor	Filip II
Succesor	Adolf I

·         1808:  Andrei Șaguna, mitropolit, cel care prin întreaga sa activitate a întărit spiritualitatea ortodoxă a românilor din Ardeal (d.1873)

·         1837: Constantin Ene, maior român, Erou al Războiului de Independență, căzut în luptele de la Rahova (d. 1877)

* 1838: Edwin Abbott Abbott (n. 20 decembrie 1838; d. 12 octombrie 1926) a fost un învățător englez și teolog, cunoscut pentru nuvelă sa din 1884: „Flatland: A Romance of Many Dimensions”. El este fiul lui cel mare al lui Edwin Abbott (1808-1882), director al Școlii Filologice, Marylebone și al lui Jane Abbott (1806-1882). Părinții lui erau veri primari.

„Flatterland” de Ian Stewart și Sphereland de Dionys Burger sunt continuările nuvelei „Flatland”.

·         1841: Ferdinand Buisson, academician, pastor protestant, pacifist și politician socialist francez, laureat Nobel (d. 1932)
* 1851: Isabella, Infantă a Spaniei (20 decembrie 1851 - 23 aprilie 1931) a fost fiica cea mare a reginei Isabella a II-a a Spaniei. S-a căsătorit cu Prințul Gaetan, Conte de Girgenti, fiul regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii. Soțul ei s-a sinucis trei ani mai târziu.

Infanta Isabel de Bourbon, c. 1865.

Născută la Palatul Regal din Madrid la 20 decembrie 1851, a fost fiica cea mare a reginei Isabella a II-a a Spaniei și a soțului ei, regele consort, Francisc al Spaniei. Nașterea ei a fost așteptată cu nerăbdare deoarece mama ei născuse anterior doi copii care au murit la scurtă vreme. În epoca tumultuoasă a revoltelor carliste și a războiului civil, Isabella a fost imediat recunoscută ca moștenitoare la tronul mamei sale și i s-a acordat titlul tradițional de prințesă de Asturia.

Isabella a fost botezată de arhiepiscopul de Toledo cu numele María Isabel Francisca de Asís Cristina Francisca de Paula Fernanda Luisa Josefa Trinidad Joaquina Ana Melchora Gaspara Baltasara María del Olvido Dolores Pilar Concepción Carmen Desamparados Filomena Micaela Rafaela Gabriela Dominga de la Cogolla Tomasa Teresa Rita Lucía Águeda Bárbara Bibiana María de la Cabeza Isidra Rosalía Polonia Lugarda Ramona de Cosme Damiana Antonia de San Antón Juana Bautista Vicenta de Ferrer Genara Francisca de Borja Blasa Jacoba de Roque Caralampia y de Todos los Santos de Borbón y Borbón. După nașterea ei, mama ei a mai născut două fiice care au trăit doar scurtă vreme și doi fii care au murit la naștere.

Isabella avea șase ani când s-a născut fratele ei mai mic, viitorul rege Alfonso al XII-lea; au urmat surorile ei: Infanta María și Infanta Eulalia. Isabella și-a pierdut titlul de Prințesă de Asturia după nașterea fratelui ei, la 2 noiembrie 1857, și a fost crescută separat de restul fraților ei.

Mariajul părinților ei avea probleme. Mama ei a fost căsătorită împotriva dorinței ei la vârsta de 16 ani cu vărul ei primar, Francis, Duce de Cádiz. Regina n-a putut trece peste antipatia față de efeminatul ei soț; ea și-a găsit repede consolarea în brațele altor bărbați. Istoricii și biografii au atribuit paternitatea infantei Isabella lui Juan de Arana, un aristocrat spaniol tânăr și frumos, favoritul reginei Isabella de atunci.

După ce fratele ei a accedat la tronul Spaniei la 29 decembrie 1874, deoarece nu avea încă moștenitori, Isabella în vârstă de 23 de ani a devenit încă o dată moștenitoare a tronului și deținătoare a titlului de Prințesă de Asturia. Și-a pierdut titlul în 1880 după nașterea primului copil al lui Alfonso, Mercedes, Prințesă de Asturia.

Infanta Isabella de Bourbon și Prințul Gaetan de Bourbon-Două Sicilii.

Ca moștenitoare prezumptivă a coroanei Spaniei și numai cu un frate cu o sănătate delicată care o separa de tron, exista un interes mare la mâna infantei. Primul ministru Antonio Cánovas del Castillo a vrut s-o căsătorească cu Prințul Amadeo de Savoia a cărui soră, Maria Pia, se căsătorise recent cu Luis I al Portugaliei. Regina nu a fost încântată de propunere și în cele din urmă proiectul a eșuat.

Din motive politice, Isabella a II-a a trebuit să recunoască unificarea Italiei sub coroana de Savoia, și, pentru a-i compensa pe verii ei de Bourbon-Două Sicilii care s-au supărat la această recunoaștere, regina a aranjat căsătoria fiicei ei cu unul dintre frații vitregi ai recent detronatului rege, Francisc al II-lea al celor Două Sicilii, Prințul Gaetan, Conte de Girgenti, fiul regelui Ferdinand al II-lea al celor Două Sicilii și al Arhiducesei Maria Theresa de Austria. Prințul Gaetan își pierduse recent mama și unul dintre frații săi mai mici iar familia avea dificultăți financiare. Gaetan era văr primar atât al mamei Isabellei cât și a tatălui ei.

Nici Isabella nici Gaetan nu erau încântați de proiectul căsătoriei; Gaetan era înalt, bun la suflet și frumos însă fără nici un ban, chinuit de probleme de sănătate și cunoscut pentru lipsa lui de intelect. Isabella era scundă, blondă, cu ochi albaștri, cuminte, conservatoare și încăpățânată.

Căsătoria a avut loc cu mare pompă la 13 mai 1868. După nuntă, tânărul cuplu a plecat în luna de miere; în drumul lor de întoarcere spre Spania, în timp ce-l vizitau pe Napoleaon al III-lea și pe împărăteasa Eugénie la Fontainebleau, ei au primit vestea că revoluția a costat-o pe Isabela a II-a tronul. Gaetan s-a grăbit să ajungă în Spania unde a luptat apărând monarhia în bătălia de la Alcolea; înfrângerea a marcat sfârșitul domniei reginei Isabella a II-a, care a trecut granița în Franța împreună cu familia regală. În exil, regina detronată s-a stabilit la Paris unde o aștepta fiica ei Isabella. Inițial, infanta Isabella și Gaetan au locuit și ei la Paris într-o casă aparținând unchiului lui Gaetan.

Timp de doi ani cuplul a făcut o serie de călătorii în Europa vizitând Austria, Germania și Anglia căutând zadarnic să îmbunătățească sănătatea lui Gaetan. Gaetan reușise să ascundă soției sale că era epileptic însă într-o seară a făcut o criză în fața Isabellei; infanta care era însărcinată a suferit un avort spontan. Pierderea copilului, pierderea coroanei și sănătatea în declin l-au scufundat pe Gaetan într-o depresie adâncă și a încercat să se sinucidă. De atunci nu i s-a mai permis să stea singur. Totuși, la 26 noiembrie 1871, în timp ce stăteau la un hotel în Lucerna, Elveția, Gaetan a reușit să se blocheze într-o cameră și s-a împușcat în cap. A fost găsit în viață însă a murit la scurt timp.

Tânăra văduvă în vârstă de 20 de ani, Infanta Isabella, care se atașase profund de soțul ei, a jelit moartea lui tragică. S-a mutat la palatul Castille din Paris împreună cu mama ei.

Infanta Isabel de Bourbon.

La 29 decembrie 1874, fratele infantei, Alfonso al XII-lea, a fost instalat pe tronul Spaniei. După scurtă vreme, Infanta Isabella a fost chemată de guvern în Spania ca Prima Doamnă de la curte și ca moștenitoare prezumptivă a coroanei spaniole. În această perioadă au existat diferite proiecte de căsătorie. Arhiducele Ludwig Salvator de Austria, care trăia în Spania, a fost prima alegere a guvernului însă din cauza comportamentului lui excentric, proiectul a fost abandonat. Un alt candidat a fost Prințul Arnulf de Bavaria însă Isabella nu a vrut să se recăsătorească iar fratele ei - de care ea era foarte atașată - i-a respectat dorința.

Isabella a servit ca gid pentru tânăra sa verișoară, regina Mercedes, care s-a căsătorit cu fratele ei în 1880 și care a înlocuit-o ca Prima Doamnă a regatului. După moartea timpurie a reginei Mercedes, Isabella a ales-o pe Arhiducesa Maria Christina de Austria ca noua ei cumnată și a promovat-o ca soție a fratelui ei. Ea era nepoată a unei bune prietene a Isabellei, Maria Christina de Savoia, care era mamă vitregă a lui Gaetan.

Moartea timpurie a fratelui ei a fost o lovitură teribilă pentru Isabella care prețuia relația lor. Ea a fost o figură influentă în timpul regenței Maria Cristina de Austria și a susținut-o pe cumnata sa; Isabella a devenit a doua mamă a copiilor fratelui ei.

Isabella era foarte populară și respectată în Spania.

Isabella a murit la 23 aprilie 1931, la vârsta de 79 de ani, în exil în Franța. A murit la cinci zile după ce nepotul ei, regele Alfonso al XIII-lea al Spaniei a pierdut tronul spaniol și întreaga familie regală a plecat în exil. Cea mai mare parte a bijuteriilor sale i le-a lăsat lui Alfonso al XIII-lea iar faimoasa ei tiara Mellerio Shell este purtată frecvent de regina Sofía a Spaniei. În 1991, regele Juan Carlos al Spaniei a ordonat transferul rămășițelor ei din Franța în Spania.

Infanta Isabella
Prințesă de Asturia Infantă a Spaniei Contesă de Girgenti Prințesă a celor Două Sicilii
Portret al Infantei Isabella de Bourbon
Date personale
Nume la naștere	María Isabel Francisca de Asís Cristina Francisca de Paula Dominga de Borbón y Borbón
Născută	20 decembrie 1851 Madrid, Spania
Decedată	23 aprilie 1931 (79 de ani) Paris, Franța
Înmormântată	Royal Palace of La Granja de San Ildefonso[*]
Părinți	Francisc, Duce de Cádiz Isabela a II–a a Spaniei
Frați și surori	Alfonso al XII-lea al Spaniei Fernando, Prince of Asturias (1850-1850)[*] Infanta Eulalia a Spaniei Infanta María de la Paz a Spaniei Infanta María del Pilar of Spain[*] María de la Concepción de Borbón y Borbón[*] Infante Francis of Assisi Leopold of Spain[*]
Căsătorită cu	Prințul Gaetan, Conte de Girgenti
Cetățenie	Spania
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bourbon

Ion Mincu
Date personale
Născut	20 decembrie 1852 Focșani, Principatul Moldovei
Decedat	6 decembrie 1912, (59 de ani) București, România
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	arhitect politician inginer
Activitate
Alma Mater	École des Beaux-Arts
Clădiri semnificative	* Casa Lahovari * Casa Petrașcu * Vila Robescu, Sinaia
Modifică date / text

Membru post-mortem al Academiei Române

* 1852. Ion Mincu (n. 20 decembrie 1852, Focșani - d. 6 decembrie 1912, București) a fost un arhitect, inginer, profesor și deputat român. Promotor al unui stil românesc în arhitectură, cunoscută și ca arhitectură neo-românească, Ion Mincu a integrat în operele sale specificul arhitecturii tradiționale din România. Exemple în acest sens sunt Bufetul din Șoseaua Kiseleff (1882-1892) și Vila Robescu din Sinaia.

DATE BIOGRAFICE

Bustul lui Ion Mincu, situat în Parcul Teatrului din orașul Focșani, oraș în care s-a născut

Mormântul lui Ion Mincu din Cimitirul Bellu. Troița a fost așezată în 2012

Ion Mincu s-a născut în anul 1852, la Focșani, pe atunci în județul Putna.

Studiile secundare le-a efectuat la Liceul „Unirea” din Focșani, între anii 1863 și 1871. Din 1864 este bursier la Școala Națională de Arte Frumoase din București, înființată în acel an. În anul 1871 se înscrie la Școala de Poduri, Șosele și Mine din București, pe care a absolvit-o în 1875, obținând diploma de inginer. Între 1877-1884 studiază la Școala Națională de Arte Frumoase din Paris, avându-i ca profesori pe Remy de Louanges și J. Gaudet, și obține diploma de arhitect. În 1883 a primit premiul Societății centrale a arhitecților francezi.

Ion Mincu s-a căsătorit în aprilie 1887, pe când avea 35 de ani, cu Eliza Dăscălescu, care era cu 11 ani mai tânără. Cei doi au avut două fiice^[1].

Întors în țară, între 1892-1897, are o activitate didactică și își aduce aportul la înființarea Școlii de arhitectură a Societății Arhitecților Români. Între 1898-1912 este profesor la atelierul de proiecte al Școlii Naționale de Arhitectură, iar apoi la Școala Superioară de Arhitectură din București. Ion Mincu a fost deputat în Parlamentul României între 1895-1899. Între 1903-1912 a fost președintele Societății Arhitecților Români.

Ion Mincu a murit la 6 decembrie 1912, în București.

LUCRĂRI

Casa în care a locuit Ion Mincu

București, strada Arthur Verona

• Catedrala Sfinții Petru și Pavel din Constanța (1895)
• Refacerea Casei Lahovari (1884-1886)
• Bufetul de la Șosea (1882-1892), în prezent restaurantul Doina de pe Șoseaua Kiseleff
• Restaurarea Casei Monteoru din București (1887-1889)
• Casa Manolescu-Vitzu din București (1888)
• Casa Robescu din București (1889), pe str. I.L.Caragiale nr. 12 (fostă Rotari nr. 6), a aparținut colonelului Alexandru Robescu
• Casa Ștefan Vlădoianu din București (1889)
• Construirea dependințelor Casei Vernescu (1890)
• Casa Robescu din Galați (1896-1897) str, Mihai Bravu 38, a aparținut lui Constantin F. Robescu
• Vila Robescu din Sinaia (1897), a aparținut generalului Alexandru Robescu, Maestrul Curții Princiare a principelui Ferdinand
• Casa Petrașcu din Piața Romană (1904)
• Școala Centrală de fete din București (1890)
• Proiecte de reparații ale casei Ion Mincu din București (1890-1900), antreprenor Iosef Piantini, str. Pictor Arthur Verona 19
• Palatul Administratic din Galați (1905-1906)
• Palatul Băncii Comerțului din Craiova (1906, terminat de C. Iotzu în 1916)
• Casa N.Petrașcu din București (1906-1907)
• Palatul Primăriei (proiect)
• Școala de război din București (proiect)
• Cavourile lui Ghica, Cantacuzino, Gheorghieff din Cimitirul Bellu (1900-1904)
• A restaurat Biserica Stavropoleos din București (1904-1910)
• Casa Monteoru a fost renovată după planurile arhitectului în perioada 1887–1888 (Sediul Uniunii Scriitorilor)
• Casa Vernescu (1887-1889)
• A decorat interiorul Palatului de Justiție din București (1890-1895)

ARTICOLE

• Școala noastră de arte frumoase (1895-1896 în revista Literatura și arta română)
• Expozițiunea de arhitectură P. Antonescu (1900-1901 în revista Literatura și arta română)
• Concursul Camerei de Comerț din București, Palatul Bursei (1907 în revista Literatura și arta română)
• Cronica artistică - Stavropoleos (1904 în Epoca)

DISTINCȚII

• Ca o recunoaștere a importanței sale în evoluția școlii românești de arhitectură, începând cu anul 1953, Universitatea de Arhitectură și Urbanism din București îi poartă numele.
• În anul 2012 a fost declarat membru post-mortem al Academiei Române.^[

·         1854 - S-a născut Ioan Nădejde, sociolog, lingvist, publicist şi om politic (m. 29 decembrie 1928)

·         1861: Constantin Mille, gazetar și scriitor român (d. 1927)

·         1868: S-a nascut  Harvey S. Firestone, industrias american, pionier al industriei de cauciuc; (d.7 februarie 1938).

·         1879: S-a nascut Ion Gheorghe Duca, jurist si om politic român; a fost de mai multe ori ministru în guvernul român. În noiembrie 1933 a fost numit prim-ministru însa la 29 decembrie a fost asasinat de un comando legionar.

* 1873: Mehmet Âkif Ersoy (n. 20 decembrie 1873 – d. 27 decembrie 1936) a fost o pesonalitate turcă a perioadei otomane, fiind poet, veterinar, profesor, predicator, hafiz^[2], traducător al Coranului, înotător și deputat.

M. Afik Ersoy este cunoscut pentru că este autorul imnului de stat al Republicii Turcia – İstiklâl Marșı (Marșul Independenței). Este supranumit „poetul patriei” și „poet național”. Cele mai importante opere sunt „Canaklale destani”- Epopeea Galiopolli- „Bulbul” – Privighetoarea-„Sahafat”- .

După a doua perioadă constituțională a fost redactor-șef al revistei Sirat-i Mustakim (Calea dreaptă) care și-a schimbat numele în Sebil ül-Reşad. În timpul Războiului de Independență a fost deputat în Primul Parlament.

Deși a fost adeptul unei republici laice, nu a fost de acord cu unele reforme făcute după întemeierea Republicii și a plecat în Egipt, unde s-a angajat ca lector de literatura turcă și și-a consacrat 10 ani din viață creației literare.^[3]

Sari la navigareSari la căutare

Ion Iancovescu
Actorul Ion Iancovescu
Date personale
Născut	20 decembrie 1889 București, România
Decedat	1966, (77 de ani)
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Ocupație	actor, regizor
Alte premii
Ordinul Muncii Clasa a II-a
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1889. Ion Iancovescu (n. 20 decembrie 1889, București - d. 1966) a fost un actor, regizor și animator al scenei teatrale românești.

BIOGRAFIE

Ion Iancovescu a fost mai ales ctitorul a șapte edificii teatrale în București, printre care Teatrul Excelsior (azi, sediul Teatrului de Comedie) și Teatrul Modern (Teatrul Casei Centrale a Armatei).^[1]

Ion Iancovescu a fost mentorul mai multor actori de succes din anii '50, printre care și celebrul Grigore Vasiliu Birlic.

Unul dintre admiratorii lui Ion Iancovescu a fost dramaturgul Eugen Ionescu, care i-a trimis actorului spre lectură piesa „Regele moare", dorindu-și ca acesta să interpreteze rolul principal în prima punere în scenă a piesei. În timpul perioadei comuniste, Ion Iancovescu nu a fost agreat de către regim, fiind înlăturat de pe scena Teatrului Național din București^[2] de directorul de atunci al instituției, Zaharia Stancu. Înlăturarea sa din teatru a fost mai complexă, având și motive politice. Securitatea l-a arestat și anchetat pe Iancovescu în două rânduri pentru vorbele sale de spirit, lansate liber într-o lume ocupată, încruntată și foarte atentă la tot ce mișca.^[3]

Iată un exemplu de astfel de vorbă de spirit. Prin 1950, Ion Iancovescu, Șerban Cioculescu, Ion Barbu și Radu Beligan se aflau la o masă în braseria de la Athénée Palace. Ușa se deschide brusc și un june gazetar de la „Scînteia” vine spre ei debordând de entusiasm: „Ați auzit ? În curând, în Uniunea Sovietică pâinea va fi gratis !” „Da, dar cu ce preț...”, a replicat trist Iancovescu.^[4]

În 1946, când a solicitat o audiență unui coleg ajuns dregator cultural, acesta l-a primit cu condiția să intre prin ușa din spate. Replica lui Iancovescu a fost următoarea: "Nu se face - tu, confrate!/ Ca să mă inviți prin spate/ Când eu știi că-ntreaga viață/ Te-am băgat numai prin față...".^[5]

Actorul Ion Iancovescu povestea cu haz cum a încercat el să "păcălească" autoritățile, dar nu i-a mers. Era prin anii 50 și nu se putea ieși ușor în occident. Atunci, Iancovescu s-a dus la directorul teatrului și i-a spus că vrea să joace rolul lui Cyrano de Bergerac din piesa lui Edmond Rostand și trebuie să meargă neapărat la Paris ca să se documenteze. Directorul i-a răspuns că-i oferă rolul principal dintr-o altă piesă: "Poveste din Irkutsk" și-l trimite să se documenteze în Siberia.^[6]

Până să fie înlăturat din teatru, Ion Iancovescu a apărut pe scenă de mai mult de 18.000 de ori, într-o viață artistică de vreo cinci decenii.^[3]

Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Ion Iancovescu i s-a acordat Ordinul Muncii Clasa II „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.^[7] A obținut anterior anului 1957 titlul de artist emerit al Republicii Populare Romîne.

În anul 2009, fiica sa vitregă, care este cetățean belgian, a reclamat poliției că de pe mormântul actorului, situat pe Aleea actorilor din cimitirul Bellu, au dispărut mai multe decorațiuni și statuete din marmură, tăiate cu flexul.^[8]

FILMOGRAFIE

Ion Iancovescu a jucat în următoarele filme:^[9]

• Culesul viilor (1913)
• Țigăncușa de la iatac (1923) - Grigore
• Parada Paramount (1930) - M.C.
• Afacerea Protar (1956)
• Două lozuri (1957) - flașnetarul
• Faust XX (1966) - Tatăl lui Toma
• O noapte de vis (scurt-metraj de ficțiune, în regia lui Mirel Ilieșu).

Filmul Culesul viilor a fost un film documentar artistic/publicitar, în care se făcea reclamă pentru firma "Dealul Zorilor" din Valea Călugărească. Filmul prezenta procesul de producție al vinului, din toamnă, cu îngroparea viței, până anul următor, la culesul viilor.^[10]

Filmul Țigăncușa de la iatac are la bază un scenariu de Victor Beldiman, după o nuvelă de Radu Rosseti. Protagoniști: Dorina Heller, Elvira Popescu, Ion Iancovescu. Filmul este pierdut astăzi.^[11]

Filmul sonor Parada Paramount a fost realizat cu prilejul jubileului casei de filme americane "Paramount Pictures", în 13 versiuni, printre care și una românească. Pe lângă o serie de scheciuri și numere muzicale și coregrafice interpretate de mari vedete, filmul era completat cu 11 scheciuri și un comperaj interpretate de actori români.^[12]

Filmul Faust XX este o comedie ștințifico-fantastică pe tema faustiană, de creare a omului perfect, prin implantarea creierului unui bătrân înțelept în corpul unui tânăr.

·         1890: Jaroslav Heyrovský, chimist ceh, laureat Nobel (d. 1967)
* 1894: Sir Robert Gordon Menzies (n. 20 decembrie 1894 – d. 15 mai 1978), a fost un politician australian, cel de-al doisprezecelea prim ministru al Australiei^⁠(en).

Cel de-al doilea mandat al său ca prim ministru al țării (1949 - 1966) a fost cel care l-a făcut ca până astăzi să dețină recordul celui mai lung mandat de lider al guvernului din istoria Australiei. Menzies a avut o ascensiune politică scurtă și spectaculoasă, câștigând alegerile din 1940, datorită câștigării strânse a alegerilor de către partidul său. Un an mai târziu, guvernul său a căzut datorită membrilor Parlamentului Australiei (în original, crossing the floor).

În timpul celor opt ani petrecuți în opoziție, Menzies a fondat partidul liberal australian, Liberal Party of Australia. Împreună cu partidul său a câștigat alegerile federale din 1949, dominând apoi scena politică australiană până la retragerea sa în 1966. Menzies era renumit ca fiind un vorbitor deosebit, atât în Parlament cât și pe alte scene și în diferite ocazii. Cuvântarea sa devenită clasică a genului, Oamenii care au fost uitați, conform originalului "The forgotten people", este un exemplu al calităților sale oratorice.

·         1898 - S-a născut actriţa americană Irene Dunne (m.04.09.1990).

·         1902: Prințul George, Duce de Kent (George Edward Alexander Edmund; 20 decembrie 1902 – 25 august 1942) a fost membru al familiei regale, al patrulea fiu al regelui George al V-lea al Regatului Unit și Mary de Teck. A deținut titlul de Duce de Kent din 1934 până la moartea sa, în 1942.

·         1904: S-a născut istoricul Aurelian Sacerdoţeanu, specialist în istoria medievală a românilor, în practica şi teoria arhivistică; (m. 1976).

·         1907 - S-a născut Paul Francis Webster, textier american.
* 1910: Helene Mayer (nume de căsătorie Helene Falkner von Sonnenburg, n. 20 decembrie 1910, Offenbach am Main, Germania – d. 15 octombrie1953, Heidelberg, Germania) a fost o scrimeră germană specializată pe floretă.

La vârsta de 17 ani a fost laureată cu aur la Jocurile Olimpice din 1928de la Amsterdam după ce a câștigat 18 din 20 de meciuri. S-a clasat pe locul 5 la Olimpiada din 1932 de la Los Angeles. A rămas in Statele Unite ale Americii după Jocurile Olimpice, în cadrul unui schimb studențesc, luând parte la competițiile din această țară.

Având un tată evreu și o mamă creștină, a fost exclusă în anul 1933 din clubul său de scrimă de la Offenbach din cauza epurărilor naziste antievreiești.^[1] Totuși, i s-a propus să reprezinte Germania la Jocurile Olimpice din 1936 de la Berlin, organizate de Al Treilea Reich: Comitetul Olimpic din Germania a asigurat Comitetul Olimpic Internațional că sportivii germani evrei nu ar fi excluși. Astfel, Helene Mayer a fost singurul membru evreu al delegației germane.^[2] A cucerit medalia de argint după ce a fost învinsă în faza finală de maghiara Ilona Elek, care era și ea evreică. Helene Mayer a câștigat aurul la Campionatele Europene (Campionatele Mondiale de fapt) în 1929 și 1931, precum și la Campionatul Mondial în 1937.

După ce s-a retras în anul 1947 a devenit profesoară de limbi străine la Mills College, de lângă San Francisco, apoi profesoară de științe politice la City College din San Francisco.^[1] A dobândit cetățenia americană cu puțin timp înainte de cel de-al Doilea Război Mondial. A murit răpusă de cancer în anul 1953.^[1]

* 1912: Nereo Rocco (20 mai 1912, Trieste – 20 februarie 1979, Trieste) a fost un fotbalist și antrenor italian. El a fost unul din cei mai de succes antrenori italieni, și primul promotor al stilului catenaccio în țară.

* 1921: George Roy Hill (n. 20 decembrie 1921, Minneapolis, Minnesota – d. 27 decembrie 2002, New York City) a fost un regizor american.^[1]

·         1927: S-a născut economistul Constantin Bărbulescu. După 1989 a făcut parte din Comisia numită de Guvernul României pentru elaborarea strategiei privind trecerea la economia de piaţă. A avut o amplă activitate pedagogică (a gândit restructurarea învăţământului superior economic românesc potrivit noilor condiţii ale economiei de piaţă); membru corespondent al Academiei Române din 1993 (m. 2010).

·         1929 - S-a născut poetul Alexandru Căprariu (m.04.02.1988).

* 1929: Andrei Ursu (n. 20 decembrie 1929) este un pedolog moldovean, care a fost ales ca membru titular al Academiei de Științe a Moldovei.

·         1930 - S–a născut Antoine Vitez, actor, regizor şi director francez de teatru (m.30.04.1990).

·         1934: George Apostu (n. 20 decembrie 1934,^[1][2][3] Stănișești, Tecuci, România – d. 13 octombrie 1986,^[1][3] Paris, Franța) a fost un sculptorromân. A absolvit în 1959 Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu” din București, unde a studiat sculptura cu Ion Lucian Murnu și Constantin Baraschi.

Începând cu 1964 și până când s-a stins din viață, George Apostu a avut numeroase expoziții personale în România și în străinătate (Franța, Belgia, Italia, Spania, Brazilia, India etc.). În 1983 i se atribuie un atelier de creație de către primăria orașului Paris.

Încă din primii ani ai producției sale artistice, Apostu a găsit în creația populară - în deosebi în sculptura în lemn sau piatră și în piesele de etnografie - temeiurile inovației stilistice, drumul spre modalități de expresie eliberate de clișeele și convențiile unui realism îngust, academizant. Apelul la izvoarele artei populare a fost făcut de pe pozițiile unei concepții originale, rezultat al culturii plastice și al temperamentului său, care are forța să individualizeze forme de largă circulație, să supună întregul material imaginativ al operei la o matrice stilistică personală. Prin acest mod creator de raportare la valorile patrimoniale, Apostu a dovedit că și-a însușit esența lecției lui Constantin Brâncuși. Realizează sculpturi în aer liber la Grenoble, 1967; Măgura, 1970, 1975; Costinești, 1972; Voroneț, 1972; Balta Albă-București, 1972.

Unul din cele mai cunoscute cicluri ale sale, „Tatăl și Fiul”, constituie o prelucrare sculpturală a vechiului motiv al „arborelui vieții”, starea de comunicare dintre elementul uman și cel vegetal făcând posibilă reactualizarea mitului regenerării organice. Alte cicluri - „Laponele”, „Fluturi” - dezvoltă sugestii formale ale artefactului țărănesc, ale căror morfologii preiau în mod firesc datele naturii vii.

În ultimii ani ai vieții, George Apostu trece de la păgânismul declarat al primelor sale lucrări, angajate în dialogul cu acel fond ecumenic neolitic la care se referea Mircea Eliade, și care îl inspirase și pe Constantin Brâncuși, aducând tema tatălui și fiului în aria de semnificație creștină.

George Apostu a fost distins în 1966 cu premiul Ioan Andreescu al Academiei Române, în 1970 cu marele premiu pentru sculptură al Uniunii Artiștilor Plastici din România.

Este înmormântat în zona de sud a cimitirului Père-Lachaise din Paris.

Expoziții personale:

• 1964 - Grădina Casei Ziariștilor, București;
• 1966 - Galeria de Artă a Uniunii Artiștilor Plastici, filiala Cluj-Napoca;
• 1967, 1973 - Galeria Raymonde Cazenave, Paris, Franța;
• 1968 - Castelul Charlottenburg, Copenhaga, Danemarca;
• 1969 - Vrö, Danemarca;
• 1970 - Fine Arts Palace, Bruxelles, Belgia;
• 1970 - Galeria Vysokie Myasto, Praga, Cehia;
• 1970 - Galeria Apollo, București;
• 1971 - Galeria Taidehalli, Helsinki, Finlanda și Galeria Apollo, București;
• 1973 - Galeria Raymonde Cazenave, Paris, Franța;
• 1974 - Galeria Apollo, București;
• 1976 - Muzeul de Artă Vizuală, Galați;
• 1978 - Galeria Sipca, Sofia;
• 1979 - Muzeul de Artă, Bacău;
• 1982 - Fundația Pagani, Milano, Italia;
• 1985 - Galeria Anne et J.C. Lahumière, l‛espace ACNAV, Paris, Franța;
• 1986 - Galeria Le Portail à roulletes, Paris, Franța;
• 1988 - Carcassone, Franța (retrospectivă postumă);
• 2000 - MIAMB, București;
• 2001 - Galeria 3/4, Teatrul Național București.

Expoziții de grup:

• 1957 - Festivalul Mondial al Tineretului, Moscova, Rusia;
• 1962 - Sala Dalles, București;
• 1963 - Expoziția tinerilor artiști - Paris, Franța și Galați;
• 1965, 1970 - Bienala La Jeune sculpture, Paris, Franța;
• 1966 - Expoziția artiștilor plastici, Londra, Marea Britanie;
• 1966 - Expoziția Națională, București;
• 1967 - Expoziția Internațională în aer liber, Middelheim Anvers, Belgia;
• 1967 - Expoziția cu ocazia Colocviului Brâncuși, București;
• 1968 - Fundația Pagani, Legnano-Castellanza, Italia;
• 1968 - Expoziția Internațională de sculptură în aer liber, Legnano, Italia;
• 1969 - Bienala Internațională de la Sao Paulo, Brazilia;
• 1969 - Sala Galeriilor de Artă, București;
• 1969 - Expoziția Opt artiști românii, Haga, Olanda;
• 1970, 1976, 1980 - Bienala de la Veneția, Italia;
• 1970 - Bronzuri unice, Madrid, Barcelona, Spania;
• 1971 - Bienala de Sculptură Mică, Mücsarnok, Budapesta, Ungaria;
• 1971 - La Jeune Sculpture, Paris, Franța;
• 1972 - Lemn și tehnologie, Sala Dalles, București;
• 1972 - Expoziția Arta plastică românească din secolul al XX-lea, Varșovia, Polonia;
• 1972 - Galeria Pulchri studio, Haga, Olanda;
• 1972 - Expoziția de artă decorativă românească, Budapesta, Ungaria;
• 1972 - Congresul Internațional de Estetică, București;
• 1972 - Sala Ateneu și Sala Dalles, Bienala de Pictură și Sculptură, București;
• 1973 - Expoziția de artă decorativă, Belgrad, Serbia;
• 1974 - Quadrienala de la Erfurt, Germania;
• 1974 - Expoziția de artă decorativă românească, Moscova, Rusia;
• 1974 - Expoziția de sculptură românească contemporană, Ernst Muzeum, Budapesta, Ungaria;
• 1974 - Muzeul de Arheologie, Varșovi, Polonia;
• 1974 - Galeria Nouă, București;
• 1974 - Congresul al XI-lea al P.C.R., Craiova;
• 1975 - Plastik und Blumen, Berlin, Germania;
• 1975 - Expoziția românească de forme sculpturale mici, Varșovia, Polonia;
• 1975 - Muzeul Galliéra Hommage de la sculpture roumaine contemporaine à Brancusi, Paris, Franța;
• 1975 - Bienala de la Veneția, Italia;
• 1976 - Expoziția Magistralele socialismului, București;
• 1976 - Arta și natura, Galeria Nouă, București;
• 1977 - Bienala de Sculptură Mică, Padova, Italia;
• 1977 - Țărănimea - puternică forță socială și revluționară, Galeria Simeza, București;
• 1977 - Sculptura românească din secolul al XX-lea, Galeria Tretiakov, Moscova, Rusia;
• 1979 - Trienala de pictură și sculptură, New Delhi, India;
• 1979 - Bienala Internațională de sculptură în aer liber Muzeul Skironio, Atena, Grecia;
• 1979 - Expoziția de grup de sculptură și artă decorativăi, Plovdiv, Bulgaria;
• 1979 - A 35-a aniversare a Eliberării, Bucureșt;
• 1979, 1981, 1985 - Bienala de Sculpturã, Muzeul Skironio, Atena, Grecia;
• 1980 - 2050 de ani de la crearea statului dac, București;
• 1980 - Expoziție de sculptură românească contemporană, Moscova; Praga; Bratislava; Rostock;
• 1981 - Bienala Internațională, Muzeul Skironio, Atena, Grecia;
• 1981 - Expoziție de artă contemporană românească, Montréal, Canada;
• 1982 - Quadrienala de artă decorativă a țărilor socialiste, Erfurt, Germania;
• 1983, 1984, 1985 - Salon des grands et jeunes artistes d’aujourd’hui, Salon de Mai, Paris, Franța;
• 1983, 1985 Salon de Mai, Paris, Franța;
• 1985 - Femina, organizată de UNESCO în memoria Alice Penalba, Paris, Franța;
• 1985 - Les Mille et Une Nuits, Centrul Cultural, Boulogne, Franța;
• 1985 - Les Têtes de l’Art, Galeria Gérard Laubie, Paris, Franța;
• 1985 - Salon d’Art Sacré, Paris, Franța;
• 1985 - Cent sculpteurs face au public, Centrul Cultural din Boulogne, St. Cloud;
• 1986 - Salon de mai; Salon d‛Art Sacré; Salon réalités nouvelles, Paris și Association pour le développement des arts à Colliure, Château royal de Collioure, Franța.

Simpozioane:

• 1967 - Grenoble, Franța;
• 1970,1975 - Măgura, Buzău;
• 1973 - Siklos, Ungaria;
• 1974 - Lindabrunn, Austria;
• 1976 - Austria și Krapina, Iugoslavia;
• 1978 - Suwako, Japonia;
• 1979 - Galați și Zarand, Ara;
• 1981 - Brăila;
• 1985 - Aix-en-Provence, Franța.

·         1935: S-a născut producătorul de televiziune Valeriu Lazarov; în 1968 se stabileşte în străinătate, iniţial în Spania (până în 1979) şi apoi în Italia (până în 1989, unde lucrează pentru Silvio Berlusconi, la Canale 5). Între anii 1989 şi 1994 conduce postul sapniol Tele 5; în 1995 îşi înfiinţează propria companie de producţie, Prime Time Communications; (m. 2009).

* 1935:  S–a născut Daniel Drăgan, prozator, fondator al revistei „Astra“ din Braşov. Daniel Drăgan a debutat ca poet în 1953. Opera sa cuprinde 25 de romane, volume de povestiri, teatru, eseuri, memorialistică. A absolvit Școala de Literatură și Critică Literară Mihail Eminescu a Uniunii Scriitorilor (1955) și Facultatea de ziaristică din București (1977).

A inițiat și a condus revistele ASTRA (1966-1968 și 1980-1990), Brașovul literar și artistic (serie nouă – 1978-1982) și Coresi(1990-1993. A înființat și a condus Editura Arania (1991-2008) și Fundația Culturală Arania (din 1996). Membru al Uniunii Scriitorilor. A fost președinte al Societății Patronilor de Edituri din România, două legislaturi (1994-1996). A fost distins de trei ori cu premiul pentru proză al Uniunii Scriitorilor din România, filiala Brașov (1984, 2002, 2004), și cu Premiul Opera Omnia al Uniunii Scriitorilor, filiala Brașov, în 2006. Membru al Uniunii Scriitorilor; Membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni; Membru al Asociațiunii Transilvane pentru Literatura Română și Cultura Poporului Român (ASTRA).

OPERĂ

Romane

• 1977 - Doi ori doi, București, Editura Cartea Românească
• 1979 - Oceanul, București, Editura Cartea Românească
• 1982 - Podul, București, Editura Cartea Românească
• 1983 - Ursa Mică, Cluj-Napoca, Editura Dacia
• 1985 - Ursa Mare, Cluj-Napoca, Editura Dacia
• 1987 - Tare ca piatra, București, Editura Cartea Românească
• 1989 - Presimțirile, București, Editura Cartea Românească
• 1999 - Stăpânii lumii, Brașov, Editura Arania
• 2002 - Părintele Thom, Brașov, Editura Arania
• 2004 - Caravana, Brașov, Editura Arania
• 2005 - Ciuma boilor, Brașov, Editura Arania
• 2006 - Diavolul, aproapele nostru, Brașov, Editura Arania
• 2008 - Umbra Marelui Protector, București, Editura Minerva
• 2010 - Subreta, Brașov, Editura Arania
• 2011 - Biedermeier, Târgoviște, Editura Bibliotheca
• 2011 - Mehmed, Brașov, Editura Arania
• 2019 - Mița - Jurnalul intim, secret si adevărat al Mariei Suru, Brașov, Editura Arania

Nuvele/Povestiri

• Mărgele roșii, București, Brașov, Editura Cartea Românească, 1984
• Cherry din Dover, Brașov, Editura Arania, 1992
• Zgubilici și Scândurica, Brașov, Editura Arania, 1995
• Drum spre Arania, Brașov, Editura Arania, 2005
• Ultima tinerețe a Mariei Suru, Brașov, Editura Arania, 2005
• Fantoma, Brașov, Editura Arania, 2009

Teatru

• Revelion cu Paloma Blanca, Brașov, Editura Arania, 2003

Versuri

• Hohote mari auzind, Brașov, Editura Arania, 1996
• Clipa de Apoi, Brașov, Editura Arania, 1999
• Continentul Whitman, Brașov, Editura Arania, 2004
• Perimetru magic, Brașov, Editura Arania, 2010
• Visul poetului unic Neum, Brașov, Editura Arania, 2013
• Statuie cu lacrimă, Brașov, Editura Arania, 2013

Memorialistică

• Firele de iarbă ale Americii, Brașov, Editura Arania, 2004
• Apel la memorie, Brașov, Editura Arania, 2007

Publicistică

• Zodia interogației (interviuri), Brașov, Editura Arania, 2009.

Daniel Drăgan
Date personale
Născut	20 decembrie 1935 Glodeni, România
Decedat	25 martie 2016
Naționalitate	român
Cetățenie	România
Ocupație	dramaturg, memorialist, nuvelist, poet, publicist, scriitor
Studii	Școala de Literatură și Critică Literară Mihail Eminescu a Uniunii Scriitorilor, Facultatea de ziaristică din București
Note
Membru al Uniunii Scriitorilor Membru al Societății Scriitorilor Târgovișteni Membru al Astrei Președinte al Societății Patronilor de Edituri din România

·         1939: Ștefan Glăvan (n. 20 decembrie 1939, Constanța) este un fost senatorromân în legislatura 1990-1992, ales în județul Timiș pe listele partidului FSN. În cadrul activității sale parlamentare în legislatura 1990-1992, Ștefan Glăvan a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Senat, Canada, Australia, Republica Argentina și Republica Chile. În legislatura 1992-1996, Ștefan Glăvan a fost deputat ales deputat pe listele PD și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Republica Franceză-Adunarea Națională și Republica Venezuela. În legislatura 2004-2008, Ștefan Glăvan a fost ales deputat pe listele Partidului Conservator și a fost membru în grupurile parlamentare de prietenie cu Muntenegro, Republica Cipru și Republica Algeriană Democratică și Populară. În perioada 1996-2000, Ștefan Glăvan a fost ambasador al României în Serbia și Muntenegru. Ștefan Glăvan este profesor la Universitatea Politehnica din Timișoara din anul 1986.

·         1940 - S–a născut Maria Mănucă, pictor, membră a UAPR.

·         1940 - S–a născut sculptorul Mihai Buculei, nominalizat, în anul 2000, la Premiul pentru Excelenţă în Cultura Română.

·         1940 - S-a născut Larry Willis, pianist american.
* 1942: Jean-Claude Trichet (n. 20 decembrie 1942, la Lyon, Franța) este un înalt funcționar francez. După ce fusese director al Trezoreriei, din 1987până în 1993, guvernator al Băncii Franței, din 1993 până în 2003, el a fost președinte al Băncii Centrale Europene, din 2003 până în 2011.

Ruxandra Sireteanu
Date personale
Nume la naștere	Ruxandra Sireteanu
Născută	20 decembrie 1943  Craiova
Decedată	18 februarie 2014 (70 de ani)
Ocupație	actriță
Activitate
Ani de activitate	1952–2014
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1943. Ruxandra Sireteanu (n. 20 decembrie 1943, Craiova - 18 februarie 2014) a fost o importantă actriță română.^[1][2]

A debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finți.

A susținut multe recitaluri de poezie atât în România cât și în Suedia (Malmö și Göteborg) și Grecia (Atena și Salonic). În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la „Maison des jeunes”, condusă de Jean-Louis Barrault și Tania Balachova.

În perioada 1992–1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universității Hyperion din București.

Din 1996 face dublaje la filmele de desene animate, Studiourile „AGER FILM”. Între 1998–1999, dublaj la serialul de televiziune „Suflet de femeie.”

BIOGRAFIE

Ruxandra Sireteanu s-a născut la Craiova, pe data de 20 decembrie 1943 și a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finți. După absolvirea Liceului „Sf. Sava” din București, în 1961, a intrat la IATC Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, lector Sanda Manu. În 1965, la examenul de absolvire, a jucat rolurile Tofana din „Patima Roșie” de Mihail Sorbul și Fata, Iubita, Nevasta din „Omul care s-a transformat în câine” de O. Dragun, regia Andrei Șerban. Între anii 1965–1969, Ruxandra Sireteanu a fost angajată la Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Pe scena Naționalului craiovean a interpretat: Catarina din „Femeia îndărătnică” de William Shakespeare, regia Miron Niculescu; Dorina din „Tartuffe” de Moličre, regia Miron Niculescu; Șura din „ Egor Bulîciov” de Maxim Gorki, regia Petre Sava Băleanu; Elena din „Suflete tari” de Camil Petrescu, regia Geta Tomescu.

Între 1971–1972 Ruxandra Sireteanu a fost angajată la Teatrul de Stat din Oradea, unde a jucat rolurile Nina Zarecinaia din „Pescărușul” de Cehov (regia Alexandru Colpacci) și Maria din „Omul care ...” de Horia Lovinescu. Din anul 1972, este angajată a Teatrului Nottara din București. Timp de 36 de ani petrecuți pe scena acestui teatru, actrița Ruxandra Sireteanu a întruchipat o serie lungă de personaje, printre care: Jennifer din „ Adio Charlie” de G. Alexod, regia George Rafael (1972); Ghizi din „Familia Tott” de Orkeny, regia Val Paraschiv (1977); Nina din „N-am încredere în bărbați” de Anatoli Sofronov, regia Dan Micu (1975); Senia din „Calandria” de D. Babiena (1982); Agripina din „5 romane de amor” de Teodor Mazilu, regia George Rafael (1978); Veta din „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regia Dan Micu (1986); Doamna Vintilă din „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, regia Alexandru Dabija (1984); Charlotta din „ Livada de vișini” de A. P. Cehov, regia Dominic Dembinschi (1987); și Pin din „Taifun” de Ca O Yu, regia Alexandru Dabija (1988); Margareta din „ Simeyașul” de Gherman, regia Horațiu Mălăele (1990); Elena Sergheevna din „Șantaj” de Ludmila Ruzumovskaia, regia D. Dembinschi (1992); Frosina din „Avarul” de Moličre, regia Mircea Cornișteanu (1994); Doamna Pearce și Doamna Higgins din „Misterele Londrei”, muzical după „Pygmalion” de G. B. Shaw, regia D. Dembinschi (1995); Fiokla din „Căsătoria” de Gogol, regia Gavriil Pinte (1998); Nanny din „Nanny” de Fenwik, regia Tom Ferriter (1999); Judy din „Moștenirea lui Cadâr”, muzical de Eugen Rotaru, regia Tania Filip (1999; Teatrul Nottara a făcut un turneu cu acest spectacol în SUA și Canada, în 2001); Dragna, Boiana și Olivera în „Larry Thomson” de Kovacevici (2001); Mama din „Minciuna din mine” de Sam Sheppard, regia Ada Lupu (2002); Tița din „Prăpăstiile Bucureștilor” de Matei Millo, regia Ada Lupu (2003); Chiriachița din „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, regia Dinu Cernescu (2003); Crapart din „Jocul dragostei și al morții” de Romain Rolland, regia Lucian Giurchescu (2003); Raisa Pavlova și Ulita din „Pădurea” de A. N. Ostrovski, regia Tudor Mărăscu (2005); Eileen din „Billy Șchiopul” de Martin McDonagh, regia Vlad Masacci (2005); Nina Ivanovna din piesa „Un pensionar fatal” de Al. Galin, regia Tudor Țepeneag (2008).

Roluri la Teatrul „George Ciprian” din Buzău: Luiza din „Fierarii” de M. Nicolici, regia Răzvan Săvescu (2000); Lady Bracknell din „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, regia Răzvan Dincă.

FILMOGRAFIE

• Imposibila iubire (1984)
• O lumină la etajul zece (1984)
• Divorț... din dragoste (1992)
• Păcală se întoarce (2006)

DUBLAJ

• Dna. Cap de Cartof - Toy Story (Povestea Jucăriilor)
• Tanana - Brother Bear (Fratele Urs)
• Vrăjitoarea - Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici

* 1943: Magda Usache (n. 20 decembrie 1943, București) este o scriitoareromână. S-a născut în București în 1943. A urmat Colegiul „B.P. Hasdeu” din Buzău. În 1967 a absolvit Facultatea de filologie a Universitătii „Al.I. Cuza” din Iași, cu diplomă de merit. A lucrat în redactia revistei „Cronica” (redactor, Sectia Poezie) și la Universitatea „Al.I. Cuza” (asistent la Catedra de limbă română).

ACTIVITATEA LITERARĂ

A debutat în revista Cronica în anul 1968, cu o recenzie la volumul Rod de Cezar Ivănescu. Debut editorial a fost prin A patra dimensiune (eseuri despre poezia contemporană) la EdituraJunimea înIași, 1973.

Premii literare

• Premiul Duiliu Zamfirescu pentru volumul Conversație pe Titanic, Focșani, 2001
• Premiul Asociației Duiliu Zamfirescu pentru sprijinirea culturii române, Focsani, 2002
• Premiul Festivalului literar Mihai Eminescu pentru Luceafărul, editie critică, Suceava, 15 ianuarie 2002
• Medalia omagială Nichita Stănescu, Ploiesti, 2006, acordată de centrul Judetean pentru conservarea si promovarea culturii traditionale
• Premiul pentru proză al revistei Convorbiri literare, 2006
• Premiul pentru 'eseu-publicistică al Filialei Iasi a U.S.R., pentru Bolile spiritului critic. Eseuri atipice, 2007, * * Premiul pentru stiinta limbii acordat de revista „Arges”, 2008
• Premiul pentru publicistică al revistei „Acolada”, 2009
• Premiul revistei „Contemporanul. Ideea europeană”, „Pentru patosul revoltei”, 2009
• Să cititi bine! Eseuri lirice, epice si dramatice, Casa Editorială Demiurg, Iasi, 2010

OPERE

Romane

• Universitatea care ucide, Editura Timpul, 1995
• Astă vară n-a fost vară… , Editura Institutul European, 1996, ISBN 973-9148-95-6
• Striga acum…, Editura Institutul European, 2000, ISBN 973-611-032-X
• Conversatie pe Titanic, Editura Junimea, 2001
• Rău de România, Editura Junimea, 2003
• Bursa de iluzii, Editura Opera Magna, 2005

Editii critice

• Mircea Eliade, Mesterul Manole, studii de etnologie si mitologie, Editura Junimea, Iasi, 1992
• Mihai Eminescu, Doina, Editura Timpul, 2000
• Mihai Eminescu, Luceafărul, Editura Timpul, 2001

Antologii

• Duh si slovă, antologie de poezie crestină, Editura Junimea, 2002
• Mircea Eliade, Arta de a muri , Editura Eikon, 2006

Publicistică

• Bolile spiritului critic. Eseuri atipice, Editura Libertas, Ploiesti, 2006
• Pe muchie de hîrtie, Editura Ideea Europeana, Bucuresti, 2007, ISBN 978-606-8012-96-4
• Să cititi bine! eseuri lirice, epice si dramatice , Casa Editorială Demiurg, 2010, ISBN 973-152-1747

·         1944 - S-a născut Bobby Colomby, baterist american (Blood, Sweat & Tears).

·         1945 - S-a născut Peter Criss (Crisscoula), baterist şi vocalist american (Kiss).

* 1946: Andrei Codrescu (nume original: Andrei Perlmutter, n. 20 decembrie 1946, Sibiu, România) este un eseist, pedagog, poet și prozator american, originar din România.

S-a născut ca Andrei Perlmutter într-o familie evreiască din Sibiu. Până la 13 ani, părinții nu i-au spus că este evreu iar în 1966, a emigrat în Israel împreună cu mama sa (Într-un interviu mai târziu, scriitorul a menționat că pentru a putea emigra s-a plătit din străinatate suma de 4.000 de dolari).^[5] A debutat ca poet de limbă română iar după emigrarea în SUA (1966) s-a afirmat ca scriitor în limba engleză, publicând poezii, lucrări cu caracter memorialistic și eseuri. Este colaborator la National Public Radio. În 1989 s-a întors în țara natală ca să transmită Revoluția Română în direct pentru programul de știri ABC's Nightline (articolele sale au fost reluate în revista Dilema). A descris această experiență în cartea Gaura din steag (The Hole in the Flag) desemnată de suplimentul literar al ziarului New York Times drept Notable Book of the Year. Romanul său, Contesa sângeroasă (The Blood Countess) (Simon and Schuster, 1995), a devenit best seller în America de Nord. Un al doilea roman, Mesi@ a avut aceeași soartă. Volumul de versuri se numește Alien Candor: Selected Poems. 1970-1996 (Santa Rosa; Black Sparrow Press, 1996). Toate volumele au fost traduse în limba română.

A publicat în The Baltimore Sun, The Chicago Tribune, Playboy Magazine și The New York Times.

Predă cursuri de creative writing la Louisiana State University în Baton Rouge, Louisiana, și editează revista de avangardă poetică Exquisite Corpse: A Journal of Letters and Life. Locuiește în New Orleans. Este căsătorit și are doi fii.

Este autorul următoarelor volume de poezie:

• Comrade Past and Mister Present (Tovarășul Trecut și Domnul Prezent), 1991,
• Belligerence (Beligeranță), 1993,
• Alien Candor: Selected Poems (Candoare străină, poeme alese, 1970 - 1995), 1996.

A publicat următoarele volume de eseuri:

• The Life and Times of an Involuntary Genius (1975),
• In America's Shoes (1983),
• A Craving for Swan (1986),
• Raised by Puppets Only to Be Killed by Research (1989),
• The Disappearance of the Outside: a Manifesto for Escape (1990),
• The Hole in the Flag: A Romanian's Exile Story of Return and Revolution (1991),
• The Muse Is Always Half-Dressed in New Orleans (1995; 1996),
• Zombification: Essays from NPR (1995; 1996),
• The Dog with the Chip in His Neck: Essays from NPR & Elsewhere (1996),
• Hail Babylon! Looking for the American City at the End of the Millenium (1998),
• The Devil Never Sleeps & Other Essays (2000),
• An Involuntary Genius in America's Shoes: (And What Happened Afterwards) (2001),
• Ay, Cuba! A Socio-Erotic Journey, cu fotografii de David Graham (2001)^[6]
• The Posthuman Dada Guide - Tzara & Lenin Play Chess (2009).
• Candoarea străină, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997.

A publicat, de asemenea, volumul de proză scurtă Monsieur Teste in America & Other Instances of Realism (1987) și romanele:

• The Repentance of 1994,
• The Blood Countess (Contesa sângeroasă, 1995; 1996),
• Messiah(Mesi@) (1999),
• A Bar in Brooklyn: Novellas & Stories, 1970-1978 (1999),
• Wakefield (2004), traducere românească 2006.

În limba română a publicat volumul de proză scurtă: Domnul Teste în America (1993), antologia bilingvă de poezie Alien Candor / Candoare străină. Poeme alese 1970-1996 (1997), Prințesa sângeroasă (1999), Mesi@ (1999, 2006), Casanova in Boemia (2005) și Scrisori din New Orleans (2006).

Toate operele:

• 2011: Whatever Gets You through the Night: A Story of Sheherezade and the Arabian Entertainments (Princeton University Press, ISBN 978-1-4008-3801-1)^[7]
• 2010: The Poetry Lesson (Princeton University Press)
• 2009: The Posthuman Dada Guide: Tzara and Lenin Play Chess (Princeton University Press)
• 2008: Jealous Witness: New Poems (with a CD by the New Orleans Klezmer All-Stars) (Coffee House Press)
• 2007: Submarinul iertat, with Ruxandra Cesereanu. A long collaborative poem, Timișoara, Romania: Editura Brumar. Translated into English by Andrei Codrescu, as “The Forgiven Submarine,” published by Black Widow Press in 2009.^[8][9]
• 2007: Femeia neagră a unui culcuș de hoți, Bucharest: Editura Vinea. An art-book of early poetry recovered via the Rare Books collection at Emory University.
• 2006: New Orleans, Mon Amour: Twenty Years of Writing from the City, New York and Chapel Hill: Algonquin Books. Essays, stories.
• 2006: Miracol și catastrofă: Dialogues in Cyberspace with Robert Lazu, Timișoara, Romania: Editura Hartman. A book-length interview in Romanian.
• 2004: Wakefield: a novel New York and Chapel Hill: Algonquin Books.
• 2003: It Was Today: New Poems Minneapolis: Coffee House Press
• 2002: Casanova in Bohemia, a novel New York: The Free Press ^[10]
• 2001: An Involuntary Genius in America’s Shoes (and What Happened Afterwards) Santa Rosa: Black Sparrow Press, Re-issue of The Life & Times of an Involuntary Genius, 1976, and In America’s Shoes, 1983, with new forward and coda-essay..
• 2000: The Devil Never Sleeps & Other Essays. New York: St. Martin’s Press. Essays.
• 2000: Poezii alese/Selected Poetry, bi-lingual edition, English and Romanian Bucharest: Editura Paralela 45. Poetry.
• 1999: A Bar in Brooklyn: Novellas & Stories, 1970-1978 Santa Rosa: Black Sparrow Press.
• 1999: Messiah, a novel. New York: Simon & Schuster.
• 1999: Hail Babylon! Looking for the American City at the End of the Millennium. New York: St. Martin's Press 1999, New York and London: Picador, 1999. Essays.
• 1999: Ay, Cuba! A Socio-Erotic Journey. With photographs by David Graham. New York: St. Martin's Press, New York and London: Picador. Travel/Essay.
• 1997: The Dog With the Chip in His Neck: Essays from NPR & Elsewhere. New York: St. Martin's Press, New York and London: Picador.
• 1996: Alien Candor: Selected Poems, 1970-1995 Santa Rosa: Black Sparrow Press.
• 1995: The Muse Is Always Half-Dressed in New Orleans. New York: St. Martin's Press. New York and London: Picador,1996. Essays.
• 1995: The Blood Countess, a novel. New York: Simon & Schuster. New York: Dell.
• 1995: Zombification: Essays from NPR. New York: St. Martin's Press. New York and London: Picador.
• 1994: The Repentance of Lorraine, a novel. New York: Rhinoceros Books. Reprint with new introduction of 1976 Pocketbooks edition by “Ames Claire”)
• 1993: Belligerence, poems. Minneapolis: Coffee House Press.
• 1993: Road Scholar: Coast to Coast Late in the Century, with photographs by David Graham. A journal of the making of the movie Road Scholar. New York: Hyperion.^[11]
• 1991: The Hole in the Flag: a Romanian Exile's Story of Return and Revolution (New York: Morrow. New York: Avon.
• 1991: Comrade Past and Mister Present, poetry Minneapolis: Coffee House Press.
• 1990: The Disappearance of the Outside: a Manifesto for Escape. Boston: Addison-Wesley Co.1990; reissued by Minneapolis: Ruminator Press, 2001, with new essay)
• 1989: At the Court of Yearning: Poems by Lucian Blaga, translation of Romania's modern poet. Columbus: Ohio State University Press.
• 1988: A Craving for Swan, essays. Columbus: Ohio State University Press.
• 1987: Monsieur Teste in America & Other Instances of Realism, stories. Minneapolis: Coffee House Press.
• 1987: Raised by Puppets Only to Be Killed by Research Boston: Addison-Wesley.
• 1983: In America’s Shoes San Francisco: City Lights.
• 1983: Selected Poems 1970-1980 New York: Sun Books.
• 1982: Necrocorrida, poems. San Francisco: Panjandrum Books.
• 1979: The Lady Painter, poems. Boston: Four Zoas Press.
• 1978: For the Love of a Coat, poems. Boston: Four Zoas Press.
• 1975: The Life & Times of an Involuntary Genius, memoir. New York: George Braziller.
• 1974: The Marriage of Insult & Injury. Poems. Woodstock: Cymric Press.
• 1973: The History of the Growth of Heaven, poems. New York: George Braziller.
• 1973: A Serious Morning, poems. Santa Barbara: Capra Press.
• 1971: Why I Can’t Talk on the Telephone, stories San Francisco: kingdom kum press.
• 1970: license to carry a gun, poems. Big Table Poetry Award. Chicago: Big Table/Follet. Reprinted by Pittsburgh: Carnegie-Mellon University Press.

Andrei Codrescu
Andrei Codrescu în 2009.
Date personale
Născut	1946 (73 de ani)[2][3][4]  Sibiu, România
Cetățenie	SUA
Ocupație	jurnalist romancier[*] poet
Activitate
Limbi	limba engleză[1] limba română

·         1948 - S-a născut Steve Wright, vocalist australian (The Easybeats).

·         1950: S-a născut Ioan Flora, poet şi traducător, poet de limba română din Banatul Sârbesc (Iugoslavia);(d. 3 februarie 2005).
Volume de poezie:

• Valsuri, 1970;
• Iedera, 1975;
• Fișe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia);
• Terapia muncii, 1981;
• Starea de fapt, 1984,1986;
• O bufniță tânără pe patul morții,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie);
• Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina);
• Tălpile violete, 1990, 1998;
• Poeme, antologie, 1993;
• Discurs asupra struțocămilei), 1995, 1998 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România și din Republica Moldova);
• Cincizeci de romane și alte utopii/ Fifty Novels and Other Utopias (Cinquante romans et autres utopies), antologie, 1996;
• Iepurele suedez, 1997, 1998 (Prix de l’Union des Ecrivains și premiul ASPRO).
• Medeea și mașinile ei de război, 2000
• Dejun sub iarbă, 2003^[2][3]
• Trădarea metaforei, 2004^[4]

Traduceri:

Poeziile sale au fost traduse în limbile sârbă, germană, maghiară, macedoneană, slovacă, engleză și franceză. A tradus poeziile lui Vasko Popa, Poezii I-II (1983);

• Adam Puslojic, Nu-mi amintesc prea bine, bunul meu prieten (1986);
• Pregrad Bogdanovivi, Biblioteca rătăcitoare;
• Dragoslav Mistici, Starea sârbească (2001);
• Die Donau - leicht ansteigend, Gedichte (LYRIK- Sammlung; ISBN: 3-937139-04-4; 111 Seiten, POP-Verlag, Ludwigsburg, 2004) Traduceri semnate de Hellmut Seiler Edith Konradt Horst Fassel Helmut Britz Francisca Ricinski-Marienfeld Traian T Pop Gerald Bisinger

* 1951: Ion Neagu (n. 20 decembrie 1951) este avocat, profesor universitar de drept (la Facultatea de Drept a Universității din București și la Facultatea de Drept a Universității "Nicolae Titulescu" din București). Ion Neagu este un fost senator român în legislatura 1990-1992 ales în județul Călărași pe listele partidului FSN și fost deputat în legislatura 1992-1996ales în județul Călărași pe listele partidului PDSR.

Ion Neagu a fost Rectorul Universității "Nicolae Titulescu" din București și a publicat mai multe manuale școlare și tratate de procedură penală.^[1]

* 1952: Alexandru Pereș (n. 20 decembrie 1952, Bistrița, Republica Populară Română), este senator de Alba din partea PNL. Din 18 decembrie 2008până în 2012 a îndeplinit funcția vicepreședinte al Senatului Românieidin partea PDL.^[1]

* 1956: Ivan Ionaș (n. 20 decembrie 1956, Cărpineni - d. 8 noiembrie 2014, Chișinău) a fost un politician din Republica Moldova, deputat în Parlamentul Republicii Moldova între anii 2010 și 2014.^[2] El era membru al Partidului Liberal Democrat din Moldova din anul 2007 și pentru alegerile parlamentare din 30 noiembrie 2014 era înscris cu numărul 52 în lista de candidați ai PLDM. Tot din 2010 acesta a fost și consilier raional în raionul Cantemir.

Ivan Ionaș a murit pe 8 noiembrie 2014, la Spitalul de Urgență din Chișinău, în urma unui atac cerebral.^[3] A fost înmormântat la Cimitirul Central din Chișinău.^[4]

·         1957 - S-a născut Billy Bragg, cântăreţ şi compozitor britanic.

·         1957 - S-a născut Anita Baker, cântăreaţă americană (Chapter 8).

·         1957: Anna Vissi, cântăreață greacă, originară din Cipru

Marian Râlea
Date personale
Născut	20 decembrie 1957 Turda
Ocupație	actor
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1957. Marian Râlea (n. 20 decembrie 1957, Turda, România) este un actor român de teatru, televiziune și film. Râlea a absolvit Academia de Teatru și Film, București, promoția 1982. Totodată actorul este recunoscut pentru rolul său din seriale de succes precum: "Fructul Oprit" sau "Sacrificiul" difuzate de Antena 1.

Actorul este distins cu Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler de către Președintele României. ^[1]

ROLURI ÎN TEATRU

• Amphitrion - Amphtrion , P. Haks, regia Cristina Ioviță, Studioul Casandra, București.
• Victor - Victor sau copiii la putere, R. Vitrac, Studioul Casandra, București.
• Platonov - Platonov de A.P. Cehov, Studioul Casandra, București.
• Chiril - Ivona principesa Burgundiei de Vitold Gombrowicz, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, București.
• Câinele - Jurnalul unui nebun de Gogol, regia Dragoș Galgoțiu, Festivalul Tânărului Actor, Costinești.
• Iordache - D'ale carnavalului de I.L. caragiale, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Dorante - Jocul dragostei și al întâmplării de Marivaux, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Efimița - Conu'Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Jean - Domnișoara Julie, August Strindberg, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Trufaldino - Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Tudor Mărăscu, Teatrul de Comedie, București.
• Iordache - Acești nebuni fățarnici, Teodor Mazilu, regia Nicolae Caranfil, Teatrul de Comedie, București.
• Benedict - Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Farfuridi - O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete, Teatrul Mic, București
• Ludovic Delfinul - Regele Ioan de William Shakespeare, regia Grigore Gonța, Teatrul de Comedie, București
• Lysander - Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul de Comedie, București.
• Sganarelle - Dom Juan de Moliere, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Mic, București.
• Mecky Masser - Opera rânjetului de Dario Fo, regia Dragoș Galgoțiu,Teatrul Odeon, București.
• Steve - Călătorie spre Ierusalim de Roy Mac Gregor, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrum Mundi, București.
• Troilus - Troilus și Cressida de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul de Comedie, București.
• Sganarelle - Sganarelle de Moliere, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Odeon, București.
• Autolycus - Poveste de iarnă de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București.
• Tusenbach - Trei surori de A.P. Cehov, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București.
• Cassius - Iulius Caesar de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București.
• Nebunul - Woyzeck de Georg Buchner, regia Tompa Gabor, Teatrul Bulandra, București;
• Caius - Caligula de Albert Camus, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra, București;
• Marat - 1794 de Camil Petrescu, Georg Buchner, Peter Weiss, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București;
• Raskolnikov - Variațiuni Dostoievski, dramatizare după F.M. Dostoievski, regia Dragoș Galgoțiu, Fundația Culturală Athon & Back Stage, București;
• Matamore - Iluzia comică de Thomas Corneille, regia Alexandru Darie, Teatrul de Comedie, București;
• Bufonul - Regele Lear de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Bulandra, București;
• Rică Venturiano - O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Odeon & Smart, București;
• Petruchio - Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra & Smart, București;
• Woyzeck - Woyzeck de Georg Buchner, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Bulandra, București.
• Abuliu - Țara lui Abuliu de Dumitru Solomon, regia Horațiu Mălăele, Teatrul de Comedie, București.
• Marcus - Anatomie. Titus. Căderea Romei de Heiner Muller, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 2002
• Vladimir - Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, regia Silviu Purcărete, Teatrul Național "Radu Stanca" Sibiu, 2007

FILMOGRAFIE

• 1982: Concurs, regia Dan Pița
• 1983: Buletin de București, regia Virgil Calotescu - Aristid Englezul
• 1986: Noi, cei din linia întâi, regia Sergiu Nicolaescu - locotenent român (nemenționat)
• 1988: Păstrează-mă doar pentru tine, regia Virgil Calotescu - Sergiu
• 1989: O vară cu Mara, regia George Cornea - rol secundar
• 1990: Cenușa păsării din vis, regia Dorin Mircea Doroftei - Matei
• 1991: Pasaj, regia George Bușecan - Dinu
• 1991: Șobolanii roșii, regia Florin Codre
• 1992: Sanda, regia Cristiana Nicolae - Marin
• 2001: Martor ocular, regia Costa Gavras - Ofițer german
• 2007 - 2008: Războiul sexelor, regia Ducu Ion - Toma Burlac
• 2008 - 2009: Îngerașii, regia Ducu Ion - Ion Napoleon Pop
• 2009 - 2010: Aniela, regia Iura Luncașu - Prințul, nebunul Serafim
• 2010 - 2011: Iubire și Onoare, regia Alex Cseh - Traian
• 2013: Sunt o babă comunistă, regia Stere Gulea - Tucu
• 2013: Îngeri pierduți, regia Ducu Ion - Horia Neacșu
• 2014: Cuscrii, regia Ducu Ion - Ionel Ungureanu
• 2016: #Selfie 69, regia Cristina Iacob - orbul
• 2017:O grămadă de caramele, regia Ruxandra Ion - Tănase Șapte Case
• 2018-2019: Fructul oprit, regia Ruxandra Ion - Vasile „Sile” Boască
• 2018: Moromeții 2, regia Stere Gulea - Cârcâdat
• 2019: Sacrificiul, regia Ruxandra Ion - Relu

TELEVIZIUNE

• Din 1991 Realizator al emisiunii Abracadabra la TVR 1.
• Din 1995 Realizator al emisiunii SuperAbracadabra la PRO TV.

PREMII

• 1990: Premiul pentru cel mai bun actor de comedie pentru rolul Lysander - Visul unei nopți de vară, W. Shakespeare, la Festivalul Național de Teatru "I.L. Caragiale;"
• 1988: Premiul pentru cel mai bun actor al anului pentru rolurile Benedict - Mult zgomot pentru nimic, W. Shakespeare, Farfuridi - Scrisoarea pierdută, I. L. Caragiale și Ludovic Delfinul - Regele Ioan, W. Shakespeare la ATM - UNITER;
• 1984: Premiul Special al Juriului pentru Jurnalul unui nebun, Gogol la Festivalul Tânărului Actor - Costinești;

DISTINCȚII

• Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”

·         1962 - S-a născut Ray Coburn, clăpar şi compozitor canadian (Honeymoon Suite).
* 1963: Infanta Elena, Ducesă de Lugo (Elena María Isabel Dominica de Silos de Borbón y de Grecia; n. 20 decembrie 1963, Madrid) este fiica cea mai mare a regelui Juan Carlos I al Spaniei și a reginei Sofia a Spaniei. Este a patra în linia de succesiune la tronul Spaniei. Are o soră mai mică, Infanta Cristina a Spaniei, și un frate mai mic, Felipe, Prinț de Asturia.

Infanta Elena a participat la multe întâlniri oficiale în țări ca Germania, Marea Britanie, Statele Unite ale Americii, Peru, Argentina, Japonia sau Filipine ca reprezentant al casei regale spaniole. S-a căsătorit cu Jaime de Marichalar y Sáenz de Tejada, fiu al Contelui și al Contesei de Ripalda pe data de 18 martie 1995, la Catedrala din Sevilla. Atunci tatăl ei i-a acordat pe viață titlul de Ducesă de Lugo.

Împreună au doi copii: Felipe Juan Froilán de Todos los Santos de Marichalar y de Borbón și Victoria Federica de Todos los Santos de Marichalar y de Borbón. În noiembrie 2009 s-a anunțat divorțul Infantei Elena de Jaime de Marichalar. La data de 21 ianuarie 2010 divorțul a fost înregistrat în Registrul Civil al familiei regale. Jaime de Marichalar și-a pierdut titlul de duce și statutul de membru al Familiei Regale Spaniole.

Infanta Elena
Ducesă de Lugo
Date personale
Nume la naștere	Elena María Isabel Dominica de Silos
Născută	20 decembrie 1963 (55 de ani) Madrid, Spania
Părinți	Juan Carlos I al Spaniei[3] Regina Sofía a Spaniei[3]
Frați și surori	Felipe al VI-lea Infanta Cristina a Spaniei
Căsătorită cu	Jaime de Marichalar (1995-2010)
Copii	Felipe Juan Froilán de Marichalar y Borbón Victoria Federica de Marichalar y Borbón
Cetățenie	Spania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Infante[*] Duchess of Lugo[*]
Familie nobiliară	Casa de Bourbon[1][2]

Sorin Ioniță
Date personale
Născut	20 decembrie 1966 (53 de ani)
Ocupație	politolog
Activitate
Educație	Universitatea Politehnică din București, Universitatea București (filozofie), Central European University, Georgetown University (Fulbright fellow)
Organizație	Expert Forum
Prezență online
Site web
Modifică date / text

* 1966. Sorin Ioniță (n. 1966, Ploiești) este un analist si comentator român liberal, expert în politici publice si dezvoltare locala. A fost director al think tank-ului Societatea Academică din România (fiind și membru fondator). În prezent este președinte al think tank-ului Expert Forum.^[1] Este membru în Grupul pentru Dialog Social.^[2]

A cooperat în calitate de consultant regional cu Consiliul Europei, United Nations Development Programme și Banca Mondială.^[3] Ioniță a publicat opinii si analize în jurnale tiparite sau online precum Evenimentul Zilei.^[4], revista 22, platforma Contributors.

În 1991 a absolvit cu titlul de inginer Universitatea Politehnică din București. În 1996 și-a luat licența în filozofie la Universitatea București. A urmat un master la Central European University (CEU) din Budapesta, absolvit în 1997 si a obtinut un doctorat in stiinte politice la SNSPA în 2007. A fost Oxford Fellow la colegiul Nuffield, Oxford University, pentru un trimestru in 1999; si Fulbright fellow în 2000-2001 la Institutul de politici publice al Georgetown University din Washington DC.

PUBLICAȚII[

Cărți

• Alina Mungiu-Pippidi, Sorin Ioniță (editori), Politici Publice: Teorie și Practică, Editura Polirom: Iași, 1999

Articole

• Alina Mungiu-Pippidi și Sorin Ioniță. "Interpreting an Electoral Setback-Romania 2000." East European Constitutional Review 10 (2001): 86.
• Ionită, Sorin. "Halfway There: Assessing Intergovernmental Fiscal Equalization in Romania." Dilemmas and Compromises: Fiscal Equalization in Transition Countries (2003): 34.
• Ionită, Sorin. "Money for our people? Decentralisation and corruption in Romania: the cases of the equalisation, infrastructure and pre‐university education funds." Public Administration and Development 25, nr. 3 (2005): 251-267.

Codrin Ștefănescu
Codrin Ștefănescu la reuniunea BPN a PSD din 6 ianuarie 2014
Date personale
Născut	20 decembrie 1968 (51 de ani)  Craiova, România
Căsătorit cu	Alice Constantinică (c. 2017)
Copii	2
Cetățenie	România
Ocupație	Politician
Membru al Camerei Deputaților a României
În funcție 2000 – 2004
Partid politic	PSD
Alte afilieri	PC PRM
Profesie	Economist
Modifică date / text

* 1968. Codrin Ștefănescu (n. 20 decembrie 1968, Craiova) este un politician român, fost deputat în legislatura 2000–2004.

STUDII ȘI CARIERĂ PROFESIONALĂ

Potrivit CV-ului publicat pe site-ul Camerei Deputaților, Codrin Ștefănescu este absolventul Facultății de Economie Informatică și al Facultății de Relații Economice Internaționale; universitățile și ciclurile de studii nu sunt precizate.^[1]

Între 1990 și 1993, Ștefănescu a fost atașat Europress la București, redactor pe probleme de cultură și istoria artei.^[2] În 1993 a fondat Fundația „România Tânără”, al cărei președinte a fost din 1996 până în 2002.^[2] După absolvirea facultății a lucrat ca economist la firma Coryllus Trading.^[1] Într-un interviu pentru DCNews, Codrin Ștefănescu a declarat că, după finalizarea studiilor, a deschis împreună cu câțiva colegi din universitate o firmă de brokeraj pe care a vândut-o mai târziu unui consorțiu de bănci.^[3]

ACTIVITATE POLITICĂ

Între anii 2000 și 2004, Codrin Ștefănescu a fost deputat în Parlamentul României, ales pe listele PRM. A fost membru în Comisia pentru cercetarea abuzurilor, corupției și pentru petiții.^[1] După un an de la preluarea mandatului, Ștefănescu a fost exclus din PRM, în contextul în care, alături de alți colegi de partid, a dezvăluit o serie de informații compromițătoare despre Corneliu Vadim Tudor, liderul partidului.^[4] În iunie 2001 s-a alăturat PSD. Ulterior a părăsit formațiunea și s-a înscris în Partidul Conservator. În 2009 a revenit în PRM,^[5] unde a fost numit președinte al filialei PRM București.^[4] În 2011 și-a dat demisia din PRM și, implicit, din toate funcțiile deținute în acest partid.^[6] A intrat din nou în PSD, unde a ocupat funcția de secretar general al PSD București.^[7] Consecutiv, a fost numit secretar general adjunct al partidului, funcție ocupată până în 2018 când a fost desființată.^[8] Tot în 2018 a candidat pentru funcția de secretar general al partidului, însă a pierdut în fața lui Marian Neacșu cu 668 de voturi „pentru” și 3.063 „împotrivă”.^[9]

Propuneri legislative

Este inițiator al Legii nr. 15/2003, cunoscută și ca Legea tineretului, și al altor 20 de propuneri legislative.

CĂRȚI PUBLICATE

• 1994: Fals și original – prelegeri din istoria artei (coautor)
• 1995: Războiul celor de sus
• 1996: Vectorul corupție
• 2002: Analiza factorială a fenomenelor social-economice în profil regional (coautor)
• 2005: Țăranul român în vechi cărți poștale ilustrate (coautor)
• 2006: Familia regală în vechi cărți poștale (coautor)

VIAȚĂ PERSONALĂ

Între 1998 și 2010, Codrin Ștefănescu a avut o relație cu Luiza Tănase, relație din care s-a născut o fată, Andra.^[10] Ștefănescu mai are un fiu din relația cu fotomodelul Alice Constantinică

* 1969: Nicușor Daniel Dan (n. 20 decembrie 1969, Făgăraș, România) este un activist civic și matematician român, inițiator și fost președinte al partidului Uniunea Salvați România, candidat pentru funcția de primar general al Bucureștiului la alegerile din iunie 2012 și alegerile locale din 2016 și, din iunie 2016, consilier general al municipiului București.

După un doctorat în matematică în Franța, Nicușor Dan s-a întors în țară, unde a fondat Școala Normală Superioară București, o instituție științifică având scopul de a îndruma spre cercetare pe cei mai buni studenți români. Cunoscut drept fondator al asociației Salvați Bucureștiul, care militează pentru respectarea legii în dezvoltarea urbană a Bucureștiului, Nicușor Dan și-a bazat campania electorală pe ideea de a crea un București în care „să ne placă să trăim”.

În luna iunie 2015, Nicușor Dan a lansat platforma politică Uniunea Salvați Bucureștiul, alături de care își propunea să câștige alegerile locale din 2016 pentru postul de primar general și pentru consiliul general al municipiului București. La alegerile din 2016, a obținut locul al doilea în cursa pentru postul de primar, cu un procent de 30,5% și a fost ales consilier general al Bucureștiului.

Nicușor Dan s-a născut la Făgăraș, județul Brașov, România, la 20 decembrie 1969^[1] într-o familie în care tatăl era muncitor, iar mama contabilă.^[2] A absolvit, cu Diplomă de Bacalaureat, cursurile Liceului Teoretic „Radu Negru” (acum Colegiul Național Radu Negru) din localitatea natală, secția matematică-fizică, în anul 1988. În timpul liceului, a obținut medalia de aur la Olimpiada Internațională de Matematică în anii 1987 și 1988. La vârsta de 18 ani, s-a mutat la București pentru a studia matematica la Universitatea din București.^[1]

În 1992, Nicușor Dan a plecat în Franța pentru a-și continua studiile: a urmat cursurile École Normale Supérieure, una dintre cele mai prestigioase grandes écoles franțuzești, apoi a urmat cursurile de master la Universitatea Paris XI și și-a prezentat teza de doctorat în matematică la Universitatea Paris-XIII. S-a întors în București în 1998, spunând că nu s-a putut adapta la cultura franceză și că dorea să ajute la schimbarea României.^[3]

Nicușor Dan a fost unul dintre fondatorii și primul director administrativ al Școlii Normale Superioare București, o universitate creată pe modelul École Normale Supérieure în cadrul Institutului de Matematică din Academia Română.^[3] În momentul de față, este profesor de matematică și cercetător la acest institut al Academiei Române.

În 1998, Dan a fondat Asociația „Tinerii pentru Acțiune Civică”, care dorea să adune tineri care doresc o schimbare în România. ^[3] Cu toate că asociația nu și-a îndeplinit scopul, a reușit să organizeze două forumuri dedicate tinerilor care au studiat în străinătate, în 2000 și 2002, la care au participat câteva sute de persoane. Ca rezultat al acestor forumuri, asociația „Ad Astra” a cercetătorilor români a fost creată în 2000.

Nicușor Dan trăiește cu prietena lui într-un apartament luat cu chirie.^[34] În mai 2016, în timpul campaniei pentru primăria Bucureștiului, Nicușor Dan a devenit tatăl unei fetițe.

Nicușor Dan
Nicușor Dan
Date personale
Născut	20 decembrie 1969 (49 de ani)  Făgăraș, România
Cetățenie	România
Ocupație	matematician activist[*] om politic
Membru al Camerei Deputaților a României
Deținător actual
Funcție asumată 20 decembrie 2016
Circumscripția	București
Consilier general al Municipiului București
În funcție 23 iunie 2016 – 19 decembrie 2016
Partid politic	IND (din 1 iunie 2017) USR (21 august 2016–1 iunie 2017) Uniunea Salvați Bucureștiul[*] (până la 21 august 2016)
Alma mater	Universitatea din București Universitatea din Paris École Normale Supérieure

* 1969: Serhii Vitaliovici Holubîțkîi cunoscut în lumea sportului ca Sergei Golubitsky (ucraineană Сергій Віталійович Голубицький; n. 20 decembrie 1969, Kiev) este un scrimer ucrainean specializat pe floretă. A fost vicecampion olimpic la Barcelona 1992 și campion mondial de trei ori la rând în 1997, 1998 și 1999. După ce s-a retras din competiție a devenit antrenor de scrimă. A fundat Centrul „Golubitsky Fencing” la Irvine, California.

Este soțul floretistei germane Carolin Golubytskyi. În anul 2004 și-a publicat autobiografia, intitulată Scrima este viața mea (în englezăFencing is My Life).

* 1970: Édouard Montoute (n. 20 decembrie 1970, la Cayenne) este un actorfrancez.

* 1972: Marc Silk (uneori menționat greșit ca Mark Silk) (n. 20 decembrie 1972) este un actor de comedie^[1][2] și de voce din Solihull, Anglia.^[2]

Printre lucrările sale se numără apariții în Chicken Run și ca vocea pentru SUA a lui Bob în Bob constructorul,^[3][4] rolul lui Aks Moe în Războiul stelelor - Episodul I: Amenințarea fantomei, Johnny Bravo,^[4]Scooby Doo și comisioane pentru Disney.

·         1975: Iulian Claudiu Manda, politician român
* 1978: Mircea-Titus Dobre (n. 20 decembrie 1978) este un deputat român, ales în 2012 din partea Partidului Social Democrat (PSD).

A fost ministru al turismului în guvernele Grindeanu și Tudose. După ce acesta din urmă a demisionat în ianuarie 2018, în luna mai Dobre a demisionat din PSD și a trecut la PPR.^[1]

* 1980: Ashley Cole (n. 20 decembrie 1980) este un fotbalist englez care în prezent joacă pentru echipa din MLS, LA Galaxy și evoluează pe postul de fundaș. Anterior Cole a mai evoluat la echipele Chelsea, Arsenal și Crystal Palace.
* 1980: Martín Gastón Demichelis (n. 20 decembrie 1980 în Justiniano Posse, Córdoba) este un jucător de fotbal argentinian retras din activitate care ultima oară a evoluat pentru clubul spaniol Malagapostul de fundaș central.
* 1980: Anthony da Silva cunoscut ca Tony (20 decembrie 1980, Le Creusot, Franța) este un fotbalist de origine portugheză, născut în Franța, care este liber de contract și a jucat ultima oară la clubul CFR 1907 Cluj pe postul de fundaș dreapta.
* 1982: Ioana Barbu (n. 20 decembrie 1982, Timișoara) este o actriță română de teatru și film. A jucat atât în piese de teatru cât și în filme. Este absolventă, în anul 2005, a Facultății de Film, secția de actorie, clasa profesorului dr. Gelu Colceag, din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Apoi a urmat cursurile de masterat în actorie la aceeași instituție de învățământ superior. A jucat în: 

• 2003: Gunpowder, Treason and Plot (în română Praf de pușcă, Trădare și Complot), regia: Gillies MacKinnon;
• 2004: Călătorul, regia: Florin Filipescu;
• 2004: The Black Sea (în română Marea Neagră), regia: Andrew Reuland (scurtmetraj);
• 2004: Heather, regia: Chris Sewell;
• 2005: Quick Fresh, regia George Dogaru;
• 2006: Legături bolnăvicioase, regia: Tudor Giurgiu.

Ioana Barbu

* 1983: Jonah Hill Feldstein, cunoscut ca Jonah Hill^[1] (n. 20 decembrie 1983),^[1] este un actor, producător, scenarist, comediant și actor de voce american. A fost nominalizat de două ori la Premiile Oscar, pentru interpretările din filmele Moneyball (2011) și Lupul de pe Wall Street(2013). El este, de asemenea, cunoscut pentru rolurile sale din Superbad (2007), Knocked Up (2007), Funny People (2009), Get Him to the Greek (2010), 21 Jump Street (2012), și This Is the End (2013), precum și pentru rolul său de voce în How to Train Your Dragon (2010).

* 1983: Kevin Systrom (n. 30 decembrie 1983) este un antreprenor și programator american, fiind co-fondator și CEO al Instagram. ^[1]

* 1983: Ognjen Vukojević (n. 20 decembrie 1983, Bjelovar, Yugoslavia) este un fotbalist croat care joacă pe postul de mijlocaș la clubul Dinamo Zagreb,împrumutat de la Dinamo Kiev.

* 1987: Michihiro Yasuda (n. 20 decembrie 1987) este un fotbalist japonez.

·         1990: Joanna „JoJo” Levesque, cântăreață americană de muzică pop/R&B

Decese

·         217: Moare papa Zephyrinus si este succedat de papa Callixtus I, care a deținut funcția papală pana in anul 222.

·         1355: A murit Stefan Dušan, țarul  Serbiei (n. 1308). Ștefan Uroș IV Dușan (n.aprox.1308 ), a fost regele Serbiei (din 8 septembrie 1331) și țar al sârbilor și grecilor (din 16 aprilie 1345). Sub conducerea sa, Serbia și-a atins apogeul extinderii sale teritoriale, ajungand unul dintre cele mai mari state din Europa acelei vremi.

·         1590: Ambroise Paré, chirurg și anatomist francez (n. 1510)

* 1697: Frederic Karl de Württemberg-Winnental (12 septembrie 1652 – 20 decembrie 1697) a fost din 1677 Duce al nou-fondatei linii de Württemberg-Winnental și regent al minorului Duce Eberhard Ludwig.

Născut la Stuttgart, Frederic Karl a fost al doilea fiu al Ducelui Eberhard al III-lea de Württemberg și a Annei Catharina von Salm-Kyrburg.

La 27 noiembrie 1677 a primit regența pentru nepotul său minor după moartea fratelui său mai mare. Regența a luat sfârșit la 22 ianuarie 1693 când Eberhard Ludwig a atins vârsta majoratului. Din recunoștință el a primit o sumă mare de bani și a fost numit Generalfeldmarschall de Kaiser.

Frederic Karl s-a căsătorit la 31 octombrie 1682 cu Eleonore Juliane von Brandenburg-Ansbach (1663–1724), fiica lui Albert al II-lea, Margraf de Brandenburg-Ansbach. Cuplul a avut șapte copii:

• Karl Alexander, (1684–1737), care a devenit cel de-al 11-lea Duce de Württemberg.
• Dorothea Charlotte (1685–1687)
• Frederic Karl (1686–1693)
• Henric Frederic (1687–1734), a servit în armata olandeză până în 1713.
• Maximilian Emanuel (1689–1709), voluntar în armata regelui Carol al XII-lea al Suediei și un devotat prieten al regelui.
• Frederic Ludwig (1690 - 19 septembrie 1734) ucis în Bătălia de la Guastalla. S-a căsătorit la 22 octombrie 1722 cu Ursula von Alten Brockum (1680 - 1743).
• Christiane Charlotte (1694–1729) căsătorită cu Wilhelm Frederich, Margraf de Brandenburg-Ansbach

Frederic Karl, Duce de Württemberg-Winnental
Frederic Karl, Duce de Württemberg-Winnental
Căsătorit(ă)	Eleonore Juliane von Brandenburg-Ansbach
Familie nobilă	Casa de Württemberg
Tată	Eberhard al III-lea, Duce de Württemberg
Mamă	Anna Catharina von Salm-Kyrburg
Naștere	12 septembrie 1652 Stuttgart
Deces	20 decembrie 1697 (45 de ani) Stuttgart

·         1722: Împăratul erei Kangxi (Împăratul K'ang –hsi, chineză :康熙帝; pinyin: Kangxi Di, Wade - Giles: K'ang1 - hsi1 Ti4, numele de la templu: Shengzu ( Sheng - tsu , chineză :圣祖, ceeace înseamnă "Sacrul Strămoș" ); manciuriană: elhe taifin hūwangdi; mongolă: Enkh Amgalan Khaan; n. 4 mai 1654 – d. 20 decembrie 1722 ) a fost al patrulea împărat al dinastiei Qing,^[3][4] primul care se naște pe pământ chinez, la sud de Trecătoarea Shanhai (Beijing), și al doilea împărat Qing care a domnit peste China propriu-zisă, din 1661 până la 1722.

Domnia Împăratului Kangxi, de 61 ani, este cea mai lungă domnie din istorie, a unui monarh chinez (deși nepotul său, Împăratul Qianlong, a avut cea mai lungă perioadă în care a deținut, de facto, puterea) și totodată unul dintre conducătorii cu cea mai longevivă domnie din lume.^[5] Cu toate acestea, după ce a urcat pe tron la vârsta de șapte ani, nu a fost conducătorul efectiv al dinastiei, decât până mai târziu, conducerea revenind temporar, timp timp de șase ani, la patru regenți și bunicii sale, Marea Împărăteasă Văduvă Xiaozhuang.

Împăratul Kangxi este considerat unul dintre cei mai mari împărați din China.^[6] El a suprimat Revolta Celor Trei Feudali, a forțat Regatul Tungning din Taiwan să se supună autorității Qingului, a blocat Rusia Țaristă la râul Amur și a extins imperiul spre nord-vest. De asemenea, el a patronat opere literare precum elaborarea Dicționarului Kangxi.

Era Kangxi a adus stabilitate pe termen lung și o relativă bogăție, după ani de război și haos. El a inițiat perioada cunoscută sub numele de "Epoca Prosperă Kangxi – Qianlong ", care a durat generații după moartea sa. Până la sfârșitul domniei sale, Imperiul Qing controla toată China propriu-zisă, Taiwan, Manciuria, o parte din Orientul Îndepărtat Rus (Manciuria Exterioară), Mongolia Interioră și Exterioară, Tibet.

Împăratul Kangxi 康熙帝
Împărat Qing
Date personale
Nume la naștere	chineză 愛新覺羅玄燁 Manciuriană: Aisin Gioro hala i Hiowan Yei
Născut	4 mai 1654 Beijing, Dinastia Qing
Decedat	20 decembrie 1722 (68 de ani) Beijing
Înmormântat	Mormintele Qing de Est, Zunhua
Cauza decesului	variolă
Părinți	Împăratul Shunzhi[1][2] Împărăteasa Xiaokangzhang
Frați și surori	Q7335118[*] Fuquan[*] Niuniu[*] Longxi[*] Changning[*] Prince Rong[*] Qishou[*] Yonggan[*]
Căsătorit cu	Împărăteasa Xiaochengren Împărăteasa Xiaozhaoren Împărăteasa Xiaoyiren Împărăteasa Xiaogongren
Copii	Yinzhi, Prințul Zhi Rongxian, Prințesa de Baarin Yinreng, Prințul Li Prințesa Duanjing de Rangul doi Yinzhi, Prințul Cheng Yinzhen, Împăratul Yongzheng Kejing, Prințesa mongolilor Khalkha Yinqi, Prințul Heng Yinyou, Prințul Chun Yinsi, Prințul Lian Wenxian, Prințesa de Prim rang Yintang Yin'e Chunque, Prințesa de Prim Rang Yintao, Prințul Lü Yinxiang, Prințul Yi Prințesa Wenke de Rangul doi Yinti, Prințul Xun Prințesa Quejing de Rangul doi Prințesa Dunke de Rangul doi Yinwu, Prințul Yu Yinlu, Prințul Zhuang Yinli, Prințul Guo Yinyi, Beile Yinxi, Prințul Shen Yinhu, Beile Yinqi, Beile Yinmi, Prințul Xian
Cetățenie	Dinastia Qing China
Etnie	Manchu[*]
Ocupație	caligraf[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Aisin-Gioro
Al IV-lea Împărat Qing
Domnie	5 februarie 1661 – 20 decembrie 1722
Încoronare	1667
Predecesor	Împăratul Shunzhi
Succesor	Împăratul Yongzheng
Regent	Împărăteasă Xiaozhuang Sonin (1661–1667) Ebilun (1661–1667) Suksaha (1661–1669) Oboi (1661–1669)

·         1765: A decedat Ludovic, Delfin al Franței (n.4 septembrie 1729) cel mai mare fiu și unicul care a supraviețuit copilăriei, al regelui Ludovic al XV-lea al Frantei și al soției sale, regina Maria Leszczynska. A murit de tuberculoza, la vârsta de 36 de ani, în timp ce tatăl său încă traia, deci n-a fost niciodată rege al Franței. Mama sa, regina Marie Leszczyńska și bunicul matern Stanisław Leszczyński, duce de Lorraine de asemenea i-au supraviețuit. Fiul său mai mare, Ludovic-Auguste, duce de Berry a devenit noul Delfin (print mostenitor), iar mai târziu, la moartea lui Ludovic al XV-lea, a fost încoronat ca Franței. Trei dintre fiii delfinului Ludovic au devenit regi ai Franței: Ludovic al XVI-lea, Ludovic al XVIII- lea, si Carol al X- lea. Ținut departe de treburile guvernării de către tatăl său, Ludovic a fost centrul unui grup religios care sperau să câștige puterea atunci când Ludovic va urca pe tron.

Ludovic a murit de tuberculoză la Fontainebleau în 1765 la vârsta de 36 de ani, în timp ce tatăl său încă traia, deci n-a fost niciodată rege al Franței. Mama sa, regina Marie Leszczyńska și bunicul matern Stanisław Leszczyński, duce de Lorraine de asemenea i-au supraviețuit. Fiul său mai mare, Ludovic-Auguste, duce de Berry a devenit noul Delfin iar mai târziu, la moartea lui Ludovic al XV-lea, a fost încoronat ca Franței.

Ludovic a fost înmormântat la Catedrala St.Étienne în Sens. Inima sa a fost înmormântată la biserica Saint Denis.

Ludovic s-a născut la Palatul Versailles. Nașterea unui moștenitor la tronul Franței era așteptată după decimarea familiei regale franceze de la începutul anilor 1710. Când cea de-a patra sarcină a Marie Leszczyńska a avut ca rezultat un fiu, în 1729, a fost sărbătoare populară. În toate marile orașe din Franța au fost focuri de artificii. La naștere, Ludovic a primit titlul de Delfin al Franței.

Potrivit unei tradiții a familiei regale franceze, botezul lui Ludovic a fost privat. La 27 aprilie 1737 când Ludovic avea șapte ani a avut loc o ceremonie publică. Nașii săi au fost Ludovic, Duce de Orléans și Dowager Ducesă de Bourbon (văduva lui Ludovic al III-lea, Prinț de Condé).

Guvernanta lui Ludovic a fost Madame de Ventadour care fusese și guvernanta tatălui său. Când a împlinit șapte ani, episcopul de Mirepoix, Jean-François Boyer, a fost numit preceptorul său. De la o vârstă fragedă, Ludovic a fost interesat de militărie. A suferit o dezamăgire când tatăl său nu i-a permis să i se alăture în 1744 în campania din timpul războiului de succesiune austriac. Când tatăl său era bolnav de moarte la Metz, Ludovic n-a ascultat ordinele și s-a dus la capătul patului său. Acestă acțiune imprudentă, care ar fi putut duce la moartea atât a regelui cât și a Delfinului, a determinat o relație tată-fiu destul de schimbătoare. Ludovic a devenit mult mai apropiat de cele trei surori ale sale mai mari.

Ludovic, Delfin al Franței, în 1747.

În 1744 Ludovic al XV-lea a negociat căsătoria fiului său în vârsta de cincisprezece ani cu infanta Maria Teresa Rafaela a Spaniei în vârsta de nouăsprezece ani, fiica regelui Filip al V-lea al Spaniei. Contractul de căsătorie a fost semnat la 13 decembrie 1744; căsătoria a fost celebrată în lipsa mirelui la Madrid la 18 decembrie 1744 și în prezența mirelui la Versailles la 23 februarie 1745.

Ludovic și Maria Teresa se potriveau și aveau o reală afecțiune unul pentru celălalt. Au avut o singură fiică:

• Marie-Thérèse a Franței (19 iulie 1746 – 27 aprilie 1748).

La trei zile după nașterea fiicei lor, Maria Teresa a murit la 22 iulie 1746. Ludovic avea șaisprezece ani. A suferit intens pentru pierderea soției sale însă responsabilitatea față de succesiunea la tronul Franței l-a determinat să se căsătorească din nou.

La 10 ianuarie 1747 Ludovic s-a căsătorit fără să fie prezent fizic la Dresda cu prințesa Marie-Josèphe de Saxonia, fiica în vârstă de cincisprezece ani a regelui August al III-lea al Poloniei, prinț elector de Saxonia și a soției sale arhiducesa Maria Josepha a Austriei. Ceremonia celei de-a doua căsătorii a avut loc la Versailles la 9 februarie 1747.

Ludovic și Marie-Josèphe au avut opt copii:

• Marie-Zéphyrine a Franței (26 august 1750–1 septembrie 1755).
• Ludovic al Franței, Duce de Burgundia (13 septembrie 1751–22 martie 1761).
• Xavier al Franței, Duce de Aquitaine (8 septembrie 1753–22 februarie 1754).
• Ludovic-Auguste al Franței, Duce de Berry, viitorul rege Ludovic al XVI-lea (23 august 1754 – 21 ianuarie 1793).
• Ludovic-Stanislas al Franței Conte de Provence, viitorul rege Ludovic al XVIII-lea (17 noiembrie 1755 – 16 septembrie 1824).
• Carol-Filip al Franței, Conte de Artois, viitorul rege Carol al X-lea (9 octombrie 1757 – 6 noiembrie 1836).
• Marie Adélaïde Clotilde Xavière a Franței (23 septembrie 1759 – 7 martie 1802), căsătorită cu regele Charles Emmanuel al IV-lea al Sardiniei, Prinț al Piemontului.
• Élisabeth Philippine Marie Hélène a Franței (3 mai 1764 – 10 mai 1794), cunoscută drept Madame Élisabeth (ghilotinată).

Ținut departe de treburile guvernării de către tatăl său, Ludovic a fost centrul unui grup religios care sperau să câștige puterea atunci când Ludovic va urca pe tron.

Ludovic a murit de tuberculoză la Fontainebleau în 1765 la vârsta de 36 de ani, în timp ce tatăl său încă trăia, deci n-a fost niciodată rege al Franței. Mama sa, regina Marie Leszczyńska și bunicul matern Stanisław Leszczyński, duce de Lorraine de asemenea i-au supraviețuit. Fiul său mai mare, Ludovic-Auguste, duce de Berry a devenit noul Delfin iar mai târziu, la moartea lui Ludovic al XV-lea, a fost încoronat ca Franței.

Ludovic a fost înmormântat la Catedrala St.Étienne în Sens. Inima sa a fost înmormântată la biserica Saint Denis.

Ludovic
Delfin al Franței
Ludovic, Delfin al Franței
Date personale
Nume la naștere	Louis Ferdinand de France
Născut	4 august 1729 Palatul Versailles, Franța
Decedat	20 decembrie 1765 (36 de ani) Palatul Fontainebleau, Franța
Înmormântat	Biserica Saint Denis, Franța
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Ludovic al XV-lea al Franței Maria Leszczyńska
Frați și surori	Prințesa Louise-Marie a Franței Prințesa Louise-Élisabeth a Franței Marie Adélaïde a Franței Henriette-Anne a Franței Prințesa Louise a Franței Princess Thérèse of France[*] Sophie-Philippine a Franței Prințesa Victoria a Franței Philippe, Duke of Anjou[*] Charles de Vintimille[*] Philippe de Narbonne-Lara[*] Louis, comte de Narbonne-Lara[*]
Căsătorit cu	Infanta Maria Teresa a Spaniei Ducesa Marie-Josèphe de Saxonia
Copii	Ludovic XVI Ludovic XVIII Carol X Clothilde, regină a Sardiniei Prințesa Élisabeth
Cetățenie	Franța
Religie	catolicism
Ocupație	om politic
Apartenență nobiliară
Titluri	prinț
Familie nobiliară	Casa de Bourbon Ludovic al Franţei cu mama sa.     Infanta Maria Teresa Rafaela a Spaniei.     Marie-Josèphe a Saxoniei.     Ludovic al XVI-lea.     Ludovic al XVIII-lea.     Carol al X-lea.     Marie Clothilde a Franţei.     Madame Élisabeth.

* 1849: William Miller (n. 15 februarie 1782 - d. 20 decembrie 1849) a fost un predicator baptist american, care a declanșat marea trezire interconfesională din anii 1840-1844, prin anunțarea celei de-a doua veniri a lui Iisus Christos în 1843-1844, întemeiat pe o serie de studii biblice, în special profetice și apocaliptice. Deoarece în limba engleză venirea lui Christos se numește Advent, adepții lui William Miller (milleriții) au fost numiți adventiști, iar curentul religios și teologic s-a numit adventism. Confesiunile care își au originea în această mișcare sunt clasificabile ca adventiste, indiferent dacă mențin numele de adventist sau caracterul și teologia inițială.

·         1903: Kornél Ábrányi (tatăl), memorialist, muzicolog și compozitor maghiar (n.1822)

* 1904: Alexandrina de Baden (Alexandrine Luise Amalie Friederike Elisabeth Sophie; 6 decembrie 1820 - 20 decembrie 1904) a fost cel mai mare copil al lui Leopold, Mare Duce de Baden (1790–1852) și a soției lui Prințesa Sofia a Suediei (1801–65).

Prințesa Alexandrine de Baden
Ducesă de Saxa-Coburg și Gotha
Pictură de Franz Winterhalter, 1842
Date personale
Nume la naștere	Alexandrine Luise Amalie Friederike Elisabeth Sophie
Născută	6 decembrie 1820 Karlsruhe
Decedată	20 decembrie 1904 (84 de ani) Callenberg Castle[*], Germania
Înmormântată	Cemeteries in Coburg[*]
Părinți	Leopold, Mare Duce de Baden Prințesa Sofia Wilhelmina a Suediei
Frați și surori	Prințul Wilhelm de Baden Frederic I, Mare Duce de Baden Ludovic al II-lea Olga Feodorovna de Baden Maria Karl von of[*]
Căsătorită cu	Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha
Cetățenie	Germania
Religie	luteranism
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce duchess[*] Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Coburg și Gotha Casa de Zähringen
Domnie
Domnie	1844–1893

·         1929: Émile Loubet, avocat și politician francez, al 8-lea președinte al Franței (n. 1838)

* 1937: Erich Friedrich Wilhelm Ludendorff (n. 9 aprilie 1865 – d. 20 decembrie 1937) a fost un ofițer în armata germană, activ în timpul Primului Război Mondial, învingător în bătălia de la Liège, și, alături de Paul von Hindenburg, învingător în bătălia de la Tannenberg. Între 1916-1918 a avut o influență puternică și pe plan politic, fiind un fel de "cancelar tainic" (din umbră), al Germaniei. A fost contra unei rezoluții de pace a parlamentului german, contra capitulării necondiționate a Germaniei și contra condițiilor de pace impuse de președintele american Wilson, astfel că la 28 octombrie 1918 a fost destituit din funcția de comandă de către împăratul Wilhelm al II-lea. Ludendorf susținea ideea că „armele germane” sunt invincibile. După război el a devenit un idol al multor naționaliști germani, a participat în1923 la puciul lui Hitler din München. A susținut, după 1926, în cadrul dreptei politice germane, o puternică luptă publicistică (propagandă) contra celor care (comuniști/marxiști, iezuiți, evrei), după părerea sa, cauzaseră pierderea războiului (Primul Război Mondial) și condițiile grele de pace impuse Germaniei.

În 1935, Adolf Hitler l-a vizitat fără înștiințare de ziua sa și i-a propus să fie ridicat la rangul de feldmareșal. Acesta nu a acceptat.

·         1944: Nicolae Cartojan (n. 4 decembrie 1883, Călugăreni, județul Vlașca, azi în județul Giurgiu - d. 20 decembrie 1944, București) a fost un academician, autor, biograf, cercetător literar, istoric literar, pedagog și publicist român. Specialist în literatura română veche, profesor la Universitatea din București, s-a remarcat prin amplitudinea documentării și prin analiza minuțioasă a contextului istoric și cultural al epocilor literare.

Este fiul lui Anghel Cartojan și al Mariei (n. Petrescu). A fost bursier la Liceul „Sfântul Sava” din București. Îl întâlnește pe profesorul Ion Bianu, care preda în ciclu secundar, iar această șansă îi va modifica destinul. Se înscrie în anul 1902 la Facultatea de Litere unde îi va avea profesori pe Titu Maiorescu, Nicolae Iorga și Ion Bianu, ajuns între timp profesor universitar. Ultimul îl va angaja după absolvirea facultății la secția de manuscrise a Bibliotecii Academiei Române. A fost profesor de limbă și literatură română la Școala Comercială din Giurgiu și la Gimnaziul Ion Maiorescu din același oraș, din 1907 pînă în timpul Primului Război Mondial. După declanșarea acestuia, se va muta în București, la liceele Matei Basarab și Gheorghe Lazăr. Apoi va fi profesor la Seminarul Central și la Seminarul Pedagogic Universitar Titu Maiorescu, iar între 1923-1930 la Școala Superioară de Arhivistică și Paleografie. Timp de doi ani, între 1 octombrie 1912 și 1 septembrie 1913, 1 noiembrie 1913 și 1 februarie 1914, își va întrerupe activitatea de dascăl pentru a urma cursuri de specializare la Universitatea din Berlin. Își ia examenul de docență la Catedra de istorie a literaturii române în 1921 sub conducerea lui Ion Bianu. Va fi pe rând asistent, din 1923 conferențiar. Din 1930 devine profesor titular al Facultății de Litere din București, ocupând chiar catedra magistrului său, Ion Bianu.

A fost cel mai aplicat exeget al cărților populare, acoperind în studiile consacrate acestora originile, motivele, temele, filiația, circulația, mediile sociale de receptare în Europa și Peninsula Balcanică.

Ca membru al Comisiei Internaționale de Istorie Literară Modernă din Paris, a colaborat la realizarea unui Repertoriu cronologic al literaturilor moderne (Répertoire chronologique des littératures modernes, 1935), coordonat de Paul van Tieghem

Opere publicate:

• Alexăndria în literatura românească, București, 1922, teza sa de doctorat, susținută în anul 1920, în fața unei comisii formată din Dimitrie Onciul, decanul Facultății de Litere, Ramiro Ortiz și Demostene Russo, referenți fiind Ion Bianu, Ovid Densusianu .
• Noi contribuții la Alexăndria în literatura românească, București, 1922
• Legendele Troadei în literatura românească, București, 1925
• Breve storia della letteratura romena, Roma, 1926
• Cărțile populare în literatura românească, București, 1929-1938, monografie în două volume: I. Epoca influenței sud slave, 1929, și II. Epoca influenței grecești, 1938
• Istoria literaturii române vechi, vol. I-III, București, 1940-1945
• Mihail Kogălniceanu, București, 1942
• Cercetări literare, 5 volume publicate între 1929 și 1943

Nicolae Cartojan
Date personale
Născut	4 decembrie 1883 Călugăreni- Vlașca, România
Decedat	20 decembrie 1944, (61 de ani) București, România
Părinți	Anghel Cartojan și Maria (n. Petrescu).
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, biograf, cercetător literar, istoric literar, pedagog și publicist
Activitate
Alma mater	Facultatea de Litere a Universității din București
Organizație	Universitatea din București

* 1947: Luigi Chiarelli (n. 7 iulie 1880 - d. 20 decembrie 1947) a fost un dramaturg, critic de teatru și pictor italian, creatorul genului teatral grotesc.

* 1952: Alexandru Filipașcu (n. 20 aprilie 1902, Petrova, Maramureș – d. 20 decembrie 1952, Valea Neagră, Constanța) a fost un istoric, primar al orașului Sighetu Marmației, profesor și preot român, provenit dintr-o familie greco-catolică.^[1] În perioada 1948 -1952 a fost profesor la Institulul Teologic Cluj.^[2] A fost deținut politic din vara anului 1952 la Canalul Dunăre-Marea Neagră, unde a decedat.

Cărți publicate antum

• 1940 – Istoria Maramureșului, București, 270 de pagini, ediție online.
• 1943 – De la românii din Maramureș - Oameni, locuri, cântece, Sibiu, 87 de pagini
• 1944 – Maramureș, Sibiu, 52 de pagini
• 1945 – Voievodatul Maramureșului - Originea, structura și tendințele lui, Sibiu, 32 de pagini

Cărți publicate postum

• 1957 – Manualul Istoriei Bisericii Române, coautor al manualului, București, două volume, 464 și respectiv 655 de pagini
• 2006 – Enciclopedia familiilor nobile maramureșene de origine română, Editura Dacia 

* 1954: James Hilton (n. 9 septembrie 1900 – d. 20 decembrie 1954) a fost un romancier englez cunoscut în special pentru câteva best-seller-uri precum Lost Horizon și Goodbye, Mr. Chips.

El a scris și scenarii de film pentru Hollywood.^[2]

* 1958: Constantin Brăiloiu (n. 13 august 1893, București - d. 20 decembrie1958, Geneva) a fost un compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist și profesor român din prima jumătate a secolului al XX-lea, animator al vieții muzicale, cu un rol însemnat în dezvoltarea școlii românești de compoziție și pedagogie muzicală. Este considerat și teoreticianul etnomuzicologiei moderne.

S-a născut la data de 13 august 1893 în București, fiind urmașul unei vechi familii boierești din Oltenia, cu rădăcini în neamul Brâncoveanu. Familia sa se mai înrudește cu alte familii celebre (Știrbei, Glogoveanu, Obedeanu, vechii Craiovești). Bunicul său, care purta tot prenumele Constantin studiase dreptul la Geneva și la Paris, s-a ocupat de redactarea legiuirii domnitorului Nicolae Caradja și a fost în Comisia de revizuire a Constituției din 1879. Tatăl său, Nicolae Brăiloiu, a fost om politic, jurist, cu studii în Franța și consilier la Curtea de Conturi.

Studiile muzicale le-a început în București (1901-1907) cu Dumitru Georgescu-Kiriac (teorie-solfegiu), continuându-le la Viena și Vevey (1908-1909), Lausanne (Institut cantonal „Thelin”, 1909-1911) și Paris (1912-1914) cu Andre Gedalge (contrapunct, compoziție).^[1] În anul 1918 înființează, împreună cu Ernest Ansermet, Societatea independentă a Compozitorilor de Muzică din Geneva.^[2]

Constantin Brăiloiu în Fundu Moldovei, înregistrându-l pe cimpoierul Gheorghe Musuleac. Fotografie de Iosif Berman (1928).

În 1920 inițiază și organizează împreună cu George Enescu, D.G. Kiriac, Ion Nonna Otescu, Mihail Jora ș.a. Societatea Compozitorilor Români, în cadrul căreia devine secretar (1920-1926) și mai apoi secretar general (1926-1943).^[2]

Din 1923 ajunge profesor suplinitor la Conservatorul din București, catedra de istorie și estetica muzicii, unde predă istoria muzicii. Doi ani mai târziu instituie premiul pentru stimularea colecționării de muzică populară.^[2]

În anul 1928 întemeiază Arhiva de folklore a Societății Compozitorilor Români, fiind conducătorul ei până în 1943.^[2] În același an se alătură echipelor de cercetare sociologică monografică, din cadrul „Școlii sociologice”, conduse de profesorul și sociologul Dimitrie Gusti.

Între 1928-1934, ia parte la anchetele sociologice din mai multe sate ale țării, notabile fiind: Fundu Moldovei (județul Suceava), Drăguș (județul Brașov), Runcu (județul Gorj).^[3]

În 1929 devine membru în consiliul de administrație al Operei din București. În același an ajunge rector și profesor la Academia de muzică religioasă a Sfintei Patriarhii Române, unde activează până în 1935.^[4]

În 1931, publică articolul Schița a unei metode de folklor muzical în revista „Boabe de grîu”, text fundamental pentru studiul vieții muzicale țărănești, căci prin aceasta teoretizează cercetarea științifică a folclorului muzical.

Cimpoierul Gheorghe Musuleac din Fundu Moldovei (Județul Suceava, Bucovina), acuarelă de Ioana Olteș.

În 1932 ajunge membru al comisiei pentru Arhiva fonogramică a Ministerului Cultelor și Artelor, înființată și condusă din 1927 de George Breazul. Doi ani mai târziu devine membru al Fundației culturale regale „Principele Carol” și membru în consiliul de administrație al Operei din Cluj.

Între 1932-1941 ține un curs facultativ de folclor muzical la Conservatorul din București, care din 1941 va deveni obligatoriu.

În anul 1940 ajunge consilier tehnic în Ministerul Propagandei Naționale. În același an devine membru al Consiliului administrativ al Casei compozitorilor, pictorilor și sculptorilor de pe lângă Ministerul Muncii.

În 1943, presimțind deteriorarea situației politice românești, ia calea exilului stabilindu-se în Elveția.

Între 1943-1946 devine consilier tehnic la Legația română din Berna.

Pe 26 iunie 1944 fondează, împreună cu Eugene Pittard, „Archives internationales de musique populaire” (Arhiva internațională de muzică populară) din Geneva, pe care o conduce până în 1958, anul morții.^[2][5]

În 1948 devine lector (până în 1950) și mai apoi conferențiar (1951-1958) la Centre national de la recherche scientifique d'ethno-musicologie du Musée de l'Homme și la Institut de musicologie de l'Université de Paris.^[1] Din acest moment este invitat să participe la numeroase colocvii în toată Europa.

Între 1951-1958 lansează 40 volume (discuri de vinil) în seria Collection universelle de musique populaire enregistrée (Universal collection of recorded popular music), înregistrate pe discuri de gramofon.

Constantin Brăiloiu înregistrând cu fonograful la Drăguș, jud. Făgăraș (astăzi Brașov) în vara anului 1929.

În 1954 fondează cercul internațional de studii etnomuzicologice Les colloques de Wégimont.^[6]

Este membru corespondent al Academiei Române din 1946.

DISTINCȚII

A fost distins și încununat cu numeroase premii și medalii, pentru activitatea sa în domeniul culturii muzicale:

• Ordinul național al Legiunii de Onoare franceze în gradul de cavaler (Paris, 1929)^[7]
• Ordinul „Odradznie Polski” în grad de cavaler (Varșovia, 1932)^[7]
• Ordinul Meritul Cultural în grad de cavaler, clasa I (7 iunie 1940), acordat prin decretul regelui Carol al II-lea
• Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer (1943), acordat prin decretul regelui Mihai I

LUCRĂRI

Volume (postum)

• Problemes d'ethnomusicologie, texte adunate și prefațate de Gilbert Rouget, Paris, 1959
  reed. Minkoff, Geneva, 1973, ISBN 2826601016
  tradusă în engleză de A.L. Lloyd: Problems of Ethnomusicology, Cambridge University Press, 1984, ISBN 0521245281
• Opere, ediții critice de Emilia Comișel, Editura Muzicală a Uniunii Compozitorilor din R.S.R., București
  Volumul 1, 1967, 454 pag.
  Volumul 2, 1969, 235 pag.
  Volumul 3: Cronici, 1974, 380 pag.
  Volumul 4: Probleme de metodologie, 1979, 295 pag.
  Volumul 5: Probleme de metodologie. Partea II; Studii, articole, conferințe, 1981, 347 pag.
  Volumul 6: Prima parte, 1998, 400 pag., ISBN 9734202065
  Volumul 7: Corespondență. Partea I (1907–1939), 2008, 295 pag., ISBN 9789734205059
  Volumul 8: Corespondență. Partea II (1939–1958), 2009, 380 pag., ISBN 9789734205554
• Folclor din Dobrogea, Editura Minerva, București, 1978, 612 pag. (în colaborare cu Emilia Comișel și Tatiana Gălușcă-Crâșmaru)
• Constantin Brăiloiu. Culegător și editor de folclor, ediții îngrijite de Nicolae Constantinescu și Mihail Adrian șerban, Editura Etnologică, București
  Volumul 1, 2017, 136 pag., ISBN 978-606-8830-32-2
  Volumul 2, 2018, 260 pag., ISBN 978-606-8830-40-7
  Volumul 3, 2019, 76 pag., ISBN 978-606-8830-63-6

Studii de etnomuzicologie și folclor

• La musique populaire roumaine, în „La Revue Musicale” nr. 6, Paris, 1930
• Societatea Compozitorilor Români. Arhiva de folklore, în „Boabe de grâu”, București, 2, nr. 4, 1931; idem versiune prescurtată în Îndrumări pentru monografiile sociologice, București, Institutul de Științe Sociale din România, 1940 (sub titlul Plan pentru cercetarea vieții muzicale)
• Esquisse d’une methode de folklore musical (Les Archives de la Societe des Compositeurs Roumains), Paris, 1931 (extras din „Revue de musicologie” nr. 40, Paris, 1931); idem în traducerea în engleză de Ann Briegleb, Mariana Kahane și Margaret Mooney - Outline of a Method of Musical Folklore, în „Ethnomusicology”, vol. XIV, nr. 3, New Orleans, 1970
• Despre bocetul de la Drăguș (județul Făgăraș), în „Arhiva pentru știința și reforma socială” nr. 1-4,București, 1932
• „Ale mortului” din Gorj, în „Muzică și poezie” nr. 1, București, 1936
• Vicleiul din Târgu Jiu (în colaborare cu H. H. Stahl), în „Sociologie românească” nr. 12, București, 1936
• Nunta la Feleag, în „Muzică și poezie” nr. 6, București, 1937; idem în extras, București, Societatea Compozitorilor Români, publicațiile Arhivei de Folklore, 1938
• Techniques des enregistrements sonores (1937), în Travaux du I-er Congres International de Folklore, Tours, Imprimerie Arrault, 1938; idem în „Muzica” nr. 8, București, 1968 (text complet)
• Colindele Dlui G. Breazul, în „Viața românească” nr. 8, 1938; idem în extras, București, 1938
• Bocete din Oaș (în colaborare cu Paula Carp), în Grai și Suflet, București, nr. 7, 1938
• Bela Bartok. Melodien der rumanischen Colinde (Weinachslieder), Wien, Universal Edition, 1935, în „Sociologie românească” nr. 10-12, București, 1938
• La musique populaire roumaine, în La Revue Musicale, Paris, numero special La musique dans les pays latins, 1940
• Nunta în Someș, București, 1941
• Les Archives Internationales de Musique Populaires, în „Bulletin Mensuel des Musees et Collections de la Ville de Geneve” nr. 3, Geneva, 1945
• Sur une ballade roumaine (La Mioritza), Geneva, 1946
• Le giusto syllabique bichrone. Un systeme rytmique propre a la musique populaire roumaine (1946-1948), în Polyphonie, Paris, 1948; idem în „Anuario Musical del Instituto Espanol de Musicologia del CSIC” nr. 7, Barcelona, 1952
• A propos de Jodel (1948), în Kongressbericht der Internationalen Gesellschaft fur Musikwissenschaft, Basel, 1949
• Le folklore musical, în Musica Aeterna, Zurich, 1948; idem în Encyclopedie de la musique, Paris, 1959
• Le rythme aksak, în „Musique Russe” nr. 2, Paris, 1953; idem în extras, 1952
• Elargissement de la sensibilite musicale devant les musiques folkloriques et extraoccidentales, în „Domaine Musicale” nr. 1, Paris, 1954
• Le vers populaire roumain chanté, în Revue des Etudes Roumaines, Paris, 1954
• La rythmique enfantine. Notions liminaires, în „Les Colloques de Wegimont” nr. 1, 1954-1955, Paris-Bruxelles, 1956
• Un type melodique mediterraneen. Melodie, ritmi, strumenti e simboli delle danze mediterranee, în „Congresso Internazionale di Musiche Popolari Mediterranee”, Palermo, 1954
• Un probleme de tonalite (la metabole pentatonique), în „Melanges d’Histoire et d’Esthetique Musicales offerts a Paul-Marie Masson”, Paris, I, Richard-Masse, 1955
• L’Ethnomusicologie II, Etude interne, în „Precis de Musicologie par Jac ques Chailley”, Paris, Presse Universite de France, 1958 (în colab. cu C. Marcel-Dubois
• Musicologie et Ethnomusicologie aujourd’hui, în „Bericht uber den siebenten internationalen Musikwissenschaften Kongress”, Koln, 1958, Barenreiter Verlag, 1959; idem în „Muzica” nr. 1,București, 1967
• Reflexions sur la creation musicale collective, în „Diogene” nr. 25, Paris, 1959
• Vie musicale d’un village. Recherche sur le repertoire de Drăguș (Roumanie 1929-1932), Paris, Institut Universitaire Roumaine, 1960.

Studii de muzicologie

• Spre muzica românească, în „Revista muzeelor”, 1, nr. 1, București, 1928
• Societatea Compozitorilor Români... 1920-1930, Tipografia Bucovina-Torouțiu, București, 1931
• Gabriel Faure, în „Convorbiri literare”, 67, nr. 3, București, 1934
• Patru muzicanți francezi: Faure, Duparc, Debussy, Ravel, Editura Fundației pentru Literatură și Artă, București, 1935
• Străinii despre muzica noastră. Dl. Ludwig Schmid în „Die Musik”, în „Revista Fundațiilor Regionale”, nr. 1, 1939
• Les ecoles nationales, în „Les musiciens celebres”, Editura Mazenod, Paris, 1946
• Bela Bartok folkloriste, Paris, 1947
• Enescu George, în „Die Musik in Geschichte und Gegenwart” (MGG), vol. 2, Kasel, 1954
• Pentatonism chez Debussy, în „Studia Memoriae Belae Bartok Sacra”, Aedes Academiae Scientiarum Hungaricae, Budapesta, 1956
• Coup d’oeil historique sur l’oeuvre de Debussy, în „Revue de musicologie”, tome 48, Paris, 1962
• La vie anterieure, în „Histoire de la musique” par Rolland Manuel, Editura Gallimard, Paris, 1963

Culegeri de folclor

• Treizeci cântece populare alese din culegerile premiate sau menționate cu prilejul concursului instituit de Societatea Compozitorilor Români în anul 1925, București, 1927
• Colinde și Cântece de stea, București, 1931
• Cântece bătrânești din Oltenia, Muntenia, Moldova și Bucovina, Societatea Compozitorilor Români, București, 1932, 152 pag.
  reed. Editura Alfa, Iași, 2011, 172 pag.
• „Ale mortului” din Gorj, București, Societatea Compozitorilor Români, publicațiile Arhivei de folklore, 1936
• Bocete din Oaș (transcrierile muzicale în colaborare cu Paula Carp), Societatea Compozitorilor Români, București, 1938, 90 pag.
• Poeziile soldatului Tomuț din războiul 1914-1918, Societatea Compozitorilor Români, București, 1944, 80 pag.

Lucrări didactice

• Manual de muzică pentru clasa I a școalelor secundare, în colaborare cu Ion Croitoru, București, 1935
• Manual de muzică pentru clasa II-a a școalelor secundare, în colaborare cu Ion Croitoru, București, 1936
• Manual pentru clasa III-a a școalelor secundare, în colaborare cu Ion Croitoru, București, 1937
• Manual pentru clasa IV-a a școalelor secundare, în colaborare cu Ion Croitoru, București, 1938
• Bocetul și „Hora lungă” în liceu, în „Universul”, București, 1 septembrie 1937; idem în „Curierul Asociației Profesorilor Muzicologi” nr. 2-3, București, 1937; idem în extras (îndreptar), 1937
• Abecedarul muzical, curs primar, în colaborare cu Ion Croitoru, București, 1937
• Manual de muzică pentru clasa I a liceelor comerciale, în colaborare cu Ion Croitoru, București, 1938
• Manual de muzică pentru clasa II-a a liceelor comerciale, în colaborare cu Ion Croitoru, București, 1938

Constantin Brăiloiu
Compozitorul, etnomuzicologul și profesorul Constantin Brăiloiu
Date personale
Nume la naștere	Constantin René Brăiloiu
Născut	13 august 1893 București, România
Decedat	20 decembrie 1958 Geneva, Elveția
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor, critic muzical, etnomuzicolog, folclorist, profesor, membru corespondent al Academiei Române
Activitate
Gen muzical	folclor, clasică
Membru corespondent al Academiei Române

* 1963: Paul Constantinescu (n. 30 iunie 1909, Ploiești - d. 20 decembrie 1963, București) a fost un compozitor român de origine evreiască ^[1], membru corespondent (1963) al Academiei Române.Profesor la Conservatorul de muzică "Ciprian Porumbescu" din București.Constantinescu a fost un talent artistic cu certe aptitudini și față de literatură (poezie), artă plastică (desen, caricatură), cinematografie (operatorie). A manifestat o constantă preocupare față de folclor și melosul bizantin, transformându-se dintr-un cercetător pasional într-un creator de forme sonore novatoare, originale. Contrar generației anterioare ce și-a făcut studiile peste hotare, Constantinescu s-a călit la flacăra unor pedagogi de vocație din țară, reușind să-și apropie sursele de inspirație din solul natal, chiar de la debutul creator.

Studiile muzicale le-a început la Ploiești în 1919, după care le-a continuat la Conservatorul din București (1929-1933), având ca profesori pe Mihail Jora (armonie, compoziție, contrapunct), Constantin Brăiloiu (Istoria muzicii), Dimitrie Cuclin (estetica muzicală) Din 1933 și până în 1935 și-a perfecționat studiile muzicale la Viena cu Franz Schmidt, Joseph Marx

A fost profesor de armonie, contrapunct și compoziție la Academia de muzică religioasă, apoi la Școala de muzică militară și la Conservatorul din București. Paul Constantinescu a avut o activitate multilaterală în calitate de violinist, dirijor, compozitor, profesor, 18 ani la rând fiind profesor de armonie la Conservatorul din București. A întreprins culegeri de folclor, a susținut prelegeri, conferințe, emisiuni de radio și televiziune. A fost consilier pentru secția de cinematografie în Ministerul Propagandei Naționale din București și la Radiodifuziunea română.

Întreaga sa creație arată orientarea spre valorificarea valențelor folclorului și ale melosului psaltic, bizantin. A compus practic în toate genurile muzicii clasice, de la operă la lied, de la balet la simfonie, de la muzică de film la oratoriu.

Muzică de teatru liric

• 1935 – O noapte furtunoasă, operă comică în 2 acte;
• 1938 - Meșterul Manole, operă în 3 acte, pe un libret de Mircea Streinul;
• 1939 – Nuntă în Carpați, poem coregrafic;
• 1955 – Pană Lesnea Rusalim, operă.

Muzică simfonică

• 1930-1936 – Suita românească
• 1937 – Simfonieta
• 1944 - Simfonia I
• 1946 – Variațiuni libere asupra unei melodii bizantine din secolul XIII, pentru violoncel și orchestră
• 1952 – Concert pentru pian și orchestră
• 1955 – Concertul pentru orchestră de coarde
• 1957 – Concert pentru vioară și orchestră
• 1960 – Concert pentru harpă și orchestră
• 1963 – Triplu concert pentru vioară, violoncel, pian și orchestră
• 1963 - Simfonia ploieșteană

Muzică vocal-simfonică

• 1936 – Ryga Crypto și Lapona Enigel
• 1943 – Patimile și Învierea Domnului, oratoriu bizantin de Paști
• 1947 – Nașterea Domnului, oratoriu bizantin de Crăciun

Muzică de cameră

• 1929 – Două studii în stil bizantin, pentru vioară, violă și violoncel
• 1943 – Sonatina bizantină pentru violă sau violoncel solo
• 1947 – Concert pentru cvartet de coarde
• 1950 – Baladă haiducească pentru violoncel și pian

Muzică pentru pian:

• 1951 – Trei piese pentru pian
• 1957 – Toco-Toccatina

Muzică corală:

• 1952 – Miorița, poem coral

4 madrigale pe versuri de Mihai Eminescu:

• Freamăt de codru
• La mijloc de codru des
• Peste vârfuri
• Stelele-n cer

Muzică vocală:

• numeroase lieduri, pe versuri de Eminescu, Coșbuc, Goga, Șt. O. Iosif, Cicerone Theodorescu etc.

Muzică de film:

• 1952 – O noapte furtunoasă
• 1953 – O scrisoare pierdută
• 1956 – Moara cu noroc

Paul Constantinescu
Compozitorul Paul Constantinescu
Date personale
Născut	30 iunie 1909 Ploiești, România
Decedat	20 decembrie 1963, (54 de ani) București, Republica Populară Română
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitor,violonist,dirijor.
Activitate
Educație	Conservatorul din București
Alma mater	Universitatea Națională de Muzică București
Organizație	Universitatea Națională de Muzică București
Premii	Premiul II (1932), Mențiunea a II-a (1934) și Premiul I (1938) de compoziție „George Enescu”. Premiul „Anhauch” (1937), Premiul de Stat, clasa II (1954)
Profesor pentru	Laurențiu Profeta
Membru corespondent al Academiei Române

·         1966 - A încetat din viaţă Mihail Sorbul, dramaturg, autor al pieselor "Patima roşie", "Letopiseţi". Mihail Sorbul a fost primul laureat al Premiului naţional pentru literatură dramatică (1937) (n. 29 octombrie 1885)

·         1968: John Ernst Steinbeck. (/ˈstaɪnˌbək/; n. 27 februarie 1902, Salinas, California - d. 20 decembrie 1968, New York) a fost scriitor american, laureat al Premiului Nobel pentru Literatură în 1962. El este cunoscut pe scară largă pentru romanul care a câștigat Premiul Pulitzer Fructele mâniei (1939), romanele La răsărit de Eden (1952) și Șoareci și oameni(1937). A fost autorul a douăzeci și șapte de cărți, acestea incluzând șasisprezece romane, șase cărți non-ficțiune și cinci colecții de povestiri; Steinbeck fiind recompensat cu Premiul Nobel pentru Literatură în 1962.

Născut la Salinas, în comitatul Monterey, California, John Steinbeck a fost fiul unuia dintre pionierii regiunii și al unei învățătoare. Școala elementară și liceul le-a urmat în orășelul natal, după care s-a înscris la Universitatea din Stanford ca student special, deoarece trebuia să-și finanțeze singur studiile. Din acest motiv și-a întrerupt adesea cursurile, făcând diferite munci ocazionale ca lucrător de fermă, culegător de fructe, zugrav, muncitor constructor și altele. După patru ani, fără să-și termine studiile, a părăsit Universitatea, în frecventarea căreia a arătat o pasiune deosebită pentru biologie și mai ales pentru biologie marină.

Din Stanford a plecat la New York, unde a încercat să trăiască din scris ca gazetar. Nereușind, s-a întors în California unde a lucrat ca laborant chimist, zidar și muncitor agricol, pribegind din loc în loc.

Golful Californiei

Un timp a trăit pe o ambarcațiune proprie, câștigându-și existența din pescuit. Locuind în Pacific Grove cunoaște pe conducătorul unui laborator de biologie, Ed Ricketts, care devine un prieten apropiat și sfătuitor al lui Steinbeck. Împreună ei au publicat în 1941 o carte: Sea of Cortez (Marea lui Cortez), în care romancierul și-a expus în mod sistematic opiniile asupra literaturii și asupra destinului uman, văzute dintr-o perspectivă biologistă, organicistă.

Primul roman al lui Steinbeck, Cup of Gold (Cupa de aur), fusese publicat în 1929, fiind o povestire romantică de aventuri care, ca și următoarele două cărți (Pastures of Heaven, Pășunile Raiului, culegere de nuvele publicată în 1932, și To a God Unknown, Unui Dumnezeu necunoscut, 1933), nu s-a bucurat de succes sau de atenția criticii. De remarcat totuși, că în Pășunile Raiului, scriitorul se oprește asupra obiceiurilor și miturilor regiunii în care a trăit și a peregrinat, ceea ce a constituit apoi filonul întregii sale epici. Cu noua sa carte, Tortilla Flat (Cartierul Tortilla), din 1935, istorisire a aventurilor unei fictive comunități de vagabonzi excentrici din Monterey, Steinbeck devine un nume cunoscut în literatura americană. Scrisul romancierului se maturizează în anii marii depresii, oamenii mărunți și muncitorii agricoli migratori devenind eroii principali al cărților sale. Viața umiliilor paisanos din Monterey sau a fermierilor săraci din Salinas Valley sau Oklahoma este descrisă cu cald umor și culoare regionalistă, tehnica realistă a narațiunii alunecând uneori într-un naturalism brutal, în care protestul social este atenuat de frecvente implicații mistice.

După Tortilla Flat, Steinbeck a publicat o succesiune de cărți, bucurându-se de o mare popularitate în rândul cititorilor: In Dubious Battle (Bătălie îndoielnică) în 1936, Of Mice and Men (Oameni și șoareci) în 1937, care va fi și dramatizată, și The Grapes of Wrath (Fructele mâniei), în 1939, cel mai bun roman al scriitorului, inspirat de o călătorie întreprinsă împreună cu un grup de okies (familii de fermieri săraci din Oklahoma, izgoniți de pe pământurile lor) în migrația lor spre vest, în căutare de lucru pe meleagurile fertile ale Californiei. Cartea va fi distinsă cu Premiul Pulitzer și va avea un ecou larg în opinia publică din SUA.

În timpul celui de-al doilea război mondial, Steinbeck a fost corespondent special în Europa al forțelor aeriene americane și al ziarului New York Herald Tribune.

După război a continuat să publice romane și scrieri cu caracter documentar sau de reportaj, încercând să repete succesul Fructelor mâniei, dar fără să reușească. Cu romanele: East of Eden (La răsărit de Eden), 1952, și apoi The Winter of Our Discontent (Iarna vrajbei noastre), 1961, o critică ascuțită a declinantelor valori ale societății americane, Steinbeck a câștigat o mai largă apreciere din partea cititorilor și a criticii.

În anul 1962, i-a fost decernat Premiul Nobel pentru literatură. Romancierul a murit în decembrie 1968.

John Steinbeck
Date personale
Nume la naștere	John Ernest Steinbeck
Născut	27 februarie 1902 Salinas, California
Decedat	20 decembrie 1968 (66 de ani) New York, Statele Unite
Cauza decesului	insuficiență cardiacă
Căsătorit cu	Elaine Anderson Steinbeck[*] (1950–1968) Gwyn Conger[*] (1943–1948) Carol Henning[*] (1930–1943)
Copii	John Steinbeck IV[*] Thomas Steinbeck[*]
Naționalitate	American
Cetățenie	SUA
Religie	agnosticism
Ocupație	romancier, scriitor de povestiri, corespondent de război
Limbi	limba engleză[1]
Studii	Universitatea Stanford
Activitatea literară
Activ ca scriitor	Secolul 20
Specie literară	roman, povestiri
Opere semnificative	Fructele mâniei (1939) La răsărit de Eden (1952) Șoareci și oameni (1937)
Influențe[ascunde] Ed Ricketts, Socrate
Note
Premii	Premiul Nobel pentru literatură[2][3] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*] National Book Award for Fiction[*] California Hall of Fame[*] Premiul Pulitzer pentru Ficțiune[*]
Premiul Nobel pentru Literatură, 1962 Premiul Pulitzer, 1940

* 1971: Roy Oliver Disney (n. 24 iunie 1893 - d. 20 decembrie 1971) a fost fratele lui Walt Disney și co-fondatorul companiei Disney. Tatăl celor doi străluciți antreprenori americani a fost canadianul (ulterior devenit cetățean al Statelor Unite) Elias Disney.* 1971: Shigeyoshi Suzuki (13 octombrie 1902 - 20 decembrie 1971) a fost un fotbalist japonez.

·         1974 - A murit compozitorul şi dirijorul francez André Jolivet, cofondator al grupului “La Jeune France” alături de Yves Baudrier, Daniel Lesur şi Olivier Messiaen, grup numit iniţial “La Spirale” (n.08.08.1905).

·         1982: A încetat din viaţă Arthur Rubinstein, compozitor şi pianist american de origine poloneză, recunoscut ca un desăvârşit interpret al muzicii lui Chopin; (n. 28 ianuarie 1887).

* 1989: Ioan Moraru (n. 8 septembrie 1927, Dârlos, județul Târnava Mare - d. 20 decembrie 1989, București) a fost un medic român, ales post-mortem membru al Academiei Române.

Ioan Moraru, alături de Mihail Kuzin (Uniunea Sovietică) și Bernard Lown(Statele Unite), a fost copreședinte al organizației „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear”, căreia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Pace în anul 1985.

A fost absolvent al Facultății de Medicină din Cluj, doctor în științe medicale (din 1957) și doctor docent (din 1968). A activat succesiv la catedrele de fiziopatologie, medicină legală și morfopatologie, parcurgând toate etapele ierarhice, de la preparator până la profesor șef de catedră.

A fost directorul Institutului Medico-Legal Mina Minovici și director al Institutului Victor Babeș, membru titular și vicepreședinte al Academiei de Științe Medicale. A reprezentat România la Organizația Mondială a Sănătății ca membru al Comitetului Executiv și vicepreședinte al acestui comitet.

A fost membru al organizației „International Physicians for the prevention of Nuclear War” căreia i-a fost acordat Premiul Nobel pentru Pace (1985). Anterior a fost secretar general (1964-1966) și apoi ministru adjunct la Ministerul Sănătății (1966-1969); a descris pentru prima oară receptorul Fc pentru IgA pe timocitele umane din myastenia gravis.

Activitatea sa științifică se concretizează în tratate și monografii și peste 300 de lucrări publicate în reviste din țară și străinătate. Este autorul unei „Introduceri în genetica moleculară” (în colaborare cu Ștefan Antohi, 1964), iar sub redacția sa apar tratatele de „Medicină legală” (1967), „Anatomia patologică” (1980), „Dicționar de imunologie” (împreună cu E. Păunescu, 1981), „Imunopatologie” (1984) și colaborează la volumul „Methods in Enzymology” (New York, 1983).

Lucrând peste 3 decenii în domeniul anatomiei patologice în laboratoarele Catedrei de anatomie patologică a Institutului de Medicină din Moscova, la secția de anatomie patologică a IML București și apoi la Institutul „Victor Babeș” din București, a studiat o variată cazuistică legată de boala membranelor hialine, docimazia histologică pulmonară la nou-născut, pneumopatia intrauterină, meningita hipertoxică, leziunile vasculare cerebrale în intoxicația cu alcool metilic, tanatogeneza prin fibroblastoză și miocardită primitivă la copii, metastazele cancerului pulmonar, metastazele în glandele endocrine, carcinomul mamar, mecanismul de producere al leziunilor hepatice, hepatitele toxice și cirozele experimentale nutriționale și altele.

A fost, împreună cu Mihail Kuzin (URSS) și Bernard Lown (SUA), copreședinte al organizației „Medicii lumii pentru prevenirea războiului nuclear” (International Physicians for the Prevention of Nuclear War), care a fost distinsă în 1985 cu Premiul Nobel pentru Pace. Cei trei se cunoșteau din anii '60, când au decis să înființeze această organizație. Ioan Moraru a fost nu numai membru fondator al acestei organizații, dar și coordonator, conform declarațiilor lui Gheorghe Moraru, fratele său, Ioan Moraru fiind în fapt șeful echipei de inventatori. În perioada 1964-1966 el a fost secretar general al acestei organizații. Ani de zile, profesorului Moraru i s-a refuzat deschiderea unei filiale a organizației și care viza să participe la conferințe internaționale.^[1] Subsidiara din România a fost înființată abia în anul 1983.^[2]

Organizația a fost premiată pentru analiza amănunțită, științifică, a consecințelor unui război nuclear - un demers pentru pace în miezul Războiului Rece. La acea dată, organizația avea deja 22 de membri. Faptul că Nicolae Ceaușescu aspira la obținerea unui nou titlu, să fie deținător al Premiului Nobel pentru Pace, a făcut ca regimul de la acea vreme să nu-i permită lui Ioan Moraru să iasă din România pentru a participa la festivitatea de decernare.^[3]

Recunoașterea performanțelor sale au venit în 1990, când a fost primit membru post-mortem al Academiei Române.

Ioan Moraru
Date personale
Născut	8 septembrie 1927 Dârlos, România
Decedat	20 decembrie 1989 (62 de ani) București, Republica Socialistă România
Cetățenie	România
Ocupație	Medic
Activitate
Alma mater	Universitatea de Medicină și Farmacie „Iuliu Hațieganu” din Cluj

·         1996: Carl Edward Sagan (n. 9 noiembrie 1934, Brooklyn – d. 20 decembrie1996, Seattle) a fost un cunoscut astronom și astrofizician american, care a adus o mare contribuție la promovarea și popularizarea științei. A fost pionier al exobiologiei și fondator al programului de căutare a inteligenței în Univers (SETI - Search for Extra-Terrestrial Intelligence). Este cunoscut în lumea întreagă datorită cărților sale cu temă științifică, dar mai ales datorită serialului de televiziune Cosmos: Călătorie în Univers, cel mai vizionat program al televiziunii PBS înainte de 1990. Odată cu acest serial a fost publicată și o carte cu același nume. Sagan a scris și romanul Contact care a fost ecranizat în 1997, având-o în rolul principal pe actrița Jodie Foster. A fost de asemenea autor, coautor sau editor a peste 20 de cărți, și a publicat peste 600 de lucrări științifice și articole.

O mare parte din cariera sa și-a petrecut-o pe postul de profesor de astronomie la Universitatea Cornell, unde s-a și ocupat de Laboratorul de Studii Planetare.

Acesta a primit numeroase premii printre care se număra și un Pulitzer pentru Non-Ficțiune, câștigat prin intermediul cărtii sale The Dragons of Eden (Dragonii Edenului).

El a fost căsătorit de trei ori și a avut cinci copii. Sagan a murit din cauza pneumoniei pe data de 20 decembrie 1996, la vârsta de 62 de ani.

·         1998 - A murit Alan Lloyd Hodkin, laureat britanic al premiului Nobel pentru medicină în anul 1963 (n.05.02.1914).

·         1999: Valeriu Munteanu, filolog și lexicograf român (n. 1921)

* 2000: Victor Pimsner (n. 26 martie 1920, Cairaclia, Basarabia – d. 20 decembrie 2000, Germania) a fost un aviator, profesor universitar și organizator al învățământului ingineresc de aviație.

După susținerea în 1939 a bacalaureatului, în perioada satisfacerii serviciului militar a intrat prin concurs la Școala de ofițeri de aviație pe care a absolvit-o în 1943 cu gradul de sublocotenent; un an mai târziu, după parcurgerea unui curs de perfecționare, este avansat la gradul de locotenent pilot de avioane de vânătoare.^[1][2] În perioada 1943-1948 Pimsner a activat la diferite unități de aviație ca ofițer pilot.

În 1943 s-a înscris la Facultatea Electromecanică a Școlii Politehnice din București la Secția de Mașini Termice, pe care a absolvit-o în 1947, devenind inginer electromecanic cu specialitatea aviație. În 1949 a fost avansat la gradul de căpitan inginer și mutat ca șef birou de studii la Facultatea de Aviație a Academiei Tehnice Militare, care fusese inaugurată chiar în același an. În această calitate, Pimsner a participat efectiv și activ la organizarea învățământului superior ingineresc de aviație din Academia Tehnică Militară (1949–1950). Solidele sale cunoștințe de motoare de aviație i-au permis să parcurgă rapid gradele didactice până la cel de conferențiar (în 1952), devenind titularul cursului de Teoria motoarelor de aviație cu reacție. Până în 1959 Pimsner a profesat în calitate de cadru didactic în Academia Tehnică Militară, fiind avansat succesiv la gradele de maior și lt. colonel (1958). Deși nu a luptat efectiv pe frontul de est, în anul 1959 Pimsner a fost trecut în rezervă.^[1][2]

În 1958, Pimsner a intrat prin concurs cercetător principal și șef de sector la Institutul de Energetică al Academiei Române, condus în aceea perioadă de acad. Remus Răduleț. Aici Pimsner a promovat la gradul de șef de laborator, funcție pe care a deținut-o până în anul 1968. În această perioadă și-a elaborat în cadrul Institutului Politehnic București teza de doctorat cu titlul Contribuții asupra unei metode de mărire a forței de tracțiune a motorului turboreactor, pe care a susținut-o în anul 1963.^[1][2][5] În 1963 i se decernează Premiul de Stat pe 1962 pentru lucrările de cercetare elaborate la Institutul de Energetică și la Academia Tehnică Militară, publicate în lucrarea Exploatarea rațională a gazelor naturale.^[3][4]

În 1965 își reia activitatea didactică la Catedra de Termotehnică de la Facultatea de Mecanică a Institutului Politehnic în calitate de conferențiar (1965–1971) și apoi de profesor (1971–1976). La Facultatea de Mecanică a predat cursuri de termodinamică tehnică (termotehnică). În 1971 a obținut titlul științific de doctor-docent în științe tehnice, iar în 1972 dreptul de a conduce lucrări de doctorat.^[1][2]

În 1972 a participat la înființarea în cadrul politehnicii bucureștene a Facultății de Aeronave, al cărei decan a fost în perioada 1972–1981. În calitate de profesor la această facultate, între 1976–1988 a predat cursurile de Teoria motoarelor de aviație, Teoria motoarelor cu reacție, Procese și caracteristici în turbomotoarele cu reacție, Procese și caracteristici în turbomotoarele de aviație.^[1][2] În calitate de conducător de doctorat (1972–1987) a condus pregătirea prin doctorat a unor personalități din aeronautică și învățământul aviatic (prof. Ștefan Ispas, prof. Virgil Stanciu etc.).

În 1988, după decesul soției sale, Pimsner a plecat din România pentru a se reuni cu restul familiei, care se afla de mai mult timp în Republica Federală Germania.^[1] A rămas în memoria studenților și doctoranzilor săi ca un ofițer corect și conștiincios, un profesor eminent și un îndrumător atent și responsabil al celor tineri.

Lucrări:

• Exploatarea rațională a gazelor naturale (în colaborare), București: Ed. Academiei RPR, 1963^[6]
• Energetica turbomotoarelor cu ardere internă (în colaborare), București: Ed. Academiei RSR, 1964^[1][5]
• Supraalimentarea motoarelor Diesel (în colaborare), București: Ed. Tehnică, 1965^[7]
• Analiza termodinamică a schemelor centralelor electrice (în colaborare), București: Ed. Academiei RSR, 1967^[8]
• Corelațiile dintre combustibilul lichid și motorul cu ardere internă (în colaborare), Ed. Academiei RSR, 1972^[7]
• Termodinamica tehnică: Culegere de probleme, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1976^[1][5]
• Termodinamica tehnică: Culegere de probleme (în colaborare), București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1982^[5][7]
• Motoare aeroreactoare: Procese și caracteristici, București: Ed. Didactică și Pedagogică, 1984^[5][7]
• Procese în mașini termice cu palete: Aplicații și probleme (coord.) București: Ed. Tehnică, 1986^[7]
• Mașini cu palete. Procese și caracteristici (în colaborare), București: Ed. Tehnică, 1988^[1][5]
• Numeroase studii, cercetări, comunicări științifice și manuale referitoare la procesele termo-gazodinamice din motoarele aeroreactive.

Victor Pimsner
Date personale
Născut	26 martie 1920[1][2]
Decedat	20 decembrie 2000 (80 de ani) [1][2]
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	universitar[*]
Studii	Școala de ofițeri de aviație Școala Politehnică din București[1][2]
Activitate
Ramura	aviație
Ani de serviciu	1943–1948 (pilot) 1947–1987 (inginer)
Gradul	locotenent-colonel (OF-4)
Ocupații ulterioare	inginer de aviație
Decorații și distincții
Decorații	Premiul de Stat, 1962[

·         2001 - A murit Jacques Mauclair, actor, dramaturg, regizor francez, unul dintre primii care au pus în scenă piesele dramaturgului român Eugen Ionescu (n.12.01.1919).

·         2001 - A murit Léopold Senghor, poet, om politic, fost preşedinte al statului Senegal (1960–1980). Promotor al conceptului “la négritude”, Senghor a fost unul dintre luptătorii din avangarda mişcării pentru unitate africană (n.09.10.1906).

* 2003: Grigore Grigoriu (n. 4 aprilie 1941, orașul Căușeni, județul Tighina - d. 20 decembrie 2003, satul Palanca, raionul Ștefan Vodă) a fost un actor din Republica Moldova, cunoscut mai ales pentru interpretarea rolului hoțului de cai Luiku Zobar din filmul Șatra (1975).

Grigore Petrovici Grigoriu s-a născut la data de 4 aprilie 1941, în orașul Căușeni (județul Tighina). După absolvirea studiilor medii, devine actor amator pe scena Teatrului popular din Căușeni. În anul 1959 este angajat ca actor la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Bălți, jucând apoi în perioada 1965-1970 la teatrul de televiziune “Dialog”. În anul 1970 devine actor pe scena Teatrului “Luceafărul”.

Începând din anul 1966, colaborează cu studioul cinematografic “Moldova-film” (al cărui angajat devine în 1976), interpretând roluri în mai multe filme. Debutul său ca actor de film a avut loc în filmul "Poienele roșii", regizat de Emil Loteanu. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt Sava Milciu din Poienele roșii (1966), Radu Negostin din Lăutarii (1971) și Luiku Zobar din Șatra (1975).

Grigore Grigoriu a fost căsătorit cu Ecaterina Botnariuc, regizoare la televiziune (care a decedat cu câțiva ani înaintea sa) și cu care avea doi copii, Traian și Octavian ^[5].Traian, actor la Teatrul din Piatra Neamț a decedat cu o jumătate de an mai târziu de la moartea tatălui său, la fel, într-un accident rutier.

Scriitorul Ion Proca (1945 - 2014), cumnatul lui Grigore Grigoriu a editat ]n anul 2006 carte "Grigorie condamnat la glorie" despre Grigore Grigoriu. Cartea a fost reedidată în Ediția a II-a revizuită și adăugată la anul 2007, într-un tiraj mic.

Filmografie:

În rolul hoţului de cai Luiku Zobar din filmul "Şatra" (1975).

• 1966 Poienele roșii (scenariul și regia Emil Loteanu) - Sava Milciu
• 1966 Gustul pâinii - Andrei Voinovanu
• 1967 Serghei Lazo (episod, 1967) ^{[necesită citare]}
• 1967 Marianna agentul 0555 (Marianna) - "Plopul"
• 1967 Se caută un paznic - apostol
• 1968 Annychka - Andrei
• 1969 Zece ierni pentru o vară - Ștefan
• 1970 Povârnișul - Marcu
• 1971 Lăutarii - Radu Negostin
• 1971 Ofițer în rezervă - Ștefan Barbu
• 1972 Ultimul haiduc (episod, 1972)
• 1974 Mînia (episod, 1974)
• 1975 Șatra (Табор уходит в небо) - Luiku Zobar
• 1976 Portul (Odessafilm, 1976) - Petrescu
• 1977 Noapte în Chile - Salvador
• 1978 Anton, der Zauberer ("Anton, magicianul") - sergentul
• 1978 Emelian Pugaciov - Chika Zarubin
• 1978 O dramă la vânătoare (Мой ласковый и нежный зверь)
• 1978 Agent al serviciului secret
• 1979 Vreau să cânt - Victor
• 1980 La porțile satanei - haiducul Gruia
• 1980 Unde ești, iubire? - Victor
• 1981 Na Granatovykh ostrovakh
• 1983 Naydi na schastye podkovu
• 1984 Cum să devii celebru
• 1986 Taynyy posol
• 1987 Luceafărul (film TV) - Chibici
• 1989 Durerea - Mișa
• 1989 Maria Mirabela în Tranzistoria - regele faraziților
• 1989 Vdvoyom na grani vremeni

Grigore Grigoriu
Date personale
Nume la naștere	Grigore Grigoriu Petru
Născut	4 aprilie 1941[2]  Căușeni, Moldova
Decedat	20 decembrie 2003 (62 de ani)[2]  raionul Ștefan Vodă, Moldova
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cauza decesului	accident rutier[*]
Cetățenie	URSS  Moldova
Ocupație	actor
Activitate
Cauza decesului	accident rutier[*]
Ani de activitate	1966 - 2003
Premii	Ordinul Gloria Muncii (14 noiembrie 1995)[1] Medalia „Meritul Civic” (14 noiembrie 1995)[1]

·         2009: Brittany Murphy, actriță americană (n. 1977)

* 2016: Michèle Morgan, actriță americană (n. 1920)

Sărbători

În calendarul ortodox;

·         Înainteprăznuirea Nașterii Domnului; Sfântul sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei

Înainteprăznuirea Nașterii Domnului

Înainteprăznuirea este o perioadă de timp de dinaintea unei sărbători mari din anul creștin în timpul căreia Biserica anticipează sărbătoarea care se apropie. Această apropiere se reflectă în viața liturgică prin prefigurarea sărbătorii în slujbele care se țin în perioada înainteprăznuirii.

Majoritatea sărbătorilor care au înainteprăznuire au și dupăprăznuire și odovanie.

Perioada de îninteprăznuire variază între una și cinci zile, în funcție de particularitatea sărbătorii.

Sfintele Paști, celelalte sărbători din Penticostar și Duminica Floriilor nu au înainteprăznuire. Majoritatea sărbătorilor mai mici, care nu sunt Praznice Împărătești, nu au înainteprăznuire.

Durata înainteprăznuirii[modificare | modificare sursă]

• Nașterea Maicii Domnului (8 septembrie)—înainteprăznuire: o zi (7 septembrie)
• Înălțarea Sfintei Cruci (14 septembrie)—înainteprăznuire: o zi (13 septembrie)
• Intrarea în Biserică a Maicii Domnului (21 noiembrie)—înainteprăznuire: o zi (20 noiembrie)
• Nașterea Domnului (25 decembrie)—înainteprăznuire: 5 zile (20 decembrie - 24 decembrie)
• Epifania (6 ianuarie)—înainteprăznuire: 4 zile (2 ianuarie - 5 ianuarie)
• Întâmpinarea Domnului (2 februarie)—înainteprăznuire: o zi (1 februarie)
• Bunavestire (25 martie)—înainteprăznuire: o zi (24 martie)
• Schimbarea la Față (6 august)—înainteprăznuire: o zi (5 august)
• Adormirea Maicii Domnului (15 august)—înainteprăznuire: o zi (14 august)

Sfântul sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, episcopul Antiohiei

Viața Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei

• • 

    Viața Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei

    Viața Sfântului Sfințit Mucenic Ignatie Teoforul, Episcopul Antiohiei

După aceasta, sfântul fiind mâncat de fiare, lângă oasele lui, ce rămăseseră din voia lui Dumnezeu, s-a găsit inima întreagă, nemâncata de fiare. Aflîndu-o necredincioșii și aducându-și aminte de cuvintele Sfântului Ignatie, au despicat-o în două, vrând să vadă dacă este adevărat ceea ce zicea el. Și au aflat înăuntru pe amândouă părțile scris cu litere de aur: Iisus Hristos.

Traian, luând sceptrul împărăției romanilor, episcop al Bisericii Antiohiei era Sfântul Ignatie, cel cu numele și cu lucrul purtător de Dumnezeu, care a primit scaunul după Sfântul Evod și care a fost după Sfântul Clit sau Climent, cel dintâi episcop al Romei.

Se povestește despre acest sfânt Ignatie, de Dumnezeu purtătorul, cum că pe vremea când era prunc, iar Domnul nostru Iisus Hristos viețuia într-acea vreme cu oamenii pe pământ și învăța pe popoare despre împărăția lui Dumnezeu, atunci și părinții acestui prunc, stând acolo aproape în popor și ascultând cuvintele cele dumnezeiești din gura Mântuitorului și având cu dânșii pe acest fiu, Domnul s-a uitat la dânșii și, chemând la sine pe pruncul Ignatie, l-a pus în mijloc și, cuprinzându-l, l-a luat pe mâini zicând: De nu vă veți întoarce și nu veți fi că pruncii, nu veți intra întru împărăția cerurilor și cine va primi pe un copil ca acesta întru numele Meu, pe Mine mă primește.

Pentru aceasta s-a numit Sfântul Ignatie, purtător de Dumnezeu, că a fost purtat de mâinile întrupatului Dumnezeu. S-a numit purtător de Dumnezeu și pentru aceasta că și el purta pe Dumnezeu în inima și în gura sa, fiind vas ales asemenea lui Pavel, care a purtat numele lui Dumnezeu înaintea limbilor și împăraților.

Sfântul Ignatie_a fost mai întâi ucenic al Sfântului Ioan, Cuvântătorul de Dumnezeu, împreună cu Policarp, episcopul Smirnei. După aceasta cu sfatul tuturor Sfinților Apostoli s-a așezat episcop al Antiohiei, unde a început a se spune mai întâi numele de creștin. Luând el ocârmuirea Bisericii, cu multe osteneli și sudori semăna propovăduirea bunei-credințe, arătând întru totul râvna apostolească.

Acest sfânt ierarh a așezat în biserică să se cânte dumnezeieștile cântări în două cete, asemănându-le cetelor îngerești. Fiind el întru vedenie și învrednicindu-se de vederea dumnezeieștii descoperiri, a văzut cetele îngerești cântând astfel. Adică atunci când cântă o ceată, cealaltă tăcea, iar când cântă cealaltă, cea dintâi ascultă. După ce săvârșea aceea cântarea sa, începea cealaltă și așa neîncetat preamăreau pe Preasfânta Treime. Văzând aceasta Sfântul Ignatie întru descoperire, a pus orânduiala aceasta, mai întâi în Biserica Antiohiei și de acolo au luat toate Bisericile acea orânduială frumoasă. Acest arhiereu era purtător de Dumnezeu, bun îndreptător al orânduielilor bisericești și desăvârșit slujitor al Tainelor lui Hristos; iar mai pe urmă s-a sfârșit ca mucenic, fiind dat spre mâncarea fiarelor, despre care ne va arăta cuvântul ce ne stă înainte.

Împăratul Traian având mare război cu sciții, a dobândit biruință asupra lor și a voit pentru aceea să mulțumească necuraților idoli cu jertfe, prin toată împărăția sa, părându-i-se că a biruit cu ajutorul lor și-i rugă pe dânșii ca să chivernisească oștile sale și împărăția. Atunci s-a ridicat cu multă prigoană asupra creștinilor, pentru că a fost înștiințat că aceștia nu mai aduc jertfă zeilor și-i hulesc, arătând înșelăciunea lor. Pentru aceea a poruncit ca pretutindeni să omoare pe creștinii care nu se supun poruncii lui.

Mergând Traian la alt război împotriva perșilor, s-a întâmplat a trece prin Antiohia și a fost pârât către dânsul și Sfântul Ignatie, purtătorul de Dumnezeu, că cinstește ca pe un Dumnezeu, pe Hristos cel osândit de Pilat spre moarte și răstignit pe Cruce și că așează legi pentru păzirea fecioriei, pentru trecerea cu vederea a bogățiilor și a tuturor celor ce sunt spre dulceața vieții.

Acestea auzindu-le Traian, a chemat pe Sfântul Ignatie și în fața suitei sale i-a zis: „Tu ești cel ce te numești purtător de Dumnezeu, care te împotrivești poruncilor noastre și răzvrătești toată Antiohia, ducând-o pe urma Hristosului tău?”. Dumnezeiescul Ignatie a zis: „Eu sunt”. Iar împăratul l-a întrebat: „Ce înseamnă purtător de Dumnezeu?”. Sfântul i-a răspuns: „Cel ce poartă pe Hristos Dumnezeu în sufletul său, este purtător de Dumnezeu”. Dar împăratul a zis: „Oare tu porți în tine însuți pe Hristosul tău?”. Sfântul a răspuns: „Cu adevărat îl port, că scris este: Mă voi sălășui întru dânșii și voi umbla”. Împăratul a zis: „Dar de noi ce crezi? Nu ți se pare că purtăm întotdeauna întru pomenirea noastră pe zeii noștri și-i avem pe aceia ajutători asupra vrăjmașilor?” Purtătorul de Dumnezeu a răspuns: „Vai mie, că pe idolii cei răi îi numești dumnezei! Căci unul este Dumnezeu adevărat, Ziditorul cerului și al pământului, al mării și al tuturor celor dintr-însele, unul Domnul Iisus Hristos, Fiul lui Dumnezeu, cel Unul-Născut, a Cărui împărăție nu va avea sfârșit, pe Care de L-ai fi cunoscut și tu, împărate, ți-ar fi fost mai frumoase porfiră, coroana și scaunul împărăției tale”.

Împăratul a zis: „Lasă acestea ce grăiești Ignatie și ia seama la cuvintele mele de voiești a te face plăcut mie și a fi ridicat în cinstea prietenilor mei. Apoi să aduci împreună cu noi jertfă zeilor noștri și îndată vei fi la noi arhiereu al marelui Die și te vei chema părinte al suitei noastre”. Răspuns-a sfântul: „Ce trebuință am eu a fi arhiereu al lui Die, când sunt arhiereul lui Hristos, Căruia în toată ziua îi aduc jertfă de laudă și mă sârguiesc să mă jertfesc cu totul Aceluia și să mă asemăn morții Lui celei de bună voie”. Zis-a împăratul: „Cui voiești a te jertfi pe tine? Aceluia care a fost pironit pe cruce de Pilat din Pont?”.

Sfântul a răspuns: „Aceluia să-I fiu jertfă, Care a pironit păcatul pe cruce, a sfărâmat pe diavol, aflătorul păcatului și a zdrobit cu crucea toată puterea lui”. Zis-a împăratul: „Mi se pare, o! Ignatie, că nu ai minte sănătoasă și judecată dreaptă. Căci nu te-ai fi înșelat așa cu scripturile cele creștinești dacă ai fi priceput bine cât de bun lucru este a te supune poruncilor împărătești și, împreună cu toții, a aduce jertfă zeilor”. Purtătorul de Dumnezeu, luând mai multă îndrăzneală, a zis: „Chiar de mă vei da fiarelor spre mâncare, chiar pe cruce de mă vei răstigni și sabiei și focului de mă vei da, niciodată nu voi jertfi diavolilor, nici nu mă tem de moarte, nici nu caut bunătățile cele vremelnice ale vieții acesteia de acum, ci numai pe cele veșnice le doresc și în tot chipul mă îngrijesc ca să trec către Hristos, Dumnezeul meu, Care a voit a muri pentru mine”.

Atunci suita, vrând să mustre pe Sfântul Ignatie pentru rătăcire, a zis: „Iată, tu zici că Hristos a murit; deci cum poate cel mort a ajuta cuiva și încă Acela care a murit cu moarte defăimată? Zeii noștri sunt fără moarte și grăiesc”. Iar purtătorul de Dumnezeu a zis: „Domnul și Dumnezeul meu Iisus Hristos S-a făcut om pentru noi și pentru mântuirea noastră. El a voit a pătimi pe cruce, moarte și îngropare, apoi a înviat a treia zi, surpând și stricând puterea vrăjmașului și S-a înălțat la cer, de unde S-a pogorât; iar pe noi din cădere sculându-ne și iarăși ducându-ne în rai, din care am fost scoși, ne-a dăruit mai multe bunătăți, decât cele ce am avut întâi. Însă dintre zeii cei cinstiți de voi, niciunul n-a făcut ceva asemenea, fiind răi și nelegiuiți, făcând multe fapte de pierzare și lăsând puțină credință oamenilor celor fără de minte. După aceea, luându-se acoperământul înșelăciunii, s-au cunoscut ce au fost, cum s-au dus rău din viața aceasta și s-au dat morții celei veșnice, pentru pierderea multora. Die, cel dintâi zeu al vostru, s-a îngropat în Creta, iar Asclipie, a pierit fiind lovit de fulger. Mormântul Venerei se spune că este în Pafa, iar Eraclie a fost ars cu foc. Căci, fiind răi, au dobândit acel sfârșit de care au fost vrednici”.

Acestea fiind grăite de Sfântul Ignatie și împăratul cu suita temându-se ca să nu se dea de rușine zeii lor cu mai multe cuvinte de ale lui, a poruncit să-l ducă în temniță. Iar împăratul toată noaptea aceea n-a dormit, cugetând cu ce fel de munci să-l pedepsească pe Sfântul Ignatie. Și a socotit să-l osândească spre mâncarea fiarelor, căci i se părea acea moarte că este cea mai cumplită. Deci, dimineața a spus aceasta suitei și toți l-au sfătuit așa, însă au zis să nu-l dea fiarelor în Antiohia, ca să nu se facă mai slăvit între cetățenii săi, primind sfârșit mucenicesc pentru credința sa, că nu cumva și alții, privind la dânsul, să se întărească în credință. Pentru aceea ziceau că i se cade să fie dus la Roma legat și acolo să se dea spre mâncarea fiarelor, ca astfel, ostenindu-se de lungimea drumului, mai grea pedeapsă să primească. Romanii să nu știe cine este, ci, ca un tâlhar pierind, să nu rămână după dânsul nici o pomenire.

Acest sfat a plăcut împăratului și a dat asupra Sfântului Ignatie hotărâre de moarte, ca să fie dat spre mâncarea fiarelor în Roma, în vreme de praznic, înaintea adunării poporului. Astfel s-a osândit sfântul de păgâni, ca să fie priveliște a îngerilor și a oamenilor.

Luând asupra sa acest răspuns, purtătorul de Dumnezeu Ignatie, cu glas mare a mulțumit lui Dumnezeu și cu mulțumire primea lanțurile cu care îl legau. Împăratul a mers cu oștile sale la război, iar dumnezeiescul pătimitor, cu lanțuri grele fiind legat și fiind dat la zece ostași aspri și nemilostivi, era dus la Roma. Ieșind din Antiohia mult s-a rugat pentru Biserică și și-a încredințat lui Dumnezeu turma să. Plângeau pentru dânsul credincioșii și se tânguiau cu amar, iar alții, care cu multă dragoste fiind legați de dânsul, mergeau cu el în cale.

Venind ostașii cu sfântul în Seleucia, s-au suit în corabie și de acolo plutind au sosit în Smirna. Acolo a sărutat pe dumnezeiescul apostol, Sfântul Policarp, episcopul Smirnei și s-a mângâiat împreună cu dânsul în vorbe de Dumnezeu insuflate, bucurându-se de legăturile sale și înfrumusețându-se cu lanțurile. Pentru că ce împodobire mai bună putea să-i fie lui, decât acele lanțuri, cu care era înfășurat pentru Domnul său? Apoi s-a sărutat și cu ceilalți episcopi, preoți și diaconi, căci s-au adunat la dânsul mulți de pe la bisericile Asiei și de prin alte cetăți, vrând să-l vadă și dorind să audă dumnezeieștile cuvinte care ieșeau din gura lui. Sfântul le zise să se roage pentru dânsul, ca mai curînd să fie dezlegat prin dinții fiarelor din legătura cea trupească și să se arate Domnului său cel dorit.

Apoi, văzându-i pe dânșii foarte tulburați și nerăbdînd despărțirea lui, s-a temut că nu cumva și credincioșii ce sunt în Roma să se tulbure și să nu sufere a fi dat spre mâncarea fiarelor. Căci atunci îi vor face lui împiedicare, dacă cumva și-ar pune mâinile asupra acelora cărora era poruncit ca să-l dea spre mâncarea fiarelor și astfel îi vor închide lui ușa cea deschisă a muceniciei și a morții celei preadorite.

Deci a socotit să trimită la dânșii scrisoare, poftindu-i ca și aceia să se roage pentru dânsul și să nu i se facă împiedicare de la alegerea lui cea mucenicească, ci prin fiare să fie dezlegat și să treacă la preaiubitul său Stăpân. Și a scris așa: „Ignatie, care este și purtător de Dumnezeu, scrie Bisericii celei miluite cu mărirea Tatălui celui Preaînalt și a lui Iisus Hristos, a Unuia Născut Fiului Său, Bisericii iubite și luminate cu voia Celui ce a voit toate după dragostea lui Iisus Hristos, Dumnezeului nostru; biserică ce este întâi în țara romanilor și care este vrednică de Dumnezeu, vrednică de cuviință, vrednică de fericire, vrednică de laudă, vrednică de dobândire, vrednică de curățenie, care mai întâi este în dragoste, numită cu numele lui Hristos, numită cu nume de Părinte, pe care o și sărut întru numele lui Iisus Hristos, Fiul Părintelui ceresc, fiilor celor uniți după trup și după duh cu porunca Lui, celor plini de darul lui Dumnezeu fără îndoială și păziți de orice credință străină, fără de prihană întru Iisus Hristos, Dumnezeul nostru, să se bucure:

1) Fiindcă m-am rugat lui Dumnezeu, am dobândit a vedea fețele voastre cele vrednice de vedere. Legat fiind întru Iisus Hristos, nădăjduiesc a vă săruta, dacă va fi voia lui Dumnezeu, ca să mă învrednicesc așa până în sfârșit. Începutul este bine economisit, dacă voi dobândi darul ca să-mi câștig moștenirea fără împiedicare. Căci mă tem de dragostea voastră, să nu mă împiedice de la aceasta. Că vouă este lesnicios lucru a face ceea ce voiți voi, iar mie greu îmi este a dobândi pe Dumnezeu, dacă voi mă veți cruța.

2) Nu voiesc ca voi să plăceți oamenilor, ci lui Dumnezeu, precum îi și plăceți. Eu niciodată nu voi avea o vreme bună ca aceasta pentru a câștiga pe Dumnezeu, nici voi nu puteți a arăta un lucru mai bun decât dacă veți tăcea. Că dacă veți tăcea și nu veți vorbi despre mine, eu mă voi face al lui Dumnezeu, iar dacă veți iubi trupul meu, iarăși voi fi alergând. Mai mult nu puteți a-mi da, decât a mă jertfi lui Dumnezeu, până încă jertfelnicul este gata. Cu dragoste să cântați Tatălui întru Iisus Hristos, căci pe episcopul Siriei l-a învrednicit Dumnezeu a se afla la apus, fiind trimis de la răsărit. Bine este a apune eu din lume, că întru Dumnezeu să răsar.

3) Niciodată n-ați pizmuit pe nimeni, ci pe alții ați învățat. Și eu voiesc ca cele ce învățați, să le și faceți. Deci mie să-mi cereți putere și dinlăuntru și dinafară, că nu numai să zic, ci să și voiesc; că nu numai să mă numesc creștin, ci să fiu și în faptă. Că dacă mă voi afla așa, voi putea fi credincios. Nimic din cele ce se arată este veșnic. Cele ce se văd sunt vremelnice, iar cele ce nu se văd sunt veșnice, pentru că Dumnezeul nostru Iisus Hristos, întru Tatăl fiind, este veșnic. Creștinătatea este lucru nu numai al sfătuirii, ci și al mărimei de suflet. Când creștinul cu adevărat se urăște de lume, atunci este iubit de Dumnezeu. Căci este scris: De ați fi fost din lume, lumea ar fi iubit pe ai săi, iar fiindcă nu sunteți din lume, ci Eu v-am ales pe voi din lume, pentru aceasta vă urăște pe voi lumea. Petreceți întru dragostea Mea.

4) Eu scriu Bisericilor și poruncesc tuturor căci eu voind, mor pentru Dumnezeu, dacă voi nu mă veți opri. Rogu-vă să nu aveți către mine dragoste deșartă. Lăsați-mă să mă fac mâncare fiarelor, prin care îmi este cu putință a câștiga pe Dumnezeu. Sunt grâu al lui Dumnezeu și prin dinții fiarelor să mă macin, ca să fiu pâine curată a lui Hristos. Mai bine ațițați pe fiare ca să mi se facă mormânt și nimic din trupul meu să nu lase. Atunci voi fi ucenic adevărat al lui Hristos, când nici lumea nu va vedea trupul meu. Rugați-vă lui Hristos pentru mine că, prin uneltele acestea, jertfă să mă fac. Nu precum Petru și Pavel vă poruncesc vouă, căci aceia sunt apostoli, iar eu osândit; aceia slobozi, iar eu până acum sunt rob. Iar dacă voi pătimi, voi fi slobod pentru Hristos și voi învia întru El. Acum învăț când sunt legat, ca nimic lumesc sau deșert să poftesc.

5) De la Siria până la Roma cu fiare mă lupt pe pământ și pe mare, noaptea și ziua, legat fiind cu zece leoparzi, care este o ceată de ostași și care din ce în ce mai răi se fac. Însă în neîndreptățirile lor mai mult mă învăț, dar nu dintr-acestea mă îndreptez. O! de-aș dobândi fiarele cele pregătite mie, pe care le voi zădărî, ca degrabă să mă mănânce, nu precum s-a întâmplat altora, de care, temându-se, nu s-au atins. Și, deși ele nu vor voi, eu le voi sili. Iertați-mă, eu cunosc ce-mi este de folos. Acum încep a mă face ucenic. Nimic din cele văzute și din cele nevăzute să nu-mi pizmuiască, ca pe Iisus Hristos să-L dobândească. Foc și cruce adunării de fiare, tăieturi, despărțiri, risipiri ale oaselor, tăieri ale mădularelor, măcinături a tot trupul, munci rele ale diavolului să vină asupra mea, numai pe Iisus Hristos să-L dobândesc.

6) Nimic nu-mi vor folosi cele înveselitoare ale lumii, nici împărățiile acestui veac. Mai bine îmi este a muri pentru Iisus Hristos, decât a împărăți peste toate marginile pământului. Căci ce va folosi omul, de ar câștiga toată lumea, iar sufletul său îl va pierde? Pe Acela îl caut, care pentru noi a murit. Pe Acela îl voiesc, Care pentru noi a înviat. El dobânda îmi este. Iertați-mă, fraților, să nu mă împiedicați de a trăi, căci viața este a fi cu Hristos. Să nu-mi doriți a muri; căci moarte este viața cea fără de Hristos. Pe cel ce voiește să fie al lui Dumnezeu, să nu-l despărțiți. Lăsați-mă să iau lumină curată; acolo ducându-mă, voi fi om al lui Dumnezeu. Dați-mi voie ca să mă fac următor al patimei Dumnezeului meu. Dacă cineva pe Dânsul în sine Îl are, să înțeleagă ceea ce voiesc eu și să-mi fie milostiv, știind cele ce mă țin pe mine.

7) Stăpânitorul acestui veac voiește să mă răpească și să-mi strice judecata mea cea pentru Dumnezeu. Deci nimeni din voi să nu-i ajute, ci mai vârtos ai mei să vă faceți, ca să fiți fii ai Dumnezeului meu. Nu vă lăudați cu numele lui Iisus Hristos, iar lumea să o poftiți. Zavistia între voi să nu locuiască. Chiar dacă aș fi de față, v-aș ruga să nu vă plecați mie, ci mai vârtos pentru cele ce vă scriu să vă plecați. Viu fiind, vă scriu această, dorind să mor. A mea dorință s-a răstignit și nu este întru mine foc iubitor de materie, ci apă vie și care grăiește în mine, zicându-mi: Vino la Tatăl. Nu mă îndulcesc cu hrană stricăcioasă, nici cu dezmierdările acestei vieți. Pâinea lui Dumnezeu voiesc, pâine cerească doresc, pâinea vieții, care este trupul lui Hristos, Fiul lui Dumnezeu, al Celui ce a fost mai pe urmă din seminția lui Avraam și a lui David. Băutura lui Dumnezeu voiesc, adică sângele Lui, care este dragoste nestricăcioasă și viață de-a pururea vie.

8) Nu voiesc a trăi după om și aceasta va fi dacă voi veți voi. Voiți ca și voi să fiți primiți? Puține cer de la voi: credeți-mi mie. Iar Iisus Hristos vă va arăta aceasta, cu adevărat zis, căci El este gura cea nemincinoasă, prin care Tatăl a grăit cu adevărat. Cereți pentru mine ca să dobândesc acestea. Nu după trup am scris vouă, ci după voia lui Dumnezeu. Dacă voi pătimi, dovedește că ați voit voi; dacă voi fi lepădat, apoi voi m-ați urât.

9) Pomeniți în rugăciunea voastră biserica cea din Siria, care în locul meu are ca păstor pe Dumnezeu. Singur Iisus Hristos și dragostea voastră să o cerceteze pe dânsa. Iar eu mă și rușinez a mă numi dintre cei de acolo. Căci nu sunt vrednic, fiind cel mai de pe urmă al lor și lepădătură, însă voi fi miluit, dacă pe Dumnezeu voi dobândi. Vă sărută pe voi duhul meu și dragostea bisericilor, care m-au primit în numele lui Iisus Hristos, căci toți frații, în calea mea cea trupească, m-au petrecut din cetate în cetate.

10) Scriu vouă acestea din Smirna, prin efesenii cei vrednici de fericire. Și este împreună cu mine, cu alți mulți și Crocos, numele cel dorit. Pe cei ce au venit mai înainte de mine, de la Siria la Roma, spre slava lui Dumnezeu, cred că i-ați cunoscut. Să le arătați că aproape sunt și eu, că toți sunt vrednici lui Dumnezeu și vouă, pe care se cuvine că întru toate să-i odihniți. Am scris această, în ziua cea mai înainte de nouă calende ale lui septembrie, care este în douăzeci și trei ale lunii august. Fiți sănătoși până în sfârșit, întru răbdarea lui Iisus Hristos. Amin”.

Această scrisoare a trimis-o înaintea sa în Roma și, după puțină vreme, a ieșit și el din Smirna, dus fiind de ostași. Și, venind în Troada și în Neapoli, au trecut pe jos prin Filipopoli și Macedonia, cercetând bisericile cele din cale, învățând, sfătuind și întărind pe frații cei neputincioși și poruncind tuturor să fie deștepți și treji. După ce a trecut Epirul și a plutit pe Marea Adriatică și a Tirului, a sosit în Putioli, unde a fost primit cu dragoste de ostașii și de credincioșii ce erau acolo. De acolo a venit în Roma și s-a dat în grija eparhului cetății, împreună cu scrisorile cele împărătești. Iar acela, văzând pe purtătorul de Dumnezeu și citind scrisoarea împărătească, îndată a poruncit să pregătească fiarele și, sosind o zi de praznic, a adus pe sfântul în priveliște, unde s-a adunat toată cetatea. Căci a străbătut vestea despre dânsul, cum că episcopul Siriei se va da să fie mâncat de fiare.

Sfântul Ignatie adus în mijlocul priveliștii s-a întors către popor cu suflet bărbătesc și cu fața luminată și binevoind acea moarte de ocară primită pentru Hristos, cu mare glas a strigat: „Bărbați romani, care priviți la această nevoință a mea, să știți că nu pentru oarecare facere de rău primesc această muncă, nici pentru oarecare nelegiuire sunt osândit la moarte. Ci numai pentru singur Dumnezeul meu, de a cărui dragoste sunt cuprins și pe Care fără de saț Îl doresc, căci sunt grâu al Lui și voiesc să mă macin prin dinții fiarelor, ca să mă fac Lui pâine curată”. Acestea zicând sfântul, au venit asupra lui leii, care îndată l-au sfâșiat și l-au mâncat rămânând numai oasele.

Deci s-a împlinit dorința sfântului care a voit că fiarele să fie mormânt al trupului său, Dumnezeu voind așa, după dorința plăcutului Său. Pentru că putea să astupe gurile fiarelor înaintea lui, ca și înaintea lui Daniil în groapă și înaintea Teclei în priveliște, pentru slavă numelui Său cel sfânt. Însă n-a făcut aceasta, voind mai bine a împlini dorința și cererea robului Său, decât a preamări puterea Sa cea mare.

În acest chip a fost sfârșitul Sfântului Ignatie, în acest fel nevoința lui, căci așa a fost dragostea lui către Dumnezeu. Risipindu-se adunarea aceea, credincioșii care erau în Roma, către care el scrisese din Smirna și cei ce veniseră cu dânsul, care se tânguiau nemângâiați după dânsul, au adunat oasele lui cele rămase și le-au pus cu cinste în loc însemnat, afară din cetate, în douăzeci de zile ale lunii decembrie. Apoi, multe zile plângând credincioșii pentru despărțirea lui, șezând lângă mormânt, lăudându-l cu psalmi și cu cântări, Sfântul Ignatie li s-a arătat lor noaptea și pe fiecare dintre ei, cuprinzînd-i, îi mângâia în mâhnirea sufletului lor. Altora iarăși li s-a arătat, rugându-se pentru cetate și asudând, ca și cum ar fi fost întru multe nevoințe și osteneli.

Înștiințându-se împăratul Traian de sfârșitul Sfântului Ignatie și de tăria sufletului său cea cu bărbăție, cum fără temere și cu bucurie a mers la moarte pentru Dumnezeul său, i-a părut rău de dânsul. Și, auzind de creștini că sunt oameni buni și blânzi, viețuind cu înfrânare, iubind curățenia, ferindu-se de toate lucrurile cele rele și având viață fără de prihană, iar împărăției lui cu nimic nu se împotrivesc - numai cu aceasta că nu voiesc să aibă mulți dumnezei, ci numai singur pe Hristos cinstesc, a poruncit să nu-i mai caute ca să-i omoare, ci i-a lăsat să viețuiască în pace. După aceasta, au fost aduse cinstitele moaște ale Sfântului Ignatie în Antiohia, cu mare cinste, spre apărarea cetății și tămăduirea celor bolnavi, spre bucuria turmei sale și întru slava lui Dumnezeu în Treime, Celui lăudat de toți, în veci. Amin.

*

Povestesc oarecare despre acest Sfânt Ignatie, purtătorul de Dumnezeu și acestea: Când era adus spre mâncarea fiarelor și avea neîncetat în gura lui numele lui Iisus Hristos, l-au întrebat păgânii pentru ce pomenește neîncetat cu gura sa acel nume? Sfântul a răspuns că are în inima sa scris acel nume al lui Iisus Hristos, iar cu buzele mărturisește pe Acela, pe Care de-a pururea Îl poartă în inimă. După aceasta, sfântul fiind mâncat de fiare, lângă oasele lui, ce rămăseseră din voia lui Dumnezeu, s-a găsit inima întreagă, nemâncata de fiare. Aflîndu-o necredincioșii și aducându-și aminte de cuvintele Sfântului Ignatie, au despicat-o în două, vrând să vadă dacă este adevărat ceea ce zicea Ignatie. Și au aflat înăuntru pe amândouă părțile scris cu litere de aur: Iisus Hristos.

Astfel Sfântul Ignatie, cu numele și cu fapta a fost purtător de Dumnezeu, având în inima sa de-a pururea pe Hristos Dumnezeu, cu mintea cea de Dumnezeu gânditoare, scris ca și cu un condei.

În religia creştin-ortodoxă, în această zi mai este prăznuit şi Sfântul Mucenic Ignatie Teoforu, urmaş al apostolilor, patriarh al Bisericii Antiohiei şi ucenic al Sfântului Evanghelist Ioan. Acesta a suferit multe chinuri pentru că nu s-a lăsat întors de la credinţa în Hristos şi a fost aruncat leilor, care l-au devorat, oasele lui fiind duse în Antiohia şi venerate ca moaşte. În tradiţia populară, ziua de 20 decembrie este cunoscută şi sub numele de „Ignatul porcilor”, când mulţi români, mai ales din mediul rural, conform unei vechi tradiţii, sacrifică porcul pentru masa de Crăciun şi celelalte sărbători care urmează până la Sfântul Ion. Sacrificarea porcului de Crăciun este o dovadă a modului în care o practică păgână a ajuns să se asocieze cu o sărbătoare creştină.

Ritualul sacrificării porcului în preajma sărbătorilor Crăciunului aminteşte de jertfele de animale practicate de popoarele vechi (egipteni, greci, romani) în perioadele de trecere de la un an sau anotimp la altul. Într-un moment cum este cel de la cumpăna dintre vechiul an şi cel nou se miza pe funcţia regeneratoare a sacrificiului. Prin acest sacrificiu, echivalent semantic al anului ce se încheie, o nouă viaţă se naşte, aceea a noului an. În credinţa vechilor daci, porcul era sacrificat ca simbol al divinităţii întunericului, care slăbea puterea Soarelui în cea mai scurtă zi a anului, la solstiţiul de iarnă. Pentru a veni în ajutorul Soarelui, oamenii sacrificau porci.

Se spune că în noaptea de Ignat porcii visează dacă vor fi sau nu tăiaţi sau visează cuţit, ceea ce constituie un semn că vor fi sacrificaţi. În unele zone, porcul se taie chiar în ajunul Crăciunului.

Folcloristul Petru Caraman considera că obiceiul tăierii porcului din ziua de Ignat îşi află rădăcinile în tradiţiile antichităţii romane. Lumea romană practică acest sacrificiu la Saturnali, între 17 şi 30 decembrie, consacrându-l lui Saturn, la origine zeu al semănaturilor. Porcul însuşi era socotit ca întruchipare a acestei divinităţi, a cărei moarte şi reînviere se consuma la cumpănă dintre anul vechi şi anul nou. Este însă vorba de un transfer al obiceiului, de la data la care se celebra iniţial anul nou în lumea romană:  începutul primăverii, al semănaturilor, la sărbătorile ce precedau Calendele lui Janus, adică la Saturnalii.

În desfăşurarea obiceiului sacrificării porcului se respectau anumite condiţii de timp şi spaţiu. Sacrificiul nu poate fi început înainte de ivirea zorilor şi nici nu poate depăşi apusul soarelui. El trebuie să aibă loc pe lumină, întrucât numai lumina poate ţine la distanţă, prin puterea ei arzătoare, spiritele malefice, ce-ar încerca să anuleze virtuţile sacrificiului. Totodată, locul ales pentru tăierea porcului este supus unui ritual de purificare, fiind tămâiat şi stropit cu agheasmă sau cu apa neîncepută, pentru a îndepărta duhurile necurate.

În zilele noastre, tăierea porcului este un prilej de reunire a familiei, deoarece participă de obicei toţi membri ei, iar pentru copii este uprilej de veselie şi joacă. De cu seară, oamenii pregătesc câteva cuţite bine ascuţite, o butelie de gaz sau paie pentru pârlit, vasele în care vor pune carne, slănină şi şoric.

Bărbaţii sunt cei care se ocupă de sacrificarea animalului, iar tradiţia cere ca acela care taie porcul să fie un om curat, care înainte de sacrificiu trebuie să meargă la Biserică, să se spovedească, părintele iertându-i şi păcatul uciderii porcului. În unele regiuni chiar şi gospodăria este sfinţită înainte de sacrificare. Se spune că femeile nu au voie să participe la tăierea porcului nici măcar pentru a turna băutură în paharele bărbaţilor, deoarece, fiindu-le milă, animalul nu poate muri. Rolul femeilor începe în momentul în care carnea de porc ajunge pe masa din bucătărie, pentru a fi preparată.

După sacrificare, porcul este spălat şi se rostesc cuvintele: ”Carnea ta să fie/ Carne aurie”. Apoi, animalul este pârlit pe primele paie secerate în vară, puse deoparte, special pentru Ignat. În foc mai sunt aruncate ramuri de lemn câinesc şi de iasomie, ca să iasă şoricul aromat.

Se obişnuieşte ca, după ce este gata de pârlit, să se pună un ţol peste porc şi să se suie pe el cei mici, să se veselească, pentru că porcul să fie mâncat cu poftă. Tot atunci se ia băşica porcului şi se pun grăunţe în ea, după care se pune la uscat. Se zice că după câtă gălăgie face băşica, atâta veselie şi bucurie va fi în casă.

Ion Creangă povesteşte în ”Amintiri din copilărie” despre acest moment: „La Crăciun, când tăia tata porcul şi-l pârlea, şi-l opărea, şi-l învelea iute cu paie, de-l înnăduşa, ca să se poată râde mai frumos, eu încălecam pe porc deasupra paielor şi făceam un chef de mii de lei, ştiind că mie are să-mi dea coada porcului s-o frig şi beşica s-o umplu cu grăunţe, s-o umflu şi s-o zurăiesc după ce s-a usca…”

”Pomana porcului”

Femeia, de obicei, se ocupă de împărţirea cărnii pe categorii, dar numai după ce bărbatul face semnul crucii cu cuţitul pe fruntea animalului zicând: ”Doamne ajută să-l mâncăm sănătoşi” şi termină de tranşat porcul. Se pune deoparte carne pentru cârnaţi, caltaboşi, tobă, pentru friptura de la ”pomana porcului”. Picioarele se folosesc pentru piftie. Se spune că românul ştie să folosească fiecare bucată din porc, mai mult decât orice naţie din lume care mănâncă acest fel de carne. Începând de la urechi şi coadă, mâncate de obicei de copii, la carnea macră şi slănina pusă la afumat, până la intestinele folosite pentru a fi umplute cu carnea tocată, totul este folosit de gospodina casei pentru bucăţele din care toţi vor degusta la masa din ziua Naşterii Domnului. După tranşarea şi sortarea cărnii, gospodina casei pregăteşte o masă, numită tradiţional „pomana porcului”, pentru toţi oamenii care au ajutat la tăierea porcului. Astfel, într-un ceaun mare, de tuci, se prăjeşte carne din porcul proaspăt sacrificat, tăiată din toate părţile porcului: muşchi, ficat, slănină, coastă. Odată cu friptură, gospodina face şi o mămăligă mare, cât să ajungă pentru toţi mesenii şi, în mijlocul mesei, pune şi un castron cu murături. De obicei, masa se aşază în curte, în faţa casei, se mănâncă în picioare şi, alături de mâncare, se bea ţuică fiartă.

”Pomana porcului” se împarte comunităţii, săracilor, dar mai mult apropiaţilor. O parte din bucăţele gătite din carnea porcului se duce preotului. Este, de fapt, ceea ce a mai rămas din obiceiul străvechi al oferirii ofrandelor pentru îmbunarea spiritelor rele şi adunarea celor bune care să ferească gospodăria de primejdii.

Ignatul cade întotdeauna în plin post al Crăciunului dar uneori obiceiurile şi tradiţiile, ca acestea de Ignat, sunt atât de puternic înrădăcinate încât nu pot fi oprite nici chiar de regulile foarte stricte impuse de Biserică.

Din restul cărnii se prepară produsele destinate sărbătorilor de Crăciun, Anul Nou şi Bobotează: cârnaţi, piftie, tobă, caltaboşi, carne friptă. Totodată, o parte se conservă pentru a fi consumată peste an. Nimeni nu se atinge însă de preparate decât după ce, în dimineaţa de Crăciun, o parte din ele sunt împărţite de femei, la vecini sau la biserică, pentru morţii familiei.

OBICEIURI şi SUPERSTIŢII din moşi strămoşi

În tradiţia românească întâlnim o serie de obiceiuri şi superstiţii legate de Ignat. Astfel, în ajunul Ignatului se fierbe grâu, capul familiei îl tămâiază şi îl binecuvântează. Din acest grâu fiert mănâncă toţi membrii familiei, iar ce rămâne se dă dimineaţa la păsări.

În seara de Ignat se ia un dovleac, i se taie coada şi se păstrează, pentru că se spune că este bun pentru leac de bube dulci la copii.

Se spune că în această noapte vrăjitoarele umblă să ia belşugul casei, de aceea se presară mei şi sare împrejurul casei, al hambarelor şi al curţii.

Dacă porcul este negru, se ia o bucată din untura lui şi se duce la biserică de Bobotează, să fie sfinţită de preot. Apoi poate fi folosită de cei care au dureri de picioare sau junghiuri. Tot cu untură de porc negru tăiat la Ignat era uns trupul celui bănuit că ar putea ajunge strigoi. De asemenea, ea se foloseşte şi pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor şi viţeilor.

De asemenea, ea se foloseşte şi pentru tratarea unor boli ale porcilor, oilor şi viţeilor. Diferite organe ale porcului sacrificat sunt utilizate ca remedii în tratarea unor boli ale omului sau animalelor, în practici magice de vindecare a unor boli atribuite deochiului, spiritelor malefice, ca adjuvant în vrăji şi farmece.

Despre ficatul porcului se spune ca este bun pentru vindecarea anemiei sau a lipsei poftei de mâncare.

Sângele animalului, amestecat cu mei şi lăsat să se usuce, este bun pentru afumat copiii când se sperie sau când au guturai.

Părul de porc se păstrează şi cu el se afumă copiii atunci când se crede că sunt deochiaţi. Cu el se afumă şi adăposturile vitelor, pentru a le proteja de atacul animalelor sălbatice.

Grăsimea de porc se foloseşte pentru calmarea durerilor reumatice, cu ea ungându-se membrele corpului afectate de boală.

Copitele animalului sunt căutate de vrăjitoare, pentru a le utiliza în practici de magie neagră, de legat căsătoriile, de despărţire a cuplurilor etc.

În satele din Banat, exista obiceiul ca mortii-strigoi să fie unşi cu untură. Înainte de a fi aşezaţi în sicriu. Se crede că untura îi fixează, împiedicându-i să se reîntoarcă şi să se răzbune pe cei vii.

Tradiţia spune că în ziua de Ignat nu este permisă nicio altă activitate, ziua întreagă trebuind dedicată doar tăierii, sortării şi preparării specialităţilor din carne de porc. Singura activitate permisă în ziua de Ignat este tăiatul porcului. Se credea că prestarea oricărei alte munci – spălatul rufelor, cusutul, torsul lânii, măturatul casei – atrăgea după sine pedepsirea celor care încălcau normele sărbătoririi.

Dacă în inima porcului se găseşte mult sânge ”îngheţat”, este semn că stăpânul va avea noroc la bani. Splina porcului este cea care indică durata iernii: dacă splina este groasă în capăt, e semn că va fi o iarnă grea, cu multă zăpadă, iar dacă este subţire, arată că va fi iarna săracă în omăt, iar anul nou nu va fi îmbelşugat.

În anumite zone le ţării este obiceiul ca stăpânul casei să ia din sângele scurs din porc şi să deseneze o cruce pe fruntea copiilor, pentru ca aceştia să crească rumeni şi sănătoşi. Fetele din casă şedeau deoparte şi, când cei care lucrau la tăiatul porcului nu erau atenţi, furau sânge şi se stropeau pe frunte ori îşi desenau dorinţele: o inimă pentru iubire, o cruce pentru curăţenie sufletească sau un pom pentru a fi roditoare.

În casă este adusă mai întâi căpăţâna porcului cu râtul înainte, ca să meargă bine treaba în gospodărie.

Între Ignat şi Crăciun, femeile nu trebuie să toarcă, ele pisează grâu ca să aibă până la Crăciun. Din ele se fac un fel de turte, numite ”cârpele Domnului Hristos”, cu miere şi nuci, pe care le mănâncă în ajunul Crăciunului.

Sărbătoarea trebuie ţinută cu sfinţenie de femeile însărcinate, pentru a naşte prunci întregi la trup şi minte.

INĂTOAREA – divinitatea răzbunătoare

Pedepsele aplicate celor consideraţi vinovaţi de nerespectarea interdicţiilor – căzături, opărit, dureri ale membrelor inferioare – erau atribuite unei divinităţi răzbunătoare, ce patrona sărbătoarea: Inătoarea. Se spunea că Inătoarea era o femeie bătrână, urâtă, lacomă şi cu apucături de căpcăun, „mânca lumea”. În acelaşi timp, în poveştile ce circulau în satul din sudul Moldovei, la începutul secolului al XX lea, ea apărea ca o fiinţă vicleană, ce încerca să le ispitească pe femei să lucreze, după care le opărea sau le devora. Pentru a contracara acţiunile ei malefice şi a o împiedica să se apropie de casă, femeia „ispitită” trebuia să iasă, la miezul nopţii, în curte şi să imite cântecul cocoşului, repetându-l de trei ori. Se credea că, auzind cântecul cocoşului, Inătoarea se retrăgea speriată. Aşadar, în acest ceremonial, se sconta pe funcţia protectoare a cocoşului – chiar dacă era vorba numai de imitarea sunetelor lui – care, în calitate de animal solar, avea puterea de a exorciza spiritele malefice.

După ce îndeplinea acest ritual cu funcţii apotropaice, de apărare, femeia trebuia să intre în casă şi să stingă focul, ca Inătoarea să nu fie atrasă de lumină şi să revină. Ea căuta lumina focului, întrucât locul pe unde putea intra era hornul casei. Dacă era întuneric, ea nu reuşea să găsească calea de acces către interiorul locuinţei şi plecă definitiv. Dar, până să părăsească satul, ea încerca să se răzbune pe oricine îi ieşea în cale. De aceea, se spunea că este bine ca, pe tot parcursul zilei de Ignat, oamenii să poarte sau să aibă asupra lor inele, cercei, monede sau orice alt obiect metalic. Fiind încărcate cu energie, obiectele metalice puteau ţine la distanţă de om duhurile ostile lui. Metalul bara trecerea Inătoarei, împiedicând-o să se apropie de cel pe care îl întâlnea în peregrinările ei diurne sau nocturne pe pământ.

După credinţele comunităţilor rurale din Banal, Inătoarea putea fi împiedicată să se apropie de casă dacă, în dimineaţa de Ignat, după ce se tăia porcul, se înconjura de trei ori curtea cu o cârpă aprinsă. Fumul degajat de cârpa aprinsă o forţa să se îndepărteze.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI

A.   GUSTĂRI

Roşii umplute cu salată de vinete

·       6 roşii tari;

·       3 vinete mari;

·       1 ceapă;

·       Sare;

·       150 ml ulei

Se coc vinetele la flacără, se curăţă de coajă fierbinţi fiind, se aşază pe un fund de lemn înclinat, se răsfiră, se îndepărtează seminţele cu o lingură de lemn şi se pudrează cu sare.

După 15 – 20 minute se toacă cu tocătorul de vinete.

Se pun în salatieră şi se freacă cu o lingură de lemn până devin spumoase, adăugând ulei, puţin câte puţin (150 ml ulei la 3 vinete mari).

După gust se amestecă ceapa tocată mărunt sau rasă pe răzătoare.

Se poate servi ca atare, ornată cu roşii şi frunze de pătrunjel sau ca umplutură pentru roşii.

Cacă dorim să albim compoziţia salatei de vinete adăugăm puţină zeamă de lămâie.

Se spală roşiile şi se pot umple întregi sau tăiate transversal în două.

Se taie un căpăcel la partea unde a fost codiţa la roşiile mai mici şi se golesc de o parte din pulpă şi seminţe, cu ajutorul unei linguriţe.

Se presară în interior un praf de sare şi, după 5 – 10 minute, se aşază cu partea scobită în jos ca să se scurgă apa extrasă de sare.

După câteva minute se umplu cu salată de vinete.

Se decorează cu frunze de pătrunjel şi fileuri de ardei.

Se serveşte câte o roşie de persoană, ca gustare.

 

A.   SALATE

Salată orientală de cartofi

·       6 cartofi mari;

·       1 – 2 cepe;

·       Sare;

·       Piper măcinat;

·       10 – 15 măsline;

·       3 linguri ulei;

·       1 lingură oţet;

·       1 legătură pătrunjel verde

Se spală cartofii şi se pun la fiert în apă clocotită cu sare.

Se curăţă 1 – 2 cepe, se lasă să stea în apă 1 – 2 ore, apoi se taie în feliuţe.

Când cartofii sunt fierţi, se scurg de apă şi, fierbinţi fiind, se curăţă de coajă, se taie în felii rotunde, se aşază într-o legumieră, se presară cu sare şi piper, se adaugă sosul vinegret şi se acoperă.

Sosul vinegret se prepară astfel: se pun într-un castron 3 linguri ulei, 1 lingură oţet, sare şi piper şi se amestecă cu furculiţa sau cu telul până când uleiul se emulsionează şi devine lăptos. Se poate adăuga şi pătrunjel verde.

După ce cartofii s-au răcit, se adaugă ceapa şi 10 – 15 măsline.

 

B.   SOSURI

Sos vinegret - informativ

Sosul vinegret se prepară astfel: se pun într-un castron 3 linguri ulei, 1 lingură oţet, sare şi piper şi se amestecă cu furculiţa sau cu telul până când uleiul se emulsionează şi devine lăptos. Se poate adăuga şi pătrunjel verde.

 

C.   BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de roşii

·       1 morcov;

·       1 păstrânac;

·       1 ceapă;

·       1 ardei gras;

·       1 kg roşii;

·       1 linguriţă zahăr;

·       Sare;

·       ½ ceaşcă orez;

·       1 legătură pătrunjel;

·       2 linguri ulei

Se pun la fiert în apă clocotită un morcov şi un păstârnac tăiaţi în patru, o ceapă întreagă şi un ardei gras.

Separat se fierb roşiile cu puţină apă şi apoi se pasează.

La zeama de roşii se adaugă lichidul în care au fiert legumele şi se dau împreună câteva clocote.

În acest timp se adaugă o linguriţă de zahăr şi sarea necesară, după gust, apoi două linguri ulei.

La sfârşit se adaugă orezul şi se mai dă un clocot.

Se serveşte cu pătrunjel verde presărat deasupra.

 

D.   MÂNCĂRURI

Praz fiert cu sos

* 1 kg praz;

* 4 linguri margarină (ulei);

* 3 linguri făină;

* 3 ceşti zeamă în care a fiert prazul;

* sare;

* piper;

* sucul de la o lămâie;

* 1 legătură pătrunjel

Se spală prazul, se taie rondele de 1 cm, se fierbe în apă cu sare şi se scurge în strecurătoare.

În margarină sau ulei încinsă la foc mic se pune făina în care, după ce capătă culoare gălbuie,  se adaugă zeama de la fiertul prazului şi se amestecă continuu până când sosul capătă consistenţa unei creme.

Se adaugă sarea, piperul, zeama de lămâie şi verdeaţa.

Se aşază prazul într-un platou, se toarnă peste el sosul şi se garniseşte cu felii de lămâie.

 

E.   DULCIURI

Turtă dulce

·       250 g zahăr;

·       500 g făină;

·       50 ml ulei;

·       1 linguriţă bicarbonat;

·       100 g nuci;

·       100 g rahat;

·       1 ½ linguriţă scorţişoară;

·       1 linguriţă cuişoare

Se ard 100 g zahăr, se sting cu 400 g apă şi se adaugă restul de zahăr.

În siropul obţinut se adaugă făina, bicarbonatul, uleiul şi mirodeniile.

La sfârşit se adaugă o parte din nucă, desfăcută în sferturi, şi rahat tăiat în bucăţi mici şi dat prin făină.

Se toarnă într-o tavă unsă compoziţia şi se presară deasupra restul de nucă şi rahat.

Se coace la foc potrivit 40 minute.

 

TEATRU/FILM

ION IANCOVESCU

Ion Iancovescu
Actorul Ion Iancovescu
Date personale
Născut	20 decembrie 1889 București, România
Decedat	1966, (77 de ani)
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Ocupație	actor, regizor
Alte premii
Ordinul Muncii Clasa a II-a
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Ion Iancovescu (n. 20 decembrie 1889, București – d. 1966) a fost un actor, regizor și animator al scenei teatrale românești.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Filmografie
• 3Note
• 4Bibliografie
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ion Iancovescu a fost mai ales ctitorul a șapte edificii teatrale în București, printre care Teatrul Excelsior (azi, sediul Teatrului de Comedie) și Teatrul Modern (Teatrul Casei Centrale a Armatei).^[1]

Ion Iancovescu a fost mentorul mai multor actori de succes din anii '50, printre care și celebrul Grigore Vasiliu Birlic.

Unul dintre admiratorii lui Ion Iancovescu a fost dramaturgul Eugen Ionescu, care i-a trimis actorului spre lectură piesa „Regele moare", dorindu-și ca acesta să interpreteze rolul principal în prima punere în scenă a piesei. În timpul perioadei comuniste, Ion Iancovescu nu a fost agreat de către regim, fiind înlăturat de pe scena Teatrului Național din București^[2] de directorul de atunci al instituției, Zaharia Stancu. Înlăturarea sa din teatru a fost mai complexă, având și motive politice. Securitatea l-a arestat și anchetat pe Iancovescu în două rânduri pentru vorbele sale de spirit, lansate liber într-o lume ocupată, încruntată și foarte atentă la tot ce mișca.^[3]

Iată un exemplu de astfel de vorbă de spirit. Prin 1950, Ion Iancovescu, Șerban Cioculescu, Ion Barbu și Radu Beligan se aflau la o masă în braseria de la Athénée Palace. Ușa se deschide brusc și un june gazetar de la „Scînteia” vine spre ei debordând de entusiasm: „Ați auzit ? În curând, în Uniunea Sovietică pâinea va fi gratis !” „Da, dar cu ce preț...”, a replicat trist Iancovescu.^[4]

În 1946, când a solicitat o audiență unui coleg ajuns dregator cultural, acesta l-a primit cu condiția să intre prin ușa din spate. Replica lui Iancovescu a fost următoarea: "Nu se face - tu, confrate!/ Ca să mă inviți prin spate/ Când eu știi că-ntreaga viață/ Te-am băgat numai prin față...".^[5]

Actorul Ion Iancovescu povestea cu haz cum a încercat el să "păcălească" autoritățile, dar nu i-a mers. Era prin anii 50 și nu se putea ieși ușor în occident. Atunci, Iancovescu s-a dus la directorul teatrului și i-a spus că vrea să joace rolul lui Cyrano de Bergerac din piesa lui Edmond Rostand și trebuie să meargă neapărat la Paris ca să se documenteze. Directorul i-a răspuns că-i oferă rolul principal dintr-o altă piesă: "Poveste din Irkutsk" și-l trimite să se documenteze în Siberia.^[6]

Până să fie înlăturat din teatru, Ion Iancovescu a apărut pe scenă de mai mult de 18.000 de ori, într-o viață artistică de vreo cinci decenii.^[3]

Prin Decretul nr. 43 din 23 ianuarie 1953 al Prezidiului Marii Adunări Naționale a Republicii Populare Romîne, actorului Ion Iancovescu i s-a acordat Ordinul Muncii Clasa II „pentru merite deosebite, pentru realizări valoroase în artă și pentru activitate merituoasă”.^[7] A obținut anterior anului 1957 titlul de artist emerit al Republicii Populare Romîne.

În anul 2009, fiica sa vitregă, care este cetățean belgian, a reclamat poliției că de pe mormântul actorului, situat pe Aleea actorilor din cimitirul Bellu, au dispărut mai multe decorațiuni și statuete din marmură, tăiate cu flexul.^[8]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ion Iancovescu a jucat în următoarele filme:^[9]

• Culesul viilor (1913)
• Țigăncușa de la iatac (1923) - Grigore
• Parada Paramount (1930) - M.C.
• Afacerea Protar (1956)
• Două lozuri (1957) - flașnetarul
• Faust XX (1966) - Tatăl lui Toma
• O noapte de vis (scurt-metraj de ficțiune, în regia lui Mirel Ilieșu).

Filmul Culesul viilor a fost un film documentar artistic/publicitar, în care se făcea reclamă pentru firma "Dealul Zorilor" din Valea Călugărească. Filmul prezenta procesul de producție al vinului, din toamnă, cu îngroparea viței, până anul următor, la culesul viilor.^[10]

Filmul Țigăncușa de la iatac are la bază un scenariu de Victor Beldiman, după o nuvelă de Radu Rosseti. Protagoniști: Dorina Heller, Elvira Popescu, Ion Iancovescu. Filmul este pierdut astăzi.^[11]

Filmul sonor Parada Paramount a fost realizat cu prilejul jubileului casei de filme americane "Paramount Pictures", în 13 versiuni, printre care și una românească. Pe lângă o serie de scheciuri și numere muzicale și coregrafice interpretate de mari vedete, filmul era completat cu 11 scheciuri și un comperaj interpretate de actori români.^[12]

Filmul Faust XX este o comedie ștințifico-fantastică pe tema faustiană, de creare a omului perfect, prin implantarea creierului unui bătrân înțelept în corpul unui tânăr.^[13]

Ion Iancovescu | Scurta Biografie | CosmoKino

VALERIU LAZAROV

Valeriu Lazarov
Date personale
Nume la naștere	Valeriu Lazarov
Născut	20 decembrie 1935  Bârlad, Tutova, România
Decedat	11 august 2009 (73 de ani)[1]  Tres Cantos, Madrid, Spania
Căsătorit cu	Elsa Baeza[*] (17 ianuarie 1970–1973)
Cetățenie	România  Spania
Ocupație	producător de televiziune scenarist film or television director[*]
Activitate
Domiciliu	Madrid
Premii	Medalla al Mérito en el Trabajo[*] (2004)[2]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Valeriu Lazarov (n. 20 decembrie 1935, Bârlad, Tutova, România – d. 11 august 2009,^[1] Tres Cantos, Madrid, Spania) a fost un producător român de televiziune, stabilit în Spania. A fost director general și fost consilier delegat al canalului Telecinco (1985-1994). Pe numele complet: Valeriu Lazarov Lesner.

Deși evreu, Lazarov era admirat de refugiații din Mișcarea Legionară a lui Horia Sima. Cei de dreapta îl acuzau că ar fi fost comunist și de aceea a refuzat să fie Directorul General al Televiziunii spaniole, iar "roșii" îl proclamaseră "facha" (fascist) pentru că dictatorul Franco l-a acceptat la TV. Spaniolii nu-i intelegeau experimentele TV și-l porecleau "Mister Zoom".

Între 1953 și 1957 a studiat regia la Institutul de Arta Teatrală și Cinematografică din București. (IATC). Totuși, principala lui profesie a fost nu de actor, ci de om de televiziune. Astfel, în 1966 a participat la Festivalul de televiziune de la Monte Carlo, cu filmul "Omul și camera". În 1968 a înregistrat emisiuni la TVE, postul public de televiziune din Spania, la invitația directorului general al postului, Juan Jose Roson. Tot în 1968, Lazarov a avut primul succes la TVE, cu spectacolul muzical "El irreal Madrid", cu care a obținut Nimfa de Aur, la festivalul de la Monte Carlo.

Ulterior, Valeriu Lazarov s-a stabilit în Spania, fugind de regimul comunist român. A muncit peste 10 ani în domeniul televiziunii din Spania, iar în 1979, Lazarov a început colaborarea la televiziunea națională italiană, RAI, pentru a realiza o serie de programe - "Tilt". Imediat a început să lucreze pentru Silvio Berlusconi, la Canale 5, unde a ajuns director de producție, președintele Consiliului de administrație și director al centrului de producție Videotime. În 1989, Lazarov a revenit în Spania, unde a condus postul Tele 5, controlat de Silvio Berlusconi, până în 1994.

Valeriu Lazarov (Valerio cum i se spunea în Spania) - a fost și realizator al Televiziunii Spaniole în anii 1970.

În 1995, a înființat compania de producție Prime Time Communications.

Valeriu Lazarov este cunoscut ca fiind omul care a revoluționat divertismentul românesc de televiziune, după anii '90. Astfel, în 2005, el a realizat "Genialii", iar în 2007, serialul "Chiquititas", producții difuzate și de televiziunile din România.

Este cunoscut ca "părintele" celei mai longevive emisiuni, "Surprize, surprize" (difuzată timp de nouă ani la TVR), dar și al altor emisiuni de succes, precum "Din Dragoste", "Iartă-mă", "Sub alt chip", "Imprevizibilii", "Ploaia de stele", "Babilonia" etc.

S-a căsătorit cu Augusta Lazarov, în 2004, la Madrid. Lazarov era deja tatăl a cinci copii.

Televiziunea de divertisment din România îi datorează emisiuni de mare audiență ca: Surprize, Suprize, Din dragoste sau Iartă-mă.^[3] Au fost promovate vedete ca: Andreea Marin, Mircea Radu sau Raluca Moianu.

Omul si camera

Margareta Paslaru _ "Azzuro" la TV Madrid regia Valeriu Lazarov (1969)

RUXANDRA SIRETEANU

Mai multe imagini

Ruxandra Sireteanu
Date personale
Nume la naștere	Ruxandra Sireteanu
Născută	20 decembrie 1943  Craiova
Decedată	18 februarie 2014 (70 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Activitate
Ani de activitate	1952–2014
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Ruxandra Sireteanu (n. 20 decembrie 1943, Craiova – d. 18 februarie 2014) a fost o importantă actriță română.^[1][2]

A debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finți.

A susținut multe recitaluri de poezie atât în România cât și în Suedia (Malmö și Göteborg) și Grecia (Atena și Salonic). În anul 1968 a primit o bursă de două luni la Paris, la „Maison des jeunes”, condusă de Jean-Louis Barrault și Tania Balachova.

În perioada 1992–1995 a fost profesoară la Facultatea de Teatru a Universității Hyperion din București.

Din 1996 a făcut dublaje la filmele de desene animate, Studiourile „AGER FILM”. Între 1998–1999, dublaj la serialul de televiziune „Suflet de femeie.”

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Filmografie
• 3Dublaj
• 4Note
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ruxandra Sireteanu s-a născut la Craiova, pe data de 20 decembrie 1943 și a debutat la vârsta de 9 ani pe scena Teatrului Național din București, cu rolul Maia din „Platon Krecet”, în regia lui Alexandru Finți. După absolvirea Liceului „Sf. Sava” din București, în 1961, a intrat la IATC Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București, la clasa profesorului Ion Finteșteanu, lector Sanda Manu. În 1965, la examenul de absolvire, a jucat rolurile Tofana din „Patima Roșie” de Mihail Sorbul și Fata, Iubita, Nevasta din „Omul care s-a transformat în câine” de O. Dragun, regia Andrei Șerban. Între anii 1965–1969, Ruxandra Sireteanu a fost angajată la Teatrul Național Marin Sorescu Craiova. Pe scena Naționalului craiovean a interpretat: Catarina din „Femeia îndărătnică” de William Shakespeare, regia Miron Niculescu; Dorina din „Tartuffe” de Moličre, regia Miron Niculescu; Șura din „ Egor Bulîciov” de Maxim Gorki, regia Petre Sava Băleanu; Elena din „Suflete tari” de Camil Petrescu, regia Geta Tomescu.

Între 1971–1972 Ruxandra Sireteanu a fost angajată la Teatrul de Stat din Oradea, unde a jucat rolurile Nina Zarecinaia din „Pescărușul” de Cehov (regia Alexandru Colpacci) și Maria din „Omul care ...” de Horia Lovinescu. Din anul 1972, este angajată a Teatrului Nottara din București. Timp de 36 de ani petrecuți pe scena acestui teatru, actrița Ruxandra Sireteanu a întruchipat o serie lungă de personaje, printre care: Jennifer din „ Adio Charlie” de G. Alexod, regia George Rafael (1972); Ghizi din „Familia Tott” de Orkeny, regia Val Paraschiv (1977); Nina din „N-am încredere în bărbați” de Anatoli Sofronov, regia Dan Micu (1975); Senia din „Calandria” de D. Babiena (1982); Agripina din „5 romane de amor” de Teodor Mazilu, regia George Rafael (1978); Veta din „O noapte furtunoasă” de I. L. Caragiale, regia Dan Micu (1986); Doamna Vintilă din „Jocul de-a vacanța” de Mihail Sebastian, regia Alexandru Dabija (1984); Charlotta din „ Livada de vișini” de A. P. Cehov, regia Dominic Dembinschi (1987); și Pin din „Taifun” de Ca O Yu, regia Alexandru Dabija (1988); Margareta din „ Simeyașul” de Gherman, regia Horațiu Mălăele (1990); Elena Sergheevna din „Șantaj” de Ludmila Ruzumovskaia, regia D. Dembinschi (1992); Frosina din „Avarul” de Moličre, regia Mircea Cornișteanu (1994); Doamna Pearce și Doamna Higgins din „Misterele Londrei”, muzical după „Pygmalion” de G. B. Shaw, regia D. Dembinschi (1995); Fiokla din „Căsătoria” de Gogol, regia Gavriil Pinte (1998); Nanny din „Nanny” de Fenwik, regia Tom Ferriter (1999); Judy din „Moștenirea lui Cadâr”, muzical de Eugen Rotaru, regia Tania Filip (1999; Teatrul Nottara a făcut un turneu cu acest spectacol în SUA și Canada, în 2001); Dragna, Boiana și Olivera în „Larry Thomson” de Kovacevici (2001); Mama din „Minciuna din mine” de Sam Sheppard, regia Ada Lupu (2002); Tița din „Prăpăstiile Bucureștilor” de Matei Millo, regia Ada Lupu (2003); Chiriachița din „Titanic Vals” de Tudor Mușatescu, regia Dinu Cernescu (2003); Crapart din „Jocul dragostei și al morții” de Romain Rolland, regia Lucian Giurchescu (2003); Raisa Pavlova și Ulita din „Pădurea” de A. N. Ostrovski, regia Tudor Mărăscu (2005); Eileen din „Billy Șchiopul” de Martin McDonagh, regia Vlad Masacci (2005); Nina Ivanovna din piesa „Un pensionar fatal” de Al. Galin, regia Tudor Țepeneag (2008).

Roluri la Teatrul „George Ciprian” din Buzău: Luiza din „Fierarii” de M. Nicolici, regia Răzvan Săvescu (2000); Lady Bracknell din „Ce înseamnă să fii onest” de Oscar Wilde, regia Răzvan Dincă.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Cursa (1975)
• Ediție specială (1978)
• Septembrie (1978)
• Între oglinzi paralele (1979)
• Imposibila iubire (1984)
• O lumină la etajul zece (1984)
• Divorț... din dragoste (1992)
• Păcală se întoarce (2006)

DUBLAJ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Dna. Cap de Cartof - Toy Story (Povestea Jucăriilor)
• Tanana - Brother Bear (Fratele Urs)
• Vrăjitoarea - Albă-ca-Zăpada și cei șapte pitici

Stratul de lalele, poveste engleza, lectura Ruxandra Sireteanu

MARIAN RÂLEA

Mai multe imagini

Marian Râlea
Date personale
Născut	20 decembrie 1957 (63 de ani)  Turda, Cluj, România
Cetățenie	România
Ocupație	actor
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Alte premii
Ordinul Național „Pentru Merit” în grad de cavaler[*] (2000)
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Marian Râlea (n. 20 decembrie 1957, Turda, Cluj, România) este un actor român de teatru, televiziune și film. Râlea a absolvit Academia de Teatru și Film, București, promoția 1982. Totodată actorul este recunoscut pentru rolul său din seriale de succes precum: "Fructul Oprit" sau "Sacrificiul" difuzate de Antena 1.

Actorul este distins cu Ordinul Național pentru Merit în grad de cavaler de către Președintele României. ^[1]

CUPRINS

• 1Roluri în teatru
• 2Filmografie
• 3Televiziune
• 4Premii
• 5Distincții
• 6Note
• 7Legături externe

ROLURI ÎN TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Amphitrion - Amphtrion , P. Haks, regia Cristina Ioviță, Studioul Casandra, București.
• Victor - Victor sau copiii la putere, R. Vitrac, Studioul Casandra, București.
• Platonov - Platonov de A.P. Cehov, Studioul Casandra, București.
• Chiril - Ivona principesa Burgundiei de Vitold Gombrowicz, regia Cătălina Buzoianu, Teatrul Mic, București.
• Câinele - Jurnalul unui nebun de Gogol, regia Dragoș Galgoțiu, Festivalul Tânărului Actor, Costinești.
• Iordache - D'ale carnavalului de I.L. Caragiale, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Dorante - Jocul dragostei și al întâmplării de Marivaux, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Efimița - Conu'Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Jean - Domnișoara Julie, August Strindberg, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Trufaldino - Slugă la doi stăpâni de Carlo Goldoni, regia Tudor Mărăscu, Teatrul de Comedie, București.
• Iordache - Acești nebuni fățarnici, Teodor Mazilu, regia Nicolae Caranfil, Teatrul de Comedie, București.
• Benedict - Mult zgomot pentru nimic de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Municipal, Ploiești.
• Farfuridi - O scrisoare pierdută de I.L. Caragiale, regia Silviu Purcărete, Teatrul Mic, București
• Ludovic Delfinul - Regele Ioan de William Shakespeare, regia Grigore Gonța, Teatrul de Comedie, București
• Lysander - Visul unei nopți de vară de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul de Comedie, București.
• Sganarelle - Dom Juan de Moliere, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Mic, București.
• Mecky Masser [la Brecht: Mackie Messer - greșeală, sau licența poetică a lui Dario Fo?] - Opera rânjetului de Dario Fo, regia Dragoș Galgoțiu,Teatrul Odeon, București.
• Steve - Călătorie spre Ierusalim de Roy Mac Gregor, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrum Mundi, București.
• Troilus - Troilus și Cressida de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul de Comedie, București.
• Sganarelle - Sganarelle de Moliere, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Odeon, București.
• Autolycus - Poveste de iarnă de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București.
• Tusenbach - Trei surori de A.P. Cehov, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București.
• Cassius - Iulius Caesar de William Shakespeare, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București.
• Nebunul - Woyzeck de Georg Büchner, regia Tompa Gabor, Teatrul Bulandra, București;
• Caius - Caligula de Albert Camus, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra, București;
• Marat - 1794 de Camil Petrescu, Georg Büchner, Peter Weiss, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, București;
• Raskolnikov - Variațiuni Dostoievski, dramatizare după F.M. Dostoievski, regia Dragoș Galgoțiu, Fundația Culturală Athon & Back Stage, București;
• Matamore - Iluzia comică de Thomas Corneille, regia Alexandru Darie, Teatrul de Comedie, București;
• Bufonul - Regele Lear de William Shakespeare, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Bulandra, București;
• Rică Venturiano - O noapte furtunoasă de I.L. Caragiale, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Odeon & Smart, București;
• Petruchio - Îmblânzirea scorpiei de William Shakespeare, regia Mihai Măniuțiu, Teatrul Bulandra & Smart, București;
• Woyzeck - Woyzeck de Georg Büchner, regia Dragoș Galgoțiu, Teatrul Bulandra, București.
• Abuliu - Țara lui Abuliu de Dumitru Solomon, regia Horațiu Mălăele, Teatrul de Comedie, București.
• Marcus - Anatomie. Titus. Căderea Romei de Heiner Müller, regia Alexandru Darie, Teatrul Bulandra, 2002
• Vladimir - Așteptându-l pe Godot de Samuel Beckett, regia Silviu Purcărete, Teatrul Național "Radu Stanca" Sibiu, 2007

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 1982: Concurs, regia Dan Pița
• 1983: Buletin de București, regia Virgil Calotescu - Aristid Englezul
• 1986: Noi, cei din linia întâi, regia Sergiu Nicolaescu - locotenent român (nemenționat)
• 1988: Păstrează-mă doar pentru tine, regia Virgil Calotescu - Sergiu
• 1989: O vară cu Mara, regia George Cornea - rol secundar
• 1990: Cenușa păsării din vis, regia Dorin Mircea Doroftei - Matei
• 1991: Pasaj, regia George Bușecan - Dinu
• 1991: Șobolanii roșii, regia Florin Codre
• 1992: Sanda, regia Cristiana Nicolae - Marin
• 2001: Martor ocular, regia Costa Gavras - Ofițer german
• 2007 - 2008: Războiul sexelor, regia Ducu Ion - Toma Burlac
• 2008 - 2009: Îngerașii, regia Ducu Ion - Ion Napoleon Pop
• 2009 - 2010: Aniela, regia Iura Luncașu - Prințul, nebunul Serafim
• 2010 - 2011: Iubire și Onoare, regia Alex Cseh - Traian
• 2013: Sunt o babă comunistă, regia Stere Gulea - Tucu
• 2013: Spitalul de demență, regia: Peter Kerek - Berilă Lupulescu
• 2013: Îngeri pierduți, regia Ducu Ion - Horia Neacșu
• 2014: Cuscrii, regia Ducu Ion - Ionel Ungureanu
• 2016: #Selfie 69, regia Cristina Iacob - orbul
• 2017:O grămadă de caramele, regia Ruxandra Ion - Tănase Șapte Case
• 2018-2019: Fructul oprit, regia Ruxandra Ion - Vasile „Sile” Boască
• 2018: Moromeții 2, regia Stere Gulea - Cârcâdat
• 2019: Sacrificiul, regia Ruxandra Ion - Relu
• 2020: Adela, regia Ruxandra Ion - Mitu Achim

TELEVIZIUNE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Din 1991 Realizator al emisiunii Abracadabra la TVR 1.
• Din 1995 Realizator al emisiunii SuperAbracadabra la PRO TV.

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 1990: Premiul pentru cel mai bun actor de comedie pentru rolul Lysander - Visul unei nopți de vară, W. Shakespeare, la Festivalul Național de Teatru "I.L. Caragiale;"
• 1988: Premiul pentru cel mai bun actor al anului pentru rolurile Benedict - Mult zgomot pentru nimic, W. Shakespeare, Farfuridi - Scrisoarea pierdută, I. L. Caragiale și Ludovic Delfinul - Regele Ioan, W. Shakespeare la ATM - UNITER;
• 1984: Premiul Special al Juriului pentru Jurnalul unui nebun, Gogol la Festivalul Tânărului Actor - Costinești;

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Ordinul național „Pentru Merit” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”^[2]

Marian Râlea, magicianul poveștilor

Marian Râlea, celebrul nostru actor dar mai ales magician la DeWeekend...

IOANA BARBU

Ioana Barbu
Date personale
Nume la naștere	Ioana Barbu
Născută	20 decembrie 1982 Timișoara
Cetățenie	România
Ocupație	actriță de film
Roluri importante	Alex ≈ Alexandra Dragnea
Alte premii
Premiul publicului, la Gala Premiilor Gopo, 2007, pentru cel mai mare succes la box office în anul 2006.
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Ioana Barbu (n. 20 decembrie 1982, Timișoara) este o actriță română de teatru și film. A jucat atât în piese de teatru cât și în filme.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Actriță de teatru
• 3Filmografie
• 4Distincții
• 5Note
• 6Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ioana Barbu s-a născut la Timișoara, la 20 decembrie 1982.^[1]

Este absolventă, în anul 2005, a Facultății de Film, secția de actorie, clasa profesorului dr. Gelu Colceag, din cadrul Universității Naționale de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București. Apoi a urmat cursurile de masterat în actorie la aceeași instituție de învățământ superior.

A jucat în filmul Legături bolnăvicioase, regizat de Tudor Giurgiu, care a ieșit pe ecrane în anul 2006. Ioana Barbu (Alex ≈ Alexandra Dragnea) i-a avut de parteneri în acest film pe Maria Popistașu (Kiki ≈ Cristina Pârvulescu), Tudor Chirilă (Sandu ≈ Alexandru Pârvulescu), Mircea Diaconu (Domnul Dragnea), Tora Vasilescu (Doamna Pârvulescu), Valentin Popescu (Domnul Pârvulescu), Mihaela Rădulescu (Doamna Negulescu), Puya (Șoferul de taxi) și alții.

ACTRIȚĂ DE TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• A jucat în rolul Mariei din piesa Stele în lumina dimineții de Alexandr Galin, la Teatrul Casandra.
• Lady Anne, în Richard al III-lea de William Shakespeare

Mama în Mica Sirena cu Teatrul Țăndărică

• A colaborat cu Teatrul Bulandra pentru realizarea spectacolului cu piesa Tatăl de August Strindberg, în regia Cătălinei Buzoianu.
• 2008 Sylvia Payton, în Dactilograful (piesă de teatru) de Murray Schisgal; Spectacol prezentat de: Clubul La Scena

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 2003: Gunpowder, Treason and Plot (în română Praf de pușcă, Trădare și Complot), regia: Gillies MacKinnon;
• 2004: Călătorul, regia: Florin Filipescu;
• 2004: The Black Sea (în română Marea Neagră), regia: Andrew Reuland (scurtmetraj);
• 2004: Heather, regia: Chris Sewell;
• 2005: Quick Fresh, regia George Dogaru;
• 2006: Legături bolnăvicioase, regia: Tudor Giurgiu.
• 2010 : Daca bobul nu moare regia: Sinisa Dragin

DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În anul 2004, Ioana Barbu a primit premiul pentru Cea mai bună interpretare feminină, pentru rolul principal din filmul Călătorul, în regia lui Florin Filipescu.

Interviu cu Ioana Barbu - Actriță

MIHAIL SORBUL

Mihail Sorbul
Date personale
Născut	16/28 octombrie 1885  Botoșani, România
Decedat	20 decembrie 1966 (81 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor
Activitate
Limbi	limba română
Specie literară	teatru
Modifică date / text

Mihail Sorbul (pseudonimul lui Mihail Smolski, n. 16/28 octombrie 1885, Botoșani, România – d. 20 decembrie 1966, București, România)^[1] a fost un autor dramatic și romancier român din perioada interbelică. A fost elev la clasa prof. C. Nottara. A lucrat ca secretar de redacție la Convorbiri critice. Inspector la Inspectoratul Propagandei Teatrale în Banat 1924.

Diploma de absolvire a liceului Sf. Sava din București

Mihail Sorbul la bătrânețe

CUPRINS

• 1Operă
  • 1.1Piese de teatru
• 2Romane
• 3Note
• 4Vezi și

OPERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Împreună cu Liviu Rebreanu a editat revista Scena (1906). S-a impus cu piesele:

• Patima roșie - comedie tragică în 3 acte
• Dezertorul - comedie tragică în 3 acte
• Letopisețul - dramă istorică
• Eroii săi sunt băieți de bani gata din high-life-ul bucureștean, fără griji materiale, este o lume preocupată de aventuri amoroase, jocul de cărți și petrecerile cu șampanie.
• Criticii compară piesa Patima roșie cu piesele scrise de Ibsen și Gorki.

Piese de teatru[modificare | modificare sursă]

• Eroi noștri (1906)
• Letopiseți (1914)
• Patima roșie (1916)
• Dezertorul (1917)
• Prăpastia (1920)
• Praznicul calicilor
• A doua tinerețe (1922)
• Baronul
• Răzbunarea (1918)
• Coriolan Secundus

ROMANE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Adevărul și numai adevărul
• O iubești?
• Mângâierile panterei

Mihail Sorbul - Patima Rosie (1965)

Dezertorul - Mihail Sorbul

"A doua tinerețe" de Mihail Sorbul [Teatru radiofonic] (1991)

GRIGORE GRIGORIU

Grigore Grigoriu
Date personale
Nume la naștere	Grigore Grigoriu Petru
Născut	4 aprilie 1941[2]  Căușeni, raionul Căușeni, Moldova
Decedat	20 decembrie 2003 (62 de ani)[2]  Palanca, raionul Ștefan Vodă, Moldova
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cauza decesului	accident rutier[*]
Cetățenie	URSS  Moldova
Ocupație	actor
Activitate
Ani de activitate	1966 - 2003
Premii	Ordinul Gloria Muncii (14 noiembrie 1995)[1] Medalia „Meritul Civic” (14 noiembrie 1995)[1]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Timbru poștal cu Grigore Grigoriu emis în 2016 de republica Moldova

Grigore Grigoriu (n. 4 aprilie 1941, orașul Căușeni, județul Tighina - d. 20 decembrie 2003, satul Palanca, raionul Ștefan Vodă) a fost un actor din Republica Moldova, cunoscut mai ales pentru interpretarea rolului hoțului de cai Luiku Zobar din filmul Șatra (1975).

CUPRINS

• 1Biografie
  • 1.1Filmul Șatra
  • 1.2După destrămarea Uniunii Sovietice
  • 1.3Viață personală
• 2Filmografie
• 3Citate
• 4Note
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Grigore Grigoriu în 1976

Grigore Petrovici Grigoriu s-a născut la data de 4 aprilie 1941, în orașul Căușeni (județul Tighina). După absolvirea studiilor medii, devine actor amator pe scena Teatrului popular din Căușeni. În anul 1959 este angajat ca actor la Teatrul Național “Vasile Alecsandri” din Bălți, jucând apoi în perioada 1965-1970 la teatrul de televiziune “Dialog”. În anul 1970 devine actor pe scena Teatrului “Luceafărul”.

Începând din anul 1966, colaborează cu studioul cinematografic “Moldova-film” (al cărui angajat devine în 1976), interpretând roluri în mai multe filme. Debutul său ca actor de film a avut loc în filmul "Poienele roșii", regizat de Emil Loteanu. Rolurile sale cele mai cunoscute sunt Sava Milciu din Poienele roșii (1966), Radu Negostin din Lăutarii (1971) și Luiku Zobar din Șatra (1975).

Filmul Șatra[modificare | modificare sursă]

Referitor la interpretarea sa din filmul "Șatra", Grigore Grigoriu povestea următoarele: Ca să joc în "Șatra", maestrul Loteanu m-a obligat să trăiesc într-o casă cu țigani, unde seara începea cu cântece și se încheia cu bătăi și cu vărsare de sânge. Am înțeles atunci ce înseamnă infernul. Dar altfel nu se putea. Loteanu zicea că trebuie să știu totul despre țigani. ^[3]

Grigore Grigoriu a primit titlul de Artist emerit în anul 1976, obținând Premiul pentru cel mai bun rol masculin la Festivalul Internațional de filme de la Praga (1977) pentru rolul său din filmul Șatra. De asemenea, i s-a decernat medalia "Meritul civic" (1992) și titlul de Cavaler al Ordinului "Gloria muncii" (2002).

După destrămarea Uniunii Sovietice[modificare | modificare sursă]

După destrămarea URSS-ului în anii '90, el a încercat să se ocupe de afaceri, dar fără a avea succes. În anul 2001 a candidat pentru alegerile în Parlament pe listele mișcării "Plai Natal".

Grigore Grigoriu a murit în urma unui accident rutier la data de 20 decembrie 2003, în apropiere de satul Palanca (raionul Ștefan Vodă). El se întorcea împreună cu un prieten de la o vânătoare, când mașina condusă de prietenul lui Grigoriu (o Volgă cu numărul de înmatriculare GAZ-31029) a fost lovită frontal de un alt automobil (Mazda), intrat brusc pe contrasens. Au decedat pe loc atât șoferul Volgii, Grigore Grigoriu, și un pasager al Mazdei.^[4].

Viață personală[modificare | modificare sursă]

Grigore Grigoriu a fost căsătorit cu Ecaterina Botnariuc, regizoare la televiziune (care a decedat cu câțiva ani înaintea sa) și cu care avea doi copii, Traian și Octavian ^[5].Traian, actor la Teatrul din Piatra Neamț a decedat cu o jumătate de an mai târziu de la moartea tatălui său, la fel, într-un accident rutier.

Scriitorul Ion Proca (1945 - 2014), cumnatul lui Grigore Grigoriu a editat în anul 2006 carte "Grigorie condamnat la glorie" despre Grigore Grigoriu. Cartea a fost reeditată în Ediția a II-a revizuită și adăugată la anul 2007, într-un tiraj mic.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În rolul hoţului de cai Luiku Zobar din filmul Şatra'' (1975).

• 1966 Poienele roșii (scenariul și regia Emil Loteanu) - Sava Milciu
• 1966 Gustul pâinii - Andrei Voinovanu
• 1967 Serghei Lazo (episod, 1967) ^{[necesită citare]}
• 1967 Marianna agentul 0555 (Marianna), regia Vasile Pascaru - "Plopul"
• 1967 Se caută un paznic - apostol
• 1968 Annychka - Andrei
• 1969 Zece ierni pentru o vară - Ștefan
• 1970 Povârnișul - Marcu
• 1971 Lăutarii (), regia Emil Loteanu - Radu Negostin
• 1971 Ofițer în rezervă - Ștefan Barbu
• 1972 Ultimul haiduc (episod, 1972)
• 1974 Mînia (episod, 1974)
• 1975 Șatra (Табор уходит в небо), regia Emil Loteanu
• 1976 Portul (Odessafilm, 1976) - Petrescu
• 1977 Noapte în Chile - Salvador
• 1978 Anton, der Zauberer ("Anton, magicianul") - sergentul
• 1978 Emelian Pugaciov - Chika Zarubin
• 1978 O dramă la vânătoare (Мой ласковый и нежный зверь), regia Emil Loteanu
• 1978 Agent al serviciului secret
• 1978 Vreau să vă văd (Ich will euch sehen), regia János Veiczi — comisarul Ardatov
• 1979 Vreau să cânt - Victor
• 1980 La porțile satanei - haiducul Gruia
• 1980 Unde ești, iubire? - Victor
• 1981 Na Granatovykh ostrovakh
• 1983 Naydi na schastye podkovu
• 1984 Cum să devii celebru
• 1986 Taynyy posol
• 1987 Luceafărul (film TV) - Chibici
• 1989 Durerea - Mișa
• 1989 Maria Mirabela în Tranzistoria - regele faraziților
• 1989 Vdvoyom na grani vremeni

Emil Loteanu despre Grigore Grigoriu în filmele sale (cum l-a descoperit, de ce l-a îndrăgit)

POEZIE

Poetul Alexandru Căprariu

Biografie Alexandru Căprariu
Alexandru Caprariu (20 decembrie 1929-4 februarie 1988). 
Absolvent al Facultatii de Filosofie. Fregventeaza Scoala de literatura "Mihai Eminescu" (1951-1952). 
Din 1957 lucreaza la revista Tribuna pana in 1969, cand devine directorul noi infintate edituri Dacia.

Debutează în timpul studiilor universitare (1949) în Almanah literar. Firesc pentru evoluţia viitoare, colaborează la revistele literare Steaua, Tribuna, Contmporanul, România literară, Luceafărul etc.

Între 1957 – 1969 ocupă funcţia de redactor al revistei Tribuna, iar din 1969 şi până în 1986 este director al Editurii Dacia. Sfârşitul vieţii îl va găsi tot la Tribuna, revista pentru care lucrase doisprezece ani.

Debutul editorial se produce în anul 1963, cu volumul de versuri „Orizonturi“ urmat la un interval de trei ani de „Cercurile dragostei“ (1966)

În perioada când renunţă la presă, scrie foiletoane critice („Jurnal litrar“, 1967), cronici sportive, note de călătorie. Reîntoarcerea la poezie se produce cu „Mica autobiografie“ (1975), urmată de „Marea autobiografie“ (1979).

„Ochii de pretutindeni“
„Ierbarul cu amintiri“
„Asfinţiturile zilnice“ 
şi antologia de autor apărută în preajma morţii sub titlul „Reîntoarcerea menestrelului“.

Activitatea creatoare a lui Alexandru Căprariu este răsplătită cu două premii: Premiul Uniunii Scriitorilor (1975) şi Premiul Asociaţiei Scriitorilor din Cluj Napoca (1979).


" Mereu disponibila, deschisa tematic, creatia lui Alexandru Caprariu coboara cu verva cenzurata in strada, se retrage elegiac-meditativa in spatiul unor blande reverii, tresare fantasta si ironica in broderii migaloase sau se desface sub o abia perceptibila malitie ingenua, in silogisme si parabole."

Ceasornicul 

Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
vom pierde aceleaşi trenuri
şi, poate, aceleaşi speranţe-
dar astfel
minutarele vor săgeta simultan
clipa-fecioară a dragostei.

Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
să-nşelăm timpul ce ne-ar fi dus
pe două drumuri,
lăsând inimile noastre să se caute-n zadar,
navigînd;
tu - pe harta cea bună,
eu - după copia ei fragmentastă,
în care continentele încă sînt fără contur.

Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
cu timpul
şi adolescenţele, azi depărtate,
vor dobîndi aceeaşi fiinţă,
acelaşi parfum,
aceleaşi culori
ca două grădini vecine
ce-şi împletesc în adînc,
nevăzut dar firesc,
rădăcinile arborilor mereu întineriţi prin anotimp.

Potriveşte-ţi ceasornicul după al meu:
exact după al meu
- nu mai înainte, nu mai în urmă -
să fim mereu noi înşine,
să nu existe niciodată
un
prea devreme
sau
un
prea tîrziu.

Joc

Ce joc ciudat am jucat, 
Din prea multa dragoste:
Ca-n miturile vechi am hotarat sa ne unim fiintele.
„Mainile talc vor fi mainile mele",
am spus. „Mainile mele vor fi mainile tale",
ai spus, pentru ca forma lumii dinafara
sa fie una singura
in fiinta noastra unica.
„Picioarele tale vor fi picoarele mele",
am spus „Picioarele mele vor fi picioarele tale",
ai spus —

pentru ca toate cararile lumii,
si, vai! cate sunt -
ingemanati sa le strabatem impreuna.
„Ochii tai vor fi ochii mei",
am spus. „Ochii mei vor fi ochii tai",
ai spus — pentru ca tot ce vedem sa fie acelasi trup de lumina.
„Inima ta va fi inima mea",
am spus. „Inima mea va fi inima ta",
ai spus.
Dar de-atunci
Fiecare iubim pe altul.
Ce joc ciudat am jucat, din prea multa dragoste!

Nescrisul timp 

Există un timp peste timp
prin care ne naştem a doua oară,
există un timp peste timp
pentru cei care nu ştiu să moară,
există un timp nescris în ceas
viu în culoare,
în vis,
în glas,
un timp stăpân şi-n tăceri,
maree fără cuvinte,
un timp fără leagăn şi fără morminte,
dar în care gîlgîie voci
din stele şi lună,
din antice roci,
un timp venit din geologie,
un timp pentru care luptăm să se ştie
dacă-ngenunche prin noi sau urcă-n vecie,
un timp-stejar mereu în furtună egal,
un timp-ocean fără de mal,
un timp peste timp în el
-inel de foc în focul altui inel-
ora în oră:
(un timp-tată,
un timp-mamă,
un timp-frate,
un timp-soră)
timpul fiinţelor noastre, incandescent,
timpul prezent

neostenit trecătorul prezent.

Ioan Flora

Biografie Ioan Flora
S-a născut la 20 decembrie 1950 în Satul Nou, judeţul Pancevo, în Banatul Sârbesc, acum Serbia. 
A murit la 3 februarie 2005 în Bucureşti.

A fost un poet român din Serbia.

A absolvit liceul la Vârşeţ apoi Facultatea de Litere din Bucureşti în anul 1973. 

Membru şi secretar al Uniunii Scriitorilor din România şi al Asociaţiei Scriitorilor din Serbia. A predat limba română la liceul economic din Alibunar. Din 1977 a fost redactor la ziarul Libertatea şi la revista Lumina, iar apoi între 1991-1993 a devenit redactor şef la Ediţia Libertatea la Pancevo/Novi Sad. În 1993 se stabileşte cu familia la Bucureşti.


A publicat volumele de poezie:
* Valsuri, 1970;
* Iedera, 1975;
* Fişe poetice, 1977 (premiul Festivalului de Poezie de la Struga, Macedonia);
* Terapia muncii, 1981;
* Starea de fapt, 1984,1986;
* O bufniţă tânără pe patul morţii,1988, 1998 (Premiul Belgrad, Serbie);
* Memoria asasină, antologie, 1989 (Premiul scriitorilor din Voievodina);
* Tălpile violete, 1990, 1998;
* Poeme, antologie, 1993;
* Discurs asupra struţocămilei), 1995, 1998 (Premiul Uniunii Scriitorilor din România şi din Republica Moldova);
* Cincizeci de romane şi alte utopii/ Fifty Novels and Other Utopias (Cinquante romans et autres utopies), antologie, 1996;
* Iepurele suedez, 1997, 1998 (Prix de l’Union des Ecrivains şi premiul ASPRO).
* Medeea şi maşinile ei de război, 2000

Trădarea metaforei

La naiba cu urletul masinii de scris, cu poezia cosmica si industriala, deranjezi vecinii si nici nu pot sa calc
Si mirosul de rufe curate imi gadila narile si fac,
pentru moment,
abstractie de sine,
de savante citate si metastaze,
de diminetile cu lipie si jumari calde
si lazi cu cartofi incoltind sub pat, la intuneric;
fac abstractie de lumina albastrie a lampii,
cand rasfoiam gramatici inutile si-mi spun:
la naiba cu ambitiile acestea prostesti!
La naiba cu apologia nivelului de trai!
Si-asa sunt de acord in orice imprejurare,
nu vreau decat sa respir si sa respir si sa respir,
sa respir infernal si solemn,
in camp,
la tine in poala,
la tine pe gura, dimineata si seara,
sa respir si sa respir,
chiar dac-as trada experimentul, plictisul, metafora,
desimea stelelor,
scurgerea timpului interior;
sa respir si sa respir si sa respir,
cast si ireversibil,
chiar de-as risca sa fiu pasibil de suspiciuni si analize,
sa-mi smulga telefonul din priza,
sa calc prin noroaie pana-n gat.
Respir, asadar, din mers, din galop,
respir in cerc,
respir categoric
si nu-mi crestez decat arareori respiratia cu lama
si ce-mi mai surade aceasta lenjerie alba, apretata,
intinsa la uscat
si nici macar nu mai deranjez vecinii.

Colina mișcătoare

 Urcam dimineata prin padure si aerul scartaia
sub pasii mei,
ca zapada in februarie.
Ma impresurau o respiratie nemaiincercata,
o rupere de tesuturi, un scancet, o negura deasa;
era cum te-ai prabusi brusc in afara lumii,
cum te-ai rezema de peretii de gheata
ai balenei albe,
de umbra dovleacului urias,
rasarit dintr-un munte de nisip.
Si-atunci, deodata se facu ziua si-n fata
se aratase o lunca si-n mijlocul ei un artar
si-n mijlocul artarului, o bufnita alba,
iar in varful ei, cerul albastru.
Bufnita avea urechi ascutite si ochii rosi si pleoape
si vise rosii.
Daca statea asa, impietrita, raspandea in jurul ei
o noapte de aluat moale si lipicios
si clabuci de lumina.
Daca zbura,
nu atingea aerul si nu rumega razele rosii de luna.
O priveam nauc, asteptand sa latre, sa grohaie
sau cel putin sa vorbeasca.
Ma asteptam sa se tulbure oarecum

aratandu-si limba, toiagul si mantaua de purpura; sa se metamorfozeze pe loc in lup, in apa curgatoare.
Or ea statea nemiscata in varful cerului albastru,
nici vie, nici moarta,
si-atunci padurea se urni din loc
ca o simpla colina miscatoare.

Andrei Codrescu, poet

Biografie

Andrei Codrescu (nume original: Andrei Perlmutter, n. 20 decembrie 1946, Sibiu, România) este un eseist, pedagog, poet și prozator american, originar din România.

S-a născut ca Andrei Perlmutter într-o familie evreiască din Sibiu. Până la 13 ani, părinții nu i-au spus că este evreu iar în 1966, a fost vândut de Ceaușescu statului Israel pentru 4.000 de dolari, sumă în care era inclusă și mama lui.^[1] A debutat ca poet de limbă română iar după emigrarea în SUA (1966) s-a afirmat ca scriitor în limba engleză, publicând poezii, lucrări cu caracter memorialistic și eseuri. Este colaborator la National Public Radio. În 1989 s-a întors în țara natală ca să transmită Revoluția Română în direct pentru programul de știri ABC's Nightline (articolele sale au fost reluate în revista Dilema). A descris această experiență în cartea Gaura din steag (The Hole in the Flag) desemnată de suplimentul literar al ziarului New York Times drept Notable Book of the Year. Romanul său, Contesa sângeroasă (The Blood Countess) (Simon and Schuster, 1995), a devenit best seller în America de Nord. Un al doilea roman, Mesi@ a avut aceeași soartă. Volumul de versuri se numește Alien Candor: Selected Poems. 1970-1996 (Santa Rosa; Black Sparrow Press, 1996). Toate volumele au fost traduse în limba română.

A publicat în The Baltimore Sun, The Chicago Tribune, Playboy Magazine și The New York Times.

Predă cursuri de creative writing la Louisiana State University în Baton Rouge, Louisiana, și editează revista de avangardă poetică Exquisite Corpse: A Journal of Letters and Life. Locuiește în New Orleans. Este căsătorit și are doi fii.

Opera poetică

Este autorul următoarelor volume de poezie:

·         Comrade Past and Mister Present (Tovarășul Trecut și Domnul Prezent), 1991,

·         Belligerence (Beligeranță), 1993,

·         Alien Candor: Selected Poems (Candoare străină, poeme alese, 1970 - 1995), 1996.

Volume de eseuri

A publicat următoarele volume de eseuri:

·         The Life and Times of an Involuntary Genius (1975),

·         In America's Shoes (1983),

·         A Craving for Swan (1986),

·         Raised by Puppets Only to Be Killed by Research (1989),

·         The Disappearance of the Outside: a Manifesto for Escape (1990),

·         The Hole in the Flag: A Romanian's Exile Story of Return and Revolution (1991),

·         The Muse Is Always Half-Dressed in New Orleans (1995; 1996),

·         Zombification: Essays from NPR (1995; 1996),

·         The Dog with the Chip in His Neck: Essays from NPR & Elsewhere (1996),

·         Hail Babylon! Looking for the American City at the End of the Millenium (1998),

·         The Devil Never Sleeps & Other Essays (2000),

·         An Involuntary Genius in America's Shoes: (And What Happened Afterwards) (2001),

·         Ay, Cuba! A Socio-Erotic Journey, cu fotografii de David Graham (2001)^[2]

·         The Posthuman Dada Guide - Tzara & Lenin Play Chess (2009).

·         Candoarea străină, București, Editura Fundației Culturale Române, 1997.

Romane și povestiri

A publicat, de asemenea, volumul de proză scurtă Monsieur Teste in America & Other Instances of Realism (1987) și romanele:

·         The Repentance of 1994,

·         The Blood Countess (Contesa sângeroasă, 1995; 1996),

·         Messiah(Mesi@) (1999),

·         A Bar in Brooklyn: Novellas & Stories, 1970-1978 (1999),

·         Wakefield (2004), traducere românească 2006.

Despre beţie 

îmi scriu poemele sobru
le citesc beat
nu ca alţi poeţi
dinaintea mea care scriau beţi
le citeau beţi şi chiar continuau să rămână aşa
în timpul lecturilor
celorlalţi şi în asta
au reuşit admirabil
majoritatea sunt morţi acum
în poezie asta se numeşte succes
după ce murim oamenii ne citesc
poemele iubitelor
şi prietenilor
şi e normal ca ei să fie beţi când
fac asta doamne fereşte
ca ei să se apuce să scrie
din băutură rar
iese poezie
Baudelaire avea dreptate
enivrez-vous mais
seulement au but d'être pissés
pas pour la poèsie
asta ar însemna beţi dacă trebuie
dar nu de dragul poeziei
lucrurile stau şi aşa destul de rău

Fii înţelept 

Nu te speria de gesturile mele,
Tu cel care mă vezi,
Oricât de aprigă mi-ar fi mişcarea.
Fii înţelept şi bucură-te.
Eu sunt asemenea elicei avionului,
Neputincioasă până-i poţi vedea rotirea -
Ucigător este doar locul paşnic unde
Elicea avionului se-nvârte invizibilă.
Tu teme-te numai de spaţiu-n care
Îţi pare cum că nu exist, şi plângi
Numai în vântul transparent care m-ascunde.

Prieteni 

Cu glasul vostru, ca o barcă-ntre tâmple,
Alunecând pe marea sevelor de-april,
Îmi cresc puteri fără de număr;
Mă răsfoieşte vântul ca pe-o carte
Şi-oceane albe-mi curg pe umăr.
Inima către voi
Mi-am deschis-o ca o poartă
Tranşeea cu profil de şarpe
S-a prăbuşit în mine, moartă.
Mâinile voastre, toate,
Le-am strâns în mâinile mele
Şi-au pornit vânturi în lumină.
Pe podul braţelor voastre
Mă ridic către soare.
Albii porumbei ai bucuriei
Au învăţat, neîntrerupt, să zboare.

SFATURI UTILE

REȚETE PENTRU SĂRBĂTORI - DULCIURI DE CRĂCIUN

Vă ofer cu drag 21 rețete excepționale pentru sărbători!

1.  CORNULETE CU NUCA
Ingrediente

Aluat

3 cani faina
1 cana untura de porc
1 cana smantana
1 ou
1 pliculet praf de copt
drojdie proaspata cat o nuca
1 lingura zahar
50 ml lapte caldut
coaja de lamaie
1 varf cutit sare 

Umplutura

500 gr nuca macinata
150 gr zahar
scortisoara (optional)
1/2 borcan de 400 ml dulceata acrisoara (de visine, prune etc.)

300 gr zahar pudra (pentru pudrat)

Bucati: 120

Preparare

1.Pentru a masura ingredientele de aluat folositi aceeasi cana de 250 ml (cana normala de lapte)
2.Amestecam ingredientele pentru umplutura. Se gusta si cine doreste mai poate adauga zahar, iar scortisoara se pune dupa gust. Cui nu-i place scortisoara poate adauga putina coaja rasa de lamaie. Umplutura trebuie sa fie usor lipicioasa de la dulceata, adica daca o strangeti in pumn sa ramana legata, astfel se vor rula mai usor cornuletele decat cu nuca simpla.
3.Drojdia o dizolvam in laptele caldut impreuna cu zaharul si lasam vreo 15 min, la loc caldut.
4.Intr-un bol incapator punem faina cu untura si incepem sa frecam intre palme pana obtinem o compozitie faramicioasa, asemanatoare cu pesmetul.
5.Adaugam restul ingredientelor, inclusiv maiaua din drojdie si framantam pana aluatul nu se mai lipeste de mana.
6.Acoperim cu prosop bolul si lasam 1 ora la crescut.
7.Impartim aluatul in bucati mari cam cat pumnul, pe cat posibil egale.
8.Din fiecare bucata intindem, pe masa de lucru data cu faina, foi subtirele. Taiem foaia in 8 bucati, ca si pizza (vezi poze) cu un cutit sau rola de patiserie. Pe fiecare triunghi obtinut punem cate o lingurita de umplutura. Se ruleaza triunghiul dinspre capatul lat spre varf.
9.Cornuletele le asezam in tava neunsa sau in tava acoperita cu hartie de copt. Dupa ce le-ati format, daca nu le coaceti imediat, le puneti la loc rece (pe balcon, in camara etc.)
10.Dam la cuptor la 180C pentru 30 minute, pana sunt rumene deasupra.
11.Cat sunt fierbinti le tavalim prin zahar pudra.

2. BISCUITI SPRITATI
Ingrediente

125 gr unt la temperatura camerei
50 gr zahar pudra
1 varf cutit sare
coaja razuita de la 1/2 lamaie
1 albus (de la un ou mic; mai exact 20 gr albus daca aveti cu ce cantari)
150 gr faina alba

Bucati: 20

Preparare

1.Se freaca bine untul cu zaharul pudra. Se adauga coaja de lamaie si sarea si mai amestecam.
2.Adaugam albusul si amestecam pana e incorporat.
3.La final adaugam faina si framantam cu mana pana aluatul e omogen.
4.Punem aluatul in spritul de patiserie (la care atasam un varf cat mai gros) si formam bastonase (sau alte forme) pe tava acoperita cu hartie de copt.
5.Dam tava cu biscuiti la frigider minim 1 ora.
6.Coacem biscuitii la 180C pentru 10 minute. Inchidem focul de la cuptor si mai lasam inauntru vreo 3 minute biscuitii.
*eu i-am lasat 3 min. in cuptorul stins fiindca mi s-au parut ca mai trebuie sa se faca o idee dupa cele 10 min. de copt, dar pentru siguranta mai bine ii verificati
7.Cand ii scoatem din cuptor ii pudram cu putin zahar pudra.

3. Stelute 
Pentru aluat iti trebuie:

•260 g faina
•170g unt
•100 g zahar pudra
•2 galbenusuri
•1 lingurita cu scortisoara
•1/2 lamaie
•sare.

Pentru glazura iti trebuie:

•1 albus
•150-200 g zahar
•15 ml zeama de lamaie.

Pregatesti asa:

1.Freaca untul cu zaharul, adauga scortisoara, coaja si sucul de lamaie.
2.Spre final, adauga faina in ploaie, praful de sare si galbenusurile.
3.Framanta un aluat omogen, inveleste-l intr-o folie si da-l la frigider 8-12 ore (pentru un aluat mai fraged, lasa-l la rece de seara pana dimineata).
4.Intinde o foaie groasa si decupeaza forme.
5.Aseaza-le intr-o tava tapetata cu hartie pergament si da-le la cuptor 10-15 minute.
6.Lasa-le sa se racoreasca in tava.
7.Pentru glazura, bate albusul spuma cu o furculita.
8.Adauga zaharul in ploaie si sucul de lamaie si amesteca, punand vasul la bain-marie pentru 10-15 minute, pana cand albusul s-a infierbantat.
9.Decoreaza fiecare steluta cu un strat generos de glazura si lasa sa se racoreasca.
10.Cu cat stratul de glazura este mai subtire, cu atat se va usca mai repede.
11.Daca grosimea glazurii este mai mare, atunci va ramane ca o crema mai consistenta.

4. Stelute cu portocale si nuca

Pentru aluat iti trebuie:

•dulceata de portocale
•125 g unt
•1 ou
•2 linguri zahar
•250 g faina
•1/2 lingurita cu praf de copt
•coaja de la o portocala
•2 linguri cu lapte.

Pentru glazura iti trebuie:

•200 g ciocolata neagra
•150 g zahar pudra
•200 ml apa
•1 lingura cu unt
•coniac (rom).

Pregatesti asa:

1.Freaca patru linguri cu dulceata intr-un castron.
2.Adauga untul, zaharul, laptele, un ou, faina amestecata cu praful de copt si coaja de portocala rasa.
3.Framanta un aluat omogen, inveleste-l intr-o folie si da-l la frigider pentru 30 de minute.
4.Infaineaza masa de lucru si intinde o foaie de aluat cu grosimea de 5 mm.
5.Taie stelute cu forma pregatita si aseaza-le pe o tava tapetata cu hartie de copt.
6.Da la cuptor pentru 12-15 minute.
7.Cand s-au racorit, unge-le cu gemul preferat si lipeste-le doua cate doua.
8.Intre timp, fierbe apa cu zaharul si ciocolata maruntita pana obtii o compozitie omogena.
9.la de pe foc si adauga untul.
10.Amesteca bine cu cateva picaturi de rom sau coniac si unge stelutele.
11.Orneaza cu jumatati de nuca putin prajita.

5. TURTA DULCE

Ingrediente pentru 250g de faina: 3 linguri de miere lichida, 100g zahar, 3 oua +1 pentru uns, 1 lingurita bicarbonat, 100g nuci, scortisoara pisata si cuisoare dupa gust, 1 lingura de unt pentru uns tava.
Se incalzeste mierea, se amesteca cu zaharul, bicarbonatul, ouale puse unul cate unul, faina, scortisoara, cuisoarele si jumatate din nucile taiate subtire. Se framanta bine totul.

Se unge o tava cu unt topit si putin racit, se asterne o hartie alba, care de asemenea se unge cu unt, se pune compozitia, se unge cu ou si se presara restul de nici taiate subtiri.

Se coace la coc potrivit. Cand este gata, se rastoarna usor pe un fund de lemn, se scoate hartia, se intoarce si dupa ce s-a racit se taie.

6. BRADUTI DE CRACIUN

Ingrediente: 75 g ciocolata cu lapte, 250 g unt, 1 varf de cutit sare, 250 g faina, jumatate de pahar de nuci macinate, 200 g zahar, 75 g smantana de frisca, 1 ou, zahar pudra, 2 lingurite esenta vanilie, forme stea de 4 marimi.

Mod de preparare:
Untul se amesteca cu mixerul cu zaharul, oul si vanilia. Se adauga nucile, sarea si faina si se amesteca pana se omogenizeaza. Se da la frigider 1 ora. Intre timp se incalzeste cuptorul. Se intinde o foaie de 3-4 mm grosime si se taie stelute, din cele 4 marimi. Se dau la cuptor 10-15 minute.

Crema se face din smantana de frisca incalzita la foc mic, in care se pune ciocolata taiata bucatele mici si se amesteca pana se topeste. Se lasa sa se raceasca, si cand s-a intarit se bate cu telul pana se deschide la culoare si se mai intareste.

Se lipesc fursecurile cu crema, cate doua din fiecare marime, ultima steluta lipita fiind de cea mai mica marime, din care se foloseste doar una. Se presara zahar pudra si se decoreaza dupa preferinta.

7. FURSECURI CU SCORTISOARA

Ingrediente:
Aluat:
- 100g unt
- 100g zahar(eu pun zahar pudra)
- 2 galbenusuri ou
- 170g faina
- 1/2 pac. praf copt
Ingrediente umplutura:
- 4 galbenusuri
- 200g zahar
- 1 pac. zahar vaniliat
- 200g nuci macinate
- 2 lingurite scortisoara
- 6 albusuri de ou
Mod preparare:
Cuptorul se incinge la 200C.
Faina se amesteca cu praful de copt.Untul care are temp. camerei se freaca bine cu zaharul pina ce zaharul sa topit,se adaoga mai departe galbenusurile si faina.
Aluatul bine mixat se intinde uniform pe o tava captusita cu hirtie de copt.
Pentru umplutura se freaca galbenusurile cu zaharul si zaharul vaniliat pina ce zaharul sa topit(ca. 5 min.),se adaoga nucile macinate si scortisoara si se amesteca totul bine.
Albusurile se bat spuma,pina ce spuma devine tare si nu mai curge.1/3 in masa de albusuri se amesteca cu masa de galbenusuri si nuci,iar restul spumei de albus se amesteca cu atentie,doar cu o lingura in aceeasi masa.
Intai pune un strat de gem de caise sau gustui sau ce vreti voi...eu am pus de gutui, asta sa se fixeze mai bine blatul de crema de albusuri.
Umplutura se toarna peste aluat si stratul de gem si se intinde uniform.
Totul se da la copt pt. cam 25 min.
Se scoate tava si se trage prajitura cu hartie de copt cu tot pe gratarul de bucatarie.
Se taie bucatele dupa ce s-a racit.

8. Paine dulce cu nuci, alune si cacao

Este un fel de chec, foarte aromat si plin cu tot felul de surprize: boabe de stafide, bucatele de nuca, ciocolata, bucatele de rahat. Poti pune in el aproape orice, il poti adapta dupa gusturile tale. Iar in dimineata de Craciun o felie din aceasta "paine" merge perfect cu ceasca de cafea de dimineata sau cu un pahar de lapte cald cu miere si cacao. Daca ti-am facut pofta, iata reteta:

Ingrediente si cantitati:

8 oua
8 linguri cu zahar
4 linguri cu ulei
1 plic cu praf de copt
12 linguri cu faina
2 linguri cu pudra de cacao
100 grame de nuci prajite
100 grame de alune taiate bucatele
100 grame de stafide
100 grame de rahat
50 grame de ciocolata, taiata in bucatele cat boaba de fasole
coaja de portocala
1 lingura cu miere
2 linguri cu nuca macinata
1 lingura cu zahar pudra

Mod de preparare:

1. Separa albusurile de galbenus. Adauga zaharul peste galbenusuri si amesteca bine, apoi uleiul pic cu pic, amestecand apoi foarte bine. Adauga 1-2 linguri cu apa si continua sa amesteci pana crema creste. Adauga pudra de cacao si praful de copt.

2. Bate albusurile spuma.

3. Combina alternativ crema de galbenusi, albusurile, nucile si alunele bucatele, rahatul, ciocolata, stafidele si coaja de portocala.

4. Pune compozitia intr-o tava de chec si coace prajitura circa 40 de minute, la foc potrivit. Scoate checul din tava dupa ce s-a racit putin.

5. Unge-l cu miere si presara nuca macinata, amestecata cu zahar pudra din belsug. Lasa-l sa se raceasca si taie-l felii.

9. ISLERE

Aluatul pentru biscuiti:
200 gr. faina
150 gr. unt
75 gr. nuca macinata
80 gr. zahar pudra vanilat
1 galbenus de ou
1 lingurita praf de copt
2 linguri rom
2 linguri smantina
sare.

Mod de preparare:
1. Untul se freaca intr-un vas cu zaharul si putina sare.
2. Se adauga galbenusul si smantana si se amesteca bine.
3. Se adauga nuca si faina amestecata cu praful de copt, apoi romul, se amesteca si se da la rece cca 40 minute.
4. Pe planseta de lucru se presara din destul faina si aluatul se intinde intr-o foaie groasa cam de 5-6 mm.
5. Din foaia obtinuta se decupeaza forme, iar resturile ramase se aduna, se amesteca si se intinde din nou. Se repeta operatiunea pana se termina aluatul.
6. Formele obtinute se coc in tava cu hartie de copt sau unsa cu unt si tapetata cu faina, la 350 grade Fahrenheit cca 10 minute.
7. Biscuitii se racesc si se lipesc intre ei cu crema.

Crema:
150 ml. lapte
2 linguri faina
2 galbenusuri de ou
100 gr. zahar
1 plic zahar vanilat
3 linguri cacao
125 gr.unt
2 linguri rom. 

Mod de preparare:

1. Se amesteca laptele cu faina si se fierbe pe foc mic pana se ingroasa ca o “ciulama” si se da la rece.
2. Untul se freaca impreuna cu zaharul, zaharul vanilat si cu galbenusurile, apoi se adauga cate putina “ciulama” din lapte.
3. La final se pun 3 linguri cacao si 2 linguri rom.
4. Apoi se pune crema intr-un vas rezistent si se pune pe foc, amestecand continuu pana cand crema se ingroasa, devenind fina si mai inchisa la culoare. Crema se da la rece pana nu mai curge si se umplu islerele.

Glazura de ciocolata:
100 gr. zahar,
100 gr. unt,
3 linguri lapte,
3 linguri cacao.

Se amesteca toate intr-o craticioara si se fierb la foc mic cca 5 minute.
Se toarna calda peste islere. Timpul de intarire al ciocolatei este de cca.8 – 10 ore.

10. COZONAC CU NUCA, STAFIDE SAU RAHAT
Ingrediente: La un kilogram de faina: 5-6 oua (minim), 1 lingurita sare, 300 g zahar lapte caldut, 1/4 l ulei, coaja de lamaie/portocala, 50-70 g drojdie proaspata (cca 1 lingura rasa cu drojdie uscata), nuca, rahat.

Mod de preparare: Toate trebuie sa fie usor caldute cand se folosesc. In bucatarie trebuie sa fie cald si sa nu fie curent, altfel nu mai creste cozonacul. E sensibil ca un copil mic; pana nu-l termini de pus la cuptor, nu te plimbi, si nu-i lasi nici pe altii sa tot intre si sa iasa. Nu recomand mai putin de 2 kg de faina, nici mai mult de 4-5. Dintr-un kilogram de faina ies doi cozonaci.

Plamadeala: Se freaca drojdia cu putin zahar pana se inmoaie, apoi se amesteca cu lapte si faina (cca 1/3 din cantitate). Plamadeala trebuie sa iasa subtire. Se acopera cu faina si se lasa sa creasca, la cald, pana incepe se crepe. In plus, se acopera si cu un prosop de bucatarie.

Aluatul: Cat creste plamadeala (10-15 min), se freaca galbenusurile cu sare, sa prinda culoare, apoi se freaca bine cu zaharul si coaja de lamaie. Ce rezulta se amesteca cu plamadeala crescuta, cu restul de faina si cu lapte, sa iasa aluatul potrivit. Se framanta bine, adaugand cate putin ulei, pana asuda podelele (cine framanta, o sa stie despre ce e vorba).

Orientativ, trebuie sa fie cam 45-60 min. La sfarsit, trebuie sa se poata lua tot in mana, sa nu se tina de lighean/covata/mana, sa faca basici si sa se desfaca usor in felii. In acel moment, aluatul trebuie acoperit cu un prosop si lasat sa stea sau sa se ”odihneasca” – cum se mai spune.

Acelasi aluat se poate folosi pentru pasca. Dar in cazul asta trebuie avut in vedere ca aluatul sa fie mai tare, altfel umplutura de branza il ”arunca” afara.

Pentru adevaratii cozonaci, se intinde aluatul in foaie, se intinde umplutura (de nuca, sau rahat, sau stafide), foaia se ruleaza, se pune in tavi si se asteapta sa mai creasca. Bineinteles, tot la cald, si tot acoperit. Tavile trebuie sa fie unse cu ulei, iar pe fund se pune o foaie de hartie, tot unsa. Nu se tapeteaza cu faina, iar uleiul in exces se scurge, pentru ca altfel cozonacii risca sa se prajeasca.

Inainte de a se pune la copt, cozonacii se ung cu ou batut, pentru ca in acest fel culoarea iese aramie. Se coc intai la foc mic, sa aiba timp sa mai creasca si sa se patrunda, timp de 20-25 min. Apoi se intorc tavile (cozonacii trebuie sa fie inca “blonzi”) si se coc inca 20-25 min. Dupa asta se da focul mai mare, sa se rumeneasca frumos. Cam in 10 min trebuie sa fie gata. Se scot cu grija din tava, se dezlipeste hartia de pe fund si se pun sa se racoreasca acoperiti, pe un fund de lemn.

Umplutura de nuca da gloria cozonacului. Nuca macinata se amesteca cu albus de ou si esenta de rom. Trebuie sa iasa cat mai uscat, altfel aluatul ne se coace, dar suficient de moale ca sa se poata intinde.

Secretele unui cozonac bun:

Ingredientele: Toate ingredientele trebuie sa fie "la temperatura camerei"
Faina: se dauga treptat, pentru ca aluatul sa nu faca "cocoloase" si sa se framante usor.
Framantatul: Se spune ca pentru fiecare kg de faina ar trebui sa framantati compozitia 30 de minute.
Aluatul trebuie framantat pana cand se dezlipeste cu usurinta de pe vas si de pe maini.
Coacerea: Cozonacul se coace la foc mic, timp de o ora. Cand e copt, se dezlipeste de peretii tavii.

11. Kugelhupf Alsacian 

Kugelhupf Alsacian este o reteta excelenta de cozonac-chec pe care-l putem servi la cafea, ceai, ciocolata calda... Pentru copii acest Kugelhupf Alsacian este excelent ca gustare de dimineata sau seara. Acest Kugelhupf Alsacian este hranitor, apetisant si savuros si relativ nu este foarte greu de facut.

Ingrediente

400 g faina cernuta
25 g drojdie proaspata
3 linguri cu lapte
4 oua
175 g unt
100 g stafide
zahar vanilinat
1 lingura cu rom
50 g migdale sau alune/nuci
1 ou pentru uns prajitura pe deasupra
sare

Mod de preparare

Se pune faina cernuta intr-un castron, se face loc la mijloc, se pune un praf de sare si 2 linguri cu zahar tos;

Separat se inmoaie drojdia cu putin lapte abia caldut(daca este fierbinte, drojdia se opareste si nu mai creste), cand s-a inmuiat se toarna si aceasta in gaura pregatita in faina;

Se adauga 175 g unt, putin batut inainte cu o lingura si se framanta totul bine cu mana, la urma se adauga 100 g de stafide si o lingura cu rom. Aluatul trebuie sa fie moale si din cand in cand se dau degetele prin faina, ca sa se desprinda usor de pe degete si sa il putem aseza in forma;

Se unge bine cu unt o forma speciala, cu gaura la mijloc, se presara atat pe fund cat si pe pereti cu migdale/alune/nuci curatate si taiate;

Se pune aluatul in forma, sa ocupe cam jumatate din forma, se lasa sa creasca la loc cald si ferit de curent;

Se unge deasupra cu ou si se pune la cuptor, la foc iute cca.45 minute apoi 15 minute la foc mai mic pana ce se rumeneste frumos. Se rastoarna si se presara cu zahar bine vanilinat.

12. COZONACUL MEU DE SARBATORI

pt aluat:

MAIA:
25 g drojdie proaspata
1 lingurita zahar
4 linguri apa calda
1 lingura faina

ALUAT :
aproximativ un pahar cu apa calda(un pahar de 200ml)
100 gr zahar
500 gr faina(la temperatura camerei)
2 oua + 1 galbenus(la temperatura camerei)
150 g unt topit si caldut
1/2 lingurita sare
1 plic zahar vanilat
coaja rasa de la o lamaie
3 linguri ulei (nu de masline) 

crema:

200 g unt moale
75 g cacao
300 g zahar
3 linguri apa
1 lingura faina cernuta
1 lingurita scortisoara(daca va place)
1 lingurita ness cafe
esenta vanilie
Se freaca putin untul cu zaharul si apoi se pun celelalte ingrediente

Intai facem maiaua,pe care o lasam la crescut intr-un loc caldut
amestecam restul de ingrediente pt aluat fara cele 3 linguri de ulei.Apa se pune treptat.
se framanta la robot cam 5 minute
apoi se pune si uleiul si se mai framanta inca 5 minute,aluatul se pune intr-un vas incapator,se lasa la crescut 45 minute intr-un loc caldut,aluatul trebuie sa fie destul de moale si elastic
se imparte in doua.se intinde o foaie.se pune crema.se ruleaza si se taie felii de 4 cm(aproximativ).se pun in tava cu pereti detasabili(diametru 26-28cm) unsa si tapetata cu faina
apoi se ung cu ou batut.se lasa la crescut 30 minute intr-un loc caldut
se preincalzeste cuptorul la 200 grade cu vreo 10 minute inainte sa punem tava
cand se pune tava in cuptor se scade temperatura la 180 grade
timpul de coacere:30 minute

13. COZONAC PUFOS

Ingrediente:

•1kg faina
•50g drojdie
•250g zahar
•550ml lapte
•200g ulei
•5 galbenusuri
•1 lingurita rasa de sare
•arome - coaja rasa de lamaie, portocala, esenta de rom, vanilie
•umplutura dupa preferinta: rahat, stafide, nuci, mac etc
Intr-un castron mare mare cernem faina de doua ori sa fie mai pufoasa. Incalzim laptele in care dizolvam zaharul si vanilia.

Pregatim apoi maiaua din drojdie cu putina faina si cateva linguri din laptele preparat deja, care nu trebuie sa fie fierbinte, apoi presaram peste maia o mana de faina si o lasam la loc cald cam 10-15 minute, sa creasca, pana se “crapa faina”.

Galbenusurile le frecam cu sare, coaja de lamaie si portocala.

Adaugam maiaua, restul de lapte caldut si galbenusurile dar amestecam cu mana si incepem incet sa framantam, adaugand treptat putin cate putin uleiul care trebuie sa fie caldut.

Si frantam si framantam asa timp de 30 minute, impaturind aluatul sau il iau in mana si apoi il trantesc de castron. Aici a fost mama care a tinut bine de mega covatica de lemn ca alfellll .

Acoparim castronul cu un servet curat si lasam aluatul la crescut, in loc cald si ferit de curent, cam o ora si jumatate. Intre timp pregatim tavile care trebuie sa fie la temperatura camerei si le acoperim cu hartie de copt.

Luam aluatul crescut si il impartim in doua pentru cei doi cozonaci si mai impartim fiecare jumatate totin doua.

Intindem cate doua cate doua foile de aluat pe o pelicula fina de ulei, le adaugam umplutura si rulam.

Impletim cate doua si mai lasam la crescut in tava vreo 40 minute.

Ungem cu galbenus de ou amestecat cu lapte cozonacii si ii presaram cu zahar, mac sau susan.

Cozonacii ii coacem aproximativ 40-50 de minute.

14. COZONAC ROZENKRANZ

INGREDIENTE
- 400 g de faina
- 2 oua intregi
- arome (zahar vanilat, coaja de lamaie si portocala, esenta de rom)
- un praf de sare
- un pahar mic cu lapte cca.110 ml
- 25 g de drojdie
- 3 linguri de zahar pentru lapte
- 130 g de unt
- 6 linguri de zahar pentru unt
- 10 - 12 linguri de zahar pentru caramel
- nuca tocata, dupa preferinta 

PREPARARE
Se caramelizeaza cele 10 - 12 linguri de zahar,
cu care se tapeteaza fundul si peretii unei cratite.
Intr-un castron se cerne faina, se pun ouale, sarea si aromele.
Separat, drojdia se dizolva in laptele usor caldut
si indulcit cu cele 3 linguri de zahar.
Apoi fara sa se lase sa dospeasca, se toarna incet, cate putin
peste faina cu oua si arome amestecate in prealabil.
Se framanta putin, cca 10 -15 minute,
pe blatul de lucru, usor infainat.
Se intinde o foaie, cat mai dreptunghiulara, de cca. 1 cm grosime.
Si se unge cu untul amestecat cu cele 6 linguri de zahar.
Se presara nuca din belsug si se preseaza usor cu palma,
pentru a adera la stratul de unt.
Se ruleaza
Se taie
In 6- 7 bucati.
Care se pun in picioare in cratita tapetata cu zahar caramel.
Se lasa spatii ceva mai mari intre aceste rulouri,
pentru ca isi vor mari dimensiunile la crescut timp de 1 ora.
Eu am folosit o cratita ceva mai mica decat ar fi trebuit,
altfel, rulourile ar fi crescut ceva mai mult.
Va recomand o cratita de 24 de cm diametru.
Rulourile nu se ung cu nimic inainte de a fi bagate in cuptor,
deoarece fata de prezentare va fi cea de jos, cu caramel.
Se coace timp de 35 -40 de minute
la 180 de grade Celsius.

REGULA DE BAZA
Imediat ce este scos din cuptor,
cozonacul se rastoarna, asa fierbinte, pe un platou,
altfel, daca este lasat sa se raceasca, zaharul caramelizat se va intari,
facand imposibila scoaterea lui din cratita.
Este un cozonac rapid, dar foarte de efect.
Cat despre gust, va las pe voi sa ii dati nota.

Pufos si crocant in acelasi timp,
este un desert de clasa.

15. COZONAC PENTRU DIABETICI

Foarte multe persoane se confrunta cu diabetul, care este o boala grava, care ataca lent si care necesita o alimentatie foarte stricta si destul de severa, fara dulciuri in exces, grasimi si sucuri acidulate. Prin urmare, in randurile care urmeaza va propun o reteta de cozonac cu nuca si pere pentru diabetici, care se prepara cu zaharina si anumite ingrediente dietetice.

Ingrediente:

- 400 g faina, 1/2 lingurita de sare, 30 g drojdie, 90 g sirop dietetic, 300 ml de lapte degresat, 25 g ciocolata amaruie dietetica, 200 g miez de nuca, 300 g gris, 1/2 lingurita scortisoara, 20 g unt, 180 g pere, 1 lingura suc lamaie, 100 g fructe uscata, 1/4 lingurita zaharina lichida pentru diabetici.

Mod de preparare: Amestecati faina cu sarea. Puneti intr-un castron drojdia, 50 g sirop, 4 linguri de lapte caldut, putina faina si amestecati si apoi adaugati-le peste faina. Lasati 15 minute sa creasca (dospeasca) si framantati si apoi mai lasati 30 de minute la crescut.

Puneti in acest timp la foc restul de lapte, 40 g de sirop, gris, scortisoara, ciocolata si nuca macinata. Dupa ce se raceste adugati untul.

Curatati perele, taiati-le cubulete si stropitile cu suc de lamaie. Adaugati-le peste nuca, impreuna cu zaharina si fructele uscate taiate mic.

Intindeti coca si adaugati umplutura, apoi rulati cozonacul si puneti-l in forma. Lasati-l sa creasca 20 de minute apoi bagati-l la cuptor circa 1 h.



16. Cozonac neframantat 

Aceasta reteta super rapida de cozonac se potriveste foarte bine cu ocazia sarbatorilor de Paste, de Craciun, de Anul Nou, dar avand in vedere usurinta cu care se face, o puteti face de fiecare data cand aveti pofta de ceva dulce.

Iata de ce aveti nevoie pentru cozonacul fara framantare:

Pentru compozitia de aluat:
4 oua
150 g de zahar
175 g unt
500 g de faina
25 g drojdie uscata granule
250 ml de lapte
2 plicuri de zahar vanilat
coaja rasa de la o lamaie
un varf de cutit de sare

Pentru umplutura cozonacului:
250 g zahar
2 linguri cacao
150 g nuca
50 stafide sau rahat (optional)

Cum se prepara cozonacul neframantat:

Se se bat 2 albursuri spuma (2 se pun deoparte) se adauga cele 4 galbenusuri si putina sare.

Se dizolva zaharul in lapte si se adauga treptat peste ouale batute spuma, se adauga apoi si coaja rasa de lamaie, zaharul vanilat si faina care a fost amestecata inainte cu drojdia.

Se amesteca pana se integreaza totul si aluatul devine consistent.

Se taie untul in cubulete mici si se pune treptat in aluat, amestecand mereu.

Dupa ce s-a incorporat totul se lasa coca la loc cald sa creasca putin.

Trecem la pregatirea umpluturii….Cele 2 albusuri ramase spuma si se adauga putina sare, zaharul, nuca macinata, cacaoa si stafidele.

Se intinde aluatul pe masa, se pune in mijloc umplutura, se ruleaza si se aseaza cozonacul intr-o forma unsa cu unt. Se lasa sa se odihneasca si sa creasca aproximativ ½ ora.

Se introduce la cuptor, foc potrivit, pentru coacere pentru aproximativ 30 minute. In acest timp nu este indicat a se deschide usa cuptorului pentru a nu lasa sa intre aer rece si a face cozonacul sa se scufunde.



17. COZONAC IN DOUA CULORI

Sigur acest cozonac in doua culori, plin de arome si savoare isi va castiga un loc de cinste pe masa d-voastra.

Ingrediente

1 l lapte
2 kg faina
12 linguri cu varf de zahar
6 oua
250 ml ulei
putina sare
drojdie cat o nuca
cacao cat doresti
vanilie
rahat
nuca tocata

Mod de preparare

Se amesteca bine zaharul, ouale, uleiul, sarea, laptele putin caldut si drojdia sfaramata;

Se lasa maiaua la dospit pana ce incepe sa faca basici;

Se imparte compozitia in doua, in jumatate se pune cacao dupa dorinta;

Se amesteca si framanta fiecare jumatate de compozitie, cu faina treptat (aluatul obtinut trebuie fie mai moale) si si se lasa o ora la dospit;

Din fiecare aluat se fac 4 painisoare. Se intinde o foaie de aluat alba, se pune rahat taiat cubulete si nuca inmuiata cu putin lapte si vanilie, si apoi foaia cu cacao. Se ruleaza, se aseaza in tavi si se lasa la dospit circa 15 minute;

Se da apoi la cuptor si cand sunt aproape gata, se ung cei 4 cozonaci cu ou batut spuma si se mai coc 10 minute.

18. COZONAC PUFOS CU CIOCOLATA

Avem nevoie pentru aluat de : 2 plicuri drojdie uscata sau 50 grame de drojdie proaspata ( eu am pus proaspata ca asa aveam ) 375 ml lapte cald, 160 grame de zahar, 2 oua mari la temperatura camerei, 2 galbenusuri la temperatura camerei, 780 grame de faina, 1 lingurita sare, 200 grame unt .

Pentru umplutura : 5 albusuri, 40 grame de ciocolata amaruie taiata f marunt, nuci sau stafide dupa gust, 1 lingura coaja de portocala, 2 linguri cacao, 12 linguri de zahar. Pentru a obtine crema batem albusurile cu zaharul pana devin o spuma ferma, apoi adaugam ciocolata rasa, cacao, portocala rasa si nucile…iese o minunatie de crema, combinatia de portocala si ciocolata neagra este deosebita.

Aluatul l-am pregatit in felul urmator: am pus drojdia cu laptele caldul si o lingura de zahar si am lasat sa dospeasca asa 10 minute dupa care am pus toate ingredientele pentru aluat in masina de facut paine. Al lasat sa framante cu programaul de framantat si sa dospeasca acolo 40 de minute. Dupa aceea am scos aluatul si l-am mai lasat la dospit o ora sa fiu sigura ca va fi pufos

Din acesta puteti sa faceti 2 cozonaci mari. Eu am facut unul simplu intinzand o foaie subtire de 2 cm (prea subtire am intins eu puteti sa falati de 2 cm fara probleme ca se lucreaza mai simplu) peste care am pus uniform un strat de crema facuta din albus si ciocolata :

Am rulat apoi cu grija si am rasucit si impletit sulul in 2 pentru tava de chec. Am mai facut o forma care imi place mie mult, am impartit aluatul ramas in 8 parti egale din care facem foi mici si le umplem si le rulam. Rulourile obtinute le indoim in forma de potcoava , le asezam in tava rotunda pregatita cu hartie de copt, punem primul rand de 4 potcoave, al doilea de 3 potcoave si ultima o punem in varf .

Am uns cu galbenus de ou cozonacii si am pus cativa fulgi de migdale peste ei si am mai lasat 30 de minute la dospit sa creasca bine, trebuie lasat mai mult pentru ca din cauza umpluturii creste putin mai greu. Am copt pe rand cozonacii asa, la inceput primele 10 minute la foc mai mare sa creasca apoi am redus la 180 de grade si am lasat asa 30-40 de minute. El se rumeneste repede dar ca sa fie copt sigur in interior trebuie lasat mai mult si verificat cu scobitoare inainte de a-l scoate. L-am asezat la mijlocul cuptorului si sub tava in care i-am copt am lasat tava mare de la aragaz de protectie, asa procedez cu toate prajiturile si nu se ard niciodata. A iesit o minunatie de cozonac pufos si aromat, merita sa incercati macar o data reteta .

19. COZONAC TRANDAFIR

1/2 kg. faina, 5 oua, 375 gr. zahar, 40 gr. drojdie de bere, 1 pahar lapte, 1 lingura rom, un virf de cutit sare, vanilie, coaja de lamiie, 200 gr. nuci, 300 gr. unt

Mod de preparare:

Se dizolva drojdia in lapte, se amesteca cu faina si zaharul si se lasa sa creasca o ora. Cind aluatul este crescut, se adauga ouale unul cite unul, sarea, romul, vanilia si coaja de lamiie. Se amesteca totul si se framinta 10-15 minute, apoi se lasa din nou sa creasca 1/2 ora. Pe planseta cu faina se intinde o foaie din aluat de 1,5 cm, care se unge cu untul frecat spuma. Peste stratul de unt, se presara pe toata foaia, nucile trecute prin masina de tocat sau pisate marunt. Se infasoara foaia, formind un sul, care se taie in 8-10 bucati. Fiecare bucata se stringe la unul din capete si se aseaza - una linga alta - cu partea strinsa in jos, intr-o forma rotunda de tort, unsa cu unt si tapetata cu faina. Se mai lasa sa creasca 1/2 ora, apoi se introduce in tava in cuptor, unde se tine 30-40 minute la foc potrivit. Se obtine o prajitura aspectoasa, ca un buchet de boboci de trandafiri. La citeva minute dupa ce s-a copt, prajitura se scoate din forma, cu grija, pentru ca "trandafirii" sa ramina uniti, si se aseaza pe platou.

20. COZONAC CU MERE SI MAC

Pentru 2 cozonaci iti trebuie:

•1/2 kg faina
•40 g drojdie
•100 ml ulei
•putin unt
•3 oua
•lapte
•1/2 lingurita de zahar
•1 kg mere
•200 g mac
•sare
•coaja razuita de lamaie.

Pregatesti asa:

1.Intai faci maiaua din drojdie, putina apa calduta si 1/2 lingurita de zahar.
2.Cat timp creste maiaua te ocupi de umplutura pentru care cureti merele, le treci prin razatoarea cu ochiuri mici, le scurgi de suc si le pui sa se caleasca in putin unt.
3.Macul il treci prin rasnita de cafea si apoi il pui peste mere si lasi sa se caleasca impreuna.
4.Dai totul deoparte si te ocupi de aluat.
5.Framant in mod normal, ca la orice cozonac, adaugand lapte caldut, ulei, ouale, un praf de sare si cazatura de coaja de lamaie.
6.Presari faina pe masa sau pe planseta unde lucrezi de obicei cozonacii, imparti coca in doua si fiecare bucata o intinzi cu sucitorul.
7.Pui umplutura, o repartizezi pe toata suprafata, rulezi si asezi in tava unsa cu ulei sau unt.
8.Dai la copt la foc moderat timp de 40 de minute.
9.Ai grija! Dupa ce e copt cozonacul, il scoti din tava, il lasi sa se raceasca si apoi il tai.
10.Daca il tai cald, stii ca va cadea sau cum se spune la noi se incruzeste.

21. COZONAC CU MAC

Sunt trei secrete care duc la reusita unui cozonac, pe langa o reteta buna:

- framantatul indelungat (cel putin 30 minute cu mana) pana aluatul are consistenta lobului urechii (nu radeti, asa l-am testat si eu, cu o mana pipaiam cozonacul, cu alta urechea pana mi s-a parut ca e ok); daca aveti masina de framanta e si mai bine, dar nu va fi asa autentic
- cand il lasati la dospit il acoperiti si-l asezati in loc feriti de curent (puteti sa-l bagati in cuptorul nepornit de exemplu)
- toate ingredientele sa fie la temperatura camerei, altfel aluatul nu creste asa frumos

Ingrediente

600 gr faina
125 gr unt
120 ml smantana
50 ml lapte
70 ml apa
100 gr zahar
1 zahar vanilat
4 galbenusuri
1 lingura ulei
1 fiola esenta vanilie
coaja razuita de la o portocala
25 gr drojdie proaspata 

Umplutura de mac
300 gr mac macinat in masina de cafea
1 cana lapte
3 linguri zahar (puteti pune mai mult, dupa gust)
1 zahar vanilat
1 fiola esenta vanilie

Preparare

1.Drodia se dizolva in putin lapte caldut si se lasa sa se umfle vreo 10 minute.
2.Din toate ingredientele se framanta apoi un aluat. Framantati cu mana 30 minute daca nu aveti masina de paine sau robotel de framantat. Se acopera apoi aluatul cu o folie sau un prosop si se pune la loc caldut si fara curenti la crescut pentru cel putin 1 ora
3.Cat creste aluatul preparati umplutura: puneti ingredientele la fiert pana macul e moale(cca 20 minute). La sfarsit adaugati esenta de vanilie.
4.Cand e crescut bine se imparte aluatul in jumatate. Se intind 2 foi si fiecare se unge cu mac fiert in lapte, apoi se ruleaza. Cele doua rulouri rezultate se impletesc si se pun intr-o tava (a mea avea diametrul de 26cm). Se lasa la crescut in tava cca 30 -45 minute.
5.Se unge cozonacul cu galbenus batut cu putin lapte si se orneaza cu zahar si mac.
6.Se da la cuptor la 180C pana se rumeneste, cam 50 minute -1 ora.