MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 21 DECEMBRIE 2023 - ISTORIE PE ZILE: Evenimente, Nașteri, Decese, Sărbători, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI, POEZIE, TEATRU/FILM, GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR, SFATURI UTILE,

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

· 69: Senatul Roman il declară pe Vespasian imparat. Titus Flavius Vespasianus (n. 17 noiembrie anul 9 – d. 23 iunie 79), a fost împărat roman din anul 69 (Anul celor patru împărați), până în anul 79. A fost fondator al Dinastiei Flavilor si a fost încoronat în perioada de instabilitate politică (război civil) și criză economică lăsate de Nero la moartea sa. Energic si in acelasi timp bun organizator, Vespasian a reusit sa restabileasca liniştea in imperiul sau si sa puna capat dezastrului economic provocat de războiul civil. A reorganizat finanţele şi armata, a întărit frontiera Dunării inferioare, a creat o flotă în Marea Neagră, a reconstituit Capitoliul şi alte numeroase edificii din Roma distruse şi a început construcţia Colosseumului. Istoria consemneaza si faptul ca Vespasian a dispus construirea la Roma a sute de latrine publice (vespasiene), pentru care a perceput taxe de folosire. A fost criticat de unii senatori că scoate bani din ceva atât de murdar, la care Vespasian dat celebrul sau raspuns : „banii nu au miros” (în latină pecunia non olet).

· 1846: Robert Liston a realizat prima operație chirurgicală sub anestezie, la University College Hospital din Londra

· 1883: Apare, la Socec, volumul "Poezii ” de Mihai Eminescu, sub redacţia lui Titu Maiorescu. Acest volum este primul şi sigurul volum de poezii eminesciene tipărit în timpul vieţii poetului. Volumul conţine o selecţie de poezii eminesciene realizată de Titu Maiorescu, selecţie care cuprinde 64 de poezii în principal antume, dintre care 26 poezii în primă apariţie. Volumul "Poezii " de Mihai Eminescu conţine poza autorului precum şi o prefată de Titu Maiorescu.

· 1891: A fost jucat primul meci de baschet, sport inventat de către americanul James E. Naismith, profesor de educație fizică la colegiul Springfield din Massachusetts

· 1898: Marie și Pierre Curie descoperă radiul

· 1913: A apărut, la New York, primul careu de cuvinte încrucișate semnat de britanicul A. Wynne

· 1927: Prin lege, s–a înființat legația română de la Rio de Janeiro, prima legație română din America de Sud

· 1937: A avut loc premiera primului lung-metraj animat, color și cu sunet, "Albă ca zăpada și cei șapte pitici", produs de Walt Disney

· 1947: Primă audiție în concertul Filarmonicii bucureștene a oratoriului bizantin de Crăciun „Nașterea Domnului”, de Paul Constantinescu

· 1953: A luat fiinţă Teatrul de Stat de Operetă (ulterior Teatrul Muzical) din Braşov – actualmente Opera Braşov.

· 1958: Generalul Charles de Gaulle a fost ales președinte al celei de–a V–a Republici Franceze

· 1968: Lansarea navei cosmice "Apollo 8" care a efectuat prima oară un zbor circumlunar (21 – 27 decembrie)

· 1969: Un echipaj românesc a efectuat ocolul lumii în 80 de ore cu un avion IL–18 din dotarea TAROM, parcurgând 46.000 km

· 1971: A fost creată organizația umanitară „Medici fără frontiere” – „Medecines sans frontieres”; asociația are drept scop acordarea de ajutor medical în situații de urgență care intervin în urma unui război sau a unei catastrofe naturale.

· 1988: Doi membri ai unei grupări radicale din Libia au făcut să explodeze cursa 103 Pan Am deasupra localității Lockerbie din Scoția, cauzând una dintre cele mai mari catastrofe aeriene ale tuturor timpurilor, soldată cu moartea a 270 de oameni

· 1989: La Bucuresti, Ceausescu a convocat un mare miting in sprijinul pozitiei sale fata de evenimentele de la Timisoara. Aflat in balconul C.C. al PCR, Nicolae Ceausescu a inceput sa le vorbeasca muncitorilor adunati in piata. Mitingul se transmitea in direct la radio si televiziune. La un moment dat, in timpul discursului lui Ceausescu, din multime s-au auzit huiduieli si tipete, iar transmisiunea a fost intrerupta. A fost reluata pentru scurta vreme, timp in care romanii au putut vedea cum sotii Ceausescu incearca cu disperare sa tempereze multimea. Mitingul devenise deja unul anticomunist, iar multimea stransa in piata a rupt cordoanele fortelor de ordine. Pe tot parcursul zilei, multi oameni, in general tineri, au manifestat impotriva regimului. In Piata Romana si la Sala Dalles, fortele de ordine au operat arestari si au tras in manifestanti. Sute de persoane s-au regrupat la Universitate unde au ridicat baricade, care in cursul noptii au fost sparte cu tancurile, manifestantii fiind imprastiati ori arestati.

· 1991: A fost semnat, la Alma–Ata, documentul de fondare a Comunității Statelor Independente, care consfințește destrămarea definitivă și dispariția de pe harta politică a lumii a Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste, desființarea cetățeniei sovietice. Mihail Gorbaciov demisionează din funcția de președinte al URSS.

· 1995: Orașul Bethlehem trece de sub control israelian sub control palestinian

· 1996: Radio 21 începe să emită

· 2001: Senatorii şi deputaţii au aprobat, cu 483 de voturi “pentru” şi 2 voturi “împotrivă”, participarea României în cadrul forţei internaţionale de asistenţă din Afganistan, solicitată Parlamentului de către preşedintele ţării.

· 2007: Spațiul Schengen s-a mărit cu 9 state membre ale Uniunii Europene; Republica Cehă, Estonia, Ungaria, Letonia, Lituania,Malta, Polonia, Slovacia și Slovenia

· 2009: La Palatul Cotroceni are loc ceremonialul de învestire a celui de-al doilea mandat al președintelui Traian Băsescu.

· 2012: Potrivit unor calendare si teorii speculative, este prezis sfarsitul lumii. Apocalipsa din 21 decembrie, numele general dat unor teorii speculative conform carora anul 2012 este un punct cheie în istoria umanitaţii a produs emoţie şi printre mulţi români. Unele dintre aceste teorii sunt legate de sfarsitul lumii, altele vorbesc de o nouă eră în istoria umanității. Alte teorii legate de sfârșitul lumii se numără invazia extraterestra, prăbușirea unui asteroid de dimensiunea celui care a dus la dispariția dinozaurilor, cutremure devastatoare și/sau revenirea antichristului. Pe lângă teoriile legate de sfârșitul lumii, există diverse teorii legate de o nouă eră spirituală sau socială. Alte teorii despre această nouă eră vorbesc despre începerea erei astrologice a Vărsătorului care, alături de alte ere creează un mare an care apare o dată la 25.920 ani ai Calendarului Gregorian. Un oarecare Zaharia Stichin prezintă în scrierile sale o altă teorie legată de sfârșitul lumii. El consideră că există o planetă necunoscută încă astronomilor, pe care a numit-o Planeta X (Nibiru). Se crede că acesta este corpul ceresc despre care maiașii preziceau că va intra în coliziune în 2012 cu Pamantul și că acesta ne va aduce sfârșitul. Cu toate că adepții sfârșitului din 21 decembrie 2012 continuă să- si susțină teoria, studiile științifice au demonstrat că posibilitatea intrării în coliziune cu aceasta ipotetica planeta Nibiru (Planeta X) sunt egale cu zero.

· 2014: Președintele Klaus Iohannis a depus juramântul de învestire în ședința solemnă a Senatului și Camerei Deputaților. Ulterior, la Palatul Cotroceni a avut loc ceremonia de predare-primire a funcției de președinte între Traian Băsescu și Klaus Iohannis.

Nașteri

· 1118: S-a nascut Thomas Becket, Lord Cancelar al Angliei si arhiepiscop de Canterbury, în timpul regelui Henric al II-lea Plantagenet. Ridicându-se împotriva limitării drepturilor Bisericii de către puterea regală, a fost ucis din ordinul regelui in ziua de 29 decembrie 1170. Este venerat ca sfant si martir in Biserica Catolica si de Biserica Anglicana.

· 1401: S-a născut Masaccio (Tommaso di Ser Giovanni di Simone Cassai), pictor florentin, reprezentant al Renaşterii timpurii (Capela Brancacci din Florenţa – frescele “Sfânta Treime” şi “Adam şi Eva izgoniţi din Rai”); (m. 1428). A fost unul dintre initiatorii Renasterii in pictura florentina, inovatiile sale dovedind o viziune care respingea excesele decorative si artificiozitatea stilului gotic, dominant in epoca. Masaccio a murit tânăr, dar opera sa exercită încă din timpul vieții sale u influență uriașă asupra artiștilor nu numai în Toscana, ci în toată Italia. Soluțiile inovatoare ale maestrului florentin încep să fie utilizate în scurt timp. Frescele capelei Brancacci i-a inspirat printre alții pe Fra Angelico, Piero della Francesca și pe Filippo Lippi un calugar carmelit, care a avut posibilitatea să-l urmărească pe Masaccio în timp ce acesta lucra.
* 1596: Thomas Francis de Savoia, Prinț de Carignano (italiană Tommaso Francesco di Savoia, Principe di Carignano, franceză Thomas François de Savoie, Prince de Carignan; 21 decembrie 1596 – 22 ianuarie 1656) a fost comandant militar italian, fondatorul Casei de Savoia-Carignano, o ramură a Casei de Savoia, care a domnit ca regi ai Sardiniei din 1831 până în 1861 și ca regi ai Italiei din 1861 până la detronarea dinastiei în 1946.

Thomas Francis
Prinț de Carignano
Thomas François de Carignan, Prinț de Savoia, de Anthony van Dyck (1634)
Căsătorit(ă)	Marie de Bourbon (c. 1625–56); decesul lui
Urmași Cristina Carlotta Louise Emmanuel Filibert Amedeo Giuseppe Emanuele Eugene Maurice Ferdinando
Tată	Carol Emanuel I de Savoia
Mamă	Catalina Micaela de Austria
Naștere	21 decembrie 1596 Torino, Ducatul de Savoia
Deces	22 ianuarie 1656 (59 de ani) Torino, Ducatul de Savoia

· 1597: S-a nascut la Suceava, Petru Movila, teolog și om de cultură român, fost mitropolit al Kievului, care a avut un rol deosebit în hotărârile Sinodului de la Iasi din 1642. Cărturarul Petru Movilă, era fiul domnului Moldovei Simion Movilă. Crescut în Polonia, unde a primit educaţie militară şi religioasă, va ajunge mitropolit al Kievului în 1633. A fost un sprijinitor al tiparului şi al şcolii din Ţările Române; (m. 1646, la Kiev). NOTĂ: Biserica Ortodoxă Română îl prăznuieşte la 22 decembrie (ziua morţii sale).

· 1773: S-a nascut Robert Brown, botanist englez; a descoperit miscarea haotica a particulelor ultramicroscopice intr-un lichid, cunoscuta ca “miscarea browniana”.
* 1800: Prințesa Louise de Saxa-Gotha-Altenburg (21 decembrie 1800 – 30 august 1831) a fost soția lui Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha. Louise s-a căsătorit cu Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha la 31 iulie 1817 la Gotha. Au avut doi copii: Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha și Prințul Albert, soțul reginei Victoria a Regatului Unit.

Căsănicia a fost nefericită din cauza infidelităților lui Ernest iar cuplul s-a despărțit în 1824. Louise a fost obligată să-și părăsească cei doi copii. La 31 martie 1826 căsătoria a fost oficial dizolvată. Șapte luni mai târziu, la 18 octombrie 1826, Louise s-a căsătorit în secret cu fostul iubit, baronul Alexander von Hanstein (mai târziu Contele de Pölzig și Beiersdorf). Viața fericită s-a terminat în februarie 1831 când căsătoria secretă a fost descoperită și și-a pierdut copiii definitiv.

Louise a murit de cancer la vârsta de 30 de ani.

Date personale
Louise de Saxa-Gotha-Altenburg
Ducesă de Saxa-Coburg-Saalfeld
Pictură de William Corden cel Tânăr, 1844
Nume la naștere	Louise Dorothea Pauline Charlotte Fredericka Auguste
Născută	21 decembrie 1800 Gotha
Decedată	30 august 1831 (30 de ani) Paris
Înmormântată	Morizkirche (Coburg)[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Părinți	Augustus, Duce de Saxa-Gotha-Altenburg Louise Charlotte de Mecklenburg-Schwerin
Căsătorită cu	Ernest I, Duce de Saxa-Coburg și Gotha
Copii	Ernest al II-lea, Duce de Saxa-Coburg și Gotha Albert, Prinț Consort al Regatului Unit
Cetățenie	Saxa-Coburg și Gotha
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Gotha-Altenburg Casa de Saxa-Coburg și Gotha
Domnie
Domnie	1817–1826

· 1804: S-a nascut Benjamin Disraeli, primul conte de Beaconsfield, prim-ministru al Regatului Unit;(d. 19 aprilie 1881).
* 1818: Amalia, Ducesă de Oldenburg, regină a Greciei (greacă Αμαλία, Βασίλισσα της Ελλάδος; 21 decembrie 1818 - 20 mai 1875) a fost soția regelui Otto al Greciei (1815–1867).

Date personale
Amalia, Ducesă de Oldenburg
Regina Amalia a Greciei portret de Joseph Karl Stieler
Nume la naștere	Amalie Marie Friederike
Născută	21 decembrie 1818 Oldenburg
Decedată	20 mai 1875 (56 de ani) Bamberg
Înmormântată	Theatine Church[*]
Părinți	Augustus, Mare Duce de Oldenburg Princess Adelheid of Anhalt-Bernburg-Schaumburg-Hoym[*]
Frați și surori	Petru al II-lea, Mare Duce de Oldenburg Anton Günther Friedrich Elimar
Căsătorită cu	Otto al Greciei
Cetățenie	Oldenburg[*] Regatul Greciei
Religie	luteranism
Ocupație	regină[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Regină
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp
Regină a Greciei
Domnie	22 decembrie 1836 – 23 octombrie 1862

* 1836: Teresia Amalia Karolina Josefina Antoinetta de Saxa-Altenburg(Thérèse), (21 decembrie 1836 – 9 noiembrie 1914), a fost prințesă a Suediei și Norvegiei ca soție a Prințului August al Suediei și Norvegiei.

A fost primul copil al Prințului Eduard de Saxa-Altenburg și a Prințesei Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen. Térèse și-a petrecut copilăria în Bavaria. Mama ei a murit la câteva zile după nașterea celui de-al patrulea copil, când Térèse avea patru ani. După decesul tatălui, în 1852, ea a locuit cu verișoara ei, regina Maria de Hanovra, și cu unchiul matern.

Teresia de Saxa-Altenburg, Ducesă de Dalarna

În 1864, Prințul August al Suediei și Norvegiei a vizitat-o la Düsseldorf, și după o săptămână s-a anunțat logodna lor. S-au căsătorit la Altenburg, iar ea a primit titlul de Prințesă a Sudeiei și Norvegiei și Ducesă de Dalarna.

În Suedia numele ei s-a transformat în Teresia. A fost descrisă ca fiind mică și fragilă. Teresia și August nu erau îndrăgostiți dar erau prieteni buni și au trăit în armonie. Nu au avut copii. Teresia a avut probleme mentale și uneori se prăbușea. A fost prietenă cu cumnata ei, Eugenie, și a vizitat-o la Gotland în timpul verilor. Era interesată de muzică și adesea ocupa locul regal la Academia Regală Suedeză de Muzică.

Văduvă în 1873, ea l-a primit ca însoțitor pe omul de stat și scriitorul Louis De Geer. În acest timp, ea a început o corespondență cu Ohan Demirgian, un artist armean cunoscut, cu care ea a făcut cunoștință în 1869, când prezența sa la tribunal a provocat un scandal. Demirgian a fost considerat a fi fost un proxenet, iar acum s-a oferit ca agent al ei în negocierile pentru o nouă căsătorie. În 1875, Fritz von Dardel a scris: Ducesa de Dalarna este acum declarată a nu fi în toate simțurile de rudele sale din Germania și, la cererea acestora, ea va rămâne în Elveția în timpul iernii pentru a fi tratată de un medic. S-a întors în Suedia în 1890, unde a locuit la Palatul Haga. A devenit cunoscută pentru bucătăria ei excelentă, unde a mâncat atât de mult încât cu timpul a devenit obeză. A murit în 1914 la vârsta de 77 de ani.

Date personale
Prințesa Therese
Ducesă de Dalarna

Nume la naștere	Teresia Amalia Karolina Josefina Antoinetta
Născută	21 decembrie 1836 Ansbach
Decedată	9 noiembrie 1914 (77 de ani) Stockholm
Înmormântată	Riddarholm Church[*]^[1]^[2]
Părinți	Prințul Eduard de Saxa-Altenburg Amalie de Hohenzollern-Sigmaringen
Frați și surori	Albert de Saxa-Altenburg Princess Marie Gasparine of Saxe-Altenburg[*] Antoinette de Saxa-Altenburg
Căsătorită cu	Prințul August, Duce de Dalarna
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Bernadotte Casa de Saxa-Altenburg

· 1840: Namik Kemal (n. 21 decembrie 1840 - d. 2 decembrie 1889) a fost unul dintre cei mai importanți scriitori turci ai perioadei numite Tanzimat. Contribuțiile sale au reprezentat un punct de referință în istoria culturii turce, fiind considerat idealul generației sale datorită luptei pe care a dus-o împotriva despotismului și a nedreptății.
* 1845: Emanuil Ungurianu (n. 21 decembrie 1845, Satchinez – d. 25 martie1929, Timișoara)^[1]^[2] a fost un avocat și filantrop român din Banat.

Date personale
Emanuil Ungureanu
Emanuil Ungureanu
Născut	1 ianuarie 1846 Satchinez, Timiș, România
Decedat	1929 (83 de ani) Timișoara, România
Cetățenie	România
Religie	ortodox^[1]^[2]
Ocupație	avocat
Activitate
Partid politic	PNR Partidul Național-Țărănesc
Alma mater	Universitatea „Eötvös Loránd” din Budapesta
Modifică date / text

VIAȚA PERSONALĂ

Fiu al lui Jivan și al Roxei Ungurianu, Emanuil a urmat școala primară în satul natal, iar în perioada 1860–1868 gimnaziul și liceul la Timișoara. Între 1869–1872 studiază dreptul la Facultatea de Drept din Budapesta (maghiară Állam- és Jogtudományi Kar – actual ELTE-ÁJK). După absolvire și o perioadă de practică își susține examenul de avocat la Tabla Regească din Budapesta.^[1]^[2]

Nu s-a căsătorit niciodată și nu a avut urmași.^[2]

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ, POLITICĂ ȘI CULTURALĂ

Emanuil Ungurianu alături de membri ai elitei din Transilvania în august 1908, la Șimleu Silvaniei

În 1874 a revenit în Timișoara, unde a profesat ca avocat până în 1910. În paralel, între anii 1885–1896 a fost director al băncii "Timișana". În 1926 a revine ca avocat în baroul Timișorean.^[2]

În perioada în care Timișoara făcea parte din Austro-Ungaria a făcut parte din Partidul Național Român din Ungaria și Transilvania, iar din 1926 din Partidul Național-Țărănesc, rezultat din fuziunea cu Partidul Țărănesc.^[2]

Emanuil Ungurianu considera că la emanciparea românilor bănățeni cultura juca un rol foarte important, iar aceasta nu se putea face fără bani. Ca urmare a sponsorizat biserica și școala. Înainte de 1918 a militat pentru păstrarea autonomiei școlilor confesionale românești și a Bisericii Ortodoxe Române iar ulterior a activat pentru consolidarea acestora.^[1] Între 1885–1897 a condus asociația politico-culturală Alumneul Românesc, al cărei scop principal era finanțarea studiilor unor tineri români talentați dar lipsiți de mijloace. În același scop a luat parte la înființarea fundațiilor Trandafil și Antoniu Mocioni și a întemeiat fundațiile Mitra Ungurianu 1892 și Emanuil Ungurianu.^[2] A activat pentru înființarea la Timișoara a unei academii comerciale și a unei universități.^[1] A înființat peste 100 de filiale ale Casei de Educație Națională.^[2] Între 1898–1906 a fost director al Despărțământului Timișoara al ASTRA.^[1]^[2]

A fost membru fondator al Muzeului de Istorie și Etnografie din Sibiu și al societăților culturale românești: Societatea literară Petru Maior; Asociația pentru cultura poporului român din Arad, Reuniunea învățătorilor români din Banat aparținătoare Diecezei Aradului, Reuniunea femeilor române din Sibiu, Arad, respectiv Timișoara, Societatea pentru sprijinirea teatrului român din Ungaria și Ardeal, precum și membru al Casinei Militare Timișoara, al Societății Istorice și Arheologice Timișoara, al societății literare România Jună din Viena, al Societății ziariștilor români din Ardeal și Banat, al Societății de gimnastică din Timișoara.^[2]^[3]

A înființat ziarul "Dreptatea" din Timișoara (1894–1898) și gazeta Dumineca. A publicat numeroase articole cu caracter economic, social, cultural, religios, politic și sportiv, în publicații ca: Poporul Român, Tribuna, Românul, Drapelul, Banatul, Luminătorul, Foaia Poporului Român, Voința Banatului, Dreptatea, Dumineca. De asemenea, a publicat câteva studii dedicate istoriei Timișoarei.^[2]^[4]

În 1912 și-a lăsat prin testament averea de aproape 500 000 de coroane de aur (c. 150 kg aur) unor instituții publice, din care ulterior a defalcat un sfert pentru construirea bisericii ortodoxe din Iosefin, alt sfert pentru construirea bisericii ortodoxe din Cetate (actuala Catedrală Mitropolitană, iar jumătate Casei de Educație Națională.^[2]^[5]

A fost zeci de ani a fost deputat în Congresul Național bisericesc din Sibiu, membru în Consistoriul Diecezan din Arad și în Sinodul protopopesc din Timișoara.^[2] Împreună cu primarul Timișoarei, Stan Vidrighin, la 27 martie 1921 a organizat consfătuirea privind înființarea Parohiei Ortodoxe Române din Cetate.^[6]

ONORURI

Bustul lui Emanuil Ungurianu din piața Iancu Huniade, cum era în 2007

A fost cetățean de onoare al Timișoarei și membru de onoare al PNȚ.^[2]

La 12 noiembrie 1929 un comitet de inițiativă a hotărât ridicarea unui monument în onoarea sa (cod TM-III-m-B-06308), cu un bust realizat de sculptorul Gheorghe Groza (1899–1930), amplasat inițial în fața Muzeului Banatului. De realizarea monumentului s-au ocupat Ioachim Miloia și Victor Vlad, fiind inaugurat la 28 iunie 1931. În 1969 monumentul a fost mutat în Piața Iancu Huniade, în fața liceului care-i poartă numele.^[1]^[2]^[4] Acest bust a fost furat și distrus în vara anului 2015 de persoane care doreau să valorifice bronzul din care era turnat.^[7]^[8]^[9]^[10]^[11]

De asemenea, în parcul bisericii ortodoxe din Iosefin se află un bust al său, dezvelit la 8 septembrie 2007, realizat de Aurel Gheorghe Ardeleanu.^[12]

Numele său îl poartă Colegiul Tehnic „Emanuil Ungureanu” din Timișoara^[13] precum și o stradă din Timișoara.

· 1854: S-a nascut Jules Louis Gilliéron, lingvist francez de origine elveţiană, considerat, alături de E. Edmont, drept creatorul geografiei lingvistice, membru de onoare al Academiei Române; (m.26.04.1926).

· 1861: S-a nascut Constantin Mille, gazetar, scriitor si militant socialist român; (d. 20 februarie 1927). A condus ziarul „Adevărul” (1895-1926) şi a editat ziarul „Dimineaţa” (1895-1926) şi a fost preşedinte al Asociaţiei presei române. Împreună cu Ion şi Sofia Nădejde a contribuit la întemeierea revistei „Contemporanul” (1881-1891) (m. 1927); NOTĂ: „Dicţionarul de literatură română” (1979) dă naşterea la 20.XII.1861

· 1879: Iosif Stalin, conducător al Uniunii Sovietice (d. 1953)

· 1886: Gheorghe Tătărăscu (n. 21 decembrie 1886, Poiana (astăzi un sat al comunei Turburea), Gorj - d. 28 martie 1957, București) a fost prim-ministru al României în perioada 1934-1937 și în perioada 1939-1940. Gheorghe Tătărăscu a deținut și alte portofolii ministeriale; a fost martor al acuzării în procesul lui Lucrețiu Pătrășcanu. Numele lui s-a ortografiat și Tătărescu în epocă.

Este absolvent al Liceului „Carol I” din Craiova.

A fost ambasador la Paris din 1938 și până la 1 septembrie 1939, când a fost chemat în țară (și în locul lui a fost trimis de la Varșovia Richard Franasovici).

La Muzeul Olteniei se află expus stiloul din aur cu care Tătărăscu a semnat tratatul de asistență mutuală româno-francez ce garanta siguranța unității naționale române după Primul Război Mondial.

A fost căsătorit cu Arethia Tătărescu, președinta Asociației Femeilor din Gorj, implicată în ridicarea monumentelor lui Constantin Brâncușila Târgu-Jiu.

Odată semnat Tratatul de pace, încep atacurile fățișe la adresa lui Tătărescu și a grupării sale. În mai 1947 se dă clandestin publicității memoriul pe care Gheorghe Tătărescu intenționa să-l prezinte și să-l discute în Guvern. În memoriu se aduceau numeroase critici reformelor economice și măsurilor politice opresive ale Guvernului din care încă făcea parte. Organul central de presă al P.N.Ț. „Dreptatea” titra: „P.C.R. nu poate ierta și nu va ierta d-lui Tătărescu actul publicat...”.

Văzând că nu mai poate salva nimic, Tătărescu a încercat să se justifice într-un articol publicat în propria gazetă, „Drapelul”. El declara că participarea sa și a partizanilor săi la această guvernare a vrut să reprezinte o forță de echilibru și de armonizare în guvernul Groza.

Toate încercările lui Tătărescu de a ieși dintr-o situație devenită imposibilă au fost zadarnice. La 3 noiembrie 1947, Comisia afacerilor externe a Parlamentului adoptase „moțiunea de neîncredere” față de activitatea ministerului de Externe. În ziua următoare toți miniștri tătărescieni sunt demiși. Gheorghe Tătărescu se retrage de la conducerea partidului în favoarea secondantului său, Petre Bejan. Însă în noaptea de 5/6 mai 1950, aproape toți foștii miniștri tătărescieni, în frunte cu liderul lor, sunt arestați și întemnițați la Sighet.

Politicianul nu a rămas în închisoarea din Sighet decât până în decembrie 1950, când este adus la București și depus în vestitul arest “B.J” al Securității, situat în Calea Plevnei.

Nedumerit asupra motivelor pentru care fusese adus de la Sighet la București, Tătărescu încearcă să aducă din proprie inițiativă un supliment de informații despre activitatea sa politică trecută, întocmind un foarte lung memoriu referitor la istoria politică a României în care a fost direct implicat în perioada 1912- 1947. Așa se face că la 20 iulie 1951 termină de scris și semnează respectivul memoriu, în sprijinul anchetatorilor care să-i cunoască trecutul politic dar și vederile de viitor, si în credința că autoritatea superioară va judeca în cunoștință de cauză și va decide cu un ceas mai devreme asupra situației sale de deținut politic încercat și de o grea suferință fizică, pe lângă încărcătura morală și presiunea psihică cauzate de starea în care se afla.

Memoriul este un document de istorie politică, în care sunt menționate cele mai multe din acțiunile politice ale lui Gheorghe Tătărescu, minus, evident, cele care prin natura împrejurărilor i-ar fi îngreunat și mai mult situația de deținut politic. Din decembrie 1950, când fusese adus de la penitenciarul Sighet, în arestul din București al Securității, și până în vara anului 1951, nu se hotărâse încă nimic în privința sa.

În vreme ce Gheorghe Tătărescu era ținut în arestul Securității din Calea Plevnei, lucrătorii din serviciul Evidență al Ministerului Securității Statului căutau în arhive probele incriminatorii din activitatea trecută a lui Tătărescu, pentru a le putea folosi în scop de intimidare în anchetele la care era supus, legate nemijlocit de “Cazul Pătrășcanu” .

În cele din urmă, Gheorghe Tătărescu a fost nevoit să scrie și să semneze cu propria-i mână declarația atât de așteptată de Gheorghiu-Dej și oamenii sai. Toți cei din cazul Pătrășcanu au fost condamnați, unii la moarte, alții la închisoare. Tătărescu n-a fost judecat sau condamnat și, totuși, a rămas în închisoare. Când a fost, mai târziu, eliberat, aproape concomitent au fost amnistiați de restul pedepsei și condamnații din “Procesul Pătrășcanu” .

Cu două zile înainte de moartea sa, pe 18 martie 1957, la Spitalul Panduri, Gheorghe Tătărescu, i-a spus fiicei sale, Sanda Tătărescu-Negropontes: “ Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule!”.

În august 1946, delegația română condusă de Gheorghe Tătărescu pleacă la Conferința de Pace de la Paris. Când a luat cuvântul, ministrul român de Externe s-a mulțumit să ceară ușurarea clauzelor economice din partea Angliei și Americii, dar chestiunile vitale - frontierele de nord-est și plecarea trupelor rusești din țară - nu au fost atinse. Despre aceasta, generalul Constantin Sănătescu spunea că „Nu se poate ca Gheorghe Tătărescu să nu răspundă de aceste abuzuri”.

La 10 februarie 1947, Gheorghe Tătărescu, în calitate de viceprim-ministru, ministru de Externe și conducător al delegației române, își va pune semnătura pe Tratatul de Pace. Conștient de istorica răspundere, Tătărescu simte nevoia unei justificări prin declarații care le face în preajma plecării la Paris. El afirma că Tratatul de Pace „Trebuie considerat ca un sfârșit și, totodată, ca un început... El lichidează un război pierdut... și constituie un punct de plecare pentru o viață nouă...” Pe când se afla în fruntea delegației României la Paris, Gheorghe Tătărescu a fost îndemnat de oamenii politici români din emigrație să nu semneze și să rămână în străinătate. Răspunsul demnitarului a fost unul calm, cu liniștea celui care se sacrifică: „Gestul refuzului de a semna mi-ar folosi mie, nu țării, deoarece nu ar schimba nimic. Rușii vor continua să rămână. Eu nu cred într-un război între Occident și comunism. Datoria mea este să semnez Tratatul de Pace ca să salvez ce mai rămâne din România. La Ialta, Occidentul ne-a predat rușilor. Conștiința mea de român îmi poruncește să mă întorc în țară și să sufăr cu compatrioții mei [...] Eu aleg, conștient de toate riscurile, lupta pentru români, pentru libertatea lor. Resping eroismul prin procură dată altora”.

Mormântul lui Gheorghe Tătărescu (1824-1872), bunicul lui Gheorghe Tătărăscu, la Muzeul Arhitecturii Populare din Gorj, unde a fost transferat în 2002 de la Poiana – Rovinari

Politicianul nu a rămas în închisoarea din Sighet decât până în decembrie 1950, când este adus la București și depus în vestitul arest “B.J” al Securității, situat în Calea Plevnei.

Cu două zile înainte de moartea sa, pe 18 martie 1957, la Spitalul Panduri, Gheorghe Tătărescu, i-a spus fiicei sale, Sanda Tătărescu-Negropontes:

“Cumplite vremi mi-a fost dat să trăiesc, copilule!”.

Gheorghe Tătărăscu

Date personale

Născut

21 decembrie 1886
Poiana, Gorj

Decedat

28 martie 1957 (71 de ani)
București

Înmormântat

România

Cauza decesului

cauze naturale[*] (tuberculoză)

Căsătorit cu

Arethia Tătărescu

Naționalitate

România]

Cetățenie

România

Religie

Ortodox

Ocupație

om politic
diplomat
avocat

Prim-ministrul României

În funcție
3 ianuarie 1934 – 28 decembrie 1937
25 noiembrie 1939 – 4 iulie 1940

Precedat de

Constantin Anghelescu
Constantin Argetoianu

Succedat de

Octavian Goga
Ion Gigurtu

Ministrul Afacerilor Străine

În funcție
2 octombrie 1934 – 9 octombrie 1934
11 februarie 1938 – 29 martie 1938
6 martie 1945 – 29 decembrie 1947

Precedat de

Nicolae Titulescu
Istrate Micescu
Constantin Vișoianu

Succedat de

Nicolae Titulescu
Nicolae Petrescu-Comnen
Ana Pauker

Partid politic

Partidul Național Liberal
Partidul Național Liberal-Tătărescu

Alma mater

Universitatea din Paris

Profesie

Avocat

Membru de onoare al Academiei Române

* 1893: Georges „Géo” Buchard (n. 21 decembrie 1893, Harfleur – d. 22 ianuarie 1987, Mont-Saint-Aignan) a fost un scrimer francez specializat pe spadă. A cucerit șase medalii olimpice, inclusiv două de aur, din patru participări consecutive ale Olimpiade: Paris 1924, Amsterdam 1928, Los Angeles 1932 și Berlin 1936. A fost și triplu campion mondial la individual și dublu campion mondial pe echipe.
* 1893: Franz Joseph Maximilian Maria Antonius Ignatius Lamoral, Prinț de Thurn și Taxis,^[1]^[2] (germană Franz Josef Maximilian Maria Antonius Ignatius Lamoral Fürst von Thurn und Taxis^[1]^[2]; 21 decembrie 1893, Regensburg, Regatul Bavariei^[1]^[2] – 13 iulie 1971, Regensburg, Bavaria, Germania^[1]^[2]) a fost al 9-lea Prinț de Thurn și Taxis și Șeful Casei princiare de Thurn și Taxis din 22 ianuarie 1952 până la moartea sa, la 13 iulie 1971.

Date personale
Franz Joseph
Prinț de Thurn și Taxis
Prințul Moștenitor Franz Joseph (dreapta) și fratele său, Prințul Karl August
Nume la naștere	Franz Joseph Maximilian Maria Antonius Ignatius Lamoral von Thurn und Taxis
Născut	21 decembrie 1893 Regensburg, Regatul Bavariei
Decedat	13 iulie 1971 (77 de ani) Regensburg, Bavaria, Germania
Înmormântat	Gruftkapelle, Regensburg
Părinți	Albert de Thurn și Taxis Arhiducesa Margareta Clementina de Austria
Frați și surori	Prințesa Elisabeta Elena de Thurn și Taxis Prince Ludwig Philipp of Thurn and Taxis[] Prince Raphael Rainer of Thurn and Taxis[] Karl August, Prinț de Thurn și Taxis Prince Max Emanuel of Thurn and Taxis[*]
Căsătorit cu	Prințesa Isabel Maria de Braganza
Copii	Prințul Gabriel Prințul Michaele Prințesa Elena Prințesa Maria Theresia Prințesa Maria Ferdinande
Cetățenie	Germania
Ocupație	personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Thurn și Taxis
Șeful Casei de Thurn și Taxis
Domnie	22 ianuarie 1952 – 13 iulie 1971 (19 ani, 172 zile)
Predecesor	Albert
Succesor	Karl August

· 1894 - S-a nascut scriitorul Constantin Argesanu (“Pilot fara noroc”, “Tambalul lui Chiron”) (m.19.01.1964).

* 1896: Konstantin Konstantinovici Rokosovski (în rusă Константин Константинович Рокоссовский) (n. 21 decembrie 1896 – d. 3 august 1968) a fost un mareșal rus, de origine poloneză, unul dintre principalii comandanți militari sovietici din timpul celui de-Al Doilea Război Mondial.

* 1913: Nicolai Costenco (n. 21 decembrie 1913, Chișinău – d. 29 iulie 1993, Chișinău) a fost un scriitor și poet român basarabean. A fost exilat și deportat în Siberia în 1941.^[1]A studiat la Liceul B.P.Hașdeu din Chișinău și la Universitatea din Iași. Debutează la 1932, prima carte datând din 1937. Până în 1940 colaborează la revista Viața Basarabiei. În volumele Poezii (1937), Ore(1939), Elegii păgâne (1940), Cleopatra (1940) are versuri ce oscilează între dorința de mai bine și tristețea dezolantă cauzată de minciuna vieții. Din 1940 până în 1955 a fost deportat în Siberia.

Creează o poezie vulcanică, ce găsește pentru lava interioară a trăirii erupții exterioare de pajuri de foc și nori de cenușă, pe care o îngemănează în culegerile Poezii alese (1957), Poezii noi (1960), Poezii și poeme (1976), Scrieri (2 volume, 1979) și romanul Severograd (2 volume, 1963, 1970).

Date personale
Nicolai Costenco
Imaginea lui Nicolai Costenco pe o marcă poștală din Republica Moldova
Născut	21 decembrie 1913 Chișinău, Imperiul Rus
Decedat	29 iulie 1993 (79 de ani) Chișinău, Republica Moldova
Părinți	Maria lui Gheorghe Leahu, Fiodor Costenco
Căsătorit cu	Maria Costenco
Copii	Nicolae, Marina-Mimi, Tatiana, Constantin, Tudor, Ilyana
Cetățenie	Moldova
Etnie	români
Ocupație	traducător scriitor

· 1917: S-a născut Heinrich Böll, romancier interesat de problemele societăţii germane postbelice, primul scriitor german, de după al doilea război mondial, căruia i-a fost decernat Premiul Nobel pentru Literatură pe anul 1972 (romanele “Tablou de grup cu doamnă”, “Părerile unui clovn”); (m. 16 iulie 1985).

· 1918: Kurt Josef Waldheim (n. 21 decembrie 1918 - d. 14 iunie 2007, Viena) a fost un diplomat și politician austriac. A ocupat posturile de Secretar General al Națiunilor Unite între 1972 și 1981, și apoi a fost Președinte al Austriei între 1986 și 1992.

· 1921 - S-a nascut compozitorul Stefan Andronic.

* 1921: Karl-Günther Bechem (n. 21 decembrie 1921, Hagen – d. 3 mai 2011, Hagen) a fost un pilot german de Formula 1, care a evoluat în Campionatul Mondial între anii 1952 și 1953.

· 1926 - S–a nascut Georgeta Crainic, pictorita si poeta, stabilita in Canada din 1971.

· 1926 - S-a nascut Freddie Hart (Fred Segrest), cantaret, chitarist si compozitor country american.

· 1933 : S-a nascut Dan Zamfirescu, istoric literar şi scriitor român („Contribuţii la istoria literaturii române vechi”).

· 1934: S-a născut la Bucureşti, Denis Buican, biolog şi filosof român de reputaţie mondială, doctor în litere şi ştiinţe umane al Universităţii Sorbona. A fot un pionier al radiogeneticii în România (primele sale studii referindu-se la influența electricității asupra plantelor), inginer agronom (1956), doctor în genetică (1961), apoi cercetător științific și cadru didactic universitar la București. În prima sa carte – publicată în limba română în 1969 – Biologie generală, genetică și ameliorare, Denis Buican nu ezită să atace teoria oficială a lui Lîsenko, impusă în ţara noastră şi în fostele „democrații populare”, începând din anul 1948. S-a stabilit la Paris în 1969, cu ocazia participării sale la un congres internațional şi a fost naturalizat francez în 1972. A fost profesor de istorie a științelor la Universitatea Paris X-Nanterre din Franța timp de două decenii (1983-2003). În 1997, prezidează secția Biologie și științe medicale a celui de-al XX-lea Congres international de Istorie a Științelor (Liège). În 1989, cartea sa intitulată Revoluția evoluției a obținut un Mare Premiu al Academiei Franceze. Denis Buican este autorul unei noi teorii a evoluției, teoria sinergică a evoluției, care completează și reactualizează teoria sintetică dezvoltată prin anii 1940. Este și autorul unei noi teorii a cunoașterii, biognoseologia.

Epistemologie și istoria științelor

Biologie generală, genetică și ameliorare (în colaborare cu Bogdan Stugren), București, Editura didactică și pedagogică, 1969.
L'Éternel Retour de Lyssenko, Paris, Copernic, 1978.
Histoire de la génétique et de l'évolutionnisme en France, Paris, PUF, 1984.
La Génétique et l'Évolution, Paris, PUF, Que sais-je?, 1986.
Génétique et Pensée évolutionniste, Paris, SEDES, 1987.
Darwin et le Darwinisme, Paris, PUF, Que sais-je?, 1987.
Lyssenko et le Lyssenkisme, Paris, PUF, Que sais-je?, 1988.
La Révolution de l'évolution, Paris, PUF, 1989.
L'Explosion biologique, La Garenne-Colombes, Editions de l'Espace européen, 1991.
Charles Darwin, Paris, Critérion, 1992.
Mendel et la Génétique d'hier et d'aujourd'hui, Paris, Critérion, 1993.
Biognoséologie. Évolution et révolution de la connaissance, Paris, Kimé, 1993.
Jean Rostand, le patriarche iconoclaste de Ville d'Avray, Paris, Kimé, 1994.
Histoire de la biologie. Hérédité-Evolution, Paris, Nathan, 1994.
Évolution de la pensée biologique, Paris, Hachette, 1995.
L'Évolution aujourd'hui, Paris, Hachette, 1995.
Éthologie comparée, Paris, Hachette, 1995.
L'Évolution, la grande aventure de la vie, Paris, Nathan, 1995.
L'Évolution et les théories évolutionnistes, Paris, Masson, 1997.
Dictionnaire de biologie. Notions essentielles, Paris, Larousse, 1997.
L'Épopée du vivant. L'évolution de la biosphère et les avatars de l'homme, Paris, Frison-Roche, 2003.
Le Darwinisme et les évolutionnismes, Paris, Frison-Roche, 2005.
L'Odysée de l'évolution, Paris, Ellipses, 2008
Mendel dans l'histoire de la génétique, Paris, Ellipses, 2008
Darwin dans l'histoire de la pensée biologique, Paris, Ellipses, 2008

Eseuri

Dracula et ses avatars de Vlad l'Empaleur à Staline et Ceaucescu, La Garenne-Colombes, Editions de l'Espace européen, 1991.
Les métamorphoses de Dracula. L'histoire et la légende, Paris, Le Félin, 1993.
L'Université : vache folle et sacrée de la République, Paris, François-Xavier de Guibert, 2004.
Evolutie si evolutionism, București, Editura CD Press, 2006.
Epopeea lumii vii, București, Editura CD Press, 2006

Opere literare

Arbre seul, Paris, Pierre-Jean Oswald, 1974.
Lumière aveugle, Paris, Editions Saint-Germain-des-Prés, 1976.
Mamura, Editura Demiurg, 1993.
Spice. Poeme vechi și noi, București, Editura CD Press, 2006.
Margaritare negre, București, Editura CD Press, 2008.

Date personale
Denis Buican
Denis Buican
Născut	21 decembrie 1934 (85 de ani)^[1] București, România
Cetățenie	Franța
Ocupație	genetician[] istoric biolog filozof profesor universitar[]
Activitate
Alma mater	École alsacienne[*]
Organizație	Universitatea din București

· 1935 - S–a nascut sculptorita Maria Cocea.

Date personale
Stela Popescu
Stela Popescu (în decembrie 2011)
Născută	21 decembrie 1935^[1]^[2]^[3] Orhei, România
Decedată	23 noiembrie 2017 (81 de ani)^[4] București, România^[4]
Înmormântată	Mănăstirea Cernica^[5]
Cauza decesului	accident vascular cerebral
Căsătorită cu	Mihai Maximilian
Copii	Doina Maximilian
Cetățenie	România
Ocupație	Actriță
Activitate
Ani de activitate	1958 - 2017
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1935: Stela Popescu (n. 21 decembrie 1935, Orhei, România – d. 23 noiembrie 2017,^[4] București, România^[4]) a fost o actriță română de film, radio, revistă, teatru, televiziune, voce și vodevil. A realizat cupluri artistice celebre alături de Ștefan Bănică (până la moartea acestuia) și Alexandru Arșinel.

BIOGRAFIE

Primii ani, educație

Stela Popescu și Dumitru Drăgan în Mica studentă (1960) de Nicolai Pogodin

Stela Popescu s-a născut la Orhei, într-o familie modestă de învățători. Mama ei, Valentina, era originară din satul Chiperceni, iar tatăl – Vasile Popescu – din Chiștelnița, județul Orhei, în prezent în Republica Moldova. Prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an.^{[necesită citare]}

Teatrele Constantin Tănase și de Comedie

Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă „Constantin Tănase”. În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în 2017. În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole "Boema" de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema.

La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde a lucrat până la decesul său.

Pe scena Teatrului de Revistă Constantin Tănase și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu a strălucit în piese precum Omul care a văzut moartea, Mama Boema, Boema, slăbiciunea mea, și altele. A jucat 18 ani în Preșu, 12 ani în Pețitoarea și 10 ani în Plicul. A lucrat cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

Cupluri cu Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel

Între anii 1971 și 1979 face cuplu, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela - Alexandru Arșinel, care a început în 1979, acesta a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.

În film și televiziune

În 1958, debutează în cinematografie în pelicula Alo? Ați greșit numărul. A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), Pe malul stîng al Dunării albastre (1983), În fiecare zi mi-e dor de tine (1988), etc.

Stela Popescu a făcut o carieră și în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octavian Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile "O stea printre stele" (2006) și "Stela și Arșinel" (2005) care reunesc o parte dintre aparițiile televizate ale Stelei Popescu.

Stela Popescu și George Ivașcu

Începând jumătatea anilor '90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea și Național TV

Joacă în serialul TV "Cuscrele" (2005-2006) precum și în telenovelele "Războiul sexelor" (2007-2008), "Regina" (2008-2009) și "Aniela" (2009-2010) în rolul Coanei Chiva. În 2011 revine cu o participare specială în telenovela Iubire și Onoare.

DECESUL

Pe 23 noiembrie 2017 în jurul orei 15:40, Stela Popescu a fost găsită fără semne vitale, cu rană la cap, de către fiica adoptivă Doina Maximilian, căzută în interiorul casei de pe strada Alexandru Donici din București în care locuia. După efectuarea autopsiei de către medicii legiști, s-a stabilit faptul că moartea actriței s-a produs în urma unui accident vascular cerebral masiv suferit cu mult timp înainte de a fi găsită de fiica acesteia. Se crede că decesul a avut loc cu cel puțin 12 ore înainte.^[6] Trupul artistei a fost depus la Teatrul de Revistă Constantin Tănase. Stela Popescu a fost înmormântată cu onoruri militare lângă soțul ei, Mihai Maximilian, la Cimitirul Cernica, duminică 26 noiembrie.^[7]^[8]

TEATRU

Teatrul de Revistă Constantin Tănase (1963-1969 și 1993-2017) - selectiv

Stela,de la Tanase (2016)
Aplauze, Aplauze (2010)
Revista revistelor
Omul care a văzut moartea
Te aștept diseară pe Lipscani
Nevestele vesele... la Boema (1979)
Boema, slăbiciunea mea (1980)
În grădina bucuriilor (1975)
Constelația Boema (1984)
Boema, bucuria mea (1985)
Stela, stelele și Boema (1987)
Buna seara,Boema (1989)

Teatrul de comedie (1969-1993) - selectiv

Dispariția lui Galy (Brecht)
Un om egal un om (Brecht)
Mutter Courage (Brecht)
Mandragora (Machiaveli)
Steaua fără nume (Mihail Sebastian)
Preșul (Ion Băieșu) - piesă care s-a jucat 18 ani
Pețitoarea (Thornton) - piesă care s-a jucat 12 ani
Plicul (Rebreanu) - piesă care s-a jucat 10 ani
Trei surori (Cehov)
Marele feudal (Al. Mirodan)
Curcanul
Turnul de fildeș - Premiul pe țară pentru cel mai bun rol secundar
Sfântul Mitică Blajinul (Aurel Baranga)
Capcană pentru un bărbat singur (Neil Simon)

Opera Comică pentru Copii - selectiv

Piatra din casă
Cântăreț
Chirița

TEATRU RADIOFONIC

SERIALE TV

2009-2010 - Aniela - Coana Chiva
2008-2009 - Regina - Sofia Rădulescu
2007-2008 - Războiul sexelor - Tincuța
2005 - Cuscrele
1989 - Misiunea

FILMOGRAFIE

Astă seară dansăm în familie (1972)
Nea Mărin miliardar (1979)
Grăbește-te încet (1982)
Zbor periculos (1984)
Vară sentimentală (1986) - soția brigadierului Stroe
Secretul lui Nemesis (1987)
În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)
Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)

Las Fierbinți (serial PRO TV, 2017) - directoarea scolii (aparitie episodica)
Mamaia (2013)
Rămâi cu mine (2013)
Toată lumea din familia noastră (2012)
Războiul sexelor (serial Acasă TV, 2007)
Mașini și Mașini 2 - dublaj Flo (voce vers.română) (2006), (2011)
Cuscrele (serial National TV, 2005)
Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)
A doua cădere a Constantinopolului (1994)
Figuranții (1987)
Galax, omul păpușă (1984)
Un petic de cer (1984)
Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)
Căruța cu mere (1983)
Am o idee (1981)
Ana și hoțul (1981)
Drumuri în cumpănă (1978)
Tufa de Veneția (1977)
Ultima noapte a singurătății (1976)
Elixirul tinereții (1975)
Despre o anumită fericire (1973)
Dimitrie Cantemir (1973)
Recomandări (1971) (TV)
Pantoful Cenușăresei (1969)
Vin cicliștii (1968)
Faust XX (1966)
Sărutul (1965)
Omul de lângă tine (1961)
Alo? Ați greșit numărul (1958)

PREMII ȘI DISTINCȚII

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Comandor, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.^[9]

În data de 10 septembrie 2013, regele Mihai I al României i-a conferit, (prin fiica sa, principesa Margareta) într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, Decorația Regală „Nihil Sine Deo”.^[10]

În data de 21 decembrie 2015, când artista a împlinit vârsta de 80 de ani, președintele României, Klaus Werner Iohannis a decorat-o cu Ordinul național „Steaua României” în grad de cavaler, pentru dragostea și talentul de care a dat dovadă în promovarea artei teatrale.^[11]

În data de 9 iunie 2016, Președintele Republicii Moldova, Nicolae Timofti, i-a conferit titlul onorific „Artist al Poporului” în semn de înaltă apreciere a meritelor deosebite în promovarea artei teatrale și cinematografice, pentru succese remarcabile în activitatea de creație și contribuție substanțială la dezvoltarea relațiilor culturale dintre România și Republica Moldova.^[

* 1935: John Guilbert Avildsen (n. 21 decembrie 1935,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Oak Park, SUA^[6]^[2]^[7] – d. 16 iunie 2017,^[8]^[4]^[5] Los Angeles, SUA^[8]) a fost un regizor american de film. A câștigat Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Rocky (1976). A mai regizat Joe, Save the Tiger, Fore Play, The Formula, Neighbors, For Keeps, Lean on Me, The Power of One, 8 Seconds, Inferno, Rocky V și primele trei filme din seria Karate Kid.

· 1937: Jane Fonda (n. 21 decembrie 1937) este actriță, scriitoare, activist politic, model și profesor de fitness american. A cunoscut faima în anii 1960, cu filme precum Barbarella și Cat Ballou . A câștigat două premii Oscar și a primit mai multe premii și alte nominalizări. La 15 ani de retragere din lumea filmului, a revenit în 2005 cu Monster in Law, urmat de Georgia Rule doi ani mai târziu. De asemenea, a produs și a jucat în mai multe videoclipuri de promovare a exercițiilor de fitness lansate între 1982 și 1995.

Fonda este activistă pentru mai multe cauze politice, una dintre cele mai notabile și controversate a fost opoziția ei față de Războiul din Vietnam. De asemenea, a protestat față de Războiul din Irak și violența împotriva femeilor. S-a descris ca fiind liberală și feministă. În 2005, Fonda a lucrat alături de Robin Morgan și Gloria Steinem pentru a fonda "Women's Media Center", o organizație care lucrează pentru a amplifica vocile femeilor în mass-media prin intermediul advocaturii, mass-media și pregătirii pentru conducere. Din 2001, după divorțul de Ted Turner, Fonda a redevenit creștină. A publicat o autobiografie în 2005.

Date personale
Adela Mărculescu

Născută	21 decembrie 1938 (81 de ani) Aiud, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

* 1938: Adela Mărculescu (n. 21 decembrie 1938, Aiud) este o actriță de teatru și film din România. În prezent este actriță la Teatrul Național din București. Din 2001 este cetățean de onoare al municipiului București.

PIESE DE TEATRU

FILMOGRAFIE

Șapte băieți și o ștrengăriță (1967) - dublaj de voce
Serbările galante (1965)
Ceața
Hyperion (1975) - ca Thea
Galax
Dumbrava minunată (1980) - Toamna
Alo, aterizează străbunica!... (1981)
Un oaspete la cină
Să-ți vorbesc despre mine
Surorile (1984)
Declarație de dragoste (1985)
Primăvara bobocilor (1987)
Cine iubește și lasă
Iancu Jianu, haiducul
Bătălia pentru Roma
Dușmanul dușmanului meu (1999)
Păcală se întoarce (2006)

PREMII ȘI DISTINCȚII

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actriței Adela Mărculescu la 7 februarie 2004 Ordinul Meritul Cultural în grad de Ofițer, Categoria D - "Arta Spectacolului", „în semn de apreciere a întregii activități și pentru dăruirea și talentul interpretativ pus în slujba artei scenice și a spectacolului”.

· 1938: Frank Moorhouse, scriitor australian

· 1940: Frank Vincent Zappa (n. 21 decembrie 1940 - d. 4 decembrie 1993) a fost un compozitor, chitarist electric, producător și regizor de filmamerican. Într-o carieră ce a durat mai mult de 30 de ani, Zappa a scris rock, jazz, muzică electronică, muzică orchestrală și musique concrète. De asemenea a regizat filme de lung-metraj și videoclipuri muzicale, realizând și multe coperte de albume. Zappa a produs aproape toate din cele peste 60 de albume pe care le-a lansat solo sau alături de trupa Mothers of Invention.

· 1940 - S-a nascut Paul (Ray Hi Debrand), cantaret si compozitor american (Paul & Paula).
* 1942: Stela Cheptea (n. 21 decembrie 1942, Suceava) este un istoric român, specialist în arheologie medievală. Timp de peste 40 ani a desfășurat o activitate de cercetător științific, iar în prezent este director al Centrului de Istorie și Civilizație Europeană al Academiei Române – Filiala Iași. În decursul activității sale a obținut o serie de premii, iar două lucrări publicate de ea au fost premiate de Academia Română (1984 și 1994).

STUDII ȘI ACTIVITATE PROFESIONALĂ

A absolvit Liceul „Ștefan cel Mare” din Suceava (1960), urmând apoi cursurile Facultății de Istorie-Filosofie din cadrul Universității „Al. I. Cuza” din Iași (1960-1965). A obținut în 1999 titlul de doctor în istorie, conferit de Institutul de Științe Socio-Umane din Sibiu, după susținerea tezei Orașul Hârlău până în secolul al XVII-lea. Elemente de cultură urbană.

După absolvirea facultății, a fost lucrat ca muzeograf la Muzeul de Istorie a Moldovei (1966-1970). Începând din 1970 a lucrat pe postul de cercetător științific la Institutul de Istorie și Arheologie „A. D. Xenopol” din cadrul Academiei Române - Filiala Iași (1970-1990), apoi la Institutul de Arheologie din Iași (1990-1992). În anul 1992 a fondat Centrul de Istorie și Civilizație Europeană al Academiei Române – Filiala Iași, unde a lucrat ca cercetător științific și apoi ca director (din 2002). A obținut titlul de cercetător științific principal I (1999). În paralel cu activitatea științifică, predă pe postul de conferențiar universitar la Facultatea de Istorie-Filosofie-Geografie a Universității din Craiova (din 1999)

Stela Cheptea este membră în mai multe organizații: Comisia de Istorie a Orașelor din România de pe lângă Academia Română, Comisia Regională a Monumentelor Nr. 1, Moldova, Comisia Națională a Monumentelor a Ministerului Culturii și Cultelor, Liga „Mareșal Ion Antonescu” (1990-2003). De asemenea, face parte din colegiile de redacție ale revistelor Europa XXI (Iași) și Historia Urbana (Sibiu), publicații ale Academiei Române.

Activitatea sa a fost distinsă cu mai multe premii:

Premiul N. Bălcescu al Academiei Române (1984) - pentru volumul Orașul medieval Baia în secolele XIV-XVII. Cercetările arheologice din anii 1977-1980, vol. II (Ed. Junimea, Iași, 1984), realizat în colaborare cu Eugenia Neamțu și Vasile Neamțu
Premiul Eudoxiu de Hurmuzaki al Academiei Române (1994) - pentru volumul Inscripții ebraice, fascicula 1, colecția „Inscripții medievale și din epoca modernă a României. Orașul Iași” (Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, Iași, 1994), realizat în colaborare cu I. Kara
Premiul „Radu Popa” al Ministerului Culturii și Cultelor (2002)
Premiul internațional „Lucian Roșu” (2000)

De asemenea, a fost decorată în anul 2004 cu Ordinul Meritul Cultural în grad de Cavaler, Categoria H - „Cercetarea științifică” „pentru semnificativele descoperiri și cercetări științifice, care au îmbogățit patrimoniul cultural național și au contribuit la o mai bună cunoaștere a acestuia pe plan intern și internațional”.^[1]

CERCETĂRI ARHEOLOGICE

Stela Cheptea a efectuat cercetări arheologice la Iași, Baia, Hârlău, Cotnari etc.

În anul 2001 a coordonat cercetările arheologice de la Curtea Domnească din Hârlău. Săpăturile arheologice efectuate la Biserica „Sf. Gheorghe” din Hârlău în anul 2001 au dus la descoperirea sub naosul actualei biserici a fundațiilor și ruinelor a două biserici mai vechi: una din a doua jumătate a veacului al XIV-lea și a doua construită, probabil, în timpul lui Alexandru cel Bun (1400-1432).^[2]

În iunie 2007 Stela Cheptea a supravegheat deshumarea osemintelor mitropolitului Varlaam Moțoc al Moldovei din mormântul de la Mănăstirea Secu.^[3]

În 2007 a condus cercetările arheologice din zona Halei Centrale din Iași, unde s-au descoperit ruine ale unor imobile cu prilejul construirii unui pasaj pietonal subteran. Cel mai vechi imobil descoperit acolo datează din secolul al XVII-lea.^[4]

Începând din 2008, după începerea lucrărilor de consolidare și restaurare a Palatului Culturii, a condus echipa de arheologi care a efectuat săpături în zona fostei curți domnești. În august 2010 a anunțat că a descoperit, pe locul unde se construia complexul Palas, fundațiile a 28 de locuințe vechi, dintre care trei locuințe din secolul al XV-lea, patru din secolul al XVI-lea și vreo douăzeci din secolul al XVIII-lea.^[5]

În martie 2011, în zona aripii de est a Palatului Culturii, s-a descoperit o necropolă ce datează din secolul al XIV-lea, fiind anterioară construirii Curții domnești de către Alexandru cel Bun (1400-1432). Numărul celor înmormântați aici, mai mare de 10, dovedește că necropola a funcționat mai mult timp, iar orientarea mormintelor pe axa Est-Vest a condus la concluzia că morții erau creștini. „Nu am găsit material numismatic sau ceramică, prin intermediul cărora pot fi datate mormintele, nici urme de mortar, deci necropola este anterioară oricărei zidării”, a precizat Stela Cheptea.^[6]

PUBLICAȚII (SELECȚIE)

Orașul medieval Baia în secolele XIV-XVII. Cercetările arheologice din anii 1967-1976, vol. I (Ed. Junimea, Iași, 1980), 288 p. - în colaborare cu Eugenia Neamțu și Vasile Neamțu
Orașul medieval Baia în secolele XIV-XVII. Cercetările arheologice din anii 1977-1980, vol. II (Ed. Junimea, Iași, 1984), 288 p. - în colaborare cu Eugenia Neamțu și Vasile Neamțu
Inscripții ebraice (Centrul de Istorie și Civilizație Europeană, Iași, 1994), XXIV + 137 p. - în colaborare cu I. Kara
Un oraș medieval. Hârlău (Ed. Dosoftei, Iași, 2000), 291 p. - teză de doctorat
Biserica „Sfântul Gheorghe” și Curtea Domnească Hârlău (Ed. Golia, Iași, 2004), 95 p.

· 1942 - S-a nascut Carla Thomas, cantareata soul americana.
* 1942: Hu Jintao (Chineză simplificată: 胡锦涛; Chineză tradițională: 胡錦濤; pinyin: Hú Jǐntāo; n 21 decembrie 1942) este fostul lider suprem al Republicii Populare Chineze, care a deținut în același timp funcțiile de Secretar General al Partidului Comunist Chinez din 2002 până în 2012, Președinte al Republicii Populare Chineze din 2003 până în 2013 și Șef al Comisiei Militare Centrale din 2004 până în 2013, succedând în aceste funcții lui Jiang Zemin.

· 1943 - S-a nascut Albert Lee, chitarist si compozitor american.
* 1943: Masafumi Hara (n. 21 decembrie 1943) este un fost fotbalist japonez.

· 1944 - S-a nascut compozitorul Corneliu Patrascu.

Date personale
Gabriel Drăgan
Născut	21 decembrie 1946
Decedat	25 martie 1995 (48 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	muzician
Modifică date / text

* 1946: Gabriel Drăgan (n. 21 decembrie 1946 – d. 25 martie 1995) a fost vocalistul formației „Mondial”.

BIOGRAFIE

A făcut parte din prima echipă a formației „Mondial”. În anul 1970 participă la un turneu al formației prin URSS. La începutul lui noiembrie 1997 ia naștere la inițiativa lui Desideriu Horvath, vechi susținător și producător al „Mondialului”, „Fundația Mondial”, în al cărei responsabilități intră organizarea festivalului „Iubire- bibelou de porțelan”, în memoria lui Gabriel Drăgan.^[1]

COMPOZIȚII

„Atât de fragedă”^[2], pe versuri de Mihai Eminescu

ALTE COMPOZIȚII -INTERPRET

Gabriel Drăgan: Remember Mondial - album integral^[3]

· 1946 - S-a nascut Kevin Peek, chitarist australian (New Seekers, Sky).

· 1946 - S-a nascut Carl Wilson, membru al celebrei formatii a anilor `60 “The Beach Boys” (m.12.02.1998).

· 1949 - S–a nascut Eugene Raica, istoric literar si eseist; stabilit in Statele Unite.

* 1949: Thomas Isidore Noël Sankara (n. 21 decembrie 1949 – d. 15 octombrie 1987) a fost un revoluționar marxist, teoretician pan-africanist și președintele Burkinei Faso în perioada 1983 - 1987. Considerat o figură emblematică și carismatică a revoluției, el este portretizat în general ca un „Che Guevara al Africii”.^[1]^[2]^[3]

Sankara a câștigat puterea în 1983, la vârsta de 33 de ani, în urma unei lovituri de stat susținute de populație, având drept țel eliminarea corupției și a dominației fostei puteri coloniale franceze.^[4]

· 1954 - S–a nascut, la Cluj, Nicolae Kruch, artist plastic.

* 1954: Christine Marie Evert (n. 21 decembrie 1954, Fort Lauderdale, Florida) este o fostă jucătoare americană de tenis. Chris a fost cel mai mult timp (1000 de zile) sportiva numărul 1 la tenis. Este considerată și în prezent ca una din cele mai bune jucătoare de tenis din lume. Punctul ei tare era lovitura necruțătoare cu reverul. Pentru iubitorii de tenis, au rămas neuitate duelurile ei cu marea sportivă Martina Navrátilová.

Date personale
Gheorghe Pogea
Născut	21 decembrie 1955 (64 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	inginer politician
Ministru al finanțelor publice
În funcție 22 decembrie 2008 – 22 decembrie 2009
Precedat de	Varujan Vosganian
Succedat de	Sebastian Vlădescu

Partid politic	PD PDL
Alma mater	Universitatea Politehnica din București
Modifică date / text

* 1955: Gheorghe Pogea (n. 1955) este un om politic și inginer român, care a îndeplinit funcția de ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniul economic (cu rang de vicepremier) în primul guvern Tăriceanu (2005-2006) și pe cea de ministru al finanțelor publice în guvernul Emil Boc, între decembrie 2008 și decembrie 2009.

BIOGRAFIE

Studii

Gheorghe Pogea s-a născut în anul 1955. A absolvit Facultatea de Știința și Ingineria Materialelor (metalurgie) din cadrul Institutului Politehnic București în 1981 și este doctor în științe și ingineria materialelor. A urmat specializări postuniversitare la Grupul Academic de Marketing și Management București (1991), Ecole Superieure de Commerce Marseille-Provence (1993), DC GARDNER TRAINING - LONDRA & FED TRAINING - pregătire în domeniul comunicării (1996), precum și diferite alte cursuri de management.

După absolvirea facultății, a lucrat în cadrul S.C." Siderurgica" S.A. Hunedoara ca inginer tehnolog, șef de secție, șef al Grupei Tehnico-economice (1981-1991), consilier al directorului general (1992-1993), șef al Serviciului Tehnic (1993-1996) și apoi director general (1997-2001). Din anul 2001, a fost director general al SC "Marmosim" SA Simeria, societate patronată de către liderul Partidului Democrat Adriean Videanu.

Activitate politică

Pogea este membru al Partidului Democrat (PD) din anul 2000, fiind ales în anul 2001 președinte al Organizației Județene Hunedoara a PD. În anul 2004 a fost ales în funcția de consilier județean din partea PD, președinte al Comisiei de studii, prognoze economico-sociale, buget, finanțe, agricultură, administrarea domeniului public și privat din cadrul Consiliului Județean Hunedoara. În intervalul 2000-2005 perioadă în care a deținut funcția de președinte al BPJ al PD - filiala Hunedoara, Partidul Democrat a obținut în plan local cele mai bune rezultate din intervalul 1992-2004.

A fost coautor al Programului de Guvernare al Alianței D.A. PNL–PD. A publicat articole cu caracter științific în reviste de specialitate^{[necesită citare]}, fiind autor a peste șapte studii și proiecte în domeniul siderurgiei^{[necesită citare]}, șapte brevete^{[necesită citare]} de inovații și o invenție.

În perioada 22 august 2005 - 12 iunie 2006, Gheorghe Pogea (50 ani) a îndeplinit funcția de ministru de stat pentru coordonarea activităților din domeniul economic (cu rang de vicepremier) în Guvernul Tăriceanu. El i-a succedat în cadrul Executivului lui Gheorghe Seculici, Presedinte al Organizatiei Judetene PD Arad. În calitate de ministru, Pogea s-a implicat activ în activitatea Guvernului, precum și în promovarea imaginii acestuia în mass-media. La sfârșitul anului 2005, Pogea a participat în cadrul echipei de negociere a Guvernului cu sindicatele din educație.

La 12 iunie 2006, Gheorghe Pogea a fost retras din guvern de către Partidul Democrat, care a vrut să forțeze desființarea funcției de ministru de stat (erau trei miniștri de stat în guvern la acea dată din partea a trei partide din coaliția guvernamentală). Pogea a afirmat că această mutare a fost corectă și rațională, deoarece ministrul de stat nu dispune de resursele necesare în activitatea din guvern: nu este ordonator de credite, nu are resurse logistice și depinde de secretariatul general al guvernului ^[1].

Sector privat

Pogea a revenit la activitatea din cadrul sectorului privat, ca administrator al firmei Titan Mar a primarului municipiului București, Adriean Videanu. În paralel, în decembrie 2006, a fost numit membru în Consiliul de Administrație al CEC.

Viață personală

Gheorghe Pogea este căsătorit și are doi copii.

* 1958: Ioan Dinuță (n. 21 decembrie 1958, București) este un economist, absolvent în 1985 al Academiei de Studii Economice din București și politician român, membru din 6 ianuarie 1990 al PNȚ-CD. A fost primar al sectorului 6 în perioada iunie 1996 - iunie 2000 din partea CDR, iar în 1992 - 1996 a ocupat la aceeași primărie funcția de viceprimar. A fost economist în secția de mecanizare a I.A.S. din Chișineu-Criș și contabil-șef în comuna Zarea.^[1]

* 1959: Michael Spindelegger (n. 21 decembrie 1959, Mödling, Austria Inferioară) este un politician austriac, fost ministru al Finanțelor și Afacerilor Externe. De asemenea, el a fost vice-cancelar al Austriei și președinte al Partidul Popular Austriac, funcții la care a renuțat spontan în 2014.

* 1961: Jon Ola Sand (n. 21 decembrie 1961) este un producător norvegian de televiziune pentru postul național NRK.

Are peste 15 ani de experiență, lucrând pentru producții și co-producții majore pentru NRK și TV2, precum și pentru companii independente. Sand este un membru al Academiei Internaționale de Știință și Artele Televiziunii. Sand a produs și regizat o varietate de programe TV, cum ar fi Concertul Premiului Nobel pentru Pace și Selecția Națională norvegiană pentru Concursul Muzical Eurovision, Melodi Grand Prix.

În data de 26 noiembrie 2010, dupa demisia lui Svante Stockselius, Jon Ola a fost desemnat de către EBU drept Supervizor Executiv al Concursului Muzical Eurovision.

* 1963: Nicolae Bunea (n. 21 decembrie 1963, Bălți)^[4] este un antrenor de fotbal și fost fotbalist din Republica Moldova. Ultima dată a activat la clubul Zaria Bălți din Divizia Națională, în calitate de antrenor principal, până în octombrie 2014.^[5]

Deține Licență PRO UEFA de antrenor.^[4]

* 1963: Dmitri Olegovici Rogozin (în rusă Дмитрий Олегович Рогозин, n. 21 decembrie 1963, Moscova) este un politician rus, diplomat, doctor în filosofie. Din decembrie 2011 este viceprim-ministru al Rusiei. Din ianuarie 2008^[1] până în decembrie 2011 a fost reprezentant permanent al Federației Ruse la NATO.

La 17 martie 2014, a doua zi după referendumul din Crimeea, Rogozin a devenit una dintre primele 7 persoane din Rusia care au fost sancționatede Statele Unite ale Americii, Canada și Uniunea Europeană, prin interdicția de călătorie în aceste zone, dar și confiscarea tuturor activeloraflate pe teritoriul acestor țări.^[2] Prin intermediul unor postări pe Twitter, Rogozin a ironizat sancțiunile declarând că nu are active peste hotare.^[3]

* 1967: Simona Renciu (n. 21 decembrie 1967^[1]) este o fostă gimnastă română. În 1983 a câștigat medalia de argint cu echipa la Campionatul Mondial din 1983.^[2] Sora sa geamănă, Camelia Renciu, a participat la Olimpiada din 1984.^[3] A emigrat în Luxemburg în 1992,^[3] acolo unde a lucrat ca arbitră pentru Federația de Gimnastică din Luxemburg și ca antrenoare la clubul Le Réveil Bettenbourg.^[4]

· 1967: Miheil Saakașvili (în georgiană მიხეილ სააკაშვილი; în ucraineanăМіхеїл Саакашвілі; n. 21 decembrie 1967, Tbilisi) este un politician georgiano-ucrainean,^[2] care fost președinte al Georgiei de la 25 ianuarie 2004 până la 17 noiembrie 2013. În prezent este guvernator al regiunii Odesa din Ucraina.

Prenumele său este câteodată scris „Mihail”, deși transliterarea corectă georgiană este „Miheil” (მიხეილ) și nu „Mihail”.

* 1967: Emil Caras (n. 21 decembrie 1967) este un antrenor de fotbal și fost fotbalist din Republica Moldova. În prezent el activează ca antrenor secund la clubul Al-Arabi din Qatar.^[1] El și-a făcut debutul profesionist în Prima Ligă Sovietică în 1985 la echipa FC Zaria Bălți.^[2]

El este nepotul antrenorului selecționatei Moldovei, Ion Caras.

* 1969: Julie Delpy (n. 21 decembrie 1969) este o actriță, scenaristă și cantautoare franceză, care a jucat în peste 30 de filme. Printre acestea se numără Europa Europa (1990), Voyager (1991), Trei Culori: Alb(1993), Înainte de răsărit (1995), An American Werewolf in Paris (1997), Înainte de apus (2004), 2 Days in Paris (2007) și Înainte de miezul nopții(2013). A fost nominalizată la trei Premii César și două Premii Oscar pentru cel mai bun scenariu adaptat. S-a mutat în Statele Unite în 1990, primind cetățenia în 2001.^[7]^[8]

* 1970: Adrian Suciu (n. 21 decembrie 1970, Năsăud) este un poet și prozator român.

BIOGRAFIE

Este licențiat al Facultății de Litere a Universității „Babeș-Bolyai” din Cluj (1995). A urmat un stagiu de perfecționare în presă, în 1993, la Praga și Cracovia; bursier al Guvernului francez, stagiu de perfecționare în tehnici ale interviului și reportajului, în 1996, la Paris, Radio France Internationale, precum și un stagiu de perfecționare în organizarea și managementul întreprinderilor de presă, în 2000, la Copenhaga. Prezent în numeroase antologii literare în țară și străinătate. Cîștigător a numeroase premii literare. Tradus în engleză, franceză, germană, maghiară, occitană, ebraică.

Titular, în diverse perioade, al unor rubrici și emisiuni la Radio Cluj, TVR Cluj, NCN Cluj, Echinox, Cadran. Editorialist, în diverse perioade, la CD Radio, Monitorul de Cluj, Radio Cluj, Ziua de Cluj. Colaborări ocazionale la Dilema, Contrapunct, 22, România literară, Steaua, Vatra, Tribuna, Familia, Apostrof, Poesis, Calende, Ramuri, Luceafărul etc.

Este președintele Asociației Culturale Direcția 9, pe care a înființat-o în anul 2013 cu scopul de a sprijini, editorial și financiar, poeții debutanți, dar și pentru revalorizarea și reintroducerea în circulație a unor poeți consacrați.

A publicat:

E toamnă printre femei și în lume, versuri, Ed. Echinox, Cluj, 1993;
Singur, versuri, Ed. Euphorion, Sibiu, 1996;
Plus, pamflete politice, Ed. Trimera, Cluj, 1997;*
Nopți și zile, versuri, Ed. Arhipelag, Târgu Mureș, 1999;
Just So Poems, versuri, Ed. Cartimpex, Cluj, 2000 - volum bilingv (română-engleză), coautor - Sorin Grecu; traducerea poemelor îi aparține lui Ioan A. Popa;
Din anii cu secetă, versuri, Ed. Grinta, Cluj, 2005;
Sex cu femei, roman, Ed. Tritonic, București, 2008 (coautor Ștefan Doru Dăncuș);
Viața fără urmări, versuri, Ed. Brumar, Timișoara, 2010 ^[1];
Mitologii amînate, Ed. Herg Benet, 2011^[2];
Un roman de rahat, Ed. Tritonic, București, 2013;
Profetul popular, versuri, Ed. Tracus Arte, București, 2015 ^[3] ^[4]

* 1977: Emmanuel Macron (pronunție franceză:

/emanɥɛl makʁɔ̃/; n. 21 decembrie 1977,^[1] Amiens, Republica Franceză) este președintele Franței. Din 2006 până în 2009 a fost membru al Partidului Socialist (Parti Socialiste, PS). Din august 2014 până în august 2016 a fost ministru al economiei în al doilea guvern Valls sub președintele François Hollande (PS).

* 1977: Mark Shouldice (n. 21 decembrie 1977; cunoscut în mediul profesional ca Mark Dice) este un blogger american, personalitate YouTube^[2] și autor, anterior cunoscut pentru teoriile sale de conspirație despre societățile secrete precum Grupul Bilderberg, evenimentele din Bohemian Grove (Bohemian Club), Satanism și „controlul” Illuminatiasupra lumii.^[3]^[4]^[5]^[6]

Dice este, de asemenea, un popular YouTuber, canalul său cu un conținut preponderent de dreapta și conservator, având peste 1 milion 80 de mii de abonați (în august 2017).^[7]

* 1980: Rita Borbás (n. 21 decembrie 1980) este o jucătoare de handbaldin Ungaria. În prezent evoluează la clubul UKSE Szekszárd.
* 1981: Ricardo Manuel Ferreira Sousa (n. 21 decembrie 1981, Paços de Ferreira, Portugalia), cunoscut sub numele de Cadú, este un fotbalist portughez ce în prezent joacă pentru Leixões SC. Acesta a jucat în România în perioada (2006-2014) la CFR Cluj, fiind și căpitanul formației ardelene.

Cadu e este unul dintre cei mai de succes fotbaliști din ulimii ani din România, reușind în intervalul de ani 2008-2012, să ridice din această postură de căpitan nu mai puțin de 8 trofee pentru CFR Cluj: 3 Campioante ale României (2008, 2010, 2012), 3 Cupe ale României (2008, 2009, 2010) și 2 Supercupe (2009, 2010).

Ricardo Cadu este în acest moment al doilea jucător străin în topul celor mai multe meciuri oficiale jucate în istoria fotbalului din România, după conaționalul său, Mario Camora, de asemenea jucător al lui CFR Cluj, care i-a depășit recordul în luna aprilie 2018.

* 1982: Valeriu Andronic (n. 21 decembrie 1982, Chișinău) este un fotbalist din Republica Moldova, care în prezent evoluează la echipa Milsami Orhei din Divizia Națională.^[1]

Unul din cei doi fii ai săi, David, la fel este fotbalist și ei au jucat la nivel oficial competitiv pentru echipe diferite, unul împotriva altuia: meciul Milsami Orhei – Speranța Nisporeni (scor 1-0 pentru Speranța) din 1 noiembrie 2015^[2] a fost și primul meci din Divizia Națională din Moldova când un tată și fiul său au jucat unul împortiva altuia.^[3]

* 1982: Edwin Carlos „Eddie” Colón (n. 21 decembrie 1982)^[1] este un wrestler profesionist portorican ce activează în WWE alături de Epico formând o echipă numită Shining Stars.

* 1982: Peter Joppich (n. 21 decembrie 1982, Koblenz, Germania) este un scrimer german specializat pe floretă. Este de patru ori campion mondial în 2003, 2006, 2007 și 2010 și campion european în 2013. Cu echipa Germaniei a fost laureat cu bronz la Jocurile Olimpice de vară din 2012, campion mondial în 2003 și campion european în 2013.

* 1984: Thiago Alberto Constância (n. 21 decembrie 1984), cunoscut mai ales ca Alberto Thiago sau simplu Thiago, este un fotbalist brazilian, în prezent liber de contract.

În cariera sa el a jucat la câteva cluburi din Brazilia, apoi a trecut în Europa jucând la Sheriff Tiraspol,^[2] Dinamo București,^[3] și Karpaty Lvov.^[4]

* 1985: Cristina Raluca Croitoru^[1] (n. 21 decembrie 1985, București, România) este o fostă luptătoare amatoare română care participă în competiții la lupte libere, categoria 48 de kilograme feminin. Este membră a clubului CSA Steaua București^[2]

Este câștigătoare a două medalii de bronz la Campionatul European de Lupte între anii 2006 și 2011.^[3]

* 1985: Rehina Șîmkute (n. 21 decembrie 1985) este o jucătoare profesionistă de handbal din Ucraina. În prezent evoluează la clubul rusesc Rostov-Don. În sezonul 2009-2010, Rehina Șîmkute a evoluat pe postul de coordonator de joc la campioana României, CS Oltchim Râmnicu Vâlcea.

* 1986: Ousmane Viera (n. 21 decembrie 1986, Daloa, Coasta de Fildeș) este un fotbalist ivorian care a evoluat la echipa Pandurii Târgu Jiu. De asemenea este și component al echipei naționale de fotbal a Coastei de Fildeș.

* 1992: Alicia Fernández Fraga (n. 21 decembrie 1992, în Valdoviño, A Coruña)^[1]este o handbalistă spaniolă care joacă pe postul de centru pentru clubul românesc HCM Râmnicu Vâlcea^[2]. Fernández este și componentă a echipei naționale a Spaniei^[3]^[4]^[5], unde a fost convocată prima dată pentru două meciuri amicale desfășurate la București, pe 17 și 19 martie 2017, împotriva echipei României^[6]. În 2018, Fernández a obținut cu echipa Spaniei medalia de aur la Jocurile Mediteraneene de la Tarragona

Decese

· 1375: Giovanni Boccaccio, scriitor italian, precursor al Renașterii, considerat unul dintre cei mai de seamă povestitori ai literaturii europene datorită celebrei lucrări "Decameronul", culegere de nuvele "în ramă"; a fost primul biograf și comentator al operei lui Dante Alighieri (n. 1313)

· 1549: Margareta de Navara (franceză Marguerite d'Angoulême, Marguerite d'Alençon, Marguerite de Valois sau Marguerite de France) (11 aprilie 1492 – 21 decembrie 1549), cunoscută, de asemenea, drept Margareta de Navara, a fost regina consort a regelui Henric al II-lea de Navara. Fratele ei a devenit rege al Franței sub numele de Francis I al Franței și cei doi frați au stat la baza legăturilor culturale de la curțile celor două țări.

Margareta este strămoașa regilor Bourbon ai Franței, fiind mama Jeannei d'Albret, al cărei fiu, Henric de Navara, a devenit regele Henric al IV-lea al Franței, primul rege Bourbon.

La vârsta de 17 ani, Margareta s-a căsătorit cu Charles IV de Alençon care avea 20 de ani printr-un decret al regelui Ludovic al XII-lea al Franței (care de asemenea a aranjat căsătoria fiicei lui Claude cu Francisc).

Prin acest decret, Margareta a fost obligată să se căsătorească cu un om bun în general însă practic analfabet politic; "tânăra prințesă radiantă cu ochii albastru-violet ... a devenit mireasa unui leneș și un prostănac". Din căsătorie nu au rezultat copii.

După decesul reginei Claude, ea și-a luat cele două nepoate Madeleine și Marguerite, pentru care va continua să aibă grijă în a doua căsătorie.

După decesul soțului ei în 1525, Margareta s-a căsătorit cu Henric al II-lea de Navara. Regele Ferdinand II de Aragon invadase regatul Navarei în 1512 și Henric domnea numai în Navara Inferioară. La 16 noiembrie 1528 Margareta a născut o fiică, viitoarea Jeanne a III-a de Navara, care a devenit mama viitorului rege Henric al IV-lea al Franței.

Ambasadorul venețian al timpului a lăudat-o pe Margareta că știe toate secretele artei diplomatice. Aventura cea mai remarcabilă a Margaretei a constat în implicarea în eliberarea fratelui ei Francisc I care a fost ținut prizonier în Spania de împăratul Carol al V-lea, Împărat Roman după ce a fost capturat în bătălia de la Pavia, Italia, 1525. În cursul perioadei critice a negocierilor, regina Margareta a mers călare prin pădure iarna, douăsprezece ore pe zi, pentru a fi în formă în timp ce noaptea scria scrisori diplomatice. Împăratul Carol al V-lea și cancelarul său, Mercurin Gattinara, nu voiau să audă de răscumpărare; ei au cerut retrocedarea Burgundiei, asupra căreia teoretic Carol era moștenitorul prin bunica sa. Misiunea Margaretei nu a reușit însă i-a adus regelui Francisc I un confort prețios.

Singurul ei fiu, Jean, s-a născut la Blois la 7 iulie 1530 când Margareta avea 38 de ani, vârstă considerată înaintată după standardele secolului al XVI-lea. Copilul a murit în ziua de Crăciun în același an. Se crede că durerea a motivat-o pe Margareta să scrie lucrarea ei controversată Miroir de l'âme pécheresse, în 1531.

A scris nuvele de moravuri, care au apărut postum (în 1559) sub titlul L'Heptaméron și care urmează tehnica povestirii cu sertare inspirată de Decameronul lui Boccaccio. Nuvelele sunt remarcabile prin realismul personajelor și finețea motivației psihologice.

A scris și versuri (Le miroir de l'âme pécheresse, 1531 - "Oglinda sufletului păcătos"), farse, mistere.

Date personale
Marguerite d'Angoulême

Născută	11 aprilie 1492 Angoulême, Franța
Decedată	21 decembrie 1549 (57 de ani) Odos, Franța
Înmormântată	Lescar Cathedral[*]
Părinți	Charles Louise de Savoia
Frați și surori	Jeanne d'Angoulême[*] Francisc I al Franței
Căsătorită cu	Carol al IV-lea, Duce de Alençon Henric al II-lea de Navara
Copii	Jeanne a III-a de Navara Jean de Navara
Cetățenie	Franța
Ocupație	scriitoare poetă salonnière[] dramaturgă rege[]
Apartenență nobiliară
Titluri	regină consoartă[*]
Familie nobiliară	Casa Albret Casa de Valois
Regină consort a Navarei
Domnie	1492 - 1549

· 1597: A murit Petru Canisiu (Pieter Kanijs), n. 8 mai 1521, scriitor și teolog iezuit (primul iezuit german) venerat ca sfânt în Biserica Catolica. Este autorul unui foarte popular Catehism. A fost beatificat de Papa Pius al IX-lea in 1869 si apoi declarat Doctor al Bisericii si canonizat sfant de Papa Pius al XI-lea.

Date personale
Sfântul Petru Canisiu

Nume la naștere	Pieter Kanis
Născut	8 mai 1521 Nimega, Olanda
Decedat	21 decembrie 1597 Friburgo, Elveția
Cetățenie	Țările de Jos
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	Jesuit[] scriitor profesor universitar preot catolic[] teolog[*]
Venerație
Venerat în	Biserica Catolică
Beatificat	1869
Canonizat	1925, Roma, Papa Pius al XI-lea
Sărbătoare	21 decembrie
Însemne	Craniu, crucifix, catehism
Sfinți

* 1610: Caterina Vasa (suedeză Katarina Gustavsdotter Vasa; 6 iunie 1539 – 21 decembrie 1610) a fost prințesă suedeză și contesă consort a Frisiei de Est ca soția a Contelui Edzard al II-lea. A fost fiica cea mare a lui Gustav Vasa și Margaret Leijonhufvud. A fost regentă a Ostfriesland (Frisia de Est) din 1599 până în 1610.

Ca prima prințesă suedeză în 200 de ani, nașterea Caterinei a fost privită ca o bună oportunitate de a face alianțe politice străine; s-au făcut multe negocieri pentru a vedea care e cea mai bună partidă. Caterina a primit o educație atentă și o zestre mare.

A fost ales Edzard din Frizia de Est deoarece Frizia Orientală controla un important port din Emden care avea o poziție strategică cu Danemarca. Negocierile au durat mult timp, atât de mult timp încât Gustav Vasa a declarat, în frustrarea lui, că a fost o binecuvântare că fiica sa nu a fost "șchioapă sau oarbă". Friziei de Est îi era teamă că mariajul ar putea duce la o dominație suedeză, și în 1558, mama contelui, văduva regentă Anna de Oldenburg, a împărțit puterea în Frizia Orientală între cei trei fii.

În 1559, în Suedia, a avut loc nunta dintre Caterina și Edzard. Sărbătorile au fost întrerupte de un mare scandal în Vadstena, unde s-a descoperit că sora Caterinei, Cecilia, avea relații sexuale cu fratele lui Edzard, care a refuzat să se căsătorească cu Cecilia așa că acesta a fost închis și posibil castrat. Din aceasta cauză, cuplul nu a putut pleca în Frizia Orientală până în 1561.

Catarina Vasa a fost o prințesă renascentistă bine educată; ea a fost considerată o persoană inteligentă și învățată, cu un caracter independent și care a avut un mare interes pentru literatură și teologie. A fost protestantă, a vizitat Wittenberg și a scris interpretări ale Bibliei.

După moartea soțului ei, ea a scris o odă pentru înmormântarea lui (1599). A avut o mare influență atât asupra soțului ei cât și a fiul ei. A fost în contact cu frații ei din Suedia prin corespondență. Este cunoscută pentru că a protestat împotriva căsătoriei fratele ei, regele Ioan al III-lea, cu Gunilla Bielke în 1585. În perioada 1599-1610, ea a fost regentă a Friziei de Est.

Dintre toți frații ei, se consideră că ea a semănat cel mai mult cu tatăl ei.

Catarina s-a căsătorit cu Edzard al II-lea, Conte al Frisia de Est la 1 octombrie 1559, la Stockholm. Ei au avut următorii copii:

Margareta de Ostfriesland, 1560–1588
Ana de Ostfriesland, 1562–1621
Enno al III-lea de Ostfriesland, 1563–1625, (strămoș al reginei Victoria)
Ioan al III-lea de Rietberg, 1566–1625
Christopher de Ostfriesland, 1569–1636
Edzard de Ostfriesland, 1572?–1573
Elisabeta de Ostfriesland, 1572?–1573
Sofia de Ostfriesland, 1574–1630
Karl Otto de Ostfriesland, 1577–1603
Maria de Ostfriesland, 1582–1616

Date personale
Catarina Vasa
Contesă consort a Frisia de Est

Născută	6 iunie 1539 Stockholm, Suedia^[1]
Decedată	21 decembrie 1610 (71 de ani) Berum[*], Hage, Germania^[2]
Părinți	Gustav I al Suediei Margareta Leijonhufvud
Frați și surori	Carol al IX-lea al Suediei Ioan al III-lea al Suediei Eric al XIV-lea al Suediei Magnus, Duke of Östergötland[] Princess Sophia of Sweden[] Cecilia a Suediei Princess Elizabeth of Sweden[] Princess Anna Maria of Sweden[]
Căsătorită cu	Edzard al II-lea, Conte al Frisia de Est
Copii	Contesa Margareta Contesa Anne, Electoare Palatină Contele Enno III Contele Ioan III Contele Christopher Contele Edzard Contesa Elisabeta Contesa Sofia Contele Karl Otto Contesa Maria
Ocupație	poetă scriitoare
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Vasa

* 1750: Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel (28 august 1691 – 21 decembrie 1750) a fost prințesă de Brunswick-Wolfenbüttel, împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman, regină a Germaniei, regină a Ungariei și Boemiei și Arhiducesă de Austria prin căsătoria cu Carol al VI-lea, Sfânt Împărat Roman.^[1] A fost renumită pentru frumusețea ei delicată și, de asemenea, pentru a fi mama împărătesei Maria Tereza. Ea este bunica maternă a Mariei-Antoaneta, regina Franței, deși a murit cu cinci ani înainte de nașterea nepoatei ei în 1755. Ea a avut cea mai lungă domnie a unei împărătese a Sfântului Imperiu Roman.

Elisabeta Cristina a fost fiica cea mare a lui Ludwig Rudolf, Duce de Brunswick-Lüneburg și a soției lui, Prințesa Christine Louise de Oettingen-Oettingen.

La vârsta de 13 ani s-a logodit cu viitorul Carol al VI-lea, Sfânt Împărat Roman în urma negocierilor dintre ambițiosul ei bunic Anthony Ulrich, Duce de Brunswick-Wolfenbüttel și cumnata lui Carol, împărăteasa Wilhelmina Amalia, al cărei tată a fost Johann Frederic, Duce de Brunswick-Lüneburg.

Viitoarea mireasa s-a convertit la catolicism la 1 mai 1707 la Bamberg, Germania. În momentul nunții, Carol lupta pentru drepturile sale de succesiune la tronul din Spania împotriva regelui francez Filip al V-lea și locuia la Barcelona.

Elisabeta Cristina a ajuns în Spania în iulie 1708 și s-a căsătorit cu Carol la 1 august 1708 la Barcelona. În 1711 când soțul ei a plecat la Viena să ia în posesie coroana imperială, el a numit-o guvernator general al Cataloniei pe soția sa în timpul absenței sale. Elisabeta Cristina a condus Catalonia singură până în 1713 când a părăsit Barcelona și s-a alăturat soțului ei la Viena.

Elisabeta Cristina a murit la Viena la vârsta de 59 de ani.

Copii:

Leopold Johann (13 aprilie 1716 – 4 noiembrie 1716), arhiduce de Austria
Maria Tereza (13 mai 1717 – 29 noiembrie 1780), arhiducesă de Austria; s-a căsătorit cu Francisc al III-lea, Duce de Lorena (mai târziu Francisc I, Împărat al Sfântului Imperiu Roman)
Maria Anna (26 septembrie 1718 – 16 decembrie 1744), arhiducesă de Austria; s-a căsătorit cu Prințul Charles Alexander de Lorena
Maria Amalia (5 aprilie 1724 – 19 aprilie 1730), arhiducesă de Austria, a murit la 6 ani.

Date personale
Elisabeta Cristina de Brunswick-Wolfenbüttel
Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman; Regină a Germaniei; Regină a Ungariei, Boemiei, Sardiniei, Neapole și Sicilia; Arhiducesă de Austria
Portret al împărătesei Elisabeta Christine, pictat de Rosalba Carriera.
Născută	28 august 1691 Brunswick, Germania
Decedată	21 decembrie 1750 (59 de ani) Viena, Austria
Înmormântată	Cripta imperială, Viena
Părinți	Ludwig Rudolf Christine Louise de Oettingen-Oettingen
Frați și surori	Charlotte Christine de Brunswick-Lüneburg Antoinette Amelie de Brunswick-Lüneburg
Căsătorită cu	Carol al VI-lea, Sfânt Împărat Roman
Copii	Maria Tereza, Împărăteasă a Sfântului Imperiu Roman Arhiducesa Maria Anna de Austria
Cetățenie	Germania
Ocupație	politiciană regină[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce de Burgundia[*]
Familie nobiliară	Casa de Habsburg Casa de Welf
Domnie
Domnie	1711 - 1740

· 1777: Anton Cajetan Adlgasser, compozitor și organist german (n. 1729)
* 1844: André Galle (27 mai 1761, Saint-Étienne – 21 decembrie 1844, Paris) a fost un gravor, desenator și inventator francez.

· 1899: A încetat din viaţă compozitorul şi dirijorul francez Charles Lamoureux (n. 28 septembrie 1834).

· 1903: A decedat Gavriil Musicescu, compozitor, muzicolog şi dirijor român; (n. 20.03.1847, Ismail, astazi in Ucraina). A fost organizatorul si dirijorul uneia dintre cele mai impunătoare formații corale care au ființat pe pământul Romaniei — Corul Mitropolitan din Iasi — unul dintre primii muzicologi care au pătruns în esența comorilor folclorului românesc, excelent pedagog muzician, Gavril Musicescu a desfășurat pe cele mai diverse planuri o adâncă operă de creație, de promovare a valorilor artistice românești, de educație muzicală. Este tatăl celebrei pianiste și profesoare de pian Florica Musicescu , și bunicul marilor scriitori Ionel Teodoreanu si Al.O.Teodoreanu (Păstorel).

* 1907: Klara Hitler, născută Klara Pölzl (n. 12 august 1860, Weitra — d. 21 decembrie 1907) a fost mama lui Adolf Hitler.^[4]

· 1933: Knud Johan Victor Rasmussen, explorator danez; a realizat cea mai lungă expediție cu sănii trase de câini din istoria Arcticii (1921 - 1924) (n. 7 iunie 1879)
* 1937: Frank Billings Kellogg (* 22 decembrie 1856 – † 21 decembrie 1937) a fost un politician și om de stat american. S-a născut la Potsdam, New York. Familia sa s-a mutat în Minnesota în 1865. După ce a obținut licența în drept, a început să practice avocatura în Rochester, Minnesota, în 1877. A fost avocatul statului în Rochester (1878 – 1881) și avocat al comitatului Olmsted (1882 – 1887). S-a mutat în St. Paul, Minnesota în 1887.

Kellogg a fost ales senator al Statelor Unite pe listele Partidului Republican din parte statului Minnesota în 1916. A îndeplinit funcția de senator din 4 martie 1917 până pe 3 martie 1923. A pierdut votul de realegere în 1922. A fost delegat al Conferința Internațională a Statelor Americane din Santiago de Chile în 1923, iar între 1923 și 1925 a fost Ambasador Extraordinar și Plenipotențiar al SUA în Regatul Unit.

Între anii 1925 și 1929 a fost Secretar de Stat al Statelor Unite în cabinetul Președintelui Calvin Coolidge. În 1928 a fost decorat cu ordinul Freedom of the City în Dublin, Irlanda și, în 1929, guvernul francez l-a făcut membru al Legiunii de Onoare.

În perioada în care a fost Secretar de Stat a devenit coautor al Pactului Kellogg-Briand, semnat în 1928. Tratatul, propus de ministrul francez de externe Aristide Briand, dorea să legifereze "renunțarea la război ca instrument al politicii naționale." Frank Billings Kellogg a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1929.

Din 1930 până în 1935 a fost judecător asociat al Curții Permanente pentru Drept Internațional. A murit cu o zi mai înaine de a împlini 81 de ani, în orașul St. Paul. Locuința sa a fost decretată casă memorială. În cinstea politicianului american, școlile primare din Shoreline, Washingtonși Rochester, Minnesota au primit numele său.

· 1940: Francis Scott Fitzgerald, unul dintre scriitorii reprezentativi ai "generației pierdute", autor de romane și nuvele în care este evocată societatea interbelică americană: "Marele Gatsby", "Blândețea nopții") (n. 1869)

· 1954: A murit (la Paris) matematicianul Petre Sergescu, stabilit, din 1946, în Franţa; lucrări de algebră şi teoria numerelor; (n. 17 decembrie 1893, Drobeta Turnu-Severin). A acordat o atenţie aparte istoriografiei matematicii, fiind primul din România care a iniţiat cercetări de istoria şi filosofia matematicii; membru corespondent al Academiei Române din 1937.

· 1966: A murit Valeriu Ciobanu, istoric literar, folclorist şi poet (”Poporanismul: Geneză, evoluţie, ideologie”, ”Hortensia Papadat-Bengescu”); (n.04.04.1917).

· 1967: Louis Washkansky, primul om caruia i s-a facut un transplant de inima, moare în Cape Town, Africa de Sud, dupa 18 zile de la operatia de transplant.
* 1968: Vittorio Pozzo (pronunție în italiană: /vitˈtɔrjo ˈpottso/; n. 2 martie 1886 în Torino, Italia – d. 21 decembrie 1968 în Ponderano) a fost un fotbalist, antrenor și jurnalist italian. Este singurul antrenor care a reușit să câștige două Campionate Mondiale, cele din 1934 și 1938. Cu Italia a mai câștigat de bronz la Jocurile Olimpice de vară din 1928 și medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1936. Cu el, Italia a rămas invincibilă timp de peste patru ani, între anii 1934 și 1939, folosindu-se de tactica Metodo (2–3–2–3), prin care se crease o defensivă mai puternică și contraatacuri mai eficiente.

· 1969: Alexandru S. Sanielevici (n. 25 mai 1899, București - d. 21 decembrie 1969, București) a fost un fizician român de origine evreiască^[1], membru corespondent al Academiei Române (1955)^[2].

Este fiul lui Simion Sanielevici (1870-1963) care fusese numit în 1920 profesor la Catedra de Calcul Diferențial și Integral a Universității din Iași.^[3]

Alexandru S. Sanielevici a efectuat cercetări în domeniul radioactivitățiiși al fizicii nucleare. Ca profesor la Universitatea din București, a organizat primul laborator de lucrări practice de radioactivitate în România.^[4]

· 1999: A încetat din viaţă muzicianul jamaican Joe Higgs, nume de referinta in muzica reggae şi mentorul lui Bob Marley.
* 2006: Saparmurat Ataievici Niiazov (în turkmenă: Saparmyrat Ataýewiç Nyýazow; în rusă: Сапармурат Атаевич Ниязов,^[1] transcris Saparmurat Ataievici Niiazov), supranumit Türkmenbaşy (pronunțat: [türkmenbașî]; „șeful turkmenilor”^[2]; n. 19 februarie 1940, Gypjak, în apropiere de Aşgabat — d. 21 decembrie 2006) a fost, din 1985 până în 2006, șeful statului turkmen.

Considerat ca fiind unul dintre dictatorii cei mai autoritari din lume (cumula posturile de șef al statului, șef al guvernului, comandant suprem al armatei și de președinte al Partidului Democratic din Turkmenistan, singurul partid autorizat să funcționeze), avea și obiceiul să impună țării sale excentricitățile personale.

· 2008: Raluca Zamfirescu (n. 1 noiembrie 1924 — d. 21 decembrie 2008^[2]) a fost o actriță română, fiica scriitorului George Mihail Zamfirescu și soția profesorului Ion Cojar. Absolventă a Conservatorului de Artă Teatrală și a Facultății de Litere și Filosofie, Raluca Zamfirescu a jucat în numeroase spectacole, multe în regia soțului său, Ion Cojar, printre care: „Trei surori“, „O batistă în Dunăre“, „Gaițele“, „Domnișoara Nastasia“ și „Idolul și Ion Anapoda“ (ultimele două, pe texte ale tatălui său)^[3]. A fost timp de 60 de ani actrița Teatrului Național din București^[3]. A jucat în filme:

Cu mâinile curate (1972)
Vis de ianuarie (1978) ca Țăranca
Întunecare (1985-86)
Cuibul de viespi (1986) ca Lena
Moromeții (1987)
Bătălia din umbra (1988)

A interpretat roluri în teatru:

Teatrul Național București^[4]

Bunica lui Georgică - Complexul România de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea, 2008
Sarita Mirtle - Așteptând la Arlechin de Noel Coward, regia Ion Cojar, 2002
Mătușa Anghelina - Tărâmul celălalt de Dușan Kovacevic, regia Horea Popescu, 2002
Anfisa - Trei surori de A.P. Cehov, regia Yuri Krasovski, 2002
Marta - O batistă în Dunăre de Dumitru Radu Popescu, regia Ion Cojar, 1997
O Vetă - Căruța cu paiațe de Mircea Ștefănescu, regia Mihai Berechet, 1978, 1980
Ambra - Trei pe o bancă de Aldo Nicolai, regia Lia Niculescu, 1978
Lena - Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Horea Popescu, 1977
Cuconita Quaquer - Zoo sau asasinul filantrop de Jean Bruller (Vercors), regia Mihai Berechet, 1976
Anita - Destine de Regine Weicker, regia Ion Cojar, 1976
Efimița - Năpasta; Conu Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, regia Ion Cojar, 1974
Jessie - Prizonierul din Manhattan de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
Domnișoara Aurica - Să nu-ți faci prăvălie cu scară de Eugen Barbu, regia Sanda Manu, 1971
Domnișoara Nastasia, Luca Lacrimă - Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, 1964
Dolly - Ana Karenina de Lev Tolstoi, regia Moni Ghelerter, 1961
Nora - Învierea de Lev Tolstoi, regia Val Mugur, 1960
Mela - Moralitatea doamnei Dulska de Gabriela Zapolska, regia Sică Alexandrescu, 1958
Vania - Steaguri pe turnuri de A.S. Makarenco, regia Ion Cojar, 1957
Hum Nian - Cupa răsturnată de Si-Pu Van, regia Traian Nițescu, 1956
Nușa Bodnariuc - Îndrăgostiții de Maria Banuș, regia Alexandru Finți, 1954
Frosa - Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu
Abigail Churchill - Paharul cu apă de Eugene Scribe, regia Nicolae Massim, 1948
Choreută - Ifigenia în Aulida de Euripide, regia Gabriel Negry, 1946
Ciufulici - Ciufulici, autor și regia Silviu George, 1946
Margareta - Faust de Johann Wolfgang von Goethe
Steaua fără nume de Mihail Sebastian
Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian
Brândușa - Brieux
Poil de carotte după Jules Renard

Teatrul Maria Filotti, Brăila: 1945 - 1947
Teatrul Muncă și Lumină „Victor Ion Popa": 1943 - 1945
Teatru radiofonic

Julieta - Romeo și Julieta de William Shakespeare
Ofelia - Hamlet de William Shakespeare

* 2010: Valeriu Gagiu (în rusă Валериу Георгиевич Гажиу; n. 1 mai 1938, Chișinău - d. 21 decembrie 2010, Chișinău) a fost un cunoscut jurnalist, scenarist și regizor de teatru și film român din Republica Moldova.
Filmografie:

Regizor

Filme de ficțiune

Strada ascultă (s/m, 1964)
Gustul pâinii (1966)
Zece ierni pe-o vară (1969)
Explozie cu efect întârziat (1970)
Ultimul haiduc (1972)
Istoria unui galben (1973)
Durata zilei (1974)
Pe urmele fiarei (1976)
Bărbatul de lângă tine (1977)
Cocostârcul (1978)
Unde ești, dragoste? (1980)
Hotarul din iunie (1982)
Nistrul în flăcări (1984)
Deținutul misterios (1986)
Corbii prada n-o împart (1988)
Strada felinarelor stinse (1991)
Jana (2004)

Filme documentare

Crăciunul însângerat (1989)
Pe urmele Mioriței (1995)
Acum e singur (1997)
Insula latină (1999)

Scenarist

Omul merge după soare (1961)
Când se duc cocorii (1963)
Strada ascultă (s/m, 1964)
Gustul pâinii (1966)
Istoria unui galben (1973)
Unda verde (s/m, 1973)
Durata zilei (1974)
Corbii prada n-o împart (1988)
O scrisoare în Internet (2002)

Autor și coordonator al proiectului"Moldova pagini de istorie"-12 filme (2006-2008)

"Șaizeciștii"(Toamna patriarhilor) (2010)
"Sfatul Țării" (2010)

Date personale
Valeriu Gagiu

Născut	1 mai 1938 Chișinău, Regatul României
Decedat	21 decembrie 2010 (72 de ani) Chișinău, Moldova
Cetățenie	URSS Moldova
Ocupație	regizor de film jurnalist scenarist
Partid politic	Frontul Național Patriotic
Studii	Institutul de Cinematografie Gherasimov[*]
Note
Premii	Ordinul Republicii

* 2012: Adrian Neculau (n. 30 august 1938, Ungureni, județul Botoșani – d. 20 decembrie 2012, Iași) a fost un psiholog, inițiator de școală în psihologia socială, profesor emerit al Universității „Alexandru Ioan Cuza” din Iași.

Adrian Neculau a urmat școala primară și gimnaziul în comuna natală și apoi cursurile liceale la Liceul „August Treboniu Laurian” din Botoșani obținând bacalaureatul în 1956. Urmează cursurile Facultății de Litere și Filosofie a Universității din Iași, obținând licența în 1962 și doctoratul în 1974 cu teza Liderii în dinamica grupurilor elaborată sub îndrumarea profesorului Vasile Pavelcu.^[1]

În perioada 1962-1969 a lucrat ca profesor în învățământul mediu și ca psiholog la Laboratorul de psihologie al Întreprinderii Regionale de Transporturi Auto (IRTA). Cariera universitară a început-o în 1969 ca asistent al Universității ieșene, devenind lector în 1972, conferențiar în 1979 și profesor în 1990. A condus Catedra de psihologie între anii 1990-1997 și, ulterior, după 2007.^[2]

Adrian Neculau a fost nepotul pedagogului Eugen Neculau.

Adrian Neculau a fost interesat de diverse domenii ale psihologiei precum psihologia socială, memoria socială și dinamica grupului. A fondat Laboratorul „Psihologia câmpului social” de la Universitatea din Iași și a făcut parte din echipe de cercetare europene studiind reprezentarea socială a sărăciei, puterii sau minorităților

Lucrări:

Liderii în dinamica grupurilor, 1977.
Memoria pierdută, Polirom, 1999.
Urmele timpului. Iluzii românești, confirmări europene (dialog cu Serge Moscovici), Polirom, 2002.
Educația adulților, Polirom, 2004.
Viața cotidiană în comunism, Polirom, 2004.
Dinamica grupului și a echipei, Polirom, 2007.
Un psiholog în Agora, Polirom, 2007.
Psihologia servituții voluntare, Polirom, 2011.

· 2012 - A încetat din viaţă Lee Dorman, basistul trupei americane de rock psihedelic Iron Butterfly, cunoscută pentru hitul "In-A-Gadda-Da-Vida" din 1968 (n. 15 septembrie 1942)
* 2014: John Robert "Joe" Cocker (n. 20 mai 1944, Sheffield, West Riding of Yorkshire – d. 21 decembrie 2014, Crawford, Colorado) a fost un cântăreț și muzician de rock și blues englez, care a devenit cunoscut mai ales prin activatatea și concertele sale din Statele Unite. S-a remarcat în anii '60, prin vocea specifică și versatilă, cu un timbru inconfundabil de bariton-bas, și prin mișcările scenice energice.

A realizat 40 de albume muzicale și a fost distins cu Premiul Grammy în anul 1983, pentru melodia „Up Where We Belong”, interpretată în duet cu Jennifer Warnes. În 1993 a fost nominalizat pentru premiul Brit Award(ca Cel mai bun britanic, conform Best British Male), iar în 2007 i s-a conferit o placă de bronz, cunoscută ca Sheffield Legends, din orașul său natal.

În 2008, într-o ceremonie la Buckingham Palace, contribuțiile sale aduse muzicii au fost recunoscute de către regina Elisabeta II prin conferirea unui OBE (Order of the British Empire). Joe Cocker figurează pe locul 97 din 100 în lista publicată de revista Rolling Stone (The 100 greatest singers list).^[1]

Cântărețul, suferind de cancer pulmonar, a murit pe data de 22 decembrie 2014 la locuința sa, Mad Dog Ranch, din statul Colorado. Ultimul concert pe care ar fi trebuit să îl susțină ar fi avut loc în Anglia, dar a fost amânat tocmai din cauza problemelor de sănătate ale artistului.

Joe Cocker a concertat și în Romania, în 2013, și ar fi urmat să revină în vara anului 2015.

· 2015: A decedat poeta, scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu (n. 1 mai 1927), autoarea cunoscutelor volume de memorii din perioada instaurării comunismului în România, adunate sub titlul „Timpul ce ni s-a dat”. A fost soția compozitorului Pascal Bentoiu și mama sopranei Ioana Bentoiu. În anul 2000 i-a fost conferită medalia comemorativă „150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu” de către Președintele României, pentru promovarea operei eminesciene în plan universal.

Sărbători

În calendarul ortodox:

· Sf Mc Iuliana din Nicomidia; Sf. Mc. Temistocle

RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Mc Iuliana din Nicomidia;

Sf. Mc. Temistocle

Sf Mc Iuliana din Nicomidia

Viața Sfintei Mucenițe Iuliana

- Viața Sfintei Mucenițe Iuliana
  Viața Sfintei Mucenițe Iuliana

Sfânta Iuliana mergea ca și cum ar merge la o nuntă și se grăbea, bucurându-se și veselindu-se. Apoi, rugându-se, și-a plecat sub sabie sfântul său cap și a fost tăiat, unindu-se cu iubitul său Mire, Hristos Domnul, pentru Care a pătimit cu osârdie.

Nicomidia, preamărita cetate a Bitiniei, se îndeletnicea foarte mult întru slujirea idolilor, pe vremea când domnea Dioclețian la apus și Maximian la răsărit, amândoi împărați păgâni. În acea cetate era atunci un om bogat și cinstit, cu numele African, care foarte mult se ținea de păgânătatea elinească. Acesta avea o fiică, cu numele Iuliana, care, după ce a început a veni în vârstă, a înflori cu frumusețea și a-și arăta înțelepciunea și obiceiurile cele bune, a logodit-o cu un oarecare din suita împărătească, cu numele Elevsie. Dar a amânat nunta, până la vremea aceea când ar fi mai bine a se face.

În acea vreme, fecioara auzind propovăduirea Evangheliei pentru Hristos, a crezut în taină, pentru că văzând cerul și pământul, marea și focul, căuta pe Cel ce le-a zidit și din zidiri s-a învățat a cunoaște pe Ziditorul, precum grăiește Sfântul Pavel: Cele nevăzute ale Lui de la zidirea lumii, din făpturi sunt văzute. Deci grăia întru sine fecioară, cea cu bună cunoștință, unul este Dumnezeu cel adevărat, Căruia, se cuvine a ne închina, iar idolii, cei fără suflet nu sunt dumnezei, ci locașuri drăcești. Ea se nevoia în rugăciuni și în citirea dumnezeieștii Scripturi, învățând legea Domnului, ziua și noaptea, în taină de tatăl său, care era mare prieten al păgânilor și vrăjmaș al creștinilor.

Iar mama ei, deși era elină, nu se îngrețoșa de dreapta credință creștinească, însă de amândouă nu ținea seamă, căci nici nu slujea idolilor cu osârdie, nici nu cinstea pe Hristos cu bună credință și nici nu ținea seamă ce credință are fiica ei. De aceea, cu greu putea fericita fecioară a tăinui de tatăl său credința cea întru Hristos și a se îndeletnici în rugăciuni și în citiri, mai ales că maica ei nu lua seamă de aceea. Având inima sa plină de dragostea lui Dumnezeu și întărită întru bună credință, se gândea cum ar putea să scape de logodnicul ei și să se dezlege de însoțirea nunții cu păgânul, apoi să-și păzească fecioria curată de către închinătorul de idoli și să-și ferească trupul neatins de slugadiavolului.

Deci, venind vremea nunții, a trimis Iuliana la Elevsie, logodnicul său, zicând: „Nu te pregăti în zadar de nuntă căci să știi că nu voi merge după tine, de nu te vei face mai întâi eparh laturii acesteia”. Aceasta a făcut-o sfânta, crezând că este cu neputință lui Elevsie a câștiga dregătoria eparhiei și, cu acea pricină, va scăpa de însoțirea lui. Iar Elevsie, robit fiind de dragostea ei, a început în tot chipul a se îngriji de dregătoria eparhiei, pe de o parte prin rugămințile cele cu sârguință, iar pe de alta prin daruri mari și prin mijlocitori foarte puternici.

Cerând la împăratul Maximian ca să-l cinstescă cu acea dregătorie, abia după multă vreme și după multă bogăție a dobândit ceea ce dorea, ajutându-i diavolul. Pentru că diavolul, vrând să risipească gândul cel bun al fecioarei a ajutat lui Elevsie, care, făcându-se eparh, îndată a trimis la logodnica sa, zicând: „Bucură-te, Iuliano, că mă ai pe mine mirele tău, luminat cu slavă, căci, iată, sunt eparh; deci, fii gata de nuntă”. Iuliana, văzând că n-a reușit cu acel meșteșug a scăpa din cursă lui, a descoperit ceea ce de mult tăinuea în inima sa, răspunzându-i: „Bine este a te învrednici de a fi eparh, dar de nu te vei închina Dumnezeului meu și de nu vei sluji Domnului Iisus Hristos, Căruia și eu Îi slujesc, apoi caută-ți altă soție, pentru că eu nu voiesc să am bărbat necredincios”. Acestea auzindu-le Elevsie, s-a mirat de schimbarea logodnicei sale și s-a mâniat foarte. Deci, chemând pe tatăl ei, African, l-a întrebat: „Pentru ce fata ta se leapădă de zeii noștri și pe mine mă urăște?”. Și i-a spus lui toate cuvintele ei, pe care i le aduseseră trimișii.

African, auzind acestea și minunându-se de lucrul cel neașteptat, nu cu mai puțină mânie decât eparhul, s-a aprins asupra Iulianei, fiind asemenea mare râvnitor pentru necurații zei. Deci, întorcându-se îndată la casa sa, mai întâi cu blândețe și părintește a început a întreba pe fiica sa: „Spune-mi, fiica mea iubită și lumina ochilor mei cea dulce, pentru care pricină te lepezi de nuntă și te întorci de către eparh?”. Ea, nerăbdând a auzi numele lui, a răspuns: „Lasă, tată, căci mă jur pe nădejdea mea, pe Domnul meu Iisus Hristos, că de nu va primi Elevsie mai înainte credința mea, nu va fi părtaș nunții mele. Căci ce este aceasta a fi cu trupul uniți, iar cu duhul despărțiți și a fi vrăjmași unul cu altul?”. Tatăl său, umplându-se de nesuferită mânie, a zis: „Oare ai nebunit, ticăloaso și voiești să fii muncită?”. Fecioară a răspuns: „Munci voiesc pentru Hristos”. Tatăl său a zis: „Mă jur pe marii zei, Apolon și Artemida, că fiarelor și câinilor voi da trupul tău spre mâncare”. Iar sfânta a răspuns: „Dar pentru ce zăbovești? Să vină câinii, să vină fiarele și mai multe chinuri de se poate să-mi fie, pentru că mă voi bucura, murind pentru Hristos și primind de la El mări răsplătiri”. Apoi iarăși tatăl său, voind s-o vâneze, cu meșteșug a lăsat mânia și, cu dragoste, vorbea către dânsa, rugând-o și sfătuind-o ca să nu-i fie neascultătoare.

Iar ea, fiind plină de nădejdea cea bună, cu glas tare zicea: „Oare și tu ești asemenea zeilor tăi celor surzi, urechi având și neauzind? Nu ți-am spus acestea mai înainte cu jurământ, că nu voi avea parte cu Elevsie, dacă nu se va îndupleca mai întâi să se închine Hristosului meu?”. Tatăl său, auzind acestea, a închis-o într-o cămară. Apoi iarăși a scos-o și se nevoia cu cuvinte bune, cu momeli, cu lacrimi fierbinți, a întoarce pe sfânta către cinstirea zeilor și către dragostea lui Elevsie. Iar fecioara cea plină de bărbăție, iarăși a strigat: „Nu voi jertfi zeilor, nu mă voi închina ciopliților, nu voi iubi pe păgânul Elevsie! Lui Hristos unuia mă închin, pe Hristos cinstesc, pe Hristos iubesc!”.

Atunci tatăl său, mâniindu-se, a apucat-o și a bătut-o fără cruțare, aruncând-o la pământ, trăgând-o de păr și călcând-o cu picioarele, fiind nu ca un tată, ci ca un muncitor, nearătând deloc milostivire părintească și uitând dragostea cea firească de tată, în cumplita sa iuțime și mânie. Deci, a bătut-o până a obosit el, iar fericită fecioară a rămas de-abia vie. După această a trimis-o la Elevsie eparhul, logodnicul ei, spunându-i să facă ce vrea cu dânsa. Iar el, fiind trecut cu vederea de dânsa, o! cât se iuțea, suflând de mânie și scrâșnind cu dinții asupra ei și nu puțină ocară socotea aceea, fiindcă s-a scârbit de dânsul și s-a lepădat de dragostea lui. Apoi se bucura foarte că a căzut în mâinile lui și a dobândit stăpânire asupra ei. Deci îndată a gândit să o judece, fiind eparh, pentru că nu cinstește pe zei, iar cu fapta răzbunându-se pe ea căci nu-l voiește.

Șezând la judecată, a poruncit să aducă la întrebare pe mielușeaua lui Hristos. Când s-a adus sfânta fecioară Iuliana la judecată înaintea lui Elevsie, logodnicul său, cu frumusețea ei strălucea ca o rază de soare și toți, întorcându-și ochii spre dânsa, s-au minunat de bunacuviința chipului ei. Atunci Elevsie, căutând spre dânsa, s-a îmblânzit și mânia lui, în dragoste s-a prefăcut. La început nu putea să zică către dânsa nici un cuvânt aspru, ci cu pace și cu dragoste vorbea, legat fiind de frumusețea ei feciorească. Deci a zis: „Crede-mă, o, preafrumoasă fecioară, că de mă vei alege pe mine, ca să-ți fiu bărbat, te vei izbăvi de toate muncile cele grele care au să ți se întâmple, chiar de nu vei aduce jertfă zeilor, căci nu te voi sili, decât numai să voiești nunta”. La acestea mireasa lui Hristos a răspuns: „Niciun cuvânt, nicio muncă, nici însăși moartea nu mă va îndupleca să mă însoțesc cu tine, până nu te vei face creștin și nu vei primi Sfântul Botez”. Zis-a Elevsie: „Și aceasta aș fi făcut-o, o, preaiubito, de nu m-aș fi temut de mânia cea împărătească; căci de va afla împăratul, nu numai această dregătorie mare, ci împreună cu dregătoria îmi va lua și viața”.

Sfântă a zis: „Dacă tu astfel te temi de împăratul cel muritor și vremelnic, care numai peste trup are stăpânire, iar nu și peste suflet, apoi eu, având Împărat fără de moarte, Care stăpânește peste toți împărații și peste toată suflarea și sufletul omenesc, nu mă voi teme? Și cum mă voi uni cu vrăjmașul Lui, prin legătura însoțirii? Dacă cineva din robii tăi s-ar fi însoțit cu vrăjmașul tău, oare ai fi binevoit la aceasta? Oare nu te-ai fi mâniat asupra robului tău? Deci nu te înșela, nici nădăjdui, că mă vei îndupleca cu cuvinte dulci. Apoi, de voiești, apropie-te și tu de Dumnezeul meu, iar de nu, omoară-mă, în foc aruncă-mă, cu bătăi mă rănește, fiarelor mă dă și oricare munci voiești, pune-le asupra mea, dar eu ție nu mă voi supune. Căci tu îmi ești urât și însoțirea ta îmi este ca o împrietenire cu dracii, iar nunta ta ca o groapă întunecoasă, pusă înaintea ochilor mei!”.

Auzind acestea, Elevsie, îndată i s-a adăugat peste focul dragostei, focul mâniei și-i ardea fața ca focul. Căci astfel este dragostea, când este trecută cu vederea și nebăgată în seamă. Deci, a poruncit să o dezbrace și s-o întindă în patru părți, legând-o cu frânghii de mâini și de picioare și s-o bată cu vine uscate și cu vergi, foarte tare. Și a fost bătută sfântă de șase ostași multă vreme, până când au ostenit. Iar ea, deși era cu firea vas neputincios, răbda cu bărbăție. Și, poruncind eparhul ostașilor să înceteze a o mai bate, a zis către ea: „Iată, o, Iuliano, acestea sunt începuturile muncilor tale și încă fără de asemănare mai mari chinuri te așteaptă, de nu vei aduce jertfă marei Artemida”. Iar mucenița, mai cu înlesnire răbda bătăile cele date de ei, decât a auzi pe Elevsie grăindu-i și așteptând încă a o îndupleca către voia sa. Apoi a răspuns: „O, cu adevărat nebun și fără de minte, pentru ce nu mă muncești mai mult, ce aștepți încă? Căci mai gata sunt eu a răbda munci, decât tu a mă munci”.

Atunci, sfântaa fost spânzuratăde părul capului și a stat astfel o parte din zi, încât și pielea capului și fața ei s-au ridicat în sus de la locul lor, iar sprâncenele s-au ridicat mai sus decât fruntea. Iar Elevsie, din dragostea ce o avea către dânsa, având încă nădejde, o sfătuia cu cuvinte bune ca să se cruțe. Deci, zicându-i multe cuvinte momitoare și rugătoare, văzând că nu sporește nimic, mai mult s-a mâniat și a poruncit să-i ardă coastele cu țepușe de fier înroșite, apoi să-i ardă subțiorile și mijlocul șalelor. După aceea, coborând-o de la locul de muncă, i-au legat mâinile înapoi și cu un fier ascuțit au străpuns mijlocul ei, apoi, abia vie fiind, au aruncat-o în temniță.

Zăcând sfânta, aruncată în temniță pe pământ, striga către Dumnezeu: „Doamne, Dumnezeul meu, Atotputernice, Cel ce ești nebiruit în putere și tare întru lucruri, ia de la mine necazurile acestea și mă izbăvește de durerile care m-au cuprins, precum pe Daniil de la lei, pe Tecla din foc și de la fiare. Tatăl meu și maica mea m-au lăsat, iar Tu, Doamne, nu Te depărta de la mine, ci precum ai păzit odată pe Israel, care fugea prin mare, iar pe vrăjmașii lui i-ai înecat, astfel și pe mine acum mă păzește. Iar pe Elevsie, care a ridicat război asupra mea și împreună cu el și pe satana, care se sârguiește să-mi facă împiedicare, sfărâma-i, Împărate nebiruit”.

Astfel grăind sfânta către Dumnezeu și încă rugăciunea fiind în gura ei, vrăjmașul cel nevăzut, prefăcându-se în înger luminat, a venit la dânsa și a zis: „O, Iuliano! rabzi munci grele, dar încă mai grele și mai multe și cu adevărat nesuferite ți-a gătit Elevsie, iar tu, când vei fi scoasă, jertfește îndată, pentru că nu poți mai mult să rabzi cumplitele munci”. Atunci sfânta l-a întrebat: „Cine ești tu?”. Iar diavolul i-a răspuns: „Îngerul lui Dumnezeu sunt și de vreme ce mult se îngrijește de tine Dumnezeu, de aceea m-a trimis la tine, voind să te supui eparhului și să nu piară trupul tău cel sfărâmat cu multe munci, căci mult îndurat este Domnul și-ți va ierta aceea pentru neputința trupului tău rănit”.

Acestea auzind, mucenița s-a înspăimântat și s-a tulburat, căci vedea pe cel ce se arătase, cu chipul de înger, dar cu sfatul fiindu-i vrăjmaș. Apoi, suspinând din adâncul inimii și umplându-i-se ochii de lacrimi, a zis: „Doamne, Dumnezeul meu, ziditorule al tuturor, pe Care Te laudă puterile cerești și de Care se cutremură mulțimea dracilor, nu mă trece cu vederea pe mine, care pătimesc pentru Tine, că nu cumva în loc de dulceață, să-mi dea mie amărăciune vrăjmașul meu, ci arată-mi cine este acesta care grăiește acum? Cine este cel ce zice că este robul Tău?”.

Așa a strigat sfânta și îndată a fost auzită. Căci a venit din cer glas, zicând: „Îndrăznește, Iuliano, Eu sunt cu tine, iar pe cel ce a venit la tine, prinde-l că ți-am dat stăpânire și putere asupra lui și de la el însuși te înștiințează cine este și pentru ce a venit la tine”. Astfel glasul a urmat rugăciunii, iar glasului, minunea, pentru că îndată s-au dezlegat legăturile și a căzut lanțul de pe coapsele ei. Apoi s-a sculat sfântă de la pământ sănătoasă și tare cu trupul. Iar diavolul stătea nemișcat, fiind ținut cu puterea lui Dumnezeu, legat fiind cu legături nevăzute. Și l-a apucat mucenița ca pe un rob netrebnic și l-a întrebat ca la o judecată cine este, de unde și de cine este trimis? Iar el, deși plin de minciuni, însă fiind silit de puterea Ziditorului tuturor care îl muncea pe el, chiar nevrând, a început a spune adevărul:

„Eu sunt un diavol din domnii cei mai dintii ai întunericului, trimis de tatăl meu satana ca să te ispitesc și să te înșel pe tine. Pentru că mare rană am primit prin rugăciunile tale de la întreaga înțelepciune feciorească și de la răbdarea ta cea bărbătească. Eu sunt acela care, odată cu pierzarea, am sfătuit pe Eva în Rai ca să calce porunca lui Dumnezeu. Eu am îndemnat pe Cain să ucidă pe fratele său Abel. Eu am învățat pe Nabucodonosor să pună chipul cel de aur în câmpul Deira. Eu sunt acela care am înșelat pe evrei ca să se închine idolilor. Eu l-am înnebunit pe înțeleptul Solomon, făcându-l iubitor de femei. Eu am sfătuit pe Irod spre uciderea pruncilor și pe Iuda la vânzarea Învățătorului său, apoi și pe el la spânzurare. Eu am ridicat pe evrei ca să-l ucidă pe Ștefan cu pietre și pe Neron să spânzure pe Petru cu capul în jos, iar pe Pavel să-l taie cu sabia”.

Auzind acestea, Sfânta Iuliana a făcut altă minune, căci alte legături și bătăi a pus asupra lui, afară de acele nevăzute cu care diavolul se legase de la Dumnezeu și, el fiind legat, ea îl bătea. Și o! minune, că pe duhul cel fără de trup și nematerial, a putut sfânta a-l lega cu legături materiale și a-l bate. Căci puterea lui Dumnezeu, care îl ținea cu legături nescăpate și cu nemincinoase răni îl muncea, l-a dat nevăzut în stăpânirea iubitei Sale mirese. Iar diavolul răbda dureri din mâinile cele feciorești, ca și din mâinile lui Dumnezeu, pentru că cu biciul material i se dădeau răni nemateriale, adică din acelea cu care se muncește de la Dumnezeu neamul diavolesc.

Atunci diavolul a început a striga: „Vai, mie, ce voi face acum și cum voi scăpa? Pe mulți am înșelat și i-am aruncat în nevoi, iar acum singur înșelându-mă, am căzut în nevoie. Pe mulți i-am înfășurat cu legături și cu răni, iar acum sunt singur legat și cu bătăi rănit de mâinile feciorești. Pe mulți i-am robit mie, iar acum singur sunt ținut, ca un rob și ca un prădat. O! tatăl meu satana, pentru ce m-ai trimis aici, cum n-ai știut ce mi se va întâmpla? Cum n-ai știut că nimic nu este mai puternic decât fecioria și nimic nu este mai tare decât rugăciunile cele mucenicești?”. Astfel Sfânta Iuliana, muncind pe diavol toată noaptea, dimineața eparhul a poruncit s-o scoată din temniță, dacă este vie.

Venind sfânta și trăgând după sine pe diavol, l-a aruncat la un loc de gunoaie ce s-a întâmplat în cale, apoi a venit înaintea lui Elevsie, strălucind cu frumusețea feței și cu podoaba cea dintâi, fiind cu tot trupul sănătoasă, ca și cum n-ar fi primit nici o muncă. Muncitorul minunându-se, a zis către dânsa: „Spune-mi, Iuliano, când și cum ai învățat această vrăjitorie și cu ce meșteșug te-ai tămăduit așa degrabă de răni, încât nimic nu se mai află pe tine?”. Sfântă a răspuns: „Nu este în mine nici un meșteșug vrăjitoresc, ci puterea cea dumnezeiască negrăită și atotputernică m-a tămăduit, care nu numai pe tine, ci și pe tatăl tău satana l-a umplut de rușine. Pe mine m-a făcut mai puternică decât voi amândoi, că și tu și domnul tău, diavolul, sunteți sub picioarele mele, pentru că am legat pe stăpânul tău, căruia îi slujești și muncile tale în nimic le-am socotit. Astfel, Hristosul meu a sfărâmat aici puterea voastră, iar acolo, ție și tatălui tău și slujitorilor voștri, v-a gătit focul cel veșnic, tartarul cel înfricoșat, întunericul cel dinafară și viermii cei neadormiți, pe care munci le vei moșteni degrabă”.

Tiranul, auzind din gura sfintei despre focul cel veșnic, îndată a poruncit să gătească un foc mare și a ars un cuptor, unde a aruncat pe sfânta. Ea, stând în văpaia focului nevătămată, se ruga către Domnul său cu lacrimi și acele puține lacrimi s-au făcut ca două râuri mari, care au stins tot focul. Atunci poporul Nicomidiei a fost cuprins de mare spaimă și a crezut în Hristos, ca la cinci sute de bărbați, iar femei o sută treizeci. Aceștia toți au strigat: „Unul este Dumnezeu, unul este Acela pe Care Îl proslăvește mucenița Iuliana și noi credem într-însul, iar de închinarea idolilor cea elinească ne lepădăm. Suntem creștini, să vină peste noi sabia, focul și orice fel de moarte cumplită, suntem gata împreună cu Iuliana a muri pentru unul adevăratul Dumnezeu”.

Zicând ei aceasta cu mare glas, îndată a poruncit eparhul să scoată ostașii înarmați și pe toți cei ce au crezut, despărțindu-i din priveliște, să-i taie până la unul. Și așa s-a făcut. Apoi toți cu bucurie își plecau grumajii sub sabie și mureau pentru Hristos, botezându-se în sângele lor. Muncitorul, cu neîmblânzita mânie, tulburându-se, a poruncit să arunce pe sfânta, goală, într-o căldare plină cu plumb topit și s-o fiarbă mult timp, ca pe niște bucate. Dar sfintei i s-a făcut căldarea aceea ca o baie caldă, după multe osteneli, nevătămînd deloc trupul ei cel curat, decât numai a o spăla ca o baie minunată, căci s-a pogorât la dânsa îngerul Domnului și a păzit-o nevătămată. Iar focul s-a pornit asupra celor ce stau împrejur și a făcut ceea ce altădată a făcut cuptorul haldeilor, căci pe toți câți i-a ajuns, i-a făcut cenușă. Apoi și căldarea s-a sfărâmat și a ieșit mucenița întreagă, iar poporul, înspăimîntîndu-se, o înconjura ca pe o zidire înaltă căci sfânta era cu statul mai înaltă decât toți.

Văzând muncitorul toate acestea și pe schingiuitorii săi mistuiți de foc, s-a îndrăcit de mânie și nu se pricepea ce va face mai mult, căci acum slăbiseră toate chinurile lui. Deci, fiind rușinat și batjocorit de o fecioară, a început a-și smulge părul, a-și zgâria fața, a-și rupe hainele de pe dânsul și a vorbi multe hule și cuvinte dosăditoare asupra zeilor săi, căci slujind lor, n-a putut să biruiască pe o fecioară. Apoi a osândit pe Sfânta Muceniță Iuliana la tăiere de sabie. Și a venit iarăși diavolul acela care fusese prins și bătut de sfânta muceniță în temniță, dar stătea departe - că încă se temea și pomenea bătăile - și ca un om se bucură pentru osândirea ei la moarte. Apoi îndemna pe gealați s-o ia mai degrabă și s-o omoare. Sfânta fecioară, când s-a uitat asupra lui cu ochi groaznici, îndată diavolul a tremurat și a strigat: „Vai, mie, că iarăși vrea să mă apuce în mâinile sale această nemilostivă!”. Zicând acestea înaintea tuturor, a pierit dinaintea lor, iar ostașii, luând pe muceniță, au dus-o la locul de ucidere.

Sfânta mergea ca și cum ar merge la o nuntă și se grăbea, bucurându-se și veselindu-se. Apoi, rugându-se, și-a plecat sub sabie sfântul său cap și a fost tăiat, unindu-se cu iubitul său Mire, Hristos Domnul, pentru Care a pătimit cu osârdie. Iar o femeie oarecare, romană, cu numele Sofia, venind atunci în Nicomidia pentru o trebuință oarecare și întorcându-se înapoi la Roma, a luat cu dânsa trupul muceniței lui Hristos, Iuliana și, ducându-l în casa sa, după o vreme a zidit o biserică frumoasă în numele ei, precum se cuvenea muceniței și a pus într-însa sfintele ei moaște cu mare slavă. Iar pe Elevsie degrabă l-a ajuns pedeapsa lui Dumnezeu, căci el, plutind pe mare, s-a ridicat o furtună care a spart corabia și s-au înecat cei ce erau în corabie. Elevsie, spre mai mare pedeapsă, s-a izbăvit de înecare și a fost aruncat într-un ostrov, unde a fost mâncat de fiare, pierind ticălosul păgân și primind vrednică răsplată pentru faptele sale, pentru uciderea nevinovată a Sfintei fecioare Iuliana.

Astfel a fost dragostea ei cea către Hristos, astfel a fost sfârșitul pătimirii ei. A fost logodită cu Elevsie în al nouălea an de la nașterea sa, iar în al optsprezecelea cu sângele său s-a făcut mireasă lui Hristos, a Mirelui celui fără de moarte, punându-și pentru El sufletul său. Acum se veselește în cămările cele cerești cu Hristos, Domnul cel lăudat de toată zidirea în vecii vecilor. Amin.

Viața Sfântului Mucenic Temistocle

- Viața Sfântului Mucenic Temistocle
  Viața Sfântului Mucenic Temistocle

Fiind dus înaintea ighemonului Asclipie, a propovăduit pe Hristos. Grăind cu îndrăzneală, a fost atârnat de un lemn și lovit, până i s-a sfâșiat pântecele. Apoi a fost târât pe piroane ascuțite de fier și așa și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

Sfântul mucenic Temistocle a trăit pe vremea împăratului Deciu, în Mira Lichiei, fiind păstor de oi. Ighemonul Asclipie, pornind prigoană împotriva creștinilor, îl căuta pe Sfântul Dioscorid. Temistocle, care îl ascunsese, a spus că nu știe unde este, dar s-a dat pe sine mărturisind că este creștin.

Fiind dus înaintea ighemonului Asclipie, a propovăduit pe Hristos. Grăind cu îndrăzneală, a fost atârnat de un lemn și lovit pântece, până i s-a sfâșiat pântecele. Apoi a fost târât pe piroane ascuțite de fier și așa și-a dat duhul în mâinile lui Dumnezeu.

ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL NAȘTERII DOMNULUI

A. GUSTĂRI

Roşii umplute cu legume crude

* 6 roşii mari;

* 1 morcov mare;

* 1 rădăcină ţelină;

* 1 rădăcină pătrunjel;

* puţină varză proaspătă tocată fin;

* 1 ardei gras;

* maioneză de post sau sos vinegret

Se pregătesc roşiile pentru umplut.

Se prepară un amestec din morcov, ţelină, pătrunjel, varză, ardei gras date pe răzătoarea mică, cu excepţia ardeiului care se toacă mărunt şi puţină maioneză de post sau sos vinegret.

Se umplu roşiile cu acest amestec şi se servesc ca gustare.

B. SALATE

Salată de varză murată

* 1 varză murată mică;

* ulei;

* chimen;

* piper măcinat

Se scurge varza murată după ce a fost ţinută ½ ore în apă rece şi se toacă fin.

Se pune într-un castron şi se presară chimen seminţe şi piper măcinat după gust, apoi se adaugă ulei şi se amestecă.

C. SOSURI

Sos vinegret

* 3 linguri ulei;

* 1 lingură oţet;

* sare;

* piper măcinat;

* pătrunjel verde

Într-un castron se amestecă ingredientele cu o furculiţă sau cu telul până ce uleiul se emulsionează devenind lăptos.

Se adaugă pătrunjel verde tocat fin.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Supă de linte

* 1 ½ litri apă;

* 300 g linte;

* 1 ceapă mare;

* 2 linguri ulei;

* 1 linguriţă făină;

* 1 linguriţă cimbru;

* sare;

* 3 căţei usturoi

Se alege lintea, se spală şi se pune în apă caldă din ajun.

A doua zi se aruncă apa şi se pune lintea la fiert cu 1 ½ litri apă proaspătă, ceapa tăiată mărunt şi usturoiul.

Când lintea este aproape gata, se adaugă sare după gust şi se lasă să mai fiarbă până este gata.

Se prăjeşte făina în ulei şi se adaugă în supă împreună cu cimbrul pisat, lăsând să mai dea 2 – 3 clocote.

E. MÂNCĂRURI

Cartofi prăjiţi

* 500 g cartofi;

* ulei;

* sare

Se curăţă cartofii, se spală şi se taie în lung pai sau mai groşi.

Se mai spală încă o dată şi se lasă ceva timp în strecurătoare să se scurgă bine de apă, apoi se pun în tigaie în uleiul încins bine.

Se întorc pentru a se rumeni bine pe ambele feţe, apoi se scot într-un castron, se sărează şi, după gust, se adaugă câţiva căţei de usturoi tocaţi mărunt.

Se acoperă castronul până ce vor fi serviţi.

F. DULCIURI

Cornuleţe fragede

· 1 pachet margarină;

· 5 linguri apă;

· 1 lingură oţet;

· 10 g sare;

· Făină cât cuprinde

Se face un aluat de consistenţă potrivită.

Se împarte în 10 părţi egale şi fiecare parte, la rândul ei, în alte 8 părţi egale.

Se întind şi se umplu cu gem, rahat etc.

Se coc la foc potrivit 10 minute.

POEZIE

Georgeta Crainic

Biografie

Georgeta Crainic, (Ciurea), s-a născut pe 20 decembrie 1926 în orasul Ianca, jud. Brăila. A promovat bacalaureatul la Bucureşti (1945), iar în 1949 a obţinut licenţa in economie.
Se căsătoreşte cu Valeriu Crainic (1950).

Emigrează în Canada (1971), stabilindu-se la Montreal. Aici studiază artele plastice. Are multe expoziţii personale, prima fiind organizată in 1981 la Ville d'Anjou, iar următoarele, din '85, '87, '88 şi '92 la Montreal. A colaborat la „Ora românească de Radio” din Montreal. A publicat în presa exilului (America, Troiţa, Cuvântul Românesc, Calea de lumină).

A fost membră a Centrului de expozitii "Constantin Brancuşi" din Montreal şi vicepreşedintă a „Congresului Limbii Române” pentru Canada.
În 1986 primeşte Premiul pentru pictură cu ocazia unei expoziţii de grup la Centrul "Brancuşi" din Montreal, în 1991 obţine Premiul II la concursul literar organizat de Societatea de Studii şi Conferinţe din Montreal, iar în 1994 primeşte Distincţia specială "Ionel Jianu" pentru creativitate în artă.
A publicat cărţi de poezii.
S-a stins din viaţă pe 29 decembrie, 2005, la Montreal.    - See more at: http://www.infoest.ro/stiri/atitudini/ianca-in-memoriam-georgeta-crainic.htm#sthash.5qpDZCJi.dpuf

UN MIC DAR

Dacă Dumnezeu ne chiamă
răspunsul este - rugăciune
note noi în vechea gamă
învăţate din părinţi
toaca bate printre munţi
clopotul la mânăstire;
îngenunchiate flori ascult
slujba este pe pământ.

Numai Dumnezeu, El stie!
Când va fi şi va să vie;
timpul trece (...) noi
mâinile pe piept odihna
ochii-nchişi în nemişcare.
Mângâierea e dureri,
Duhul Sfânt eternitate.

Când va fi în timp trecută
ploape-nchise, mâini pe piept
Doamne, rogu-Te fierbinte,
un mic dar din dar ceresc:
slujba mea cea de pe urmă
să aud, să pot s-ascult
desprinsă chiar de-acest pamant!
Cu noi este Dumnezeu...
Tatăl nostru cel Ceresc...
Slavă Ţie-n veci. AMIN!

STEAUA CE MÂNGÂIE

Nu am nici aur, nici smirnă, nici tămâie,
Doar ochii nădejde-n steaua ce mângâie.
Trimis din zările mereu albastre,
Sunt gândul mag al vremurilor noastre.

Cu fruntea sprijinită-n al său toiag
Suspină magul iară gândul drag.
El vine din adâncul timpilor trecuţi
Umili în inimi să ne unim desculţi.

Trimis din zările mereu albastre,
Sunt gândul mag al vremurilor noastre.
Să ne-adunăm mulţimi cu sufletul curat
La pruncul cel Slavit, în iesle împărat.

Şi-n noaptea de colinde, Sfântă de Crăciun,
S-aprindem lumini în inimi rugăciuni
Şi urmând călăuză semnul cel de sus
Să nu pierdem o clipă darul lui Iisus.

Nu am nici aur, nici smirnă, nici tămâie,
Doar ochii nădejde-n steaua ce mângâie.

DAR, CÂNTUL

De mult...
De-atunci de când mă ştiu,
Am căutat spre soare;
Pe lângă drumul pustiu,
Grădini în sărbătoare;
Speranţa mai târziu,
Într-o corolă de floare.

Şi când...
Pe unda călătoare,
Rătăceam fără rame,
Doar raze vii, din soare,
Îmi picurau balsame;
Credinţă, dor, culoare,
Rime-n petale şi game.

De aceea...
De mult de când mă ştiu,
Am căutat spre soare;
Cât de mult am vrut să fiu,
O mică zburătoare.
Să mă desprin fără să ştiu
De straturi trecătoare.

Şi-n avânt
Să urc...
În ceruri siderale
Tot inul din fuioare;
Nădejdi strânse-n cale;
Bundiţe de mioare
Şi-arnici din iişoare.

Dar cântul?
Ah! Cântul,
Ce-aproape nu-l mai găseam
Se-nalţă din piep de creştin
Aprinde iubirea de neam
Şi turla cu vârf carpatin
Unde-n zbor, mă plec, si mă-nchin.

Valeriu Ciobanu

Date personale
Valeriu Ciobanu
Născut	4 aprilie 1917 Chișinău, Republica Rusă
Decedat	21 decembrie 1966 (49 de ani) București, România
Părinți	Ștefan Ciobanu
Cetățenie	România
Ocupație	folclorist[] istoric literar[] poet
Activitate
Limbi	limba română
Studii	Facultatea de Litere a Universității din București
Modifică date / text

Valeriu Ciobanu (n. 4 aprilie 1917, Chișinău – d. 21 decembrie 1966, București) a fost un istoric literar, folclorist și poet român.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut la Chișinău în familia istoricului literar Ștefan Ciobanu, viitor profesor universitar și membru al Academiei Române. A absolvit Facultatea de Litere și Filosofie a Universității din București (1940), apoi studii de specializare în Franța (1942), iar în 1945 a obținut titlul academic de doctor în litere al Universității din București cu teza Poporanismul. Geneză, evoluție, ideologie.^[1]

După revenirea de la studiile postuniversitare din Franța a lucrat ca asistent la Catedra de istoria literaturii române a Universității din București (1942-1949), condusă de acad. Dumitru Caracostea și ulterior de prof. George Călinescu, devenind astfel coleg de catedră cu tatăl său.^[1]. In anul 1946 susține doctoratul cu teza Poporansmul ( Geneza, evoluție,gândire)^[2]. În anul 1949 este înlăturat de la catedra universitară^[3] odată cu tatăl său^[4] și cu asistenții lui Călinescu (Adrian Marino, Ovidiu Papadima și Dinu Pillat)^[3] și se transferă pe postul de cercetător științific principal la Institutul de Istorie Literară și Folclor (1949-1966), condus de profesorul Călinescu, lucrând acolo până la moartea sa.^[1] A avut o existență zbuciumată, fiind descris de colegul său, Al. Săndulescu, ca un individ burlac, alcoolic și mizantrop înrăit ce trăia drama trecerii pe o linie moartă la institut din cauza dosarului politic.^[4] Profesorul Călinescu îl socotea lipsit de importanță ca poet, dintr-un soi de invidie profesională.^[5] Această dușmănie s-ar fi datorat, potrivit istoricului literar Constantin Mohanu, faptului că Valeriu Ciobanu a fost singurul care a îndrăznit să-l contrazică pe orgoliosul critic literar.^[6]

A publicat studii documentate de istorie literară în care a analizat operele unor scriitori români (Alexandru Depărățeanu, Alexandru Vlahuță, Tudor Pamfile), a scriitorilor simboliști francezi și a unor scriitorii ruși și sovietici, precum și relațiile literare româno-ruse („A.S. Pușkin și literatura română”, „Ecoul creațiunii lui Turgheniev în literatura română”, „Nuveliștii ruși în România: V. Garșin și V. Korolenko”, „Dostoievski în România”) și asemănările între folclorul românesc, folclorul ucrainean și folclorul rus („Jertfa zidirii la ucraineni și ruși”, „Lumea bâlinelor”, „A. I. Iațimirski și folclorul român”).^[1] A cercetat curentul poporanist inițiat de Constantin Stere^[7] și opera literară a Hortensiei Papadat-Bengescu.^[8] Studiile sale au fost publicate în revistele Cadran, Litere și arte, Jurnalul literar, Gândirea, Lumea, Viața Românească, Limbă și literatură, Studii și cercetări de istorie literară și folclor, Revista de folclor etc.^[1] Cei care l-au cunoscut îl descriau ca pe „un personaj dostoievskian, un mizantrop sociabil, un timid cu mari candori de sentiment”.^[7]

Valeriu Ciobanu a decedat la 21 decembrie 1966, în București.^[1]

ACTIVITATEA LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A debutat ca poet în anii 1930 în revista Gândirea,^[7] scriind poezii într-un stil post-baudelairian-rimbaudian.^[7] Două antologii din creația sa poetică au fost publicate postum: Fiul lunii (1969), sub îngrijirea lui Dinu Pillat,^[7] și Haina de brumă (1984), îngrijită de un urmaș al său, poetul și eseistul Ion Lazu.^[4]^[5]

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Poporanismul. Geneză, evoluție, ideologie, 1946;
Hortensia Papadat-Bengescu, Ed. pentru literatură, București, 1965;
Fiul lunii, Ed. Minerva, București, 1969;
Haina de brumă, Ed. Minerva, București, 1984;
Cântece de zgură: antologie lirică, Ed. Eikon, București, 2017.

Poeta, scriitoarea şi traducătoarea Annie Bentoiu

Biografie

Annie Bentoiu (n. 1 mai 1927 – d. 21 decembrie 2015) a fost o poetă, scriitoare și traducătoare, autoarea cunoscutelor volume de memorii din perioada instaurării comunismului în România adunate sub titlul Timpul ce ni s-a dat. A fost soția compozitorului Pascal Bentoiu ^[3] și mama sopranei Ioana Bentoiu.

Prin Decretul nr.439 din 6 noiembrie 2000 îi este conferită medalia comemorativă "150 de ani de la nașterea lui Mihai Eminescu" de către Președintele României, pentru promovarea operei eminesciene în plan universal.

ANNIE BENTOIU (1927–2015), fiica unui medic român şi a unei elveţiene din cantonul francofon Vaud, şi-a petrecut copilăria alternativ în Bucureşti şi Olteniţa. Liceul la foarte tradiţionala Şcoală Centrală de Fete din Capitală; studii universitare la Facultatea de Drept; cursuri de literatură şi istorie la Institutul Francez din Bucureşti. Căsătorită din 1949 cu compozitorul Pascal Bentoiu. Perfect bilingvă, a publicat în franceză traduceri din literatura română şi (la Lausanne, Éditions de l'Aire) mai multe volume de poezie şi proză poetică: Poèmes I, Poèmes II, Dix méditations sur une rose, Phrases pour la vie quotidienne, Voyage en Moldavie. În limba română i-au apărut un roman de debut (Strada Mare, EPL, Bucureşti, 1969) şi câteva traduceri din franceză. A publicat două extraordinare volume de memorialistică intitulate Timpul ce ni s-a dat (Editura Vitruviu, 2000, respectiv 2006; Editura Humanitas, 2007,

Lucrări în română

· Strada Mare, roman, București, E. P. L., 1969, sub pseudonimul Adriana Vlad

· Timpul ce ni s-a dat, vol. 1, editura Vitruviu, 2000; ed. a II-a Editura Humanitas 2007

· Timpul ce ni s-a dat, vol. 2, editura Vitruviu, 2006

Lucrări în franceză

· Poèmes I/II, Lausanne, Les Editions de l'Aire, 1989

· Dix méditations sur une rose, Lausanne, Les Editions de l'Aire, 1989

· Phrases pour la vie quotidienne, Lausanne, Les Editions de l'Aire, 1990, versiune română de Irina Eliade, Fraze pentru viața de zi cu zi, Ed. Cartea Românească, 1998

· Voyage en Moldavie, Vevey, Les Editions de l'Aire, 2001

· Une liberté désenchantée. Carnets 1992-1993. Postface de Doris Jakubec, Editions de l'Aire, 2008

Traduceri din română

· Mihai Eminescu, Poeme alese, trad. de Annie Bentoiu, Alain Bosquet si Jean-Louis Courriol, Bucuresti, Editura Grai si Suflet - Cultura Nationala, 1999

· Petre Ispirescu, Contes roumains, București, Editura Minerva, 1979

· Anthologie de la poésie populaire roumaine (în colaborare), Editura Minerva, 1979

· Tudor Arghezi, Cinquante poèmes, Editura Minerva, 1981

· Récits insolites de Mihai Eminescu à Ana Blandiana, Editura Minerva, 1983

· Mihai Eminescu, Trente poèmes, Vevey, Les Editions de l'Aire, 1994

· Mihai Eminescu, Cinquante poèmes, Editura Vitruviu, 2000

· Gellu Naum, L'autre côtè, (în colaborare), Editura Cartea Românească, 1991

· Ileana Mălăncioiu, A travers la zone interdite, Editura Eminescu, 1984

· Pascal Bentoiu, L'image et le sens, Editura Muzicală, 1979

· Adrian Marino, Littératures roumaines - littératures occidentales, București, 1982

Traduceri din franceză

· Margarita Wallmann, Pridvoarele cerului, București, Editura Muzicală, 1979, (sub pseudonimul Adriana Vlad)

· Guy de Pourtalès, Berlioz si Europa romantica, Editura Muzicala, 2001

TEATRU/FILM

Stela Popescu

Stela Popescu Gradurile de Mare Cruce și Sash ale Ordinului Steaua României
Stela Popescu primește o stea pe Walk of Fame București .
Născut	21 decembrie 1935 Slobozia-Hodorogea , Orhei , Regatul României (acum în Moldova )
Decedat	23 noiembrie 2017 (în vârstă de 81 de ani) Bucuresti , Romania
Naţionalitate	Română
Ocupaţie	Actriță, umanitară, celebritate, cântăreață

Biografie Stela Popescu

Stela Popescu (n. 21 decembrie 1935, s. Slobozia-Hodorogea, Orhei, Basarabia; d. 23 noiembrie 2017, București, România) este o actriță română de teatru, film și televiziune. A realizat cupluri celebre alături de Ștefan Bănică sr. și Alexandru Arșinel.

Stela Popescu s-a născut într-o familie de învățători modești, iar prima amintire pe care o are bine întipărită în memorie este invadarea Basarabiei de către armata rusă. Atunci, în 1940, tatăl ei considerat intelectual, deci dușman de clasă, este deportat în Siberia, iar mama se refugiază, împreună cu fiica în România, la Brașov. În 1953, susține examenul de admitere la facultate și este repartizată la Facultatea de Limbă Rusă „Maxim Gorki“, la care renunță după un an și jumătate când intră în echipa Teatrului Ministerului de Interne. În 1956 este admisă la Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică, iar în paralel continuă să susțină spectacole de teatru. La sfârșitul facultății, este repartizată la Teatrul din Brașov, acolo unde ajunge să susțină 400 de spectacole pe an. Din 1963 până in 1969 joacă la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase". În 1969, Stela părăsește Revista și se angajează la Teatrul de Comedie, ceea ce nu o impiedică să continue colaborarea cu Radiodifuziunea Română (pe atunci Radioteleviziunea) din 1963 până în prezent. În paralel, susține și o colaborare cu Revista Românească, sub condeiul lui Mihai Maximilian, cu care avea să se căsătorească în 1969, la puțin timp după divorțul de Dan Puican. Totodată, joacă în celebra serie de spectacole "Boema" de la Grădina Boema, spectacole care se înscriu în peisajul anti-putere pentru vremea aceea, cu succes de public foarte mare. Timp de 24 de ani cât a jucat la Teatrul de Comedie, vara, când se încheia stagiunea teatrală, juca la Revistă la Grădina Boema. La Teatrul de Comedie joacă din 1969 până în 1993, când revine la Teatrul de Revistă "Constantin Tănase", unde lucrează și în prezent. Pe scena Teatrului de Revistă "Constantin Tănase" și pe cea a Teatrului de Comedie, Stela Popescu strălucește în piese precum "Omul care a văzut moartea", "Mama Boema", "Boema, slăbiciunea mea" etc. A jucat 18 ani în "Preșul", 12 ani în "Pețitoarea" și 10 ani în "Plicul". A avut șansa de a lucra cu mari regizori, precum: Sanda Manu, Ion Cojar, Lucian Giurchescu, Valeriu Moisescu.

Între anii 1971 și 1979 face cuplul, pe scenă și la televiziune, cu Ștefan Bănică. Cât despre longevivul cuplu umoristic Stela - Alexandru Arșinel, care a început în 1979, acesta a fost garanția umorului de calitate și în prezent, dar și în trecut, când textele scenetelor erau semnate Mihai Maximilian.

În 1958, debutează în cinematografie în pelicula "Alo? Ați greșit numărul". A jucat în peste 25 de filme precum Nea Mărin miliardar (1979), "Pe malul stîng al Dunării albastre" (1983), "În fiecare zi mi-e dor de tine" (1988), etc.

Stela Popescu a făcut o carieră și în televiziune. A jucat în televiziune de la înființare până în prezent, în piese de teatru și emisiuni de divertisment, reușind să transmită ceva din spiritul satiric și contestatar al Revistei prin textele unor scriitori de valoare: Mihai Maximilian, Grigore Pop, Octav Sava sau Dan Mihăescu. TVR a scos pe piață DVD-urile "O stea printre stele" (2006) și "Stela și Arșinel" (2005) care reunesc o parte dintre aparițile televizate ale Stelei Popescu.

Începând jumătatea anilor '90, Stela Popescu a fost moderatoarea unor emisiuni TV pentru femei pe posturile TVR, Realitatea și Național TV

Joacă în serialul TV "Cuscrele" (2005-2006) precum și în telenovelele "Râzboiul sexelor" (2007-2008), "Regina" (2008-2009) și "Aniela" (2009-2010) în rolul Coanei Chiva. În 2011 revine cu o participare specială în telenovela Iubire și Onoare.

Teatru

Teatrul de Revistă Constantin Tănase (1963-1969 și 1993-prezent)- selectiv

· Aplauze, Aplauze (2010)

· Revista revistelor

· Omul care a văzut moartea

· Te aștept diseară pe Lipscani

· Nevestele vesele..la Boema (1979)

· Boema, slăbiciunea mea (1980)

· În grădina bucuriilor (1975)

· Constelația Boema (1984)

· Boema, bucuria mea (1985)

· Stela, stelele și Boema (1987)

· Buna seara,Boema (1989)

Teatrul de comedie (1969-1993) - selectiv

· Dispariția lui Galy (Brecht)

· Un om egal un om (Brecht)

· Mutter Courage (Brecht)

· Mandragora (Machiaveli)

· Steaua fără nume (Mihail Sebastian)

· Preșul (Ion Băieșu) - piesă care s-a jucat 18 ani

· Pețitoarea (Thornton) - piesă care s-a jucat 12 ani

· Plicul (Rebreanu) - piesă care s-a jucat 10 ani

· Trei surori (Cehov)

· Marele feudal (Al. Mirodan)

· Curcanul

· Turnul de fildeș - Premiul pe țară pentru cel mai bun rol secundar

· Sfăntul Mitică Blajinul (Aurel Baranga)

· Capcană pentru un bărbat singur (Neil Simon)

Opera Comică pentru Copii - selectiv

· Piatra din casă

· Cântăreț

· Chirița

Teatru Radiofonic

· Agachi

· Flutur

· Avarul de Molière

· Burghezul gentilom

· Cafeneaua cea mică

· Catrina din Heilbrunn

· Caviar, vodka si bye bye

· Cinci cânticele

· Coana Chirița cântăreță

· Dimineața pierdută

· Din nou... Caragiale

· Divanul Persian

· Doamna ministru

· Fata cinstită de Carlo Goldoni

· Ferma de struți

· Filantropul actor

· Franțuzitele și un poet romantic

· Gaițele (varianta 1964)

· Gaițele (varianta 2002)

· Hangița

· Hades în război

· Încurcă lume

· Leac pentru chelie

· Mânastirea din Parma

· Mizantropu

· Nunta lui Figaro

· O viață pe roată

· Rinocerii actor

· Sânziana și Pepelea

· Stăpânul tăcerii actor

· Suflete moarte

· Trenurile mele de Tudor Mușatescu

· Un cuib de nobili

Seriale TV

· 2011 - Iubire și Onoare-Zahira

· 2009-2010 - Aniela-Coana`Chiva

· 2008-2009 - Regina-Sofia Rădulescu

· 2007-2008 - Războiul Sexelor-Tincuța

· 2005 - Cuscrele

Filmografie

· Mamaia (2013)

· Rămâi cu mine (2013)

· Toată lumea din familia noastră (2012)

· Mașini și Mașini 2 - dublaj Flo (voce vers.română) (2006), (2011)

· Sexy Harem Ada-Kaleh (2001)

· A doua cădere a Constantinopolului (1994)

· Maria Mirabela în Tranzistoria (1989)

· În fiecare zi mi-e dor de tine (1988)

· Figuranții (1987)

· Secretul lui Nemesis (1987)

· Vară sentimentală (1986)

· Galax, omul păpușă (1984)

· Un petic de cer (1984)

· Zbor periculos (1984)

· Pe malul stîng al Dunării albastre (1983)

· Căruța cu mere (1983)

· Am o idee (1981)

· Ana și hoțul (1981)

· Grăbește-te încet (1981)

· Nea Mărin miliardar (1979)

· Drumuri în cumpănă (1978)

· Tufa de Veneția (1977)

· Ultima noapte a singurătății (1976)

· Elixirul tinereții (1975)

· Despre o anumită fericire (1973)

· Dimitrie Cantemir (1973)

· Astă seară dansăm în familie (1972)

· Recomandări (1971) (TV)

· Pantoful Cenușăresei (1969)

· Vin cicliștii (1968)

· Faust XX (1966)

· Sărutul (1965)

· Omul de lângă tine (1961)

· Alo? Ați greșit numărul (1958)

Premii și distincții

În data de 10 septembrie 2013, fostul rege Mihai I al României i-a conferit, (prin fiica sa, principesa Margareta) într-o ceremonie care a avut loc la Castelul Peleș din Sinaia, Decorația Regală „Nihil Sine Deo”.^[2]

Castelul din Carpati (Teatru TV - Stela Popescu, Misu Fotino) Part 1: https://youtu.be/cbk1lQtB5v0;

Castelul din Carpati (Teatru TV - Stela Popescu, Misu Fotino) Part 2: https://youtu.be/Km_dvtH8Beg;

Castelul din Carpati (Teatru TV - Stela Popescu, Misu Fotino) Part 3: https://youtu.be/lVJIeGQknNY.

Adela Mărculescu

Date personale
Adela Mărculescu

Născută	21 decembrie 1938 (83 de ani) Aiud, România
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Alte premii
Ordinul Meritul Cultural în grad de ofițer[*] (2004)^[1]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Biografie Adela Mărculescu

Actrita nascuta in 21 decembrie 1938 in Aiud, a avut creatii actoricesti deosebite in teatru (Teatrul National Bucuresti) unde si acum este angajata dar, nu a stralucit pe masura talentului ei artistic in film.Este absolventa a Institutului de Arta Teatrala si Cinematografica Bucuresti, promotia 1959, clasa profesorului Alexandru Finti. Dupa absolvirea Institului joaca pe scena:Teatrului de Stat Botoşani: (1957 - 1959) , Teatrului de Stat Ploieşti:( 1959 - 1963), Teatrului Mic (1963), Teatrului Radu Stanca, Sibiu (1971), Teatru radiofonic, Televiziune si din 1964 pana in prezent La Teatrul National " Ion Luca Caragiale". Detinatoare a numeroase premii din care amintim : Cetăţean de onoare al Municipiului Bucureşti , Cetăţean de onoare al Municipiului Aiud, 2006, Premiul Revistei VIP, 2006,„Înscris de excelenţă" pentru contribuţia adusă la creşterea prestigiului festivalului de umor „Ion Canavoiu", 1995 şi 1997, Premiu pentru contribuţia adusă în interpretarea poeziei româneşti, Premiu pentru valorificarea scenică a poeziei lui Lucian Blaga, Membru fondator „Uniunea Elenă din România”,Membru de onoare „Fundaţia Culturală Lucian Blaga” - Sebeş,Diploma de Excelenţă pentru marile merite în opera de slujire a primei scene a ţării
si Ordinul „Meritul cultural” în grad de Ofiţer, toate aceste distinctii sunt primite nu ca interpret ci ca multumire pentru activitatile sale pe scena romaneasca si pentru activitatile sale sociale.In film nu a excelat dar rolurile ei de la „Serbările galante” in regia lui Rene Clair/1965 pana la „Păcală se întoarce”, in regia lui Geo Saizescu/ 2006, au fiecare din ele un pic din amprenta personala a actritei, din farmecul, frumusetea, sarmul si umorul acesteia.O adevarata Doamna a artei romanesti, distinsa, plina de umor si iubitoare de poezie dovedind credinta si credibilitate in fiecare rol interpretat, avand reusite realizari in recitaluri cu Miriam Raducanu la National si Ateneul Roman, a fost casatorita cu actorul Emerich Schaffer pana la plecarea acestuia din tara, si deviza ei este " Dacă mie îmi luaţi scena, eu pot să mor.! "

Piese de teatru

· Alexandru Lăpușneanu

· Cine a fost Adam?

· Idolul și Ion Anapoda

· Între patru ochi

· Despot Vodă

· Torquato Tasso

· Un anotimp fără nume

· Capcana

· Omul care a văzut moartea

· Vrăjitoarele din Salem

· Trilogia antică

· Poveste din Hollywood

· Harvey

· Dragă mincinosule

· Vecina de alături

· Anul viitor la aceeași oră

· Mașinăria Cehov

· Viață de actor

· Dulcea pasăre a tinereții

· Take, Ianke și Cadîr

· Dona Diana

Filmografie

· Șapte băieți și o ștrengăriță (1967) - dublaj de voce

· Serbările galante (1965)

· Ceața

· Hyperion (1975) - ca Thea

· Galax

· Dumbrava minunată (1980) - Toamna

· Alo, aterizează străbunica!... (1981)

· Un oaspete la cină

· Să-ți vorbesc despre mine

· Surorile (1984)

· Declarație de dragoste (1985)

· Primăvara bobocilor (1987)

· Cine iubește și lasă

· Iancu Jianu, haiducul

· Bătălia pentru Roma

· Dușmanul dușmanului meu (1999)

· Păcală se întoarce (2006)

Premii și distincții

Raluca Zamfirescu

Date personale
Raluca Zamfirescu
Născută	1 noiembrie 1924^[1] București, România
Decedată	21 decembrie 2008 (84 de ani) București, România
Părinți	George Mihail Zamfirescu
Căsătorită cu	Ion Cojar
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Alte premii
Ordinul Național „Serviciul Credincios”
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Raluca Zamfirescu (n. 1 noiembrie 1924,^[1] București, România – d. 21 decembrie 2008, București, România^[2]) a fost o actriță română, fiica scriitorului George Mihail Zamfirescu și soția profesorului Ion Cojar.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Absolventă a Conservatorului de Artă Teatrală și a Facultății de Litere și Filosofie, Raluca Zamfirescu a jucat în numeroase spectacole, multe în regia soțului său, Ion Cojar, printre care: „Trei surori“, „O batistă în Dunăre“, „Gaițele“, „Domnișoara Nastasia“ și „Idolul și Ion Anapoda“ (ultimele două, pe texte ale tatălui său)^[3]. A fost timp de 60 de ani actrița Teatrului Național din București^[3].

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Cu mâinile curate (1972)
Mînia (1978)
Vis de ianuarie (1979) – țărancă
Concurs (1982)
Întunecare (1986)
Cuibul de viespi (1987) – Lena
Moromeții (1987)
Bătălia din umbra (1988)
Cuscrele (2005)
Păcatele Evei (2005) – mama Olimpia

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Teatrul Național București^[4]

Bunica lui Georgică - Complexul România de Mihaela Michailov, regia Alexandra Badea, 2008
Sarita Mirtle - Așteptând la Arlechin de Noel Coward, regia Ion Cojar, 2002
Mătușa Anghelina - Tărâmul celălalt de Dușan Kovacevic, regia Horea Popescu, 2002
Anfisa - Trei surori de A.P. Cehov, regia Yuri Krasovski, 2002
Marta - O batistă în Dunăre de Dumitru Radu Popescu, regia Ion Cojar, 1997
O Vetă - Căruța cu paiațe de Mircea Ștefănescu, regia Mihai Berechet, 1978, 1980
Ambra - Trei pe o bancă de Aldo Nicolai, regia Lia Niculescu, 1978
Lena - Gaițele de Alexandru Kirițescu, regia Horea Popescu, 1977
Cuconita Quaquer - Zoo sau asasinul filantrop de Jean Bruller (Vercors), regia Mihai Berechet, 1976
Anita - Destine de Regine Weicker, regia Ion Cojar, 1976
Efimița - Năpasta; Conu Leonida față cu reacțiunea de I.L. Caragiale, regia Ion Cojar, 1974
Jessie - Prizonierul din Manhattan de Neil Simon, regia Mihai Berechet, 1973
Domnișoara Aurica - Să nu-ți faci prăvălie cu scară de Eugen Barbu, regia Sanda Manu, 1971
Domnișoara Nastasia, Luca Lacrimă - Domnișoara Nastasia de G.M. Zamfirescu, regia Ion Cojar, 1964
Dolly - Ana Karenina de Lev Tolstoi, regia Moni Ghelerter, 1961
Nora - Învierea de Lev Tolstoi, regia Val Mugur, 1960
Mela - Moralitatea doamnei Dulska de Gabriela Zapolska, regia Sică Alexandrescu, 1958
Vania - Steaguri pe turnuri de A.S. Makarenco, regia Ion Cojar, 1957
Hum Nian - Cupa răsturnată de Si-Pu Van, regia Traian Nițescu, 1956
Nușa Bodnariuc - Îndrăgostiții de Maria Banuș, regia Alexandru Finți, 1954
Frosa - Idolul și Ion Anapoda de G.M. Zamfirescu
Abigail Churchill - Paharul cu apă de Eugene Scribe, regia Nicolae Massim, 1948
Choreută - Ifigenia în Aulida de Euripide, regia Gabriel Negry, 1946
Ciufulici - Ciufulici, autor și regia Silviu George, 1946
Margareta - Faust de Johann Wolfgang von Goethe
Steaua fără nume de Mihail Sebastian
Jocul de-a vacanța de Mihail Sebastian
Brândușa - Brieux
Poil de carotte după Jules Renard

Teatrul Maria Filotti, Brăila: 1945 - 1947
Teatrul Muncă și Lumină „Victor Ion Popa": 1943 - 1945
Teatru radiofonic

Julieta - Romeo și Julieta de William Shakespeare
Ofelia - Hamlet de William Shakespeare

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Președintele României Ion Iliescu i-a conferit actriței Raluca Zamfirescu la 29 noiembrie 2002 Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler, „pentru crearea și transmiterea cu talent și dăruire a unor opere literare semnificative pentru civilizația românească și universală”.^[5]

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR

SFATURI UTILE

PRĂJITURI FESTIVE

Iubiţi prieteni,

Vin în ajutorul vostru prezentând câteva reţete de la începutul secolului XX, atunci când totul era natural, fără celebrele şi dăunătoarele E-uri.

Am selectat reţete pentru diferite posibilităţi financiare: unele ieftine, altele foarte scumpe; toate au o caracteristică – sunt bune!

Tort ieftin

Se freacă o lingură de unt proaspăt cu un pahar de zahăr şi trei gălbenuşuri.

Se adaugă apoi, cu încetul, un pahar de făină şi unul de lapte.

La urmă se pun cele trei albuşuri spumă.

Se coace la cuptor într-o formă unsă cu unt, sau în lipsa acesteia, într-o crăticioară potrivită cu dimensiunile unui tort, la fel, unsă.

Cremă de nuci

Se fierb 300 g nuci pisate în 2 decilitri de lapte şi 100 g zahăr, până se îngroaşă ca o cremă.

După ce s-a luat de pe foc se adaugă esenţă de rom şi o lingură de ciocolată rasă sau de cacao.

Dacă punem cacao trebuie să mărim cantitatea de zahăr la 150 g.

Glazură de ciocolată cu unt

Punem într-un vas pe marginea focului: 100 g ciocolată tăiată în bucăţi mici, 150 g zahăr şi ceva mai puţin de un decilitru de lapte.

După ce s-a topit se pune pe foc şi se lasă să dea câteva clocote.

Când e destul de legată, se adaugă unt proaspăt cât o nucă.

Se mai freacă puţin, cât se amestecă untul şi se toarnă caldă peste tort.

Tort Zacher

Se freacă 250 g unt până devine spumă.

Se adaugă pe rând 8 gălbenuşuri, 250 g zahăr, 125 g făină cernută şi 200 g ciocolată înmuiată pe marginea aragazului cu o lingură de apă.

La urmă se pune puţină coajă rasă de lămâie şi cele 8 albuşuri bătute spumă.

Din această compoziţie se coc două foi de mărime egală în tăvi bine unse cu unt.

Se pune între foi marmeladă, de care avem.

Se glasează cu ciocolată peste care se pune frişcă.

Tort alb Linzer

Se freacă 250 g unt proaspăt până devine spumă.

Se adaugă 8 gălbenuşuri răscoapte date prin sită şi 200 g de zahăr.

Se pune pe masa de aluat 250 g făină, se face loc la mijloc şi se pune untul frecat cu gălbenuşurile.

Se mai adaugă 200 g migdale curăţate şi date prin maşină şi puţină coajă rasă de lămâie.

Se face un aluat din toate aceste ingrediente din care se întind 3-4 foi de circa o jumătate de centimetru grosime, de mărimi egale, rotunde sau pătrate, după preferinţă.

Pe una din foi se fac, din loc în loc, adâncituri cu un degetar.

Se coc foile, separat, în tăvi presărate cu făină.

Când sunt gata, se aşază unele peste altele, punând între ele marmelada pe care o avem.

Foaia cu adânciturile o punem deasupra, iar în adâncituri se pun boabe de vişine din dulceaţă sau de cireşe albe, de caise verzi, de care avem prin casă.

Se presară cu zahăr pisat.

TRUFA DE CIOCOLATĂ

Se freaca 400 g zahar cu 200 g unt, se adauga pe rand - frecand in continuu - 10 galbenuşuri, 270 g faina, 100 g cacao (sau mai putina dupa gust) dizolvata in 2-3 linguri de lapte caldut, mirodenii - vanilie, rom etc. si cele 10 albuşuri. batute spuma tare.

O data cu faina se pot pune nuci prajite, fructe confiate, visine din visinata, stafide etc. Se tapeteaza o forma de tort sau o cratita de 3 l. cu ulei si faina si compozitia se tine in cuptorul incins in prealabil 15 - cinsprezece - minute la foc potrivit!

Tortul se coace pe margini, este foarte important sa nu lasam mai mult de 15 minute in cuptor ca sa ramana moale in mijloc - aceea este practic crema.

Nu se rastoarna - daca este in forma de tort se scoate marginea, iar daca este in cratita se va servi in ea.

Tortul se da la rece si se orneaza cu frisca. Este foarte gustos si aspectos!

GÂNDURI PESTE TIMP

FRANCIS SCOTT FITZGERALD

Date personale
F. Scott Fitzgerald

Născut	24 septembrie 1896^[2]^[3]^[4]^[5] Saint Paul, Minnesota, SUA^[2]^[6]^[7]
Decedat	21 decembrie 1940 (44 de ani)^[2]^[3]^[6]^[4] Hollywood, California, SUA^[8]^[6]^[2]
Înmormântat	St. Mary's Catholic Cemetery[*]
Cauza decesului	cauze naturale^[9] (infarct miocardic^[9])
Părinți	Edward Fitzgerald[] Mary McQuillan[]^[10]
Căsătorit cu	Zelda Fitzgerald (3 aprilie 1920–21 decembrie 1940)
Copii	Frances Scott Fitzgerald[*]
Cetățenie	Statele Unite ale Americii^[11]
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	scriitor romancier[] povestitor[] scenarist
Limbi vorbite	limba engleză^[12]
Studii	St. Paul Academy and Summit School[] (1911)^[1] Nardin Academy[] (1908) Universitatea Princeton (1917)^[2]
Limbi	limba engleză
Opere semnificative	Marele Gatsby Tender Is the Night[]*
Note
Premii	New Jersey Hall of Fame[*]
Semnătură

Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Francis Scott Key Fitzgerald (n. 24 septembrie 1896, Saint Paul, Minnesota, SUA – d. 21 decembrie 1940, Hollywood, California, SUA) a fost un scriitor precum și un autor american de ficțiune, ale cărui opere au ajutat la ilustrarea extravaganței și excesului din Epoca Jazz-ului. Cu toate că a obținut popularitate, faimă și avere în timpul vieții,^[13] nu a avut parte de mult succes după moartea sa. Poate cel mai notabil membru al "Generației pierdute" din anii '20, Fitzgerald este acum cunoscut ca unul dintre cei mai mari scriitori americani ai secolului 20. El a terminat patru romane: Dincoace de Paradis, Cei frumoși și blestemați, Marele Gatsby, și Blândețea nopții. Un al cincilea, Ultimul magnat, a fost publicat postum. Patru colecții cu povestiri scurte ale sale au fost publicate, precum și 164 de povestioare în diferite reviste în timpul vieții.

Viața timpurie[modificare | modificare sursă]

Născut în 1896 în Saint Paul, Minnesota, dintr-o familie de clasă mijlocie înstărită, Fitzgerald a primit numele după un văr de-al său, Francis Scott Key,^[14] dar a fost întotdeauna cunoscut ca Scott Fitzgerald. A primit numele și după una dintre surorile sale decedate, Louise Scott Fitzgerald,^[15] una dintre cele două care a murit cu puțin timp înainte de nașterea scriitorului. "Păi, cu trei luni înainte să mă nasc eu," scria el ca adult, "mama mea a pierdut ceilalți doi copii ... cred că atunci am devenit scriitor."^[16]

Tatăl său, Edward Fitzgerald, avea rădăcini irlandezo- și englezo-americane, și s-a mutat la St. Paul în Maryland după Războiul Civil American, și era descris ca fiind "un gentleman tăcut cu maniere sudice frumoase".^[17]^[18]^[19] Mama sa, Mary "Molly" McQuillan Fitzgerald, a fost fiica unui imigrant irlandezo-american care și-a dobândit averea din afaceri cu produse angro.^[17] Se spune că una din verișoarele lui Edward Fitzgerald, Mary Surratt, a fost spânzurată în 1865 pentru că a conspirat la asasinarea lui Abraham Lincoln.^[20]^[21]^[22]

Scott Fitzgerald și-a petrecut prima decadă a copilăriei sale în mare parte în Buffalo, New York, ocazional în Virginia de Vest (1898–1901 și 1903–1908) acolo unde tatăl său a lucrat pentru Procter & Gamble,^[23] precum și pentru puțin timp în Syracuse, New York, (între ianuarie 1901 și septembrie 1903).^[24] Edward Fitzgerald lucrase anterior ca vânzător de răchită; s-a angajat la Procter & Gamble după ce afacerea a eșuat.^[25]^[26] Părinții săi, catolici, l-au trimis pe Fitzgerald la două școli catolice din vestul orașului Buffalo, mai întâi la Holy Angels Convent (1903–1904, acum închisă) și apoi la Nardin Academy (1905–1908). Anii de formare în Buffalo l-au dezvăluit ca fiind un băiat cu o inteligență neobișnuită și un interes aparte pentru literatură. Mama sa iubitoare s-a asigurat că fiul ei avea toate avantajele unei familii de clasă mijlocie înstărită.^[27] Moștenirea averii unei mătuși și donațiile au asigurat familiei un stil de viață confortabil.^[28] Într-un stil neconvențional ales chiar de părinți, Fitzgerald putea participa la cursurile de la Holy Angels doar pentru jumătate de zi—și putea alege care jumătate.^[24]

În 1908, tatăl său a fost concediat de la Procter & Gamble, iar familia s-a întors în Minnesota, acolo unde Fitzgerald a fost înscris la St. Paul Academy, unde a stat între 1908 și 1911.^[23] Când avea 13 ani, i-a fost publicată, în revista școlii, prima scriitură—o poveste polițistă.^[29] În 1911, când Fitzgerald avea 15 ani, părinții săi l-au trimis la Școala Newman, o facultate catolică prestigioasă din Hackensack, New Jersey.^[30] Fitzgerald a jucat pentru echipa de fotbal american din Newman din 1912.^[31] La Newman, l-a întâlnit pe Părintele Sigourney Fay, care i-a remarcat talentul incipient în scrieri și i-a încurajat ambițiile literare.^[26]

După ce a absolvit Școala Newman în 1913, Fitzgerald a decis să rămână în New Jersey pentru a-și continua dezvoltarea artistică la Princeton University. A încercat la echipa de fotbal american, dar a fost eliminat chiar din prima zi de antrenamente.^[31] S-a dedicat întru-totul la Princeton pentru a-și cizela scrierile, și a devenit prieten cu viitori critici sau scriitori Edmund Wilson și John Peale Bishop.^[32] A scris pentru Princeton Triangle Club, Nassau Lit,^[33] și Princeton Tiger. A fost implicat și în American Whig-Cliosophic Society, care deținea Nassau Lit.^[34] Implicarea sa în Triangle—un fel de societate de comedie muzicală—a dus la aplicarea sa pentru unul dintre romanele sale la Charles Scribner's Sons acolo unde editorul a lăudat cartea, dar într-un final nu a acceptat-o.^[23] A primit invitații de înscriere din partea a patru dintre cluburile Universității, iar el a ales University Cottage Club (acolo unde biroul și materialele de scris ale lui Fitzgerald încă sunt afișate în bibliotecă) club cunoscut pentru idealul gentleman-ului stilat".^[32]

Țelurile lui Fitzgerald pentru scris la Princeton l-au adus pe lista celor care riscau să fie exmatriculați, iar în 1917 a abandonat facultatea pentru a se înrola. În timpul iernii lui 1917, Fitzgerald era staționat la Fort Leavenworth și era studentul viitorului președinte și General de armată Dwight Eisenhower pe care, inițial, l-a displăcut.^[35] Îngrijorat de faptul că ar putea muri în Război fără a-și îndeplini visurile literare, Fitzgerald a scris în grabă Egoistul romantic cu câteva săptămâni înainte să fie gata de plecare—și, cu toate că Scribners l-a respins, recenzorul a remarcat originalitatea și l-a încurajat pe Fitzgerald să înscrie mai multe cărți pe viitor.^[23]^[36]

În timp ce se afla la Princeton, Fitzgerald a întâlnit-o pe debutanta și faimoasa Ginevra King în timp ce se întorcea acasă în St. Paul.^[37] King și Fitzgerald au avut o relație romantică între 1915 și 1917.^[38] Îndrăgostit imediat de ea, conform lui Mizner, Fitzgerald "a rămas devotat Ginevrei pentru atât timp cât îi permitea ea", și îi scria "zilnic, scrisori expresive și incoerente, pe care toți tinerii iubiți le scriu".^[32] Ea va deveni inspirația pentru personajul Isabelle Borgé, prima iubire a lui Amory Blaine din Dincoace de Paradis,^[39] pentru Daisy Buchanan din Marele Gatsby, și câteva alte personaje din povestioarele și romanele sale.^[40] După ce relația lor s-a încheiat în 1917, Fitzgerald i-a cerut Ginevrei să distrugă scrisorile trimise de el.^[38] El nu a distrus niciodată scrisorile primite de la King. După moartea lui din 1940, fiica sa "Scottie" i-a trimis scrisorile înapoi lui King, iar ea le-a păstrat până la moarte și nu i le-a arătat nimănui niciodată.

Zelda[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Zelda Fitzgerald.

Fitzgerald a fost numit locotenent-secund în infanterie și a fost repartizat la Camp Sheridan lângă Montgomery, Alabama. În timp ce se afla la un country club, Fitzgerald a întâlnit-o și s-a îndrăgostit de Zelda Sayre, fiica judecătorului de la Curtea Supremă din Alabama, Anthony D. Sayre și "fata de aur", cum o numea Fitzgerald, a societății din Montgomery. Războiul s-a încheiat în 1918, înainte ca Fitzgerald să fie trimis în Europa. Lăsat la vatră, el s-a mutat în New York City, sperând la o carieră în advertising ce va fi destul de bănoasă pentru a o face pe Zelda să îl ia de soț. El a lucrat pentru agenția de advertising Barron Collier, trăind într-o cameră single de pe Claremont Avenue, nr 200, în cartierul Morningside Heights din partea de vest a Manhattan-ului.

Zelda i-a acceptat cererea în căsătorie, dar după ceva timp, în ciuda locului de muncă la firma de advertising și a poveștilor scrise, el nu a convins-o că va reuși să o susțină financiar, ceea ce a făcut-o să rupă logodna. Fitzgerald s-a întors la casa părinților din 599 Summit Avenue, din St. Paul, pentru a revizui Egoistul romantic, reintitulat Dincoace de Paradis, o poveste semi-autobiografică a anilor lui Fitzgerald la Princeton.^[41] Fitzgerald stătea atât de prost cu banii, încât s-a angajat ca mecanic de plafoane la automobile.^[36]^[42] Romanul său revizuit a fost acceptat la Scribner în toamna lui 1919 și a fost publicat pe 26 martie 1920, devenind un succes instant, vânzând 41.075 de exemplare în primul an.^[43] A lansat cariera lui Fitzgerald ca scriitor și a furnizat un venit stabil și corespunzător nevoilor Zeldei. Ei și-au reluat logodna și s-au căsătorit la Catedrala Sf. Patrick din New York. Fiica și singurul lor copil, Frances Scott "Scottie" Fitzgerald, s-a născut pe 26 octombrie 1921.

„Epoca Jazz-ului” (anii '20)[modificare | modificare sursă]

Articol principal: Epoca Jazz-ului.

Parisul din anii '20 s-a dovedit a fi cel mai influent capitol din dezvoltarea lui Fitzgerald. El a întreprins câteva excursii în Europa, în mare parte la Paris și pe Riviera Franceză, și a devenit prieten cu mulți membri ai comunității americanilor expatriați din Paris, cel mai notabil fiind Ernest Hemingway. Prietenia lui Fitzgerald cu Hemingway a fost una destul de exuberantă, precum multe dintre relațiile lui Fitzgerald. Hemingway nu s-a înțeles bine, însă, cu Zelda și, pe lângă faptul că a descris-o ca fiind "nebună" în memoriile sale A Moveable Feast,^[44] Hemingway a spus și că Zelda "își încuraja soțul să bea pentru a-l distrage pe Fitzgerald de la lucrul la cartea sa",^[44]^[45] cu scopul de a scrie povestirile scurte pentru reviste, pentru a câștiga banii ce le vor susține cheltuielile. La fel ca majoritatea scriitorilor profesioniști de atunci, Fitzgerald și-a suplimentat venitul prin scrierea de povestioare pentru reviste precum The Saturday Evening Post, Collier's Weekly, și Esquire, și își vindea poveștile și romanele către studiourile de la Hollywood. Această "curvăsăreală", precum Fitzgerald și, ulterior, Hemingway numeau aceste vânzări,^[44] era un subiect sensibil în discuțiile celor doi scriitori prieteni. Fitzgerald spunea că își scria inițial poveștile într-o manieră 'autentică', apoi le rescria pentru a avea "schimbări de situație și a se transforma în povești vandabile pentru reviste".^[45]

Cu toate că pasiunea lui Fitzgerald era în scrisul romanelor, doar prima sa operă s-a vândut într-atât de bine încât să susțină stilul de viață opulent pe care el și Zelda l-au adoptat, acela de celebrități din New York. (Marele Gatsby, acum considerat capodopera sa, nu a devenit popular decât după moartea lui Fitzgerald.) Din cauza acestui stil de viață, precum și a facturilor medicale ale Zeldei, Fitzgerald avea constant dificultăți financiare și se împrumuta des de la impresarul său literar, Harold Ober, și de la editorul de la Scribner's, Maxwell Perkins. Când Ober a decis să nu îi mai împrumute bani lui Fitzgerald, scriitorul a încheiat legăturile cu agentul și prietenul său de-o viață. (Fitzgerald i-a oferit, în sensul ăsta, un tribut călduros și plin de scuze în povestirea "Financing Finnegan".)

Fitzgerald a început să lucreze la al patrulea roman la sfârșitul anilor '20, dar s-a lovit din nou de dificultăți financiare, iar, în 1930, Zelda a fost diagnosticată cu schizofrenie. Sănătatea sa emoțională a rămas fragilă pentru restul vieții sale. În februarie 1932, ea a fost spitalizată la Clinica Phipps din Baltimore, Maryland.^[46] În acest timp, Fitzgerald a închiriat reședința "La Paix" din suburbia orașului Towson, Maryland pentru a lucra la cartea sa, povestea apogeului și decăderii lui Dick Diver, un tânăr psihiatru promițător care se îndrăgostește și însoară cu Nicole Warren, unul dintre pacienții săi. Cartea a avut mai multe versiuni, prima dintre ele fiind o poveste despre matricid. Unii critici au văzut cartea ca un roman autobiografic voalat ce relatează problemele lui Fitzgerald cu soția sa, efectele corozive ale bogăției și stilului de viață decadent, propriul egoism și încrederea în sine, și problema cu alcoolul. Într-adevăr, Fitzgerald era extrem de protectiv cu "materialul" său (n.t., viața lor împreună). Când Zelda a scris și trimis la Scribner's propria versiune ficțională a vieților lor în Europa, Save Me the Waltz, Fitzgerald a fost nervos și a reușit să facă câteva modificări înainte de publicarea cărții, și i-a convins pe doctori să o priveze pe Zelda de la a scrie mai multe despre ceea ce el numea "materialul" său, care includea și relația lor. Cartea sa a fost publicată, într-un final, în 1934 ca Blândețea nopții. Criticii care au așteptat nouă ani pentru continuarea la Marele Gatsby au avut opinii mixte despre roman. Cei mai mulți au fost surprinși de structura în trei acte și mulți au simțit că Fitzgerald nu s-a ridicat la așteptările proprii.^[47] Romanul nu s-a vândut bine după publicare, dar, la fel ca și la Gatsby, reputația cărții a crescut semnificativ.^[48] Alcoolismul și problemele financiare ale lui Fitzgerald, precum și boala mintală a Zeldei, au dus la ani dificili în Baltimore. El a fost internat de nouă ori la Spitalul Johns Hopkins, iar prietenul său H. L. Mencken nota într-o scrisoare din 1934 că "F. Scott Fitzgerald a devenit deprimant. Bea într-o manieră sălbatică și a devenit o neplăcere."^[46]

Anii la Hollywood[modificare | modificare sursă]

În 1926, Fitzgerald a fost invitat de producătorul John W. Considine, Jr., la o relocare temporară la Hollywood pentru a scrie o comedie în stil flapper pentru United Artists. Scott și Zelda s-au mutat într-un bungalou deținut de studio în luna ianuarie a anului următor, iar Fitzgerald a întâlnit-o ulterior pe Lois Moran, cu care a început o aventură. Starleta a devenit o muză temporară a scriitorului și l-a făcut să rescrie personajul feminin Rosemary Hoyt, unul din cele principale ale romanului Blândețea nopții, (care fusese masculin în primele versiuni) pentru a se asemănă aproape leit cu ea. Călătoria a amplificat dificultățile conjugale ale cuplului, iar ei au părăsit Hollywood-ul după două luni.^[49]^[50] În următorii ani, Zelda a devenit extrem de violentă și epuizată emoțional, iar în 1936, Fitzgerald a internat-o la Highland Hospital din Asheville, North Carolina.^[51]

Cu toate că a considerat munca în cinematografie înjositoare, Fitzgerald continua să aibă dificultăți financiare și a semnat un contract exclusiv cu Metro-Goldwyn-Mayer în 1937, în care era obligat să se mute la Hollywood, acolo unde a câștigat cel mai mare venit al său de până în acel moment: 29.757,87 de dolari.^[52] El a început să aibă o aventură publică cu cronicara de film Sheilah Graham.^[53] Proiectele la care Fitzgerald a lucrat au inclus două săptămâni de dialog nefolosit, împrumutate lui David O. Selznick pentru Pe aripile vântului, și, pentru MGM, revizii la Madame Curie, pentru care nu a fost menționat în caseta filmului. Singura sa mențiune la scenariu este pentru filmul Trei camarazi (film din 1938). În tot acest timp, el a lucrat și la al cincilea și ultimul său roman, Iubirea ultimului magnat, publicat postum ca Ultimul magnat, bazat pe producătorul executiv Irving Thalberg. În 1939, MGM a reziliat contractul, iar Fitzgerald a devenit un scenarist freelancer.^[53] În timpul muncii sale la Carnavalul de iarnă, Fitzgerald a devenit alcoolic și a fost tratat de psihiatrul din New York Richard H. Hoffmann.^[54]

Din 1939 și până la moartea sa din 1940, Fitzgerald s-a autosatirizat prin personajul Pat Hobby, un scriitor de la Hollywood, într-o colecție de 17 povestiri scurte, ulterior intitulate "The Pat Hobby Stories", apreciate în rândul recenzorilor. The Pat Hobby Stories au fost inițial publicate în Esquire între ianuarie 1940 și iulie 1941, chiar și după moartea lui Fitzgerald. Arhivele US Census arată că adresa sa din acea perioadă a fost reședința lui Edward Everett Horton din Encino, California în San Fernando Valley.

Boala și moartea[modificare | modificare sursă]

Fitzgerald, un alcoolic încă din vremea facultății, a devenit notoriu în anii '20 pentru reprizele sale extraordinare de băut, care îi vor compromite sănătatea la sfârșitul anilor '30. Conform biografului Zeldei, Nancy Milford, Fitzgerald a spus că a contractat tuberculoză, dar Milford a scris că acesta a fost doar un pretext pentru a-și ascunde problemele cu băutura. Cu toate acestea, expertul în scrierile lui Fitzgerald, Matthew J. Bruccoli susține că Fitzgerald avea, de fapt, tuberculoză recurentă, și conform lui Milford, biograful lui Fitzgerald, Arthur Mizener, a spus că Fitzgerald a suferit un atac moderat de tuberculoză în 1919, iar în 1929 el a avut "ceea ce s-a dovedit a fi o hemoragie tuberculoasă". Unii au spus că hemoragia scriitorului a fost cauzată de o sângerare a varicelor esofagiene.^{[necesită citare]}

Fitzgerald a suferit două infarcte la sfârșitul anilor '30. După primul, petrecut în Drogheria Schwab, i-a fost impus de către doctorul său să evite efortul intens. El s-a mutat împreună cu cronicara de cancan Sheilah Graham, care trăia la Hollywood pe North Hayworth Avenue, la un cartier distanță de apartamentul lui Fitzgerald de pe North Laurel Avenue. ^[53] Fitzgerald avea de urcat două etaje pentru a ajunge la apartamentul său; Graham stătea la parter. În seara lui 20 decembrie 1940, Fitzgerald și Graham au participat la premiera filmului This Thing Called Love cu Rosalind Russell și Melvyn Douglas în rolurile principale. În timp ce cei doi plecau de la cinematograful Pantages, Fitzgerald a început să se simtă amețit și avea dificultăți în a merge; supărat, i-a spus lui Graham, "Ei cred că sunt beat, nu?" ^[53]

A doua zi, în timp ce Fitzgerald mânca o ciocolată și scria în noul său Princeton Alumni Weekly,^[55] Graham l-a văzut sărind din scaun, apucând prichiciul, gâfâind, și căzând la podea. Ea a fugit la proprietar, Harry Culver (fondatorul orașului Culver City). După ce a intrat în apartament pentru a-i acorda primul ajutor lui Fitzgerald, el a spus, "Mi-e teamă că e mort." Fitzgerald a murit în urma unui infarct la vârsta de 44 de ani. Dr. Clarence H. Nelson, doctorul lui Fitzgerald, a semnat certificatul de deces.^[56] Trupul lui Fitzgerald a fost mutat la Mortuarul Pierce Brothers.^[53]

Printre cei care au participat la priveghi a fost și Dorothy Parker, care, se presupune, că a plâns și a murmurat "săracul prost", o replică de la înmormântarea lui Jay Gatsby din romanul Marele Gatsby scris de Fitzgerald.^[57]^[58]^[59] Trupul său a fost transportat la Maryland, acolo unde au participat în jur de 20-30 de persoane la înmormântarea din Bethesda; printre participanți a fost și singurul său copil, Frances "Scottie" Fitzgerald Lanahan Smith (atunci în vârstă de 19 ani), și editorul său, Maxwell Perkins.

La momentul morții sale, Biserica Romano-Catolică a refuzat cererea familiei de înmormântare a lui Fitzgerald, un catolic nepracticant, în cavoul familiei din cimitirul catolic St. Mary din Rockville, Maryland. Fitzgerald a fost în schimb înmormântat în Rockville Union Cemetery. Când Zelda Fitzgerald a murit în 1948, într-un incendiu la Highland Mental Hospital din Asheville, North Carolina, ea a fost inițial înmormântată tot la Rockville Union. Se știe de existența unei singure fotografii cu mormântul inițial. A fost făcută în 1970 de expertul în scrierile lui Fitzgerald, Richard Anderson, și a fost publicată pentru prima oară ca parte a eseului unui prieten-expert Bryant Mangum, "An Affair of Youth: in search of flappers, belles, and the first grave of the Fitzgeralds", în Broad Street Magazine în 2016.^[60] În 1975, fiica lor Scottie a petiționat cu succes o revizuire a deciziei anterioare, iar moaștele părinților săi au fost mutate în cavoul familiei din Saint Mary.^[61]^[62]

Fitzgerald a murit înainte să termine Ultimul magnat.^[63]^[64] Manuscrisul său, care a inclus notițe adiționale pentru partea încă nescrisă a poveștii romanului, a fost îngrijit de prietenul său, criticul literar Edmund Wilson, și publicat în 1941 ca Ultimul magnat. În 1994, cartea a fost reintitulată sub numele original Iubirea ultimului magnat, care, acum, este considerat titlul preferat de Fitzgerald.^[65]

În 2015, un editor de la The Strand Magazine a descoperit și publicat pentru prima oară un manuscris de 8000 de cuvinte, datat iulie 1939, al unei povestiri scurte scrise de Fitzgerald, numit "Temperature".^[66] Crezut pierdut pentru multă vreme, acest manuscris a fost găsit printre cărțile vechi și arhivele cu manuscrise de la Princeton University, alma mater-ul lui Fitzgerald.^[67] Precum a fost descris de Strand, "Temperature" prezintă o acțiune ce se petrece în Los Angeles și urmărește povestea eșecului, bolii și declinului unui fost scriitor faimos și a vieții sale printre idolii de la Hollywood, în timp ce suferea constant de febra și se angaja în relații romantice scurte.^[66] Protagonistul este un alcoolic auto-distructiv de 31 de ani, pe nume Emmet Monsen, pe care Fitzgerald îl descrie în povestea sa ca fiind "destul de fotogenic, suplu și misterios". Sunt prezentate relațiile sale personale, în timp ce sănătatea sa este șubrezită de câțiva doctori, asistenți personali, și o actriță de la Hollywood, care este și iubita sa. "Aș vrea să mă eschivez cu 'Nicio asemănare cu orice persoană în viață nu este intenționată' — dar nu are rost nici să încerc", scrie Fitzgerald la începutul poveștii.^[67] Bibliografiile lui Fitzgerald au menționat anterior povestea ca având numele "Femeia din casă", ca "nepublicată", sau ca "Pierdută – menționată în corespondență, dar nu există vreun transcris sau manuscris".^[67]

Moștenirea[modificare | modificare sursă]

Munca lui Fitzgerald a inspirat scriitori încă de pe vremea când a fost publicată pentru prima oară.^[68] Publicarea romanului Marele Gatsby l-a făcut pe T. S. Eliot să noteze, într-o scrisoare pentru Fitzgerald, "Mi se pare că este primul pas făcut de ficțiunea americană de la Henry James încoace ..."^[69] Don Birnam, protagonistul cărții The Lost Weekend scrise de Charles Jackson, își spune în sinea sa, făcând referire la Marele Gatsby, "Nu există un asemenea lucru ... un roman fără de cusur. Dar dacă ar exista, acesta ar fi."^[70] În niște scrisori din anii '40, J. D. Salinger și-a exprimat admirația pentru munca lui Fitzgerald, iar biograful său Ian Hamilton a scris că Salinger s-a crezut, pentru o vreme, "urmașul lui Fitzgerald".^[71] Richard Yates, un scriitor comparat deseori cu Fitzgerald, a numit Marele Gatsby "cel mai înfloritor roman pe care el l-a citit ... un talent miraculos ... un triumf al tehnicii".^[72] După moartea sa, a fost scris într-un editorial publicat în The New York Times că Fitzgerald "era mai bun decât se credea el, pentru că, de fapt, într-un sens literar, el a inventat o generație ... El i-a interpretat și chiar ghidat, deoarece spre final ei și-au văzut libertatea nobilă și diferită amenințată cu distrugerea."

În secolul 21, milioane de copii ale romanului Marele Gatsby și ale altor opere ale sale au fost vândute, iar Gatsby, un best-seller constant, este material obligatoriu în multe licee și universități.^[73]

Teatrul Fitzgerald din St. Paul, Minnesota, care îi poartă numele, este casa emisiunii radio A Prairie Home Companion.

Bibliografie[modificare | modificare sursă]

Pentru o listă completă a operelor, vedeți bibliografia lui F. Scott Fitzgerald.

Romane[modificare | modificare sursă]

Dincoace de Paradis ("This Side of Paradise" - New York: Charles Scribner's Sons, 1920)
Cei frumoși și blestemați ("The Beautiful and Damned" - New York: Scribners, 1922)
Marele Gatsby ("The Great Gatsby" - New York: Scribners, 1925)
Blândețea nopții ("Tender Is the Night" - New York: Scribners, 1934)
Ultimul magnat ("The Last Tycoon" - New York: Scribners, neterminată, publicată postum, 1941), republicată sub numele de Iubirea ultimului magnat în 1993.

Nuvele[modificare | modificare sursă]

Un diamant cât Hotelul Ritz (1922) (din colecția Povestiri din epoca jazzului)
May Day (1922) (din colecția Povestiri din epoca jazzului)
The Rich Boy (1926) (din colecția Toți acești tineri triști)

Colecții de povestiri scurte[modificare | modificare sursă]

Flappers and Philosophers (New York: Scribners, 1920)
Povestiri din epoca jazzului (New York: Scribners, 1922)
Toți acești tineri triști (New York: Scribners, 1926)
Taps at Reveille (New York: Scribners, 1935)
Afternoon of an Author (New York: Scribners, 1957)
Babylon Revisited and Other Stories (New York: Scribners, 1960)
Povestiri cu Pat Hobby (Esquire Magazine, 1940–41)
Povestiri cu Basil și Josephine (New York: Scribners, 1973)
The Price Was High: Fifty Uncollected Stories (New York: Harcourt Brace Jovanovich, 1979)
The Short Stories of F. Scott Fitzgerald (New York: Scribners, 1989)
I'd Die For You. And Other Lost Stories, editate de: Anne Margaret Daniel (New York: Simon & Schuster, aprilie 2017)^[74]^[75]

Povestiri scurte[modificare | modificare sursă]

"Bernice Bobs Her Hair" (1920) (din colecția Flappers and Philosophers)
"Head and Shoulders" (1920) (din colecția Flappers and Philosophers)
"The Ice Palace" (1920) (din colecția Flappers and Philosophers și Babylon Revisited and Other Stories)
"The Offshore Pirate" (1920) (din colecția Flappers and Philosophers)
"Strania poveste a lui Benjamin Button" (1921) (din colecția Povestiri din epoca jazzului)
"Winter Dreams" (1922) (din colecția Toți acești tineri triști)
"The Baby Party" (1925) (din colecția Toți acești tineri triști)
"The Freshest Boy" (1928) (din colecția Taps at Reveille)
"The Bridal Party" (1930)
"A New Leaf" (1931)
"Babylon Revisited" (1931) (din colecția Babylon Revisited and Other Stories)
"Crazy Sunday" (1932) (din colecția Babylon Revisited and Other Stories)

Alte opere[modificare | modificare sursă]

The Vegetable, or From President to Postman – piesă de teatru (New York: Scribners, 1923)
The Crack-Up – colecție de esee, extrase de jurnal, și scrisori (New York: New Directions, 1945)

Edițiile Cambridge[modificare | modificare sursă]

Cambridge University Press a publicat operele complete ale lui F. Scott Fitzgerald în ediții adnotate de autor. Ediția Cambridge conține 15 volume.^[76]

Volum	Titlu	Data publicării	ISBN
1	Marele Gatsby	august 1991	978-0-521-40230-9
2	Ultimul magnat: Un western	decembrie 1993	978-0-521-40231-6
3	Dincoace de Paradis	ianuarie 1996	978-0-521-40234-7
4	Flappers and Philosophers	decembrie 1999	978-0-521-40236-1
5	Trimalchio: O primă versiune a Marelui Gatsby	aprilie 2000	978-0-521-40237-8
6	Povestiri din Epoca Jazz-ului	august 2002	978-0-521-40238-5
7	Orașul meu pierdut: Esee personale, 1920–1940	octombrie 2005	978-0-521-40239-2
8	Toți acei tineri triști	ianuarie 2007	978-0-521-40240-8
9	Cei frumoși și blestemați	iunie 2008	978-0-521-88366-5
10	Decada pierdută: Povești scurte din Esquire, 1936–1941	septembrie 2008	978-0-521-88530-0
11	Povestiri cu Basil, Josephine și Gwen	octombrie 2009	978-0-521-76973-0
12	Spires and Gargoyles: Early Writings, 1909–1919	martie 2010	978-0-521-76592-3
13	Blândețea nopții	mai 2012	978-0-521-40232-3
14	Taps at Reveille	mai 2014	978-0-521-76603-6
15	A Change of Class	iunie 2016	978-0-521-40235-4

Ecranizări ale operelor[modificare | modificare sursă]

Operele lui Fitzgerald au fost ecranizate de mai multe ori. Una din primele povești adaptate a fost în 1921, în filmul mut The Off-Shore Pirate. Povestea scurtă, The Curious Case of Benjamin Button, a fost baza pentru filmul din 2008. Blândețea nopții a reprezentat baza filmului cu același nume din 1962, dar și a unei mini-serii TV din 1985. Cei frumoși și blestemați a fost filmat în 1922 și 2010. Marele Gatsby a fost inspirație pentru numeroase filme omonime, ce se întind pe o perioadă de 90 de ani: 1926, 1949, 1974, 2000, și 2013. În 1976, Ultimul magnat a fost turnat în regia lui Elia Kazan, cu Robert de Niro, Tony Curtis, Robert Mitchum și Jeanne Moreau în rolurile principale.

1962 Blândețea nopții (Tender Is the Night), regia Henry King
1974 Marele Gatsby (The Great Gatsby), regia Jack Clayton
1976 Ultimul magnat (The Last Tycoon), regia Elia Kazan
2008 Strania poveste a lui Benjamin Button (The Curious Case of Benjamin Button), regia David Fincher
2013 Marele Gatsby (The Great Gatsby), regia Baz Luhrmann

Biografii, scrisori colectate[modificare | modificare sursă]

Biografiile standard ale lui Scott și ale Zeldei Fitzgerald sunt cele ale lui Arthur Mizener, numit The Far Side of Paradise (1951, 1965) și ale lui Matthew Bruccoli, numit Some Sort of Epic Grandeur (1981).

Scrisorile lui Fitzgerald au fost publicate în diferite ediții precum Dear Scott, Dearest Zelda: The Love Letters of F. Scott and Zelda Fitzgerald, ed. Jackson R. Bryer și Cathy W. Banks (2002); Correspondence of F. Scott Fitzgerald, ed. Matthew Bruccoli și Margaret Duggan (1980), și F. Scott Fitzgerald: A Life in Letters, ed. Matthew Bruccoli (1994).

O colecție de fotografii și recenzii cu F. Scott și Zelda Fitzgerald a fost realizată de Bruccoli și fiica cuplului, Frances "Scottie" Fitzgerald în cartea The Romantic Egoists (1976).

Portretizări[modificare | modificare sursă]

Un musical despre viața lui Fitzgerald și a soției sale Zelda Fitzgerald a fost compus de Frank Wildhorn și intitulat Waiting for the Moon, cunoscut anterior ca Zelda, urmat de Scott & Zelda: The Other Side Of Paradise. Musicalul începe cu momentul când cei doi s-au cunoscut pentru prima oară, trece prin cariera lui Fitzgerald, prin viețile lor împreună (parțile bune și rele), și se încheie cu moartea lor. Musicalul a avut premiera internațională la Lenape Regional Performing Arts Center pe 20 iulie 2005 și a rulat până pe 31 iulie 2005. În rolurile celor doi au jucat actorii veterani de pe Broadway Jarrod Emick - Fitzgerald și Lauren Kennedy - Zelda.

O versiune relucrată a musicalului lui Wildhorn, intitulat Zelda – An American Love Story, cu un scenariu și versuri scrise de Jack Murphy și produs de Flat Rock Playhouse,^[77] a avut premiera la New York în 2016, și a fost prezentat de Marymount Manhattan College la National Dance Institute.^[78]

Japonezul Takarazuka Revue a creat și el un musical despre viața lui Fitzgerald. Intitulat The Last Party: S. Fitzgerald's Last Day, a fost produs în 2004 și 2006. Yuhi Oozora și Yūga Yamato au jucat în rolul lui Fitzgerald, în timp ce Zelda a fost portretizată de Kanami Ayano și Rui Shijou.

Fitzgerald a fost jucat de Malcolm Gets în filmul din 1994 Mrs. Parker and the Vicious Circle.^[79]

Altele filme includ cele pentru TV Zelda (1993, cu Timothy Hutton), F. Scott Fitzgerald in Hollywood (1976, cu Jason Miller), și F. Scott Fitzgerald and 'The Last of the Belles' (1974, cu Richard Chamberlain).

Un film bazat pe relația dintre Fitzgerald și Zelda, intitulat The Beautiful and the Damned, a fost anunțat pentru o lansare în 2011, în regia lui John Curran.

Ultimii ani ai lui Fitzgerald și aventura cu Sheilah Graham, jurnalista de cancan, a reprezentat baza filmului Beloved Infidel (1959) bazat pe memoriile omonime din 1958 ale lui Graham.^[53] Filmul îl prezintă pe Fitzgerald (jucat de Gregory Peck) în timpul ultimilor săi ani ca scenarist la Hollywood și relația sa cu Graham (jucată de Deborah Kerr), cu care a avut o aventură timp de mulți ani în timp ce Zelda era internată.

Un alt film, Last Call (2002) (Jeremy Irons în rolul lui Fitzgerald) descrie relația lui Fitzgerald cu Frances Kroll Ring (jucată de Neve Campbell) în timpul ultimilor săi doi ani de viață. Filmul a fost bazat pe memoriile lui Frances Kroll Ring, intitulate Against the Current: As I Remember F. Scott Fitzgerald (1985), care înregistrează experiențele sale ca secretară a lui Fitzgerald pentru ultimele 20 de luni de viață ale sale.

Actori care îi joace pe Fitzgerald, Pablo Picasso și Ernest Hemingway apar în piesa de teatru Villa America a dramaturgului britanic Crispin Whittell, care a avut premiera la Williamstown Theatre Festival (2007).

Tom Hiddleston și Alison Pill apar pentru scurt timp în rolurile lui Fitzgerald și Zelda în filmul regizat de Woody Allen din 2011 Midnight in Paris. Guy Pearce și Vanessa Kirby joacă cuplul în filmul din 2016 Genius.

Scott și Zelda Fitzgerald apar alături de Ernest Hemingway, Hadley Hemingway, Gertrude Stein și Ezra Pound în romanul The Paris Wife scris de Paula McLain.^[80] Romanul a fost adaptat de Sheila Yeger într-un episod din 2011 al emisiunii BBC Radio 4 Woman's Hour Drama.^[81]

Romanul West of Sunset din 2015 scris de Stewart O'Nan prezintă o relatare fictivă ale ultimilor ani ai lui Fitzgerald ca scenarist la Hollywood, precum și aventura cu jurnalista de cancan Sheilah Graham.

Z: The Beginning of Everything, un serial din 2015 produs de Amazon Prime, prezintă relația lui Fitzgerald cu Zelda, precum și viața sa de scriitor. David Hoflin este în rolul lui Fitzgerald și Christina Ricci o joacă pe Zelda.

Francis Scott Fitzgerald - Citate:

joi, 21 decembrie 2023

VIAȚA PERSONALĂ

ACTIVITATEA PROFESIONALĂ, POLITICĂ ȘI CULTURALĂ

ONORURI

Epistemologie și istoria științelor

Eseuri

Opere literare

BIOGRAFIE

Primii ani, educație

Teatrele Constantin Tănase și de Comedie

Cupluri cu Ștefan Bănică și Alexandru Arșinel

În film și televiziune

DECESUL

TEATRU

TEATRU RADIOFONIC

SERIALE TV

FILMOGRAFIE

PREMII ȘI DISTINCȚII

PIESE DE TEATRU

FILMOGRAFIE

PREMII ȘI DISTINCȚII

STUDII ȘI ACTIVITATE PROFESIONALĂ

CERCETĂRI ARHEOLOGICE

PUBLICAȚII (SELECȚIE)

BIOGRAFIE

COMPOZIȚII

ALTE COMPOZIȚII -INTERPRET

BIOGRAFIE

Studii

Activitate politică

Sector privat

Viață personală

BIOGRAFIE

Regizor

Filme de ficțiune

Filme documentare

Scenarist

Viața Sfintei Mucenițe Iuliana