MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU  28 IANUARIE 2024 - ISTORIE PE ZILE:  Evenimente, Nașteri, Istoria Crimeei, Decese, Sărbători, TEATRU/FILM, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, POEZIE, GÂNDURI PESTE TIMP, RELIGIE ORTODOXĂ, SFATURI UTILE, GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÂNĂR

ÎSTORIE PE ZILE

Evenimente

* 1521 - Împăratul Carol al V-lea a deschis Dieta de la Worms.

Luther at the diet of Worms, by von Werner, 1877 – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Dieta de la Worms din 1521 a fost o dietă a Sfântului Imperiu Roman, ce a avut loc în orașul Worms din Germania de astăzi, rămas în istorie pentru edictul de la Worms (Wormser Edikt), referitor la Martin Luther și la efectele Reformei Protestante. El s-a ținut între 28 ianuarie și 25 mai 1521, sub conducerea împăratului Carol al V-lea.

·         1547: În Anglia, în urma decesului lui Henric al VIII-lea, pe tron se urcă Edward al VI-lea, fiul său de doar 9 ani, care va fi primul conducător protestant al Angliei.

·         1724:  Este infiintata in St.Petersburg  de catre Imparatul Petru cel Mare, Academia de Stiinte a Rusiei.

·   1813 - Jane Austen publică pentru prima dată în Regatul Unit Mândrie și prejudecată.

Jane Austen – foto: ro.wikipedia.org

Jane Austen (n. 16 decembrie 1775, Steventon, Hampshire, Anglia, d. 18 iulie 1817, Winchester, Hampshire, Anglia) a fost o romancieră engleză realistă din perioada romantică pre-victoriană. Datorită viziunii sale complex-realiste a vieții interioare a femeilor, a măiestriei descrierii, a amestecului bine dozat de descrieri la persoana a treia, respectiv de comentarii ironice și burlești, Austen a devenit fără îndoială cea mai notabilă scriitoare a epocii sale, cu o influență deosebită asupra tuturor cititorilor săi, chiar dacă, în timpul vieții, nu a avut prea mult succes Mândrie și prejudecată este unul dintre cele mai celebre romane scrise de Jane Austen. Publicat la 28 ianuarie 1813, este al doilea roman al autoarei. Într-un eseu publicat în 1954, Maugham l-a considerat unul dintre cele mai bune zece romane din lume.

·    1865 - În România, a fost  întemeiata din iniţiativa lui Constantin Esarcu, a dr.Nicolae Kretzulescu şi a lui Vasile Alexandru-Urechia, Societatea  culturala “Ateneul Român”.

Ateneul Român – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Încă de la începutul activităţii sale, Societatea şi-a propus să construiască un edificiu propriu care va fi un adevarat templu al artelor, ştiinţei şi culturii românesti. C.Esarhu afirma că: “Edificiul va fi închinat în exclusivitate artei şi ştiinţei, deci arhitectura va trebui să corespundă acestei destinaţii “.

Locul unde s-a ridicat Ateneul Român aparţinea familiei Văcăreştilor. Conform concepţei Societăţii Culturale “Ateneul Român” s-a iniţiat o listă de subscripţie naţională pentru strîngere de fonduri (“Daţi 1 leu pentru Ateneu“), iar în anul 1886 arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino.

Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri.

Beneficiind de această sala Societatea “Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală). De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 până în ziua de azi.

·         1871: Razboiul franco-prusac. Parisul capituleaza in fata armatelor prusace, dupa un asediu care a durat cinci luni. Marea  victorie germană a dus la actul final de unificare a Germaniei și la formarea Imperiului German sub Kaiserul Wilhelm I de Prusia ea reprezentand de asemenea sfârșitul domniei imparatu lui  francezilor Napoleon al III-lea și a celui de – Al doilea Imperiu Francez, care a fost înlocuit de cea de a Treia Republică Franceză. În cadrul reparațiilor de război, Franța a cedat Alsacia-Lorena, provincii pe care Imperiul German le va deține până la sfârșitul Primului Război Mondial.

·         1886:  arhitectul francez Albert Galeron va elabora un proiect avîndu-i alături pe marii arhitecţi ai epocii: Grigore Cerchez, Constantin Olănescu, Ion Mincu, Ion Gr.Cantacuzino. Proiectul edificiului a fost astfel elaborat încît să poată folosi fundaţia deja turnată a manejului început de „Societatea Equestra Română”. Se va realiza astfel construcţia Ateneului Român. În 1888 a fost dat în folosinţă parţial, noul local, lucrările continuînd pînă în 1897 datorită lipsei de fonduri. Beneficiind de această sala Societatea “Ateneul Român” şi-a diversificat activitatea, în sălile Ateneului avînd loc conferinţe, concerte simfonice ale Societăţii Filarmonice Române înfiinţate din 1868 de către Eduard Wachmann, precum şi expoziţii de pictură (începînd din 1894 saloanele oficiale de belle-arte din Bucureşti s-au desfăşurat în această sală). De altfel Ochestra Filarmonicii va concerta permanent imediat după darea în folosinţî a salii în 1888 pînă în ziua de azi.

·         1897: În Rusia este efectuat un recensămînt general al populaţiei, potrivit căruia gubernia Basarabia avea în acel moment 1.935.412 locuitori,  dintre care 293.332 sau 15,2% constituiau populaţia urbană, iar 1.642.080 sau 84,8% cea rurală.

·         1909: Trupele SUA parasesc Cuba, care fusese ocupata in urma razboiului cu Spania. Va ramane sub ocupatia americana pe aceasta insula, baza militara de la Guantanamo Bay.

·         1918:  România cere pace Puterilor Centrale în cadrul Primului Război Mondial.

·         1932: Forțele japoneze ataca orasul Shanghai.

·         1933: Guvernul condus de Alexandru Vaida -Voievod  semnează, sub auspiciile Ligii Națiunilor, “Acordul de la Viena”, care asigura împrumuturile capitaliștilor străini contractate în vederea „asanării economico-financiare a țării”, prin reducerea salariilor, concedierea a 30% dintre muncitori și funcționari, sporirea și încasarea regulată a impozitelor. Alexandru Vaida Voevod (n. 27 februarie 1872, Olpret, azi Bobâlna — d. 19 martie 1950, Sibiu), om politic, medic, publicist, unul dintre liderii marcanți ai Partidului Național Român din Transilvania, apoi al Partidului Național Țărănesc. Vaida-Voevod a debutat politic în anturajul arhiducelui Franz Ferdinand, ca susținător al drepturilor românilor transilvăneni.

·         1933: După o întâlnire cu președintele Paul von Hindenburg, cancelarul german Kurt von Schleicher demisionează și recomandă numirea lui Adolf Hitler în calitate de cancelar.

·         1941: Dupa rebeliunea legionara din zilele de  21.01- 23.01.1941, se constituie un nou guvern, prezidat de generalul Ion Antonescu, format exclusiv din militari si tehnicieni. Ion Victor Antonescu (cunoscut și sub apelativul Mareșalul Antonescu; n. 2 iunie 1882, Pitești – d. 1 iunie 1946, închisoarea Jilava), militar și om de stat român, ofițer de carieră, general, șeful secției de operații a Marelui Cartier General al Armatei în Primul Război Mondial, atașat militar la Londra și Paris, comandant al Școlii Superioare de Război, șef al Marelui Stat Major și ministru de război, iar din 4 septembrie 1940 până în 23 august 1944 a fost prim-ministru al României și Conducător al Statului.

·         1942: 19 din cele 21 de state participante la Conferința panamericană de la Rio de Janeiro semnează "Actul Final", care recomandă ruperea relațiilor diplomatice cu țările Axei.

·         1943: In România, apare primul număr al ziarului ilegal “România liberă“, editat de organizatia Uniunea Patrioţilor , infiintata de cercurile comuniste in vara anului 1942, cu scopul de a inchega o opozitie interna contra razboiului anticomunist din Rasarit. Dupa 23 august 1944 activitatea ei a fost reorientata, in vederea “defascizarii” tarii.

·         1945 - După Auschwitz, trupele sovietice eliberează lagarul german  de concentrare de la Birkenau (Polonia) și  pe cei 5200 de prizonieri care se mai aflau acolo si continuă înaintarea pe teritoriul Poloniei. La Auschwitz II (Birkenau) cel puțin 1,1 milioane de evrei, 75.000 polonezi și circa 19.000 țigani au fost uciși.

Children who were liberated from Auschwitz-Birkenau, January 28, 1945 – foto: furtherglory.wordpress.com

Birkenau era cel mai mare dintre lagărele care compuneau complexul de la Auschwitz. A operat timp de trei ani, având mai multe funcţii. Construcţia sa a început în octombrie 1941 şi s-a dorit a fi un lagăr pentru 125.000 de prizonieri de război. S-a deschis în martie 1942, ca o aripă a lagărului de la Auschwitz, dar a funcţionat, concomitent, şi ca un centru de exterminare a evreilor. În faza finală, din 1944, a devenit şi locul unde prizonerii erau concentraţi înainte de a fi trimişi la muncă în industria germană.

Re-enactment of child survivors marching out of Auschwitz-Birkeau – foto: furtherglory.wordpress.com

Aproximativ 90% dintre victimele Lagărului de Concentrare de la Auschwitz au murit la Birkenau. Iar nouă din zece erau evrei. De asemenea, şi peste 70.000 de polonezi şi-au găsit sfârşitul la Birkenau. (…) Conform planurilor originale, prizonierii de război care ar fi fost închişi la Birkenau, erau nevoiţi să construiască singuri lagărul. În acest scop, 10.000 de prizonieri de război sovietici au fost aduşi de la Neuhammer am Quais şi probabil şi de la Lamsdorf în octombrie 1941.

Prisoners marching out of Auschwitz after the camp was liberated, January 28, 1945 – foto: furtherglory.wordpress.com

În încercarea de a şterge toate dovezile crimelor comise în lagăr, germanii au incendiat documentele pe străzile lagărului, pe 20 ianuarie au detonat crematoriile II şi III, care fuseseră oricum parţial demantelate, iar pe 26 ianuarie au distrus crematoriul V care era încă perfect operaţional. Pe 23 ianuarie a fost incendiat şi complexul de magazii „Kanada II”.

Young survivors at the camp, liberated by the Red Army in January 1945 – foto: en.wikipedia.org

Cei 9.000 de deţinuţi lăsaţi în urmă la Auschwitz I, Birkenau şi alte sub-lagăre aveau o soartă incertă. Majoritatea erau foarte bolnavi şi slăbiţi. Ofiţerii SS doreau să îi elimine, dar soarta a fost potrivnică intenţiilor germanilor. Au reuşit să ucidă numai 700 de prizonieri din Birkenau şi alte câteva sub-tabere până la sosirea Armatei Roşii.

·         1949: Înființarea Consiliului Internațional al Muzicii.

*  1952 - În România a avut loc o nouă reformă monetară.

·         1966 - Ziua internaţională a mobilizării împotriva războiului nuclear, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii.

* 1977 - Paul Goma distribuie mai multor diplomaţi din Bucureşti o scrisoare deschisă de adeziune la «Carta 77».

Carta 77 – foto preluat de pe www.progetto.cz

Carta 77 a fost o inițiativă civică, de disidență, din Cehoslovacia între 1977 și 1992. Numele a fost omonim cu documentul Carta 77, redactat în ianuarie 1977. Membrii fondatori au fost: Václav Havel, Jan Patočka, Zdeněk Mlynář, Jiří Hájek și Pavel Kohout. După Revoluția de catifea din 1989, mulți dintre membrii grupului au avut roluri importante în politica cehă și slovacă.

Manifestul omonim publicat în ianuarie 1977 într-un ziar vest-german fusese semnat de 243 de cetățeni cehoslovaci, care reprezentau diferite ocupații, poziții politice și religioase, dar până la mijlocul anilor 1980 ca. 1200 de oameni îl semnaseră.

Motivat în parte de arestarea membrilor grupului rock Plastic People of the Universe, Carta 77 critica regimul cehoslovac pentru nerespectarea drepturilor omului și nepunerea în aplicare a unui număr de documente și tratate internaționale pe care le semnase, inclusiv Constituția Cehoslovaciei din 1960, Actul Final al Conferinței pentru Securitate și Cooperare în Europa de la Helsinki din 1975 și statute ale Națiunilor Unite referitoare la drepturi politice, civile, economice și culturale.

·  1986 - Catastrofa navetei spatiale americane “Challenger”, a carei explozie  la 75 de secunde de la lansare, a provocat moartea celor 7 astronauti aflati la bord. Catastrofa navetei spatiale Challenger a fost vazuta  in direct la televiziune de zeci de milioane de spectatori ingroziti.

Naveta Spațială Challenger, construită pentru zborul pe orbită OV-099, a fost a doua navetă spațială construită de NASA, prima fiind Columbia. Prima misiune a început pe 4 aprilie 1983. Naveta a reușit să efectueze 9 misiuni complete, cea de-a zecea lansare fiind și ultima lansare pe care a efectuat-o naveta Challenger.

Pe data de 28 ianuarie 1986, naveta a explodat la doar 73 de secunde de la lansare, din explozie rezultând și decesul celor șapte membri ai echipajului. Din cauza acestui accident, timp de doi ani și jumătate nici o navetă americană nu a mai realizat vreo misiune spațială, până la lansarea lui Discovery în anul 1988, în cadrul misiunii STS-26. Challenger a fost înlocuită de Endeavour, lansată pentru prima dată în 1992.

Echipajul ultimei misiuni Challenger – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Naveta a fost distrusă în al doilea minut de la lansare în misiunea STS-51-L, a zecea misiune orbitală, pe 28 ianuarie 1986 la ora 11:38 când un inel de pe partea dreaptă s-a rupt. Inelul s-a rupt și datorită temperaturilor neobișnuit de reci. Datorită ruperii inelului a izbucnit o flacără din propulsor, flacără care a ajuns la rezervorul cu combustibil, ducând astfel distrugerea navetei.

Specialiștii NASA vor să realizeze o navetă destinată explorării spațiului cosmic îndepărtat, aceștia nu vor mai folosi rachete cu tone de combustibil care îi duce până pe Lună și înapoi. NASA se gândește că poate să folosească energia nucleară pentru explorarea spațiului cosmic, sursa de energie va fi o baterie alimentată cu uraniu, care va cântări aproximativ 22 de kilograme. Ea va genera căldură, aceasta va fi transportată de 8 motoare Stirling și va produce o energie de aproximativ 500 de wați.   

·     1990 - Prima mineriadă – În Piața Victoriei din București, s-au înfruntă două tabere: una a simpatizanților FSN și cealaltă a partidelor politice care protestează împotriva hotărîrii FSN de a participa la alegeri.

Sub numele de Mineriada din ianuarie 1990 sunt cunoscute evenimentele care au avut loc în perioada 28-29 ianuarie 1990, în București. După manifestația din 28 ianuarie organizată de partidele istorice (PNL și PNȚ-CD) și alte organizații civice, autoritățile au făcut apel la mineri să vină în București pentru „restabilirea ordinii”. Au fost semnalate incidente violente între mineri și locuitori ai Capitalei, iar ortacii, sub coordonarea forțelor de ordine și a liderilor FSN au organizat raiduri, percheziții și rețineri ilegale la sediile unor partide istorice și organizații care militau pentru democrație.

În urma incidentelor cu forțele de ordine, dar și cu muncitorii și revoluționarii aduși la contramanifestație de liderii Frontului Salvării Naționale, câțiva zeci de manifestanți au fost răniți. S-au făcut și rețineri dintre cei care au participat la miting. Minerii sosiți în București, în 29 ianuarie 1990 au participat, împreună cu forțele de ordine și lideri FSN la percheziții și arestări ilegale la sediile unor partide și organizații civice aflate în opoziție cu cei care preluaseră puterea după căderea lui Nicolae Ceaușescu.

cititi mai mult pe: roxanaiordache.wordpress.com; jurnalul.ro; stiri.tvr.ro; ziaristionline.ro; inliniedreapta.net

 

·         1998: Miniştrii şi secretarii de stat ai PD s-au retras din Guvernul Romaniei, urmînd să – şi depună demisiile la începutul şedinţei Executivului. Decizia a fost luată de Consiliul Politic al PD, după o ultimă rundă de negocieri cu partenerii de coaliţie. Conducerea partidului a stabilit ca PD să rămînă în coaliţie şi să acorde Guvernului sprijin parlamentar.

·         1999: Începe, la Paris, "Conferința europeană asupra participării echilibrate a femeilor și bărbaților la procesul de luare a deciziilor" (28 ianuarie -30 ianuarie 1999).

·         1999: Este înființată, la București, Academia Română de Aviație, prin reorganizarea Centrului de Perfecționare a Personalului din Aviația Civilă.

·         2001: Naufragiul vasului ucrainean Pamiat Merkuria, în Marea Neagră, soldat cu decesul a 16 persoane și dispariția altor 3.

* 2011 - S-a declanșat Primăvara Arabă în Djibouti

Amplasarea Djiboutiului (verde) în Africa de Est – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Djibouti este o republică semiprezidențială, cu puterea executivă exercitată de guvernul central, iar puterea legislativă exercitată atât de parlament cât și de guvern. Președintele țării este Ismail Omar Guelleh iar sistemul de partide parlamentare este dominat de Adunarea Populară pentru Progres (partid condus de actualul președintele al țării – Ismail Omar Guelleh). Actuala constituție a țării a fost aprobată în septembrie 1992. Djibouti este un stat cu partid unic dominant la putere, acesta fiind Adunarea Populară pentru Progres. Partidele din opoziție sunt tolerate, dar nu au o șansă reală să câștige puterea.

Nașteri

·    1225 - S-a nascut in localitatea Aquino in Regatul Siciliei, Sfantul Toma de Aquino; (d. 7 martie 1274, Mănăstirea Fossanova, Statul Papal, azi comuna Priverno, Italia)

Sfântul Toma de Aquino – foto: ro.wikipedia.org

A fost un călugăr dominican, teolog, filosof si  doctor al Bisericii. Doctor al Bisericii, denumit și Învățător al Bisericii (în latina Doctor Ecclesiae), este denumirea dată celor mai de seamă teologi creștini catolici. În Răsărit, titlul a fost conferit de Conciliile Ecumenice (“Părinte al Bisericii” sau “Sfânt Părinte”).

Primii doctori ai Bisericii sunt recunoscuți atât de Biserica Ortodoxă (nu ca doctori ci ca Sfinți Părinți), cât și de catolici. Biserica Ortodoxă, chiar dacă nu-i denumesc astfel (“Doctores Ecclesiae”), îi cinstesc, avându-i trecuți în calendar. În lista celor 33 de doctori ai Bisericii, numai o parte sunt recunoscuți ca Sfinți Părinți și de Biserica Ortodoxă.

În 1252 la varsta de 27 de ani,  Magistrul General al dominicanilor l-a  trimis  pe Toma la Paris, spre a obține bacalaureatul canonic și pentru  a începe să țină cursuri teologice apte de a-l califica pentru titlul de licențiat canonic.

În 1256 a căpătat titlul de Magistru și a preluat  catedra de teologie iar în 1259 pleacă pentru șase ani în Italia, unde a dus  la bun sfârșit o lucrare  începuta la Paris: “Summa contra Gentiles”, care este în primul rând o expunere sistematică, concisă și globală a tuturor problemelor teologice, în acord cu nivelul de înțelegere al studenților vremii.

Super libros de generatione et corruptione – foto: ro.wikipedia.org

Toma reușește  să pună alături, într-o expunere enciclopedică, toate întrebările și răspunsurile care puteau fi luate în seamă la vremea sa. Ceea ce obține este nu numai un grad mare de sinteză dar mai ales un nivel de completitudine niciodată atins de la Aristotel. A fost luat în serviciul papei Urban al IV-lea ca scriitor de rugăciuni și imnuri.

În 1265, după moartea papei Urban, d’Aquino a fost trimis la Roma pentru a deschide o școală dominicană. În 1268 a fost trimis înapoi la catedra pe care o deținuse la Paris. În timp ce ținea liturghia la 6 decembrie 1273 a avut o experiență misterioasă, pe care unii au interpretat-o drept viziune, iar alții ca o prăbușire mentală, care a pus capăt întregii sale activități de savant.

Nu a mai scris sau dictat niciodată nimic, iar când secretarul său l-a îndemnat să-și continue lucrul la Summa, a răspuns: Nu pot, pentru că tot ceea ce am scris mi se pare că este de paie. În 1274 a fost convocat să participe la o întrunire, solicitată de papa Grigore al X-lea privind reconcilierea bisericilor greacă și latină; deși cu sănătatea șubredă a pornit în călătorie, însă o rană căpătată accidental la cap l-a forțat să se oprească la castelul nepoatei sale, aproape de Fossanova.

După câteva săptămâni a fost transportat la o mănăstire cisterciană din vecinătate, unde a murit la 7 martie 1274. Procesul canonizării lui Toma d’Aquino a fost început de Papa Ioan al XXII-lea în 1316 , el fiind sanctificat la data de 21 iulie 1323.

·         1457: Henric al VII-lea (28 ianuarie 1457 – 21 aprilie 1509) a fost rege al Angliei și a domnit între anii 1485 și 1509. El a fost întemeiatorul dinastiei Tudorilor. A oprit războiul celor două roze căsătorinde-se cu Elisabeta de York, fiica lui Eduard al IV-lea, a desființat trupele senioriale și a format camera înstelată.

Henric s-a născut la Castelul Pembroke din Wales în 1457, ca singurul fiu al lui Edmund Tudor, Conte de Richmond și a soției sale, Lady Margaret Beaufort.

Bunicul patern, Owen Tudor, făcea parte din familia Penmynydd originară din Wales, a fost paj la curtea regelui Henric al V-lea al Angliei. Se spune că Owen s-a căsătorit în secret cu văduva lui Henric al V-lea, Caterina de Valois. Unul dintre fiii lor a fost Edmund Tudor, tatăl lui Henric al VII-lea. Edmund a fost numit Conte de Richmond în 1452 și "oficial declarat legitim de Parlament".^[1]

Totuși, pretenția la tron a lui Henric derivă pe linie maternă prin Casa de Beaufort. Mama lui Henric, Lady Margaret Beaufort, a fost strănepoata lui Ioan de Gaunt, Duce de Lancaster, al treilea fiu al regelui Eduard al III-lea al Angliei și a celei de-a treia soții, Katherine Swynford. Katherine a fost metresa lui Gaunt timp de aproape 25 de ani; când s-au căsătorit în 1396 ei aveau deja patru copii, inclusiv pe străbunicul lui Henric, John Beaufort. Pretenția lui Henric era destul de slabă: pe linie maternă și dintr-o descendență nelegitimă.

Nepotul lui Gaunt, Richard al II-lea a legitimizat copii lui Gaunt cu Katherine Swynford printr-un act datat 1397. În 1407, Henric al IV-lea, care era fiul lui Gaunt cu prima soție, a emis un nou act confirmând legitimitatea fraților lui vitregi însă în același timp declarându-i neeligibili pentru tron.^[2] Acțiunea lui Henric al IV-lea a avut o legalitate îndoielnică deoarece copiii fuseseră legitimați anterior printr-un act al parlamentului.

Tatăl lui Henric a murit cu trei luni înainte de nașterea sa, Henric petrecând mult timp cu unchiul său, Jasper Tudor, fratele mai mic al tatălui său. În timpul primei domnii a lui Eduard al IV-lea, Henric a fost în grija lui William Herbert, Conte de Pembroke^[3]. Când yorkistul Eduard al IV-lea s-a reîntors pe tron în 1471, Henric, care făcea parte din Casa de Lancaster s-a refugiat în Bretania unde a petrecut următorii 14 ani, sub protecția Ducelui Francisc al II-lea de Bretania.

În 1483, mama lui Henric își promova în mod activ fiul ca o alternativă la Richard al III-lea, în ciuda faptului că era căsătorită cu un yorkist, Lordul Stanley. În ziua de Crăciun a anului 1483, Henric a promis în catedrala Rennes că se va căsători cu fiica cea mare a lui Eduard al IV-lea, Elisabeta de York, care era moștenitoare a tronului după decesul fraților ei Prinții din Turn: Eduard al V-lea și Richard, Duce de York.^[4]

Cu bani și bunuri împrumutate de la gazda sa, Francis al II-lea, ducele de Bretania, Henric a încercat să ajungă în Anglia, dar conspirația a fost descoperită ducând la execuția co-conspiratorului principal, ducele de Buckingham.^[5] Susținut de primul ministru al Ducelui de Bretania, Pierre Landais, regele Richard al III-lea a încercat să-l extrădeze pe Henric însă acesta a scăpat în Franța. El a fost bine primit de francezi, care i-au oferit cu ușurință trupe și echipament pentru o a doua invazie.

Henric a navigat cu o mică forță franceză și scoțiană, ajungând la Mill Bay, Pembrokeshire, aproape de locul lui de naștere. A mers spre Anglia, însoțit de unchiul său Jasper și contele de Oxford. Țara Galilor era în mod tradițional un fief al Casei de Lancaster iar Henric a strâns o armată de aproximativ 5.000 de soldați.^[6][7]

Casa de Lancaster a învins Casa de York în Bătălia de la Bosworth din 22 august 1485. Câțiva aliați cheie ai regelui Richard al III-lea cum ar fi Contele de Northumberland și William și Thomas Stanley au trecut de partea cealaltă sau au părăsit câmpul de luptă. Moartea lui Richard al III-lea pe câmpul de la Bosworth a sfârșit Războiul celor Două Roze deși nu a fost ultima bătălie în care Henric a trebuit să lupte în acest război.

Prima preocupare a lui Henric a fost să-și asigure tronul. A onorat promisiunea făcută în decembrie 1483 de a se căsători cu Elisabeta de York. Ei erau veri de gradul trei, ambii fiind stră-strănepoți ai lui John of Gaunt. Căsătoria a avut loc la 18 ianuarie 1486 la Westminster. Căsătoria a unificat casele aflate în conflict și-a dat copiilor săi o bază solidă de a pretinde tronul.

Unificarea caselor de York și Lancaster prin căsătorie a fost simbolizată prin emblema heraldică a Casei Tudor, Trandafirul Tudor, o combinație între Trandafirul Roșu al Casei de Lancaster și Trandafirul Alb al Casei de York.

După ce doi dintre fiii săi au murit, Henric al VII-lea a reușit totuși să-și asigure succesiunea la tron prin ultimul său fiu, fiind astfel primul rege în aproape 100 de ani care reușește să paseze coroana propriului urmaș.

Henric al VII-lea
Portretul lui Henric VII ținând trandafirul roșu de Lancastrian, de Michael Sittow
Date personale
Născut	28 ianuarie 1457 Castelul Pembroke, Wales
Decedat	21 aprilie 1509 (52 ani, 83 zile) Palatul Richmond, Anglia
Înmormântat	Westminster Abbey, Londra
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Părinți	Edmund Tudor, 1st Earl of Richmond[*] Margaret Beaufort[*]
Căsătorit cu	Elisabeta de York
Copii	Arthur, Prinț de Wales Margareta, regină a Scoției Henric al VIII-lea al Angliei Maria Tudor, regină a Franței Edmund Tudor, Duce de Somerset Edward Tudor Katherine Tudor
Cetățenie	Regatul Angliei  Țara Galilor
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*]
Familie nobiliară	Casa Tudor
Rege al Angliei
Domnie	22 august 1485 – 21 aprilie 1509 (23 ani, 242 zile)
Încoronare	30 octombrie 1485
Predecesor	Richard al III-lea
Succesor	Henric al VIII-lea

·         1540: Ludolph van Ceulen, matematician german (d. 1610)

·    1600 - S-a nascut Papa Clement al IX-lea; a condus Biserica Catolica între anii 1667-1669; (d.9 decembrie 1669).

Papa Clement al IX-lea (Giulio Rospigliosi) – foto: ro.wikipedia.org

Ales la 26 iunie 1667, a mediat în războaiele de succesiune între Franța, Spania, Anglia și Olanda prin Pacea de la Aix-la-Chapelle numita si  “Pacea Clementina”.

·         1608: Giovanni Alfonso Borelli (n. 28 ianuarie 1608 la Castelnuovo - d. 31 decembrie 1679la Roma) a fost fiziologist, fizician, matematician și astronom renascentist italian. Este considerat întemeietorul biomecanicii.

S-a născut la Pisa ca fiu al unui ofițer care a servit în armata regelui Spaniei. Din 1635este profesor de matematică la Messina. Între timp, studiază anatomia și fiziologia.

Cam prin 1640 face cunoștință cu Galileo Galilei la Florența. Marele om de știință avea să-l influențeze în ceea ce privește aplicarea metodei științifice în cercetare.

În 1649 devine profesor de matematică și fizică la Messina. În 1656 preia Catedra de Matematică a Universității din Pisa. Acolo îl întâlnește pe anatomistul Marcello Malpighi, cu care, în 1657, va intra ca membru în Accademia del Cimento(Accademia dell'esperimento), societate științifică ce își propunea în primul rând promovarea metodei experimentale.^[1] În cadrul acestei societăți științifice, Borelli, stimulat de studiile lui Malpighi, efectuează cercetări privind mișcarea la nivelul organismului animal. Acesta poate fi considerat începutul biomecanicii, domeniu de care se va preocupa tot restul vieții.

În 1668 se întoarce la Messina, dar la scurt timp este nevoit să părăsească orașul, fiind acuzat de conspirații politice. La Roma o întâlnește pe fosta regină Cristina a Suediei (1626 - 1689), care de asemenea fusese nevoită să se exileze, deoarece se convertise la catolicism. Ulterior, Borelli se va bucura de protecția acestei persoane împotriva atacurilor autorităților italiene, aceleași atacuri de care va suferi și Galilei.

Borelli își va petrece restul vieții în sărăcie, predând matematica la o mănăstire.

În 1661, la Florența, studiind în biblioteca ducelui de Toscana, Borelli a descoperit un manuscris care se referea la cărțile 5 și 6 ale Conicelor lui Apoloniu. Aceasta a fost o descoperire senzațională, deoarece până atunci nu se cunoșteau decât primele patru cărți ale marelui geometru antic.

În 1666, Borelli a cercetat mișcarea planetelor și a sateliților lui Jupiter, în care scop a utilizat o metodă sintetică, diferită de cea analitică a lui Isaac Newton.

A încercat să refacă teoria numerelor reale ale lui Euclid în spiritul modern.

De asemenea, Borelli a urmărit aplicarea matematicii în medicină. Astfel, a încercat să demonstreze că mișcările corpului se realizează prin sisteme de pârghii, în care mușchii sunt capabili să dezvolte, într-un timp foarte scurt, eforturi foarte mari.

Borelli a fost și un renumit chirurg al epocii sale.

·         1611: Johannes Hevelius (latină), numit și Johannes Hewel, Johann Hewelke, Johannes Höwelcke (în germană), sau Jan Heweliusz (în poloneză), (n. 28 ianuarie 1611 — d.28 ianuarie 1687) a fost un astronom, consilier, matematician, constructor de instrumente științifice și primar în Danzig (Gdańsk). În astronomie este cunoscut ca fondator al topografiei lunareși pentru mai multe constelații introduse de el, care sunt folosite și astăzi. A inventat, printre altele, periscopul și a folosit pendulul pentru a observa eclipsa soarelui.

Constelații numite de Heweliusz: Constelația Șopârlei, Micul Leu, Constelația Câinilor de vânătoare, Constelația Sectantului, Lisek, Constelația Râsului. Toate acestea au fost aprobate de Uniunea Astronomică Internațională în secolul al XX-lea și sunt încă în vigoare.

·         1622: S-a nascut astronomul si fizicianul francez Adrien Auzout ; (d. 23 mai 1691). A descoperit unele proprietăți ale cicloidei. De asemenea, a inventat un tip de instrument pentru măsurarea diametrelor aparente ale corpurilor cerești. Cea mai valoroasă lucrare a sa este “Traité de micromètre”, apărută în 1667. A mai scris numeroase note asupra lunetelor, în Mémoires de l’Académie des Sciences. Unele din lucrările sale au fost citate de Jérôme Lalande în Biographie astronomique.

·         1701: Charles Marie de La Condamine, matematician și geograf francez (d. 1774)

·      1717 - S-a nascut sultanul otoman Mustafa al III-lea, fiul sultanului Ahmed al III-lea; (d.1774).

Mustafa al III-lea–1774 – foto: ro.wikipedia.org

A  fost un monarh   energic care a căutat să modernizeze armata otomană si imperiul aflate in declin, insa incercările sale de modernizare nu au fost suficiente pentru a opri această evoluție. Reformele si  planurile sale de schimbare a  status quo-ului administrativ s-au lovit de opoziția acerbă a fortelor conservatoare, in primul rand a ienicerilor și imamilor.

Mustafa al III a a angajat specialisti occidentali in incercarea de a moderniza a infanteria și artileria. În plus, sultanul a ordonat infiintarea unei Academii de matematică, navigație și științe naturale. Constient de slabiciunea imperiului a  cautat sa  evite  războaiele, insă după anexarea de către Rusia   a peninsulei Crimeea, a  declarat  război Rusiei, urmarea fiind razboiul ruso-turc din 1768 1774, incheiat prin semnarea la 21 iulie 1774 a Tratatului de pace de la Kuciuk Kainargi.

În urma acestui acord de pace hanatul Crimeii devine independent, nemaifiind vasal porții otomane, iar Rusiaprimește o despăgubire de război de 4,5 milioane de ruble, și două porturi importante la Marea Neagra.

·         1768: Frederic al VI-lea (n. 28 ianuarie 1768 – 3 decembrie 1839) a fost rege al Danemarcei din 1808 până în 1839 și rege al Norvegiei din 1808 până în 1814. A fost regent al Danemarcei din 1784 până în 1808 ca și vărul său George al IV-lea al Regatului Unit. Mama sa, Caroline Matilda de Wales, era sora regelui George al III-lea al Regatului Unit.

Tatăl său, Christian al VII-lea al Danemarcei, a avut mari probleme psihologice, și a fost suspectat de schizofrenie. La 8 ianuarie 1772, Prințul Frederic în vârstă de trei ani a fost făcut regent. Până în anul 1784 a fost sub controlul mamei vitrege a tatălui său, Juliana Maria de Braunschweig-Wolfenbüttel, care a fost conducătorul real și nedisputat în timpul regenței sale, ajutată de Ove Høegh-Guldberg. În cele din urmă la 14 aprilie 1784, prințul a fost declarat major. A continuat ca regent al Danemarcei în numele tatălui său până la moartea acestuia în 1808.

În timpul regenței, Frederic a instituit ample reforme liberale cu sprijinul prim ministrului Andreas Peter Bernstorff, inclusiv abolirea iobăgiei în 1788. Crizele apărute în timpul domniei sale au inclus dezacordul cu Marea Britanie asupra transportului maritim. Acest lucru a dus la două atacuri britanice asupra vaselor daneze în 1801 și 1807. Ultimul atac este cunoscut ca Bătălia de la Copenhaga.

Soția sa era verișoara primară Marie Sophie de Hesse-Kassel, membră a familiei germane. S-au căsătorit la Gottorp la 31 iulie 1790 și au avut opt copii. Cel mai mic copil, Prințesa Vilhelmine a devenit soția viitorului Frederic al VII-lea al Danemarcei. Niciunul dintre băieții lui Frederic al VI-lea n-a supraviețuit și atunci când a murit, a fost succedat de verișorul său, Christian al VIII-lea al Danemarcei.

Regele Frederick al VI-lea al Danemarcei

Frederic a fost încoronat rege al Danemarcei la 13 martie 1808. În 1809 după detronarea lui Gustav al IV-lea al Suediei tronul suedez devine vacant. Frederic a fost interesat și s-a prezentat drept candidat la succesiune. De fapt, Frederic a fost primul monarh al Danemarcei și Norvegiei descendent din Gustav I al Suediei cel care obținuse independența Suediei (1523) după o perioadă de uniune cu celelalte țări scandinave. Cu toate acestea, în 1810, a fost ales ca prinț moștenitor al Suediei mareșalul francez Jean-Baptiste Bernadotte.

După înfrângerea în războaiele napoleoniene în 1814 și pierderea Norvegiei, spre sfârșitul domniei, Frederic al VI-lea a renunțat la ideile liberale și a guvernat cu autoritate. Cenzura și suprimarea oricărei opoziții, o stare proastă a economiei daneze au reprezentat o perioadă întunecată a domniei sale.

Din 1834 regele a acceptat fără tragere de inimă o mică inovație democratică prin crearea Adunărilor de Succesiune (aveau rol pur consultativ).

Frederic al VI-lea
Frederic al VI-lea, pictură de F.C. Grøger c. 1808.
Date personale
Născut	28 ianuarie 1768 Palatul Christiansborg, Copenhaga
Decedat	3 decembrie 1839 (71 de ani) Palatul Amalienborg, Copenhaga
Înmormântat	Catedrala Roskilde
Părinți	Christian al VII-lea al Danemarcei Caroline Matilda de Wales
Frați și surori	Prințesa Louise Auguste a Danemarcei
Căsătorit cu	Marie Sophie de Hesse-Kassel
Copii	Caroline, Prințesă a Danemarcei Vilhelmine, Ducesă de Schleswig-Holstein-Sonderburg-Glücksburg
Cetățenie	Danemarca
Religie	luteranism
Ocupație	monarh
Apartenență nobiliară
Titluri	rege[*] duce
Familie nobiliară	Casa de Oldenburg
Rege al Danemarcei
Domnie	1808–1839
Predecesor	Christian al VII-lea
Succesor	Christian al VIII-lea
Rege al Norvegiei
Domnie	1808–1814
Predecesor	Christian al VII-lea
Succesor	Christian al VIII-lea

·        

* 1784 - S-a nascut George Hamilton-Gordon, conte de Aberdeen, prim ministrul englez al carui guvern a implicat Marea Britanie in Razboiul Crimeei, impotriva Rusiei; (m.14 decembrie1860).

George Hamilton-Gordon – foto: ro.wikipedia.org

George Hamilton-Gordon (n. 28 ianuarie 1784, Edinburgh – d. 14 decembrie 1860, Londra) a fost un politician britanic, prim ministru al Marii Britanii în perioada 1852-1855. În 1813, ca ambasador special în Austria, a contribuit la formarea coaliției care l-a învins pe Napoleon I în Războiul celei de-a Șasea Coaliții.

Ca ministru de externe (1828-1830, 1841-1846), a rezolvat disputele asupra graniței dintre Canada și SUA prin Tratatul Webster-Ashburton și Tratatul Oregonului. Ca prim-ministru, a format o coaliție guvernamentală, dar indecizia sa a zădărnicit eforturile de menținere a păcii, ducând la implicarea Marii Britanii în Războiul Crimeii. Fiind responsabil, din punct de vedere constituțional, pentru greșelile generalilor britanici în război, a demisionat în 1855.

* 1794: Prințesa Charlotte Luise Friederike Amalie Alexandrine de Saxa-Hildburghausen,^[1] (germană Charlotte Luise Friederike Amalie Alexandrine, Prinzessin von Sachsen-Hildburghausen; 28 ianuarie 1794– 6 aprilie 1825) a fost membră a Casei de Saxa-Hildburghausen și prințesă de Saxa-Hildburghausen (mai târziu de Saxa-Altenburg) prin naștere. Prin căsătoria cu Wilhelm, Duce de Nassau, Louise a devenit membră a Casei de Nassau-Weilburg și ducesă consort de Nassau.

Louise a fost al șaptelea copil al lui Frederic, Duce de Saxa-Hildburghausen și a soției sale, Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz.^[1] Una dintre nașele sale a fost mătușa ei, Louise de Mecklenburg-Strelitz, regina consort a Prusiei. Louise și sora ei, Therese, erau considerate foarte frumoase și au fost subiect al poemului Mit drei Moosrosen de Friedrich Rückert.

În 1809, Ludwig, Prinț Moștenitor al Bavariei a vizitat Schloss Hildburghausen pentru a-și alege mireasa. Ludwig a avut de ales între Louise și Therese și în cele din urmă a ales-o pe Therese. La 24 iunie 1814, la Weilburg, Louise s-a căsătorit cu Wilhelm, Duce de Nassau, fiul cel mare al lui Frederic Wilhelm, Prinț de Nassau-Weilburg și a soției acestuia, Louise Isabelle de Kirchberg.^[1]

Louise și Wilhelm au avut opt copii^[1]:

• Auguste Luise Friederike Maximiliane Wilhelmine de Nassau (12 aprilie 1814 - 3 octombrie 1814).
• Therese Wilhelmine Friederike Isabelle Charlotte de Nassau (17 aprilie 1815 - 8 decembrie 1871). S-a căsătorit la 23 aprilie 1837 cu Ducele Peter de Oldenburg. Nepotul lor a fost generalul țarist Marele Duce Nicolai Nicolaevici Cel Tânăr.
• Adolphe, Mare Duce de Luxemburg (24 iulie 1817 – 17 noiembrie 1905). Actuala Mare Ducală famile de Luxemburg provine din descendenții lui.
• Wilhelm Karl Heinrich Friedrich de Nassau (8 septembrie 1819 - 22 aprilie 1823).
• Moritz Wilhelm August Karl Heinrich de Nassau (21 noiembrie 1820 - 23 martie 1850), necăsătorit, fără copii.
• Marie Wilhelmine Luise Friederike Henriette de Nassau (5 aprilie 1822 - 3 aprilie 1824).
• Wilhelm Karl August Friedrich de Nassau (12 august 1823 - 28 decembrie 1828).
• Marie Wilhelmine Friederike Elisabeth de Nassau (29 ianuarie 1825 - 24 martie 1902), căsătorită la 20 iunie 1842 cu Hermann, Prinț de Wied (1814-1864).^[2] Fiica lor, Elisabeta, s-a căsătorit cu regele Carol I al României.

Mariajul a fost unul nefericit. Soțul Louisei nu era numai autocratic în politică ci și în cercul familiei și și-a agresat soția și copiii.

Louise a murit în 1825 la scurtă vreme după nașterea fiicei ei, Marie. După decesul ei, soțul ei s-a recăsătorit cu fiica surorii ei Charlotte, Prințesa Pauline de Württemberg (1810–1856). Luisenplatz și Luisenstraße din Wiesbaden au fost numite după Louise.

Prințesa Louise de Saxa-Hildburghausen
Ducesă de Nassau Prințesă de Nassau-Weilburg
Date personale
Nume la naștere	Charlotte Luise Friederike Amalie Alexandrine
Născută	28 ianuarie 1794 Hildburghausen, Saxa-Hildburghausen
Decedată	6 aprilie 1825 (31 de ani) Biebrich, Ducatul de Nassau
Înmormântată	Schloss Weilburg[*]
Părinți	Frederic, Duce de Saxa-Altenburg Ducesa Charlotte Georgine de Mecklenburg-Strelitz
Frați și surori	Friedrich von Sachsen-Altenburg[*] Georg, Duce de Saxa-Altenburg Joseph, Duce de Saxa-Altenburg Prințul Eduard de Saxa-Altenburg Theresa de Saxa-Hildburghausen Prințesa Charlotte de Saxa-Hildburghausen
Căsătorită cu	Wilhelm, Duce de Nassau
Copii	Prințesa Auguste Ducesa Therese de Oldenburg Adolphe, Mare Duce de Luxemburg Prințul Wilhelm Karl Heinrich Prințul Moritz Prințesa Marie Wilhelmine Luise Prințul Wilhelm Karl August Marie, Prințesă de Wied
Cetățenie	Germania
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Saxa-Hildburghausen Casa de Nassau-Weilburg

·         1811: Ioan Maiorescu, filolog român (d. 1864)

·         1841: Henry Morton Stanley, ziarist și explorator britanic (d. 1904)

·    1853 - S-a nascut Jose Marti, scriitor si om politic cubanez, unul dintre organizatorii si conducatorii rascoalei antispaniole; (m.19.05.1895).

José Julián Martí Pérez – foto: cersipamantromanesc.com

José Julián Martí Pérez (n. 28 ianuarie 1853 – d. 19 mai 1895) a fost un om politic, militant și scriitor cubanez. A fost considerat un erou național și a jucat un rol important în literatura Americii Latine. Ca om politic, a fost unul dintre fondatorii Partidului revoluționar cubanez și unul dintre organizatorii și conducătorii revoluției antispaniole. Ca scriitor, a fost precursor al modernismului.

A reînviorat poezia și proza, înlăturând rigiditățile neoclasice și artificiile romantice, pe care le-a înlocuit prin simțirea vie spontană, cu o mai mare libertate ritmică și expresie metaforică novatoare. Lirica sa este subsumată glorificării personalității umane și a frumuseții universului, străbătută de accente fraterne și simbolice. A mai scris și eseuri, discursuri, scrisori. A condus publicațiile: El diablo, Cojuelo și Patria libre.

* 1865: Kaarlo Juho Ståhlberg (n. 28 ianuarie 1865 – d. 22 septembrie 1952) a fost jurist și academician, care a avut o contribuție crucială la crearea Constituției Finlandei în 1919. A fost primul președinte al Finlandei(1919-1925) și Liberal Nationalist.

·         1867 - S-a născut scriitorul spaniol Vincente Blasco Ibanez (m.29.01.1928).

·      1873 - S-a născut romanciera franceza Colette (Sidonie-Gabrielle Colette);  ( d. 3 august 1954).

Sidonie-Gabrielle Colette - foto: ro.wikipedia.org

Sidonie-Gabrielle Colette (n. 28 ianuarie 1873 – d. 3 august 1954) a fost o scriitoare franceză. A fost  membru al Academiei Regale din Belgia (1935), președinte al Academiei Goncourt (1949) (și prima femeie să fie admis în ea, în 1945), și ofiter al Legiunii de Onoare. Este cel mai bine cunoscuta pentru romanul  sau Gigi.

·         1874: George G. Moronescu, jurist și om politic, membru de onoare al Academiei Române (d. 1949)

·    1880 - S-a născut pictorul Camil Ressu, membru al Academiei Romane (d 1962).

Camil Ressu – foto preluat de pe www.agerpres.ro

Camil Ressu (n. 28 ianuarie 1880, Galaţi, România – d. 1 aprilie 1962, București, Republica Populară Română) a fost un pictor român, care, prin întreaga sa activitate artistică, pedagogică și socială, a fost una din personalitățile marcante ale artei românești. Camil Ressu a fost membru titular al Academiei Române.

“Nud” (1971) – Camil Ressu – foto preluat de pe en.wikipedia.org

Camil Ressu a fost profesor și rector al Academiei de Belle-Arte din București până în anul 1941, între elevii săi numărându-se Abodi Nagy Béla și Virgil Moise. Din 1950 a fost președinte de onoare al Uniunii Artiștilor Plastici, reluându-și și activitatea de profesor la Institutul de Arte Plastice „Nicolae Grigorescu”. În 1955 i se acordă titlul de Artist al Poporului iar un an mai târziu este numit membru al Academiei Române.

·         1882: Eugen Petit, jurist român (d. 1959)

* 1887: Romulus Vuia (n. 1887, Comloșu Mare, județul Hunedoara – d. 1963, București) a fost un deputat în Marea Adunare Națională de la Alba Iulia, organismul legislativ reprezentativ al „tuturor românilor din Transilvania, Banat și Țara Ungurească”, cel care a adoptat hotărârea privind Unirea Transilvaniei cu România, la 1 decembrie 1918 

Era fiul lui Iuliu Vuia, un îndrăgit și respectat învățător în localitate timp de 24 de ani, autor de manuale școlare românești și un susținător a vieții culturale a comunei, care a fost silit de autoritățile maghiare să se pensioneze la doar 45 de ani. A făcut școala primară din Comloșu Mare, județul Timiș, după care a studia Istoria și Geografia la Universitatea din Cluj. În anul 1910 a fost numit profesor la școala civilă din Hațeg. La fel ca tatăl său, nu a scăpat de persecuțiile maghiare, în timpul războiului fiind acuzat de spionaj în favoarea statului român și urmărit în permanență de jandarmi ^[3].

După Unire a devenit director al școlii medii din Târnăveni, dar și asistent la Universitatea din Cluj. În perioada 1926-1948 este director al Muzeului Etnografic, iar între 1952-1963 devine șeful secției etnigrafice din cadrul Academiei Române. A înființat Muzeul Etnografic și Parcul Etnografic Național din Cluj-Napoca ^{[1]:p. 228}.

Totodată, a fost Doctor în geografie la Universitatea din Cluj (1924), cu mențiunea Summa cum laude, cu teza Țara Hațegului și regiunea Pădurenilor, "studiu antropogeografic și etnografic". În 1920 devine asistentul lui George Vâlsan la Institutul de Geografie din Cluj. În 1940, după Dictatul de la Viena, când Ardealul de nord a trecut sub ocupație maghiară, Romulus Vuia a reușit să evacueze toate colecțiile și să le transporte la Sibiu. S-a străduit să înființeze și aici un parc etnografic și, într-un memoriu adresat Ministerului, Romulus Vuia specifica: Intenționăm să organizăm acest muzeu chiar și pentru cazul ca instituția noastră s-ar întoarce la Cluj. În acest caz, muzeul în aer liber ar rămâne la Sibiu. A reușit să înființeze muzeul pe un teren din apropierea pădurii Dumbrava care i s-a pus la dispoziție, el fiind considerat „părintele” muzeului în aer liber din Dumbrava Sibiului. Tot aici și-a continuat activitatea didactică, a organizat cu studenții cercetări etnografice în zonă și a asigurat continuarea cercetărilor Cercului de Studii Etnografice, înființat în 1939 la Cluj, preocupându-se totodată de înființarea unui cerc similar al Banatului, la Timișoara ^[3].

În ceea ce privește opera sa, a publicat mai mult lucrări, dintre care:

• Muzeul Etnografic al Ardealului, București, 1928;
• Problema continuității românilor în Dacia. Patru conferințe la Universitatea Radio (în colaborare cu Constantin Daicoviciu), Sibiu, 1943;
• Satul românesc din Transilvania și Banat. Studiu antropogeografic și etnografic - Le Village roumain de Transilvanie et du Banat, Cluj, 1945;
• Portul popular din Țara Hațegului. Bazinul de la Hațeg, București, 1962;
• Tipuri de păstorit la români (sec. XIX - începutul sec. XX), prefață de Tiberiu Morariu, București, 1964;
• Studii de etnografie și folclor, vol. I, ediție îngrijită de Mihai Pop și Ioan Șerb, prefață de Mihai Pop, București, 1975, vol. II, ediție îngrijită de Florica Șerb, București, 1980 ^[4].

La fel ca tatăl său, și Romulus Vuia a fost obligat să se pensioneze în 1947, de data aceasta de nou instauratul regim comunist, fără să fi fost susținut de cei care îi fuseseră studenți și care îi datorau cariera. După cei 25 de ani în care a condus muzeul, lăsa în urma sa aproape 15.000 de obiecte, stampe, diapozitive, o bibliotecă cu aproape 3.400 de volume. În anii care au urmat pensionării sale, instituțiile pe care le-a înființat au fost distruse, colaboratorii săi înlăturați iar catedra de etnografie a universității, desființată. A părăsit Clujul și a plecat la București, unde a dus o viață izolată. S-a stins din viață în vara anului 1963

Romulus Vuia
Date personale
Născut	1887 Comloșu Mare, județul Timiș
Decedat	1963 București
Cetățenie	România
Ocupație	profesor, etnolog

·  1887 - S-a născut Arthur Rubinstein, pianist si compozitor american de origine poloneza evreiasca; (m.20.12.1982).

Arthur Rubinstein (fotografie din 1937) – foto: ro.wikipedia.org

Arthur (Artur) Rubinstein (n. 28 ianuarie 1887, Łódź, Polonia – d. 20 decembrie 1982, Geneva, Elveția) a fost un pianist polonez de origine evreiască, considerat unul din cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.

* 1889: Martha Bibescu (alias Martha Bibesco; n. 28 ianuarie 1889, București - d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.

Privind data exactă a nașterii scriitoarei, din mărturisirile ei se cunosc cu precizie ziua și luna (28 ianuarie, București), anul 1886 stabilit doar dintr-o întreagă serie de ipoteze ce mai cuprinde și anii 1888, 1889, 1890, 1891. Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Mama sa, Smaranda ( Emma ) Mavrocordat, descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovariavea să fie de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului.

Crescută și formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu își va împlini educația primită într-o mănăstire din Belgia cu cea specific românească. Prin căsătoria în 1905, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte.

După călătorii prin mai multe țări ale lumii, printre care și Persia, unde prințul George Valentin Bibescu primește o însărcinare diplomatică, Martha Bibescu își publică, la întoarcerea în Franța, prima sa carte: Les Huit Paradis (1908).

Premiat în scurt timp de Academia Franceză, acest volum va deschide seria unei opere impresionante, din care nu vor lipsi romanele de inspirație autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalități din trecut sau contemporane, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondență, o serie de biografii istorice, semnate, în parte, sub pseudonimul Lucile Decaux.

Începând din 1916 Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București, unde a rămas sub ocupație germană, a servit drept prețioasă sursă de informații pentru Guvernul român refugiat la Iași. Zoe Bengescu, fiică a uneia dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta și nepoată a lui Titu Maiorescu, nota la 1 noiembrie 1918: "La spital am fost foarte îngrijorate în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă […]. Este o mare comediantă. Două lucruri sunt certe – e foarte frumoasă și foarte inteligentă, restul depinde de timp, de împrejurări […]." Ea nu a fost numai martora acestor evenimente cruciale (primul război mondial și actul reîntregirii – "ziua cea mai plăcută din calendarul personal", cum avea să noteze peste ani), ci și o participantă activă la desfășurarea lor. După trei decenii, maturizată și luându-și rolul în serios, iat-o pe Martha Bibescu în ipostaza personificată de regina Elisabeta și regina Maria, și anume de mamă a ostașului român, de data aceasta în campania contra bolșevismului, când nu putea rămâne insensibilă la mărturisirile nepotului său, Matei Basarab Brâncoveanu, despre realitățile dramatice trăite alături de camarazii săi din Regimentul 3 Artilerie Grea. În 1945 Martha Bibescu pleacă în Anglia.

Aici se întâlnește cu moștenitorul ei, Prințul John Nicolas Ghika - Comănești pe care l-a ajutat să părăsească țara în anii tulburi care au urmat după instaurarea comunismului.

Din 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Ana de Noailles.

Cumnatul său, prințul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul * Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928).

Este de asemenea autoarea unui jurnal, din care câteva fragmente au fost publicate la fosta editură politică sub titlul Jurnal politic.

Se stinge din viață la 28 noiembrie 1973, la Paris. Este inmormantată la Castelul Menars de pe Valea Loarei. În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care estei Ana, contesa de Noailles

·         1892: S-a nascut regizorul  german de film Ernst Lubitsch; (d.1947).

* 1893: Prințesa Ecaterina Olimpia Caradja cunoscută ca Princess Catherine Olympia Caradja (născută, Ecaterina Olimpia Crețulescu la 28 ianuarie 1893, București – d. 26 mai 1993, București) a fost o aristocrată și filantroapă română, stabilită în Statele Unite ale Americii.

Născută în București, educată în Anglia și Franța, a reușit să părăsească România în anul 1952, scăpând de regimul comunist de atunci cu ajutorul unei bărci, cu care a traversat Dunărea în Iugoslavia de atunci.

Ca expatriată în Statele Unite, pentru mai mult de 35 de ani, a locuit în comitatul Hill din statul Texas, de unde s-a reîntors în România după 1989, pentru a locui în București, unde a și murit ca centenară.

Prințesa Caradja a fost binecunoscută pentru munca sa umanitară și filantropică din perioada interbelică, dar mai ales din timpul celui de-al doilea război mondial, când a alinat suferințele a peste o mie de aviatori (și a altor membri ai echipajelor de zbor) americani și britanici, care au devenit prizonieri de război ai României în timpul campaniei de bombardare a obiectivelor industriale ale României, din perioada alierii sale Germaniei naziste.

A avut grijă de acești căzuți „oameni ai aerului” atât pe propria sa proprietate, unde i-a trata și îngrijit, cât și în spitatlele din Ploiești. Această activitate umanitară și filantropică extraordinară i-a atras numele de „Îngerul din Ploiești” printre acei prizonieri de război. În 1977, a fost recompensată cu Medalia de onoare George Washington (în original, George Washington Honor Medal) de către Freedoms Foundation at Valley Forge.

Fiica sa, Alexandra, a decedat în 1997; din familia extinsă mai sunt în viață nepoata sa de fată, Prințesa Brianna Caradja, ^[1] și de doi stră-nepoți. ^[2] Fiul său adoptiv, un german, Ottomar Rodolphe Vlad Dracula Prince Kretzulesco, nu mai trăiește, decedând de cancer în 2007.

Ecaterina Olimpia Caradja
Ecaterina Olimpia Caradja
Date personale
Nume la naștere	Ecaterina Olimpia Crețulescu
Născută	28 ianuarie 1893  București, România
Decedată	26 mai 1993 (100 de ani)  București, România
Cetățenie	România
Ocupație	aristocrat[*] filantroapă[*]

* 1893: Constantin Tobescu (n. 28 ianuarie 1893 - d. 2 decembrie 1951 Tîrgu Ocna) a fost un general de brigadă al Jandarmeriei Române în timpul celui de-al Doilea Război Mondial, îndeplinind în perioada 1 iunie 1943 – 25 august 1944, funcția de Director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice.

Constantin Tobescu s-a născut la 28 ianuarie 1893 în localitatea Comani, plasa Drăgănești, județul Olt, fiul cel mare al lui Nae Thobescu, în etate de 28 de ani, comerciant de profesie, și al Polina, în etate de 23 de ani, menajeră.^{[note 1]} În anul următor, în 8 iulie 1894, cuplului i se va naște o fată, Verginia, iar în 17 iulie 1996 un alt băiat, Theodor.^[1] Viitorul general a absolvit 7 clase de liceu, apoi, din 1911, a devenit elev al Școlii Militare de Infanterie, pe care o va absolvi 2 ani mai târziu. După absolvire, își începe cariera militară prin participarea la al doilea război balcanic.(1913) Din august 1916, participă la operațiile militare din cadrul primului război mondial. Foaia matricolă, fila 7, precizează că pe atunci avea domiciliul în Slatina și că în data de 17 ianuarie 1917 s-a căsătorit cu d-ra Julieta Pomponiu, născută în 2 iulie 1895 în Slatina. În 23 decembrie 1917, i se naște unica fiică, Corina.^[1] Fiica sa, inginer electro-mecanic la întreprinderea Electromagnetica, cu origine "burgheză", la data de 28 august 1951, era deținută în penitenciarul Văcărești, fiind reținută fără mandat de arestare, conform fișei matricole penale.^{[2][note 2]}

Avansat la gradul de căpitan, Constantin Tobescu trece în cadrele Jandarmeriei la sfârșitul războiului. În noiembrie 1930, este mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi București, unde se stabilește definitiv. După ce este detașat în diverse posturi prin țară (Găești, Ploiești și Chișinău), este avansat la gradul de colonel în 1938, fiind mutat la Iași. După abdicarea regelui Carol al II-lea, demisionează din armată (în 26 noiembrie 1940), de teama legionarilor. (deoarece fusese un colaborator apropiat al gen. Ioan Bengliu, fost comandant al Jandarmeriei, asasinat în aceeași noapte la închisoarea militară Jilava) Se retrage în Banat, trece Dunărea în Iugoslavia, apoi revine în funcția din care demisionase anterior, imediat după evenimentele violente din 21-23 ianuarie 1941, cunoscute sub denumirea de “rebeliune legionară” (24.01.1941).^[1]

Avansat la gradul de general spre sfârșitul anului 1941, pe toată durata războiului va fi mobilizat în zona interioară (teritoriul românesc rezultat în urma amputărilor teritoriale din vara anului 1940), în calitate de comandant al Siguranței și Ordinii Publice în Inspectoratul General al Jandarmeriei.(I.G.J.), cu sarcina principală de a preveni actele teroriste, de sabotaj și spionaj pe teritoriul țării. După lovitura de stat de la 23 august 1944 își dă demisia din armată, după care se ascunde, împreună cu Eugen Cristescu, directorul general al Serviciului Special de Informații (SSI), conform propriilor declarații, din teama de a nu fi capturat de trupele sovietice. Este arestat preventiv în data de 24 septembrie 1944, ulterior este predat sovieticilor, transportat și anchetat la Moscova, fiind readus în țară în primăvara anului 1946, continuând să rămână în arest preventiv. În data de 19.01.1949, este condamnat la "5 ani detențiune simplă și 5 ani degradare civică". Deoarece condamnarea sa se apropia de sfârșit, gen. Constantin Tobescu fiind deținut preventiv de aproape 4 ani și 4 luni, Procurorul General al R.P.R. a cerut mărirea pedepsei. După 4 amânări ale pronunțării sentinței, în 2 iulie 1951, gen. Constantin Tobescu este condamnat definitiv la "10 ani detențiune simplă". Se stinge din viață în 2 decembrie 1951 în spitalul-penitenciar TBC Târgu Ocna, fiind înhumat într-o groapă anonimă în cimitirul orașului

Funcții deținute:

• iunie-august 1913 : repartizat la Regimentul de infanterie nr.3 Olt, mobilizat pentru a participa la al doilea război balcanic; demobilizat la 31 august 1913.
• 31 august 1913 – 1 iulie 1916 : detașat la Liceul Militar “D.A. Sturdza” din Craiova.
• 15.08.1916 : mobilizat, (Î.D.nr.2784/916) pentru participarea la operațiile militare desfășurate de Armata Română concomitent cu angajarea acesteia în Primul Război Mondial, la comanda unei secții a unei companii de mitraliere. (Compania a II-a din Batalionul I)
• 4 septembrie 1916 : “contuzionat din cauza unui obuz ce căzuse în apropierea sa și evacuat la spital”; decorat cu ordinul Coroana României cu spade în gradul de cavaler și propus la aceeași decorație în partea a doua a campaniei.
• 19 decembrie 1918 : trecut în cadrele Jandarmeriei. (prin ordinul M.C.G. nr.1690 și O.Z. nr.1578)
• 15 septembrie 1919 : numit comandant al Companiei de Jandarmi Romanați.
• 25 ianuarie – 25 februarie 1920 : urmează cursurile Școlii de Jandarmi din București.
• 1 septembrie 1920 : confirmat definitiv în Jandarmerie. (Î.D.nr.3789/920)
• 1 aprilie 1921 : mutat la comanda Companiei (de jandarmi) Dolj.
• 15 mai – 1 octombrie 1922 : curs de informații la Sf.Gheorghe.
• 19 august 1923 : numit ajutorul comandantului Regimentului 1 Jandarmi. (O.Z. nr.138)
• 15 decembrie 1923 : comandant al Batalionului de Instrucție al Regimentului 1 Jandarmi. (O.Z. nr.1393)
• 1 iulie 1927 : detașat la Compania de Jandarmi Argeș, pentru menținerea ordinii în județ. (O.Z. nr.900)
• 1 decembrie 1927 : comandant al Detașamentului Special Orșova.(O.Z. nr.1504)
• 9 – 29 ianuarie 1929 : detașat lector la Școala de Gaze din București. (O.Z. nr.4/928)
• 5 octombrie 1929 : mutat în interesul serviciului la Inspectoratul de Jandarmi București. (Î.D.nr.3182/929 și O.Z. nr.2469)
• 16 ianuarie 1930 : numit ofițer superior de control, ajutorul șefului de Corp (Inspectorat) și președintele Comisiei disciplinare.( O.Z. nr.165/930)
• 8 iunie 1930 : depune jurământul de credință noului rege Carol al II-lea.
• 27 septembrie 1930 : numit în fruntea Comisiei de disciplină. ( O.Z. nr.101/930)
• 1 octombrie 1931 : mutat în interesul serviciului la Inspectoratul General al Jandarmeriei, numit șef al Serviciului Jandarmeriei. ( O.Z. nr.195/931)
• 1 aprilie 1934 : șef al serviciului de Poliție și Comandament la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. ( O.Z. nr.39 și 1019/934)
• 15 iunie 1934 – 5 iulie 1934 : șef al serviciului Administrativ la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. ( O.Z. nr.22)
• 15 iunie – 8 octombrie 1934 : președinte al Comisiei de disciplină la Inspectoratul de Jandarmi Focșani. ( O.Z. nr.24/934)
• 8 octombrie 1934 – 14 ianuarie 1935 : Comandant provizoriu al Inspectoratul de Jandarmi Focșani. (O.Z. nr.57/934)
• 1 septembrie 1935 : mutat în interesul serviciului la comanda Centrului de Instrucție nr.2 Jandarmi din Găești, ( O.Z. nr.440/935), ulterior rechemat la Inspectoratul București.
• 1 octombrie 1935 : comandant al Sectorului Informativ Ploiești.(O.Z. nr.447/935)
• 1 noiembrie 1937 : comandant (provizoriu) al Inspectoratului (de Jandarmi) Chișinău. (O.Z. nr. 649/937)
• 1 octombrie 1938 : comandant al Inspectoratului (de Jandarmi) Iași. (? 1488/938)
• 25 0ctombrie 1939 : mutat în interesul serviciului la comanda Regimentului de Jandarmi Pedeștri. (ord. c.c.j.n. 51607/939 și O.Z. nr.587/939)
• 19 septembrie 1940 : comandant al Serviciului Jandarmeriei din I.G.J.
• 31 decembrie 1940 : demisionat și trecut în rezervă, demisia înaintată în 26 noiembrie 1940. (ord. nr. 97 ? 16/1941)
• 24 ianuarie 1941 : repus în funcție - comandant al Serviciului Jandarmeriei din I.G.J.
• 1 iunie 1943 – 25 august 1944 : director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice.
• 25 august 1944 : demisia din funcție.^[1](date extrase din Foaia matricolă a gen. Constantin Tobescu, Dosarul Nr. 147463, Arhiva operativă a Ministerului Afacerilor Interne al R.S.R., 5 octombrie 1966)

Constantin Tobescu
Gral. Constantin Tobescu
Date personale
Născut	28 ianuarie 1893
Decedat	2 decembrie 1951 (58 de ani)
Căsătorit cu	Julieta Tobescu (născută Pomponiu)
Copii	Corina Tobescu (căsătorită Mahalinschi)
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	personal militar[*]
Director al Direcției Siguranței și Ordinii Publice (1943-44)
Studii	Școala Militară de Infanterie (1911-1913), Școala de Jandarmi București (1920)
Activitate
A luptat pentru	Jandarmeria Română
Ani de serviciu	1913-1944
Gradul	General de brigadă
Bătălii / Războaie	Al doilea Război Balcanic, Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial
Decorații și distincții
Decorații	Ordinul “Coroana României”, grad cavaler, ofițer și comandor, Ordinul “Steaua României”, grad cavaler și ofițer, “Crucea Comemorativă”, Medalia Victoria Marelui Război pentru Civilizație 1916-1921, Medalia Bărbăție și Credință cl.I, Semnul onorific 25 de ani în serviciu, Crucea „Meritul Sanitar”, cl.I, Medalia Centenarul Regelui Carol I, Ordinul Meritul Agricol în grad de cavaler, Ordinul Meritul Militar cu cruce, în grad de comandor (bulgar)[1]

·         1897: Valentin Kataev, scriitor rus (d. 1986)

·         1901: Teodor Tatos, pictor și scriitor român (d. 1985)

* 1905: György Kulin (28 ianuarie 1905, Salonta / Nagyszalonta – 22 aprilie 1989, Budapesta) a fost un astronom maghiar.

Kulin a descoperit 21 de asteroizi și a codescoperit cometa C/1942 C1 Whipple-Bernasconi-Kulin.

În afară de astronomie s-a interesat și de literatura științifico-fantastică, scriind câteva romane.^[1]

Probabil, fără exagerare, este considerat părintele astronomiei de amatori din Ungaria.

·         1909 - S-a născut Vasile Vasilachi, teolog şi istoric al culturii ("Predica în Evul Mediu", "Biblia în ortodoxie").

·         1912: Jackson Pollock, pictor american (d. 1956)

* 1913: Silviu Ploeșteanu (28 ianuarie 1913, Craiova – 13 aprilie 1969) a fost un jucător și antrenor de fotbal român, care a jucat la UD Reșița, U Cluj, Venus București, echipa națională de fotbal a României și UA Brașov. A antrenat Steagul Roșu Brașov, Tractorul Brașov și echipa națională de fotbal a României.* 1918: Sandro Puppo (n. 28 ianuarie 1918, Piacenza - d. 18 octombrie 1986, Piacenza) a fost un jucător și antrenor italian de fotbal. Și-a început cariera la Piacenza Calcio, jucând apoi la Ambrosiana, Venezia și AS Roma. Cu echipa națională de fotbal a Italiei a câștigat aurul olimpic, în 1936, la Berlin.

·         1920: Cornel Onescu, politician român

* 1927: Paul Dăncescu (n. 28 ianuarie 1927) este un medic român, în prezent stabilit în Montreal, Canada.

• Absolvent al liceului "Sfântul Sava" din București unde i-a avut colegi de clasă pe Ion Dumitriu-Snagov și Virgil Cândea.
• Absolvent al Facultatii de Medicina din Bucuresti (1953); medic specialist in microbiologie (1959), doctor in stiinte medicale (1960), medic primar (1962). In perioada 1968-1970, a urmat studii post-doctorale la Institutul Pasteur din Tunis, beneficiind de bursa Charles Nicolle acordata de statul tunisian.

In Romania, a fost asistent, sef de lucrari si sef al departamentului de boli parazitare la Centrul de Perfectionare a Medicilor din Bucuresti (1960-1982), medic primar la Institutul "I. Cantacuzino" (1960-1973), sef al sectiei de boli parazitare la acelasi spital (1973-1982). In Tunisia a lucrat in domeniul bolilor parazitare profesionale, epidemiologia leishmaniozelor si a fost sef al laboratorului de Entomologie medicala al Institutului Pasteur. In Canada a desfasurat o activitate de cercetare științifică in domeniul bolilor profesionale (1984-1988). In anul 1986 sustine examenul de evaluare la Consiliul Medical al Canadei, examenul de sinteza la Université de Montréal (1989) urmat de stagii la spitalele St.-Luc (1989-1990) si Notre-Dame (1990-1994). A realizat studii asupra strongiloidozei in Romania si Africa de Nord, cu descrierea primului focar subteran in minele de plumb; alte studii asupre protozoarelor intestinale si phlebotominelor in Romania, Tunisia si Italia. A realizat studii asupra diagnosticului parazitozelor tropicale si cosmopolite, prin metode traditionale si personale, dintre care unele au fost recunoscute de catre Organizatia Mondiala a Sanatatii. Din anul 1980, este expert consultant la Organizatie Mondiala a Sanatatii (de la Geneva) pentru expertiza in epidemiologia si diagnosticul strongiloidozei. Este consilier pentru serviciile internationale ale SACO-Canada (Canadian Executive Service Organisation).

A avut un rol important în promovarea comunității române din Quebec.

* 1927: Per Oscarsson (n. 28 ianuarie 1927 — d. 31 decembre 2010) a fost un actor suedez. 

·         1931: Lucia Bosé, actriță italiană

* 1931: Felicia Donceanu (n. 28 ianuarie 1931, Bacău, România) este o pictoriță, sculptoriță și compozitoare română.

Donceanu s-a născut în Bacău. Inițial, ea și-a planificat să drvină director de scenă, dar a devenit interesată de muzică și a studiat la Conservatorul "Ciprian Porumbescu" din București (în prezent Universitatea Națională de Muzică) cu profesorii Mihail Jora (compoziți), George Breazul și Ioan D. Chirescu (teorie și solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu (countrapunct) și Mircea Basarab (orchestrație). După finalizarea studiilor în 1956, ea a lucrat ca redactor la ESPLApână în 1958, și apoi la Editura Muzicală până în 1966.^[1]

După plecarea de la edituri, ea s-a dedicat în întregime compoziției, producând lucrări care au fost interpretate la nivel internațional. S-a căsătorit cu poetul Alexandru Voitin.

Felicia Donceanu a compus pentru piese de teatru („Tartuffe” de Molière, 1965; „Măsură pentru măsură” de William Shakespeare, 1965) și ansamblu instrumental, dar s-a concentrat în mare parte pe lucrări camerale. Muzica ei este influențată de muzica populară românească, uneori folosind instrumente populare tradiționale. Lucrările selectate includ:

• Arie de concert (1973), pentru bariton și orchestră
• Măiastra (1973), pentru soprană, cor și orchestră de coarde
• Picolicomando (1984) pentru tenor, copii, cor, orgă, vioară și percuție
• Yolanda (1993), pentru soprană și orchestră
• Rugăciunea Domnească (1992), pentru voce, orchestră de coarde și percuție
• Rugăciunea Domnească (1998), pentru cor masculin,  orchestră de coarde și percuție
• Invocatio (1999), cu texte biblice și fragmente de versuri de Ovidiu, marcat pentru soprană, pian, vioară și orchestră de cameră
• Clopote la soroc (1999), o cantată pentru cor SATB și orchestră
• Retro-Tango, pentru ansamblu fagot
• Inscripția de pe un catarg, pentru harpă
• Odinioară, cântec-ciclu pentru mezzo-soprană și pian
• Mărgele (1962), patru cântece pe versuri de Tudor Arghezi
• Trei Cântece pentru Til (1964), pe versuri de George Călinescu
• Dor I pentru contralto
• Dor II pentru contralto
• Imagini pe versuri de Eminescu (1963-1965), pentru soprană
• Cu Penetul
• Mărturisiri, ciclu de cinci cântece pentru bas-bariton cu poezii de Alexandru Voitin, din septembrie 1975-septembrie 1978 și 1986
• Cântece de fată frumoasă
• Cântând cu Ienăchiță Văcărescu
• Sincron
• Ponti Euxini Clepsydra (1971), pentru soprană, clarinet, oboi, percuție, harpă
• Mai sunt încă roze (1972), cu texte de Macedonski, este un cântec de cinci munca pentru soprană și ansamblu instrumental
• Două Serenade (1973), pentru bariton, flaut, harpă, versuri de Baconski
• Cântece de fată frumoasă (1976), trei-mișcari pentru mezzo-soprană, corn englez și marimba
• Cântând cu Ienăchiță Văcărescu (1983), pentru soprană, flaut, viola da gamba, flaut, clavecin și percuție, text de Ienăchiță Văcărescu
• Abțibilder după Tristan Tzara (1996), pentru soprană, clavecin, și două viole da gamba
• Cutia cu surpriză ... și pentru oameni încrutați (1998), pentru soprană, două viole da gamba, clavecin, pian, și marionete
• Tablouri vivante (1999), pentru voce și instrumente

Lucrări înregistrate pe CD:

• Polhymnia – Sacrée et Profane

* 1935: Anna Stark-Stănișel (n. 28 ianuarie 1935, la București)^[1][2] este o fostă handbalistă română de origine germană, multiplă campioană mondială cu echipele României în 7 și 11 jucătoare.

* 1935: Israel Pincas (în ebraică:ישראל פנקס; n. 28 ianuarie 1935) este un poet israelian de limbă ebraică, laureat al Premiului Israel (premiul de stat al Israelului) pentru poezie în anul 2005. În argumentele juriului care i-a conferit premiul se menționează că „de la primul sau volum de versuri, „Paisprezece poezii” care a apărut în 1961, Pincas pășește pe o cale creativă independentă. Se ferește tot timpul de a fi țipător și de a face concesii cititorilor, poezia sa este șlefuită și senzuală, limba lui întrunește tradiție și spirit novator, iar creația sa este moștenitoarea unor tezaure culturale ale trecutului, adăugându-le originalitate și prospețime.”

·    1936 - S-a  născut scriitorul albanez Ismail Kadare (“Generalul armatei moarte”).

Ismail Kadare – foto: ro.wikipedia.org

Lucrările lui Kadare au fost publicate în peste 40 de țări. A fost nominalizat la Premiul Nobel pentru Literatura  și în 2005 a primit premiul inaugural Man Booker International Prize. În iunie 2009 a primit premiul Prince of Asturias pentru literatură.

* 1936: Alan Alda (n. 28 ianuarie 1936) este un actor, regizor și scenaristamerican. A devenit faimos în special pentru rolul Hawkeye Pierce din serialul de televiziune M*A*S*H.

Alda și-a început cariera în 1950 ca membru al Compass Players în comedie. În 1966 a jucat în musicalul The Apple Tree pe Broadway; el a fost nominalizat pentru premiul Tony pentru "Cel mai bun actor".

Alda și-a făcut debutul ca actor pe Hollywood cu un rol secundar în Gone are the Days! - versiune cinematografică a unei piese de succes de pe Broadway și anume Purlie Victorious. Au urmat alte roluri în filme ca autorul, umoristul și actorul George Plimpton în filmul Paper Lion, de asemenea în The Extraordinary Seaman (1969) și thriller-ul The Mephisto Waltz, alături de actrița Jacqueline Bisset. În același timp, Alda a apărut ca un panelist în filmul din 1968- What's My Line? și în filmul I've Got a Secret (1972).

·         1940 - S-a născut Ion H. Ciubotaru, etnolog, folclorist şi eseist, autorul "Dicţionarului literaturii române, de la origini pînă la 1900", pentru care primeşte Premiul Academiei Române "Timotei Cipariu".

* 1940: Carlos Slim Helú (n. 28 ianuarie 1940) este un om de afaceri mexicancare activează în industria de telecomunicații. În prezent (aprilie 2017) este al saselea om bogat din lume cu o avere estimată de revista americană Forbes la 54.5 de miliarde de dolari americani.^[2]

Slim are o mare influență asupra industriei de telecomunicații din Mexic și o mare parte din America Latină, de asemenea. El controlează companiile Teléfonos de México (Telmex), Telcel și América Móvil^[3]. Deși menține o implicare activă în companiile sale, cei trei fii ai săi, Carlos Slim Domit, Slim Marco Antonio Domit și Patrick Slim Domit conduc afacerile curente.

În anul 2011, a înființat muzeul Soumaya, în Mexico City, numit astfel după fosta lui soție^[4]. Costurile construirii muzeului s-au ridicat la 34 de milioane de dolari^[4].

În iulie 2014, Slim s-a pronunțat pentru o modificare radicală a programului de muncă.^[5] În locul unei retrageri sau pensionări la 50 sau 60 de ani, oamenii ar trebui să aibă de lucru până la 70, poate 75 de ani, dar programul de lucru ar trebui redus la trei zile pe săptămână; ziua de muncă ar trebui să aibă, conform acestuia, 11 ore

·         1942 - S-a născut Petru Mihai Gorcea, scriitor şi critic literar („Nesomnul capodoperelor”, „Structură şi mit în proza contemporană”) (m.06.01.2005).

·         1942 - S-a născut Florin Mircea, actor la Teatrul Naţional din Iaşi. Creaţia sa în rolurile Kaloşin şi Anciughin din „Anecdote provinciale” i-a adus Premiul UNITER pentru cel mai bun actor al stagiunii 1994-1995.

·         1943: Dumitru Moroșanu, realizator român de emisiuni radio și TV

* 1943: Florina Cercel (alternativ: Florina Cercel Perian; n. 28 ianuarie 1943,^[1] Piatra Neamț, România – d. 30 iulie 2019,^[2] București, România) a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce.

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1964, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan. A jucat ca actriță pe scenele următoarelor instituții: Teatrul Dramatic de Stat din Galați (1964-1965), Teatrul Național din Timișoara (1965-1973) și Teatrul Național din București (din 1972). A fost casatorita timp de 7 ani cu medicul Ioan Perian LiviuFilmografie: 

• Fratii (1970)
• Prin cenușa imperiului (1976) - grecoaica
• Premiera (1976) - ziarista la "Faclia"
• Roșcovanul (1976) - activista P.C.R., Elena Duma
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 8
• Marele singuratic (1977) - Ilinca
• Dincolo de pod (1976) - Marta
• Iarna bobocilor (1977) - Despina
• Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
• Brațele Afroditei (1978)
• Ecaterina Teodoroiu (1978) - Gazda
• Iancu Jianu, zapciul / Iancu Jianul, zapciul (1980)
• Dumbrava minunată (1980) - Mia Vasilian
• Burebista (1980)
• Bietul Ioanide (1980) - dublaj voce Ioana "indolenta"
• Femeia din Ursa Mare (1982) - Maria
• Caruta cu mere (1983)
• Bocet vesel (1984)
• Vară sentimentală (1986)
• Din prea multa dragoste (1986)
• Trenul din zori nu mai opreste aici (TV) / (1994) - Nebuna din Capri
• Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994) - Matroana bordelului
• Ultima halta in Paradis (TV) / (2002) - Doctorita
• Les percutés / Țăcăniții (2002)
• Ambasadori, căutam Patrie (2003) - Mariana
• The Half Life of Timofey Berezin / Viața lui Timofei Berezin (2006) - Valentina Trailer
• O soacra de cosmar (2006) - Mama lui Nicu
• Niciodata nu e prea tarziu (2006) - Mioara
• Inima de tigan (2007) - Spania Fieraru
• Regina (2008) - Spania
• Aniela (2009) - Aretia Belciugesco
• Poveste imorală

A interpretat roluri în teatru:

• Dona Diana, regia Victor Moldovan, 1973 ^[2]
• Arde soarele deasupra lui Seneca de Kincses Elemér
• Bacantele de Euripide, regia (1997)
• Moartea unui comis voiajor, autor Arthur Miller, regia Horea Popescu (2000)
• Revizorul, autor Nikolai Vasilievici Gogol, regia Serghei Cerkasski (2002)
• Jurământul, autor Dan Tărchilă, regia Vasile Manta (2004)
• Lucrezia Borgia, autor Victor Hugo, regia Cristian Ioan (2004)
• Micii burghezi, autor Maxim Gorki, regia Sorana Coroamă Stanca (2004)
• Inimă de câine, autor Mihail Afanasievici Bulgakov, regia Yuri Kordonsky (2005)
• Monodrame europene, autor Dumitru Radu Popescu, Helmut Peschina, regia Dan Stoica (2007)
• Istoria comunismului, povestită pentru bolnavii mintal, autor Matei Vișniec, regia Florin Fătulescu (2007)
• Camerista de Hermann Broch, regia Dan Stoica (2008)
• Graciosa și Percinet, autor Madame d'Aulnoy, regia Răzvan Popa (2008)
• De vorbă cu Eminescu
• Gaițele, autor Alexandru Kirițescu, regia Dan Tudor (2012)
• Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru (2014)
• Noapte bună, mamă!, regia Mircea Cornișteanu (2014)
• Omul de zăpadă, autor Lia Bugnar, regia Leonard Popovici (2014)
• Oreste, regele sunetelor, regia Constantin Dinischiotu (2014)
• Pe strada Mântuleasa, autor Mircea Eliade, regia Titel Constantinescu (2014)
• Quartet, autor Ronald Harwood, regia Dan Tudor (2014)
• Regele moare, autor Eugene Ionesco, regia Victor Ioan Frunză (2014)
• Rusoaica, autor Gib Mihăescu, regia Manuela Popescu (2014)
• Săptămâna luminată, regia Cristian Munteanu (2014)
• Ultima haltă în paradis, autor Valentin Nicolau, regia Alexandru Tocilescu (2014)
• Vassa Jeleznova, autor Maxim Gorki, regia Ion Cojar (2014)

Florina Cercel
Florina Cercel primind o stea pe Aleea Celebrităților
Date personale
Născută	28 ianuarie 1943[1]  Piatra Neamț, România
Decedată	30 iulie 2019 (76 de ani)[2]  București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cancer pulmonar
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București

·         1944: Jeri Lynn Mooney (n. 28 ianuarie 1944, Marshall, Texas, SUA) mai cunoscută cu pseudonimul de Susan Howard, este o actriță americană, care a interpretat rolul Donna Culver Krebbs în filmul serial distribuit de către CBS Dallas, în perioada 1979-1987. Jeri Lynn Mooney este activă în cadrul partidului republican în Texas.

·         1945: Robert Wyatt, muzician englez (Soft Machine)

* 1948: Charles McArthur Ghankay Taylor (n. 28 ianuarie 1948) a fost al douăzeci și douălea Președinte al Liberiei, fiind în funcție de pe 2 august 1997 până la demisia de pe 11 august 2003.^[1]

Născut în Arthington, Liberia, Taylor a obținut diploma de la Bentley College din Statele Unite, înainte de a reveni în Liberia pentru a lucra în guvernul lui Samuel Doe. După ce a fost îndepărtat pentru deturnare de fonduri, el a ajuns în cele din urmă, în Libia, unde a fost antrenat ca luptător de gherilă. El a revenit în Liberia, în 1989, ca șef al unui grup de rezistență sprijinit de Libia, Frontul Național Patriotic din Liberia, pentru a răsturna regimul lui Doe, inițiând Primul Război Civil Liberian.

·         1950: Tudor Mătușa, politician român

·         1950: Hamad bin Isa al Khalifa, rege al Bahrain

·     1955 - S-a născut Nicolas Sarkozy, om politic  francez, preşedinte al Franţei.

Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai – foto: ro.wikipedia.org

Nicolas Paul Stéphane Sárközy Nagy Bócsai, în franceză de Nagy Bócsa, cunoscut ca Nicolas Sarkozy, (n. 28 ianuarie 1955, Paris) este un politician francez, fost președinte al Franței și coprinț al Andorei din 16 mai 2007 până la 15 mai 2012. Sarkozy a fost anterior de două ori ministru de interne al Franței, din 2002 până în 2004 în cabinetul Raffarin, și din 2005 până la 27 martie 2007 în cabinetul de Villepin. Din 28 noiembrie 2004 este președintele partidului neogaullist (de orientare conservatoare) UMP, formațiunea succesoare a partidului RPR, înființat în 1974 de Jacques Chirac.

* 1956: Helmut Britz (n. 28 ianuarie, 1956, Timișoara ^[1]) este un publicist, traducător, poet și scriitor de limba germană din România, cu cetățenie română și germană.

Având în vedere sărăcia, corupția și despotismul în care s-au scufundat țările din sudul Europei, publicistul Helmut Britz a propus introducerea termenului de "Europa Latină" (Lateineuropa) pentru a le desemna

• 1963–1971 — Școala generală nr. 8 Timișoara
• 1971–1975 — Liceul „Nikolaus Lenau” Timișoara
• 1976–1980 — Studii de filologie la Universitatea Babeș-Bolyai Cluj-Napoca, secția engleză germană; Examen de stat. În aceeași perioadă a fost și redactor responsabil al paginilor germane a revistei universitare Echinox ^[4]
• 1980–1985 — Stagiatura în învățământ la Liceul Miner Rovinari și Școala generală Banloc. Definitivat
• 1990 — Practicant la ziarul „Frankfurter Allgemeine Zeitung”, Frankfurt pe Main
• 2000–2001— Cursuri Postuniversitare de Relații Publice și jurnalism online la Institutul WBS-(Klett-Cota) la Frankfurt pe Main
• 2001–2002 — Studii serale de drept civil și management comunal pe lângă primăria orașului Köln

·         1959: Eugen Bejinariu, politician român

* 1959: Frank Darabont (n. Ferenc Darabont, 28 ianuarie 1959, Montbéliard, Franța) este un regizor, scenarist și producător maghiaro-american^[1]care a fost nominalizat la trei premii Oscar și la un Glob de Aur. A regizat filmele The Shawshank Redemption, The Green Mile și The Mist, toate bazate pe lucrările lui Stephen King. În 2010 a creat și produs pentru AMC serialul The Walking Dead.* 1961: Iustinian Ovcinicov (în rusă Юстиниан Овчинников) (n. 28 ianuarie1961, orașul Kosterevo, regiunea Vladimir, Rusia) este un cleric ortodoxdin Republica Moldova, care a îndeplinit demnitatea de episcop de Dubăsari, Vicar al Mitropoliei Chișinăului și a întregii Moldove (1995-1998).

La data de 6 octombrie 1998, Sfântul Sinod al Bisericii Ortodoxe Ruse a hotărât înființarea Episcopiei de Tiraspol și Dubăsari, Preasfințitul Iustinian fiind numit ca episcop al acestei nou-înființate eparhii (aflându-se sub oblăduirea canonică a Patriarhiei Moscovei). El a fost înaintat în treapta de arhiepiscop la 25 februarie 2008 de către Patriarhul Alexei al II-lea al Moscovei.

Iustinian Ovcinicov s-a născut la data de 28 ianuarie 1961, în orașul Kosterevo din regiunea Vladimir (Federația Rusă), într-o familie ortodoxă de etnie rusă. A primit la botez numele de Victor Ivanovici Ovcinicov. Tatăl său, Ivan Stepanovici, era maistru tehnic, iar mama sa, Svetlana Viktorovna, juristă. Educația religioasă ortodoxă i-o datorează bunicii sale, Anna Maksimovna ^[1].

În anul 1978 a absolvit Școala medie de 10 clase. În același an l-a cunoscut pe arhimandritul Ambrozie Șciurov, astăzi arhiepiscop de Ivanovo și Kineshemsk. A urmat între anii 1978-1983 studii la Facultatea de Istorie a Universității de Stat din Ivanovo, obținând diploma de licențiat în istorie cu lucrarea "Relațiile ruso-bulgare în secolele XV-XVIII". În primii doi ani de facultate, a sosit deseori în vacanțe în regiunea Ivanovo, cântând în corul bisericii și participând la celebrarea liturghiilor din localitățile rurale. După absolvirea facultății, timp de un an, a fost ipodiacon al episcopului Ambrozie Șciurov de Ivanovo și Kineshemsk.

Apoi, între anii 1984-1988, a urmat cursurile Seminarului Teologic din Moscova. În perioada 1985-1986 a efectuat stagiul militar obligatoriu în cadrul unității militare din orașul Krasnokamensk din regiunea Cita, aflată în Districtul Militar Transbaikal. De asemenea, în perioada 1986-1988, a activat ca ipodiacon al episcopului Aleksandr Timofeev de Dmitrov, rector al Seminarului și al Academiei Teologice din Moscova. La data de 24 martie 1988, tânărul Victor Ivanovici Ovcinicov a fost tuns în monahism "pentru necesitățile Academiei Teologice din Moscova" de către arhimandritul Aleksei Kutepov, astăzi arhiepiscop de Alma-Ata și Semipalatinsk. În ziua de Paști a anului 1988 este hirotonit ierodiacon de către episcopul Aleksandr Timofeev de Dmitrov, apoi la 26 iunie 1988 este hirotonit ieromonah.

Ieromonahul Iustinian Ovcinicov a beneficiat de un program de schimburi de experiență între Biserica Ortodoxă Rusă și celelalte biserici ortodoxe, și a urmat, în perioada 1988-1992, cursurile Institutului Teologic Ortodox de grad universitar din București (România), obținând diploma de master în teologie cu teza "Istoria credincioșilor de rit vechi ruși-lipoveni din România". Programul elaborat de către rectorul Academiei Teologice din Moscova, PS Aleksandr Timofeev de Dmitrov, în colaborare cu IPS Mitropolit Filaret (pe atunci președinte al Biroului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei și ulterior mitropolit de Minsk), urmărea trimiterea a doi studenți în fiecare țară ortodoxă, dintre care unui urma să rămână ca profesor la Academia Teologică din Moscova și celălalt să lucreze ca expert în cadrul Biroului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei ^[2].

În anul 1991, timp de câteva luni, a studiat ca extern și a lucrat ca inspector în cadrul Biroului de relații externe bisericești al Patriarhiei Moscovei. În perioada iunie 1991 - 18 noiembrie 1992 a slujit ca rector al Catedralei "Sf. Treime" din orașul Kalinin, fiind ridicat la rangul de egumen (1992).

Începând din data de 18 noiembrie 1992, a îndeplinit funcția de protopop de Voznesensk în cadrul Soborului Episcopiei din Tver. În această calitate, el s-a făcut remarcat prin organizarea pichetării și a demonstrației publice cu ocazia transferării Catedralei ortodoxe din acest oraș

Iustinian Ovcinicov
Iustinian Ovcinicov
Date personale
Născut	28 ianuarie 1961 (58 de ani)  Kosteryovo[*], Rusia
Cetățenie	Rusia
Religie	creștinism ortodox[*]
Ocupație	preot
Funcția episcopală

* 1963: Vasile Frank Timiș (n. 28 ianuarie 1963, Borșa, județul Maramureș, România) este un controversat om de afaceri român cu cetățenie australiană.

Timiș deține compania Central Europe Petroleum, care a concesionat în anul 2003 o suprafață a cărei întindere depășește 4% din suprafața totală a teritoriul României pentru a căuta zăcăminte de gaze naturale și petrol ^[1], precum și compania African Minerals. Companiile lui Timiș dețin în concesiune și perimetre aurifere în România, printre care și perimetrul Roșia Montană, loc unde s-ar afla cel mai mare zăcământ de aur din Europa^[1].

O altă firmă a lui Frank Timiș, International Goldfields, a concesionat și ea o suprafață de peste 2.500 de kilometri pătrați, între orașele Deva, Lugoj și Oțelul Roșu^[1]. Împreună, suprafețele controlate de aceste firme, împreună cu ariile controlate de Gabriel Resources, firma care încearcă să exploateze aurul de la Roșia Montană, și de European Goldfields, companie care activează în județul Hunedoara, toate deținute de Timiș, totalizează 5% din teritoriul României^[

* 1963: Bogdan Macovei (n. 28 ianuarie 1983, Vatra Dornei, România) este un sănier moldovean, născut în România, care a concurat la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice de iarnă din partea Republicii Moldova, în 2006, 2010 și 2014.

* 1964: Rozalia Oros, apoi cunoscută ca Rosalia Huszti după prima căsătorie, Rosalia Huszti-Gombos (n. 28 ianuarie 1964, Satu Mare) este o scrimeră olimpică română.

S-a apucat de scrimă în orașul său natal sub îndrumarea lui Ștefan Haukler. A cucerit medalia de argint atât la individual, cât și pe echipe, la Universiada de vară din 1983 de la Edmonton. A fost laureată cu argint olimpic pe echipe la Los Angeles 1984 și cu argint mondial pe echipe la Campionatul Mondial din 1987 de la Lausanne. Pentru aceste realizări a fost numită maestru emerit a sportului în 1996.

S-a stabilit în Germania în 1990 ca antrenor la FC Tauberbischofsheim. Și-a continuat cariera sportivă, câștigând medalia de bronz cu echipa Germaniei la Campionatul Mondial din 1991.

* 1965: Marcello Couto de Farias^[1] (n. 28 ianuarie 1965) este un actor brazilian. A jucat în filme de televiziune:

• 1996 - Războiul pasiunilor.... Bruno Berdinazzi
• 1996 - Salsa e Merengue.... Eugênio
• 1998 - Você Decide, Profissão: Viúva
• 1998 - Torre de Babel.... Guilherme Toledo
• 1998 - Você Decide, Minhas Caras Amigas
• 1999 - Terra Nostra.... Marco Antonio Maliano
• 2001 - Um Anjo Caiu do Céu.... Maurício
• 2002 - Coração de Estudante.... Leandro Junqueira
• 2003 - Femei îndrăgostite.... Sérgio Vasconcelos
• 2004 - Um Só Coração.... Rodolfo Sousa Borba
• 2004 - Stăpâna destinului.... Viriato Ferreira da Silva
• 2005 - Belíssima.... André Santana
• 2006 - Lu.... Carlos
• 2006 - Casseta & Planeta, Urgente!.... Creysson Jr.
• 2007 - Paraíso Tropical.... Cássio
• 2008 - Ciranda de Pedra.... Dr. Daniel Freitas
• 2010 - Passione.... Gerson Gouveia
• 2012 - As Brasileiras.... Edson
• 2012 - Fina Estampa.... Médico
• 2013 - Amor à Vida.... Eron

* 1965: Vitalie Nagacevschi (n. 28 ianuarie 1965, Sîngerei) este un politician, jurist și avocat din Republica Moldova, care a fost deputat în Parlamentul Republicii Moldova din 2009 pînă în 2010.

·         1966 - S-a născut filosoful şi eseistul Marius Dumitrescu ("Descartes sau certitudinile îndoielii", "Petre Botezatu. In memoriam. Itinerarii logico-filosofice").

* 1970: Augustin Constantin Mitu (n. 28 ianuarie 1970) este un senator român, ales în 2012.

·         1974: Liviu Apetroaie s-a născut la 28 ianuarie 1974, în Vadu-Moldovei, județul Suceava. Este un poet și scriitor român, membru în Uniunea Scriitorilor din România.

A copilărit la Tg. Neamț, iar din 1988 a fost elev al Liceului Militar "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc. Renunță la cariera militară și se înscrie la Facultatea de Filosofie din București, de unde se transferă la Iași, în 1993. Din 1994, începe colaborarea cu Radio Iași, realizând emisiuni în mai multe domenii: publicistică, sport, cultural. În 1995, înființează, împreună cu chilianul Mario Castro Navarrete (atașat cultural al statului Chile), Centrul Cultural Chilian (actualmente Centrul Cultural al Alericii Latine și al Caraibelor, din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași).

Între 1999 și 2002, este redactor pe probleme de economie la revista Camerei de Comerț și Industrie Iași.

Din 2002, este muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iași și redactor la revista "Dacia literară".

A călătorit în SUA, Mexic, Costa Rica (1994); Turcia, Siria, Iordania și Iraq (1997); Egipt (1998); Franța, Germani, Italia, Belgia, Olanda etc.

• Absolvent, în 1992, al Liceului Militar „Stefan cel Mare” (Câmpulung Moldovenesc), al Facultății de filozofie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași (1997) și al modulului de Studii aprofundate de Teoria interpretării (1999);
• 2002-2003 Studii postuniversitare în Managementul Activitătilor Culturale (Licență a Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Cultural Național din România);

Volume publicate:

• Alegorii sub papirus (poeme), editura JUNIMEA Iași, 2000
• Geometria deșertului (poeme), editura JUNIMEA, Iași, 2002
• Oglinda sumară (poeme), Editura OPERA MAGNA, Iași, 2009
• Sadoveanu și Iașii (1904-2004), album foto-documentar, editura OPERA MAGNA, Iași, 2004
• Minutul de prelungire (publicistică), editura FEED BACK, Iasi, 2008
• Prezent în antologii de poezie din țară;
• Peste 150 de articole și cronici de întâmpinare publicate în diverse reviste literare și culturale din România și străinătate.

* 1974: Florin Vasile Axinia (de asemenea cunoscut ca Florin Axinia II, n. 28 ianuarie 1974) este un fost fotbalist român care a jucat pe postul de atacant. Cu excepția returului sezonului 1997-1998 și a turului sezonului următor în care a jucat la Național București, Axinia a jucat toată cariera sa pentru Ceahlăul Piatra Neamț, pentru care a marcat 82 de goluri în 293 de meciuri. Axinia este cel mai bun marcator al Ceahlăului din toate timpurile și a fost căpitanul echipei în 72 de meciuri.

·         1976: Răzvan Ciobanu (n. 28 ianuarie 1976, București) este un creator de modă din Romania.

La începutul carerei sale, cunoscutul designer a avut câteva probleme privind greutatea sa. Pe parcursul timpului, acesta a hotărât să rezolve această problemă, consultând un nutruționist, iar mai apoi a urmat o dietă, reușind astefel să ajungă de la 130 de kilograme la aproximativ 83 de kilograme cât are în momentul actual.[1]

Timp de 2 ani, Răzvan Ciobanu a locuit în străinătate, iar în decursul acestui timp nu a lansat nicio colecție în România, însă cât a fost stabilit în afara țării, acesta a colaborat cu branduri cunoscute cum ar fi: Lowe, Armand Basi, Westwood și o divizie Zara. Răzvan Ciobanu a declarat că se susține integral din modă și proiecte de design interior. Stilul de viață nu a fost niciodată unul extravagant sau exagerat, acesta sisține că singurele lui slăbiciuni ar fi hainele și pantofii.

A declarat public că este homosexual^[7][8][9], însă nu a fost niciodată de acord să vorbească despre acest subiect, considerând că sunt lucruri personale, însă susține că relația lor s-a desfășurat firesc, ca oricare alta.

Pe lângă partenerul său, din viața creatorului de modă fac parte și două pisici, Matilda, de care are grijă încă de când avea 2 zile, iar mai apoi a adoptat încă o pisică din rasa Sphinx, pe nume Lili. Răzvan declară că își consideră pisicile o parte foarte importantă din viața lui

* 1976: William Leonard Roberts II (n. 28 ianuarie 1976, Carol City, Florida), cunoscut sub numele de scenă Rick Ross (stilizat și Officer Ricky), este un rapper american.^[4] Ross și-a luat numele de la traficantul de droguri Ricky Ross, care conducea una dintre cele mai largi rețele de distribuție a cocainei în anii 1980 și începutul anilor 1990. Rick Ross și-a fondat propria casă de discuri „Maybach Music Group” cu care și-a lansat cel de-al treilea album „Deeper than Rap”

·         1977: Răzvan-Petrică Bobeanu, politician român

·         1978: Gianluigi "Gigi" Buffon , Ufficiale OMRI (pronunție în italiană: /ˈdʒidʒi bufˈfon/; n. 28 ianuarie 1978,^[2][3] Carrara, Italia) este un jucător italian de fotbal. Evoluează pe postul de portar la clubul francez PSG. Este considerat a fi unul dintre cei mai buni portari din toate timpurile. El a fost nominalizat de patru ori în cariera sa ca Portarul Anului. De asemenea, este jucătorul cu cele mai multe selecții la Echipa națională de fotbal a Italiei.

·         1978: James Lee Duncan Carragher (n. 28 ianuarie, 1978, Bootle, Merseyside) este un fotbalist englez, produs al clubului Liverpool F.C., care a strâns selecții și în echipa națională a Angliei. Este apreciat de fani pentru determinarea și atitudinea sa pe teren, precum și pentru umilitatea demonstrată în afara lui.

·         1980: Dejan Rusmir (n. 28 ianuarie 1980) este un jucător de fotbal sârb care evoluează la clubul Rad, pe postul de mijlocas central. A jucat și la FC Farul Constanța în România.

·         1981: Elijah Wood, actor american

* 1981: Ezequias Roosevelt Tavares de Melo, cunoscut sub numele Ezequias Roosevelt, este un jucător de fotbal care evoluează pentru echipa Corinthians. Prima echipă la care a jucat în România a fost FC Brașov, la care a ajuns în 2008 de la echipa portugheză FC Porto.* 1983: Bogdan Macovei (n. 28 ianuarie 1983, Vatra Dornei, România) este un sănier moldovean, născut în România, care a concurat la trei ediții consecutive ale Jocurilor Olimpice de iarnă din partea Republicii Moldova, în 2006, 2010 și 2014.* 1983: Urko Rafael Pardo Goas (n. 28 ianuarie 1983) este un fotbalist spaniol cu dublă cetățenie (spaniolă/belgiană), în prezent sub contract cu APOEL Nicosia. Evoluează pe postul de portar, în sezonul 2007-2008 fiind desemnat cel mai bun jucător din campionatul Greciei, unde a fost sub contract cu Iraklis Salonic* 1985: Andrian Negai (n. 28 ianuarie 1985 în Chișinău) este un fotbalist moldovean care evoluează la clubul FC Milsami Orhei în Divizia Naționalăpe postul de portar.* 1985: Álvaro Pereira (n. 28 ianuarie 1985, Montevideo, Uruguay) este un fotbalist uruguayan de fotbal, aflat sub contract cu clubul Estudiantes de La Plata dar este imprumutat la Cerro Porteño. De asemenea el este și un component al echipei naționale de fotbal a Uruguayului. A evoluat un sezon în Liga I, între 2008 și 2009 jucând la CFR Cluj. În iunie 2009 a semnat cu FC Porto, CFR Clujîncasând suma de 4,5 milioane € în schimbul sud-americanului.* 1989: Andrei Vadimovici Jerdev (în rusă Андрей Вадимович Жердев; n. 28 ianuarie 1989) este un fotbalist rus care în prezent evoluează la echipa Dinamo Barnaul.* 1989: Siem de Jong (n. 28 ianuarie 1989) este un fotbalist olandez care evoluează la clubul englez Newcastle United și la echipa națională de fotbal a Olandei pe postul de mijlocaș.* 1990: Bogdan Cristian Stoica (n. 28 ianuarie 1990, București, România) este un kickboxer român și fost campion mondial SUPERKOMBAT la categoria cruiser. Este de asemenea și cel mai tânăr campion din istoria promoției.

Este semnat și de către GLORY acolo unde pe 21 iunie 2014 la Los Angeles a luptat cu unul dintre favoriții marelui turneu al mijlociilor, piramida "Last Man Standing" - americanul Wayne Barrett - și a pierdut prin knockout în runda a treia după un meci relativ egal până la acel moment.^[1]

Începând cu data de 1 septembrie 2016, este clasat pe locul 10 în clasamentul mondial al Combat Press.^[2]

Este fost dublu campion național de wushu.^[3]

În iulie 2012, a suferit un grav accident de motocicletă ce i-a "scurtcircuitat" puțin cariera însă în clipa de față este într-o revenire pe planul performanței sportive reușind din nou să lege victorii.

* 1991: Ivana Božović (n. 28 ianuarie 1991, în Titograd, RSF Iugoslavia)^[1] este o handbalistă muntenegreană care joacă pentru clubul românesc CS Măgura Cisnădie.^[2] Božović, care evoluează pe postul de intermediar stânga, a făcut parte în trecut și din lotul național lărgit al Muntenegrului

*1991: Yasuhito Endō (n. 28 ianuarie 1991) este un jucător de fotbaljaponez, care joacă pentru Gamba Osaka și pentru Echipa națională de fotbal a Japoniei.

* 1992: Suzana Lazović (n. 28 ianuarie 1992, în Podgorica)^[1] este o handbalistă din Muntenegru care joacă pentru clubul ŽRK Budućnost Podgorica pe postul de pivot.

Istoria Crimeei

Crimeea & soarta Ucrainei

Decese

·         592: A murit  Guntram (n.cca. 532), rege al Burgundiei intre anii  561-592. A fost cel mai mare dintre cei trei fii ai lui Clothar si Ingunda. La moartea tatălui său (561), a devenit rege al regatului francilor și a stabilit capitala la Orleans.

·       814 - A murit Carol cel Mare (Charlemagne), rege al francilor si fondator al Imperiului  Carolingian; (n.02.04.742/748).

Carol cel Mare - ro.wikipedia.org

Carol cel Mare a devenit  rege al francilor in anul 768 si  împărat din anul 800. A stapanit un vast imperiu, care cuprindea teritorii din Franţa, Spania, Italia si Germania de astazi.

·         1271: Isabela de Aragon, soția regelui Filip al III-lea al Franței (n. 1247)

·         1547: Henric al VIII-lea (engleză Henry VIII) (n. 28 iunie 1491 – d. 28 ianuarie1547) a fost rege al Angliei din 21 aprilie 1509 până la moartea sa.

Henric al VIII-lea a fost al doilea monarh al Casei Tudor, succedând tatălui său, Henric al VII-lea. Este faimos datorită faptului că a avut șase soții: Catherine de Aragon, Anne Boleyn, Jane Seymour, Anne de Cleves, Catherine Howard și Catherine Parr.

Henric VIII a fost al doilea fiu al lui Henric VII și al Elisabetei de York. Fratele său mai mare, Arthur, Prinț de Wales, a murit în 1502, lăsându-l pe Henric moștenitor al tronului.

Născut la Palatul Placentia în Greenwich, Henric al VIII-lea a fost al doilea copil al regelui Henric VII și al Elisabetei de York. Din cei șase frați ai lui Henric, numai trei — Alexandru(Prinț de Wales), Margareta și Maria — au supraviețuit copilăriei. În 1493, la vârsta de doi ani, Henric este numit Conetabil al Castelului Dover și Lord Warden iar în 1494 Duce de York.

Henric a primit o educație de prim rang și vorbea fluent în latină, franceză și spaniolă.^[1] Pentru că era de așteptat ca tronul să fie moștenit de fratele mai mare al lui Henric, Prințul Arthur, Henric a fost pregătit pentru o viață monahală.^[2]

În 1502, după moartea fratelui său Arthur la vârsta de 15 ani, Henric devine Prinț de Wales și moștenitor al tronului. Deoarece moartea prematură a Prințului Arthur a rupt alianța maritală dintre Anglia și Spania .

Consiliul, care dorea s-o păstreze pe Caterina regină, roagă pe noul Prinț de Wales s-o accepte ca soție. Deoarece un text din Levitic ^[3]interzicea căsătoria dintre un cumnat și o cumnată, a trebuit să se obțină o bulă papală (în 1503) și să se facă dovada că prima căsătorie a Caterinei n-a fost consumată. La 14 luni după decesul soțului ei, Caterina este logodită cu Henric. Caterina era cel mai mic copil supraviețuitor al regelui Ferdinand al II-lea de Aragon și al reginei Isabela I a Castiliei.^[4] În 1505 când Henric al VII-lea își pierde interesul față de o alianță cu Spania, tânărul Henric declară că logodna a fost aranjată fără consimțământul său.

După moartea regelui Henric al VII-lea, la numai 17 ani, Henric al VIII-lea se căsătorește cu Caterina la 11 iunie 1509 și la 24 iunie 1509 cei doi sunt încoronați la Westminster Abbey.

La începutul domniei, Henric nu a guvernat el însuși, ci toată autoritatea a revenit ministrului pe care și l-a ales, cancelarul Wolsey, fiul unui măcelar bogat din Ipswich.

La două zile după încoronare, Henric a arestat doi dintre cei mai nepopulari miniștri ai tatălui său, Sir Richard Empson și Edmund Dudley. Ei au fost acuzați fără dovezi de înaltă trădare și executați în 1510.

Henric a cultivat imaginea omului renascentist iar curtea lui era centrul educației și inovațiilor artistice. Tânărul rege avea gust literar, compunea poeme, muzică și cânta la lăută. Compoziția muzicală cea mai cunoscută a lui este "Pastime with Good Company" sau "The Kynges Ballade". De asemenea, era un excelent sportiv și îi plăcea vânătoarea și tenisul.

În 1511, Papa Iulius al II-lea a proclamat Sfânta Ligă împotriva Franței. Această alianță nouă a crescut rapid și a inclus Spania, Sfântul Imperiu Roman și Anglia. Henric a decis să folosească această ocazie ca o scuză pentru a-și extinde teritoriile în nordul Franței. A încheiat Tratatul de la Westminster, un gaj de ajutor reciproc cu Spania împotriva Franței, în noiembrie 1511 și s-a pregătit pentru implicarea în războiul Ligii din Cambrai. În 1513 Henric a invadat Franța și trupele lui au învins armata franceză în bătălia de la Spurs. Cumnatul său, Iacob al IV-lea al Scoției a invadat Anglia la ordinul lui Ludovic al XII-lea al Franței^[5] însă nu a reușit să distragă atenția lui Henric de Franța. Scoțienii au fost învinși în bătălia de la Flodden Field la 9 septembrie 1513. Printre cei uciși în bătălie a fost și regele Scoției, a cărui moarte a pus capăt scurtei implicări a Scoției în război.

Henric a extins Marina Regală de la 5 la 53 de nave. Iubea palatele; la începutul domniei avea o duzină și când a murit avea cincizeci și cinci, în care a atârnat 2000 tapiserii ^[6] Își arăta cu mândrie colecția sa de arme care includea un exotic echipament de tir cu arcul, 2250 bucăți de muniție de teren și 6500 de pistoale.^[7]

La 18 februarie 1516, regina Caterina după mai multe avorturi a născut o fată, prințesa Maria a Angliei, care mai târziu va domni sub numele Maria I. Regele care își dorea cu înfocare un fiu începuse se se întrebe dacă căsătoria lui nu fusese blestemată.

Din 1514 până în 1529, Thomas Wolsey (1473–1530), un cardinal catolic a servit ca lord cancelar și practic a controlat politica internă și externă pentru rege. Henric al VIII-lea îndrăgostit de Anne Boleyn vrea să o ia în căsătorie pentru a căpăta un moștenitor legitim. Pentru că divorțul civil nu exista, trebuie să ceară Papei anularea căsătoriei.

Anne Boleyn a doua soție a regelui Henric al VIII-lea.

Wolsey este însărcinat să trateze cu Roma însă nepotul reginei, Carol Quintul se opune divorțului. Papa Clement îl trimite în Anglia pe cardinalul Campeggio care trebuia împreună cu Wolsey să judece cazul însă regina obține ca procesul să se judece la Roma. Convins că el a fost trădător, Anne Boleyn a insistat și a reușit ca Wolsey să fie demis din funcții publice în 1529.

Cardinanul a început un complot secret pentru a o forța pe Anne să plece în exil și a început comunicarea cu regina Caterina și cu Papa în acest scop. Când acest lucru s-a descoperit, Henric a ordonat arestarea lui Wolsey și dacă n-ar fi murit din cauza bolii sale în 1530, ar fi fost executat pentru trădare.^[8]

Înlocuitorul lui, Sir Thomas More inițial a cooperat cu regele la noua sa politică denunțându-l pe Wolsey în Parlament și proclamând că mariajul lui Henric cu Ecaterina a fost ilegal. Cum regele a început să nege autoritatea Papei, mustrările lui More au crescut. Thomas Cranmer, fost capelan al familiei Boleyn este numit arhiepiscop de Cantebury. La 25 ianuarie 1533 acesta celebrează în secret căsătoria lui Henric cu Anne. La 23 mai 1533 căsătoria dintre Henric și Caterina este declarată nulă iar cinci zile mai târziu căsătoria dintre Henric și Anne este declarată validă.

Caterina a fost în mod formal deposedată de titlu de regină și Anne a fost încoronată la 1 iunie 1533. Noua regină a născut prematur la 7 septembrie 1533 o fată care a fost botezată Elisabeta, în onoarea mamei lui Henric, Elisabeta de York.^[9]Respingând deciziile Papei, Parlamentul a validat căsătoria dintre Henric și Anne cu Actul de Succesiune din 1533. Fiica Caterinei, Lady Mary, a fost declarată nelegitimă scoasă din linia de succesiune. Tuturor adulților din regat li s-a cerut să recunoască dispozițiile Actului prin jurământ iar cei care au refuzat erau închiși pe viață.

Parlamentul Reformei care a ținut șapte ani (1529-1536) a votat toate măsurile propuse de coroană. Clerul a trebuit să acorde regelui titlul de protector și șef suprem al bisericii și să desființeze „primul venit” al beneficiilor ecleziastice, care până atunci fuseseră plătite papei. Parlamentul a votat Statutul apelurilor care interzicea să se facă apel la Roma, Actul de Supremație, care-l considera pe rege „unicul și supremul șef al bisericii Angliei” și îi atribuia jurisdicția spirituală cât și jurisdicția civilă și Actul de Succesiune, care anula prima căsătorie, pe copiii născuți din această căsătorie îi priva de drepturile lor la coroană în favoarea descendenților Annei Boleyn.

Opoziția la politica religioasă a regelui a fost repede suprimată în Anglia. Un număr de călugări disidenți au fost torturați și executați. Cei mai proeminenți au fost John Fisher, episcop de Rochester și Sir Thomas More, fostul Lord Cancelar al lui Henric, ambii au refuzat să depună jurământul față de rege și au fost ulterior condamnați pentru înaltă trădare și decapitați. Ulterior, John Fisher și Thomas Morus au fost canonizați de Biserica Catolică, iar în 1980, Thomas Morus a fost canonizat și de Biserica Anglicană.

După mai multe încercări de definire a religiei anglicane Henric a obținut votarea de către Camera Lorzilor a unui statut în șase articole care a fost supranumit „actul sângeros” sau „biciul cu șase corzi”, act care afirma transsubstanțierea, validitatea legământului de castitate, superioritatea celibatului clerical și care admitea spovedania și liturghia particulară.

Cuplul regal s-a bucurat de o perioadă de calm și afecțiune însă Anne a refuzat să joace rolul supus care se aștepta de la ea. Vivacitatea și opiniile ei care au făcut-o atât de atractivă în timpul iubirii ilicite au făcut-o prea independentă pentru rolul de soție regală. Henric se aștepta la obediență absolută de la toți cu care interacționa la curte. Regelui a început să-i displacă iritabilitatea constantă a Annei și caracterul violent. După un avort în 1534 el a văzut drept o trădare eșecul de a-i dărui un moștenitor. În ajunul Crăciunului din 1534 Henric discută cu Cranmer și Cromwell șansa de a o părăsi pe Anne fără să fie obligat să se întoarcă la Caterina.^[10]

După ce Anne și-a revenit dintr-un nou avort în ianuarie 1536 Henric declară că mariajul este produsul unei vrăjitorii. Noua metresă, Jane Seymour, este mutată rapid la curte. Cinci bărbați, inclusiv fratele Annei sunt arestați sub acuzația de incest și trădare, acuzați că au avut relații sexuale cu regina.^[11] La 2 mai 1536 Anne a fost arestată și dusă în Turnul Londrei. Este acuzată de adulter, incest și înaltă trădare.^[12] Deși dovezile împotriva lor au fost neconvingătoare, acuzații au fost găsiți vinovați și condamnați la moarte. George Boleyn și ceilalți bărbați acuzați au fost executați pe 17 mai 1536. La 8 dimineața la 19 mai1536, regina a fost executată. Ea a îngenuncheat în poziție verticală, în stil francez de execuții.

A doua zi după execuția Annei, Henric s-a logodit cu Jane Seymour, una din doamnele de onoare ale reginei. Zece zile mai târziu s-au căsătorit. În același an se votează Actul de Succesiune din 1536, care declară copiii lui Henric cu regina Jane drept moștenitori ai tronului în timp ce Lady Mary și Elisabeta sunt declarate nelegitime și excluse din linia de succesiune. În 1537, Jane naște un fiu, Prințul Eduard, viitorul Eduard al VI-lea. Nașterea a fost dificilă, iar regina a murit la Palatul Hampton la 24 octombrie 1537 de o febră puerperală. Henric a considerat-o pe Jane "adevărata" lui soție, singura care i-a dăruit moștenitorul pe care l-a dorit cu atâta disperare.

În 1540, Henric sancționează distrugerea sanctuarelor sfinților. Dorește să se căsătorească din nou pentru a asigura succesiunea. Thomas Cromwell, numit conte de Essex, sugerează o căsătorie cu o prințesă germană Anne de Cleves, sora ducelui protestant de Cleves, care era privit ca un aliat important în cazul unui atac romano-catolic asupra Angliei. Hans Holbein cel Tânăr a fost trimis la Cleves pentru a picta un portret al Annei pentru rege. Deși s-a spus că el a pictat-o într-o lumină măgulitoare, este puțin probabil ca portretul să fi fost extrem de inexact, deoarece Holbein a rămas favorit la curte. După ce a privit portretul pictat de Holbein și a cerut descrieri de la curteni, Henric a fost de acord cu căsătoria. După sosirea Annei în Anglia, Henric o găsește complet neatractivă. Cu toate acestea, căsătoria are loc la 6 ianuarie 1540.

În scurt timp regele dorește să anuleze căsătoria nu doar pentru că cei doi nu se înțelegeau dar și pentru că Ducele de Cleves s-a angajat într-o dispută cu Sfântul Imperiu Roman, cu care Henric dorea pacea. Regina Anne a fost destul de inteligentă pentru a nu împiedica încercarea lui Henric de anulare a căsătoriei. Întrebată, ea a mărturisit că acestă căsătorie nu a fost niciodată consumată. Henric a declarat că intra în cameră în fiecare noapte și își săruta noua mireasa pe frunte înainte de culcare. Toate impedimente în calea unei anulări au fost astfel înlăturate.

Căsătoria a fost dizolvată iar Anne a primit titlul de "Sora Regele" și Castelul Hever, fosta reședință a familiei Boleyn. Cromwell, între timp, a căzut în dizgrația pentru rolul său în aranjarea căsătoriei a fost ulterior decapitat.

La 28 iulie 1540 (în aceeași zi Cromwell a fost executat) Henric s-a căsătorit cu tânăra Catherine Howard, verișoara primară și doamna de onoare a Annei Boleyn.^[13] Era absolut încântat de noua lui regină. La scurt timp după căsătorie, regina Caterina are o aventură cu curteanul Thomas Culpeper.

Catherine Howard cea de-a cincea soție a regelui Henric al VIII-lea.

Catherine Parr cea de-a șasea și ultima soție a regelui Henric al VIII-lea.

De asemenea, ea l-a angajat pe Francis Dereham, care a fost anterior logodit cu ea și cu care a avut o aventură înainte de căsătorie, în calitate de secretar ei. Thomas Cranmer, care s-a opus familiei romano-catolice Howard, a adus dovezi privind activitățile desfășurate de regina Caterina în atenția regelui.

Deși inițial Henric a refuzat să creadă afirmațiile, i-a permis lui Cranmer să efectueze o anchetă, care a condus la implicarea reginei Caterina. Întrebată, regina ar fi putut recunoaște un contract cu Dereham înainte de a se căsători, ceea ce ar fi făcut căsătoria cu Henric invalidă însă ea a afirmat că Dereham a forțat-o să intre într-o relație adulteră. În același timp, Dereham a expus relația dintre regină cu Thomas Culpeper. La fel ca în cazul Annei Boleyn, Catherine Howard nu putea fi acuzată de adulter din moment ce căsătoria era oficial nulă. Din nou, acest punct a fost ignorat iar Caterina a fost executată la 13 februarie 1542. Când a murit avea între 17 și 22 de ani (opiniile diferă în ceea ce privește anul ei de naștere).

În același an, mănăstirile rămase din Anglia, au fost dizolvate iar proprietățile lor transferate Coroanei.

Henric s-a căsătorit pentru ultima dată cu văduva Catherine Parr în 1543. Ea l-a ajutat să se împace cu fiicele lui, Lady Mary și Lady Elizabeth. În 1544 un act al Parlamentului a repus fiicele regelui în linia de succesiune după Eduard, Prinț de Wales.

În ultimii ani ai vieții, Henric a devenit obez și a trebuit mutat cu ajutorul unei invenții mecanice. Era acoperit cu abcese dureroase și posibil să fi suferit de gută. Obezitatea lui a început în 1536 când a suferit un accident din care s-a ales cu răni la picior. Acest lucru l-a împiedicat să facă exerciții și treptat acestea au devenit ulceroase. Fără îndoială acestea i-au grăbit moartea la vârsta de 55 de ani, la 28 ianuarie 1547 la palatul Whitehall. O teorie credibilă sugerează că simptomele medicale ale lui Henric și ale surorii sale mai mari Margareta Tudor erau caracteristice unui diabet de tip II netratat.

Henric al VIII-lea a fost înmormântat la Castelul Windsor, lângă soția lui Jane Seymour. Peste 100 de ani, Carol I va fi înmormântat în aceeași boltă.

Henric al VIII-lea
Rege al Angliei
Date personale
Născut	28 iunie 1491 Palatul Placentia, Greenwich
Decedat	28 ianuarie 1547 (55 ani, 214 zile) Palatul Whitehall, Londra
Înmormântat	Castelul Windsor
Cauza decesului	scorbut[1][2]
Părinți	Henric al VII-lea al Angliei Elisabeta de York
Frați și surori	Elizabeth Tudor[*] Margareta Tudor Maria Tudor, regină a Franței Katherine Tudor[*] Edward Tudor[*] Arthur, Prinț de Wales Edmund Tudor, Duke of Somerset[*]
Căsătorit cu	Caterina de Aragon Anne Boleyn Jane Seymour Anne de Cleves Catherine Howard Catherine Parr
Copii	Maria I a Angliei Henry FitzRoy, Duce de Richmond și Somerset Elisabeta I a Angliei Eduard al VI-lea al Angliei
Cetățenie	Regatul Angliei
Religie	anglicanism[*] Lapsed Catholic[*]
Ocupație	monarh compozitor
Apartenență nobiliară
Titluri	Prinț de Wales
Familie nobiliară	Casa Tudor
Domnie
Domnie	21 aprilie 1509 – 28 ianuarie 1547 (37 ani, 282 zile)
Încoronare	24 iunie 1509 (17 ani)
Predecesor	Henric al VII-lea
Succesor	Eduard al VI-lea

·         1596: Francis Drake, navigator şi corsar englez.  Drake a luat parte la mai multe expediţii in Lumea Noua pentru a ataca navele  şi posesiunile spaniole. În 1577, el a condus o flotă de cinci nave cu intenţia de a ocoli continentul american prin strâmtoarea Magellan. dar reuseste numai cu nava “Golden Hind”. Continuându-şi călătoria, el a atacat spaniolii stabiliti pe coasta de vest a Americii de Sud. Apoi, el a traversat Oceanul Indian şi Pacific trecand Capul Bunei Speranţe.In 1588 el va juca un rol decisiv în lupta dintre flota engleză si celebra “Invincibila Armada” spaniola, care  se va încheia la 29 iulie  prin distrugerea flotei spaniole.

·         1621: Papa Paul al V-lea (n. 1550)

* 1687: Johannes Hevelius (latină), numit și Johannes Hewel, Johann Hewelke, Johannes Höwelcke (în germană), sau Jan Heweliusz (în poloneză), (n. 28 ianuarie 1611 — d.28 ianuarie 1687) a fost un astronom, consilier, matematician, constructor de instrumente științifice și primar în Danzig (Gdańsk). În astronomie este cunoscut ca fondator al topografiei lunareși pentru mai multe constelații introduse de el, care sunt folosite și astăzi. A inventat, printre altele, periscopul și a folosit pendulul pentru a observa eclipsa soarelui.

Constelații numite de Heweliusz: Constelația Șopârlei, Micul Leu, Constelația Câinilor de vânătoare, Constelația Sectantului, Lisek, Constelația Râsului. Toate acestea au fost aprobate de Uniunea Astronomică Internațională în secolul al XX-lea și sunt încă în vigoare.

* 1688: Ferdinand Verbiest (n. 9 octombrie 1623, Pittem, Flandra - d. 28 ianuarie 1688, Peking) a fost un matematician, astronom și misionar iezuit în China, în timpul dinastiei Qing. Verbiest este cunoscut ca Nan Huairen (în limba chineză 南怀仁).

Ca matematician și astronom a dovedit la curtea împăratului Kangxi că astronomia europeană avea rezultate mult mai precise decât astronomia tradițională din China. Verbiest a corectat calendarul chinezesc și mai târziu a fost solicitat pentru a reconstrui și reechipa Observatorul Antic de la Beijing, ca șef al consiliului de matematică și director al observatorului imperial chinez.

Verbiest a devenit prieten apropiat al împăratului Kangxi, care a solicitat frecvent învățătura sa în geometrie, filosofie și muzică. Verbiest a lucrat de asemenea ca diplomat și cartograf, precum și ca translator. Ferdinand Verbiest stăpânea latina, germana, olandeza, spaniola, ebraica și italiana. A scris mai mult de treizeci de cărți.

În timpul anii 1670 a proiectat ceea ce unii pretind a fi primul vehicul autopropulsat vreodată - mai multe cerere acest lucru ca primul automobil din lume, în ciuda dimensiunii sale mici și a lipsei de dovezi că a fost de fapt construit.

Ferdinand Verbiest a fost cel mai mare copil de Verbiest, executor judecătoresc și colector de taxe de Pittem lângă Kortrijk, Belgia. Verbiest studiat științe umaniste cu iezuiții, în Bruges și Kortrijk, și a mers la Colegiul Lelie în Leuven, pentru un an, la filozofie studiu și matematică. a intrat în Societatea lui Isus (iezuiții) pe 2 septembrie 1641. Verbiest a continuat să studieze teologia la Sevilia, unde a fost hirotonit ca preot în 1655. el a terminat studiile în astronomie și teologia la Roma. Intenția lui a fost de a deveni un misionar în misiunile din spaniolă în America Centrală, dar acest lucru nu a fost să fie. Chemarea lui a fost la Extremul Orient, unde Biserica Romano-Catolică a fost "în misiune", pentru a compensa pierderea de credincioșii la protestantismul în curs de dezvoltare din Europa.

În 1658, Verbiest a plecat pentru China de la Lisabona, însoțit de părintele Martino Martini, treizeci și cinci de alți misionari, vicerege portughez al Indiilor și alte câteva persoane. Barca lor a ajuns la Macao în 1659, timp în care toate, dar zece dintre pasageri, inclusiv viceregele și cele mai multe dintre misionarii, au murit. Verbiest a luat primul său post în Shanxi, ceea ce duce misiunea până în 1660, când a fost chemat pentru a ajuta - și mai târziu, înlocuiți - Tatăl Johann Adam Schall von Bell, directorul iezuit de la Beijing Observatorul și șef al Consiliului matematică, în lucrarea sa în astronomie. Din nefericire pentru ei, situația politică sa mutat în mod dramatic în 1661, la moartea tânărălui Împărat Shunzhi, în vârstă de 23 de ani. Fiul și succesorul său, Xuanye (Împăratul Kangxi), avea vârta de numai 7 ani, astfel încât guvernarea a fost plasată în mâinile de patru regenți. Spre deosebire de Shunzhi, regenții nu au fost în favoarea iezuiților, care a suferit persecuție a crescut ca un rezultat.

·         1725 - A murit Petru cel Mare, țar al Rusiei (n. 1672)

Petru I al Rusiei – Portrait by Paul Delaroche, 1838 – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Petru I al Rusiei n. 9 iunie [S.V. 30 mai] 1672 – d. 8 februarie [S.V. 28 ianuarie] 1725) , a condus Rusia din 7 mai (27 aprilie) 1682 , până la moartea sa În noaptea de 20 spre 21 ianuarie 1725, s-a plâns de dureri cumplite, pricinuite de retenţia de urină. Medicii nu au nicio îndoială că gangrena a cuprins colul vezicii urinare.

La 28 ianuarie, la ora şase dimineaţa, la 53 de ani şi după 43 de ani de domnie, Petru cel Mare îşi dă sufletul. Clanul puternic din jurul Ecaterinei citeşte o proclamaţie prin care Ecaterina I e numită împărăteasă legitimă a toate Rusiile. La 4 martie, după 5 săptămâni de la moartea ţarului, timp în care trupul nu fusese acoperit de giulgiu şi capacul nu fusese pus pe sicriu, Nataşa, mezina sa, moare de vărsat. Împărăteasa hotărăşte ca tatăl şi fiica să fie îngropaţi în aceeaşi zi.

·         1754: Ludvig Holberg, istoric și scriitor norvegian (n. 1684)

* 1845: Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna a Rusiei (26 mai 1826 – 28 ianuarie 1845) a fost al doilea copil al Marelui Duce Mihail Pavlovici al Rusiei și a soției sale, Charlotte de Württemberg care și-a luat numele deElena Pavlovna după convertirea la ortodoxism. Prin tatăl ei a fost nepoata Țarului Pavel I al Rusiei și nepoata de frate a împăraților Alexandru I al Rusiei și Nicolae I al Rusiei.

Marea Ducesă Elisabeta Mihailovna
Ducesă de Nassau
Portret al Elisabetei Mihailovna
Date personale
Născută	26 mai 1826 Moscova
Decedată	28 ianuarie 1845 (18 ani) Wiesbaden
Înmormântată	St. Elizabeth's Church Wiesbaden[*]
Cauza decesului	sindrom puerperal[*]
Părinți	Marele Duce Mihail Pavlovici al Rusiei Elena Pavlovna de Württemberg
Frați și surori	Marea Ducesă Maria Mihailovna a Rusiei Marea Ducesă Ecaterina Mihailovna a Rusiei Nadezhda Mikhaylovna Polovtsova[*] Grand Duchess Alexandra Mikhailovna of Russia[*]
Căsătorită cu	Adolphe, Mare Duce de Luxemburg
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce ducesă[*]
Familie nobiliară	Casa de Nassau-Weilburg Casa de Holstein-Gottorp-Romanov

·         1859: Frederick John Robinson, Viconte Goderich, prim-ministru al Regatului Unit (n.1782)

·         1898: A decedat Al. Flechtenmacher, dirijor si pedagog roman, intemeietorul si primul director al Conservatorul de Muzică și Declamațiune din Bucuresti; (n.23.12.1823). Este autorul primei operete românești, „Baba Hârca“, pe text deMatei Millo.a carei premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848 la  Teatrul National din Iasi. A compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii , pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum și primele vodeviluri și cuplete pentru piesele lui V. Alecsandri și cântece patriotice.

Compoziții:

• Baba Hârca, operetă-vodevil în două acte (1848, Iași)
• Doi țărani și cinci cârlani, vodevil, după Constantin Negruzzi, (1848, Iași)
• Barbu Lăutarul, după Vasile Alecsandri, (1850, Iași)
• Scara mâței, vodevil, (1850, Iași)
• Coana Chirița sau două fete și-o neneacă, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850)
• Întoarcerea Coanei Chirița sau Coana Chirița în provincie, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850, Iași)
• Banii, Gloria și Amorul, vodevil, (1861, București)
• Răzvan și Vidra, dramă istorică în cinci acte, după Bogdan Petriceicu Hasdeu, (1867, București)
• Fata de la Cozia, operă în trei acte după Dimitrie Bolintineanu (1870, neterminată)

Alexandru Flechtenmacher
Imaginea lui Alexandru Flechtenmacher pe un timbru românesc
Date personale
Născut	23 decembrie 1823 Iași, Principatul Moldovei
Decedat	28 ianuarie 1898 (75 de ani) București, Regatul României
Părinți	Christian Flechtenmacher
Căsătorit cu	Maria Flechtenmacher
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Religie	Luteran
Ocupație	compozitor, violonist, dirijor și pedagog
Activitate
Cunoscut pentru	Autorul primei operete românești, „Baba Hârca“ - 26 decembrie 1848, Iași

* 1910: Alfredo Capelli (Milano, 5 august 1855 - Napoli, 28 ianuarie 1910) a fost un matematician italian, director din 1894 al Jurnalului de Matematică. A fost implicat în studii de teoria formelor și ecuațiilor algebrice și a sistemelor liniare algebrice pe teorema care îi poartă numele, împreună cu matematicianul francez Eugène Rouché.

·         1919: Marele Duce Paul Alexandrovici al Rusiei (n. 1860)

·          1919: Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei (rusă Великий князь Никола́й Миха́йлович; 26 aprilie 1859 – 28 ianuarie 1919), a fost primul copil al Marelui Duce Mihail Nicolaievici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei.

Un om de știință și un istoric eminent, Marele Duce Nicolai a adus multe contribuții valoroase la studiul istoriei ruse în timpul domniei Țarului Alexandru I al Rusiei. Lucrările sale, publicate în rusă și franceză au inclus: documente diplomatice ale Țarului Alexandru I și Napoleon; viața prietenului Țarului Alexandru, Paul Stroganov și studii biografice ale lui Alexandru I și a soției lui, Elisabeta Alexeievna.

A fost doctor honoris causa în istorie și filozofie al Universității din Berlin, doctor honoris causa în istorie al Universității din Moscova, președinte al Societății istorice imperiale (1909)^[1],președinte al Societății de pomicultură și președinte al Societății geografice ruse (1892).

În ultima parte a domniei lui Nicoale al II-lea a căzut în dizgrație din cauza faptului că împărăteasei Alexandra nu-i plăceau părerile lui liberale. Pe măsură ce situația politică din Rusia s-a înrăutățit, el a cerut Țarului să pună în aplicare reformele și chiar a participat la discuțiile privind o lovitură de palat. După căderea monarhiei, a fost exilat la Vologda. A fost luat prizonier de bolșevici la Petrograd și ucis împreună cu Marele Duce George Mihailovici și verișorii săi: Marele Duce Paul Alexandrovici și Marele Duce Dimitri Constantinovici.

Marele Duce Nicolai Mihailovici
Date personale
Născut	26 aprilie 1859 Tsarskoye Selo, Imperiul Rus
Decedat	28 ianuarie 1919 (59 de ani) Petrograd, R.S.F.S.R
Cauza decesului	execuție de către un pluton de execuție
Părinți	Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden
Frați și surori	Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce George Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	istoric lepidopterist[*] personal militar[*] entomolog[*] istorie
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

·         1919:  Marele Duce George Mihailovici al Rusiei (rusă Георгий Михайлович) (23 august 1863 – 28 ianuarie 1919), a fost al patrulea copil și al treilea fiu al Marelui Duce Mihail Nicolaievici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea al Rusiei. A fost general în armata rusă în Primul Război Mondial. În timpul Revoluției ruse a căzut prizonier al bolșevicilor și a fost ucis împreună cu fratele său Marele Duce Nicolae Mihailovici și verișorii săi: Marele Duce Paul Alexandrovici și Marele Duce Dimitri Constantinovici.

Marele Duce George Mihailovici
Date personale
Născut	23 august 1863 Bely Klyuch, Georgia
Decedat	28 ianuarie 1919 (55 de ani) Petrograd, R.S.F.S.R
Cauza decesului	omor (execuție de către un pluton de execuție)
Părinți	Marele Duce Mihail Nicolaievici al Rusiei Olga Feodorovna de Baden
Frați și surori	Marea Ducesă Anastasia Mihailovna a Rusiei Marele Duce Serghei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexandru Mihailovici al Rusiei Marele Duce Nicolai Mihailovici al Rusiei Marele Duce Alexei Mihailovici al Rusiei Marele Duce Mihail Mihailovici al Rusiei
Căsătorit cu	Prințesa Maria a Greciei și Danemarcei
Copii	Prințesa Nina Georgievna Prințesa Xenia Georgievna
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	om politic numismat[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

·         1919:  Marele Duce Dimitri Constantinovici al Rusiei (rusă Димитрий Константинович; 13 iunie 1860 – 28 ianuarie 1919), a fost al cincilea copil din șase ai Marelui Duce Constantin Nicolaevici și verișor primar al Țarului Alexandru al III-lea. A urmat o carieră militară. Deși niciodată n-a jucat un rol politic, ca rudă a Țarului Nicolae al II-lea, a fost executat de bolșevici împreună cu verișorii săi: Marele Duce Nicolai Mihailovici, Marele Duce George Mihailovici și Marele Duce Paul Alexandrovici.

Marele Duce Dimitri s-a născut la Strelna la 13 iunie 1860. Când a împlinit vârsta de șapte ani, educația lui a fost încredințată lui Alexei Zelenoi, un ofițer care servise sub tatăl lui în marina imperială. Lecțiile au urmat cursul obișnuit: știință, aritmetică, rusă, istorie, geografie, arte, limbi străine. A învățat rusă, franceză, germană și engleză. Ca toți membri pe linie masculină a familiei Romanov, a fost destinat de la naștere unei cariere militare.

Tatăl lui Dimitri era amiral al marinei ruse și spera ca măcar unul dintre fiii săi să-i calce pe urme. Educația religioasă și-a pus puternic amprenta; toată viața va fi un om profund religios. A primit lecții de cântat și a învățat să cânte la pian și la vioară. Dimitri a fost un elev harnic și bun, politicos, atent și capabil. De asemenea, era foarte timid și introvertit, preferând să citească altor activități ale copilăriei. ^[1]

Căsnicia părinților era nefericită și Dimitri era încă copil când tatăl său și-a început o nouă familie cu amanta sa, o balerină rusă. avea 14 ani când fratele său mai mare Marele Duce Nicolae Constantinovici a fost dezmoștenit, declarat nebun și exilat într-un internat rus, după furtul câtorva diamante de la o icoană din dormitorul mamei sale. Marea Ducesă Alexandra Iosifovna i-a determinat pe ceilalți fii: Constantin în vârstă de 16 ani, Dimitri în vârstă de 14 ani și Viaceslav în vârstă de 12 ani să-i promită că nu vor bea niciodată și să nu uite niciodată că toate privilegiile bogăției și rangului lor erau destinate pentru utilizare și nu pentru plăcere. Crescuți în aceste condiții, tinerii mari duci Constantinovici au devenit grijulii și introspectivi. ^[2].

La vârsta de 15 ani, Dimitri și fratele său mai mic Viaceslav s-au înscris cadeți la bordul vasului Kadetski. Împreună, cei doi frați au suferit rigorile vieții pe mare. În 1877, la vârsta de 17 ani, Dimitri și-a făcut prima apariție publică oficială ca membru al familiei imperiale, alături de Alexandru al II-lea , tatăl său și verii săi Marele Duce Serghei și Marele Duce Paul într-o călătorie în sudul Rusiei în perioada de după războiul ruso-turc din 1877-1878.^[3]

Curând Dinitri și-a dezamăgit tatăl când a decis să abandoneze cariera în marină în favoarea armatei imperiale.

La 1 iunie 1880, Dimitri Constantinovici a fost numit în suita Țarului Alexandru al II-lea și a primit rangul de adjutant. Șase luni mai târziu, după ce și-a terminat instruirea, a fost numit locotenent în regimentul de gardă. A servit în acest regiment 12 ani ca ofițer subaltern și în cele din urmă comandant.^[1]

În 1880, după terminarea stagiului de pregătire la Academia de Stat Major, Dimitri a fost promovat ofițer. Prima sa apariție oficială a fost prevăzută pentru 1 martie 1881. Două ore după eveniment, unchiul său, Țarul Alexandru al II-lea, care a fost prezent la insistența Alexandrei Iosifovna, a fost asasinat.

La 6 aprilie 1889, Marele Duce a fost promovat la rang de căpitan și i s-a dat comanda escadronului 2 al cavaleriei. Trei ani mai târziu, la 10 decembrie 1892 a fost promovat la rang de colonel.^[4] Dimitri era un comandant popular, un ofițer dur și exigent. Era mândru de soldații lui și preocupat de bunăstarea lor.

La 26 mai 1896, Țarul Nicolae al II-lea l-a promovat la grad de genaral maior iar trei luni mai târziu general în suita curții imperiale. la 19 decembrie 1904 a fost avansat la grad de general locotenet.

Marele Duce Dmitri Constantinovici
Date personale
Născut	13 iunie 1860 Strelna, Imperiul Rus
Decedat	28 ianuarie 1919 (58 de ani) Petrograd, R.S.F.S.R
Înmormântat	Sankt Petersburg
Cauza decesului	omor (execuție de către un pluton de execuție)
Părinți	Marele Duce Constantin Nicolaevici al Rusiei Alexandra de Saxa-Altenburg
Frați și surori	Olga Constantinovna a Rusiei Marea Ducesă Vera Constantinovna a Rusiei Grand Duke Vyacheslav Constantinovich of Russia[*] Marele Duce Constantin Constantinovici al Rusiei Marele Duce Nicolae Constantinovici al Rusiei
Cetățenie	Imperiul Rus
Ocupație	om politic personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa Holstein-Gottorp-Romanov

·         1928: Vicente Blasco Ibañez, scriitor spaniol (n. 1867)

·         1928: Adolf Schullerus, scriitor, etnolog și teolog german din Transilvania (n. 1864)

·         1930: Dimitrie S. Nenițescu, politician și ministru român (n. 1861)

·         1939: William Butler Yeats, scriitor irlandez, laureat Nobel (n. 1865)

* 1939: Henri Mathias Berthelot (n. 7 decembrie 1861, Feurs, Franța - d. 29 ianuarie 1931) a fost un general al armatei franceze. În Primul Război Mondial a fost șef de stat major al comandantului suprem al trupelor franceze pe Frontul de Vest, mareșalul Joseph Joffre.

În a doua parte a războiului, începând cu luna octombrie 1916 a fost detașat în România, ca șef al Misiunii Militare Franceze. Pe toată durata misiunii în România generalul Berthelot a asigurat și rolul de consilier militar al regelui Ferdinand, comandantul de căpetenie al Armatei României.

În semn de recunoștință pentru meritele sale deosebite, generalul H. M. Berthelot a fost decorat cu cele mai înalte distincții ale statului român, a fost declarat cetățean de onoare al României și a fost ales membru de onoare al Academiei Române.

După război a îndeplinit diferite funcții de guvernator militar al unor departamente din Franța. A murit la 29 ianuarie 1931 de artrită.

·         1950: Constantin Lacea, lingvist și filolog român, membru de onoare al Academiei Române (n. 1875)

·      1951 - A decedat eroul poporului finlandez, maresalul Gustaf Emil Mannerheim, fost presedinte al Finlandei; (n.1867) .

Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim – foto: ro.wikipedia.org

Baronul Carl Gustaf Emil Mannerheim, (n. 4 iunie 1867 Askainen, Finlanda – d. 27 ianuarie 1951 Lausanne, Elveția), a fost un militar și politician finlandez. A fost cel de al șaselea președinte al Finlandei (1944–1946). Și-a început cariera militară în Armata Imperială Rusă, devenind conducător al armatei în timpul războiului civil finlandez din 1918 și apoi în timpul celui de al Doilea Război Mondial. Este primul și singurul care a primit titlul de Mareșal al Finlandei.

·         1972: Dino Buzzati Traverso, (n. 16 octombrie 1906 la Belluno, d. 28 ianuarie1972, la Milano), a fost un jurnalist, scriitor și pictor italian cunoscut în principal pentru romanul Deșertul Tătarilor.

Dino Buzzati Traverso se naște la 16 octombrie 1906 la San Pellegrino (Belluno). Părinții săi, Giulio Cesare Buzzati și Alba Mantovani sunt de origine venețiană având domiciliul stabil la Milano, Piața San Marco nr. 12. Dino este al doilea născut din 4 copii: Augusto (1903-?), Angelina (1904-2004) și Adriano (1913-1983). Tatăl său este jurist și profesor de drept internațional la Universitatea din Pavia și la Universitatea Comercială Luigi Bocconi din Milano. Mama sa, Alba, este descendentă a familiei nobile dogale Badoer Participazio. În 1917 casa familială din San Pellegrino este ocupată de către forțele austriece și este considerabil deteriorată. O parte a bibliotecii familiei este transferată la Viena.

Încă de la o vârsta fragedă Dino manifestă un interes deosebit pentru poezie, muzică (studiază vioara și pianul), desen și munte, pasiuni care îl vor însoți pe tânărul scriitor până la sfârșitul vieții sale. Într-un interviu acordat cotidianului Il Giorno la 26 mai 1959 Buzzati spune: „Cred că pentru orice scriitor primele amintiri ale copilăriei reprezintă o bază fundamentală. Copil fiind, am fost impresionat de pământul pe care m-am născut, de valea din Belluno și de munții sălbatici care înconjurau Dolomiții din apropiere.”^[2]

Începând cu vara anului 1920 începe primele excursii în munții Dolomiți, începe să scrie si să deseneze, fascinat de ilustrațiile fantastice ale lui Arthur Rackham; citește Dostoievski și este interesat de egiptologie. În același an 1920 survine moartea tatălui său, Giulio Cesare Buzzati, cauzată de o tumoare la pancreas. În luna decembrie, Buzzati scrie primul său text literar, Cântecul Munților.

Dino Buzzati la lucru în studioul său – foto: ro.wikipedia.org

·         1977: Virgil Gligor, medic veterinar, membru corespondent al Academiei Române (n. 1918)

·         1978: Arnold Hauser, istoric al artei ungaro-britanic (n. 1892)

·         1979:  A încetat din viaţă Barbu Theodorescu, istoric, folclorist şi editor, exeget al operei lui Nicolae Iorga (n. 1905).

·         1979: Hans Scherfig, scriitor și pictor danez (n. 1905)

* 1986: Gregory Bruce Jarvis (24 august 1944 – 28 ianuarie 1986) a fost un inginer american și astronaut NASA, care a murit în explozia navetei spațiale Challenger în timpul misiunii STS-51-L, din care făcea parte în calitate de specialist.* 1986: Sharon Christa Corrigan McAuliffe (2 septembrie 1948 – 28 ianuarie 1986) a fost o profesoară americană din Concord, New Hampshire și unul din cei șapte membri ai echipajului misiunii STS-51-L a navetei spațiale Challenger, murind în explozia navetei spațiale la 73 de secunde după lansare.

Ea a obținut diploma de licență în pedagogie și istorie la Framingham State College în 1970, precum și un Master of Arts în supervizarea și administrația educației^[2] la Bowie State University în 1978. A lucrat ca profesoară de studii sociale la Concord High School din New Hampshireîncepând din 1983.

În 1985, ea a fost selectată din mai mult de 11.000 de solicitanți pentru a participa la proiectul NASA Teacher in Space și a fost programată pentru a deveni primul profesor în spațiu.^[3] Ca membru al misiunii STS-51-L, ea urma să efectueze experimente și să predea două lecții din naveta spațială Challenger. La 28 ianuarie 1986, naveta s-a dezintegrat la numai 73 secunde după lansare. După moartea ei, școli și burse au fost denumite în onoarea ei, iar în anul 2004 a fost decorată post-mortem cu Medalia de Onoare a Congresului pentru activități spațiale.

* 1986: Ronald Ervin McNair, Ph.D. (21 octombrie 1950 – 28 ianuarie 1986) a fost un fizician american și astronaut NASA, care a zburat cu succes în spațiu cu naveta spațială Challenger în misiunea STS-41-B (1984). A murit în explozia navetei spațiale Challenger în timpul misiunii STS-51-L, din care făcea parte în calitate de specialist.

* 1986: Ellison Shoji Onizuka (24 iunie 1946 – 28 ianuarie 1986) a fost un astronaut american originar din Kealakekua, districtul Kona, Hawaii, care a zburat cu succes în spațiu cu naveta spațială Discovery în misiunea STS-51-C (1985). A murit în explozia navetei spațiale Challenger în timpul misiunii STS-51-L, din care făcea parte în calitate de specialist. El a fost primul american de origine asiatică ^[1] și prima persoană de origine japoneză care a ajuns în spațiu

* 1986: Judith Arlene Resnik (5 aprilie 1949 – 28 ianuarie 1986) a fost o ingineră americană și o astronaută NASA, care a zburat cu succes în spațiu cu naveta spațială Discovery în misiunea STS-41-D (1984). A murit în explozia navetei spațiale Challenger în timpul misiunii STS-51-L, din care făcea parte în calitate de specialist.

Resnik a fost cea de-a doua femeie astronaut americană, înregistrând 145 de ore pe orbita terestră. Era absolventă a Carnegie Mellon University și obținuse un doctorat în inginerie electrică la University of Maryland. Premiul IEEE Judith Resnik pentru inginerie spațială a fost denumit astfel în onoarea ei.

* 1986: Francis Richard "Dick" Scobee (19 mai 1939 – 28 ianuarie 1986) a fost un astronaut NASA, care a zburat cu succes în spațiu cu naveta spațială Challenger în misiunea STS-41-C (1984), fiind pilotul navetei. A fost apoi comandantul misiunii STS-51-L și a murit în explozia navetei spațiale Challenger care a survenit la 73 de secunde de la lansare. I-au rămas soția June, doi copii, Kathie R. (Scobee) Fulgham și generalul de brigadă Richard W. Scobee, și un nepot, Parker Scobee

* 1986: Michael John Smith (30 aprilie 1945 – 28 ianuarie 1986), cunoscut ca Mike Smith, a fost un astronaut NASA, care a fost pilot al navetei spațiale Challenger în misiunea STS-51-L, murind în explozia navetei spațiale la 73 de secunde după lansare.

·         1992: Ion Vlad, sculptor francez de origine română, membru de onoare al Academiei Române. (n. 1920)

·         1994: Frank Hardy, scriitor australian (n. 1917)

·         2000: Aurel Grigoraș (n. 22 februarie 1932 București - d. 28 ianuarie 2000) a fost un dirijor român care a condus vreme de 35 de ani Corul Radiodifuziunii Române.

Aurel Grigoraș a absolvit în 1953 Conservatorul de Muzică "Ciprian Porumbescu" din București, secțiile Dirijat coral și Pedagogie muzicală, beneficiind de îndrumarea unor însemnați mentori: D. D. Botez - dirijat coral, I. D. Chirescu - Teorie și solfegii, I. Dumitrescu - Armonie, N. Buicliu - Contrapunct, Z. Vancea - Istoria muzicii, T. Rogalski - Orchestrație.

În perioada 1953-1965, maestrul Aurel Grigoraș a fost dirijorul corului Teatrului de operetă din București, iar din 1965 până în 2000, a condus Corul Radiodifuziunii Române. În anul 1975, maestrul a condus Corul Operei din Ankara (Turcia).

O imagine fidelă asupra activității dirijorale a lui Aurel Grigoraș este redată de vastul repertoriu abordat. Înfruntând vitregiile vremurilor, obligațiile unor manifestări festive în care "arta" era exclusiv patriotică, anul 1990 constituie pentru Corul Radiodifuziunii împreună cu maestrul lui, începutul unui nou drum, deschiderea către marea muzică, deschiderea sufletelor către frumos. Astfel, repertoriul se îmbogățește și se diversifică, parcurgând epocă după epocă, de la madrigalele din "Renascimento", ce culminează cu lucrările lui Palestrina, Gesualdo da Venosa și Monteverdi, pășind maiestuos printre capodoperele Barocului muzical - creațiile lui Bach și Haendel, punând în valoare lucrările lui Haydn și Mozart, atangând culmea măiestriei vocale în Simfonia a IX-a de Beethoven, dar și corzi profunde ale simțirii artistice în Requiemul german de Brahms. Se cuvine a aminti și alți mari compozitori ce au figurat în repertoriul corului, pregătit de mâna energică a lui Aurel Grigoraș: H. Berlioz, C. Debussy, G. Verdi, G. Puccini, F. Liszt, M. Ravel, G. Mahler, F. Mendelssohn-Bartholdy, G. Gershwin, C. Orff etc. Nu au fost uitate nici lucrările compozitorilor români, atât cei înaintași, cât ăi cei contemporani, cum ar fi: I. Vidu, Gh. Danga, S. Dragoi, Ioan D. Chirescu, N. Lungu, T. Jarda, G. Enescu, P. Constantinescu, S. Toduta, V. Grefiens, R. Paladi, D. Popovici, M. Moldovan, M. Stanculescu-Vosganian, L. Comeș, C. Petra-Basacopol, GH. Dumitrescu, D. Capoianu, F.Donceanu, A. Iorgulescu, A. Vieru, M. Marbe etc. În urma maestrului și a corului său s-ar putea spune că au rămas nu numai concertele ce au dat glas muzicii și bucurie ascultătorilor, dar și nenumărate înregistrări pe bandă magnetică, încrustând astfel, pe aripa timpului, "o istorie scrisă cu inima"(prof. dr. G. Constantinescu).

De-a lungul timpului, dirijorul Aurel Grigoraș și Corul Radiodifuziunii au întreprins diferite turnee în: Bulgaria, Ungaria, Germania, Italia, Spania, Israel și au colaborat cu dirijori de prestigiu precum: Roberto Benzi, Igor Markevici, Antonio de Almeida, Pierre Colombo, Pietro Argento, Kurt Sunderling, Gary Bertini, James Levine, Iosif Conta, Ludovic Bacs, Horia Andreescu, Cristian Brancuși.

* 2001 - Naufragiul vasului ucrainean Pamiat Merkuria în Marea Neagra, s-a  soldat cu decesul a 16  persoane și dispariția altor 3.

·         2002: Astrid Lindgren, scriitoare pentru copii, suedeză (n. 1907)

·         2003 - A încetat din viaţă profesorul Paul Ştefănescu, una dintre cele mai cunoscute figuri ale Criminalisticii Profesorul a devenit cunoscut după 1983, când a publicat seria "În slujba vieţii şi a adevărului". (n. 1930)

* 2003: Miloš Milutinović (în sârbă Милош Милутиновић; n. 5 februarie 1933, Bajina Bašta – d. 28 ianuarie 2003, Belgrad) a fost un fotbalist și antrenor de fotbal sârb, cunoscut ca unul din cele mai mari talente din Serbia și ca o foarte bună extremă.

* 2004: André Van Lysebeth (n. 10 octombrie 1919 – d. 28 ianuarie 2004) a fost un profesor de yoga belgian, cunoscut în Occident datorită lucrărilor sale de hatha-yoga și tantra.* 2004: Joseph „Joe” Viterelli (10 martie 1937 – 28 ianuarie 2004) a fost un actor american. 

·         2008: Arhiepiscopul Christodoulos al Atenei (n. 1939)

·         2010: Cinci asasini ai presedintelui Republicii Bangladesh, Sheikh Mujibur Rahman, au fost executati prin spanzurare. In urma unei  lovituri de stat militare, in data de 15 august 1975,  Mujibur Rahman fusese ucis impreuna cu mai mulți membri ai familiei sale.

* 2011: Bujorel Mocanu (n. 11 mai 1962, Slănic, România – d. 28 ianuarie 2011, Ploiești, România) a fost un fotbalist și antrenor român, care a jucat in special pentru echipa Petrolul Ploiesti.

·         2015: Yves Chauvin, chimist francez, laureat Nobel (n. 1930)

* 2017: Ion Ungureanu (n. 2 august 1935, Opaci, România – d. 28 ianuarie2017,^[1] București, România) a fost un actor,regizor și luptător pentru identitate națională din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldovaîn anii 1990-1994.

Ion Ungureanu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august1991.

Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci din comuna Căușeni (județul Tighina, România), astăzi în raionul Căușeni (Republica Moldova). Membru ULCT. A făcut studii de filologie la Institutul Pedagogic din Chișinău (1954-1955), apoi a studiat actoria la cunoscuta Școală teatrală “Boris Șciukin” din Moscova (1955-1960). Între anii 1963-1964 a mai urmat cursurile superioare de regie din capitala URSS.

După absolvirea studiilor actoricești, a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău, îndeplinind în perioada 1964-1971 și funcția de director artistic al teatrului. Este acuzat de naționalism și nevoit să părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei din metropola rusă (1978-1989).

„Comuniștii nu au țară, ei au teritorii. În 71 s-a lovit în „Luceafărul”. Mie mi-a fost interzisă Steaua fără nume - spectacol pe care-l montasem cu studenții, ca lucrare de licență. A avut noroc numai de trei reprezentații. Nu vă închipuiți ce se petrecea la Chișinău cu ocazia prezentării acestui spectacol… Și faptul că se pomenea de trenul București-Sinaia i-a deranjat pe mulți… La un moment dat, chiar și cei care simpatizau teatrul îmi ziceau: „Ei, Ungurene, dar nici așa nu se poate… la fiecare pas rostiți pe scenă București…” Eu le zic că e un orar de tren, iar ei: „Las’ că știm noi.” Vă închipuiți în ce situație ne aflam noi acolo? Astăzi parcă nici mie nu-mi vine a crede că am trecut prin această grozăvie… Și uite așa a fost interzis acest spectacol, a fost interzis și alt spectacol al meu chiar în ziua premierei, cu 30 de minute înainte de ridicarea cortinei, spectacolul Minodora. Mi s-au imputat greșeli ideologice, grave greșeli în formarea repertoriului, grave greșeli în educarea tineretului, în conducerea teatrului și am fost nevoit să părăsesc teatrul „Luceafărul”, să încep bejeniile… ^[2]”

—Ion Ungureanu

Ion Ungureanu a debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul Când omul nu-i la locul lui, primul film artistic realizat la studioul "Moldova-film". În decursul timpului, s-a impus ca un interpret care știe să îmbine firescul cu expresivitatea artistică. A jucat în 25 filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din Când omul nu-i la locul lui (1958), Sfântul Petru din Se caută un paznic (1967) și cel din filmul Favoritul (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.

În anul 1989 revine în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al culturii și cultelor (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005).

În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național "A. Pușkin" din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național "Mihai Eminescu" ^[3].

A repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.De asemenea a avut mare impact asupra readucerii statuii lupoaicei.

Ion Ungureanu a decedat sâmbătă, 28 ianuarie 2017, la Spitalul Cotelea din București.^[4] A fost înmormântat marți, 31 Ianuarie, în Cimitirul Central din Chișinău, cu onoruri militare

FILMOGRAFIE

Actor

Filme de ficțiune

• Când omul nu-i la locul lui (1958) - Boris Grădinaru
• Armaghedon (1962) - mirele
• Călătorie în april (1962) - președinte
• Leacuri amare (s/m, 1963) - Somnilă
• Bariera (s/m, episod, 1963)
• Serghei Lazo (1967) - Komarovski
• Se caută un paznic (1968) - Sfântul Petru
• Ofițer în rezervă (1971) - instructor
• Viforul roșu (1971) - Gheorghe Ghiță
• Acest dulce cuvânt - libertatea ("Mosfilm", 1972) - senatorul Ramires
• Podurile (1973) - Ștefanache
• Bărbații încărunțesc de tineri (1974) - Chiril Armașu
• Calul, pușca și nevasta (1975) - Novac
• Favoritul (1976) - inspectorul Lodge;
• Povestea lui Făt-Frumos (1977) - Laur-Balaur
• Când ai alături un bărbat (episod, 1977)
• Centaurii ("Mosfilm", 1978) - senator
• Pregătire de examen (episod, 1979)
• Taina vilei Greta ("Mosfilm", 1984) - procurorul
• Cum să devii fericit ("Mosfilm", 1985) - savantul
• Povestea unui om necunoscut ("Mosfilm", 1986) - avocatul Pekarski
• Nikolai Vavilov ("Mosfilm", 1987) - președintele Academiei de Științe
• Dansul efemer al dragostei (1988) - conducătorul ansamblului
• Codrii (serial televizat, 1991) - președinte ș.a.

Teatru de televiziune

• Păsările tinereții noastre (după Ion Druță, 1974)
• Lika (după A.Zubarev, 1980)
• Nora (după piesa "Casa cu păpuși" de Henrik Ibsen, 1982)
• Ultima întâlnire (după A.Galin, 1986)
• Trandafiri albi, elefanți de culoare roză (după W.Gibson, 1987)
• Sfânta sfintelor (după Ion Druță, 1988).

Scenarist

• Monolog (film documentar, 1967) - coautor

Ion Ungureanu
Ion Ungureanu
Date personale
Născut	2 august 1935  Opaci, raionul Căușeni, Moldova
Decedat	28 ianuarie 2017 (81 de ani)[1]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cetățenie	Moldova
Ocupație	om politic actor
Primul Ministru al Culturii și Cultelor al Republicii Moldova
În funcție 6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994
Președinte	Mircea Snegur
Prim-ministru	Mircea Druc Valeriu Muravschi Andrei Sangheli
Succedat de	Mihail Cibotaru
Premii	Ordinul Republicii (2012) Medalia „Meritul Civic” (1996) Ordinul de Onoare
Partid politic	Frontul Popular din Moldova

Sărbători

·         Sf Cuvioși: Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul; Duminica a 14-a după Rusalii - Pilda nunții fiului de împărat (calendar creștin-ortodox)

·         Ziua internațională a mobilizării împotriva războiului nuclear, proclamată de Consiliului Mondial al Păcii, sărbătorită din 1966

·         Ziua europeană a protecţiei datelor – Ziua europeană a protecţiei datelor (“Data Protection Day”) este marcată anual la 28 ianuarie, data semnificând aniversarea zilei în care a fost deschisă pentru semnare Convenţia 108 a Consiliului Europei privind protecţia persoanelor, în 1981.

TEATRU/FILM

FLORIN MIRCEA

Florin Mircea, născut la 28 ianuarie 1942, la Focşani, a jucat din 1973 pe scena Teatrului Naţional "Vasile Alecsandri" din Iaşi. A interpretat numeroase roluri şi a primit trofeul UNITER pentru cel mai bun actor al stagiunii 1994-1995 pentru rolurile Kaloşin şi Anciughin din „Anecdote provinciale" de Alexandr Vampilov.

Câştigător al Premiului pentru cel mai bun actor în rol principal pentru rolurile Kaloșin și Anciughin în spectacolul „Anecdote provinciale”, la Teatrul Naţional „Vasile Alecsandri” din Iaşi, anul 1996

FLORINA CERCEL

De la Wikipedia, enciclopedia liberă

Sari la navigareSari la căutare

Florina Cercel
Florina Cercel primind o stea pe Aleea Celebrităților
Date personale
Născută	28 ianuarie 1943[1]  Piatra Neamț, Neamț, România
Decedată	30 iulie 2019 (76 de ani)[2]  București, România
Înmormântată	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	cancer pulmonar
Cetățenie	România
Ocupație	actriță
Activitate
Alma mater	Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Florina Cercel (alternativ: Florina Cercel Perian; n. 28 ianuarie 1943,^[1] Piatra Neamț, Neamț, România – d. 30 iulie 2019,^[2] București, România) a fost o actriță română de film, radio, televiziune, scenă și voce.

CUPRINS

• 1Carieră
• 2Premii și distincții
• 3Filmografie
• 4Teatru
• 5Note
• 6Legături externe

CARIERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

A absolvit Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică din București în 1964, la clasa profesorilor Jules Cazaban, Cornel Todea și Victor Moldovan. A jucat ca actriță pe scenele următoarelor instituții: Teatrul Dramatic de Stat din Galați (1964-1965), Teatrul Național din Timișoara (1965-1973) și Teatrul Național din București (din 1972). A fost căsătorită timp de 7 ani cu medicul Ioan Perian Liviu

PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Premiul UNITER pentru „cea mai bună interpretare feminină” pentru rolul Vassa Jeleznova din piesa „Vassa Jeleznova”, de Maxim Gorki, regia Ion Cojar, 1990
• Ordinul național Serviciul Credincios în grad de Cavaler (13 decembrie 2002), alături de alți actori, „pentru devotamentul și harul artistic puse în slujba teatrului romanesc, cu prilejul împlinirii unui veac și jumătate de existență a Teatrului Național din București”. ^[3]
• Premiul Ministerului Culturii și Cultelor pentru cea mai bună actriță a anului 2002 în rolul Annei Andreevna din piesa „Revizorul” de Nikolai Gogol, 2002

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Fratii (1970)
• Filip cel bun (1975)
• Dincolo de pod (1976) - Marta, soția meșterului Bocioacă
• Prin cenușa imperiului (1976) - grecoaica
• Premiera (1976) - ziarista de la Făclia
• Roșcovanul (1976) - Elena Duma, activista P.C.R.
• Toate pînzele sus (serial TV, 1977) - ep. 8
• Marele singuratic (1977) - Ilinca
• Iarna bobocilor (1977) - Despina
• Eu, tu, și... Ovidiu (1978)
• Ecaterina Teodoroiu (1978) - gazda
• Brațele Afroditei (1979)
• Vacanță tragică (1979)
• Burebista (1980)
• Dumbrava minunată (1980) - Mia Vasilian
• Bietul Ioanide (1980) - dublaj voce Ioana "indolenta"
• Iancu Jianu zapciul (1981)
• Femeia din Ursa Mare (1982) - Maria
• Caruta cu mere (1983)
• Bocet vesel (1984)
• Vară sentimentală (1986) - felcerița Paraschiva Dârzu
• Din prea multa dragoste (1986)
• Trenul din zori nu mai opreste aici (TV) / (1994) - Nebuna din Capri
• Crucea de piatră / Crucea de piatră - ultimul bordel (1994) - Matroana bordelului
• Ultima halta in Paradis (TV) / (2002) - Doctorita
• Les percutés / Țăcăniții (2002)
• Ambasadori, căutam Patrie (2003) - Mariana
• The Half Life of Timofey Berezin / Viața lui Timofei Berezin (2006) - Valentina Trailer
• O soacra de cosmar (2006) - Mama lui Nicu
• Niciodata nu e prea tarziu (2006) - Mioara
• Inima de tigan (2007) - Spania Fieraru
• Regina (2008) - Spania
• Aniela (2009) - Aretia Belciugesco
• Moștenirea (2011) - Spania
• Narcisa: iubiri nelegiuite (2011) - Bunica Narcisei (sezonul 3)
• Poveste imorală

TEATRU[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Dona Diana, regia Victor Moldovan, 1973 ^[4]
• Arde soarele deasupra lui Seneca de Kincses Elemér
• Bacantele de Euripide, regia (1997)
• Moartea unui comis voiajor, autor Arthur Miller, regia Horea Popescu (2000)
• Revizorul, autor Nikolai Vasilievici Gogol, regia Serghei Cerkasski (2002)
• Jurământul, autor Dan Tărchilă, regia Vasile Manta (2004)
• Lucrezia Borgia, autor Victor Hugo, regia Cristian Ioan (2004)
• Micii burghezi, autor Maxim Gorki, regia Sorana Coroamă Stanca (2004)
• Inimă de câine, autor Mihail Afanasievici Bulgakov, regia Yuri Kordonsky (2005)
• Monodrame europene, autor Dumitru Radu Popescu, Helmut Peschina, regia Dan Stoica (2007)
• Istoria comunismului, povestită pentru bolnavii mintal, autor Matei Vișniec, regia Florin Fătulescu (2007)
• Camerista de Hermann Broch, regia Dan Stoica (2008)
• Graciosa și Percinet, autor Madame d'Aulnoy, regia Răzvan Popa (2008)
• De vorbă cu Eminescu
• Gaițele, autor Alexandru Kirițescu, regia Dan Tudor (2012)
• Dumnezeu se îmbracă de la second-hand de Iulian Margu, regia Ion Caramitru (2014)
• Noapte bună, mamă!, regia Mircea Cornișteanu (2014)
• Omul de zăpadă, autor Lia Bugnar, regia Leonard Popovici (2014)
• Oreste, regele sunetelor, regia Constantin Dinischiotu (2014)
• Pe strada Mântuleasa, autor Mircea Eliade, regia Titel Constantinescu (2014)
• Quartet, autor Ronald Harwood, regia Dan Tudor (2014)
• Regele moare, autor Eugene Ionesco, regia Victor Ioan Frunză (2014)
• Rusoaica, autor Gib Mihăescu, regia Manuela Popescu (2014)
• Săptămâna luminată, regia Cristian Munteanu (2014)
• Ultima haltă în paradis, autor Valentin Nicolau, regia Alexandru Tocilescu (2014)
• Vassa Jeleznova, autor Maxim Gorki, regia Ion Cojar (2014)

Florina Cercel, o viață pe scenă: ”Am emoții din ce în ce mai mari în fața publicului”

Florina Cercel, o viață într-un interviu

ION UNGUREANU

Ion Ungureanu
Date personale
Născut	2 august 1935  Opaci, România
Decedat	28 ianuarie 2017 (81 de ani)[1]  București, România
Înmormântat	Cimitirul Central din Chișinău
Cetățenie	Moldova  România
Etnie	români
Religie	Mitropolia Basarabiei[2]
Ocupație	politician actor regizor[*]
Primul Ministru al Culturii și Cultelor al Republicii Moldova
În funcție 6 iunie 1990 – 5 aprilie 1994
Președinte	Mircea Snegur
Prim-ministru	Mircea Druc Valeriu Muravschi Andrei Sangheli
Succedat de	Mihail Cibotaru
Deputat în Parlamentul Republicii Moldova de legislatura I
În funcție 17 martie – 6 iunie 1990
Premii	Ordinul Republicii (2012) Medalia „Meritul Civic” (1996) Ordinul de Onoare Maestru emerit al artelor al RSFSR[*] Artist al poporului din RSS Moldovenească
Partid politic	Frontul Popular din Moldova
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Ion Ungureanu (n. 2 august 1935, Opaci, România – d. 28 ianuarie 2017,^[1] București, România) a fost un actor,regizor și luptător pentru identitate națională din Republica Moldova, care a îndeplinit funcția de ministru al culturii și cultelor al Republicii Moldova (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994) și a fost deputat în primul Parlament al Republicii Moldova în anii 1990-1994.

Ion Ungureanu este unul din cei 278 de delegați ai primului parlament al fostei R.S.S. Moldovenească (devenită apoi Republica Moldova), care au votat Declarația de Independență a Republicii Moldova la 27 august 1991.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Distincții și decorații
• 3Filmografie
  • 3.1Actor
    • 3.1.1Filme de ficțiune
    • 3.1.2Teatru de televiziune
  • 3.2Scenarist
• 4Referințe
• 5Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Ion Ungureanu s-a născut la 2 august 1935 în satul Opaci din comuna Căușeni (județul Tighina, România), astăzi în raionul Căușeni (Republica Moldova). Membru ULCT. A făcut studii de filologie la Institutul Pedagogic din Chișinău (1954-1955), apoi a studiat actoria la cunoscuta Școală teatrală “Boris Șciukin” din Moscova (1955-1960). Între anii 1963-1964 a mai urmat cursurile superioare de regie din capitala URSS.

După absolvirea studiilor actoricești, a fost angajat în anul 1960 ca actor la Teatrul "Luceafărul" din Chișinău, îndeplinind în perioada 1964-1971 și funcția de director artistic al teatrului. Este acuzat de naționalism și nevoit să părăsească RSS Moldovenească. Pleacă la Moscova, unde lucrează ca regizor la Teatrul Armatei din metropola rusă (1978-1989).

„Comuniștii nu au țară, ei au teritorii. În 71 s-a lovit în „Luceafărul”. Mie mi-a fost interzisă Steaua fără nume - spectacol pe care-l montasem cu studenții, ca lucrare de licență. A avut noroc numai de trei reprezentații. Nu vă închipuiți ce se petrecea la Chișinău cu ocazia prezentării acestui spectacol… Și faptul că se pomenea de trenul București-Sinaia i-a deranjat pe mulți… La un moment dat, chiar și cei care simpatizau teatrul îmi ziceau: „Ei, Ungurene, dar nici așa nu se poate… la fiecare pas rostiți pe scenă București…” Eu le zic că e un orar de tren, iar ei: „Las’ că știm noi.” Vă închipuiți în ce situație ne aflam noi acolo? Astăzi parcă nici mie nu-mi vine a crede că am trecut prin această grozăvie… Și uite așa a fost interzis acest spectacol, a fost interzis și alt spectacol al meu chiar în ziua premierei, cu 30 de minute înainte de ridicarea cortinei, spectacolul Minodora. Mi s-au imputat greșeli ideologice, grave greșeli în formarea repertoriului, grave greșeli în educarea tineretului, în conducerea teatrului și am fost nevoit să părăsesc teatrul „Luceafărul”, să încep bejeniile… ^[3]”

—Ion Ungureanu

Ion Ungureanu a debutat în cinematografie în anul 1958 în filmul Când omul nu-i la locul lui, primul film artistic realizat la studioul "Moldova-film". În decursul timpului, s-a impus ca un interpret care știe să îmbine firescul cu expresivitatea artistică. A jucat în 25 filme. Rolurile sale cele mai cunoscute au fost Boris Grădinaru din Când omul nu-i la locul lui (1958), Sfântul Petru din Se caută un paznic (1967) și cel din filmul Favoritul (1976). De asemenea, a dublat zeci de filme în limba română. A regizat mai multe filme la televiziunea centrală din Moscova.

În anul 1989 revine în Republica Moldova. Îndeplinește funcția de ministru al culturii și cultelor (6 iunie 1990 - 5 aprilie 1994), apoi pe cea de vicepreședinte al Fundației Culturale Române din București (1995-2005).

În calitate de ministru, Ion Ungureanu a luat o serie de decizii cum ar fi cea ca timp de doi ani, pentru învățarea limbii române literare, regizorii basarabeni să lucreze în teatrele din România. El a desființat în anul 1992 Teatrul Național "A. Pușkin" din Chișinău, înființând în locul lui Teatrul Național "Mihai Eminescu" ^[4].

A repus în centrul Chișinăului statuia lui Ștefan cel Mare.De asemenea a avut mare impact asupra readucerii statuii lupoaicei.

Ion Ungureanu a decedat sâmbătă, 28 ianuarie 2017, la Spitalul Colțea din București.^[5] A fost înmormântat marți, 31 Ianuarie, în Cimitirul Central din Chișinău, cu onoruri militare.^[6]

DISTINCȚII ȘI DECORAȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Ordinul Republicii (2012)^[7]
• Medalia „Meritul Civic” (1996)^[8]

Ion Ungureanu a primit titlurile de Maestru emerit în arte al Uniunii Sovietice (1981), Artist al poporului din RSS Moldovenească (1989), decernându-i-se și Premiul "Intervidenie" pentru filmul televizat "Lika" (Plovdiv, Bulgaria, 1981) și Premiul Național (1990).

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Actor[modificare | modificare sursă]

Filme de ficțiune[modificare | modificare sursă]

• Când omul nu-i la locul lui (1958) - Boris Grădinaru
• Armaghedon (1962) - mirele
• Călătorie în april (1962) - președinte
• Leacuri amare (s/m, 1963) - Somnilă
• Bariera (s/m, episod, 1963)
• Serghei Lazo (1967) - Komarovski
• Se caută un paznic (1968) - Sfântul Petru
• Ofițer în rezervă (1971) - instructor
• Viforul roșu (1971) - Gheorghe Ghiță
• Acest dulce cuvânt - libertatea ("Mosfilm", 1972) - senatorul Ramires
• Podurile (1973) - Ștefanache
• Bărbații încărunțesc de tineri (1974) - Chiril Armașu
• Calul, pușca și nevasta (1975) - Novac
• Favoritul (1976) - inspectorul Lodge;
• Povestea lui Făt-Frumos (1977) - Laur-Balaur
• Când ai alături un bărbat (episod, 1977)
• Centaurii ("Mosfilm", 1978) - senator
• Pregătire de examen (episod, 1979)
• Taina vilei Greta ("Mosfilm", 1984) - procurorul
• Cum să devii fericit ("Mosfilm", 1985) - savantul
• Povestea unui om necunoscut ("Mosfilm", 1986) - avocatul Pekarski
• Nikolai Vavilov ("Mosfilm", 1987) - președintele Academiei de Științe
• Dansul efemer al dragostei (1988) - conducătorul ansamblului
• Codrii (serial televizat, 1991) - președinte ș.a.

Teatru de televiziune[modificare | modificare sursă]

• Păsările tinereții noastre (după Ion Druță, 1974)
• Lika (după A.Zubarev, 1980)
• Nora (după piesa "Casa cu păpuși" de Henrik Ibsen, 1982)
• Ultima întâlnire (după A.Galin, 1986)
• Trandafiri albi, elefanți de culoare roză (după W.Gibson, 1987)
• Sfânta sfintelor (după Ion Druță, 1988).

Scenarist[modificare | modificare sursă]

• Monolog (film documentar, 1967) - coautor

Ion Ungureanu (interviu integral)

ION UNGUREANU - ACTOR, REGIZOR, ARTIST AL POPORULUI

MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

ARTHUR RUBINSTEIN

Arthur Rubinstein
Date personale
Născut	28 ianuarie 1887[1][3][4][5]  Lițmanștadt, Imperiul Rus
Decedat	20 decembrie 1982 (95 de ani)[1][3][4][5]  Geneva, Geneva, Elveția
Căsătorit cu	Nela Młynarska[*]
Copii	John Rubinstein[*] Eva Rubinstein[*] Paul Rubinstein[*]
Cetățenie	Polonia  SUA
Ocupație	classical pianist[*] artist de înregistrare[*]
Activitate
Gen muzical	muzică clasică
Instrument(e)	pian
Premii	Knight Commander of the Order of the British Empire[*] Medalia Prezidențială pentru Libertate[*] Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*] Premiul Muzical Léonie Sonning[*] Royal Philharmonic Society Gold Medal[*] Legiunea de Onoare în grad de Mare Ofițer[*] Kennedy Center Honors[*] Ordinul Polonia Restituta Ordinul Sfântului Iacob al Sabiei în grad de mare ofițer[*][2] Leopoldsorde[*] Premiile Grammy Ordinul de Merit al Republicii Italiene în grad de Mare Cavaler[*] Ordinul Sfântului Iacob al Sabiei în grad de ofițer[*][2] Gran Cruz de la Orden Civil de Alfonso X el Sabio[*] Stea pe Hollywood Walk of Fame[*] Krzyż Komandorski Orderu Odrodzenia Polski[*] Ordinul Polonia Restituta în grad de ofițer[*]
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Arthur (Artur) Rubinstein (n. 28 ianuarie 1887, Łódź, Polonia - d. 20 decembrie 1982, Geneva, Elveția) a fost un pianist polonez de origine evreiască, considerat unul din cei mai mari pianiști ai secolului al XX-lea.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Înregistrări
• 3Note
• 4Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

S-a născut la Łódź, în Polonia dintr-o familie de evrei, fiind al șaptelea copil, mezinul familiei. Și-a început studiile în Varșovia, unde a avut primul concert la vârsta de șapte ani. A continuat studiile la Berlin îndrumat atent de către Joseph Joachim sub a cărui baghetă a debutat în 1899 interpretând Concertul în La major, KV 488 de Wolfgang Amadeus Mozart. În 1904 merge la Paris, unde îi întâlnește pe compozitorii Maurice Ravel, Paul Dukas, George Enescu și pe violonistul Jacques Thibaud. Debutează pe celebra scenă Carnegie Hall din New York în 1906 interpretând Concertul nr. 2 pentru pian și orchestră de Camille Saint-Saëns, concert pe care îl va cânta și în ultima sa apariție televizată în anul 1979. Au urmat apoi turnee în Statele Unite, Austria, Italia și Rusia. În 1912 a debutat la Londra, unde va frecventa până în 1914 salonul muzical al lui Paul și Muriel Draper, salon frecventat printre alții de către Igor Stravinski, Jacques Thibaud, Pablo Casals sau Pierre Monteux.

Între 1916 și 1917 Rubinstein a efectuat turnee în Spania și America de Sud iar în 1921 două turnee în SUA. Între 1932-1937 își întrerupe cariera concertistică pentru a-și perfecționa tehnica relansându-se apoi ca un gigant al pianisticii secolului al XX-lea. Pe parcursul celui de al doilea război mondial cariera lui s-a desfășurat doar în Statele Unite unde primește cetățenia în 1946. Pe lângă activitatea solistică s-a ocupat și de muzica de cameră, printre partenerii săi numărându-se Eugène Ysaye (1858–1931), Gregor Piatigorsky (1903–1976), Jascha Heifetz (1901-1987) și Henryk Szeryng (1918-1988). A refuzat să cânte în Germania postbelică pentru că membrii familiei sale au fost exterminați de către naziști. S-a retras de pe scenă la vârsta de 89 de ani în 1976, recitalul de adio susținându-l la Londra.

A trăit 95 de ani; interesanta poveste a vieții lui fiind cuprinsă în două volume autobiografice intitulate My Young Years (1973) și My Many Years (1980). Era un poliglot vorbind fluent opt limbi. La 45 de ani s-a căsătorit cu Aniela (Nela) Mlynarska, cu care a avut patru copii.

A murit la Geneva în anul 1982. Conform dorinței sale, corpul său a fost incinerat, iar cenușa sa a fost adusă în Israel. Ea a fost îngropată în Pădurea Ierusalimului, într-o pădurice care îi poartă numele, lângă moshavul Aminadav. Locul mormântului său este un punct de observație preferat al peisajului creat de pădurile din împrejurime, și în apropierea sa a fost așezat un monument sub forma unor valuri de clape de pian.

ÎNREGISTRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Arthur Rubinstein a fost un pionier în domeniul înregistrărilor efectuând înregistrări între anii 1927 - 1976. Întreaga carieră de pianist este foarte bine reflectată de imensa colecție de 94 de cd-uri intitulată "The Rubinstein Collection" și editată de BMG în anul 1999 ce conține peste 700 de înregistrări, însumând peste 100 de ore de muzică; de departe cel mai înregistrat și reînregistrat compozitor fiind Chopin (nocturnele, concertele, scherzouri-le, polonezele, baladele și mazurcile). Integrala concertelor pentru pian de Beethoven poate fi găsită de asemenea în trei ediții.

Arthur Rubinstein performs Chopin: Piano Concerto No.2 in 1961 (AUDIO)

Arthur Rubinstein (Part 1) / Historic Piano Masterclass / Jerusalem Music Centre

Part 2

FELICIA DONCEANU

Felicia Donceanu
Date personale
Născută	28 ianuarie 1931[1]  Bacău, România
Decedată	21 ianuarie 2022 (90 de ani)[2]
Cetățenie	România
Ocupație	compozitoare pictoriță
Activitate
Studii	Universitatea Națională de Muzică București
Premii	Ordinul Meritul Cultural
Modifică date / text

Felicia Donceanu (n. 28 ianuarie 1931,^[1] Bacău, România – d. 21 ianuarie 2022^[2]) a fost o pictoriță, sculptoriță și compozitoare română.

CUPRINS

• 1Viața
• 2Distincții și premii
• 3Lucrări
• 4Note
• 5Legături externe

VIAȚA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Felicia Donceanu s-a născut la Bacău, în 1931 și a studiat compoziția la clasa profesorului Mihail Jora (cu care a studiat compoziția) la Conservatorul de Muzică „Ciprian Porumbescu”. Printre maeștrii săi se numără și George Breazul și Ioan D. Chirescu (cu care a studiat teorie și solfegiu), Paul Constantinescu (armonie), Nicolae Buicliu (countrapunct), Theodor Rogalski și Mircea Basarab (orchestrație), Paul Jelescu (citire de partituri), Eugenia Ionescu (pian), Zeno Vancea, Constantin Bugeanu, Andrei Tudor (istoria muzicii), Tiberiu Alexandru, Nicolae Parocescu, Emilia Comișel (folclor), Ion Vicol și Ion Marian (dirijat coral), Jean Bănescu (canto). După finalizarea studiilor în 1956, ea a lucrat ca redactor la Editura pentru Literatură și Artă (ESPLA) din București, secția muzicală, până în 1958, și apoi la Editura Muzicală a U.C.M.R, până în anul 1966.^[3]

A scris articole și cronici în Muzica, Contemporanul, Munca, Azi. A susținut conferințe, prelegeri, concerte-lecții, emisiuni radiofonice. A scris texte pentru muzică proprie și pentru diverse lucrări corale aparținând diferiților compozitori români. A scris scenarii pentru radio și pentru spectacole muzical-coregrafice. A realizat ilustrații de cărți pentru copii.

Referitor la compoziție, aceasta s-a axat mai mult pe lucrările pentru voce și diferite ansambluri (cicluri de lieduri, cicluri corale, vocal-instrumentale, teatru instrumental) îndreptându-și atenția și asupra muzicii pentru copii. A obținut numeroase distincții, precum Premiul Academiei Române și Premii de creație ale U.C.M.R., dar și o Mențiune la Concursul Internațional de compoziție din Mannheim, în 1961.

După plecarea de la edituri, ea s-a dedicat în întregime compoziției, producând lucrări care au fost interpretate la nivel internațional.

S-a căsătorit cu poetul Alexandru Voitin.^[4]

DISTINCȚII ȘI PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Mențiune specială la Concursul Internațional de Compoziție de la Mannheim, 1961
• Premiul Uniunii Compozitorilor în 1984, 1984, 1986, 1988, 1993, 1996, și 1997
• Ordinul Meritul Cultural clasa I, 1981
• Premiul „George Enescu” al Academiei Române, 1984^[5]
• Marele Premiu al Uniunii Compozitorilor și Muzicologilor din România (UCMR), 2010^[6]

LUCRĂRI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Felicia Donceanu a compus pentru piese de teatru („Tartuffe” de Molière, 1965; „Măsură pentru măsură” de William Shakespeare, 1965) și ansamblu instrumental, dar s-a concentrat în mare parte pe lucrări camerale. Muzica ei este influențată de muzica populară românească, uneori folosind instrumente populare tradiționale. Lucrările selectate includ:

• Arie de concert (1973), pentru bariton și orchestră
• Măiastra (1973), pentru soprană, cor și orchestră de coarde
• Picolicomando (1984) pentru tenor, copii, cor, orgă, vioară și percuție
• Yolanda (1993), pentru soprană și orchestră
• Rugăciunea Domnească (1992), pentru voce, orchestră de coarde și percuție
• Rugăciunea Domnească (1998), pentru cor masculin,  orchestră de coarde și percuție
• Invocatio (1999), cu texte biblice și fragmente de versuri de Ovidiu, marcat pentru soprană, pian, vioară și orchestră de cameră
• Clopote la soroc (1999), o cantată pentru cor SATB și orchestră
• Retro-Tango, pentru ansamblu fagot
• Inscripția de pe un catarg, pentru harpă
• Odinioară, cântec-ciclu pentru mezzo-soprană și pian
• Mărgele (1962), patru cântece pe versuri de Tudor Arghezi
• Trei Cântece pentru Til (1964), pe versuri de George Călinescu
• Dor I pentru contralto
• Dor II pentru contralto
• Imagini pe versuri de Eminescu (1963-1965), pentru soprană
• Cu Penetul
• Mărturisiri, ciclu de cinci cântece pentru bas-bariton cu poezii de Alexandru Voitin, din septembrie 1975-septembrie 1978 și 1986
• Cântece de fată frumoasă
• Cântând cu Ienăchiță Văcărescu
• Sincron
• Ponti Euxini Clepsydra (1971), pentru soprană, clarinet, oboi, percuție, harpă
• Mai sunt încă roze (1972), cu texte de Macedonski, este un cântec de cinci munca pentru soprană și ansamblu instrumental
• Două Serenade (1973), pentru bariton, flaut, harpă, versuri de Baconski
• Cântece de fată frumoasă (1976), trei-mișcari pentru mezzo-soprană, corn englez și marimba
• Cântând cu Ienăchiță Văcărescu (1983), pentru soprană, flaut, viola da gamba, flaut, clavecin și percuție, text de Ienăchiță Văcărescu
• Abțibilder după Tristan Tzara (1996), pentru soprană, clavecin, și două viole da gamba
• Cutia cu surpriză ... și pentru oameni încrutați (1998), pentru soprană, două viole da gamba, clavecin, pian, și marionete
• Tablouri vivante (1999), pentru voce și instrumente

Lucrări înregistrate pe CD:

• Polhymnia – Sacrée et Profane

Felicia Donceanu 90

AL. FLEHTENMACHER

Sari la navigareSari la căutare

Alexandru Flechtenmacher
Imaginea lui Alexandru Flechtenmacher pe un timbru românesc
Date personale
Născut	23 decembrie 1823[1][2]  Iași, Principatul Moldovei
Decedat	28 ianuarie 1898 (74 de ani)[1][2]  București, Regatul României
Părinți	Christian Flechtenmacher
Căsătorit cu	Maria Flechtenmacher
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Religie	Luteran
Ocupație	compozitor, violonist, dirijor și pedagog
Activitate
Cunoscut pentru	Autorul primei operete românești, Baba Hârca - 26 decembrie 1848, Iași
Modifică date / text

Alexandru Adolf Flechtenmacher (n. 23 decembrie 1823,^[1][2] Iași, Moldova – d. 28 ianuarie 1898,^[1][2] București, România) a fost un compozitor, violonist, dirijor și pedagog din România, autorul muzicii pentru Hora Unirii.^[3]

CUPRINS

• 1Biografie
  • 1.1Director muzical
  • 1.2Compozitor
• 2Compoziții
• 3Note

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Alexandru Flechtenmacher^[4] a fost fiul juristului Christian Flechtenmacher (1785–1843), un jurist sas stabilit în Principatul Moldovei.

Director muzical[modificare | modificare sursă]

În perioada 1 noiembrie 1864-1869 Alexandru Flechtenmacher a fost director la Conservatorul de Muzică și Declamațiune din București, instituție care a devenit ulterior Universitatea Națională de Muzică din București.^[5]

Compozitor[modificare | modificare sursă]

Este autorul primei operete românești, Baba Hârca, pe text de Matei Millo.^[6][7] Premiera a avut loc pe 26 decembrie 1848 la Teatrul Național din Iași,^[8] ca operată-vrăjitorie în două acte și trei tablouri.^[9] Matei Millo a interpretat rolul principal fiind și primul actor român care a jucat în travesti. Costumul este păstrat și astăzi la Muzeul Mihai Eminescu.^[10]

A compus, de asemenea, muzica pentru Hora Unirii, pe versurile scrise în 1855 de poetul Vasile Alecsandri, precum și primele vodeviluri și cuplete pentru piesele lui Vasile Alecsandri și cântece patriotice.^[11]

În perioada 1853-1858 Alexandru Flechtenmacher s-a stabilit la Craiova, unde a dirijat cu prioritate muzica compusă de el însuși. Dintre compozițiile sale se pot enumera: „opereta-vrăjitorie” Baba Hârca, melodrama națională cu cântece Cetatea Neamțului, operetele Crai Nou și Sacagiu, vodevilurile Fermecătorița (după George Sand), Cimpoiul dracului și Banii, gloria și amorul, drama cu muzică Zavera lui Tudor, opera în trei acte Fata de la Cozia, spectacolele cu muzică Banul Mărăcine și Iancu Jianu, căpitan de haiduci, feeria muzicală Fata aerului, compusă în colaborare cu Eduard Wachmann.^[12]

COMPOZIȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Baba Hârca, operetă-vodevil în două acte (1848, Iași)
• Doi țărani și cinci cârlani, vodevil, după Constantin Negruzzi (1848, Iași)
• Barbu Lăutarul, după Vasile Alecsandri (1850, Iași)
• Scara mâței, vodevil (1850, Iași)
• Coana Chirița sau două fete și-o neneacă, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850)
• Întoarcerea Coanei Chirița sau Coana Chirița în provincie, vodevil, după Vasile Alecsandri (1850, Iași)
• Banii, Gloria și Amorul, vodevil (1861, București)
• Răzvan și Vidra, dramă istorică în cinci acte, după Bogdan Petriceicu Hasdeu (1867, București)
• Fata de la Cozia, operă în trei acte după Dimitrie Bolintineanu (1870, neterminată)

Hora Unirii (Alex Flechtenmacher, Vasile Alecsandrii)

Orchestra simfonică a Radioteleviziunii Române - Alexandru Flechtenmacher: Moldavian National Overt

Salta romane! Alex Flechtenmacher)

MUZICĂ PENTRU SUFLET:

1. 

Mambo / Cha Cha Cha / Rumba / Tango 2023 | Non Stop Beautiful Romantic Instrumental Latin Love Songs

POEZIE, GÂNDURI PESTE TIMP

MARTHA BIBESCU

Martha Bibescu
Date personale
Născută	28 ianuarie 1886[2][3][4]  București, România
Decedată	28 noiembrie 1973 (87 de ani)[2][3][4]  Paris, Île-de-France, Franța
Părinți	Ion N. Lahovari
Căsătorită cu	George-Valentin Bibescu
Copii	Valentine Bibesco[*]
Cetățenie	Franța  România
Ocupație	poetă eseistă romancieră[*] scriitoare biografă[*]
Partid politic	Frontul Renașterii Naționale
Limbi	limba franceză[1]
Note
Premii	Marcelin Guérin Prize[*] Prix Gustave Le Métais-Larivière[*]
Modifică date / text

Martha Bibescu (alias Marthe Bibesco; n. 28 ianuarie 1886, București – d. 28 noiembrie 1973, Paris) a fost o romancieră, poetă, politiciană și memorialistă română și franceză. S-a distins prin întreaga ei operă ca o prezență de o mare noblețe de spirit. A fost fiica lui Ion Lahovary, ministru al României la Paris și ministru de Externe, și a Smarandei (Emma) Mavrocordat. A fost soția prințului George Valentin Bibescu, care era văr primar cu Ana de Noailles și care avea să devină președintele Federației Aeronautice Internaționale. De asemenea, a fost una din primele femei-mason ale României și una dintre cele mai frumoase și cunoscute românce ale începutului de secol XX.

„Frumoasă, cultă, bogată – toate la un loc pentru o singură ființă sunt un păcat de neiertat”

—Christopher Birdwood Thomson, 1st Baron Thomson of Cardington

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Opera
• 3Aprecieri critice
• 4Note
• 5Bibliografie
• 6Legături externe

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Privind data exactă a nașterii scriitoarei, din mărturisirile ei se cunosc cu precizie ziua și luna (28 ianuarie, București), anul 1886 stabilit doar dintr-o întreagă serie de ipoteze ce mai cuprinde și anii 1888, 1889, 1890, 1891. Martha Lahovary făcea parte din cele mai vechi și mai ilustre familii românești de tradiție politică, diplomatică și culturală. Mama sa, Smaranda ( Emma ) Mavrocordat, descinde din ramura moldoveană a domnitorului Constantin Mavrocordat, iar tatăl scriitoarei, Ion N. Lahovari avea să fie de-a lungul anilor ministru al României la Paris, ministru de externe și președinte al Senatului.

Crescută și formată sub semnul acestui impunător arbore genealogic, Martha Bibescu își va completa educația primită într-o mănăstire din Belgia cu studii specifice culturii românești. Prin căsătoria în 1902, cu prințul George Valentin Bibescu, nepot de frate al lui George Bibescu, domnitorul abdicat la 1848, scriitoarea devine astfel prințesa Martha Bibescu, intrând într-o familie princiară, din care mai fac parte Ana-Elisabeta Brâncoveanu, contesa Ana de Noailles și Elena Văcărescu, dar și cu rude franceze în genealogie directă cu familia împăratului Napoleon Bonaparte. Singurul copil al Marthei cu George Valentin Bibescu a fost Valentina care se va căsători în 1925 cu prințul Dimitrie Ghika-Comănești (1904-1989).

După călătorii prin mai multe țări ale lumii, printre care și Persia, unde prințul George Valentin Bibescu primește o însărcinare diplomatică, Martha Bibescu își publică, la întoarcerea în Franța, prima sa carte: Les Huit Paradis (1908).

Premiat în scurt timp de Academia Franceză, acest volum va deschide seria unei opere impresionante, din care nu vor lipsi romanele de inspirație autobiografică sau istorică, evocări ale unor personalități din trecut sau contemporane, note de călătorie, versuri, poeme în proză, eseuri, cugetări, corespondență, o serie de biografii istorice, semnate, în parte, sub pseudonimul Lucile Decaux.

Începând din 1916 Martha Bibescu a condus un spital pentru răniți la București, unde a rămas sub ocupație germană, a servit drept prețioasă sursă de informații pentru Guvernul român refugiat la Iași. Zoe Bengescu, fiică a uneia dintre doamnele de onoare ale reginei Elisabeta și nepoată a lui Titu Maiorescu, nota la 1 noiembrie 1918: "La spital am fost foarte îngrijorate în ultimele zile din cauza arestării Marthei Bibescu, directoarea noastră. Pare o afacere misterioasă […]. Este o mare comediantă. Două lucruri sunt certe – e foarte frumoasă și foarte inteligentă, restul depinde de timp, de împrejurări […]." Ea nu a fost numai martora acestor evenimente cruciale (primul război mondial și actul reîntregirii – "ziua cea mai plăcută din calendarul personal", cum avea să noteze peste ani), ci și o participantă activă la desfășurarea lor. După trei decenii, maturizată și luându-și rolul în serios, iat-o pe Martha Bibescu în ipostaza personificată de regina Elisabeta și regina Maria, și anume de mamă a ostașului român, de data aceasta în campania contra bolșevismului, când nu putea rămâne insensibilă la mărturisirile nepotului său, Matei Basarab Brâncoveanu, despre realitățile dramatice trăite alături de camarazii săi din Regimentul 3 Artilerie Grea. În 1945, fiind alertată de ambasada Franței că s-ar putea să fie arestată, Martha Bibescu părăsește România la bordul unui avion englez cu destinația Napoli, de unde pleacă la Paris și apoi în Anglia.

Aici se întâlnește cu nepotul și moștenitorul ei, prințul John Nicolas Ghika-Comănești (fiul Valentinei cu Dimitrie Ghika-Comănești) pe care l-a ajutat să părăsească țara în anii tulburi care au urmat după instaurarea comunismului.

Din 1955 devine membră a Academiei Regale de limbă și literatură franceză din Bruxelles, în fotoliul pe care îl ocupase contesa Ana de Noailles. În 1962 primește în Franța Crucea Legiunii de Onoare.

Cumnatul său, prințul Antoine Bibescu a fost prietenul din copilărie al prozatorului Marcel Proust, drept pentru care Martha Bibescu l-a întâlnit de foarte multe ori pe Proust. Aceste întâlniri sunt evocate în volumul * Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928).

Este de asemenea autoarea unui jurnal, din care câteva fragmente au fost publicate la fosta Editură Politică sub titlul Jurnal politic (1979).

Se stinge din viață la 28 noiembrie 1973, la Paris. Este înmormântată la Castelul Ménars de pe Valea Loarei, fosta proprietate a soacrei ei. În porțiunea de nord-est a cimitirului Père-Lachaise din Paris se găsește cavoul familiei Bibescu (no. 6), în care este înmormântată Ana, contesa de Noailles.^[5]

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Les Huit Paradis <=> Cele opt raiuri (1908)
• Alexandre Asiatique, ou l'histoire du plus grand bonheur possible <=> Alexandru Asiaticul, sau istoria celei mai mari fericiri posibile, 1912
• Isvor, Le Pays de Saules <=> Izvor, țara sălciilor (1923) [Este un tablou idilic al vieții din România]
• Le Perroquet Vert <=> Papagalul verde (1923) ^[6]
• Le destin du lord Thomson of Cardington <=> Destinul lordului Thomson (1927)
• Au bal avec M. Proust <=> La bal cu M. Proust (1928) ^[7]
• La Vie d'une amitié. Ma correspondance avec l'abbé Mugnier <=> Viața unei prietenii. Corespondența mea cu abatele Mugnier, Ed. Plon, Paris, (1951 - 1957)
• Une fille inconnue de Napoleon, Paris, Flammarion, 1935; O fiică necunoscută a lui Napoleon, trad. de Andreea Gheorghițoiu, București, 1993
• Egalité, Paris, Grasset, 1935
• Pages de Bukovine et des Transylvanie, Paris, 1936, Cahiers, Livres
• Le Confesseur et les poètes <=> Confesorul și poeții (1970)
• Échanges avec Paul Claudel <=> Corespondența cu Paul Claudel (1972)
• Le perroquet vert <=> Papagalul verde , Paris, 1924 Traducere: Constantin Popescu, ed. Minerva, București, 1998
• Catherine-Paris , 1927 ^[8]
• Une victime royale, Ferdinand de Roumanie , <=> O victimă regală, Ferdinand de România 1927,
• Noblesse de robe , <=> Noblețea robei 1928
• Royal portraits , New York, f.a., ( Portrete regale )
• Croisade pour l’anémone , <=> ( Cruciadă pentru anemonă ), 1931
• Le rire de la Naïade <=> Rîsul naiadei , 1935 etc.
• La Nymphe Europe <=> Nimfa Europa, Paris, 1960

APRECIERI CRITICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Rainer Maria Rilke

„Admirația mea pentru prințesa Bibescu era definitivă de când îl cunoscusem pe al ei Alexandru Asiatique; dar în intuiția ei de mare poet a reușit să stabilească una dintre cele mai profunde continuități umane.“

Max Jacob

„Sunteți un mare scriitor.“

François Mauriac

„Cine sunteți dumneavoastră? Cea mai admirabilă inteligență de femeie pe care o cunosc. Ați scris cărți mai importante decât acest «Bal»; dar nu este vreuna care să mă miște mai mult.“

Tudor Ionescu

„Întreaga ei operă, ajunsă astăzi la dimensiuni considerabile (peste 30 de volume), se subordonează dorinței de a retrăi, de a imobiliza în cuvinte, în aceste «capcane ale ideilor», cum le numește Sartre, clipa nestatornică, ființa umană asemenea clipei. La cumpăna vârstelor, afirmase că scrie de teamă să nu uite viața. Este expresia unui altruism mișcător și totodată aceea a unui egoism înverșunat, a unei avariții sentimentale.

Maestră necontestată a portretului literar, dată fiind precizia notației sale psihologice, spiritul de observație și suplețea condeiului, Martha Bibescu a fost aleasă pentru a ilustra în manualele franceze această specie literară.“

Șerban Cioculescu

„Cunoscută și sub numele de Lucile Decaux, cu care a semnat o serie de biografii istorice, Martha Bibescu a scris aproape patruzeci de cărți, a colaborat la un număr mare de reviste, a răspuns la o serie de 17 emisiuni la Ora Culturii Franceze, a fost membră a Academiei Regale din Bruxelles, în fotoliul pe care-l ocupase contesa de Noailles, a dus o intensă viață literară și mondenă, cucerind prin frumusețea, inteligența și talentul ei numeroase admirații. A păstrat până la urmă nostalgia după «țara sălciilor» și amintirea prieteniilor lăsate în țară.“

Citate.

1. Geniul este o lungă adolescenţă.

2. A da o virgină pe mâna unui bărbat este ca şi când ai da un Stradivarius pe mâna unei maimuţe.

3. Când se războieşte cu noroiul, zăpada este cea care se topeşte.

4. E un sentiment frumos să iubeşti pe acela care ţi-a făcut atâta bine ţie şi familiei tale! Pe acela de care te leagă toate obligaţiile recunoştinţei! Şi apoi, nu trebuie să-l iubeşti pe el, suveranul tău?

5. Soţul meu a crezut toată viaţa că e suficient să existe pentru a fi iubit, nu i-a trecut niciodată prin minte să ofere şi el ceva în schimb.

6. Toate emoţiile care mă scutură cu o violenţă adorabilă, ce n-aş da să te fac să le simţi? Aş fi şi mai bogată la gândul ecoului pe care l-aş găsi în tine.

7. Amantele lui George mi-au redat două lucruri nepreţuite: singurătatea şi libertatea. Soţul meu suferă din cauza superiorităţii mele intelectuale, furios că nu este el pe primul plan.

8. Va veni o vreme când acest popor, care n-a fost cunoscut până acum, va fi luat în seamă.

9. E mult prea puţină dragoste pe lume!

10. Nu merită să cauţi fericirea în căsătorie, sigur nu o vei găsi.

11. Suferinţa este un loc geografic în care ne regăsim cu toţii.

12. Artele sunt, din acest punct de vedere, o binecuvântare: imită dragostea şi dau voie inimii să creadă că iubeşte fără să ceară nimic în schimb, ceea ce e singurul mod de a iubi pentru totdeauna.

13. Mă întorc la Paris, adică la mine însămi.

14. Emanuel Bibescu m-a învăţat să am sentimente. Nu avusesem decât idei.

15. Toate femeile nefericite fac poezie, chiar şi cele care nu scriu versuri.

16. În România, nimic nu are importanţă.

17. Splendorile dragostei mele vor rămâne întodeauna în minte. Într-o scenă de dragoste, când bărbatul şi femeia se acuplează, se mai aude o scurtă comandă din timp în timp, ca în mijlocul unei furtuni pe un vas de primejdie. Şi totuşi, dragostea trebuie făcută ca să nu ne mai gândim la ea.

18. N-am încetat niciodată să-l iubesc pe George. Viaţa ne-a învăţat că adevărata dragoste nu urmează decât după multe mistere, după o ucenicie răbdătoare, tandră şi dureroasă. "Un bărbat ştie când îl iubeşte o femeie", mi-a spus el într-o zi aproape să ne sfâşiem. Şi mi-a spus-o în legătură cu alta, iar eu n-am protestat şi n-am spus: "Ştii că şi eu te iubesc, încă?".

LIVIU APETROAIE

Liviu Apetroaie
Date personale
Născut	28 ianuarie 1974 (47 de ani)
Modifică date / text

Liviu Apetroaie s-a născut la 28 ianuarie 1974, în Vadu-Moldovei, județul Suceava. Este un poet și scriitor român, membru în Uniunea Scriitorilor din România.

A copilărit la Tg. Neamț, iar din 1988 a fost elev al Liceului Militar "Ștefan cel Mare" din Câmpulung Moldovenesc. Renunță la cariera militară și se înscrie la Facultatea de Filosofie din București, de unde se transferă la Iași, în 1993. Din 1994, începe colaborarea cu Radio Iași, realizând emisiuni în mai multe domenii: publicistică, sport, cultural. În 1995, înființează, împreună cu chilianul Mario Castro Navarrete (atașat cultural al statului Chile), Centrul Cultural Chilian (actualmente Centrul Cultural al Alericii Latine și al Caraibelor, din Universitatea "Alexandru Ioan Cuza" Iași).

Între 1999 și 2002, este redactor pe probleme de economie la revista Camerei de Comerț și Industrie Iași.

Din 2002, este muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iași și redactor la revista "Dacia literară".

A călătorit în SUA, Mexic, Costa Rica (1994); Turcia, Siria, Iordania și Iraq (1997); Egipt (1998); Franța, Germani, Italia, Belgia, Olanda etc.

CUPRINS

• 1Biografie
• 2Debut
• 3Volume publicate
• 4Premii
• 5Activitate literară
• 6Aprecieri critice
• 7Bibliografie
• 8Legături externe

Biografie[modificare | modificare sursă]

• Absolvent, în 1992, al Liceului Militar „Stefan cel Mare” (Câmpulung Moldovenesc), al Facultății de filozofie, Universitatea „Al. I. Cuza” Iași (1997) și al modulului de Studii aprofundate de Teoria interpretării (1999);
• 2002-2003 Studii postuniversitare în Managementul Activitătilor Culturale (Licență a Ministerului Culturii, Cultelor și Patrimoniului Cultural Național din România);

DEBUT[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• 1991, revista „Ateneu” (proză scurtă)

VOLUME PUBLICATE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Alegorii sub papirus (poeme), editura JUNIMEA Iași, 2000
• Geometria deșertului (poeme), editura JUNIMEA, Iași, 2002
• Oglinda sumară (poeme), Editura OPERA MAGNA, Iași, 2009
• Sadoveanu și Iașii (1904-2004), album foto-documentar, editura OPERA MAGNA, Iași, 2004
• Minutul de prelungire (publicistică), editura FEED BACK, Iasi, 2008
• Prezent în antologii de poezie din țară;
• Peste 150 de articole și cronici de întâmpinare publicate în diverse reviste literare și culturale din România și străinătate.

PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Premiul „Vasile Pogor” al Primăriei Municipiului Iași pentru literatură (2008);
• Premiul editurii JUNIMEA și al Uniunii Scriitorilor din Romania – filiala Iași la Concursul Național de Poezie „Porni luceafărul…”, Botoșani-Ipotești, 15 iunie 2000;
• Premiul Uniunii Scriitorilor din Republica Moldova (2001);
• Premiul Festivalului româno-canadian de poezie „Ronald Gasparic” (2001).

ACTIVITATE LITERARĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

• Membru al USR – filiala Iași (din 2004);
• Muzeograf la Muzeul Literaturii Române Iași;
• redactor la revista „Dacia literară” (din 2002);
• Directorul „Festivalului Național „Mihail Sadoveanu” și al Concursului Național de Proză „Mihail Sadoveanu” - Iași;
• Membru COPYRO - Societate de gestiune colectivă a drepturilor de autor din România;
• Membru în juriul Concursului Național de Poezie „Porni luceafărul…” Botosani-Ipotești;
• Membru în juriul Concursului Național de Poezie „Grigore Hagiu” de la Galați;
• 1994-2000 Redactor cultural la Radio Iași;
• 1995-1998 Referent cultural al Centrului Cultural al Americii Latine și Caraibelor;
• 1999-2002 Consilier de presă al Camerei de Comert și Industrie Iași;
• 1999-2002 Redactor cultural la cotidianul Ziua de Iași;
• Turnee culturale în Europa, America de Nord (SUA, Mexic, Costa Rica), Asia (Turcia, Irak, Siria, Iordania, Israel), Egipt etc.

APRECIERI CRITICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Constantin Ciopraga, Marin Mincu, Radu Voinescu, Gellu Dorian, Daniel Corbu, Liviu Antonesei, Nicolae Panaite, Dan Bogdan Hanu, Ștefania Plopeanu, Sterian Vicol, Liviu Antonesei, Horia Zilieu, Marius Chelaru, Octavian Soviany, Emanuela Ilie etc.

Liviu Adrian Apetroaie – poezie

 (alegorii sub papirus)

Se intră pe o punte acoperită

în teroare şi plină

cu uimire

despre care nu şti

dacă urcă sau coboară

sau e chiar linia absolută

întuneric

te luminează doar geometria perfectă

a primei conştiinţe care a inventat

compunerea literelor

din conturul lucrurilor.

dacă eşti foarte atent

dacă ai prea multă grijă de tine

dacă te iubeşti prea mult

te loveşti imediat şi fatal

izbindu-te de câteva milenii

intrate în iubirea pietrei pe papirus

după care te îneci într-o deltă mistică

când ajungi în cel mai adânc punct

al spiritului

ţi se spune că te afli în vârful piramidei

acolo se poate observa

la microscopul centurii de zei

cum se naşte ideea

şi cum se trădează ea

te întorci prin acelaşi tunel

e la fel

doar că acum e bine să nu-ţi mai

aminteşti

de perfecţiunea geometriei deşertului”

(reveriile oceanului)

Nu ştiam că oceanul acela funcţionează

după principiul de netăgăduit

al fluxului şi refluxului.

Am lăsat pe plaja de coral

sufletul spre odihnă

lângă ochii hipnotici

ai femeii întâlnite

la marginea pădurii cu liane

am intrat în talazuri

plutind ca o barcă

fără vâsle şi fără

principii ideatice

(cum le numesc snobii)

cu apusul

oceanul a intrat în pădure

iar toate ale mele

lăsate spre odihnă pe plaja de coral

au plecat pentru mereu

împreună cu ochii hipnotici

ai femeii dintre liane

urmând neînţeleasa lege

a fluxului şi refluxului.

*

Umãrul deplângerii

„Nu-mi cad lacrimi pe umăr

locul unde plânge întotdeauna

îngerul

în numele depărtărilor

de ochi spre lumină

de lumină la muritorii

dintre demonii stăpânind

creerele zeilor alco’lici

iar atingerea de lucruri mă amorţeşte

cu întunecimi pe care plutesc

lentile din iris înger fără cristal”

*

Venirea între Dumnezei

„Sunt născut în valuri de zăpadă

şi în jumătate de noapte

frigul întunericul au intrat

în limfele mele

odată cu primul strigăt

prin care I-am avertizat

pe Dumnezeu

şi pe fratele Satan

şi toată ceata

de zburătoare

care-l înconjoară

fără aer

în penele din aripi

vin în lumea

pe care se bat ca chiorii

deşi le foloseşte la nimic.

I-am mai spus

să fie

cu mult băgare de seamă

şi să tragă

cu toţi dinţii lor spirituali

să nu se lase înşelaţi de mine

pierzând mingea

pe care se bat ca chiorii

deşi-i  spartă

de multă vreme”.

                               (Alegorii sub papirus, Editura Junimea 2000)

RELIGIE ORTODOXĂ 28 Ianuarie

Sf Cuv Efrem Sirul, Isaac Sirul, Paladie și Iacob Sihastrul

În această lună, în ziua a douăzeci şi opta, pomenirea preacuviosului nostru părinte Efrem Sirul.

Acest astru strălucitor al Bisericii a răsărit în Orient în îndepărtata cetate Nisibe (Mesopotamia) prin anul 306. Încă din fragedă tinereţe fu alungat din casa părintească de către tatăl său - preot păgân - din cauză că iubea Religia Creştină. Fu primit de Sfântul Episcop Iacob (prăznuit în 13 ianuarie) care îl învăţă să iubească virtuţile şi să se dedice neîncetat meditării asupra cuvântului lui Dumnezeu. Învăţătura Sfintei Scripturi aprinse în el o flacără care îl făcu să dispreţuiască bunurile şi grijile acestei lumi pentru a-şi înalta sufletul către bucuria bunurilor cereşti. Credinţa şi încrederea sa în Dumnezeu, de neclintit precum muntele Sionului, îl făcură să adopte un mod de viaţă nemaipomenit. Avea o curăţenie a trupului şi a sufletului care depăşea limitele naturii umane şi care îl făcea să ţină sub stăpânire toate mişcările sufletului său, nelăsând nici un gând urât să se iţească în mintea sa. La sfârşitul vieţii sale recunoştea că nu a vorbit niciodată de rău pe nimeni şi nici nu a lăsat să scape din gura lui o singură vorbă fără noimă.

Lepădându-se de toate, precum Apostolii, luptându-se ziua cu foamea şi noaptea cu somnul, învăluindu-şi faptele precum şi vorbele în sfânta smerenie a lui Hristos, primi de la Dumnezeu harul căinţei şi al lacrimilor neîncetate, într-o asemenea măsură încât el ocupă în Corul Sfinţilor locul ales de "dascăl al căinţei". Printr-o minune ce se face cunoscută doar celor care se jertfesc cu totul Domnului, ochii săi fuseseră transformaţi în două izvoare nesecate de lacrimi. Ani întregi, zi şi noapte, aceste ape luminoase, purificatoare şi purtătoare de sfinţenie, acest al doilea botez al lacrimilor, nu încetară să curgă din ochii săi, transfigurându-i faţa într-o sclipire limpede, în care se oglindea prezenţa lui Dumnezeu. Plângea fără încetare pentru păcatele sale sau ale oamenilor, şi uneori, când se lăsa purtat de contemplarea minunăţiilor pe care Dumnezeu le-a făcut pentru noi, plânsul său se preschimba în lacrimi de bucurie. Ca un cerc misterios, în care nu ne putem da seama unde e începutul nici sfârşitul, gemetele năşteau în el lacrimile ; lacrimile, năşteau rugăciunea ; rugăciunea năştea propovăduirea, care era întreruptă de noi tânguiri. Citind încântătoarele sale discursuri despre căinţă sau descrierile atât de realiste ale Judecăţii de Apoi, chiar şi inimile cele mai împietrite nu pot să nu se înmoaie. Pentru multe generaţii şi până în ziua de azi, lecturile din Sfântul Efrem au făcut să curgă multe lacrimi, deschizând păcătoşilor calea pocăinţei şi a creştinării.

La ceva timp după Botezul său, pe la vârsta de 20 de ani, Efrem se retrase în pustiu, fugind de agitaţia oraşului pentru a sta de vorbă în linişte cu Dumnezeu şi pentru a trăi în preajma Îngerilor. Trecea dintr-un loc în altul, neînrobit de nimic, îndreptându-se într-acolo unde îl conducea Duhul Sfânt, spre ajutorul lui şi al fraţilor săi. Astfel ajunse în cetatea Edesa în pelerinaj, fiind în căutarea unui om sfânt cu care să ducă o viaţă de călugărie. Întâlnind în calea sa pe o femeie desfrânată, el se prefăcu atunci că îi acceptă propunerile şi, spunându-i să îl urmeze, o conduse spre piaţa publică, în loc să caute un loc retras potrivit păcătuirii. Prostituata îi atrase atenţia : "De ce mă aduci aici ? Nu te ruşinezi să te vadă lumea ?" Sfântul îi răspunse : "Nefericito, te temi de ochii oamenilor : de ce nu te temi de privirea lui Dumnezeu care vede totul şi care va judeca în ultima zi faptele noastre şi gândurile noastre cele mai ascunse?". Cuprinsă de teamă, femeia se căi şi se lasă condusă într-un loc care să fie de ajutor mântuirii ei. După câţiva ani petrecuţi în Edesa Sfântul Efrem se întoarse să trăiască în pustiu. Cum auzise laudele aduse virtuţilor Sfântului Vasile, Dumnezeu îi arătă într-o revelaţie că Episcopul Cezareei se asemăna cu o coloană de foc care unea pământul cu cerul. Fără să mai zăbovească, Efrem plecă spre Capadocia. Ajunse în Cezarea în ziua Bobotezei şi intră în biserică în momentul în care era oficiată Sfânta Liturghie. Deşi nu înţelegea greceşte, fu cuprins de admiraţie văzându-l pe marele Episcop propovăduind, căci vedea un porumbel alb pe umărul acestuia, care îi şoptea la ureche cuvinte dumnezeieşti. Acelaşi porumbel îi vesti Sfântului Vasile prezenţa în mulţime a umilului ascet sirian. Trimise după el, vorbiră câteva minute în Altar şi, ca răspuns la cererea lui, primi de la Dumnezeu ca Efrem să vorbească dintr-odată în greceşte ca şi cum ar fi cunoscut această limbă dintotdeauna. Apoi îl ordonă Diacon, şi îl lăsă să plece în patria lui.

În acele timpuri începu un lung şir de războaie între Romani şi Perşi (între 338 şi 387), în tot regatul persecuţii fără îndurare fură organizate împotriva creştinilor, consideraţi drept aliaţi ai romanilor. Aflând în pustiu de suferinţele fraţilor săi, Sfântul Efrem se întoarce atunci la Nisibe pentru a le veni în ajutor prin faptele şi cuvintele sale. Încă din copilărie îi fu revelată chemarea lui Dumnezeu, printr-o viziune cu o viţă de vie roditoare crescând de la gura sa şi umplând întreg pământul. Toate pasările cerului veneau să se aşeze şi să se îndestuleze din fructele sale şi cu cât ciuguleau mai mult cu atât via se umplea de struguri. Harul Duhului Sfânt îl umplea cu o asemenea abundenţă încât atunci când se adresa poporului limba sa nu mai prididea să profereze gândurile cereşti pe care i le inspira Dumnezeu, şi părea ca prins de bâlbâială. De aceea adresa lui Dumnezeu această rugăciune surprinzătoare : "Reţine, Doamne, valurile harului tău!".

Când nu se ocupa cu învăţatul altora pentru a întări credinţa împotriva păgânilor şi ereticilor, se punea cu umilinţă în serviciul tuturor, ca un adevărat diacon, asemeni lui Hristos care s-a făcut "slujitorul" nostru.

Astfel, smerindu-se, refuza mereu înălţarea la Preoţie. Virtuţile sale, rugăciunea sa, roadele contemplărilor şi meditărilor sale, tot harul pe care i-l dădea Dumnezeu, nu îl păstra pentru el însuşi, ci împodobea cu el Biserica, Mireasa lui Hristos, ca o coroană de aur bătută cu pietre scumpe. La asediul oraşului Nisibe în 338, oraşul fu eliberat datorita rugăciunii sale şi a Sfântului Iacob. Dar după mai multe războaie, căzu în final în mâna crudului suveran al Perşilor, în 363. Refuzând să trăiască sub dominaţie păgână, Sfântul Efrem şi mulţi alţi creştini plecară atunci spre Edesa. Îşi petrecu acolo ultimii zece ani din viaţă, şi - pentru a continua opera începută în şcoala de exegeză fondată la Nisibe de Sfântul Iacob - propovăduia la Şcoala din Edesa, care fu numită "Şcoala Perşilor". Atunci a redactat cea mai mare parte a admirabilelor sale lucrări, în care cunoaşterea pe care o avea într-ale celor ale lui Dumnezeu şi ale Sfintelor Dogme îmbrăcă podoaba de splendoare a unei limbi poetice inegalabile. Se spune că ar fi compus în grai sirian peste trei milioane de versuri : comentarii ale aproape tuturor cărţilor Sfintei Scripturi, tratate împotriva ereziilor, Imnuri închinate Raiului, Fecioriei , Credinţei, marilor Minuni ale Mântuitorului şi ale Sărbătorilor Anului. Mare parte din aceste imnuri a servit la compunerea Cărţilor Liturgice ale Bisericii de limbă siriană, de unde numele care i s-a dat de "Liră a Sfântului Duh" şi "Doctor al universului". Alte tratate, foarte numeroase, ne-au fost transmise în greceşte. Ele vorbesc cu precădere de căinţă, asceză şi virtuţile călugăriei.

După ce a organizat ajutoarele în cetate în vremea foametei din 372, Sfântul Efrem îşi încredinţă sufletul lui Dumnezeu, în 373, înconjurat de un mare număr de călugări şi asceţi ieşiţi din mănăstirile lor, din pustiul lor, din peştera lor, pentru a lua parte la ultimele clipe ale sale. Le lasă un testament emoţionant, plin de smerenie şi de căinţă, în care cere stăruitor tuturor celor care îl iubesc să nu îl cinstească prin ceremonii funerare măreţe, ci să îi depună trupul în groapa străinilor, dăruindu-i, drept flori şi miresme, ajutorul rugăciunilor lor.

Tot în această zi, pomenirea cuviosului nostru părinte Paladie.

Fericitul Paladie şi-a făcut o căsuţă mică într-un munte şi s-a închis într-însa. Şi-a împodobit viaţa cu privegherea, cu rugăciunea necurmată şi cu postirea. Pentru aceasta a luat de la Dumnezeu darul facerii de minuni. Astfel, un neguţător care avea mult aur la el, a fost ucis de un ucigaş şi aruncat mort lângă chilia sfântului. Când s-a făcut ziuă şi s-a vădit fapta, toţi dădeau vina uciderii pe cuviosul Paladie. Iar el, înconjurat fiind de multă mulţime de oameni, a făcut rugăciune şi a înviat mortul. Acest mort sculându-se a arătat pe ucigaş. Şi alte minuni a făcut cuviosul, dar mai ales s-au minunat credincioşii de virtuţile lui. Mutându-se în pace către Domnul a lăsat Bisericii scrieri folositoare.

Tot în această zi, pomenirea Preacuviosului Părintelui nostru Isaac Sirul, episcop de Ninive.

Sfântul Isaac Sirul, episcop de Ninive, a trăit în secolul al şaselea. El şi fratele său au intrat în mănăstirea ascetului Matei lângă Ninive şi au primit tunsoarea monahală. Învăţătura sa, virtuţile şi modul de viaţă ascetic au atras atenţia fraţilor şi aceştia i-au propus să conducă treburile mănăstirii. Sfântul Isaac nu voia o asemenea povară asupra lui, preferând să trăiască în singurătate, de aceea a părăsit mănăstirea pentru a vieţui în pustiu.

Fratele său a insistat de mai multe ori pe lângă el să se întoarcă la mănăstire dar nu a acceptat. Cu toate acestea, când renumele sfinţeniei vieţii sale s-a răspândit, a fost făcut Episcop de Ninive. Văzând cruzimea şi neascultarea locuitorilor cetăţii, sfântul a simţit că era peste puterile lui să le fie conducător şi cu atât mai mult plângea de dorul singurătăţii. Odată, doi creştini au venit la el, cerându-i să le judece o pricină. Unul confirma că datora bani celuilalt, dar cerea să i se mai dea puţin răgaz. Cel care îl împrumutase îl ameninţa că îl va duce la judecată pentru a-l forţa să plătească. Sfântul Isaac, cu un citat din Evanghelie, îi ceru să fie milos şi să îi mai lase datornicului ceva timp până să plătească. Omul îi spuse : "Mai lasă-mă cu Evanghelia ta!". Sfântul Isaac îi răspunse : "Dacă nu te supui poruncilor Domnului din Evanghelie, ce mai vrei de la mine?" După numai cinci luni ca Episcop, Sfântul Isaac s-a retras din funcţie şi a plecat în munţi să trăiască împreună cu pustnicii. Mai târziu, s-a dus la mănăstirea din Rabban Shabur, unde a trăit până la moarte, ajungând la un înalt nivel de desăvârşire spirituală.

De la începutul secolului al optulea şi până la începutul secolului al optsprezecelea, în Europa nu s-a ştiut nimic despre Sfântul Isaac Sirul, cu excepţia numelui său şi a lucrărilor sale.

Abia în 1719 o biografie a sfântului a fost publicată la Roma, alcătuită de un autor arab anonim. În 1896, mai multe informaţii despre Sfântul Isaac au fost date la iveală. Învăţatul soteriolog francez, abatele Chabot, a publicat mai multe lucrări din secolul al optulea despre istoria Siriei scrise de Iezudena, episcop de Barsa, unde a fost găsită istoria Sfântului Isaac Sirul.

Cu ale lor sfinte rugăciuni, Doamne, miluieşte-ne şi ne mântuieşte pe noi. Amin.

Duminica a 14-a după Rusalii - Pilda nunții fiului de împărat

Ev. Matei 22, 2-14

Zis-a Domnul pilda aceasta: Împărăția cerurilor asemănatu-s-a omului împărat care a făcut nuntă fiului său. Și a trimis pe slugile sale ca să cheme pe cei poftiți la nuntă, dar ei n-au voit să vină. Iarăși a trimis alte slugi, zicând: Spuneți celor chemați: Iată, am pregătit ospățul meu; juncii mei și cele îngrășate s-au junghiat și toate sunt gata. Veniți la nuntă! Dar ei, fără să țină seama, s-au dus, unul la țarina sa, altul la neguțătoria lui; iar ceilalți, punând mâna pe slugile lui, le-au batjocorit și le-au ucis. Auzind împăratul de acestea, s-a umplut de mânie și, trimițând oștile sale, a nimicit pe ucigașii aceia și cetății lor i-au dat foc. Apoi a zis către slugile sale: Nunta este gata, dar cei poftiți n-au fost vrednici. Mergeți, deci, la răspântiile drumurilor și, pe câți veți găsi, chemați-i la nuntă. Atunci, ieșind slugile acelea la drumuri, au adunat pe toți câți i-au găsit, și răi și buni, și s-a umplut casa nunții cu oaspeți. Iar Împăratul, intrând ca să privească pe oaspeți, a văzut acolo un om care nu era îmbrăcat în haină de nuntă și i-a zis: Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? El însă a tăcut. Atunci împăratul a zis slugilor: Legați-l de picioare și de mâini și aruncați-l în întunericul cel mai din afară. Acolo va fi plângerea și scrâșnirea dinților. Căci mulți sunt chemați, dar puțini aleși.

Ap. II Corinteni 1, 21-24; 2, 1-4

Fraților, Cel ce ne întărește pe noi împreună cu voi, în Hristos, și ne-a uns pe noi este Dumnezeu, Care ne-a și pecetluit pe noi și a dat arvuna Duhului în inimele noastre. Și eu chem pe Dumnezeu mărturie asupra sufletului meu, că, din cruțare pentru voi, n-am venit încă la Corint. Nu că doar avem stăpânire peste credința voastră, dar suntem împreună-lucrători ai bucuriei voastre, de vreme ce stați tari în credință. Și am judecat în mine aceasta, să nu vin iarași la voi cu întristare. Căci, dacă eu vă întristez, cine este cel care să mă înveselească, dacă nu cel întristat de mine? Și v-am scris vouă aceasta, ca nu cumva la venirea mea să am întristare de la aceia care trebuie să mă bucure, fiind încredințat despre voi toți că bucuria mea este și a voastră a tuturor. Pentru că, din multă supărare și cu inima strânsă de durere, v-am scris cu multe lacrimi, nu ca să vă întristați, ci ca să cunoașteți dragostea pe care o am cu prisosință către voi.

Predica Părintelui Ilie Cleopa la Duminica a XIV -a după Rusalii

( Despre haina de nuntă )

Versiune fara diacritice | Predici la duminici

Prietene, cum ai intrat aici fără haină de nuntă? (Matei 22, 12)

Iubiţi credincioşi,

Pilda din Sfînta Evanghelie de azi, pe lîngă alte învăţături tainice ce le ascunde în ea, ne aduce aminte şi de haina de nuntă, cu care ne-am îmbrăcat la sfîntul şi dumnezeiescul Botez. De această haină ni se va cere răspuns în ziua cea mare a judecăţii lui Dumnezeu de la sfîrşitul veacurilor.

Trebuie să înţelegem că această haină este Însuşi Iisus Hristos, Domnul şi Mîntuitorul nostru, după mărturia marelui Apostol Pavel care zice: Cîţi în Hristos v-aţi botezat, în Hristos v-aţi îmbrăcat! (Galateni 3, 27). Ne punem întrebarea: ce datorie avem noi, cei care ne-am îmbrăcat în Sfîntul Botez cu Hristos? Ca răspuns vom spune că toţi cei ce ne-am îmbrăcat cu Hristos, avem datoria mare de a lepăda lucrurile întunericului şi de a ne îmbrăca în hainele luminii (Romani 13, 12).

Care sînt lucrurile întunericului şi de ce se numesc aşa? Lucrurile întunericul sînt toate faptele rele fără de rod, adică păcatele pe care le facem cu voia noastră, despre care ne spune dumnezeiescul Apostol Pavel (Efeseni 5, 11).

Faptele rele se numesc aşa din două motive şi anume: întîi, pentru că ele vin de la diavolul, care se zice stăpînul întunericului (Ioan 14, 30; Efeseni 6, 12; Coloseni 1, 13) şi, în al doilea rînd, se numesc fapte fără de rod ale întunericului, fiindcă întunecă mintea şi sufletul omului şi-l despart pe om de Dumnezeu, Care este lumină: Dumnezeu este lumină şi lumina luminează tuturor şi întunericul nu a cuprins-o (Ioan 1, 5), căci Dumnezeu locuieşte în lumina cea neapropiată (I Timotei 6, 16).

Care sînt hainele luminii pe care trebuie să le îmbrăcăm, după învăţătura Sfîntului Apostol Pavel? Acestea sînt toate faptele bune, care mai sînt numite şi arme ale luminii (Romani 13, 12). Cu aceste fapte bune şi arme duhovniceşti ale luminii se cade a ne îmbrăca noi creştinii, după cum ne îndeamnă acelaşi apostol, zicînd: Staţi deci tari, avînd mijlocul vostru încins cu adevărul şi îmbrăcaţi-vă în platoşa dreptăţii şi vă încălţaţi picioarele voastre întru gătirea Evangheliei păcii. Întru toate luaţi pavăza credinţei, cu care veţi putea stinge toate săgeţile vicleanului cele aprinse, şi coiful mîntuirii luaţi, şi sabia Duhului care este cuvîntul lui Dumnezeu (Efeseni 6, 14-17). Aşadar, vedeţi ce fel de haine se cuvin nouă creştinilor a îmbrăca, şi care sînt faptele cele fără de rod ale întunericului de care trebuie a ne dezbrăca?

Noi, fraţilor, ne-am îmbrăcat în dumnezeiescul Botez cu Hristos şi prin El avem putere a lucra toată fapta bună, după cum ne învaţă Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Toate le pot în Hristos, Cel ce mă întăreşte (Filipeni 4, 13). Încă şi Domnul ne-a arătat că, prin unirea cu El, toate faptele bune le putem lucra, iar fără de El, nimic bun nu putem face, după cum Însuşi spune: Rămîneţi întru Mine şi Eu întru voi, căci fără de Mine nu puteţi face nimic (Ioan 15, 4-5). Căci trebuie să avem în toată vremea unire cu Hristos, prin credinţa cea lucrătoare care se lucrează prin dragoste (Galateni 5, 6; II Tesaloniceni 3, 5), şi prin această credinţă, să lucrăm cu multă sîrguinţă toată fapta bună.

La dumnezeiescul Botez ne-am lepădat de satana şi de toate lucrurile lui. Dacă după Sfîntul Botez ne vom întoarce iarăşi la păcate şi nu ne vom pocăi de ele prin mărturisire la duhovnic şi prin facerea canonului dat, atunci ne asemănăm cu cîinele care se întoarce la vărsătura sa şi cu porcul ce se scaldă din nou în mocirla lui (II Petru 2, 22; Pilde 26, 11). Căci, într-adevăr mare datorie avem noi creştinii care ne-am îmbrăcat cu Hristos la Sfîntul Botez, să-I urmăm Lui prin toate faptele bune, aşa cum ne îndeamnă Sfîntul Apostol Pavel, zicînd: Următori făceţi-vă mie, fraţilor, precum şi eu lui Hristos (I Corinteni 11, 1). Dar să întrebăm pe marele Pavel, cum urma el lui Hristos, ca să ştim şi noi în ce fel să urmăm Lui. Să ascultăm ce ne spune el: Trei ani noaptea şi ziua n-am încetat cu lacrimi a învăţa sfătuind pe fiecare. în osteneli multe, în bătăi, în temniţe, în primejdii de multe ori (Fapte 20,31). De la iudei de cinci ori am luat cîte patruzeci lovituri de bici fără una am luat, de trei ori cu toiege am fost bătut, odată cu pietre am fost împroşcat, de trei ori cu mine corabia s-a sfărîmat; o noapte şi o zi în largul mării am petrecut; în călătorii de multe ori, în primejdii pe rîuri şi de la neamuri şi de la tîlhari, în primejdii în pustie şi pe mare, în osteneală şi trudă, în privegheri, de multe ori, în frig şi în lipsă de haine, pînă în ziua şi ceasul de acum şi flămînzim şi însetăm şi sîntem goi şi sîntem bătuţi, sîntem pribegi, ne ostenim lucrînd cu mîinile; noastre, ocărîţi fiind, binecuvîntăm; prigoniţi fiind, răbdăm; huliţi fiind, mîngîiem. Am ajuns ca nişte gunoi lumii, tuturor lepădătura pînă azi (II Corinteni 11, 25-27).

Iubiţi credincioşi,

Iată în ce fel şi prin cîte necazuri şi prigoane urma lui Hristos dumnezeiescul şi marele Apostol Pavel. Să ne punem întrebarea: oare noi creştinii de azi, care ne-am îmbrăcat cu Hristos prin Sfîntul Botez, mergem noi pe urma Sfîntului Apostol Pavel, precum mergea şi el pe urma suferinţelor lui Hristos? Dacă am lua noi aminte la Sfînta Evanghelie cîte a suferit Mîntuitorul pentru noi, cîte au suferit Apostolii şi toţi sfinţii pentru dragostea lui Hristos, am cunoaşte cît de păcătoşi şi neputincioşi sîntem şi cu cîtă lenevire şi nepăsare lucrăm pentru mîntuirea sufletelor noastre, am cunoaşte cît de puţin ne îngrijim să ne împodobim haina de nuntă a sufletelor noastre, pe care am luat-o la Botez mai curată decît soarele şi care ni se va cere în ziua morţii noastre şi în vremea înfricoşatei judecăţi a lui Dumnezeu.

Sfîntul Apostol Petru, arătîndu-ne care este haina şi podoaba cea adevărată a creştinului, ne învaţă, zicînd: Podoaba voastră, să nu fie din afară, împletirea părului şi a podoabelor de aur şi îmbrăcămintea hainelor scumpe. Ci să fie omul cel tainic al inimii, întru nestricăcioasă podoabă a Duhului, blînd şi liniştit, care este de mare preţ înaintea lui Dumnezeu. Că aşa se împodobeau odinioară sfintele femei care nădăjduiau în Dumnezeu (I Petru 3, 3-5). Acelaşi lucru învaţă şi Sfîntul Pavel pe femeile creştine, zicînd: Asemenea şi femeile în îmbrăcăminte cuviincioasă, făcîndu-şi lor podoabă din sfială şi din cuminţenie, nu din păr împletit şi din aur sau din mărgăritare sau din veşminte de mult preţ; ci din fapte bune precum se cuvine unor femei temătoare de Dumnezeu (I Timotei 2, 9-10).

Iată cum se cuvine a se împodobi femeile creştine. Adică a nu iubi numai podoaba cea din afară, ci a se împodobi mai ales cu haina cea duhovnicească a sufletului lor, prin lucrarea faptelor bune şi să-şi aducă aminte de ameninţarea lui Dumnezeu care zice: Pentru că fiicele Sionului sînt atît de mîndre şi umblă cu capul pe sus şi cu priviri obraznice, cu paşi domoli, cu zăngănit de inele la picioarele lor, Domnul va pleşuvi creştetul capului fiicelor Sionului, Domnul va descoperi goliciunea lor. În ziua aceea va lua Domnul toate podoabele: inele, sori, luniţe, cercei, brăţări, văluri, cununi, lănţişoare, cingătoare, miresme, talismane, inele, verigi de nas, veşminte de sărbătoare, mantii, şaluri, pungi, oglinzi, pînzeturi subţiri, turbane şi tunici. Atunci va fi în loc de miresme, putreziciune; în loc de cingători, frînghie; în loc de cîrlionţi făcuţi cu fierul, pleşuvie; în loc de veşmînt preţios, zdrenţe şi în loc de frumuseţe, pecete de robie (Isaia 3, 16-24).

Dar nu numai femeile, ci şi bărbaţii trebuie să fugă de lux şi de podoabe şi să se silească fiecare a-şi împodobi cu fapte bune aurul cel dinăuntru, adică sufletul său. Fiecare creştin trebuie să-şi aducă aminte că la judecata viitoare, nu va judeca Dumnezeu hainele, ci faptele noastre. Cel ce se va sili a-şi împodobi haina sufletului său cu toată fapta cea bună, unul ca acesta nu se va ruşina cînd va fi chemat la nunta marelui Împărat (Apocalipsa 19, 7-9).

Dacă cineva dintre noi ar fi chemat să meargă înaintea unui împărat pămîntesc sau a unui mare conducător de ţară, cîtă grijă ar avea să-şi împodobească hainele sale ca să nu fie batjocorit pentru a sa neglijenţă. Dar noi cînd vom fi chemaţi la nunta mirelui Hristos înaintea Celui ce este Împăratul împăraţilor şi Domnul domnilor (Apocalipsa 19, 16), ce fel de ruşine, cîtă groază şi muncă vom lua, dacă nu ne vom îngriji a ne împodobi haina sufletelor noastre? Oare nu vom auzi şi noi ca omul din pilda Evangheliei de azi: Prietene, cum ai intrat aici, neavînd haină de nuntă? Oare nu vom auzi noi atunci pe dreptul Judecător şi Preaveşnicul Împărat, zicînd: Legaţi-i mîinile şi picioarele şi aruncaţi-l în întunericul cel mai dinafară, unde este plîngerea şi scrîşnirea dinţilor (Matei 22, 13).

Vai de noi, fraţilor, cît de puţin ne îngrijim a ne împodobi haina cea de nuntă a sufletelor noastre şi cîtă pedeapsă de la Dumnezeu ne aşteaptă pentru această lenevire şi negrijă! Noi, păcătoşii, uităm că vine moartea şi după moarte este judecată şi muncă veşnică pentru cel ce moare nepocăit şi nepregătit.

Dumnezeiescul părinte Efrem Sirul, arătînd chinurile care îi aşteaptă acolo pe cei păcătoşi, zice: "Acolo se vor topi ochii beţivilor, acolo se vor veşteji cărnurile judecătorilor, acolo se vor chinui cu foame cumplită şi groaznic vor pătimi cei ce în alăute şi fluiere beau vinul; acolo cu mare durere se vor tîngui şi cu dinţii lor vor scrîşni şi cu amar îşi vor bate feţele lor desfrînaţii şi preadesfrînaţii, furii, ucigaşii de oameni, vrăjitorii, fermecătorii, descîntătorii, scriitorii de mincinoase scrisori, stricătorii de copii, vrăjitorii, mîncătorii de sînge. Aceştia toţi, şi cei asemenea lor, care fără pocăinţă au păcătuit pînă la sfîrşitul lor şi pe calea cea lată şi desfătată au umblat, care duce la pierzare, acolo în chinurile iadului îşi vor afla negreşit sălăşluirea" (Sf. Efrem Sirul, Tomul III, Bucureşti, 1910, p. 39).

Dumnezeiescul şi sfîntul Apostol Pavel gura lui Hristos ne arată că trebuie a ne dezbrăca de hainele răutăţilor noastre şi a ne îmbrăca cu omul cel nou, zicînd: V-aţi dezbrăcat de omul cel vechi, dimpreună cu faptele lui şi v-aţi îmbrăcat cu cel nou, care se înnoieşte, spre deplină cunoştinţă, după chipul Celui ce l-a zidit. Şi iarăşi zice: Îmbrăcaţi-vă, dar, ca nişte aleşi ai lui Dumnezeu, sfinţi şi iubiţi cu milostivirile îndurării, cu bunătate, cu smerenie, cu blîndeţe şi cu îndelungă răbdare... Iar peste toate acestea, îmbrăcaţi-vă întru dragoste, care este legătura desăvîrşirii (Coloseni 3, 12-15).

Aţi auzit, fraţi creştini, ce îmbrăcăminte trebuie să avem noi creştinii şi care sînt podoabele duhovniceşti ale hainelor de nuntă ale sufletelor noastre? O, de nu am uita noi păcătoşii, învăţătura şi sfătuirea marelui Apostol şi de ne-am îngriji în toată vremea a ne îmbrăca cu aceste sfinte virtuţi, care împodobesc haina cea de nuntă a sufletelor noastre, ca, în ziua cea mare a judecăţii lui Dumnezeu, să nu ne ruşinăm şi să nu fim aruncaţi în munca cea veşnică! În ziua aceea drepţii vor străluci ca soarele. Atunci se va vedea podoaba şi frumuseţea hainelor de nuntă ale fiecăruia şi se va cunoaşte după haina cea din afară dragostea şi silinţa fiecăruia, cu care am lucrat în această viaţă la mîntuirea cea veşnică a sufletului nostru.

Iubiţi credincioşi,

Pînă aici am vorbit despre podoaba hainei de nuntă a sufletului nostru. În încheiere voi arăta cîteva istorioare sfinte, prin care veţi înţelege că oamenii sfinţi şi aleşi ai lui Dumnezeu au strălucit în viaţa lor cu lumină duhovnicească, nu numai înăuntrul lor, ci chiar în afară s-au arătat cu podoabă şi slavă dumnezeiască, prin care se arată sfinţenia şi lumina cea duhovnicească a sufletelor lor.

De exemplu, citim în istorisirile sfinte că Set patriarhul, fiul lui Adam, cînd era de patruzeci de ani, a fost răpit de îngerul Domnului la înălţime şi a învăţat ştiinţa multor taine ale lui Dumnezeu şi vestita ştiinţă a astronomiei; iar cînd s-a pogorît pe pămînt, faţa lui s-a luminat foarte mult din cereştile vederi de acolo. Această strălucire şi slavă a feţei lui, care era ca o faţă de înger, a rămas la el toată viaţa sa (Hronograf, Mînăstirea Neamţ, 1837, p. 86-87).

La fel a strălucit faţa lui Moise, robul lui Dumnezeu, cînd s-a pogorît din muntele Sinai cu Tablele legii: Atît strălucea faţa lui Moise, încît toţi fiii lui Israel se spăimîntau la vederea feţei lui şi nu puteau să sufere strălucirea feţei lui, încît proorocul Moise îşi acoperea faţa sa, pînă cînd intrau ei să grăiască cu dînsul (Ieşire 34, 29-35). Aşa strălucea şi faţa sfîntului apostol, întîiul mucenic şi arhidiacon Ştefan, ca o faţă de înger, cînd vorbea către evrei (Fapte 6, 15).

Faţa Sfîntului Sisoe cel Mare a strălucit ca soarele în vremea sfîrşitului său, după cum se scrie despre aceasta în Pateric: "Cînd vrea să se sfîrşească acest mare cuvios părinte, şezînd părinţii pustiului lîngă dînsul, a strălucit faţa lui ca soarele şi le zicea lor: "Iată, Avva Antonie a venit!" După puţin timp a zis: "Iată ceata Apostolilor a venit!" Şi s-a luminat faţa lui iarăşi şi iată era ca şi cum ar fi vorbit cu oarecare, şi s-au rugat lui bătrînii, zicînd: "Cu cine vorbeşti, părinte?" El a zis: "Iată, îngerii au venit să mă ia şi mă rog să fiu lăsat să mă pocăiesc puţin!" Îi zic lui bătrînii: "Nu ai trebuinţă să te pocăieşti, părinte!" Şi le-a spus bătrînul: "Cu adevărat nu mă ştiu că am pus început bun", şi au cunoscut toţi că este desăvîrşit. Şi iată că de năpraznă s-a făcut faţa lui ca soarele. El le zicea lor: "Vedeţi, Domnul a venit şi zice: Aduceţi-Mi pe vasul pustiului!" Şi îndată şi-a dat duhul şi s-a făcut cu un fel de fulger, şi s-a umplut toată casa de bună mireasmă" (Pateric, Bucureşti, 1828, p. 70).

Iată, fraţi creştini, cum slăveşte Dumnezeu încă din acest veac pe oamenii Lui cei aleşi şi sfinţi, care cu adevărat în toată viaţa lor le-a plăcut binele şi care s-au ostenit cu mari nevoinţe, cu post, cu priveghere, cu rugăciunea, cu fecioria şi cu multe alte fapte bune, şi mai ales cu smerenia şi-au împodobit haina cea de nuntă a sufletului lor.

Zice Domnul în Sfînta Scriptură: Pe cel ce Mă slăveşte pe Mine, îl voi slăvi (Filipeni 4, 19; Romani 9, 23) şi iată cum a slăvit El pe cei ce L-au iubit chiar din veacul de acum. Vedeţi cît de mare şi adîncă smerenie avea acest sfînt şi bine plăcut al lui Dumnezeu. La moartea lui au venit marele Antonie, ceata proorocilor, a îngerilor şi, mai presus de toţi, Însuşi Domnul şi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos, iar el se ruga să-l mai lase puţin să se pocăiască, că nu socotea în mintea lui că a pus început de faptă bună. Bine a zis sfîntul Isaac Sirul că: "Smerenia este haina lui Hristos". Cu această haină a lui Hristos era îmbrăcat sufletul acestui mare sfînt Sisoe. De aceea, smerenia, zice Sfînta Scriptură, merge înaintea slavei. (Pilde 15, 33; 29, 23). Însuşi Mîntuitorul nostru Iisus Hristos atît l-a slăvit şi l-a înălţat de a strălucit faţa lui ca soarele, asemenea cu a Sa în Muntele Taborului. Aceasta ca să se adeverească cuvîntul Său Care a zis: Pe cel ce Mă slăveşte pe Mine, îl voi slăvi (Psalm 83, 12; I Regi 2, 8) şi Cel ce se smereşte pe sine se va înălţa (Matei 23, 12; Luca 9, 48; Iov 5, 11).

Aşadar, iubiţi fraţi creştini, să nu uităm şi noi nevrednicii, de slava acestor oameni sfinţi de care am amintit mai sus, şi să ne silim cu toată sîrguinţa a ne împodobi haina cea de nuntă a sufletelor noastre, cu toată podoaba faptelor bune, dar mai presus de toate, cu dragostea de Dumnezeu, de aproapele şi cu desăvîrşita smerenie. Amin.

SFATURI UTILE 28 Ianuarie

OSTEOPOROZA

Osteoporoza sau “hoţul tăcut”, cum o numesc medicii, afectează anual circa 200 de milioane de femei la nivel mondial, dintre care 1 milion sunt românce, se arată în cele mai recente rapoarte statistice.
Numărul cazurilor este însă mult mai crescut, mai ales din cauza lipsei diagnosticului şi a tratamentului adecvat. Specialiştii OMS estimează că până în anul 2020, numărul bolnavilor de osteoporoză va creşte la 1 miliard de locuitori.

Ce este osteoporoza

• osteoporoza este o boală caracterizată prin scăderea masei osoase şi deteriorarea
ţesutului osos; consecinţele directe sunt creşterea fragilităţii osului şi, implicit, riscul sporit de a sueri fracturi
• din cauza scăderii rezistenţei, oasele osteoporotice sunt predispuse la fracturi mult mai uşor decât se întâmplă în cazul unui os sănătos. Astfel apar rupturi ale oaselor în urma unor traumatisme relativ uşoare care, în mod normal, nu ar provoca asemenea efecte. Cel mai des afectate sunt coloana vertebrală, şoldul, antebraţul, articulaţia mâinii şi coastele
• fracturile sunt, în mod obişnuit, de două feluri: fracturi produse prin tasare (cele de la nivelul coloanei vertebrale) şi fracturi sub formă de crăpătura (la nivelul şoldului).
• deşi osteoporoza este cunoscută de multă lume drept o boală a femeilor, bărbaţii pot fi, şi ei, afectaţi. În urma diferitelor studii, circa 1000 de femeie la menopauza din patru suferă de osteoporoză, la bărbaţi procentul fiind mai mic, de aproximativ 1 la 8 , la vârste de peste 50 de ani.

Pentru că în primă fază nu doare, pacientele ajung la medic abia în stadiile avansate ale acestei boli, când “tratamentul” presupune de fapt o ameliorare a simptomelor şi o reducere a riscului de fracturi osteoporotice. Reţine, deci, că osteoporoza se previne, nu se vindecă!

Ce se întâmplă în osteoporoza?

• oasele sunt formate din proteine, colagen, calciu şi alte minerale
• toată viaţa osul suferă un proces de regenerare, datorită celor două tipuri de celule: osteoclaste şi osteoblaste, ce înlocuiesc osul vechi cu ţesut nou, la “comanda” dată de organism, în funcţie de necesităţile sale de moment (îşi schimbă forma, rezistenţa etc.)
• când apar dereglări în acest proces şi celulele ce produc ţesut nou nu mai pot face faţă, apar osteoporoza sau osteopenia (densitatea osoasă este scăzută, dar nu atât de mult încât să se ajungă la osteoporoză)
• în urma scăderii densităţii osoase, se reduce şi rezistenţa acestora, de aici fragilitatea lor crescută, specifică acestei afecţiuni.

Ce  determină rezistenţa osoasă?

• masa osoasă (densitatea osoasă) este dată de cantitatea de os prezentă în structura scheletală (structura scheletelui)
• cu cât osul conţine mai mult calciu, fosfor şi alte minerale, cu atât are o densitate mai mare
• în mod normal, cu cât densitatea osoasă este mai mare, cu atât este mai crescută rezistenţa osului
• factorii genetici, de mediu şi medicamentoşi, toţi influenţează în mod direct densitatea oaselor
• bărbaţii au o densitate osoasă mai crescută decât femeile – aşa se explică de sunt ei mai puţin afectaţi de osteoporoză
• masa osoasă se acumulează în timpul copilăriei şi adolescenţei, atingând vârful în jurul vârstei de 25 de ani. Ea se menţine constantă aproximativ 10 de ani. După vârsta de 35 de ani, ambele sexe suferă o pierdere a densităţii osoase cu 0,3%-0,5% pe an, ca urmare a procesului de îmbătrânire
• la femei, estrogenul are un rol important în menţinerea masei osoase, de aceea, după instalarea menopauzei, când nivelul acestui hormon scade, se accelerează scăderea densităţii oaselor (pierderea este de aproximativ 25-30 % în primii 10 ani!)
• la bărbaţi, un nivel scăzut de testosteron, cum apare în hipogonadism, poate accelera instalarea osteoporozei.

Tipuri de osteoporoză

•  în funcţie de cauzele sale:
• osteoporoză primară
• apare în urma modificărilor suferite de organism o dată cu vârsta (aşa cum sunt modificările antrenate de menopauză)
• osteroporoză secundară
• cauzată de o afecţiune ce interferă cu procesul normal de remodelare osoasă.

Simptomele osteoporozei

• osteoporoza poate fi mult timp asimptomatică (fără simptome)
• primul simptom este, de obicei, durerea apărută în urma unei fracturi; deşi există şi fracturi osteoporotice nedureroase – practic, cele mai periculoase, pentru că rămân nediagnosticate (nu te doare – nu te duci la doctor!)
• fracturile coloanei vertebrale pot da dureri severe „în banda” ce radiază din spate spre părţile laterale; fracturile prin tasare repetate de la acest nivel vor cauza, în timp, dureri cronice de spate, cu scădere în înălţime şi curbări ale coloanei (aspect de cocoaşă) din cauza colapsului vertebrelor (colaps â fractură)
• fracturile de şold apar, cel mai des, în urma căzăturilor.

Diagnosticul în osteoporoză

• metoda cea mai sigură de diagnosticare este aşa-numita absorţiometrie duală a energiei cu raze X (DXA): adică…
• DXA măsoară densitatea osoasă în şold şi coloană, durează între 5 şi 15 minute, este precisă şi expune pacientul la mai puţin de o zecime din cantitate de raze care se foloseşte într-o radiografie normală de torace
• prin această metodă se compară densitatea osoasă a pacientului cu media densităţii osoase a persoanelor de acelaşi sex şi aceeaşi rasă. Astfel se calculează scorul „T”, care reprezintă densitatea osoasă în funcţie de deviaţia standard (DS) faţă de maximul densităţii osoase la tineri
• osteporoza este definită ca T â -2,5 DS sau mai mic
• osteopenia este considerată când T se găseşte intre -1DS şi -2,5 DS
• femeile de peste 65 de ani, cele sub 65 de ani, dar aflate la menopauză şi cu factori de risc, bărbaţii peste 50 de ani cu factori de risc prezenţi, toţi aceştia ar trebui să se supună screening-ului prin metoda DXA pentru osteoporoză
• diagnosticul se poate pune şi prin radiografii simple, dar abia când osul a pierdut deja cel puţin 30% din masa iniţială.

Primele semne ale osteoporozei şi factorii de risc

Manifestările osteoporozei în stadii incipiente pot cuprinde: dureri de spate (cauzate de tasarea vertebrelor), cele de la nivelul şoldului sau membrelor inferioare, apărute în special în timpul nopţii, scăderea  progresivă în înălţime, postura încovoiată, îngreunarea capacităţii motorii, de a depune efort şi de a ridica greutăţi. În stadiile mai avansate ale osteoporozei, pacientele se confruntă cu fracturi  frecvente cauzate de traumatisme minore.

Principalele cauze şi factorii de risc în osteoporoză

• sexul feminin
• rasa caucaziană şi asiatică
• conformaţie mignonă
• antecedente familiale de osteoporoză
• fracturi la vârsta adultă
• fumatul
• consumul crescut de alcool
• lipsa exerciţiului fizic
• dieta cu deficit de calciu
• nivele de estrogen scăzute la femei
• malabsorbţia intestinală a diferitelor minerale
• niveluri scăzute de testosteron
• chimioterapie (prin afectarea toxică a ovarelor)
• amenoreea (lipsa menstruaţiei)
• inflamaţii cronice, cum sunt cele din artrita reumatoidă sau bolile de ficat • imobilizarea prelungită • hipertiroidism • hiperparatiroidism
• deficit de vitamina D (care ajută la absorbţia vitaminei C din alimentaţie)
• tratament cronic cu heparină (anticoagulant), fenitoină şi fenobarbital (anticonvulsivante), glucocorticoizi, hormoni tiroidieni, metotrexat, antiacide ce conţin aluminiu etc. • sedentarism.

Calciul, mineralul esenţial pentru prevenirea osteoporozei

“Bea lapte să ai calciu!” Îţi aduci aminte de vorbele mamei? Acest mineral este vital în toate etapele vieţii. Încă din burtica mamei, copilul are nevoie de calciu pentru a putea dezvolta ţesut osos. Mai departe, în copilărie şi adolescenţă avem nevoie de calciu pentru a oferi rezistenţă oaselor, pentru a regla funcţia musculară şi pentru a menţine sănătatea dinţilor, părului şi unghiilor. Necesarul de calciu creşte pe măsură ce îmbătrânim, în special atunci când intervine menopauza, iar nivelul hormonului estrogen scade semnificativ.

La fel de important este să i se ofere organismului cantităţi suficiente din acest mineral, deoarece organismul pierde calciu în fiecare zi prin piele, unghii, păr, transpiraţie, urină şi materii fecale. Aceste pierderi de calciu trebuie sa fie înlocuite zi de zi prin dietă sau medicamente care conţin calciu. În caz contrar, organismul foloseşte calciul din oase pentru a efectua diverse funcţii, facându-le aşadar mai slabe şi mai predispuse la rupere de-a lungul timpului.

Alimente bogate în calciu sunt laptele şi produsele lactate, tofu, peştele, sucurile de fructe, dar şi legumele verzi precum spanacul, mazărea, dovleceii, prazul, broccoli, castraveţii etc. Mare atenţie însă la excesul de sare şi cafeină! Alimentele foarte sărate, ceaiul negru, cafeaua pot reduce capacitatea corpului de a asimila calciul.

Vitamina D3 ajută la absorbţia calciului

Calciul nu acţionează de unul singur, ci are nevoie de susţinători pentru a ajunge acolo unde este nevoie de el. De aceea sunt indicate medicamente care conţin calciu + vitamina D3, un duo imbatabil ce ajută la absorbţia eficientă a calciului în organism.
Important de precizat este faptul că vitamina D3 nu poate fi sintetizată prin alimentaţie, ci numai prin expunerea la soare timp de 10-15 minute sau prin suplimentele alimentare.

Exerciţiile fizice întăresc oasele

Pentru oase rezistente, nu este suficientă o alimentaţie ca la carte, ci este nevoie de un echilibru pe toate planurile. Mişcarea zilnică, evitarea obiceiurilor nocive (fumat, exces de alcool) şi odihna corespunzătoare sunt alte elemente ce contribuie la menţinerea în parametri optimi a sistemului osos. Mersul pe jos, joggingul moderat, dansul, tenisul, urcatul scărilor, aerobicul, stretchingul şi yoga sunt indicate atât pentru a preveni osteoporoza, cât şi pentru menţinerea greutăţii corporale, redobândirea energiei şi o stare psihică excelentă.

Prevenţie şi remedii clasice pentru osteoporoză

• cu toate că începerea timpurie a tratamentului reduce mult riscul fracturilor osoase, nu se poate spune că există un tratament curativ (vindecător); de aceea, prevenţia – în osteoporoză – este la fel de importantă ca şi tratamentul în sine
• scopul tratamentului clasic este de a preveni fracturile, prin reducerea pierderii osoase sau chiar prin creşterea densităţii şi rezistenţei oaselor.
• tratamentul are două părţi
• prima parte se referă la schimbarea stilului de viaţă, cu eliminarea factorilor de risc
• a doua parte vizează substanţele medicamentoase ce se pot administra
• schimbarea stilului de viaţă
• renunţarea la fumat şi alcool, efectuarea de exerciţii fizice zilnice (gimnastică, mers pe jos etc.), o dietă slabă în grăsimi şi bogată în calciu şi D
• suplimentele alimentare
• calciu: pentru a avea oase sănătoase, este nevoie de o alimentaţie ce conţine necesarul de calciu, încă din copilărie. Care este aportul corect?
– 800 mg/zi pentru copii, între 1-10 ani
– 1000 mg/zi pentru bărbaţi şi femei în premenopauză
– 1.200 mg/zi pentru persoane între 11-24 de ani
– 1.500 mg/zi pentru femei la menopauză
– 1.200-1.500 mg/zi pentru femei însărcinate sau care alăptează
Aceste cantităţi sunt suficiente pentru necesităţile organismului, şi pentru a evita osteoporoza, şi în cazul în care boala deja s-a instalat. În cazul unei alimentaţii sărace în calciu, se pot administra suplimente alimentare ce conţin calciu în diferite concentraţii.
•  vitamina D: este necesară organismului pentru că ajută la absorbţia calciului din alimentaţie în intestine. Lipsa acestei vitamine din organism poate provoca osteomalacia (oase moi din cauza aportului insuficient de calciu). Vitamian D ajută, la fel ca şi calciul, la creşterea rezistenţei osoase. Această vitamină este furnizată de alimentaţie şi de piele. Pielea produce vitamina D în funcţie de expunerea sa la lumina soarelui (persoanele ce locuiesc în zone însorite, cum ar fi California, Miami etc. “acumulează” mare parte din necesarul de vitamina D prin piele). Ce înseamnă un aport adecvat de vitamina D?
– 200 UI (unităţi internaţionale) pentru vârste între 19 şi 50 de ani
– 400 UI între 51 şi 70 de ani
– 600 UI pentru persoane peste 71 de ani.
• adminstrarea de hormoni
• din tratamentul osteoporozei face parte şi terapia hormonală (administrarea de estrogen, după instalarea menopauzei);  estrogelul se găseşte sub forma orală sau de patch-uri; este combinat şi cu progesteron, pentru a evita apariţia cancerului uterin.

Atenţie sporită!
• atenţie la supradozajul de vitamina D – este toxic şi poate duce la niveluri crescute de calciu în urină şi sânge, cu formarea de pietre la rinichi!
• trebuie evitat tratamentul hormonal de lungă durată, din cauza numeroaselor sale efecte adverse (tromboză venoasă, infarct, accident vascular, cancer de sân etc.).
• alegerea unui tratament corect în osteoporoză se face numai cu ajutorul unuia sau mai multor medici specialişti în domeniu şi niciodată acţionând pe cont propriu, eventual şi pe baza sfaturilor unor prieteni, rude, cunoştinţe sau în urma citirii anumitor informaţii postate în ziare, pe internet etc.

Remedii naturiste în osteoporoză

• acupunctură
• reflexoterapie
• masaj terapeutic al spatelui
• tratament homeopat
• Actea racemosa • Kalium iodatum
• tratament fitoterapeutic
baie de trunchi (baie făcută în totalitate, în cadă)
• într-un săculeţ se pun în părţi egale: frunze de ferigă, arnică, flori de soc, frunze de mentă, ventrilică; se pune săculeţul în apă de baie; baia durează 20 de minute şi se face zilnic, timp de 10 zile; în timpul băii se bea sucul de la o lămâie (50 ml), amestecat cu apă plată şi neîndulcit
amestec de plante
• muşeţel 30 g, verbină de câmp – 30 g, ciuboţica-cucului 20g, salvie• 20 g, coada-calului – 20 g, cimbrişor – 20 g, urzică – 20 g, lumânărică • 10 g, sulfină • 10 g; 1 linguriţă cu vârf din acest amestec se infuzează 3 minute, în 250 ml de apă clocotită; se beau 3 căni pe zi, în care se adaugă câte 10 picături de tinctură de coada-calului.

GLUMEȘTE, FII VESEL ȘI VEI RĂMÂNE TÎNĂR 28 Ianuarie

GLUME

1. -        Cum îi merge noului tău frăţior, Popescu? întreabă învăţătoarea.
 -        Lui îi merge foarte bine, dar mă tem că mama are de gând să-l vândă.
 -        Cum aşa?
 -        Păi în fiecare zi îl cântăreşte.

2. -        Nu  crezi, scumpule, ca masca din ulei de citrice ma ajuta sa arat mai bine?
 -        Desigur, scumpo, dar nu inteleg, de ce o mai scoti?

3. Analizeaza propozitia: "Tu nu trebuia sa te fi nascut "?
 Raspuns: Prezervativ imperfect.

4. -          Taticule, de ce Mos Craciun e barbat si nu femeie?
 -          Unde ai vazut tu femeie sa poarte aceleasi haine in fiecare an?


5.  Un pitic intră într-o librărie si întreabă: - aveţi vreo carte despre ironie?
 Bibliotecarul: - avem, e pe raftul de sus!


6. Se intalneste baciul Ion cu baciul Gheorghe:
 -        Ma, am 20 de ani de cand m-am insurat si tot cu prima muiere am ramas.
 -        Ei as!... raspunse Gheorghe. Eu le schimb ca pe ciorapi ma!
 -        Chiar asa?! se holba Ion.
 -        Da ma. Cum trece anu‘, cum alta!

7.  Englezii beau berea cu peste sarat.
 Americanii beau berea cu chipsuri sarate.
 Nemtii beau berea cu covrigei sarati.
 Noi o bem ca rusii: cu vodca!

8. La circ: - Iar acum urmează un număr pentru bărbaţi adevăraţi.
 Notaţi: 0769069069, Senzual!

9. Doi canibali:
 -        Stii care-i diferenta între un bebelus si un baton Mars?
 -        Nu.
 -        Cam 500 kcalorii.


10. Vine copilul acasă, elev de liceu, iar tatăl său îi zice:
 -        Ascultă, am vorbit azi cu diriginta ta, dar foarte putin, si mi-a spus că esti corijent, dar nu mi-a spus la ce, asa că te întreb eu: la ce anume esti corijent? La matematică, limba română, la fizică?
 -        Şi chimie...

11.  Un tip se prezinta cu un buchet de flori la prima intalnire:
 Ea: Vai iti multumesc, frumos pentru gest, sunt muscate?
 El: Nu , doar smulse !


12.  La Radio Erevan se întreabă:
 -        Poate un cetătean sovietic să îsi spună liber părerea?
 -        În principiu da, atâta timp cât rămâne în străinătate.

13.  La examen studentul ia un bilet, se uită o secundă şi cu o faţa speriată repede îl pune înapoi,  profesorul mirat:
 -        De ce ai pus biletul înapoi?
 -        Profesore, era biletul nr. 13, iar eu sunt superstiţios.
 -        Lasă mă, tâmpeniile astea– spune profesorul şi începe să caute biletul nr. 13. Studentul a răspuns de 10 şi mulţumit iese din auditoriu.
 Pe coridor este întrebat de colegi:
 -        Toate subiectele le-ai învăţat de ai luat 10??
 -        Nu, numai cele de pe biletul nr. 13.

14.  -        Tinere domn, nu am auzit cumva ceasul batand ora 3 cand mi-ai adus fata acasa?
 -        Ba da! Trebuia sa bata 10, dar am tinut gongul ca sa nu va deranjeze!
 -        La dracu, eu de ce nu m-oi fi gandit la asta cand eram de varsta ta?

15.  Proprietarul unei firme de construcţii vorbeşte cu primarul oraşului:
 -        Am la firmă un Mercedes nou, de care nimeni nu se foloseşte, mă gândeam să vi-l fac cadou.
 -        Nu, nici într-un caz!!!... Eu nu pot primi aşa cadouri scumpe.
 -        În cazul acesta, aş putea să vi-l vând cu 100 de euro.
 -        Eeee.. atunci aş vrea să cumpăr două.

 16. Sună soneria. Un copil, deschide uşa şi vede un poliţist:
 -          Tata e acasă?
 -          Nu.
 -          Dar mama?
 -          Nu, şi ea s-a ascuns.

 17. Stă o blondă în birou, lângă aparatul de tocat foi, cu o mapă de documente în mâină si nu stie ce să facă.
 Pe alături trece un tip si o întreabă:
 -          Să vă ajut cu ceva?
 -          Chiar vă rog. Nu stiu cum functionează chestia asta.
 Ia el mapa, pune documentele in aparat si apasă pe buton.

 Blonda întreabă:
 -          Dar copiile de unde le iau?



18. -        Domnule doctor, am avut un coşmar toată noaptea: se făcea că trăgeam de o uşa pe care scria ceva.

 -        Şi ce scria?
 -        Împinge!

19.  -        Doctore, nu i-ati putea admininstra sotului meu un medicament pentru a visa noaptea peste?
 -        De ce? E cumva pescar?
 -        Nu, dar de vreo doua luni viseaza noapte de noapte vrabii.
 -        Şi ce va deranjeaza, pesti sau vrabii, nu e totuna?
 -        Nu, ca daca ar visa pesti, nu ar mai ciripi.

20.  -        Domnule, domnule, stati, nu plecati, striga farmacistul, ajungandu-l din urma pe clientul care tocmai intentiona sa demareze.
 -        Ce s-a intamplat? intreaba  acesta, scotand capul pe geamul masinii.
 -        Am facut o mare greseala. In loc de aspirina, v-am dat cianura.
 -        Aoleu! Era s-o patesc.
 -        Dumneavoastra ca dumneavoastra, dar ce pateam eu de la patron: cianura e de 50 de ori mai scumpa!

21.  Stomatologul intreaba o pacienta:
 -        De cand au inceput sa va cada dintii?
 -        Imediat dupa nunta!

22.  Ieri soacra-mea a venit pe la noi si mi-a zis ca ii plac foarte mult muscatele.
 Asa ca i-am dat un pic drumu' la Rottweiler.

23.  Un incepator isi rupe piciorul pe partia de ski.
 -        Am progresat ceva totusi, spune el brancardierului; anul trecut mi-am rupt piciorul in timp ce coboram din tren.

24.  Sotul se cearta cu sotia:
 -        Vorbesti ca o idioata!
 -        Vorbesc ca sa fie pe intelesul tau!

25.  Un apel telefonic la ora 1 de noapte de la inspectoratu fiscal:
 -        Nu vă faceţi griji, nu s-a întâmplat nimic rău, pur şi simplu verificăm dacă dormiţi liniştit.

26.  Soţul îi scrie soţiei, blonde, din ”ţările calde”:
 -        Iubito, la mine totul e perfect, m-am îndrăgostit complet de Ping - Pong.
 Soţia în criză de isterie:
 -        Eu tot timpul bănuiam că eşti prost, dar să mă schimbi tu pe mine cu un chinez….

27.  -        Cer divort! Astazi dimineata sotul m-a lovit, - ii spune judecatorului o doamna.
 -        Si pana acum nu si-a cerut  scuze? - intreaba judecatorul.
 -        Nu, "Salvarea" l-a dus la spital inainte ca el sa-si revina.

28.  Stau pe internet, simt miros de cartofi prăjiţi. Problema e că eu am pus cartofii la fiert.

29.  Unele fete se îndrăgostesc de un chip frumos, altele sunt vrăjite de cuvinte dulci iar altele nu pot rezista unei purtări tandre… Pentru celelalte, există MasterCard!


30.  Un slab catre un gras:
 -          Domnule, ce gras sunteti !!
 -          Da, stiu, mama vroia gemeni, apoi sa razgandit.

31.  Cele mai frumoase femei sunt acolo unde se bea cel mai mult!

32.  În tren:
 -        V-a căzut un geamantan în cap. Aţi păţit ceva?
 -        Nimic. Era gol.
 -        Dar în geamantan ce era?


33.  Eram in tramvai, aglomeratie mare cand din greseala am calcat usor pe picior un calator cu mutra mai acra decat lamaia cruda. Desi nu ii produsesem vreo mare durere, a racnit la mine cat il tineau plamanii:
 -          Zi pardon, boule!
 Atunci, cu un calm desavarsit, i-am ascultat sfatul  si am zis:
 -          Pardon, boule.

34. Doar romanii, la intrebarea "Ce faci?", raspund "Nimic. Muncesc."
 

35. Un cersetor a dat un anunt la ziar:

"Caut de lucru.. Cersesc impecabil în sapte  limbi."

36. Romania este tara in care portofelul coboara cu cel putin o statie inaintea ta.

  

37. Ea catre el:

- Logodnicul lui Lili este mult mai tandru decat  tine, ii spune mereu "perla mea"!

- El este bijutier. Eu sunt ginecolog. Cum ai vrea sa-ti spun?

38. Un tip bate la poarta unei case. Un cîine se ridica în doua  picioare si-i spune:

- Stapînul nu e acasa..

Tipul lesina de spaima. Cînd îsi revine, îl întreaba pe cîine:

- Pai, daca esti cîine, de ce nu latri?

- N-am vrut sa te sperii !

39. Sa-i dea curaj pacientului, stomatologul ii ofera inainte de a-i scoate maseaua, cateva pahare de palinca, dupa care il intreaba:

- Ei, cum stam acum? Avem curaj?

-  Ohoooo! Sa indrazneasca cineva sa se apropie de maseaua mea!

40. Dumnezeu a creat cerul si pamântul. Restul a fost fabricat în China.

41. Sotia se machiaza in fata oglinzii, pregatindu-se sa plece undeva.

Sotul:

- Unde pleci?

- La curse! La hipodrom !

- Pai, grabeste-te! Iapa te-a sunat deja de doua ori.

42. Mi-am cumparat cel mai tare caine de paza. De trei zile ma chinui sa intru-n curte...

43. Barbatul este singura fiinta din univers care mai degraba ar muri pentru femeia iubita decat sa traiasca cu ea!        

44. Harry Potter are pe frunte o cicatrice in forma de fulger deoarece in copilarie a fost lovit de un Opel.

45.   Doi prieteni stau de vorba:  

 - De ce esti suparat?   

- M-am certat cu sotia.   

- De ce?  

 - Nu ne intelegem in legatura cu concediul. Eu vreau in Thailanda. Ea vrea sa vina cu mine...

46. Culmea ghinionului: Sa te asezi pe o capita de fan si sa-ti intre acul in fund !!! 

  

47. Amenda este taxa pentru ceea ce ai facut gresit. Taxa este o amenda pentru ceea ce ai facut bine.

48. Viaţa bărbaţilor este ca o zebră: blondă, brunetă, blondă, brunetă...

A femeilor - precum  grădina zoologica: bou, magar, gibon ...

49. O blonda la interviu ...

- Cati soti ai avut pana acum ?

- Doar ai mei? Sau aşa...in general?

50. El: Dacă te ating, ce faci?

Ea: Îl strig pe bunicu...

El: Dacă te sărut, ce faci?

Ea: Îl strig pe bunicu...

El: Dacă te dezbrac, ce faci ?...

Ea: Îl strig pe bunicu...

El: Dar de ce tocmai pe bunicu?

Ea: E surd

  

51. Femeile  au două probleme în viaţă:

a. De ce nimeni nu se uită la mine, chiar sunt atât de neatrăgătoare?
b. Oare de ce se holbează boul ăsta la mine ?

52. Politistul opreste un preot pe autostrada :

- Parinte, ai baut ceva ?

- Doar apa !

- Dar eu simt miros de vin.

- Doamne iti multumesc,  ai facut-o din nou!

53.   Un Boieng 747, o cursa  de noapte, o stewardesa superba cu un decolteu devastator  se apleaca deasupra unui pasager care nu dormea si-l intreaba incetisor:

- Doriti lapte sau ceai ?
Pasagerul:

- In care este lapte si in care este ceai  ???

  

54. - Popescule, e a cincea oara cand intarzii saptamana asta. Stii ce inseamna asta?

-  Da, inseamna ca este vineri!

55. - Lumea nu-ti datoreaza nimic. Exista inaintea ta!