MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 17 MARTIE 2024 - ISTORIE PE ZILE, RELIGIE ORTODOXĂ, ARTĂ CULINARĂ - REȚETE DE POST PENTRU ASTĂZI, TEATRU/FILM, MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT, POEZIE, GÂNDURI PESTE TIMP

ISTORIE PE ZILE

Evenimente

· 45 î.Hr. - În ultima sa victorie, Iulius Caesar învinge forțele lui Pompei, conduse de Titus Labienus și Pompei cel Tânăr, în Bătălia de la Munda.

“Bătălia de la Munda” (17 martie 45 î.Hr) – Parte din Războiului Civil al lui Cezar – Campania lui Cezar până la Munda – foto preluat de pe ro.wikipedia.org

Bătălia de la Munda a avut loc la 17 martie 45 î.Hr. pe câmpiile de la Munda, din sudul Spaniei de astăzi. Aceasta a fost ultima bătălie din războiul civil al lui Cezar împotriva armatelor liderilor republicani Optimates. În urma acestei victorii și a morții lui Titus Labienus și Gnaeus Pompeius (cel mai mare fiu al lui Pompeius), Cezar a putut să se întoarcă la Roma și să conducă țara ca dictator.

Asasinarea sa a declanșat procesul ce avea să ducă la sfârșitul Republicii Romane odată cu domnia nepotului său, Augustus (Octavius), ca prim împărat al Romei. Zeci de mii de romani au murit acolo, iar Cezar a luptat în rândurile soldaților. După Munda, Gnaeus a fost prins și executat, iar Sextus a scăpat și a condus pirații din Mediterana cu porturile în Sicilia, unde a fost prins de Augustus și executat în 35 î.Hr., la zece ani după Munda.

* 180: Commodus devine împărat al Imperiului Roman.

· 455 - Petronius Maximus devine cu sprijinul Senatului Roman, împărat al Imperiului Roman de Apus, până la data de 31 mai 455, cand vandalii condusi de Genseric ocupă și jefuiesc Roma, iar el este ucis.

Petronius Maximus - foto – cersipamantromanesc.wordpress.com

Petronius Maximus (Latin: Flavius Anicius Petronius Maximus Augustus) (c. 396 – 31 May 455) imparat al Imperiului Roman de Apus.

· 1756: La New York este celebrată pentru prima dată Ziua Sfântului Patriciu (St. Patrick's Day).

· 1861 - A fost proclamat Regatul Italiei. Statele peninsulei și Regatul celor două Sicilii au fost unite de regele Victor Emmanuel al II -lea al Sardiniei. Pe 17 martie 1861, a fost proclamat Regatul Italiei, luând astfel sfârșit si existența Regatului Sardiniei. Casa de Savoia a condus Italia până în 1946, când a fost proclamată republica.

Victor Emanuel II al Italiei - foto: ro.wikipedia.org

Victor Emanuel II al Italiei (italiană: Vittorio Emanuele II) (n. 14 martie 1820 – 9 ianuarie 1878) a fost supranumit „Regele gentilom”. Victor Emmanuel al II-lea a fost primul rege al al Italiei Unite.

· 1866 - Decret pentru înfiinţarea “guardiei orăşeneşti”, instituită în toate oraşele, “pentru a priveghea la paza ordinei”.

· 1866: A început să funcționeze Banca României, creată prin transformarea Băncii Imperiului Otoman sub numele de “Bank of Roumania”. Primul președinte al Consiliului de administrație a fost Ion Ghica. Banca Naţională a României, construită în urma „Legii pentru înfiinţarea unei bănci de scont şi de circulaţiune” promulgată la 17 aprilie 1880, a fost construită între 1882 – 1890 după planurile arhitecţilor Cassien Bernard şi Albert Galleron pe locul fostului han Şerban Vodă. Motivele care au întârziat finalizarea lucrărilor au fost diverse: declanşarea războiului sârbo-bulgar, organizarea licitaţiilor pentru achiziţionarea materialelor sau încredinţarea lucrărilor, capriciile vremii. Poziţionat cu faţada principală către strada Lipscani, construit în stil eclectic de factură academică, palatul Băncii Naţionale are un parter înalt şi două niveluri, cu traveea centrală a intrării marcată de ordonanţa celor patru coloane corintice, având către cele două colţuri câte două nişe, delimitate de coloane ionice, în care sunt amplasate cele patru statui ce reprezintă Agricultura, Industria, Comerţul şi Justiţia, realizate de sculptorul Ioan Georgescu.

· 1867: 17 martie. Prin Înaltul Decret nr. 380 este înfiinţat „Depozitul General al Războiului” cu statut de direcţie a Ministerului de Război. „Depozitul General al Războiului” era compus din Secţia Harta României şi Secţia Lucrări istorice. Aceasta din urmă avea ca atribuţii clasarea şi conservarea arhivelor privitoare la operaţii de război, adunarea tuturor documentelor necesare pentru istoria militară a României şi pentru statistica militară, „istoria regimentelor de la crearea lor şi în general toate lucrările istorice”. Secţia Lucrări Istorice avea şi misiunea de a coordona activitatea bibliotecilor militare şi studiul organizării armatelor străine

· 1901 - La Paris, o expozitie cu 71 de lucrari ale pictorului Vincent van Gogh, deschisa la 11 ani de la moartea acestuia, a provocat o adevarata senzatie.

Fotografie cu Vincent van Gogh realizată de Victor Morin – foto: ro.wikipedia.org

Vincent Willem van Gogh (n. 30 martie 1853, Groot Zundert, Olanda, d. 29 iulie 1890, Auvers sur Oise, Franța) pictor olandez post-impresionist ale cărui lucrări au avut o influență profundă asupra artei secolului al XIX-lea, prin culorile lor vii și impactul emoțional. A suferit de boli mintale, care la vârsta de 37 ani l-au dus la sinucidere.

· 1921: Apare săptămînal la Bucureşti revista Viaţa Socială, organ central al mişcării sindicale din România. Publicaţia apare în intervalele 17 martie 1921 – 25 martie 1923 şi mai – august 1928. Printre colaboratori se numără P. Constantinescu-Iaşi, Gala Galaction, Gh. Cristescu etc.

· 1936: A fost promulgat Codul Penal de la 1936 (denumit și „Codul penal Carol al II-lea”) avea un caracter unificator după realizarea Marii Uniri de de la 1 decembrie 1918, intrând în vigoare la data de 18.03.1936. Astfel, se introduc pentru prima dată alături de pedepse, măsurile de siguranță, măsurile educative (pentru minori), pedepsele complementare și alte accesorii. Codul nu prevedea pedeapsa cu moartea, pedepsei atribuindu-se rolul educativ și introducându-se instituția individualizării pedepsei. Documentul era structurat în trei părți: dispoziții generale, dispoziții privitoare la crime și delicte și dispoziții privind contravențiile. Asemeni codului penal anterior, pedepsele erau de trei feluri: pentru crime, pentru delicte și pentru contravenții. Fiind considerată una dintre cele mai evoluate legi ale acelor timpuri, rămâne în vigoare până în 1969.

· 1936: Din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Victor Popa, Mihail Pop şi Gheorghe Focşa este inaugurat la Bucureşti, România, Muzeul Satului, unul dintre cele mai mari şi vestite muzee etnografice în aer liber din lume. Muzeul a fost creat din iniţiativa profesorului Dimitrie Gusti şi a colaboratorilor săi Victor Popa, Mihail Pop şi Gheorghe Focşa. În cadrul Muzeului Satului au fost reconstruite monumente de arhitectură populară de mare valoare artistică şi ştiinţifică. Patrimoniul Muzeului cuprinde peste 300 de construcţii, monumente autentice de arhitectură populară din toate zonele României (gospodării, instalaţii tehnice, ateliere, biserici, fîntîni, şuri, etc.), grupate pe o suprafaţă de 10 hectare (iniţial 4,5 hectare).

· 1939: Al Doilea Război Chino-Japonez: Începe Bătălia de la Nanchang între kuomintang și japonezi.

· 1944: Încep, la Cairo, tratativele dintre Barbu Ştirbei, reprezentantul opoziţiei, şi Aliaţii coalitiei antifasciste, pentru încheierea unui armistiţiu, în numele Opoziţiei Unite şi al lui Iuliu Maniu. Pentru a organiza rasturnarea regimului progerman din România, opoziţia cerea să se asigure: menţinerea independenţei ţării, respectarea drepturilor ei teritoriale, primirea statutului de cobeligerant. Prințul Barbu Alexandru Știrbey (n. 4 noiembrie 1872, Buftea – d. 24 martie 1946, București) a fost un om politic din România, președinte al Consiliului de Miniștri, ministru de interne și ad-interim la Finanțe și la Externe, membru de onoare al Academiei Române. Bunicul său a fost Barbu Știrbei, Domn al Țării Românești între 1849 – 1856. Tatăl său a fost Alexandru Știrbei, om politic, iar mama, Maria Ghika-Comănești. Este descendent și din neamul Brâncovenilor prin bunica Elisaveta. Era fratele Elisei Știrbei și al prințului George A. Știrbey (1883-1917). El a jucat un rol deosebit în politica țării până în anul 1931, când a fost exilat de Carol al II-lea. Revenit din exil, după înlăturarea în 1940 a lui Carol al II-lea, Barbu Știrbey a fost trimis în misiune diplomatică la Cairo și Moscova, în încercarea de a trata cu Aliații. În anul 1945, partidele politice istorice și Regele Mihai doreau formarea unui guvern sub conducerea lui Barbu Știrbey. Dar la 2 martie 1945, guvernul Petru Groza a fost impus de Moscova, astfel că Barbu Știrbey nu a apucat să fie numit prim-ministru. El a murit în mod neașteptat în 1946 de cancer hepatic. A fost înmormântat, alături de bunicul său, domnitorul Barbu Știrbei, la Capela din parcul Palatului din Buftea.

· 1948 - S-a infiintat UEO – Uniunea Europei Occidentale – de catre Belgia, Franta, Luxemburg, Olanda si Marea Britanie. UEO, singura organizație europeană cu componență de apărare înființată în perioada războiului rece, este în prezent formată din 28 de țări.

Bevin, signing the treaty (“Treaty of Brussels” – Treaty of Economic, Social and Cultural Collaboration and Collective Self-Defence- 17 March 1948) – foto:en.wikipedia.org

· 1957: Președintele Filipine, Ramon Magsaysay, și alți 24 mor într-un accident de avion la Cebu, Filipine.

· 1959: Tenzin Gyatso, al 14-lea Dalai Lama, liderul spiritual al Tibetului s-a autoexilat in India, dupa o rascoala armata nereusita a populatiei tibetane. Dupa inrautatirea situatiei din capitala tibetana, Lhasa, Dalai Lama a fost nevoit sa isi paraseasca tara. Problemele care au reaprins revolta au fost provocate de invitatia adresata de Guvernul chinez liderului spiritual tibetan de a participa la un spectacol. Populatia s-a temut insa ca in spatele acestei invitatii sta intentia de arestare a lui Dalai Lama, astfel incat multimea s-a adunat in fata resedintei acestuia, palatul Norbulinka, organizand un protest in care au cerut din nou independenta tarii. Pentru a linisti spiritele, chinezii au ripostat in forta, iar timp de o saptamana au bombardat Lhasa. „Rebeliunea tibetana”, care s-a soldat cu mii de victime in randul populatiei, a determinat liderii tibetani sa plece din oras. Astfel, in noaptea de 17 martie, Dalai Lama a iesit din palat deghizat, insotit de cativa apropiati, printre care 6 membri ai cabinetului si 20 de garzi (luptatori Khampas). Potrivit documentelor, acesta a beneficiat de sprijinul CIA care i-a asigurat protectia pe intreg traseul. Dupa 15 zile de mers prin tinuturile aride ale muntilor Himalaya, cu militarii chinezi pe urmele sale, Dalai Lama a ajuns in India.

· 1969: Golda Meir devine prima femeie prim-ministru al Israel. Golda Meir (născută Golda Mabovici, n. 3 mai 1898 – d. 8 decembrie 1978) a fost politiciană social-democrată israeliană, al patrulea prim-ministru al statului Israel. Meir a fost aleasă prim ministru al Israelului la 17 martie 1969, după ce servise ca ministru de externe. A fost prima femeie din Israel și a treia din lume care a ocupat funcția de șefă de guvern.

Golda Meir (născută Golda Mabovici, n. 3 mai 1898 – d. 8 decembrie 1978) a fost politiciană social-democrată israeliană, al patrulea prim-ministru al statului Israel. Meir a fost aleasă prim ministru al Israelului la 17 martie 1969, după ce servise ca ministru de externe. A fost prima femeie din Israel și a treia din lume care a ocupat funcția de șefă de guvern - foto: ro.wikipedia.org

Golda Meir (1898 – 1978) – foto: ro.wikipedia.org

· 1977 - Într-un discurs ţinut la ONU, preşedintele american Jimmy Carter, manifestîndu-şi interesul pentru problema drepturilor omului, a declarat că aceasta va avea un rol important în conceperea principiilor politicii externe americane.

· 1988 - SUA şi URSS pun bazele unui grup de monitorizare a incidentelor pentru a preveni escaladarea lor.

· 1990: A fost inaugurată noua operă pariziană, Opéra Bastille.

· 1991 - Populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti a boicotat referendumul de restabilire a fostei Uniuni Sovietice.

Adunare împotriva referendumului unional. „Moldova Suverana”, 16.03.1991 – foto: europalibera.org

La 17 martie 1991, în ciuda presiunilor exercitate de organele de stat ale Uniunii Republicilor Sovietice Socialiste (URSS), populaţia Republicii Sovietice Socialiste Moldoveneşti (RSSM), deja suverane la acel moment, nu a participat la referendumul privitor la menţinerea URSS. Trebuie de remarcat că referendumul unional din 17 martie 1991 a fost primul referendum de la crearea U.R.S.S.

Chiar dacă în multe dintre republicile unionale referendumul a avut loc, în cadrul R.S.S.Moldoveneşti acesta în majoritate a fost boicotat participînd doar unele raioane din est (Transnistira de azi) şi Găgăuzia.

Nereuşita desfăşurare a referendumului în unele republici unionale printre care şi RSS Moldovenească nu a împiedicat Comitetul Central al URSS să declare că majoritatea respondenţilor care au participat în fosta URSS au optat pentru restabilirea URSS şi prin urmare aceasta trebui refăcută.

În baza rezultatelor referendumului unional din 17 martie 1991 se va altoi ulterior şi ideea de creare a Comunităţii Statelor Independente (CSI) care este o organizaţie internaţională funţională şi astăzi.

· 2003: Statele Unite au ordonat membrilor personalului diplomatic de rang mic si familiilor lor sa paraseasca Israelul, Siria si Kuwaitul. Dispozitia respectiva a anuntat iminenta unui razboi cu Irakul.

· 2003: Presedintele american George W. Bush, i-a dat un ultimatum dictatorului irakian Saddam Hussein sa plece din tara in 48 de ore, pentru a preveni atacurile militare indreptate impotriva Irakului.

* 2004 - Revoltele din Kosovo din 2004 (17-18 martie 2004) – În Kosovo au izbucnit conflicte violente ce s-au soldat cu 19 morți, câteva sute de răniți și distrugerea mai multor biserici ortodoxe sârbești.

Revoltele din Kosovo din 2004 (în mass-media sârbă sunt cunoscute ca Pogromul din martie) au izbucnit la 17 martie și sunt descrise ca fiind cel mai violent incident de la sfârșitul Războiului din Kosovo. Cauza directă a fost un zvon nefondat despre înecarea a trei copii albanezi de către sârbi, ceea ce a determinat 50.000 de albanezi să atace comunitățile sârbe din provincie.

Potrivit mass-mediei sârbe, în urma revoltelor 19 persoane au murit, 11 albanezi și 8 sârbi, câteva sute rănite, 4.000 de sârbi obligați să-și părăsească casele, 800 de case și 35 de biserici ortodoxe au fost vandalizate, distruse sau profanate. Vojislav Koštunica, pe atunci prim-ministrul Serbiei, a descris evenimentele ca fiind purificare etnică, însă ONU și NATO nu au împărtășit același punct de vedere. Amploarea violențelor a determinat KFOR să-și suplimenteze personalul. Ancheta efectuată ulterior a inculpat 143 de albanezi dintre care 67 au primit închisoare de peste un an.

Nașteri

· 1231: Împăratul Shijō al Japoniei (d. 1242)

· 1473: Regele Iacob al IV-lea al Scoției (d. 1513)

* 1704: Lord Charles Cavendish (n. 17 martie 1704 – d. 28 aprilie 1783) a fost un nobil englez, om politic din partea partidului Whig și om de știință.

A fost fiul cel mai mic al lui William Cavendish, al doilea duce de Devonshire și Rachel Russell.

La data de 9 ianuarie 1727, Lord Charles Cavendish s-a căsătorit cu Lady Ann Grey (d. 20 septembrie 1733), fiica lui Henry Grey, 1st Duke of Kent. Au avut împreună doi băieți, Henry Cavendish (n. 10 octombrie 1731 – d. 24 februarie 1810), considerat unul dintre cei mai importanți fizicieni și chimiști ai timpului său, și Frederick Cavendish (n. 24 iunie 1733 – d. 23 februarie 1812).

· 1738 - S-a născut Cesare Beccaria Bonesana, jurist, economist şi publicist italian (“Dei delitti e delle pene”, 1764) (m.27.11.1794).

* 1741: William Withering (n. 17 martie 1741, Wellington (Shropshire) – d. 6 octombrie 1799, Birmingham) a fost un medic, dar de asemenea botanist, geolog, chimist, micolog și mineralog englez. El a descoperit efectul medical al Digitalis. Abrevierea numelui său în cărți științifice este With..

William a fost descendentul unei familii de farmaciști și medici englezi. Străbunicul sau James Withering, scris și Widdrington sau Witherington din Cheswardine în nord-vestul comitatului Shropshire a avut fiu, pe William, căsătorit cu o anumită Eleanor. Soții au avut mai mulți copii, între ei pe Edmund (n. 30 decembrie 1712 – d. 15 noiembrie 1769), tatăl viitorului savant. Împreună cu soția lui, Sarah Hector (n. 18 noiembrie 1708 – d. 3 iulie 1789), a mai avut în afară de William două fiice: Mary (n. 1 septembrie 1739, tânăr decedată) și Sarah (n. 12 februarie 1950).^[1]

William s-a căsătorit pe 12 septembrie 1772 cu Helena, fiica lui James Cookes și Ruth Ammery (ambii din familii vechi din Staffordshire). Șotii au avut două fiice și un fiu, tot cu prenumele William

William , fiul lui Edmund Withering, unui farmacist și chirurg, a fost educat acasă de profesori privați și mai târziu a practicat la un medicul local. În 1762, la vârsta de 21 de ani, încurajat de tată și de unchiul său, Brooke Hector, care a lucrat ca medic în Lichfield, sa înscris la Universitatea din Edinburgh pentru a studia anatomia și chimia (până în 1766), unde a luat doctoratul cu dizertația De Angina Gangraenosa or Malignant Putrid Sore Throat. Ca mulți dintre contemporanii săi, sa alăturat atât francmasonilor, cât și "Societății Medicale Studențești" (The Student Medical Society). Apoi a lucrat ca doctoraș de țară în Stafford și împrejurime, supraveghind și infirmeria orașului. În acest timp s-a îndrăgostit într-o pacientă, Helena Cookes, cu care s-a căsătorit. În 1775 s-a mutat la Birmingham, unde și-a făcut repede un renume ca medic și savant. Împreună cu medicul John Ash (1723-1798), Withering a fost fondatorul Spitalului General din Birmingham, care a fost deschis în 1779. Acolo a tratat mai multe mii de pacienți în fiecare an, dintre care mulți au fost săraci și au primit îngrijirea gratis.^[3] ^[4]

W. Withering la Caldas

În 1775, Withering a descoperit efectul medical al degețelului împotriva hidropiziei. Cu privire la efectul terapeutic a devenit conștient, de mărturia proprie, când i s-a cerut opinia sa despre un preparat natural care a fost folosit cu succes de o femeie bătrână și mare cunoscătoare a ierburilor. Savantul a constatat că singurul ingredient activ eligibil în această receptură folosită ca perfuzie, au fost frunzelor roșii ale Digitalis purpurea (degețelului roșu). Din 1775 (până în 1784), Withering a studiat în mod sistematic eficacitatea diuretică (creșterea fluxului de urină) a componentelor diferitelor părți ale plantei la peste 160 de pacienți cu diferite forme de edeme. Aceste studii exemplare, meticuloase și minuțioase, obiective și sistematice, fac din Withering fondatorul farmacologiei clinice moderne precum a medicinei bazate pe dovezi.^[3] El a fost primul care a făcut o distincție clară între dozele de Digitalis terapeutice (diureză) și toxice (vărsături, diaree, tulburări de vedere). Cu toate acestea, Withering nu a recunoscut încă legătura dintre efectul diuretic al Digitalis și efectul său asupra funcției cardiace. El a identificat efectul principal în rinichi, chiar dacă a fost conștient de efectele plantei asupra frecvenței cardiace. Cercetări ulterioare, au confirmat multe dintre concluziile lui Withering.^[5]^[6]

Edgbaston Hall

În plus, față de activitatea sa medicală, Withering s-a ocupat și cu botanica. Astfel, în 1776, a publicat importanta sa lucrare în 2 volume A botanical arrangement of all the vegetables naturally growing in Great Britain („O orânduire botanică a tutor plantelor care cresc în mod natural în Marea Britanie”), o floră britanică timpurie și influentă. A fost prima în limba engleză bazată pe noua taxonomie a faimosului om de știință acestui timp, Carl von Linné. Opera lui Withering a fost reeditată în mai multe ediții în timpul vieții (1787 și 1792, în cooperare cu medicul și botanistul Jonathan Stokes, 1755-1831) și postum. Astfel fiul său William a publicat încă patru, iar până în 1877, a continuat să fie editată sub diverși autori. De acea a căpătat porecla "Linnaeus Englez" în Europa continentală. În 1784, Withering a descoperit un mineral până atunci necunoscut, pe care l-a descris sub numele „Terra Ponderosa“.^[7] Șase ani mai târziu, mineralul a fost redenumit în onoarea lui de către mineralogul german Abraham Gottlob Werner în witerită. A realizat, de asemenea, o muncă de pionierat în domeniul determinării ciupercilor precum descrierea unei noi metode pentru conservarea ciupercilor, constatată prin experimente chimice (1794). Soția sa Helen, o ilustratoare talentată, a schițat și desenat plantele pe care le-a strâns.

Datorită meritelor mari pentru botanica, savantul a fost ales membru al Royal Society din Londra, pe 24 noiembrie 1785.^[8]Doi an mai târziu a devenit din aceiași cauză membru al Linnean Society of London.^[9] A fost, de asemenea, membru al The Lunar Society, o societate științifică din Birmingham.

Dar din păcate, Withering nu a fost om sănătos: El sa îmbolnăvit mai întâi în 1776 când, la vârsta de 35 de ani, a dezvoltat o febră neregulată. Din acest moment, fiecare iarnă a fost o încercare dureroasă și următorii 20 de ani au fost acompaniate de atacuri de tuse, probleme respirative și febră. În 1783 a diagnosticat, că ar avea tuberculoză. Alți corniști vorbesc de o formă grea de bronșită. În 1790 a suferit de o pneumonie cu pleurezie. După o a două pneumonie cu febră mare și delir a murit în casa lui numită Edgbaston Hall, la vârsta de abia 58 de ani

Date personale
William Withering
William Withering
Născut	17 martie 1741 Wellington[*], Regatul Unit
Decedat	6 octombrie 1799 (58 de ani) Birmingham, Regatul Marii Britanii
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Căsătorit cu	Helena Cookes
Copii	3
Naționalitate	engleză
Cetățenie	Anglia
Ocupație	medic, botanist chimist geolog mineralog micolog
Activitate
Domeniu	plant science[*] botanică geologie chimie medicină
Alma Mater	Universitatea din Edinburgh
Organizații	Societatea Regală din Londra
Premii	Fellow of the Royal Society Membru al Linnean Society of London

· 1751: Anders Dahl, botanist suedez (d. 1789)

· 1819: S-a născut poetul Alecu Russo, (numele familiei era Rusul sau Rusu), fiul lui Iancu Rusu, proprietar de pământuri într-un sat aflat pe valea Bâcului, în Basarabia, Prodăneștii Vechi). A fost unul dintre ideologii generaţiei de la 1848 din țarile române. Este autorul volumului „Cântarea României”, tipărit anonim in 1855, care apare în versiunea românească in România literară a lui Alecsandri; fără a revendica vreodată explicit această operă, a furnizat unul dintre cele mai cunoscute litigii de paternitate literară din istoria literaturii române. Anterior, in 1850, ‘Cântarea României” aparuse, in versiune franceză, în România Viitoare, revistă politică a românilor exilați la Paris. „Dar ceea ce ar ajunge a face din Russo unul dintre numele mari ale literaturii noastre e tânguirea intitulată «Cântarea României» … E o scurtă ochire asupra trecutului țării, în toată vitejia și durerea ce cuprinde, cu blesteme de profet fanatic împotriva ticăloșilor timpului de față și cu perspective limpezi deschise asupra viitorului. O simțire tot atât de aleasă pe cât de puternică, o mare putere de a concretiza în icoane gândurile de păreri de rău sau de speranțe dau acestei scurte bucăți o valoare pe care unii n-au atins-o și n-o ating, și nimeni, în curgerea vremurilor, n-a mai găsit astfel de accente pentru a mângâia și îmbărbăta maica în suferință, «țara cea dragă», și în același timp, pentru întâia oară se caută în desfășurarea venimentelor ce alcătuiesc istoria noastră un rost filosofic“ (Nicolae Iorga). Poetul a decedat la Iasi la 5 februarie 1859).

· 1834 - S-a născut Gottlieb Daimler, inginer si inventator german.

Gottlieb Wilhelm Daimler (1834 – 1900) – foto – en.wikipedia.org

Gottlieb Wilhelm Daimler (n. 17 martie 1834, Schorndorf, Wurtemberg la circa 30 km de Stuttgart; d. 6 martie 1900, Cannstatt) inventator german. A construit prima motocicletă și a îmbunătățit numeroase motoare. Împreună cu Maybach, Daimler în 1882 deschide un atelier la Cannstatt, unde perfecționează motorul în patru timpi proiectat de Beau de Rochas. În 1885 ei construiesc prima motocicletă din lemn, iar în 1889 un triciclu cu motor, pe care a fost montat cu primul carburator dotat cu jicloare pentru alimentarea cu benzină și în același an, primul motor cu doi cilindri în V, pe care l-a prezentat la Expoziția Universală de la Paris.

Gottlieb Daimler la volanul automobilului construit in 1886 – foto: cersipamantromanesc.wordpress.com

Replică a primei motociclete construite de Daimler – foto: ro.wikipedia.org

· 1856: Mihail Vrubel, pictor rus (d. 1910)

* 1861: Nicolae Vicol (n. 17 martie 1861, Piatra Neamț, România – d. 15 noiembrie 1936) a fost un medic militar român cu gradul de general. A fost unul dintre cei mai de seamă medici ai Armatei României și a condus în Primul Război Mondial Serviciul Sanitar al Marelui Cartier General. A organizat de asemenea serviciul sanitar civil și militar din Basarabia.^[1]^[2]^[3] De numele său se leagă, în perioada interbelică, realizări notabile în domeniul organizării activității de balneo-climatologie din România.^[4]^[5]

A studiat medicina la Facultatea de Medicină din Iași și apoi la Facultatea de Medicină București. Ca student a participat în războiul sârbo-bulgar, din 1885, după care a fost decorat. În 1909, a devenit locotenent-colonel și a fost transferat la Ministerul de Război, fiind ulterior numit general. Împreună cu generalul dr. Constantin Papilian, inspectorul general al armatei, a reușit să pună bazele medicinei militare științifice.^[1]^[2]

După ce a fost trecut în rezervă în anul 1921, a desfășurat o bogată activitate în domeniul organizării activității de balneo-climatologie din România. În perioada 1928-1930 a fost inspector general balneoclimateric în Ministerul Sănătății și Prevederilor Sociale. Ca medic civil, începând din anul 1922, s-a evidențiază prin înființarea (împreună cu A. Theohari) a Societății de Hidrologie Medicală și Climatologie, al cărei președinte a fost timp de zece ani. Astfel, de numele doctorului Nicolae Vicol se leagă o seamă de realizări notabile privitoare la dezvoltarea balneologiei românești. A fost președinte al Societății de Hidrologie și Climatologie Medicală și al Societății de Istorie a Medicinei și a fost de asemenea membru de onoare al Societății de Hidrologie medicală din Paris (1930).^[4]

Drept recunoaștere a meritelor sale deosebite au fost ridicate 2 busturi turnate în bronz care să-l comemoreze. Unul este așezat la Spitalul Militar din București, iar celălalt la Băile Herculane, în centrul istoric al stațiunii. Tot la Băile Herculane, în centrul nou al stațiunii, un parc a primit numele său (Parcul Vicol).^[4] O stradă din București și alta din Iași îi poartă numele.

Date personale
Nicolae Vicol
Nicolae Vicol
Născut	17 martie 1861 Piatra Neamț, România
Decedat	15 noiembrie 1936 (75 de ani)
Cetățenie	România
Ocupație	medic militar[*]
Studii	Universitatea de Medicină și Farmacie „Grigore T. Popa” din Iași Universitatea de Medicină și Farmacie Carol Davila din București
Activitate
Ramura	military medicine[*]
Gradul	general
Bătălii / Războaie	Războiul sârbo-bulgar al Doilea Război Balcanic Primul Război Mondial

· 1881: Walter Rudolf Hess, fiziolog elvetian, laureat Nobel (d. 1973)

· 1883: S-a născut la Curtea de Argeş, scriitorul Urmuz (Demetru Demetrescu-Buzău), unul dintre cei mai originali reprezentanţi ai literaturii române de avangardă. A facut studii de drept și, după luarea licenței, a funcționat ca judecător în județele Argeș, Tulcea și la Târgoviște. După campania din Bulgaria (1913), la care participă, este numit grefier la Înalta Curte de Casație. Este autorul cunoscutelor scrieri scurte „fabulă” Cronicarii, Algazy & Grummer, Plecarea în străinătate, Cotadi și Dragomir. S-a sinucis la 23 noiembrie 1923, în București, fără să lase vreo explicație asupra funestului său gest. Voia să moară în chip original, ” fără nici o cauză”. Cadavrul i-a fost descoperit într-un boschet, si la acel moment, presa anunţa „sinuciderea unui funcţionar“. Scriitorul încă nu exista atunci. Scrierile lui – puține la număr – cunosc o glorie postumă, care nu a încetat să creasca si au avut o neașteptată înrâurire asupra literaturii românești de avangardă. Sașa Pană îi tipărește în 1930 o ediție a scrierilor, iar Geo Bogza scoate o revistă Urmuz. Eugen Ionescu va explora mai târziu filonul literaturii absurdului, considerându-l pe Urmuz unul din precursorii „tragediei limbajului”. Mai aproape poate de spiritul dadaist – deși nu pare să fi avut cunoștință de existența curentului Dada – Urmuz a întreprins o critică în esență grotescă, unică în felul ei a literaturii, căreia în ciuda aparenței hilare, de bufonerie a scrierilor sale, nu-i lăsa nici o speranță de supraviețuire. Astăzi, Urmuz este considerat unul dintre marii rebeli ai istoriei, artist adulat şi „profet“ al câtorva curente literare, iar străinătatea îi dedică expoziţii, lucrări şi prelegeri în marile universităţi. De la momentul acelei sinucideri, considerată astăzi un veritabil „act artistic“, opera lui Urmuz s-a propagat prin secolul XX, fiind însuşită, distilată şi prelucrată de câteva curente literare care au făcut istorie. Suprarealiştii şi-l revendică, la fel şi dadaismul, ba chiar şi o parte a adepţilor postmodernismului. Operele sale au fost traduse şi citite de la New York la Paris şi retur, iar influenţa lui Urmuz a depăşit cu mult graniţele literaturii, fiind transferată în alte domenii artistice, precum muzica, pictura sau sculptura.

La 23 noiembrie 1923, Urmuz s-a împușcat, un eveniment care rămâne învăluit în mister. A fost găsit "de sergentul din post într-un boschet din dosul bufetului", în apropierea Șoselei Kiseleff, în nordul Bucureștiului.^[56] Unele surse timpurii sugerează că ar fi suferit de o boală incurabilă,^[1]^[8]^[57] dar se știe că el era fascinat de arme și de potențialul lor distructiv. De exemplu, în 1914, el a scris un omagiu pentru revolvere, creditându-le cu o putere magică asupra creierului suicidar.^[57]^[58] Cronicile, arată, de asemenea, că el teoretiza despre lipsa de sens și de goliciunea vieții, punând aceste temeri pe seama membrilor familiei în timpul înmormântării fratelui său Constantin (1914).^[57] Autorul Geo Șerban a scris despre dezamăgirea bine ascunsă a lui Demetrescu-Buzău, apreciind că, în ultimul său an, scriitorul a continuat să acționeze vesel și relaxat, dar că o tensiune "devastatoare" se clădea în interiorul lui.^[8]

În 1927, Arghezi și-a publicat regretul că nu i-a cultivat prietenia: "Nu l-am mai văzut și-mi este grea mâhnirea ireparabilă că n-am căutat să-l întâlnesc. Cred că optimismul meu ar fi înviat în haosul lui cerebral candorile și puritățile care începeau să moară".^[8] Mai mulți exegeți Urmuz au văzut în mod tradițional sinuciderea legată în mod intrinsec de atitudinea artistică a lui Urmuz. Pentru Carmen Blaga, a fost "dizolvarea credinței [sale]" în clasa intelectuală a României, împreună cu declinul economic și "un gol existențial", care l-a determinat pe scriitor să se desprindă.^[59] Acest lucru rezonează cu afirmațiile adepților din prima generație de după Urmuz: Geo Bogza sugerează că mentorul său s-a sinucis odată ce procesul deconstructiv, realizat de "intelectul lui ascuțit", l-a dus la o concluzie naturală;^[60] Sașa Pană susține că Urmuz s-a săturat să-i amuze pe "cretinii" și "profitorii" care au dominat scena literară a Bucureștiului și, hotărât să-și transforme personajul literar în "praf și pulbere" și-a asumat riscul de a-și distruge eul fizic.^[61] Criticul George Călinescu a afirmat că există o rațiune filosofică "care rezona teribil cu secolul său": "el a vrut să moară într-un mod original, fără vreo cauză sau vreun scop precis".^[62]

Urmuz a fost înmormântat la 26 noiembrie, la cimitirul Bellu.^[8] În ziua respectivă, evenimentul a fost mediatizat de un mic necrolog din cotidianul Dimineața, semnat cu inițiala C (probabil de la Ciprian)

Opera literară:

Algazy & Grummer
Cotadi și Dragomir
Cronicari
După furtună
Emil Gayk
Fuchsiada
Ismaïl și Turnavitu
Pâlnia și Stamate
Plecarea în străinătate
Puțină metafizică și astronomie

Date personale
Urmuz Demetru Dem. Demetrescu-Buzău
Urmuz, circa 1920
Născut	17 martie 1883 Curtea de Argeș
Decedat	23 noiembrie 1923 (40 de ani) București
Înmormântat	Cimitirul Bellu
Cauza decesului	sinucidere (Minge)
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	scriitor, umorist, judecător, grefier
Pseudonim	Hurmuz
Limbi	limba română
Studii	Universitatea din București
Activitatea literară
Activ ca scriitor	ca. 1908–1923
Mișcare/curent literar	Avangardă Futurism
Specie literară	Antiroman, aforism, literatură experimentală, fabulă, literatură fantastică, parodie, schiță
Influențe[ascunde] Henri Bergson, Ion Luca Caragiale, Mihai Eminescu, Filippo Tommaso Marinetti, Jules Verne
A influențat pe[ascunde] Felix Aderca, Tudor Arghezi, Marcel Avramescu, Ștefan Baciu, Geo Bogza, H. Bonciu, Emil Brumaru, F. Brunea-Fox, George Călinescu, Ion Călugăru, Mircea Cărtărescu, Iordan Chimet, George Ciprian, Andrei Codrescu, Filip Corsa, Jacques G. Costin, Grigore Cugler, Sergiu Dan, Nichita Danilov, Romulus Dianu, Leonid Dimov, Mircea Dinescu, Dumitru Augustin Doman, Geo Dumitrescu, Constantin Fântâneru, Șerban Foarță, Sorin Gherguț, Anton Holban, Florin Iaru, Eugène Ionesco, Vintilă Ivănceanu, Cătălin Lazurcă, Monica Lovinescu, Iulia Militaru, Andrei Mocuța, Moldov, Herta Müller, Tudor Mușatescu, Anișoara Odeanu, Costache Olăreanu, Sesto Pals, Sașa Pană, Cosmin Perța, Radu Petrescu, Catrinel Popa, Cristian Popescu, Iaromira Popovici, Stephan Roll, Mircea Horia Simionescu, Marin Sorescu, Nichita Stănescu, Dimitrie Stelaru, Ion Stratan, Pavel Șușară, Iulian Tănase, Stelian Tănase, Dumitru Țepeneag, Florin Toma, Constant Tonegaru, Tudor Țopa, Călin Torsan, Marius Tupan, Mihai Ursachi, Ion Vinea, Ilarie Voronca

· 1884 - S-a născut pictorul Andras Mikola (m.1970).

· 1886: Prințesa Patricia de Connaught (Victoria Patricia Helena Elizabeth; mai târziu Lady Patricia Ramsay; 17 martie 1886 – 12 ianuarie 1974) a fost membră a familiei regale britanice, nepoată a reginei Victoria. Prin căsătoria cu Alexander Ramsay a renunțat la titlurile ei.

Prințesa Patricia — "Patsy" pentru familie și prieteni — s-a născut la 17 martie 1886 (în ziua de Sfântul Patrick) la Palatul Buckingham din Londra. Tatăl ei a fost Arthur, Duce de Connaught și Strathearn, al treilea fiu al reginei Victoria și al Prințului Albert de Saxa-Coburg-Gotha. Mama ei a fost Prințesa Luise Margarete a Prusiei. A avut doi frați mai mari: Prințul Arthur de Connaught și Prințesa Margaret de Connaught, mai târziu Prințesă Moștenitoare a Suediei. A fost botezată Victoria Patricia Helena Elizabeth la Bagshot Park la 1 mai 1886 iar nașii ei au fost: Regina Victoria (bunica paternă); Ducele de Saxa-Coburg și Gotha; Marea Ducesă de Oldenburg (mătușa maternă); Prințul Wilhelm al Prusiei (vărul ei); Prințesa Helena de Schleswig-Holstein (mătușa paternă) și Prințul Albert al Prusiei.^[1] A fost numită Victoria după regina Victoria; Patricia, după Sfântul Patrick și Helena, în onoarea surorii tatălui ei.

Prințesa Patricia a călătorit mult în primii ani ai vieții. Tatăl ei, Ducele de Connaught, a avut post militar în India și tânăra prințesă a petrecut doi ani acolo. În 1911, Ducele a fost numit guvernator general al Canadei. Prințesa Patricia și-a însoțit părinții în Canada și ea a devenit populară acolo.

Prințesa Patricia la vârsta de 26 de ani.

Chestiunea căsătoriei Patriciei a fost un subiect fierbinte de conversație în timpurile eduardiene. Au existat zvonuri că printre pețitori ar fi mai mulți prinți străini inclusiv Alfonso al XIII-lea al Spaniei, viitorul rege al Portugaliei, Marele Duce de Mecklenburg-Strelitz.^[2] și Marele Duce Mihail al Rusiei, fratele mai mic al Țarului Nicolae al II-lea.

În cele din urmă, Patricia a ales un om de rând, mai degrabă decât un soț de sânge regal. S-a căsătorit cu comandantul naval (mai târziu amiralul) Hon. Alexander Ramsay (29 mai 1881 – 8 octombrie 1972), unul dintre consilierii tatălui ei și al treilea fiu al Contelui de Dalhousie. Nunta a avut loc la Westminster Abbeyla 27 februarie 1919.

În ziua nunții ei, Patricia Prințesă de Connaught a renunțat voluntar la titlurile ei și și-a asumat titlul de Lady Patricia Ramsay.

Alexander Ramsay și Lady Patricia Ramsay au avut un singur copil:

Alexander Ramsay de Mar (21 decembrie 1919 – 20 decembrie 2000); s-a căsătorit în 1956 cu Flora Fraser, a 21-a Lady Saltoun; au avut copii.

A murit la Ribsden Holt, Windlesham, Surrey înainte de aniversarea a 88 de ani și cu un an și jumătate după soțul ei. În momentul decesului ei, ea a fost cea mai mică din cele două nepoate ale reginei Victoria; cealaltă nepoată era Prințesa Alice care a trăit până la vârsta de 97 de ani.

Date personale
Prințesa Patricia
Prințesa Patricia, fotografie de W & D Downey
Nume la naștere	Victoria Patricia Helena Elizabeth
Născută	17 martie 1886 Palatul Buckingham, Londra
Decedată	12 ianuarie 1974 (87 de ani) Windlesham, Surrey
Înmormântată	Frogmore, Londra
Părinți	Arthur, Duce de Connaught și Strathearn Prințesa Luise Margarete a Prusiei
Frați și surori	Prințul Arthur de Connaught Prințesa Margaret de Connaught
Căsătorită cu	Sir Alexander Ramsay
Copii	Alexander Ramsay de Mar
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	pictoriță
Apartenență nobiliară
Titluri	Prințesă
Familie nobiliară	Casa de Windsor Casa de Saxa-Coburg și Gotha

* 1901: Rudolf (Rudy) Wetzer (n. 17 martie 1901, Timișoara, Austro-Ungaria - d. 13 aprilie 1993, Haifa, Israel) a fost un fotbalist român, care a jucat în Echipa națională de fotbal a României la Campionatul Mondial de Fotbal din 1930 (Uruguay).

A jucat printre altele la Chinezul Timișoara, Unirea Timișoara și Juventus București, cu care a fost de trei ori campion al României. În echipa națională a României a jucat de 17 ori, înscriind 12 goluri.

Este unul din cei trei frați (ceilalți fiind Ștefan și Ioan) care au fost toți fotbaliști activi în echipe ale vremii.

· 1902 - S-a născut soprana americană Marian Anderson.

· 1916 - S-a născut compozitoarea Hilda Jerea (m.14.05.1980).

* 1917: Zorica Lațcu (n. 17 martie 1917, Mezőtúr - d. 8 august 1990) a fost o poetă, traducătoare, monahie și deținut politic.

Zorica Lațcu s-a născut la 17 martie 1917, la Mezotur, în Ungaria, în familia avocatului ardelean Ion Lațcu, refugiat din cauza războiului. După război, familia se stabilește la Brașov. Între 1936-1940 urmează la Cluj Napocacursurile de filologie clasică, limba greacă și latină, precum și pe cele de limbă și literatură franceză din cadrul Facultății de litere. Devine preparator principal la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj Napoca. Colaborează la Dicționarul limbii române al lui Sextil Pușcariu, editat de Academia Română.

În 1948 a intrat ca monahie în Mănăstirea Vladimirești de lângă Tecuci și a luat numele de Teodosia. În 1956 a fost arestată și închisă la închisoarea din Miercurea Ciuc

Volume de versuri

Insula Albă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944 (volumul de debut);
Osana Luminii, Editura Episcopiei, Cluj,1947;
Poemele Iubirii, Editura Ramuri, Craiova,1947;
Din pribegie
Ție, Doamne, Îți voi cânta
Spre Insulă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944
Alte poezii

Date personale
Zorica Lațcu
Născută	17 martie 1917 Mezőtúr, Ungaria
Decedată	8 august 1990 (73 de ani) Mănăstirea Vladimirești, Tecuci
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poetă, traducătoare, călugăriță
Pseudonim	Maica Teodosia
Activitatea literară
Operă de debut	Insula Albă, 1944
Opere semnificative	Osana Luminii, Poemele Iubirii, Din pribegie, Spre Insulă,

· 1919: Nat King Cole (n. Nathaniel Adams Coles la 17 martie 1919 - d. 15 februarie 1965 ) a fost un pianist, compozitor, interpret de jazz, cântăreț și actor de film american.

Născut în 1919, și-a alcătuit prima formație de jazz în liceu. Treptat, a devenit unul din cei mai cunoscuți și mai populari cântăreți ai vremii. A realizat numeroase lucruri în folosul comunității afro-americane din SUA, în acea vreme discriminarea fiind încă acceptată. A fost primul afro-american (negru) care a avut propriul show la radio și, apoi, propriul show la televiziune.Albume:

Unforgettable (1953)
Ballads of the Day (1954)
Penthouse Serenade (1955)
Sings For Two In Love (1955)
The Piano Style of Nat King Cole (1955)
Night Lights (1956)
The Complete After Midnight Sessions (1956)
Just One Of Those Things (1957)
Love Is The Thing (1957)
Cole Español (1958)
Everytime I Feel The Spirit (1958)
St. Louis Blues (1958)
Tell Me All About Yourself (1958)
The Very Thought Of You (1958)
Welcome To The Club (1958)
To Whom It May Concern (1958)
A Mis Amigos (1959)
The Touch of Your Lips (1960)
The Magic Of Christmas (1960)
Wild Is Love (1960)
Let's Face The Music And Dance (1961)
Nat King Cole Sings; George Shearing Plays (1961)
The Nat King Cole Story (1961)
Dear Lonely Hearts (1962)
More Cole Español (1962)
Ramblin' Rose (1962)
The Christmas Song (1962)
My Fair Lady (1963)
Those Lazy-Hazy-Crazy Days of Summer (1963)
Where Did Everyone Go? (1963)
I Don't Want To Be Hurt Anymore (1964)
L-O-V-E (1964)
Sincerely / The Beautiful Ballads (1965)

Date personale
Nat King Cole
Nat King Cole
Nume la naștere	Nathaniel Adams Coles
Născut	17 martie 1919^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6] Montgomery, Alabama, SUA^[7]
Decedat	15 februarie 1965 (45 de ani)^[1]^[8]^[2]^[3]^[4]^[5] Santa Monica, SUA^[9]
Înmormântat	Forest Lawn Memorial Park[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (cancer)
Frați și surori	Freddy Cole[*]
Căsătorit cu	Maria Cole[*]
Copii	Natalie Cole[*]
Cetățenie	SUA
Etnie	afro-american
Ocupație	cantautor pianist actor muzician de jazz[] chitarist de jazz[] actor de televiziune[*]
Activitate
Alte nume	King
Gen muzical	jazz
Tipul de voce	Bariton
Instrument(e)	pian orgă[] chitară voce[]
Case de discuri	Capitol Records Decca[] Ammor Records[]
Premii	Premiul Grammy pentru întreaga carieră[*]

· 1920 - S-a născut Felix Karlinger, lingvist şi istoric literar german.

* 1925: Marcel Bon (n. 17 martie 1925 în Picardia - d. 11 mai 2014, decedat la Woincourt, înmormântat la Port-le-Grand) a fost un farmacolog, botanist, micolog și profesor universitar francez.^[1] Abrevierea numelui său în cărți științifice este Bon.

Marcel Bon a studiat farmacie, mai întâi în Amiens și în timpul celui de al Doilea Război Mondial în Lille. Între anii 1950 și 1977 a fost farmacist în Saint-Valery-sur-Somme unde a deschis un laborator de analiză medicală. Simultan a fost profesor la Facultatea de Farmacie al Universității din Lille.^[1]

Inițial atras de botanică, a fost membru în Société Linnéenne Nord-Picardie din Amiens. Interesul pentru ciuperci a apărut prin studiile sale farmaceutice. Ulterior, a primit lecții de la renumita micologă și botanistă franceză Marcelle Louise Fernande Le Gal (1895-1979), de asemenea nativă din Picardia. Dar savantul în acest domeniu cu care a corespondat intensiv peste decenii, făcând schimb de opinii, a fost Henri Romagnesi.^[2]

În 1958 a devenit membru al „Societății Micologice Franceze” (Société Mycologique de France). În 1961, când a fost înființată o secție privind micologia la „Societatea Linnaeus” din Amiens, Bon a jucat un rol principal. În 1971, a fondat împreună cu Jean-Marie Géhu jurnalul micologic Documente Mycologiques care a căpătat după scurt timp un renume foarte bun și a cărui editor a fost pentru mulți ani, iar în 1973 sa alăturat „Societății Micologice de Nord” (Société Mycologique du Nord). În 1975 a devenit membru al consiliului de administrație al „Societății Micologice Franceze” care l-a numit membru onorific în 2006.^[2]

Din anii 80 a scris câteva cărți semnificative despre bureți, fiind ajutat la formarea imaginilor de către desenatorii englezi John Wilkinson, și Denys Ovenden. Mai departe, a reformat sistematica multor familii de ciuperci, astfel de exemplu cea al Russulaceae.^[3]

Marcel bon nu a fost numai un micolog faimos, ci a excelat de asemenea ca botanist, briolog și lichenolog. Pe lângă activităților sale științifice a fost membru în formația de jazz Nouvelle-Orléans, fiind un pianist talentat. Din dragoste pentru regiunea maternă a scris un dicționar pentru limba picardă.^[2]

După o boală lungă, Bon s-a stins din viață la 11 mai 2014 în reședința pentru seniori Résidence des Pays de Somme de la Woincourt și a fost înmormântat în cimitirul de la Port-le-Grand, jelit de soție, copii, nepoți și strănepoți

* 1926: Siegfried Lenz (n. 17 martie 1926 – d. 7 octombrie 2014) a fost un scriitor german.

Siegfried Lenz s-a născut la data de 17 martie în anul 1926 în Lyck. A început să studieze literatura și filosofia după războiul din Hamburg, devenind mai apoi redactor. O dată cu publicarea primului său roman intitulat Au fost șoimi în aer în anul 1951, Siegfried Lenz devine cel mai prolific și renumit autor. Astăzi, Lenz trăiește ca autor independent în Hamburg. ^[2] În 1999, la a 250-a aniversare a nașterii lui Goethe, i s-a decernat Premiul Goethe. Problematica operei sale o constituie vina și responsabilitatea societății și a individului, acceptarea datoriei ca noțiune concretă, implicând examenul conștiinței și opțiunea în serviciul adevărului și umanității. Autorul a făcut apel la tehnica de redare de tip cinematografic de o remarcabilă plasticitate, desfășurată adesea contrapunctic. De asemenea, este remarcabilă adecvarea stilistică la meandrele narațiunii.

* 1929: Marcel Bon (n. 17 martie 1925 în Picardia - d. 11 mai 2014, decedat la Woincourt, înmormântat la Port-le-Grand) a fost un farmacolog, botanist, micolog și profesor universitar francez.^[1] Abrevierea numelui său în cărți științifice este Bon.

Date personale
Marcel Bon
Marcel Bon
Născut	17 martie 1925 în Picardia
Decedat	11 mai 2014 (89 de ani) Woincourt
Naționalitate	franceză
Cetățenie	Franța
Ocupație	profesor universitar botanist briolog farmacolog lichenolog micolog
Activitate
Domeniu	farmacologie botanică micologie
Instituție	Universitatea din Lille
Alma Mater	Universitatea din Amiens Universitatea din Lille

* 1930: James Benson Irwin (n. 17 martie 1930; d. 8 august 1991) a fost un astronaut american, membru al echipajului spațial Apollo 15, al 8-lea om care a pășit pe suprafața Lunii.

Date personale
James Irwin
James Irwin
Născut	17 martie 1930^[1]^[2]^[3]^[4] Pittsburgh, Pennsylvania, SUA
Decedat	8 august 1991 (61 de ani)^[2]^[3]^[4] Glenwood Springs[*], SUA
Înmormântat	Cimitirul național Arlington[*]^[5]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (infarct miocardic)
Cetățenie	SUA
Ocupație	ofițer astronaut aviator inginer aerospațial[*]
Activitate
Alma mater	Universitatea Statului Michigan[] U.S. Air Force Test Pilot School[] Academia Navală a SUA
Organizație	NASA
Decorații	NASA Distinguished Service Medal[] Medalia pentru pace a Națiunilor Unite[] (1971) United States Astronaut Hall of Fame[ Jim Irwin, LRV, Apollo-15-Mission

* 1932: Fred Gamble (n. 17 martie 1932) a fost un pilot american de Formula 1care a evoluat în Campionatul Mondial în sezonul 1960.

· 1936 - S-a născut graficianul Ion Panaitescu.

* 1936: Jiří Grygar

Pronunțare în limba cehă (ajutor·info) (n. 17 martie 1936, în Heinersdorf, Germania, acum Dziewiętlice, Polonia) este un astronomceh, popularizator al științei și laureat al Premiului Kalinga (1996).

· 1937 - S-a născut Adam Wade, cântăreţ şi actor american.

· 1938 - S-a născut balerinul şi coregraful de origine tătară din Uniunea Sovietică, Rudolf Hametovici Nureev. Este condiderat ca fiind unul dintre cei mai talentați balerini ai secolului al douăzecilea; (d. 6 ianuarie 1993)

Rudolf Hametovici Nureev (în tătară, Rudolf Xämit ulı Nuriev, în rusă Рудо́льф Хаме́тович Нуре́ев) (n. 17 mai 1938 – d. 6 ianuarie 1993) a fost un balerin de origine tătară din Uniunea Sovietică. Este considerat ca fiind unul dintre cei mai talentați balerini ai secolului al douăzecilea - in imagine, Rudolf Nuriev (1973) - foto: ro.wikipedia.org

Rudolf Nuriev (1973) – foto: ro.wikipedia.org

· 1939 - S-a născut Clarence Collins, vocalist american (Little Anthony & The imperials).

· 1939 - S-a născut Lewis Mathis, cântăreţ american (Dean & Mark).

· 1939 - S-a născut criticul literar Mihai Ungheanu.

* 1939: Giovanni Trapattoni (pronunție în italiană: /d͡ʒoˈvanni trapatˈtoni/; n. 17 martie 1939), zis și "Trap" sau "Il Trap", antrenor de fotbal intaian și fost fotbalist, considerat cel mai de succes antrenor de club din Serie A

· 1940 - S-a născut Vito Picone, vocalist american (The Elegants).

* 1942: John Wayne Gacy Jr. (n. 17 martie 1942 - d. 10 mai 1994), cunoscut și sub numele de The Killer Clown (în traducere Clovnul Ucigaș) a fost un criminal în serie american. A fost condamnat și executat pentru violul și uciderea a 33 de băieți și adolescenți, între anii 1972 și 1978. Din cele 33 de victime, 29 au fost îngropate sub podeaua casei sale, în timp ce celelalte victime au fost găsite în râuri din apropiere.A fost numit "Killer Clown" pentru că distra copii la petreceri sub numele de "Pogo the Clown".A fost in cele din urmă condamnat la moarte. La data de 10 mai 1994, a fost executat prin injecție letală.John Wayne Gacy a fost într-adevăr un criminal în serie, probabil unul dintre cei mai haini criminali americani, dar se crede că dimensiunea criminală a personalității sale se trăgea din copilărie sa, când fusese chinuit psihic.

· 1943: Tony Newman, baterist englez

· 1944 - S-a născut Bob Johnson, chitarist, vocalist şi compozitor britanic (Steeleye Span).

· 1944 - S-a născut Paul Pilnick, chitarist britanic (Jackie Lomax, Steelers Wheel).

· 1944 - S-a născut John Sebastian, vocalist, chitarist, muzicuţist şi compozitor american (Lovin' Spoonful).

· 1944 - S-a născut Paul Cornel Chitic, dramaturg, critic de teatru şi critic de artă. A fost membru al Uniunii Artiştilor Plastici şi al Uniunii Scriitorilor, precum şi laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor 1966. A murit pe 8 iulie 2007.

· 1946 - S-a născut Harold Brown, baterist american (War).

· 1947 - S-a născut prozatorul Alexandru Deal.

* 1947: Jan Andersson (n. 17 martie 1947) este un om politic suedez, membru al Parlamentului European în perioada 1999-2004 din partea Suediei.

· 1948 - S-a născut Pat Lloyd, chitarist britanic (Equals).

* 1948: William Ford Gibson (n. 17 martie 1948, Conway, Carolina de Sud) este un scriitor canadian de origine americană. Romanele lui de ficțiune speculativă i-au atras numele de „profetul întunecat” al genului cyberpunk.^[26] Gibson a inventat termenul de „cyberspațiu” în povestirea sa „Burning Chrome” (1982) și a popularizat conceptul mai târziu în romanul său de debut, Neuromantul (1984). Închipuindu-și cyberspațiul, Gibson a creat o iconografie a erei informaționale înainte de apariția Internetului în anii '90.^[27] Tot lui Gibson i se datorează prezicerea apariției programelor de reality-tv și stabilirea conceptelor de bază a dezvoltării mediilor virtuale precum jocurile video și World Wide Web.

Pentru că familia lui s-a mutat foarte des în timpul copilăriei lui, Gibson a devenit un adolescent timid și izolat, care prefera să citească literatură științifico-fantastică. După ce și-a petrecut adolescența într-un internat privat din Arizona, Gibson a evitat recrutarea în armată pe timpul războiului din Vietnam emigrând în Canada în 1968, unde a devenit preocupat de contracultură și, după ce s-a stabilit în Vancouver, a devenit scriitor profesionist. Și-a păstrat cetățenia dublă.^[28] Primele lucrări ale lui Gibson tratează un viitor apropiat sumbru, povestirile lui analizând efectele ciberneticii și rețelelor de calculatoare asupra oamenilor – o „combinație între calitatea slabă a vieții și calitatea înaltă a tehnicii”.^[29] Povestirile i-au fost publicate în revistele populare de literatură științifico-fantastică. Temele, decorurile și personajele dezvoltate în aceste povestiri culminează în primul său roman, Neuromantul, care a avut un mare succes atât din partea criticilor cât și a cititorilor, declanșând mișcarea literară cyberpunk.

Deși mare parte din reputația lui Gibson a rămas legată de Neuromantul, opera sa a continuat să evolueze. După ce a dezvoltat acțiunea din Neuromantul cu încă două romane, formând astfel distopica trilogie Sprawl, Gibson a devenit un autor important al altui subgen literar SF —steampunk — cu romanul de istorie alternativă din 1990 The Difference Engine, scris în colaborare cu Bruce Sterling. În anii '90, el a compus trilogia Bridge, care analizează societatea urbană a viitorului apropiat și capitalismul târziu. Cele mai recente romane ale lui — Pattern Recognition (2003), Spook Country (2007) și Zero History (2010) — descriu lumea contemporană și l-au plasat pe autor în rândurile celor mai buni scriitorii de literatură mainstream.

Gibson este la această oră unul dintre cei mai cunoscuți scriitori nord-americani de științifico-fantastic, considerat de The Guardian în 1999 drept „cel mai important romancier din ultimele două decenii”. Gibson a scris mai mult de 20 de povestiri și 10 romane de succes (dintre care unul în colaborare), și a contribuit cu articole la câteva publicații majore. A colaborat intens cu actori, producători de film și muzicieni. Filozofia lui a influențat scriitori de științifico-fantastic, savanți, oameni de cultură și tehnicieni.

· 1949: Brândușa Prelipceanu, jurnalistă și traducătoare româncă (d. 2002)

· 1949 - S-a născut actorul american Patrick Duffy, protagonist al serialului de televiziune “Dallas”.

· 1951 - S-a născut Kurt Russell, actor american

Kurt Vogel Russell (n. 17 martie 1951, Springfield, Massachusetts) este un actor american – foto: imdb.com

· 1951 - S-a născut Scott Gorham, chitarist britanic (Thin Lizzy).

· 1954 - S-a născut Rena Jones, vocalistă americană (Champaign).

· 1954 - S-a născut actriţa britanică Lesley-Anne Down (“Strada Hanovra”).

* 1955: Gary Alan Sinise (n. 17 martie 1955) este un actor, regizor, muzician și filantrop american.

De-a lungul carierei sale, Sinise a câștigat diferite premii printre care premiul Emmy (odată) și Globul de Aur (odată) și a fost nominalizat la Premiul Oscar (de patru ori). În 1992, Sinise a regizat și interpretat rolul lui George Milton în ecranizarea de succes a nuvelei Of Mice and Menscrisă de autorul John Steinbeck. Sinise a fost nominalizat la Premiul Oscar pentru cel mai bun actor pentru rolul său ca Lt. Dan Taylor din filmul Forrest Gump. A câștigat Globul de Aur pentru rolul Harry S. Truman din filmul Truman.

* 1956: Mihail Șleahtițchi (n. 17 martie 1956, în Tîrnova, RSSM) este un pedagog, psiholog, profesor universitar și politician din Republica Moldova. Fost deputat, Secretar și Președinte al Comisiei parlamentare pentru cultură, educație, cercetare, tineret, sport și mass-media” (2009 - 2011), fost Ministru al Educației din Republica Moldova (2011 - 2012),fost Consilier al Președintelui Republicii Moldova în domeniul culturii, învățământului și științei (2012-2016), iar actualmente^[Când?] - Vice-Rector ULIM pentru cercetare, Președinte al Consiliului Științific ULIM. Căsătorit cu Maria Șleahtițchi.

Date personale
Mihail Șleahtițchi

Născut	17 martie 1956 (63 de ani) Tîrnova, RSS Moldovenească, URSS
Căsătorit cu	Maria Șleahtițchi
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Religie	Creștin Ortodox
Ocupație	politician
Ministru al Educației
În funcție 2011 – 2012

Alma mater	Universitatea de Stat Alecu Russo
Profesie	Profesor universitar

· 1959 - S-a născut Mike Lindup, clăpar şi vocalist britanic (Level 42).

* 1960: Miron Alexandru Smarandache (n. 17 martie 1960, Baldovinești, România) este un deputat român, ales în 2012 din partidului PP-DD.

În timpului mandatului a trecut la grupul parlamentar al Partidului Social Democrat.

· 1962 - S-a născut Claire Grogan, cântăreaţă şi compozitoare britanică (Altered Images).

* 1962: Kalpana Chawla (17 martie 1962^[2]^[a] – 1 februarie 2003) s-a născut în Karnal (India). Ea a fost primul astronaut indiano-american^[3] și prima femeie indiană în spațiu.^[4] A zburat pentru prima dată în naveta spațialăColumbia în 1997 ca specialist al misiunii și operator al brațului robotic. În 2003, Chawla a fost unul dintre cei șapte membri ai echipajului care au murit în Dezastrul navetei spațiale Columbia

* 1965: Isabelle Spennato (nume de căsătorie Lamour, n. 17 martie 1965, Lyon) este o fostă scrimeră franceză specializată pe floretă. În prezent este conducătoare sportivă. Este căsătorită cu dublul campion olimpic la sabie Jean-François Lamour.

A câștigat campionatul Franței la juniori în anul 1985 și la seniori în 1990. Cu clubul „Masque de Fer” din Lyon, apoi cu Racing Club de France, a fost de șase ori campioană Franței pe echipe. La Jocurile Olimpice de vară din 1988 de la Seul și la ediția din 1992 de la Barcelona, a fost selecționată în echipa olimpică a Franței care s-a clasat pe locul 7 și respectiv pe locul 5.

După ce s-a retras din activitatea competițională a devenit dentistă. În martie 2013 a fost aleasă președinta Federației Franceze de Scrimă, înlocuindu-l pe Frédéric Pietruszka.^[1] Astfel a devenit singura femeie care conduce o federație sportivă olimpică în Franța. În iulie 2015 a fost decorată de Legiunea de Onoare în grad de cavaler.

* 1966: Michelle Akers (n. 1 februarie 1966, Santa Clara, California) este o fostă jucătoare de fotbal americană care a jucat la Cupa Mondială de fotbal feminin din 1999 câștigată de SUA.* 1966: Julio César Landauri Ventura (n. 17 martie 1986 la Callao) este un fotbalistperuvian sub contract ultima dată cu FC Brașov. Landauri evoluează pe postul de mijlocaș ofensiv. A debutat în Liga I la 20 februarie 2010, într-un meci împotriva Unirii Alba Iulia.

· 1967: Billy Corgan, muzician american (Smashing Pumpkins, Zwan, Spirits in the Sky și Starchildren)

· 1969: Ilie Bolojan, politician român, primar al municipiului Oradea

* 1970: Florin Valeriu Răducioiu (n. 17 martie 1970,^[1] București, România) este un fost fotbalist român, care a jucat pentru Echipa națională de fotbal a României la Campionatele Mondiale de Fotbal din 1990 și 1994, la EURO 1996, și este singurul fotbalist român care a evoluat în toate marile campionate naționale ale Europei (Anglia, Franța, Germania, Italia și Spania).În martie 2008 a fost decorat cu Ordinul „Meritul Sportiv” clasa a III-a, pentru rezultatele obținute la turneele finale din perioada 1990-2000 și pentru întreaga activitate.

* 1972: Mariel Margaret Garciaparra (n. 17 martie 1972, Selma, Alabama), mai bine cunoscută ca Mia Hamm, este o fostă jucătoare de fotbal americancă. Jucând pentru mulți ani ca atacant pentru SUA, a înscris cele mai multe goluri la nivel internațional decât orice alt jucător, bărbat sau femeie, în istoria fotbalului (158).

Mariel Margaret Hamm s-a născut în Selma, Alabama. Tatăl ei a servit în armată iar familia lui Hamm s-a mutat frecvent în timp ce ea creștea. Când Hamm a devenit adolescentă, abilitățile de fotbal ei au atras atenția antrenorilor echipei naționale a Statelor Unite. La vârsta de 15 ani, ea a devenit cel mai tânăr jucător care a câștigat un loc în echipa națională. Rămânând în același timp un membru al echipei naționale, Hamm a urmat Universitatea din Carolina de Nord la Chapel Hill. Ea a fost un timp de trei All-American și a ajutat la câștigarea a patru campionate consecutive naționale (1990-1993).

În 1991 Hamm și echipa națională a SUA a jucat în primul Campionat Mondial de Fotbal Feminin, care a avut loc în China. Hamm, cel mai tânăr membru al echipei (19 ani), a început cinci din șase jocuri și a marcat două goluri iar Statele Unite a câștigat titlul. În 1995 la Cupa Mondială Hamm a marcat două goluri pentru a ajuta echipa americană să termine pe 3. Ea a fost, de asemenea, un membru cheie al echipei sale atunci când SUA a câștigat medalia de aur la Jocurile Olimpice de vară din 1996 în Atlanta, Georgia.

Campionatul Mondial la feminin din 1999 a avut loc în Statele Unite, iar echipa SUA a fost considerată unul dintre favorite pentru a câștiga. Meciul dintre Statele Unite și China a fost decisă de lovituri de pedeapsă, după un meci echilibrat în timpul regulamentar și în prelungiri. Hamm a transformat lovitura de pedeapsă și a ajutat la triumful Statelor Unite ale Americii. Meciul a fost jucat la Rose Bowl din Pasadena, California, în fața a peste 90.000 de oameni, cea mai mare mulțime adunată vreodată pentru a participa la un eveniment sportiv al femeilor de până la acel moment.

După triumful la Cupa Mondială, Hamm a fost unul dintre jucătorii-cheie care a semnat cu noua ligă feminină profesionistă. United Fotbal Women's Association (WUSA) a început în anul 2001 cu echipe din opt orașe din SUA. Hamm a fost repartizat la Washington (DC) Libertatea. După ce s-a luptat cu leziuni în 2002, ea a revenit în luptă pentru titlul de golgheter și și-a condus echipa spre titlu în anul 2003. După sezonul din 2003, Liga a anunțat: campionatul se întrerupe din cauza pierderilor financiare.

Pe plan internațional, Hamm a fost numită de FIFA (Federația Internațională de Fotbal) jucătorul mondial al anului, sportului de top de atribuire individuală atât în 2001 cât și în 2002, fiind aleasă și printre singurele 2 femei din FIFA 100. La Cupa Mondială din 2003, Hamm a marcat două goluri pentru echipa SUA și a fost selectată în echipa turneului, dar Statele Unite a pierdut cu Germania în semifinale și a ocupat locul al treilea.

În 2004, la Jocurile Olimpice de la Atena, Grecia, Hamm a ajutat echipa să câștige medalia de aur pentru a doua oară. Ea a fost apoi selectată pentru a purta steagul american în timpul ceremoniei de închidere a Jocurilor, primul jucător de fotbal ales pentru această onoare. Hamm s-a retras din echipa națională la sfârșitul anului 2004. În 17 ani de carieră ea a reușit să marcheze 158 goluri în partidele internaționale, record ce a rămas și în ziua de azi.

Succesul lui Hamm i-a adus multe beneficii: ea a devenit ambasador al fotbalului feminin și a apărut în diverse spoturi publicitare. În 1999, ea a anunțat crearea Fundației Mia Hamm. Fundația sprijină programul de sport pentru femei tinere și ridică fonduri pentru lupta împotriva bolilor măduvei osoase, boala de care a murit fratele ei mai mare, Garrett, în 1997.

* 1974: Frode Johnsen (n. 17 martie 1974) este un fotbalist norvegian.* 1974: Dorin Recean (n. 17 martie 1974, Dondușeni) a fost ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova din data de 24 iulie 2012 ^[1] până la 10 decembrie 2014, ^[2] după ce l-a înlocuit pe Alexei Roibu (2011 - 2012), devenind primul ministru de Interne civil din Republica Moldova.

Anterior, a activat în calitate de viceministru al Tehnologiei Informațiilor și Comunicațiilor.

Date personale
Dorin Recean
Născut	17 martie 1974 (45 de ani) Dondușeni, RSS Moldovenească, URSS
Naționalitate	Republica Moldova
Cetățenie	Moldova
Religie	Creștin Ortodox
Ocupație	politician
Ministru al Afacerilor Interne al Republicii Moldova
În funcție 24 iulie 2012 – 18 februarie 2015
Președinte	Nicolae Timofti
Prim-ministru	Vladimir Filat Iurie Leancă
Precedat de	Alexei Roibu
Succedat de	Oleg Balan
Viceministru al Tehnologiei Informației și Comunicațiilor al Republicii Moldova
În funcție 29 ianuarie 2010 – 24 iulie 2012
Președinte	Mihai Ghimpu (interimar) Vladimir Filat (interimar) Marian Lupu (interimar) Nicolae Timofti
Prim-ministru	Vladimir Filat

Premii	Ordinul Gloria Muncii
Partid politic	Partidul Liberal Democrat din Moldova
Alma mater	Academia de Studii Economice a Moldovei
Profesie	academic, om de afaceri, politician

* 1975: Andrew Test Martin (născut Andrew J. Martin, pe data de 17 martie1975, decedat la data de 13 martie 2009) a fost un wrestler canadian ,mai cunoscut sub numele de ring Test sub care a evoluat în promoția World Wrestling Entertainment (WWE).* 1976: Iulian Arhire (n. 17 martie 1976, Galați, România) este un fost mijlocaș român de fotbal. A debutat în Liga 1 pe 4 martie 1995 în meciul Oțelul Galați - Inter Sibiu 1-0. Ultima dată a jucat la clubul Gloria Bistrița. După retragerea din fotbal el a devenit om de afaceri.* 1976: Todd Scott Perry (n. 17 martie 1976, Adelaide) este un jucător profesionist australian de tenis* 1976: .Álvaro Recoba (n. 17 martie 1976) este un jucător de fotbal uruguayancare este legitimat la echipa Danubio F.C.. Este un fost component al Uruguayului.* 1979: Nuufolau Joel "Joe" Seanoa (17 martie din 1979), este un wrestler profesionist american, mai bine cunoscut sub numele de ring, Samoa Joe.^[1], care în prezent lucrează pentru WWE în brand-ul Raw.* 1981: Servet Çetin (n. 17 martie 1981, Tuzluca, provincia Iğdır, Turcia) este un fotbalist turc care evoluează pe postul de fundaș central la formația turcă Galatasaray Istanbul și la echipa națională de fotbal a Turciei.* 1981: Liviu Vârciu (n. 17 martie 1981, Constanța^[1]) este un cântăreț și actor român. Liviu a înființat în anul 1998 împreună cu Aurelian Ciocan trupa L.A. după care l-au cooptat în acest proiect muzical și pe Adrian Zainea. La un an de la înființare împreună cu casa de discuri Alpha Sound au lansat pe piața muzicală albumul "Femeia", care a bătut toate recordurile în vânzări de până atunci de pe piața muzicală românească. Au urmat alte trei albume marca L.A. care au beneficiat de același succes răsunător în materie de vânzări.

În 2002 trupa a decis să își schimbe radical stilul și imaginea. Au publicat și o carte despre viața și cariera lor intitulată "Toată viața mea". În 2001 au obținut premiul pentru "Cel mai bun album de muzică de petrecere". Doi ani mai târziu au primit premiul pentru "Cel mai îndrăzneț proiect muzical al anului 2003".

A debutat în 1998 ca solist în trupa L.A. Din 1999 și până în 2004, L.A a lansat 8 albume de muzică de petrecere, dintre care cele mai cunoscute fiind "Femeia", "Ochii tăi"^{[necesită citare]} și "Când vine noaptea". Trupa s-a destrămat în 2005, din motive necunoscute.

În 2002, Liviu Vârciu este cooptat de Sorinel Puștiu într-un proiect muzical, înregistrând împreună 4 manele: "Eu am crezut", "Eu îmi distrez nopțile", "Dragoste inima mea" și "Tu ești jumătatea mea".

Din anul 2005 Liviu a început să îmbrățișeze meseria de actor, în diferite producții de televiziune. A jucat în "Secretul Mariei", "Fast food", "Scene de căsnicie", cele trei seriale fiind realizate pentru Antena 1. A mai jucat și în serialul "Chiquitas" difuzat la Kanal D. A schimbat apoi trustul mutându-se la Pro TV, unde a jucat în "State de România". Pe lângă cariera muzicală și cea de actor a încercat-o și pe cea de prezentator, realizând împreună cu Cristina Cioran emisiunea "Masculin x Feminin".

În 2012 și 2013 a prezentat „Roata norocului” și a fost partenerul lui Teo Trandafir, la Kanal D. Tot aici a mai prezentat și „Autobuzul lui Vârciu” și „Camera comorilor”.

În 2013, Liviu lansează încă un single ("Vecina"), dar și un featuring cu Pavel Stratan, numit "Nata".

În 2017 prezintă show-ul de karaoke „Za Za Sing” la Antena 1. În același an participă ca și concurent în emisiunea „Asia express”, produsă de Mona Segall.

Din anul 2018 îl interpretează pe Costică, în serialul „Fructul oprit”, difuzat de Antena 1. Participă ca și coprezentator la emisiunea „Asia Express: Drumul Elefantului”.

Are o relație din anul 2016 cu Anda Călin. Împreună au o fetița pe nume Anastasia Maria, născută în anul 2017.

* 1982: Steven Jerome Pienaar (n. 17 martie 1982) este un jucător sud-african de fotbal.* 1983: Astrid Guyart (n. 17 martie 1983, Suresnes, Franța) este o scrimeră olimpică franceză, specializată pe floretă, vicecampioană mondială pe echipe în 2013 și dublă campioană europeană pe echipe în 2012 și în 2013.

A participat la Jocurile Olimpice din 2012, unde a fost eliminată în tabloul de 16 de tunisianca Inès Boubakri, după ce a condus 5-0.^[1] La proba pe echipe, Franța a fost învinsă clar de Italia în semifinală, scorul fiind 22-45. În „finala mică” a înțalnit Coreea de Sud. Începutul meciului a fost echilibrat, scorul fiind 10-9 după două reprize, dar Franța s-a prăbușit 13-0 în cele din urma, inclusiv un 0-6 lui Astrid Guyart împotriva lui Jung Gil-ok. Meciul s-a încheiat cu scorul de 45-32 în favoarea Coreei, Franța rămânând fără medalie.^[2]

În paralel cu cariera sa sportivă, a studiat aeronautică la școala de ingineri EPF. După un stagiu la Centrul Național de Studii Spatiale, a fost angajată în anul 2007 la Astrium, acum entitatea spațiu-apărare din Airbus.^[3] A lucrat printre altele la ameliorarea continuă a lansatorului Ariane 5.

Fratele ei mai mare Brice a fost și el un floretișt, campion olimpic la individual la Sydney 2000 și pe echipe la Atena 2004.

* 1983: Raul José Trindade Meireles (pronounție în portugheză: /ʁɐˈuɫ mɐjˈɾɛl(ɨ)ʃ/; n. 17 martie 1983, Porto) este un jucător portughez de fotbal, care evoluează pentru echipa turcă Fenerbahçe și pentru Echipa națională de fotbal a Portugaliei.* 1985: Iulia Sergeevna Biriukova (rusă Юлия Сергеевна Бирюкова; n. 17 martie 1985, Kurciatov, Regiunea Kursk) este o scrimeră rusă specializată pe floretă, de trei ori vicecampioană mondială pe echipe (în 2009, 2014 și 2015).* 1985: Sebastian Ciobanu (n. 17 martie 1985) este un kickboxer român care luptă în promoțiile K-1 și SUPERKOMBAT, la categoria grea* 1985: Marian Cristescu (n. 17 martie 1985, București) este un fotbalist româncare evoluează la clubul Concordia Chiajna pe postul de mijlocaș.* 1985: Paul Ipate (n. 17 martie 1985, București) este un actor român.

Paul Ipate s-a născut pe 17 martie 1985 în București, România.^[1] A studiat actoria la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.

Ipate a debutat în Hârtia va fi albastră^[1]^[2] și în următoarele filme românești California Dreamin', Portretul luptătorului la tinerețe și Visul lui Adalbert. El a jucat alături de Ioana Blaj în Bric-Brac^[3] și a jucat rolul principal în Claudiu & the Fish

FIFILMOGRAFIE

An	Titlu	Rol	Notă
2006	Hârtia va fi albastră	Costi
2006	Datorie	Marius	Film scurt
2007	California Dreamin'	Soldat român
2008	Bric-Brac	Paul	Film scurt
2010	Portretul luptătorului la tinerețe	Nicolae Mazilu
2011	Visul lui Adalbert	Frusinica
2012	Hello Kitty^[5]		Film scurt
2013	Claudiu & the Fish	Claudiu	Film scurt
2013	Quod erat demonstrandum	Novicele Iulica
2018	Moromeții 2	Paraschiv

TelTeleviziune

An	Titlu	Rol	Program TV
2013	Rămâi cu mine		HBO Romania
2014	O săptămână nebună		Pro TV
2014	Altă săptămână nebună		Pro TV
2014	Un Crăciun altfel! [1]	Alex	Pro TV

Date personale
Paul Ipate
Născut	17 martie 1985 (34 de ani) București, RS România
Căsătorit cu	Jojo
Copii	1
Cetățenie	România
Ocupație	actor actor de film[*]
Activitate
Alma mater	UNATC

* 1986: Edin Džeko (n. 17 martie 1986) este un jucător bosniac de fotbal care evoluează pe post de atacant la echipa italiană AS Roma.* 1988: Fraser Gerard Forster (n. 17 martie 1988) este un fotbalist englez care joacă pentru Southampton.* 1988: Mihai Luca (n. 17 martie 1988, Suceava) este un jucător de fotbal româncare evoluează la clubul CSM Pașcani.* 1989: Valentin Dinu (n. 17 martie 1989, Ploiești) este un cântăreț român care s-a făcut remarcat la concursul Românii au talent, unde a ocupat poziția a treia.

Valentin Dinu s-a născut pe 17 martie 1989 în Ploiești, județul Prahova într-o familie de muzicieni cu cinci copii. Mama sa a urmat liceul de muzică din Ploiești la clasa vioară, iar tatăl său cântă la chitară și vocal. Dinu a copilărit ascultând muzica unor artiști precum Michael Jackson, Stevie Wonder, Al Jarreau sau Lionel Richie.

Deoarece familia sa avea o situație materială proastă, Dinu a renunțat la școală dupa clasa a zecea și s-a angajat la un depozit de material unde a lucrat timp de doi ani. La vârsta de 19 ani s-a căsătorit și are un băiat pe nume Dragoș-Andrei. A renunțat la slujba de la depozit și s-a angajat la o spălătorie de mașini, primind un salariu mai mare și reușind astfel să își întrețină soția și copilul. S-a prezentat la preselecțiile Românii au talent în speranța că va câștiga bani să își ajute familia și să își cumpere o casă.^[1]

La preselecții a interpretat piesa „Cât de frumoasă ești” a lui Mihai Trăistariu, trecând mai departe cu trei de „da”.^[2] În următoarea rundă a competiției a cântat piesa lui Michael Jackson „You Are Not Alone”,^[3] înaintând în finală pe prima poziție în funcție de numărul de voturi ale telespectatorilor.^[4] În finala competiției a interpretat piesa „End of the Road” a formației americane Boyz II Men, ^[5] clasându-se pe poziția a treia cu 16,26% din voturi, în urma contratenorului Narcis Iustin Ianău și a rapperului Adrian Țuțu

Date personale
Valentin Dinu
Nume la naștere	Valentin Dinu
Născut	17 martie 1989 (30 de ani) Ploiești, județul Prahova, România
Cetățenie	România
Ocupație	cântăreț
Activitate
Gen muzical	pop
Ani de activitate	2011-prezent

* 1989: Shinji Kagawa (香川真司 Kagawa Shinji^?) (n. 17 martie 1989) este un fotbalist internațional japonez care evoluează la clubul german Borussia Dortmund și la echipa națională de fotbal a Japoniei.

* 1991: George Alexandru Palamariu (n. 17 martie 1991, Lupeni) este un canotor român.

Primul rezultat notabil l-a obținut în 2008 când s-a clasat la Campionatele Mondiale U23 din Linz (Austria) pe locul doi cu echipajul de 4 rame fără cârmaci (în componență Alexandru Deaconescu, Liviu Torac și Florin Răzvanță).^[1]

În 2009, echipajul de 4 rame fără cârmaci (format din Silviu Voinoiu, Ionuț Tache și Leon Pop) a obținut medalia de argint la Campionatele Mondiale de Juniori de la Brive-la-Gaillarde (Franța).^[2]

Echipajul masculin de 4 rame fără cârmaci, din care mai făceau parte Marius Vasile Cozmiuc, Cristi-Ilie Pîrghie și Florin Curuea, s-a calificat la Jocurile Olimpice de vară din 2012 în urma clasării pe locul doi la Regata preolimpică de la Lucerna (Elveția).^[3]

Același echipaj a obținut atât în 2012 cât și în 2013 locul doi la Campionatele Europene din Varese (Italia) respectiv Sevilla (Spania). În urma rezultatelor, cei patru au fost recompensați cu Medalia „Meritul Sportiv” — clasa I.^[4]

La Cupa Mondială din 2013 de la Eton (Marea Britanie), echipajul de 4 rame fără cârmaci (din care mai făceau parte Ștefan Nica, Florin Răzvanță și Cristi-Ilie Pîrghie) s-a clasat pe locul trei.

Echipajul de 4 rame masculin din care mai făceau parte și Toader Andrei Gontaru, Marius Cozmiuc și Cristi-Ilie Pîrghie a obținut medalia de aur la Campionatele Mondiale U23 de la Linz (Austria), fiind cel mai însemnat rezultat din cariera lui Palamariu de până acum.^[5]

Echipajul masculin de două rame fără cârmaci Palamariu—Cristi-Ilie Pîrghie s-a calificat la Jocurile Olimpice de vară din 2016 în urma rezultatului înregistrat la Campionatele Mondiale de canotaj academic din 2015 de la Aiguebelette-le-Lac (Franța)

* 1991: Răzvan Trandu (n. 17 martie 1991, Timișoara, România) este fotbalistromân retras din activitate

* 1994: Marcel Sabitzer (n. 17 martie 1994, Graz, Austria) este un atacantaustriac, aflat sub contract cu RB Leipzig.

* 1995: Mamadou Saliou Diallo (n. 17 martie 1995, Conakry, Guineea) este un fotbalist portughez originar din Guineea, care în prezent evoluează la clubul Canelas 2010 pe postul de atacant

Decese

· 45 î.Hr.: Titus Labienus, general roman (în bătălie)

· 45 î.Hr.: Pompei cel Tânăr, general roman (executat)

· 180 - A incetat din viata, probabil la Vindobona, azi Viena, imparatul roman din dinastia Antonină, Marcus Aurelius; (n. 26 aprilie 121).

Marc Aureliu – foto: ro.wikipedia.org

Marc Aureliu, în latină Marcus Aurelius (n. 26 aprilie 121, Roma, d. 17 martie 180, probabil la Vindobona, azi Viena) a fost un împărat roman din dinastia Antoninilor, între anii 161 și 180 d.Hr., și filosof stoic. Născut ca Marcus Annius Verus sau Marcus Catilius Severus, a luat mai târziu, după ce a fost adoptat de împăratul Antoninus Pius, numele de Marcus Aelius Aurelius Verus. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus.

A primit o educație solidă de la instructorii săi Herodes Anticus si Marcus Cornelius Fronto. Cu acesta din urmă a întreținut o bogată corespondență, în parte păstrată până azi. Ca împărat s-a numit Marcus Aurelius Antoninus Augustus. Formația sa filosofică a fost marcată de stoicism. Singura sa lucrare a fost redactată înlimba greacă, Ta eis heauton (“Către mine însumi”), tradusă mai târziu în limba latină cu titlul Meditationes (“Meditații”), în 12 cărți.

Conținutul lor are în special un caracter moral, o filosofie practică pentru viața de fiecare zi si exprimă convingerea autorului, după care numai o viață morală după legile naturii poate realiza liniștea interioară, mărinimia și perfecțiunea. Omul trebuie să tindă către ceea ce este util și pe măsura comunității. Important este prezentul, nici viitorul, nici trecutul care ne împovărează.

Moartea face parte din Natură, pentru că totul este în continuă transformare, conform eternității în care totul se produce, se reproduce și se transformă la infinit. Marc Aureliu a condus treburile imperiului în strânsă colaborare cu Senatul și a inițiat o serie de reforme în problemele administrative și de drept,a construit școli, spitale și orfelinate. Domnia lui Marc Aureliu a fost marcată de aspre persecuții impotriva creștinilor, cum a fost cea din anul 177 la Lugdunum (azi Lyon).

· 461 - A murit Sfântul Patriciu, patronul spiritual al poporului irlandez.

Patriciu (Patrick) (n. cca. 385, d. 461) – foto: ro.wikipedia.org

Patriciu (Patrick) (n. cca. 385, d. 461), episcop irlandez, sfânt patron al Irlandei și Islandei, sărbătorit în Biserica Catolică la 17 martie. Mai este cunoscut și sub numele de Apostolul Irlandei. S-a născut în Britania, în jurul anului 385. La 16 ani a fost prins de pirați și vândut rob în Irlanda, unde a fost trimis să pască oile. Recâștigându-și libertatea după 6 ani, s-a întors în Britania.

A intrat în rândul clericilor, iar în 432 s-a întors în Irlanda, devenind marele apostol al acestei țări. Sfințit episcop al Irlandei, a evanghelizat cu râvnă poporul din acea insulă, i-a convertit pe mulți la credința creștină și a organizat Biserica locală, în ciuda unor mari dificultăți. În jurul anului 444 a întemeiat episcopia Armagh, în apropiere de Belfast. A murit lângă orașul Down în anul 461, în Irlanda de Nord. Este sfântul patron al Irlandei și Islandei.

· 1040 - A murit Harold Picior-de-Iepure, rege al Angliei (n. 1015)

Harold Picior-de-Iepure (1015 – 1040) – foto: ro.wikipedia.org

Harold Picior-de-Iepure sau Harold I (ca. 1015 – 17 martie 1040) a fost rege al Angliei din 1035 până în 1040. Porecla “Picior-de-Iepure” se datorează vitezei și abilităților sale de vânător.[1] A fost fiul cel mic al regelui Knud cel Mare, rege al Angliei, Danemarcei și Norvegiei cu prima sa soție, Ælfgifu de Northampton.
* 1516: Giuliano di Lorenzo de' Medici (12 Martie 1479 – 17 Martie 1516) a fost un nobil italian, al treilea fiul al lui Lorenzo de' Medici.

Născut în Florența, a fost fratele lui Piero și Giovanni de' Medici.

Fratele său mai mare, Piero, a fost pentru scurt timp conducătorul Florenței după moartea tatălui său, până când aceștia au fost expulzați din Florența în 1494.

Giuliano s-a mutat la Veneția. Familia Medici a fost restaurata la putere după Liga Sfântă condusă de forțele franzece care au sprijinit republicanii Florenței din Italia. Giuliano a condus Florența între anii 1512 și 1516.

S-a căsătorit cu Filiberta (1498 - 1524), fica lui Filip al II-lea, Duce de Savoia, la 22 februarie 1515. Regele Francisc I al Franței (nepotul Filibertei) l-a investit cu titlul de Duce de Nemours. Francezii se îngrijeau să-l urce pe tronul din Napoli atunci când Giuliano ma murit prematur. A fost urmat la conducere de către nepotul său, Lorenzo.

Giuliano a lăsat un singur copil nelegitim, Ippolito de' Medici, care a devenit Cardinal.

Date personale
Giuliano de' Medici
Duce de Nemours
Portretul lui Giuliano de' Medici, de Raphael.
Nume la naștere	Giuliano di Lorenzo de' Medici
Născut	12 martie 1479 Florența, Republica Florenței
Decedat	17 martie 1516 (37 ani, 5 zile) Florența, Republica Florenței
Înmormântat	Basilica of San Lorenzo[*]
Părinți	Lorenzo de' Medici Clarice Orsini
Frați și surori	Lucrezia de' Medici[] Maddalena de' Medici Piero de' Medici Papa Leon al X-lea Contessina de' Medici[]
Căsătorit cu	Filiberta de Savoia
Copii	Ippolito de' Medici (nelegitim)
Ocupație	politician
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa Medici

· 1680 - A murit François de La Rochefoucauld, scriitor francez (n. 1613)

François de la Rochefoucauld (n. 15 septembrie 1613, Paris - d. 16 martie 1680) a fost filozof și moralist francez, fin observator al moravurilor și caracterelor, autor al unor "Maxime" (504 la număr) - foto: ro.wikipedia.org

François de la Rochefoucauld (1613 – 1680) – foto: ro.wikipedia.org

François de la Rochefoucauld (n. 15 septembrie 1613, Paris – d. 17 martie 1680) a fost filozof și moralist francez, fin observator al moravurilor și caracterelor, autor al unor “Maxime” (504 la număr). François VI, duce de Rochefoucauld, prinț de Marcillac, fiul lui François V (guvernator de Poitou apreciat de Richelieu) s-a născut la Paris. La 15 ani s-a căsătorit cu verișoara sa Mlle de Vivonne, cu care șase ani mai târziu va avea un fiu.

* 1696: Élisabeth Marguerite d'Orléans (26 decembrie 1646 - 17 martie1696^[1]), cunoscută drept Isabelle d'Orléans, a fost Ducesă de Alençon și, în timpul vieții soțului ei, Ducesă de Angoulême. A fost fiica lui Gaston d'Orléans și verișoară primară a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Nu are descendenți în zilele noastre. A fost suo jure Ducesă de Alençon și de Angoulême.

Élisabeth d'Orléans s-a născut la Paris la Palatul Luxembourg, pe atunci numit Palais d'Orléans, astăzi locul Senatului Franței.^[2]Palatul a fost dăruit tatălui ei la moartea mamei lui, Maria de Medici în 1642. Élisabeth s-a semnat întotdeauna Isabelle.

Isabela s-a căsătorit cu Louis Joseph, Duce de Guise la castelul Saint-Germain-en-Layela 15 mai 1667. Ducele de Guise era șeful Casei de Guise, o ramură a Casei de Lorena. Soțul ei, care era cu patru ani mai tânăr decât ea, nu era numai sub controlul legal al mătușii sale, Mademoiselle de Guise(Marie de Lorena de Guise), dar în protocolul obișnuit el era tratat ca inferior Isabelei. De la căsătorie până la moarte, Isabelle d'Orléans a fost cunoscută ca Madame de Guise. Scurta căsătorie cu Ducele de Guise a produs un singur copil:

Francis Joseph de Lorena, Dukc de Guise (28 august 1670 – 16 martie 1675).

Soțul Isabellei a murit în 1671 de variolă contactată în timp ce se întorcea acasă dintr-o vizită la curtea regelui Carol al II-lea al Angliei.

După moartea mamei ei în 1672, s-a mutat la Palatul Luxembourg cu micul Francis Joseph. Fără să poată merge fără ajutor la vârsta de patru ani, el a fost scăpat de doica lui și a murit de la un traumatism cranian, în 1675. Francis Joseph a murit la Palatul Luxemburg.^[3]

După decesul fiului ei, Isabelle și-a petrecut fiecare vară în ducatul Alençon și cele mai multe ierni la curtea regală. Când era în Paris stătea la Palatul Luxembourg care i-a fost cedat ei după moartea mamei ei în 1672. În 1694 ea i-a dăruit Palatul vărului ei Ludovic al XIV-lea.^[4]

A murit în 1696 la Palatul Versailles. Averea pe care a acumulat-o a fost moștenită de singura soră în viață, Marguerite Louise, Mare Ducesă de Toscana.

* 1736: Giovanni Battista Pergolesi (n. 4 ianuarie 1710, Jesi/Ancona - d. 17 martie 1736, Pozzuoli/Napoli), compozitor italian din secolul al XVIII-lea, descendent al unei familii din Pergola, un orășel din provincia Marche, de la care și-a luat și numele.

Primele noțiuni de muzică le primește de la un preot din localitatea natală, apoi își continuă educația la școala capelei comunale cu maestrul Mondini. Dovedind un talent natural, cu ajutorul financiar al marchizului Cardolo Maria Pianetti, Pergolesi se înscrie în 1727 la Conservatorul din Napoli, unde ia lecții de vioară cu maestrul De Matteis și de contrapunct cu Francesco Durante.

În timpul studiilor, compune "La fenice sul rogo", oratoriu în două părți, o Messă în Re major și opera "Salustia", cu care își face debutul la teatrul "San Bartolomeo" din Napoli. După absolvirea Conservatoriului, este angajat ca Maestro di Capellade către prințul Stigliano Colonna, unul din electorii municipalității napolitane. Compune prima sa operă bufă, intitulată "Lo frate 'nnamurato" ("Călugărul îndrăgostit"), gen în care Pergolesi este considerat până în zilele noastre ca unul din cei mai importanți compozitori. În 1733 se reprezintă la teatrul "San Bartolomeo" opera "Il prigioner superbo", cu un intermezzointitulat "La serva padrona", cu care înregistrează un adevărat triumf. Urmează, cu același succes, opera "Adriano in Siria", apoi ultima sa operă bufă, "Il Flaminio", reprezentată în 1735 la "Teatro Nuovo" din Napoli.

Îmbolnăvindu-se de tuberculoză pulmonară, se retrage la mănăstirea capucinilor din Pozzuoli, unde compune capodopera "Stabat Mater" (pentru soprană, contralto, instrumente de coarde și basso continuo). Pergolesi se stinge din viață la 16 martie 1736 în vârstă de numai 26 de ani.

Igor Stravinsky s-a inspirat din unele lucrări ale lui Pergolesi în realizarea muzicii de balet "Pulcinella", compusă în 1919.

Giovanni Battista Pergolesi
(1710-1736)

· 1782: Matematicianul Daniel Bermoulli a decedat la varsta de 81 de ani. Daniel Bernoulli (8 februarie 1700 – 8 martie 1782), a fost un matematician elvețian de etnie germana, membru al celebrei familii Bernoulli, fiu al lui Johann Bernoulli. I-a avut ca frați pe Nicolaus II Bernoulli și Johann II Bernoulli.
* 1826: Georg Franz Hoffmann (n. 13 ianuarie 1760, Marktbreit, Germania – d. 17 martie 1826, Moscova, Imperiul Rus) a fost un medic, botanist, briolog, lichenolog, micolog, desenator și ilustrator german de origine bavareză care a fost profesor universitar la universitățile din Erlangen, Göttingen și Moscova. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Hoffm..

Născut în familia medicului de oraș Heinrich Hoffmann, tânărul Georg s-a ocupat în casa părintească în principal cu muzica și pictura. La vârsta de 13 ani a fost trimis la unchiul său, medicul și botanistul Adam Hoffmann în Herborn, a cărui fiică i-a învățat limbi: latina, greaca antică și franceză. O mare influență asupra alegerii căii de viață a lui Georg a avut-o unchiul său care l-a entuziasmat pentru botanica.

Din 1779, Hoffmann a început să studieze medicina, mai întâi la Academia Nassauensis (un colegiu german asemănător unei universități) din Herborn și apoi, din 1780, la Universitatea din Erlangen, unde și-a luat doctoratul la 25 noiembrie 1786.^[1]

Deja în 1786, a primit premiul întâi, medalia de aur, al Academiei de Științe din Lyon^[2] pentru lucrarea sa despre beneficiile lichenilor în medicină și economie în opera sa Mémoires sur l’utilité de Lichens.^[3]

În 1789 a fost numit profesor de medicină și botanică la Universitatea din Erlangen, iar în 1792 a acceptat o profesură pentru medicină și botanică la Universitatea Georg-August din Göttingen care a avut un renume mai mare pe acest timp. Acolo Hoffmann a fost numit și directorul grădinii botanice, unde în 1801 Johann Wolfgang von Goethe (1801) și Alexander von Humboldt l-au vizitat de mai multe ori, fascinați de lucrările sale despre criptogamele și ascultând prelegerile sale.^[4] Dar din cauza intrigilor ale botanistului Johannes Flügge (1775-1816) și chimistului Friedrich Stromeyer (1776-1835) care au vrut să-l instaleze pe prietenul lor Heinrich Adolf Schrader (1767-1836) drept șef al gardinii botanice, Hoffmann s-a văzut nevoit de a termina cooperația cu această universitate. A ieșit din funcție spre sfârșitul anului 1803, după ce i s-a fost oferit scaunul pentru botanică la Universitatea din Moscova. Din septembrie 1804 a ocupat postul de profesor titular în departamentul de Botanică al Institutului de Științe Fizice și Matematice al Universității din Moscova, care a fost deschis în același an. El a adus la Moscova o bibliotecă și un ierbar mare. Bogăția acestuia nu s-a datorat recoltelor proprii, ci mai mult celeilaltor ierbarii pe care le-a putut adăuga. Astfel, ierbarul lui Hoffmann a inclus exemplare colectate de cei mai renumiți botanici ai vremii ca de exemplu cele a lui Albrecht von Haller, Johan Andreas Murray, Jakob Friedrich Ehrhart, Johann Reinhold Forster, Georg Forster, David Heinrich Hoppe, Peter Thunberg și James Edward Smith.^[5] După ce a fondat grădina botanică din oraș pe baza unei grădini farmaceutice, a devenit primul ei director.^[6]

În urma Incendiului din Moscova, pricinuit de Napoleon Bonaparte în 1812, a pierdut casa și toată averea, astfel și părțile ierbarului păstrate de el în casa sa, dar și-a îmbunătățit din nou situația financiară prin publicarea Genera Plantarum Umbelliferarum în 1814.^[7] Totuși s-a căsătorit încă în același an (3 copii, soția a decedat deja în 1817).^[1] și în 1817 a fost ales membru al Academiei Rusă de Științe, iar în 1819 a fost numit membru al Consiliului de Stat al Imperiului Rus. Marea parte al ierbarului însă a supraviețuit și se păstrează în ierbariul Universității din Moscova până în prezent.^[8]^[9]

Hoffmann a fost cunoscut în primul rând pentru lucrările sale ilustrate cu desene propri despre licheni și ciuperci. El a realizat și în domeniul plantelor superioare în cadrul descrierii pășunilor referitor la domeniul genului Salix (salcie).^[3] Mai departe, savantul a descris pentru prima dată sau rescris 177 specii, de exemplu mușchii Riccia canaliculata, Riccia ciliata, Riccia bifurca și Orthotrichum cululatum sau ciuperca Kretzschmaria deusta

Date personale
Georg Franz Hoffmann
Georg Franz Hoffmann, 1793
Născut	13 ianuarie 1760 Marktbreit
Decedat	17 martie 1826 (66 de ani) Moscova
Părinți	Heinrich Hoffmann și NN Sartorius
Naționalitate	germană
Cetățenie	Germania
Ocupație	profesor universitar medic botanist briolog lichenolog micolog desenator
Activitate
Domeniu	botanică medicină
Instituție	Universitatea din Erlangen Universitatea Georg-August din Göttingen Universitatea din Moscova Consiliul de Stat al Imperiului Rus
Alma Mater	Academia Nassauensis din Herborn Universitatea din Erlangen
Organizații	Academia de Științe din Göttingen Academia Leopoldină Academia Rusă de Științe
Premii	Medalia de aur al Academiei de Științe din Lyon Ordinul „Sfânta Ana” de clasa a 2-a

* 1831: Napoléon Louis Bonaparte (11 octombrie 1804 – 17 martie 1831), sau Louis al II-lea al Olandei, a fost al doilea fiu al regelui Olandei Louis Napoléon și a soției sale, Hortense de Beauharnais. Tatăl lui a fost fratele mai mic al împăratului Napoleon I și rege al Olandei iar mama sa a fost fiica lui Josephine de Beauharnais, prima soție a lui Napoleon.

Fratele mai mare a lui Napoléon Louis a murit în 1807 la numai patru ani. La moartea lui, Napoléon Louis a devenit prinț regal al regatului Olandei.

În 1809 Napoleon îl numește Mare Duce de Berg, statut pe care îl păstrează până în 1813.

Timp de cinci zile între abdicarea tatălui său și căderea Olandei în fața armatei franceze invadatoare în 1810, Louis Napoléon a domnit ca Lodewijk II, rege al Olandei.

Când Napoleon a fost detronat în 1815 după Bătălia de la Waterloo, Casa de Bourbon a fost restaurată la tronul Franței. Napoléon Louis a fugit în exil însă familia Bonaparte nu a abandonat niciodată ideea restaurării imperiului napoleonian.

Napoléon Louis s-a căsătorit cu verișoara sa primară, Charlotte, fiica lui Joseph Bonaparte, fratele mai mare al lui Napoléon I.

În cele din urmă imperiul napoleonian a fost resturat de fratele mai mic al lui Napoléon Louis care a devenit Napoleon al III-lea în 1852.

Date personale
Louis al II-lea
Portret al lui Napoleon Louis Bonaparte.
Născut	11 octombrie 1804 Paris, Franța
Decedat	17 martie 1831 (26 de ani) Forlì, Italia
Înmormântat	Saint-Leu-la-Forêt[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (rujeolă)
Părinți	Louis Bonaparte Hortense de Beauharnais
Frați și surori	Napoleon al III-lea al Franței Charles de Morny[*] Napoleon Charles Bonaparte
Căsătorit cu	Charlotte Napoléone Bonaparte
Cetățenie	Franța
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Bonaparte
Rege al Olandei
Domnie	1 iulie 1810 – 9 iulie 1810 (8 days)
Predecesor	Louis I
Succesor	Regatul a fost anexat
Mare Duce de Berg și Cleves
Domnie	3 martie 1809 – 1 decembrie 1813 (4 ani, 273 zile)
Succesor	Marele Ducat a fost abolit
Regent	Napoleon I

· 1845: Pierre François Marie Auguste Dejean (n. 10 august 1780, Amiens – d. 17 martie 1845, Paris) a fost un entomolog francez. Mare parte din insectele din colecția sa au fost adunate de pe câmpul de luptă de la Waterloo.

Date personale
Pierre François Marie Auguste Dejean
Contele Dejean
Născut	10 august 1780 Amiens
Decedat	17 martie 1845 Paris
Înmormântat	Cimitirul Père-Lachaise
Părinți	Jean François Aimé Dejean[*]
Copii	Pierre Charles Dejean[*]
Naționalitate	Francez
Cetățenie	Franța
Ocupație	entomolog[*] politician ofițer
Activitate
Domeniu	Entomologie
Instituție	Société entomologique de France Academia Regală Suedeză de Științe

· 1846: Friedrich Wilhelm Bessel (n. 22 iulie 1784 la Minden, Renania de Nord-Westfalia - d. 17 martie 1846, Königsberg) a fost matematician și astronom german, cunoscut în matematică pentru sistematizarea funcțiilor Bessel (descoperite anterior de Daniel Bernoulli) și mai ales pentru primele măsurători precise din astrofizică (distanța până la stele) și ca fondator al școlii germane de observații astronomice.

S-a născut la Minden, din Renania de Nord-Westfalia. Încă de la 14 ani intră, mai întâi ca ucenic la concernul import-export Kulenkamp. Problemele impuse de navigație îi solicită aptitudinile pentru matematică, apoi cele pentru astronomie, mai ales că se punea problema calculării longitudinii.

Calculând cu mai multă precizie orbita cometei Halley, Bessel este remarcat de către Heinrich Wilhelm Olbers, mare astronom al acelui timp. Peste doi ani Bessel părăsește Kulenkamp și devine asistent la Observatorul Astronomic de la Lilienthal, lângă Bremen.

Dobândind notorietate, la 26 de ani, regele Frederic al III-lea al Prusiei îl numește director al Observatorului din Königsberg înființat în 1810.

Bessel a fost membru al Academiei din Berlin.

Bessel a devenit celebru prin clasa de funcții care îi poartă numele, pe care le-a introdus în analiză și care prezintă o importanță deosebită în fizică, tehnică și astronomie. Astfel, funcțiile Bessel au legătură cu problema mișcărilor armonice, au aplicații în rezistența materialelor, în studiul circuitelor utilizate în tehnica ultrafrecvențelor.

În 1812, Bessel a stabilit legea de formare a termenilor seriei care exprimă valoarea constantei lui Euler.

A studiat ecuațiile diferențiale ale oscilațiilor unei membrane întinse.

A rezolvat multe probleme cu ajutorul calculului vectorial.

În 1819 - 1821, s-a ocupat de integrarea trigonometrică a funcțiilor de două variabile.

În ceea ce privește teoria aproximării, Bessel a elaborat teoria celor mai mici pătrate și a verificat pe scară largă legea erorilor a lui Gauss.

În astronomie, a contribuit la perfecționarea instrumentelor astronomice și a organizat măsurători geodezice de mari proporții în Europa Centrală.

Date personale
Friedrich Wilhelm Bessel
Friedrich Wilhelm Bessel
Născut	22 iulie 1784^[2]^[3]^[4] Minden, Germania^[5]^[6]^[7]^[3]
Decedat	17 martie 1846 (61 de ani)^[2]^[7]^[3]^[4]^[8]^[9]^[10] Königsberg, Prusia^[3]
Cauza decesului	cauze naturale[] (Retroperitoneal fibrosis[])
Cetățenie	Prusia
Ocupație	astronom matematician profesor universitar geodezist[*] fizician
Activitate
Cauza decesului	Retroperitoneal fibrosis[*]
Domiciliu	Regatul Prusiei
Alma mater	Universitatea Georg-August din Göttingen
Organizație	Koenigsberg Observatory[]^[1] Universitatea din Königsberg[] Universitatea Georg-August din Göttingen
Premii	Ordinul pentru Merit în domeniul Științei și Artelor[] Premiul Lalande (1816) Medalia de Aur a Royal Astronomical Society (1841) Knight second class of the Order of the Red Eagle[] Membru al Academiei Americane de Arte și Științe[] membru străin al Royal Society[] Pour le Mérite
Profesor pentru	Friedrich Wilhelm Argelander

· 1849: Willem al II-lea (Wilhelm Frederick George Ludovic) (6 decembrie 1792 - 17 martie 1849) a fost rege al Țărilor de Jos și Mare Duce de Luxemburgde la 7 octombrie 1840 până la moartea sa în 1849.

Willem Frederik George Lodewijk s-a născut la 6 decembrie 1792 la Haga. A fost fiul cel mare al regelui Willem I al Țărilor de Jos și a reginei Wilhelmina a Prusiei. Bunicii materni erau regele Frederic Wilhelm al II-lea al Prusiei și a doua lui soție, Frederika Louisa de Hesse-Darmstadt.

După ce trupele aliate britanico-hanoveriene au părăsit republica și au intrat trupele franceze care îi sprijineau pe patrioții anti-orangiști, Willem care avea trei ani a plecat împreună cu familia în Anglia. El și-a petrecut tinerețea la Berlin la curtea prusacă. Acolo a urmat o carieră militară și a servit în armata prusacă. După aceea a studiat la Universitatea Oxford.

Willem al II-lea
de Nicaise de Keyser.

A intrat în armata britanică iar în 1811, ca aide-de-camp al lui Arthur Wellesley, Duce de Wellington, a luat parte la câteva campanii ale Războiului Peninsular. S-a întors în Țările de Jos în 1813 când tatăl său a devenit rege.

În 1815, Willem a devenit prinț moștenitor și era în armată când Napoleon a scăpat din Insula Elba. A luptat în calitate de comandant al Corpului I al Aliaților în Bătălia de la Quatre Bras (16 iunie 1815) și în Bătălia de la Waterloo (18 iunie 1815), unde a fost rănit

În 1814, Willem a fost logodit pentru scurt timp cu Prințesa Charlotte de Wales, singura fiică a Prințului regent, mai târziu regele George al IV-lea al Regatului Unit și a soției lui, Caroline de Brunswick. Logodna a fost aranjată de Prințul regent însă a fost ruptă deoarece mama Charlottei era împotriva căsătoriei și deoarece Charlotte nu voia să se mute în Țările de Jos.

La 21 februarie 1816 la Palatul de Iarnă din St. Petersburg, Willem s-a căsătorit cu Marea Ducesă Anna Pavlovna a Rusiei, sora mai mică a Țarului Alexandru I al Rusiei.

La 17 februarie 1817 la Bruxelles s-a născut primul său fiu, Willem Alexander, viitorul rege Willem al III-lea al Țărilor de Jos.

În 1819, Willem a fost șantajat asupra a ce ministrul de justiție Van Maanen a numit într-o scrisoare "poftele rușinoase și nenaturale": probabil bisexualitate. E posibil să fi avut o relație cu un dandy pe nume Pereira

La 7 octombrie 1840, după abdicarea tatălui său, i-a succedat la tron sub numele de Willem al II-lea. Ca și tatăl său a fost conservator. A intervenit în politică mai puțin decât a făcut-o tatăl său. Deși personalitatea sa era conservatoare, totuși a acționat cu simț și moderație.

În anul 1848 au izbucnit revoluții în întreaga Europă. La Paris, monarhia Bourbon-Orléans a căzut. Willem a început să se teamă de revoluții la Amsterdam. Într-o dimineață s-a trezit și a spus: "M-am schimbat din conservator în liberal într-o noapte". A ordonat lui Johan Rudolf Thorbecke să creeze o nouă constituție care să includă ca Eerste Kamer (Senatul) să fie ales indirect de provinciile statului iar Tweede Kamer (Casa Reprezentativă) să fie aleasă direct.

Cu câteva luni înainte de moarte, a depus jurământul în primul său cabinet parlamentar.

Date personale
Willem II
Regele Willem al II-lea de Nicolaas Pieneman.
Nume la naștere	Willem Frederic George Ludovic
Născut	6 decembrie 1792 Haga
Decedat	17 martie 1849 (56 de ani) Tilburg
Înmormântat	Nieuwe Kerk
Cauza decesului	cauze naturale[*] (pneumonie)
Părinți	Willem I al Țărilor de Jos Wilhelmine a Prusiei
Frați și surori	Prințul Frederic al Țărilor de Jos Princess Pauline of Orange-Nassau[*] Prințesa Mariana a Țărilor de Jos
Căsătorit cu	Anna Pavlovna a Rusiei
Copii	Willem III Prințul Alexandru Prințul Henric Prințul Ernst Casimir Prințesa Sofia, Mare Ducesă Ereditară de Saxa-Weimar-Eisenach
Cetățenie	Țările de Jos
Ocupație	politician judecător personal militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	Principatul Orange[*] (16 martie 1815–7 octombrie 1840)
Familie nobiliară	Casa de Orange-Nassau
Rege al Olandei
Domnie	1840 - 1849
Predecesor	Willem I
Succesor	Willem III
Mare Duce de Luxembourg
Domnie	1840 - 1849
Predecesor	Willem I
Succesor	Willem III
Duce de Limburg
Domnie	1840 - 1849
Predecesor	Willem I
Succesor	Willem III

* 1853: Johann Christian Andreas Doppler (*29 noiembrie 1803 în Salzburg – †17 martie, 1853 în Veneția) a fost un matematician și fizician austriac, devenit celebru pentru ipoteza care acum este cunoscută sub denumirea de Efectul Doppler.

Tatăl său a fost zidar. Studiile le-a început în orașul natal, apoi la Institutul Politehnic de la Viena.

A fost profesor la Școala Reală din Praga (1835), apoi a trecut la Institutul Superior Tehnic din Praga (1841) ca profesor de geometrie.

Date personale
Christian Doppler
Christian Doppler
Născut	29 noiembrie 1803^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Salzburg, Austria^[8]^[9]
Decedat	17 martie 1853 (49 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7] Veneția, Imperiul Austriac^[1]^[9]
Înmormântat	San Michele Cemetery[*]
Cauza decesului	boală respiratorie[*]
Cetățenie	Austria
Ocupație	matematician fizician universitar[] astronom pedagog[] profesor
Activitate
Domeniu	fizică
Instituție	Universitatea din Viena Universitatea Carolină Universitatea Tehnică din Viena Czech Technical University in Prague[*]
Alma Mater	Universitatea Tehnică din Viena Czech Technical University in Prague[*] Universitatea din Viena
Cunoscut pentru	Efectul Doppler

* 1862: Vasile Erdeli (n. 1 august 1794, Macău, azi în Ungaria - d. 17 martie 1862, Oradea) a fost episcop român unit al Diecezei de Oradea Mare, între anii 1843–1862.

Vasile Erdeli (Ardeleanu) s-a născut în orașul Macău, din comitatul Cenadului, azi în Ungaria, într-o familie de oieri români, plecați din Budureasa.

Știm că și-a făcut studiile secundare la Timișoara și apoi la Oradea, ca elev al Seminarului Tinerimii Române Unite, pe care le-a încheiat în anul 1815. În perioada 1815 – 1816, a studiat un an la Academia de Drepturi de la Oradea, iar apoi, în perioada 1816–1817, anul I de teologie, la Seminarul latin tot de la Oradea. Anul al doilea de teologie l-a făcut la Budapesta, iar, începând cu toamna anului 1818, și-a continuat studiile teologice, anii al III-lea și al IV-lea, la Viena, pe care le-a încheiat în anul 1820. De la Viena s-a întors acasă.

La 20 noiembrie 1820, Vasile Erdeli a fost hirotonit preot celib și, în perioada 1821 – 1829, a îndeplinit funcția de administrator parohial, iar apoi pe cea de preot la Beiuș. S-a mutat în anul 1829 la Olosig, Oradea, unde a fost numit preot. La data de 9 iunie 1835 Vasile Erdeli a primit funcția de canonic al Capitlului Catedralei din Oradea, iar apoi a devenit și rector al Seminarului greco-catolic din Oradea (1836–1848).În continuare a urcat treapta de canonic custode, precum și pe cea de asesor al tablelor judiciare din comitatele Cenad și Ciongrad.

La 11 iunie 1843 a fost numit iar apoi sfințit episcop de Oradea, al Bisericii Române Unite cu Roma de către episcopul Ioan Lemeni de la Blaj. Chiar și înainte de a fi hirotonit episcop, începând din anul 1832, până în anul 1848, Vasile Erdeli a făcut multe vizitații canonice în Banat și a reușit să mărească numărul parohiilor de la 2 la 22. La Carei, Satu Mare, a înființat un vicariat. În dioceza pe care o conducea, a clădit și reparat 50 de biserici.

A recomandat preoților și credincioșilor să se aboneze la „Gazeta de Transilvania” care apărea la Brașov. A introdus limba română ca limbă de predare, începând cu 4 martie 1849, în locul limbii latine, la gimnaziul de băieți din Beiuș, ridicat în rang de liceu cu 8 clase. L-a numit pe canonicul Iosif Pop Silaghi inspector școlar diecezan. A ridicat școlile normale de la Oradea și de la Beiuș la 4 clase.

Vasile Erdeli-Ardeleanu, ca și Emanoil Gojdu, în timpul revoluțiilor de la 1848 – 1849 din Transilvania și din Ungaria, a promovat înfrățirea româno-maghiară, dar, îndată după capitularea de la Șiria, Arad a revoluționarilor maghiari kossuthiști, l-a sprijinit, în mod public, pe Francisc Iosif I, împăratul Imperiului Habsburgic. În toiul luptelor dintre trupele de intervenție țariste cu revoluționarii maghiari conduși de Lajos Kossuth, l-a găzduit, în mod călduros, pe generalul țarist Erivan Paskievici, la Beiuș. În anul 1849 i-a fost prezentat de acesta împăratului, care l-a decorat și făcut baron, ca și pe Andrei Șaguna, de altfel, și pentru aceleași motive. În ianuarie 1850, într-o petiție adresată împăratului, l-a rugat pe acesta să transforme Principatul Ardealului în „Țara Românilor”, iar împăratul să primească titlul de „Mare Principe al Românilor”.

Vasile Erdeli a reușit, cu sprijinul guvernatorului Ungariei, arhiducele Albrecht, înființarea unei catedre de limbă și literatură română la Universitatea din Budapesta, începând cu anul universitar 1862 – 1863. La această catedră a fost numit profesorul Alexandru Roman (1826 - 1897), membru fondator al Academiei Române de la București și publicist, care predase limba română, începând cu anul 1850, la Liceul Premonstrantes din Oradea.

În timpul păstorirei sale Episcopia Greco-Catolică de Oradea a trecut de sub jurisdicția Arhiepiscopiei de Strigoniu sub cea a Mitropoliei Române Unite de Alba Iulia și Făgăraș.

Episcopul Vasile Erdeli a murit la vârsta de 68 de ani, la Oradea, la data de 17 martie 1862. A fost înmormântat în Catedrala Sfântul Nicolae din Oradea.

Date personale
Vasile Erdeli

Născut	1 august 1794 Macău, Ungaria
Decedat	17 martie 1862 (67 de ani) Oradea, Imperiul Austriac
Cetățenie	Ungaria
Religie	Biserica Catolică
Ocupație	preot catolic[*]
Funcția episcopală
Sediul	Oradea
Titlul	Episcop de Oradea Mare
Perioada	1843 - 1862
Predecesor	Samuil Vulcan
Succesor	Iosif Pop Silaghi
Cariera religioasă
Hirotonire episcopală	11 iunie 1843
Episcop consacrator	Ioan Lemeni
Alte funcții	Canonic al Capitlului Catedralei din Oradea

* 1862: Jacques-François-Fromental-Élie Halévy (n. 27 mai 1799, Paris, Prima Republică Franceză – d. 17 martie 1862 Nisa, Republica Franceză) a fost un compozitor francez. Cea mai cunoscută operă a sa este La Juive ("Evreica").

S-a născut într-o familie de evrei. La nouă sau la zece ani, după alte surse, intră la Conservatorul din Paris, unde este remarcat de compozitorul Luigi Cherubini. În 1819 obține bursa "Prix de Rome". După încheierea studiile, devine conducătorul corului teatrului parizian Comédie-Italienne. Apoi intră ca profesor la Conservator și are studenți valoroși ca: Georges Bizet, Camille Saint-Saëns, Antoine François Marmontel.

În 1836 a fost admis ca membru al Institut de France.
Opera:

L'Artisan (1827);
Le Roi et le batelier (1827);
Clari (1828), (în italiană); succes modest, deși a avut în rolul principal pe Maria Malibran;
Le dilettante d'Avignon(1829);
Attendre et courir (1830);
La Langue musicale (1830);
La tentation (1832)
Les Souvenirs de Lafleur(1833);
Ludovic (opera)|Ludovic(1833), completare a unei lucrări lăsate nefinalizată de Ferdinand Hérold;
La Juive (1835), primul său succes;
L'éclair (1835), de asemenea un succes și în aceeași stagiune;
Guido et Ginevra (1838);
Les Treize (1839);
Le shérif (1839), apreciată de Hector Berlioz;
Le Drapier (1839);
Le Guitarréro (1841);
La reine de Chypre (1841), apreciată de Richard Wagner
Charles VI (1843);
Le lazzarone, ou Le bien vient en dormant (1844);
Les Mousquetaires de la reine (1846);
Les Premiers pas (1847);
Le val d'Andorre (1848);
La Fée aux roses (1849);
La Tempesta (1850), (în italiană) după Furtuna lui Shakespeare;
La Dame de pique (1850), după romanul omonim al lui Aleksandr Pușkin;
Le Juif errant (1852), după romanul lui Eugène Sue
Le nabab (1853);
Jaguarita l'Indienne (1855);
L'Inconsolable (1855);
Valentine d'Aubigny (1856);
La magicienne (1858);
Noé (1858–1862), rămasă nefinalizată și continuată de Georges Bizet.

Date personale
Fromental Halévy
Fromental Halévy
Născut	27 mai 1799^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Paris, Prima Republică Franceză
Decedat	17 martie 1862 (62 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8] Nisa, Republica Franceză
Înmormântat	cimitirul Montmartre[*]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (tuberculoză)
Frați și surori	Léon Halévy[*]
Căsătorit cu	Léonie Halévy[*]
Copii	Geneviève Halévy[*]
Cetățenie	Franța
Ocupație	compozitor profesor de muzică[*] profesor universitar
Activitate
Studii	Conservatoire national supérieur de musique et de danse[*]
Gen muzical	operă muzică clasică liturgical music[*]
Premii	Prix de Rome Comandor al Legiunii de Onoare[*

* 1891: Napoléon Joseph Charles Paul Bonaparte, Prinț francez, Conte de Meudon, Conte de Moncalieri ad personam, titular al 3-lea Prinț de Montfort (cunoscut ca Prințul Napoléon) (9 septembrie 1822 – 17 martie 1891) a fost al doilea fiu al lui Jérôme Bonaparte, rege al Westfaliei și al soției sale, Caterina, prințesă de Württemberg. După revoluția franceză de la 1848 a fost ales pentru Adunarea Națională în calitate de reprezentant al Corsicăi.

Date personale
Napoléon Bonaparte
Portret al "Prințului Napoleon" de Jean-Hippolyte Flandrin în 1860
Născut	9 septembrie 1822 Triest, Imperiul Austriac^[1]
Decedat	17 martie 1891 (68 de ani) Roma, Italia^[2]
Înmormântat	Basilica of Superga[*]
Părinți	Jérôme Bonaparte Catharina de Württemberg
Frați și surori	Mathilde Bonaparte Jérôme Napoléon Charles Bonaparte[*]
Căsătorit cu	Prințesa Maria Clotilde a Savoiei
Copii	Prințul Victor Napoléon Prințul Louis Prințesa Maria Letizia, Ducesă de Aosta
Cetățenie	Franța
Ocupație	politician
Activitate
Apartenență nobiliară
Titluri	prince Napoléon[*]
Familie nobiliară	House of Bonaparte[*]
Deputat al Franței[*]
Senator al celui de al Doilea Imperiu Francez[*]
Ministru

· 1893 - A murit Jules Ferry, om de stat francez, care a contribuit la generalizarea învăţămîntului primar în Franţa.
* 1896: Élisabeth Marguerite d'Orléans (26 decembrie 1646 - 17 martie 1696^[1]), cunoscută drept Isabelle d'Orléans, a fost Ducesă de Alençon și, în timpul vieții soțului ei, Ducesă de Angoulême. A fost fiica lui Gaston d'Orléans și verișoară primară a regelui Ludovic al XIV-lea al Franței. Nu are descendenți în zilele noastre. A fost suo jure Ducesă de Alençon și de Angoulême.

Élisabeth d'Orléans s-a născut la Paris la Palatul Luxembourg, pe atunci numit Palais d'Orléans, astăzi locul Senatului Franței.^[2] Palatul a fost dăruit tatălui ei la moartea mamei lui, Maria de Medici în 1642. Élisabeth s-a semnat întotdeauna Isabelle.

Isabela s-a căsătorit cu Louis Joseph, Duce de Guise la castelul Saint-Germain-en-Laye la 15 mai 1667. Ducele de Guise era șeful Casei de Guise, o ramură a Casei de Lorena. Soțul ei, care era cu patru ani mai tânăr decât ea, nu era numai sub controlul legal al mătușii sale, Mademoiselle de Guise (Marie de Lorena de Guise), dar în protocolul obișnuit el era tratat ca inferior Isabelei. De la căsătorie până la moarte, Isabelle d'Orléans a fost cunoscută ca Madame de Guise. Scurta căsătorie cu Ducele de Guise a produs un singur copil:

Francis Joseph de Lorena, Dukc de Guise (28 august 1670 – 16 martie 1675).

Soțul Isabellei a murit în 1671 de variolă contactată în timp ce se întorcea acasă dintr-o vizită la curtea regelui Carol al II-lea al Angliei.

A murit în 1696 la Palatul Versailles. Averea pe care a acumulat-o a fost moștenită de singura soră în viață, Marguerite Louise, Mare Ducesă de Toscana.

Date personale
Isabelle d'Orléans
Ducesă de Guise
Élisabeth Marguerite (Isabelle) d'Orléans ("Madame de Guise") de Mignard
Nume la naștere	Élisabeth Marguerite d'Orléans
Născută	26 decembrie 1646 Palatul Luxembourg, Paris, Franța
Decedată	17 martie 1696 (49 de ani) Palatul Versailles, Franța
Părinți	Gaston, Duce de Orléans Marguerite de Lorena
Frați și surori	Jean Gaston, Duke of Valois[] Françoise Madeleine d'Orléans Marie Anne d'Orléans[] Anne Marie Louise d'Orléans, Ducesă de Montpensier Marguerite Louise d'Orléans
Căsătorită cu	Louis Joseph, Duce de Guise
Copii	Francis Joseph, Duce de Guise
Ocupație	aristocrat[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce
Familie nobiliară	Casa de Guise Casa de Orléans

* 1904: Prințul George, Duce de Cambridge (George William Frederick Charles; 26 martie 1819 – 17 martie 1904) a fost membru al familiei regale britanice, nepot pe linie masculină a regelui George al III-lea al Regatului Unit. A devenit Duce de Cambridge în 1850.

Prințul George s-a născut la Casa Cambridge din Hanovra, Germania.^[1]Tatăl lui a fost Adolphus, Duce de Cambridge,^[1] al 10-lea copil și al 7-lea fiu al regelui George al III-lea al Regatului Unit și a reginei Charlotte de Mecklenburg-Strelitz. Mama lui a fost Prințesa Augusta de Hesse-Cassel.^[2]

A fost botezat la Casa Cambridge la 11 mai 1819 de reverendul John Sanford. Nașii lui au fost Prințul Regent (reprezentat de Ducele de Clarence și St Andrews), Ducele de Clarence și St Andrews (reprezentat de contele de Mayo) și Charlotte a Marii Britanii (reprezentată de contesa de Mayo).

Date personale
Prințul George

Nume la naștere	George William Frederick Charles
Născut	26 martie 1819 Casa Cambridge, Hanovra
Decedat	17 martie 1904 (84 de ani) Casa Gloucester, Piccadilly
Înmormântat	22 martie 1904 Cimitirul Kensal Green, Londra
Părinți	Adolphus, Duce de Cambridge Prințesa Augusta de Hesse-Cassel
Frați și surori	Prințesa Augusta de Cambridge Prințesa Mary Adelaide de Cambridge
Căsătorit cu	Sarah Fairbrother
Copii	George FitzGeorge Adolphus FitzGeorge Augustus FitzGeorge
Cetățenie	Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei
Ocupație	conducător militar[*]
Apartenență nobiliară
Titluri	duce de Cambridge[*]
Familie nobiliară	Casa de Hanovra
Duce de Cambridge
Predecesor	Adolphus, Duce de Cambridge

· 1917: Franz Brentano, filosof german (n. 1838)
* 1931: Johannes Paulus Lotsy (n. 11 aprilie 1867,^[1]^[2] Dordrecht, Țările de Jos – d. 17 noiembrie 1931,^[1]^[2] Voorburg[*], Țările de Jos), a fost un profesor univrsitar, botanist, lichenolog micolog genetician precum desenator și ilustrator olandez, specializat în evoluția și ereditatea speciilor de plante și ciuperci și a susținut un rol major în domeniul hibridizării în evoluție. Abrevierea numelui său în cărți științifice este Lotsy.

Născut într-o familie patriciană, Lotsy s-a dedicat cercetărilor biologice împotriva dorințelor tatălui său. A studiat mai întâi botanica la profesorul pentru microbiologie și botanică Martinus Willem Beijerinck (1851-1931) în „Colegiul Agricol” din Wageningen și și-a continuat studiile la Universitatea Georg-August din Göttingen, din 1886 până în 1890. Teza sa de doctorat a fost pe lichenii germani. După ce a promovat, a ocupat misiuni de predare drept lector, la Universitatea Johns Hopkins din Baltimore, unde a fost numit și director al ierbarului (1891-1895).

Lucrările sale botanice importante au început în 1896, când a fost trimis în Indiile de Est la Java, pe atunci o colonie olandeză, pentru a studia alcaloizii conținuți în diverse specii de Cinchona din familia Rubiaceae. Rezultatele muncii le-a publicat în cartea sa De localisatie van het alcaloid in Cinchona calisaya Ledgeriana en in Cinchona succirubra din 1898.^[3] Apoi, din 1900, s-a stabilit la Leiden la o lungă carieră de predare și cercetare în Leiden, variată prin vizite frecvente în aproape toate părțile globului. Între 1904 și 1909 a predat taxonomie vegetală (botanică sistematică la Universitatea din Leiden și a devenit director al ierbarului de stat (Rijksherbarium) (1906-1909). În 1906 a publicat prima parte din Vorlesungen über Deszendenztheorien („Prelegeri despre teoriile descendenței”) cu prioritate maximă asupra părții botanice a întrebării, a cărei a doua parte a apărut doi ani mai târziu, tematizând istoria tribală botanică. Această lucrare foarte utilă s-a bazat pe prelegerile sale despre evoluție de la Leyden și a cuprins o anchetă cuprinzătoare asupra stării gândirii evolutive la acea vreme. În același timp, a început să apară o altă lucrare monumentală, „Vorträge über botanische Stammesgeschichte” în 3 volume (1907-1911), un tratat neterminat asupra regnului vegetal din punct de vedere filogenetic. În volumul 1 a determinat intre multe altele și familiile de ciuperci Hygrophoraceae, Russulaceae și Tricholomataceae, ultima însă nu a fost validată, pentru că a inclus familia Hygrophoraceae în aceasta.^[4]

În urmare, Lotsy a început să dezvolte punctele de vedere despre evoluție și despre problemele în determinarea speciilor cu care numele său va fi întotdeauna asociat. În anii 1912-1916, a publicat o serie de lucrări care arată că unitatea fundamentală a taxonomiei ar fi biotipul homozigot și că numai acestuia ar trebui să i se dea numele de specie. Cercetäri ulterioare au arătat că o astfel de unitate nu există în populațiile alogame obișnuite și, mai târziu, Lotsy însuși și-a abandonat părerea, și și-a exprimat îndoiala existenței unor astfel de biotipuri homozigoții în natură chiar și în linii pure.

În 1916, Lotsy a publicat cunoscuta sa carte Evolution by Means of Hybridization („Evoluția prin mijloacele hibridării”),^[5] în care a atacat cu tărie lucrările renumitului biolog Hugo de Vries (1848-1935), asupra mutațiilor în genul Oenothera și a susținut că fenomenele observate în acel gen ar fi datorate hetero-zigoțității materialului. El a afirmat că singura metodă de evoluție ar fi cea prin hibridizare și a negat faptul că mutațiile genice ar juca vreun rol. Multe dintre opiniile sale nu mai pot fi menținute, dar, cu toate acestea, va rămâne un clasic în literatura evolutivă. În ultimul timp, s-au acumulat dovezi care demonstrează că hibridizarea joacă un rol mai mare în evoluție decât și-au imaginat criticii lui Lotsy. Una dintre cele mai frapante exemple este iarba Spartina townsendii, unde s-a dovedit recent și fără îndoială, că provine dintr-o încrucișare între Spartina alternijlora și Spartina stricta, urmată de o dublare a cromozomilor. Alte cazuri pot fi citate de asemenea. Astfel pare clar, că unul dintre mijloacele de evoluție de specii noi este hibridizarea inter-specifică urmată de dublarea cromozomilor.

În ultimii șase ani ai vieții, după ce a renunțat la predări și numit profesor emerit al Universității din Leyden, Lotsy a vizitat Noua Zeelandă, Africa de Sud și alte părți ale lumii în scopul de a colecta dovezi pentru teoriile sale despre evoluție. A fost un muncitor neobosit în acest domeniu și, oriunde a mers, a adunat o mulțime de materiale, reunind un număr mare de argumente în sprijinul opiniilor sale. În Africa de Sud a lucrat în special la genurile Cotylerlon și Euphorbia și a dus materialele fostului gen la Leyden, unde le-a reprodus la scară largă. De asemenea, el și-a îndreptat atenția asupra populațiilor hibride din specia umană, iar o mare parte a lucrării din opera sa sud-africană, publicată împreună cu geneticianul Wouter Adriaan Goddijn (1884-1960), tratează diferitele rase umane pe care le studiase acolo.

În plus, marele om de știință a fondat Association Internationale des Botanistes pentru care a editat revista Progressus rei botanicae, care este comparabilă cu actuala Botanical Review, cumpărând, în 1902, și magazinul botanic Botanisches Centralblatt, unde a fost șef de redacție și a fost ales secretar al Koninklijke Hollandsche Maatschappij der Wetenschappen (KHMW), o asociație științifică, fondată în 1752.

În concluzie, se poate spune că Lotsy a propus un sistem de clasificare a plantelor, bazat pe filogenetică, susținând un rol major al hibridizării în evoluție.

Botanistul a fost un promotor timpuriu al conceptului de specie bazat exclusiv pe similitudinea genetică a organismelor, în loc de a diviza organismele în specii pe baza de similitudini exterioare între ele. Pentru Lotsy, specii care, în urma lui Carl von Linné, au fost delimitate numai ținând cont de aspectele morfologice, nu ar fi specii adevărate. Prin urmare, el a susținut de acea, că aceste soiuri ar trebui să fie denumite "sub Linnaeus". Mai departe a argumentat, că noi specii sunt formate prin hibridizare, o teorie pe care a prezentat-o pentru prima dată în lucrarea sa Evolution by Means of Hybridization din 1916 (vezi mai sus), care a atras o atenție considerabilă. Pe de altă parte, Lotsy a respins ideea că mutațiile ar putea duce la formarea de specii noi, afirmând, că mutațiile, care au fost greșeli în copierea materialului genetic, nu ar putea duce la nimic altceva decât la rezultate negative pentru organismele afectate. În schimb, încrucișările dintre diferite specii ar putea crea combinații noi funcționale de gene care, printr-o „reglare fină” a selecției naturale, ar putea da naștere unor noi specii viabile. Lotsy a bazat această teorie pe rezultatele pe care le-a obținut experimentând cu îmbinarea plantelor din genul stânjenelilor. Printre oamenii de știință care au lăsat impresie pentru ideile sale despre formarea speciilor prin hibridizare se numără între alții botanistul și geneticianul suedez Nils Heribert Nilsson (1883-1955).^[6]

Savantul a murit pe 17 noiembrie 1931 în casa lui din Voorburg la vârsta de doar 64 de ani. În momentul morții sale, Lotsy s-a angajat într-o mare lucrare care se ocupa de ideile sale despre evoluție și este regretabil că nu a trăit lung destul pentru a o duce la finalizare. După moartea lui Lotsy, prestigioasa revistă științifică Nature, l-a descris ca fiind „unul dintre oamenii de știință de frunte în domeniile evoluției și eredității” în necrologul său.

Date personale
Johannes Paulus Lotsy
Johannes Paulus Lotsy pe la 1900
Născut	13 ianuarie 1867 Dordrecht
Decedat	17 noiembrie 1931 (64 de ani) Voorburg
Naționalitate	olandeză
Cetățenie	Olanda
Ocupație	profesor universitar genetician botanist micolog ilustrator desenator
Activitate
Domeniu	botanică genetică lichenologie micologie
Instituție	Universitatea Johns Hopkins Universitatea din Leiden
Alma Mater	Universitatea Georg-August din Göttingen

*

* 1937: Joseph Austen Chamberlain (n. 16 octombrie 1863, Birmingham - d. 17 martie 1937, Londra) a fost un politician englez, premiat cuPremiul Nobel pentru Pace în 1925, datorită contribuției sale fundamentale de la Tratatele de la Locarno.

Austen Chamberlain s-a născut în Birmingham, Marea Britanie, pe data de 16 octombrie 1863, ca primul fiu a lui Joseph Chamberlain, care a devenit ulterior primar (Lord Mayor) al Birminghamului și ministru. Joseph Chamberlain a mai avut un fiu, din a doua căsătorie, pe viitorul prim-ministru Neville Chamberlain FRS. ^[1]

A studiat la School of Rugby și apoi la Trinity College, Cambridge^[2], unde a primit în 1885 o diplomă.

Timp de nouă luni, Chamberlain a frecventat cursurile de la Scoala de Studii Politice din Paris. În 1888 s-a întors în Anglia, unde a fost ales ca deputat conservator în Camera Comunelor. A fost liderul partidului unionist (adică în favoarea menținerii uniunii Marii Britanii), iar mai târziu, liderul Partidului Conservator. De asemenea, a fost ministru de finanțe (1903-1905, 1919-1921), secretar de stat al Indiei (1915-1917)^[3]^[4] și membru al Cabinetului de Război (1918-1919).

Chamberlain a fost ministru de externe între 1924 și 1929. În această peroiadă el a avut o contribuție foarte importantă în cadrul Tratatelor de la Locarno. Pentru această contribuție a primit Premiul Nobel pentru Pace în 1925.

Chamberlain a murit pe 17 martie 1937 în Londra, iar trupul său a fost înmormântat la East Finchley Cemetery în Londra. Averea lui a fost estimată la £45,044, o sumă destul de mică pentru o personalitate ca Austin Chamberlain.

· 1940: A murit, la 72 de ani, marele actor roman Ion Iancu Brezeanu; (n. 1 decembrie 1869). A interpretat personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale (Ipingescu din “O noapte furtunoasă” şi Cetăţeanul turmentat din “O scrisoare pierdută”) precum si a realizat importante creații în rolurile de compoziție: Ion din „Năpasta” de Caragiale, Ciubăr din „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri, Harpagon din „Avarul” de Molière și bufonul din „Regele Lear” de Shakespeare. A fost tatăl regizorului, producătorului, actorului și scenaristului Grigore Brezeanu.

· 1941: A încetat din viaţă la Cannes, Franţa, Nicolae Titulescu (n. 17 martie 1882, Craiova, România), jurist, diplomat şi om politic român, profesor universitar la Bucureşti, ministru de Externe între 1927-1928 şi 1932-1936 si membru titular (din 1935) al Academiei Române. Nicolae Titulescu a fost şi reprezentant permanent al României la Societatea Naţiunilor (1921-1936) şi preşedinte al Adunării Generale a Societăţii Naţiunilor (1930 şi 1931) numit în epocă „Ministrul Europei” sau „Omul Genevei”. Nicolae Titulescu (n. 4 martie 1882, Craiova – d. 17 martie 1941, Cannes) a fost un diplomat, jurist, profesor și om politic român, în repetate rânduri ministru al afacerilor străine, ministru plenipotențiar, fost președinte al Ligii Națiunilor. A fost membru titular (din 1935) al Academiei Române. In testamentul sau, acesta a cerut sa fie inmormantat in Romania, insa abia pe 19 martie 1992 dorinta i-a fost indeplinita. Ramasitele sale pamantesti au fost aduse in tara si depuse in cimitirul Sfanta Ecaterina din Scheii Brasovului.

· 1942 - A murit Nina Arbore, pictor, grafician, profesor. S-a remarcat prin portrete şi naturi statice (n.08.01.1889).

* 1951: Arhiducele Karl Albrecht de Austria-Teschen (Karl Albrecht Nikolaus Leo Gratianus von Österreich; 18 decembrie 1888 – 17 martie 1951).

A fost fiul cel mare al Arhiducelui Karl Stephen de Austria și a Arhiducesei Maria Theresia, Prințesă de Toscana.

Date personale
Arhiducele Karl Albrecht
Arhiducele Karl Albrecht în 1918
Nume la naștere	Karl Albrecht Nikolaus Leo Gratianus
Născut	18 decembrie 1888 Pula, Austro-Ungaria
Decedat	17 martie 1951 (62 de ani) apropiere Stockholm, Suedia
Înmormântat	Catholic cemetery, Northern cemetery[*]^[1]^[2]
Părinți	Arhiducele Karl Stephen de Austria Arhiducesa Maria Theresia, Prințesă de Toscana
Frați și surori	Archduchess Mechthildis of Austria[] Archduchess Eleonora of Austria[] Arhiducesa Renata de Austria Arhiducele Wilhelm de Austria Arhiducele Leo Karl de Austria
Căsătorit cu	Alice Elisabeth Ankarcrona
Copii	Prințul Karl-Stefan Prințesa Maria-Christina Prințul Karl Albrecht Prințesa Renata
Cetățenie	Polonia Austria
Ocupație	ofițer
Apartenență nobiliară
Familie nobiliară	Casa de Habsburg-Lorena

· 1956: S-a stins din viata, la 58 de ani, fiziciana si chimista Irene Joliot-Curie, laureată a Premiului Nobel pentru chimie (1935). A fost fiica savanților Pierre Curie și Marie Curie, și ei laureați ai Premiului Nobel.

Irène Curie și Frédéric Joliot (1934)

Date personale
Irène Joliot-Curie
Irène Joliot-Curie
Născută	12 septembrie 1897^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11] Paris, Franța
Decedată	17 martie 1956 (58 de ani)^[3]^[12]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9]^[10]^[11] Paris, Republica Franceză^[13]
Cauza decesului	cauze naturale[*] (leucemie)
Părinți	Pierre Curie Marie Curie
Frați și surori	Ève Curie
Căsătorită cu	Frédéric Joliot-Curie (din 9 octombrie 1926)
Copii	Pierre Joliot[*] Hélène Langevin-Joliot
Cetățenie	Franța
Religie	limba arabă
Ocupație	fiziciană chimistă om de știință profesoară universitară politiciană fizician nuclearist[*]
Activitate
Rezidență	Paris
Domeniu	chimie Radiobiologie
Instituție	Universitatea din Paris
Alma Mater	Facultatea de Științe din Paris[*] Sorbona
Organizații	Academia Germană de Științe de la Berlin[] Academia Rusă de Științe Royal Academy of Medicine of Belgium[] Academia Regală Neerlandeză de Arte și Științe
Conducător de doctorat	Paul Langevin
Doctoranzi	Yang Chengzong[*]
Premii	Legiunea de Onoare în grad de Ofițer[] Premiul Nobel pentru Chimie[] (1935)^[1]^[2] doctor honoris causa al Universității Jagiellone din Cracovia[] medalia Matteucci[] (1932) Order of the Cross of Grunwald, 3rd class[] Barnard Medal for Meritorious Service to Science[]

· 1957: Președintele Filipine, Ramon Magsaysay, și alți 24 mor într-un accident de avion la Cebu, Filipine.

· 1960: A murit Hans Mattis Teutsch, pictor, sculptor şi teoretician al artei, unul dintre artiştii reprezentativi pentru avangarda românească. S-a născut pe 13 august 1884, la Brașov si avea o origine mixta maghiară și germană. A studiat, timp de un an la Academia de Arte Decorative din Budapesta, cu pictorul maghiar Rippl – Ronai, apoi din 1903 la Academia Regală din München, unde a studiat cu Wilhelm von Rümann (1850–1906), și Baltasar Schmitt (1887–1942), oscilând în arta sa între curentul art nouveau, post-impresionism și fauvism, expresionism abstract, figurativ stilizat și constructivism. Din respect pentru tatăl său vitreg, a adoptat în anul 1904 numele de Teutsch, pe care l-a atașat numelui său de naștere, Mattis.

În perioada 1944 - 1945 a fondat Gruparea Artiștilor Plastici din Brașov, care a devenit ulterior filială a Uniunii Artiștilor Plastici, fiind ales de câteva ori președintele acesteia.^[6] A fost interzis un număr redus de ani, precum alți artiși brașoveni, reintegrat apoi în viața artistică brașoveană.

Cartea sa Reflecțiuni asupra creației artiștilor plastici în epoca socialistă sau Realismul constructiv, finalizată în ziua de 18 decembrie 1959, dictată în limba germană și redactată în aceeași limbă de către eleva și colaboratoarea sa, pictorița Irina Lukász, a rămas în manuscris.^[7]

În memoria sa, Liceul de Arte Plastice din Brașov a primit numele său.

A avut un fiu, Ioan Mattis-Teutsch (1913-1988), pictor și grafician, o fiică, decedată prematur, a lucrat cu Anna Freud, și un nepot,Waldemar Mattis-Teutsch (n. 1950), absolvent al școlii clujene de arte, continuator al tradiției familiei.

Date personale
Hans Mattis-Teutsch

Născut	13 august 1884 Brașov, Austro-Ungaria
Decedat	17 martie 1960, (76 de ani) Brașov, Republica Populară Română
Naționalitate	Austro-Ungaria origine germano-maghiară
Cetățenie	România
Ocupație	pictor poet jurnalist scriitor sculptor[*]
Activitate
Domeniu artistic	pictură, sculptură
Studii	Academia de Arte Decorative din Budapesta, Academia Regală din München
Pregătire	József Rippl-Rónai, Wilhelm von Rümann, Baltasar Schmitt
Mișcare artistică	art nouveau, postimpresionism, fauvism, expresionism abstract, artă figurativă, constructivism, suprarealism, Abstrakte Gruppe der Sturm, Contimporanul, Das Ziel
Opere importante	Empfindungen, Seelenblumen
Influențat de	František Kupka

· 1973: A încetat din viaţă avocatul (licențiat în drept al Facultății din Iași), scriitorul şi publicistul român Demostene Botez, academician (membru corespondent din 1963); (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani – d. 17 martie 1973, Iași. A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană „Arhiva”. Din 1921, a aderat de cercul de la revista „Viața românească”, care i-a publicat o mare parte a creației sale. Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română. A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător. Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.A fost membru al Partidului Muncitoresc Român. Casa Memorială „George Topîrceanu” din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.

· 1976: Luchino Visconti di Modrone, Conte de Lonate Pozzolo (n. 2 noiembrie 1906 - d. 17 martie 1976), a fost un regizor de film, operă și teatru și scenarist italian. Este cunoscut în întreaga lume datorită filmelor Ghepardul (1963) și Moarte la Veneția (1971).

În timpul celui de-al doilea război mondial, Visconti, care simpatizase și anterior cu comuniștii, a devenit membru al Partidului Comunist Italian.

A decedat la Roma din cauza unei atac cerebral la vârsta de 69 de ani. În localitatea Ischia, există un muzeu dedicat operei complete a lui Luchino Visconti.
Filmografie:

Filme de lung metraj[modificare | modificare sursă]

1943 Ossessione (1943)
1948 Pămȃntul se cutremură (La terra trema)
1951 Bellissima
1953 Siamo donne - episodul al cincilea
1954 Senso
1957 Nopți albe (Le notti bianche)
1960 Rocco și frații săi (Rocco e i suoi fratelli)
1962 Boccaccio '70 - episodul Il lavoro
1963 Gepardul (Il Gattopardo)
1965 Tremurătoarele stele ale Ursei (Vaghe stelle dell'Orsa)
1967 Le streghe - episodul La strega bruciata viva
1967 Lo straniero
1969 La caduta degli dei
1971 Moarte la Veneția (Morte a Venezia)
1973 Ludwig
1974 Gruppo di famiglia in un interno
1976 Inocentul (L'innocente)

Alte filme[modificare | modificare sursă]

1945 Giorni di Gloria, documentar
1951 Appunti su un fatto di cronaca, film scurt
1970 Alla ricerca di Tadzio, film TV

Date personale
Luchino Visconti
Regizorul Luchino Visconti
Nume la naștere	Luchino Visconti di Modrone
Născut	2 noiembrie 1906 Milano, Lombardia, Italia
Decedat	17 martie 1976 (69 de ani) Roma, Italia,
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Accident vascular cerebral)
Părinți	Giuseppe Visconti de Modrone[] Carla Erba[]^[1]
Cetățenie	Italia
Etnie	italian
Ocupație	regizor de film regizor de teatru regizor de operă scenarist
Alte premii
Golden Palm 1963 - Il Gattopardo Golden Lion 1965 - Tremurătoarele stele ale Ursei

* 1992: Ludovic Iosif Urban Rudescu (nume la naștere Ludovic Iosif Urban Rodewald, cunoscut de asemenea și ca Ludovic Rodewald-Rudescu, n. 25 mai 1908, Cernăuți - d. 17 martie 1992, București) a fost un biolog român, de etnie german bucovinean.

Savantul fusese membru corespondent al Academiei Române din 21 martie 1963,^[1] membru al Societății Americane de Limnologie și Oceanografie, al Societății Americane de Microscopie și al Societății Internaționale de Limnologie.

Ludovic Iosif Urban Rodewald-Rudescu a fost tatăl profesorului universitar doctor Alexander Rodewald,^[2] director al Director al Institutului de biologie umană al Universității din Hamburg, Germania, care este autorul (împreună cu biologul doctor Georgeta Cardoș, de la Institutul de biologie Victor Babeș din București) unui studiu de paleogenetică comparată a populațiilor vechi și foarte vechi de pe teritoriul României cu populația actuală a României.

După absolvirea studiilor liceale la Cernăuți, a urmat și absolvit Facultatea de Biologie la Universitatea din Cernăuți, după care au urmat diverse specializări la Berlin, Stockholm, Lund, Uppsala, Göteborg etc.

Din 1948, a fost cercetător la Institutul de Celuloză și Hârtie din București iar apoi la Institutul de Biologie. Doctor în științe naturale, specialitatea biologie, hidrobiologie și stuficultură, a fost, din 1967, șef de secție la Institutul de Biologie „Traian Săvulescu” din București.

Cercetări asupra rotiferelor, gastrotrichiilor și tardigradelor, grupe de animale din microfauna bentosului și planctonului. Studii asupra Deltei Dunării. Contribuții la studiul nutriției minerale a plantelor, al rezistenței lor la ger și la secetă.

A colaborat cu specialiști din Irak și Pakistan în domeniul valorificării stufului din Mesopotamia și a studiat deltele fluviilor Tigru, Eufrat, Indus, Gange și Brahmaputra. A colaborat, de asemenea, cu Academia de Științe a URSS în studiul deltei Niprului și a fluviului Volga și cu specialiștii din Cehoslovacia și Polonia în studiul macrofitelor acvatice.

Date personale
Ludovic Iosif Urban Rudescu
Născut	25 mai 1908^[1]
Decedat	17 martie 1992 (83 de ani)^[1]
Cetățenie	România
Ocupație	biolog
Modifică date / text

Membru corespondent al Academiei Române

*

* 1993: Helen Hayes (n. 10 octombrie 1900,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9] Washington, SUA – d. 17 martie 1993,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9] Nyack[*], New York, SUA) a fost o actriță americană, câștigătoare a două premii Oscar și laureată a triplei recunoașteri filmice numită Triple Crown of Acting, o categorie aparte pentru actorii și actrițele care sunt câștigători ai premiilor Oscar, Tony și Emmy.

Date personale
Helen Hayes

Născută	10 octombrie 1900^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9] Washington, SUA
Decedată	17 martie 1993 (92 de ani)^[1]^[2]^[3]^[4]^[5]^[6]^[7]^[8]^[9] Nyack[*], New York, SUA
Cauza decesului	insuficiență cardiacă
Căsătorită cu	Edmund Cobb[] (1914–1925) Charles MacArthur[] (1928–1956)
Număr de copii	2
Cetățenie	SUA
Ocupație	actriță de film[] autobiografă[] actriță de teatru[] actriță de televiziune[]
Premii Oscar
Cea mai bună actriță în rol secundar (1970) pentru Airport[] Cea mai bună actriță (1931) pentru The Sin of Madelon Claudet[]
Premii Tony
Cea mai bună actriță într-o piesă de teatru[] (1947) Cea mai bună actriță într-o piesă de teatru[] (1958)
Alte premii
National Medal of Arts[] Medalia Prezidențială pentru Libertate[] National Women's Hall of Fame[] (1973) Kennedy Center Honors[] Golden Plate Award[] (1970) honorary doctor of Brandeis University[] Q68659268[*]
Prezență online
site web oficial Internet Movie Database
Modifică date / text

Helen Hayes

·

* 1993: Veaceslav Sergheevici Krașeninikov (rusă Вячесла́в Серге́евич Крашени́нников n. 22 martie 1982, Iurga, URSS – d. 17 martie 1993, Cebarkul, Rusia), cunoscut și cu supranumele Îngerul rus,^[1] a fost un băiat care a murit la vârsta de 10 ani și pe care unii îl consideră făcător de minuni și profet, făcând minuni și după moarte.^[2] Biserica Ortodoxă Rusă l-a catalogat drept eretic și „profet mincinos”; cu toate acestea, la mormântul lui din orașul Cebarkul, se adună numeroși pelerini

S-a născut pe 22 martie 1982 în orașul Iurga (regiunea Kemerovo), fiind botezat în orașul Taiga din aceeași regiune.

Din cauză că tatăl său era ofițer, familia sa s-a mutat de câteva ori într-o altă reședință. Slavik nici nu avea un an atunci când s-a mutat cu familia în RDG (în legătură cu serviciul tatălui său în Grupul forțelor sovietice în Germania).

Iar atunci când familia s-a mutat la un nou post al tatălui său în Munții Urali, Slavik avea mai puțin de 5 ani. Ultimii ani din viață și-a petrecut în orașul Cebarkul din regiunea Celeabinsk. Acesta nu a mers la grădiniță, însă a mers la școala nr. 4 din Cebarkul. Pentru un timp, Slavik împreună cu mama sa au locuit singuri într-un apartament din Cebarkul, deoarece tatăl său atunci lucra în Șadrinsk iar fiul cel mare, Constantin, a mers la armată. Conformându-ne cu amintirile publicate de mama sa ulterior, Slavik a fost în multe privințe un copil neobișnuit. În concluzia comisiei de experți ai Departamentului Misionar al Diocezei din Celeabinsk, acesta este caracterizat prin spusele mamei lui și ale altor admiratori:^[4]

“

Băiatul, conform amintirilor publicate de mama sa, provenea dintr-o familie ortodoxă, avea aspect angelic, a fost extrem de bun, ascultător, inteligent, pios, devotat; În plus, el a avut cunoștințe diferite și abilități supranaturale de la o vârstă fragedă: proorocea, diagnostica și trata diferite boli. Acești din urmă factori au atras atenția locuitorilor din Cebarkul și a celor din Miass iar apoi a vizitatorilor. Potrivit rudelor, băiatul a fost luat de două ori la Mănăstirea Sfânta Treime a Sfântului Sergiu, unde a avut discuții lungi cu starețul Naum iar darul lui de vindecare a fost certificat ca fiind «dumnezeiesc».

”

Moare acasă, pe 17 martie 1993, la 04:50 dimineața, de leucemie, cu 5 zile înainte de a împlini 11 ani. Înmormântarea a avut loc pe 19 martie.

Date personale
Veaceslav Krașeninikov Вячеслав Крашенинников

Născut	22 martie 1982 Iurga, URSS
Decedat	17 martie 1993 Cebarkul, Rusia
Cauza decesului	cauze naturale[*] (leucemie)
Naționalitate	rus
Cetățenie	URSS Rusia
Religie	creștin ortodox
Activitate
Cauza decesului	leucemie

* 1994 - A murit Liviu Călin, poet, critic şi istoric literar (n.10.09.1930).

· 1996 - A murit regizorul francez de film René Clement (n.18.03.1913).

· 2005: A încetat din viaţă la Cluj, eseistul, criticul, istoricul literar, laureat al premiului Herder, Adrian Marino. Este cel mai tradus critic literar român. A debutat în 1939 la Revista „Jurnalul Literar”, avându-l ca director pe George Călinescu. A obținut titlul de doctor în 1946 cu teza „Viața lui Alexandru Macedonski”. A fost arestat în 1949 pentru multiplicare și difuzare de texte ale „Școlii de cadre”, din cadrul Tineretului Universitar Național-Țăranist, activități considerate ilegale de guvernul de atunci si a fost închis până în anul 1957, după care a fost deportat în Bărăgan, în satul Lătești (azi parte a comunei Bordușani, Ialomița), alți șase ani (1957 – 1963). Nu va avea drept de semnatură până în 1965, când a debutat la 44 de ani cu „Viața lui Alexandru Macedonski”. După alți patru ani, în 1969, a fost reabilitat politic complet și repus în toate drepturile. A fost premiat de Academia Română și de Uniunea Scriitorilor. Între 1971 și 1972 face o specializare în Elveția si a avut, de asemenea, burse în Franța și Germania Federală. Între 1973 și 1980 întemeiază, redactează și conduce prima revistă de studii literare în limbi străine de largă circulație, „Cahiers roumains d’etudes literaires”. În 1985 obține Premiul Herder. Publică în țară și străinătate volume de teorie literară și comparatistică. Este primul autor al unei cărți românești și franceze despre Mircea Eliade, Hermeneutica lui Mircea Eliade (1980), versiunea în limba franceză apărând în 1981. Cele 7 volume „Biografia ideii de literatură” (1987-2003), reprezintă prima enciclopedie românească literară completă. A fost membru al Senatului Alianței Civice și al Senatului ASPRO.

Date personale
Adrian Marino
Născut	5 septembrie 1921 Iași
Decedat	17 martie 2005 Cluj
Naționalitate	România
Cetățenie	România
Ocupație	critic și istoric literar
Limbi	limba română^[1]
Activitatea literară
Operă de debut	Viața lui Alexandru Macedonski
Note
Premii	Premiul Herder

* 2007: John Warner Backus (n. 3 decembrie 1924, Philadelphia, Pennsylvania, SUA — d. 17 martie 2007, Ashland, Oregon, SUA) a fost un informatician american, care a fost liderul echipei care a creat limbajul de programare Fortran, pentru care a primit în 1978 Premiul Turing din partea ACM.

Date personale
John Warner Backus
John Backus
Născut	3 decembrie 1924 Philadelphia, Pennsylvania, SUA
Decedat	17 martie 2007 (82 de ani) Ashland, Oregon, SUA
Naționalitate	american
Cetățenie	SUA
Ocupație	matematician informatician
Activitate
Rezidență	Statele Unite ale Americii
Domeniu	informatician
Instituție	IBM
Alma Mater	Universitatea Columbia Universitatea din Virginia[*]
Organizații	Academia Națională de Științe a Statelor Unite ale Americii[]^[1] Academia Americană de Arte și Științe[]
Cunoscut pentru	Fortran
Premii	Premiul Turing, 1978

* 2007: Frederick William "Freddie" Francis BSC (n. 22 decembrie 1917,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Londra, Regatul Unit al Marii Britanii și Irlandei^[6] – d. 17 martie 2007,^[1]^[2]^[3]^[4]^[5] Middlesex, Regatul Unit) a fost un regizor englezși director de imagine.

A avut cele mai mari succese sale ca director de imagine, inclusiv câștigând două premii Oscar, pentru Sons and Lovers (1960) și Glory(1989). Ca regizor, el are un statut de idol din cauza asocierii sale cu companiile de producție britanice Amicus și Hammer Film Productions în anii 1960 și 1970.
Filmografie:

Ca director de imagine[modificare | modificare sursă]

Mine Own Executioner (1947)
Room at the Top (1958)
Sons and Lovers (1960)
Never Take Sweets from a Stranger (1960)
The Innocents (1961)
The Elephant Man (1980)
The French Lieutenant's Woman (1981)
Dune (1984)
Glory (1989)
Cape Fear (1991)
The Man in the Moon (1991)
School Ties (1992)
Rainbow (1996)
The Straight Story (1999)

Ca regizor[modificare | modificare sursă]

The Evil of Frankenstein (Hammer, 1963)
Traitor's Gate (1964)
Nightmare (1964)
Dr. Terror's House of Horrors (Amicus, 1965)
The Skull (Amicus, 1965)
The Psychopath (Amicus, 1966)
The Deadly Bees (Amicus, 1967)
"They Came From Beyond Space" (Amicus ProductionslAmicus, 1967)
Torture Garden (Amicus, 1968)
Dracula Has Risen from the Grave (Hammer, 1968)
Trog (Herman Cohen Productions, 1970)
"Mumsy, Nanny, Sonny and Girly" (Brigitte, Fitzroy Films Ltd, Ronald J. Kahn Productions, 1970)
Tales From The Crypt (Amicus, 1972)
The Creeping Flesh (Tigon, 1973)
Tales That Witness Madness (World Film Services, 1973)
Son of Dracula (1974)
The Ghoul (1975 film) (Tyburn Film Productions, 1975)
Legend of the Werewolf (Tyburn Film Productions, 1975)
The Doctor and the Devils (Brooksfilms, 1985)

Date personale
Freddie Francis
Freddie Francis
Nume la naștere	Frederick William Francis
Născut	22 decembrie 1917 Islington, London, England
Decedat	17 martie 2007 (89 de ani) Isleworth, Middlesex, England
Cauza decesului	cauze naturale[*] (Accident vascular cerebral)
Căsătorit cu	Gladys Dorrell (1940–1961) Pamela Mann (1963–2007)
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	director de imagine, regizor
Activitate
Cauza decesului	Accident vascular cerebral
Ani de activitate	1937–1999
Premii	Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine într-un film alb-negru[*] () Premiul Oscar pentru cea mai bună imagine ()

· 2011: A decedat la Bucuresti, cunoscutul critic, istoric literar și editor român, Romul Munteanu; (n. 18 martie 1926, Călanu Mic, Hunedoara). A fost asistentul profesorului Dimitrie Popovici, în 1950, și a continuat activitatea universitara la București, la Institutul Pedagogic și apoi la Universitatea din București. Teza sa de doctorat,”Aspectele și dimensiunile iluminismului românesc” a fost susținută în 1960 la Universitatea din Leipzig. În perioada 1957-1961 a fost lector invitat la Institutul de Romanistică din Leipzig. Profesor de literatură comparată la Facultatea de Litere a Universității din București, a publicat numeroase monografii, studii de sinteză sau culegeri de eseuri. Din 1970 pînă în 1989 a fost director al Editurii Univers, unde a contribuit la unul dintre cele mai interesante proiecte culturale postbelice și anume la crearea unei „biblioteci universale” în limba română, reluînd un ideal drag lui Ion Heliade Rădulescu.

* 2011: Michael Gough (n. 23 noiembrie 1916, Kuala Lumpur – d. 17 martie2011, Anglia) a fost un actor britanic.
Părinții lui de origine britanică au trăit în Malaysia. Cariera pe scenă a lui Michael a început în 1936. După al doilea război mondial, el poate fi văzut filmul Blanche Fury (1947), în continuare el va juca în filme sau pisese de teatru ca: Anna Karenina (1948) și Richard III. (1955). Din 1958 începe să joace diferite roluri în filme de groază și polițiste ca Dracula (1958), alături de actorii Peter Cushing și Christopher Lee. În ultimii ani va juca roluri ca lord Delamere, ce subliniau eleganța și loialitatea britanică.

Date personale
Michael Gough
Gough ca Alfred Pennyworth în Batman
Născut	23 noiembrie 1916 Kuala Lumpur, British Malaya
Decedat	17 martie 2011 (94 de ani) London, England
Cauza decesului	boal
Părinți	Francis Berkeley Gough[*]^[1]
Căsătorit cu	Diana Graves (divorțat) Anne Leon (divorțat) Anneke Wills (1962-1979, divorțat) Henrietta Lawrence
Număr de copii	3
Copii	Jasper Gough[]^[1] Simon Peter Gough[]^[1] Emma Frances Gough[*]^[1]
Naționalitate	British
Cetățenie	Regatul Unit
Ocupație	Actor
Activitate
Cauza decesului	boal
Alma mater	Durham School[*]
Ani de activitate	1946–2010
Număr de copii	3
Premii	Premiul Tony pentru cel mai bun actor în rol secundar într-o piesă de teatru[*] (1979)

* 2012: Olimpian Ungherea (n. 1 iulie 1937, Jugureni, județul interbelic județul Prahova - d. 17 martie 2012, București) a fost un scriitor și mason public român, membru al Marii Loje Masonice din România, fost locotenent al Securității, ofițerul de caz al lui Ion Desideriu Sîrbu.
A publicat:

1976 -- Bătrâna domnișoară are alibi, Editura Scrisul Românesc;
1977 -- Versiunea maiorului Vlad, Editura Junimea;
1979 -- Testamentul, Editura Scrisul Românesc;
1982 -- Spovedania unui spion, Editura Dacia;
1983 -- Prizonierul speranțelor, Editura Junimea;
1985 -- Agent secret, Editura Junimea;
1986 -- Egreta Brăncovenilor, Editura Scrisul Românesc;
1990 -- Pădurea cu plopi argintii, Editura Junimea;
2000 -- Clubul cocoșaților, editura Omega;
2002 -- Prețul tăcerii - Confesiunile criminalistului Andrei Zavera, editura Phobos;
2004 -- Misterele templului masonic, Editura Phobos;
2005 -- Agonia - Confesiunile criminalistului Andrei Zavera, Editura Phobos;
2005 -- Frică și putere, Editura Phobos;
2008 -- Cheia secretă, Editura Phobos.

· 2012: A decedat Shenouda al III-lea,al 117-lea conducator al Bisericii Copte Ortodoxe din Alexandria, cea mai importantă biserică creștină din Egipt având aderenți cca 90 % dintre creștinii egipteni (în jur de 11.000.000 de credincioși). Este cel de-al 117-lea Papă de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul (titlul complet), fiind înscăunat în 1971; (n. 3 august 1923). Titlul său oficial a fost Papa de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul din Biserica Ortodoxă Coptă din Alexandria . El a fost, de asemenea, capul Sfantului Sinod al Patriarhiei Ortodoxe Copte de Alexandria. A fost o figură conservatoare în cadrul Bisericii si a fost, de asemenea respectat de comunitatea musulmana.

Sanctitatea Sa Papa Shenouda al III-lea de Alexandria (n. 3 august 1923 în Assiut - d. 17 martie 2012), numele său în limba arabă: بابا الإسكندرية شنودة الثالث , pronunțat Bābā al-Iskandarīyah Shinūdah at-Thālitha, a fost cap al Bisericii Copte Ortodoxe din Alexandria, cea mai importantă biserică creștină din Egipt având aderenți cca 90 % dintre creștinii egipteni (în jur de 11.000.000 de credincioși). Este cel de-al 117-lea Papă de Alexandria și Patriarh al Întregii Africi pe Sfântul Scaun Apostolic al Sfântului Marcu Evanghelistul (titlul complet), fiind înscăunat în 1971 - in imagine, Shenouda al III-lea, 2009 - foto: ro.wikipedia.org

Shenouda al III-lea, 2009 – foto: ro.wikipedia.org

* 2016: Solomon Marcus (n. 1 martie 1925, Bacău, România – d. 17 martie 2016,^[1] București, România^[1]) a fost un matematician român de etnie evreiască ^[2], membru titular (2001) al Academiei Române. Deși domeniul principal al cercetărilor sale a fost analiza matematică, matematica și lingvistica computațională, a publicat numeroase cărți și articole pe diferite subiecte culturale, din poetică, lingvistică, semiotică, filosofie, sau istoria științei și a educației.

Solomon Marcus s-a născut la data de 1 martie 1925 în orașul Bacău. Părinții săi, Sima (născută Herșcovici) și Alter Gherșin Marcus, au fost croitori.^[3]^[4] De mic, a fost nevoit să învețe să conviețuiască cu diferitele dictaturi, războiul, restricții de exprimare și gândire și antisemitism.^[5] De la vârsta de 16-17 ani, a început să ofere meditații elevilor mai mici pentru a contribui la întreținerea familiei.^[5] Deși trece examenul de capacitate, datorită legilor rasiale, urmează ultimii patru ani ai liceului la o școală particulară, constituită ad-hoc pentru etnicii evrei. La examenul de bacalaureat reușește primul din cei 156 de concurenți.

După absolvirea studiilor liceale în orașul natal, a urmat începând cu toamna anului 1944 cursurile Facultății de Matematică din cadrul Universității București. În perioada studenției a continuat meditațiile: „Erau ani de sărăcie și trebuia să mă întrețin. Eram mereu înfometat! Până la vârsta de 20 de ani, eu n-am avut niciodată hainele mele. Le purtam pe cele rămase de la frații mei mai mari.”.^[5] În 1950 absolvă facultatea de matematică cu diplomă de merit.

După acest eveniment se dedică învățământului universitar, parcurgând, rând pe rând toate treptele didactice, fiind asistent universitar din 1950 (un an la Politehnica bucureșteană, pe lângă profesorul Nicolae Ciorănescu, dar și la facultatea pe care a absolvit-o, la cursurile profesorului Miron Nicolescu), lector universitar din 1955, conferențiar universitar din 1964, ajungând în final în anul 1966 profesor universitar la Facultatea de Matematică din cadrul Universității București. În anul 1991 primește titlul de profesor emerit. A câștigat dreptul de a susține doctoratul fără a avea sarcini didactice, dar datorită "dosarului" părinților săi este respins (în fapt lucra doar tatăl, mama fiind casnică, pentru a putea crește cei șase copii în viață din cei opt născuți, iar la acea dată aveau deja peste 60 de ani). Mai târziu, creându-se posibilitatea de a susține doctoratul în paralel cu sarcinile profesionale și beneficiind și de sprijinul marilor profesori, care mai aveau cu greu, dar mai aveau un cuvânt, a obținut titlurile științifice de doctor în matematică în anul 1956 cu subiectul "Funcții monotone de două variabile" și doctor docent în specialitatea analiză matematică în 1968 sub îndrumarea academicianului Miron Nicolescu.^[3]

Împreună cu colegul său de generație la 1962, Nicolae Dinculeanu este coautor la manualul universitar de analiză matematică, scris alături de profesorul lor, Miron Nicolescu, autorul unui cunoscut tratat de analiză matematică. După 1960 se va dedica din ce în ce mai mult lingvisticii matematice și științelor conexe, publicând mai puțin în domeniul care l-a consacrat, dar rămânând informat la zi, conducând teze de licență și de doctorat sau fiind doar referent, în ambele domenii. În lingvistica matematică a beneficiat la început de sprijinul a doi eminenți academicieni, Alexandru Rosetti, lingvist, cel mai de seamă editor român interbelic și Grigore C. Moisil, matematician de mare suprafață, prin înființarea Comisiei de cibernetică a Academiei, ca și unei comisii de lingvistică matematică la aceiași instituție și prin editarea unei publicații de mare circulație internațională, Cahiers de linguistique theorique et appliquee. La începutul deceniului al șaptelea al secolului al XX-lea va participa activ la Cercul de lingvistică de la Facultatea de filologie a Universității din București și împreună cu profesorii Edmond Nicolau și Sorin Stati editează o Introducere în lingvistica matematică, printre puținele lucrări de acest gen din acele timpuri. Având sprijinul celor doi academicieni arătați mai sus ca și a lui Miron Nicolescu și Tudor Vianu, a predat simultan atât la Facultatea de matematică, cât și la cea de filologie, lingvistica matematică, începând cu anul 1961, alături de filologul Emanuel Vasiliu. Paralel este și cercetător la Institutul de matematică al Academiei, până la desființarea acestuia în 1975, Pe timpul comunismului va publica parte din cărțile sale în serial în Viața studențească, săptămânal care apărea sub egida Uniunii Tineretului Comunist, mai puțin vizată de cenzură și era calea prin care comentariile sale asupra științei, dar nu numai, puteau ajunge la publicul cel mai receptiv, format din studenți și din intelectualii interesați de aducerea la zi a cunoștințelor într-o epocă din ce în ce mai închisă față de exterior. Va publica lucrări de istorie a matematicii, prin medalioane dedicate foștilor săi profesori sau unora din figurile de seamă ale cercetării matematice autohtone. Mari matematicieni ai secolului trecut precum Dimitrie Pompeiu, Traian Lalescu, Alexandru Froda, Grigore C. Moisil, Miron Nicolescu au beneficiat de competența profesorului Marcus, cărora le-a editat și îngrijit opera științifică. Dintre profesorii săi, a fost apropiat de Miron Nicolescu, Grigore C. Moisil, Gheorghe Vrănceanu, Octav Onicescu, Dan Barbilian, Simion Stoilow.

Domeniile de activitate în care s-a manifestat au fost conform propriei mărturisiri: 1) Analiza matematică, teoria măsurii, topologia. 2) Informatica teoretică (Theoretical Computer Science). 3) Lingvistica matematică și gramatici dependente de context. 4) Teoria literaturii și poetică. 5) Semiotică. 6) Antropologie culturală. 7) Istoria și filosofia științei. 8) Biologie. La toate acestea se adaugă preocuparea sa constantă și declarată pentru educație, pe toate etapele vieții ființei umane.

Profesorul Solomon Marcus este autor a numeroase studii interdisciplinare, de cărți ce privesc utilizarea matematicii în lingvistică, în analiza teatrală, în științele naturale și sociale, etc. Cărțile sale au fost traduse în multe țări ale lumii, existând versiuni în limbile franceză, engleză, rusă, germană, spaniolă, italiană, cehă, maghiară, sârbă, greacă. A publicat peste 50 de volume în România și care au fost traduse în mai multe limbi din Europa și nu numai, și aproximativ 400 de articole în reviste științifice sau de specialitate. Opera sa a fost citată de peste 1.000 de autori. Din 1993, devine membru corespondent al Academiei Române, iar din anul 2001 devine membru titular al Academiei Române.^[6] A fost conducător de doctorat la 24 de absolvenți, unii din ei la rândul lor conducând doctorate. A facilitat foștilor studenți sau colaboratorilor săi publicarea în reviste academice a acelor rezultate care merită să fie cunoscute prin valoarea și noutatea soluțiilor lor, astfel că mulți dintre ei au debutat pe când erau studenți.

Pe parcursul vieții sale a fost membru în conducerea a numeroase reviste de specialitate din străinătate din domeniul matematicii, informaticii, lingvisticii matematice, teoriei literaturii, ș.a. La academie a fost membru în Comitetul editorial al "Procedings of the Romanian Academy:A", în colectivul editorial al Editurii Academiei Române și în Consiliul editorial al revistei Academica. A fost profesor invitat la universități de prestigiu pentru a ține cursuri sau numai conferințe, numărul universităților depășind cifra de 100. La congrese de semiotică sau de lingvistică matematică a condus secțiuni și a fost raportor de ședință la peste 100 de întâlniri internaționale. Vreme de 10 ani a fost vicepreședinte al Asociației Internaționale de Semiotică (1989-1999). I-au acordat titlul de doctor Honoris Causa universitățile din Bacău, Constanța, Timișoara, Craiova și Petroșani.

După 1989 renunță la obligațiile universitare de la Facultatea de matematică-informatică a Universității din București, după 42 de ani desfășurați acolo, conducând în continuare doctorate, și precum unul din mentorii săi, Grigore C. Moisil, va fi prezent la manifestări din cele mai diverse ale preocupărilor sale în universități, școli, manifestări academice, prezențe la radio și televiziune, tabere școlare, varii conferințe, etc, militând pentru schimbarea învățământului românesc, prin trecerea de la forma pasivă, de memorare la una activă, în care elevul sau studentul să își pună și să pună întrebări, militând pentru adaptarea programelor și manualelor școlare la timpurile noastre.

Este prezent în marile enciclopedii ca autoritate în lingvistica matematică, existând gramatici contextuale care îi poartă numele (Marcus Contextual Grammars). A colaborat cu foarte mulți matematicieni români și străini în studiile publicate, având o lucrare elaborată cu cunoscutul matematician maghiar Paul Erdös, fiind singurul dintre români care a colaborat cu acesta (are numărul Erdös egal cu 1).

O bibliografie a operei sale este disponibilă la adresa www.imar.ro/~smarcus și alta la http://funinf.cs.unibuc.ro/~marcus.

Intervențiile sale scrise sau orale sunt preluate în volume de editura Spandugino, în seriile Răni deschise, respectiv Nevoia de oameni, tipărite în condiții grafice deosebite pe hârtie tip biblie culoare ivoire de 50 de g/mp.

A fost fratele lui Marius Mircu și al lui Marcel Marcian, primul din ei fiind un prolific jurnalist și romancier, membru din ilegalitate al partidului comunist, necontaminându-și fratele mai mic cu doctrina acestuia, de a cărei structură falimentară s-a convins nu foarte târziu.^[7] Printre multe sale lucrări, menționăm romanul Croitorul din Back, cu date biografice care privesc familia sa și orașul Bacău, precum și volume de reportaje care privesc progromurile din Bucovina și Moldova pe timpul ultimei conflagrații mondiale.

A fost căsătorit cu profesoara universitară de la Facultatea de Litere Paula Diaconescu.

A fost membru al elitistului și influentului Club de la Roma și a participat la lucrările Federației Mondiale pentru Studiul Viitorului.

Înainte de 1989 a primit doar premiile Academiei pentru cărțile sale, iar după acea dată, a primit mai multe premii, a fost declarat cetățean de onoare (preponderent acestea evenimente au venit din Moldova) și a fost încununat cu titlul de Doctor Honoris Causa la unele universități autohtone (vezi paragrafele Onoruri și Premii literare și științifice), din care doar una singură provine din topul universităților din țară. Majestatea sa Regele Mihai I i-a conferit nou creatul ordin Nihil Sine Deo.

Din anul 2014 se desfășoară la Bacău două concursuri care îi poartă numele. unul interdisciplinar (de literatură și de matematică) și altul de literatură română.

Solomon Marcus a murit joi, 17 martie 2016, la Spitalul Fundeni din București.^[8] A fost înmormântat cu onoruri militare la Cimitirul evreiesc Filantropia din București în data de 20 martie 2016.

Solomon Marcus

Date personale

Născut

1 martie 1925^[1]

Bacău, România

Decedat

17 martie 2016 (91 de ani)^[2]

București, România^[2]

Cauza decesului

insuficiență cardiacă

Frați și surori

Marcel Marcian

Cetățenie

România

Etnie

evrei

Religie

iudaism

Ocupație

matematician
filozof
informatician

Activitate

Domeniu

matematică

Număr Erdős

Instituție

Universitatea din București

Alma Mater

Universitatea din București

Conducător de doctorat

Miron Nicolescu

Doctoranzi

Ileana Streinu
Cristian S. Calude

Cunoscut pentru

analiză matematică,
lingvistica computațională

Premii

Premiul revistei Cuvântul pe anul 2007 pentru eseu și critică literară

Membru titular al Academiei Române

Sărbători

· * În calendarul ortodox: Sf Cuv Alexie, omul lui Dumnezeu ; Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - a Lăsatului sec de brânză - Învățătură despre iertate, post și neagonisire

Sf. Cuv. Alexie, omul lui Dumnezeu (†411) – foto preluat de pe ziarullumina.ro

· În popor, se sărbătoresc Alexiile. Poporul român numeşte ziua de 17 Martie a fiecărui an – Alexiile. În această zi este pomenit cuviosul Alexie, zis „omul lui Dumnezeu”; românii îi mai spun şi „Alexie cel Cald”. Legenda spune că era fiu de împărat, cununat cu forţa de tatăl său; Alexie, după cununie, a plecat în pribegie şi apoi s-a călugărit. Murind egumenul acelei mănăstiri, călugării au vrut să-l aleagă pe Alexie, pentru credinţa lui, dar acesta s-a împotrivit. La stăruinţele lor, el a lepădat straiul călugăresc, s-a întors la curtea tatălui său, neştiut, unde a trăit într-o colibă, nerecunoscut de nimeni şi a murit tot aşa, doar că ţinea în mână o scrisoare în care era dezvăluit cine era el. Alexie a dus o viaţă simplă, cuvioasa şi plină de pioşenie, de aceea i s-a spus „omul lui Dumnezeu”. Se spune că de atunci, preotul întreabă la cununie de trei ori pe miri, dacă vor să se cunune, ca să nu fie cununaţi cu forţa, ca Alexie. Superstiţiile Alexiilor: Spuneam că lui Alexie i se spunea şi „cel Cald”; el a fost denumit astfel deoarece se crede că el dezgheaţă pământul, aduce căldura şi vremea bună. Se spune că în ziua de Alexii peştii „bat” apa pentru prima dată şi că pescarii trebuie să înghită un mic peştişor viu şi să postească toată ziua ca să aibă noroc la pescuit. Aceasta este şi ziua în care broaştele cântă pentru prima oară; dacă ele canta prima oară în această zi, superstiţia spune ca primăvara va fi frumoasă, călduroasă, însorită, fără ninsoare şi frig. Dacă gazele şi rozătoarele ies înainte de Alexii sau dacă broaştele cântă înainte de această zi, se spune că va mai fi îngheţ şi frig în primăvara respectivă. O altă superstiţie legată de vreme: în ziua de Alexii, copiii prindeau cu un ac într-un păr, un cărăbuş. Dacă acesta rezista până dimineaţă, anul care urmă ar fi fost un an prost, cu vreme capricioasă şi neprielnica pentru recolta. Dacă murea, însemna că anul va avea vreme bună pentru recoltă.

Irlanda – Ziua națională. Ziua Sfântului Patriciu
Cel mai celebru simbol asociat cu Sfântul Patriciu este trifoiul. Se spune că sfântul s-ar fi folosit de un trifoi cu trei foi pentru a le explica mai bine doctrina Sfintei Treimi păgânilor irlandezi. De asemenea există o legendă conform căreia Sfântul Patriciu ar fi alungat toți șerpii din țară.
Sărbătoarea sfântului are loc pe data de 17 martie, fiind cunoscută sub numele de Saint Patrick’s Day, o sărbătoare devenită internațională datorită numărului mare de imigranți irlandezi, mai ales în Statele Unite ale Americii. Atunci, catolicii se îmbracă în verde, culoarea asociată în mod eronat cu sfântul, ea fiind defapt culoarea specifică a Irlandei devenită în scurt timp simbol al său.
Tot atunci se organizează petreceri și carnavaluri în țările cu o puternică comunitate irlandeză, cu purtări de steaguri și trifoi. În timp ce catolicii se îmbracă în verde, protestanții se îmbracă în portocaliu, culoarea specifică a protestanților irlandezi, o altă culoare națională devenită simbol al sfântului.

RELIGIE ORTODOXĂ

Sf Cuv Alexie, omul lui Dumnezeu;

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - a Lăsatului sec de brânză - Învățătură despre iertate, post și neagonisire

Sf Cuv Alexie, omul lui Dumnezeu;

Viața Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

- Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu
  Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

Pe vremea dreptcredincioșilor împărați Arcadie (395-408) și Onorie (395-423) a fost în Roma cea veche un bărbat dreptcredincios, anume Eufimian, mai mare între boieri și foarte bogat. El avea trei mii de slugi, care purtau haine de mătase și brâie de aur. Dar nu avea fii, fiindcă femeia lui era neroditoare. Și era bun acel om, păzind poruncile lui Dumnezeu cu dinadinsul, postea în toate zilele până la al nouălea ceas și punea trei mese în casa sa sărmanilor, văduvelor, săracilor, străinilor și bolnavilor; iar el, într-al nouălea ceas, se ospăta împreună cu monahii cei străini. Iar dacă se întâmpla în vreo zi să aibă puțini săraci la mesele puse înaintea lor și de i se întâmpla ca prea puțină milostenie să dea săracilor din obișnuitele sale îndurări, atunci, căzând la pământ înaintea lui Dumnezeu, zicea: „Nu sunt vrednic să umblu pe pământul Dumnezeului meu!”

Soția lui se numea Aglaida, femeie binecredincioasă și temătoare de Dumnezeu, milostivă și îndurătoare către săraci; însă fiind stearpă, se ruga lui Dumnezeu, zicând: „Doamne, pomenește-mă pe mine, nevrednica roaba Ta, și dezleagă-mi nerodirea, ca să mă învrednicesc a mă numi și mamă de fii; dă-ne fii, ca să putem avea mângâiere în viața noastră, împreună cu bărbatul meu, și sprijinitor la bătrânețile noastre”. Aducându-și aminte Dumnezeu de dânsa, după mila Sa, a dăruit rod pântecelui ei, că a născut fiu; și s-a veselit bărbatul ei și au botezat pe prunc, numindu-l Alexie. Iar când a fost pruncul de șase ani, l-au dat să învețe carte și în grabă a învățat gramatica, retorica și cărțile bisericești. Apoi și Scriptura dumnezeiască învățând-o bine, s-a făcut înțelept tânărul. Deci, socotind deșertăciunea lumii, și-a pus în gând să se lepede de bunătățile cele vremelnice ale acestei vieți, ca să moștenească pe cele veșnice. Și a început a-și osteni trupul, purtând în taină o haină aspră pe trupul său.

După ce Alexie a ajuns la vârsta cea desăvârșită și la anii cei cuviincioși de căsătorie, a zis Eufimian către femeia sa: „Să facem nuntă fiului nostru”. Și s-a veselit Aglaida de cuvintele bărbatului său; apoi, căzând la picioarele lui, a zis: „Să întărească și să săvârșească Dumnezeu cuvântul tău, ca să văd însoțirea lui, să-i privesc fiii și se va veseli sufletul meu; după aceea voi putea mai mult să ajut săracilor și scăpătaților”. Deci, au logodit pe Alexie, iubitul lor fiu, cu o fecioară de neam împărătesc și l-au cununat în biserica Sfântului Bonifaciu, cu cinstiți arhierei și toată ziua până seara au petrecut în veselii și în dănțuiri.

După aceea, Eufimian a zis către mire: „Intră, fiule, la mireasa ta, ca să-ți vezi soția”. Iar el, intrând în cămară, a găsit-o stând pe un scaun de aur. Și, scoțându-și inelul de aur și brâul cel scump, le-a învelit cu o basma de porfiră și le-a dat ei, zicându-i: „Păzește-le acestea și Dumnezeu să fie cu noi, până ce darul Lui va face ceva nou”. După aceea, s-a dus de la dânsa. Și, intrând în casa sa cea deosebită, s-a dezbrăcat de hainele cele țesute cu aur și s-a îmbrăcat cu altele, mai proaste. Apoi, luând ceva din bogăția sa, aur și pietre scumpe, și ieșind noaptea în taină din palat și din cetate, a mers la mare și, aflând o corabie ce mergea spre Laodiceea, a intrat într-însa. Apoi, dând plata corăbierului, a pornit, rugându-se lui Dumnezeu și zicând: „Dumnezeule, Cel ce m-ai adus din pântecele maicii mele, izbăvește-mă și acum de această deșartă viață lumească și mă învrednicește la judecată să stau de-a dreapta Ta, împreună cu toți cei ce Ți-au plăcut Ție!”

Sosind corabia în Laodiceea, a ieșit Sfântul Alexie la uscat. Apoi, aflând călători mergând spre Mesopotamia, s-a dus cu dânșii la Edesa, cetatea Mesopotamiei, unde se află chipul cel nefăcut de mână al Domnului nostru Iisus Hristos, pe care Însuși Domnul mai înainte de patima Sa cea de bunăvoie l-a trimis lui Avgar, domnul Edesei. Văzând fericitul Alexie chipul lui Hristos, s-a bucurat și, vânzându-și acolo toate lucrurile cele de mare preț pe care le-a luat de acasă, a împărțit la săraci aurul, s-a îmbrăcat singur într-o haină veche a unui sărac și s-a făcut ca unul din cei care cer milostenie în pridvorul bisericii Preacuratei Stăpânei noastre Născătoare de Dumnezeu, postind totdeauna, gustând doar puțină pâine și apă; și în toate duminicile se împărtășea cu dumnezeieștile și preacuratele lui Hristos Taine. Iar dacă lua vreo milostenie de la iubitorii de Hristos, o împărțea și pe aceea la săracii mai bătrâni, spre hrană lor. Privirea sa era plecată spre pământ, iar mintea îi era sus, înțelepțindu-se cu dumnezeiască gândire. Și atât de mult i se uscase trupul de multa înfrânare, încât i se vestejise frumusețea feței lui, vederea i se întunecase, ochii i se adânciseră și numai pielea și oasele i se vedeau.

După plecarea Sfântului Alexie din casa sa, părinții lui, când s-a luminat de ziuă, au intrat în cămara lui și, negăsind pe fiul lor, ci numai pe mireasă șezând posomorâta și întristată, erau în nepricepere. Deci, căutându-l în toate părțile și neaflându-l, au început a plânge cu amar, iar veselia li s-a întors în tânguire. Maica, intrând în cămara sa, a închis ferestrele și a așternut un sac de nisip și, presărându-l cu cenușă, s-a aruncat cu fața în jos, plângând și tânguindu-se. Apoi se ruga și zicea: „Nu mă voi scula de pe pământul acesta, nici nu voi ieși din închisoarea aceasta, până ce nu voi ști ce s-a făcut cu singurul meu fiu, unde s-a ascuns și ce i s-a întâmplat”. Iar mireasa, stând lângă dânsa, cu lacrimi grăia: „Nici eu de la tine nu mă voi duce, ci mă voi asemăna turturelei celei iubitoare de pustie și de bărbat, care, după ce se văduvește de soțul său, îl caută prin munți și prin văi, cu umilită cântare, întristându-se. În acest chip și eu voi aștepta cu îndelungă răbdare, până ce voi auzi ceva despre bărbatul meu, unde este și ce fel de viață și-a ales”.

Iar tatăl lui, fiind foarte mâhnit, pe toate slugile le-a trimis să caute pe fiul său în toate părțile. Unii dintre dânșii, ducându-se în Edesa și dând de cel căutat, dar necunoscându-l, i-au dat milostenie ca unui sărac. Iar Sfântul Alexie i-a cunoscut pe dânșii și a mulțumit lui Dumnezeu că l-a învrednicit să primească milostenie de la slugile sale de casă. Apoi slugile, întorcându-se, au spus stăpânului lor că l-au căutat peste tot locul și nu l-au aflat.

Sfântul Alexie a stat în Edesa, lângă biserica Preasfintei de Dumnezeu Născătoare, șaptesprezece ani și s-a făcut iubit lui Dumnezeu. După aceasta, s-a făcut pentru dânsul descoperire eclesiarhului, căci acesta a văzut în vedenie icoana Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, grăind către dânsul: „Adă în biserica mea pe omul lui Dumnezeu, fiindcă este vrednic de cereasca împărăție; căci rugăciunea lui se suie ca niște tămâie cu bun miros înaintea lui Dumnezeu și precum stă coroana pe capul împărătesc, așa Duhul Sfânt se odihnește peste dânsul”. Iar eclesiarhul, după vedenia aceea, căutând pe un om ca acela și neaflându-l, s-a întors spre icoana Născătoarei de Dumnezeu, rugând-o să-i arate pe omul lui Dumnezeu. Și a auzit iarăși în vedenie cuvânt de la Preasfânta Născătoare de Dumnezeu, că săracul cel ce șade în pridvor la ușa bisericii, acela este omul bisericii, acela este „Omul lui Dumnezeu”.

Deci, aflându-l eclesiarhul, l-a dus în biserică, pentru ca să rămână într-însa. Atunci s-a știut de mulți viața lui cea sfântă și au început a-l cinsti. Iar Sfântul Alexie, fugind de slavă și cinstea omenească, s-a dus din cetatea Edesa, neștiind nimeni. Mergând la limanul mării, a aflat o corabie mergând spre Cilicia; deci s-a suit într-însa, zicând către sine: „În cetatea Ciliciei mă voi duce, unde nimeni nu mă știe, și voi rămâne acolo în biserica Sfântului Apostol Pavel”.

Plutind corabia, fără de veste, prin purtarea de grijă a lui Dumnezeu, s-a făcut furtună pe mare și, purtându-se corabia de valuri mai multe zile, a înotat spre Roma. Apoi ieșind sfântul din corabie, a zis către sine: „Viu este Domnul Dumnezeul meu, nu voi îngreuna pe nimeni, ci mă voi duce în casa tatălui meu ca un necunoscut”. Dar când se apropia de casă, a întâmpinat pe tatăl său, la vremea prânzului, întorcându-se de la palatele împărătești spre casă cu mulțime de slugi care mergeau înainte și după dânsul.

Deci, închinându-se lui până la pământ, a strigat: „Robule al Domnului, miluiește-mă pe mine, săracul și scăpătatul, și poruncește-mi ca să fiu într-un colț al curții tale, ca să mă pot hrăni din sfărâmiturile ce cad de la masa ta; iar Domnul va binecuvânta anii tăi și-ți va da cereasca împărăție și dacă ai pe cineva dintre ai tăi înstrăinat, sănătos să ți-l întoarcă”.

Eufimian, auzind pe sărac grăind de străinătate, și-a adus aminte îndată de iubitul său fiu, Alexie, și a lăcrimat. Apoi, îndată a arătat milă către sărac, poruncind să stea în curtea sa. Iar către slugile sale de casă a zis: „Cine din voi va voi să slujească săracului acestuia și, de-i va plăcea, viu este Domnul Dumnezeul meu, că va fi liber în toate zilele vieții sale, și moștenire va lua din casa mea. Deci, înaintea ușilor palatului meu să-i faceți o căscioară ca, intrând și ieșind eu, să privesc spre dânsul; apoi, din masa mea să i se dea hrana și să nu-l supere nimeni”.

Începând Sfântul Alexie a petrece înaintea palatelor împărătești, în căsuța cea mică, Eufimian îi trimitea bucate în toate zilele din masa sa, dar pe acelea le împărțea la alți săraci, iar el oprea numai pâine și apă; și aceea, numai cu măsură o gusta ca să nu moară de foame și de sete. În toate nopțile petrecea fără somn, în rugăciune, iar duminicile se ducea la biserică și se împărtășea cu dumnezeieștile Taine. Și minunată îi era răbdarea omului acestuia al lui Dumnezeu, căci multe supărări și necazuri îi făceau slugile totdeauna, mai ales seara târziu. Pentru că unii îl loveau peste obraz, alții îl trăgeau de păr, alții îl loveau peste grumaz, alții vărsau lături peste capul lui, iar alții într-alt chip își băteau joc de dânsul.

Dar nebiruitul pătimitor pe toate acelea le răbda tăcând; căci știa că, fiind îndemnați de diavol, îi făceau niște lucruri de batjocură ca acelea; și spre acela se înarma cu rugăciunea, iar prin răbdare biruia meșteșugul aceluia. Apoi și alta era pricina răbdării lui minunate: În dreptul lui era fereastra palatului aceluia în care locuia mireasa lui, care, ca o altă Rut, n-a mai voit să se întoarcă în casa tatălui său, ci, împreună cu soacra sa ședea plângând. Și de multe ori auzea Sfântul Alexie când se tânguiau mireasa și maica sa, pentru dânsul și grăiau cuvinte de jale și de plângere; mireasa pentru văduvia ei, iar mama se tânguia pentru lipsa fiului. Iar inima lui se sfărâma cu jale de tânguirea lor. Însă cu dragostea pe care o avea sfântul către Dumnezeu, biruia dragostea trupească către mireasă și către părinți și jalea cea nesuferită o răbda cu mulțumire, pentru Dumnezeu.

Așa nevoindu-se el în casa părintească șaptesprezece ani, de nimeni n-a fost cunoscut cine este. Ci ca un sărac și străin se socotea de toți, el care era fiu, moștenitor și stăpân al casei, batjocorindu-se de robii cei de casă ca un străin și nemernic. Iar când a voit Dumnezeu să-l ia din viața cea atât de aspră, fiind în sărăcie și răbdare, și să-l ducă la viața și odihna cea veșnică, i-a descoperit ziua și ceasul morții. Deci Sfântul Alexie, cerând de la sluga sa hârtie, cerneală și condei, și-a scris toată viața sa; și oarecare taine, ce se știau numai de părinții săi, după care putea să fie cunoscut de dânșii: adică cele ce le-a grăit către mireasa sa în odaie, și cum i-a dat ei inelul și brâul într-o basma de porfiră.

La sfârșit a adăugat și aceasta: „Rogu-vă pe voi, părinții mei iubiți și preacinstita mea mireasă, să nu vă mâhniți pe mine, că v-am făcut atâta mâhnire, lăsându-vă singuri; și pe mine mă durea inima pentru durerea voastră, de multe ori am făcut rugăciune pentru voi către Dumnezeu, ca să vă dea răbdare și să vă învrednicească Împărăției Sale, iar eu nădăjduiesc spre milostivirea Lui că va împlini cererea mea, deoarece eu atât de nemilostiv am fost către a voastră tânguire. Dar mai bine se cade fiecăruia să asculte pe Făcătorul și Mântuitorul său, decât pe născătorii săi; și cred că, pe cât v-am mâhnit, pe atât de mare bucurie veți avea prin răsplătirea cea cerească!” Acestea scriindu-le, a petrecut rugându-se lui Dumnezeu până la ceasul mutării sale la cele veșnice.

Într-o zi, preasfințitul papă Inocențiu (402-417), slujind în soborniceasca biserică a Sfinților Apostoli și împăratul Onorie stând de față, la sfârșitul dumnezeieștii Liturghii s-a făcut un glas minunat din Sfântul Altar, în auzul tuturor, zicând: Veniți la Mine toți cei osteniți și însărcinați și Eu vă voi odihni pe voi. Acestea auzind cei ce stăteau de față, s-au înspăimântat și s-au cutremurat. Apoi, căzând cu fețele la pământ, strigau: „Doamne miluiește!” Și iarăși s-a auzit un glas, zicând: „Căutați pe omul lui Dumnezeu, care o să iasă din trup, să se roage pentru cetate și toate ale voastre se vor rândui bine!”

După glasul acela, poporul a căutat prin toată Roma pe un om ca acela și neaflându-l, nu se pricepea. Apoi, de cu seară, joi spre vineri, adunându-se în soborniceasca biserică a Sfinților Apostoli împreună cu împăratul și cu papa, au făcut priveghere de toată noaptea, rugându-se lui Hristos Dumnezeu ca singur să le arate pe plăcutul Său. Iar a doua zi, fiind vineri, omul lui Dumnezeu, Sfântul Alexie, s-a despărțit de trupul său și s-a dus către Domnul. Și s-a făcut glas din Altar în biserică ca și mai înainte, zicând: „În casa lui Eufimian căutați pe omul lui Dumnezeu!”

Iar împăratul, întorcându-se către Eufimian, a zis: „Având un dar ca acela în casa ta, pentru ce nu ne-ai arătat?” Iar Eufimian a zis: „Viu este Domnul Dumnezeu, că nimic nu știu de aceasta!” Și chemând pe o slugă mai veche, i-a zis: „Știi pe cineva din cunoscuții tăi, care să aibă vreo faptă bună și să fie plăcut lui Dumnezeu?” Răspuns-a sluga aceluia: „Viu este Domnul Dumnezeu, că nu știu, căci toți sunt străini de fapte bune și petrec cu neplăcere de Dumnezeu”.

Apoi împăratul și papa au voit ca însăși ei să meargă la casa lui Eufimian. Acesta, alergând înainte, a pregătit în palatul său scaune împăratului, papei și altor boieri. Și când s-au apropiat, i-a întâmpinat cu lumânări și cu tămâie. Iar soția lui Eufimian, tânguindu-se în cămara sa, a auzit zgomot în curte și în palat și a întrebat ce este. Dar, înștiințându-se despre venirea împăratului și a papei și pentru ce au venit, s-a minunat. Asemenea, văzând pe mireasa sa stând în foișor, iar pe împărat și pe papă cu o mulțime de popor văzându-i venind, se minuna, gândindu-se ce să fie aceasta.

După ce a șezut împăratul împreună cu papa și cu boierii, și făcându-se tăcere, sluga care slujea Sfântului Alexie a zis către Eufimian: „Stăpâne al meu, oare nu este acela omul lui Dumnezeu, adică săracul ce mi l-ai încredințat mie? Pentru că văd mari și minunate lucruri la el: În toate zilele postește, gustând târziu numai puțină pâine și apă, în toate duminicile se împărtășește cu dumnezeieștile Taine și în toate nopțile petrece fără somn la rugăciune. Apoi și oarecare copii de ai noștri multe supărări îi făceau lui, lovindu-l peste obraz, trăgându-l de păr și cu lături udându-l, iar el pe toate acelea cu bucurie și blândețe le răbda”.

Eufimian, auzind acestea, îndată a alergat la căscioara săracului și, strigându-l prin fereastră de trei ori, n-a auzit răspuns. A intrat înăuntru și a aflat pe omul lui Dumnezeu cu bunăcuviință zăcând mort, având fața acoperită și o hârtie strânsă ținând în mâna dreaptă. Iar când i-a descoperit fața, a văzut-o strălucită cu darul, ca o față de înger. Și a vrut să ia hârtia aceea din mâna lui și să vadă ce este scris într-însa, dar n-a putut s-o scoată, de vreme ce mâna o ținea tare. Deci, degrabă întorcându-se la împărat și la papă, a zis către dânșii: „Am aflat pe cel pe care îl căutăm! Însă a murit și ține o hârtie în mâini, pe care nu ne-o dă”.

Atunci împăratul și papa au poruncit să gătească un pat de mult preț și așternut frumos; apoi, scoțând din căsuță sfântul trup al omului lui Dumnezeu, l-au pus pe patul acela cu cinste. După aceea, împăratul cu papa plecându-și genunchii și sfintele moaște sărutându-le, au grăit cu lacrimi către dânsul ca și către un viu: „Rugămu-ne ție, robule al lui Hristos, dă-ne hârtia aceasta ca să știm ce este scris într-însa și să te cunoaștem pe tine cine ești”. Și s-a dat din mână hârtia împăratului și papei, pe care luând-o, au dat-o lui Aetie, arhivarul bisericii celei mari.

Făcându-se tăcere mare, a început arhivarul a citi cu mare glas hârtia aceea. Iar când a ajuns până la acel loc unde era scris despre părinți și despre mireasă și pentru inelul și brâul cel dat de dânsul miresei în cămară, a cunoscut Eufimian pe Alexie, fiul său, și a căzut pe pieptul lui, cuprinzându-l și sărutându-l cu dragoste și cu tânguire strigând: „O, vai mie, fiul meu preaiubit, pentru ce ne-ai făcut nouă astfel? Pentru ce atât de mare mâhnire ne-ai adus nouă? Vai mie, fiul meu, câți ani în casa aceasta petrecând și tânguirea părintească văzând-o, nu te-ai arătat pe sineți, nici ai mângâiat bătrânețile noastre, fiind în acea amară mâhnire pentru tine! O, vai mie, fiul meu preadorit, dragostea mea, mângâierea sufletului meu, ce voi face acum? Oare pentru moartea ta voi plânge sau pentru aflarea ta voi prăznui?” Și se tânguia Eufimian nemângâiat, smulgându-și căruntețile sale.

Iar Aglaida, soția, auzind tânguirile bărbatului și înștiințându-se cum că săracul acela care a murit este fiul ei, a deschis ușile cămării sale și a alergat acolo, smulgându-și părul despletit și hainele sale rupându-și și spre cer cu umilință privind; iar către poporul cel mult strâns, cu rugăminte striga: „Dați-mi loc, o, popoarelor, dați-mi loc ca să-mi văd a mea nădejde. Dați-mi cale ca să-mi văd și să cuprind pe singurul și iubitul meu fiu”.

Apoi sosind, s-a aruncat peste cinstitul trup al fiului său, cuprinzându-l cu dragoste sărutându-l și zicând: „Vai mie, stăpânul meu! Vai, dulcele meu fiu, pentru ce ai făcut aceasta? Pentru ce acest fel de mâhnire ai pus în sufletele noastre? Vai mie, lumina ochilor mei, cum nu te-ai cunoscut de noi atâția ani, viețuind împreună cu noi? Cum nu te-ai umilit, auzind totdeauna tânguirile noastre cele amare pentru tine și nu te-ai arătat nouă?” Asemenea și mireasa, care petrecea de treizeci și patru de ani fără de mirele său, purtând haine negre, căzând la sfintele moaște, izvoare de lacrimi scotea, udând cu dânsele cinstitul trup al iubitului său. Apoi, cu nesățioasă dragoste sărutându-l, se tânguia cu amar, fiind nemângâiată: „Vai mie! Amar mie!” și alte multe cuvinte de jale cu umilință zicea, încât toți, pentru tânguirea ei, se porneau spre plângere; și plângeau toți împreună, lăcrimând cu părinții și cu mireasa.

După aceea, împăratul și papa au poruncit ca să ducă patul cu cinstitul trup al omului lui Dumnezeu și să-l pună în mijlocul cetății, ca toți să-l vadă și să se atingă de el. Apoi au grăit către popor: „Iată am aflat pe acela ce-l căuta credința voastră!” Deci, s-a adunat toată Roma și se atingeau de sfântul, sărutând sfintele lui moaște. Și câți erau neputincioși, toți se tămăduiau. Orbii vedeau, leproșii se curățau, diavolii din oameni se izgoneau și orice fel de boli și neputințe omenești se vindecau desăvârșit prin atingerea de tămăduitoarele moaște ale plăcutului lui Dumnezeu, Alexie.

Niște minuni ca acelea văzând împăratul și papa, singuri au luat patul acela să-l ducă în biserică, ca să se sfințească prin atingerea trupului Sfântului Alexie. Iar părinții și mireasa, mergând în urmă, plângeau. Și era atât de multă adunare de oameni care se sârguiau să se atingă de cinstitul trup al sfântului, încât nu era cu putință să se ducă patul de strâmtorarea și înghesuiala poporului. Deci, a poruncit împăratul să se arunce aur și argint la popor, ca să se dea în lături oamenii de la pat și astfel să dea cale spre biserică. Însă nimeni nu căuta la aur și argint, ci fiecare avea dorire să vadă pe omul lui Dumnezeu, să se atingă de el și să-l sărute. Deci papa sfătuia pe popor să se dea în lături, făgăduindu-le că nu va îngropa îndată sfintele moaște, ci va aștepta până ce toți le vor săruta și se vor sfinți cu atingerea. Și abia înduplecîndu-se, s-au retras puțin și ducând sfintele moaște în biserica cea mare, le-au lăsat o săptămână ca oricine să se atingă și să se închine lor.

Toată săptămâna aceea părinții și mireasa sa au șezut în biserică, plângând lângă cinstitele moaște. Dar împăratul a poruncit să se pregătească o raclă de marmură și de smaragd și să o împodobească cu aur, apoi au pus într-însa pe Sfântul Alexie, omul lui Dumnezeu. Și îndată a izvorât din sfintele moaște mir cu bună mireasmă și a umplut racla, încât se ungeau cu acel mir toți pentru vindecarea tuturor neputințelor. Și au făcut îngropare cinstită Sfântului Alexie, omul lui Dumnezeu, slăvind pe Dumnezeu, Cel preamărit și închinat în Treime.

Sfântul Alexie s-a mutat la cele veșnice în a șaisprezecea calendă a lui aprilie, adică la 17 martie, în anul de la facerea lumii 5919, iar de la întruparea Cuvântului lui Dumnezeu 411, împărățind în Roma Onorie, pe vremea papei Inocențiu, iar în Constantinopol ținând împărăția Teodosie cel Mic (408-450). Dar peste toți stăpânind Domnul nostru Iisus Hristos, împreună cu Tatăl și cu Sfântul Duh, Căruia se cuvine slava, în veci. Amin.

Duminica Izgonirii lui Adam din Rai - a Lăsatului sec de brânză

Duminica izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză)

Ev. Matei 6, 14-21

Zis-a Domnul: Dacă veți ierta oamenilor greșelile lor, va ierta și vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veți ierta oamenilor greșelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greșelile voastre. Când postiți, nu fiți triști ca fățarnicii; că ei își întunecă fețele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: și-au luat plata lor. Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Nu vă adunați comori pe pământ, unde molia și rugina le strică și unde furii le sapă și le fură, ci adunați-vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică și unde furii nu le sapă și nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi și inima voastră

Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4

Fraților, acum mântuirea este mai aproape de noi, decât atunci când am crezut. Noaptea e pe sfârșite; ziua este aproape. Să lepădăm dar lucrurile întunericului și să ne îmbrăcăm cu armele luminii. Să umblăm cuviincios, ca ziua: nu în ospețe și în beții, nu în desfrânări și în fapte de rușine, nu în ceartă și în pizmă, ci îmbrăcați-vă în Domnul Iisus Hristos și grija de trup să nu o faceți spre pofte. Primiți-l pe cel slab în credință fără să-i judecați gândurile. Unul crede că poate să mănânce de toate; cel slab însă mănâncă legume. Cel ce mănâncă să nu disprețuiască pe cel ce nu mănâncă, iar cel ce nu mănâncă să nu osândească pe cel ce mănâncă; fiindcă Dumnezeu l-a primit. Cine ești tu, ca să judeci pe sluga altuia? Pentru stăpânul său stă sau cade. Dar va sta, fiindcă Domnul are putere ca să-l facă să stea.

Predică la Duminica lasatului sec de brânză - a Izgonirii lui Adam din Rai - Despre lucrarea faptelor bune în ascuns și despre milostenie - Pr. Ilie Cleopa

Arhimandritul Cleopa Ilie

- Predică la Duminica lasatului sec de brânză - a Izgonirii lui Adam din Rai - Despre lucrarea faptelor bune în ascuns și despre milostenie - Pr. Ilie Cleopa
  Predică la Duminica lasatului sec de brânză - a Izgonirii lui Adam din Rai - Despre lucrarea faptelor bune în ascuns și despre milostenie - Pr. Ilie Cleopa

“Iar tu postind, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești” (Matei 6, 17)

Iubiți credincioși,

Domnul și Mântuitorul nostru Iisus Hristos a venit din Cer ca să facă ascultare de Părintele Său și să slujească la mântuirea neamului omenesc, scoțându-l din robia diavolului și a morții. în toată Evanghelia El a învățat neâncetat pe oameni, cum să facă voia lui Dumnezeu și cum să lucreze faptele bune spre slava Lui și spre mântuirea sufletelor lor. în dumnezeiasca Evanghelie de azi, pe lângă alte învățături, ne arată cum să postim și unde să adunăm comoară pentru sufletele noastre. Iată ce zice în privința postului ca să fie spre slava lui Dumnezeu și spre mântuirea sufletelor noastre: “Tu însă, când postești, unge capul tău și fața ta o spală, ca să nu te arăți oamenilor că postești, ci Tatălui tău care este în ascuns; și Tatăl care vede în ascuns îți va răsplăti ție” (Matei 6, 17-18).

Dar Mântuitorul ne-a poruncit nu numai postul să-l facem în ascuns, spre a scăpa de slava oamenilor, ci și milostenia, și rugăciunea, și toate faptele bune, că iată ce zice: “Luați aminte ca faptele dreptății voastre să nu le faceți înaintea oamenilor, ca să fiți văzuți de ei; altfel nu veți avea plată de la Tatăl vostru Cel din ceruri” (Matei 6, 1). Deci, “când faci milostenie, nu trâmbița înainta ta, cum fac fățarnicii în sinagogi și pe ulițe, ca să fie slăviți de oameni; adevărat grăiesc vouă că își iau plata lor. Tu însă, când faci milostenie, să nu știe stânga ta ce face dreapta ta, ca milostenia ta să fie într-ascuns și Tatăl tău care vede în ascuns, îți va răsplăti ție. Iar când vă rugați, nu fiți triști ca fățarnicii cărora le place, prin sinagogi și prin colțurile ulițelor, stând în picioare, să se roage ca să se arate oamenilor; adevărat grăiesc vouă că își iau plata lor. Tu însă, când te rogi, intră în cămara ta și, închizând ușa, roagă-te Tatălui tău care este în ascuns, și Tatăl tău, Care vede în ascuns, îți va răsplăti ție” (Matei 6, 2- 6).

Iată, frații mei, cum ne-a învățat Mântuitorul nostru Iisus Hristos să lucrăm întru ascuns, spre a ne feri de păcatul cel mare al mândriei și al slavei deșarte care de multe ori ne vine din lauda oamenilor.

Dar oare întotdeauna trebuie să lucrăm faptele bune în ascuns? Suntem datori să lucrăm faptele bune și în ascuns și la arătare, când nu vom putea să le ascundem. Numai un lucru să avem în vedere: ca toate faptele noastre să fie plăcute lui Dumnezeu și spre slava Lui. Că zice Mântuitorul nostru Iisus Hristos: “Așa să lumineze lumina voastră înaintea oamenilor, încât să vadă faptele voastre cele bune și să slăvească pe Tatăl vostru cel din ceruri” (Matei 5, 16). Deci, ori de facem fapte bune în ascuns, ori întru arătare, să le facem spre slava și plăcerea lui Dumnezeu. Acest lucru ne învață și vasul alegerii marele Apostol Pavel, zicând: “De aceea, ori de mâncați, ori de beți, ori altceva de faceți, toate spre slava lui Dumnezeu să le faceți”. (I Corinteni 10, 31).

Dumnezeieștii Părinți ne arată că fapta are trup și suflet. Trupul faptelor bune este lucrarea lor, iar sufletul faptelor bune este scopul cu care le lucrăm. Deci, se cuvine să fim cu mare luare aminte la scopul cu care lucrăm faptele cele bune. Fapta bună făcută cu scop rău are temelie de umbră și, pe lângă faptul că pierdem osteneala săvârșirii ei, ne facem vinovați de osândă. Căci Dumnezeu, care vede cele ascunse ale inimii noastre nu ia aminte la cele ce facem, ci la scopul cu care lucrăm fapta bună.

Acest adevăr ni-l arată și dumnezeiescul părinte Maxim Mărturisitorul, care zice: "În toate cele făcute de noi, Dumnezeu ia seama la scop" (Filocalia, vol. II, Sibiu, 1947, p. 86). Căci unul lucrează fapta bună ca să fie lăudat și cinstit de oameni, altul, ca să câștige bani sau avere, iar altul, ca să tragă pe unii la păcate și dezmierdări. Toate aceste scopuri sunt rele și vătămătoare de suflet. Altul însă suferă toată osteneala faptelor bune și cu multă răbdare și smerenie își duce crucea vieții având în vedere numai scopul sfânt de a face toate spre slava lui Dumnezeu, spre a câștiga milă și îndurare în ziua morții și a Judecății de apoi ca să-și mântuiască sufletul. Fericit și de trei ori fericit este asemenea om care nu dorește altceva în viață decât mântuirea sufletului său.

Oare câți din sfinți, urând slava de la oameni, au fugit de lume și au slujit lui Dumnezeu prin pustietăți și prin stâncile pământului! Iar unii, spre a fi urâți și batjocoriți de oameni, s-au făcut nebuni pentru Hristos, precum au fost sfinții Andrei și Simon. Alții, având în vedere prăpastia slavei deșarte, se sileau mai mult a ascunde faptele bune decât a le lucra. Așa vedem pe acel bătrân care se depărta totdeauna întru adâncul pustiului și acolo își petrecea viața lui în tăcere, în liniște și rugăciune. Odată l-a întrebat ucenicul lui, zicând: "Pentru ce, părinte, totdeauna fugi de noi și te depărtezi în adâncul pustiului? Nu este mai bine să trăiești aproape de oameni, ca văzând ei nevoința și viața ta bună, să se folosească și alții, și tu vei avea mai mare plată de la Dumnezeu?"

Răspuns-a bătrânul: "Crede-mă, fiule, că măcar de ar fi cineva asemenea cu Sfântul și Marele Prooroc al lui Dumnezeu Moise și ar trăi împreună cu oamenii, nu poate să se cheme fiu al lui Dumnezeu după dar și să-și folosească sufletul său nicidecum. Că eu sunt fiu al lui Adam, și precum Adam părintele meu, văzând roada frumoasă și bună la gust, n-a răbdat să nu guste, prin care a murit, așa și eu, când văd rodul păcatului, îndată îl poftesc, prin care luând și gustând mor. Pentru aceea, Preacuvioșii noștri Părinți, fugeau din lume la pustie, ca să-și omoare patimile și poftele dulceților căci acolo nu aflau mâncare care naște poftele păcatului" (Pateric, Rm. Vâlcea, 1930. Despre smerenie).

Iubiți credincioși,

Astăzi se lasă sec de brânză, iar de mâine începe Sfântul și Marele post al Paștelui, care durează șapte săptămâni. Primele șase săptămâni formează postul propriu-zis, iar ultima săptămână de la Florii până la învierea Domnului, postim șapte zile în cinstea Sfintelor și mântuitoarelor Patimi ale Domnului nostru Iisus Hristos.

De felul cum trebuie să postim ne învață însuși Mântuitorul în Evanghelia de astăzi, cum am amintit la început. Adică să postim după puterea fiecăruia, dar în taină și cu bucurie, iar nu cu tristețe, căci sunt o parte din creștini care spun: "Eu nu pot posti că sunt bolnav!" Sau dacă totuși postesc o zi, două se arată triști, indispuși și chiar agitați. în această privință, frații mei, trebuie să știți că "Biserica nu este omorâtoare de oameni ci de patimi". Postul de mâncare de dulce și chiar de vin este rânduit de Biserică pentru toți, dar după putere. El este necesar tuturor, mai ales celor tineri, ca să-i oprească de la păcate și de la patimile trupești. Iar dacă cineva este bolnav, bătrân sau neputincios să asculte de duhovnicul lui și să postească după cât poate.

Să știți și aceasta, că postul este de două feluri. Post trupesc, adică înfrânare de la mâncare pe un timp limitat, cu scopul de a ne ruga mai curat lui Dumnezeu și de a ne stăpâni firea. Al doilea, este postul sufletesc, adică înfrânarea limbii, a ochilor, a auzului de la cele rele; a mâinilor să nu lucreze vreun păcat și, mai ales, înfrânarea minții de la imaginații și gânduri pătimașe, a inimii de la pofte și tot felul de răutăți "care ies din inimă" și a voinței ca să nu accepte săvârșirea vreunui păcat.

Iată deci, cele două feluri de posturi. Numai cine postește cu amândouă felurile de post, adică și cu trupul și cu sufletul, numai acela ține post întreg și adevărat. Iar dacă cineva este bolnav să se înfrâneze de la mâncare după putere, dar să postească de mânie, de tutun, de beție, de ceartă, de înjurături, de glume, de somn mult, de gânduri și imaginații necurate, de cărți rele, de păcate urâte trupești și sufletești, de furt, de minciună, de judecăți prin tribunale, de vrăjitorie, de avorturi, de divorț, de dezbinări între rude și de tot păcatul. Că mai mare este postul sufletesc de gânduri și de faptele rele, decât postul trupesc de mâncare. Cine se înfrânează de la toate aceste răutăți se va putea cu ușurință înfrâna și de la mâncare și băutură.

Poate întreba cineva de vechimea postului, crezând că postul a fost rânduit de Biserică mult mai târziu. Aici vă amintesc cuvintele Sfântului Vasile cel Mare care spunea că postul este una din cele mai vechi porunci, fiind rânduit chiar din rai. Căci a poruncit Dumnezeu lui Adam: “Din toți pomii din rai poți să mănânci, iar din pomul cunoștinței binelui și răului să nu mănânci, căci, în ziua în care vei mânca din el, vei muri negreșit!” (Facere 2, 16-17). Vedeți vechimea postului? Iar dacă Adam și Eva au călcat porunca postului și ascultării, vedeți că au fost izgoniți din rai și au murit? Iată vechimea postului și iată și urmările celor ce au putut dar n-au voit să postească. Deci și noi să ne silim a trece curgerea Postului Mare, cu înfrânare după puterea trupească și sufletească. Iar când nu putem sau nu știm cum să postim să urmăm sfatul preotului nostru.

Iubiți credincioși,

Postul se respecta și în Legea Veche. Iudeii posteau lunea și joia și în anumite zile după rânduiala de cult a Vechiului Testament. În Legea Harului, Sfinții Părinți, pornind de la cultul iudaic, au rânduit două zile de post săptămânal obligatoriu: miercurea, în amintirea vânzării Domnului de către Iuda și vinerea, în cinstea răstignirii Lui pe cruce. Mai târziu s-a rânduit și lunea zi de post, mai ales pentru călugări, ca să prisosească în toate Biserica creștină față de cultul iudaic. Apoi s-au rânduit și celelalte patru posturi de peste an, dintre care cel mai important pentru pocăința și creșterea noastră duhovnicească este Postul Mare. în acest sfânt post creștinii se înfrânează de la mâncare de dulce, merg cât mai regulat la biserică, se împacă unii cu alții, soții țin definitiv curățenie trupească. Apoi toți se roagă mai mult, citesc regulat Psaltirea, fac metanii și milostenie după putere, se spovedesc și se împărtășesc în post de două ori, sau măcar odată până la Sfintele Paști, renunță la judecăți, la certuri și distracții care robesc mintea și înșeală pe mulți.

Pentru a avea folos de post și pentru a-l trece cu ușurință, trebuie să-l unim cu încă două fapte bune cu sfânta rugăciune și cu milostenia. Rugăciunea și postul formează cele două aripi cu care creștinul poate zbura până la Hristos, iar amândouă unite cu milostenia ne duc până în fața Preasfintei Treimi și formează cea mai sigură și scurtă scară de mântuire pentru creștini. O scară numai cu trei trepte care ne poate ridica de jos, unde suntem căzuți împreună cu Adam, până sus, în împărăția Cerurilor. Să iubim aceste trei virtuți și să le lucrăm toată viața, dar mai ales acum în Postul Sfintelor Paști. Postul este jertfa trupului, rugăciunea este jertfa sufletului, iar milostenia este jertfa dragostei în Hristos.

Să postim cu dragoste și să urcăm scara Postului Mare cu bucurie, iar nu suspinând, "că pe dătătorul de bunăvoie îl iubește Dumnezeu". Adam a căzut călcând porunca postului. De aceea se și numește Duminica de astăzi "a Izgonirii lui Adam din rai". Noi însă să ne ridicăm din căderea lui Adam, încercând cu post, cu rugăciune și cu milostenie, scara celor patruzeci de zile ale Marelui Post, crescând duhovnicește în credință, în dragoste și în nădejdea mântuirii, până vom ajunge înaintea lui Hristos înviat și în lumina cea neapusă a Preasfintei Treimi.

În seara aceasta se citește la vecernie o rugăciune de iertare și se iartă, acasă și în biserică, toți credincioșii din fiecare sat, parohie, familie, ca și cei din mănăstiri. Fără iertare nu putem începe postul, nu ne putem ruga și osteneala ne este fără folos. Iar începând de mâine, timp de patru zile se citește, în fiecare biserică, "Canonul Mare" al Sfântului Andrei Criteanul, o prea frumoasă rugăciune de pocăință. Care puteți, luați parte cu evlavie la slujba Canonului Mare, care se citește patru zile. Acasă citiți cărți de rugăciuni și cărți creștinești, după timp și putere faceți metanii și, mai ales, citiți Psaltirea până la Sfintele Paști, că mare putere au psalmii.

Cu aceste scurte învățături duhovnicești, încheiem predica de azi și rugăm pe bunul Dumnezeu să ne binecuvânteze începutul Postului Mare, ca să-l parcurgem cu folos și să ajungem cu bucurie să ne închinăm și slăvitei Sale învieri. Amin.

Învățătură despre iertare, post și neagonisire

ÎNVĂȚĂTURA DESPRE IERTARE, POST ȘI NEAGONISIRE

Lumină lină - Învățătură despre iertare, post și neagonisire

În Duminica Izgonirii lui Adam din Rai (a Lăsatului sec de brânză); Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4; Ev. Matei 6, 14-21 (Învăţătură despre iertare, post şi neagonisire), numită şi Duminica lăsatului sec de brânză sau Duminica Iertării, care este cea de-a patra Duminică a Triodului şi ultima zi dinaintea Postului Mare, la Sfânta şi Dumnezeiasca Liturghie oficiată în Biserica Ortodoxă Română, ni se spune că intrăm în acest Post cu dorinţa de rânduială binecuvântată, pentru că este bine să dorim ducerea rânduielii până la capăt, fiindcă sunt aşa de multe momente în viaţa noastră din Post, încât suntem aproape siguri că vom strica rânduiala, mai ales că unii, de exemplu, ne punem încă de la început în gând să postim doar prima şi ultima săptămână, iar, alţii nu pornim cu dorinţa de rânduială şi de aceea nici nu o ducem până la capăt. Iată-ne, aşadar, ajunşi în pragul marelui post: şi este ultima Duminică ce ne pregăteşte pentru nevoinţa Postului, fiind numită Duminica Izgonirii lui Adam din Rai, mai precis, a izgonirii lui Adam şi a Evei din Rai. Dar, pentru ce ni se aminteşte tocmai acum despre Izgonirea lui Adam din Rai? Pentru ca să ni se arate nouă, cât de rea este neînfrânarea de la mâncare şi ce urmări de nedescris are păcatul lăcomiei! Totuşi, Izgonirea lui Adam din Rai, mai are şi un alt înţeles, deoarece, Sfinţii Părinţi ne spun că, după ce au fost scoşi din Rai, Adam şi Eva au plâns 40 de zile la poarta Raiului cu multă căinţă, bătându-şi pieptul şi făcând rugăciuni cu multă jale, ca să li se ierte păcatul şi să fie iar primiţi înăuntru. Ştim că în Rai, Adam se bucura de mare cinste, vieţuia asemenea îngerilor, era într-o nemijlocită legătură cu Dumnezeu şi trăia în prezenţa Lui de viaţă dătătoare. Vorbea cu Dumnezeu faţă către faţă, Îl slăvea împreună cu cetele îngereşti şi hrană îi era tot cuvântul ce ieşea din gura lui Dumnezeu, însă, după cum bine ştim, în pofida cinstei de care se bucura, Adam s-a lăsat înşelat de şarpe şi a urmat pornirii diavoleşti de a se ridica împotriva lui Dumnezeu pentru a-I lua locul. Şi la fel cum vrăjmaşul a căzut din cer ca un fulger, din cauza dorinţei lui pline de îndrăzneală de a-şi aşeza tronul mai presus de tronul lui Dumnezeu, tot aşa şi Adam a căzut fără zăbavă! Izgonirea lui Adam din Rai a avut urmări dezastruoase, căci a deschis o prăpastie între lumea văzută şi cea nevăzută. În Rai, Adam a trăit cu măsura poruncilor dumnezeieşti, dar numai atâta vreme cât a făcut ascultare şi nu a mâncat din pomul cunoaşterii binelui şi răului. A fost dăruit de Dumnezeu cu însăşi suflarea Sa şi s-a bucurat de multă ocrotire, pentru că era adânc înrădăcinat în tot binele. Dar, prin neascultare a pierdut toată această binecuvântare! Să mai amintim că în Duminica Iertării, mulți credincioși participă la Vecernia Iertării din ajunul Postului Mare, când ascultă învățăturile Domnului despre post și despre iertare și intră astfel în perioada postului iertându-se unii pe alții, ca și Domnul să îi ierte pe ei. ,,Că de veţi ierta oamenilor greşealele lor, ierta-va şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc (Matei 6, 14). Astfel, citirea Evangheliei oferă la rândul ei sfaturi cu privire la postire! ,,Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi smolesc feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă, şi-au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie!” (Matei 6, 16-18). Dar, mai auzim şi prin cântările de la strană, cum Adam se jeluieşte la poarta Raiului şi cu lacrimi amare se vaită: ,,Vai, mie, că femeia şi şarpele m-au amăgit, făcându-mă să pierd fericirea Raiului! Vai, mie, ce voi face, cu ce lacrimi voi plânge înaintea Ta, Ziditorule, ca să-mi dăruieşti mie fericirea cea dintâi?!”, ca un semn de binevestire că Fiul Lui Dumnezeu Tatăl, Mieluşelul cel nevinovat, voieşte să Se răstignească, dintr-o dragoste mare pentru salvarea noastră! De acum, Biserica, mireasa lui Hristos, îşi dezbracă podoabele şi veşmintele strălucitoare, îndemnând pe toţi fiii săi şi aducându-le aminte că au sosit zilele înfrânării, ale iertării, ale înnoirii sufleteşti şi ale pocăinţei, pentru că Dumnezeu ne descoperă pe fiecare în parte, prin valenţa reală a făpturii noastre, atunci când ochii noștri se desprind pentru o clipă de tot «spectacolul» acestei lumi!

,,Vai, mie, că femeia şi şarpele m-au amăgit, făcându-mă să pierd fericirea Raiului”!
Aşadar, în Duminica Izgonirii lui Adam din Rai se desprinde şi faptul că rostul postului este tocmai acela de a ne ajuta să renunțăm la omul nostru vechi, configurat numai în această lume, pentru a ne deschide unei noi, și de fapt, adevăratei noastre identități de fii și fiice ale lui Dumnezeu, calea unei alte vieţi, trăind în această lume, dar, fără a-i aparține, deoarece suntem moștenitori ai Împărăției Cerului, adevarata noastră Patrie. Când postim suntem chemați, de aceea, să nu fim triști, pe de o parte, pentru a nu fi ca fățarnicii, căutând doar să culegem laudele semenilor noștri. Adevărata rațiune este în schimb, faptul că postul nostru este unul al bucuriei. Da, pentru că renunțăm la banchetul acestei lumi doar pentru a ne pregăti pentru cel al Împărăției Lui Dumnezeu! Din aceeași rațiune, primii creștini cântau în timp ce mergeau spre moarte în arenele romane: nu fiindcă iubeau moartea, ci, convinși fiind că se pregătesc pentru viața cea adevărată! Atunci când renunțăm la mâncare, ne aducem aminte de precaritatea condiției noastre umane, însă, nu cu un gen de resemnare, ci, încredințând întreaga noastră viață Tatălui nostru ceresc. La fel și în toate celelalte aspecte ale postului, fiindcă nu totul se reduce la mâncare! Suntem chemați să ne controlăm toate simțurile, trecând astfel de la o logică animalică, instinctivă, la una de dăruire și responsabilitate. Fiind tot atâtea porți de comunicare cu exteriorul, suntem chemați să descoperim adevărata menire a simțurilor noastre, iar, cine mai bine decât Cel care ne-a creat ne-o poate dezvălui? În cadrul Sfintei Liturghii, un moment prin excelență al comuniunii cu Dumnezeu, ni se descoperă valența lor reală, atunci când ochii noștri se desprind chiar de spectacolul acestei lumi pentru a contempla prin chipurile Sfinților adevărata realitate. Auzul abandonează zumzetul vorbelor goale pentru a se deschide înspre cuvintele care zidesc sufleteşte, cele care ajung la noi doar pe căile sufletului. La fel și glasurile, sunt chemate să se împlinească în lauda și în cântul adus Creatorului, pe urmele miresmelor spirituale care închipuind rugăciunile noastre ce se ridică spre Cer, ne desprind de miasmele prea înşelătoare şi prea puţin convingătoare ale acestei lumi păcătoase şi marcată de pandemii şi de războaie! Pentru că ne spune Sfântul Evanghelist, prin cuvintele Mântuitorului Iisus Hristos: ,, Dacă veţi ierta oamenilor greşelile lor, va ierta şi vouă Tatăl vostru Cel ceresc; iar dacă nu veţi ierta oamenilor greşelile lor, nici Tatăl vostru nu vă va ierta greşelile voastre. Când postiţi, nu fiţi trişti ca făţarnicii; că ei îşi întunecă feţele, ca să se arate oamenilor că postesc. Adevărat grăiesc vouă: şi au luat plata lor. Tu însă, când posteşti, unge capul tău şi faţa ta o spală, ca să nu te arăţi oamenilor că posteşti, ci Tatălui tău, Care este în ascuns, şi Tatăl tău, Care vede în ascuns, îţi va răsplăti ţie. Nu vă adunaţi comori pe pământ, unde molia şi rugina le strică şi unde furii le sapă şi le fură, ci adunaţi vă comori în cer, unde nici molia, nici rugina nu le strică şi unde furii nu le sapă şi nu le fură. Căci unde este comoara voastră, acolo va fi şi inima voastră”! Prin urmare, dacă prima săptămână din Post se numeşte Săptămâna Mare, Săptămâna dinaintea Sfintelor Paşti se numeşte Săptămâna Patimilor! Este Mare prima săptămână, pentru că noi suntem aceia care putem profita de unele rânduieli, pentru că orice în lumea aceasta are o rânduială, iar, Biserica are o rânduială pentru fiecare perioadă a anului şi chiar pentru fiecare zi! Prin postul pe care vrem să îl începem, nu urmărim altceva decât să intrăm într-o rânduială şi lucrul acesta îl facem timp de o viaţă. Constatăm că ne apropiem de mormânt şi încă n-am intrat în rânduială, cu toate că avem această dorinţă continuă de a intra în rânduială. Cei care părăsesc lumea aceasta şi se retrag la sfintele mănăstirii, mai ales în pustiu, reuşesc să aibă o rânduială, dar, din păcate, noi mergem în rânduială câţiva ani şi apoi întrerupem această rânduială, pentru că se iveşte ceva în viaţa noastră. Fie un necaz, fie o bucurie şi stricăm rânduiala! De bună seamă că rânduiala aceasta este foarte importantă în viaţa noastră şi dacă există o rânduială în casa noastră, trebuie să existe o rânduială şi în viaţa noastră, în sufletul nostru. Merită să spunem că Duminica Izgonirii lui Adam şi a Evei din Rai se numeşte şi Duminica Iertării, pentru că noi ne cerem iertare unul de la altul, iar, Dumnezeu ne descoperă pe fiecare în parte, prin valenţa reală a făpturii noastre, atunci când ochii noștri se desprind pentru o clipă de tot «spectacolul» acestei lumi!

„Râvnind neascultării lui Adam, celui întâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu”!
De ce se numeşte Duminica Izgonirii lui Adam şi a Evei din Rai. Pentru ca să ne amintească Dumnezeu că cine n-a vrut să respecte rânduiala a fost izgonit din Rai! Dar, ne aminteşte acum că oricine nu vrea să ierte, nu vrea să aibă pace cu aproapele, nu vrea să postească, nu vrea să se roage, nu vrea să facă metanii, nu vrea să citească la psaltire, cel care nu vrea să facă rânduială, trăieşte în neorânduială şi Dumnezeu îl va izgoni din Rai! Dacă vrem să fim în rânduială, Dumnezeu va aduce multă dragoste asupra noastră, între noi şi mila Lui asupra tuturor, pentru că suntem în rânduială. Păcătoşi, dar, totuşi, în rânduială! De aceea spunem că cel mai păcătos om aflat în rânduială este mai bun decât cel mai bun, cel mai drept, aflat în neorânduială! Să fim atenţi la faptul că această Duminică, una cu multe şi adânci semnificaţii, are darul să ne ajute a recapitula succint istoria căderii lui Adam, strămoşul nostru, aşadar, motivele pentru care a fost izgonit din Rai, dar, nu numai istoria căderii, ci şi începutul ridicării. Cum ştim, de altfel, întregul an liturgic-bisericesc este rânduit şi în aşa fel alcătuit încât în cele 365(6) de zile, ni se înfăţişează pe dinaintea ochilor sufleteşti întreaga istorie a căderii şi mântuirii neamului omenesc. Aşadar, cele trei mari perioade: Octoihul, Triodul şi Penticostarul au fiecare o semnificaţie specifică, prin raportare la cele trei slujiri ale Mântuitorului nostru Iisus Hristos! Astfel, perioada Octoihului, cea mai mare ca întindere, comemorează evenimentele de dinaintea venirii Lui, până în ajunul Patimilor, reînnoind activitatea didactică sau învăţătorească a Domnului. Perioada Triodului evidenţiază oficiul arhieresc al Mântuitorului, sau activitatea de Mare Preot, împlinită mai ales prin Jertfă, adică prin Patimile şi moartea Sa pe Cruce. Perioada Penticostarului comemorează timpul dintre Învierea Sa şi Pogorârea Sfântului Duh (Rusaliile), semnificând slujirea împărătească a Domnului, biruitor asupra păcatului şi a morţii. Astfel, reconstituim cu exactitate timpul liturgic în care ne găsim, amintindu-ne, deci, că Triodul recapitulează slujirea arhierească, mântuitoare, a Domnului, pentru ridicarea omului căzut şi izgonit, propriu-zis pentru a-i oferi şansa redobândirii raiului pierdut. Deci, în Duminica aceasta e ziua căderii strămoşului nostru, iar, de luni, 7 martie 2022, începem conştientizarea şi retrăirea dramei omului căzut, dar şi folosirea mijloacelor duhovniceşti pentru ridicare. De un mare ajutor în această orientare duhovnicească sunt şi slujbele din Postul Mare, între care şi Deniile la care se citeşte Canonul Sfântului Andrei Criteanul, cel care, prin stihuri de cugetare adâncă, descrie psihologia căderii, dar şi căile de revenire la statura creştinului înduhovnicit. De aceea, suntem chemaţi să participăm la aceste denii, ca la nişte veritabile tratamente medicale sufleteşti. În concluzie, să încercăm să vedem faptul că Adam însuşi s-a izgonit din Rai, mai exact, pe Adam l-au izgonit din Rai trei mari păcate, rod al întrebuinţării neînţelepte a libertăţii dăruite lui de Dumnezeu: mândria, neascultarea şi lăcomia. Pentru că, lăsându-se amăgit de diavolul-şarpe, omul s-a mândrit crezând că va fi asemenea lui Dumnezeu şi fără ascultare, de aceea s-a lăcomit să accepte repede oferta Evei. În primul rând trebuie să ştim că Adam este prototipul fiecăruia dintre noi, aşa încât ne dăm seama că noi repetăm, sub o formă sau alta, istoria căderii lui şi nu doar el a căzut şi a fost izgonit, ci fiecare dintre noi am căzut şi nu zicem că am fost izgoniţi, ci ne-am izgonit singuri, afară din împărăţia sfinţeniei, dreptăţii, adevărului. Deci, suntem legaţi de strămoşul nostru nu numai prin rudenia descendenţei, ci şi prin moştenirea păcatului său, numit îndeobşte păcat strămoşesc! Iar, acest păcat, se ştie, că este şters prin Taina Sfântului Botez. Evident, urmările acestui păcat, n-ar avea putere, dacă n-am repeta greşelile strămoşului nostru, pentru că în Canonul Sfântului Andrei Criteanul, una dintre stihiri care se citeşte luni seara, în prima săptămână a Postului Mare, glăsuieşte astfel: „Râvnind neascultării lui Adam celui întâi zidit, m-am cunoscut pe mine dezbrăcat de Dumnezeu şi de împărăţia cea vecuitoare şi de desfătare pentru păcatele mele…” (Cântarea I, stihira 4), pentru că Sfântul Andrei a exprimat poetic acest adevăr al strânsei noastre legături cu păcatul adamic. În încheiere, să spunem că atunci când pronunţăm cuvântul «Adam», trebuie să ne gândim şi la «Noul Adam», Mântuitorul Iisus Hristos, Care ne-a oferit mijloacele prin care putem redobândi Raiul pierdut, pentru a vedea că Dumnezeu ne descoperă pe fiecare în parte, prin valenţa reală a făpturii noastre, când ochii noștri se desprind pentru o clipă de tot «spectacolul» acestei lumi!

ARTA CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL PAȘTELUI

A. GUSTĂRI

Roşii umplute cu orez

· 8 roşii mijlocii

· 2 ceşti orez

· Sare

· 2 – 3 ardei copţi

· Maioneză de post (reţete date anterior)

· Muştar

Se pregătesc pentru umplut roşii mijlocii.

Se fierbe orezul în apă cu sare, se scurge şi se lasă să se răcească.

Se amestecă orezul cu cu ardei copţi tăiaţi mare şi cu maioneza de post, vârtoasă, condimentată cu muştar.

Se umplu roşiile cu această compoziţie, se decorează cu pătrunjel tocat mare şi se dau la rece.

Se servesc ca gustare.

B. SALATE

Salată de andive cu nuci

· 500 g andive

· 1 pumn miez de nucă pisat

· 3 linguri ulei

· 1 lingură oţet

· Piper

· Sare

Se curăţă andivele, sa spală şi se taie în bucăţi de 4 – 5 cm.

Se pune într-o salatieră o mână de nuci pisate bine; se adaugă 3 linguri ulei, picătură cu picătură, amestecând mereu, apoi o lingură de oţet, piper şi sare.

Deasupra sosului se aşază cruciş tacâmul de salată, apoi andivele.

La masă, se scoate tacâmul de sub andive şi se face amestecarea cu sosul.

C. SOSURI

Sos vinegret

· 3 linguri ulei

· 1 lingură oţet

· Sare

· Piper

· Pătrunjel verde tocat

Se pun ingredientele într-un castron şi se amestecă cu furculiţa sau cu telul până când uleiul se emulsionează şi devine lăptos.

Se adaugă pătrunjel verde tocat.

Se utilizează la salate din legume crude sau fierte.

D. BORŞURI, SUPE, CREME DE LEGUME

Cremă de conopidă

· 1 conopidă

· 2 linguri făină

· 2 linguri ulei

· Sare

Se pune conopida la fiert cu apă clocotită şi sare.

Se adaugă rântaşul pregătit din ulei şi făină.

Când conopida este bine fiartă, se pasează cu zeamă cu tot şi se pune din nou la foc, se potriveşte de sare şi se mai dau câteva clocote.

Înainte de a se lua de pe foc se mai adaugă câteva bucăţele de conopidă fiartă, păstrate special.

Se poate adăuga o bucăţică de margarină după ce s-a luat de pe foc.

E. MÂNCĂRURI

Spanac cu diverse garnituri

· 1 kg spanac

· Sos vinegret

· 1 sfeclă roşie coaptă

· 1 ţelină fiartă

· 1 lămâie

· sare

Se spală şi se fierbe spanacul cu puţină sare.

Se răceşte într-un curent de apă şi apoi se presează în strecurătoare.

Se aşază cu boltă în legumieră şi se stropeşte cu sos vinegret; se înconjoară cu buchete din sfeclă roşie coaptă şi ţelină fiartă, tăiate cubuleţe şi stropite cu sos vinegret.

În mijloc se pun felii subţiri de lămâie.

F. DULCIURI

Ştrudel cu dovleac

· foi de plăcintă după reţeta proprie (postată anterior)

· zahăr pudră

· 3 – 4 linguri ulei

· 1 farfurie adâncă plină cu dovleac ras

· 3 – 4 linguri zahăr

· 1 linguriţă scorţişoară pisată

· 1 praf de sare

Se întinde foaia şi se stropeşte cu ulei.

La un capăt al foii se aşază dovleacul ras, se presară cu zahăr, scorţişoară pisată şi puţină sare.

Se rulează şi se aşază suluri în tava de copt care a fost înainte unsă cu ulei.

Deasupra se unge cu o pensulă înmuiată în ulei.

Se dă la cuptor şi se coace la foc potrivit până ce se rumeneşte frumos.

Când este gata se scoate din cuptor şi se porţionează în tavă.

Se aşază pe un platou şi se presară cu zahăr pudră.

MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT

HILDA JEREA

Date personale
Hilda Jerea
Născută	17 martie 1916^[1] Iași, România
Decedată	14 mai 1980 (64 de ani)^[1] București, România
Cetățenie	România
Ocupație	compozitoare pianistă
Limbi vorbite	limba română
Activitate
Instrument(e)	pian
Modifică date / text

Hilda Jerea (n. 17 martie 1916, Iași – d. 14 mai 1980, București) a fost o pianistă și compozitoare română.^[2]

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Născută în Iași, și-a început studiile la Conservatorul de Muzică din Iași și a terminat în București, unde a studiat compoziția cu Mihail Jora și pianul cu Florica Musicescu și Dimitrie Cuclin. După absolvire a urmat studii suplimentare în Paris cu Noël Gallon^⁠(d) și cu Pál Kadosa^⁠(d) și Leó Weiner^⁠(d) în Budapesta.^[3]

A cântat la pian în concerte sau ansambluri camerale din 1936. A fondat și a condus orchestra de cameră „Musica Nova” din București. Cea mai cunoscută compoziție a sa este oratoriul Sub soarele deșteptării din 1951.

A fost distinsă cu Premiul de Stat al României și Ordinul Muncii. A murit în București.

Valentin Teodorian, Geza Duma - Lieduri de Hilda Jerea, Veselie

NAT KING COLE

Nat King Cole (n. Nathaniel Adams Coles la 17 martie 1919 - d. 15 februarie 1965 ) a fost un pianist, compozitor, interpret de jazz, cântăreț și actor de film american.

O listă cu câteva din albumele sale:

Unforgettable (1953)
Ballads of the Day (1954)
Penthouse Serenade (1955)
Sings For Two In Love (1955)
The Piano Style of Nat King Cole (1955)
Night Lights (1956)
The Complete After Midnight Sessions (1956)
Just One Of Those Things (1957)
Love Is The Thing (1957)
Cole Español (1958)
Everytime I Feel The Spirit (1958)
St. Louis Blues (1958)
Tell Me All About Yourself (1958)
The Very Thought Of You (1958)
Welcome To The Club (1958)
To Whom It May Concern (1958)
A Mis Amigos (1959)
The Touch of Your Lips (1960)
The Magic Of Christmas (1960)
Wild Is Love (1960)
Let's Face The Music And Dance (1961)
Nat King Cole Sings; George Shearing Plays (1961)
The Nat King Cole Story (1961)
Dear Lonely Hearts (1962)
More Cole Español (1962)
Ramblin' Rose (1962)
The Christmas Song (1962)
My Fair Lady (1963)
Those Lazy-Hazy-Crazy Days of Summer (1963)
Where Did Everyone Go? (1963)
I Don't Want To Be Hurt Anymore (1964)
L-O-V-E (1964)
Sincerely / The Beautiful Ballads (1965)

Nat King Cole The Very Best Of | Nat King Cole Greatest Hits 2022 | Nat King Cole Collection

POEZIE

DEMOSTENE BOTEZ

Demostene Botez

Scriitorul Demostene Botez

Date personale

Născut

29 iulie 1893
Hulub, România

Decedat

17 martie 1973 (79 de ani)
Iași, Republica Socialistă România

Naționalitate

România

Cetățenie

România

Ocupație

scriitor, publicist, avocat

Locul desfășurării activității

București^[1]

Limbi vorbite

limba română

Activitate

Educație

Facultatea de Drept din Iași

Alma mater

Universitatea „Alexandru Ioan Cuza” din Iași

Partid politic

Partidul Muncitoresc Român, Partidul Comunist Român

Premii

Ordinul Muncii clasa I-a

Membru corespondent al Academiei Române

Demostene Botez (n. 29 iulie, 1893, satul Hulub, comuna Dângeni, județul Botoșani - d. 17 martie 1973, Iași) a fost un scriitor și publicist român, academician (membru corespondent din 1963) și avocat (licențiat în drept al Facultății din Iași).

Demostene Botez a urmat școala primară în satul natal, iar studiile liceale la Liceul Internat din Iași.

A urmat Facultatea de Drept a Universității "Al.I. Cuza", și a obtinut licența în drept în 1915.

A început să practice avocatura la Iași, iar din 1934 la București. Până în 1950 a practicat avocatura în paralel cu activitatea literară. După 1950, a lucrat numai în domeniul literaturii și al publicisticii.

A debutat în literatură în 1911, cu o poezie publicată în revista ieșeană "Arhiva".

Din 1921, a aderat de cercul de la revista "Viața românească", care i-a publicat o mare parte a creației sale.

Debutul editorial a avut loc in 1918, cu volumul de poezii Munții, premiat de Academia Română.

A publicat multă literatura pentru copii și a desfășurat o bogată activitate de traducător.

Demostene Botez a fost o perioadă președinte al Uniunii Scriitorilor din România.^[2] A fost membru al Partidului Muncitoresc Român.^[3]

Casa Memorială "George Topîrceanu" din Iași a aparținut scriitorului Demostene Botez, prieten cu George Topîrceanu.^[4]

În memoria sa, Liceul teoretic din Trușești poartă numele „Demostene Botez”.

Poezii:

Castanii

Pe sub castani cu frunza mare eu mi-am purtat ades tristeţea
Când părăsită sta de vorbă cu sine însăşi tinereţea,
Şi mişcătoarea lor cupolă deasupra-şi clătina verdeaţa,
Părea că-n jurul meu prin ramuri în mii de palme bate viaţa;
Iar câteodată crengi uscate păreau cădelniţând un mort.
Pe sub castani cu frunza mare şi azi tristeţea mea mi-o port.
În după-amiezi de primăvară subt umbra lor răcoritoare,
Pândeam speranţa cum se joacă în jucăuşi bănuţi de soare,
Şi mă-ncercam a lor comoară s-o prind în suflet şi s-o strâng,
Să port în mine-un strop de soare când va fi iarăşi ca să plâng.

Pe subt tunele mari de umbră ce-ntind castanii visători,
În urma ta pe-aceeaşi stradă am rătăcit de-atâtea ori;
Din urmă am privit adesea ritmarea rochiei pe drum,
Un clopot mişcător de linii, de armonie şi parfum.
Ca să mai văd încă o dată seninul clarei tale frunţi,
Am rătăcit atâta vreme pe urma paşilor mărunţi,
Şi-n noaptea asta şoptitoare de primăvară şi de lună,
Când întunericul din juru-mi în suflet parcă mi s-adună,

Eu umblu părăsit şi singur subt măşti de aştri ce scânteie,
Pe unde ai trecut tu astăzi, pe unde-i calea mea lactee.

Noapte pustie

Parca-am ramas eu sângur pe pamânt,
În cer, ca-ntr-o clopotnita uitata
E-un clopot greu care-a uitat sa bata
Cu funia purtata-n nori de vânt.

Cum înainte nu mai este vreme
În urma mea, din nu stiu care veac,
Prin noaptea cu aripi de liliac
Începe nu stiu cine sa ma cheme.

Si pasii mei rasuna dupa mine
Ca niste bulgari care nu m-ajung,
Rasuna tot in jur asa prelung,
Tot golul-n care nimeni nu mai vine.

Începe a umbla singuratatea,
În jurul meu ca o multime mare,
Prin bezna cad furnici ce vor sa care
În musuroaie mari, pustietatea.

Se naruie-ntunericul din nou,
Si-n noaptea-n care-s singura fiinta,
Pamântu-mpovarat de suferinta,
Culcându-se-ngenunche ca un bou.

Singurătate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.

Vreau să citesc şi-mi cad din mână cărţile;
Mă împresoară chipul tău din toate părţile.

Mâna ce mi-a-mprăştiat părul şi gândurile
Îmi amestecă pe carte toate rândurile.

Rămân uitându-mă pe geam ca dupã tine
Şi tot aştept pe cineva ce nu mai vine.

Tristeţi atavice

Tristeti adânci de iarmaroace,
De hali cu custi si panorama,
Tristeti de subrede barace
Cu-ntortocheate diagrame ;

Tristeti de birturi, cafenele,
De zgomot infernal de cleste,
De-un vânzator de floricele
Si-un papagal care ghiceste ;

Tristeti de dupa-amiezi cu soare
Cu molesita lor caldura,
Cu cersatori fara picioare
Ce cânta dureros din gura ;

Tristeti de barcice balanseaza
Caricaturi de-avânt schilod,
Si de maimuti ce imiteaza
Si râd urâte la norod ;

Tristeti haine si adânci
De-acvile cu lanturi la picioare,
Visând seninatati de stânci
La usa custilor murdare ;

Tristeti bolnave de flasnete
Cu valsuri vechi si anodine,
Tristeti si moaste de regrete
Ce veac v-a îngropat în mine ?..

De pe deal

Pe dealul negru şi sălbatic
Ca pe-un grumaz voinic de fiară,
Privind apusul singuratic
Noi amândoi am stat asară.

De arcul fin al mâinii tale
Îmbrăţişaţi am stat sub pom,
Că de departe de pe vale
Păream noi doi un singur om.

Pe coasta dinspre Cetăţuie
Cu fumul alb în nouri suri,
Vedeam un negru tren cum suie
Ca o omidă prin păduri.

Am aşteptat tăcuţi pe creastă,
Tremurători ca două ramuri,
Şi, proiectat pe zarea vastă,
Voalul tău, ca nişte flamuri

Pe-un vârf gigantic de cetate,
Părea, mişcat de boarea sării,
Ca nişte aripi ridicate
La marginile zării.

LIVIU CĂLIN, poet, critic şi istoric literar

Biografie Liviu Călin
Nastere: 10 septembrie 1930 in Craiova
Deces: 17 martie 1994

S-a nascut la 10 septembrie 1930 in Craiova, intr-o familie de intelectuali.

Termina Liceul „Gh. Sincai" din Bucuresti in 1949, dupa care urmeaza Facultatea de Filologie din acelasi oras, obtinand licenta in 1953- Are in primul rand o formatie critica: a lucrat ca redactor la Editura pentru Literatura, apoi, intre 1970 si 1974, este redactor sef al Editurii „Eminescu", iar dupa aceea lucreaza ca lector in centrala editoriala.

Semnalam un debut timpuriu in „Revista elevilor", in 1947; debutulpropriu-zis se realizeaza cu cronici literare in „Romania libera" in 1951, iar primele versuri ii apar in 1957 in „Gazeta literara". Pentru volumul Sarbatoarea nimanui, publicat in 1980, este incununat cu Premiul pentru Poezie „Mihai Eminescu " al Academiei Romane. Este un priceput editor de carte. Pleaca dintre noi la 17 martie 1994.

Poezia sa dovedeste o fina cunoastere a actului liric, potentata de o cultura vasta. Ultimele volume ni-l dezvaluie ca un adept al poeticii secunde, Liviu Calin fiind, dupa parerea criticului literar Gh. Grigurcu, „un genuin pudic, ce-si complica sensibilitatea prin estetizare, acoperindu-si obrazul cu mastile de hartie japoneza ale metaforei. Ipostazele confesiunii sunt reprimate prin intermediul unei scriituri care o contine insa in filigran".

Volume de versuri:

Spirale, Bucuresti, E.P.L., 1965;
Ochiul adancului, Bucuresti, E.P.L., 1968;
Identitate, Bucuresti, Editura Eminescu, 1970;
Suflet in spatiu, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1973;
Feriga sub stanca. Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1975;
Uimitorul rastimp, Bucuresti, Editura Eminescu, 1977;
Rug de septembrie, Bucuresti, Editura Eminescu, 1979;
Sarbatoarea nimanui, Bucuresti, Editura Eminescu, 1980;
Flacara zapezii, Bucuresti, Editura Eminescu, 1981;
Noaptea cailor, Bucuresti, Editura Cartea Romaneasca, 1984;
Umbra focului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1986.

Poezia Nocturna (IV) a aparut in volumul Umbra focului, Bucuresti, Editura Eminescu, 1986.

Poezii:

Nocturna (IV)

De langa tampla ta pleaca spre soapta vegherii n-ai cum sa stii n-ai cum sa auzi cuvintele din frunzisul cu somn
acel somn in care ploua
alearga-alearga (unde esti?) steaua bunicul gura
alearga-alearga atunci gandul se muta mai aproape
pe ape dupa cei care l-au pradat pe uite-l esti infasurata in panza ochiului meu el te-a tatuat cu narcise si intrebari ucise pana la gatul lebedei adormite cu capul pe dimineata de maine fara indoiala numai evenimente incepand de la ziare drumuri masini
si un proaspat chiosc pentru paine de unde dospeste traseul fierbinte al miscarii in jurul axei tale demn de o realitate sub incendiul gradinilor suspendate.

Totdeauna

Când adorm crinii
se luminează
încet
fagurele nopţii.

Când cade fără veste
o stea
ne uităm
repede
în iarbă
în palmă
de parcă am fi pierdut
cheia casei.

Dintr-o dată

Cu o lovitură de picior
aseară
(de ce aseară nu ştiu)
am vrut să sparg ulciorul trecutului
în becul camerei
a sunat moale fumul clopotului
de la intrarea şcolii
alături a început să plouă
tusea profesorului de matematici
că uitasem
numărătoarea cu ochii deschişi.

Fragment autobiografic

Pe treptele casei, într-o dimineaţă,
(cred că era o dimineaţă sângerie,
de septembrie)
a murit câinele care mergea cu mine
până la poarta înaltă a şcolii.
Vântul îi scuturase blana de nisip
şi soarele asfinţise în ochii deschişi.
Am căutat un loc să-l îngrop,
lângă o rădăcină,
lângă rădăcina celui mai tânăr salcâm
când am auzit cum se naşte un vis.
Atunci cu umbra câinelui în braţe
copilăria mea s-a sinucis.

Texte preluate din volumul „Rug de septembrie” la data de 12 octombrie 2008

ALECU RUSSO
Alecu Russo
Date personale
Născut 17 martie 1819^[1]
Chișinău, Imperiul Rus
Decedat 5 februarie 1859 (39 de ani)^[1]
Iași, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Cauza decesului cauze naturale (tuberculoză)
Frați și surori Cleopatra Russo[*]
Naționalitate Român
Cetățenie Principatul Moldovei
Imperiul Rus
Principatele Unite
Ocupație Romancier, Memorialist, Eseist, Poet
Limbi vorbite limba română
limba franceză^[2]
Studii Institutul lui Francois Naville, Geneva
Activitatea literară
Activ ca scriitor 1836 - 1859
Limbi limba română
Opere semnificative Cântarea României
Modifică date / text

Alecu Russo

Date personale
Născut	17 martie 1819^[1] Chișinău, Imperiul Rus
Decedat	5 februarie 1859 (39 de ani)^[1] Iași, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești
Cauza decesului	cauze naturale (tuberculoză)
Frați și surori	Cleopatra Russo[*]
Naționalitate	Român
Cetățenie	Principatul Moldovei Imperiul Rus Principatele Unite
Ocupație	Romancier, Memorialist, Eseist, Poet
Limbi vorbite	limba română limba franceză^[2]
Studii	Institutul lui Francois Naville, Geneva
Activitatea literară
Activ ca scriitor	1836 - 1859
Limbi	limba română
Opere semnificative	Cântarea României
Modifică date / text

Biografie Alecu Russo
Alecu Russo s-a nascut la 17 martie 1819, la Chisinau, in familia unui boier de vita veche, dar cu o situatie sociala relativ modesta. Copilaria viitorul scriitor si-a petrecut-o la tara, in mijlocul taranilor. Cu multi ani mai tirziu, in "Amintiri", el isi va aduce aminte de un frumos sat basarabean, "raschirat intre gradini si copaci pe o vale a codrilor Bicului", unde "mosnegii spuneau de turci si tatari… de Ileana Cosinzeana, de fratii din luna, de lupte si navaliri", ca si de vitejia "celor Novaci, de raul carora urdiile tataresti nu se puteau in Bugeac cu prada in Tara Leseasca". Aici, din virsta frageda, in sufletul lui au prins radacini lastarii dragostei pentru popor, poezia populara orala si limba stramoseasca, dragoste pe care o va purta vie toata viata.

Pe la 1829 o cumplita epidemie de holera i-a secerat familia: "din patruzeci de persoane ce locuiau intr-o casa" au scapat cu viata numai el si tatal sau. Ramas orfan de mama, Alecu Russo e trimis de parintele sau la studii in Elvetia. Dupa studiile din Elvetia, isi continuie studiile la "Institutul lui Fransua Navil din satul Vernie de linga Geneva". Pe bancile institutului lui Fransua Navil, Alecu Russo scrie primele sale incercari literare.

Scriitor fara ambitii si notorietate, Alecu Russo n-a scris mult. Adevarata vocatie scriitoriceasca si-a gasit-o anume in proza memoralistica. In "Amintiri" evoca anii copilariei cu o nostalgie ce ascunde sensibilitati romantice. Dar naratiunea, bogata in elemente descriptive, este adesea intrerupta de reflectii filosofice, psihologice sau sociologice, care dezvaluie un scriitor cult, ce prefigureaza in literatura romana arta eseistului.

Majoritatea celorlalte lucrari au fost scrise in limba franceza si au aparut postum in traducerea lui Alecsandri, Odobescu. "Iasii si locuitorii lui in 1840" este un tablou de epoca al societatii moldovenesti, "Piatra Teiului" si "Stinca Corbului" - insemnari de calatorie - sint pretexte pentru a povesti doua legende populare. Aceste lucrari, atit prin tematica si spiritul lor, cit si prin ideile exprimate direct se incadreaza pe deplin programului "Daciei literare".

Din perioada 1834-1844 ne-au mai ramas doar doua lucari ale sale:"Palatul lui Duca Voda" si "Decebal si Stefan cel Mare". Prima, care este o scrisoare adresata lui V.Alecsandri, vadeste gustul artistic a lui Alecu Russo si cunostintele-i adinci in domeniul arhitecturii, pe care le aplica la descrierea palatului ruinat al domnitorului. A doua e o paralela literara intre doua din cele mai remarcabile figuri ale istoriei noastre, in care autorul apreciaza meritul acestor personalitati legendare.

Poemul in proza "Cintarea Romaniei", scris in limba franceza si aparut mai intii nesemnat, dar cu o precuvintare a lui Balcescu, in "Romania viitoare", revista revolutionarilor romani exilati la Paris, iar apoi in romaneste sub semnatura lui Alecu Russo, a avut mare ecou in epoca datorita mesajului sau patriotic. In "Critica criticii", insusindu-si ideia ca "literatura este expresia vietii unei natii", sustine necesitatea unei literaturi inspirate din realitatile nationale, opunindu-se, ca si Kogalniceanu, imitatiei si traducerilor proaste. Ceea ce preconizeaza Alecu Russo este inspiratia din realitatile concrete ale tarii, din viata poporului, din istoria, datiniile, credintele si creatia lui artistica. Acestui scop urmau sa-i serveasca si propriile lucrari.

Fiind unul din initiatorii criticii literare de la noi, Alecu Russo isi defineste pozitia fata de aceasta indeletnicire, aratind ca, pentru a deosebi operele valoroase de cele false, un critic trebuie sa aiba cultura, experienta personala de viata si obiectivitate. In studiul "Poezia poporala", intemeiat pe o bucata culegere proprie de balade si doine, releva valoarea estetica si documentara a folclorului. Alecu Russo avusese marele noroc sa descopere o adevarata "minune poetica" - Miorita.

Scrierile teatrale ale lui Alecu Russo nu s-au pastrat, dar titlurile si continutul lor sint cunoscute din cronicile dramatice si scrierile memoralistice.

Alecu Russo are meritul de a fi sintetizat in scrieri de atitudine ideile generatiei sale si de a fi ilustrat cu talent, in unele privinte, efortul scriitorilor pasoptisti pentru dezvoltarea unei literaturi romane originale.

Poezii:

Cantarea Romaniei (Poezie)

Doina si iar doina !.cantecul meu e versul

de moarte al poporului la sezatoarea priveghiului.

pamantul ii e de lipsa.si aerul il ineaca. vazut-am flacai

scuturandu-si pletele. si fruntea lor a se increti fara de vreme.,

florile de pe capul copilelor a se vesteji. si poporul cantand in betie

uitarea necazurilor. Trist e cantecul in sarbatorile satului: Birul e greu,

podvoada e grea !. Batranii isi ascund ochii plini de lacrimi, barbatii

stau obiditi., cantecele sa sfarsesc in blastamuri. si copii caineaza

nasterea lor. Poporul e stalpul tarii. fiecare particica de pamant e vapsita

de sangele lui. si intr-o zi ni s'au zis: Munceste, Romane, de dimineata

pana in seara. si rodul muncii nu va fi al tau !. tatal tau ti-au lasat de

mostenire o tarina si arme. si nu te vei bucura de dansele. si tu vei

trai vesnic robind., trupul si sufletul tau vor fi straini pe pamanul inrodit

de tine. vei plati aerul ce rasufli. vei plati soarele ce te incalzeste si

locul unde zac oasele mamei tale, vei plati dreptul sa cresti vaca ce

hraneste pe copiii tai si boul ce-ti ajuta la munca. trupul tau se va garbovi

subt bataie si partea ta in lume va fi ocara ! Veneticii, zisu-ne-au in limba lor:

Al nostru e pamantul si acei ce locuesc pe dansul. ale noastre campurile.

ale noastre dealurile. ale noastre catunele, satele si targurile, colibele si

curtile, toata miscarea si toata suflarea. Tu ai fost puternic si viteaz in lupta.

dar puterile tale s'au tocit de saracie si de stricaciune. si noi am cules rodul

vitejiei tale. vor veni feciori cu mangaieri mincinoase de ti-or povesti ca esti si

tu un popor. noi suntem pastorii. tu esti turma chinurilor. toti isi bat joc de

vieata, munca si saracia ta, si slugile slugilor calc peste trupul tau. cei ce zic

ca sunt alesii tai cresc in mariri si avutii si tie-ti este frig si copiilor tai le este

foame !. Ei fac legi, dar nu pentru dansii, ci pentru impovararea ta !.

Doina si iar doina !.. suntem pribegi in coliba parinteasca. si straini in pamantul

rascumparat cu sangele nostru !.. Dar in campie creste, si pe dealuri iarasi creste o

floare pentru popoarele chinuite. Nadejdea !

Esti searbada si slabanogita.ai suferit toate. o tara de chinuri !. Ridica-ti capul

strivit si cauta de vezi., semne s'au aratat pe ceriu.furtuna mantuirii au inceput !.

(65) Cinge-ti coapsa, tara romana. si-ti intareste inima. miaza noapte si

miaza zi, apusul si rasaritul, lumina si intunericul, cugetul disbracator si dreptatea

s'au luat la lupta. Urla vijelia de pe urma. duhul Domnului trece pre pamant !.

ZZORICA LAȚCU

Date personale
Zorica Lațcu
Născută	17 martie 1917 Mezőtúr, Ungaria
Decedată	8 august 1990 (73 de ani) Mănăstirea Vladimirești, Tecuci
Naționalitate	română
Cetățenie	România
Ocupație	poetă, traducătoare, călugăriță
Limbi vorbite	limba română
Pseudonim	Maica Teodosia
Activitatea literară
Operă de debut	Insula Albă, 1944
Opere semnificative	Osana Luminii, Poemele Iubirii, Din pribegie, Spre Insulă,
Modifică date / text

Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v • d • m

Zorica Lațcu (n. 17 martie 1917, Mezőtúr – d. 8 august 1990) a fost o poetă, traducătoare, monahie și deținut politic.

DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Zorica Lațcu s-a născut la 17 martie 1917, la Mezotur, în Ungaria, în familia avocatului ardelean Ion Lațcu, refugiat din cauza războiului. După război, familia s-a stabilit la Brașov. Între 1936-1940 Zorica Lațcu a urmat la Cluj cursurile de filologie clasică, limba greacă și latină, precum și pe cele de limbă și literatură franceză, în cadrul Facultății de litere. Devine preparator principal la Institutul de Lingvistică și Istorie Literară „Sextil Pușcariu” din Cluj. Colaborează la Dicționarul limbii române al lui Sextil Pușcariu, editat de Academia Română.

În 1948 a intrat ca monahie în Mănăstirea Vladimirești de lângă Tecuci și a luat numele de Teodosia. În 1956, odată cu închiderea Mănăstirii Vladimirești de către regimul comunist, a fost arestată și închisă la închisoarea din Miercurea Ciuc.^[1]

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Poezie[modificare | modificare sursă]

Reviste literare[modificare | modificare sursă]

Începe din 1941 să publice poezii la revista Gândirea, condusă de Nichifor Crainic. Ulterior, devine colaboratoare la revista Telegraful român ^[2]

Volume de versuri[modificare | modificare sursă]

Insula Albă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944 (volumul de debut);
Osana Luminii, Editura Episcopiei, Cluj,1947;
Poemele Iubirii, Editura Ramuri, Craiova,1947;
Din pribegie
Ție, Doamne, Îți voi cânta
Spre Insulă, Editura Dacia Traiană, Sibiu, 1944
Alte poezii

Traduceri[modificare | modificare sursă]

Origen – Scrieri alese. Din lucrările exegetice ale Vechiului Testament. Traducere de pr. prof. Teodor Bodogae, pr. prof. Nicoale Neaga și Zorica Lațcu. Studiu introductiv și note de pr. prof. Teodor Bodogae. București, Editura Institutului Biblic și de Misiune al Bisericii Ortodoxe Române, 1981,
Exegeze la Noul Testament, Despre rugăciune, Filocalia, col. PSB 7, trad. Pr. Teodor Bodogae, Nicolae Neaga, Zorica Lațcu Teodosia, studiu introductiv și note Pr. Teodor Bodogae, Editura IBMBOR, București, 1982.

Poezii:

Un oaspe

Strainul, care-aseara a poposit la noi,
L-am ospatat cu paine, cu vin si cu masline.
I-am asternut in graba un pat de frunze moi,
N-am intrebat nici cine-i si nici de unde vine.

Facuse cale lunga, strainul, pana-n sat.
Cu poala hainei mele i-am sters de praf piciorul.
Ulei de levantica pe plete i-am turnat,
Cu vin batran si dulce umplutu-i-am ulciorul.

Era frumos, cu barba ca floarea de alun,
Cu ochii plini de vraja tariilor albastre.
Eu mi-am adus aminte de veacul cel strabun;
Oare vreun zeu sa sada pe prispa casei noastre?

El mi-a vorbit, dar nu stiu, surioara, ce mi-a spus.
Ca rodia de dulce-i pe buza lui cuvantul,
Ca murmurul de ape, ca freamatul de sus
Din pomi cu floarea alba, cand ii adie vantul.

Spunea despre iubirea cea fara de pacat,
De-o patima, curata ca flacara de soare,
Despre o jertfa sfanta pe-altarul nepatat,
Spunea despre durerea de-a pururi roditoare.

Si mi-a patruns in suflet si chipul lui cel drag,
Si vraja nesfarsita din vorba lui domoala;
In linistea de seara torceam fuioru-n prag.
Si lacrimi mari cazura din ochii mei in poala.

Strainul, care-aseara a poposit la noi,
Mi-a tulburat odihna cu sete negraita.
Am stat o noapte-ntreaga amandoi.
Dar el nu-ntinse mana spre floarea daruita.

Cu dragoste de frate mi-a multumit, in zori,
Cand a plecat + strainul + pe drumul ud de roua.
Si mi-au ramas in urma, ca mirosul de flori,
Cuvintele lui stranii si blande: +Pace voua+.

L-am urmarit in zare, cu gene arse-n plans,
Privind lumina alba cum ii juca in plete
Si asternutu-i moale cu dor in pumni l-am strans,
Lasand mireasma calda de frunze sa ma-mbete.

Dragoste

Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Am cules argintul noptilor de Mai.
Am legat in cantec zumzet de albine,
Glas de alauta, dulce viers de nai.
Am aprins in suflet tinere vapai,
Straluciri de aur, flacari de rubine,
Am cautat in noapte luminate cai,
Catre Tine, Doamne, numai catre Tine.
Am cetit din file vechi, cu slova stearsa,
Stih de preamarire, sfant Numelui Tau,
Am tesut in panza Jertfa Ta nearsa,
Ce-a zdrobit taria vesnicului rau.
Am cantat iubirea sfintelor femei,
Care-au mers la groapa ca sa Ti se-nchine,
Am cusut din raze rauri de scantei,
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Ti-am trimis spre ceruri tainica solie,
Dragoste curata, dor nepatimas,
Sa-mi gatesti de nunta haina argintie
Si-n sclipiri de soare sa-mi gatesti salas.
Dragostea curata, dorul din solii,
Cu miros de smirna-n ruga sa se-mbine,
Ca sa urce fumu-n valuri viorii,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.
Pentru Tine, Doamne, numai pentru Tine,
Vreau sa-mi franga, albe, oasele sub roti,
Vreau sa-mi curga, rumen, sangele din vine,
Trupul meu cel fraged sa mi-l rupa toti.
Invelita-n haina marilor dureri,
Suflet plin de taina lumilor divine,
Sa pasesc pe calea grelelor taceri,
Catre Tine, Doamne, numai pentru Tine.

Pocăinta

Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale
Si Ti-as cersi iertare, dar nu stiu cum sa--cer;
Ci Tu pricepi cuvantul din mute osanale
Si talcul rugaciunii de lacrimi si taceri.
Imi stiu faradelegea: gresita sunt, Stapane,
Prea mult am stat cu ochii plecati, catand in lut,
Prea multe griji avut-am de zilele de mane
Si n-am iertat, cand rana in suflet m-a durut.
Ti-am prea iubit faptura, de Te-am uitat pre Tine,
Si cantecul taranei l-am ascultat prea mult,
Am irosit comoara de armonii divine
Si glasul cel de taina eu n-am vrut sa-l ascult.
Mi-am impletit cantare din grele flori de tina,
Am indragit mirosul de verde si de crud,
Am prea iubit amurgul, cu zarea-i de lumina
Si turma de caprite, cu botul mic si ud.
Mi-am impletit cantarea din flore de matasa,
Am indragit mirosul de miere si de tei,
Am prea iubit podoaba si haina de mireasa,
In zambetul campiei, mijind sub pasii mei.
Nevrednica sunt, Doamne, milostivirii Tale,
Caci n-am sporit talantul, pe care mi l-ai dat,
Ci ca un rob c, amirosit in cale
Multimea milei Tale si darul Tau bogat.
Acum, cutremurata de taina Cinei sfinte,
Stau, Doamne, inainte-Ti, in goliciunea mea,
M-apasa greu pe umeri aducerile-aminte
De patimile firii, de toata pofta rea.
Din gand smerit primeste, Iisuse, rugaciunea,
Hraneste-ma pe mine cu har imbelsugat,
Adapa-ma cu mila, imbraca-mi goliciunea
Cu raza de sfintenie din chipul Tau curat.
Sa nu ma lasi, Preabune, sa plec nemangaiata,
Caci imi cunosc pacatul si taina Ta o stiu
Strig catre Tine, Doamne, din inima plecata,
Sa nu ma lepezi astazi, ci lasa-ma sa viu.
Sfinteste-ma, Iisuse, si taina mi-o arata,
Pogoara-n minte harul prin ungerea cu mir,
Si fa sa nu ma arda vapaie-nfricosata,
Cand buza mea de tina sorbi-va din Potir.

GÂNDURI PESTE TIMP

FRANCOIS DE LA ROCHEFOUCAULD

Date personale
François al VI-lea, duce de La Rochefoucauld, prinț de Marcillac

Născut	15 septembrie 1613^[1]^[2]^[3]^[4] Paris, Regatul Franței
Decedat	17 martie 1680 (66 de ani)^[5]^[6]^[2]^[3] Paris, Franța
Părinți	François V de La Rochefoucauld[] Gabrielle du Plessis-Liancourt[]^[7]
Căsătorit cu	Andrée de Vivonne[*] (din 20 ianuarie 1628)^[8]
Copii	François al VII-lea de La Rochefoucauld[] Charles-Paris d'Orléans[]
Ocupație	memorialist[*] scriitor militar
Limbi vorbite	limba franceză^[9]
Studii	Colegiul regal „Henry-le-Grand”
Activitatea literară
Activ ca scriitor	secolul al XVII-lea
Limbi	limba franceză
Mișcare/curent literar	clasicism
Opere semnificative	Réflexions ou sentences et maximes morales Mémoires
Note
Premii	chevalier de l'ordre du Saint-Esprit[] chevalier de l'ordre de Saint-Michel[]
Modifică date / text

François de la Rochefoucauld (n. 15 septembrie 1613,^[1]^[2]^[3]^[4] Paris, Regatul Franței – d. 17 martie 1680,^[5]^[6]^[2]^[3] Paris, Franța) a fost un filozof și moralist francez, fin observator al moravurilor și caracterelor, autor al unor "Maxime" (504 la număr).

DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

François VI, duce de Rochefoucauld, prinț de Marcillac, fiul lui François V (guvernator de Poitou apreciat de Richelieu) s-a născut la Paris. La 15 ani s-a căsătorit cu verișoara sa Mlle de Vivonne, cu care șase ani mai târziu va avea un fiu.

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

1662: Memorii (Mémoires), este descrisă epoca Frondelor
1664: Cugetări sau sentințe și maxime morale (Réflexions ou sentences et maximes morales), operă de viziune pesimistă, remarcabilă prin acuitatea observației, care a introdus aforismul în literatura franceză.

François de La Rochefoucauld - citate:

TEATRU/FILM

PAUL CORNEL CHITIC

Literatura română
Pe categorii
Istoria literaturii române
Evul mediu Secolul 16 - Secolul 17 Secolul 18 - Secolul 19 Secolul 20 - Contemporană
Curente în literatura română
Umanism - Clasicism Romantism - Realism Parnasianism - Simbolism Naturalism - Modernism Tradiționalism - Sămănătorism - Avangardism Suprarealism - Proletcultism Neomodernism - Postmodernism
Scriitori români
Listă de autori de limbă română Scriitori după genuri abordate Romancieri - Dramaturgi (piese de teatru) Poeți - Eseiști Nuveliști - Proză scurtă Literatură pentru copii
Portal România
Portal Literatură
Proiectul literatură
v • d • m

Paul Cornel Chitic

Paul Cornel Chitic (n. 17 martie 1944, București – d. 8 iulie 2007) a fost un dramaturg, critic de teatru și critic de artă român, membru al Uniunii Artiștilor Plastici și al Uniunii Scriitorilor.

A fost laureat al Premiului Uniunii Scriitorilor din 1966.

OPERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Dramaturgie[modificare | modificare sursă]

Cronica personală a lui Laonic
Europa aport - viu sau mort
Mârâiala
Bunicul și Artre cu litere de platină
Întors din Singurătate

Volume editate[modificare | modificare sursă]

Teatrul obiectelor, Junimea, 1982
Teatru, Cartea Românească, 1970
Mârâiala, Cartea Românească, 1982
Nunta cerbului

LIVIU VÂRCIU

Date personale
Liviu Vârciu
Născut	17 martie 1981 (40 de ani) Constanța, România
Ocupație	prezentator de televiziune[*] actor cântăreț
Modifică date / text

Liviu Vârciu (n. 17 martie 1981, Constanța, România^[1]) este un actor și cântăreț român. Liviu a înființat în anul 1998 împreună cu Aurelian Ciocan trupa L.A. după care l-au cooptat în acest proiect muzical și pe Adrian Zainea. La un an de la înființare împreună cu casa de discuri Alpha Sound au lansat pe piața muzicală albumul "Femeia", care a bătut toate recordurile în vânzări de până atunci de pe piața muzicală românească. Au urmat alte trei albume marca L.A. care au beneficiat de același succes răsunător în materie de vânzări.

ACTORIA ȘI TELEVIZIUNEA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

În 2012 și 2013 a prezentat „Roata norocului” și a fost partenerul lui Teo Trandafir, la Kanal D. Tot aici a mai prezentat și „Autobuzul lui Vârciu” și „Camera comorilor”.

În 2013, Liviu lansează încă un single ("Vecina"), dar și un featuring cu Pavel Stratan, numit "Nata".

În 2015 și 2019 participă la show-ul de divertisment al transformărilor de căntăreți „Te Cunosc De Undeva” la Antena 1.

În 2017 prezintă show-ul de karaoke „Za Za Sing” la Antena 1. În același an participă ca și concurent în emisiunea „Asia Express”, produsă de Mona Segall.

Între anul 2018 și anul 2019 îl interpretează pe Costică, în serialul „Fructul oprit”, difuzat de Antena 1. Participă ca și coprezentator la emisiunea „Asia Express: Drumul Elefantului”.

VIAȚA PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Liviu Vârciu a fost căsătorit între 2009 și 2010 cu Adelina Pestrițu. Dintr-o scurtă relație cu Ramona Teiceanu, Liviu Vârciu are o fiică, Carmina.^[2] Din 2016 are o relație cu Anda Călin.^[2] A doua fiică a acestuia, Anastasia, s-a născut în 2017.^[2] În anul 2020, se naște al doilea copil al cuplului, un băiat.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Secretul Mariei (serial TV, 2005) - Oliver
State de România (serial TV, 2009) - Orlando
Moștenirea (serial TV, 2010) - Orlando
S-a furat mireasa (2012) - MC
Ho Ho Ho 2: O loterie de familie (2012) - Nicu
CulTour (serial TV, 2018) - el însuși
Fructul oprit (serial TV, 2018) - 13 episoade, 2018
Zăpadă, Ceai și Dragoste (2020)

PAUL IPATE

Sari la navigare Sari la căutare

Date personale
Paul Ipate
Născut	17 martie 1985 (36 de ani) București, România
Căsătorit cu	Jojo
Copii	1
Cetățenie	România
Ocupație	actor actor de film
Activitate
Alma mater	UNATC
Prezență online
Internet Movie Database
Modifică date / text

Paul Ipate (n. 17 martie 1985, București) este un actor român.

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Paul Ipate s-a născut pe 17 martie 1985 în București, România.^[1] A studiat actoria la Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București.

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

An	Titlu	Rol	Notă
2006	Hârtia va fi albastră	Costi
2006	Datorie	Marius	Film scurt
2007	California Dreamin'	Soldat român
2008	Bric-Brac	Paul	Film scurt
2010	Portretul luptătorului la tinerețe	Nicolae Mazilu
2011	Visul lui Adalbert	Frusinica
2012	Hello Kitty^[5]		Film scurt
2013	Claudiu & the Fish	Claudiu	Film scurt
2013	Quod erat demonstrandum	Novicele Iulica
2018	Moromeții 2	Paraschiv

Televiziune[modificare | modificare sursă]

An	Titlu	Rol	Program TV
2013	Rămâi cu mine		HBO Romania
2014	O săptămână nebună		Pro TV
2014	Altă săptămână nebună		Pro TV
2014	Un Crăciun altfel! [1]	Alex	Pro TV

Paul Ipate: "Ia zi frate! Dai si tu un iPhone?"- Stai sa zic eu" cu Tetelu&Cosmin Natanticu

ION IANCU BREZEANU

Date personale
Ion Brezeanu

Născut	1 decembrie 1869
Decedat	17 martie 1940 (70 de ani)
Ocupație	actor
Modifică date / text

Ion Iancu Brezeanu (n. 1 decembrie 1869 – d. 17 martie 1940) a fost un actor român, promotor al realismului în arta teatrului comic din epoca sa. Jocul său îmbina comicul cu nuanțe tragice. A interpretat personaje comice din opera lui Ion Luca Caragiale (Ipingescu din „O noapte furtunoasă” și Cetățeanul turmentat din „O scrisoare pierdută”). Brezeanu a realizat importante creații în rolurile de compoziție: Ion din „Năpasta” de Caragiale, Ciubăr din „Despot-Vodă” de Vasile Alecsandri, Harpagon din „Avarul” de Molière și bufonul din „Regele Lear” de Shakespeare. A fost tatăl regizorului, producătorului, actorului și scenaristului Grigore Brezeanu.

ION IANCU BREZEANU

(1869 - 1940)

"Pentru mine timpul a fost vin". Un mare actor caruia, se pare, ii era usor sa intre in rolul cetateanului turmentat.

Acvafobia lui Brezeanu

La Teatrul Naţional din Bucureşti, cu un veac şi ceva în urmă, este numit director Ştefan Sihleanu. Om extrem de prietenos, gazdă primitoare, intimidat de noua sa funcţie, din dorinţa de a cunoaşte actorii, îi invită acasă la el. Era vară şi destul de cald, iar soţia sa pregătise dulceaţă, tort, şerbet, apă rece, fructe de sezon. Toţi invitaţii actori se serviseră, savurau dulciurile, chiar şi Nottara poftise la un şerbet de cireşe amare – povesteşte martorul ocular în ale sale memorii, Vintilă Russu Şirianu. Conversaţie. Animaţie. Numai Brezeanu privea spre bufet, cu ochii bulbucaţi.

Sihleanu îl întreabă dacă are diabet, dacă îi plac dulciurile şi-l invită să se servească măcar cu un şerbet, la care Brezeanu spune: „Dar vedeţi, dacă iau dulceaţă, stomacul cere apă… şi eu nu pot bea apă….” Directorul alarmat îl întreabă dacă are acvafobie. Cei aflaţi acolo care îl cunosc pe Brezeanu, râd pe înfundate, când directorul îl pofteşte la apă minerală.

„Brr! Ferit-a sfântul! Aia e băutură de spital, domnule director… Eu beau ţuică să prind puteri, beau vin spre a mă înveseli… şi bere, de sete. De apă, mi-e teamă. Ce să-mi dea apa, decât microbi?”

Foto: Cetateanul turmentat din "O scrisoare pierduta".

Sursa foto: https://jurnalspiritual.eu/

Sursa text: Ziarul Metropolis, articol de Monica Andrei.

duminică, 17 martie 2024

FIFILMOGRAFIE

TelTeleviziune

Filme de lung metraj[modificare | modificare sursă]

Alte filme[modificare | modificare sursă]

Ca director de imagine[modificare | modificare sursă]

Ca regizor[modificare | modificare sursă]

Viața Sfântului Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

Sfântul Cuvios Alexie, omul lui Dumnezeu

Ev. Matei 6, 14-21

Ap. Romani 13, 11-14; 14, 1-4

Predică la Duminica lasatului sec de brânză - a Izgonirii lui Adam din Rai - Despre lucrarea faptelor bune în ascuns și despre milostenie - Pr. Ilie Cleopa

Predică la Duminica lasatului sec de brânză - a Izgonirii lui Adam din Rai - Despre lucrarea faptelor bune în ascuns și despre milostenie - Pr. Ilie Cleopa

ÎNVĂȚĂTURA DESPRE IERTARE, POST ȘI NEAGONISIRE

Lumină lină - Învățătură despre iertare, post și neagonisire

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Valentin Teodorian, Geza Duma - Lieduri de Hilda Jerea, Veselie

Nat King Cole The Very Best Of | Nat King Cole Greatest Hits 2022 | Nat King Cole Collection

DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Poezie[modificare | modificare sursă]

Reviste literare[modificare | modificare sursă]

Volume de versuri[modificare | modificare sursă]

Traduceri[modificare | modificare sursă]

DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

OPERĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Dramaturgie[modificare | modificare sursă]

Volume editate[modificare | modificare sursă]

ACTORIA ȘI TELEVIZIUNEA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

VIAȚA PERSONALĂ[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]

Televiziune[modificare | modificare sursă]

Paul Ipate: "Ia zi frate! Dai si tu un iPhone?"- Stai sa zic eu" cu Tetelu&Cosmin Natanticu

Niciun comentariu:

Trimiteți un comentariu