MATERIALE SELECȚIONATE PENTRU 29 MARTIE 2024 - ISTORIE PE ZILE; RELIGIE ORTODOXĂ; ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL PAȘTELUI; GÂNDURI PESTE TIMP; TEATRU/FILM; POEZIE; MUZICĂ, PE O ARIPĂ DE CÂNT;
ISTORIE PE ZILE
Evenimente
* 502 - Regele Gundobad emite la Lyon un nou cod de legi (Lex Burgundorum), pentru supusii sai galo-romani si burgunzi. Era o compilație intre dreptul cutumiar burgund, tipic multor coduri juridice germanice ale timpului si dreptul roman.
* 1430 - Imperiul Otoman condus de sultanul Murad al II-lea, ocupa orașul bizantin Tesalonic.
Asediul Tesalonicului a avut loc între 1422 și 1430. În 1423, despotul bizantin Andronic Paleologul a predat orașul Republicii de la Veneția, care și-a asumat sarcina de apărare a sa (zvonul că ar fi fost vândut este neîntemeiat) Otomanii au menținut blocadă navală indelungata, până în 1430, când au atacat și au ocupat cetatea, in care se instalase o foamete cumplita. Orașul a fost supus cu permisiunea sultanilortimp de trei zile jafurilor după capturarea sa în 1430. Prin cucerirea Tesalonicului si a altor intinse regiuni de catre otomani, s-a restrans mult teritoriul Imperiului Bizantin, care a ajuns sa isi exercite autoritatea practic doar la orasul Constantinopol, care avea sa fie cucerit si el in 1453.
* 1461 - Războiul celor două roze: bătălia de la Tutone – Eduard de York o învinge pe Margareta de Anjou și devine regele Eduard al IV-lea al Angliei.
Bătălia de la Towton a avut loc în Duminica Floriilor, pe o vreme cu ninsoare, la 29 martie 1461 pe un platou dintre satele Towton și Saxton din Yorkshire (la circa 19 km sud-vest de York și 3 km sud de Tadcaster). Bătălia a făcut parte din Războiul celor Două Roze, dus între casele York și Lancaster pentru controlul tronului Angliei. Bătălia a fost o victorie decisivă a yorkiștilor. Towton a fost cea mai mare bătălie dată pe pământ britanic. Circa 50.000–80.000 de soldați au luptat în ea, inclusiv 28 de lorzi (aproape jumătate din nobilimea cu titluri de la vremea aceea), predominant de partea lancastriană. Una dintre cele mai frecvent citate cifre este de 42.000 de lancastrieni și 36.000 de yorkiști. A fost și cea mai sângeroasă bătălie dată vreodată pe pământ englez. Pierderile exacte sunt încă în discuție, și sunt extrem de dificil de evaluat cu precizie, estimările fiind în jurul a 28.000 de victime, circa 1% din populația întregii țări la acea vreme.
Eduard al IV-lea (28 aprilie 1442 – 9 aprilie 1483) a fost rege al Angliei de la 4 martie 1461 până la 2 octombrie 1470, și, din nou, de la 11 aprilie 1471 până la moartea sa.
Gustav IV Adolf (n. 1 noiembrie 1778 în Stockholm; d. 7 februarie 1837 în St. Gallen) a fost rege al Suediei din 1792 până în 1809. A fost ultimul rege al Suediei care a fost și conducător al Finlandei.
* 1549 - Este fondat orașul Salvador da Bahia, prima capitală a Braziliei.
* 1599 - Cardinalul Andrei Bathory a devenit principe al Transilvaniei.
Andrei Báthory (n. 1563, Șimleu Silvaniei – d. 3 noiembrie 1599, Sândominic) a fost din 1589 arhiepiscop de Varmia, apoi, în anul 1599, principe al Transilvaniei și suzeran al Țării Românești. La 16 octombrie in satul Selimbar, din Transilvania, s-a confruntat cu armata lui Mihai Viteazul, fiind infrant.Andrei Bathrory alege sa fuga dar este prins de secui si decapitat in coliba unui taietor de lemne. Capul sau avea sa fie adus lui Mihai in suspinele sotiei sale, doamna Stanca, cea care se spune ca murmura mereu “saracul popa, saracul popa”. La 1 noiembrie 1599, Mihai a patruns in Alba Iulia asemenea unui mare invingator, iar in curand, avea sa uneasca si Moldova cu Muntenia si Transilvania.
În 1821, Eteria a decis declanşarea revoluţiei, dar erorile făcute încă de la început de Alexandru Ipsilanti, devenit epitrop general al Eteriei, aveau să-i creeze grave dificultăţi şi să-l ducă în conflict cu Tudor Vladimirescu, care a condus Revoluţia de la 1821. În cele din urmă, eteriştii l-au asasinat pe Tudor Vladimirescu, care avea ca obiectiv nu numai înlăturarea dominaţiei Porţii, ci şi a domnitorilor fanarioţi greci. Ca urmare a acţiunilor nechibzuite a conducătorilor, revoluţia eteriştilor eşuează, fiind înăbuşită de puterea otomană, şi doar presiunea statelor occidentale îi sileşte pe turci, dupa nouă ani de lupte şi de represiune, să recunoască independenţa Greciei centrale (Etolia, Beotia, Eubeea, Atica, Peloponezul şi ins. Ciclade) în 1839.
* 1828 - Are loc deschiderea în cadrul mănăstirii Trei Ierarhi din Iaşi, Moldova, a Şcolii normale şi a gimnaziului, unde studiile se fac în româneşte.
Mănăstirea Sfinții Trei Ierarhi din Iași este un monument de arhitectură de valoare din România (cod LMI IS-II-a-A-04076) fiind situată în centrul tradițional al Iașului, pe Bulevardul Ștefan cel Mare și Sfânt (fosta Ulița Mare). Biserica Trisfetitelor a fost ridicată de către voievodul Vasile Lupu, între anii 1637-1639, ca necropolă domnească, reflectând aspirația ctitorului spre lumea bizantină, combinând structuri și forme tradiționale cu materiale prețioase și o decorație fastuoasă.
* 1830 - Conform Tratatului de pace ruso-turc de la Adrianopol, au început lucrările Comisiei pentru delimitarea granițelor dunărene dintre Principatele române și Imperiul otoman. Fostele raiale Brăila, Giurgiu, Turnu, împreună cu 30 de insule din Dunăre au fost efectiv realipite Țării Românești. Lacul Brateș a revenit Moldovei.
Lascăr Catargiu sau Lascăr Catargi (n. 1 noiembrie 1823, Iași – d. 30 martie 1899, București), om politic român, prim ministru al României pentru patru mandate.
* 1910 - La Viena se semnează Convenţia de comerţ româno-daneză, care va intra în vigoare la 21 iunie 1910.
* 1926 - S-a infiintat Institutul de studii bizantine la București.
* 1929 - La Casa Alba a fost instalat primul telefon, iar Herbert Hoover devine primul presedinte care are instalat un telefon pe biroul sau.
Herbert Hoover, pe numele său complet Herbert Clark Hoover, (n. 10 august 1874 – d. 20 octombrie 1964), cel de-al treizeci și unulea președinte al Statelor Unite ale Americii (1929 – 1933) a fost inginer minier, umanitarist și administrator plin de succes. Hoover este unul dintre cei care a fost un exemplu al “Mişcării pentru eficienţă“, parte a “Erei progresului“, argumentând că soluțiile inginerești eficiente vor fi soluțiile tuturor problemelor economice și sociale. Poziția și perspectiva sa au fost zdruncinate de marea criză economică, care a început în timpul președinției sale.
* 1934 - Are loc greva muncitorilor din Anina, România, încheiată cu satisfacerea majorităţii revendicărilor greviştilor. Se acordă mărirea salariului cu 10%, prime şi ajutor familial.
*1940 - Comisarul poporului la Externe, Viaceslav Molotov, a ţinut în Sovietul Suprem al URSS un discurs asupra raporturilor cu România. Afirmând că URSS nu are cu România un pact de neagresiune (ceea ce era cu totul neadevărat, întrucît tratatele de la Londra nu fuseseră denunțate), spunea că aceasta se explică prin existența unei chestiuni litigioase, aceea a Basarabiei, a cărei anexare de către România nu a fost niciodată recunoscută de URSS.
* 1945 - Ministrul comunist Lucretiu Patrascanu, a semnat un Decret-lege ce viza epurarea administratiei publice de functionarii angajati de regimurile anterioare instalarii la 6 martie 1945, a guvernului procomunist marioneta a ocupantilor sovietici condus de dr. Petru Groza.
Lucrețiu Pătrășcanu (n. 4 noiembrie 1900, Bacău – d. 17 aprilie 1954, Închisoarea Jilava, București) a fost un om politic român, membru al conducerii Partidului Comunist Român, ministru, avocat, sociolog și economist. Pentru o perioadă de timp a fost și profesor la Universitatea București. Licențiat în drept și doctor în științe economice al Universității din Leipzig, Pătrășcanu era o figură rară printre puținii comuniști din România. A fost reprezentant al ilegaliștilor români la Comintern și în alianța politică ce a declarat scoaterea țării din alianța hitleristă în august 1944. Primul comunist devenit ministru a deținut portofoliul Justiției.
* 1951 - Ethel și Julius Rosenberg sunt acuzați de un tribunal american de spionaj si vanzarea de secrete nucleare in favoarea URSS. Vor fi executati pe scaunul electric, doi ani mai tarziu.
Ethel și Julius Rosenberg au fost condamnați la moarte sub acuzația de spionaj în favoarea Uniunii Sovietice, îndeosebi pentru furnizarea datelor secrete privind bomba atomică. Procesul Rosenberg a avut răsunet mare în anii 1950. Cazul Rosenberg continuă să fie controversat și astăzi. Sentința de condamnare la moarte a fost pronunțată la 5 aprilie 1951, iar execuția a avut loc la 19 iunie 1953 în închisoarea Sing-Sing din statul New York.
* 1964 - România și Argentina ridică legațiile la nivel de ambasadă.
* 1972 - S-a semnat Convenția cu privire la răspunderea internațională pentru daunele cauzate de obiecte lansate în spațiul extra-atmosferic (adoptată la 29 noiembrie 1971 la a XXVI-a sesiune a Adunării Generale a ONU)
* 1973 - Armata SUA a incheiat retragerea din Vietnamul de Sud, conform Acordului de pace semnat la 27.01.1973 la Paris, situatie ce a condus la prabusirea regimului militar de la Saigon in 1975.
* 1974 - Naveta spatială americană fără echipaj uman, Mariner-10, devine prima nava spațială care a vizitat planeta Mercur, trimițând peste 2.000 de imagini pe Pământ.
Mariner 10 a fost o sondă spațială americană lansată de NASA pe 3 noiembrie 1973 pentru a explora planetele Mercur și Venus. A realizat prima survolare a planetei Mercur. De asemenea, a fost primul vehicul spațial care a folosit asistența gravitațională, trecând la 5768 km de Venus. A fost lansată cu aproximativ doi ani după Mariner 9 și a fost ultima sondă din programul Mariner (Mariner 11 și Mariner 12 au fost realocate programului Voyager, devenind Voyager 1 și Voyager 2). Mariner 10 a fost prima navă spațială care a folosit metoda de accelerare gravitațională cu ajutorul planetei Venus. Metoda se folosește pentru a altera cursul inițial în drum spre orbita lui Mercur. Această manevră, inspirată de calculele de mecanica orbitală ale omului de știință italian Giuseppe Colombo, a pus sonda pe o orbită care a adus-o de mai multe ori lângă Mercur. Mariner 10 a folosit presiunea radiantă a soarelui asupra panourilor sale fotovoltaice pentru prima dată ca modalitate de control a altitudinii.
Cele 10 instrumente prezente la bord includ:
1. Camera dublă pentru bandă scurtă cu înregistrare digitale pe bandă
2. Spectrometru pentru ultraviolete
3. Radiometru pentru infraroșii
4. Detector de plasma solară
5. Detector de sarcină particule
6. Detector de câmp magnetic
7. Radio ascundere
8. Instrumente de mecanică celestă
* 1978 - La Biserica Radu-Vodă, în cea de-a treia miercuri din Postul Mare, parintele Gheorghe Calciu-Dumitreasa, a continuat seria de prelegeri “7 cuvinte către tineri“, prezentand Cuvântul 4 – Credință și prietenie.
La cel de-al patrulea cuvânt, ușa bisericii a fost închisă din dispozițiile organelor represive, astfel încât tinerii au fost nevoiți să se adune în curte iar părintele le-a vorbit din pridvor. Fiecare cuvânt al părintelui dura câteva ore pentru că după fiecare predică, urmau discuții cu tinerii veniți, așa încât Cuvântul se termina pe la doisprezece sau chiar unu noaptea. La sfârșit seminariștii se îndreptau spre dormitoarele lor iar cei veniți de la alte facultăți îl conduceau pe părintele Calciu până la acasă. Nefiind vreun mijloc de transport la orele acelea, iar părintele fiind îmbrăcat cu reverenda, veneau deseori bețivi care îl înjurau că este „popă” care „înșeală lumea”, și aducându-i tot felul de ofense. Însă părintele era înconjurat și protejat de acei tineri, pe care îi considera îngerii săi păzitori.
* 1997 - În România, s-a trecut din nou la ora de vara, prin Ordonanta de Guvern 20/1997, reintroducandu-se un program orar practicat in statele Uniunii Europene.
Astfel, din ultima duminica a lunii martie, ora 03.00 devine ora 04.00, orarul de vara aplicandu-se pana in ultima duminica a lunii octombrie. Ora de vara a fost introdusa, in Romania, pentru prima data in 1932. Pana in 1939 ora de vara a functionat in fiecare an, intre prima duminica din aprilie (in 1932 – 22 mai), ora 00.00 si prima duminica din octombrie, ora 01.00 (ore locale). Intre 1 aprilie 1940, ora 00.00, si 2 noiembrie 1942, ora 03.00, ora de vara a fost in vigoare permanent in Romania. Din 1943, practica trecerii la ora de vara a fost suspendata. Romania a semnat Conventia fusurilor orare in 1979, iar in 1997, prin ordonanta guvernamentala, orarul de vara a fost corelat cu cel practicat in tarile Uniunii Europene. Intre 1979-1996 s-a trecut la ora de vara in ultima duminica a lui aprilie si la ora de iarna in ultima duminica a lui septembrie. Prin introducerea orei de vara s-a urmarit sa se beneficieze cat mai mult de lumina naturala (a Soarelui) si reducerea folosirii luminii artificiale.
Benjamin Franklin a sugerat introducerea acestei masuri in 1784, dar primii care au introdus ora de vara au fost germanii, incepand cu anul 1916 (intre 30 aprilie – 1 octombrie). Au urmat britanicii ce au introdus ora de vara tot in 1916 (intre 21 mai – 16 octombrie), apoi tari precum: Belgia, Danemarca, Franta, Italia, Luxemburg, Olanda, Norvegia, Portugalia, Suedia, Turcia si Tasmania. In prezent ora de vara, este folosita de doar 70 de tari din intreaga lume. Nu toate tarile au aceleasi perioade pentru schimbarea orei de vara. Singura tara mare industrializata care nu a introdus ora oficiala de vara este Japonia. De la 1 mai 1980, China a utilizat ora de vara din 1986 pana in 1991, incetand sa o mai faca de atunci. Tarile ecuatoriale si tropicale nu aplica ora de vara, deoarece durata zilei este egala de-a lungul anului. (Rompres).
* 1998 - La Lisabona podul Ponte Vasco da Gama a fost deschis traficului. Construcția se întinde peste râul Tagus, are o lungime de peste 17 kilometri și este de cel mai lung pod din Europa.
Vasco da Gama este un pod suspendat care traversează râul Tagus în apropierea Lisabonei, în Portugalia. Este cel mai lung pod din Europa,[ cu o lungime totală de 17.200 de metri; podul traversează estuarul râului Tagus legând orașele Sacavém și Montijo. A fost numit în cinstea exploratorului Vasco da Gama.- A fost proiectat să reziste unui cutremur de 4,5 ori mai puternic decât cutremurul care a lovit Lisabona în 1755 (estimat la 8,7 pe scara Richter).
- Poate rezista unei viteze a vântului de 250 km/h.
- Stâlpii de susținere îngropați cel mai adânc, de 2,2 și 1.7 metri diametru, ajung la o adâncime de 85 de metri sub nivelul mării.
- A fost proiectat să dureze 120 de ani.
- Din cauza lungimii sale, a fost nevoie să se ia în calcul și sfericitatea Pământului pentru a așeza corect stâlpii (altfel ar fi apărut o diferență de 80 de centimetri la capătul podului).
- Lățimea podului este de 30 de metri, iar deschiderea principală de 450 de metri.
Construirea podului a început în 1995 și traficul rutier a început pe 29 martie, 1998, după doar 18 luni și chiar înaintea Expo 98, un târg mondial, la 500 de ani de la descoperirea de către Vasco da Gama a căii maritime dintre Europa și India.
Pentru a parcurge podul spre nord trebuie plătită o taxă de 2,15 euro; în sens invers accesul este liber.
* 2004 - Șapte țări din Europa de Est, printre care și România, devin membre oficiale ale NATO.
Ceremonia de depunere a instrumentelor de ratificare a protocoalelor de aderare la NATO a avut loc la Departamentul de Stat al SUA din Washington. La festivitate au participat premierii celor sapte state – Romania, Bulgaria, Estonia, Lituania, Letonia, Slovacia si Slovenia -, alaturi de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, si de presedintele SUA, George W. Bush. Romania a fost reprezentata de premierul Adrian Nastase, de ministrul Afacerilor Externe, Mircea Geoana, de ministrul Apararii Nationale, Ioan Mircea Pascu, si de consilierul prezidential Corina Cretu. Depunerea instrumentelor de ratificare a Protocoalelor de aderare la NATO a fost urmata, pe 2 aprilie, de ceremonia inaltarii drapelelor de stat ale noilor tari membre. De aceasta data, la festivitate au luat parte numai ministrul Afacerilor Externe si ministrul Apararii Nationale. Cei sapte ministri de externe au fost intampinati de secretarul general al NATO, Jaap de Hoop Scheffer, fiind apoi salutati de omologii lor din celelalte 19 state membre. Integrarea in NATO a marcat revenirea Romaniei in familia tarilor din comunitatea democratica euro-atlantica. Pentru a accentua semnificatia si importanta istorica a integrarii Romaniei in organizatia nord-atlantica, a fost promulgata Legea nr. 390/2004 privind instituirea Zilei NATO in Romania, in prima zi de duminica a lunii aprilie.
CRONOLOGIE: România a aderat la NATO în 2004, după o primă tentativă nereuşită în 1997
* 2004 - Irlanda devine prima țară din lume care interzice fumatul în locurile publice.
* 2005 - Echipa feminină de tenis de masă a României a câștigat pentru a treia oară titlul european.
* 2017 - Premierul britanic Theresa May a semnat scrisoarea oficială pentru activarea Articolului 50 al Tratatului de la Lisabona, declanșând astfel procedura formală de separare a Marii Britanii de Uniunea Europeană.
* 1788: Infantele Carlos al Spaniei (29 martie 1788 – 10 martie 1855) a fost al doilea fiu al regelui Carol al IV-lea al Spaniei și a soției lui, Maria Luisa de Parma. Sub numele de Carlos al V-lea a fost primul pretendent carlist la tronul Spaniei.
- Infantele Carlos, Conte de Montemolin (1818–1861), cunoscut drept Conte de Montemolin
- Juan, Conte de Montizón (1822–1887), cunoscut drept Conte de Montizón
- Fernando (1824–1861)
Infantele Carlos | |
Conte de Molina | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Carlos María Isidro Benito |
Născut | 29 martie 1788 Palatul Real de Aranjuez |
Decedat | (66 de ani) Triest, Imperiul Austriac |
Înmormântat | Catedrala Trieste |
Părinți | Carol al IV-lea al Spaniei Maria Luisa de Parma |
Frați și surori | Infanta María Amalia of Spain[*] Maria Isabela a Spaniei Maria Louisa a Spaniei Charlotte de Spania Infantele Francisco de Paula al Spaniei Ferdinand al VII-lea al Spaniei |
Căsătorit cu | Maria Francisca a Portugaliei Teresa, Prințesă de Beira |
Copii | Infantele Carlos, Conte de Montemolin Juan, Conte de Montizón |
Cetățenie | Spania |
Ocupație | politician |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | Conte |
Familie nobiliară | Casa de Bourbon |
Pretendent carlist sub numele Carlos V | |
Domnie | 1833–1845 |
Succesor | Carlos VI |
- Scrieri a lui Costache Caragiale, 1840
- Epistolă către Grigore Alexandrescu, 1841
- Leonil sau Ce produce disprețul, 1841
- O repetiție moldovenească sau Noi și iar Noi, 1844, comedie
- O soaré la mahala sau Amestecul de dorinți, comedie
- Îngâmfata plăpumăreasă sau Cucoană sunt
- Doi coțcari sau Feriți-vă de răi ca de foc
- Învierea morților
- Urmarea coțcarilor
- Prologul pentru inaugurarea noului teatru din București, (1852), 1881
- Teatrul Național în Țara Românească, (1855), 1867
Costache Caragiale | |
Costache Caragiale, desen de Stăncescu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 29 martie 1815 București, Valahia, Imperiul Otoman |
Decedat | (61 de ani) București, Principatele Unite ale Moldovei și Țării Românești |
Cetățenie | România |
Ocupație | actor dramaturg |
Lucrări:
- 1875-1900: Palatul C.E.C. în București
- 1888: Palatul Cotroceni în București
- 1891-1893: Biblioteca Centrală Universitară în București
- 1900-1907: Muzeul de Artă în Craiova
- 1904-1907: Palatul Marincu în Calafat
Paul Gottereau | |
Palatul fundației Universitare la 1900 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Perpignan, Franța |
Decedat | 1904 (60 de ani)[1] Marly-le-Roi, Franța |
Naționalitate | Franța |
Cetățenie | Franța |
Ocupație | arhitect |
Activitate | |
Clădiri semnificative | Biblioteca Centrală Universitară din București Palatul C.E.C. Muzeul de Artă din Craiova |
* 1876: Ioannis Georgiadis (în greacă Ιωάννης Γεωργιάδης; n. 29 martie 1876, Tripoli, Grecia – d. 4 martie 1960) a fost un scrimer grec specializat pe sabie, laureat cu aur la prima ediție a Jocurilor Olimpice moderne.
* 1882: Karol Maciej Szymanowski (n. 3 octombrie 1882 în Tymoszówka, dec. 29 martie 1937 în Lozanna) a fost un compozitor, pianist, profesor și critic muzical polonez. A aparținut grupului de compozitori ai Tinerii Polonii, alături de Grzegorz Fitelberg, Lugomir Różycki și Apolinarym Szeluto. Este considerat a fi unul dintre cei mai mari compozitori polonezi, alături de Frédéric Chopin.
- Muzică vocală:
- Cântece : 29
- Muzică corală: 6
- Muzică instrumentală:
- Simfonii: 4
- Concerte: 2
- Muzică de cameră: 11
- Alte forme orchestrale: 5
- Opere: 2
- Operete: 1
- Balet: 2
- Lucrări pentru pian: 17
Karol Macej Szymanowski | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Karol Maciej Szymanowski |
Născut | 03 octombrie 1882 Tymoszówka, Ucraina Tîmoșivka, Ucraina |
Decedat | 29 martie 1937 Lausanne, Elveția Lausanne, Elveția[1][2] |
Cauza decesului | cauze naturale[*] (tuberculoză) |
Cetățenie | Imperiul Rus A Doua Republică Poloneză |
Ocupație | Compozitor, Pianist, Critic muzical |
Warner Baxter | |
Warner Baxter | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1][2][3][4] Columbus, SUA |
Decedat | (62 de ani)[1][2][3][4] Beverly Hills, SUA |
Înmormântat | Forest Lawn Memorial Park[*] |
Cauza decesului | cauze naturale[*] (pneumonie) |
Căsătorit cu | Winifred Bryson[*] |
Cetățenie | SUA |
Ocupație | actor actor de teatru[*] actor de film inventator |
Activitate | |
Cauza decesului | pneumonie |
Premii | Premiul Oscar pentru cel mai bun actor () |
- 1916: Recviem pentru morții Europei ("Requiem pour les morts de l'Europe")
- 1922: Matusalem sau burghezul veșnic ("Mathusalem oder der ewige Bürger")
- 1924: Grajdul lui Augias ("Der Stall des Augias")
- 1925: Poeme de dragoste ("Poèmes d'amour")
- 1926: Poeme de gelozie ("Poèmes de jalousie")
- 1926: Poeme despre viață și moarte ("Poèmes de la vie et de la mort")
- 1927: Microbul aurului ("Le microbe de l'or")
- 1936/1939: Cântecul lui Ioan-fără-Țară ("La chanson de Jean sans Terre").
Yvan Goll | |
Yvan Goll | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [2][3][4][5][6][7][8] Saint-Dié-des-Vosges, Franța |
Decedat | (58 de ani)[2][3][4][5][6][7][8] Paris, Franța[9] |
Înmormântat | Cimitirul Père-Lachaise[10] |
Căsătorit cu | Claire Goll[*] |
Cetățenie | Germania Franța |
Ocupație | poet traducător scriitor |
Activitate | |
Limbi | limba germană limba franceză[1] |
- 1920: În furtuni de oțel ("In Stahlgewittern")
- 1925: Lupta ca experiență interioară ("Der Kampf als inneres Erlebnis")
- 1929/1938: Inima aventuroasă ("Das abenteuerliche Herz")
- 1939: Pe falezele de marmură ("Auf der marmorklippen")
- 1942: Grădini și șosele ("Gärten und Strassen")
- 1944: Pacea ("Der Friede")
- 1949: Heliopolis.
Ernst Jünger | |
Ernst Jünger | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [2][3][4][5][6][7][8][7][9][10] Heidelberg, Imperiul German[11][12][13] |
Decedat | (102 ani)[2][3][4][5][6][7][8][7][9][10][14] Riedlingen, Germania[15] |
Frați și surori | Friedrich Georg Jünger[*] |
Naționalitate | germană |
Cetățenie | Germania |
Religie | catolicism |
Ocupație | scriitor |
Limbi | limba germană[1] |
Activitatea literară | |
Subiecte | războiul |
Specie literară | roman, jurnal, eseu |
Opere semnificative | În furtuni de oțel Lupta ca experiență interioară Heliopolis |
Note | |
Premii | Pour le Mérite Order of Merit of Baden-Württemberg[*] Prix mondial Cino Del Duca[*] Marea Cruce a Ordinului de Merit al Republicii Federale Germania[*] Schiller Memorial Prize[*] Premiul Goethe[*] Ordinul bavarez Maximilian pentru științe și arte[*] Immermann-Preis[*] honorary doctor of the University of Madrid Complutense[*] Literaturpreis der Stadt Bremen[*] |
- Trădare. S-a afirmat, fără vreo dovadă, că, „până în momentul arestării sale, Beria a menținut și dezvoltat legăturile sale secrete cu servicii străine de informații”. În particular, încercările făcute prin intermediul ambasadorului Bulgariei în anul 1941 de a iniția tratative de pace cu Germania nazistă au fost calificate drept „trădare” și nu s-a menționat nicio clipă că Beria acționase la ordinele explicite ale lui Stalin și Molotov. S-a mai afirmat, fără nicio dovadă, că Beria, care fusese implicat, în 1942, în organizarea apărării Caucazului, ar fi încercat să permită Forțelor Axei să ocupe regiunea. S-au făcut, de asemenea, afirmații nedovedite conform cărora, „plănuind cucerirea puterii, Beria a încercat să obțină sprijinul statelor imperialiste cu prețul violării integrității teritoriale a Uniunii Sovietice și al transferului unor părți ale teritoriului URSS către statele capitaliste”. Aceste afirmații au fost făcute ca urmare a unei propuneri făcute de Beria, care afirmase, la un moment dat, că ar fi fost rezonabil să se cedeze Regiunea Kaliningrad Germaniei, Republica Sovietică Socialistă Moldovenească Republicii Populare Române, o parte a Kareliei Finlandei și Insulele Kurile Japoniei, în scopul îmbunătățirii relațiilor externe ale Uniunii Sovietice.
- Terorism. Ordinul dat de Beria pentru executarea a 25 de prizonieri politici în octombrie 1941, persoane care nu fuseseră judecate și condamnate, a fost declarat act de terorism.
- Activitate contrarevoluționară în timpul războiului civil. În 1919, Beria a lucrat în serviciile de securitate ale Republicii Democrate Azerbaidjan.
- Viol. Beria a fost declarat vinovat de violarea în 1949 a unei fete de 16 ani.
- Flori de spin, 1931
- Versuri - Virgil Carianopol, Editura Vraja, București, 1933
- Un ocean, o frunte în exil, editura unu, București, 1934
- Scrisori către plante, Editura Fundației pentru Literatură și Artă "Regele Carol al II-lea", București, 1936 (pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români)
- Carte pentru domnițe, Editura Cartea Românească, București, 1937
- Frunzișul toamnei mele, Editura Universul Literar, București, 1938
- Scară la cer, Editura Universul Literar, București, 1940
- Poeme de pe front, Editura Bucur Ciobanul, București, 1943
- Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1967
- Cântece de amurg, Editura pentru Literatură, București, 1969
- Cântece românești, Editura Militară, București, 1970
- Viorile vârstei, Editura Eminescu, București, 1972
- Lirice, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973
- Ștergar românesc, Editura Militară, București, 1973
- Scriitori care au devenit amintiri, Editura Minerva, București, 1973 (memorialistică)
- Elegii și elegii, Editura Eminescu, București, 1974
- Arcașul lui Ștefan, București, 1976 (literatură pentru copii?)
- Cântece oltenești, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977
- Viorile vârstei, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1978
- Lumini pentru dragostea mea, Editura Eminescu, București, 1978
- 'Peisaj românesc, Editura Militară, București, 1979
- Copilul cu inima de aur. Povești și povestiri istorice, București, 1980 (literatură pentru copii?)
- Copilul și țara, 1981
- Cântec la plecarea verii, Editura Albatros, București, 1982
- Scriitori care au devenit amintiri - Vol. II, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982 (memorialistică)
- Scară la cer, Colecția "Biblioteca pentru toți", Editura Minerva, București, 1983 (prefață de C. Stănescu
- Cântece pentru mama, Editura Ion Creangă, București, 1984
- La ceasul de taină, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986
- Vânătoarea de foc. Versuri, Editura Eminescu, București, 1986
- Scrisori către plante, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1997 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol, cu un cuvânt înainte de Sultana Craia)
- Scriitori care au devenit amintiri. Pagini de jurnal, Editura Universal Dalsi, București, 1999 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol)
Virgil Carianopol | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 29 martie 1908 Caracal, Olt |
Decedat | (76 de ani) București, RS România |
Cetățenie | România |
Ocupație | poet |
Activitate | |
Limbi | limba română |
Ernő Grünbaum | |
Ernő Grünbaum, autoportret, 1935 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Oradea, Austro-Ungaria |
Decedat | anii 1940 (31 de ani) Lagărul de concentrare Mauthausen-Gusen, Austria |
Cetățenie | Ungaria |
Ocupație | pictor litograf[*] ilustrator[*] |
Activitate | |
Mișcare artistică | expresionism |
Opere principale:
- Introducere matematică în mecanica fluidelor (franceză Une introduction mathématique a la mécaniques des fluides), apărută în 1952 în Editura Academiei Române și ulterior, în 1959 în Editions Gauthier-Villars,[9] lucrare distinsă în 1955 cu Premiul de Stat.[2]
- Mecanica teoretică, Editura Științifică și Pedagogică, București, 1980
- Dicționar de matematici generale, Editura Enciclopedică Română, 1974
Caius Iacob | |||
Caius Iacob | |||
Date personale | |||
---|---|---|---|
Născut | 29 martie 1912 29 martie 1912 Arad, Austro-Ungaria | ||
Decedat | (79 de ani) București, România | ||
Cetățenie | România | ||
Ocupație | Matematician | ||
Activitate | |||
Alma mater | Universitatea din București[1] Universitatea din Paris[1] | ||
Organizație | Universitatea din București Universitatea Babeș-Bolyai din Cluj | ||
Lucrări remarcabile | Introducere matematică în mecanica fluidelor Mecanica teoretică | ||
Cunoscut pentru | Contribuții în domeniul mecanicii fluidelor și a analizei matematice | ||
Titlu academic | Profesor doctor | ||
Partid politic | PNȚCD | ||
Premii | Premiul de Stat (1955) | ||
| |||
Membru al Academiei de Științe din România |
* 1924: Bianca Maria Piccinino (n. 29 ianuarie 1924,[1] Triest) este o moderatoare TV și jurnalistă italiană. A fost prima femeie care a prezentat știrile la televiziunea italiană.
Bianca Maria Piccinino | |
Bianca Maria Piccinino | |
Date personale | |
---|---|
Născută | (96 de ani) Triest, Regatul Italiei |
Cetățenie | Italia |
Ocupație | jurnalistă prezentatoare de televiziune[*] autoare science communicator[*] |
Activitate | |
Alma mater | University of Trieste[*] |
Organizație | RAI |
* 1934: Avraham Klein, cunoscut în lume ca Abraham Klein (în ebraică: אברהם קליין, născut la 29 martie 1934 la Timișoara) este un arbitru israelian de fotbal, evreu originar din România, unul din cei doi arbitri de fotbal din Israel care s-au bucurat de o largă recunoaștere internațională. S-a distins, printre altele, ca arbitru la Campionatul Mondial de Fotbal 1970 în meciul însemnat din grupele preliminare dintre deținătoarea cupei mondiale, selecționata Angliei și echipa Braziliei, în meciul din sferturile de finală la Campionatul Mondial de Fotbal 1982, dintre echipele Italiei și Braziliei și ca arbitru de tușă în meciul din finala acelui Mondial, între Italia și Germania, pe Stadionul Santiago Bernabéu din Madrid.
* 1935: Sandra G. Harding (n. 29 martie 1935) este o filozoafă feministăamericană, având contribuții importante în epistemologie, teoria postcolonială, filozofia științei sau metodologia de cercetare. În prezent este profesoară de științe sociale la Universitatea din California, Los Angeles (UCLA) și profesor de filozofie asociat la Universitatea Michigan. Ea a coordonat Centrul de Studii Feministe UCLA în perioada 1996-2000 și a co-editat publicația Semne: Jurnalul Femeilor în Cultură și Societate (2000-2005). A contribuit la teoria obiectivă și la studiul multicultural al științei. În anul 2013 a primit premiul John Desmond Bernal oferit de către Societatea pentru Studii Sociale ale Științei.
Sandra G. Harding | |
Date personale | |
---|---|
Născută | (84 de ani) Statele Unite ale Americii |
Cetățenie | SUA |
Ocupație | filozoafă profesoară universitară Emerit |
Activitate | |
Organizație | University of California, Los Angeles |
Premii | Jessie Bernard Award[*] () John Desmond Bernal Prize[*] () |
Hill s-a născut pe 29 martie 1939 în Veneția, Italia. Mama lui, Hildegard Girotti (născută Thieme) a fost o germancă originară din Dresda, iar tatăl lui, Girolamo Girotti, a fost un italian, chimist de profesie. Pe timpul copilăriei sale, Terence Hill a locuit într-un orășel din Germania. El a rămas acolo până la finalul celui de-al doilea război mondial, supraviețuind unor bombardamente. La 12 ani a fost descoperit de regizorul italian Dino Risi, el devenind actor de tânăr.
Filmografie:
- 1951 Vacanze col gangster
- 1952 Un Amore per te
- 1953 Villa Borghese
- 1953 La voce del silenzio
- 1954 Divisione Folgore
- 1955 Gli sbandati
- 1955 La vena d'oro
- 1956 I vagabondi delle stelle
- 1956 Mamma sconosciuta
- 1957 Lazzarella
- 1957 Guaglione
- 1957 Pescarii din arhipelag (La grande strada azzurra), regia Gillo Pontecorvo
- 1958 La spada e la croce
- 1958 Novelliere: The picture of Dorian Gray, Il (film TV)
- 1958 Anna di Brooklyn
- 1959 Cerasella, regia Raffaello Matarazzo, rol: Mario Girotti
- 1959 Spavaldi e innamorati
- 1959 Il padrone delle ferriere
- 1959 Primo Amore, regia: Mario Camerini
- 1960 Giuseppe venduto dai fratelli
- 1960 Un militare e mezzo
- 1960 Cartagine in fiamme
- 1960 Annibal
- 1960 Juke box urli d'amore
- 1961 Pecado de amor
- 1961 Le meraviglie di Aladino
- 1962 Il giorno più corto
- 1962 Dominatore dei sette mari, Il
- 1963 Ghepardul (Il gattopardo) - contele Cavriaghi
- 1964 Winnetou partea a II-a
- 1964 Among Vultures
- 1965 Duell vor Sonnenuntergang
- 1965 Schüsse im Dreivierteltakt
- 1965 Der Ölprinz
- 1965 Ruf der Wälder
- 1965 Old Surehand
- 1966 Die Nibelungen, Teil 1: Siegfried
- 1967 Rita nel West regia: Ferdinando Baldi
- 1967 Feldmareșala (La feldmarescialla), regia: Steno
- 1967 Io non protesto, io amo(1967, as Mario Girotti)
- 1967 Die Nibelungen, Teil 2: Kriemhilds Rache
- 1967 Dio perdona... Io no!
- 1968 Preparati la bara!
- 1968 I quattro dell'Ave Maria
- 1969 Barbagia
- 1969 Aur și circ
- 1970 La collera del vento
- 1970 Mi se spune Trinity (Lo chiamavano Trinità)
- 1971 Blackie the Pirate (Il corsaro nero
- 1971 Trinity Is Still My Name
- 1972 Dați totul, băieți! (Più forte, ragazzi!)
- 1972 Vero e il falso, Il
- 1972 Un gentleman în vestul sălbatic (E poi lo chiamarono il magnifico), regia: Enzo Barboni
- 1973 Il mio nome è Nessuno(My Name Is Nobody)
- 1974 Porgi l'altra guancia
- 1974 Atenție, nu ne supărați
- 1975 A Genius, Two Partners and a Dupe
- 1977 Doi superpolițiști (I due superpiedi quasi piatti)
- 1977 Mr. Billion
- 1977 Mergi sau mori (March or Die)
- 1978 Par și impar (Pari e dispari)
- 1979 Io sto con gli ippopotami
- 1979 'Org
- 1980 Superpolițistul (Poliziotto superpiù)
- 1981 Prietenul la nevoie se cunoaște (1981)
- 1983 Contra cronometru
- 1984 Substituire cu bucluc
- 1984 Don Camillo
- 1985 Băieți buni, băieți răi[necesită citare]
- 1987 Renegade
- 1990-1993 Lucky Luke
- 1993 Lucky Luke (10 episoade)
- 1995 Botte di Natale
- 1997 Cyberflic
- 2006 L'uomo che sognava con le aquile (TV)
- 2009 L'uomo che cavalcava nel buio
- Doc West 2008-2009
- 2010 Tiggremann
- Don Matteo 8 seasons/168 episodes, 2000–2011
- Un passo dal cielo (12 episodes, 2010–2011)
- Doc West's Conscience:Part / 2011
Terence Hill | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Mario Girotti |
Născut | (80 de ani) Veneția, Veneto, Italia |
Căsătorit cu | Lori Hill (1967-prezent), 2 copii |
Copii | Jess Hill[*] Ross Hill[*] |
Cetățenie | Italia |
Etnie | italian |
Ocupație | regizor de film umorist[*] regizor de televiziune[*] producător de televiziune actor de film producător de film actor de televiziune[*] |
Alma mater | Actors Studio[*] Universitatea Sapienza din Roma |
Ani de activitate | 1951–prezent |
Alte premii | |
David di Donatello Award for Lifetime Achievement[*] (2010) Premiul Bambi (1975) pentru Porgi l'altra guancia[*] și Atenție, nu ne supărați honorary citizen of Lommatzsch[*] (1995) |
- De pe pământ (EPL, 1963)
- La ritmul naturii (EPL, 1966)
- Norii (EPL, 1968)
- Agonice (EPL, 1970)
- Coline (Cartea Românească, 1970)
- Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
- Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
- Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
- Pasteluri (Albatros, 1974)
- Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
- Limanul orei (Eminescu, 1976)
- Poeme (Albatros, 1977; antologie)
- Ploi de piatră (Albatros, 1979)
- Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
- Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
- Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
- Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
- Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
- Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
- Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
- Foșnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
- Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
- Pretext de conversație (Helicon, 1998; antologie)
- Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
- Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
- Netrăitele (Vinea, 2004)
- Netrăitele II (Vinea, 2008).
- Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009
Constanța Buzea | |
Constanța Buzea în 2007 | |
Date personale | |
---|---|
Născută | 29 martie 1941 București, România |
Decedată | (71 de ani) București, România |
Căsătorită cu | Adrian Păunescu |
Copii | Ioana Păunescu Andrei Păunescu |
Naționalitate | română |
Cetățenie | România |
Ocupație | poet |
Limbi | limba română[1] |
Activitatea literară | |
Mișcare/curent literar | Neomodernism |
Specie literară | Poezie |
- Divorț... din dragoste (1992)
- "Tănase Scatiul" regia Dan Pița;
- "Rug și flacără" regia Adrian Petrungenaru;
- "Buzduganul cu trei peceți" regia Constantin Vaeni;
- "Aurul alb" regia Constantin Drăgănescu;
- "Hotel de lux" regia Dan Pița;
- În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură regia Sinișa Dragin (2001
- "Cortul" regia Bogdan Constantin Drăgan;
- "Tatăl Fantomă" regia Lucian Georgescu.
- „Dimineața care nu se va sfârși” regia Ciprian Maga
- „Live” regia Vlad Păunescu
- „Frozen Ignat” regia DInu Tănase
- „Sieranevada” regia Critsi Puiu
- „Un pas în urma seafimilor” regia Daniel Sandu
- 1989 – Premiul I pentru interpretare masculină la Gala spectacolelor pentru tineret de la Arad – rolul din Unchiul Vanea
- 1989 – Premiul Uniunii Tineretului Comunist pentru rolul „Unchiul Vanea” din piesa cu același titlu de A.P.Cehov
- 1993 – Premiul Asociației umoriștilor români pentru rolul Decebal Sp.Necșulescu din …escu
- 1998 – Diploma Inspectoratului pentru cultură Dolj, atribuită personalităților craiovene
- 1998 – Diplomă de Onoare acordată de Teatrul Național Craiova cu prilejul împlinirii a 30 de ani de excepțională încununare artistică și slujire neîntreruptă a scenei craiovene
- 1999 – În topul stagiunii 1998-99 al revistei Scena din iulie 1999, este declarat cel mai bun actor al anului
- 2000 – Premiul UNITER pentru cel mai bun actor al stagiunii 1999-2000 (rolul Truffaldino din „Slugă la doi stăpâni”)
- 2002 – Premiul Național pentru remarcabile contribuții la dezvoltarea interpretativă în teatrul românesc contemporan acordat de Teatrul Dramatic ELVIRA GODEANU - Tîrgu Jiu
- 2002 – Diploma pentru creații remarcabile ale personajelor din opera lui T.Mușatescu – din partea Teatrului de Comedie, acordate cu ocazia premierei„ …escu” de Tudor Mușatescu, interpreților personajelor lui Mușatescu.
- 2002 – Diploma de onoare a Consiliului Municipal Craiova pentru creații remarcabile pe plan național și internațional.
- 2005 – Premiul TVR International
- 2008 – Diplomă de Excelență acordata de Primăria Municipiului Craiova, Maestrului Valer Dellakeza pentru merite deosebite obținute pe scenele naționale și internaționale.
- 2008 – Diploma de Excelență acordată de Muzeul de Artă Craiova cu prilejul Centenarului acestuia pentru generoasa și elevata colaborare la evenimentele artistice și culturale la nivel național
- 2009 – Diploma de Excelență acordată cu prilejul împlinirii a 40 de ani de excepțională prezență artistică pe scena craioveană și pe marile scene ale lumii.
- 2012 – Premiul UNITER pentru întreaga activitate.
- 2013 - Premiul UNITER pentru rol secundar. Domnul Tot din „Familia Tot”
Valer Dellakeza | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (77 de ani) Craiova, județul Dolj |
Ocupație | actor |
* 1942: Sever Iosif Georgescu (n. pe 29 martie 1942 în Pietroșani) este un fizician, inventator și cercetător român controversat[1] ce a activat cu prioritate în învățământul universitar și preuniversitar în calitate de profesor de fizică.
- Alexandru Dumitru (Liceul de Fizică, Măgurele București) – două medalii de bronz la Olimpiada Internațională de Fizică, Polonia, Varșovia, 1974 și Germania de Est, Grustrow, 1975;
- Vasiliu Marius (Liceul „Nicolae Bălcescu”, București) Premiul II la Olimpiada de Fizică, faza internațională, București, 1983 și Premiul II la Olimpiada de Fizică, faza internațională, Sigtuna, Suedia, 1984;
- Andrei Pascovici (Liceul „Nicolae Bălcescu”, București) – Premiul II la Olimpiada Balcanică de Fizică și Chimie 1987, desfășurată la București;
- Costin Popescu (Liceul „Nicolae Balcescu”, București – s-a pregătit în cadrul Cercului de Fizică Experimentală condus de Prof. Sever Iosif Georgescu) – două medalii de aur în 1988 la Olimpiada Internațională de Fizică, Austria, Bad Ischi, 1988 și la cea din 1989 desfașurată în Polonia, la Varșovia;
- Ștefan Horațiu Nastase (Liceul „Nicolae Bălcescu”, București) – Premiul II la a XXI-a Olimpiadă Internațională de Fizică, Țarile de Jos, Groningen, 1990;
- Andrei Bernevig (Liceul „Nicolae Bălcescu”, București) a obținut medalia de aur în anul 1988 la Olimpiada Internațională de Fizică, Norvegia, Oslo, 1996;
- 1969: lucrarea „Studiul anizotropiei optice a macromoleculelor prin metoda fotoelasticității” (comunicare științifică, Sesiunea de referate și comunicări științifice studențești, tema lucrării de diplomă);
- 1975: brevet de invenție nr.82265/75 pentru lucrarea cu titlul „Avertizor de explozie pentru arzătoarele cu combustibil gazos”;
- 1981: „Interpretări geometrice înTeoria relativității restrânse” (comunicare științifică susținută la Baia Mare și publicată în Buletin de fizică și chimie, an V, vol.V, 1981, București);
- 1981: „Valoarea metodologică a informației în Fizică, importanța experimentului în obținerea informației”, publicată în Buletinul de fizică și chimie, an V, vol V, Societatea de Științe Fizice și Chimice, 1981, București;
- 1981: „Dispozitiv pentru incercări la solicitarea de torsiune” (Sesiunea de comunicări științifice București, 1981, publicată în Buletin de fizică și chimie, an V, vol.V, 1981);
- 1982: „Teoria relativității restrânse” (contribuții originale, reprezentând tema lucrării de Gradul I);
- 1984: „Termostat electronic” (comunicare științifică, editia a VIII-a, a Colocviului Național de fizică “Evrika”, Buzău, publicată în revista Evrika, nr.7-8, 2001 și în cartea sa Primul Pas spre Premiul Nobel în Fizică, editura Curtea Veche Publishing, 2001, București);
- 1986: „Instalație universală pentru studiul proprietăților fizico – mecanice a materialelor amorfe în scopul prevenirii fenomenului de oboseală și imbătrânire” (comunicare științifică, Chișinău,1997, Revista de fizică și chimie, nr.4, anul XXIII, aprilie, 1986, Societatea de Științe Fizice și Chimice din R.S.R.);
- 1998: „Regulator de temperatura în gama 0°C-1200°C” (comunicare științifică susținută la Chișinău în cadrul Sesiunii Internaționale de Fizică „Evrika”, publicată în Tehnium International 70, nr.1, ianuarie 1998);
- 1998: „Un punct de vedere metodologic privind formarea conceptului de <Teorie> în procesul de invățare al științelor fundamentale”; ( comunicare prezentată la “Simpozionul Național de Fizica–Chimie”,Târgu Mureș, 11-12 octombrie 1980, publicată în Buletin de Fizică și Chimie, anul V, volumul V, 1981, în revista de fizică Evrika, anul IX, Nr.11, noiembrie 1998 și în cartea sa, Primul Pas spre Premiul Nobel în Fizică, Editura Curtea Veche Publishing, București, 2001;
- 1999: „Aparat pentru determinarea operativă a concentrației suspensiilor apoase și a procentului de cocaină și heroină în droguri” (Sesiunea de comunicări științifice “Fizica –știință și obiect de învățământ la inceput de Mileniu III”, C.C.D.București, publicată în revista Evrika, nr.11/1999);
- 2000: „Instalație polifuncțională pentru studiul anizotropiei optice a macromoleculelor prin metoda fotoelasticității” (pentru Cercul de Fizică Aplicată și Experimentală), revista de fizică Evrika, an X, Nr.7-8, iulie-august, 2000, Brăila;
- 2000: „Mijloace de învățământ și de cercetare științifică de conceptie proprie-factor important în stimularea elevilor și studenților” (lucrare publicată în revista Evrika, an XI, Nr.10, octombrie, 2000, Brăila);
- 2000: „Programa de fizică pentru invățământul liceal” (Clasa a X-a, curs opțional Cds „Tipologia problemelor de fizică și Tehnici de laborator”, revista Evrika, nr.12-decembrie, 2000);
- 2001: „Pregătirea examenului de bacalaureat și admitere în invățământul superior-Teste” (Revista de fizică Evrika, an XI, nr.2, februarie, 2001, Brăila);
- 2001: „Aplicații ale opticii în artă” (publicată în revista de fizică Evrika, nr.10, octombrie, 2001, Brăila);
- 2001: „Barometrul cu apă” (comunicare prezentată de autor la ediția a VIII-a Colocviului Național de Fizică “Evrika”, Buzău, 1-3 iunie 2001, publicată în revista de fizică Evrika, nr.10, octombrie, 2001);
- 2001: „Texte Grilă – tip-Cauză –Efect”, articol publicat în revista de fizică Evrika, Nr. 2, februarie, 2001, Brăila;
- 2002: „L`enseignement de la Physique - CONFRONTATION EUROPEENNE. Des idées concernat le processus d`enseignement et d`apprentissage de la Physique en Roumanie” (comunicare sustinută la Conferința Europeană de Fizică, Centre de Physique des Houches, France (Adr.LMDH-Universite Pierre et Marie Curie 7525 Paris, France, articol publicat în revista de fizică Evrika, nr 7-8/iulie – august, 2002;
- 2003: „Metoda originală și aparat - de concepție proprie - pentru determinarea tensiunii superficiale a fluidelor” (comunicare științifică la Conferința Națională de Fizică “Învățământul și cercetarea științifică”, 26-28 septembrie 2003, București, lucrare publicată în revista Evrika, Nr.12, decembrie, 2003);
- 2004: „Variația cu umiditatea relativă a diferenței de potențial la planta Pelargonium zonale (mușcata)” (comunicare științifică, publicată în revista Cygnus, Centrul UNESCO Suceava, an.I, nr.2/2004;
- 2005: „Probleme de fizică” propuse de CUFR (CONSULTANȚA UNIVERSITARĂ FRANCO-ROMÂNĂ) la Examenul de Selecție pentru Cursurile Pregătitoare la Concursurile Superioare de Admitere în Școlile Superioare Franceze de Înalte Studii Inginerești ale grupului INSA (Institutele Naționale de Științe Aplicate Lyon – Toulouse – Strasburg – Rennes – Rouen), revista Evrika, Nr.9 (181), septembrie 2005;
- 2006: „Analiza unui experiment integrat în <Lecția de Fizică> și stabilirea legii fizice a fenomenului observat”, articol publicat în revista Cygnus, Anul III, nr.1(6)/ 2006, Centrul UNESCO Suceava.
- Cărți publicate[24]
- 1976: coautor al cărții Îndrumător de Metodica și practică pedagogică destinat studenților Institutului Politehnic București, editura Șiințifică și Enciclopedică, București;
- 1991: 50 lecții de fizică fără profesor, Editura ICAR, București, (Vezi coperta, Lecția 1, 2, etc...);
- 2000: Fizică Moleculară, căldură și termodinamică, în sprijinul candidaților pentru admitera în învățământul superior și pregătirii elevilor de performanță (Editura Tehnică, Bucuresti, 2000);
- 2001: Primul Pas spre Premiul Nobel în Fizică, Editura Curtea Veche, București (vezi coperta cărții);
- 2007: Gaze reale și transformări de fază, Editura Ars Docendi, Universitatea București;
- 2008: Fizică Moleculară.(Teorie, aplicații, probleme-sistem clasic, sistem grilă-extensii, lucrări de laborator), Editura Ars Docendi, Universitatea București;
- 2008: Fundamentele Termodinamicii Clasice (Teorie, aplicații, probleme-sistem clasic, sistem grilă-extensii, lucrări de laborator), Editura Ars Docendi, Universitatea București;
- 2008: Starea lichidă și solidă a materiei (Teorie, aplicații, probleme – sistem clasic, sistem grilă-extensii, lucrări de laborator), Editura Ars Docendi, București;
- 2010: coautor al cărții Gazes Réels et Transformations de Phases – Cours de Physique pour les Classes Prepas Scientifiques, niveau Math-Sup, Math-Spé., CUFR, Editions, GIL.
DISTINCȚII[25][MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1983 - 2004: DIPLOMA acordată de conducerea Colegiului Național „Sfântul Sava”, București – anual – „mulțumind d-lui prof.Sever Iosif Georgescu pentru contribuția deosebită la organizarea și desfășurarea Sesiunii de Comunicări Științifice <INTERFERENȚE>”;
- 1986: DIPLOMA – care atestă acordarea premiului I în etapa republicană pentru lucrarea <Instalație universală pentru studiul proprietăților fizico-mecanice ale materialelor amorfe> – ca rezultat al creației științifice și tehnice din cadrul Festivalului Național <Cântarea României> ediția a V-a”;
- 1998, 2005, 2007: „DIPLOME de FIDELITATE”- “pentru contribuție statornică la apariția revistei Evrika și cultivarea interesului pentru studiul Fizicii” (din anul 1990 până în prezent);
- 2005: „DIPLOMA de EXCELENTA” – acordată de Societatea Română de Fizică pentru sprijinul acordat acțiunilor din cadrul <ANULUI MONDIAL al FIZICII 2005>”;
- 2006: DIPLOMA„ GHEORGHE LAZĂR CLASA I” – “pentru merite deosebite în activitatea la catedră și pentru rezultate remarcabile obținute în formarea și educarea tinerilor”, acordată de M.Ed.C;
- 2006: „DIPLOMA” – „pentru intreaga activitate didactică, evidențiată în cadrul Evenimentului Educațional <ZILELE FIZICII LA IULIA HAȘDEU>, desfășurat în perioada 29-31 mai 2006”, acordată de Inspectoratul Școlar al Municipiului București, Casa Corpului Didactic București, Facultatea de Fizică-Universitatea București;
- 2005: DIPLOMA „pentru participarea la Sesiunea <EINSTEIN ÎNTRE MATEMATICĂ și FIZICĂ> cu lucrarea <Interpretări geometrice în Teoria relativității>”, acțiune organizată de Grupul Scolar Mihai Bravu, București, diploma fiind acordata de Societatea de Stiințe Matematice-București, Fundația Physis 3, Inspectoratul Școlar al Municipiului București;
- 2005-2008: „DIPLOME de PARTICIPARE” pentru lucrări didactice și științifice susținute cu ocazia unor evenimente educaționale ca “Zilele Fizicii la Iulia Hasdeu”, Zilele Liceului la: C.A.Roseti, Marin Preda, Mihai Viteazul, etc…
- 31 august 2013"DIPLOMA DE EXCELENTA"prin care se acorda TITLUL de EXCELENTA pentru activitatea de exceptie depusa in slujba comunitatii,pentru prestigiul moral,profesional si civic cu prilejul Zilei Fiilor si Cetatenilor de Onoare ai Argesului si Muscelului ,eveniment organizat in cadrul Sarbatorilor Argesului si Muscelului, editia a VII-a.
Sever Iosif Georgescu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (77 de ani) Pietroșani, Argeș |
Naționalitate | română |
Cetățenie | România |
Ocupație | fizician inventator |
Operă / Lucrări | |
Educație | Facultatea de Fizică, Facultatea de Matematică sub egida Universității din București |
Proiecte importante | Vedeți secțiunea Activitatea științifică și publicații |
* 1943: Sir John Major (n. ,[1][2][3][4] Londra, Regatul Unit) este un politician britanic. A fost prim ministru al Marii Britanii din 1990 până în 1997. A fost învestit în funcție după ce antecesoarea sa, Margaret Thatcher, a demisionat de la conducerea Partidului Conservator (și astfel concomitent din funcția de premier britanic).
John Major | |
John Major | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (76 de ani)[1][2][3][4] Londra, Regatul Unit |
Părinți | Tom Major-Ball[*][5] Gwendolyn Minny Coates[*][5] |
Frați și surori | Terry Major-Ball[*] |
Căsătorit cu | Norma Major[*] (din ) |
Copii | Elizabeth Major[*][5] James Major[*][5] |
Cetățenie | Regatul Unit |
Religie | Biserica Anglicană anglicanism[*] |
Ocupație | politician bank manager[*] autobiograf[*] |
Shadow Foreign Secretary | |
În funcție – | |
Precedat de | Robin Cook[*] |
Succedat de | Michael Howard[*] |
Lider al Opoziției în Camera Comunelor a Regatului Unit | |
În funcție – | |
Precedat de | Tony Blair |
Succedat de | William Hague[*] |
Membru al celui de-al 52-lea Parlament al Regatului Unit | |
În funcție – | |
Circumscripția | Huntingdon[*] |
Member of the 51st Parliament of the United Kingdom | |
În funcție – | |
Circumscripția | Huntingdon[*] |
Ministru al Serviciului Civil | |
În funcție – | |
Al 72-lea Prim-ministru al Regatului Unit | |
În funcție – | |
Precedat de | Margaret Thatcher |
Succedat de | Tony Blair |
Prim lord al Trezoreriei | |
În funcție – | |
Precedat de | Margaret Thatcher |
Șef al Partidului Conservator | |
În funcție – | |
Precedat de | Margaret Thatcher |
Succedat de | William Hague[*] |
Ministru de finanțe al Regatului Unit | |
În funcție – | |
Precedat de | Nigel Lawson[*] |
Succedat de | Norman Lamont[*] |
Secretar de stat pentru Afaceri Externe și ale Commonwealth-ului | |
În funcție – | |
Precedat de | Geoffrey Howe[*] |
Succedat de | Douglas Hurd[*] |
Secretar-șef al Trezoreriei | |
În funcție – | |
Precedat de | John MacGregor[*] |
Succedat de | Norman Lamont[*] |
Member of the 50th Parliament of the United Kingdom | |
În funcție – | |
Circumscripția | Huntingdon[*] |
Member of the 49th Parliament of the United Kingdom | |
În funcție – | |
Circumscripția | Huntingdon[*] |
Membru al celui de-al 45-lea Parlament al Regatului Unit | |
În funcție – | |
Circumscripția | Huntingdonshire[*] |
Membru al Consiliului de Coroană al Regatului Unit | |
Premii | Knight of the Garter[*] (din ) |
Partid politic | Con |
Alma mater | Rutlish School[* |
* 1944: Nicolae Bacalbașa (n. , București, România) este un medic anestezist, scriitor și om politic din România. A fost în perioada 2012-2016 președintele Consiliului Județean Galați, în urma alegerilor din iunie 2012.
În iunie 2012 a fost ales în funcția de președinte al Consiliului Județean Galați din partea USL. La alegerile legislative din 2016 a candidat în județul Galați pe listele PSD și a fost ales deputat. În mai 2017 s-a făcut remarcat prin folosirea de ceea ce presa a denumit „gesturi obscene și vocabular suburban”.[2][3] Ca urmare, grupul parlamentar al Partidului Social Democrat a hotărât suspendarea sa din partid pe un termen de șase luni.
Nicolae Bacalbașa | |
Nicolae Bacalbașa | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (75 de ani) București, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | medic politician scriitor |
Membru al Camerei Deputaților a României | |
Deținător actual | |
Funcție asumată | |
Circumscripția | Galați |
Președinte al Consiliului Județean Galați | |
În funcție iunie 2012 – iunie 2016 | |
Partid politic | PSD |
* 1946: Piotr Müldner-Nieckowski (n. 29 martie 1946 în Zielona Góra) este un scriitor polonez, medic, lingvist (frazeolog și lexicograf), editor. Câteodată publică sub numele de Piotr Muldner sau ca PMN, pmn, Pemen. Este fiul lui Wiesław Müldner-Nieckowski (1915-1982), sculptor, pictor, grafician precum și fratele mai mare al lui Jacek Müldner-Nieckowski, sculptor. A studiat la Academia de Medicină din Varșovia ( 1964-1970). Specialist în boli interne. Doctor în medicină. Doctor în științe umaniste, profesor UKSW. Soția Małgorzata născută Olszewska (1948-1999) a fost sculptoriță, bijutieră, compozitoare. A doua soție Mirosława este bibliotecară. Fiica, Justyna Jannasz este iberistă, traducătoare și marketinger, fiul, Łukasz este doctor psihiatru, psihoterapeut. De la începutul carierei profesionale până în 1993 lucrează la Spitalul Wolski din Varșovia ca medic în cadrul secției de boli interne, chirurg șef, președinte al Secției de Organizare și Supraveghere, ocazional ca medic voluntar. În timpul războiului (medic de regiment)în Grudziadz între 1973-1974. Cercetător științifico-didactic la Facultatea de Medicină din Varșovia în cadrul Departamentului de Istorie a Medicinei și Farmaciei 1974-1978. Redactor-șef al Institutului Național al Publicațiilor medicale (PZWL) 1983-1986, de unde a fost înlăturat în urma represiunilor politice. A pus bazele propriei firme de redactare a textelor - Agenția de Servicii Literar-Artistice (AULA) 1987, urmând să fie transformată în Editura AULA(1990- ). A lucrat și ca medic privat 1994-2010. Cercetător științifico-didactic în Departamentul de Stiințe Umaniste UKSW 2000- , profesor asociat 2010- Fondatorul și directorul studiilor postuniversitare de Editură Contemporană UKSW 2000- Președinte al Departamentului de Editură și Critică de text la Institutul de Filologie polona UKSW 2005- ,Membru al Asociației Literaților Polonezi 1970-1983, Asociația Scriitorilor polonezi 1989- , Comisia de Frazeologie a Comitetului de Lingvistică PAN 2003- A obținut bursa și premiul „Tadeusz Borowski” 1976, Medalia „Janusz Korczak” 1982, Premiul și distincția Radioului Polonez pentru opera de la radio 1992, Medalia Comisiei de Educație Națională 2003, Medalia pentru servicii aduse culturii în războiul polonez 2008, Premiul pentru Critica artistică „Cyprian Kamil Norwid” 2012 pentru tomul de poezie „Parc“, și multe altele. A colaborat sau colaborează cu reviste literare și științifice sau a fost (este) redactorul lor ( printre altele „Noul medic”, „Noua expresie”, „Viața Literară”, „Arhiva de istorie și filosofie a medicinei”, „Săptămânal medical polonez”, „Forumul academic”, „Puls”, „Łabuź”. Autorul algoritmilor de computer ai impărțirii corecte a expresiilor, corectura automatizată și ajustare, algoritmul serviciilor secțiilor din spital si programelor de servicii lexicografice a bazelor de date.
- Cortul cu 8 poezii (foaie poetică Varșovia, Noua Expresie nr. 6, 1975)
- Invenția umană (poezie: După lac, Olsztyn 1978)
- Vă rog dormiți (povestire; Scântei,, Varșovia 1978)
- Himalaje (roman: Agenția Editorială a Tineretului, Varșovia 1979)
- Casca invizibilității (roman: După lac, Olsztyn 1980)
- Dormind în oraș (roman; Cititor, Varșovia 1983)
- Diavolul în locul Salvatorului (roman; Ed. Pom. Szk, Varsovia 1990)
- Despre porc(satiră; Aula, Varsovia 1993)
- Umiditate(poezie; Asociația Poeților, Varșovia 1997)
- Cum să fii cititor(satiră; Aula, Varșovia 1998)
- Nu este cârlig pe birou (satira; Aula, Varșovia 1999)
- Îndrumător pentru băieți(satira; Aula, Varșovia 1999)
- Peste femeie lamentație (poezie; Aula, Potcoava de pădure 2001)
- Furtunul de gaz. Poem de serviciu (poezie; Aula, Potcoava de pădure 2004)
- Pănuță. Drame la radio (12 audiții la radio Editura „Adam Marszałek”, Toruń 2007)
- O dată numai unul, 53 de povestiri din stare continuă (proză Editura Volumen, Varșovia 2007)
- Müldner & Jakób. Corespondență literară Piotr Müldner- Niechowski și Lech M. Jakób (scrisori-eseuri, Editura „Adam Marszałek”, Toruń 2010)
- Parc (poezie Aula, Varșovia 2011)
- Drame la radio, piese la radio
- În întuneric. Premiul I la Concursul de Piese de radio al Tinerilor scriitori. Debut la radio ((1972, 1972, 1973, 1974)
- Sticle (1973, 1973 2x, 1974)
- Iar la sfârșit foarte întuneric. Înregistrate de către aproape toate radiourile din Europa între anii 1974-1979.. Distincția I la Festivalul Pieselor de Radio 1975, emisiune poloneză- 1974, 1975, 1976, 1977, 1979.
- Deșerturi (1974, 1974).
- Variații la radio, ciclu de miniaturi (1974, 1974, 1975)
- Lucrul manual. Distincție, concurs la Radioul Polonez din Varșovia (1976, 1977)
- Cerul este albastru (1977, 1977)
- Epistola ( 1977, 1977)
- Să luăm și liniște (1977, 1978)
- Câștiguri bunicele, premiul I, concurs la Radioul Polonez, pr II Varșovia (1977, 1977 2x, 1979 2x, 1980 2x)
- Mână sigură. Premiul II, la concursul Radioului Polonez pr I și II Varșovia, Premieră lunară
- Foaie de cort, premiul II, concurs Radio Bydgoszcz (1978, 1978, 1980)
- Călătorie la timp (1978, 1978)
- Broasca, premiul II, concurs la Radioul polonez, Varșovia
- Ce vrei să faci (1979, 1979)
- Boala incurabilă ( 1980, 1980)
- Vă rog, dormiți (1980, 1980)
- Vedere peste Vistula (1980, 1980)
- Mâini până sus (1984, 1984, 1985)
- Au tras în aer (1984, 1984 2x, 1985 2x, 1987)
- Munca,încă o dată munca (1986, 1986 2x, 1990, 1991)
- Baricada (1987, 1987, 1988, 1998, 1990, 1991, 1998, 2005)
- Toți spun la revedere (1987, 1987)
- Viața chirurgilor (1987, 1987 2x, 1988, 1989, 1991)
- Frizerul-chirurg Grand Prix, Festivalul Audițiilor la Radio în Mielec (1988, 1988, 1989, 1989, 1990, 1991 2x, 1992, 2001, 2004)
- Peretele(1990, 1990, 1991, 1991, 1996, 1998, 2005)
- Urme (1992, 1992)
- Merișoare și mere (1996, Radio pentru Tine, poveste la radio, 16 episoade – împreună cu Ilona Łepkowska)
- Cutia neagra (1996, 1997)
- Bandiții (1996, 1996, 1997, 1998, 2006), înregistrate și în Slovacia,Cehia, Germania, Belgia, Olanda.
- Bunicul( 1996, 1997, 1999)
- Peste 200 de miniaturi la radio, adică Povestea unui soldat(1996, 1997)
- Locuință de închiriat(1997, 1998, 2000)
- Marinarul (1999, 1999)
- Țipăt în depărtare (2000, 2001, 2002, 2003)
- Prințesa (1999, 2000, 2001, 2003, 2004)
- Ultimele cuvinte( 2001, 2003)
- Peste femeie lamentație, audiție poetică (2003, 2004, 2006)
- Banal. Distincție în Concursul Redacției Programelor catolice (2004, 2004)
- Casa cu bani (2004, 2004)
- Pănuță. Emfază la Concursul de Radio Polonez Varșovia (2004, 2005)
- Cutia de scrisori. Emfază la Concursul de Radio Polonez Gdańsk cu ocazia a 25 ani de „Solidaritate” (2005)
- Poarta spre cer. Radio Szczecin (2006)
- A opta datorie de serviciu (2006, 2009)
- Doamna la conac (2010)
- Țintă-foc! (2011)
- Mai aproape decât crezi
- aprox. 40 publicații la radio dispersate
- Marele dictionar frazeologic al limbii polone (Lumea Cărții, Varșovia 2003)
- Noul dicționar școlar frazeologic (împreună cu fiul Łukasz Müldner-Nieckowski, Lumea Cărții, Varșovia 2004)
- Marele dicționar de prescurtări și abrevieri (Editura Europa, Wrocław 2007)
- Frazeologia extinsă. Studiu lexicografic (Casa de editură Volumen, Varșovia 2007)
- în jur de 190 publicatii stiintifice, medicale, filologice, dispersate, Redacția științifică, elaborări științifice
- Dicționarul limbii polone ( ed. W. Doroszewski), operă cu aprox. 45 cuvinte până la volumele literelor N-Z din domeniul biologiei și medicinei, Varșovia 1962-1965
- Dicționarul limbii polone ( ed. M. Szymczak), operă cu aprox. 60 parole din domeniile fizicii, chimiei, biologiei și medicinei, Varșovia
- Ryszard Milczewski-Bruno. Poezie, introducere critică, schiță biografică, redacția științifică. LSW,Varșovia 1981.
- Dicționar polonez de medicină, ed. 2., PAN - PZWL, elaborare 37 cuvinte, Varșovia 1986.
- Sebastian Kneipp. Tratamentul meu cu apă, introducere critică, selecție, aranjament, elaborare text. WAiP, Varșovia 1988.
- Andrzej Dąbrówka, Ewa Geller, Dicționar de antonime, redacție științifică și editorială, Varșovia 1995.
- Marian Mazur, Cibernetică și caracter, redacție științifică, introducere, biografia și bibliografia, Podkowa Leśna 1996.
- Arnold Hilgers, Inge Hofman, Melatonina, redacție științifică și consultarea exemplului din limba germană, Varșovia 1997.
- F.A. Ingelheim, Ingo Swoboda, Vinul pentru sănătate, redacție științifică și consultarea exemplului din limba germană, Varșovia 1997.
- Józef Waczków, Despre arta exemplului, introducere, redacție științifică, Varșovia 1998.
- Enciclopedia universală, concepția lexicografică, elaborarea științifică a clasificării domeniilor și netului de parole, elaborare științifică a programului editorial, ed. Europa, Wrocław, 2006.
- Memoriul Ninei 1916-1919, http://lo43.pl/nauczyciele/j_niemczynowicz_pamietnik/pamietnik_niny.php (2009).
- Kazimierz Bosek, Pe urmele secretelor lui Jan din Pădurea Neagră, redacție științifică, editorială , tipografie. Ed. AULA, Varșovia 2011.
Christopher Lambert | |
Lambert at the 2013 Monte-Carlo Television Festival | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Christophe Guy Denis Lambert |
Născut | (62 de ani) Great Neck, New York, SUA |
Căsătorit cu | Diane Lane (1988–1994) Jaimyse Haft (1999–2000) Sophie Marceau (2012–2014) |
Copii | 1 |
Cetățenie | Franța SUA |
Ocupație | Actor |
Activitate | |
Alma mater | Conservatorul din Paris Cours Florent[*] |
Ani de activitate | 1978–prezent |
Partener(ă) | Alba Parietti[*] |
Premii | César pentru cel mai bun actor () Premiul César |
Salva s-a născut în Martinez, California. A crescut vizionând Creatures Features la televizor. În 1986, a produs un film horror ce avea un mic buget, pe nume Something in the Basement care a atras atenția producătorului Francis Ford Coppola, care l-a ajutat financiar pe Salva la primul său film de mare durată, Clownhouse (1989), și la alte filme ulterioare. Salva este homosexual.
- 2015: Jeepers Creepers III
- 2014: Dark House
- 2012: Haunted
- 2011: Rosewood Lane
- 2006: Peaceful Warrior
- 2003: Jeepers Creepers II
- 2001: Jeepers Creepers
- 1999: Rites of Passage
- 1995: The Nature of the Beast
- 1995: Powder
- 1989: Clownhouse
- 1986: Something in the Basement
Victor Salva | |
Salva în 2000 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (61 de ani) Martinez, California, United States |
Cetățenie | SUA |
Ocupație | regizor de film |
Activitate | |
Ani de activitate | 1986 – prezent |
Lucrări remarcabile | Powder Jeepers Creepers |
Premii | Moxie! Award for Best Feature – Santa Monica Film Festival 1999 Rites of Passage |
* 1959: Nouriel Roubini (n. 29 martie 1959, Istanbul, Turcia) este un economistamerican și profesor universitar al Școlii de Afaceri Stern[1] (în englezăLeonard N. Stern School of Business) din cadrul Universității din New York care a prezis Criza economică mondială din 2007–2010 încă din anul 2005.
- „Cred că investiția în educația mea a fost esențială, deși a fost mai degrabă o investiție în timp decât în bani.”
- (I think investing in a good education has been key for me, although the investment was more in time than money.)
- O bună parte din anii '90 a fost cercetător și a predat la Universitatea Yale, iar apoi a lucrat, în New York, la FMI, Sistemul Federal de Rezerve al Statelor Unite ale Americii, Banca Mondială și Bank of Israel.În 1998 a lucrat în Consiliul economic de la Casa Albă, în timpul administrației Clinton, iar apoi la Departamentul de Finanțe al SUA.În prezent este profesor universitar al Școlii de Afaceri Stern[1] (în engleză Leonard N. Stern School of Business) din cadrul Universității din New York.
Nouriel Roubini
Nouriel Roubini în ianuarie 2009Date personale Născut 29 martie 1959
Istanbul, TurciaCetățenie americană Ocupație economie mondială Activitate Alma mater Universitatea Luigi Bocconi (Licențiat în 1982)
Universitatea Harvard (Doctor din 1988)Cunoscut pentru previziunea Crizei economice mondiale din 2007–2010 încă din anul 2005
* 1961: Michael Winterbottom (n. 29 martie 1961) este un prolific regizor britanic de film, care are în palmares 70 de pelicule. Și-a început cariera la Televiziunea britanică, de unde a putut să avanseze în cariera sa. Trei dintre filmele sale au fost nominalizate la Festivalul de Film de la Cannes, pentru premiul Palme d'Or, Welcome to Sarajevo, Wonderland și 24 Hour Party People.
S-a născut în Blackburn, Lancashire. A urmat cursurile Oxford și Bristol, iar începutul carierei sale a fost în televiziune, cu episoade pilot ale diverselor serialelor celebre, printre care Cracker, două documentare despre Ingmar Bergman. A mai regizat un mini seriale - Familia, scris de Roddy Doyle. Însă această miniserie l-a adus pe Winterbottom în atenția publicului pentru că serialul capta cate un personaj al clasei muncitorești, vorbind despre viața sa și riscurile la care se expune.
Michael Winterbottom | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (58 de ani)[1][2][3][4] Blackburn, Regatul Unit |
Cetățenie | Regatul Unit |
Ocupație | regizor de film editor de film[*] scenarist regizor de televiziune[*] producător de film |
Activitate | |
Alma mater | Universitatea din Bristol[*] Colegiul Balliol[*] |
- Proprietarii de stele (2001)
- Lori, Dan și Tanti Mili (2002)
- Orient Express (2004)
- Supraviețuitorul (2008)
- Împăratul Vrăjit (Dublaj, Bătrân de la palat) - voce versiune română
Dan Bittman | |
Dan Bittman la meciul de retragere al lui Andrei Pavel | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Dan Bittman |
Născut | (57 de ani) București, România România |
Cetățenie | România |
Ocupație | actor cântăreț actor de film compozitor |
Activitate | |
Gen muzical | Rock, pop rock |
Instrument(e) | voce[*] |
Ani de activitate | 1984–prezent |
Interpretare cu | Holograf, IRIS, Blitz, Domino, Incognito |
* 1963: Ioan Goanță (n. , Mehedinți, România) este un fost fotbalistromân, care a activat pe postul de mijlocaș.
* 1964: Monica Babuc (n. 29 martie 1964, Bardar, Ialoveni) este o politiciană și istorică din Republica Moldova, care din data de 30 mai 2013[1] și până la 8 iunie 2019 a fost Ministru al Educației, Culturii și Cercetării în patru guverne consecutive (Leancă, Gaburici, Streleț și Filip), după ce l-a înlocuit pe Boris Focșa (2009 - 2013).
Elle Macpherson în 2011 | |
Nume la naștere | Eleanor Nancy Gow |
---|---|
Data nașterii | (55 de ani)[1][2] |
Locul nașterii | Killara, Sydney, Australia |
Înălțime | 1,83 m[3] |
Culoarea părului | Castaniu[3] |
Culoarea ochilor | Căprui[3] |
Măsuri | 36C-25-35[3] |
Mărimea la rochie | (EU) 40[3] |
Soț(ie) | Gilles Bensimon (c. 1986–89) Jeffrey Soffer (c. 2013) |
Partener | Arpad Busson (1996–2005) |
Copii | 2 |
* 1967: Michel Hazanavicius (n. 29 martie 1967) este un producător, regizor de film și scenarist din Franța, care a primit Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor pentru Artistul.
Michel Hazanavicius | |
Michel Hazanavicius | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (52 de ani)[1][2][3] Paris, Franța[4] |
Frați și surori | Serge Hazanavicius[*] |
Căsătorit cu | Bérénice Bejo[*] |
Cetățenie | Franța |
Ocupație | producător de film regizor de film scenarist editor de film[*] |
Activitate | |
Domiciliu | Paris |
Alma mater | École nationale supérieure d'arts de Paris-Cergy[*] |
Premii | Premiul Sindicatului American al Regizorilor[*] Premiul Oscar pentru cel mai bun regizor |
Robert Negoiță | |
Primarul Sectorului 3, Robert Sorin Negoiță | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (47 de ani) comuna Măneciu, județul Prahova, România |
Părinți | Lidia și Ilie Negoiță |
Căsătorit cu | Magdalena Negoiță (1996 - 2008) Sorina Negoiță (2009 - prezent) |
Copii | 3 |
Naționalitate | Român |
Cetățenie | România |
Etnie | română |
Ocupație | om de afaceri |
Primarul Sectorului 3, Municipiul București | |
Deținător actual | |
Funcție asumată iunie 2012 | |
Deputat de Teleorman | |
În funcție 2008 – 26 iunie 2012 | |
Președinte al PSD la nivelul Sectorului 3 din București | |
Deținător actual | |
Funcție asumată 2012 | |
Secretar Executiv al PSD | |
În funcție 2008 – 2012 | |
Vicepreședinte al Tineretului Social Democrat (TSD) | |
În funcție 2004 – 2010 | |
Partid politic | Partidul Social Democrat |
Alma mater | Universitatea Bioterra, Universitatea Româno-Americană |
* 1973: Marc Overmars (n. 29 martie 1973) este un fost fotbalist olandez , care în prezent activează în calitate de director sportiv la clubul Ajax Amsterdam.
* 1974: Fabrizio Maria Corona (Catania, 29 Martie 1974) este un antreprenor și un personaj al televiziunii italiane. Numele lui Corona este legat de o serie de investigații efectuate de Procurorul republicii dar în particular, figurează alături de Lele Mora (agent a diferitor ”VIP” din lumea spectacolului ,ulterior achitat de acuzațiile împotriva lui.) ca principal acuzat în ancheta-scandal denumită ”Vallettopoli” pentru extorcare împotriva unor personaje din lumea spectacolului și a sportului, pentru care Curtea Supremă de Casație l-a condamnat, în data de 18 ianuarie 2013, la 13 ani și 2 luni de închisoare. În 18 iunie 2015 va începe perioada de probă cu serviciile sociale de la comunitatea Exodus a lui Antonio Mazzi unde va trebui să execute pedeapsa rămasă de 5 ani.
Născut în Târgoviște, Județul Dâmbovița, România, Cosmin Marinescu a urmat studiile liceale între anii 1990 și 1994, la o clasă cu profil matematică-fizică din cadrul Colegiului Național “Mihai Viteazul” din Ploiești. El a devenit apoi student al Academiei de Studii Economice din București, încheindu-și studiile de licență în 1998 și pe cele de masterat în 1999. În cursul ultimului an al programului de licență, Marinescu a studiat și în Franța, la Lille University of Science and Technology. În anul 1999 a început studiile doctorale, tot în cadrul Academiei de Studii Economice din București, obținând titlul de Doctor în Economie în anul 2003.
- "Lansarea analizei OCDE cu privire la 5 domenii cheie ale guvernanței publice și reformei administrative în România"[7]
- Seminarul "Politici economice pentru o creștere sustenabilă" organizat de Ministerul Finanțelor Publice[8]
- Întrunirea Comitetului Național ICC România[9]
- Dezbaterea Capitalism vs. Socialism organizată de Centrul de Economie Politică și Afaceri “Murray Rothbard” în parteneriat cu Centrul pentru Economie și Libertate – ECOL și CriticAtac [10]
- Lansarea Programului Prezidențial al Președintelui României [11]
- Acordarea unui interviu în cadrul rubricii TVR 1 "Interviurile Telejurnalului" [12]
Cosmin Marinescu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (43 de ani) Târgoviște, Romania |
Cetățenie | România |
Ocupație | Economist, Profesor universitar |
Consilier Prezidențial | |
Deținător actual | |
Funcție asumată 22 decembrie 2014 | |
Președinte | Klaus Iohannis |
Alma mater | Academia de Studii Economice din București |
* 1979: Pieter Merlier (n. 29 martie 1979, Sint-Eloois-Vijve, Belgia) este un fotbalist belgian care evoluează la echipa KSV Oudenaarde pe postul de portar. În România a jucat la Universitatea Craiova.
* 1979: Dorin Semeghin (n. 29 martie 1979, Gura Humorului) este un fotbalist român.
* 1984: Mai Satoda (Satoda Mai (里田 まい?); numele real: Mai Tanaka (田中 舞?); n. , Sapporo, Japonia) este o cântăreață și modeljaponeză, membră a trupei Country Musume.
Andreatti a urmat școala în Pergine și Trient (Trento), iar ulterior a fost un an în El Paso, Texas. După ce a fost aleasă Miss Italia a început să lucreze ca moderatoare la Rai 1. La 9 iulie 2010 s-a căsătorit cu avocatul Enzo La Rocca.
* 1989: Lilia Fisikovici (nume de fată Lilia Tozlovanu; n. 29 martie 1989) este o maratonistă moldoveancă
* 1989: Tomáš Vaclík (n. 29 martie 1989, Ostrava, Cehoslovacia, astăzi în Cehia) este un fotbalist ceh, care evoluează la echipa spaniolă Sevilla FC pe postul de portar.
* 1990: Florina Pierdevară (n. 29 martie 1990, Craiova) este o alergătoare de semifond specializată pe proba de 800 metri.
* 1991: N'Golo Kanté (n. ,[1] Arondismentul 10 din Paris, Franța) este un jucător de fotbal francez, care joacă pe postul de mijlocaș pentru clubul din Premier League Chelsea.
* 1991: Bae Joo-hyun (n. , Daegu, Coreea de Sud), cunoscută și ca Irene, este o cântăreață, rapperiță și model din Coreea de Sud, membră a trupei k-pop de fete Red Velvet care a debutat în 2014
Bae Irene | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | 배주현 |
Născută | (28 de ani) Daegu, Coreea de Sud |
Cetățenie | Coreea de Sud |
Ocupație | cântăreață model actriță |
Activitate | |
Alte nume | 아이린 Irene |
Alma mater | Haknam High School[*] |
Cariera muzicală | |
Activitate | |
Alte nume | 아이린, Irene |
Studii | Haknam High School[*] |
Gen muzical | K-pop |
Tipul de voce | mezzosoprană |
Instrument(e) | Vocal |
Ani de activitate | 2014–prezent |
Case de discuri | SM Entertainment |
Colaborare cu |
Sulli | |
Sulli | |
Date personale | |
---|---|
Născută | Busan, Coreea de Sud |
Decedată | (25 de ani)[4] Seongnam[*], Coreea de Sud |
Cauza decesului | Ataque al corazón[*] (spânzurare) |
Cetățenie | Coreea de Sud |
Ocupație | actriță cântăreață actriță de film model |
Activitate | |
Cauza decesului | spânzurare |
Alma mater | School of Performing Arts Seoul[*] Cheongdam Middle School[*][1] |
Înălțime | 170 cm[2] |
Premii | KBS Drama Awards[*] ()[ |
Gustav III | |
Rege al Suediei | |
Gustav III picură de Alexander Roslin, 1777. | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 24 ianuarie 1746 Palatul Stockholm, Suedia |
Decedat | (46 de ani) Palatul Stockholm, Suedia |
Înmormântat | Biserica Riddarholmen, Stockholm, Suedia |
Cauza decesului | omor (septicemie) |
Părinți | Adolf Frederic al Suediei Louisa Ulrika a Prusiei |
Frați și surori | Sofia Albertina a Suediei Prințul Frederick Adolf al Suediei Carol al XIII-lea al Suediei |
Căsătorit cu | Sophia Magdalena a Danemarcei |
Copii | Gustav IV Adolf |
Cetățenie | Suedia |
Ocupație | politician |
Apartenență nobiliară | |
Familie nobiliară | Casa de Holstein-Gottorp |
Domnie | |
Domnie | 12 februarie 1771 – 29 martie 1792 |
Încoronare | 29 mai 1772 |
Predecesor | Adolf Frederick |
Succesor | Gustav IV Adolf |
Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet este unul dintre descendenții familiei Caritat. Familia Caritat era originară din localitatea Condorcet[4] din Dauphiné
Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat, marchiz de Condorcet | |
Nicolas de Condorcet | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Marie Jean Antoine Nicolas de Caritat |
Născut | 17 septembrie 1743 Ribemont, Aisne |
Decedat | 29 martie 1794 Bourg-la-Reine, lângă Paris, la vârsta de 50 de ani și șase luni |
Înmormântat | Panthéon |
Cauza decesului | sinucidere (Intoxicație) |
Căsătorit cu | Sophie de Condorcet, 1786 |
Copii | Louise Alexandrine, cunoscută și cu prenumele Eliza, născută în 1790 |
Naționalitate | francez |
Cetățenie | Franța |
Religie | Catolic, apoi ateu |
Ocupație | filozof matematician economist politician politolog[*] sociolog[*] scriitor biograf[*] |
Activitate | |
Rezidență | Franța |
Domeniu | matematician, economist, filosof, pedagog, politolog |
Alma Mater | Universitatea din Paris |
Organizații | Academia Franceză Academia Regală Suedeză de Științe Academia Franceză de Științe Academia de Științe din Sankt Petersburg[*] Academia Americană de Arte și Științe[*] Academia Rusă de Științe Academia de Științe din Berlin Accademia Nazionale delle Scienze detta dei XL[*] University of Cádiz[*] Academia de Științe din Torino[*] |
Cunoscut pentru | Metoda lui Condorcet; Paradoxul lui Condorcet |
Societăți | Academia Regală de Științe; Academia Franceză |
Maria Theresa de Austria-Este | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Maria Theresia Josefa Johanna |
Născută | 1 noiembrie 1773 Palatul Regal din Milano |
Decedată | (58 de ani) Geneva, Elveția |
Înmormântată | Basilica of Superga[*] |
Părinți | Ferdinand, Duce de Modena Maria Beatrice d'Este, Ducesă de Massa |
Frați și surori | Arhiducesa Maria Leopoldine de Austria-Este Maria Ludovica de Austria-Este Francisc al IV-lea, Duce de Modena Arhiducele Karl de Austria-Este Arhiducele Ferdinand Carol Iosif de Austria-Este Arhiducele Maximilian de Austria–Este |
Căsătorită cu | Victor Emanuel I al Sardiniei |
Copii | Maria Beatrice, Ducesă de Modena Maria Teresa, Ducesă de Parma Maria Anna, împărăteasă a Austriei Maria Christina, regină a celor Două Sicilii |
Cetățenie | Regatul Sardiniei |
Religie | catolicism |
Ocupație | aristocrat[*] |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | duce |
Familie nobiliară | Casa de Savoia Casa de Austria-Este |
Regină a Sardiniei | |
Domnie | 4 iunie 1802 – 12 martie 1821 |
Georges Seurat | |
Pictorul Georges Seurat | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 2 decembrie 1859 Paris, Al Doilea Imperiu Francez |
Decedat | 29 martie 1891, (31 de ani) Paris, A Treia Republică Franceză |
Înmormântat | Cimitirul Père-Lachaise[1] |
Cauza decesului | difterie |
Părinți | Chrysostome Antoine Seurat Ernestine Faivre |
Căsătorit cu | Madeleine Knoblock |
Copii | 1 |
Naționalitate | Franța |
Cetățenie | Franța |
Ocupație | pictor |
Activitate | |
Cauza decesului | difterie |
Alma mater | Școala Națională Superioară de Arte Frumoase din Paris |
Reprezentant | neoimpresionist, postimpresionism |
Lucrări remarcabile | „Une baignade à Asnières”, „Un dimanche après-midi à l'Île de la Grande Jatte”, „Les Poseuses”, „La Parade”, „Chahut”, „Le Cirque” |
Stil | pointilism |
Profesor pentru | Charles Angrand[*] |
* 1913: Heinrich al XIV-lea, Prinț Reuss (germană Heinrich XIV Fürst Reuß jüngere Linie; n. ,[1] Coburg, Germania[2] – d. ,[1]Schleiz, Germania[3]) a fost Prinț Reuss Linia Tânără din 1867 până în 1913.
- Heinrich al XXVII-lea, Prinț Reuss (10 noiembrie 1858 – 21 noiembrie 1928), căsătorit în 1884 cu Prințesa Elise de Hohenlohe-Langenburg, a avut copii.
- Prințesa Elisabeth Reuss de Schleiz (27 octombrie 1859 – 23 februarie 1951), căsătorită în 1887 cu Prințul Hermann de Solms-Braunfels, a avut copii.
- Baronul Heinrich de Saalburg (4 niembrie 1875 – 23 februarie 1954), căsătorit în 1924 cu Margarethe Groenwoldt, n-a avut copii.
Heinrich al XIV-lea | |
Prințul Heinrich XIV ca. 1900 | |
Căsătorit(ă) | Ducesa Agnes de Württemberg Friederike Graetz |
---|---|
Urmași Heinrich al XXVII-lea, Prinț Reuss Elisabet, Prințesă Hermann de Solms-Braunfels Baronul Heinrich de Saalburg | |
Familie nobilă | Casa de Wettin |
Tată | Heinrich al XIV-lea, Prinț Reuss |
Mamă | Prințesa Adelheid Reuss de Ebersdorf |
Naștere | 28 mai 1832 Coburg, Saxa-Coburg și Gotha |
Deces | (80 de ani) Schleiz |
- Opera literară
- Monografia comunei Priboieni-Muscel, Câmpulung, 1904;
- Comorile poporului. Literatură, obiceiuri și credințe, Câmpulung, 1906;
- Cuvântări pentru popor, I, Câmpulung, 1906;
- Școalele din județul Muscel în timpul războiului și ocupațiunii 1916-1917 și 1917-1918, Câmpulung, 1918;
- Comuna Corbii din Muscel și locuitorii săi, Pitești, 1921;
- Muscelul nostru. Lămuriri asupra rostului și cuprinsului monografiei județului și celor 63 comune, Câmpulung, 1922;
- Muscelul nostru, volumul I: Comuna Corbii și locuitorii săi, Câmpulung, 1922;
- Dragoslavele (în colaborare cu I. Răuțescu), Câmpulung, 1923;
- Câmpulungul Muscelului, Câmpulung, 1925.
- Culegeri
- Din Muscel. Cântece poporane, I, prefață de G. Coșbuc, București, 1896;
- O seamă de cuvinte din Muscel, introducere de Gustav Weigand, Câmpulung, 1901;
- Dăfii, snoave și povești, Craiova, 1904 (în colaborare cu Șt. Duțescu);
- Sărbătorile poporului, cu obiceiurile, credințele și unele tradiții legate de ele. Culegere din părțile Muscelului, București, 1909 (în colaborare cu D. Mihalache);
- Legende, tradiții și amintiri istorice adunate din Oltenia și din Muscel, București, 1910;
- Cântece voinicești și ostășești, București, 1910 (în colaborare);
- Îngerul românului. Povești și legende din popor, București, 1913;
- Făt-Frumos. Povești, București, 1913;
- Vine roata la știrbină. Povești, snoave și legende, București, 1914;
- Chira Chiralina. Cântece bătrânești, București, 1916;
- Chită Bondoc. Schițe și povești din popor, București, 1916;
- Cântece din război zise de flăcăi și fete mari între 1914-1919, Câmpulung, 1919;
- Cojocul lui Sărăcilă, București, 1925;
- Din trecutul nostru. Legende, tradiții și amintiri istorice, București;
- Cal de zmeu, Leu paraleu și alte povești, legende, pilde, snoave din popor, București, 1926;
- Nevasta leneșă și alte povești, legende, pilde, snoave din popor, București, 1926;
- Literatură, tradiții și obiceiuri din Corbii Muscelului, București, 1929;
- Povești, ediție îngrijită și prefață de Virgiliu Ene, București, 1957;
- Literatură populară, volumul I: Cântece și descântece ale poporului, ediție îngrijită de Ioan Șerb și Florica Șerb, prefață de Dan Simonescu, București, 1986.
Constantin Rădulescu-Codin | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Zgripcești, Beleți-Negrești, Muscel, România |
Decedat | (50 de ani) Priboieni, Priboieni, Muscel, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | folclorist[*] profesor |
Elena Caragiani-Stoienescu | |
Elena Caragiani-Stoienescu | |
Date personale | |
---|---|
Născută | Tecuci, România |
Decedată | (41 de ani) București, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | aviatoare |
Opera:
- „Călătoria contelui Demidoff în Banat în 1837”, extras din „Analele Banatului”, anul I, nr. 1. fasciculul 4, 1930, Timișoara, 25 pagini, 4 reproduceri.
- „Banatul de altă dată, 1819-1826”, extras din „Analele Banatului”, extras din „Analele Banatului”, fasciculul 7, 1931, Timișoara, 60 pagini, 30 reproduceri.
- „Iulian Grozescu (1839 – 18972)”, cu o prefață de Sever Bocu, 80 pagini, 3 reproduceri, Editura Aurel Bugariu, Timișoara, 1941.
- „Figuri bănățene”, cu o prefață de P. Nemoianu, 112 pagini, Editura Aurel Bugariu, Timișoara, 1942.
Vicențiu Bugariu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 4 aprilie 1908 comuna Lunga, județul Timiș-Torontal |
Decedat | (23 de ani) Timișoara, România |
Naționalitate | român |
Cetățenie | România |
Ocupație | publicist și istoric român |
Constantin Isopescu-Grecul | |
Isopescu-Grecul în jurul anului 1907 | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 2 februarie 1871 Cernăuți, Ducatul Bucovinei, Austro-Ungaria |
Decedat | 29 martie 1938 Cernăuți, Regatul României |
Părinți | Dimitrie Isopescu |
Naționalitate | Austro-ungară (până în 1918) Română (după 1918) |
Religie | Român ortodox |
Ocupație | Jurist, jurnalist, industriaș |
Deputat al Imperiului | |
În funcție 1907 – 1918 | |
Circumscripția | Storojineț–Boian–Cernăuți |
Membru al Camerei Deputaților din România | |
În funcție 12 decembrie 1928 – mai 1930 | |
Circumscripția | Județul Cernăuți |
Premii | Ordinul Franz Joseph |
Partid politic | Societatea Concordia (anii 1890, 1909, cca. 1911–1923) Partidul Național Român (cca. 1907, 1911) Partidul Independent (1908–1909) Partidul Național-Țărănesc (cca. 1928–1938) |
Alma mater | Universitatea din Cernăuți |
* 1957: Joyce Cary (n. 7 decembrie 1888 - d. 29 martie 1957) a fost un romancier și artist irlandez. În romanele sale, continuă tradiția englezădin secolul al XVIII-lea și din epoca victoriană
- 1932: Aissa izbăvită ("Aissa Saved")
- 1933: Un oaspete american ("An American Visitor")
- 1936: Vrăjitoarea africană ("The African Witch")
- 1939: Domnul Johnson ("Mister Johnson")
- 1940: Charley, comoara mea ("Charley is My Darling")
- 1941: O casă plină de copii ("A House of Children")
- 1941: Uimire ("Herself Surprised")
- 1942: A fi pelerin ("To Be a Pilgrim")
- 1944: Botul calului ("The Horse's Mouth")
- 1946: Lumina lunii ("The Moonlight")
- 1949: O bucurie înfricoșată ("A Fearful Joy")
Joyce Cary | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 7 decembrie 1888 Derry, Irlanda de Nord |
Decedat | 29 martie 1957 (la 69 de ani) Oxford, Regatul Unit[2] |
Cauza decesului | cauze naturale[*] (scleroză laterală amiotrofică) |
Copii | Tristram Cary[*] |
Naționalitate | nord-irlandeză |
Cetățenie | Irlanda |
Ocupație | romancier, artist |
Limbi | limba engleză[1] |
Studii | Clifton College[*] Trinity College[*] |
Activitatea literară | |
Activ ca scriitor | prima jumătate a secolului al XX-lea |
Mișcare/curent literar | Romantism |
Specie literară | roman |
Note | |
Premii | Premiul Memorial James Tait Black[*] |
* 1964: Ducesa Sofia Charlotte de Oldenburg (2 februarie 1879 – 29 martie1964) a fost membră a Casei de Holstein-Gottorp. A fost singurul copil al lui Frederic Augustus al II-lea, Mare Duce de Oldenburg și a primei soții a acestuia, Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei, care a ajuns la vârsta adultă.
Ducesa Sofia Charlotte de Oldenburg | |
Prințesă Eitel Friedrich de Prusia | |
O fotografie a Sofiei Charlotte, 1913. | |
Date personale | |
---|---|
Născută | 2 februarie 1879 Castelul Oldenburg, Oldenburg, Germania |
Decedată | (85 de ani) Westerstede, Saxonia Inferioară, Germania de Vest |
Părinți | Frederic Augustus al II-lea, Mare Duce de Oldenburg Prințesa Elisabeta Anna a Prusiei |
Frați și surori | Nikolaus Duchess Altburg of Oldenburg[*] |
Căsătorită cu | Prințul Eitel Friedrich al Prusiei Harald van Hedemann |
Cetățenie | Germania |
Apartenență nobiliară | |
Titluri | ducesă[*] Prințesă |
Familie nobiliară | Casa de Holstein-Gottorp (prin naștere) Casa de Hohenzollern (prin căsătorie) |
- Mențiuni critice, vol. I-V (1928 - 1946)
- Itinerar sentimental (1932)
- Dictando divers (1940)
- Jurnalul de lector (1944), completat cu Eminesciana
- Mențiuni de istoriografie literară și folclor (1948 - 1956)
- Alte mențiuni de istoriografie literară și folclor (1957 - 1967)
- Opere, vol. I-XII (1966 - 1983)
- Lecturi intermitente (1971)
- Eminesciana (1971)
- Patru clasici (1974)
- 12 prozatori interbelici (1980)
- Scriitori români, vol. I-II (1989)
Membru titular al Academiei Române |
---|
Perpessicius | |
Criticul Dumitru S. Panaitescu | |
Date personale | |
---|---|
Născut | Brăila, România |
Decedat | (79 de ani) București, Republica Socialistă România |
Înmormântat | Cimitirul Bellu |
Părinți | Elisabeta (Daraban) și Ștefan Panait |
Căsătorit cu | Alice Paleologu |
Naționalitate | România |
Cetățenie | România |
Ocupație | critic literar, istoric literar, folclorist, poet, cercetător |
Activitate | |
Educație | Facultatea de Litere din București |
Alma mater | Universitatea din București |
Cunoscut pentru | Cercetător și editor al operei eminesciene |
* 1974: Platon Chirnoagă (n. 1894, Com.Poduri, jud. Bacău, România – d. 1974, Stuttgart, Germania) a fost un general, om politic și istoric militar român.[2] Gen. Platon Chirnoagă a fost ministru de război în așa-zisul Guvernul Național Român de la Viena (10 decembrie 1944 - 8 mai 1945)
Platon Chirnoagă | |
Gen. Platon Chirnoagă | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 24 octombrie 1894 |
Decedat | (79 de ani) |
Frați și surori | Mihail Chirnoagă[*] Eugen Chirnoagă |
Naționalitate | România |
Cetățenie | România |
Ocupație | istoric personal militar[*] |
comandant al Diviziei 4 Infanterie (1944) | |
Studii | Școala militară de artilerie și geniu (1913-1915), Școala de aplicație a artileriei, Școala Superioară de Război (1923-1925). |
Activitate | |
A luptat pentru | Armata Română |
Ani de serviciu | 1916-1945 |
Gradul | General de brigadă |
Bătălii / Războaie | Primul Război Mondial, Al Doilea Război Mondial |
Decorații și distincții | |
Decorații | Ordinul “Coroana României”, clasa a V-a, Ordinul “Steaua României”, clasa a V-a, “Crucea Comemorativă”, Medalia “Victoria”, “Steaua României” în grad de ofițer, “Coroana României”, clasa a III-a, cu spade și panglică de “Virtutea Militară”, “Steaua României”, clasa a III-a, cu spade și panglică de “Virtutea Militară”,“Crucea de fier”, clasa a II-a (Germania) |
· 1993 - A murit Edgar Papu, specialist în literatură comparată şi filosof al culturii (n.13.09.1908).
* 1995: Brad Segal (17 noiembrie 1935 Odobești, România - 29 martie 1995) a fost un om de știință, poet și filosof român.
Brad Segal | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Brad Segal |
Născut | 17 noiembrie 1935 Odobești, România |
Decedat | (59 de ani) |
Ocupație | Om de știință, poet și filosof |
* 2003: Tadao Horie (13 septembrie 1913 - 29 martie 2003) a fost un fotbalistjaponez.
Tiberiu Ceia | |
Date personale | |
---|---|
Născut | [1] Timișoara, România[1] |
Decedat | (82 de ani)[1] București, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | cântăreț |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Gen muzical | Muzica populară românească |
Instrument(e) | voce[*] |
Case de discuri | Electrecord, IJAC Music Production |
Colaborare cu | Ion Dolănescu |
Modifică date / text |
Tiberiu Ceia (n. ,[1] Timișoara, România[1] – d. ,[1] București, România) a fost un cântăreț român de muzică populară, reprezentant al Banatului.
DISCOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Albume
- Mă Dusei La Vărădie, Vinil, Electrecord, STM-EPE 01399 (1977)
- Tot Așa Mă Bate Gîndul, Vinil, Electrecord, ST-EPE 01739 (1980)
- Doi Voinici Din Lumea Mare (împreună cu Ion Dolănescu), Electrecord, ST-EPE 02016 (1982)
- Dragu Mi-i Să Cînt Prin Sat, Vinil, Electrecord, ST-EPE 02293 (1983)
- Tiberiu Ceia, Vinil, Electrecord, ST-EPE 02669 (1985)
- Glas De Clopot, Vinil, Electrecord, ST-EPE 03910 (1991)
- Tiberiu Ceia (1980), Casetă, Electrecord, STC 00109
- Glasul Meu Nu-i De Vânzare, Casetă, Electrecord, STC 001139 (1996)
- M-am Gîndit, Lume, Să-ți Cînt (1990), Vinil, Electrecord, ST-EPE 04141 (1992)
- Frumoasă Vecina Noastră (1998), CD, Electrecord, EDC 253
- Bănățeanu Cât Îi Viu (2003), CD, Electrecord, EDC 441
- Mi-o Fost Drag În Viața Mea (2006), CD
Discuri 7 inch
- Tiberiu Ceia, Vinil, Electrecord, EPC 10.025 (1968)
- Tiberiu Ceia, Vinil, Electrecord, EPC 10.308 (1973)
- Tiberiu Ceia, Vinil, Electrecord, 45-STM-EPC 10.459 (1976)
Compilații
- Fonoteca de Aur, Casetă, Studio Recording (1997)
- Tiberiu Ceia Și Invitații Săi (2008), CD, IJAC Music Production, IMP-004
- Frumoasă Vecina Noastră (19 aprilie 2012), CD, Taifasuri, 358
- În calendarul ortodox: Sf Sfințiți Mc Marcu, episcopul Aretuselor și Chiril, diaconul; Sf Mc Iona și Varahisie; Sf Ier Diadoh, episcopul Foticeei
Stând împotriva închinătorilor la idoli, Sfântul Marcu a reușit, prin răbdarea sa, să îi întoarcă pe chinuitori la dreapta credință. Sfântul Chiril, însă, a pierit tăiat în bucăți de sabia păgânilor.
În împărăția marelui Constantin, Sfântul Marcu, episcop al Aretuselor, a luptat pentru apărarea dreptei credințe și a stricat o capiște idolească. Pentru a scăpa de mânia păgânilor, la porunca Domnului, a fugit din cetate, dar nu a răbdat să vadă cum cei rămași suferă, astfel că s-a întors, ca la război. Supus la nenumărate chinuri, purtat prin cetate spre batjocura tuturor, a fost apoi spânzurat, trupul fiindu-i împuns cu sulițe. A fost uns cu miere și dat spre înțepare albinelor, dar sfântul le răbda pe toate ca pe slavă și măriri, și nu ca pe bătaie de joc.
Așa s-au minunat cei care l-au chinuit și, lăsându-l liber, s-au făcut toți creștini, învățând de la el cele de folos. Pe Sfântul Chiril, diacon în cetatea Iliopolis, nu l-au cruțat, însă, închinătorii la idoli, ci, pentru îndrăzneala lui de a fi stricat capiștile idolești, l-au tăiat bucăți. Iar toți cei care i-au curmat viața au pierit, la rândul lor, uciși.
Sf Mc Iona și Varahisie
Canon de rugăciune către Sfinţii Mucenici Iona şi Varahisie şi către cei împreună cu dânşii
Troparul Sfinţilor Mucenici Iona şi Varahisie şi al celor împreună cu dânşii, glasul al 4-lea
Mucenicii Tăi, Doamne, întru nevoinţele lor, cununile nestricăciunii au dobândit de la Tine, Dumnezeul nostru. Că având tăria Ta, pe chinuitori au învins; zdrobit-au şi ale demonilor neputincioase îndrăzniri. Pentru rugăciunile lor, mântuieşte sufletele noastre, Hristoase Dumnezeule.
Cântarea 1
Irmos: Dreapta Ta cea purtătoare...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu strălucirea luminii celei în Trei Sori fiind totdeauna luminaţi, fericiţilor, luminaţi-mă şi pe mine cu totul şi risipiţi întunericul necunoştinţei, ca să laud prăznuirea voastră cea purtătoare de lumină.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu sfinţenie grăind cuvintele cele preasfinţite ale lui Dumnezeu, aţi înfruntat toată răutatea cea lipsită de sfinţenie a prigonitorilor voştri şi pătimind ca unii plini de sfinţenie, aţi fost preamăriţi.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Împotriva legilor celor păgâneşti, pătimitorilor, aţi pus cu bărbăţie legile dreptei credinţe, răbdând chinurile cele cumplite ale celor fărădelege şi după Lege aţi fost încununaţi de Domnul, mucenicilor.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Prorocul Avacum luminat fiind de Duhul, munte umbros te-a văzut oarecând pe tine, Maică ce nu ştii de nuntă, din care S-a arătat Dumnezeu Întrupat, Cel Ce a acoperit, cu adevărat, cerurile cu bunătatea.
Cântarea a 3-a
Irmosul
Însuţi Cel Ce ştii neputinţa firii omeneşti şi cu milostivire ai luat chip de Om, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dragostea cea dumnezeiască întărindu-vă, aţi supus prin schimnicie cugetul trupului, fericiţilor. Şi pătimind, aţi biruit pe vrăjmaşul cel netrupesc prin dureri înmulţite şi aţi fost încununaţi, după Lege, sfinţilor mucenici.
Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Pătimind pentru Hristos, ai răbdat cu tărie lovirile trupului, preafericite, fiind bătut şi strivit şi întins, Sfinte Iona întru tot fericite împreună vorbitorule cu îngerii.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Întărit fiind cu putere dumnezeiască şi înflăcărat de harul Atotfăcătorului Duh, întru tot fericite, cu bărbăţie ai răbdat spânzurările, focul şi biciuirile, Mucenice Varahisie, lăudat fiind de toţi credincioşii.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Cel Ce Singur locuieşte în ceruri în pântecele tău S-a Sălăşluit, din nespus de multa Sa bunătate, Fecioară şi cu Trup S-a văzut născându-Se din tine. Ci, roagă-L pe Dânsul, Preasfântă, să izbăvească pe robii tăi din toate supărările.
Irmosul
Însuţi Cel Ce ştii neputinţa firii omeneşti şi cu milostivire ai luat chip de Om, încinge-mă cu putere de sus, ca să strig Ţie: Sfântă este Biserica cea însufleţită a slavei Tale celei negrăite, Iubitorule de oameni.
Cântarea a 4-a
Irmos: Munte Umbrit cu darul...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Cu dumnezeiască cuviinţă, într-un glas să lăudăm pe Sfinţii Mucenici Ilie, Siveit şi pe Aviv, pe Lazăr, pe Marin şi pe Maruta, pe Narsin, pe Sava şi pe Zaniat, pe Varahisie şi pe Iona, care pentru Hristos Dumnezeu au pătimit.
Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
În chip cuvios te cinstim pe tine Mucenice Iona; căci, după multe chinuri, fiind aruncat în apă îngheţată, ai răbdat cu vitejie, încălzit adâncul acesteia cu harul lui Dumnezeu şi ai biruit iarna înşelăciunii.
Stih: Sfinte Mucenice Varahisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu putere dumnezeiască, Preafericite Varahisie, suferind cu bărbăţie arsurile cele cu plumb, ţi-ai îndreptat privirea către Hristos, primind odihnă mântuitoare. Pentru aceasta, te cinstim.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
De înţelepciunea Duhului umplându-se mucenicii, în chip vădit au biruit pe toţi înţelepţii şi puternicii vrăjmaşilor celor închinători la foc, propovăduind numele lui Dumnezeu. Pe care, credincioşilor, cu laudă să-i fericim.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Frumoşi v-aţi arătat, cu rănile cele dumnezeieşti, măriţilor mucenici ai Lui Hristos. Pentru aceasta, vindecaţi neîncetat rănile oamenilor şi patimile cele nevindecate şi tămăduiţi neputinţele şi bolile cu harul Duhului Sfânt.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Tu eşti, Fecioară, Muntele pe care l-a văzut Proorocul Daniel, din care Piatra Hristos s-a tăiat fără de mână omenească, sfărâmând idolii şi nimicind semeţiile demonilor; pentru aceasta te mărim.
Cântarea a 5-a
Irmos: Cel Ce ai luminat...
Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Împreunându-te cu Lumina Cea Mare, ca o a doua lumină ai fost cunoscut, întunecând poruncile închinătorilor la idoli, dumnezeiescule Iona şi legat fiind cu frânghia, ai dezlegat toată înşelăciunea cu harul.
Stih: Sfinte Mucenice Varahisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Greşelile noastre vindecându-le Hristos, de bună voie a fost spânzurat pe Lemnul Crucii din bunătate. Iar Sfântul Varahisie, urmând lui Hristos, este spânzurat, împodobindu-se cu cinstita patimă.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Frângându-te, Mucenice Iona şi degetele tăindu-ţi-se, ai cântat veselindu-te, laudă lui Dumnezeu, Celui Ce te întărea pe tine, prin credinţă, a călca cu trupul pe duşmanii cei fără de trup.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Minunându-se de Cel Ce în chip de negrăit S-a născut dintr-însa, Preacurata se înspăimânta şi strigând grăia: cum Te ţin în braţe pe Tine, Fiule, Cel Ce ţii toate?
Cântarea a 6-a
Irmosul
Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu este cel ce să ne smulgă din el; socotitu-ne-am ca nişte oi spre junghiere: mântuieşte poporul Tău, Dumnezeul nostru. Că Tu eşti tăria şi îndreptarea celor neputincioşi.
Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Când ai pătimit te-a întărit pe tine Hristos; căci, smulgându-ţi-se pielea de pe cap, preafericite Iona, ai suferit cu bărbăţie, călcând în picioare capul cel viclean şi mintea cea înşelătoare a şarpelui.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Mintea ţi-a rămas netulburată, când limba ţi s-a tăiat, cuvioase; şi pământul s-a sfinţit cu sângele tău care s-a vărsat, pentru dragostea Celui Ce Şi-a vărsat dumnezeiescul Său Sânge pe Cruce.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Să lăudăm, credincioşilor, pe Sfinţii Mucenici Ilie şi pe Aviv, pe Narsin şi pe Marin, pe Lazăr, pe Seveit şi pe Maruta, pe Zaniat, pe Sava şi pe Marele Varahisie şi pe Iona, pe bunii biruitori mucenici.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Arătatu-te-ai palat al lui Dumnezeu, al Celui Ce împărăteşte peste toate, stăpână; pe Care roagă-L să mă curăţească acum pe mine, cel ce m-am făcut peşteră tâlharilor celor răi, şi să mă izbăvească, Preacurată.
Irmosul
Înconjuratu-ne-a pe noi adâncul cel de dedesubt şi nu este cel ce să ne smulgă din el; socotitu-ne-am ca nişte oi spre junghiere: mântuieşte poporul Tău, Dumnezeul nostru. Că Tu eşti tăria şi îndreptarea celor neputincioşi.
CONDAC
glasul al 4-lea
Podobie: Arătatu-Te-ai astăzi...
Luminaţi fiind de Harul Cel adevărat, cu dreaptă credinţă îndreptaţi, în chip luminat, marginile pământului, sfinţiţilor şi măriţilor mucenici. Pentru aceasta, cu credinţă, vă fericim pe voi.
Cântarea a 7-a
Irmos: Pe tine, Născătoare...
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Căutând, înţelepte, numai la Domnul, Cel Ce poate să mântuiască, nu te-ai ars când te-ai unit cu arsurile smoalei, căci ai primit, ca şi cei trei tineri, roua harului celui dumnezeiesc. Pentru aceasta, te lăudăm.
Stih: Sfinte Mucenice Iona, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Întărindu-te cu puterea lui Dumnezeu, ai suferit chinuri amarnice, Sfinte Mucenice Iona; şi tăiat fiind cu fierăstrăul, te bucurai, ca şi Isaia odinioară, primind sfârşit fericit şi strigând: Lăudat este Dumnezeul părinţilor şi Preaslăvit.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Biserica lui Dumnezeu cântă vredniciile tale, mucenice, mărind îndelungatele tale pătimiri pe care le-ai răbdat şi moartea cea cinstită şi se pleacă înaintea raclei moaştelor tale, din care ne izvorăsc acum vindecări sufleteşti.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Cu bărbăţie călcând în picioare asupririle cele spinoase ale celui viclean, Mucenice Varahisie, ai răbdat să fii târât şi împuns cu săgeţile cele ascuţite, cântând: Lăudat este Dumnezeul părinţilor şi Preaslăvit.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Îndepărtează tu, Preacurată, cu rugăciunile tale cele neadormite şi cinstite către Dumnezeu, trândăvia care este în mine, Stăpână şi adormirea cea cumplită şi mă miluieşte pe mine, cel ce cânt: Lăudat este Dumnezeul părinţilor şi Preaslăvit.
Cântarea a 8-a
Irmos
În cuptor, tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, de podoaba dreptei credinţe mai mult decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Vrăjmaşul cel cu cuget viclean năvălind asupra ta cu porniri neoprite, înţeapă cu trestii coastele tale, preafericite, legându-te şi împilându-te, zgâriind şi tăind carnea ta şi mucenic arătându-te al Împăratului tuturor, Hristos, întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Mucenice Varahisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Cu legăturile tale dezlegi legăturile cele rele ale închinării la idoli; iar întinzânduţi-se şi zdrobinduţi-se oasele trupului, Mucenice Varahisie, ai zdrobit toată înşelăciunea şi ai făcut-o întocmai ca praful, cântând: Te slăvesc, Hristoase, întru toţi vecii.
Stih: Sfinte Mucenice Varahisie, roagă-te lui Dumnezeu pentru noi.
Minunându-se de împotrivirea ta cea plină de răbdare, chinuitorul cel nebun te-a ars pe tine cu băuturi arzătoare, Sfinte Mucenice Varahisie, care cântai cu căldură: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Binecuvântăm pe Tatăl şi pe Fiul şi pe Sfântul Duh, Domnul.
Jertfe desăvârşite lui Dumnezeu şi junghieri cu bună mireasmă şi prinoase întregi v-aţi adus laolaltă, mucenicilor, strigând: Binecuvântaţi, toate lucrurile, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Firea omenească, cea zdrobită prin călcarea poruncii celei de demult, iarăşi ai zidit-o mai presus de fire şi ai îndumnezeit-o, Preacurată; pentru aceea, cântă Fiului tău: toate lucrurile, lăudaţi pe Domnul şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Irmosul
Să lăudăm, să binecuvântăm şi să ne închinăm Domnului, cântându-I şi preaînălţându-L pe Dânsul întru toţi vecii.
În cuptor, tinerii lui Israel, ca într-o topitoare, de podoaba dreptei credinţe mai mult decât aurul au strălucit, grăind: Binecuvântaţi, toate lucrurile Domnului, pe Domnul, lăudaţi-L şi-L preaînălţaţi întru toţi vecii!
Cântarea a 9-a
Irmosul
Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea fără să se mistuie. Şi acum, te rugăm să stingi cuptorul ispitelor, cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, neîncetat.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Iată, praznicul cel plin de lumină al mucenicilor celor luminoşi a strălucit astăzi, risipind norii cei răi ai păcatului şi luminând cu dumnezeiescul Duh cugetele credincioşilor. Pe acesta cu osârdie să-L prăznuim.
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Întocmai ca două stele luminoase răsărind, luminaţi cu strălucirile luptelor voastre toată lumea, Sfinţilor Mucenici Iona şi Înţelepte Varahisie; pentru aceasta şi pe mine, cel ce mă găsesc întru întunericul păcatului, luminaţi-mă!
Stih: Sfinţilor mucenici, rugaţi-vă lui Dumnezeu pentru noi.
Stâlpi ai Bisericii v-aţi arătat, sprijinind-o pe aceasta neclătinată, Sfinte Aviv împreună cu Sfinţii Narsin, cu Marin şi cu Ilie, cu Iona, Seveit şi Lazăr şi cu Zaniat şi Sava, cu Maruta şi Varahisie.
Slavă Tatălui şi Fiului şi Sfântului Duh.
Acum, împreună cu îngerii, stând înaintea scaunului slavei întotdeauna, sfinţilor şi primind strălucirea luminii celei în trei sori, ca nişte raze, voi luminaţi pe toţi care cu credinţă cinstesc prăznuirea voastră cea purtătoare de lumină.
Şi acum şi pururea şi în vecii vecilor. Amin (a Născătoarei).
Milostiveşte-te spre poporul Tău şi spre moştenirea Ta aceasta pe care ai dobândit-o, Doamne, înduplecându-Te prin rugăciunile cele pentru noi ale dumnezeieştii Fecioare, Celei ce Te-a născut; ca să Te slăvim pe Tine ca pe un Stăpân Preaîndurat.
Irmosul
Chipul naşterii tale celei curate l-a arătat rugul cel ce ardea fără să se mistuie. Şi acum, te rugăm să stingi cuptorul ispitelor, cel sălbăticit asupra noastră, ca să te mărim pe tine, Născătoare de Dumnezeu, neîncetat.
SEDELNA, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...
Plini de răbdare aţi suferit chinurile muceniceşti şi v-aţi mutat la viaţa cea fără de durere, cu adevărat. Iar acum, cu rugăciunile voastre, uşuraţi toată durerea celor ce se apropie cu credinţă de racla voastră, cei ce sunteţi mari cu numele; pe care, sărutând-o cu dragoste, vă fericim.
SEDELNA Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...
Ceea ce ai zămislit fără de ardere Focul dumnezeirii şi ai născut fără de sămânţă pe Domnul, Izvorul vieţii, Născătoare de Dumnezeu, ceea ce eşti plină de har, izbăveşte pe cei ce te măresc pe tine.
SEDELNA Sfintei Cruci şi a Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, glasul 1. Podobie: Mormântul Tău, Mântuitorule...
Cei ce am dobândit ocrotirea ta, Preacurată şi care am fost izbăviţi din nevoi cu rugăciunile tale, cu Crucea Fiului tău întru totul fiind păziţi, după datorie cu toţi pe tine cu dreaptă credinţă te mărim.
Sf Ier Diadoh, episcopul Foticeei
Acatistul Sfântului Diadoh, Episcopul Foticeii
Rugăciuni care se citesc înainte de orice Acatist
Condacul 1
Unindu-ți chipul prin dragoste cu virtuțile lui Dumnezeu, te-ai arătat icoană vie a Arhiereului Hristos, Sfinte Diadoh. Și gustând întru multă simțire dulceața Preasfântului Duh, întru bucuria Tatălui Ceresc ca un fiu ai intrat: Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Icosul 1
Viața ta, Sfinte Diadoh, a rămas înveșmântată în taină, însă din cuvântul tău ca un mare ascet și cunoscător al dumnezeieștii viețuiri ai strălucit, pom înmiresmat al raiului din roade vădindu-te:
Bucură-te, hotar al viețuirii celei înalte;
Bucură-te, teolog întru lărgimea vederii duhovnicești;
Bucură-te, vas al smereniei și milei dumnezeiești;
Bucură-te, pomenire de Dumnezeu ce surpi deprinderea răului;
Bucură-te, chip al negrăitei mișcări spre Cel Necuprins;
Bucură-te, îndrăzneală ce cauți dragostea Sfintei Treimi;
Bucură-te, libertate robită prin dragoste lui Hristos;
Bucură-te, credință hrănită de strălucirea iluminării dumnezeiești;
Bucură-te, nevoitor al curăției;
Bucură-te, cuvânt ce saturi simțirea duhovnicească a minții;
Bucură-te, cuvânt lărgit prin contemplație după măsura dragostei;
Bucură-te, cuvânt închinat lui Dumnezeu prin smerita cugetare;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 2-lea
Ai învățat, Părinte, că harul Botezului curăță Chipul lui Dumnezeu din om de întinăciunea păcatului, sălășluindu-se în adâncul minții, chiar dacă prezența lui e acoperită. Abia după ce am sporit în dragoste ni se face și harul simțit, zugrăvind peste chip asemănarea. Iar cu dumnezeieștile tale cuvinte ai păzit curată de erezia masalienilor învățătura Bisericii și credința în Sfintele ei Taine, pentru care împreună cu tine slăvim pe Hristos: Aliluia!
Icosul al 2-lea
Din Sfintele Scripturi și trăirea în Duhul ai arătat că înainte de Sfântul Botez harul îndeamnă sufletul spre cele bune din afară, iar Satana foiește în adâncurile lui, încercând să stăvilească toate ieșirile minții spre Domnul. Dar din ceasul în care renaștem, harul intră înlăuntru, iar diavolul e scos afară, războindu-ne din jurul inimii, prin gânduri și simțirile trupului. Pentru aceasta și dragostea de Dumnezeu, când ne gândim la El fierbinte, din adâncul inimii o simțim, iar noaptea patimilor ca pe întunericul cel din afară.
Bucură-te, căutare a locului inimii;
Bucură-te, aflare în adâncul de taină a comorilor vieții;
Bucură-te, alergare pe cărarea sfintelor nevoințe;
Bucură-te, răbdare a necazurilor de la demoni întru simțirea propriei neputințe;
Bucură-te, câștigare prin răbdare a smereniei curățitoare;
Bucură-te, sărăcie cu duhul făcută piatră de altar;
Bucură-te, minte pironită pe crucea inimii;
Bucură-te, pază a Chipului nestricăciunii cu armele luminii;
Bucură-te, trecere prin apa pocăinței și focul cunoștinței de Dumnezeu;
Bucură-te, închinare, chip al unirii celor despărțite de păcat;
Bucură-te, inimă în rugăciune, renăscută din apă și duh;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 3-lea
Doctor și călăuză iscusită ești celor încercați de patimi, pătrunzând prin harul lui Dumnezeu în tainițele inimii și vindecând cu puterea Lui sufletele celor ce voiesc tămăduirea. Iar prin tine lucrând Hristos, toată Biserica se întărește și într-un glas cântă: Aliluia!
Icosul al 3-lea
Ne-ai învățat, Părinte, că viața duhovnicească începe prin curățire cu multă luare aminte și frică de Dumnezeu. Căci Domnul ne cheamă să-L urmăm întru lumină, lăsând grijile deșarte și poftele ce aștern întunericul nepăsării.
Bucură-te, curățire, rod al ascultării și înfrânării;
Bucură-te, curățire ce trezești simțirea mângâierii dumnezeiești;
Bucură-te, curățire ce odrăslești rodul dragostei;
Bucură-te, trezvie a minții ce străjuiești vistieriile firii;
Bucură-te, tăcere ce dai tărie în mânia cea împotriva patimii;
Bucură-te, liniștire ce iubești dreapta socoteală;
Bucură-te, răbdare neclintită în așteptarea harului Sfântului Duh;
Bucură-te, cămară strălucind de lumina Lui sfântă și slăvită;
Bucură-te, sfântă nevoință întru a nu stinge duhul;
Bucură-te, minte făcută străvezie de lumina dumnezeiască;
Bucură-te, fierbinte pomenire a Numelui Domnului Iisus;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 4-lea
Pământul iubirii de sine l-ai părăsit pentru dragostea lui Hristos, de Care te-ai alipit prin puterea unui negrăit dor. Neîncetat către hotarul vederii lui Dumnezeu călătorind, cu închinare cântai: Aliluia!
Icosul al 4-lea
Toate ispitele și supărările le topeai în dulceața harului, încât ocărât sau păgubit fiind, nedesfăcut de legătura dragostei te arătai, întru plinirea legii duhovnicești.
Bucură-te, suflet condus de alaiul virtuților înaintea Sfintei Treimi;
Bucură-te, credință, cugetare nepătimașă despre Dumnezeu;
Bucură-te, smerenie, căutare doar de slava lui Dumnezeu;
Bucură-te, nădejde, călătoria minții spre cele nevăzute;
Bucură-te, răbdare, stăruință de a-L vedea cu ochii înțelegerii pe Cel Nevăzut, ca văzut;
Bucură-te, neiubire de arginți, dorire de neagonisire, așa cum cineva vrea să aibă;
Bucură-te, cunoștință, uitare de sine când te gândești la Dumnezeu;
Bucură-te, smerită cugetare, uitare atentă a isprăvilor tale;
Bucură-te, nemâniere, dorință multă de a nu te mânia;
Bucură-te, curăție, simțire pururea lipită de Domnul;
Bucură-te, iubire, sporire a prieteniei cu cei ce ne ocărăsc;
Bucură-te, desfătare în Dumnezeu, socotire ca bucurie a tristeții morții;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 5-lea
Sfeșnicul cunoștinței lumina în tine pururi, căci prin toate, și mai ales prin pacea sufletului, dăruiai odihnă Duhului Sfânt, neîntristând cu nimic bunătatea Lui. Pentru aceasta, tuturor grăiai că numai El poate curăți mintea și să o izbăvească din mâinile nevăzuților tâlhari cu puterea Sa, ca luminată și neîncețoșată să cânte cu mulțumire: Aliluia!
Icosul al 5-lea
Chipul tău izvora puterea credinței lucrătoare prin dragoste, pe toți îndemnându-i să intre în focul trăirii duhovnicești, iar mustrările conștiinței ca pe un leac al vieții să le primească.
Bucură-te, cuget subțiat prin osteneli și dureri;
Bucură-te, dor nemărginit de mărturisire;
Bucură-te, cuvânt fără pizmă;
Bucură-te, râvnă fără răutate;
Bucură-te, credință, apă a uitării relelor;
Bucură-te, pocăință, revărsare de lacrimi cu multă mulțumire;
Bucură-te, osândire a păcatelor proprii ce alungi judecata;
Bucură-te, frică de Domnul ce cureți lepra voluptății;
Bucură-te, mișcare spre bunătatea dumnezeiască neîmpiedicată de grijă;
Bucură-te, simplitate a dispoziției inimii ce atingi limanul voii dumnezeiești;
Bucură-te, trup înflorit prin har și nădejdea cea bună a inimii;
Bucură-te, desăvârșită nemișcare din locul rugăciunii;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 6-lea
Pe calea fără întoarcere a prefacerii duhovnicești ai alergat, Sfinte Diadoh, iar împlinind faptele dreptății în duh de smerenie, chipul ți l-ai luminat cu liniștea negrăită a chemării lui Hristos: Aliluia!
Icosul al 6-lea
Pătimind lucrarea harului, izvor de dragoste și bucurie spre slava Bisericii te-ai arătat, iar uns de mirul Cuvântului ne-ai împărtășit din experiență știința luptei duhovnicești.
Bucură-te, îmbrăcare în Hristos, prin împărtășirea de dumnezeieștile Taine;
Bucură-te, risipire prin pomenirea Domnului Iisus a adierii vicleanului;
Bucură-te, suflet purtat spre Hristos de o mișcare neșovăielnică și fără năluciri;
Bucură-te, trup atras de suflet în sânul dragostei netâlcuite;
Bucură-te, feciorie a minții ce naști deosebirea duhurilor;
Bucură-te, stăruință în ascultare ce nimicești părerea de sine;
Bucură-te, ascultare cu bucurie ce odrăslești smerita cugetare;
Bucură-te, ascultare, ușă și intrare spre dragostea lui Hristos;
Bucură-te, bărbăție și milă ce așterni cale blândeții;
Bucură-te, împlinire a canonului conștiinței;
Bucură-te, chip de împărat al creației, prin asemănarea cu Hristos;
Bucură-te, iubire de Dumnezeu din tot cugetul și simțirea inimii;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 7-lea
Prin paza simțurilor ținerea de minte a inimii spre lucrarea poruncilor o ai întărit. Iar prin ochii virtuților pe Dumnezeu văzând, cu aripile dragostei Lui te-ai acoperit, asemănându-te heruvimilor, care neîncetat cântă: Aliluia!
Icosul al 7-lea
Ai învățat pe creștini să deprindă ura față de patimile neraționale, dar să nu se scârbească precum maniheii de cele firești invocând asceza. Ci cu înfrânarea să-și înfrumusețeze trupul ca pe un altar al Duhului Sfânt și semn al dragostei adevărate.
Bucură-te, lucrare a virtuților cu măsura dreptei socoteli;
Bucură-te, nevoință a trupului ce slujești luptei duhovnicești;
Bucură-te, păzire a înfrânării de viermele slavei deșarte;
Bucură-te, postire, cale spre fericita cumpătare;
Bucură-te, răbdare fără șovăire a amărăciunii luptei;
Bucură-te, tărie a cugetului nemoleșită de desfătări;
Bucură-te, nădejde a vindecării aruncată spre Hristos;
Bucură-te, inimă mulțumitoare ce atingi hotarul neprihănirii;
Bucură-te, mutare a plăcerii în simțirile duhovnicești;
Bucură-te, strâmtorare a cugetului, cărare a vieții veșnice;
Bucură-te, credință ce primești arvuna vieții viitoare;
Bucură-te, privire întoarsă prin pomenirea de Dumnezeu în adâncul inimii;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 8-lea
De asprimea patimilor curățindu-ți mintea, iar simțirea ca pe un prunc la sânul Duhului încălzind-o, ca de la o maică te-ai învățat a cugeta și a striga: „Doamne Iisuse Hristoase!”. Așa ai aflat înlăuntrul inimii mărgăritarul iubirii de Dumnezeu și pentru El cele trecătoare lăsând, neîncetat cântai: Aliluia!
Icosul al 8-lea
Ca pe o mireasă fără prihană cugetul Bisericii l-ai înfățișat lui Hristos, tuturor împărtășind lumina dragostei și curăția credinței, cu arhierească vrednicie.
Bucură-te, nevedere a lumii făcută mahramă a Cuvântului;
Bucură-te, mahramă a simțirii pecetluită cu Chipul Lui;
Bucură-te, vedere apoi și a celor din afară prin lumina din icoană;
Bucură-te, memorie sfințită de întipărirea Numelui mântuitor;
Bucură-te, păzire a cugetului în hotarul închinării;
Bucură-te, jertfire a voii proprii ce întrupezi voia dumnezeiască;
Bucură-te, tăcere la vreme, maica gândurilor preaînțelepte;
Bucură-te, înlăcrimată și blândă cugetare;
Bucură-te, limpede cântare a stăpânirii Domnului;
Bucură-te, sărăcie de Dumnezeu iubitoare, năstrapă a teologiei;
Bucură-te, nejudecare, inimă copleșită de dreptatea dragostei lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 9-lea
Sfântul Ioan Botezătorul însuși ți s-a arătat în vedenie, din ale cărui cuvinte chipul vederii duhovnicești l-ai zugrăvit, cântând împreună cu el: Aliluia!
Icosul al 9-lea
În fulgerările luminii negrăite cu cuvintele lui Dumnezeu hrănindu-ți mintea, ai intrat în cămara Mirelui Hristos, prin Care chipul unirii celei mai presus de fire Bisericii l-ai împărtășit.
Bucură-te, rugăciune ostenitoare, plinire a milosteniei;
Bucură-te, pocăință izbăvitoare de patimi;
Bucură-te, vestire cu putere multă a Împărăției lui Dumnezeu;
Bucură-te, răbdare cu bucurie a lipsei și necazurilor;
Bucură-te, neprihănită mânie ce alungi moleșeala și întristarea;
Bucură-te, râvnă a cuvioșiei împotriva păcatului;
Bucură-te, mișcare nemișcată a inimii sub suflarea harului;
Bucură-te, smerenie, veșmânt al dumnezeirii;
Bucură-te, îngerească pace a mărturisirii curate;
Bucură-te, conștiință încredințată de iertare prin lacrimile dragostei;
Bucură-te, gustare întru cunoștință a Trupului și Sângelui lui Hristos;
Bucură-te, răstignire de bunăvoie pe Crucea Iubirii;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 10-lea
Împărățind în tine harul, frumusețea izvoarelor Foticeii cu strălucirea dogmelor o ai umbrit. Căci învățai ca unul care are putere, iar de buruienile eretice pământul inimilor curățind, soborniceasca credință o ai semănat: Aliluia!
Icosul al 10-lea
Împreună cu alți ierarhi, pe împăratul Leon I l-ai înștiințat de moartea patriarhului Alexandriei, Proterie, ucis de monofiziți. Și de cugetul pângăritor icoana mântuirii apărând, pe Hristos în două firi nedespărțite și neamestecate L-ai mărturisit.
Bucură-te, stâlp neclintit al Bisericii;
Bucură-te, mântuitoare grijă de odoarele credinței;
Bucură-te, minte înălțată deasupra zidirii;
Bucură-te, cuvânt încălzit de Soarele Hristos;
Bucură-te, cuvânt mângâiat de adierea Sfântului Duh;
Bucură-te, cuvânt umbrit de Părintele luminilor;
Bucură-te, gândire adâncă la moarte, hotarul veșniciei;
Bucură-te, smerenie ce prefaci deznădejdea în fericită întristare;
Bucură-te, socotire de sine mai prejos decât toată zidirea;
Bucură-te, dar și lepădare de sine întru mărturisirea credinței;
Bucură-te, inimă unită cu mintea lui Hristos;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 11-lea
Pe scara de la pământ la cer descoperită lui Iacov, ca un înger al păcii urcai și coborai, adâncul Proniei dumnezeiești scrutând cu inimă curată: Aliluia!
Icosul al 11-lea
Ca un prunc adevărat al harului, cu mici părăsiri și dese mângâieri alăptat, te-ai deprins cu toată frica și întru multă smerenie să-L chemi pe Domnul în ajutor, cunoscând răutatea vrăjmașului. Pe care prin bunătatea lui Dumnezeu risipind-o, ai ajuns la bărbatul desăvârșit și măsura vârstei plinirii lui Hristos.
Bucură-te, iubire de Hristos cu nesăturată voință;
Bucură-te, iubire de osteneală întru simțirea dragostei Lui;
Bucură-te, gustare cu toată încredințarea din dulceața ei;
Bucură-te, zi de zi înnoit întru omul dinăuntru;
Bucură-te, prefăcut întreg în cuptorul harului;
Bucură-te, suflet hrănit cu focul necreat;
Bucură-te, trup îmbrăcat în slava Mirelui;
Bucură-te, inimă acoperită de vălul pomenirii de Dumnezeu;
Bucură-te, chip zugrăvit de har după dumnezeiasca asemănare;
Bucură-te, mucenicie cu duhul și desăvârșită mărturisire;
Bucură-te, a dragostei lui Hristos cu viața zugrăvire;
Bucură-te, fierbinte ajutător și păcii de sus mijlocitor;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 12-lea
Chiar și pentru greșelile sau împrăștierile fără de voie ne-ai învățat, Părinte, să facem Stăpânului jertfă de mărturisire, până ce conștiința se va încredința de iertare prin lacrimile dragostei. Ca nu cumva în vremea ieșirii să aflăm în frică o mărturie a păcatului, ci cu îngerii păcii deasupra oștilor întunecate înălțându-ne, să cântăm: Aliluia!
Icosul al 12-lea
Întraripat de dragostea Sfintei Treimi și întru Duhul numind pe Dumnezeu Tată, în ceasul ieșirii tale ai fost înălțat pe carul de foc al virtuților până în prezența Domnului, împreună cu toți sfinții.
Bucură-te, strălucire a smereniei de pe urmă;
Bucură-te, smerită cugetare ce te umpli de dumnezeiasca bunătate;
Bucură-te, gustare întru răbdare a paharului pătimirilor;
Bucură-te, bucurie și înțeleaptă sfială a pășirii întru odihnă;
Bucură-te, mucenicească mărturisire a conștiinței în suferințele ultime;
Bucură-te, păzire cu hotărâre și evlavie a darului dumnezeiesc;
Bucură-te, locaș al harului prin desăvârșirea întru neputințe;
Bucură-te, primire prin cruce a peceții virtuții lui Dumnezeu;
Bucură-te, dar al închinării adus la altarul iubirii Sfintei Treimi;
Bucură-te, rod înmiresmat al Bisericii;
Bucură-te, inimă întipărită cu Numele biruinței;
Bucură-te, că viața lui Hristos a înghițit ceea ce era în tine muritor;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul al 13-lea
O, Sfinte Arhiereule al lui Hristos și cinstit mădular al Bisericii, ascultă smerita noastră rugăciune și, văzându-ne neputința, cheamă dintru negrăita strălucire asupra noastră milostivirea Domnului și a Preacuratei Maicii Sale. Ca îndreptați din credință, înrădăcinați în dragoste și întraripați prin nădejde să primim la Judecată cercarea de foc a faptelor, nu spre osândă, ci spre luminare și cu îndrăznire să cântăm: Aliluia! (Acest condac se zice de trei ori.)
Apoi se zice iarăși Icosul 1: Viața ta, Sfinte Diadoh…, Condacul 1: Unindu-ți chipul prin dragoste cu virtuțile…,
Icosul 1
Viața ta, Sfinte Diadoh, a rămas înveșmântată în taină, însă din cuvântul tău ca un mare ascet și cunoscător al dumnezeieștii viețuiri ai strălucit, pom înmiresmat al raiului din roade vădindu-te:
Bucură-te, hotar al viețuirii celei înalte;
Bucură-te, teolog întru lărgimea vederii duhovnicești;
Bucură-te, vas al smereniei și milei dumnezeiești;
Bucură-te, pomenire de Dumnezeu ce surpi deprinderea răului;
Bucură-te, chip al negrăitei mișcări spre Cel Necuprins;
Bucură-te, îndrăzneală ce cauți dragostea Sfintei Treimi;
Bucură-te, libertate robită prin dragoste lui Hristos;
Bucură-te, credință hrănită de strălucirea iluminării dumnezeiești;
Bucură-te, nevoitor al curăției;
Bucură-te, cuvânt ce saturi simțirea duhovnicească a minții;
Bucură-te, cuvânt lărgit prin contemplație după măsura dragostei;
Bucură-te, cuvânt închinat lui Dumnezeu prin smerita cugetare;
Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
Condacul 1
Unindu-ți chipul prin dragoste cu virtuțile lui Dumnezeu, te-ai arătat icoană vie a Arhiereului Hristos, Sfinte Diadoh. Și gustând întru multă simțire dulceața Preasfântului Duh, întru bucuria Tatălui Ceresc ca un fiu ai intrat: Bucură-te, Sfinte Diadoh, dascăl al isihiei și arhierească mlădiță a Împărăției Sfintei Treimi!
și se face otpustul.
ARTĂ CULINARĂ - REȚETE PENTRU POSTUL PAȘTELUI
A. PLĂCINTE ŞI
ANTREURI
Turte cu nucă
* 500 g făină;
* 250 g miez de
nucă;
* 300 g zahăr;
* 30 g coajă
rasă de lămâie;
* 1 plic zahăr
vanilat;
* sare
Din făină, apă şi puţină sare se prepară o cocă tare
din care se întind foi de mărimea unei farfurii, care se aşază separat în tăvi
şi se coc în cuptor, fără să se rumenească.
Se prepară un sirop din zahăr, zahăr vanilat, coajă
rasă de lămâie şi 1,2 litri apă, care se lasă să fiarbă 15 minute.
Se aşază foile, una câte una, pe o tavă mare, turnând
pe fiecare câte o cantitate de sirop şi presărând apoi cu nuci măcinate şi
amestecate cu zahăr.
După ce foile s-au aşezat şi s-au înmuiat, se taie
turtele în porţii şi se presară restul de miez de nucă şi zahăr pe fiecare
porţie.
B. SALATE
Salata băcanilor
* 1,2 kg
ciuperci;
* 800 g
arpagic;
* 40 g usturoi;
* 150 g ulei;
* 150 g
măsline;
* 100 g lămâie;
* 30 ml oţet;
* 3 foi dafin;
* sare
Arpagicul se curăţă şi se căleşte în ulei, se adaugă
ciupercile tăiate ştraifuri, sare, piper, foi de dafin şi zeamă de lămâie şi se
lasă să fiarbă împreună până ce sosul a scăzut.
Din usturoi se prepară un mujdei, care se diluează cu
oţet şi apă şi se toarnă peste ciuperci şi arpagic.
La servit se adaugă măsline şi lămâie la fiecare
porţie.
C. SOSURI
Sos vinegret
* 100 g ulei;
* 50 ml oţet;
* 1 legătură
pătrunjel verde;
* piper măcinat
Se pun ingredientele, mai puţin pătrunjelul, într-un
vas şi se amestecă până se obţine un produs lăptos.
Se adaugă 100 ml apă şi pătrunjelul tocat mărunt şi se
amestecă până la omogenizare.
D. BORŞURI,
SUPE, CREME DE LEGUME
Supă cu
morcovi şi curry
* 2 linguri de ulei vegetal
* 1 ceapă tocată
* 1 lingură de curry
* 450 g de morcovi tăiaţi bucăţele
* 4 ceşti de supă de legume
* 2 ceşti de apă (sau în funcţie de câtă este nevoie)
Încingeţi uleiul într-o oală mare, la foc potrivit. Sotaţi ceapa până se
înmoaie şi devine translucidă. Adaugaţi pudra de curry. Puneţi morcovii tăiaţi
şi amestecaţi până se gătesc. Turnaţi supa de legume şi lăsaţi să fiarbă 20 de
minute la foc mic până ce morcovii se înmoaie. Puneţi morcovii şi supa într-un
blender până ce obţineţi un piure fin. Puneţi la loc în oală şi adăugaţi apă
pentru a subţia până la consistenţa dorită.
E. MÂNCĂRURI
Varză acră călită
· 1
varză murată;
· 1
ceapă;
· 1
ceaşcă ulei;
· Piper;
· Sare;
· Mărar
Se scurge bine o varză murată şi se taie fideluţă.
Se pune peste ceapa călită în ulei, se adaugă puţină
apă şi se lasă să scadă la foc mic.
Se sărează dacă mai e cazul, se pune piperul
preferabil boabe pentru a putea fi înlăturat cu uşurinţă de cei cărora nu le
place, apoi mărarul tocat mărunt sau beţe cu lungimea de circa 10 cm care apoi
se vor scoate.
Se poate servi cu mămăliguţă.
F. DULCIURI
Sos din suc de portocale
· 3
ceşti fulgi de porumb;
· ½
ceaşcă zahăr;
· 2
ceşti apă;
· Coajă
de portocală;
· ½ ceaşcă
suc de portocale
Se amestecă fulgii de porumb cu zahărul şi apa şi se
pune amestecul la foc mic până se leagă uşor.
Se ia de pe foc şi se adaugă celelalte ingrediente.
Se utilizează ca garnitură pentru chec sau gogoşele.
GÂNDURI PESTE TIMP
ELENA FARAGO
Elena Farago | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Elena Paximade |
Născută | [2] Bârlad, Tutova, România[3] |
Decedată | (75 de ani)[4][5] Craiova, România[6] |
Părinți | Francisc Paximade Anastasia Thomaide |
Căsătorită cu | Francisc Farago |
Copii | Cocuța, Mihnea (adoptat) |
Cetățenie | România |
Ocupație | scriitoare de literatură pentru copii[*] traducătoare scriitoare poetă |
Limbi vorbite | limba română |
Pseudonim | Fatma[1] |
Activitatea literară | |
Activă ca scriitoare | 1898 - 1954 |
Specie literară | reportaj, poezie, poem |
Operă de debut | 1898 - reportaj 1899 - poemul "Gândul trudiților" în ziarul România muncitoare |
Opere semnificative | Șoapte din umbră, Traduceri libere, Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun |
Note | |
Premii | • 1908 - Premiul „Adamachi” al Academiei Române • 1920 - Premiul „Adamachi” al Academiei Române • Medalia „Bene Merenti” |
Modifică date / text |
Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă română care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.
DATE BIOGRAFICE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.
În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a fost.[7] Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.
Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.
În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).
Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.
DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).
- Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)
- Premiul Internațional „Femina” (1924)
- Premiul Național pentru Literatură (1938)
- Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.
VOLUME DE VERSURI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Versuri (1906)
- Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908
- Traduceri libere (1908)
- Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913
- Șoaptele amurgului (1920)
- Poezii alese (1924)
- Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926
- Poezii (1937)
VOLUME PENTRU COPII (VERSURI ȘI PROZĂ)[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912;
- Copiilor (1913)
- Din traista lui Moș Crăciun (1920)
- Bobocica (1921)
- Să nu plângem (1921)
- Să fim buni (1922, proză)
- Ziarul unui motan (1924, proză)
- Într-un cuib de rândunică (1925, proză)
- A ciocnit un ou de lemn (1943)
- Într-o noapte de Crăciun (1944)
- 4 gâze nazdravane (1944)
- Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.
TRADUCERI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Maurice Maeterlinck, Justiția, traducere de Elena Farago, București, Editura Alcalay, 1915.
- Maurice Maeterlinck, Pasărea albastră, Craiova, Ramuri, 1920.
- Anatole France, În anul 2270, București, Adevărul (s.a.)
ÎN ALTE LIMBI[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Flori târzii (Kései virágok, traducere în limba maghiară de Fekete Tivadar. În: Szerelmes kert, 1924.[8]
Elena Farago - Citate:
CONSTANȚA BUZEA
Constanța Buzea | |
Constanța Buzea în 2007 | |
Date personale | |
---|---|
Născută | 29 martie 1941 București, România |
Decedată | (71 de ani) București, România |
Căsătorită cu | Adrian Păunescu |
Copii | Ioana Păunescu Andrei Păunescu |
Naționalitate | română |
Cetățenie | România |
Ocupație | poet |
Limbi vorbite | limba română[1] |
Activitatea literară | |
Mișcare/curent literar | Neomodernism |
Specie literară | Poezie |
Modifică date / text |
Constanța Buzea (n. 29 martie 1941 – d. 31 august 2012) a fost o poetă din România.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Literatura română | ||
Istoria literaturii române | ||
Evul mediu | ||
Curente în literatura română | ||
Umanism - Clasicism | ||
Scriitori români | ||
Listă de autori de limbă română | ||
Portal România | ||
Portal Literatură | ||
Proiectul literatură | ||
Constanța Buzea a urmat cursurile Facultății de Filologie, Universitatea din București, obținând licența în 1970. Între 1974 și 1989 a fost redactor la revista Amfiteatru. Din 1990 a lucrat ca redactor la România literară, unde a semnat rubrica de corespondență „Post-restant“.
Constanța Buzea s-a căsătorit în 1961 cu poetul Adrian Păunescu (soții Păunescu au avut doi copii, pe Ioana (2 iunie 1967 - noiembrie 2011) și pe Andrei (n. 1969), iar în 1977 au divorțat).
OPERA[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- De pe pământ (EPL, 1963)
- La ritmul naturii (EPL, 1966)
- Norii (EPL, 1968)
- Agonice (EPL, 1970)
- Coline (Cartea Românească, 1970)
- Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
- Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
- Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
- Pasteluri (Albatros, 1974)
- Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
- Limanul orei (Eminescu, 1976)
- Poeme (Albatros, 1977; antologie)
- Ploi de piatră (Albatros, 1979)
- Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
- Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
- Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
- Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
- Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
- Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
- Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
- Foșnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
- Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
- Pretext de conversație (Helicon, 1998; antologie)
- Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
- Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
- Netrăitele (Vinea, 2004)
- Netrăitele II (Vinea, 2008).
- Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009)[2]
PREMII ȘI DISTINCȚII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Premii literare[modificare | modificare sursă]
- Premiul Național „Mihai Eminescu”, în 2001.
Decorații[modificare | modificare sursă]
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[3]
TEATRU/FILM
VIOLETA ANDREI
Violeta Andrei | |
Violeta Andrei | |
Date personale | |
---|---|
Născută | (81 de ani)[1] Brașov, România |
Căsătorită cu | Ștefan Andrei[2] |
Cetățenie | România |
Ocupație | actriță |
Limbi vorbite | limba română |
Activitate | |
Alma mater | Universitatea Națională de Artă Teatrală și Cinematografică „Ion Luca Caragiale” din București |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Violeta Andrei (n. 29 martie 1941, Brașov) este o actriță română.
BIOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
Violeta Andrei s-a născut în Brașov. Este absolventă a U. N. A. T. C. Ion Luca Caragiale din București, în anul 1965. A debutat la Teatrul Giulești, actualul Teatru Odeon, apoi a interpretat roluri pe scena Teatrului Lucia Sturza Bulandra din București. În anul 1990 a fost îndepărtată din Teatrul Bulandra.
A debutat pe ecrane cu filmul „Golgota” (1966, în regia lui Mircea Drăgan). A jucat în peste 60 de filme românești.
A fost soția ministrului de externe comunist Ștefan Andrei, cu care s-a căsătorit în noiembrie 1961.
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1966 Golgota
- 1970 Canarul și viscolul
- 1972 Felix și Otilia
- 1972 Astă seară dansăm în familie
- 1973 Veronica se întoarce
- 1974 Dincolo de nisipuri
- 1974 Trei scrisori secrete
- 1974 Agentul straniu
- 1975 Ștefan cel Mare - Vaslui 1475
- 1975 Nu filmăm să ne-amuzăm
- 1976 Casa de la miezul nopții
- 1976 Revoltă în cosmos (Im Staub der Sterne)
- 1977 Mama
- 1978 Eu, tu, și... Ovidiu
- 1978 Aurel Vlaicu - Elena Caragiani-Stoienescu
- 1978 Severino
- 1979 Al patrulea stol
- 1979 Blauvogel, regia Ulrich Weiß
- 1979 Brațele Afroditei
- 1979 Clipa - Ruxandra Mărăcineanu
- 1980 Lumina palidă a durerii
- 1981 Capcana mercenarilor
- 1981 Sing, Cowboy, sing, regia Dean Reed
- 1981 Saltimbancii
- 1982 Un saltimbanc la Polul Nord
- 1982 Cucerirea Angliei (Guillaume le conquérant)
- 1983 Comoara
- 1984 Ca-n filme
- 1985 Rîdeți ca-n viață
- 2005 Păcatele Evei
S-a căsătorit din facultate cu Ștefan Andrei, fost ministru de Externe, in 1990 a fost îndepărtată din Teatrul Bulandra.
A debutat in cinematografie in 1966, cu filmul Golgota si a jucat apoi in peste 60 de filme românești, dar si in filme străine.
La televiziune a jucat in seriale ca Mușatinii, Saltimbacii, Neînfricații, Un agust in flăcări, Amantul marii doamne Dracula, Lumini si umbre, Păcatele Evei (2005 ).
A înregistrat zeci de cântece la radio, are un disc numit Muzica din film - Violeta Andrei, a cântat pentru coloana muzicala a filmelor Veronica si Veronica se întoarce.
Violeta Andrei si Florin Piersic-Oare cine esti tu
Valer Dellakeza | |
Date personale | |
---|---|
Născut | (80 de ani) Craiova, județul Dolj |
Ocupație | actor |
Prezență online | |
Modifică date / text |
Valer Dellakeza (n. 29 martie 1942, Craiova, Dolj) este un actor român, cu o bogată activitate în teatru, film și televiziune. Este actor al Teatrului Național Craiova, dar și al "Teatrului Dramatic Elvira Godeanu" din Târgu Jiu. A interpretat - în cele șase decenii de activitate pe aceiași scenă, a jucat în piese celebre ale dramaturgiei române: Ion Luca Caragiale, Marin Sorescu, Barbu Ștefănescu Delavrancea, Dumitru Radu Popescu și universale: William Shakespeare, Carlo Goldoni, Eugen Ionescu, Maxim Gorki, A.P. Cehov. A colaborat cu regizori celebri ai scenei românești printre care Silviu Purcărete, Vlad Mugur și Gábor Tompa.
Este unul din numele mari ale teatrului craiovean și național primind numeroase premii și aprecieri critice în țară și străinătate. În anul 2000 a primit premiul UNITER pentru rolul Truffaldino din piesa "Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni, în regia lui Vlad Mugur, și tot cu aceasta ocazie a fost declarat cel mai bun actor al anului de către Asociația Internațională a Criticilor de Teatru din România. [1]
Distincții
2004 - Societar de onoare al Teatrului Național Craiova
2012 - Cetățean de onoare al municipiului Craiova
2013 - Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de „Cavaler”, acordat de Președintele României Traian Băsescu
2019 - Ordinul Național „Serviciul Credincios” în grad de „Ofițer”, acordat de Președintele României Klaus Johannis
Scena Teatrului Național Craiova[modificare | modificare sursă]
Debutul pe scena craioveană, are loc în 1954, la numai 12 ani, cu un rol principal într-o piesă sovietică „Să nu-i zici pe nume” în regia lui Ion S. Bologa. Anul 1956, este anul în care își hotărăște soarta în viață: are norocul să fie prezent în teatrul craiovean atunci când a venit la Craiova, „Promoția de Aur ” cu Sanda Toma, Silvia Popovici, Rebengiuc, Amza, Rauțchi, Rucareanu, Cozorici, Vasile Nițulescu , Dinu Cernescuni,. Radu Penciulescu, Vlad Mugur. Marile spectacole din acea vreme ale Naționalului craiovean-au fost prima mare lecție de Teatru!
În 1962 este angajat, prin concurs, pe post de Actor corp-ansamblu la Teatrul Național Craiova, unde se face remarcat jucand o serie de roluri importante. În 1964 intra în Institutul de Artă Teatrală și Cinematografică „I.L. Caragiale” București la clasa profesorului Beate Fredanov, asist. univ. Octavian Cotescu, lector Laurențiu Azimioară. În 1968, la Studioul de Teatru Casandra, în anul IV, joacă trei roluri principale in cele trei spectacole de absolvență ale clasei in care a fost student.
Repartiția Guvernamentală este către Teatrul Național Craiova, unde debutează cu rolul Alexe din piesa Iancu Jianu de O. Măgureanu[2].
Pe parcursul anilor a interpretat peste 100 de roluri, dintre care: Iordache ("D-ale carnavalului" de I.L.Caragiale, 1968-69, regia Valeriu Moisescu), Bertoldo ("Henric al IV-lea" de Luigi Pirandello, 1969-70, regia Georgeta Tomescu), Ilie ("Tache, Ianke și Cadâr" de V.I.Popa, 1972-73, regia Valentina Balogh), Trahanache ("O scrisoare pierdută" de I.L.Caragiale, 1973-74, regia Mircea Cornișteanu), Rică Venturiano ("O noapte furtunoasă" de I.L.Caragiale, 1975-76, regia Mircea Cornișteanu), Ludovic al XIII-lea ("Marion Delorme" de Victor Hugo, 1978-79, regia Georgeta Tomescu),Vrăjitorul ("Fiul soarelui" – Burebista, colaj de Al. Firescu, 1979-80, regia Mircea Cornișteanu), Dan ("A treia țeapă" de Marin Sorescu, 1987-88, regia Mircea Cornișteanu).
În anii 90, făcând parte din „careul de Ași” al Teatrului Național Craiova, participă la o serie de turnee internaționale, performanțele actorilor având ecouri puternice în publicațiile de profil locale. Colaborează cu regizorul Silviu Purcărete în mai multe puneri în scenă: Madam Ubu ("Ubu rex cu scene din Macbeth" după A.Jarry și W.Shakespeare, 1990-91), Demetrius ("Titus Andronicus" de W.Shakespeare, 1991-92), Egist ("Orestia" după Eschil, 1997-98), Ducele Orsino din „A 12-a noapte” de W.Shakespere. Brnrdin din „Măsură pentru măsurâ” de W Shakespere. Pentru aceste spectacole, Teatrul Național Craiova, primește 12 Premii Internaționale, la cele mai mari Festivaluri de Teatru din lume. A jucat pe cele mai faimoase scene de pe 4 continente!
Se face remarcat în lume teatrului în 1989, cu rolul unchiul Vanea din piesa UNCHIUL VANEA de A.P. Cehov în regia lui Mircea Cornișteanu, rol pentru care primește Premiul U.T.C. (Uniunea Tineretului Comunist) , se acorda un singur premiu pe an! Dar apogeul carierei se petrece în 1999 cu Truffaldino ("Slugă la doi stăpâni" de Carlo Goldoni, 1998-99, regia Vlad Mugur) pentru care revista Scena îl declară cel mai bun actor al anului în iulie 1999, iar în anul 2000 i se decernează Premiul pentru cel mai bun actor al stagiunii în UNITER.
Alte roluri importante sunt: Orsino ("Cum doriți sau Noaptea de la spartul târgului" de Shakespeare, 2003-2004, regia Silviu Purcărete), Jupânul Jacques ("Avarul" de Molière, stagiunea 2004-2005, regia Lászlo Bocsárdi), Gaev – ("Livada de vișini" de A.P. Cehov, 2005-06, regia Alexa Visarion), Cebutâkin Ivan Romanovici ("Trei surori" de A.P. Cehov, 2010-2011, Excelența ("Unde-i revolverul?" de Görgey Gábor, 2010-2011, regia Mircea Cornișteanu), Senectus ("Caligula" de Albert Camus, 2011-2012, regia Laszlo Bocsardi).
În anul 2012 este premiat pentru a doua oară de către UNITER de data aceasta primind premiul pentru întreaga activitate. În octombrie 2012 joaca rolul lui Aga... MITĂ Dandanache (Agamiță Dandanache) în a cincea montare a piesei "O scrisoare pierdută" de I.L. Caragiale în regia lui Mircea Cornișteanu, la Teatrul Național "Marin Sorescu" din Craiova... Explicația numelui personajului este dată însuși de actor: "Aga Mită Dandanache!!! Mită, vine de la mită, a da mită, a mitui, a cumpăra "sufragele" cuiva cu bani, cu mici atenții. (și dăi și luptă...)"[3]
În 2013, primește al treilea premiu UNITER, pentru rolul domnul Tot, din spectacolul FAMILIA TOT, in regia lui Laszlo Bocsardy
În 2014 este sărbătorit cu mare fast prin spectacolul DELLAKEZA DE LA TEATRU, 60 DE ANI PE ACEEAȘI SCENĂ
În 2021, după un casting serios pe care îl câștigă, începe colaborarea cu o trupă de teatru italiană din Cesena, condusă de marele regizor ROMEO CASTELLUCCI, pentru spectcolul BROS. Bucurându-se de un real succes, colindă Europa: Lugano (Elveția), Maubeuge, Strasbourg, Milano, Bologna, Cesena, Reggio Emilia, Napoli, Torino, Recklinghausen, Madrid, Girona, Barcelona, Atena, Paris (8 spectacole), Dublin, Anvers și multe altele.
În 2022, Teatrul Național Craiova, într-o întâlnire omagială onorată de prezența dna. MARINA CONSTANTINESCU, îl sărbătorește cu recunoștință pentru împlinirea celor 80 de ani de viață, din care 62 de ani, această emblematică instituție glorificată de 12 premii internaționale, a stat și pe umerii acestui maestru al teatrului românesc.
Televiziune[modificare | modificare sursă]
- "...Escu" - rolul Iorgu Langada în emisiunea Teatrul de Televiziune:
- "Amantul marii doamne Dracula" - rolul Cireșel - serial TvR
- "Aniela" - rolul Arvinte - serial de televiziune produs de MediaPro Pictures
FILMOGRAFIE[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- Tănase Scatiu (1976)
- Vlad Țepeș (1979)
- Rug și flacără (1980)
- Casa din vis (1992)
- Divorț... din dragoste (1992)
- "Aurul alb" , regia Constantin Drăgănescu;
- "Hotel de lux", regia Dan Pița;
- În fiecare zi Dumnezeu ne sărută pe gură, regia Sinișa Dragin (2001
- "Cortul", regia Bogdan Constantin Drăgan;
- "Tatăl Fantomă", regia Lucian Georgescu.
- „Dimineața care nu se va sfârși”, regia Ciprian Maga
- „Live”, regia Vlad Păunescu
- „Frozen Ignat”, regia DInu Tănase
- „Sieranevada”, regia Critsi Puiu
- „Un pas în urma seafimilor”, regia Daniel Sandu
- „După 40 de zile”, regia Andrei Gruzsniczki
- „21 Carate”, regia Ciprian Mega
- „#dogpoopgirl”, regia Andrei Huțuleac
PREMII[MODIFICARE | MODIFICARE SURSĂ]
- 1989 – Premiul I pentru interpretare masculină la Gala spectacolelor pentru tineret de la Arad – rolul din Unchiul Vanea
- 1989 – Premiul Uniunii Tineretului Comunist pentru rolul „Unchiul Vanea” din piesa cu același titlu de A.P.Cehov
- 1993 – Premiul Asociației umoriștilor români pentru rolul Decebal Sp.Necșulescu din …escu
- 1998 – Diploma Inspectoratului pentru cultură Dolj, atribuită personalităților craiovene
- 1998 – Diplomă de Onoare acordată de Teatrul Național Craiova cu prilejul împlinirii a 30 de ani de excepțională încununare artistică și slujire neîntreruptă a scenei craiovene
- 1999 – În topul stagiunii 1998-99 al revistei Scena din iulie 1999, este declarat cel mai bun actor al anului
- 2000 – Premiul UNITER pentru cel mai bun actor al stagiunii 1999-2000 (rolul Truffaldino din „Slugă la doi stăpâni”)
- 2002 – Premiul Național pentru remarcabile contribuții la dezvoltarea interpretativă în teatrul românesc contemporan acordat de Teatrul Dramatic ELVIRA GODEANU - Tîrgu Jiu
- 2002 – Diploma pentru creații remarcabile ale personajelor din opera lui T.Mușatescu – din partea Teatrului de Comedie, acordate cu ocazia premierei„ …escu” de Tudor Mușatescu, interpreților personajelor lui Mușatescu.
- 2002 – Diploma de onoare a Consiliului Municipal Craiova pentru creații remarcabile pe plan național și internațional.
- 2005 – Premiul TVR International
- 2008 – Diplomă de Excelență acordata de Primăria Municipiului Craiova, Maestrului Valer Dellakeza pentru merite deosebite obținute pe scenele naționale și internaționale.
- 2008 – Diploma de Excelență acordată de Muzeul de Artă Craiova cu prilejul Centenarului acestuia pentru generoasa și elevata colaborare la evenimentele artistice și culturale la nivel național
- 2009 – Diploma de Excelență acordată cu prilejul împlinirii a 40 de ani de excepțională prezență artistică pe scena craioveană și pe marile scene ale lumii.
- 2012 – Premiul UNITER pentru întreaga activitate.
- 2013 - Premiul UNITER pentru rol secundar. Domnul Tot din „Familia Tot”
POEZIE
Elena Farago | |
Elena Farago | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Elena Paximade |
Născută | Bârlad, Vaslui, România |
Decedată | (75 de ani) Craiova, România |
Părinți | Francisc Paximade Anastasia Thomaide |
Căsătorită cu | Francisc Farago |
Copii | Cocuța, Mihnea (adoptat) |
Cetățenie | România |
Ocupație | scriitoare de literatură pentru copii[*] traducătoare scriitoare poetă |
Pseudonim | Fatma |
Activitatea literară | |
Activă ca scriitoare | 1898 - 1954 |
Specie literară | reportaj, poezie, poem |
Operă de debut | 1898 - reportaj 1899 - poemul "Gândul trudiților" în ziarul România muncitoare |
Opere semnificative | Șoapte din umbră, Traduceri libere, Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun |
Note | |
Premii | • 1908 - Premiul „Adamachi” al Academiei Române • 1920 - Premiul „Adamachi” al Academiei Române • Medalia „Bene Merenti” |
Modifică date / text |
Elena Farago (n. 29 martie 1878, Bârlad – d. 4 ianuarie 1954, Craiova) a fost o poetă română care a compus poezii pentru copii. Creațiile cunoscute sunt „Cățelușul șchiop”, „Gândăcelul”, „Cloșca”, „Sfatul degetelor” și „Motanul pedepsit”.
DATE BIOGRAFICE
S-a născut pe 29 martie la Bârlad în familia Francisc și Anastasia Paximade. În anul 1890 a rămas orfană de mamă și a fost nevoită să se ocupe de îngrijirea surorilor mai mici. În 1895 Elena a rămas și fără tată, ceea ce a dus la plecarea ei la București, unde a locuit la un frate mai mare. S-a angajat ca guvernantă la familia lui Ion Luca Caragiale, unde a luat contact cu literatura clasicilor. Tot aici l-a cunoscut pe Francisc Farago, cel care avea să-i devină soț. Elena Farago a debutat în 1898 cu un reportaj, pe care îl semnează Fatma. În 1902 publică prima poezie în ziarul România muncitoare.
În anul 1906, Elena Farago publică primul său volum de poezii, Versuri, la îndemnul lui Nicolae Iorga, a cărui prietenă și confidentă a fost.[1] Din 1907 se stabilește la Craiova, unde o vor găsi evenimentele sângeroase ale acestui an, iar din cauza afilierii ei la mișcarea țărănească a fost arestată și eliberată numai la intervențiile lui Iorga. În această perioadă l-a adoptat pe fiul său, Mihnea. În 1913 se va naște fiica Elenei, Cocuța.
Elena Farago este laureată de către Academia Română cu Premiul „Adamachi” pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), iar apoi pentru volumele Șoaptele amurgului, Din traista lui Moș Crăciun, apărute în 1920.
În 1921 este numită director al Fundației „Alexandru și Aristia Aman” din Craiova, fundație pe care o va conduce timp de 30 de ani. Elena Farago a avut contribuții deosebite în ceea ce privește regulamentul de organizare și de funcționare al bibliotecii, fișarea cărților și ținerea unei evidențe corecte de aranjare a publicațiilor în rafturile bibliotecii, de completare a colecțiilor prin achiziții și donații. În 1922 fondează la Craiova, împreună cu Ion B. Georgescu, C. Gerota, Ion Dongorozi, C.D. Fortunescu, revista literară Năzuința, la care au colaborat: Simion Mehedinți, Ion Barbu, Perpessicius, Victor Eftimiu, Camil Petrescu, Mihail Dragomirescu. De asemenea a patronat și revista educativă pentru copii și tineret Prietenul Copiilor (1943-1946).
Elena Farago s-a stins din viață în 1954 la Craiova, după o lungă suferință.
DISTINCȚII
- Premiul „Adamachi” din partea Academiei Române pentru volumele Șoapte din umbră (1908) și Traduceri libere (1908), apoi pentru volumele Șoaptele amurgului (1920) și Din traista lui Moș Crăciun (1920).
- Premiul „Neuschotz” al Academiei Române (1927) pentru Ziarul unui motan (1924)
- Premiul Internațional „Femina” (1924)
- Premiul Național pentru Literatură (1938)
- Medalia „Bene Merenti” - clasa I și „Ordinul Meritul Cultural” - Cavaler clasa a II-a din partea regelui Carol al II-lea pentru merite literare.
VOLUME DE VERSURI
- Versuri (1906)
- Șoapte din umbră, Craiova, Ramuri, 1908
- Traduceri libere (1908)
- Din taina vechilor răspântii, Craiova, Ramuri 1913
- Șoaptele amurgului (1920)
- Poezii alese (1924)
- Nu mi-am plecat genunchii, Craiova, Tiparul prietenii științei, 1926
- Poezii (1937)
VOLUME PENTRU COPII (VERSURI ȘI PROZĂ)
- Pentru copii (2 volume: I 1913, II 1920), București, Editura Ramuri, 1912;
- Copiilor (1913)
- Din traista lui Moș Crăciun (1920)
- Bobocica (1921)
- Să nu plângem (1921)
- Să fim buni (1922, proză)
- Ziarul unui motan (1924, proză)
- Într-un cuib de rândunică (1925, proză)
- A ciocnit un ou de lemn (1943)
- Într-o noapte de Crăciun (1944)
- 4 gâze nazdravane (1944)
- Cățelușul șchiop, București, Editura Ion Creangă, 1989.
TRADUCERI
Maurice Maeterlinck, Justiția, traducere de Elena Farago, București, Editura Alcalay, 1915.
POEZII:
Prilejuri de durere în biata cale-a vieţii, -
Ci scaldă-ţi ochii limpezi în roua dimineţii,
Şi nu-ntreba ţărâna de urmele din drum...
E vitregă ţărâna şi sfatul ei avan, -
La ce s-o-ntrebi de ochii ce vor fi plâns pe cale?
Ni-s scrise-n cartea vieţii, la toţi, şi dor şi jale
Şi drumul fiecărui e răbojit pe-un plan,
În care-s însemnate, cu ape şi poteci,
Şi dragostea şi ura şi mila şi păcatul,
Pân-vine de le-ncheie pe toate-ntunecatul
Şi mutul semn al crucii din liniştea de veci...
O, sunt, de bună seamă, şi lacrimi în noroi,
Căci lacrima ni-i birul cel mai de seamă-al vieţii, -
Şi jalea şi amarul vor fi de veci drumeţii
Cei nelipsiţi, din calea oricărui dintre noi...
De-aceea vezi tu uită cât poţi cu ochi senini, -
Că-i mare mângâierea în biata cale-a vieţii
Să poţi vedea şi-n pâcla şi-n roua dimineţii,
Un rost, în faţa cărui nu poţi să nu te-nchini.
Trecea cântând încet pe drum,
Ştiu eu? Poate cânta să-i pară
Drumul mai scurt, – ori poate cum
Era aşa frumos aseară,
Poate cânta ca să nu-l doară
Că-i singur numai el pe drum - ?
Trecea, şi eu eram la poartă
Şi şi-a văzut de drumul lui,
Dar ce mi-o fi venit deodată
De am oftat, n-oi şti să spui.
Şi nu-mi venea să plec din poartă,
Şi parc-un dor de viaţa toată
M-a prins privind pe urma lui...
Aşa ne-o fi la fiecare,
Că stăm în poartă, şi nu ştim
Pe călător măcar de-l doare
Ceva, - şi de ne pomenim
Oftând, pesemne fiecare
Ne-om fi simţind departe tare
De-un drum pe care-am vrea să fim.
Atât de-ntreg,
Atât de tot,
Că-mi sorb o lacrimă şi-mi pare
Că cere,
Mângâie,
Şi doare,
De parcă tu ai plâns-o-n mine,
De parcă ţi-am venit de tot...
Aşa!... dă-mi mâinile-amândouă,
Şi ochii amândoi mi-i dă,
Deschişi adânc
Şi mult
Şi-aproape
Pân-vom închide-o sub pleoape
Aceeaşi stea topită-n două
De mult ce ia
De mult ce dă...
Şi calea gândului se-nchide
Doar lacrimile vad îşi cer...
Şi nu mai am nici ochi,
Nici gură...
Pe valul mării ce mă fură
Privirile nu-şi pot deschide
Decât fereastra dinspre cer...
Virgil Carianopol | |
Date personale | |
---|---|
Născut | 29 martie 1908 Caracal, Olt |
Decedat | (76 de ani) București, România |
Cetățenie | România |
Ocupație | poet |
Activitate | |
Limbi | limba română |
Modifică date / text |
Virgil Carianopol (n. 29 martie 1908, Caracal – d. 6 aprilie 1984, București) a fost un poet român.
BIOGRAFIE
După ce a urmat primii ani de școală la Caracal (1916-1922), s-a înscris la o școală militară de artificieri din București (1924-1930). Între 1934 și 1938 a audiat cursurile Facultății de Litere și Filosofie din București. A lucrat ca salariat civil în diferite servicii ale armatei. Din 1956 până în 1963 a făcut închisoare politică la Aiud și Periprava.[1]
Virgil Carianopol a colaborat la revista "Viața literară", condusă de George Murnu, revistă la care colabora masiv și Radu Gyr, sub pseudonimul Tartacot.[2]
A fost afiliat la un moment dat grupului avangardist de la „unu”, apoi s-a reprofilat după 1936 pe tradiționalism, iar versurile sale postbelice au fost fie etichetate oarecum „neoclasice”. În plus, a mai fost afiliat și imagismului, fie el din descendența lui Ilarie Voronca sau a lui Serghei Esenin.[3]
Astfel, opera sa include versuri avangardiste (Un ocean, o frunte în exil), lirică neoclasică, tradiționalistă (Flori de spini, Elegii și elegii) și care exaltă sentimentul național (Ștergar Românesc), precum și memorialistică (Scriitori care au devenit amintiri).[4]
OPERA PUBLICATĂ
- Flori de spin, 1931
- Versuri - Virgil Carianopol, Editura Vraja, București, 1933
- Un ocean, o frunte în exil, editura unu, București, 1934
- Scrisori către plante, Editura Fundației pentru Literatură și Artă "Regele Carol al II-lea", București, 1936 (pentru care este premiat de Societatea Scriitorilor Români)
- Carte pentru domnițe, Editura Cartea Românească, București, 1937
- Frunzișul toamnei mele, Editura Universul Literar, București, 1938
- Scară la cer, Editura Universul Literar, București, 1940
- Poeme de pe front, Editura Bucur Ciobanul, București, 1943
- Versuri, Editura pentru Literatură, București, 1967
- Cântece de amurg, Editura pentru Literatură, București, 1969
- Cântece românești, Editura Militară, București, 1970
- Viorile vârstei, Editura Eminescu, București, 1972
- Lirice, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1973
- Ștergar românesc, Editura Militară, București, 1973
- Scriitori care au devenit amintiri, Editura Minerva, București, 1973 (memorialistică)
- Elegii și elegii, Editura Eminescu, București, 1974
- Arcașul lui Ștefan, București, 1976 (literatură pentru copii?)
- Cântece oltenești, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1977
- Viorile vârstei, Colecția "Cele mai frumoase poezii", Editura Albatros, București, 1978
- Lumini pentru dragostea mea, Editura Eminescu, București, 1978
- 'Peisaj românesc, Editura Militară, București, 1979
- Copilul cu inima de aur. Povești și povestiri istorice, București, 1980 (literatură pentru copii?)
- Copilul și țara, 1981
- Cântec la plecarea verii, Editura Albatros, București, 1982
- Scriitori care au devenit amintiri - Vol. II, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1982 (memorialistică)
- Scară la cer, Colecția "Biblioteca pentru toți", Editura Minerva, București, 1983 (prefață de C. Stănescu
- Cântece pentru mama, Editura Ion Creangă, București, 1984
- La ceasul de taină, Editura Scrisul Românesc, Craiova, 1986
- Scrisori către plante, Colecția "Poeți români contemporani", Editura Eminescu, București, 1997 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol, cu un cuvânt înainte de Sultana Craia)
- Scriitori care au devenit amintiri. Pagini de jurnal, Editura Universal Dalsi, București, 1999 (ediție îngrijită de Virginia Carianopol)
De tot ce este îndaratul meu,
De umbrele cu care totdeauna
Am colindat, prin întristari, mereu.
Plec într-o lume noua, undeva
Departe, peste mari-spre nesfârsit.
Nu stiu nici eu unde ma-ndeamna
Destinul care mi-a fost harazit.
Acolo va fi altfel, mai mult soare...
Domnite albe mi-or întinde mana
si-n noaptea calda, parfumata,
Va rasari mai zâmbitoare luna.
Corabia, cu pânzele întinse,
Cu pieptul alb, straluminat, deschis,
Despica apele albastre, zboara
In departare, spre un cer de vis.
Adio, mama! Ramas-bun, prieteni!
Mi-e strânsa inima, îndurerata,
Ca n-am puterea sa va iau cu mine,
Dar tot am sa va chem odata!
Din somnul lor, de noapte-ntunecosă
De unde-au stat, departe de frumos
Se reîntorc livezile acasă
În rochii înflorate pana jos.
E primăvară, iarăşi primăvară
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară
De ghiocei, de crini, de toporaşi.
Se simte iarăşi morosul cîmpiii,
Din nou aruncă soarele pojarul
La cântecul înalt al ciocârliii,
Ies roadele cu capetele-afară.
Aruncă ziua peste tot cu vrăbii,
În codrii cucii iar au năvălit,
Se bat cu cântul, păsăsrile-n săbii
Şi glasurile-şi dau la ascuţit.
E primăvară, iarăşi primăvară
Pe fiecare margini de făgaş
Îşi scot strămoşii degetele-afară
De ghiocei, de crini, de toporaşi.
Un sucit mereu, un stramba-drum,
Mi-am dorit, cand eram jos, cu-naltul,
Iar de-acolo, unde sint acum.
Toata viata mi-o traii bolnava.
Am fost mare, doar cand eram" mic."
Am suit cand am cazut din slava
Si-am cazut voind sa ma ridic.
N-am cerul la nimeni niciodata,
Chiar de-a fost sa rabd, in viata mea.
Am dat totul fara nici o plata,
Nevoind nimic sa mi se dea.
N-am lovit in nimeni.Mai-nainte
Am izbit in mine pentru-a sti
Cat ar fi durerea de fierbinte
Pentru-acel pe care l-as lovi
Am trecut prin toate totdeauna
Ne-nsemnat, mereu un suferind,
Un vulcan, afara stins intr-una,
Inauntru, insa, clocotind.
Constanța Buzea | |
Constanța Buzea în 2007 | |
Date personale | |
---|---|
Născută | 29 martie 1941 București, România |
Decedată | (71 de ani) București, România |
Căsătorită cu | Adrian Păunescu |
Copii | Ioana Păunescu Andrei Păunescu |
Naționalitate | română |
Cetățenie | România |
Ocupație | poet |
Limbi | limba română[1] |
Activitatea literară | |
Mișcare/curent literar | Neomodernism |
Specie literară | Poezie |
Modifică date / text |
Constanța Buzea (n. 29 martie 1941 – d. 31 august 2012) a fost o poetă din România.
BIOGRAFIE
OPERA
- De pe pământ (EPL, 1963)
- La ritmul naturii (EPL, 1966)
- Norii (EPL, 1968)
- Agonice (EPL, 1970)
- Coline (Cartea Românească, 1970)
- Sala nervilor (Cartea Românească, 1971; sonete)
- Leac pentru îngeri (Albatros, 1972; antologie)
- Răsad de spini (Cartea Românească, 1973)
- Pasteluri (Albatros, 1974)
- Ape cu plute (Cartea Românească, 1975)
- Limanul orei (Eminescu, 1976)
- Poeme (Albatros, 1977; antologie)
- Ploi de piatră (Albatros, 1979)
- Umbră pentru cer (Albatros, 1981)
- Cină bogată în viscol (Cartea Românească, 1983)
- Planta memoria (Cartea Românească, 1985)
- Cheia închisă (Eminescu, 1987; antologie)
- Pietre sălbatice (Cartea Românească, 1988)
- Ultima Thule (Cartea Românească, 1990; sonete)
- Pelerinaj (Cartea Românească, 1997)
- Foșnet fabulos (Helicon, 1997; antologie)
- Pastelul amoros (Helicon, 1998; antologie)
- Pretext de conversație (Helicon, 1998; antologie)
- Roua plural (Vinea, 1999, ed. adăugită 2007; antologie)
- Făcutul meu cuvântul / Mon sort le mot (Grinta, 2006; antologie bilingvă în traducerea poetului Miron Kiropol)
- Netrăitele (Vinea, 2004)
- Netrăitele II (Vinea, 2008).
- Creștetul ghețarului: jurnal 1969–1971 (Humanitas, 2009)[2]
PREMII ȘI DISTINCȚII
Premii literare
- Premiul Național „Mihai Eminescu”, în 2001.
Decorații
- Ordinul național „Serviciul Credincios” în grad de Cavaler (1 decembrie 2000) „pentru realizări artistice remarcabile și pentru promovarea culturii, de Ziua Națională a României”[3]
Ochii albaştri, ochii mei ca mierea.
Aprilie ne dăruie vederea,
Ceea ce am uitat, din nou se-ntâmplă.
Frazele, visul, sufletele numa
Ca de potop salvate simt că sunt.
Se face zi de mugure mărunt
Adăpostit în mintea mea de-acuma.
Nici nu mă tem, nici bucuria nu stă
Mai mult decât stătuse la-nceput.
Vine mereu o pasăre şi gustă
Rănind vicleană timpul meu trecut,
Şi-n mare taină puiul de lăcustă
Ciopleşte la vioara lui de lut.
Unde sunt strânse cete de cuvinte
Unde un dor de tine te cuprinde
Tu poti însingura coline sfinte
Si nu poti fi trecuta cu vederea
Calda ca lâna, palida ca mierea
Acestei linisti pretul nu i-l cere
Zidita fie gura care minte
Razbunatoarea, simpla mea putere!
E timpul sa primesti culori promise
De plopii, de paianjenii din vise,
Si de tristeti în sine compromise.
Si via sângele divin.
Pîna la mine este mult,
Pîna la moarte mai putin.
Din toamna-n tomna ma ridic,
Si parca nu mai stiu sa vin.
Pîna la mine este mult,
Pîna la moarte mai putin.
Aceste vorbe de cules
Le simt dorinte, le spun chin,
Iubirea mea se împlini
Atît de dreapta în destin.
De ce nu sunt, cum ar parea,
Nefericita în declin!
Pîna la mine este mult
Pîna la moarte mai putin.
Perpessicius | |||
Criticul Dumitru S. Panaitescu | |||
Date personale | |||
---|---|---|---|
Născut | |||
Decedat | |||
Înmormântat | Cimitirul Bellu | ||
Părinți | Elisabeta (Daraban) și Ștefan Panait | ||
Căsătorit cu | Alice Paleologu | ||
Naționalitate | România | ||
Cetățenie | România | ||
Ocupație | critic literar, istoric literar, folclorist, poet, cercetător | ||
Activitate | |||
Educație | Facultatea de Litere din București | ||
Alma mater | Universitatea din București | ||
Cunoscut pentru | Cercetător și editor al operei eminesciene | ||
| |||
Modifică date / text |
BIOGRAFIE
Primii ani
S-a născut la Brăila, la 21 octombrie 1891, ca al doilea fiu al lui Ștefan Panait, muncitor, originar din Iannina, și al Elisabetei Panait, născută Daraban, originară din Cucora (Putna). În 1898 a fost înscris în clasa întâi la școala primară numărul 4 din Brăila, pe care a absolvit-o în 1902. Din anul 1907 a studiat la Liceul „Nicolae Bălcescu” din Brăila. Până la terminarea liceului a fost secretar general al societății culturale „Avântul”, a elevilor de la liceul Nicolae Bălcescu.
În vara anului 1909, petrecându-și vacanța la mănăstirea Agapia, l-a cunoscut și s-a împrietenit cu Titu Dinu, elev al lui Ovid Densusianu, la Facultatea de Litere din București. În 1910 absolvă liceul și devine student al Facultății de litere, la secția de filologie modernă. În primul an de facultate a lucrat ca pedagog la pensionul Schewitz-Thieren, având sarcina de a împărți elevilor mâncarea. A luat parte la cursurile ținute de Ovid Densusianu, Nicolae Iorga, Ion Bianu, Ion Bogdan, Mihail Dragomirescu.
În anul al treilea de facultate a primit o bursă lunară în urma unui concurs, iar cu sprijinul și recomandarea lui Ion Bianu, devine meditatorul nepoților lui Ion Ghica. În 1914 s-a căsătorit cu Alice Paleologu, o colegă de facultate.
În 1914 obține licența în filologie romanică la Universității din București.
Debutul
A debutat cu schița „Omida - Din lumea celor care se târăsc”, o replică la volumul Din lumea celor cari nu cuvântă a lui Emil Gârleanu. Schița a fost semnată cu pseudonimul Victor Pribeagu și a apărut în revista brăileană Flori de câmp, nr. 5 din 20 iulie 1911.
A debutat ca poet cu poezia Reminiscență în revista „Versuri și proză” a lui I.M. Rașcu în nr.7-8 din aprilie 1913, semnată cu pseudonimul D. Pandara, un fel de anagramă compusă din inițiala prenumelui său și din începutul numelui de familie al tatălui, Pan(ait) și al mamei sale Dara(ban).
Activitatea literară
Semnează cu pseudonimul Perpessicius în Cronica (1915), revistă condusă de Gala Galaction și Tudor Arghezi. Mobilizat pe front, este rănit în 1916 și rămâne invalid de mâna dreaptă. Profesor în mai multe localități ale țării, autor al unor apreciate manuale de literatură pentru liceu, elaborate împreună cu Al. Rosetti și Jacques Byck.
Colaborează la Cuvântul, Lumea, Universul literar, România, Revista Fundațiilor Regale, Letopiseți, Neamul românesc, Cartea vremii, Flacăra, Gândirea, Cugetul românesc, Ideea europeană, Gazeta literară, Contemporanul, Viața românească, România literară, Steaua, Luceafărul; a ținut cronica literară la Radio între 1934-1938. A fost director general al Bibliotecii Academiei, al Muzeului Literaturii Române (1957) și al revistei Manuscriptum.
OPERA
Volume
Culegerea de note intitulată Repertoriu critic (1925) a fost publicată într-o revistă de bibliografie. Notele completau imaginea poetului cu aceea a iubitorului de cărți și a criticului. Volumul Scut și targă apărut în 1926, dezvoltă teme inspirate din experiența războiului și de vremurile care au urmat.
- Mențiuni critice, vol. I-V (1928 - 1946)
- Itinerar sentimental (1932)
- Dictando divers (1940)
- Jurnalul de lector (1944), completat cu Eminesciana
- Mențiuni de istoriografie literară și folclor (1948 - 1956)
- Alte mențiuni de istoriografie literară și folclor (1957 - 1967)
- Opere, vol. I-XII (1966 - 1983)
- Lecturi intermitente (1971)
- Eminesciana (1971)
- Patru clasici (1974)
- 12 prozatori interbelici (1980)
- Scriitori români, vol. I-II (1989)
Ediții
- Editează primele trei volume din Opere de M. Eminescu
AFILIERI
- Membru titular al Academiei Române
IN MEMORIAM
- Casa Memorială „D. P. Perpessicius” din Brăila
Urcăm agale dealul şi nimeni nu ne-ntreabă
Cine suntem, de unde venim şi ce ne mână
Să poposim pe plaiul acesta într-o rână.
Ne aşezăm pe iarba crescută-ntre morminte
Şi descifrăm pe-o cruce cu două oseminte
Încrucişat săpate: un an, o zi, un nume -
Unicele vestigii care-i mai ţin de lume.
Ulcele hârbuite cu resturi de tămâie
Stau risipite-n iarbă, şi pe la căpătâie,
O tufă de scoruşe a scăpărat amnarul,
Cucuta şi pelinul au strâns întreg amarul
Şi-amurgul ce umbreşte cu pânzele-i declinul
Preface într-o seră de moaşte ţintirimul.
Dar Mureşul e-n vale cu apa-i cătrănită.
Podarul, soi de Caron, cu luntrea ghiftuita,
Ne-aşteaptă să ne treacă pe cellalt ţărm, cu bacul,
Şi ni-i aşa de bine, că-aici ne-am face vacul,
Şi-n ostrovul de tihnă ne-am veşnici hodina,
De n-ar grăbi podarul şi n-ar scădea lumina.»
Pe flaşnetarul foarte-n cinste pe la noi.
Aminte ne-aduceam de el, cu interes.
C-aud un timbru de flaşnetă cunoscut.
Nu-nţelegeam acest acces de romantism:
Această melodie ce-mi venea-n urechi.
Era tot el, cu-aceleaşi zdrenţe îmbrăcat,
Ca şi-un drapel plouat în tot acest răstimp.
Un marş foarte frecvent pe vremea-mi de student.
O! scumpul meu, o! bietul meu serenadar,
Ai rătăcit de parc-ai fi căzut din cer?
Roteşte-ţi ochii şi priveşte ce palat
Nu vezi ce plină-i casa de lachei?
Aşteaptă să preumble pe copil?
Urmată de o doică şi-un cocon.
Cu fruntea rezemată de pervaz,
Planeta ce i-a fost de bun augur…!
În vreme ce prieteneşte-l dăscăleam.
Nemângâiat şi grav ca umbra din Hamlet.»
MUZICĂ; PE O ARIPĂ DE CÂNT
KAROL MACIEJ SZYMANOWSKI
Karol Macej Szymanowski | |
Date personale | |
---|---|
Nume la naștere | Karol Maciej Szymanowski |
Născut | [1] Tîmoșivka, Raionul Kameanka, Regiunea Cerkasî, Ucraina |
Decedat | (54 de ani)[2][3][1][4] Lausanne, Vaud, Elveția |
Cauza decesului | cauze naturale (tuberculoză) |
Cetățenie | Imperiul Rus A Doua Republică Poloneză |
Ocupație | Compozitor, Pianist, Critic muzical |
Locul desfășurării activității | Zakopane[5] |
Activitate | |
Origine | Polonez |
Studii | Q12073297[*] |
Instrument(e) | Pian |
Premii | Ordinul Sfântul Sava[*] Q21877347[*] Gold Cross of Merit (Poland)[*] Ordinul Polonia Restituta în grad de ofițer[*] Commander of the Order of Polonia Restituta[*] Ordinul Polonia Restituta în grad de mare cruce[*] |
Prezență online | |
Identificator titlu IMDb | |
Modifică date / text |
Karol Maciej Szymanowski (n. ,[1] Tîmoșivka, Raionul Kameanka, Regiunea Cerkasî, Ucraina – d. ,[2][3][1][4] Lausanne, Vaud, Elveția) a fost un compozitor, pianist, profesor și critic muzical polonez. A aparținut grupului de compozitori ai Tinerii Polonii, alături de Grzegorz Fitelberg, Lugomir Różycki și Apolinarym Szeluto. Este considerat a fi unul dintre cei mai mari compozitori polonezi, alături de Frédéric Chopin.
BIOGRAFIE
Szymanowski provine dintr-o familie poloneza stabilită în Ucraina de la Nipru încă din secolul al XVIII-lea. Satul Tymoszówka a fost moștenit de bunicul său, Feliks Szymanowski. Familia mamei (din casa de Taube) provenea din Kurlandia. Membrii familiei din care provine compozitorul au arătat un interes deosebit față de muzică: bunicul cânta la pian și violoncel, fratele Feliks era pianist iar sora, Stanisława Szymanowska-Korvin, soprană. La vârsta de 7 ani, Karol a început școlirea acasă, punând accentul pe muzică. Activitatea fizică i-a fost limitată datorită unui mic handicap la picior . Mai întâi a studiat sub îndrumarea tatălui său, urmând ca în anul 1892 să înceapă studiile cu Gustaw Neuhaus, profesor de muzică din orașul său. Gustaw Neuhaus a descoperit chemarea către compoziție a micului Szymanowski. În orașul Kirovohrad, Szymanowski s-a familiarizat cu opere muzicale aparținând romantismului, în special a celui german. Mai târziu a studiat în Varșovia cu profesorul Zygmunt Noskowski.
Între anii 1903 și 1905 a locuit în Berlin unde l-a cunoscut pe Richard Strauss, cel care a devenit maestrul său în anii care au urmat. Prima simfonie pe care a compus-o a fost inspirată din muzica acestuia. În 1914, după moartea Jadwigăi Janczewska, a părăsit Zakopane pentru a călători prin Europa. în Franța l-a întâlnit pe faimosul compozitor impresionist Claude Debussy și s-a familiarizat cu muzica lui. Perioada celei mai mari productivități creative a compozitorului a fost cea în care s-a inspirat din muzca lui Debussy.
În timpul războiului a stat în satul părintesc Tymoszówka, lucrând intensiv. A compus atunci, printre altele, Simfonia a 3-a, Concertul pentru vioara nr. 2 și Cvartetul de coarde nr. 1. În timpul Revoluției Bolșevice, familia Szymanowski și-a pierdut proprietățile pământești.
În 1920, Stefan Bartoszewicz, cumnatul lui Szymanowski, care lucra ca funcționar la Ministerul Comerțului din Varșovia, a cumpărat pentru familia Szymanowski o vilă abandonată în orașul Bydgoszcz de germani (în urma unei emigrări în masă, după decizia Tratatului de la Versailles cu privire la recunoașterea independenței Pomeraniei poloneze și a Voievodatului Polonia Mare). Între 1921 și 1924, a locuit în acea casă (situată pe strada Koziteluskin, Nr. 5 din cartierul Bielawy) împreună cu mama sa, Anna Szymanowska, cu sora, Stanisława, și cu fratele său Feliks. Atunci a început o nouă perioadă a creației sale. A compus, printre altele, cântece pentru ciclul de poezii al lui Julian Tuwim sub numele „Słopiewnie”, scriind și eseuri despre Igor Strawinski și Frédéric Chopin. La jumătatea anilor `20, familia s-a mutat în Varșovia, unde Karol a avut primele mari succese artistice și ulterior a devenit primul rector al Conservatorului din Varșovia.
Szymanowski era homosexual[6]. Opera Król Roger (1918-1924) este una dintre lucrările sale care conțin motive homoerotice. Printre acestea se numără și poezii. A abordat în mod direct tematica homosexualității în nuvela Efebos (scrisă între 1917 și 1919) pe care i-a dedicat-o iubitului său, Boris Kochno, dansator în vârstă de 15 ani, care provenea dintr-o familie de nobili ruși. După plecarea sa la Paris, Boris urma să fie implicat în relații amoroase cu Sergei Diaghilev și Cole Potter. Nuvela a ars în septembrie 1939, în locuința vărului compozitorulu, Jarosław Iwaszkiewicz, care a făcut un rezumat detaliat al operei. Totuși, un capitol, dedicat chiar lui Kochno (tradus in limba rusă de însuși Szymanowski), a fost salvat. Acest fragment a fost publicat în Germania [7]. Pentru lucrările literare din anii `30 a primit medalia de aur a Academiei Poloneze de Literatură.
În anul 1930, suferind de tuberculoză, Szymanowski s-a stabilit permanent in „Vila Atma” din Zakopane (în prezent parte a Muzeului National din Cracovia). Cât timp a locuit aici, a condus Academia de Muzică din Varșovia (1930-1922) și a frecventat un sanatoriu din Elveția pentru tratamente. Deoarece sistemul digestiv al compozitorului a fost afectat de tuberculoză, acesta nu putea să mănânce nimic. A murit în somn, în clinica „du Signal” din Lausanne, Elveția.
Pentru creațiile muzicale de o importanță deosebită în cultura poloneză și cea universală, pe 2 aprilie 1937, președintele Ignacy Mościcki i-a oferit post-mortem lui Karol Szymanowski Marele Cordon al Ordinului Polonia Restituta.
A fost îngropat în Cripta Zasłużonych na Skałce din Cracovia. Inima lui a ars pe 6 august 1944 în timpul Revoltei din Varșovia, împreuna cu Capela Sióstr Sercanek din Biserica Sf. Cruce. Cu ocazia aniversării a 125 de ani de la nașterea compozitorului și a 70 de ani de la moartea acestuia, pe 16 noiembrie 2006, Seimul Poloniei a ales anul 2007 ca fiind anul lui Karol Szymanowski.
În ultimii ani s-a produs o reînviere a operelor compozitorului. Cel care a făcut posibil acest lucru este dirijorul Sir Simon Rattle, care a înregistrat cu a sa “City of Birmingham Orchestra”, pentru concernul EMI, patru albume monografice (printre care unul dublu) conținând: Simfonia a 3-a, Stabat Mater, Litania do Marii Panny, Pieśni księżniczki z baśni (Cântecele prințesei din basme; cu Iwona Sobotka) precum și două concerte de vioară. Aceste înregistrai au primit două premii prestigioase Grammophon Awards. În discografia dirijorului se gasesc de asemenea Harnasie, Król Roger, Pieśni miłosne Hafiza (cu Magdalena Kozena), și de asemenea a 4-a Simfonie Concertantă.
OPERE
În prima fază a creației sale, Szymanowski a fost influențat în mod clar de curentul romantic, urmărind tehnica lui Richard Strauss, și a ilustrului compozitor Chopin. Începând cu 1914, s-a predat influenței impresionismului, devenind unul dintre cei mai importanți reprezentanți ai modernismului. Szymanowski a dobândit un stil muzical propriu, foarte liric, sprijinit pe o orchestrație bogată și inovatoare. Timpul petrecut in Zakopane i-a influențat creația muzicala, introducând în muzica sa motive folclorice poloneze, inclusiv din zonele Podhale și Kurpie.
CREAȚIA SA MUZICALĂ CUPRINDE 79 DE LUCRĂRI
- Muzică vocală:
- Cântece : 29
- Muzică corală: 6
- Muzică instrumentală:
- Simfonii: 4
- Concerte: 2
- Muzică de cameră: 11
- Alte forme orchestrale: 5
- Opere: 2
- Operete: 1
- Balet: 2
- Lucrări pentru pian: 17
TRANSCRIPȚII IMPORTANTE ALE LUCRĂRILOR LUI SZYMANOWSKI
- Pentru orchestră simfonică: Etiuda b-moll op. 4 nr 3, Nokturn i tarantella op. 28, Pieśń Roksany z opery Król Roger (op. 46), Cztery tańce polskie
- Pentru voce și orchestră simfonică: Trzy fragmenty z poematów Kasprowicza op. 5, pieśni op. 13 nr 2 i 4, nr 6 z Pieśni miłosnych Hafiza op. 24, Pieśni kurpiowskie op. 58 nr 1, 3, 5, 7, 9.
- Pieśń Roksany z op. Król Roger, transcripție pentu vioară și pian (1926)
- Taniec z "Harnasiów" pentru vioară și pian, transcripția lui Kochański și Szymanowski (1931)
- Pieśń kurpiowska z op. 58 nr 9, transcripție pentru vioara și pian a lui Kochański și Szymanowski (1931)
- Roman Padlewski: studiul a 4 cântece din op. 58 pentru vioară și pian (Suita kurpiowska, 1942)
Karol Szymanowski: Symphony No. 4, Op. 60 "Symphonie Concertante" (1932)
Carl Orff (n. 10 iulie 1895, München, Regatul Bavariei - d. 29 martie 1982, München, Republica Federală Germania) a fost un compozitor german cunoscut pentru muzica sa educațională și de teatru.
DATE BIOGRAFICE
S-a născut la 10 iulie 1895, în München, ca fiul unui ofițer de carieră în armata germană imperială.
A studiat la München muzica și a condus acolo diverse teatre. În 1924 a înființat împreună cu dansatoarea Dorothea Gunther școala "Gunther" pentru educație muzicală, dans și gimnastică. Lucrarea sa,Schulwerk (Muzică pentru copii 1930-1933, revizuită în 1950-1954) începe cu modele simple ritmice, cu bucăți sonore asamblate pentru xilofon, glockenspiel și alte instrumente de percuție.
În faimoasa sa lucrare oratorio-mime Carmina Burana (1937) (libret inspirat din texte vechi medievale găsite la biblioteca mănăstirii Benediktbeuern - Germania) a pus poezia secolului al XIII-lea pe muzică simplă, construită în jurul unor ritmuri viguroase, pulsante, bogate uneori. Celelalte opere ale sale includ opera de basm Die Kluge („Isteața”) (1943) și fragmente austere ca Antigona (1949).
A fost înmormântat în biserica mănăstirii Andechs.
ORFF ȘI NAZISMUL
Atitudinea lui Orff în al III-lea Reich a fost examinată foarte critic cu ceva timp în urmă. După cele mai recente cercetări (2004) se poate afirma: Orff nu a fost nazist. El nu a fost niciodată membru al partidului, nu a întreținut o funcție publică în Reichsmusikkammer sau alte instituții similare, nu a fost niciodată compozitorul oficial al regimului și nu avea nici o simpatie pentru această ideologie. În timpul războiului a rămas în Germania, pentru că a avut nevoie de conexiuni cu teatre de limba germană. Din motive financiare a trebuit să lucreze, dar cu oameni de teatru care au fost tot atât de departe de ideologia nazistă, ca atare Caspar Neher, Oscar Fritz Schuh sau Heinz Hilpert.[5]
Pentru Jocurile Olimpice de vară din 1936 nu el, ci Richard Strauss și Werner Egk au compus muzica festivă, iar cea a intrării solemne și dans de copii și fete (Einzug und Reigen der Kinder und Mädchen) a fost scrisă de Gunild Keetman. Orff a folosit jocurile doar pentru a prezenta opera sa Carmina burana unui for internațional.[6]
Orff a fost prieten cu profesorul Kurt Huber, unul din conducătorii grupului de rezistență Trandafirul Alb, de asemenea cu muzicologul și compozitorul germano-evreiesc Erich Katz (1900-1973). Discutabilul autor Michael Kater a pretins că după sfârșitul nazismului Orff ar fi încercat să scoată ulterior profit din prietenia cu Huber și ar fi declarat față de comisia americană de denazificare că ar fi fost membru al „Trandafirului Alb”, ceea ce nu a fost cazul. Pentru această afirmație nu există nicio dovadă, pentru că nu s-a găsit nimic în dosarele procesului de denazificare, pe care istoricul vienez Oliver Rathkolb l-a evaluat, respingând, de aceea, teza nedocumentată a lui Kater. Orff a fost achitat de americani.[7][8]
ONORURI (SELECȚIE)
- 1949: Premiul național de clasa a III-a pentru artă și literatură (pe care l-a restituit)
- 1950: Fondarea institutului „Carl Orff” la Salzburg
- 1956: Decorat cu ordinul Pour le Mérite
- 1959: Ordinul de Merit al Bavariei
- 1962: Membru de onoare al Academia de Artă din Nürnberg
- 1963: Primul membru de onoare al Universității din Regensburg
- 1965: Placheta Goethe a orașului Frankfurt pe Main
- 1971: Medalia de aur a societății Humboldt
- 1972: Doctor honoris causa al Universității din Tübingen
- 1972: Marea Cruce de Merit cu stea la banda de umăr a Germaniei
- 1974: Premiul Romano Guardini
- 1974: Decorația austriacă pentru știință și artă
- 1975: Cetățean de onoare al orașului München
- 1981: Ordinul Maximilian pentru Știință și Artă (limitat la 100 de persoane în viată), predat de președintele Consiliului de miniștri pe atunci Franz Josef Strauß
- 1992: Denumirea unui asteroid după el: (21125) Orff
- Membru al academiilor de artă din München, Roma, Stockholm și Brüssel
- După el sunt denumite multe străzi, școli și asociații, mai ales în Germania și Austria.
Niciun comentariu:
Trimiteți un comentariu